Mihaela Carmen CHICOMBAN [626638]

Mihaela Carmen CHICOMBAN

KINESIOLOGIE

2014

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
1
Cuprins
Unitata de învă țare 1 ………………………………………………………………………………………………… ….7
U.1. 1 Introducere………………………….. …………………………………………. ………………….. ….7
U. 1.2 Competen țele unită ții de învă țare…………………………………………………………… ….7
U.1.3 Argument………………………………………………………………………………………….. …….8
U.1.4 Aria de cuprindere………………………………………………………… …………………… …….8
U.1.5. Forme organizatorice și de practicare …………………………………………………… …..11
U.1.6 Test de autoevaluare………………………………………………………………………….. …..15

Unitatea de învă țare 2…………………………………………………………………………………………….. ….16
U.2.1 Introducere……………………………………………………… ……………………. ……………. …16
U.2.2 Competen țele unită ții de învă țare…………………………………………………………… …18
U.2.3 .Forme de manifestare motrică ……………………………………………………. ……….. …..18
U. 2. 4 .Mecanisme fiziologice și psihice …………………………………………………….. ……..20
U. 2.5 . Motricitatea în ontogeneză ……………………………………………………………….. ……22
U.2.6 Test de autoevaluare……………………………………………………………………. ……….27

Unitatea de învă țare 3………………………………………….. ……………………………………………. ………28
U.3.1 Introducere…………………………………………………………………………….. ………. ……..28
U.3.2 Competen țele unită ții de î nvățare………………………………………………………… ……28
U.3.3 Priceperea motrică …………………………………………………………………………………..29
U.3.4 Deprinderea motrică ……………………… ………………………………………………….. ……30
U.3.5 . Calitățile motrice ………………………………………………………………………….. ……….31
U.3.6. Test de autoevaluare ……………….. ………. ……………………………………. …………….40

Unitatea de învă țare 4…………. …………………………………. ………………………………………. …………4 1
U.4.1. Introducere ………………………………………………………………………………… ………….41
U.4.2 Competen țele unită ții de învă țare…………………………………………………….. ……….41
U.4..3. Exerc ițiul fizic – principal mijloc al activității motrice ……………………… ……….42
U.4.4 .Evoluția exercițiului fizic ……………………………………………………………….. ………42
U 4.5 .Clasificarea exercițiilor fizice …………………………………………………………… ………43
U.4.6 Test de autoevauare …………………………………………………………………….. ………….43

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
2 Unitatea de învă țământ 5…………………………… ……………………………………………. …………. ……..44
U. 5.1 Introducere………………………………………………………………………………….. …….. …….44
U.5.2 Competen țele unită ții de învă țare………. ……………………………………………. …………..44
U.5.3 Efortul ……………………………………………………………………………………………… ………45
U.5.4 Oboseala ………………………………… …………………………………………………………. ……..46
U.5.5 .Adaptarea la efort ………………………………………………………………………….. …………..46
U.5.6 Refacerea ……………………………… ……………………………………………………….. …………47
U.5.7 Test de autoevaluare ………………………………………………………………………. …………49

Unitatea de înv ățare 6…………………………………………………………………………………………………50
U.6.1 Introducere…………………………………………………… …………………………………. …………..50
U.6.2 Competen țele unită ți de învă țare………………………………………………………. …………. ..50
U.6.3 Proiectarea didactică ………………………………………………………………….. ……… ………51
U.6.4 Progr amare si planificare …………………………………………………………….. ………………..51
U.6.5. Test de autoevaluare ……………. …………………………………………………… ……….. ……….52

Unitatea de învă țare 7……………………………………………………………………………………….. ………53
U.7.1 Introducere………………………………………………………………………………… ………………..53
U.7.2 Competen țele unită ți de învă țare…………………………………………………………… ………..53
U.7.3.Tipuri de evaluare în activitatea motrică ………………………………………………. ………….54
U.7.4.Instrume nte ale procesului de evaluare ……………………………………………….. …………..55
U.7.5. Test de autoevaluare ……… ……….. ………………… ………….. ……………………. ……………..56
U.7.6 Temă de casă.. ………………………………………………………………………………. …………….56

Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………. ……….. 57

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
3
Introducere

Așa cum afirmă Nicu Alexe și Totescu Antoaneta
despre mișcarea omului ca fiind expresia care indica
totalitatea actelor motrice realizate de om pentru
intretinerea relațiilor sale cu mediul natural si social si
efectuarea deprinderilo r specifice diferitelor discipline
sportive [1973, pag. 45]; literatura de specialitate
prezintă definiția kinetologiei ca o disciplină știinșifică
ce are ca obiect de studiu totalitatea formelor de mișcare
umană în scopul perfecționării corpului uman atâ t din
punct de vedere morfologic cât și funcțional precum și a
capacității sale de mișcare.
Termenul de „kinetologie”, compus din kineto -derivat al cuvântului kinetos ce
desemnează în limba greacă noțiunea de „mișcare” și logie, de la logos, „știință în a ceeași
limbă”, definește „știința mișcării”.
Kinetologia sau kinesiologia, termen introdus de Daily în 1857 la Paris,
înseamnă„știința sau studiul mișcării", căci „kinein" = mișcare, iar „logos" = a studia, a vorbi
despre. Pentru a încadra kinesiologia mai corect într -o definiție ar trebui să spunem că est
eștiința mișcării organismelor vii și a structurilor care participălaaceste mișcări." [Sbenghe T.,
2002]
Ar trebui poate să atragem atenția că în logica taxonomică de mai sus ar fi necesar să
clasificăm m ai întâi „kinetologia umană" și ca o componentă a acesteia să vorbim de cea
„medicală" deoarece teoretic putem accepta și o „kinetologie nemedicală". Nu este însă
nevoie de o astfel de abordare căci kinetologia medicală preia tot ce s -ar putea spune într -un
capitol intitulat „kinetologie umană".
De altfel, definiția kinetologiei medicale este: „studiul structurilor și mecanismelor
neuromuscu -lare și articulare care asigură omului activități motrice normale, înregistrând,
analizând și corectând mecanismele deficitare". [Sbenghe T., 2002]

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
4 Partea întâi a acestei definiții acoperă după cum se vede întreaga problematică
generală (medicală și nemedicală) a kinetologiei umane în timp ce în partea a doua a definiției
aspectul medical devine evident. Și mai devin e vidente și componentele kinetoterapiei.
În aria activităților motrice, a „mișcării” în sensul unei activități cu caracter fizic, intră
mijloacele KINETOTERAPIEI, disciplină științifică aparținând domeniului medical.
Kinetoterapia, terapia prin mișcare, se ocupă cu tratamentul unor deficiențe fizice sau
organice, in care un anumit gen de activitate motrică, asociată cu alte tehnici și proceduri pot
corecta respectivele def icien țe.
Mariana Cordun [1999, pag. 14], argumenteză că kinetoterapia „aplică mijloacel e
kinetologiei medicale cu scopul recuperării somato -funcționale, motrice și psihice și /sau al
reeducării funcțiilor secundare, de compensație, în cazul afecțiunilor parțial reversibile sau
ireversibile.”
Obiectivele cursului
Princip alele obiectiv e ale prezentului curs sunt următoarele:
– furnizarea termeni noțiuni, concepte și principii ce caracterizează și cu care
se operează în activitatea motrică în general;
– înțelegerea cerințelor, regulilor, și modalităților specifice de lucru utiliz ate
în procesul de instruire a acestora, sprijinindu -se pe datele altor științe care au
în centrul preocupărilor lor omul și care studiază la rândul lor, din perspectivă
particulară, motricitatea umană.
– dobândirea unei terminologii adecvate specifice dom eniului
amtrenamentului, respectiv performanța sportivă, teoria educației fizice de cea
specific domeniului educației fizice .

Competențe conferite
La sfârșitul acestui curs studentul va fi capabil să:
– să definească și să descrie Știința motricită ții umane ;
– să definească termeni, noțiuni, concepte și principii ce caracterizează și cu
care se operează în activitatea motrică în general.
– să definească activitatea motrică și să arate care este aria de cuprindere a
acesteia ;
– să identifice formele organiz atorice și de practicare ale activității motrice în
procesul instructiv -educativ;

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
5 – să identifice formele de manifestare motrică cu mecanismele sale fiziologice
Și psihice ;
– să definească activitatea motrică Și să cunoască no țiunile de exerci țiu fizic,
antren ament, efort, refacere.

Resurse și mijloace de lucru
Parcurgerea părții teoretice din materialul de curs și a exemplelor
oferite , rezolvarea testelor de autoevaluare și a temelor de control necesită
efectuarea activităților de tip C/S programate în semestrul I .
Structura cursului
Cursul este structurat pe 7 unități de învățare, unitățile de învățare
conținând atât partea teoretică cât și exemple, teme de control și teste de
autoevaluare.
Răspunsurile la Testele de Autoevaluare se regăsesc în ma terialul
unității de învățare respective .
Materialul de curs conține două teme de control a căror rezolvare este
obligatorie . Temele de control vor fi predate individual de către fiecare student
în parte cadrului didactic. Comunicarea tematicii acestor te me de control se face
în cadrul activități lor de tip S programate în orar.

Cerințe preliminare
Pentru o percepție cât mai precisă a disciplinei este necesar ă parcurgerea
și promovarea activităților de tip S programate în semestrul I .
Discipline des ervite
Metodica educa ției fizice Și sportului precum si Metodica
antrenamentului sportiv .

Durata medie de studiu individual
Fiecare unitate de învățare este astfel structurată încât, parcurgerea părții
teoreti ce și rezolvarea testelor de au toevaluare să poată fi realizate în 2, maxim
3 ore.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
6
Evaluări pe parcurs și evaluarea finală
Evaluările pe parcurs sunt reprezentate de cele două teme de control
care reprezintă fiecare 20% din nota fin ală a disciplinei.
Evaluarea finală c onstă într -un examen scris dat după încheierea
activităților asistate de tip S, în perioa da de sesiune, ponderea acestuia în nota
finală fiind de 40%.

Așadar, dragi studenți , nu pierdeți ocazia de a vă completa cunoștințele acumulate la
activitățile de seminar cu cele teoretice prezentate în materialul de curs !

