Licenta Potcovaru Copy (1) [626436]

ACADE MI A FO RȚ E L O R T E RE S T RE
„ NI CO L AE B ĂL CE S CU“

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
Conf .univ.
dr. DRAGHICI TEODORA

AUTOR
Sd.plt.adj
POTCOVARU SORINA -DENISA

-SIBIU 201 8-

ACADE MI A FO RȚ E L O R T E RE S T RE
„ NI CO L AE B ĂL CE S CU“

LUCRARE DE LICENȚĂ

TEMA: „ COMPETENȚA TRIBUNALELOR MILITARE ÎN
SISTEMUL CONSTITUȚIONAL ROMÂN “

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC
Conf .univ.
dr. DRĂGHICI TEODORA

AUTOR
Sd.plt.adj.
POTCOVARU SORINA DENISA

-SIBIU 201 8-

REFERAT DE APRECIERE
a lucrării de licență

1. Numele și prenumele absolvent: [anonimizat]:
___________________________________________________________
2. Domeniul de studii:
___________________________________________________________
3. Programul de studii universitare de licență:
___________________________________________________________
4. Tema lucrării de licență:
_________________________________________________________
________ ______________________________________________________
______________________________________________________________

5. Aprecieri asupra conținutului teoretic al lucrării de licență (se marchează
cu X):
Criterii Nivel de îndeplinire a criteriului
minim mediu ridicat excelent
Identificarea stadiului actual al cercetării
în domeniu
Capacitatea de sinteză și construcția logică
a argumentației teoretice
Gradul de relevență a conținutului teoretic
în raport cu tema lucrării
Capacitatea de operare cu concepte și
teorii specifice
Gradul de relevanță și actualitatea
bibliografiei
Citarea corectă a ideilor șă a conceptelor
preluate din alți autori, evitarea plagiatului conform declarației pe propria
răspundere a autorului lucrării

6. Aprecieri asupra părții practic -aplicative a lucrării de licență (se
marchează cu X):
Criterii Nivel de îndeplinire a criteriului
minim mediu ridicat excele nt
Caracterul logic al organizării demersului
practic -aplicativ
Formularea corectă a obiectivelor
Calitatea metodelor și instrumentelor de
lucru, corectitudinea utilizării acestora
Pertinența concluziilor și a propunerilor
formulate de autor, derivarea logică a
acestora din studiul realizat
Originalitatea abordării, contribuții
personale ale autorului

7. Aprecieri privind redactarea lucrării de licență:
Criterii Nivel de îndeplinire a criteriului
minim mediu ridicat excele nt
Corectitudinea și claritatea exprimării,
utilizarea limbajului de specialitate
Calitatea grafică a lucrării
Respectarea exigențelor de redactare
conform Ghidului metodologic

8. Considerații finale
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________

Apreciez lucrarea de licență cu nota ___________________ și o
recomand pentru a fi susținută în prezența comisiei examenului de licență.
Data Co nducător științific

5 CUPRINS
Introducere ………………………………………………………………………………………………..7
Capitolul 1: Locul și rolul instanțelor militare în sistemul constituțional
român …………………………………………………………………………………………………………9
1.1 Delimitări conceptuale …………………………………………………………………….9
1.2 Organizarea sistemului judiciar ………………………………………………………..11
1.3 Instanțele militare. Considerații generale și argumente privind existența
acestora …………………………………………………………….. ……………………………….14
1.4 Considerații cu privire la categoria profesională a magistraților militari ..19
1.5 Răspunderea juridică a militarilor și fenomenul infracțional militar –
justificări ale existenței instanțelor militare ………… ………………………………….20
1.5.1 Pedeapsa complementară a degradării militare ……………………….22
1.5.2. Ilegalitatea ordinului, premisă a angajării răspunderii penale ….23
1.5.3 Jurisdicția cu privire la membrii forțelor armate aflați în misiune
în afara teritoriului național …………………………………………………………………..26
Capitolul 2: Competența tribunalelor militare ……………………………………………28
2.1 Competența organelor judi ciare. Concept. Clasificare …………………………28
2.2 Aspecte specific e privind competența tribunalelor militare ………………….30
2.3 Infracțiunile contra capacității de luptă a forțelor armate – competență
exclusivă a tribunalului militar ………………………………………………………………33
Capitolul 3: Abordarea practică a unor aspecte de natură penală relevante
din punct de vedere al competenței tribunalelor militare ……………………………45
3.1 Studiu de caz cu privire la săvârșirea unor fapte penale în sfera activității
logistice ……………………………………………………………………… .45
3.1.1 Motivarea alegerii subiectului studiului de caz ……………… …45
3.1.2 Metodologia cercetării . Ipoteze și obiective de cercetare ………47
3.1.3. Prezentarea situației de fapt ce a declanșat activitatea instanțelor
militare ……………………………………………………………………… .49
3.1.4 Cercetarea faptei ilicite înainte de declanșarea activității organelor
judiciare ………………………………………………………………………54
3.1.5 Soluționarea cauzei de c ătre instanțele militare ……………….. .55
3.1.6 Considerații personale cu privire la caz ……………………….. .59
3.1.7 Considerații cu privire la educația juridică a cadrelor militare cu
atribuții în domeniul logistic și financiar -contabil ………………………..…67
3.2 Propuneri de m odificare a unor acte normative …………………………69
3.2.1 Propunere de modificare a Regulamentului disciplinei militare și a
Codului penal ………………………………………………………………. .69
3.2.2 Propunere de modificare a unor acte normative în vederea
armonizării dispozițiilor Statutul ui judecătorilor și procurorilor și ale
Statutului cadrelor militare ………………………………………………..… 74

6 Concluzii și propuneri ……………………………………………………….… 81
Bibliografie ……………………………………………………………………… 84
Anexa nr.1 Prezentarea situației de fapt ce a declanșat activitatea instanțelor ….88
Anexa nr. 2 Algoritmul recuperării prejudiciului prin intermediul instanțelor
militare …………………………………………………………………………..8 9
Anexa nr. 3 Reglementarea absenței nemotivate în cadrul Regulamentului
disciplinei militare și al Codului penal ………………………………………………………… 90
Anexa nr. 4 Normele juridice supuse procesului de armonizare a statutului
magistraților militari ………………………………………………………………………………. …91
Anexa nr. 5 Interpretarea gramaticală a normelor juridice supuse procesului de
armonizare a statutului magistraților militari ………………………………………………..9 2
Anexa nr. 6 Propunere de modificare a Statutului cadrelor militar e……………….9 4

7 INTRODUCERE
Prezenta lucrare își propune să trateze subiectul complex, dinamic și
multidimensional al competenței tribunalului militar în contextul si stemului
constituțional român . Tema abordată prezintă o dublă apartenență științifică,
presupunând o abordare juridică completată prin valorificarea cunoștiințelor
despre fenomenul militar.
Motivarea alegerii temei se construiește în jurul importanței și
actualității subiectului trat at, subiect localizat la intersecția dintre două
activități de importanță vitală pentru stat, apărarea națională și justiția,
ilustrând o situație specifică de colaborare și întrepătrundere a două dintre
autoritățile statului, autoritatea judecătorească și autoritatea executivă.
Implicația puterii executive rezultă în mod implicit din locul pe care Forțele
Armate îl au în cadrul Constituției României, și anume în capitolul V intitulat
Administrația publică.
Un alt motiv pentru care această cercetare îndep linește condițiile
actualității și interesului științific este dat de locul și rolul aparte al instanțelor
militare în cadrul sistemului judiciar românesc și chiar în cadrul sistemului
constituțional. Specificitatea acestor instanțe a suscitat opinii doctr inare
diverse și chiar contrare, iar această lucrare este subordonată scopului general
de a clarifica și consolida statutul instanțelor militare și de a evidenția
necesitatea armonizării întregului domeniu al justiției militare prin
intermediul activității de legiferare.
Aspectul analizat cu privire la tribunalul militar este cel al competenței.
Consider că prin intermediul acestei instituții a dreptului procesual penal pot
evidenția rolul tribunalului militar în cadrul sistemului judiciar și contribuția
acestuia la ocrotirea valorii sociale a capacității de luptă a forțel or armate.
Abordarea tribunalelor militar e din punct de vedere al competenței răspunde
următoarelor întrebări “Ce fac tribunalele militar e? Ce fapte judecă? Pe cine
judecă?”, întrebări fun damentale în jurul cărora este construită lucrarea.
Lucrarea este structurată pe trei capitole, primele două alcătuind partea
teoretică iar cel de -al treilea reprezentând partea practică. În cadrul părții
teoretice analizez, prelucrez și valorific cunoștințelor oferite de doctrină, prin
sinteză, corelații ș i comparații.
Primul capitol creează cadrul general al cercetării furnizând repere
importante în vederea definirii locului și rolului instanțelor militare.
Respectând rigorile specifice unei lucrări științifice, primul capitol debutează
cu realizarea deli mitărilor conceptuale necesare pentru înțelegerea temei.

8 Prezentarea generală a sistemului judiciar este urmată de expunerea unor
considerații pragmatice cu privire la instanțele militare și categoria
profesională a magistraților militari. Aceste considera ții sunt concretizate într –
un demers științific demonstrativ ce susține existența și menținerea instanțelor
militare. Pentru consolidarea acestui demers, am elaborat ultimul subcapitol
prin abordarea fenomenului juridic distinct al răspunderii juridice a m ilitarilor
sub forma unui puternic argument.
Cadrul general al cercetării fiind realizat, cel de -al doilea capitol
abordează principalele aspecte referitoare la subiectul central al lucrării, și
anume competența instanțelor militare. În primul rând este c larificat și
clasificat conceptul de competență, în sens judiciar. În continuare voi prezenta
aspecte specifice ale competenței instanțelor militare, atât din punct de vedere
material cât și din punct de vedere personal accentuând asupra tendinței
legiuito rului de a reduce treptat sfera de acțiune a tribunalului militar. În
ultimul subcapitol îmi propun să analizez infracțiunile contra capacității de
luptă a forțelor armate, completând teoria științelor penale cu exemple
jurisprudențiale. Prin acest ultim c apitol urmăresc susținerea ipotezei conform
căreia calitatea de militar a magistratului militar trebuie să fie înțeleasă ca un
set de aptitudini, cunoștințe și capabilități ce permit înțelegerea domeniului
militar.
Partea practică a lucrării este la rândul său structurată pe două
subcapitole, primul concretizând studiul de caz, iar cel de -al doilea
valorificând utilitatea practică a demersului științific întreprins. Am ales ca
obiect al studiului un caz furnizat de jurisprudența instanțelor militare, caz
care îmi permite ilustrarea competenței tribunalului militar și valorificarea
cunoștințelor dobândite în domeniul dreptului și în domeniul logisticii
militare. Prin studierea acestei spețe îmi propun să ilustrez contribuția
tribunalului militar la ocrotirea capacității de luptă a forțelor armate prin
apărarea patrimoniului MapN. Cel de -al doilea subcapitol cuprinde două
propuneri punctuale și motivate de modificare a unor acte normative în
vederea armonizării corelației dintre răspunderea disciplinară militar ă și cea
penală a militarilor și a clarificării statutului magistraților militari.
Prin urmare, demersul științific concretizat în această lucrare are în
vedere elaborarea unor linii de acțiune, măsuri și soluții fiabile pentru
reconsolidarea și resuscita rea sistemului justiției militare.

9 CAPITOLUL 1 : LOCUL ȘI ROLUL INSTANȚELOR
MILITARE ÎN SISTEMUL CONSTITUȚIONAL ROMÂN

1.1 Delimitări conceptuale
Ca o condiție preliminară pentru studiul de față se impun anumite
delimitări conceptuale, având în vedere faptul că în literatura de specialitate se
folosesc termeni precum autoritate judecătorească, putere judecătorească,
sistem judiciar, existând tendinț a de folosire a acestora în relație de sinonimie.
Voi analiza mai întâi conceptul de autoritate judecătorească pornind de
la prevederile constituționale. Con stituția României reglementează în Titlul
III “Autoritățile publice”, iar Capitolul VI al acestui titlu este denumit chiar
“Autoritatea judecătorească”. Având în vedere structura Capitolului VI,
instituțiile componente ale autorității judecătorești sunt: instanțele
judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii.
Pe de altă p arte, termenul folosit de Montesquieu a cărui teorie a
inspirat constituțiile moderne, este cel de putere judecătorească. Același
termen se regăsește, de asemenea, în formularea constituțională a principiului
separației puterilor în stat: “Statul se organi zează potrivit principiului
separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în
cadrul democrației constituționale”1.
Având în vedere coexistența celor două concepte, pentru a se înlătura
tendința de a fi folosite în relație de sinonimie, doctrina subliniază faptul că
noțiunea de putere judecătorească (de justiție) nu se confundă cu cea de
autoritate judecătorească. Diferența dintre cele două concepte este dată de
rolul instanțelor judecătorești, deoarece, în literatur a de specialitate se
consideră că dintre inst ituțiile care alcătuiesc autoritatea judecătorească din
perspectivă constituțională, „numai Înalta Curte de Casație și Justiție și
celelalte instanțe judecătorești exercită puterea judecătorească”.2
Această abor dare trebuie coroborată cu definiția în sens funcțional a
termenului de “justiție ”: “noțiunea de justiție semnifică, de fapt, actul de
dreptate înfăptuit de magistrat în litigiul ce opune două părți cu interese
contrare, litigiu cu a cărui soluționare a fo st sesizat, potrivit procedurii

1 Constituția României, Monitorul Oficial al României nr. 767 , București, 2003, art. 1,
alin. 4
2 T. C. Briciu, C. C. Dinu, P. Pop, Instituții judiciare, București, Editura C.H.Beck, 2016,
p.67

10 legale”.3 O altă perspectivă doctrinară aduce ur mătoarea critică definiț ia
expuse: “Într -o critică a acestei opinii, se formulează propunerea de a se
folosi, în definirea justiției, realizarea ei de către judecători, în nume le legii”4.
Această critică are ca argumente următoarele două prevederi constituționale:
“Justiția se înfăptuiește în numele legii”5, iar “Judecătorii sunt independenți și
se supun numai legii”6.
Diferența dintre cele două concepte: autoritate judecătorea scă și putere
judecătorească este subliniată de modul în care Legea privind organizarea
judiciară preia și completează art. 126, alin. (1) din Constituția României:
“Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de
celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege ”7.
Un alt concept relevant pentru studiul tribunalului militar ca instanță
judecătorească este cel de instituții judiciare . Noțiunea generală de instituții
judiciare sau instituții ale sistemului judiciar, este definită în literatura de
specialitate ca fiind „ansamblul organelor statului care administrează și fac să
funcționeze serviciul public al justiției. În acest sens, înțelegem Ministerul
Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de C asație și Justiție
și celelalte instanțe judecătorești, instanțele militare și Ministerul Public.”8 De
asemenea, în enumerarea formulată de autor, se observă menționarea
instanțelor militare, ca element al sistemului judiciar, distinct față de Înalta
Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești.
Având în vedere formularea doctrinară a rolului pe care instanțele
judecătorești îl au în cadrul sistemului judiciar – “instanțele judecătorești sunt
singurele abilitate „de a spune dreptul” ( jurisdictio )” 9, precum și următoarea
prevedere constituțională: “Justiția se realizează prin Înalta C urte de Casație și

3 C. Ionescu în Drept constituțional și instituții politice, Ediția a doua, București, Ed. C. H.
Beck, 2005, p. 479, Apud. B. Selejan – Guțan, Drept constituțio nal și instituții politice,
Vol.2, Ediția a treia, București, Editura Hamangiu, 2016, p.229
4 B. Selejan – Guțan, Drept constituțional și instituții politice, Vol.2, ediția a treia,
București, Editura Hamangiu, 2016, p.229
5 Constituția României, Monitorul Oficial al României nr. 767, București, 2003, art. 124,
alin. 1
6 Constituția României, Monitorul Oficial al României nr. 767, București, 2003, art. 124,
alin. 3
7 Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, nr.303/2004, Monitorul Oficial al
Româ niei,, Partea I, nr.826, București, 2005, art.1, alin. (1)
8 . C. Briciu, C. C. Dinu, P. Pop, Instituții judiciare, București, Editura C.H.Beck, 2016,
p.67
9 Ibidem

11 Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”10, pot afirma că
instanțele judecătorești reprezintă nucleul sistemului judiciar. Instanțele
judecătorești sunt cele care exercită puterea judecătorească, cele care
înfăptuiesc justiția, ca “activitate de soluționare a litigiilor juridice”11cu
scopul realizării dreptății și veg herii asupra respectării legii.

1.2 Organizarea sistemului judiciar
Pe harta judiciară a lumii există mai multe moduri de organizare a
instanțelor judecătorești. În primul rând se pot deosebi instanțe judecătorești
organizate “pe principiul unității justiției civile și a justiției penale sau pe
principiul separației celor două forme de realizare a justiției”12. Sistemul
separație justiției civile și a celei penale are ca principal avantaj specializarea
judecătorilor, pe când sistemul bazat pe principiul unității implică eficiență
economică. Schema instanțelor judecătorești din România este caracterizată
printr -un sistem mixt în care majoritatea instanțelor ordinare judecă atât cauze
civile cât și cauze penale, dar și instanțe care judecă numai în penal, spre
exemplu instanțele militare.
De asemenea, organizarea judecătorească a unui stat poate cunoaște un
sistem unic de instanțe de judecată sau mai multe astfel de sisteme. Sistemul
unic presupune o singură instanță supremă, fapt ce descrie situația actuală din
România.
Prin prevederea articolului 126, aliniatul 1, “legea fundamentală nu a
făcut decât să indic e principiul director conform căruia singurele care sunt
abilitate să înfăptuiască justiția sunt instanțele judecătorești și să indice
instanța cu gradul cel mai înalt și cu un rol aparte în sistemul judiciar”13
trasând legiuitorului sarcina de a reglementa detaliat instanțele judecătorești
în ceea ce privește structura , competența, numărul acestora. Unul dintre actele
normative de referință pentru subiectul tratat este Legea nr. 304/ 2004 privind
organizarea judiciară. Conform acesteia, „Justiția se realize ază prin

10 Constituția României, Monitorul Oficial al României nr. 767 , București, 2003, art. 126,
alin. 1
11 B. Selejan – Guțan, op.cit.
12 G. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Ediția a 3 -a, București, Editura
Hamangiu, 2013, p. 205
13 C. Briciu, C. C. Dinu, P. Pop, Instituții judiciare, București ,Editura C.H.Beck, 2016,
p.118

12 următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție; curți de
apel; tribunale; tribunale specializate; instanțe militare; judecătorii”14.
Cea mai des întâlnită clasificare în literatura de specialitate este cea
care presupune existența instanțelor ordinare, speciale și extraordinare.
Instanțele ordinare sau de drept comun sunt definite ca fiind „acele instanțe
cărora le revine sarcina de a judeca orice infracțiune, indiferent de calitatea
persoanei care a săvârșit -o”15. Din defi niția reprodusă rezulă faptul că
instanțele militare sunt excluse din categoria instanțelor ordinare și că acestea
sunt instanțe speciale , având în vedere faptul că domeniul militar este un
sector ce necesită protecție specială. Instanțele extraordinare c u caracter
temporar și excepțional sunt neconstituționale în România: “ Este interzisă
înființarea de instanțe extraordinare”16.
Conform doctrinei, organizarea instanțelor este descrisă ca având o
formă piramidală la baza căreia se află judecătoriile „care au caracteristica de
a fi foarte aproape din punct de vedere spațial de justițiabili și de a implica
costuri procesuale mai scăzute”17, iar în vârf Înalta Curte de Casație și
Justiție, singura instanță supremă din România, care “asigură interpretarea și
aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit
competenței sale”18.
În ceea ce privește organizarea instanțelor militare, “sub aspectul scării
ierarhice există simetrie organizatorică în raport cu instanțele civile”19, în
momen tul actual, în cepând de la gradu l de tribunal. Astfel, îna inte de
desființarea Tribunalului Militar București, existau următoarele relații de
egalitate în grad: tribunalul militar și judecătoria; tribunalul militar teritorial și
tribunalul; curtea militară de apel și curtea de apel. Actual, ierarhia instanțelor
militare cunoaște doar gradul de tribunal și cel de curte de apel.
Trebuie remarcat faptul că există o deosebire importantă între instanțele
militare și instanțele civile în ceea ce privește numărul acestora precum și

14 Legea privind organizarea judiciară, nr.304/2004, Monitorul Oficial, partea I, nr. 827,
București, 2005, art. 2, alin. 2
15 G. Theodoru, op.cit.
16Constituția României, Monitorul Ofic ial al României nr. 767, București, 2003, art. 126,
alin. (5)
17 17 C. Briciu, C. C. Dinu, P. Pop, Instituții judiciare, București, Editura C.H.Beck, 2016,
p.118
18 Legea privind organizarea judiciară, nr.304/2004, republicată în Monitorul Oficial nr.
827, Bu curești,2005, art. 18, alin. 2
19 I. Neag, Tratat de procedură penală. Partea generală, București, Editura Universul
Juiridic, 2010, p. 138

13 întinderea cir cumscripțiilor teritoriale, deoa rece fiind mult mai reduse ca
număr, au circumscripții teritoriale mai mari.
Cu privire la modul de organizare, în doctrină s -au identificat avantaje
ale organizării ierarhizate ale instan țelor judecătorești. Astfel, structura
ierarhică în care sunt dispuse instanțele judecătorești asigură „controlul
judiciar, principiul dublului grad de jurisdicție și o justiție predictibilă prin
faptul că o singură instanță supremă decide asupra modului î n care trebuie
interpretată și aplicată legea”20.
Cu privire la organizarea pe secții a Înaltei Curții de Casație și Justiție,
relevantă pentru studiul de față este secția penală, de oarece aceasta „a
absorbit și fosta secție militară”21care a fost desființată prin Legea nr. 153
din 1998 privind modificarea și completarea Legii nr. 56/1993 publicată în
Monitorul Oficial nr. 267 din 17 iulie 1998. Înalta Curte de Casație și Justiție
este considerată a fi singura instanță cu caracter constituți onal, deoarece
statutul acesteia de instanță supremă este stipulat de legea fundamentală. De
aici decurge o consecință foarte importantă pentru unitatea sistemului
instanțelor de judecată din România, și anume faptul că Înalta Curte de
Casație și Justiție poate fi desființată doar prin procedeul destul de complex al
revizuirii Constituției. Pe de altă parte, instanțele judecătorești subordonate
Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv instanțele militare, sunt lăsate în
sarcina legiuitorului. Având în vedere tendința actuală de a reduce numeric
instanțele militare precum și de a le restrânge competența și chiar mai mult,
opiniile doctrinare și pozițiile unor autorităților publice care susțin
desființarea acestora consider că ar fi oportun ca existența instanțelor militare
să fie menționată în Constituția României. O astfel de prevedere
constituțională ar reprezenta o garanție pentru protejarea capacității de luptă a
forțelor armate prin intermediul justiției, pentru că sistemul național de
apărare trebu ie să fie imun la orice fel de manifestare a conduitei
infracționale.
Nu în ultimul rând, instanțele constituționale sunt vitale pentru orice
organizare statală democratică, iar pentru integrarea instanțelor judecătorești
în statul de drept este relevantă relația interinstituțională dintre acestea și
Curtea Constituțională. În România “ Curtea Constituțională este garantul
supremației Constituției.”22. În această relație interinstituțională este important

20 C. Briciu, C. C. Dinu, P. Pop, Op.cit.
21 I. Neag, Op.cit., p. 137
22 Constituția României, Monitorul Oficial al Româ niei nr. 767, București, 2003, art. 142,
alin. (1)

14 “gradul de implicare a Curții Constituționale în orien tarea și conformarea
activității instanțelor judecătorești în raport cu exigențele Constituției în
condițiile în care monopolul interpretării jurisdicționale a Constituției aparține
Curții Constituționale ”23. Astfel, Curtea Constituțională apare ca un adevărat
garant al constituționalității activității instanțelor judec ătorești, iar cea mai
importantă atribuție a Curții în acest sens constă în exercitarea “ controlului de
constituționalitate asupra normelor legale astfel cum sunt interpretate prin
hotărâ ri judecătorești de unificare a jurisprudenței sau printr -o practică
jurisprudențială consolidată ”24

1.3 Instanțele militare. Considerații generale și argumente privind
existența acestora
Cu privire la existența instanțelor militare, în doctrină s -au formu lat
mai multe puncte de vedere critice. Astfel, cu privire la faptul că instanțele
militare au supraviețuit și după noua organizare judiciară adusă de pachetul
de legi din anul 2004, s -a formulat următoarea opinie: “Trebuie menționat că
în pofida criticil or formulate atât în doctrină, dar și în viața socio -politică
relativ la necesitatea menținerii instanțelor și parchetelor militare, acestea
continuă să funcționeze și în urma noii legi de organizare judiciară.”25
O parte din contraargumentele aduse în doc trină cu privire la instanțele
militare sunt construite în jurul statutului magistraților militari. Spre exemplu,
se consideră că “existența unor instanțe militare în timp de pace ridică
serioase semne de întrebare asupra independenței magistraților ce com pun
aceste instanțe datorită cumu lului calității de judecător cu cea de ofițer
activ.”26 Pe lângă contraargumentul principal, și anume independența
magistraților militari, subiect asupra căruia voi reveni într -o secțiune distinctă
a acestei lucrări, autorul menționează că starea de pace nu face relevantă
existența instanțelor militare. În primul rând, instanțele militare au un rol
aparte în sistemul judiciar și în statul de drept, contribuind, prin controlul
fenomenului infracțional militar, la b una funcțio nare a sistemului naț ional de

23 V.Z. Puskás, K. Benke, “Rolul reglator al activismului judiciar. Experiența Curții
Constituționale a României – o evoluție în curs” , în Buletinul Curții Constituționale nr.1/
2016, p.2, online:
https://www.ccr.ro/uploads/Publicatii%20si%20statistici/Buletin%202016/Riga%20roman
a.pdf accesat în 03.10.2017
24 V.Z. Puskás, K. Benke, Op.cit., p.3
25 C. Briciu, C. C. Dinu, P. Pop, Instituții judiciare, București, Editura C.H.Beck, 2016,
p.142
26 Ibidem

