Programul de studii: DREPT [626985]

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR” BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT CLUJ -NAPOCA

Programul de studii: DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

Absolvent: [anonimizat]2020 –

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………………………… ………..
Capitolul I: definiria și explicarea fenomenului…………………………………………………………….
Capitolul II: Studiu de caz și analiza celor mai mediatizate cazuri………………………………….
Capitolul III: Legislație internă și metode de combatere sau ameliorare al fenomenului……
Concluzii ……………………………………… ………………………………………………………………………..
Bibliografie………………………………………………………………………………………………….. …………

Introducere

Am ales ca temă de cercetare în vederea susținerii examenului de licență tema
”Paradisurile fiscale și activitățile off -shore ”. Motivul pentru care am ales acest subiect este acela
că reprezintă o actualitate din punct de vedere juridic și social și, în același timp, este o provocare
pentru mine de a cerceta un domeniu de amploare pe baza căruia există numeroase scrieri. Scopul
acestei lucrări este de a analiza faptele ce aparțin acestei sfere reglementate și de a oferi o
perspectivă obiectivă asupra fenomenului, o altfel de perspectivă față de cele existente .
Lucrarea mea este structurată pe trei capitole în care am definit, analizat și exemplificat
”paradisurile fiscale”1 și firmele ”off -shore” de pe întreg mapamondul și am coroborat legile
interne de combatere a evaziunii fiscale2 și a economiei subterane3. Deoarece tema dispuată în
această lucrare este una de dimensiuni ample , am luat ca factor de referință internațional doar
statele arhicunoscute ca fii ”paradisuri fiscale” cum ar fi Andorra și luxemburg din cele 35 de
s.țlătate existente pe mapamond4.
În general, aceste subiecte sunt dezbătute de către jurnaliștii investigatori dar aceștia redau
doar subiectul în sine, nu și explicarea faptelor; din acest considerent, unul dintre motivele care
au stat la baza cercetării acestui domeniu, este de a aduce o explicație din punct de vedere juridic
la subiectul amintit mai sus și de a cerceta din privință proprie fenomenul.
Această parte nu este completă și intenționez, după terminarea lucrării propriu -zise, să
aduc completări introducerii prin care să menționez, de exemplu, și dificultățile pe care le -am
întâmpinat în adunarea bibliografiei

1 stat, o țară sau un teritoriu care practică impozite de nivel redus sau chiar zero, oferind în același timp o legislație
stabilă, condiții economice bune și o rată scăzută a corupției
2 sustragerea unor persoane fizice sau juridice de la plata impozitelor sau taxelor. Evaziunea fiscală se manifestă
adesea prin denaturarea informațiilor ce sunt raportate la autorități, precum declararea unor venituri sau profituri
mai mici decâ t în realitate, sau mărirea artificială a cheltuielilor.
3 Activitate economica legala, dar ascunsa de autoritatile publice pentru a evita plata impozitelor si taxelor, a
contributiilor sociale sau pentru a evita respectarea standardelor legale de pe piata muncii si a altor proceduri
administrative.
4 Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) – Paradisurile fiscale Internaționale

