Specializare: MANAGEMENT FINANCIAR [626349]

UNIVERSITATEA EUROPEANA DRAGAN
Specializare: MANAGEMENT FINANCIAR

Sistemul Contabil German

Numele cadrului didactic supervizor: Prof. Univ. Dr. Ion Peres
Numele masterantului: Paulescu Roxana -Alina

– 2020 –

Cuprins

Cap. I. Sistemul contabil
german……………………………………………………..………………3
1.1 Repere în dezvoltarea economică a
Germaniei………………………………………………….3
1.2 Principiile de bază ale cadrului
general………………………………………….………………….5
1.3 Principiile contabile general
acceptate……………………………………. ……………..………….8
1.4 Planul de conturi
German………………….… ………………………………………………………….9
1.5 Rolul profesiei
contabile………… …………………………………………………………….……. …..11
1.6 Situatiile
financiare……………………………………………………………………………….…………11
1.6.1
Bilanțul………………………………..……………………………………………………………….. …12
1.6.2 Contul de profit și
pierdere…………………………………………………………………..……..14
1.7 Particularități ale contabilității în
Germania………………………………………………………….16
1.8 Institu ții de raportare financiară și baze de date
națională……………………………………16
Cap. II Studiu de Caz.
BMW……………………………………………………………………………17
2.1. Scurt
istoric……………………………………………………………………………………………..…..17

2.2. Informații generale despre
companie………………………………………………………….……19
2.3. Structura
companiei…….. ………………………………………………………………………..….…..20
2.4. Filiala România Automobile
Bavaria………………………………………………………..….……21
2.5.
Planificare……………………………….. ……………………………………………………..…………..21
Bibliografie……………………………………………………………………………………………..………… .
23

Cap.I.Sistemul contabil german
1.1 Re pere în dezvoltarea economică a Germaniei

Înainte de 1871, Germania de azi era reprezentată de numeroase state mici cu
excepția Prusiei care era relativ mare. Dezvoltarea economică a acestei zone era
puternic influențată de această fărâmițare politică. În tre statele existente se percepeau
numeroase taxe, iar moneda acestora nu era unică. Politica guvernamentală a Prusiei
era orientată spre agricultură și mai puțin spre industrie și comerț. Ca urmare, industria
se dezvoltă nu cu o susținere a statului, ci a finanțatorilor respectiv a băncilor.
După 1871, anul unificării Germaniei, se refac rapid decalajele ce separă
Germania de Marea Britanie și Franța, în ceea ce privește industria. Primul război
mondial se încheie dezavantajos pentru Germania, iar în anii imediat următori Germania
suportă o inflație devastatoare. Eliminarea efectelor inflației și stăpânirea acesteia
reprezintă materia primă cea mai importantă pentru studiul contabilității în perioada
postbelică. Acest studiu este în acord cu dorința oamenil or de afaceri de a asigura
credibilitatea documentelor de sinteză contabilă. Aceștia solicită întocmirea unor bilanțuri

adiționale în mărci – aur echivalent, sau altfel spus solicită o contabilitate în putere de
cumpărare constantă.
Înaintea celui de -al II-lea război mondial contabilitatea Germaniei cunoaște
dezvoltări importante regăsite în noua lege a societăților și în impunerea publică a noului
plan de conturi ca bază de gestiune pentru economia Germaniei.
După al II -lea război mondial Germania și -a ale s ca model de reconstrucție
economia socială de piață care este caracterizată de un liberalism ordonat, ceea ce
presupune concurența între agenții economici sub responsabilitatea și supravegherea
statului.
Tratatele germane de contabilitate sunt interesant e deoarece relevă modul în care
metoda italiana de contabilitate a interacționat cu mai vechiul sistem contabil. Cele mai
vechi tratate contabile de origine germană, scrise de Henrich Shreiber (supranumit
Grammateus) {publicat la Erfurt în anul 1518) și de Johann Gottlieb (publicat la
Nürenberg în anul 1531) conțin elemente de partidă dublă, dar nu includ nici cont de
rezultate și nici conturi de cheltuieli, variația capitalului fiind cel care juca rolul unui cont
de tip „bilanț de închidere", rezultatul fi ind dedus pe această bază. Ambii se limitează la
cele trei situații contabile germane clasice: jurnalul, registrul și situația bunurilor .
Gottlieb este de părere că tehnicile contabile nu numai că pot fi adaptate specificului
fiecărei întreprinderi, dar a ceastă adaptare ar fi și necesară, iar cel care înțelege logica
de bază aplicată de diversele tipuri de contabilități se poate adapta la rândul său la orice
fel de cerințe practice – învățătură care nu și -a pierdut cu nimic din relevanță pe
parcursul timpu lui.