SPOR LA TREABĂ și MULT SUCCES!

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
7 Unitatea de învă țare 1.
Activitatea Motrică
Unitatea de învă țare 1
ACTIVITATEA MOTRICĂ
U.1.1 Itroducere
U.1.2 Competen țele unită ții de învă țare
U.1.3 Argument
U.1.4 Arie de cuprindere
U.1.5. Forme organizatorice și de practicare
U.1.6. Test de autoevaluare

U.1.1 Introducere
Această unitate de învățare este dedicată descrierii și conținutului activită ții
motrice . Astfel, unitatea este structurată în două părți, una dedicată înțelegerii
terminologice , iar cea de -a doua este orientată pe conținutul direct al activită ții motrice
ca Știință a domeniului de activitate .

U.1.2 Competen țele unității de învățare
După parcurgerea acestei unități de învățare studentul va fi capabil să:
– definească și să descrie terminologic fenomenul motricită ții umane ;
– identifice și să clasifice aria de cuprindere a activită ții motrice, formele
organizatorice Și de practicare a activită ții motrice.

Parcurgerea unită ților de învă țare presupune atât familiarizarea cu no țiunile
teoretice cât și rezolvarea aplica țiilor de tip To D o, sau a Testelor de autoevaluare .
Astfel, d urata medie de parcurgere a unități i de învățare este de 2 ore.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
8 U.1.3 Argument

Știința activităților motrice își justifică apartenența la statutul de știință prin
îndeplinirea următoarelor cerințe en unțate anterior și pentru alte discipline științifice de unii
specialiști ai domeniului (A. Dragnea):
 are un domeniu propriu de cercetare – respectiv mișcare umană cu obiectivele ,
sarcinile și finalitățile ei;
 are metode de cercetare proprii, chiar dacă u nele dintre acestea sunt întâlnite și în
alte discipline, ele îmbrăcând în domeniul nostru teme particulare;
 are principii, reguli, cerințe și norme proprii;
 dispune de un ansamblu de cuno ștințe științifice pe baza cărora emite noi ipoteze
de lucru.
U.1.4 Aria de cuprindere

„Teoria activităților motrice” se constituie „într -o sintagmă generoasă ce ar putea
cuprinde studiul tuturor formelor de mișcare, umană sau animală, voluntară, reflexă sau
instinctuală, organizată sau întâmplătoare, sistematică sau sporadi că, instituționalizată sau
neinstituționalizată” [Prescorniță A. 2006, pag. 14].

De interes pentru noi rămâne însă activitatea motrică umană, voluntară, organizată și
desfățurată sitematic.
Cel puțin prin prisma obiectivelor, a finalităților urmărite, a cest gen de activitate
motrică ar putea integra studiul conținutului, mijloacelor și metodologiei unor domenii deja
consecrate precum ar fi:
EDUCAȚIA FIZICĂ – proces instructiv -educativ cu caracter general, organizat și
desfășurat sistematic și care are ca obiective: întărirea și menținerea sănătății, dezv. fizică

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
9 armonioasă, formarea unui bagaj de deprinderi și priceperi motrice de bază, utilitar -aplicative
și specializate, dezvoltarea calităților motrice etc. [Dragnea A., Bota A., 1999]

ANTRENAMENT SPOR TIV, COMPETIȚIE.

Acestea presupun un proces de pregătire specializată, de înalt nivel în vederea
competițiilor, a întrecerii ce generează în final performanța.Au printre obiective creșterea
capacității de efort, perfecționarea unor priceperi și deprinde ri motrice, precum și a unor
calități motrice specializate etc.
EDUCAȚIA (INSTRUCȚIA) FIZICĂ PROFESIONALĂ, proces instructiv –
educativ care vizează abordarea unor eforturi și mișcări specifice anumitor profesiuni precum
și mijloace de realizare a unor efect e compesatorii dictate de specificul unora dintre aceste
activități.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
10
ACTIVITĂȚILE DE TIMP LIBER care au ca obiective au ca obiective
menținerea unei condiții fizice și psihice corespunzătoare sau compensarea vieții sedentare, a
stress -ului, a excesului de activitate intelectuală su a unor activități fizice unilaterale.

ACTIVITATEA FIZICĂ A PERSOANELOR ÎN SITUAȚII BIOLOGICE
SPECIALE: copii de la 0 la 3 -4 ani, femeia insărcinată, persoane vârstnice etc., care temporar
nu pot fi cuprinse în celelalte g rupe și categorii de practicanți a exercițiilor fizice.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
11

EDUCȚIA FIZICĂ A PERSOANELOR CU DEFICIENȚE FIZICE
(KINETOTERAPIA) care are ca principal obiectiv ameliorarea, recuperrea sau compensarea
respectivelor deficiențe precum și recuperarea motorie și funcțională în asociere cu alte
mijloace cu caracter medical sau ai unor factori naturali etc.
Această arie de cuprindere a activităților motrice are în interiorul ei zone de
intersectare a unor domenii, cu tendința divizării în domenii relativ de sine stă tătoare, cu un
specific aparte.
Exemplu:
– activ. motrică din instituțiile militare
– activ. motrică specifică unor profesiuni legate de artă etc.

U.1.5. Formele organizatorice și de practicare ale activității motrice
Activitățile mo trice se pot desfășura într -un cadru organizatoric bine definit sub stricta
îndrumare și supraveghere a unor cadre de specialitate: lecția de educație fizică, lecția de
antrenament sportiv, ședința de recuperare, ședința de refacere; sau sub formă independ entă
ori ca activitate dirijată (cu o organizare mai puțin riguroasă), cum ar fi „minutul” de educație
fizică, gimnastica de înviorare, jocul, sportul și turismul de masă, activitățile de „outdoor”
etc.
LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ este principala formă orga nizatorică prin care sunt
programate să se desfășoare activități motrice specifice unităților școlare de toate gradele la
noi în țară (de la grădinițe la universități) condusă în general, de cadre de specialitate.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
12

Timpul de desfășurat este stabilit rig uros in funcție de categoriile de vârstă ale
subiecțiilor și posibilităților lor fizice, fiziologice și motrice.
Structura acesteia diferă de la o categorie de vârstă la alta, fiind determinată de
obiectivele și sarcinile prevăzute în planurile și programe le de învățământ și adaptată
particularităților de vârstă ale subiecților.
LECȚIA DE ANTRENAMENT este forma organizatorică prin care sunt programate
să se desfășoare activități motrice specializate, specifice unor ramui de sport.

Duratele de desfășurar e ale lecțiilor de antrenament sunt mai puțin riguroase, au
variații mai mari, determinate de obiectivele, sarcinile și perioadele de pregătire sportivă.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
13 În consecință și structura lecției de antrenament are componente diferite, aceast fiind
adaptată obiec tivelor și sarcinilor programate.
ȘEDINȚELE DE RECUPERARE ȘI DE REFACERE sunt forme de organizare a unor
activiăți specifice, cu caracter igienic sau medical care au ca finalitate refacerea potențialului
sportivului sau pacientului și care se desfășoară s ub îndrumarea unor cadre de specialitate. O
parte din aceste actiități au un pronunțat caracter pasiv (masaj, aero -ionizări, băi. Jacuzzi etc.),
iar altele impun activitate motrică (auto – masaj, gimnastică recuperatorie, miscări
compensatorii, tehnici de r espirție etc.).

„MINUTUL” DE EDUCAȚIE FIZICĂ se organizează de obicei în școală, în timpul
recreațiilor, are în principal valențe recreative și compensatorii și poate fi condus sau nu de
profesorul de edu cație fizică, de către alt profesor sau elev.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
14

GIMNASTICA DE ÎNVIORARE este o formă de practicare a exerciții lor fizice care
are ca scop principal angrenarea organismului și trecerea acestuia de la starea de inactivitate
din timpul somnului sau atimpului de odihnă pasivă spre activitatea fizică mai susținută.
JOCUL, SPORTUL ȘI TURISMUL de mase sunt, în general, activități cu caracter
recreativ, de cele mai multe ori organizate ocazional sau sporadic, din inițiativa unuia sau a
mai multor lideri de grup. Parte dintre acestea se pot desfășura individual, pe perechi sau în
grupuri mai mari sau mai mici de participa nți, cu structuri ocupaționale și de vârstă eterogene
și cu potențial motric diferit.
ACTIVITĂȚILE DE OUTDOOR, LOISIR, DE TIMP LIBER etc. Înglobează
activități cu caracter diferit, activități care pot avea su nu caracter motric. De cele mai multe
ori se p referă activit. Din aria motricității și care urmăresc, pe lângă aspecte recreative
compensatorii, și aspecte legte de socializare (coeziune de grup, întrjutorare, colaborare între
parteneri, comunicare). Acest gen de activități pot avea caracter sportiv ( joging, aerobic,
fitness) sau pot fi activități motrice fară a avea caracter sportiv.

Rezumat

Mișcarea omului se caractereizează ca fiind expresia care indica totalitatea
actelor motrice realizate de om pentru intretinerea relațiilor sale cu mediul n atural si
social si efectuarea deprinderilor specifice diferitelor discipline sportive [1973, pag.
45];
Studiul mișcărilor omului și a omului în mișcare se constituie într -o activitate
deosebit de complex ă, în special datorită faptului că omul – obiectul și subiectul
acestor studii – este el însuși o ființă deosebit de complex ă, mai precis cea mai
complexă formă de viață.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
15 Dată fiind complexitatea ființei umane – ființă rațională, social ă, și ludică, în
studiul activităților sale motrice este necesară contr ibuția unor ramuri ale unor ș tiințe
ce au ca obiect de studiu diverse aspecte legate de om și de manifestări umane:
științe biologice (anatomie, fiziologie, biochimie, biomecanică, medicină etc.),
psihologie, pedagogie, sociologie, informatică etc.

U. 1.6 TEST DE AUTOEVALUARE
1. Definiți kinesiologia .
2. Argumenta ți de ce Știința activităților motrice își justifică apartenența la
statutul de știință .
3. Enumera ți care este aria de cuprindere a activită ții motrice.
4. Care sunt formele organizatorice și de practicare ale activității motrice.

