SPECIALIZAREA COMUNICARE ȘI DISCURS INTERCULTURAL ÎN SPAȚIUL EUROPEAN [627159]

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA COMUNICARE ȘI DISCURS INTERCULTURAL ÎN SPAȚIUL EUROPEAN
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT IF

DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
CONF. UNIV. DR. NEDELCU VERONICA

ABSOLVENT: [anonimizat]2019)

Facultatea de Litere
Aleea Universității nr.1 Constanța 900472, ROMÂNIA
Tel. 0040 241 551773 Fax. 0040 241 650444
E-mail: secretariat_FL@univ -ovidius.ro

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE LITERE
Avizat Data
Semnătu ra coordonator științific

Comunicarea în cadrul organizațiilor
militare

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
CONF. UNIV. DR. NEDELCU VERONICA

ABSOLVENT: [anonimizat]2019)

Facultatea de Litere
Aleea Universității nr.1 Constanța 900472, ROMÂNIA
Tel. 0040 241 551773 Fax. 0040 241 650444
E-mail: secretariat_FL@univ -ovidius.ro

7
CUPRINS

Argument……………………………………………………………………………………………. ………… ………..07
Capitolul I. Comunicarea………………….. ………………………………………………….. ……….. ……….09
I.1. Conceptu l de comunicare…………………………………………………………… ………. ………..11
I.2. Elementele comunicării………………………………………………… ………….. ………… ………..14
I.3. Tipuri de comunicare………………………….. …………………………. ……….. …………………..17
Capitolul II. Comunicarea și cultura org anizațională…………… ………….. ………… ………………..19
II.1. Conceptul de comunicare organizațională……………………………………….. ………… …..20
II.2. Etape și mecanisme ale comunicării organizaționale…………… ……… …………… ………22
II.3. Tipuri d e comunicări organizaționale……………………………… ………… ………… ………..2 4
Capitolul III. Studiu de caz: Comunicarea în cadrul organizațiilor militare… ……….. …………34
III.1. Componentele comunicării organizaționale………………………. ……….. …………………34
III.2. Comunicarea în cadrul colectivului…………. ……………………… ………. …………………..3 7
III.3. Comunicarea managerială………………………………………………. ………. ……………. ……42
III.4. Comunicarea cu mass -media…………… ……………………………….. …………….. ………….4 7
Concluzii……………………………………………………………………………………….. ……….. ………. ……..5 3
Bibliografie………………………… ……………………. ………………………………………….. ………… ……….5 5
Anexe……………………………………………………………………………………………….. ……….. ………. ….57

8

Argument
Comunicarea organizațională ce ocupă o sferă impor tantă în planul relațiilor sociale este
considerată un tip special de comunicare. Prima dezbatere științifică privind caracteristicile
domeniului, a fost făcută prin anii 1980, când s -a discutat d espre comp lexitatea sa, care
acoperă atât dimensiuni teoretice, cât și profesionale. Având în vedere dezvoltarea rapidă a
multinaționalelor din diverse domenii, această variantă tinde nu doar să se extindă, ci să se
diversifice, specializându -se în funcție de domeni ile în care se realizează. Astfel, ajunge să
se intersecteze cu diverse alte subdomenii în comunicare, dar și cu alte discipline.
Prezenta lucrare este structurată pe trei capitole, fiecare capitol având trei, respeciv patru
subcapitole, în care am surpri ns perspectivele teoretice majore din domeniul comunicării,
domeniul de aplicare al comunicării în cadrul organizațiilor în general și tipul special de
comunicare agreat și utilizat în instituțiile militare.
În acest context, scopul acestei lucră ri a fost de a evidenția nu doar caracteristicile acestui
tip de comunicare, ci să surprind felul în care funcționează acesta la nivelul instituțiilor
militare.
Ceea ce a reușit să surprindă cercetarea comunicării organizaționale în domeniul militar
se sit uează la n ivelul ele mentelor specifice care codează rolurile participanților, relațiile ce
se stabilesc între aceștia, diferențele de statut, funcție etc. Prin urmare am evidențiat
diferențele de comunicare ce survin într -o discuție la nivelul unei institu ții civile și una
militară, evidențiind tipurile și modalitățile speciale de transmitere a informațiilor și căile de
transmitere ale acestora, regulamentele și restricțiile impuse de fiecare organizație în parte
etc.

9
Consider că această lucrare va contribui la înțe legerea conținutului, teoriei și aplicațiilor
din domeniul comunicării organizaționale și va fi un punct de pornire pentru studiul
viitoarelor direcții ale comunicării organizaționale .

10
Capitolul I.
COMUNICAREA

Definițiile comunicării uman e, indiferent de domeniul de referință, prezintă o similaritate
în privința unor elemente , în general fiind definită ca : „procesul de transmitere de informații,
idei, opinii, păreri, fie el de la un individ la altul, fie de la un grup la altul ”. Nicio acti vitate
nu poate concepută, în afara procesului de comunicare, fie că este vorba despre o banală
activitate cotid iană, fie că este vorba despre activități complexe ce au loc în ca drul
organizațiilor sau instituțiilor .
Din punctul de vedere al proces ului, comunicare a reprezintă schimbul de informații ;
explicar ea către alții, cine ești, ce vrei, pentru ce do rești anumit e lucruri și în ce manieră le vei
utiliza pentru a -ți atinge scopuril e. Privită în ansamblu , comunica rea înseamnă și a aștepta
reacția celui lalt, adică feedback -ul.
Din perspective sociologice , viața grupurilor umane este concepută ca „Un ansamblu de
interacțiuni în cadrul cărora percepția și reprezentarea altuia, au loc în termen de așteptări
anticipări, de previziuni și strateg ii”1. Acest punct de vedere arată că grupurile sunt
individualizate specific în cadrul conexiunilor dintre ele și subsumea ză activită ți de cooperare
sau conflictuale, fapt ce se poate stabili numai dacă comunică între ele „Comunicarea face
posibilă interacțiunea ”2.

1Francis Balle, „Comunicarea în Raymond Boudon (coordonator ), Tratat de sociologie ”, București, Editura
Humanitas, 1997 .
2Norma n Goodman, „Introducere în sociolo gie”, București, Editura Lider, 1992 .

11
Prin c omunicare se urmăre ște: să ne facem auziți, înțeleși, acceptați sau se dorește
provoc area unei reacți i. Prin expri mare , dorim să informăm, să exprimăm opinii, să convingem ,
să explicăm, sau să îndeplinim anumite obiective. Orice comportament deține o valoa re
comunicațională deoarece „comunicarea este inevitabilă ”, iar „non -comunicarea este
imposibilă” . Conform acestor principii orice persoană comunică.

12

I.1. CONCEPTUL DE COMUNICARE

Verbul „ a comunica” și substantivul „ comunicare” sunt ambele pol isemantice ceea ce de
la început prezintă o dificultate în definire deoarece nu este vorba despre o operațiune bine
delimitată , ci o multitudine de operațiuni .
Dicționarele oferă o multitudine de definiții a le termenului de comunicare, acoperind
aproape t oate domeniile în care termenul este utilizat:
➢ „Înștiințare, știre, veste ”3.
➢ „Aducerea la cunoștința părților dintr -un proces a unor acte de procedură în vederea
exercitării drepturilor și executării obligațiilor ce decurg pentru ele aceste acte, în limi ta unor
termene care curg obișnuit la data comunicări; prezentare într -un cerc de specialiști a unor
lucrări științifice .”4
➢ „Mod fundamental de interacțiune psiho -socială a persoanelor, r ealizată în limbaj
articulat sau prin alte coduri, în vederea t ransmi terii unei informații, a obținerii stabilității
sau a unor modificări de comportament individual sau de grup .”5
„Comunicarea reprezintă elementul de bază în funcționarea ideală a unui gr up,
indiferent de natura și mărimea lui. Schimbul continuu de informa ții determină armonizarea
cunoștințelor privind scopurile, căile și mijloacele folosite pentru a le ati nge, prin însușirea

3 „Marele dicționar de neologisme ”, Florin Marcu , Ed. Saeculum , 2000 .
4 „Dicționar encyclopedic ”, Marcel D. Popa, Alexandru Stănciulescu, Gabriel Florin -Matei, Anicuța Tudor, Carmen
Zgăvărdici, Rodica Chiriacescu , Ed. Enciclopedică , 1993 -2009 .
5 „Dicționar encyclopedic ”, Marcel D. Po pa, Alexandru Stănciulescu, Gabriel Florin -Matei, Anicuța Tudor, Carmen
Zgăvărdici, Rodica Chiriacescu , Ed. Enciclopedică , 1993 -2009 .

13
deprinderilor necesare, prin omogenizarea minimală a grupurilor privind aspectele
motivaționale ale acestuia (opinii, interese, convi ngeri, atitudin i).”
„În sensul cel mai general, se vorbește de comunicare de fiecare dată când un sist em,
respectiv o sursă, influențează un alt sistem, în speță un destinatar, prin mijl ocirea unor
semnale alternative care pot fi transmise prin canalul ca re le leagă .”6
„Cuvântul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit
afectua un alt spirit. Evident, acesta nu include numai limbajul scris sau v orbit, ci și muzica,
artele vizuale, teatrul, baletul și, în fapt, to ate comportamentele umane. În anumite cazuri, este
poate de dorit a l ărgi mai mult definiția comunicări i pentru a include toate procedeele prin
care un mecanism (spre exemplu echipamentul automat de reperaj al unui avion și de calcul
al traiectoriei acestu ia) afectează un alt mecanism (spre exemplu o rachetă teleghidată în
urmărirea acestui avion) .”7
Comuni carea este percepută ca element fundamental al existenței umane, încă din
antichitat e, însăși etimologia termenului sugerează acest fapt; cuvântul „comun icare ” provine
din limba latină „communis ” care înseamnă „a pune de acord ”, „a fi în legătură cu ” sau „a
fi în relație ”, deși termenul era folosit cu sensul de „a transmite și celorlalți ” sau de „a
împărtăși ceva celorlalți ”.
Deși termenul provine din latină, primele preocupări în legătură cu domeniul comunicării
l-au avut grecii, însă elemente concrete de teorie al e comunicării apar prima dată în lucrarea
lui „Corax din Siracuza, Arta retoricii, în secolul VI î. Hr. ”

6 Charles E. Osgood, „A vocabulary for Talking about Communicat ion„, Penguin Books, 1987.
7 Daniela Cotoară, Elena Tîrziman, „Aspecte ale comunicării în domeniul socio -uman ”, Ed. Universității
București, 2004 .