15 apărare. Astfel, se impune opinia conform căreia instanțele militare ar trebui
să rămână o constantă în sistemul judiciar român și nu o variabilă declanșată
de starea de război. Mai mult decât atât, conceptul de război este fo losit
deseori în relație antonimică cu cel de pace, însă mediul actual de securitate
precum și perspectivele de evoluție ale acestuia schimbă această ecuație
relativ simplă. Amenințările și riscurile la adresa securității naționale și
internaționale, altel e decât războiul în accepțiunea clasică a termenului, fac ca
pacea să fie o realitatea instabilă și greu de declarat. Mai mult decât atât,
forțele armate române participă activ la operații de stabilitate și de sprijin în
teatre de operații din afara graniț elor țării. Așadar, afirmația conform căreia
“existența unor instanțe militare în timp de pace ridică serioase semne de
întrebare” nu constituie un argument solid pentru tendința actuală manifestată
în literatura de specialitate de desființare a instanțelo r militare.
Una dintre variantele de reorganizarea a instanțelor militare propuse în
doctrină este următoarea: “urmând și modelul existent în alte state ar trebui ca
instanțele militare să își reducă competența numai la judecarea faptelor
săvârșite de mili tari aflați în teatrele de operațiuni militare și în legătură strictă
cu serviciul militar.”27 În primul rând, trebuie remarcat faptul că termenul
corect este cel de teatru de operații și nu cel de teatru de operațiuni. Aceast a
este, de altfel, o greșeală d es întâlnită în limbajul profan , ceea ce indică faptul
că opinia exprimată de autori reprezintă un punct de vedere din afara
sistemului militar. Susțin că este nevoie de o bună înțelegere a si stemului
militar pentru a stabili cu exactitate care fapte prevăzute de Codul penal
trebuie să intre în competența instanțelor militare în cazul în care restrângerea
competenței materiale a acestora se va dovedi a fi oportună. Mai mult decât
atât, o reform ă a instanțelor militare din punct de vedere al competenței
acestora necesită, ca o condiție preliminară, o bună înțelegere a mediului de
securitate și o abordare interdisciplinară a fenomenului infracțional militar.
Consider că principalul criteriu în sta bilirea faptelor penale care trebuie să
intre în mod absolut necesar în competența instanțelor militare este gradul în
care aceste fapte, săvârșite fiind de către membri ai forțelor armate, ar putea
să pericliteze capacitatea de apărare a țării.
O poziție radicală cu privire la instanțele militare este adoptată de către
Consiliul Superior al Magistraturii. În cadrul soluțiilor pragmatice pentru
asigurarea accesului la instanțe , Consiliul Superior al Magistraturii

27 C. Briciu, C. C. Dinu, P. Pop, Instituții judiciare, București, Editura C.H.Beck, 2016,
p.143

16 încadrează desființarea anumitor instanțe sau parchete cu un volum redus de
activitate, fiind astfel apreciată ca oportună desființarea instanțelor militare,
argumentarea fiind următoarea: “ Plenul a apreciat că volumul de activitate
înregistrat la nivelul instanțelor militare nu justific ă menținerea acestora, fiind
mult mai util ca resursele umane existente la nivelul acestor instanțe să fie
distribuite către instanțele civile cu o încărcătură mare de dosare”28. Rațiunea
soluției propuse de Consiliul Superior al Magistraturii ține de manag ementul
resurselor umane și financiare. Cu toate acestea, argumentele ce țin de
folosirea eficientă a resurselor umane nu pot combate necesitatea existenței
instanțelor militare având în vedere rolul pe care acestea îl au. Mai mult decât
atât, în ipoteza d esființării instanțelor militare,consider că instanțele civile nu
ar putea prelua în întregime competența acestora în adevăratul sens al
înfăptuirii justiției pentru motive pe care le voi dezvolta în capitolul dedicat
competenței tribunalului militar .
Situația instanțelor militare a suferit modificări substanțiale de -a lungul
timpului. O mare diferență se poate observa comparând harta actuală a
sistemului judiciar român cu cea existentă anterior Codului de procedură
penală intrat în vigoare în anul 1969. Reglementările anterioare Codului de
procedură penală presupuneau o gamă largă de organisme judiciare speciale
între care instanțele militare ocupau un loc distinct, în primul rând prin
existența unor instanțe supreme militare. Pe de altă parte, sistemul instanțelor
judecătorești conturat prin reglementările legale actuale, poate fi descris ca o
piramidă în vârful căreia se află Înalta Curte de Casație și Justiție. În
continuare, sistemul instanțelor judecătorești se dezvoltată pe două direcții
construite în oglindă organigramică: pe de -o parte instanțele civile de la
curțile de apel până la judecătorii, iar pe de altă parte instanțele militare de la
Curtea Militară de Apel până la tribunalele militare. Aceasta este imaginea
unui sistem unitar, dar având în vedere controversele iscate în doctrină cu
privire la rezistența peste timp a instanțelor militare, apare un semn de
întrebare în privința efectivei integrări a acestor instanțe în sistemul descris.
Relevantă în acest sens este poziția Consil iului Superio r al Magistraturii care
sesizează o distonanță : „Plenul a constatat că există în mod evident o
distonanță între instanțele militare și cele civile, întrucât dinamica și volumul

28 A. Bărbulescu, “Progresele înregistrate în cadrul Mecan ismului de Cooperare și
Verificare, din perspectiva atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, prezentate cu
ocazia misiunilor de evaluare ale Comisiei Europene”, în Justiția în actualitate, nr. 1 –
2/2016, p.14

17 de activitate înregistrate la nivelul instanțelor militare sunt foarte scăzute în
raport cu celelalte instanțe”29
Fără a îmbrățișa ideea radicală a desființării instanțelor militare, trebuie
recunoscut faptul că acestea reprezintă o adevărată problemă din punctul de
vedere al autorităților cheie din sistemul judiciar. De asemenea, es te evidentă
tendința de excludere a instanțelor militare din sistemul Înaltei Curți de
Casație și Justiție argumentele canalizându -se pe două direcții principale:
volumul redus de activitate și statutul magistraților militari. Pe de altă parte,
reîntoarcer ea la situația anterioară Codului de procedură penală din anul 1969
nu este o soluție fiabilă și nu ar reprezenta un progres din punct de vedere
socio -politic. Așadar, consider că se impune o reformă legi slativă prin care să
se urmărească clarificarea și c onsolidarea statutului pe care instanțelor
militare îl au în cadrul sistemului judiciar român. Pentru ca reforma să își
atingă scopul este necesară o muncă comună a specialiștilor capabili să
armonizeze punctele de vedere ale autorității judecătorești și cele ale
MinsiteruluiApărării Naționale, ca beneficiar al actului de justiție.
Așa cum reiese din demersul comparativ expus anterior, principala
diferență dintre cele două organizări judiciare constă în existența unor instanțe
supreme militare înainte de 1969. Având în vedere rolul pe care îl are în
sistemul constituțional contemporan Înalta Curte de Casație și Justiție, se
poate aprecia că existența mai multor instanțe supreme ar putea duce la
abateri de la aplicarea unitară a legii. Dacă desființarea ins tanțelor supreme
militare poate fi privită ca o soluție oportună în construirea unui sistem
judiciar unitar care să asigure aplicarea unitară a legii și garantarea dreptului
egalității cetățenilor în fața legii, consider că existența unei secții militare î n
cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este încă necesară. Trebuie subliniat
faptul că instanțele militare, în plus față de instanțele civile, au în competență
o sferă aparte de relații sociale, și anume cele vizate de Infracțiunile împotriva
capaci tății de luptă a forțelor armate, precum și subiecți activi cu un statut
aparte. Astfel, se poate aprecia că instanțele militare se confruntă cu o serie de
provocări legi slative specifice.
Pe de altă parte, prin prisma faptului că instanțele judecătorești pot
solicita instanței supreme pronunțarea unor hotărâri în vederea dezlegării de

29 A. Bărbulescu, “Progresele înregist rate în cadrul Mecanismului de Cooperare și
Verificare, din perspectiva atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, prezentate cu
ocazia misiunilor de evaluare ale Comisiei Europene”, în Justiția în actualitate, nr. 1 –
2/2016, p.14

18 principiu a unor probleme de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție apare ca
îndeplinind rolul de a acorda sprijin instanțelor subordonate în activitatea de
interpretare a legii în vederea înfăptuirii justiției. Având în vedere desființarea
Secției militare, nu se poate afirma în mod cert că instanțele militare
beneficiază efectiv și eficient de acest sprijin din parte Înaltei Curții de
Casație și Justiție. În acest sens , consider că la nivelul instanței supreme ar
trebui să -și exercite activitatea un grup de magistrați militari experimentați în
probleme ce țin de justiția militară, cu o cunoaștere profundă a sistemului
militar și a dreptului material și procesual penal, constituiți într -o formă de
organizare de tipul subsecție în cadrul secției penale, dacă volumul de
activitate nu justifică existența unei secții.
Pe lângă opiniile doctrinare, tendința de desființare a instanțelor
militare este confirmată de reducerea nu merică a acestora, dar și de reducerea
la nivelul competenței. După desființarea secției militare din cadrul Înaltei
Curți de Casație și Justiție, prin Legea de punere în aplicare a Codului de
procedură penală s-au desființat Tribunalul Militar București ș i Parchetul
Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Odată cu această desființare
au loc și alte schimbări în cadrul sistemului instanțelor militare. Astfel,
„Tribunalul Militar Teritorial București își schimbă denumirea în Tribunalul
Militar Bucu rești, iar Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar
Teritorial București își schimbă denumirea în Parchetul Militar de pe lângă
Tribunalul Militar București. ”30 Mai mult decât atât, cele patru tribunale
militare din București, Cluj, Iași și Timișoar a care aveau grad de judecătorie,
devin egale în grad tribunalelor.
Asocierea instanțelor militare cu instanțele extraordinare este o
confuzie ce a fost rezolvată cu autoritate de lucru judecat de către Curtea
Constituțională. Instanța constituțională a primit în anul 2005 o sesizare din
partea a 25 de senatori cu privire la neconcordanța dintre prevederile legii
304/2004 în legătură cu instanțele militare și reglementarea constituțională
care interzice înființarea instanțelor extraordinare. “ Curtea rețin e că instanțele
militare nu reprezintă instanțe extraordinare ”31 și le califică drept instanțe
speciale întrucât “ Caracterul distinct specific al unor materii, care justifică
reglementarea competenței materiale a unor instanțe judecătorești

30 Legea pentru p unerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual
penale, nr. 255/2013, Monitorul Oficial, Partea I, nr. 515, București, 2013, art. 20, alin . 4
31 Curtea Constituțională, Decizie nr. 375 din 6 iulie 2005, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 591, București, 2005

19 specializate, poate fi determinat și de calitatea subiecților ca părți în litigiile
supuse judecății ”32
Unele dintre opiniile doctrinare cu privire la instanțele militare vizează
încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii întrucât acestea aplică
un trat ament discriminatoriu în înfăptuirea justiției. Pe de lată parte, Curtea
Constituțională con sideră că „ Instanțele militare având competența materială,
după calitatea persoanei, să judece cauzele penale în care învinuiții sau
inculpații sunt militari, nu ap lică reglementări legale cu caracter
discriminatoriu, ci un tratament juridic diferențiat justificat obiectiv prin
situația diferită. ”33

1.4 Considerații cu privire la categoria profesională a magistraților
militari
Calitatea de militar a subiectului activ al infracțiunii crește gradul de
complexitate al unui caz, atât din punct de vedere al probatoriului, cât și al
individualizării judiciare a pedepselor. Se justifică în acest fel calitatea de
ofițer a magistraților din cadrul parchetelor și instanțelor mi litare. Principala
rațiune nu este dobândirea unui statut special în rândul magistraților, ci
calitatea de militar activ se impune sub forma unor competențe profesionale
necesare pentru înfăptuirea justiției. Necesitatea calității de ofițer a
magistraților militari urmează a fi evi dențiată prin analiza unora dintre
competențele profesionale pe care trebuie să le dețină orice judecător sau
procuror, competențe particularizate din punct de vedere al infracțiunilor
săvârșite de militari.
În primul rând, pe lân gă cunoștințele juridice ce trebuie stăpânite și
internalizate la un nivel ridicat, procurorul trebuie să dețină adevărate abilități
de comunicare, „având în vedere diversitatea participanților la procesul penal,
precum și diferențele de statut ocupațional și de calificare a acestora”34.
Unitatea militară, ca fo rmă specifică de organizare presupune propriul câmp
lexical, astfel, așa cum se apre ciază în literatura de specialitate, „terminologia
militară românească formează un domeniu profesional în cadrul sistemului
terminologic general al limbii române, din care fac parte toate metalimbajele

32 Ibidem
33 Ibidem
34 G. M. Babici, C .L. Piroșcă, “Profilul ocupațional al funcției de procuror”, în Justiția în
actualitate, nr. 1-2/2016, p. 39

20 terminologice profesionale”35. Astfel, procurorul car e va trebui să -și exercite
activitatea în mediul organizațional militar, va trebui să stăpânească lexicul
specific acestuia, conturându -se în acest fel un argument pentru calitatea de
ofițer a procurorilor din cadrul parchetelor militare.
Mai mult decât at ât, activitatea procurorilor este „dependentă de
specificul cauzelor date prin lege în competența parchetului la care
funcționează”36. Specializarea activității acestora „vizează specificul
cazuisticii instrumentate”, iar fenomenul infracțional militar pres upune
specializarea activității procurorilor din cadrul parchetelor militare, și
implicit, o pregătire specifică.
De asemenea, procurorul trebuie să manifeste “preocupare pentru
cunoașterea comportamentului uman, precum și a reso rturilor subiective
implic ate în susținerea unor conduite infracționale”37.Consider că și din acest
punct de vedere, procurorul militar se confruntă cu provocări specifice,
necesi tând pregătire specializată prin abordarea interdisciplinară a unor
domenii ce s -au dezvoltat ca discipl ine științifice de sine stătătoarea precum
sociologie militară, psihologie militară, comportament organizațional militar.
Spre exemplu, printr -o bună cunoaștere a mediului organizațional militar,
procurorul poate identifica comportamentele contraproductive și le poate
asocia cu posibile conduite infracționale.
Nu în ultimul rând, consider că atât calitatea de ofițer cât și cea de
magistrat sunt compatibi le din punct de vedere al princ ipiilor și valorilor
morale pe care le promovează și le impun ca aptitudi ni profesionale.

1.5 Răspunderea juridică a militarilor și fenomenul infracțional
militar – justificări ale existenței instanțelor militare
Ceea ce declanșează activitatea instanțelor judecătorești este un
eveniment care perturbă ordinea socială impusă pr in prevederile actelor
normative punând în pericol valorile ocrotite prin lege. Acest factor
perturbator este fapta ilicită care antrenează pentru autorul acesteia
răspunderea juridică. Consider că rațiu nea existenței răspunderii jurid ice a
militarilor, în special în formă penală, ca fenomen juridic distinct, constituie
un argument solid pentru necesitatea menținerii instanțelor militare.

35 M. Butuc, “Interacțiunea lexicului comun cu terminologia militară”, în Revista Limba
Română, nr. 5-6/ 2009, online:
http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole& n=414 accesat în 06.08.2017
36 G. M. Babici, Op.cit, p. 42
37 G. M. Babici, Op.cit.

21 Răspunderea juridică a militarilor este o latură aparte a răspunderii
juridice necesitând o abordare interdisciplinară, atât din punct de vedere
juridic, cât și din punct de vedere militar. Pe de altă parte, tendința actuală
este aceea de infirmare a caracterului special al răspunderii militarilor precum
și a autonomiei unor disc ipline specifice precum dreptul disciplinar militar
sau dreptul penal militar. Cu toate acestea, în literatura de specialitate se
recunoaște faptul că „puterea armată reprezentând expresia unui serviciu
public caracterizat prin permanență, specializare și profesionalism, pentru
înțelegerea responsab ilității militarului, trebuie analizat specificul activității în
armată și a statutului profesiei de militar.”38
În literatura de specialitate, conceptul de răspundere juridică este
analizat în legătură cu cel de responsabilitate. Astfel, un alt argument ca re
susține faptul că răspunderea juridică a militarilor se manifestă ca un fenomen
juridic aparte este dat de responsabilitatea specială pe care o ad uce statutul de
cadru militar. Caracterul special al responsabilității militarilor reiese, în
primul rând, din modul în care rolul forțelor armate este reglementat în
Constituția României pentru că “Fundamentul juridic al existenței armatei ca
instituție a statului cu misiuni specifice în domeniile securității naționale și
apărării țării îl reprezintă prevederi le Constituției statului român”39. Legea
fundamentală prevede că „ Armata este subordonată exclusiv voinței
poporului pentru garantarea suveranității, a independenței și a unității statului,
a integrității teritoriale a țării și a democrației constituțional e. ”40 Așadar,
responsabilitatea membrilor Armatei poartă în mod direct asupra valorilor
fundamentale care stau la baza statului român. Mai mult decât atât,
responsabilitatea militarilor prevede și obligațiile asumate de statul român pe
linie de politică externă , întrucât „armata contribuie la apărarea colectivă în
sistemele de alianță militară și participă la acțiuni privind menținerea sau
restabilirea păcii.”41
De asemenea, complexitatea și caracterul aparte al fenomenului
infracțional din mediul militar sunt ju stificate de caracterul violent al
acțiunilor militare pentru că “ armata este instituția statului abilitată prin lege
de a întrebuința forța atunci când trebuie să -și înfăptuiască rolul de garant al

38 D. Toader, Statutul juridic al militarilor în societatea românească, București, Editura
Centrului Tehnic – Editorial al Armatei, 2010, p.155
39 P. Duțu, A. Sarcinschi, Determinări sociale, psihosociale și juridice ale misiunilor
Armatei României, București, Editura Universității Naționale de Apărare, 2004, p.14
40 Constituția României, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 , București,2003,
art. 118, alin. 1
41 Ibidem

22 suveranității, independenței și a unității statului, a in tegrității teritoriale a țării
și a democrației constituționale ”42
Pentru a evidenția caracterul aparte al răspunderii penale a militarilor și
pentru ai întări puterea argumentativă a acesteia în privința importanței
instanțelor militare, voi aborda următoarele aspecte: pedeapsa complementară
a degradării militare, legalitatea ordinului militar și imunitatea de jurisdicție
de care se bucură militari participanți la misiuni în medi ul de securitate
internațional.
1.5.1 Pedeapsa complementară a degradări i militare
În primul rând trebuie remarcat faptul că membrii forțelor armate au un
statut juridic aparte, statut descris sugestiv prin sintagma cetățeni în uniformă.
Astfel, militarii se supun regulilor generale de conduită valabile pentru
întreaga societa te, dar și unui set special de norme pentru că activitatea pe
care o desfășoară presupune o serie de interdicții, limitări și exigențe
specifice. Așadar, răspunderea juridică a militarilor este un fenomen juridic
aparte, opinie confirmată și de legiuitorul român, întrucât în Codul penal al
României sunt prevăzute infracțiuni a căror existență este condiționată de
calitatea de militar a subiectului activ.Mai mult decât atât, legea penală
prevede o pedeapsă complementară ce poate fi aplicată doar militarilor , și
anume degradarea militară.
Degradarea militară conform legii penale, constă în : „pierderea
gradului și a dreptului de a purta uniformă la data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare”43.Această pedeapsă evidențiază caracterul extrem de
strict al răspunderii juridice a militarilor, având un impact deosebit de grav
asupra vieții profesionale și personale a celui căruia i se aplică. Astfel, se
consideră că „pierderea gradului material însumează consecințe morale și
unele efecte materiale cu privir e la valoarea financiară a acestuia, care era în
plată la data pierderii dreptului”44. Mai mult decât atât, aplicarea pedepsei
complementarea a degradării militare presupune și pierdere dreptului la
pensie militară.
Pedeapsa complementară a degradării mil itare cunoaște două moduri de
aplicare – aplicare obligatorie și aplicare facultativă. Modul de aplicare este

42 P. Duțu, A. Sarcinschi, Determinări sociale, psihosociale și juridice ale misiunilor
Armatei României, București, Editura Universității Naționale de Apărare, 2004, p.15
43 Legea privind Codul penal, nr.286, Monitorul Oficial al României, Partea I , nr. 510,
București,2009, art. 69, alin. (1)
44I. Pascu, T. Dima, C. Păun, M. Gorunescu, V. Dobrinoiu, M. A. Hotca, I. Chiș, M.
Dobrinoiu, Noul Cod penal comentat, Vol. 1 Partea Generală , București, Editura
Universul Juridic, 2012, p. 453

23 dependent de “de natura, durata și forma vinovăției pedepsei principale
aplicate de instanța de judecată”45. Trebuie făcută o mențiune, și anume că se
ia în considerare pedeapsa aplicată și nu pedeapsa prevăzută în legea de
incriminare.
Comparând prevederile art. 69 ale Codului Penal cu cele ale art. 67 ale
Codului penal anterior, rezultă că principala noutate este aceea a lărgirii sferei
persoanelo r cărora li se aplică prin includerea militarilor în retragere alături de
cadrele militare active și cele în rezervă, cu toate că „Militarii activi sau în
rezervă au obligații militare stabilite de statutul acestora, față de cei în
retragere care nu mai au obligații militare față de patrie”46 . Pe de altă parte,
consider că militarii în retragere pot afecta prin conduita lor imaginea
instituției militare, având efectul neg ativ de subminare a încrederii poporului
în forțele militare. Mai mult decât atât, avân d în vedere semnificația
uniformei și a gradelor militare, acestea nu pot fi purtate de către persoane ce
manifestă o conduită infracțională. Așadar, consider că modificare operată de
legiuitorul român este una benefi că și justă.
1.5.2. Ilegalitatea ordinului, premisă a angajării răspunderii penale
Unul dintre principiile directoare ale organizării militare constă în
executarea ordinului superiorului. Din acest punct de vedere, un subiect în
jurul căruia s -au construit discuții în literatura de specia litate este executarea
ordinului ilegal al superiorului, executare care poate duce la săvârșirea unei
fapte prevăzute în Codul penal. Având în vedere situația dificilă în care se află
militarul pus în fața unui ordin ilegal, „este indubidabil că pentru ast fel de
situații o armată democratică și modernă are nevoie de reglementări juridice
speciale.”47
Depășind perioada caracterului absolut al ordinului superiorului, la
nivelul regulamentelor militare se constată un adevărat progres din acest
punct de vedere. Spre exemplu, Regulamentul de ordine interioară în unitate
stabilește că „ordinul este cerință imperativă transmisă de comandant în
conformitate cu actele normative în vigoare, obiceiurile războiului și tratatele
internaționale la care România este parte și stă la baza oricărei acțiuni/

45Ibidem
46 Ibidem, p. 452
47 D. Toader, Statutul juridic al militarilor în societatea românească, Editura Centrului
Tehnic – Editorial al Armatei, București, 2010, p.161

24 activități militare”48. Această reglementare înlocuiește principiul caracterului
absolut al ordinului cu principiul legalității acestuia.
Cu toate acestea, transmiterea unui ordin ilegal nu devine o situație
imposibilă, pe ntru că maxima errare humanum est rămâne valabilă. Astfel,
problema ordinului ilegal trebuie abordată din punct de vedere al răspunderii
juridice pentru că trebuie clarificat în sarcina cui se angajează răspunderea și
în ce măsură ilegalitatea ordinului po ate avea caracter exoneratoriu pentru
subordonatul, autor al unei fapte penale. Din acest punct de vedere, principiul
director se regăsește în Statutul cadrelor militare conform căruia „ Cadrelor
militare nu li se poate ordona și le este interzis să execute acte contrare legii,
obiceiurilor războiului și convențiilor internaționale la care România este
parte; neexecutarea ordinelor în aceste condiții nu atrage răspunderea penală
și civilă a subordonaților ”49. Per a contrario, executarea ordinului ilegal nu
exonerează de răspundere, așa cum concluzionează și do ctrina pe baza
jurisprudenței: „tribunalele militare au respins teza apărării referitoare la
ordinul legii sau comanda superiorilor și au respins teza apărării referitoare la
ordinul legii sau comanda sup eriorilor și au aplicat acestora sancțiunile
prevăzute de legile încălcate”50
Relația dintre ilegalitatea ordinului și angajarea răspunderii juridice
trebuie abordată în funcție de modul de executare a ordinului , aspect cu
privire la care s -au conturat mai multe teorii. Teoria consensului,
corespunzătoare sistemului supunerii pasive, prevede obligativitatea
subordonatului de a executa orice ordin care este în legătură cu serviciul.
Teoria baionetelor intelgente corespunde sistemului liberal și conform
acest eia subordonatul are dreptul să examineze legalitatea ordinului și să
refuze executarea celui ilegal. Teoria apelului la controlul ierarhic presupune
că „inferiorul are dreptul să verifice legalitatea ordinului și pe fondul său, nu
numai pe formă, respectiv să raporteze eșalonului superior, autorității
emitente a ordinului aparent ilegal și acesta să decidă dacă va fi executat sau
nu”51 Consider că această din urmă teorie este în măsură să concilieze atât
ordinea și disciplina militară care au la baz ă strica subordonare iera rhică cât și
principiul legalității activității militare.

48 Ordinul M 38 din 15.03.3016 pentru aprobarea R.G. -1, Regulamentul de ordine
interioară în unitate , Monitorul Oficial, Partea I, nr. 214, București, 2016, art. 10, alin. 1
49 Legea privind statutul cadrelor militare, nr. 80 din 11 iulie 1995, Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 155, București, 1995, art. 8, lit. b)
50 D. Toader, Op.cit.
51 D. Toader, Statutul juridic al militarilor în societatea românească, Editura Centrului
Tehnic – Editorial al Armatei, București, 2010, p.160

25 Noua abordare a executării ordinului ilegal conturează un nou profil
pentru militarul a cărei competență profesională nu se rezumă doar la
executarea promptă și imediată a ordinelor, corespunzătoare supunerii pasive.
Acesta trebuie să cunoască prevederile legislației în materie și să dețină
capabilitatea de analiză a ordinului din punct de vedere al legalității precum
și de anticipare a rezultatelor faptelor sale. Astfel, i mposibilitatea aprecierii
legalității ordinului transmis de către superior nu exonerează de răspundere
pentru că ar echivala cu necunoașterea legii.
Mai mult decât atât, posibilitatea ca executarea unui ordin să ducă la
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală crește complexitatea
răspunderii juridice a militarilor, fiind evidențiat caracterul special al acesteia.
Astfel, organele judiciare care se confruntă cu fapte penale săvârșite în
legătură cu activitățile și acțiunile militare trebuie să aibă în vedere sistemul
transmiterii și executării ordinelor. Astfel, procurorii din cadrul parchetelor
militare și judecătorii din cadrul instanțelor militare trebuie să cunoască și să
înțeleagă până la internalizare concepte precum autoritate militară, disci plină
militară, linie de comandă, subordonare ierarhică. Deținând calitatea de
jurist, dar și pe cea de ofițer, magistratul militar va fi capabil să interpreteze
faptele prin armonizarea principiului executării prompte și imediate a
ordinului și a principi ului legalității.
Cu privire la răspunderea angajată ca urmare a nerespectării normelor
dreptului conflictelor armate, în jurisprudența instanțelor penale internaționale
se vorbește despre forma “răspunderii superiorilor pentru faptele
subordonaților ”52. Cu toate acestea sintagma nu este sinonimă conceptului de
răspundere pentru fapta altuia din dreptul civil deoarece dreptul penal este
guvernat de principiul personalității răspunderii penale conform căruia
“răspunderea ce decurge din nerespectarea unei nor me de conduită impusă de
lege se răsfrânge doar asupra făptuitorului, având un caracter personal. ”53
Astfel, răspunderea pentru faptele subordonaților se angajează în
măsura în care “s-a reținut o vinovăție în temeiul obligațiilor pe care le -au
avut în calitate de superiori. ”54

52 L.M. LASCU, Modalități de participare la comiterea crimelor date în competența
instanțelor penale internaționale , București, Hamangiu, 2013 pag. 250
53 M.-I. RUSU, Drept penal. Partea generală, conform noului Cod penal , București,
Hamangiu, 2014 pag. 32
54 L.M. LASCU, Op.cit.

