3.1. Sta țiuni din etajul bioclimatic subalpin (Fsa) 3.1.1. Caractere fizico-geografice generale Areal. Etajul subalpin reprezentat prin rari știle… [626763]

1STA ȚIUNI FORESTIERE
3.1. Sta țiuni din etajul bioclimatic subalpin (Fsa)
3.1.1. Caractere fizico-geografice generale
Areal. Etajul subalpin reprezentat prin rari știle de molid cu ienup ăr și de cele cu larice
sau zâmbru se întâlne ște de regul ă în mun ții cei mai înal ți (Maramure ș – Rodna, C ălimani,
Ceahl ău, Bucegi, F ăgăra ș, Lotru, Retezat, Bihor, ș.a.) ce dep ăș esc 1700 – 1800 m altitudine
absolut ă. Din punct de vedere fitogeografic reprezint ă fâ șia de tranzi ție dintre molidi șurile
încheiate de limit ă (molidi șuri presubalpine) și jnepeni șuri.
Litologie, geomorfologie. În general, în cadrul acestui etaj sunt frecvente roc ile dure,
cristaline și eruptive, caracteristice, de altfel, celor mai înal ți mun ți (Rodna, F ăgăra ș, Retezat).
Rocile sedimentare, îndeosebi conglomerate și calcare, pe care apar rari ști, se întâlnesc insular
(în Mun ții Ceahl ău, Bucegi, Ciuca ș).
Ca urmare a prezen ței rocilor dure, în relief predomin ă versan ții cu pante accentuate.
Clim ă. Prezen ța și distribu ția etajului de rari ști subalpine este determinat de factori
climatici și, în primul rând, de temperatur ă; aceasta variaz ă de la aproximativ 2,5ș C la limita
inferioar ă (spre molidi șuri), la 1 – 1,5ș C la limita superioar ă (spre jnepeni șuri).
Soluri. Sunt frecvente solurile spodice, superficiale, cu mult schelet (litosolurile); pe
suprafe țe mici, în locuri a șezate sau denivel ări, apar și soluri turboase acide și uneori
ml ăș tinoase.

3.1.2. Tipuri de sta țiuni
Vegeta ția forestier ă din cadrul acestui areal, atât sub raportul structuri i, cât și al
productivit ății (extrem de mic ă), este, în primul rând, o consecin ță a climatului deosebit de
aspru.
Vegeta ția respectiv ă are caracter exclusiv de protec ție, ea trebuind s ă fie conservat ă.
Interven țiile silviculturale se refer ă exclusiv la împ ăduriri, folosind numai metode specifice de
ameliorare și de preg ătire a solului. Din acest punct de vedere, în cadrul acestu i etaj apare util ă
diferen țierea urm ătoarelor tipuri de sta țiuni:
• subalpin spodic și criptopodzolic cu humus brut;
• subalpin, prepodzol cu Polytrichum;
• subalpin gleizat, turbo-ml ăș tinos cu Polytrichum sau Sphagnum;

2• subalpin de avalan șă ;
• subalpin turbo-scheletic;
• subalpin de stânc ărie și eroziune excesiv ă (sol litoorganic).
În general, în condi țiile acestui etaj se preconizeaz ă extinderea culturii zâmbrului și a
laricelui, precum și a aninului verde (în situa țiile cu soluri cu exces temporar de ap ă și în
culoarele de avalan șă ).

3.2. Sta țiuni din etajul bioclimatic al molidi șurilor (FM 3)
3.2.1. Caractere fizico-geografice generale
Areal. Răspândirea molidi șurilor este, de asemenea, legat ă de relieful muntos. Modul
de desf ăș urare, în spa țiul Carpatic, al molidi șurilor arat ă marea importan ță pe care o au :
pozi ția geografic ă, orientarea general ă a versan ților, masivitatea, formele de relief ș.a. (fig. 28)

Astfel, cea mai mare r ăspândire a molidi șurilor este în Carpa ții Orientali unde, datorit ă
climatului mai rece, atât limita superioar ă, cât și limita inferioar ă sunt mai coborâte cu circa
200-250 de m fa ță de Carpa ții Occidentali. În Carpa ții Meridionali o r ăspândire important ă a
etajului molidi șurilor este în mun ții cei mai înal ți (F ăgăra ș, Parâng, Retezat) și, în special, pe
clinele lor nordice.
O situa ție deosebit ă se întâlne ște în marile depresiuni intercarpatice, unde molidi șurile
coboar ă, fie sub form ă continu ă (depresiunile Vatra Dornei, Giurgeu – Ciuc), fie sub f orm ă
insular ă (Depresiunea Petro șani).
Limitele altitudinale de r ăspândire a molidi șurilor, în mod firesc, reflect ă și ele influen ța
condi țiilor fizico-geografice men ționate (pozi ție geografic ă, masivitate, relief). Astfel, în timp
ce în Carpa ții Orientali etajul molidi șurilor se afl ă cuprins între 1150 și 1550 m, în Carpa ții
Meridionali el se situeaz ă între 1250 – 1400 m și 1650 – 1750 m. în depresiunile intramontane
molidi șurile coboar ă pân ă la 650 – 800 m altitudine absolut ă.
Litologie, morfologie . În etajul molidi șurilor se întâlne ște o varietate important ă de
roci, apar ținând celor trei forma ții: eruptive, metamorfice și sedimentare. Rocile eruptive,
reprezentate mai ales prin andezite, ocup ă spa ții importante în Carpa ții Orientali (Mun ții
Călimani, Gurghiu, Harghita), rocile metamorfice (în spec ial șisturile cristaline, mica șisturile și

3paragnaisele), ca și rocile sedimentare (îndeosebi conglomeratele, gresiile, calcarele și
marnele) sunt frecvente în tot lan țul muntos, având o r ăspândire mai complicat ă.
Relieful caracteristic etajului molidi șurilor reflect ă atât influen ța substratului geologic și
litologic, cât și cea a principalelor cicluri de eroziune ce s-au perindat și a proceselor
contemporane de modelare. Astfel, în sectoarele cu calcar e și conglomerate sunt frecvente
formele abrupte de relief, în timp ce sectoarele cu șisturi cristaline, ca și pe marne și gresii,
sunt obi șnuite formele mai domoale, eventual cu abrupturi în parte a inferioar ă a versan ților,
unde ac ționeaz ă re țeaua hidrografic ă.
Clima . Ca și în cazul etajului rari știlor, și în cel al molidi șurilor r ăspândirea acestora
este influen țat ă în cel mai înalt grad de factorii climatici. Din aces t punct de vedere, în cadrul
etajului molidi șurilor se diferen țiaz ă urm ătoarele subetaje bioclimatice:
• subetajul superior (presubalpin), cu arborete de productivitate inferioar ă (indiferent
de condi țiile de sol), unde temperatura medie anual ă variaz ă între 2,2șC ( la limita
superioar ă) și 2,8 șC (la limita inferioar ă);
• subetajul mijlociu, cu arborete predominant de productivitate mijlocie, caracterizat
prin temperaturi medii anuale cuprinse între 2,9 și 3,5șC;
• subetajul inferior, cu arborete de productivit ăți diferite (de la superioare la
inferioare, în func ție de condi țiile de sol), unde temperaturile medii anuale sunt de
peste 3,6…4șC.
Un indice climatic deosebit de semnificativ care atest ă prezen ța molidi șurilor naturale
este suma temperaturilor lunare negative din cursul unui an climatic normal, care trebuie s ă fie
mai mare de -14șC (Ro șu C. 1976). Cantitatea anual ă de precipita ții variaz ă, în general,
între1000 – 1400 mm anual (mai coborâte în depresiuni, unde pot atinge chiar 700 mm anual).
Soluri . Ca o caracteristic ă general ă în etajul molidi șurilor se remarc ă prezen ța solurilor
cu caracter spodic. Sunt, îns ă, prezente și districambosolurile (pe roci intermediare),
andosolurile (pe andezite), litosolurile pe pante mari, pre cum și solurile hidromorfe
(stagnosolurile), în condi ții de relief a șezat și substrate mai greu permeabile.

3.2.2. Tipuri de sta țiuni
Întrucât, în mod practic, este extrem de dificil s ă se traseze o limit ă între subetajul
inferior și cel mijlociu, este firesc ca și prezentarea tipurilor de sta țiuni s ă se fac ă numai având

4în vedere subetajul presubalpin al molidi șurilor „propriu-zise”, cu condi ții climatice favorabile
și pentru care se organizeaz ă procesul de produc ție forestier ă.

3.2.2.1. Tipuri de sta țiuni din etajul presubalpin de molidi șuri
Reprezint ă o categorie de sta țiuni care are ca tr ăsătur ă comun ă, distinct ă fa ță de
sta țiunile din restul etajului, faptul c ă asprimea climatului î și pune amprenta asupra cre șterii și
fizionomiei arborilor și arboretelor (se întâlnesc numai arborete de productivitate inferioar ă),
făcându-se mai pu țin evidente influen țele determinate de sol.
Prin pozi ția lor în cadrul etajului molidi șurilor presubalpine prezint ă un excep țional rol
de protec ție contra factorilor climatici d ăun ători, fapt care a f ăcut ca ele s ă fie încadrate ca
atare (p ăduri în grupa 1, subgrupa 2 C) prin normativul de amenajare a p ădurilor.
În consecin ță , p ădurile din aceast ă categorie se gospod ăresc în virtutea rolului exclusiv
de protec ție pe care îl au: se efectueaz ă lucr ări de conservare a vegeta ției (t ăieri de igien ă și
împ ăduriri în goluri). Din punctul de vedere al m ăsurilor silviculturale se diferen țiaz ă numai
acele tipuri (sau grupe de tipuri) de sta țiuni care prezint ă importan ță pentru interven țiile
practice ce se fac, în special a celor de împ ăduriri.
Montan presubalpin de molidi șuri Pi, districambosol prespodic, cu Oxalis – Soldanella
(FM 3 Pi T II H III Ue 3)
Este destul de frecvent întâlnit, îndeosebi pe roci inte rmediare și bazice și pe versan ți
moderat – puternic înclina ți, de regul ă cu districambosoluri, mai rar prepodzoluri, frecvent c u
moder, superficiale pân ă la mijlociu profunde, volum edafic predominant submijloc iu, cu
drenaj bun.
Se promoveaz ă în goluri molidul (ecotip local), laricele, zâmbrul , scoru șul.
Montan presubalpin de molidi șuri Pi, prepodzol – podzol, cu Vaccinium (FM 3 Pi T I H III
Ue 4)
Apare foarte frecvent, în special pe roci acide, pe vers an ți moderat – puternic înclina ți,
obi șnuit cu soluri spodice evoluate ca stadiu genetic (spre podz ol sau chiar podzol), cu humus
brut, superficiale pân ă la mijlociu profunde, divers scheletice, cu volum edafic m ic sau foarte
mic, drenaj intens bun – excesiv.

5 În cazul sta țiunlor cu relief accesibil se recomand ă aplicarea de amendamente
calcaroase și/sau promovarea în goluri a molidului, laricelui, zâm brului, precum și
introducerea aninului verde, a scoru șului, ca specii amelioratoare.
Montan presubalpin de molidi șuri Pi, brun feriiluvial – podzol, mezogleice sau
mezostagnice, cu Polytrichum (FM 3 Pi T I H E Ue 8-5)
Este r ăspândit relativ frecvent, în condi ții de relief a șezat (coame largi, versan ți slab
înclina ți, umbri ți), pe roci predominant acide, cu soluri evoluate ca sta diu genetic (spre
termenul final de podzol), cu moder sau humus brut hidromorf , superficiale pân ă la mijlociu
profunde, volum edafic predominant mic, drenaj intern (de s uprafa ță ), evident foarte slab.
Se recomand ă introducerea în goluri a aninului verde, care, pe lâng ă drenajul biologic,
amelioreaz ă și condi țiile de nutri ție. Sub anin poate veni în mod natural molidul sau acesta se
poate introduce pe cale artificial ă.
Montan presubalpin de molidi șuri Pi,de stânc ărie
Se g ăse ște frecvent în mun ții înal ți, mai ales pe roci sedimentare (calcare,
conglomerate), eruptive (granite, granodiorite, gnaise), dar și pe roci metamorfice ( șisturi
cristaline), relief foarte variat (versan ți abrup ți, creste, v ăi scurte și înguste), cu soluri extrem
de diferite ca tip și subtip genetic (litosoluri, rendzine litice, soluri spodic e litice, ș.a.),
caracteristicile lor principale fiind: grosimea foarte m ic ă, con ținutul foarte mare pân ă la
excesiv de schelet, volumul edafic mic – extrem de mic.
Arboretele respective sunt formate, de regul ă, din molid, larice și, uneori, zâmbru, pin
silvestru și chiar mesteac ăn și plop tremur ător; prezint ă consisten ță redus ă (0,3 – 0,5), fiind
răspândite sub form ă de mici buchete sau pâlcuri, în func ție de condi țiile de sol și îndeplinesc,
în acela și timp, func ția de protec ție a climei și a solului.

3.2.2.2. Tipuri de sta țiuni din subetajul „propriu – zis” (inferior și mijlociu) de
molidi șuri
Condi țiile climatice foarte favorabile pentru cre șterea molidului în partea inferioar ă a
etajului și moderat favorabile în zona de tranzi ție spre etajul presubalpin, scot în eviden ță
totu și, în mod pregnant, importan ța factorului sol în ceea ce prive ște diferen țierea tipurilor de
sta țiuni din acest etaj de o deosebit ă importan ță ecologic ă și economic ă.
A. Tipuri de sta țiuni de bonitate superioar ă

6 Au ca tr ăsături definitorii urm ătoarele:
• se afl ă în condi ții climatice deosebit de favorabile (caracteristice sub etajului inferior
al molidi șurilor sau subetajului de amestecuri de fag cu r ăș inoase – cazul sta țiunilor
extrazonale de molidi șuri din acest etaj) ;
• prezint ă soluri relativ bine dezvoltate, de regul ă cu mull sau mull – moder, foarte
bine aprovizionate cu ap ă accesibil ă, cu circuit biogeochimic activ.
Montan de molidi șuri Ps, districambosol și andosol, edafic mare și mijlociu, cu Oxalis
– Dentaria (FM 3 Ps T III-IV H IV-V Ue 4-3)
Este frecvent r ăspândit în subetajul inferior al molidi șurilor (uneori, în mod extrazonal,
și în etajul amestecurilor de fag cu r ăș inoase – FM 2), în condi ții de terenuri a șezate (coame
late, poduri, șei) sau versan ți slab pân ă la moderat înclina ți.
Substratele litologice sunt variate, provenind din roci predominant bazice și
intermediare, mai rar acide.
Ca urmare, solurile sunt districambosoluri sau andosolu ri (pe andezite), având humus de
tip mull sau mull – moder, mai ales oligomezobazice și, în general, profunde, slab scheletice
pân ă la semischeletice.
Condi țiile climatice caracteristice mai ales subetajului in ferior al molidi șurilor și, cu atât
mai mult, cele corespunz ătoare arealului în care se g ăse ște acest tip de sta țiune sunt apropiate
de cele optime pentru cre șterea molidului (temperaturi medii anuale în jurul a 4 …4,5șC,
precipita ții medii anuale peste 900 – 1000 mm).
Condi țiile edafice, exprimate prin aprovizionare bun ă cu azot și alte elemente nutritive,
aciditate apropiat ă de nivelul moderat, regim de umiditate echilibrat, volu m de sol fiziologic
util mare, sunt de asemenea deosebit de favorabile pentru cre șterea molidului.
În func ție de specificul rocii și climatul local pot s ă apar ă unele faciesuri importante:
• faciesul cu mull – moder sau moder, în condi ții climatice mai r ăcoroase, roci acide și
soluri districambosoluri prespodice sau chiar prepodzoluri ;
• faciesul cu drenaj intern moderat – imperfect pe versan ți lini, cu expozi ție umbrit ă,
roci slab consolidate și soluri spodice sau andice hipostagnice ;
• faciesul cu coluvion ări de humus, la baza versan ților cu districambosoluri umbrice
ș.a.

7 Adeseori, în compozi ția arboretelor din ultimele dou ă faciesuri apar: paltinul, fagul,
bradul, ș.a., aceste specii ajungând chiar la propor ție de facies. Arboretele respective sunt
dintre cele mai valoroase și este important ca cele mai în vârst ă care mai exist ă s ă fie, pe cât
posibil, conservate.
Montan de molidi șuri Ps, eutricambosol-districambosol, edafic mare, cu drenaj
imperfect (FM 3 Ps T IV H(E)-IV Ue 3-2)
În acelea și condiții climatice și de relief ca tipul de sta țiune precedent, îns ă pe depozite
deluviale sau coluvio – deluviale provenite, de regul ă, din roci sedimentare apar ținând fli șului
(în special marne și gresii).
Solurile cele mai frecvente, eutricambosoluri și districambosoluri umbrice, bogate în
humus, sunt, în general, profunde cu textur ă mijlocie pân ă la mijlocie – fin ă, de regul ă slab
scheletice și afectate de procese de hidromorfism (stagnogleizare sa u chiar gleizare).
Condi țiile edafice, caracterizate prin buna aprovizionare cu azot și alte elemente
nutritive, aciditate moderat ă, aprovizionare bun ă cu ap ă accesibil ă în perioada estival ă (cu tot
excesul temporar de prim ăvar ă), sunt favorabile vegeta ției molidului.
În func ție de intensitatea proceselor de hidromorfism, se pot deose bi urm ătoarele
faciesuri sta ționale:
• faciesul cu soluri slab pân ă la moderat hipostagnice, cu mull sau moder – mull,
eutrofice, predominant cu flor ă de mull ;
• faciesul cu soluri gleice sau amfigleice, în care se manifest ă excesul de umiditate în
sol și, ca urmare, în p ătura vie apar frecvent specii mezohigrofite și chiar higrofite.
În general, în condi țiile men ționate, atât molidul, cât și bradul, realizeaz ă productivit ăți
superioare, ambele specii suportând oarecare plus de umiditate . În asemenea condi ții
promovarea bradului pân ă la nivel de facies este indicat ă deoarece are ca efect consolidarea
arboretelor respective împotriva doborâturilor de vânt și cre șterea valorii lor economice.
În cazul solurilor cu exces de umiditate mai pu țin pronun țat se vor evita t ăierile rase și
chiar sc ăderea puternic ă a consisten ței în scopul evit ării accentu ării fenomenelor de
hidromorfism și a instal ării abundente a speciilor higrofite.
Montan de molidi șuri Ps (m),gleiosoluri și solurigleice (mezogleice), edafic mare, în
lunc ă (FM 3 Ps(m) T IV H (E)-IV Ue 5-4)

8Este localizat pe mici terase sau por țiuni mai înalte ale luncilor, pe substrate diferite
acoperite îns ă cu materiale aluviale sau transportate de ape de pe versa n ți, cu soluri brune
gleizate, gleice humifere, de multe ori aflate în comp lex cu soluri aluviale humifere, slab pân ă
la semischeletice.
În compozi ția arboretelor, al ături de molid, apare în mod frecvent aninul alb, uneori și
bradul, fagul și chiar paltinul.

B. Tipuri de sta țiuni de bonitate mijlocie
Se remarc ă prin urm ătoarele caractere specifice:
• se afl ă fie în condi ții climatice numai moderat favorabile (în zona de tranzi ție
spre etajul subalpin) ;
• se afl ă fie în condi ții edafice favorabile (subetajul inferior al molidi șurilor), îns ă
în condi ții edafice mai pu țin prielnice (soluri spodice cu moder – humus brut, puter nic
acidificate și debazificate ; soluri scheletice, cu volum edafic redus, soluri semiml ăș tinoase, cu
nivel ridicat al apei freatice, ș.a.).
Montan de molidi șuri Pm (s-i), districambosol edafic submijlociu, cu Oxali s – Dentaria
± acidofile (FM 3 Pm T II HIII Ue 3-7)

Este foarte r ăspândit în tot aerul, predominant pe versan ți cu pante accentuate sau
zăpezi.
Depozitele de suprafa ță sunt frecvent provenite din roci bazice și intermediare (andezite,
conglomerate poligene, calcaroase, gresii calcaroase, marne ).
Ca urmare, tipul de sol reprezentativ este districambos olul cu mull – moder sau moder,
îns ă cu con ținut moderat pân ă la ridicat de schelet, ceea ce determin ă volum edafic submijlociu
și, în consecin ță , o mai slab ă aprovizionare cu ap ă în perioada estival ă.
În compozi ția arboretelor predomin ă molidul de bun ă calitate, al ături de care, în mod
diseminat sau în propor ție de facies, mai pot s ă apar ă bradul, paltinul, fagul.
Montan de molidi șuri Pm , prepodzol, edafic mijlociu, cu Luzula silvatica (FM 3 Pm TI-II
HIV Ue 4-3)
Are o r ăspândire mai important ă în Carpa ții Orientali și numai insular în restul lan țului
carpatic, fiind condi ționat de relieful slab înclinat și de substrate predominant acide.

9 Solurile, de și cu caracter spodic, oligomezobazice, prezint ă humus de tip moder, sunt
mijlociu profunde, slab scheletice pân ă la semischeletice și, ca urmare, volumul edafic este
mijlociu.
Pe solurile mai pu țin acide, olgomezotrofice, poate s ă apar ă faciesul cu moder – mull cu
condi ții mai bune pentru vegeta ție.
Limit ările de ordin climatic și edafic determin ă nivelul mijlociu de productivitate a
molidului. În subetajul inferior al forma ției pot s ă apar ă, pân ă în propor ție de facies, bradul și
fagul.
Ca aspect negativ, legat de sc ăderea consisten ței arboretelor, se remarc ă tendin ța de
invazie a p ăturii vii constituit ă din Deschampsia caespitosa, Calamagrostis arundinacea,
Luzula silvatica, care are drept prim ă consecin ță împiedicarea regener ării naturale.
Pentru ameliorarea condi țiilor de nutri ție este indicat ă aplicarea de amendamente
calcaroase. În vederea consolid ării arboretelor împotriva doborâturilor de vânt se recomand ă
introducerea laricelui și favorizarea bradului și fagului, acolo unde acestea prezint ă tendin ță de
regenerare pe cale natural ă.
Montan de molidi șuri Pm(i) , prepodzol–podzol, edafic submijlociu și mic, cu Vaccinium
(FM 3 Pm(i) TII HIII Ue 4-3)

Este destul de frecvent r ăspândit, atât în Carpa ții Orientali, cât și în cei Meridionali,
predominant în subetajul bioclimatic mijlociu al molidi șurilor, pe coame și versan ți de regul ă
moderat înclina ți.
Predomin ă depozitele de la suprafa ță , cu caracter acid, influen țând în acest fel solurile.
Solurile au un pronun țat caracter spodic, în arealul prepodzolurilor, întâlnind u-se adesea
și podzoluri, toate având humus brut puternic dezvoltat și con ținut ridicat de schelet.
Condi țiile climatice locale se caracterizeaz ă prin minus accentuat de c ăldur ă, plus de
umiditate atmosferic ă. Solurile respective prezint ă aciditate puternic ă, troficitate foarte sc ăzut ă
(blocarea prelungit ă a substan țelor nutritive în orizonturile superioare) și volum edafic redus.
Cu toate c ă regimul de umiditate și aera ție sunt favorabile, se manifest ă limit ări însemnate în
procesul de cre ștere normal ă a molidului.
Faciesuri:

10 • faciesul cu strat de humus brut grosier, întâlnit în st a țiuni umbrite – reci sau pe roci
foarte acide ;
• faciesul cu humus brut fin, situat pe roci intermediare și versan ți însori ți –
semiînsori ți.
În sta țiunile din subetajul mijlociu predomin ă molidi șurile pure (uneori apar în mod
diseminat laricele și scoru șul), de productivitate sc ăzut ă; în cele din subetajul inferior pot s ă
apar ă destul de frecvent bradul și fagul, care trebuie promovate.
Păstrarea sau realizarea consisten ței plin ă a arboretelor reprezint ă una din condi țiile de
baz ă de împiedicare a dezvolt ării p ăturii de Vaccinium cu consecin țele lui deosebit de
dăun ătoare în ceea ce prive ște evolu ția solului și regenerarea p ădurii.
Montan de molidi șuri Pm , prepodzal–podzol, edafic submijlociu – mijlociu, cu
Hylocomium (FM 3 Pm T II HIV-V Ue 4)
Acest tip de sta țiune este întâlnit mai ales în Carpa ții Orientali, dar și în Carpa ții
Meridionali, în condi ții deosebite de relief (versan ți slab moderat înclina ți – întotdeauna
umbri ți în Carpa ții meridionali – pe locuri a șezate sau în forme depresionare).
Substratele litologice sunt reprezentate, în general, p rin roci consolidate acide ( șisturi
cristaline, gresii, granite, ș.a.)
Solurile sunt în mod predominant prepodzoluri, de regul ă mijlociu profunde, slab
scheletice oligobazice, cu humus de tip moder (hidromoder de mu șchi).
Climatul prezint ă unele diferen țieri în sensul unui plus de umiditate atmosferic ă și al
unui minus de c ăldur ă, fa ță de cel general, caracteristic subetajului inferior al m olidi șurilor.
Condi țiile edafice se remarc ă prin acciditate puternic ă, debazificare accentuat ă, circuit
îngreunat al azotului și al altor elemente nutritive și plus însemnat de ap ă în orizontul de
suprafa ță , unde abund ă mu șchii.
În func ție de con ținutul de ap ă, care se coreleaz ă și cu compozi ția p ăturii vii și cu
specificul solului, se diferen țiaz ă urm ătoarele faciesuri:
• faciesul mai drenat, mai trofic, cu strat de mu șchi mai sub țire, pe roci intermediare,
cu sol brun criptospodic cu mull – moder ;
• faciesul cu început de humus brut, cu Vaccinium și mu șchi, cu sol podzol ;
• faciesul mai umed cu Polytrichum (abundent), cu exces de ap ă, cu sol brun
feriiluvial cu hidromor.

11 În condi țiile edafice specificate exist ă pericolul înml ăș tin ării de suprafa ță , în urma r ăririi
arboretelor, al în țelenirii și mai puternice a solului cu specii higrofite ( Deschampsia
caespitosa, Epilobium augustifolium ).
Montan de molidi șuri Pm , prepodzoluri gleice, cu Polytrichum(FM 3 Pm TII-I H(E)-V Ue 6-5)
Se întâlne ște relativ frecvent, dar limitat ca suprafa ță , pe forme de relief a șezat (terase,
baze de versan ți, t ăpșane), cu depozite predominant acide, compacte, îndesate și soluri
prepodzoluri mezogleice frecvent cu hidromoder în evolu ție c ătre hidromor.
Efectuarea unor lucr ări simple de drenare a terenului și introducerea aninului alb pot
conduce la îmbun ătățirea condi țiilor de cre ștere a molidului.
Montan de molidi șuri Pm , aluviosol moderat humifer, edafic submijlociu – mijlociu
(FM 31 Pm T III HIV Ue 5-4)
Este apropiat de tipul precedent, fiind întâlnit pe ter enuri a șezate (în special în lunci),
îns ă cu depozite aluviale de natur ă poligen ă și aluviosoluri cu regim hidric (din precipita ții
și/sau din pânza freatic ă) permanent asigurat.
Vegeta ția forestier ă este reprezentat ă, de obicei, prin molid și anin alb.
C. Tipuri de sta țiuni de bonitate inferioar ă
Factorii care determin ă nivelul sc ăzut și foarte sc ăzut al poten țialului sta țiunilor din
subetajele inferior și mijlociu al molidi șurilor sunt, în principal, de natur ă climatic ă, invers
decât în etajul molidi șurilor presubalpine.
Cei mai importan ți factori edafici cu caracter puternic limitativ pentr u cre șterea
molidului sunt:
• troficitatea specific ă mic ă și foarte mic ă (soluri cu pronun țat caracter spodic, cu
humus brut grosier sau xeromorf) ;
• con ținutul ridicat și foarte ridicat de schelet (soluri semischeletice și excesiv
scheletice) ;
• excesul de ap ă (nivelul apei freatice se afl ă în primii 30-40 cm).
De regul ă, sta țiunile care prezint ă astfel de factori limitativi sunt situate, fie pe versa n ți
repezi-abrup ți și creste, fie pe locuri a șezate cu condi ții de stagnare a apei, terenuri care în
majoritatea cazurilor întrunesc condi ția pentru a fi introduse în grupa I, a p ădurilor cu rol
prioritar de protec ție.