14
Platon și Aristotel au avansat cercet ările, impunând comunicarea ca discip lină de studiu,
pe lângă filosofie sau matematică, în Lyceum și Academia Greac ă. În jurul anului 100 î. Hr.,
romanii au preluat aceste preocupări care a condus la elaborarea primului model al sistemului
de comunicare.
În Evul Mediu, comunicarea a obținut noi dimensiuni , chiar existau persoane instruite
pentru a se ocupa de în tocmirea și redactarea documentelor oficiale, de consemnarea de
elaborare a legilor etc.. În sec. XIV-lea, dezvoltarea drumurilor comerciale a facilitat apariția
poștei ca sistem de comunicare principal.
În epoca modernă, comunicarea este arhiprezentă, sub toate aspectele ei. Progresul
tehnologiei a favorizat apariția telefonului inteligent, a computer -ului etc., intensificând
comunicarea nu doar înt re indivizi, cât mai cu seamă între comunități și de a determina astfe l
crearea de noi sisteme și modalități de comunicare.

15
I.2. ELEMNTELE COMUNICĂRII

J.J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen8 definesc comunicarea ca „un proces prin
care un emiț ător transmite informații r eceptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a
produce asupra receptorului anumite efecte ”. Fieca re proces de comunicare are o structură
specifică reprezentată de un anume tip de relație dezv oltată de trinomul emițător, mesaj,
receptor. Cea mai simp lă schemă a structurii procesului de comunicare a fost propusă în anul
1934 de către Karl Buhler, în luc rarea Die Sprachtheorie (Anexa 1).
Mai apoi , Roman Jacobson, pornind de la schema lui Buhler, a mai adăugat trei elemen te:
codul, canal ul și referent ul (Anexa 2).
Indiferent de form a sa, orice proces de comunicare are anumite elemente structurale cum
ar fi:
➢ Existența a cel puțin două persoa ne, un emițător și un receptor ;
➢ Capacitatea indivizilor de a emite și recepta anumite coduri, cunoscute ambilor
parteneri
➢ Prezența unui canal de transmitere al mesajului.
Procesul de comunicare este o urmare a legăt urii dintre elemente le enumerate, a stfel că în
acest proces există o persoană care transmite mesajul , numit emițător și altc ineva căreia îi este
adresat mesajul numit destinatar.
„Mesajul este un semnal, sau un ansamblu de semnale transmise în actul de com unicare,
fiind o componentă complexă a procesului de comunicare, deoarece presupune: mai multe

8J.J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen, „Știința Comunicării ”, Ed. Humanitas, București, 1998.

16
etape cum ar fi codificarea sau decodificarea, existența unor canale de transmitere și este
influențabil de modul de recepționare, de de prinderile de comunicare, de contextul f izic și
psihosocial în care are loc comunicarea. Acesta poate fi transmis prin intermediul limbajului
verbal , nonverbal sau paraverbal, însă nu poate fi eficace decât dacă este înțeles de către
receptor.
Codul este un sistem de înțelesuri co mun membrilor u nei culturi sau subculturi. El constă
în semne, dar și reguli sau convenții care determină în ce mod și în c e context semnele sunt
folosite și cum pot fi folosite pentru a emite mesaje complexe .”
Fiske9consideră că „orice cod are anumite tră sături comune:
➢ „conține un anumit număr de elemente din care poate fi făcută o selecție; aceasta este
dimensiunea paradigma tică (semantică). Aceste unități pot fi combinate prin intermediul
regulilor și convențiilor, aceasta este dimensiunea sintagmatică (s inctactică);
➢ depinde de un acord prealabil între cei ce îl folosesc și care împărtășesc același
fundament cultural. Coduri le și cultura interacționează dinamic;
➢ îndeplinește o funcție comunicativă sau de identificare socială;
➢ este transmisibil prin mijloac ele de comuni care sau canalele care îi sunt aplicabile.”
Feedback -ul este aceea reacție a receptorului, de răspuns la fluxul de comunicare, în care
emițătorul devine receptor și vice -versa, unde mesajul se retransmite , căpătând o nouă
dimensiune .

9 John Fiske , „Introduction to commuicat ion studies ”, Methuen, New York, 1982.

17
Fedback -ul poate fi de două feluri: pozitiv sau negativ. Cel pozitiv exprimă dorința de
continuare sub aceeași formă , iar cel negat iv dorește să o schimbe, solicitând modificări formei
primare , în dorința de a o aduce la o f ormă mai bună sau efectiv de a întrerupe activitatea .
Cele mai uzuale forme de feedback sunt:
➢ parafraza: emiterea mesajului în termen i propri i;
➢ întrebarea directă: se pun întrebări ce pot avea un răspu ns afirmativ sau negativ, din
dorința de a primi detalii;
➢ întrebarea indirectă: necesită un răspuns detalia t și se utilizează când este ne voie de o
părere p roprie ;
➢ întrebarea cu răspuns sugerat: întrebarea conține suge stii prin care se dore ște ca
receptorul să le asimileze;
➢ ascultarea activ ă: acest tip de feedback implică comunicarea non -verbală (mimică,
gesturi etc.) și reprezintă punctul de vedere al receptorului .

18
I.3. TIPURI DE COMUNICARE

Literatura de specialita te a evidențiat diverse tipuri de comunicare, delimitate din
perspectiva criteriilor de clasificare , după cum urmează :
I.3.1. Comunicarea intrapersonală : Se referă la felul în care comunicăm cu noi înșine.
I.3.2. Comunicarea interpersonală : Probabil este ce l mai răspân dit tip de comunicare
verbală unde o persoană sau un grup comunică cu alte persoane sau grupuri. Emițătorul și
receptorul p ot fi una sau mai multe persoane, codificarea are loc într-o singur ă etapă, deoarece
emițătorul își expri mă gândurile prin anumite ge sturi. Se pot folosi o multitudine de canale, iar
mesajele sunt alcătuite potrivit situației și a interlocutorului . Decodarea are o singură etapă, iar
feed-back -ul este emis aproape imediat , prin intermediul unor canale vizuale și aud itive
diverse .
I.3.3. Comuni carea în grup restrâns: este un tip de comunicare între mai multe persoane ,
care încearcă să ajungă la un punct comun . După s tabilirea un ei idei a grupului, se încearcă
rezolva rea anumite obiective .
I.3.4. Comunicarea publică: se referă la comunicarea cu grupuri mari. Acest tip de
comunicare include receptarea de conexiuni invers e.
Comunicarea publică este caracteri zată prin asimetrie, punându -se accent pe
„interacțiunea parțială ” a subiecților ; diversificarea procesului de realizare (discurs
argumentativ, discu rs persuasiv, interactiv) ; divizarea în spații ca re se suprapun (comunicarea
politică s au publicitară cu cea publică); participare diversă conform clasei social e (posibilități
diferit e de acces la surse mass -media); suprapuner ea vieții profesional e sau cea a spațiului
privat.

19
I.3.5. Comunicarea în masă : presupune comunicarea prin media. Ac est tip de comunicare
se poa te face prin intermediul radioului, televiziunii, filmelor, ziarelor, revistelor etc.;
Emițătorul este o persoană care reprezintă un grup, mesajele sa le nu reprezintă părerea
personală , ci a grupului pe care îl reprezintă . Având în veder că informaț iile se transmit prin
intermediul media , emițătorii și receptorii se află în locuri diferite . Feed -back -ul este aproape
inexistent, Bernard Voyenne informeaz ă despre trei caracteristici ale comunicării prin
intermediul media, prin care se evidențiază între restul formelor de comunicare: „Caracterul
instantaneu, deoarece poate informa despre un eveniment în timp ce acesta se desfășoară sau
cu un decalaj minim; permanența pentru că nu survine nici o întrerupere; car acterul universal
deoarece este omniprezentă și în orice momen t”
Rogers Clausse10, un alt cercetător, definește presa, drept un tip de comunicare socială și
consideră că trebuie să îndeplinească următoa rele condiții:
➢ „Periodicitate pregnantă : deoarece treb uie să aibe un caracter cotidian;
➢ Consum imediat : mesajul este perisabil în timp ceea ce face obligatorie consumarea
imediată, asltfel își pierde valoarea;
➢ Eterogenitatea conținuturilor : ziarul este o imixiune de știri care trebuie să satisfacă
multiple gu sturi;
➢ Grija pentru actualitat e: totul se învârt e în jurul actualității și a cotidianului care se
impune pretutindeni;
➢ Producție : difuzare cu o densitate importantă pentru satifacerea publicului
divers .”

10 Conform Tran Vasile , Stănciugelu Irina , „Teoria Comunicării ”, Ed. București, 2003.

20
Capitolul II.
COMUNICAREA ȘI CULTURA ORGANIZAȚIONALĂ

Comunicarea organizațională este parte a unui proces de management , prin intermediul
căreia se dorește obținerea unor conexiuni care să faciliteze disemin area de informații, păreri,
atitudini.
În viața cotidiană suntem supuși unor situații care impun comportamente și modele de
comunicare adecvate , astfel devenim obligați să stăpân im o adevărată cultură a comunicării.
Să ști m cum, unde, cât, când și ce să vorbim. În cazul unei organizații sincroniza rea și
armonizarea șefilor este impusă prin prisma diversit ății și complexit ății obiectivelor specifice.
Fără acestea realizarea obiectivelor și transferul de informații ar fi problematic .