În 1550, Valentin Mennher Von Kempten, profesor de matematică, a publicat la
Antwerp primul text german de contabilitate cu elemente originale, text care descrie
contabilitatea unei entități, dar care a fost influențat în mod clar de sistemul italia n al
dublei înregistrări, într -o altă lucrare a sa, datând din 1565, Von Kempten a descris în
mod complet metoda dublei înregistrări, incluzând contul de profit și pierdere și balanța
de verificare. Până la această dată, conturile germane prezentau o oarec are stângăcie,
titlul contului fiind menționat la fiecare linie.
În 1594, Passchier -Goessens, un hughenot refugiat din Belgia a sistematizat
registrul Cartea Mare prin plasarea denumirii contului la începutul fiecărei pagini. De
asemenea, Goessens a a dus o serie de inovații, dîferențiindu -se de ceilalți autori
germani de până la el. Goessens a fost primul autor care a conceput forma clasică a
conturilor, pnn separarea părților lor componente, atât pe orizontală, cât și pe verticală,
astfel încât aceste a să exprime sistematic elementele la care se referă. El a adus, de
asemenea, precizări în legătură cu structura contului: titlul, noțiunile de debit și credit,

explicația, sumele etc. Spre deosebire de ceilalți autori, Goessens folosește conturile
„Capita l", „Profit și pierdere" și „Bilanț de închidere", așa cum ele funcționează și astăzi.
Pe de altă parte, chiar dacă Goessens nu a stabilit o regulă clară de evaluare a bunurilor
inventariate, la închiderea conturilor oscilând între prezentarea acestora la cost sau la
valoarea de vânzare, putem spune că nu a făcut altceva decât să pună în evidență o
dilemă contabilă care a fost ulterior rezolvată de aplicarea principiului prudenței.
Într-un alt text din 1610, Nicolaus Wolff a păstrat vechile situații, indicâ nd că
metoda italiană nu a substituit în totalitate practica tradițională germană. Numai
începând cu secolul XVII, autorii germani au adoptat integral sistemul coniabil descris de
Paciolo. Sursele dreptului contabil german.
Literatura de specialitate menți onează că unul din primele planuri de conturi a
fost cel publicat în Germania, în anul 1911, de către J.F. Schaer. Astfel de planuri
contabile au fost utilizate în industrie în timpul primului război mondial. După primul
război mondial, temându -se de pierd erea competitivității în fața economiei americane
aflate în plin taylorism, economiștii germani s -au ocupat de îmbunătățirea organizării
producției, începând cu anul 1925, cercetările se axaseră pe standardizarea contabilității
costurilor, iar profesorul S chmalenbach fusese numit președintele comisiei însărcinate
cu crearea unui plan contabil.
În 1919 Schmalenbach editează lucrarea intitulată "Bilanțul dinamic" ce
realizează schimbarea centrului de greutate contabil de la bilanț la datele de flux, în
primu l rând la contul de profit și pierdere.
În anul 1922 Platon definea conceptul de contabiliate punând accent pe
informarea și utilitatea care o oferea proprietarilor de societăți, făând referire astfel la ea.

În 1927, profesorul Eugen Schmalen bach (1873 -1955) publica Der
Kontenrahnen (Planul contabilcadru), propunând un plan contabil care descentraliza
controlul costurilor și care crea un sistem informațional permițând luarea rapidă a
deciziilor manageriale.
Codul Comercial cuprinde prevederi r eferitoare la:
– ținerea conturilor și inventarierea patrimoniului;
– principii contabile, prezentarea conturilor și reguli de evaluare;
– păstrarea documentelor contabile și utilizarea lor ca probe în justiție;
– conturile anuale și raportul de gestiune a societăților de capitaluri;
– conturile consolidate și raportul de gestiune consolidat;

– controlul conturilor anuale și publicarea acestora;
– sancțiunile aplicabile în cazuri de nerespectare a legii;
– dispoziții specifice aplicabile cooperati velor.

1.2 Principiile de bază ale cadrului general
Principiile de bază ale cadrului contabil propus de Eugen Schmalenbach sunt
următoarele:
– Calculul exact al costului de producție;
– Distingerea diverselor surse de pierderi și de profituri;
– Întocmirea de situații lunare;
– Comparațiile între întreprinderi;
– Separarea cheltuielilor temporale, echivalente cheltuielilor fixe, de cheltuielile
cantitative, echivalente costurilor variabile;
– Integrarea contabilității costurilor de p roducție în contabilitatea generală.
Structura cadrului contabil propus de Eugen Schmalenbach în 1927:
Clasa 0. Conturi statice
Clasa 1. Conturi financiare
Clasa 2. Cheltuieli și venituri neutre
Clasa 3. Cheltuieli diverse
Clasa 4. Conturi de stocuri și salarii
Clasa 5. Clasă liberă
Clasa 6. Secții auxiliare
Clasa 7. Secții principale
Clasa 8. Produse finite și semifabricate
Clasa 9. Cheltuieli de vânzare, venituri și conturi de închidere
Obert (2006) compară acest plan contabil monist cu planu l contabil general din
1947, plan contabil dualist, dar influențat de planul Schmalenbach. După modelul
profesorului francez, vom încerca să raportăm Planul Schmalenbach la planul contabil
românesc actual.
• Clasa 0 corespunde clasei l. Conturi de capitalu ri și clasei 2. Conturi de
imobilizări din planul contabil românesc actual. Aici se regăsesc imobilizările corporale
(terenuri, clădiri, utilaje), imobilizările financiare, dar si capitalul, rezervele, datoriile pe
termen lung, provizioanele pentru riscuri și amortizările.
• Clasa 1 regrupează conturile aflate în planul contabil românesc actual în clasele
4. Conturi de terți și 5. Conturi de trezorerie. Asemenea profesorului francez, constatam
că în clasele 0 și l se regăsesc toate conturile de bilanț, cu e xcepția stocurilor.

