CAP.1.FUNCȚIILE TURISTICE ALE RELIEFULUI … … … 5 [627241]

CUPRINS
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 3
CAP.1.FUNCȚIILE TURISTICE ALE RELIEFULUI ………………………….. ………………………….. ………. 5
1.1.Relieful ca resursă atractivă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 5
1.2.Crestele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 7
1.3.Cheile ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 8
1.4 Defileele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 18
1.5. Ponoarele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 23
1.6. Peșterile și avenele ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 23
1.7.Masivele izolate ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 28
1.8. Cascadele ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 30
1.9. Peisajele morfo -turistice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 32
CAP.2.TIPURI ȘI FORME DE TURISM CONDIȚIONATE SAU MIJLOCITE MORFOLOGIC 33
2.1.Turismul recreativ ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 34
2.1.1.Alpinismul și escalada ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 35
CAP. 3. STUDIU DE CAZ: CHEILE TURZII – ESCALADA SPORTIVA, ALPINISM ……………… 42
1. Zona Povârni sul Emil Pop (Peretele Cald) + Poligonul Timpuri Noi (Versantul Stâng) ……….. 43
2. Zona Peretele Marac +Turnul Bors ………………………….. ………………………….. ………………………….. 43
3. Zona Alghinelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 44
4. Zona Turnul Galben I + II ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 44
5. Zona Pripoanelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 46
6. Zona Peretele Caprelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 46
7. Zona Peretele Uriaș ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 47
8. Zona Peretele Porum bei (Peretele Gourilor) ………………………….. ………………………….. ……………… 48
9. Zona Poligonul de peste ap a ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 49
10. Zona Turnul Despartitor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 50
11. Zona Turnul Ascuțit + Poligonul Unguresc ………………………….. ………………………….. ……………… 50
12. Zona Calastur ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 51
13. Zona Peretele Aerian ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 51
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 53
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 54

Introducere

Fără să atingă înălțimea întâlnită în alte grupe ale Carpaților României, Munții Trăscăului
reprezintă, totuși, o unitate extrem de diversificată ca peisaj, cu un remarcabil potențial turistic,
doar în parte valorificat până in prezent. în ciuda faptului c ă au înălțimi sub l 400 m, ci apar destul
de impunători, mai ales când sunt priviți din Culoarul Mureșului, de unde -și dezvăluie un profil
crenelat, cu acel aer de atrăgătoare sălbăticie. Munții Trăscăului reprezintă o unitate montană care
compensează lips a urmelor glaciare, a piscurilor semețe, cu alte valențe — cu nimic mai prejos ca
importanță — dintre care am aminti micro -relieful periglaciar, bine reprezentat aici.
Atracția turistică pe care o exercită acest masiv constă, poate, tocmai din neașteptata lor
complexitate și diversitate peisagistică, fără îndoială, un rol important în definirea trăsăturilor
cadrului natural al Trăscăului îl are relieful carstic, bine' reprezentat, ce cuprinde întreaga gamă de
forme' specifice, ce se impun, mai totdeauna, c u multă personalitate în peisaj. în plus, integrarea
acestui tip de relief în cadrul morfologiei dezvoltate pe celelalte roci — sedimentare, magmatice
și metamorfice — se face într -o armonie peisagistică desăvârșită.
Călătorul ajun s în împărăția de culmi, de creste sau platouri, întrerupte neașteptat de văi
prăpăstioase, întâlnește, la tot pasul, priveliști de o frumusețe aparte. în timp ce în nordul și in
sudul acestei uriități montane așezările apar doar pe văi și în cadrul depresiunilor, in partea centr ală
a Munților Trăscăului satele și cătunele urcă până sus pe coama lor, risipindu -se, sub formă de
„crânguri", printre ogoare și integrându -se, astfel, peisajului specific al Țării Moților.
Natura a înzestrat spațiul carpatic al Trăscăului cu numeroase l ocuri interesante nu numai
din punct de vedere științific, dar și turistic, numele unora având deja o mare rezonanță, precum
cheile Turzii, Turenilor, Râmețului, Găldiței, Întregaldelor, Cetii, Aiudului, Ampoiței, apoi
masivele calcaroase Bedeleu și Ciumer na, Colții Trăscăului și Piatra Cetii, peșterile Huda lui
Papară, Poarta Zmeilor, Bisericuța, Liliecilor, marea dolină Vână -tara, o serie de defilee ca cele
ale Arieșului, Iarei, Hășdatelor etc., pentru a nu aminti decât câteva dintre ele.
Lucrarea de faț ă își propune sa realizeze prim -planuri cu majoritatea obiectivelor
peisagistice de interes turistic, pentru a facilita celor dornici sa le înțeleagă cunoașterea genezei lor
și, mai ales, selectarea în cadrul drumețiilor a celor mai interesante trasee.

CAP.1.FUNCȚIILE TURISTICE ALE RELIEFULUI

Se manifesta prin no i ipostaze, cea mai importantă fiind cea de resursă atractivă de vârf, de
obiectiv turistic propriu -zis. Ei i se adaugă funcția de fundal peisagistic pentru valoricarea turistică
a altor resurse naturale sau antropice și cea de suport material al infrastructurilor și al tuturor
activităților din sfera turismului.

1.1.Relieful ca resursă atractivă
Analizând detaliat morfologia Munților Trascău constatăm că anumite forme de relief se
constituie, prin modul de încadrare în peisajul locului, fizionomia, dimensiunile, specificitățile
genetice și funcționale în a tracții turistice de prim ordin .Intre acestea, cu o zestre atractivă certă se
înscriu: abrupturile, crestele, cheile și defileele, ponoarele, peșt erile și avenele, relieful de masiv e
izolate (klippe și olistolite ), formele de alterare -dezagregare specifice reliefului periglaciar etc.

Abrupturile
Sunt elemente morfologice care frapează instantaneu datorită racordului tranșant pe care -l
presupun înt re două suprafețe, a etalării pe verticală a uneia dintre acestea. Ele conferă peisajului
o notă originală de spectaculozitate și grandoare,aspecte receptate favorabil de majoritatea
absolută a turiștilor.
Munții Trascau se încriu în fruntea topul unitățil or montane din Apuseni în ceea ce privește
prezența și varietatea tipologică a acestor forme la originea cărora se află fenomene dintre cele mai
variate, începând cu cele tectonice și terminând cu procesele de sculptare fluviatilă sau
periglaciară.
În finc ție de localizare spațială,deosebim trei grupe distincte de abrupturi și anume:
-abruprurile periferice ale culmilor și crestelor calcaroase;
-abrupturile din perimetrele cheilor și defileelor;
-abrupturile laterale ale masivelor izolate(klippe și olistoli te)
Abrupturile din prima categorie definesc ppeisajul Culmii Ciumerna –Bedeleu și, areal, al culmi
Petreștilor, crestele Pleașca Râmețului -Prisaca -Piatra Cetii și Colții Trascăului.
Înălțimea lor este apreciabilă, putând ajunge, precum în cazul Bedeleului , la 300 -400 m.
Au la origine procesele tectonice responsabile de fragmentarea majoră a platformei calcaroase

unice prin punerea în loc a ofiolitelor, fapt vizibil în contactul tranșant dintre calcare și formațiunile
subvulcanice învecinate.
Morfolgia lor este tributară proceselor de modelare subaeriene, remarcându -se o
compartimetare în plan vertical, generată de dezvoltarea culoarelor torențiale și nivale. Astfel,
abruptul vestic al Bedeleului este brazdat de organismele de drenaj temporare ale apelor
concentrare în înșeuările dintre pricipalele vârfuri ale platoului ce debușează peste rama acestuia
prin cascade și repezișuri pitorești. Multe dintre aceste culoare au fost lărgite și adâncite prin
avalanșe și procese de gelifracție. Relieful ruiniform de ța ncuri, pilieri, creste de intersecție blocuri
instabile este larg răspândit. Baza acestor abrupturi este îngropată în groase depozite rezultate din
transportul lor de pe versant prin rostogolire, târâre sau prabușire. Tot aici este localizată o linie
de ap ariție a exurgențelor carstice, reprezentate prin numeroase izvoare alimentare de scurgere
subterană specifică terenurilor calcaroase. Exemplu cascadei de la Șipote, ce deversează în Arieș
apele unui acvifer subteran important al masivului,este revelator î n acest sens.Abrupturile din
perimetrul cheilor și defileelor (Fig.) sunt mai numeroase și mai răspândite decât cele prezentate
anterior, fiecare sector de îngustare morfologică având verticalitatea lor abrupturile din cheile
Turzii, Râmețului, Turului, Vă lișoarei, Întregaldelor, Cetei, Ampoiței, Feneșului respectiv cele din
defileele Arieșului, Hașdaelor sau Rachișului. Au o origine fluviatilă, fiind sculptate în procesul
de adâncire a văilor.Morfologia lor de detaliu este brazdă de lapiezuri verticale, ma rmite, brâne și
polițe structurale, turnuri și pilieri, grohotișuri mobile.

Foto 1. Colț ii Trascaului

Abrupturile periferice masivelor izolate de mai mari dimensiuni (Corabia,Dâmbău,Piatra
Grohotișului, Dosul Blidarului, Măgura Geomalului, Piatra Craivii, Data,Rachiș) dar și cele
miniaturale, ale olistolitelor de mici dimensiuni (Piețele Ampoiței, Piatra B oului, Sfredelașu, Piatra
Corbului etc) au origine mixtă, structural -tectonică și erozivă. Majoritatea lor conservă planul
tectonic al fragmentării inițiale a blocurilor de calcare, procesele erozionale nefăcând altceva decât
să-l decoperteze și să -l pună în evidență. Înălțimea acestor abrupturi variază între câțiva metri în

cazul olistolitelor diseminate în flișul depresiunii Ampoi -Ampoița și 250 -300 m în Corabia sau
Dâmbău.
Funcția atractivă a abrupturilor nu se limitează la trăsăturile peisagistice pitor ești, ci conține
un atribut inedit, aflat la baza practicării unei forme de turism aparte și anume alpinismul .Escalada
verticalelor reprezintă o tentație eternă a ființei umane, materializată prin surmontarea dificultăților
impuse de forma de relief anali zată. Faptul că în Munții Trascăului abupturile sunt larg răspândite
spațial, din Valea Feneșului până în cea a Turului, că relevă variate repere dimensionale și de
declivitate se constituie în atuuri extrem de favorabile practicării tuturor formelor de al inism, de
la cea pentru începători, a turiștilor aflați în stadiul de inițiere și până la activitățile performante,
sinonime escaladei extreme pe trasee dificile de gradul IX sau X.Numărul total al traseelor alpine
atinge o cifră impresionantă, peste o mie ,iar operațiunea de marcare și echipare a unor trasee noi
continuă, estimandu -se în final peste o mie de trasee de escaladă.
1.2.Crestele
Alcătuiesc o grupă de forme de relief apărute în urma intersecției directe a celor doi
versanți,proces finalizat prin individualizarea unei creste în unghi ascuțit. Profilul transversal are
formă piramidală iar declivitatea versanților atinge valori ridicate, uneori de până la 90 grade. În
Munții Trascăului există două exemple tipice de creste și anume Pleașca Râmețului -Prisaca -Piatra
Cetii și Colții Trascăului.
Creasta Pleașca Râmețului -Prisaca -Piatra Cetii are o lungime de peste 15 km și înălțimi
ce depășesc frecvent 1200 m. La cele două extremități este segmentată perpendicular de văile
Râmețului și Cetei care au sculpt at cheile Mănăstirii și Tecșeștilor, detașând, totodată, peisajistic
masivele Pleașca Râmețului și Piatra Cetei. Din punct de vedere genetic, amprenta structurii este
pusă, înainte de orice, pe îngustimea deosebită a fâșiei de calcare desprinsă din bara ca lcaroasă
principal a Bedeleului de intruziunile ofiolitice. Ulterior, decopertarea ei de sub sedimentarul
cretacic și impunerea în peisaj s -a datorat proceselor erozionale diferiențiale între care cele
periglaciare, dominate rin gelifracție, coroziunea si coraziunea au avut efecte dintre cele mai
importante în sculptarea unei morfologi minore deosebit de variată. Ea este alcătuită din cursturile
zimțate, pilierii, turnurile, lapiezurile vertical, culoarele nival, grohotișurile mobile ce populează
întreaga s uprafață a versanților. La baza crestei, fapt ilustrativ reprezentat în zona Cheilor
Mănăstirii, se afla trene extinse de grohotișuri semifixate, cu un grad de sortare avansat.
Abrupturile crestei facilizează practicarea alpinismului, în Cheile Mănăstirii, existând 74
de trasee de escaladă, dintre care două din gradul cel mai mare din Munții Trascău, 10 -74 (Pinot
Noir și Cabana) și altele, numeroase, mai accesibile.
Creasta Colții Trascăului are o lungime mai modestă, de aproape 5 km și flanchează spre
est Depresiunea Trascăului. Ea are o desimetrie evidentă, versantul vestic desfășurându -se sub
forma unui abrupt impunător, de circa 450 m înălțime, în vreme ce versantul opus ,spre
Depresiune a Podeni, este prelung și cu o declivitate mult mai redusă. Și în acest caz asistăm la o

geneză mixtă a formei, abruptul apusean fiind de origine tectonică, sinonimă cu cea a întregului
basinet depresionar al Trascăului.Dimpotrivă, versantul răsăritean a f ost îndelung modelat în
timpul fenomenelor de decopertare de sub masa depozitelor sedimentare din acoperiș. Cu
altitudinea maximăde 1128 m, unitatea se detașează peisagistic pregnant în raport cu formele de
relief împrejmuitoare, fapt ce -i asigură o funcți e de belvedere certă. Cei doi versanți se racordează
printr -un interfluviu sub formă de culme îngustă, favorabilă drumeției montane ,intens practicată
în zona de turiștii gazduiti la pensiunile din Rimetea sau Colțești. Pe abrupturile din partea nordică
și vestică sunt localizate un număr mare de trasee de escaladă, 193, grupate în areale cu declivitate
ponunțată.

1.3.Cheile
Prin număr apreciabil (22 sectoare),răspândirea spațială largă, acoperind întraga reguine
montană (fapt deloc de neglijat sub aspectul op ortunițăților de amenajare și a nuanțării ofertei
turistice locale), morfologia extreme de bogată și diversificată a versanților, spectaculozitatea
abrupturilor și numărul mare de peșteri deschise în versanții lor, cheile se detașează net în raport
cu alte forme de relief, dar și cu alte obiective turistice natural sau antropice din Munții Trascăului.
Inventarul acestor forme, cu indicarea masivului în care au fost sculptate, a agentului fluviatil
responsabil de formarea lor și trasătura morfometrică princi pală (lungimea) este prezentat în
tabelul alăturat.