Capitolul1. Introducere: definirea și înțelegerea contextului

Pentru a putea dezbate fenomenul corect, găsesc necesar a face o introducere în situația
dată și de a încadra din punct de vedere legal faptele. Deoarece ”paradisurile fiscale” sunt numite
în așa fel deoarece se pot sp ăla banii mult mai ușor, trebuie subliniat rolul acestora în frauda
fiscală .
Frauda fiscală reprezintă ansamblul practicilor care urmăresc eludarea în totalitate sau în
parte a impozitului datorat statului. În funcție de locația manifestării, anvergura și practicele
folosite în opoziție cu legislația economică fiscală, dar și cu ideologia și gradul de toleranță al
societății frauda poate avea mai multe forme și anume: evaziunea fiscală, contrabanda,
înșelăciunea, dar și forme nesesizabile sau speculative, i nterpretări particulare ale unor prevederi
legale în scopul sustragerii sau de a evita impozitarea.
Jurisdicțiile fiscale existente pe plan mondial se împart în două categorii: cele
caracterizate de un nivel ridicat al taxelor (taxa pe venit, TVA, taxa pe salarii, taxa pe dividende,
taxe municipale, taxe de drumuri, taxe imobiliare etc.) și cele care nu percep taxe deloc sau
acestea sunt foarte mici. În jurisdicțiile care nu percep taxe, cum ar fi Bahamas, Gibraltar nici una
din taxele mentionate mai sus nu este percepută. O companie înregistrată într -o astfel de
jurisdictie nu plătește nici o astfel de taxă.
Dacă luăm în considerare o jurisdicție cu taxe scazute, vom vorbi de taxa pe profitul
companiei. O jurisdicție cu astfel de taxe este Ciprul, unde se a plică o taxa de 4,25% pe profit
brut5. Profitul brut este calculat prin scăderea din venit a tuturor cheltuielilor făcute de o
companie pentru desfășurarea afacerilor. Aceasta include costul bunurilor vândute, salariile,
cheltuielile de călătorie, cazare ș i protocol, taxe profesionale, comisioane și asa mai departe. Nu
există limite în ceea ce privește aceste cheltuieli decât bunul simț. Mai mult, salariile nu sunt
taxabile. Totuși, alte jurisdictii, de exemplu Insula Man, impun o taxă fixă (750 lire sterli ne, sau
1200$ în cazul Insulei Man) oricărei companii, indiferent de profiturile sau pierderile acesteia.
Cât despre planificarea internațională a taxelor, companiile internaționale folosesc
entitățile offshore pentru a -și dirija profiturile către acestea și pentru a -și desfășura activitatea

5 http://dadlaw.com.cy/ro/page/regimul -fiscal -in-cipru

astfel încât să plătească cât mai puține taxe. Nu este de mirare că mii de oameni de afaceri și
companii folosesc companii offshore pentru planificarea internațională a taxelor .6
În România, modul de organizare a activi tății de inspecție fiscală, precum și desele
modificări ale structurii a aparatului specializat în acest domeniu au avut un impact negativ
asupra îndeplinirii eficiente a menirii activității de inspecție fiscală. Mai mult, o bună perioadă de
timp, aparatul fiscal nu a avut la îndemână instrumentul necesar pentru a sancționa corespunzător
frauda fiscală. Ulterior, Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, în vigoare până la mijlocul
anului 2005, a conținut o serie de neclarități, nefiind făcută o delimitare clară a infracțiunilor și
contravențiilor, astfel că unele fapte puteau fi interpretate și încadrate, în funcție de dorința sau
pregătirea persoanei care efectua controlul. Dacă la acestea adăugăm și elementul „corupție”,
existent în rândul inspectorilor fiscali, înțelegem de ce din punct de vedere legislativ și
administrativ puterea publică nu a avut capacitatea de a acționa eficient în lupta împotriva acestei
practici.7
În una din concluzii putem afirma faptul că e forturile statului de a reduce evaziunea
fiscală care să conducă la diminuarea economiei subterane, trebuie să includă, în final, creșterea
gradului de colectare a impozitelor și taxelor, concomitent cu reducerea impozitării, creșterea
investițiilor străine și promovarea de măsuri legislative ca re să vizeze accelerarea dezvoltării
economiei de piață. În legătură cu măsurile generale de politică ce urmează să fie adoptate
imediat după integrare în spațiul comunitar, abordarea trebuie să aibă în vedere unele elemente
care să permită o analiză compl exă a fenomenului evaziunii fiscale.

