Eminescu și concepte fundamentale ale fizicii moderne: Timp, Spa țiu, Univers. -Studiu- București Noiembrie, 2010 2 Date de CV ale autorului 60 ani,… [627055]

Petre Osiceanu

Eminescu și concepte fundamentale ale
fizicii moderne: Timp, Spa țiu, Univers.

-Studiu-

București
Noiembrie, 2010

2

Date de CV ale autorului
60 ani, fizician, cercet ător științific principal I – Institutul de Chimie Fizic ă al
Academiei
Email : [anonimizat]
Doctorat în fizică atomică și nuclear ă (1988)
Premiul Academiei (1996)
Domenii de activitate : Reacții nucleare, Spectroscopia de electroni a
suprafețelor, interfe țelor și straturilor sub țiri.

3Motto
Revenirea aceasta la Eminescu nu este
apologetic ă, nici elegiac ă.
Mircea Eliade

Rezumat
– Studiul are structura și exigențele unui articol științific cu: Introducere, Rezultate și
Discuții, Concluzii și Referin țe bibiografice, apelînd la argumente științifice ale unor
savanți ca Einstein, Feynman, Bethe și Hawking precum și la cuno ștințe de
astrofizic ă din zilele noastre. Este uimitor cât de mult pot fi aprofundate aceste
concepte (atît de perene, dar , în aparen ță, atît de abstracte ) și cât de inteligibile
apar ele în opera Poetului în urma acestui Studiu comparat.
– În timpul studiilor la Viena (1869 – 1872) Eminescu a audiat și cursurile marelui
fizician și filosof austriac Ludwig Boltzmann, pe atunci tân ăr doctor în fizic ă la
Universitatea din Viena, luînd astfel contact cu rezultatele uimitoare ale fizicii
moderne cu spiritul s ău pătrunzător și entuziast. Fire reflexiv ă și înzestrat cu o
intuiție excep țională Poetul a meditat mult ă vreme, poate toat ă viața, la marile
concepte ale cunoa șterii: Timp, Spa țiu, Univers, Materie, Galaxii, …în contrast cu
efemeritatea si insignifian ța fiintei și condiției umane.
– În manuscrisele sale se afl ă multe însemn ări si raționamente corecte de fizic ă și
științele naturii în general, transformate de Poet , printr-o alchimie genial ă, în
metafore și poezie.
– Viziunea lui Eminescu și ideile exprimate de Poet atît de sigur și incisiv sunt
consecin ța fireasc ă a cunoașterii și nu pesimism maladiv cum gre șit interpreteaz ă
chiar cărturari și eminescologi reputa ți. Puternicele argumente ale acestui Studiu vor
conduce la o receptare modern ă a crea ției eminesciene iluminînd și “partea
ascunsă” a acesteia.
– Eminescu a reflectat asupra acestor concepte și în proza sa cu deosebire în
nuvela S ărmanul Dionis.
– Cu o rev ărsare de metafore str ălucite și savante Poetul reuseste sa dizolve
antagonismul aparent dintre religie și știință în privin ța teoriei Crea ției.
– Eminescu integreaz ă concepte fundamentale ale științelor naturii, filosofiei și
religiilor; cine se încumet ă să le desluseasc ă și să le interpreteze în unitatea lor?

4Prefață
Acest Studiu prezintă concepte ale fizicii moderne (Spa țiu, Timp, Univers, Materie,
Galaxii, etc.) a șa cum sunt ele percepute de Eminescu și transformate de Poet în
metafore și poezie. Autorul le explic ă înțelesul fizic modern și le pune în oglind ă.
Introducere
Mihai Eminescu a fost student: [anonimizat]1869 – 1872), adic ă timp de trei
ani, între 19 si 22 ani. În condi țiile în care tîn ărul Eminescu nu avea, oficial,
bacalaureatul se putea înscrie la Universitate doar ca student "auditor" f ără a avea
dreptul de a se prezenta la examene1.
Este momentul s ă amintim c ă la aceeasi vîrst ă, trei decenii mai tîrziu, tîn ărul
Einstein, f ără diplom ă, nu se putea înscrie la Eidgenossiche Technische
Hochschule, EHT(echivalentul Scolii Politehnice), din Zürich. Eminescu s-a înscris la Universitate doar pentru 3 semestre, iar în restul timpului
audia cursuri și participa la seminarii sau lucr ări practice (disec ții pe cadavre) în
totalã libertate conform gusturilor si intereselor sale, f ără presiunea exercitat ă de
iminența examenelor sau a "deadline-urilor" impuse de profesori la cursuri si
seminarii. Eminescu a g ăsit o mare metropol ă, Viena, ce respira un aer imperial și prietenos în
acelasi timp absorbind, dar și iradiind stiin ța si cultura european ă în cea mai reu șită
sinteză între Occident si Orient. Asta poate explica propor țiile si opulen ța palatelor,
muzeelor , gr ădinilor și catedralelor sale armonizîndu-se cu culorile vesele ale
fațadelor, eclectismul stilurilor și bunăvoința atît de natural ă și nedisimulat ă a
locuitorilor s ăi, toate acestea atît de vizibile si ast ăzi. Ce fascinant ă si provocatoare
trebuie s ă-i fi apărut tînărului Eminescu marea metropol ă european ă, care era
departe de austeritatea si aerul cazon al unei germanit ăț
i conservatoare, dar
respectînd cultul rigorii, scrupulozit ății și acurate ței caracteristice culturii germane.
Suntem în plin ă perioad ă romantic ă, care reprezint ă o uriașă m ișcare cultural ă,
propagînd libertatea de expresie, justi ția, înnoirea, individualismul, etc. Este un
fenomen cultural și științific foarte complex neputînd fi definit printr-o formul ă. Este
o revoltă la neoclasicismul secolului al XVIII-lea influen țînd toate artele, dar și
știința. În aceast ă perioad ă se manifest ă un mare interes al publicului (al clasei
mijlocii, care se consolida) pentru știință în Germania și Austria conducînd la apari ția
unor cărți de popularizare semnate de nume ilustre de fizicieni. Una dintre acestea

5este cartea intitulat ă “Populäre Schriften”2 scrisă, cu excep ționala sa autoritate, de
marele fizician austriac Ludwig Boltzmann. Aceste “Scrieri de popularizare” ale lui
Boltzmann sunt destinate unui public larg și conțin concluziile cercet ărilor proprii de
fizică, dar și viziunea și concep țiile sale în domeniul cunoa șterii umane cu
deosebire fa ță de problemele filosofiei și biologiei. Contribu țiile sale fundamentale la
termodinamica statistic ă (a introdus si interpretat conceptul fundamental al
entropiei ca una dintre cele mai importante m ărimi în descrierea proceselor
naturale, inclusiv a proceselor din organismul viu și a celor ce guverneaz ă Universul)
îl așează între cei trei mari fizicieni ai epocii clasice al ături de Isaac Newton si James
Clerk Maxwell. Boltzmann a ocupat și catedra de filosofie natural ă la Universitatea
din Viena. Este de presupus ca Eminescu nu a sc ăpat astfel de c ărți și audierea
unor astfel de cursuri.
Poetul a fost contemporan cu al ți mari fizicieni ai sec. XIX, care au dezvoltat
electricitatea și electrodinamica: Faraday, Maxwell si Hertz.
Michael Faraday(1791 – 1867) a fost, poate, cel mai mare fizician experimentator al
sec. XIX ale c ărui lucrări au netezit drumul teoriei lui Maxwell despre
electromagnetism. James Clerk Maxwell(1831 – 1879) a lucrat la transpunerea
rezultatelor experimentale ale lui Faraday în form ă matematic ă. Celebrele sale
ecuații stau la baza descrierii unitare a tuturor fenomenelor optice, electrice și
magnetice realizînd cea mai mare sintez ă din istoria fizicii. Una din cele mai
importante consecin țe ale ecua țiilor lui Maxwell afirm ă că forțele electrice și
magnetice(cîmpul electromegnetic) se propag ă prin vid cu exact viteza luminii (c =
300.000 km/s). Heinrich Hertz(1857 – 1894) a demonstrat experimental acest rezultat crucial în 1866 dup ă 8 ani de lucru intens la teoria lui Maxwell. Ast ăzi toată
lumea știe că undele hertziene se propag ă prin spatiu cu viteza luminii și poartă cu
ele uriașul flux de informa ți i c e s e d e p l a s e a z ă în eter de-a lungul și de-a latul
planetei, dar și în Cosmos spre limitele tot mai îndep ărtate ale Universului nostru
cognoscibil. Emula ția științifică a fost a șa de mare în aceast ă perioadă încît foarte
repede Signor Guglielmo Marconi (1874 – 1937) a realizat o superb ă invenție:
radioul. Si drumul era și rămîne și astăzi larg deschis pentru alte minunate realiz ări
în fizica si tehnologia comunica țiilor. Incorporarea opticii în teoria
electromagnetismului și relația sa cu viteza luminii, cu m ăsurătorile electromagnetice
au fost o revelatie și pentru Einstein, foarte entuziasmat de noile rezultate
experimentale și teoretice.