26 1.5.3 Jurisdicția cu privire la membrii forțelor armate aflați în misiune
în afara teritoriului național
Un at motiv pentru care se justifică caracterul aparte al răspunderii
juridice a militarilor este imunitatea de jurisdicție de care aceștia beneficiază.
Ca urmare a evoluției și complexității mediului de securitate, precum și a
obligațiilor asumate de România pe plan internațional, militarii români sunt
nevoiți să -și exercite activitatea și în afara teritoriului național. Confo rm
legislației în vigoare, „misiunile la care participă forțelor armate în afara
teritoriului statului român sunt: de apărare colectivă în cadrul Organizației
Tratatului Atlanticului de Nord sau de asigurare a securității statelor membre
ale Uniunii Europe ne; de răspuns la crize; de pace; de asistență umanitară”55.
Dacă în timp de război sunt incidente normele dreptului conflictelor armate,
pe timp de pace, prin prisma reglementărilor internaționale, „statutul juridic al
militarilor aflați în misiuni pe teri toriile altor state se apropie de cel al
personalului diplomatic”56
Imunitatea de jurisdicție reprezintă „sustragerea,, prin acordul de voință
al statelor, de la principiul teritorialității legii, în sensul că li se vor aplica
legea națională și nu cea sta tului pe al cărui teritoriu se află”57. Această
imunitate de jurisdicție rezultă din statutul juridic special de care beneficiază
militarii care îndeplinesc misiuni pe teritoriul altui stat, statut care este
reglementat prin acorduri ce poartă denumirea de SOFA – Status of Force
Agreement.
Pentru că în cazul misiunilor multinaționale apar elem ente de
extraneitate precum și caracterul multinațional și întrunit al forței,
subordonarea militarilor are un caracter aparte. Astfel, dacă pe linie de
comandă, person alul se subordonează conducerii internaționale a forțelor, din
punct de vedere penal, administrativ și disciplinar, acesta se află exclusiv sub
autoritatea militară națională. Ceea ce interesează studiul de față este
jurisdicția penală, iar din acest punct de vedere personalul contingentului,,
militar sau civil, este asimilat funcționarilor ONU, ceea ce înseamnă că
imunitatea de jurisdicție penală nu este condiționată de exercitarea serviciului
ordonat.

55 Legea privind participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului
statului român, nr. 121,Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.427, București, 2011,
art. 2, alin. 1
56 D. Toader, Statutul juridic al militarilor în societatea românească, Editura Centrului
Tehnic – Editorial al Armatei, București, 2010, p.163
57 Ibidem

27 Una dintre cele mai importante reglementări internați onale din acest
domeniu este acordul NATO -SOFA, denumire sub care este cunoscut Acordul
între Părțile la Tratatul Atlanticului de Nord privind statutul forțelor lor
semnat la Londra, la 19 iunie 1951 de către statele membre NATO. Acest
acord clasifică juri sdicția astfel: „jurisdicție exclusivă în favoarea statutului
primitor, jurisdicție exclusivă în favoarea statutului trimițător și jurisdicție
concurentă”58. Se conturează astfel contribuția tribunalului militar la
îndeplinirea obligațiilor asumate de România ca stat membru NATO.

58 Acordul înt re Părțile la Tratatul Atlanticului de Nord privind statutul forțelor lor,
Londra, 1951, Mnitorul Oficial al României,Partea I, nr. 845, București, 2004, art. VII

28 CAP ITOLUL 2: COMPETENȚA TRIBUNALELOR
MILITARE
2.1 Competența organelor judiciare. Concept. Clasificare
Lato sensu, termenul de competență poate fi definit astfel: “capacitatea
(aptitudinea) recunoscută de lege unei autorități publice, unui organ de stat,
unei instituții de a desfășura o anumită activitate, sfera de atribuții pe care i le
conferă legea”59
O abordare a competenței din punct de vedere al dreptului procesual
penal, presupune coexistența unui drept și a unei obligații corelative în sarcina
organelor judiciare. Astfel, dreptul este “puterea de a urmări sau de a judeca o
anumită cauză penală, care conferă autoritate juridică actelor procesuale ce se
efectuează”60. Obligația constă în interdicția de a refuza exercitarea acestui
drept, refuzul fiind echivalent cu nerespectarea obligațiilor de serviciu. Altfel
spus, organele judiciare au obligația de a înfăptui justiția în funcție de
competența stabilită de lege. O altă definiție a competenței, considerate în
doctrină ca fiind cuprinzătoare este următoarea: „sfera atribuțiunilor pe care le
are de îndeplinit, potrivit legii, fiecare categorie de organe j udiciare în cadrul
procesului penal”61
În literatura de specialitate s -au formulat mai multe variante de
clasificare a competenței organelor judiciare. În continuarea voi expune
clasificarea conform căreia există două categorii de competență, competența
după atribuții și competența teritorială. Competența după atribuții reprezintă
„delimitarea atribuțiilor diverselor organe judiciare în funcție de tipurile de
cauze pe care le pot instrumenta”62. Aceasta, la rândul, ei se subclasifică în
competență funcțional ă, competență materială și competență personală.
Competența teritorială presupune criteriul spațial de delimitarea a competenței
organelor judiciare de același fel și cu același grad, fiind necesar mai întâi a se
cunoaște competența după atribuții. Compet ența funcțională – ratione oficii –
stabilește, în funcție de fapta penală sau în funcție de calitatea făptuitorului
instanța competentă să judece în primă instanță sau într -o cale de atac. De
precizat faptul că reglementările procedurale cu privire la compe tența
funcțională au caracter de norme imperative a căror încălcare atrage

59 M. Herciu, Competența instanțelor judecătorești în materie penală , Bacău, Editura
Casei Cor pului Didactic Bacău, 2012, p.22
60Ibidem, p.23
61 V. Dongoroz în Curs de procedură penală, p. 101, ApudA.S. Uzlău, Noul cod de
procedură penală comentat, București, Editura Hamangiu, 2015, p. 111
62 A.S. Uzlău, Op.cit.

29 sancțiunea nulității absolute a hotărârii judecătorești. Competența după
materie – ratione materiae – delimitează atribuțiile organelor judiciare pe plan
vertical, în funcție de acea sta stabilindu -se ce instanță dintre cele cu grad
diferit poate judeca o cauză penală.. Competența după calitatea persoanei sau
materială – ratione personae – “este o derogare de la competența materială
obișnuită” și determină atribuțiile instanței în funcț ie de calitatea subiectului
active al infracțiunii.
Competența teritorială a organelor judiciare se stabilește în funcție de
următoarele criterii spațiale, respectându -se ordinea impusă de legiuitor:
“locul săvârșiri infracțiunii; locul în care a fost pr ins suspectul sau inculpatul;
locuința suspectului sau a inculpatului persoană fizică, ori, după caz, sediul
inculpatului persoană juridică , la momentul la care a săvârșit fapta; locuința
sau, după caz, sediul persoanei vătămate”63. Din punct de vedere al
competenței teritoriale trebuie menționate anumite aspect speciale ce
interesează în mod special Forțele Aeriene și Forțele Navale ale Armatei
României. Astfel, „Infracțiunea săvârșită pe o navă sub pavilion românesc
este de competența instanței în a cărei circumscripție se află primul port
român în care ancorează nava, în afară de cazul în care prin lege se dispune
altfel.Infracțiunea săvârșită pe o aeronavă înmatriculată în România este de
competența instanței în a cărei circumscripție se află primul loc de aterizare
pe teritoriul român.”64
Sunt autori care definesc competența specială ca fiind acea competență
“ce aparține instanțelor speciale, înființate pentru judecarea unor infracțiuni
dintr -o anumită ramură de activitate, care este astfel în mod specia l
proteguită”65. Autorul folosește ca exemplu, alături de instanțele maritime sau
fluviale, instanțele militare. Totuși, calificarea competenței instanțelor
militare ca fiind una specială nu poate fi făcută cu ușurință pentru că
infracțiunile ce formează co mpetența acestora vizează o sferă largă de relații
sociale, nelimitându -se doar la o materie de drept. Pe de altă parte, caracterul
special al instanțelor de judecată poate fi argumentat prin faptul că obiectul
juridic adiacent al infracțiunilor ce intră î n competența instanțelor militare,
este reprezentat de capacitatea de apărare a țării și de buna funcționare a
sistemului militar, întrucâ t, acestea din urmă depind într -o anumită măsură de
conduita membrilor forțelor armate. De asemenea, un argument pentr u

63 Legea privind Codul de procedură penală, nr.135, Monitorul Ofcial al României, Partea
I, nr.486, București, 2010, art. 41, lit. a -d
64 Legea privind Codul de procedură penală, nr.135, Monitorul Ofcial al României, Partea
I, nr.486, București, 2010, art. 41 , alin. (6), (7)
65 M. Herciu, Competența instanțelor judecătorești în materie penală, Editura Casei
Corpului Didactic Bacău, 2012, p.28

30 competența specială a instanțelor militare îl reprezintă modul în care este
definită competența personală ca fiind “o excepție de la competența comună
determinate de calitatea făptuitorului”66

2.2 Aspecte specific e privind competența tri bunalelor militare
Competența tribunalului militar este reglementată de legiuitor astfel: “
Tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de
militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în
competența altor in stanțe. ”67
Desființarea instanței militare care, din punct de vedere ierarhic, ocupa
un loc intermediar între tribunalele militare și Curtea Militară de Apel precum
și conferirea gradului de tribunal celor patru tribunal militare din țară aduc
semnificativ e modificări în ceea ce privește competența instanțelor militare,
întrucât, “nu mai există o corespondență pe fiecare grad a instanțelor militare
cu cele civile, nemaiexistând o instanță militară care să fie echivalentă în grad
judecătoriilor”68.
Faptul c ă militarii sunt judecați de către instanțele militare a dat naștere
unor opinii doctrinare conform cărora aceste instanțe ar încălca dreptul
egalității cetățenilor în fața legii. Un contraargument în acest sens, care poate
fi folosit pentru întărirea legi timității instanțelor militare îl constituie
următoarea opinie formulată în literatura de specialitate cu privire la
competența personală, ca excepție de la competența comună: “această
excepție nu determină o inegalitate a cetățenilor în fața legii, ea rep rezintă
doar o măsură suplimentară pentru asigurarea legalității în procesul penal”69.
Argumentarea ex pusă este relevant pentru că în cazul instanțelor militare,,
principalul criteriu de stabilire a comp etenței este calitatea de militar a
subiectului activ.
Situația instanțelor militare din punct de vedere al competenței poate fi
descrisă printr -o “împletire a competenței pe rsonale cu cea specială”.
Infracțiunile contra capacității de apărare a țării reprezentau un exemplu tipic
de competență specială, înai nte de restrângerea competenței instanțelor

66 Ibidem, p.31
67Legea privind Codul de procedură penală, nr.135, Monitorul Ofcial al României, Partea I,
nr.486, Bucureș ti, 2010, art. 37, alin.(1)
68 A. S. Uzlău, Noul cod de procedură penală comentat Ediția a 2 -a, București, Editura
Hamangiu, 2015, p. 117
69 M. Herciu, Competența instanțelor judecătorești în materie penală , Editura Casei
Corpului Didactic Bacău, 2012, p.32

31 militare cu privire la infracțiunile săvârșite de civili, întrucât nu se impunea
nicio condiție specială cu privire la calitatea făptuitorului. Totuși, pot aprecia
că instanțele militare au competență specială î n ceea ce privește Infracțiunile
săvârșite de militari întrucât nu mai este necesară impunerea unei competențe
personale, având în vedere faptul că statutul de militar al subiectului activ este
prevăzut în normele de incriminare a infracțiunilor, ca o cond iție a existenței
acestora.
De asemenea, se poate observa că tribunalele militare, deși au grad
echivalent tribunalelor, spre deosebire de acestea judecă doar în primă
instanță, consecință firească a faptului că nu există instanțe militare cu grad de
judecătorie, precum și a principiului judecării în trepte ierarhice.
Instanțele militare nu mai au dreptul de a judeca inf racțiunile săvârșite
de civili împotriva bunurilor aflate în proprietatea sau administrarea
Ministerulu i Apărării Naționale și a altor structuri cu importanță deosebită
pentru siguranța națională. Mai mult decât atât, nu mai figurează în cadrul
competenței instanțelor militare nici infracțiunile săvârșite de către personalul
civil contractual. Consider că principiul conform căruia civilii trebuie judecați
de instanțele civile trebuie să excludă salariații civili din cadrul Ministerului
Apărării Naționale și a altor structuri militarizate, având în vedere faptul că
aceste persoane și -au asumat conștient un statut aparte în rândul salariațil or.
Având în vedere noua poziție a legiuitorului român, susțin că poate apărea
posibilitatea unui conflict între asigurarea dreptului la un proces echitabil
pentru făptuitorii civili, drept care a reprezentat și premiza reformelor
legislative, pe de -o part e, și capacitatea de apărare a țării ca o condiție
esențială pentru integritatea val orilor fundamentale pe care este clădit statul
român, pe de altă parte. O posibilă soluție pentru evitarea acestei situații ar
putea fi o bună colaborare între organele jud iciare civile și cele militare în
faza de urmărire penală.
De-a lungul timpului, competența materială a instanțelor militare a fost
restrânsă în sensul infracțiunilor săvârșite de civili care aduceau atingere, în
mod direct sau indirect, capacității de apărare a țării. Inițial, instanțele militare
aveau în compete nță infracțiunile săvârșite de civili al căror obiect material îl
reprezentau bunurile aparținând instituțiilor militare. Ulterior, competența
materială în acest sens a fost restrânsă prin condiționarea obiectului material
al faptei penale, fiind vizate do ar acele bunuri, care prin natură sau destinație
au caracter militar sau vizează capacitatea de apărare și siguranța națională. În

32 cele din urmă, judecarea civililor de către instanțele militare este puternic
reprobată de jurisprudența CEDO.
Cu privire la judecarea civililor de către instanțele militare, “Curtea
Europeană a apreciat că nu trebuie extinsă competența justiției penale militare
și în această materie decât în cazuri absolut necesare și în temeiul unei baze
legale clare și previzibile. Existența unor asem enea motive trebuie să fie
demonstrată pentru fiecare caz în parte in concreto ”70. Astfel, stabilirea
competenței instanțelor militare de a judeca civilii prin precizarea anumitor
categorii de infracțiunii nu este o soluție care să asigure respecta rea
garanțiilor stabilite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest
sens, consider că o infracțiune al cărei subiect activ nu are calitatea de militar
poate intra în competența instanțelor militare dacă urmarea faptei constă în
starea de perico l creată asupra uneia dintre valorile sociale ce vizează
capacitatea de luptă a forțelor armate.
Judecarea civililor nu revine instanțelor militare nici “în cazurile în care
infracțiunile săvârșite de civili sunt conexe sau indivizibile cu infracțiuni
săvârșite de militari”. Rațiunea modificărilor legislative aduse prin Legea nr.
356/2006 constă în “înlăturarea oricărei aparențe cu privire la lipsa de
independență și imparțialitate a instanțelor militare, în vederea respectării
prevederilor art. 6 parag. 1”71
Posibilitatea ca subiectul activ multiplu al unei fapte penale să fie
format atât din militari, cât și din civili reprezintă o problemă complexă din
punct de vedere al procedurii penale. Legiuitorul a instituit o excepție de la
regula potrivit căreia pa rchetele au aceeași competență cu instanțele pe lângă
care funcționează. Astfel, „Procurorii militari din cadrul parchetelor militare
sau secțiilor militare ale parchetelor efectuează urmărirea penală potrivit
competenței parchetului din care fac parte, fa ță de toți participanții la
săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța
competentă potrivit art. 44. ”72 . Cu toate acestea, conform art. 44 alin. (4) din
Codul de Procedură Penală competența de judecată este a instanțelor civ ile.
Jurisprudența Curți Europene a Drepturilor Omului cu privire la
judecarea civililor de către instanțele militare, în special cauza Maszni c.

70 O. Predescu, M. Udroiu Convenția europeană a drepturilor omului și dreptul procesual
penal roman, București, Editura C. H. Beck, 2007, p. 284
71 O. Predescu, M. Udroiu Convenția europeană a drepturilor omului și dreptul procesual
penal roman, București, Editura C. H. Beck, 2007, p. 293
72 Legea privind Codul de procedură penală, nr.135, Monitorul Ofcial al României, Partea
I, nr.486, București, 2010, art. 56, alin. 5

33 României , a dus la restrângerea competenței instanțelor militare în ceea ce
privește judecarea civililor. Ast fel Codul de Procedură Penală a fost modificat
prin Legea nr. 356/ 2006 cons acrându -se, astfel, “principiul judecării civililor
de către instanțele penale civile.” În acest sens se poate remarca diferența
dintre art. 37 al Noului Cod de Procedură Penală, r eprodus anterior și art. 35
al Codului de Procedură Penală 1968 înainte de modificarea din 2006
Având în vedere poziția Curții Constituționale conform căreia statutul
magistraților militari nu afectează independența instanțelor militare, prin
modificările aduse de Legea nr. 356/ 2006 “legiuitorul a dat curs unor rațiuni
de bună administrare a justiției și tendinței manifestate în celelalte sisteme
judiciare democratice de restrângere a competenței instanțelor militare
exclusive în sfera faptelor penale comi se de personalul militar”73
Analiza competenței teritoriale a organelor judiciare scoate în evidență
faptul că tribunalele militare au circumscripții mult mai întinse decât cele ale
tribunalelor civile, în a căror competență teritorială întră un singur jude ț.
Trebuie remarcat faptul că, din punct de vedere al competenței teritoriale
Curtea Militară de Apel reprezintă instanță unică, a cărei circumscripție
teritorială este reprezentată de întreg teritoriul României, spre deosebire de
curțile de apel civile a căror competență teritorială presupune mai multe
județe.

2.3 Infracțiunile contra capacității de luptă a forțelor armate –
competență exclusivă a tribunalului militar
Conținutul Titlului XI al Codu lui Penal în care sunt incrimin are
Infracțiunile contra capacității de luptă a forțelor armate, a avut ca principii
directoare prevederile constituționale conform cărora „ Condițiile privind
îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică”74 iar “Prin
lege organică se reg lementează […]infracțiunile, pedepsele și regimul
executării acestora”75. De asemenea s -a avut în vedere Legea privind
voluntariat.76

73 O. Predescu, M. Udroiu , Op.cit. , p. 295
74 Constituția României, Monitorul Oficial al R omâniei, Partea I, nr. 767 , București,2003,
art. 55
75 Constituția României Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 , București,2003,
art. 73, alin. (3), lit. f,
76 Legea privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și tre cerea la
serviciul militar pe bază de voluntariat, nr. 395 din 2005, Monitorul Oficial al României,
Partea I, București, 23 decembrie 2005

34 Noua reglementare a Codului Penal introduce în Capitolul I al Titlului
XI toate infracțiuni le săvârșite de militari renunț ându-se la structurarea pe
secțiuni a legii penale anterioare. Cu toate acestea, clasificarea infracțiunilor
săvârșite de militari din Codul Penal anterior prezintă interes pentru că
deosebește principalele obiecte juridice ale acestei categor ii de infracț iuni ce
interesează în mod special din punct de vedere al competenței tribunalului
militar.
În primul rând, pentru a sublinia specificul competenței tribunalului
militar trebuie identificat obiectul juridic generic al infracțiunilor incriminate
în Titlul XI al Codului penal. Astfel, infracțiunile contra capacității de luptă a
forțelor armate au ca obiect juridic “ansamblul relațiilor sociale a căror
existență și dezvoltare nu ar fi posibile fără menținerea capacității de luptă și
de apărare a țării”77. Valoare socială precizată în denumirea grupului de
infracțiuni analizat este una extrem de complexă și poate fi definită prin
enumerarea valorilor sociale componente: “o bună pregătire și o desăvârșită
ordine și disciplină în desfășurarea activității speci fice; loialita tea și
comportarea viteje ască pe câmpul de luptă , indif erent dacă t eatrul de război
se află în țară sau străinătate; unitatea de interese a populației și spiritul ei de
rezistență; atitudinea constantă a cetățenilor față de obligațiile în le gătură cu
apărarea țării”. 78 Se poate observa că primele două valori sociale precizate de
autor pot fi puse în pericol, în general, doar prin infracțiuni săvârșite de
militari, referindu -se la organizarea militară și la misiunile și acțiunile
militare.
O caracteristică a infracțiunilor cuprinse în Capitolul I al Titlului XI din
Codul Penal este dată de subiectul activ circumstanțiat, astfel subiectul activ
calificat reprezintă o condiție esențială pentru existența infracțiunii.
Absența nejustificată este r eglementată în Codul penal astfel:
„Absența nejustificată a oricărui militar de la unitate sau de la serviciu, care a
depășit 4 ore, dar nu mai mult de 24 de ore, în timp de război, pe durata stării
de asediu sau a stării de urgență, se pedepsește cu închi soare de la unu la 3 ani
sau cu amendă”79. În ceea ce privește denumirea marginală a infracțiunii, în
doctrină s -a exprimat un punct de vedere critic, având în vedere că termenul

77V. Dongoroz în Curs de procedură penală, p. 101, ApudA.S. Uzlău, Noul cod de
procedură penală comentat, București, Editura Hamangiu, 2015, p. 1034
78 V. Dongoroz, p. 756, Apud V. Dobrinoiu, Noul Cod Penal Comentat, Partea specială,
Ediția a II -a, București , Universul Juridic, 2014, p. 1034
79 Legea privind Codul penal, nr.286, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510,
București,2009, art. 413

35 nejustificată poate fi asociat cu aplicarea cauzelor justificative reglementat e
de legiuitor în același act normativ. Astfel, se apreciază că „din interpretarea
gramaticală a denumirii infracțiunii se poate ajunge la concluzia că legiuitorul
a urmărit desancționarea tuturor faptelor care constituie infracțiune în absența
cauzelor ju stificative, fără mai lua în considerare cauzele de
neimputabilitate”80. Pentru înlăturarea acestei confuzii, același autor propune
ca infracțiunea să poarte denumirea de absență sau absență nemotivată.
Absența nemotivată privită lato sensu , trebuie anali zată prin conexiune
cu una dintre activitățile specifice organizării militare – apelul. Conform
jurisprudenței Tribunalului Militar București, “simpla absență a militarului de
la apel nu va constitui infracțiunea de absență nejustificată dacă nu vor exista
dovezi că în timpul absenței militarul a părăsit incinta sau locul de staționare
al unității”81.
Din punct de vedre al laturii subiective, infracțiunea de absență
nejustificată poate fi săvârșită sub forma vinovăției cu intenție, în ambele
forme, atât int enție directă cât și intenție indirectă. Astfel, pentru angajarea
răspunderii penale nu este necesar ca făptuitorul să fi urmărit în mod direct
producerea rezultatului. Astfel, în jurisprudența instanțelor militare “s -a
apreciat că există vinovăție chiar d acă inculpatul a absentat nejustificat pe
motiv că acesta împreună cu prietenii săi a consumat băuturi alcoolice în mod
exagerat, nerevenindu -și din starea în care se afla decât după expirarea
permisiei”82
De asemenea, în literatura de specialitate se aprec iază că “absența de la
unitate sau serviciu poate fi nejustificată, și ca atare, poate constitui
infracțiune și în cazul în care, cu rea – credință, militarul a beneficiat de
învoiri, permisii sau concedii acordate de comandanți care nu aveau dreptul să
le acorde”.
Infracțiunea de dezertare este reglementată în art. 414 din Codul penal,
articol structurat pe trei aliniate, corespunzătoare celor trei forme ale
infracțiunii. A stfel în varianta tip, infracțiunea de dezertare reprezintă “
Absența nejustificată de la unitate sau de la serviciu, care depășește 3 zile, a
oricărui militar se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu

80 V. Dobrinoiu, Op.cit., p. 1032
81 Trib. Mil. București, dec.pen. nr. 366/ 1972 (nepublicată) Apud V. Dobrinoiu, Noul Cod
Penal Comentat, Partea specială, Ediția a II -a, București, Universul Juridic, 2014,p. 1036
82 Trib. Mil. Cluj, sent. Pen. Nr. 20/ 1997 (nepublicată), Apud V. Dobrinoiu, Noul Cod
Penal Comentat, Partea specială, Ediția a II -a, București, Universul Juridic, 2014,p. 1038

36 amendă ”83. “Prima variantă agravată este prevăzută […] în trei modalități
alternative de comitere”84: “ de doi sau mai mulți militari împreună;având
asupra sa o armă militară; în timpul misiunilor la care participă în afara
teritoriului statului român”85. Cea de -a doua variantă agravată a infracțiunii de
dezertare este condiționată de săvârșirea faptei în tim pul stării de război,
asediu sau urgență și se poate aprecia că reprezintă o formă mai gravă a
infracțiunii de absență nejustificată, deoarece conținutul celor două infracțiuni
este același, încadrarea fiind schimbată în dezertare o dată cu depășirea limit ei
temporale maxime de 24 de ore.
Elementul material al infracțiunii se poate realiza atât prin comisiune
cât și prin omisiune. În prima variantă, elem entul material se realizează “prin
părăsirea sau plecarea din unitate sau de la serviciu a oricărui mili tar în
condiții ilegale, respectiv fără nicio aprobare din partea facto rilor competenți
și rămânerea în această situație mai mult de 3 zile (respectiv 24 de ore în
cazul variantei agravate)”86. Omisiunea vizează “neprezentarea la unitate sau
la serviciu a m ilitarului în termenul prevăzut expres de lege, când făptuitorul
se găsește în învoire, detașare, delegare, concediu etc. Ori când este numit sau
transferat la o altă unitate sau un alt serviciu”87
Ipostaza militarului care dezertează având asupra sa o armă militară88
constituie formă agravantă de oarece se creează un grad ridicat de pericol
social. Mai mult decât atât prinderea făptuitorului va fi “deosebit de dificilă
din cauza posibilității folosirii de către acesta a armei din dotare și datorită
superiorit ății acestui tip de armă în raport cu cele folosite în general de forțele
de ordine, atât sub aspectul caracteristicilor tehnico -tactice, cât și al puterii de
foc”89
Cea de a doua variantă alternativă de comitere a faptei în formă
agravată prezintă un grad sporit de pericol social având în vedere faptul că se
lărgește sfera relațiilor sociale afectate prin lezarea “prestigiului forțelor

83 Legea pri vind Codul penal, nr.286, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510,
București,2009, art. 414, alin. (1)
84 V. Dobrinoiu, Op.cit., p. 1040
85 Legea privind Codul penal, nr.286, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510,
București,2009, art. 414 , alin. (2), lit. a -c
86 Iidem
87 V. Dobrinoiu, Noul Cod Penal Comentat, Partea specială, Ediția a II -a, București,
Universul Juridic, 2014,p. 1040
88 Legea privind regimul armelor și munițiilor, nr. 295, Monitorul Oficial al armelor și
munițiilor, Partea I, nr. 425, București, 2014
89 V. Dobrinoiu, Op.cit., p. 1042

