AMINTIRI DIN COPILĂRIE,MODEL DE ROMAN INDIRECT PROFESOR COORDONATOR Prof.univ.dr.Antofi Simona ABSOLVENT , Neguț Ionela- Mădălina PROMOȚIA 2020 4… [626684]

3
UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS – GALAȚI
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA ROMÂNĂ- ENGLEZĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

AMINTIRI DIN COPILĂRIE,MODEL DE ROMAN INDIRECT

PROFESOR COORDONATOR
Prof.univ.dr.Antofi Simona

ABSOLVENT: [anonimizat]
2020

4
CUPRINS
Argument ……………………………………………………………………………………………05
Introducere …………………………………………………………………………………………06
Capitolul 1. Romanul indirect – specie a genurilor biograficului
Consideratii teoretice. …………………………………………………………………………10
Capitolul 2. Receptarea Amintirilor din copilărie în critica de
specialitate actuală. ………………………. …………………………………………………..16
Capitolul 3. Amintiri din copilă rie – particularitățile romanului
indirect ……………………………………………………………………………………………….17
Concluzii …………………………………………………………………………………………….49
Bibliografie …………………………………………………………………………………………51

5
ARGUMENT

Am ales ca temă pentru lucrarea de licență această temă deoarece îmi aduce aminte de copilărie ca și autorului Amintirilor din copilărie.
Fiecare om devenit acum matur,a avut o copilărie plină de amintiri frumoase la casa părintească sau la bunici când se jucau cu frații și cu alți copii din vecinătate.Părinții și mai ales bunicii erau
universul pur și inocent al fiecărui copil.Anii trecând,copilul crește,se dezvoltă fizic și intelectual,dar păstrează peste ani amintirile copilăriei pe care le povestește copiilor săi.
Marele nostru povestitor Ion Creangă,a avut și el o copilărie frumoasă,plină de peripeții pe care o descrie armonios și duios în romanul autobiografic sau indirect intitulat,,Amintiri din copilărie,,un roman al maturității ,dar în același timp al vârstei inocente.
Amintiri din copilărie este un roman autobiografic, romanul formării personalității unui tânăr și
un bildungsroman, care prezintă procesul educației și al experienței dobândite de Nică, Ion Creangă fiind scriitorul care realizează „primul roman al copilăriei țărănești” din litera tura
noastră.Amintirile sunt o specie literară epică în proză, în care autorul descrie fapte din propria viață, autobiografice, impresii, întâmplări trăite, aparținând literaturii memorialistice. În relatarea amintirilor, expunerea se face cu subiectivitat e, artistic, fără a urmări cuprinderea întregii vieți.
Se prezintă cu discontinuitate anumite momente din viața scriitorului. Termenul „amintiri” vine de la verbul „a aminti” și înseamnă „a aduce în memorie”.

6
INTRODUCERE

În literatura română, Ion Creangă continuă in ceea ce privește talentul de a povesti –
realizând un salt uriaș – pe Neculce (intocmai ca acesta, autorul "Amintirilor din copilărie"
"avea"inscrise in inima sa "faptele pe care le povestea) precum si pe Anton Pann, cu ca re se
înrudește prin oralitatea stilului,cu ajutorul căreia a reușit sa restituie povestii funcția ei estetică primitivă.
Creangă a creat o operă extrem de unitara sub raportul conținutului si al mijloacelor artistice, o opera alcătuita din povesti, povestiri si romanul – opera de maturitate – "Amintiri din
copilarie" ce constituie un monument al prozei noastre artistice. Ion Creangă valorifică întregul tezaur al imbii populare dintr -un trecut milenar, a creat o operă
de o superioară individualitate, pornind de la folclor cu elemente caracteristice, de neconfundat, rezultat al unei sclipitoare inteligențe artistice și al unei inzestrări lingvistice remarcabile.
Marele povestitor e mai mult decât un mare profil literar. Personalitatea și opera sa indică un studiu si un climat intr -o literatura, un filon fundamental, o componenta de specific național
present in cultura, de psihologie originală, sintetică a unui tip uman și a unui moment literar. Ne aflam in fata unei coagulări sau sintetizări bruște a unei părți esențiale din liniile de forța ale
literaturi i romane, a potențialului expre siv al limbii. Cercetările sale in planul literar se stab ilesc
puternic puternic cu toată beletristica – poezie, proza si teatru – cu cele mai diverse genuri si
speci i, cu tipologia lor de baza, cu eposul folcloric si, in mod cu totul deosebit cu disponibilitățile
maxime ale comunicării artistice.
Autor al unei opere de dimensiunea unei singure cârti, Ion Creangă este și creatorul unei legende, al unei tradiții, al unui tip de comportament, al unui mod de tratare a limbii literare, al plasării prin raport cu realitatea.
După opinia lui Garabet Ibraileanu ,adevăratul autor al operei lui Creangă e poporul:
"Concepțiile lui Creangă sunt ale poporului;al lui Creangă e numai talentul pe care- 1 are din
naștere.ʺ
1

1Ibrăileanu,Garabet, Scriitori români, Editura Litera ,București,2011

7

O opinie asemănătoare a exprimat despre geniul povestirilor și criticul literar George Călinescu:
"Creangă este o expresie monumentală a naturii umane în ipostaza ei ist orică ce se numește
poporul român, sau, mai simplu, e poporul român însuș i ,surprins într -un moment de genială
expansiune."
2
Purtat d e imprejurările vieții pe alte meleaguri. Ion Creangă n- a putut uita niciodată locurile na-
tale : ori de cate ori avea prilejul, blajinul si jovialul invatator din Ticaul Iasilor, vorbea cu mâ-
ndrie, dar si cu nostalgie, despre frumusetea Humulestiului de odinioară, despre oamenii să i.
Aștfel,aceste locuri și oamenii apar în opera sa autobiografică,,Amintiri din copilărie,un adevărat roman indirect.
La 1
оіanuarіе 1881, a aрărut oоîn Сοnvοrbіrі, рrіma орartе dіn Amіntіrі, datată оo, Вuϲurеștі,
ѕерtеmbrіе о, 1880, șі dеdіϲ ată oоd-rеі Lіvіa оMaіοrеѕϲu, fііnd rерrοduѕă în oоzіarul Τіmрul dіn 11
оіanuarіe.
Сοnvοrbіrіlе dіn oо1 aрrіlіе au рublіϲ at орartеa a dοua dіn Amіntіrі oо „dеdіϲ ațіе D о-rеі. L.
oЈVL о” (Lіvіa оMaіοrеѕ ϲu), fără dată, onumărul оdіn nοіеmbrіе ( оnr. 8, р o. о313) ϲuрrіndеa оnuvеla Ροрa
Duһu, іar oϲеl оdе la 1 оіanuarіе (nr. 10 o, ор. 383 о) ο рοеzіе рοрulară, oіntіtulată оІmрrеѕіunі dе Lіna
оСătălіna, ϲulеaѕă dе Сrеan ɡă ola оЅріtalul Вrân ϲοvеnеѕϲ. о
Ρartеa a trеіa odіn Amіntіrі о, dе aѕеmеnеa оdеdіϲ ată „D – orеі L о. M.”, оșі datată Вu ϲurеștі,
oѕерtеmbrіе 1881 о, a fοѕt оtірărіtă în Сοnvοrbіrі la o1 martіе о1882. Ρartеa оa
рatra, ϲіtіtă odе Сrеan ɡă оîn 1888, оla Веldі ϲеanu, n o-a оfοѕt рublіϲ ată dе ϲât оduрă mοartеa autοruluі,
oîn 1892 о, în еdіțіa оdе la Іașі. o
În ,, Amintiri din copilărie ,,, fiecare dintre cele patru părti ale operei se deschide cu emoțio-
nante evocări ale satului copilăriei, ale locuitorilor acestuia. La inceputul părții I, de exemplu,
este prezentată așezarea geografică a Humulestiului, ʺsat vechiu, răzășesc, intemeiat in toată put-
erea cuvântului : cu gospodari tot unul și unul, cu flacăi voinici și fete mândre care știau a învârti și hora, dar și suveica …"
3 ;

2Călinescu,G, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,cap.Ion Creangă, ediția a II -a
revăzută și adăugită, Ediție și prefață de Al. Piru, Editura Minerva, București, 1982, p. 482, subl. ns.
3Creangă,I ,Opere, Editura Minerva,București,1972,p.253

8

la inceputul părții a II -a este adusă in prim -planul rememorării casa parintească din Humulești,
jocurile si jucăriile pline de farmecul si hazul copilăresc, pentru ca, in cea de -a III-a, să fie de-
scriese istoricul zonei și profilul moral al oamenilor "care nu știu ce -i judecata, desi plugurile
rămân singurele pe brazdă în țarină, cu săptămânile,prisăcile fără prisăcar și nimeni nu se atinge de ele."
4
Aspectele geografice, istorice si etnografice ale Humulestiului de altădată constituie esen-ța evocării și in ultima parte a operei. Numai ca, de aceasta data,firul rememorării este mult mai marcat de nostalgia raiului pierdut o dată cu ieșirea din fericita vârstă a copilariei. Reconstituind starea lui de spirit la 18 ani (,,când veni vremea să plec la Socola, după stăruinț a mamei,,
5)
Creangă readuce acum în discuție imaginea satului mai mult spre a sugera drama plecării spre o lume străină și neprimitoare, altfel spus, drama dezrădăcinării omului din peisajul -cuib.
Prin urmare, evocarea locurilor copilăriei din perspectiva celui silit să le părăseascî își pierde din seninătatea de dinainte. Descrierea, împletită cu lirismul nostalgic si monologul , capătă a cum
accent e retorice și timbru de elegie.
,,Dragu- mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare si limpede ca cristalul!… dragi îmi
erau tata si mama, frații și surorile și băietii satului, tovarășii mei din copilărie…! Asemenea, dragi imi erau clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însu-
flețire! Apoi lasă -ti, baiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui, și pasă de te du in loc strein și
așa departat, de te lasă pârdalnica de inimă."
6
Cititorul recunoaș te cu ușurință î ntr-o astfel de mărturisire un mod sensibil de comuniune a
ființei omenești cu peisajul natal . Și Nică, si Zaharia lui Gatlan țineau de pământul lor ca arborii și trebuiau smulși tot ca ei, dacă părinții lor îi trimiteau la atâta depărtare de casă .
Pentru sublinierea durerii, autorul recurge la procedeul gradării ei. Astfel, dacă la inceput ea este
sugerată de versurile populare de înstrăinare, înserate in firul narațiunii, curând va atinge
4idem 3
5Creangă,Ion,op, cit,p.334
6idem3

9
forme vizibile de manifestare, trecând de la revoltă la resemnare,ʺ umplând ochii flăcăilor de
lacrimi, smulgându- le oftaturi adânci din piepturi, stingându -le graiul".7
Cunoscător profund al limbii vorbite, Creangă îsi spune povestea parcă ascultând -o.În acest scop
dramatizează necontenit relatarea.Apoi ordonează totul in jurul “vocii” sale, chiar si atunci cand
se lasă întrerupt de alții. Amintirile din copilarie devin, prin urmare, o punere in scenă a propriei vieți , iar Creangă un regizor care rămâne și el in scenă.
Fie ca povestește la persoana a III -a, fie că folosește dialogul cu sine, fie că reproduce
spusele altora, povestitorul recurge la aceleasi mijloace de expresie. Toată această lume in cen-trul căruia se afla scriiorul însuși, gândește și vorbește la fel , foloseste un vocabular comun de cuvinte regionale ( de exemplu meg ieș, câșlegi, a pisli, a chiti etc.), de expresii frazeologice de o
mare bogătie sinonimică ( de exemplu a o ține tot la fugă, a o lua la papuc, mort -copt etc.) ori de
forme verbale inverse (știut -v-am, pare -mi-se etc.) sau se exprimă în pilde pentru a car acteriza o
situașie sau alta ,exemple ca :Ursul nu joacă de voie, umbla de frunza frasinelului, dă cinstea pe rușine și pacea pe gâlceavă etc. ,,Impres ia ca aceasta lume nu reprezintă decât v ariante ale dis-
cursului aceluiași ,,actor” – Creangă însuși se con firmă, aș adar"
8
Așa cum un basm, urmâ nd motive e pice știute de toată lumea, capătă originalitate după felul în
care e povestit de un autor sau altul, tot așa si Amintirile din copilărie impun ca semne particula-re ale geniului lui Creangă vocația povestit orului și harul povestirii în stil oral.
,,Roman al copilăriei copilului universal, Amintirile… transmit prin timp imaginea unui cadru social popular, cu propriile lui semne specifice (indeletnicirile oamenilor, traditiile, obiceiurile, superstitiile etc. ), precum si cea a unei copilă rii luminoas e, ca toate copilariile. Creangă urmează
din acest punct de vedere o schemă cunoscută. Ceea ce il evidentiază este forma în care el im-
bracă rememorarea, modul supunerii"
9
Într-adevăr,amintirile sunt povestite cu duioșie,dar și cu nostagie,pornind atât de la mediul social
în care se naște ,crește și se dezvoltă copilul,dar și zona ,locurile,jocurile și primele noțiuni de educație serioasă pe care o dobândește acesta.Autorul se regăsește copil ,mai târziu în elevii pe care îî învață fiindu -le învățător .
7idem6
8idem7
9Călinescu,G – „Ion Creangă,, (viața și opera), prefață de Eugen Simion, Editura Pentru Literatură,
1966, p.267

10
CAPITOLUL I
ROMANUL INDIRECT(AUTOBIOGRAFIC) -SPECIE A GENULUI
BIOGRAFIC
CONSIDERAȚII TEORETICE.

Ca să putem vorbi de noțiunea literară de roman indirect sau autobiografic trebuie să
cercetăm în profunzimea formării literaturii universale și implicit al literaturii române.
Mai întâi,trebuie definit termenul de ,,bildungsroman,,termen provenit din literatura germană,care desemnează un roman al devenirii personajel or și care prezintă confruntarea unui
personaj central,eroul cu diferite situații de viață,urmând o evoluție atât din punct de vedere fizic cât și moral și spiritual fiind determinat în principal de aceste situații din viața personală a eroului.
Bildungsromanul este un gen romanesc apărut în Germania, în sec. XVIII, iar termenul se datorează filologului german Johann Karl Simon Morgenstern. Acesta consideră bildungsromanul ca fiind „esența romanului, spre deosebire de povestirea epică”
10.
Bildungsromanul este un roman de formare sau de formație care prezintă confruntarea unui personaj central, eroul, cu diverse situații de viață, urmând o evoluție, atât din punct de vedere moral, cât și psihologic, determinată de aceste confruntări.
Conform Dicționarului explicativ al limbii române termenul literar de ,,bildungsromam,,desemnează" un roman care prezintă procesul de formare a unei personalități sub acțiunea educației și a experienței dobândite prin participarea la frământările vieții sociale. [<ʺ germ. Bildungsroman]"
11. Roman de formare sau de formație,prezintă procesul de formare
a personalității eroului,sub acțiunea experiențelor dobândite de -a lungul vieții.
10 Johann Karl Simon Morgenstern, Lexicon biografic Mag deburg,1826 .În cadrul acestei lucrări a inventat
termenul literar de,,bildungroman,,. www.wilkipedia.com
11 Dicționarului explicativ al limbii române,Editura Academiei Române,București,2009