Fig. 1. – Modelul comunicării organizaționale

21
II.1. CONCEPTUL DE COMUN ICARE
ORGANIZAȚIONALĂ

Adesesa comunicarea este cauza tuturor situațiilor problem atice, însă în același timp poate
fi și remediul cel mai bun în soluți onarea acestora . A devenit un trend ca disfuncțiile de la
nivelu l unei organizați i să fie rezultatul unei comunicări deficiente.
Potrivit lui Philippe Cabin11:
➢ „este ușor să comunici, este suficient să enunți un mesaj;
➢ odată ce a fost un mesaj, este evident că el va fi înțeles de către receptor în aceeași manieră
ca a emițătorului;
➢ nu există decât o si ngură formă de comun icare pertinentă, anume aceea prin care emite
un mesaj. Se știe foarte bine însă că există multiple forme de comunicare. ”
Comunicare a în organizație poate fi clasat ă în patru categorii :
➢ conexiunile interpersonale în cadrul organizației;
➢ distribuția și utilizarea informației;
➢ comunic area între manageri și subord onați;
➢ comunicarea către exterior.
Analiza comunicării în in teriorul grupurilor se concentrează asupra fenomenelor de tip
„leadership” , construcție a unui sistem de comunicare și de structurare care stă la baza formă rii

11 Conform Tran Vasile , Stănciugelu Irina , „Teoria Comuni cării ”, Ed. București, 2003.

22
ansamblurilor umane de orice tip. Lingviștii caută să înțeleagă logica comunicării verbale în
situații de muncă, prin urmare Claude Flament12 a studiat influența gradelor de centralizare a
grupurilor asupra efica cității comunicării, Claude Faucheux și Serge Moscovici13 au arătat cum
grupurile tind să se structureze în acord cu constrângerile specifi ce ale sarcinii de îndeplinit.
Raportată la multitudinea formelor și tipurilor de relații , comunicarea poate avea o mulțime
de sensuri, dar la nivelul organizației, comunicarea se definește în principal ca proces în care
are loc transferul de mesaj e pentru realiz area obiective lor individuale sau comune ale
lucrătorilor .

12 Conform Tran Vasile , Irina Stănciugel u, „Teoria Comunicării ”, Ed. București, 2003.
13Claude Faucheux și Serge Moscovici ,„Psychologie sociale theorique et experimentale ”, Walter de Gruyter, 1971.

23
II.2. ETAPE ȘI MECANISME ALE COMUNICĂRII
ORGANI ZAȚIONALE

Procesul de comunicare implică a ngajarea în discuție a doi sau mai mulți parteneri ce
presupune emiterea unor cuvin te pe care ceilalți le ascultă, privind în același timp, gesturile și
mimica vorbitorului pentru a deduce înțelesul precis al cuv intelor. Răspunsul vine pe măsura
receptării și interpret ării mesajului și a simbolurilor. Deși comunicarea este un proces la
îndemâna tuturor și care pare relativ simplu, derul area ei cuprinde etape distincte a căror
identificare și cunoaștere este strict necesară, mai ales în cazul managerilor.
Etapele procesului de comunicare sunt:
➢ codificarea înțelesului, „Sunt lucruri care nu se spun și, dacă am formula totul numai prin
cuvinte, valoarea cuvintelor ar scădea. ” – Marin Preda. Limbajul paraverbal, utilizat în
paralel cu cel verbal și non-verbal, pot reprezenta cheia sucesului, însă acestea pot fi și
cauza unui e șec în cazul în care acestea nu sunt interpretate corect. Sensurile nu sunt
inerente cuvintelor , de exemplu, cuvântul „câine“ este un simbol în limba română asociat
animalului din specia caninelor. Dar, acest a poate fi folosit pentru a transmite mesaje
diferite. Dacă spui unui om că „este un câine” , acesta simbolizează răutate și violenț ă,
dar dacă spui „credincios ca un câine ” atunci înseamnă a fi loial, precum este animalul
față de stăpân .
Unele simboluri sunt, ambigue, astfel că anumite acțiuni și gesturi, pot fi înțelese greșit.
De exemplu, în SUA tăierea beregatei cu deget ul înseamnă „ești un om mort ”, pe când în
Etiopia înseamnă „te iubes c”. Astfel, a cest amalgam de sensu ri, dat unuia și aceluiași
simbol îngreunea ză comunicarea.

24
➢ Transmiterea mesajului : reprezintă trecerea mesajului codificat de la emi țător către
receptor prin can alele de comuni care, după cum urmează: vizual, auditiv, tacti l sau
electronic de comunicare. Modul de transmitere a mesajelor este la fel de important ,
deoarece dacă transmit un mesaj prin intermediul unei scrisori și apoi printr -o telegramă,
se înțelege imediat că cel transmis prin telegramă es te mai urgent . Alt exemplu relevant a r
fi cuvintele de laudă adresate de către șef angajatului, deoarece au o importanță mai mare
atunci când sunt spuse în fața grupului, față de aceleași felicitări adresate în privat.
➢ Decodificarea este un element al recepți ei, fiind influen țată în special de capabilitatea
receptorului de a descifra anumite coduri . Astfel , se produ ce sau nu comunicarea , dacă
emitentul și receptorul au căzut sau nu, de acord asupra mesajul ui.
➢ Filtrarea constă în receptarea greșită a unui mesaj . Filtrele fiziol ogice pot surveni din
cauza unor dizabilități (lipsa văzului, auzului, mirosului etc.) care limitează percep ția unor
stimuli . Filtrele psihol ogice sunt produse a unor experiențe sau a unor predispoziții , putând
să afecteze percepția , conferindu -le semnific ații diferit e față de cea dorită de către emitent.
➢ Feed -back -ul este ultimul element al procesul ui de comunicare , prin care emitentul
verifică dacă mesjul a fost sau nu înțeles corect . Feed -back -ul poate fi transmis în două
moduri: feed -back direct (imedi at) prin c are răspunsul receptorului este verific at în cadrul
comunicării față în față și indirect , care poate avea ca efect scăderea productivității și
creșterea absenteismului sau apariția conflictel or în gru p.

25
II.3. TIPURI DE COMUNICĂRI
ORGANIZAȚ IONALE
Organizațiile au apărut ca urmare a nevoilor oamenilor , prima organizație din lume a
apărut odată cu societatea agricolă, omul primitiv a început să trăiască în comunități pentru a
putea achiziționa și/sau vinde produsele.
De la începutul vieții soc iale, oa menii au înțeles c ă abilitățile, cunoștințele și puterea lor
erau inadecvate pentru a -și satisface propriile nevoi și au fost constrânși să coopereze. Ca
urmare, s -au reunit pentru a -și atinge obiectivele comune, în în baza unor anumit e reguli ,
structur i și procese.
În trend cu tehnologia, fluxul rapid de informații și inovații, organizațiile sunt dependente
de comunicare, în fapt, cel mai important factor care menține organizațiile în viață este
comunicarea internă.
În structurile organizaționale „inform ale”, interacțiunea cu ceilalți, activitățile, în datoririle
etc. variază în funcție de fiecare persoană în parte. Aceste interacțiuni, activități, sarcini suferă
modificări o dată cu trecerea timpului. În principiu, astfel de organizații sunt deter minate,
dirijate și gestionate de regulile sociale.
II.3.1. În funcție de canalul de transmitere al informației , comunicarea poate fi clasificată în :
scrisă, verbală, non -verbală.
II.3.1.1. Comunicarea scrisă este utilizată în proporți i semnificative în cadrul
organizațiilor pentr u solicitarea sa u transmiterea de rapoarte, note interne, decizii etc.
adresate unor persoane din interior sau exterior . Deși nu foarte agreată , de către manageri ,
comunicarea scrisă este in dispensa bilă. Deficiențele cu care se confruntă sunt cele ale

26
clarității, conciziei, acu rateții care, abordate într-un mod favorabil , se pot transforma în
avantaje.
Avantajele comunicării scrise constau în faptul că:
➢ oferă timp de gândire și de justificare ;
➢ o gam ă variată a modalității de exprimare ;
➢ se poate realiza f ără perturbări externe ;
➢ nu necesită prezența și /sau disponibilitatea ambilor participanți în același timp ;
➢ este u n mod facil de stabilire a relațiilor între diferi te persoane care dețin diverse funcții .
Ca dezavantaje ale comunicării scrise pot fi enume rate:
➢ inexistența relației directe între angajați;
➢ consum ridicat de timp și costu ri, cu cheltuieli cu salarii, hârtie, mijloace de prelucrare ,
arhivarea în dosare etc.;
➢ iar din punct de vedere ecologic, presupune : exploatarea pădurilor, efecte poluante etc.
II.3.1.2 Comunicarea verbală este cea mai elocventă într-un cadru organizați onal .
„Specialiștii afirmă că 70% din comunicările interne se realizează în mod verbal. Acest
tip de comunicare se desfășoară prin intermediul limbajului, fiind subiectivizat de fiecare
indivi d în parte, atunci când transmit și /sau recept ează mesaje .14” În general, comunicarea
verbală include:
➢ relatări privind situații, fapte, întâmplări ;

14 Conform Tudorel Niculae , Dian a Gherghiță, „Comunicarea organizațională și managementul situațiilor de criză ”, Ed.
Ministerului Administrației și Internelor, 2006.