12 Montan de molidi șuri Pi, eurticambosol-districambosol, edafic mic, cu Oxal is –
Dentaria + acidofile (FM 3 Pi TI HII Ue 3-2)
Se întâlne ște mai frecvent pe roci tari (consolidate), bazice și neutre, greu
dezagregabile.
În ciuda prezen ței tipului de humus mull – moder și, uneori, chiar mull, datorit ă
grosimii mici a solului și a con ținutului foarte ridicat de schelet, poten țialul sta țional este
inferior.
Montan de molidi șuri Pi, prepodzol- districambosol prespodic, edafic mic, cu
Calamagrostis – Luzula (FM 3 Pi TI HII Ue 2-1)
Este destul de frecvent întâlnit în condi ții de relief abrupt, pe roci predominant acide și
intermediare.
Solurile cu caracter spodic sunt obi șnuit cu moder sau moder – humus brut, scheletice
sau semischeletice, cu volum edafic mic, ceea ce determ in ă troficitatea global ă mic ă și foarte
mic ă și deficit accentuat de ap ă accesibil ă.
Montan de molidi șuri Pi, podzol, edafic mic, cu Hylocomium ș.a. mu șchi verzi (FM 3 Pi
TI HIII Ue 5)
Este întâlnit mai frecvent în Carpa ții Orientali, în condi ții de relief a șezat (coame, șei,
depresiuni, funduri de v ăi, baze de versan ți), cu substrate acide și soluri extrem de puternic
acide și puternic debazificate (podzoluri), cu humus brut turbos, cu exces de ap ă la suprafa ță.
Aplicarea amendamentelor calcaroase și a îngr ășă mintelor și introducerea aninului alb
în compozi ția arboretelor sunt principalele m ăsuri care pot contribui la ridicarea poten țialului
productiv al acestor sta țiuni.
Montan de molidi șuri Pi, gleiosol distric, slab turbos, cu Polytrichum – Sphagnu m
(FM 3 Pi TI-II HE Ue 7-6)
Apar destul de frecvent, mai ales în Carpa ții Orientali, în condi ții de relief a șezat, cu
depozite de cuvertur ă provenite din roci acide sau intermediare (îndesate, greu permeabile) și
soluri spodice, cu humus brut hidromorf sub mu șchii acidifili, cu ap ă freatic ă stagnant ă la 30 –
40 cm.
Măsurile de ameliorare a acestor soluri constau în: elim inarea excesului de ap ă,
aplicarea de amendamente calcaroase și a îngr ășă mintelor, introducerea aninului alb în
compozi ția arboretelor.

13 Montan de molidi șuri Pi, gleiosoluri turboase, cu Sphagnum (FM 31 Pi T0-m HE Ue 8)
Se afl ă în mod insular în zone umede de lunc ă sau de versant, cu exces permanent de
ap ă și acumul ări de turb ă (bahne, tinoave, turb ării înalte) și soluri fitohidromorfe.
Prezint ă importan ță știin țific ă.
Montan de molidi șuri Pi, aluviosol, slab humifer, edafic mic și foarte mic (FM 3 1Pi TII
HIII Ue 5-4)
Se întâlne ște sub form ă de fâ șii înguste în lunci, în apropierea albiilor majore ale
râurilor și pâraielor, cu soluri bogate în pietri ș, nisip, superficiale.
Arboretele sunt construite din „rari ști de molid” cu anin alb sau anin verde (cu aspect de
tuf ări șuri).

3.3. Sta țiuni montane din etajul bioclimatic al amestecurilor de fag cu r ăș inoase (FM 2)
3.3.1. Caractere fizico – geografice generale
Areal. În cazul amestecurilor de fag cu r ăș inoase, pozi ția geografic ă și, mai ales, forma
de relief și orientarea versan ților au o mai mare importan ță în ceea ce prive ște „distribu ția”
sta țiunilor decât în etajul molidi șurilor. Este foarte clar faptul c ă amestecurile (în care una
dintre speciile principale este bradul, specie mai sen sibil ă la extremele climatice decât molidul
și fagul) evit ă depresiunile închise (cu inversiuni termice), și prefer ă versan ții ad ăposti ți și
umbri ți; aceasta, cu atât mai mult cu cât se înainteaz ă în areal de la est la vest.
Astfel, în Carpa ții Orientali amestecurile prezint ă un maximum de dezvoltare în partea
estic ă a acestora, în grupa mun ților de fli ș Stâni șoara – Tarcău – Ciuc. În grupa mun ților
vulcanici de nord, amestecurile sunt mai bine reprezenta te în Mun ții Țible șului, precum și în
Mun ții Bârg ău, C ălimani și Harghita. Un alt centru important de r ăspândire sunt Mun ții
Vrancei, în care amestecurile se desf ăș oar ă de jur împrejurul lor. La ace știa se adaug ă și
Mun ții Baiului, și chiar versantul prahovean al Mun ților Bucegi.
În Carpa ții Meridionali, aria amestecurilor este mai bine dezvo ltat ă pe versan ții umbri ți
și pe fundul v ăilor ad ăpostite, ca de altfel și în Carpații Orientali, și anume în Mun ții
Semenicului și Mun ții Apuseni (Bihor).
Altitudinal, limita superioar ă a amestecurilor coincide cu cea inferioar ă a molidi șurilor.
Limita inferioar ă este foarte neregulat ă în func ție de relief și substrat, un rol foarte important
avându-l în acest caz și factorul antropogen. Astfel, dac ă în Carpa ții Orientali, în Obcine și

14 chiar în Carpa ții Curburii, limita inferioar ă poate coborî pân ă la 550 – 600 m altitudine, pe
clinele vestice ale acelora și mun ți limita oscileaz ă între 900 – 1100 m (fig. 29). În Carpa ții
Occidentali limita inferioar ă (a amestecurilor naturale) variaz ă între 850 m pe versan ții nordici
și 1100 – 1200 m, pe cei vestici și sudici.

Litologie, geomorfologie . Cele mai frecvente substrate litologice sunt depozitele
provenite din fli ș (partea estic ă a Carpa ților Orientali, Mun ții Vrancei, Mun ții Baiului, Mun ții
Trasc ău). În partea vestic ă a Carpa ților Orientali predomin ă rocile eruptive și șisturile
cristaline, iar în Carpa ții Meridionali șisturile cristaline, rocile eruptive și, pe alocuri, calcarele.
Clima. Valorile principalelor elemente climatice care caract erizeaz ă zona amestecurilor
prezint ă o variabilitate mai mare decât în cazul molidi șurilor și datorit ă faptului c ă substratul
litologic, adăpostul lateral și al ți factori au un rol important în r ăspândirea amestecurilor.
În condi țiile normale de relief (versan ți uniformi), temperatura medie anual ă variaz ă de
la 4,5…5ș C (la limita superioar ă) la aproximativ 7ș C (la limita inferioar ă), iar precipita țiile
oscileaz ă între limite destul de largi, de la 700 – 800 mm la 1000 – 1100 mm anual.
Întrucât, pe m ăsur ă ce cre ște altitudinea, temperatura (c ăldura) devine factor limitativ
pentru cre șterea bradului, și în cazul amestecurilor se impune diferen țierea a cel pu țin dou ă
subetaje bioclimatice:

15 • subetajul superior, ce se dezvolt ă de la limita inferioar ă a molidi șurilor pe o diferen ță
de nivel de 50 – 100 m și unde lipsa c ăldurii influen țeaz ă cre șterea bradului ;
• subetajul inferior, unde c ăldura nu devine factor limitativ pentru cre șterea bradului și
fagului, iar molidul se afl ă într-un optim climat relativ.
Soluri. La altitudini mari, în special în subetajul superior, sunt caracteristice solurile
spodice (prepodzoluri) și districambosoluri prespodice, dar nu sunt excluse nici
districambosolurile tipice și eutricambosolurile, în timp ce în restul etajului g ama solurilor se
lărge ște, întâlnindu-se, de regul ă, soluri brune acide, brune eumezobazice, argiluvisoluri,
rendzine ș.a.

3.3.2. Tipuri de sta țiuni
În cazul etajului amestecurilor de fag cu r ăș inoase, cele dou ă subetaje (superior și
inferior) se pot distinge foarte clar, atunci când exist ă vegeta ție forestier ă: arborii din speciile
brad, fag și paltin, în subetajul superior, sunt, în general, scunzi (s ub 15 – 17 m), chiar la vârste
înaintate, slab elaga ți, boga ți în cr ăci, cu conicitate pronun țat ă a trunchiului, chiar în condi ții de
sol favorabile. Pe acelea și soluri, în subetajul inferior, arborii din speciile men ționate
realizeaz ă în ălțimi de 2 – 2,5 ori mai mari decât în subetajul de limit ă (superior). Numai în
cazul solurilor scheletice, superficiale, cu volum edafi c mic și foarte mic, a șa dup ă cum se va
vedea, diferen țierea arborilor din cele dou ă subetaje este mai greu de f ăcut, deoarece cre șterile
sunt slabe în tot etajul.

3.3.2.1. Tipuri de sta țiuni din subetajul superior
Subetajul superior al etajului amestecurilor de fag cu r ăș inoase se poate considera
analog etajului presubalpin ca fiind, de fapt, pentru fag și brad, o „zon ă de limit ă altitudinal ă”,
unde factorii climatici (în special c ăldura) sunt mai pu țin favorabili cre șteri speciilor respective
decât în subetajul inferior. Din aceste motive, în condi ții de sol foarte diferite, arboretele (în
special cele cu brad și fag) sunt, în general, de productivitate inferioar ă, poten țialul sta țional
fiind determinat, în principiu, de climat.
Montan de amestecuri puternic vântuit, eutricambosol, edafi c mijlociu – mare, cu
Oxalis – Asperula (FM 2 Pi(m-s) T III-IV H III-IV Ue 4-3)

16 Este destul de frecvent întâlnit, sub form ă de fâ șii, uneori întrerupte (în func ție de
relief), pe depozite de cuvertur ă constituite din roci bazice și intermediare (mai ales în zona de
fli ș), de regul ă în partea superioar ă a versan ților slab – moderat înclina ți.
Solurile apar țin clasei cambisolurilor: eutrocambosoluri pe roci bazic e și
districambosoluri pe roci intermediare, ambele prezent ând humus de tip mull sau mul – moder
și fiind cel pu țin mijlociu profunde, slab scheletice pân ă la semischeletice, bine aprovizionate
cu ap ă.
Arboretele, de și cu consisten ță ridicat ă, prezint ă cre șteri reduse, ca urmare a factorilor
climatici limitativi. Este indicat ă promovarea molidului, în zonele nepericlitate de doborâturi ,
deoarece aceast ă specie valorific ă mai bine poten țialul sta țional de la altitudini mari.
Montan de amestecuri puternic vântuit, prepodzol, edafic mare, cu Luzula – Hieracium
(FM 2 Pi(m) T II-III H III Ue 3-2)
Are acela și mod de r ăspândire ca tipul precedent, îns ă pe roci predominant acide (gresii,
marne grezoase, șisturi cristaline, ș.a.)
Solurile reprezentative cu caracter spodic clar (prepodzo luri) sau incipient
(districambosoluri prespodice), de regul ă cu moder, sunt mijlociu profunde pân ă la profunde,
slab scheletice pân ă la semischeletice, bine aprovizionate cu ap ă.
Dat ă fiind aciditatea accentuat ă a solurilor este indicat ă men ținerea într-o propor ție mai
ridicat ă (60 – 70 %) a speciilor de foioase.

Montan de amestecuri puternic vântuit, prepodzol–podzol, edafic submijlociu, cu
mu șchi și alte acidofile (FM 2 Pi(m) T I H 4 Ue 4-3)
Se afl ă destul de frecvent, dar pe suprafe țe relativ mici, pe versan ți slab înclina ți,
coame, cu depozite de cuvertur ă constituite din roci acide și soluri cu caracter spodic accentuat
(prepodzol sau tranzi ții ale acestuia c ătre podzol).
Se remarc ă troficitatea foarte sc ăzut ă a solurilor, determinat ă, în special, de aciditatea
mare și debazificarea înaintat ă a acestora, care, în condi ții mai pu țin prielnice pentru fag și
brad, coboar ă nivelul poten țialului productiv c ătre inferior. Molidul poate valorifica mai bine
aceste condi ții, îns ă în aceste condi ții sta ționale este periclitat de vânt și are influen țe negative
și asupra solului, a șa încât se impune promovarea fagului și a bradului, și chiar a altor specii
(aninul alb).

17 Tipurile de sta țiuni cu poten țial de produc ție inferior, din subetajul superior,
determinate edafic (soluri superficiale, scheletice, hid romorfe, ș.a.), care sunt îns ă
caracteristice în subetajul inferior se prezint ă la grupa de tipuri de sta țiuni de bonitate sc ăzută
la acest etaj.

3.3.2.2. Tipuri de sta țiuni din subetajul inferior
Subetajul inferior are o larg ă r ăspândire, cuprinzând forme foarte diferite de relief, to ate
categoriile de roci și o gam ă foarte variat ă de soluri, atât ca tip genetic, cât și ca însu șiri fizice.
Climatul zonal este favorabil în special fagului, care reprezint ă „specia de fond
(matricea)”, cu care se asociaz ă sau nu bradul și/sau molidul, în func ție de condi țiile locale
pedoclimatice.
Varietatea relativ mare a condi țiilor de relief și, implicit, și a condi țiilor locale
pedoclimatice caracteristic ă subetajului inferior determin ă apari ția a numeroase, și nu mai
pu țin importante, tipuri de sta țiuni de amestecuri, dintre care cele mai reprezentati ve se
prezint ă în cele ce urmeaz ă.

A. Tipuri de sta țiuni de bonitate superioar ă
Tr ăsăturile caracteristice care dau nota general ă acestor sta țiuni sunt:
• condi ții climatice zonale și locale evident favorabile, cel pu țin pentru una din
speciile de baz ă ce compun arboretul respectiv ;
• soluri, de regul ă, profunde mezobazice sau eubazice, cu humus de tip mull sau m ull
– moder, bine aprovizionate cu ap ă, adeseori afectate și de procese de hidromorfism
(pseudogleizare și/sau gleizare).
Montan de amestecuri Ps, eutricambosol, edafic mare, cu Asperula – Dentaria (Ox alis)
(FM 2 Ps T IV-V H IV-V Ue 4-3)
Este frecvent r ăspândit în zona fli șului carpatic, pe terenuri cu înclin ări slabe pân ă la
moderate, pe depozite de cuvertur ă provenite predominant din roci sedimentare, intermed iare
și bazice, în care sunt prezente întotdeauna elemente grosi ere, ceea ce face ca drenajul s ă fie
bun.

18 Solurile cele mai r ăspândite sunt cele de tipul eutricambosolurilor și preluvosolurilor,
mai rar districambosoluri, de regul ă cu mull, profunde, slab scheletice, slab pân ă la moderat
pseudogleizate.
Condi țiile climatice caracteristice subetajului inferior a l amestecurilor sunt favorabile
speciilor principale (molid, brad, fag). Condi țiile edafice ce se remarc ă prin troficitate ridicat ă,
aciditate slab ă, aprovizionare bun ă cu ap ă accesibil ă, aera ție bun ă, sunt și ele deosebit de
favorabile pentru speciile men ționate, la care se pot ad ăuga și paltinul, și chiar frasinul (la
altitudini mai mici de 1000 de m).
Montan de amestecuri Ps(m), rendzinic, edafic mijlociu și mare, cu Asperula –
Dentaria (FM 2 Ps(m) T IV-V H III-IV Ue 4-2)
Acest tip sta țional se dezvolt ă, de regul ă, în partea inferioar ă a etajului amestecurilor, pe
glacisurile formate la baza masivelor calcaroase sau pe versan ți umbri ți.
Solurile au un pronun țat caracter litomorf, fiind strâns legate de substratul de natur ă
bazic ă pe care s-au format. A șadar, apar de regul ă soluri cum sunt eutricambosolurile
rendzinice și rendzinele cambice, intens humifere (humus de tip mull), mijlociu profunde pân ă
la profunde, divers scheletice (mai frecvent semischelet ice).
Datorit ă prezen ței abundente a ionilor bazici (în special Ca 2+ ) în complexul adsorbtiv al
solurilor, acestea sunt eubazice și eutrofice. Textura mai fin ă a solurilor (lutoas ă și chiar luto –
argiloas ă), precum și prezen ța unui con ținut important de materie organic ă, cel pu țin în partea
superioar ă a profilului, asigur ă o bun ă re ținere a apei și o bun ă circula ție a elementelor
nutritive.
În asemenea situa ții, bonitatea sta țional ă este condi ționat ă de con ținutul de schelet din
sol. De regul ă, întrucât con ținutul de schelet din sol este relativ ridicat, condi ții de cre ștere mai
bun ă g ăse ște molidul, dup ă care urmeaz ă bradul și fagul. În cazul în care solurile prezint ă
volum edafic mare, atât moidul cât și bradul realizeaz ă clase superioare de produc ție. În
general, condi țiile edafice sunt favorabile și paltinului și frasinului, aceste dou ă valoroase
specii urmând s ă fie promovate (pân ă la 10 – 15%) în compozi ția viitoarelor arborete.
Montan de amestecuri Ps(m-i), soluri diverse, cu drenaj imperfect, edafic mij lociu –
foarte mare (FM 2 Ps(m) T III-IV H E-IV Ue 5-4)

19 Sta țiunile respective se întâlnesc fragmentar, fiind legate atât de relieful specific
(versan ți slab înclina ți, platouri, culmi, terase), cât și de caracterul depozitului de suprafa ță
(profunzime relativ mare, textur ă predominant mijlocie spre fin ă).
Solurile mai frecvent întâlnite sunt eutricambosolur i frecvent hipostagnice, uneori îns ă
și hipogleice (datorit ă pânzelor de ap ă ce se scurg lateral), profunde pân ă la foarte profunde,
slab scheletice, mai rar semischeletice. Se subliniaz ă faptul c ă, uneori, acest tip sta țional se
dezvolt ă și pe substrate acide, pe districambosoluri (chiar prespodi ce), dar numai în condi țiile
unor depozite groase, cu textur ă predominant lutoas ă, care se formeaz ă la baza unor versan ți
sub forma unor mici glacisuri.
Condi țiile climatice locale, datorit ă pozi ției sta țiunii în relief se remarc ă prin minus de
căldur ă și plus de umiditate atmosferic ă. Condi țiile edafice se caracterizeaz ă printr-o foarte
bun ă aprovizionare cu ap ă (uneori, mai ales în perioadele ploioase, apa se afl ă în exces
temporar), humus de tip mull (hidromull), troficitate frecvent foarte ridicat ă.
În func ție de tipul de sol și sursa de aprovizionare cu ap ă, se deosebesc urm ătoarele
faciesuri principale:
• faciesul cu soluri brune eutricambosoluri hipostagnice ;
• faciesul cu soluri districambosoluri (prespodice) hipost agnice ;
• faciesul cu soluri amfigleizate.
În condi țiile tipului de sta țiune men ționat (mai ales în primele dou ă faciesuri), bradul și
molidul și, dintre foioase, frasinul, g ăsesc condi ții foarte bune de cre ștere. Fagul, în schimb, nu
realizeaz ă decât productivitate mijlocie – inferioar ă. În cazul r ăririi puternice a arboretelui
exist ă pericolul invaziei p ăturii vii mezohigrofite și a ml ăș tin ării solului.
Montan de amestecuri Ps, eutricambosol mezogleic, edafic mijlociu mare (FM 2 Ps T III
HIV Ue 4)
Are r ăspândire limitat ă, fiind legat de por țiunile mai înalte de lunc ă, cu depozite
aluviale groase, petrografic neomogene și soluri brune freatic umede, deseori gleizate sau
semigleice, mijlociu humifere (pe 20 – 30 cm), frecvent î n complex și cu aluviosoluri,
profunde, nisipoase sau nisipolutoase, slab- și semischeletice, cu volum edafic mijlociu – mare.
Molidul valorific ă mai bine decât bradul și fagul astfel de soluri, îns ă este necesar ă
men ținerea ultimelor dou ă specii în propor ție de 30 – 50% pentru consolidarea arboretelor

20 împotriva doborâturilor de vânt, precum și în scop ameliorativ, ca și a aninului alb și negru în
microsta țiunile joase.

B. Tipuri de sta țiuni de bonitate mijlocie
În condi țiile climatice zonale, în general favorabile principalel eo specii din subetajul
inferior al amestecurilor, poten țialul sta țional este determinat, în principal, de factori edafici:
• con ținutul relativ ridicat de schelet ( și, în consecin ță , volumul edafic mijlociu), care
îngreuiaz ă dezvoltarea sistemului radicelar (mai ales la brad și fag) și influen țeaz ă
negativ și capacitatea de aprovizionare cu ap ă, în cazul solurilor de pe roci dure ;
• compactitatea accentuat ă și drenajul intern defectuos, în cazul solurilor cu
diferen țiere textural ă puternic ă, dezvoltate pe substrate de marne și marno – gresii ;
• troficitate sc ăzut ă, în cazul solurilor cu pronun țat caracter spodic ;
• excesul de ap ă și/sau con ținutul ridicat de schelet, în cazul solurilor aluviale.

Montan–premontan de amestecuri Pm-s, rendzinine, edafic mijlociu , cu Asperula –
Dentaria (FM 2 Pm-s T IV-V H III Ue 3-2)
Ca și în alte cazuri, prezen ța calcarelor (marno – calcarelor) în substrat creeaz ă
specificitate înaintat ă în cadrul sta țiunii. Acest fapt se remarc ă, în primul rând, prin tipul și
subtipul de sol, care au caracter puternic litomorf, fi ind reprezentate, în principal, prin
rendzine, eutricambosoluri.
În mod caracteristic, astfel de soluri au humus de t io mull eutrof, con ținut de schelet
ridicat (semischeletice), textur ă lutoas ă sau luto – argiloas ă, drenaj normal.
Prezen ța scheletului în profilul de sol produce limitarea cre șterilor, în special la brad și
fag, mai puțin la molid, care poate atinge, în condi țiile solurilor respective, productivitate
superioar ă.
Montan de amestecuri Pm, eutricambosoluri scheletice, edafi c mijlociu, cu Asperula –
Dentaria (FM 2 Pm T II-III H III Ue 3-2)
Este r ăspândit în condi ții similare de substrat ca tipul sta țional (analog) de bonitate
superioar ă, îns ă în condi ții de relief cu pante mai mari (versan ți predominant repezi) și, ca
urmare, cu soluri cu con ținut mai ridicat de schelet (de regul ă semischeletice), cu volum edafic
predominant mijlociu.

21 În cuprinsului tipului apar, de regul ă, frecvent și faciesuri și chiar tipuri incluse
restrânse, condi ționate orografic, edafic, hidrologic sau climatic. Dintr e faciesurile mai
importante se men ționeaz ă:
• faciesul cu eutricambosoluri și flor ă de tipul Asperula – Oxalis pe depozite cu
participarea însemnat ă a componentelor petrografice acide, în care sunt prezen te
toate cele trei specii ;
• faciesul cu eutricambosoluri textural fine și hipostagnice, în care apar frecvent
br ădete ;
• faciesul cu districambosoluri de versan ți ad ăposti ți sau de versan ți ± umbri ți, de la
tranzi ția cu subetajul superior, mai rece și mai umed, în care este mai frecvent
molidul în compozi ția arboretelor.
Măsurile silviculturale trebuie s ă urm ăreasc ă, în primul rând, promovarea bradului (prin
regener ări naturale care se produc u șor).
Montan de amestecuri Pm(i), prepodzol sau criptopodzol, edafic m ijlociu, cu Festuca –
Calamegrostis (FM 2 Pm(i) T III H III Ue 2)
Este relativ larg r ăspândit, pe versan ți moderat pân ă la puternic înclina ți, cu expozi ții
diferite. Substratele litologice sunt în general constitui te din roci acide ( șisturi sericito –
cloritoase, mica șisturi, gresii silicioase, ș.a.).
Solurile apar țin, de regul ă, tipului prepodzol, îns ă în complex pot s ă apar ă și
criptopodzolurile. Ele sunt în general mijlociu profunde, s lab scheletice pân ă la semischeletice,
cu textur ă predominant luto – nisipoas ă. În mod obi șnuit, prezint ă humus de tip moder (cu
unele variante moder sau moder – humus brut, în func ție de substrat și microrelief).
Condi țiile edafice, prin aciditatea moderat ă pân ă la foarte puternic ă, circuitul îngreuiat
al substan țelor nutritive și volumul edafic redus sunt, de regul ă, moderat limitative pentru
cre șterea în special a bradului și fagului.
Întrucât exist ă pericolul însemnat de înierbare a solului, în special cu specii de Festuca
și Calamagrostis , se va avea grij ă s ă nu se scad ă consisten ța arboretelor prin interven ții
nechibzuite. Molidul și laricele g ăsesc condi ții relativ bune de extindere, în special în partea
superioar ă a arealului sta țional.
Montan de amestecuri Pm, luvisoluri stagnice, edafic submijl ociu – mijlociu (FM 2 Pm
TII-III H III Ue 3-2)

22 Este destul de frecvent întâlnit în subetajul inferior al amestecurilor (la altitudini relativ
mici, sub 700 m), în special în zona fli șului, pe marno – gresii sau depozite poligene rulate, în
condi ții de relief relativ a șezat.
Predomin ă solurile din clasa luvisoluri (stagnice), cu mull sau mull – moder, cu procese
intense de pseudogleizare, din care cauz ă grosimea fiziologic ă este relativ redus ă. De și solurile
prezint ă troficitate specific ă ridicat ă, datorit ă volumului edafic relativ redus (ca urmare a
prezen ței orizontului BtW situat la circa 40 – 60 cm în profil ul de sol), poten țialul productiv,
atât pentru brad cât și pentru fag, este cel mult mijlociu.
Dintre faciesurile sta ționale mai importante se remarc ă:
• faciesul cu soluri mezohipostagnice cu mull, pe versan ți moderat înclina ți;
• faciesul cu soluri epihipostagnice și diferen țiate structural (puternic), cu mull –
moder hidromorf, pe locuri a șezate sau versan ți slab înclina ți;
Ca urmare a r ăririi arboretului, exist ă pericolul mare de intensificare a înml ăș tin ării și de
invazie a p ăturii vii higrofite, mai ales în faciesul cu luvosolur i epihipostagnice. În astfel de
cazuri apare fenomenul de uscare a bradului.
Men ținerea consisten ței ridicate a arboretelor, promovarea speciilor de ames tec, în
special a fagului, molidului, dar și a laricelui și chiar a unor specii de ajutor, cum sunt carpenul
(în special), aninul negru, sunt m ăsuri care pot împiedica procesele de evolu ție negativ ă a
solurilor.

Montan de amestecuri Pm(i), aluviosol psamic, edafic mijloc iu – mic (FM 21 Pm(i) T I(II)
HIV(II) Ue 5-3)
Sta țiunile respective se g ăsesc sub forma unor fâ șii înguste în luncile râurilor ce str ăbat
subetajul amestecurilor de fag cu r ăș inoase.
Substratele litologice formate din depozite aluviale sunt f oarte variate ca natur ă, îns ă au
ca tr ăsătur ă comun ă faptul c ă sunt bogate în frac țiunea nisipoas ă, la care se poate ad ăuga în
propor ție diferit ă prundi ș și bolov ăni ș.
Solurile, de și apar țin aproape în exclusivitate tipului aluvial, sunt foarte dif erite ca
profunzime, ca participare a scheletului și con ținut în materie organic ă. Troficitatea lor este în
general sc ăzut ă, îns ă aprovizionarea cu ap ă este bine asigurat ă.

23 În general, condi țiile men ționate sunt mai favorabile molidului decât fagului și bradului,
care numai pe soluro mai evoluate ating productivit ăți mijlocii. Se mai men ționeaz ă prezen ța,
uneori abundent ă, a aninului alb, care manifest ă o mare capacitate de ocupare a terenului.

C. Tipuri de sta țiuni de bonitate inferioar ă
Sta țiunile cu poten țial redus și extrem de redus din subetajul inferior al amestecurilo r,
cu condi ții climatice zonale favorabile, mai mult decât în caz ul molidi șurilor din subetajul
inferior, sunt condi ționate îndeosebi de factori edafici, și anume:
• grosimea mic ă a solurilor și con ținutul ridicat de schelet, deci volum edafic foarte
mic ;
• capacitatea mic ă de re ținere a apei și, deci, deficit puternic de ap ă în perioada
estival ă;
• troficitatea redus ă a solurilor cu caracter spodic, deci circuit biogeochoi mic deficitar.

