Gandire magica si religie [627149]

Gandire magica si religie

Secolul al -XX-lea este marcat, pe langa progresele tehnologice, de o decadere si o
discreditare a magiei si practicilor ei, aducand insa o sporire a presitigiului misticii. Conform
Luciei Cifor, care vorbeste in lucrarea sa “Magia si mistica in viziunea lui Lucian Blaga”, mistica
este “notiunea care desemna un ma ximum al realizarii sp irituale in religie, dar si in arta, metafizica
s.a.m.d”. (Cifor, 2002 -2003) . Despre conceptul de magie ne vorbeste Claude Riviere in lucrarea
intitulata “Reinterpretarea magiei”, pe care o descrie drept “Cuvîntul magie, derivat din persanul
mag care înseamnă “știință”, “înțelepciune”, trimite la o mare diversitate de sensuri, de credințe,
de rituri care pr esupun manipularea neștiințifică, în folosul omului, a unor forțe extraordinare
imanente lumii.” (Riviere, 2000)
Filosofia religiei,a carui obiect de studiu a fost intotdeauna sacrul si tot ce tine de acesta, a
fost cea care a sustinut mentinerea prestigiului paradoxal al misticii in afara credintei si a vietii
religioase. Subiectul sacrului este amplu abordat de catre filozoful german Rudolf Otto in cartea
“Das Heilige” considerata a fi una dintre cele mai influente lucr ari asupra componentei irationale
a sacrului. Istoricul roman al religiilor, Mircea Eliade, atribuie succesul acestei carti perspectivei
noi si originale abordate de scrtiitorul german, deoarece “ in loc sa analizeze ideile de Dumnezeu
si de religie, s -a straduit sa analizeze modalitatile experientei religioase” . In cartea sa, Rudolf Otto
introduce un nou concept care a devenit celebru , numinosul , despre care ne spune “Așa se face
că este necesar să găsim un nume pentru acest element luat separat, un num e care, mai întâi, îi va
fixa caracterul aparte și, în al doilea rând, va îngădui să i se sesizeze și să i se indice eventualele
forme inferioare sau treptele de dezvoltare. Formez pentru aceasta cuvântul numinos (dacă de la
lumen s‐a putut forma luminos, atunci de la numen se poate forma numinos) și vorbesc despre o
categorie numinoasă ca despre o categorie specială a interpretării și evaluării și, la fel, despre o
stare sufletească numinoasă ca despre una ce își face apariția atunci când această categorie este
întrebuințată, adică atunci când un obiect este resimțit ca numinos.” (Otto, 2002) . Insa, desi
vorbeste despre valoarea studiului lui R. Otto asupra existentei rel igioase, Mircea Eliade destainuie
si lingradirile aceste i cercetari, anume limitarea la aspectele irationale ale fenomenului religios.
Acesta este si motivul pentru care Eliade considera ca prin lucrarea sa “Sacrul si profanul (Das
Heilige und das Profane, 1957) reuseste sa exceada punctul de vedere al lui Otto, prezentând

fenomenul sacrului „în toată complexitatea sa, și nu numai latura sa irațională”, asemenea
ganditorului german. În Introducere la lucrarea sa, Eliade afirmă: „Ceea ce ne interesează nu este
relația dintre elementele neraționa le și cele raționale, ci sacrul în totalitate” (Eliade, 1995) .
De-a lungul erei în care magia era discreditata in calitatea ei de fenomen spiritual, în
contextul creșterii aparente și formale a prestigiului misticismului, Luc ian Blaga a reconsiderat și
consolidat statutul magiei în spațiile culturale, evidentiind caracteristicile pe care, in viziunea
blagiana,mistica nu le are. Magia este “sarea oricarei culturi” (Blaga, 1987) , spune Blaga, iar
cultura acopera in sfera ei si religiile cu tot cu misticile lor. S -ar putea crede chiar ca Lucian Blaga
considera ca existand un raport de corelatie intre mistica si magie, “ca de la partea configurata a
misticii la intregul, nediferent iat si neconfigurativ ori similiconfigurativ, al magiei . (Cifor, 2002 –
2003) Este posibil ca aceasta impresia să fi fost formată influentati fiinde de obiceiul de a
considera misticismul și magia ca două fenomene care se defin esc reciproc , dar si ideea omologarii
conceptului blagian de magie cu acela de sacru al filozofului Rudolf Otto. Insa, ceea ce contesta
Blaga in filozofia sacrului a scriitorului german este “universalitatea unor elemente apriorice in
constiinta religioasa umana” (Blaga, Curs de filosofia religiei, 1994) , el su gerand chiar ca
sentimentele religioase se subsumeaza mitologiei magice. Insa, odata cu atribuirea unei functii
relogioase ideii de magic, Blaga nu poate evita confruntare a directa intre conceptul sau universal
de magie si conceptul de sacru, intrat deja in traditia filosofiei religiei europene. Acesta spune:”
Este data, posibilitatea de a imagina o religie fara Dumnezeu, dar nu o religie fara de o vatra a
sacrului. In cur sul istoriei au inflorit fel de fel de religii, evident in preajma zeilor cel mai adesea,
repudiind divinitatea cateodata, dar niciodata fara de un <<ce>> sacru” (Blaga, Despre gandirea
magica, 1987, pp. 332 -333).
Mai sus numia “sarea oricarei culturi”, magia prezinta anumite functii fundamentale care
demonstreaza fara echivoc importanta semnificativa a magicului pentru conditia umana, pe care
Blaga o considera conditie creatoare prin excelenta. Aceste functii funda mentale, in numar de sase
sunt “functia ontologica” , “functia cognitiva”, “functia pragmatica”, “functia vital -sufleteasca”,
“functia poetica” si “functia religioasa”, reusin d astfel sa acoper e termenul existentei umane in
toate sensurile si domeniiloe ac estuia .
Lucia Cifor ne vorbeste despre aceasta ultima functie, cea religioasa, descriindu -o ca fiind
“aceasta [care] consta intr -o abia perceptibila prezenta a magiei in ideea sacrului: <<ideea