6 Bișa Cristian, Utilizarea paradisurilor fiscale – intre evaziune fiscala legala si frauda fiscala, editura BMT, 2006.
7 Costea C., Bazele administrării afacerilor comerciale, Editura ASE, București, 2007

Capitolul 2 : Studiu de caz și analiza celor mai mediatizate cazuri
2.1 Elveția

Am ales, pentru începutul capitolului, această țară deoarece este unul dintre cele mai
renumite cazuri. Acest subiect, al Elveției, ține prima pagina a publicațiilor financiare de fiecare
dată; dacă este un lucru bun sau un lucru rău, asta voi î ncerca să concluzionez din cele ce
urmează.
2.1.1 Prezentare generală a țării

Confederația Elvețiană este un mic stat federal alcătuit din 26 de regiuni numite cantoane
și de aceea mai poartă numele de ”Țara Cantoanelor”, fiind situată în Europa Centrală, fără ieșire
la mare. Aceasta are o suprafață de 41.284 kilometri pătrați, beneficiază de o localizare
geografică favorabilă și de o guvernare inteligentă care au transformat această țară într -un
important centru al serviciilor bancare și financiare, come rțului și turismului și nu în ultimul rând,
Elveția reprezintă un centru al comunicațiilor între nordul și sudul Europei.
Capitala Elveției este Berna, iar cel mai mare oraș este Zurrich, fiind urmat de Basel și
Geneva. Cantoanele sunt divizate în 2.889 mu nicipalități. Ora oficială este ora Europei Centrale,
adică cu o oră mai devreme decât cea de la București. Populația Elveției este de 7.7 milioane de
cetățeni dintre care 75% locuiesc în mediul urban iar rata de creștere anuală a populației este de
0.4%. Etnic, populația țării este formată din 64% germani, 20% francezi, 8.5% italieni, și 0.5
romanși, restul fiind străini naturalizați. Limbile oficiale sunt: germana, franceza, italiana și
retormana.
Elveția este un stat care se situează printre cele mai dez voltate, unul dintre motive fiind
PIB-ul care este mai ridicat decât în alte țări din vestul Europei; un alt motiv este faptul că francul
elvețian are un nivel constant în raport cu alte valute, devenind una dintre cele mai folosite valute
pentru investiți i financiare. Această țară este cunoscut ă ca fiind un mediu propice atâ t pentru
investi țiile la nivel național câ t și pentru cele din afara granițelor. Acest lucru este facilitat de
gradul î nalt de securitate și confidențialitate pus la dispoziție de legislația acestei țări in domeniul
afacerilor, de gradul sc ăzut de control și de inte rvenție din partea statului elve țian, de garantarea

pe termen lung a stabilit ății în domeniul investi țiilor, de libera competi ție și de reglement ările in
ceea ce prive ște secretul bancar .
Datorit ă nivelului ridicat al investi țiilor str ăine, Elve ția este considerat ă un ,,paradis
fiscal” , fiind unul dintre cele mai mari și mai cunoscute centre offshore, al ături de New York,
Frankfurt și Londra. Economia Elve ției este caracte rizată de stabilitate, care este dat ă de o rat ă
constant ă și scazut ă a infla ției câ t și a dobânzilor stabilitate .
Această țară se află pe prima poziție în indexul secretului financiar 20188, bazat pe un
scor mare al secretului de 76 și o pondere la scară globală mare pentru dimensiunea serviciilor
financiare off -shore (aproximativ cinci procente din piața mondială). Arhi-cunoscuta legislatie
privind secretul bancar rămân e necontenit în vigoare, deși există excepții permise pentru
obținerea informațiilor ne cesare dacă acest lucru se dovedește a fi necesar . Putem afirma faptul că
Elveția reprezintă un pionerat al paradisurilor fiscale ale lumii, unul dintre cele mai mari centre
financiare off -shore din lume și una dintre cele mai mari jurisdicții secrete sau paradisuri fiscale
de pe întreg mapamondul . Potrivit Asociației Elvețiene a Bancherilor din Elveția9, băncile din
această țară dețin 6,65 trilioane de CHF (6,5 trilioane de dolari) în active administrate, dintre care
48 de procente provin din străinătate: acest lucru a făcut din Elveția liderul mondial în
gestionarea transfrontalieră a activelor mondiale, cu o pondere de 25% din p iața respectivă. În
ceea ce privește sectorul mai restrâns al gestionării averii, Deloitte a estimat că Elveția a fost, de
asemen ea, liderul mondial cu 2,04 trilioane de dolari în active administrate în 2014, comparativ
cu 1,65 trilioane de dolari și, respectiv, 1,43 trilioane de dolari pentru Marea Brita nie și,
respectiv, pentru SUA; d in aceasta, peste jumătate era din Europa10.
Secretul bancar elvețian are rădăcini vechi și profunde, bazate pe trei piloni : în primul
rând, tradiția infamă a Elveției a secretului bancar; în al doilea rând, stabilitatea sa politică, bazată
pe neutralitate și sistemul său puternic de democrație directă și, în al treilea rând, un „consens
financiar” puternic înrădăcinat în societatea elvețiană, care a protejat în general centrul de servicii
financiare în largul provocărilor politice maj ore. În 1713, cu mult înainte ca Elveția să fi existat
ca stat federa l, Marele Consiliu de la Geneva a adoptat regleme ntări care interziceau bancherilor ,
care adăposteau deja depozite substanțiale aparținând aristocrației europene, să dezvălu ie detalii
despre clienții lor. R egii catolici francezi, unii dintre cei mai cunoscu ți clienți ai băncilor din