6Mihai Eminescu în timpul studiilor (complet liber și lipsit de servitu țile unui
învățămînt institu ționalizat) a luat contact cu aceste rezultate uimitoare ale fizicii
cu spiritul s ău pătrunzător și entuziast. Acest lucru s-a întîmplat nu numai prin
lectura c ărtilor de popularizare sau prin audierea unor cursuri de științele naturii, dar
și prin discu ții libere în cafenele unde putea g ăsi reviste științifice conținînd ultimele
noutăți. Așa se explic ă faptul c ă apar multe noti țe răspîndite în manuscrisele
Poetului (îndeosebi în Ms. 2270 ) cu însemn ări despre legea conserv ării
energiei(este, credem, primul traduc ător în limba român ă al celebrei legi folosind
originalul celui ce a descoperit-o, J.R.Mayer!), gravita ție, magne ți, electricitate,
mecanica newtonian ă, calorimetrie, teoria mecanic ă a căldurii și propagarea sa,
legile gazelor(vom vedea chiar în acest studiu ce mult i-a folosit cunoa șterea
acestor legi) , etc. Acestea sunt "cuvinte cheie", care atest ă o preocupare serioas ă și
aprofundat ă pentru în țelegerea unor concepte fundamentale nu doar teoretice, dar
cît se poate de practice ale fizicii și putem extrapola aceast ă afirmație, în general, la
științele naturii. Perioada vienez ă este cea mai fecund ă în ceea ce prive ște
asimilarea unui background științific, dar Eminescu fiind o fire reflexiv ă, prin
excelență, trebuie s ă fi meditat mult ă vreme, poate toată viața la aceste minunate
concepte ale cunoa șterii. Chiar Slavici – cel mai apropiat amic al s ău la Viena – nu
înțelegea mai nimic din preocup ările Poetului și-i scria lui Iacob Negruzzi: "Eminescu
nu lucreaz ă nimic – e lene ș. Cel puțin el zice a șa. Eu îns ă nu cred; el e șiret".1
Este notorie împrejurarea c ă un student din Munchen, evreu s ărac, invitat, conform
obiceiului, într-o joi la mas ă la familia Einstein a adus adolescentului Albert câteva
astfel de c ărți de popularizare a științei. Albert Einstein va recunoa ște mai tîrziu:
"consecin ța a fost o orgie pozitiv ă de gîndire liber ă…"3 și se poate spune c ă lectura
acestora a contribuit decisiv la cariera celui mai mare savant din toate timpurile.
Cum era Eminescu, omul , în aceast ă perioad ă? Cele mai credibile informa ții ni le
oferă Ioan Slavici4, ardelean sobru si milit ărește riguros, care a petrecut mul ți ani în
apropierea sa. Dup ă ce își primea (mai întotdeauna cu întîrziere) banii de acas ă, își
achita datoriile f ăcute pe credit la cafenele sau colegi, î și cumpăra cărți, cafea și
tutun și "dispărea" în total ă recluziune timp de câteva s ăptămîni trăind în ascez ă,
lectură si medita ție. Cînd cafeaua și tutunul se ispr ăveau Eminescu revenea la via ța
"normală", "lua bucuros parte la voroave și la petreceri , bea pu țin, dar se aprindea
repede și cînd temperatura era ridicat ă , cânta….Înduio șarea pe care i-o pricinuia
unul din cântecele sale preferate ("Barbul Lautarul") o rezuma prin exclama ția:

7"Off…neamul nevoii"1 . O mare pr ăpastie se casc ă între exigen țele Poetului ("vorba
lui era vorb ă și angajamentul luat de dînsul era sfînt"4) și neamul s ău aflat ,
geografic, dar și mental la Por țile Orientului. Aici și în ereditate trebuie c ăutată
rădăcina bolii, care s-a instalat mai tîrziu.
Aceste tr ăsături sumare ale Poetului ne înf ătișează un tînăr sănătos, capabil de
mari excese intelectuale. Nimic din toate acestea nu arat ă pesimism sau blazare, ba
dimpotriv ă, un tînăr prietenos, activ și vivant în acela și timp. Eminescu s-a înscris
încă de la începutul șederii sale la Viena în cele dou ă societăți studen țești:
"Societatea studen țească științifică-socială România" si "Societatea literar ă si
științifică a românilor din Viena".
Rezultate si discu ții
Stimate Cititorule, reflec țiile noastre si fascina ția indusă de acest subiect coboar ă
mult în timp , dar tîrziu am apucat un "fir de a ță" și am găsit motiva ția de a le a șterne
pe hîrtie. În "Opera lui Eminescu"5 (vol. II) a lui G. C ălinescu se afl ă o indica ție
bibliografic ă în legătură cu preocup ările Poetului pentru științele naturii. Este vorba
de Manuscrisul nr. 2270. Numai dintr-un scurt citat am realizat ce repede și ce
profund a în țeles Eminescu conceptele (moderne, pe atunci) ale fizicii si cu ce
vinovată ușurință îl judecau chiar mari oameni de cultur ă(umanist ă) precum
Călinescu, care-l persifla astfel: "munca aceasta relev ă o fire entuziast ă de poet
diletant în ale științelor, o minte curioas ă, cunoștințe solide îns ă nu."
Așa să fie oare!? După ce explic ă (mecanicist, e drept, dar ra ționamentul este
corect!) presiunea unui gaz asupra pere ților unei incinte Eminescu continu ă:
"….dacă ne închipuim a șadar o asemenea mas ă (de gaz – n.n) răspîndită în
spațiul liber al Universului, unde nici o putere str ăină ne se exercit ă asupra ei,
atunci moleculele s-ar risipi dintre stele în toate direc țiile în infinit. Dar
mișcarea ar fi din ce în ce mai lent ă: ea ar sc ădea în propor țiune invers ă cu
volumul pe care l-ar ocupa si volumul acesta fiind infinit si mi șcarea ar deveni
infinit de slab ă- NIMICA.. ."
Acest ra ționament este în întregime corect si excep țional pentru un "diletant în ale
științelor" din a doua jum ătate a sec XIX. S ă subliniem faptul c ă însuși Einstein s-a
declarat entuziasmat de capacitatea mecanicii newtoniene de a explica propriet ățile
gazelor stabilind rela ția dintre cei 3 parametri caracteristici: presiunea P, temperatura

8T si volumul V. Iat ă însă un raționament din zilele noastre, care confirm ă faptul că
Poetul mânuia în mod corect aceste concepte.
1. Legea Boyle – Mariotte afirm ă că într-o transformare izoterm ă(T=const) presiunea
și volumul sunt invers proportionale: pV = const. (Eminescu spune: "ea(mișcarea
moleculelor, adic ă presiunea – n.n) ar scădea în propor țiune invers ă cu
volumul…") Dacă, de pildă, volumul cre ște de 2 ori ( V trece în 2V) atunci presiunea
va scădea de 2 ori(p trece în 1/2 p) pentru ca produsul s ă rămînă constant: (1/2p)x
(2V) = pV = const.
Deși n-a numit aceast ă lege el a în țeles-o perfect!. S ă adăugăm faptul c ă Eminescu
nu scapă "amănuntul"(fundamental, totu și, și care arat ă scrupulozitate) c ă sistemul
trebuie sa fie izolat fizic ( "… nici o putere str ăină nu se exercit ă").
2. În adevăr, cînd volumul creste la infinit materia intergalactic ă se va expanda si ea
în mod foarte lent reducîndu- și dramatic densitatea.
Stimate Cititorule, num ărul din iunie 2002 al prestigioasei reviste "Scientific
American" public ă un excelent articol6 despre existen ța materiei în spa țiile
intergalactice . Iat ă concluzia acestui studiu: m ăsurători spectroscopice rafinate
relevă faptul c ă în Univers predominant este "aproape nimicul” ("near-
nothingness") , adică o densitate infim ă de materie de 1 atom într-un volum de 1
metru cub( și asta în Universul "apropiat" pentru c ă pe măsură ce ne îndep ărtăm
trecînd "into the vast inky blackness beyond the galaxy" densitatea materiei scade la
insignifianta cifr ă de 10-11 atomi per metru cub, ceea ce nu mai putem exprima prin
cuvinte ci numai prin cifre). A se compara aceasta (1 atom / m3 ) cu densitatea unui
metru cub din aerul pe care-l respir ăm: 10 la puterea 25 (1025 atomi / m3).
O diferen ță imensă de 25 ordine de m ărime!. Acest num ăr nici nu se poate citi
folosind cifrele cu care suntem obisnui ți. Stii ce înseamn ă asta, Stimate Cititorule, la
scara noastr ă? – un bob de maz ăre se află în palma ta și următorul, cel mai apropiat,
pe Marte. Tendin ța este ca ele s ă se depărteze în continuare unul de altul și nu să
se apropie ("expansiunea" Universului) adic ă "aproape nimicul" să devină tot mai
NIMIC. Aceasta era și concluzia lui Eminescu cu peste 130 de ani în urm ă!
Dar iată cum explodeaz ă metafora, scurtcircuitînd toat ă demonstra ția savant ă de
astrofizic ă:

9Cînd sorii se sting și cînd stelele pic ă,
Îmi vine a crede c ă toate-s nimică.
Se poate ca bolta de sus s ă se sparg ă,
Să cadă nimicul cu noaptea lui larg ă,
Să văd cerul negru c ă lumile-și cerne
Ca prăzi trecătoare a mor ții eterne…
“Mortua est” [1871]

În anul 1871 cînd a pulbicat "Mortua est" , Eminescu avea numai 21 de ani și se afla
încă la Viena.
Da, așa este și "sorii se sting" întrucît combustibilul arde în cuptorul lor nuclear un
timp îndelungat, dar FINIT. Ciclul Bethe sau ciclul Carbon – Azot este sursa energiei
radiate de Soare și TOATE celelalte stele fierbin ți. Cei 4 atomi implica ți în ciclul
Bethe(C, N, H, O) reprezint ă cărămizile de baz ă cu care Dumnezeu a construit
extraordinara varietate a lumii animale, vegetale si minerale.
În adevăr, cei 4 atomi si nu cele 4 elemente din teoria lui Aristotel (simboluri
astrologice și în culturile vechi orientale): p ământul, aerul, focul si apa conduc la
modele fizice viabile ast ăzi, capabile s ă descrie o clas ă largă de date si observa ții
experimentale și, în acelasi timp, s ă facă preziceri valabile.
Acești atomi sunt în cantit ăți finite și se vor epuiza. Pentru aceast ă descoperire
fizicianul H.A.Bethe a primit Premiul Nobel pentru fizic ă în anul 1967.
La Eminescu nu a fost "doar" inspira ție si Har , a existat si o profund ă cunoaștere a
fundamentelor științelor naturii. Să continuăm argumenta ția.

Paradoxul gemenilor7
Richard Feynman fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizic ă a
predat cursul de fizic ă7 la renumita Universitate CALTECH-SUA în anii 1963 – 1965.
El prezint ă riguros, dar inteligibil teoria relativit ății și consecin țele sale. Vom folosi din
plin autoritatea sa (cartea este r ăspîndită în toat ă lumea) pentru a în țelege
grandoarea , dar și o parte din subtilit ățile acestei teorii.
Peter si Paul sunt 2 gemeni. Prin urmare, ceasornicul vie ții lor s-a pus în mi șcare
simultan. Se decid s ă facă următorul experiment : Peter r ămîne pe P ămînt în timp ce

10Paul pleac ă într-o călătorie cu o nav ă spațială cu o vitez ă foarte mare (comparabil ă
cu viteza luminii c = 300.000 km/s).
"Toate ceasurile lui Paul par s ă meargă mai încet, inima lui bate mai lent, gîndurile i
se deapănă mai lent, totul merge mai încet din pun ctul de vedere al lui Peter. Paul,
în schimb, nu observ ă nimic neobisnuit, dar dup ă ce călătorește un timp și apoi se
întoarce pe P ămînt el va fi mai tîn ăr decît Peter, care a r ămas pe P ămînt!!. Aceasta
e în adev ăr corect; este una din consecin țele teoriei relativit ății clar
demonstrat ă"……."Exact a șa cum mezonii miu( μ) trăiesc mai mult atunci cînd sunt
în mișcare, tot a șa Paul va tr ăi mai mult cînd se mi șcă". Atenție!: pentru ca efectul
să se poat ă observa trebuie ca viteza de deplasare s ă aibă o valoare mare(de
ordinul a zeci de mii de km/s, pîn ă la valoarea vitezei luminii în vid, c, care r ămîne
constant ă în orice sistem de referin ță inerțial aflat, adic ă, în repaos sau în mi șcare
rectilinie si uniform ă. Corpurile materiale nu pot dep ăși această viteză de mișcare a
fotonilor de lumin ă). Principala diferen ță dintre mecanica relativist ă a lui Einstein și
mecanica clasic ă a lui Newton const ă î n f a p t u l c ă legile de transformare a
coordonatelor spa țiale și a timpului în sisteme de referin ță inerțiale sunt diferite. Ele
au fost g ăsite de fizicianul și matematicianul german Lorentz și conțin implicit dou ă
consecin țe cruciale ale relativit ății: modificarea spa țiului(contrac ția lungimilor) și a
timpului(dilatarea intervalelor de timp). Aceasta din urm ă tocmai a fost explicat ă prin
Paradoxul gemenilor. Putem simplifica înc ă și mai mult. Diferen țele fundamentale
între mecanica clasic ă a lui Newton și cea relativist ă a lui Einstein se pot rezuma la
următoarele afirma ții: (reamintim existen ța celor dou ă sisteme de referin ță inerțiale:
unul legat de Peter(în repaos pe P ămînt) și celalalt de Paul (aflat în mi șcare, cu
viteză constant ă, în nava cosmic ă).
Newton spune: spațiul si timpul sunt absolute, iar viteza luminii relativ ă. Prin
urmare, Peter si Paul m ăsurînd lungimi și intervale de timp în cele dou ă sisteme de
referință vor raporta aceleasi rezultate, dar m ăsurînd viteza luminii vor g ăsi rezultate
diferite. Dac ă Paul va gasi o valoare c, Peter va spune c ă el măsoară (c + v) unde
v este viteza de deplasare a navei fa ță de Pămînt.
Einstein spune: spațiul și timpul sunt relative, iar viteza luminii este absolut ă(are
aceeasi valoare atît pe P ămînt cît si pe nav ă).
Asta înseamn ă că lungimile și intervalele de timp m ăsurate de Peter si Paul vor fi
diferite. Da, a șa este! – lungimea unui obiect m ăsurată de Paul în nav ă este diferit ă
de cea pe care o m ăsoară Peter aflat pe P ămînt.Timpul pentru cei doi gemeni curge

11și el în mod diferit. Toate aceste afirma ții, șocante la început, sunt cuprinse în
transform ările matematice de coordonate spa țiale și timp ale lui Lorentz, care se
potrivesc perfect ecua țiilor electromagnetismului deduse de Maxwell, dar contrazic
legile lui Newton. S ă subliniem din nou c ă efectele relativiste descrise mai sus se
"simt" la viteze mari ale navei, comparabile cu viteza luminii. Pentru a respecta
întregul adev ăr mecanica lui Newton este mecanica corpurilor ce se deplaseaz ă cu
viteze mult mai mici decît viteza luminii astfel c ă efectele relativiste sunt neglijabile.
Chiar pentru navele cosmice obi șnuite ce se deplaseaz ă cu aproximativ 8 km/s
savanții de la NASA folosesc tot ecua țiile lui Newton. Pentru studiul particulelor
elementare ce se deplaseaz ă în Univers cu viteze foarte mari efectele relativiste sunt
însă cruciale.