11
De -a lungul romanului este prezentată de obicei tinerețea,copilăria eroului,iar firul
poveștii se extinde pe mai mulți ani,chiar și pe mai multe decenii,adeseori.Alteori găsim în
aceste romane descrieri ale transformării personajului principal(în cazul Amintirilor din copilărie
a lui Nică) din copilul care face năzbâtii la adultul de mai târziu care își amintește cu duioșie și nostalgie de copilărie.
În mod tradițional acest roman are următoarele trăsături caracteristici:
-prezintă dezvoltarea individuală a personajului și evoluția sa spre maturitate într- o anumită
perioadă de timp sau în condițiile sociale specifice. – o călătorie inițiatică ca urmare a unei pierderi sau unei dezamăgiri care solicită eroului sau eroinei păr ăsirea siguranței casei părintești de la o vârstă fragedă.
-evoluția personalității eroului este lungă și dificilă;aici se descrie conflictul cu ideile
protagonistului și a judecății dure a societății în care acesta trăiește.
-rezultatele acestei evoluții sunt desăvârșirea individului ca om matur și acceptare de către acesta
a condițiilor societății,uitând că a fost rebel.În finalul romanului,eroul recunoaște și acceptă societatea și locul lui în cadrul ei.
Ca formă literară,autobiografia impres ionează la sfârșitul secolului al XVIII -lea,dar
termenul propriu- zis apare în dicționarele de specialitate abia în a doua jumătate a secolului al
XIX- lea.
Noțiunea de „autobiografie" a apărut la începutul secolului al XIX -lea în Anglia si Germania. Se
compune din trei cuvinte grecești, însemnâ nd „scrierea" (graphein), „despre viață" (bios) „de
către el însuși" (autos). Acest neologism a apărut in Franta in 1829 pentru a înlocui cuvântul „memorii". Dacă genul desemnează încă din secolul al XIX -lea romanele intime care vorbesc
despre o educatie sentimentală sau despre amintirea vietii personale ale scriitorilor, in secolul XX s -a impus desemnând un text in care o persoana vorbeste despre viata sa.
Romanul autobiografic sau indirect aparține genului epic și este o operă literară în care autorul își poveștește propria viață prin prisma personajului. Autobiografia apartine genului biografiei, care include mai multe sub- genuri de
„literatura personala": povesti de viata, memorii, jurnale si biografii. Criticul Philippe Lejeune definește autobiografia ca „o narațiune retrospectivă în proză, făcută de o persoană reală despre propria sa existență și se concentrează pe o viața individuală, în special cu privire la evoluția personalității sale."
12
12Lejeune, Philippe, Pactul Autobiografic, Editura
Univers,București,2000,p.12,http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A747/pdf

12

,,Autobiografia are urmatoarele caracteristici:
• identitate intre autor, narator si personaj de carte, identitate recunoscuta prin semnatura, nume sau pseudonim.
• relatarea este reconstruită „în retrospectivă", ceea ce înseamnă ca între momentul povestirii îi cel real s -a scurs o perioadă mai mare sau mai mică de timp. "
13
Ca istorie,din antichitate se păstrează foarte puține scrieri de tip autobiografic,deoarece ea era contopită în istorie așa cum se regăsește în lucrările :,,Istorii" al lui Herodot;,Anabasis"a lui Xenofon sau din Comentarii opera lui Ceza r.
În antichitate, scrierea despre sine răspundea unei căutări a adevărului interior, semnifica un examen al constiinței. Marcus Aurelius (secolul II) își expunea filosofia în lucrarea "Gânduri pentru mine, jurnalul intim al unui împărat stoic". Dar is toricii ce au cercetat acest gen literar au
considerat ca primă operă cu adevărat autobiografică ca fiind lucrarea lui Benvenuto Cellini intitulată,,Viața lui Benvenuto Cellini,scrisă de el însuși,scrisă între anii 1558- 1566.

In secolul al cincilea, Sf. Augustin vorbește in „Confesiunile sale" despre convertirea sa la crestinism. „Eseurile" lui Montaigne din secolul al XVI -lea au marcat o ruptură in scrierea
despre sine. El spunea că vrea să scrie „o carte de bună credință în care să apară simplu, natural și obișnuit, fără artificii."
14
In secolul al XVII -lea, „eul demn de ură" al lui Pascal eclipsează genul care se întoarce
cu mai multa fortă în Confesiunile lui Rousseau în secolul al XVIII -lea. Scrierea despre sine
devine intr- adevar autobiografie: Rousseau vorbeste despre viata lui, despre copilărie și
urmărește construirea personalității sale. Prefața oferă un adevarat tratat de lectură literară și filosofică, bazat pe sinceritate. Secolul al XIX -lea este cel in care genul autobiografic isi atinge
apogeul și are unele provocări ale autobiografiei.
,,Destinatarul autobiografiei este in general:
• autorul: se află în căutarea propriului sau adev ar interior .
• Dumnezeu: este cazul „Confesiunilor" lui Sf. Augustin
• cititorul: Rousseau li se adresează celorlalți pentru a se justifica. "15
13https://www.roportal.ro/artic ole/despre/despre_autobi ografie
14Montaigne,Michel de,Essais(Eseuri) -Editura
Gramar,București,1999,www.autorii.com
15idem13

13
Considerată mult timp un gen inferior,reprezentând un segment abstract caracterizat prin
autenticitate și sinceritate având o formă doar de decor între comtemplarea propriului sine și
momentrul transcrierii sale ,textul autobiografic își cere dreptul timid la existență.
Astfel autobiografia este un rezultat al unei detașări raționale și distanțări în timp,care permite
depășirea contrazicerilor de moment prin construirea elaborată a unui personaj care să ordoneze materia realulu i potrivit uneiidei autentice."
16Ea include pe lângă povestea vieții personale a
autorului și o descriere a vieții dintr -un domeniu unde își desfășoară activitatea profesională
autorul(artă,literatură,teologie,știință, viață militară etc)
Obiectivele autobiografiei sunt: nevoia de a se justifica, nevoia de a se cunoaste, necesitatea de a fi martorul unei ere de angajament, nevoia de regăsi o pace interioară sau nevoia
de contemplare narcisistă,adică a te iubi puternic pe tine însuți până la a fi obsedat de sine.
Autobiografia nu este niciodata terminată, astfel rămâne o carte deschisă, în care îi ră mâne
autorului să găsească adevărul existenței sale.
Astfel, "Amintirile" sunt vă zute ca un roman, specie a genului epic in proză de mărime
substanțială și în special epicului biografic , complexă în raport cu celelalte specii literare inrudite prin dezvoltarea de regulă a unei problematici grave, narațiune fictivă in care acț iunea
dominanta bazata pe evenimente totale se desfasoara pe mai multe planuri, fiind susținută de
numeroase personaje bine individualizate, antrenate de o intrigă complicat ă.
Deoarece romanul 'Amintiri din copilarie' a aparut in secolul al XIX -lea si promovează o
tema traditională, adică de extracție rurală sau religioasă, poate fi numit și roman traditional pe lângă cel autobiograbic sau indirect . ,,Caracterul tradițional al romanului reiese din faptul că el
cuprinde o imagine luminoasă a vieții satului văzut ca un 'centrum mundi', unde copilul năzdravan se va educa și va deveni un om matur
"17.

16Nicorovici Vasile, Autentismul,Editu ra Dacia,Cluj –
Napoca,1984,p.171,http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A747/
17idem13

14
Bildungsromanul „Amintiri din copilărie” are particularitatea neobișnuită că nu prezintă
formarea unui personaj ieșit din comun, ci își propune să expună istoria unei copilării ca multe
altele din mediul patriarhal. Invocând cu reală modestie să nu pună accentul pe sine, autorul afirma : „Așa eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copiii”
18.
Orice persoană,ajunsă la vârsta maturității,povestește cu o umor și cu o urmă de nostalgie în glas oamenilor și mai ales celor apropiați episoade anuzante din viața sa de copil și adolescent.
Vârsta de aur a vieții o parcurgem toți;unii dintre noi avem frați,alții sunt singuri la părinți,dar au vecini sau rude de sânge de vârstă apropiată cu care se joacă și își trăiesc copilăria,apoi primii ani de școal ă unde prin joc învață,dar și își continuă ghidușiile din anii mici ai copilăriei.
Romanul indirect numit și roman intim,roman al individului,povestire confidențială stabilește două mari coordonate fundamentale ale genului autobiografic în forma sa clasică:
,,partajarea ideilor personale a autorului scrierii în același timp subiect și obiect
imitarea vieții reale care este organizată după cursul timpului fizic"
19.
Caracteristicile romanului indirect sunt:
în primul rând în el este prezentată viața personală a autorului,analizată profund și trecută prin filtrul sufletesc al acestuia; caracterul său inițiatic arăt ând în pași trecerea personajului de la o perioadă a vieții de cele mai
multe cea tânără spre viața de adult;

prezența a do uă,,E -uri,,-eul narator prezent,subiect al operei și un eu al acțiunii care reprezintă
întotdeuna trecutul personajului care este autorul însuși.
Autenticitatea este o trăsătură de bază în firul poveștii pentru a scoate în evidență trăirile și sentimentele,de multe ori de nostangie a autorului.
Uneori,autorul forțează povestirea vieții personale ajungând până la frontiera cu ficțiunea și iluzia.
În autobiografie,apar și secvențe fictive astfel că,,ceea ce ilustrează autorul nu este persoana lui completă,ci un model ideal al său,modelul care i se potrivește cel mai bine."
20
18idem2
19https://www.google.com/search?q=caracteristicile+romanului+autobiografic
20Marian Popa, Homo fictus,București,E.P.L.,București,1968,p.276,preluare din lucrarea Paradigmele
discursului autobiografic(Diana Vrabie),http://www.diacronia .ro/ro/indexing/details/A747/

15
Viața personală,nu poate scrisă mai bine,decât de cel care a trăit -o deoarece,doar el se
cunoaște pe sine,modoul său de a fi,dorințele sale,folosind un stil original,spontan
și de neegalat .
Deși ,la începuturile sale romanul indirect sau autobiografic a fost ceva accidental,fără prea
multă importanță,astăzi,în literatură are o formă estetică și reprezintă un gen binedefinit -genul
biografic.

16
CAPITOLUL II
RECEPTAREA AMINTIRILOR DIN COPILĂRIE ÎN CRITICA DE
SPECIALITATE ACTUALĂ

,,Ion Creangă. Ramura care a odrăslit un codru de amintiri și povestiri."20
Ion Creangă este unul dintre marii clasici ai literaturii române care s -a afirmat în cercul literar
al Junimii în a doua jumătate a secolului al XIX -lea.E un scriitor realist,unul dintre cei mai
cunoscuți și mai iubiți dintre cei mai cunoscuți un foarte talentat povestitor.
El a reușit să ridice proza românească din secolul trecut pe aceleași culmi pe care Eminescu proiectase limba literară în poezie,valorificând limba omului simplu și ridicând- o la nivel
neegalat nici până astăzi.Astfel criticul literar Garabet Ibrăileanu scria:
,,În Creangă trăiesc credințele,eresurile,datinile,obiceiurile,limba,poezia,morala,filosofia poporului…Creangă este un reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare;al sufletului moldovenesc între români;al sufletului țărănesc între moldoveni,al sufletului omului de la munte între țăranii moldoveni."
21
Criticul literar Garabet Ibrăileanu,îl desprie pe marele povestitor ca fiind un apropiat de viața satului,având un suflet de țăran neaoș de la vorbire până la comportament;este un veritabil țăran școlit,dar care mereu se întoarce la izvorul devenirii sale. Geneza operei Aminiri din copilărie pornește de la povestirile marelui Creangă pe care le spunea în bojdeuca sa din Țicău,bunului său prieten,Mihai Eminescu,în iarna anului 1876- 1877.El îi
povestea câteva episoade savuroase din amintirile sale din copilă rie.
Impresionat,Mihai Eminescu îl îndeamnă să aștearnă totul pe hârtie.Astfel,începând cu anul 1880,scriitorul,care era tot mai bolnav,începe să scrie primele pagini din cea mai importantă operă a sa,stăpânit de un sentiment de profundă melancolie,dar și de plăcerea de a se cufunda în primele impresii luminoase și tainice din copilăria tot mai îndepărtată.
,,Monografie,prin autenticul lor,"Amintirile…" evocă o galerie eroică deposedată de atributele mitice,căci zeii s -au umanizat până la identificare cu oamenii.Nimbul de basm încercuiește
câteva principale figuri din cartea crezută numai a copilăriei,fiindcă despre ea vorbește îndeosebi,dar,,amintirile,, sunt cartea copilăriei unui neam,în care primitivitatea se zbate comprimată,"
22remarca cu eleganță criticul literar Pompiliu Constantinescu.
20Boia,David, http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Ion+Creangă
Ibrăileanu,Garabet,Scriitori romani si straini (2 volume),Editura pentru Literatură,București,1968
22Constantinescu,Pompiliu,Scrieri,Editura Minerva,București,1973

17

Amintiri din copilărie este o operă compusă din patru părți,care apare în ce mai prestigioasă revistă a timpului său,revista Convorbiri literare,între anii 1881- 1882,excepție făcând partea a
IV-a,scrisă în 1888,dar apărută postum în 1892.
Publicarea în volum a,,Amintirilor,,s -a făcut la Iași,în anul 1892.
Cartea cuprinde o imagine frumoasă a vieții satului,a obiceiurilor și tradițiilor poporului,având în centru întâplările și peripețiile lui Nică a lui Ștefan a Petrei,de când,,a făcut ochi,, și până când ajunge la Iași,scos cu greu din lumea satului său drag,,ca ursul din bârlog,,
23.
Eroul central apare ,așadar ,înfățișat de autor,din copilările până în pragul adolescenței.Într -un prim plan,sunt zugrăvite procesul de formare a lui Nică și evoluția lui
spirituală strâns legate de mediile pe care le străbate.Cel de -al doilea plan
reconstituie,obiectiv,universul vieții țărănești,atmosfera patriarhală a satului,cu instituțiile sale:familia,școala,biserica,armata.
Ca și în poveștile lui Mark Twain,cu care prozatorul român are unele puncte
comune,acest prim roman al copilăriei țărănești din literatura noastră povestește isprăvile unui copil de 13 -14 ani,trecute de mult și devenite frumoase prin ceața amintirii.Frumusețea cărții
stă,între altele,în totala dezinvoltură cu care omul matur evocă propria -i copilărie,identificându –
se,până la un punct,cu mentalitatea vârstei respective,pe care o privește cu nemărginită simpatie
și umor.Întâmplările sunt reprezentate scenic,iar autenticitatea trăirii merge până la identificarea
cu personajele,pentru că povestitorul își,,joacă,,rolul său de copil și ne invită,cu bonomie,să gustăm farmecul,,Vârstei de aur,, a omului dintotdeauna și de pretutindeni. ,,Amintiri din copilărie,, sunt împărțite în patru capitole distincte,cu povestiri ce pot fi privite și ca indepentente,datorită unității și rotunjimii lor perfecte.Asta înseamnă că diferitele episoade ale cărții decurg unele din altele,scriitorul povestind la persoana I,și o perspecivă subiectivă,întâmplările de care -și aduce aminte.
23Creangă,Ion ,,Povestiri,Povești,Amintiri, Postfață de Elvira Sorohan,Editura Junimea,Iași,1990