8 Tax Justice Network – financial secrecy index 2018
9 https://www.swissbanking.org/en
10 Deloitte Monitor, The future of wealth managementin Switzerlan d, 2019

Geneva, se bucurau de aceste „tradiții ale secretului parțial pentru că nu voiau să fie văzuți că au
de-a face cu b ancheri protestanți„ eretici ”.

2.1.2. Impozitarea persoanelor fizice

Persoanele fizice care obț in un venit fix pot fi scutite de impozitul pe venit sau li se pot
adăuga suprataxe in baza unor legi speciale. Cotele de impozitare sunt stabili te de cantoanele si
municipalitățile aferente, putând diferi in mod considerabil de la un canto n la altul. De obic ei, se
aplicî o cotî de impozitare progresivî . Cuplurile căsă torite sunt impozitate cu un ”discount,
beneficii nd de anumite de deduceri la baza impozabilă, cum ar fi contribuț iile sociale. Cu toate
acestea apare un dezavantaj financiar compar ativ cu persoanele fizice necasă torite. Așadar, se
colectează impozite directe federale si cantonale. Cotele de impozit directe federale sunt
progresive, înregistrâ nd un nivel maxim de 11.5% la un venit de 8430 00 CHF per cuplu casă torit.
Taxa pe avere diferă de la un canton la altul si variază în jurul procentului de 1,5% în majoritatea
cazurilor. In cantonul Zurich ,spre exemplu, este 0,3%. Rezidenții plă tesc anual taxe pe avere în
funcț ie de totalitatea bunurilor pe care le dețin în țară, în timp ce persoanele făr ă rezindeță trebuie
să platească o taxă pe avere anuală pe bunurile derivate de la î ntreprinderile si imobilele situate în
Elveț ia. Dacă este să tragem linie și să analizăm impozitarea persoanelor fizice pe baza
informațiilor de mai sus, putem afirma faptu l că Elveția are o politică dezvoltată li foarte bine
gândită pentru persoanele fizice

2.1.3 Impozitul pe profit

O companie este considerat ă rezident ă in Elve ția, fie dac ă este inmatriculat ă in aceast ă țară,
fie dac ă este condus ă din aceasta (locul managementului activ11. Astfel , o companie inregistrat ă
in Marea Britanie, care este ins ă condus ă din Elve ția, este considerat ă o companie rezident ă a
statului federal in vederea impozit ării12. Regula general ă este aceea, conform c ăreia, companiile
rezidente sunt impozitate aferent veniturilor globale, mai pu țin cele care au generat profit prin
intermediul unor intreprinderi, sedii permanente și propriet ăți situate in afar a țării , în timp ce