Montan de amestecuri Pi, soluri litice, edafic mic – foarte mic, cu flor ă de mull (FM 2 Pi
TII H II Ue 2-1)
Este r ăspândit în condi ții de relief accidentat, pe substrate predominant bazice (gr esii
calcaroase, marno – calcare, conglomerate calcaroase, am fibolite, bazalte, ș.a.)
Solurile sunt diferite ca tip genetic (eutricambosolur i, rendzine), toate având ca tr ăsături
comune: grosime mic ă, con ținut mare de schelet, drenaj rapid – excesiv, capacitate m ic ă de
ap ă.
În aceste condi ții, atât fagul, cât și bradul sunt puternic frânate în cre ștere. Exist ă unele
diferen țieri locale edafice (soluri u șor coluvionate sau, din contr ă, excesiv scheletice –
litosoluri), care determin ă și faciesuri corespunz ătoare: br ădeto – f ăgete, în primul caz sau
făgeto – pinete, în cel de-al doilea caz.
Montan de amestecuri Pi, prepodzol și criptopodzol, edafic mic, cu Luzula și
Calamagrostis (FM 2 Pi T II H II Ue 2-1)
Este relativ frecvent r ăspândit în condi ții de relief fr ământat, cu pante mari și foarte
mari. Depozitele de cuvertur ă sunt diferite ca natur ă, îns ă predomin ă cele provenite din roci
metamorfice și eruptive acide.

24 Solurile sunt și ele destul de diferite, mai ales ca însu șiri fizice (grosime morfologic ă,
con ținut de schelet). Predomin ă prepodzolurile cu moder – humus brut, cel mult mijlociu
profunde semischeletice pân ă la excesiv scheletice, oligobazice.
În condi ții de relief foarte variate, men șionate, factorii ecologici (în special climatul
local și con ținutul de ap ă accesibil al solurilor) sunt destul de diferi ți, ceea ce impune separarea
unor faciesuri sta ționale, cum sunt:
• faciesul de versan ți ad ăposti ți și umbri ți, cu plus de umiditate în atmosfer ă și sol,
mai favorabil bradului și fagului ;
• faciesul de versan ți însori ți și culmi, cu minus de umiditate în atmosfer ă și sol, în
care al ături de fag apare frecvent pinul comun și unele specii provizorii (mesteac ăn,
plop tremur ător) ;
• faciesul din apropierea v ăilor, cu plus de umiditate atmosferic ă și unde prezen ța
răș inoaselor este mai însemnat ă.
Montan de amestecuri Pi, prepodzol-podzol, edafic mic, cu Vaccin ium (FM 2 Pi T I H II
Ue 3-2)
Este r ăspândit insular pe culmi, mameloane și versan ți lini, umbri ți, pe de ăozite de
cuvertur ă provenite, de regul ă, din roci acide, șisturi cristaline, gresii silicioase, granite, ș.a.
Predomin ă prepodzolurile, dar în complex cu acestea apar și podzoluri. În general,
solurile respective sunt scurte, prezint ă con ținut bogat de schelet și au un orizont cu humus
brut destul de dezvoltat.
Condi țiile edafice men ționate care determin ă troficitatea foarte sc ăzut ă, un circuit foarte
mult îngreuiat al substan țelor nutritive, într-un volum edafic redus, creeaz ă mediu pu țin
favorabil pentru toate speciile din etajul amestecuril or, dar îndeosebi pentru brad și fag. În
asemenea cazuri sunt necesare lucr ări de ajutorare a regener ării naturale și aplicarea de
amendamente calcaroase.
Montan de amestecuri Pi, litosoluri – stânc ărie
Apare în mod insular, dar destul de frecvent, în tot eta jul amestecurilor, fiind strâns
legat de relieful abrupt, de prezen ța stânc ăriilor și a rocii de suprafa ță . Ca natur ă petrografic ă,
rocile sunt foarte diferite, de la cele metamorfice și sedimentare, care sunt mai frecvente, pân ă
la cele eruptive.

25 În mod caracteristic, solurile sunt slab dezvoltate (pr edomin ă litosolurile),
semischeletice și excesiv scheletice care, în mod evident, sunt oligotrofic e.
Datorit ă prezen ței pe suprafe țe întinse a rocii la zi, în special pe versan ți însori ți, se
realizeaz ă plus de c ăldur ă și insola ție, minus de umiditate atmosferic ă, ceea ce se constituie în
factori puternic limitativi, în special pentru brad și fag (condi ții în care apar speciile provizorii
și pinul).
Datorit ă condi țiilor vitrege de vegeta ție (edafice și climatice), arboretele din cadrul
acestui tip sta țional se încadreaz ă în categoria p ădurilor cu rol de protec ție deosebit.

3.4. Sta țiuni montane – premontane din etajul bioclimatic al f ăgetelor (FM 1+FD 4)
3.4.1. Caractere fizico – geografice generale
Areal. Făgetele din etajul montan inferior (FM 1) și premontan (FD 4) ocup ă, în mod
normal, spa țiul cuprins între limita inferioar ă a amestecurilor și limita superioar ă a etajului
complexelor de gorunete și f ăgete.
În Carpa ții Orientali au o r ăspândire important ă în lan țul Mun ților Oa ș, Gutîi – Țible ș.
Bordeaz ă în partea de vest lan țul Mun ților C ălimani – Gurghiu – Harghita, realizând un
maximum secundar în Mun ții Baraolt și Bodoc. Sunt mai slab r ăspândite în partea estic ă a
Carpa ților Orientali. F ăgetele realizaz ă un maxim important în Mun ții Buz ăului, ca apoi s ă
înconjoare de jur-împrejur Carpa ții Meridionali cu extensie mult mei mare pe clinele sudic e și
vestice ale unor masive muntoase (Mun ții Baiului), unde se pot situa deasupra amestecurilor,
decât pe cele nordice. În Carpa ții Orientali predomin ă fa ță de molidi șuri și amestecuri luate
împreun ă.
Intervalul altitudinal în care sunt r ăspândite f ăgetele montane și submontane variaz ă
mult în func ție de masivitate, orientarea general ă a versan ților și formele de relief. Limita
superioar ă atinge un maximum de altitudine (1500 – 1600 m) pe clinele s udice ale Mun ților
Godeanu, în timp ce în Carpa ții Orientali și pe clinele nordice ale Carpa ților Meridionali ea se
situeaz ă în jurul altitudinii de 1000 m. limita inferioar ă a etajului variaz ă între 550 – 650 m în
Carpa ții Orientali (fig. 30) și 670 – 750 m în Carpa ții Meridionali și cei Occidentali.
Litologie, geomorfologie . Substratele litologice sunt destul de variate, îns ă cele mai
frecvente sunt cele metamorfice (în Mun ții Maramure ș-Rodna, precum și în Carpa ții
Meredionali) și cele sedimentare (în partea estic ă a Carpa ților Orientali, în Carpa ții de Curbur ă

26 și în Mun ții Trasc ău). Forma țiile eruptive au o r ăspândire mai însemnat ă în Mun ții Oa ș, Gutâi,
Harghita, precum și în Mun ții Zarand; sub form ă insular ă se g ăsesc roci eruptive și în Mun ții
Parâng și Retezat.

Relieful prezint ă forme destul de variate, de la versan ți prelungi, caracteristici
sectoarelor cu șisturi cristaline și cu marne, la abrupturi, specifice sectoarelor cu calc are.
Clima . Mai mult decât în cazul celorlalte etaje de vegeta ție men ționate, clima f ăgetelor
prezint ă o variabilitate regional ă foarte important ă. Astfel, dac ă în Carpa ții Orientali
temperatura medie anual ă se afl ă cuprins ă între 7 și 8 șC, la limita inferioar ă a etajului, în
Carpa ții Meridionali ea cre ște de la este spre vest, ajungând la aproximativ 8,5șC. La limita
superioar ă temperatura medie anual ă prezint ă un interval de varia ție mai mic, fiind de fapt
aceea și cu cea caracteristic ă pentru limita inferioar ă a etajului amestecurilor. În ceea ce
prive ște precipita țiile, variabilitatea este mai pronun țat ă, acestea fiind cuprinse între circa 750-
1400 mm.

27 Cre șterea arboretelor situate la altitudini mari (peste 1100 – 1300 m), în apropierea
golurilor de munte (cazul Mun ților Baiului, al Mun ților Godeanu, ș.a.), unde temperatura
atinge 4 … 5 șC, este puternic frânat ă. Din acest punct de vedere este important s ă se
diferen țieze, și în cadrul etajului bioclimatic al f ăgetelor, dou ă subetaje:
• subetajul inferior, cu climatul favorabil;
• subetajul superior, în care c ăldura devine factor limitativ pentru cre șterea fagului.
Soluri . În cazul etajului f ăgetelor predomin ă eutricambosolurile și districambosolurile ,
în func ție mai ales de substrat, dar pot s ă apar ă și luvosoluri (în subetajul inferior) sau soluri cu
caracter spodic (pe roci acide) mai frecvent în subetajul superior, și local și în etajul inferior
(pe roci hiperacide).

3.4.2 Tipuri de sta țiuni
Cunoa șterea și caracterizarea sta țiunilor forestiere din cele dou ă subetaje de f ăgete se
impune ca urmare, atât al specificului lor ecologic, câ t și al m ăsurilor diferen țiate de
gospod ărire pe care le necesit ă.
Cele dou ă subetaje se pot identifica relativ u șor dup ă pozi ția lor în relief, ca și dup ă
fizionomia arborilor: subetajul superior se afl ă situat peste 1000-1200 m altitudine, uneori (în
mod extrazonal) deasupra etajului amestecurilor de fag cu r ăș inoase; arborii prezint ă forme
scunde (te șite), c ătre golul de munte, și trunchiuri conice, noduroase, cu ramifica ții de jos,
către partea inferioar ă a etajului.

3.4.2.1 Tipuri de sta țiuni din subetajul superior
Poten țialul productiv al sta țiunilor din acest etaj este puternic determinat climati c, a șa
încât chiar pe soluri bine dezvoltate și cu troficitate ridicat ă, arboretele nu realizeaz ă mai mult
decât clasa a IV-a de produc ție. Pe de alt ă parte, prin pozi ția lor în ansamblul cadrului
geografic, arboretele respective au și un important rol de protec ție, toate ac țiunile practice
având ca scop principal conservarea acestor p ăduri.
Montan de f ăgete de limit ă și de altitudine mare Pi (m), soluri diverse, edafic mijloc iu-
mare (FM 1 Pi T II-III H III Ue 3-2)
Tipul sta țional men ționat, care reprezint ă de fapt un complex de sta țiuni, se integreaz ă
în întregime în etajul superior al f ăgetelor, desf ăș urându-se sub forma unei fâ șii sau benzi pân ă

28 la limita cu golul de munte sau, uneori, pân ă la limita inferioar ă a etajului molidi șurilor. Este
mai bine reprezentat pe clinele sudice din extremitatea vestic ă a Carpa ților Meridionali, îns ă
ele apar insular și în Mun ții Rodna și în Mun ții Apuseni.
Depozitele de suprafa ță sunt de natur ă variat ă, fiind provenite, atât din șisturi cristaline,
cât și din gresii, marno-gresii, conglomerate și uneori chiar calcare.
Solurile cele mai frecvente sunt districambosolurile, cu mull-moder, mijlociu profunde
pân ă la profunde, de regul ă semischeletice. Se men ționeaz ă c ă pe locurile a șezate și substrate
puternic acide pot s ă apar ă și soluri cu caracter spodic, dup ă cum pe calcare apar rendzine.
Climatul, ce se remarc ă prin deficit însemnat de c ăldur ă, reprezint ă principalul factor
limitativ pentru cre șterea fagului.
În func ție de pozi ția geografic ă (regional ă și altitudinal ă), de natura substratului, de
caracteristicile solului, se pot distinge mai multe s ubtipuri și faciesuri sta ționale dintre care se
men ționeaz ă cele mai fercvente
• subtipul situat în partea de jos a subetajului, cu f ăgete predominant de productivitate
mijlocie, cu soluri brune-mezobazice sau brune-acide, cu mull sau mull-moder (pe substrate
predominant intermediare);
• subtipul situat în partea de sus a subetajului, cu f ăgete de limita ă altitudinal ă, cu soluri
cu caracter spodic-brune criptospodice, brune feriiluviale (pe substrate intermediare și acide)
sau cu soluri brune-brune acide (îns ă numai pe substrate tamponate).
Condi țiile climatice sunt destul de favorabile molidului și raricelui în ambele subtipuri,
dar în special în primul subtip sta țional; în orice caz îns ă, introducerea acestor dou ă specii în
golurile mari cerate accidental, se va face în concordan ță cu specificul condi țiilor
pedoclimatice locale, p ăstrându-se în compozi ție și fagul în propor ție de cel pu țin 50-60 %.

3.4.2.2. Tipuri de sta țiuni din subetajul inferior
Sta țiunile apar ținând acestui subetaj sunt, al ături de cele din subetajul propriu-zis al
molidi șurilor, cel mai mult r ăspândite în spe țiul geografic forestier al ță rii.
Tipurile de sta țiuni respective prezint ă o variabilitate accentuat ă sub raport ecologic și
silvoproductiv, datorit ă diversit ății condi țiilor naturale (relief, substrat litologic, climat loca l)
ale spa țiului în care ele se afl ă.

29 Din multitudinea tipurilor de sta țiuni forestiere existente se prezint ă, mai pe larg, cele cu
importan ță practic ă deosebit ă.

A. Tipuri de sta țiuni de bonitate superioar ă
Astfel de sta țiuni se remarc ă prin urm ătoarele caracteristici edafice esen țiale:
• soluri profunde, cu volum edafic mare, textur ă cel mult luto-argiloas ă, cel pu țin oligo-
mezobazice, cu humus de tip mull;
• aprovizionare bun ă cu ap ă accesibil ă (gradul de umiditate nu coboar ă vara sub nivel
reav ăn).
Montan-premontan de f ăgete Ps, eutricambosol, edafic mare, cu Asperula-Dentaria
(FM 1+FD 4 Ps T IV-V HIV Ue 3-2)
Este foarte r ăspândit în etajul f ăgetelor din Carpa ți (mai pu țin în Carpa ții Orientali) pe
versan ți slab pân ă la moderat înclina ți cu expozi ții variate, locuri în general a șezate, pe
depozite de suprafa ță groase provenite predominant din roci înaintat tamponate, în special de
fli ș marno-grezos, din conglomerate calcaroase, calcare gresoa se, ș.a.
Predomin ă eutricambosolurile cu mull eutrof, în general profunde, slab scheletice pân ă
la semischeletice, cu textur ă mijlocie spre fin ă (în partea inferioar ă a profilului de sol), din care
motive în unele cazuri și drenajul poate fi încetinit și pot s ă apar ă procese de pseudogleizare
slab ă.
Condi țiile ecologice edafice principale se caracterizeaz ă prin aciditate obi șnuit slab ă,
con ținut ridicat de elemente nutritive și circuit foarte bun al acestora, aprovizionarea bun ă cu
ap ă accesibil ă sunt și ele favorabile fagului.
În func ție de con ținutul de humus, de aprovizionarea cu ap ă și intensitatea procesului de
stagnizare, se realizeaz ă și o serie de faciesuri sta ționale dintre care se men ționeaz ă:
• faciesul cu acumulare intens ă de humus;
• faciesul cu plus de umiditate și stagnizare în profunzime;
• faciesul de baze de versan ți și de vale pe soluri coluvionate, profunde, intens humifere.
Bonitatea sta țional ă este superioar ă pentru fag, dar și pentru alte specii forestiere, cum
este în special bradul.
Întrucât arboretele ce se g ăsesc în asemenea condi ții sta ționale sunt dintre cele mai
valoroase, ele se cer s ă fie conservate cu grij ă și perpetuate pe calea regener ării naturale.

30 Montan-premontan de f ăgete Ps, districambosol umbric, edafic mare, cu Oxalis-
Dentaria (FM 1+FD 4 Ps T III H III-IV Ue 4(3)-2)
Se întâlne ște mai ales în Carpa ții Meridionali și în cei Occidentali, pe versan ți slab-
moderat înclina ți, cu expozi ții diferite, pe depozite de cuvertur ă groase, constituite
predominant din roci acide ( șisturi cristaline, gresii, conglomerate ș.a.).
Caracteristice sunt districambosolurile, de regul ă cu orizont A bine dezvoltat (umbric),
cu mull mezotrof, profunde și foarte profunde, slab scheletice pân ă la semischeletice, cu
textur ă luto-nisipoas ă, drenaj normal, aprovizionare bun ă cu ap ă și circuit biogeochimic activ.
Condi țiile pedoclimatice sunt proprii dezvolt ării unor arborete foarte valoroase , ceea ce
necesit ă măsuri speciale de gospod ărire, în vederea conserv ării lor.
Montan-premonatn de f ăgete Ps(m), eutricambosol batigleic, edafic mijlociu-mare,
(FM 1+FD 4 Ps T IV-V HV Ue 5-4)
Se întâlne ște pe suprafe țe restrânse în luncile râurilor montane, pe depozite aluvi ale
poligene.
Eutricambosolurile gleice (batigleice) sau numai bine ume zite freatic, se afl ă adesea în
complex cu soluri aluviale mai slab evoluate, toate avâ nd ca tr ăsături comune: humus de tip
mull, textur ă nisipo-lutoas ă, con ținut moderat pân ă la mare de schelet, profunzime mare,
aprovizionare bun ă cu ap ă.
Pe lâng ă fag, în compozi ția arboretelor mai apar în mod diseminat sau în subetaj
molidul, bradul și destul de frecvent aninul negru și alb.

B. Tipuri de sta țiuni de bonitate mijlocie
În cazul acestei categorii de tipuri de sta țiuni, factorii edafici sunt cei care limiteaz ă (la
nivelul mijlociu al productivit ății) cre șterea fagului. Dintre cei mai importan ți factori limitativi
se men ționeaz ă:
• con ținutul mare de schelet care, chiar în cazul unor soluri profunde și cu troficitate
ridicat ă, ac ționeaz ă puternic negativ;
• con ținut relativ mare de argil ă (peste 35-40 %) în orizontul BtW al solurilor cu
caracter luvic, care înr ăut ățește regimul aerohidric;
• troficitate coborât ă, în cazul solurilor criptospodice.

31 Montan-premontan de f ăgete Pm, eutricambosol scheletifer, edafic mijlociu, cu
Asperula-Dentaria (FM 1+FD 4 Pm T III HIII Ue 2)
Este foarte r ăspândit, obi șnuit în vecin ătatea tipului de sta țiune analog, de bonitate
superioar ă. Se deosebe ște de acesta mai ales prin condi țiile de relief (versan ți cu pante
moderate și repezi) și cele de sol (profunzime în mod frecvent mijlocie, con ținut moderat pân ă
la bogat de schelet), fapt pentru care bonitatea sta țional ă este mai redus ă (mijlocie).
În condi țiile acestui tip de sta țiune se pot introduce cu foarte bune rezultate bradul,
molidul, duglasul în partea de vest a ță rii, paltinul, frasinul.
Montan-premontan de f ăgete Pm-m/i, rendzinic, edafic mijlociu, cu Asperula-Dentar ia
(FM 1+FD 4 Ps T IV-V HIII Ue 2)
Apari ția acestui tip de sta țiune este în mod evident legat ă de existen ța substratului
format pe calcare, marno-calcare, marne, etc. De acee a el este mai r ăspândit în Carpa ții
Meridionali și în Mun ții Banatului, unde substratele respective apar mai frecvent.
Solurile au pronun țat caracter litomorf, fiind reprezentate mai frecve nt prin rendzine
(tipice ori cambice), faeoziom marnic ș.a. Sunt soluri obi șnuit mijlociu profunde pân ă la
profunde, cu textur ă mijlocie și fin ă, cu drenaj bun (în cazul rendzinelor și eutricambosolurilor
rendzinice) și întârziat (în cazul faeziomurilor marnice).
Condi țiile edafice prezint ă unele limit ări determinate în primul rând de con ținutul
ridicat de schelet (cazul rendzinelor) sau de con ținutul pronun țat de argil ă și compactitatea
accentuat ă a orizontului B (în cazul pseudorendzinelor).
Montan-premontan de f ăgete Pm, districambosol, edafic mijlociu, cu Festuca-
Calamogrostis (FM 1+FD 4 Pm T II HII Ue 2)
Astfel de sta țiuni sunt r ăspândite în to ți mun ții, dar mai ales în partea de vest a
Carpa ților Meridionali și în Carpa ții Orientali, pe versan ți moderat pân ă la puternic înclina ți și
depozite de suprafa ță , provenite din roci acide și intermediare (inclusiv andezite).
Solurile apar țin tipului districambosol tipic, andic sau uneori prespodi c, cu mull sau
mull-moder. Sunt mijlociu profunde pân ă la profunde, slab scheletice pân ă la semischeletice,
oligomezobazice.
Condi țiile ecologice de natur ă edafic ă, troficitatea, aciditatea și aprovizionarea cu ap ă
sunt la niveluri mijlocii.

32 Productivitatea arboretelor poate fi sporit ă prin introducerea molidului, laricelui, chiar a
duglasului (în partea de vest a ță rii), îns ă în propor ție de cel mult 30-40%.
Din motivele men ționate bonitatea sta țional ă este mijlocie pentru fag. În condi țiile
acestui tip pot fi promovate specii ca: bradul, duglasu l în partea de vest a ță rii, laricele,
paltinul, ș.a.
Montan-premonatn de f ăgete Pm, luvosoluri, edafic mijlociu, cu Festuca (FM 1+FD 4 Ps
TII-III H III-IV Ue 4-2)
Sta țiunile ce se încadreaz ă în acest tip sta țional apar mai frecvent în Carpa ții
Meridionali și cei Occidentali, pe versan ți slab pân ă la moderat înclina ți, locuri a șezate, pe
depozite de cuvertur ă, în general groase provenite din roci acide și intermediare.
Solurile mai frecvente sunt luvosolurile hipostagnice, da r în mod insular (pe locuri
așezate și pe depozite mai fine) pot s ă apar ă și luvosoluri stagnice, cu humus de tip moder.
Aceste soluri sunt mijlociu profunde pân ă la profunde cu textur ă mijlocie spre fin ă, de regul ă
pseudogleizate și slab scheletice.
Condi țiile ecologice, edafice-aciditate, aera ție, aprovizionare cu ap ă – prezint ă limit ări
semnificative (la nivelul orizontului Btw).
Bonitatea sta țional ă, care este de regul ă mijlocie, poate varia în sens pozitiv sau negativ
în func ție de condi țiile de sol: pe luvosoluri cu mull-moder profunde, productivi tatea fagului
este mijlocie c ătre superioar ă, iar pe luvosoluri albice stagnice cu moder, acide și mai pu țin
profunde, tinde c ătre inferioar ă.
Dintre faciesurile sta ționale mai importante se men ționeaz ă:
• faciesul cu soluri mai humifere și mai trofice slab luvice cu flor ă de mull și mull-
moder
• faciesul de tranzi ție spre tipul inclus luvisol glosic, puternic acid, cu p ătur ă vie în care
apar elemente acidofile.
Condi țiile sta ționale sunt favorabile pentru introducerea frasinului, bradul ui, molidului
și laricelui în propor ție de 20-30 %, în func ție de condi țiile de sol.
Montan-premonatn de f ăgete Pm(i), aluviosol, edafic mijlociu, cu Festuca (FM 1+FD 41
Pm(i) T I-II H III-IV Ue 4-5)

33 Sta țiunile respective sunt r ăspândite în luncile pâraielor și râurilor ce str ăbat etajul
făgetelor, pe soluri obi șnuit mijlociu profunde, moderat humifere, adeseori semische letice (cu
pietri ș, bolov ăni ș), bine aprovizionate cu ap ă, oligotrofice pân ă la oligomezotrofice.
Vegeta ția forestier ă ce populeaz ă aceste sta țiuni este foarte divers ă: al ături de fag se
asociaz ă adesea atât anin alb și anin negru, cât și mici pâlcuri de brad, molid.

C. Tipuri de sta țiuni de bonitate inferioar ă
Principalii factori sta ționali care determin ă nivelul sc ăzut al poten țialului sta țiunilor din
subetajul inferior al f ăgetelor sunt, ca și în cazul sta țiunilor similare din subetajul amestecurilor
de fag cu r ăș inoase, tot de natur ă edafic ă: grosimea mic ă a solurilor și con ținutul ridicat de
schelet (soluri cu caracter litic și litosoluri), troficitatea sc ăzut ă și extrem de sc ăzut ă (soluri cu
humus brut xeromorf).
Montan – premontan de f ăgete Pi, rendzinic, edafic mic (FM 1+FD 4 Pi T III-IV H I Ue 2-1)
Are r ăspândire fragmentar ă, mai ales în Carpa ții Meridionali și în cei Occidentali,
apari ția tipului de sta țiune fiind legat ă de prezen ța substratelor calcaroase (calcare, calcare
dolomitice, calcare marnoase, calcare gresoase, ș.a.). Relieful este foarte neregulat, cu
frecvente denivel ări, abrupturi, poli țe, caracteristic acestui tip de substrat.
Solurile cu caracter litomorf pronun țat (rendzine litice, litosol rendzinic, eutricambosol
rodic ș.a.), cu humus de tip mull sau moder (uneori xeromorf) sunt în general scurte,
semischeletice sau scheletice, cu drenaj excesiv și important deficit de ap ă accesibil ă.
În condi țiile pedoclimatice men ționate, al ături de fag, care este de clasa ă de produc ție
inferioar ă și subinferioar ă, mai pot s ă apar ă: pinul negru, paltinul, teiul, frasinul, mojdreanul
ș.a. Evident, și aceste arborete îndeplinesc rol exclusiv de protec ție.
Montan – premontan de f ăgete Pi, soluri acide diverse, edafic mic – mijlociu, cu L uzula
– Calamagrostis (FM 1 FD 4 Pi T II-III H II Ue 3-1)
Este frecvent r ăspândit în condi ții de relief variat îns ă predominant cu pante mari și
expozi ții însorite, pe depozite de suprafa ță cu grosimi foarte diferite, provenite de regul ă din
roci acide, metamorfice sau sedimentare. Ca urmare fir easc ă a condi țiilor de relief și substrat,
solurile sunt foarte diferite ca tip genetic, întâlnindu -se atât districambosoluri „acide”, cât și
prepodzoluri și chiar micropodzoluri. Aceste soluri au ca tr ăsături comune urm ătoarele: sunt

34 pu țin pân ă la mijlociu profunde, de regul ă semischeletice și oligobazice, cu moder sau humus
brut.
Condi țiile climatice locale se remarc ă prin plus de c ăldur ă și minus de umiditate
atmosferic ă. Condi țiile ecologice edafice, caracterizate prin troficitat e sc ăzut ă și submijlocie,
aciditate puternic ă, aprovizionare slab ă cu ap ă în perioada estival ă, deficit în principalele
elemente nutritive și circuit biogeochimic mult încetinit, determin ă poten țialul productiv sc ăzut
a acestor sta țiuni.
În condi țiile fizico-geografice și ecologice men ționate, se pot diferen ția mai multe
facisuri sta ționale din care se men ționeaz ă urm ătoarele:
• faciesul cu districambosoluri, semischeletice, cu moder ;
• facisul cu soluri brune prepodzoluri, scheletice, cu moder –humus brut;
• faciesul cu podzoluri, semischeletice, cu humus brut.
De regul ă, arboretele situate în astfel de sta țiuni sunt încadrate în grupa I (subgrupa 2A),
având rol de protec ție a solurilor contra eroziunii.
Montan – premontan de f ăgete Pi, prepodzol-podzol, edafic mic–mijlociu, cu Vaccinium
(FM 1+ FD 4 Pi T I H II-III Ue 3-2)
Sta țiunile respective apar sub form ă fragmentar ă, fiind condi ționate de relief (versan ți
cu pante mici, platouri, coame late ș.a.) și substrat (roci puternic acide).
Solurile care apar țin clasei spodisoluri, cel mai frecvent fiind tipul pre podzol cu tendin ță
de evolu ție spre podzol ( în mod insular apar chiar podzoluri humico- feriiluviale) în general
mijlociu profunde și semischeletice.
Condi țiile climatice locale, de și prezint ă o variabilitate accentuat ă ca urmare a pozi ției
în relief a sta țiunilor respective, ele sunt în general favorabile fagul ui (excep ție fac sta țiunile
situate în apropierea subetajului superior al f ăgetelor).
Condi țiile ecologice edafice, reprezentate prin troficitate foarte sc ăzut ă, aciditate foarte
puternic ă, aprovizionare deficitar ă cu ap ă, constituie principalii factori limitativi pentru
cre șterea fagului.
Ridicarea productivit ății arboretelor din astfel de sta țiuni reprezint ă o problem ă extrem
de dificil ă. În propor ție relativ redus ă se pot introduce pinul comun (ecotipul corespunz ător),
laricele și molidul.
Montan – premontan de f ăgete Pi, soluri scheletice – stânc ărie

35 Caracteristicile esen țiale ale unor astfel de sta țiuni din diferite etaje bioclimatice (relief
abrupt, prezen ța solurilor superficiale, scheletice, a litosolurilor, variabilitatea climatic ă local ă
pronun țat ă), se men țin și în cazul acestui tip sta țional, a șa încât problema cea mai important ă
care se pune este conservarea vegeta ției forestiere existente, eventual completarea, pe cât
posibil, a golurilor cu diferite specii (paltin, cire ș, mojdrean, pin, larice, molid ș.a.), în func ție
de pozi ția geografic ă, substrat, expozi ție și sol.