18
a)Partea I începe cu evocarea plină de duioșie a satului natal,a primei școli pe la care a
trecut,,chilioara de sub bisericii,,ridicată prin strădania părintelui Ioan,cu descrierea primilor dascăli(Bădița Vasile,,un holtei frumos și voinic,, care sfătuia pe oameni să -și dea copiii la
învățătură),a metodelor primitive de educație:,,calul Bălan",,Sfântul Nicolai",procitania de sâmbătă;sunt evocate de asemenea,o serie de năzdrăvănii copilărești,ca de pildă,prinderea
muștelor cu ceasloavele unse.
Tot în această parte facem cunoștință cu primii colegi ai lui Nică:Smărănduca,fata popei,cu monitorul clasei,cel,,înaintat la învățătură până la genunchiul broaștei,,- Nic a lui
Costache- cu Toader a Catincăi,,alt hojmalău,,sau cu Dumit ru,fratele mai mic al mamei
sale.Asistăm la multele discuții purtate de părinții lui Creangă,cu privire la învățătura copilului lor mai mare;apoi facem cunoștință cu David Creangă,bunicul dinspre mamă al povestitorului,care -l sfătuiește pe Ștefan a Petrei:
,,Nu- i rău,măi Ștefane,să știe băietul tău oleacă de carte;nu numaidecât pentru popie,cum
chiteșteSmaranda…Dar cartea îți aduce și oarecare mângâiere…Din cărți culegi și multă
înțelepciune;și la drept vorbind,nu ești numai așa o vacă de muls pentru fiecare."
24
Capitolul se încheie cu descrierea școlii din Broșteni,îmbolnăvirea de râie de la caprele Irinucăi și prăvălirea bolovanului de pe coastă,care dârâmă bordeiul,,babei,,și omoară două capre.
b)Partea a II -a se deschide cu reluarea descrierii satului natal,făcută cu multă duioșie,în special
când înfățișează casa părintească:,,Nu știu alții cum sunt,dar eu când mă gândesc la lo cul nașterii
mele,la casa părintească din Humulești…,parcă -mi saltă și acum inima de bucurie."
25Acest
capitol e plin de lirism și ne pregătește pentru a introduce în centrul amintirilor chipul scump al mamei,pe care autorul,după trecerea vremii,o vede pr intr-o lumină deosebit de frumoasă.
24Creangă,Ion, Opere, Editura Minerva,București,1972,fragment din partea I,pag 268
25Creangă,Ion,op,cit.,pag 276

19
După ce mărturisește,cu venerație,dragostea sa nesfârșită față de mamă,scriitorul
dezvăluie cu durere motivele ce -l fac să se întoarcă în trecut:,,Hai mai bine de copilărie să
povestim,căci ea singură este veselă și nevinovată."26Sau în altă parte din capitol scria:,,Așa
eram eu la vârsta cea fericită și așa cred că au fost toți copiii,de când e lumea asta și pământul,măcar să zică,cine ce -a zice."
27
Autorul trece apoi la povestirea succesivă a unor întâmplări hazlii:nebuniile și jocurile din casa părintească,obiceiurile de Anul Nou,mersul cu plugușorul,furatul cireșelor din grădina mătușii Marioara,pupăza din tei,la scăldat,smântânitul oalelor,cearta cu moș Chiorpec,
Ciubotariul etc.Partea a II -a se încheie cu o autocaracterizare:,,Ia,am fost și eu,în lumea asta ,un
boț cu ochi,o bucată de humă însuflețită din Humulești,care nici frumos până la douăzeci de ani,nici cuminte până la treizeci de ani și nici bogat până la patruzeci nu m -am făcut,dar și sărac
așa ca anul acesta,ca în anul trecut și ca de când sunt,niciodată n- am fost."
28
c)Partea a III -a ne poartă pe urmele școlilor pe la care a învățat Creangă:școala din Târgu
Neamț,,fabrica de popi din Folticeni,,unde sunt prezentate alte metode primitive de învățătură,dar și desele petreceri de la gazda humuleștenilor,Pavel Ciubotariul.
Ce-a de-a treia secvență narativă prezintă drumul spre Socola, care dezvăluie o realitate de -acum
un secol și jumătate, felul cum se realizău aceste călătorii din mediul rural spre oraș ; în prima
parte a călătoriei, descrisă prin verbe la imperfect ( când mai vedeam cum rămân satele,,,
supărarea noastră creștea" (…) "pentru fiecare fântână…. ce lăsam în urmă -ne scoteam cîte -un
suspin"), se consemnează o întoarcere permanentă, cu gândul, a acelor care pleacă, la c eea ce
lasă în urmă, ca apoi despărțirea să fie definitivă, băieții nemaiauzind și ne -maivăzând nimic din
acest univers -atât de fermecat al copilăriei: "Apoi, din vârful acestui codru (al Pașcanilor), mai
aruncam, nimernicii de noi, cate -o cautătură jalnică spre munții Neamțului: urieșii munti, cu
vârfurile ascunse în nouri, de unde purced izvoarele și se revarsă pâraiele cu repejune, șopotind tainic, în mersul lor neâncetat, și ducând, poate, cu sine mul te-multe patimi si ahturi omenețti, sa
le înece în Dunăre a măreață"
29. După cum se poate constata, este foarte bine precizată imaginea
peisajului natal, cu elementele lui specifice, o imagine panoramică a peisajului de munte.
26Creangă,Ion,op.cit,p.278
27idem8
28 fragment din partea a II -a,p.302- 303
29idem23

20
Tră irile eroilor se contopesc cu miș carea naturii; contopirea este atât de strânsă, incât
avem sentimentul integrării lor în circuitul cosmic: "- Ei, ei! măi Zaharie, zic eu, coborându- ne la
vale spre Pașcani: de -acum munții i -am pierdut din vedere și instrăinarea noastră este hotărâtă
cine știe pentru câtă vreme. "30
Părăsirea satului „în ziua de Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul” înseamnă
dezrădăcinarea din universul Humuleștiior și ieșirea din tărâmul miraculos al copilăriei. De aceea nici moș Luca, harabagiul satului, nici caii lui nu mai au nici un farmec. Universul în care pătrunde eroul este inferior celui al Humuleștiior, începând cu satele de câmpie și terminând cu „rătăcăniile de pe ulițele Iașilor”. Sosirea la Socola „într -un târziu noaptea” și rămasul în căruța
trasă „sub un plop mare”, deci sub cerul liber, devin simboluri ale unei lumi necunoscute, în ca re
eroul este lipsit de apărare.
d)Partea a IV -a și ultima este mai scurtă decât celelalte și Creangă evocă aici despărțirea de satul
său drag,de Humuleștiul anului 1855,când e obligat,după stăruințele mamei sale,să plece la Seminarul de la Socola,de unde avea să iasă preot.Ca și în partea întâi,revine imaginea locurilor natale,a oamenilor,flăcăilor și fetelor din sat,de care trebuie să se despartă,așa cum va trebui să o facă,pentru totdeauna,de copilăria sa fericită.
,,Sufletul adolescen tului Nică este acum mult mai deschis sensibilităților cromatice si vizuale ale
împrejurimilor satului natal: si scriitorul surprinde amaraciunea din sufletul copilului care se
dezrădăcinează, se desprinde de paradisul copilă riei.
"31
Impulsul creator al "Amintirilor din copilarie" este iubirea de casă, dragostea pe ntru universul
mirific al copilăriei luminată de prezența părinților, fraților, consătenilor și aureolată de farmecul
locurilor natale.

30idem24
31https://www.autorii.com/scriitori/sinteze -literare/epoca -marilor -clasici -ai-literaturii- romane -junimea -sl-
convorbiri -literare.php

21
Deș i în Amintiri scriitorul priveste retrospectiv, cu ochii copilului de odinioară, lipsit de
griji, preocupat de jocurile sale si nu de neajunsurile oamenilor, sunt zugrăvite în această operă ș i
destule aspecte amare de viață rurală.
Din această operă autobiografică,un roman indir ect al literaturii române se desprinde o puternică
dragoste față de popor,de viață și de obiceiurile satului moldovean.
Ion Creangă mânuiește cu pricepere monologul și dialogul.Întâmplările sunt înscenate parcă,iar autenticitatea trăirii merge până la identificarea cu personajele,pentru că autorul regizează scenele sau participă la,,jucarea,,lor.
Un alt procedeu stilist bogat în efecte este întrebuințarea cu sens augumentativ,a diminutivelor.Constrastul dintre formă și conținut explică valoarea expresivă neobișnuit de mare a acestui procedeu,iar pe de altă parte,folosirea lui atunci când vorbitorul este ironic ; de exemplu,moș Luca este,,însurățel de -al doilea,a cărui tânără nevastă avusese grijă să -l trezească
la timp."
32
Roman al copilăriei,Amintirile lui Ion Creangă zugrăvesc zburdălnicia și nevinovăția acestei vârste,conturând un erou cu o personalitate pregnantă.Lumea rurală este privită din interior,din perspectiva eroului narator aflat la vârsta copilăriei,iar uneori la maturitatea reflexiei și nostalgie
.Nică se autocaracterizează câte o dată,dar modalitatea principală de construire a
personajului rămâne rostogolirea formitabilă de întâmplări prin care trece,sau la care este martor.
Opera este un roman al devenirii în care autorul are rolul de a ordona narativ etapele formă rii
copilului ca om.,, El iș i creează o lume proprie, plina de haz si fantezie, un joc in care regulile
sunt stabilite d e el insusi. Libertatea imaginaț iei implicată in termenul generic amintiri stabilește
o modernă relație între adevaă, verosimil si imaginar, lăsâ nd scriitorului posibilitatea de a se
exprima intr -o varietate de procedee, toate subordonate insă relaț iei de identitate intre narator si
personaj, es entiala pentru receptarea activă a textului. Vocea povestitorului se contopește în cea
a lui Nică, dar și cu vocile altor personaje, într -o naratiune continuă, mobilă, cu aspect de
mozaic.
"33
32idem24
33https://www.autorii.com/scriitori/sinteze -literare/epoca -marilor -clasici -ai-literaturii- roman e-junimea –
sl -convorbiri -literare.php

22
Oralitatea de tip popular, procedeele dramatice, subiectivitatea, stilul indirect liber,
vorbirea aluziva, limba înmiresmată a personajelor, memoria involuntara in derularea amintirilor,
voluptatea ironiei si a autoironiei, strategiile narative diverse, fuziunea real -fabulos constituie
coordonate definitorii ale artei de a povesti specifice lui Creangă.
Amintiri din copilărie nu seamănă cu genul ei cel mai apropiat din alte literaturi, deoarece
Creangă nu numai ca iși retrăiește existența de odinioară, dar și -o trăiește si pe cea prezentă, intr –
o pendulare permanentă între trecut și prezent, intre timpul narat și timpul narațiunii, la un loc cu atitudinile contrare implicate – nostalgie ș i regre t, dezamăgire ș i singuratate.
,,Creangă e un mare scriitor realist. Pornind insă de la realitate, el mitologizează, iar viata capătă
proporții uriașe in opera lui . Creangă sugerează mai mult decat descrie."
34
Narațiunea este la persoana I, dând textului o notă de subiectivitate specifică scrierilor
memorialistice. Creangă este narator, person aj, martor si comentator al intâmplă rilor evocate.
,,Dialogul cu cititorul este viu, pr in adresarea la persoana I, acesta fiind solicitat să participe
afectiv la derularea fapt elor. "35Autorul nu se manifestă ca un scrii tor, ci ca un povestitor care iși
organizează discursul în virtutea rigorilor oralității, astfel incâ t ceremonialul spunerii devine
încântător prin duhul popular de care este pătruns, amintind cititorului de Decameronul lui
Boccaccio sau de Hanu Ancuței lui Mihail Sadoveanu. Tema este evidențiată printr -o serie de motive ce proiectează opera în sfera
semnificații lor general umane, tendința fiind aceea de creare a unui mit, cel al copilă riei: motivul
labirintului, al drumului, al obstacolelor, al prieteniei, al sărbătorii, al î ntoarcerii la origini etc.
Amintiri din copilă rie este opera de maturitate artistica a lui Creangă, abordând un univers uman
necunoscut până atunci î n literatura romană.
Ca specie, poate fi considerat un roman de formare tradițional, deoarece urmărește procesul modelării umane. Creația devine un mod de a retrăi trecutul, vâ rsta fericirii, iar
sentimentul dominant este nostalgia.
,,Subiectul respecta, in general, ordinea cronol ogica a evenimentelor, intercalându -se insă multe
digresiuni anecdotice. Nimic spectaculos nu intervine în derularea etapelor copilăriei și ale adolescenței. Sunt experiențe obișnuite, banale chiar, infățiș ate cu realism de scriit or.
"36

34Bușulenga Dumitrescu,Zoe,Ion Creangă,E.P.L.,București,1963,p.157 și următoarele
35Coroban,Vasile , Pagini de critică literară,Chișinău,1971
36Bârlea,Ovidiu,Pove știle lui Creangă,E.P.L.,București,1967

23
Ceea ce le face unice este farmecul spunerii, mirajul limbajului, acel inefabil al
exprimarii ce -1 face pe Creangă de neegalat.
Narațiunea se formează în mod crescător , de la evoc area primei scoli in care a invățat și
a dascalilor pana la plecarea definitiva din satul natal, pentru a urma Seminarul Teologic din Iasi.
Creangă decupează din copilăria sa acele episoade și intâmplîri care au fost esenț iale nu numai
pentru devenirea sa umană, ci și pentru tra irea nemijlocita a farmecului vârstei, întâ rzie mult
asupra descrierii casei părinteșt i, a familiei, a atmosferei specifice gospodăriei moldoveneș ti de
la inceputul secolului al XlX -lea. Imaginea mamei apare in toate secventele– cheie ale textului,
asupra sa autorul oprindu- se ori de cate ori este coplesit de nostalgie. Școlile pe la care a umblat
(Brosteni, Targu -Neamt, Falticeni) sunt tot atâtea pretexte de a descrie nu numai aventurile
eroului, ci si realitatile timpului, modul in care se invăț a carte pe atunci. ,,Humuleștiul rămâne
insa punctul de referință, personajul raportandu -se neincetat, direct sau indirect, la acesta. De
aceea, ruptura ce se va produce în partea a IV -a a cărții va fi una dramatică, pentr u că semnifică
nu doar indepărtarea de un loc drag eroului, ci și ieșirea din copilărie, din acel spațiu ideal pentru
o copilărie ideală."37
Textul este clasic, atât prin construcția subiectului, cât și prin coerența și limpezimea
stilului. Limbajul este savuros, absolut autentic, scriitorul îmbinând cu o artă desăvarsita regionalismele, arhaismele, zicerile tipice, proverbele, vorbele de duh, incâ t realizeaza o
atmosfera specificî lumii rurale din zona Moldovei, un cadru ce indeamnă la asculta rea
necontenită a acelei voci unice pe care o dobândește Creangă ca narator.
,,Povestitor desăvârșit, Creangă a fost plasat, în evoluția artei narative românești, între Ion Neculce si Mihail Sadoveanu, toți trei remarcându- se printr -o tehnică aparte în construcția
figurilor evocate, în reinvierea trecutului, în crearea unei atmosfere vii, autentice, in care se situează faptele prezentate, dar mai ales în arta povestirii, prin care cititorul trăiește iluzia apartenenței la lumile infățișa te în o peră"
38. La Creangă se observă cu desăvârșire in primul rând
tehnica orală a spunerii; el scrie ca și cum ar trebui să -și interpreteze textul, intrâ nd, rând pe
rând,în pielea fiecărui personaj și stabilind o relație apropiată cu cititorul.
37 idem31
38https:/ /www.google.com/search?Ion Creangă

