1 Prof. univ. dr. DAN CHIRIC Ă DREPT CIVIL. SUCCESIUNI ȘI TESTAMENTE SYLLABUS 2 TITLUL I DESPRE SUCCESIUNI ÎN GENERAL Capitolul I INTRODUCERE 1…. [626758]

1 Prof. univ. dr. DAN CHIRIC Ă

DREPT CIVIL. SUCCESIUNI ȘI TESTAMENTE

SYLLABUS

2 TITLUL I

DESPRE SUCCESIUNI ÎN GENERAL

Capitolul I

INTRODUCERE

1. Precizări terminologice cu privire la cuvântul „succesiune”. Termenul de succesiune
desemneaz ă într-o prim ă accepțiune un mod specific de dobândire sau de transmitere a
proprietății pentru cauz ă de moarte ( mortis causa ), și anume succesiunea legal ă (ab intestat ),
alături de acesta art. 644 C. civ. enumerând și legatul, care este tot un mod de dobândire
(transmitere) a propriet ății pentru cauz ă de moarte ( mortis causa ), dar care are la baz ă voința
celui decedat, iar nu legea cum se întâmpl ă în cazul mo ștenirii ab intestat .
Obiect al transmisiunii succesorale poate s ă îl constituie fie întregul patrimoniu al
defunctului (transmisiune universal ă), fie o cot ă parte din acest patrimoniu (transmisiune cu
titlu universal), fie un bun sau altul – individual determinat sau de gen – din acest patrimoniu
(transmisiune cu titlu particular). A șadar, spre deosebire de actele juridice între vii care nu pot
fi decât cu titlu particular, patrimoniul unei persoane în via ță fiind incesibil ca atare, obiectul
transmisiunii succesorale poate fi și un patrimoniu în întregul s ău sau o cot ă parte din acesta,
adică un ansamblu de drepturi și obligații cu con ținut patrimonial care a apar ținut unei persoane
fizice decedate.

2. Felurile succesiunii (în în țelesul de dobândire sau transmitere a propriet ății). Potrivit
art. 650 C. civ., „succesiunea se defer ă sau prin lege, sau dup ă voința omului, prin testament”.
De aici rezult ă că succesiunea poate fi legal ă sau testamentar ă. Alături de acestea, Codul civil a
reglementat (art. 821, 933, și 934) și succesiunea contractual ă.
1°) Succesiunea legal ă. În cazul în care o persoan ă decedeaz ă fără a lăsa un testament prin
care să dispună de bunurile sale dup ă moarte, patrimoniul succesoral se va transmite rudelor
defunctului, so țului supravie țuitor sau statului, conform regulilor stabilite de lege. Regulile
succesiunii legale se aplic ă și atunci când cel decedat dispune valabil prin testament doar de o

3 parte din bunurile sale, iar pentru restul nu, aceste din urm ă bunuri deferindu-se conform legii.
Succesiunea legal ă se mai nume ște și succesiune ab intestat (fără testament).
Alături de succesiunea legal ă de drept comun exist ă și o succesiune legal ă extraordinar ă sau
anomală (anormal ă), adică în afara regulilor (a- nomos ). Succesiunea anomal ă, denumire care
provine din vechiul drept francez, constituie o derogare de la principiul caracterului unitar al
devoluțiunii succesorale și desemneaz ă o devolu țiune întemeiat ă pe natura sau provenien ța
bunurilor succesorale , f ără a ține seama de regulile mo ștenirii legale ordinare.
Succesiuni anomale exist ă și la ora actual ă în dreptul nostru, acestea urmând a fi
analizate ca excep ții de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale.
2°) Succesiunea testamentar ă este cea care se defer ă în virtutea voin ței lui de cujus,
manifestat ă pe timpul cât acesta a fost în via ță prin una din formele de testamente prev ăzute de
lege.
3°) Succesiunea contractual ă. Numit ă și instituire contractual ă, este „actul prin care
instituantul dispune, pentru timpul când nu va mai fi (s. a..), de tot sau o parte din bunurile sale
în favoarea instituitului care acceptă”. Cu alte cuvinte, este vorba de instituirea (desemnarea)
unei persoane ca succesor al dispun ătorului printr-un contract de dona ție, adică printr-un act
juridic bilateral între vii, iar nu prin testament (act juridic unilateral). Instituirea contractual ă
este un act hibrid, în sensul c ă se face printr-un contract (act juridic între vii), care, în principiu,
nu poate fi revocat unilateral, ci numai prin acordul ambelor p ărți, dar care, asemenea
testamentului, con ține liberalit ăți pentru cauz ă de moarte, neconferind instituitului nici un drept
actual asupra bunurilor dispun ătorului, ci numai un drept eventual asupra bunurilor pe care
instituantul le va l ăsa la data decesului s ău.

Capitolul II

CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII SUCCESORALE

Transmisiunea drepturilor și obligațiilor care alc ătuiesc patrimoniul unei persoane fizice
decedate la mo ștenitorii acesteia, adic ă transmisiunea succesoral ă, este una specific ă, distinct ă

4 de transmisiunea prin acte juridice între vii. Ea se caracterizeaz ă prin faptul c ă este o
transmisiune mortis cauza (a), prin faptul c ă este universal ă (b) și prin faptul c ă este unitar ă (c).

a). Transmisiunea succesoral ă este o transmisiune mortis causa
Art. 651 C. civ. prevede c ă „succesiunile se deschid prin moarte”. Faptul mor ții unei
persoane fizice determin ă dispariția ca subiect de drept, dar nu și a patrimoniului acesteia.
Patrimoniul succesoral se transmite la mo ștenitorii care accept ă moștenirea chiar de la data și
ca urmare a decesului lui de cujus (art. 688 C. civ.), iar nu de la data accept ării. Transmisiunea
succesoral ă poate opera doar cu privire la patrimoniul persoanelor fizice, iar nu și al
persoanelor juridice. În cazul desfiin țării (încet ării) unei persoane juridice (cazurile de
desființare fiind diferite de la o categorie de persoane juridice la alta) patrimoniul acestora se
transmite la alte persoane (fizice sau juridice) prin diverse acte juridice (administrative sau
civile), altele decât succesiunea.
b) Caracterul universal al transmisiunii succesorale
Decesul unei persoane fizice face ca, urmând anumite reguli (ale succesiunii legale,
testamentare sau contractuale) patrimoniul lui de cujus să se transmit ă de la acesta la succesorii
săi cu voca ție universal ă (la întregul patrimoniu) sau cu titlu universal (la o cot ă parte ideal ă
din patrimoniu). Patrimoniul unei persoane fizice constituie îns ă o universalitate de drept
cuprinzând ansamblul drepturilor și obligațiilor cu con ținut patrimonial ale acelei persoane,
prin opozi ție cu universalit ățile de fapt care nu constituie decât grupe distincte de bunuri în
cadrul aceluia și patrimoniu (cum ar fi cazul unui fond de comer ț sau cazul unui portofoliu de
valori mobiliare). Orice mo ștenire confer ă cuiva (mo ștenitorilor legali, legatarilor universali sau
cu titlu universal, ori , în cazul mo ștenirilor vacante, statului) voca ție la întregul patrimoniu
succesoral (cuprinzând deopotriv ă elementele de activ și de pasiv) sau la cote-p ărți ideale din
acesta, chiar dac ă întregul activ este consumat prin dona ții sau legate particulare, adic ă prin
acte de transmisiune individuale. În acest sens, transmisiunea succesoral ă are un caracter
universal.
c) Transmisiunea succesoral ă are un caracter unitar
Regula. În dreptul modern, pe a c ărui linie se înscrie și Codul civil român, transmisiunea
succesoral ă are, în principiu, un caracter unitar. Aceasta înseamn ă că devoluțiunea mo ștenirii se

5 face nu dup ă provenien ța sau natura bunurilor care compun masa succesoral ă, ci după regulile
moștenirii legale, testamentare sau contractuale.
Excep ții de la regul ă. Succesiunile anomale. Caracterul unitar al transmisiunii succesorale
cunoaște însă și anumite excep ții. Mai exact, exist ă situații în care anumite bunuri se transmit
pe cale succesoral ă după alte reguli decât cele obi șnuite, fiind a șadar vorba de succesiuni
anomale. Este cazul bunurilor la care se refer ă art.5 din Legea nr. 3l9/1944 privitoare la dreptul
de moștenire al so țului supravie țuitor (1°), al succesiunilor cu elemente de extraneitate (2°), al
dreptului de loca țiune transmis în caz de deces al titularului în temeiul art.27 din Legea nr.
114/1996 a locuin ței (3°) și al bunurilor reprezentând amintiri de familie (4°).

Capitolul III

DESCHIDEREA MO ȘTENIRII

Studierea deschiderii succesiunii implic ă implică analiza cauzei (1), a datei (2) și a
locului deschiderii mo ștenirii (3).

1. Cauza deschiderii mo ștenirii. Prin deschiderea mo ștenirii se în țelege faptul care d ă naștere
transmisiunii succesorale. Acest fapt este moartea persoanei fizice, art. 651 C. civ. precizând c ă
„succesiunile se deschid prin moarte”. Deschiderea mo ștenirii nu se confund ă cu deschiderea
procedurii succesorale notariale reglementate de Legea nr. 36/1995 privitoare la notarii publici
și activitatea notarial ă. Deschiderea mo ștenirii este declan șată de faptul juridic al mor ții unei
persoane fizice, în timp ce deschiderea procedurii succesorale notariale se face la cererea
oricărei persoane interesate, a procurorului sau a secretarului consiliului local al localit ății în
raza căreia defunctul și-a avut ultimul domiciliu (art. 68 alin.1 din Legea nr. 36/1995).

2. Data deschiderii mo ștenirii. Stabilirea momentului deschiderii mo ștenirii este important
întrucât:

6 -în raport cu aceast ă dată se determin ă persoanele care au voca ție la mo ștenire (în
temeiul legii, al testamentului sau al contractului), capacitatea succesoral ă a acestora, precum și
drepturile ce li se cuvin asupra mo ștenirii;
-aceasta este data pân ă la care retroactiveaz ă acceptarea sau renun țarea la mo ștenire;
-aceasta este data de la care începe s ă curgă termenul de prescrip ție prevăzut de art.
700 C. civ. pentru acceptarea mo ștenirii;
-în raport cu aceast ă dată se stabile ște compunerea masei succesorale;
-în cazul în care exist ă mai mul ți moștenitori, aceasta este data de la care se na ște
starea de indiviziune între mo ștenitori și în raport cu care se va produce efectul declarativ al
partajului la ie șirea din indiviziune;
-în cazul succesiunii în timp a unor legi succesorale diferite, legea aplicabil ă
succesiunii este cea în vigoare la data deschiderii acesteia. Se impune îns ă precizarea c ă actele
ulterioare succesiunii, dar referitoare la aceasta, cum este cazul accept ării sau renun țării la
succesiune, vor fi supuse legii în vigoare la data s ăvârșirii lor în temeiul principiului aplic ării
imediate a legii noi.

Prezumția legală a momentului mor ții în cazul comorien ților. Există situații în care dou ă
sau mai multe persoane care au voca ție reciproc ă (de exemplu, tat ă și fiu) sau unilateral ă (de
exemplu, un frate care are descenden ți și un frate care nu are, caz în care fratele care are
descenden ți are voca ție legală la moștenirea fratelui s ău în timp ce acesta nu are voca ție la
moștenirea lui legal ă) de a se mo șteni decedeaz ă în aceea și împrejurare (incendiu, cutremur,
atentat, accident rutier etc.) f ără a se putea stabili momentul decesului fiec ăreia dintre acestea.
Având în vedere dificult ățile practice de solu ționare a unei asemenea situa ții, art.21 din
Decretul nr. 31/1954 stabile ște că „în cazul în care mai multe persoane au murit în aceea și
împrejurare , f ără să se poată stabili dac ă una a supravie țuit alteia ,ele sunt socotite c ă au murit
deodată”. Aceste persoane poart ă denumirea de comorien ți, legea prezumând c ă au decedat în
același moment.

3. Locul deschiderii mo ștenirii. Importan ța practică. Locul deschiderii mo ștenirii
constituie criteriul unic de determinare a competen ței teritoriale a unor organe cu atribu ții în
materie succesoral ă. Astfel, în func ție de locul deschiderii mo ștenirii se determin ă:

7 a) secretarul consiliului local competent s ă ceară deschiderea procedurii succesorale
notariale în cazul în care în masa succesoral ă lăsată de defunct se afl ă bunuri imobile și, dacă
este cazul, s ă ceară luarea unor m ăsuri de conservare (art.68 alin. 1 și art. 70 din Legea nr.
36/1995);
b) notarul public competent s ă efectueze procedura succesoral ă notarial ă (art. 10 lit.a
din Legea nr. 36/1995);
c) instan ța judecătorească competent ă să judece ac țiunile privitoare la mo ștenire,
indiferent dac ă moștenirea con ține sau nu bunuri imobile situate în circumscrip ția altei instan țe.

Locul deschiderii mo ștenirii este cel de la ultimul domiciliu al defunctului. Prin urmare,
locul deschiderii mo ștenirii nu se confund ă cu locul decesului lui de cujus , acesta putând
deceda într-un loc în care se afl ă doar întâmpl ător și care nu are nici o leg ătură cu viața,
activitatea și bunurile sale. Conform dispozi țiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954 privitor la
persoanele fizice și juridice, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea î și are locuin ța
statornic ă sau principal ă”. În cazul celor declara ți morți judecătorește, locul deschiderii
succesiunii este acela al domiciliului celui disp ărut la data stabilit ă prin hot ărâre ca fiind cea a
morții prezumate.

Capitolul IV

CONDIȚIILE CERUTE DE LEGE PENTRU A PUTEA MO ȘTENI

Conform Codului civil, pentru a putea mo șteni o persoan ă trebuie s ă întruneasc ă două
condiții: una pozitiv ă, aceea de a „exista” la data deschiderii mo ștenirii, adic ă de a avea
capacitate succesoral ă (Secțiunea I), și una negativ ă, aceea de a nu fi nedemn ă (Secțiunea II).
La aceste condi ții expres cerute de lege, doctrina a mai ad ăugat una, și anume aceea a existen ței
vocației (chem ării) la mo ștenire (Sec țiunea III).

8 Capacitatea succesoral ă și vocația la moștenire sunt condi ții care trebuie s ă fie întrunite
atât în cazul mo ștenirii legale, cât și a celor testamentar ă și contractual ă, în timp ce condi ția
inexisten ței nedemnit ății este specific ă doar mo ștenirii legale. Nedemnitatea succesoral ă are
însă un corespondent specific celorlalte dou ă forme de mo ștenire, și anume revocarea
judecătorească pentru ingratitudine (art. 831 și 930 C. civ.).

I. CAPACITATEA SUCCESORAL Ă. Orice persoan ă care exist ă la momentul
deschiderii mo ștenirii are capacitatea de a mo șteni, deci de a dobândi succesiunea, iar orice
persoană care nu exist ă la data deschiderii mo ștenirii nu are capacitatea de a mo șteni. Aceast ă
cerință este o ilustrare a concep ției potrivit c ăreia nu poate exista nici un moment un patrimoniu
fără titular, specific ă și dreptului român.

§ 1. Persoanele care au capacitate succesoral ă
Au capacitate succesoral ă următoarele categorii de persoane: persoanele fizice în via ță la data
deschiderii mo ștenirii (a); persoanele disp ărute (b); copilul conceput dar nen ăscut la data
deschiderii succesiunii (c); persoanele juridice în fiin ță la data deschiderii succesiunii (d).

§ 2. Persoanele care nu au capacitate succesoral ă
Nu au capacitate succesoral ă persoanele fizice care nu sunt în via ță și persoanele juridice care
nu sunt în fiin ță la deschiderii data succesiunii (a), precum și comorien ții (b).

Problema comorien ților necesită o abordare atent ă.
Între persoanele care au voca ție succesoral ă una față de alta este important care dintre
acestea a supravie țuit celeilalte întrucât, a șa cum am v ăzut, capacitate succesoral ă au doar
persoanele în via ță la data deschiderii mo ștenirii, iar nu și cele predecedate. De exemplu, în
cazul a doi fra ți, A și B care sunt c ăsătoriți, dacă A decedeaz ă mai întâi, mo ștenirea sa este
culeasă de soția sa și de fratele s ău B, iar dac ă B decedeaz ă și el ulterior, patrimoniul
succesoral, incluzând și cota-parte ce i-a revenit din mo ștenirea lui A, va reveni so ției sale, iar
dacă ordinea deceselor este invers ă (B decedeaz ă mai întâi și A ulterior), patrimoniul lui A,
incluzând și cota-parte din mo ștenirea lui B, va reveni so ției sale.

9 Cronologia deceselor este a șadar decisiv ă pentru stabilirea capacit ății succesorale și,
implicit, în ultim ă instanță, a beneficiarilor patrimoniului succesoral.
Există însă situații în care persoane fizice care au voca ție succesoral ă una față de alta
decedeaz ă într-o împrejurare în care nu se poate proba în nici un fel care dintre ele a
supravie țuit celeilalte, cum ar fi: un accident aviatic, auto sau feroviar, un cutremur, inunda ții,
prăbușirea unei cl ădiri, naufragiu etc. Pentru a tran șa într-un fel problema, art. 21 din Decretul
nr. 31/1954 prevede c ă „în cazul în care mai multe persoane au murit în aceea și împrejurare,
fără să se poată stabili dac ă una a supravie țuit alteia, ele sunt socotite c ă au murit deodat ă”.
Persoanele decedate în asemenea împrejur ări poartă denumirea de comorien ți.
Consecin ța practic ă imediat ă a aplic ării prezum ției morții concomitente în cazul
comorien ților este aceea c ă aceștia nu se pot mo șteni, căci nesupravie țuind unul altuia, sunt
lipsiți de capacitate succesoral ă. Pe cale de consecin ță, fiecare va fi mo ștenit de ceilal ți
succesibili ai s ăi. De exemplu, dac ă doi frați căsătoriți, A și B, sunt comorien ți, fiecare va fi
moștenit de so ția sa, niciunul dintre ei neavând capacitatea succesoral ă de a-l mo șteni pe
celălalt.

II. MOȘTENITORUL S Ă NU FIE NEDEMN. Nedemnitatea (nevrednicia) succesoral ă
constă în decăderea unui succesibil din dreptul de a mo șteni o persoan ă decedat ă datorită
săvârșirii unor fapte grave – anume prev ăzute de lege – fa ță de defunct sau memoria acestuia, cu
toate că are capacitate succesoral ă și vocație efectiv ă la moștenirea defunctului. Ea opereaz ă
doar în cazul succesiunii legale și înlătură pe cel vinovat de la mo ștenire în totalitate, chiar dac ă
este moștenitor rezervatar. Nedemnitatea nu func ționează nici în cazul mo ștenirii testamentare,
nici în cazul instituirii contractuale.
Nedemnitatea este o pedeaps ă civilă, datorit ă faptului c ă îl afecteaz ă doar pe cel
vinovat, nu și pe succesorii acestuia care pot veni la mo ștenire în nume propriu. De și produce
efecte identice cu exheredarea, adic ă îndepărtarea de la succesiune, nedemnitatea nu se
confundă cu aceasta întrucât în timp ce prima este opera voin ței lui de cujus , putând fi revocat ă
până la data decesului de cel care a dispus-o, cea de a doua este opera voin ței legii și nu poate fi
înlăturată, chiar dac ă înainte de a deceda defunctul l-a „iertat” pe nedemn.

10 § 1. Cauzele de nedemnitate. Art. 655 C. civ. prevede în mod expres și limitativ urm ătoarele
cauze de nedemnitate: atentatul la via ța celui care las ă moștenirea (a); acuza ția capital ă
calomnioas ă împotriva celui care las ă moștenirea (b); nedenun țarea omorului c ăruia i-a c ăzut
victimă cel despre a c ărui moștenire este vorba (c).

§ 2. Modul în care opereaz ă nedemnitatea. Decăderea de plin drept a nedemnului din dreptul
de a-l mo șteni pe defunct. La ora actual ă este unanim admis c ă nedemnitatea opereaz ă de plin
drept, fără a fi necesar ă aplicarea (pronun țarea) ei de instan ța de judecat ă. Evident c ă în cazul
în care între nedemn și persoanele interesate s ă invoce nedemnitatea se ive ște un litigiu în
legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea condi țiilor care atrag aceast ă pedeaps ă civilă,
soluționarea acestuia va fi de competen ța instan țelor judec ătorești, dar dac ă se constat ă
îndeplinirea condi țiilor cerute de lege instan ța nu pronunță sau aplică nedemnitatea, ci doar
constată survenirea acesteia, neavând nici o putere de apreciere. Cu alte cuvinte, o asemenea
hotărâre judec ătorească nu poate avea decât un caracter declarativ , iar nu constitutiv. Fiind
declarativ ă, hotărârea de declarare a nedemnit ății, pe de o parte, poate fi pronun țată după
moartea nedemnului, iar pe de alt ă parte produce efecte retroactive, de la data mor ții lui de
cujus.
Nedemnitatea nu poate fi „iertat ă” sau „confirmat ă”, astfel încât dac ă cei îndrept ățiți nu
o invocă, trebuie invocat ă din oficiu de instan ță sau de notarul public în fa ța căruia se dezbate
succesiunea.
Nedemnitatea succesoral ă poate fi invocat ă de orice persoan ă interesat ă, categorie care
include: comoștenitorii chemați la moștenire împreun ă cu nedemnul, care vor beneficia de
dreptul de acresc ământ; moștenitorii subsecven ți, care culeg mo ștenirea în locul nedemnului
decăzut din dreptul de a mo șteni; donatarii sau legatarii care vor p ăstra în întregime
liberalitățile primite, fiind pu și la adăpost de ac țiunea în reduc țiune a rezervatarului nedemn;
creditorii celor de mai sus ac ționând pe cale oblic ă (art. 974 C. civ.); instanța de judecat ă sau
notarul public din oficiu ; chiar și nedemnul.

§ 3. Efectele nedemnit ății
Nedemnitatea produce efecte specifice în raport cu nedemnul (a), în raport cu descenden ții
nedemnului (b) și în raport cu ter ții

11 Excluderea de la mo ștenirea defunctului. Efectul principal al nedemnit ății este
excluderea nedemnului de la dreptul de a mo șteni pe defunct. Este vorba de dec ăderea din
dreptul de mo ștenire legal ă (ab intestat ), nu și din dreptul de mo ștenire testamentar ă sau
contractual ă, care, fiind liberalit ăți, nu pot fi desfiin țate decât pentru ingratitudine în temeiul
dispozițiilor art. 831 și 930 C. civ, sanc țiune care nu opereaz ă de drept, ci numai la cerere (art.
832 C. civ.). Înl ăturarea nedemnului de la mo ștenire este complet ă, el neputând culege nici
rezerva succesoral ă. Pedeapsa civil ă a nedemnit ății produce efecte relative , în sensul c ă
nedemnul este exclus numai de la mo ștenirea celui fa ță de care s-a f ăcut vinovat de faptele
prevăzute de lege, nu și de la mo ștenirea altor rude care l-au mo ștenit pe de cujus , în
patrimoniul c ărora poate reg ăsi, eventual, elemente ale patrimoniului celui fa ță de care a fost
nedemn. De asemenea, nedemnul exclus de la mo ștenirea unei persoane poate reprezenta pe de
cujus , venind în locul și gradul acestuia la mo ștenirea unui ascendent sau colateral privilegiat în
grad de rudenie mai îndep ărtat. De exemplu, fiul poate urca în locul și gradul tat ălui său față de
care este nedemn pentru a-l mo șteni pe bunicul s ău. Explica ția rezidă în faptul c ă, în acest caz,
nedemnul nu exercit ă drepturi succesorale proprii fa ță de cel în raport cu care este nedemn, ci
drepturi ale acestuia fa ță de succesiunea unui ter ț.

Restituirea bunurilor succesorale. Dacă între momentul deschiderii succesiunii și
momentul îndeplinirii condi țiilor cerute de lege pentru survenirea nedemnit ății ori momentul
constatării acesteia nedemnul intr ă în posesia bunurilor succesorale, acesta are obliga ția de a
restitui bunurilor respective celor îndrept ățiți (nedemnul este un de ținător fără titlu al bunurilor
succesorale). Restituirea se va face în natur ă, afară de cazul în care bunurile succesorale au fost
înstrăinate unor ter ți care nu pot fi obliga ți la restituire c ătre moștenitorii de drept (este vorba
de dobânditorii de bun ă-credință ai bunurilor mobile sau de dobânditorii de bunuri imobile care
se pot prevala de principiul error communis facit jus ) sau de cazul pieirii acelor bunuri, când
restituirea se va face prin echivalent.

III. VOCAȚIA (CHEMAREA) LA MO ȘTENIRE . Vocația succesoral ă sau chemarea la
moștenire este conferit ă fie prin voin ța legii, fie prin voin ța lui de cujus exprimat ă prin
testament sau dona ție de bunuri viitoare (instituire contractual ă). Determinarea persoanelor cu

12 vocație la mo ștenirea unei persoane decedate poart ă denumirea de devoluțiune succesoral ă.
După cum devolu țiunea se face prin lege, prin testament sau prin contract, aceasta poate fi
legală, testamentar ă sau conven țională.

TITLUL II

DEVOLU ȚIUNEA LEGAL Ă A MOȘTENIRII

Capitolul I
REGULILE GENERALE APLICABILE DEVOLU ȚIUNII LEGALE A
MOȘTENIRII

Devoluțiunea legal ă a moștenirii se face, în principiu, atunci când defunctul nu a dispus de
bunurile sale prin testament sau atunci când, de și a dispus prin testament, acesta este lipsit de
efecte întrucât este nevalabil sau caduc. De aceea, ea se mai nume ște și moștenire ab intestat
(fără testament). Dreptul nostru admite coexisten ța moștenirii legale și testamentare cu privire
la una și aceeași moștenire. A șa, de exemplu, în cazul în care exist ă moștenitori rezervatari,
dispunătorul nu poate face liberalit ăți (donații și legate) decât în limitele cotit ății disponibile a
moștenirii, rezerva fiind deferit ă rezervatarilor în virtutea legii. De asemenea, în cazul în care o
persoană a dispus prin testament numai de o parte din patrimoniul s ău, restul patrimoniului
succesoral va fi deferit celor în drept conform regulilor mo ștenirii legale.
Studierea devolu țiunii legale a mo ștenirii necesit ă analizarea criteriului și sferei
persoanelor din rândul c ărora vor fi desemna ți moștenitorii (I), a principiilor generale de
stabilire a persoanelor chemate efectiv la mo ștenire și a excep țiilor de la acestea(II) , precum și
a reprezent ării succesorale (III).

I. CRITERIUL ȘI SFERA PERSOANELOR DIN RÂNDUL C ĂRORA VOR FI
DESEMNA ȚI MOȘTENITORII . Pentru a se evita f ărâmițarea excesiv ă a succesiunilor, legea a

13 stabilit o anumit ă ordine de preferin ță în care rudele defunctului sunt chemate la mo ștenirea
legală a acestuia. Potrivit dispozi țiilor art. 669-676 C. civ., rudele defunctului sunt ierarhizate
în patru clase de mo ștenitori, fiind chemate la mo ștenire în aceast ă ordine:
-clasa I – clasa descenden ților în linie dreapt ă, este alc ătuită din copiii, nepo ții,
strănepoții etc. defunctului, f ără limită de grad;
-clasa II – clasa ascenden ților și colateralilor privilegia ți, cuprinde p ărinții defunctului,
frații și surorile defunctului, precum și pe descenden ții fraților și surorilor pân ă la gradul al
patrulea inclusiv;
-clasa III – clasa ascenden ților ordinari , include pe bunicii, str ăbunicii, str ă-străbunicii
etc. defunctului, f ără limită de grad;
-clasa IV – clasa colateralilor ordinari , cuprinde rudele în linie colateral ă ale
defunctului pân ă la gradul patru inclusiv, altele decât cele din clasa a doua, și anume: unchii,
mătușile (frații și surorile p ărinților), verii primari (copiii unchilor și mătușilor), fra ții și surorile
bunicilor defunctului.
Conform dispozi țiilor Legii nr.319/1944, so țul supravie țuitor al defunctului este chemat
la moștenire în concurs cu fiecare clas ă de moștenitori.
Chemarea rudelor și a soțului supravie țuitor în aceast ă ordine la mo ștenire se explic ă
atât prin afecțiunea prezumat ă a defunctului fa ță de aceștia, cât și prin ideea existen ței unei
obligații morale și sociale a defunctului fa ță de cei apropia ți.
În cazul în care nu exist ă moștenitori în grad succesibil în nici una din cele patru clase și
nu există nici soț supravie țuitor, iar defunctul nu a dispus în mod valabil de bunurile sale nici
prin testament, mo ștenirea este vacant ă și se cuvine statului în temeiul puterii sale suverane
(art. 680 C. civ.).

II. PRINCIPIILE GENERALE DE STABILIRE A PERSOANELOR CHEMATE EFECTIV LA
MOȘTENIRE ȘI EXCEP ȚIILE DE LA ACESTEA . Principiile de stabilire a persoanelor
chemate efectiv la mo ștenire sunt urm ătoarele: principiul priorit ății clasei de mo ștenitori în
ordinea stabilit ă de lege între mo ștenitorii f ăcând parte din clase diferite (a); principiul
proximității gradului de rudenie între mo ștenitorii din aceea și clasă (b) și principiul împ ărțirii
moștenirii în p ărți egale (pe capete) între rudele din aceea și clasă și de acela și grad (c).

14 a) Principiul priorit ății clasei de mo ștenitori în ordinea stabilit ă de lege între mo ștenitorii din
clase diferite. Codul civil a împ ărțit rudele defunctului în patru clase de mo ștenitori, chemându-
le la mo ștenire în ordinea acestora. Astfel, dac ă există moștenitori în clasa întâi care nu au
renunțat la moștenire și care nu sunt nedemni, ace știa înlătură de la succesiune pe mo ștenitorii
din clasele subsecvente. Mo ștenitorii din clasa a doua vin la succesiune doar dac ă nu exist ă
moștenitori din clasa întâi sau dac ă aceștia sunt renun țători sau nedemni, cei din clasa a treia
doar dac ă nu sunt mo ștenitori din primele dou ă clase și așa mai departe. Când exist ă
moștenitori cu voca ție succesoral ă din clase diferite, pentru chemarea efectiv ă la moștenire
esențial este criteriul ordinului clasei , iar nu acela al gradului de rudenie cu defunctul. A șa, de
exemplu, nepotul de fiu al defunctului, rud ă de gradul doi, mo ștenitor făcând parte din clasa
întâi, înl ătură de la mo ștenire pe tat ăl defunctului, mo ștenitor din clasa a doua, de și acesta din
urmă este rud ă de gradul întâi.
Prin derogare de la aceast ă regulă, conform dispozi țiilor art. 1 din Legea nr. 319/1944, so țul
supravie țuitor vine la mo ștenire în concurs cu fiecare clas ă de moștenitori. El nici nu înl ătură,
dar nici nu este înl ăturat de la mo ștenire de nici o clas ă de moștenitori.

b). Principiul proximit ății gradului de rudenie cu defunctul între mo ștenitorii din
aceeași clasă. Principiul priorit ății clasei de mo ștenitori este completat de principiul
proximit ății gradului de rudenie, conform c ăruia, în cadrul aceleia și clase, rudele în grad mai
apropiat cu defunctul înl ătură rudele în grad mai îndep ărtat. Așa, de exemplu, fiul defunctului
și nepotul de fiu al defunctului sunt ambii mo ștenitori din clasa întâi, dar la mo ștenirea legal ă a
acestuia nu vor veni amândoi, ci doar fiul defunctului, rud ă de gradul întâi, care înl ătură de la
moștenire pe nepotul de fiu al defunctului, rud ă de gradul doi. Tot astfel, unchiul defunctului,
frate al unuia dintre p ărinții acestuia, rud ă de gradul trei, înl ătură de la mo ștenire pe v ărul
primar al defunctului, rud ă de gradul patru, de și ambii fac parte din clasa a patra de mo ștenitori.
Principiul proximit ății gradului de rudenie cu defunctul între rudele din aceea și clasă de
moștenitori cunoa ște două excepții:
– în clasa a doua de mo ștenitori , conform dispozi țiilor art. 671 și 673 C. civ., p ărinții
defunctului, rude de gradul întâi, vin la mo ștenire împreun ă cu colateralii privilegia ți, care pot
fi rude de gradul doi (fra ții defunctului), trei (nepo ții de frate ai defunctului) sau patru
(strănepoții de frate ai defunctului);

15 – reprezentarea succesoral ă, care permite unei rude în grad mai îndep ărtat cu defunctul
să urce în locul și gradul unui ascendent predecedat s ă moștenească în locul acestuia, constituie
și ea o excep ție de la regula mai sus men ționată1.

c). Principiul împ ărțirii moștenirii în p ărți egale (pe capete) între rudele din aceea și
clasă și de acela și grad. În cazul în care la mo ștenire vin mai mul ți moștenitori din aceea și
clasă și același grad de rudenie cu defunctul, mo ștenirea se împarte pe capete, adică în atâtea
părți egale câ ți moștenitori sunt (art. 669, 670, 674 și 675 C. civ.). De exemplu, dac ă la
moștenire vin trei fii ai defunctului, ace știa vor împ ărți moștenirea în trei p ărți egale, iar dac ă
vin doi fra ți ai defunctului ace știa vor primi fiecare câte o jum ătate din mo ștenire.
De la acest principiu exist ă o excep ție, și anume, cazul în care la mo ștenirea defunctului
sunt chema ți frați și surori care nu au aceea și părinți, situație în care împ ărțirea moștenirii se va
face pe linii, frații consangvini (care au comun doar tat ăl, mamele fiind diferite) și uterini (care
au comun ă doar mama, ta ții fiind diferi ți) culegând mo ștenirea fratelui lor decedat doar pe linia
(jumătatea) părintelui comun (patern ă sau matern ă, după caz), pe care o împart între ei în p ărți
egale, în func ție de num ărul fraților rămași în viață în fiecare din aceste linii, numai fra ții buni
cu defunctul (care au aceea și părinți) culegând mo ștenirea atât pe linie patern ă, cât și matern ă,
deci mai mult decât fiecare frate consagvin sau uterin în parte (art.674 C. civ.).