3.5 Sta țiuni deluroase din etajul complexelor de gorunete și f ăgete (FD 3)
3.5.1. Caractere fizico-geografice generale
Areal . Acest etaj este r ăspândit în podi șurile mai înalte intens fragmentate, precum și în
dealurile ce fac tranzi ția spre zonele montane și submontane. Ocup ă aproape în întregime
Podi șul Central Moldovenesc, Subcarpa ții, Piemonturile vestice, precum și depresiunile
Maramure ș și Oa ș. Acoperă și o parte din mun ții jo și (Oa ș, Peri ș, Alm ăj-Locava, Zarand ș.a.).
În mod extrazonal, gorunetele p ătrund și în regiunile muntoase, fiind favorizate de
condi țiile de relief și substrat (versan ți cu expozi ție însorit ă și apari ția rocii la zi pe mari
suprafe țe în Mun ții Cozia, Parâng-Vâlcan, Lotru ș.a.).
Intervalul altitudinal de r ăspândire a etajului variaz ă ca l ățime, în func ție de pozi ția
geografic ă, orientarea versan ților și chiar de caracterul substratului litologic. În general,
altitudinile variaz ă între 350 și 400 m, la limita inferioar ă și 650 – 750 m, la limita superioar ă
(ceea ce corespunde limitei inferioare a f ăgetelor premontane și montane).

36

Litologie, morfologie . Caracteristice pentru acest etaj sunt rocile care apa r țin obi șnuit
forma țiilor sedimentare (marne, gresii, conglomerate, pietri șuri, nisipuri, argil ă ș.a). Nu se
poate face abstrac ție nici de rocile metamorfice și eruptive care apar, de regul ă, în unele dintre
masivele muntoase unde gorunetele acced ca urmare a condi țiilor climatice (topoclimatice)
favorabile.
Relieful este destul de variat, fiind puternic influen țat de substratul litologic și de
procesele de pant ă (fig 31, 32). Predomin ă zonele cu relief relativ uniform, specific

37 substratelor marno-grezoase, dar sunt destul de frecvente și cele cu relief neregulat (cu
pr ăbu șiri, alunec ări) specifice sectoarelor cu substrat de nisipuri și pietri șuri sau marno-argile.
Clima. Caracteristic acestui etaj este faptul c ă versan ții însori ți și culmile sunt ocupate
de gorunete, în vreme ce pe versan ții umbri ți predomin ă f ăgetele. Desigur, aceast ă distribu ție
se afl ă în strâns ă leg ătur ă cu specificul topoclimatelor respective (versan ții însori ți sau mai
calzi și cu minus de umiditate atmosferic ă, în timp ce versan ții umbri ți sunt mai reci și cu plus
de umiditate). Diferen țele dintre temperaturile medii diurne ce se realizeaz ă pe cei doi versan ți
pot s ă varieze între 3 și 5 șC.
În general, pentru limita inferioar ă a etajului sunt caracteristice temperaturile medii
anuale aflate în jurul a 8,5 (9)șC. Precipita țiile medii anuale sunt cuprinse între 600 și 750 mm,
ceva mai ridicate în Subcarpa ții Getici și Piemonturile Vestice.
Soluri . Cele mai r ăspândite și, în acela și timp, caracteristice pentru acest etaj sunt
preluvosolurile pe versan ții în pant ă și luvosolurile pe platouri și culmi late. Pe roci consolidate
acide se pot întâlni și districambosoluri (chiar prespodice), în timp ce pe c alcare și marne se
găsesc rendzine și, respectiv, faeziomuri marnice.

3.5.1.1. Tipuri de sta țiuni de gorunete
Caracteristic pentru sta țiunile de gorunete din etajul FD 3 este faptul c ă ele se situeaz ă în
mod frecvent pe versan ți însori ți și pe culmi. Poten țialul productiv al sta țiunilor este îns ă
influen țat mai ales de factori edafici de natur ă fizic ă: profunzimea solurilor și con ținutul de
schelet, textur ă (gorunul fiind sensibil la con ținutul mare de argil ă, peste 35-45 %), regimul de
umiditate.

A. Tipuri de sta țiuni de bonitate superioar ă
Sta țiunile de bonitate superioar ă au ca tr ăsături comune urm ătoarele: grosime
morfologic ă mare a solului (cel pu țin 1 m) con ținut de schelet sub 25-30 %, textur ă de regul ă
luto-nisipoas ă sau lutoas ă.
Deluros de gorunete Ps, eutricambosol, edafic mare, cu Asarum- Stellaria(FD 3 Ps T IV
HIV Ue 3-2)

38 Este destul de r ăspândit, mai ales în partea inferioar ă și mijlocie a versan ților slab pân ă
la moderat înclina ți, pe întârzieri de pant ă, v ăi largi, pu țin adânci, pe depozite de suprafa ță ,
groase formate din roci sedimentare, carbonatice (loess, materiale loessoide, marne±nisipuri
ș.a.) și din roci eruptive și metamorfice bazice și intermediare.
Solurile sunt, de regul ă, eutricambosoluri, profunde, luto-nisipoase sau lutoase, cel mult
slab scheletice, cu drenaj intern bun.
Condi țiile climatice locale sunt favorabile atât gorunului, câ t și altor specii forestiere
care tind s ă intre în compozi ție. Condi țiile climatice locale sunt favorabile convie țuirii unui
num ăr mare de specii forestiere: fag, paltin, frasin, tei, cire ș, carpen și altele. Propor ționarea
speciilor se face ținându-se seama în special de condi țiile climatice locale.
Deluros de gorunete Ps, preluvosol, edafic mare, cu flor ă de mull (FD 3 Ps T III H III-IV
Ue 3-2)
Acest tip de sta țiune apare, de regul ă, în dealuri înalte, în condi ții speciale de relief și
substrat: versan ți slab înclina ți, funduri de v ăi deschise, baze de versan ți, culmi late pe
depozite de cuvertur ă groase, provenite din alternan țe de nisipuri și pietri șuri din conglomerate
și gresii, din nisipuri în alternan ță cu marne și argile, din marne nisipoase.
Solurile sunt preluvosoluri (uneori districambosoluri), hipostagnice, în general cu mull,
profunde, luto-nisipoase, slab scheletice.
Condi țiile climatice locale (cu plus de umiditate atmosferic ă) favorizeaz ă apari ția al ături
de gorun, și a fagului. Condi țiile ecologice edafice de aciditate, aera ție, aprovizionare cu ap ă și
substan țe nutritive sunt favorabile pentru existen ța mai multor specii forestiere (dintre care
frasinul este cel mai avantajat).
Deluros de gorunete Ps/m, preluvosol-luvosol, edafic mijlociu- m are, cu Festuca±flor ă
de mull (FD 3 Ps/m T II-III H II-III Ue 3-2)
Este r ăspândit mai ales în aria marilor glacisuri, care acoper ă partea inferioar ă a
mun ților dezvolta ți în forma țiuni metamorfice, eruptive din Carpa ții Meridionali și
Occidentali.
Depozitele de suprafa ță sunt constituite din amestecuri de materiale grosiere pr ovenite
din roci acide sau intermediare, prezente mai ales în adâncime, și materiale mai fine (luto-
nisipoase) deluviale sau deluvio-coluviale.

39 Solurile sunt de tip preluvosol-luvosol scheletifer, ob i șnuit cu mull-moder, profunde,
îns ă slab scheletice pân ă la semischeletice, luto-nisipoase, oligobazice c ătre oligomezobazice,
cu drenaj bun și regim de umiditate echilibrat.
Arboretele sunt constituite predominant din gorun, de fo arte bun ă calitate, al ături de
care se mai pot întâlni: fag, frasin, iar în sud-vestul ță rii, cer și chiar gârni ță .
Deluros de gorunete Ps, rendzinic, edafic mijlociu-mare, cu flor ă de mull (FD 3 Ps T IV-V
HIV Ue 3-2).
Are r ăspândire insular ă, pe versan ți moderat înclina ți, semiumbri ți, îndeosebi în Banat,
pe depozite de suprafa ță provenite din dezagregarea și alterarea calcarelor.
Solurile, reprezentate prin rendzine tipice , cambice sau eutricambosoluri subrendzinice,
cu mull eutrof, sunt profunde, slab scheletice pân ă la semischeletice, lutoase c ătre luto-
argiloase, eubazice, cu drenaj normal.
Condi țiile ecologice edafice sunt deosebit de favorabile și pentru paltin, frasin, tei.

B. Tipuri de sta țiuni de bonitate mijlocie.
Poten țialul mijlociu al sta țiunilor de gorun este determinat, fie de con ținutul mai mare
de schelet, ceea ce reduce volumul edafic util, fie de con ținutul ridicat al argilei (40-45 %) în
orizontul BtW al unor argiluvisoluri, care în afara mic șor ării volumului edafic creeaz ă și regim
aerohidric deficitar.
Deluros de gorunete Pm, eutricambosol, edafic mijlociu, cu Aspe rula-Brachypodium
(FD 3 Pm T III-IV H III Ue 2)
Acest tip de sta țiune este r ăspândit mai frecvent pe versan ții însori ți, moderat înclina ți,
pe depozite de suprafa ță provenite din materiale foarte diferite sub raport l itologic (roci
sedimentare±carbonatice, eruptive și metamorfice intermediare și bazice).
Solurile de eutricambosol, preluvosol, cu mull sau mu ll-moder, în general sunt mijlociu
profunde pân ă la profunde, slab scheletice pân ă la cel mult semischeletice.
Condi țiile ecologice edafice sunt favorabile cu excep ția capacit ății de aprovizionare cu
ap ă care se afl ă numai la nivel mijlociu, ceea ce limiteaz ă productivitatea gorunului.
Sta țiunile sunt de asemenea favorabile instal ării și altor specii: paltin, tei, cire ș ș.a.
Deluros de gorunete Pm, luvosol stagnic, cu Carex pilosa (FD 3 Pm T II-III H (E)-IV Ue 3-2)

40 Tipul sta țional este foarte frecvent r ăspândit pe versan ții obi șnuit slab înclina ți,
cumpene, poale de versan ți, cu posibilitatea scurgerii apei din precipita ții.
Materialele parentale de sol sunt constituite din roci s edimentare (luturi, argile, marne în
alternan ță cu gresii, luturi cu pietri șuri ș.a.).
Solurile sunt luvosoluri, de regul ă puternic pseudogleizate (stagnice), lutoase pân ă la
luto-argiloase, sau chiar argiloase în orizontul Btw, cu tendin ță de compactizare în acest
orizont și ca urmare, cu drenaj defectuos și exces temporar de ap ă.
Dintre faciesurile sta ționale mai importante se remarc ă:
• faciesul „mai uscat”, situat în partea superioar ă a versan ților, pe soluri cu deficit
accentuat de umiditate vara, cu Melica uniflora ;
• faciesul „mai umed”, situat în partea inferioar ă a versan ților, cu elemente mai
frecvente ale florei de mull.
Excesul slab de ap ă, lipsa unei aera ții bune în perioada vernal ă, deficitul de umiditate în
perioada estival târzie, ca și volumul edafic relativ redus, reprezint ă factori moderat limitativi
pentru cre șterea gorunului.
În aceast ă sta țiune este indicat ă men ținerea în propor ție cât mai mare a speciilor de
amestec și ajutor (stejar, cer, carpen ș.a.), precum și a arbu știlor.
Deluros de gorunete Pm, luvosol glosic scheletifer, edafic mi jlociu, cu graminee
mezoxerofite±Luzula albida (FD 3 Ps T IV H IV Ue 3-2).
Acest tip sta țiune este frecvent întâlnit pe versan ți moderat pân ă la puternic înclina ți,
însori ți, mai ales în partea superioar ă a acestora, de regul ă pe depozite provenite din roci acide
(gresii, pitri șuri, nisipuri, mai rar roci cristaline).
Solurile de tip brun luvic, de obicei cu moder, sunt mijl ociu profunde pân ă la profunde,
cu textur ă predominant luto-nisipoas ă sau lutoas ă, slab scheletice pân ă la semischeletice,
oligobazice pân ă la oligomezobazice ca urmare a substratului acid.
Condi țiile ecologice edafice-troficitate relativ sc ăzut ă, aciditate putenic ă, aprovizionare
cu ap ă aflat ă aproape de nivelul mijlociu- condi ționeaz ă și bonitatea general ă medie a sta țiunii.
Ca faciesuri sta ționale mai importante se remarc ă:
• faciesul „mai uscat” cu soluri moderat pân ă la slab acide, slab humifere cu Dactylis-
Poa nemoralis ;

41 • faciesul „mai umed”, cu soluri moderat pân ă la slab acide, moderat humifere, cu
Festuca altissima ;
• faciesul „mai uscat”, cu soluri puternic acide±pseudogleiz ate, slab humifere, cu
Cytisus nigicans, Genista tinctoria, Luzula albida .
Se recomand ă extinderea speciilor de foioase ca cire ș, frasin, carpen, precum și
introducerea laricelui, pinului comun, pinului strob, a dugla sului ș.a., în func ție de sol și
specificul regional și local al condi țiilor climatice.
Deluros de gorunete Pm, rendzinic, edafic mijlociu, cu Asperul a-Asarum(FD 3 Ps T IV-V
HII-III Ue 2)
Sta țiuni asem ănătoare în mare m ăsur ă din punct de vedere ecologic cu cele apar ținând
tipului precedent, cu excep ția faptului c ă substratul litologic apar ține forma țiilor calcaroase
(calcare, dolomite, tufuri calcaroase ș.a.) sau marnoase.
Solul este de tip rendzinic (rendzin ă tipic ă sau cambic ă, faeziom marnic sau
eutricambosol sub rendzinic) cu troficitate ceva mai ri dicat ă.
Hot ărâtor îns ă pentru productivitate r ămâne, în acest caz, volumul edafic, care este
mijlociu.
Condi țiile sunt apte extinderii paltinului, frasinului, teiului , cire șului, precum și unor
specii de r ăș inoase ca larice, duglas, pin negru, în func ție și de condi țiile climatice regionale și
locale.

C. Tipuri de sta țiuni de bonitate inferioar ă
Dintre factorii sta ționali puternic limitativi care afecteaz ă poten țialul de produc ție se
men ționeaz ă: con ținutul excesiv de schelet sau con ținutul foarte mare de argil ă (peste 45-50
%) în orizontul BtW al unor argiluvisoluri, aciditatea foarte puternic ă și troficitatea mic ă, în
cazul solurilor formate pe substrate s ărace în baze.
Deluros de gorunete Pi, districambosol scheletifer, edafic m ic-submijlociu, cu Luzula
albida (FD 3 Pi T I-II H II Ue 2-1)
Tipul de sta țiune are de regul ă caracter extrazonal, situându-se în etajul montan-
premontan de f ăgete, pe versan ți repezi și abrupturi însorite, unde poate s ă ajung ă pân ă la 900-
1000 m altitudine absolut ă.

42 Substratele litologice sunt constituite predominant din roc i acide ( șisturi cristaline,
conglomerate, gresii ș.a.).
Solurile sunt districambosoluri (uneori apar și prepodzoluri) cu humus de tip moder,
pu țin profunde, bogate în schelet (caracter litic), cu dre naj excesiv.
Condi țiile climatice, de și sunt favorabile gorunului, prezint ă un minus slab de c ăldur ă.
Condi țiile ecologice edafice se caracterizeaz ă prin aciditate puternic ă, troficitate foarte sc ăzut ă,
deficit accentuat de ap ă în sol, circuit îngreunat al substan țelor nutritive (într-un volum edafic
redus).
Vegeta ția forestier ă este constituit ă predominant din gorun, la care se adaug ă fagul,
pinul comun, teiul, jugastrul ș.a.
Se remarc ă faptul c ă în vestul ță rii, apare o variant ă a acestui tip (de fapt, cu caracter
extrazonal, în care, al ături de gorun, Quercus dalechampi, se mai întâlnesc c ărpini ța,
mojdreanul ș.a.)
Arboretele respective îndeplinesc în principal sau în mod exclusiv rol de protec ție
absolut ă a solului contra eroziunii (grupa I, subgrupa 2A).
Deluros de gorunete Pi, eutricambosol scheletic, edafic mic, cu flor ă de mull (FD 3 Pi
TII-III H II Ue 2-1)
Tipul de sta țiune se afl ă r ăspândit în special în partea superioar ă a versan ților puternic
înclina ți, pe coame sau creste, pe depozite de cuvertur ă provenite din roci consolidate, bazice,
carbonatice.
Solurile, de tip eutricambosol litic sau rodic, de și eubazice sau mezobazice sunt pu țin
profunde, foarte bogate în schelet și ca urmare au un volum edafic mic, drenaj excesiv.
Condi țiile climatice locale prezint ă plus accentuat de c ăldur ă. Principalii factori
limitativi pentru gorun sunt deficitul pronun țat de umiditate din sol și aprovizionarea slab ă cu
substan țe nutritive (într-un volum edafic redus).
Aceste sta țiuni sunt favorabile introducerii paltinului, teiului, juga strului.
Deluros de gorunete Pi, luvosol glosic, edafic submijlociu și mic, cu Luzula albida (FD 3
Pi T I H I-II Ue 2-1)
Sta țiunile ce fac parte din acest tip sunt r ăspândite în partea superioar ă a unor versan ți
însori ți, pe culmi și platouri.
Depozitele de suprafa ță provin de regul ă din roci acide (gresii silicioase, nisipuri).

43 Solurile reprezentative apar țin tipului luvosol, cu moder, sunt superficiale pân ă la
mijlociu profunde, de regul ă bogate în schelet.
Condi țiile climatice locale se caracterizeaz ă prin plus de c ăldur ă și minus de umiditate
atmosferic ă. Condi țiile ecologice edafice-aciditate puternic ă, troficitate sc ăzut ă, deficitul
accentuat de ap ă, mai ales în perioada estival ă-reprezint ă factori moderat pân ă la puternic
limitativi pentru vegeta ția forestier ă.
Dintre faciesurile care se g ăsesc frecvent în arealul tipului se men ționeaz ă:
• faciesul de creste și coame înguste, cu soluri foarte s ărace cu Deschamsia flexuosa;
• faciesul cu soluri scheletice-pietroase, cu Calamagrost is arundinacea;
• faciesul cu soluri puternic acide, cu humus brut incipie nt, cu Vaccinium;
• faciesul termofil din sudul și vestul ță rii cu c ărpini ță și mojdrean, cu gorun (Q.
dalechampi) și uneori și cer.
Pentru ameliorarea arboretelor respective se folose ște de regul ă pinul comun; la
altitudini mici (sub 600 m) ar putea fi folosit și salcâmul (în primele dou ă faciesuri).
Deluros de gorunete Pi, prepodzol, edafic mic, cu Vaccinium – C alluna (FD 3 Pi T I H I
Ue 1)
Sta țiunile respective apar în mod insular, în condi ții speciale de relief și substrat
(întârzieri de pante, culmi late și roci puternic acide – gresii silicioase, șisturi grafitice,
conglomerate și pietri șuri cuar țoase ș.a.)
Solurile cu pronun țat caracter acid și cu humus brut prezint ă tendin ța de evoluție în
partea lor superioar ă spre podzol (micropodzol).
Condi țiile ecologice edafice caracterizate prin troficitate foarte sc ăzut ă pân ă la extrem
de sc ăzut ă, aciditate puternic ă, deficit puternic de ap ă accesibil ă, caren țe de elemente nutritive,
reprezintă factori puternic limitativi pentru vegeta ția forestier ă.
Se recomand ă promovarea, pe cât posibil, a speciilor de foioase și introducerea pinului
comun în goluri.
Deluros de gorunete Pi, luvosol stagnic, edafi mic – submijloci u , cu Poapratensis –
Carex caryophillea (FD 3 Pi T I-II H E-I Ue 2-1)
Răspândirea acestui tip de sta țiune este strâns legat de forma de relief (terase, platour i,
trepte de versan ți sau versan ți foarte slab înclina ți) și de natura rocii (argile, marne luturi). În
aceste condi ții, se dezvolt ă, de regul ă, luvosoluri stagnice (puternic pseudogleizate), cu orizon t

44 BtW compact, greu permeabil, cu drenaj natural îngreuiat, cu stagn ări temporare de ap ă în
perioada vernal ă.
De și condi țiile climatice locale sunt, în general, favorabile cre șterii gorunului, condi țiile
de sol și, în special, regimul alternant de umiditate, aera ția deficitar ă, troficitatea sc ăzut ă pe
grosimea fiziologic util ă sunt puternic limitative pentru cre șterea gorunului. În plus, exist ă
pericolul invaziei p ăturii erbacee higrofite.
Condi țiile sta ționale sunt mai favorabile extinderii stejarului, stejaru lui ro șu, frasinului
și laricelui (în Transilvania). În subetaj se vor introduce , pe cât posibil, specii de ajutor
(îndeosebi carpenul) și arbu ști pentru mai buna acoperire a solului și intensificarea drenajului
biologic.
Deluros de gorunete Pi, soluri scheletice – stânc ărie
Tipul de sta țiune este destul d larg r ăspândit în mod extrazonal, pe versan ți abrup ți și
însori ți ai unor masive muntoase (cazul cel mai pu țin tipic este masivul Cozia), unde urc ă pân ă
la altitudini de 900 – 1000 m, iar insular se poate g ăsi și în dealuri, îns ă de obicei pe culmi,
mameloane și în partea superioar ă a unor versan ți însori ți.
Substratele litologice sunt extrem de variate, ele apar ținând tuturor forma țiilor
geologice. În mod mai frecvent, îns ă, se întâlnesc șisturi cristaline, conglomerate, gresii și
calcare.
Sunt prezente mai ales litosolurile și alte soluri cu pronun țat caracter litic.
Pădurile existente în astfel de sta țiuni au rol exclusiv de protec ție.

3.5.1.2. Tipuri de sta țiuni de f ăgete
În contrast cu forma ția gorunetelor din FD 3, f ăgetele din acela și etaj bioclimatic ocup ă
versan ții cu expozi ție umbrit ă, bazele de versan ți (ad ăposti ți), obâr șii de v ăi, în toate cazurile
realizându-se un climat local specific (minus de c ăldur ă, plus de umiditate atmosferic ă).

45 A. Tipuri de sta țiuni de bonitate superioar ă
Ca specie cu înr ădăcinare ce se dezvolt ă puternic în adâncime, fagul, ppentru a putea
realiza cre șteri sus ținute și lemn de calitate, pe lâng ă condi ții climatice favorabile, a șa cum s-a
men ționat, are nevoie de soluri profunde, bine aprovizionate cu ap ă și substan țe nutritive.
Deluros de f ăgete Ps, eutricambosoluri, edafic mare, cu Asperula – Asarum (FD 3 Ps
TIV-V H IV Ue 4-3)
Acest tip de sta țiune este destul de frecvent întâlnit în aria complexelo r de gorunete și
făgete, pe versan ți slab pân ă la moderat înclina ți, umbri ți, funduri de v ăi, locuri a șezate.
Substratele litologice sunt reprezentate prin depozite de suprafa ță , groase, uneori pu țin
omogene, care, îns ă, în mod caracteristic, prezint ă în compozi ția lor materiale care con țin
suficiente elemente bazice (loess, materiale loessoide, luturi cu fragmente calcaroase,
alternan țe de marne și gresii calcaroase ș.a.)
Solurile sunt eutricambosoluri cu mull (uneori preluvo soluri), profunde, predominant cu
textur ă lutoas ă, cel mult slab scheletice în profunzime, cu drenaj norm al.
Condi țiile ecologice, atât cele climatice, cât și cele edafice, sunt favorabile realiz ării
unor arborete de productivitate superioar ă și calitate excep țional ă.
Exist ă și unele faciesuri ce se realizeaz ă ca urmare a unui plus de umiditate în sol,
determinat, fie de textura mai fin ă a solului, fie de surse suplimentare de ap ă. Ca urmare, în
pătura vie apar frecvent specii mezohigrofite: Senecio fuchsii, Circea lutetiana, Salvia
glutinosa ș.a.
Deluros de f ăgete Ps, luvosol, edafic mare, cu flor ă de mull (FD 3 Ps T II -IV H III Ue 3-2)
Are o r ăspândire important ă, îndeosebi în dealurile joase și podi șuri, pe versan ți slab –
moderat înclina ți, v ălura ți, pe depozite de suprafa ță , constituite predominant din nisipuri, luturi
nisipoase, alternan țe de marne nisipoase cu luturi.
Solurile de tip luvosol (uneori hipostagnice), oligomezobaz ice, cu mull, sunt profunde,
frecvent cu textur ă luto – nisipoas ă, slab scheletice, drenaj normal c ătre moderat.
Condi țiile ecologice sunt favorabile atât fagului, cât și altor specii importante: frasin,
gorun (în partea superioar ă a versan ților și pe culmi), tei pucios.
Deluros de făgete Ps/m, rendzinic, edafic mijlociu – mare, cu flor ă de mull (FD 3 Ps/m
TIV-V H IV Ue 4(3)-2)

46 Este r ăspândit mai ales în regiuni cu forma ții calcaroase (Dealurile Motrului, podi șul
Mehedin ți, Mun ții Aninei și P ădurea Craiului și, insular, în Subcarpa ții Moldovei și
Munteniei). Ocup ă, de regul ă, poalele de versan ți, fundurile de v ăi, unde se acumuleaz ă
grohoti șuri calcaroase.
Solurile cu caracter rendzinic (rendzine tipice, cambic e; eutricambosoluri
subrendzinice), cu mull calcic eutrof, sunt profunde și foarte profunde și, de și prezint ă con ținut
relativ relativ ridicat de schelet, prin volumul edafic, care este cel pu țin mijlociu, dau
posibilitatea înr ădăcin ării corespunz ătoare pentru fag și, mai ales, asigur ă aprovizionarea
normal ă cu ap ă și substan țe nutritive.
Condi țiile edafice sunt deosebit de favorabile și pentru paltin și frasin.
Deluros de f ăgete și gorunete Ps/m, eutricambosol gleizat (FD 3 Ps-m T III-IV H IV Ue 4-2)
Tipul de sta țiune are o extindere limitat ă, în p ărțile mai înalte ale luncilor, fiind
condi ționat de prezen ța unor depozite aluviale mai vechi și mai groase, ie șite practic din
regimul de inunda ție, care a permis procesul de evolu ție a solului, inclusiv cel de
bioacumulare.
Solurile sunt de tipul eutricambosol, cu mull, gleizate în adâncime, mijlociu profunde și
profunde, slab scheletice pân ă la semischeletice în adâncime, cu troficitate ridicat ă, cu
aprovizinare foarte bun ă cu ap ă.
În asemenea sta țiuni „de vale și lunc ă” p ătrund adeseori stejarul, gorunul și este aproape
nelipsit aninul, care, de fapt, au caracter extrazonal și intrazonal (aninul).

B. Tipuri de sta țiuni de bonitate mijlocie
Poten țialul sta țional la nivel mijlociu, și în cazul fagului, este determinat de: con ținutul
ridicat de schelet (pân ă la 40 – 50%) sau de argil ă (peste 40%) în orizontul Btw al solurilor
brune luvice și, în acest caz, și de regimul aerohidric defectuos; de aciditatea pronun țat ă și
troficitatea efectiv ă relativ redus ă în cazul solurilor dezvoltate pe substrate debazificate.
Deluros de f ăgete Pm, eutricambosol scheletifer, edafic mijlociu, cu A sperula – Asarum
(FD 3 Pm T III-IV H III Ue 2)
Tipul de sta țiune respectiv se întâlne ște, de regul ă, pe versan ți moderat înclina ți,
umbri ți, fiind condi ționat și de prezen ța unor depozite de suprafa ță care, de și sunt neomogene,

47 con țin suficiente minerale furnizoare de elemente bazice (a lternan țe de marne cu gresii, luturi
cu pietri ș și pietre calcaroase, luturi nisipoase cu fragmente de roc i eruptive sau metamorfice).
Solurile sunt eutricambosoluri cu mull, mijlociu prof unde pân ă la profunde, de regul ă
lutoase, slab scheletice pân ă la semischeletice, cu drenaj normal.
Condi țiile edafice, moderat limitative pentru fag, se refer ă, în principal, la volumul
edafic mijlociu și la deficitul relativ de umiditate din perioada estival ă.
Deluros de f ăgete Pm, rendzinic, edafic mijlociu , cu Asperula – Asarum (FD 3 Pm T IV-V
HIII Ue 3-2)
Acest tip de sta țiune are r ăspândire fragmentar ă, fiind strâns legat de prezen ța unor
depozite provenite din calcare sau care con țin mult calcar.
Solurile, de regul ă, sunt reprezentate prin rendzine, cu mull, mijlociu pr ofunde, lutoase
pân ă la luto – argiloase, de regul ă semischeletice.
Climatul local înregistreaz ă un plus relativ de c ăldur ă datorit ă substratului.
Condi țiile ecologice edafice, cum sunt troficitatea și aera ția, sunt favorabile, îns ă se
manifest ă un deficit important de umiditate în perioada estival ă.
Condi țiile sta ționale, în general, sunt favorabile pentru introducerea paltinul ui, cire șului
și, în anumite regiuni, în func ție de specificul climatului local, a duglasului, bradulu i, desigur,
în propor ție relativ redus ă (pân ă la 30%).
Deluros de f ăgete Pm, luvosol hipostagnic, edafic mijlociu , cu Carex p ilosa (FD 3 Pm
TII H IV-III Ue 4-2)
Tipul de sta țiune este foarte r ăspândit pe versan ți slab pân ă la moderat înclina ți, cu
expozi ții umbrite, întârzieri de pant ă, locuri a șezate, pe substrate constituite din roci
sedimentare neconsolidate: luturi, argile nisipoase, marn e argiloase ș.a.
Solurile sunt luvosoluri mezohipostagnice, cu mull sau mu ll – moder, cu orizont BtW
luto – argilos, cu drenaj îngreuiat, ceea ce împiedic ă dezvoltarea sistemului radicelar în
profunzime. De și troficitatea este mijlocie și aciditatea favorabil ă, excesul temporar de ap ă în
perioadele ploioase, împreun ă cu aera ția defectuoas ă reprezint ă factorii ecologici limitativi
care determin ă bonitatea mijlocie a sta țiunii.
În asemenea sta țiuni este indicat ă extinderea și a altor specii forestiere și, în special, a
frasinului, paltinului și chiar a stejarului (la baza versan ților, în dealuri mai joase), precum și a
unor specii de r ăș inoase, cum sunt bradul, molidul, laricele (în dealuri îna lte).