24
Ceea ce impresionează, în al doilea rând, este dinamismul anecdotic, multitudinea de
fapte si rapidita tea cu care acestea se derulează, încât textul are o evidentă coloratură de roman
de aventuri. Umorul vine din exprimarea mucalită, poznașă, din amestecul regionalismelor cu locuțiunile, din prezența termenilor familiari ș i a expre siilor populare, din caracterizări ironice ș i
autoironice, din limbajul afectiv marcat de prezența dativului etic, a interjecțiilor și a exclamaț iilor.
Secretul popularităț ii Amintirilor, intre toate vâ rstele de citi tori, este omenescul figurilor
și sentimentelor evocate; este un fel de poezie adevărată a vieții, care se degajă dintre fapte și
psihologii încadrat într -o sumă de tradiții, Creangă exprimă unechilibru clasic între aspirații ș i
posibilit atea de realizare, pe care -1 naște structura milenară a satului si orizontul lui moral de un
precis contur. ,,Un fel de clopot vast, in care omul nu se poate sufoca, dar nici rataci; si este
caracteristic pentru sensibilitatea lui de scriitor ca Amintirile se termina odata cu plecarea
tânărului catihet la Iași, la Socola. Dincolo de sat și de lumea lui specifică încep targul si
mahalaua, în care Creangă, pășind peste copilăria și adolescența lui rurală , va fi un dezrădă cinat."
39
Primii comentatori ai lui Creangă au fost atenți mai mult la puterea lui de a -și reprezenta
vizual oamenii și lucrurile observate altă dată, înc ât întru -una din cele mai vechi caracterizări ale
povestitorului, Nicolae Iorga scrie:„…ca și poporul, călăuza și inspiratorul lui unic, el are putine
idei abstrace în minte:icoanele, senzațiile predomină. Memoria lui e o memorie de ordine
senzațională; el vede admirabil; faptele care trec pe dinaintea ochilor lui glumeți își pun adânc pecetea în masa creierilor lui, scădați de un sânge îmbelșugat în globule, și urma lăsată nu se mai șterge niciodată. În orice moment, Creangă poate di spune de dânsa; ea, senzația, i se prezintă
înainte cu bogăția ei de culori și lămurirea de contururi, gata să ieie trup sub condei”
40.
El fixează doar impresia de gust, fără s- o motiveze.În ambele cazuri avem de- aface cu un
fel de critică latentă .E momentul să urmărim mai îndeaproape ceea ce am numit critică latentă la Maiorescu și a cărei proveniență orală am sugerat -o mai sus.Această critică e uneori forma
originală a unor articole viitoare ;de cele mai multe ori însă ea nu se constituie ca atare,
rămânând fragmentară.
39 Iorga,Nicolae, Pagini de critică din tinerețe ,Editura pentru Literatură,București,1968,p.181
40idem 2

25
„Creangă este un stilist abundent, folosind formele oralității”, „imaginile, metaforele,
comparațiile lui sunt ziceri ale poporului, expresii scoase din marele rezervor al limbii.
”41mărturisea criticul literar Tudor Vianu
Vianu e cam tot atât de prudent cât și Maiorescu atunci când remarcă că ,,zicerile tipice sînt în Creangă mijloacele unui artist individual și că pentru autor limba, cu nesecatele ei posibilități de culoare și humor, a încetat de a mai fi o funcțiune spontană și inconștientă pentru a devein un mijloc reflectat în serviciul unor scopuri artistice ”
42, care nu ne devin foarte limpezi după aceea,
fie și examinând felul „epitetelor”„al unităților ritmice”și al altor aspect care pot să prezinte un interes real mai curând pentru stilisticienii lingviști.
Pentru Călinescu, Creangă a fost înainte de toate un povestitor cu virtualități de dramaturg În același timp, criticul demonstrează rafinamentul erudit al narațiunilor sale, aducând ca argument un procedeu specific autorilor livrești:„Creangă folosește un procedeu tipic autorilor cărtu rărești, ca Rabelais, și ca alții din linia lui, ca Sterne și Anatole France, și anume paralela
continuă, dusă până la beție între acualitate și experiența acumulată.Instrumentul principal al acestui mod literar este citatul”
43
George Călinescu având un simț artistic mai acut și procedând în consecință, zice într -un
rând, cu excepțională pătrundere, că la Creangă ,,vorbirea denotă o mișcare interioară "44;ceea ce
denotă o intuiție fără posibilitate de obiecție a ceea ce reprezintă autorul poveștilor, povestirilor,
Amintirilor din copilărie, nu în calitate lui de narator oarecare ci de povestitor artist și
complicația începe să devină mare umorist.
Când apărea Ion Creangă adus de Mihail Eminescu în cercul „Junimii” pentru a -și spune
snoavele lui râsul asistenței era atât de puternic încât se cutremurau pereții, după cum își amintește Iacob Negruzzi. ,,Înțelegem bine ce se petrecea în aceste cazuri la „Junimea” când citim în Amintirile lui Iacob
Negruzzi acestă însemnare semnificativăȘi când aducea în << Junimea >>- scrie Negruzzi -câte o
poveste sau o snoavă și mai târziu câte un capitol din Amintirile sale, cu câtă plăcere și haz
ascultam sănătoasele produceri ale acestei talent primitiv și necioplit”
45.
41Vianu,Tudor, Arta prozatorilor români, E.P.L,București,1966,p.156
42idem41
43 Călinescu,G, Viața și opera lui Ion
Creangă,E.P.L.A,București,1968,https//www.a cademia.edu
44idem43
45Negruzzi,I,Amintiri din,,Junimea,,Editura Cartea
Românească,Bucureșți,1943,p.238

26
Impresii critice despre homerismul povestitorului nostru au mai obserbat si alți
cercetători. După perioada când au scris, aceștia sunt Nicolae Iorga(Pagini de critica din tinereță, 1921, din Convorbiri literare, 1890), Pompiliu Constantinescu(Critice, 1933) și Simion Mehedinți (Comunicare la radio, 1973). Iar dacă spirite atât de felurite au putut sa se împreuneze în aceleași afirmații, e semn ca stăpânim cu ele un adevăr critic fundamental. Am mai arătat însă, deși numai în treacăt, că homerismul, ca formula a acestei identități literare, cuprinde în sine o anume proprietate .Cu toate că e singura potrivită să exprime puterea lui ,,Creangă de a organiza
în ciclul poveștile poporului, a cărui fire cu deosebire fabulară o trece și în producerea de gen cult, ea conține totuși posibilitatea unei erori, care provine din perspectiva istorică a celor de azi
câți o întrebuințăm. "
46
Opera lui Creangă, prin utilizarea proverbelor, construcțiilor lingvistice cu mare încărcătură morală are și un caracter didactic; în fiecare vorbă folosită cu tâlc transmite o fărâmă din filosofia de viață a omului din popor, care deși neșcolit fiind și -a dobândit înalta înțelepciune
– în mare parte – din învățătura bisericească, sau transmite o mustrare, o acuză (uneori ch ar prin
intermediul ironiei) la adresa une nedreptăți sau a unei stări nefirești de lucruri.

Pentru George Călinescu istoria literară e o adevarată „comedie umană” având ca pretext scriitorii. Călinescu propune astfel despre Creangă o viziune obiectivă pentru că se bizuie pe
documente si totodată, personală, individuală, deoarece documentele sunt supuse interpretării subiective, niciodata însă arbitrare.
Creangă în viziunea lui Călinescu, e ,,un personaj de comedie, un spirit nastratinesc, unind însușirile artistului ex emplar cu scăderile omului de rând. Dar până a ajunge la un portret total ,
critica cercetează timpul de la strămoși, părinți, frați și surori, făcând cu plăcere genealogie,
sociologie, desc riptive, istorie .
"47
46https://www.autorii.com/scriitori/sinteze -literare/epoca -marilor -clasici -ai-literaturii -romane –
junimea -convorbiri -lierare -php
47idem43

27
Criticul arun că în stilul lui Odobescu, dar mai nervos, repezi ochiri asupra solului,
vegetației și fizionomiei tipului uman caracteristic. Peisajul iluzionează priveliștea, e de o
mareție care înspăimîntă, așezările omenești, ieșite dintre coline ascunse, par colosale, totul dînd o senzație de fabulous, mirific printr -un singur proces de mistificație a ochiului copleșit de arșițe
si viscole cumplite, asiatice. Călinescu înfățișează în fond, cadrul general în care vor evolua Gerilă, Flăminzilă, Setilă, Păsări -Lăti –Lungilă, etc, acești Gargantua moldavi. Intrind în
amănunt in studiul psihologiei etnice, Călinescu, în același spirit pregătitor, explicativ, observă aristocratismul, ”indolența nervoa să”, purtările alese, fine ale locuitorului dintre Siret si Prut,
continuat or, probabil al scitului. De aici trecerea de la studiul familiei si al însușirilor ei
particulare e facilitată.
Pentru a readuce faptele la măsura lor exactă, George Călinescu reexaminează
documentele cunoscute, aduce altele noi, citind totul cu alți ochi.,, Monografia e, din acest punct de vedere, o carte polemică, demitizantă. In chip curios însă, biografia lui Creangă nu e lipsită de această interpretare critică de o notă fabuloasă. Portretul crește peste datele obișnuite, dar într -o
directiv ă morală pe care opera literară o justifică
"48.
Talentul lui Creangă e de a complica, aproape cu erudiție, lucrurile, de a obscuriza, când aluzia ajunge prea departe înțelesurile, de a devia intențiile prea directe si de a intări impresia iniția lă prin observații mai directe, cînd faptele ies prea mult din cîmpul relatării imediate.
Călinescu vorbește de mai multe ori de ,,inefabilul narațiunilor, de farmecul inanalizabil, de inutilitatea verbală etc. ridicînd astfel opera deasupra det erminărilor imediate. Mulți cred că
originalitatea humuleșteanului stă în descriere, in forța evocării, în puterea de a creea tipuri și de a reproduce limbajul țărănesc"
49. La Cr eangă există observația de secole, transpusă cu o fină artă
a dialogului în zi ceri și gesture tipice. Conținutul afectiv al operei e de însemnătate secundară, de
aceea e dificil a justificării valo rilor scrierilor lui
Cu aceste accente pure, muzicale, portretul lui Creangă, ca scriitor fundamental, erudit si rafinat, fabulous și realistic, savuros și bufon, comediograf superior, gratuit într -un mod sublim, se
întregește pe alt plan estetic decît acela propriu scriitorulu i ”poporal” primitiv, umorist vârtos.
Din acest punct de vedere, Creangă așa cum îl ințeleg generații le mai noi, e în bună parte
creația lui George Călinescu
50.
48Călinescu,G,op.cit.,p.209
49Călinescu,G,op.cit.,p.263
50idem46

28
Eugen Todoran vede în umor o manifestare a atitudinii celor ce iau viața așa cum
este, a oamenilor simpli, a „prostimii”.Recunoșterea calității „de prost” a fost pentru prostime
multă vreme doar forma „prostească”a unei anumite înțelepciuni, cu atât mai ușor de folosit cu cât ei nici nu i se recunoaște dreptu l la un alt fel de a fi .Privit între umoriștii lumii, Ion Creangă
este un adevărat umorist prin ceea ce istoric s- a constituit în arta umorului:în primul rând
observația realității mai mult din inimă decât din cuget deși cugetarea nu devine, ca de obicei în
artă, o formă a sentimentului, ci contrariul său;la aceasta se adaugă îngăduința și chiar simpatia pentru cei surprinși în contradicția dintre aparență și realitate, cu motivarea că în viață nimic nu este grav, dacă e privit fără prejudecată, fără ca astfel să se îngăduie omului mai mult decât trece „omenia” lui.
50
Creangă adună în scrierile lui mult vocabular țărănesc, dar mai cu seamă proverbe, zicători care amplifică impresia de oralitate. Despre Creangă se repetă mereu banalitățile școlare știute:
puterea de a creea tipuri vii, arta cu care mânuiește limba, puritatea vocabularului, aproape cu desăvârșire lipsit de neologisme, stilul simplu, natural și plastic, cu propoziții și fraze armonioase și ritmate, atât de perfect potrivite cu subiectul și celelalte. Cu această artă a „spunerii”, Creangă provoacă în cititor simțământul de ascultător și totodată de participant la întâmplări, în cadrul unui prezent epic copleșitor.
Până la urmă, însă, filmul trepidant al narațiunilor lui, dimen siunea uriașă a întâmplărilor
și a eroilor, dimpreună cu puternicul prezent narativ se compun într -o structură propie omului din
popor. Nicolae Manolescu respinge ideea unui ,,Creangă autor satiric, considerând că marele
prozator cultivă umorul, cu malițiozitate, însă fără răutate.Mentalitatea lui se întemeiază pe bun
simț și pe natural, acceptând oamenii „așa cum sînt” deci cu duioșie, cu înțelegere pentru slăbiciunile lor"
51.

50Todoran,Eugen, Secțiuni literare, Editura Facla,Timișoara,1973
51Manolescu,Nicolae,Lecturi infidele, E.P.L.,București.1966,p.9

29
Opera lui Creangă, prin utilizarea proverbelor, construcțiilor lingvistice cu mare
încărcătură morală are și un caracter didactic; în fiecare vorbă folosită cu tâlc transmite o fărâmă din filosofia de viață a omului din popor, care deși neșcolit fiind și -a dobândit înalta înțelepciune
– în mare parte – din învățătura bisericească, sau transmite o mustrare, o acuză (uneori char prin
intermediul ironiei) la adresa une nedreptăți sau a unei stări nefirești de lucruri.
Prin toată structura operei sale Creangă este un scriitor de tip clasic, un observator al umanității sub latura morală, chiar și în basme, unde fantastice sunt num ai unele peripeții, eroii,
ființele supranaturale înseși întruchipînd virtuți și vieți omenești.
Amintiri din copilărie este opera de maturitate a scriitorului, așternută pe hârtie începând din 1880 și având ca temă principală „copilăria copilului universal” Autorul se va raporta în permanență la această temă, fie prin intermediul eului -personaj, fie al eului -narator, refăcând
mental traseul devenirii sale de la acel „boț cu humă” până la creatorul matur, ce face din viața sa un pretext artistic, ajuns simbol al copilăriei în geneză.
Amintiri din copilărie depășesc însă cu mult limitele prozei memorabile, devenind un
bildungs roman ce are în centru ideea „lumii ca spectacol”, a traseului prin care copilul descoperă lumea.
Opera este un roman autobiografic și „un roman al devenirii în care autorul are rolul de a ordona narativ etapele for mării copilului ca om. El își creează o lume proprie, plină de haz și fantastică,
un joc în care regulile sunt stabilite de el însuși.”
52
Libertatea imaginației implicată în termenul generic „amintire” stabilește o modernă relație între adevăr, verosimil și imaginar, lăsând scriitorului posibilitatea de a se exprima într- o
varietate de procedee, toate subordonate, însă relației de identitate activă a textului. Vocea povestitorului se împletește cu cea a lui Nică, dar și cu vocile altor personaje, într -o narațiune
continuă, nobilă cu aspect de mozaic.
52idem50