Secțiunea III

REPREZENTAREA SUCCESORAL Ă

1. Noțiune. Reprezentarea succesoral ă este institu ția care permite anumitor mo ștenitori
legali (descenden ților în linie dreapt ă și descenden ților fraților și surorilor defunctului) s ă urce
în locul și gradul unui ascendent decedat anterior deschiderii succesiunii, pentru a culege în
locul acestuia partea ce i s-ar fi cuvenit din mo ștenire dac ă ar fi fost în via ță. Ascendentul
predecedat se nume ște reprezentat , iar moștenitorul care vine la mo ștenire prin reprezentare –
reprezentant .

16
2. Fundamentul reprezent ării se regăsește, pe de o parte, în ideea de a sustrage devolu țiunea
succesoral ă hazardului unei cronologii accidentale a deceselor , contrare celei fire ști (copiii
care decedeaz ă înaintea p ărinților), iar pe de alt ă parte în asigurarea respectului egalit ății
tulpinilor, pornind de la ideea c ă afecțiunea lui de cujus față de succesorii s ăi ca și sentimentul
de datorie fa ță de familie nu se apreciaz ă individual (pentru fiecare succesor în parte), ci fa ță de
tulpina pe care fiecare dintre ace știa o formeaz ă împreun ă cu descenden ții lor.

3. Domeniul reprezent ării. Potrivit Codului civil român, reprezentarea succesoral ă este
permisă numai (a) în cazul descenden ților în linie dreapt ă ai defunctului (art. 665) și (b) în
cazul descenden ților colateralilor privilegia ți (art. 666 C. civ.). Problema reprezent ării
succesorale nu se poate pune, a șadar, în cazul ascenden ților privilegia ți, a ascenden ților
ordinari, a colateralilor ordinari și nici a so țului supravie țuitor.

a). Reprezentarea în cazul descenden ților în linie dreapt ă. Potrivit dispozi țiilor art.
665 alin. l C. civ., „reprezentarea se întinde nem ărginit în linie direct ă descendent ă”. Aceasta
înseamn ă că, în linie direct ă descendent ă, reprezentarea opereaz ă indiferent de gradul de
rudenie al reprezentantului cu defunctul. Astfel, un nepot de fiu, rud ă de gradul doi cu
defunctul poate mo șteni partea p ărintelui s ău predecedat, fiu al defunctului, în concurs cu
unchiul s ău (fiul defunctului) r ămas în via ță. De asemenea, un str ănepot de fiu, rud ă de gradul
trei cu defunctul, poate mo șteni pe str ăbunicul s ău alături de un fiu al defunctului r ămas în
viață, dacă pe tulpina pe care o reprezint ă sunt întrunite condi țiile reprezent ării din grad în grad
între el și bunicul s ău pe care îl reprezint ă la moștenirea str ăbunicului s ău.Tot astfel, un str ă-
strănepot poate mo șteni prin reprezentare pe str ă-străbunicul s ău și așa mai departe. Pentru a
opera reprezentarea în asemenea cazuri este îns ă necesar ca în fiecare grad intermediar prin
care trebuie s ă treacă reprezentantul pentru a ajunge în locul și gradul reprezentatului s ă fie
întrunite condi țiile cerute de lege, reprezentarea neputând opera per saltum sau omisso medio.
Dacă însăși rațiunea de a fi a reprezent ării este aceea de a p ăstra egalitatea între tulpini, rezult ă
că aceasta nu poate opera decât dac ă există mai multe tulpini, iar nu și în cazul în care exist ă
una singur ă.

17 b). Reprezentarea în cazul descenden ților colateralilor privilegia ți. Potrivit dispozi țiilor art.
666 C. civ., „în linie colateral ă, reprezentarea este admis ă în privin ța copiilor și descenden ților
fraților sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa în concurs cu unchi sau m ătușă,
întâmple-se ca to ți frații și surorile defunctului, fiind mor ți mai dinainte, succesiunea s ă se
găsească trecută la descenden ții lor, în grade egale sau neegale”. A șadar, pentru descenden ții
fraților și surorilor defunctului pân ă la gradul patru inclusiv (nepo ți și strănepoți) reprezentarea
operează în condi ții similare celor ale descenden ților defunctului. Reprezentarea în linie
colateral ă produce efecte atât în cazul descenden ților fraților și surorilor buni (bune) – care au
comuni ambii p ărinți -, cât și în cazul celor consângeni sau uterini – care au comun cu
defunctul doar un singur p ărinte, fie tat ăl, fie mama -, cu precizarea c ă reprezentan ții acestora
din urmă nu pot mo șteni mai mult decât poate mo șteni reprezentatul în locul și gradul c ăruia
vin la mo ștenire, adic ă fie numai în linie matern ă, fie numai în linie patern ă.

4. Condițiile reprezent ării. Reprezentarea necesit ă întrunirea anumitor condi ții atât în
persoana reprezentatului (a), cât și în persoana reprezentantului.

a). Condi țiile cerute în persoana reprezentatului. Reprezentatul, pe de o parte, trebuie s ă
fie predecedat lui de cujus (1°), iar pe de alt ă parte să fi avut chemare efectiv ă la moștenire
dacă ar fi fost în via ță (2°).

1°. Reprezentatul s ă fie predecedat lui de cujus . Reprezentarea presupune întotdeauna
ca reprezentatul s ă fi decedat înaintea deschiderii succesiunii, c ăci, așa cum prevede art. 668
alin.1 C. civ., „nu se reprezint ă decât persoanele moarte”. Aceasta înseamn ă că persoanele care
renunță la moștenire sau care, în via ță fiind, sunt nedemne fa ță de defunct nu pot fi reprezentate
(art. 658 și 698 fraza I C. civ.). În schimb, descenden ții renunțătorilor sau nedemnilor pot
moșteni în nume propriu, dac ă nu exist ă moștenitori în rang preferabil. De pild ă, dacă defunctul
D lasă la moartea sa doi fii, A și B, ambii renun țători, iar A are doi fii, A 1 și A 2, iar B un fiu,
B1, cei trei nepo ți ai defunctului, A 1, A 2 și B 1, vor veni la mo ștenirea bunicului lor în nume
propriu, fiec ăruia revenindu-i câte 1/3 din succesiune Întrucât persoanele disp ărute sunt
socotite în via ță atâta timp cât nu a intervenit o hot ărâre judec ătorească definitiv ă declarativ ă de

18 moarte (art. 19 din Decretul nr. 31/1954), acestea nu pot fi reprezentate. Dup ă declararea
judecătorească a morții, în func ție de data stabilit ă ca fiind cea a decesului, se va admite sau nu
reprezentarea, conform regulilor de drept comun. În cazul comorien ților, se prezum ă că aceștia
au decedat în același moment , orice „stabilire” a unei ordini a deceselor fiind nu numai
arbitrară, ci chiar contrar ă atât reglement ării legale în materie, cât și definiției institu ției. Nici
unul dintre comorien ți nu poate veni la mo ștenirea celuilalt, nici în nume propriu, nici prin
reprezentare, întrucât mo ștenirea fiec ăruia se va deferi propriilor mo ștenitori, ca și când cel ălalt
nu ar fi existat.

2°. Reprezentatul s ă fi avut chemare efectiv ă la moștenirea lui de cujus dacă ar fi fost în via ță
Pentru ca reprezentarea s ă-și poată produce efectele este necesar ca reprezentatul s ă fi avut
aptitudinea de a-l fi mo ștenit efectiv pe de cujus dacă ar fi fost în via ță la data deschiderii
moștenirii. Astfel, nedemnul, chiar predecedat lui de cujus , nu poate fi reprezentat de
descenden ții săi. De asemenea, ținând seama de faptul c ă moștenitorul care renun ță la
moștenire „este considerat c ă nu a fost niciodat ă erede” (art. 696 C. civ.), „eredele renun țător
nu poate fi reprezentat niciodat ă” (art. 698 fraza I C. civ.). Mo ștenitorii legali nerezervatari,
cum este cazul fra ților și surorilor defunctului, care au fost exhereda ți total nu pot fi
reprezenta ți de descenden ții lor întrucât ca urmare a exhered ării au fost lipsi ți de aptitudinea de
a-l moșteni pe defunct.

b). Condi țiile cerute în persoana reprezentantului. Venind la mo ștenirea lui de cujus ,
reprezentantul urc ă prin voin ța legii în locul reprezentatului, dar mo ștenește pentru sine , iar nu
pentru reprezentat . De aici decurge consecin ța că, pe de o parte, reprezentantul trebuie s ă aibă
aptitudinea de a-l putea mo șteni pe defunct (1°), dar nu și pentru a-l mo șteni pe reprezentat
(2°).

1°. Reprezentantul trebuie s ă aibă aptitudinea de a-l mo șteni pe defunct. În acest sens,
reprezentantul trebuie s ă fie în via ță sau cel pu țin conceput la data deschiderii mo ștenirii, să nu
fie renun țător sau nedemn fa ță de de cujus și să aibă vocație proprie la mo ștenirea celui
decedat. Aceast ă cerință se explic ă prin faptul c ă reprezentantul care mo ștenește prin
reprezentarea unui ascendent predecedat culege succesiunea lui de cujus ca pe un drept propriu,

19 iar nu ca pe unul care ar fi apar ținut reprezentatului și i-ar fi fost transmis lui de c ătre acesta pe
cale succesoral ă.

2°. Aptitudinea reprezentantului de a culege mo ștenirea celui reprezentat este indiferent ă. Cu
alte cuvinte, reprezentantul poate veni la mo ștenire prin reprezentare chiar dac ă este nedemn
față de reprezentat sau dac ă a renun țat la mo ștenirea acestuia. De asemenea, exheredarea
reprezentantului nerezervatar de c ătre reprezentat, adic ă îndepărtarea sa de la mo ștenirea
reprezentatului prin voin ța acestuia din urm ă, nu afecteaz ă nici ea reprezentarea. Doctrina
explică aceasta prin faptul c ă reprezentantul dobânde ște drepturi succesorale direct de la
defunct prin efectul legii (reprezent ării), iar nu de la reprezentat; drepturile succesorale ale
reprezentantului nu tranziteaz ă nici un moment patrimoniul reprezentatului înainte de a ajunge
la reprezentant.

5. Efectele reprezent ării. Reprezentarea succesoral ă produce efecte constând în plasarea
reprezentantului în locul reprezentatului (A) și împărțirea succesiunii pe tulpini (B). În cazul în
care sunt întrunite condi țiile cerute de lege, reprezentarea opereaz ă de drept (C).

A. Plasarea reprezentantului în locul reprezentatului
Ca efect al reprezent ării, reprezentantul va fi plasat în locul reprezentatului, culegând partea ce
ar fi revenit acestuia din mo ștenire dac ă ar fi fost în via ță. Reprezentarea permite a șadar
reprezentantului s ă se prevaleze de rangul celui reprezentat, mo ștenind ceea ce i-ar fi revenit
acestuia din mo ștenire dac ă ar fi fost în via ță, însă pentru sine, iar nu pentru reprezentat.

B. Împărțirea moștenirii pe tulpini
Există un efect principal al împ ărțirii moștenirii pe tulpini (a) și unele efecte secundare ale
aceleiași împărțiri (b).

i. Efectul principal al împ ărțirii moștenirii pe tulpini. Moștenirea se va împ ărți în atâtea
părți câți copii (descenden ți de rangul întâi) sau fra ți și surori a avut defunctul, care vin efectiv
la moștenire sau care, fiind predeceda ți, sunt reprezenta ți de descenden ții lor, iar nu pe capete,

20 indiferent dac ă moștenitorii care culeg succesiunea sunt în grade diferite sau egale de rudenie
cu defunctul. Împ ărțirea pe tulpini a mo ștenirii are drept consecin ță fie derogarea de la
principiul proximit ății gradului de rudenie între mo ștenitorii din aceea și clasă,fie derogarea de
la principiul împ ărțirii pe capete (în p ărți egale) a mo ștenirii între succesorii f ăcând parte din
aceeași clasă și având acela și grad de rudenie, fie de la ambele principii în acela și timp. În
interiorul fiec ărei tulpini partajul p ărții ce revine acesteia se va face pe capete (în funcție de
numărul moștenitorilor f ăcând parte din aceasta), afar ă de cazul în care unul dintre descenden ții
tulpinii celui reprezentat ar fi la rândul s ău predecedat. În acest din urm ă caz, dac ă sunt
întrunite condi țiile reprezent ării, se va proceda la un nou ă împărțire pe tulpini între ramurile
(sub-tulpinile) tulpinii respective.

ii. Efectele secundare ale împ ărțirii moștenirii pe tulpini. Împărțirea pe tulpini a
moștenirii are și unele efecte secundare, cum sunt:
– în caz de renunțare la mo ștenire a unuia dintre reprezentan ți, partea acestuia din
moștenire (atât activ, cât și pasiv) va reveni mo ștenitorilor care fac parte din aceea și tulpină cu
acesta, iar nu tuturor mo ștenitorilor;
– în cazul în care exist ă obligația de raport , reprezentantul ținut la aceasta trebuie s ă
raporteze nu numai dona țiile pe cere le-a primit el de la defunct f ără scutire de raport, ci și
donațiile nescutite de raport pe care le-a primit reprezentatul de la defunct;
– calculul rezervei descenden ților defunctului (fra ții și surorile defunctului precum și
descenden ții acestora nu sunt mo ștenitori rezervatari) se va face în func ție de num ărul
tulpinilor, iar nu în func ție de num ărul lor.

C. Reprezentarea opereaz ă de drept
Conform dispozi țiilor art. 686 C. civ., „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei
moșteniri ce i se cuvine”. Prin urmare, orice succesibil este liber s ă accepte sau nu o mo ștenire,
după cum crede de cuviin ță. Odată însă acceptat ă moștenirea, reprezentarea succesoral ă
operează de drept, adic ă în temeiul legii, f ără a fi necesar ă vreo manifestare de voin ță din
partea reprezentantului. Reprezentarea succesoral ă opereaz ă doar în cadrul mo ștenirii legale, nu
și a celei testamentare sau a celei conven ționale.

21 Capitolul II
APLICAREA PRINCIPIILOR DEVOLU ȚIUNII LEGALE ÎN CAZUL CELOR
PATRU CLASE DE MO ȘTENITORI LEGALI

I. CLASA ÎNTÂI DE MO ȘTENITORI – A DESCENDEN ȚILOR

1. Componen ță. Primele rude ale defunctului chemate de lege la mo ștenire sunt descenden ții
acestuia (art. 669 C. civ.). În aceast ă categorie intr ă copiii (fiii și fiicele) defunctului și urmașii
acestora la infinit, indiferent dac ă s-au n ăscut din c ăsătorie sau dinafara c ăsătoriei. De
asemenea, în clasa descenden ților sunt inclu și și copiii adopta ți de defunct.

2. Înlăturarea de la mo ștenire a celorlalte clase. Potrivit principiului priorit ății clasei de
moștenitori ( supra nr. 46), descenden ții fiind inclu și în clasa întâi de mo ștenitori înl ătură de la
moștenire pe mo ștenitorii din clasele subsecvente. So țul supravie țuitor, care nu face parte din
nici o clas ă de moștenitori, vine la mo ștenire în concurs cu fiecare dintre acestea, inclusiv cu 3.
clasa întâi, având drepturi succesorale proprii (art. 1 lit.a din Legea nr. 319/1944).

3. Repartizarea mo ștenirii între descenden ți. Descenden ții sunt chema ți la moștenire în
ordinea gradului de rudenie cu defunctul, astfel încât descenden ții în grad mai apropiat înl ătură
de la mo ștenire pe descenden ții în grad mai îndep ărtat. De exemplu, fiul defunctului, rud ă de
gradul întâi, înl ătură de la mo ștenire pe nepotul acestuia, rud ă de gradul doi. Descenden ții de
același grad chema ți la moștenire în nume propriu împart mo ștenirea pe capete, adic ă în părți
egale. Atunci când sunt întrunite condi țiile reprezent ării succesorale, mo ștenirea se împarte pe
tulpini, astfel încât, prin derogare de la regulile men ționate mai sus, pe de o parte, pot veni la
moștenire descenden ți de grade diferite de rudenie cu defunctul , iar pe de alt ă parte este posibil
ca descenden ți rude de acela și grad cu defunctul s ă primeasc ă din moștenire cote diferite, iar nu
egale.

4. Descenden ții în concurs cu so țul supravie țuitor al defunctului. Dacă descenen ții vin la
moștenire în concurs cu so țul supravie țuitor, cota de mo ștenire legal ă revenind acestuia se va

22 calcula în raport cu întreaga mo ștenire, iar restul se va împ ărți între descenden ți conform
regulilor men ționate mai sus.

5. Caracterele juridice ale dreptului de mo ștenire legal ă al descenden ților. Descenden ții
defunctului sunt mo ștenitori rezervatari , ceea ce înseamn ă că defunctul nu poate dispune prin
liberalități (donații și legate) decât în limitele cotit ății disponibile a mo ștenirii, rezerva
revenindu-le de drept (art. 841 și 842 C. civ.). De asemenea, descenden ții defunctului sunt
moștenitori sezinari , ceea ce înseamn ă că au dreptul de a intra în st ăpânirea mo ștenirii fără a fi
necesare îndeplinirea unor verific ări sau formalit ăți prealabile (art. 653 alin.1 C. civ.). În cazul
în care la mo ștenire vin doi sau mai mul ți descenden ți ai defunctului, ori unul sau mai mul ți
descenden ți și soțul supravie țuitor al defunctului, între ace știa funcționează obligația de raport ,
adică de a aduce la masa succesoral ă pentru a fi împ ărțite între ei dona țiile primite direct sau
indirect de la defunct, afar ă de cazul în care dona ția s-a făcut cu scutire de raport (art. 751 C.
civ. și art. 3 din Legea nr. 319/1944).

II. CLASA A DOUA DE MO ȘTENITORI – A ASCENDEN ȚILOR ȘI COLATERALILOR
PRIVILEGIA ȚI

1. Componen ță. Această clasă de moștenitori este una mixt ă, care cuprinde pe p ărinții, pe fra ții
și surorile defunctului și descenden ții acestora pân ă la gradul patru inclusiv. Ea se nume ște
clasa ascenden ților și colateralilor privilegia ți întrucât ace știa sunt prefera ți altor ascenden ți și
colaterali ai defunctului, numi ți ordinari, care fac parte din clasele subsecvente de mo ștenitori.

2. Ascenden ții privilegia ți. Părinții defunctului. Părinții defunctului sunt chema ți la
moștenirea acestuia indiferent de faptul dac ă de cujus s-a născut din c ăsătorie sau dinafara
căsătoriei. De asemenea, categoria ascenden ților privilegia ți include și pe adoptatorii
defunctului, indiferent dac ă adopția este cu efecte depline sau cu efecte restrânse. Întrucât în
cazul adop ției cu efecte restrânse adoptatul p ăstrează legăturile de rudenie cu p ărinții săi firești,
rezultă că la moștenirea sa au voca ție legală atât adoptatorul, cât și părinții firești.

23 3. Cazul în care sunt chema ți la moștenire. Ascenden ții privilegia ți, ca și colateralii
privilegia ți împreun ă cu care alc ătuiesc clasa a doua de mo ștenitori, sunt chema ți la succesiune
doar în lipsa mo ștenitorilor din clasa întâi (a descenden ților) sau în cazul în care ace știa sunt
renunțători sau nedemni.

Repartizarea mo ștenirii. Repartizarea mo ștenirii se face diferit, dup ă cum ascenden ții
privilegia ți vin singuri la mo ștenire (a), împreun ă cu colateralii privilegia ți (b) sau în concurs
cu soțul supravie țuitor al defunctului (c).
1°) Ascenden ții privilegia ți vin singuri la mo ștenire . În acest caz, conform principiului
egalității între rudele din aceea și clasă și același grad de rudenie cu defunctul, dac ă la
succesiune sunt chema ți ambii p ărinți, moștenirea se va împ ărți în părți egale (pe capete) între
aceștia (art. 670 alin. 2 C. civ.), iar dac ă este chemat un singur p ărinte, mo ștenirea va reveni în
întregime acestuia. Dac ă defunctul a fost adoptat cu efecte restrânse, la mo ștenirea sa vin atât
părinții buni, cât și cei adoptivi. Atunci când la mo ștenire vin atât mama bun ă și mama
adoptivă, cât și tatăl bun și tatăl adoptiv, mo ștenirea se va împ ărți între cei patru p ărinți
conform regulilor de mai sus.
2°) Ascenden ții privilegia ți vin la mo ștenire împreun ă cu colateralii privilegia ți. În
cazul în care defunctul las ă atât ascenden ți privilegia ți, cât și colaterali privilegia ți, succesori
care formeaz ă împreun ă clasa a doua de mo ștenitori, succesiunea se împarte diferit, dup ă cum
la moștenire vine unul sau mai mul ți ascenden ți privilegia ți. Astfel, atunci când la mo ștenire
vine un singur p ărinte, acesta va primi 1/4 din mo ștenire, restul de 3/4 revenind colateralilor
privilegia ți, indiferent de num ărul acestora, care o vor împ ărți între ei în p ărți egale sau pe
tulpini, iar dac ă la moștenire vin tat ăl și mama defunctului, ace știa vor primi 1/2 din mo ștenire,
împărțind-o între ei în p ărți egale (pe capete), restul de 1/2 revenind colateralilor privilegia ți,
care o vor împ ărți între ei în p ărți egale sau pe tulpini (art.671 și 673 C. civ.).
3°) Ascenden ții privilegia ți vin la mo ștenire în concurs cu so țul supravie țuitor . În acest
caz, cota legal ă a soțului supravie țuitor (art. 1 lit.b și c din Legea nr. 319/1944) se va deduce
din întreaga mo ștenire, iar cu privire la restul r ămas dup ă această operațiune se vor aplica
regulile men ționate mai sus la literele a și b.

24 4. Caracterele juridice ale dreptului de mo ștenire legal ă al ascenden ților privilegia ți. În
cazul ascenden ților privilegia ți nu se poate pune problema reprezent ării succesorale , motiv
pentru care ace știa nu pot veni la mo ștenire decât în nume propriu. De asemenea, ascenden ții
privilegia ți nu au obliga ția de a raporta dona țiile primite de la defunct în timpul vie ții acestuia.
În schimb, asemenea descenden ților defunctului, ascenden ții privilegia ți sunt mo ștenitori
rezervatari și sezinari .

5. Colateralii privilegia ți. Frații și surorile defunctului și descenden ții acestora. În
categoria colateralilor privilegia ți se includ fra ții și surorile defunctului, precum și descenden ții
acestora pân ă la gradul patru de rudenie cu defunctul inclusiv, adic ă nepoții și strănepoții de
frate (sor ă). Este indiferent dac ă rudenia rezult ă din căsătorie sau dinafara c ăsătoriei. Sunt
colaterali privilegia ți atât fra ții buni (n ăscuți din aceea și părinți), cât și frații consângeni
(consangvini) (care au acela și tată, dar mame diferite) și uterini (care au aceea și mamă, dar tați
diferiți). În schimb, nu intr ă în aceast ă categorie fra ții vitregi, ai c ăror părinți sunt căsătoriți, dar
care nu au nici un p ărinte comun.
Rudenia colateralilor privilegia ți poate rezulta și din adop ția cu efecte depline, cum se
întâmplă, de pild ă, în cazul în care un copil este adoptat de o familie (so ț și soție) care copii
firești sau alți adoptați cu efecte depline. În cazul adop ției cu efecte restrânse, adoptatul devine
rudă cu adoptatorul, dar nu și cu rudele acestuia, astfel încât mo ștenirea în linie colateral ă a
celui adoptat este exclus ă față de colateralii privilegia ți ai adoptatorului, r ămânând îns ă posibilă
față de rudele sale fire ști, cu care p ăstrează legăturile de rudenie.

6. Cazul în care sunt chema ți la moștenire. Ca și ascenden ții privilegia ți, împreun ă cu care
alcătuiesc clasa a doua de mo ștenitori, colateralii privilegia ți sunt chema ți la moștenirea legal ă
a defunctului dac ă nu exist ă moștenitori din clasa întâi sau dac ă aceștia sunt renun țători sau
nedemni. Dac ă vin la mo ștenire, colateralii privilegia ți înlătură de la mo ștenirea legal ă a
defunctului pe succesorii din clasele subsecvente (art. 672 C. civ.).

7. Repartizarea mo ștenirii între colateralii privilegia ți care provin din aceea și părinți. În
acest caz, trebuie f ăcută distincție între situa ția în care mo ștenirea se împarte doar între

25 colateralii privilegia ți (a), situa ția în care mo ștenirea se împarte între ace știa și ascenden ții
privilegia ți (b) și situația în care vin la mo ștenire în concurs cu so țul supravie țuitor (c).
1°) Colateralii privilegia ți vin singuri la mo ștenire . Colateralii privilegia ți care vin
singuri la mo ștenirea defunctului împart între ei succesiunea în p ărți egale (pe capete), dac ă vin
la moștenire în nume propriu, sau pe tulpini (subtulpini), dac ă vin la mo ștenire prin
reprezentare.
2°) Colateralii privilegia ți vin la mo ștenire împreun ă cu ascenden ții privilegia ți.
Colateralilor privilegia ți le revine din mo ștenire o cot ă de 3/4, atunci când vin la succesiune în
concurs cu un singur ascendent privilegiat, sau o cot ă de 1/2, atunci când vin la mo ștenire în
concurs cu doi sau mai mul ți ascenden ți privilegia ți (art. 672 și 673 C. civ.).
3°) Colateralii privilegia ți vin la mo ștenire în concurs cu so țul supravie țuitor . În acest
caz, ca și în cazul ascenden ților privilegia ți, cota so țului supravie țuitor (art.1 lit.b și c din Legea
nr. 319/1944) se va deduce din întreaga mo ștenire, iar restul se va împ ărți conform regulilor
menționate mai sus.

8. Repartizarea mo ștenirii între colateralii privilegia ți care provin din p ărinți diferiți.
Împărțirea pe linii a moștenirii. Conform dispozi țiilor art.674 C. civ., în cazul în care la
moștenire vin fra ți și surori din p ărinți diferiți, moștenirea se împarte pe dou ă linii, matern ă și
paternă. Frații uterini vor mo șteni numai pe linie matern ă, iar frații consângeni vor mo șteni
numai pe linie patern ă. Frații buni vor mo șteni în ambele linii. Împ ărțirea pe linii a mo ștenirii
operează numai în cazul în care la mo ștenire vin efectiv fra ți și surori din categorii diferite
(uterini cu consângeni; consângeni cu fra ți buni; uterini cu consângeni și frați buni; sau uterini
cu frați buni), iar nu și atunci când la mo ștenire vin fra ți din aceea și categorie (to ți uterini sau
toți consângeni), caz în care mo ștenirea se va repartiza dup ă regulile men ționatemai sus . De
asemenea, a șa cum rezult ă din dispozi țiile art. 672, 673 și 674 C. civ., împ ărțirea pe linii a
moștenirii se realizeaz ă nu numai atunci când vin la mo ștenire fra ții și surorile defunctului în
nume propriu, ci și atunci când succesiunea revine descenden ților acestora, atât în nume
propriu cât și prin reprezentare.

26 9. Caracterele juridice ale dreptului la mo ștenire legal ă al colateralilor privilegia ți
Colateralii privilegia ți pot fi reprezenta ți la moștenire de descenden ții lor. Ei nu sunt
rezervatari , nu beneficiaz ă de sezină și nu datoreaz ă raportul dona țiilor.

III. CLASA A TREIA DE MO ȘTENITORI – A ASCENDEN ȚILOR ORDINARI

1. Componen ță. Această clasă include pe ceilal ți ascenden ți ai defunctului, al ții decât p ărinții,
care fac parte din clasa ascenden ților privilegia ți. Ea cuprinde a șadar pe bunicii, str ăbunicii,
stră-străbunicii defunctului etc. la infinit.

2. Cazul în care sunt chema ți la moștenire. Ascenden ții ordinari vin la mo ștenire doar în
cazul în care nu exist ă moștenitori din primele dou ă clase sau atunci când exist ă asemenea
moștenitori, dar ace știa sunt renun țători sau nedemni.

3. Repartizarea mo ștenirii între ascenden ții ordinari. Între ascenden ții ordinari mo ștenirea
se împarte conform principiilor proximit ății gradului de rudenie și al împărțirii pe capete între
rudele de acela și grad. Astfel, de exemplu, dac ă defunctul las ă la moartea sa doi bunici și un
străbunic, mo ștenirea va reveni celor doi bunici, rude de gradul doi cu defunctul, care o vor
împărți între ei în p ărți egale, str ăbunicul defunctului, rud ă de gradul trei, fiind înl ăturat de la
moștenire. Dac ă la moștenirea defunctului vine și soțul supravie țuitor, acesta va primi cota
prevăzută la art. 1 lit.d din Legea 319/1943 raportat ă la întreaga mo ștenire, restul împ ărțindu-se
între ascenden ții ordinari conform regulilor de mai sus.

4. Caracterele juridice ale dreptului la mo ștenire legal ă al ascenden ților ordinari.
Ascenden ții ordinari pot veni la mo ștenire numai în nume propriu, reprezentarea succesoral ă
fiind exclusă în cazul lor. Ei nu sunt mo ștenitori rezervatari și nu au obliga ția de raport al
donațiilor. În schimb, întrucât ascenden ții ordinari sunt rude în linie direct ă cu defunctul, sunt
moștenitori sezinari .

IV. CLASA A PATRA DE MO ȘTENITORI – A COLATERALILOR ORDINARI

27 1. Componen ță. Această clasă cuprinde pe unchii, m ătușile, verii primari, precum și pe frații și
surorile bunicilor defunctului. În cazul adop ției cu efecte restrânse, adoptatul nu poate mo șteni
în linie colateral ă pe rudele defunctului întrucât nu devine rud ă decât cu adoptatorul, iar nu și
cu rudele acestuia; p ăstrează în schimb leg ăturile de rudenie cu rudele sale fire ști pe care le
poate mo șteni în linie colateral ă. În linie colateral ă, așa cum am v ăzut, moștenirea este posibil ă
până la gradul patru de rudenie inclusiv.

2. Cazul în care vin la mo ștenire. Colateralii ordinari vin la mo ștenire doar dac ă nu sunt
moștenitori în primele trei clase sau dac ă există asemenea mo ștenitori, dar ace știa sunt
renunțători sau nedemni.

3. Repartizarea mo ștenirii între colateralii ordinari. Între colateralii ordinari mo ștenirea se
împarte conform principiilor proximit ății gradului de rudenie și al împ ărțirii pe capete între
rudele de acela și grad. Astfel, de exemplu, dac ă la moartea lui de cujus rămân în via ță doi
unchi, trei veri primari și un frate al bunicului s ău, moștenirea va reveni celor doi unchi, rude
de gradul trei cu defunctul, care o vor împ ărți în părți egale între ei, cei trei veri primari și
fratele bunicului fiind înl ăturați de la mo ștenire întrucât sunt rude de gradul patru cu defunctul.
Este de men ționat faptul c ă în cazul colateralilor ordinari nu opereaz ă împărțirea pe linii a
moștenirii, a șa cum se întâmpl ă în cazul fra ților și surorilor defunctului care provin din p ărinți
diferiți. Dacă la moștenire colateralii ordinari vin în concurs cu so țul supravie țuitor, acesta din
urmă va primi din mo ștenire cota prev ăzută la art. 1 lit.d din Legea nr. 319/1944, restul
împărțindu-se între colateralii ordinari conform regulilor de mai sus.

4. Caracterele juridice ale dreptului la mo ștenire al colateralilor ordinari. Colateralii
ordinari pot veni la mo ștenire numai în nume propriu , iar nu și prin reprezentare. Ei nu sunt
nici moștenitori rezervatari , nici sezinari și nu datoreaz ă nici raportul dona țiilor.

Capitolul III

28 DREPTURILE SUCCESORALE ALE SO ȚULUI SUPRAVIE ȚUITOR ÎN
CADRUL MO ȘTENIRII LEGALE

1. Condițiile cerute de lege so țului supravie țuitor pentru a putea mo șteni. Ca orice
succesor, pentru a putea mo șteni, soțul supravie țuitor trebuie s ă întruneasc ă condițiile generale
cerute de lege pentru a putea mo șteni. De asemenea, el trebuie s ă aibă calitatea de so ț al
defunctului la data deschiderii succesiunii. În caz de divor ț, căsătoria este desf ăcută din ziua
când hot ărârea de divor ț va rămâne irevocabil ă (art. 39 alin.1 C. fam.). Pân ă la aceast ă dată
căsătoria este în fiin ță, astfel încât dac ă, de pild ă, unul dintre so ți decedeaz ă după pronunțarea
divorțului în prim ă instanță, celălalt soț îl moștenește, căsătoria nefiind înc ă desfăcută în sensul
dispozițiilor legale mai sus citate. Legea nr. 319/1944 confer ă soțului supravie țuitor: drepturi
de moștenire proprii în concurs cu fiecare clas ă de moștenitori (§ 1); un drept special de
moștenire asupra mobilelor și obiectelor apar ținând gospod ăriei casnice, precum și asupra
darurilor de nunt ă (§ 2); un drept temporar de abita ție asupra casei de locuit (§ 3).