În acest punct al ra ționamentului s ă introducem cîteva versuri ale lui Eminescu:
"Porni luceaf ărul. Creșteau
În cer a lui aripe, Si căi de mii de ani treceau
În tot atîtea clipe."
[Luceafarul – 1883]
Câte întreb ări se nasc acum!?
Cine este Peter si cine este Paul? Ce-a spus Einstein?
Peter măsoară alte lungimi ale obiectelor aflate în mi șcare în spa țiu decît o face Paul
("creșteau în cer a lui aripe") . Ideea de deplasare cu vitez ă mare a
Luceafărului, la întrecere parc ă cu fotonii de lumin ă, este și ea conținută implicit.
Peter va spune c ă el măsoară si alte intervale de timp decît o face Paul de și au
aceleasi instrumente și folosesc aceleasi metode ("….mii de ani treceau în tot
atîtea clipe")
În urechi ne sun ă muzica Cosmosului , prin fa ța ochilor defileaz ă imagini ale
Nemărginirii, dar mintea încearc ă să înțeleagă acum și "lecția de relativitate":

12Porni luceaf ărul. Creșteau
În cer a lui aripe, Si căi de mii de ani treceau
În tot atîtea clipe.
Atenție, Stimate Cititorule: versurile lui Eminescu au ap ărut cu aproape o
jumătate de veac înainte de apari ția teoriei relativit ății8!!
Comentariile marelui savant american f ăcute cu toat ă autoritatea unui Nobelist apar
cu aproape o jum ătate de veac după apariția acestei teorii în fizic ă.
Se cuvine s ă mai subliniem faptul c ă Albert Einstein a ob ținul Premiul Nobel pentru
descoperirea legilor Efectului Fotoelectric și nu pentru Teoria Relativit ății, care nu a
putut fi în țeleasă și prețuită instantaneu de contemporanii s ăi. Să progres ăm cu
raționamentele subliniind faptul c ă atunci cînd ajungem s ă înțelegem profund rela țiile
dintre spa țiu si timp exprimate matematic prin transform ările Lorentz vom g ăsi cu
surprindere ca ele nu sunt cele la care ne-am fi asteptat doar pe baza ideilor noastre
intuitive ("urechea te minte și ochiul te-n șală").
În adevăr, aceste rela ții spațiu-timp ne ofer ă un "amestec" al spa țiului și timpului.
"O coordonat ă spațială se exprim ă în esen ță ca diferen ța dintre o coordonat ă
spațială și una temporal ă". Si Feynman continu ă raționamentul:
"Vom încerca deci s ă ne imagin ăm obiectele într-un nou fel de lume, a spa țiului și
timpului considerate laolaltă. …Aceast ă nouă lume , această entitate geometric ă se
numește spațiu – timp "9. Evident – aceast ă nouă geometrie este diferit ă de cea
euclidian ă, care implic ă numai coordonate spa țiale. Una din prezicerile imediate ale
acestei noi geometrii o reprezint ă nesimultaneitatea evenimentelor .
"Dacă Soarele explodeaz ă "tocmai acum" vor trece 8 minute pîn ă să aflăm acest
lucru și aceasta nu ne poate influen ța în nici un fel înainte."
În adevăr, acesta este intervalul de timp necesar fotonilor de lumin ă să călătorească
de la Soare la P ămînt pentru a ne aduce, primii, "vestea".
"Ce înțelegem prin "tocmai acum" e ceva misterios pe care nu îl putem defini și pe
care nu îl putem influen ța, dar el ne poate afecta mai tîrziu; și noi l-am fi putut
influența dacă am fi făcut ceva cu destul timp în urm ă. Cînd privim steaua Alpha
Centauri o vedem a șa cum a fost acum 4 ani; ne-am putea întreba: cum arat ă
"acum" ?. "Acum" înseamn ă să atribuim stelei acela și t i m p c u a l n o s t r u f a ță de

13sistemul particular de coordonate în care ne afl ăm. Putem vedea Alpha Centauri
doar prin intermediul luminii, care vine din trecutul nostru , cu 4 ani în urm ă, dar nu
știm ce face ea "acum" ; vor trece 4 ani înainte ca ceea ce face ea "acum" s ă ne
poată influența cumva. Alpha Centauri "acum" este o abstrac țiune a min ții noastre;
nu este ceva care s ă poată fi determinat fizic în acest moment, fiindc ă trebuie s ă
așteptăm pentru a putea observa. Mai mult, "acum" depinde de sistemul de
coordonate…În adev ăr , trebuie s ă subliniem faptul c ă simultaneitatea nu are o
semnifica ție unică…Nu exist ă nici o ghicitoare în stare s ă ne prezic ă prezentul și cu
atît mai pu țin viitorul".
Magistral ă demonstra ție a savantului american pentru una dintre cele mai
cunoscute consecin țe ale teoriei relativit ății a lui Einstein. Dac ă mai adăugăm una
dintre cele mai simple si fascinante formule din fizic ă, relatia mas ă – energie a lui
Einstein potrivit c ăreia cantitatea total ă de energie asociat ă unei mase m este
masa total ă înmulțită cu viteza luminii la p ătrat : E = mc2 , avem deja un tablou
intuitiv satisf ăcător al consecin țelor celebrei teorii. Cât ă energie se afl ă într-un
"grăunte" de materie!! – masa sa înmul țită cu un num ăr foarte mare, aproape de 1017
cît este viteza luminii la p ătrat. Dac ă în fata noastr ă ar "exploda" un bob de nisip
cîntărind numai 1 mg și care s-ar transforma complet în energie: mecanic ă, termică,
luminoas ă, electric ă, magnetic ă, atomică, nuclear ă…atunci instrumentele noastre ar
măsura 1014 Jouli adic ă aproximativ tot atîta energie cît ar consuma frigiderul Dvs.
timp de 250.000 ani.
Din sînul vecini cului ieri
Trăiește azi ce moare,
Un soare de s-a r stinge-n ceri
S-aprinde iar ăși soare
[Luceafărul – 1883]

La steaua care-a r ăsărit
E-o cale-atît de lung ă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii s ă ne-ajung ă.
Poate de mult s-a stins în drum

14În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe cînd nu s-a z ărit,
Azi o vedem si nu e.
[LA STEAUA… 1883]
Magistral ă demonstra ție făcută de Eminescu!! De aceast ă dată Poetul renunță și
la metafore pentru a- și expune direct si definitiv ideile. Observăm cum "cuvîntul
– cheie" acum este folosit de Eminescu exact cu acela și înțeles ca și
contemporanul nostru R. Feynman, care ne înva ță să deslușim nesimultaneitatea
evenimentelor în noua geometrie spa țiu – timp.
Da, așa este – doar "ieri" este "vecinic" pentru c ă "lumina vine din trecutul nostru".
Aceste trei strofe ale poemului sunt prin ele însele o capodoper ă, dar Eminescu
folosește aceste mari concepte ale astrofizicii "doar" pentru a iradia o imens ă forță și
energie asupra condi ției umane, în ultima strof ă, ca-n celebra formul ă a lui Einstein.
Tot astfel cînd al nostru dor
Pieri în noapte-adînc ă,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.
[LA STEAUA… 1883]
Si Eminescu continu ă cu puternicile sale metafore, de data aceasta dincolo de
spațiu și timp și în afara lor:
Căci unde-ajunge nu-i hotar
Nici ochi spre a cunoa ște,
Si vremea-ncearc ă în zadar
Din goluri a se na ște
Nu e nimic și totuși e

15 O se te care-l soarbe,
E un adînc asemene
Uitării celei oarbe.
[Luceafărul – 1883]
Eminescu a reflectat asupra acestor concepte și în proza sa cu deosebire în nuvela
Sarmanul Dionis.10 “Si, într-un spa țiu închipuit ca f ără margini, nu este o bucat ă a lui,
oricît de mare și oricît de mic ă ar fi, numai o pic ătură în raport cu nem ărginirea?
Asemenea, în eternitatea f ără margini nu este o bucat ă de timp, oricît de mare sau
oricît de mic ă, numai o clip ă suspendat ă?” După ce își argumenteaz ă “reflecțiunile”
cu o logic ă impecabil ă Eminescu exclam ă: ” În aceste atome de spa țiu și timp , cît
infinit!” g ăsind atît imaginea cît si cuvintele potrivite ce transcend și astăzi viziunea
noastră asupra metafizicii spa țiului si timpului, adic ă a nemărginirii și eternității ca
măsură si martori ai infinitului. Eminescu sesizeaz ă existența infinitului mic și a
infinitului mare pe care, de la Einstein, știința încearc ă să le cuprind ă împreun ă într-o
teorie unitar ă a lumii microscopice (nano știința de ast ăzi și teoria particulelor
elementare) și a celei macroscopice (universul în care tr ăim și Universul “cel mare”
spre care ne îndreptam, uneori, privirea nedumerit ă, un Univers infinit în spa țiu, fără
început și fără sfîrșit în timp).
Si Dumnezeu unde este?
În matematic ă există modelul spa țiului cu n dimensiuni. În fizică, Minkovski l-a
redus la 4 dimensiuni: cele 3 dimensiuni carteziene și timpul. Prive ște Stimate
Cititorule în col țul unei camere și ai să observi c ă de acolo pornesc 3 linii; sunt cele
3 axe de coordonate spa țiale în care noi ne mi șcăm. Adăugînd și timpul pe a c ărui
axă 'înșirăm" evenimentele avem toate coordonatele care ne sunt accesibile.
Dar restul? Restul!? La celelate (n-4) nu avem acces. Asta nu înseamn ă că ele nu
există!. Universul nostru cognoscibil se reduce la modele fizice și mentale pe care le
făurim în acest Univers fatalmente limitat. Sintagma "Dumnezeu a creat omul dup ă
chipul și asemănarea Sa" ar trebui interpretat ă exact pe dos: "omul L-a "creat" pe
Dumnezeu dup ă chipul și asemănarea sa". Cele 4 dimensiuni ale Universului nostru
dar și TOATE celelalte, care pot crea un "Multivers" adic ă o sumare de Universuri
total disjuncte, cu legi diferite de ale noastre și străine nouă ("..un cer cu alte
stele, cu-alte raiuri, cu al ți zei" ), și care sunt accesibile numai lui Dumnezeu.