27
➢ sentimente , păreri și reacții personale sau despre alții ;
➢ opinii sau atitudini care reflectă poziția unui individ într -o situație specifică, puncte de
vedere subiective.
Prob lemele comunicării verbale apar atunci când se transmit mesaje referitoare la o
componență, iar recepția este făcută, în mod eronat, ca fiind o altă componen tă. Ca exemplu
putem lua povestirea unui conflict, de către un angajatul unei alte organizații. Cei din jur pot
interpreta ca fiind opinia emitentului, în legătură cu conflictul . Întrucât asemenea confuzii sunt
frecvente, cei care comunică trebuie să fie conștienți de faptul că mesajele nu reprezintă
niciodată relatarea exactă a unor fapte concrete și că textul este însoțit permanent de
subiectivitatea naratorlui , de sentimentele, opiniile, semnificațiile acordate și receptate de
participanții la c omunicare. Din perspectiva ma nagerului, c omunicare a verbală este foarte
solicit antă deoarece n u implică doar capacitatea de a emite semnale, ci și pe aceea de a asculta.
În practic ă se pare că ascultarea este marcată de deficiențe. „Cercetătorii declară c ă numai
28% din tre adulți ascu ltă ceea ce li se transmite, cât despre manageri i, se consideră că, dacă
aceștia și -ar mări capacitatea de ascultare timpii morți ar putea să scadă cu până la 30% .”15
În desfășurarea relațiilor de manage ment, comunicarea verbală prezintă o serie de avantaj e:
➢ „stabilește relații directe, personalizate în tre m anageri și executanți, oferindu -le
angajaților sentimentul de participare la viața organizației și de considerație;
➢ permite flexibilitatea exprimări i, oferind posibilitatea adaptării mesajului la gradu l de
recepție prin urmărirea reacțiilor participanțil or la discuție;

15 Conform Tudorel Niculae, Diana Gherghiță, „Comunicarea organizațională și managementul situațiilor de criză ” Ed.
Ministe rului Administrației și Internelor, 2006.

28
➢ au o viteză ridicată de emisie și recepție. Studiile efectuate denotă faptul că viteza relativă
a activităților intelectuale, compara tiv cu vorbirea este: înțelegerea de 3 -4 ori mai rapi dă
și lectura de două ori mai rapidă;
➢ enunțarea poate fi mai nuanțată și persuasivă;
➢ permite valorificarea rapidă a unor situații și acțiunea imediată în cazul unor urgențe;
➢ costurile sunt mai reduse cu 50% față de cele ale comunicării scrise.
Dezavan tajele acestui tip de comunicare se referă la faptul c ă:
➢ necesită prezența simultană a interlocutorilor, multiplicând timpul consumat;
➢ transmiterea prin diferite trepte ierarh ice se face dificil /eronat și cu mari pierderi de
informați i. Astfel, practica relevă că, în medie, comunicările descendente verbale emise
integral de consiliul de administrație ajung la directorii executiv i în proporție de 63%, la
șefii de compartimente 5 5%, la șeful de secție 40%, la maiștri 30%, iar la muncitori numai
20%. În cazu l comunicărilor ascendente verbale, pierderile evident mai mari . Astfel, din
conținutul mesajelor transmise verbal de subordonați , doar 10% ajung la nivelul de
conducere .”16
II.3.1.3 Comu nicarea non -verbală este des întâlnită, d atorită modului în care oamenii
au înv ățat să își controleze expresiile feței, deseori este greu de detectat adevărata stare a
celor c are intră în comunicare. Nu este necesar un studiu prea aprofundat, ci doar
reami ntirea unei situații în care noi înșine zâmbim binevoitor în timp ce mânia cloc otește
în interior. Instinctiv, acordăm simpatia noast ră celor cu o expresie a feței destinsă, mereu
zâmbitori; fețele atente sau emoționate atrag rapid atenția celor din jur; o mimică tristă

16 Niculae Tudorel , Gher ghiță Ion , Gherghiță Diana , „Comunicarea organizațională și managementul
situațiilor de criză ”, Ed. Ministerului Administrației și Internelor, 2006.

29
poate stimula la consolare; o față dură, aspră poate incita la a gresiune. În majoritatea
cazurilor, expresiile feței p ot fi controlate atunci când oamenii doresc acest lucru ; mai
puțin controlabile sunt zonele care se situează în jurul ochilor și al sprâncenelor.
➢ Contactul ochilor „Ochii vorbesc prin cuvinte pe care o mul nu le poate pronunța”
proverb indian.
Se poate ob serva că o persoană care evită contactul vizual nu are încredere în sine.
Contactul vizual vag creează o imagine nesigură, în timp ce contactul vizual excesiv, lasă o
impresie agresivă. Cercetătorii au stabilit că un contact vizual ideal ar trebui să aibe o durată
de 70 -80% din d urata conversației.
Când mințim, evităm contactul vizual și crește semnificativ a numărului clipirilor. Dacă
persoana cu care o vorbești cunoaște adevărul, atunci cel care minte se uită fix în ochii celuilalt.
Orice comportament ne natural este un semn că o persoană minte.
Pupilele ochilor se măresc atunci când suntem fericiți, iar în situații negative și de
nefericire, devin mai mici. Este foarte dificil sau imposibil să control ați ochii și pupilele. Nici
măcar cei ma i iscusiți jucătorii de poker nu își pot controla ochii și pupilele. Pe măsură ce ochii
se închid, există mai puțin interes pentru informațiile primite. Pe măsură ce ochii se deschid,
interesul pentru subiect crește. Faptul că ochii se deschid dintr -o dată brusc înseamnă uimire.
O ușoară reducere a ochilor înseamnă că este nevoie de timp pentru a înțelege subiectul
prezentat. O persoană care își micșorează ochii pentru a înțelege ceea ce îi este transmis, îi cere
cealeilalte persoane timp. Închiderea unui o chi este o indicație a l ipsei informațiilor. Vrea să
transmită: „Trebuie să -mi dați mai multe informații” .
Privirea în timpul conversației, către un alt loc reduce importanța vorbirii. Într -o astfel de
situație, per soana care vorbește după un timp nu va d ori să mai vorbească și va dori să plece.
Dacă nu te uiți la cineva înseamnă să ignori acea persoană. Copiii care nu sunt priviți și ascultați

30
au tendința de a fi mai iritabili și mai răi, deoarece copiii sunt dornic i de atenție și fac orice
pentru a fi în centrul de interes.
Când unei persoane i se adresează o întrebare pe care nu o cunoaște, oprește contactul
vizual și afișează o privire necontrolată. Persoanele care nu cunosc răspunsul se uită î dreapta,
în stânga , în pământ, în tavan recunoscând astfel că nu cunosc răspunsul.
➢ „Gestica și mimica. Printr -un studiu, s -a demonstrat că importanța limbajului corpului
în comunicare era de 60%, a tonului vocal de 30%, iar cuvintele folosite de 10%. Ne vom
concentra pe lim bajul corpului care are o cotă de 60% în tr-o comunicarea eficien tă.
➢ masarea degetelor varată nerăbdarea, neliniștea;
➢ atingerea nasului cu degetul arătător indică negația în timp ce atingerea bărbiei arată
îndoiala și nesiguranța;
➢ mișcarea capului și afiș area zâmbet arată încuraja rea, bunăvoinț a, interesu l;
➢ brațele î ncrucișate în dreptul pieptului arată neîncrederea, dorința de apărare,
nepăsarea ;
➢ mâinile sprijinind fruntea indică superioritate, aroganță; 17”
De multe ori, gesturile sunt doar niște mișcăr i care oferă indici i asupra in tențiilor sau
ezitărilor noastre. Unul din cele mai cunoscute cazuri în care o persoană dorește să întrerupă
discursul sau acțiunile altcuiva este acela de a se ridica de pe scaun, rămânând, însă în picioare,
fiind gata să se miște din nou. Ea e xprimă prin această po ziție prima parte a mișcării, dorința

17 Niculae Tudorel , Gherghiță Ion , „Comunicarea organizațională și cea a managementu l situațiilor de criză ”, Ed. MAI,
2006.

31
de a pleca, stopată, însă, din diferite motive: politețe, speranță că firul discuției se va schimba
etc.
➢ Modul de folosire a spațiului poate oferi, de asemenea, interesante mes aje non -verbale.
Specialiștii apreciază c ă există o adevărată problematică psihosociologică a spațiului din jurul
corpului uman. Fiecare individ se înconjoară cu o zonă tampon, care îl protejează de intruși.
Dacă față de persoanele indezirabile reflexul no stru este de a mări această zo nă de prote cție,
față de prieteni, rude, această distanță se poate micșora până la anulare. Când zona este
încălcată, asupra individului se exercită o constrângere psihologică, însoțită de sentimente
dezagreabile.
În urma observării comportamentulu i uman au fost evidențiate diverse distanțe practicate
de indivizi în funcție de activitatea desfășurată sau de genul de persoană cu care intr ă în
discuție .
➢ „distanța intimă este de 40 – 50 cm. Este distanța de la care oamenii vorbes c cu
prietenii și care se poa te micșora până la desființare în cazul apropiaților familiei;
➢ distanța personală, observată în relațiile cu prietenii și persoanele plăcute este de 50 –
70 cm, depășind un metru pentru cei indiferenți nouă. Această distanță est e puternic influențată
de tip ul cultural. Italienii, grecii, francezii folosesc un spațiu personal mai restrâns decât
americanii , iar germanii, elvețienii, suedezii și britanicii pr eferă un spațiu mai mare
comparativ cu nord -americanii, fiind neplăcut surp rinși când acesta este încălc at. Mediul
social influențează distanța personală în sensul că, în orașe, acesta tinde să scadă în
compa rație cu mediul rural; clasa de mijloc își reven dică un spațiu mai mare în comparație
cu clasa de jos. Vârsta impune o creș tere a spațiului la adulți în comparație cu copiii. Sexul
marchează un spațiu personal mai redus admis la femei în comparație cu bărb ații. Cei ieșiți
în afara legii, infractorii se diferențiază și ei din acest punct de vedere:

32
➢ infractorii violenți au nevo ie de un spațiu mai mare faț a de cei non -violenți;
➢ distanța socială reprezintă spațiul necesar pentru a avea un confor t psihic în
relaționare . Când este vorba despre o conversație de serviciu, ea se poat e avea loc cu o
distanță de 2-3 metri în tre particip anți. Distanța dintre partene rii discuției crește pe măsură
ce relațiile sunt mai oficiale;
➢ distanța publică se instalează între persoanele cu statut social inegal. Un comandant
se adresează trupei sale de la 5 -10 metri, judecătorii lasă între ei și incul pați o distanță
apreciabilă, întărită și de modul în care este delimitat spațiul. Persoanele publice și
oficiale
➢ președinții, prim -miniștrii etc. își delimitează și conservă aceas tă distanță prin gărzile
de corp. Studiile psihologilor americani arată faptu l că atunci când se păstrea ză aceste
distanțe, oamenii sunt calmi și reacționează eficient. Pentru comunicare, a fost interesant
de remarcat că, prin plasarea la o distanța potriv ită de orator, auditoriul ascultă discursul
mai atent, apreciindu -l ca mult m ai inteligent și agreabil, în comparație cu situarea la o
distanță prea mare sau prea mică. Modul de folosire a spațiului poate ofe ri indicii și
asupra personalității indivizilor. Astfel, un individ cu complexe de inferioritate va tinde să
ocupe un spațiu cât mai restrâns, lipindu -și mâinile de corp și stând pe marginea
scaunului. În schimb, cei care se cred superiori își țin brațele întinse ori împreunate cu
coatele desfăcute larg pentru ai ține pe ceilalți la distanță. Dintr -o strategie mai subtilă
de ocu pare a spațiului fac parte o serie de trucuri: coafuri înalte, pantofi cu toc foarte
înalt, loțiuni puternic mirositoare, hainele d escheiate care flutură în jurul trupului. ”18

18 www.mai.gov.ro

33
II.3.2. După modul de desfășurare, comunicarea poate fi: reciproc directă, reciproc indi rectă,
unilaterală directa și indirectă.
➢ Comunicarea reciprocă directă este evaluată ca cel mai eficient mod de a susține o
relație la nivel ul unei or ganizații , implic ând auzul și văzul și permite evalu area instantanee
a modul ui în care a fost receptat mesajul. În funcție de reacții, mesajul poate f i reformulat,
acest tip de comunicare fiind în special solicitat în problemele delicate, ale personalului.
De altfel, un lider care va transmite veștile proaste prin mesaje scurte, poate fi cotat ca
lipsit curaj . Avantajul feed -back -ului imediat este completat de cel al comunicării para-
verbale , verificate imediat.
➢ Comunicarea reciproc indirectă se poate realiz a prin telefon, internet, radio și, din ce
în ce mai mult, prin platformele de socializare . Dintre toat e mijloacele menționate, cel mai
utilizat, în prezent, este telefonul. Deși preferată pentru mesajele urgente , comunicarea
telefonică este lipsită de nuanțele non-verbale. U nele mesaje pot fi deduse din volumul,
intonația vocii sau din viteza vorbir ii, îns ă nu pot fi considerate semnale absolut
concludente . Faptul că cineva vorbește repede la telefon este un semn că dorește să
scurteze conversația ori că îi displace comunicar ea telefonică , nu neapărat că este agitat.
➢ Comunicarea unilaterală directă se folosește atunci când transmi ți ordine, mesaje sau
în cazul un or ședințe de informare .
➢ Comunicarea unilaterală indirectă se efectuează prin intermediul scrisori lor,
filmelor, discursurilor. Actualmente, scrisorile sunt considerate un tip deosebit de
comun icare , fiind apreciat e ca un gest de eleganță.
II.3.3. După gradul de oficializare, comunicarea poate fi formală și informală.

34
➢ „Comunicarea formală este compusă din ansamblul mesajelor ascendente și
descendente, și se poate prezenta sub diverse forme: vorbită, sc risă, directă și indirectă,
multilaterală și bilaterală.
➢ Comunicarea informală include zvonuri și bârfe , cauzată de info rmații false sau de
informațiile trunchi ate, ce pot apărea în procesele de relaționare interumană . Prin utilizarea
comunic ării informal e emițătorul încearcă să -și elimine curiozitatea sau anxietatea. ”

35
Capitolul III.
STUDIU DE CAZ: COMUNICAREA ÎN CADRUL ORGANIZATIILOR
MILITARE
III.1. COMPONENTELE COMUNICĂRII
ORGANIZAȚIONALE
Orice proces de comunicare presupune existența următoarelor elemente:
➢ Emițător ul este orice angajat al unei unități militare, care transmite informații, intenții
și obiective. Deși are un rol majoritar în inițierea comunicării deoarece el crea ză mesajul,
el nu poate controla procesul în ansamblu ;
➢ Receptorul este orice manag er sau executant al unei unități militare, căruia îi este
transmis mesajul. Mulți manag eri sunt tentați să creadă că receptarea mesajelor este
automată ,iar sarcina lo r este de a transmite , nu de a primi. Reușita comunicării depinde de
conținutul și forma de exprimare a emițătorului și de înțelegere a receptorului . Astfel,
expresiile prea tehnic e adresate unui receptor nepregătit sunt i nutile, mesajele trebuie
prezentate în funcție de receptorii sau de starea lor la momentul respectiv .
➢ Mesajul este cumulul simbolurilor transmise de către emițător. În r ealitate, mesajul este
mult mai complicat decât această simplă definiție. Dacă cineva comite o greșeală sau
rostește într -o discuție cuvinte, expresii c are ar putea impresiona neplăcut interlocutorii,
muzica mes ajului poate fi percepută ca o amenințare ne rostită . Între rude și prieteni,
cunoscuți și colegi, „muzica ” mesajului poate conta mai mult decât textul. Este tot atât de
adevărat, însă, nu întotdeauna această latură subtilă a mesajului este percepută în ace lași
mod cu intențiile emitentului. Infatuarea, plictiseala, dezacordul, uneori percepute în

36
mesajele celorlalți, nu reprezintă intenții ale emitentului, ci interpretări subiective ale
situațiilor care implică sensibilitățile sau starea de mome nt a recepto rului;
➢ Contextul este o componentă care poate influența foarte mult calitatea comunicării. Se
referă la orice situație care poate provoca întreruperi sau confuzii. Un mesaj va căpăta o
altă semnificație rostit de aceeași perso ană, la locul de muncă (impor tanță oficială) , pe
stradă (mesaj lipsit de importanță) sau la domiciliu ( prietenie).
➢ Canalele de comunicare sunt traseele pe care circulă mesajele. După grad ul de
formalizare acestea pot fi formale sau informale:
III.1.1. „Canale formale sau oficiale , suprapuse relațiilor organizaționale. Acestea
funcționează în cadrul structurii pentru a vehicul a informații între posturi, birouri și diferite
niveluri ierarhice. Apariția unor blocaje poate indica nevoia modificării mediului din
cadrul organizației și a relațiilor dintre angajați .”
III.1.2. Canale informale sunt căi de comuni care care permit mesajelor să pene treze canalele
oficiale , depășind barierele legate de statut și ierarhii . Acestea pot transmite știri, noutăți,
informații mai rapid decât canalele formale. Deși astfel de mesaje sunt deseori filtrate ele
reprezintă, ele prezintă avantajul unei atenții speciale din partea membrilor . Un manager
referindu -se la reacțiile canalelor formale și neformale opina că dacă a r răspândi o veste
este convins că va primi reacții în căteva ore, dar dacă a r transm ite o știre oficială sau un
raport vor trece săptămâni până va primi un răspuns . Un astfel de tip de comunicare
impune luarea în considerare a ambelor categorii de canale și cunoașterea modului lo r de
funcționare pentru a le putea controla ;
Mijloacele de comunicare reprezintă suportul tehnic al procesului de
comunicare , contribuția lor fiind vizibilă din perspectiva vitezei de vehiculare, acurateței
mesajului, cost ului comunicării. În această categ orie de comportament intră telefonul fix

37
la care s -au adăugat , telefonul mobil și robotul telefonic, telexul și telefaxul, combinarea
aparaturii video și audio pentru teleconferințe, rețele de computere, video și televiziunea
prin circui t închis. Problema de bază cu care se confruntă organizațiile în acest domeniu
este cea a oportunității și eficienței investițiilor, știut fiind că tehnologiile comunică rii sunt
dintre cele mai marcate de ritmul alert al s chimbărilor. ”

38
III.2. COMUNIC AREA ÎN CADRUL
COLECTIVULUI

Un grup de muncă este constituit din mai mulți membrii care se află într -o contiunuă
conexiune și stabilesc relații prin intermediul comunicării. Comunicarea în cadrul grupului are
următoarele obiective:
➢ „informarea exactă și în timp util a colectivului ;
➢ conturarea de opinii în legătură cu diferite evenimente, discutarea acestora și
transmiterea către cei interesați;
➢ vehicu larea directă, imediată și nealterată a ideilor, propunerilor și nemulțu mirilor
între membrii grupului;
➢ luarea deciziilor și transmiterea acestora;
➢ evaluarea performanțelor obținute. În procesul de comunicare în cadrul grupului, între
emițător și recepto r există canalul prin care se transmite mesajul. Acesta poate de natura
mesajul datorită unor interferențe care pot apărea cum ar fi: zgomot, personalitatea
emițătorului etc. ”19.
Comunicarea în cadrul grupului de muncă se poate clasifica în funcție de mai mu lte criterii.
Astfel, putem distinge între comunicarea : verbală, scrisă, non -verbală ; formală sau informală;
interpers onală; de grup .