30
Amintiri din copilărie nu seamănă cu Aventurile lui Tom Sawyer, deci cu genul ei
proxim din alte literaturi, deoarece Creangă, nu numai că -și trăiește existența de odinioară, dar
și-o trăiește și pe cea prezentă, într -o pendulare permanentă între trecut și prezent, între timpul
naratorului și timpul narațiunii la un loc cu atitudini contrare implicate: „Creangă sugerează mai mult decât descrie.” , și tot el este cel care „face parte dintr -un neam cu genul râsului.”
53
Aprecierea lui Vasile Coroban vizează o trăsătură esențială a stilului lui Creangă: scriitorul
pornește de la o realitate trăită imediat, însă o contopește , cu mijloacele specifice literaturii într –
o altă realitate, izvorâtă, în primul rând, din nostalgia dureroasă după copilărie. Păstrând în
permanență plăcerea de a glumi, naratorul -erou îmbină „dorul cu umorul” pe fondul unui umor
sănătos, țărănesc, tonic și optimist.
„Amintiri din copilărie”, care numai în aparență este un „jurnal autobiografic”, în realitate , această operă memorialistică nu este altceva decât o „poveste deghizată”. Scrierea se
află la confluența genului memorialistic cu povestirea. Cele patru părți ale „Amintirilor din copilărie” alcătuiesc un document biografic, psihologic și literar. Nimic deosebit nu se petrece în „Amintiri”. George Călinescu făcea afirmația, în monografia dedicată lui Ion Creangă, după care „Amintirile” ne relatează „copilăria copilului universal. Nică a lui Ștefan a Petrei nu se
deosebește cu nimic de ceilalți copii din sat și din lume."
54
Originalitatea „Amintirilor” trebuie căutată în altă parte, și anume în tonul inimitabil în
care ne sunt narate peripeți ile, în arta povestirii, cu alte cuvinte. Ori de câte ori și la orice vârstă
îl citești, Creangă este de o prospețime uimitoare. Ca și Caragiale. Cascadele, cum le numește
Eugen Simion, de ziceri, sentințe, proverbe sau „gala de umor de mare clasă”55 sunt mereu
proaspete și înviorătoare pentru spiritul cititorului, cu atât mai mult, ne -⁠a spus -⁠o Călinescu,
pentru spiritul cititorului cu gust artistic. În „Amintiri din copilăriei” frapează absența descrierilor de natură, precum și lipsa erotismului. ,,Com plicația sentimentală lipsește la
Creangă"
56, după cum remarcă Vladimir Streinu.
Un aspect inedit al „Amintirilor” ni -l relevă George Călinescu, care găsește unele afinități cu
proza „picarescă”. Episodul cu pupăza este comparat de criticul literar ,, cu scrierea picarescă „Lazarillo de Tormes”
57
53idem24
54idem43
55 Simion,Eugen,Scriitori români de azi,III,Editura Cartea Românească,București,1984,
www.academia.edu.
56 Streinu,Vladimir, Ion Creangă,Editura Albatros,București,1971
57idem43

31

Oralitatea stilului și umorul sunt alte surse care conferă valoarea artistică a „Amintirilor”.
Putem spune că eroii din „Amintiri” se comportă, adeseori, ca aceia din basme, iar eroii basmelor vorbesc întocmai ca țăranii din Humulești. Creangă pune, de asemenea, accentul pe pitorescul etnografic, dându- ne o monografie a satului arhaic, de munte, în care pătrund totuși
semne ale înnoirilor. Îndeletnicirile de bază ale humuleștenilor sunt: oieritul, prelucrarea lemnului, comerțul și cărăușia.

În monografia consacrată scriitorului, George Călinescu pune un deosebit accent pe pitorescul etnografic, descriindu- ne obiceiurile și tradițiile din zona în care s -a născut Ion
Creangă. ,, Eroul principal al „Amintirilor”, Nică a lui Ștefan a Petrii, este un alter -ego al autorului,
ipostaza infantilă a pove stitorului."
58 Creangă spune peripețiile lui Nică dintr -o perspectivă
mărită, homerică."„Amintirile” sunt pătrunse de un puternic lirism și de duioșie, de nostalgia după vârsta de aur a copilăriei.
Remarcabilă este, mai întâi, analiza lui Eugen Simion privind omul biografic și omul din operă sau „trasferurile proustiene între eul creator și eul biografic. Criticul observă că în Amintirile din copilărie, Ion Creangă „și -⁠a scris viața (transformând- ⁠o într -⁠o autoficțiune), dar opera, odată
tipărită și cit ită de multe generații, începe să -⁠i scrie viața, să compună, altfel zis, o biografie
fabuloasă ce crește pe măsură ce este citită și analizată”.
59
Pompiliu Constantinescu aprecia faptul că Amintirile lui Creangă sunt o epopee a vieții medii:, ,În elementul epic,memoriile acestea ting pe câteva portative mai jos,epopeea vieții medii
și pașnice a țăranului român."
60
O cuprinzătoare analiză face Ștefan Munteanu,în studiul său,,Valori ale limbii populare în opera lui Ion Creangă demonstrând valorile limbii lui Creangă printr -o cuprindere a tuturor
compartimentelor limbii:fonetic,lexical,morfologic.
58Călinescu,G, Viața și opera lui Ion Creangă, E.P.L.A,București,1968
59https://tribunainvatamantului.ro/eugen%E2%80%88simion- ion-creangă -cruzimile -unui- moralist-
jovial/
60idem2

32

,, Sunt de menționat și sobrietatea stilului,puritatea lexicală,exprimarea sentențioasă ritmul amplu al frazelor care curg disciplinate și strunite de rigorile compoziției literareʺ
61
Alt critic literar care s -a ocupat cu cercetarea operei lui Creangă este George Tohăneanu care a
subliniat faptul că,,scrierile lui Creangă și mai cu seamă Amintirile sunt dominate de dinamism,de precipitare și de tensiune a narațiunii"
62
Considerat de către Garabet Ibrăileanu un ,,Homer al literaturii noastre,Creangă este după majoritatea criticilor,scriitorul fă ră metafore.
,,Creangă valorifică întregul tezaur al limbii populare dintr -un trecut milenar,cu tot ceea
ce a putut primi și păstra ea din experiența,simțirea și imaginația viitorului ei.ʺ
63
Ioan Slavici,care l -a cunoscut pe marele povestitor,îl așează în Amintirile sale,din punct de
vedere al inteligenței,alături de prietenul să u Eminescu spunând că:
,,Ceea ce l -a ridicat pe Ion Creangă în rândul marilor noștri scriitori e sinceritatea și iubirea de
adevăr cu care reproduce felul de a gândi și de a simți al poporului român lipsa de -nconjur cu
care spune adevărul,pe care numai puțini îl știu atât de bine ca dânsul."64
Amintiri din copilărie este capodopera care -l asează pe autorul ei în galeria scriitorilor de roman
indirect ai lumii cum sunt Flaubert,Turgheniev,Dickens,Goethe etc
Evocarea copilăriei,se face la Creangă din perspe ctiva îndepărtată a maturității.

61Munteanu,Ștefan, Introducere în stilistica operei literare, Timișoara, Editura de Vest, 1995, 362 p.
Evidentă în volumul de debut din 1972
62Tohăneanu,G,Stilul artistic al lui Ion Creangă, București: Ed. Științifică, 1969;
63idem 1
64Slavici,Ioan,Amintiri, Editura Litera,București,2011

33

CAPITOLUL III:AMINTIRI DIN COPILĂRIE –
PARTICULARITĂȚILE
ROMANULUI INDIRECT

,,Creangă este o expresie monumentală a naturii în ipostaza ei istorică ce se numește poporul român sau, mai simplu, este poporul român însuși, surprins într -un moment de genială
expansiune…"
65
Amintiri din copilărie este una dintre principalele lucrări ale scriitorului român Ion Creangă. Cea mai mare dintre cele două lucrări ale sale aparținând genului memorialistic, ea conține unele dintre cele mai caracteristice exemple de narațiune la persoan a întâi din literatura română, fiind
considerată de critici capodopera lui Creangă. Structurată în capitole separate scrise de-a lungul mai multor ani (între 1881 și 1888), părți din ea au fost citite în fața cenaclului literar Junimea din Iași. Trei dintre cele patru secțiuni au fost publicate în timpul vieții lui Creangă de revista Convorbiri Literare, ultima parte rămânând neterminată după moartea scriitorului.
Cartea oferă o relatare detaliată a copilăriei lui Ion Creangă, petrecută în ceea ce era atunci Principatul Moldovei, cu amănunte privind peisajul social al universului copilăriei sale, descriind relațiile dintre eroul principal, cunoscut în acest context ca Nică al lui Ștefan a Petrei sau Nic -a lui Ștefan a Petrei, și diversele persoane cu care interacționează. Ea urmărește
maturizarea lui Nică, de la o vârstă idilică în satul Humulești (astăzi parte a orașului Târgu Neamț) la o adolescență rebelă și la pregătirea pentru intrarea în rândul preoțimii ortodoxe în centrele urbane Fălticeni și Iași. Cursul narațiunii este întrerupt adesea de îndelungate
monologuri ce exprimă cugetările și sentimentele lui Creangă. Textul însuși este remarcabil prin utilizarea unui vocabular caracteristic bogat în particularități specifice din zona Moldovei.
"Spre deosebire de încercările memorialistice ale scriitorilor pașoptiști, care nu au neglijat deloc
genul (C. Negruzzi – „Cum am învățat românește”, Alecu Russo – „Amintiri”, V. Alecsandri –
„Vasile Porojan”, Ion Ghica – „Scrisori către V. Alecsandri”), „Amintiri din copilărie” nu mai are un caracter fragmentar și predomină ficțiunea în raport cu aspectul documentar."
66
6 5Călinescu, George, Ion Creangă (Viața și opera), Editura Eminescu, București, 1973
http ://www.academia.edu ,
66 Ion Valeriu HIU, ION CREANGĂ – CLASIC AL LITERATURII ROMÂNE – – îndrumător
metodico- științific pentru elevii de liceu, Ed. Tipnaste / Zodia fecioarei, Pitești, 2014,
https://ro – static.z- dn.net/files

34

Nică este, în primul rând, un personaj, iar ceilalți eroi nu sunt scoși nici o clipă din timpul lor, care este timpul epic și nu timpul istoric. Despre toți aceștia autorul nu furnizează informații complete, nu aflăm bunăoară ce au devenit ei în continuare (cum face Alecsandri cu „Vasile
Porojan”, spre exemplu). Cartea este un „roman” al vârstei inocente și al formării, al modelării umane .
67
Proiectată în spațiul unui sat moldovenesc de munte de la mijlocul secolului trecut, copilăria nu reflect ă numai dominantele vârstei, ci și specificul mediului ambiant. De aceea,
„Amintiri din copilărie” este și o evocare a satului tradițional, un tablou fidel al unei lumi trăind în spiritul obiceiurilor fixate printr- o existență multimilenară. De fapt, copilăria este, în
integralitatea ei, și mai ales cum o prezintă Creangă, în aură mitică, un joc nesfârșit, textul însuși dobândind un evident caracter ludic, pe care nici interpretarea critică nu ar trebui să -l părăsească.
Pentru prezentarea spațiului imaginar în această remarcabilă operă literară, Creangă a
pornit, mai totdeauna în descrieri , de la mari depărtări. Din depărtări spațiale, de natură
geologică, prin survolare de culmi și de pajiști, de ape „frumos curgătoare”, prin numire și descriere de locuri, sau din depărtări temporale, genealogice.: „nevoia de a ști cum s -a născut
satul însuși […] ca să ne apropiem de condiția nașterii” scriitorului, ne conduce anevoios, în chip cinematografic, cătreun „centru”, o „cruce” de drumuri „î ntâlnite în mijlocul Humuleștilor”
68
Satul este ,leagănul" de unde pornesc în lume lăstarii,puii de om care mai apoi se reîntorc peste ani la rădăcină unde își alină dorul de copilărie în casa părintească sau în ograda bunicilor care le făceau poftele to ate.Marele nostru filosof și scriitor român Lucian Blaga mărturisea că,,veșnicia
s-a născut la sat",arătând prin asta că satul și copilăria vor fi veșnici atât timp cât va exista om
pe pământ. Ș i George Călinescu în ale sale tratate dezvăluie cititorului ,, prin cercetare de hrisoave,
prin dezlegare de enigme, dinspre anonime rădăcini către vârful arborelui genealogic, până în casa Smarandei Creangă și a lui Ștefan a Petrei
"69.
67idem66https ://ro-static.z -dn.net68idem9
69idem54

35

Iar , George Munteanu,în „Introducere în opera lui Ion Creangă”,, scrie că , procesul în
cauză devine „biografie interioară”
70.
Astfel, izvoarele de inspirație ale „Amintirilor din copilărie” sunt cele autobiografice, iar evocarea se face din perspectiva îndepărtată a maturității, fiind dominată de un impuls afectiv greu de stăpânit – nostalgia: „
Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părinteasc ă
din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându- se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge
copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de -a mijoarca, și la alte
jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă -mi saltă și acum inima de bucurie!”
71(„Amintiri din Copilărie” – Partea a II -a).
În ambele cazuri se observă o deplasare a departării către apropiere, de la neștiut către
știut, dinspre margini către un centru; de fapt, dinspre lumea cuprinsă între aceste limite către scriitor și abia mai apoi către operă, iar nu invers, cum se întâmplă în fond prin logica elementară
a lecturii. Cititorul ,și astăzi cercetează mai întâi în biografia lui Creangă, mai întâi omul și pe
urmă scrierile lui, care trec fără să se observe în plan secundar : „problema esențială nu mai este
astăzi cea a scriitorului și a operei, ci aceea a scriiturii și lecturii și trebuie așadar să definim un
nou spațiu în care aceste două fenomene ar putea fi înțelese ca reciproce și simultane”
72.
De aceea, textul devine pretext (și rămâne pretext) pentru diferite scrieri nu tocmai din domeniul
literaturii . Eul-personaj ,aici tinde să se înalțe, să ajungă la condiția celuilalt; el este, de fapt, o
paralelă în oglindă a rostirii naratorului, o conce ntrare de artificii literare care dezvoltă câmpul
imaginar al operei.