Tabelul nr.1
Cheile din Munții Trascăului
NR
CTR. DENUMIRE MASIV RÂUL LUNGIME
(M)
1 Cheile Turului Culmea Petrești V.Turului 1 850 m
2 Cheile Turzii Culmea Petrești V.Hașdate 1 270 m
3 Cheile Borzeștilor Culmea Petrești V.Borzeștilor 400 m
4 Cheile Vălișoarei Rachiș V.Aiudului 1 000 m
5 Cheile Siloșului Bedeleu V.Siloșului 300 m
6 Cheile Plaiului Bedeleu V.Plaiului 1 200 m
7 Cheile Bedeleului Bedeleu V.Bedeleului 900 m
8 Cheile Drăgoiului Bedeleu V.Drăgoiului 400 m
9 Cheile Pleșii Bedeleu V.Pleșii 100 m
10 Cheile Râmețului Bedeleu V.Râmeț 250 m
11 Cheile Pravului Bedeleu V.Pravului 200 m
12 Cheile Geogelului Nicaia V.Geogel 400 m
13 Cheile de la Piatra Bălții Bedeleu V.Pravului 100 m
14 Cheile Mănăstirii Pleașca Râmețului V.Râmeț 250 m

15 Cheile Găldiței Ciumerna V.Găldiței 1 000 m
16 Cheile Turcului Ciumerna P.Turcului 200 m
17 Cheile Întregatelor Ciumerna V.Galdei 1 500 m
18 Cheia Galdei Dl.Gălzii V.Galdei 150 m
19 Cheia Cetei Dl.Colacului V.Cetea 100 m
20 Cheile Tecșeștilor Piatra Cetii V.Cetea 500 m
21 Cheile Ampoiței Dl.Vârtoapelor V.Ampoiței 1 300 m
22 Cheile Feneșului Corabia -Dâmbău V.Feneșului 1 200 m

Principalele lor caracteristici attractive morfologice -turistice le vom ilustra în cele ce
urmează, fiecare sector de îngustare morfo -hidrografică în parte (Popescu –
Argeșel,1977;Cocean,1988).
Cheile Tur ului, numite adesea și Cheile Turenilor, topic derivate de la localitatea din proximitate,
sunt localizate în extremitatea nord -estică a regiunii montane, acolo unde bara calcaroasă a Culmii
Petrești se scufundă practice sub depozitele sedimentare ale Depresiunii Trasilvaniei, care au
acoperit -o până nu demult. Ele reprezintă un bun exemplu, pal pabil perceput în teren, a
fenomenelor de epigeneză care se află la originea lor. Nicăieri în altă parte a Munților Apuseni sau
a Carpațiilor în general nu vom găsi cele două structure atât de imbricate, nicăieri procesul de
decopertare a calcarelor de su b cuvertura de roci friable din acoperiș nu este în curs de desfășurare
ca aici.
Valențele atractive ale cheilor analizate sunt înmagazinate într -o serie de trăsături
morfomotrice și morfologice între care amintim:dezvoltarea lor apreciabilă, prin cei 1850 m
lungime instaurându -se pe un onorant loc doi între formele de acest gen din Munții Trascăului;
profilul îngust al văii, ce denotă tinerețea cheilor, cu numeroase meander, repezișuri și cascade la
baza cărora procesele de evorsiune au sculptat marmite in teresante (Bolboana,Șerpilor,Bolboana
Fetelor); morfologia mozaicată a versanților, cu numeroși pilieri și stâlpi pitorești (cunoscut ca
Tunsul, cu peste 30 m înălțime, și Popa Țiganilor); prezența în versanții cheilor a nu mai puțin de
28 de guri de pește ră (Peștera cu Horn, peștera cu Silex,Peștera cu Săritori); Brâna Aeriană, Stânca
Ciorilor, Colțul Câinilor) unde sunt înregistrate 116 trasee de escaladă.
Cheile Turului beneficiază și de un potențial de poziție remarcabil, prin situarea lor la cca.2 km
distanță de șoseaua internațională E60 și de Autostrada A2, accesul e facil, fiind mijlocit de drumul
care strabate localitatea Tureni până la intrarea lor în amonte .

Foto 2. Cheile Turului
Cheile Turzii fac parte din grupa celor mai cunoscute elemente morfologice de acest gen
din țară,datorită inserari lor în bibliografia geografică de specialitate încă din sfârșitul secolului
XIX, când sunt formulate primele ipoteze privind formarea cheilor prin captarea subterană a Văii
Hășdatelor. Ulterior, de Marto nne, (1922), lansează ideea scuptării lor prin supraimpunere
(epigeneză), opinie umanim acceptată astazi. Percepția publică este și ea intens susținută de
numeroase referințe asupra potențialului lor de atractivitate (venite inclusiv în urma unor riguroase
studii botanice și zoologice care au pus în evideță rolul de nișă ecologică pentru numeroase specii
endemice și relicte), a accesibilității deosebite și a vecinătății cu un centru urban (de unde își trag
dealtfel și numele) care le asig ură cererea turisti că imediată –
Din puct de vedere turistic,potențialul lor de atractivitate este diversificat structural ceea ce
crește mult idicele de adresabilitate, vizând o gama mult mai largă de vizitatori. Ele se impun, în
primul rând prin desfășurarea spațială, cei 1 270 m lungime constituindu -se într -un traseu turistic
suficient de amplu pentru a satisface cele mai exigente opțiuni recreative. În al doilea rând, zestrea
lor atractivă poartă amprenta unei morfologii majore și minore variată tipologic și fizionomic.
Astfel, în plan major cheile au forma unei pâlnii duble, cu deschiderile orientate spre
amonte și avale , urmate de un lung sector de îngustare morfologică unde peisajul este de o rară
spectaculozitate .Frapează, în sens admirativ, etalarea pe verticală a ce lor doi versanți,cu apariția
unor abrupturi de mari dimensiuni (Pereții cu Trepte, Peretele Alghinelor, Vulturilor, Pereții
Pripoanelor, Peretele Uriaș, Suurimea, Peretele Porumbarilor și Abruptul Zgovonilor), ce
găzduiesc un număr apreciabil de trasee de escaladă.
Nu lipsesc crestele ascuțite (Creasta Frumoasă, Creasta Sură, Creasta Colțului Crăpat)
arcadele, vestigii ale unor peșteri distruse prin retragerea versanților (Fig. ..), turnurile piramidale
și pilierii (Turnul Galben, Turnul Ascuțit, Turnul Bor ș), trenele de grohotișuri(Grohota Pădurii,
Grohota Morarilor), Suprafețele structurale ,variate tipuri de lapiezuri etc.
O altă atracție a cheilor analizate constă în numărul mare de peșteri (22) deschise la diferite
cote altidunale în cei doi versanți. R enumite sunt, prin modul lor de formare, peșterile Cetățeua

Mare și Cetățeaua Mică (Fig.), considerate ca fragmente ale unei peșteri unice, segmentată în doua
transoane prin adâncirea Văii Hașdatelor. Atractivitatea lor este amplificată de legendele loculu i
referitoare la haiducul Balica (de unde și celălalt topic atribuit celor două cavități).
Nu în ultimul rând, faima Cheilor Turzii este amplificată de prezența unor plante rare, ce
fac deliciul cunoscătorilor botaniști.Astfel sunt plantele relicte usturoi ul sălbatec (Allium
obliquum), unic în Europa, scorușul (Soorbus dacica), arealul (Ferula sadleriana), cârcelul
(Ephedra dystachia) sau cele 29 specii endemice între care tulichina (Daphne cneorum), vița
sălbatecă (Vitis sylvestris), omagul (Aconitum calli botryon fissurare), stânjenelul (Iris gurtleri)
etc.
Poziția geografică extrem de favorabilă, în vecinătatea a trei centre urbane importante,
Turda, Câmpia Turzii și Cluj Napoca, cu acces deschis atât dinspre Despresiunea Petrești cât și
dinspre cea a Turz ii, proximitatea culoarului de autostradă și promovarea științifică și turisitică cu
mare tradiție, fac din Cheile turzii un obiectiv de prim ordin al Munțiilor Trascău în interaglitatea
lor, vizitat actualmente însă de numai 60 000 turiști anual.

Foto 3. Cheile Turzii
Cheile Borzeștilor reprezintă, într -o succesiune de la nord la sud,a treia străpungere morfo –
hidrografică a Culmii Petrești, după cele datorate cheilor Turului și Turzii. Au o orientare nord –
vest-sud –est și o dezvoltare mult mai modestă, de 400m. Atractivitatea lor turistică este
înmagazinată în fizionomia versanților abrupți, fragmentați intens de procese de gelifracție,
eroziune și coroziune, de rupturile de pantă ale tavelgului, cu frecvente repezișuri, cascade și
marmite .

Foto 4. Che ile Borzestilor
Cheile Siloșului (Urdașului) sunt situate la sud de Arieș, în perimetrul depresiunii Trascăului.
Fac parte din grupa cheilor liliputane, cu o lungime de doar 300 m, și o morfologie puțin variată,
prezentând astfel o atractivitate turistică modestă. Demn de semnalat este doar relieful de
dezagregare al versantului stâng (cel drept fiind puternic împădurit) și pragul morfologic din
sectorul edian al îngustării.
Cheile Plaiului (Văii Pietrelor) fierăstruiesc versantul răsăritean al Bedeleului d in extremitatea
sud-vestică a depresiunii sus menționate, amonte de localitatea Izvoarele. Poziția lor oarecum
periferică în raport cu axul și centrul depresiunii, unde este amplasată principala cale de acces,
aruncă un nemeritat con de umbră asupra unui s ector de îngustare de peste 1,2 km lungime și cu o
morfologie pitorească. Fragmentarea minoră în profilul versanților atinge cote deosebit de ridicate,
fenomenele periglaciare generând aici numeroase forme ascuțite din categoria stâpilor, turnurilor,
pilierilor, ciupercilor și „Babelor”. Sunt, de asemenea, frecvente culoarele periglaciare, în care s –
au acumulat trene mari de grohotișuri mobile și semifixate. Profilul longutudinal al râului relevă o
înclinare mare și numeroase rupturi de pantă materializate în repezișuri și mici cascade. Se
constată, comparând morfologia celor doi versanți, o densitate și varietate mai mare a formelor pe
versantul stâng, sudic în comparație cu versantul opus, datorită manifestării fenomenului de
expoziție, cu umectare și ter micitate diferită între ei.
Cheile Bedeleului poartă numele masivului și al râului omonim, ajungând la 900 m lungime.
Întâlnim și în acest caz o asimetrie morfologică și fizionomică a celor doi versanți, cel sudic,mai
expus alternanțelor îngheț -dezgheț și amplitudinilor termice mai mari, fiind mult m ai fragmentat
în comparație cu cel nordic, mai unitar și acoperit cu vegetație forestieră ce maschează în bună
măsură detaliile terenului. Apar, ca urmare, diverse forme de dezagregare din categoria pilierilor,
crestelor, turnurilor sau acumulărilor de g rohotișuri.
Cheile Drăgoiului, afluent pe stânga al Văii Inzelului, măsoară 400 m lungime și au o zestre
atractivă modestă, compusă din elementele aceluiași tip de relief periglaciar descris și la cheile
precedente.

Cheile Pleșii , au o desfășurare redusă, 350m, și sunt sculptate în clinele sudice ale masivului,
Colțul Pleșii, unde se dezvoltă de astfel un abrupt impozant populat cu numeroase forme de
dezagregare fizică (creste, culoare de grohotișuri, la piezuri, plieri). De -a lungul văii apar
repezișurile și cascadele la baza cărora turbioanele au sculptat marmite torențiale.
Sălbăticia peisajului le face greu accesibile, eventuala punere în valoare necesitând eforturi
notabile din partea promotorilor turismului în zonă.
Cheile Vălișoarei (Aiudului), joacă rolul obiectivului de referință pentru întreaga depresiune a
Trascăului, a cărei deschidere spre sud, spre culoarul Mureșului o asigură printr -un sector de
îngustare morfologică de peste 1 km lungime. Ele sunt plancate spre est de abruptul masivului
Rachiș (788m), iar spre vest de creasta sinuoasa a dealului Bozga (850m).
Considerată de Popescu -Arghișel (1977) ca produsul unei captări de suprafață, puțin
probabilă, iar de Cocean (1988), drept chei epigenetice, ele ascund în evoluția lor întreaga epope e
a genezei și evoluției depresiunii Trascăulu însăși, levigarea de către valea menționată a umpluturii
sedimentare din bazinetul tectonic datorându -li-se în mare pondere.
Ca o obiectiv turistic ele impresionează prin caracterul de maturitate a formei, cu retragerea
lentă a celor doi versanți, al căror unghi de pantă ajunge în unele areale la verticalitate, prin
încrustațiile morfologice ale versantului stân și numărul mare de peșteri (17 existente), unele
ajungând la 134m lungime, dimensiuni notabile pent ru o cavitate formată în versanții unei chei.
Alpinismul găsește și el condiții propice de practicare prin cele 88 de trasee omologate în
perimetrul cheilor analizate. Traversarea lor de către DJ Aiud -Buru le asigură o accesibilitate
maximă, iar construire a unei baze de cazare moderne se constituie într -o premisă a exploatării
turistice mai eficiente.
Concentrarea rețelei hidrografice într -un areal dat, corelată cu fragmentarea suprafețelor
calcaroase pe care aceasta le străbate se afșă la originea complexelor de chei, adică a unor grupări
spațiale de astfel de forme mai mult sau mai puțin intercondiționate genetic. Acest ultim aspect
este reflectat în apariția în cadrul aceluiași sistem, a două sau chiar trei tipuri genetice de chei, cum
ar fi cele epigenetice, de captare carstică subterană sau de evoluție normală. Munții Trascău sunt
printre puținele grupe montane din România unde astfel de complexe se individualizează în mod
pregnant, exemple ilustrative fiind cheile din bazinul Rîmețului și cheile din bazinul Gâldei. Cheile
din bazinul Rîmețului s -au format prin fierăstruirea de către Valea Rîmeșului și afluentții săi, Văile
Pravului și Geogelului, a barelor calcaroase Ciumerna -Bedeleu și Pleașca Rîmețului – Piatra Cetii,
dar și a unor apofize vesti ce a celor dintâi (în cazul Cheilor Pravului și de la Piatra Bălții), respectiv
a unui masiv calcaros izolat, Nicaia, în situația Cheii Geogelului.

Foto 5. Cheile Aiudului
Cheia de la Piatra Bălții aparține grupului de îngustări morfologice de mici dimendiuni, lungimea
sa nedepășind 100m, fiind sinonimă cu lățimea benzii de calcare pe care Valea Mogoșului (unul
din numeroasele topice pe care le primește în cursul său Valea Rîmețului) o străbate amon te de
localitatea cu nume generic Cheia, aflată actualmente în faza depopulării totale. Forma se remarcă
prin prezența în talvegul văii a unui mare număr de marmite de mari dimensiuni, unde ochurile de
apă par a bălți necontenit, străjuite, evident, de per eții de calcar apropiați și abrupți ce induc
turistului sentimentul incitant de inaccesibilitate.
Amonte de Cheia de la Piatra Bălții, se află Cheile Pravului , sculptate de valea cu același
nume. În promonturiul calcaros al culmii principale. Lungimea lor ajunge la 200m dar peisajul
sălbatec eclude orice corelație valorică între dimensiunea unei chei și pitorescul său. Aceasta
deoarece cheile analizate au o atractivitae remarcabilă, dată de austeritatea pereților verticali,
suspendare văii în raport cu cole ctorul, Valea Mogoșului, numărul apreciabil de marmite gigantice,
născute în condițiile adâncirii unui pârâu cu potențial de eroziune limitat, ceea ce explică rolul
major al cureților de evorsiune în sculptare, în detrimentul forței erozive, specifică râur ilor bine
organizate, cu debit solid important, răspunzător de distrugerea pragurilor din profilul talvegurilor ,
inclusiv a celor presupuse de existența marmitelor.
Cheile Geogelului au multe însușiri comune morfogenetice și morfologice, în ciuda lungimii care
primește în consistență (400m) cu sectoarele descrise anterior. Aspectul de chei tinere este dat de
îngustimea profilului transversal, abruptul celor 2 versanți, prezența microformelor de alterare –
dezagregare, are repezișurilor si marmitelor de albie . În schimb, în versanții săi sunt concentrate
19 peșteri, între care o peșteră din valea Geogelului are 700m dezvoltare, fapt ce o situează pe
locul al treilea ca lungime, între cavitățile busterane naturale din Munții Trascăului.
Cheile Rîmețului reprezi ntă, din punct de vedere dimensional (peste 2km lungime) dar și al
complexității genetice și morfologice, un veritabil etalon pentru întraga regiune montană. Ele se
înscriu, de astfel, în cele mai spectaculoase chei din Munții Apuseni și din întreg lanțul muntos al