37 armate române în străină tate”90 ca membru al organizațiilor naționale sub
egida cărora își exercită misiunile.De asemenea, “ când absentarea de la
unitate a avut loc pe timp de pace, dar a continuat după consumare și în timp
de război, fapta va fi încadrată în varianta agravată”91.
Conform jurisprudenței Tribunalului Militar Teritorial București, “dacă
inculpatul nu poate aduce î n apărarea sa nicio dovadă în sensul că a
comunicat sau i -a fost imposibil să comunice șefilor săi că are probleme care
necesită prezența sa alături de familie, se va reține în sarcina sa infracțiunea
de dezertare, o rice alte susțineri ale sale apă rând ca justificări de complezență,
nereale”92
Încălcarea consemnului, este inclusă, de asemenea, în Capitolul I al
Titlului IX din Codul Penal, fiind o infracțiune săvârșită de militari. Aceasta
este reglementată în art. 415 al Codului penal, iar structura incrimi nării
presupune “o variantă tip, o variantă agravată și o variantă agravată comună
celor două variante anterioare”. Varianta tip este incriminată astfel:
“Încălcarea regulilor serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate
se pedepsește cu în chisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. ”93. Prima
variantă agravată ține de rațiuni specifice executării serviciului interior așa
cum este acesta reglementat prin Regulamentul serviciului interior. Astfel,
forma agravată a infracțiunii de încălcare a consemnului constă în incidența
regimului sensibil al armelor și munițiilor. Ambele forme ale infracțiunii se
pot agrava având în vedere consecințele mult mai grave pe care aceasta le are
pe timp de răzb oi, pe durata stării de urgență sau de asediu.
Pentru subiectul activ, la calitatea de militar se adaugă “calitatea
specială de a face parte din serviciul de pază, de intervenție, de însoțire sau de
securitate”.94 Mai mult decât atât, ex istă o circumstanț iere specială în cazul
subiectului activ al primei forme agravate a infracțiunii, acesta fiind militar cu
calitate specială. Aceste precizări cu privire la calitat ea subiectului activ sunt
foarte importante pentru încadrarea juridică a faptei întrucât „nu orice
dispoziție sau obligație cu carac ter general ce revine militarilor poate fi
calificată drept consemn în sensul legii penale și nu orice abatere la ordinele,

90 Idem
91 Idem
92 Trib. Mil. Teritorial, dec. Nr. 76/2003 (nepublicată) apud. V. Dobrinoiu, Noul Cod Penal
Comentat, Partea specială, Ediția a II -a, București, Universul Juridic, 2014, p. 1043
93 Legea privind Codul penal, nr.286, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510,
București,2009, art. 415, alin. (1)
94 V. Dobrinoiu, Noul Cod Penal Comentat, Partea specială, Ediția a II -a, București,
Universul Juridic, 2014, p. 1047

38 obligațiile sau îndatoririle generale sau speciale poate întruni elementele
constitutive ale încălcării consemnului”95. Este important de subliniat faptul
că nu orice ordin și nu orice prevedere a regulamentelor militare echivalează
cu noțiunea de consemn. Autorul oferă un exemplu relevant în acest sens: “nu
subzistă infracțiune de încălcare a cons emnului atunci când un militar
pătrunde în poligonul de trageri și perforează ținte pentru ca unii colegi să
obțină calificative bune la tragere”96.
Infracțiunea de încălcare a consemnului poate fi săvârșită în concurs cu
o altă infracțiune. Un exemplu re levant din jurisprudența instanțelor militare îl
constituie “fapta inculpatului, aflat în serviciul de santinelă, care, pe întuneric,
sesizând că de postul său se apropie un alt militar, a dezasigurat mitraliera cu
care era înarmat, a introdus cartuș pe ț eavă și, fără a -l soma, a tras în acel
militar de la aproximativ 2 m, împușcându -l mortal în cap”97. În speță s -au
reținut infracțiunea de omor și infrac țiunea de încălcare a consemnului aflate
în concurs.
Se impune o delimitare între infracțiunea de încă lcarea a consemnului
și cea de părăsire a postului sau comenzii. Astfel, „părăsirea postului de către
șeful postului ori părăsirea patrulei nu constituie părăsirea comenzii”98.
Aceste acțiuni constituie elementul material al infracțiunii de încălcare a
consemnului, părăsirea postului sau comenzii neadresându -se militarilor cu
atribuții de comandă în legătură cu tipurile de serviciu prevăzute în art. 415.
În cazul în care subiectul activ încal că mai multe obligații ale consemnului
acesta va răspunde pentru o singură infracțiune.
Infracțiunea de părăsire a postului sau comenzii reprezintă o noutate a
Codului penal în raport cu reglementarea anterioară în care fapta era
prevăzută ca variantă alternativă de comitere a infracțiunii de încălcare a
consemnului. Str uctura incriminării urmează același model ca în cazul
infracțiunii de încălcare a consemnuluI. Varianta tip a infracțiunii constă în “
Părăsirea de către militară postului, a serviciului sau a oricărui alt loc în care
acesta trebuia să se afle se pedepseșt e cu închisoarea de la 3 luni la un an. ”99.

95 V. Dobrinoiu, Noul Cod Penal Comentat, Partea specială, Ediția a II -a, București,
Universul Juridic, 2014, p. 1047
96 Idem
97 CSJ, Secțiile unite, dec. Nr. 1/1996 (nepubl icată) Apud. V. Dobrinoiu, Noul Cod Penal
Comentat, Partea specială, Ediția a II -a, București, Universul Juridic, 2014, p. 1048
98 Trib. Mil. Terit. București, dec.pen. nr. 301/1971 (nepublicată), Apud V. Dobrinoiu,
Op.cit .
99 Legea privind Codul penal, nr.2 86, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510,
București,2009, art. 416, alin. (1)

39 Rațiunea celei dintâi variante agravate a infracțiunii ține de subiectul activ
care trebuie să fie militar aflat în executarea serviciului de permanență.
Varianta agravată comună primelor două variante este determ inată de starea
de război, urgență sau asediu.
Pentru exemplificare este relevantă următoarea speță: “militarul care,
având sub comandă o grupă sau un pluton de militari, după executarea unei
misiuni, și -a întrerupt deplasarea sp re unitate, părăsind subun itatea, grupa sa u
plutonul și a mers la domicil iu să-și viziteze familia și prietenii”100
Obiectul juridic special al infracțiunii de insubordonare “constă în
relațiile sociale cu privire la executarea întocmai și la timp a ordinelor date de
comandanți și su periori în armată sau al te ordine prevăzute de diverse
dispoziții legale”101. Subiectul activ pe lângă faptul că trebuie să fie militar,
trebuie să aibă calitatea de subordonat. Î n literatura de specialitate,
subordona rea este definită ca fiind “raportul ierarhic între comandant și
subordonații săi, în temeiul căruia comandantul ordonă, îndrumă și
controlează activitatea subordonaților, iar aceștia ua obligația de a executa
ceea ce li se cere”102.
Pentru existența infracțiunii este neces ară îndeplinirea condiției
legalității și legitimității ordinului întrucât ordinal trebui “să aibă conținut și
formă legală, să provină de la comandantul sau superiorul competent și
învestit prin lege cu dreptul de a da ordine”103
Refuzu l executării ordinulu i, elementul material al infracțiunii de
insubordonare, se poate datora unei constrângeri morale. În acest sens, unele
opinii doctrinare s -au pronunțat asupra inoperabilității constrângerii morale ca
și cauză de neimputabilitate cu toate că sunt îndeplinit e condițiile cerute de
legea penală: “ Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită
din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol
grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat î n alt
mod. ”104.Constrângerea morală nu are efect “deoarece calitatea de militar
pretinde sacrificii morale și materiale deosebite când este vorba de a se apăra
interesele patriei, când militarul pentru îndeplinirea misiunii încredințate, nu –
și cruță nici sân gele și nici chiar propria sa viață, consecințele insubordo nării

100 Gh. Antoniu, p. 286 Apud p. V. Dobrinoiu, Noul Cod Penal Comentat, Partea specială,
Ediția a II -a, București, Universul Juridic, 2014, p. 1051
101V. Dobrinoiu, Op.cit ., p. 1054
102 Idem
103Ibidem, p. 1056
104 Legea privind Codul penal, nr.286, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510,
București,2009, art. 25

40 fiind uneori ireparabile pentru armată”. În acest sens, consider că un argument
puternic îl constituie chiar conținutul jurământului militar. Se observă o
diferență între conținutul jurământu lui militar și semnificația penală a
constrângerii morale, întrucât prin depunerea jurământului, valoarea
sacrificată este viața militarului, nu și viața persoanelor față de care acesta
este legat din punct de vedere afectiv. De aceea, consider ca operantă
constrângerea morală pentru infracțiunea de insubordonare atunci când
obiectul amenințării îl constituie viața apropiaților militarului.
O altă situație aparte este atunci când motivul refuzului de executarea a
ordinului este unul de natură religioasă. A stfel, în jurisprudența instanței
supreme s -a reținut că “fapta militarului care refuză să execute unele ordine
cu privire la îndatoririle de serviciu, fiind oprit de credința sa religioasă, nu
constituie infracțiune de insubordonare, operând cauza justifi cativă a
exercitării unui drept.”105 Astfel, militarul poate refuza să depună jurământul
militar sau să primească armă. Cu toate acestea se pune întrebarea dacă
militarul își va îndeplini îndatori rile de serviciu în condițiile în care nu are și
nu folosește arma. Mai mult decât atât, nedepunerea jurământului militar din
motive religioase duce la un conflict între respectarea principiului libertății
religioase și forța morală a profesiei de militar care este mai mult decât o
alegere profesională confirm ată pr intr-un contract. Dacă în cazul
jurământului milit ar se poate urma modelul din ad ministrația publică, cu
privire la refuzul primirii și implicit a folosirii armei consider că situația nu se
justifică în cadrul unei armate profesioniste bazate pe acordul de voință al
persoanei de a deveni membru al forțelor armate. Pe de altă parte, situația se
justifică în cazul conscripției
Constrângerea superiorului reprezintă o noutate pentru actu ala
reglementare a legii penale, neavând corespondent în legea penală anter ioară.
Consider oportună această noutate adusă de legiuitor, deoarece această faptă
prezintă un pericol social mai grav decât insubordonarea, întrucât prin
acțiunea ilic ită a subordonatului se provoacă o conduită ilicită din partea
superiorului. Mai mult d ecât atât, prin această incriminare, legiuitorul a
urmă rit “să ofere o protecție supli mentară și un plus de autoritate superiorului
în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”106. Obiectul juridic special al
infracțiunii de constrângere a superiorului constă în “relațiile sociale cu

105 CSJ, s.milt. dec. Nr. 313/2003 (nepublicată), V. Dobrinoiu, Noul Cod Penal Comentat,
Partea specială, Ediția a II-a, București, Universul Juridic, 2014, p. 1057
106V. Dobrinoiu, Noul Cod Penal Comentat, Partea specială, Ediția a II -a, București,
Universul Juridic, 2014, p. 1060

41 privire la respectarea superiorilor/ șefilor în armată și îndeplinirea
corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu”107
Acțiunea ilicită a subordonatului de a -și constrânge superiorul poate da
naștere unei alte fapte ilicite care poa te avea caracter disciplinar sau chiar
penal. În cazul în care superiorul constrâns săvârșește o infracțiune,
răspunderea subordonatului se agravează, acesta fiind autor al infracțiunii de
constrângere a superiorului, dar și instigator la infracțiunea comi să de
superior, subiect pasiv al primei infracțiuni. Mai mult decât atât, în sarcina
superiorului nu se va angaja răspunderea penală, fiind aplicabile dispozițiile
legii penale referitoare la cauzele de neimputabilitate. Cu toate acestea,
consider că opini ile doctrinare conform cărora efectul cauzei de
neimputabil itate a constrângerii este anulat de semnificația jurământului
militar ar trebui să vizeze și situația superiorului, subiect pasiv al infracțiunii
prevăzute în art. 418.
Pe de altă pare se poate î ntâlni situația în care prin constrângerea
superiorului nu se urmărește determina rea acestuia de a -și încălca în datoririle
de serviciu, ci de a le respecta. În acest caz se urmărește combatere altei
conduite infracționale din partea superiorului, și anume abuzul de autoritate.
În această situație, fapta nu va putea fi calificată drept infracțiune în sensul
art. 418, dar „în funcție de caracterul constrân gerii, se poate reține o
infracțiune de amenințare, șantaj sau lovire, după caz, dacă se realizează
eleme ntele constitutive ale infracțiunii”108
Abuzul de autoritate reprezintă o altă noutate adusă de Codul penal în
raport cu vechea reglementare. Dacă prin incriminarea infracțiunii de
constrângere a superiorului s -au urmări protecția su periorului, prin
incrimin area a buzului de autoritate “legiuitorula dorit să ofere o protecție
suplimentară subordonaților prin sancționarea atitudinii abuzive a șefilor sau
superiorilor în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu”109
Obiectul juridic special al infracțiunii de abuz de autoritate este
reprezentat de “relațiile sociale cu privire la executarea în conformitate cu
legea și regulamentele militare a îndatoririlor de serviciu de către superiori în
relațiile cu subordonații sau inferiorii”110 Interesele legitime ale inferiorului
sau superiorului constituie obiect juridic special adiacent.

107V. Dobrinoiu, Noul Cod Penal Comentat, Partea specială, Ediția a II -a, București,
Univ ersul Juridic, 2014, p. 1060, p. 1059
108 Ibidem, p. 1060
109 Ibidem, p. 1061
110 Ibidem

42 Existența elementului material al acestei infracțiunii este dependentă de
două condiții alternative – încălcarea gravă a intereselor legale ale inferiorului
sau subordinatului și încălcarea îndat oririlor de serviciu. Conceptul de
interese legale are o sferă largă de cuprindere, făcând referire la drepturi,
libertăți, nevoi recunoscute la nivel constituțional în concordanță cu
reglementările internaționale, în principal Declarația Universală a Drepturilor
Omului. Caracterul grav ala încălcării int ereselor legitime semnifică „o lezare
a acestor interese care este greu sau imposibil de reparat ori care, în lipsa
reparării, produce consecințe profesionale, sociale sau patrimoniale greu de
suportat pentru inferior sau subordonat”111. Cea de a doua condiț ie alternativă
a elementului material presupune crearea unui cerc vicios cu caracter ilicit în
mediul militar, putând să dea naștere unui ordin ilegal.
În cazul în care infracțiunea de abuz de autoritate are urmări în planul
acțional al subordonatului sau al inferiorului, în funcție de relevanța penală a
faptelor acestuia,răspunderea penală a superiorului se poate agrava. Astfel,
superiorul va răspunde și pentru“participate proprie sau improprie (în funcție
de faptul dacă subordonatul răspunde penal sau nu ) la infracțiunea săvârșită
de inferior sau de subordonat”112
Considerând infracțiunea de abuz de autoritate o formă specială a
infracțiunii de abuz în serviciu, autorii propun “reevaluarea pericolului social
al acestei fapte și stabilirea unor limite de pe deapsă corespunzătoare, prin
raportare la infracțiunea de drept comun, respectiv infracțiunea de abuz în
serviciu.”
Obiectul juridic comun al infracțiunilor contra persoanei este
omul ca valoare supremă, întrucât aceste infracțiuni “aduc atingere efectivă
sau pun în pericol atribuțiile esențiale ale acestuia, precum și viața,
integritatea corporală sau sănătatea, libertatea ori demnitatea”113. Având în
vedere definiția omului, ca obiect juridic al faptei penale, reprodusă anterior,
se poate aprecia că infrac țiunea de lovire a superiorului sau a inferiorului ,
reprezintă o infracțiune contra persoanei la care se adaugă circumstanța
agravantă de săvârșire a infracțiunii în legătură cu serviciul, precum și relația
dintre subiectul pasiv și subiectul activ pe care îi leagă linia de comandă.
Pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de lovire a superiorului sau a
inferiorului este închisoarea între 1 și 5 ani sau amenda, în timp de război

111 Ibidem, p.1062
112 Ibidem
113 N. Zecheru, Medierea unor conflicte de natură penală, București, Editura Ministerului
Afacerilor Interne, 2013, p.23

43 limitele speciale ale pedepsei majorându -se cu o treime. Se poate observa că
limitele speciale ale pedepsei sunt mult mai mari decât în cazul infracțiunii de
lovire sau alte violențe pentru care pedeapsa stabilită de lege este închisoare
de la 3 luni la 2 anii sau închisoare de la 6 luni la 5 ani, în cazul în care sunt
necesare îngrijiri medicale. Acest fapt este justificat pentru că, așa cum am
menționat sfera relațiilor sociale afectate de infracțiunea de lovire a
superiorului sau a inferiorului este mai extinsă decât în cazul infracțiunilor
contra persoanei. Pe de altă parte, pedeapsa pentru infracțiunea reglementată
în articolul 335 al Codului Penal este mai mică decât cea prevăzută pentru
infracțiunea de vătămare corporală (art.194). În urma acestei com parații se
poate aprecia că semnificația termenului de lovire folosit în articolul 335 al
Codului Penal este dat de activitatea descrisă de legiuitor pentru infracțiunea
de lovire sau alte violențe. Apare astfel un semn de întrebare cu privire la
încadrar ea juridică a faptei de lovire a superiorului sau a inferiorului în
condițiile impuse de legea penală în art. 193 dar care are una dintre urmările
prevăzute în cadrul incriminării infracțiunii de vătămare corporală – art.194.
Soluția poate fi emisă prin rap ortare la infracțiunea de ultraj judiciar, cu
privire la care doctrina s -a pronunțat în legătură cu elementul material sub
forma vătămării corporale.114Prin analogie, se poate reține și în cazul de față
concursul de infracțiuni între lovirea superiorului și vătămare corporală.
Infracțiunile prezentate în cadrul acestui capitol sunt cele care potrivit
structurării Vechiului cod penal au ca obiect juridic de grup ordinea și
disciplina militară. Se impun anumite mențiuni și cu privire la celelalte
infracțiuni s ăvârșite de militare incriminate de actualul cod penal ce nu se pot
comite, dat fiind elementul lor material, decât pe timp de război. Normele de
incriminare conțin termeni din domeniul științei militare. Acest aspect
evidențiază legătura indisolubilă dint re dreptul penal militar și științele
militare, precum și necesitatea unei temeinice pregătiri militare a magistraților
care trebui să încadreze fapta conform dispozițiilor legale.În cadrul Titlului
XI al Codului penal sunt folosiți termeni precum: mijloac e de luptă, câmp de
luptă, condiții de luptă, captivitate, atac, convoi. Acești termeni au un înțeles
aparte, diferit de limbajul comun și exprimă realitatea complexă a luptei
armate. Voi defini, cu titlul exemplificativ, câmpul de luptă: “Ansamblul
acest or acțiuni militare (prin esență, prin destinație, intermediare) care se

114 E. Boțian, Drept penal -Partea specială, Editura Academiei Forțelor Terestre “Nicolae
Bălcescu”, Sibiu, 2015, p.175

44 desfășoară într -un spațiu și c u o anumită durată în timp, se constituie în
câmpul de luptă”.115
Una dintre infracțiunile ce solicită din partea magistraților militari o
bună pregătire militară este capitularea. Astfel, magistrații militari trebuie să
stabilească dacă predarea sau distrugerea de către comandant a mijloacelor de
luptă au fost sau nu determinate de condițiile de luptă.

115 M.-M. Neag, N. Stoina, A. Rațiu, S.Mihai, Știință militară, Sibiu, Editura Academiei
Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu ”, 2008, p.11

45 CAPITOLUL 3: ABORDAREA PRACTICĂ A UNOR ASPECTE
DE NATURĂ PENALĂ RELEVANTE DIN PUNCT DE VEDERE
AL COMPETENȚEI TRIBUNALELOR MILITARE

3.1 Studiu de caz cu privire la săvârșirea unor fapte penale în sfera
activității logistice
3.1.1 Motivarea alegerii subiectului studiului de caz
Pentru prezentul studiu de caz am ales să analizez o speță petrecută în
sfera activității logistice, în cadrul unei unități militare, ce a declanșat
activitatea instanțelor militare, activitate concretizată în trei hotărâri emise de
Tribunalul Militar Cluj ,Tribunalul Militar Teritorial București și Curtea
Militară de Apel. Voi alege ca sursă jurisprudențială principală pentru studiul
de caz decizia emisă de Curtea Militară de Apel, fără a mă depărta de
subiectul lucrării, deoarece hotărârea emisă de instanț a de recurs afirmă și
întărește corectitudinea soluției emise de Tribunalul Militar Cluj, atât din
punct vedere al laturii penale cât și din punct de vedere al laturii civile a
cauzei.
Motivele pentru care am ales această speță sunt multiple, și am ales să
le grupez în două categorii. O primă categorie cuprinde motivele ce țin de
abordarea penală și procesual penală a subiectului lucrării, iar cea de -a doua
categorie cuprinde acele motive ce țin de arma și specializarea militară pentru
care m -am pregătit în cadrul Academie Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” –
intendența. În acest fel consider că am evidențiat atât fructificarea
cunoștințelor dobândite în urma parcurgerii disciplinelor de drept, având în
vedere domeniul de studii – științe administrative, cât și pregătirea pe linia
specializării militare prin parcurgerea disciplinelor de specialitate și pregătire
în armă precum și prin parcurgerea stagiilor în cadrul Școlii de Aplicații
pentru Logistică “Constantin Zaharia”și a stagiilor de practică univer sitară.
Motivele ce țin de abordarea penală și procesual penală a subiectului
lucrării:
➢ Speța permite evidențierea și exemplificarea dublului grad de
jurisdicție și a căii de apel extraordinare – instanța de fond, apelul și
recursul. Mai mult decât atât, soluția pronunțată în primă instanță de
tribunalul militar este afirmată de instanța de recurs. Acest exemplu în
care instanța de recurs infirmă hotărârea instanței de apel și readuce la
viață hotărârea pronunțată în primă instanță evidențiază avantajul
existenței a trei nivele ierarhice a instanțelor militare . Din acest punct
de vedere pot aprecia ca inoportună decizia legiuitorului de a desființa
Tribunalul Militar Teritorial.
➢ Procesul penal este unul complex, coexistând acțiunea penală și
acțiunea civil ă. În acest fel pot evidenția legătura dintre răspunderea
materială și răspunderea penală a militarilor. Mai mult decât atât pot

46 valorifica cunoștințele din sfera dreptului civil dobândite prin
parcurgerea disciplinelor Teoria generală a statului și dreptu lui,
Elemente de drept civil și Control financiar, audit public și răspundere
materială , dar și cunoștințele din sfera dreptului penal dobândite prin
parcurgerea disciplinei Teoria generală a statului și dreptului .
➢ Pentru că speța pe care am considerat -o cea mai potrivită pentru această
lucrare se situează temporal în anul 2002, un alt aspect important este
acela că cele două infracțiuni ce fac obiectul hotărârii judecătorești nu
au fost dezincriminate în actualul Cod penal, și chiar mai mult decât
atât, le gea de incriminare a rămas, în mod substanțial neschimbată.
Motivele ce țin de a rma și specializarea militară intendență
• Funcția ocupată de unul dintre incul pați este cea de șef al
compartimentului echipament. Aceasta este o funcție pe care o poate
ocupa absolventul AFT în arma intendență încă de la baza carierei.
Astfel, prezintă interes evidențierea aspectelor din activitatea specifică
acestei funcții precum și responsabili tatea pe care aceasta o presupune.
• Situația de fapt permite evidențierea importanței colaborării dintre
compartimentul sau persoana responsabilă de achiziții publice,
structura logistică, compartimentele de specialitate, compartimentul
financiar -contabil și compartimentul juridic
• Posibilitatea evidențierii unei activități extrem de importante pentru
administrarea patrimoniului MApN, desfășurat de membrii structurii
logistice – recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor. Absolventul
AFT de arma intende nță va avea reala posibilitate, de -a lungul carierei
de a face parte din comisia de recepție
• Situația de fapt permite evidențierea importanței documentelor
justificative, precum și responsabilitatea celor care le întocmesc, și a
tuturor celor care, prin se mnarea acestora, garantează asupra anumitor
aspecte precum legalitate, oportunitate, încadrare în limitele bugetare
• Cazul evidențiază aspectul sensibil al activității din sfera achizițiilor
publice. Pregătirea absolventului AFT de arma intendență îi permit e să
activeze în acest domeniu
• Din studiul de caz reiese importanța activității de cercetare
administrativă pentru integritatea patrimoniului MApN. De asemenea,
este probabil ca în carieră, absolventul AFT de arma intendență să
dețină calitatea de membru a l comisiei de cercetare administrativă.
• Cazul evidențiază autoritatea și expertiza Comandamentului Logistic
Întrunit, al cărei punct de vedere reprezintă pentru instanță un reper în
soluționarea cauzei. În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ofițerul d e
arma intendență va trebui să respecte ordinele și dispozițiile transmise
de această structură, și chiar să ceară punctul de vedere al acesteia
atunci când activitatea lor se află la limita dintre regulamentar și ilegal.
Mai mult decât atât, urmând drumul ascendent al ierarhiei carierei

47 militare, absolventul AFT de arma intendență are șanse reale de a face
parte din această structură.
• Din acest studiu de caz reiese importanța activității desfășurate de
secția de audit intern, cea care a identificat natura prejudicioasă a
activității desfășurate în cadrul unității militare. Ofițerul de intendență
trebuie să înțeleagă rolul important al acestei structuri și să colaboreze
cu aceasta pentru că una dintre misiunile auditului public intern este
consilierea. Preg ătirea absolventului AFT în specializarea
Administrație publică îi asigură premizele de a deveni auditor public
intern.
Având în vedere motivele expuse, pot afirma că studiul de caz ales pentru
această analiză practică prezintă o problematică actuală și de interes atât
pentru activitatea de justiție, cât și pentru activitatea logistică din cadrul
MApN. Cauza aleasă pentru acest studiu corespunde subiectului lucrării și
este relevantă din punct de vedere al carierei absolventului AFT de arma
intendență
3.1.2 Metodologia cercetării
Metodologia cercetării trebuie abordată din punct de vedere juridic,
ținând cont de faptul că metodologia cercetării științifice juridice s-a
fundamentat ca parte a științei juridice și este definită astfel: “un ansamblu de
princip ii, de etape și faze, de metode, tehnici și instrumente de investigare și
cunoaștere științifică a fenomenelor juridice.”116
Studiul de caz, în special cel individual, poate îndeplini o funcție
explicativă. Explorând această funcție a instrumentului de cerc etare, “un
studiu de caz poate constitui baza unor explicații și generalizări
semnificative”117, acestea din urmă putând fi extrapolate într -un anumit
domeniu ca bazele viitoarelor direcții de cercetare. Studiul de caz se bazează
pe o observație empirică. Studiul de caz explică, d escrie, explorează,
evaluează. În literatura de specialitate se recunoaște vastitatea domeniilor în
care poate fi folosit studiul de caz. Printre domeniile în care instrumentul de
cercetare își găsește aplicabilitate se numără și jurisprudența.118
Jurisprudența este un concept complex al cărui înțeles este dependent
de încadrarea într -un anumit sistem de drept și într -un anumit context cultural
juridic. Din punct de vedere al sistemelor de drept romano -germanice,
“jurisprudența reprez intă suma soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești

116O. Duțu, I. -T. Butoi, Metodologia cercetării științifice juridice, București, Editura
Fundației „România de mâine”, 2008, p.9
117 K.R.Yin, Studiul de caz, București, Editura Polirom, 2005, p. 21
118 D.B.Bromley, The case study, Method in Psychology and Related Disciplines , 1986,
Apud. Amedeo Istocescu, Studiul de caz, București, Editura ASE, 2006, p.20

48 indiferent de grad, a raționamentelor care le susțin și a semnificației lor
juridice, felul în care hotărăsc instanțele judecătorești în litigiile pe care le
soluționează.”119Astfel, jurisprudența e ste mai mult decât o colecție de
hotărâri judecătorești, cuprinzând resorturile ce stau în spatele
raționamentelor instanței și chiar în spatele situației de fapt ce a declanșat
activitatea acestora. În acest fel, jurisprudența este un subiect potrivit pen tru o
cercetare practică și pragmatică.
Jurisprudenței i se recunoaște forța creatoare în domeniul dreptului
fiind “aceea care dă viață dreptului abstract, general, altfel spus este arta de a
surprinde dreptul în dinamica sa.”. Jurisprudența are un rol de osebit pentru
aplicarea unitară a legii, pentru interpretarea ei și mai ales pentru identificarea
dezacordurilor dintre diferite dispoziții normative precum și completarea
lacunelor legislative. Astfel, cercetarea jurisprudenței în contextul acestei
lucrăr i este un instrument de cercetare oportun, având în vedere cadrul
legislativ din domeniul instanțelor militare, precum și situația acestora în
sistemul constituțional românesc așa cum au fost expuse în partea teoretică a
lucrării.
Etapa nucleu a cercetării juridice este cea a explicării fenomenului
juridic. În construirea acestei cercetări voi ține cont de opinia autorilor
conform căreia această etapă este divizată la rândul ei în două subetape:
“formularea ipotezei (momentul creator -constructiv) și verificarea ipotezei și
a concluziilor științifice (momentul critic -valorizator)”120
În vederea respectării rigorilor cercetării stiințifice și în vederea
asigurării validării rezultatelor acesteia, se impune în continuarea trasarea
liniilor generale dup ă care se va ghida studiul. În acest sens, ipotezele pe care
se bazează demersul practic de cercetare sunt următoarele:
1. În contextul în care statutul de cadru militar și activitatea instituției
militare prezintă în mod evident specificități evidente, se ju stifică și
impune existența sistemului instanțelor militare
2. Prin competența sa, tribunalul militar apără prin mijloace juridice
capacitatea de luptă a forțelor armate împotriva oricărei amenințări de
sorginte infracțională, din interiorul sau din exterioru l sistemului militar
3. Exercitarea activității tribunalului militar în acord cu competența dată
prin lege depinde de pregătirea profesională a magistraților militari

119 S. Ionescu, Justișie și jurissprudență în statul de drept, București, Universul Juridic,
2008, p.52
120O. Duțu, I. -T. Butoi, Metodologia cercetării științifice juridice, București, Editura
Fundației „România de mâine”, 2008, p.14

49 Astfel, studiul are în vedere următoarele obiective:
1. Clarificarea rolului și a locului pe ca re îl au tribunalele militare în
sistemul constituțional românesc
2. Analizarea necesității existenței instanțelor militare
3. Evidențierea aspectelor specifice ale tribunalelor militare din punct de
vedere al competenței
4. Identificarea unor posibile linii de acț iune în vederea îmbunătățirii
sistemului justiției militare
3.1.3 Prezentarea situației de fapt ce a declanșat activitatea instanțelor
militare
Cei doi subiecți principali ai faptei ilicite analizate sunt doi ofițeri ai
Armatei Române, unul dintre ei având calitatea de ofițer activ, iar cel de -al
doilea pe cea de ofițer în rezervă. Cele două ipostaze ale cadrului militar care
descriu raportul de muncă al acestuia cu MApN, sunt reglementate de Legea
80/1995 privind Statutul cadrelor militare . Principala dife rență dintre ofițerul
activ și cel în rezervă este faptul că primul îndeplinește o funcție publică în
cadrul MApN. Ofițerul în rezervă nu îndeplinește o funcție publică, dar poate
fi concentrat sau mobilizat. Astfel, obligațiile ofițerului în rezervă față de
MApN nu se sting în totalitate, iar răspunderea penală a acestuia face, de
asemenea, obiectul de activitate al instanțelor militare, cu atât mai mult pentru
fapte comise de când era activ.
Mr. A.I.S. este subiectul infracțiunii de abuz în serviciu, iar lt.col. (rez)
V.G. al infracțiunii de neglijență în serviciu. Cele două fapte penale fac
obiectul aceleiași împrejurări ce a cauzat o pagubă patrimoniului MApN. Mai
mult decât atât, nu au fost afectate doar acele relații sociale ocrotite prin
dispozițiile de incriminare a celor două infracțiuni ce fac obiectul prezentului
studiu de caz. Astfel, trebuie avut în vedere faptul că patrimoniul MApN este
unul dintre factorii cu impact direct asupra c apacității de apărare a țării, în
acest sens fiind relevante concepte precum înzestrarea și dotarea forțelor
armate . Îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu ale cadrelor militare
creează o stare de pericol pentru unitatea militară, pentru MApN și, implicit
pentru capacitatea de apărare a țării. Capacitatea de luptă a forțelor armate
este valoarea socială ocrotită de legiuitor prin incriminare infracțiunilor din
Titlul XI al Părții speciale a Codului penal, aspect pe care l -am analizat în
partea teoretică a lucrării. Cu toate acestea, așa cum va rezulta și din
abordarea practică din cadrul prezentului studiu de caz, capacitatea de luptă a
forțelor armate poate constitui obiect juridic secundar al acelor fapte penale
săvârșite de membri ai forțelor armate, altele decât cele special asociate
acestei valori sociale și, nu în ultimul rând, al acelor fapte penale a căror
urmare se răsfrânge asupra patrimoniului instituției militare. Cu toate acestea,
legătura de cauzalitate dintre patrimoniul MApN și ca pacitatea de luptă a
forțelor armate este infirmată de legiuitor care, prin acte normative succesive

50 a restrâns competența organelor judiciare militare. Astfel, infracțiunile
împotriva patrimoniului MApN nu intră în competența instanțelor militare
dacă au fost săvârșire de civili, de persoane ce nu dețin calitatea de militar.
Această restrângere de competență are rațiuni ce țin de primordialitatea
drepturilor omului, rațiuni ce rezultă din jurisprudența CEDO. Consider că
soluția legiuitorului român constitu ie doar un demers de aliniere la
jurisprudența europeană, cauza adevărată a disfuncționalității nefiind
eliminată. Astfel, ar fi trebuit să se acționeze în direcția clarificării statutului
juridic al magistraților militari prin armonizarea actelor normativ e incidente
în materie.
Descrierea situației de fapt, așa cum rezultă din expunerea Curții
Militare de Apel, este raportată la exercitarea atribuțiilor de serviciu. Astfel,
subiecții infracțiunilor trebuie să fie analizați prin prisma funcțiilor pe care l e
dețin. Lt.col. (rez.) V.G. este comandantul unității, dar ceea ce este relevant
pentru studiul de față este calitatea acestuia de ordonator terțiar de credite.
Prin prisma acestei calități, lt.col. (rez) V.G. poartă o mare responsabilitate
asupra adminis trării patrimoniului unității militare. Mr. A.I.S. îndeplinește
funcția de sef secție echipament. Mr. A.I.S. este de asemenea, responsabil de
o parte importantă a cheltuielilor angajate de unitatea militară, și anume cele
pentru asigurarea cu materiale de resortul echipamentului. În calitate de șef al
compartimentului de specialitate, mr. A.I.S. contribuie la întocmirea Planului
Anual al Achizițiilor Publice, stabilind nevoile unității pe linia sa de
responsabilitate și , de asemenea, certifică oportunitate a, legalitatea și
realitatea operațiunilor economico -fianciare din cadrul compartimentului.
Responsabilitatea mr. A.I.S crește, și deci răspunderea lui se agravează, cu
atât mai mult cu cât acesta are și calitatea de președinte al comisiei de
evaluare, org an deliberativ colectiv impus în mod obligatoriu de lege pentru
orice achiziție publică.
Fapta ilicită este circumscrisă sferei achizițiilor publice, un domeniu
extrem de sensibil și reglementat, atât la nivel național cât și la nivel
internațional. Achiz iția este principalul mijloc de aprovizionare a unităților
militare și o sursă importantă a cheltuielilor din bugetul instituției. Întrucât
situația de fapt se situează în anul 2002 nu este incidentă actuala legislație din
domeniul achizițiilor publice, re lativ recentă, din anul 2016. Legislația la care
instanțele militare au raportat activitatea celor doi ofițeri este dată de
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 60 din 2001. Cu toate acestea,
principiile directoare în materia achizițiilor publice sunt ace leași. Aș putea
spune că regula de aur în materia achizițiilor publice este că nicio achiziție a
unei entități publice nu poate fi efectuată în afara procedurilor prevăzute în
legislație.
Concret, în luna iunie a anului 2002, U.M.X a încheiat un contract d e
achiziție publică cu operatorul economic S.C.X cu valabilitate până în 31 iulie
2002. Astfel, în perioada de valabilitate a contractului de achiziție publică,

51 U.M. X a achiziționat pânză albită în cantitate de 7000 m.l. (metri liniari).
Valoarea achiziți ei, exprimată în actuala monedă națională este de 104125 de
lei. Procedura de achiziție este cererea de oferte. În atribuirea acestui contract
de achiziție publică, nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la
următoarele aspecte decisive pentr u legalitatea operațiunii:
• modul de transmitere al ofertelor
• întocmirea caietului de sarcini
• calificarea ofertantului câștigător
Încă din acest moment, având în vedere că nu s -au respectat întocmai
dispozițiile din legislația achizițiilor publice, deja se poate identifica o
îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu. Ceea ce a produs o pagubă
semnificativă unității militare, și implicit Ministerului Apărării Naționale, este
achiziția efectuată în afara contractului de achiziție .
Astfel, în cursul a nului 2002, U.M.X, prin cei doi inculpați, a mai
achiziționat o cantitate de 180000 m.l. din același produs, pânză albită, de la
același operator economic, S.C.X. Cu privire la această achiziție, din
hotărârea instanței de recurs, reies mai multe aspecte c ontrare legalității și
regularității.
În primul rând, achiziția nu este una oportună și nu corespunde unei
nevoi reale a U.M.X. Neoportunitatea și nerealitatea acestei operațiuni
economice reiese din două documente justificative, și anume Planul de
producț ie al atelierului de croitorie în ai cărei indicatori nu era prevăzută
această cantitate și Programul Achizițiilor Publice din anul 2002, unde, de
asemenea, cantitatea de pânză albită achiziționată nu se regăsește.
În aceste condiții, având în vedere și v aloarea totală a achiziției care nu
se încadrează în pragul prevăzut de legislație pentru procedura cererii de
oferte, O.U.G. nr.60/2001 obliga U.M.X la desfășurarea unei alte proceduri de
achiziție publică, și anume licitația deschisă.
Cei doi inculpați au ales o alta modalitate, vădit ilegală, de a achiziționa
cei 18000 m.l. de pânză albită, și anume încheierea a două acte adiționale la
contractul încheiat cu S.C.X în luna iunie în baza cărora a fost achiziționată
prima cantitate de 7000 m.l. de pânză al bită. Actele adiționale au fost
încheiate, primul în data de 8 noiembrie 2002, iar cel de -al doilea în 22
noiembrie 2002. Cele două date se situează în afara termenului de valabilitate
a contractului (31 iulie 2002). Având în vedere că actul adițional este un act
subsecvent contractului, nevalabilitatea acestuia din urmă atrage inexistența
din punct de vedere al forței juridice, a actului adițional. Și în acest caz
operează principiul general valabil în materie contractuală conform căruia
accesorium sequitu r principale. Pe lângă faptul că cele două acte adiționale
nu aveau temei juridic, instanțele au identificat lipsa unui element important,
și anume avizul consilierului juridic. Mai mult decât atât, din expunerea Curții
Militare de Apel, rezultă că un alt ofițer a participat, ce -i drept fără știință, la
aceste manopere infracționale. Conform hotărârii instanței de recurs, cei doi

52 inculpați, i -au solicitat lt. M.B., ocupând funcția de contabil șef, să semneze
cele două acte adiționale. Este adăugată mențiune a că ofițerul fusese mutat în
unitate în urmă cu aproximativ 2 săptămâni, acesta “nefiind astfel familiarizat
cu situația din unitate”. Consider că această exprimare din cuprinsul hotărârii
judecătorești nu corespunde unei aprecieri corecte și precise a f aptelor și
recunoaște puterea exoneratorie a acestei nefamiliarizări. Indiferent de gradul
de integrare al cadrului militar în unitatea militară, imperativul legii este
întotdeauna valabil. Contabilul -șef ar fi putut identifica cu ușurință că cele
două act e adiționale au o bază juridică fictivă. Consider că în această situație,
având în vedere exprimarea din cuprinsul hotărârii judecătorești, conform
căreia cei doi inculpați i-au solicitat lt. M.B. semnarea documentelor, poate
exista o viciere a consimțămân tului contabilului -șef. În sprijinul acestei
ipoteze se adaugă situația celor doi inculpați, ambii superiori în grad lt. M.B.,
și mai mult decât atât, funcția de comandant al unității a lt.col.(rez) V.G. Cu
toate acestea, nu consider că lt.col. M.B. ar fi trebuit să fie exonerat de
răspundere, deoarece, în calitate de cadru militar, și mai ales în calitate de
conducător al compartimentului financiar -contabil, ar fi trebuit să dea dovadă
de verticalitate și de o diligență superioară celei a omului obișnuit. Implicarea
în cauză a consilierului juridic și a contabilului -șef îmi permite să evidențiez
importanța relaționării dintre compartimentele de specialitate, structura
logistică, compartimentul financiar -contabil și compartimentul juridic.
Procesul complex a l achizițiilor publice presupune în mod obligatoriu această
colaborare ce descrie și fluxul documentelor justificative.
Nu în ultimul rând, modul de întocmire a acestor acte adiționale poate
constitui elementul material al infracțiunii de fals intelectual prevăzută în art.
321 al Codului penal pentru că documentele întocmite de cei doi inculpați au
la bază împrejurări neconforme cu realitatea.
În activitatea U.M.X se constată în continuare nereguli. Cantitatea de
18.000 m.l.de pânză albită a fost livrată în două tranșe, iar de fiecare de dată
s-au constat nereguli în activitatea desfășurată de structura logistică.
Într-o primă etapă, 3000 m.l. de pânză albită din cantitatea totală de
18000 m.l. au fost primiți în unitate. Din analiza documentelor justifi cative, și
anume N.R.C.D. (Nota de recepție și constatare diferențe) și factura fiscală,
reiese că produsul a fost livrat de către S.C. X și primit de către U.M.X
înainte de întocmirea primului act adițional. Astfel, rezultă că cele două
documente ce justi fică intrarea celor 3000 m.l. de pânză albită în gestiunea
unității, nu au la rândul lor, un temei juridic. În cadrul procedurii de recepție a
bunurilor materiale livrate de furnizori, trebuie să se raporteze cantitatea și
calitatea lotului la clauzele con tractuale. În cazul de față, care au fost clauzele
contractuale ce au reprezentat baza de referință pentru comisia de recepție?
Clauzele contractuale ale actului adițional încă neîntocmit sau clauzele
contractuale ale contractului inițial al cărui termen d e valabilitate expirase?
Mai mult decât atât, cercetările ulterioare au demonstrat faptul că recepția

53 calitativă nu s -a desfășurat în mod eficient. Din analiza unui buletin de analiză
întocmit în condiții de laborator în martie 2003, rezultă că pânza albit ă
achiziționată de U.M.X în cursul anului 2002 nu corespunde nevoilor și
specificațiilor tehnice din MApN. Trebuie să menționez faptul că recepția
mărfurilor este desfășurată de o comisie de recepție, stabilită în fiecare an prin
O.Z.U. (ordin de zi pe uni tate) nr.1. Comisa de recepție trebuie să fie formată
din cel puțin 2 membri, ceea ce înseamnă că activitatea de recepție
beneficiază de un grad ridicat de diligență și experiență. Faptul că recepția nu
a fost desfășurată corespunzător și în acord cu inter esele unității militare, pe
nici unul dintre cele 3 paliere – cantitativ, calitativ și juridic – dovedește o
atitudine de gravă neglijență, dezinteres și superficialitate în îndeplinirea
atribuțiilor de serviciu din partea membrilor comisiei de recepție.. Re cepția
mărfurilor prezintă o semnificație deosebită din punct de vedere juridic pentru
că realizarea recepției concretizată în N.R.C.D. (Nota de recepție și constatare
diferențe) marchează momentul în care bunurile materiale ce fac obiectul
livrării trec din patrimoniul furnizorului în patrimoniul beneficiarului. Mai
mult decât atât, recepționarea mărfurilor reprezintă dovada că operatorul
economic și -a îndeplinit obligațiile cont ractuale asumate și reprezintă
momentul în care obligația de plată a unității militare devine exigibilă. Pentru
a mă alinia lexicului folosit de legiuitorul penal, susțin că activitatea de
recepție analizată este una defectuoasă. Ilegalitatea și neeficienț a recepției se
extinde și asupra activităților tangente din U.M.X. Astfel, întreaga cantitate de
18000 m.l. de pânză albită este intrată ilegal în gestiunea depozitului unității
și ilegal înregistrată în contabilitate.
Cu ocazia celei de -a doua livrări, plata pentru cei 15000 m.l. de pânză
albită s -a efectuat în data de 26 și 27 noiembrie 2002, iar primirea produsului
a avut loc efectiv în data de 5 noiembrie 2002. Plata anticipată în acest caz
este interzisă de legiuit or.
Un alt aspect important al acestei analize practice este prețul. Prețul
constituie, atât în legislația anterioară a achizițiilor publice, cât și în cea
actuală, un indicator economico -financiar extrem de important. Din anali za
prețului re zultă faptul că achiziția publică demarată de cei doi inculpați în
numele U.M.X nu respectă criteriile de performanță și este contrară
intereselor instituției. O.U.G nr. 60 din 2001 impune verificarea
fundamentării prețului în cadrul etapei de atribuire a contractului de achiziție
publică, precum și prețul cel mai scăzut ca unul dintre criteriile de stabilire a
ofertei câștigătoare. Din cercetările organelor de urmărire penală expuse în
conținutul hotărârii judecătorești analizate, rezultă o discrepanță între oferta
de prețuri a S.C.X și prețul efectiv plătit de U.M.X. Din oferta de produse și
prețuri primită în august 2002 de U.M.X din parte S.C.X, pentru produsul
“cearșaf UTEX” asimilat pânzei albitei, prețul echivalent în actuala monedă
națională este de aproximativ 4,09 lei. Pe de altă parte, prețul de achiziție este
de 14,9 lei. Cu toate că S.C.X îți menține aceeași ofertă de prețuri și în

54 februarie 2003, U.M.X plătește un preț mai mult decât triplu. Astfel, această
achiziție publică generează cheltuieli extrem de n eeconomicoase în bugetul
U.M.X.
Activitatea desfășurată de către cei doi inculpați de -a lungul anului
2002 se caracterizează prin lipsă de ordine cronologică și de logică ce
determină caracterul ilicit al activității de încheiere și de executare a
contra ctului de achiziție publică. Acest aspect est e ilustrat în Anexa nr.1.
3.1.4 Cercetarea faptei ilicite înainte de declanșarea activității
organelor judiciare
În această secțiune a analizei practice voi analiza contribuția, activitatea
și punctul de vedere ale următoarelor structuri de o deosebită importanță în
activitatea logistică: secția de audit intern, Comandamentul Logistic Întrunit
și comisia de cercetare administrativă.
Efectele activității infracționale desfășurate de cei doi ofițeri în cadrul
U.M.X au fost pentru prima dată identificate de o Secție de Audit intern din
cadrul MApN. U.M.X a fost supusă unui control tematic în perioada 02 – 24
decembrie 2002, iar Secția de audit intern a identificat “unele disfuncții care
prezentau caracter de păgub ire a patrimoniului Ministerului Apărării”121.
Astfel, au fost sesizate atât Direcția de Audit Intern cât și Comandamentul
Logistic Întrunit.
Punctul de vedere al Comandamentului Logistic Întrunit este un reper
important pentru instanță. Poziția structurii față de faptele generatoare de
prejudiciu au fost exprimate prin adrese, una în anul 2005 și alta în anul 2007
și sunt de natură a afirma caracterul ilicit al faptelor celor doi ofițeri și de a
agrava chiar răspunderea acestora. Din adresele Comandamentulu i Logistic
Întrunit rezultă următoarele aspecte:
• inexistența unui ordin pentru achiziționarea celor 18000 m.l. de pânză
albită
• inexistența fondurilor repartizate pentru achiziționarea acestui produs
peste necesar în bugetul U.M.X
• achiziționarea cantității suplimentare de pânză albită a fost făcută prin
renunțarea la achiziționarea altor produse prevăzute în PAAP în anul
2002
Primele două aspecte afirmă caracterul inoportun și nereal al achiziției
efectuate de cei doi inculpați în numele U.M.X. Cel de -al tre ilea aspect scoate
la iveală un fapt ce constituie elementul material al unei alte infracțiuni –
deturnarea de fonduri (C.pen. art.307). Cei doi inculpați au utilizat fondurile
destinate achiziționării altor produse prevăzute în PAAP pentru achiziționarea
cantității suplimentare de pânză albită. Astfel, a fost modificată destinația
fondurilor publice din bugetul U.M.X, creându -se astfel elementul material al

121 Decizie nr. 12 din 11.03.2009 a Curții Militare de Apel, online:
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -8ynk0e d/ accesat la 21.02.2018

55 infracțiunii prevăzute în art. 307 al Codului penal sub denumirea marginală de
deturnare de fonduri.
În urma disfuncționalității sesizate de Secția de audit intern s -a
declanșat activitatea de cercetare administrativă. O primă cercetare
administrativă s -a desfășurat în perioada 25 februarie -14 martie 2003 și s -a
finalizat prin stabilirea prejudiciului cauzat patrimoniului U.M.X. Astfel,
comisia de cercetare administrativă a identificat valoarea prejudiciului –
194214,6 lei. Această sumă a fost caracterizată drept cheltuială
neeconomicoasă efectuată cu ocazia achiziționării celor 18000 m.l. de pânză
albită. Cea de -a doua cercetare administrativă desfășurată în perioada 18
aprilie -8 iunie 2005 a identificat cauzele ce au dus la prejudicierea
patrimoniului MApN. Ilegalitățile și neregulile constate de comisia de
cercetare care întregesc profilul mecanismului infracțional analizat sunt
următoarele:
• încălcarea dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice
• incorecta gestionare a fondurilor din bugetul unității
• primirea de bunuri materiale în unitate și plata contravalorii acestora în
lipsa documentelor contractuale necesare
• încălcarea normelor legale de efectuarea a recepției mărfurilor, din
punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic
• întocmirea unor documente nelegale – actele adiționale la contractul de
achiziție publică încheiat cu S.C.X
• angajarea unor plăți și efectuarea de aprovizionări cu bunuri materiale
în mod nefundamentat și ilegal
În urma activității acestor trei structuri – Secția de audit intern,
Comandamentul Logistic Întrunit și comisia de cercetare administrativă,
reiese rolul deosebit de important pe care acestea îl au în vegherea
patrimoniului MApN. Mai mult decât atât, controlul tematic al secției de audit
intern este cel care a declanșat activitatea organelor judiciare pentru că este
primul moment când este sesizat prejudiciul produ s de cei doi inculpați.
Punctul de vedere al acestor structuri au constituit repere importante în
redactarea soluției instanțelor militare.
3.1.5 Soluționarea cauzei de către instanțele militare
Cauza aleasă spre analizare este una co mplexă deoarece a tr ecut prin
filtrul a trei instanțe . Instanța de fond este reprezentată de Tribunalul Militar
Cluj, instanța de apel este Tribunalul Militar Teritorial București și instanța de
recurs este Curtea Militară de Apel. În acest fel pot aprecia ca avantajoasă
anterioara organizare a sistemului instanțelor militare, de la gradul de
judecători până la gradul de curte de apel.
Sentința nr, 12 din 9 mai 2008 a Tribunalului Militar Cluj a fost atacată
de cei doi inculpați. Apelul declanșează activitatea Tribunalului Mi litar
Teritorial București care prin Decizia nr, 24 din 28 noiembrie 2008 menține
soluția instanței de fond în ceea ce privește latura penală, dar nu și în ceea ce

56 privește latura civilă a cauzei, diminuând valoarea daunelor materiale. Soluția
Tribunalului Militar Teritorial București a fost atacată atât de către cei doi
inculpați cât și de partea civilă – MApN. Curtea Militară de Apel, prin Decizia
nr. 12 din 11 martie 2009 a restabilit soluția impusă de Tribunalul Militar Cluj
atât în ceea ce privește lat ura civilă cât și în ceea ce privește latura penală.
Acest caz ilustrează întrepătrunderea răspunderii materiale și a
răspunderii penale, deoarece prejudiciul a fost cauzat prin săvârșirea unei
fapte penale. Având în vedere acest lucru voi analiza pentru prima dată latura
penală și după aceea latura civilă a cauzei. Voi analiza aceste aspecte gradual,
în funcție de gradul de jurisdicție.
Din punct de vedere al laturii penale voi puncta următoarele două
aspecte principale:
• încadrarea juridică a faptei
• individualizarea judiciară a pedepsei.
➢ Instanța de fond, Tribunalul Militar Cluj
Faptele celor doi subiecți au fost calificate de instanță astfel:
• Mr.A.I.S. în funcția de șef secție echipament și președinte al comisiei
de evaluare în cadrul procedurii de achiziție publică, a fost acuzat de
neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prin încălcarea cu știință a
legislației din domeniul achizițiilor publice. Astfel, fapta acestuia a fost
calificată drept abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiune
prevăzută în art. 248 al Codului penal din 1968. Corespondentul în
actualul Cod penal este art. 197 cu denumirea marginală de Abuz în
serviciu. Sunt îndeplinite condițiile în ceea ce privește e lementul
material al infracțiunii – neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a
atribuțiilor de serviciu și în ceea ce privește latura subiectivă, forma de
vinovăție fiind intenția.
• Lt.col.(rez) V.G. în calitate de ordonator terțiar de credite a fost acu zat
de neîndeplinirea atribuției de a veghea asupra folosirii eficiente a
fondurilor U.M.X și , de asemenea, că nu a folosit baza de date în
cadrul procedurii de achiziție publică. Fapta acestuia a fost calificată
de tribunalul militar ca fiind neglijență în serviciu , conform art. 249
alin.(1) din Codul penal din 1968. Corespondentul din actualul Cod
penal este art. 198 cu aceeași denumire marginală de neglijență în
serviciu. Sunt și în acest caz îndeplinite condițiile în ce privește
elementul material al infracțiunii, același ca și în cazul abuzului în
serviciu, dar și în ce privește latura subiectivă, instanța apreciind că
forma de vinovăție este culpa.
Fiecare inculpat a primit o pedeapsă de 1 an și 6 luni de închisoare.
Menționez că limitele speciale a le pedepsei în cazul infracțiunii de abuz în
serviciu contra intereselor publice sunt 6 luni și 5 ani, iar în cazul infracțiunii
de neglijență în serviciu, în forma tip, sunt o lună și 2 ani, pedeapsa închisorii
de această dată fiind alternativă cu pedeaps a amenzii penale. Deși, după

