Apa este cel mai vital ș i indi spensabil compus chimic ce se găsește la suprafața pământului, reprezentâ nd pentru omenire cel mai impo rtant produs… [626672]

1
PROF.ING. CAMELIA CIUREA

ANALIZA FIZICO -CHIMICĂ A APEI

EDITURA PROȘCOALĂ
RM.VĂLCEA, 2015

2

Apa este cel mai vital ș i indi spensabil compus chimic ce se găsește la suprafața
pământului, reprezentâ nd pentru omenire cel mai impo rtant produs alimentar ce nu poate
fi substituit de nici un altul. De aceea este deosebit de importan t pentru sănatatea
noastră, ca acest produs alimentar să fie consumat în forma lui câ t mai naturală. În
condiții naturale apa pură reprezintă un lichid inc olor, inodor și fară gust.

Pentru ca a pa să poată să -și ocupe locul bine meritat, de agent purificator al
organismului, trebuie consumată în stare naturală, ceea ce înseamnă că ea trebuie să
conțină doar elemente benefice pentru dezvolta rea organismu lui uman.

Apa, e ste produs ul natural care, în cursul circuitului său prin natură, se îmbogațeș te cu
diferite elemente asociate cu săruri minerale. Componența chimică ș i calitatea sa poate fi
constatată în prima fază prin gust, culoare ș i miros. Ace asta depinde de natura rocilor ș i
a solului pe care le impregnează ș i le strabate. Astfel ea poate avea diferite culori,
mirosur i, poate fi mai mult sau mai puțin calcaroasă, mai dulce, cu gust mai să rat sau
acru, mai mult sau mai puțin încarcată de să ruri minerale, mai mult sau mai puțin
încarcată în metale grele (î n special fier,mangan) etc. Anumite problem e ale apei
depistate în analiza de laborator , pot fi core ctate cu ajutorul sistemelor pentru filtrare,
tratare și purificare. Apa folosită pentru consumu l uman, trebuie să întrunească anumite
proprietăți organoleptice ,fizice ș i chimice. Aceste proprietăț i pot fi determinate cu
ajutorul ANALIZELOR FIZICO -CHIMICE .
Lucrarea dorește să vină în sprijinul colegilor profesori și elevi în activitățile didactice
privind protecția mediului, și acelora care utilizează aceste analize și cuprinde descrierea
indicatorilor de calitate ai apelor.

3 CUPRINS
1.NOȚIUNI INTRODUCTIVE ………………………………………………………………… ..5
1.1. Apa. Clasificare, utilizări …………………………… ………………………………….. …………………………..5
1.2. Proprietăți fizico -chimice …………………………………………………………………… .7
1.3 Condiții de calitate pentru apa potabilă și apa industrială ……………………………………. 9
2. RECOLTAREA PROBELOR DE APĂ ÎN VEDE REA ANALIZEI FIZICO -CHIMICE ȘI
MICROBIOLOGICE ……………………………………………………………………………………………………… 12
2.1.1. Pregătirea materialului pentru recoltare …………………………………… ………………………………. ..12
2.1.2. Tehnica recoltării probelor de apă ………………………………………………………………………… ….12
2.1.3. Conservarea probelor de apă ………………………………………………………………. 15
2.1.4. Transport ul probelor ……………………………………………………………………… 16
2.1.5. Buletin de prelevare ……………………………………………………………………… .16
3. ANALIZA FIZICO -CHIMICĂ A APEI …………………………………………………………………….. 18
3.1.Indicatorii organoleptici (gust, miros) ……………………………………………………………………… .18
3.2.. Determinarea indicatorilor fizici ai apelor naturale ………………………………………………. .22
3.2.1. Determinarea pH -ului apei ………. ……………………………………………………………………….. …23
3.2.2. Determinarea culorii apei …………………………………………………………… ……27
3.2.3. Determinarea conductivității apei naturale ……………………………………………… .29
3.2.4 Determinarea turbidității ……………………………………………………………. ………………………….31
3.2.5 . Determinarea suspensiilor totale din ape ……… ………………………………………. .32
3.3. Determinarea indicatorilor chimici ai apelor naturale …………………. ………………………….34
3.3.1. Determinarea alcalinității și acidității apei …………………………….. ……………………. ……34
3.3.2. Regimul de oxigenare a apei ………………………………………………… ………………………..38
3.3.2.1.Determinarea oxigenului dizolvat în apă ……………………………….. ………………………..38
3.3.2.2.Determinarea cerinței biochimice de oxigen din apă (CBO 5)……………………… 41
3.3.2.3. Determinarea substanțelor oxidabile CCO ……………………………………… …43
3.3.3. Regimul de mineralizare al apei ………………………………………… ……………. 46
3.3.3.1. Determinarea reziduului fix ………………………………………………………… .46
3.3.3.2. Determinarea calciului si magneziului ……………………………………………… .46

4 3.3.3.3. Determinarea durității apei …………………………………………………………… 52
3.3.3.4. Determinarea sodi ului și potasiului din apă prin metoda flamfotometrică …………… 57
3.3.3.5. Determinarea sulfaților din apă ……………………………………………………… ..61
3.3.3.6. Determinarea clorurilor din apa potabilă ……………………………………………… 63
3.3.3.7. Determinarea spectrofotometrică a fosfaților ………………………………………… .67
3.3.4. Determinarea indicatorilor regimului toxic al apei ……………………………………… 70
3.3.4.1. Determinarea spectrofotometrică a amoniacului ………………………………………… 70
3.3.4.2. Determinarea spectrofotometrică a azotiților ………………………………………… ….72
3.3.4.3. Determinarea spectrofotometrică a azotaților …………………………………………… 74
3.3..4.4. Determinarea spectrofotometrică a fierului ……………………………………………… 76
4. BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………… ..79

5 1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
1.1 Ap a. Clasificare, utilizări

În natură apa urmează un circuit ne întrerupt, trecând dintr -o stare de
agregare în alta . Apa se găsește în atmosferă, în hidrosferă și în sol, sub
formă de :
Ape meteorice – apele ce provin din evaporarea apelor de pe supr afață solului și
condensarea vaporilor atmosferici sub formă de precipitații,
Ape de suprafață : – ape curgătoare (râuri , fluvii)
– ape stătătoare (lacuri, baraje, mări, oceane)
Ape subterane care se clasifică după:
♦ Gradul de mineralizare: – ape dulci (reziduu < 1g/l )
– ape minerale (reziduu > 1g/l ).
♦ Compoziția chimică; ape bicarbonatate, ape carbonatate, ape sulfatate, ape
clorurate ;
♦ Poziția pânzei freatice: – ape din pânza freatică;
– ape din pânza freaticăde adâncime medie;
– ape din pânza freatică; de mare adâncime .

Apele de suprafață:
– categoria I: ape care servesc în mod organizat la alimentarea cu apă a populației,
ape care sunt utilizate în industria alimentară care necesită apă potabilă, sau ape
care servescca locuri de îmbăiere și ștranduri organizate.

– categoria II: ape care serve sc pentru s alubritatea localităților, ape pentru sporturi
nautice sau apele utilizate pentru agreme nt, odihnă, recreere, reconforta rea
organismului uman.

– categoria III: apele utilizate pentru nevoi industriale, altele decât cele alimentare
arătate mai su s, sunt utilizate în agricultură pentru irigații .

6 Utilizarea industrială a apei

Cele mai mari consumatoare de apă sunt unitățile
industriale, cu un consum de peste 500 000 m3 apă/zi. În
industrie apa se utilizează sub următoarele forme:
Apă de răcire – este apa utilizată drept agent termic , ea
nu trebuie să conțină substanțe corosive și în general este
utilizată în circuit închis cu un control riguros al pierderilor de apă .

Turnuri de răcire
Apă tehnologică – este apa utilizată direct în procesele tehno logice, la care
condițiile de calitate sunt impuse de specificitatea ramurilor industriale (chimică,
alimentară,textilă etc.) .
Apă de spălare – utilizată la spălarea diferitelor utilaje, piese .
Apă de alimentare a cazanelor de abur – trebuie să îndeplin ească condiții de
puritate speciale( să aibă un conținut redus în să ruri, CO 2 liber,
oxigen) și de aceea de utilizează apa obținută prin condensarea
vaporilor – apă de condensare .

1.2. Proprietăți fizico -chimice

ATENȚIE Apa cu un con ținut ridicat de carbonat de
calciu nu este recomandată a fi utilizată ca
apă de alimentare a instalațiilor termice
(cazane, schimbătoare de caldură), deși este
apă potabilă.

7 Apa este un compus chimic, H 2O, care conține în același timp și alte substanțe;
cantitatea și calitatea acestora depind de traseul și de materialele prin care curge apa.
Apa este un solvent excelent, deci conține multe materiale dizolvate: apa evaporată este
apa pură, distilată, dar apa sub formă de ploaie absoarbe dioxid de carbon din atmosferă,
iar în timp ce curg e pe pământ cară nisip, substanț e organice, poluanți, etc.
Atunci câ nd apa trece prin diverse straturi de pamânt, ea se curăță, întrucât
curgerea este foarte lentă, iar solul reține majoritatea impurităților. În același timp, apa
dizolvă însă o parte a mineralelor din care este compus solul. Acest proces, prin care apa
devine bogată în săruri, continuă până când apa revine în mări sau oceane.
Apa natural ă (apa brută) nu este ni ciodată pură.
● Apele naturale se clasifică, după compoziția chimică a sărurilor care predomină,
în:
– Ape calcaroase, care conțin săruri de calciu ;
– Ape feruginoase, care conțin hidroxid de fier ;
– Ape alcaline, care conțin carbonați alcalini și alcali no-pământoși ;
– Ape sulfatate, care conțin sulfați de calciu și de magneziu .
Compoziția apelor curgătoare depinde de constituția
geologică a bazinului prin care curg, dar și de natura
afluenților – ape de canal, ape reziduale.
În mod natural, apa unui c urs de apă suferă un proces
complex fizico -chimic, biologic și bacteriologic – numit autoepurare – în urma căruia
împurificarea organică se reduce treptat, în aval de sursa impurificatoare.

Capacitatea de autoepurare a unui curs de apă depinde de:

8 • Resursele sale de oxigen – care sunt reprezentate de aerul
atmosferic și de condițiile de scurgere, care favorizează
dizolvarea oxigenului în apă .
● Consumul de oxigen provocat de impurificarea organică –
reprezintă necesarul de oxigen pentru desfășurarea reacțiilor
biochimice de oxidare, a substanțelor organice impurificatoare, ce se petrec la nivelul
celulei bacteriene .

Apa potabil ă
În general, putem defini apa drept potabil ă, atunci când ea poate fi
băută în siguranță, fără a dăuna în vreun fel sănătății omului.
Din punct de vedere legal calitatea apei potabile este definită de
legislațiile locale (Directiva 778/80 pentru țările din Uniunea
Europeană), care diferă însă de la o țară la alta.
În România există Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, completat ă cu
Legea nr. 311/2004 .
Aceste legi de obicei delimitează cantitatea maximă admisă pentru orice substanță
(sau cantitatea minimă, în anumite cazuri) dar, ca o regulă generală, putem presupune că
apa nu trebuie să conțină metale gr ele, substanțe organice toxice, bacterii, etc.
În același timp, anumite ape pot fi definite drept potabile, conform legislației, dar
ele nu sunt recomandate pentru anumite persoane: de exemplu, apele cu un conținut
ridicat de calciu pentru persoanele cu af ecțiuni ale rinichilor; aceleași ape pot avea
însă un efect benefic pentru sistemul osos.
Totuși, oricum ar fi apa, există posibilități de a o trata, inclusiv pentru a deveni
potabilă.
1.3 CONDIȚII DE CALITATE PENTRU APA POTABILĂ ȘI APA
INDUSTRIALĂ
– Dacă consumul de oxigen depășește resursele de oxigen ale
cursului de apă, autoepurarea naturală e ste anulată.
– Procesul natural de autoepurare este împiedicat dacă apele
curgătoare primesc afluenți a căror impurități depășesc anumite
limite.
– Apa este o resursă naturală esențială cu rol multiplu în viața
economică

ATENȚIE

9 Apa potabilă este apa utilizată atât pentru consumul casnic, cât și pentru
industria alimentară.
Potabilitat ea apei depinde de factori fizici și chimici, de absența substanțelor
toxice și a microorganismelor patogene.
Condiții de calitate pe ntru apa potabilă furnizat ă de instalațiile de alimentare cu
apă se referă la următoarele caracteristici: organoleptice, fizice și chimice radioactive și
biologice .