• Clasa 2 cuprinde conturile referitoare la cheltuielile care nu se încorporează în
costurile producției obținute (dar se activează, de exemplu, producția de imobilizări), în
Planul Schmalenbach, cheltuielile neutre (donațiile sau chelt uielile cu dobânzile) nu sunt
considerate costuri.
• Clasa 3 se referă la cheltuielile care nu pot fi imputate direct costurilor sau
secțiilor, cum sunt conturile de depreciere a activelor.
• Clasa 4, conturile de stocuri de materii prime si materiale (a flate în planul
contabil românesc actual în clasa 3. Stocuri), împreună cu conturile de salarii.
• Clasele 6 și 7 sunt asemănătoare conturilor 922 Cheltuielile activității auxiliare,
924 Cheltuieli legate de administrație, respectiv 924 Cheltuielile activi tății de bază și 923
Cheltuieli legate de producție din planul contabil românesc actual.
• Conturile din Clasa 8 au o dublă funcțiune: aceea a contului grupă 93. Costul
producției din planul contabil românesc actual, dar și pe aceea a conturilor de stocur i de
produse finite. Obert precizează că aceste conturi preiau cheltuielile directe din clasa 4,
cheltuielile secțiilor din clasele 6 si 7, alături de cheltuielile indirecte ale clasei, formând
astfel costul de producție.
• Clasa 9 cuprinde, în principal, cheltuielile de vânzare și rezultatele, contul
echivalent fiind 925 Cheltuieli de desfacere.
Analiza planului contabil -cadru propus de Schmalenbach permite formularea
următoarelor constatări:
– contabilitatea este organizată după schema circulației bunuril or, fără să se
prevadă întreruperi de flux, fiind vorba despre un monism contabil integrat (deoarece
atât contabilitatea generală, cât și cea de gestiune sunt complet integrate, formând un
singur circuit informațional si organizat integral cu ajutorul cont urilor);
– deoarece, în acea perioadă, evaluarea din contabilitatea generală tindea să se
diferențieze de evaluarea din contabilitatea de gestiune, este creată o clasă specială
destinată să înregistreze diferențele de tratament contabil, denumite cheltuiel i neutre și
venituri neutre. Prin această soluție, Schmalenbach urmărea „filtrarea” cheltuielilor (si
veniturilor) care nu se refereau la calculul costurilor ce servesc la determinarea
rezultatului economic, vizând astfel o legătură între contabilitatea ge nerală și
contabilitatea analitică.
Interesant este faptul că acest plan contabil, elaborat de o persoană urmărită de
Gestapo (poliția secretă oficială a Germaniei Naziste) a fost ulterior preluat de Guvernul
nazist care a sesizat oportunitatea de a contro la principalele obiective politice și militare,
pe fondul unei creșteri excesive a industriei de armament. Astfel, în 1937, s -a decretat
primul plan de conturi național, cunoscut sub denumirea de planul Goering, plan
aplicabil sectorului privat, urmat de e laborarea unor modele de planuri contabile pentru
diverse industrii.

Deși planul contabil Schmalenbach fost aplicat în Germania doar pentru o scurtă
perioadă (19371944), el a influențat elaborarea primului plan contabil francez din 1942,
în timpul ocupației, și indirect planul contabil general francez din 1947. De asemenea,
evoluțiile teoretice și practice germane erau urmărite în Rusia care, începând cu 1925, a
implementat planuri contabile moniste. Acestea se asemănau planului Schmalenbach,
fiind concepute pe principiul circuitului, conform căruia clasele de conturi sunt dispuse
conform în secvența aprovizionare -producție -vânzare. Ideile profesorului Schmalenbach
au influențat contabilitatea financiară și managerială în Finlanda între 1920 și 1930, iar
planul său contabil a constituit modelul planurilor contabile suedeze și norvegiene din
1945, dar și a planului contabil danez din 1966.
Monismul contabil a continuat să fie aplicat și după război, în mod diferențiat, în
cele două părți ale Germaniei: în R. D. Germană a fost aplicată o contabilitate ce
respecta tiparul sovietic, iar în R. F. Germania un monism contabil autohton, în prezent,
în Germania există câteva modele de planuri contabile, fără a fi obligatorii. Cele mai
cunoscute sunt cadrele con tabile recomandate de Bundesverband der Deutschen
Industrie (Asociația Federală a Patronatului German). GKR –
Gemeinschaftskontenrahmen este un cadru contabil monist, iar mai recentul IKR
Industriekontenrahmen cuprinde două circuite: contabilitatea financi ară și contabilitatea
de gestiune. În industria prelucrătoare, IKR tinde să înlocuiască GKR; unul din motive ar
putea fi ușurința transpunerii informației din conturile primului plan în formatele situațiilor
financiare germane rezultate din transpunerea Di rectivei a IV -a.