Folosiți drept sursă directă de răspuns paragrafele U.1.3.; U.1.4. Și U.1.5.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
16 Unitatea de învățare 2.
Motricitatea umana
Cuprins
Unitatea de învă țare 2
MOTRICITATEA UMANĂ
U.2.1 Introducere
U.2.2 Competen țele unită ții de învă țare
U.2.3 Forme de manifestare motrică
U.2.4 Mecanisme fiziologice și psihice
U.2.5 Motricitatea în ontogeneză
U.2.6 . Test de autoevaluare

U.2.1 Introducere
Literatura de specialitate aduce in evidența motric itatea umană ce este
considerată ca activitate conștientă și voluntară ce este motivată și determinată
complex. Motivația acestui gen de activități rezidă din faptul că omul este o ființă
rațională, cu multiple nevoi legate de existența sa biologică, mater ială și socială.
Autonomia și autoservirea sunt două dintre necesitățile primare ale omului care au
determinat motricitatea acestuia, respectiv diversitatea formelor de manifestare
motrică necesare integrării acestuia în mediul natural și social.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
17 Determ inarea activității motrice umane este corelată cu o serie de
particularități individuale date de ereditate, dezvoltarea somatică și funcțională,
capacitățile energetice, motivație, atitudini, conștiință.
Raționalitatea îl face pe om ființa cea mai motrică, considerând aria deosebit
de vastă a activităților sale motrice, precum și diversitatea și complexitatea acestor
activități.
Motricitatea umana povine de la cuvantul francez “ motrice ”, forta motrice
este o forta care produce o miscare, o comandă.
Motricit atea umană este superioară pentru că este: constientă, voluntară,
motivată, determinată de complex.
MOTRICITATEA UMANĂ rezidă din faptul că omul este o ființă
rațională,
raționalitatea făcându -l pe om ființă motrică astfel aria activităților motrice fiind
vastă, diversificată și complexă.

Datorită rațiunii umane, motricitatea umană este diferită de regnul animal
deoarece nici o ființă a regnului animal nu acoperă aria atât de vastă, diversă și
complexă a mișcărilor și activităților cucaracter motr ic.
Concluzionând, “RAȚIONALUL BATE INSTINCTUL” și în activitatea
motrică.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
18
U.2.2 Competen țele unității de învățare
După parcurgerea acestei unități de învățare studentul va fi capabil să:
– să definească formele de manifestare motrică ;
– să definească și să argumenteze actul, ac țiunea Și activitatea motrică ;
– să arate care sunt relațiile dintre act, ac țiune Și activitate motrică ;
– să sistematizeze mecanismele fiziologice Și psihice ale activită ții
motrice .

Durata me die de parcurgere a unități i de învățare curente este de 3 ore.

U.2.3 Forme de manifestare motrică

Formele de manifestare motrică sunt extrem de diverse; acestea putând fi clasificate
după mai multe criterii. În domeniul nostru științific, acestea sunt acele ce s unt efectuate
conștient, voluntar, sub imperiul raționalului. După gradul lor de complexitate, mișcările se
pot departaja în gesturi sau acte motrice, acțiuni motrice și activități motrice, „fără ca
granițele între acestea să fie foarte ferm stabilite” [Pr escorniță A. 2006, pag. 21]
ACTUL MOTRIC (sau GESTUL MOTRIC)

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
19 Se definește, în general, ca fiind o mișcare simplă, posibil a fi efectuată instinctiv, dar
de cele mai multe ori voluntar și conștient și care constituie punctul de plecare pentru mișcări
mai complexe. De exemplu, pășirea – act motric ce aparține mersului; întoarcerea capului – act
motric ce precede acțiunea de orientare în spațiu; ridicarea mâinii – gest de expresie.
Autorii Nicu Alexe, Totescu Antoaneta exemplifică actul motric ca un fapt simp lu de
comportare realizat prin muschii scheletici in vederea obtinerii unuiefect elementar de
adaptare sau de construire a unei actiuni motrice. [1973, pag. 36]
Actul motric, care de regula se considera ca fiind act voluntar, se foloseste in practica
in interrelatii care definesc o anumita actiune sau activitate motrica. El este, totodata, un
element component folosit in analiza actiunii sau activitatii motrice apreciate ca efecte
globale. Termenul de act motric poate s ă indice și actele reflexe, instinctu ale si automatizate.

ACTIUNEA MOTRICA

Este o inlantuire de acte motrice indreptate spre un anumit scop, cu o motivatie
rationala și un caracter constient si voluntar. Exemplu: mersul, alergarea, săriturile, aruncarea,
prinderea, virajul la schi etc.
Actiune motrica este a nsamblu de acte motrice astfel structurate incat realizeaza un tot
unitar in scopul rezolvarii unor sarcini imediate care pot fi izolate sau inglobate in cadrul
uneiactivitati motrice. Exercitiul acrobatic, de echilibru, catarare, ar uncarea, saritura,
alergarea, mersuletc. sunt actiuni motrice care au efecte imediate in urma aplicari lor, dar pot
fiinglobate intr -o suita de efecte care se obtin in urma unei activitati motrice, in cazulnostru,
procesul de educatie fizica.

ACTIVITATEA MOTRICA

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
20

Constituie un ansamblu de acte si actiuni efectuate constient, sistematic in scopul
obtineri unui anumit rezultat. Activitatea este complexă, poate cuprinde arii diverse
determinate de scopuri, obiective, sarcini diferite.Exemplu, activitatea mot rică orientată spre
obținerea unor performanțe într -un anumit domeniu este conturată de anumite scopuri,
obiective și sarcini.
Ansamblu de actiuni motrice incadrate intr -un sistem de idei, reguli si forme de
organizare in vederea obtinerii unui efect comp lex de adaptare a organismului si de
perfectionare a dinamicii acestuia.
Activitatea motrica se incadreaza in general intr -un concept privind organizarea,
continutul si finalitatea educatiei fizice si sportului. Ea este folosita si ca o expresie care
conc retizeaza numai acele exercitii fizice care se gasesc intr -o anumitainterrelatie sau
structura si care se aplica dupa anumite reguli si cu un anumit scop. [Alexe N., Totescu A.,
1973, pag. 36 ]
Ca o concluzie, actul si actiunea motrica sunt manifestar i care se desfasoara fiecare
intr-un timp sau o secventa a acestuia si intr -un spatiu bine determinat si limitat.
Activitatea motrica se deruleaza in timp, pe secvente separate chiar daca se desfasoara
in acelasi spatiu sau incepe intr -un spatiu si contin ua in spati diferite.

U.2.4 Mecanisme fiziologice Și psihice

Pentru a ne face o idee general asupra mecanismelor fiziologice ce guvernează
activitatea motrică, apreciem ca fiind necesare și adecvate cele expuse de dr. N. Eremia și dr.
Marta Baroga în cartea “Medicina sportivă” [1994, pag. 48]: “sistemul nervos central
reprezintă masa de comandă care dirijează întreaga activitate a organismului, contribuind la
încadrarea ființei umane în mediul biologic și social. ” În fiecare moment creierul primește un

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
21 volum impresionant de informații din exteriorul și i nteriorul organismului, pe care le
prelucrează de o manieră avantajoasă pentru acesta, ca un adevărat computer. ”
Sistemul nervos central asigura substratul functilor psihice complexe:

• Sfera cunoasterii (orientarea, gândirea, atenția, învățarea),
• Sfera afectiva (emoțiile, sentimentele, pasiunile),
• Sfera volitional -comportamental (hotărârile, deciziile, caracterul, comportamentul)
O schemă general de funcționare a organismului uman în efectuarea actelor motrice
trebuie să cuprindă următoarele repere:
RECEPTORI ( vizuali, acustici, de echilibru, tactili, proprioceptivi etc.) care culeg
informatia interna sau externa;
CĂI AFERENTE SAU SENZITIVE care transmit informatia culeasa de către
receptori spre centrii nervosi;
CENTRII NERVOȘI care prelucreza informat ia, o decodifica si elaboreaza
raspunsurile;
CĂI EFERENTE SAU MOTORII care transmit raspunsul prelucrat in centrii nervosi
spre organele efectoare (mușchi);
ORGANELE EFECTOARE.
Funcționarea organismului pe baza informațiilor culese de receptorii din organe le de
simț, conform schemei de mai sus, este comună omului și animalelor și se numește
funcționare pe baza primului sistem de semnalizare. Cunoașterea realizată pe baza organelor
de simț este direct, nemijlocită, concretă și individuală.
Funcționarea organ ismului uman se poate face și pe baza celui de al doilea system de
semnalizare, constituit de limbaj și gândire (limbajul “mut”) care au conexiuni strânse și care
sunt proprii numai omului.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
22 De cele mai multe ori în activitatea umană intervin simultan, în p roporții digerite, în
funcție de complexitatea acesteia, ambele sisteme de semnalizare.
U.2.5 Motricitatea în ontogeneză