48 Se men ționeaz ă pericolul de invazie a p ăturii vii, în cazul r ăririi puternice a arboretului.
Deluros de f ăgete Pm, luvosol scheletifer , edafic mijlociu , cu Rubus h irtus (FD 3 Pm T II
HIV Ue 4-3)
Sta țiunile apar ținând acestui tip sunt frecvent r ăspândite mai ales pe versan ții slab pân ă
la moderat înclina ți, în partea inferioar ă a versan ților, în apropierea v ăilor secundare, cu plus
de umiditate atmosferic ă, pe depozite provenite din roci diferite: sedimentare i ntermediare sau
slab carbonatice (conglomerate, gresii), metamorfice sau eruptive acide.
Solurile apar țin tipului luvosol, cu mull–moder, sunt mijlociu profunde pân ă la
profunde, cu textur ă mijlocie, semischeletice pân ă la scheletice, cu drenaj normal (cel mult
slab pseudogleizate).
Ca factori edafici moderat limitativi se eviden țiaz ă: troficitatea relativ sc ăzut ă și
volumul edafic mijlociu.
Pentru cre șterea valorii arboretului sunt indicate s ă fie introduse: frasinul, paltinul,
bradul, molidul, duglasul, ținând seama, desigur, și de specificul climatului regional și local.
Deluros de f ăgete Pm(i), luvosol scheletifer , edafic mijlociu , cu F estuca (FD 3 Pm T II-III
HIII Ue 2)
Acest tip de sta țiune se deosebe ște de precedentul prin situarea lui pe coame, versan ți cu
înclinare mai accentuat ă și cu expozi ții intermediare, pe depozite de suprafa ță provenite din
roci acide și intermediare, conglomerate poligene, gresii, marno – gres ii.
Solurile, de regul ă, sunt de tipul luvosol, cu moder sau mull–moder (în condi ții de relief
așezat pot s ă apar ă și luvosoluri albice), cu textur ă luto – nisipoas ă c ătre lutoas ă sau luto –
argiloas ă (în Btw), slab scheletice pân ă la semischeletice, drenaj moderat (hipostagnice).
Climatul local înregistreaz ă un plus de c ăldur ă fa ță de tipul sta țional precedent și, ca
urmare, și în sol se realizeaz ă un slab deficit de ap ă în perioada estival ă târzie.
Dintre faciesurile sta ționale mai importante se remarc ă:
• faciesul cu soluri hipostagnice (moderat pseudogleizate), reav ăn jilave (U 3) în estival
târziu, cu Carex pilosa;
• faciesul cu soluri puternic acide și mai accentuat debazificate, cu Luzula albida.
Se men ționeaz ă pericolul mare de înierbare a solului.

49 Se recomand ă promovarea, corespunz ător cu specificul sta țional, a gorunului, frasinului,
cire șului, precum și a unor specii de r ăș inoase ca larice, molid, brad, în propor ție de pân ă la
20– 30%.
Deluros de f ăgete Pm(i), luvosol glosic, edafic submijlociu – mijlociu , cu Luzula
albida (FD 3 Pm(i) T I-II H II-III Ue 2-1)
Tipul de sta țiune este relativ frecvent r ăspândit pe versan ții moderat și puternic înclina ți,
de regul ă umbri ți, pe depozite de cuvertur ă, provenit ă din roci consolidate acide (sedimentare,
metamorfice, eruptive).
Solurile caracteristice sunt luvosolurile, cu moder, vari ate ca profunzime și con ținut de
schelet, nisipo – lutoase și, în ansamblu, cu volum edafic relativ redus.
Principalii factori limitativi sunt de natur ă edafic ă: troficitatea sc ăzut ă și volumul
fiziologic util redus pentru fag.
Este indicat ă introducerea laricelui, a molidului, a pinului comun, în propor ție de pân ă
la 30%.
C. Tipuri de sta țiuni de bonitate inferioar ă
Ca și în cazul gorunetelor și în cel al f ăgetelor, nivelul inferior al poten țialului sta țional
este determinat, în primul rând, de: con ținutul excesiv de schelet, indiferent de natura
substratului, în unele cazuri de aciditatea puternic ă și de troficitatea foarte redus ă a solului.
Deluros de f ăgete Pi, eutricambosol scheletic, edafic mic (FD 3 Pi T II HII Ue 2)
Se întâlne ște pe suprafe țe relativ mici pe versan ți puternic înclina ți, pe coame și creste,
pe depozite de suprafa ță provenite din roci predominant intermediare.
Solurile sunt de tipul eutricambosolurilor litice, cu mull – moder, pu țin profunde, cu
textur ă mijlocie, de regul ă semischeletice – scheletice.
Troficitatea sc ăzut ă, deficitul accentuat de ap ă, volumul edafic mic, reprezint ă factori
puternic limitativi pentru cre șterea fagului.
Climatul local favorizeaz ă prezen ța unor specii care necesit ă un oarecare plus de
căldur ă: mojdreanul, jugastrul, sorbul ș.a., specii care trebuie promovate, al ături de paltin, pin
negru, ș.a.
Deluros de f ăgete Pi, rendzinic, edafic mic și foarte mic (FD 3 Pi T II –III HII Ue 2-1)
Este r ăspândit fragmentar, pe versan ți repezi, cu configura ție neregulat ă, în prezen ța
forma țiilor calcaroase.

50 Solurile sunt superficiale, scheletice (litosoluri) sau rendzinice litice, brune
subrendzinice litice ș.a., în complex cu soluri ceva mai bine dezvoltate (dar numai local).
Arboretele prezint ă rol exclusiv de protec ție. Local, în goluri situate în teren accesibil,
se pot introduce: paltinul, pinul negru, teiul mojdreanul.
Deluros de f ăgete Pi, prepodzol, edafic mic, cu Vaccinium – Luzula (FD 3 Pi T II-III HII
Ue 2-1)
Apare insular în condi ții speciale de substrat și relief: coame, cumpene înguste, t ăpșane,
deci locuri a șezate (de pe versan ți umbri ți) și depozite de suprafa ță provenite din roci acide și
hiperacide.
Ca urmare, solurile – prepodzol – sunt foarte puternic ac ide și debazificate
(oligobazice), cu moder – humus brut, ceea ce explic ă și prezen ța speciilor de ericacee în
compozi ția p ăturii vii.
Pentru ameliorarea unor astfel de soluri ar trebui s ă se fac ă amendarea calcaroas ă și
fertilizare, dar în cazul sta țiunilor respective lucrarea este nerentabil ă.
Deluros de f ăgete Pi, soluri scheletice – stânc ărie
Este întâlnit pe versan ți repezi și abrup ți, creste, pe substraturi litologice formate din
roci dure consolidate, foarte diferite ca natur ă.
Solurile au caracter incipient, fiind reprezentate p rin litosoluri, soluri litoorganice și alte
soluri cu caracter litic în denivel ările dintre stânci. O mare parte din suprafa ță este ocupat ă de
roca la zi.
Vegeta ția forestier ă lemnoas ă, constituit ă din fag, gorun, cu caracter mai mult de
tuf ări șuri, este r ăspândit ă în mod grupat în por țiunile cu oarecare sol. „Arboretele” respective
au un rol exclusiv de protec ție.
Deluros de gorunete și f ăgete Pi(m), aluviosol, slab humifer, în lunc ă joas ă (FD 3 Pi(m)
TI H IV Ue 5-4)
Acest tip de sta țiune este pu țin dezvoltat ca suprafa ță . Fiind situat în lunc ă joas ă,
solurile sunt reprezentate prin aluviosoluri entice, ne omogene textural, de regul ă cu schelet.
Vegeta ția forestier ă lemnoas ă este reprezentat ă prin exemplare izolate sau grupe de
exemplare de stejar (uneori fag și gorun) și mai mult prin anin alb, plop alb, salcie.

51 3.6. Sta țiuni deluroase din etajul cvercetelor (de gorun, cer, gârni ță , amestecuri
ale acestora) și șleauri de deal (FD 2)
3.6.1. Caractere fizico – geografice
Areal. Specificul acestui etaj este dat de prezen ța gorunului și a gorunetelor pe mari
suprafe țe. În completarea spa țiului ocupat în cea mai mare parte de gorunete, în func ție de
pozi ția geografic ă, de altitudine, de forma de relief, apar și alte specii forestiere, cum sunt:
cerul și gârni ța, mai abundente în Podi șul Getic, Piemonturile Vestice, Podi șul Some șan; teiul,
mai frecvent în Podi șul Bârladului, Podi șul Dobrogei; fagul, care se localizeaz ă în special pe
fundul unor v ăi ce str ăbat etajul, ca și la baza unor versan ți ad ăposti ți, ori cu expozi ție umbrit ă;
stejarul, pe unele platouri și la baze de versan ți (fig. 33); mojdreanul, c ărpini ța și, uneori, chiar
stejarul pufos, pe culmile și versan ții puternic însori ți, cu soluri scheletice din Dobrogea de
nord, din Dealurile Buz ăului, defileul Dun ării ș.a.
În general, etajul bioclimatic al „dealurilor mijloci i” (FD 2) se desf ăș oar ă între 200 și 400
(500) m altitudine absolut ă.
Litologie, geomorfologie . În cuprinsul etajului predomin ă forma țiunile sedimentare
constituite din gresii, marne, nisipuri, pietri șuri, argile și alternan țe ale acestora. Ca un fapt
deosebit se remarc ă prezen ța forma țiilor cristaline, mai ales la periferia sudic ă a Mun ților
Apuseni și cea nordic ă a Mun ților Surianu și Poiana Rusc ă.
Clim ă. Referitor la valorile principalelor elemente climatice carecaracterizeaz ă
răspândirea etajului se remarc ă urm ătoarele: temperatura medie anual ă variaz ă între 8 și 9,5șC
în Podi șul Moldovei, 7,5 și 9,5șC în Podi șul Transilvaniei, 9,5 și 10șC în Piemonturile Vestice
și Podi șul Dobrogei. Precipita țiile medii anuale se situeaz ă în jurul a 550 (600) mm în Podi șul
Moldovei, între 550-700 mm în Podi șul Transilvaniei, între 650-750 mm în Piemonturile
Vestice, în jurul a 500 (550) mm în Podi șul Dobrogei.
Soluri. Sunt frecvente solurile din clasa luvisoluri: preluvis oluri și luvosoluri (în
special pe locuri a șezate). Pe versan ți puternic înclina ți sau abrup ți apar și litosolurile, pe roci
calcaroase – rendzine, iar pe marne – faeziomuri marnice.

3.6.2. Tipuri de sta țiuni
Specificul tipurilor de sta țiuni din etajul FD 2 este determinat, în principal, de caracterul
mai atenuat al reliefului, pozi ția geografic ă ce produce nuan ță ri importante ale climatului

52 regional cu consecin țe în ceea ce prive ște prezen ța unor specii forestiere, predominarea
depozitelor de suprafa ță constituite din materiale moi; frecven ța mare a solurilor morfologice
profunde, îns ă cu texturi variate.

A. Tipuri de sta țiuni de bonitate superioar ă
Se întâlnesc pe soluri (eutricambosoluri, preluvisoluri și luvisoluri hipostagnice) având
urm ătoarele însu șiri: grosime morfologic ă și fiziologic ă mare, textur ă luto – nisipoas ă pân ă la
luto – argiloas ă, regim aerohidric favorabil.
Deluros de cvercete, cu șleauri de deal Ps-m, eutricambosol, edafic mare, cu Asperul a
– Brachypodium (FD 2 Ps-m T IV H IV-III Ue 2)
Ete relativ larg r ăspândit, mai ales în partea mijlocie și inferioar ă a versan ților, cu
înclin ări slabe pân ă la moderate și expozi ții diferite, dar și pe culmi late, în special în Podi șul
Central Moldovenesc, Dobrogea de Nord, pe depozite de supraf a ță formate, de regul ă, din
materiale loessoide, marne nisipoase, alternan țe de marne, gresii și nisipuri.
Solurile sunt de tipul eutricambosol, cu mull eutrof, p rofunde, luto – nisipoase pân ă la
lutoase, mai rar luto – argiloase, slab pân ă la moderat compacte în orizontul Bv. Troficitatea
ridicat ă, aciditatea slab ă pân ă la moderat ă, umiditatea asigurat ă obi șnuit la nivel reav ăn
determin ă condi ții bune pentru speciile de șleau, îndeosebi gorun, paltin, frasin, cire ș, tei. De
remarcat c ă în sta țiunile din partea inferioar ă a versan ților poate s ă apar ă și fagul.
Deluros de cvercete (de cer și gârni ță ), Ps, preluvosol hipostagnic, edafic mare (FD 2 Ps
TIV H III-IV Ue 2-1)
Tipul de sta țiune se întâlne ște mai mult în Podi șul Getic și Piemonturile Vestice
(Banat9, pe forme de teren a șezat (culmi, platouri), în partea superioar ă versan ților cu
expozi ție, de regul ă, însorit ă. Depozitele de suprafa ță sunt provenite, de regul ă, din roci
sedimentare moi (materiale loessoide, luturi, marno – argile ș.a.). uneori, în profilul de sol sunt
prezente ți fragmente de roci tari.
Solurile sunt profunde, lutoase pân ă la luto – argiloase în orizontul Btw, obi șnuit slab
pseudogleizate.
Condi țiile sta ționale sunt foarte favorabile cerului și gârni ței, îns ă în astfel de sta țiuni
pătrund, de regul ă, și gorunul și stejarul pedunculat și specii de amestec care trebuie
promovate.

53 Deluros de cvercete (gorunete), cu șleauri de deal Ps-m, luvosol hipostagnic, edafic
mare, cu Carex pilosa (FD 2 Ps-m T III H E-III Ue 4-2)
Este r ăspândit mai mult în partea inferioar ă a versan ților slab înclina ți sau pe terase,
locuri a șezate, pe depozite de cuvertur ă provenite din roci sedimentare moi (luturi, argile
lutoase).
Solurile sunt luvosoluri hipostagnice, cu mull sau mull – moder, cu procese moderate de
pseudogleizare în profunzime, textur ă variat ă pe profil, de la luto – nisipoas ă sau lutoas ă în
partea superioar ă, la luto – argiloas ă în orizontul Btw și regim de umiditate u șor spre accentuat
alternant (ceea ce afecteaz ă poten țialul productiv).
Condi țiile climatice prezint ă unele diferen țieri în func ție de pozi ția geografic ă și de
expozi ție, ceea ce determin ă, în primul rând, unele faciesuri regionale importante (î n Podi șul
Moldovei, în Piemontul Getic și Piemonturile Vestice, în Podi șul Transilvaniei)
În aceste condi ții, pe lâng ă gorun, apar și alte specii, ca: stejarul, cerul, gârni ța, frasinul,
teiul, specii care trebuie avute în vedere în compozi țiile de regenerare.
Deluros de cvercete (gorunete), cu șleauri de deal cu gorun și fag, Ps-m, preluvosol-
luvosol, edafic mare, cu Asperula asarum (FD 2 Ps-m T III-IV H III -IV Ue 3-2)
Este frecvent întâlnit în zona de tranzi ție spre etajul gorunetelor și a f ăgetelor de deal, în
special în Podi șul Transilvaniei, Podi șul Getic, Podi șul Sucevei și Podi șul Central
moldovenesc, pe depozite de suprafa ță provenite în mod obi șnui din roci sedimentare
(materiale loessoide, marne nisipoase, alternan țe de gresii și nisipuri).
Solurile sunt preluvosoluri, luvosoluri mezohipostagnice, moderat pân ă la intens
humifere, cu mull profunde, cu textur ă variat ă de la luto – nisipoas ă pân ă la lutoas ă, mai rar
luto – argiloas ă.
Climatul local prezint ă minus de c ăldur ă fa ță de caracteristice etajului. Condi țiile
edafice se remarc ă prin troficitate ridicat ă, aciditate moderat ă, umiditate asigurat ă în perioada
estival – mijlocie, cel pu țin la nivel reav ăn.
În arboretele de șleau sau gorun cu fag situate pe expozi ții umbrite exist ă o permanent ă
tendin ță de succesiune în favoarea fagului. Este indicat ă diversificarea compozi ției arboretelor
prin introducerea frasinului, paltinului, cire șului, teiului ș.a., în condi ții edafice și climatice
locale corespunz ătoare.

54 Deluros de cvercete Ps-m, eutricambosol slab freatic ume d, gleizat (FD 2 Ps-m T III-IV
HIV Ue 4-3)
Apare pe areale mici în p ărțile mai înalte ale luncii, pe depozite aluviale în parte
coluvionate (spre baza versantului), heterogene ca natur ă și m ărime (nisipuri și materiale fine
pr ăfoase, în baz ă cu pietri șuri rulate).
Solurile sunt eutricambosoluri sau aluviosoluri molice, de obicei cu mull, uneori cu apa
freatic ă la baza profilului, mijlociu profunde pân ă la profunde, slab scheletice pân ă la
semischeletice în adâncime, evident foarte bine aproviziona te cu ap ă.
Vegeta ția forestier ă este reprezentat ă în p ărțile mai înalte ale luncii frecvent de stejar,
al ături de care poate fi și fag, precum și de anin negru și alb, plop alb și chiar salcie în locurile
mai joase (soluri mezostagnice).
Deluros de cvercete, cu f ăgete de limit ă inferioar ă, Ps-m, eutricambosol, edafic mare –
mijlociu, cu Asperula – Asarum (FD 2 Ps-m T IV-V H IV Ue 3-2)
Acest tip de sta țiune se afl ă, de fapt, r ăspândit în mod extrazonal în etajul cvercetelor și
ocup ă, în special, poale de versan ți, funduri de v ăi, depresiuni, toate aceste forme de relief
având o ambian ță climatic ă deosebit ă (ad ăpost lateral, vântuire slab ă, plus de umiditate
atmosferic ă, minus de c ăldur ă).
Solurile sunt de tip eutricambosol, mijlociu profunde pân ă la foarte profunde, moderat
pân ă la intens humifere, în general bine aprovizionate cu ap ă accesibil ă.
În func ție de condi țiile de sol (în special de profunzime), se realizeaz ă, de fapt, dou ă
subtipuri de sta țiuni: unul, de bonitate superioar ă, situat la baze de versan ți, pe soluri profunde,
coluvionate, și altul, de bonitate mijlocie spre superioar ă, care este specific mai mult
versan ților moderat înclina ți, cu soluri mijlocii profunde.
Climatul local este favorabil îndeosebi fagului, dar des tul de frecvent p ătrund și stejarul
pedunculat, frasinul și, în special, carpenul, care manifest ă tendin ță de eliminare a celorlalte
specii.

B Tipuri de sta țiuni de bonitate mijlocie
Factorii care limiteaz ă poten țialul sta țional la nivel mijlociu sunt, în principal, tot de
ordin edafic, și anume: deficitul de umiditate din perioada estival ă (cazul diferitelor soluri
profunde, îns ă situate pe culmi și versan ți însori ți); volumul edafic relativ redus, ca urmare a

55 prezen ței orizontului iluvial (Btw) compact și greu permeabil (cazul luvosolurilor) sau, mai rar,
a con ținutului mare de schelet (cazul solurilor cu caracter litic).
Deluros de cvercete cu șleau de deal ± cer, gârni ță , Pm, eutricambosol-preluvosol,
edafic mijlociu – mare (FD 2 Pm T III H III-II Ue 3-1)
Sta țiunile respective sunt mai frecvente în Dobrogea și Banat, pe culmi late, precum și
pe versan ți slab pân ă la moderat înclina ți, cu expozi ții variate, în func ție de ambian ța general ă,
pe substrate de regul ă de origine loessoid ă sau cu schelt de natur ă foarte diferit ă (eruptiv,
sedimentar, metamorfic).
Solurile sunt obi șnuit eutricambosoluri (în Dobrogea de nord și, respectiv, de sud),
preluvosoluri (mai ales în Banat), mijlociu profunde pân ă la profunde, moderat pân ă la intens
humifere și lutoase (luto – nisipoase) pân ă la luto – argiloase (în Bt), slab scheletice, cel mult
scheletice.
Ca factori limitativi importan ți se remarc ă volumul edafic relativ redus și deficitul de
umiditate din sol în perioada estival ă.
Condi țiile climato – edafice sunt, în general, favorabile gorunul ui și teiului. În func ție
de situa ția local ă de relief (topoclimat) și sol, pot s ă apar ă modific ări importante de la
compozi ția corespunz ătoare tipului de baz ă (de exemplu, spre v ăi apare frecvent carpenul, pe
culmi și în partea superioar ă a versan ților, teiul, mojdreanul și chiar c ărpini ța).
În consecin ță , se edific ă și faciesuri sta ționale corespunz ătoare:
– faciesul de culmi cu soluri „mai uscate”, cu Dactylis – Poa nemoralis :
– faciesul de versan ți, cu Festuca :
– faciesul de baze de versan ți cu plus de umiditate atmosferic ă, cu soluri hipostagnice,
cu flor ă de mull.
Ținând seama de specificul climato – edafic men ționat, gama speciilor care pot fi
promovate, al ături de gorun, eventual cer și gârni ță , ca specii de baz ă, este relativ mare: frasin,
paltin, tei, cire ș, sorb ș.a.
Deluros de cvercete (de gorun, cer, gârni ță ), Pm(i), luvosol albic stagnic, edafic
mijlociu cu Poa pratensis – Carex cariophyllea (FD 2 Pm(i) T III H E-II Ue 2-1)
Este r ăspândit îndeosebi în Podi șul Getic, Piemonturile Vestice, Podi șul Some șan, în
condi ții de terenuri a șezate sau versan ți slab înclina ți, pe depozite de suprafa ță constituite din
luturi, argile ș.a.

56 Solurile, de regul ă cu moder sau mull – moder, prezint ă diferen țiere textural ă mare
(fiind lutoase în orizontul Ea și luto – argiloase sau argiloase în Btw sau BtW), drenaj slab (la
40 cm) și regim de umiditate puternic alternant (totu și, cu unele varia ții în ceea ce prive ște
umiditatea estival ă, în func ție de pozi ția geografic ă a sta țiunii).
În partea estic ă a Podi șului Transilvaniei lipsesc cerul și gârni ța, ca urmare a
continentalismului termic mai accentuat.
Condi țiile de sol sunt mai favorabile cerului și gârni ței decât gorunului. Pentru
ameliorarea condi țiilor de sol pe cale biologic ă se vor promova în propor ție mai mare (25-
35%) speciile de ajutor și de arbu ști.
Deluros de cvercete cu f ăgete de limit ă inferioar ă Pm/i, luvosol stagnic, edafic mijlociu,
cu Carex pilosa (FD 2 Pm/i T II-III H (E)-IV Ue 4-2)
Este r ăspândit fragmentar, pe t ăpșane sau întârzieri de pant ă ale unor versan ți cu
expozi ție umbrit ă sau din partea inferioar ă a versan ților însori ți (mai ales din Podi șul Sucevei
și Podi șul Central Moldovenesc), pe depozite de cuvertur ă provenite din roci sedimentare slab
consolidate (luturi, argile-lutoase, marne argiloase ș.a.).
Solurile sunt slab-moderat diferen țiate textural lutoase (orizontul El) și luto-argiloase
sau argiloase (în orizontul BtW), drenaj evident imperfec t (întârziat) și regim de umiditate
moderat pân ă la puternic alternant.
În afara fagului, în compozi ția arboretului mai pot participa stejarul, frasinul, pal tinul,
plopul tremur ător, carpenul. Pentru ameliorarea condi țiilor de sol sunt indicate lucr ări de
drenaj, promovarea în special a carpenului.

C. Tipuri de sta țiuni de bonitate inferioar ă
Aceia și factori ecologici de natur ă edafic ă (deficitul și regimul puternic alternant de
umiditate, con ținutul foarte ridicat de schelet) îns ă care ac ționeaz ă, evident, cu intensitate
sporit ă, sunt cei mai importan ți care determin ă nivelul sc ăzut al poten țialului sta țional, pentru
speciile de cvercinee (îndeosebi gorun, gârni ță , cer) din FD 2.
Deluros de cvercete (de cer și gârni ță ), Pi, luvosoluri stagnice planice – planosoluri,
edafic submijlociu, cu Poa pratensis – Carex cariophyllea (FD 2 Pi T II H E-I Ue 1)
Se întâlne ște în mod insular, în Podi șul Getic, Piemonturile Vestice, Podi șul Some șan,
pe alocuri a șezate, u șor denivelate, pe depozite de suprafa ță alc ătuite din luturi, argile ș.a.

57 Ca urmare, solurile prezint ă: diferen țiere textural ă foarte puternic ă (orizontul BtW situat
mai aproape de suprafa ță , la cca. 30 cm); compactitate foarte mare și permeabilitate pentru ap ă
foarte mic ă; volum edafic (fiziologic util) foarte redus.
În aceste condi ții edafice, atât cerul, cât și gârni ța sunt de productivitate inferioar ă.
Pentru protec ția și ameliorarea solului este indicat ă promovarea speciilor de ajutor adecvate și
a arbu știlor, în propor ție relativ ridicat ă (30-40 %).
Deluros de cvercete cu șleau de deal ± cer, Pi, soluri litice, edafic submijlociu – mic cu
Lithospermum (FD 2 Pi T IV-V H II-I Ue 1-0)
Acest tip de sta țiune este r ăspândit, atât pe culmi înguste, cât și pe versan ți puternic
înclina ți cu expozi ții intermediare și umbrite mai ales în Dobrogea de nord și dealurile
Buz ăului. Depozitele de suprafa ță sunt formate în mod caracteristic din roci dure, gresi i,
diabaze, calcare, granit, șisturi cristaline ș.a., acoperite de un strat sub țire de materiale fine.
Solurile sunt în general scurte, cu orizont litic (bogat în schelet) situat în primii 50 cm.
Sunt foarte permeabile și prezint ă acumulare intens ă de humus la suprafa ță .
Factorii de sol – grosime mic ă, deficit de umiditate-constituie principalii factori
limitativi pentru speciile de șleau. În asemenea condi ții, adeseori al ături de gorun și cer
pătrund c ărpini ța, frasinul caucazian, mojdreanul și arbu ști, specii ce trebuie men ținute și
promovate pentru a realiza cre șterea efectului de protec ție al arboretului.
Deluros de cvercete (de gorun, cer și gârni ță ), Pi, litosol, edafic mic, cu Luzula –
Genista (FD 2 Pi T I-II H II-I Ue 1)
Sta țiunile respective sunt situate în special pe culmile îngust e, vântuite, din dealurile
podi șul Getic. Substratele sunt foarte diferite, dar obi șnuit formate din gresii, pietri șuri și
nisipuri.
Solurile sunt scurte, bogate în schelet, s ărace în humus, cu drenaj excesiv. În special
troficitatea sc ăzut ă și deficitul accentuat de umiditate din sol sunt factorii puternic limitativi
pentru cre șterea vegeta ției forestiere.
Promovarea cu perseveren ță a regener ării naturale, introducerea pinului comun, a
mojdreanului și arbu știlor, sunt m ăsurile silviculturale ce se impun în asemenea cazuri.
Deluros de cvercete Pi-m, aluviosol, edafic mic – mijloci u (FD 2 Pi-m T I-II H II-IV Ue 4-2)
Este vorba de fapt de 2-3 tipuri de sta țiuni care se g ăsesc de obicei în complex în luncile
râurilor ce str ăbat dealurile (în FD 2).