1.3 Principiile contabile general acceptate

În Germania, principiile sunt numite ale unei contabilități conform regulilor și se
structurează astfel:
1) Principiul imaginii fidele este obiectivul fixat societăților de capitaluri la fel ca
sistemul contabil american;
2) Principiile generate de întocmirea documentelor de sinteză :
-principiul exactității și obiectivității conform căruia situațiile financiare trebuie să
conțină informaț ii verificabile;
– principiul clarității și a prezentării corecte se referea atât la registrele contabile
cât și la conturile anuale;
– principiul integralității conform căruia trebuie să se țină cont de toate operațiile
care sunt atașabile activității înt reprinderii;
– principiul peridiocității inventarului și conturilor anuale.
3) Principii generale de prezentare din care:
– principiul permanenței metodelor se utilizează atunci când se rectifică o eroare
sau când apare o modificare în contextul economic.
4) Principii generale de evaluare aplicabile tuturor comercianților:
– principiul identității (în America se numește principiul intangibilității bilanțului de
deschidere);
– principiul continuității exploatării;
– principiul evaluării separate a elementel or;
– principiul prudenței care se referă la cele mai mici valori pentru elementele de
activ și cele mai mari valori pentru elementle de pasiv, la imparitatea operațiilor, adică
luarea în calcul a riscurilor previzibil și a pierderilor probabile și la b eneficiul realizat
care este singurul luat in calcul;
– principiul independenței exercițiilor;
– principiul costurilor istorice.

1.4 Planul de conturi German

Schema planului de conturi GKR – Gemeinschaftskontenrahmen din Germania:
Clasa 0. Conturi de active imobilizate și de capital
Clasa l. Active și datorii curente
Clasa 2. Cheltuieli constatate în avans și angajamente
Clasa 3. Cumpărări de materii prime, materiale, mărfuri și servicii
Clasa 4. Cheltuieli (după natură)
Clasa 5. Cheltuieli (după destinație)
Clasa 6. Costul de producție al produselor finite și al semifabricatelor
Clasa 7. Stocuri
Clasa 8. Venituri din exploatare
Clasa 9. Conturi de închidere
Schema planului de conturi IKR -Industriekontenrahmen din Germania:
Clasa 0. Conturi de active imobilizate (corporale și necorporalc)
Clasa l. Conturi de active financiare
Clasa 2. Conturi de active circulante (stocuri, creanțe, disponibilități)
Clasa 3. Conturi de capitaluri și provizioane
Clasa 5. Venituri din exploatare, financiare și excepționale
Clasa 6. Cheltuieli de exploatare (după natură)
Clasa 7. Alte cheltuieli (impozite, deprecieri, dobânzi, cheltuieli excepționale)
Clasa 8. Cheltuieli (după destinație)
Dupa criza economică din 1929 -1933, anii ce au u rmat au fost cei în care
contabilitatea a înregistrat dezvoltări importante în Germania cu o noua lege a
societăților și utilizarea de către puterea publică a unui plan contabil ca bază de gestiune
pentru economia de război. După cel de -al doilea razboi mo ndial Germania și -a ales ca
model de reconstrucție economia socială de piață a cărei funcționare concretă se
bazează pe grupuri industriale importante și sindicate puternice.
Germania are ca principal crez al politici statale stabilitatea monedei, respecta rea
cu strictete a costurilor istorice fiind de altfel și natura contabilității sale. Astfel rezultă că
în contextul economic german nu există o presiune externă puternică privind publicarea
informațiilor financiare, obligațiile contabile de bază fiind adr esate întreprinderilor mici,
obligațiile suplimentare revenind întreprinderilor mari.

Reglementarea contabilă în Germania este constituită practic numai din legi și
interpretări ale legii. Primele reguli contabile au fost definite încă din 1794 în Codul c ivil
al Prusiei. În 1843 își fac apariția primele societăți anonime, iar în 1894 primele societăți
cu răspundere limitată. În 1897 regulile contabile sunt regrupate în Codul comercial
aplicabil oricărui tip de societate.
În 1985 apare o lege din 19 decembr ie ce reorganizează Codul comercial
solicitând adoptarea Directivelor a 4 -a, a 7 -a și a 8 -a. Această adoptare a directivelor în
materie contabilă a avut ca scop reducerea pragurilor pentru auditul legal și pentru
publicarea situațiilor financiare.
Cartea a 3-a din Codul comercial regrupează regulile contabile articulându -se în
3 părți:
– partea întâi conținând obligațiile privind ținerea inventarului și a conturilor,
principii contabile, păstrarea documentelor contabile și înregistrarea la registrul de
come rț;
– partea a doua se referă la dispozițiile complementare aplicabile societăților de
capitaluri;
– partea a treia cuprinde dispozițiile sprecifice cooperativelor înscrise la registrul
de comerț.
Codul de comerț clasifică societățile de capitaluri în mic i, mijlocii, mari în funcție
de anumite praguri, astfel că obligațiile contabile sunt definite în funcție de forma și
mărimea societăților de capitaluri. Sub 50 de salariați întreprinderile sunt mici, între 50 –
250 mijlocii și peste 250 mari.
Societățile co tate la bursă, indiferent de mărimea lor sunt asimilate societăților
mari și nu beneficiază de scutirile acordate societăților mici și mijlocii.
Regulile contabile ale Codului de comerț nu implică un plan de conturi normalizat
și cu caracter general, dar s unt elaborate pe ramuri sau sectoare profesionale.
Diferența majoră față de sistemul contabil american o reprezintă principiul
autorității din Legea germană privind impozitul pe profit. Impozitarea se face plecând de
la diferența între bilanțul de închider e al exercițiului și bilanțul de deschidere. Se merge
pe primordialitatea contabilității asupra fiscalității dar se întocmeste un bilanț pentru
fiscalitate și altul pentru contabilitatea financiară. Taxa pe valoarea adaugată a fost
instaurată prin Legea di n 29 mai 1967 și complet restructurată prin Legea din 26
noiembrie 1979.
Începând cu 1 ianuarie 1993 cota normală de TVA este de 15% dar și de 7%
pentru produsele agricole, alimentare, artă, cărți, iar bază pentru calculul TVA este prețul
net al livrării sau prestării de servicii.

