DREPTUL COMUNITAR PRIMAR ȘI DERIVAT Dundev Gheorghe Director – Oficiul prefectural Tecuci Abstract The foundation Treaties of the European… [626341]

42

DREPTUL COMUNITAR PRIMAR ȘI DERIVAT

Dundev Gheorghe
Director – Oficiul prefectural Tecuci

Abstract
The foundation Treaties of the European Communities i.e. the European Coal and Steel Treaty, the
European Atomic Energy Treaty and the European Econ omic Treaty together with the various Annexes and
Protocols attached to them are a primary source of European Union law.
Secondary legislation is based on the treaties and may take the following form: regulations, directive s,
decisions, recommendations and opinions.

1. Dreptul comunitar primar sau originar
Dreptul comunitar primar este constituit din normel e juridice înscrise în tratatele care au
creat C.E.C.O., C.E.E. și C.E.E.A. Aceste tratate constitutive ale Comunit ăților Europene au fost
calificate ca fiind tratate-lege pentru C.E.C.O. și C.E.E.A. și tratate-cadru pentru C.E.E., acestea fiind
amendate și completate pe parcursul timpului de o serie de pr otocoale și diferite anexe, toate cu
valoare juridic ă obligatorie, asemenea tratatelor de baz ă.
Profesorul Nicolae Popa observ ă c ă „Dreptul comunitar originar î și are izvoarele, mai întâi,
în tratatele constitutive – Tratatul de la Paris, T ratatele de la Roma – apoi în tratatele și acordurile care
au modificat sau adaptat pe cele constitutive și, în sfâr șit, în protocoalele și conven țiile pe care Curtea
de Justi ție le define ște ca având for ță imperativ ă”1.
Tratatele constitutive au un caracter fundamental, într-o enumerare cronologic ă distingând:
– Tratatul stabilind Comunitatea European ă a C ărbunelui și O țelului 2;
– Tratatul stabilind Comunitatea Economic ă European ă3;
– Tratatul privind instituirea Comunit ății Europene a Energiei Atomice 4;
– Tratatul instituind un Consiliu Unic și o Comisie Unic ă pentru Comunit ățile Europene 5;
Acest Tratat este cunoscut și sub denumirea de Tratatul de fuziune deoarece a p rev ăzut
unificarea și unicitatea institu țiilor celor trei Comunit ăți: C.E.C.O., C.E.E., C.E.E.A.
Textul acestui Tratat nu se refer ă la Parlamentul European și la Curtea de Justi ție a
Comunit ăților Europene, deoarece, chiar din momentul institu irii celor trei Comunit ăți, atât
Parlamentul cât și Curtea erau institu ții comune.
– Tratatele bugetare ale Comunit ăților Europene 6 care au adus modific ări tratatelor
constitutive, în special în privin ța procedurii bugetare, competen ței Parlamentului și
controlului bugetar;
– decizia privind resursele proprii din 21 aprilie 19 70;
– decizia cu privire la alegerea reprezentan ților în Adunare prin sufragiu universal direct și
Actul anexat integral Tratatului de la Amsterdam 7;

1 Nicolae Popa, Teoria General ă a Dreptului, Editura Actami, Bucure ști, 1996, p. 90
2 semnat la Paris la 18 aprilie 1951 și intrat în vigoare la 25 iulie 1952
3 semnat la Roma la 25 martie 1957 și intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958
4 semnat la Roma la 25 martie 1957 și intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958
5 semnat la 8 aprilie 1965 și intrat în viugoare la 1 iulie 1967
6 Tratatul de la Luxemburg de la 22 aprilie 1970 și Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975, intra t în vigtoare la 1 iunie
1977
7 Art. 190, Tratatul Comunit ății Europene