16Așa se face c ă singurul mod de a-L cunoa ște rămîne revelația11, dar cel pu țin
suntem con știenți de poticnirea noastr ă.
Timpul el însu și poate avea mai multe componente doua dintre ele fiindu-ne și nouă
cunoscute: una profan ă și cealaltă sacră. Prima ne este familiar ă , dar la cea de-a
doua ajungem doar prin educa ție și meditație. “Întru’nceput a f ăcut Dumnezeu Cerul
și Pământul” se spune în “Intâia Carte a lui Moise”. A existat un început adic ă un
moment ini țial t = 0 pentru “Facerea lumii și a omului “, dar timpul a preexistat și a
urmat acestui moment “înve șnicindu-se” în ambele sensuri(la ± infinit). Cele șase
zile în care Dumnezeu a f ăcut Cerul si P ământul au dimensiuni apocaliptice la scala
timpului (profan) cu care suntem obi șnuiți acum. Inl ăuntrul componentei sacre a
timpului ni se mai relev ă una duhovniceasc ă așa cum se arat ă în Evanghelia dup ă
Luca: “ iar Copilul cre ștea și Se întărea cu duhul , plin de în țelepciune..”. În adev ăr,
este ușor de înțeles astăzi că timpul Mântuitorului a avut alt ă substan ță și a curs
complet diferit decât al oric ărui muritor. S ă decupăm doar seara “Cinei cea de
taină”: câte evenimente și câtă densitate cuprinde în ea astfel încât a pecetluit calea
si destinul omenirii pentru totdeauna!

Cu toate c ă Poetul î și pune întreb ări copleșitoare și chinuitoare care-i dau
sentimentul z ădărniciei:
Si-n zadar c ătăm răspunsul la-ntrebarea ce ne-am pus.
În zadar ne batem capul, triste firi vizionare,
Să citim din cartea lumei sem ne ce noi nu le-am scris,
Potrivim șirul de gîndur i pe-o sistem ă oarecare,
Măsurăm mașina lumei cu acea m ăsurătoare
Si gîndirile-s fantome, și viața este vis.
[La moartea lui Neam țu – 1870]

Cînd sorii se sting și cînd stelele pic ă,
Îmi vine a crede c ă toate-s nimic ă.
Se poate ca bolta de sus s ă se sparg ă,
Să cadă nimicul cu noa ptea lui larg ă,

17 Să văd cerul negru c ă lumile-și cerne
Ca prăzi trecătoare a mor ții eterne…
[“Mortua est” – 1871]
totuși, cunoașterea îi dă Poetului un reconfortant sentiment de siguran ță.
Universul f ără margini e în degetul lui mic,
Căci sub frunte-i viitorul și trecutul se încheag ă,
Noaptea -adînc ă-a veciniciei el în șiruri o dezleag ă;
Precum Atlas în vechim e sprijinea ceriul pe um ăr
Așa el sprijin ă lumea si vecia într-un num ăr.
[SCRISOAREA I, 1881]

O! te văd, te-aud, te cuget, tîn ără și dulce veste
Dintr-un cer cu alte stel e, cu-alte raiuri, cu al ți zei.
[“Venere si Madona” – 1870]

Sori se sting și cad în caos mari sisteme planetare,
Dar a omului gîndire s ă le măsure e-n stare…
……………………………………………………. Cît geniu, cît ă putere – într-o mîn ă de pămînt.
[Memento Mori – 1872]

Eminescu nu se multume ște să exprime concepte abstracte doar în manier ă
calitativă. El este con știent că drumul cunoa șterii trece prin modele:
Potrivim șirul de gîndur i pe-o sistem ă oarecare,
Măsurăm mașina lumei cu acea m ăsurătoare…
[La moartea lui Neamtu – 1870]
ajungînd inevitabil la numere (legile ce guverneaz ă natura sunt cantitative )
Precum Atlas în vechim e sprijinea ceriul pe um ăr
Așa el sprijin ă lumea și vecia într-un num ăr.
[SCRISOAREA I, 1881]

18
După toate considera țiile noastre prozaice despre Spa țiu, Timp, Univers,Scrisoarea I
ne oferă un adev ărat REGAL , care le condenseaz ă pe TOATE într-o cople șitoare
revărsare de idei ce se transform ă, sub pana sa, în metafore, cunoa ștere si poezie.
………………….. …………………………………………………….
Iar colo b ătrînul dasc ăl, cu-a lui hain ă roasă-n coate,
Într-un calcul f ără capăt tot socoate și socoate
Si de frig la piept și-ncheie tremurînd halatul vechi,
Își înfundă gîtu-n guler și bumbacul în urechi;
Uscățiv așa cum este, gîrbovit și de nimic,
Universul f ără margini e în degetul lui mic
Căci sub frunte-i viitorul și trecutul se încheag ă,
Noaptea -adînc ă-a veciniciei el în șiruri o dezleag ă;
Precum Atlas în vechim e sprijinea ceriul pe um ăr
Așa el sprijin ă lumea și vecia într-un num ăr.
Pe cînd luna str ălucește peste-a tomurilor bracuri,
Într-o clip ă-l poartă gîndul înd ărăt cu mii de veacuri,
La-nceput, pe cînd fiin ță nu era, nici nefiin ță,
Pe cînd totul era lips ă de viată și voință,
Cînd nu s-ascundea nimica, de și tot era ascuns…
Cînd p
ătruns de sine însu și odihnea cel nep ătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu no ian întins de ap ă?
N-a fost lume priceput ă și nici minte s-o priceap ă,
Căci era un întuneric ca o mare f ăr-o rază,
Dar nici de v ăzut nu fuse și nici ochi care s-o vaz ă.
Umbra celor nef ăcute nu-ncepuse-a se desface,
Si în sine împ ăcată stăpînea eterna pace!..

19Dar deodat-un punct se mi șcă…cel întîi si singur. Iat ă-l
Cum din chaos face mum ă, iară el devine tat ăl…
Punctu-acela de mi șcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stapînul f ără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura etern ă se desface în fâ șii,
De atunci r ăsare lumea, luna, soare si stihii…
De atunci și pînă astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure v ăi de chaos pe c ărări necunoscute
Si în roiuri luminoa se izvorînd din infinit,
Sunt atrase în via ță de un dor nem ărginit.
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe p ămîntul nostru mu șuroaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, o șteni și învățați
Ne succedem genera ții și ne credem minuna ți;
Muști de-o zi pe-o lume mic ă de se măsură cu cotul,
În acea nem ărginire ne-nvîrtim uitînd cu totul
Cum că lumea asta-ntreag ă e o clipă suspendat ă,
Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arat ă.
Precum pulberea se joac ă în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza înceteaz ă,
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adînc ă,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă…
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbr ă-n întuneric,
Căci e vis al nefiin ței universul cel himeric…
În prezent cuget ătorul nu- și oprește a sa minte,
Ci-ntr-o clip ă gîndu-l duce mii de veacuri înainte;

20Soarele, ce azi e mîndru, el îl vede trist si ros
Cum se-nchide ca o ran ă printre norii întuneco și,
Cum plane ții toți îngheață și s-azvîrl rebeli în spa ți
Ei, din frîiele luminii și a soarelui sc ăpați;
Iar catapeteasma lumii în adînc s-au înnegrit, Ca și frunzele de toamn ă toate stelele-au pierit;
Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie,
Căci nimic nu se întîmpl ă în întinderea pustie,
Si în noaptea nefiin ței totul cade, totul tace,
Căci în sine împ ăcată reîncep-eterna pace…

…………………………………………… Unul e în to ți, tot astfel precum una e în toate,
……………………………………………… Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gîndesc?…
Ca și vîntu-n valuri trece peste traiul omenesc.
……………………………………………………… Poți zidi o lume-ntreag ă, poți s-o sfarmi …orice-ai spune,
Peste toate o lopat ă de țărînă se depune.
Mîna care-au dorit sceptrul universului și gînduri
Ce-au cuprins tot universul în cap bine-n patru scînduri…
…………………………………………………………. Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine…lus truindu-se pe el