1.5 Rolul profesiei contabile
Față de lumea anglo -saxonă, profesia contabilă a avut o întârziere de dezvoltare.
Un factor major care contribuie la întârzierea apariției a fost de suveranitate în 1871, în
urma unificării Germaniei și formarea unui stat federativ.
În sensul strict al cuvântului, profesia cuprinde următoarele categorii de
specialiști:
-revizori contabili
– exersează toate formele de audit;
-revizori agreați care nu au dreptul să auditeze decât con turile anuale ale
societăților cu răspundere limitată de mărime medie;
-consiliierii fiscali.

1.6 Situatiile financiare
Tipul de contabilitate utilizat in Germania este cogestionar -corporativ si presuune
un sistem contabil social -democrat, in care factori i de putere sunt: creditorii(bancile),
salariatii(sindicatele) si actionarii. Pornind de la nevoia de informare a diversilor factori
de putere implicati s -a creat astfel o contabilitate reglementata, statica caracterizata
printr -o prudenta excesiva si ale carei informatii sunt facute publice, contabilitate dorita
de creditori si de sindicate, dar si o contabilitate dinamica, nereglementata, dorita de
actionari si ale carei informatii raman la nivelul intreprinderii. Cheltuielile si veniturile sunt
clasifica te dupa natura lor, contul de rezultate urmarind interesul salariatilor.
Acest tip de contabilitate nu are un plan de conturi national obligatoriu, in schimb
la nivel de sectoare de activitate sunt normalizate planuri de conturi ce pot fi moniste
sau duali ste, iar în funcție de rolul și obiectivele normalizării, sistemul contabil utilizat
este un sistem bazat pe plan contabil general.
Pentru o tara ca Germania, contabilitatea este redusa în mare parte la aplicarea
regulilor juridice ce dau substanta Codului de comert. Schimbarile de reglementare nu
pot sa apara decât în cazul reinterpretarii principiilor fundamentale ca urmare a
jurisprudentei sau în cel al modificarii codului de comert, eveniment care nu poate sa
aiba loc decât foarte rar.
Mecanismul de r eglementare este definit si de natura regulilor. În Germania
regulile contabile depind si de forma juridical si de marimea societatii. Spre deosebire de

exemplu de Marea Britanie unde societatea pe actiuni este forma juridica cea mai
raspândita, în Germani a exista mai multe forme de societatii, fiecare având propriile
obligatii contabile si fiscale.

1.6.1 Bilanțul
Bilantul contabil exclude judecatile patrimoniale, este documentul de sinteza care
prezinta situatia financiara a firmei. In contabilitatile a nglo-saxone, domina principiul
prevalentei economicului asupra juridicului.
Modelele de prezentare si de intocmire a bilantului variaza de la o tara la alta.
Principalele elemente care diferentiaza prezentarea bilantului in diferite tari sunt:
ordonarea ac tivelor si pasivelor, si modul de inscriere a rezultatului in bilant. Ordonarea
activelor dupa lichiditatea lor si a pasivelor dupa exigibilitatea acestora constituie o
optiune universala. Aceasta optiune este aplicata dupa doua modalitati distincte in
diferite tari.
În Germania bilanțul poate să aibă numai formă tabelară (de cont), obligația de a
prezenta un bilanț întreg revine marilor societăți. Se impune înainte de bilanț
prezentarea suitei de analize prin care se delimitează perimetrul bilanțului. Îns crierea
elementelor în bilanț se face în mod contrar față de sistemul American, adică pentru
activ se prezintă posturile bilanțiere în ordinea crescătoare a lichidității, iar datoriile în
ordinea crescătoare a exigibilității.
Fondul comercial constituie o excepție în sensul că justifică înscrierea în activ
deoarece are un caracter rezidual, este neidentificabil. Motivul înscrierii în bilanț în
Germania îl reprezintă obligația fiscală de a imobiliza orice bun economic. O datorie
trebuie să satis facă următoarele condiții: să corespundă unei obligații prezente sau
vitoare, să antreneze o cheltuială economică și să fie măsurabilă.
Modelul de bilanț în contabilitatea germană:
Activul
Capitalul subscris
Cheltuieli de dezvoltare și de demaraj
A)Activ imobilizat
I Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale

III. Imobilizări financiare
B) Activ circulant
I. Stocuri
II Creanțe și alte active circulante
III. Titluri de plasament
IV Cecuri, casa, drepturi față de banca federală, poștă

C) Conturi de regularizare
Pierderi care exced capitalurile proprii
Pasivul
A) Capitalurile proprii
I. Capital subscris
II Prime legate de capital
III Rezerve
IV Rezultate reportate
V Rezultatul exercițiului
B) Provizioane pentru riscuri și cheltuieli
C) Datorii
1. Împrumuturi convertibile
2. .Datorii față de instituțiile de credit
3. Datorii privind cumpărările de bunuri și servicii
4. Datoriile generate de acceptarea de cambii
5. Datoriii față de întreprinderile legate
6. Datorii față de întreprinderile în care este deținută o participație
8. Alte datorii
D) Conturi de regularizare