Așa cum afirmă Dragne A., si Bota A., conceptual de motricitate “nu poate fi privit în
afara conceptului de mișcare, în general, mișcare bio logic, în sensul special. Mișcarea
desemnează o ieșire din starea de imobilitate, stabilitate, o schimbare a poziției corpului în
spațiu, în raport cu unele repere fixe.” [2000, pag. 32]
Motricitatea este definită ca exprimând “o însușire a fiinșei umane î nnăscută și
dobândită de a reacționa cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi și interni, sub
forma unei mișcări.” [2000, pag. 32]
Ontogeneza cuprinde dezvoltarea individuală a organismelor (vegetale sau animale) cu
toate transformările lor de l a faza de embrion și până la moarte. [Verza E., Verza F., 2000]
Perioada nasterii până la sfârșitul vieții, privită prin prisma motricității, determinată de
procesele de creștere, dezvoltare și involuție specifice omului este punctul de interes major în
motricitate.
Astfel, pe baza acestor criterii, avem următoarele etape:
– de la naștere până la vârsta de un an (0 -3 luni; 3 -6luni; 6 -9 luni; 9 -12 luni)
– de la 1 la 3 ani
– de la 3 la 6 -7 ani,
– de la 7 -10 ani,
– de la 10 -14 ani,
– de la 14 -18 ani,
– vârsta adultă de la 18-65 de ani,
– vârsta senescendenței, după 65 de ani.
De la naștere la vârsta de 1 an evoluția motrică a copilului este puternic influențată de
următorele aspecte: cunoașterea mediului înconjurător cu multitudinea de lumini, obiecte,
voci, chipuri etc. c e constituie o avalanșă de informații care solicită reacții de cunoaștere și
adaptare și care obosesc în foarte mare măsură. Viața copilului la această vârstă este dominată
de somn, care la începutul intervalului însimează un număr de 18 -20 de ore pe zi ș i care pe
măsură ce trece timpul și copilul se dezvoltă și se adaptează condițiilor de trai, acesta se
diminuează. Tractusurile nervoase nemielizate favorizează iradierea puternică a influxului
nervos care are drept urmare o percepție difuză a senzațiilor precum și o reacție motrică
imprecisă, necoordonată si mai ales de natură reflexă.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
23 În acest interval de vârstă se disting următoarele etape:
De la 0 la 3 luni sunt evidente mișcările dezordonate ale membrelor și mișcări de
orientare, copilul normal este ca pabil să -și ridice și să -și țină singur capul;
De la 3 la 6 luni, la mișcările se adaugă mișcări de trunchi, tendințe de rulare stânga –
dreapta, cea mai importantă achiziție motrică fiind ridicarea în poziția șezând, la care se
adaugă ținerea unor obiecte.
De la 6 la 9 luni, copilul se remarcă prin mișcări diverse de trunchi – aplecări, răsuciri
în vederea apucării unor obiecte, la 9 luni încercările de ridicare in picioare finalizându -se cu
posibilitatea realizării poziției stând, după trecerea prin stadii le de târâre, “mers în patru labe”.

De la 9 la 12 luni se perfecționează și se stabilizează poziția stând cu încercarea de
pășire, în jurul vârstei de un an, copilul normal putând merge singur.
De la 1 an la 3 ani, vârsta preșcolară mică (antepreșcolară) , achizițiile motrice sunt
importante. Un an de experiență de viață, independența relativă de deplasare (copilul merge
singur) și poziția bipedă aduc plusuri importante în lărgirea orizontului copilului la propriu și
la figurat. De remarcat două tendințe n oi în evoluția motrică: alergarea și jocul. Alergarea la
inceput se face practic fără faza de zbor, aceasta căpătând o amplitudine din ce in ce mai mare
cu trecerea timpului. Jocul câștigă în dinamică și complexitate în strânsă legătură cu vârsta, cu
mediu l și cu partenerii. Jocul cu partenerii de aceeași vârstă sau de vârste apropiate este mai
dinamic, mai solicitant în curte, în parc sau locuri de joacă în special amenajate și mai putin
solicitant în casă.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
24

De la 3 la 6 -7 ani, vârsta preșcolară, copii în cep să fie instituționalizați, frecventând în
mod normal grădinița. Mediul puternic socializant, grădinița presupune parcurgerea unei
programe în care activitățile motrice ocupă o pondere importantă. Pentru prima dată copilul
trebuie să se încadreze în exi gențele disciplinei de grup, învață să respecte reguli de
comportament și joc, îmbină activități singulare cu cele de grup. Achizițiile motrice sunt
importante la această vârstă și vizează activități statice și dinamice.

În această perioadaă se pun bazel e deprinderilor motrice de bază și utilitar -aplicative
prin cea mai importantă activitate pe care o are de realizat copilul – jocul.
Intr-o pregătire specializată (grupe de performanță la diferite sporturi), aria motrică se
poate lărgi considerabil cu depr inderi motrice specializate.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
25 De la 7 la 10 ani, este cuprinsă o primă perioadă școlară, în care activitatea de bază a
copilului devine învățătura. Atât implicarea copilului, a familiei si a scolii imprimă acestui
gen de activitate o nota de seriozitate, cu urmări deosebite în plan psihologic și motric. Totuși
printre activitățile cele mai agreate de copii la această vârstă rămâne jocul, în special jocurile
de grup.

Bagajul de priceperi și deprinderi motrice se îmbogățește cu noi achiziții, cresc
capacitșț ile de efort și de asemenea se îmbunătățesc calitățile motrice de bază, în special pe
baza dezvoltării și creșterii specifice acestei perioade de vârstă. Crește volumul mușchilor și
forța lor, articulațiile se întăresc, percepțiile sunt mai clare privind u nele aspecte legate de
distanțe (aproape, departe) și de dimensiuni (mare, mic) cu implicații privind precizia și
finețea unor mișcări. Totuși copilul este fragil și obosește repede la aceasta vârstă, însă este
deosebit de plastic, are bune capacități de î ndemânare și se pretează la ambidextrie. Fetițele și
baieții se joacă împreună.
De la 10 la 14 ani, a doua perioadă școlară, gimnaziul. Această perioada presupune pe
plan scolar noi exigente impuse de aparitia proferorilor specializati pe discipline de
invatamant. Paralel, în plan biologic se face simțită din ce în ce mai puternic, la început
perioada prepubertară, dar mai ales ulterior, cea pubertară. Orele de educație fizică se fac de
către un profesor de specialitate care raspunde unor exigente mai ridic ate impuse de programa
analitică și de condițiile concrete ale scolii. La aceasta varsta manifestarile motrice și de multe
ori complexe sunt foarte dinamice, cu coeficient de risc, pe fondul unor atitudini și sentimente
vizând propriile posibilități, de mu lte ori incorect estimate. Activitatile motrice incep sa se
separe pe sexe, este vârsta la care se face selectia pentru majoritatea disciplinelor sportive,
vârsta la care sunt posibile achiziții motriec specifice celor mai diverse ramuri de sport.
De la 14 la 18 ani, a treia perioadă școlară, liceul, este caracterizată, în general, de un
potențial crescut de motricitate, dar din păcate de manifestări motrice mai slabe decât în
perioada precedentă. Bagajul de deprinderi motrice generale se stabilizează, iar achizițiile noi

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
26 sunt din ce in ce mai putine. Se perfectioneză în schumb calitățile motrice de bază și rămâne
de exploatat potențialul de achiziție a unor deprinderi motrice specifice unor ramuri sportive.
Motivația șli atitudinea față de activitatea motri că este puternic influențată de trăaăturile de
personalotate ale tânărului, personalitate care se manifestă din ce in ce mai puternic.

Achizițiile principale se fac în domeniul calităților motrice, mai ales în potențialul de
forță și rezistență, în timp ce viteza și îndemânarea se stabilizează, iar mobilitatea și suplețea
suferă un mic regres dacă nu sunt întreținute.
Vârsta adultă de la 18 la 65 de ani are mai multe etape prin prisma evoluției motrice,
etape care au limite destul de largi, determinate ma i puțin cronologic și mai ales biologic. În
cadrul acestei perioade, o primă etapă cuprinsă între 18 – 40 de ani se constituie într -o etapă a
marilor performanțe potențiale. Etapa este caracterizată de încheierea proceselor de creștere și
dezvoltare, de st abilizare psihică, de capacități crescute de creștere, dezvoltare, de stabilizare
psihică, de capacități crescute de efort, de calități motrice elevate etc. Potenșialul fizic și
motric al organismului uman încheie perioada de ascendență și intră într -o fază de “platou” de
menținere.

Vârsta senescendenței, după 65 de ani, este caracterizată de o perioadă normală,
naturală, fiziologică de declin al potențialului motric. Priceperile și deprinderile motrice
neexersate diminuează până la uitare, calitățile mo trice se manifestă din ce în ce mai slab (mai

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
27 ales cele de viteză și de suplețe), indicii morfo -funcționali ai persoanelor din această perioadă
de viață regresează.

În cadrul aceleiași grupe de vârstă există, de la individ la individ, grade și nivele
diferite de motricitate, determinate de o serie de factori, dintre care zestrea genetică și
capacitățile de efort, capacitatea de învățare, de restructurare și de reproducere a mișcărilor au
rol determinant.
Rezumat

MOTRICITATEA UMANĂ rezidă din faptul că omul este o ființă rațională,
raționalitatea făcându -l pe om ființă motrică astfel aria activităților motrice fiind
vastă, diversificată și complexă.
Datorită rațiunii umane, motricitatea umană este diferită de regnul animal
deoarece nici o ființă a regnului animal nu acoperă aria atât de vastă, diversă și
complexă a mișcărilor și activităților cucaracter motric.
Concluzionând, “RAȚIONALUL BATE INSTINCTUL” și în activitatea motrică.

U.2.6 TEST DE AUTO EVALUARE
1. Argument ați din ce rezidă faptul că motricitatea umană este diferită de
regnul animal.
2. Care sunt formele de manifestare motrică ?
3. Defini ți actul, ac țiunea Și activitatea motrică .
4. Descrie ți mecanismele fiziologice Și psihice ale motricită ții umane.
5. Descrie ți pe scu rt motricitatea umană în ontogeneză Sistematizați
elementele tehnice specifice jocului portarului.
Folosiți drept sursă directă de răspuns paragrafele U.2.3. -U.2.4 .-U.2.5.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
28
Unitatea de învă țare 3
Activitatea motrică

Unitatea de învă țare 3
U.3.1 Introducere
U.3.2 Competen țele unită ții de învă țare
U.3.3 Priceperea motrică
U.3.4 Deprinderea motrică
U.3.5 Calită țile mot rice
U.3.6 Test de autoevaluare

U.3.1. Introducere

Prezenta unitate de învă țare este dedicată în țelegerii și familiarizării cu
elementele de con ținut ale activită ții motrice , cu noțiunile de acte motrice , cu
utilitatea acestora în activitatea umană .

U.3.2. Competen țele unității de învățare
După parcurgerea acestei unități de învățare studentul va fi capabil să:
– să definească deprinderea Și priceperea motrică ;
– să definească Și s clasifice calită țile motrice ;
– să definească capac itatea motrică .

Durata medie de parcurgere a unități i de învățare curente este de 3 ore.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
29 U.3.3 Priceperea motrică

Definiție:
Capacitatea individului de a recepționa, de a “percepe “ceva nou.
Priceperea motrică este echivalentă cu prima etapă din procesul de însușire, de
formare a deprinderii motrice.
„Priceperea motrică reprezintă o acțiune sau o structură motrică (de mișcare) simplă
sau complexă realizată în condiții relativ noi, fiind neexersată sau puțin exersată anterior.”
[Prescorniță A., 2006, pag. 33]
Priceperea motrică este un fapt concret, o acțiune reală, o manifestare motrică realizată
prin implicarea calităților de îndemânare, abilitate, iscusință.