19 www.mai.gov

39
Comunicările din cadrul grupului sunt influențate de calitatea mesajului , sensul
comunicării (ascendent, descendent, orizontal, oblic) și mărimea grupului (în grupurile mici se
realizează mai facil), poziția membrilor grupului în procesul comunicării (ex.: poziționarea
„face to face”). În cadrul grupului de muncă, relația dintre manager și subordonat trebuie să se
bazeze pe dialog, care uneo ri poate însemna schimbarea poziți ilor.
În privința tipuril or de comunicare se pot distinge comunicarea verticală, orizontală și
oblică. Cele ve rticale pot fi ascendente și descendente. Prin comunicarea de tip vertical
descendent se transmit decizii, înd rumări, instrucțiuni, etc. sub for mă verbală sau scrisă , sunt
cele mai răspândite și au loc în ritm continuu .
Ex.: „Prin prezentul ordin se abrogă decizia din 28.05.2013, privind aprobarea
Instrucțiunilor de aplicare în Ministerul Apărării Naționale a prev ederilor Legii
nr. 384/2006 privin d statutul soldaților și gradaților voluntari al ministrului
apărării naționale pentru aprobarea Instrucțiunilor privind recrutarea, selecția,
formarea profesională și evoluția în cariera militară în Armata României ”
Prin comunicarea vertical ă ascendent ă se transmit informații, opinii în sens invers
dinspre subordonat către manager , ce permit cunoașterea modulu i de realiz are a sarcinil or și
asigură feed -back -ul.
Se realizează între diferite niveluri de conducere , între comandanți (șefi) și subordonați i
lor. Acest tip de comunicare este deosebit de intens ă, trebuie să se concentreze asupra
motivației subordonatului , având în vedere de la început valorile, convingerile și aspirațiile
acestui a. În acest caz, subalternul are a cces la experiență, ce îi dă posibilitatea să înțeleagă ce
are de făcut cu privire la priorități, opțiuni, se lectarea între ceea ce vrea să întreprindă și
cerințele situației. Este posibil ca el sa aibă altă viziune decât șeful său, însă va dobândi

40
înțeleg erea faptului că această situație nu este creația superiorului său, ci a realității mediului
de activitate.
Ex.: „Domnule comandant, prin prezentul raport solicit aprobarea unei permisii
în perioada 12 -15.06.2019, conform prevederilor Art. 120, litera b, d in cauza unor
probleme de sănătate. În perioada menționată, pot fi contactat la numărul de
telefon 0756898200 și mă voi deplasa în jud. Brașov. Cu stimă Plt. Ion
POPESCU ”
Comunicarea de tip orizontal permite comunicarea în tre membrii grupului de muncă
care se află pe nivel e ierarhic e similare, se realizează prin di scuții directe sau ședințe de lucru.
Are loc într e comandanți (șefi) și executanții aflați pe același nivel ierarhic (servicii, birouri) și
asigură interdependen ța membrilor instituț iei, precum și stabilirea unor relații de bună
colaborare și a unui climat plăcut.
Ex.: „Plt. Ion POPESCU, pr in prezenta solicit răspunsul la solicitarea X, în
termen de 3 zile. Mulțumesc! ”
Comunicările de tip oblic permi t evitarea procesul ui greoi de transmitere pe cale ierarhică
a unei informații, idei etc. . Ca dezavantaj, acestea pot duc e la conflicte , de aceea sunt de obicei
evitate, fiind folosite pentru situați i urgente și în general au caracte r formal. Se realizează între
cadre de pe niveluri diferite ce operează cu diferite activități (biroul pregătirii pentru lupt ă cu
biroul logistic etc.).
Ex.:„Plt. Ion POPESCU, prin prezentul raport solicit el iberarea unei adeverințe
de venit pentru a -mi servi la banca IngBank. Vă mulțumesc anticipat!”
Într-o unitate militară, salutului i se atribuie o importanță majoră în conextul comunicării,
fiind perceput ca un semn de respect și demnitate personală, de pol itețe militară și onoare.

41
Legat de acest aspect există un ordin numit „R.G.-1 al Ministerulu Apărării Naționale aprobat
și intrat în vig oare în 2016 ”. Conform acestuia:
„Militarul este obligat să salute, în orice împrejurare, pe comandanți și pe superiorii î n
grad, respectând prevederile „Regulamentului instrucției de front ”, cu următoarele excepții:
când se află la conducerea autovehiculul ui, navei sau a aeronavei; când, pe timpul executării
unor activități, salutul poate produce riscuri în desfășurarea aces tora; când este pe
aliniamentul de tragere, la examene sau în cazul în care suferă de afecțiuni care împiedică
executarea salutului; în sălile de mese ale unităților, în timpul servirii hranei.
Militarii cu același grad sunt obligați să se salute reciproc , astfel: cel mai nou în grad pe
cel mai vechi în grad; cel mai mic în funcție pe cel mai mare în funcție; cel care observă primul,
în situația în care militarii nu se cunosc; soldații și gradații profesioniști pe elevii și studenții
instituțiilor militare de învățământ, cu excepția elevil or din colegiile naționale militare.
În cazul în care militarii egali în grad au aceeași vechime în grad și funcții egale, salutul
militar se acordă astfel: militarii -bărbați salută militarii -femei; militarul care este si ngur
salută pe cel care se află în deplasare și este însoțit de alte persoane; militarul care intră într –
o încăpere sau se află în depl asare salută pe cel care este în interior sau stă pe loc.
Militarul salutat, indiferent de grad și funcție, este obligat să răspundă la salut.
Militarii a rmatelor străine, în uniformă, se salută după regulile stabilite pentru armata
noastră; la grade egal e, pe teritoriul României, militarii români salută primii .”20
Potrivit „Art. 16. din același Ordin, militarii flosesc urmă toarele formule de salut: „între
militari: de la subordonat sau inferior în grad la comandant sau superior în grad: soldații și
gradații profesioniști: Să trăiți domnule/ doamnă, … gradul!; cadrele militare: Am onoarea să

20 http://www.isudobrogea.ro /2016/11/R.G. -1-Ordin -MApN -M-38-2016 -RG-1

42
vă salut, domnule/ doamnă, .. gr adul!; între militari egali în gra d: Vă salut,
domnule/doamnă, … gradul!; de la comandant sau superior în grad la subordonat sau inferior
în grad: Bună ziua/ dimineața/ seara, domnule/ doamnă… gradul!.
Când comandantul salută o unitate/subunitate, se adresează cu formula: Bună ziua
/dimineața/seara!, la care militarii care sunt în formație răspund cu formula: Să trăiți!. În
cazul formațiilor/subunităților constituite numai din cadre militare, la adunări și convocări
ale acestora desfășurate în încăperi , comandantul primește numa i rapor tul, personalul
aflându -se în poziția „drepți ”.”21

21 http://www.isudobrogea.ro /Ordin -MApN -M-38-2016 -RG-1.

43

III.3. COMUNIC AREA MANAGERIAL Ă

Comunicarea este, de obicei, realizată între doi participanți ce cupă poziții inegale,
respectiv cea di ntre șef și subordona t, fiind un element cheie în comun icarea verticală
ascendentă sau descendentă în unitățile militare . În principiu, acest schimb ar trebui să
faciliteze dirija rea subordonați lor de către comandantul unității pentru a putea duce la bun
sfărșit sarcin ile, să găsească o metod ă de recomp ensare și să ofere ajutor angaja ților. În același
mod, ar trebui ca angajații să poată pună înt rebări despre munc a lor și să vină cu propuneri care
să faciliteze realizarea obiectivelor propuse prin planu rile emise de fiecare unitate.
Pentru succesul la locul de muncă , este necesară o bună cunoaștere a angaja ților, prin
diverse tehni ci pentru a putea contribui la valorificarea eficientă a întregului potențial din
subordine.
Cunoașterea subordonaților presupune parc urgerea următoarelor etape:
➢ „culegerea datelor;
➢ prelucrarea datelor;
➢ interpretarea datelor și formularea concluz iilor despre profilul personalităț ii”.22
Pentru obținerea rezultatelor scontate, cunoașterea subordonaților trebuie desfășurată într –
un mod organ izat, pe baza unor obiective stabilite. Țelul acestei cunoașteri este de a descoperi
cât mai rapid și precis cine este și ce poate să facă un subal tern, cum se pregătesc și se comportă,

22 Niculae Tudorel , Gherghiță Ion , „Comunicarea organizațională și cea a managementu l situațiilor de criză ”, Ed. MAI,
2006.

44
pentru a veni cât mai bine în sprijinul lor până la adoptarea unor met ode și procedee formative,
care se potrivesc cel mai bine cu modelul individualității personale. Cunoașterea subo rdonaților
trebuie să fie proiecta tă ca un proces prospectiv și anticipativ.
Obiectivele muncii de cunoaștere:
➢ „datele generale despre subordo nați;
➢ aspectele principale ale activității și conduitei subordonatului;
➢ însușirile personalității ”.23
Relația inter personală cu subordonații pune în valoare trei tipuri de roluri pe care le joacă
managerii:
➢ Roluri interpersonale – ce se realizează prin prez entarea instituției în fața oamenilor,
crearea și menținerea legăturilor atât în interiorul, cât și în exteriorul instituției,
promovarea și apărar ea subordonaților în fața șefilor direcți, constituirea unei imagini
instituției pe care o conduce;
➢ Roluri i nformaționale – care se realizează prin căutarea și primirea din diferite surse a
informațiilor necesare pentru î nțelegerea proceselor interne din instituție și a modului de
funcționare a acesteia, transmiterea de informații în interiorul instituției și sp re exterior,
acțiunea de a fi purtător de cuvânt al acțiunilor și rezultatelor instituției;
➢ Roluri decizionale – se referă la inițierea de activită ți, de strategii și tactici care să conducă
la schimbarea, identificarea perturbațiilor din cadrul activități i, luarea sau aprobarea

23 Niculae Tudorel , Gherghiță Ion , „Comunicarea organizațională și cea a managementu l situațiilor de criză ”, Ed. MAI,
2006.