Compoziția fizico -chimică generală a apelor naturale
Calitatea apelor naturale este determ inată, în general, de totalitatea substanțelor
minerale sau organice, gazele dizolvate, particulele în suspensie și organismele vii
prezente. Din punct de vedere al stării lor, impuritățile pot fi solide, lichide sau gazoase.
Acestea pot fi dispersate în a pă, și se pot clasifica după dimensiunile particulelor
dispe rsate în suspensii, coloizi și soluț ii. Majoritatea substanțelor care se găsesc în apele
naturale, într -o cantitate suficientă pentru a influența calitatea lor, se pot c lasifica .
Desigur, o anumi tă apă nu poate conține toate aceste impurități concomitent, cu atât mai
mult cu cât existența unora dintre acestea este incompatibilă cu echilibrul chimic stabilit
în apă. În afara acestor substanțe menționate, în apele naturale se mai pot găsi și alte
tipuri de impurități. Astfel, plumbul sau cuprul se pot întâlni în urma proceselor de
tratare a apelor sau datorită sistemului de transport precum și din apele meteorice. Unele
ape naturale conțin seleniu sau arsen într -o cantitate suficientă ca să le afecte ze calitatea.
De asemenea, se poate afirma că toate apele naturale conțin substanțe radioactive, în
principal radium, dar numai în unele cazuri de ape subterane concentrația acestora atinge
valori periculos de mari. Alte surse naturale conțin crom, cianuri , cloruri, acizi, alcalii,
diferite metale sau poluanți organici, toate aduse în receptori de apele uzate provenite
din industrie sau aglomerații urbane.

1.Modalități de definire a calității apei

10 Calitatea apei se poate defini ca un ansamblu convențio nal de caracteristici fizice,
chimice, biologice și bacteriologice, exprimate valoric, care permit încadrarea probei
într-o anumită categorie , ea căpătând astfel însușirea de a servi unui anumit scop .
Pentru stabilirea calității apei, din multitudinea c aracteristicilor fizice, chimice și
biologice care pot fi stabilite prin analize de laborator se utilizează practic un număr
limitat, considerate mai semnificative .
Sistemul mondial de supraveghere a mediului înconjurător prevede urmărirea calității
apelor prin trei categorii de parametri.

11

INFORMAȚII PENTRU ELEVI

▪ Pe masa de laborator nu va exista altceva decât caietul de laborator,
ustensilele și substanțele necesare lucrării;
▪ Nu se manâncă în laborator! Înainte de a ieși în pauza de masă spălați -vă pe
mâini!
▪ Vasele și ustensilele de laborator folosite trebuie să fie perfect curate și
uscate;
▪ Nu folosiți reactivi care n u se pot identifica!
▪ Este obligatorie purtarea halatului și a celorlalte mijloace de protecție
(mănuși, ochelari, etc.);
▪ În determinările care necesită încălzire se vor folosi cleștii de laborator;
▪ Mirosirea gazelor degajate din reacții se face aducând în dreptul nasului
cantități mici de gaz cu ajutorul mâinii;
▪ Nu se aspiră niciodată lichide în pipete cu gura, ci cu ajutorul unei pere de
cauciuc;
▪ După terminarea lucrărilor este obligatorie curățenia la locul de muncă;
deconectați toate aparatele electrice și stingeți becurile de gaz;
▪ Înainte de părăsirea laboratorului verificați robinetele de apă și gaz ;

2. Recoltarea probelor de apă în vederea analizei fizico -chimice și microbiologice

12
Recoltarea probelor de apă natural ă este o etapă importantă în desf ășurarea
procesului de analize fizico –chimice a apei, deoarece probele recoltate trebuie să fie
reprezentative și totodată nu trebuie să introducă modificări în compoziția și calitățile
apei datorită unei tehnici defectuoase sau unor condiții incorecte de pregătire a
materialului.

2.1.1. Pregătirea materialului pentru recoltare
● Vasele de recoltare trebuie spălate foarte bine pentru a îndepărta orice urmă de
substanțe organice sau alte impurități care ar denatura compoziția probei.
● Spălarea se f ace cu amestec sulfocromic si detergenți, apoi se clătesc bine cu
apă de robinet, cu apă distilată și bidistilată și în final se usucă.
● În momentul în care realizăm recoltarea probelor de apă, flaconul se va clati de
vreo 2 – 3 ori cu apa ce urmează să f ie recoltata, iar apoi umplem flaconul cu apa de
analizat până la refuz, dopul îl vom fixa în așa fel încât să nu rămână bule de aer în
interiorul vasului.
2.1.2. Tehnica recoltării probelor de apă
● Probe simple : Probe obținute prin recoltarea deodată și dintr -un singur loc a
întregii cantități de apă necesară pentru analize .
În momentul r ecoltării, flaconul se va clăti 2 – 3 ori cu apa ce urmează sa fie recoltată,
apoi se umple cu apa de analizat până la refuz, iar dopul se va fixa în așa fel încât s ă nu
rămână bule de aer în interiorul vasului.

Recoltare
a
probei
simple

13

● Probe medii: Probe obținute prin amestecarea mai multor probe simple recoltate fie din
același punct la intervale determinate de timp, fie recoltate simultan din pun cte diferite ale
sursei cercetate
Pentru probele medii se recoltează apa la intervale de 30 – 60min în cantități fixe,
amestecată toată într -o sticlă comună. Cantitatea de apă recoltată depinde de analizele
care trebuie efectuate, aceasta variind între 500 ml până la 20 litri.
►din rețeaua de distribuție apa se recoltează după ce s -a curățat
robinetul cu un tampon curat, atât pe dinafară cât și pe dinăuntru și
apoi s -a lăsat să curgă aproximativ 5min apa stagnată pe conductă
►în cazul distribuției intermitente, o probă se va recolta la primul
jet de apă, pentru a avea prima apă care circulă prin robinet și a doua
probă se va lua după 2 ore de curgere continuă;

►din rezervoarele de înmagazinare , probele se vor recolta de la
punctele de ieșire;

►din fântâni cu extragere a apei prin pompare , probele de apă se
recoltează după o pompare de minimum 10min;

►din fântâni cu găleata recoltarea se face introducându -se găleata
la
10 – 30 cm sub oglinda apei și apoi se toarnă apa în flaconul de recoltare;
►din apele de suprafa ță, recoltarea din apele de suprafață se face
fixând flaconul la un suport special care -i conferă greutatea necesară
pentru a pătrunde cu ușurință sub nivelul apei. Recoltarea se face pe
firul apei, unde este cea mai mare adâncime, în amonte de orice
influență a vreunui efluent și în aval , unde se realizează amestecul
complet al apei receptorului cu efluentul;

14

● Probe de adâncime

● Probe pentru determinarea oxigenului

2.1.3. Conservarea probelor de apă

Un alt aspect important al procesului de recoltare este grija pentru conservarea probelor
pentru analiză , deoarece analiza ape i are o valoare limitată dacă probele au suferit
modificări fizico -chimice sau biologice în timpul transportului sau păstrării.
În general este indicat să treacă un timp foarte scurt – de maximum 4 ore –între recoltare
și analiza prob elor de apă. Recoltarea

probei

medii ►Pentru probele medii proporționale se recoltează probele de apă
la intervale de timp de 30 – 60min în cantități vari ate, proporțional cu
debitului efluentului și se amestecă toate într -o sticlă comună.
►Pentru recoltarea apelor de suprafață se pot face recoltări
continue, folosind un echipament automat care elimină eroarea
introdusă prin recoltările manuale.

►Prelevarea probelor de apă subterană se realizează numai după efectuarea
pompărilor (extragerea a trei volume de apă din volumul total al coloanei de apă)
pentru a nu analiza apă stătută. Timpul de pompare necesar se poate calcula
aproximativ, pornind de la dimensiunile forajului, a debitului de pompare si a
rezistenței hidraulice, dar se recomandă să fie stabilit prin urmărirea variațiilor de
concentrație ale oxigenului dizolvat, ale ph -ului, temperaturii, conductivității electrice a
apei pompate .

a apei po mpate.
►Probele de apă pentru determinarea oxigenului trebuie luate în sticle speciale de
120-300 ml, cu dop rodat, tăiat oblic. Sticlele vor fi umplute cu precauție până la dop,
fără a lăsa nici o bulă de aer.
Cantitatea de apă recoltată depinde de anal izele care trebuie efectuate.

variind între 500 ml până la 20 litri.

15 Schimbările de temperatură și presiune pot avea ca rezultat pierderea unor substanțe în
stare gazoasă (O2,CO 2,H2S,Cl 2,CH 4), fapt pentru care este recomandă ca determinările de
gaze să se facă la locul de recoltare sau să se fixeze, tratându -se cu diverși reactivi.
2.1.3. Conservarea probelor de apă
● Reactivi de conservare
– pentru fixarea oxigenului dizolvat se adaugă 2 ml clorură manganoasă 50% și 2
ml amestec de IK 15% și NaOH 35%, pentru 200ml apă;
– pentru hidrogenul sulfurat se adaugă 2 ml acetat de cadmiu,sau acetat de zinc
5%, pentru 200 ml apă.
Activitatea microbiană poate schimba balanța amoniac -nitriți -nitrați, sau poate
descrește conținutul în compuși organici care se degradează rapid, de aceea pentru
conservarea formelor de azot și a substanțelor organice în genere, se recoltează apa
separat în flacoane, în care s -au introdus 2 ml H 2SO 4 1:3, pentru 1l de apă (înainte de a fi
analizată proba de apă se neutralizează):
– pentru conservarea fenolilor se adaugă 0,5 g NaOH, pentru un li tru de apă.
Pentru ionii metalelor grele, se recomandă acidifierea probelor la pH în jur de 3,5
– care are ca scop împiedicarea precipitării și a reținerii acestor ioni pe pereții vasului în
care se face recoltarea.
● Păstrarea probelor
Probele conservat e trebuie ținute la temperatura de 6ș-10ș C și luate în lucru după cum
urmează:
– pentru apele curate, analizele se fac până la cel mult 72 ore din momentul
recoltării;
– pentru apele cu poluare medie, până la 48 ore din momentul recoltării;
– pentru apele polua te, până la 12 ore din momentul recoltării probei.
– pentru determinarea radioactivității :
– poloniu 210 se adaugă HCl d=1,19 până la pH=2, durata de conservare 7zile
– stronțiu 90 se adaugă 0,5mlHNO 3, d=1,4 la 1ml probă, durata de conservare 7
zile
– potasiu 40 se adaugă HCl d=1,19 până la pH=2, durata de conservare 7zile

16 – pentru determinarea caracteristicilor bacteriologice
Conservarea probelor pentru determinarea caracteristicilor bacteriologice se face
prin păstrare la temperatura de 2….40C, timp de ma x. 24 h.
– pentru determinarea caracteristicilor biologice
Conservarea se face prin adăugarea de 10…12 ml soluție formaldehidă la 1 ml
probă. Proba conservată se poate păstra max. 7 zile. Pentru menținerea organismelor
animale microscopice probele se cons ervă prin adăugare de 4 ml amestec 2+1 de
glicerină și alcool etilic.

2.1.4. Transportul probelor
Flaconul cu probele de apă vor fi transportate în ambalaj izoterm și care să le
ferească de loviri în lăzi frigorifice, auto.

2.1.5. Buletin de prelevar e
Flacoanele cu probele de apăvor fi transportate în ambalaj izoterm și care să se ferească
de loviri.
Probele recoltate vor fi însoțite de o fișă de recoltare care trebuie să cuprindă
informațiile generale:
– numele și prenumel e persoanei care a făcut reco ltarea;
– localitatea și denumirea sursei de apă;
– folosința apei;
– data, ora și locul unde s -a făcut recoltarea;
– scopul analizei;
– pentru apa recoltată din fântâni :
– caracterul fântânii (publice, particulare, dacă deservește una sau mai multe
gospodării);
– adâncimea până la oglinda apei și grosimea stratului de apă;
– dispozitivul de scoatere a apei (cumpănă, roată, pompă etc.);
– felul construcției și starea pereților fântânii;
– distanța față de sursele de impurificare posibile (grajduri, latrine, depozite de
gunoi etc.) și cum este amplasată fântâna față de sursele de impurificare (amonte sau
aval);
– dacă apa se tulbură după ploi;

17 – pentru apa de suprafață :
– distanța de la mal până la locul de unde s -a luat proba;
– adâncimea apei;
– natura geologică a terenului;
– condiți ile meteorologice în momentul recoltării și cu 5 zile înainte;
– dacă locul recoltării este în amonte sau în aval de punctul de deversare a vrunui
efluent;

3. ANALIZA FIZICO -CHIMICĂ A APEI

18 3.1.Indicatorii organoleptici (gust, miros)
Dete rminarea gustului apei
Gustul este dat de conținutul î n substanțe chimice, de sarurile minerale ș i de gazele
dizolvate. Excesul sau carenț a unora din aceste componente poate imprima apei un gust
neplacut (fad, sălciu, amar, metalic, dulceag).
Aprecie rea gu stului apei trebuie facută de către persoane care sunt dotate cu o finețe a
simțului gustativ. Dintre aceste persoane se exclud fumatorii, consumatorii de a lcool și
persoanele care consumă in mod curent, apa ce se va analiza.
Observație : determinarea gust ului apei se face la locul de recoltare al probei și numai
pentru apa potabilă atunci când nu exista nici un p ericol de contaminare microbiană sau
de intoxicare a persoanei care face analiza.
Gustul apei se determină calitativ și cantitativ.