CARACTERISTICI ALE PRICEPERILOR MOTRICE:
– sunt componente neautomatiz ate ale activității motrice voluntare,
– sunt dependente de experiența motrică anterioară (cunoștințe, imagini stocate în
memorie, priceperi anterioare, deprinderi motrice anterioare, simțuri speciale, capacități de
coordonare),
– exprimă maiestria practică în situații variabile,
– se bazează pe procese cognitive și influentează procesele cognitive (memorie,
imaginație, creativitate etc.),
– nivelul de manifestare este condiționat și de plasticitatea scoarței cerebrale,
– presupune participarea permanentă a raționalu lui.
Cunoștințele permit abstractizări și generalizări, analize și sinteze pe baza cărora se fac
raționamente ce permit orientarea spre scop a actelor motrice. Acestea pot fi acumulate
anterior și cuantificate din stocurile memoriei sau pot fi furnizate pe loc prin diverse
modalități de informare.
Imaginile stocate în memorie sunt acele imagini vii care au fost recepționate prin trairi
experimentale și care se constituie într -o zestre motrică acumulată, cu atât mai utilă cu cât este
mai bogată.
Priceperile anterioare reprezintă acele lucruri deja făcute, acea situație deja parcursă,
fără a avea secvență automatizată. Acestea conțin puncte de reper și de orientare în efectuarea
altor mișcări noi sau relativ noi, a altor priceperi motrice.
Deprinderile motric e anterioare reprezintă o „lecție” învățată, o experiență posibil a fi
restructurată și adaptată spre rezolvarea noilor situații. Deprinderile, spre deosebire de

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
30 priceperi, au secvențe motrice automatizate, secvențe care se realizează fîra controlul absolu t
sau cu un control minim din partea scoarței cerebrale care este masa de comandă. Sunt totuși
mișcări voluntare și conștiente.
„Simțurile speciale” ar îngloba sensibilități peste „registrul” normal ale diverselor
organe de simț, dar și intuiție, anticipaț ie, previziune.
Capacitățile de coordonare, detaliază aspectele legate de îndemânare, se referă la
capacitatea de apreciere și reglare a parametrilor dinamici, de timp și spațiu; simțul
echilibrului(static și dinamic), capacitatea de orientare în spațiu, c oordonarea mișcărilor etc.
Toate acestea au o contribuție evidentă în rezolvarea cu pricepere a unor situații noi.

U.3.4 Deprinderea motrică
Definiție:
Deprinderea motrică „reprezintă o acțiune motrică mai mult sau mai puțin complexă,
învățată pe baza une i îndelungi exersări și care se execută cursiv pe baza unui stereotip
dinamic. ” [Prescorniță A., 2006, pag. 33]
Sunt componente care se formează (nu sunt însușiri moșteniri genetic),adică se învață,
se consolidează și se perfecționează.Majoritatea lor sun t finalități ale proceselor de educație
fizică și de antrenament sportiv.
Deprinderile motrice:
– Unele se formează în practica vieții,
– Unele se însușesc în proces special organizat ( Editura fizică și antrenament
sportiv),
– Au la bază stereotipuri dinamice r ealizate prin legături temporale în scoarța
cerebrală motorie. Cu cât numărul repetărilor este mai mare, ele sunt mai trainice,
– Exercițiul fizic repetat sistematic și continuu, este principalul excitant care
contribuie la formarea legăturilor temporale.
CARACTERISTICILE DEPRINDERILOR MOTRICE:
– Sunt elemente ale activității voluntare a omului, executate rațional și conștient;
– Odată consolidate se execută cu ușurință rezultând un consum de energie redusă;
– Unele ajung la faza de automatizare;
– În faza superioa ră se ajunge la formarea unor senzații complexe (simțul mingii,
simțul porții, simțul stachetei);
– Se perfecționează treptat și uniform;
– Sunt ireversibile, mișcările componente se înlănțuiesc într -un singur sens;

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
31 – Se destramă treptat dacă nu sunt consolidate prin repetări multiple;
– Pot avea un caracter specific – deprinderi tehnice și tactice;
TIPURI DE DEPRINDERI MOTRICE
În funcție de aria de automatizare:
– Elementare – care sunt complet automatizate (mers, alergare înot, ciclism etc. –
depr. Cu caracter ciclic)
– Complexe – care sunt parțial automatizate (sporturi aciclice: gimnastică, sărituri,
aruncări, box, lupte)
În funcție de finalitatea folosirii lor:
– De bază și utilitar -aplicative (mers, alergare, sărituri, aruncare și prindere, transport
de greu tăți, escalade – viața cotidiană);
– Specifice ramurilor și probelor sportive (elemente și procedee tehnice din aceste
ramuri și probe sportive).
In funcție de nivelul participării sistemului nervos la formarea și valorificarea lor:
– Propriu – zise –care s e obțin prin repetări stereotipe, cu un număr foarte mare de
ori (este cazul depr. pt. gimnastică, patinaj, sărituri de la platformă);
– perceptiv – motrice – care sunt influențate de ambianță (este vorba de depr. din
oină, tir cu talere, jocuri la copii);
– Inteligent – motrice – în care apare “adversarul”(este vorba de depr. din jocurile
sportive, lupte, box, judo, scrimă etc.)
ETAPE ÎN FORMAREA DEPR. MOTRICE:
ETAPA I – Formarea reprezentării (imaginea complexă) pe baza informațiilor primite
și a celor avute anterior.
ETAPA a II -a – este o etapă de execuție cu prime încercări mai mult sau mai puțin
reușite. Se mai numește ETAPA MIȘCĂRILOR GROSIERE.
ETAPA a III -a – etapa mișcărilor fluente. Deprinderea se fixează și se consolidează.
ETAPA a IV -a – este etapa d e perfecționare si supranvățare realizându -se, de fapt,
trecerea spre achiziția unor priceperi noi, mai complexe.

U.3.5. Calitățile motrice
CALITĂȚILE MOTRICE
Definiție:
Calitățile motrice „sunt însușiri naturale ale omului cu care acesta este înzestrat de la
naștere și care se manifestă în efectuarea actelor motrice.” [Prescorniță A., 2006, pag. 38]

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
32 Literatura de specialitate completează argumentând că acestea sunt însușiri ale
organismului uman, ele se dezvoltă pe parcursul vieții (până la o anumită vâr stă), dar se pot
“educa” (o infuențarea, “accelerare” a dezvoltării ) prin proces special de instruire. [Cârstea
Gh.]
CALITĂȚILE MOTRICE SUNT DE DOUĂ FELURI:
DE BAZĂ: Viteza, Îndemânarea, Rezistența și Forța
SPECIFICE: Mobilitatea și suplețea, Echilibrul static și dinamic, Simțurile (simțul
mingii, apei, gheții, zăpezii etc.), Simțurile (simțul mingii, apei, gheții, zăpezii etc.
Cele specifice sunt acelea ce sunt implicate în practicarea unor ramuri de sport sau în
exercitarea unor profesii, meserii.
Ele rezultă din combinarea a doua sau mai multor calități motrice de bază.
Calitățile motrice sunt în strânsă interdependență cu deprinderile și/sau priceperile
motrice.
Există pentru fiecare calitate motrică de bază un element caracteristic ca
predominanță:
VITEZĂ -REPEZICIUNE
ÎNDEMÂNARE -GRADUL DE COORDONARE
REZISTENȚĂ -DURATA
FORȚĂ -ÎNCĂRCĂTURA
VITEZA – capacitatea organismului uman de a executa acte și acțiuni motrice, cu
întregul corp sau numai cu anumite segmente (părți) ale acestuia, într -un timp cât mai scurt,
deci cu rapiditate (repeziciune, iuțeală) maximă, în funcție de condițiile existente.

FORME DE MANIFESTARE:
VITEZA DE REACȚIE – capacitatea organismului de a răspunde unui stimul în
timpul cel mai scurt posibil cu un gest sau act motric.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
33

Reacțile sunt:
– simple – se manifestă atunci când răspunsul este dat sub forma unei mișcări
dinainte cunoscute și care apare spontan.
– complexe – se manifestă mai ales în jocurile bilaterale, dar și în alte sporturi,
unde răspun sul trebuie dat în funcie de acțiunile partenerilor sau adversarilor.

VITEZA DE EXECUȚIE – timpul consumat de la începerea efectuării unui act
sau acțiuni motrice până la la terminarea acestora.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
34

VITEZA DE REPETIȚIE – efectuarea aceleiași mișcări într -o unitate sau interval
de timp prestabilite. Vizează frecvența unei mișcări pe o unitate de timp.
VITEZA DE DEPLASARE – o variantă a vitezei de execuție (cand se vorbește
despre alergare) sau a vitezei de repetiție (cand se pune problema cât spațiu, ce dis tanță se
parcurge într -o unitate de timp prestabilită, deci care este frecvența mișcării care deplasează
corpul omului în spațiu ).
VITEZA DE ANGRENARE – trecerea de la starea de repaus la viteza maximă în
cel mai scurt timp.