21Sub a numelui t ău umbră. Iată tot ce te a șteaptă.
………………………………………………. Si pe toți ce-n ast ă lume sunt supu și puterii sor ții
Deopotriv ă-i stăpînește raza ta și geniul mor ții!
[SCRISOAREA I – 1881]

Grandioas ă construc ție!! – o Catedral ă ridicată de un singur om- un Geniu!
Esența ultimă și misterele Universului se suprapun, într-un halucinant tablou, cu cele
ale Crea ției, și din nou, prin contrast, insignifian ța ființei și condiției umane.
Publicat la 1 februarie 1881 în "Convorbiri literare" , alchimia acestui poem a durat
10 ani începînd cu perioada vienez ă, continuînd cu cea berlinez ă (în Ms. 2276B , la
Berlin, Poetul transcrie imnul vedic al Crea țiunii) și terminînd cu cea autohton ă
(preponderent perioada ie șeană). Stiință, filosofie, via ță – sunt îndelung decantate în
laboratorul Poetului urmînd arcul gândirii și trecerii sale. Chiar dac ă am smuls blocuri
întregi din acest Poem el r ămîne în picioare precum la Roma rezist ă Colosseum,
deși locuitorii s ăi au construit timp de peste 1000 de ani smulgând din c ărămizile
sale.
Uscățiv așa cum este, gîrbovit și de nimic,
Universul f ără margini e în degetul lui mic
Căci sub frunte-i viitorul și trecutul se încheag ă,
Noaptea -adînc ă-a veciniciei el în șiruri o dezleag ă;
Parcă avem în fa ță imaginea marelui savant englez Stephen Hawking, contemporan
nouă, imobilizat într-un c ărucior cu silueta sa fragil ă și delicată. Hawking pred ă
astrofizica la catedra ce a apar ținut cândva lui Newton la renumita Universitate
Cambridge. Profesorul Hawking ne-a d ăruit minunatele sale lucr ări atât de accesibile
încât au devenit ‘best-seller’-uri12. ”…dacă nu vom avansa în profunzime, vom
avansa în complexitate și ne vom afla mereu în centrul unui orizont al
posibilit ăților care se l ărgește”. Hawking sugereaz ă că posibilit ățile umane ar
putea sa fie limitate
Fu prăpastie? genune? Fu no ian întins de ap ă?

22N-a fost lume priceput ă și nici minte s-o priceap ă,
și astfel cunoa șterea să avanseze “numai” pe orizontal ă conducând la grani țe mai
permeabile între diferitele domenii ale unei cunoa șteri interdisciplinare.
Sunt întreb ări fundamentale al c ăror răspuns este crucial pentru în țelegerea chiar a
condiției umane: de unde venim și încotro ne duce corabia în care, temporar, ne
aflăm? Dintotdeauna, în toate civiliza țiile, oamenii au privit Cerul încercând s ă-și
explice imaginile și fenomenele, leg ăturile dintre ele, ordinea acolo unde exist ă,
haosul și arbitrariul a șa cum au fost percepute de-a lungul timpului.

Spiritul Poetului s-a aplecat , nu se putea altfel!, și asupra GENEZEI.

Dar deodat-un punct se mi șcă…cel întîi si singur. Iat ă-l
Cum din chaos face mum ă, iară el devine tat ăl…
Punctu-acela de mi șcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stapînul f ără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura etern ă se desface în fâ șii,
De atunci r ăsare lumea, luna, soare și stihii…
De atunci și pînă astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure v ăi de chaos pe c ărări necunoscute
Si în roiuri luminoa se izvorînd din infinit,
Sunt atrase în via ță de un dor nem ărginit.
Cu o rev ărsare de metafore str ălucite și savante Poetul dizolv ă instantaneu
antagonismul aparent dintre religie și știință în privin ța teoriei Crea ției.
O cantitate inimaginabil ă de energie concentrat ă într-un volum foarte mic (poate cât
al unui atom) s-a aflat în mâna Creatorului. A deschis palma și uriașul “foc de artificii”
putea începe; expansiunea Universului începuse cu o Mare Explozie (“Big-Bang”)
(“Sa fie lumin ă! Si a fost lumin ă …și a desp ărțit Dumnezeu lumina de
întuneric”13) împroșcînd spa țiul cu energie, materie și antimaterie. Dac ă, de
exemplu, electronul și antiparticula sa pozitronul (un electron cu sarcina opus ă) se
contempl ă unul pe altul în repaos se vor decide repede sa se anihileze generând
raze gamma(lumin ă!) cu o energie egal ă cu exact masa celor doi parteneri înmul țită
cu viteza luminii la p ătrat , adic ă 1.02 MeV. Autorul acestui Studiu a putut s ă observe

23această interacție în timpul unui experiment ce conducea la o reac ție nuclear ă la
Reactorul Bucuresti-Magurele. Reamintim aici principala consecin ță a ecuației lui
Einstein (E = mc2): energia se transform ă în materie , materia trece în energie.
Urmând argumentele lui Hawking si Weinberg14 se poate face o sintez ă a evoluției
Universului de la Marea Explozie pân ă în zilele noastre eviden țiind câteva etape
importante.
La momentul initial (t=0)
,al Big-Bangului,
“……..pe cînd fiin ță nu era, nici nefiin ță,
Pe cînd totul era lips ă de viață si voință,
Cînd nu s-ascundea nimica, de și tot era ascuns…
Cînd pătruns de sine însu și odihnea cel nep ătruns.
–––––––––– ––––- –––––
Umbra celor nef ăcute nu-ncepuse-a se desface,
Si în sine împ ăcată stăpînea eterna pace!..
exista, cum spuneam, un Univers infinit de mic și infinit de dens ca materie și
energie . Cele 4 câmpuri de forte: gravita ționale, electromagnetice și nucleare (tari si
slabe) erau unificate, iar fizicienii nu pot s ă dezvolte o teorie care s ă le descrie decât
luate separat. Si dac ă ne reamintim faptul important c ă modelele fizicii se dovedesc
viabile când sunt în stare s ă facă predicții asupra evolu ției fenomenelor atunci putem
spune că la momentul ini țial, al Big-Bang-ului, aceste legi nu puteau prezice ce se va
întîmpla în viitor, cum va evolua “sistemul fizic”.
N-a fost lume priceput ă și nici minte s-o priceap ă
Numai Atotputernicul poate s ă ridice aceast ă singularitate.
Conform modelului propus de Hawking acesta e momentul la care începe Timpul și
tot atunci are sens s ă definim Spa țiul și nu înaine de momentul Big-Bangului;
Căci unde-ajunge nu-i hotar
Nici ochi spre a cunoa ște
Si vremea-ncearc ă în zadar
Din goluri a se na ște

24 După prima secund ă (t=1sec) s-au format protonii, neutronii și electronii alc ătuind
cărămizile din care sunt forma ți atomii. V ă amintiți cum? – prin ciocnirea fotonilor
energia lor poate fi convertit ă în particule. Hawking gase ște că temperatura a sc ăzut
de la fabuloasa cifr ă T=1032 K la 1010 K (10 miliarde de grade Kelvin și cam tot
atâtea grade Celsius cu care suntem mai obi șnuiti), dar tot foarte fierbinte a r ămas.
După prima secund ă Universul se r ăcise deja cu 22 ordine de m ărime , un gradient
de temperatur ă uriaș cu care nu suntem obi șnuiți și de care nu am mai auzit
vreodată.
Așa el sprijin ă lumea și vecia într-un num ăr.

După alte 3 minute (t=3min.) de la Big-Bang când temperatura a mai coborât cu un
ordin de m ărime (109 K, adică aprox. 1 miliard de grad e Celsius – gr adientul s-a
domolit -) protonii și neutronii se puteau uni spre a forma nuclee, Hidrogenul și Heliul
fiind predominante atunci ca și acum.