Determinarea calitativă a gustului apei potabile – lucrare de laborator
Principiul metodei
Determinarea calitativă a gustului apei potabile se face prin compararea gustului probei
de apă analizată cu un gust cunoscut.
Mod de lucru : – se va clăti gura cu apă lipsită de g ust și miros;
– se ia apoi in gură o cantitate mică din apa de analizat și se trece dintr -o parte in alta,
apoi se aruncă;
– se mai ia încă odată o porțiune mică din apă si se ține, în partea interioară a gurii, in
contact cu papilele gustative ale limbii, făr ă a se agita, timp de 5 -10 secunde, se
înghite apoi ușor, va rămâne un gust după deglutiție;
– se va nota gustul apei prin compararea acestuia cu un gust cunoscut
(sărat,amar,dulce,acru).

Determinarea cantitativă a gustului apei potabile – lucrare de labor ator
Principiul metodei

19 Determinarea cantitativă a gustului unei probe de apă se face prin compararea intensității
gustului probei de apă analizate după gradul de intensitate din tabel:

Gustul Intensitate Gradul
Fără gust inodor 0
Perceptibil de un cer cetător experimentat Foarte slab 1
Perceptibil de consumatorul obișnuit Slab 2
Net perceptibil perceptibil 3
Suficient de puternic pentru a face apa
neplăcută pronunțat 4
Atât de puternic că apa nu se poate bea Foarte puternic 5

LUCRĂRI DE LABORATOR

20
Tema: determinarea proprietăților organoleptice ale apei .

Mirosul apei

Înregistrarea rezultatelor se realizează prin completarea unei fișe de lucru de tipul:

Nr. Proveniența probei, condiții Mirosul Intensitatea Gradul Considerații teoret ice: Mirosul apei poate proveni din
poluarea ei cu diferite substanțe organice în descompunere,
ape reziduale.

Ustensile: balon de sticlă cu gât lung, dop de sticlă

Mod de lucru:
– se introduce într -un balon de sticlă un volum de 150 – 200
ml apă colec tată
– se acoperă cu dopul de sticlă
– se aduce la temperatura de determinare (15 – 200C)
– se agită balonul și se inspiră aerul din balon .

21 probei meteorologice, ora identificat
1
2

Miros Intensitate Gradul
Fără miros inodor 0
Perceptibil de un cercetător experimentat Foarte slab 1
Perceptibil de consumator ul obișnuit Slab 2
Net perceptibil perceptibil 3
Suficient de puternic pronunțat 4
Atât de puternic că apa nu se poate bea Foarte puternic 5
Se analizează probe recoltate din diferite medii poluate

3.2.. Determinarea indicatorilor fizici ai apelor naturale REȚINE !
Apa pentru a fi potabilă nu trebuie să depășească gradul 2 !
REȚINE !
Mirosul se identifică prin comparare cu un miros cunoscut cum ar fi:
aromat, de baltă, de mucegai, d e pește, de hidrogen sulfurat,
nedefinit, etc.
Notarea mirosului se face după gradul de intensitate conform
tabelului:
ntru a fi potabilă nu trebuie să depășească gradul 2 !

22

-pH, conductivitate a electrica , turbiditate, susp ensii totale
Determinare :
-pH, conductivitate, turbiditate, suspensii totale conform metodelor de analiză
Interpretare :
-normele de calitate in vigoare

3.2.1. Determinarea pH -ului apei

23
Generalități: pH-ul apelor variază puțin față de pH -ul ne utru datorită prezenței
CO2, bicarbonaților și carbonaților. Apele dure au pH -ul mai ridicat comparativ cu apele
moi. pH -ul apelor reziduale poate fi acid sau alcalin și constituie o cauză a perturbării
echilibrului biologic al bazinului, receptor, împiedi când desfășurarea normală a
procesului de autopurificare. Pentru determinarea pH -ului apei se folosesc metode
colorimetrice și electrometrice.
pH< 6,5 pH = 6,5 ÷ 8,5 pH >8,5
Apă acidă
Are caracter
puternic corosiv Apă potabilă Apă alcalină
Produce o
spuma re intensă

Metoda colorimetrică
Principiul metodei: în proba de apă se introduce un indicator și se compară cu o
scară de etalonare sau cu discuri colorate ce corespund la diferite valori ale pH -ului.
Metoda colorimetrică folosind comparatorul Hellige
Material necesar:
– comparatorul Hellige
– discuri colorate
– indicator pentru diferite valori de pH
Mod de lucru : într -una din cuvele
aparatului se introduc 10 ml de apă de analizat și
0,5 ml indicator potrivit pH -ului apei de
analizat. Se agită și se in troduce cuva în
orificiul din dreapta aparatului. În cealaltă cuvă se introduc 10 ml apă de analizat fără
indicator și se amplasează în orificiul din stânga al aparatului. Se rotește discul respectiv
până se obține o uniformitate de culoare a câmpului vizu al. Se citește pH -ul direct pe
disc.
Metoda colorimetrică folosind scara de comparare

24 Reactivi: – roșu de metil 0,1 g se dizolvă în 100 ml alcool etilic în care se adaugă
7,4 ml soluție de NaOH 0,05 N și se completează volumul până la 500 ml cu apă
bidisti lată.
– albastru de bromtimol, 0,1g se dizolvă în 50 ml alcool etilic în care se adaugă 3,8
ml NaOH 0,05 N și se completează cu apă bidistilată până la 250 ml.
– amestecul de indicatori: soluția de roșu de metil și albastru de bromtimol se
amestecă în prop oție de 1:2 și se păstrează în sticlă brună, la rece și întuneric; – clorură de
cobalt, 59,5 g (CoCl 2 *6H 2O) se dizolvă într -un balon cotat de 1000 ml, în HCl 1% și se
completează la semn cu HCl 1%;
– clorură ferică, 45,05 g (FeCl 3 * 6H 2O) se dizolvă în sol uție de HCl 1% într -un
balon cotat de 1000 ml și se aduce la semn cu soluție de HCl 1%; – clorură de cupru 400
g (CuCl 2 * 2H 2O) se dizolvă în soluție de HCl 1% într -un balon cotat de 1000 ml și se
aduce la semn tot cu soluție de HCl 1%;
– sulfat de cupru, 2 00 g (CuSO 4 * 5H 2O) se dizolvă în soluție de H 2SO 4 1%
într-un balon cotat de 1000 ml și se aduce la semn cu soluție de H 2SO 4 1%;
Mod de lucru: se iau 10 ml apă de analizat și se introduc într -o eprubetă peste
care se adaugă 0,6 ml din amestecul de in dicatori. Se agită și colorația obținută se
compară cu o scară de etalonare întocmită după schema de mai jos:
pH 5,8 6,0 6,2 6,4 6,6 6,8 7,0 7,2 7,4 7,6 7,8 8,0 8.2 8,4
sol. de
CoCl 2 ml 1,35 1,30 1,4 1,4 1,8 1,8 2,1 2,2 2,2 2,2 2,2 2,2 2,2 2,2
sol. d e
FeCl 3 ml 5,85 5,5 5,5 5,0 4,2 3,05 2,5 1,8 1,6 1,1 1,05 1,0 1,0 0,8
sol. de
CuCl 2 ml 0,05 0,15 0,2 0,4 0,7 1,0 1,15 1,75 1,8 2,25 2,2 2,1 2,0 1,8
sol. de
CuSO 4 ml 0,05 0,15 0,2 0,4 0,7 0,9 1,05 1,1 1,9 2,2 3,1 4,0 4,3 5,0
Apă
bidistila
tă ml 2,25 2,35 2,85 3,2 3,65 3,75 3,5 3,25 2,5 2,25 1,45 0,7 0,5 0,4

25 Apa distilată folosită trebuie să aibă pH -ul neutru. Dacă tuburile din scară sunt înfiolate,
scara se poate păstra mai mult timp.
Metoda colorimetrică are următoarele inconveniente:
– nu se poate fol osi pentru apele tulburi sau colorate;
– apele cu salinitate crescută pot modifica tenta indicatorului;
– clorul rezidual poate distruge parțial indicatorul sau poate intensifica tenta lui.

Metoda spectrometrică cu electrod de sticlă
Principiul metodei: diferența de potențial existentă între un electrod de sticlă și
un electrod de referință (calomel – KCl saturată) introduși în proba de apă de analizat,
variază liniar cu pH -ul probei.
Reactivi și material necesar:
– potențiometru pentru pH;
– electrod de s ticlă;
– electrod de referință de calomel;
– soluție de clorură de potasiu saturată;
– soluție tampon pentru pH = 4, pH = 6,88 și pH = 9,22.
Soluția tampon pentru pH = 4 preparată din: 10,12 g ftalat acid de potasiu care se
dizolvă în câțiva ml apă bidis tilată, apoi se completează până la 1000 ml cu apă
bidistilată;
– soluția tampon de fosfați pH = 6,88 se prepară din 3,402 g fosfat monopotasic
(KH2PO4), 3,549 g fosfat disodic (Na 2HPO 4) care se dizolvă în câțiva ml de apă
bidistilată, apoi se diluează cu apă bidistilată până la 1000 ml;
– soluția tampon de borat de sodiu pH = 9,22: 3,81g borat de sodiu cu 10 molecule
H2O se dizolvă în câțiva ml de apă bidistilată, apoi se diluează până la 1000 ml cu apă
bidistilată;
– apa bidistilată fiartă și răcită;

26 Modu l de lucru : Etalonarea aparatului se efectuează folosind soluțiile tampon cu
pH cunoscut și se corectează cu ajutorul butonului de corectare a abaterii. După spălarea
electrozilor cu apă bidistilată și clătirea lor cu apă de analizat se introduc în apa de
analizat și se citește pH -ul direct pe indicatorul de pe aparat. Temperatura probei trebuie
să fie menținută la 20 oC cu variație de
0,5oC. Se repetă operația încă de 2 ori și se ia
ca valoare a pH -ului media celor trei citiri.
Calcul: rezultatul se expri mă în pH după ce se face media a trei determinări.
Observații: Este recomandat, dacă este posibil, ca electrozii aparatului să se
introducă direct în sursa de apă de analizat.
Metoda electrometrică este mai precisă și poate fi utilizată și pentru ape tulbu ri
sau colorate.

3.2.2. Determinarea culorii apei

27 Culoarea apei naturale este dată de prezența compușilor coloidali ai fierului, a
substanțelor humice ( respectiv în substanțe organice provenite din descompunerea lentă
a materialului de orig ine vegetală și animală sub acțiunea faunei și florei din sol) .
Colorația apei se exprimă în grade de culoare.

Culoarea apei

Considerații teoretice :
Culoarea apei se determină la probele tulburi cât și cele filtrate,
poate da indicații asupra compoziției, astfel:
– Ionii de fier dau apelor o culoare ruginie
– Ionii de cupru conferă apelor o culoare albastră;
– Apele care conțin argilă coloidală au o culoare galben brună
Intensitatea culorii : se exprimă prin concentrația etalonului de
culoare care absoarbe, la grosime egală de strat, aceeași cantitate
de lumină ca și pr oba de analizat.
Ustensile: pahare Berzelius sau eprubete sau cilindrii (vasele vor fi perfect
spălate și uscate).

28

Înregistrarea rezultatelor se realizează prin completarea unei fișe de lucru de tipul:

Nr.
probei Culoare, observații Mediul de
proveniență Compoziția probei
(dedusă anticipat)
1
2
3
4

NU uitați să etichetați probele de apă analizate ca să le știți proveniența!

