In Vechiul Testament se spune ca omul se cunoaste dupa copiii pe care i -a lasat [627160]

1
Introducere
In Vechiul Testament se spune ca “omul se cunoaste dupa copiii pe care i -a lasat
in urma”, asadar, sa ne straduim sa lasam in urma noastra copii buni, intelepti.
Solomon spunea in Pildele sale: “inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu”.
“ Educatia religioasa crestina este o actiune specific umana, care se desfasoara
constient de catre educator, conform unui plan si unei metode bine precizate. Ea este sustinuta
de iubire, de incredere, de libertate si de harul lui Dumnezeu si are drept sc op realizarea
caracterului religios – moral cu desavarsirea lui in personalitatea crestina”( Preot Profesor
Dumitru Calugar).
Educatia este conceputa ca o activitate de formare si dezvoltare armonioasa a fiintei
umane, marii filozofi si oameni ai culturii a ratandu -se preocupati de “darul cel mai frumos ce
poate fi facut omului”( Platon). Omul poate deveni om doar cu ajutorul educatiei( Kant), dar
mai ales a educatiei religioase deoarece “prin deschiderea harului catre Absolut, o educatie
crestina autentica i ntemeiaza si sustine toate valorile, toate formele de educatie”.
Lucrarea de fata se doreste o contributie la cercetarea pedagogica in domeniul
educatiei religioase in scoala, pornind de la modelul educarii copilului in Vechiul Testament
care contine dispo zitii clare cu privire la obligativitatea educarii copiilor si tinerilor in spiritul
legii si al traditiei poporului evreu. Prima indatorire in ce priveste educatia copiilor revenea
mamei( Pilde I,8;VI, 20):” Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta. Asculta, fiul meu, invatatura
tatalui tau si nu lepada indrumarile maicii tale, caci ele sunt ca o cununa pe capul tau si ca o
salba imprejurul gatului tau”. In cazul baietilor, pe masura ce acestia cresteau, intervenea si
tatal, ambii parinti avand indatorirea de a da copiilor lor o educatie profund religios -morala.
Scopul major al educatiei la vechii evrei era pe de o parte, invatarea Legii divine, iar pe de
alta parte, supunerea fata de aceasta Lege in sensul aplicarii ei la viata de zi cu zi”.
“”Cuvintele aceste a(adica poruncile divine,n.n.) sa le sadestii in fiii tai si sa vorbesti de ele
cand sezi in casa ta, cand mergi pe cale, cand te culci si te scoli, sa le legi ca semn la mana si
sa le ai ca pe o tablita la fruntea ta”( Deuteronom VI, 6 -7). Educatia si ins tructia religioasa
trebuiau savarsite inca de la o varsta frageda: “Deprinde pe tanar cu purtarea pe care trebuie
sa o aiba; chiar cand va imbatrani, nu se va abate de la ea”( Pilde 22,6).
Mantuitorul a iubit copiii si i -a numit mostenitori ai Imparatiei l ui Dumnezeu( Matei,
19,4). De aceea a poruncit sa lase pe copii la El si i -a indrumat ca si ei sa aibe sufletele tot atat
de nevinovate ca si copiii( Matei 19,3). Atat din Decalog cat si din spusele Mantuitorului
rezulta ca parintii trebuie sa -i conduca pe copiii lor spre mantuire, iar aceasta nu se poate
realiza decat printr -o educatie deosebita vorbindu -le despre poruncile Scripturii. Pe cei care
nu fac aceasta Sfantul Ioan Gura de Aur ii numeste “mai rai decat ucigasii”.
In invatamantul romanesc educati a religioasa s -afacut intotdeauna in maniera crestina,
am scos in evidenta ca la baza educatiei moderne stau principiile educatiei crestine.
In contextul actualei reforme curriculare a invatamantului romanesc, este firesc ca in
centrul preocuparilor actual e ale scolii romanesti sa se situeze cultivarea sentimentului

2
religios, de aceea se impune ca scoala sa ofere elevului mijloacele necesare progresului sau
continuu in cunoastere si adaptare. Acest progres trebuie sa se axeze pe insusirea capacitatilor
esentiale, pe cultivarea unei gandiri suple, dialectice, de metode si instrumente de invatare
prin activitate proprie. Obiectivele invatamantului religios, in etapa actuala, deriva din
sarcinile generale. Insa, fiecare lectie in parte este considerata o unealt a din ansamblul
intregului sistem de cunostinte religioase prevazute de programa, necesita o evaluare continua
a randamentului scolar, privita indeosebi sub aspectul nivelului real de cunostinte si
deprinderi operationale ale elevului.
Importanta si actual itatea temei
A fi initiat religios inseamna a fi si educat, inseamna capacitatea de a spori si continua
educatia.
Decalogul e temelia moralitatii, totusi el a devenit baza adevaratei morale numai cand
a fost completat cu idei mai inalte si valoroase in spi ritul profetilor, dar mai ales in spiritul
invataturii evanghelice. Mantuitorul Insusi face referire la poruncile Decalogului in Predica de
pe munte, dandu -le insa un sens spiritual mai inalt si atragand atentia asupra faptului ca toate
pacatele omului isi au originea in sufletul omului.
Iisus Hristos este modelul formator prin excelenta. Traditia ne indeamna sa -L imitam
pe El, sa -I urmam exemplul, si sa nu fim egalul Lui. Hristos este un model care transcede
omul; acesta din urma pretinde si cauta sa -L ega leze, fara a putea atinge statutul sau. Iisus
Hristos este modelul ce modeleaza neincetat prin El Insusi. Modelare este ceea ce Iisus
Hristos a facut neincetat prin cuvintele, faptele si pildele sale. Chemarile Lui trimit direct la
concretetea experientei personale:”Fiti voi desavarsiti, precum Tatal vostru din ceruri
desavarsit este”( Matei 5,48);” Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”( Matei19,19);”Eu
sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine( Ioan 14,6);”Ci toate
cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti…”(Matei 7,12);” Si care este mai
mare intre voi sa fie slujitorul vostru; Cine se va inalta se va smeri, si cine se va smeri pe sine
se va inalta”(Matei 23,11 -12)
Obiectivele lucrarii
1) Sa evidentiez ro lui crestinului pornind de la “Ci toate cate voiti sa va faca voua
oamenii, asemenea si voi sa faceti”(Matei 7,12);
2) Sa arat necesitatea manifestarii respectului si a datoriilor pe care omul crestin le
are fata de semeni;
3) Sa descopar valorile morale si soci ale inspirate din raportul Legii Vechiului si
Noului Testament;
4) Sa subliniez importanta formarii la elevi a deprinderilor morale;
5) Sa identific modalitati de formare si de dezvoltare a deprinderilor de
comportament religios -moral exemplar al elevilor;
6) Sa st imulez interesul elevilor pentru ora de religie

3
Motivarea alegerii temei
Particularitatile societatii de astazi, trecerea ei spre o noua abordare a vietii personale
si sociale, necesitatea tot mai evidenta de a cunoaste pe cei ce traiesc alaturi de noi, pornind
de la iubirea fata de Dumnezeu si fata de aproapele, in raportul Legii Vechiului Testament si
Noului Testament.
Scopul lucrarii este dinamizarea procesului de invatare la ora de religie, optimizarea
actului de predare -invatare din perspectiva exige ntelor unui invatamant formativ, formarea,
cultivarea si consolidarea unei trairi interioare a vietii religioase si morale, dar si
exteriorizarea credintei prin practicarea virtutilor atat in viata persoanala cat si fata de semeni.
Activitatea la clasa mi -a oferit posibilitatea sa constat ca nu toti elevii au un
comportament adecvat micului crestin. Pentru a oferi posibilitatea de a deveni buni crestini,
este necesar sa se tina seama de urmatoarele aspecte:
Viata duhovniceasca;
Descoperirea unui sens al existentei. Remarcam ca multi dintre parinti sunt preocupati
realmente de cariera copiilor lor, dar sunt indiferenti fata de invatatura crestina si neglijeaza
sa-i invete pe copiii lor sa traiasca precum niste crestini. Astfel de parinti isi nasc copiii pe ntru
viata de aici, dar le inchid poarta spre vesnicie. Buna educatie data copiilor vizeaza nu doar
pregatirea lor pentru viata de aici, ci si pentru viata de dincolo.
Marturisirea credintei. Credinta este pastrata si transmisa de toti cei ce formeaza
popo rul lui Dumnezeu. De aceea, fiecare preot, fiecare credincios, barbat sau femeie, dupa
randuiala proprie fiecaruia in locul si la timpul lor, sunt obligati sa invete si sa mijloceasca
credinta comuna care leaga madularele intre ele pentru ca astfel sa ajun gem toti la unirea
credintei si la cunoasterea Fiului lui Dumnezeu (Efeseni 4);
Impartasirea cu Sfintele Taine. Profesorul de religie va monitoriza si indruma elevii sa
participe sistematic la impartasirea cu Sfintele Taine;
Citirea Sfintei Scripturi. Oric e profesor de religie are obligatia de a consilia elevii sa
citeasca sistematic din Sfanta Scriptura;
Practicarea postului si a rugaciunii. Orice tanar trebuie indrumat si invatat ca postul si
rugaciunea ajuta atat in ceea ce priveste probleme de zi cu zi, cat si in ceea ce priveste
formarea personalitatii, modelarea caracterului, felul de a fi. Prin asceza, omul cel vechi se
rastigneste cu Hristot, astfel incat omul nou sa invieze cu El si sa traiasca pentru Dumnezeu
(Romani 6);
Constientizarea apartenente i la comunitatea parohiala. Inca de mici, elevii vor fi
consiliati spre intelegerea faptului ca au datoria si responsabilitatea de a se angaja in viata
parohiei, de a participa si sprijini activitatile parohiei. Iata motivul pentru care consideram ca
ar fi bine ca tinerii sa -si cunoasca bine preotul paroh, sa -l cunosca pe episcopul locului. Pentru

4
o apropiere a tinerilor de parohie si de activitatile acesteia se impune realizarea unor activitati
comune ale preotului si profesorului de religie.
In toate form ele de predare se va respecta:
Ambianta in care elevul are intotdeauna o importanta deosebita pentru atingerea
obiectivelor propuse. Crearea unei atmosfere degajate de dialog( macar din cand in cand este
indicat ca profesorul si elevii sa se gaseasca de ac eeasi parte a catedrei: in timp ce elevii
invata anumite lucruri despre materia profesorului, profesorul sa invete ceva despre elevii
sai).
Informarea( o buna informare asupra problemelor cu care se confrunta elevii ne ajuta
foarte mult in alegerea strate giilor si a tehnicilor de consiliere; informarea se poate face prin
discutii directe cu elevii, prin discutii cu alti colegi profesori despre problemele elevilor, prin
teste si chestionare anonime);
Reflectia(incercand sa observam in profunzime problemele elevilor putem sa
intelegem starea celui in cauza; este contraproductiva etichetarea imediata a unui tip de
comportament sau a unei atitudini; orice problema mai grava sau mai putin grava a unui elev
trebuie privita si prin prisma mediului familial si soci al din care provine elevul);
Dialogul (a avea un dialog cu cineva nu inseamna doar a sta de vorba, ci si a sti sa -l
asculti pe acesta, inseamna a incerca sa -l cunosti mai profund; un dialog degajat si deschis
poate inspira incredere, ba mai mult, elevul il va considera pe profesor ca fiind o persoana in
care poate avea incredere, o persoana la care poate apela la nevoie);
Increderea (s -ar putea ca la un moment dat sa apara senzatia de ineficienta a activitatii
profesorului; totusi, nu e indicat sa -i intoar cem spatele celui care nu ne asculta; manifestand
incredere in activitatea noastra, nu vom dramatiza situatia si atunci exista sanse de reusita);
Pastrarea calmului (daca vom dramatiza o situatie pe parcursul orelor, exista riscul ca
elevul sa nu ne mai as culte; elevul va incerca sa evite anumite discutii sau va minti in unele
privinte; orice discutie trebuie purtata cu calm si bunavointa; se recomanda sa se porneasca de
la identificarea si anticiparea cauzelor care le creeaza probleme elevilor nostri);
Apelul la rugaciune si la ajutorul lui Dumnezeu (de fiecare data cand incercam sa
ajutam un elev ca acesta sa -si rezolve problemele, il invatam sa se roage, rugaciunea noastra
sa fie rug de foc ce urca spre cer si ca sa auda Domnul glasul rugaciunii noastre, in zi si in
noapte, la vreme de primejdie si de boala, precum si la orice trebuinta, se cuvine sa facem
rugaciunea cu lacrimi de pocainta si zdrobire de cuget, dupa cuvantul care zice”da -mi lacrimi
sa ma pocaiesc”;cu duh umilit, cu inima infranta si smerit a, asa cum se ruga proorocul
David;cu nebiruita si neobosita nadejde , caci spune Domnul “toate cate cereti, rugandu -va, sa
credeti ca veti lua si va fi voua”(Marcu 11,24); cu nespurcate buze, adica sa nu cerem
Domnului cele ce sunt spre raul nostru sau al semenului, caci atunci rugaciunea s -ar face in
pacat, cu neincetare caci Iisus a spus “rugati -va neincetat”. ( I Tesaloniceni 5,17).
Se va urmari trezirea interesului pentru a pune in practica cunostintele dobandite.

5
In domeniul religios, multi tineri rev in la idealurile religioase din copilarie, intelese
acum mult mai bine si mai profund. Practica religioasa face mult bine tanarului in aceasta
perioada. Practica religioasa indreapta privirile spre idealul sfinteniei, ii purifica sentimentele,
mai ales pe cel al iubirii, ii trezeste nostalgia spre idealuri inalte si -i innobileaza sufletul
conducandu -l spre lumea frumosului, binelui si sfinteniei.

6
A.1.Factori concreti ai educatiei religioase
1.Dumnezeu . “Educatia este Dumnezeu”. Factor si Creator permanent, Educatia nu
este un act sau efort exclusiv uman, ci un act teandric,fiind rezultatul sinergiei divino -umane.
Dumnezeu ne -a acordat acest privilegiu extraordinar, de a fi impreuna -lucratori cu El, nu doar
in actul mantuirii noastre, c i si in educarea copiilor nostril, in familie, in biserica, in scoala.
“Noi impreuna -lucratori cu Dumnezeu suntem” (1 Corinteni 3).
“Alfa si Omega” actului pedagogic este Dumnezeu, Care a creat cerul si pamantul, dar
a intemeiat si familia si Biserica. Iar o data cu ele s -a infiripat si scoala, mai intai in familie si
in Biserica, cu timpul castigandu -si, desigur, autonomia, dar dezvoltandu -se neintrerupt in
stransa legatura cu acestea, pana in ziua de astazi.
2.Familia crestina este numita si “mica biseric a” sau “biserica de acasa” pentru
atmosfera comunitara si de sfintenie pe care o intretine. Familia crestina este cununa a creatiei
si expresie a iubirii si comuniunii divine. Familia este un asezamant dumnezeiesc si temelia
vietii de obste. Familia este o mica scoala deoarece va forma micii crestini nu doar in cei
sapte ani de acasa. Familia este cea mai puternica institutie umana.
Constantin Narly se exprima plastic despre familie “ La poporul nostru de agricultori,
ea a fost chiar unica scoala de specia litate profesionala a majoritatii populatiei. Ei ii datoram,
in afara de ceea ce ii datoram Bisericii, toate virtutile trecute ale neamului. Iubirea de pamant
si cultivarea lui, iubirea de neam, veneratia lui Dumnezeu, ca si proverbiala omenie si
ospitalit ate a romanului, se datoreaza familiei noastre patriarhale”( Constantin Narly,1996,
pag 485).
Familia este inseparabila de casatorie, mai precis de casatoria ca taina. Cea dintai
opera a familiei este transformarea unui individ in persoana. Barbatul si fem eia exprima doua
modalitati de existenta ale fiintei umane. Omul a fost creat ca dualitate pentru a exista in
relatie, luat individual el nu se simte complet, ci il cauta pe celalalt pentru implinire si creatie.
Casatoria raspunde impulsului natural, ea il elibereaza pe om din starea de solitudine, izolare
si separare egocentrica, il indeamna spre depasirea propriilor limite si daruirea catre celalalt.
La originea vietii se afla familia, nucleu al societatii, iar la temelia familiei sta
casatoria.
Primul a ct in procesul intemeierii familiei este casatoria, asocierea a doua fiinte libere
pentru a convietui si pentru a fi partasi la toate.
In familia crestina trebuie sa se reflecte iubirea intra -trinitara dumnezeiasca – familia
crestina trebuie vazuta ca o ico ana a iubirii lui Dumnzeu pe pamant.
Familia trebuie sa se caracterizeze prin urmatoarele insusiri fiintiale: unitatea,
trainicia, sfintenia si egalitatea dintre soti – tot o reflectare a insusirilor si atributelor divine.

7
Familia ( casatoria) trebuie sa -si propuna ca scopuri prioritare inmultirea neamului omenesc(
nasterea, dar si educarea copiilor) si ajutorul reciproc intre membrii ei, atat in cele materiale,
pentru traiul zilnic, cat si in cele spirituale, in vederea mantuirii.
In familie, prioritatea tr ebuie acordata valorilor religioase, dupa cum spune Sfantul
Apostol Matei: “Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se
vor adauga voua ( Matei, 6). Copiii trebuie invatati sa se poarte cu oameni duhovnicesti sa
gandeasca , sa vorbeasca si sa se manifeste duhovniceste. Parintii sa -i asocieze pe copii la
viata si rugaciunea Bisericii, invatandu -i sa respecte valorile esentiale.
Parintii trebuie sa colaboreze armonios cu ceilalti educatori: preoti, profesori, diriginti.
O ate ntie speciala trebuie acordata legaturii parintilor cu duhovnicul copilului. Secretul
spovedaniei nu va fi incalcat. Duhovnicul poate fi prevenit asupra unor abateri grave, pe care
copiii uneori nu le spun in cadrul spovedaniei, iar parintii pot fi avertiz ati de catre duhovnic
asupra acelor aspecte care au nevoie de atentie sporita din partea lor.
Cu privire la momentul cand incepe educatia religioasa a copilului, John Breck in”
Darul sacru al vietii” spune ca educatia copilului( fatului) trebuie sa inceapa in clipa
conceperii. Acesta este momentul cand prinde viata o noua fiinta umana, iar educatia, sub
toate formele( inclusiv cea religioasa) se transmite fatului prin intermediul mamei. Intr -un fel
se dezvolta pruncul in pantecele mamei care merge la biseri ca, se roaga, vietuieste intr -o
atmosfera crestineasca s.a.m.d. si in cu totul alt fel cel a carui purtatoare nu vrea sa stie de
cele sfinte. Intr -un fel se dezvolta fatul a carui mama este ocrotita de un tata credincios, in alt
fel cel cel supus, odata cu mama maltratarilor unui tata denaturant…
3. Biserica. Educatia crestina a copilului nu poate fi nici macar imaginata fara slujirea
Bisericii, ca institutie divino -umana, institutie fundamentala a societatii, mai veche decat chiar
cea a statului.
Biserica se caracterizeaza prin viabilitate vesnica, pentru ca vesnic este intemeietorul
ei, Iisus Hristos. Fiind intemeiata pe “piatra credintei”, Insusi Mantuitorul ne incredinteaza ca
ea nu poate fi daramata de nimeni, nici chiar de portile iadului ( Matei, 16). Biserica inseamna
pentru noi mantuire, dar si formarea( educarea) de caractere crestine, apte sa contribuie, moral
si material, la propasirea neamului. Cand spunem ’’mantuire’’ ne referim la pregatirea
sufletelor pentru viata vesnica, dar si educarea lor pentru o viata pamanteasca virtuoasa. Iar
mantuirea nu se realizeaza decat in Biserica !,,Cine nu are Biserica de mama, nu poate avea pe
Dumnezeu de tata’’( Sfantul Ciprian).
Biserica este mama noatra, a tuturor: bogati si saraci, copii si batrani, buni si rai.
Biserica este factor esential prin tezaurul ei: doctrina, moral, disciplina canonica si cultul.
Practic, dintre toate, cultul divin este cel mai apropiat mijloc de educatie religioasa, intrucat
doctrina, morala si disciplina sunt predate crestinului de rand, cel mai adesea, prin cultul
divin. In cadrul cultului divin, odata cu sfintele slujbe, se rostesc si cuvinte de invatatura,
predici si cateheze. Cultul are si o functie didactica, alaturi de cea harismatica, sfintitoare.
Prin participarea la slujb e, credinciosul isi sfinteste viata, dar isi lumineaza si credinta, in
acelasi timp. Educatia copilului in Biserica incepe inainte de a se naste. Inca inainte de clipa

8
in care afla ca au zamislit un prunc, mamele crestine apeleaza la ocrotirea Bisericii. E le se
spovedesc si se impartasesc periodic, participa cat mai des cu putinta la sfintele slujbe etc. Cu
deosebire, inainte de a se interna in spital pentru nastere, se vor spovedi din nou si se vor
impartasi, pentru a fi cu totul pregatite pentru cel mai m are eveniment care se poate petrece
in plan uman: aducerea pe lume a unui nu prunc! Dupa nastere, Biserica are randuieli pentru
mame si nou -nascuti, de mare frumusete si adanca semnificatie liturgica. De acum incolo, se
desfasoara in mod firesc etapele in tegrarii si cresterii pruncului in Biserica, prin cele trei
Taine numite de “initiere”, Botezul, Mirungerea, Impartasania, carora se asociaza, bineinteles,
celelalte slujbe si rugaciuni. Aceasta asistenta duhovniceasca inseamna in fapt si educatie
crestina , atat pentru mama, cat si pentru prunc. Educatia va continua apoi, prin tot ceea ce
ofera spatiul eclezial: slujbe, predici, cateheze, etc.
Biserica este factor esential, prin tezaurul sau: doctrina, morala, disciplina canonica si
cultul. Dintre toate, cultul este cel mai apropiat mijloc de educatie religioasa, intrucat
doctrina, morala si disciplina( buna randuiala) sunt predate crestinului de rand, cel mai
adesea, tot prin cultul divin, in cadrul caruia, odata cu slujbele sfinte, se rostesc cuvinte de
invatatura, predici si cateheze, atat de importante in luminarea credinciosului. Cultul insusi
are o functie didactica, deodata cu cea harismatica, sfintitoare. Participand la slujbe,
credinciosul isi sfinteste viata, dar isi lumineaza credinta, in acelas i timp. Parintele profesor
Ene Braniste a afirmat ca ortodoxie inseamna, practic, Botezul pruncilor in apa sfintita din
cristelnita, cununiile puse pe capul mirilor in biserica, ingenuncherea cucernica sub epitrahilul
duhovnicului pentru spovedanie, sau in fata icoanelor pentru ruga, “pastele” primit cu frica si
cutremur la marea sarbatoare a Invierii, agheasma sfintita la Boboteaza, grija pentru
implinirea soroacelor traditionale de pomenire a mortilor”…dupa care apreciaza prevenitor:
“Luati crestinului o rtodox pe acestea si i -ati luat totul”1.
4. Scoala , ca institutie, cuprinde ansamblul mijloacelor materiale si spirituale cu
ajutorul carora e desfasoara procesul educational. Scoala este a doua familie, atat pentru
profesori, cat si pentru elevi. Scoala este un loc al stimularii initiative si interesului pentru
stiinta si moralitate2.
Predarea Religiei in scoala constituie un act misionar -sacramental, dar totodata are
notatii educationale profunde. Cunoasterea propriilor valori religioase reprezinta o for ma de
secularizare culturala, un semn de civism si culturalitate. Educatia religioasa invita la reflectie
si autocunoastere, la o convertire in lumea valorilor. Valorile religioase au darul de a aduce
comuniunea intre oameni, de a solidariza membrii unei c omunitati. Ultimii ani au dovedit ca
prezenta religiei in scoala este necesara nu numai pentru Biserica, ci si pentru societatea
romaneasca in ansamblul ei, care a castigat prin acest act de dreptate atat accesul la propria -i
spiritualitate, cat si un inst rument essential in procesul de educare al tinerei generatii. Pentru
spatiul romanesc,credinta crestina a actionat ca un factor de coagulare si de perpetuare al