43 – Tratatul privind instituirea unei Uniuni Europene, negociat la Conferin ța
Interguvernamental ă de la Maastricht, în cursul c ăreia s-a convenit includerea celor dou ă
tratate, respectiv Tratatul Uniunii Europene și Tratatul Comunit ății Europene, care
cuprindea tratatele originare, cu modific ările ce li s-au adus pe parcursul anilor, precum și
a unor elemente noi, privind institu țiile europene și evolu ția lor;
– Tratatele și acordurile de aderare care au adus unele modific ări actelor constitutive, cum a
fost cazul Tratatului și actului de aderare al Danemarcei, Irlandei și Marii Britanii, al
Greciei, al Spaniei și Portugaliei.
– Actul Unic European 8 prezint ă o importan ță deosebit ă pentru structurarea Uniunii
Europene, prin dispozi țiile acestuia fiind extinse competen țele Comunit ăților Europene;
Importan ța Actului Unic European este dat ă de dispozi țiile sale, prin care stipula:
– extinderea votului cu majoritate calificat ă;
– recunoa șterea oficial ă a Consiliului European; Actul Unic European a stat uat denumirea
de „Parlament European”, pe care l-a asociat activi t ății legislative, prin procedura de
cooperare cu Consiliul și Comisia European ă;
– crearea Tribunalului de Prim ă Instan ță , ceea ce a reprezentat un pas important în „reform a
institu țiilor europene” 9.
Tratatele constitutive au func ția unei constitu ții în fiecare din cele trei comunit ăți, în m ăsura
în care ele prev ăd institu ții c ărora le atribuie puteri și între care fixeaz ă raporturi și datorit ă faptului c ă
opereaz ă un partaj de competen ță și de puteri între institu țiile Comunit ăților Europene și statele
membre. Curtea de Justi ție European ă a utilizat totu și formula „carta constitu țional ă de baz ă”10 .
De și fiecare dintre aceste tratate î și p ăstreaz ă specificitatea proprie, ele au o structur ă
comparabil ă: un preambul, dispozi ții cu caracter introductiv, dispozi ții cu caracter institu țional, clauze
materiale generale și finale.
Tratatele constitutive au un loc prioritar în siste mul izvoarelor dreptului comunitar,
impunându-se tuturor subiectelor de drept comunitar și nef ăcând obiectul niciunui control contencios
sau derog ări neautorizate de ele.
Aceste Tratate prevaleaz ă asupra tuturor actelor de drept comunitar derivat. Exist ă variate c ăi
de drept care permit punerea în cauz ă a actelor ce nu recunosc aceast ă prioritate. Tribunalul de Prim ă
Instan ță al Comunit ății Europene a precizat c ă „în ceea ce prive ște principiile care guverneaz ă ierarhia
normelor, acordarea unai scutiri prin intermediul u nui act de drept derivat nu ar putea, în afara oric ărei
dispozi ții a tratatului care o autorizeaz ă, s ă deroge de la o dispozi ție din tratat 11 .
Fiecare dintre cele trei tratate are un obiect dubl u:
– crearea unei pie țe comune, sectorial ă sau general ă;
– instituirea unui mecanism interna țional îns ărcinat s ă gestioneze aceast ă pia ță .
Astfel, în con ținutul Tratatelor exist ă dou ă categorii de dispozi ții:
– dispoziții cu privire la reglement ări pe plan economic;
– dispozi ții cu privire la reglement ări institu ționale.
Necesitatea execut ării Tratatelor C.E.C.O. și C.E.E.A. se desprinde din faptul c ă aceste
Tratate cuprind reglement ări economice mai dezvoltate.
Astfel cum am men ționat anterior, aceste tratate sunt tratate-lege, s pre deosebire de tratatul
C.E.E., care este un tratat-cadru, acesta din urm ă definind obiectivele, precizând principiile și regulile
cărora institu țiile comunitare trebuie s ă li se supun ă și asigurându-le func ționarea.

2. Dreptul comunitar derivat
Sediul principal al materiei este art. 249 al Trata tului Comunit ății Europene, care prevede:

8 semnat la 28 februarie 1968
9 Dumitru Mazilu, Integrare european ă – Drept comunitar și institu ții europene, Editura Lumina Lex, Bucure ști, 2004, p.
71
10 C.J.C.E. 23 aprilie 1986, Parti ecologiste. LesVerts/Parlament Europeenes, of f. 294/83, Rec. p. 1339, aviz. C-V91, din
14 decembrie 1991, EEE, Rec. p. 1.6079
11 C.J.C.E. 23 februarie 1988, Regatul Unit/Consiliu, o ff. 68/86, Rec. p. 855