După 300.000 ani (t=300.000ani) Universul, care s-a tot expandat în spa țiu se
răcise mult ajungând la 3000K temperatur ă la care electronii se pot lega de nuclee
pentru a forma atomi stabili (ca-n zilele noastre). Atâta vreme cât electronii erau
liberi ei produceau împr ăștierea, prin ciocniri, a fotonilor de lumin ă formând o
“ceață” groasă și densă pe care lumina nu o putea penetra.
Căci era un întuneric ca o mare f ăr-o rază,
Dar nici de v ăzut nu fuse și nici ochi care s-o vaz ă.
Acum îns ă că aceștia au fost atra și de nuclee pentru a forma atomi neutri “cea ța s-a
ridicat” și Universul a devenit transparent pentru radia ție.
De-atunci negura etern ă se desface în fâ șii
DA!, avem un “semn” c ă lucrurile a șa s-au întîmplat . Aceasta a ajuns la noi “abia
acum” și a putut fi detectat ă ca fond de radia ție cosmic ă în domeniul microundelor
(lungimi de und ă de ordinul cm).
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

25Universul dilatîndu-se continuu, temperatura radia ției a tot sc ăzut ajungând la numai
3K adică numai trei grade deasupra lui Zero Absolut (0K = – 273C) temperatur ă la
care totul “înghea ță”(nici elecronii nu se mai mi șcă pe orbitele lor în jurul nucleelor).
Pentru aceast ă descoperire astronomii Arno Penzias si Robert Wilson au primit
Premiul Nobel în fizic ă în anul 1978, dar existen ța acestei radia ții a fost prezis ă
teoretic înc ă din anul 1940 de fizicianul George Gamow și colaboratorii s ăi.
Acum știm că acest fond de radia ție foarte “lini ștită” inundă Cerul nostru din toate
direcțiile ca un ecou îndep ărtat a ceea ce s-a întîmplat demuult, din “adîncul”
Timpului și Spațiului, la începuturi.
E un adînc asemene
Uitării celei oarbe.
În acest tablou atât de succint s ă mai adăugăm un reper: stelele si galaxiile au
început s ă se formeze la cca 1 miliard de ani dup ă Big – Bang și de atunci Universul
continuă să se dilate și să se răcească.
De atunci r ăsare lumea, luna, soare și stihii…
––––- ––––- –––––––––
Si în roiuri luminoa se izvorînd din infinit,
Sunt atrase în via ță de un dor nem ărginit.
Ce poate fi, aici, “dor nem ărginit” ? “Cel-ce-Era, Cel-ce-Este si
Cel-ce-Vine, Ato țiitorul” cum spune Sfânta Scriptur ă?

De 15 miliarde de ani de la “Big-Bang”-ul ini țial Universul moare pu țin câte pu țin.
Așa cum Supernovele (“bornele kilometrice” ale Universului) explodeaz ă și mor sub
ochii noștri, tot așa se întîmpl ă cu întregul Univers acum și-n vesnicia ce va urma
pentru că totul a sc ăpat din “frîiele” for țelor de atrac ție gravita ționale, care n-au reu șit
să-l “înghețe” într-o stare de echilibru:
….. plane ții toti înghea ță și s-azvîrl rebeli în spa ți
Ei, din frîiele luminii și a soarelui sc ăpați;
O energie misterioas ă și nedetectabil ă (“constanta cosmologic ă” a lui Einstein),
a fost pompat ă inițial în “sistemul termodinamic” astfel c ă ea umple acum tot
Universul conducînd la expansiunea permanent ă și accelerat ă a acestuia. Galaxiile
(grupuri imense de stele ținute împreun ă de forțele de atrac ție ) se îndep ărtează de

26noi și se îndep ărtează unele de altele. Cu pu țină imagina ție, dacă ne vom întoarce
pe Pămînt peste 100 milioane de ani Cerul va fi pustiu; numai noi (Galaxia noastr ă –
Calea Lactee) și, poate, Andromeda(o Galaxie ce se mai poate vedea, înc ă, cu
ochiul liber) lîng ă noi. Deschidem cartea, citim și înțelegem:
Stelele-n cer
Deasupra m ărilor
Ard depărtărilor
Pînă ce pier
Stelele-n Cer (1880-1881)
Iar catapeteasma lumii în adînc s-au înnegrit,
Ca și frunzele de toamn ă toate stelele-au pierit;
[SCRISOAREA I – 1881]
Avem în fa ță dovada unei gândiri lucide și a unei intui ții excepționale, consecin ță
firească a cunoa șterii , și nu pesimism maladiv cum gre șit interpreteaz ă chiar un
mare cărturar și eminescolog ca Petru Cre ția ("….un suflet sfî șiat de o dezam ăgire
fără leac"15).
De la haosul originar:
……..pe cînd fiin ță nu era, nici nefiin ță,
Pe cînd totul era lips ă de viață și voință,
Cînd nu s-ascundea nimica, de și tot era ascuns…

la prezentul efemer:
…..lumea asta-ntreag ă e o clipă suspendat ă

sfîrșind cu distrugerea :
Timpul mort si-ntinde trupul si devine vecinicie,
Căci nimic nu se întîmpl ă în întinderea pustie,
–––––––––– ––––- –––––
Si în noaptea nefiin ței totul cade, totul tace,

27văzută ca un nou început (o nouă stare de echilibru)
Căci în sine împ ăcată reîncep-eterna pace…

Rotindu-ne ochii pe bolta Capelei Sixtine vom vedea cum Michelangelo confer ă
ființei umane, cu alte mijloace, aceea și traiectorie si acela și destin cu cel al întregului
Univers relevat, metaforic, dar atît de sigur si incisiv de Eminescu.
În ipoteza men ținerii curburii pozitive(sferice), so arta Universului nostru pare a fi
pecetluită : el va sfâr și într-un “Big – Crunch” (Marea Implozie)
Căci e vis al nefiin ței universul cel himeric…
ajungând, contractîndu-se pe coordonatele spa țiu-timp, de unde a plecat adic ă în
același punct de singularitate cu o densitate infinit ă de materie și energie și care va
“înghiți” atît Timpul cât si Spa țiul.
Din chaos, Doamne,-am ap ărut
Si m-a ș întoarce-n chaos…
Si din repaos m-am n ăscut,
Mi-e sete de repaos.

Dar până atunci aceeasi VOCE ne va spune s ă cioplim o nou ă corabie în care se va
rândui , cu un nou leg ământ, “toat ă ființa vie din tot trupul care este pe P ămînt"
pentru că, nu-i așa, Marele Cosmos con ține nenum ărate alte Universuri.
(“Si-am v ăzut un cer nou și un pământ nou; fiindc ă cerul cel dintâi și pământul
cel dintâi au trecut, iar marea nu mai este” spune Sf.Apostol Ioan în Apocalipsa ).

Si noi sim țim că suntem copii nimicniciei
Nefericiri zvîrlite în bra țele veciei….
Preot si Filosof(1880)

Si pe toți ce-n ast ă lume sunt supu și puterii sor ții
Deopotriv ă-i stăpînește raza ta si geniul mor ții!
[SCRISOAREA I – 1881]

28Ca toți marii gînditori ai lumii înzestra ți cu Har, Eminescu este apoteotic, întorcîndu-
se la zorii Crestinismului:
Falnică-i pare legea Cre ării
Lumi ce de focuri în lumi înot,
Candeli aprinse lui Zebaot, Ce ard topirei și renvierei.
Dar mai puternic, mai nalt ă, mai dulce
Îi pare legea de a iubi, Fără ea nu e de a tr ăi,
Fără ea omul ca stins se duce.
[Filosofia copilei , 1867]
Savanții, care cerceteaz ă alte sisteme planetare în Galaxia noastr ă și în afara ei cu
cele mai performante telescoape (“vîn ătorii de planete”) au g ăsit că acestea sunt
sfere uria șe, de mărimea lui Jupiter al nostru, alc ătuite din gaze (Hidrogen, Heliu,
Sodiu, Potasiu..) la temperaturi de peste 1000o C – “foc și pară, Iadul!” –
(Lumi ce de focuri în lumi înot,)
Ideea reversibilit ății, a unui nou început (a “renvierei”) este din nou prezent ă:
Candeli aprinse lui Zebaot,
Ce ard topirei si renvierei.
“Iahve Zebaot, Dumnezeul Israelului ….întregul p ămînt este plin de m ăreția Sa”
Cu acela și îndemn ( adevăr fundamental dintotdeuna și-n veci, al fiin ței și vieții
creștine) își încheie Sf. Apostol Pavel "Întîia Epistol ă Către Corinteni":
"….Si acum r ămîn aceste trei: credin ța, nădejdea și iubirea; dar cea mai mare dintre
ele este iubirea ".
Eminescu a scris aceste versuri la numai 17 ani.