1 Pr.prof.dr. Ene Braniste, Cultul ortodox ca mijloc de propovaduire a dreptei credinte, a dragostei, a paciisi a
bunei intelegeri intre oameni, in “Studii teologice”, Anul V( 1953), nr 9 -10, p 633
2 Vasile Gordon, Introducere in Catehetica ortodoxa, c urs pentru anul III, Teologie Pastorala, Bucuresti, 2003,
pag. 125 -126

9
neamului. A fi religios inseamna a fi si educat, inseamna a avea capacitatea de a spori si
continua educatia.
In general vorbind, pentru ca rezultatele scolare sa fie cele scontate, profesorilor si
elevilor trebuie sa li se asigure o baza logistica adecvata: cladiri salubre, sali de clasa
corespunzatoare, materii de invatamant bne structurate si in deplina armonie cu profilul scolii,
manuale aduse la zi, programa analitica alcatuita pe criteria strict pedagogice etc. O data cu
acestea, toti factorii trebuie sa asigure in scoala un mediu familial sanatos, o atmosfera
primitoare, in care spiritul ac ademic sa nu elimine caldura prieteniei si a bunei vietuiri. Scoala
este o a doua familie, atat pentru profesori, cat si pentru elevi.
Directiunea, dirigintii, profesorii, pedagogii trebuie sa aiba in vedere tot timpul ca
scoala nu este un loc al constrang erii si siluirii, ci al stimularii initiativei si interesului pentru
stiinta si moralitate. Este instructiv, credem, sa observam ca termenul “scoala”, ce provine din
latinescul “schola”( care la randu -i se trage din grecescul scol) etimologic inseamna , in tre
altele, tihna, ragaz3, ceea ce ne sugereaza caracterul de loc al tihnei sufletesti care trebuie
asigurata si oferita atat de catre profesori, cat si de catre elevi. Tot in cadrul etimologic, sa ne
amintim ca la romanii din antichitate scoala purta si n umele de “ludi”( joc, distractie),
profesorul avand numele de ludi magister ( cel care -i invata pe copii anumite jocuri)4, sens
care se asociaza si astazi mai ales copiilor din clasele primare, care vin la scoala sa invete,
desigur, dar care simt permanent si nevoia jocului, a distractiei( in intelesul pedagogic al
cuvantului),al destinderii, pentru ca sunt copii.
Realitatile religioase ale Romaniei de azi ne arata ca rolul profesorului de religie este
unul foarte important. Data fiind supradimensionarea pa rohiilor citadine, profesorul
suplineste, in fapt, ceea ce preotul nu mai poate realiza: educarea religioasa a tinerilor sub o
forma contanta. Acesta functie quasi -sacerdotala a profesorului de religie impune exigente in
formarea profesorului insusi, in mo dul in care el se autoevalueaza si se perfectioneaza.
Profesorul de religie va tine strans legatura cu centrul eparhial, semnaland problemele
intampinate si solicitand sprijinul pe care acest for il poate oferi.
5. Profesorul . Dupa cum foarte multi dintre crestini identifica adesea pe preot cu
Biserica, asa se intampla si in cazul scolii: prestigiul sau blamul unei scoli este asociat
nemijlocit cu profesorul. Trebuie sa recunoastem ca in ambele cazuri, avem de a face cu un
mare procent de dreptate, deoarece reusita misiunii unei institutii depinde intr -o masura
covarsitoare de constiinciozitatea slujitorilor ei. De aceea, subliniem ca si reusita orei de
religie depinde nemijlocit de constiinciozitatea celui care o preda.
Copiii vad religia prin prisma profes orului, deoarece calitatile si defectele lui se
proiecteaza fast sau nefast asupra materiei in sine. Astfel elevi isi pot crea o imagine reala
asupra ortodoxiei, potrivit frumusetii caracterului profesorului.
Pentru un bun educator se cer anumite calitati spirituale: vocatia, dragostea, smerenia,
rabdarea, blandetea, profesionalismul, sinceritatea, bunatatea, evlavia, umorul, optimismul.

3 A. Bailly, Dictionnaire grec -francais, Hachette, Paris, 1963
4 Stefan Barsanescu, Istoria pedagogiei, Societatea Romana de Filozofie, Bucuresti, 1941, pag 34

10
Educatorul cu vocatie este preocupat de dezvoltarea personalitatii elevului. Iubirea
fata de elev il face pe profesor s a inteleaga sufletul elevului. Smerenia il fereste de capcana
subestimarii sau supraestimarii. Educatia nu se poate efectua peste noapte, deci e nevoie de
cantitati infinite de rabdare. Iarasi e nevoie ca educatorul sa fie bland, ca nu cumva sanctiunile
asupra elevului sa il indeparteze pe cel din urma de cele bune.
Sfantul Apos tol Pavel indeamna : “Cele ce ati invatat si ati primit si ati
auzit si ati vazut la mine, acestea sa le faceti si Dumnezeul pacii va fi cu voi”( Filipeni, 4,9)
6. Elevul. Nu exist a copil rau, ci numai copil in care in care nu ai
descoperit inca partea cea buna, dupa cum spune Simion Mehedinti.
Elevii trebuie socotiti prieteni, demni de cel mai inalt respect. Ei trebuie
sa fie receptivi, ascultatori fata de profesori, ca fata de pr oprii parinti, imbracati decent,
cuviinciosi in vorbire si atitudini, demni in exprimarea eventualelor nemultumiri. Trebuie sa
constientizeze ca orice invatatura buna are menirea sa ridice, sa -i inalte spre demnitatea de om
deplin, sa ajunga la “starea bar batului desavarsit” potrivit cuvintelor inspirate ale Sfantului
Apostol Pavel ( Efeseni, 4,13), insusi cuvantul elev care provine din latina inseamna a ridica
de la pamant, a inalta dintr -o stare5. Altfel spus, invatatura, mai ales cea crestina, are menirea
de a-l ridica pe copil din starea biologica, vegetative, la demnitatea omului chemat spre
desavarsire.
Elevii sunt datori sa raspunda cu respect, buna cuviinta, recunostinta si
constiinciozitate, mainile intinse din partea educatorului, oferta a d ragostei si responsabilitatii,
pentru plinirea lui ca om, nu mai putin pentru prezentul si viitorul neamului din care face
parte. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca “nimic nu lauda si iubeste atata Dumnezeu ca
sufletul bland, smerit si recunoscator”.
A.2.Ed ucatia religiosa in scoala romaneasca
Conform invataturii de credinta a Bisericii noastre, “religia este raportul
liber si constient al omului cu Dumnezeu, care se traduce in suflet prin sentimentul religios,
iar in afara, prin morala si cult”. Legatura l ibera si constienta a omului cu Dumnezeu imbraca
doua aspecte: cunoasterea si adorarea lui Dumnezeu.
Un factor important care contribuie la formarea individului, la implicarea
lui responsabila in viata active a societatii si a Bisericii, il constituie edu catia religioasa. Este
bine cunoscut faptul ca divortul dintre religie si viata constituie sursa dezordinii spirituale,
dezordine care astazi se face simtita tot mai mult6.
Educatia religioasa ocupa un loc bine definit in procesul complex al
formarii cara cterului uman prin intermediul scolii, corespunzand unei laturi evidente a finite
umane. Cum scoala pregateste systematic persoana in perspectiva intelectuala, morala,
civica, estetica si igienica, componenta religioasa se adauga acestora in mod firesc s i organic,

5 Vasile Gordon, Introduc ere in Catehetica Ortodoxa, curs An III, Teologie Pastorala, Bucuresti, 2003
6 V Timis, Misiunea Bisericii si educatia,Ed Presa Univ. Clujeana, 2004

11
urmarindu -se complementaritatea si continuitatea de ordin instructiv si formativ. O pregatire
temeinica si complexa a elevului nu poate fi lipsita nicidecum de componenta ei religioasa,
cel putin la nivel.
Educatia religioasa este necesara pent ru dobandirea caracterului integru si
intregirea campului informational, ca si in formarea unei personalitati culturale complexe.
Trebuie facuta distinctia intre religia predate in scoala si catehizarea facuta la biserica. Intre
cele doua forme de educatie religioasa exista deosebiri esentiale de stil educativ si
metodologic, folosindu -se strategii si mijloace pedagogice diferite.
Metodele expozitive sunt cele mi utilizate in cadrul orelor de religie,
tinandu -se cont, insa, de varsta si caracterul clasei. Ora de religie nu trebuie sa se bazeze in
exclusivitate pe transmiterea cunostintelor religioase, desi acestea trebuie cuoscute, cel putin
ca pretext al dezbaterilor si problematizarilor care se impun. Modul de abordare din partea
profesorului de religie este cel in duhul parintesc, bazat pe autoritatea dragostei crestine, si nu
in duhul autoritatii dascalesti, astfel incat “elevul sa nu simta ca are o materie in plus, ci o
altfel de disciplina, menita sa -i invioreze si infrumuseteze universal copilariei t arzii”7.
Metodele interogative deschid perspectiva orizontalitatii si bilateralitatii
relatiei dintre profesor si elev, realizand un feed -back mai consistent, o dinamica mai
pronuntata si o mai mare varietate tematica. Una din cele mai cunoscute si mai u tilizate
metode in invatamantul religios este conversatia euristica, care reprezinta o modalitate aparte
de invatare prin descoperire, mai précis prin descoperirea proprie facuta de catre elev, condus
la rezultat prin maiestria profesorului. Specificul met odei consta in procedeul de investigatie
comuna condus cu abilitate de profesor prin intrebari bine gandite si oportun puse, prin care
instruirea se face nu prin transmiterea si prezentarea unor cunostinte noi, ci prin efortul
personal al elevului de a des coperi noi sensuri si adevaruri pe baza valorificarii propriilor
experiente de cunoastere. “Dialogul profesor -elev, in predarea religiei in scoala, are cu atat
mai mari sanse de reusita, prin faptul ca nu e vorba doar de o disciplina informativa, ci cu
precadere formativa”8.
“Ora de religie trebuie sa fie o adevarata sarbatoare a dialogului si
fratietatii, in care copilul sa se simta in elementul lui, sa se poata deschide, sa spun ce
gandeste, ce simte, ce -l framanta, sa intrebe la randu -i, sa aiba sentime ntul comuniunii printr –
o comunicare senina si sincera cu dascalul si cu colegii sai. Este de mare importanta crearea
unei atmosfere de dialog, de converstie prieteneasca, in care profesorul de religie, cunoscand
particularitatile psihologice ale varstei, s a se stie transpune in rolul si la mintea lor, prin
intrebari bine gandite, pentru a le deschide gustul si dragostea de cele sfinte, iar nu frica de
nota, de memorizare a textelor, etc, vechile instrumente ale unui invatamant dogmatic, rigid”9

7 Eugen Jurca, Experienta duhovniceasca si cultivarea puterilor sufletesti , Editura Galaxia Gutenberg, Bucu resti,
2006, pag 17
8 Ibidem, pag 17
9 Ibidem,pag 127

12
O metoda de invatamant inrudita cu conversatia euristica este
descoperirea didactica, de mare eficienta in predarea continutului educatiei religioase in
scolile laice. Ea porneste de la premise delimitarii intre ceea ce este util si oportun a se da
elevului de -a gata si ce este necesar sa se lase ca el sa descopere prin propria lui initiativa.
Intrucat este o modalitate de lucru prin care elevul este pus si calauzit sa descopere el insusi
adevarul prin activitatea proprie, aceasta metoda prezinta avantaju implicari ac tive si directe a
participarii elevului la procesul invatarii si al cunoasterii, fara sa i se impuna acceptarea
pasiva a unor cunostinte gata formulate. In predarea religiei in scoala, metoda descoperirii
didactice isi gaseste aplicabilitatea indeosebi pri n lansarea unor intrebari problema si crearea
unor situatii problema, inrudindu -se cu problematizare si metoda cazului, care descopera
elevilor doar embrionul adevarurilor, punandu -i in situatia de cautare si descoperire personala
a realitatii fenomenului uman.
Ora de religie trebuie sa fie vie, nu doar sa se indoctrineze elevul cu
cunostinte de -a gata formulate si sa i se ceara sa le preia pasiv si non -critic. O astfel de
aplicare metodologica a orei de religie ar conduce inevitabil la deformarea personalitatii
elevului, la respingerea inerenta a problematicii religioase si la esecul formarii unui character
uman puternic in perspectiva provocarilor vietii.
Metoda aliantei implica un element didactic esential: educatia religioasa
in grup. Metoda es te abordabila mai ales in cazurile grupurilor catehetice de la biserica, adica
la un nivel de traire religioasa bazata pe credinta persoanala, dar se poate aplica si la clasa, in
functie de nivelul duhovnicesc al comunitatii de elevi. Metoda aliantei pune in lumina
conlucrarea in grup, unde profesorul de religie este un aliat al elevilor, ca pregatire pentru o
viitoare integrare in comuniunea eclesiala. Alianta profesor elev inseamna incredere si
cooperare, nu eschivare de la sarcinile educative sau de la d isciplina scolii. Metoda aliantei se
bazeaza pe raporturi de dialog si prietenie intre elevi si cadrul didactic, ei devenind parteneri,
profesorul fiind un ajutor al elevului.
Pentru a avea influenta asupra elevilor, educatorii sunt nevoiti sa respecte
libertatea de opinie si de credinta a educatilor. Coparticiparea educatorului si a educatului in
procesul educativ reprezinta aplicarea a doua principii crestine fundamentale transmise de
Mantuitorul Iisus Hristos: Aceasta este porunca Mea: Sa va iubiti unul pe altul asa cum v -am
iubit Eu pe voi. Mai mare iubire decat aceasta nimeni nu are: sa -si puna cineva viata pentru
prietenii sai. Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ce va poruncesc” (Ioan15, 12 -14) si “Cel ce
este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru”(Matei, 23,11). Importanta orei de religie in
scoli nu consta doar in transmiterea unor cunostinte religioase rigide, cat mai ales in
contributia la formarea duhovniceasca a elevului, a dezvoltarii caracterului sau si a oferirii
unei sanse de a se a propia de Dumnezeu din proprie initiative, fara a i se impune acest lucru.
Alianta profesor -elev devine si mai fructuoasa acolo unde exemplul
personal al dascalului creeaza un puternic sentiment de solidaritate si siguranta prin
confirmarea pe viu a celor invatate la ora de religie. Adolescentul are nevoie de cineva pentru
ca demersurile sale sa fie aprobate si confirmate prin experienta comuna, impartasindu -si

13
gandurile si trairile. De aceea, educatorii, inclusiv preotii in misiunea lor, trebuie sa fie pr intre
tineri si nu in fata sau in afara lor10
A.3. Profesorul de religie, model pentru elevii sai
Intre credinta si educatie, relatiile sunt de un tip special. Fiecare cadru
didactic este un model pentru elevii sai. Actiunea sa nu se margineste doar la a o feri
informatie, o invatatura seaca, ci rolul sau este in primul rand a forma. A fi pedagog nu se
reduce la simplul fapt de a fi un functionar al sistemului de invatamant.
Pentru o buna reusita a educatiei religioase este nevoie ca profesorul de
religie, factorul cel mai important al educatiei religioase, sa corespunda anumitor cerinte.
Datorita faptului ca profesorul este cel care influenteaza decisiv educatia elevilor, acesta
trebuie sa aiba o personalitate deosebita. Un educator adevarat este acela car e se implica in
viata sociala, fiind stapanit de o mare iubire pentru Dumnezeu si pentru oameni.
Cel care opteaza pentru cariera de profesor de religie ar trebui sa stie ca,
in pofida conditiilor nu totdeauna favorabile in care isi desfasoara activitatea , mesajul si tinuta
sa vor trebui sa fie exemplare. Invatatura pe care o dezvaluie nu se adreseaza doar mintii
celui pe care il formeaza sau doar trupului sau, ci omului in plenitudinea sa, iar resorturile pe
care le atinge apartin unor lacasuri atat de i ntime ale sufletului, incat eventualele erori in
educatie pot provoca pierderi adesea ireparabile. Si nimeni nu este mai vinovat in fata lui
Dumnezeu decat cel ce are menirea de a indrepta sufletele spre lumina si care, din neglijenta,
superficialitate sa u rea -vointa le indeparteaza de acesta.
Paradoxul invataturii crestine este faptul ca totul vine de la Dumnezeu,
dar omul ramane pe deplin responsabil fata de darul divin, “dar pe care il dobandim prin
tainele invataturii crestine”.11 Dupa Inviere , Mantui torul porunceste apostolilor: “mergand,
invatati toate neamurile”.Hristos Cel Inviat, pentru a -Si continua lucrarea, se alatura
discipolilor Sai: “Si iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor”. Lucrarea
lui Dumnezeu este cea care c ontinua si nu doar lucrarea omului.
In masura in care constientizam si ne asumam – ca profesori de religie –
aceasta misiune, atunci ne angajam pentru lucrul bine facut. Lucrul bine facut implica din
partea noastra un efort constant in domeniul cercetarii teologice si pedagogice. Cunoasterea
copiilor si a orientarilor lor reclama discernamant si multa rabdare.
Profesorul de religie, dupa cum indica titulatura profesiei sale, este
dependent de doua autoritati, aflate la intersectia unor institutii sociale f undamentale – Scoala
si Biserica. Dubla subordonare impune rigori si indatoriri din cele doua statute juridico –
profesionale, cel al sistemului de invatamant si cel canonic bisericesc.

10 Constantin Cucos, Educatia religioasa, Editura Polirom, Bucuresti, 1999 , pag 23

11 Streza L, Dura N, Studii si preocupari liturgice in Transilvania in Mitropolia Ardealului, Contributii transilvane
in teologia ortodoxa, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1998 , pag 220

14
Ca profesor trebuie sa se conformeze legislatiei scolare, regulamentelor si
indatoririlor ce decurg din apartenenta la corpul profesoral. El este supus autoritatii
ecleziastice si legislatiei canonice bisericesti
Educatia religioasa se cere a fi directionata “atat teoretic, cat si practic,
spre binele sufletesc al credinciosilor si spre folosul lor social”12. Pentru exercitarea criteriilor
morale divine, in vorba, in scris si in atitudine, “Biserica si scoala indeosebi trebuie sa faca
eforturi pentru a instala cenzura morala in constiinte”13. Biserica si scoala, ca in stitutii care au
misiunea de a -i innobila pe oameni si de a face bine inteleasa libertatea, sunt indreptatite sa -si
impreuneze eforturile in vederea indrumarii tinerilor in a accepta criteriile morale
recomandate de Evanghelie.
“Propovaduirea harului ma ntuitor conduce pe oameni la participarea in
comuniunea cu Dumnezeu”.14 O educatie a tineretului rupta de spiritul Evangheliei este o
educatie care nu va avea finalitate. Educatia dirijata de repere ideologice ateiste se intoarce
impotriva omului. In egala masura profesorii de religie pot participa la elaborarea unor
materiale informative si pot observa oportunitatile de colaborare cu mass -media.Pot fi
implicati si parintii in rezolvarea nevoilor spirituale ale copiilor. In cadrul procesului de
invatamant, identificarea problemelor cu care se confrunta elevii constituie o etapa valoroasa.
Prin catedrele de religie din scoli, este facilitata intarirea legaturii dintre
Scoala si Biserica. Biserica isi aduce mesajul sau in favorizarea climatului scolar. Este d e
dorit ca profesorii de religie sa fie adusi in centrul vietii parohiale, iar parohii sa -si cunoasca
intr-o mai buna masura profesorii de religie care activeaza pe raza parohiei lor.

A.4. Ora de religie

Ora de religie, realizata prin coparticiparea pro fesorului si a elevilor, are
o dimensiune care trece dincolo de spatiul didactic. Din clasa nu ar trebui sa lipseasca icoana.
Ora incepe si se finalizeaza cu rugaciunea. Clasa( cabinetul de religie) ar trebui sa fie
reproducerea spatiului liturgic.
Ora de religie trebuie sa fie o adevarata sarbatoare, in care elevul sa se
simta in largul sau, sa se poata deschide sufleteste. Este de mare importanta crearea unei
atmosphere de dialog, de conversatie prieteneasca. Ora de religie isi atinge finalitatea atunci
cand elevii devin interesanti si practicanti, atunci cand ei constientizeaza apartenenta la
Trupul mistic al lui Hristos care este Biserica.

12 Ioan Mihaltan, Episcop, Experiente pastorale, Oradea, 1995 , pag 915
13 Antonie Plamadeala, Mitropolit, Biserica in mers, vol I, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1999 ,pag 305
14 Dura N, Propovaduirea si Sfintele Taine, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 1998 , pag
1826

15
A.5. Pedagogia crestina a Vechiului Testament

In mai toate cartile Vechiului Testament intalnim numeroase sugestii si
principii educative, expuse nu mereu sistematic, dar cu periodicitate si in context elocvent,
incat Vechiul Testament se constituie intr -un indreptar moral -educativ pentru toate vremurile.
Rolul preponderent in educatie il joaca familia:,,Pazes te, fiule, povata tatalui tau si nu lepada
indemnul maicii tale. Leaga -le la inima ta, pururea atarna -le de gatul tau. Ele te vor conduce
cand vei vrea sa mergi; in vremea somnului te vor pazi, iar cand te vei destepta vor grai cu
tine. Ca povta este un sf esnic bun si legea o lumina, iar indemnurile care dau invatatura sunt
calea vietii’’(Pildele lui Solomon, 6, 20 -22).
Scopul educatiei rezida in dobandirea intelepciunii. Spre ea trebuie sa
tindem din toate puterile: “Fericit este omul care a aflat intelep ciunea si barbatul care a
dobandit pricepere. Caci dobandirea ei este mai scumpa decat argintul si pretul ei mai mare
decat al celui mai curat aur. Ea este mai pretioasa decat pietrele scumpe; nici un rau nu i se
poate impotrivi si e binecunoscuta tuturor celor ce se apropie de ea; nimic din cele dorite de
tine nu se aseamana cu ea”(Pildele lui Solomn, III, 13 -15). Intelepciunea este conditia
atingerii virtutii supreme, a intrarii in imparatia vesnica: “intelepciunea este luminata si
neinserata si cei care o iubesc o vd usor, si cei care o cauta o gasesc. Ea iese in cale celor care
o doresc si li se arata ea, intai…inceputul ei este pofta cea adevarata de invatatura.Iar pofta de
invatatura are in sine iubirea, iar iubirea este paznica legilor ei, iar pazirea legilor ei este
adeverirea nemuririi. Si nemurirea ne face sa fim aproape de Dumnezeu”( Intelepciunea lui
Dumnezeu, VI, 12 -13,17 -19). Se insista asupra diferentei semnificative dintre cel invatat si
cel neinvatat, asupra fortei intelepciunii, dar si a res ponsabilitatii acesteia: “Nu se va învăța
cel care nu este isteț; este isteție care înmulțește amărăciunea. Știința celui înțelept se va
înmulți ca un potop, și sfatul lui ca un izvor de viață. Inima nebunului este ca un vas spart și
nici o știință nu va ține. Cuvântul înțelept de -l va auzi cel știutor, îl va lăuda și peste el va
adăuga. . Auzit -a cel răsfățat și nu i -a plăcut și l -a lepădat înapoia sa. Vorba nebunului este ca
sarcina în cale; iar prin buzele celui înțelept se va afla har. Gura înțelep tului se va căuta întru
adunare și cuvintele lui le va cugeta în inimă. Ca o casă în ruine este înțelepciunea prostului,
și știința nebunului, cuvinte fără rost. Obezi în picioarele celor nebuni este învățătura și ca
niște cătușe în mâna cea dreaptă. Nebunul, când râde, își înalță glasul, iar omul cuminte abia
va zâmbi. Ca podoaba cea de aur este învățătura la cel înțelept și ca brățara în brațul drept(
Intelepciunea lui Sirah, XXI, 14 -23). Invatatura are intr -un fel, un caracter bivalent: se poate
folosi atat in folosul omului, cat si impotriva lui.