Carpaților. Se desfășoară în avale de cătunul Cheia, între masivele Tarcău și Vârful Vulturilor,
unde fierăstruiesc pe direcția vest -est bara calcaroasă Ciumerna -Bedeleu.
Atractivitatea Cheilor Rîmețului pornește încă din matricea scenariului lo r morfogenetic,
îndelung abordat și variat înterpretat. Astfel, dacă pentru de Martonne (1992) ele sunt forme
rezultate în urma eroziunii remontante, din aval, apre amonte, o opinie căreia i se raliază Popescu –
Argeșel (1977), (deși observă, în mod just, pa rticipare la acest proces a fenomenelor de
indocarstificare), pentru Cocean (1988) ele sunt rosul unei clasice captări carstice, din amonte spre
avale. Ea s -a realizat prin intermediul fracturilor și fețelor de strat din masa calcaroasă, la nivelul
înșeuăr ii de la Bradești (950m), și a avut drept efect major dezmembrarea cursului longitudinal
epigeu, orientat de la sud -este spre nord -vest, cu debușare în depresiunea Iarei, întreg bazinul său
superior fiind reorientat spre sud, către bazinul transilvan. Pent ru geneza unei peșteri, pe care o
presupunem polietajată, argumentul cel mai de preț este portalul din sectorul median al Cheii, dar
și profilul ovoidal al sectorului din amonte ce amintește de secțiuni asemănătoare a galeriilor
subterane născute în regim freatic. Abrupturilor Cheilor, cu o energie de relief de 250 -350m, sunt
impozante prin masivitatea si verticalitatea lor. Apar anumite areale în care abaterea de la verticală
le conferă aspectul de versanți surplombați, de mare efect în practicare escalade i. Apropierea
excesivă a celor 2 versanți în unele sectoare și bulboanele de albie, multe găzduite în marmite,
cum sunt cele din zona ‚La Cuptoare ’, îngreunează accesul dar se ridică mult spectaculozitatea
peisajului.
Morfologia versanților etalează dezinv olt urmele modelării crionivale printr -un bazar de
forme alcătuit din ace, turnuri, pilieri, custuri, grohotișuri, blocuri suspendate. Pe brânele acestora
și-a găsit biotopul optim o raritate botanică, floarea de colț (leontopodium alpinum) ce poate fi
admirată în imediata vecinătate a albiei râului. Un alt element deosebit de atractiv sunt peșterile,
în număr de 58, ale căror intrări sunt vizibile la diferite înălțimi pe versanți. Cel mai adesea sub
formă circulară sau ovoidală a tuburilor de presiune spec ifice drenajelor endocarstice. Dintre
acestea cele mai importante sunt Peștera cu Apă, de 320m și Peștera Stearpă de 212m.
Cheile Mănăstirii sunt sculptate, prin supraimpunere, în calcarele care conectau, sub forma unei
creste unice, vf. Pleașca Rîmețului (1250m) cu vf. Prisecii (1150m). Înainte de adâncirea
epigen etică a Văii Rîmețului, aspectul lor actual cu profil transversal evazat și vers anții îndepărtați
este cel de forma de relief îmbătrânită, aflată în pragul negării sale ca și cheie propru zisă.
Se impun atenției însă prin abrupturile celor doi versanți, unde alpiniștii au localizat mai
multe trase e de grade mari de dificultate, prin fracturile de bistensie tectonică a acestora (premisa
unor prăbușiri imetente) și masa enormă de grohotișuri, dispusă sub forma unei aureole la baza
acestora.
Al doilea complex de chei din Munții Trascăului este localizat în bazinul superior al Galdei,
unde valea cu același topic, în primul rând, dar și afluenții acesteia, Găldița și Cetea, au despicat
formațiunile calcaroase interpuse în calea lor sculptând sectoare de chei pitorești.

Din acest complex fac parte Cheile Turcului, Găldiței, Întregaldelor, G aldei, Tecșeștilor și Cetei.
Cheile Turcului , exemplifică tipul de vale îngustă rezultată în urma eroziunii și coroziunii
normale, în același substrat litologic, constituit din versantul vestic al masivului Ciumerna. Pârîul
Turcului este afluent al Găldiț ei în care se varsă după un traseu scurt, în pantă accentuată. Sectorul
de chei, cu dimensiuni reduse, 200, ar pereții apropiați și abrupți, încrustați cu lapiezuri, zimți și
grohotișuri. Localizarea lor în perimetrul Cheilor Găldiței are un efect de eclip sare atractivă, fiind
receptat adesea ca o parte a acestora (de astfel, în lipsa unui indicator, identificarea lor în peisaj
rămâne dificilă).
Cheile Găldiței au o orientare sud -nord, conformă de asftel cu cea a văii care le -a sculptat și
paral elă cu coloana vertebrală a carstului din regiune, culmea Ciumerna -Bedeleu. Din această
cauză lungimea lor depășește un kilometru iar gama formelor adăpostite este variată. Privitorul
remarcă înainte de orice ușoară disimetrie altitudinală a celor doi versanți, c el drept, dinspre
culmea principală, fiind mai înalt și mai prelung în vreme ce versantul opus, sculptat în apofiza
carbonatică a acesteia, are înălțimi mai modeste. Cheile, de natură epigenetică, s -au constituit într –
un domeniu prielnic de manifestare a p roceselor fizice, de dezagregare, în urma cărora s -au păstrat
în peisaj ace, turnuri, zimți, arcade, culoare de avalanșe parazitate de grohotișuri extinse.
Atractivitatea cheilor este sporită de prezența câtorva peșteri între care Peștera Bisericuța, prin cei
300m lungime și concrețiunile calcitice care i -au sugerat numele, poate fi inclusă, prin amenajarea
adecvată, în viitoarele circuite turistice.
Cheile Întregaldelor reprezintă obiectivul de vârf al complexului de chei din bazinul Galdei,
datorită lungi milor de peste 1500m, morfologiei mozaicate a celor 2 versanți, peșterilor din
perimetrul acestora și rolului său de nișă ecologică pentru floarea de colț, care crește aici la cea
mai redusă altitudine din țară (sub 600m).
Deosebit de interesantă și de co ntroversată este și geneza acestora, Popescu -Argeșel (1977)
considerându -le rodul unor fenomene de captare realizate de un afluent al Mureșului care a înaintat
regresiv, străbătând masiva bară calcaroasă. Ulterior, Cocean (1984), argumentând imposibilitate a
evoluției regresive a rețelelor hidrografice în carst, le cataloghează ca antecedente. După opinia
noastră, există suficiente indicii, pentru a le include în categoria cheilor de captare carstică
subterană, asmeănătoare cu cele ale Rîmețului. În sprijinu l acestei ipoteze stau inclusiv o serie de
argumente aduse, dar eronat interpretate, de către Popescu -Argeșel, și anume prezența la nivelul
înșeuării de la Cristești (850m), la care a avut loc subteranizarea totală a râului Epigeu, a unor
peșteri, arcade ș i poduri naturale care atestă o intensă activitate endocarstică (stimulată însă, după
opinia autorului citat, de avansarea remontantă a râului și nu de expensiunea unui acvifer subteran
sub presiune crescândă a apelor din amonte, cum este logic). În al doi le rând, subteranizarea a fost
facilitată de existența a numeroase fețe de strat, vizibile în litologia versantului stâng, al cheilor,
de-a lungul cărora infiltrarea apelor și formarea unor peșteri a fost mai mult decât posibilă. În fine,
profilul evazat a l cheii în plan superior s edatorează retragerii rapide a linii versantului prin
alunecarea și prăbușirea rocilor pe planul fețelor de strat. În condițiile subminării capetelor de

strat la nivelul tavelgului mereu mai adâncit al râului. Lungime și înălțim ea deosebită a versanților
a oferit un spațiu larg de afirmare proceselor de gelifracție, specifice periglaciarului. Aspectul de
relief ruiniform este omniprezent, custurile zimțate, plierii, arcadele, nișele, ciupercile, culoarele
de grohotișuri coabitând și interferându -se în cadrul unei morfologii minore nuanțate tipologic.
Abrupturile din cadrul cheilor prezintă un mare interes pentru escaladă, actualmente fiind
identificate 16 trasee, dar potențialul deschiderii unor trasee noi rămâne apreciabil. Mprfo geneza
endocarstică s -a concretizat în sculptarea a 25 de grote, în care o peșteră măsoară 140m lungime,
iar alta 110m dezvoltare.
Cheile Galdei exemplifică în mod revelator modul de formare a cheilor de mici dimensiuni prin
despicarea unor olistolite diseminate în masa flișului cretacic, dar și a modului de desfășurare a
proceselor de epigeneză la microscară, apele râurilor neocolind nucleul de r oci dure apărut în calea
lor, ci își continuă cursul fierăstruindu -l. În funcție de poziția stratelor de calcar, diferit în cazul
masivelor izolate, unde nu există o regulă a dispunerii acestora, cheile pot avea carater subsecvent –
cum este cazul de față – obsecvent sau consecvent, iar morfologia de detaliu să fie tributară
aspectului în cauză. La cheile sculptate pe monoclinuri apare simetria văii, cu fronturi de cuestă în
pantă mare, până la verticală uneori, respectiv cu celălalt versant, mai domol și mai prelung.
Potențialul ridicat de sculptarea râului, raportat la mărimea blocului de calcar segmentat, a
determinat o modelare rapidă și amplă a sectorului de chei, cu retragerea laterală a versanților ei
și fizionomia specifică unei forme de relief mature, chiar îmbătrânită. Nu lipsesc din morfologia
de detaliu nici abrupturi, excresciențe rotunjite ale capetelor de strat, formele de dezagregare.
Cheile Tecșeștilor face parte din dubletul de chei al Văii Cetea, afluent pe partea stângă al Galdei,
care, în z ona de obârșie, s -a adâncit cu dezinvoltură, pe o distanță de 500m, în calcarele crestei
Pleașa Rîmețului -Piatra Cetei modelând un spectaculos sector de vale carstică. Versanții săi
abrupți sunt intens fragmentați de procesele crionivale, custuri, lapiezur i, zimți, pilieri și depozite
deluviule (grohotișuri) abundente. În cadrul masivului Piatra Cetii sunt localizate 7 peșteri și
avene, între care Avenul din Piatra Cetii are o adâncime de 48m.
Cehia Cetii s-a adâncit în calcarele olistolitului de mici dime nsiuni din Dealul Colacului prin
același fenomen de epigeneză (supraimpunere) în raport cu rocile flișoide din acoperiș.
Dimensiunile reduse, circa 100m lungime, sunt invers proportionale cu atractivitatea deosebită a
cheii, provenită din peisajul inedit a l acesteia. Diferențierele structurale din masa calcarelor,
asociate cu modul de acțiune al agentului modelator, au favorizat sculptarea malmitelor de albie
de mari dimensiuni, fapt ce a indreptățit localnicii să le numească Băile Romane. Prin
segementarea acestora de către adâncirea văii, anumite secțiuni au rămas, alternativ, în planul
versanților determinând profilul sinuos al abrupturilor. Fapt ce nu ămpiedică alpiniștii să -i
escaladeze de -a lungul celor 16 trasee existente aici.
Cheile Ampoiței , cu o lungime de 1,3km, fragmentează un alt masiv izolat diseminat în depozitele
sedimentare flișoide, pe care le abordează însă sub un unghi favorabil sculptării unei forme de mai
mari dimensiuni. Morfologia minoră a versanților reflectă asocierea proces elor de dezagregare cu

cele erozive, cornișele zimțate, grohotșurile, pilierii definindu -le peisajul. Prin cele 4 peșteri
deschise în versanții lor, se detașează Peștera Liliecilor, cu 311m dezvoltare. Abrupturilor celor 2
versanți găzduiesc 13 trasee de e scaladă cu grade de dificultate mijlocii.
Cheile Feneșului (Caprei) sunt considerate unanim, ca antecedente. Dovada cea mai palpabilă
pare a fi altitudinea maximă a masivelor Corabia (1310m), și Dâmbău ( 1369m), pusă pe seama
proceselor de ridicare și bascu lare tectonică a întregii culmi Ciumerna -Bedeleu. Au o lungime de
peste 1,2km și o morfologie diversificată. Astfel se remarcă un profil mai evazat în partea
superioară unde cei doi versanți ai masivului unic s -au retras lateral sub forma a două abrupturi
impozante. La baza lor sunt fixate, extinse terenuri de grohotișuri. Treimea inferioară a cheii este
dominată de turnurile zvelte ale Pietrelor Caprei, cu peste 50m înălțime și de un profil mult mai
îngust, mai pitoresc, al văii. În cadrul cheilor profilul logitudinal al văii prezintă o ruptură de pantă
semnificativă, determinată de funcția de nivel de bază local îndeplinită de rocile calcaroase, mai
rezistente la eroziune.
În versanții cheii apar deschiderile a 8 peșteri de mici dimensiuni, între care Peștera Tunel
din Piatra Feneșului ajunge la 160m lungime. Ele se adaugă, desigur, peșterilor și avenelor din
partea superioară a masivelor, în număr de 12, între care Peștera Aven din Dâmbău, are 1800m
dezvoltare. Pe abrupturile cheilor asunt condiții prielnice practicării alpinismului, ele 27 de trasee
alpine oferind, prin grade de dificultate diferite, o gamă largă de opțiuni de acest gen.

1.4 Defileele

Deși numeric cele d ouă forme majore de relief din Munții Trascăului au valori relativ
apropiate, defileele dublând, în majoritatea absolută a cazurilor, sectoarele de chei, atractivitatea
turistică a celor dintâi este inferioară față de cea a cheilor. Îngemănarea lor pe curs ul aceluiași râu
determină și un vizibil fenomen de eclipsare, cheile detașându -se în percepția turistului ca
obiective de vârf. În vreme ce defileele au menirea obiectivelor complementare, care diversifică
oferta, dar fără a -i modifica substanțial structu ra. Mai favorabilă este situația în care defileele apar
în peisaj de sine stătător, cum este cazul defileului Iarei, und eposibilitatea raportării la o altă formă
de relief, mai pitorească nu există în proximitate, iar obiectivul devine astfel de prim plan .
Atractivitatea turistică a defileelor din Munții Trascăului, în general constă în următoarele însușiri
morfogenetice, morfometrice și morfologice :
– Geneza lor diferită, prin epigeneză, antecedență sau captare hidrograică clasică ;
– Externsiunea spațială uneori deosebită (Defileul Arieșului, 30km lungime ; Defileul
Rachișului, 8km lungime) ;
– Prezența versanților abrupți convecși, masivi ;
– Morfologie de detaliu variată, cu predominanța formelor de alterare dezagregare și
eroziune diferențiată ;

– Meandrarea accen tuată în plan orizontal ;
– Albie minoră cu frecvente repezișuri , cascade și marmite torențiale;
– Alternanța sectoarelor de îngustare cu cele de lărgire cu aport important în
diversificarea peisajului;
Defileele mai importante, care se pot constitui în element e ale ofertei morfologico -turistice
ale grupei montane sunt incluse în tabelul alăturat. Deoarece peisajul multora dintre forme este
relativ asemănător, nu vom purcede la descrierea fiecăruia dintre ele, riscul repetițiilor fiind
inevitabil, ci vom ilustra participarea acestora la patrimoniul turistic de ansamblu al regiunii prin
analiza celor mai reprezentative dintre ele si anume defileele Arieșului, Hașdatelor, Rachișului și
Ampoiței.
Tabelul nr. 2
Defileele din Munții Trascăului
NR. CRT. DENUMIRE MASIVUL RÂUL LUNGIME
1 Defileul Turului Culmea Petrești V. Turului 1,8km
2 Defileul
Hășdatelor Culmea Petrești V. Hășdate 7,1km
3 Defileul
Borzeștilor Culmea Petrești V. Borzeștilor 2km
4 Defileul Iarei Culmea Petrești V. Iara 5,1km
5 Defileul
Ocolișelului Dl. Vârfuiata V. Ocolișel 1km
6 Defileul
Arieșului Trascău V. Arieșului 30km
7 Defileul
Pietroasei Colții
Trascăului V. Pietroasa 3km
8 Defileul
Rachișului Rachiș V. Rachiș 8km
9 Defileul
Gârbovei Dl. Chicerii V. Gârbovei 3,2km
10 Defileul
Rîmețului Pleașca
Râmețului V. Râmeți 7,2km
11 Defileul Cepei Piatra Cetii V. Cetei 1,9km
12 Defileul Galdei Piatra Bulzului V. Galdei 8,8km
13 Defileul
Becerdei Dl. Măgura V. Bucerdea 6km
14 Defileul Țelnei Vf. Dealurilor V. Țelneu 7km
15 Defileul Ighiului Piatra Măgurii V. Ighiu 8,2km
16 Defileul
Ampoiței Vf. Pripoanelor V. Ampoița 4,5km
17 Defileul
Feneșului Dl. Runcuri V. Feneșului 3,6km