2. Drepturile de mo ștenire proprii ale so țului supravie țuitor în concurs cu fiecare clas ă de
moștenitori. Soțul supravie țuitor nu face parte din nici o clas ă de moștenitori, dar el are
drepturi succesorale proprii în concurs cu fiecare dintre acestea. Potrivit art. 1 din Legea nr.
319/1944, so țului supravie țuitor îi revine:
a) în concurs cu descenden ții defunctului, indiferent de gradul de rudenie cu defunctul și de
numărul acestora, 1/4 din mo ștenire;
b) în concurs cu ascenden ții privilegia ți și colateralii privilegia ți ai defunctului, atunci când
vin împreun ă la moștenire, indiferent de num ărul acestora, 1/3 din mo ștenire;
c) în concurs fie doar cu p ărinții defunctului sau unul dintre ace știa, fie doar cu fra ții sau
surorile defunctului ori descenden ții acestora, indiferent de num ărul lor, 1/2 din mo ștenire;
d) în concurs cu ascenden ții ordinari (mo ștenitorii din clasa a treia) sau cu colateralii
ordinari (mo ștenitorii din clasa a patra), în ambele cazuri, indiferent de num ărul acestora, 3/4
din moștenire;
e) în ipoteza în care nu exist ă moștenitori legali în nici una din cele patru clase și nu exist ă
nici moștenitori testamentari, so țul supravie țuitor va culege întreaga mo ștenire.

29 În caz de bigamie, cota-parte calculat ă conform regulilor de mai sus va fi împ ărțită între soții
supravie țuitori de bun ă-credință, nefiind de conceput ca fiecare dintre ace știa să beneficieze
integral de cota cuvenit ă soțului supravie țuitor.

3. Imputarea cotei so țului supravie țuitor asupra masei succesorale. Datorită faptului c ă
Legea nr. 319/1944 a conferit so țului supravie țuitor drepturi succesorale proprii, f ără a
modifica dispozi țiile Codului civil care reglementeaz ă drepturile sccesorale ale celorlal ți
moștenitori legali, s-a ajuns la concluzia c ă atunci când so țul supravie țuitor vine la mo ștenire în
concurs cu oricare dintre clasele de mo ștenitori se va proceda mai întâi la stabilirea cotei
soțului supravie țuitor raportat la întreaga mo ștenire, după care partea de mo ștenire rămasă se
va împărți între ceilal ți moștenitori conform cotelor de mo ștenire prev ăzute de lege. Astfel, de
exemplu, dac ă soțul supravie țuitor vine la mo ștenire în concurs cu doi copii ai defunctului, se
procedeaz ă mai întâi la stabilirea dreptului so țului supravie țuitor în raport cu întreaga
moștenire, adic ă 1/4 din mo ștenire, dup ă care partea r ămasă, adică 3/4 din mo ștenire, se
împarte în dou ă părți egale între copii defunctului, fiecare primind câte 3/8 din mo ștenire. Cu
alte cuvinte, cota succesoral ă cuvenit ă soțului supravie țuitor în concurs cu fiecare clas ă de
moștenitori comprimă (restrânge) drepturile succesorale ale celorlal ți moștenitori legali.

4. Caracterele juridice ale dreptului de mo ștenire al so țului supravie țuitor. Soțul
supravie țuitor poate veni la mo ștenirea defunctului numai în nume propriu, iar nu și prin
reprezentare. El este mo ștenitor rezervatar (art. 2 din Legea nr. 319/1944) și datoreaz ă raportul
donațiilor primite de la defunct în cazul în care vine la mo ștenire împreun ă cu descenden ții
defunctului (art. 3 din Legea nr. 319/1944). So țul supravie țuitor nu este mo ștenitor sezinar.

5. Dreptul special de mo ștenire al so țului supravie țuitor asupra mobilelor și obiectelor
aparținând gospod ăriei casnice, precum și asupra darurilor de nunt ă. Din dispozi țiile art.
5 din Legea nr. 319/1944 rezult ă că atunci când vine la mo ștenire în concurs cu al ți succesori
decât descenden ții defunctului, „so țul supravie țuitor va mo șteni, în afar ă de partea sa
succesoral ă, mobilele și obiectele apar ținând gospod ăriei casnice, precum și darurile de nunt ă”.
Rațiunea acestui text este aceea de a nu permite modificarea condi țiilor de via ță ale soțului
supravie țuitor fără o temeinic ă justificare.

30 În cazul în care la succesiune vin descenden ții defunctului, dreptul special de mo ștenire
al soțului supravie țuitor nu mai subzist ă, toate bunurile succesorale, chiar și cele la care se
referă art. 5 din Legea nr. 319/1944, incluzându-se în masa succesoral ă, care se va împ ărți
conform regulilor prezentate mai sus între so țul supravie țuitor și descenden ții defunctului.

A. Mobilele și obiectele apar ținând gospod ăriei casnice . În aceast ă categorie nu sunt
incluse toate bunurile mobile succesorale, ci numai acelea care prin natura și afectațiunea lor
au fost destinate folosin ței în gospod ăria casnic ă. Astfel, intr ă în aceast ă categorie obiectele de
menaj, ma șinile de g ătit, frigiderele, aspiratoarele, ma șinile de sp ălat rufe, bibliotecile,
birourile, aparatele de radio și televiziune, aparatele de fotografiat, precum și orice alte
asemenea bunuri, ținând seama de condi țiile și nivelul de trai al so ților. Nu intră sub inciden ța
dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 319/1944 bunurile care se exclud prin natura lor, cum este
cazul: autoturismelor, motocicletelor sau instrumentelor muzicale; al operelor de art ă; al
bunurilor care au servit la exercitarea profesiei sau meseriei defunctului; ori al animalelor de
muncă și de produc ție și a uneltelor de munc ă din gospod ăria țărănească. De asemenea, se
exclud și bunurile care, de și prin natura lor intr ă în categoria men ționată, nu au fost destinate
utilizării în gospod ăria casnic ă, ci altor scopuri, cum ar fi acela al achizi ționării în scop de
investiție. Dacă bunurile sunt din categoria celor proprii so țului decedat, se impune ca acestea
să fi fost aduse în gospod ăria comun ă a soților și folosite ca atare de ace știa.
Bunurile la care face referire art. 5 din Legea nr. 319/1944 se cuvin so țului supravie țuitor
independent de orice element cantitativ (întinderea valorii lor în raport cu masa succesoral ă sau
numărul lor). Mobilele și obiectele apar ținând gospod ăriei casnice se cuvin so țului
supravie țuitor numai în m ăsura în care defunctul nu a dispus de acestea în mod expres prin
legate. Dona țiile făcute în favoarea ter ților de defunct în timpul vie ții cu privire la mobilele și
obiectele apar ținând gospod ăriei casnice din categoria bunurilor sale proprii sunt în principiu
valabile, so țul supravie țuitor neputând ataca aceste acte decât în situa ția în care dep ășesc
valoric limitele cotit ății disponibile, caz în care poate cere reduc țiunea acestora.
Concepția asupra naturii juridice a dreptului special la mo ștenire a so țului supravie țuitor
a evoluat în timp. În prezent, dreptul special de mo ștenire al so țului supravie țuitor este
considerat a fi un drept de mo ștenire legal ă cu destina ție special ă.

31 B. Darurile de nunt ă. Darurile de nunt ă sunt dona țiile făcute soților cu ocazia celebr ării
căsătoriei. Regimul juridic al darurilor de nunt ă este identic cu acela al mobilelor și obiectelor
aparținând gospod ăriei casnice pe care l-am înf ățișat mai sus.

6. Dreptul temporar de abita ție asupra casei de locuit. Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 319/1944
prevede c ă „soțul supravie țuitor care nu are o locuin ță proprie, va avea pân ă la executarea
ieșirii din indiviziune și în orice caz, cel pu țin timp de un an de la încetarea din via ță a soțului
său, în afar ă de dreptul de mo ștenire potrivit dispozi țiilor de mai sus, un drept de abita ție asupra
casei în care a locuit, dac ă aceasta face parte din succesiune”.
Acest drept de abita ție, în principiu, are natur ă identică cu abita ția de drept comun
reglementat ă de art. 565-575 C. civ. Este vorba a șadar de un drept real asupra lucrului altuia,
constând în dreptul de a utiliza (locui) exclusiv în interes propriu casa care face parte din masa
succesoral ă, iar nu de un simplu drept de crean ță (locațiune).
Prin excep ție de la abita ția de drept comun, so țul supravie țuitor este scutit de obliga ția
de a da cau țiunea prev ăzută la art. 566 C. civ. (art. 4 alin.2 din Legea nr. 319/1944). De
asemenea, prin excep ție de la dispozi țiile art. 572 C. civ., care permit titularului abita ției de
drept comun asupra unei case de locuit s ă închirieze „partea casei ce nu locuie ște”, soțul
supravie țuitor nu poate ceda sau închiria în nici un fel locuin ța care constituie obiectul
dreptului s ău de abita ție (art. 4 alin.2 din Legea nr. 319/1944). Spre deosebire de dreptul special
de moștenire conferit so țului supravie țuitor de art. 5 din Legea nr. 319/1944, care revine
acestuia numai dac ă vine la succesiune în concurs cu al ți moștenitori decât descenden ții
defunctului, dreptul de abita ție asupra casei de locuit nu este astfel condi ționat, func ționând
chiar și în concurs cu descenden ții defunctului.

Dreptul de abita ție al soțului supravie țuitor prezint ă următoarele caractere juridice :
1°) este un drept care izvor ăște direct din lege , ceea ce înseamn ă că pentru a fi
obținut de so țul supravie țuitor nu trebuie decât s ă fie invocat de acesta;
2°) este un drept real , dezmembr ământ al dreptului de proprietate asupra locuin ței.
Acest drept poart ă în principiu asupra locuin ței însăși și asupra tuturor accesoriilor și
dependin țelor acesteia;

32 3°) este un drept temporar , care dureaz ă până la data ie șirii din indiviziune, dar nu
mai puțin de un an de la data deschiderii mo ștenirii;
4°) este un drept real strict personal , care nu poate profita decât so țului
supravie țuitor și, eventual, copiilor minori ai acestuia care locuiesc împreun ă cu el, indiferent
dacă sunt născuți din căsătoria cu defunctul sau dintr-o alt ă căsătorie. De aici decurge și
caracterul inalienabil și insesizabil al acestui drept.

Capitolul IV
DREPTUL STATULUI ASUPRA MO ȘTENIRILOR VACANTE

1. Noțiune. Potrivit dispozi țiilor art. 680 C. civ., „în lips ă de mo ștenitori legali sau
testamentari, bunurile l ăsate de defunct trec în proprietatea statului”. Conform acestui text de
lege, statul culege mo ștenirile r ămase în desheren ță, adică fără succesori care s ă le poat ă
culege, întrucât la data deschiderii mo ștenirii fie nu exist ă nici un succesor legal sau
testamentar în via ță, fie succesorii legali în via ță la data deschiderii succesiunii sunt cu to ții
nerezervatari și au fost exhereda ți total de defunct, fie succesorii legali sau testamentari în via ță
renunță la moștenire sau sunt nedemni cu to ții. În fine, mo ștenirea este vacant ă chiar și în
situația în care exist ă legate cu titlu universal care acoper ă întreaga mo ștenire sau particulare
care consum ă tot emolumentul mo ștenirii, dat fiind c ă predarea acestora, dac ă nu exist ă
moștenitori legali sau testamentari cu voca ție la întreaga mo ștenire, nu poate fi cerut ă decât
statului ca ultim succesor cu voca ție la întregul patrimoniu succesoral (art. 680, 891 și 902 C.
civ.).

2. Fundamentul voca ției succesorale a statului. Controvers ă. Asupra fundamentului voca ției
succesorale a statului la mo ștenirile vacante se confrunt ă două teorii: teoria dreptului legal de
moștenire (a) și teoria dreptului de suveranitate (b).
1°) Teoria dreptului legal de mo ștenire . Conform acestei teorii, statul este un succesor ca
oricare altul, culegând succesiunile vacante cu titlu de mo ștenitor ( iure hereditatis ). Instan ța

33 supremă s-a pronun țat în acest sens, statuând c ă „în cazul succesiunii vacante statul are
calitatea de mo ștenitor potrivit art. 652 C. civ.”.
2°) Teoria dreptului de suveranitate . După această teorie, statul culege mo ștenirile vacante
nu în calitate de mo ștenitor, ci de putere suveran ă ținută în exercitarea func țiilor sale de poli ție
statală la prevenirea riscurilor de dezordine pe care le-ar crea existen ța unor bunuri f ără stăpân
ce ar tenta pe mul ți pentru a le dobândi prin ocupa țiune în mod prioritar.
Interesul practic al op țiunii între una sau alta din cele dou ă teorii se eviden țiază din punctul
de vedere al exhered ării tuturor mo ștenitorilor (1°), din punctul de vedere al revoc ării renun țării
la moștenire a unui succesor al defunctului (2°) și din punctul de vedere al rezolv ării
conflictelor de legi în cazul decesului unui cet ățean al unui stat care las ă bunuri mobile pe
teritoriul altui stat (3°).

TITLUL III

DEVOLU ȚIUNEA TESTAMENTAR Ă A MOȘTENIRII

Moștenirea legal ă și moștenirea testamentar ă nu se exclud reciproc, ele putând coexista. Voin ța
defunctului de a deroga de la regulile mo ștenirii legale se concretizeaz ă în testament Voin ța
testatorului nu poate fi discre ționară, fapt ce implic ă analizarea limitelor dreptului de a dispune
mortis causa de bunurile succesorale.

Capitolul I. TESTAMENTUL – PREZENTARE GENERAL Ă
CARACTERELE JURIDICE ALE TESTAMENTULUI

Testamentul este definit de art. 802 C. civ. ca fiind „un act revocabil prin care testatorul
dispune, pentru timpul încet ării sale din via ță, de tot sau o parte din avutul s ău”.

34 Testamentul este un act unilateral și personal (a), un act solemn (b), un act de dispozi ție cu
titlu gratuit (c), un act mortis causa (d) și un act revocabil (e).

a) Un act unilateral și personal. Testamentul este un act juridic unilateral întrucât ia na ștere
exclusiv din voin ța testatorului. În acela și timp, el este și un act eminamente personal, neputând
fi realizat decât de testator, iar nu și prin mandatar. Dona ția și testamentul sunt singurele acte
juridice prin care se pot face acte de dispozi ție cu titlu gratuit (art. 800 C. civ.). Spre deosebire
de donație, care este un contract ce ia na ștere din acordul de voin țe dintre donator și donatar,
testamentul ia na ștere dintr-o manifestare unilateral ă de voin ță. Aceasta nu înseamn ă însă că
legatarul (beneficiarul testamentului) este obligat s ă primeasc ă ceea ce i-a l ăsat defunctul.
Legatarul are dreptul (potestativ) de a opta fie pentru acceptarea, fie pentru repudierea legatului
(infra nr. 485 și următ.). În caz de acceptare a legatului, transmisiunea drepturilor de la testator
la legatar se va face în temeiul testamentului (voin ței testatorului) cu efecte de la data
deschiderii mo ștenirii, iar nu ca urmare a unui acord de voin țe între testator și legatar, cu efecte
de la data realiz ării acestuia.

b) Un act solemn. Testamentul este un act solemn întrucât manifestarea de voin ță a
testatorului trebuie s ă îmbrace ad validitatem una din formele anume prev ăzute de lege. Spre
deosebire de contracte, guvernate de regula consensualismului, actele juridice unilaterale (cum
este și cazul testamentului) sunt acte solemne. Aceasta se explic ă prin faptul c ă în timp ce
joncțiunea voin țelor (consensul) în materie contractual ă devine un fapt social exterior fiec ăruia
dintre contractan ți, punând, eventual, doar probleme de proba țiune, în cazul testamentului,
singură voința dispun ătorului este în joc și nimeni altcineva nu intervine pentru a-i constata
existența și conținutul, astfel încât se impune exprimarea acesteia într-un tipar (form ă) anume
care să se detașeze de gândirea care i-a dat na ștere, devenind astfel un fapt social generator de
consecin țe juridice susceptibil de a fi probat.
În sine, solemnitatea este și un mijloc de protec ție a consim țământului celui care se oblig ă,
determinându-l s ă reflecteze și să-și clarifice inten țiile înaintea exprim ării voinței.

c) Un act de dispozi ție cu titlu gratuit. Testamentul este un act juridic de esen ța căruia sunt
actele de dispozi ție cu titlu gratuit mortis causa , adică legatele. Ca acte de dispozi ție cu titlu

35 gratuit, legatele presupun atât un element material (economic) , adică o diminuare a
patrimoniului dispun ătorului și o îmbog ățire a patrimoniului legatarului, cât și un element
moral (inten țional) , constând în inten ția de a gratifica ( animus testandi ).

d) Un act mortis causa . Potrivit dispozi țiilor art. 802 C. civ., testamentul este un act prin
care „testatorul dispune, pentru timpul încet ării sale din via ță”. Cu alte cuvinte, este vorba de
un act conceput s ă producă efecte doar la decesul autorului s ău. De aceea, pe timpul vie ții
testatorului, legatarii nu pot invoca nici un drept asupra bunurilor dispun ătorului, nefiind în
drept să facă nici măcar acte de conservare.

e) Un act revocabil. Revocabilitatea este de esen ța testamentului. Prin aceasta testamentul se
deosebește de dona ție, care este un act irevocabil (art.801 C. civ.). Fiind un act mortis causa ,
testamentul poate fi revocat oricând de testator pân ă la data decesului s ău, în tot sau în parte, în
una din formele prev ăzute de lege .Revocabilitatea testamentului este de ordine public ă, astfel
încât testatorul nu poate renun ța la ea printr-o manifestare de voin ță în acest sens. Dreptul
testatorului de a- și revoca dispozi țiile testamentare anterioare este discre ționar, astfel încât nu
se poate pune problema exercit ării sale abuzive.

Capitolul II. PROHIBI ȚIA SUBSTITU ȚIILOR FIDEICOMISARE

1. Noțiune. Substituția fideicomisar ă constă în „orice dispozi ție prin care autorul unei
liberalități însărcinează persoana gratificat ă de a conserva întreaga sa via ță bunurile donate sau
legate pentru a le transmite la moartea sa unei alte persoane desemnate de dispun ător”. Art. 803
C. civ. prohibe ște în mod expres orice asemenea substitu ții.
Persoana care face liberalitatea, a șa cum am v ăzut, poate dispune atât prin acte între
vii (dona ție), cât și prin acte mortis causa (legate). Primul gratificat se nume ște instituit sau
grevat , iar cel de al doilea substituit . Ceea ce caracterizeaz ă substitu ția fideicomisar ă
testamentar ă este așadar o maniferstare de voin ță care care se refer ă la o dublă dispoziție cu
privire la același obiect , implicând indisponibilizarea obiectului legatului în patrimoniul
instituitului pe tot parcursul vie ții acestuia. Cu alte cuvinte, în acest caz, „dispun ătorul

36 organizeaz ă două succesiuni: a sa proprie și, trecând peste capul gratificatului, aceea a
gratificatului însu și”.
Plecând de la aceast ă caracteristic ă, putem u șor diferen ția substitu ția fideicomisar ă
de substitu ția vulgar ă. Substitu ția vulgar ă (obișnuită) constă într-o singur ă liberalitate f ăcută în
favoarea a doi gratifica ți, dintre care unul principal, chemat în primul rând s ă culeagă
liberalitatea, iar cel ălalt subsidiar, chemat s ă culeagă liberalitatea doar dac ă gratificatul
principal nu vrea (fiind renun țător) sau nu poate (fiind predecedat) primi acea liberalitate. În
acest caz nu este vorba decât de un mod particular de determinare a celui gratificat c ăruia
dispunătorul îi transmite direct liberalitatea. Substitu ția vulgar ă este recunoscut ă de lege ca
valabilă (art.804 C. civ.).
Prohibirea substitu țiilor fideicomisare are la baz ă nu numai considerente de ordin politic
(suprimarea puterii nobiliare) și juridic (incapacitatea persoanelor viitoare de a primi cu titlu
gratuit), cât, mai ales, de ordin economic , ținând de promovarea creditului și a liberei circula ții
a bunurilor, incompatibile cu inalienabilitatea pe care o implic ă substitu țiile fideicomisare.

2. Elementele constitutive. Pentru a recunoa ște o substitu ție fideicomisar ă prohibit ă de lege
este necesar ă întrunirea cumulativ ă a trei condi ții: existența a două liberalități succesive (§ 1);
obligarea primului gratificat (instituitului) la conservarea și transmiterea obiectul legatului
celui de al doilea gratificat (substituitului) (§ 2); reportarea transmiterii legatului c ătre
substituit la momentul și ca urmare a decesului instituitului (§ 3).

3. Situații asemănătoare care nu întrunesc cerin țele primei condi ții
a) Legatul alternativ sau dublu condi țional. Legatul alternativ sau dublu condi țional
constă în instituirea de c ătre testator a dou ă persoane ca legatari sub una și aceeași condiție, dar
pentru un legatar acea condi ție este rezolutorie, iar pentru cel ălalt suspensiv ă. De pild ă,
testatorul las ă întreaga sa avere lui A, iar în cazul în care acesta va deceda înaintea împlinirii
vârstei majoratului averea s ă revină lui B. În acest caz, decesul lui A înaintea vârstei
majoratului constituie condi ția rezolutorile sub care acesta prime ște legatul, dar și condiția
suspensiv ă sub care B poate deveni beneficiarul legatului în cazul în care s-ar îndeplini.
Mecanismul juridic al realiz ării condi ției (efectul retroactiv ) face ca în cazul
examinat s ă nu existe dou ă transmisiuni succesive, ci doar una singur ă: atunci când condi ția nu

37 se îndepline ște, legatarul sub condi ție rezolutorie î și vede dreptul consolidat definitiv, cu efecte
de la data deschiderii mo ștenirii, în timp ce legatarul sub condi ție suspensiv ă este pentru
totdeauna în situa ția unui str ăin de mo ștenire, atât pentru trecut, cât și pentru viitor.

b). Fiducia. În accep țiunea sa general ă, fiducia poate fi definit ă ca „actul juridic prin
care o persoan ă, fiduciarul, dobânde ște de la o alt ă persoan ă, fiduciant, un drept patrimonial,
dar cu obliga ții care îi limiteaz ă exercițiul, printre care figureaz ă în general aceea de a transfera
acest drept, la termenul fixat, fie fiduciantului, fie unui ter ț beneficiar”. Fiducia-liberalitate nu
se confund ă cu substitu ția fideicomisar ă întrucât fiduciarul, spre deosebire de instituit, nu este
un gratificat (beneficiar al liberalit ății), ci doar un simplu „intermediar de transmitere”, c ăci
deși i se transmite proprietatea bunurilor, aceasta nu se realizeaz ă cu o inten ție de liberalitate, ci
doar în scopul administr ării în interesul gratificatului care le va primi ulterior ca adev ăratul și
singurul beneficiar al legatului.

4. Validitatea legatelor de residuo sau de eo quod supererit (fideicomisul f ără
inalienabilitate) . Legatul de residuo (al rămășiței sau a ceea ce va r ămâne) este „dispozi ția
testamentar ă prin care un testator las ă bunuri unui prim legatar în ideea ca la decesul acestuia
ceea ce va r ămâne din aceste bunuri, numit reziduu, s ă fie cules de un ter ț beneficiar ales de
testator”. Astfel conceput ă, această operațiune se aseam ănă cu substitu ția prohibit ă de lege prin
faptul că în privin ța reziduu-ului, dac ă rămâne unul, exist ă dublă transmisiune succesiv ă, dar se
deosebește fundamental de aceasta prin faptul c ă nu exist ă pentru primul legatar obliga ția de a
conserva obiectul legatului primit de la testator, acesta având libertatea de a dispune de
bunurile primite.
Transmisiunea legatului de residuo se realizeaz ă sub dubla condi ție ca la data decesului
primului legatar s ă fi rămas în patrimoniul acestuia bunuri primite de la testator și ca cel de al
doilea legatar s ă-i supravie țuiască.

5. Sancțiunea încălcării prohibi ției substitu țiilor fideicomisare. Din dispozi țiile art.
803 C. civ. rezult ă că substitu ția fideicomisar ă este nul ă absolut atât în privin ța instituitului, cât
și în privin ța substituitului. Prin urmare, sanc țiunea afecteaz ă întreaga opera țiune, iar nu doar
cea de a doua liberalitate (cea f ăcută în favoarea substituitului). Nulitatea care se aplic ă este

38 absolută întrucât dispozi țiile art. 803 C. civ., referindu-se la organizarea general ă a
succesiunilor, sunt de ordine public ă.

Capitolul II. CONDI ȚIILE DE FOND ALE TESTAMENTULUI

1. Consim țământul. Consimțământul este o no țiune prin care se în țelege fie o
„manifestare de voin ță juridică a unei persoane în vederea form ării unui act juridic”, fie un
„acord de voin ță între dou ă sau mai multe persoane care încheie un contract sau un alt act
juridic bilateral (sau multilateral)”. În cazul testamentului, care este un act juridic unilateral
exprimând voin ța testatorului ( supra nr.130), trebuie s ă luăm în considerare prima accep țiune a
noțiunii. Consimțământul nu produce efecte decât dac ă există, adică dacă nu este afectat de o
tulburare mental ă din partea dispun ătorului (a) și dacă este neviciat, adic ă neafectat de vicii de
consimțământ (b).

a). Existen ța consim țământului: neafectarea lui de o tulburare mental ă din partea
dispunătorului În timp ce capacitatea este o stare de drept (reglementat ă ca atare de lege),
discernământul este o stare de fapt (care trebuie dovedit ă de la caz la caz). De aceea, actele
juridice (inclusiv testamentul) încheiate de o persoan ă cu capacitate de exerci țiu deplin ă, dar
care se dovede ște că a lucrat fără discernământ , nu pot fi sanc ționate pentru incapacitate –
aceasta neputând rezulta decât din lege, iar legea neprev ăzând-o în cazul examinat -, ci doar
pentru înc ălcarea principiului necesit ății unei voin țe conștiente la încheierea valabil ă a unui act
juridic. În ceea ce prive ște sintagma „incapacitate natural ă”, aceasta ar trebui evitat ă întrucât
induce în eroare; incapacitatea nu poate fi decât legal ă, iar regimul sanc ționatoriu al acesteia
este, așa cum am v ăzut, cel pu țin în parte, diferit de acela al incapacit ăților propriu-zise.

Lipsa discern ământului testatorului care are capacitate deplin ă de exerci țiu la momentul
întocmirii actului de dispozi ție, nefiind pus sub interdic ție, a fost concentrat ă în doctrina
noastră clasică în sintagma „insanitate de spirit” , după modelul francez. Esen țial pentru a

39 putea vorbi de insanitate de spirit este faptul ca la momentul întocmirii testamentului
dispunătorul să fie într-o situa ție de „tulburare mental ă care să fie suficient de grav ă pentru a-l
priva pe cel atins de facultățile sale de discern ământ ”. Ceea ce caracterizeaz ă insanitatea de
spirit este nu numai faptul c ă că altereaz ă consimțământul, cum se întâmpl ă în cazul viciilor de
consimțământ, ci faptul c ă, lipsindu-l de lumina ra țiunii, practic, îl face s ă lipseasc ă. Poate fi
vorba nu numai de o alterare durabil ă a facultăților mentale, ci și de una temporar ă și pasager ă,
iar cauza acestora este indiferent ă, putându-se datora unei st ări congenitale, maladii,
consumului de alcool sau de droguri, furiei, geloziei etc..
Chiar prin ipotez ă testatorul fiind prezumat a avea discern ământ (fiind vorba de o
persoană cu capacitate de exerci țiu deplin ă), proba insanității de spirit trebuie f ăcută de cel care
alegă nevalabilitatea testamentului. Insanitatea de spirit fiind un fapt, poate fi dovedit ătă prin
orice mijloc de prob ă: martori, prezum ții, expertize, înscrisuri etc.
Deși se recunoa ște că insanitatea de spirit echivaleaz ă cu lipsa consim țământului, ceea
ce într-o logic ă foarte riguroas ă ar trebui s ă atragă nulitatea absolut ă a testamentului, solu ția
care s-a impus în final este aceea a nulit ății relative , specific ă nulităților de protec ție.

b). Consim țământul trebuie s ă fie neviciat. În cazul în care consim țământul a fost viciat,
acesta exist ă, dar este distorsionat. Sanc țiunea este nulitatea relativ ă, care poate fi invocat ă de
orice persoan ă interesat ă în condi țiile dreptului comun. Testamentul anulabil poate fi confirmat
de cei care pot invoca sanc țiunea. Dreptul la ac țiunea în anulare se na ște la data deschiderii
moștenirii.
Acțiunea în anulare pentru vicii de consim țământ nu este compatibil ă cu acțiunea în
anulare pentru insanitate de spirit deoarece se întemeiaz ă pe cauze care se exclud reciproc.
Aceasta înseamn ă că anularea testamentului nu poate fi cerut ă pe cele dou ă considerente
simultan, ci doar, eventual, printr-un petit alternativ.
Așa cum rezult ă din dispozi țiile art. 953 C. civ., viciile de consim țământ sunt: eroarea
(A), dolul (B) și violența (C) . Probleme speciale ridic ă eroarea asupra cauzei testamentului (i)
și captația și sugestia ca forme speciale ale dolului în materie de liberalit ăți. (ii).
(i) Eroarea asupra cauzei testamentului. În materie de liberalit ăți este esen țială intenția
de a gratifica a dispun ătorului. Aceast ă intenție are îns ă la bază întotdeauna un anume motiv
subiectiv al dispun ătorului. Eroarea testatorului asupra motivului impulsiv (cauzei) atrage

40 anularea testamentului. Eroarea asupra cauzei testamentului poate s ă se confunde cu eroarea
asupra calit ăților legatarului (testatorul a crezut c ă legatarul este copilul s ău, dar în realitate nu
este), dar poate fi și independent ă de aceasta, cum se întâmpl ă, de pildă, când testatorul dispune
în credin ța greșită că nu are mo ștenitori legali sau se în șeală asupra regimului juridic al rezervei
succesorale etc.
(ii) Capta ția și sugestia – forme specifice ale dolului în materie testamentar ă.
În materie de testamente, se consider ă prin tradi ție că dolul se înf ățișează sub formele
specifice ale capta ției și sugestiei, prin care dispun ătorului „i se poate sau inspira ura fa ță de
moștenitorii s ăi naturali sau insufla în profitul cuiva o afec țiune fondat ă pe cauze artificiale”.
Teoretic, „sugestia const ă în folosirea influen ței cuiva asupra gândirii altei persoane pentru a-i
inspira decizii pe care nu le-ar fi luat singur ă”, iar capta ția „este faptul de a acapara bun ăvoința
unei persoane pentru a ob ține de la aceasta avantaje a c ăror cauză unică constă în atașamentul
pe care a urm ărit să-l inspire acesteia”.

2. Capacitatea

Nimeni nu poate renun ța în tot sau în parte la capacitatea de a dispune prin liberalit ăți.
În acest sens, în practic ă s-a decis c ă este ilicit ă convenția prin care o persoan ă s-a obligat s ă nu
dispună prin testament de bunurile sale.
Capacitatea (incapacitatea) poate fi de folosin ță – care const ă în aptitudinea
(inaptitudinea) conferit ă de lege unei persoane de a dispune prin liberalit ăți, ori de a dobândi și
poseda drepturi și de a fi titular ale acestora – sau de exerci țiu – care const ă în aptitudinea
(inaptitudinea) de a exercita personal drepturile care fac parte din con ținutul capacit ății de
folosință. Incapacitatea de folosin ță limiteaz ă (din diferite ra țiuni) sfera drepturilor unor
persoane, în timp ce incapacitatea de exerci țiu nu îngr ădește posibilitatea de a dobândi un drept
sau altul, ci doar exercitarea acestora, în sensul c ă actele juridice care implic ă administrarea sau
dispoziția asupra bunurilor celui lipsit de capacitate de exerci țiu pot fi încheiate fie de acesta
asistat de reprezentantul s ău legal, fie numai de reprezentantul s ău legal, cu sau f ără autorizare
prealabil ă din partea unor organe de specialitate.

41 Din punctul de vedere al aplicabilit ății lor în raport cu orice alte persoane sau numai în
raport cu o categorie anume de persoane, incapacit ățile pot fi absolute (cele din prima
categorie) sau relative (cele din cea de a doua categorie).
Din punctul de vedere al dispozi țiilor testamentare, prezint ă însă importan ță analizarea
incapacit ăților de a dispune prin testament (§ 1) și a incapacit ăților de a primi prin testament (§
2). În acela și context se impune și prezentarea problemelor legate de simula ția în vederea
ocolirii incapacit ăților prev ăzute de lege (§ 3).