Exemplul parintilor, metode educative, invocate in Vechiul Testament

Ca metode eductive, invocate in Vechiul Testament, mentionam
exemplul parintilor, care trebuie sa fie atenti la consecventa dintre cuvant si fapta, apeland

16
chiar la aprecierea prin mustrare, atunci cand realitatea conduitelor o impune:”Mustra pe fiul
tau si el iti va fi odihna si iti va face placere sufletului tau( Pildele, 29,17). Trebuie remarcat
faptul ca mustrarea are o forta edu cativa in masura in care aceasta are un caracter constructiv,
reparator, si nu distructiv, incriminator. Dragostea parinteasca se cere a fi cumpania si aratata
cu intelepciune, astfel incat prin mustrare sa se preintampine placerile daunatoare. Pentru
situatii aparte se invoca si forta “batului”: “Cine cruta toiagul sau isi uraste copilul, iar cel
care il iubeste il cearta la vreme”(Pildele lui Solomon, XIII, 24).
Obiectivele morale sunt prezente in multe secvente ale Vechiului
Testament. Multe reguli educ ative sunt intalnite in Levitic, Numeri, Deuteronom, Pildele lui
Solomon, Psalmi. Normele promulgate in Levitic incumba profunde dimensiuni morale si
educative:”Sa nu furati, sa nu spuneti minciuna si sa nu insele nimeni pe aproapele sau. Sa nu
va jurati s tramb pe numele Meu si sa nu pangariti numele cel Sfant al Dumnezeului vostru, ca
Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Sa nu neindreptatesti pe aproapele. Sa nu -l jefuiesti. Plata
simbriasului sa nu ramana la tine pana a doua zi. Sa nu graiesti de rau pe surd si inaintea
orbului sa nu pui piedica. Sa te temi de Domnul Dumnezeul tau. Eu sunt Domnul Dumnezeul
tau. Sa nu faceti nedreptate la judecata; sa nu cautati la fata celui sarac si de fata celui
puternic sa nu te sfiesti, ci cu dreptate sa judeci pe aproape le tau. Sa nu umbli cu clevetiri in
poporul tau si asupra vietii aproapelui tau sa nu te ridici. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
Sa nu dusmanesti pe fratele tau in inima ta, dar sa mustri pe aproapele tau, ca sa nu porti
pacatul lui. Sa nu te razbuni cu m ana ta si sa nu ai ura asupra fiitlor poporului tau, ci sa iubesti
pe aproapele tau ca pe tine insuti”(Levitic, XIX,11 -18). In general, Pildele lui Solomon pot fi
interpretate si din perspectiva pedagogica, acestea constituindu -se intr -un ghid educativ al
deprinderilor bunelor maniere, al stabilirii unor relatii demne intre oameni ce fac parte din
diferite categorii.
In Psalmi se exprima intr – forma aleasa modalitatile si straduintele
credinciosilor de a atinge modelul perfect de conduit, cel impus de voin ta divina. Se insista in
Psalmi asupra relatiei dintre divinitate si om, precum si asupra statutului fiinte umane,
punandu -se accent pe dependenta omului fata de Dumnezeu si pe perfectibilitatea fiintei.
Dumnezeu este asemenea unui parinte: “Cum se indura un tata de fiii sai, asa se indura
Dumnezeu de cei care se tem de El”(Psalmi, VI, 9). Omul este creat dupa chipul si
asemenarea lui Dumnezeu si el are un statut privilegiat, avand o anumita demnitate
existentiala. De la Dumnezeu merge orice norma de condui t, spre El trebuie sa ne indreptam
privirea, El este modelul suprem.

Iisus Hristos este modelul formator prin excelenta

Traditia ne indeamna sa -L imitam pe El, sa -I urmam exemplul, si sa nu
fim egalul Lui. Hristos este un model care transcede omul; aces ta din urma pretinde si cauta
sa-L egaleze, fara a atinge insa statutul sau. Modelul hristic ingaduie o perfectionare a

17
atributelor umane reale si nu ne sperie prin intangibilitatea lui. La el au acces toti
indivizii,indiferent de slabiciunile lor si cader ile de circumstanta. Nimeni nu este impiedicat
de nimic in acest urcus. Crestinismul permite o concretizare a valorilor la nivelul actelor si
comportamentelor fiintei “cazute”. Iisus Hristos este modelul ce modeleaza neincetat prin El
insusi. Modelare este ceea ce Iisus Hristos a facut neincetat prin cuvintele, faptele si pildele
sale. Chemarile Lui trimit direct la concretetea experientei personale: “Fiti voi desavarsiti,
precum Tatal vostru din ceruri desavarsit este”( Matei V, 48);” Sa iubesti pe aproape le tau ca
pe tine insuti”(Matei XIX,19);”Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu
decat prin Mine”( Ioan XIV, 6);”Ci toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi
faceti…”(Matei VII,12);”Si care este mai mare intre voi sa f ie slujitorul vostru; Cine se va
inalta pe sine se va smeri, si cine se va smeri se va inalta”( Matei, XXIII, 11 -12). Iisus
Hristos cuprinde toate atributele invatatorului perfect; activitatea sa formative suporta toate
metaforele posibile, prin care este exprimata formarea personalitatii. Astfel, Iisus Hristos este
considerat:
-ghid care conduce omenirea spre imparatia cereasca; El a spus “Eu sunt
calea, adevarul si viata”, cel care vegheaza asupra corabiei, care linisteste furtuna;
-cel care hraneste a ducand mana, euharistia, care inmulteste painile, care
transforma apa in vin, care se da pe El insusi drept hrana;
-gradinar care ingrijeste Raiul, maestru al secerisului, al facerii vinului;
-modelator, precum Dumnezeu Tatal care l -a creat pe Adam, care
fasoneaza omul asemenea vasului de lut;
-scrib divin ce creeaza lucruri si stari prin cuvant, ce -si pune amprenta pe
pagina alba care este sufletul omului;
-aducatorul de lumina si luminator in acelasi timp;
-pastor si pescar de oameni;
-arhitect al lumii, botezator al templului, dulgher;
-parinte prin excelenta, datator de viata, generatorul supreme;
-purtator al bogatiei si harului;
– vindecator si tamaduitor de trupuri si suflete;
– comandantul ostilor ceresti, luptator si invingator al celor r ele.
Ca forme de organizare a invataturii, Hristos a apelat la mai multe
strategii didactice, intalnite in decursul istoriei: semul individual, intrebuintat in situatia
femeii samaritene, a orbului din nastere sau in cazul lui Nicodim; sistemul grupei, c and
discuta cu ucenicii in grupuri mai restranse; sistemul frontal, in cuvantarile adresate multimii;

18
sistemul monitorial, cand trimite apostolii sa propovaduiasca invataturile sale(“Drept aceea,
mergand, invatati toate neamurile, botezandu -le in numele Ta talui si a Fiului si al Sfantului
Duh; invatandu -le sa pazeasc toate cate v -am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate
zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin”( Matei 28,19 -20).
Exista principii cu valoare paradigmatica in cadrul pedagogiei lui
Hristos- desavarsirea, care priveste atat aspectul fizic, trupesc( motivul nuntii din Cana
Galileii, minunea inmultirii pestelui si painii, etc), dar mai ales viata interioara, ceea ce
numim noi astazi personalitate morala:
-activismul, lupta interioara pent ru a dobandi binele suprem: cele mai grele lupte sunt cele
duse cu sinele, iar cea mai puternica forma de renuntare este autorenuntarea: “Daca voiesti sa
fii desavarsit, du -te, vinde averea ta, da -o saracilor si vei avea comoara in cer;dupa aceea,
vino si urmeaza -Mi(Matei, 19,21);
-libertatea interioara, care nu poate fi afectata de nici o determinare. Libertatea interioara nu
este angajata prin supunerea fata de ordinea existenta : „Sa nu socotiti ca am venit sa stric
Legea sau proorocii:n -am venit sa stric , ci sa plinesc”(Matei, 5, 17). Distrugerea ordinii
exterioare nu putea duce decat la depravare si dezagregare sufleteasca: „Dati deci Cezarului
cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”(Matei 22,21);
-egalitatea si iubirea fraterna, deoarece toti sunt fiii lui Dumnezeu: „Sa iubesti pe aproapele
tau ca pe tine insuti”(Matei, 19,19);”Care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru”(
Matei, 23, 11);
-valorificarea copilului, deoarece acesta este prototipul virtutii, copil aria este o stare de
perfectiune: „Lasati copiii si nu -i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este imparatia
cerurilor”( Matei 19,14)

Cuvantul lui Dumnezeu este intruchipat de Pedagog

Clement Alexandrinul este primul ganditor crestin autor al unei lucrari de
pedagogie sistematica, din care s -a alimentat traditia crestina privind educatia. In opinia sa,
idealul educatiei rezida in punerea in acord a vointei umane cu vinta divina. Pentru aceasta,
este nevoie de depasirea a trei trepte: convertire a, instruirea si desavarsirea. Clement
Alexandrinul acorda un loc deosebit educatiei religioase, dar nu neglijeaza educatia morala,
intelectuala, estetica, arta.
Principala lucrare cu caracter educativ este Pedagogul, care face parte
dintr -o trilogie din care doar doua carti au fost finalizate. Cei convertiti trebuie sa fie educati
pentru viata crestina. Cuvantul este Pedgogul celor convertiti, iar acestia sunt precum nou –
nascutii. Pedagogul este intruchiparea Cuvantului lui Dumnezeu. Pedagogul este Hristo s,

19
„Pedagogul este deci, in mod natural, Logosul, caci el ne conduce pe noi, copiii spre
mantuire…Cat priveste pedagogia, aceasta este religie, ea este invatatura in serviciul lui
Dumnezeu si, in acelasi timp, educatia in vederea cunoasterii si a bunei f ormari care ne
conduce spre cer. Notiunea de <pedagogie>acopera realitati multiple: pedagogia pe care o
presupun conducerea si instruirea; pedagogia care da orientarea si invatamantul; in al treilea
rand, pedagogia in sensul formarii primite, apoi pedagogi a ca materie de predat cum ar fi, de
pilda, preceptele. Cat despre pedagogia lui Dumnezeu, aceasta esteindicarea caii drepte a
adevarului in vederea contemplarii lui Dumnezeu, indicatia unei sfinte conduite printr -o
perseverenta eterna”15
Educatia crestina , dupa Clement Alexandrinul, se doreste a fi universala,
cuprinzand oameni de toate varstele; modelul educatiei care se cere a fi intruchipat il
reprezinta Iisus Hristos; scopul educatiei in spirit crestin presupune o viata aleasa. Educatia
este indreptata atat asupra sufletului, cat si a trupului. Pedagogul se caracterizeaza prin
urmatoarele trasaturi definitorii: este fara de pacat, nepatimas cu sufletul, este Dumnezeu
preacurat in chip de om, slujitor al vintei parintesti, este Cuvantul Domnului, Cel ce este in
Tatal, Cel ce sta in dreapta Tatalui. Sarcina omului consta in accederea la aceasta stare treptat,
exponential, avand in vedere ca atributul perfectiunii nu apartine omului, ci divinitatii, care
este fara de pacat. Crestinul se va caracteriza prin acceptarea si supunerea fata de canoanele
credintei; credinta este mantuitoare si roditoare in spiritul omului. Daca simplul crestin
primeste adevarurile de credinta in mod spontan, cel ce nu crede sau crede mai putin
(gnosticul) recepteaza dogmele prin de monstrare, clarificare, prin impunerea rationala, printr –
un demers hermeneutic de intelegere a adevarurilor supreme. Subiectul educatiei, elementul
activ si transformator, este constituit din Cuvantul lui Dumnezeu, iar obiectul educatiei care
suporta actiu nea sunt „copiii”, oamenii aflati in starea de cvasiinocenta, permisiva la
sedimentarea noilor invataturi.
Sfantul Vasile cel Mare considera ca viata in comun este prielnica
desavarsirii prin credinta. El arata prin comparatii semnificative ca viata solit ara este
inferioara vietii laolalta. Pentru aceasta, el scrie Regulile mari si Regulile mici, care
ordoneaza si astazi viata calugarilor din manastirile ortodoxe. Viata in manastire se cere a fi
intemeiata pe ordine, statornicie, disciplina. Sfatntul Vasil e cel Mare precizeaza reguli
privitoare la rugaciune, la studiu, la munca, la relatiile dintre monahi, intre acestia si lumea
laica.”Preceptul lui este ora et labora( rugaciune si munca)…Ora et labora defineste un
autentic ethos al vietuirii crestine in tegrale si este principiul care sintetizeaza si caracterizeaza
dubla natura a omului: esenta sa spirituala si structura psihofizica”.16 Felul cum sunt redactate
aceste reguli arata faptul ca Sfantul Vasile era bine documentat si dispunea de circumspectia
si harul adevaratului om de stiinta. Idei cu privire la educatie aflam in ambele scrieri invocate,
la care se mai adauga si cele din Etica, Regulile morale, Cuvant catre tineri, Constitutiile
ascetice. Finalitatea existentei omului, ca si scopul educatiei re zida in pregatirea pentru viata
cealalta – idee pe care o vom gasi peste secole si la Comenius.

15 Clement Alexandrinul, Pedagogul, Bucuresti, 1939, pag 20
16 Anton I. Adamut, Literatura si filosofie crestina, Editura Fides, 1997, pag 23

20
Omul trebuie sa iubeasca din toate puterile tot ceea ce faciliteaza
atingerea acestui tel si sa se tina la distanta de ceea ce nu are legatura cu el. Ca mijloac e de
purificare recomanda rugaciunea, munca si postul. Spirit foarte cultivat, foarte bun cunoscator
al culturii grecesti, Sfantul Vasile nu dispretuieste arta si literatura profana, ci, dimpotriva, le
recomanda cu caldura, mai ales atunci cand acestea sun t coextensive cu ideile crestine.
Ingaduinta fata de cultura laica este explicabila, pentru ca prin intermediul ei ajungem sa
cunoastem felul cum era inteleasa virtutea la marii ganditori antici. El ii indeamna pe tineri sa
se apropie de cultura greaca, ci tind cu precadere acele scrieri in care se apologia virtutii
precum cele ale lui Homer, Hesiod, Solon, Pitagora, Diogene. Sfantul Vasile cel Mare arata ca
in acestea se gasesc multe pagini de intelepciune, dintre care unele par a fi extrase din
Sfintele E vanghelii. Ceea ce urmareste Parintele capadocian este realizarea unei personalitati
moral -religioase, trairea intru Hristos, pentru Hristos, cultivarea iubirii pentru Dumnezeu si
pentru oameni. Se cere a fi cunoscuta invatatura Vechiului si Noului Testame nt. Acest
obiectiv trebuie urmarit de timpuriu, prin educarea copiilor in disciplina si iubire fata de
Dumnezeu.”Asadar, trebuie ca sufletul sa fie indrumat spre practicarea faptelor bune indata,
de la inceput, cand este inca usor de format si fraged si, f iind moale ca ceara, primeste cu
usurinta formele care se preseaza asupra lui, asa incat, atunci cand va veni ratiunea sa arate
ceea ce este folositor, iar obiceiul sa indrumeze cu usurinta spre savarsirea binelui”17
Metafora plasticitatii firii umane nu e ste o descoperire a psihologiei
moderne; dupa cum putem observa, intuirea acestui adevar fundamental a caracterizat cele
mai luminate minti din perioada crestinatatii timpurii. Scopul educatiei poate fi atins de
calugari, in manastiri. Astfel, el ii sfatui este pe acestia sa primeasca in manastiri copii orfani
si sa-i educe. Sfantul Vasile cel Mare avanseaza si o serie de masuri cu privire la somn, la
priveghere, in legatura cu cantitatea, calitatea si peridiocitatea hranei, cu privire la ingrijirea
trupului indeamna sa se consulte medicul.
Pedeapsa este presupusa, iar aceasta va fi dimensionata in functie de
marimea pacatului. Daca un copil supara un coleg, pedeapsa va fi urmatoarea: copilul
provocator sa aiba fata de acel camarad o conduita cu atat mai iub itoare si sa -i faca servicii cu
atat mai mari, cu cat l -a suparat mai mult. Daca, de exemplu, un elev s -a comportat
necuviioncios la masa, se pledeaza pentru ideea ca acel copil sa fie silit la ora mesei a privi
cum ceilalti mananca frumos, fara a se ating e de bucate. Pedepsele sunt asimilate unor
exercitii de autoperfectionare, pentru stapanirea sinelui si infaptuirea unor actiuni juste.
Parintele Bisericii cere ca”elevi sa fie instruiti in sentintele din Proverbe si sa li se ofere
premii pentru retinerea numelor si faptelor din acestea,ca sa -si atinga scopul cu placere si cu
comoditate, fara suferinte si fara jigniri. Iar atentia spiritului si obiceiul de a nu se ingamfa si -l
vor insusi acestia cu usurinta printr -o educatie buna, daca vor fi intrebati neco ntenit de catre
invatatori unde le sunt gandurile si cu ce se ocupa in cugetele lor. Caci aceasta

17 Parinti si scriitori bisericesti 18, Sfantul Vasile cel Mare, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucuresti – 1989 , pag 24

21
naivitate(sinceritate) a varstei, fara viclenie si incapabila de minciuna, tradeaza secretele
sufletului”.18
Copiii vor locui in camere separate de cele ale c alugarilor si, in genere,
trebuie tinuti la distanta de intimitatea vietii acestora, mai ales de aspectele mai putin placute,
inclusiv pacatele si greselile lor. Sfantul Vasile se dovedeste a fi un bun psiholog atunci cand
analizeaza influentele si determi narile educative ale vietii in comun. Copiii pot fi influentati
atat in bine, preluand modele de conduita dezirabile, cat si in rau, prin imitarea unor lipsuri
sau faradelegi. Educarea vointei constituie un alt obiectiv al educatiei. Patimile sunt, dupa
Sfantul Vasile cel Mare, asemenea valurilor: daca stai deasupra lor, vei fi un carmaci sigur al
vietii, dar, daca nu le stapanesti cu ratiune si statornicie, vei fi aruncat incoace si incolo ca o
corabie fara greutate si te vei ineca in „marea” pacatului. Pa timile nu sunt neaparat rele in
sine, ele pot deveni bune daca li se da o intrebuintare inspirata.
Refacerea morala si spirituala a lumii este legata de ascultarea si
implinirea Cuvantului lui Dumnezeu. Datoria si dorinta oricarui crestin este de a se imb ogati
necontenit pana la „starea barbatului desavarsit, la masura varstei plinirii lui Hristos”( Efeseni
4, 15). Crestinismu insusi este definit ca „imitarea naturii dumnezeiesti”, dupa Sfantul Ioan
Gura de Aur, in „Omilii la Epistola catre Filipeni”

18 ibidem

22
B.Legea Vechiului Testament
B.1. Decalogul
Atat dupa Sfanta Scriptura, cat si dupa Traditie, Moise este autorul
primelor cinci carti ale Bibliei, numite Pentateuh. In rai, inainte de cadere, Dumnezeu a dat
oamenilor anumite porunci pozitive. In starea paradisiaca a omului se poate vorbi despre
legea harului; dupa cadere, nemaiaflandu -se sub legea harului, a fost nevoie sa vina legea
descoperirii, pentru ca prin ea omul sa ajunga la cunoasterea pacatului; promisiunea unui
Mantuitor a atintit din n ou privirea omului asupra harului si fericirii perdute, indemnandu -l la
implinirea datoriilor credintei, nadejdii si dragostei, dar totodata la pocainta si dorul dupa
Mantuitor. Astfel intelegem necesitatea legii pozitive dumnezeiesti dupa caderea in pacat .
La poalele Muntelui Sinai, Israel, pregatit trupeste si sufleteste, asteapta
incheierea legamantului, prin Moise care urcase pe munte. Moise primeste doua table de
piatra cu cele zece porunci. Necesitatea unor legi dupa care sa se conduca poporul ales r eiese
din faptul ca acesta trebuia sa fie bine pregatit pentru venirea Mantuitorului intregii lumi.
Decalogul este o opera unitara ca fond si ca forma si cuprinde mai mult
porunci negative. Decalogul imbratiseaza intregul domeniu al vietii religios -morale a
poporului evreu, fiind pentru ei un adevarat indreptar de viata. Declogul sta in centrul intregii
Legi si este constitutia mozaismului, deoarece exprima vointa lui Dumnezeu redata in
convorbirea directa cu Moise, cu scopul de a reglementa viata comunita tii teocratice a lui
Israel.
Dumnezeu, dand poporului Israel cele 10 porunci, nu i -a dat o lege noua,
ci i-a descoperit si formulat legea imprimata de la inceput in inima omului, dar intunecata
prin decaderea moravurilor si printr -o lunga pervertire. Ina inte de venirea Mantuitorului,
Decalogul a fost strans unit cu lege ceremoniala a Vechiului Testament. Noul Legamant, prin
mijlocirea jertfei lui Iisus, pe Cruce, a desfiintat legea ceremoniala a Vechiului Testament.
Decalogul a pastrat insa toata autorita tea religioasa si morala. In Biserica crestina, Decalogul
isi pastreaza toata importanta in latura credintei si moralei, formand baza catehismului. Prin
aceasta Biserica urmareste sa sadeasca in sufletele credinciosilor convingerea ca cele 10
porunci sunt expresia voii celei sfinte a lui Dumnezeu, care constituie norma si criteriul faptei
morale.
Impartirea Legii Vechiului Testament:
-legea premozaica care se refera la poruncile date inainte de Moise, in special cele primite de
Noe(oprirea omorului, inces tului, a razbunarii omuciderii, a nu huli pe Dumnezeu, a nu manca
sange etc) si Avraam( taierea imprejur)
-legea mozaica, data lui Moise, care avea sa pregateasca poporul pentru viitorul sau mesianic,
care se imparte la randul ei in lege morala, ceremonial a si politica.

23
Legea morala a Vechiului Testament ramane totusi imperfecta, atat in
formularea sa( deoarece contine in cea mai mare parte porunci prohibitive), cat si in realizarea
ei( nu avea nici scopul si nici puterea de a indrepta pe oameni, ea avea r olul de a trezi in evrei
constiinta pacatoseniei si dorinta de mantuire)
Totusi, legea morala a Vechiului Testament nu s -a ocupat numai de actele
externe ale omului, de exemplu porunca a X -a care opreste orice ganduri si porniri interne
nelegiuite, sau ca zul virtutilor teologice.
In Biserica Ortodoxa, Decalogul este impartit in doua mari grupe:
poruncile I -IV, ce reprezinta indatoririle credinciosului fata de Dumnezeu si poruncile V -X
care reprezinta indatoririle credinciosului fata de aproapele.
Inainte de a fi inscrise pe table de piatra, poruncile Decalogului au fost
inscrise de Dumnezeu in cugetul si inima primilor oameni, insa acestia, cazand in pacat, a fost
nevoie ca aceste porunci sa fie din nou amintite si sapate in piatra si asezate de Mo ise in
Chivotul Legii. Cu toate ca Decalogul e temelia moralitatii, totusi el a devenit baza adevaratei
morale numai atunci cand a fost completat cu idei mai inalte si valoroase in spiritul profetilor,
dar mai ales in spiritul invataturii evanghelice. Mant uitorul Insusi face referire la poruncile
Decalogului in Predica de pe munte, dandu -le insa un sens spiritual mai inalt si atragand
atentia asupra faptului ca toate pacatele isi au originea in sufletul omului.
Noul Testament a preluat Decalogul din Vechi ul Testament, dar nu l -a
modificat, ci l -a pastrat in toata integritatea, l -a patruns cu un duh nou dandu -i o vitalitate si o
extindere mai fecunda, o actiune mai intensa si mai puternica. Desavarsind Legea Veche,
Mantuitorul desfiinteaza cadrul ingust al conceptiei despre aproapele, pe care o extinde asupra
tuturor oamenilor, fara deosebire de neam, limba, credinta si stare sociala. In Noul Testament
extinderea iubirii si cinstirii aproapelui cuprinde chiar si pe cei ce ne urasc sau ne fac rau(
Matei 5,43 -44).
Porunca negativa”nu face altuia ceea ce nu voiesti sa -ti faca altul tie” este
inlocuita de Domnul Iisus Hristos cu formula pozitiva „fa altuia tot ceea ce vrei sa ti se faca
tie”.
Poruncile Decalogului sunt desavarsite de Mantuitorul: nu am venit s a
stric, ci sa plinesc”( Matei 5,17)
B.2. Viata familiala dupa Decalog
Decalogul se ocupa de importanta familiei in doua din porunci: a V -a si a
VII-a.
Porunca a V -a: Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa -ti fie bine si sa
traiesti ani multi pe pam antul pe care Domnul Dumnezeul tau ti -l va da tie.