18 Defileul
Ampoiului Trascău V. Ampoi 13,5km

Defileul Arieșului se desfășoară între Sălciua și Moldovenești pe o lungime de circa 30km. Între
Sălciua și Poșaga el se suprapune limitei dintre Munții Trascăului și Masivul Muntele Mare, aval
de Poșaga străbătând în exclusivitate structurile grupei montane analizate.
Atributele sale turistice derivă din spectaculozitatea versantului drept, unde se etalează în
toată splendoarea lui abruptul Bedeleului, de succesiunea de îngustări și mici depresiuni unde sunt
amplasate localități cu o zestre entnogrefică importantă (Vidolm, Lunca Ariesșului, Buru), din
peisajul variat în care vegetația forestieră generează sentimentul unei naturi puțin afectată de
intervenția antropică, din prezența, pe întregul sector, a liniei ferate înguste (mocănița) ce își
așteaptă amenajarea ca accesor iu al circulației turistice de perspectivă.
În desfășurarea sa, defileul prezintă mai multe sectoare de îngustare, fiecare cu însușiri
atractive proprii, pimul dintre ele, de circa 6km lungime, aval de Sălciua unde, valea este sculptată
în șisturile crista line ale culmii Vf. Lung. Valea este îngustă, meandrată, iar versanții abrupți și
fragmentați pe numeroasele ravene sculptate în rocă vie, cu obârșii sub faleza calcaroasă a
Bedeleului. Pe partea dreaptă a văii debușează, peste un prelung con de travertim, cascada de la
Șipote, apele care o animă ieșind la suprafață din adâncurile Masivului Cireșul.
Urmează un tronson modelat în formațiuni sedimentare (conglomerate,gresii,marne) pe
seama cărora valea se largește,versanții se retrag lateral domolindu -și unghi ul de pantă dar etalând
o fragmentare minoră excesivă,cu ravinări,torenți,a lunecări.Aici are loc confluența cu Valea
Poșaga după care albia minoră excesivă,cu ravinări,torenți,alunecări.Aici are loc confluența cu
Valea Poșaga după care albia majoră se evaz ează în bazinetul depresionar de la Lunca Arieșului
.O depresiune fluviatilă tipică dominată peisagistic de culmea calcaroasă Piatra cu Urdă.
În continuare,aval de confluență cu Valea Ocolișului,apare alt sector de îngustare datorat
revenirii în actualitat e a substratului cristalin,inclusiv sub forma unor apofize de calcare intens
metamorfozate,care,după nici 2 km,debușează în bazinetul depresionar al Vidolmului,dezvoltat
îndeosebi pe malul drept al râului,pe seama unui extins con de dejecție,unde este ampl asată
localitatea omonimă.Depresiunea este închisă spre avale de o nouă îngustare datorată unei bare de
calcare cristaline.
Sectoarele de îngustare și lărgire ale văii alternează spre avale până la depresiunea de la
Buru,loc al confluenței cu Valea Trascău lui,unde peisajul limitrof este constituit din versanți
crenelați modelați pe toate cele patru categorii de roci dominate în
regiune:calcare,cristaline,ofiolite și conglomerate.
Între Buru și Moldovenești,pe o distanță de circa 7 km,parcurgem cel mai tipic sector de
defileu ,sculptat în ofiolite,cu albia majoră abia schițată și un indice de meandrare ridicat.

Versanții abrupți și fragmentați au un aspect ruiniform ,cu numeroase și variate forme de
dezagregare(stâlpi,turnuri,creste ascuțite),fiind acoperiți cu deluvii(grohotișuri) extinse.

Foto 6. Defileul Ariesului
Defileul Hășdatelor se dezvoltă în continuarea imediată a Cheilor Turzii,de care este separat prin
microdepresiunea de denudare diferențiată de la intrarea dinspre aval în acestea.
Atractivitatea defileului poate fi receptată pe deplin doar în plan apropiat,în peisajul de
ansamblu el este puternic eclipsat de abruptul culmii sus menționate,dar mai ales de Cheile Turzii
aflate în imediata vecinătate.
Dintre atributele sale atractive menționăm :
– Meandrarea excesivă a văii ceea ce practic dublează traseul de îngustare;
– Versanții în pantă mare,dar cu înălțimi ale abrupturilor limitate,ceea ce le face accesibile
pentru doritorii de escalade mai puțin inițiați;
– Morfologia variată a versanți lor,cu microforme de alterare dezagregare numeroase;
– Profil al talvegului cu frecvente rupturi de pantă ,sinonime unor repezișuri și cascade de
până la 5 m înălțime;
– Numeroase și variate fizionomic marmite de evorsiune;
– Accesibilitatea bună pentru turismul de drumeție;
– Puncte de belvedere asupra defileului din perimetrul interfluviului versantului stâng.

Foto 7. Defileul Hasdatelor
Defileul Rachișului , împreună cu cel al Pietroasei, de mai mici dimensiuni, diversifică oferta
atractivă a versantului estic al masivului Colții Trascăului.Este modelat exclusiv pe seama rocilor
vulcanice ofiolitice pe care le fierăstruiește pe o distanță apreciabilă, de peste 8 km, dimensiunea
fiind unul din „punctele tari” ale ofertei sale. Ei i se adaugă însă baleierea excesi vă a cursului
văii,cu modelarea unor pitorești bucle de meandru, abrupturile versanților fragmentați de procesele
crinivale, cursturile, ravenele în rocă vie, turnurile miniaturale, grohotișurile deluviale fiimnd
omniprezente în morfologia de detaliu. Și î n acest caz duritatea rocii a întârziat procesul său de
adâncire, fapt reflectat dealtfel de valoarea ridicată a indicelui de meandrare dar și de pragurile și
repezișurile din profilul longitudinal al văii, care -i animă peisajul.
Beneficiază de o accesibil itate largă, sectorul de îngustare putând fi abordat atât dinspre
amonte, din depresiunea Podeni, cât și dinspre avale, dinspre confluența râului cu Valea Aiudului.
Un excelent puct de belvedere asupra defileului oferă masivul calcaros Data, situat spre v est.
Dealul Ampoiței, se detașează dimensional în raport cu celelalte sectoare de defilee din partea
centrală și sudică a Munților Trascăului (Gârboba, Râmeț, Cetea, Galda, Bucerdea, Țelna, Ighiu
sau Feneș) care, prin sculptarea predominantă în ofiolite și , uneori în conglomerate cretacice,
afișează,pe distanțee de 0,5 -3 km, o morfologie specifică reliefului ruiniform, cu versanți mai mult
sau mai puțin apropiați. Ele diversifică, fiecare în parte, oferta atractivă a culoarului de vale pe
care se dezvoltă p rin diversificarea peisajului. Faptul că, în majoritatea lor, ele preced sectoarele
de chei, mult mai atractive, se constituie într -un fericit preambul al vizitării acestora, familiarizând
practic turistul cu fragmentarea și etalarea pe verticală a reliefu lui.
În cazul Văii Ampoița, defileu, cu o lungime de peste 4,5 km, se dezvoltă amonte de
localitatea cu același nume pe seama unei benzi late de ofiolite, dar și a conglomeratelor cretacice
conținute în coloana stratigrafică a flișului larg extins în regiu ne.
O notă insolită atribuie peisajului său sectoarele de debușare a afluenților laterali,
dezvoltate sub forma unor mici canioane suspendate, despărțite de interfluvii înguste fragmentate
intens de gelifracție și eroziunea de versant. Nu lisește bazarul m icroformelor de dezagregate

(cursturi, polițe structurale, ravene în roca vie, grohotișuri) responsabile de austeritatea și
pitorescul peisajului.
1.5. Ponoarele
Reprezintă puntea de legătură,conexiunea genetică, dintre exo și endocarst. Prin
intermediul lor, agentul modelator, apa agresivă, încărcată cu CO2 și alți acizi, pătrunde, organizat
sau difuz, în interiorul masivului calcaros unde își începr activitatea denudativă ce are ca finalitate
formarea golurilor subterane din categoria peșterilor și avene lor, dar și morfologia de detaliu a
acestora, în primul rând speleotemele.
Cel mai spectaculos ponor din Munții Trascău este Vânătara, generat de subteranizarea
rețelei hidrografice organizată la contactul formațiunilor cristaline sau sedimentare cu bara
calcaroasă a Bedeleului. Ponorul reunește cursurile mai multor organisme de drenaj permanente și
temporare, formate pe versantul vestic al culmii Bedeleului, pe care le orientează spre subteran
unde apele lor au sculptat galerii și sălile de mari dimensiuni ale Peșterii Huda lui Păpară.
Atractivitatea deosebită a Ponorului Vânătara rezultă din amploarea și complexitatea
fenomenelor care i -au dat naștere, începând cu confluența celor trei văi epigee (Valea Seacă, Valea
Ponorului și Valea Poienii), fapt nemaiî ntâlnit în carstul românesc, care și -au mărit astfel
potențialul de sculptare a unei forme de mari dimensiuni și continuând cu rezultanta acestuia,
Peștera Huda lui Papară, aflată dincolo de sorbul inaccesibil al apelor sale. Dolina -ponor are forma
unei gi gantice pâlnii carstice în care continuitatea proceselor de coroziune și surpare endocarstică
a generat doline adventive și evidențierea pregnantă a abruptului de treaptă antitetică din avale. În
perimetrul său se deschide arcada tringhiulară a Peșterii Dâ lbinii iar Valea Ponorului se continuă
spre amonte cu un sector de chei sălbatice. Cascada Văii Poienii, cu marmita din sectorul median,
animă un peisaj a cărui spectaculozitate atinge cote remarcabile. Ponorul Vânătara beneficiază și
de un peisaj a cărui spectaculozitate atinge cote remarcabile. Ponorul Vânătara beneficiază și de o
promovare științifică susținută, fiind un exemplu des citat în lucrările de specialitate ce abordează
procesele de carstificare din întreaga regiune a Munților Apuseni.

1.6. Peșterile și avenele

Fac parte dintr -o grupă aparte de obiective turistice geomorfologice, caracterizate prin însușiri
atractive certe precum ineditul sau unicitatea. Lor li se adaugă elemente de ordin dimensional,
varietate morfologică -peștera fiind deal tfel replica subpământeană a celui mai complex tip de
relief terestru -sau atribute derivate din funcția de adăpost pentru omul preistoric sau unele specii
de animale (Ursus Spelaeus), inclusiv anumite valențe din domeniul climatoterapiei.
În cadrul referi nțelor privind tipurile de relief, s -au accentuat aspectele legate de
morfogeneza cavităților subterane și răspândirea lor în teritoriu.Din acest ultim punct de vedere,

comparativ cu alte grupe montane ale Carpaților Occidentali, Munții Trascăului ocupă o poziție
intermediară între munții Bihorului, Pădurea Craiului și Aninei, cu un endocarst reprezentativ la
nivelul întregii țări, și masivele Semenic , Meseș sau Plopiș unde peșterile sau avenele apar cu
totul izolat și au dimensiuni dintre cele mai modeste . Acest fapt se repercutează direct și asupra
participării endocarstului la endocarstului la constituirea patrimoniului turistic al regiunii
analizate, numărul obiectivelor de vârf fiind restrâns iar valoarea multora dintre acestea este
departe de -a susțin e o competiție concurențială cu formele asemănătoare din alte unități de relief
ale Carpaților Occidentali.
Astfel, din cele 327 peșteri și avene inventariate până la ora de față în Munții Trascăului,
doar 23 (7 %) au peste 100 m lungime, putând constitui obiectivul unei exploatări turistice, fie ea
și de circumstanță. Celelalte cavități naturale, majoritatea absolută dealtfel, au o funcție pur
peisagistică, diversificând oferta sectoarelor de chei în abrupturile cărora se deschid.

Tabelul nr. 3 Pesteri di n Muntii Trascau

NR.
CRT. DENUMIREA
PEȘTERII BAZIN
HIDROGRAFIC ALTITUDINE
RELATIVĂ DEZVOL
TARE DENIVE –
LARE(M)
1 Huda lui Păpară V.Oncășești 567 5200,0 88,0
2 Peștera -aven -Dâmbău V.Morilor 1.353 1800,0 92,0
3 Peștera din V.Geogel V.Geogelului 700,0 120,0
4 Avenul Gemenele V.Lazului 1.206 513,0 50,0
5 Peștera cu Apă din Cheile
Râmețului V.Râmeți 320,0 15,0
6 Peștera Liliecilor din
Cheile Ampoiței V.Ampoița 569 311,0 13,5
7 Peștera Bisericuță V.Găldița 1.010 310,0 24,0
8 Peștera din Piatră V.Găldița 220,0 21,0
9 Peștera Stearpă din
Cheile Râmeți V.Râmeți 212,0 12,0
10 Peștera Poarta Zmeilor Culmea Bedeleu 1.000 185,0 11.0
11 Pe;tera cu Apă din
Dl.Boțanilor V.Pravului 650 180,0 10,2
12 Peștera Tunel din Piatra
Feneșului V.Feneș 1.010 160,0 11,0
13 Peștera din Cheile
Întregalde V.Galda 140,0 56,0
14 Peștera de sub Hula
Dâmbăului VMorilor 1.298 140,0 22,0
15 Peștera din Cheile
Aiudului V.Vălișoara 134,0 18,0
16 Peștera de la Coacăze V.Poienii 126,0 11,0
17 Avenul din Fața Pistrii V.Râmeți 120,0 40,0

18 Peștera din Cheia Ponor –
Vânătara V.Ponor 112,0 12,0
19 Peștera din Cheile
Întregalde V.Galda 110,0 20,0
20 Peștera cu Trei Intrări de
sub Piatră V.Feneș 1.260 110,0 12,0
21 Avenul din V.Geogel V.Geogeului 108,0 50,0

În aceste condiții,cea mai cunoscută formă endocarstică rămâne Peștera Huda lui Papară,
a cărei explorare și cartare recentă de către Ludușan T. a condus la creșterea dimensiunii golului
subteran la 5 200 m. Este sculptată în masivul calcaros numit Muntele Bulz, dezvoltat ca o apofiză
vestică a Culmii Bedeleului. Insurgența sa are dimensiuni mari, atingând 35 m înălțime și 4 m
lățime și este localizată în ponorul Vânătara la baza unui abrupt de treaptă antitetică impozant iar
resurgența se află pe versantul nordic al masivului sus menționat, apele ieșind la suprafață printr –
o galerie fastuasă , râul primind numele de valea Oncășeștilor sau Valea Morilor ( topic provenit
de la numărul mare de instalații tradiționale care au funcționat cândva de -a lungul său).
Peisajul subteran al cavității este dintre cele mai interesante și mai captivante reuni nd trei
dintre atributele atractive fundamentale ale peșterilor și anume :marimea și forma
cavernamentului; prezența speleotemelor; râuri, lacuri și cascade subterane.
În privința cavernamentului, Peștera Huda lui Papară etalează săli și galerii de mari
dimensiuni, de pânăla 60 -80 m înălțime, ( Sala Minunilor, Sala Tăcerii, Sala Virgină ) ce alternează
cu sectoare mai înguste ce fac deliciul explorărilor subterane dar ridică mari probleme în calea
unor eventuale amenajări. Pentru Sala Minunilor este de menț ionat colonia masivă de lilieci, una
dintre cele mai importante din endocarstul Europei, căreia i se datorează mare depozit de guano
acumulat pe planșeu , depozit menit unei valorificări economice adecvate.
Morfologia peșterii reunește toate cele trei proc ese implicate în geneza și evoluția golurilor
subterane carstice: coroziunea, eroziunea și procesele tectono -gravitaționale.
Depozitele calcitice , cele mai căutate cu privirile de turiști , sunt reprezentate aici printr -o
grupă de forme rare și anume cea a anemolitelor, stalactite de mari dimensiuni orientate deviant ,
conform direcției de manifestare a curenților de aer dominanți din peșteră.
Ele împodobesc tavanul și pereții surpombați ai Sălii Minunilor. Alte formațiuni de
depunere chimică sunt stalact itele obișnuite, stalagmitele, curgerile stalagmitice, draperiile,
gururile prezente în Sala Virgină sau pe tavanul, respectiv planșeul, galeriilor mai importante.
Pereții galeriilor mai înguste sunt decorați cu lingurițe de coroziune apărute în urma unei evoluții
în regim freatic , înecat,a sectoarelor respective.

Ca forme tipice proceselor erozionale amintim repezișurile, cascadele ( renumită este
Cascada Evantai ) și marmitele de mari dimensiuni , veritabile ”copăi ” subterane ,unde apa râului
își domol ește tumultul în aparențe lacuri subpământene.
Lărgirea continuă a golului endocarstic prin coroziunea produsă de apele de infiltrație este
principala cauză a destabilizării fizice a masei de rocă și a frecvenței formelor generate de prăbușiri
( hornuri, c onuri de prăbusire, blocuri suspendate ) caracteristice sectorului terminal al peșterii.
Deși ridică o serie de dificultăți de natură morfologică și hidrologică,amenajarea peșterii
este recomandabilă în primul rând prin potențialul său de pozitie excelent, la doar 4 Km distanță
de șoșeaua Turda -Câmpeni -Lunca Vașcăului, veriabilă axă a circulației rutiere din Munții
Apusenii. În al doilea rând , pe o arie circularăcu raza de peste 150 km, ea nu are un competitor pe
măsură în promovarea speoturismului ceea ce îi asigură o cerere turistică numeroasă și
permanentă. Amenajarea este cu atât mai recomandabilă cu cât în proximitatea ei funcționează
deja câteva baze de cazare iar Mănăstirea Sub Piatră reprezintă un obiectiv vizat de turismul
religios , dintre care pr acticanții căruia se vor recruta, cu certitudine, mulți dintre vizitatorii peșterii.