57 calificarea judiciară, fapta lt.col.(rez) V.G. prezintă un grad de pericol social
mai redus decât cea a mr. A.I.S., pedeapsa celor doi a fost identică. Consider
că instanța s -a pronunțat în acest fel pentru că, din expunerea si tuației de fapt
rezultă că cei doi inculpați au acționat în baza aceleași rezoluții infracționale.
Mai mult decât atât, consider că un aspect de care instanța a ținut cont în
individualizarea pedepsei este responsabilitatea ridicată pe care o are
lt.col.(r ez.) V.G. în calitatea sa de ordonator terțiar de credite.
După pronunțarea soluție de către Tribunalul Militar Cluj, cei doi
inculpați au declarat apel.
➢ Instanța de apel, Tribunalul Militar Teritorial București
Această instanță a admis apelul formulat d e cei doi inculpați, dar în ceea ce
privește latura penală, soluția dată în primă instanță a rămas neschimbată.
Inculpații au contestat și de această dată soluția instanței și au uzitat de calea
recursului.
➢ Instanța de recurs, Curtea Militară de Apel
De a semenea, Curtea Militară de Apel menține neschimbată soluția
pronunțată de Tribunalul Militar Cluj și afirmată de Tribunalul Militar
Teritorial în ceea ce privește latura penală a cauzei. Consider că se impune să
evidențiez autoritatea de lucru judecat a h otărârii emise de Curte care afirmă
cu certitudine corectitudinea încadrării judiciare a faptelor, atât sub aspectul
elementului obiectiv cât și celui subiectiv.
De asemenea, Curtea demonstrează respectarea principiului aflării
adevărului prin menționarea probatoriului ce a fundamentat decizia. Consider
că este relevant să menționez probele pe care le -au folosit organele judiciare
în procesul de aflare a adevărului, pentru a evidenția în același timp puterea
justificativă a documentelor întocmite în activi tatea logistică:
• procesele verbale întocmite de comisia de cercetare administrativă
• contractul de achiziție publică încheiat cu S.C.X
• actele adiționale încheiate de către cei doi inculpați cu S.C.X
• decizia de imputare
• declarațiile martorilor și ale inculpaților
• fișele posturilor inculpaților
Întrucât principala urmare a infracțiunilor săvârșite de cei doi inculpați
este prejudiciul produs în patrimoniul MApN, în procesul penal este
exercitată și acțiunea civilă. Acțiunea civilă are o natură juridică duală, fiind o
instituție a dreptului procesual penal dar și a dreptului procesual civil. Din
punct de vedere al dreptului procesual penal, acțiunea civilă “constituie
mijlocul procedural, posibilitatea, facultatea prin care persoana vătămată prin
infracți une solicită tragerea la răspunderea civilă a inculpatului și a oricăror

58 persoane, care sunt ținute să răspundă pentru inculpat”122 Într-o altă opinie
doctrinară, acțiunea civilă din cadrul procesului penal este definită prin
prisma existenței prejudiciului – “mijlocul legal prin care o persoană care a
suferit un prejudiciu prin infracțiune cere repararea acestuia în cadrul
procesului penal”123.
MApN s -a constituit ca parte civilă în proces. Acțiunea civilă exercitată de
minister a fost admisă, iar inculpații a u fost obligați la plata a 302165,55 lei.
Suma este obținută prin însumarea următoarelor valori:
• 194214,6 lei – contravaloarea prejudiciului efectiv cauzat, și anume
prețul celor 18000 m.l. de pânză albită achiziționați în mod
neeconomicos. Prejudiciul a fo st stabilit la data de 14 martie 2003, data
la care comisia de cercetare administrativă a întocmit primul proces
verbal de cercetare administrativă
• 107950,95 lei – dobânda legală calculată de la data stabilirii
prejudiciului până la data de 31 martie 2008.
Curtea a dispus ca prejudiciul să fie actualizat în funcție de nivelul
dobânzii legale comunicate de Banca Națională a României de la data de 1
aprilie 2008 până la data la care prejudiciul va fi acoperit în mod integral.
Baza legală a calculului prejudici ului actualizat este dată de Ordonanța
Guvernului nr. 9 din anul 2000 ce a fost abrogată prin Ordonanța Guvernului
nr. 13 din 2011.
Împotriva acestei sentințe, inculpații lt.col.(rez) V.G. și mr. A.I.S. au
declarat apel. Instanța imediat superioară, Trib unalul Militar Teritorial
București a admis apelurile și a desființat hotărârea judecătorească emisă de
Tribunalul Militar Cluj în ceea ce privește partea civilă. Astfel, suma la care
au fost îndatorați cei doi inculpați s -a redus. Valoarea pe care aceștia ar fi
trebuit să o plătească către MApN este de doar 194214,6 lei, prima
componentă a prejudiciului reprezentând prețul plătit pentru cei 18000 m.l. de
pânză albită. La această sumă urma să se adauge dobânda legală. În acest caz,
dobânda urma să curgă de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești
până la îndeplinirea integrală a obligației de plată de către inculpați. Având în
vedere această nouă soluției dată laturii civile, MApN, în calitate de parte
civilă, a declarat recurs. Prin cererea de rec urs MApN solicita menținerea
soluției pronunțate în primă instanță de către Tribunalul Militar Cluj. Partea
civilă a menționat faptul că cei doi inculpați au procedat cu știință (cu
intenție) la achiziționarea cantității suplimentare de pânză albită în mod
neoportun și neeconomicos și că instanța de apel nu a luat în considerare

122 D. Rebegea, Acțiunea civilă în procesul penal, Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2014,
p.17
123 G. Mateuț, Tratat de procedură penală. Partea generală Vol.I, București, Editura
C.H.Beck, 2007, p.35

59 dobânda legală până la data de 31 martie în valoare de 107950, 95 de lei
conform solicitării din cererea de constituire ca parte civilă.
Curtea Militară de Apel s -a pronunțat în s ensul corectitudinii soluției
pronunțate de instanța de fond cu privire la calcularea prejudiciului. Curtea
consideră că în sarcina celor doi inculpați a fost angajată în mod corect
răspunderea civilă.

3.1.6 Considerații personale cu privire la caz
Întrucât cazul ce a făcut obiectul activității instanțelor militare este unul
de actualitate, se impune analizarea acestuia în lumina actualei legislații.
Faptele analizate se încadrează temporal în anul 2002, astfel nu sunt
incidente dispozițiile actualului Cod penal, ci dispozițiile Codului penal din
anul 1968, ce a fost în vigoare până la 31 ianuarie 2014. Cu toate acestea,
conținutul celor două incrimină ri, în ceea ce privește cele două infracțiuni
analizate nu sunt substanțial diferite. Denumirea marginală a infracțiunii
incriminate în art.248 al Codului penal din 1968 este Abuz în serviciu contra
intereselor publice pe când actualul Cod penal reține doa r Abuz în serviciu în
art. 297 . Elementul material al infracțiunii constă în ambele cazuri în
neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unor acte în exercițiul
atribuțiilor de serviciu. Astfel, fapta mr. A.I.S. poate fi calificată drept abuz în
servici u și sub actualul Cod penal, ceea ce este esențial în această analiză fiind
îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu cauzatoare de pagubă.
Pentru interpretarea legii de incriminare se impune clarificarea conceptului de
defectuos, termen care se regăsește în ambele legi. Conform deciziilor Curții
Constituționale, cu privire la folosirea termenului defectuos din cuprinsul
incriminării abuzului în serviciu și neglijenței în serviciu, defectuos înseamnă
contrar dispozițiilor legale . (Decizia nr. 405/ 2016, Decizia nr. 392/2017,
Decizia nr. 518/2017).
În ceea ce privește neglijența în serviciu, raportul dintre cele două
coduri penale este același, art. 249 din Codul penal din 1968 având echivalent
art. 298 din actualul Cod penal.
În sarcina inculpațil or poate fi reținută, de asemenea, infracțiunea
prevăzută în art. 307 al Codului penal cu denumirea marginală de deturnare
de fonduri. Din adresele Comandamentului Logistic Întrunit ce au făcut parte
din probatoriul administrat de instanțe, reiese că pentr u achiziționarea
cantității suplimentare de pânză albită s -a renunțat la achiziționarea altor
produse incluse în Programul anual al achizițiilor publice. Acest document
“se elaborează pe baza referatelor de necesitate transmise de compartimentele
autorităț ilor contractante și cuprinde totalitatea contractelor de achiziție
publică/acordurilor -cadru pe care autoritatea contractantă intenționează să le

60 atribuie în decursul anului următor.”124 Fapta inculpaților de nerespectare a
Programului anual al achizițiilor publice constituie o schimbare a destinației
fondurilor alocate unității militare întrucât, unul dintre elementele pe care
trebuie să le conțină în mod obligatoriu acest document este sursa de
finanțare. Atât din H.G. 395/2016 cât și din ordinul nr. 281/ 2016 al Agenției
Naționale pentru Achiziții Publice prin care este aprobat formularul standard
al PAAP, reiese faptul că PAAP trebuie să fie în mod obligatoriu corelat cu
bugetul autorității contractante. Unitățile militare în calitate de autorități
public e, exprimă sursa de finanțare prin articole bugetare. În acest fel, prin
fapta inculpaților de nerespectare a PAAP, se realizează elementul material al
infracțiunii de deturnare de fonduri: “schimbarea destinației fondurilor bănești
ori a resurselor materi ale alocate unei autorități publice sau instituții publice,
fără respectarea prevederilor legale”125.
Mai mult decât atât, din activitatea desfășurată de cei doi ofițeri pe
parcursul anului 2002 reiese și elementul material al infracțiunii de fals
intelectu al incriminată în art. 321 al Codului penal dar și al infracțiunii de uz
de fals prevăzută de legea penală în art.323. Actele adiționale întocmite de cei
doi inculpați izvorăsc dintr -un contract a cărui valabilitate expirase și este
întocmit în scopul de a acoperi o activitate nelegală în dezacord cu interesele
patrimoniale ale MApN. Un exemplu de incriminarea a infracțiunilor de fals
și uz de fals de către instanțele militare este oferit de Decizia nr. 32 din 2008 a
Curții Militare de Apel. Prin aceasta, p lt.maj. B.Gh., deținând funcția de
gestionar, este condamnat pentru infracțiunile de fals intelectual și uz de fals
în concurs cu abuz în serviciu pentru întocmirea de BPTR și procese verbale
care exprimau situații fictive pentru a acoperi sustragerea în m od ilegal a unei
cantități considerabile de combustibil din depozitul unității militare. Ținând
cont de faptul că soluțiile date de instanțele judecătorești în cazuri
asemănătoarea trebuie să se încadreze într -o concepție unitară, se poate
aprecia că și în cazul analizat se poate reține în sarcina inculpaților
infracțiunile de fals și uz de fals.
În urma acestei analize rezultă următoarea posibilă încadrare juridică a
faptelor săvârșite de către cei doi inculpați:

124Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului -cadru din
Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, nr. 395, Monitorul Oficial al României, nr.
423, București, 2016, art. 12, alin.(2)
125 Legea privind Codul penal, nr.286, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510,
București,2009, art.307, alin.(1)

61 Tabel nr.1 Încadrarea juridică a fapt elor săvârșite de către cei doi inculpați
Inculpat mr. A.I.S. lt.col. (rez) V.G.
INFRACȚIUNE Abuz în serviciu
Art.297 NCP
Art.248 VCP Neglijență în serviciu
Art.298 NCP
Art.249 VCP
Deturnare de fonduri
Art.307 NCPP
Art.302 VCP
Fals intelectual
Art.321 NCP
Art.289 VCP
Uz de fals
Art.323 NCP
Art.291 VCP
În urma încadrării faptelor analizate în dispozițiile legii penale și a
reconsiderării soluției pronunțate de instanțele militare, rezultă o extindere a
gravității răspunderii penale. În tabelul de mai jos sunt prezentate în mod
comparativ sancționarea celor doi inculpați de către instanțele militare și
posibila sancționare în l umina considerațiilor personale.
Tabel nr.2 Sancționarea faptelor săvârșite de cei doi inculpați
Inculpat mr. A.I.S. lt.col. (r ez) V.G.
Soluția pronunțată de instanțele
militare sub incidența VCP 1 an și 6 luni închisoare
Posibila
sancționare
rezultată în urma
considerațiilor
personale cu
privire la
răspunderea
penală. Conform
Vechiului Cod
Penal Pedeapsa minimă
6 luni închisoare
Pedeapsa maximă
10 ani închisoare
Conform Noului
Cod Penal Pedeapsa minimă
2 ani și 9 luni
închisoare 1 an și 6 luni
închisoare
Pedeapsa maximă
11 ani și 4 luni
închisoare→
Aplicarea
obligatorie a
pedepsei
complementare a
degradării militare 8 ani și 8 luni
închisoare→
Aplicarea
facultativă a
pedepsei
complementare a
degradării militare

62 La calcularea pedepselor conform tabelului de mai sus am avut în
vedere dispozițiile din NCP și din VCP în care sunt incriminate faptele
săvârșite de către cei doi inculpați și care stabilesc limitele speciale ale
pedepselor. Aceste dispoziții sunt transpuse în Tabelul nr.1 . M-am raportat de
asemenea la acele dispoziții ale codurilor care stabilesc regula de calcul a
pedepselor în caz de con curs de infracțiuni (art. 39, alin.1, lit.b -NCP și art. 34,
lit.b-VCP).
În urma acestei analize comparative rezultă următoarele aspecte:
• NCP în comparație cu VCP prevede un sistem sancționatoriu mai
aspru, în special în cazul infracțiunilor de serviciu
• NCP în comparație cu VCP oferă reguli mai precise și mai obiective de
calculare a pedepselor în cazul concursului de infracțiuni
Dincolo de calificarea judiciară a faptelor, trebuie analizate acele motive,
acei factori care au stat la baza rezoluției infrac ționale. Pentru a se acționa în
direcția controlului și eliminării fenomenului infracțional militar, trebuie să se
caute răspunsul la următoarea întrebare – De ce au acționat cei doi inculpați în
sensul desconsiderării grave a dispozițiilor legale? În urma analizării situației
de fapt, așa cum este expusă de instanță, consider că între cei doi ofițeri și
S.C.X a existat o colaborare cu scop ilicit. În primul rând, operatorul
economic a fost ales în mod arbitrar, nerespectându -se dispozițiile legislației
cu privire la atribuirea contractului de achiziției publică. Mai mult decât atât,
prin modul de derulare al achiziției publice s -a produs un important prejudiciu
patrimoniului MapN, întrucât a fost ignorată oferta cu prețul cel mai
avantajos, și s -a optat pent ru un preț mult mai mare. În continuare, pentru
achiziția cantității suplimentare de pânză albită, s -a acționat în vederea evitării
dispozițiilor legale ce impuneau, în acord cu valoarea totală a achiziției,
inițierea unei alte proceduri bazate pe principi ul unei reale concurențe între
ofertanți. Prin cele două acte adiționale fictive, a fost menținută S.C.X în
calitate de operator economic. În acest fel, întreaga activitate desfășurată de
cei doi inculpați în baza rezoluției infracționale apare ca o modali tate de
sustragere a fondurilor bănești din unitatea militară, sub forma plății bunurilor
achiziționate. Astfel, principalul motiv ce a declanșat săvârșirea infracțiunilor
este unul de natură financiară. Este identificat unul dintre factorii mediului
milit ar ce declanșează fenomenul infracțional – sistemul retributoriu
nemotivant.
Cu toate acestea, nu sunt încălcate doar dispozițiile legislației din
materia achizițiilor publice. În etapa de derulare a contractului, s -au constat de
asemenea nereguli cu privire la recepția mărfurilor și la plata acestora. Plata
anticipată efectuată di n fondurile publice este tratată în legislație sub forma
unei excepții. Prin hotărâre de Guvern se oferă posibilitatea ordonatorului de
credite, atunci când are calitatea de autoritate contractantă “să efectueze plăți
în avans către contractant, într -un pr ocent de până la 30% din valoarea

63 contractului”126 Exercitarea acestui drept de către ordonatorul de credite este
limitat de criterii, limite și proceduri stabilite de către legiuitor prin norme
imperative și de strictă interpretare. Plata anticipată efectua tă de către cei doi
inculpați nu reprezintă exercitarea dreptului menționat anterior, deoarece nu
se încadrează în situațiile stipulate de legiuitor.127
Chiar și în cazul ofițerului condamnat pentru neglijență în serviciu,
există prevederea efectelor faptelo r sau cel puțin condițiile necesare
prevederii, având în vedere modul în care este definită culpa în legea penală.
Se constată astfel o atitudine contrară principiului legalității și interesului
public. Din acest punct de vedere trebuie acționat în sensul formării
comportamentale și atitudinale a ofițerilor Armatei române prin consolidarea
dimensiunii etice a profesiei militare.
Un alt aspect cu privire la care se impun anumite mențiuni este acțiunea
civilă exercitată în cadrul procesului penal. Pentru exe rcitarea acțiunii civile
în cadrul procesului penal, pe lângă cerințele impuse prejudiciului în materia
obligațiilor civile, trebuie respectate anumite condiții specifice. Astfel, fapta
ilicită prin care s -a produs prejudiciul trebuie să îndeplinească cond ițiile
impuse de lege pentru existența infracțiunii, între infracțiune și prejudiciu să
existe relație de cauzalitate, iar persoană care a suferit prejudiciul să -și
exprime voința de a participa la procesul penal prin constituirea ca partea
civilă. Cu priv ire la aspectul volițional al constituirii ca parte civilă, în ceea ce
privește MapN, consider că exercitarea acestei prerogative trebuie să fie
obligatorie și nu facultativă. MapN nu poate avea o atitudine pasivă cu privire
la diminuarea prejudiciului său , și implicit cu privire la afectarea capacității
de luptă a forțelor armate. Pentru repararea unui prejudiciu cauzat prin
săvârșirea unei infracțiuni se poate alege exercitarea acțiunii civile, separat de
cea penală, în cadrul unui proces civil. Cu toate acestea, exercitarea acțiunii
civile de către MapN în cadrul procesului penal prezintă principalul avantaj al
soluționării cauzei de către instanțele militare.
Din acest punct de vedere este evidențiat rolul important al juriștilor
militari – consilieri j uridici, în special cei cu atribuții pe linie procesuală, în
apărarea intereselor patrimoniale ale MApN. Una dintre atribuțiile
consilierilor juridici cu atribuții pe linie procesuală constă în formularea și
susținerea cererilor “de constituire ca parte ci vilă în procesele penale în care

126Hotărârea privind stabilirea acțiunilor și categoriilor de cheltuieli, criteriilor,
procedurilor și limitelor pentru efe ctuarea de plăți în avans din fonduri publice, nr.
264/2003, republicată, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.109, București, 2004
art.1
127 A se vedea Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 264/2003

64 inculpații au produs prejudicii patrimoniului Ministerului Apărării
Naționale”.128
Mai mult decât atât, acești consilieri juridici pot fi trași la răspundere pentru
actele de procedură efectuate în contradictoriu cu interesel e ministerului.
Magistrații militari au de asemenea, un rol important în ocrotirea valorii
sociale asociate capacității de luptă a forțelor armate, întrucât prin
soluționarea laturii civile a cauzei penale, aceștia reîntregesc patrimoniul
MApN.
Potrivit r eglementărilor din MApN129, procedura prin care prejudiciul
produs unității militare este recuperat prin forța coercitivă a statului exprimată
sub forma hotărârilor judecătorești emise de instanțele militare, se înfățișează
conform Anexei nr.2.
Rolul justiției militare în apărarea integrității patrimoniului MApN nu
încetează odată cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive întrucât
acestea dau naștere la drepturi și obligații pecuniare în sarcina unităților
militare ce au fost parte civilă , respectiv parte responsabilă civilmente în
cadrul proceselor. Așa cum reiese și din rapoartele de activitate ale Curții de
Conturi, instituția supremă de audit din România, la nivelul structurilor din
cadrul MApN există deficiențe atât din punct de vedere al recuperării sumelor
cuvenite cât și din punct de vedere al executării obligațiilor de plată. Cu titlu
exemplificativ, conform Raportului public pe anul 2016130, recomandarea
Curții de Conturi vizează în special modul de gestionare și reflectare în
eviden ța contabilă a creanțelor și datoriilor bănești stabilite cu titlu executoriu
prin hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești, în urma soluționării
diferitelor litigii. Pe baza analizării rapoartelor Curții de Conturi rezultă
următorul domeniu sensi bil al structurilor din cadrul MApN – evidența
contabilă a creanțelor și datoriilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești.
În vederea eliminării acestei vulnerabilități ale organizației militare,
vulnerabilitate cu o dublă natură – juridică și financ iară, consider că se impune
elaborarea unor proceduri clare în acest sens și realizarea unei mai bune
colaborări între consilierii juridici ce au atribuția de a reprezenta interesele
unității militare în fața instanțelor judecătorești și compartimentele fi nanciar –

128 Ordinul ministrului apărării naționale pentru aprobarea in strucțiunilor privind
activitatea legilativă și de asistență juridică în Ministerul Apărării Naționale, nr. M75,
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487, București, 2009 art. 66, lit.c
129 Dispoziția Direcției pentru relația cu Parlamentul și asiste nță juridică, nr. D.R.P.A.J. 4
din 09.12.2013, privind organizarea activității procesuale în Ministerul Apărării Naționale,
art.5
130 Curtea de Conturi, Raportul public pe anul 2016, p.81, online:
http://www.curteadeconturi.ro/Publicatii/Raportul%20public%20pe%20anul%202016.pdf
accesat la 04.03.2018

65 contabile. Această colaborare ar trebui să se manifeste în litera și spiritul legii
și să urmărească protejarea intereselor patrimoniale ale MApN prin evitarea
atragerii de penalități, majorări sau dobânzi precum și prin evitarea prescrierii
dreptu rilor cuvenite conform soluțiilor date de instanțe.
Faptele analizate se construiesc în jurul faptelor prevăzute de legea
penală sub denumirile de abuz în serviciu (cu varianta abuz în serviciu contra
intereselor publice în reglementarea anterioară) și neg lijență în serviciu atât
din punct de vedere al soluției date de instanțele militare cât și din punct de
vedere al considerațiilor personale cu privire la răspunderea penală. Elementul
material al celor două infracțiuni gravitează în jurul îndeplinirii atr ibuțiilor de
serviciu. Se impune astfel analizarea prin prisma dreptului penal a îndeplinirii
atribuțiilor de serviciu în cadrul MApN. Această analiză urmărește
evidențierea caracterului specific al răspunderii penale angajate ca urmare a
săvârșirii infrac țiunilor de serviciu în MApN.De asemenea, această analiză
pornește de la ipoteza că știința dreptului, în special știința dreptului penal
aplicată în mediul militar contribuie la realizarea unei educații juridice și
morale susținute a cadrelor militare. Ac eastă educație reprezintă o măsură de
prevenire și combatere a fenomenului infracțional militar, un instrument
eficient de îmbunătățire a activității din organizațiile militare prin
eficientizarea îndeplinirii obligațiilor de serviciu, dar și o modalitate de
apărare a intereselor patrimoniale ale MApN.
Infracțiunile de abuz în serviciu și de neglijență au făcut obiectul unor
decizii ale Curții Constituționale. Conform uneia dintre aceste decizii ale
instanței constituționale131, modul de îndeplinire a unei a tribuții de serviciu
trebuie raportat la două tipuri de standarde:
• standardul subiectiv
• standardul obiectiv
Standardul subiectiv sau intern este dat de “forul intern al persoanei”132,
pe când standardul intern este construit în jurul normei juridice, a actul ui
normativ ce reglementează activitatea de serviciu. Acest din urmă factor este
extrem de important deoarece în funcție de acesta se califică o faptă drept
abuz în serviciu sau neglijență în serviciu. Cu toate acestea, standardul
subiectiv nu trebuie să f ie minimalizat întrucât acesta poate sta la baza

131 Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 2016, Monitorul Oficial al României,Partea I,
nr.517, București, 2016
132 Ibidem, pct.50

66 rezoluției infracționale, iar cercetarea în această direcție constituie cel mai
eficient mod de a elimina fenomenul infracțional de la rădăcină.
Cu privire la dimensiunea subiectivă a îndeplinirii atribuții lor de
serviciu un rol foarte important îl are etica. Organizația militară este
caracterizată de o cultură organizațională ce promovează, în mod riguros o
anumită conduită etică și deontologică. Profesia militară este normată prin
coduri etice specifice. C odurile etice, deși nu întăresc norma morală prin
stabilirea de sancțiuni neatribuindu -i deplină forță juridică, îi conferă acesteia
legitimitate întrucât aceste coduri sunt emise de o sursă de autoritate
recunoscută și sunt transpuse sub forma actelor no rmative. Mai mult decât
atât, aceste coduri trasează liniile directoare pentru desfășurarea activității în
cadrul structurilor din MApN. Un astfel de principiu director al conduitei
militarului român este următorul: “Mă conformez legilor țării, regulamente lor
militare și execut întocmai ordinele superiorilor mei”133
Codurile etice vin în susținerea legalității activității din structurile
MApN și acționează în vederea realizării compatibilității între ținuta etică a
militarului pe de -o parte și litera și spiri tul legii pe de altă parte. Importanța
activității juridice în cadrul instanțelor militare este evidențiată de scopul
imple mentării Codului de etică, și anume “creșterea încrederii societății civile
în competența, seriozitatea promptitudinea și calitatea a ctului juridic, a
activității de legiferare, precum și a ansamblului de acțiuni desfășurate în
interesul instituției militare”134. Această dispoziție evidențiază, de asemen ea,
rolul instanțelor militare din punct de vedere al controlului civil asupra
Armatei .
Standardul subiectiv de apreciere a îndeplinirii atribuțiilor de serviciu
conform concepției Curții Constituționale își găsește următoarea exprimare
sub forma unei obligații de natură etică a militarului care trebuie “să asigure
folosirea bunurilor pub lice în scopul exclusiv al desfășurării activităților
aferente funcției, să ocrotească bunul public și să evite producerea oricărui
prejudiciu, acționând în orice situ ație ca un bun proprietar”. Trebuie remarcat
conceptul de bun proprietar, concept ce prov ine din sfera dreptului civil și
care concentrează esența altor două concepte – buna credință și interesul
patrimonial al MApN.

133 S.M.G. 46 in 07.08.2006 Dispoziție pentru aprobarea Codului de conduită etică a
militarului român, art.3
134 Ordin pentru aprobarea codului de conduită etică a personalului militar și civil
contractual din MApN, nr. M94 din 08.06.2004 art.3, lit.c)

67 Dacă standardul subiectiv este asigurat prin dimensiunea etică a
profesiei militare, standardul obiectiv poate fi asigurat printr -o pregătire
juridică corespunzătoare a cadrelor militare. Având în vedere specificul
cazului analizat, voi prezenta câteva aspecte cu privire la necesitatea unei
pregătiri juridice temeinice a ofițerilor de intendență.