11 Ansamblu al activităților de organizare, de conducere și de gestiune a unei întreprinderi, Conf. DEX
12 Carmen Corduneanu, The tax system in the science of finance, Editura CODEX, București, 1998, pag. 362

companiile nonrezidente sunt impozitate doar pen tru profitul generat de intreprinderi, sedii
permanente și propriet ăți situate in Elve ția, acela și regim avand și dobanzile pentru imprumuturi
garantate de debitori prin propriet ăți elve țiene13.
În raport cu cele menționate mai sus , impozitarea companiilor este reglementat ă la
mai multe nivel uri: federal, cantonal, comunal; nivelul cotelor de impunere variază destul de
mult. L a momentul actual cantoanele Zug și Fribourg sunt considerate cele mai propice pentru
localizarea agen ților economici. Ca fapt divers trebuie men ționat c ă impozitul pl ătit autorit ăților
federale poate fi considerat deductibil din perspectiva bazei impozabile la nivel cantonal, lucru
care este valabil și in sens invers. Sucursalele str ăine situate pe teritoriul elve țian datore ază
impozit pe profit din venituri și caștigurile de capital la acelea și cote de impunere practicate și in
cazul entităților na ționale. Profiturile remise str ăinătății de c ătre sucursale și filiale nu fa c
obiectul impozit ării in Elve ția.

13 Ibidem, pag. 363

Capitolul 2.2: Canada

Sistemul fiscal și caracteristicile introductorii

În prezent sistemul fiscal al Canadei este structurat pe 3 niveluri principale:
– Federal (48% revin veniturilor bugetului federal);
– Provincial (42 % revin bugetelor provinciilor) ;
– Local (10% revin veniturilor bugetelor locale);
Ponderea cea mai mare a veniturilor din bugetul federal se constituie din impozitul pe
venit al persoanelor fizice și ponderea aceasta este mereu în creștere. Aproape la fel de
importante sunt veniturile din impozitele pe corporații, impozitele pe mărfuri și servicii, accizele,
taxele vamale și veniturile din contributiile la asigurările sociale.
Veniturile fiscale ale provinciilor se alcătuiesc din:
– impozitul pe venitul persoanelor fizice;
– impozitul pe vînzări;
– impozitul pe venitul corporațiilor;
– accize;
– contribuțiile la asigurările sociale;
– impozitul pe donații;
– plata rentelor, diferite taxe de înregistrare și licențiere.
Partea cea mai mare din intrări revine impozitelor pe venit ale perso anelor fizice și
impozitelor indirecte. În ultimul timp toate tipurile de venit din bugetele provincial, cu excepția
impozitului pe venitul corporatiilor au o tendință de creștere. Intrările fiscale în bugetele locale
constau din impozitul pe imobil și imp ozitul pe antreprenoriat. În țară s -a conturat un sistem
flexibil, bine determinat de manevrare fiscală. Politica fiscală se elaborează de Departamentul
politicii bugetare și a analizei economice din cadrul Ministerului de Finanțe. Toate proiectele se
discuta mai întii in cadrul Camerei Comunelor. De colectarea impozitelor se ocupa Ministerul
Venitului Național. Toate litigiile aparute in legatură cu nerespecatarea legislației fiscale se
soluționează printr -un sistem de jurisdicție specializată de Curtea Fi scală.
Unor provincii li s -au facut exceptii. De exemplu, Quebec percepe de sine stătător
impozitul pe venit al persoanelor fizice si juridice; Ontario si Alberta – impozitul pe venit al