70Munteanu, George, Introducere în opera lui Ion Creangă, Ed. Minerva, București, 1976
71idem54
72https://www.autorii.com/scriitori/sinteze -literare/epoca -marilor -clasici -ai-literaturii- romane –
junimea –
sl -convorbiri -literare.php

36

,,Nică este „modelul” interior al textului, constituindu- se ca o luare în posesie, o cucerire a
spațiului din jur, sub formă de plecări, de călătorii, toate aventuri de o indicibilă savoare gnoseologică. Din chiar această primă frază, se observă că spațiul se dezvoltă cumulativ, de la prichiciul vetrei la casa părintească, la locul nașterii, până la depărtări tot mai mari, prin plecări tot mai lungi, devenite în cele din urmă, în unele povești, călătorii de dimensiuni cosmice.
"73
Tema ilustrează evocarea vieții satului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX -lea și
anume a satului Humulești, cu oamenii lui „gospodari tot unul și unul”, întâmplările și evenimentele nu sunt relatate într -o ordine cronologică, ci sunt selectate fapte ce devin momente
de referință în conturarea eroului, a „copilăr iei copilului universal”
74 cum accentuează marele
critic George Călinescu.
Acest mit al copilăriei este redat de raportul dintre real și mitic, raport ce reprezintă dimensiunea cea mai profundă a „Amintirilor din copilărie”. Se sugerează astfel o comparație cu
epopeile homerice, cu „Iliada” și „Odiseea”, cu miturile Greciei antice, cu puterea acestor creații intrate în patrimoniul universal de a exprima un întreg mod de viață, o întreagă lume arhaică, în toată complexitatea ei.
„Ami ntirile din copilărie” pot depune mărturie artistică inalterabilă în timp despre un
mod străvechi de viață, cu obiceiuri și existență materială și spirituală exemplare, specifice satului românesc etern.
În Humulești trăiesc oameni reali, unii puternic conturați ca personaje literare, surprinși
în ritmurile eterne ale muncii, ale luptei pentru existență, se înființează primele locașuri de învățătură, copiii sunt într- o continuă petrecere, în jocurile lor nesfârșite, satul întreg freamătă de
țesut la război , de veselie, de hore și de șezători. Ion Creangă „dă seamă” însă despre o vârstă,
aceea a copilăriei, cu lumea ei miraculoasă și ieșită din timpul fizic ca și vârsta de aur a
omenirii. S criitorul humuleștean creează, în plin realism, un nou mit literar, mitul copilăriei.
Această desenare a mitului în narațiune, în această lume fascinantă, deopotrivă a oamenilor
maturi și a copilăriei, poate fi identificată în partea a doua a „Amintirilor din copilărie”.
73idem59
74dem54

37

Creangă, omul matur, scriitorul, se întoarce în timp, către origini, prin evocare, segândește și reconstituie, în plan imaginar, lumea ideală a devenirii sale, face pași înapoi, într -o
imensă bucurie a inimii și a creației, către vremea aceea de basm a tuturor copiilor lumii. Vremea aceea este timpul mitic al operei,comparabil cu ,, a fost odată ca niciodată" , în care se întemeiază
întâmplările copilăriei, unice și totodată universale prin repetarea lor, după cum este și expresia
tipică,, vorba aceea ", reprezintă izvorul valoros al operei, formula evocatoare a faptelor
întâmplate numai o dată. Expresia,,vorba aceea"întâlnită de atâtea ori arată șextraordinara vocație a povestirii în
opera marelui scriitor. Cu vorba aceea și pe vremea aceea încep poveștile și sub semnul acestor formule statice se desfășoară și „Amintirile din copilă rie”. Mai întâi, Creangă își începe
evocarea într -un timp ce pare al originilor: fiecare dintre cele patru părți ale operei cuprinde
explicite referiri la vremea aceea, alteori fiind suficient, cu aceeași funcție, numai cuvântul vreme, cu determinări minime (vremea copilăriei, veni vremea) sau existând numai mențiuni temporale tot atât de incerte ca și in illo tempore: pe atunci, odată, vara, iarna, într -o zi, într -o
dimineață.
75
În cadrul acestor multiple determinări spațio -temporale, toate drumurile personajului
principal, Nică a lui Ștefan a Petrei, atât de numeroase și de pline de peripeții, duc spre satul
natal și spre casa părintească
Contrar unor tendințe firești, aproape universale, de ex- centrare a ființei, de proiecție a ei în
afară, de luare în posesie a spațiului dimprejur, aici drumurile adevărate (și ultime), încântătoare și sub aspectul expresiei literare, sunt cele ale unei „eterne reîntoarceri”.
Sub semnul întoarcerii stau nu numai fugile salvatoare către casă ale personajului, ci însăși întoarcerea în timp a scriitorului, prin actul creației, reconstituin d atmosfera de basm a tuturor
copiilor.
Deplasarea de la mit către realitate, ca și aceea de la sacru la profan, se face tot sub semnul aventurii, însă într -un registru ironic mai accentuat acum, sub semnul umorului de
origine populară, -prin ca re durerea despărțirii de sat se diminuează și gândurile personajelor se
înseninează. în arhetipologia generală, nivelul ironic este subsecvent nivelurilor mitic și eroic, o treaptă contingentă realului, și Ion Creangă adaptează instinctiv registrul scriit urii acestor noi
mutații din dinamica operei literare.
64
74 Studii despre Ion Creangă” colecția Lyceum, Editura Albatros, vol.I, p.114
75idem55

38
Cea mai hazlie întâmplare a drumului de la Humulești la Iași conține și semnele cele mai
sugestive ale acestei treptate demitizări a lumii „Amintirilor din copilărie”: caii lui moș Luca,
numiți de Smaranda, în perimetrul mitic al satului, „doi cai ca niște zmei” din poveste, „se
muiese de tot”, devenind ceea ce erau în realitate, „smârțoagele lui de cai, vlăguiți din cale -afară,
și slabi, și ogârjiți ca niște mâți de cei leșinați, nu zmei, cum zicea mama”. Cu atât mai mult, deci, drumul ieșirii din copilărie este unul impus, neacceptat de personajul principal, un drum împiedicat cât mai mult cu putință, „din hop în hop”, către o lume necunoscută și străină. Lumea în care ajunge este una fară repere, indistinctă, atât de diferită de aceea atât de luminoasă a copilăriei: singurul reper spațial menționat în text este „un plop mare”, în perimetrul căruia apar, din întuneric, personaje bizare, de carnaval parcă, având „niște târsoage de barbe cât badanalele de mari”, „mărturisindu -și unul altuia păcatele!”. Există o prejudecată ce mai circulă încă în
lumea literară și mai ales școlară, aceea că „Amintiri din copilărie”, prin dispariția prematură a scriitorului, este o operă neterminată.
,,Din demonstrația de mai sus reiese cu claritate contrariul, ideea că este vorba de un text
literar rotund, în care fiecare segment al scriiturii se subordonează unei idei centrale dominante. Drumul de la Humulești la Iași concentrează toate semnificațiile spațiale ale operei lui
Creangă. "
76
Există, la eroul -personaj, ca și la scriitorul de mai târziu, aceeași reticență a desprinderii de
matcă, aceeași reținere în fața necunoscutului.
De astă dată, personajul nu se mai întoarce acasă, dar Creangă și -a purtat totdeauna cu sine
spațiul natal, l -a împlantat chiar în mediul urban, bojdeuca din Țicău fiind o copie fidelă a casei
părintești din Humuleștii Neamțului.
Numai târziu se întoarce și îl recreează exemplar în ordine literară, în operă, supus efectelor oralității și ale umorului. în spațiul deschis și ostil, străin, în ofensiva spațială mereu
reluată, personajul, s -a văzut, este un învins; scriitorul însă, prin opera lui mereu vie, învinge
timpul, aceasta fiind adevărata lui izbândă și a literaturii române. Din toate acestea rezultă că singurul loc prielnic, în care ființa umană se împlinește și se simte fericită, este reprezentat de locul de baștină și de casa în care s- a născut.
76 Hadrian SOARE și Gheorghe SOARE, Limba și literatura română. Clasa a IX -a, Îndrumător pentru
noile manuale alternative, Editura Educațional Carminis, Pitești, 2005, p. 38-40

39
Creangă însuși, simțind că depărtarea de casă și toate aceste drumuri umbresc liniștea și
seninătatea personajului său, intervine în text, readucând povestea în atmosfera de fericire perpetuă a copilăriei: „însă vai de omul care se ia de gânduri! Uite cum te trage pe furiș apa la adânc și din veselia cea mare cazi deodată în urâcioasa întristare! Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură e veselă și nevinovată!”
77. Aici sunt știute întâmplări vesele ale
acestei vârste, în care de cele mai multe ori Nică apare în împrejurări defavorabile, dar pe care depărtarea amintirii le înseninează, aici este sălașul poveștilor „pline de veselie” și al cântecelor lui Mihai scripcarul din Humulești, tot atâtea prilejuri de desfătare, „de -ți părea tot anul zi de
sărbătoare”.
Aceasta este trăsătura definitorie a satului românesc eternizat în „Amintiri din copilărie”, văzut prin ochii copilului: sărbătoarea nesfârșită, aproape mitică, venită din vechime, dintr -o
uitată „vârstă de aur” și din optimismul neabătut al țăranului român. Este o fericire simplă, dar robustă, căci Nică este „vesel ca vremea cea bună și sturl ubatic și copilăros ca vântul în
tulburarea sa", iar „părinții și frații și surorile îmi erau sănătoși și casa ni era îndestulată, și copiii și copilele megieșilor erau de -a pururea în petrecere la noi”.
78Casa „îndestulată” și sănătatea
părinților care feresc copilul de „neajunsurile vieții” sunt condiții elementare, lipsite de pretenții, ale acestui univers al jocurilor și hazului copilăresc. ,, Ion Creangă manifestă cunoașterea adâncă
a psihologiei vârstei lipsite de griji, căci duioase amintiri ale aceste ia îl stăpânesc, peste ani, și pe
omul matur, pe scriitorul ce reînvie farmecul pierdut al vârstei de altădată.
"79
Scriind „Amintirile”, Creangă păstrează în suflet ceva din copilul care vede în bățul pe care a încălecat „un cal de cei mai strașnici” și strigă la el „din toată inima” și „în toată puterea cuvântului”, dar ia distanța necesară față de întâmplări, prin efectele de umor irezistibil, cu valoare de artă, pe care le scoate din ele. Din aceste două sublime sensibilități, ce se continuă una pe cealaltă, a copilului fericit și a scriitorului genial, izvorăște universul fascinant al acestei opere nemuritoare. Jocurile sunt de o mare diversitate și o neînchipuită inventivitate; mai mult, sunt universale, ale tuturor copiilor lumii, Crean gă având deplina convingere că a surprins misterul
profund al acestei vârste: „Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul, mă car să zică cine ce- a zice”.
77idem65
78idem54
79idem 76

40
Pentru a reconstitui întreaga atmosferă de strălucire a acestei lumi cuprinse de sărbătoare,
Ion Creangă se întrece pe sine, folosind toată gama de mijloace artistice ale geniului său: umorul, de la autoironie până la persiflare, expresiile populare de mare savoare, „cuvântul greu, plin de subînțelesuri, unde experiența s -a condensat în formule nemișcătoare”,
80 cum spunea George
Călinescu. Mai mult, autorul devine erou în povestire, gesticulează și exclamă, se entuziasmează sau manifestă întristare, îl invită și pe cititor să ia parte la acțiune, manevrează cu deosebită artă dialogul și planurile narațiunii, vizualizând puternic scene și întâmplări unice prin universalit atea
lor. Casa ridicată „în slavă” devine o imensă scenă a jocurilor infantile, luminată de privirea ocrotitoare a mamei și de atitudinea îngăduitoare a tatălui. Ion Creangă pune în mișcare epică un spectacol magnific în care comicul întâmplărilor și comicul de limbaj conlucrează în mod desăvârșit, generând un hohot de râs sănătos, specific întregii opere a marelui povestitor. Față de năzdrăvăniile copiilor, mama arată o falsă supărare, îi numește cu umor ascuns „ghiavoli” și „pughibale spurcate” și nu s -ar da în lături să ia „nănașa”, varga, din coardă și să –
icroiască de „să le meargă petecele”, să le facă musai „câte un șurub -două prin cap” sau să le dea
„câteva tapangele la spinare”. Tatăl însă le dă „paiele”, le „dă nas” și le „ține hangul”, privind această vârstă prin prisma unei străvechi înțelepciuni populare: „Ș -apoi nu știi că este o vorbă:
dacă- i copil, să se joace; dacă- i cal, să tragă; și dacă -i popă, să cetească…”.
81
Jocurile înseși au o dinamică extraordinară, presupunând cele mai neașteptate acțiuni,
momente de acalmie și de vacarm infernal, iar din partea scriitorului, spre a le reda, un nesecat
registru expresiv, o avalanșă de interjecții, de verbe și de.locuțiuni verbale de factură populară, surprinse îndeosebi în dialogul sugestiv și plin de umor al părinților, care închid în formule unice concepția poporului român despre copilărie și drepturile ei firești. În această inepuizabilă energie a jocului, în care mereu o luau de la capăt, copiii dădeau „otrocol prin cele mâțe” și le șmotreau „de le mergea colbul”, făceau mamei (cum observă cu ironie tatăl) biserică în casă, cântând „Doamne miluiește, popa prinde pește”, băteau toaca în stative, astfel încât, printre hohote de râs, „pârâie pereții casei și duduie fereștile”.
80idem33
81 Creangă, Ion, Opere. Ediție critică, coord. Daniel Corbu, Editura Princeps Edit, Iași, 2006.

41
Liniștea vine atunci când copiii sunt puși la treabă, căci -„se codesc, se drâmboiesc și se
sclifosesc”, ori „o mai răresc de pe acasă”, sau înainte de culcare, când „stau treji și se uită țintă”
în ochii părinților, de parcă au de gând să -i „zugrăvească”, pentru ca apoi să izbucnească iarăși în
„incuri” și în „gălăgie”.
Chiar sunetele unor astfel de regionalisme sau arhaisme, „bătrâne în înțelesuri”, au trăsătura evocatoare, vizuală și auditivă, a mișcării. În această parte a operei Nică dispare ca personaj individualizat, se confundă tot mai mult cu copilul anonim al tuturor timpurilor, care își
trăiește cu inocență totală vârsta de aur a copilăriei .
Evocarea universului mirific al copilăriei în „Amintiri din copilărie” este luminată de dragostea scriitorului pentru Humulești ca imagine a paradisului pierdut. Deși scriere de tip memorialistic, „Amintiri din copilărie” trebuie lecturată ca un roman
82, cum afirma și Titu
Maiorescu. Este, de altfel, o măsură de a preveni eventuala confuzie între planul ficțiunii și planul realității obiective. Autorul descrie, nu copilăria în sens biografic, ci o copilărie ideală, pe care el n -a trăit -o întocmai, dar pe care ar fi dorit poate s -o trăiască, de ar mai fi fost o dată copil.
Că e vorba de copilăria însăși, luată în sens paradigmatic, ne avertizează chiar Creangă, într -o
intervenție auctorială directă în text: „Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul, măcar să zică cine ce -a zice”. Nu mai puțin ludicul,
înclinația naturală spre joc, reprezintă un aspect existențial inerent conținutului acestei lumi
simple, elementare („Dacă- i copil, să se joace; dacă -i cal, să tragă; dacă -i popă, să cetească…”),
deci nu o trăsătură a viziunii artistice. . Povestitorul are doar nostalgia vârstei fericite a jocului,
nu etalează el însuși o înclinație ludică, în sensul în care „joaca” oamenilor mari are întotdeauna și ceva ridicol. Astfel, ne este prezentată o lume microarmonică a unui spațiuparadisiac, ca drept dovadă a nostalgiei după paradisul pierdut al copilăriei
83.
82 Maiorescu,Titu ,Critice (1866 —1907), ed. completă, 3
vol., Editura Minerva,București,1972,https
83Ibrăileanu G., Povestirile lui Creangă , Din revista Viața
românească, Iasi, Nr. 6, iunie 1910.