58 Solurile edificatoare sunt, fie aluviosoluri districe s au molice, mai groase (40-60 cm) și
mai bogate în humus, fie aluviosoluri entice, acestea de obicei s ărace în humus.
În cazurile în care aceste soluri au o r ăspândire mai regulat ă în spa țiu se pot diferen ția și
sta țiuni distincte.
Vegeta ția forestier ă este cel mai adesea reprezentat ă prin z ăvoaie de plop alb și negru la
care se adaug ă salcie, anin și diferi ți arbu ști. Pe solurile mai evoluate (eutricambosoluri
„aluviale”) de pe treptele mai înalte ale luncii pot penetra : stejarul și uneori și cerul și fagul, în
func ție de pozi ția geografic ă a locului.

3.7 Sta țiuni deluroase din etajul de cvercete cu stejar ( și cu cer, gârni ță , gorun și
amestecuri ale acestora) (FD 1).
3.7.1 Caractere fizico-geografice generale
Areal . Acest etaj are o r ăspândire discontinu ă, determinat ă în mare parte de caracterul
reliefului ce face tranzi ția c ătre câmpie. Este mai bine reprezentat în Podi șul Sucevei,
Piemontul Târgovi ște-Râmnic, Podi șul Getic, Piemonturile Vestice, Podi șul Transilvaniei.
Limita superioar ă a etajului are o desf ăș urare destul de complicat ă a șa cum este de altfel
și limita inferioar ă a etajului FD 2; limita inferioar ă a etajului FD 1 reprezint ă și contactul cu
câmpia forestier ă și oscileaz ă între 150 și 200 m altitudine absolut ă.
Litologie, geomorfologie . În cuprinsul acestui etaj aproape exclusive forma țiile
sedimentare pe care se dezvolt ă depozite de suprafa ță constituite din materiale loessoide,
luturi, argile, amrne, nisipuri, pietri șuri.
Relieful are structur ă monoclinal ă și ca urmare predomin ă versan ții lungi cu pant ă slab ă
și moderat ă.
Clim ă. Valorile principalelor elemente climatice caracteris tice etajului sunt foarte
apropiate de cele caracteristice p ărții inferioare a etajului FD 2, cu precizarea c ă în acest etaj se
produce o cre ștere u șoar ă (de cca. 0,5…1șC) a temperaturilor și o diminuare (cu aproape 50
mm) a precipita țiilor. Mai important de men ționat este cre șterea continentalismului termic în
acest etaj ( și mai ales în arealele depresionare), fapt suportat mai bine de c ătre stejar decât de
gorun.

59 Soluri. Solul reprezentativ și pentru acest etaj este tipul luvosol, îns ă destul de frecvent
se întâlnesc și planosoluri, stagnosoluri, vertisoluri, tocmai ca urmar e a caracterelor specifice
de relief și de litologie men ționate.

3.7.2 Tipuri de sta țiuni .
Varietatea sta țiunilor în cadrul acestui etaj bioclimatic este determ inat ă de pozi ția
geografic ă a sta țiunii (deci de specificul climatului regional), care permit e sau nu prezen ța unor
specii forestiere (cum sunt cerul și gârni ța), precum și de factorii edafici; în special de
compozi ția granulometric ă (textura) a materialului parental.

A. Tipuri de sta țiuni de bonitate superioar ă
În cadrul aceluia și areal sta țional cu climat favorabil pentru cele trei specii de baz ă
(stejar, gârni ță , cer), nivelul poten țialului productiv este determinat evident, de factori edafic i
și el poate fi diferit pentru speciile respective, În func ție de specificul acestor factori. Astfel, pe
solurile cu însu șiri fizice foarte favorabile (cazul solurilor brune sa u brune luvice cu con ținut
de argil ă sub 40-45 %) toate speciile pot realiza productivit ăți superioare, în timp ce pe soluri
mai puternic argiloase numai gârni ța și eventual cerul pot s ă ating ă productivit ăți ridicate.
Deluros de cvercete cu stejar Ps-m, luvosol hipostagnic, eda fic mare, cu Carex pilosa-
Stellaria (FD 1 Ps-m T III H(E)-III Ue 2)
Tipul de sta țiune este frecvent întâlnit în Podi șul Transilvaniei, în Piemontul
Târgovi ște-Râmnic, Piemonturi Vestice, în condi ții de versan ți slab înclina ți sau pe terenuri
așezate (terase, platouri) și depozite de suprafa ță predominant fine (dar nu exagerat de
argiloase), uneori cu pietri ș în adâncime.
Solurile, prin intensitatea proceselor de levigare și hidromorfism, se apropie, în cazul
cel mai avansat, de luvosoluri stagnice. Totu și, în condi ții obi șnuite, diferen țierea textural ă pe
profil nu este atât de puternic ă, iar stagnarea apei deasupra orizontului Btw nu este at ât de
accentuat ă. Având în vedere faptul c ă solurile sunt moderat humifere, troficitatea mijlocie ,
aciditatea moderat ă și c ă este asigurat un grad de umiditate estival ă la nivelul reav ăn, sta țiunile
apar ținând acestui tip sunt de bonitate superioar ă (la limita de jos), pentru stejar.
Ca faciesuri sta ționale mai importante se remarc ă:

60 • faciesul de versan ți slab înclina ți cu luvosoluri mezohipostagnice, cu condi ții de
stej ăreto-șleauri;
• faciesul de terenuri practic orizonatle, cu soluri mai puternic diferen țiate textural și
epihipostagnice, cu stej ărete, unde poate fi promovat și cerul (în func ție de specificul
climatic regional).
În scopul evit ării accentu ării procesului de hidromorfism și al înierb ării se va men ține
carpenul și alte specii de subetaj.
Deluros de cvercete cu stejar, câmpie înalt ă cu gâni țet Ps-m, luvosol vertic hipostagnic,
edafic mare, cu Carex caryiophyllea-Potentilla (FD 1 Ps-m T III-II H€-III Ue 2-(o) )
Este tipul cel mai reprezentativ de gârni țet existent din Piemontul Getic.
Solurile cu un orizont eluvial destul de gros (orizontul B tW se afl ă la 40-60 cm) sunt
lutoase în stratul de suprafa ță și luto-argiloase sub 40-60 cm adâncime. Caracteristic este faptul
că solul are și caracter vertic.
Climatul, cu continentalism mai atenuat, este favorabil gârni ței și cerului. Condi țiile de
sol, caracterizate prin compactitatea foarte mare a orizontului BtW, prin aera ție slab ă și deficit
accentuat estival de umiditate, sunt limitative pentru c ele mai multe dintre speciile forestiere,
cu excep ția, în primul rând a gârni ței, care în asemenea condi ții realizeaz ă productivitate
ridicat ă, demonstrând capacitatea bun ă a cestei specii de valorificare a solurilor argiloase grele.
Se men ționeaz ă faptul c ă tot în aceste regiuni, îns ă pe terenuri u șor înclinate cu
luvosoluri hipostagnice mai pu țin argiloase și compacte, gârni ța realizeaz ă productivit ăți
superioare (gârni țete cu Glechoma). În aceste condi ții pot s ă p ătrund ă și alte specii ca gorunul,
jugastrul, ulmul ș.a.
Deluros de cvercete cu stejar Ps-m, eutricambosol, edafic mare, cu Asperula-
Brachypodium (FD 1 Ps, T IV-V H III Ue 2(1) )
Este întâlnit pe suprafe țe restrânse, în special în zona de contact a dealurilor c u câmpia
(versan ți inferiori, resturi de teras ă, v ăi „oarbe” ș.a.), pe depozite de suprafa ță bogate în
elemente bazice (marne argiloase, nisipuri, materiale lo essoide ș.a.)
Predominante sunt eutricambosolurile molice, profunde, l utoase pân ă la luto-argiloase,
uneori slab scheletice, cu drenaj normal.
Al ături de stejar mai pot intra în compozi ția arboretelor gorunul sau cerul și chiar
gârni ța (mai ales în partea de vest a ță rii), precum și paltinul, teiul ș.a.).

61 Deluros de cvercete cu stejar Ps, eutricambosol freatic umed, edafic mare, cu flor ă de
mull (FD 1 Ps, T IV-V H III Ue 2(1) )
Acest tip de sta țiune se întâlne ște în por țiunile mai înalte ale luncilor (unde apa freatic ă
se afl ă sub 150-200 cm adâncime) pe depozite aluviale cu textur ă predominant mijlocie.
Solurile sunt profunde, intens humifere, de regul ă nisipo-lutoase pân ă la lutoase, uneori
cu pietri ș în profunzime.
Condi țiile climatice se caracterizeaz ă prin plus de umiditate atmosferic ă și mai ales
conintalism termic pronun țat; ele sunt mai favorabile stejarului decât gârni ței și cerului.
Condi țiile ecologice, în ansamblul lor, asigur ă productivitate ridicat ă pentru stejar și cer.
De men ționat c ă în arealul sta țional respectiv mai pot p ătrunde și alte specii forestiere
importante: frasinul, teiul, plopul alb, aninul negru ș.a.

B. Tipuri de sta țiuni de bonitate mijlocie
În cazul acestor sta țiuni, a șa cum se constat ă, condi țiile edafice dificile diferen țiaz ă și
selecteaz ă și mai mult speciile, gârni ța fiind cel mai bine reprezentat ă pe soluri puternic
argiloase.
Deluros de cvercete cu stejar, câmpie înalt ă de gârni țet, Pm/i, vertisol, brun, edafic
submijlociu-mijlociu (FD 1 Pm/i, T IV-III H I Ue 1)
Acest tip de sta țiune este relativ frecvent întâlnit în special în partea sudic ă a Podi șului
Getic, pe terase înalte, platouri, pe depozite de luturi fine.
Solurile de tip vertosol (smolni ță ) se remarc ă prin con ținutul bogat în argil ă (de regul ă
peste 50 %) începând de la suprafa ță , prin con ținutul slab pân ă la moderat de humus și prin
compactitate mare.
Condi țiile climatice regionale sunt deosebit de favorabile gârni ței și cerului.
Îns ă starea de îndesare a solului, lipsa de aera ție, deficitul puternic de umiditate din
timpul verii devin factori moderat limitativi, chiar și pentru gârni ță . De regul ă în asemenea
condi ții numai arbu știi mai pot fi înso țitorii frecven ți ai gârni ței.

62 Deluros de cvercete cu stejar, versant de gârni țete, Pm-i, preluvosol, edafic mijlociu,
cu Poa nemoralis-Genista (FD 1 Pm, T III H II/I Ue 1)
Se întâlne ște relativ frecvent în câmpiile înalte fragmentate, d in sud-vestul ță rii, pe
versan ții v ăilor, pe depozite de suprafa ță neomogene, alc ătuite din argile, luturi și nisipuri,
pietri șuri.
Solurile, de tip preluvosol, prezint ă urm ătoarele caractere diferen țiale: profunzime
mijlocie-mare, con ținut de schelet de la slab la moderat, compactitate mare a orizontului Bt,
drenaj intens, deficit estival de ap ă accentuat și prelungit.
În compozi ția arboretelor, al ături de gârni ță mai pot s ă apar ă gorun (pe versan ții cu
expozi ție umbrit ă), tei, jugastru, p ăr (specii care se vor promova cu aten ție).
Deluros de cvercete cu stejar, câmpie înalt ă de gârni țete, Pm-i, luvosol planic stagnic,
edafic mijlociu (FD 1 P-/i, T II H €-III Ue 2-1)
Ca și tipul de sta țiune precedent, acesta apare în special în Piemonturile Ve stice și în
Piemontul Getic în condi ții de relief a șezat (terase, platouri), pe depozite de suprafa ță
constituite din marne, argile, luturi fine. Solurile sunt foarte puternic diferen țiate textural, cu
trecere aproape brusc ă de la orizontul Ea la orizontul BtW situat la mic ă adâncime (30-40 cm),
ceea ce imprim ă acestora și caracterul planic.
Excesul temporar de ap ă și aera ția puternic deficitar ă în perioada vernal ă, troficitatea
submijlocie a stratului de sol aciv și volumul edafic redus, determin ă condi ții foarte grele
pentru stejar. Gârni ța suport ă și ea relativ greu asemenea condi ții ecologice, de aceea în
asemenea sta țiuni trebuie favorizat și cerul.

C. Tipuri de sta țiuni de bonitate inferioar ă
Solurile puternic diferen țiate textural, cu caracter planic sau solurile (de v ersant) cu
caracter litic sunt în general pu țin favorabile, atât pentru cer, cât și pentru gârni ță și stejar.
Unele mici diferen țieri în ceea ce prive ște productivitatea celor trei specii și chiar apari ția altor
specii în compozi ția arboretelor se datoreaz ă condi țiilor microsta ționale.
Deluros de cvercete cu stejar, câmpie înalt ă de ceret, Pi-m, stagnosol luvic planic,
edafic submijlociu-mic, cu Agrostis alba (FD 1 Pi-m, T II H €I-i Ue 1)

63 Sta țiunile respective sunt destul de frecvente în Piemonturil e Vestice și Podi șul Getic,
pe terenuri a șezate, u șor depresionare, pe depozite sedimentare fine (argile, lutur i, materiale
loessoide ș.a.)
Solurile prezint ă caracteristic faptul c ă orizontul BtW este argilos, foarte greu permeabil
pentru ap ă, situat la adâncime mic ă (circa 30 cm), ceea ce reduce mult regimul edafic util.
De și condi țiile climatice sunt favorabile, atât gârni ței, cât și cerului și stejarului,
condi țiile edafice caracterizate prin exces de ap ă (chiar b ăltiri) prim ăvara și deficit puternic și
prelungit vara, aera ția deficitar ă, volum edafic redus, determin ă bonitate inferioar ă spre
mijlocie pentru cer și stejar și inferioar ă pentru gârni ță (gârni ța suport ă mai greu decât cerul
excesul de ap ă).
Deluros de cvercete cu stejar, versant, Pi, soluri dive rse, cu Festuca pseudovina-
Lithospermum (FD 1 Pi, T I-III H I-II Ue 1-0)
Se întâlne ște frecvent, îns ă pe suprafe țe mici în Podi șul getic, Piemonturile Vestice, pe
versan ții puternic înclina ți ai v ăilor, pe substrate foarte variate (materiale loessoide , alternan țe
de nisipuri și pietri șuri, diferite marne și calcare).
Solurile sunt, fie brune în complex cu regosoluri, fie r endzine (adesea litice) sau
faeziomuri marnice, puternic erodate, toate de regul ă scurte, lutoase sau luto-argiloase, cu
drenaj extern rapid, cu regim de umiditate puternic defi citar (pân ă la coeficientul de ofilire)
vara.
Vegeta ția forestier ă, foarte diversificat ă, este reprezentat ă prin: gârni ță , stejar pufos,
stejar brum ăriu (pe versan ți înal ți), uneori cer și exemplare r ăzle țe de gorun și stejar (pe
versan ți umbri ți), tei, carpen, jugastru, p ăr, ar țar, ș.a., constituie arborete cu consisten ță redus ă,
slab productive, care au rol în principal de protec ție a solului. În astfel de cazuri sunt indicate
numai lucr ări de completare cu cer, pin și alte specii, corespunz ător condi țiilor microsta ționale.
Deluros de cvercete cu stejarPi-m, aluviosol, edafic mic- mijlociu (FD 1 Pi-m, T I-III H II-III
Ue 3-2)
Sta țiunile din cadrul acestui tip se afl ă frecvent în sectoarele de lunc ă mai joas ă, unde
depozitele aluviale sunt mai scurte, mai frecvent inundabile și nivelul apei freatice mai ridicat.
Solul se prezint ă neomogen, atât ca textur ă cât și în ce prive ște alte însu șiri (în special
profunzimea și con ținutul de humus). În aceast ă situa ție ele sunt mai pu țin favorabile pentru
stejar de și, în mod local, acesta poate s ă g ăseasc ă condi ții de instalare.

64 În general sta țiunile respective sunt apte pentru anin negru, plopi indig eni și uneori
pentru plopi euramericani, bineîn țeles în faciesurile sta ționale corespunz ătoare.

3.8. Sta țiuni de câmpie forestier ă (CF)
3.8.1. Caractere fizico – geografice
Areal. Cele mai r ăspândite forma ții forestiere din regiunea de câmpie sunt cele zonale,
neinfluen țate de apa freatic ă (alc ătuite din stej ărete, șleauri cu stejar, cereto – gorunete,
gârni țe) care sunt caracteristice câmpiei înalte (piemontane) și mai ales câmpiei tabulare și care
se dezvolt ă în cea mai mare parte în Câmpia Român ă. Destul de frecvente sunt și forma țiile
intrazonale (constituite din fr ăsinete – stej ărete, fr ăsinete, anini șuri, z ăvoaie de plop și salcie)
care se întâlnesc în câmpiile joase și în lunci și a c ăror existen ță este legat ă de aportul
suplimentar de ap ă din pânza freatic ă sau din inunda ții.
Mai concis exprimat, zona forestier ă de câmpie ocup ă spa țiul cuprins între limita
inferioar ă a etajului FD 1 și limita silvostepei (anestepei) spre zona forestier ă.
Litologie, geomorfologie . Caracteristice câmpiei sunt depozitele sedimentare
cuaternare mai vechi sau mai recente (unele contemporane) formate din: loessuri, depozite
loessoide (în câmpia înalt ă și în cea tabular ă); depozite aluviale fine sau grosiere (în câmpiile
joase și lunci); depozite eoliene nisipoase care se reg ăsesc în unele areale în Câmpia de Vest
(Câmpia Valea lui Mihai) și în Depresiunea Bra șovului (nisipurile de la Reci).
Clima. Principalele elemente climatice caracteristice zonei forestiere de câmpie se
diferen țiaz ă astfel: temperatura medie anual ă este cuprins ă între 10,3 și 10,7șC în estul
Câmpiei Române, între 10,4 și 11,0șC în vestul Câmpiei Române, precum și în Câmpia
Timi șului, și între 9,5 și 10,0șC în Câmpia Some șului. Precipita țiile medii anuale cresc de la
est c ătre vest, de la 540 – 580 mm în estul Câmpiei Române, la peste 600 mm în vestul
acesteia și în Câmpia Banatului și la 650 – 700 mm în Câmpia Some șului.
Soluri. Cele mai reprezentative soluri sunt: faeziomurile, p reluvosolurile ro șcate tipice
și molice în câmpia tabular ă și luvosolurile hipostagnice în câmpia piemontan ă; la acestea se
adaug ă, pe suprafe țe mai reduse, vertisolurile și solurile brune luvice vertice în vestul Câmpiei
Române. În lunci și în câmpiile de divagare sunt mai frecvente aluviunile și solurile aluviale,
apoi solurile gleice și l ăcovi știle. Dunele au caracteristice psamosolurile.

65 3.8.2. Tipuri de sta țiuni
Sta țiunile din câmpia forestier ă se diferen țiaz ă, în primul rând, în func ție de unitatea de
relief-câmpie înalt ă sau tabular ă, câmpie joas ă sau de divagare, lunci și dune – iar în cadrul
acestora, corespunz ător cu însu șirile fizice și chimice ale solurilor (profunzime și textur ă,
regim hidric-aprovizionare mare cu ap ă, troficitate ș.a.)

3.8.2.1 Tipuri de sta țiuni din câmpia înalt ă, câmpia joas ă și lunci
În cadrul câmpiei forestiere specificul ecologic și bonitatea sta țiunilor forestiere sunt
determinate de: specificul climatului regional (districtua l), de caracteristicile solurilor (în
primul rând cele de ordin fizic-textur ă, capacitate de ap ă și regim de umiditate).

A. Tipuri de sta țiuni de bonitate superioar ă
Principalii factori care condi ționeaz ă nivelul superior al poten țialului sta țional în zona
forestier ă de câmpie sunt:
• climatul regional (districtual) și regimul hidrologic favorabile pentru speciile
naturale de baz ă din zon ă (stejar, gârni ță , cer), care se refer ă la: poten țial termic,
continentalism termic (care influen țeaz ă decisiv distribu ția în zon ă a speciilor
men ționate) și poten țialul hidric (asigurat la nivel corespunz ător din precipita ții sau
de apa din pânza freatic ă și/sau inunda ții);
• grosimea morfologic ă și fiziologic ă mare a solurilor zonale (automorfe), textura
lutoas ă, cel mult luto-argiloas ă, pe grosimea de înr ădăcinare, con ținutul de humus,
cel pu țin mijlociu (peste 2,5-3,0 %);
• aprovizionare suplimentar ă cu ap ă freatic ă din pânza freatic ă și/sau inunda ții în
cazul solurilor aluviale (azonale) cu texturi diferite și grosime cel pu țin mijlocie.
Câmpie forestier ă de șleau, Ps, preluvosol ro șcat, edafic mare, cu Arum –Pulmonaria
(CF Ps T IV-V H IV Ue 2(1) )
Acest tip de sta țiune este foarte r ăspândit în special în Câmpia Român ă de est, în
condi țiile unui teren cu configura ție relativ uniform ă. Substratul litologic este format din
depozite de loess și materiale loessoide.
Solurile reprezentative sunt preluvosolurile ro șcate în partea nordic ă a arealului tipului
de sta țiune și brune ro șcate, intens humifere, foarte apropiate de faeziomuri, î n partea sudic ă a

66 arealului (spre silvostep ă). Aceste soluri sunt foarte profunde, lutoase pân ă la luto-argiloase, cu
drenaj intern bun, de regul ă f ără procese de pseudogleizare.
Condi țiile climatice caracteristice p ărții de est a Câmpiei Române, unde se g ăsesc astfel
de sta țiuni, sunt caracterizate printr-un u șor deficit de precipita ții și continentalism termic
pronun țat. Condi țiile ecologice edafice-troficitate, aciditate, umidit ate, aera ție, consisten ță -sunt
în general favorabile, excep ție face umiditatea care în perioada estival ă târzie poate s ă scad ă
pân ă la nivelul de uscat –reav ăn (U 1).
În func ție de microrelief, de aprovizionare cu ap ă și de intensitatea cumul ării humusului
se pot diferen ția și unele faciesuri:
• faciesul de u șoar ă depresiune cu soluri hipostagnice, cu stej ărete±cer ;
• faciesul de teras ă joas ă sau de poale de versan ți cu soluri intens humifere și plus de
umiditate atmosferic ă (în apropierea lacurilor) cu șleauri bogate în frasin;
• faciesuri cu soluri moderat humifere, „mai uscate”, cu stej ăreto-șleauri cu tei și
stej ărete±cer, gârni ță .
Tipul de sta țiune prezint ă poten țial productiv ridicat pentru majoritatea speciilor
forestiere care fac parte din arboretul respectiv și, în primul rând, pentru stejar, frasin și tei.
Culturile de salcâm efectuate în condi țiile staționale men ționate, de și pot ajunge la
productivit ăți ridicate, nu ating maximum biologic de cre ștere.
Câmpie forestier ă de șleau- ceret, Ps(m), luvosol ro șcat, edafic mijlociu-mare(CF
Ps(m) T IV H III Ue 2-1)
Sta țiunile respective sunt frecvente în Câmpia Român ă de est sub forma unor areale
întinse, situate mai spre silvostep ă și în mod insular în arealul p ădurilor de șleau, pe terenuri
relativ uniforme (cu slabe denivel ări). Substratele litologice sunt alc ătuite predominant din
materiale loessoide.
Solurile apar țin tipului luvosol ro șcat, mai ales în arealele acoperite cu p ăduri de șleau și
cerete derivate din interiorul zonei și tranzi ții dintre luvosol ro șcat și faeziom ro șcat pe care
sunt instalate cerete, cereto- șleauri, situate spre silvostep ă.
Luvosolurile ro șcate sunt profunde, moderat compacte, lutoase în orizontul eluvial (El),
luto-argiloase în orizontul iluvial (Bt).
Condi țiile ecologice edafice, mai pu țin favorabile decât în cazul tipului de sta țiune
precedent, constau din: aciditate moderat ă în orizontul superior, debazificare u șoar ă pân ă la

67 moderat ă în acela și orizont, aera ție mai slab ă în orizontul Bt și deficit de umiditate, în perioada
estival ă, mai accentuat (U 1).
Bonitatea sta țiunii este superioar ă pentru cer, îns ă mijlocie spre superioar ă pentru stejar.
În mod obi șnuit, trebuie deosebite cel pu țin dou ă faciesuri:
• faciesul tipic, situat mai în interiorul zonei foresti ere, cu luvosol ro șcat, cu șleau sau
șleau-ceret;
• faciesul „mai cald”, situat mai spre silvostep ă, cu faeziom ro șcat sau faeziom tipic,
cu cerete și cereto-șleauri.
Se recomand ă introducerea teiului, frasinului și a speciilor de ajutor în sta țiunile de
cvercinee pure.
Câmpie forestier ă decereto-gârni țete, Ps/m, luvosolvertic, edafic mare-mijlociu, cu
Geum-Brachypodium (CF Ps/m T III-IV H III-II Ue 2-1)
Astfel de sta țiuni sunt r ăspândite mai ales în Câmpia Român ă de vest (situat ă la vest de
Arge ș), pe terenuri cu slab ă neuniformitate și depozite loessoide lutoase.
Solurile caracteristice sunt luvosoluri, adeseori cu c aracter vertic, profunde, lutoase spre
luto-argiloase în orizonturile superioare, luto-argiloase în orizonturile superioare, luto-
argiloase spre argiloase și compacte în orizontul Bt. Condi țiile edafice și în special
compactitatea accentuat ă a orizontului Bt, aera ția slab ă și deficitul accentuat de umiditate din
perioada estival ă sunt factori moderat limitativi pentru cre șterea cerului și chiar a gârni ței.
Dintre faciesurile sta ționale mai importante se remarc ă:
• faciesul cu sol mai humifer și mai pu țin îndesat, cu Glechoma – Geum ;
• faciesul cu sol mai s ărac în humus și mai îndesat, cu Carex – Poa ;
• faciesul cu sol de trenzi ție luvosol-faeziom vertic cu stejar brum ăriu, cu Geum –
Lytospermum .
În condi țiile sta ționale men ționate, în ultimul deceniu s-au produs usc ări intense, mai
ales la gârni ță și salcâm.
Pentru men ținerea acoperirii solului și îmbun ătățirea circuitului biogeochimic este
necesar ă prezen ța mai abundent ă a speciilor de ajutor și, mai ales, a arbu știlor, în compozi ția
arboretelor cu baz ă de stejari.
Câmpie forestier ă joas ă de șleau și stej ăreto-șleau, Ps/m, luvosol stagnic, edafic
mijlociu-mare, cu flor ă higrofit ă de mull (CF Ps/m T IV-V H €I-IV Ue 3)

68 Tipul de sta țiune este situat îndeosebi în Câmpia de Vest, îns ă pe terenuri ceva mai
ridicate, pe sedimente fine acoperite cu depozite loessoide, din care motiv se realizeaz ă un
drenaj intern mai slab.
Solul este de tipul luvosol mezostagnic, cu orizontul B t sub 50-60 cm, ceea ce ofer ă un
volum edafic mai mare pentru speciile forestiere decât s olurile puternic diferen țiate textural cu
caracter planic. Condi țiile aerohidrice sunt și ele nefavorabile, apa sta ționeaz ă prim ăvara mai
pu țin timp în sol, iar umiditatea estival ă se situeaz ă la nivel reav ăn – jilav, la care se adaog ă
regimul trofic care, de asemenea, este favorabil pentru o serie de specii de șleau (stejar, frasin,
tei, carpen ș.a.).
Este necesar ă acordarea unei aten ții sporite în buna gospod ărire a p ădurii din cadrul
acestui tip de sta țiune pentru a elimina posibilitatea degrad ării lui. M ăsuri ca: evitarea
descoperirii bru ște și intense a solului prin t ăieri nera ționale, completarea golurilor din arboret
cu specii adecvate sta țiunii, men ținerea etajului arbustiv, interzicerea p ăș unatului și a
circula ției excesive, ș.a., contribuie la men ținerea bonit ății sta țiunii.
Câmpie forestier ă joas ă-lunc ă de șleau, Ps, eutricambosol aluvic, influien țate fratic,
edafic mare, cu Rubus-Aegopodium (CF Ps T IV-V H V Ue 5-3)
Este caracteristic în terasele joase de lunc ă, câmpii joase, de divagare, pe depozite
aluviale luto-nisipoase sau luto-argiloase, adeseori str atificate și carbonatice.
Solurile, eutricambosoluri aluvic molice, sunt bogate î n humus de tip mull eutrof,
profunde, cu aprovizionare cu ap ă din pânza freatic ă și circula ție bun ă a cesteia, ceea ce
favorizeaz ă speciile de șleau, chiar în regim cu deficit de precipita ții.
Ca faciesuri mai importante se men ționeaz ă:
• faciesul cu sol freatic umed, excep țional pentru toate speciile;
• faciesul cu sol batistagnic (apa freatic ă la 1,3-1,5 m) foarte favorabil frasinului și
mai pu țin stejarului.
În ambele faciesuri exist ă tendin ța de invazie a frasinului. Stejarul se poate introduce
prin sem ănături directe sau planta ții, folosind material de împ ădurire provenit din ecotipul
local.
Câmpie forestier ă joas ă-lunc ă, de fr ăsinet-anini ș, Ps(m), soluri mezogleice, edafic
mijloci-mic, cu flor ă mezohigrofit ă (CF Ps(m) T IV-V H (EI-V Ue 5-4)

69 Se întâlne ște în câmpii joase și lunci, pe depozite aluviale stratificate (fine la suprafa ță ,
cu pietri ș și nisip la baz ă), cu nivelul apei freatice mai sus de 1,2-1,3 m.
Solurile hidromorfe- gleice-de regul ă cu mull sau mull –moder hidromorf, prezint ă
textur ă luto-argiloas ă sau argiloas ă, reac ție neutr ă sau alcalin ă.
Vegeta ția forestier ă este alc ătuit ă din frasin, uneori și stejar, frasin și anin sau anin, în
func ție de condi țiile pedohidrologice:
• pe soluri gleice cambice (cu orizont Bv) frasin și stejar și, uneori, și alte specii de
șleau;
• pe soluri gleice tipice (gleiosoluri), de regul ă frasin, anin, la care se adaog ă plop
alb, salcie;
• pe l ăcovi ști și soluri geleice ml ăș tinoase, de obicei anin.
Câmpie forestier ă-lunc ă de z ăvoi, Ps, aluviosoluri, moderat-intens humifere, freatic
umede, rar inundabile,cu Rubus caesius±flor ă de mull (CF Ps T III-IV H III-IV Ue 3-2)
Se întâlne ște mai frecvent pe întinsuri de grind sau în partea inter n ă a luncii centrale, pe
depozite aluviale, de obicei luto-nisipoase sau lutoase, ca rbonatice.
Solurile-aluviosoluri molice sau tipice- cu mull, sun t cel pu țin mijlociu profunde, de
regul ă f ără schelet, cu regim de umiditate echilibrat.
Vegeta ția forestier ă natural ă este format ă predominant din plop alb±plop negru, uneori
și cu stejar. Culturile existente de plopi euroamerican i, chiar cele mature, sunt viabile.
Câmpie forestier ă, lunc ă de z ăvoi de salcie Ps (m), aluviosol, divers gleizat, anual
prelungit inundabil (CF Ps(m) T IV H €I-V Ue 7-6)
Acest tip sta țional ocup ă în general foemele de relief negative (slab depresionate), unde
apa de inunda ție poate s ă stagneze 3-4 luni.
Solurile sunt aluviosoluri, moderat humifere, cu textu r ă fin ă (luto-pr ăfoase pân ă la
argiloase), cel mai adesea carbonatice, cu nivelul apei f reatice între 1,2-1,5 m.
În condi țiile sta ționale men ționatesalcia realizeaz ă, de regul ă productivit ăți superioare.
Cu cât cre ște durata de inunda ție și nivelul apei freatice este mai ridicat, cu atât condi țiile
devin mai pu țin favorabile pentru salcie și mai favorabile pentru anin.
Câmpie forestier ă – lunc ă, adânc depresionat ă de anini ș Ps(m), aluvial, gleiosoluri
turboase și turbosoluri eutrice (CF Ps T V H € Ue 8)

70 Tipul de sta țiune corespunde terenurilor din lunci sau câmpii joase adânc de presionate,
unde apa stagneaz ă timp îndelungat sau permanent.
Solurile caracteristice sunt cele cu strat organic (de turb ă) de aproximativ 40-50 cm,
deci tipul gleiosol turbos. În complex cu acest sol se g ăsesc și turbosolurile (solurile turboase)
în care stratul de turb ă dep ăș ește 50-60 cm.
Astfel de sta țiuni sunt ocupate de obicei cu anin negru de productivitate supe rioar ă și
uneori mijlocie, în func ție de caracteristicile solului.