persoanelor juridice. Avînd in vedere că sistemul asigurărilor sociale este parte componentă a
sistemului financiar -fiscal, există anumite directii de verificare a pensiilor i ș a tarifelor care
efectuează controlul în sferele asigurărilor sociale și impunerii tarifare.
Drept bază juridică în sistemul fiscal servesc urmatoar ele legi: Legea cu privire la
impozitul pe venit (reglementează impozitul pe venit al persoanelor fizice) și Legea cu privire la
asigurarea șomajului (sistemul asigurărilor sociale). Prima reformă fiscală în Canada a început în
anul 1897. Această moderniza re a avut ca scop perfecționarea pricipalelor surse de venit din
buget, și anume: impozitul pe venit al persoanelor fizice și juridice. Mai apoi a fost perfecționat
radical sistemul de impozite indirecte.
În conformitate cu reforma din 1897, in Canada la n ivel fiscal au inceput să funcționeze 3
plafoane ale impozitului pe venit al persoanelor fizice:
0 – 29590 mii dolari – 17% plafonul max.
29590 -59180 mii dolari – 26% plafon max.
mai mult de 59180 – 29% plafon max.
Astfel, noul sistem fiscal este bazat pe i mpozitarea similara a veniturilor, indifferent de
marimea lor si formele de investire si, de asemenea, pe impozitarea marimilor reale ale
veniturilor.
O mare importanță in sistemul de impozitare a venitului de la persoanele fizice o are
impozitul pe crește rea valorii de piață a activelor. Dacă anterior numai jumătate din acest venit
era supus impunerii, astfel încît mărimea reală a impozitului cumulative federal -provincial se
egala cu 26%, actualmente cota impozabilă s -a mărit cu 75%, iar mărimea reală a im pozitului pe
creșterea valorii de piată a activelor s -a marit cu 30%1. În acest context, un rol important il au și
diversele facilitati fiscale ce sunt legate d impozitul pe venit, ce stimulează companiile la
utilizarea raională a mijloacelor fixe și circu lante, la introducerea cercetărilor științifice în
producere, la dezvoltarea activităților în anumit regiuni și al alte acțiuni social utile.
Plafonul impozitului pe venit se formează din plafoanele regionale și federale. Plafonul
general federal este de 28% (pentru companiile industriei prelucrătoare – 23%). Facilitățile
fiscale de bază pentru corporații sunt:
– creditul fiscal -investițional;
– creditul fiscal pe cheltuielile pentru cercetări știinifice;
– conditii favorizate privind impozitarea creșterii valorii de piață a activelor;

– norme progressive ale amortizării (amortizarea accelerată).
Deficitul mereu in creștere a bugetului federal a impus autoritătile federale să folosească
mai rațional facilitățile fiscale. Totuși sunt păstrate facilitățile pe ntru dezvoltarea regională a
cercetărilor științifice. Creditul investițional pentru provinciile atlantice constituie 15% iar pentru
o grupă special evidentiată – 10%. Creditul fiscal pentru investițiile de capital în cercetările
științifice constituie 30% pentru toate companiile si 45% – pentru companiile din sectorul d
prelucrare.
Pentru stimularea dezvoltării sectoarelor agrar și piscicol, de asemenea sunt prevăzute
facilități cu caracter fiscal. Exemplu de facilitate în domeniul dat, este uniformizarea v enitului pe
o perioadă de 5 ani în scopul protejării fermierilor și pescarilor d fluctuațiile imprevizibile,
caracteristice ramurilor respective. Trebuie de remarcat că în Canada sistemul fiscal este axat pe
impunerea directă, în care poziția dominantă o o cupa impozitul pe venit al populatiei, constituie
un factor regulator al economiei naționale.
Ultimele tendințe în dezvoltarea sistemul fiscal sunt legate de extinderea bazei
impozabile, micșorarea cotelor de impunere, avînd ca scop reducerea deficitului b ugetului
federal, cu păstrarea posibilităților de înfluientare a proceselor economice. Sistemul fiscal
canadian și -a definitivat, în consecința multiplelor experiențe, politica fiscală, acumulînd
veniturile bugetare prin pîrghiile oferite de impozitul pe v înzări, care în esență este mai simplu în
administrare și, spre deosebire de impozitele directe, ma eficace în evidențierea acumulării în
termene optime a veniturilor bugetare. De aceea, impozitul pe vînzări, poate fi privit prin prisma
următoarelor caract eristici:
– se răsfrînge numai asupra consumului, exonerînd impozitele din procesul de de
producție, deci neamenințînd producătorul intern;
– are o baza impozabilă mai largă.
Impozitul federal pe vînzări, invizibil pentru consummator, se colectează împreu na cu
impozitul pe vînzări cu amănuntul, utilizat în 9 din 10 provincii canadiene. Colectarile erau
percepute la nivelul vînzarilor cu amănuntul a majorității produselor, cu excepția celor
alimentare, îmbrăcămintei și combustibilului. Cotele impozitului er au diferite î provinciile
canadiene, fapt determinat de necesitatile fiscal regionale. Cea mai mică era in British Columbia
și constituia 6%, iar cea mai inalta in Newfoundland -12%. In provincial Alberta, care obtine
venituri considerabile din extractia pe trolului si a gazelor natural, acest impozit nu se aplica.