44 „Pentru îndeplinirea misiunii lor și în condi țiile prev ăzute de prezentul tratat, Parlamentul European
împreun ă cu Consiliul, Consiliul și Comisia adopt ă regulamente și directive, iau decizii și formuleaz ă
recomand ări sau avize”.
În tratatele originare mai sunt prev ăzute și alte acte juridice, spre exemplu deliber ări sau
programe generale, acestea din um ă având caracter politic în general. Din punct de ve dere juridic
aceste acte trebuie s ă fac ă parte din categoria regulamentelor, deciziilor și directivelor 12 .
Dreptul institu țional comunitar derivat este format din norme cupri nse în acte emise de
institu țiile comunitare constituite prin dispozi țiile din tratate. Este derivat deoarece ansamblul d e acte
care îl constituie este subordonat dispozi țiilor din tratate de la care nu pot deroga. Institu țiile
comunitare sunt abilitate s ă emit ă astfel de acte, numai dac ă acestea sunt necesare aducerii la
îndeplinire a obiectivelor lor și numai în m ăsura în care tratatele le-o permit 13 .
Dreptul secundar nu poate contraveni dreptului prim ar, în caz contrar acesta va fi lipsit de
efecte juridice. De asemenea, dreptul derivat trebu ie să fie conform obiectivelor fundamentale,
generale ale Comunit ăților Europene cât și obiectivelor cu caracte specific care sunt înf ăptuite prin
intermediul diverselor politici comunitare și care pot fi deduse prin interpretare. Acesta obie ctive
tebuie s ă fie conforme principiilor generale ale dreptului c omunitar 14 .
Natura juridic ă a actelor din categoria surselor dreptului derivat nu este dat ă de denumirea
acestora, ci de con ținutul lor. Astfel, Curtea de Justi ție European ă poate s ă procedeze la „recalificarea
actului” sau la invalidarea acestuia dac ă nu s-a respectat procedura de adoptare, conform cu natura sa
real ă15 .
În ipoteza în care tratatul prevede adoptarea unui anumit tip de act, în leg ătur ă cu un anumit
domeniu ce urmeaz ă a fi reglementat, institu ția care îl adopt ă este obligat ă s ă se conformeze, iar în
celelalte situa ții denumirea actului care urmeaz ă a fi adoptat este l ăsat ă la latitudinea institu ției.
Adoptarea fiec ărui act normativ de c ătre organele comunitare trebuie s ă fie motivat ă, fiind
considerat ă viciu de form ă nu doar în cazul în care lipse ște motiva ția, ci și atunci când aceasta este
insuficient ă.
Caracteristica principal ă a normelor de drept secundar este c ă se bazeaz ă, î șî au temeiul în
tratatele constitutive, în sensul c ă pot fi create doar în domeniile prev ăzute de tratate pentru realizarea
scopurilor stabilite de c ătre institu țiile desemnate în acest sens în tratate cu respecta rea procedurii
prev ăzute de tratate.
În literatura de specialitate a fost exprimat ă opinia potrivit c ăreia „actele institu țiilor
comunitare constituie sursa cea mai important ă a dreptului comunitar” 16 .
Concluzia ce se desprinde din cele relatate este c ă între dreptul comunitar primar și cel
secundar nu poate exista coliziune, deoarece, în ca z contrar, dreptul secundar trebuie anulat sau
revocat 17 .
Actele nomative comunitare, care vor face obiectul analizei acestei lucr ări, sunt:
regulamentele, directivele, deciziile, recomand ările, avizele.
Tratatele constitutive ale Comunit ății Europene enumer ă actele emise de institu țiile
comunitare:
– Tratatul C.E.E.A. prevede cinci feluri de acte: reg ulamente, directive, decizii generale și
individuale, recomand ări sau avize. Aceste tipuri sunt prev ăzute și de Tratatul C.E.E.;
– Tratatul C.E.C.O. înscrie doar trei acte, respectiv : deciziile generale, recomand ările și
avizele;
Actele emise de institu țiile comunitare sunt reduse la patru tipuri prin No menclatorul comun,
astfel:
– deciziile generale C.E.C.O. și directivele C.E.E. și C.E.E.A.;

12 Phillipp Manin, Les communautes europeennes, L’ Union europeenne, D roit institutional , Paris, Editura A. Pedone,
1993, p. 226
13 Irina Moroianu Zl ătescu, Radu C. Demetrescu, Prolegomene la un drept institu țional comunitar, Editura Economic ă,
Bucure ști, 2003, p. 142
14 Marin Voicu, Drept Comunitar – Teorie și jurispruden ță , Editura Ex Ponto, Constan ța, p.15
15 Viorel Marcu, Dept institu țional comunitar, Editura Lumina Lex, Bucure ști, 2001, p.109
16 Viorel Marcu, Drept institu țional comunitar, Editura Nora, 1994, p. 91
17 Gyula Fabian, Drept institu țional comunitar, Editura Sfera Juridic ă, Cluj-Napoca, 2004, p. 126

45 – deciziile negenerale C.E.C.O. și deciziile C.E.E. și C.E.E.A.;
– avizele C.E.C.O. și avizele și recomand ările C.E.E. și C.E.E.A.
Aceast ă nomenclatur ă este bazat ă pe diferen țierea între difertele categorii de acte dup ă
asem ănarea no țiunilor dar și pe identitatea de regim 18 .