3.2.3. Determinarea conductivității apei naturale REȚINE !
Apa potabilă este apă pentru: consum menajer – băut, prepararea
mâncării, spălat cât și industria alimentară ! Mod de lucru:
– Se analizează vizual probele de apă aflate pe mesele de lucru, probe
recoltate din diferite medii poluate și aflate în ace leași condiții
(temperatură, volume egale, vase de recoltare identice).
– Folosiți ca etalon apa distilată !

29
Conductivit atea este proprietatea soluțiilor de a permite curentului electric să
treacă prin ele. Conductivitatea se modifică atunci când ionii diferitelor substanțe
(săruri,acizi,baze) intră în contact cu apa. Folosindu -ne de această proprietate putem
determina cali tatea apei. Conductivitatea unei solutii, C, se află folosind formula C = G
*k, unde G este conductanta solutiei, G = 1/R, [G] = S (Siemens) = 1/Ω si k este o
constantă, care, pentru senzorul Vernier are valoarea 1.0 cm -1.
Materiale folosite
Calculator; sensor de conductivitate (Vernier);Go Lite! (interfață senzor –
calculator) suport standard apă distilată , apă minerală ,apă plată ,apă de fântână ,apă de
ploaie ,soluție de apă cu zahăr , solutie AlCl 3.
Principiul de functionare al senzorului de conductivi tate
Senzorul de conductivitate are doi electrozi între care se aplica a diferenț a de potential
electric. Introducându -l în soluție, î ntre electr ozi va circula un curent proporțional cu
conductivitatea soluț iei.
Domeniile de valori:
În general, senzorul po ate fi folosit pentru a afla concentrația solidelor dizolvate în apă ,
fiind astfel un instrument de testare a calităț ii apei.
Metoda de lucru :
-conectăm senzorul la calculator
-pregătim calculatorul pentru colectare de date

30 -preparăm diferitele solu ții necesare ,începem colectarea de date ,testăm fiecare soluție
în parte,având grijă ca după fiecare să spălăm senzo rul cu apă distilată ,nu folosim
substanțe grase, care pot lasa urme pe senzor ,culegem datele pe calculator.

31 3.2.4 Determinarea turbidi tății

Turbiditatea este dată de particulele foarte fine aflate î n suspensie, c are nu
sedimentează î n timp. O apă tulbure e ste refuzată de consumator și reprezintă un risc
epide miologic, deoarece particulele î n suspensii p ot constitui un suport nutritiv pentru
germeni.
Pentru a se pune î n evidență turbiditatea, se are in vedere proprietatea opusă,
limpezimea sau transparența.
Ca unitate de măsură, începând din 1975, a fost introdusă suspensia -formazin, preluată
din standardul american. Unitatea de măsură a fost numită TE/F.
În SR EN ISO 7027, unitatea de măsură pentru apele naturale nepoluate este FNU
(FNU=NTU=TE/F).

Metode de determinare a turbidității
Metode semicantitative  măsurarea turbidităț ii folosind un tub de evaluare a
transparenț ei.
Metode c antitative , se realizează în laborator cu turbidimetrul sau spectrofotometrul.
Metode calitative se compară turbiditatea probei de apă față de apa bidistilată și se
exprimă prin calificative: opac, tulbure, aproape limpede, limpede .

32 3.2.5. Deter minarea suspensiilor totale din ape

Generalități: orice substanță insolubilă în apă poate persista mai mult sau mai
puțin timp în suspensie în funcție de greutatea particulei: particulele foarte ușoare sau
substanțele în stare coloidală se mențin practic indefinit în suspensie, găsindu -se într -o
continuă mișcare în apă. Suspensiile au importanță în procesul de tratare a apei în
vederea potabilizării.
Principiul metodei : separarea particulelor în suspensie prin filtrare sau prin centrifugare
și apoi cântăr ire.
Materialul necesar :
– hârtie de filtru cu porozitate mică (bandă albastră)
– capsule de platină
– baie de apă
– etuvă termoreglabilă
– centrifugă
Modul de lucru folosind hârtia de filtru:
a). se iau două capsule de platină tarate, se introduce în una din ele o anumită
cantitate din apa de probă iar în cea de a doua aceeași cantitate din apa de probă filtrată
prin două hârtii de filtru suprapuse.
– se evaporă pe baia de apă până la sec,
– se usucă la etuvă la 105 0C timp de două ore
– după răcire în exicator timp de o jumătate de oră
– se cântăresc la balanța analitică.
Calcul: mg suspensii/dm 3 =
1000VBA
A – greutatea conținutului din capsula cu apa nefiltrată (în mg)
B – greutatea (în mg) a conținutului din capsula cu apa filtrată

33 V – volumul de apă de analizat, luat în lucru, în ml.
b). Se filtrează o cantitate de apă printr -un creuzet filtrant,tarat în prealabil; reziduul se
spală cu apă distilată, pentru îndepărtarea completă a sărurilor solubile (ionul de clor se
controlează cu azot at de argint, iar ionul sulfat cu clorură de bariu) și se usucă circa 2 ore
la etuvă (105 -1100), până la masă constantă. Rezultatele se exprimă în mg/l.
Modul de lucru folosind metoda centrifugării :
– se iau 50 ml. apă de analizat și se introduc într -un tub de centrifugă.
– se centrifughează la 3000 turații timp de 15 minute,
– se îndepărtează supernatantul prin sifonare fără a perturba depozitul
– se introduce apă bidistilată în eprubeta de centrifugă (20 ml) se agită
– se centrifughează din nou
– se sifonează supernatantul
– se repetă această operație de spălare cu apă bidistilată și centrifugare de 2 -3 ori.
Suspensia din tubul de centrifugă este trecută cantitativ într -o capsulă de platină,
tarată, se evaporă pe baia de apă la sec și se usucă apoi la etuvă la 1050C până la
greutatea constantă
Calcul: mg suspensii/dm 3 =
1000VgG
G – greutatea capsulei cu suspensia, în mg,
g – greutatea capsulei goale, în mg,
V – volumul de apă luat în lucru, în ml.

34 3.3. Determin area indicatorilor chimic i ai apelor naturale

3.3..1. Determinarea alcalinității și acidității apei
– Determinarea alcalinității apei
Generalități
Alcalinitate a apei este dată de prezența bi carbonaților, carbonaților alcalini,
alcalino – teroși și a hidroxizilor .
Recoltarea probelor pentru determinarea alcalinității sau acidității apei se face în
flacoane de polietilenă, care vor fi păstrate la rece până se vor lua în lucru, determinarea
efectuându -se în prima zi de la recoltare.

Princi piul metodei constă în neutralizarea unei
cantități de apă de analizat cu un acid diluat în
prezență de indicator.
● Alcalinitatea determinată în prezența
fenolftaleinei (pH = 8,2) constituie alcalinitatea
permanentă și este dată de bazele libere și de
carbonații alcalini:
NaOH + HCl = NaCl + H 2O
K2CO 3 + 2HCl = 2KCl + CO 2 + H 2O
● Alcalinitatea determinată în prezența metiloranjului (pH = 4,4) constituie
alcalinitatea totală ș i este d ată de bazele libere, carbonați și bicarbonații alcalini.
NaOH + HCl = NaCl + H 2O
K2CO 3 + 2HCl = 2KCl + CO 2 + H 2O
Ca(HCO 3)2 + 2HCl = CaCl 2 + CO 2 + H 2O

Reactivi : – acid clorhidric 0,1N
– fenolftaleină, soluție 1% în alcool etilic 70%.

35 – metiloranj 0,1 % în apă
– tiosulfat de sodiu 0,1N
Modul de lucru
– Pentru determinarea alcalinității permanente:
● Se măsoară 100 ml apă de analizat și se introduc într -un pahar de titrare
(Erlenmayer ﴿;
● Se adaugă 2 picături de fenolftaleină;
Dacă nu apare colorația roz, alcalinitatea permanen tă este zero

● În cazul ap ariției colorației roz, proba se titrează cu HCl 0,1N până la incolor;
Calcul
ml HCl /dm 3 = V.f.
V = ml HCl 0,1N folosiți la titrare
f = factorul acidului clorhidric 0,1N
– Pentru determinarea alcalinității totale:
● Dacă în prezența fenolftaleinei nu a apărut colorația roz se folosește ca indicator
metiloranjul;
● Se măsoară 100 ml apă de analizat într -un flacon Erlenmayer;
● Se adaugă 2 -3 picături de metiloranj;
● Se titrează cu HCl 0,1N până ce culoarea virează de la galben – citriu la galben –
portocaliu;
Calculul este același ca la determinarea alcalinității permanente .

Atenție
Atenție

36 Determinarea acidității apei

Generalități
Aciditatea apei este determinată de prezența bioxidului de carbon liber, a acizilor
minerali și a sărurilor acizilor tari cu bazele sla be.
Aciditatea surselor naturale de apă este foarte puțin posibilă, prezența ei indicând
o poluare cu ape reziduale.
Principiul metodei constă în neutralizarea probei de apă cu o bază în prezența unui
indicator.
● Aciditatea determinată în prezența fenolft aleinei constituie aciditatea totală și
se datorește prezenței bioxidului de carbon liber.
● Aciditatea determinată în prezența metiloranjului constituie aciditatea reală
datorită prezenței acizilor minerali.

Reactivi : – hidroxid de sodiu 0,1N
– fenolftaleină 1% în alcool 70%
– metiloranj 0,1%
Mod de lucru
– Pentru determinarea alcalinității totale:
● Se măsoară 100ml apă de analizat într -un flacon
Erlenmayer;
● Se adaugă 2 picături de fenolftaleină;
● Se titrează cu soluția de NaOH 0,1N , până la
apariția colorației roz persistentă;
Calcul
ml NaOH /dm 3 = V. f
V – ml NaOH 0,1 N folosiți la titrare

37 f – factorul soluției de NaOH 0,1N
– Pentru determinarea acidității reale, pH -ul este sub 4,5:
● Se măsoară 100ml apă de analiza t într -un flacon Erlenmayer;
● Se adaug ă 2-3 picături de metiloranj
● Se titrează cu NaOH 0,1N până ce colorația galben -portocaliu virează spre
galben – citriu.
Calculul este același ca la determinarea acidității totale
Dacă apa de analizat are pH -ul ma i mare de 4,5 aciditatea
datorată acizilor minerali este zero .
Observație: Determinările sunt interferate de prezența clorului rezidual, care
este îndepărtat prin tratarea apei de analizat cu câteva picături de tiosulfat de sodiu
0,1N.

Atenție

38 3.3.2 . Regimul de oxigen are a apei
3.3.2.1.Determinarea oxigenului dizolvat în apă

Generalități
Oxigenul dizolvat reprezintă cantitatea de oxigen efectiv dizolvată în apa care se
cercetează.
Determinarea es te necesară pentru aprecierea impurificării cursu rilor de apă.
Scăderea oxigenului micșorează capacitatea de autopurificare a apelor naturale.
Cantitatea de oxigen dizolvată în apă depinde :
– de temperatura apei;
– de presiunea aerului;
-de conținutul de substanțe oxidabile și microorganisme;
Recoltarea probelor pentru oxigenul dizolvat se efectuează în în sticle speciale de 120 –
300 ml, cu dop rodat, tăiat oblic. Sticlele vor fi umplute cu precauție până la dop, fără a
lăsa nici o bulă de aer.
– Metoda volumetrică Winkler
Principiul metodei
Oxigenu l dizolvat în apă reacționează cu hidroxidul de sodiu și clorura
manganoasă sau sulfatul manganos formînd hidroxid manganos ce este oxidat la
hidroxid manganic,care în mediu acid scoate iodul din iodura de potasiu în cantitate
echivalentă cu oxigenul dizol vat în apă și se titrează cu tiosulfat de sodiu în prezența
amidonului.

MnSO 4 + 2NaOH → Mn(OH ﴿2 + Na 2SO 4
Mn(OH ﴿2 +1/2 O 2 → MnO 3H2
MnO 3H2 + Mn(OH )2→ Mn 2O3 + 2H 2O
manganita de mangan( precipitat brun ﴿

39 Mn 2O3 + 3H 2 SO 4→ Mn 2(SO 4﴿3 + 3H 2O
2Mn 2(SO 4﴿3 + 4KI → 4MnSO 4 + 2K 2 SO 4 + 2I 2
2I2 + 4Na 2S2O3 →2Na 2S4O6 + 4NaI

Reactivi: – sulfatul manganos (MnSO 4 .6 H 2O ﴿50% sau
clorura manganoasă (MnCl 2. 4 H 2O ﴿ 40%
– amidon soluție 0,5%
– tiosulfat de s odiu 0,025
– H2SO 4 diluat cu apă distilată 1: 3
Modul de lucru:
● După luarea probei, se fixează oxigenul adăugând;
– 2 ml clorură manganoasă (80 g MnCl2 * 4 H2O dizolvată în 100 ml apă distilată, fiartă
și răcită)
– 2 ml hidroxid de sodiu și io dură de potasiu (soluție preparată din 33 g NaOH în 67 ml
apă distilată, la care se adaugă 10 g KI).