Incapacit ățile de a dispune prin testament se împart în (I) incapacități absolute (în
această categorie se includ (a) incapacitatea minorilor și (b) incapacitatea interzi șilor
judecătorești) și (II) incapacități relative (incapacitatea minorilor între 16-18 ani de a dispune
în favoarea tutorilor lor).
Incapacit ățile de a primi prin testament pot fi (I) de folosin ță sau (II) de exercițiu.
Incapacit ățile de folosin ță se împart în incapacități absolute (a) și incapacit ăți relative (b).
Incapacit ățile absolute se refer ă la incapacitatea persoanelor viitoare (1°), incapacitatea
persoanelor incerte (2°) și la incapacitatea str ăinilor și apatrizilor de a dobândi prin legate
particulare terenuri în România (3°). În acest cadru se impune și analizarea principiului
specialit ății persoanei juridice (4°).
Incapacit ăți relative: din dispozi țiile art. 809 C. civ. rezult ă incapacitatea tutorelui de a primi
legate de la pupilul s ău atâta timp cât socotelile definitive ale tutelei nu au fost date și primite
(1°). La rândul s ău, art. 810 alin. 1 c. civ. prevede c ă medicii și farmaci știi nu pot primi legate
de la persoanele pe care le-au îngrijit în ultima boal ă de care acestea au decedat, dac ă
liberalitatea a fost f ăcută în cursul acelei boli (2°). De asemenea, preo ții nu pot primi legate de
la cei pe care i-au asistat religios în cursul ultimei boli (art. 810 alin. 3 C. civ.) (3°), iar ofi țerii
de marin ă de la călătorii afla ți la bordul navelor în cursul c ălătoriilor maritime (art. 883 C. civ.)
(4°).
Incapacit ăți de exerci țiu: acceptarea legatelor este un drept care nu poate fi exercitat decât în
condițiile prev ăzute de lege (art. 687 C. civ.). Incapacit ățile de exerci țiu referitoare la acest
drept trebuie s ă fie diferen țiate după cum este vorba de minori (a), interzi și judecătorești (b)
sau unele persoane juridice (c).

42 Simulația în vederea ocolirii incapacit ăților legale. Conform art. 812 C. civ. „dispozi țiile în
favoarea unui incapabil sunt nule, fie ele… f ăcute în numele unor persoane interpuse.
Sunt reputate ca persoane interpuse tat ăl și mama, copiii și descenden ții și soțul
persoanei incapabile”.
Textul în discu ție sancționează interpunerea de persoane, no țiune care trebuie
diferențiată de aceea de legat cu sarcini. În timp ce interpunerea de persoane presupune cu
necesitate o simula ție, adică crearea unei aparen țe în sensul c ă beneficiarul liberalit ății este o
anumită persoan ă, dar beneficiarul real este o alt ă persoan ă care este ocultat ă, legatul cu sarcini
exclude ideea simula ției, implicând doar obligarea unei persoane gratificate printr-o liberalitate
de a transmite în tot sau în parte emolumentul acelei liberalit ăți unui ter ț beneficiar al sarcinii.
Sancțiunea simula ției prin interpunere de persoane în domeniul analizat este nulitatea
absolută. Aceasta poate fi invocat ă de orice persoan ă interesat ă, dispozi ția testamentar ă nulă
absolut neputând fi confirmat ă de moștenitorii defunctului.

3. Obiectul. Testamentul are ca obiect fie subrogarea legatarului în pozi ția de titular al
întregului patrimoniu sau cote par ți din patrimoniul defunctului (cazul legatului universal sau
cu titlu universal), fie transferul unor anumite drepturi reale sau de crean ță din patrimoniul
dispunătorului în cel al legatarului (cazul legatului particular).
Ca orice act juridic, pentru a fi valabil, testamentul trebuie s ă aibă un obiect determinat
(sau determinabil), licit și posibil.

Legatul lucrului altuia reclamă o analiz ă specială. Din dispozi țiile art. 906 și 907 C. civ.
rezultă că legiuitorul român a preferat solu ția dreptului roman, conform c ăreia legatul lucrului
altuia este valabil în cazul în care testatorul a dispus în cuno ștință de cauză, știind că bunul nu-i
aparține, prezumându-se c ă dispunătorul a dorit ca mo ștenitorii s ăi să achiziționeze acel bun și
să-l transmit ă legatarului, iar în cazul în care testatorul a dispus de bun crezând c ă este al s ău,
legatul nu este valabil întrucât dispun ătorul s-a aflat în eroare.
Pentru a fi vorba de legatul lucrului altuia este necesar ca obiectul acestuia s ă îl
constituie un bun individual determinat , iar momentul care se are în vedere este acela al
deschiderii mo ștenirii, iar nu cel al actului de dispozi ție. În cazul legatului având ca obiect o
anumită cantitate de bunuri de gen, este vorba de un drept de crean ță asupra mo ștenirii, iar nu

43 despre un drept de proprietate care trebuie s ă se regăsească în masa succesoral ă la data
decesului testatorului, cel ținut la executarea legatului fiind obligat s ă procure bunuri de natura
celor care formeaz ă obiectul liberalit ății de o calitate medie și să le predea legatarului (art. 908
C. civ.). Mo ștenitorul ținut la executarea legatului având ca obiect lucrul altuia se poate elibera
valabil de obliga ția care îi revine fie prin procurarea bunului l ăsat de dispun ător legatarului, fie
prin plata echivalentului acestuia calculat ă în raport cu data deschiderii mo ștenirii (art. 906 C.
civ). Legatul f ăcut de testator din eroare, crezând c ă lucrul cu privire la care a dispus îi
aparține, viciaz ă consimțământul acestuia, fiind anulabil .

Sarcinile și condițiile transmisiunii impun și ele o analiz ă atentă în legătură cu sarcinile și
condițiile imposibile, ilicite sau imorale stipulate de testator (B) și cu revizuirea sarcinilor și
condițiilor (C).

4. Cauza. În cazul testamentului, act cu titlu gratuit, cauza este reprezentat ă de motivul
impulsiv și determinant pentru dispun ător de a face liberalitatea, care, prin reprezentarea
mentală a unui scop anume, difer ă de la caz la caz. Astfel în țeleasă, cauza nu se confund ă cu
intenția de a gratifica , aceasta din urm ă fiind abstract ă, comun ă tuturor liberalit ăților,
constituind doar un element de diferen țiere între actele cu titlu gratuit și actele cu titlu oneros,
iar nu unul care s ă permită controlul legalit ății și moralit ății motivelor concrete care au
determinat liberalitatea într-un caz sau altul.
Cauza testamentului, asemenea cauzei tuturor actelor juridice, intr ă sub cenzura
instanțelor de judecat ă. Ea nu trebuie s ă fie expres ă, fiind prezumat ă valabilă până la proba
contrară (art. 967 C. civ.). Atunci când se pune problema inexisten ței, a falsit ății, a caracterului
ilicit sau imoral al cauzei, proba poate fi f ăcută prin orice mijloc de dovad ă, indiferent dac ă
rezultă din indicii intrinseci (cuprinse în) sau extrinseci (exterioare) testamentului. Sanc țiunea
inexisten ței cauzei, cauzei false, cauzei ilicite sau imorale este nulitatea absolut ă a
testamentului sau caducitatea dac ă survine ulterior testamentului valabil încheiat. Aceasta poate
fi invocat ă de orice persoan ă interesat ă, iar testamentul nul nu poate fi confirmat în condi țiile
prevăzute la art.1167 alin.3 C. civ.

44 Capitolul IV
CONDIȚIILE DE FORM Ă

I. RAȚIUNILE FORMALISMULUI. Testamentul este un act solemn, adic ă un act care impune
ad validitatem îndeplinirea unor condi ții de form ă. În cazul acestui act nu este a șadar suficient
doar simplul consim țământ al testatorului, a șa cum se întâmpl ă în cazul actelor consensuale, ci
este necesar ca acesta s ă îmbrace una din formele anume prev ăzute de lege. În materie de
liberalități, forma necesitând prin ea îns ăși o anumit ă concentrare și reflecție din partea
dispunătorului, are menirea de a proteja patrimoniul familial, atragându-i aten ția dispun ătorului
asupra actului pe care îl îndepline ște. În plus, îndeplinirea ei asigur ă manifestarea liber ă a
voinței de a gratifica precum și conservarea acesteia (prin încrisul testamentar) a șa cum a fost
exprimat ă de autorul s ău până la decesul lui.

II. REGULILE COMUNE TUTUROR TESTAMENTELOR

Toate testamentele impun exigen ța unui înscris (i), iar testamentele conjunctive sunt interzise
(ii).

i). Exigen ța unui înscris. Prohibirea testamentelor verbale. Art. 800 C. civ. prevede c ă
„nimeni nu va putea dispune de avutul s ău, cu titlu gratuit, decât cu formele prescrise de lege
pentru dona țiuni între vii sau prin testament”. Conform dispozi țiilor art. 858 C. civ., „un
testament poate fi sau olograf, sau f ăcut prin act autentic sau în form ă mistică”. Toate aceste
forme de testament sunt scrise. Exigen ța formei scrise decurge, pe de o parte, din necesitatea de
a-l pune pe dispun ător în situa ția de a-și preciza mai bine voin ța, iar pe de alt ă parte, din dorin ța
legiuitorului de a feri succesiunile testamentare de inconvenientele interpret ării voin ței
dispunătorului dup ă declarațiile subiective ale martorilor sau ale instan țelor de judecat ă.
Forma scris ă, fiind cerut ă ad solemnitatem , nu poate fi substituit ă printr-un echipolent, în
materie testamentar ă dispunătorul putând alege liber doar între formele de testamente prev ăzute
de lege, dar nu și una echivalent ă de manifestare a voin ței sale.

45 Practica demonstreaz ă că există situații în care testamentul f ăcut de defunct este
pierdut sau distrus ( după data decesului dispun ătorului). Într-o asemenea situa ție, practica
judiciară și doctrina fac aplicarea dispozi țiilor art. 1198 pct. 4 C. civ., conform c ăruia, în cazul
în care instrumentul probator al unui act juridic a disp ărut datorit ă unui caz de for ță majoră sau
caz fortuit, dovada se poate face prin orice mijloc de prob ă, inclusiv martori și prezum ții. Cel
care se pretinde legatar trebuie s ă dovedeasc ă: faptul c ă testamentul a existat și că acesta a fost
valabil ; faptul c ă a dispărut sau c ă a pierit independent de voin ța testatorului ; conținutul
testamentului . Dacă se dovede ște că testamentul a a fost distrus prin dol sau fraud ă de către un
erede sau un ter ț, sarcina probei se r ăstoarnă, aceștia din urm ă fiind ținuți să dovedeasc ă ei că
testamentul nu con ținea dispozi ția invocat ă de legatar.

ii). Prohibi ția testamentului conjunctiv . Art. 857 C. civ. prohibe ște testamentul conjunctiv,
adică acela prin care dou ă sau mai multe persoane testeaz ă „prin acela și act una în favoarea
celeilalte, sau în favoarea unei a treia persoane”. Ra țiunile care i-au ghidat pe redactorii
Codului la prohibirea testamentului conjunctiv au constat în faptul c ă „trebuia evitat de a face
să renască soluțiile divergente jurispruden țiale asupra chestiunii de a ști dacă, după decesul
unuia dintre testatori, testamentul putea fi sau nu revocat de supravie țuitor. A permite s ă fie
revocat, înseamn ă a viola încrederea reciproc ă; a-l declara irevocabil, înseamn ă a schimba
natura testamentului, care în acest caz nu mai este un adev ărat act de ultim ă voință. Trebuia s ă
se interzic ă o formă incompatibil ă fie cu buna-credin ță, fie cu natura testamentelor”. Caracterul
revocabil al testamentului fiind în afara oric ărei discu ții, rezult ă că ceea ce se urm ărește prin
prohibiția testamentului conjunctiv este a șadar „de a împiedica faptul ca buna-credin ță a unuia
dintre testatori s ă fie surprins ă ca urmare a revoc ării emanând ulterior de la cel ălalt, fără ca el
să știe”.

În materie de testamente forma fiind cerut ă ad validitatem , ca element constitutiv al actului,
lipsa acesteia este sanc ționată cu nulitatea absolut ă (art. 886 C. civ.). Testatorul nu poate în nici
un fel s ă suplineasc ă această lipsă prin voin ța sa altfel decât prin refacerea testamentului
conform cerin țelor de form ă impuse de lege. Testamentul nul pentru lipsa formalit ăților cerute
pentru valabilitatea unui anumit fel de testament poate fi valabil dac ă întrunește condițiile de
validitate ale unui alt testament, cum este, de exemplu, cazul unui testament mistic nul pentru

46 neîndeplinirea condi țiilor cerute de lege pentru valabilitatea acestuia, dar care, prin ipotez ă, ar
întruni condi țiile de validitate ale testamentului olograf, fiind scris, datat și semnat de testator
cu mâna lui. Doctrina și jurispruden ța au extins dispozi țiile art. 1167 alin. 3 C. civ. – referitoare
la donații – și la testamente, considerând c ă ratificarea sau confirmarea unui testament nul
pentru lipsa formei, dup ă deschiderea mo ștenirii, echivaleaz ă cu renun țarea mo ștenitorilor la
dreptul de a opune legatarilor acel viciu de form ă. Confirmarea poate fi expres ă dar și tacită,
rezultând implicit din executarea testamentului.

III. DIFERITELE FELURI DE TESTAMENTE . Conform dispozi țiilor art. 858 C. civ.,
testamentul poate fi olograf (§ 1), f ăcut prin act autentic (§ 2) sau în form ă mistică (§ 3). Pe
lângă aceste forme obi șnuite de testament, exist ă și anumite testamente privilegiate (§ 4).
Reglementat ă printr-o conven ție interna ționale, exist ă și o formă de testament interna țional (§
5).

§ 1. Testamentul olograf. Testamentul olograf este testamentul scris în întregime, datat și
semnat de testator cu mâna lui (art. 859 C. civ.). Neîndeplinirea oric ăreia dintre cerin țele
referitoare la forma testamentului olograf (cerute ad validitatem) atrage nulitatea absolut ă a
acestuia.
Aceast ă formă de testament prezint ă unele avantaje cum ar fi cel al gratuit ății, al
simplicit ății și al păstrării secretului aspra existen ței și conținutului s ău. De asemenea, poate fi
revocat oricând, fie prin redactarea unui alt testament, fie prin distrugerea lui material ă făcută
în mod voluntar de testator. Are și unele dezavantajele cum ar fi faptul c ă poate fi u șor pierdut
sau sustras ori c ă poate fi def ăimat ca fals, caz în care beneficiarul testamentului trebuie s ă facă
dovada c ă provine de la de cujus .
Conform textului de lege men ționat, testamentul olograf trebuie s ă întruneasc ă
anumite cerin țe referitor la scriere (A), dat ă (B) și semnătură (C). Nerespectarea acestor forme
atrage sac țiunea nulit ății. În acest context, se impune și analizarea formalit ății instituite de art.
892 C. civ., precum și a forței probante a testamentului olograf .

A. Scrierea trebuie s ă fie manuscris ă. Dacă se contest ă scrierea, se va proceda la verificarea
de scripte (art. 177-184 C. pr. civ.). În caz de dubiu asupra apartenen ței scrierii, testamentul nu

47 este valabil.Testamentul poate fi scris cu orice instrument (toc, stilou, pix, pensul ă, cretă,
diamant, cu țit, deget etc.), cu orice substan ță care las ă urme (cerneal ă, pastă, vopsea, c ărbune,
sânge etc.), pe orice fel de suport (hârtie, pânz ă, lemn, piatr ă, perete, sticl ă etc.) și în orice
limbă cunoscut ă de testator, chiar dac ă este o limb ă moartă. Ca scriere poate fi folosit ă atât
scrierea obi șnuită, cu caractere de mân ă sau de tipar, cât și stenografia, ideogramele sau cifrele.
Testamentul poate fi scris pe mai multe foi separate cu condi ția ca între acestea s ă existe o
legătură intelectual ă.
Testamentul dactilografiat nu întrune ște condițiile legii, deoarece, oricine ar ac ționa tastele,
o asemenea scriere r ămâne impersonal ă, adică identică sau nediferen țiată.

B. Data este elementul care situeaz ă în timp momentul întocmirii testamentului. Ea permite,
în primul rând, stabilirea faptului dac ă la data testamentului dispun ătorul avea sau nu
capacitatea de a testa. În al doilea rând, în cazul existen ței unor testamente cu dispozi ții
contrare sau incompatibile, data permite stabilirea testamentului care va fi luat în considerare,
testamentul mai recent revocând implicit testamnetele anterioare (art. 921 C. civ.). De
asemenea, atunci când este cazul, data mai poate contribui fie la interpretarea testamentului,
dispozițiile ambigue fiind mai u șor de clarificat dac ă sunt raportate la data redact ării lor, fie la
stabilirea unor eventuale manevre de capta ție sau sugestie exercitate asupra testatorului.
În principiu, lipsa datei, ca și datarea incomplet ă (care men ționează numai anul, f ără
lună și zi, ori anul și luna, fără zi) atrag nulitatea absolut ă a testamentului. Rigoarea acestor
principii este atenuat ă în cazul în care este posibil ă reconstituirea datei (a) și în cazul în care se
dovedește că data este indiferent ă (b). În acest context se impune și analizarea datei inexacte
sau false (c).

C. Semnătura. În cazul actelor sub semn ătură privată obișnuite, semn ătura are rolul de
a permite identificarea autorului actului. Pe lâng ă aceasta, semn ătura mai are și rolul –
primordial în cazul testamentului – de a face proba angajamentului propriu-zis, adic ă a faptului
că actul respectiv nu este doar un simplu proiect nedefinitiv. Se admite c ă semnătura poate fi
atât cea obi șnuită testatorului, cât și una aparte, cuprinzând fie atât numele și prenumele, fie
doar prenumele sau o porecl ă, fie chiar ini țialele numelui și prenumelui. Imporant este doar

48 faptul ca semn ătura să poată fi atribuit ă testatorului și să nu lase nici un dubiu asupra asum ării
dispozițiilor testamentare.
Sancțiunea nerespect ării condi țiilor referitoare la scriere, dat ă și semnătură sunt
sancționate cu nulitatea absolut ă a testamentului.

§ 2. Testamentul autentic. Conform dispozi țiilor art. 860 C. civ., testamentul autentic este
acela care este adeverit de autoritatea anume investit ă în acest scop.
Testamentul autentic este avantajos pentru testator din mai multe puncte de vedere. Astfel, el
se bucur ă de forța probant ă a oricărui înscris autentic , limitând foare mult posibilit ățile de a fi
contestat. Apoi, conservarea unui exemplar al testamentului la biroul notarului care l-a
instrumentat face ca pierderea, distrugera sau ascunderea lui s ă nu creeze nici un fel de
probleme pentru legatari, care, în caz de nevoie, vor putea solicita un duplicat al testamentului.
De asemenea, testatorul poate beneficia de sfaturile și îndrum ările notarului care
instrumenteaz ă testamentul, sporind în acest fel securitatea dispozi țiilor testamentare. În sfâr șit,
poate fi utilizat de persoanle care nu știu sau nu pot s ă scrie .
Dezavantajele testamentului autentic se rezum ă la faptul c ă: este mai costisitor ; poate
ajunge mai u șor la cuno ștința unor persoane fără ca testatorul s ă doreasc ă acest lucru datorit ă
unei indiscre ții a notarului (de și acesta are obliga ția de a p ăstra secretul profesional); necesită
un oarecare efort pentru îndeplinirea formalit ăților.

Formalit ățile de autentificare. Conform dispozi țiilor Legii nr. 36/1995, testamentul autentic
se instrumenteaz ă de către un singur notar, testatorul putând îns ă solicita în temeiul
dispozițiilor art 63 din aceea și lege ca la semnarea testamentului s ă fie prezen ți și martori.
Deși conform dispozi țiilor art. 58 alin.2 din Legea nr. 36/1995 la autentificarea unui act, în
principiu, p ărțile pot fi reprezentate prin mandatar cu procur ă specială autentic ă, acest lucru nu
este posibil în cazul testamentului, care nu poate fi semnat de testator decât personal.

For ța probant ă a testamentului autentic. Testamentul autentic are aceea și forță
probantă ca orice alt act notarial. A șadar, în privin ța mențiunilor f ăcute de notar pe baza
propriilor sale constat ări în temeiul atribu țiilor sale specifice (locul întocmirii testamentului,

49 data acestuia, identitatea testatorului, voin ța declarat ă a acestuia etc.), testamentul autentic face
credință până la înscrierea în fals .
În privin ța declara țiilor făcute de testator (de exemplu, faptul c ă nu știe să scrie) sau a
afirmațiilor făcute de notar în afara atribu țiilor sale legale și a posibilit ăților sale concrete de
verificare (cum ar fi men țiunea faptului c ă testatorul este în deplin ătatea facult ăților mentale),
testamentul autentic face credin ță doar pân ă la proba contrar ă.

§ 3. Testamentul mistic este un testament secret (denumire sub care mai este cunoscut în
literatura de specialitate). Este vorba de testamentul care este scris de testator sau de o alt ă
persoană la cererea și după voința testatorului, semnat de testator și secretizat prin sigilarea lui
înaintea sau chiar cu ocazia prezent ării lui autorit ății publice competente pentru a lua declara ția
testatorului c ă este al s ău și a întocmi un proces.verbal în acest sens (art. 864 C. civ.).
Foarte pu țin folosit în practic ă, această formă testamentar ă este totu și utilă prin faptul c ă
poate fi întrebuin țată de persoanele care se afl ă în imposibilitate fizic ă de a scrie (din cauza
bolii, infirmit ății etc.) ele însele testamentul și din acest motiv nu pot testa în form ă olografă,
legea permi țând ca testamentul s ă fie scris de alt ă persoan ă, chiar și dactilografiat, cerându-se
însă în toate cazurile s ă poată semna actul (art. 864 alin. 1 C. civ.)
Potrivit art. 865 C. civ., „acei care nu știu sau nu pot citi sau scrie nu pot face testament
în formă mistică”. De aici rezult ă că, sub sanc țiunea nevalabilit ății testamentului, nu pot testa în
această formă persoanele care nu pot citi testamentul, pentru a-i verifica direct con ținutul, fie
întrucât nu știu deloc s ă citească, fie întrucât nu cunosc limba în care acesta a fost scris, fie
întrucât sunt lipsite de vedere.
Testamentul mistic se realizeaz ă în două faze, și anume faza redact ării (1°) și faza
prezentării la notar pentru realizarea suprascrierii (2°).

§ 4. Testamentele privilegiate. Pentru anumite situa ții neobișnuite, ie șite din tiparele vie ții
curente, când testatorul nu poate recurge la testamentul autentic obi șnuit, legea (art. 868 – 884)
prevede posibilitatea de a dispune prin anumite forme simplificate de testamente autentice,
numite din aceast ă cauză testamente privilegiate.

50 Forme ast ăzi desuete, testamentele privilegiate se refer ă la: testamentul militarilor (a),
testamentul f ăcut în timp de boal ă contagioas ă (b) și testamentul f ăcut pe mare (maritim) (c).
Pe lângă reglement ările specifice fiec ăruia dintre ele, testamentele privilegiate au și unele
reguli comune (d).

SUBTITLUL II

PRINCIPALELE DISPOZI ȚII TESTAMENTARE

Principalele dispozi ții testamentare sunt cele referitoare la legate (Capitolul I), exhered ări
(Capitolul II) și la execu țiunea testamentar ă (Capitolul III).

Capitolul I. LEGATELE

Dispozițiile testamentare referitoare la patrimoniul succesoral (ca întreg, ca o cot ă-parte din
întreg sau ca dispozi ție referitoare la cutare sau cutare bun) se realizeaz ă prin intermediul
legatelor.

I. OBIECTUL LEGATELOR
După obiectul lor, legatele pot fi universale (§ 1), cu titlu universal (§ 2) sau particulare (§
3).

§ 1. Legatul universal

Elementul definitoriu – conferirea voca ției eventuale la întregul patrimoniu succesoral.
Emolumentul (folosul efectiv) al unora sau chiar al tuturor bunurilor care fac parte din masa
succesoral ă poate reveni unor alte persoane decât legatarul universal, cum se întâmpl ă atunci
când exist ă: moștenitori rezervatari care culeg rezerva succesoral ă, legatarului universal
revenindu-i doar cotitatea disponibil ă a moștenirii; legatari particulari institui ți individual

51 pentru unele sau chiar pentru toate bunurile succesorale (pentru fiecare în parte); ori atunci
când activul succesoral este consumat în tot sau în parte pentru plata pasivului succesoral la
care legatarul universal este ținut conform dispozi țiilor art. 893 C. civ. În toate aceste cazuri
însă, ineficacitatea titlurilor celor care beneficiaz ă într-o m ăsură sau alta de emolumentul
bunurilor succesorale (cum ar fi, de pild ă, renunțarea la mo ștenire ori prescrip ția deptului de
opțiune succesoral ă a rezervatarilor, ineficacitatea unuia sau altuia dintre legatele particulare,
prescripția dreptului la ac țiune pentru plata unei datorii succesorale etc.) va profita legatarilor
universali în virtutea voca ției lor la întregul patrimoniu succesoral.
Prin urmare, se poate conchide c ă legatul universal confer ă doar o voca ție eventuală la
culegera întregii mo șteniri, iar nu una efectivă.

Formule de desemnare a legatarilor universali. În practica judiciar ă și în doctrin ă, sunt
considerate universale:
-legatul tuturor bunurilor mobile și imobile, căci, potrivit art. 461 C. civ., „toate
bunurile sunt mobile sau imobile”, ceea ce înseamn ă că vocația pe care o confer ă este la toate
bunurile defunctului, succesiunea neputând cuprinde alte bunuri. Este considerat sinonim
termenul de legat al „întregii averi”.
-legatul nudei propriet ăți a tuturor bunurilor succesorale , deoarece nudul proprietar are
vocația nu numai de a dobândi la stingerea uzufructului (art. 557 C. civ.) elementele care i-au
dezmemembrat proprietatea ( usus și fructus ), aceasta devenind astfel deplin ă, dar și dreptul de
a dobândi, chiar și pe timpul dreptului de uzufruct, nuda proprietate a bunurilor care, eventual,
reintră în masa succesoral ă (cum ar fi, de exemplu, cazul revoc ării unui legat pentru
ingratitudine);
-legatul cotității disponibile a mo ștenirii , întrucât d ă dreptul legatarului s ă culeagă
întreaga mo ștenire lăsată de defunct dac ă nu exist ă rezervatari sau dac ă aceștia renun ță la
moștenire ori și-au primit de la defunct în timpul vie ții acestuia dona ții nescutite de raport care
acoperă rezerva succesoral ă;
-legatul stipulat cu privire la surplusul (prisosul) sau a restul bunurilor r ămase dup ă
plata legatelor particulare sau cu titlu universal este un legat universal întrucât, pe de o parte,
dacă legatarii particulari sau cu titlu universal renun ță la legate sau acestea sunt ineficace,
bunurile respective sau cota-parte de mo ștenire vor reveni legatarului surplusului, iar pe de alt ă

52 parte, patrimoniul dispun ătorului poate primi bunuri dup ă data testamentului, toate acestea
revenind, de asemenea, legatarului surplusului, dac ă primele legate sunt particulare, sau în
cotă-parte, dac ă primele legate sunt cu titlu universal.

§ 2. Legatul cu titlu universal

Art. 894 alin.1 C. civ. prevede c ă legatul cu titlu universal „poate avea de obiect o
fracțiune a mo ștenirii, precum jum ătate, a treia parte sau toate imobilele sau toate mobilele, sau
o fracțiune din mobile sau imobile”. Având în vedere c ă această enumerare este limitativ ă (art.
894 alin.2 C. civ. precizând c ă „orice alt legat este singular”), rezult ă că sunt cu titlu universal
cinci categorii de legate:
-legatul unei frac țiuni din mo ștenire (din întreg sau din cotitatea disponibil ă, în dreptul nostru
fiind considerat ca atare și legatul întregii mo șteniri făcute de minorul între 16-18 ani, care,
conform dispozi țiilor art. 807 C. civ., nu poate dispune prin legat decât de jum ătate din ceea ce
ar putea dispune ca major);
-legatul tuturor bunurilor imobile;
-legatul tuturor bunurilor mobile;
-legatul unei frac țiuni din totalitatea bunurilor imobile;
-legatul unei frac țiuni din totalitatea bunurilor mobile.

Problema naturii juridice a legatului uzufructului întregii mo șteniri sau al unei frac țiuni
din moștenire. Art. 805 C. civ. prevede posibilitatea ca prin testament nuda proprietate s ă fie
lăsată unei persoane, iar uzufructul unei alte persoane. Dac ă o astfel de dispozi ție testamentar ă
privește întregul patrimoniu succesoral sau o cot ă-parte din acesta (sau se refer ă la toate
imobilele sau toate mobilele succesorale ori o cot ă parte din acestea), problema care se pune
este aceea a naturii juridice a legatului de uzufruct, legatul nudei propriet ăți fiind, indiscutabil,
fie universal, fie cu titlu universal, dup ă caz. Rezolvarea acestei probleme a cunocut o evolu ție
în timp.
Casația francez ă a ajuns printr-o decizie de referin ță la concluzia c ă atât legatul
uzufructului întregii mo șteniri, cât și legatul uzufructului unei cote-p ărți din mo ștenire sunt
legate cu titlu universal , soluție împărtășită de doctrina francez ă contemporan ă fără rezerve.

53
§ 3. Legatul particular

Legatul particular sau cu titlu particular (singular) este o „categorie rezidual ă”, pe
care legea nu o define ște pozitiv, spunând c ă este acel legat care nu este nici universal (art. 888
C. civ.), nici cu titlu universal (art. 894 C. civ. dup ă ce define ște la alin.1 acest din urm ă legat,
precizeazând la alin. 2 c ă „orice alt legat este singular”).
Sunt particulare nu numai legatele care se refer ă la unul sau mai multe bunuri determinate
(casa mea de vacan ță, cele dou ă tablouri de Grigorescu etc.), ci, a șa cum am v ăzut mai sus, și
cele referitoare la imobilele sau mobilele situate într-un anumit loc (toate imobilele din
România, tot mobilierul din cas ă), legatele al c ăror obiect este determinat prin natura
economic ă a bunurilor (toate imobilele rurale, toate c ărțile din bibliotec ă), ca și legatele
referitoare la ansambluri de bunuri desemnate global, chiar dac ă este vorba de universalit ăți de
fapt (fond de comer ț, succesiune nelichidat ă culeasă de testator, cota-parte din bunurile comune
revenind so țului testator), de și rațional ar fi fost ca aceste legate s ă fie cu titlu universal.

§ 4. Pluralitatea de legate

Testatorul poate constitui mai multe legate de aceea și natură sau de naturi diferite, prin
același testament sau prin testamente succesive, care, în m ăsura în care nu sunt contrarii sau
incompatibile punând probleme de revocare, necesit ă o analiz ă a efectelor pe care le produc.
Din aceast ă perspectiv ă, se distinge, pe de o parte, situa ția în care coexist ă legatele constituite
în favoarea unor persoane diferite (A), iar pe de alt ă parte, situa ția în care legatele se
constituie în favoarea aceleia și persoane, fiind vorba de un cumul de legate (B).

II. DESEMNAREA BENEFICIARILOR LEGATELOR

Desemnarea legatarului trebuie f ăcută de testator (a), fie direct, fie indirect (b). De aceea, în
principiu, este nul atât legatul f ăcut de testator cu împuternicirea unei alte persoane de a alege
pe legatar, denumit legat cu facultate de alegere (1°), cât și legatul secret , prin care bunurile

54 legate sunt remise de testator unei persoane de încredere c ăreia îi comunic ă verbal legatarul
pentru a fi remise acestuia (2°).
Desemnarea legatarului poate fi directă, caz în care, f ără a se cere o formul ă anume, se
face referire la numele (denumirea) sau porecla celui gratificat, ori la o anumit ă calitate a celui
gratificat (profesie – dac ă într-un anumit teritoriu este exercitat ă doar de o singur ă persoan ă:
notar, înv ățător, fierar etc. -, cel care l-a îngrijit pe dispun ător în cursul unei boli de care acesta
a suferit, rud ă).
Legatarul poate fi îns ă desemnat și indirect , când gratificatul nu este identificat prin
nume (denumirea) sau calit ățile sale, ci este identificat fie doar implicit, prin deduc ție din
celelalte dispozi ții testamentare, fie prin indicarea mijlocului care duce la identificare sa.

III. INEFICACITATEA LEGATELOR

Urmează să analizăm cauzele de ineficacitate care se refer ă la revocarea prin voin ța
testatorului (§ 1), revocarea prin hot ărâre judec ătorească (§ 2) și la caducitate (§ 3).

§ 1. Revocarea prin voin ța testatorului. Testamentul fiind un act unilateral de ultim ă voință
al dispun ătorului, este revocabil prin defini ție (art.802 C. civ.). Revocarea poate fi f ăcută
oricând de testator pân ă la momentul decesului, f ără a fi necesar s ă justifice aceasta în vreun
fel. Testatorul nu poate renun ța la acest drept nici direct, nici indirect.
Revocarea prin voin ța testatorului poate fi expresă (A) sau tacit ă (B). Asupra ei
testatorul poate reveni prin retractarea revoc ării (C).

Revocarea legatelor este expresă atunci când rezult ă dintr-o declara ție formal ă ulterioar ă a
tesatorului în acest sens. Potrivit dispozi țiilor art. 920 C. civ., revocarea expres ă nu se poate
face decât fie printr-un testament posterior, fie printr-un act autentic. Revocarea expres ă este
așadar un act solemn , iar nu consensual.
Din dispozi țiile Codului civil rezult ă că în privin ța revocării legatelor s-a adoptat o concep ție
suplă, lipsită de rigiditate, al ături de revocarea expres ă permițându-se și revocarea tacit ă în
cazul redact ării unui nou testament care con ține dispozi ții incompatibile cu cel dintâi (art. 921
C. civ.) (a) și în cazul înstr ăinării obiectului legatului de către testator înaintea deschiderii

55 moștenirii (art. 923 C. civ.) (b). La aceste dou ă cazuri de revocare tacit ă prevăzute de Cod,
practica judiciar ă și doctrina au ad ăugat un al treilea, și anume acela al distrugerii voluntare a
testamentului de c ătre testator (c).
Revocarea unui testament sau a unei simple dispozi ții testamentare, indiferent dac ă a fost
expresă sau tacit ă, fiind o dispozi ție de ultim ă voință de natur ă testamentar ă, poate fi la rândul
ei revocată sau retractat ă, cum se spune în literatura de specalitate pentru a marca exact faptul
că este vorba de o revocare a revoc ării legatelor.
Retractarea poate fi expresă sau tacită.
Ca și revocarea expres ă, retractarea expres ă a revoc ării testamentului nu se poate face
decât prin act autentic distinct sau printr-un testament posterior (art. 920 C. civ.).
Retractarea tacit ă nu este posibil ă în cazul revoc ării prin înstr ăinarea lucrului legat sau
prin distrugerea testamentului, ci doar în cazul unei revoc ări exprese ori al uneia tacite pentru
incompatibilitate. Ea poate rezulta fie din distrugerea voluntar ă de către testator a actului de
revocare expres ă, fie din redactarea unui nou testament care con ține dispozi ții incompatibile cu
actul sau testamentul revocatoriu.
Retractarea revoc ării face în principiu s ă renască testamentul anterior.