VITEZA DE DECIZIE – capacita tea de a alege în cel mai scurt timp o soluție
motrică optimă din mai multe posibile. Aparțin mai mult de factori mentali decât de
capacitățile efectorilor.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
35

VITEZA IN REGIMUL ALTOR CALITĂȚI MOTRICE.
Viteză în regim de rezistență,
Viteză în regim de f orță (detenta),
Viteză în regim de îndemânare.
FORȚA – capacitatea organismului de a învinge o rezistență (internă sau externă),
prin intermediul contracției musculare.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
36

FORME DE MNIFESTARE:
FORȚA GENERALĂ – în care participă prin contracție (p entru învingerea unei
rezistențe), principalele grupe musculare.
FORȚA SPECIFICĂ – în care participă prin contracție (pentru învingerea unei
rezistențe), doar una sau câteva din grupele musculare ale organismului.
În funcție de caracterul contracției, forț a se clasifică:
– FORȚA STATICĂ (izometrică) – prin contracție nu se modifică lungimea fibrei
musculare
– FORȚA DINAMICĂ (izotonică) – prin contracție se modifică lungimea fibrei
musculare.
Aceasta este de TIP ÎNVINGERE și de TIP CEDARE.
– FORȚA MIXTĂ
În funcție de capacitate de efort:
– FORȚA ABSOLUTĂ – manifestată într -o mișcare independent de greutatea
corporală proprie; ea crește odată cu mărirea greutății corporale
– FORȚA RELATIVĂ – exprimă valoarea care revine în raport cu greutatea
corporală proprie, ea scade odată cu mărirea greutății corporale
În funcție de modul în care se combină cu celelalte calități motrice
– Forța în regim de viteză (forță explozivă),
-Forța În regim de rezistență,
-Forța in regim de îndemânare.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
37 REZISTENȚA – capacitatea psiho -fizică a organismului de a depune eforturi cu o
durată relativ lungă și o intensitate relativ mare, menținând indici constanți de eficacitate
optimă.
REZISTENȚA – capacitatea psiho -fizică de a depune efort fară apariția stării de
oboseală (senzorială, emoțională, fizică), sau prin învingerea acestui fenomen.

FORME DE MANIFESTARE:
În funcție de ponderea participării grupelor musculare:
– REZISTENȚA GENERALĂ – efectuarea timp îndelungat a unor acte sau acțiuni
motrice care angrenează principalele grupe musculare (aprox. 70%),
– REZISTENȚA SPECIFICĂ – depunerea eforturilor pe care le implică probele sau
ramurile sportive și unele profesii, cu indici constanți și eficienți de randament. Poate fi locală
sau regională.
În funcție de sursele energetice și durata efortului, rezistența se clasifică în:
– REZISTENȚA ANAEROBĂ – specifică pt. eforturile cuprinse intre 45” și 2 min.
(numită și efort de scurtă durată)
– REZISTENȚA AEROBĂ – specific ă pt. eforturile care depășesc 8 min. (numite și
eforturi de lungă durată)
– REZISTENȚA MIXTĂ – specifică pt. eforturile cuprinse intre 2 -6 min. (numite și
eforturi de durată medie)
În funcție de modul în care se combină cu alte calit. motrice:
– Rezisten ța în regim de viteză,
– Rezistența în regim de forță (sau rezistența musculară locală),
– Rezistența în regim de îndemânare.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
38 În regim de natura efortului, rezistența poate fi: rezistența în efort constant și rezistența
în efort variabil.
ÎNDEMÂNAREA – calitat e motrică deosebit de complexă, reprezintă capacitatea de
coordonare a segmentelor corpului sau ale acestuia în întregime pentru efectuarea unor acte
sau acțiuni motrice; echilibru, precizie, orientre spațio -temporală (inclusiv ritm), amplitudine
(pe bază de mobilitatea articulară, suplețe și elasticitate musculară), ambilateralitate
(ambidextrie).

Toate acestea trebuie subordonate obținerii unei eficiențe maxime, mai ales în condiții
“neobișnuite”, cu un consum minim de energie.
FORME DE MANIFESTARE:
ÎNDEMÂNAREA GENERALĂ – necesară efectuării tuturor actelor și acțiunilor
motrice.
Îndemânarea generală se concretizează în:
– Capacitatea de învățare motrică (ce are la bază factori receptivi, cognitivi);
– Capacitatea de conducere a mișcărilor (ce are la bază di ferențierea kinestezică,
capacitatea de orientare spațială, echilibrul);
– Capacitatea de restructurare – adaptare și readaptare motrică (pe baza experienței
motrice anterioare și a reacției la cerințele mediului).
ÎNDEMÂNARE SPECIFICĂ (SPECIALĂ) – caracteri stică pentru cei care practică
diferite probe și ramuri de sport sau exercită profesii bazate pe efort fizic complex.
INDEMÂNAREA ÎN REGIMUL ALTOR CALITĂȚI MOTRICE:
– Îndemânarea în regim de viteză
– Îndemânarea în regim de rezistență
– Îndemân area în regim de forță.
CAPACITATEA MOTRICĂ – poate fi apreciată prin numărul și calitatea actelor și
acțiunilor motrice realizate sub formă și deprinderi motrice, executate cu anumiți indici de
viteză, forță, îndemânare, rezistență, echilibru etc.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
39 Capaci tatea motrică poate fi, la rândul ei, privită din două perspective:
– Un individ are dotarea, aptitudinile și motivația necesare unei posibile ameliorări
viitor a nivelului său de manifestare motrică (dar nu au fost cultivate),
– Sau a realizat prin procesul d e antrenament, prin încercări sau exersare această
posibilitate de manifestare motrică, pe care o poate etala în prezent.
Capacitatea motrică se manifestă prin priceperi și deprinderi de mișcare efectuate sub
influența calităților motrice. La baza priceper ilor și deprinderilor motrice stau acte (gesturi) și
acțiuni motrice. Priceperile, deprinderile și calitățile motrice, ca forme de manifestare a
capacității motrice, sunt puternic corelate, iar departajarea lor strictă se face doar din rațiuni
didactice.
„Măsura capacității motrice are două valențe, una cantitativă, definită de numărul și
varietatea actelor și acțiunilor motrice posibil a fi efectuate de un individ și una calitativă
definită de complexitatea, precizia, corectitudinea și eficiența acestora.” [Prescorniță A.,
2006, pag. 48]

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
40

Rezumat

Activitatea motrică umană este caracterizată prin varietate și complexitate;
manifestările motrice pot avea structuri simple sau complexe, pot fi dobândite în
procesele de intergrare în viața economică sau socială sau pot fi învâțate în cadrul
unui proces instructiv. Manifestările motrice raționale, orientate spre un anumit scop,
care au fost dobândite în procesele de integrare sunt in cea mai mare parte rezultatul
unor procese de auto -instruire, de reglare comportamentală la exigențele mediului
social și economic în care trăim și ne desfățurăm activitatea.
Nivelul la care s -a ajuns cu învățătura, măsura sau gradul de însușire a
materialului de învățat reprezintă criteriul care departajează manifestările mot rice în
priceperi motrice și deprinderi motrice.
Toate mișcările pe care le efectuează un executant, indiferent de gradul de
însușire al acestora, se execută în spațiu și timp și cu anumiți parametrii de viteză,
forță, echilibru, precizie, coordonare, rezi stență etc., parametrii recunoscuți sub
denumirea de parametrii dinamici.
Viteza, forța, rezistența, echilibrul, coordonarea etc, ca și noțiuni abstracte
intră în categori a calităților motrice. Ele înso țesc actele motrice, constituind indici de
execuție a acestora.
In practică nu există acte motrice în afara calităților motrice, cum nu există
calități motrice în afara actelor motrice.

U.3.6 TEST DE AUTO EVALUARE
1. Enunțați definiția priceperii motrice Și scrie ți caracteristicile ac esteia.
2. Defini ți deprinderea motrică Și specifica ți etapele formării deprinderii motrice .
3. Enunțați definiția calită ților motrice Și scrie ți clasificarea acestora. Enumerați
procedeele tehnice ale elementelor tehnice de păstrare a posesiei mingii ?
4. Defini ți calitatea motrică viteza, for ța, rezisten ța Și îndemanarea .
Folosiți drept sursă directă de răspuns paragrafele U.3.3. și U.3.4.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
41 Unitatea de învă țare 4
Activitatea motrică – mijloace de învățare și perfecționare

Unitatea de învă țare 4
U.4.1 Competențel e unității de învățare i
U.4.2 Exerci țiul fizic – principal mijloc al activită ții motrice
U.4.3 Evoluția exercițiului fizic
U.4.4 Clasificarea exercițiilor fizice
U.4.5 Test de autoevaluare
U.4.6 Temă de casă

U.4.1 Competen țele unității de învățare
După parcurgerea acestei unități de învățare studentul va fi capabil să:
– să definească exerci țiul fizic ;
– să descrie evolu ția exerci țiului fizic;
– să arate scrie clasificarea exerci țiului fizic ;
Durata medie de parcurgere a unității de învățare curente este de 3 ore.

U.4.2 Exerci țiul fizic

Conțin utul activității motrice, pricep erile, deprinderile și calitățile motrice; se învață,
respectiv se perfecționează pe baza exersării și prin intermediul exercițiului fizic. Metoda de
bază rămâne exersarea, iar instrumentul concret al metodei rămâne exercițiul.
Grupa mijloacelor specifice cuprinde EXERCITIUL FIZIC PROPRIU -ZIS, cu
întreaga sa varietate de forme și structuri, cu aparatura de specialitate specifică unor discipline
din aria activitatilor motrice (gimnastica, atletism, lupte, natație, schi, jocuri sportive).
Grupa mijloacelor nespecifice cuprinde MIJLOACELE IGIENICE (alimentație ,
echipament,calitatea bazelor sportive, a instalatiilor si bunurilor materiale folosite);
FACTORII NATURALI DE CALIRE (apa, aerul, soarele); MIJLOACELE
ÎMPRUMUTATE DIN CELELALTE LATURI ALE EDUCAȚIEI GENERALE (muzica,
lucrari de specialitate).

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
42 Exercitiul fizic- reprezintă actul motric repetat sistematic și constient în vederea
obiectivelor educației fizice și sportului, fiind mijlocul specific principal de bază. [Cârstea
Ghe.]