1.6.2 Contul de profit și pierdere
Contul de profit și pierdere (Gliederung der Gewinn – und Verlustrechnung) este
un document de sinteză care reflectă evoluția rezultatelor economico -financiare ale
firmelor; în sistemul contabil german se publică sub forma unei liste după natura
cheltuielilor și veniturilor și dupa funcțiile lor, astfel:
1. Cifra de afaceri
2. Variaia de stocuri de produse fini te și de producție neterminată
3.Lucrări executate de întreprindere pentru sine
4.Alte venituri din exploatare
5.Consumuri de materiale
6. Cheltuieli de personal
7.Amortizări și provizioane pentru depreciere
8.Alte cheltuieli de exploatare
9.Venituri din participații
10.Venituri din alte titluri
11.Alte dobânzi și venituri asimilate
12. Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare și a titlurilor de
plasament
13.Dobânzi și cheltuieli asimilate
14. Rezultatul activitțăii ordinare
15.Venituri extraorinare

16.Cheltuieli extraordinare
17. Rezultat extraordinar
18. Impozit asupra rezultatului
19. Alte impozite
20.Rezultatul exercitiului (beneficiu sau pierdere)
Se disting trei mari categorii de venituri:
-venituri și cheltuieli cu cara cter de exploatare (1 -8);
-venituri li cheltuieli financiare (9 -13);
-venituri li cheltuieli extraordinare (15 -17).
Se prevede un rezultat al activității ordinare și un reultat al activității
extraordinare.
Al doilea tip de model este asemanător modelului american și se prezinta în felul
umător după funcțiile întreprinderii:
1. Cifra de afaceri
2.Cost de producție al vânzărilor
3. Marja brută
4. Costul de distribuire
5. Cheltuielile administrației generale
6.Alte venituri din exploatare
7.Alte cheltuieli de exploatare
8.Venituri din participații
9.Venituri din alte titlurilor și împrumuturi acordate imob fin
10. Alte dobânzi și venituri asimilate
11.Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare și a titlurilor de
plasament
12. Dobân zi și cheltuieli asimilate
13.Rezultatul activitțăii ordinare
14.Venituri extraordinare
15.Cheltuieli extraordinare
16.Rezultatul extraordinar
17. Impozit asupra rezultatului
18. Alte impozite

19. Rezultatul exercitiului
De la 1 la 7 se întalnesc venituri și cheltuieli din exploatare, de la 8 -12 financiare
și 14,15 extraordinare.

1.7 Particularități ale contabilității în Germania
Activele imobilizate nu se pot reevalua, costul istoric este foarte important.
Metodele de amortizare sunt asemanatoare (liniară, degresivă și combinate).
Stocurile de mărfuri nu figurează în mod distinct, fiind regrupate cu stocurile de
produse finite. Se admite evaluarea acestora prin diferite metode, cea mai des utilizată
fiind metoda costului mediu ponderat. În măsura în care principiile contabile sunt
respectate se pot utiliza și FIFO sau LIFO.
Creanțele incerte sunt evaluate la valoarea lor probabilă ținând cont de
perspectivele de încasare în viitorii doi ani.
Creanțele și datoriile exprimate în m onede străine sunt convertite la cursul curent
în vigoare la data desfășurării operațiilor care le -au generat. În contabilitatea germană
nu există "Diferențe de conversie – A/P".
Fondul comercial imobilizat este amortizat pentru cel puțin un sfert din val oarea
sa, imobilizarea lui fiind facultativă.

1.8 Instituții de raportare financiară și baze de date națională
1. Deutsches Rechnungslegungs Standards Committee e.V. (DRSC) – Comitetul
pentru Standarde de Contabilitate din Germania (GASC).
2. Bundesaufs ichtsamt für den Wertpapierhandel – Agenția Federală pentru
punerea în aplicare a regulamentului titlurilor de valoare.
3. Bundesaufsichtsamt für das Kreditwesen – Agenția Federală pentru punerea în
aplicare a reglementării bancare.
4. Deutsche Börse AG.
5. Institut der Wirtschaftsprüfer in Deutschland e.V – Institutul german al
Contabililor și standardele de audit ce reprezintă statul și arta profesiei în Germania.
6. Wirtschaftsprüferkammer – Camera Contabililor din Germania.
7. Budensministerium de Fina nzen – Ministerul de Finanțe.
8. Budensministerium der Justiz – Ministerul Justiției.
9. Bundesfinanzhof.