Foto 8. Huda lui Papara
Peștera -aven din Dâmbău a fost cunoscută multă vreme sub denumirea de Avenul Dâmbău, topic
impropriu devreme ce golul său subteran , cu o dezvoltare de 1 800 m, se dezvoltă doar pe 92 m
diferență de nivel ( se consideră avene golurile subterane cu predominanța dezvoltarii verticale și
un raport de cel puțin 1/1 între dezvoltare și denivelare) .
Este cavitatea subterană siruată la cea mai rid icată cotă altimetrică din Munții Trascăului,
1 353 m, apropiată de cea a vârfului masivului în profunzimea căruia a fost sculptată.
Deschiderea sa este sub forma unui aven iar dezvoltarea ulterioră are un aspect labirintic ,
cu predominarea galeriilor îng uste, mai greu accesibilă. Prezintă o morfologie variată, cu
numeroase forme corozivo -erozive și tectono -gravitaționale. Se recomandă speoturismului
extrem, adresat inițiaților în explorările subterane dificile, cu condiția echipării unor tronsoane și
a asigurării unei căi de acces practicabile.

În aceeași categorie de cavități, cu dificultăți în cea ce privește amenajarea și exploatarea
lor turistică, includem Avenul Gemenele din Dâmbău, cu o dezvoltare de 513 m, respectiv Peștera
din Valea Geogelului, und e, la o dezvoltare de 700 m, întâlnim cea mai ridicată denivelare din
endocarstul Munților Trascăului, 120 m.

Foto 8. Pestera Dambau

Peștera Poarta Zmeilor sau Peștera de la Groși, are lungime de 185 m și o denivelare de 11 m.
Se deschide sub creasta Bedeleului , la cca. 1 000 m altitudine și reprezintă, cu certitudine, un
vestigiu al endocarstificării din perioada danian -oligocenă, când a fost modelată suprafața de
nivelare superioară, carstoplena Ciumerna -Bedeleu. Dealtfel arcada impozantă din aprop ierea
intrării, care a sugerat și topicul cel mai uzitat, este o reminiscență a vechii galerii care se prelungea
spre linia actuală a versantului. Atractivitatea golului este dată de accesibilitatea ridicată, oferită
de oferită de o galerie larg desfășurat ă pe verticală și orizontală, al cărei tavan este denivelat de o
serie de hornuri ce atestă frecventele infiltrații și evoluția cavernamentului de jos în sus prin
prăbușiri ale blocurilor de calcar. Tot percolația este responsabilă de scurgerile stalagmiti ce și
barajele calcitice ale gururilor ( bazine cu adâncimi de până la zeci de centimetri ) ce ornamentează
unele porțiuni ale galeriei și diverticolele acesteia.
Peștera este însă renumită prin funcția de adapost oferit omului epocii palelotice,ale cărui
vetre de locuire au fost evidențiate de săpăturile arheologice efectuate în primele decenii ale
secolului trecut, ceea ce o încadrează în grupa cavităților subterane locuite din preistorie, alături
de peșterile din Cheile Turzii (Călăștur,Morarilor,Binder) sau Ghețarul de la Vârtop, Ciur -Izbuc,
Igrița sau Moanei din Munții Bihorului sau Pădurea Craiului.
Pot constitui , de asemenea, obiectivul unei amenajări și includerii în circuitele turistice
alte trei peșteri și anume: Peștera cu Apă din Cheile Râmețulu i (320 m), Peștera Liliecilor din
Cheile Ampoiței (311 m) și Peștera Bisericuța, din Cheile Ampoiței (311 m) și Peștera Bisericuța,

din Cheile Găldiței (310 m), atât prin dimensiunile lor, cât și prin prezența unor (speleoteme,
stalactite, stalagmite, scur geri stalagmitice, draperii, gururi) sau a cascadelor și marmitelor
subterane. Faptul că sunt localizate în trei sectoare de chei diferite, fără concurență între ele în ceea
ce privește prioritățile amenajării,apare ca un element de favorabilitate sub aspe ctul diversificării
ofertei atractive a zonelor în cauză.
O altă categorie de peșteri, cea mai bine reprezentată dealfel, este constituită de cavitățile
naturale de mici dimensiuni care populează, la diferite înălțimi, versanții cheilor din întregul
masiv. Ele diversifică într -un mod original peisajul acestora, îi atribuie o notă de interes în plus și
atrag vizitatorii sub nișele și arcadele lor, uneori impozante. Astfel sunt peșterile din Cheile Turzii,
multe din ele purtând aura vetrelor de locuire paleol itice sau neolitice, dar și a unor legende din
vremuri mai apropiate (peșterile haiducului Balica, Cetățeaua Mare și Cetățeaua Mică), cele din
Cheile Turului, Vălișoarei, Râmețului, Cetei, Întregatelor, Ampoiței sau Feneșului. Singurele
amenajări pe care a cestea le reclamă sunt potecile de acces în siguranță spre intrările lor și mici
platforme de regrupare de unde să poată fi admirat peisajul limitrof.

1.7.Masivele izolate
Reprezintă un veritabil brand atractiv pentru Munții Trascăului, ,niciunde în spațiul montan
românesc nemaiîntâlnindu -se o grupare mai numeroasă și forme mai pitorești de astfel de elemente
morfologice precum aici. Ele sunt răspândite mai ales în partea estică a regiunii muntoase , între
Defileul Arieșului și cel a Ampoiului, cu o d ensitate mai ridicată între văile Râmețului și Feneșului,
respectiv în Depresiunea Ampoi – Ampoița. In partea vestică a unității ele apar cu totul întâmplător
( masivul Nicaia) fiind mai degrabă apofize separate de denudare de corpul masiv al barei
calcaroa se a Bedeleului.
Modul inedit de formare le separă în două categorii genetice, klippele fiind strâns atașate de
structurile ofiolitice iar olistolitele apar brusc, prin eroziune diferențiată din masa compactă a
depozitelor sedimentare cretacice.

Tabel nr. 4

Principalele masive izolate din Munții Trascăului
NR.
CRT. DENUMIRE LOCALIZARE ALTITUDINE
(M)
1 Data V.Aiudului 884
2 Rachiș V.Aiudului 779
3 Nicaia V.Geogelului 1 009
4 Vf.Gălzii V.Galdei 734
5 Sfredelașu V.Cricău 1 133
6 Piatra Craivii V.Cricău 1 078
7 Piatra Grohotișului V.Ighiu 1 130
8 Dosul Blidarului V.Ampoița 1 094
9 Pietrele Ampoiței V.Ampoița 374
10 Corabia V.Feneșului 1 310
11 Dâmbău V.Feneșului 1 369

Potențialul lor turistic este alcătuit dintr -un cumul de însușiri atractive care enumerăm:
– Geneza lor aparte, încă nelămurită pe deplin nici astăzi, cu formularea ,timp de mai bine
de un secol, a celor mai diverse opinii și teorii, cu implicarea unor procese telurice dintre
cele mai spectaculoase (vulcanism, șariaje, rifturi, falieri și dislocăr i);
– Apariția bruscă în peisaj, sub forma unui relief rezidual, suspendat, cu trasături total diferite
în raport cu formele înconjurătoare , mult mai blânde, mai puțin fragmentate, modelate pe
alte categorii de roci, preponderent flișoide, mai puțin reziste nte la eroziune;
– Ecartul altimetric cuprins între câteva zeci de metri și de ordinul sutelor de metri, ce le
asigură nu numai o detașare netă față de substrat, ci și o vizibilitate areală extrem de largă.
Masivele Nicaia, Piatra Craivii, Piatra Grohotișu lui, Dosul Blidarului, Corabia și Dânbău
depășesc 1 000 m, ultimele două instaurându -se pe primele poziții ale cotelor altimetrice
din întreaga regiune montană;
– Răspândirea lor imprevizibilă, fără o legitate anume, pe interfluvii, versanți, în vatra
depres iunilor și văilor le conferă atributul diversificării morfologice a peisajului și
înscrierea în structura acestuia ca elemente de referință;
– Varietatea dimensională și fizionomică a masivelor, de la olistolitele de mivi dimensiuni,
cu înălțimi de câțiva me tri, la veritabile masive calcaroase cu mici platour i somitale în
partea superioară;
– Bogăția morfologiei de detaliu alcătuită din lapiezuri, creste, pilieri, culoare nivale,
gtohotișuri bazale extinse, doline, nișe, peșteri și avene. Dolinele, peșterile și avenele apar
pe masivele de mari dimensiuni, precum Corabia, Dâmbău, Data, Rachiș ;
– Cromatica distinctă a formațiunilor, generată de albul suprafețelor calcaroase, aflat, în
puternic contrast cu paleta de culori ale vegetației ce îmbracă dens terenurile li mitrofe din
primăvară până în toamnă ;

– Numeroasele oportunitpți oferite drumeției de agrement și alpinismului, prin numărul mare
de poteci și trasee de escaladă ( 15 trasee numai în perimetrul pietrelor Ampoiței);
– Asocierea peisagistică frecventă, surprinzăt oare și pitorească totodată a masivelor de mici
dimensiuni cu elemente ale peisajului cultural al regiunii (integrarea lor în perimetrul
construit al gospodăriilor);
– Funcția de rezervații geologice, arheologice au peisagistice îndeplinite de unele dintre
acestea (Pietrele Ampoței, Piatra Craivii) devine un blazon de natură valorică și
environmentală ce sensibilizează masa de vizitatori;
O problemă de ordin practic legate de masivele izolate de mici dimensiuni este lipsa unui
inventar exhaustiv al acestora p recum și a unei toponimi bine fixate. Informațiile de la localnici
sunt adesea diferite și contradictorii care nu fac decât să deruteze pe cei interesați de obiectivele
respective.

1.8. Cascadele
Cascadele sunt elemente peisagistice de natură complexă, posesoare a unei atractivități
remarcabile ca urmare a coabitării celor două componente structurale indispensabile existenței lor :
abruptul morfologic și cursul de apă care îl animă prin rostogolirea lui peste fruntea acestuia. Cu
cât abruptul menționat es te mai înalt și are o morfologie mai diversificată , respectiv cu cât cursul
de apă are un debit mai ridicat, cu atât spectaculozitatea cascadelor este mai consistentă și
polivalent receptată.
Munții Trascăului, prin caracterul rezidual al reliefului, diferențele mari de nivel între
formele acestuia, extensiunea deosebită a abrupturilor întrunesc, din punct de vedere morfologic,
toate condițiile pentru prezența unui mare număr de cascade. Dacă în realitate situația este alta
cauza trebuie căutată în org anizarea precară, limitată, a unor rețele de drenaj la partea superioara
a culmilor si masivelor calcaroase. Spre exemplu, de -a lungul întregii culmi a Bedeleului, nu există
practic un pârâu permanent cu debit capabil să genereze o revărsare de tip cascadă . Aceleași apecte
le întâlnim și în platoul Ciumerna sau în Colții Trascăului. Caracterul temporar al scurgerii va
conduce la apariția unor repezișuri și cascade temporare cu o funționare suprapusă a perioadelor
de aflux fluviometric sau de topire rapidă a zăpezilor.
Drept cascade propriu zise, cu o funționare permanentă, care pot fin incluse pe hărțile
turistice ale regiunii montane, menționăm Cascada Văii Poienii și Cascada Șipote.
Cascada Văii Poienii are o înălțime de peste 25m și este localizată la deb ușarea acestuia în Ponorul
Vânătara. Pitorescul ei este dat de verticalitatea abruptului calcaros și de marmita de mari
dimensiuni sculptată în partea mediană a acesteia, asemeni unei veritabile platforme de regrupare
a energiilor denudative. Ea este antic ipată de alte câteva praguri, repezișuri și mici cascade,
scuptate în amonte de aceeasi vale, la treaversare unor benzide roci dure apărute în talveg. Cascada
menționată ridică mult cota de spectaculozitate a Ponorului Vânătara și invers, grandoarea

Ponoru lui se răsfrânge pozitiv asupra taractivității sale. Apare, deci, un calsic fenomen de
complementaritate atractivă între diferite obiective turistice situate în proximitate, ceea ce are ca
rezultat un coeficient superior de armonie peisagistică, răsfrânt p ozitiv în opțiunile cererii turistice.

Foto 9. Cascada Vaii Poienii
Cascada Șipote este localizată amonte de bazinetul depresionar de la Lunca Arieșului, în versantul
drept al râului. Ea drenează apele unei abundente exurgențe carstice apărute din masa depozitelor
deluviale de la baza abruptului Bedeleului și, mai mult decât posibil, al e unui sistem endocarstic
de mai mare amploare dezvoltat în culmea calcaroasă Bedeleu -Cireșu.
Ca argument în acest sens aducem marele con de travertin format între exurgență și
debușarea în Arieș, ceea ce denotă o îndelungată și amplă acțiune de denudare carstică subterană,
cu încărcarea apelor în carbonații depuși la contactul cu aerul atmosferic. De aicea dispunerea în
trepte succesive a cascadei de -a lungul conului de travertin, în care sunt sculptate și o serie de
hrube, aspect mai puțin sesizabil de l a distanță de grupările de turiști datorită împăduririi
accentuate a arealului limitrof.
Cascada beneficiază de un excelent potențial de poziție, putând fi admirată din șoseaua
Turda -Câmpeni -Lunca Vășcăului, deci a unei căi de acces intens circulate. Dacă mai adăugăm
potențiala punere în funcțiune, în perspectivă, cu scop strict turistic, a ‚mocăniței’, pe ruta
tradițională, Turda -Câmpeni -Abrud, posibilitățile de valorificare a zestrei sale atractive cresc
semnificativ.
Pe lângă cele două cascade descrise anterior, forme de mici dimensiuni din aceeași
categorie, cu înălțimi cuprinse între 1 -5m întâlnim frecvent în perimetrul unor chei și defilee
precum Defileu Hășdatelor și a Rachișului, Cheile Turului, Cetei, Geogelului, Pravului, Turcului
sau Feneșului cu un rol major în diversificarea peisajului local, a ofertei atractive, morfo –
hidrografice.

Foto 10. Cascada Sipote

1.9. Peisajele morfo -turistice

Asociază spațial două sau mai multe forme de relief cu însușiri atractive atestate, indiferent
de originea lor și de cauzalitățile morfo -genetice. Oferta rezultată însumează trăsăturile proprii
fiecărui obiectiv în parte, fiind însă superioră simplei cumul ări statice datorită intervenției acelui
coeficient de armonie (Cocean, 1984) ce se naște prin interrelaționarea și cooperarea dintre acestea
în procesul exploatării turistice.
În Munții Trascăului, sub asmentul geologic extrem de variat și diversitatea t ipurilor de
relief născute pe seama acestuia, au condus la individualizarea unei game asemănătoare a
peisajelor cu funcție turistică. Ele rezultă atât din imbricarea elementelor componente ale tipurilor
de relief disticte (cel format pe ofiolite cu cel car stic, cel carstic cu relieful grefat pe conglomerate
sau roci cristaline, etc.) cât și prin asocierea unor forme aparținând aceluiași tip de relief, exemplu
cel mai ilustrativ fiind carstul. În cazul reliefului de disoluție peisajul poate să rezulte din ve rigile
unui lanț morfogenetic exocarstic (ponoare -doline -uvale) dar și din asocierea unor forme de sine
stătătoare apărute în condițiile realizării ansamblului de factori cauzali reclamați de specificul
modelărilor (abrupturile cu crestele și peșterile).
Principala însușire atractivă a peisajului carstic este complexitatea și diversitatea
obiectivelor pe care le etalează, însumând deopotrivă forme majore de relief precum sectoarele de
chei, abrupturi, creste, peșteri sau pomoare, dar mai ales o mozaicată mi cromorfologie a platourilor
sau versanților pornind de la lapiezuri și continuând cu dolinele, uvalele, formele de alterare –

dezagregare și coroziune selectivă. Pentru nu aminti de ipostaza ascunsă, subterană a acestuia,
constituită din sălile și galeriile de peșteră, puțurile și hornurile avenelor, formațiunile de depunere
chimică, speleoteme calcitice extrem de variate genetic și fizionomi (stalactite, stalagmite,
coloane, draperii, cristalitite, coralite, gururi).