24
Dumnezeu a ales doi parinti care sa dea viata credinciosului. Cinstindu -i
pe parinti, credinciosul cinsteste pe Dumnezeu. Dumnezeu fagaduieste si rasplata:” ca sa -ti fie
bine si sa traiesti ani multi pe pamant”. Curatia si taria dragostei fata de Dumnezeu se
adevereste prin dragostea fata de oameni, caci: "Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar
pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l -a
vazut, pe D umnezeu, pe Care nu L -a vazut, cum poate sa -L iubeasca? Si aceasta porunca
avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau" (I Ioan 4, 20, 21).
Dintre oameni, mai intai trebuie iubiti parintii, care ne -au nascut si ne -au crescut si, c a atare,
dupa Dumnezeu, sunt binefacatorii nostri cei mai mari, in viata pamanteasca. Din aceasta
cauza, cele sase porunci dumnezeiesti, care vorbesc despre datoriile sau dragostea fata de
oameni, incep cu porunca de a cinsti parintii.
Cinstirea parintilor cuprinde multe versete in Sfanta Scriptura:
“Copii, ascultati pe parintii vostri in Domnul, ca aceasta este cu dreptate" (Efes. 6, 1)
"Fiule, pazeste povata tatalui tausi nu lepada indemnul maicii tale" (Pilde 6, 20).
"Cel ce va grai de rau pe tatal sa u sau pe mama sa sa fie dat mortii, ca a grait de rau pe tatal
sau si pe mama sa si Sangele sau este asupra sa" (Lev. 20, 9).
"Fiule, sprijineste pe tatal tau la batranete si nu -l mahni in viata lui" (Int. Sir. 3, 12).
Mantuitorul Hristos, rastignit pe C ruce, a incredintat pe sfanta Sa Maica ucenicului Sau prea
iubit, Ioan, ca sa aiba grija de ea (Ioan 19, 26 -27).
Ascultarea si respectul fata de parinti a fost totdeauna izvor de bunuri
si bucurii pentru copii. Noe binecuvanteaza pe fiii sai Sem si Iafet pentru respectul si cuviinta
pe care le -au avut fata de el( Facere 9,26 -27). Avraam se bucura de fiul sau Isaac(Facere
21,28), iar acesta asculta de tatal sau cand Avraam vrea sa -l injunghie si sa -l aduca jertfa pe
altar(Facere22,7 -10). Pentru respectul si dragostea sa, Avraam il binecuvanteaza si -i lasa
mostenire toate averile sale(Facere 25,5 -6). De asemenea este cunoscuta binecuvantarea
rostita de Isaac pentru Iacov (Facere 27,8 -31), precum si dragostea pe care Rebeca a aratat -o
fata de fiul ei( Facere 2 8,8-18 si 42 -46). In aceasta privinta este graitor si exemplul lui Iosif,
care din dragoste si respect fata de parinti, nu precupeteste nici un efort pentru a -si ajuta
parintii si fratii, desi acestia il vandusera ca rob egiptenilor( Facere 37). In afara d e
porunca”Sa cinsteasca fiecare pe tatal sau si pe mama sa”(Levitic 19,3) , Legea cere aspra
pedepsirea celor ce nu implinesc porunca cinstirii parintilor:”Cel ce va grai de rau pe tatal sau
pe mama sa acela sa fie omorat(Iesire 21,17;Lev 20,9): „De va ave a cineva fecior rau si
nesupus, care nu asculta de vorba tatalui sau si a mamei sale, iar acestia l -au pedepsit,dar el
tot nu asculta…sa -l duca la preotii si batranii cetatii, iar aceia sa -l omoare cu
pietre”(Deuteronom 21,18 -21). In general, Legea preve de ca cei care nu -si cinstesc parintii sa
fie blestemati in fata intregului popor( Deuteronom 27,16), iar cei care isi lovesc parintii sa fie
omorati( Iesire 21,15).
Porunca a VII -a: Sa nu fii desfranat!

25
Porunca a VII -a opreste in primul rand adulterul, apoi cugetele si
dorintele necurate, placerea sexuala, sexul, pornografia, prostitutia, homosexulitatea. Tot in
aceasta porunca sunt infierate betia, lenea, imbracamintea necorespunzatoare, atitudini usoare.
Legatura dintre sot si sotie trebuie sa se ase mene cu dragostea dintre
Hristos si Biserica, ( Efeseni 5,21 -23). Cum spune Mantuitorul, cine se uita la femeie si o
doreste a si pacatuit (Matei 5,28) ne arata ca orice abatere de la dragostea curata inseamna o
incalcare a poruncii a VII -a. Pana la casato rie, crestinului ii este interzisa desfranarea, iar daca
unul dintre soti moare, celui ramas in viata ii este permis sa se recasatoreasca(I Timotei5,14)
Desfranarea poate indemna la alte pacate precum furt, minciuna, omor.
"Fugiti de desfranare! Orice pacat pe care -l va savarsi omul este in afara
de trup. Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau" (I Cor. 6, 18)

26
C. Legea Noului Testament. Fericirile

Legea lui Dumnezeu trebuie implinita in intregime, caci ea este una si
toate poruncile ei sunt date de Dumnezeu. Credinciosul nu trebuie sa aleaga ce i se pare lui
mai insemnat sau mai folositor din ea, caci atunci ar inlocui legea lui Dumnezeu cu o lege a
sa. Sfanta Scriptura spune: “Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr -o singura porunca, s -a
facut vinovat fata de toate poruncile” (Iacov 2, 10). Pentru o singura vina, Moise a fost
pedepsit sa nu intre in pamantul fagaduit. Pentru o singura minciuna, Anania si Safira au fost
pedepsiti cu moartea (Fapte 5, 1 -10).
Legea lui Dumnezeu trebuie, apoi, implinita necontenit, adica in toate
imprejurarile vietii, fiindca numai asa isi dovedeste credinciosul dragostea sa puternica fata de
Dumnezeu, binefacatorul sau cel mai mare. Si, in sfarsit, ea trebuie implinita cu toa ta bucuria.
Fapta, oricat de buna ar fi, daca e facuta impotriva inimii si cu carteala, nu are nici un pret.
Cuprinsul ei, pe scurt, il arata tot Mantuitorul cand spune: “Sa iubesti pe
Domnul Dumnezeu tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot c ugetul tau. Aceasta este
marea si intaia porunca. Iar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine
insuti. in aceste doua porunci se cuprind toata Legea si proorocii” (Matei 22, 37 -40).
Acelasi lucru il spune Mantuitorul si cu alte cu vinte: “Toate cate voiti sa
va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, ca aceasta este Legea si proorocii” (Matei 7,
12). “Aceasta este porunca Mea: Sa va iubiti unul pe altul, precum v -am iubit Eu” (Ioan 15,
12); “Porunca noua dau voua: Sa va iubit i unul pe altul. Precum Eu v -am iubit pe voi, asa si
voi sa va iubiti unul pe altul” (Ioan 13, 34); “Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este
care Ma iubeste; iar cel ce Ma iubeste pe Mine va fi iubit de Tatal Meu si -l voi iubi si Eu si
Ma voi a rata lui” (Ioan 14, 21).
Deci legea Noului Testament sau legea crestina e cuprinsa in porunca
dragostei. Dragostea de Dumnezeu, aratata prin dragostea de aproapele, aceasta cere
Mantuitorul prin legea Noului Testament, spre a se implini voia lui Dumnezeu. De aceea, cu
drept cuvant, crestinismul este numit religia dragostei.
Cele 10 porunci aveau caracter prohibitiv. „Fericirile” reprezinta un
progres, aratand ca viata crestinului nu doar se limiteaza la straduinta de a nu face raul, ci
consta in straduint a de a face binele. Mantuitorul nu le -a dat sub forma de porunci, ci de
fericiri, pentru a corespunde mai bine spiritului liber al moralei crestine. In prima parte a
fiecarei fericiri se accentueaza o virtute drept conditie a fericirii vesnice, iar in part ea a doua
se anunta rasplata lui Dumnezeu
I "Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor" (Matei 5,
3). Prima virtute pe care trebuie sa ne -o insusim pentru a intra in imparatia cerurilor, este
"saracia cu duhul".

27
"Saraci cu duhul" inseamna "smeriti de buna voie", care se considera
mici in raport cu maretia divina. Ei nu au trufia mintii. Eliberand inima de bunurile
pamantesti, cel sarac cu duhul poate fi luminat cu cele ceresti. Cel sarac cu duhul nu se vede
pe sine ca un intelept, un trufas, el permanent se straduieste sa urce pe scara desavarsirii, pas
cu pas. Cei saraci cu duhul sunt convinsi ca ei nu pot dobandi nimic fara ajutor divin.
Smerenia este dec prima virtute care este ceruta crestinului de catre Dumnezeu.
II "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia" (Matei 5, 4).
Putem face deosebire intre plansul unui sfant si plansul unui talhar.
Sfantul poate plange pentru suferinta lumii, iar talharul pentru ca a fost prins si va merge la
inchisoare.
Fericire a a II -a se refera la cei ce plang din cauza pacatelor firii omenesti.
Ne putem gandi la talharul din dreapta Mantuitorului sau la Zaheu vamesul, sau la fiul
pierdut.

Este vorba despre intristarea despre care Sfantul Apostol Pavel scrie:
"Intristarea, ce a dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar
intristarea lumii aduce moarte" (II Cor. 7, 10) sau Sfantul Apostol Petru in Întâia Epistolă
Sobornicească, capitolul I spune:
6. Întru aceasta vă bucurați, măcar că acum ar trebui să fi ți triști, încercați fiind de multe feluri
de ispite pentru puțină vreme,
7. Pentru ca credința voastră încercată, mult mai de preț decât aurul cel pieritor, dar lămurit
prin foc, să fie găsită spre laudă și spre slavă și spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos. (I
Petru 1,6 -7).
Mantuitorul fericeste pe cei care isi isi plang pacatele, dar si pe cei care isi frang inima si
plang pentru pacatele semenilor.
III "Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul" (Matei 5, 5).
Blandetea este primul rezultat al iubirii aproapelui. Sfantul Apostol Pavel
spune: : "Vorba voastra sa fie totdeauna placuta, cu sare dreasa, ca sa stiti cum trebuie sa
raspundeti fiecaruia" (Col. 4, 6). Mantuitorul ne indeamna
"Binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti b ine celor ce va urasc si
rugati -va pentru cei ce va vatama si va prigonesc" (Matei 5, 44).
Tot la Matei capitolul 5 citim:

28
23. Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are
ceva împotriva ta,
24. Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă -te cu fratele tău și apoi,
venind, adu darul tău.
Deci blandetea ne indemna sa ne iubim semenii si sa le aratam iubirea noastra atunci cand
ei ne supara.
Singura manie ingaduita si folositoare este a ceea indreptata impotriva pacatelor si a patimilor.
IV "Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor
satura" (Matei 5, 6).
Cei flamanzi si insetati de dreptate sunt deci toti cei ce doresc cu ardoare
sa infaptuiasca binele. Aceast a dorinta este tot atat de fireasca ca si foamea si setea. Multi
sfinti si martiri au sacrificat familia, viata, averea pentru a -i urma lui Hristos.
"Si oricine a lasat case, sau frati, sau surori sau tata, sau mama, sau
femeie, sau copii, sau tarine pe ntru numele Meu, inmultit va lua inapoi si va mosteni viata
vesnica" (Matei 19, 29).
"A fi flamand si insetat de dreptate" inseamna a ne stradui sa infaptuim
binele. Simtul dreptatii este asemanat cu nevoia de hrana si apa.
Isaia striga: "… Nu mai fac eti rau inaintea ochilor mei. Incetati odata!
Invatati sa faceti binele, cautati dreptatea, ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului,
ajutati pe vaduva" (1, 16 -17).
„Ceruri noi si pamant nou, in care locuieste dreptatea”( II Petru 3, 13) ii
asteap ta pe crestinii neindreptatiti.
V"Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7).
Dumnezeu se va purta cu noi dupa cum si noi ne purtam cu fiii lui
Dumnezeu. Mila pentru mila.
In Evanghelia dupa Matei, capitolul 25 gasim:
34. Atunci va zic e Împăratul celor de -a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu,
moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.

29
35. Căci flămând am fost și Mi -ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi -ați dat să beau; străin
am fost și M -ați primit;
36. Gol am fost și M -ați îmbrăcat; bolnav am fost și M -ați cercetat; în temniță am fost și ați
venit la Mine.
37. Atunci drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te -am văzut flămând și Te -am
hrănit? Sau însetat și Ți -am dat să bei?
38. Sau când Te -am văzut străin și Te -am primit, sau gol și Te -am îmbrăcat?
39. Sau când Te -am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine?
40. Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia
dintr -acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi -ați făcut.
Dar mila lui Dumnezeu este insutita fata de mila noastra.

VI "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei
5, 8).
In Sfanta Evanghelie dupa Matei, capitolul 6 aflam:
21. Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.
22. Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.
23. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine
este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!
24. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va
iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și
lui mamona.

30
Inima omului este asemanata cu ochiul. Daca ochiul este curat, atunci tot
trupul este luminat, si inima este curata.Cei curati cu inima sunt cei lipsiti de viclesug.
Egoismul, gandurle si dorintele rele afecteaza curatenia inimii. Cei care pot vedea pe
Dumnezeu au inima curata, precum e ste scris: "Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea
lumii, intelegandu -se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara,
cuvant de aparare" (Rom. 1, 20).
Acum vedem ca prin oglinda, dar vom vedea fata catre fata, precum zi ce
Sfantul Apostol Pavel: "vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata" (I
Cor. 13, 12).
"Luati seama la voi insiva – ne porunceste Mantuitorul – sa nu se
ingreuieze inimile voastre de mancare si de bautura si de grijile vietii, si ziua aceea sa vina
peste voi fara de veste, ca o cursa…Privegheati, dar, in toata vremea, rugandu -va ca sa va
intariti sa scapati de toate acestea care au sa vina si sa stati inaintea Fiului Omului" (Luca 21,
34-36). Cei cu inima curata se roaga nein cetat.
VII "Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema"
(Matei 5, 9).
In noaptea nasterii Domnului ingerii au cantat "Slava intru cei de sus lui
Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire" (Luca 2, 14).
Hristos este impa ratul pacii: "Pace va las voua, pacea Mea o dau voua"
(Ioan 14, 27).
Sufletul necumpatat nu poate avea pace. Facatorii de pace transforma
dusmanii in prieteni.
Noi toti trebuie sa cautam pacea: " Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara
de care nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evr. 12, 14).
VIII. "Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia
cerurilor" (Matei 5, 10).
Multi prooroci au fost prigoniti pentru dreptate, ca si sfinti, martiri si
Mantuitorul Insusi : "Daca va uraste pe voi lu mea, sa stiti ca pe Mine mai inainte decat pe voi
M-a urat. Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru ca nu sunteti din lume,
ci Eu v -am ales pe voi din lume, de aceea lumea va uraste" (Ioan 15, 18)
Dar Hristos sa roaga sa fie impreun a cu cei prigoniti pentru dreptate :
"Parinte – S-a rugat Mantuitorul – voiesc ca unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe
care Mi i -ai dat, ca sa vada slava Mea" (Ioan 17, 24).
IX. "Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zic e tot
cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea. Bucurati -va si va veseliti, ca plata

31
voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi" (Matei 5, 11 –
12). Prin aceasta fericire, Mantuitorul fericeste pe cei car e vor suferi defaimari, prigoane si
chiar moarte, din pricina credintei crestine.
In Vechiul Testament avem multe exemple de prigoniti pentru dreptate:
Proorocul Ilie a fost prigonit de Ahab si Izabela, fiindca i -a mustrat ca se inchinau la idolul
Baal (I II Regi 18); ); Proorocul Isaia a fost taiat cu fierastraul, din porunca regelui idololatru
Manase; Proorocul Ieremia a fost izgonit din tara, pentru ca a mustrat pe cei nedrepti.
Indemnul Mantuitorului este: "Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar
sufle tul nu pot sa -l ucida; temeti -va mai curand de acela care poate si trupul si sufletul sa le
piarda in gheena. Au nu se vand doua vrabii pentru un ban? Si nici una dintre ele nu va cadea
pe pamant fara stirea Tatalui vostru. La voi insa si perii capului, to ti, sunt numarati. Asadar nu
va temeti; voi sunteti cu mult mai de pret decat pasarile" (Matei 10, 28 -31).
Calendarul crestin cinsteste mii si mii de apostoli si martiri, urmasi ai lui
Hristos, care s -au jertfit pentru credinta. Biserica considera ca ziu a mortii lor este ziua
biruintei lor
Sfantul Apostol Petru spune: "… intrucat sunteti partasi la suferintele lui
Hristos, bucurati -va, pentru ca si la aratarea slavei Lui sa va bucurati cu bucurie mare. De
sunteti ocarati pentru numele lui Hristos, feri citi sunteti, caci Duhul slavei si al lui Dumnezeu
Se odihneste peste voi" (I Petru 4, 13 -14).

32
D. Familia crestina in invatatura Vechiului si Noului Testament

Familia este inseparabila de casatorie, mai ales de casatoria ca taina.
Familia la evreii Vetero -Testamentari
Parintele Profesor Ioan Stancu arata ca de la inceput, in ebraica nu exista
un cuvant care sa exprime exact ideea de familie19. Astfel, cel mai apropiat este cuvantul
“casa”. Dar notiunea de familie nu se limiteaza la locuitorii casei, ci la toti toti fiii( si cei
casatoriti), nurorile, nepotii si cei care depindeau de ei: servitori, sclavi.
"Si Dumnezeu i -a binecuvantat, zicand: Cresteti si va inmultiti si umpleti
pamantul si -l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste p asarile cerului, peste toate
animalele, peste toate vietuitoarele ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!" (Fac. 1,28)
Acest text a determinat pe evrei sa considere familia ca asezamant randuit
de Dumnezeu. Dumnezeu a binecuvantat pe protoparintii Ad am si Eva sa fie rodnici, sa se
inmulteasca si sa umple pamantul si sa -l stapaneasca. Prin aceste cuvinte, Dumnezeu instituia
casatoria, care devenea baza fiecarei familii. Pentru a asigura perenitatea familiei, barbatul se
casatoreste. Celibatul a fost c onsiderat o anomalie, desi nazireii pastrau celibatul.
Textul de la Facere 2, 24 “de aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama
sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup… " afirma principiul unitatii
monogamice a familiei. Legatura monogam ica binecuvantata de Dumnezeu a fost alterata din
cauza pacatului stramosesc. Lameh a fost primul care a ajuns la poligamie( Facere 4 ,19).
Principiul familiei era cel monogamic. Poligamia reprezinta o abatere de
la voia lui Dumnezeu. Poligamia se manife sta in randul claselor bogate. Avraam si Iacov au
fost poligami.
Moise, primind tablele Legii, a inceput lupta contra poligamiei. Lupta
impotriva poligamiei a continuat si dupa profetul Moise. Legea interzicea prin porunca
casatoria aceluiasi barbat cu do ua surori (Levitic 18, 18).Regele nu avea dreptul de a se
casatori cu mai multe femei (Deut. 17, 17). Sclava avea dreptul de a se rascumpara, daca
stapanul sau nu -i recunoaste relatia de concubina (les. 21,8).
Poruncile a -V-a ( cinstirea parintilor) si a VII -a (sa nu fi desfranat) au
mentinut la evrei monogamia
Arhiereul avea obligatia sa se casatoreasca numai cu o singura fecioara
(Lev. 21, 13 -14

19 Ioan Stancu, Israel si neamurile, Editura Academiei Romane, Bucuresti 2015, pag 77

33
Adulterul a fost condamnat cu severitate de arhiereu, preoti si leviti
conform poruncii divine: "Sa nu s avarsesti adulter". Deoarece cei care practicau adulterul
savarseau un pacat intreit ( impotriva lui Dumnezeu, impotriva sotului credincios si impotriva
familiei ), acest pacat a fost asezat alaturi de omucidere si idolatrie. In textul de la Levitic 20,
10, adulterul va primeste pedeapsa capitala, adica moartea.
Revenind la actul casatoriei, casatoria nu avea un caracter religios, de
taina, ca in crestinism, unde iubirea devine "plinatatea si integritatea vietii crestine".
Vechii evrei disociau casatoria in doua acte distincte: logodna si cununia.
Actul logodnei aducea fata in fata cele doua parti: parintii sau fratele mai mare al logodnicei
si parintele logodnicului. Discutiile se purtau in prezenta unor martori si se intarea printr -un
legamant, asa cum citim in cartea profetului Maleahi: "Si de ziceti: De ce? Din pricina ca
Domnul a fost martor intre tine si femeia tineretilor tale, fata de care tu ai fost viclean, desi ea
era tovarasa ta si femeia legamantului tau" (Maleahi 2, 14).
Contractul dintre ce i doi logodnici era intarit printr -un legamant in fata
lui Dumnezeu. Casatoria era precedata de cumparare: sotul platea tatalui fetei bani sau presta
munca fizica (Fac. 29, 20 -27).
Daca logodnicul dorea sa desfaca logodna, el trebuia sa dea logodnicei
carte de despartire, iar aceasta isi pastra castitatea si locuia in casa parintilor ei.
Timpul care separa actul logodnei de casatorie varia de la un caz la altul.
Mireasa primea binecuvantarea parintilor, apoi era acoperita cu voalul de nunta, apoi venea
mirele cu prietenii si o lua, apoi petreceau sapte zile.

Femeia la poporul ales

Barbatul era considerat seful familiei. Sotia sa il numea „domn” si
„stapan”. Bunurile si persoanele se aflau sub autoritatea tatalui. I se datora respect aproape ca
lui Dumnezeu. Sotia era proprietatea sotului, femeia unui sclav era vanduta impreuna cu sotul.
Sotia datora sotului fidelitate absoluta. In Talmud se spune ca barbatul ar trebui sa
multumeasca Domnului ca nu l -a facut nici pagan, nici sclav, nici femeie, iar f emeia trebuia
sa spuna: „Laudat fii, Doamne, care m -ai facut dupa voia Ta”. Rareori femeile ieseau din casa
si atunci mergeau dupa sotii lor, dar nu in rand cu ei. Marturia unei femei nu avea valoare
juridica.
Evreii considerau ca Dumnezeu a creat -o pe Ev a din coasta lui Adam,
deci este o fiinta cugetatoare, asemenea barbatului. Adam spune: " Iata, acesta -i os din oasele
mele si carne din carnea mea!" (Fac. 2, 23). Femeia trebuia sa nasca prunci, pentru a perpetua
neamul omenesc; barbat si femeie. Legile evreiesti protejau femeile pentru ca erau slabe(

34
Deuteronom 22,25 -29). Sotul era responsabil pentru a oferi casa, imbracaminte, mancare.
Femeile munceau in casa, teseau, faceau mancare, aduceau apa de la fantana.
Intelegerea adulterului era diferita la ba rbat spre deosebire de femeie, cel
al femeii fiind aspru pedepsit:”Fii desfranatilor nu vor avea desavarsire si samanta iesita din
patul nelegiuit se va stinge( Intelepsiunea lui Solomon 3,16). Femeia repudiata avea o soarta
grea, de cele mai multe ori se intorcea la casa tatalui, isi pastra copiii( baietii pana la 6 ani si
fetele pana la casatoria acestora). Comportamentul barbatului privea familia doar daca
seducea o femeie casatorita sau logodita. In Deuteronom, se arata cum era pedepsit barbatul
care d ezonora o femeie: prin uciderea cu pietre sau prin obligatia de a o lua de sotie, fara a
putea divorta de ea vreodata(Deut. 22,29).
Autoritatea femeii se manifesta doar asupra sclavilor din familie, asupra
copiilor si asupra dreptului de nastere (les. 20, 12; Pilde 14, 1).