2.1. Regulamentele C.E.E. și EURATOM
Aceste acte reprezint ă principalul izvor al dreptului comunitar derivat, fiind acte cu for ță
general ă, obligatorii și aplicabile direct în fiecare stat comunitar.
Caracterul obligatoriu al regulamentelor deriv ă din prevederile Tratatului Comunit ății
Europene, potrivit c ărora: „Regulamentul are aplicabilitate general ă. El este obligatoriu în toate
elementele sale și este direct aplicabil în toate statele membre”.
Regulamentul a fost definit ca fiind un act care st abile ște principii normative cu caracter
general, obligatoriu și aplicat direct în toate elementele sale ță rilor membre 19 .
Puterea normativ ă a regulamentului precum și a tuturor actelor care îl înso țesc este complet ă,
adic ă este obligatorie în toate elementele sale, obligân d toate statele membre, institu țiile comunitare,
cet ățenii comunitari s ă respecte stipula țiile sale, f ără rezerva aplic ării incomplete sau selective a
dispozi țiilor sale.
O alt ă calitate deosebit ă a regulamentelor este cea prev ăzut ă în tratatele de la Roma, care
const ă în faptul c ă aceste acte sunt direct aplicabile în orice stat m embru. Prin aplicare direct ă
în țelegem c ă aceasta este și imediat ă, regulamentele devenind în mod automat valide în o rdinea
juridic ă a statelor membre, f ără a fi necesare m ăsuri speciale (publicare sau încorporare în dreptul
na țional).
Din aplicarea direct ă a regulamentelor decurge efectul direct, care cons t ă în aptitudinea
acestora de a da na ștere obliga țiilor și drepturilor pe care le introduc în patrimoniul ju ridic al
persoanelor fizice sau juridice pe care le protejea z ă20 .
Statele membre semnatare ale tratatelor constitutiv e ale Comunit ății Europene au obliga ția
de a respecta efectul direct al regulamentelor, ace asta fiind o condi ție indispensabil ă pentru aplicarea
unitar ă și simultan ă a regulamentelor comunitare în întreaga Comunitate .
În vederea execut ării regulamentelor, statele membre pot adopta m ăsuri adecvate, fiind
obligate în acest sens, f ără ca aceste m ăsuri s ă împiedice executarea prevederilor regulamentului 21 .
Regulamentele pot fi clasificate în: regulamente de baz ă, care sunt adoptate de c ătre
Consiliu sau Comisie în aplicarea direct ă a unei dispozi ții din tratat și se refer ă la elementele de baz ă a
legisla ției pe care o vor crea și regulamente de execu ție, care sunt adoptate de c ătre Comisie numai
pentru executarea regulamentelor de baz ă, de la care nu pot deroga decât dac ă Consiliul prevede
aceast ă posibilitate în mod expres și dac ă derogarea nu va avea ca efect denaturarea textului ierarhic
superior.

2.2. Directivele
„Directiva este obligatorie pentru fiecare stat mem bru destinatar în ceea ce prive ște rezultatul
care trebuie atins, l ăsând autorit ăților na ționale competen ța în privin ța formei și mijloacelor pentru
atingerea rezultatului”. 22
Directivele leag ă orice stat membru destinatar cu privire la rezulta tul ce trebuie atins, l ăsând
instan țelor na ționale competen ța cu privire la form ă și mijloace 23 .
Aceste acte normative impun rezultate și las ă, în principiu, destinatarilor lor competen ța în
ceea ce prive ște forma și mijloacele pentru a le atinge rezultatele în term enele fixate.
Alegerea formelor și modalit ăților de a realiza directiva este l ăsat ă la latitudinea statelor
destinatare. Astfel, directiva este o form ă a legisla ției derivate, cu dou ă trepte de aplicare, atât la nivel