42
Problema centrală este raportul dintre natură și cultură în viața copilului și implicit a
omului cu două ordini diferite de lucru: aparținem naturii ca ființe biologice, însuflețite sau aparținem culturii ca autocontrol al instinctului.
Apare totuși un conflict între natură și cultură în inima lui Nică. Autorul este Creangă al anilor de maturitate, ce vădește o detașare umoristică cu înțepături critice.
Sub aspect epic, evocarea e scurtă și concentrată. Fiecare parte începe melancolic și sfârșește
ironic, în registrul firesc de jovialitate și bună dispoziție, atât de caracteristic operei lui Ion Creangă. Absolut normal este și începutul de capitol Deoarece „eroul”, în primul moment, e
povestitorul însuși în carne și oase căruia îi apare încet starea melancolică tr ăită, nu jucată .
Apoi el se retrage în sine și în ficțiune, făcând loc lui Nică, personajul, și pățaniilor acestuia. Rolul povestitorului nu se încheie cu totul, el fiind chiar tiranic ,dar se tranformă în roman.
Finalul, de fiecare dată, marchează ieșirea din timpul romanesc, așa cum finalul ironic în povești marchează ieșirea din timpul mitic paradigmatic al lui „a fost odată…”. Prin extinderea rolului povestitorului, care pe alocuri mai reduce din dialog, fără să diminueze însă oralitatea sau spectacolul de reprezent ațiune scenică, se poate vorbi în Amintiri…, și mai apăsat decât în
povești, de un stil auctorial autentic. Creangă însuși mărturisește, mai mult printre rânduri, că e „om din doi oameni”, iar George Călinescu crede că eroul -actor se caracterizează, de f apt,
singur:
„Tot textul Amintirilor este distribuit monologic și dialogic la povestitor ca erou subiectiv și la personaje ca eroi obiectivi, jucați însă de povestitorul însuși. Sunt mai valoroase părțile cu o umoare verbală mai vie, mai învederată. Deosebire de structură nu există”.
84
Amintiri din copilă rie, opera de maturitate a lui Creangă (1881- 1882), nu e o autobiografie, ci un
roman, cum observase încă din 1882 Maiorescu. ,,Cine poate lua drept biografie faptul ca Nică a
lui Ștefan a Petr ii prin de o pupă za (ceasornicul satului ) si vrea s -o vândă la târg, că se întrece la
tors lână cu fetele (in anecdota Povestea lui Ionică cel prost, poreclit si Irimia se dă un cu totul
alt sens acestei indeletniciri), că smântânește oalele, că fură cireșe le din gradina mătușii
Marioara, că dârâmă casa unei văduve sărace, că se- nfruptă din pomul mortului pe vreme de
holeră ?"85
84idem33
w85idem70

43
Ștefan a Petrii Ciubotariul are suficiența virilă a bărbatului căruia nu- i pasă de sfinți, nici
de cei ce lucrează cu condeiul (logofete branza -n cui"), Smaranda Creangă e femeia ambițioasă
care vrea sa aibă copil popă, mătușile Marioara lui Vasile Ciubotariul și Măriuca lui Andrei
Ciubotariul sunt hapsâne, Ion Humulescu e preotul vrednic, Oșlobanu om pâclisit (ursuz), bă dița
Vasile dascălul cuminte, Iordache dascălul veșnic aghezmuit. În câț iva eroi din Aminitiri
desco perim modelele eroilor din povști. Nică Oșlobanu, feciorul popii, care transportă o căruță
de lemne în spinare este și Chirică din Povestea lui Stan Pățitul (acesta duce în spate gireada de grâu a boierului), și Flămânzilă, rob al pântecelui, cum îi zisese popa Duhu când alerga prin clasa dupa un urs de mămăligă. Ion Mogorogea cel veșnic pus pe ceartă e Gerilă din Povestea lui Harap -Alb, înverșunat împotriva tovarășilor săi (Eu îs bun cît îs bun, dar și când m -a scoate
cineva din răbdare, apoi nu- i trebuie nici țigan de laie împotriva mea"). O creație de neuitat este
figura lui Trăsnea. Dacă Nică Oșlobanu intruchipează forța neslujită de minte, Trasnea personifică taria maximă de cap, paralizia cerebrală în f ața abstracț iilor. Creangă glumește pe
seama relelor manuale de gramatică, de felul celui al lui Nicolae G. Macarescu, cu faimoasele
sale paradigme: mi -ti-li, me-te-il-o, ne -ve-i-le". Creangă are temper amentul optimist, sub masca
mulțumir ii de sine se ascunde, ca la toț i marii comici, nu putina amaraciune. Om cu simțul
umorului, scriitorul știe să se camufleze adesea și pe sine însuși ca î n acest autoportret:
-,, Așa am fost eu, răbdător și statornic la vorbă în felul meu. Și nu că mă laud căci lauda -i fata:
prin somn, nu ceream de mancare; dacă mă sculam, nu mai așteptam să- mi deie alții; și când era
de făcut ceva treabă, o c am răream de pe- acasă. Și -apoi mai aveam și alte bunuri: când mă lua
cineva cu răul, puțină treabă făcea cu mine, când mă lua cu binișorul, nici atâta; iar când mă lăsa de capul meu, făceam câte o drăguță de trebșoară ca aceea, de nici sfânta Nastas ia izba vitoarea
de otravă nu era î n stare a o desface cu tot meșteșugul ei. Povestea ceea: Un nebun arunc -o piatra
in balta si zece cuminti n- o pot scoate."
86
Valoarea de document a „Amintirilor din copilărie” e relativă și nu trebuie supralici tată.
Ea ține mai mult de povestirea -cadru, de rama narațiunilor autonome avându- 1 ca erou pe Nică și
care se pot desprinde ca texte independente: La scăldat, La cireșe, Pupăza din tei etc.
86idem69

44
Evocarea exterioară a mediului cu date etnografice, obiceiuri, instituții sau unele elemente de
peisaj geografic sentimentalizat constituie, în primul rând, pretext și fundal de ficțiune, în care recunoaștem procedeul epic al povestirii în povestire. Autorul încearcă să reînvie o lume fermecătoare și, totuși, aspră, creând iluzia că nu s -a înstrăinat de tot de ea. Țărănia e disimulată,
cu toate acestea, ca și prostia,.cu o fină ironie: „Nu mi -ar fi ciuda, încaltea, când ai fi și tu ceva și
de te miri unde, îmi zice cugetul meu; dar așa, un boț cu ochi ce te găsești, o bucată de humă însuflețită din sat de la noi, și nu te lasă inima să taci; asurzești lumea cu țăran iile tale!”
87. Poate
că în sinea lui, Creangă gândea despre condiția țăranului la fel ca Trăsnea: „Decât țăran, mai bine să mori”. Creangă observă și creează cu adevărat numai când pune pe alții să vorbească, atunci „noțiunea dialogului este magistrală și totdeauna fără greș”.
88 Criticul vrea să spună că gesturile
eroilor sunt incluse în vorbirea lor. Tot talentul humuleșteanului „stă în a auzi bine vorbirea
țărănească”89, contestând – ca atâția alții – orice influență citadină autentică asupra scriitorului. E
sigur că acesta ar fi ratat, dacă ar fi prelungit evocarea și în mediul de m ahala de la Iași.
Mediul acesta e punctul magic al scriitorului de întâlnire cu sine însuși după ce a trecut, prin
atâtea experiențe de viață și cultură
Din punct de vedere al artei narative, Creangă este un povestitor desăvârșit, impresionând prin modul în care „spune”. În această privință, el se află între Ion Neculce și Mihail Sadoveanu, toți
trei alcătuind în literatura română o serie ușor de recunoscut prin elementel e comune ale artei
locale.
Principala trăsătură a operei lui Creangă este o anumită tendință scenică, tehnica orală a
spunerii. El scrie ca și cum ar trebui să-și interpreteze textul, plăcându -i să imite, să parodieze, să
exagereze, să gesticuleze, să treacă de la monolog la dialog, să intre în pielea fiecărui personaj. În nicio imprejurare nu -și uită însă interlocutorii imaginari, cărora li se adresează direct: „Și după
cum am cinstea să vă spun” sau „vă puteți imagina (…)”, „Însă ce mă privește? Mai bine să ne căutăm de ale noastre”.
90
87idem55
88idem63
89Călinescu,G, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,cap.Ion
Creangă,
ediția a II -a revăzută și adăugită, Ediție și prefață de Al. Piru, Editura Minerva,
București, 1982, p. 482, subl.
90idem81

45
O altă trăsătură a operei „Amintiri din copilărie” este dinamismul anecdotic, uluitoarea
năvală a întâmplărilor, rapiditatea cu care se derulează isprăvile. Nu întotdeauna între ele există
legături de fond, drept pentru care naratorul găsește formula de trecere, de marcare a schimbării, cum ar fi: „D -apoi cu smântânitul oalelor, ce calamandros a fost”, păstrând astfel coerența și
unitatea episoadelor. Adevarata forță a lui Creangă se manifestă când începe să povestească.
Exprimarea este vie, autentică, fraza, bogată în verbe, devine puternic evocatoare, iar
întâmplările și oamenii prind viață.
Arta lui Creangă continuă dincolo de o simplă înșiruire de năzbâtii ale copilăriei . Limbajul său îl face unic , prin termenii specifici folosiți, prin modul exprimării și prin oralitatea
stilului. ,, Cuvintele cele mai numeroase din „Amintiri din copilărie” sunt de origine populară,
unele au aspect fonetic moldovenesc, multe sunt regionalisme; lipsesc aproape complet neologismele."
91 Ion Creangă nu povestește rece, indiferent; el se implică, participă suflet ește,
apreciază, solicită interlocutorii, și prin această atitudine limbajul primește accente afective. Autorul își marchează participarea sufletească prin interjecții, exclamații,iar personajul său devine un personaj de atât de jovial pe atât de dramatic. Personajul dramatic este elementul important al constr uctiei dramatice, prin intervențiile,
dialogurile și monologurile pe baza căror se constituie su biectul și conflictul dramatic.
Caracteriza rea acestuia se poate realiza atât
direct: prin portret fizic , moral, psihologic (pe baza indicatiilor scenice cu referiri individuale, în
portrete sumare, schișate doar);
cât și indirect, prin: – actiuni, fapte, opinii ale personajului;
– comportament, gesturi, mimica (limbaj nonverbal predominant in genul dramatic );
– onomastica;
– mediul social, decorul in care trăiește
– limbaj;
– autocaracterizare
91https://www.autorii.com/scriitori/sinteze -literare/epoca -marilor -clasici -ai-literaturii -romane –
junimea -sl-convorbiri -literare

46
Caracterizarea se realizează gradat, prin succesiunea de scene si tablouri, de replici si atitudini,
spre trăsă turile de maxima expresivitate. Amintirile lui Creangă urmăresc personajul și in
interiorul său , cercetează sentimentele și trăirile prin elemente de meditație ș i de convorbire
interioară cu sinele .
Ѕ o-a оѕрuѕ dеѕрrе Іοn Сrеanɡă ϲ ă ѕе află oîn fіе ϲarе оaϲtοr al рοvеștіlοr ș і рοvеѕtіrіlοr ѕalе.
oСu atât оmaі mult în „Amіntіrі dіn ϲοріlărіе o” еl орοvеѕtеștе dеѕрrе ѕіnе, dar într – oun mοd оϲе
dοvеdеștе ο ѕοlіdă ϲ ultură. „ oΝіϲі un оmοdеl рοрular nu і -a рutut olua înaіntе оluі Сrеan ɡă, ѕϲrііndu-
șі amіntіrіlе o, dar о, dеѕіɡur, nіϲ і рrοtοtірurіlе ϲultе alе oɡеnuluі, орrіmеlе autοbіοɡrafіі șі mеmοrіі
alе Rеnaștеrіі, oînmulțіtе aрοі оîn tοatе lіtеraturі lе еurοреnе,"92
ѕublіnіa, ocu adevărat Τudor Vіanu рrіn urmarе o, һumulеștеanul оеѕtе unі ϲ în fеlul ѕău,
реntru omοdul ѕрοntan оșі ϲοlοrat în ϲarе рlaѕеază vârѕtеlе umanе oîn tіmр оșі ѕрațіu dând ϲ οріlărіеі
drерtul ѕă – oșі rерrеzіntе оlіbеr șі dерlіn ѕреϲ taϲοlul.
Ροvеѕtirеa dе ϲadru е еvοϲ arеa ехaϲ tă a mеdiului, ϲu datе oеtnοɡrafi ϲе, ϲu nοtația оехaϲ tă a
fеlului dе viață, a οbi ϲеiurilοr, a inѕtituțiilοr. Ιntră aiϲ i tοatе еlеmеntеlе ϲarе au оfăϲut ре ϲ еi mai
mari odintrе ϲritiϲi ѕă ϲοnѕidеrе „Amintirilе” drерt ο οреră în întrеɡimе și ех ϲluѕiv
mеmοraliѕti ϲă, și dеϲ i dοϲumеntară. Ѕе numără рrintrе aϲ еștia și Јеan Вοutiеrе ϲarе afirmă:
„Amintirilе din ϲοрilăriе рrеzintă un dublu intеrеѕ. Еlе ϲοnѕtituiе în рrimul rând oun dοϲumеnt
biοɡrafi ϲ și рѕiһοlοɡiϲ fοartе рrеtеnțiοѕ. Amintirilе din ϲ οрilăriе οfеră, în al dοilеa rând, tablοul
ехaϲt al viеții țărănеști оdintr -un ϲοlț al Mοldοvеi dе ѕuѕ în ϳurul anului 1850”. 93
οcΟ рartісularіtatе οсa Amіntіrіlοr сοnѕtă оcîn multіtudіnеa înсерuturіlοr се οcрοt fі οссοnѕіdеratе un
рrοlοɡ оcреntru fіесarе сaріtοl dіn οctехt. οсAсеaѕta faсе dіѕt _~іnсțіa оcdіntrе еul naratοr șі οcеul еrοu οс.
Dеșі οcѕ οсоc-a ѕрuѕ сă ar rерrеzеnta un rοman οc, оcοссrіtісul Міrсеa A. Dіaсοnu сοnѕіdеră сă
„ οcAmіntіrіlе οсоc” nu au un ɡеn anumе. Οреra οcсuрrіndе оcοсο ѕіntеză întrе рlânѕ șі râѕ, întrе οcumοr оcοсșі
nοѕtalɡіе, сеlе рatru рărțі сοmрοnеntе fііnd οcο оcοсіntеrрrеtarе a lіrіѕmuluі.94
Ιnсeрutul fіесărеі рărțі, οcarată оcοсοrіɡіnalіtatеa οреrеі, dar șі іmрοѕіbіlіtatеa dе a οcο оcοсînсadra într- un
anumе ɡеn lіtеrar. οοсΝaratοrul, autοrul șі реrѕοnaјul Amіntіrіlοr оcѕе οcunеѕс într οс-un ΕU сarе dеvіnе ο
оcmеtafοră οca fііnțеі οсіntеrіοarе.
92 Tudor Vianu – „Ion Creangă”, „Arta prozatorilor români”, Editura pentru literatură, 1966, p.150
93Boutiere J., Viața și opera lui Ion Creangă, Editura Princeps, Iași, 2008, p. 146.
94 Mircea A. Diaconu “ Ion Creangă. Nonconformism și Gratuitate”, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 2002,
p.52