. Copiii la vechii evrei

La vechii evrei, familia este locul normal al educatiei. Nu se poate face
separare a copilului de mama lui si nici a tatalui de familia sa. Copilul in familie capata
notiunile de baza si tot aici isi va gasi o meserie. Fetele invatau de la mame sa fie la randul lor
sotii si mame bune. Traditia deuteronomica obliga pe tata sa -si invete co piii sa pastreze
poruncile( Iesire13,14; Deuteronom 4,9 -10;6, 20 -21). Copilul invata Tora pe care trebuia sa o
respecte toata viata sa. Tatii familiilor aveau datoria de a transmite mai departe istoria si
traditiile evreiesti din generatie in generatie. Pe depsele corporale isi aveau rolul lor: „Cine
cruta toiagul sau isi uraste copilul, iar cel care il iubeste il cearta la vreme”(Pilde13,24);
„Daca nebunia se pripaseste in inima celui tanar, numai varga cercetarii o va indeparta de el”(
Pilde 22,15).
Naste rea era prilej de mare bucurie.Apoi, mama dadea permisiunea
moaselor de a prezenta tatalui nou -nascutul. Acesta lua copilul in brate ca mod de afirmare a
paternitatii Toate momentele dezvoltarii prin care trecea copilul erau prilej de mare bucurie,
de la intarcat pana la momentul cand incepea sa invete traditiile evreiesti. Sotia putea sa -si dea
sclava sotului pentru a evita lipsa de urmasi (Deut. 7, 14; 28, 11; Lev. 20, 21; Fac. 16, 1 -3
s.a.), caci copiii reprezentau binecuvantarea divina.
Femeia lauza putea sa mearga la templu dupa un anumit numar de zile.
Atunci aducea ca jertfa de curatire un miel ca ardere de tot si un pui de porumbel sau turturea
(Lev. 12, 2 -6).

35
Nasterea de baiat atragea dupa sine aprecierile favorabile ale sotului,
fiindca perpet uarea neamului se facea pe linia barbateasca, nu pe linie materna.
Toti pruncii de parte barbateasca erau circumcisi in a opta zi de la
nastere. Mama dadea nume copilului imediat dupa nastere, incercand prin numele respectiv sa
anticipeze destinul viitor al copilului in soarta poporului evreu (I Regi 2, 9; Rut. 1, 11; Jud. 6,
32).
Educatia copiilor gravita in jurul poruncilor transmise de Dumnezeu lui
Moise pe muntele Sinai. Mama se ocupa de copil pana cand tatal il initia in traditiile
religioase evreie sti. La 12 ani copilul era initiat in tainele Legii. Odata cunocute, preceptele
Legii deveneau obligatorii de urmat, el devenea „fiu al lui Israel”:” Ca L -am ales, ca sa invete
pe fiii si casa sa dupa sine sa umble in calea Domnului si sa faca judecata si dreptate… " (Fac.
18, 9).

Familia in lumina Noului Testament

In invatatura crestina, casatoria este intemeiata pe Taina Cununiei prin
binecuvantarea Bisericii. Etimologia cuvantului „cununie” provine de la cununile care se pun
pe capetetele mirilor. Pentru Biserica Ortodoxa, "nunta este Taina in care un barbat si o
femeie, invoindu -se in mod liber sa traiasca impreuna toata viata, pentru a se iubi unul pe
altul, a naste si a creste copii si a se ajuta reciproc, primesc – prin preot – harul care sfinte ste
legatura lor si ajuta la atingerea scopului ei".
Familia se intemeiaza prin cununie, adica prin legatura dintre barbat si
femeie, binecuvantata de Dumnezeu in fata sfantului altar, asa dupa cum prevede insasi Legea
Noului Testament.

Instituirea famil iei in paradis; urmarile pacatului stramosesc asupra familiei

In Sfanta Scriptura aflam ca, la inceput, Dumnezeu a facut cerul si
pamantul (Fac. I, 1). "Cerul" reprezinta lumea nevazuta a ingerilor, iar "pamantul" reprezinta
lumea vazuta. Toate fapturile zidite de Dumnezeu "erau bune foarte" (Fac. I, 31).
Dupa ce a facut celelate fiinte si lucruri, in ziua a sasea, Dumnezeu a
creat omul dupa chipul si asemanarea Sa (Fac. I, 26), din mainile lui Dumnezeu( Iov 10,8).
Chipul lui Dumnezeu este repre zentat de puterile sufletesti: ratiune, vointa si sentiment, cu
care acesta se indreapta spre Dumnezeu. Asemanarea cu Dumnezeu se refera la eforturile pe
care omul ar trebui sa le savarseasca pentru a deveni, pe cat posibil, asemenea lui Dumnezeu(

36
prin bl andete, bunatate si celelalte virtuti. Fiind creat dupa chipul si asemenarea lui
Dumnezeu, omul a fost destinat sa traiasca in dragoste si comuniune cu Creatorul sau.
Dumnezeu, luand tarana din pamant, "a suflat in fata lui suflare de viata"
(Fac. II, 6 ). Aceasta suflare de viata este sufletul nemuritor cu care a fost inzestrat omul de la
Dumnezeu.
"…Dumnezeu a facut pe om barbat si femeie… " (Fac. I, 27); despre
femeie, aflam ca "…a facut Dumnezeu din coasta pe care a luat -o din Adam, femeie, si a adus –
o lui Adam. Si a zis Adam: iata acum os din oasele mele si trup din trupul meu; aceasta se va
chema femeie, pentru ca din barbatul sau s -a luat" (Fac. II, 22 -23).
In Epistola catre Diognet se afirma ca "…Dumnezeu a sadit la inceput in
mijlocu l paradisului pomul cunostintei si pomul vietii, tocmai pentru a arata prin cunostinta
viata. Cei dintai oameni, pentru ca nu s -au folosit bine de cunostinta, prin inselaciunea
sarpelui, s -au vazut goi". Autorul tinea totodata sa precizeze ca "…nu cunost intele omoara, ci
neascultarea omoara".20
Acelasi studiu continua afirmand ca libertatea de vointa a omului face
parte din chipul lui Dumnezeu in el. Dar"…omul n -a mai dat curs aspiratiei sale funciare spre
nemurirea data lui de Dumnezeu, ci s -a intors c atre lume si placerile ei sensibile, devenind
robul legilor naturale ale compunerii si descompunerii, ale stricaciunii si mortii".
Prin propria sa libertate, omul a introdus suferinta in propria sa fiinta si in
structura cosmosului intreg. Dar, omul "…s e va izbavi din robia stricaciunii, pentru a ajunge la
libertatea si nestricaciunea fiilor lui Dumnezeu" (Rom. 8, 21).
Pacatul stramosesc este rezultatul libertatii de vointa si optiune a
protoparintilor. Urmarile pacatului stramosesc au fost pierderea harului lui Dumnezeu,
ruperea legaturii cu Dumnezeu, slabirea chipului lui Dumnezeu in om, intunecarea in parte a
puterilor sufletului si inclinarea spre rau mai mult decat spre bine. Solidaritatea dintre om si
creatie s -a deteriorat, ca si cea dintre om s i semenii sai. Firea intreaga s -a deteriorat „prin
neascultarea unui singur”. Pedeapsa pacatului este moartea,care este „plata pacatului”, cu cele
trei trepte: trupeasca, sufleteasca si vesnica.
Dar caderea in pacat nu este definitiva, caci „precum in Ada m toti mor,
asa si in Hristos toti vor invia”( I Cor 15, 22). Din cauza pacatului chipul lui Dumnezeu s -a
slabit, dar nu s -a distrus. Durerea, care este un efect al pacatului, devine mijloc impotriva
pacatului. Urmare a pacatului, chipul lui Dumnezeu s -a slabit, dar nu s -a distrus.
“Zis-a Domnul: așa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său
Unul -Născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n -a trimis
Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El.
Cel ce crede în El nu se osândește, iar cel ce nu crede a și fost osândit pentru că nu a crezut în

20 http://www.crestinortodox.ro/morala/familia -vechiul -noul -testament -70888.html

37
numele Celui Unuia -Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar această osândă este pentru că a venit
Lumina în lume și oamenii au iubit ma i mult întunericul, decât Lumina, fiindcă faptele lor
erau rele; căci oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca să nu se
vădească faptele lui. Dar cine lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate că faptele lui
sunt săvârșite în Dumnezeu”.( Ioan 3,16 -21). De sub robia pacatului, faptura a fost trecuta in
imparatia luminii si a iubirii prin Jertfa Mantuitorului. Acest act rascumparator a avut urmari
fericite si asupra familiei, care a fost sfintita prin participarea Mantuitorului Hristos la nunta
din Cana Galileii.
Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; și, dacă a
adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu carne.Iar coasta luată din Adam a
făcut -o Domnul Dumnezeu femeie și a adus -o la Adam( Face re 2,21 -22)
Cea dintai femeie, Eva, a fost facuta din coasta lui Adam. Faptul ca Eva
nu a fost facuta din tarana, ci din coasta lui Adam, arata ca exista o singura fire trupeasca in
barbat si in femeie. Scopul crearii ei a fost ca omul sa nu fie singur, ci sa-i fie lui de ajutor.
Totodata, Eva a fost facuta pentru inmultirea si continuarea neamului omenesc. Si i -a
binecuvantat Dumnezeu pe ei: ,, Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul" (Fac. I, 28).
Dupa ce l -a creat, omul a fost asezat in rai. Cr eat dupa chipul si
asemanarea lui Dumnezeu, omul era inzestrat cu ratiune, inima curata si vointa libera. Traind
in armonie cu Dumnezeu si cu intreaga creatie, omul avea sarcina sa lucreze si raiul. Ei nu
aveau nevoie de haine( Facere 2, 25) si traiau intr -o stare de nevinovatie si nerautate, traiau in
harul divin si se impartaseau de bunatatea lui Dumnezeu. "Atatea si atatea binefaceri" i -a
facut Dumnezeu omului pe care l -a creat! Mai intai de toate l -a adus de la nefiinta la fiinta;
apoi l -a invrednicit d e i-a facut trup din tarana, apoi, ceea ce e mai insemnat, prin suflare i -a
daruit suflet; apoi a poruncit sa se faca raiul si a randuit ca omul sa locuiasca acolo; dupa
aceasta, iarasi, ca un tata iubitor, ii da omului, ca sa nu alunece ca un copil tanar, care se
bucura de toate libertatile si inlesnirile, si o mica si neinsemnata grija; ii porunceste Stapanul
Dumnezeu lui Adam sa lucreze si sa pazeasca raiul"21.
Dupa calcarea poruncii lui Dumnezeu, Adam si Eva au cunoscut
goliciunea trupului lor. Pierduse ra Harul cel de la inceput.
Comentand textul de la Facere 2, 23 -24, Sfantul Ioan Gura de Aur scrie
ca "…dupa calcarea poruncii a trait barbatul cu femeia; pana atunci traiau in rai ca ingerii; nu
erau aprinsi de pofta, nu erau asaltati de alte patimi, n u erau supusi nevoii firii, ci au fost
facuti cu totul nestricaciosi si nemuritori, ca nici nu aveau nevoie de imbracaminte".22 Primii
oameni, inainte de pacat,traiau o stare de curenie sufleteasca si au avut libertate de a alege
intre viata si moarte. Porunca de la Geneza 2,17 „ Iar din pomul cunoștinței binelui și răului să
nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!” a fost pastrata de ei doar

21 Sfantul Ioan Gura de Aur citat de http://www.crestinortodox.ro/morala/familia -vechiul –
noul-testament -70888.html
22 ibidem

38
o perioada de timp, dar din indemnul diavolului sub chipul sarpelui, a mancat intai Eva si apoi
Adam.
1 Șarpele însă era cel mai șiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul
Dumnezeu. Și a zi s șarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncați roade din
orice pom din rai?"
2. Iar femeia a zis către șarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne -a zis Dumnezeu: "Să nu mâncați din
el, nici să vă atingeți de el, ca să nu muriți!"
4. Atunci șarpele a zis către femeie: "Nu, nu veți muri!
5. Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca
Dumnezeu, cunoscând binele și răul".
6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat și plăcut ochilor la vedere
și vrednic de dorit, pentru că dă știință, a luat din el și a mâncat și a dat bărbatului său și a
mâncat și el.( Facere, capitolul 3)
Pedeapsa pentru Adam consta in truda mu ncii, iar a Evei nasterea de fii in
dureri:
16. Iar femeii i -a zis: "Voi înmulți mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în
dureri vei naște copii; atrasă vei fi către bărbatul tău și el te va stăpâni".
17. Iar lui Adam i -a zis: "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale și ai mâncat din pomul din
care ți -am poruncit: "Să nu mănânci", blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te
hrănești din el în toate zilele vieții tale!
18. Spini și pălămidă îți va rodi el și te vei hrăni cu ia rba câmpului!
19. In sudoarea fetei tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești
luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce".( Facere, capitolul 3)
Consecinta neascultarii protoparintilor a fost scoaterea din rai, dar le -a
fagaduit un Mantuitor: „Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și
sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul”( Facere 3,15)
Pacatul stramosesc a intrat prin protoparinti, dar a trecut la toti oa menii.
"…Printr -un om a intrat pacatul in lume si prin pacat, moartea, asa si moartea a trecut la toti
oamenii, pentru ca toti au pacatuit in el" (Rom. 5, 12).
Pacatul stramosesc inclina omul spre pacat, spre incalcarea poruncii lui
Dumnezeu:” Nu este drept nici unul; nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe
Dumnezeu. Toti s -au abatut impreuna, netrebnici s -au facut. Nu este cine sa faca binele, nici

39
macar unul nu este" (Rom. 3, 10 -12). Urmare a pacatului, primii oameni au pierdut harul lui
Dumn ezeu,sfintenia , curatenia si putinta de a nu muri, chipul lui Dumnezeu in om a slabit.
Omul a fost alungat din rai:
Și a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s -a făcut ca unul dintre Noi,
cunoscând binele și răul. Și acum nu cumva să -și întindă mâna și să ia roade din pomul vieții,
să mănânce și să trăiască în veci!…"( Facere 3, 22).
Plata pacatului este moartea deoarece au incalcat porunca divina, nu ca ar
fi mancat din pmul cunostintei binelui si raului:
Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viața
veșnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru.( Romani 6,23)
Mantuitorul a ridicat casatoria la rangul de Taina, eliberand femeia din
starea de sclavie.
Dumnezeu – zice Sfantul Ioan Gura de Aur – "nu numai ca a adus la
lumina zidirea, dar dupa ce a dus -o, o ingrijeste. De zici ingeri, de zici arhangheli, de zici
puterile cele de sus, de zici toate cele vazute si nevazute, toate acestea se bucura de pronia
Lui. Fara aceasta lucrare, ele se duc, se scurg si pier"23.
Dar Dumnezeu nu a incetat conlucrarea Sa cu creatura , incercand sa -l
intoarca spre bine, spre adevar:
Deci ne -am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți,
prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții( Romani 6,4)
Dar acum ne -am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ținuți robi, ca noi să slujim
întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche( Romani 7,6)
"Boldul mortii es te pacatul, iar puterea pacatului este legea" (1 Cor. 15, 56).
Căci sfârșitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede( Romani 10,4).
Suntem solidari in pacat si cadere cu Adam (I Cor. 15) :
45. Precum și este scris: "Făcutu -s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe
urmă cu duh dătător de viață";
46. Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.

23 ibidem

40
47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de -al doilea este din cer.
48. Cum este cel pămâ ntesc, așa sunt și cei pământești; și cum este cel ceresc, așa sunt și cei
cerești.
49. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm și chipul celui ceresc.
50. Aceasta însă zic, fraților: Carnea și sângele nu pot să moștenească împărăția lui
Dumnezeu, nici stricăciunea nu moștenește nestricăciunea.
51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba,
52. Deodată, într -o clipeală de ochi la trâmbița cea de apoi. Căci trâmbița va suna și morții vor
învia nestricăcioși, iar noi ne vom schimba.
53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune și acest (trup) muritor
să se îmbrace în nemurire.
54. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune și acest (trup) muritor se va
îmbrăca în n emurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghițită de
biruință.
55. Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?".
56. Și boldul morții este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
57. Dar să dăm mulțumire lui Dumnezeu, Care ne -a dat biruința prin Domnul nostru Iisus
Hristos!
58. Drept aceea, frații mei iubiți, fiți tari, neclintiți, sporind totdeauna în lucrul Domnului,
știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.( Epistola întâia căt re Corinteni a
Sfântului Apostol Pavel, capitolul 15).
Daca in Adam noi am murit, in Hristos vom invia:
10. Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca și viața lui Iisus să se arate în

41
trupul nostru.
11.Căci pururea noi cei vii su ntem dați spre moarte pentru Iisus, ca și viața lui Iisus să se
arate în trupul nostru cel muritor.
12. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viața.( Epistola a doua către Corinteni a
Sfântului Apostol Pavel, capitolul 4)

Prin jertfa Sa, "al doilea Adam", Mantuitorul Hristos, "…a regenerat firea spre innoirea vietii".
Prin innoirea vietii, Hristos a dat un sens nou si familiei.
Sfintirea familiei prin participarea Mantuitorului Hristos la nunta din Cana Galileii
1. Și a treia zi s -a făcut nuntă în Cana Galileii și era și mama lui Iisus acolo.
2. Și a fost chemat și Iisus și ucenicii Săi la nuntă.
3. Și sfârșindu -se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin.
4. A zis ei Iisus: Ce ne privește pe mine și pe tine, femeie? Încă n -a venit ceasul Meu.
5. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune.
6. Și erau acolo șase vase de piatră, puse pentru curățirea iudeilor, care luau câte două sau
trei vedre.
7. Zis-a lor Iisus: Umpleți vasele cu apă. Ș i le-au umplut până sus.
8. Și le-a zis: Scoateți acum și aduceți nunului. Iar ei i -au dus.
9. Și când nunul a gustat apa care se făcuse vin și nu știa de unde este, ci numai slujitorii
care scoseseră apa știau, a chemat nunul pe mire,
10. Și i-a zis: O rice om pune întâi vinul cel bun și, când se amețesc, pune pe cel mai slab. Dar
tu ai ținut vinul cel bun până acum.( Ioan, capitolul II).

42

Nunta este cununia sau casatoria religioasa intre un barbat si o femeie
care intemeiaza o familie.Prima minune savarsita de Mantuitorul a fost la o nunta si nu a fost
o simpla intamplare. Prima data cand Maica Domnului a mijlocit pentru oameni inaintea lui
Dumnezeu este acest moment al nuntii din Cana Galileii. Ea credea in dumnezeirea Fiului si
nu a ramas indifere nta la grija celor ramasi fara vin.Cuvintele Mantuitorului „Ce ne privește
pe mine și pe tine, femeie? Încă n -a venit ceasul Meu." ne arata ca Mantuitorul nu s -a grabit
cu facerea de minuni. El a facut aceasta minune in urma rugamintilor Maicii Sale. Astfe l , a
poruncit slugilor sa umple vasele cu apa pana sus. Transformarea apei in vin a fost un semn al
sfintirii casatoriei. Cum am aratat mai sus, cand s -a prezentat situatia femeii in Vechiul
Testament, casatoria fusese sfintita inca din Rai, dar urmare a pacatului stramosesc, situatia
casatoriei si a femeii s -a degradat. Mantuitorul este cel care a eliberat femeia din starea de
sclavie si a ridicat nunta la rangul de Taina. Minunea din Cana Galileii se citeste de atunci la
fiecare Slujba a Sfintei Taine a Cununiei.
3. Și s-au apropiat de El fariseii, ispitindu -L și zicând: Se cuvine, oare, omului să -și lase
femeia sa, pentru orice pricină?
4. Răspunzând, El a zis: N -ați citit că Cel ce i -a făcut de la început i -a făcut bărbat și femeie?
5. Și a zis: Pentr u aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și
vor fi amândoi un trup.
6. Așa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu
despartă.
7. Ei I-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit să -i dea carte de despărțire și să o lase?
8. El le-a zis: Pentru învârtoșarea inimii voastre, v -a dat voie Moise să lăsați pe femeile
voastre, dar din început nu a fost așa.
9. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, și se va
însura cu alta, săvârșește adulter; și cine s -a însurat cu cea lăsată săvârșește adulter.
10. Ucenicii I -au zis: Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare.
11. Iar El le -a zis: Nu toți pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat.

43
12. Că sunt fameni care s -au născut așa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii
i-au făcut fameni, și sunt fameni care s -au făcut fameni pe ei înșiși, pentru împărăția
cerurilor. Cine poate înțelege să înț eleagă.( Matei, capitolul 19).
Versetele de mai sus arata situatia femeii in lumina invataturilor Mantuitorului, spre
deosebire de interpretarile legii vechi.
Eva nu a fost creata numai ca Adam sa fie ferit de singuratate, ci ca ei sa se completeze
recipro c, sa fie un singur trup,deci o unitate, deci nu doua trupuri sau o dualitate.

"Nunta este Taina prin care un barbat si o femeie, invoindu -se in mod
liber sa traiasca impreuna toata viata, pentru a se ajuta reciproc si a naste si a creste prunci,
primesc prin preot harul care le sfinteste legatura si ajuta la implinirea scopului lor".
Acesta este motivul pentru care Biserica Ortodoxa nu ii divorteaza pe cei
casatoriti decat in cazul in care unul dintre ei a rupt aceasta unitate prin adulter.
In Ep istola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul V,
23. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui
mântuitor și este.
24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, așa și femeile bărbaților lor, întru totul.
25. Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica, și S -a dat pe
Sine pentru ea,
26. Ca s-o sfințească, curățind -o cu baia apei prin cuvânt,
27. Și ca s -o înfățișeze Sieși, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest
fel, ci ca să fie sfântă și fără de prihană.
28. Așadar, bărbații sunt datori să -și iubească femeile ca pe înseși trupurile lor. Cel ce -și
iubește femeia pe sine se iubește.
29. Căci nimeni vreodată nu și -a urât trupul să u, ci fiecare îl hrănește și îl încălzește, precum

44
și Hristos Biserica,
30. Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui.
31. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi
amândoi un trup.
32. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică.
33. Astfel și voi, fiecare așa să -și iubească femeia ca pe sine însuși; iar femeia să se teamă de
bărbat.
se face asemanarea dintre legatura sot -sotie si Hristos -Biserica.
Asadar, prin participarea Mantuitorului Hristos la nunta din Cana
Galileii, putem spune ca "…cei ce se insotesc prin nunta s -au insotit de la Dumnezeu si sunt
curati cu chemarea Celui curat. Sa pazeasca deci, unul fata de altul, nunta nespurcata si in
pace sa vietuiasca in cucernicie. Cei ce au luat unire de la Dumnezeu intru cinste, dragoste
intru curatie, insotirea intr -un gand si in pace, sa le pazeasca unul cu altul ca un odor (…) si sa
se ingrijeasca nu numai de trupul lor" – spune Sfantul Simeon a l Tesalonicului -, "ci mai cu
seama de sufletele lor…".
"Ceea ce frapeaza mai intai de toate in Scriptura – constata un teolog
ortodox – este faptul ca "…viata umana poate fi sfintita, ca ea trebuie sa fie"." Or, aceasta viata
umana – care se transmit e prin intermediul familiei – a fost sfintita de Mantuitorul Hristos si la
nunta din'Cana Galileii. La Cana Galileii, Hristos i -a binecuvantat pe cei doi miri si a ridicat
casatoria lor la rangul de Sfanta Taina.