magicului se gaseste eterata in ideea sacrului fara de care anevoie se poate concepe viata religioasa
de oricand si de oriunde>>” (Blaga, Curs de filosofia religiei, 1994) . Prin patrunderea ideei de
sacru , asa cum patrunde toate domeniilor culturii, magicul subordoneaza ideea sacrului, fara insa
a o acapara. Dintr -o asemnea perspectiva sacrul este si mai putin, dar si mai mult decat magicul.
Blaga este de acord cu definirea misticii drept nivel absolut al experientei relgioase, insa
nu este de acord cu situarea starii mistice in ansambl u “mai presus de relativitatea istorica a culturii
umane”, deoarece el considera ca atat mistica, cat si religia sunt modelate stilistic de categoriile
abisale, nefiind astfel capabile de a primi atributul universalului, pe care magia il are.
Chiar daca a firma ca “mistica tine precumpanitor mai mult de existanta spirituala a omului decat
de gandirea sa teoretica”(ibidem), filozoful ajunge sa concluzioneze ca uniunea cu divinul este
iluzorie: “ E drept ca in starea mistica omul are constiinta unei confluent e cu principiul, dar
constiinta aceasta e de fapt iluzorie.” (Religie si spirit) . Diversitatea doctrinara si de expresie sunt
cele care ofera caracterul iluzoriu starii mistice absolute:” Cat de iluzorie ramane de fapt aceasta
constiinta exaltata a misticu lui rezulta insa chiar din varietatea impresionanta a conceptiilor,
metodelor, si mai ales a stilurilor care structureaza si configureaza starea mistica.”(Religie si spirit)
Desi mistica apare intr -o varietate de contexte culturale, acest lucru nu il impiedica pe
Blaga sa remarce redusa ei originalitate de idei, aspect pe care nu i -l reproseaza intrucat acesta
considera ca “obiectivul misticii e chiar mai restrans decat al poeziei, caci ea se refera exclusiv la
unirea spirituala a sufletului omenesc cu Dumnezeu” (Blaga, Despre gandirea magica, 1987)
Lucrarea Luciei Cifor explica de ce optica lui Lucian Blaga asupra misticii si magiei se
regaseste in opozitie nu numai cu optica specializata a teologiei( fapt ce a reiesit si din polemicile
avute de filozof cu teologii contemporani acestuia), ci si cu optica traditionala a filosofiei religiei,
a istoriei religiei si a filosofiei culturii in general:” din presiunea rigorilor interne ale sistemului
personal de gandire, in cadrul caruia religia si tot ce tine de ea se afla sub pecetea cateoriilor
stilistice, ca si dintr -o organica si consecventa ianderenta fata de viziunea larg crestina si europeana
asupra sacrului”. (Cifor, 2002 -2003) . Blaga considera o exagerare venita din partea stiintelor
religiei de a vedea misticul in orice experienta a sacrului.
Mutatiile permanente din istoria religioasa si culturala a omenirii, sfarsite prin “criza
bisericii”, denumita si “confuzia limbilor” de catre Alain Besancon, reprezinta insa punctul comun

dintre cei ce confunda(poate si voluntar) ideea de misticism cu ce a de magie, si cei, asemena lui
Lucian Blaga care vad mai degraba o patrundere a magicului in mistica. Tocmai simbolul este cel
mai fragil in ecuatia limbii. El se afla intr -o permanenta schimbare chiar in interiorul aceleasi
limbi, pentru care contextul amplu istoric are intotdeauna un cuvant hotarator de spus. O succinta,
dar curpinzatoare explicatie a acestui fenomen se regaseste in cartea “Ultima renastere bizantina”
care spune “cu cat mai se constata fragilitatea sa, cu cat cuvantul (semn si simbol) trece dintr -o
limba intr -alta, suferind metamorfoze care abia daca mai lasa uneori sa se intrevada ceva din ceea
ce simbolizase intial. ” (Runciman, 2016)
Bibliography
Blaga, L. (1987). Despre gandirea magica. Bucuresti: Editura Minerva.
Blaga, L. (1994). Curs de filosofia religiei. Fronde.
Cifor, L. (2002 -2003). Magia si mistica in viziunea lui Lucian Blaga. Bucuresti: Editura Academiei.
Retrieved from Diacronica.
Eliade, M. (1995). Sacrul si profanul. In M. Eliade, Sacrul si profanul (pp. 11 -12). Bucuresti: Editura
Humanitas.
Otto, R. (2002). Sacrul. Despre elementul irațional din ideea divinului și despre relația lui. Cluj Napoca:
Editura Dacia.
Riviere, C. (2000) . Socio -antropologia religiilor. Polirom.
Runciman, S. (2016). Ultima renaștere bizantină. Editura Nemira.