45
deciziilor, discuții și tratative în vederea realizării obiectivelor ce intră în sfera de
responsabilitate a managerului.
În general , comunicare a dintre șef și subordonat, prezintă o serie de deficiențe, între care
evidențiem : solicitările conflictuale, situații încordate din pricina statutului funcției etc. Cea
mai frecventă este tendința șefilor d e a nu pune accent pe comuni carea cu subordonații lor,
deoarece statutul deținut îi înclină către discuții cu persoane ce le sunt ce l puțin egale în funcții .
De obicei , această situație nu are nicio de legătură cu pregătirea și spe cializ area profesională a
angajaților .
„Ca factor psihosocial, aprecierile eronate sunt generatoare de nemulțumiri , existând o
relație directă între imaginea formată de colectiv și fiecare membru în parte , despre competența
șefului și gradul în care îi este accep tată autoritatea. F oarte eficient ar fi ca fiecare subordonat
să aibă încredere și să accepte necondiționat autori tatea șeful ui, însă subordonații doresc să -și
simtă șeful sensibil și receptiv la ideile și sugestiile lor și să degajeze încredere și respect prin
atitudinea și comportamentul său .
În cazul unităților militare, se poate vorbi despre stresul specific organizațional. Cauze le
comune generatoare de stres organizațional, pentru subordonat pot fi :
➢ „dispoziții inaplicabile primite din partea unor superiori sau foruri superiore;
➢ presiunea termenelor;
➢ motivația nesatisfăcătoare;
➢ lipsa aptitudinilor sau a pregătirii, necesare postului;
➢ aspirația spre funcții superioare;

46
➢ tensiunile familiale .”24
Cauze genera toare de stres manifestate la nive lul subordonaților:
➢ „incompatibilitatea cu tipul de manager;
➢ delegarea în exce s practicată de șefi;
➢ teama de a pierde postul ”25
La nivelul grupurilor se relevă o serie de consecințe ale conflictelor determinat e de stresul
profesional cum ar fi :
➢ „modificări în interiorul grupului;
➢ creșterea coeziunii grupului;
➢ riscul apariției unui lider autoritar;
➢ concentrarea asupra activității și sarcinilor grupului;
➢ amplificarea loialității ”26
Neînțelegeril e, dezacorduri le și conflict ele se regăsesc în comunicare a eficitară , în
barierele ridicate de oamen i, în calea comunicării în mod intenționat sau nu .
La nivelul unităților militare , în paralel cu obstacolele generate de șef i, există și obsta cole
generate de subordonați , motivația unor astfel de obstacole fiind determinată , în principal, de
sentimentul de securitate și protecție a angajaților .

24 Tudorel Niculae , Ion Gherghiță „Comunicare a organizațională și cea a managementul situații lor de criză ”, Ed. MAI, 2006.
25 Tudorel Niculae , Ion Gherghiță „Comunicarea organizațională și cea a managementul situațiilor de criză ”, Ed. MAI, 2006.
26 Tudorel Niculae , Ion Gherghiță „Comunicarea organizațio nală și cea a managementul situațiilor de criză ”, Ed. MAI, 2006.

47
Subordonații vor acționa rapid, prompt și eficient pentru îndeplinirea sarcinilor dacă
managerul va fi preocupat de găsir ea unor modalități de stimulare a acestora. Aceste modalități,
din punctul de vedere al subordonaților sunt:
➢ „să-i trateze ca ființe inteligente;
➢ să nu le știrbească autoritatea;
➢ să le încredințeze lucrăr i pe măsura cali ficării și priceperii;
➢ să-i aprec ieze după munca efectuată;
➢ să țină seama de sugestiile și propunerile acestuia dacă sunt bune;
➢ să le acorde atenție dacă au ceva de spus;
➢ să le precizeze exact ce așteaptă de la ei;
➢ să fie lăudați atunci când obțin perf ormanțe, deoarece oamenii trebuie să știe ce au făcut
bine pentru a putea repeta performanța ”.27

27 Tudorel Niculae , Ion Gherghiță „Comunicarea organizațio nală și cea a managementul situațiilor de criză ”, Ed. MAI, 2006.

48

III.4. COMUNICAREA CU MASS -MEDIA

A comunica este esențial pentru o organizație sau pentru o instituție ce se dezvoltă sau se
străduiește să impună în spațiul publ ic un nou set de valori, o nouă fi lozofie de acțiune. Iar când
această ”nouă filozofie „ vizează o problematică de interes general, cum este cea a ordinii
publice și a siguranței cetățenilor ”a comunica „, științific, devine absolut obl igatoriu, pentru
că, d e calitatea și acuratețea mesajelo r emise, ca și de exacta interpretare și valorificarea a celor
primite, depind foarte multe dintre cunoscutele sau necunoscutele ecuației relaționale a
respectivei instituții. Din acest motiv, ”ocupaț ia„ de angajat în dome niul relațiilor publice a
devenit cu timpul profesie de sine stătătoare, iar profesioniștilor în relații publice li s -au
încredințat responsabilități din ce în ce mai mari.
Scopul este ca ”orice comunicare „ cu subalternii, cu cetățenii, cu societatea civi lă, să se
desfășoare la parametri ceruți în sensul de a difuza încredere și legalitate la nivelul întregului
organism social.
Una dintre definiții, deși formulată de un informatician, este cea a lui Warren Weaver.
Potrivit lui Weaver, comunicarea înseamnă „totalitatea proceselor prin care o minte poate să
o influențeze pe alta ”; ea este cea mai importantă formă de manifestare a interacțiunilor dintre
organizație și mediu. Comunicarea umană este un proces tra nzacțional, unul de predare
primire, în care se s chimbă semnificații, idei, dar și energii, emoții, sentimente, fie de la un
individ la altul, fie către un grup restrâns sau către publicul larg. Obiectivul comunicării

49
umane este acela de a -l face pe interl ocutor să simtă, să gândească sau să se comporte într-
un fel anume.28
Comunic area:
➢ „este inevitabilă;
➢ se dezvoltă atât în planul conținutului, cât și în planul relației;
➢ este un proces continuu, ce nu poate fi abordat în termeni de cauză – efect;
➢ se bazează atât pe informație în formă di gitală, cât și pe informație analo gică;
➢ este ireversibilă;
➢ comunicarea implică raporturi de putere între parteneri, iar schimburile care au loc între
ei pot fi simetrice și complementare;
➢ comunicarea impli că procese de acomodare și ajustare a comportamen telor. ”29
În funcție de numărul pa rticipanților și de natura relațiilor ce se stabilesc între ei,
comunicarea umană se poate desfășura pe cinci niveluri astfel:
➢ „comunicarea intrapersonală;
➢ comunicarea interpersonală;
➢ comunicarea de grup;
➢ comunicarea p ublică;
➢ comunicarea de masă; ”30

28 Conform Tudorel Niculae, Ion Gherghiță, Diana Gherghiță, „ Comunicarea organizațională și managementul situațiilor de
criză ”, Ed. Ministerului Administrației și Internelor, 2006, p.114.
29 Tudor el Niculae , Ion Gherghiță „Comunicarea organizaț ională și cea a managementul situațiilor de criză ”, Ed. MAI, 2006.
30 Tudorel Niculae , Ion Gherghiță „Comunicarea organizațională și cea a managementul situațiilor de criză ”, Ed. MAI, 2006.

50
Activitatea unui birou de presă din cadrul unei unități militare este în legătură cu mass –
media: comunicatul de presă, difuzarea dosarului de presă, conferința de presă, revista presei,
comunicarea cu presa în timpul situa ției de criză se referă la acest g en de comunicare. În
principiu, orice gen de cuvântare, expunere sau prezentare susținută de către o persoană direct
sau în prezența unui auditoriu, mai mult sau mai puțin numeros, dar nu mai mic de trei perso ane,
este o f ormă de comunic are publică.
Obiectivul comunicării publice nu este doar transmiterea de informații de la sursă , ci și de
influențare a auditorului . În general publicul este activ, iar de multe ori nu est e omogen , fiind
deschis la orice informație .
Ținând cont de comportamentul comunicațional, specialiștii au clasificat publicul în patru
categorii:
➢ „publicul tuturor problemelor;
➢ publicul apatic;
➢ publicul unei singure probleme;
➢ publicul prob lemelor fierb inți (acestea devin active numai d upă ce presa a transformat o
problemă într -o chestiune de maximă actualitate) ”.31
Specialiștii în relații publice mai fac distincție între: publicul direct vizat de activitatea unei
organizații și cel implicat o ri interesat doar indirect de aceasta; susținăt ori și public; publicul
intern și publicul extern. Specialiștii în relații publice trebuie să se ocupe cu prioritate de
definirea și cunoașterea publicului organizației pentru care lucrează, deoarece numai o
asemenea cunoa ștere le permite constituirea unor mesaje diferențiate, în concordanță cu

31 Tudorel Niculae , Ion Gherghiță „Comunicarea organizațio nală și cea a managementul situațiilor de criză ”, Ed. MAI, 2006.