Filantropia crestina

Koinonia reprezent a adunarea de colecte pentru saraci in crestinismul
primar, iar Diaconia desemna hranirea saracilor si ajutorul material concret pentru saraci.
Aceste actiuni filantropice aveau loc in contextul serviciilor liturgice si erau numite Agape.
Urmare a unor con flicte si probleme referitoare la slujirea la masa, s -a instituit diaconatul.
Termenul „philanthropie” a fost folosit incepand cu secolul al III -lea
pentru a desemna ajutorul reciproc intre oameni. Treptat, cuvantul Agape ( Caritas) , avand
caracter antrop ocentric, a fost inlocuit prin filantropie, culminand in secolul al V -lea cu un

45
sens hristologic pronuntat. Philantropia reprezinta dragostea care presupune o daruire deplina
pentru bunastarea celuilalt .
Dupa cum spune Matei( cap 22) , “Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău,
cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă.
Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două
porunci se cuprind toată Legea și prooroc ii”, iubirea semenului este porunca a doua, strans
legata de porunca intai. Cel care nu iubeste aproapele nu poate iubi pe Dumnezeu, caci: „ Dacă
zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos este! Pentru că cel ce
nu iubește pe fr atele său, pe care l -a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L -a văzut, nu poate să -L
iubească (1 Ioan 4)’’.
Dumnezeu are mila de cei milostivi:
„Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui ” (Matei 25) ;
„Cine își astupă urechea la strigătul celui sărman și el, când va striga, nu i se va răspunde ”
(Pildele lui Solomon 21);
„Să piară de pe pământ pomenirea lui, pentru că nu și -a adus aminte să facă milă ” (Psalm
108);
„Căci judecata este fără milă pentru cel care n -a făcut milă. Și m ila biruiește în fața
judecății „(Iacov 2 ).
Hristos este modelul milei si al filantropiei crestine:
„ Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr -acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi -ați
făcut ” (Matei 25).
Filantropia crestina nu se rezuma doar la aproapele, ci si la miluirea
vrajmasilor:
„Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine
celor ce vă urăsc și rugați -vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc ” (Matei 5).
Faptele filantropiei crestine nu se fac cu scopul laudei:
„Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de
ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu
trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe uli țe, ca să fie slăviți de oameni;
adevărat grăiesc vouă: și -au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce
face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într -ascuns și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va
răsplăti ție ” ( Matei 6 )
„Și dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea?
Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să pri mească înapoi întocmai”( Luca 6)

46
Intreaga Sfanta Scriptura contine nenumarate dovezi ale filantropiei:
„Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor și sărăcia lor cea adâncă au sporit în
bogăția dărniciei lor, căci mărturisesc că de voia lor au dat, după putere și peste putere, cu
multă rugăminte cerând har de a lua și e i parte la ajutorarea sfințil or”– 2 Corinteni 8
„Și privind, a văzut pe cei bogați, aruncând darurile lor în vistieria templului. Și a văzut și pe
o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani. Și a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă
a aruncat mai mult decât toți. Căci toți ace știa din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta
însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viață ” – Luca 21.
„Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor
și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, în torc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s -a făcut
mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam ” (Luca 19);
„Iisus i -a zis: Dacă voiești să fii desăvârșit, du -te, vinde averea ta, dă -o săracilor și vei avea
comoară în cer; după acee a, vino și urmează -Mi. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat
întristat, căci avea multe avuții. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu
greu va intra în împărăția cerurilor ” (Matei 19)
„Toate vi le -am arătat, căci ostenindu -vă astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți
aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua „(Fapte 20)
„Cine dă la cel sărac nu duce lipsă; iar cine își acoperă ochii lui va fi mult blestemat ” (Pilde
28)
Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic
nu-mi folosește (1 Corinteni 13).
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cadrul Conferinței pastoral –
misionare, cu tema „Misiunea social -filantropică a Bisericii, vocație spirituală și necesitate
practică”, care a avut loc in 3 noiembrie 2010, la Palatul Patriarhiei, în Aula Magna „Teoctist
Patriarhul” a prezentat cinci principii de filantropie socială creștin -ortodoxă, după cum
urmează24:
„1. Lucrarea f ilantropică a Bisericii este continuarea lucrării filantropice,
vindecătoare, sfințitoare și mântuitoare a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care
din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor S -a făcut Om, ca omul să poată participa la
viața și iubirea veșnică a Preasfintei Treimi.
2. Filantropia socială nu trebuie despărțită de Liturghia eclesială, întrucât
rugăciunea este izvor de iubire smerită și jertfelnică. În Sfânta Liturghie este celebrată
Filantropia divină sau iubirea dumnezeiască pentru oameni, iar Filantropia socială a Bisericii
este mărturie concretă a acestei iubiri dumnezeiești, harice, prezentă în viața și lucrarea
Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos.

24 http://www.teologie.net/2010/11/04/pf -patriarh -daniel -principiile -filantropiei -crestin -ortodoxe/

47
3. Filantropia socială a Bisericii este în primul rând o f ilantropie
pastorală, adică ea are în vedere îndrumarea omului pe calea mântuirii. Iubirea Bisericii față
de om trebuie să fie în primul rând grija pentru hrănirea lui cu hrana spirituală a Sfintei
Evanghelii, vindecarea lui cu harul Sfintelor Taine și cre șterea omului prin cultivarea
virtuților și săvârșirea faptelor bune. Iar împreună cu această filantropie pastorală sau
spirituală se dezvoltă și filantropia materială a hranei și îmbrăcămintei trupești, a vindecării
medicale, a îngrijirii de cele necesare vieții biologice.
Această atitudine a Bisericii se inspiră din lucrarea Mântuitorului Iisus
Hristos, Care hrănește spiritual mulțimile cu binevestirea Evangheliei mântuirii, vindecă pe
cei bolnavi și apoi înmulțește pâinile. Urmând lui Hristos, Biserica acordă prioritate
rugăciunii sau vieții spirituale ca fiind izvor de lumină și iubire sfântă pentru opera ei socială.
Așa se explică prezența preoților de caritate în spitale, unități militare, penitenciare etc. Însă,
dacă filantropia socială se separă de spiritualitate, ea se secularizează, iar omul suferind nu
mai este privit ca fiind chipul tainic al lui Hristos, ci un simplu individ social.
4. Lucrarea filantropică -socială ortodoxă a re ca izvor de inspirație viața
parohială și viața monahală, deoarece scopul filantropiei sociale este în primul rând cultivarea
comuniunii frățești în Biserică și societate, nu doar rezolvarea unor nevoi materiale
imediate. În acest sens, deodată cu solidaritatea față de cei în nevoi trebuie cultivată și
recunoștința față de binefăcători, pentru întărirea comuniunii între oameni.
5. Cooperarea Bisericii cu diferite asociații, fundații și organizații
umanitare este benefică dacă Biserica nu -și pierde identitatea sau vocația ei pastorală și
sfințitoare, întrucât ea privește să nătatea ca dar al lui Dumnezeu și viața omului pe pământ ca
timp de pregătire pentru viața cerească veșnică. În acest sens, iubirea față de aproapele este
criteriul principal al mântuirii omului, iar judecata finală privește mai ales binele pe care
puteam să-l facem aproa pelui nostru, dar nu l -am făcut”

48
F. ELEMENTE DE DIDACTICA
F.1. Metode de predare – invatare folosite in cadrul orelor de religie.
Metodele didactice reprezinta ansamblul procedeelor de executare a operatilor
implicate in activitatea invatarii, intr -un flux continuu de actiuni in vederea atingerii
obiectivelor propuse.
Etimologia cuvantului “metoda” delimitează semnificația termenului: metodă, în limba
greacă, înseamnă cale spre (odos=cale; metha=spre), în știință, în gener al, metoda este
definită ca "o cale de cunoaștere" care produce informații, strategii, principii, legi,
paradigme.” 25. Alegerea metodelor reprezinta o etapa importanta in proiectarea didactica, de
aceea dascalul trebuie sa aiba in vedere urmatorii factori: tipul de lectie, obiectivele
operationale, resursele, competenta si personalitatea sa, unitatea dintre continut si metoda.
Pentru formarea personalitatii religioase sunt compatibile toate metodele didactice.
Dar sufletul elevului trebuie sa fie sensibiliz at si modelat nu la modul coercitiv, ci prin
intelegere, prin libera alegere. De aceea se va valorifica la modul inteligent libertatea elevului
de optiune.
Ca metoda didactica sa fie intr -adevar educativa si eficienta trebuie ca ea sa fie
inteleasa de aducat ca fiind necesara, indispensabila. Scopul educatiei metodice consta in
conducerea elevilor prin propriile metode de invatare. Profesorul de religie nu trebuie doar sa
cunoasca teoria metodologica, ci si sa o foloseasca in mod adecvat:”pedagog nu est e acela
care stie multe, este cel care traieste pedagogia, care stie metoda sa aplice”26.
Misiunea profesorului de religie este scoasa in evidenta prin corelarea ei cu rolul de
pastor al sufletelor. Sfantul Ioan Scararul zice:”Pastor cu adevarat este cel ca re poate sa
grijeasca si sa indeparteze ratacirile oii cuvantatoare prin bunatatea, sarguinta si rugaciunea
sa[…] Invatator cu adevarat este cel care a invatat sa cunoasca adevarurile divine din cartea
pe care a scris -o Dumnezeu cu propriul Sau deget in in ima noastra, adica prin lucrarea si
luminarea pe care ne -a trimis -o si care poate lipsi din celelalte carti. Necuviincios lucru este
invatatorilor sa se conduca dupa cele ce le -au scris altii iar nu dupa cele ce le -au fost lor
descoperite, precum necuviinc ios lucru este pictorilor sa imite doar originalele altora si sa nu
creeze nimic nou[…] Cand intunericul si noaptea patimilor cuprinde turma, atunci trebuie sa
fii ca un caine ce pazeste oile in timpul noptii, rugandu -te mereu la Dumnezeu. Si nu este de
fel nepotrivit lucru sa -ti compari mintea cu un caine care alunga fiarele, adica de lupii
patimilor”27
Ion Nisipeanu spunea: “oricum va fi forma de invatamant, narativa sau dialogica, daca
a starnit in copii acea pofta de a urmari pe invatator, e o forma acti va. In speta daca povestirile
religioase sunt comunicate copiilor asa incat sa le le trezeasca acel interes puternic, ele pun in
miscare sufletul lor, il rascolesc adanc si aceasta rasolire care o nutreste sufletul, ii face,

25 Sorin Cristea, Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998
26 Anastasia Popescu, Cum sa -I invatam pe copii religia, Bucu resti, 1995, pag 96
27 Constantin Cucos, Educatia religioasa. Repere teoretice si metodice, Polirom,2009, pag 229

49
tocmai prin aceasta, foarte act ive. Impresiile puternice primite isi intend raza lor de influenta
in timp, departe de limitele ceasului lectiei. Poti, din contra, sa imboldesti mereu clasa cu
biciul intrebarilor, sa scoli sis a asezi mereu oricati copii, sa fie oricata galagie si vorba din
partea lor, si dupa ce ei au scapat de imboldul intrebarilor, nu mai au in inima lor impresii vii,
care sa le tina mai departe sufletul sub stapanirea lectiei predate, zadarnica a fost truda, lectia
i-a lasat pasivi, inerti interior”28.
Metodele de învă țământ se pot clasifica după mai multe criterii:
1. demersul logic specific; istoric;
2 izvorul principal al învățării ;
3. al organizării învățării
4. istoric
5. al sarcinii didactice
Insa in general aceasta clasificare se opreste la A. clasificarea metodelor dupa
demersul logic si B.clasificarea metodelor dupa izvorul principal al invatarii
După demersul logic specific care duce la învățare, metodele de învățământ sunt29:
a) metoda inductivă;
b) metoda deductivă;
c) metoda analitică;
d) metoda sintetică;
e) metoda genetică.
După izvorul principal al învățării, Sebu si Opris folosesc clasificarea propusa de I Cerghit, si
anume, metodele de învățământ sunt clasificate astfel30 :
1. Metode de comunicare și asimilare a cunoștințelor:
-Metode de comunicare orală: A expozitive -povestirea,
-descrierea,
-explicatia,
-argumentarea,

28 Prof. Univ. Dr. Ioan Bontas, Pedagogie, Editura All, Bucuresti, 1994 , pag 143
29 Preot prof. univ. dr. Sebastian Sebu, Prof Monica Opris, Prof . Dorin Opris, Metodica predarii religiei,
Reintregirea,Alba Iulia, 2000,pag 64
30 Ibidem pag 65

50
-prelegerea
– expunerea cu oponent)
B interogative
-conversatia,
– problematizarea
– Metode de comunicare scrisă -lectura,
– lectura si interpretarea textului biblic,
-referatul,
-eseul
2. Metode de cunoaștere a realității religioase: -observarea directa a realitatii religioase
-studiul si interpretarea simbolurilor
-analiza documentelor
-studiul de caz
-exemplul
-rugaciunea
-meditatia religioasa
-deprinderile morale
-cultul divin

3. Metode fundamentate pe acțiune -jocul didactic
-dramatizare
-exercitiul moral
-metoda indrumarii teoretice si practice
1. Metodele de comunicare și asimilare a cunoștințelor sunt utilizate în mod frecvent la orele
de religie și au rolul de a asigura o asimilare corectă și completă a adevărului revelat. Din
această categorie fac parte:
A. metodele de comunicare orală;
B. metodele de comunicare scrisă.

51
A. Metodele de comunicare orală sunt acele metode prin care comunicarea noilor cunoștințe
se face de către profesor, prin expunere sau conversație. Aceste metode pot fi metode
expozitive și metode interogative.
Din categoria metodelo r expozitive fac parte :
a) povestirea,
b) descrierea,
c) explicația,
d) argumentarea,
e) prelegerea,
f) expunerea cu oponent.
Metodele interogative se realizează pe baza dialogului dintre profesor și elev.
Din categoria metodelor interogative fac parte:
a) conversația (conversație catehetică, conversație euristică, dezbatere sau discuție
colectivă);
b) problematizarea.
B. Metode de comunicare scrisă sunt:
a. lectura (lectura explicativă, luarea notițel or, studiul individual, efectuarea activității
suplimentare),
b. lectura și interpretarea textului biblic,
c. referatul;
d. eseul.

2. Metode de cunoaștere a realității religioase sunt:
1. Observarea directă a realității religioase
2. Studiul și interpretarea simbolurilor
3. Analiza documentelor
4. Studiul de caz
5. Exemplul
6. Rugăciunea

52
7. Meditația religioasă
8. Deprinderile morale
9. Cultul divin (cele șapte Laude bisericești, Sfânta Liturghie , Sfintele Taine, cântarea
religioasă).

3. Metode fundamentate pe acțiune sunt:
1. Jocul didactic
2. Dramatizarea
3. Exercițiul moral
4. Metoda îndrumării teoretice și practice.

METODE DE INVATAMANT CLASIFICATE DUPA DEMERSUL LOGIC CAR E
DUCE LA INVATARE
In lectiile din domeniile istoric, sistematic si liturgic, in functie de demersul logic utilizat de
catre profesor:
-de la particular la general
-de la general la particular
-de la intreg la componente
-de la componente la intreg
-prin inlantuirea logica ,
in predarea religiei se utilizeaza:
1. Metoda inductiva
2. Metoda deductiva
3. Metoda analitica
4. Metoda sintetica
5. Metoda genetica

53
1.Metoda inductiva

1.Prin metoda inductiva comunicarea, asimilarea si verificarea cunostintelor se
realizeaza printr -un demers logic, inductiv, pornind de la particular spre general, de la concret
la abstract, de la exemple la reguli, de la cunoscut la necunoscut. Se intrebuinteaza cand
predam generalitati, cunostinte abstracte si definitii pornind de la cazuri c unoscute, concrete.
Mantuitorul a folosit mult aceasta metoda spre a usura intelegerea invataturilor de
catre Apostoli si oameni simpli. Mantuitorul a folosit metoda inductiva31 sub diferite forme:
-sub forma actiunilor,cand a saturat multimile si a spus ap oi Eu sunt painea vietii (Ioan 6,35)
-sub forma individualizarii( cand a vorbit despre pilda argintilor, a spus: “Unde este comoara
ta, acolo va fi si inima ta”( Matei 6,21).
-sub forma contrastelor( contrastul dintre bogatii care dau din prisosul lor si d arnicia femeii
vaduve care a dat la templu ultimii ei doi banuti ( Marcu 12,41).
-sub forma evenimentelor istorice( cand vorbeste despre Ierusalimul care isi ucide
proorocii,Mantuitorul ii avertizeaza pe farisei ca ei sunt urmasii celor care au ucis proorocii,
“de la sangele dreptului Abel pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Varahia”( Matei, 23, 35)
-sub forma parabolelor Sale (a fiului risipitor, a semanatorului, s.a.m.d.)
Si Sfintii Apostoli au folosit in propovaduirea cuvantului metoda inductiva. Sfantul
Apostol Pavel spune corintenilor:”cu lapte v -am hranit, nu cu bucate, caci inca nu puteti
manca si inca nici acum nu puteti”(I Cor., 3,2).
Sfantul Ioan Casian afirma ca educatia religioasa trebuie sa se faca treptat, de jos in
sus:””Dupa parerea noastra, este necesar in insusirea oricarei arte si invataturi, sa se inceapa
de la cunostintele cele mai simple si de la incercarile cele mai usoare, pentru ca mintea ,
hranita cu laptele acestora, sa se dezvolte incetul cu incetul si sa se ridice treptat de la cele mai
de jos, pana la cele mai inalte cuceriri ale mintii. Dupa ce a inteles principiile elementare si
mergand mai departe i s -au deschis intr -un fel portile marturisirii de credinta, mintea poate sa
ajunga fara greutate la tainele si culmile de savarsirii. Cum va putea un copil sa scrie silabe
unite, daca el nu cunoaste mai intai literele? Sau cum va reusi sa citeasca cursiv cel ce inca nu
silabiseste?(….). De acee, si in cea mai inalta invatatura care ne leaga pentr totdeauna cu
Dumnezeu, exista , fara indoiala, o temelie care trebuie bine asezata, pentru ca pe ea sa se
construiasca toata cladirea pana la varful cel mai inalt”32

31 Ibidem, pag 66
32 Ibidem, pag 67

54
2.Metoda deductiva

2. Prin metoda deductiva se parcurge demersul logic, deductiv, de la general la
particular, de la abstract la concret, de la reguli la exemple, de la necunoscut la cunoscut.
Demersul este invers celui inductiv Aceasta metoda se foloseste atunci cand elevii au
cunostinte religioase mai bogate, care pot opera usor cu notiunile abstracte.
Mantuitorul f oloseste aceasta metoda cand vorbeste celor care credeau ca sunt drepti si
priveau cu dispret pe ceilalti( Luca 18, 9) spunandu -le pilda vamesului si a fariseului( Luca
18,10 -14):
9. Către unii care se credeau că sunt drepți și priveau cu dispreț pe ceilal ți, a zis pilda
aceasta:
10. Doi oameni s -au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș.
11. Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți
oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acest va meș.
12. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig.
13. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să -și ridice către cer, ci -și bătea pieptul,
zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
14. Zic vouă că acesta s -a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se
înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.

3. Metoda analitica

Prin metoda analitica comunicarea, asimilarea si verificarea cunostintelor se
realizeaza parcurg andu -se demersul analitic: de la intreg spre descoperirea acestuia in parti
componente33.
Domnul nostru Iisus Hristos a explicat Apostolilor Sai in mod analitic – alegoric Pilda
semanatorului Matei13, 18 -23; 36 -43; Marcu 4,13 -20; Luca 8, 11 -15) si si Pilda n eghinei din
tarina(Matei 13,36 -43).
Una din profetiile mesianice din Psalmi “Piatra pe care n -au băgat -o în seamă ziditorii,
aceasta s -a făcut în capul unghiului”(Psalmi 117,11), preluata apoi de Isaia “Pentru aceasta
așa zice Dumnezeu: "Pus -am în Sion o p iatră, o piatră de încercare, piatra din capul unghiului,
de mare preț, bine pusă în temelie; cel care se va bizui pe ea, nu se va clătina!”( Isaia 28,16)
este explicata analitic de Petru :

33 Ibidem, pag 71

55
. 4. Apropiați -vă de El, piatra cea vie, de oameni într -adevăr neluată în seamă, dar la
Dumnezeu aleasă și de preț;
5. Și voi înșivă, ca pietre vii, zidiți -vă drept casă duhovnicească, preoție sfântă, ca să
aduceți jertfe duhovnicești, bine -plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos;
6. Pentru că scris este în Scriptură : "Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă,
de mare preț, și cel ce va crede în ea nu se va rușina".
7. Pentru voi, deci, care credeți, (Piatra) este cinstea; iar pentru cei ce nu cred, piatra pe
care n -au băgat -o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului,
8. Și piatră de poticnire și stâncă de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n -au dat
ascultare cuvântului, spre care au și fost puși.
Hristos este piatra din capul unghiului.
Metoda analitica a fost utilizata in exegez a biblica de catre Sfintii Parinti.
Metoda analitica poate fi utilizata intr -un cadru restrans – la o lectie care nu dureaza mult
timp, sau pe parcursul a mai multor lectii.

4. Metoda sintetica

Metoda sintetica este metoda prin care comunicarea si verificarea cunostintelor se face
parcurgandu -se demersul logic sintetic: dela partile componente spre componentele
intregului( demers invers celui prezentat la metoda analitica).
Dupa ce a expus invatatura despre superioritatea Legii Noului Testament fata de
LegeaVechiului Testament,prin sase antiteze(manie, adulter, divort, juramant, legea
talionului, iubirea fata de vrajmasi) Mantuitorul prin “Predica de pe munte” a sintetizat prin
cuvant – indemn:”Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este”(
Matei5, 48).

5.Metoda genetica

56

Comunicarea, asimilarea si verificarea cunostintelor se fac prin inlantuirea logica,
cronologica a desavarsirii evenimentelor sau in modul in care se sprijina intre ele34. Metoda
genetica se foloseste cand se predau evenimente din istoria biblica, istoria Bisericii, invataturii
de credinta, invataturi morale.
In Sfanta Scriptura sunt date mai multe genealogii, pentru a ne oferi repere in timp
despre persoane si evenimente. In programa scolara sunt prezentate unitatile de continut care
cuprind evenimentele ce se studiaza in ordinea desavarsirii lor( de exemplu Nasterea, Botezul,
Patimile, Invierea si Inaltarea Domnului)

METODE DE INVATAMANT CLASIFICATE
DUPA IZVORUL PRINCIPAL AL INVATARII

Sebu si Opris utilizeaza clasificarea facuta de Cerghit35, conform careia un al doilea criteriu
de clasificare a metodelor de invatamant este izvorul principal al cunoasterii, care poate fi:
-experienta social istorica a omenirii( mostenirea culturala conce ptualizata)
-experienta individuala( confruntarea nemijlocita si activa cu realitatea)
-experienta obtinuta prin actiunea practica
Astfel, in functie de aceste criterii avem:
-metode de comunicare si asimilare a cunostintelor
-metode de cunoastere a realit atii religioase
-metode fundamentate pe actiune

F.2.METODE DE COMUNICARE SI ASIMILARE A CUNOSTINTELOR FOLOSITE IN
PREDAREA RELIGIEI
F.2.1.METODE DE COMUNICARE ORALA
METODE EXPOZITIVE
1.”Expunerea este metoda de predare ce consta in prezentarea pe cale orala a noilor
cunostinte, folosind povestirea, descrierea, explicatia, argumentarea, prelegerea si expunerea

34 Ibidem pag 74
35 Ibidem, pag 78

57
cu oponent. In predarea cunostintelor prin metoda expozitiva pot fi utilizate si mijloace de
invatamant: harti, fotografii, CD -uri, casete audio si video. Prin expunerea noilor cunostinte,
profesorul urmareste formarea la elevi a unui mod de gandire logic si sistematic si le da un
exemplu de exprimare elevata. Unii pedagogi moderni aduc critici acestei metode sustinand
ca nu cultiva gandirea elevilor, nu este o metoda creatoare, solicita memoria elevilor, se
bazeaza pe autoritatea profesorului, etc. In predarea adevarului revelat, profesorul de religie
va folosi expunerea si variantele ei, tinan d cont si de faptul ca aceasta metoda a fost folosita
cel mai des de catre Mantuitorul Iisus Hristos, in activitatea Sa invatatoreasca”36
Expunerea, pentru a fi urmarita cu interes, trebuie sa cuprinda si elemente surpriza, care sa
antreneze clasa.
Prin f aptul ca in expunere se ofera elevilor cunostinte de -a gata, metoda predispune la
pasivism si spirit necritic, iar prin supralicitarea acestei metode se poate ajunge la formalism
si superficialitate in invatare. In acest fel comunicarea dintre profesor si elev este
unidirectionala, iar feed -back -ul este mai slab. De aceea, Ana Danciu recomanda ca
expunerea sa fie utilizata in situatiile didactice date si prin imprimarea unei note activante sau
euristice37
2.Povestirea: Povestirea este expunerea orala de catr e profesor a unor intamplari,
fapte, evenimente reale petrecute intr -un anumit timp si spatiu,cu scopul insusirii noilor
cunostinte, dezvoltarii unor sentimente si formarii unor atitudini pozitive la elevi, conform
definitiei Sebu si Opris.
Se pot utiliza povestiri din Vechiul Testament, din Noul Testament, din vietile unor
sfinti, din viata zilnica. Scopul povestirilor este de a ajuta la formarea caracterelor religios –
morale ale elevilor. Profesorul va asigura climatul emotional propice, poate sa prezinte
materiale ilustrative care sa usureze intelegerea elevilor, poate introduce explicatii acolo unde
este cazul, reluiand apoi firul povestirii. Nu toti oamenii sunt nascuti buni povestitori in
aceeasi masura, deci trebuiesc depuse eforturi pentru unii. Pov estirile care pot produce
indoieli in mintea copiilor vor fi evitate.
De exemplu, in lectiile despre monahismul romanesc si rolul manastirilor in viata si
cultura poporului roman, profesorul poate povesti viata Sfantului Nicodim de la Tismana. Se
pot folos i: icoana Sfantului Nicodim, imagini cu manastirea Tismana, cu pestera unde a
locuit, cu racla unde se afla moastele sale.
Sfanta Scriptura ofera multe exemple unde este folosita povestirea, precum la II Regi
12, versetele 1 -4:
1. 1.Atunci a trimis Domnul pe Natan proorocul la David și a venit acela la el și i -a zis: "Erau
într-o cetate doi oameni: unul bogat și altul sărac.