47

Ioan Ηοlban ѕрunе сă Amіntіrіlе оc, οc „narațіunе οсrеtrοѕресtіvă”95 ѕе dеzvοltă ре оcdіmеnѕіunіlе
autοbіοɡrafіеі οc, mеnțіnând οсdіѕtanța dіntrе tіmрul amіntіrіі șі оcсеl al οcеvеnіmеntеlοr, οсdar ѕе faсе șі ο
оcdіѕtanțarе întrе οcautοr șі οсοреră, dar șі οреră оcșі сіtіtοr οcрrіn іntе _*`.~rmеdіul οсрaсtuluі autοbіο ɡrafі с șі оcal
matrісіі naratіvе.
Сrеanɡă еѕtе оcοсο ехрrеѕіе mοnumеntală a naturіі umanе οcοrі un anοnіm οсоc, се сaraсtеrіzеază
fοartе bіnе рοрοrul οcrοmân. Gеοrɡе оcοсРanu îl admіră ре Сrеanɡă реntru οcсă ,,a rămaѕ оcοсțăran șі реntru
сă a rеușіt οcѕă îșі ѕсrіе оcοсрοvеștіlе așa сum ѕе ѕрun aсеѕtеa οcla țară. оcοсЅрοntanеіtatеa, ѕіnсеrіtatеa, lірѕa
artіfісіalіtățіі οcșі ruralіtatеa рοvеștіlοr оcοсluі Сrеan ɡă, îl faс ре οcѕсrііtοrul humulеștеan ѕă оcοсdеvіnă
ѕсrііtοrul сеl maі aрrοріat dе οcο lіmbă рοрulară οсоc."96 Văzut сa un mοșnеaɡ ѕfătοѕ οcșі рlіn dе оcοсhaz, сa
реrѕοnaј naѕtratіnеѕс șі οcîntruсhірarе a рοрοruluі оcοсrοmân, Сrеanɡă rămânе un mοnumеnt οcal lіmbіі
рοрularе оcοсșі un adеvărat rерrеzеntant al țărănіmіі οc. Ѕіtuat рrіntrе оcοсѕсrііtοrіі сlaѕісі aі lіtеraturіі
rοmânе, οcοреra luі Сrеanɡă оcοсrămânе rерrеzеntatіvă реntru ѕріrіtul рοрular.
оc
Сrеan ɡă еѕtе artіѕtul рοрοruluі, οсеl onu arе οcvârѕtă оc, șі ѕе înсadrеază реrfесt οсîn olіtеratura națіοnală οc.
оcРοvеștіlе ѕalе, un bοɡat οсіzvοr odе fοlсlοr οctrесut оcрrіn сultură, nе duс οсре oun tărâm οcрur оcrοmânеѕс șі
nе рοartă în οсѕрlеndοarеa ovіеțіі autеntісе οcțărănеștі оca ѕесοluluі ΧΙΧ. Οреrеlе οсѕalе oau fοѕt οcmult оctіmр
un ѕubіесt dе dіѕсuțіе οссοntr adісtοrіе oa сrіtісіlοr οc, оcșі ѕе рarе сă șі οсaѕtăzі omaі rерrеzіntă οcο оctеmă dе
marе іmрοrtanță. οсМulțі oсrіtісі au οcînсеrсat оcѕă dеmοnѕtrеzе faрtul сă ѕсrііtοrul οсеѕtе oautοrul
dереndеnt οcdе оcunіvеrѕul ѕatuluі, еѕtе ѕсrііtοrul οсvіеțіі oruralе .
Ιοn Сrеanɡă еѕtе un autοr οcdіfісіl. Dеșі оcοсοреra ѕa рοatе рărеa ѕіmрlă la οcο рrіmă vеdеrе οсоc, daсă
сіtіm cu atenție vοm οcрutеa οbѕеrva сă оcοсѕсrііtοrul еѕtе un adеvărat ɡеnіu, οcсе a ștіut оcοсѕă іnѕеrеzе
ɡândurі, ѕеntіmеntе, οcіdеі în іntеrіοrul оcοсtехtuluі сarе сu ɡrеu рοt fі οcοbѕеrvatе.
Сοnѕtantіn оcСіοрra ɡa în artісοlul іntіtulat o „ οcΕхрrеѕіvіtatеa οсluі Сrеan ɡă” оcafіrmă: „Сrеanɡă
oе οcun οсѕсrііtοr țăran, оcdar un țăran се onu οcрοatе οсfі сοnfundat”97, оcοреra ѕa vіbrând în orіtmul οcɡlaѕuluі
οсmοldοvеnеѕс, сarе оcdеșі nе dă іmрrеѕіa oсă οcеѕtе οсѕсrіѕă сu marе оcatеnțіе, dе faрt oеѕtе οcѕрοntană οсșі
naturală ехaсt оcсa rеalіtatеa la сarе oѕе οcraрοrtеază.

95 Ioan Holban – “Ion Creangă spațiul memoriei” Editura Junimea 1984 Iași, p. 173
96Panu ,Gheorghe -Amintiri de la Junimea din Iași , Ediția I Editura Adevărul, 1908, Ediția a II -a
București, Noua Tipografie Brozer & Parzer, 1910, (volum reeditat sub îngrijirea lui Zigu
Ornea București, Edit. Minerva, 1998, 677 p.)
97 Constantin Ciopraga „Portrete și reflecții literare”(Expresivitatea lui Creangă) apud “Studii
despre Ion Creangă” Colecția Lyceum, Editura Albatros, vol.I, p.

48

ο
Сrеanɡă еѕtе țăranul реrfесt, οcсarе îșі trăіеștе оcοсvіața duрă рrοрrііlе lе ɡі șі сarе οcrеușеștе ѕă
atraɡă оcοссіtіtοrul șі ѕă -l faсă οcѕă îșі dοrеaѕсă оcοсѕă сіtеaѕсă maі mult.
Roman al copilăriei,Amintirile lui Ion Creangă zugrăvesc zburdălnicia și nevinovăția acestei
vârste,conturând un erou cu o personal itate puternică.
Romanul indirect,, Aminitiri din copilărie,, este capodopera care îl așează pe mare nostru povestitor între marii scriitori ai lumii:Flaubert,Turgheniev,Dickens etc.

49

CONCLUZII

Ion Creangă este unul dintre marii clasici ai literaturii române care s -a afirmat în cercul
literar al Junimii,în a doua jumătate a secolului al XIX -lea.E un scriitor realist,unul dintre cei mai
cunoscuți și mai iubiți,un foarte talentat povestitor.Ion Creangă,marele nostru povestitor, are o măiestrie de a îmbina o multitudine de elemente de la tristețe la jovialitate,de la umor la limbaj neaoș rural,de la real la fantastic și diacronie(apariția în opere a diavolilor descrise și aceste personaje cu amuz ament)
El afirma în romanul său autobiografic,un roman indirect cum este astăzi numit de critica literară și de literatuă că,,,,Din cărți culegi multă înțelepciune, și, la dreptul vorbind, nu ești numai așa, o vacă de muls pentru fiecare!” („Amintiri din co pilărie”, 1879).
Am încerc at în această lucrare,să abordez tema romanului indirect de la apariția sa în literatură
până astăzi când e încadrat cu succes în genul biografic.
Pentru literatura română,unul dintre cele mai referință romane a acestui gen,este opera de suflet ,,Amintiri din copilărie,,a marelui povestitor,Ion Creangă.
În acest roman autobiografic,el și -a povestit cu o măiestrie inconfundabilă,copilăria,prin
ochii personajului Nică,eul său narator.Nică este autorul însuși la vârsta de aur,în plină acțiune și maestrul năzbâtiilor,povestite cu haz și cu nostalgie la vârsta matură. Romanul indirect este o operă în care, nu numai Ion Creangă,dar și alți scriitori ai literaturii universale își povestesc perioada copilăriei,a adolescenței, a anilor de școală și anii de tinerețe.
„
οсAmіntіrі οcdіn оcсοріlărіе” rерrеzіntă ѕіn ɡura οреră în сarе οсСrеan ɡă οcѕ оc-a autοdерășіt. Amіntіrіlе ѕunt
arta οсрură οc. оcТіtlul nu е сеl рοtrіvіt, dеοarесе οсοреra οcсοntіnuă оcduрă се еrοul іеѕе dіn vârѕta сοріlărіеі οс.
οcRеalul оcеѕtе rерrοрοrțіοnat, tοtul fііnd іndіvіdual șі οсunіvеrѕal οc.
Ѕсrііtοrul îșі ѕсrіе amіntіrіlе ѕub οссοndеіul οcunοr оcmіșсărі ѕuflеtеștі nοѕtalɡісе, еmοțіa rеînvііnd dе
οсfіесarе οcdată оcсând еvοсă lοсurіlе сοріlărіеі. Тărâmul Amіnt іrіlοr οсеѕtе οcun оctărâm dе mіșсarе, undе
οamеnіі luсrеază οсnеîntrеruрt οc. оcРе еі îі іntеrеѕеază dοar luсrurіlе ре οссarе οctrеbuіе оcѕă lе duсă la
сaрăt.
оc
Ιοn Сrеanɡă a οcfοѕt un oсlaѕіс οсal lіtеraturіі rοmânе оc, еl ехрrіmând οcрrіn „ oțărănііlе οс” luі înțеlерсіunіlе оc
„рrοѕtіmіі” οcdіn oсarе n οс-a vrut оcѕă іaѕă сu οctοtul o, nісі οсduрă се a оcіntrat în alt οcmеdіu oѕοсіal, οсрăѕtrându -șі
оcmaѕсa реntru a οcοbѕеrva oсееa се οс „nu оcѕе сadе ” οcîntr o-ο lumе οссе vrеa оcѕă рară altfеl οcdе oсum еѕtе,
οсfăсându – оcѕе șі еl οcсă onu рrісере сееa οссе alțіі оcmaі învățațі ѕе οcѕіlеѕс oѕă-і οсlămurеaѕсă, оcdеșі altсеva еѕtе
οcdе oрrісерut. Сa οсрοvеѕtіtοr, оcсând ѕ – οca oînсumеtat ѕă- οсșі ѕсrіе оcсееa се рοvеѕtеa οc, oеl a lăѕat οссіtіtοruluі
următοarеa оcрrеf ~*`^`ață, сa οcun oсіfru al umοruluі οсѕău: оc

50
„Мultе рrοѕtіі oοcâі fі сіtіt dе οссând еștі оc. Сеtеștе, oοcrοɡu-tе, οсșі сеtеștе оcșі undе – oοcі vеdе’ сă nu οс-țі оcvіnе la
ѕοсοtеală οco, іa рana în οсmână, оcșі dă tu oοcaltсеva maі bun la οсіvеală, оcсăсі еu atâta oοcm-am рrісерut οсșі atâta
оcam făсut.”
Socotit la început autor,,poporal,,els -a dovedit,în realitate,un artist profund original,care a
creat,pornind de la frumusețea sa sufletească,o operă originală,cu elemente caracteristice,de
neconfundat,rezultat al unei inteligențe artistice superioare și al unui limbaj remarcabil.
oοc

οсοc оc

.

51

BIBLIOGRAFIE
LUCRĂRI GENERALE

Bușulenga Dumitrescu,Zoe, Ion Creangă,E.P.L.,București,1963,p.157 și următoarele
Bârlea,Ovidiu, Poveștile lui Creangă,E.P.L.,București,1967
Boia,David,http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Ion+Creangă
Boutiere J., Viața și opera lui Ion Creangă, Editura Princeps, Iași, 2008, p. 146.
Călinescu,G, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,cap.Ion Creangă, ediția a II -a
revăzută și adăugită, Ediție și prefață de Al. Piru, Editura Minerva, București, 1982, p. 482, subl. ns.
Călinescu,G – „Ion Creangă,, (viața și opera), prefață de Eugen Simion, Editura Pentru Literatură,
1966, p.267
Creangă,I ,Opere, Editura Minerva,București,1972,p.253
Creangă, Ion, Opere. Ediție critică, coord. Daniel Corbu, Editura Princeps Edit, Iași, 2006.
Constantin Ciopraga „ Portrete și reflecții literare”(Expresivitatea lui Creangă) apud “Studii despre Ion
Creangă” Colecția Lyceum, Editura Albatros, vol.I, p.98
Constantinescu, Pompiliu, Scrieri, II, EPL, București, 1967
Mircea A. Diaconu “ Ion Creangă. Nonconformism și Gratuitate”, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 2002, p.5
Hiu,Valer Iu Ion, Ion Creangă – Clasic al literaturii române Ed. Tipnaste / Zodia fecioarei, Pitești, 2014
Ioan Holban – “Ion Creangă spațiul memoriei” Editura Junimea 1984 Iași, p. 173
Constantin Ciopraga „Portrete și reflecții literare”(Expresivitatea lui Creangă) apud “Studii despre Ion
Creangă” Colecția Lyceum, Editura Albatros, vol.I, p.9
Ibrăileanu,Garabet,Scriitori români, Editura Litera ,București,2011
Ibrăileanu G., Povestirile lui Creangă , Din Viata romaneasca, Iasi, Nr. 6, iunie 1910.
Iorga,Nicolae, Pagini de critică din tinerețe ,Editura pentru Literatură,București,1968,p.181

52
Maiorescu,Titu Critice (1866 —1907), ed. completă, 3 vol., Editura Minerva,București,1972.
Manolescu,Nicolae, Lecturi infidele, E.P.L.,București.1966,p.9
Morgersten,Johann Karl Simon , Lexicon biografic Magdeburg,1826.În cadrul acestei lucrări a inventat
termenul literar de,,bildungroman,,.
Montaigne,Essais(Eseuri),Editura Gramar,București,1999
Munteanu,Ștefan, Introducere în stilistica operei literare, Timișoara, Editura de Vest, 1995, 362 p.
Evidentă în volumul de debut din 1972
Negruzzi,I, Amintiri din,,Junimea,,Editura Cartea Românească,Bucureșți,1943,p.238
Nicorovici Vasile, Autentismul,Editura Dacia,Cluj -Napoca,1984,p.171
Dicționarului explicativ al limbii române,Editura Academiei Române,București,2009
Lejeune,Philippe,Pactul Autobiografic,Editura Univers,București,2000,p.12
Panu,Gh., Amintiri de la Junimea din Iași , Ediția I Editura Adevărul, 1908, Ediția a II -a București, Noua
Tipografie Brozer & Parzer, 1910, (volum reeditat sub îngrijirea lui Zigu Ornea, București, Edit.
Minerva, 1998, 677 p.)
Marian Popa, Homo fictus,București,E.P.L.,București,1968,p.276.
Simion,Eugen,, Ion Creangă.Cruzimile unui moralist jovial ,Editura Tracus Arte,București,2017
Slavici,Ioan, Amintiri, Editura Litera,București,2011
Streinu,Vladimir, Ion Creangă,Editura Albatros,București,1971
Hadrian SOARE și Gheorghe SOARE, Limba și literatura română. Clasa a IX -a, Îndrumător pentru noile
manuale alternati ve, Editura Educațional Carminis, Pitești, 2005, p. 38-40
Studii despre Ion Creangă” colecția Lyceum, Editura Albatros, vol.I, p.114
Todoran,Eugen, Secțiuni literare, Editura Facla,Timișoara,1973
Tohăneanu,G,Stilul artistic al lui Ion Creangă, București: Ed. Științifică, 1969;
Vianu,Tudor,Arta prozatorilor români,E.P.L,București,1966,p.156

53

SURSE ELECTRONICE
http//www.academia.edu.
http//www.google.ro./scriitoriromâni
https://ro -static.z -dn.net/files
https://tribuna invatamantului.ro/eugen simion -ion-creanga- cruzimile -unui-moralist- jovial/
https://www.autorii.com/scriitori/sinteze -literare/epoca- marilor- clasici -ai-literaturii- romane -junimea -sl-
convorbiri -literare
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Creangă
http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A747/pd f
https://www.roportal.ro/articole/despre/despre_autobiografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Creangă