51
valorile, reprezentările despre lume, așteptările și limbajul numeroaselor tipuri de public cu
care ei și organizația lor intră în contact.
Primele două categorii sunt publicul inte rn și publicul extern. Publicul in tern:
➢ „lucrătorii care își desfășoară activitatea în cadrul unităților militare ;
➢ toți împărtășesc aceeași „identitate instituțională”;
➢ pot fi lucrători, conducători, manageri, administratori, personal contractual, person al civil
etc.”
Publicul extern, ca re poate fi împărțit în mai multe categorii:
➢ Comunitatea – toți cetățenii care trăiesc într -o societate, într -o zonă și sunt sau nu afectați
de modul în care unitatea își desfășoară activitatea ; cetățeanul în general, con tribuabilul
obișnuit; orice organi zație comunitară, școli, biserici, bănci, lideri locali etc.;
➢ Public special – cei care au probleme cu legea, înconjurați de rudele, prietenii și adepții
lor, cât și părțile vătămate ;
➢ Mass -media – presa locală și naționa lă, scrisă și audiovizuală, specia lizată sau generalistă,
internet etc.
➢ Instituțiile și organismele puterii de stat și ale administrației de stat (președinție,
parlament, guvern, prefecturi, primărie, administrație financiară, gardă financiară și alte
organisme care administrează treburi publice și impun respectarea de normative: igiena
publică, metrologia, protecția mediului, regimul vamal, protecția muncii, protecția
consumatorului etc.);
➢ Partidele politice și orice alte grup ări de interese politice și civice , care au un mod
special de a se exprima în funcție de interesele pe care le au. Înainte de a aborda un alt

52
aspect al temei, vom enumera câteva probleme legate tot de public și care ar trebui avute
în atenție. Dacă pornim de la categoriile de public putem realiza o primă clasificare
a tipurilor de comunicare în:
➢ Comunicare internă – cu angajații , administratorii, diverse grupuri interne etc.
„Comunicarea internă este un domeniu prioritar al activității de relații publice,
contribuind la un proces re lațional eficient între comandanți și subordonați în scopul
menținerii și întăriri coeziunii motivației și eficienței îndeplinirii misiunilor –
Instrucțiunea nr. 171 din 21.XI.2001 privind organizarea și desfășurarea activitățil or de
relații publice tradiț ii, educa ție și aport în M.A.I. sp ecifice, în condițiile unei mai bune
înțelegeri a obiectivelor și finalității acestora. Organizarea și desfășurarea comunicării
interne revine comandanților (șefilor) și se realizează cu toate c ategoriile de personal, în
conformitate cu obiectivele priorit are stabilite și cu nevoile de informare a
personalului. ”32
➢ „Comunicare externă cu toate categoriile de public și care o cuprinde și pe cea
internațională; este la fel prevăzută în „Instrucțiunea nr. 171/2001 ”. În comunicarea
umană este util să facem distincț ie între:
➢ „comunicarea directă sau interactivă, care presupune contacte persona le
nemijlocite și interactive între ființele umane și care se bazează pe tehnici naturale:
cuvântul, vocea, trupul, proxemica;
➢ comunicarea ind irectă sau interpusă este cea inte rmediată de mijloace și tehnici
secundare și poate fi: scrisă și imprimată (presa scrisă, rapoartele, afișul, materiale
publicitare); înregistrată (bandă magnetică, discul, filmul, discheta, CD -ul); prin fir

32 www.mai.gov

53
(telefonul, te legraful, telexul, faxul, e -mail-ul, cablul); prin unde hertziene (radioul și
televiziunea) ”.
Relaț iile publice ale unei organizații se preocupă de organizarea și administrarea
sistemului de relații culturale, sociale, psihologice, politic e, administrative, mediatice etc.
Similar unei rețele , pentru a -l influența să lucreze pentru orgsnizație sau pentru a -l împiedica
să lucreze împotriva sa. Relațiile publice conduc organizarea comunicării globale și
instituționale a unei organizații și emit strategia de comunicare, creează evenimentele, a leg
canalele de comunicare și numesc purtătorii de cuvânt. Buna funcționare a unei organizații
moderne depind e de calitatea comunicării , de asumarea tu turor responsabilităților legate de
procesele întortoch eate ale comunic ării, atât de către manageri , cât și de mediatorii dintre
instituții și public: jurnaliștii.
Funcți a managerială de relații publice , stabilește și menține legături de tip „win-win” între
o instituție, organizație și publicul larg, de care depinde succesul sau insuccesul ei. PR-ii
planifică și transmit comunica te pentru organizați i atât în inter iorul lor, cât și în relațiile lor cu
exteriorul .”
Pentru a avea o bună comunicare cu mass -media, specialiștii în relații publice trebuie să
cunoască specificul mass -media și să încerce să se adapteze acestuia. Astfel, mesajul trebuie
să fie potrivit, iar stilul trebuie s ă corespundă principiilor jurnalistice. Practicienii din acest
domeniu trebuie să stabilească relații , bazate pe respect r eciproc cu oamenii din mass -media.
Ei trebuie să fie capabili să furnizeze informații, idei, perspective inedite asupra unui subiect
de actualitate , totodată , trebuie să fie capabili să reziste presiunilor și să nu furnizeze informații
neverifi cate, trunchiate sau materiale neaprobate de conducerea unității .”

54

Concluzii
În timp ce comunicarea este o parte naturală a experienței umane, ea este o componentă
esențială a organizațiilor, în special a organizațiilor cu ca racter militar.
Studiul de privind comunicarea organizaționa lă a fost realizat pentru a evidenția
diferențele de comunicare dintre o organizație civilă și una militară, astfel am ajuns la concluzia
că principala diferență dintre cele două tipuri de comuni care este că într -o unitate militară există
un sistem de comu nicare special (vezi p. 40 -44), cu reguli stricte despre cum ar trebui redatate
unele documente, solicitări sau rapoarte, cum ar trebui să saluți în funcție de g radul și poziția
ocupată etc..
Am putut observa preocuparea conducerii din unitățile militare d e a impune aceste
regulamente și restricții în cazul comunicării scrise, dar și a comunicării orale. În paralel, la
nivelul organizațiilor civile nu există astfe l de regulamente stricte în privin ța comunicării
scrise/orale, iar redactarea documentelor, sol icitărilor angajaților nu este impusă prin ordine,
reguli, ci este lăsată la atitudinea solicitantului, astfel angajatul se poate exprima liber fără a fi
restân s de formatul rigid al solicitării .
În concluzie, când comunicarea are loc între doi colegi care își desfășoară activitatea într –
o instituție cu caracter militar și se întâlnesc în exteriorul acesteia, se produce o schimbare de
atitudine, sunt mai colocvia li, nu sunt presați de reguli sau ordine etc.. Această fluctuație nu
este caracteristică și comunicării dintr -o organizație civilă, astfel angajații sunt naturali, nu sunt
crispați sau încordați la întâlnirea unui coleg.
Constatările de mai sus au atât s emnificație teoretică, cât și prac tică. Teoretic, lucrarea
evidențiază câteva aspecte importante în domeniul comunicării pe diverse tipologii, iar din

55
punct de vedere practic, confirmă că, deși caracterul militar al unei instituții este foarte rigid,
acest a continuă să funcționeze foarte b ine, comunicarea organizațională eficientă jucând un rol
semnificativ.
Comunicarea organizațională are un caracter contextual și este dependentă din punct de
vedere cultural. Viitorul comunicării organizaționale este comp lex și se schimbă rapid, iar
progr esele tehnologiei și ale globalizării impun provocări și cerințe sporite față de membrii
oricărei organizații.

56

Bibliografie:

1. Balle Francis , Comunicarea în Raymond Boudon (coordonator), Tratat de sociolo gie,
București, Editura Humanitas, 1997;
2. Baylon Christian , Mignot Xavier, Comunicarea , Ed. Univeristății ”Alexandru Ioan
Cuza”, Iași, 2000;
3. Beciu Camelia , Politica discursivă , Ed. Polirom, Iași, 2000;
4. Bland Michael , Communicating out of a crisis , MacMil lan, 1998;
5. Buzărnescu Ștefan , Sociologia opiniei publice , Ed. Didactică și Pedagogică, București;
6. Cândea Rodica, Comunicarea managerială , Ed. Expert, București, 1996;
7. Cotoară Daniela, Tîrziman Elena, Aspecte ale comunicării în domeniul socio -uman , Ed.
Universității București, 2004;
8. Coman Mihai , Manual de jurnalism , Ed. Polirom, Iași, 1997;
9. Cuilenburg J.J. Van , Scholten O. , Noomen G.W. , Știința Comunicării , Ed. Humanitas,
București, 1998;
10. Dinu Mihai, Comunicarea , Ed. Științifică, București, 1997;
11. Dobres cu Emilian M. , Sociologia comunic ării, Ed. Victor, București, 1998;
12. Drăgan Ioan, Paradigme ale comunicării de masă , Ed. Șansa, București, 1996;
13. Fiske John , Introduction to communication studies , Methuen, New York, 1982;

57
14. Goodman Norman , Introducere în so ciologie , București, Editura Lider , 1992;
15. Johns Gary , Comportament organizațional , Ed. Economică, București, 1998;
16. Lochard Guy, Boyer Henri , Comunicarea mediatică , Ed. Institutul European, Iași, 1998;
17. Marcu Florin, Marele dicționar de neologisme , Ed. Saeculum, 2000;
18. McQuail Denis , Comun icarea , Ed. Institutul European, Iași, 1999;
19. Moldoveanu George , Analiza organizațională , Ed. Economică, București, 1996;
20. Niculae Tudorel , Gherghiță Ion , Gherghiță Diana , Comunicarea organizațională și
managementul s ituațiilor de criză , Ed. Ministerului Administrației și Internelor, 2006;
21. Osgood Charles E., A vocabulary for Talking about Communication , Penguin Books,
1987;
22. Popa Marcel D., Stănciulescu Alexandru , Florin -Matei Gabriel, Tudor Anicuța,
Zgăvărdici Carmen, Chiriacescu Rodica, Dicționar encicl opedic , Ed. Enciclopedică,
1993 -2009;
23. Popescu Dan , Arta de a comunica , Ed. Economică, București, 1998;
24. Prutianu Ștefan , Comunicare și negociere în afaceri , Ed. Polirom, Iași, 1997;
25. Thompson John B., Media și modernita tea, Ed. Antet, București;
26. Tran Vasil e , Stănciugelu Irina , Teoria Comunicării , Ed. București, 2003;
27. Voicu Monica , A.b.c. -ul managerului , Ed. Danubius, 1998;

58

ANEXA 1

Schema structurii procesului de comunicare propusă (în anul 1934) de către K arl Buhler, în
lucrarea ”Die Sprac htheorie”

EMIȚĂTOR
RECEPTOR
MESAJ
FEED -BACK

59

ANEXA 2

Schema lui Roman Jacobson

REFERENT
MESAJ
CANAL
COD

EMIȚĂTOR
RECEPTOR