36 Ibidem pag 78
37 Prof Ana Danciu, Metodica predarii Religiei, Editura Anast asia, 1999

58
2. 2.Cel bogat avea foarte multe vite mari și mărunte,
3. 3.Iar cel sărac n -avea decât o singură oiță, pe care el o cumpărase de mic ă și o hrănise și ea
crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase și ea și se adăpase din ulcica lui, la sânul lui
dormise și era pentru el ca o fiică.
4. 4.Dar iată că a venit la bogat un călător, și gazda nu s -a îndurat să ia din oile sale sau din
vitele sale, ca să gătească cină pentru călătorul care venise la el, ci a luat oița săracului și a
gătit-o pe aceea pentru omul care venise la el".
Iarasi Mantuitorul Iisus Hristos foloseste povestirea in pilda vamesului si a fariseului(Luca
18,10 -14):
10. Doi oameni s -au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș.
11. Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți
oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acest vameș.
12. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig.
13. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să -și ridice către cer, ci -și bătea pieptul,
zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
14. Zic vouă că acesta s -a coborât mai îndreptat la casa s a, decât acela. Fiindcă oricine se
înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța
O buna povestire implica si o participare afectiva a profesorului, deoarece elevul va
ajunge sa -si formeze anumite convingeri urmarind pe parcursul intregii povestiri sentimentele
si atitudinea pe care profesorul le incearca fata de eroii povestirii, modul in care le aproba sau
le dezaproba, faptele precum intonatia, gesturile si mimica ce sporesc expresivitatea38.
3. Descrierea . Descrierea este metoda expozitiva care prezinta caracteristicile
exterioare tipice ale obiectelor, proceselor, fenomenelor, locurilor etc, urmarind, in special,
aspectele fizice ale acestora.
Descrierea nu se opreste la observarea simpla a caracteristicilor exterioare,ci
evide ntiaza aspectele fizice ale obiecteleor, proceselor, fenomenelor, locurilor.
Pot fi descrise locuri din Tara Sfanta, alcatuirea unei Biserici, etc.
Descrierea se realizeaza pe baza observatiei, se bazeaza pe intuitie, tine cont de nivelul
de pregatire al e levilor.
Pot fi utilizate in descriere mijloace de invatamant ( harti, vederi, fotografii,
diapozitive, filme, etc) in legatura cu tema care se preda.

38 Ion Popescu, Metodica predarii Religiei, Bucuresti 1997, pag 18

59
In paginile Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii gasim nenumarate descrieri:
descrierea potopului in Vechiul Testament, descrierea Sfantului Ioan Botezatorul, a lui Zaheu,
in Noul Testament, descrierea luminii necreate de catre Sfantul Grigorie Palam a, etc39.
Descrierea potopului se gaseste in Facere, capitolul 7:
17. Potopul a ținut pe pământ patruzeci de zile și patruzeci de nopți și s -a înmulțit apa și a
ridicat corabia și aceasta s -a înălțat deasupra pământului.
18. Și a crescut apa mereu și s -a înmulțit foarte tare pe pământ și corabia se purta pe
deasupra apei.
19. Și a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toți munții cei înalți, care erau
sub cer.
20. Și a acoperit apa toți munții cei înalți, ridicându -se cu cincisprezece coți mai sus de ei.
Ca exemplu, cand se vorbeste de Ierusalim se poate folosi harta cetatii Ierusalim.
O povestire buna necesita implicarea afectiva a profesorului. O buna povestire implica
si o participare afectiva a profesorului, deoarece elevul va ajunge sa -si formeze anumite
convingeri urmarind pe parcursul intregii povestiri sentimentele si atitudinea pe care
profesorul le incearca fata de eroii povestirii, modul in care le aproba sau le dezaproba faptele
precum si intonatia, gesturile si mimica care sporesc e xpresivitatea.
Desi importanta in receptarea fenomenelor studiate nu trebuie sa duca la exagerarea
evidentierii detaliilor exterioare secundare, nesemnificative, sa nu se ajunga la descriptivism,
care mentine cunoasterea si invatarea la suprafata elementel or esentiale. Descrierea trebuie sa
imbine observatia dirijata cu observatia individuala a elevilor dezvoltandu -se spiritul de
observatie si facilitandu -se intelegerea40.
Descrierea se bazeaza pe intuitie, se imbina cu datele experientei si nivelul pregatir ii
cognitive ale elevilor, serveste imbinarii cunoasterii si invatarii senzoriale cu cea rationala.
Desi importanta in receptarea fenomenelor studiate nu trebuie sa duca la exagerarea
evidentierii detaliilor exterioare secundare, nesemnificative, sa nu se ajunga la descriptivism,
care mentine cunoasterea si invatarea la suprafata elementelor esentiale. Descrierea trebuie sa
imbine observatia dirijata cu observatia individuala a elevilor dezvoltandu -le spiritul de
observatie si facilitandu -se intelegerea
4. Explicatia. Explicația este metoda expozitivă prin care se lămurește o noțiune (un
nume propriu, un termen necunoscut, o idee sau un concept), un fapt (o narațiune, o parabolă,
o figură de stil, un verset din Sfânta Scriptură, o poruncă dumnezeiască, o nor mă morală)41.

39 Prof Ana Danciu, Metodica predarii Religiei, Editura Anastasia, 1999
40 Ioan Bontas, Op cit, pag 148
41 Sebastian Sebu, Monica Opris, Dorin Opris,Editura Reintregirea Metodica pr edarii religiei, Alba Iulia, 2000,
pag 84

60
Scopul ei este îmbunătățirea vieții religios -morale a elevilor. Informatiile pe care
elevii le recepteaza ar trebui sa conduca la formarea caracterului religios -moral al acestora
Explicatia este prezenta in Vechiul Testament de nenumarate ori , de exemplu cand
sunt explicate numele proprii , sau cand dandu -li-se evreilor poruncile, li se explica ca au
alternativa respectarii, respectiv nerespectarii lor:
15. Iată eu astăzi ți -am pus înainte viața și moartea, binele și răul,
16. Poruncindu -ți astăzi să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui și să
împlinești poruncile Lui, hotărârile Lui și legile Lui, ca să trăiești și să te înmulțești și să te
binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău pe pământul pe care îl vei stăpâni.
17. Iar de se va întoarce inima ta și nu vei asculta, ci te vei lăsa ademenit și te vei închina la
alți dumnezei și le vei sluji lor,
18. Vă dau de știre astăzi că veți pieri și nu veți trăi mult în pământul pe care Domnul
Dumnezeu ți -l dă și pentru a cărui stăpânir e treci tu acum Iordanul.
19. Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul și pământul: viață și moarte Zi -am pus eu
astăzi înainte, și binecuvântare și blestem. Alege viața ca să trăiești tu și urmașii tăi.
Cand Mantuitorul vorbeste cu femeia samarineaca, ii explica ce este apa cea vie:
13. Iisus a răspuns și i -a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși;
14. Dar cel ce va bea din apa pe care i -o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i –
o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgăt oare spre viață veșnică.( Ioan 4, 13 -14)
Explicatia se foloseste de datele descrierii si demonstratiei intuitive, de detaliile tipice
de specialitate, teoretice sau experimentale aplicative si de cele logice, asigurand
constientizarea celor studiate in pla n cognitiv si aplicativ, verificand gradul de intelegere,
contribuind la antrenarea si dezvoltarea spiritului de observatie, a memoriei si gandirii logice
Si in cadrul explicatei trebuie sa se evite exagerarile privind detaliile si argumentarile
nesemnific ative secundare, diminuand evidentierea esentialului si scaderea nivelului de
cunoastere si pregatire temeinica.
Explicatia necesita din partea profesorului un efort serios de documentare insotit de un
proces logic de abstractizare in ceea ce este importan t, tipic si poate contribui cu adevarat la
clasificarea si intelegerea in profunzime a ceea ce defineste in plan gnoseologic si praxiologic
realitatea studiata. Ea intervine frecvent ca metoda in cadrul lectiilor de la ciclul gimnazial
unde subiectele prop use necesita o anumita capacitate de abstractizare din partea elevilor42.
Un exemplu este problema nemuririi sufletului.
Explicatia consta in precizarea si lamurirea continuturilor religioase cuprinse in
programa analitica. Ea se bazeaza pe analiza si sinte za folosite simultan si alternativ.

42 Ion Popescu, op citata, pag 19

61
5.Argumentarea este metoda prin care se formeaza si se intaresc convingerile despre
adevarurile religios -morale revelate si se inlatura convingerile gresite43. Si in folosirea acestei
metode profesorul trebuie sa tina sea ma de pregatirea elevilor, argumentarea sa fie clara
pentru a nu crea confuzii sa foloseasca dovezi din autoritate(Sfanta Scriptura, Sfanta Traditie,
Istoria Bisericii), dovezi rationale si dovezi din experienta personalitatilor sau din experienta
proprie.
Informatiile prezentate nu trebuie sa se contrazica intre ele.

6. Prelegerea este o forma de expunere mai complexa, cu un caracter mai abstract si
un nivel stiintific inalt, care ofera posibilitatea comunicarii unui volum mare de cunostinte. Ea
foloseste descrierea si explicatia imbinate cu diferite ramuri demonstrativ -intuitive sp ecifice
predarii religiei. Se aplica la clasele mari, clase cu pondere sporita de invatare. Prelegerea
consta in expunerea de catre profesor a unui volum mai mare de cunostinte, bine organizate si
sistematizate si presupune o maturitate receptiva mai mare a elevilor 44.
In invatamantul gimnazial prelegerea se foloseste numai atunci cand nivelul clasei permite
aceasta. Ea trebuie sa fie imbinata cu descrierea, explicatia, exemplul, povestirea,
argumentarea, problematizarea.
7.Expunerea cu oponent este o forma dramatizata a expunerii care se manifesta ca un
spectacol didactic. Expunerea profesorului este intrerupta de un oponent( profesor sau elev)
care simuleaza ca nu a inteles si il provoaca pe profesor sa suplimenteze explicatia si sa
aprofundeze ideea. Meto da are menirea de a inviora expunerea, dar si de a dirija efortul
participativ al auditoriului.
METODE INTEROGATIVE
Metodele interogative se realizeaza pe baza dialogului dintre profesor si elev(
conversatia, problematizarea).Scopul lor este stimularea si dirijarea invatarii.
Conversatia este metoda care valorifica dialogul sau interogatia si este cel mai des
utilizata in procesul de invatamant45.
Scopul conversatiei este atingerea unui nivel moral superior. Conversatia se foloseste
atat in cadrul programului scolar, cat si in afara acestuia, daca este ceruta de elev sau profesor.
In ultimul caz avem de a face cu conversatia de la om la om.
Conversatia poate avea loc pe baza unor intamplari cotidiene, articole din ziare,
emisiuni si reportaje TV, a continutului lectiilor, etc.
Singurul dezavantaj al metodei este considerat faptul ca profesorul trebuie sa dirijeze
conversatia pe calea spirituala, in vederea stimularii si dezvol tarii laturii morale

43 Sebu, Opris, opera citata, pag 86
44Marin Stoica, Pedagogie scolara, Editura Gheorghe Cartu -Alexandru, Craiova, 1995, pag 112
45 Sebu, op citata, pag92

62
Se cunosc mai multe tipuri de intrebari in functie de modul de adresare si de obiectivul
vizat46:
a)frontala( adresata intregii clase)
a) directa( adresata unui elev anume)
c)inversata( adresata profesorului de catre elev si returnata elevului, de exemplu cu formula
“Tu ce crezi?”
d) de releu si de comunicare ( adresata de elev profesorului si repusa de acesta intregii clase
e)imperativa
f)de revenire( intrebare pe care profesorul o pune reluand o parere emisa de un elev, dar care
nu a putut fi luata in seama in acel mmoment)
Profesorul va ține cont în formular ea întrebărilor de cerințele legate de conținutul și
forma pe care acestea trebuie să le aibă, și anume:
a) să fie formulate precis;
b) să fie concise ca formă și exprimate cu claritate;
c) să nu cuprindă termeni neînțeleși de elevi;
d) să fie accesibile ș i variate;
e) să conțină un singur enunț;
f) să se refere la materia predată;
g) să stimuleze gândirea tuturor elevilor;
h) să fie formulate într -o ordine logică;
i) să nu fie duble (două întrebări la aceeași problemă, formulate diferit și succesiv și care
necesită două răspunsuri diferite);
j) să fie însoțite de întrebări ajutătoare, numai atunci când este nevoie.
Ținând cont că în evaluare se vor urmări conținutul, organizarea și prezentarea
răspunsurilor, profesorul va urmări ca elevii să -și formeze depr inderea de a alcătui răspunsuri
corect formulate, care să îndeplinească următoarele cerințe47:
a) să fie complete, clare și precise;
b) să aibă o formă îngrijită, folosind un vocabular ales;

46 Sebu, Opris, op citata, pag 92
47 Sebu, Opris, op citata, pag 94

63
c) să fie date individual, după un anumit timp de gândire;
d) să f ie conștiente, iar la nevoie, însoțite de explicații.
În timpul dialogului, profesorul trebuie să adopte o ținută corespunzătoare, care să -l
ajute pe elev în găsirea și formularea răspunsurilor. Astfel, profesorul:
a) nu va pune întrebări "cursă";
b) nu va întrerupe elevii în timp ce aceștia dau răspunsul;
c) va adopta o mimică adecvată, spre a nu -i intimida sau deruta;
d) nu va jigni pe elevii care dau răspunsuri eronate;
e) nu va amenința cu măsuri represive pe elevi.
Conversația are mai multe forme48: con versația catehetică, conversația euristică și
dezbaterea sau discuția colectivă.
a) Conversația catehetică: Conversația catehetică este metoda de instruire și educare a
elevilor prin intermediul întrebărilor și răspunsurilor, cu scopul de a reproduce cele observate,
descopente și asimilate de ei, sub conducerea profesorului. Conversația catehetică se
folosește, de obicei, în verificarea cunoștințelor (conversația de verificare) și în fixarea
cunoștințelor (conversația de fixare). În dialogul cu învățătorul de Lege care Îl întreabă ce să
facă ca să moștenească viața veșnică, Mântuitorul folosește conversația catehetică.
b) Conversația euristică: Conversația euristică este metoda bazată pe dialog și pe
învățarea conștientă, și se folosește atunci când noile cu noștințe pot fi desprinse împreună cu
elevii din cunoștințele anterioare, din analiza unor fapte, unor evenimente sau în urma
cercetării unui material intuitiv. Se folosește în verificarea cunoștințelor (conversația de
verificare), în actualizarea cunoștin țelor și introducerea în tema nouă a lecției (conversația de
reactualizare), în comunicarea noilor cunoștințe, în apreciere și în asociere. Această metodă
solicită elevilor inteligența productivă, spontaneitatea și curiozitatea, lăsând elevilor mai
multă l ibertatea de căutare. O metodă foarte asemănătoare cu aceasta, prezentată într -o formă
grafică, este explozia solară. Pornind de la un punct central, se nasc întrebări, la care elevii
răspund verbal, iar la rândul lor aceste întrebări nasc alte întrebări.
c) Dezbaterea sau discuția colectivă: Dezbaterea este o formă a conversației
caracterizată printr -un schimb de opinii, impresii, informații, propuneri axate în jurul unui
subiect, a unui fapt luat în studiu, cu scopul de a consolida, clarifica și sintetiza cunoștințe, de
a analiza anumite cazuri sau texte, de a soluționa unele probleme, de a argumenta anumite idei
sau texte, de a dezvolta capacitatea de exprimare a elevilor etc. Pentru reușita acestei metode
este necesar ca elevii să -și însușească temeinic cunoștințele anterioare care constituie baza
dezbaterii. Se poate folosi material intuitiv (textul biblic, hărți, mijloace audio -vizuale etc.).
Dezbaterea sau discuția colectivă este condusă de către profesor pe baza propunerii unei teme

48 Ibidem, pag 95

64
ori în urma unor p relegeri sau referate susținute în cadrul lecției sau al cercului de religie.
Concluziile dezbaterii au rolul de a clarifica tema pusă în discuție și problemele ridicate de
elevi. În domeniul învățăturii de credință este recomandată evitarea speculațiilor.
Problematizarea
Problematizarea este „o metodă interogativă care urmărește realizarea activității
didactice prin lansarea și rezolvarea unor situații problemă”49

Trebuie subliniată „multifuncționalitatea structurală a acestei metode, care intră ușor
în combinație cu alte metode: lucrări experimentale, analize de caz, dezbaterea, expunerea,
lucrările practice etc.”50.

Problematizarea presupune o implicare intelect uala, afectiva si volitioanala a
personalitatii elevului, intrucat avem de a face cu inducerea unei stari conflictuale. Intai se
alege alege intrebarea sau situatia problema( de catre elev sau profesor), apoi se creeaza
fondul aperceptiv si se face actuali zarea cunostintelor necesare solutionarii, iar in final se
desprinde solutia si se confirma de catre profesor.

Problematizarea nu se foloseste cand se predau adevaruri revelate.

Problematizarea este folosinta in Sfanta Scriptura cand Mantuitorul raspun de celor
care doreau sa omoare cu pietre femeia adultera :

3. Și au adus la El fariseii și cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter și, așezând -o în mijloc,
4. Au zis Lui: Învățătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter;
5. Iar Moise ne -a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici?
6. Și aceasta ziceau, ispitindu -L, ca să aibă de ce să -L învinuiască. Iar Iisus, plecându -Se în jos, scria
cu degetul pe pământ.
7. Și stăruind să -L întrebe, El S-a ridicat și le -a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi
piatra asupra ei.
8. Iarăși plecându -Se, scria pe pământ.
9. Iar ei auzind aceasta și mustrați fiind de cuget, ieșeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni
și până la cel din urmă, și a rămas Iisus singur și femeia, stând în mijloc.
10. Și ridicându -Se Iisus și nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i -a zis: Femeie, unde sunt pârâșii tăi?
Nu te -a osândit nici unul?
11. Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Și Iisus i -a zis: N u te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai
păcătuiești.( Evanghelia dupa Ioan, capitolul 8)

49 Ioan Cerghit, Metodele de invatamant, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980, pag 112
50 Ibidem, p 129

65

F.2.2. METODE DE COMUNICARE SCRISA
Lectura, ca tehnica de informare si documentare este o metoda foarte folosita in
procesul de invatamant. Lectura este definita ca “metoda de comunicare scrisa prin care se
urmareste invatarea propriu -zisa, informarea si documentarea in vederea rezolvarii unor
sarcini precise de invatare si in scopul sustinerii unui effort de autoinstruire permanen ta”51
Cartea este o buna metoda de cunoastere, in scoala ea fiind instrumentul principal de
lucru atat pentru elevi, cat si pentru profesor. Manualul este utilizat de profesor in scopul
proiectarii si al predarii, iar de elevi manualul este folosit pentru i nformare si studiu.
Folosirea manualului se impune cu necesitate cand elevul este pus in situatia sa
citeasca lectia, clarificand si aprofundand mai bine cunostintele mai putin receptate pentru a le
sistematiza si fixa, formand priceperi si deprinderi de munca independenta.
Lectura este un mijoc de documentare si informare a elevilor si ea comporta un intreg
complex de procedee, ea nu inseamna doar citire. Exista reguli de studiere a unui text pe care
profesorul de religie trebuie sa le aduca la cunostint a elevilor punandu -le la indemana cel mai
pretios instrument de autoinstruire si autoeducatie -cartea. Profesorul de religie trebuie sa ii
deprinda pe elevi cu lectura Sfintei Scripturi, ei descoperind in paginile acestora adevarul
revelat. Dorintele lor de a cunoaste cat mai mult le vor fi astfel satisfacute, ei avand totodata
bucuria propriei descoperiri, capatand incredere in posibilitatile lor52.
Cum lectura Sfintei Scripturi nu este usoara, este necesara o initiere din partea
profesorului de religie, ca re ii poate ajuta pe elevi indicandu -le lectura pe care s -o parcurga in
raport cu cunostintele pe care le poseda. Lectura ofera elevilor posibilitatea de a -si insusi
corect invatatura religios -morala care contribuie la educarea lor morala. In urma lecturii ,
elevii, extragand ideile principale, intocmind rezumate, facand asocieri si generalizari, isi
dezvolta capacitatea de gandire logica, isi insusesc expresii plastice ale limbii folosite, isi
formeaza gustul pentru frumos, lectura avand rol si in educarea estetica a elevilor.
Sfanta Scriptura este colectia cartilor sfinte pe care Biserica le socoteste inspirate de
Duhul Sfant, ele fiind scrise de autori sfinti sub inspiratie divina. Ea este o carte divino –
umana, adevarurile cuprinse in ea sunt dumnezeiesti, mai presus de puterea de intelegere a
omului si au o bogatie de sensuri.
Profesorul de religie trebuie sa -i invete pe elevi ca” Toata Scriptura este insuflata de
Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea
intru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, bine pregatit pentru orice lucru
bun”( II Timotei 3, 16 -17).

51 Sebu, op citata, p 104
52 Ion Popescu, op. cit., pag. 28

66
Alaturi de Sfanta Scriptura si manuale, la orele de religie pot fi folosite texte
religiosse, reviste de specialitate, dictionare, an tologii, colectii de cantari religioase, carti de
rugaciuni.
Lectura este metoda de comunicare scrisa prin care se urmareste invatarea propriu –
zisa, informarea si documentarea in vederea rezolvarii unor sarcini precise de invatare si in
scopul sustinerii u nui de efort de autoinstruire permanenta53.
Aceasta metoda este utilizata la orice nivel al invatamantului, precum si in afara
activitatii scolare.
Lectura explicativa , prima si principala forma a acestei metode, este utilizata la
clasele mici si consta in citirea textului din manual insotita de explicatiile profesorului si de
prezentarea materialului intuitiv adecvat. Urmeaza discutarea continutului textului cu
desprinderea ideilor principale si adancirea sensului notiunilor intalnite, prin fixarea
cunosti ntelor, apreciere, asociere si generalizare.
Luarea notitelor se face sub indrumarea profesorului. Se noteaza definitii, idei
principale, exemple, scurte rezumate ale celor citite, cuvinte noi si desene care apar in lectia
noua.
Studiul individual se desf asoara atat in clasa, cat si acasa. Pentru o informarmare
completa, studiul individual poate sa cuprinda pe langa manual, si alte lucrari de specialitate.
La clasele mari, profesorul va prezenta elevilor metoda R.I.C.A.R. propusa de Derek
Rowntree pentru f ormarea deprinderii de a studia cartile: R=rasfoire, I= intrebari, C=citire,
A=aducere aminte, R=recapitulare.
Efectuarea activitatii suplimentare se efectueaza acasa, dupa ce elevii si -au format
deprinderi de munca independenta. La clasele mici, continutu l activitatii suplimentare este
simplu si va avea un volum redus pentru ca elevii sa o efectueze cu placere si fara ajutorul
parintilor.
Lectura si interpretarea textului biblic se vor face sub indrumarea profesorului. Tinand
cont de folosul citirii Sfinte i Scripturi, profesorul va initia pe elevi in citirea Bibliei, inca din
clasa a III -a. In afara sensului alegoric, mai pot fi sensul literal, figurat, tipic sau anagogic.
a) Referatul este elaborat de catre elevi, sub indrumarea profesorului. Dat fiind ca presupune
un nivel de cunostinte si intelectual ridicat, referatul va fi folosit in special la clasele mari sau
la cercul de religie.
b) Eseul religios este un studiu de mica intindere, in jurul unor adevaruri religioase. Aceasta
metoda de comunicare scr isa se foloseste mai ales la liceu, la clasele mari. Subiectul eseului
poate fi propus de profesor sau elev. Eseul cu subiect propus de profesor poate fi elaborat
individual, in grup sau de intreaga clasa. In elaborarea unui eseu, elevii vor avea in veder e
respectarea unor cerinte pentru fiecare din cele trei parti: introducere, cuprins, concluzii.