CAP.2.TIPURI ȘI FORME DE TURISM CONDIȚIONATE SAU MIJLO CITE
MORFOLOGIC

Potențialul turistic înmagazinat de Munții Trascău a determinat apariția și dezvoltarea
tuturor celor patru tipuri de turism :recreativ, curativ, cultural și mixt, însă cu largi decalaje între
ele. Astfel, regiunea prezintă cele mai variate și mai consistente resurse pentru turismul de
recreere și agrement , care a devenit tipul de turism cel mai dezvoltat și, deci, mai reprezentativ
pentru unitatea montană analizată. Dintre formele acestuia, se detașează alpinismul/escalada și
drumeția montană, celelalte f orme, deși prezente, neimplicând un număr comparabil de turiști.
Pentru sporturile de iarnă, Munții Trascău nu au, din păcate, datorită altitudinilor mijlocii, un
potențial care să poată fi exploatat mai mult sau mai decât parcurgerea cu schiuri de tură a unor
trasee turistice sau praticarea săniușului în lunile decembrie -februarie.
Turismul curativ se poate pratica doar sub forma „curei montane reci” cu desfășurarea de
exerciții fizice în aer liber, doar în anumite zone, dintre cele cu infrastructura turistică mai
dezvoltată, precum Sălciua sau Ighiu. De asemenea, mulți dintre turiștii care sosesc la Rimetea au
ca motivație și cura limaterică, în special turiștii străini.
Turismul cultural se sprijină pe diverse resurse localizate în aria montană: edificiile
istorice, religioase și culturale; activităților periodice de sorginte culturală desfășurate în unele
localitați (Sălciua, Rimetea, Râmeț),dar și un mare număr de rezervații în care se pot pratica
ecoturismul și geoturismul.
În cadrul turismului mixt includem în primul rând turismul rural, care valorifică o variată
gamă de resurse , de la arhitecura tradițională a satelor, ocupațiilor, tradițiile, obiceiurile, folclorul
și gastronomia specifice până la resursele morfologice existente în orizontul local. O a doua formă
de turism mixt este reprezentată de turismul de tranzit în cadrul căruia vor fi exploatate atât
obiective turistice punctuale , situate în imediata vecinătate a căilor principale de comunic ație, cât
și bazele de cazare din areal.

2.1.Turismul recreativ
Cele mai reprezentative forme ale turismului recreativ în Munții Trasăului s unt esalada și
drumeția montană, acestea adesea antrenând cele mai consistente fluxuri turistice. Popularitatea
zonei pentru escaladă se datorează potențialului atractiv de excepție al arealului, cu o desfășurare
impresionantă de abrupturi calcaroase. Drum eția, în schimb, sa impus între formele de turism din
regiune datorită popularității ei ca activitate recreativă în general, având cea mai largă
adresabilitate dintre cele prezente la nivelul Munțiilor Trascăului. Acestora li se adaugă unele
forme care, de și se adresează unui număr restrâns de practicanți, deci nu imprimă nota dominantă
în cadrul arealului, totuși ridică acest masiv la rangul unei unități de importanță națională. Este
cazul canyoningului, care se mai practică în manieră organizată doar în p atru alte locații în
România, precum și zborul cu parapanta pentru care există două areale cunoscute la nivel național
sau chiar internațional. În plus , mai sunt practicate alte forme de turism, dar care, ca impact sau

importanță, rămân modeste în compara ție cu cele de mai sus: speoturismul, ciclismul, survolarea
cu avionul sau turismul cinegetic și pescuitul sportiv.
2.1.1.Alpinismul și escalada

Reliful Munților Trascău,caracterizat de prezența masivelor izolate de tip klippe și
olistolite și de numărul mare de chei și defilee, a impus acestă grupă montană pe harta escaladei
clasice și sportive nu doar din Munții Apusenii, ci din România. Abundența resursei primare pentru
escaladă, adică prezența unui număr extrem de mare de abrupturi cu variate repere di mensionale
și altimetrice, a permis dezvoltarea și înrădăcinarea acestei activități în mai multe zone. Este vorba
de sufrafețele aferente abrupturilor marginale ale culmilor și crestelor calcaroase, abrupturile
laterale ale masivelor izolate de mari dimens iuni sau ale olistolitelor și abrupturile din cadrul
cheilor.
Pe fiecare categorie de abrupturi s -au conturat sectoare unde se poate practica escalada sub
toate formele sale: cătărarea clasică pe stâncă, escalada sportivă, escalada de anduranță, practicată
pe trasee mai extinse de trei -patru lungimi de coardă, sau bouldering -ul, formă a escaladei
practicată fară coardă, pe trasee dificile, dar situate la înălțimi mici. Desigur, nu se pot indentifica
clar anumite zone specifice de practicare a acestor forme, întrucât traseele de diferite tipuri apar
intercalate în cadrul acelorași zone, uneori în cadrul acelorași pereți.
1.Zone de escaladă localizate pe abrupturile marginale
Sunt instalate pe abrupturile care delimitează întreaga grupă montană, ca abruptul
Bedeleului sau care stabilesc contactul tranșant dintre unități diferite, spre exemplu, abrupturile
Colților Trascăului sau Pietrei Secuiului dinspre Depresiunea Trascău.
Cel mai reprezentativ areal de escaladă instalat pe astfel de abrupturi este fără îndo ială cel
mai dezvoltat pe abrupturile din Colții Trascăului. Deși cu un potențial enorm pentru cătărare,
zona nu a fost frecventată până în 2003, când apar primele trasee: Alfa, Mistral, Nenumitu, etc. De
atunci fiind realizate în zonă 193 de trasee împărț ite în șapte zone principale.
Zona Peșterilor (Open 2008) cuprinde 35 de trasee, cu lungimi între 15 -30m, toate realizate
în 2007. Zona Coada Pietrei -Sud este locul unde a debutat escalada pe Colții Trascăului,
cuprinzând, până în 2009, 41 de trasee, căror a s-au alăturat cu ocazia RICO 2010 încă 30 de trasee.
Cea de -a treia zonă, Gura Văii Mari are doar patru trasee cu un grad mediu de dificultate, și altele
patru mai dificile , printre care RICO 2006, cel mai lung traseu din Colții Trascăului, de cinci
lungimi de coardă. Zona Grohotișul Suspendat(Open 2007) este una problematică, constituită fiind
din 26 de trasee de dificultate mai mare. Urmează zonele Pintenului (Open 2009) cu 26 de trasee
și Izvoarele Văii Mari (Open 2006) cu 17 trasee.

Importantă este și Peștera Studenților (Poligonul Copiilor) care cuprinde zece trasee cu
dificultate redusă care se adresează în general copiilor și înepătorilor.
Mai puțin asaltat de alpiniști rămâne abruptul Bedeleului unde au fostpitonate doar patru
trasee de escaladă, fiind încă neexploatat conform cu potențialul său, datorită drumului de acces
mai lung înspre porțiunile abordabile, dar, în viitor, se preconizează includerea sa în sfera acestui
tip de activitate turistică specifică.
2.Zone de escaladă pe abrupturile la terale ale masivelor izolate și olistolitelor
-Pietrele Ampoiței , pe fiecare dintre blocurile constituiente dezvoltându -se câte două
sectoare cu trasee de escaladă, totalizând un număr impresionant de peste 90;â
– Calcarele de la Bulbuci pe care s -au contu rat 20 de trasee, printre care unele foarte
dificile, de gradul 9 -;
– Colțul lui Blaj (olistolit mai puțin cunoscut, situat în partea inferioară a platoului carstic
Dâmbău), care pe o suprafață relativ redusă, conține peste 25 de trasee;
– Piatra Poienii, cu 12 trasee;
– Masivul Data care cuprinde șase trasee lungi , de trei -patru lungimi de coardă, lăsate însă
uitării, astfel că astăzi sunt mai greu de indentificat în perete;
– alte olistolite de pe Valea Ampoiului (Piatra Boului, Piatra Peșterii etc.) , unde escalada
este în stadiu incipient , însă cu perspective de dezvoltare limitate din rațiuni ecologice care vizează
ocrotirea cuiburilor unor specii de păsări și a vevegației spontane.
3.Zone de escaladă din chei și defilee
Datorită faptului că, în general, în cadrul văilor , pentru escaladă sunt preferați pereții
calcaroși, versanții abrupți sculptați pe ofiolite, șisturi cristaline sau conglomerate cretacice ai
defileelor au fost ocoliți.
Cea mai importantă dintre ariile de practicare a alpinismulu i pe versanții cheilor din acest
masiv rămâne zona Cheilor Turzii, cunoscută de altfel la nivel național pentru potențialul specific
acestei forme de turism. Începuturile escaladei aici le regăsim la sfârșitul anilor 1940, ca încercări
timide de a ajunge l a peșterile situate în versanți la înălțimi mari. La scurt timp s -a înființat o școală
de alpinism, și a debutat pitonarea traseelor, acțiune care încă mai continuă, numărul de trasee
crescând de la un an la altul considerabil . În momentul de față, au fos t indentificate 18 zone de
escaladă, cu un total de 314 de trasee.
În versantul stâng , primul sector, cel din apropierea Morii Vechi, are număr relativ modest
de trasee, doar zece, însă datorită expunerii sudice a versantului este căutat mai ales în sezon ul
rece, când alte zone sunt mai puțin accesibile sau cu expunere mai puțin favorabilă.

Sectorul al doilea, Turnul Galben, grupează 46 de trasee, dintre care 24 echipate în ultimii
doi ani, printre care Lassie, traseu deosebit de dificil (10). Această arie este una dintre cele mai
populare din Cheile Turzii, din două motive: situarea la potecă și numărul mare de trasee . Urmează
două sectoare cu număr relevant de trasee: Peretele Pripoanelor (24) și Peretele Caprelor (14), și
sectorul care rămâne unul dintr e cele mai dificile de abordat, datorită înălțimii sale, Peretele Uriaș,
care cuprinde 31 trasee, dintre care șase fiind peste gradul 8: Zombi, Vight Tibor, Madona Neagră,
Vaja con Dios, Ave Maria sau Calvaria. Al șaselea sector, Peretele Porumbeilor, este unul care
pune probleme întrucât, uitat timp de aproape zece ani, până în 2007, se confruntă azi cu problema
stării precare a unora din cele zece trasee datorită înierbării sau a lipsei și a degradării pitoanelor.
Urmează un sector modest, cu doar cinci t rasee, și apoi două sectoare cu câte zece, Poligon și
Turnul Despărțitor. Al unsprezecelea sector, Cetățeaua Mică sau Școala Turdeană, grupează 25 de
trasee și este foarte popular și datorită folosirii acestuia în finala Cupei ATTA 2003. Alte sectoare
cu un număr mediu de trasee sunt Peretele Aerian (24), Scoruș (6) și Gabor Feri (18), o serie de
trasee găsindu -se și pe țancurile de mai mici dimensiuni situate la intrarea din amonte în chei.
În general, sectoarele formate pe versatul drept au un număr modes t de trasee, Colțul Sanșil
(7) ,Colțul Rotunjit (4), Polițele lui Bieltz (5) ,Suurimea (10), excepție făcând zona Peșterii
Ungurească, cu peste 30 de trasee.
Pe lângă aceste zone, mai regăsim pe parcursul cheilor 13 alte trasee, care, datorită distanței
față de sectoarele prezentate anterior, nu pot fi încadrate acestora.
Fenomenul de eclipsare atractivă pe care îl suferă Cheile Turenilor s-amanifestat și în ceea
ce privește escalada, Cheile Turzii fiind prefera te multă vreme. Însă, se observă după anul 2000 o
triplare a numărului de trasee, astăzi totalizând un număr de 116, grupate în cele patru zone:
Cascada Mare ( 9), Popa Țiganilor (41), Ghicenghe (22) și zona Țancurilor (52).
Friabilitatea rocii din unele sectoare ale versanților nu a inhibat d ezvoltarea escaladei în
aceste chei, deși a dus la abandonarea unor vechi trasee care străbăteau astfel de porțiuni.
Totuși, interesul pentru această zonă este unul în creștere, astfel ,în ultimii ani au fost
repitonate trasee vechi, și mai mult, au fost de schise multe altele noi, ușor de identificat și fără
probleme de orientare.
Următoarea zonă de importanță majoră este conturată în Cheile Aiudului, unde sunt
indentificate 102 trasee în cele cinci sectoare principale: Colțul Bogza (18), Țancul Cetății (7),
Colți Vilii (8), Colțul Diacului (8) și Colțul Cetății (59). Acestora li se adaugă cele trei trasee de
bouldering din micul sector La Bolovan, aflat sub nivelul șoselei.
Un număr relevant de trasee (74) s -a conturat și în Cheile Mănăstirii, în cele trei zone:
Santinela Văii, Curmătura și Fața Pietrii. Relieful îmbătrânit al cheilor, cu versanții puternic
afectați de fracturi, s -a constituit într -o importantă resursă pentru escaladă, zona cheilor Mănăstirii
fiind populară încă din anul 1970. În ciuda organizării unor ediții ale compionatelor naționale de

escaladă viteza în anul 1980, a unor concursuri de escaladă în 1994, și apoi în 2002, totuși acest
areal a rămas oarecum uitat, atrăgând astăzi doar alpiniștii din localitățile din apropiere .
Escalada se practică și pe versanții altor chei, însă numărul de trasee prezente în acestea
este unul modest în comparație cu cele prezentate mai sus. Este vorba de chei al căror potenț ial nu
a fost nici pe departe epuizat, dar au fost abandonate perioade lungi de timp sau dimpotrivă, în
care, alpinismul de abia debutează.
Cheile Feneșului (27 trasee) intră în prima categorie ,fiind o arie relativ abandonată mult
timp, dar redescoperită în anul 2003, odată cu organizarea aici a unei cupe de escaladă de către
Asociația Trascău Corp Zlatna, cupă pentru care au fost echipate primele trei trasee noi, cărora li
s-au adăugat apoi altele.
Într-o situație asemănătoare , Cheile Întregatelor (16 tr asee) au o tradiție în escaladă, fiind
folosite în trecut ca poligon de instrucție a vânătorilor de munte. Evitate o perioadă lungă de timp,
au revenit pe harta escaladei după 2004, odată cu realizarea unor noi trasee de membrii Trascău
Corp. Potențialul a cestor chei este estimat la peste 200 trasee, unul dintre cele mai mari din Munții
Apuseni.
Mai puțin exploatate, și de abia la început în ceea ce privește escalada sint Cheile Cetii (16
trasee) și Cheile Ampoiței (13 trasee).
În total, în Munții Trascău s unt peste 1 000 de trasee de escaladă, cifră de astfel surprinzător
de mare, superioară altor areale deja consacrate ca Munții Bucegi sau Piatra Craiului, cifra care
crește de la an la an prin pitonarea de noi tronsoane. În ceea ce privește densitatea tras eelor,
singurul areal din România care poate rivaliza cu Munții Trascău este Valea Cernei (Cocean G. și
Anghel, 2011).
Trebuie menționat faptul că multe dintre traseele vechi au fost abandonate, nefiind parcurse
demult, datorită unor porțiuni friabile sau înierbate pe care le traversau, astazi orientarea în ele
fiind dificilă, nefiind astfel recomandate. Este cazul unor trasee din Colțul Bozga
(Verde,Răsărit,Frații de Cruce), din Colțul Cetății(Sierra Maestra, Crucii, Umărul de Sus) , din
masivul Data, din Calcarele de la Bulbuci (Iarbă pentru toți, Whait Bastion) și desigur cazul celor
două trasee din Peretele din Dâmbău, nerepetate după 1991.
Totuși, numărul traseelor vechi repitonate sau a celor noi, care sunt echipate la standarte
înalte, este mult super ior. Potențialul alpinistic al acestor munți nu e nici pe departe complect
cunoscut și exploatat. Locațiii cu potențial foarte mare, deși au stârnit uneori interesul , nu s -au
conturat încă drept zone de practicare a acestei forme de turism. Între ele vom aminti doar unele
masive izolate: Piatra Cetii, Piatra Craivii sau unele dintre cele mai spectaculoase chei: Râmețului,
Găldiței, Turcului sau Galdei. Motivele se pierd între lungimea drumului de acces (Piatra Craivii),
apropierea de alte zone asemănătoare deja consacrate, care le eclipsează atractiv și sub acest aspect
(Cheile Găldiței sau Galdei). Însă, în ultimii ani, odată cu creșterea accentuată a numărului de

practicanți, dezvoltarea tehnicilor și a echipamentelor, noi zone se adaugă pe harta escalade i în
Munții Trascău.
În pararel, în ultimii ani au început sa fie o realizare o serie de trasee caracteristice escaladei
artificiale moderne precum rutele Art of Aid (A3+), Gomora (A1+), Fight for Life (A1+,6+) din
Cheile Turzii și Dance for Tree (A1+) d in Cheile Aiudului, trasee în care, după realizarea
premierei, majoritatea punctelor fixe de asigurare sunt îndepărtate pereții rămânând „ curați”
Anghel 2010).
Majoritatea traseelor de escaladă din Munții Trascău se încriu între gradele de dificultate
7- și 8- , corespunzătoare unui nivel de pregătire mediu spre avansat, și puțin peste 40 depășesc
gradul 10 – corespunzător nivelului maxim de performanță din România cuprins între gradele
9+/10 – și 10+.