§ 2. Revocarea prin hot ărâre judec ătorească.
Exist ă situații asupra c ărora, prin natura lucrurilor, testatorul nu poate avea nici un
control. Este cazul legatelor cu sarcini, a c ăror îndeplinire nu se poate verifica decât dup ă data
decesului testatorului, precum și cazul neîndeplinirii de c ătre legatar a obliga ției de recuno ștință
față de testator prin s ăvârșirea unor fapte de ingratitudine la adresa acestuia, obliga ție a cărei
îndeplinire nu se poate, de asemenea, verifica în întregime decât dup ă decesul testatorului.
Pentru asemenea situa ții Codul civil reglementeaz ă ceea ce doctrina nume ște „revocarea
judecătorească a legatelor pentru cauze legale”. Într-adev ăr, din dispozi țiile art. 930 și 931 C.
civ., combinat cu dispozi țiile art. 830 și 831 pct. 1 și 2, rezult ă că, la cererea mo ștenitorilor
interesați, revocarea judec ătorească a legatelor poate surveni pentru neîndeplinirea sarcinilor
(A) și pentru ingratitudine (B) . Această enumerare este limitativ ă.

§ 3. Caducitatea.

56 Ceea ce au în comun nulitatea, revocarea și caducitatea este faptul c ă toate duc la
ineficacitatea (lipsirea de efecte a legatelor). Motivele și condițiile ineficacit ății diferă însă de
la una la alta. Nulitatea sanc ționează nerespectarea dispozi țiilor legale referitoare la condi țiile
de validitate (de fond și de form ă) ale legatelor, vizând a șadar formarea valabilă a acestora. La
rândul s ău, revocarea face ca un legat valabil format s ă fie ulterior lipsit de efecte fie prin
voința testatorului , fie prin hotărâre judec ătorească pentru motive imputabile legatarului .
Caducitatea atrage și ea ineficacitatea legatelor, dar, spre deosebire de nulitate, ea presupune un
legat valabil format, iar spre deosebire de revocare, ea se datore ște fie decesului legatarului
înaintea deschiderii succesiunii , fie dispariției unui element esen țial al legatului , fie
neacceptării unui legat de c ătre beneficiarul acestuia , adică unor elemente ulterioare
testamentului independente de voin ța testatorului care atrag ineficacitatea de drept a legatelor.
Codul civil aminte ște următoarele cazuri de caducitate: predecesul legatarului (art. 924
C. civ.) (a), pieirea lucrului legat în timpul vie ții testatorului (art. 927 C. civ.) (b), refuzul
legatarului de a primi legatul (art. 928 C. civ.) (c) și incapacitatea legatarului survenit ă
înaintea deschiderii mo ștenirii (art. 928 C. civ.) (d). La aceste cazuri prev ăzute de Cod o parte
a practicii judiciare și doctrinei adug ă și caducitatea pentru dispariția cauzei (e).

IV. DESTINA ȚIA BUNURILOR CARE AU FORMAT OBIECTUL LEGATELOR
INEFICACE .
Revocarea sau caducitatea legatelor, ca și nulitatea acestora, atrag un efect negativ : lipsirea
de efecte a legatelor. Problema care se pune îns ă este aceea a efectului pozitiv , adică, în alte
cuvinte, cui profit ă, cine beneficiaz ă de obiectul legatelor ineficace.
Dacă dispunătorul a avut pruden ța să prevadă prin testament c ă în caz de ineficacitate a
legatului f ăcut de el în favoarea lui A, acesta va reveni lui B, este vorba de o substituție vulgară
îngăduită de lege (art. 804 C. civ.), spre deosebire de substitu ția fideicomisar ă care este
prohibită. Prin urmare, voin ța defunctului (expres ă sau tacit ă) primeaz ă, în sensul c ă dacă a fost
exprimat ă, de ineficacitatea primului legat profit ă legatarul desemnat subsecvent de testator.
În cazul în care testatorul nu și-a manifestat voin ța, trebuie f ăcută distincție după cum
ineficacitatea face s ă nu mai subziste nici un legat, nici o dispozi ție pentru cauz ă de moarte,caz
în care bunurile vor reveni mo ștenitorilor legali, profitând acestora, mo ștenirea fiind în

57 întregime ab intestat , sau afecteaz ă numai anumite legate, altele r ămânând în vigoare, caz în
care bunurile vor reveni, de regul ă, celui (celor) obliga ți la plata legatelor ineficace (a) sau, prin
excepție, conform dreptului de acresc ământ, colegatarului conjunctiv al c ărui legat a r ămas în
ființă (b).

1. Regula – atribuirea bunurilor celor obliga ți la plata legatelor
Conform acestui principiu, ineficacitatea legatelor va profita celor obliga ți la plata acestora,
cărora legatul sau legatele le-ar fi restrâns drepturile dac ă ar fi fost valabile, adic ă, după caz,
moștenitorilor legali, legatarilor universali, cu titlu universal sau chiar particulari. Situa țiile
pot fi foarte diferite. De exemplu: în cazul ineficacit ății unui legat universal, vor profita
moștenitorii legali ținuți la plata acestuia; în cazul ineficacit ății unui legat cu titlu universal,
dacă nu exist ă moștenitori legali, va profita legatarul universal care ar fi fost ținut la plat ă;
sau, în cazul ineficacit ății unui legat particular, un alt legatar particular obligat, prin ipotez ă,
de testator la plata acestuia etc.

2. Excepția – legatele conjunctive și dreptul de acresc ământ
Prin voin ța testatorului obiectul unui legat particular – indiferent dac ă se refer ă la un bun
corporal sau incorporal, mobil sau imobil, individual determinat sau de gen – poate fi l ăsat
la doi sau mai mul ți legatari cu vocația fiecăruia la întreg , situație în care ineficacitatea
unuia sau altuia din aceste legate va profita colegatarului sau colegatarilor ale c ăror legate au
rămas eficace, prin excep ție de la regula potrivit c ăreia ineficacitatea legatelor profit ă celor
ținuți la plata acestora. Acest legat poart ă denumirea de legat conjunctiv , iar dreptul
colegatarilor de a beneficia de ineficacitatea legatului unuia sau altuia dintre ei – drept de
acrescământ .
Dreptul de acresc ământ este a șadar o excep ție de la regula potrivit c ăreia legatele
ineficace profit ă celor ținuți la plata acestora și funcționează doar în cazul legatelor
conjunctive. De aceea, în mod impropriu no țiunea este utilizat ă și în contextul mo ștenirii legale
în cazul în care un mo ștenitor renun ță la succesiune, iar de acest lucru profit ă comoștenitorii în
sensul că le sporesc cotele succesorale. În cazul legatului conjunctiv, dac ă toți colegatarii vin la
moștenire, împart între ei în p ărți egale obiectul legatului, dreptul fiec ăruia comprimând
drepturile celorlal ți, iar dac ă unul sau altul dintre aceste legate este ineficace, partea ce ar fi

58 revenit beneficiarului acelui legat se va împ ărți în părți egale între colegatarii ale c ăror legate
au rămas eficace. Exemplu : imobilul l ăsat de dispun ător printr-un legat conjunctiv lui A, B și C
va reveni acestora în cote de câte 1/3 fiecare, iar dac ă legatul lui A este caduc, imobilul va
reveni lui B și C în cote de câte 1/2 fiecare.
Dreptul de acresc ământ este obligatoriu , deoarece, pe de o parte, legatul conjunctiv
conferă vocație la întregul bun, iar pe de alt ă parte, acceptarea unui legat nu poate fi frac ționată.

Capitolul II. EXHEREDAREA

Spre deosebire de nedemnitate, care atrage dec ăderea în temeiul legii a celui vinovat din
dreptul de a mo șteni pe defunct, lipsindu-l de titlul care i-ar fi dat aptitudinea s ă moștenească,
chiar dac ă este rezervatar, exheredarea nu afecteaz ă niciodat ă titlul de moștenire, chiar dac ă
este vorba de un mo ștenitor nerezervatar, ci doar emolumentul . În cazul mo ștenitorilor
rezervatari acest lucru este evident, ei mo ștenind (ca mo ștenitori legali) rezerva, exheredarea
având efecte cel mult în limitele cotit ății disponibile. Faptul c ă și moștenitorii nerezervatari
păstrează anumite prerogative care decurg din titlul lor de mo ștenitori, chiar dac ă pot fi complet
lipsiți prin exheredare de emolumentul mo ștenirii, este demonstrat de faptul c ă aceștia, de
pildă, pot cere o copie a inventarului mo ștenirii, pot lua m ăsuri conservatorii cu privire la
bunurile succesiunii, fac predarea legatelor, ori pot cere anularea testamentului, revocarea
judecătorească a legatelor sau constatarea caducit ății acestora.
În limitele dispozi țiilor legale imperative (rezervei), exheredarea este un drept
discreționar al testatorului, nesusceptibil de cenzur ă prin intermediul justi ției pe calea ac țiunii
care sanc ționează abuzul de drept.
Din punctul de vedere al întinderii sale, exheredarea poate fi totală sau parțială, și
aceasta dintr-un dublu unghi: anume, pe de o parte, al persoanelor , ea poate viza to ți
moștenitorii defunctului sau numai pe unii dintre ace știa, iar pe de alt ă parte al bunurilor , ea
poate viza întreg patrimoniul succesoral (afar ă de cazul existen ței unuia sau mai multor
rezervatari), o cot ă-parte din aceasta sau unul sau mai multe bunuri din succesiune.

59 După cum love ște pe mo ștenitori f ără a se lua în considerare comportamentul acestora
ulterior deschiderii mo ștenirii sau, dimpotriv ă, cu titlu de sanc țiune pentru cazul în care ar
refuza executarea unei anume dispozi ții testamentare, exheredarea poate fi fermă (I) sau cu titlu
de clauză penală (II).

I. Exheredarea ferm ă produce efecte de la data deschiderii mo ștenirii, nedepinzând în
nici un fel de conduita mo ștenitorilor ulterioar ă deschiderii mo ștenirii. Îndep ărtarea de la
moștenire se prezint ă însă diferit, dup ă cum testatorul a instituit (§ 1) sau nu a instituit legatari
(§ 2).
II. Exheredarea condi țională inserată în testament cu titlu de clauz ă penală. Practica
judiciară și doctrina admit în principiu valabilitatea clauzelor testamentare prin care
dispunătorul prevede exheredarea mo ștenitorilor s ăi ab intestat , în tot sau în parte (a cotit ății
disponibile), dup ă cum este vorba de mo ștenitori nerezervatari sau rezervatari, dac ă aceștia
încalcă ultimele sale dorin țe exprimate în cuprinsul testamentului.
Exheredarea apare în acest caz ca o sanc țiune a neexecut ării testamentului conform
voinței defunctului, de unde no țiunea de „clauz ă penală” utilizat ă în acest context.
De aceast ă dată, exheredarea nu mai este ferm ă (eficient ă de la data deschiderii
moștenirii), ci condițională, depinzând de conduita mo ștenitorilor legali ulterior deschiderii
moștenirii; dac ă aceștia nu respect ă dispozițiile testamentare, opereaz ă cu efecte retroactive de
la data deschiderii mo ștenirii, pe de o parte, exheredarea, iar pe de alt ă parte, instituirea expres ă
sau implicit ă a legatarului (legatarilor) beneficiar(i) al(i) exhered ării.
Clauza poate viza un mo ștenitor anume, izolat, sau o dispozi ție testamentar ă, implicând
pe toți moștenitorii care au leg ătură cu aceasta. Valabil ă în principiu, clauza penal ă de
exheredare nu poate impune îns ă moștenitorilor decât executarea acelor dispozi ții testamentare
care nu contravin ordinii publice și dispozi țiilor imperative ale legii.

Capitolul III. EXECU ȚIUNEA TESTAMENTAR Ă

Executorul testamentar este persoana desemnat ă prin testament pentru a-l reprezenta
post-mortem pe testator, asigurând aducerea la îndeplinire a ultimelor dorin țe ale acestuia

60 manifestate cu respectarea formelor și condițiilor de fond testamentare. În mod obi șnuit,
aducerea la îndeplinire a dispozi țiilor testamentare este asigurat ă de erezii defunctului și
legatarii universali. Facultativ, când crede de cuviin ță, testatorul poate îns ă desemna în acest
scop una sau mai multe persoane (art. 910 C. civ.) în care are încredere, fie c ă este vorba de
unul sau altul dintre succesorii s ăi legali sau testamentari, fie de persoane str ăine de mo ștenire.
Executorul testamentar exercit ă anumite puteri, dar nu pentru sine ci pentru altul. De
aceea, în mod obi șnuit se recunoa ște execu țiunii testamentare natura juridic ă a unui mandat.
Executorul testamentar este mandatarul defunctului, iar nu al mo ștenitorilor legali sau
testamentari, aducând la îndeplinire voin ța acestuia.
Ca și mandatul de drept comun, execu țiunea testamentar ă:
-este intuitu personae , ceea ce înseamn ă că în cazul în care este refuzat ă de cel
desemnat sau acesta decedeaz ă înaintea deschiderii mo ștenirii, survine caducitatea, iar dac ă
executorul decedeaz ă după deschiderea mo ștenirii, dar înaintea îndeplinirii misiunii, puterile
acestuia nu trec la mo ștenitorii s ăi (art. 917 C. civ.);
-este în principiu gratuită, executorul având dreptul doar la rambursarea cheltuielilor
făcute pentru îndeplinirea misiunii sale, sarcin ă ce revine succesiunii (art. 919 C. civ.). Prin
excepție, executorul poate fi gratificat pentru serviciile f ăcute cu un legat remuneratoriu de
valoare modic ă, numit „diamant” sau „legatul diamantului”;
-pune în sarcina executorului obliga ția de a da socoteal ă de gestiunea sa (art. 916 alin. 5
C. civ.).
Execuțiunea testamentar ă este îns ă un mandat aparte, care prezint ă unele caractere
diferite de ale mandatului comun, care îi confer ă un specific inconfundabil. Astfel:
-executorul testamentar este desemnat printr-un act unilateral , fiind „numit” de testator
în una din formele testamentare (art. 910 C. civ.), iar nu printr-un contract.
-mandatul obi șnuit se refer ă în principiu la încheierea de acte juridice , în timp ce
execuțiunea testamentar ă poate include sau s ă aibă exclusiv ca obiect îndeplinirea unor acte
materiale , cum ar fi distrugerea unor documente ale defunctului;
-mandatul obi șnuit înceteaz ă în principiu prin moartea mandantului (art. 1552 pct. 3 C.
civ.), în timp ce execu țiunea testamentar ă începe să producă efecte la data decesului
testatorului , fiind un act juridic mortis causa ;

61 -mandatul obi șnuit poate fi revocat oricând de mandant (art. 1553 C. civ.), în timp ce
execuțiunea testamentar ă este irevocabil ă după data deschiderii mo ștenirii, succesorii
defunctului neputând revoca unilateral mandatul încredin țat de defunct executorului
testamentar, având doar dreptul de a cere în justi ție destituirea acestuia dac ă a comis fapte
culpabile în executarea misiunii sale;
-în timp ce mandatar conven țional poate fi desemnat ă și o persoan ă lipsită de capacitate
de exerci țiu, executor testamentar nu poatde e fi decât o persoană cu capacitate exercițiu
deplină (art. 913 și 915 C. civ.), care se apreciaz ă în raport cu data deschiderii mo ștenirii, iar nu
cu data testamentului.

În cazul pluralit ății de executori, fiecare dintre ace știa are puteri depline și poate
îndeplini ca și când ar fi singur orice act specific execu țiunii testamentare (art. 918 alin. 1 C.
civ.), afar ă de cazul în care testatorul a prev ăzut altfel, fie dispunând s ă lucreze împreun ă, fie
atribuind fiec ăruia o gestiune anume.

Puterile conferite difer ă după cum execu țiunea testamentar ă este fără sezină (a) sau cu
sezină (b). Rolul executorului testamentar fără sezină (fără dreptul de a prelua bunurile
succesorale) este redus, rezumându-se doar la supravegherea și cotrolul executării dispozi țiilor
testamentare de c ătre cei ținuți la aceasta (mo ștenitorii legali sau legatari). El poate ini ția
măsuri conservatorii pentru evitarea delapid ării sau deturn ării bunurilor succesorale. În lipsa
sumelor pentru plata legatelor, poate cere vânzarea bunurilor mobile succesorale (art. 916 alin.
3 C. civ.).
Executorul testamentar nu poate primi decât sezina bunurilor mobile , nu și a celor
imobile și nici a fructelor sau veniturilor acestor bunuri. Sezina poate fi conferit ă executorului
pentru o durat ă de timp care nu poate dep ăși un an (art. 911 C. civ.).
Cele dou ă sezine (a executorului testamentar și a moștenitorilor) nu se exclud, ci
coexistă, cea a executorului testamentar restrângând puterea mo ștenitorilor „printr-un soi de
vase comunicante”.

62 Titlul IV

INSTITUIREA CONTRACTUAL Ă

1. Noțiune. Instituirea contractual ă, denumit ă și donație de bunuri viitoare, este „o
liberalitate prin care o persoan ă, instituantul, dispune cu titlu gratuit în beneficiul altei
persoane, instituitul, care accept ă, fie de toate sau o parte din bunurile care vor compune
succesiunea sa, sau de cutare sau cutarebun determinat care se va putea g ăsi în aceasta”.
Este vorba a șadar de un act prin care se instituie mo ștenitori (legatari) universali, cu
titlu universal sau particulari, ca în cazul mo ștenirii testamentare, dar nu prin testament, care
este un act juridic unilateral, a șa cum se face în mod obi șnuit, ci printr-un contract (act de
formație bilateral ă). Sintagma „dona ție de bunuri viitoare” vrea s ă pună în eviden ță faptul c ă
donatarul nu va beneficia de liberalitate decât la o dat ă viitoare, aceea a mor ții donatorului, iar
nu în prezent.
Caracterul de excep ție al instituirii contractuale rezult ă din faptul c ă, potrivit legii, nu
poate fi f ăcută decât fie prin contractul de c ăsătorie (art. 933-935 C. civ., abrogate prin Decretul
nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a decretului privitor la persoanele
fizice și persoanele juridice; art. 1080-1091 C. civ. francez, în vigoare și astăzi), fie doar între
soți, în timpul c ăsătoriei, prin conven ție separat ă de cea matrimonial ă inițială.

Pentru a stabili regimul juridic al instituirii contractuale trebuie stabilit îns ă care dintre
aceste tr ăsături sunt dominante: cele care apar țin donației sau cele care apar țin testamentului?
Răspunsul este c ă în cazul instituirii contractuale f ăcute prin contract matrimonial predomin ă
caracteristicile donației, aceasta fiind irevocabil ă, în timp ce în cazul celei f ăcute în timpul
căsătoriei predomin ă caracteristicile testamentului , aceasta fiind revocabil ă ad nutum (art. 937
alin. 1 C. civ.).
Efectele instituirii contractuale trebuie diferen țiate dup ă cum ne referim la situația
dinaintea decesului instituantului (a) sau dup ă decesul acestuia (b).

63

Titlul V

LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE PRIN ACTE JURIDICE MORTIS CAUSA

Persoana fizic ă are puterea de a dispune de bunurile sale mortis
causa , derogând de la regulile supletive ale mo ștenirii legale. Aceast ă putere îns ă nu este
discreționară, având anumite limite. Limitele men ționate se refer ă, pe de o parte, la
prohibirea pactelor asupra succesiunilor viitoare (Cpitolul I), iar pe de alt ă parte la rezerva
ereditară (Capitolul II).

Capitolul I
PROHIBIREA PACTELOR ASUPRA SUCCESIUNILOR VIITOARE

Alineatul 2 al art. 965 C. civ. face precizarea c ă „nu se poate face renun țarea la o
succesiune ce nu este deschis ă, nici (nu) se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni,
chiar de s-ar da consim țământul celui a c ărui succesiune este în chestiune”. Prin excep ție
așadar, succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul unei vânz ări și nici al vreunei alt act
juridic
Principiul prohibi ției pactelor asupra succesiunilor viitoare a fost justificat în timp de
patru rațiuni. În primul rând, considerentul de ordin moral că pactul ar na ște dorința morții
(votum mortis ) celui care las ă moștenirea. În al doilea rând, considerentul c ă ar încălca regulile
moștenirii legale și mai ales principiul egalit ății succesorale . În al treilea rând, necesitatea de a
proteja mo ștenitorii contra abuzului de influen ță sau leziunii . În al patrulea rând, argumentul c ă
libertatea de a testa nu poate fi alienat ă prin acte între vii, căci încheind un contract cu privire
la succesiune, cel despre a c ărui moștenire este vorba nu ar mai putea reveni unilateral asupra
acestuia, ci numai cu acordul cocontractantului.

64 Deși denumirea de „pact” ar putea conduce la concluzia c ă este vorba doar de conven ții
(acte juridice bi- sau multilaterale), no țiunea este utilizat ă în înțelesul ei mai larg, incluzând nu
numai conven țiile (cu titlu gratuit sau oneros), cum ar fi dona ția sau vânzarea, ci și actele
unilaterale, cum este renun țarea la mo ștenire (art. 965 alin. 2 C. civ. prevede expres c ă „nu se
poate face renun țare la o succesiune nedeschis ă”).
Interdicția se refer ă la pactele încheiate cu privire la elementele unei succesiuni
nedeschise, adic ă asupra patrimoniului unei persoane care este înc ă în viață. Pactul poate avea
ca obiect fie întreaga universalitate succesoral ă, fie o cot ă-parte din aceasta, fie un anume bun.
Este indiferent dac ă afecteaz ă sau nu rezerva succesoral ă.
Având în vedere libertatea deplin ă a lui de cujus de a lăsa la data mor ții sale ceea ce îi
va plăcea, putând dobândi, înstr ăina sau conserva ceea ce va dori, rezult ă că succesiunea
viitoare se distinge prin caracteristica esen țialmente eventuală sau virtual ă a drepturilor pe care
le confer ă. Cu alte cuvinte, pactul asupra succesiunilor viitoare se poate recunoa ște prin faptul
că nu confer ă creditorului pe timpul vie ții celui despre a c ărui moștenire este vorba decât o
simplă expectativ ă (speranță), iar nu un drept actual cert, chiar afectat de modalit ăți.
Din formularea imperativ ă a textului art.965 alin.2 C. civ. („nu se poate face…”),
rezultă neîndoielnic faptul c ă sancțiunea atras ă de nerespectarea prohibi ției este nulitatea
absolută a pactului .
Prin excep ție de la regula interdic ției pactelor asupra succesiunilor viitoare, Codul civil
conține câteva excep ții, al căror câmp ar putea fi l ărgit în viitor, sub presiunea necesit ăților
vieții practice.
Constituie astfel de excep ții:
– instituirea contractual ă, atât cea f ăcută prin contractul de c ăsătorie (art. 933 C. civ.),
cât și cea făcută în timpul c ăsătoriei, care fiind revocabil ă ad nutum (art. 937 alin.1 C.
civ.),chiar dac ă nu este prev ăzută de lege, nu contravine principiilor art. 965 alin. 2 C. civ.
(supra nr. 368);
– donația-partaj , îngăduită de art. 795 C. civ.,prin care ascenden ții pot împ ărți încă din
timpul vie ții cu titlu de drepturi succesorale între descenden ții lor bunurile pe care le de țin la
momentul actului, chiar dac ă atribuie drepturi actuale descenden ților.donatari, constituie totu și
un pact succesoral asupra unei succesiuni viitoare prin faptul c ă implică renunțarea
descenden ților-donatari de a cere raportul succesoral;

65 – clauzele societare în societ ățile civile sau de persoane prin care e stipuleaz ă
continuarea societ ății cu asocia ții rămași în viață sau cu mo ștenitorii acestora (art.1526 C. civ.).
Prin acest pact se reglementeaz ă în avans soarta drepturilor în societate ale asociatului
predecedat;
– renunțarea anticipat ă la dreptul de a cere reduc țiunea unei liberalit ăți consimțite de
de cujus.

Capitolul II
REZERVA SUCCESORAL Ă

1. Principiul libert ății de a dispune de propriile bunuri și limitarea acesteia prin
dispozițiile legale referitoare la rezerv ă. Din dispozi țiile art. 475 și 480 C. civ. rezult ă
principiul potrivit c ăruia proprietarul poate dispune liber de bunurile sale, dar c ă această
libertate nu este nelimitat ă, putând fi îngr ădită prin dispozi ții legale în anumite cazuri, din
anumite ra țiuni.
Printre dispozi țiile legale care limiteaz ă dreptul de a dispune de propriile bunuri se
enumeră și cele referitoare la rezerv ă.
Codul civil și legislația adiacent ă nu se refer ă decât indirect la rezerv ă, prevăzând că în
cazul în care cel despre a c ărui moștenire este vorba las ă în viață rude apropiate (descende ți sau
părinți) ori so ț supravie țuitor, nu poate dispune prin acte juridice cu titlu gratuit între vii
(donații) sau mortis causa (legate) decât în limitele unei anumite cote-p ărți din patrimoniul s ău
(art. 841 și 843 C. civ. și art. 2 din Legea nr. 319/1944). Partea din patrimoniul succesoral de
care de cujus poate dispune neîngr ădit se nume ște cotitate disponibil ă, iar partea de care,
implicit, rezult ă că nu poate dispune și care revine în temeiul legii rudelor sale cele mai
apropiate și soțului supravie țuitor se nume ște rezervă. Rezerva și cotitatea disponibil ă se
exprimă ambele prin frac țiuni din unitatea care este patrimoniul defunctului.
Proporția cotitate disponibil ă – rezerv ă avută în vedere este cea care se raporteaz ă la
patrimoniul dispun ătorului de la data deschiderii mo ștenirii, iar nu de la data actului de

66 dispoziție. De aceea, nu se poate vorbi pe timpul vie ții celui despre a c ărui moștenie este vorba
de o indisponibilizare sau, cu atât mai pu țin, de o inalienabilitate sau insesizabilitate a a cotei
părți reprezentând rezerva. Faptul c ă o moștenire are sau nu o parte rezervat ă se stabile ște și în
funcție de elemente cu totul str ăine voin ței dispun ătorului, cum ar fi, de pild ă, elementul
obiectiv c ă a lăsat succesibili rezervatari. Iar, în plus, rezervatarii fiind liberi s ă renunțe la
moștenire, pot deveni str ăini de mo ștenire prin voin ța lor (art. 696 C. civ.), nefiind lua ți în
calcul la stabilirea rezervei.
Regulile referitoare la rezerva succesoral ă impun ca o parte a mo ștenirii – rezerva – s ă
se defere dup ă normele mo ștenirii legale și doar cealalt ă parte a mo ștenirii – cotitatea
disponibil ă – după voința defunctului, conform normelor mo ștenirii testamentare.
Rezerva protejeaz ă pe rezervatari nu numai contra liberalit ăților făcute terților străini de
moștenire, dar și contra celor f ăcute în favoarea unuia sau altuia dintre ace știa peste limitele
cotității disponibile, p ăstrând un anumit echlibru între ei. Principiul este c ă nu se pot face
liberalități (donații și legate) în favoarea rudelor sau so țului supravie țuitor decât în limitele în
care pot fi f ăcute și terților, adic ă în limitele cotit ății disponibile. Rezervatarii gratifica ți pot
cumula rezerva și cotitatea disponibil ă.

I. CARACTERELE GENERALE ALE REZERVEI
Rezerva succesoral ă se caracterizeaz ă prin faptul c ă reprezint ă o parte a succesiunii ( pars
hereditatis ) (a), are un caracter de ordine public ă (b), este colectiv ă (c) și este datorat ă în
natură (d).
II. MOȘTENITORII REZERVATARI
Din dispozi țiile art. 841, 843 C. civ. și art. 2 din Legea nr. 319/1944 rezult ă că moștenitorii
rezervatari sunt doar descenden ții (§ 1), ascenden ții privilegia ți (§ 2) și soțul supravie țuitor
ai defunctului (§ 3)

§ 1. Descenden ții. Potrivit art. 841 C. civ., în cazul în care la mo ștenire vin copii ai defunctului,
cotitatea disponibil ă a moștenirii nu poate dep ăși:
-1/2 din mo ștenire, dac ă lasă un copil;
-1/3 din mo ștenire, dac ă lasă doi copii;
-1/4 din mo ștenire, dac ă lasă trei sau mai mul ți copii.

67 Implicit, rezult ă că rezerva va fi de: 1/2 din mo ștenire pentru un copil, 2/3 din mo ștenire
pentru doi copii și 3/4 din mo ștenire pentru trei sau mai mul ți copii.
Așa cum precizeaz ă art. 842 C. civ., prin „copii” se în țeleg descenden ții de orice grad ai
defunctului (fii, nepo ți, strănepoți etc.) care, conform regulilor devolu țiunii legale, vin la
moștenire.

Dacă unul dintre copiii defunctului este predecedat, având la rândul s ău copii, în via ță la
deschiderea mo ștenirii, iar la mo ștenire vin și unul sau mai mul ți copii ai defunctului care i-au
supravie țuit, calculul se va face în funcție de num ărul tulpinilor , întrucât sunt întrunite
condițiile reprezent ării succesorale. De exemplu, dac ă la moștenire vine un fiu al defunctului și
doi nepo ți, copii ai unui fiu predecedat, cotitatea desponibil ă a moștenirii nu poate dep ăși 1/3
din masa succesoral ă. Calculul se va face tot pe tulpini chiar și în cazul în care nu sunt întrunite
condițiile reprezent ării succesorale, cum se întâmpl ă, de pild ă, atunci când defunctul a avut un
fiu, acesta este predecedat, iar la mo ștenire vin în nume propriu cei trei copii ai acestuia
(cotitatea disponibil ă va trebui s ă se înscrie în limita a 1/2, iar nu de 1/4 din mo ștenire).

§ 2. Ascenden ții privilegia ți. Conform art. 843 C. civ., cotitatea disponibil ă a moștenirii nu
poate trece peste !/2 din mo ștenire dac ă cel decedat las ă în viață ambii p ărinți sau peste 3/4 din
moștenire dac ă lasă în viață un singur p ărinte, în mod corelativ, rezerva fiind de 1/2 sau 1/4 din
moștenire.
Dacă părinții defunctului vin la mo ștenire împreun ă cu colateralii privilegia ți, care nu
sunt rezervatari, ace știa din urm ă pot fi exherda ți prin liberalit ăți în întregime de cel despre a
cărui moștenire este vorba, p ărinții fiind îns ă rezervatari sunt în drept s ă pretindă reducțiunea
liberalităților care le încalc ă rezerva.
În măsura în care, prin voin ța dispun ătorului, liberalit ățile nu consum ă cotitatea
disponibil ă în întregime, colateralii privilegia ți au dreptul la diferen ța până la limita maxim ă a
cotității disponibile, f ără însă a putea cere p ărinților vreo restrângere a rezervei, aceasta
cuvenindu-li-se în întregime.

§ 3. Soțul supravie țuitor. Din dispozi țiile art. 2 din Legea nr. 319/1944, rezult ă că, în cazul în
care defunctul las ă un soț supravie țuitor, liberalit ățile făcute de so țul predecedat nu pot dep ăși

68 jumătate din cotele de mo ștenire legal ă prevăzute la art.1 din aceea și lege în favoarea so țului
supravie țuitor. Se deduce deci c ă rezerva so țului supravie țuitor va fi de:
-1/8 din mo ștenire în concurs cu descenden ții (jumătate din cota legal ă de 1/4);
-1/6 din mo ștenire în concurs cu ascenden ții și colateralii privilegia ți, dacă aceștia vin
împreun ă la moștenire (jum ătate din cota legal ă de 1/3);
-1/4 din mo ștenire în concurs fie cu ascenden ții privilegia ți, fie cu colateralii privilegia ți
(jumătate din cota legal ă de 1/2);
-3/8 din mo ștenire în concurs cu ascenden ții ordinari (clasa a treia de mo ștenitori) sau
cu colateralii ordinari (clasa a patra de mo ștenitori) (jum ătate din cota legal ă de 3/4);
-1/2 din mo ștenire când exist ă donații care se imput ă asupra cotit ății disponibile a
moștenirii și liberalit ăți testamentare (legate) (jum ătate din întreaga mo ștenire, care ar fi revenit
soțului supravie țuitor în lips ă de moștenitori legali).

Problema imput ării rezervelor când la mo ștenire vin al ți rezervatari împreun ă cu soțul
supravie țuitor necesită o analiz ă specială.
Cotitatea disponibil ă specială a soțului supravie țuitor în concurs cu copiii dintr-o
căsătorie anterioar ă a defunctului ( art. 939 C. civ.). În cazul în care so țul supravie țuitor vine la
moștenire în concurs cu copii ai defunctului dintr-o c ăsătorie anterioar ă, acesta nu poate
beneficia de liberalit ățile făcute de so țul decedat decât în limita unei cotit ăți disponibile
speciale, care poate fi mai mic ă sau cel mult egal ă cu cea ordinar ă, limita aceste cotit ăți
speciale fiind partea copilului care a luat cel mai pu țin din mo ștenire, dar f ără a putea dep ăși
valoric a patra parte din mo ștenire.