La apele cu mult bioxid de carbon se adaugă reactivii de mai sus în
cantități mai mari.

● Se astupă sticla cu dopul șlefuit astfel ca să nu rămână
nici o bulă de aer.
● Se agită, conținutul flaconului devine, în funcție de
cantitatea de oxigen galben sau brun.
● Se lasă să se depună cel puțin 60 min.

Reactivii cu oxigenul din apă formează un precipitat brun roșcat, iar Atenție
Atenție

40 în absența acestuia precipitat ul este alb.

● După depunerea precipitatului se elimină 10 ml din solutia obținută;
● Se adaugă 5ml H 2SO 4 1: 3
● Se agită, până precipitatul se dizolvă
● Se măsoară cu pipeta 200ml din soluția preparată;
● Se introduc într -un vas Erlenmayer
● Se titreaz ă cu tiosulfat de sodiu 0,025N până la
decolorarea soluției (galben -pai).
● Se adaugă (1ml )câteva picături de soluție de amidon
● Se continuă titrarea cu tiosulfat de sodiu 0,025N până la decolorarea completă
Calcul
mg O 2/ dm3 = V • f • 0,2• 1000∕ V 1 – 4
V – cantitatea de soluție de tiosulfat de sodiu folosit la titrare, în ml.
f – factorul soluției de tiosulfat de sodiu 0,025N
0,2 – echivalentul în mg O 2 a 1ml soluție de tiosulfat de sodiu 0,025N
V1 – cantitatea de apă de analizat recoltată, în ml;
.4 – cantitatea de reactivi introdusă prin fixarea oxigenului, în ml
Din reacții rezultă că 2I 2 corespund la 1/2 O 2 sau 1ml tiosulfat
de sodiu corespunde la 0,08 mg oxigen.

Atenție

41
3.3.2.2.Determinarea cerinței biochimice de oxigen din apă (CBO 5)

Gene ralități
Cerința biochimică de oxigen din apă este cantitatea de oxigen consumată de
microorganisme într -un anumit interval de timp, pentru descompunerea biochimică a
substanțelor organice conținute în apă. Timpul standard stabilit este de 5 zile la
temper atura de 20 C.

Scopul lucrării
Determinarea cerinței biochimice de oxigen dintr -o probă de apă.

Principiul metodei
Se determină oxigenul consumat într -un interval de timp de 5 zile de către
microorganisme de apă, prin diferența dintre cantitatea de oxig en găsită în proba de apă
în ziua recoltării și după 5 zile de la recoltare.

Materiale necesare:
– probă de apă proaspăt recoltată;
– probă de apă păstrată la întuneric timp de 5 zile;
– sulfat manganos (MnSO 4·6H 2O) 50%, sau clorură manganoasă 40%;
– amestec alca lin;
– amidon, soluție 1%;
– acid sulfuric diluat 1:3;
– soluție de Na 2S2O3 0,025 N;
– pahare Erlenmeyer;
– biuretă.
Mod de lucru
Apa de analizat se recoltează în 2 sticle Winkler de volum cunoscut (sticlele Winkler se
pot înlocui cu baloane cotate de 100 ml sau de alt volum) în aceleași condiții ca și pentru
determinarea oxigenului dizolvat. Se determină oxigenul dizolvat dintr -una din sticle
prin metoda Winkler sau prin altă metodă, în ziua recoltării probei de apă și se notează
cu A. Cealaltă sticlă cu apă se lasă la întuneric timp de 5 zile , la temperatura de 20°C
după care se determină și din aceasta conținutul de oxigen dizolvat și se notează cu B.

42
Calcul:
1000 4 – V V·f·0,2 l / O mg
12  

unde:

V – volumul de soluției de Na 2S2O3 0,025 N folosit la titrare, în ml;
f – factorul soluției de Na 2S2O3 0,025N;
0,2 – mg O 2, ce corespund unui ml de soluție de Na 2S2O3 0,025N;
V1 – volumul probei de apă, în ml;
4 – volumul de reactivi introdus pentru fixarea oxigenului, în ml.

mg CBO 5/dm3 = A – B

A – cantitatea de O 2, în mg O 2/dm3 existent în proba de apă în momentul recoltării;
B – cantitatea de O 2, în mg O 2/dm3 găsit în proba de apă după 5 zile.

Cerințe:
– determinați cantitatea de oxigen dizolvată în apă pentru proba de apă proaspăt
recoltată;
– determinați cantitatea de oxigen dizolvată în apă pentru proba de apă ținută la
întuneric timp de 5 zile;
– calculați CBO 5 (mg/ dm3);
– comparați rezultatele obținute cu valorile din standardele de calitate în vigoare;
– realizați lucrarea practică respectând mo dul de lucru și normele de protecție a
muncii.

43 Nr.
probei Proveniența
probei de apă
A
B Consumul
biochimic de
oxigen (mg/dm3) CMA
(din
standardele de
calitate)
1

2

3

4

5

3.3.2.3. Determinarea substanț elor oxidabile CCO

Generalități : substanțele oxidabile din apă, sau consumul chimic de oxigen (CCO) sunt
substanțele ce se pot oxida atât la rece cât și la cald, sub acțiunea unui oxidant.
Oxidabilitatea reprezintă cantitatea de oxigen echivalentă cu consumul de oxida nt.
Substanțele organice sunt oxidate la cald, iar cele anorganice la rece. Creșterea cantității
de substanțe organice în apă sau apariția lor la un moment dat este sinonimă cu poluarea
apei cu germeni care întovărășesc de obicei substanțele organice. În orice caz prezența
lor în apă favorizează persistent a timp îndelungat a germenilor, inclusiv a celor patogeni.

Metoda cu permanganat de potasiu
Principiul metodei : permanganatul de potasiu oxidează substanțele organice din apă în
mediu acid și la cald, i ar permanganatul rămas în exces se determină cu acid oxalic.
2KMnO 4 +5H 2C2O4+3H 2SO 4→2MnSO 4+K 2SO 4+10CO 2+8H 2O
Reactivi :

44 •permanganat de potasiu, soluția 0,01 N se prepară din 0,316 g permanganat de potasiu,
care se dizolvă în câțiva ml de apă distilată, în tr-un balon cotat de 1000 ml și se
completează la semn cu apă distilată;
•acid oxalic soluție 0,01 N
•acid sulfuric 1:3 diluat cu apă distilată
•hidroxid de sodiu 30%.
Mod de lucru :
•în cazul unui conținut de cloruri în apă sub 300 mg/l :100 ml apă de analizat se
introduce într -un flacon Erlenmayer pregătit în prealabil fără urme de substanțe
organice, peste care se adaugă 5 ml H 2SO 4 1:3 și 10 ml permanganat de potasiu exact
măsurați. Se fierbe pe sită exact 10 minute din momentul când începe fierberea . Se
îndepărtează vasul de pe sită și se adaugă în soluția fierbinte 10 ml acid oxalic exact
măsurați. Soluția decolorată se titrează cu permanganat de potasiu până la apariția
colorației slab roz persistentă.
Calcul :
mg KMnO 4 / l = [(V+V 1)f-V2]∙0,316∙100 0 ⁄ V 3

V = cantitatea în ml de permanganat de potasiu adăugată inițial în probă;
V1= ml de permanganat de potasiu 0,01 N folosiți la titrarea probei;
V2= ml de acid oxalic adăugați în probă pentru decolorare;
f = factorul soluției de permanganat de pot asiu;
0,316 = echivalentul în mg KMnO 4 a unui ml de soluție de KMnO 4 0,01 N;
V3= cantitatea de apă de analizat luată în lucru, în ml.

• în cazul unui conținut de cloruri în apă peste 300 mg/l :100 ml apă de analizat se
introduce într -un flacon Erlenmayer peste care se adaugă 0,5 ml NaOH 30% și 10
ml KM nO4 exact măsurați. Se fierbe 10 minute pe sită, din momentul când a
început fierberea. Se lasă apoi să se răcească la aproximativ 70șC și se adaugă în

45 probă 5 ml H 2SO 4 1:3 și 10 ml acid oxalic 0,01 N exact măsurați. Se titrează cu
permanganat de potasiu până când lichidul incolor a căpătat o colorație slab roz.
Calcul: același ca la punctul anterior.

46 3.3.3. Regimul de mineralizare al apei
3.3.3.1. Determinarea reziduului fix
Reziduul fix reprezintă total itatea substanțelor dizolvate în apă, stabile după evaporare
la 105 șC, marea majoritate a acestora fiind de natură anorganică. Valoarea reziduului fix
în diferite ape naturale variază în funcție de caracteristicile rocilor cu care apele vin în
contact.
Informativ se dau în continuare, câteva valori ale reziduului fix al diferitelor categorii de
ape:
Ape de suprafață :100 – 250 mg/l;
Ape din pânza freatică : 200 – 350 mg/l;
Ape din pânza de mare adâncime : 100 – 300 mg/l;
Ape de mare : 20000 – 22000 mg/ l;
Ape din regiuni sărăturoase :1100 – 5000 mg/l;
Ape de ploaie :10 – 20 mg/l;
Ape minerale potabile :1000 – 3000 mg/l.

3.3.3.2. Deter minarea calciului si magneziului

Determinarea Ca2+ din apă

Generalități
Calciul este elementul prezent în toate ape le sub formă de bicar bonați, sulfați și cloruri.
Excesul de calciu imprimă apei un gust sălciu, fiind incriminat în favorizarea calculozei
renale; lipsa de calciu pare a juca un rol negativ putând produce tulburări funcționale ale
cordului (aritmii) sau ch iar infarctul de miocard.

47 Scopul lucrării
Determinarea cantității de Ca2+ dintr -o probă de apă .

Principiul metodei
Ionii de Ca2+au proprietatea de a forma combinații complexe stabile cu soluția de
complexon III (EDTA) la pH = 12 – 13. Sfârșitul reacției este arătat de indicatorul
murexid care virează de la roz la violaceu.

Reactivi și ustensile:
– soluție complexon III 0,01 M
– soluție de NaOH 1 N
– murexid solid preparat
– biuretă, balon cotat, cilindru gradat
– pahare Erlenmeyer , pahare Berzelius
– hârtie indicatoare de pH
Mod de lucru:
– se iau 25 ml apă de analizat într -un pahar Erlenmeyer, se diluează cu apă distilată
– se adaugă 5 ml soluție NaOH (pH = 12)
– se adaugă aproximativ 0,1 g murexid (un vârf de spatulă)
– se titrează cu soluție complexon III până l a virajul culorii de la roz la violaceu .

Calcul:
mg Ca2+/ dm3 apă =
1000
pCa CIII CIII
VA c V
unde: Vp – volumul de soluție complexon III utilizat la titrare, ml
CCIII – concentrația soluției de complexon III
ACa – masa atomică a calciului
Vp – volumul probei de apă, ml

48 Cerințe:
– realizați lucrarea practică de laborator;
– respectați normele de protecție a muncii;
– calculați cantitatea de ioni de calciu din proba de apă;
– sistematizați observațiile în următorul tabel;
– comparați rezultatele obținute cu valorile din standardele de calitate pentru apă .

Nr.
crt. Proveniența probei de
apă Conținutul de Ca2+
(mg/dm3 apă) CMA
din standardele de
calitate

1.

2.

3.

Titrarea ionului de Ca cu soluție de complexon III în prezența indicatorulu i murexid

Înainte de titrare Punctul final al titrării

49 Lucrare de laborator

Determinarea Mg2+ din apă

Generalități
Magneziul se găsește în apă în general sub formă de sulfați și în concentrație mare
imprimă apei un gust dezagreabil și un efect laxativ. De asemenea el mai poate fi prezent
în apă sub formă de cloruri și bicarbonați.

Scopul lucrării
Determinarea cantității de Mg2+ dintr -o probă de apă

Principiul metodei
Ionii de Mg2+ au proprietatea de a forma combinații complexe stabile cu soluția de
complexon III (EDTA) la pH = 10. Sfârșit ul reacției este arătat de indicatorul negru
eriocrom T care virează de la roșu la albastru net.