Tabel nr. 5
Cele mai dificile trasee de escaladă di n Munții Trascău

NR.
CTR NUME ZONA SECTOR GRAD DE
DIFICULTA –
TE LUNGIME
1 Final Countdown Colții Trascăului Izvoarele Mari 10- 10 m
2 1 înainte -2 înapoi Colții Trascăului Marele V 10- 17 m
3 Coviltir Cheile Turzii P.Ungurească 10- 15 m
4 Cireașa de pe tort Colții Trascăului Grohotișul
Suspendat 10-(?) 15 m
5 Capana Cheile Mănăstirii Santinela Văii 10- 12 m
6 Lassie Cheile Turzii Turnul Galben 9+/10 – 10 m
7 Spitfire Cheile Mănăstirii Santinela Văii 9+/10 -(?) 2LC
8 Pinot Noir Cheile Mănăstirii Santinela Văii 9+/10 – 40 m
9 Milică Cheile Turzii Peretele Cald 9+/10 – 15 m
(Cele cu (?) nu au gradul confirmat)
Din punct de vedereal lungimii, majoritatea trasselor au între 15 și 20 m de metri, însă un
număr important de trasee trec de o l ungime de coardă, între acestea înscriindu -se unele care
se adresează escaladei de anduranță.
Tabel nr. 6

Trasee de anduranță în Munții Trascău
NR.
CRT NUME ZONA SECTOR GRAD DE
DIFICULT
ATE LUNGI
ME
1 Ave Maria Cheile Turzii Peretele Uriaș 6B 13LC
2 Madona Neagră Cheile Turzii Peretele Uriaș 6B 11LC
3 Vietnamezul Cheile Turzii Colțul Crăpat 3A 11LC
4 Vight Tibor Cheile Turzii Peretele Uriaș 8 10LC
5 Quo Vadis Cheile Turzii Peretele Uriaș 7- 10LC
6 Turnul Galben Cheile Turzii Turnul Galben 8- 8LC
7 Calvaria Cheile Turzii Peretele Uriaș 6B 8LC
8 Furnicilor Cheile Turzii Suurime 6+ 8LC
9 Sierra Maestra Cheile Aiudului Colțul Cetății 8 7LC
10 Creasta Ascunsă Cheile Aiudului Colțul Cetății 5+ 7LC

Desigur, traseele menționate mai sus prezintă interese pentru alpiniștii inițiați deja în
escaladă alpină, care au o anumită experință, tehnică și o bună formă fizică. Pentru turiștii care
acum doresc să înceapă acest sport, există traseele adresate școlil or de escaladă. Acestea au un
grad redus de dificultate, până în trei lungimi de coardă și retragerea de pe traseu facilă.
În perimetrul Colților Trascăului există o porțiune dedicată exclusiv copiilor și
începătorilor, Zona Peșterii Studenților, cu zece trasee, majoritatea foarte ușoare. Pe lângă această
zonă compactă, mai putem identifica dispersate în celelalte areale de practicare a escaladei trasee
cu grad de dificultate mai redus: de gradul 3, Central ( Pietrele Ampoiței), Creasta (Cheile
Ampoiței), gradul 4, Codruț, Spinul, Creasta Fetelor, Muchia Caprelor (Tureni), Manșa de iarnă,
Școala Turdeană etc.
Traseele sus menționate deschid posibilitatea practicarea acestei activități unui număr mai
mare de persoane, și ar trebui promovate în aceiași măsu ră ca cele foarte dificile, sau foarte lungi,
tocmai pentru ca să se adreseze unui alt grup țintă.
Cei care practică escalada alpină reprezintă un procent important din numărul important de
turiști din Munții Trascăului, dar înafara practicării acestei for me de turism și de circulație în care
se înscriu, mulți dintre aceștea nu fac parte integrantă din fenomenul turistic propriu -zis.
Mare parte dintre practicanții alpinismului provin din orașele din învecinătate, Cluj
Napoca, Turda, Aiud, Teiuș, Alba Iulia , sau Zlatina, Astfel că nu fac apel la infrastructura de cazare
sau de alimentație publică, întocânduse în localitatea de reședință. Pe lângă aceștea, Alpiniști care
sunt nevoiți să înopteze în areal aleg de cele mai multe ori să folosească locurile de ca mpare. În
general frecvența deplasării alpiniștilor este una deplasată, fiind între două și patru ieșiri în
perioadele calde. Fiecare în jur de două, trei zile, astfel că bugetul alocat acestor ieșiri va fi redus
prin diminuarea sau eliminarea cheltuielil or de masă și cazare.

În multe cazuri, camparea se poate face chiar la baza vresanților ( Pietrele Ampoiței, Cheile
Aiudului sau Cheile Feneșului) sau în imediata apropiere, la distanțe mai mici de 1 km, Spre
exemplu în Cheile Turzii, în interirul căreia c amparia este interzisă, se poate monta cortul fie în
zona cabanei vechi fie la pensiunea din Amonte de Chei. Trebuie menționat în ceea ce privește
acești turiști care provin din alte zone decît cele învecinate că acestea nu reprezintă un flux continu,
ei sosesc în număr mare mai ales cu ocazia unor tabere sau competiții organizate, și , sporadic în
grupuri mai mici.
În sezoanele optime practicării escaladei (primăvara și toamna), într -un areal relativ redus
cum este cel oferit de rezervația naturală Calcar ele de la Ampoița, la sfârșit de săptămână au fost
înregistrate grupuri variind între 4 și 25 de persoane. Numărul turiștilor străini direct interesați de
esaladă, care ajung în zona Trascăului este în continuă creștere, mai ales în urma promovării
arealel or prin publicații de specialitate editate în străinătate precum Dimension Vertical, Romanian
Climbing Guide ( Krug 2007/2010).

CAP. 3. STUDIU DE CAZ: CHEILE TURZII – ESCALADA SPORTIVA,
ALPINISM
Mod de acces:
– din Cluj pana î n Turda cu maș ina 32 Km
– din staț ia de tren
Câmpia Turzi până î n Turda cu autobuzul 12 Km
– cu maș ina, din Turda prin satul Cheia (iesirea spre Aiud – se merge prin Mihai Viteazu),
12 Km (a fost refăcut drumul ș i podul).
– cu mașina, din Turda,prin Petreș ti de Jos 10 km, direct la nea Muresan, î n capatul
opus Cabanei Ch.Turzii.
– din Turda din zona sensului giratoriu (iesi rea spre Aiud), 8 Km, se urmează marcajul ce
duce î n Chei, marcaj cruce albastră . Timp aproximativ: 1h 30min.
Cazare:
– Cabana Cheile Turzii (închis ă la momentul redactă rii 04.06)
– cortul (Cabana Cheile Turzii)
– cortul la nea Mureșan (î n capatul opus cabanei CT)
Salvamont se poate gă si la Cabana Cheilor Tu rzii (refugiul Salvamont), sau î n caz de
accident la numarul 0744777867 Vasile Cipcigan (sef de echip ă).
Alte activități î n zona: trecking, parapant a, mountain biking, speologie (în peș teri de
dimensiuni mai reduse).
Sectoare :
1. Zona Povârnisul Emil Pop (Peretele Cald) + Poligonul „Timpuri Noi”
2. Zona Peretele Marac +Turnul Bors 19. Zona Creasta Sansil
3. Zona Alghinelor 20. Zona Coltul Crapat + Stânca Soimilor
4. Zona Turnul Galben I + II 21. Zona Peretele Suurime
5. Zona Pripoanelor 22. Zona Peretele Rotunjit
6. Zona Peretele Caprelor 23. Zona Politele lui Bieltz

7. Zona Peretele Urias 24. Zona Peretele Vulturilor + Pestera Ungureasca
8. Zona Peretele Porumbeilor (Gourile)
9. Zona Poligonul de peste apa
10. Zona Turnul despărț itor
11. Zona Turnul Ascuț it + Poligonul Unguresc
12. Zona Coasta Calastur
13. Zona Cetățeaua Mică
14. Zona Peretele Aerian

1. Zona Povârni sul Emil Pop (Peretele Cald) + Poligonul Timpuri Noi (Versantul Stâng)
Acces : de la cabană se urc ă pe poteca de circuit a Versantului Stâng (pe Dealul Sândului).
În a două pă durice apare spre stânga poteca ce ne conduce printre tufisuri pâna la baza peretelui.
*Nume traseu – Lung – Grad – Anul realizarii – Autori
Breaker 50m 8 – 2001 Iorga Silvius, Kovacs Eduard
Millenium 50m 7 – 2001 Iorga Silvius, Kovacs Eduard
Hornul Vulturilor 1lc 1B ? Klemens Herta
Hornul Ascuns 4lc 4A 1979 Bortos Octavian, Calin M Calin, Silex Charly
Milica 15m 10 – 1998 Ilies Adrian, Nagy Adorjan
Stan 15m 6+ 1998 Ilies Adrian, Nagy Adorjan
Bubu 15m 6+ 1998 Ilies Adrian, Nagy Adorjan
Varu Maftei 15m 8 1998 Ilies Adrian, Nagy Adorjan
Stere 15m 8 – 1998 Nagy Adorjan, Ilies Adrian
Tanta 15m 7+ 1998 Nagy Adorjan, Ilies Adrian
2. Zona Peretele Marac +Turnul Bors
Acces : de la cabană se urca pe poteca de circuit a Versantului Stâng (pe Dealul Sandului).
In a doua pădurice apare spre stânga po teca ce ne conduce printre tufiș uri pâna la baza pe retelui ș i
stânga pentru traseele Hornul Marac ș i Fisura Marac, sau se tre ce pârâul în dreptul Grohotei Pă durii

(înainte de intrarea în defileu) și se urca piepț is printre tufișuri până la baza traseului Creasta Bors,
apoi Regina Ana ș i în cele din urma la baza Hornului Marac. Recomandabil este traseul Creasta
Bors, rar pitonat, dar cu o priveliș te deosebită. Atenț ie: a n u se intra în traseul de sub plombele
enorme și galbene ale Turnului Bors (neterminat ș i periculos).
*Nume traseu – Lungime – Grad – Anul realizarii – Autori
Hornul Marac 2lc 4A/6 ? Kari Dezso, Kovacs Gyorgy
Fisura Marac 2lc 3A/5+ ? Marac Papazian
Regina Ana 3lc 3A/3+ 1989 Chifa Adrian, Catanas Ovidiu
Creasta Bors 5lc 4A/6 – ? Moravek Laszlo, Vigh Tibor
3. Zona Alghinelor
Pereț ii Alghinelor sunt (Alghina1 în dreapta – spre Turnul Bors ș i Alghina 2 în stânga –
spre Turnul Galben ) situati la cca. 100 m diferența de nivel față de pârâul Hasdatelor. Pereț ii ce
pornesc din aceste poieni sunt spectaculoși, dar neexploataț i d.p.d. v. al alpinismului, tra seele
existente având multe porț iuni friabile.
Acces : după al doilea pod se merge aval pe p ârâu cca. 50m apoi se urca în cătărare ușoară
în zig -zag pâna laAlghine.
Alte variante ar fi:
– cătărarea traseului Turnul Bors după care se coboară î n stânga pe o brana apoi printr -o
fereastra î n Alghina1
– cătărarea traseelor din zona Nyarady sau Pripoane ce au o creasta comună din care se
coboară pe un vâlcel larg î n Alghina2.
*Nume traseu – Lungime – Grad- Anul realizarii – Autori
Memorial Mis i Szalma 5lc 5A/7+ 2000 Doru Iuga, Vulturar Florin, Balla Dezso
Creasta Su ra 4lc 3B/6+ ? Szatmari Ludovic
La Tisa 5lc 4B 1952 Bagameri Bela, Gora Hans, Daume Atilla

4. Zona Turnul Galben I + II
Începe amonte de al doilea pod. Traseele sunt scurte si foarte des frecventa te (lustruite)
mai ales cele de grad mic. Traseul Turnul Galben, în afară de primii 20m, e ste recomandat doar în
timpul să ptamânii (pericol căderi de pietre). Pinochio are 8 – pe direct.

*Nume tra seu- Lungime – Grad – Anul realiză rii- Auto ri
First Love 1lc 8 1993 Kiss Csaba, Crisan Romica
First and Only 30m 8 – 1999 Oniga Gabriel
Ra 30m 5 2001 Iorga Silvius
Ingrid 20m 4 2001 Iorga Silvius
SIS 20m 6 2001 Iorga Silvius
Regenta 20m 6 – 2000 Chifa Adrian
Coroana 20m 5+ 1996 Chifa Adrian, Baraianu Octavian
Regele Ferdinand 20m 6 – 2000 Chifa Adrian
Lassie 10m 10 – 1989 Török Janos
Turnul Galben 6lc/20m 4B/8 – 1985 Iorga Silvius, Kerekes Janos
Chili Pampers 15m 8+ 2002 Popa Calin
Red Hot 15m 8+ 1996 Crisan Romica, Popa Calin
Mansa de Iarna 15m 5+ ? ?
Regele Carol I 15m 6+ 1996 Chifa Adrian
Regina 20m 8 – 1998 Ilies Adrian, Nagy Adorjan
Lulu 20m 6 1998 Ilies Adrian, Nagy Adorjan
Rata 20m 6 – 2002 Munteanu Adrian, Horvat Mihai
Bery Bery 20m 6+ 1990 Popa Dorin, Catanas Ovidiu
Nefeli 20m 9 – 1997 Galanakis Io rgos, Adi Negrean
Figaro 20m 7+ 1997 Nagy Adorjan
Gepeto 20m 6+ 1996 Giurgiu Nicolae, Podar Sorin
Pinochio 20m v.6/8 – 1993 Kiss Csaba, Crisan Romica
Papagal 20m 5 2002 Munteanu Adrian, Apahidean Florin

5. Zona Pripoanelor
Acces : venind de la cabana se tre ce pe lângă traseele din poteca și după cca 100m de la
ultimul traseu (Papagal) se observa î n dreapta Jg heabul Fioros cu un mic grohotiș la bază. Se urcă
pe acesta până la baza peretelui, apoi pe sub el spre dreapta până la o creasta îngustă, care este
urmata în sus până la o brana ascendentă dreaptă care ne conduce în poieniț a Priponului Mare
(aproape de Furca -o despicatură în stâ nca aflata în stâ nga). Retrageri: rapeluri prin trasee (î n cele
de escalada), fie se iese pe creastă , apoi coborare pe un val cel larg spre dreapta până î n Alghine,
fie traverseu pe iarba spre stânga până la Peretele Caprelor (rapel 20m).
Traseele clasice au pitoane vechi, rare și sunt î nierbate (partial). Labirintul are regrupări
precare. Î n Tajsz lipseș te un spit.
*Nume traseu – Lungime – Grad – Anul realiză rii- Autori
Sajt 15m 7+ 1987 Kiss Csaba
Iguana 25m 6+ 2002 Munteanu Adrian, Anca Zamfiroiu
Greuceanu 20m 7 2002 Munteanu Adrian, Orheanu Aurelian
Varan 20m 8 2002 Munteanu Adrian
Batman 20m 9+ 2002 Munteanu Adrian
Lelek Vesztö 3 lc 8+ 1987 Kiss Csaba,Sárközy András
Priponul Mare 3lc 4A/6+ 1955 Stoicovici Remus, Kelp
Ciclon 25m 8 – 1988 Fodor Zsolt, Kovacs Arpad
Uragan 25m 8 2001 Nagy Adorjan
Labirint 3lc 7+ 1986 Pop Gheorghe, Kiss Csaba
Între Pripoane I 3lc 3A/8 – ? Kari Dezso
Tajsz 2lc 8+ 1989 Kiss Csaba
Între Pripoane II 2lc 4B/6+ 1960? Eme Sabin Doctor
Priponul Mic 3lc 3A/7 1955 Stoicovici Remus
6. Zona Peretele Caprelor
Este situată între Peretele Uriaș ș i Pripoane cu acces fie prin Traseul Jgheabului 2lc (ate nție
la pietre), fie se vine din Pripoane trecând prin Furca (accesul î n Pripoane este descris la zona 5)
și se urca pe vâlcel până la baza peretelui Nyarady. Pent ru a ajunge la traseele de lângă traseul
Peretele Caprelor fie se urca prin stangaacestuia p e valcelul stang (abrupt), fie se catara Traseul

Nyarady până la terminarea acestuia, apoi se traverseaza stânga pe iarbă pana la perete , ajungâ ndu-
se la baza printr -un rapel de 20m. Retragerile din Peretele Nyarady se fac rapel 3x20m (prin Iedera
sau Acvil a). Retragerea din Asta la Vista: 1x5m si 3x20m sau pe la Crucea Sandului. Traseul
Peretele Capr elor a fost refacut cu pitoane î n 2002. Traseul Quasimodo are doua variante pentru a
doua lungime de coardă .