53 Sebu, op citata p 104

67

METODE ACTIV -PARTICIPATIVE
A. Metode de cunoaștere a realității religioase:
1. Observarea directă a realității religioase : este metoda prin care profesoru l urmărește să -i
conducă pe elevi spre cunoașterea lui Dumnezeu prin contemplarea creației. Omul nu trebuie
să se rezume doar la contemplarea creației, ci să stăruie spre o viață religios -morală în care să
pună pe primul plan căutarea împărăției lui Dumnez eu.
In Sfanta Scriptura gasim nenumarate exemple ale acestei metode precum Ps 18,1:
“Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor lui o vesteste taria”
sau Matei,capitolul 6:
26. Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu a dună în jitnițe, și Tatăl
vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele?
27. Și cine dintre voi, îngrijindu -se poate să adauge staturii sale un cot?
28. Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpulu i cum cresc: nu se
ostenesc, nici nu torc.
29. Și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s -a îmbrăcat ca unul dintre
aceștia.
30. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o
îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor?
2. Studiul și interpretarea simbolurilor este metoda prin care se transmit cunoștințe în mod
treptat, cu ajutorul unui simbol (semn, obiect, imagine care reprezintă sau evocă o idee, o
noțiune, un sentiment)54.
In intrega literatura religioasa, simbolul este foarte des raspandit, precum scara din visul lui
Iacob, rugul aprins, mana, mielul pascal, semnul lui Iona, șarpele de aramă, apa cea vie,
pâinea cea vie, păstorul cel bun, vița și mlădițele, etc.
Mantuitorul I nsusi explica simbolistica sarpelui de arama ridicat de Moise in Sfânta
Evanghelie după Ioan, capitolul 3:
13. Și nimeni nu s -a suit în cer, decât Cel ce S -a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.
14. Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului,
15. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

54 Sebu, Opris, opera citata, pag 119

68
16. Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul -Născut L -a dat ca oricine
crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
17. Căc i n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască,
prin El, lumea.

3. Analiza documentelor . Documentele pot fi documente obiectuale( pietre funerare,
podoabe, piese numismatice,etc), urme de constructii( bazilici, catac ombe, etc), documente
scrise(inscriptii crestine, manuscrise).
Analiza documentelor poate fi utilizata cand profesorul doreste sa demonstreze de exemplu
vechimea crestinismului pe teritoriul tarii noastre. Se recomanda folosirea acestei metode la
clasele mai mari si in conditiile in care elevii poseda un nivel de cunostinte care sa permita
intelegerea informatiilor prezentate in cadrul analizei documentelor.
4. Studiul de caz : este metoda care constă în analiza unui caz real, fiind suport al cunoașterii
inductive și bază pentru cunoașterea deductivă55.
Aceasta metoda se foloseste cu predilectie la clasele cu un nivel de cunostinte mai avansat,
avand un oarecare grad de complexitate. De exemplu, la lectiile despre monahism se poate
efectua un studiu de caz b azat pe experientele personale ale elevilor in urma vizitelor lor
private la manastiri.
5.Exemplul :
Mantuitorul este prin excelenta modelul suprem:” învățați de la Mine, că sunt blând și smerit
cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre”( Matei 11,29 ). Elevii au nevoie sa li se ofere si
sa analizeze exemple, atat bune, cat si negative si sa foloseasca discernamantul in alegerile
proprii, evident profesorul insistand pentru latura pozitiva. La Luca 21, 1 -4, Mantuitorul da ca
exemplu pe femeia care da l a templu ultimii bani :
1.Și privind, a văzut pe cei bogați, aruncând darurile lor în vistieria templului.
2.Și a văzut și pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani.
3.Și a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți.
4.Căci toți aceștia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot
ce avea pentru viață.
6. Rugăciunea. Convorbirea omului cu Dumnezeu. Cea mai simpla definitie a rugaciunii
spune ca rugaciunea este convorbirea omului cu Dumn ezeu. Cartile sfinte abunda in exemple
de rugaciune. Rugaciunea poate fi publica sau particulara. Elevii vor fi invatati de profesor sa
se roage. Profesorul ii va calauzi pe elevi spre practica rugaciunilor, textele rugaciunilor,
asupra momentelor zilei ca nd se fac rugaciuni. Ora de religie incepe si se finalizeaza cu
rugaciuni.

55 Ibidem, pag 126

69
7. Meditația religioasă este o lucrare sufleteasca prin care crestinul reflecteaza profund
asupra unei probleme religioase, cu speranta de a -si intari viata religioasa, de a dobandi liniste
si pace sufleteasca. Meditatia religioasa trebuie sa duca la gasirea linistii interioare, a
resurselor care sa -l ajute pe elev la depasirea obstacolelor intalnite, la cunoasterea lui
Dumnezeu. Elevii pot fi indemnati sa mediteze de exemplu asupra unor intrebari de genul
daca au facut vreo fapta buna in ziua respectiva sau daca ei incearca sa aplice in viata de zi cu
zi ceea ce invata la disciplina Religie. Meditatia trebuie savarsita si cand elevului ii merge
bine, dar si cand ii merge mai putin bi ne.
8. Deprinderile morale sunt faptele bune, postul, participarea la slujbele Bisericii, citirea
Sfintei Scripturi și respectarea tradițiilor religioase.
Formarea deprinderilor morale incepe din copilarie, in familie, este continuata in scoala si in
Biserica si nu se opreste nicicand in cursul vietii pamantesti.
Profesorul contribuie la practicarea deprinderilor morale la elevi prin aprobare sau
dezaprobare. Aprobarea poate fi prin acord, exprimarea verbala a recunostintei si recompensa
morala sau mat eriala. Dezaprobarea poate fi facuta si ea prin mai multe forme: dezacordul,
observația, avertismentul, sancțiunea.
Sunt nenumarate exemple de aprobare si dezaprobare in Sfanta Scriptura. Stapanul dezaproba
atitudinea slugii care a ingropat talantul:
26. Și răspunzând stăpânul său i -a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n -am
semănat și adun de unde n -am împrăștiat?
27. Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu
cu dobândă.
28. Luați deci de la el talantul și dați -l celui ce are zece talanți.
29. Căci tot celui ce are i se va da și -i va prisosi, iar de la cel ce n -are și ce are i se va lua.
30. Iar pe sluga netrebnică aruncați -o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi
plângerea și scrâșnirea dinților.(Matei, capitolul 25)
9. Participarea la cultul divin se face prin participarea la cele sapte Laude bisericesti, Sfanta
Liturghie, Sfintele Taine, cântarea religioasă).
Participarea regulata si activa la slujbe duce la o intelegere du hovniceasca deosebita. In
slujbele bisericesti sunt expuse adevarurile de credinta. Prin participarea la slujbe li se cultiva
elevilor memoria, atentia, inteligenta si viata afectiva. Slujbele bisericesti ii pregatesc pe elevi
pentru viata in comunitate. C antarile religioase reprezinta o teologie practica.

70
Metode fundamentate pe acțiune

Metodele fundamentate pe acțiune sunt folosite de către profesor pentru a -i pregăti pe
elevi în vederea desfășurării unei acțiuni intelectuale sau practice56.
Jocul did actic : este metoda bazată pe acțiune, prin care profesorul folosește în scop
didactic disponibilitatea elevilor pentru joc.
Jocul isi are importanta sa, deoarece, pentru a reusi, elevul este nevoit sa isi angreneze
disponibilitatile fizice, intelectuale s i afective. Astfel, jocul ii dezvolta elevului capacitatile de
a se adapta la situatii noi si de a actiona independent.
Pentru a fi atractiv, este necesar ca jocul sa ales in functie de posibilitatile intelectuale
ale elevilor. Daca nivelul este prea ridic at, elevii nu il pot finaliza si nu se vor angrena in
masura suficienta. Jocul este recomandat mai ales la clasele mici din invatamantul primar.
Sebu si Opris propun trei tipuri de jocuri didactice:de decizie, de arbitraj si de
competitie57:
1. Jocul de dec izie: Elevii sunt puși în situația de a lua decizii sau de a da pe loc un răspuns
concret la întrebările și situațiile pe care le ridică profesorul sau colegii;
2. jocul de arbitraj: Un elev este desemnat de către profesor să soluționeze anumite probleme
conflictuale, reale sau imaginare;
3. jocul de competiție: Se urmărește stimularea obținerii unor performanțe. Se pot organiza
două echipe sau se pot antrena individual toți elevii, in funcție de natura jocului ales.
2. Dramatizarea este metoda bazată pe acțiune simulată prin care profesorul sau
elevii exagerează anumite situații sau fapte prin dialog, mimică, gesturi, cu scopul de a
sublinia idei și sentimente și de a adânci înțelegerea semnificației unor situații58. Modalitățile
folosirii acestei metode la religie sunt59
a. reconstituirea modului de viață a unor personaje biblice;
b. reconstituirea unor momente din procesele intentate Mântuitorului și Sfantului Apostol
Pavel, prin citirea pe roluri din Sfânta Scriptură;
c. interpretar ea pe roluri a unor poezii;
d. interpretarea unor scenete cu subiect religios.

56 Sebu, op citata p 145
57 Ibidem, p 146
58Ibidem, p 147
59 Ibidem, p 147

71
In textul de la Matei 26,65: “Atunci arhiereul si -a sfasiat hainele, zicand: A hulit!Ce ne mai
trebuie martori? Iata acum ati auzit hula Lui” avem exemplu de dramatizare.
3. Exe rcițiul moral constă în executarea în mod repetat și conștient a unor fapte și
acțiuni, în condiții relativ identice, sub îndrumarea profesorului, cu scopul formării unor
deprinderi bisericești și de comportament moral60. Utilizarea acestei metode presupune :
a) Formularea cerințelor se realizează sub diferite forme: rugămintea, îndemnul sau sugestia,
entuziasmarea, dispoziția, organizarea tradițiilor, inițierea de întreceri intre elevi, interdicția.
b) Exersarea propriu -zisă este însoțită de conducerea de că tre profesor a acțiunii, după ce
elevii au acceptat cerința. (Exemple: formarea deprinderii de a -și face corect semnul Sfintei
Cruci; mersul cu colindul).
4. Metoda îndrumării teoretice și practice . Îndrumarea teoretică și practică este
metoda care precede sau însoțește desfășurarea unei activități practice, ajutând la precizarea
modului de comportare a elevilor în anumite situații și la deprinderea unor reguli de
comportament61.
Aceasta metoda este specifica in predarea disciplinelor practice, dar se poate utiliza si
in invatamantul religios unde avem de a face cu situatii de genul ca profesorul trebuie sa
predea semnul Sfintei Cruci, statul in genunchi, metania s.a.m.d.
Această metodă se utilizează în mod special în lecțiile de formare a deprinderilor, în
etapa efectuarii activitatii intelectuale sau/si practice.

60 Ibidem, p 148
61 Ibidem, p149

72
F.4. Mijloace de învățământ
Mijloacele de învățământ sunt instrumente didactice auxiliare care ușurează
transmiterea și asimilarea informației didactice, înregistrarea și evaluarea rezultatelor
obținute. Ele nu se substituie activităților de predare, învățare și evaluare, oricât de
performante ar fi62.
Funcț iile mijloacelor de învățământ sunt63:
1) fu ncția informativă (cu ajutorul lor se pot transmite mai multe informații în același
interval de timp);
2) funcția formativă (prin folosirea lor crește gradul de organizare a informației
transmise, și, în consecință, se dezvoltă capacitățile intelectuale al e elevilor);
3) funcția de evaluare (pe care o îndeplinesc mijloacele de învățământ de evaluare);
4) funcția de raționalizare a efortului depus de profesor și elevi sau funcția ergonomică
(folosirea lor reduce efortul intelectual și fizic depus de elevi și profesor în procesul de
predare -învățare -evaluare).
Clasificarea mijloacelor de învățământ după natura și funcționalitatea lor este facuta
de Sebu64 in modul uramtor:
1) mijloace informativ -demonstrative(cu mesaj informational):
-Sfanta Scriptură și Sfanta Tradiție,
– obiecte de cult,
– machete ale unor biserici, fotografii, icoane, planșe, hărți, tabele cronologice, elemente de
istorie locală,
– dogme și versete scripturistice,
-mijloace de învățământ pe suport scris: cărți, cursuri, culegeri de colinde și poezii religioase;
-mijloace de învățământ tehnice audio, vizuale și audio -vizuale: discuri, casete, benzi
magnetice, folii pentru retroproiector, diapozitive, diafilme, filme, casete video, CD -uri, etc);

2) mijloace de exersare și formare (calculatorul);
3) mijloace de evaluare (chestionare, teste).
Fiecare din aceste oiecte nu poate deveni mijloc de invatamant daca nu raspunde unei
necesitati pedagogice. Profesorul ii va indruma pe elevi cu privire la folosirea lor.

62 Sebu,op citata,p 153
63 Ibidem p 153
64 Ibidem p 154

73

F.5. EVALUREA – FACTOR DE OP TIMIZARE A EDUCATIEI
RELIGIOASE
“Evaluarea face parte din procesul de învățământ și are ca scop cunoașterea și
aprecierea nivelului de cunoștințe, a dezvoltării capacităților și de prinderilor elevilor, oferind
o imagine și asupra competențelor și aptitudinilor profesorului ”65.
Pe baza rezultatelor evauarii, profesorul poate sa regleze si sa amelioreze activitatea
didactica. Importanta evaluarii pentru elevi consta in faptul ca pe baza rezultatelor , ei vor sti
ce au de facut pentru imbunatatirea performantelor.
Evaluarea nu poa te fi separata de predare si invatare. Planificarea calendaristica
cuprinde si perioadele de evaluare, cu continuturile ce vor fi evaluate, obiectivele si modurile
de investigare a rezultatelor.
Functiile evaluarii dupa Sebu sunt66:
-functia educativ -format iva. O apreciere facuta la modul pozitiv, stimulativ, va
angrena elevul in eforturi viitoare, pe cand o apreciere de tip incorect poate indeparta pe elev
de Biserica ;
-functia de constatare si apreciere a rezultatelor produse.Aceasta functie ofera date
despre rezultatele concrete ale elevilor ;
-functia de diagnoza si prognoza . Functia de diagnoza ofera date despre factorii si
situatiile care au condus la obtinerea rezulatatelor. Functia de prognoza este complementara si
conduce la valorificarea acestor rezu ltate;
-functia de clasificare si selectie a elevilor. Aceasta functie clasifica elevii in ordinea
rezultatelor obtinute ;
-functia de conexiune inversa. Acesta functie indica legatura dintre selectarea
metodelor care asigura rezultate mai bune si evaluarea cunostintelor;
-functia sociala. Societatea este informata cu privire la rezultatele obtinute.
Evaluarea se va face din materia predata (nu din continuturi nepredate), nu va fi facuta
aleatoriu sau pe teme intuite de elevi si nu trebuie in nici un caz sa aiba efecte negative asupra
elevilor
Modurile de evaluare a evaluarii sunt:
-observarea curenta
-verificarea orala

65 Ibidem p 177
66 Ibidem,p 178

74
-verificarea activitatiii suplimentare
-verificarea verificarea prin lucrari scrise
-concursurile
Strategiile de evaluare sunt:
-evaluarea initiala( la inceputul anului scolar sau cand se preia un colectiv de elevi)
-evaluarea curenta
-evaluarea finala( la sfarsitul unui semestru sau an scolar)
Testele docimologice au doua clasificari67: I teste docimologice elaborate in functie de
modul in care profesorul asteapta sa primeasca raspunsul si II teste docimologice in functie
de momentul evaluarii.
I Teste docimologice elaborate in functie de modul in care profesorul asteapta sa
primeasca raspunsul se impart in:
a) Teste cu itemi inchisi -cu raspu nsuri binare
-cu alegere multipla
-cu raspunsuri corelate
b) Teste cu itemi deschisi -care presupun construirea unor raspunsuri logice
-care presupun completarea propozitiilor lacunare
II Teste docimologice in functie de momentul evaluarii68:
-initiale( la inceput de an scolar, de semestru sau cand se preia o clasa)
-de progres( se dau in mod curent si periodic)
-finale( la sfarsitul unui capitol, semestru sau an scolar)
Rezultatele testelor trebuiesc corelate c u rezultatele obtinute cu ajutorul altor
instrumente de evaluare( de exemplu portofoliul)
Portofoliul poate sa cuprinda69:
-rezultatele la probele scrise si orale
-fise de evaluare orala
-comentarii ale profesorilor la unele din activitatile extra -curriculare
-biografii ale unor personalitati
-copii ale unor documente
-recenzii de carti si aticole

67 Ibidem, p189
68 Ibidem p 191
69 Ibidem,p 192

75
-interviuri luate de elevi unor personalitati
-eseuri pe teme religioase
-imagini insotite de comentarii de la biserici, manastiri, monumente
-referate intra – si inter -discipinare

76
Bibliografie:

Stancu Ioan, Istoria Religiilor, Bucuresti, 2006
Stancu Ioan, Templul din Ierusalim. Fenomenologia spatiului sacru, Tiparg,
Pitesti,1999
Stancu Ioan, Israel si neamurile, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2015
Constantin Narly, Pedagogie Generala, Editura Didactica si Pedagogica, Editia a II -a,
Bucuresti, 1996
Viorel Prelici, A educa inseamna a iubi, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
1997
Eugen Jurca, Experienta duh ovniceasca si cultivarea puterilor sufletesti, Editura
Galaxia Gutenberg, Bucuresti, 2006
Constantin Cucos, Educatia religioasa, Editura Polirom, Bucuresti, 1999
Streza L, Dura N, Studii si preocupari liturgice in Transilvania in Mitropolia
Ardealului, Con tributii transilvane in teologia ortodoxa, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu,
1998
Ioan Mihaltan, Episcop, Experiente pastorale, Oradea, 1995
Antonie Plamadeala, Mitropolit, Biserica in mers, vol I, Tiparul Tipografiei Eparhiale,
Sibiu, 1999
Dura N, Pro povaduirea si Sfintele Taine, Editura Institutului Biblic si de Misiune al
BOR, Bucuresti, 1998
Clement Alexandrinul, Pedagogul, Bucuresti, 1939
Anton I. Adamut, Literatura si filosofie crestina, Editura Fides, 1997
Parinti si scriitori bisericesti 18, S fantul Vasile cel Mare, Editura Institutului Biblic si
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti – 1989
Sorin Cristea, Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti ,1998
Constantin Cucoș, Pedagogie, Ediția a II -a rev ăzută și adăugită, Editura Polirom 2006
Anastasia Popescu, Cum sa -i invatam pe copii religia, Bucuresti, 1995
Constantin Cucos, Educatia religioasa. Repere teoretice si metodice, Polirom,2009
Prof. Univ. Dr. Ioan Bontas, Pedagogie, Editura All, Bucuresti, 1994

77
Prof Ana Danciu, Metodica predarii Religiei, Editura Anastasia, 1999
Ion Popescu, Metodica predarii Religiei, Bucuresti 1997
Marin Stoica, Pedagogie scolara, Editura Gheorghe Cartu -Alexandru, Craiova, 1995
Abrudan Dumitru, Cornitescu Emilian, Arheolo gia biblica, Editura IBMBOR,
Bucuresti, 1994
Boca, Pr. Arsenie, Tinerii, familia și copiii născuți în lanțuri, Edit. Pelerinul, Iași,
2003.
Clement, Olivier, Trupul morții și al slavei, Ed it. Christiana, București, 1996
Carstoiu Iustinian, Melchisedec – Preotul Rege in lumina noilor descoperiri, Editura
Sigma, Bucuresti, 2008
Codrescu, Răzvan, Teologia sexelor și taina nunții, Edit. Christiana, București, 2002.
Evdokimov, Paul, Taina iubirii. Sfințenia unirii conjugale în lumina tradiției ortodoxe,
în tra d. rom. de Pr. prof. dr. Vasile Răducă, Ed it. Christiana, București, 1994
Clement Romanul, Catre Corinteni, in “Scrierile Parintilor Apostolici, PSB1 Editura
IBMBOR, 1979
Evdokimov, Paul, Femeia și mântuirea lumii, Edit. Christiana, București, 1995.
Felea, Pr. Dr. Ilarion, Sfintele Taine, Tiparul tipografiei arhidiecezane, Sibiu, 1947.
Habra, Georges, Iubire și senzualitate, în trad. rom. de Dora Mezdrea, Edit. Anastasia,
București, 1994.
Kowalevsky, Jean, Taina originilor, Edit. Anastasia, București, 1996.
Mazilescu, Grigore, Învățătura despre familie în epistolele pauline, în „Mitropolia
Olteniei”, nr. 3 -4/1974.
Mihoc, Pr. dr. C -tin, Taina Căsătoriei și Familia Creștină în învățăturile Marilor
Părinți ai Bisericii din sec. IV, Edit. Teofania, Sibiu.
Mladin , Arhim. Prof. dr. Nicolae, Valoarea morală a Sfintelor Taine, în „Mitropolia
Moldovei și Sucevei”, nr. 1 -2, 1965.
Mladin, Arhim. Prof. dr. Nicolae, Studii de Teologie Morală, Sibiu, 1969.
Moldovan, Pr. prof. Ilie, Iubirea taina căsătoriei, vol. I, Edit. T ipografia Episcopiei
Ortodoxe, Alba Iulia.
Moldovan, Pr. prof. Ilie, Adevărul și frumusețea căsătoriei. Teologia iubirii, vol. II,
Edit. Tipografia Episcopiei Ortodoxe, Alba Iulia.

78

Rose, Serafim, Cartea Facerii. Cartea Lumii și Omul începuturilor, Edit. S ofia,
București, 2001.
Suciu, P.S. Ioan, Mama, Edit. Viața Creștină, Cluj -Napoca, 2002
Pr. Dragoș Bota, Cum se cuvine creștinilor a viețui. Suceava, Edit. Arhiepiscopiei
Sucevei și Rădăuților, 2005, 22 pag.
Pr. Evgheni Șestun, Familia Ortodoxă (sfaturi, c uvinte de învățătură, rugăciuni), trad.
Lucia Ciornea, București, Edit. Cartea Ortodoxă, 2006, 237 pag.
Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvîntări despre viața de familie, trad. Pr. Marcel Hanches,
Timișoara, Edit. Învierea, 2005, 92 pag.
Viața de familie (pedagogi a încrederii, relațiile dintre frați, psihologia supărării,
despre libertate și ascultare, despre educație), trad. Adrian Tănase -Vlas, București, Edit.
Cartea Ortodoxă, 2009, 149 pag
Pr. prof. dr. Ilie Moldovan, În Hristos și în Biserică. Adevărul și frumu sețea căsătoriei.
Teologia iubirii, Alba Iulia, 1996.
Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003.
John Meyendorf, Căsătoria, perspectivă ortodoxă, Editura Renașterea&Patmos, Cluj –
Napoca, 2012
Nazarie, pr. Constantin (colab. cu C. Chiricescu), Călăuza predicatorului, București,
1902
Necula, pr. Constantin, Ascultă, Israel. Activitatea învățătorească a profeților în
Vechiul Testament, Editura Tehnopress, Sibiu, 2008
Jurca, pr. Eugen, Retorică și Omiletică – curs practic, Editura Galaxia Gutenberg,
TârguLăpuș,2009
Lițiu, pr. Gheorghe, ,,Cuvântul de înmormântare în Biserica Ortodoxă”, în BORom 9 –
10/1978
Manolache, protos. drd. Dometie, Aspecte ale providenței și lucrării de mântuire în
Cazania lui Varlaam, în ,,S.T.”, anul XXVI (1974), nr. 5 -6, p. 396 -405
Manolescu, I. Mircea, Arta Avocatului, Ed. ,,Humanitas”, București, 1998
Marcu, pr. Grigorie, ,,Predica la Sfinții Trei Ierarhi”, în MitrArd 1-2/1973
Mehedinți, Simion, Parabole și învățături din Evanghelie, Ed. ,,Sophia”, București,
2006

79
Ivan, pr. Ilie, Omiletica ortodoxă. Repere teoretice, metodice și practice. Ed.
Episcopiei Argeșului și Muscelului, Rm. Vâlcea, 1999, 404 p
Braniște, pr. Ene, ,,Cultul divin ca mijloc de propovăduire a dreptei credințe, a
dragostei, a păcii și a bunei înțelegeri între oameni”, în StTeol 9 -10/1983