III. CALCULUL REZERVEI ȘI AL COTIT ĂȚII DISPONIBILE

Masa de calcul și operațiunile pentru stabilirea acesteia. Așa cum rezult ă din dispozi țiile
art. 849 C. civ., întregul la care se raporteaz ă rezerva și cotitatea disponibil ă a moștenirii nu se
confundă cu bunurile pe care le las ă de cujus la data deschiderii mo ștenirii, c ăci rezerva
protejeaz ă pe cei în drept nu numai contra legatelor f ăcute de defunct, ci și împotriva dona țiilor
făcute de acesta în timpul vie ții, fiind și acestea luate în calcul la stabilirea întregului în

69 discuție. Cu alte cuvinte, se poate spune c ă masa de calcul (sistemul de referin ță) pentru
determinarea rezervei și a cotității disponibile a mo ștenirii este patrimoniul pe care de cujus l-
ar fi lăsat dacă nu ar fi f ăcut donații, adică un patrimoniu reconstituit fictiv (contabil, prin
calcul pe hârtie).
Masa de calcul a rezervei și a cotității disponibile este o no țiune mai extins ă, care nu se
confundă nici cu no țiunea de masă succesoral ă, ce cuprinde doar bunurile defunctului care se
deferă prin succesiune, iar nu și donațiile făcute de acesta în timpul vie ții, decât dac ă sunt
supuse reduc țiunii în favoarea rezervatarilor, nici cu no țiunea de masă partajabil ă, ce nu
cuprinde decât bunurile succesorale care se defer ă universal sau cu titlu universal, iar nu și cele
deferite cu titlu particular (legatele particulare).
Pentru determinarea masei de calcul, art. 849 C. civ stabile ște o suită de trei opera țiuni:
stabilirea activului brut prin determinarea bunurilor l ăsate de defunct la data decesului și a
valorii acestora (§ 1); stabilirea activului net prin sc ăderea pasivului succesoral din activul brut
(§ 2); reunirea fictiv ă (pentru calcul) la activul net a valorii dona țiilor făcute de defunct în
timpul vie ții (§ 3).
Regulile stabilite de art. 849 C. civ. pentru calculul rezervei și al cotit ății disponibile
sunt de ordine public ă, astfel încât nu se poate deroga de la acestea în nici un fel prin în țelegeri
contractuale.

Prezumția instituit ă de art. 845 C. civ. Art. 845 C. civ. prezum ă că înstrăinările făcute în
favoarea unui succesibil în linie dreapt ă de de cujus în timpul vie ții sub forma unor acte cu
titlu oneros cu p ăstrarea dreptului de uzufruct sau contra unei rente viagere sunt dona ții
preciputare care trebuie reunite valoric pentru calcul la activul net al succesiunii, imputarea
lor făcându-se în primul rând pe cotitatea disponibil ă a moștenirii, iar pentru diferen ță, dacă
există, asupra p ărții de rezerv ă cuvenite celui gratificat. Pentru ca prezum ția prevăzută la art.
845 C. civ. s ă-și producă efectele trebuie s ă fie întrunite urm ătoarelecondi ții:
-actul de înstrăinare trebuie s ă prezinte aparen ța unui act cu titlu oneros .
-actul să fie consim țit în favoarea unuia dintre succesibilii rezervatari în linie direct ă ai
înstrăinătorului .
-înstrăinătorul să-și fi rezervat dreptul de uzufruct sau s ă fi stipulat în contrapartid ă o
rentă viageră.

70 IV. IMPUTAREA LIBERALIT ĂȚILOR

Așa cum am v ăzut, când exist ă moștenitori rezervatari acceptan ți, masa de calcul se
împarte în rezerva global ă și în cotitatea disponibil ă a moștenirii. Simpla cunoa ștere a
cuantumului rezervei și a cotității disponibile a mo ștenirii nu sunt suficiente, fiind necesar ă
determinarea sectorului (rezervei sau cotit ății disponibile) asupra c ăreia trebuie imputate
(calculate) liberalit ățile făcute de defunct, c ăci dacă imputarea se face asupra rezervei, cotitatea
disponibil ă rămâne deschis ă altor liberalit ăți, iar dac ă se face asupra cotit ății disponibile,
aceasta se restrânge prin liberalit ățile succesive pân ă la epuizarea ei, liberalit ățile ulterioare
rămânând f ără efecte.
În cazul dona țiilor și legatelor f ăcute în favoarea ter ților străini de mo ștenire sau a
moștenitorilor nerezervatari, imputarea (calculul) liberalit ăților se va face într-o anumit ă
ordine, invers ă celei a reduc țiunii acestora , întotdeauna din cotitatea disponibil ă a moștenirii
pentru a se determina dac ă se înscriu în limitele acesteia, caz în care r ămân eficiente, sau nu,
caz în care vor fi supuse reduc țiunii, ace ști gratifica ți neavând nici un drept asupra rezervei.
Moștenitorul rezervatar beneficiar al unei dona ții nescutite de raport poate renun ța la calitatea
de moștenitor legal ( și rezervatar), p ăstrând dona ția, fără a mai fi obligat la raport, aceasta
imputându-se asupra cotit ății disponibile a mo ștenirii, ca și cum donatarul ar fi un ter ț gratificat
străin de mo ștenire, iar dona ția preciputar ă (art. 752 C. civ.).
Dacă însă cei gratifica ți sunt mo ștenitorii acceptan ți rezervatari ai defunctului, reunind
în persoana lor atât caliatea de rezervatari cât și de gratifica ți, se pune problema dac ă
liberalitățile primite de ace știa se imput ă mai întâi asupra rezervei și excedentul, dac ă există,
asupra cotit ății disponibile a mo ștenirii sau invers, ace știa având voca ție eventual ă atât la
rezerva, cât și la cotitatea disponibil ă a moștenirii? R ăspunsul depinde de faptul dac ă
liberalitatea este preciputar ă (scutită de raport) (§ 1) sau nepreciputar ă (nescutit ă de raport) (§
2).
Liberalit ățile preciputare sunt dona țiile scutite de raport prin voin ța dispun ătorului ori
prin natura lor (cazul dona țiilor făcute părinților, care nu au obliga ția legală de raport, și al
donațiilor prezumate prev ăzute la art. 845 C. civ.) și legatele, afar ă de cele pentru care
testatorul a prev ăzut că sunt imputabile asupra rezervei. Fiind vorba de liberalit ăți făcute de
dispunător în ideea de a-l avantaja pe beneficiar, peste limitele rezervei legale, acestea se

71 impută asupra cotit ății disponibile a mo ștenirii dacă au o valoare mai mic ă sau cel mult egal ă
aceleia a p ărții disponibile.
Imputarea acestor liberalit ăți asupra disponibilului se va face în ordinea invers ă a
reducțiunii lor (dona țiile mai vechi vor prima asupra celor mai recente, orice dona ție primând
asupra legatelor – art. 850 C. civ.).
În schimb, prin natura lor, liberalit ățile nescutite de raport (nepreciputare), nu sunt
definitive, adic ă făcute de dispun ător în ideea de a-l gratifica pe beneficiar peste partea sa
ereditară (rezerv ă), ci reprezint ă doar un avans în contul viitoarei mo șteniri, o atribuire
anticipat ă de drepturi în contul mo ștenirii legale, care trebuie s ă fie adus ă (raportat ă) la masa de
bunuri ce urmeaz ă a fi împ ărțită între rezervatarii îndrept ățiți la raport (descenden ții și soțul
supravie țuitor), raportul asigurând egalitatea între ace știa.
Fiind un avans în contul mo ștenirii, f ără intenția de avantajare a donatarului în
detrimentul celorlal ți rezervatari, principiul este c ă donațile raportabile se impută asupra
rezervei celui gratificat, iar nu asupra cotit ății disponibile a mo ștenirii.
Din perspectiva imput ării liberalit ăților, trebuie f ăcută însă distincție între situa ția în
care dona ția se înscrie în limitele rezervei celui gratificat și situația când dep ășește aceste
limite. Dat fiind c ă imputarea liberalit ăților raportabile se face asupra rezervei celui gratificat,
dacă donația raportabil ă se înscrie în limitele rezervei, aceasta nu afecteaz ă în nici un fel
cotitatea disponibil ă a moștenirii care r ămâne liber ă pentru liberalit ățile ulterioare f ăcute de
defunct. Dep ășirea limitelor rezervei celui gratificat printr-o dona ție raportabil ă are consecin țe
doar în cazul în care de cujus a făcut și liberalit ăți preciputare, care fac s ă existe o cotitate
disponibil ă, ele imputându-se asupra acesteia. Între como ștenitorii rezervatari ținuți la raport
care vin singuri la mo ștenire, oricare ar fi valoarea dona ției, raportul face ca ace știa să împartă
succeiunea conform cotelor de mo ștenire legal ă, problema imput ării donației nepunându-se
întrucât nu exist ă parte rezervat ă a moștenirii și nici cotitate.disponibil ă.
Atunci când exist ă nu numai mo ștenitori rezervatari ținuți la raport, ci și gratifica ți cu
liberalități preciputare (fie c ă este vorba de ter ți străini de mo ștenire, fie de erezi ai defunctului,
rezervatari sau nerezervatari), dona ția raportabil ă se imput ă mai întâi asupra rezervei celui
gratificat, iar dac ă aceasta nu este suficient ă întrucât liberalitatea o dep ășește în valoare,
diferența se imput ă asupra cotit ății disponibile a mo ștenirii.

72 Donația astfel imputat ă fiind în acela ți timp și raportabil ă, se va aduce în întregime la
masa partajabil ă, inclusiv partea care se imput ă asupra cotit ății disponibile, împ ărțindu-se între
rezervatrii îndrept ățiți la raport conform cotelor de mo ștenire legal ă.

V. REDUCȚIUNEA LIBERALIT ĂȚILOR EXCESIVE

Reducțiunea nu opereaz ă de drept, ea trebuie cerut ă de către rezervatarii în interesul
cărora a fost reglementat ă rezerva (art. 848 C. civ.). Reduc țiunea poate fi realizat ă pe cale
convențională (A) pe cale de excep ție (B) și pe cale de ac țiune (C).
Acțiunea în reduc țiune decurge pentru rezervatari dintr-un drept propriu – deptul la
rezervă, și nu dintr-un drept transmis lor pe cale succesoral ă, ceea ce face ca titularului acesteia
să nu-i poat ă fi opuse excep țiile care i-ar fi putut fi opuse defunctului (de exemplu, copii
defunctului pot ataca o vânzare a defunctului care ascunde o dona ție, fără ca dobânditorul s ă le
poată opune excep ția de garan ție pentru evic țiune).
Este vorba de o ac țiune personal ă, iar nu real ă. Ca atare, este supus ă prescrip ției
extinctive în termenul general de trei ani, care începe s ă curgă de la data deschiderii mo ștenirii.
Din caracterul personal decurge și caracterul divizibil al ac țiunii în reducțiune. Rezervatarii pot
acționa în comun solicitând reîntregirea rezervei globale, dar dac ă dintr-un motiv sau altul
acțiunea nu este introdus ă decât de unul (unii) dintre rezervatari, reduc țiunea nu va opera decât
pentru partea de rezerv ă a reclamantului, iar nu pentru rezerva global ă. Acțiunea în reduc țiune
fiind personal ă, rezervatarii pot renun ța la aceasta.
Admiterea ac țiunii în reduc țiune are ca efect desfiin țarea în tot sau în parte a liberalit ății
care încalc ă rezerva succesoral ă.
În dreptul nostru, pornind de la principiul potrivit c ăruia rezerva trebuie asigurat ă
moștenitorilor în natur ă, regula este aceea a reduc țiunii în natur ă, adică prin reintegrarea
obiectului legatelor sau dona țiilor în rezerva succesoral ă (1°) și doar excep ția cea a reduc țiunii
prin echivalent, prin compensarea valoric ă a obiectului liberalit ății reduse, rezerva
reconstituindu-se prin plata unei sume de bani (2°).
Reducțiunea prin echivalent, în dreptul nostru, se face prin excep ție în urm ătoarele cazuri:
-dacă donația excesiv ă a fost făcută unui descendent sau so țului supravie țuitor cu
scutire de raport, iar succesiunea con ține bunuri de aceea și natură.

73 -dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar obiectul dona ției este un imobil
și partea supus ă reducțiunii (care excede cotitatea disponibil ă) este mai mic ă de jumătate din
valoarea acestui bun .
-dacă donatarul a înstr ăinat înaintea deschiderii mo ștenirii bunul care a format
obiectul dona ției reductibile .
-dacă bunul donat a pierit din culpa donatarului , acesta este obligat s ă suporte
reducțiunea prin echivalent b ănesc, dup ă valoarea pe care bunul pierit ar fi avut-o la data
deschiderii mo ștenirii;
-dacă obiectul dona ției l-a constituit o cantitate de bunuri fungibile, prin analogie cu
cazul uzufructul unor asemenea bunuri reglementat de art. 526 C. civ., reduc țiunea se va face
prin restituirea unei cantit ăți similare de bunuri .

Ordinea reduc țiunii liberalităților este guvernat ă de trei reguli care rezult ă din dispozi țiile art.
850 și 852 C. civ: legatele se reduc înaintea dona țiilor (a); legatele se reduc toate deodat ă și în
mod propor țional (b); și donațiile se reduc în ordinea invers ă a datei lor (c).
Pe lângă donațiile și legatele obi șnuite, exist ă însă și liberalit ăți hibride, care au
caracteristici apar ținând atât dona țiilor cât și legatelor (d).
a). Regula reduc țiunii legatelor înaintea dona țiilor este imperativ ă, dispunătorul nefiind în
drept să stipuleze contrariul.
b). Regula reducțiunii propor ționale a legatelor este supletiv ă, întemeindu-se pe voin ța
prezumat ă a testatorului, poate fi înl ăturată printr-o dispozi ție prin care se prevede o anumit ă
ordine de reduc țiune.
c). Potrivit art.850 alin. 2 C. civ., „reduc țiunea va începe de la cea din urm ă donațiune, dup ă
săvârșirea acesteia se va trece îndat ă la cea a doua dup ă dânsa, și așa pe rând pân ă la cea mai
veche dona țiune”. A șadar, spre deosebire de legate, dona țiile se reduc în ordinea invers ă a
datei lor, începând cu cea mai recent ă, după care se trece la urm ătoarea și așa mai departe
până când se va reconstitui rezerva.
Dacă mai multe dona ții au fost f ăcute la aceea și dată, ele se vor reduce în mod
proporțional. Importanța datei în cazul dona țiilor este evident ă atunci când se pune problema
ordinii reduc țiunii acestora.

74 În cazul donațiilor indirecte sau deghizate încheiate prin acte sub semn ătură privată,
data men ționată în act nu face credin ță decât între p ărți, nu și în privin ța terților, în rândul
cărora se enumer ă ceilalți donatari gratifica ți de defunct, precum și rezervatarii (care ap ărându-
și un drept dobândit direct de la lege, iar nu de la defunct, nu sunt avânzi-cauz ă ai acestuia în
privința donațiilor care le încalc ă rezerva, ci ter ți). Față de acești terți data actului nu este
opozabil ă decât dac ă a devenit cert ă în condi țiile art. 1182 C. civ. (prin prezentarea la o
instituție public ă, înscrierea în registrul anume destinat, decesul uneia din p ărțile contractante
sau prin men ționarea într-un act f ăcut de un func ționar public).
Referitor la dona țiile realizate sub forma darului manual , contrar sus ținerilor unor
autori, potrivit c ărora dispo țiile art. 1182 C. civ. nu le sunt aplicabile întrucât ar fi excluse prin
natura lor, proba datei acestora putându-se face prin orice mijloc de prob ă chiar și de către
donatar, s-a ajuns totu și la concluzia c ă dobândesc dat ă certă prin decesul donatorului și că sunt
reductibile înaintea celorlalte dona ții, dar dup ă legate, întrucât dispun ătorul s-a desesizat de
obiectul lor înc ă din tumpul vie ții.
Dacă donatarul a c ărui liberalitate trebuie redus ă întrucât încalc ă rezerva este insolvabil,
problema care se pune este dac ă riscul acestei insolvabilit ăți este suportat de rezervatari , care s-
ar vedea pu și în situa ția să suporte aceast ă pierdere, sau de c ătre donatarul a c ărui liberalitate ar
urma la rând în ordinea reduc țiunii dona țiilor în ordinea invers ă a datei acestora, începând cu
cea mai recent ă. În general, se admite solu ția potrivit c ăreia insolvabilitatea este suportat ă de
donatarul anterior, dar nu f ără oarecare rezerve care decurg din faptul c ă, pe de o parte, solu ția
nu este întrutotul consonant ă cu principiul irevocabilit ății donațiilor, donatorul putându- și
revoca indirect o dona ție anterioar ă prin gratificarea unui insolvabil, iar pe de alt ă parte că
jurispruden ța care este citat ă de toți autorii în sensul solu ției menționate se refer ă în realitate la
un caz cu totul special, acela în care donatarul a c ărei liberalitate era supus ă reducțiunii era
necunoscut.
Dispozițiile legale referitoare la ordinea reduc țiunii dona țiilor sunt de ordine public ă,
astfel încât donatorul nu poate deroga prin voin ța sa de la acestea prev ăzând o alt ă ordine de
reducțiune. Aceast ă regulă decurge din principiul irevocabilit ății donațiilor care nu poate fi
eludat de dispun ător, excep ție făcând dona țiile între so ți.

75 Conform prevederilor art. 844 C. civ., „dac ă dispozi ția prin acte între vii sau prin
testament, constituie un uzufruct sau o rendit ă viageră, a cărei valoare trece peste cantitatea
disponibil ă, erezii rezervatari au facultatea de a executa aceste dispozi ții sau de a abandona
proprietatea cantit ății disponibile”. Cu alte cuvinte, în cazul în care liberalit ățile excesive nu au
ca obiect deplina proprietate, ci fie doar uzufructul, adic ă un dezmembr ământ al propriet ății, fie
plata unei rente viagere, rezervatarii au op țiunea între acceptarea execut ării liberalit ății conform
voinței defunctului, mul țumindu-se cu restul drepturilor succesorale pân ă la stingerea dreptului
viager al celui gratificat, sau abandonarea cotit ății disponibile a mo ștenirii în deplin ă
proprietate în favoarea beneficiarilor acelor liberalit ăți, obținând la rândul lor în deplin ă
proprietate rezerva succesoral ă, fără a mai fi obliga ți să suporte uzufructul sau plata rentei
viagere.

Titlul VI

DREPTUL DE OP ȚIUNE SUCCESORAL Ă

I. TITULARII DREPTULUI DE OP ȚIUNE . Dreptul de op țiune apar ține tuturor
succesibililor, indiferent dac ă titlul lor de mo ștenire este legea, testamentul sau contractul, ori
dacă vocația lor este universal ă, cu titlu uniersal sau particular ă. Dintre mo ștenitorii acceptan ți,
în final, vor fi chema ți efectiv la mo ștenire cei indica ți de regulile aplicabile devolu țiunii
legale, testamentare sau contractuale a mo ștenirii.
Pentru minorii sub 14 ani și pentru interzi și dreptul de op țiune succesoral ă se exercit ă
de părinți sau tutori (art. 105 alin.1, art. 124 alin. 1 și art. 147 C. fam), în timp ce minorii între
14-18 ani î și exercită singuri acest drept, cu încuviin țarea părinților sau tutorilor (art. 105 alin.
2 și art. 124 alin. 2 C. fam). Fiind un act de dispozi ție, opțiunea succesoral ă necesită și
încuviințarea autorit ății tutelare (art. 129 alin. 2 și art. 105 alin. 3 C. fam.).
Oricum, minorii și interzișii sunt proteja ți și prin faptul c ă în cazul lor acceptarea
moștenirii nu poate fi f ăcută decât sub beneficiu de inventar (art. 19 din decretul nr. 32/1954),

76 afară de cazul accept ării forțate a mo ștenirii care este pur ă și simplă, pentru aceasta cerându-li-
se însă capacitate delictual ă.
Se admite unanim c ă în ceea ce-i prive ște pe creditorii succesiunii , aceștia nu pot opta
pe cale oblic ă în locul și în numele succesibililor, motivul fiind c ă atâta timp cât nu au optat,
aceștia din urm ă sunt străini de mo ștenire, creditorii având îns ă dreptul de a urm ări în anumite
condiții plata crean țelor lor, determinându-i pe succesibili s ă opteze (art. 706-711 C. civ.) ( infra
nr. 500).
În schimb, în ceea ce-i prive ște pe creditorii succesibililor , fără îndoială că opțiunea
succesoral ă este un drept cu con ținut patrimonial, numai c ă dat fiind caracterul s ău potestativ,
nu poate fi exercitat pe cale oblic ă, cu atât mai mult cu cât op țiunea succesoral ă are un
pronunțat carcter personal, numai cel în drept s ă opteze putând aprecia dac ă este sau nu cazul
să accepte sau nu o mo ștenire.

II. CARACTERE JURIDICE
Opțiunea se caracterizeaz ă prin faptul c ă este liberă (§ 1), pur ă și simplă (§ 2),
indivizibil ă (§ 3), irevocabil ă (§ 4) și retroactiv ă (§ 5).
Ipoteza ascunderii sau dosirii unor bunuri succesorale de c ătre unii succesibili (art. 703
și 712 C. civ.) necesită o analiz ă aparte. Ascunderea sau dosirea este sanc ționată pe de o parte
prin atribuirea for țată a calității de acceptant pur și simplu (1°), iar pe de alt ă parte prin
pierderea drepturilor sale asupra bunurilor ascunse sau dosite (2°).
Acestea nu opereaz ă de drept, ci doar la cererea celor interesa ți.

III. INEFICACITATEA OP ȚIUNII SUCCESORALE
Opțiunea succesoral ă este ineficace în cazul în care este f ăcută înaintea deschiderii
moștenirii (§ 1), când consim țământul pe care îl con ține este viciat (§ 2), precum și în caz de
leziune (§ 3).
Pe lângă aceste situa ții, care, dup ă caz, atrag nulitatea absolut ă sau relativ ă, se impune
și prezentarea fraudei (§ 4), care atrage inopozabilitatea op țiunii. Op țiunea succesoral ă poate
fie făcută în mod fraudulos, fie contra intereselor creditorilor succesibilului, caz în care poate fi
revocată pe cale paulian ă – art. 969 C . civ. – (A), fie contra mo ștenitorilor succesibilului, caz
în care poate fi declarat ă inopozabil ă în temeiul principiului fraus omnia corrumpit (B).

77
IV. TERMENNUL DE OP ȚIUNE
Îndată ce succesiunea s-a deschis, creditorii succesorali pot cere executarea crean țelor
succesibililor defunctului. Ace știa, în principiu, nu pot fi îns ă obligați la plată decât dac ă
acceptă moștenirea. Pentru a opta în cuno ștință de cauz ă au însă nevoie de timp. De aceea,
art. 706 C. civ. confer ă succesibililor posibilitatea de a cere suspendarea urm ăririi până la
întocmirea inventarului bunurilor succesorale, pentru aceasta având la dispozi ție un termen
de 3 luni de la data deschiderii mo ștenirii, iar de la data întocmirii inventarului, dar nu mai
târziu de 3 luni de la data deschiderii mo ștenirii, pentru deliberare asupra op țiunii
succesorale, au la dispozi ție un termen de 40 de zile.
În interiorul termenelor pentru facerea inventarului și pentru deliberare, erezii nu pot fi
obligați să opteze într-un fel sau altul și nici nu pot fi obliga ți la plata crean țelor succesorale
(art. 708 C. civ.). Este vorba a șadar de o excep ție dilatorie.

Conform dispozi țiilor art. 700 alin. 1 C. civ. (a șa cum a fost modificat prin Decretul nr.
73/1954), „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la
deschiderea succesiunii”.

V. FORMELE OP ȚIUNII

1. Acceptarea pur ă și simplă
Din dispozi țiile art. 689 C. civ. rezult ă că acceptarea pur ă și simplă a moștenirii este
actul juridic prin care succesibilul chemat la mo ștenirea celui decedat î și însușește, dacă
vrea, calitatea de erede pe care o are înc ă de la data deschiderii mo ștenirii, consolidând astfel
transmisiunea succesoral ă care a operat la acest moment prin simplul fapt al decesului,
dobândind drepturile succesorale (activul succesiunii) odat ă cu obliga ția de plat ă a datoriilor
succesorale (pasivul succesiunii) chiar și peste limitele activului succesoral dac ă acesta se
dovedește insuficient ( ultra vires hereditatis ).
Acceptarea pur ă și simplă a moștenirii este irevocabil ă, afară de cazul în care
succesibilul și-a manifestat voin ța sub imperiul unui viciu de consim țământ. acceptarea pur ă și
simplă a moștenirii poate fi expresă (§ 1) sau tacit ă (§ 2).

78 Art. 689 fraza a II-a C. civ. dispune c ă acceptarea este expresă „când se însu șește titlul
sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat”.
Conform dispozi țiilor art. 689 fraza a II-a C. civ., acceptarea „este tacit ă când eredele
face un act, pe care n-ar putea s ă-l facă decât în calitatea sa de erede, și care las ă a se presupune
neapărat intenția de acceptare”.
Rezultă așadar că acceptarea mo ștenirii poate fi nu numai expres ă, ci și implicit ă,
dedusă din îndeplinirea de c ătre succesibil a unor acte juridice și materiale din care rezult ă
voința sa de a a accepta mo ștenirea pur și simplu. Actele de acceptare trebuie s ă fie neechivoce
în sensul însu șirii calității de moștenitor, cele echivoce (care dau na ștere la interpret ări diferite)
nu pot fi luate în considerare ca atare.

Actele a c ăror îndeplinire implic ă în genere acceptarea tacit ă sunt: actele de dispozi ție
juridică asupra bunurilor succesorale (a), actele de dispozi ție juridic ă asupra drepturilor
succesorale (b), actele de dispozi ție material ă asupra bunurilor succesorale (c), actele de
administrare definitiv ă și de folosin ță (d) și actele care au ca finalitate atribuirea în tot sau în
parte a succesiunii (e).

Actele conservatorii, a c ăror îndeplinire nu implic ă acceptarea tacit ă se caracterizeaz ă,
pe de o parte, prin urgen ța lor, iar pe de alt ă parte prin faptul c ă sunt utile tuturor, asigurînd
conservarea, adic ă păstarea intact ă a patrimoniului succesoral. Actele de administrare
provizorie sunt reclamate și ele de situa ții de urgen ță, neangajându-l pe succesibilul care le face
ca moștenitor al defunctului.

2. Acceptarea sub beneficiu de inventar
Aceasta permite succesibilului care o adopt ă să dobândeasc ă moștenirea punându-se la
adăpost de pericolul oblig ării sale la plata pasivului succesoral cu bunurile sale personale,
dincolo de limitele activului succesoral, a șa cum se întâmpl ă în cazul accept ării pure și simple a
moștenirii. Este vorba a șadar de o acceptare, deci de o însu șire a calit ății de mo ștenitor, dar
care nu oblig ă pe acceptant decât intra vires successionis .
Datorită consecin țelor sale asupra creditorilor succesiunii (al c ăror gaj general se
restrânge doar la bunurile succesorale), ace știa trebuie, pe de o parte, s ă fie informați asupra

79 acestei op țiuni, de unde necesitatea unei declara ții exprese a succesibilului beneficiar, iar pe de
altă parte protejați, de unde necesitatea întocmirii unui inventar, a unui act oficial care s ă
determine consisten ța patrimoniului succesoral.
Spre deosebire de acceptarea pur ă și simplă a moștenirii, care poate fi și tacită,
acceptarea sub beneficiu de inventar nu poate fi decât expres ă, necesitând îndeplinirea unor
formalități ad solemnitatem . Acceptarea sub beneficiu de inventar este la libera apreciere a
succesibililor, afar ă de cazul minorilor și interzișilor judec ătorești (art. 19 din Decretul nr.
31/1954), precum și al mo ștenitorilor succesibilului decedat înaintea exercit ării opțiunii
succesorale între care exist ă neînțelegeri asupra op țiunii succesorale ce trebuie adoptat ă, care
nu pot accepta mo ștenirea decât sub beneficiu de inventar (art. 693 C. civ.).
Acceptarea sub beneficiu de inventar nu este o acceptare sub condi ția rămânerii unui
aciv dup ă plata pasivului, ci una pur ă și simplă, definitiv ă. După acceptarea mo ștenirii sub
beneficiu de inventar, succesibilul nu mai poate renun ța la moștenire, ci doar la beneficiu,
devenind acceptant pur și simplu.
Dacă formele certe de lege sunt îndeplinite, beneficiul de inventar, pe de o parte, face s ă
opereze o separa ție de patrimonii între cel succesoral și cel al acceptantului în aceast ă formă
(A), iar pe de alt ă parte, duce la limitarea puterilor acceptantului beneficiar asupra activului
moștenirii (B). Oricând acceptantul are facultatea de a abandona succesiunea (C).
Avându-se îns ă în vedere faptul c ă, de regul ă, acceptarea sub beneficiu de inventar se
face în cazul mo ștenirilor a c ăror solvabilitate este dubioas ă, obligația succesorului acceptant
de plată a pasivului succesoral fiind limitat doar la valoarea activului și la bunurile succesorale,
în ideea protej ării intereselor creditorilor succesorali și a legatarilor, care î și văd astfel limitat
gajul general, prin lege (art. 714-723 C. civ.) s-au instituit anumite obliga ții în sarcina
moștenitorului beneficiar.
Potrivit dispozi țiilor art. 714 alin. 1 C. civ., „eredele beneficir administreaz ă bunurile
succesiunii”, dar face aceasta în calitatea sa de proprietar al mo ștenirii, iar nu de mandatar al
creditorilor succesiunii, aic ă de administrator al bunurilor altuia.Potrivit dispozi țiilor art. 717
C. civ.și art. 669-671 C. pr. civ., acceptantul beneficiar nu poate înstr ăina imobilele succesorale
decât cu autorizarea justi ției și numai prin licita ție public ă, asigurându-se astfel garan ția unui
preț loial stabilit.

80 În ceea ce prive ște bunurile mobile, acestea pot fi înstr ăinate fără autorizarea justi ției,
dar numai prin licita ție public ă (art. 716 alin. 1 C. civ.). Se excepteaz ă totuși înstrăinarea
fructelor și produselor perisabile, care pot fi înstr ăinate fără licitație.
Succesibilul care accept ă moștenirea sub beneficu de inventar nu mai poate opta pentru
renunțarea la mo ștenire, dar poate renun ța expres sau tacit la beneficiul de inventar . Este vorba
de un avantaj, iar renun țarea la un avantaj este unanim admis ă. Pentru aceasta renun țătorul
trebuie s ă fie major, adic ă să aibă deplină capacitate de exerci țiu. Renun țarea la beneficiul de
inventar trebuie s ă fie neechivoc ă. Simplul fapt al men ționării într-un act întocmit de acceptant
doar a calit ății sale de mo ștenitor fără precizarea c ă este „acceptant beneficiar” sau „acceptant
sub beneficiu de inventar” nu echivaleaz ă cu o a asemenea renun țare.
Decăderea din beneficiul de inventar este prev ăzută expres de lege, și anume, în cazul
moștenirorului care ascunde obiecte ale succesiunii sau cu rea-credin ță omite s ă le treac ă în
inventar (art. 712 C. civ.), precum și în cazul înstr ăinării bunurilor succesorale f ără respectarea
formelor cerute de lege (art. 716 și 717 C. civ.).

3. Renunțarea la mo ștenire

Renunțarea la mo ștenire este o manifestare de voin ță unilateral ă. Ea poate fi tacit ă
(implicit ă), atunci când succesibilul las ă să treacă termenul de prescrip ție prevăzut de lege f ără
a face acte de acceptare a mo ștenirii, sau expres ă, atunci când rezult ă dintr-un act f ăcut în
forma cerut ă de lege din care rezult ă voința de a repudia mo ștenirea.
Prin renun țarea la mo ștenire, succesibilul pierde dreptul la activul succesoral, fiind
eliberat totodat ă și de obliga ția de plat ă a pasivului succesoral.
Ca și acceptarea sub beneficiu de inventar, renun țarea la mo ștenire trebuie f ăcută cu
respectarea unor condi ții de form ă. Conform dispozi țiilor art. 76 alin. 4 din Legea nr. 36/1995
și art. 80 din Regulamentul de aplicare a acesteia, renun țarea la mo ștenire se face printr-o
declarație făcută în fața notarului public și înscrierea acesteia în registrul special ținut de
notarul public desemnat din circumscrip ția judec ătoriei unde defunctul și-a avut ultimul
domiciliu.
Potrivit dispozi țiilor art. 696 c. civ., „eredele ce renun ță este considerat c ă nu a fost
niciodată erede”, adic ă străin de mo ștenire cu efecte retroactive, de la data deschiderii

81 moștenirii. Pe cale de consecin ță, pe de o parte, acesta este lipsit de orice drept asupra activului
moștenirii, iar pe de alt ă parte este degrevat de orice obliga ție de plat ă a datoriilor succesorale.
Partea de mo ștenire care ar fi revenit renun țătorului dac ă ar fi acceptat mo ștenirea
revine como ștenitorilor sau mo ștenitorilor subsecven ți, după caz, care au acceptat mo ștenirea
(art. 697 C. civ.). Ace știa sunt avânzi-cauz ă ai defunctului, iar nu ai renun țătorului.
Renunțătorul nu poate fi reprezentat de descenden ții săi, aceștia putând veni la
moștenire doar în nume propriu atunci când sunt întrunite condi țiile cerute de lege (art. 698 C.
civ.).
Obligația de raport a dona țiilor nu mai subzist ă pentru renun țător, acesta putând p ăstra
obligațliberalitățile primite în limitele cotit ății disponibile a mo ștenirii (art. 752 C. civ.).