*Nume traseu – Lungime – Grad – Anul realizarii – Autori
Asta la Vista 3lc 8 – 2002 Munteanu Adrian, Pop Ovidiu
Oxigen 1lc 8 – 2002 Munteanu Adrian, Stoian Constantin
Peretele Caprelor 3lc 4A/6+ ? Kovacs Gyorgy
Quasimodo 2lc 6+ 2002 Pop Ovidiu, Munteanu Adrian
Erasmus Nyarady 3lc 4B/6+ ? Ferenci Emeric
Iedera 2lc 7 2002 Munteanu Adrian, Pop Ovidiu
Acvila 2lc 7 2001 Munteanu Adrian, Podut Cosmin
Mosquito 2lc 7+/8 – 2002 Munteanu Adrian, Stoian Constantin

7. Zona Peretele Uriaș
Peretele pleacă din apa și este cel mai î nalt din Ch ei, dar ș i cel mai friabil. Traseele clasice
sunt î n stare precară (friabile, cuie slabe sau lipsa). Cele mai frecventate sunt cele cu plecare de pe
Piciorul Peretelui. Traseele de escalada sunt pe spituri sau an core chimice (Vaja con Dios).
Retragerile: vezi zona 7, pentru Vaj a con Dios se face rapel 5x20m. Atenție: în Popeye lipseș te un
spit.
*Nume traseu – Lungime – Grad – Anul realizarii – Autori
Jgheabului 2lc 4B/6+ 1999 Iuga Teodor, Balla Dezso, Vulturar Florin
Balaurici 25m 6 2003 Oprea Radu, Moldovan Monica
Phoenixul de Gheata 2l c 8- 2005 Oprea Radu, Schiop Radu
Picatura Chinezeasca 15m 6+ 2005 Oprea Radu, Schiop Radu
Calvaria 7lc 6A/7+ 1987 Brati la Octavian, Geana Aurel, Dinca Diana

Olive 20m 6+ 1996 Giurgiu Nicolae, Beres Francisc
Bluto 20m 7 – 1989 Giurgiu Nicolae, Dan Moldovan
Popeye 20m 6 1996 Beres Francisc, Sas Sorin
ATA 2000 1lc 7+ 2000 Chifa Adrian, Nagy Adorjan
Balta Cotita 25m A0 ? Octavian Bortos
Omide 25m 7 2002 Munteanu Adrian
Vaja con Dios (memorial Cristi Sandean)
5lc 8 – 2002 Podut Cosmin, Munteanu Adrian, Crisan Rom ica, Popa Calin
Ave Maria 10lc 6A 1989 Bratila Octavian, Gyorffy Bela
Madona Neagra 8lc 6A/8+ 1984 Bratila Octavian,Iorga Silvius
Calificari ATA 2002 30m 7 – 2002 ATA Turda, Nagy Adorjan, Boar Rares
Mansa Lunga 25m 7 – 2001 Pajura Turda
Vigh Tibi 8lc 5B/8+ 1 969 Vigh Tibor, Vigh Paul, Molnar Laszlo

8. Zona Peretele Porumbei ( Peretele Gourilor)
Acces: fie se catără primele trei lungimi din traseele de pe Piciorul Peretelui Uriaș , fie se
urca pe o poteca abia vizibilă, prin stâ nga Pic iorului (expusă ) sau se vine d inspre Hiliod pe poteca
descrisă la zona 7, fie secatara unul din tr aseele de 2lc din Poligon (atenț ie: a doua lungime este
rar batută ). Cu excepț ia Go -urilor (pe spituri), traseele sunt î ntr-o stare destul de proasta (lipsa d e
pitoane, iarbă ). Traseul Quo Vadis î ncepe pe Piciorul Peretelui Uriaș trecâ nd apo i pe Peretele
Porumbeilor (atenț ie: lipsesc cuie). Retrageri: din Go -uri rapel prin el e, restul a se vedea la zona
7. Traseul Peretele Porumbeilor are o varianta directă pentru ultima lungime de c oarda de perete
(stânga). Accesul la Hiliod se face urcâ nd pe Zurusul Lung pe sub Turnul Despărtitor, până la
terminarea acestuia. Se ajunge sub Turnul Ascuț it, apoi, prin dreapta acestuia, în ușoara cătărare,
până la baza Hiliodului. Exista o poteca de le gătura î ntre Zo na Porumbeilor (pe sub Go -uri) și baza
Hiliodului (expusă ). Toate retragerile din Uriaș , Porumbei, Ascuțit, Hiliod se pot face î n rapel
4x25m prin Hiliod (pe spituri) sau pe platou pe la Crucea Sandului.
*Nume traseu – Lungime – Grad – Anul realizarii – Autori
Zombi 20m 8/8+ 1988 Tatar Dutu
Quo Vadis 7lc 6A/7 – 1987 Iorga Silvius, Kerekes Janos

Peretele Porumbeilor 5lc 5A/8 – 1960? Eme Sabin Doctor
Golander 3lc 7+/8 – 1989 Pop Marius, Popa Dorin
Diedrul Porumbeilor 5lc 5B/7+ 1984 Dan Moldov an
Go-Stat 25m 8 – 1993 Crisan Romica
Go-Gosch 25m 7+ 1989 Tolnay Attila
Go Hard Go Rock 25m 7 1988 Pop Gheorghe, Kovacs Zoltan
Go-rilla 25m 7 – 1988 Fodor Zsolt, Kovacs Arpad
Hiliodul -clasic
Hiliodul -varianta 4lc 6lc 2A/4 2B 1951 1951 Lorincz Miklos, Moldovan Puiu,
Moldovan Andrei, Kari Dezso

9. Zona Poligonul de peste ap a
Toate traseele pleacă de la nivelul apei. Sunt pe spituri și cuie și sunt bine bă tute cu excepț ia
celei de -a doua lungimi. Retragerile: în rapel. Se pot face î n mansa pe corzi de 60 m.
*Nume traseu – Lungime – Grad – Anul realizarii – Autori
Hocus Pocus 1lc 5+ 1990 Dan Moldovan
Cei 7 Samurai 1lc 6 1989 Dan Moldovan
Caruta Dracului 2lc 6+ 1989 Dan Moldovan
Colibri 2lc 7+ 1988 Dan Moldovan
Hoti de Timp 1lc 8 – 1988 Dan Moldovan
Tom si Jerry 1lc 7/7 – 1988 Dan Moldovan
Hysteria 1lc 8+/9 – 1988 Pop Gheorghe
Extazia 1lc 7+/8 – 1988 Török Janos
Echos 1lc 7+ 1988 Török Janos
Chifa (Misi Szalma 2002) 2lc 6+ 2002 Iuga Doru, Vulturar Florin

10. Zona Turnul Despartitor
Peretele pornește de la pârâ u, pe dreapta Zurusului Lung, până sub Turnul Ascuț it.
*Nume traseu – Lungime – Grad – Anul realiză rii- Autori
Pink Witch 25m 8 – 1991 Popa Calin, Chira Aurelian
Mamaliga 20m 7 – 1994 Ilies Adrian
Finala ATA 2004 20m 8 – 2004 Nagy Adorjan, Popa Calin
Super Finala ATA 2004
20m ? 2004 Popa Calin, Nagy Adorjan
Rolling Stones 25m 7 2001 Lung Daniel
Timisoreana 25m 8 2001 Danila Emil, Simu Andrei

11. Zona Turnul Ascuț it + Poligonul Unguresc
Accesul se face urcâ nd pe Zurusul Lung pe sub Turnul Despărțitor, până la terminarea
acestuia. Se ajunge sub Turnul Ascuț it. Traseul din Pere tele Ciorilor a fost realizat (și nerepetat)
pe frienduri și nuci. Nu se cunoaște dacă echipa maghiară a reuș it să iasp în Creasta Ascuț itului.
Traseul Anonimus are primul spit foarte departe!
*Nume traseu Lungime Grad Anul realiză rii Autori
Turnul Ascuț it 7lc 5A/7 – 1960? Eme Sabin Doctor
Peretele Ciorilor 4lc? 8+? 1988 Echipa Ungaria
Anonimus 15m 7 – 1987 Kovacs Istvan
Hastanc 15m 8+/9 – 1987 Kovacs Istvan
Negy Musketas 15m 8 – 1987 Kovac s Istvan
Saman 15m 7 – 1987 Kovacs Istvan

12. Zona Calastur
Accesul se face urcând sau coborând pe Zurușul Lung până la tra see. Cele clasice, Creasta
Cocoș ului ș i Solidarității sunt friabile și înierbate, rar frecventate, aflâ ndu-se pe peretele din
dreapta Zurusului, mai sus si pe aceeaș i parte cu Turnul Ascuț it. Scoa la Clujeana are o varianta de
cățărare liberă și una mecanică ; se afla pe muchia din stanga Zurusului, vis -à-vis de Peretele
Calastur. Traseele d e escalada se afla la intrarea î n Pestera Calastur ș i sunt pe spituri.
*Nume traseu – Lungime – Grad – Anul realizarii – Autori
Solidaritatii 5lc 5A 1983 Bratila Octavian, Iorga Silvius
Creasta Cocosului 4lc 3B 1971 Moravek Laszlo, Szilagyi Eva
Scoala Clujeana 20m – ? Zelenka Karoly, Szanto Jeno
A la grec 15m ? 1995 Crisan Romica
Attikis 15m 8 – 1995 Crisan Romica
Rodon 15m 7+ 1995 Crisan Romica

13. Zona Peretele Aerian
Este situa t deasupra zonei Scoala Turdeană, fiind un loc ideal de cătărare atâ t vara cât ș i
iarna. Majoritatea traseelor de aici sunt pe spituri, fiind î n stare bună (excepț ie: Prieteniei, Candva,
lungimile 2,3 din Garofitei). Accesul se face fie cătărâ nd traseele Scoa la Turdeana sau Creasta
Frumoasă , fie se merge pe sub peretele Școlii Turdene în dreapta, trecâ nd pe sub Creasta Frumoas a,
urmand o brana ingusta (aeriana) panala un horn prevazut cu cabluri pe care se urca, apoi tot spre
dreapta și în sus pe o poteca ușor vizibilă , panala perete. Alta varianta este urcuș ul pe Zurusul
Lung (circa 100 m), apoi traverseu ascendent stâ nga.Retra gerile din trasee la baza peretelui se fac
rapel prin Zburatorul, Meteor, Cirus, Crescendo (2x30m).In traseul Eden, prima lungime de
coarda este combinație de escalada cu cătărare mecanică, restul sunt doarde escalada și au gradul
7, putâ ndu-se ajunge la ele de la baza lui Cresc endo, urcand 20m în stanga pe brana,până deasupra
tancului. De aici pornesc și traseele Fuiaș ș i Masai.
*Nume traseu – Lungime – Grad – Anul realiză rii- Autori
Sushi 1lc 7+ 2004 Munteanu Adrian, Baies Sebastian
Bizkit 1lc 7/7+ 2004 Mun teanu Adrian, Baies Sebastian
Comet 1lc 6+ 2004 Munteanu Adrian, Stoian Constantin
Tache 1lc 6 2004 Munteanu Adrian, Stoian Constantin

Alex 1lc 4A/8 1999 Iuga Teodor
Drumul lui Cuc 1lc 4A/8+ 2000 Iuga Teodor, Cuc Ovidiu
Prieteniei 2lc 4B/6+ 1995 Giurgiu Ni colae, Podar Sorin
LM 2lc 7 – 1996 Mosonyi Levente, Popovici Mihai
Trio 2lc 7+ 2003 Stoian Constantin, Munteanu Adrian
Zburatorul 2lc 3A/6+ ? Kari Dezso
Meteor 2lc 7 – 2003 Mun teanu Adrian, Stoian Constantin
Surplomba Garofitei 3lc 3B 7+/8 – 1985 Lazar Vasil e, Mihai Vasile, Gabor Marius
Asteroid 2lc 7+ 2002 Munteanu Adrian
Cirus 2lc 7+/8 – 2003 Munteanu Adrian
Hirax 1lc 9+ 2003 Munteanu Adrian
Eden (memorial Mihai Benea)
3lc 7/A0 2003 Munteanu Adrian, Kadar Arnold
Masai 1lc 7+ 2003 Munteanu Adrian
Fuias 50m 6 2004 Munteanu Adrian, Stoian Constantin
Crescendo 2lc 7 2003 Munteanu Adrian, Stoian Constantin
Undeva 15m 6 2004 Munteanu Adrian, Dicoi Horatiu
Candva 20m 3B/6 1999 Iuga Doru, Incze Reka
Altceva 10m 7+ 2004 Orheanu Aurelian, Munteanu Adrian
Ceva 15m 7+ 2004 Munteanu Adrian, Orheanu Aurelian

Concluzii

Existența unei rețele optime de drumuri — situate fie la periferia perimetrului montan al
Trăscăului, fie direcționate spre inima acestuia, unele dintre ele reușind să -l traverseze — la care
se adaugă un adevărat păienjeniș de poteci facilitează accesul sp re cele mai îndepărtate și izolate
puncte de interes turistic. Noi drumuri în curs de modernizare, traseele turistice marcate, crearea
de noi baze de cazare și de alte dotări vin în întâmpinarea celor dornici sa pătrundă în lumea de
frumuseți a acestor mun ți, care ni se oferă cu dărnicie, rezervându -și, totodată, încă multe alte
taine, mai ales legate de lumea tăcută și rece, ostilă uneori la prima vedere, dar mereu fascinantă a
adâncurilor.

Prezenta lucrare despre Munții Trăscău, aș dori sa fie un începu t de bun augur , care să
încurajeze dezvoltarea turismului în această zonă montană , în special din punct ul de vedere a
alpinismului ca ș i sport de recreere.

Bibliografie

1. Anghel, D. – Alpinism și escaladă în Munții Trascău, Editura România Pitorească ;
2. Baticu, N. (1981) – Jurnalul unui alpinist și aviator, Editura Pitorească ;
3. Chiriac, A., Luca, C. (2002) – Manualul Ghidului de Turism, Editura Gemma Print ;
4. Cosmescu, I. (1998) – Turismul – Fenomen complex contemporan, Editura Economica;
5. Glavan, V., (1996) – Geografia turismului in Romania, Editura Institutului de
Management Turism EDEN, București;
6. Mureșianu, M. – Turismul rural și dezvoltarea durabilă a satului românesc contemporan,
Editura Napoca Star;
7. Popescu, I., A. ( 1977) – Munții Trăscăului , Editura Academiei Socialiste Română ;
8. Oancea, D., Swizelwshi C., (1984) – Geografia Turismului, Iași;
www.ghiduri -turistice.info
muntiitrascau.ro