Reactivi și ustensile
– soluție complexon III 0,01 M
– soluție tampon (NH 4Cl + NH 3)
– negru eriocrom T
– biuretă, pipetă, balon cotat, pahare Erlenmeyer, pahare Be rzelius, cilindru gradat
– hârtie indicatoare de pH

Mod de lucru:
– se iau 25 ml apă de analizat într -un pahar Erlenmeyer, se diluează cu apă distilată
– se adaugă 1 ml soluție tampon pentru a obține pH = 10
– se adaugă aproximativ 0,1 g negru eriocrom T
– se tit rează cu soluție Ccomplexon III până la virajul culorii de la roșu la albastru
persistent

50
Calcul: mg Ca2+/ dm3 apă =
1000
pCa CIII CIII
VA c V

unde : V 1 = volumul de soluție complexon III utilizat la titrare, ml
CCIII = concentrația soluției de complexon III
AMg = masa atomică a magneziului
Vp = volumul probei de apă, ml

Cerințe:
– realizați lucrarea practică de laborator;
– respectați normele de protecție a muncii;
– calculați cantitatea de ioni de magneziu din proba de apă;
– sistematizați observațiile în următorul tabel;
– comparați rezultatele obținute cu valorile din standardele de calitate pentru apă .
–
Nr.
crt. Proveniența probei de
apă Conținutul de Mg2+
(mg/dm3 apă) CMA
din
standardele de
calitate
1

2

3

51

Virajul cul orii la titrarea ionului de
Mg2+ cu soluție de complexon III în
prezența indicatorului negru erioT.
După efectuarea practică a determinării cantităților de calciu și de magneziu din diferite
surse de apă conform referatelor de laborator, completați tabelul de mai jos și apoi
întocmiți diagrama Venn după modelul dat:

Denunirea
determinării
Principiul
metodei
Modul de
lucru Asemănări Deosebiri

Calciu

Magneziu

Înainte de titrare La finalul titrării

52 3.3.3.3. Determinarea durităț ii apei
Lucrare de laborator
Determinarea durități i totale a apei
Generalități
Duritatea apei este dată de prezența în apă a tuturor cationilor în afară de cei ai
metalelor alcaline. Ionii de calciu și de magneziu se găsesc în apă în cantitate mult mai
mare față de ceilalți cationi și din acest motiv dete rminarea durității apei va consta în
determinarea concentrației ionilor de calciu și de magneziu.

Duritatea reprezină cantitatea totală de săruri solubile de calciu și de magneziu.
Se deosebesc mai multe tipuri de durități:
➢ Duritate temporară – Dt : repre zintă conținutul de bicarbonați de calciu și
de magneziu, ce poate fi înlăturat prin fierbere, bicarbonații precipitând sub
formă de carbonați .

fierbere Ca(HCO 3)2 CaCO 3 + CO 2 ↑+ H 2O

53

➢ Duritate permanentă – Dp : dată de conținutul celorlalte săruri de
calciu și de magneziu ( în spec ial de sulfați , cloruri, aceste săruri
rămân dizolvate în apă chiar și după fierbere) .
➢ Duritate totală – DT: este dată de totalitatea sărurilor de calciu și de
magneziu, adică reprezintă suma dintre duritatea temporară și
permanentă .
DT = Dp + Dt
Duritate a apei se exprimă în general în grade de duritate germane sau în
milivali .
➢ Un grad german de duritate 1 0Ge = 10 mg CaO/ dm3 apă
➢ 1 milival = 2,80Ge
După valoarea durității apele naturale sau industriale, se clasifică:

Tipuri de apă Duritarea, în 0Ge
Ape foarte moi 0 ÷ 5
Ape moi 5 ÷ 10
Ape mijlocii (moderat
dure) 10 ÷ 20
Ape dure 20 ÷ 30
Ape foarte dure Peste 30 fierbere Mg(HCO 3)2 MgCO 3 + CO 2↑ + H 2O

54 Pentru apa potabilă se admit durități până la
20 0Ge
Apele moi sunt incriminate de producerea unor afec țiuni cardio –
vascular e.
Apele dure
– sunt neplăcute la gust
– la fierberea apei sărurile în exces se depun pe vase, cazane, conducte
și/sau împiedică o bună fierbere a legumelor;
– cu săpunul (nu spumează) dau săruri insolubile fiind neeconomice.

Scopul lucrării
Determinarea du rității totale dintr -o probă de apă .
Principiul metodei
Ionii de Ca2+ și Mg2+ ce sunt responsabili de duritatea totală a apei, formează cu
soluția de complexon III (EDTA), în mediu bazic și în prezența indicatorilor
specifici (negru eriocrom T), combinaț ii complexe stabile.

Reactivi și ustensile:
– soluție complexon III 0,01 M
– soluție tampon
– negru eriocrom T
– biuretă, balon cotat
– pahare Erlenmeyer, pahare Berzelius, cilindru gradat
– hârtie indicatoare de pH

Mod de lucru:
– se iau 50 ml apă de analizat într-un pahar Erlenmeyer, se diluează cu apă
distilată
– se adaugă 1 ml soluție tampon pentru a obține pH = 10
– se adaugă aproximativ 0,1 g negru eriocrom T

55 – se titrează cu soluție Complexon III până la virajul culorii de la roșu la albastru
net

Calcul:

unde : V 1 – volumul de soluție complexon III utilizat la titrare, ml
CCIII – concentrația soluției de complexon III
MCaO – masa molară a oxidului de calciu
10 – mg CaO ce corespund unui grad de duritate
Vp – volumul probei de apă, ml
Cerințe:
– realizați lucrarea practică de laborator;
– respectați normele de protecție a muncii;
– calculați duritatea probei de apă;
– sistematizați observațiile în următorul tabel;

Nr.
crt. Proveniența probei de
apă
Duritatea totală
(grade germane de
duritate)

Clasificarea apelor
din din punctul de
vedere al valorii
durității
V1 ∙ CCIII ∙ M CaO ∙ 1000 , grade germane de duritate
10 · Vp DT/l apă =

56 1

2

3

4

57 3.3.3.4. Determinarea sodiului și potasiului din apă prin metoda
flamfotometrică
Spectrof otometria în flacără sau flamfotometria
Generalități
Flamfotometria este o metodă prin care se pot determina metalele alcaline (Li, Na,
K), alcalino -pământoase (Ca, Mg, Sr) și aluminiul.
Metoda constă în pulverizarea soluției de analizat într -o flacără, u rmând ca după
evaporarea solventului substanța respectivă să fie disociată în atomi sau radicali
care sunt excitati de energia termică a flăcării. Când trec din starea de excitație în
starea initială, atomii sau radicalii emit energie radiantă caracterist ică elementului
respectiv, a cărei intensitate este proporțională cu concentrația elementului
analizat.
Aparatul folosit în determinare este compus din :
– sursa de lumină care poate fi o flacără produsă de diferite amestecuri de gaze
combustibile (oxigen și acetilenă, aer și acetilenă, propan și oxigen) ;
– arzătorul ce este alimentat cu gazul carburant ;
– dispozitiv de selecție a lungimii de undă ;
– celule fotoelectrice ;
– galvanometru.
Principiul metodei flamfotometrice
Proba de analizat în soluție este pulveri zată în flacără iar liniile spectrale sunt
selecționate și înregistrate de celula fotoelectrică. În aceleași condiții cu proba se
face curba de etalonare a aparatului corespunzatoare substanței ce urmează a fi
determinată. Cu ajutorul curbei de etalonare s e va determina concentrația probei de
apă în metale alcaline, alcalino -pământoase și a aluminiului.

58 Determinarea sodiului din apă – lucrare de laborator
Generalități
Sodiul se găsește în apă sub formă de cloruri sau sulfați. Concentrații mari ale
sodiulu i în apă pot avea implicații în bolile cardio -vasculare. Pentru determinarea
sodiului se utilizează metoda flamfotometrică (spectrofotometria în flacără).
Scopul lucrării
Determinarea cantitații în ioni de sodiu dintr -o probă de apă.
Principiul metodei
Atomii de sodiu excitați de o flacără emit radiații de o anumită lungime de undă a
căror intensitate este proporțională cu concentrația sodiului existent în proba de apă
care se poate determina spectrometric.
Reactivi necesari :
– soluția etalon de sodiu se pr epară din clorura de sodiu uscată în etuvă la 105șC
timp de 24 de ore –se cântăresc 1,2717 g de NaCl, se trec cantitativ într -un
balon cotat de 1000 ml și se completează cu apă distilată până la semn ;
– 1 ml din această soluție conține 0,5 g Na ;
– soluția ta mpon de radiație pentru sodiu, care se prepară prin saturarea unei
cantități de apă distilată cu CaCl2,MgCl2 și KCl, după care se filtrează ;
– tuburi fotosensibile la radiații de 400 -625 nm.
Mod de lucru :
– se iau 4 tuburi fotosensibile și se procedează după următoarea s chemă :
Nr.crt. Soluția, ml Numărul tubului
1 2 3 4
1 Soluția etalon 0,5 0,25 – –
2 Apă bidistilată 24,5 24,75 – 25
3 Apă de analizat – – 25 –
4 Soluția tampon 1 1 1 1

59 5 Concentrația Na, mg/l 10 5 x 0

– se agită tuburile puternic după fiecare adăugare de reactivi și se fac citirile la
spectrofotometru la λ= 585 nm după ce s -a reglat maximul de transmisie
folosind tubul 1.
– Din valorile citite pentru primele 3 tuburi se scade valoarea pentru tubul martor
(4), apoi se trasează o curbă de e talonare, iar valoarea citită pentru proba de apă
se raportează la valorile de pe curbă.

Determinarea potasiului din apă – lucrare de laborator
Generalități
Potasiu se găsește în apă în cantități mult inferioare sodiului. Prezența în apă a
potasiului în ca ntități mari poate duce la favorizarea apariției unor afecțiuni cardio –
vasculare (cardiopatie ischemică). Potasiul se determină din apă prin metoda
flamfotometrică, la fel ca și sodiul.
Scopul lucrării
Determinarea cantității de ioni de potasiu dintr -o probă de apă.
Principiul metodei
Atomii de potasiu excitați de o flacără emit radiații de o anumită lungime de undă a
căror intensitate este proporțională cu concentrația potasiului din proba de apă și
care se pot determina spectrofotometric.
Reactivi necesa ri :
– soluția etalon de potasiu se prepară din clorura de potasiu astfel : –se câ ntăresc
0,9551 g de K Cl, se trec cantitativ într -un balon cotat de 1000 ml și se
completează cu apă distilată până la semn ;
– 1 ml din această soluție conține 0,5 g K ;
– soluția tampon de radiație pe ntru potasiu , care se prepară prin saturarea unei
cantități de apă distilată cu CaCl2,MgCl2 și Na Cl, după care se filtrează ;
– tuburi fotosensibile la radiații de 635 -1000 nm.

60 Mod de lucru :
-se iau 4 tuburi fotosensibile de 50 ml și se procedează după următoarea schemă :

Nr.crt. Soluția, ml Numărul tubului
1 2 3 4
1 Soluția etalon 0,5 0,25 – –
2 Apă bidistilată 24,5 24,75 – 25
3 Apă de analizat – – 25 –
4 Soluția tampon 1 1 1 1
5 Concentrația K, mg/l 10 5 x 0

– se agită tubur ile puternic după fiecare adăugare de reactivi și se fac citirile la
spectrofotometru la λ= 766,5 nm după ce s -a reglat maximul de transmisie
folosind tubul 1.
– Din valorile citite pentru primele 3 tuburi se scade valoarea pentru tubul martor
(4), apoi se t rasează o curbă de etalonare, iar valoarea citită pentru proba de apă
se raportează la valorile de pe curbă.
Observație : soluțiile etalon pentru Na și K se păstrează în flacoane de polietilenă
pentru a se evita modificarea titrului acestora.