U.4.3 / U.4.4 Evolu ția exerci țiului fizic Și clasificarea acestuia
CONȚINUTUL Ș I FORMA EXERCIȚIULUI FIZIC
Eelementele ce definesc conținutul:
– Mișcările corpului sau ale segmentelor sale
– Efortul fizic determinat și caracterizat prin volum, intensitate si complexitate.
– Efortul psihic soicitat de efectuarea ex. fizic respectiv
FORMA EXERCIȚIULUI FIZIC este dată de modul în care se succed mișcările
componente. Astfel pentru aprecierea forme se iau în considerare următoarele elemente:
– Poziția corpului și segmentelor (inițială și finală)
– Direcția,
– Amplitudinea,
– Relația între segmente,
– Tempoul și ritmul,
– Sistemul de dispunere față de adversari și parteneri.
EXERCIȚIUL FIZIC CUPRINDE PATRU CATEGORII DE CARACTERISTICI:
SPAȚIALE – pozișii, direcții, amplitudine, distanță
TEMPORALE – ritm, tempou, durată
SPAȚIO -TEMPORALE – determinate de vite zele cu care se efectuează exercițiile
fizice
DINAMICE – determinate de forțele care determină mișcarea.
Forțele sunt INTERNE – forța mușchilor, rezistența ligamentelor
EXTERNE – determinate de rezistența aerului sau a altui m ediu,
rezistența adversarului, rezistența sprijinului etc.
CLASIFICAREA EXERCIȚIILOR FIZICE
• DUPĂ PONDEREA ASUPRA DEZV. UNOR SEGMENTE ȘI GRUPE
MUSCULARE ALE CORPULUI: ex. fizice pentru trunchi, spate, mb. Superioare și
inferioare
• DUPĂ POZIȚIA FAȚĂ DE A PARATE: ex. fizice LA aparate, CU aparate, PE
aparate

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
43 • DUPĂ INFLUENȚA ASUPRA DEZVOLTĂRII CALITĂȚILOR MOTRICE: ex.
fizice pentru dezv. V,R,F,Î
• DUPĂ INFLUENȚA ASUPRA COMPONENTELOR ANTRENAM. SPORTIV:
ex. fizice pentru pregătirea fizică, tehnică, tactică
• DUPĂ C ARACTERUL MIȘCĂRILOR COMPONENTE: ex. fizice ciclice,
aciclice, combinate
• DUPĂ NATURA EFORTULUI FIZIC: ex. fizice statice, dinamice, mixte
• DUPĂ INTENSITATEA EFORTULUI FIZIC: ex. fizice maximale, submaximale,
medii.

Rezumat

Conțin utul activității motrice , pricep erile, deprinderile și calitățile motrice;
se învață, respectiv se perfecționează pe baza exersării și prin intermediul
exercițiului fizic. Metoda de bază rămâne exersarea, iar instrumentul concret al
metodei rămâne exercițiul.

U.4.5 TEST DE AUTO EVALUARE
1. Descrie ți exerci țiul fizic ca mijloc al activită ții motrice.
2. Defini ți exerci țiul fizic.
3. Clasifica ți exerci țiul fizic.
Folosiți drept sursă directă de răspuns paragrafele U.3.3. și U.3.4. .

U.4.6 TEMĂ DE CASĂ
Alcătuiți un proiect Power Point cu privire la Exerci țiul fizic Și modalită țile
practicării lui.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
44 Unitatea de învă țare 5
Activitatea motrică – implica ții psiho -fiziologice

Cuprins
Unitatea de învă țare 5
U.5.1 Introducere
U.5.2 Competen țele unită ții de învă țare
U.5.3 Efortul
U.5.4 Oboseala
U.5.5 Adaptarea la efort
U.5.6 Refacerea
U.5.7 Test de autoevaluare

U.5.1 Introducere
Conform DEX al limbii române, 1975, „efortul reprezintă încordarea
voluntară a puterilor fizice și psihice ale organismului în vederea realizării unui
randament superior celui obișnuit.”
Activitatea motrică voluntară și conștientă presupune concentrarea atenției,
implicarea atenției distrib utive, gândire și imaginație, efort de voință, tenacitate
etc., toate aceste manifestându -se cu mobilizare și încordare a puterilor psihice, cu
cheltuirea unor resurse energetice la nivelul mentalului unde sunt valorificate
anumite cunoștințe.

U.5.2 Competen țele unității de învățare
După parcurgerea acestei unități de învățare studentul va fi capabil să:
– să definească efortul ;
– să arate care sunt factorii oboselii ;
– să descrie cum se face adaptarea la efort Și care sunt modalită țile
refacerii după efort.

Durata medie de parcurgere a unității de învățare curente este de 3 ore.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
45
U.5.3 Efortul
Lucrul efectiv – gesturi, acte, acțiuni motrice – efectuat sub forma unor deprinderi sau
priceperi motrice presupune efort fizic la nivelul efectorilor, respectiv a mușchilor scheletici,
dar și din partea altor aparate și sisteme ale organismului uman.
Criterii de clasificare ale efortului:
a. După caracterul lor:
– eforturi specifice – acelea pe care le efectuăm în mod curent, în cadrul unei
activități cu care ne -am obișnuit, la care organismul creează anumite reacții stereotipe în
organismul uman.
– eforturi nespecifice – sunt eforturi care se fac sporadic, de o manieră programată
sau întâmplătoare și la care organ ismul nu este adaptat.
b. După orientarea lor:
– eforturi de viteză,
– eforturi de forță,
– eforturi de rezistență,
– eforturi de îndemânare,
– eforturi combinate,
– eforturi exhaustive (pâna la epuizare),
– eforturi maximal e, submaximale, medii și mici.
c. După modul de eliberare a energiei:
– eforturi anaerobe (alactacide și lactacide). Ex. pb. scurte și intense: atletism
(aruncări, sărituri); haltere, gimnastică, ciclism (pb. scurte).
Durata acestor probe este arox. 5 -7 sec.
Eforturile anaerobe lactacide, durată cuprinsă între 7 -60sec, pb. din atletism (100m,
110m garduri, 200m, 400m) și probele de patinaj viteză și natație.
– aerobe, durată de peste 3 -5 min.Întâlnite în probele atletice de 3000m obstacole,
5000m și 5000m plat, canotaj, caiac -canoie 2000m, natație 800m și 5000m, schi fond 10km și
15km.
– mixte cu durata efortului cuprinsă între 1 și 3 -5 min (pb. atletice 800 și 1500m;
natație 100m bras, 200m; caiac canoie 500m ți 1000m, schi alpin)
– mixte cu d urata efortului mai lungă 3 -5 min, specific sporturilor de luptă (box,
lupte, judo, scrimă)

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
46 U.5.4 Oboseala
Oboseala apare firesc în urma modificărilor de stare a organismului și induce, la rândul
ei, procesul de adaptare a acestuia.
După un efort intens s au de lungă durată, capacit. de lucru a organismului scade
temporar datorită modificărilor în echilibrul homeostazic (starea,componența și proporțiile
elementelor componente ) și instalarea stării de oboseală.
Factorii care determină oboseala sunt:
– Epuizar ea rezervelor energetice
– Acumularea de reziduri metabolice
– Modificări ale echilibrului homeostazic
– Diminuarea prestației sistemului nervos
Tipuri de oboseală:
– Oboseală imediată
– Oboseala evidentă
– Oboseală tardivă
– Oboseală acumulată
– Oboseală latentă

U.5.5 A daptarea la efort
După câțiva dintre specialiștii domeniului, adaptarea la efort reprezintă o reacție a
organismului la anumiți factori perturbatori ce intervin în funcționarea acestuia, provocand un
anumit nivel de stress.[Prescorniță A., Dragnea A., Deme ter A.]
Tipurile de adaptare:
a. Adaptarea genetică (naturală, determinată de tipul patrimonial, de “genă”,de
constituția individului)
b. Adaptarea extragenetică care este la rândul său de 2 feluri:
b1. adaptarea metabolică sau imediată (referindu -se la „reajustările cardio –
respiratorii exprimate în modificările frecvenței cardiace, volumului sistolic, debitului cardiac,
frecvenței și amplitudinii mișcărilor respiratorii, difuziunii alveolo -capilare, a hematozei
pulmonare, VO2 maxim – consum maxim de oxig en – a oxigen pulsului etc. Dar mai ales
activitatea metabolismului celular prin intensificarea reacțiilor biochimice îndreptate spre
satisfacerea energogenezei tisulare.”)

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
47 b2. adaptarea epigenetică (conferă statutul de antrenat se instalează in timp î n urma
solicitărilor sistematice):
– Bradicardia de repaus (reducerea frecvenței cardiace),
– Volumul sistolic ușor crescut,
– Debit cardiac de repaus scazut – datorită bradicardiei -,
– Hipertrofie cardiac,
– Capacitatea de transport a oxigenului crescută,
– VO2 maxi m mai mare,
– Capacitatea vitală mai mare.
“Este important de subliniat că efectele adaptării la effort sunt strâns legate de natura,
intensitatea, durata, complexitatea și densitatea efortului prestart, stimuli biologici produsi de
efortul dat determinând s pecificitatea adaptării” [Prescorniță A., 2006, pag. 79]

U.5.6 Refacerea

Refacerea începe din momentul în care efortul a încetat și, în mod natural, se înlătură
oboseala, ea constituie un fenomen de „reumplere a rezervoarelor” afectate de efort.
Reface rea naturala implică niste bioritmuri cu caracter stereotip, și anume:
– Parametrii vegetativi (puls, TA, FR) revin în unități de timp de ordinul minutelor
– Parametrii metabolici (rezerve sde glucide, lipide, proteine glicogen muscular),
revin în unități de t imp de ordinul orelor

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
48 – Parametrii enzimatici (miochinază, creatin fosfochinază, lactază etc.), revin în
unități de timp de ordinul zilelor.
– Viteza de refacere a organismului după efort este condiționată de mai mulți
factori, printre care cei mai importanți sunt legați de natura și durata efortului, vârstă, sex și de
factorii constituționali.
MIJLOACELE DE REFACERE:
– Masajul și automasajul,
– Sauna,
– Băile de plante și de săruri,
– Jacuzzi,
– Dușul subacval,
– Împachetările cu nămol, parafină,
– Aeroionizările negative,
– Oxigenarea,
– Administrarea de medicamente și sustinătoare de efort.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
49

Rezumat

Lucrul efectiv – gesturi, acte, acțiuni motrice – efectuat sub forma unor
deprinderi sau priceperi motrice presupune efort fizic la nivelul efectorilor,
respectiv a mușchilor scheletici, dar și din partea altor aparate și sisteme ale
organismului uman .

U.5.7 TEST DE AUTOEVALUARE
1. Enunțați definiția efortului .
2. Care sunt factorii ce determină oboseala ?
3. Redați pe scurt adaptarea la efort.
4. Enunțați mijloacele refacerii.
Folosiți drept sursă directă de răspuns paragrafele U.5.3. – U.5.6 .