29CONCLUZII.
– Acest studiu va r ămîne deschis și va trebui "updatat" și extins. Ne propunem s ă
"scanăm" toată marea poezie universal ă, care are atingere cu marile idei
cosmogonice(în în țelesul pe care Mircea Eliade îl d ă acestui cuvînt) cu acela și
"microscop electronic" pentru o analiz ă cât mai acurat ă si pentru a afla cât de
aproape se afl ă frontiera dintre poezie și știință.
– Si fizicienii se afl ă în mare impas fat ă în fată cu infinitul și atunci, cei mai talenta ți,
recurg la versuri: "Era un tîn ăr din Trinity
,
Care a scos r ădăcina pătrată din infinit.
Dar num ărul de cifre
I-a dat fiori; A lăsat matematica si a adoptat Divinitatea"
George Gamow, mare fizician american de origine ucrainian ă, a meditat la paradoxul
ființei finite, care contempl ă infinitatea.
– Este evident c ă marile concepte ale fizicii "noi" (Timp, Spa țiu, Univers) "pluteau în
aer" încă înainte de Einstein, iar meritul lui Eminescu este acela c ă le-a intuit si
asimilat a șa de repede și așa de profund încît le-a transformat, "în timp real", în
poezie ( "citea cu o repeziciune uimitoare, nu vorb ă cu vorb ă, ci cuprinzînd cu
privirea fraze întregi"
4). Aceasta este, în opinia noastr ă, o fereastr ă pe care
Eminescu o deschide larg c ătre Universalitate poeziei și culturii române ști. Prin
ea respir ă același aer cu Dante, Shakespeare, Goethe, …dac ă nu cumva un
studiu aprofundat si argumentat îl poate face leaderul unui grup restrîns de mari
poeți și gînditori vizionari, adevarate enciclopedii ale cunoa șterii timpului lor.
– Cu o sut ă de ani înaintea lui Eminescu fizica nu r ăspundea înc ă la întreb ări
fundamentale despre natura luminii, timp, spa țiu, Univers, care abia ap ăreau
difuz în lucr ările lui Newton si Huygens. A șa se face c ă în lipsa unor modele
adecvate Faust – personajul legendar pe care l-a creat Goethe timp de peste 50
de ani, recurge la alchimie și magie dup ă ce studiase filosofia, dreptul, medicina
și teologia.
“Dar nu putem s ă știm nimic, v ăd bine!
Iar inima se face scrum în mine.
…………………………………………….

30 Iată de ce m-am consacrat magiei,
Ca spiritul prin gur ă și putere
Să-mi reveleze-o parte din mistere!
Ca asudînd amar s ă nu mai fiu
Silit a spune ce nici eu nu știu;
În numai cateva zeci de ani știința avansase a șa de mult încât Eminescu proclama,
am spune entuziast, dac ă nu am cuno ște natura determinant ă a Poetului:
“Universul f ără margini e în degetul lui mic,
Căci sub frunte-i viitorul și trecutul se încheag ă,
Noaptea -adînc ă-a veciniciei el în șiruri o dezleag ă;”
– Klaus Bachmann , cercet ător german, redactor la revista GEO citeaz ă doi
cunoscuti poe ți americani pentru capacitatea lor de a reflecta, în metafore, la
“Universul f ără sfârșit” 16:
R. Frost :
“Some say the world will end in fire/ “Unii spun c ă lumea se va sfâr și prin foc/
Some say in ice/ Alții spun că prin înghe ț/
From what I have tasted of desire/ De-ar fi pe gustul meu/
I hold with those who favor fire”/. Eu țin cu cei care prefer ă focul”/.
T.S.Eliot
:
“ This is the way the world ends/ “Iar lumea se va sfâr și lin/
Not with a bang, but a whimper.” Nu cu un bang, ci c’un suspin”/.
Cât de infantile ne apar aceste versuri laolalt ă cu gândirea care le z ămislește atunci
când le compar ăm cu soliditatea, rigoarea si înal țimea crea ției eminesciene!?.
.- O metafor ă inspirată ajută imagina ția și chiar o provoac ă. Ea reușește acolo unde
limbajul obi șnuit , “corect” e șuează. Metafora la Eminescu reprezint ă decantarea
supremă a cunoa șterii scurtcircuitînd demonstra ții laborioase, care apar îns ă în
Manuscrise dovedind seriozitatea, rigoarea și acurate țea Poetului.
-Autorul nu- și poate reprima întrebarea: cum a fost posibil? Si simplific ă răspunsul:
un Geniu este un Geniu mai ales cînd se întrupeaz ă din spirit latin în solul fertil al
culturii germane17.
– “E poate singurul om pentru care știința și arta s-au contopit prin mijloacele lor de a
exprima gândirea , a șa cum ele tind sa se contopeasc ă prin comuna lor nevoie de a
stabili continuitatea legilor naturale în împ ărăția spiritului” spune marele istoric al

31artei Elie Faure18 despre Leonardo da Vinci. În aceea și familie de gânditori
universali se afl ă și Eminescu.
-Eminescu "integreaz ă" concepte fundamentale ale stiin țelor naturii, filosofiei
și religiilor. Cine se încumet ă să le deslușească?
"Asta-i o teorie care-i greu de în țeles" răspunde Eminescu lui Pogor la Junimea cînd
a fost întrebat dac ă Sărmanul Dionis viseaz ă sau e treaz. Foarte probabil ca aceast ă
replică ne-ar adresa-o si nou ă, peste timp, punîndu-ne în fa ță o mare și continu ă
provocare. Altminteri,
Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede Ce ni s-a dat?

Postfață
Rezultatele cercet ărilor cu pronun țat caracter experimental asupra anizotropiei
radiației cosmice efectuate de doi fizicieni americani: John C. Mather si George F.
Smoot – laurea ți ai Premiului Nobel pentru fizic ă în anul 2006 – reprezint ă cel mai
recent suport in sprijinul afirma țiilor și concluziilor prezentate în acest Studiu.

Experimentul de la Geneva va verifica multe ipoteze despre crearea si evolu ția
Universului, materie, energie, particule subatomice, etc. începând cu accelerarea până aproape de viteza luminii a fasciculelor de protoni și continuînd cu cele formate
din nuclee grele precum Pb si Au.
Poate că acest Studiu ar trebui s ă rămână deschis și updatat pe parcursul celor
peste 20 de ani de experimente ce vor urma. Se vor acumula cuno ștințe, idei, vor
rezulta modele, dar nu vom uita și ne vom întoarce, uimi ți, la crea ția si viziunea celui
mai mare gânditor, care s-a n ăscut în acest col ț de Cosmos.

32
REFERINTE BIBLIOGRAFICE

1. George C ălinescu – "Via ța lui Mihai Eminescu" –
Editura pentru Literatur ă, 1966
2. Ludwig Boltzmann – "Populare Schriften"
Werlagsgesesellschaft mbH, Braunschweig, Wiesbaden, 1979
3. Albert Einstein – "Cum v ăd eu lumea" , Editura Humanitas,2000

4..Ioan Slavici – "Amintiri" – Editura pentru literatur ă , 1967
5..George C ălinescu – "Opera lui Mihai Eminescu" –
Biblioteca pentru to ți, Editura Minerva, 1985
6. E. Scannapieco, P. Petitjean, T. Broadhurst –
"The Emptiest Places" , Scientific American, june – 2002.
7. Richard Feynman – "Lectures on Physics" –
Addison – Wesley, Reading, Massachusetts, 1965
"Fizica Modern ă", Editura Tehnic ă, București, 1970
8. Albert Einstein – "On the electrodinamics of moving bodies" –
June 30, 1905 www.fourmilab.ch/etexts/einstein

9. G. Musser, – "A Hole at the Heart of Physics"
Scientific American, September, 2002 www.sciam.com
10. Eminescu, “Proza literara” – Editura Eminescu – Bucure ști, 2004

11. Petre Tu țea – "Intre Dumnezeu și neamul meu" –
Funda ția Anastasia, 1992 – Editura Arta Grafic ă
12.Stephen Hawking – “Universul într-o coaj ă de nucă”
Editura Humanitas, Bucure ști, 2004
–“Scurt ă istorie a timpului”
Editura Humanitas, Bucure ști, 2004
Recomnd ăm cu căldură și pagina web a autorului pe care o pute ți accesa
prin Google: “Stephen Hawking’s Universe”
13. FACEREA: Întâia Carte a lui Moise din “Biblia sau Sfânta Scriptur ă”
Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane Bucure ști – 2001

3314. Steven Weinberg – “Primele trei minute: un punct de vedere modern asupra
originii Universului” Editura Polititic ă, București, 1984

15. “Eminescu – editat și comentat de Petru Cre ția Ed. Humanitas, Bucure ști, 1994

16. Klaus Bachmann, “GEO”, Univers Publishing, Nr. 4, 2003, Bucure ști, sub
licenta GRUNER UND JAHR , Germany

17.Mircea Eliade – "Despre Eminescu și Hașdeu" – Editura Junimea, 1987

18. Elie Faure – “Istoria Artei” – Editura Meridiane, Bucure ști, 1970

Pentru citarea versurilor autorul acestui Studiu a folosit volumele:
“M. EMINESCU – POEZII”
(Ediție critică de D. Mur ărasu, Editura Minerva, 1982)