B. Tipuri de sta țiuni de bonitate mijlocie
Factorii care influen țeaz ă puternic poten țialul sta țional, pân ă la nivel mijlociu, sunt în
principal de natur ă edafic ă:
• con ținutul ridicat de argil ă (de regul ă peste 40 %), în orizontul BtW și
compactitatea foarte mare (la uscat), deficitul accentua t de ap ă și regimul moderat
alternant de umiditate, în cazul solurilor zonale;
• grosimea fiziologic ă și volumul edafic reduse, fie datorit ă prezen ței orizontului
(BtW) compact, în solurile zonale, fie a existen ței stratelor nisipoase sau nivelului
ridicat al apei freatice, în solurile azonale.
Câmpie forestier ă de stej ăret Pm, luvosol albic stagnic, ,edafic mijlociu, cu Poa
pratensis (CF Pm T II-III H €I-II Ue 2-1)
Apare frecvent în câmpiile piemontane, pe terenuri pra ctic orizontale (sistem de terase
vechi), pe depozite lutoase sau luto-argiloase, uneori cu pi etri ș (în adâncime).
Solurile frecvent apar țin tipului luvosol albic mezostagnic (în u șoarele depresiuni apar
și stagnosoluri albice) lutoase (în orizontul Eaw) pân ă la luto-argiloase (con ținut de argil ă sub
40-45%, în orizontul Btw, situat sub 40-50 cm), cu regim de umiditate moderat alternant.
În aceste condi ții se realizeaz ă a șa-numitele „stej ărete de teras ă” care sunt în general
pure (rar se g ăsesc exemplare de carpen, plop tremur ător) și care în cazul sc ăderii consisten ței
se înierbeaz ă puternic (cu specii de Carex, Poa pratensis ș.a.). Promovarea carpenului este în
acest caz oportun ă.
Câmpie forestier ă de cereto-stej ărete Pm(i), stagnosol luvic, edafic submijlociu, cu
Agrostis-Carex(CF Pm(i) T III H €I-I Ue 1)

71 Se întâlne ște insular, dar destul de frecvent în Câmpia Român ă în depresiuni adânci
(rovine) pe depozite lutoase și luto-argiloase.
Solurile sunt stagnosoluri luvice sau albice, având și caracter planic (uneori ajungând
chiar la stadiul de planosoluri stagnice– când orizontul BtW, argilos, greu și compact începe
brusc la 25-30 cm).
Condi țiile climatice sunt sensibil influen țate de pozi ția geografic ă în zonalitatea tipului
de sta țiune. Condi țiile ecologice edafice, care în toate cazurile au și un caracter puternic
limitativ, sunt excesul de ap ă prim ăvara, respectiv deficitul prelungit de umiditate vara și
compactitatea foarte mare a orizontului BtW.
Bonitatea sta țional ă este mijlocie pentru cer (care se situeaz ă mai ales pe bordura
depresiunii) și inferioar ă pentru stejar.
Câmpie forestier ă joas ă de stej ărete Pm, stagnosol albic, cu flor ă higrofit ă (CF Pm T II
H€I-III Ue 2)
Acest tip de sta țiune este destul de r ăspândit în câmpia joas ă a Some șului, pe terenuri
ușor depresionate, pe depozite aluviale argiloase.
Solurile sunt stagnosoluri albice sau luvice cu orizont WBt argilos, începând de la
aproximativ 40 cm.
Condi țiile climatice sunt distincte fa ță de cele din Câmpia Român ă, caracterizându-se
printr-un plus de precipita ții de aproximativ 200 mm și minus de c ăldur ă de 1…1,5șC. Excesul
de ap ă stagnant ă în sol se prelunge ște pân ă la 2-3 luni și în acela și timp deficitul de umiditate
în perioada estival ă nu este atât de accentuat ca și în situa țiile similare din sudul ță rii.
Dup ă executarea unor lucr ări de ameliorare (mai ales de captare și re ținere a apei)
sta țiunile respective pot deveni apte pentru o gam ă mai larg ă de specii: stejar, frasin, stejar
ro șu, carpen ș.a.
Câmpie forestier ă-versant de șleau Pm, luvosol ro șcat, edafic mijlociu, cu
Brachypodium-Dactylis (CF Pm T IV H III Ue 2-1)
Acset tip de sta țiune ocup ă suprafe țe relativ mici, fiind r ăspândit în special pe versan ții
ce m ărginesc v ăile sau b ălțile din câmpie.
Solurile, luvosoluri ro șcate, sunt totu și mijlociu profunde pân ă la profunde, eutrofice, cu
aera ție foarte bun ă, îns ă cu deficit de umiditate în perioada estival ă.

72 De remarcat c ă între speciile forestiere al ături de stejar mai apar destul de frecvent teiul,
carpenul, jugastrul.
Câmpie forestier ă de stej ărete Pm, soluri luvice stagnice de depresiune larg ă, edafic
mijlociu, cu Carex-Poa pratensis(CF Pm T III H €I-II Ue 2-1)
Tipul de sta țiune respectiv apare destul de frecvent în Câmpia Român ă (de și este pu țin
extins în suprafa ță ), în depresiuni evazate, pe depozite loessoide.
Dup ă pozi ția tipului în zon ă, solurile sunt luvosoluri stagnice sau faeziomuri sta gnice,
cu orizontul Btw (situat la 40-50 cm adâncime), cu textur ă luto-argiloas ă, compact și relativ
greu permiabil.
Condi țiile climatice se caracterizeaz ă prin plus de umiditate în sectorul zonal al solului
brun ro șcat și minus de umiditate și plus de c ăldur ă în sectorul zonal al cernoziomului
argiloiluvial situat mai spre silvostep ă.
Condi țiile ecologice edafice se remarc ă în primul rând prin regimul de umiditate
alternant (stagn ări de ap ă în perioada vernal ă și deficit în perioada estival ă). Ca factori
limitativi pentru vegeta ția forestier ă se remarc ă, atât caracterul regimului de umiditate, cât și
volumul edafic relativ redus, ca urmare a prezen ței orizontului BtW compact.
Aceste sta țiuni sunt mai indicate pentru cer, stejar și frasin (înso țite de specii
corespunz ătoare de ajutor), decât pentru gârni ță . În mod natural se mai pot instala plopul
tremur ător și plopul alb.
Câmpie forestier ă de gârni țete Pm, luvosol planic- planosol stagnic, edafic mijlociu, cu
Carex-Poa partensis (CF Pm T II-III H €I-I Ue 1-0)
Este un tip de sta țiune foarte r ăspândit în arealul gârni țetelor din Câmpia G ăvanu-
Burdea și Câmpia Boianului, Câmpia Vedei, pe terenuri uniforme s au u șor depresionare, pe
depozite de suprafa ță formate din luturi argiloase.
Solurile prezint ă puternic ă diferen țiere textural ă pe profil, cu trecere brusc ă, ceea ce
confer ă solului caracter planic sau de planosol. Sunt moderat co mpacte pân ă la foarte
compacte în orizontul BtW, din care cauz ă prezint ă o aera ție deficitar ă și regim de umiditate
puternic alternant, cu exces temporar de ap ă prim ăvara și deficit mare și prelungit în perioada
estival ă, ace știa fiind și principalii factori limitativi pentru cre șterea gârni ței.
Este util ă separarea în cadrul acestui tip sta țional a urm ătoarelor faciesuri, în func ție de
caracteristicile solului:

73 • faciesul cu luvosol planic hipostagnic, cu diferen țiere textural ă mai pu țin accentuat ă
și circula ție mai bun ă a apei și a aerului în sol;
• faciesul cu caracter planic și stagnic pronun țat, cu exces de ap ă prim ăvara și deficit
accentuat vara, situa ție care creeaz ă condi ții dintre cele mai dificile pentru vegeta ția
forestier ă.
În condi țiile sta ționale men ționate în ultimul deceniu s-au produs usc ări intense la
gârni ță .
Câmpie forestier ă de gârni țete Pm, luvosol ro șcat, edafic mijlociu, cu Poa nemoralis-
Geum (CF Pm T II H III-I Ue 1-0)
Se g ăse ște mai ales pe unele interfluvii largi din Câmpia Român ă, în condi ții de relief
așezat, pe depozite de suprafa ță constituite din „luturi grosiere”.
Solurile sunt de tip luvosol ro șcat, lutoase (în El) c ătre luto-argiloase (în Bt9, îns ă în
mod caracteristic prezint ă și con ținut relativ ridicat de nisip grosier (15-25%), cea ce det ermin ă
consisten ța tare (dur ă) și tendin ța de „cimentare” (compactitate foarte mare), mai ales la
nivelul orizontului Bt (ca urmare și deficitul de ap ă în estival este foarte mare).
Arboretele sunt reprezentate obi șnuit prin gârni țete pure, predispuse la uscare dup ă
secete prelungite. Culturile cu salcâm în asemenea condi ții nu sunt indicate. Refacerea
arboretelor naturale este extrem de dificil ă.
Câmpie forestier ă-lunc ă, de stej ăreto-șleauri Pm, eutricambosol aluvic, neinfluen țate
freatic, edafic mijlociu-mare, cu Asperula taurina-Geum (C F Pm T IV H II Ue 1)
Are r ăspândire limitat ă în câmpurile interfluviale sau terasele de lunc ă ale marilor râuri,
pe depozite aluviale stratificate lutoase sau luto-argilo ase situate pe pietri șuri cu nisipuri la
baz ă, foarte rar inundabile.
Solurile, eutricambosoluri aluvice, cu mull, sunt de r egul ă profunde, cu textur ă mijlocie
spre fin ă, slab scheletice, mai rar semischeletice, cu drenaj n ormal, cu perioadele de deficit
pronun țat de ap ă vara.
Arboretele sunt constituite predominant din stejar, al ături de care mai pot intra frasinul,
ulmul și mai ales teiul care uneori atinge propor ție de facies.
Câmpie forestier ă-lunc ă de stej ăreto-fr ăsinete Pm(s), aluiosol, freatic umed, rar
inundabil (CF Pm(s) T II H II-III Ue 3-1)

74 Se întâlne ște pe treptele medii ale luncilor, pe depozite aluviale var iate, îns ă frecvent
lutoase sau luto-nisipoase, cu pietri șuri și nisipuri la baz ă.
Solurile, aluviosoluri molice, sunt obi șnuit moderat humifere, mijlociu profunde,
textural neomogene (îns ă cu con ținut de argil ă care nu dep ăș ește 15-25 %), slab scheletice,
carbonatice, cu apa freatic ă situat ă la 2-3 m.
Al ături de stejar și frasin, în compozi ția arboretelor se mai întâlnesc destl de frecvent
plopul alb, iar în unele microdepresiuni salcia și chiar aninul.
Câmpie forestier ă-lunc ă, de z ăvoaie de plopi Pm(i), aluviosol entic, slab umezit freati c,
rar și scurt inundabil, cu Rubus caesius (CF Pm(s) T I-II H II Ue 2-1)
Se situeaz ă îndeosebi în zona grindurilor mai înalte (care, din aceste motive, sunt și rar
inundabile), pe depozite aluviale stratificate, predominant grosiere.
Solurile sunt de tip aluviosol entic, slab-moderat humi fere, mijlociu profunde pân ă la
profunde, cu textur ă predominant nisipo-lutoas ă, uneori slab scheletice, obi șnuit carbonatice și
uneori slab salinizate în profunzime, cu ap ă freatic ă la 3-4 m.
Plopii indigeni, alb și negru, realizeaz ă productivit ăți mijlocii c ătre superioare, iar plopii
euramericani superioare în primul ciclu de vegeta ție, în condi ții climatice normale.
Câmpie forestier ă-lunc ă de z ăvoi de plopi Pm(i), aluviosol pelic, slab umezit freatic , rar
și scurt inundabil (CF Pm(i) T II H II Ue 2)
Corespunde grindurilor mijlociu înalte, ariilor mici depre sionare (albii p ărăsite,
colmatate, jap șe), cu depozite aluviale obi șnuit fine.
Solurile, aluviosoluri pelice, sunt moderat humifere, cu textur ă lutoas ă sau luto-
argiloas ă, beneficiaz ă de plus de umiditate estival ă, ca urmare a acumul ării apei din precipita ții
și a capacit ății lor mai mari de re ținere (textur ă mai fin ă).
Predomin ă plopul alb, dar destul de frecvent se manifest ă succesiuni în favoarea
frasinului și altor specii de șleau.
C. Tipuri de sta țiuni de bonitate inferioar ă
Factorii decisivi care determin ă poten țialul de produc ție inferior sunt:
• con ținutul foarte mare de argil ă (peste 45-50 %), pe tot profilul de sol, sau în
orizontul Btw situat aproape de suprafa ță , compactitatea excesiv ă, precum și
deficitul mare de ap ă în perioada estival ă, pentru unele soluri din câmpie;

75 • con ținutul ridicat de nisip și schelet, con ținutul mic de humus, capacitatea foarte
mic ă de re ținere a apei, pentru unele soluri de pe versan ți și din lunci.
Câmpie forestier ă de stej ăret Pi, stagnosol albic, edafic mijlociu-mi, cu Carex
brizoides-Agrostis (CF Pi(m) T I-II H €I-I Ue 1)
Are r ăspândire mai larg ă în Câmpia de Vest și numai insular ă în Câmpia Român ă
(câmpia piemontan ă de terase vechi), îndeosebi pe terenuri slab depresionate și depozite de
luturi sau argile.
Solurile, de tip stagnosol albic, uneori și cu caracter planic, sunt puternic diferen țiate
textural (orizontul BtW, de regul ă argilos, apare la 25-30 cm adâncime), cu regim de umiditate
puternic alternant, oligobazice în orizontul eluvial (Elw ).
Speciile naturale reprezentate în mod obi șnuit prin stejar, la care se poate ad ăuga cerul,
frasinul, alc ătuiesc arborete slab productive, care în anii seceto și pot fi afectate mai u șor de
uscare.
Câmpie forestier ă de gârni țete Pi/m, vertisol, edafic slab mijlociu,cu Carex praecox –
Festuca pseudovina (CF Pi/m T IV H I Ue 1(0) )
În prezent este mai slab r ăspândit, îndeosebi în Câmpia G ăvanu-Burdea, pe depozite din
luturi fine sau argile, necarbonatice.
Solurile-argiloase negre (vertisoluri-smolni țe) – sunt bogate (începând de la suprafa ță )
în frac țiunea argiloas ă coloidal ă (peste 40 %), excesiv de compacte și uscate, vara, ceea ce
cauzeaz ă cr ăpături adânci în sol.
Arboretele respective, formate aproape exclusiv din gârn i ță , trebuie protejate și
conservate.
Câmpie forestier ă – versant de cvercete± stejari xerofili Pi, soluri dive rse, edafic mic-
mijlociu, cu Festuca pseudovina-Lithospermum (CF Pi T III H I-II Ue 1-0)
Prezint ă r ăspândire fragmentar ă pe versan ții v ăilor ce str ăbat câmpia (CF), pe depozite
diferite ca natur ă și grosime (materiale loessoide, luturi, adeseori și cu schelet cel pu țin la
baz ă).
Solurile, foarte diferite ca tip genetic, sunt în genera l pu țin profunde pân ă la mijlociu
profunde, slab humifere, slab scheletice pân ă la semischeletice, cu drenaj excesiv și deficit
foarte puternic de ap ă vara.

76 Compozi ția vegeta ției forestiere este influen țat ă de caracterul expozi ției (deci de nuan ța
climatului local și evident de specificul condi țiilor edafice). Arboretele, care au în principal rol
de protec ție, pot fi constituite predominant, fie din cer, fie din gârni ță la care se adaug ă în mod
relativ frecvent stejarul pufos (pe culmi și versan ți cu expozi ție însorit ă) și stejarul brum ăriu (la
baze de versan ți).
Câmpie forestier ă-lunc ă de z ăvoi de plop alb Pi, aluviosol psamic, neumezit freatic,
foarte rar și scurt inundabil (CF Pi T III H II Ue 1)
Caracteristic pentru acest tip sta țional sunt: grindurile înalte, solurile aluviale slab
humifere, cu textur ă predominant nisipoas ă, nivelul apei freatice sub 5 m.
Plopul alb, ca și plopii euramericani, (chiar Cv I-45/51 sau Ro-16), re alizeaz ă
productivit ăți inferioare. În ultimul timp astfel de sta țiuni sunt destinate culturilor de salcâm,
care și ele nu dep ăș esc productivitatea mijlocie.
Câmpie forestier ă-lunc ă de z ăvoi de salcie Pi, gleiosol, prelungit inundabil
Apare insular în formele microdepresionare din apropiere a albiei majore sau din lunca
de sub teras ă, cu depozite aluviale fine, uneori organo-minerale.
Gleiosolurile sunt cu textur ă lutoas ă pân ă la argiloas ă și beneficiaz ă de aport
suplimentar de ap ă din izvoarele laterale și/sau din apa freatic ă.

Câmpie forestier ă-plaj ă joas ă de arbu ști, aluviosoluri entice inundabile
Are desf ăș urare fragmentar ă în apropierea albiei minore a râului.
De regul ă aluviunile respective, care sunt foarte neomogene și slab trofice, gra ție
inunda țiilor frecvente din zon ă se acoper ă treptat cu vegeta ție forestier ă, care evolueaz ă în timp
ca form ă și tip.

3.8.2.2 Tipuri de sta țiuni de dune (continentale)
Dunele mai importante cu vegeta ție lemnoas ă din cadrul „câmpiei forestiere” se
întâlnesc în zona Carei (Câmpia Valea lui Mihai), la Re ci (Câmpia Bârsei) ș.a.
De și sunt situate în regiuni geografice cu specific climatic bine nuan țat („mai cald și
umed” în vestul ță rii, „mai rece și pu țin umed” în centrul ță rii), totu și ansamblul condi țiilor
edafice p ăstreaz ă unele tr ăsături comune importante, dintre care se remarc ă:
• reac ția slab acid ă a solurilor, cel pu țin în partea superioar ă a profilului;

77 • con ținutul mai ridicat de argil ă (pân ă la 10 %) în profilul de sol;
• prezen ța straturilor sub țiri de nisipuri feruginoase cimentate (orstein), care re țin apa;
• regimul de umiditate (edafic) mai favorabil.
În acest context pedoclimatic, în func ție și de con ținutul de humus, de prezen ța apei
freatice se men ționeaz ă urm ătoarele tipuri de sta țiuni mai importante:
Câmpie frorestier ă-dun ă de stej ăreto-șleau Pm/s, psamosol gleizat, freatic umed, edafic
mare, în interdune largi cu psamosoluri molice cu aport de ap ă freatic ă;
Câmpie forestier ă-dun ă de stej ărete Pm, psamosol molic, edafic mijlociu-mare, pe
versan ți de dune slab înclina ți;
Câmpie forestier ă-dun ă de stej ăreto-ceret Pm, luvosol psamic, edafic mijlociu, pe
coame largi și dune întinse (în vestul ță rii), deosebit de favorabile pentru m ălin și salcâm;
Câmpie forestier ă-dun ă, vegeta ție pioner ă Pi/m, regosol, pe versan ți de dun ă, cu soluri
slab humifere și slab coezive, favorabile pentru m ălin (în vestul ță rii) și pin (în centrul ță ri);
Câmpie forestier ă-dun ă, de anini ș±mesteac ăn Pm, psamosol gleic-l ăcovi ște, în
interdune adânci.
În general în vestul ță rii rezultate mai bune au dat planta țiile de m ălin și salcâm, iar în
centrul ță rii cele de pin.

3.9 Sta țiuni de silvostep ă
3.9.1. Caractere fizico-geografice generale
Areal. Din punct de vedere zonal, silvostepa are o r ăspândire mai larg ă în partea estic ă
și sudic ă a ță rii. În partea estic ă, zona silvostepei, ocup ă toat ă Câmpia Moldovei, o bun ă parte
din Podi șul Central Moldovenesc, în întregime Câmpia Covurluiulu i, Câmpia Tecuciului,
partea estic ă a Câmpiei b ărăganului, partea dinspre est a Câmpiei Vl ăsiei, în întregime Câmpia
Burnasului, partea dinspre vest a Câmpiei Tisei.
Se men ționeaz ă faptul c ă în mod extrazonal în anumite condi ții de relief și substrat,
silvostepa p ătrunde și în regiunea dealurilor (Dealurile Buz ăului, Dealurile Niculi țelului,
Piemonturile Vestice ș.a.), precum și în Câmpia Transilvaniei.
Litologie, geomorfologie. Substratele litologice care alc ătuiesc depozitele de suprafa ță
sunt în mare parte de natur ă loessoid ă (Câmpia Moldovei, Câmpia B ărăganului, Câmpia
Burnasului). Destul de frecvent mai apar și nisipuri sub form ă de dune în Câmpia Tecucuilui,

78 Câmpia Olteniei, B ărăganul Central ș.a. Depozite nisipoase remaniate eolian mai apar și de-a
lungul unor râuri cum sunt: C ălm ățui, Ialomi ța ș.a. În luncile râurilor sunt aproape exclusive
depozitele aluviale de regul ă stratificate.
Depozitele de suprafa ță constituite din roci tari-calcare, conglomerate, gresii, diabaze,
riolite ș.a. – se întâlnesc de regul ă în sectoarele de dealuri în silvostepa extrazonal ă.
Clima. Diferen țele climatice importante ce exist ă între diferitele sectoare geografice ale
silvostepei a f ăcut ca aceasta s ă fie împ ărțit ă în:
– silvostepa nordic ă, specific ă Câmpiei deluroase a Moldovei și p ărții estice a
Podi șului Central Moldovenesc și cu apari ții insulare și în Câmpia Transilvaniei, cu
temperaturi medii anuale ce varieaz ă între 8,5-9,5șC și precipita ții medii anuale
cuprinse între 450 și 550 mm.
– silvostepa sudic ă, specific ă p ărții de sud a Podi șului moldovei, Podi șului Dobrogei,
Câmpiei Române, cu temperaturi medii anuale ce variaz ă între 10 și 11șC și
precipita ții medii anuale de 450-520 mm. Diferen țieri importante de natur ă climatic ă
exist ă și în silvostepa (antestepa) din Câmpia Român ă, ceea ce a f ăcut ca aceasta s ă
se subdivid ă astfel: silvostepa intern ă (spre zona forestier ă), mijlocie și extern ă (spre
step ă).
Soluri. Cele mai r ăspândite sunt cernoziomurile argice și cambice (c ătre faeziomurile
respective) mai ales în partea intern ă a silvostepei zonale și cernoziomurile cu orizontul Cca
situat la diferite adâncimi (30-100 cm) în silvostepa extern ă. În silvostep ă, cu caracter
extrazonal, apare mai bine reprezentat ă categoria solurilor litomorfe (rendzine,
eutricambosoluri rodice, alte soluri cu caracter lito morf pronun țat). În luncile râurilor sunt
caracteristice aluviosolurile, iar în cadrul dunelor-psam osolurile.

3.9.2 Tipuri de sta țiuni
În silvostep ă, mai mult decât în alte zone sau etaje bioclimatice, factorii care
influen țeaz ă umiditatea (apa) din sol și atmosfera apropiat ă solului condi ționeaz ă în mare
măsur ă și structura biocenozelor și vigoarea de cre ștere a speciilor respective.
De aceea, este mai indicat ca prezentarea sta țiunilor din silvostep ă s ă se fac ă pe unit ăți
de relief cu identitate pedoclimatic ă cât mai omogen ă, în cadrul c ărora se pot urm ări și stabili
mai u șor factorii limitativi edafici ai poten țialului sta țional.