Cap. II Studiu de Caz. BMW
2.1. Scurt istoric

BMW, acronimul pentru Bayerische Motoren Werke AG (în română Uzina
Bavareză de Motoare SA), este un producător german de automobile, motociclete și
motoare. Istoria companiei germane incepe inca din anul 1916 in Munchen, când Franz –
Josef Popp și Max Friz înființează Bayerische Flugzeug -Werke (Industria Bavareză de
Avioane), în data de 7 martie. A stfel, contrar așteptărilor, începuturile BMW au constat
din producția de motoare de avioane, și nu mașini. Doi ani mai târziu compania este
redenumită Bayerische Motoren Werke GmbH (Industria Bavareză de Automobile), de
unde și inițialele BMW.
În ciuda fa ptului că războiul mondial este în plină desfășurare, compania
cunoaște o creștere rapidă în acea perioada și are drept scop expansiunea, firma
construind o fabrică încăpătoare chiar lângă aeroportul Oberwiesenfeld din München și
continuând să construiască motoare pentru avioanele militare până în 1918.
Criza mondială și căderea bursei de pe Wall Street din octombrie 1929 nu a
afectat succesul în vânzări a companiei germane, deoarece în acea perioadă, o mașină
mică la un preț redus constituia mijlocul prin cipal de transport. Peste puțin timp, în 1933,
a urmat lansarea primului model complet nou al BMW, o dată cu realizarea primului
model cu șase cilindri 303, conceput pentru amatorii de viteză, eleganță și prestigiu de
la o mașină mică și economică.
În peri oada celui de -al Doilea Război Mondial compania germana BMW a fost
nevoită să oprească producția de mașini, motiv pentru care uzina din München s -a axat
pe producerea de motoare de avioane, inclusiv a primului motor cu reacție din lume. Din

cauza scăderii vânzărilor și a consecințelor războiului, ani de zile BMW s -a confruntat cu
o criză serioasă de fonduri.
În 1959, BMW a fost în pericol de a fi preluat de Daimler Benz. În cele din urmă,
preluarea a eșuat. Un pachet de 65% din acțiuni a fost preluat de Dr . Herbert Quandt,
principalul responsabil de schimbarea situației financiare a companiei. Odată cu
lansarea modelului de dimensiuni medii BMW 1500 în 1961 BMW își recâștigă poziția
meritată și pornește noi proiecte cu o încredere împrospătată. În aceeași p erioadă,
BMW își dezvoltă o strategie de piață de tip ‘nișă’, segmentul de piață atacat fiind spațiul
creat între mașina de familie pentru masele largi de populație și mașina foarte mare,
foarte scumpă pentru oficiali.
La începutul anilor ’80 BMW construie ște Centrul de Cercetare și Inovație (FIZ).
Centrul este constituit din departamente de design, construcție și testare, o unitate
pentru construcția de prototipuri și o fabrică pilot. Primele echipe încep lucrul în 1985.
Deschis oficial în 1990, FIZ a cont inuat să își mărească portofoliul de activități.
Cu mărcile BMW, MINI și Rolls -Royce Motor Cars, BMW Group s -a concentrat pe
segmentul premium al pieței internaționale de automobile încă din 2000. În anii următori,
lansarea BMW Seria 1 a însemnat o expansi une a gamei de modele în segmentul
premium al clasei mici și mijlocii, iar BMW Seria 6 a realizat același lucru în segmentul
modelelor Coupé și Convertible mari. Marca MINI a fost lansată iar producția a început
la fabrica Oxford în 2001. În 2003, BMW Grou p și-a asumat responsabilitatea mărcii
pentru Rolls -Royce Motor Cars. În același timp, Sediul Central Global și fabrica din
Goodwood au fost construite.

2.2. Informații generale despre companie
BMW este o companie germană organizată ca societate pe acțiu ni, înregistrată în
DAX la Bursa din Frankfurt. Structura organizatorică a societății mamă – BMW GROUP –
corespunde unei structuri globale geografice.
Acest tip de structură se caracterizează prin faptul că activitățile internaționale ale
companiei sunt gr upate pe departamente zonale. Răspunderea pentru întreaga
activitate desfașurată de companie într -o anumită zonă îi revine directorului acestui
departament. Activitățile firmei sunt organizate pe zone geografice mari ai caror directori
au în subordine dire ctorii departamentelor din fiecare țară a zonei în care acționează
compania.
Activitatea fiecărui departament regional trebuie să se înscrie în strategia
generală a companiei, prin departamentele funcționale situate la cartierul general

realizându -se plani ficarea de ansamblu și controlul activității fiecărui departament
regional.
Alegerea acestui tip de structură este motivată printr -o serie de avantaje, cum ar
fi:
-Puterea de decizie a directorilor locali, având ca efect o mult mai rapidă
adaptare a produ selor și a canalelor de distribuție
-Cunoașterea în amănunt a condițiilor locale, dând posibilitatea realizării unor
economii de scară regionale.
BMW a adoptat acest tip de organizare ținând cont de caracteristicile și scopurile
companiei: consolidarea po ziției pe piața mondială, adoptarea unei politici de reducere a
costurilor, diferențierea produselor.
Fig. 1. Organigrama BMW

2.3. Structura companiei
Activitățile BMW mondiale sunt coordonate din Sediul Central al corporației din
München. Un simbol al orașului, „turnul cu 4 cilindri” de lângă Parcul Olimpic este
creierul unei organizații care acoperă peste 150 de țări.
Rețeaua mondială de producție a BMW Group reprezintă coloana vertebrală a
crește rii pe toate piețele globale. Datorită cooperării strânse între fabrici, producția are
loc rapid și flexibil. Acest lucru creează avantaje importante pe piața internațională.
BMW Group are în prezent 23 de fabrici de producție și asamblare în 7 țări, cum a r fi:
Germania, Marea Britanie, China, Africa de Sud, SUA, Brazilia și Austria.