Spre deosebire de acceptarea mo ștenirii care este întotdeauna irevocabil ă, renunțarea la
moștenire poate fi retractat ă (revocat ă) în anumiete condi ții (art. 701 C. civ.). Raținea este
aceea de a evita ca succesiunea s ă rămână vacantă. Din dispozi țiile art. 701 C. civ. rezult ă că
retractarea renun țării poate surveni numai dac ă:
1°) nu s-a împlinit în raport cu renun țătorul termenul de prescrip ție a dreptului de
opțiune succesoral ă prevăzut de art. 700 C. civ.;
2°) succesiunea nu a fost acceptat ă de alți moștenitori. Retractarea nu poate opera dac ă
moștenirea a fost acceptat ă de alți succesibili, înainte sau dup ă renunțarea la mo ștenire, fiind
indiferent dac ă această acceptare a fost expres ă sau tacit ă, dacă emană de la un coerede sau de
la un mo ștenitor subsecvent, oricare ar fi rangul în care acesta vine la mo ștenire (imediat dup ă
rențător sau în alt grad), ori dac ă aparține unui mo ștenitor legal sau testamentar.

Titlul VII

TRANSMISIUNEA ACTIVULUI ȘI PASIVULUI MO ȘTENIRII

82 Capitolul I. OBIECTUL TRANSMISIUNII SUCCESORALE

Transmisiunea succesoral ă se diferen țiază de transmisiunile prin acte între vii prin
faptul că, spre deosebire de acestea, are ca obiect nu doar un drept anume, ci universalitatea
patrimoniului defunctului sau o cot ă-parte din aceasta (în cazul transmisiunilor cu titlu
universal).
Dacă prin acte între vii patrimoniul persoanei fizice, care este un ansamblu de drepturi
și obligații, nu poate fi înstr ăinat nici în tot, nici în parte, acest lucru este posibil doar în cazul
decesului persoanei fizice titulare.
În dreptul nostru, ca și în dreptul francez, transmisiunea succesoral ă opereaz ă de plin
drept de la data deschiderii mo ștenirii, chiar f ără ca succesorii s ă știe, ca o consecin ță a
principiului c ă un patrimoniu nu poate r ămâne fără titular nici un moment. Succesibilii chema ți
la moștenire și considera ți moștenitori de la data deschiderii acesteia, au îns ă dreptul de a
renunța la acest drept, neputând fi obliga ți să moștenească dacă nu doresc.
Considera ți continuatori ai persoanei defunctului, reprezentan ți ai acestuia, iar nu doar
simpli avânzi-cauz ă, succesorii universali sau cu titlu universal nu sunt doar simpli succesori la
bunuri sau lichidatori ai patrimoniului succesoral, ci titulari ai drepturilor și obligați personal
pentru datoriile succesorale, chiar dac ă prin aceptarea sub beneficiu de inventar pot s ă limiteze
obligațiile de plat ă a datoriilor intra vires hereditatis .
În principiu, drepturile personale nepatrimoniale apar ținând defunctului nu sunt
transmisibile pe cale succeoral ă, putând fi îns ă ocrotite și după decesul titularului în condi țiile
prevăzute de art. 56 din Decretul nr. 31/1954. Dreptul de a ac ționa pentru respectul vie ții
private se stinge la decesul persoanei vizate, singura titular ă a acestui drept, fiind netransmisibil
la succesori, dar ace știa din urm ă pot acționa în nume propriu pentru atingerea adus ă propriilor
sentimente, de o manier ă certă și caracterizat ă, dacă atingerea adus ă vieții private a autorului
lor le aduce un prejudiciu person.
Patrimoniul succesoral cuprinde, pe de o parte, drepturile, adic ă activul succesoral, iar
pe de alt ă parte, obliga țiile, adic ă pasivul succesoral.
Activul mo ștenirii cuprinde toate drepturile reale și de crean ță care nu se sting prin
moartea titularului lor, și anume: dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile;

83 drepturile reale derivate din dreptul de propreitate, cum ar fi cel de superficie sau de
servitute; drepturile reale acesorii (ipotec ă, gaj); dreptul real de folosin ță sau de accesiune;
drepturile de crean ță, cum ar fi, de pild ă, de a încasa pre țul unui lucru vândut de de cujus ,
de a încasa o chirie scadent ă, de a ob ține restituirea unui împrumut fcut de de cujus etc.;
drepturile patrimoniale de autor; dreptul de a exercita ac țiunile patrimoniale care s-au n ăscut
în patrimoniul defunctului, cum este ac țiunea în anulare pentru vicii de consim țământ ori
acțiunea în daune contra unui ter ț care a împiedicat pe de cujus să încheie un anumit contract
în timpul vie ții.

Pasivul succesoral cuprinde în primul rând datoriile succesiunii, cuprinzând obliga țiile
născute în timpul vie ții lui de cujus care îl țin pe acesta la plat ă la data deschiderii mo ștenirii,
indiferent dac ă izvorul acestora este contractual (ex.:obliga ția dea pl ăti prețul unui lucru
cumpărat; de a restitui un bun aflat în depozit; de a pl ăti o chirie etc.), delictual (ex. :obliga ția
de a desp ăgubi pe un ter ț pentru prejudiciul cauzat de defunct printr-o fapt ă ilicită),
quasidelictual sau quasicontractual (ex.:obliga ția de a pl ăti cheltuielile necesare și utile făcute
de un ter ț ca gestor de afaceri al defunctului).
Obligațiile intuitu personae, chiar dac ă ar avea un con ținut patrimonial, nu se transmit
pe cale succesoral ă deoarece prin decesul debitorului se sting.
Spre deosebire de datoriile succesiunii, care constituie pasivul mo ștenirii stricto sensu
întrucât sunt obliga ții care îl țineau pe defunct la data decesului, sarcinile moștenirii sunt
obligații care se nasc dup ă data deschiderii mo ștenirii, dar care decurg din faptul decesului lui
de cujus . Fiind urmarea direct ă a morții lui de cujus , aceste obliga ții sunt asimilate în principiu
datoriilor propriu-zise ale succesiunii, urmând regimul juridic al acestora, cu toate c ă se nasc
după deschiderea mo ștenirii și că nu l-au ținut nici un moment direct pe defunct. În aceast ă
categorie se includ cheltuielile legate de înmormântarea defunctului (este vorba atât de
înmormântarea porpriu-zis ă, cât și de slujbele religioase de pomenire ulterioare acesteia), în
măsura în care nu sunt excesive în raport cu starea material ă a celui decedat, precum și
cheltuielile de sigilare, de inventariere, taxele succesorale, de lichidare și partaj ale mo ștenirii.

84
Capitolul II. TRANSMISIUNEA ACTIVULUI MO ȘTENIRII

1. Principiul dobândirii imediate la data deschiderii succesiunii. Transmisiunea
succesoral ă este una aparte întrucât nu are ca oiect un bun sau altul, ci un patrimoniu.
Drepturile f ăcând parte din activul succesoral sunt dobândite de succesori imediat și de plin
drept de la data deschiderii mo ștenirii, oricare ar fi natura acestora, și indiferent dac ă
succesiunea este legal ă, testamentar ă sau conven țională.
Calitatea de subiect activ al drepturilor succesorale, indiferent dac ă este vorba de
drepturi reale sau de crean ță, se transmite de la de cujus la moștenitorii s ăi fără ca aceștia din
urmă să trebuiasc ă să facă ceva, iar uneori chiar f ără ca să știe.

2. Sezina și dobândirea de drept a posesiunii mo ștenirii de c ătre moștenitorii
sezinari
Art. 653 C. civ. prevede c ă „descenden ții și ascenden ții au de drept posesiunea mo ștenirii
din momentul mor ții defunctului” și că „ceilalți moștenitori intr ă în posesiunea mo ștenirii cu
permisiunea justi ției”.Este vorba, în esen ță, de puterea conferit ă de lege unor mo ștenitori
legali de a exercita drepturile și acțiunile defunctului, de a intra de plano , de la deschiderea
succesiunii, f ără vreo verificare prealabil ă, în stăpânirea tuturor bunurilor succesorale, chiar
dacă nu au dreptul la acestea, precum și de a administra bunurile succesorale.
Explicația acestei solu ții legislative const ă în faptul c ă, având în vedere diversele
interese particulare în prezen ță, Codul civil permite exerci țiul imediat al drepturilor succesorale
acelor mo ștenitori care au un titlu prezumat valabil și prezentând o aparen ță suficiant de sigur ă.
Conform dispozi țiilor art. 653 alin. 1 C. civ., mo ștenitorii sezinari sunt doar descenden ții și
ascenden ții, adică rudele în linie dreapt ă ale defunctului.
Sezinei i se recunoa ște caracterul de ordine public ă, în sensul c ă de cujus nici nu poate
priva de sezin ă pe succesorii c ărora legea le-o acord ă, nici nu poate acorda sezina altor
persoane decât cele prev ăzute de lege, nici nu poate modifica atribu țiile conferite de lege
sezinarilor.

85 Caracterul individual. Sezina este individual ă, iar nu colectiv ă, ceea ce înseamn ă că nu
este conferit ă tuturor mo ștenitorilor sezinari în acela și timp, indiferent de ordinea chem ării lor
la moștenire, ci, dimpotriv ă, conform ordinii în care sunt chema ți de lege la mo ștenire.
Totuși, dacă succesorul chemat în primul rând la mo ștenire rămâne inactiv, mo ștenitorii
subsecven ți pot să preia posesia mo ștenirii și să exercite ac țiunile referitoare la aceasta, solu ție
care se justific ă prin caracterul virtual al sezinei, decurgând din ra țiuni practice de conservare a
drepturilor succeorale, mo ștenitorii subsecven ți putând accepta succesiunea condi ținat (virtual)
de renun țarea celor chema ți în rang preferat.
Caracterul succesiv. În cazul renun țării la mo ștenire a succesorului în rang preferat,
sezina trece la urm ătorul chemat de lege la mo ștenire, sens în care se spune c ă este succesivă.
Caracterul indivizibil . Dacă moștenirea este deferit ă mai multor mo ștenitori legali de
același rang (de pild ă, celor trei copii ai defunctului), sezina apar ține tuturor acestora.
În caz de dezacord între como ștenitori în leg ătură cu exercitarea sezinei, diferendul ar
putea fi rezolvat prin numirea de c ătre instan ța judecătorească a unui administrator provizoriu
însărcinat cu gestiunea masei succesorale pân ă la partaj.
Indivizibilitatea sezinei permite como ștenitorului diligent, de pild ă, să exercite singur
acțiunea în revendicare a unui bun succesoral pentru reconstituirea integralit ății masei
partajabile. De asemenea, în acelea și condiții, permite exercitarea ac țiunii în nulitatea unui act
juridic încheiat de defunct sau a ac țiunii pentru încasarea unei crean țe succesorale.

Efectele sezinei. Sezina confer ă celor în drept urm ătoarele puteri: de a verifica titlurile
moștenitorilor nesezinari (a), de a prelua și administra bunurilor succesorale (b) și de a
reprezenta interesele succesiunii atât activ, exercitând ac țiunile în justi ție, cât și pasiv, ca
pârât în ac țiunile intentate de ter ți (c).

3. Trimiterea în posesie a mo ștenitorilor nesezinari
Pentru a se bucura pe deplin de drepturile succesorale, mo ștenitorii legali nesezinari trebuie
să fie trimi și în posesie (A), în timp ce în cazul legatarilor, indiferent de natura legatului,
aceasta se realizeaz ă prin predarea legatelor (B). Afar ă de rudele în line dreapt ă ale
defunctului, to ți ceilalți moștenitori legali (colateralii, so țul supravie țuitor și statul)

86 dobândesc sezina numai dup ă trimiterea lor în posesie (art. 653 alin. 2 C. civ.), adic ă după
îndeplinirea unei proceduri de verificare a voca ției la mo ștenire.
În principiu, procedura de trimitere în posesie este gra țioasă (necontencioas ă), iar în
prezent se realizeaz ă de notarul public de la locul deschiderii mo ștenirii. Trimiterea în
posesie se realizeaz ă prin eliberarea certificatului de mo ștenitor sau de vacan ță succesoral ă
(art. 83 și 85 din Legea nr. 36/1995).

Predarea legatelor. Legatarii nefiind inclu și de lege (art. 653 alin. 1 C. civ.) în categoria
moștenitorilor sezinari, trebuie s ă fie trimi și în posesie, lucru care se realizeaz ă în forma
specifică a predării legatelor (art. 889, 891, 895 și 899 alin. 2 C. civ.).
Predarea trebuie cerut ă de legatari celor ținuți la plata acestora ( infra nr.589-591), regul ă
care este de ordine public ă întrucât protejeaz ă interesele mo ștenitorilor legali, testatorul
neputând dispensa prin voin ța sa pe legatari de necesitatea de a o formula.
i. Predarea legatelor universale. Potrivit art. 899 C. civ., când testatorul are mo ștenitori
rezervatari, predarea legatelor universale va fi cerut ă acestora. Descenden ții și ascenden ții
privilegia ți fiind mo ștenitori sezinari, sunt ținuți la predarea legatelor chiar de la data
deschiderii mo ștenirii. În schimb, so țul supravie țuitor, care este mo ștenitor rezervatar, dar nu și
sezinar, nu este ținut la predare decât dup ă data trimiterii sale în posesie.
Dacă nu exist ă moștenitori rezervatari, conform dispozi țiilor art. 891 C. civ. – modificat
implicit prin Legea nr. 36/1995 -, predarea se va cere notarului public competent s ă
îndeplineasc ă procedura succesoral ă notarial ă, care, atunci când testamentul este autentic, va
cita doar pe legatar, iar atunci când testamentul este olograf sau mistic, va cita și pe
moștenitorii legali nerezervatari exhereda ți prin instituirea legatului (art. 75 alin. 2 din Legea
nr. 36/1995). Dac ă între legatarul universal și moștenitorii exhereda ți există neînțelegeri,
cererea va fi solu ționată de instan ța de judecat ă.

ii. Predarea legatelor cu titlu universal:
-dacă există numai mo ștenitori rezervatari, care în dreptul nostru sunt și sezinari,
predarea legatelor se va solicita acestora începând din momentul deschiderii mo ștenirii;
-dacă există moștenitori legali nerezervatari care vin la mo ștenire, predarea se va cere
acestora dup ă punerea lor în posesie;

87 -dacă există moștenitori rezervatari și un legatar universal nepus în posesie, predarea se
va cere rezervatarilor, c ăci, în acest caz, numai ace știa au sezina mo ștenirii;
-dacă există moștenitori legali și un legatar universal pus în posesie, predarea se va cere
acestuia din urm ă întrucât legatul cu titlu universal nu se poate executa decât din cotitatea
disponibil ă a moștenirii;
-dacă nu exist ă nici mo ștenitori legali rezervatari, nici nerezervatari și nici legatari
universali, predarea legatului cu titlu universal se va cere curatorului numit de notarul public s ă
administreze succesiunea vacant ă.

iii. Predarea legatelor particulare. În principiu, predarea legatelor particulare se face
conform regulilor pred ării legatelor cu titlu universal, în plus, putând fi cerut ă și legatarului cu
titlu universal trimis în posesie sau legatarului particular obligat la plata unui alt legat
particular, dup ă predarea legatului s ău. Executorul testamentar chiar cu sezin ă nu are dreptul de
a face predarea legatelor particulare, ci doar plata acestora. Prin excep ție, beneficiarul unui
legat particular este scutit de a cere predarea legatului în cazuri cu sunt acela de liberare a
legatarului de o datorie c ătre defunct sau al detentorului precar (depozitar) al unui bun
succesoral desemnat ca legatar.

Capitolul III. TRANSMITEREA PASIVULUI MO ȘTENIRII

1. Plata pasivului revine mo ștenitorilor universali sau cu titlu universal. Din
dispozițiile art. 774, 775, 777, 793, 896 și 902 C. civ. rezult ă că, în principiu, la plata pasivului
succesoral sunt ținuți moștenitorii universali sau cu titlu universal (mo ștenitorii legali, legatarii
universali, legatarii cu titlu universal, institui ții contractuali universali sau cu titlu universal).

88 Soluția se justific ă prin faptul c ă aceștia au voca ție nu la un bun sau altul din
succesiune, ci chiar la patrimoniul defunctului, care este nu un ansamblu de drepturi și de
obligații.

2. Situția legatarilor și instituiților contractuali particulari. Legatarii particulari și
instituiții contractuali particulari nu sunt ținuți la plata pasivului succesoral (art. 775 și 909 C.
civ.), fiind simpli succesori la bunuri.
Prin excep ție, legatarul sau instituitul contractual particular pot fi ținuți la plata unor
elemente ale pasivului succesoral prin voin ța defunctului, cum este, de pild ă, cazul oblig ării lor
la plata unei datorii a defunctului cu titlu de sarcin ă a liberalit ății, ori cazul gratific ării lor cu
obligarea la plata unui alt legat cu titlu de sarcin ă a liberalt ății ce le-a fost f ăcută.
De asemenea, legatarul unui bun individual determinat poate fi obligat s ă suporte cu
titlu de transmisiune accesorie o obliga ție asumat ă de defunct fa ță de un ter ț, cum este cazul
transmiterii propriet ății unui imobil închiriat de de cujus unui ter ț, legatarul fiind obligat s ă
respecte loca țiunea.

I. PRINCIPIUL DIVIZIUNII DE DREPT A OBLIGA ȚIEI DE PLAT Ă A PASIVULUI
SUCCESOAL ȘI EXCEPȚIILE DE LA ACESTA

Regula diviziunii de drept a obliga ției de plat ă a pasivului succesoral
În cazul în care la succesiune vin mai mul ți succesori ținuți la plata pasivului succesoral
problema care se pune este dac ă fiecare dintre ace știa poate fi urm ărit de creditori pentru plata
întregului pasiv sau doar pentru partea ce îi revine din mo ștenire.
Principiul consacrat de Cod este acela c ă pasivul succesiunii se divide de drept din
momentul deschiderii succesiunii, mo ștenitorii (legali, testamentari sau institui ți contractual)
fiind ținuți la plată în propor ție cu partea ce le revine din mo ștenire (art. 777, 893, 896, 902 și
1060). Chiar dac ă unele texte vorbesc de obliga ția moștenitorilor la plata datoriilor și sarcinilor
succesiunii fiecare „în propor ție cu ce ia” (art. 774 C. civ.) sau cu „emolumentul s ău” (art. 775
C. civ.), aceasta este doar o simpl ă scăpare de limbaj, în realitate, întinderea obliga ției la plata

89 pasivului nu se raporteaz ă în nici un fel la folosul efectiv, ci la cota parte din mo ștenire la care
au vocație succesoral ă. De pild ă, un legatar cu titlu universal al cotei de 1/2 din mo ștenire
obligat prin testament la plata unor legate particulare care diminueaz ă la jumătate valoarea
părții ce îi revine efectiv din mo ștenire, va fi ținut la plata a 1/2 din datoriile și sarcinile
moștenirii, iar nu doar la 1/4 cât a cules efectiv din mo ștenire.
Așadar, dac ă la moștenire vin mai mul ți succesori ținuți la plata pasivului, creditorii, pe
de o parte, vor trebui s ă urmărească pe fiecare pentru o cot ă-parte din pasiv corespunz ătoare
părții ce îi revine din mo ștenire (ex.: dac ă la moștenire vin trei copii, fiecare va fi urm ărit
pentru 1/3 din pasiv), iar pe de alt ă parte, vor suporta riscul insolvabilit ății unora sau altora
dintre ace știa dacă sunt acceptan ți pur și simplu, chiar dac ă succesiunea este solvabil ă, afară de
cazul în care au cerut separa ția de patrimonii.

II. CONTRIBU ȚIA LA PLATA PASIVULUI

1. Principiul contribu ției propor ționale la plata pasivului și excepțiile de la acesta.
Contribu ția la plata efectiv ă a pasivului succesoral, ca și obligația la plata pasivului, trebuie s ă
fie în principiu propor țională cu partea succesoral ă ce revine fiec ărui moștenitor.
Excepțiile de la regula contribu ției propor ționale la plata pasivului pot rezulta fie din
voința defunctului exprimat ă printr-un testament, fie din voin ța succesorilor care se în țeleg
între ei. În aceste cazuri, a șa cum am v ăzut, obliga ția de plat ă nedivizat ă a pasivului (sau în alte
proprorții decât cea pe criteriul p ărții ce revine fiec ărui succesor din mo ștenire) nu poate fi
impusă creditorilor succesiunii, care pot urm ări pe fieare mo ștenitor pentru partea ce-i revine,
dar poate fi impus ă între succesori. A șadar, și în aceast ă situație, dacă creditorii au urm ărit pe
moștenitori propor țional cu partea ce revine fiec ăruia din mo ștenire, contribu ția efectiv ă a
fiecăruia se va fixa în final conform voin ței testatorului sau a succesorilor, dup ă caz, prin
recursuri între ei.
În sfârșit, nu este exclus ca un succesor s ă plătească spontan datorii succesorale în
proporție mai mare decât este obligat, caz în care are dreptul la un recurs contra celorlal ți
pentru plata p ărții contributive a fiec ăruia.
Regimul juridic al acestor recursuri între succesori difer ă după cum solvens -ul a fost
ținut (obligat) sau nu la plat ă.

90 III. LICHIDAREA PASIVULUI SUCCESORAL

1 . Principiul lichid ării neorganizate a pasivului
Referitor la lichidarea pasivului succesoral, dou ă sunt sistemele care pot fi concepute:
1°) Sistemul germanic de lichidare organizat ă a succesiunii. În acest sistem,
patrimoniul succesoral r ămâne distinct de patrimoniul personal al succesorilor pân ă la
lichidarea pasivului, iar ceea ce se transmite la succesori este doar activul net al mo ștenirii
(dacă rămâne), creditorii succesorali ob ținând plata crean țelor lor doar prin valorificarea
bunurilor l ăsate de defunct. În plus, lichidarea patrimoniului succesoral se face printr-o
procedur ă colectivă și egalitară, la care particip ă toți creditorii succesorali, iar dac ă patrimoniul
succesoral nu este suficient pentru plata pasivului, fiecare dintre ace știa va suporta în mod
proporțional cu crean ța sa aceast ă pierdere. Orice concurs între creditorii succesorali și
creditorii personali ai succesorilor este exclus în acest sistem.
2°) Sistemul francez de lichidare neorganizat ă, care este și sistemul Codului civil
român . Conform acestui sistem, patrimoniul succesoral nu- și păstrează individualitatea,
confundându-se din momentul deschiderii succesiunii cu patrimoniul personal al succesorilor.
Succesorii fiind considera ți continuatori ai persoanei defunctului, creditorii succesorali devin
creditori ai succesorilor, având dreptul de a- și realiza crean țele ultra vires hereditatis . La rîndul
lor, creditorii personali ai succesorilor pot urm ări indistinct nu numai bunurile din patrimoniul
propriu al debitorilor lor, ci și pe cele care au intrat în acest patrimoniu prin succesiune, practic,
cele dou ă patrimonii devenind unul singur.Mo ștenitorii succed în acest sistem la activul brut,
fiecare primind al ături de cota-parte cuvenit ă din activul mo ștenirii și cota-parte
corespunz ătoare din pasiv. Lichidarea crean țelor succesorale nu este organizat ă în nici un fel,
fiecare creditor urm ărind individual plata crean ței sale.

Plata crean țelor se face în ordinea urm ăririi lor silite sau dup ă voința succesorilor. În
caz de insolvabilitate a debitorului, creditorii pl ătiți mai întâi r ămân bine pl ătiți în dauna
celorlalți. Se na ște astfel riscul ca insolvabilitatea succesorilor s ă se repercuteze asupra
creditorilor succesiunii, care se pot vedea concura ți de creditorii personali ai succesorilor la
urmărirea bunurilor succesorale. De aceea, dar și pentru a se asigura o contrapondere la
posibilitatea pe care succesorii o au de a accepta mo ștenirea sub beneficiu de inventar ferindu-

91 și patrimoniul propriu de riscul urm ăririi de c ătre creditorii succesorali, legea a pus la dispozi ția
acestora din urm ă posibilitatea de a cere separația patrimoniului succesoral de patrimoniile
personale ale sucesorilor. De asemenea, pentru a se elimina riscul fraud ării legatarilor
particulari, ale c ăror legate au ca obiect bunuri fungibile, prin risipirea lor de c ătre succesori
prin folosirea în interes propriu a principiului lichid ării neorganizate a pasivului succesoral,
legea a pus la dispoz ția acestor legatari o ipotecă asupra imobilelor succesorale pentru
garantarea pl ății legatelor.

2. Separația de patrimonii la cererea creditorilor succesorali.

Interesul separa ției patrimoniului succesoral de acela al mo ștenitorului defunctului
apare când mo ștenirea este solvabil ă, iar moștenitorul insolvabil, caz în care creditorii personali
ai acestuia ar putea prejudicia creditorii succesorali prin urm ărirea bunurilor l ăsate de defunct,
care, prin confuziunea patrimoniului succesoral cu cel personal al mo ștenitorului acceptant pur
și simplu, garanteaz ă și plata acestora.
Reglementat ă exclusiv în interesul creditorilor succesorali, separa ția de patrimonii este
un beneficiu, un privilegiu care confer ă acestora dreptul de a avea prioritate la urm ărirea
bunurilor succesorale, înl ăturând concuren ța creditorilor mo ștenitorului, dar cu p ăstrarea
dreptului de a urm ări bunurile personale ale mo ștenitorului.
Deși denumit ă „separa ție de patrimonii”, institu ția analizat ă, spre deosebire de
beneficiul de inventar, nu realizeaz ă o reală izolare a patrimoniului succesoral de acela al
moștenitorului , primul destinat doar creditorilor succesorali, iar cel de al doilea doar
creditorilor mo ștenitorului. Dimpotriv ă, pe de o parte, mo ștenitorul nu- și pierde prerogativele
sale asupra bunurilor succesorale, iar pe de alt ă parte, nu numai c ă creditorii succesiunii pot
urmări bunurile din patrimoniul personal al mo ștenitorului f ără nici o restric ție, ci chiar și
creditorii mo ștenitorului pot urm ări bunurile succesorale, dar numai dac ă după îndestularea
creditorilor succesorali mai r ămân bunuri din mo ștenirea lăsată de defunct. Este vorba în esen ță
de un privilegiu, care introduce o cauz ă de preferin ță în favoarea anumitor creditori (creditorii
succesorali) asupra anumitor bunuri (bunurile succesorale), în dauna altor creditori (creditorii
moștenitorului).

92 Separația nu poate fi în țeleasă pe deplin f ără analizarea efectelor sale în raport cu
moștenitorul defuctului (a), în raport cu ceilal ți creditori (b) și în raport cu te ții subdobânditori
ai bunurilor succesorael în privin ța cărora s-a invocat privilegiul (c).

IV. PETIȚIA DE EREDITATE

Petiția de ereditate poate fi definit ă ca fiind ac țiunea prin care un mo ștenitor având
vocație legală sau testamentar ă universal ă sau cu titlu universal solicit ă să i se recunoasc ă
această calitate în scopul de a dobândi bunurile succesorale de ținute de un ter ț care pretinde a fi
el adevăratul mo ștenitor universal sau cu titlu universal al defunctului. Disputa p ărților are
așadar ca obiect specific calitatea de mo ștenitor universal sau cu titlu universal a defunctului,
predarea bunurilor succesorale fiind doar miza acestei dispute.
Prin obiectul s ău, petiția de ereditate se diferen țiază de acțiunea în revendicare, care se
referă la simpla disput ă asupra proprietății unui bun individual determinat, cum este cazul când
moștenitorului legal al defunctului i se refuz ă predarea unui bun sub cuvânt c ă nu a apar ținut
defunctului, ci ter țului care îl de ține în prezent. Ceea ce este specific revendic ării este faptul c ă
„cele două părți se pretind proprietare ale aceluiași bun, nu mo ștenitoare ale aceluia și autor” .
Acțiunea este reală întrucât disputa poart ă asupra voca ției succesorale a p ărților
litigante, având drept consecin ță esențială transmiterea propriet ății patrioniului succesoral,
admiterea ei r ăsfrângându-se și asupra ter ților.
Dacă se accept ă caracterul real al ac țiunii în peti ție de ereditate, problema care se pune
este ce drept real ap ără aceasta, știut fiind c ă singur dreptul de proprietate este imprescriptibil,
pe când celelalte drepturi reale sunt supuse prescrip ției de 30 de ani (art. 21 din Decretul nr.
167/1958 privind prescrip ția extinctiv ă, combinat cu dispozi țiile art. 1890 C. civ.), nicidecum
de 3 ani, care se aplic ă doar drepturilor personale. R ăspunsul nu poate fi decât unul – dreptul de
proprietate asupra universalit ății succesorale. Or, dac ă este așa, acțiunea în peti ție de ereditate
este imprescriptibil ă.

93 Dacă acțiunea în peti ție de ereditate este admis ă, recunoa șterea titlului de mo ștenitor al
reclamantului produce efecte de la data deschiderii mo ștenirii. În aceast ă situație, se impune
analizarea, pe de o parte, a efectelor în raporturile dintre reclamant și pârât (A), iar pe de alt ă
parte a raporturilor dintre reclamant și terți (B).

Ca urmare a admiterii peti ției de ereditate, reclamantul are dreptul la restituirea tuturor
bunurilor succesorale dac ă se află într-o situa ție în care dreptul s ău primeaz ă pe acela al
pârâtului (de pild ă, este beneficiarul unui legat universal, iar pârâtul este un frate al defunctului,
moștenitor nerezervatar, exheredat prin instituirea legatarului), iar dac ă este doar como ștenitor
împrună cu pârâtul (de pild ă, și-a dovedit filia ția din afara c ăsătoriei față de defunct, iar pârâtul
este fiul legitim al lui de cujus ) între ei se va na ște starea de indiviziune succesoral ă care se
tranșează prin partaj.
În situația în care pârâtul trebuie s ă restituie bunurile succesorale pe care le de ține, se va
face deosebire dup ă cum acesta este de bun ă sau de rea-credin ță (a cunoscut sau nu c ă
reclamantul este adev ăratul mo ștenitor).
Pârâtul de bună-credință trebuie s ă restituie bunurile succesorale în starea lor actual ă
sau, dacă le-a înstr ăinat cu titlu oneros, trebuie s ă restituie pre țul încasat. Dac ă unul sau altul
din bunurile succesorale a pierit fortuit, obliga ția de restituire se stinge. Pârâtul va r ăspunde
însă pentru deterior ările suferite de bunurile succesorale din culpa sa. Fructele bunurilor
succesorale revin pârâtului pân ă la data cererii de restituire, iar dup ă aceasta reclamantului.
Pârâtul de rea-credin ță, căruia îi este asimilat și moștenitorul nesezinar care nu a fost
trimis în posesie, trebuie s ă restituie bunurile succesorale în starea în care le-a primit, iar dac ă
acest lucru nu este posibil întrucât le-a înstr ăinat sau au pierit fortuit, va restitui reclamantului
valoarea lor actual ă. Fructele bunurilor succesorale revin reclamantului de la data deschiderii
moștenirii.

Dacă pârâtul mo ștenitor aparent a încheiat în intervalul de timp de la data deschiderii
moștenirii și până la introducerea ac țiunii în peti ție de ereditate acte juridice de dispozi ție cu
privire la bunurile succesorale, problema care se pune este ce soart ă vor avea acestea. Din acest
punct de vedere, dac ă s-ar urma cu rigoare principiul nemo plus juris ad alium transfere potest
quam ipse habet (nimeni nu poate transmite mai multe drpturi decât are el însu și), actele

94 încheiate de proprietarul aparent ar trebui s ă rămână fără efecte, iar ter ții subdobânditori
obligați la restituire în favoarea reclamantului din peti ția de ereditate.
Aplicarea strict ă a acestui principiu ar duce îns ă la consecin țe inacceptabile, astfel încât
însuși legiuitorul a temperat aplicarea sa în unele situa ții (a), iar în altele practica judiciar ă și
doctrina prin intermediul preincipiului error communis facit jus (b).

Titlul VII

PROCEDURA SUCCESORAL Ă NOTARIAL Ă ȘI DOVADA
DREPTURILOR SUCCESORALE PRIN CERTIFICATUL DE
MOȘTENITOR

Procedura succesoral ă notarial ă este o procedur ă grațioasă, necontencioas ă. Ea nu este
obligatorie, dar parcurgerea acesteia este util ă întrucât asigur ă succesorilor ob ținerea
certificatului de mo ștenitor, act care face dovada calit ății lor, a drepturilor ce le revin și a
conținutului patrimoniului succesoral. În caz de litigiu, mo ștenitorii se pot adresa direct
instanței de judecat ă pentru rezolvarea conflictelor dintre ei ori dintre ei și terți.
Reglementarea acestei prceduri se reg ăsește în dispozi țiile Legii nr. 36/1995 privitoare
la notarii publici și activitatea notarial ă, precum și ale Regulamentului de punere în aplicare a
Legii nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul nr. 710/C al ministrului justi ției.
Așa cum precizeaz ă art. 76 alin.1 din Legea nr. 36/1995, „în cadrul procedurii
succesorale, notarul public stabile ște calitatea mo ștenitorilor și legatarilor, întinderea
drepturilor acestora, precum și compunerea masei succesorale”.
Transmisiunea succesiunii de la defunct la mo ștenitorii s ăi nu este condi ționată în nici
un fel de îndeplinirea procedurii succesorale notariale.