3.1.7 Considerații cu privire la educația juridică a cadrelor militare cu
atribuții în domeniul logistic și financiar -contabil
Conform științei metodologiei juridice, analiza unei norme juridice are
o structură tridimensională, presupunând un proces psihologic complex ce se
desfășoară simultan pe plan cognitiv, afectiv și volițional. Pentru ca efectul
acestui proces să fie caracterizat printr -o eficiență mare, cele trei planuri
trebuie să coexiste prin înțelegere, atracție și conformare față de norma
juridică.135 Din punct de vedere afec tiv și volițional organizația militară
prezintă reale avantaje. Atracția față de norma juridică este asigurată în primul
rând de semnificația jurământului militar, în al cărei conținut intră asumarea
supremă de respectare a legii. Atracția față de litera ș i mai ales față de spiritul
legii este indusă de puternicul sentiment de apartenență la organizația
militară, statutul de cadru militar fiind mai mult decât o alegere profesională
deoarece necesită existența anumitor calități personale în acord cu normele de
etică și morală. Aspectul volițional este de asemenea, asigurat de organizația
militară care se caracterizează prin puternica normare a conduitei membrilor
săi. La obținerea conformării contribuie exigențele și limitările specifice
vieții cazone și sta tutului de cadru militar, cadrul normativ bine consolidat
bazat pe sancțiuni, în special în sfera răspunderii disciplinare.
Consider că planul cognitiv al analizei normei juridice oferă o
importantă direcție de acțiune în vederea dezideratului de educare juridică a
cadrelor militare. Cadrele militare a căror activitate este puternic reglementată
printr -un set de norme nu tocmai armonizat trebuie să înțeleagă norma
juridică. Pentru a înțelege norma juridică , cadrul militar trebuie să o cunoască
și să dețin ă competențe juridice de bază pentru a o putea interpreta. Mai mult
decât atât, cunoașterea mecanismului de angajare a răspunderii juridice, în
special a celei penale, contribuie la conformarea față de normă. Funcția
educativă a legii penale este în strâns ă legătură cu caracterul sancțiunii
prevăzute în legea de incriminare, sancțiune care nu are doar un caracter
retributiv dar și un caracter educativ “în raport cu prevederea ei în lege, ceea
ce atenționează pe toți cei predispuși să atenteze la integritate a valorilor

135 Ș. Deaconu, Metodologie juridică. Curs practic pentru studenți , București, Editura
Hamangiu, 2013, p.14

68 sociale, că pot fi sancționați”136 Această afirmație se poate extinde cu privire
la întregul sistem de drept.
O educație legislativă temeinică a viitorilor ofițeri din cadrul MapN, dar
și din cadrul altor structuri ale sistemului național de sec uritate, contribuie la
o pregătire profesională temeinică a acestora, precum și la formarea unei
conduite în acord cu valorile morale și principiul supremației legii. În acest
fel, instituțiile militare de învățământ vor genera o resursă umană de o calitat e
ridicată, aptă să contribuie la buna funcționare și dezvoltare a organizației
militare.
Indiferent de forma de pregătire a ofițerilor de intendență în cadrul
AFT, consider că există anumite aspecte ce țin de domeniul disciplinei
dreptului imperios neces ar a fi asimilate, aprofundate și înțelese de către
aceștia. Valorificând experiența acumulată prin parcurgerea AFT, pregătirea
suplimentară în domeniul dreptului precum și imaginea asupra carierei
militare formată cu ocazia stagiilor de practică universit ară, voi expune, cu
titlu exemplificativ câteva dintre aceste aspecte, identificate cu ocazia analizei
teoretice și practice din cadrul acestei lucrări.
În primul rând, pe lângă infracțiunile contra capacității de luptă a
forțelor armate pe care trebuie să le cunoască orice militar în calitate de
posibil subiect activ calificat, ofițerii de intendență ar trebui să cunoască
infracțiunile de serviciu având în vedere faptul că activitatea acestora are un
impact direct asupra patrimoniului MapN și este una pute rnic reglementată de
diverse acte normative. De asemenea, ofițerii de intendență ar trebui să
cunoască infracțiunile de fals în înscrisuri, în special falsul intelectual și uzul
de fals, întrucât operațiunile efectuate de aceștia se concretizează în
docume nte justificative ce produc efecte în timp și ce reflectă imaginea
patrimonială a instituției militare.
Pregătirea juridică a ofițerilor de intendență necesită înțelegerea
formelor de vinovăție prevăzute de legea penală, în special a culpei.În
legătură cu forma de vinovăție a culpei ar trebui evidențiată diligența specială
de care trebuie să dea dovadă ofițerul atât prin prisma ținutei sale morale
impuse de profesie cât și prin prisma pregătirii și formării sale ca specialist în
cadrul unei armate profesio nalizate.
Mai mult decât atât, este absolut necesară înțelegerea participației
penale și însușirea conceptelor de complicitate, instigare, coautorat.
Colaborarea dintre compartimentele juridic, logistic, financiar -contabil și a
celor de specialitate speci fică activității pe linia achizițiilor publice, poate
duce la lărgirea sferei subiecților activi ai unei infracțiuni a cărei rezoluție
infracțională a luat viață în cadrul unei microstructuri.

136 C. Butiuc, Manual de drept penal. Partea generală, Sibiu,Editura Universității Lucian
Blaga, 2014, p.9

69 De asemenea, este necesar a se aprofunda conceptul de patrimon iu
public. Întregului personal militar și civil din cadrul MapN i se impune
obligația de a apăra patrimoniul public al MapN, iar activitatea ofițerilor de
intendență poartă direct asupra acestui patrimoniu.
Nu în ultimul rând, pregătirea ofițerilor din dom eniile logistic și
financiar -contabil trebuie să asigure competențe de căutare a actelor
normative, de folosire a principalelor sisteme informatice legislative (Lexmil),
de interpretare a dispozițiilor legale. În comportamentul de muncă al acestor
ofițeri, ca de altfel al întregului personal al instituției militare caracterizată
prin legalitate, ar trebui să se manifeste în mod permanent instinctul de
raportare la baza legală.

3.2 Propuneri de modificare a unor acte normative
3.2.1 Propunere de modificare a Regulamentului disciplinei militare și a
Codului penal
Răspunderea disciplinară este una dintre formele răspunderii juridice și
este specifică raporturilor de muncă, individualizându -ze în funcție de
domeniul profesional. Răspunderea disciplinară a mili tarilor este abordată în
literatura de specialitate ca “varietate a dreptului muncii”137 pentru că prezintă
un specific aparte în raport cu dispozițiile din dreptul comun. Principalul
criteriu de individualizare pe care se bazează opinia autorului este
rigur ozitatea crescută.
Rigurozi tatea răspunderii disciplinare militare este dată de multitudinea
surselor din care se naște raportul de subordonare a militarului: actele
normative ce conțin dispoziții generale cu privire la obligațiile de serviciu,
regulamen tele militare, ordinele comandanților.
În dreptul comun al răspunderii disciplinare, principalul instrument este
Regulamentul intern. Acest regulament trebuie să conțină reguli disciplinare,
abateri, sancțiuni, precum și reguli de procedură disciplinară. În mediul
militar, răspunderea disciplin ară capătă valențe deosebite,, fiind reglementată
printr -un regulament specific – Regulamentul disciplinei militare.
Disciplina este unul dintre factorii cu impact direct asupra capacității de
luptă a forțelor armate și contribuie la apărarea acestei valori naționale apărată
și de legiuitor prin legea penală. Astfel, prevederile disciplinare trebuie să fie
clare, cuprinzătoare și fără lacune și să se afle într -o relație de continuitate și
complementaritate logică cu dispozițiile legii penale.

137 A. Țiclea, Răspunderea discip linară. Teorie și jurisprudență, București, Universul
Juridic, 2014, p.10

70 Preocuparea pe ntru clarificarea dispozițiilor Regulamentului
disciplinei militare este relevantă pentru subiectul acestei lucrări, având în
vedere faptul că disciplina militară vine să completeze rolul tribunalului
militar de a apăra prin instrumente juridice capacitate a de luptă a forțelor
armate, dar și faptul că se află într -o strânsă legătură cu răspunderea penală a
militarilor. Asemănarea esențială dintre cele două forme ale răspunderii
juridic ține de natura lor generică – “apărarea unei ordini sociale prestabilite,
într-o anumită zonă de activitate”138
Fapta antisocială a absentării nemotivate reprezintă un factor
destabilizator pentru ordinea și disciplina militară, valoare ocrotită atât prin
dispozițiile Codului penal cât și prin cele ale Regulamentului disciplinei
militare. Astfel, absența nemotivată a oricărui militar de la serviciu creează o
stare de pericol pentru unitatea militară și constituie abatere disciplinară sau
chiar infracțiune în funcție de întinderea temporară a absenței, precum și în
funcție de star ea de securitate în care se află societatea românească. Această
faptă este un exemplu ilustrativ pentru relaționarea dintre răspunderea
disciplinară și răspunderea penală a militarilor.
Normele juridice care fac obiectul acestei propuneri sunt expuse în
Anexa nr.3.
Incriminarea absenței nemotivate pe timp de război, în timpul stării de
urgență și în timpul stării de asediu este prezentată în următorul grafic:
4h 24h
Abatere disciplinară
Absență nemotivată
(R.D.M. art.49, lit.e ) Infracțiune
Absență nejustificată
(C.pen. art. 413) Infracțiune
Dezertare (C.pen. art.
414, alin.3)
Figura nr.1 Încadrarea juridică a absenței nemotivate pe timp de război
În această situație se poate observa continuitatea dintre răspunderea
disciplinară și cea penală. Această continuitate nu este regăsită însă pe timpul
stării de normalitate, existând, așa cum este ilustrat în graficul de mai jos, o
lacună legislativă, o bu clă temporală în care, teoretic, fapta absentării
nemotivate nu angajează răspunderea disciplinară și nici cea penală.
24h 3 zile
Absență nemotivată
(R.D.M. art.49, lit.e ) Dezertare (C.pen. art.
414, alin.1)
Figura nr.2 Încadrarea juridică a absenței nemotivate pe timp de pace
Se poate observa că intervalul de timp de până la 24 de ore este acoperit
de dispozițiile Regulamentului disciplinei militare. Absența nejustificată,

138 Ibidem, p.31

71 infracțiunea prevăzută de art. 413 al Codului penal nu există pe timp de pace.
Fapta absentării nemotivate pe timp de pace este incriminată în Codul penal
doar sub forma dezertării care ocupă axa temporară doar de la momentul
împlinirii a 3 zile. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor Regulament ului
disciplinei militare și cele ale Codului penal exprimată sub formă grafică,
rezultă următoarea concluzie : absența nemotivată a oricărui militar care
depășește 24 de ore, dar care nu depășește 3 zile, pe timp de pace, nu
constituie abatere disciplinar ă și nici infracțiune. În mod clar, această faptă
prezintă un caracter antisocial și este de natură să creeze o stare de pericol
pentru organismul militar. Având în vedere faptul că absența nemotivată de
până la 24 de ore constituie abatere disciplinară, a bsența nemotivată între 24
de ore și 3 zile, ar trebui să atragă cel puțin răspunderea disciplinară. Această
discontinuitate dintre răspunderea disciplinară și răspunderea penală dă
naștere următoarei întrebări cu privire la absența nemotivată de la servic iu a
oricărui militar ce durează între 24 de ore și 3 zile:
• Ce încadrare juridică are această faptă?
• Ce formă a răspunderii juridice angajează?
• Care este baza legală pentru sancționarea acestei fapte?
În primul rând fapta nu poate fi infracțiune, pentru că nu este îndeplinită
prima condiție impusă de legiuitorul penal, și anume să fie o faptă prevăzută
de legea penală. Fapta discutată nu se încadrează în ipoteza normei juridice
penale. Printr -o interpretare în sensul bunei credințe și al efectului util a l legii,
această faptă poate fi considerată ca o formă mai gravă a abaterii disciplinare
prevăzute în art.49, lit. e din Regulamentul disciplinei militare. Cu toate
acestea, trebuie avut în vedere principiul legalității, iar fapta avută în discuție
nu se î ncadrează în norma juridică de natură disciplinară.
Având în vedere faptul că răspunderea disciplinară este o instituție ce
aparține dreptului muncii, răspunsul la întrebările formulate anterior ar putea
fi găsit în rândul dispozițiilor din legislația muncii. Dispozițiile din Codul
muncii care fac referire la absența nemotivată sunt următoarele:
• „Art.16, alin.(6)Absențele nemotivate și concediile fără plată se scad
din vechimea în muncă
• .Art.51 alin.(2) Contractul individual de muncă poate fi suspendat în
situația absențelor nemotivate ale salariatului, în condițiile stabilite prin

72 contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă,
precum și prin regulamentul intern”139
Prima dispoziție legală instituie o sancțiune de dreptul muncii pentru
absența nemotivată, sancțiune care este preluată și individualizată de Statutul
cadrelor militare în art. 95. Această sancțiune nu reprezintă însă un
instrument juridic prin care să se ofere protecție valorii disciplinei militare și
nu reprezintă o soluție pentru lacuna legislativă identificată. O altă sancțiune
instituită de Codul muncii printr -o normă juridică permisivă este cea a
suspendării contractului individual de muncă. Condițiile concrete de
sancționare a absenței nemotivate se regăsesc în c ontractul colectiv de muncă.
Definiția dată de legiuitor contractului colectiv de muncă este următoarea:
“convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și
salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă
parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea,
precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. ”140 Din
această reglementare rezultă că instituția contractului colectiv de muncă nu
este aplicabilă raporturilor de muncă specifice cadrelor militare. Astfel, sursa
legală pentru sancționarea absenței nemotivate prin mijloace ale răspunderii
disciplinare răm âne regulamentul intern, în cazul cadrelor militare,
Regulamentul disciplinei militare. În urma acestei incursiuni în sfera dreptului
muncii, rezultă că lacuna legislativă identificată este una reală ce impune
soluționarea prin incriminarea faptei.
Sunt posibile două soluții:
• incriminarea faptei ca abatere disciplinară
• incriminarea faptei ca infracțiune
Soluția optimă ar fi astfel implementată prin modificarea Regulamentului
disciplinei militare sau prin modificarea Codului penal. Din punct de vedere
al procedurii de implementare a modificării, soluția cea mai eficientă ar fi
incriminarea faptei ca abatere disciplinară. Regulamentul disciplinei militare,
fiind un ordin al ministrului, este un act normativ cu forță juridică inferioară
legii penale prin car e este aprobat Codul penal. Astfel, se impune modificarea
Regulamentului disciplinei militare în vederea realizării continuității față de
legea penală. Consider optimă următoarea modalitate de modificare:

139Legea privind Codul muncii, nr. 53, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72,
București, 2003
140 Legea privind contractul colectiv de muncă, nr.130, Monitorul Oficial al României,
nr.19, București, 1998, art.1, alin.(1)

73 Tabel nr.3 Propunere de modificare a art. 49 din Re gulamentul
disciplinei militare

Prin această modificare nu se creează o situație de paralelism juridic.
Mai mult decât atât este respectat principiul conform căruia Regulamentul
disciplinei militare sancționează acele fapte prin care se încalcă normele
juridice și care nu constituie infracțiuni. Această primă soluție este susținută
de principiul subordonării dreptului disciplinar față de dreptul penal care
reiese din prevederile Regulamentului disciplinei militare, precum definiția
dată sancțiunii discipl inare: “măsura coercitivă cu scop educativ ce se aplică
militarului care comite abateri de la prevederile actelor normative specifice,
care nu constituie infracțiuni.”141
Cu toate acestea trebuie luată în considerare și varianta de completare a
normelor din Codul penal dacă se consideră că fapta prezintă un grad de
pericol ce impune pentru apărarea valorilor sociale amenințate, forța legii
penale. Aprecierea ar trebui făcută în urma analizării jurisprudenței instanțelor
militare și a cazuisticii consiliilor de judecată din unitățile militare din țară în
legătură cu fapta absenței nemotivate. Apare următoarea întrebare: absența
nemotivată de la serviciu între 24 de ore și 3 zile este o faptă incompatibilă cu
profesia de cadru militar? Dacă juriștii militari ră spund în mod afirmativ la
această întrebare, se impune completarea Codului penal.
De asemenea trebuie avut în vedere faptul că legiuitorul folosește ca
unitate de măsură pentru timp, ora și ziua în mod alternativ. În sensul
uniformizării exprimării consid er că se impune înlocuirea sintagmei 3 zile cu
72 de ore. Voi ține cont de asemenea și de propunerea cu privire la
modificarea termenului de nejustificat formulată în capitolul anterior .
Propunerea de modificare are ca model structura articolului următor
care incriminează dezertarea, în vederea respectării unității legii.
Pentru ca norma penală să fie completă trebuie stabilită sancțiunea
pentru forma infracțiunii de absență nejustificată introdusă. După modelul
sancționării dezertării în forma prevăzută la alin.(1) al art. 414, pedeapsa
propusă este închisoare alternativ c u amenda. Dacă pentru săvârșirea

141Ordinul Ministrului Apărării Naționale pentru aprobarea Regulamentului disciplinei
militare, nr.M64, Monitorul Oficial al României, nr.399, București, 2013, Anexa nr.1

74 infracțiunii pe timp de război, pe timul stării de urgență sau de asediu, există
pedeapsa amenzii alternativ cu cea a închisorii, se impune același lucru și
pentru săvârșirea infracțiunii pe timul stării de normalitate într ucât amenda
este o pedeapsă mai puțin aspră decât închisoarea, pedeapsă privativă de
libertate.
Stabilirea limitelor speciale ale pedepsei închisorii nu trebuie să
reprezinte o alegere arbitrară. Pentru fundamentarea propunerii, voi stabili
aceste limite speciale pe baza relației dintre limitele speciale ale închisorii
corespunzătoare formelor dezertării incriminate în alin. 1 și 3 ale art.414. De
menționat faptul că analogia cu dezertarea pe care se bazează această analiză
este justificată, având în vede re că elementul material al ambelor infracțiunii
este constituit din fapta absenței nemotivate.
Tabel nr.4 Propunere de modificare a art.413 din Codul penal

Modificarea art.413 al Codului penal în vederea înlocuirii termenului de
nejustificat și în vederea uniformizării unității de măsură pentru timp, impune
modificarea corespunzătoarea a articolului următor prin care este incriminată
dezertarea.
Tabel nr.5 Propunere de modificare a art.414 din Codul penal

75 3.2.2 Propunere de modificare a uno r acte normative în vederea armonizării
dispozițiilor Statutului judecătorilor și procurorilor și ale Statutului cadrelor
militare
Interpretarea juridică reprezintă un veritabil instrument de cercetare în
domeniul dreptului, având în vedere definirea acesteia ca fiind “procedeul sau
suma de procedee utilizate în vederea circumstanțierii unei dispoziții generale,
în situația rectificării unor imperfecțiuni ori a rezolvării unor contradicții și nu
de puține ori, în cazul acoperii eventualelor lacune.”142
Interpretarea legii nu reprezintă un exercițiu ușor pentru că “interpretul
este chemat să cunoască un bagaj minim de elemente care să -i permită să
realizeze cu succes transpunerea în concret a dreptului”143
Interpretarea legii se poate realiza prin mai multe tehnici. Tehnica
elementară este cea gramaticală și presupune înțelegerea textului legii prin
identificarea sensurilor termenilor în raport cu domeniul ce este reglementat
prin respectiva normă juridică. Acest exercițiu lexical este completat de
analize m orfolog ice, sintactice sau stilistice. O altă tehnică este metoda logică
prin care se urmărește identificarea voinței legiuitorului ce a stat la baza
emiterii normei juridice.
În cadrul analizei integratoare a normelor juridice incidente în domeniul
ce c onstituie subiectul acestei lucrări voi împrumuta și adapta metoda
dreptului comparat cunoscută sub denumirea celor trei C – connaitre,
comprendre, comparer (a cunoaște, a înțelege și a compara)144. Varianta
adaptată și personalizată a acestei metode este a cunoaște, a înțelege și a
confrunta/ corobora diverse norme juridice relevante pentru prezentul demers
de cercetare.
Este relevant a se aduce în vedere sensul conceptului de lege. În
literatura de specialitate aceasta este definită ca fiind “actul conștie nt și
reflectat emanând de la autoritatea de stat, care deține puterea de a legifera, în
conformitate cu Constituția”145. Condiția constituționalității ține, așadar de
esența oricărei norme juridice.
Prezentul demers interpretativ își propune clarificarea st atutului
magistraților militari. Dificultatea este dată de natura duală a acestei categorii

142 S. Ionescu, Justișie și jurissprudență în statul de drept, București, Universul Juridic,
2008, p.127
143 S.Ionescu, Op.cit. , p.126
144 A se vedea O.Duțu,I. -T. Butoi, Metodologia cercetării științifice juridice, București,
Editura Fundației „România de mâine”, 2008, p.64
145 D. Văcăroiu, Evoluția izvoarelor dreptului, București, Universul Juiridic, 2006, p.26

76 profesionale. Suprapunerea calității de magistrat cu cea de cadru militar
reprezintă de asemenea, suprapunerea puterii judecătorești și a celei
executive, având în vedere apartenența Armatei la sistemul administrației
publice, așa cum reiese din structura legii fundamentale. Normele juridice ce
fac obiectul analizei sun t prezentate în Anexa nr.4.
În primul rând, se impune interpretarea gramaticală a normelor juridic e
redate anterior. Voi folosi tehnica lexicală procedând la definirea termeni lor
cheie. Interpretarea gramaticală a normelor supuse analizei este prezentată în
Anexa nr.5.
Conform legii, magistrații militari sunt militari activi. Din definițiile
expuse an terior rezultă că între termenul de militar și cel de cadru militar se
stabilește o relație de la întreg la parte, o relație de includere. Astfel,
magistrații militari sunt cadre militare și fac parte din corpul ofițerilor,
îndeplinind condiția esențială d e a avea studii universitare. În acest fel sunt
incidente dispozițiile Statutului cadrelor militare. Atributul activ din sintagma
militari activi corespunde uneia dintre situațiile în care se poate afla un cadru
militar, și anume în activitate. Rezultă astfel un prim enunț logic:
1.Magistrații militari sunt cadre militare în activitate
Următoarea etapă a analizei este relația dintre termenul de funcție
publică și cel de funcție militară. Legiuitorul definește situația de cadru
militar în activitate prin îndeplinirea unei funcții militare. Voi porni de la
ipoteza că între funcția publică și funcția militară există, de asemenea, o
relație de la întreg la parte. Funcția militară este o formă specializată a
funcției pubice în sensul dreptului administrativ, așa cum a fost definită
anterior.Cele două definiții ale funcției publice care au fost reproduse anterior
pun accent pe următoarele aspecte:
• prerogativele de putere publică cu care sunt învestiți cei care
îndeplinesc o funcție publică
• realizarea activități i autorităților administrației publice
Aceste două aspecte se regăsesc și în cazul funcției militare și sunt formulate
de către legiuitor în mod implicit prin următoarele dispoziții din cadrul
Statutului cadrelor militare.
• “În exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii și prevederilor
regulamentelor militare, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii sunt

77 investiți cu exercițiul autoritãții publice, bucurându -se de protecție
potrivit legii penale.”146
• “Ofițerii, maiș trii militari și subofițeri în activitate sunt militari
profesioniști. Profesia de ofițer, maistru militar sau subofițer este o
activitate menita sa asigure funcționarea, perfecționarea și conducerea
organismului militar în timp de pace și de rãzboi ”147
Învestirea cu exercițiul autorității de stat reprezintă învestirea cu
prerogative de putere publică, iar realizarea activității organismului militar
corespunde realizării activității autorităților administrative, având în vedere
faptul că Forțele armate aparț in, conform Constituției, administrației publice
centrale de specialitate. Astfel, funcția militară în sensul Legii 80/1995 este o
formă specializată a funcției publice în sensul Legii 188/1999. Astfel, rezultă
un al doilea enunț logic al analizei”
2. Cadr ele militare în activitate îndeplinesc o funcție militară, formă a funcției
publice în sensul Legii nr.188/1999
Rezultatul coroborării celor două enunțuri obținute anterior este expus în
următorul tabel:
Tabel nr.6 Coroborarea dispozițiilor normative anali zate
Enunț 1 Magistrații militari sunt cadre militare în activitate
Enunț 2 Cadrele militare în activitate îndeplinesc o funcție militară, formă a
funcției publice în sensul Legii nr.188/1999
Concluzie Magistrații militari îndeplinesc o funcție militară, formă a funcției
publice în sensul Legii nr.188/1999
Astfel, din coroborarea art.74, alin.(4) din Legea 303/2004 și a Art.4,
lit.a din Legea 80/1995, rezultă o situație legislativă care se află în
contradictoriu cu dispozițiile Constituției. Din afirmația rezultată în urma
interpretării logice a dispozițiilor legale reiese încălcarea incompatibilității
stipulate prin legea fundamentală, deoarece judecătorii militari și procurorii
militari exercită o funcție militară, care este o altă funcție decât cea de
magistrat și care nu reprezintă o funcție didactică în cadrul învățământului
superior. Mai mult decât atât, se creează o încălcare a principiului separației
puterilor în stat. Întrucât funcția militară, așa cum am demonstrat, este strâns
legată de activitatea administrației publice, se realizează o imixtiune a
autorității executive în sfera autorității judecătorești.