Confruntîndu -se cu problema impozitului federal pe vînzări, din 1897 Guvernul a hotărît să -și
orienteze toate forțele in direcția reformării impozitului local din vînzări. Acest pas al Guvernului
a dat naștere ideii de a incasa și dezvolta impozitul național din vînzări după mecanismul
European de încasare a TVA.
În 1991 a fost adoptat impozitul pe bunuri și servicii. Spre deosebire de TVA, impozitul
pe bunuri si servicii în Canada are un avantaj și anume, cota de impunere proporțional este de
7%. În acelasi timp, produsele alimentare, medicamentele și utilajul nu se supun impozitării; de
asemenea sunt scutite de impozit serviciile medicale și activitățile din sfera învățămîntului. Prin
introducerea acestui impozit sistemul canadian a fost ameliorat susbstanțial, dar în același timp au
apărut si unele dificultati. Trebuie de remarcat faptul că impozitul pe bunuri și servicii se
încasează concomitente cu impozitele provincial din vinzarile cu amanuntul . Ca urmare, în cadrul
vînzărilor cu amănuntul acționează paralel 2 impozite, producînd o serie de dificultăți
vînzătorilor, care sunt nevoiți sa calculeze 2 impozite cu baze impozabile diferite și să adapteze la
ele sistemul de calcul contabil. În altă or dine de idei această stare a servit ca motiv pentru
unificarea sistemelor fiscale provincial si armonizarea lor cu impozitul federal. Cu excepția
Albertei ți a altor 2 teritorii, toate regiunile încasează impozitele locale pe vînzări.
În regiunile Canadei s-au stabilit urmatoarele taxe ale impozitului pe vînzările cu
amănuntul:
– Newfoundland – 12%;
– New Scotland -11%;
– Insula Printului Eduard – 10%;
– New Branceweek – 11%;
– Quebec – 6,5% (se incaseaza impozitul unic din cel provincial si federal);
– Ontario – 8%;
– Manitoba – 7%;
– Sascacevan – 9%;
– British Columbia – 7%.
Canada este o țară centralizată. Și cu toate ca organele guvernamentale federale exercită o
influiență considerabilă, provinciile au un mare rol în sferele -cheie ale economiei naționale si în
dezvoltarea socialî. Așadar, regiunile prevalează în așa sfere de activitate c invățămîntul,
medicina, relizarea programelor sociale de asigurare.