95 În conformitate cu dispozi țiile art. 68 din Legea nr. 36/1995, competen ța teritorial ă de
rezolvare a procedurii succesorale notariale revine notarului public mai întâi sesizat din
circumscrip ția teritorial ă a judecătoriei de la locul ultimului domiciliu al defunctului. În cazul
persoanelor care nu au avut ultimul domiciliu în țară, competen ța revine notarului public din
circumscrip ția judec ătoriei locului din țară în care defunctul a avut bunurile cele mai
importante ca valoare. Notarul public sesizat are obliga ția de a- și verifica în prealabil
competen ța teritorial ă, iar dacă va constata necompeten ța sa, se va desesiza f ără citarea p ărților,
trimițând dosarul notarului competent.
Potrivit art. 68 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, procedura succesoral ă notarial ă se
deschide la cererea oric ărei persoane interesate (care are voca ție succesoral ă concret ă), a
procurorului, precum și a secretarului consiliului local al localit ății în raza c ăreia defunctul și-a
avut ultimul domiciliu, atunci când în succesiune se afl ă bunuri imobile.
Potrivit dispozi țiilor art. 75 din Legea nr. 36/1995, dup ă ce constat ă că este legal sesizat
și înregistreaz ă cererea de deschiderea a procedurii succesorale, notarul public dispune citarea
moștenitorilor legali care au voca ție la mo ștenire, a legatarilor și a executorilor testamentari,
dacă este cazul.
Erorile materiale cuprinse în încheierea final ă, precum și eventualele omisiuni vor putea
fi îndreptate pe baza unei încheieri, la cererea mo ștenitorilor, f ăcându-se men țiune despre
aceasta în încheierea final ă și pe toate exemplarele cerificatului de mo ștenitor, dac ă acesta a
fost eliberat între timp.

Eliberarea certifcatului de mo ștenitor. Potrivit art. 83 din Legea nr. 36/1995, pe baza
încheierii finale, în termen de 20 de zile de la data acesteia, se va elibera certificatul de
moștenitor, care va cuprinde constat ările făcute de notar referitor la compunerea masei
succesorale, num ărul și calitatea mo ștenitorilor, precum și la cotele ce revin mo ștenitorilor
universali sau cu titlu universal, ori la bunurile ce revin legatarilor particulari.
Câte un exemplar al certificatului de mo ștenitor se va elibera fiec ărui succesor, dup ă
achitarea taxelor notariale și a onorariului cuvenit notarului public.
Dacă prin testament s-a instituit un executor testamentar, se va elibera în condi țiile
menționate mai sus un certificat constatator al acestei calit ăți (art. 83 alin.3 din Legea nr.
36/1995).

96 Când nu se face dovada existen ței unor bunuri în patrimoniul defunctului ori când
determinarea acestora ar presupune opera țiuni de durat ă, la cererea mo ștenitorilor, se poate
emite un certificat de calitate de mo ștenitor (art. 84 din Legea nr. 36/1995).
Certificatul de mo ștenitor constituie un mijloc de dovad ă care atest ă calitatea de
moștenitor, cota-parte sau bunul (în cazul legatelor particulare) ce revine fiec ărui moștenitor,
precum și componen ța masei succesorale.
Odată acceptat ă succesiunea în termenul prev ăzut de lege, certificatul de mo ștenitor,
care este un act constatator (probator), poate fi eliberat oricând, titlul translativ de proprietate
mortis causa constituindu-l, dup ă caz, mo ștenirea legal ă, testamentar ă sau conven țională, cu
efecte de la data deschiderii mo ștenirii, iar nu instrumentul care probeaz ă acest lucru
(certificatul de mo ștenitor). Este motivul pentru care certificatul de mo ștenitor nu poate fi
invocat ca just titlu pentru uzucapiunea de scurt ă durată.

Titlul IX
PLURALITATEA DE MO ȘTENITORI

I. INDIVIZIUNEA SUCCESORAL Ă

Când mo ștenirea se defer ă la doi sau mai mul ți moștenitori cu voca ție la întreg sau la
cote-părți din aceasta între ei se na ște starea de indiviziune. Ea se caracterizeaz ă prin faptul c ă
fiecare dintre mo ștenitori, conform voca ției sale, are dreptul la o cot ă-parte ideal ă (matematic ă)
din moștenire (1/2, 1/3, 1/4 etc.), iar nu la anumite bunuri din aceasta.
Caracterul neorganizat și temporar. Potrivit concep ției care st ă la baza Codului civil,
indiviziunea este o situa ție juridic ă neorganizat ă, adică nereglementat ă de lege. Spre deosebire
de dreptul german, care confer ă gestiunea indiviziunii unui organ independent de titularii
drepturilor indivize, în sistemul francez (care ste și cel al Codului civil român), caracterul
neorganizat al indiviziunii face ca cel mai neînsemnat act de administrare în privin ța bunului

97 sau patrimoniului indiviz s ă nu poat ă fi adoptat decât cu acordul tuturor coindivizarilor,
conform regulii unanimit ății.
În aceast ă concep ție, starea de indiviziune este una neconvenabil ă și deci doar
temporar ă, oricare coindivizar putând solicita oricând partajul (art. 728 alin. 1 C. civ.), în final,
după partaj, starea de indiviziune este înl ăturată chiar și pentru trecut, mo ștenitorii c ărora li s-
au atribuit individual bunurile succesorale fiind considera ți proprietari de la data deschiderii
moștenirii (art. 786 C. civ.).

Subrogația reală. Bunurile care compun patrimoniul l ăsat de defunct la data
deschiderii mo ștenirii pot fi înlocuite pe parcursul indiviziunii cu alte bunuri, fie prin vânzarea
lor contra unui pre ț, fie prin schimb, fie prin plata unei indemniza ții de asigurare în cazul
distrugerii unui bun asigurat etc. În toate aceste situa ții, în temeiul principiului subroga ției
reale, bunul care înlocuie ște pe cel succesoral va avea situa ția juridic ă a acestuia, fiind supus la
partaj acelora și reguli.

Fructele și veniturile bunurilor succesorale sporesc masa indiviz ă. Este de principiu
că toate fructele și veniturile bunurilor succesorale sporesc masa indiviz ă (fructus augent
hereditatem ), cuvenindu-se coindivizarilor conform cotelor ce le revin fiec ăruia din mo ștenire.
Se excepteaz ă de la regul ă cazul în care între coindivizari se realizeaz ă un partaj de folosin ță
(provizoriu), situa ție în care fiecare va beneficia pentru sine de fructele bunurilor succesorale
din lotul s ău. Conven ția părților (art. 969 C. civ.) derog ă în acest caz de la regula supletiv ă
fructus augent hereditatem .

Sporirea sau sc ăderea valorii bunurilor succesorale profit ă sau, dup ă caz,
afectează indiviziunea. Între deschiderea mo ștenirii și partajul succesoral, bunurile f ăcând
parte din indiviziunea succesoral ă pot cunoa ște variații de valoare în plus (prin sporirea valorii
lor) sau în minus (prin sc ăderea valorii lor). Ca efect al principiului potrivit c ăruia bunurile
succesorale se împart dup ă valoarea lor de la data partajului, sporirea sau sc ăderea valorii
bunurilor succesorale profit ă sau, dimpotriv ă, afecteaz ă, indiviziunea, fiecare coidivizar
suportându-le în raport cu cota-parte ce îi revine din mo ștenire.

98 Codul nostru civil nu con ține norme în privin ța regimului juridic al bunurilor
succesorale pe timpul indiviziunii. Practica judiciar ă și doctrina au construit acest regim
pornind de la regulile de drept comun.
Pentru conturarea acestui regim este necesar de analizat exercitarea atributelor
dreptului de proprietate –uzul, folosin ța și dispoziția (§ 1), iar apoi regula unanimit ății și a
excepțiilor de la aceasta în privin ța actelor juridice încheiate de coindivizari cu ter ții (§ 2).

Oricare coindivizar poate cere oricând partajul. Conceput ă de legiuitor ca o satare
provizorie, indiviziunea succesoral ă înceteaz ă prin partaj. Este vorba despre un drept
discreționar care exclude ideea de exercitare abuziv ă, oricare ar fi motivele care îl anim ă pe
reclamant. Coindivizarii pot avea în anumite circumstan țe interesul de a men ține starea de
indiviziune. Legea le permite s ă realizeze acest lucru prin conven ții care îi oblig ă la aceasta, dar
pe perioade care nu pot dep ăși cinci ani (art. 728 alin. 2 C. civ.). Acordul între coindivzari
trebuie s ă fie unanim.

II. RAPORTUL LIBERALIT ĂȚILOR

Liberalit ățile făcute de defunct prin acte între vii (dona ții) sau prin acte juridice mortis
causa (legate) se imput ă asupra cotit ății disponibile a mo ștenirii, iar când dep ășesc limitele
acesteia sunt supuse reduc țiunii. Defunctul poate gratifica prin liberalit ăți orice persoan ă,
inclusiv pe mo ștenitorii s ăi legali rezervatari. Prin aceasta dispun ătorul își poate manifesta
preferința față de unul sau altul dintre rezervatari, care pe lâng ă rezerva legal ă poate beneficia
de liberalit ăți în limitele cotit ății disponibile a mo ștenirii.
Din dispozi țiile art. 738 și 751 C. civ., precum și ale art. 3 din Legea nr. 319/1944,
rezultă că în cazul în care la mo ștenire vin doi sau mai mul ți descenden ți ai defunctului ori
soțul supravie țuitor împreun ă cu unul sau mai mul ți descenden ți, iar unul sau mai mul ți dintre
acești moștenitori au fost gratifica ți de defunct cu dona ții, cel (cei) gratificat ( ți) va (vor) fi
obligat ( ți) să raporteze la masa succesoral ă donația primit ă, dacă donatorul nu a dispus altfel.

99 Raportul este institu ția în virtutea c ăreia un mo ștenitor este obligat s ă readucă
(reîntoarc ă) la masa succesoral ă, în natur ă sau prin echivalent, dona ția primit ă pentru ca astfel
reconstituit ă masa succesoral ă să fie împ ărțită conform cotelor de mo ștenire legal ă între
moștenitorii obliga ți la raport.
Prin reintegrarea dona țiilor nescutite de raport în masa succesoral ă se asigur ă
descenden ților și soțului supravie țuitor egalitatea de tratament, în sensul c ă fiecare va mo șteni
conform voca ției sale legale (care poate fi egal ă, când este vorba de descenden ți, sau inegal ă,
când este vorba de so țul supravie țuitor), fără favorizarea unora în dauna altora (a șa cum se
întâmplă în cazul liberalit ăților preciputare, nescutite de raport).
Raportul dona țiilor nu se confund ă cu reunirea fictiv ă (pentru calcul) la activul net al
moștenirii a valorii dona țiilor făcute de defunct în timpul vie ții, raportul privind doar anumite
donații, în timp ce reunirea fictiv ă toate dona țiile făcute de defunct. Reunirea fictiv ă este o
operațiune de stabilire a masei de calcul (elementul de referin ță pentru stabilirea rezervei și a
cotității disponibile), în timp ce raportul liberalit ăților este o oprea țiune ulterioar ă celei de
reunire fictiv ă (pentru calcul) a dona țiilor, care are menirea de a stabili componen ța părții din
masa de împ ărțit care se defer ă potrivit regulilor mo ștenirii ab intestat între descenden ții celui
decedat și soțul supravie țuitor al acestuia. Una și aceeași donație, dacă este raportabil ă, este
supusă mai întâi reunirii pentru calcul la activul net al mo ștenirii, dup ă care, prin raport, este
efectiv inclus ă – în natur ă sau prin echivalent – în partea de mo ștenire care se defer ă conform
regulilor mo ștenirii legale, fiind un instrument de stabilire a masei partajabile .
De asemenea, raportul dona țiilor nu se confund ă cu reduc țiunea liberalit ăților excesive,
pe de o parte, întrucât raportul poate fi înl ăturat prin voin ța dispun ătorului, în timp ce
reducțiunea nu, iar pe de alt ă parte întrucât raportul, produce efecte de drept între mo ștenitorii
care au acceptat succesiunea, în timp ce reduc țiunea produce efecte numai dac ă este cerut ă,
privind m ăsuri care trebuie dispuse de instan ță.

Liberalitățile raportabile . Întemeiat pe voin ța prezumat ă a defunctului, obiectul
raportului îl constituie toate dona țiile primite de la defunct de cel ținut la raport, indiferent dac ă
au fost directe sau indirecte (art. 751 C. civ.).

100
În afara dona țiilor exceptate de la raport prin voin ța dispun ătorului, care produc efecte
în limitele cotit ății disponibile, pentru rest fiind supuse reduc țiunii, sau prin voin ța donatarului,
care renun țând la mo ștenire este considerat str ăin de aceasta, caz în care dona ția se va imputa
asupra cotit ății disponibile, fiind supus ă reducțiunii dac ă trece peeste limitele acesteia (art. 752
C. civ.), exist ă donații exceptate de la raport prin voin ța legii. Este vorba de dispensele de
raport prev ăzute la art. 759 și 762 C. civ.

Persoanele ținute la raport. Din dispozi țiile art. 751 C. civ. și art. 3 din Legea nr.
319/1944, rezult ă că obligația de raport revine descenden ților și soțul supravie țuitor atunci când
cumuleaz ă calitatea de mo ștenitor legal (A) cu aceea de beneficiar al unei dona ții nescutite de
raport (nepreciputare) (B). Raportul liberalit ăților nu se poate face decât în cazul mo ștenirii ab
intestat , nu și a celei testamentare, care se întemeiaz ă pe voin ța defunctului. Raportul nu este
datorat decât de mo ștenitorii legali acceptan ți, nu și de către cei care renun ță la moștenire,
devenind str ăini de aceasta. În cazul în care sunt întrnite condi țiile reprezent ării, reprezentantul
trebuie s ă raporteze dona țiile primite de reprezentat , chiar dac ă a renun țat la succesiunea
acestuia (art. 755 fraza a II-a C. civ.).

Două sunt modalitățile în care poate fi executat raportul dona țiilor: în natur ă sau
prin echivalent valoric sau luare mai pu țin (art. 764 C. civ.). Raportul în natur ă presupune
reunirea la masa partajabil ă chiar a bunului care a fost donat, acesta putând fi atribuit la partaj
oricărui coindivizar (inclusiv celui c ăruia i-a fost donat, dar de ast ă dată cu titlu de partaj), pe
când raportul prin echivalent sau luare mai pu țin presupune p ăstrarea de c ătre cel gratificat în
natură a bunului donat, la partaj, pentru restabilirea egalit ății, fie permi țându-se celorlal ți
coindivizari s ă preia fiecare din masa partajabil ă o cantitate de bunuri similare, restul
împărțindu-se conform cotelor legale ( raportul prin preluare ) (art. 739 C. civ.), fie imputând
valoarea dona ției primite asupra p ărții celui ținut la raport, acesta primind în completare restul
rămas dup ă ce como ștenitorii primesc fiecare din masa partajabil ă bunuri pân ă la concuren ța
cotelor ce le revin din mo ștenire ( raportul prin imputa ție).
Raportul prin luare mai pu țin este posibil doar în cazul în care cota-parte din mo ștenire
revenind celui ținut la raport este mai mare decât valoarea dona ției, iar mo ștenirea solvabil ă. În

101 caz contrar, donatarul trebuind s ă indemnizeze pe como ștenitorii s ăi cu echivalentul valoric al
diferenței dintre valoarea dona ției și cota ce-i revine din mo ștenire, va prefera de cele mai
multe ori s ă renunțe la moștenire păstrând dona ția în întregime (cu condi ția să nu depășească
limitele cotit ății disponibile). Teoretic îns ă (și chiar practic, atunci când acceptarea mo ștenirii
este forțată) raportul prin echivalent valoric efectiv este posibil, donatarul fiind obligat s ă verse
o sumă echivalent ă donației primite.

Concepția Codului civil. Potrivit Codului civil, pornind de la concep ția (astăzi
depășită) conform c ăreia imobilele sunt bunuri mai valoroase decât cele mobile reprezentând
bunurile de familie prin excelen ță, regula este c ă raportul acestora se face în natur ă (art. 765
alin. 1 C. civ.) (§. 1).
Pentru bunurile mobile, conform concep ției că acestea sunt mai pu țin valoroase ( res
mobilis, res vilis ) și că în masa partajabil ă se pot reg ăsi întotdeauna bunuri similare pentru a fi
atribuite mo ștenitorilor negratifica ți de defunct prin dona ții, regula stabilit ă de Codul civil este
aceea a raportului prin luare mai pu țin (art. 772 alin.1 fraza I) (§ 2).

Raportul este o operațiune preparatorie specific ă partajului , care nu intereseaz ă
nimic altceva decât „compunerea masei partajabile”, neavând nici un rost dup ă efectuarea
acestuia. F ără îndoială, descoperirea unei dona ții raportabile ulterior partajului poate justifica
un partaj suplimentar, dar aceasta nu înseman ă nicidecum c ă raportul poate exista independent
de partaj. Înainte de partaj constatarea raportului poate avea ra țiune numai în cazul când este
vorba de un bun raportabil în natur ă, care, devenind ope legis indiviz la data deschiderii
moștenirii, îndrept ățește pe coerezii donatarului s ă invoce drepturile ce le revin asupra bunului
aflat în indiviziune.
Cât prive ște raportul prin luare mai pu țin, este o opera țiune care nu poate fi separat ă în
nici un fel de partaj , numai cu prilejul acestuia putând avea loc, dup ă caz, „imputa ția” sau
„preluarea” care îi sunt specifice.

102 III. RAPORTUL DATORIILOR

În esență, raportul datoriilor este o opera țiune tehnic ă de partaj (ceea ce presupune cu
necesitate existen ța unei indiviziuni sau, altfel spus, a unui patrimoniu apar ținând mai multor
proprietari) prin care mo ștenitorul care are o datorie (obliga ție personal ă) către defunct ori fa ță
de succesiune preia în lotul s ău la partaj bunuri mai pu ține decât cota-parte ce-i revine din
moștenire, corespunz ător valorii datoriei. Este vorba a șadar de un raport prin luare mai puțin
(prin imputa ție sau prin preluare).
Fără a fi o plat ă propriu-zis ă, raportul datoriilor este un mijloc de stingere a obliga ției
de plată pe care coindivivizarul debitor o are fa ță de succesiune. Avantajul constă în faptul c ă
se simplific ă operațiunile, căci în loc ca debitorul s ă facă plata către succesiune, iar apoi s ă i se
atribuie cota-parte de bunuri cuvenit ă, se atribuie direct în lotul coindivizarului-debitor crean ța,
iar acesta devenind creditor și debitor al aceleia și creanțe, datoria se stinge prin confuziune. De
asemenea, se asigur ă egaliatea efectiv ă la partaj întrucât se evit ă ca riscul insolvabilit ății
debitorului s ă fie suportat de un alt coindivizar care ar primi crean ța în lotul s ău la partaj.
Datoriile supuse raportului. Sunt supuse raportului orice datorii care sunt în fiin ță la
data deschiderii mo ștenirii (nestinse prin plat ă, prescrip ție extinctiv ă, compensa ție, dare în plat ă
etc.), având leg ătură cu indiviziunea succesoral ă și care sunt certe și lichide (chiar și
neexigibile).
Persoanele ținute la raportul datoriilor. Spre deosebire de raportul dona țiilor, care se
întemeiaz ă pe ideea de avans prezumat în contul mo ștenirii legale, opereând numai între
descenden ții defunctului și soțul supravie țuitor care vin la mo ștenirea legal ă a acestuia, raportul
datoriilor având o finalitate mai larg ă, constând în asigurarea egalit ății între copartajan ți,
indiferent care este izvorul indiviziunii, opereaz ă indiferent de titlul de mo ștenire al debitorului
(legal, testamentar, instituit contractual). Prin urmare, la raportul datoriilor pot fi ținuți nu
numai descenden ții defunctului și soțul supravie țuitor, cum se întâmpl ă la raportul dona țiilor, ci
toți moștenitorii legali ai defunctului, precum și legatarii universali, cu titlu universal sau
instituiții contractuali .

103 IV. PARTAJUL

Partajul este opera țiunea juridic ă prin care se pune cap ăt stării de indiviziune prin
transformarea drepturilor la cote-p ărți abstracte de proprietate din mo ștenire în drepturi de
proprietate individuale asupra bunurilor f ăcând parte din masa partajabil ă, prin atribuirea
efectivă a acestora mo ștenitorilor defunctului. El poate fi solicitat oricând de oricare dintre
coindivizari, cu excep ția cazului când între coindivizari exist ă o înțelegere de suspendare
temporar ă a dreptului de a cere partajul.
Partajul definitiv sau de proprietate se deosebe ște de partajul de folosin ță sau
provizoriu care se refer ă doar la posesia și folosin ța bunurilor succesorale pe timpul st ării de
indiviziune, fiecare cop ărtaș folosind individual bunurile ce i-au fost atribuite, având dreptul la
fructele și veniturile produse de acestea, f ără obligația de a da socoteal ă celorlalți coindivizari.
Spre deosebire de partajul definitiv, care produce efecte retroactive de la data deschiderii
succesiunii, partajul de folosin ță nu produce efecte decât de la data realiz ării sale prin bun ă
înțelegere sau pe cale judec ătorească.
Partajul poate fi total, în privin ța întregului patrimoniu succesoral și în privin ța tuturor
coindivizarilor, dar poate fi și parțial, fie doar în privin ța unor anumite bunuri, restul r ămânând
în indiviziune, fie doar în privin ța unuia sau unora dintre coindivizari, restul r ămânând în
indiviziune.
Partajul poate fi realizat amiabil (§ 1) sau pe cale judec ătorească (§ 2).

Opoziția la partaj – mijloc specific de ap ărare a intereselor creditorilor
coindivizarilor. Prin înțelegerea coindivizarilor se poate ajunge foarte u șor ca partajul s ă fie
făcut în frauda creditorilor lor, cum ar fi, de pild ă, prin atribuirea unor bunuri insesizabile sau
ușor de ascuns în lotul unuia dintre ei care este insolvabil, prin atribuirea imobilului ipotecat de
unul dintre ei în timpul indiviziunii unui alt coindivizar f ăcând ca ipoteca s ă se rezolu ționeze
retroactiv etc.
Dreptul comun ofer ă creditorilor frauda ți prin încheiera unor acte juridice de c ătre
debitorul lor posibilitatea de a reac ționa pe cale ac țiunii pauliene (art. 974 C. civ.).

104 În cazul partajului îns ă, act deosebit de complex, legiuitorul nu s-a putut limita doar la o
asemenea reac ție post factum , ci, în ideea de a preveni asemenea fraude, dar și de a preveni
ineficacitatea partajului, a conferit creditorilor coindivizarilor posibilitatea de a interveni
înainte, participând chiar la realizarea partajului, pe calea opozi ției la partaj.
Opoziția la partaj d ă dreptul opozan ților doar de a participa la opera țiunile de partaj ,
acesta neputându-se realiza f ără prezența (supravegherea ) lor, nicidecum de a se opune în
vreun fel la partaj.
În lipsa opozi ției, creditorii „nu pot s ă atace o împ ărțeală săvârșită, afară numai de s-a
făcut în lips ă-le și fără să se țină seama de opozi ția lor” (art. 785 C. civ.). A șadar, în cazul
partajului, ac țiunea paulian ă este restric ționată sau, mai exact, în principiu exclus ă, art. 976 C.
civ. făcând trimitere expres ă pentru cazul fraud ării creditorilor coindivizarilor la dispozi țiile art.
785 C. civ. mai sus men ționate, prin derogare de la regula posibilit ății atacării actelor f ăcute de
debitor în frauda creditorului s ău prevătută la art. 974 C. civ.
Opoziția poate fi f ăcută atât în cazul partajului amiabil, cât și în cazul partajului
judiciar.
Două sunt efectele opozi ției:
-coindivizarii trebuie s ă convoace pe creditorii opozan ți să asiste la partaj . Prin aceasta
creditorii veghez ă la corectitudinea opera țiunilor de partaj, mai ales a compunerii masei
partajabile, a evalu ării bunurilor și a form ării și atribuirii loturilor. Opozan ții nu pot impune
însă o formă de partaj sau alta coindivizarilor, nici ca partajul s ă se facă așa cum doresc ei. Pot
cere însă, de pildă, ca în lotul debitorului lor s ă nu se reg ăsească doar bunuri insesizabile.
Dacă prin nesocotirea opozi ției coindivizarii fac partajul f ără să convoace pe opozan ți,
frauda este prezumat ă irefragabil, partajul fiind anulabil dac ă se dovede ște că a fost
prejudiciabil pentru opozan ți.
-indisponibilizarea drepturilor succesorale ale debitorului . Coindivizarul al c ărui
creditor a f ăcut opozi ție nu mai poate s ă-și înstrăineze drepturile succesorale dup ă facerea
opoziției, căci dacă ar putea s ă facă acest lucru l-ar priva pe creditor de gajul s ău.
În lipsa opozi ției, creditorii nu pot exercita ac țiunea paulian ă, chiar dac ă partajul s-a
făcut în frauda lor.

105 Caracterul declarativ al partajului. Art. 786 C. civ. consacr ă regula caracterului declarativ
al partajului, ceea ce înseamn ă că, în scopul asigur ării egalit ății coindivizarilor, fiecare
dintre ace știa suport ă doar consecin țele propriilor sale acte f ăcute în timpul st ării de
indiviziune asupra bunurilor succesorale, nu și ale actelor f ăcute de ceilal ți coindivizari.
Caracterul declarativ al partajului face ca efectele sale s ă urce pân ă la data deschiderii
moștenirii, ceea ce înseamn ă că retroactiveaz ă. Între declarativitate și retroactivitate exist ă
așadar o leg ătură. Aceasta nu este îns ă indisolubil ă. În timp ce declarativitatea ține de natura
partajului, neputând fi înl ăturată, retroactivitatea nu ține de aceasta, astfel încât poate ceda fie
în privin ța actelor de administrare sau de dispozi ție îndeplinite de coindivizari în timpul
indiviziunii cu respecatrea regulii unanimit ății, care, fiind legal îndeplinite, trebuie respectate
de coindivizarul atributar, fie în fa ța conven ței părților
Efectul principal al partajului este c ă fiecare coindivizar este proprietar al bunurilor
succesorale atribuite de la data deschiderii mo ștenirii, succedându-l direct pe defunct, ceilal ți
coindivizari fiind considera ți că nu au avut nici un drept asupra acelor bunuri.
Drepturile constituite în favoarea ter ților prin acte de administrare și de dispozi ție
făcute de coindivizarii neatributari pe timpul indiviziunii se rezolu ționează.
Actele de administrare și de dispozi ție făcute de un condivizar în condi țiile de mai sus sunt
așadar valabile, dar afectate de condi ția rezolutorie ca la partaj bunul în privin ța căruia au fost
făcute să cadă în lotul altui coindivizar.

Garan țiile partajului. Art. 787 alin. 1 C . civ. statueaz ă: „coerezii sunt datori garan ți
unul către altul numai despre tulbur ările și evicțiunile ce proced dintr-o cauz ă anterioar ă
împărțelii”. Textul pune a șadar în sarcina coindivizarilor o obliga ție mutual ă de garan ție pentru
menținerea echilibrului între ace știa în privin ța valorii loturilor primite și după data partajului,
astfel încât dac ă unul dintre ei sufer ă pierderi datorit ă unei cauze anterioare partajului, aceasta
nu va fi suportat ă doar de cel c ăruia i s-a repartizat bunul, ci de c ătre toți, în propor ție cu partea
ce le revine din mo ștenire.

106 V. PARTAJUL DE ASCENDENT

Partajul de ascendent este actul prin care tat ăl sau mama ori alt ascendent face în avans,
în timpul vie ții, repartizarea bunurilor sale între copiii sau descenden ții lui (art. 794 C. civ.).
Partajul de ascendent se poate realiza atât prin dona ție (donație-partaj), adic ă printr-un contract,
act juridic între vii de forma ție bilateral ă, cât și prin testament (testament-partaj), adic ă printr-
un act juridic unilateral mortis causa (art. 795 alin. 1 C. civ.). În ambele sale forme, partajul de
ascenedent este un act mixt, care combin ă regulile partajului cu cele ale dona ției sau
testamentului.
Dacă ambele forme au în comun efectul de a atribui individual como ștenitorilor
bunurile dispun ătorului asemenea unui partaj la data decesului acestuia, ele difer ă însă esențial
prin faptul c ă în timp ce dona ția-partaj, fiind un contract, pe de o parte, se poate realiza numai
cu acordul donatarului, iar pe de alt ă parte, nu poate fi revocat ă unilateral de donator,
testamentul-partaj este un act de forma ție unilateral ă esențialmente revocabil.
Spre deosebire de partajul obi șnuit, care se realizeaz ă fie prin acordul coindivizarilior,
fie prin hot ărâre judec ătorească, partajul de ascendent se realizeaz ă sub autoritatea și cu voin ța
ascenden ților despre a c ăror moștenire este vorba.

I. DONAȚIA-PARTAJ
Donația-partaj este un contract (act juridic între vii) prin care un ascendent dispune
irevocabil cu titlu gratuit în timpul vie ții de toate sau o parte din bunurile sale prezente în
favoarea tuturor copiilor sau descenden ților săi în considerarea drepturilor succesorale ale
acestora, realizând un partaj anticipat între ace știa. Cu alte cuvinte, este vorba de un act care în
formă este o dona ție (art. 795 alin. 1 C. civ.), dar care nu comport ă doar o simpl ă liberalitate, ci
mai cu seam ă elemente de anticipa ție succesoral ă care își vor produce toate efectele la data
decesului dispun ătorului.
Persoanele care pot face o dona ție-partaj. Pot face dona ții-partaj doar „tat ăl, mama
și ceilalți ascenden ți” (art. 794 C. civ.), nu și alte persoane cum ar fi descenden ții sau
colateralii. Este indiferent dac ă legătura de rudenie este legitim ă (din căsătorie), nelegitim ă
(dinafara c ăsătoriei) sau din adop ție.

107 Persoanele care pot beneficia de dona ția-partaj. Beneficiari ai dona ției-partaj nu pot
fi decât copiii sau ceilal ți descenden ți ai dispun ătorului (art. 794 C. civ.), indiferent dac ă
rudenia rezult ă din căsătorie, dianfara c ăsătoriei sau din adop ție.
Destinat ă să înlocuiasc ă partajul care ar fi trebuit f ăcut după decesul ascendentului,
donația-partaj trebuie s ă se refere chiar la cei care au dreptul de a participa la partajul pe care îl
înlocuiește, motiv pentru care actul prin care ascendentul împarte bunurile sale între fiii s ăi și
copiii acestora f ără a fi întrunite condi țiile reprezent ării nu este decât o dona ție ordinar ă.
Donația-partaj care nu cuprinde pe to ți descenden ții cu voca ție utilă la moștenire la
momentul deschiderii acesteia este nul ă (art. 797 alin. 1 C. civ.).

Bunurile prezente. Donația-partaj poate avea ca obiect doar bunurile asupra c ărora
ascendentul dispun ător este unic proprietar la momentul încheierii actului, iar nu și bunurile
viitoare (art. 795 alin. 2 C. civ.). Aceast ă dispoziție legală se explic ă prin incompatibilitatea
care exist ă între caracterul irevocabil al oric ărei dona ții, deci și a dona ției-partaj, și bunurile
viitoare întrucât nu depinde decât de voin ța donatorului s ă manevreze de o asemenea manier ă
încât să nu dobândeasc ă aceste bunuri și în acest fel s ă revoce dona ția. Împărțeala poate avea ca
obiect toate bunurile dispun ătorului sau doar o parte. În acest din urm ă caz, bunurile neincluse
în actul de partaj se vor transmite în indiviziune la mo ștenitori urmând a fi împ ărțite între
aceștia potrivit regulilor dreptului comun (art. 796 C. civ.).

II. TESTAMENTUL-PARTAJ
Spre deosebire de dona ția-partaj, testamentul-partaj este un act juridic unilateral mortis
causa , revocabil, prin care un ascendent face între copiii s ăi distribuirea și partajul bunurilor
pe care le va l ăsa la moartea sa.
Testamentul-partaj se aseam ănă cu testamentul obi șnuit pân ă la identificare în privin ța
formelor și condițiilor de capacitate ale dispun ătorului, dar se deosebe ște de acesta în privin ța
conținutului s ău întrucât menirea lui principal ă nu este de a institui legatari, adic ă de a gratifica
preciputar anumite persoane, ci de a repartiza bunurile ascendentului între descenden ții săi care
vin la mo ștenire în temeiul voca ței lor legale, iar nu testamentare.

108 Efectele testamentului-partaj. Fiind un act mortis causa , partajul de ascendent realizat
prin testament nu produce efecte decât la data deschiderii mo ștenirii, pân ă la acest moment
putând oricând fi revocat sau modificat de dispun ător.
După decesul testatorului, descenden ții defunctului culeg fiecare individual lotul s ău cu
titlu de mo ștenire legal ă și nu de legat. În privin ța moștenirii care formeaz ă obiectul
testamentului-partaj, descenden ții nu pot face un act de renun țare sub cuvânt c ă renunță la
testament și, pretinzând c ă acceptă moștenirea legal ă, să ceară o altă împărțire; ori accept ă
moștenirea și se supun voin ței defunctului în privin ța partajului, voca ția lor la bunurile care
compun loturile formate de defunct fiind legal ă, ori renun ță la moștenire și nu primesc nimic
din aceasta.

109