146Legea privind statutul cadrelor militare, nr. 80, Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.155, București, 1995, a rt. 6
147Ibidem, art.5

78 Constatându -se această stare de neconstituționalitate, se impune în
continuare interpretarea juridică în sensul identificării voinței legiuitorului.
Având în vedere principiului bunei credințe în interpretarea legii precum și
cel al efectului util al interpretării, pot afirma că legiuitorul nu a acționat vădit
în vederea sfidării dispozițiilor legii fundamentale.
Atributul de militar ac tiv așa cum apare în dispoziția legală, trebuie
înțeles ca și calitate (Tabel nr.2, poziția 5) nu ca funcție ce oferă anumite
prerogative. În urma interpretării gramaticale, rezultă că sintagma de cadru
militar activ este construită în jurul a două element e esențiale – funcția
militară și gradul militar. Potrivită pentru statutul magistraților militari este
definiția construită în jurul conceptului de grad militar , preluată din Statutul
cadrelor militare de către Ghidul carierei militare: “ Prin cadre milita re în
activitate se înțelege cetățenii români, cu domiciliul stabil în România, cărora
li s-a acordat gradul de ofițer sau maistru militar ori subofițer, în condițiile
legii. ”148 Relevantă este semnificația gradului militar care “este un drept
al titularulu i și reprezintă recunoașterea în plan social a calității de cadru
militar”.149
Consider că adevărata intenție a legiuitorului a fost aceea de a oferi
magistratului militar recunoașterea în plan social a faptului că aceștia exercită
o activitate specializată și aplicată de înfăptuire a justiției. Așa cum reiese și
din analiza teoretică a acestei lucrări, calitatea de cadru militar a magistraților
militari este expresia unei pregătiri specifice care să asigure corecta și deplina
înțelegere a mediului militar și a fenomenului juridic distinct al răspunderii
penale militare. Magistrații militari sunt cadre militare în activitate pentru că
desfășoară un serviciu specializat și permanent, la fel ca și serviciul militar.
Este normal ca magistrații militari să benefic ieze de drepturile și obligațiile
cadrului militar activ, pentru că altfel uniforma și gradul militar al acestora ar
fi expresia unei forme fără fond. Acest lucru nu constituie un statut privilegiat
în rândul magistraților pentru că drepturile reprezintă r ecunoașterea unei
forme suplimentare de pregătire, cea pentru a deveni ofițer. Obligațiile
specifice statutului de cadru militar activ au fost asumate de magistratul
militar prin depunerea jurământului militar.
Cu toate că în urma identificării voinței l egiuitorului nu rezultă o stare
de conflict în raport cu dispozițiile legii fundamentale, se impune modificarea
dispozițiilor legale astfel încât, prin interpretarea gramaticală și logică să nu
se poată ajunge la o realitate legislativă neconstituțională. Identificarea voinței
legiuitorului este o metodă de interpretare a legii subiectivă în raport cu
celelalte metode, iar rezultatul obținut în urma interpretării gramaticale și

148 Hotărârea Guvernului privind ghidul carierei militare, nr.106, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 125, București, 2011, art.2
149 Legea privind statutul cadrelor militare, nr. 80, Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.155, București, 1995, art.3

79 logice este expresia încălcării principiilor sistemului legislativ românesc.
Actele normative trebuie să se integreze armonios în cadrul sistemului
legislativ, respectând forța dispozițiilor ierarhic superioare. Prin dispozițiile
sale, actul normativ nu trebuie să contravină literei și spiritului Constituției.
De asemenea, trebuie avu t în vedere faptul ca prin intersecția a două acte
normative distincte să nu rezulte în urma coroborării o situație
neconstituțională. Din acest punct de vedere prezintă sensibilitate statutul
magistraților militari pentru că sunt incidente alte două statu te instituite prin
lege- Statutul judecătorilor și procurorilor și Statutul cadrelor militare.
Pentru eliminarea situației de neconstituționalitate identificată, consider
oportună modificarea art. 4 al Legii nr.80/1995 care definește conceptul de
cadru m ilitar în activitate, strict și limitativ prin îndeplinirea unei funcții
militare. În realitate, situația de cadru militar în activitate cuprinde două
categorii – cadrele militare care ocupă o funcție militară (art.4, lit.a) și
magistrații militari.
Conform normelor de tehnică legislativă, evenimentele legislative ce
pot interveni de -a lungul activității unui act normativ sunt “modificarea,
completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea”150.
Prezenta propunere de lege ferenda urmă rește schimbarea modului de
reglementare a conceptului de cadru militar în activitate, renunțarea la
definirea strict legată de îndeplinirea funcției militare și definirea prin
intermediul unei enumerări. Cu toate că nu se urmărește modificarea
substanțial ă a conținutului normei juridice, consider că soluția completării nu
este una oportună pentru eliminarea confuziilor în interpretare. Întrucât este
necesară o restructurare a art. 4 din Legea nr.80/1995, prezenta propunere de
lege ferenda trebuie să se man ifeste sub forma un ei modificări, prezentată în
Anexa nr.6.
De asemenea, se impune modificarea art.74, alin.(4) al Legii nr.
303/2004 în sensul armonizării terminologiei folosite. Prin această dispoziție,
legiuitorul face în mod implicit trimitere la Stat utul cadrelor militare, ca act
normativ în care sunt statuate drepturile și obligațiile pe care magistrații
militari le au în calitate de cadre militare. Pentru unificarea legislației
incidente în materie, consider oportună următoarea modificare:

150Legea privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nr.
24/2000, republicată, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260, București, 2010,
art.58, alin.(1)

80 Tabel nr. 7 Propunere de modificare a art.74 din Statutul judecătorilor și
procurorilor

Propunerile expuse în acest ultim subcapitol al lucrării pot fi
materializate prin intermediul a două structuri centrale ale MApN și anume
Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică și Direcția General
Juridică.

81 CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În urma acestei analize teoretice și practice, consider că înțelegerea
competenței tribunalului militar, organ de bază al sistemului instanțelor
militare, nu trebuie redusă la definirea dimensiunii personale a competenței,
prin cali tatea de militar a subiectului activ al infracțiunii. Subiectul acestei
lucrări trebuie raportat la rolul pe care îl au instanțele militare în sistemul
constituțional românesc. Acest rol poate fi asociat cu aceeași funcție de
apărare ce definește misiunea forțelor armate. Conceptul de apărare prin care
am ales să definesc competența tribunalului militar are o dublă dimensiune –
apărarea ca scop al legii penale și apărarea ca misiune de bază a Armatei. Așa
cum rezultă din partea teoretică a acestei lucrări, î n cadrul căreia am
evidențiat legătura dintre răspunderea penală a militarilor și responsabilitatea
constituțională a Armatei, forțele armate apără valorile fundamentale ce stau
la temelia statului român, având ca principal instrument lupta armată. De
asem enea, instanțele militare apără capacitatea de luptă a forțelor armate
împotriva fenomenului infracțional din interiorul sistemului prin instrumente
juridice. Fenomenul infracțional din mediul militar este astfel o vulnerabilitate
a sistemului, un factor n ociv ce îmbolnăvește organismul militar slăbindu -i
capacitatea de luptă. Astfel, pentru consolidarea capacității de luptă a forțelor
armate, din punct de ve dere juridic, ar trebui să se a cționeze pe două direcții
principale. Pe de -o parte trebuie eliminată orice rădăcină a infracționalismului
militar prin realizarea justiției de către instanțele militare, iar pe de altă parte,
ar trebui să se întăreas că imunitatea juridică a organis mului militar. Consider
că acest din urmă deziderat poate fi realizat prin d ouă linii de acțiune:
• consolidarea justiției militare prin armonizarea legislației în materie, cu
accent pe corpul profesional al juriștilor militari – consilieri juridici și
magistrați
• educarea legislativă solidă și specializată a militarilor, în special a celor
ce dețin funcții sensibile din punct de vedere juridic precum activitatea
logistică, așa cum rezultă din partea practică a lucrării.
Întregul demers teoretic și practic al lucrării este construit în jurul
necesității menținerii instanțelor militar e. Din același demers au rezultat însă
și neregularități sub forma lacunelor, neclarităților și contradicțiilor
legislative, neregularități ce slăbesc poziția instanțelor militare în cadrul
sistemului constituțional românesc. Din acest punct de vedere prop un două
direcții de acțiune.

82 În primul rând, pentru consolidarea locului instanțelor militare în sistemul
judiciar românesc se impune în primul rând clarificarea constituționalității
acestora. Introducerea în Constituția României a unei norme referitoare la
existența instanțelor militare ar demonta posibilitatea asocierii acestora cu
instanțele extraordinare interzise chiar prin legea fundamentală. Mai mult
decât atât, consider oportună această intervenție întrucât pericolul desfi ințării
instanțelor milit are ar fi stagnat, având în vedere complexitatea procesului de
modificare a Constituției.
În al doilea rând, consider că principala modalitate de creștere a
credibilității instanțelor militare constă în generarea unei resurse umane
caracterizate prin profesionalism, cu un statut clar și bine definit. Așa cum am
demonstrat în conținutul lucrării, calitatea de militar a subiectului activ al unei
infracțiuni crește gradul de complexitate al cauzei din punct de vedere al
activității de cercetare, administr area probelor și individualizarea judiciară a
pedepsei. Acest fapt necesită din partea magistraților o pregătire specifică
care să asigure cunoașterea și înțelegerea domeniului militar, a instituției
militare cara cterizată printr -un profil organizațional u nic. Se justifică în acest
fel calitatea de militar a magistratului militar. Apare în mod firesc următoarea
întrebare: actualul sistem de generare a corpului profesional al justiției
militare este capabil să îndeplinească acest deziderat? În actualul siste m
judiciar sunt magistrații militari cu adevărat militari? Modul de numire al
judecătorilor și procurorilor militari este incert asupra devenirii acestora ca
ofițeri, Mai mult decât atât, ia naștere o altă întrebare: cum poate un ofițer
format pe filieră d irectă și în același timp, licențiat în drept, din moment ce
îndeplinește condițiile impuse de lege să participe la admiterea în Institutul
Național de Magistratură, să devină magistrat militar în condițiile în care
legiuitorul impune gradul minim de tribu nal pentru dobândirea acestei
calități? În acest sens se impune mai întâi reconfigurarea sistemului
instanțelor militare. Propun existența a trei tribunale militare cu grad de
judecătorie, a căror circumscripție să fie stabilită prin respectarea principiul ui
apropierii de justițiabili, reînființarea Tribunalului Militar Teritorial București
cu grad de tribunal, și menținerea Curții Militare de Apel. Această soluție ar
oferi simetrie față de sistemul instanțelor civile dar și un parcurs normal în
carieră al magistraților militari.
Nu în ultimul rând se impune înființarea unui sistem eficient și performant
de formare a ofițerilor de justiție militară: magistrați, consilieri juridici sau
specialiști în cadrul diferitelor structuri. Justiția militară reprezintă o armă și o

83 specializare extrem de importantă a Armatei României, fapt pentru care
consider obligatorie capacitatea de autogenerare de resursă umană pentru
acest domeniu. Soluția pe care o propun are la bază procedeul transferului și
presupune înființarea unui Institut de Justiție Militară după modelul
Institutului de Medicină Militară. Așa cum viitorii medici militari parcurg
studiile Universității de Medicină și Farmacie și modulele de pregătire
militară în cadrul institutului,viitorii juriști militari ar putea parcurge studiile
Facultăți i de Drept “Simion Bărnuțiu” din cadrul Universității Lucian Blaga și
modulele de pregătire militară în cadrul Academiei Forțelor Terestre “Nicolae
Bălcescu” în subordinea căreia ar putea funcționa Institutul de Justiție
Militară . Consider că acest scenari u oferă premisele generării unei resurse
umane calitativ superioare care să ridice activitatea juridică din cadrul MapN
la standarde înalte.
În concluzie, instanțele militare sunt vitale pentru existența și funcționarea
instituției militare în ansamblul să u, dar și pentru statul român ale cărui valori
fundamentale sunt încredințate spre apărare Forțelor Armate. Dată fiind
importanța acestora, activitatea de cercetare și de legiferare din domeniu
trebuie să clarifice și să consolideze rolul și locul instanțe lor militare în
sistemul consti tuțional românesc. Consider că prezenta lucrare, prin utilitatea
și fiabilitatea soluțiilor și propunerilor elaborate contribuie la îndeplinirea
acestui deziderat, cu atât mai mult cu cât ipotezele de la care a pornit studiul
au fost validate.

84 BIBLIOGRAFIE

Autori români:
1. Boțian E., Drept penal -Partea specială , Editura Academiei Forțelor
Terestre “Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2015
2. Briciu C., C. Dinu, P. Pop, Instituții judiciare , București, Editura
C.H.Beck, 2016
3. Butiuc C., Manual de drept penal. Partea generală , Sibiu,Editura
Universității Lucian Blaga, 2014
4. Dobrinoiu V., Noul Cod Penal Comentat, Partea specială, Ediția a II -a,
București, Universul Juridic, 2014
5. Duțu P., Sarcinschi A., Determinări sociale, ps ihosociale și juridice ale
misiunilor Armatei României , București, Editura Universității Naționale
de Apărare, 2004
6. Duțu O., Butoi I. -T., Metodologia cercetării științifice juridice , București,
Editura Fundației „România de mâine”, 2008
7. Herciu M, Compete nța instanțelor judecătorești în materie penală , Bacău,
Editura Casei Corpului Didactic Bacău, 2012
8. Ionescu S., Justișie și jurissprudență în statul de drept , București,
Universul Juridic, 2008
9. Istocescu A., Studiul de caz , București, Editura ASE, 2006
10. Lascu L.M., Modalități de participare la comiterea crimelor date în
competența instanțelor penale internaționale , București, Hamangiu, 2013
11. Mateuț, G. Tratat de procedură penală . Partea generală Vol.I, București,
Editura C.H.Beck, 2007
12. Neag I., Tratat de proc edură penală. Partea generală , București, Editura
Universul Juiridic, 2010
13. Neag M. -M. , Stoina N., Rațiu A., Mihai S., Știință militară , Sibiu, Editura
Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu ”, 2008
14. Pascu I., Dima T., Păun C., Gorunescu M., Dobrino iu V., Hotca M. A.,
Chiș I., Dobrinoiu M., Noul Cod penal comentat, Vol. 1 Partea Generală ,
București, Editura Universul Juridic, 2012
15. Predescu O, Udroiu M. Convenția europeană a drepturilor omului și
dreptul procesual penal roman , București, Editura C. H. Beck, 2007
16. Rebegea D., Acțiunea civilă în procesul penal , Târgoviște, Editura
Bibliotheca, 2014
17. Rusu M. -I, Drept penal. Partea generală, conform noului Cod penal ,
București, Hamangiu, 2014
18. Selejan – Guțan B., Drept constituțional și instituții politice, Vol.2, Ediția a
treia , București, Editura Hamangiu, 2016
19. Theodoru G, Tratat de drept procesual penal, Ediția a 3 -a, București,
Editura Hamangiu, 2013

85 20. Toader D., Statutul juridic al militarilor în societatea românească ,
București, Editura Centrului Tehnic – Editorial al Armatei, 2010
21. Țiclea A., Răspunderea disciplinară. Teorie și jurisprudență , București,
Universul Juridic, 2014
22. Udroiu M., Dicționar de drept penal și de procedură penală , București,
C.H.Beck, 2009
23. Uzlău A.S., Noul cod de procedură penală come ntat, București, Editura
Hamangiu, 2015
24. Văcăroiu D., Evoluția izvoarelor dreptului , București, Universul Juiridic,
2006
25. Zecheru N., Medierea unor conflicte de natură penală , București, Editura
Ministerului Afacerilor Interne, 2013

Autori străini:
26. Yin,K.R., Studiul de caz , București, Editura Polirom, 2005

Dicționare:
27. ***Dicționarul explicativ al limbii, București, Editura Univers
Enciclopedic Gold, Academia Română, 2009

Periodice:
28. Babici C .L. Piroșcă, “Profilul ocupațional al funcției de procuror ”, în
Justiția în actualitate , nr. 1 -2/2016
29. Bărbulescu, “Progresele înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare
și Verificare, din perspectiva atribuțiilor Consiliului Superior al
Magistraturii, prezentate cu ocazia misiunilor de evaluare ale Comisiei
Europene”, în Justiția în actualitate , nr. 1 -2/2016
30. Butuc M., “Interacțiunea lexicului comun cu terminologia militară”, în
Revista Limba Română , nr. 5 -6/ 2009, online:
http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=414 accesat în
06.08.2017
31. Curtea de Conturi, Raportul public pe anul 2016, online:
http://www.curteadeconturi.ro/Publicatii/Raportul%20public%20pe%20an
ul%202016.pdf accesat la 04.03.2018
32. Puskás V.Z., Benke K., “Rolul reglator al activismului judiciar. Experiența
Curții Constituționale a Româ niei – o evoluție în curs”, în Buletinul Curții
Constituționale nr.1/ 2016, online:
https://www.ccr.ro/uploads/Publicatii%20si%20statistici/Buletin%202016/
Riga%20romana.pdf accesat în 03.10.2017

86 Legislație:
33. Acordul între Părțile la Tratatul Atlanticulu i de Nord privind statutul
forțelor lor, Londra, 1951, Mnitorul Oficial al României,Partea I, nr. 845,
București, 2004
34. Constituția României Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 ,
București,2003
35. Dispoziția Direcției pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, nr.
D.R.P.A.J. 4 din 09.12.2013, privind organizarea activității procesuale în
Ministerul Apărării Naționale
36. Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractul ui de achiziție
publică/acordului -cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice,
nr. 395, Monitorul Oficial al României, nr. 423, București, 2016
37. Hotărârea Guvernului privind ghidul carierei militare, nr.106, Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 125, București, 2011
38. Hotărârea privind stabilirea acțiunilor și categoriilor de cheltuieli,
criteriilor, procedurilor și limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din
fonduri publice, nr. 264/2003, republicată, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.109, București, 2004
39. Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative
care cuprind dispoziții procesual penale, nr. 255/2013, Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 515, București, 2013
40. Legea privind Codul de procedură penală, nr.135, Monitorul Ofcial al
României, Partea I, nr.486, București, 2010
41. Legea privind Codul muncii, nr. 53, Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 72, București, 2003
42. Legea privind Codul penal, nr.286, Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 510, București,2009
43. Legea privind contractul colectiv de muncă, nr.130, Monitorul Oficial al
României, nr.19, București, 1998
44. Legea privind normele de tehnică legislativă pentru elab orarea actelor
normative, nr. 24/2000, republicată, Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 260, București, 2010
45. Legea privind organizarea judiciară, nr.304/2004, Monitorul Oficial,
partea I, nr. 827, București, 2005
46. Legea privind participarea forțel or armate la misiuni și operații în afara
teritoriului statului român, nr. 121,Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.427, București, 2011
47. Legea privind regimul armelor și munițiilor, nr. 295, Monitorul Oficial al
armelor și munițiilor, Partea I, nr. 425, București, 2014
48. Legea privind statutul cadrelor militare, nr. 80, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.155, București, 1995

87 49. Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, nr.303/2004, Monitorul
Oficial al României,, Partea I, nr.826, Buc urești, 2005
50. Legea privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu
și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat, nr. 395 din 2005,
Monitorul Oficial al României, Partea I, București, 23 decembrie 2005
51. Ordin pentru aprobarea codului de conduită etică a personalului militar și
civil contractual din MApN, nr. M94 din 08.06.2004
52. Ordinul M 38 din 15.03.3016 pentru aprobarea R.G. -1, Regulamentul de
ordine interioară în unitate, Monitorul Oficial, Partea I, nr. 214, București,
2016
53. Ordinul ministrului apărării naționale pentru aprobarea instrucțiunilor
privind activitatea legilativă și de asistență juridică în Ministerul Apărării
Naționale, nr. M75, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487,
București, 2009
54. Ordinul Ministru lui Apărării Naționale pentru aprobarea Regulamentului
disciplinei militare, nr.M64, Monitorul Oficial al României, nr.399,
București, 2013
55. S.M.G. 46 in 07.08.2006 Dispoziție pentru aprobarea Codului de conduită
etică a militarului român, Deaconu Ș., Metod ologie juridică. Curs practic
pentru studenți, București, Editura Hamangiu, 2013

Practică judiciară (jurisprudență):
56. Curtea Constituțională, Decizie nr. 375 din 6 iulie 2005, Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 591, București, 2005
57. Curtea Consti tuțională, Decizie nr. 405 din 2016, Monitorul Oficial al
României,Partea I, nr.517, București, 2016
58. Decizie nr. 12 din 11.03.2009 a Curții Militare de Apel, online:
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -8ynk0ed/ accesat la
21.02.2018

88 Anexa nr.1 Prezentarea situației de fapt ce a declanșat activitatea instanțelor

89 Anexa nr.2 Algoritmul recuperării prejudiciului prin intermediul instanțelor
militare

90 Anexa nr.3 Reglementarea absenței nemotivate în cadrul Regulamentului disciplinei
militare și al Codului penal

Act normativ Conținutul normei juridice
RDM Art.49 “Constituie abateri de la disciplina militară
următoarele fapte privind îndeplinirea misiunilor/activităților:
c) absența nemotivată de la serviciu, până la 24 de ore;”151
Codul penal Art.414, alin.(1) ”Absența nejustificată de la unitate sau de la
serviciu, care depășește 3 zile, a oricărui militar s e pedepsește
cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(3) În timp de război sau pe un teritoriu pe care a fost
proclamată starea de asediu sau de urgență, dezertarea oricărui
militar de la unitate sau serviciu care a depășit 24 de ore se
pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.”152
Codul penal Art.413 „Absența nejustificată a oricărui militar de la unitate
sau de la serviciu, care a depășit 4 ore, dar nu mai mult de 24
de ore, în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării
de urgență, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau
cu amendă.”153

151 Ordinul Ministrului Apărării Națio nale pentru aprobarea Regulamentului disciplinei
militare, nr.M64, Monitorul Oficial al României, nr.399, București, 2013, art.49, lit.c
152 Legea privind Codul penal, nr.286, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510,
București,2009, art.414
153 Legea privind Codul penal, nr.286, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510,
București,2009, art.413

91
Anexa nr.4 Normele juridice supuse procesului de armonizare a statutului
magistraților militari
Nr.crt. Act normativ Normă juridică Conținut
1
Constituția
României Art.125,
alin.(3) “Funcția de judecător este
incompatibilă cu orice altă funcție
publică sau privată, cu excepția
funcțiilor didactice din învățământul
superior.”
2 Art.132,
alin.(2) “Funcția de procuror este
incompatibilă cu orice altă funcție
publică sau privată, cu excepția
funcțiilor didactice din învățământul
superior.”

3 Legea 303/2004 Art.74, alin.(4) “Judecătorii și procurorii militari
sunt militari activi și au toate
drepturile și obligațiile ce decurg din
această calitate”
4 Legea 80/1995 Art.4, lit.a “Cadrele militare se pot afla în una
dintre următoarele situații:
a) în activitate, când ocupa o funcție
militară. Calitatea de cadru militar în
activitate se menține și pe timpul cât
acestea sunt eliberate din funcții
pentru a urma diferite forme d e
pregătire în interesul serviciului,
precum și atunci când sunt puse la
dispoziție: în vederea încadrării sau
trecerii în rezerva ori în retragere;
pentru cazurile de boala stabilite prin
hotărâre a Guvernului; pe timpul cât
sunt în captivitate. “

92
Anexa nr.5 Interpretarea gramaticală a normelor juridice supuse procesului de
armonizare a statutului magistraților militari
Nr.crt. Termen Definiție Sursă
1 Magistratură “Magistratura este activitatea judiciară
desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii
justiției și de procurori în scopul apărării
intereselor generale ale societății, a ordinii de
drept, precum și a drepturilor și libertăților
cetățenilor.”154 Legislație
2 Judecător “magistrat care face parte dintr -o instanță
judecătorească și c are exercită atribuțiile ce
revin acestui organ judiciar”155 Doctrină
3 Funcție “activitate administrativă pe care o prestează
cineva în mod regulat și organizat într -o
instituție, în schimbul unui salariu; serviciu,
slujbă, post”156 Dicționarul
explicativ
al limbii
române
4 Calitate “Poziție, situație sau titlu care conferă un
drept”157 Dicționarul
explicativ
al limbii
5 Funcție
publică “situația juridică legal determinată a persoanei
fizice învestită cu prerogative în realizarea
competenței unei autorități publice, în regim de
putere publică, având ca scop realizarea în mod
continuu a unui interes public.”158 Doctrină
“ansamblul atribuțiilor și responsabilităților,
stabilite în temeiul legii, în scopul realizării
prerogativelor de putere publică de către
administrația publică centrală, administrația Legislație

154Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, nr.303/2004, Monitorul Oficial al
României,, Partea I, nr.826, București, 2005, art. 1
155 M. Udroiu Dicționar de drept penal și de procedură penală, București, C.H.Beck,
2009, p. 248
156***Dicționarul explicativ al limbii, București, Editura Univers Enciclopedic Gold,
Academia Română, 2009, p.419
157Ibidem, p.135
E 158 V. Vedinaș, T. Godeanu, E. Constantinescu, Dicționar de drept public, București,
Editura C.H.Beck, 2010, p.69

93 publică locală și autoritățile administrative
autonome.”159
6 Militar “cadru militar în activitate, soldat și gradat
profesionist, student sau elev al instituțiilor
militare de învățământ – cu excepția elevilor
colegiilor naționale militare , militar în termen
în situația în care încetează suspendarea
serviciului mi litar obligatoriu, cadru militar în
rezervă sau în retragere pe timpul cât poartă
uniforma militară sau este
concentrat/mobilizat, soldat și gradat rezervist
voluntar sau soldat/gradat în rezervă când este
încorporat/concentrat/mobilizat;”160 Legislație
7 Cadru
militar „cetățenii români cărora li s -a acordat grad de
ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport
cu pregătirea lor militară și de specialitate, în
condițiile prevăzute de lege.”161 Legislație

159Legea privind Statutul funcționarilor publici, nr. 188/199, republiacată,Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr.365, București, 2007, art.2 , alin.(1)
160Ordinul Ministrului Apărării Naționale pentru aprobarea Regulamentului disciplinei
militare, nr.M64, Monitorul Oficial al României, nr.399, București, 2013
161 Legea privind statutul cadrelor militare, nr. 80, Monitorul Oficial al României, Parte a I,
nr.155, București, 1995, art.1

94 Anexa nr.6 Propunere de modificare a Statutului cadrelor militare
Reglementarea actuală Propunere de modificare
Articolul 4
“(1)Cadrele militare se pot afla în una
dintre următoarele situații:
a)în activitate, când ocupă
o funcție militară. Calitatea de cadru
militar în activitate se menține și pe
timpul cât acestea sunt eliberate din
funcții pentru a urma diferite forme
de pregătire în interesul serviciului,
precum și atunci când sunt puse la
dispoziție: în vederea încadrăr ii sau
trecerii în rezervă ori în retragere;
pentru cazurile de boală stabilite
prin hotărâre a Guvernului; pe timpul
cât sunt în captivitate.
Pot fi ofițeri, maiștri militari sau
subofi țeri în activitate persoanele care
au cetățenie română și domiciliul în
țară;
b)în rezervă, când nu ocupă
o funcție militară, dar întrunesc
condițiile prevăzute de lege pentru a
fi chemate să îndeplinească serviciul
militar ca rezerviști concentrați sau
mobilizați, iar la nevoie, în calitate de
cadre militare în activitate;
c)în retragere, când, potrivit legii, nu
mai pot fi chemate pentru îndeplinirea
serviciului militar. ”162 Articolul 4
(1)Cadrele militare se pot afla în una
dintre următoarele situații: în
activitate, în rezervă și în retragere.
(2)Sunt cadre militare în activitate:
a)cadrele militare care ocupă
o funcție militară. “Calitatea de cadru
militar în activitate se menține și pe
timpul cât acestea sunt eliberate din
funcții pentru a urma diferite forme
de pregătire în interesul serviciului,
precum și atunci când sunt puse la
dispoziție: în vederea încadrării sau
trecerii în rezervă ori în retragere;
pentru cazurile de boală stabilite
prin hotărâre a Guvernului; pe timpul
cât sunt în captivitate.
Pot fi ofițeri, maiștri militari sau
subofițeri în activitate persoanele care
au cetățenie română și do miciliul în
țară;”163
b) judecătorii și procurorii militari
(3)Sunt cadre militare în rezervă
cadrele militare care “nu ocupă
o funcție militară, dar întrunesc
condițiile prevăzute de lege pentru a
fi chemate să îndeplinească serviciul
militar ca rezerviști concentrați sau
mobilizați, iar la nevoie, în calitate de
cadre militare în activitate; ”164
(4) Sunt cadre militare în ret ragere
cadrele militare care, ”potrivit legii,
nu mai pot fi chemate pentru
îndeplinirea serviciului militar. ”165

162 Legea privind statutul cadrelor militare, nr. 80, Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.155, București, 1995, art.4
163 Ibidem, art.4, alin.1, lit.a
164 Ibidem, art.4, alin.1, lit.b
165 Ibidem, art.4, alin.1, lit.c