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
50
Unitatea de învă țare 6
Programarea și planificarea activităților motrice

Cuprins
Uitatea de învă țare 6
U.6.1 Introducere
U.6.2 Competențele unității de învățare
U.6.3 Proiectarea didactică – Repere
U.6.4 Programare si planificare – Definiții, Conținut
U.6.5 Test de autoevaluare

U.6.1 Introducere
Activitatea motrică orientată spre un scop și desfășurată sistematic și
organizat presupune operațiuni de PROIECTARE, DE ANTICIPARE și
PREFIGURARE a demersurilor necesare realizării scopului final.

U.6.2 Competen țele unității de învățare
După parcurgerea acestei unități de învățare studentul va fi capabil să:
– să enun țe reperele proiectării didactice ;
– să definească programarea Și planificarea;
– să identifice formele de planificare .

Durata m edie de parcurgere a unității de învățare curente este de 3 ore.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
51 U.6.3 Proiectarea didactică – Repere

Reperele activității didactice sunt concretizate în:
– Identificarea eșalonului (reprez. un grup compact de subiecți cu aprox. aceleași
caracteristici legate de vârstă, pregătire, niv. de dezvoltare) și eșantionului de lucru
(reprezentat de un grup mai mic de subiecți din cadrul eșalonului, ce corespunde
caracteristicilor generale ale acestuia, dar care are anumite particularități)
– Stabilirea nivelului său motric
– Precizarea timpului alocat atingerii obiectivelor propuse
– Precizarea mijloacelor logistice necesare , a cadrului organizatoric și a mijloacelor
legate de baza materială.

U.6.4 Programare si planificare
PROGRAMAREA și PLANIFICAREA
 PROGRAMAREA pre supune stabilirea unor obiective și a termenelor de realizare
a acestora.
 PLANIFICAREA presupune stabilirea și eșalonarea mijloacelor de lucru,
cuantificarea (dozarea) acestora, stabilirea numărului de ore rezervate diferitelor secvențe de
lucru, a perioa delor de “încărcare”, de “descărcare” a pauzelor.
 PROGRAMAREA și PLANIFICAREA activităților din aria motrică trebuie să se
realizeze ritmic, în funcție de îndeplinirea obiectivelor și sarcinilor propuse.
 PROGRAMAREA și PLANIFICAREA este strâns legată de a ctivitatea de
evaluare care are caracter permanent și are rol de feedbak în dirijarea și reorientarea
procesului de pregătire motrică.
 ACTIVITATEA DE PLANIFICARE trebuie să aiba un caracter elastic și nu unul
rigid, fără a face însă concesii majore în proc esul de pregătire.
FORMELE DE PLANIFICARE
 Planuri de antrenament: de perspectivă, anuale, săptamânale, de lecție
 Planuri și programe pentru educație fizică: de lecție, anuale, trimestriale,
semestriale.
 Planuri și programe pentru activitățile de timp lib er, pentru cele militare, pentru
persoanele în situatii biologice speciale etc.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
52
Rezumat

Activitatea motrică orientată spre un scop și desfășurată sistematic și
organizat presupune operațiuni de proiectare, de anticipare și prefigurare a
demersurilor necesare realizării scopului final.

U.6.5 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Enunțați definiția proiectării didactice .
2. Enun țați defini ția programării didactice.
3. Enun ȘaȘi defini ția planificării didactice .
Folosiți drept sursă directă de răspu ns paragrafele U.6.3. și U. 6.4.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
53 Unitatea de învă țare 7
Evaluarea în activitatea motrică

Cuprins
Unitatea de învă țare 7
U.7.1 Introducere
U.7.2 Competen țe ale unită ții de învă țare
U.7.3 Tipuri de evaluare în activitatea motrică
U.7.4 Instrumente ale procesului de evaluare
U.7.5 Test de autoevaluare

U.7.6 Temă de casă

U.7.1 Introducere

Prezenta unitatea de învățare continuă abordarea planificării ca o finalizare
a acestuia Și implicarea no țiunii de evaluare ce tratează aspecte legate evaluare în
activitatea motrică. În partea a doua a unității de învățare sunt prezenate aspectele
metodice referitoare la evaluarea în antrenament sportiv, lec ția de educa ție fizică Și
kinetoterapie.

U.7.2 Competen țele unității de învățare
După parcurgerea acestei unități de învățare studentul va fi capabil să:
– să definească evaluarea ;
– să identifice tipurile de evaluare motrică ;
– să precizeze cerințe care pot contribui la reușita acțiunilor la momentele
fixe ale jocului.
– să cunoască instrumentele procesului de evaluare.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
54
Durata medie de parcurgere a unității de în vățare curente este de 4 ore.

U.7. 3 Evaluarea în activitatea motrică

EVALUAREA ÎN ACTIVITATEA MOTRICĂ
 EVALUAREA este un act necesar și obligatoriu în conducerea unui proces care
are obiective precise.
 Ea se realizează pentru cunoașterea subiecților, a rezultatelor acestora, a
progresului realizat în direcția obiectivelor propuse.
 Are caracter deosebit de complex și trebuie să fie cât se poate de obiectivă.

Tipuri de evaluare în activitatea motrică
 ÎN PROCESUL DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ evaluarea c uprinde trei
etape distincte dar strâns legate între ele, respectiv:
– verificarea,
– aprecierea ,
– notarea.
• VERIFICAREA reprezintă acțiunea prin care elevul este pus să execute un act
motric sau o acțiune motrică ce au făcut obiectul proc esului instructiv și a fost abordat la ora
de educație fizică, pentru a determina gradul de însușire a acestora. Această acțiune este
posibil a fi însoțita de măsurare.
• APRECIEREA reprezintă acțiunea de raportare a execuției actului sau acțiunii
motrice supuse procesului de verificare la anumite standarde sau raportarea acestora la nivelul
inițial al executantului.
Urmeaza după verificare și este necesară pentru a lua decizii optime.Ea depinde de
pregătirea profesională, experiența didactică, nivelul de cunoaștere a “modelului” de execuție
a probei respective.
NOTAREA este rezultatul unității dialectice între verificare și apreciere, ea se
materializează prin acordarea de note.
 ÎN PROCESUL DE ANTRENAMENT SPORTIV evaluarea are caracter specific,
orient ându -se cu prioritate asupra factorilor instruirii (factorii antrenamentului sportiv) și

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
55 asupra efectelor acestora asupra sportivului. Evaluarea este realizată prin verificare și
apreciere, fără acordarea unor note.
 ÎN ACTIVITATEA DE KINETOTERAPIE, evaluar ea se bazează în special pe
măsurători sau teste specifice și aprecierea progresului realizat.
Ca o concluzie, EVALUAREA trebuie să fie un instrument de lucru eficient în mâna
specialiștilor și aceasta se realizează respectând una din condițiile de bază –
OBIECTIVITATEA CRITERII DE EVALUARE:
– performanța motrică,
– progresul,
– nivelul însușirii programei,
– capacitatea de “generalizare”,
– capacitatea de practicare sistematică în activitatea extrașcolară,
– atitudinea față de obiectul “educație fizică”.

U.7.4 Instrumente ale procesului de evaluare
 Măsurătorile – sunt utilizate acolo unde în aprecierea valorică ne raportăm la
distanțe, timp, kilograme, evaluarea raportându -se la niște standarde date de datele statistice
(în cazul masurătorilor antropometrice), sau la valori de record în cazul unor probe și
discipline în care ierarhizarea valorilor se realizează pe baza criteriilor .
 Probele de control – reprezintă instrumente de măsurare specializate vizând note
generale sau specifice ale activității motrice, c are relevă aspecte mai complexe ale
potențialului motric și care trebuie să se raporteze la anumite standarde, numite norme,
acestea având de cele mai multe ori baremuri minime si maxime. Probele și normele de
control se utilizează în special în activitate a motrică, impunând activitatea de măsurare.
 Testul și bateria de teste, reprezintă o probă sau o sumă de probe identice pentru
toți subiecții prin care se evaluează un anumit aspect al potențialului biomotric al acestora.
Măsurarea capacității vitale, din amometria, tensiunea arterială, frecvența cardiacă, reprezintă
tot atâtea teste biologice ce relevă o anumită capacitate funcțională, care la rândul ei poate
releva un anumit potențial biologic.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
56
Rezumat

Evaluare tratează aspecte legate cuantificare în activitatea motrică. În partea a
doua a unității de învățare sunt prezenate aspectele metodice referitoare la
evaluarea în antrenament sportiv, lec ția de educa ție fizică Și kinetoterapie.

U.7.5 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Menționaț i caracteristicile evaluării .
2. Enumerați tipurile de evaluare în activitatea motrică .
3. Care sunt instrumentele procesului de evaluare ?
Folosiți drept sursă directă de răspuns paragrafele U.7.3., U.7.4. și U.7.5 .

U.7.6 TEMĂ DE CASĂ
Alcătuiți un proiect Power Point din capitolul Programare Și planificare,
respectiv Evaluare.

Kinesiologie Chicomban Carmen Mihaela
57
Bibliografie

1. Cordun M., – Kinetologie Medicală. , Editura Axa, București ,1999.
2. Dragnea A., Bota A., – Teoria activităților motrice, Editura Didactică și
Pedagogică, R.A., București, 1999.
3. Epuran M., – Psihologia educației fizice, Editura Sport -Turism, București, 1976.
4. Epuran , Mihai – Metodologia cercetă rii activitatilor corporale, Editura FEST,
Bucuresti, 2005., pg. 27 – 46.
5. Nicu, A., Totescu A. – Terminologia Educatiei Fizice si Sportului, Editura
Stadion , 1973 .
6. Oliviero A., – La mente, Milano, Editura Rizzoli, 2001.
7. Pinker S., – The language instinct, New York, Editura William Morrow, 1997.
8. Prescorniță A. – Kinetologie, Editura Univ ersității Transil vania, Brașov, 2006 .
9. Sbenghe , T. – Kinesiologie. Stiinta miscarii, Editura Medicala, Bucuresti, 2002 .
10. Turcu, I. – Metodologia cercetării în educație fizică și sport, Editura Universității
Transilvania, Brașov, 2007.
11. Zlate M., – Psihologia mecanismelor cogn itive, Editura Polirom, București, 2004.
12. www.edscuola.it/archivio/norme/edfisica
13. www.fandanceclub.ro