Principalele fabrici producătoare de automobile BMW din lume
1. Germania
Berlin plant
Dingolfing plant
Leipzig plant
Landshut plant
Munich plant
Eisenach plant
Regensburg plant
Wackersdorf plant
2.Marea Britanie
Hams Hall plant
Oxford plant
Swindon plant
3.SUA
Spartanburg plant
4.China
BMW Brilliance Automotive Ltd, Shenyang (joint venture cu Brilliance
China Automotive Holdings)
5.Brazilia
TRITEC Motors Ltda, Cu ritiba (joint venture cu DaimlerChrysler)

Rețeaua de Cercetare Dezvoltare BMW
BMW Group Research and Innovation – München, Germania
BMW Forschung und Technik – München, Germania
BMW Group Car IT – München, Germania
BMW Group Designworks, Newbury Park – SUA
BMW Motoren, Steyr – Austria
2.4. Filiala România Automobile Bavaria

Fig. 2. Filiala România Automobile Bavaria

2.5. Planificare
Misiunea BMW
Misiunea declarată pe plan mondial a grupului BMW este: „Să fim cel mai de
succes producător premium din industrie.”
Evoluția de invidiat pe piața internațională a grupului s -a bazat pe un scop care
dă și deviza „BMW: Sheer Driving Pleasure” (Plăcerea de a Conduce).
Valorile BMW
În întreaga lume grupul BMW și mărcile sale sunt asociate cu expresii precum:
– dinamism
– inovație
– provocare
– rafinament.
Valorile mărcii sunt:
– tehnologie
– calitate
– performanță
– exclusivitate.
Valorile declarate sunt adevărate, deoarece din momentul în care pătrunzi într -un
automobil produs de BMW, sau conduci o motocicletă semnată de aceeași companie, îți
dai seama de atenția acordată detaliului. Nici un lucru, nici un element nu este lăsat
neexplorat, totul este studiat și îmbunătățit pentru ca în final clientul să fie mai mult
decât mulțumit.
Strategie
SCOP STR ATEGIC

– deschiderea unei filiale în România.
PLAN STRATEGIC
– planul strategic va fi stabilit în urma analizei SWOT.
Analiza SWOT
Puncte tari:
– calitatea deosebită a produselor oferite
– tehnologii de producție la standarde ridicate
– experiența acumulat ă în zeci de ani, BMW fiind unul dintre cei mai de succes
producători de mașini premium din industria auto.
Puncte slabe:
– BMW este un producător independent, în timp ce concurenții săi au parte de
resurse financiare mult superioare, de exemplu Mercedes B enz pe DaimlerChrysler iar
Audi pe Volkswagen.
– prețuri mari
-produse de nișă (consumatori cu venituri ridicate)
Oportunități:
– România are potențial ridicat pentru că face parte din țările post -comuniste care
au trecut de perioada de tranziție, nivelul de trai și implicit puterea de cumpărare sunt în
continuă creștere iar piața nu este saturată, fiind într -o perioadă de expansiune.
– forța de muncă ieftină
Amenințări:
– risc pe piața est -europeană legat de desfacerea produselor, cauzat de puterea
mică de cumpărare.
– lipsa de experiență a est -europenilor în ceea ce privește producerea de
automobile.
În urma analizei SWOT am decis că cea mai bună strategie este maxi -max
deoarece există resursele (puncte tari) și oportunitățile necesare: ne folosim de mâna de
lucru mai ieftină => costuri de producție mai mici.
Prin calitatea deosebită a produselor BMW încearcă să țintească acel segment
de consumatori cu venituri înalte.
Strategia la nivel de firmă: strategie pe un singur produs, adică a un ei singure linii
de produse: automobile. Justificarea acestei opțiuni este legată de creșterea cererii de
automobile de lux în Europa de Est.
Strategia la nivel de produs: strategie protectivă, pe baza tipologiilor lui Miles și
Snow: BMW dorește ca pe toat e piețele pe care există deja și pe cele pe care încearcă
să pătrundă să mențină calitatea produselor.
Conform strategiilor lui Porter, aplicăm strategia de concentrare, deoarece Grupul
BMW produce exclusiv limuzine sport adresându -se unui segment bine def init de
consumatori.

Bibliografie
1. Beams Floyd, Advanced Accounting, Pearson Education, 2006
2. Feleagă Niculae, Sisteme contabile comparate, Editura Economică,
București,1999.
3. Feleaga, Nicolae, Sisteme contabile comparate. Contabilitatile anglo -saxone,
Editia a -II-a, Editura Economică, București;

4. Ristea Mihai, Olimid Lavinia, Calu Daniela Artemisa, Sisteme contabile
comparate, Editura CECCAR, București, 2006.
5. Tabără Neculai, Horomnea Emil, Mircea M irela-Cristina, Contabilitate
internațională, Editura Tipo Moldova, Iași, 2009.

1. „Annual Report 2010” (PDF). BMW Group. Accesat la 16 mai 2013.
2. „[Bayerische Flugzeugwerke AG' (BFW) When was BMW founded?]”.
BMW Education. BMW. Accesat la 5 mai 2013.
3. Legăturile cu regimul nazist, secretul cel mai bine păstrat al proprietarilor
BMW , 28 ianuarie 2013, Bogdan Cojocaru, Ziarul financiar