79
3.9.2.1. Tipuri de sta țiuni din silvostepa de câmpie
În silvostepa zonal ă de câmpie (specific ă Câmpiei Române) se difern țiaz ă în mod
obi șnuit trei subzone: silvostepa intern ă, din imediata apropiere a zonei forestiere, de regul ă cu
faeziomuri tipice, cambice, vertice și cernoziomuri argice; silvostepa mijlocie , cu cernoziomuri
cambice; silvostepa extern ă, cu cernoziomuri tipice.
Textura solurilor și adâncimea la care se g ăse ște orizontul Cca sunt factori importan ți
care, în cadrul subzonelor men ționate, condi ționeaz ă poten țialul productiv al sta țiunilor.
Silvostep ă (intern ă) de câmpie de cvercete mezoxerofile-xerofile Ps(m), cu stejar
brum ăriu, cernoziom argiloiluvial-brun ro șcat (Ssc. Ps(m) T IV H III-II Ue 1)
Este larg r ăspândit în toat ă Câmpia Român ă, pe substrate de loess și materiale loessoide.
Solurile au caracter, fie de faeziom tipic, fie prel uvosol ro șcat, în ambele cazuri textura
fiind lutoas ă spre luto-argiloas ă (în Bt), iar orizontul Cca este situat sub 140-150 cm.
Arboretele sunt formate din cer, gârni ță , foarte pu țin stejar brum ăriu și în mod diseminat
jugastru, p ăr ș.a. Se men ționeaz ă tendin ța de invazie a cerului.
Silvostep ă (internă) de câmpie de cvercete mezoxerofile-xerofile± stejar bru m ăriu Pm(i),
faeziom vertic, cu Poa pratensis-Lithospermum (Ssc. Pm(i ) T IV H II Ue 1)
Acest tip de sta țiune este mai frecvent întâlnit în partea de vest a Câ mpiei Române, pe
depozite cu textur ă fin ă.
Solul – faeziom cu caracter vertic-prezint ă textur ă luto-argiloas ă c ătre argiloas ă (în Bt,
unde con ținutul de argil ă dep ăș ește frecvent 45 %) și compactitate accentuat ă.
Gârni ța și cerul suport ă mai bine decât stejarul brum ăriu astfel de condi ții, acesta
aflându-se de regul ă în dificultate și pe cale de a fi eliminat. Și culturile cu salcâm efectuate în
aceast ă sta țiune au fost afectate de usc ări masive.
Silvostep ă (intern ă) de câmpie de cvercete Pi), luvosoluri stagnice cu Lysimach ia-
Calamagrostis (Ssc. Pi T III-IV H €-II Ue 1)
Sta țiunile respective au o r ăspândire insular ă, fiind legate de formele negative de relief
din câmpie (crovuri, rovine).
Solurile sunt de regul ă luvosoluri stagnice (uneori chiar stagnosoluri), argiloase în
orizontul BtW situat la mic ă adâncime (40-50 cm).
Condi țiile sta ționale sunt mai favorabile cerului, decât gârni ței și stejarului.

80 Silvostep ă (intern ă) de câmpie de șleau Pm, faeziom tipic pe loess și materiale
loessoide, cu Geum-Dactylis (Ssc. Pm T V H II Ue 2-1)
Existen ța acestui tip de sta țiune este legat ă de prezen ța în apropiere a unor întinsuri de
ape, care determin ă un climat local specific mai umed.
Solul este faeziom tipic, moderat humifer, foarte pro fund (orizontul cu carbona ți este
sub 150 cm), luto-argilos. În compozi ția vegeta ției, pe lâng ă stejar brum ăriu, semai g ăsesc
stejar pedunculat, cer, gârni ță și chiar gorun, tei, frasin.
Silvostep ă (mijlocie) de câmpie de stej ărete xerofile cu stejar brum ăriu Ps, cernoziom
cambic pe loess (Ssc. Ps T V H I-II Ue 1)
Este tipul sta țional caracteristic și cel mai important din silvostepa mijlocie în Câmpia
Român ă, unde se afl ă în special pe terenuri orizontale (placore).
Solurile sunt reprezentate prin cernoziomuri cambice intens humifere, profunde
(orizontul cu carbona ți este sub 120-130 cm), lutoase, cel mult luto-argiloase (con ținut în
argil ă sub 35 %) în partea inferioar ă a profilului de sol.
Condi țiile sta ționale sunt dintre cele mai favorabile pentru stejarul b rum ăriu. Înlocuirea
acestuia cu salcâm sau cer, chiar dac ă aceste specii realizeaz ă productivit ăți superioare, nu este
justificat ă.
Silvostep ă (mijlocie) de câmpie de cvercete xerofile Pm(s), cer noziom cambic pe luturi
fine (Ssc. Pm(s) T IV-V H I Ue 1(0) )
În condi țiile unor substrate mai bogate în argil ă (luturi fine, materiale loessoide) se
realizeaz ă soluri cu orizont cambic mai scurt (orizont Cca mai sus, la 90-100 cm) mai compact,
mai slab aerisit, care determin ă condi ții mai grele pentru stejarul brum ăriu (productivitate
mijlocie). În aceste condi ții penetreaz ă și stejarul pufos care poate realiza productivit ăți
superioare.
Silvostep ă (extern ă) de câmpie cu stejar pufos Pm-i, cernoziom pe loess cu Fe stuca
velesiaca (Ssc. Pm(i) T IV H I Ue 1-0)
Acest tip de sta țiune se întâlne ște mai frecvent în B ărăganul sudic pe substrate de loess.
Solurile sunt de regul ă cernoziomuri tipice (cu carbona ții de la suprafa ță , îns ă cu
orizontul Cca la 30-70 cm), mai ales în B ărăgan, mijlociu profunde, lutoase, moderat humifere,
cu deficit accentuat (pân ă la gradul uscat) de umiditate în perioada estival ă.

81 Pentru men ținerea de arborete viabile este indicat ă folosirea pe scar ă larg ă a speciilor de
ajutor și a arbu știlor.
Silvostep ă (extrazonal ă) de stejar brum ăriu Pm-i, rendzin ă, edafic mijlociu-mic (Ssc.
Pm-i T III H I-II Ue 1-0)
Este un tip specific câmpiei piemontane a Prahovei ce se întâlne ște în mod extrazonal
(în zona forestier ă de câmpie), pe depozite proluviale alc ătuite din pietri șuri carbonatice.
Solurile de tip specific câmpiei piemontane a Prahovei ce se întâlne ște în mod
extrazonal (în zona forestier ă de câmpie), pe depozite proluviale alc ătuite din pietri șuri
carbonatice.
Solurile de tip rendzin ă (cu caracter branciog) se caracterizeaz ă prin: textur ă lutoas ă;
prezen ța la adâncimi variate (30-80 cm) a unui strat de pietri ș calcaros sau par țial calcaros;
drenaj intern rapid; umiditate estival ă deficitar ă.
În condi țiile de sol respective se întâlne ște frecvent stejarul brum ăriu (cu productivit ăți
diferite, în func ție de volumul edafic) care se asociaz ă frecvent cu teiul argintiu.

3.9.2.2. Tipuri de sta țiuni din silvostepa de deal
Aceste tipuri de sta țiuni se refer ă la: categoria sta țiunilor cu caracter zonal, ce se
întâlnesc în condi ții normale de relief și substrat (versan ți slab-moderat înclina ți, cu depozite
de cuvertură constituie din materiale afânate-loess, loess cu nis ip, luturi și chiar marne
nisipoase, desul de groase și cu dezvoltare continu ă în spa țiu9, categoria sta țiunilor extrazonale
ce se întâlnesc în areale limitate în toat ă țara, fiind strâns legate de relief accidentat (obi șnuit
cu expozi ții însorite) și depozite de suprafa ță provenite din roci dure (sedimentare, eruptive sau
chiar metamorfice).
Ca elemente specifice de vegeta ție forestier ă se eviden țiaz ă prezen ța stejarilor xerofili-
stejar brum ăriu și/sau stejar pufos.
Silvostep ă deluroas ă (zonal ă) de șleau±stejar brum ăriu Pm, faeziom greic-cernoziom
cambic pe loess și materiale loessoide (Ssd. Pm T V H III Ue 1(2) )
Se întâlnesc mai frecvent în Podi șul Dobrogei și Podi șul Bârladului, de regul ă pe
evrsan ți cu expozi ție umbrit ă sau în partea inferioar ă a versan ților pe depozite formate din
loess sau materiale loessoide (mai bogate în frac țiunea argiloas ă).

82 Solurile sunt de obicei faeziomuri greice cu variante re gionale (cenu șiu castaniu în
Dobrogea, faeziom greic sau cernoziom cambic în Moldova), obi șnuit lutoase, uneori luto-
argiloase.
Vegeta ția forestier ă este constituit ă din stejar brum ăriu la care se adaug ă gorunul, teiul,
uneori chiar frasinul, precum și jugastrul, mojdreanul.
Silvostep ă deluroas ă (zonal ă) de cvercete xerofile Pm-i, cernoziom cambic pe loess
(Ssd. Pm-i T IV H II Ue 1(0) )
Se g ăsesc mai frecvent în partea mijlocie a versan ților însori ți, pe substrate de loess
tipic, luto-nisipos (Podi șul Bârladului inferior).
Solurile, îndeosebi cele formate pe luturi nisipoase, au tendin ța de cimentare (în
orizontul Bv).
În compozi ția arboretelor predomin ă stejarul pufos, dar destul de frecvent apare și
stejarul brum ăriu, precum și alte specii (c ărpini ță , mojdrean ș.a.)
Silvostep ă deluroas ă (extrazonal ă) de cvercete± stejari xerofili Pi-m, cernoziom
(divers), pe loess și materiale loessoide (Ssd. Pi-m T II-II H I Ue 1/0) )
Se întâlne ște în mod insular în Podi șul Central Moldovenesc, în Piemonturile Vestice și
Podi șul Transilvaniei, pe versan ți de regul ă moderat înclina ți, însori ți și semiînsori ți sau pe
culmi și mameloane.
Solurile sunt uneori afectate de eroziune de suprafa ță .
În compozi ția arboretelor, pe lâng ă stejar pufos, stejar brum ăriu și gorun, mai pot s ă
apar ă: cer și gârni ță (în Banat), frasin, stejar (în Moldova).
Silvostep ă deluroas ă (extrazonal ă) de cvercete cu stejar pufos, Pi, litice rendzinice,
edafic foarte mic (Ssd. Pi T I-II H I Ue 1(0) )
Apare pe suprafe țe restrânse, pe culmi și versan ți puternic înclina ți (abrup ți), de regul ă
însori ți, pe substrate litologice calcaroase sau bogate în CaC O 3 (diferite calcare și marne).
Soluri de tip rendzinic – litosoluri rendzinice, rendzine, eutricambosoluri subrendzinice,
eutricambosoluri marnice ș.a. – toate sunt superficiale, scheletice, volum edafic f oarte mic sau
„roca la zi”.
Arboretele constituite din stejar pufos, stejar brum ăriu, la care se pot ad ăuga gârni ța,
gorunul (în func ție de specificul regional) și alte specii arbustive xerofile; prezint ă rol exclusiv
de protec ție.

83 Silvostep ă deluroas ă (extrazonal ă) de cvercete cu stejar pufos, Pi, litice acide, edafic
foarte mic (Ssd. Pi T I-II H I Ue 1)
Este foarte asem ănător cu tipul de sta țiune precedent, cu excep ția faptului c ă se
întâlne ște pe substrate formate din roci dure, eruptive sau metam orfice.
Evident, solurile sunt tot cu caracter litoxeromorf, da r slab acide – acide.

3.9.2.3. Tipuri de sta țiuni din luncile râurilor interioare și câmpii joase
Bonitatea sta țiunilor respective este determinat ă, în principal, de:
– modul și gradul aprovizion ării cu ap ă din surse suplimentare (freatic și/sau
inunda ții);
– profunzimea și textura solurilor;
– con ținutul de humus.
În regim hidrologic normal (de inunda ție și/sau freatic) cele mai multe dintre sta țiunile
(arboretele) din câmpiile joase și luncile de silvostepâ au caracter azonal. Vegeta ția forestier ă
este reprezentat ă prin: șleauri cu stejar, stej ărete de lunc ă și z ăvoaie de plopi și s ălcii. Existen ța
acestor „tipuri de vegeta ție” este condi ționat ă (în climat de silvostep ă) de aportul suplimentar
de ap ă.
Silvostep ă – lunc ă de șleau,Ps, cernoziom aluvci, freatic umed, neinundabil sau foar te
rar inundabil (Ssl. Ps T IV-V H IV-V Ue 3-2)
În prezent, are r ăspândire fragmentar ă în p ărțile mai înalte al luncii, pe depozite aluvio-
proluviale fine, uneori și materiale loessoide.
Solurile-cernoziomuri aluvice, uneori slab salinizate, gleizate sau freatic umede-cu mull
eutrof, prezint ă grosime fiziologic ă mare, textur ă lutoas ă, drenaj bun.
Arboretele cu specia de baz ă stejar,uneori și stejar brum ăriu, cer și specii principale de
amestec ca tei, paltin, cire ș ș.a. g ăsesc condi ții foarte bune de cre ștere.
Silvostep ă – lunc ă de stej ăreto-șleau, Pm/s, cernoziom vertic, slab salinizat, freatic
umed, neinundabil, edafic mare (Ssl. Ps T IV H III-IV Ue 2-1)
Aceea și r ăspândire ca și tipul precedent, îns ă cu soluri cu textur ă argiloas ă (con ținut de
argil ă peste 35-40 % pe tot profilul), cu accesibilitate mai grea a apei și cu drenaj intern
îngreunat.

84 Arboretele sunt alc ătuite din stejar, stejar brum ăriu, frasin, mai rar alte specii de șleau;
au cre ștere încetenit ă (productivitate mijlocie) datorit ă factorilor ecologici edafici moderat
limitativi: aera ție și aprovizionare cu ap ă deficitare.
Silvostep ă – lunc ă de stej ărete și stej ăreto-șleauri Pm, aluviosol pelic, amfigleizat, rar
și scurt inundabil, profund (Ssl. Pm T IV H IE)-III Ue 2-1)
Soluri în general argiloase (peste 40 % argil ă coloidal ă pe tot profilul), cu drenaj intern
imperfect, ceea ce limiteaz ă buna dezvoltare a stejarului și p ătrunderea greoaie a speciilor de
șleau; tendin ță de succesiune în favoarea frasinului, mai ales c ă în asemenea cazuri este adesea
afectat de fenomenul de uscare.
Silvostep ă – lunc ă de stej ăreto-șleauri Pm, aluviosol molic, rar inundabil, mijlociu
profund (Ssl. Pm T II-III H II-III Ue 2-1)
Se g ăse ște frecvent pe treptele medii ale luncilor, pe depozite a luviale, carbonatice,
stratificate.
Solurile sunt aluviale molice (uneori și tipice) bine dezvoltate, lutoase sau luto-
nisipoase, adeseori cu nisipuri grosieri și pietri ș la 1,5-2,0 m.
Arborete apropiate de tipul șleaului de lunc ă, îns ă de productivitate mijlocie, ca urmare
a troficit ății mai reduse a solului.
Silvostep ă – lunc ă de fr ăsinet Pm/i, gleiosol salinic (Ssl. Pm/i T III-IV H III-IV Ue 7-3)
Se întâlne ște mai rar și în mod insular, în mici depresiuni (denivel ări) din lunca central ă,
pe depozite aluviale fin stratificate.
Solurile se caracterizeaz ă prin: argilozitate accentuat ă în partea superioar ă a profilului,
salinizare și solonetizare (sub 70-100 cm adâncime) la nivelul franjei capilare.
Arboretele existente, cu caracter net intrazonal, sunt c onstituite din frasin pufos, frasin
comun și uneori stejar, cu rol în principal știin țific și de protec ție.
Silvostep ă – lunc ă de stej ăreto-plopi șuri sau z ăvoi de plopi Pm(s), aluviosol, frecvent și
scurt inundabil (Ssl. Pm(s) T II-III H III-IV Ue 3-2)
Este frecvent întâlnit pe întinsuri de grinduri,pe depozite aluviale stratificate.
Solurile-aluviosoluri-sunt lutoase sau luto-argiloase pe 100-130 cm grosime și nisipo-
lutoase sau nisipoase în adâncime.
În compozi ția arboretelor predomin ă stejarul și plopul alb care are cre ștere viguroas ă și
se afl ă r ăspândit sub form ă de pâlcuri, în arealele microdepresionare.

85 Silvostep ă – lunc ă de z ăvoi de plopi Pm, aluviosol, rar și scurt inundabil (Ssl. Pm T II-III
HII Ue 2-1)
Se g ăse ște pe grindurile mai înalte, pe depozite aluviale stratificat e, predominant
nisipoase în adâncime.
Solurile sunt aluviale tipice cel mult moderat humifere , luto-nisipoase, între ținute trofic
și de inunda țiile ce se produc.
În aceste condi ții sunt frecvente mai ales z ăvoaiele de plop alb și negru. Culturile de
plopi euramericani prezint ă stare de vegeta ție mediocric ă.
Silvostep ă – lunc ă de z ăvoi de plopi Pi, aluviosol, slab sau neumezit freatic în s ubstrat,
rar scurt inundabil (Ssl. Pi T I-II H I-III Ue 1)
Solurile aluviale slab humifere, nisipo-lutoase, cu capa citate mic ă pentru apa din
precipita ții.
Vitalitatea arboretelor (a z ăvoaielor de plop alb) este strâns legat ă de periodicitatea
inunda țiilor.
Silvostep ă – lunc ă de z ăvoi de salcie Ps-m, aluviosol geleizat, anual relativ pre lungit
inundabil (Ssl. Ps-m T III-IV H E-IV Ue 5-4)
Favorabilitatea condi țiilor de cre ștere pentru salcie variiaz ă în func ție de regimul
hidrologic. Inunda țiile mai rare determin ă încetinirea cre șterilor, iar lipsa lor pune în pericol
existen ța arboretelor respective.

Silvostep ă – lunc ă de z ăvoi de salcie Pi-m, aluviosol entic, anual inundabil
Reprezint ă zona „de reni șuri” din apropierea albiei minore, evident existen ța
biocenozelor respective fiind determinat ă de inunda ții.

3.9.2.4. Tipuri de sta țiuni de dune (continentale)
De și ocup ă suprafe țe relativ reduse în fondul forestier, dunele reprezint ă „sisteme
sta ționale” complet distincte, datorit ă reliefului caracteristic, dar mai ales litologiei spe cifice.
Arealele din zona silvostepei cu dune mai întinse se întâlnes c în; Câmpia Olteniei
(Câmpia Blahni ței, Câmpia Romana ți), Câmpia Tecuci (Hanu Conachi), B ărăganul central
(Vii șoara-Berte ști, C ălm ățui).

86 Caracteristicile esen țiale ale „depozitelor” respective care formeaz ă și materialul
parental al solurilor sunt:
– con ținutul foarte mare de nisip (cca. 70-80 %) și con ținutul mic de argil ă (pân ă la 10
%, obi șnuit 6-7 %);
– con ținut mic de materie organic ă (humus), de regul ă sub 1% (excep ție solurile de
interdune, unde con ținutul de humus dep ăș ește 1,5-2%);
– capacitatea foarte mic ă de re ținere a apei din precipita ții (drenajul intern excesiv);
– înc ălzirea puternic ă la suprafa ță în timpul verii.
Tipurile de sta țiuni mai importante din cadrul dunelor sunt:
Silvostep ă – dun ă de stej ărete ± stejar brum ăriu Pm-s, cernoziom psamic, freatic umed
Se întâlne ște pe dune joase întinse sau interdune, cu apa freatic ă la 2-3 m.
Silvostep ă – dun ă de stej ărete xerofile (stejar brum ăriu) Pm, psamosol molic
Este întâlnit în interdune largi sau pe dune joase și medii, vechi.
Silvostep ă – dun ă de stej ărete xerofile Pm-i, psamosoluri tipice
Este întâlnit mai frecvent pe versan ți de dun ă slab înclina ți,
Silvostep ă – dun ă, f ără vegeta ție forestier ă, pe nisipuri mobile – semifixate
Este caracteristic vârfurilor de dun ă.

3.10. Sta țiuni din silvostep ă – step ă (Ss-S) (Lunca și Delta Dun ării)
3.10.1. Caracteristici fizico – geografice generale
Areal. Întrucât în câmpia propriu-zis ă – în zona de step ă cu soluri b ălane – nu exist ă
păduri (sau acestea se întâlnesc în mod cu totul local, i ntrazonal), sta țiunile la care ne referim
cu prioritate sunt cele din Lunca și Delta Dun ării, care beneficiaz ă de condi ții pedohidrologice
deosebite.
Litologie, geomorfologie . Depozitele de suprafa ță sunt aproape în exclusivitate de
origine aluvial ă, precum și lacustr ă sau eolian ă (mai ales în Delta Dun ării).
Relieful. Caracteristic este reprezentat prin succesiuni de grinduri , jap șe, ostroave,
precum și dune și interdune (hasmacuri) în Delta Dun ării.

87 Clima. Lunca Dun ării se întinde în climat de silvostep ă (cu precipita ții medii anuale de
540-580 mm și temperaturi medii anuale de 11…11,5șC) în sectorul Drobe ta Turnu Severin –
Olteni ța, și în climat de step ă (precipita ții medii anuale de 440-500 mm și temperaturi medii
anuale de 10,8…11,2șC) în sectorul Olteni ța – Tulcea. Delta Dun ării se caracterizeaz ă prin
climat stepic (precipita ții medii anuale de 360-440 mm și temperaturi medii anuale de 10,8-
11șC), îns ă în mod specific, umiditatea atmosferic ă este relativ mare (peste 70%).
Soluri. În zona dig – mal a Luncii Dun ării sunt exclusiv aluviosoluri și hidrisoluri; în
Delta Dun ării, pe lâng ă aceste tipuri de sol, apar frecvent și limnisoluri sau soluri cu orizonturi
organice de origine lacustr ă.
În general, solurile respective prezint ă textur ă foarte variat ă, con ținut de humus diferit,
sunt carbonatice și slab salinizate (excep ție unele soluri din grindurile Stipoc și Sfântul
Gheorghe din Delta Dun ării sau din unele incinte îndiguite, care sunt puternic s alinizate).

3.10.2. Tipuri de sta țiuni
în zona inundabil ă a Dun ării „distribu ția” (r ăspândirea) și bonitatea sta țiunilor sunt
determinate în special de regimul inunda țiilor și acela al adâncimii apelor freatice, precum și
de însu șirile solului (îndeosebi textur ă și con ținut de humus), toate acestea manifestând o
varibilitate destul de accentuat ă, îns ă aproape legic ă, în func ție de cota (hidrogradul) terenului
în diferite sectoare ale luncii și de caracterul deschis sau închis la diferite cote a le
microdepresiunilor (jap șelor).
În incintele (îndiguite) din Lunca Dun ării, evident, factorii care influen țeaz ă puternic
specificul ecologic și poten țialul productiv al sta țiunilor sunt apa freatic ă și însu șirile solului ,
ariile respective fiind scoase di regim de inunda ție
3.10.2.1. Tipuri de sta țiuni din zona inundabil ă
În ceea ce prive ște inunda țiile este de remarcat faptul c ă frecven ța și durata acestora
cre ște, în general, din amonte spre aval și mai ales de la hidrograde mari spre cele mici.
Textura și con ținutul în materie organic ă a solurilor se modific ă aproximativ în acela și
mod, în sensul c ă la hidrograde mici sunt mai frecvente solurile cu tex tur ă fin ă și bogate în
materie organic ă decât la hidrograde mari.
Din punct de vedere al culturilor forestiere sta țiunile din Lunca și Delta Dun ării (cu
excep ția dunelor) se pot grupa în urm ătoarele categorii:

88 Sta țiuni de coame de grind, situate la peste 8-8,5 hidrograde
Se întâlnesc pe nisipuri și aluviosoluri psamice și entice foarte slab humifere, rar și scurt
inundabile. Sunt foarte slab productive pân ă la inapte pentru plopi. În ultimul timp în astfel de
sta țiuni au început s ă se introduc ă salcâm, gl ădi ță , dud, arbu ști.
În cazul faciesurilor sta ționale cu soluri mai bogate în humus (cel pu țin 2-3%) și a
texturii cel pu țin luto – nisipoas ă se pot introduce și specii mai exigente, cum sunt: nucul
american, frasinul comun și chiar stejarul brum ăriu.
Sta țiuni de grinduri mijlocii și înalte, situate între 6,2 și 8-8,5 hidrograde
Se întâlnesc pe aluviosoluri districe și molice, cu texturi diferite (luto – nisipoase pân ă
la luto – argiloase), slab pân ă la moderat humifere, rar pân ă la frecvent inundabile, cu durata
inunda țiilor de la 60-70 de zile la 100-120 de zile, cu sau f ără aport de ap ă din pânza freatic ă.
Este domeniul de cultur ă al plopilor selec ționa ți și neselec ționa ți (inclusiv indigeni),
introducerea diferitelor clone sau specii fiind determinat ă de regimul hidrologic și de
caracteristicile edafice.
Sta țiuni de grinduri joase și jap șe, sub 6-6,2 hidrograde
Se întâlnesc pe aluviosoluri gleice și gleiosoluri sau turbosoluri, predominant cu textura
fin ă și bogate în materie organic ă, frecvent și prelungit inundabile (pân ă la 100-110 zile).
Reprezint ă domeniul de cultur ă al s ălciilor. Uneori, în astfel de sta țiuni, se mai
întâlne ște și frasin de Pensilvania.

3.10.2.2. Tipuri de sta țiuni din incinte
Incintele reprezint ă areale îndiguite, recent scoase din regim de inunda ție. De regul ă, în
asfel de areale și aportul de ap ă din pânza freatic ă este slab sau inexistent, situându-se obi șnuit
la 2,5-3,0 m.
Solurile sunt extrem de variate sub raportul însu șirilor fizice și chimice (mai ales cele
din Delta Dun ării).
Poten țialul sta țional este puternic influen țat de aportul suplimentar de ap ă din pânza
freatic ă și de însu șirile solurilor.
Sta țiuni de grinduri joase, cu aluviosoluri molice, gleizate sau fr eatic umede

89 Textura, obi șnuit lutoas ă sau luto – nisipoas ă, bogate în humus și aprovizionarea cu ap ă
din pânza freatic ă a solurilor le fac foarte favorabile pentru o gam ă larg ă de specii (stejar,
frasin, stejar brum ăriu, plopi euramericani ș.a.).
Sta țiuni de întinsuri de grinduri sau microdepresiuni cu aluviosoluri e ntice și umbrice,
freatic umede
Prezint ă soluri textural neomogene, uneori cu strate (sub țiri) organice, îns ă cel pu țin
temporar aprovizionate cu ap ă din pânza freatic ă.
În func ție de textur ă, grosime, con ținut de humus, se pot introduce: plopi euramericani
(clone adecvate), plop alb, frasin de Pensilvania, etc.
Sta țiuni de grinduri mijlocii și joase cu aluviosoluri molice
Cuprind soluri predominant minerale, cu textur ă mijlocie, moderat humifere, bine
aprovizionate trofic, îns ă cu deficit mare de ap ă în perioada estival ă (nefiind influen țate
freatic).
Fiind dintrecele mai bune soluri, ca însu șiri fizice și chimice (cu excep ția regimului de
umiditate defavorabil) se poate apela la specii mai prete n țioase, dar xerofite (stejar brum ăriu,
ulm cu frunza mic ă, frasin pufos ș.a.), înso țite de specii corespunz ătoare de ajutor și arbu ști.
Sta țiuni de întinsuri de grinduri sau microdepresiuni cu aluviosoluri tur boase
Pe lâng ă faptul c ă prezint ă textur ă neomogen ă, adeseori cu strate organiceîn profil și cu
strate pr ăfoase (mâloase), insuficient maturate fizic, la baz ă, solurile respective nu beneficiaz ă
nici de aprovizionare suplimentar ă de ap ă (din pânza freatic ă), ceea ce le face pu țin apte pentru
vegeta ția forestier ă arborescent ă (eventual plopi neselec ționa ți).

3.10.2.3. Tipuri de sta țiuni de dune (deltaice)
Se întâlnesc frecvent în zona deltei fluvio – marine, în a realele marilor grinduri Letea,
Caraorman și Sfântul Gheorghe (S ărăturile).
Prezen ța vegeta ției forestiere lemnoase (a hasmacurilor) în spa țiul dunelor deltaice,
situat în climat de step ă, este condi ționat ă, în principal, de prezen țe apei freatice.
Ca tr ăsături generale ale solurilor se remarc ă:
– con ținutul foarte mic de argil ă (sub 4-5%) și evident con ținut mare de nisip (în
special de nisip grosier cochilifer);
– con ținut mic de humus (sub 1-2%);

90 – capacitatea foarte mic ă de acumulare și re ținere a apei din precipita ții;
– înc ălzirea puternic ă la suprafa ță în timpul verii.
Dintre tipurile de sta țiuni mai importante se men ționeaz ă:
Step ă – dun ă de stej ărete și stej ăreto – fr ăsinete Pm, psamosol molic gleizat – gleiosol
molic, în interdune, unde nivelul apei freatice este ridicat 0,8 -1,2 m și con ținutul de humus al
solurilor este de cel pu țin 1,5-2,0%.
Step ă – dun ă de stejar brum ăriu Pm/i, psamosol tipic, pe bordura interdunelor, unde
nivelul apei freatice se afl ă mai jos și con ținutul de humus al solurilor este mai mic (sub 1,0-
1,5%).
Step ă – dun ă f ără vegeta ție forestier ă, cu nisipuri mobile – semifixate, caracteristic
vârfurilor (coamelor) de dune.
Step ă – dun ă cu vegeta ție forestier ă arbustiv ă Pi, soluri salinice, cu salinizare
secundar ă (dup ă dispari ția vegeta ției forestiere ini țiale) sau cu salinizare primar ă (ca urmare a
gradului ridicat de mineralizare a apei freatice).