61 3.3.3.5. Determinarea sulf aților din apă
Generalități
Prezența sulfaților în apă poate fi determinată prin 3 tipuri de metode:
• Gravimetrice –pentru apă cu conținut ma re de sulfați;
• Volumetrice – pentru ape cu conținut normal de sulfați;
• Turbidimetrice – pentru ape cu conținuturi mici de sulfați;

Determinarea sulfaților din apă prin metoda gravimetrică –lucrare de
laborator

Scopul lucrării
Determinarea cantității de ioni de sulfat dintr -o probă de apă.
Principiul metodei
Metoda constă în precipitarea ionului sulfat, în mediu de acid clorhidric, sub formă
de BaSO 4 care va fi apoi separat, calcinat și cântărit.
Reactivi necesari și ustensile :
• Soluție roșu de metil 0,1% ;
• Soluție de HCl 1 :1 ;
• Soluție de BaCl 2 (100g BaCl 2∙2H 2O în 1l apă distilată) ;
• Soluție AgN O3 1%, acidulată cu 1 ml HNO 3 concentrat ;
• Pahar Berzelius, pâlnie, baghetă, hârtie de filtru ;
• Creuzet ;
• Balanță analitică.
Mod de lucru :

62 • Se ia o probă de apă de 250 ml într -un pahar Berzelius și se neutralizează
cu HCl 1 :1
• Se încălzește paharul până la fierbere și apoi se introduce soluție de
BaCl 2 în picături până la precipitarea completă a sulfaților (se adaugă un
exces de 2 ml soluție BaCl 2);
• Se agită ușor iar apoi se lasă paharul 3 ore pe baia de apă pentru
depunerea completă a precipitatului;
• Se lasă pentru saturare 12 ore după care se filtrează printr -o hârtie de
filtru cantitativă cu pori mici, se spală precipitatul pe hârtia de filtru cu apă
fierbinte până la îndepărtarea ionilor de Cl (verificarea se face cu soluție de
AgNO 3 );
• Hârtia de fi ltru cu precipitatul se va introduce într -un creuzet pentru a fi
calcinat (creuzetul se aduce în prealabil la masă constantă și se cântărește) ;
• Calcinarea se face până la masă constantă a creuzetului cu substanță ;
Calcul :
Cantitatea de ioni sulfat din a pă se calculează astfel :
mg ioni sulfat /l apă = (m 2─m 1)∙0,4115 ∙1000 ⁄ VP
unde:
m1- masa creuzetului gol, mg ;
m2- masa creuzetului cu BaSO4, mg;
Vp- echivalentul unui mg BaSO4 în mg ioni sulfat .

63 3.3.3.6. Determinarea clorurilor din apa pot abilă

Generalități
Clorurile din apă provin din sol sau în urma unei poluări de origine animală sau
umană. Concentrația clorurilor din apă variază în timp.

Scopul lucrării
Determinarea clorurilor dintr -o probă de apă prin metoda Mohr .

Principiul metode i
Ionul Cl- prezent în apă se determină prin metode volumetrice bazate pe reacții de
precipitare. Ionul Cl- reacționează cu AgNO 3 în mediu neutru pentru a forma
clorura de argint insolubilă. Ca indicator este folosită soluția de cromat de potasiu.
Apariț ia culorii cărămizii a cromatului de argint va indica punctul final al titrării.

Cl- + AgNO 3 → AgCl↓ + NO 3-
K2CrO 4 + AgNO 3 → Ag 2CrO 4 ↓ + 2KNO 3

Reactivi și ustensile:
– soluție AgNO 3 0,1 N
– soluție K 2CrO 4 10%
– soluție NaOH 0,1 N sau soluție H 2SO 4 0,1 N
– indicator acido -bazic
– biuretă, pahare Erlenmeyer, pahare Berzelius, cilindru gradat

Mod de lucru:

64 – se iau 100 ml apă de analizat într -un pahar Erlenmeyer, se neutralizează în
prezență de indicator acido -bazic cu acid sulfuric sau cu hidroxid de sodiu
– se ia din nou aceeași cantitate de apă și se introduce de la început cantitatea
exactă de NaOH sau H 2SO 4 pentru neutralizarea probei
– se adaugă câteva picături de soluție cromat de potasiu
– se titrează cu soluție AgNO 3 până la virajul culorii de la galben la ro șu –
cărămiziu

Calcul:
mg Cl- / dm3 apă =
10003 3
pCl AgNO AgNO
VA c V
Unde: VAgNO3 – volumul de soluție AgNO 3 utilizat la titrare, ml
CAgNO3 – concentrația soluției de AgNO 3
ACl – masa atomică a clorului
Vp – volumul probei de apă, ml

Cerinț e:
– efectuați lucrarea practică respectând modul de lucru;
– respectați normele de tehnica securității muncii în laborator;
– sistematiz ați observațiile în următorul tabel;
– comparați rezultatele obținute cu valorile din standardele de calita te pentru apa
potabi lă . Înainte de titrare Sfârșitul titrării

65
Nr.
crt. Proveniența probei de
apă Conținutul de Cl-
(mg/dm3 apă) CMA
din standardele
de calitate

1

2

3

66 Compuși ai azotului .
Amoniacul, nitriții și nitrații constituie etape importante ale prezenței azotului în
ciclul să u biogeochimic din natură și implicit din apă. Azotul este unul dintre
elementele principale pentru susținerea vieții, intervenind în diferite faze de
existență a plantelor și animalelor. Formele sub care apar compușii azotului în apă
sunt azot molecular ( N2), azot legat în diferite combinații organice (azot organic),
amoniac (NH 3), azotiți și azotați . Amoniacul constituie o fază intermediară în
ciclul biogeochimic al azotului. Azotul amoniacal decelat în cursurile de apă poate
proveni dintr -un mare număr de surse:
– din ploaie și zapadă, care pot conține urme de amoniac ce variază între 0,1 – 2,0
mg/l;
– în apele de profunzime, curate din punct de vedere biologic și organic, amoniacul
poate apare prin reducerea nitriților de către bacteriile autotrofe s au de către ioni
feroși conținuți;
– în apele de suprafață apar cantități mari de azot amoniacal prin degradarea
proteinelor și materiilor organice azotoase din deșeurile vegetale și animale
conținute în sol.
Această cantitate de azot amoniacal este în c ea mai mare parte complexată de
elementele aflate în sol și numai o mică cantitate ajunge în râuri. – un număr mare
de industrii (industria chimică, cocserie, fabrici de gheață, industria textilă etc.)
sunt la originea alimentării cu azot amoniacal a cursu rilor de apă. Prezența
amoniacului în apele de alimentare este limitată de normele recomandate de
Organizația Mondială a Sănătății, la cantități foarte mici (sub 0,05 mg/l) datorită
efectelor nocive pe care le poate avea asupra consumatorilor.
Nitriții co nstituie o etapă importantă în metabolismul compușilor azotului, ei
intervenind în ciclul biogeochimic al azotului ca fază intermediară între amoniac și
nitrați. Prezența lor se datorește fie oxidării bacteriene a amoniacului, fie reducerii
nitraților.
Nitrații constituie stadiul final de oxidare a azotului organic. Azotul din nitrați, la
fel ca și cel din nitriți sau amoniac, constituie un element nutritiv pentru plante și,
alături de fosfor, este folosit la cultura intensivă în agricultură. Prezența nitr aților
în apele naturale se poate explica prin contactul apei cu solul bazinului hidrografic.

67 Compuși ai fosforului
Conținutul de fosfați în apele naturale este relativ redus (0,5 -5 mg/l). Dacă apele
străbat terenuri bogate în humus în care fosfatul este legat în compuși organici,
acestea se îmbogățesc în fosfați. De asemenea, o pondere importantă revine
poluării difuze din agricultură datorată administrării de îngrășăminte pe bază de
azot și fosfor. Fosfatul monocalcic poate proveni în apă mai ales prin mineralizarea
resturilor vegetale sau animale. Fosfatul monocalcic este solubil în apă și
reprezintăo formă de fosfor asimilabil. Concentrații mai mari de 0,5 mg/l P
exprimat în ioni fosfat , în apele de suprafață , determină eutrofizarea progresivă a
lacuri lor, prin favorizarea dezvoltării algelor. Conținuturi mai mari de fosfați în
apele subterane sau de suprafață pot să constituie un indiciu asupra poluării de
origine animală, mai ales dacă se corelează cu dezvoltarea faunei microbiene.
Fosforul sub formă de combinații, poate fi prezent în apele de suprafață, fie
dizolvat, fie în suspensii sau sedimente.

3.3.3.7 . Determin area spectrofotometrică a fosfaț ilor
Generalități
Fosfații ajung în apă prin poluarea acestora cu ape reziduale industriale, cu
pesticid e și îngrășăminte și cu detergenți. Favorizează eutrofizarea bazinelor
naturale prin rolul pe care îl au în dezvoltarea algelor.
Principiul metodei :
Fosfații reacționează cu molibdatul de amoniu formând fosfomolibdatul de amoniu
care în prezența unui redu cător dă naștere la un complex colorat în albastru, ce
poate fi determinat printr -o determinare colorimetrică.
H3PO 4 +12(NH 4)MoO 4 +21HNO 3 →(NH 4)3PO 4∙12MoO 3 +21NH 4NO 3 +12 H 2O
(NH 4)3PO 4∙12MoO 3→(Mo O2)∙Mo O4
molibdat de molibden (albas tru)

68 Reactivi utilizați :
• reactivul sulfomolibdenic :5 g molibdat de amoniu se dizolvă în câțiva ml
apă distilată într -un balon cotat de 100 ml, se adaugă 3 ml H 2SO 4 iar apoi se
completează cu apă distilată până la semn (soluția se prepară atunci când se
folosește, pentru a fi proaspătă) ;
• acid azotic concentrat ;
• acid sulfuric concentrat ;
• soluția etalon de fosfat : 1,432 g fosfat monopotasic (KH 2PO 4) se dizolvă în
câțiva ml apă distilată într -un balon cotat de 1000 ml, se completează până la
semn cu apă d istilată ;
• 1 ml din această soluție conține 1 mg ioni fosfați ;
soluția etalon de lucru se prepară din soluția etalon de fosfat după ce se diluează de
100 de ori ; 1 ml din această soluție conține 0,01mg ioni fosfați ;
• soluția reducătoare :0,1 g acid 1 -amino-2-naftol -4-sulfonic,0,6 g sulfit de
sodiu anhidru și 6 g metabisulfit de sodiu, totul se introduce într -un balon
cotat de 50 ml și se se completează până la semn cu apă distilată. Se
păstrează la întuneric și la rece timp de 5 luni.
Mod de lucru :
• se îndepărtează siliciul din apă astfel : se iau 50 ml apă de analizat, se
evaporă la sec pe baia de apă și reziduul se reia cu 0,5 ml acid azotic
concentrat și se evaporă din nou ;
• se adaugă 20 ml apă distilată și se filtrează în altă capsulă spălând de
câtev a ori capsula și filtrul cu apă distilată ;
• filtratul se evaporă din nou pe baia de apă în prezența a 5 -6 picături de
acid azotic concentrat ;
• reziduul se reia cu 20 ml apă distilată și 5 -6 picături de acid sulfuric
concentrat . Se filtrează într -un tub co lorimetric de 50 ml spălând de

69 câteva ori capsula și filtrul cu apă distilată iar apoi se completează din nou
cu apă distilată ;
• se adaugă 3,5 ml soluție molibdat de amoniu și 1,5 ml soluție
reducătoare și se lasă în repaus 5 minute pentru apariția culorii ;
• extincția se citește la spectrofotometru la lungimea de undă de 640 nm.
• Valoarea extincției probei se raportează la curba de etalonare întocmită
după următoarea schemă :
Concentrația
ionilor fosfat (g ⁄ l) mg 0 0,05 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 1,0 2,0 3,0
Soluția etalon ml 0 0,25 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 5,0 10 25
Apă distilată ml 50 49,7 49,5 49 48,5 48 47,5 45 40 25
Soluție molibdat ml Câte 3,5 ml
Soluție
reducătoare ml Câte 1,5 ml

După fiecare adăugare de reactiv se agită tuburile apoi se lasă în repaus 5 minute
după care se citește extincția la spectrofotometru la lungimea de undă de 640 nm.
Se trasează curba de etalonare.

70 3.3.4. Determinarea indicatorilor regimului toxic al apei
3.3.4.1. Dete rminarea spectrofotometrică a amoniacului
3.3.4.2. Determ inarea spectrofotometrică a azotiț ilor
3.3.4.3. Determinarea spectrofotometrică a azotaț ilor
3.3..4.4. Determinarea spectrofotometrică a fierulu i

3.3.4.1.Determinarea spectrofotometrică a amoniacului din apă
Generalități
Amoniacul se găsește în apă dato rită degradării incomplete a substanțelor organice
care conțin azot, sau poate proveni din sol. Amo niacul reprezintă primul stadiu al
descompunerii substanțelor organice cu conținut de azot în molecula lor și de aceea
ne indică o poluare recentă, de ordina l orelor sau zilelor, fiind foarte periculoasă.
Principiul metodei :
Amoniacul formează cu reactivul Nessler un complex colorat în galben de iodură
de oximercur de amoniu ce se poate determina spectrofotometric.
2K 2[HgI 4] +NH 3 +3KOH →Hg 2ONH 2I +7KI +2H 2O
Reactivi utilizați :
• Apă distilată
• Reactiv Nessler
• Amestec alcalin – 10g Na 2CO 3 +10g NaOH se aduc într -un balon cotat de
100 ml și se completează cu apă distilată până la semn.
• Soluția etalon pentru amoniac -0,2972 g NH 4Cl se introduc într -un balon
cotat de 100 ml și se completează cu apă distilată până la semn -1 ml din
această soluție corespunde la 1 mg ioni amoniu.