Creșterea importanței provinciei în economia națională necesita o coordonare a politicii
între guvernul federa l și autoritățile locale. Cu toate că regiunile dispun de mari împuterniciri în
ce privește încasarea impozitelor , ele totuși au nevoie de sprijin din partea Guvernului Federal.
În medie, circa 28% din toate veniturile revin transferurilor – mijloace tran smise de guvern
provinciilor în scopul compensării decalajurilor dintre resursele financiare necesare si cele
existente. Spre exemplu, in Ontario, Alberta si British Columbia aceasta cota atinge nivelul de
20%, iar regiunile slab dezvolatate peste 40%.
Un mare rol în procesele economice il joacă coordonarea impozitelor care poate
determina:
– rolul provinciilor în federație;
– asigurarea compromisurilor politice intre nivelurile de conducere;
– atenția crescinda a Guvernului acordată sistemului de impozitare pe venit ca instrument
al politicii de majorare a încasărilor;
– îmbunatățirea mecanismului de distribuire a venitului între contribuabili cu scopul
dezvoltării economice și sociale a provinciilor.
Primele încercări cu privire la coordonarea imp ozitelor au fost făcute încă la inceputul
celui de -al doilea război mondial. Declinul economic a for țat guvernul să -și formeze veniturile
din impozitul pe venitul persoanelor fizice și juridice, acesta fiind izvor de resurse finaciare. O
data cu creșterea importanței acestor impozite în poolitica financiară, lipsa coordonării lor a
acutizat divergențele deja existente între Guvernul federal și organele de administrare a
provinciilor, ceea ce a dus la creșterea dublă a impozitării și la necorespunderea sarc inii de
impozitare impuse persoanei și regiunii. Aceste nereguli și necesitatea de finanțare a armatei din
partea Guvernului au făcut ca provinciile să cedeze controlul impozitului pe venit Guvernului
federal, în schimbul controlului plăților de rentă.
Acordul de încasare a impozitelor are o structură instituțională care permite guvernelor
la diferite niveluri să -și realizeze drepturile de acces autonom la pîrghiile fiscale prin unica
agenție administrativă de colectare a impozitelor. În general, acordul de colectare a impozitelor
reprezintă conjugarea a două obiective -cheie: o politică fiscală, care să asigure un nivel înalt de
armonizare și stabilirea unui system unic administrative de colectare a impozitelor, bazat pe
acordul politic. Spre deosebire de si stemul fiscal de rentă, cadrul căruia provinciile, practic, nu
exercitau nici un control asupra impozitul pe venitul persoanelor fizice și juridice, acordul de

colectare a impozitelor le dădea regiunilor șansa de a -și determina singure veniturile cu ajutor u
taxei unice (de 1%) de la impozitul federal de bază. Aceasta este așa numita structurp impozit pe
impozit . Ea servește ca bază a acordului de colectare a impozitelor, asigurînd un nivel înalt de
înțelegere între sistemele federale și regionale și o mai m are flexibilitate a sistemului de
impozitare regional.
Guvernul federal a continuat să determine izvoarele de venit ce se supun impozitării,
reducerile permise, unele plafoane ale impozitelor și cotele de impunere folosite pentru calcularea
impozitului. Ul terior, provinciile aplicau o cotă care poate varia, dar care nu poate depăși coat
federală maximă stabilită.

Impozitul personal și sancționarea ,,evitării fiscale’’

Bugetul prevede reducerea nivelului de impozitare a veniturilor obținute de particulari (cu
3,2 miliarde $), mărirea contribuțiilor pentru copii (cu 310 milioane $), dar și acordarea de
reduceri fiscale suplimentare pentru persoanele în vîrstă (340 milioane $). Analizînd bugetele
depuse in Parlament de conservatori de la instalarea la putere (februarie 2006), se observă totuși
ca reducerile fiscale pentru particulari au fost mai mari in trecut.
Legea impozitului pe venit urmează să fie modificată pentru a se impiedica retururile de
impozit generate de operațiuni de ’’evitare fiscală’’, care permit contribuabililor să evite plata
unei părți din impozitul pe venit. Spre deosebire de evaziunea fiscală, încadrată ca infracțiune,
evitarea fiscală se află la limita legii, ’’respectind legea impozitului pe venit, dar nu și spiritul in
care a fost fa cută legea’’. În viitoarele declarații de venit va trebui să se specifice in mod clar
orice operațiune de ’’evitare fiscală’’, iar omiterea unei astfel de declaratii va fi penalizatț, a
anuntat ministrul federal de Finante. Provincia Quebec a inclus deja ’ ’practica evitării fiscale’’ în
rîndul infracțiunilor, pedeapsa prevazută fiind o amendă ce corespunde cu 25% din impozitul
eludat; guvernul provincial estimează că sumele astfel recuperate începînd cu anul 2001 se ridică
la circă jumătate de miliard de do lari.