71 • Soluție EDTA care se prepară astfel : 50 g EDTA se dizolvă în cca. 60 ml
apă distilată care conține 10 g NaOH, amestecul se introduce într -un balon
cotat de 100 ml și se completează cu apă distilată până la semn.
Mod de lucru :
• Pentru determinarea calitativă se iau 10 ml apă de analizat într -o eprubetă
și se adaugă 2 -3 picături de reactiv Nessler.
• Apariția colorației galbene indică prezența amoni acului
• Dacă amoniacul este prezent se trece la determinarea cantitativă a
acestuia .
• 100 ml apă de analizat se introduc într -un cilindru și se adaugă 10 ml
amestec alcalin, se agită și se lasă 12 ore la rece.
• Se iau din această soluție 50 ml care se introdu c într -un tub colorimetric,
se adaugă 1 picătură de soluție EDTA, se agită și se lasă în repaus 10
minute.
• Intensitatea culorii se citește la spectrofotometru la lungimea de undă de
425 nm.
• Valoarea extincției probei se raportează la curba de etalonare înt ocmită
după următoarea schemă :
Nr. probei 1 2 3 4 5 6 7 8
Conc.ionilor amoniu ⁄ l ml 0 0,05 0,1 0,2 0,4 0,5 0,8 1,0
Soluție etalon ml 0 0,25 0,5 1,0 2,0 3,0 4,0 5,0
Apă distilată ml 50 49,25 49,5 49,0 48,0 47,0 46,0 45,0
Reactiv Nessler ml Câte 2 ml
Soluție EDTA ml Câte 1 picătură

72 • Se lasă 10 minute să se dezvolte culoarea apoi se citește la
spectrofotometru în aceleași condiții ca și proba și se trasează curba
de etalonare.
• Observație : dacă apa nu are un grad de mineralizare prea ridicat
atunci nu se mai tratează cu amestec alcalin.

3.3.4.2. Determin area spectrofotometrică a azotiț ilor din apă

Principiul metodei :
Azotiții reacționează cu acidul sulfanilic, în mediu acid, formând o sare de
diazoniu care cuplată cu 2 -naftilamina formează un compl ex colorat în roșu ce
poate fi determinat spectrofotometric.
Reactivi utilizați :
• α naftilamina, soluție acetică -1 g naftilamină se dizolvă în 50 ml
apă distilată la cald. Se filtrează într -un balon cotat de 200 ml și se
aduce la semn cu acid acetic 30 %.
• Soluție acetică de acid sulfanilic – 1,6 g acid sulfanilic se dizolvă
în 100 ml acid acetic 30 %.
• Soluție etalon pentru azotiți – 0,15 g azotit de sodiu (NaNO 2) sau
0,1850 g azotit de potasiu (KNO 2) uscat în prealabil timp de 2 ore
la 105°C, se dizolvă în tr-un balon cotat de 100 ml cu apă distilată
iar apoi se completează cu apă distilată până la semn, 1 ml din
această soluție conține 1 mg ioni azotiți.
Mod de lucru :
• Într-o eprubetă se introduc 10 ml apă de analizat în care se adaugă 0,5 ml
soluție acetic ă de naftilamină și 0,5 ml soluție acetică de acid sulfanilic ;

73 • Se agită după fiecare adăugare de reactiv și se lasă apoi în repaus 20 de
minute pentru dezvoltarea culorii ;
• Intensitatea culorii obținute se citește la un spectrofotometru la lungimea
de und ă de 540 nm ;
• Valoarea obținută se raportează la curba de etalonare, care se înt ocmește
după următoarea schemă :

Nr.probei 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Conc.ioni
azotiți (mg ⁄
l) ml 0 0,005 0,01 0,015 0,02 0,03 0,50 0,075 0,100
Soluție
etalon ml 0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,6 1,0 1,5 2,0
Apă
distilată ml 10 9,9 9,8 9,7 9,6 9,4 9,0 8,5 8,0
Acid
sulfanilic ml 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5
Naftilamină ml 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5

• După prepararea soluțiilor, acestea se lasă in repaus 20 de minute
după ca re se va citi pentru fiecare soluție valoarea extincției și se va
trasa curba de etalonare.
Calcul :
Cantitatea de ioni azotiți se va calcula cu următoarea formulă :
mg ioni azotiți ∕ l apă = C∙10 ∕ V

74 Unde :
C – concentrația în mg ioni azotiți citită pe cu rbă ;
V –volumul de apă luat în lucru, în ml.

3.3.4.3. Determinarea spectrofotometrică a azotaților din apă

Generalități:
Azotații din apă provin din sol, mai ales în urma mineralizării substanțelor
organice poluante de natură proteică sau din fertilizat ori și proteine care conțin
azot. Azotații din apă pot avea o acțiune directă asupra organismului prin blocarea
hemoglobinei cu formare de methemoglobină, precum și o acțiune indirectă care
produce scăderea rezistenței generale a organismului uman, favori zarea infecțiilor
și a unor afecțiuni respiratorii și digestive. Azotații prezenți în apă pot constitui un
factor de degradare a algelor sau a altor vegetale acvatice. Azotații au proprietatea
de a reacționa cu acidul fenol -disulfonic formând nitroderivați de culoare galbenă,
intensitatea culorii acestor compuși este proporțională cu concentrația azotaților.
Reactivi utilizați :
• Acid fenol disulfonic -12 g fenol cristalizat, de culoare albă se dizolvă
în 144 g H 2SO 4 98%;
• Amoniac soluție 25 %;
• Soluție etalo n pentru azotați – se cântăresc 0,1631 g KNO 3 uscat într-
o capsulă de porțelan peste care se pune 1 ml acid fenol disulfonic se
lasă 15 minute să reacționeze iar apoi se adaugă 10 ml apă distilată și
amoniac în picături până la apariția culorii galben – oranj persistentă,
care nu se mai intensifică. Se trece conținutul cantitativ într -un balon
cotat de 100 ml cu apă distilată iar apoi se completează cu apă
distilată până la semn, 1 ml din această soluție conține 1 mg ioni
azotați.

75 • Soluția etalon de lucru se prepară prin diluarea soluției etalon pentru
azotați pentru a obține o concentrație de 0,1 mg ioni azotați ⁄ ml.
• Sulfat de aluminiu 5 %.
Mod de lucru :
• Determinarea conținutului de azotați se face în ziua recoltării
probei de apă pentru a evita modificara concentrației acestora ;
• Dacă apele sunt tulburi sau colorate acestea se tratează cu câte 2 ml
sulfat de aluminiu pentru fiecare 50 ml apă de analizat se lasă să se
limpezească și din soluția limpede se iau 10 ml care se introduc
într-o capsulă de porțela n și se evaporă la sec pe baia de apă ;
• După răcire se introduce în capsulă 1 ml acid fenol disulfonic ,se
lasă în repaus 15 minute;
• Se adaugă 2 ml apă distilată și amoniacul în picături până ce
culoarea galbenă care apare nu se mai intensifică (mediu baz ic) ;
• Se trece conținutul capsulei cantitativ într -un cilindru gradat și se
completează volumul până la 10 ml cu apă distilată ;
• Intensitatea colorației se citește la un spectrofotometru la lungimea
de undă de 410 nm ;
• Cu valoarea extincției citite la apar at, se determină de pe curba de
etalonare valoarea concentrației probei ;
• Curba de etalonare se întocmește după următoarea schemă :
Nr.probei 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Conc.ioni
azotați
(mg ⁄ l) ml 0,5 1 2 5 7 9 12 15 20
Soluție ml 0,1 0,2 0,4 1,0 1,4 1,8 2,4 3,0 4,0

76 etalon
Apă
distilată ml 19,9 19,8 19,6 19 18,6 18,2 17,6 17,0 16,0

• Extincțiile se citesc la spectrofotometru în aceleași condiții ca și probele de
apă, după care se trasează curba de etalonare.
• Observație : dacă probele de apă conțin cantități ma ri de azotați, peste 20 mg
⁄ l, se ia în lucru o cantitate mai mică de apă și se diluează.
3.3.4.4. Determinarea spectrofotometrică a fierului
Generalități:
Fierul se găsește în apă sub formă de Fe (II) în săruri solubile cum sunt
carbonații acizi și mai p uțin sulfați, fosfați sau silicați. De asemenea fierul se
găsește în apă și sub formă de Fe (III) sub formă de săruri solubile, insolubile
sau sub formă coloidală,complexat cu substanțe organice .Fierul prezent în apă
favorizează dezvoltarea ferobacteriilo r care pot obtura conductele. Dacă se
găsește în exces în apă fierul îi imprimă acesteia un gust metal ic, o culoare
roșiatică, pătează hainele, se depune pe conducte sau pe vasele de bucătărie.
Principiul metodei :
• Acid clorhidric concentrat;
• Acetat de amo niu soluție 10 %;
• Amoniac 25 % și diluat 1:1 ; clorhidrat de hidroxilamină soluție 10 %;
• Ortofenantrolină hidroclorică 0,1 %;
• Soluție etalon de fier – se cântăresc 0,1404 g sare Mohr
(NH 4)2Fe(SO 4)2∙6H 2O care se dizolvă în cca. 10 ml apă distilată, într -un
balon cotat de 100 ml, se adaugă 3 ml H 2SO 4 concentrat și se completează
până la semn cu apă distilată, 1 ml din acestă soluție conține 0,2 mg Fe
(II) ;

77 • Soluția etalon de lucru se obține din soluția preparată anterior prin diluarea
acesteia de 20 de ori, 1 ml din soluția etalon de lucru conține 0,01 mg Fe
(II) ;
Mod de lucru :
• Se iau 100 ml apă de analizat într -un balon Erlenmayer peste care se
adaugă 2 ml HCl concentrat, 1 ml clorhidrat de hidroxilamină, acestea se
fierb până când volumul scade la aprox.2 0 ml .
• Se răcește soluția la temperatura camerei și apoi se trece într -un balon
cotat de 50 ml și se aduce la semn cu apă distilată ;
• Se transvazează apoi într -un tub colorimetric de 100 ml și se adaugă 10
ml soluție de acetat de amoniu ;
• 2 ml ortofenantro lină și apoi amoniac concentrat și diluat până se obține
un pH =4 ;
• Se lasă 15 minute să se dezvolte culoarea și se citește extincția la
spectrofotometru la lungimea de undă de 510 nm ;
• Concentrația probei de apă se citește de pe curba de etalonare întocmi tă
după următoarea schemă :

Nr. probei 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Conc. mg Fe (II) ⁄ l mg 0 0.05 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 1,0 1,5
Soluție etalon ml 0 0,25 0,5 1 1,5 2 2,5 5 7,5
Apă distilată ml 50 49,75 49,5 49 48,5 48 47,5 45 42,5

78 Hidroxilamină ml Câte 1 ml
Tampon acetat ml Câte 10 ml
Ortofenantrolină ml Câte 2 ml
Amoniac dilua t În picături până la pH 4

79 4. BIBLIOGRAFIE

1.Aurelia Buchman, Cornelia Ardelean, Mirela Șandru -Analiza apei, Ed. Eurotip
,Baia -Mare 2011
2. Aurelia Buchman, A. M arinescu , Auxiliar curricular , ANALIZA APEI ,
MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI TINERETULUI, PROGRAMUL
PHARE TVET RO 2005, BUCUREȘTI, 2008
3. Croitoru, V., Cismaș, R., Chimie analitică, manual pentru licee de chimie
industrială , Editura Didactică și Pedag ogică, București, 1995.

4.Vlădescu, L., Teodorescu, M., Chimie Analitică și Analize Tehnice, manual
pentru clasa a XI -a, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1994.

5.Tomiță,I., Onițiu, V., Instruire practică în laboratorul de chimie analitică ,
Editura Didactică și Pedagogică, București,1983

6.http://www.dartmouth.edu/~chemlab/techniques/titration.html

7.http://www.c hm.davidson.edu/java/spec/spec.html

8.http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://dbhs.wvusd.k12.ca.us/webdocs/Aci
dBase

9.http://images.google.ro/imgres?imgurl=http://wulfenite.fandm.edu/labtech/imag
es/RedoxIndicators.Color

10. http://www .naugraexport.com/chem9.html .
11.V.Chirca, C.Ciurea , M.Fiera, Materii prime și materiale în industria chimică ,
cls.a IX -a ,Ed.Taida ,Iași 2009.