18 I. M. Zl ătescu, R.C. Demetrescu, op. cit. p.142
19 C.J.C.E. 1958, Aff. 13/57, Rec 1958, p.126
20 C.J.C.E., 14 decembrie 1971, Aff. 43/71, Rec. 1971, p. 1039
21 Erno Varnay, Papp Monika, Az Europai Unio joga, KJK-KERSZOV jovi es Uzleti Kiado, Budapest, 2002, p. 158, citat
de Fabian Gyula, op. cit., p.129
22 Art. 249 al Tratatului Comunit ății Europene
23 Art. 189 al.3 al Tratatului C.E.E., art. 161 al Tratatului C.E.E.A. , art. 14 al Tratatului C.E.C.O.

46 comunitar, cât și la nivel na țional, unde apare ca instrument de colaborare între acestea.
Ca izvor de drept comunitar, directiva înseamn ă un compromis între nevoia de legiferare
existent ă la nivel de Comunitate și suveranitatea statal ă, creând o obliga ție de legiferare pentru statele
destinatare, obliga ție ce rezult ă, pe de o parte, din prevederile art. 249 al Tratat ului Comunit ății
Europene, iar pe de alt ă parte din „clauza de loialitate” prev ăzut ă de art. 10 din Tratat, potrivit c ăreia:
„Statele membre iau toate m ăsurile generale sau particulare adecvate ca s ă asigure îndeplinirea
obliga țiilor care decurg din prezentul tratat sau rezult ă din actele institu țiilor Comunit ății. Ele
faciliteaz ă îndeplinirea sarcinilor Comunit ății. Statele membre se ab țin de la orice m ăsur ă susceptibil ă
să pun ă în pericol atingerea scopurilor prezentului tratat ”.
În jurispruden ța sa anterioar ă, Curtea a statuat c ă un stat membru care nu a luat la termen
măsurile de executare ale directivei nu poate opune i ndivizilor nepreluarea directivei, oricine putându-
se prevala de prevederile unei directive nepreluate la termen fa ță de toate prevederile na ționale
neconforme cu directiva 24 .
Intrarea în vigoare a directivelor nu este ținută de publicarea prealabil ă în Jurnalul Oficial al
Comunit ății Europene, dar este condi ționat ă de modificarea destinatarilor asupra adopt ării ei.
Asemenea regulamentelor și în cazul directivelor exist ă o ierarhie între directivele de baz ă și
directivele de executare, acestea putând fi fondate pe regulamentele de baz ă.
Directivele interne nu pot fi considerate ca reguli de drept ce trebuie s ă fie respectate de cei
din administra ție, aceasta neputând s ă se îndep ărteze de aceste directive, f ără s ă î și expun ă motivele.

2.3. Deciziile
Decizia a fost definit ă ca fiind un act cu for ță juridic ă obligatorie în toate elementele sale
pentru destinatarii pe care îi desemneaz ă, ace știa având doar facultatea de a alege forma juridic ă a
aplic ării ei în ordinea juridic ă intern ă.
O caracteristic ă important ă a deciziei este caracterul individual al acesteia, deoarece se
adreseaz ă unor destinatari individualiza ți sau individualizabili și se refer ă la o anumit ă stare de fapt
concret ă.
Prin efectul direct al deciziei se în țelege c ă aceasta creeaz ă drepturi în beneficiul
particularilor, în m ăsura în care nu las ă destinatarului nici o marj ă de apreciere discre ționar ă în ceea ce
prive ște executarea sa.
Decizia intr ă în vigoare la 20 de zile de la publicarea sa în J. O.C.E. sau prin notificarea
destinatarilor, de regul ă în ziua comunic ării care va avea loc și în situa ția în care decizia a fost
publicat ă datorit ă importan ței sale în J.O.C.E. Excep ție de la aceast ă regul ă este situa ția în care
publicarea deciziilor adoptate prin procedura codec iziei este obligatorie, caz în care decizia intr ă în
vigoare fie la data prev ăzut ă de ea, fie la 20 de zile de la publicare 25 .
Clasificarea deciziilor în cele care privesc statel e membre și cele care vizeaz ă particularii
este dat ă de destinatarii lor. De asemenea, deciziile mai po t fi clasificate și în func ție de instan țele
cărora li se adreseaz ă, Consiliu sau Comisie.
Deciziile trebuie motivate în mod clar și pertinent, iar cele care se bazeaz ă pe o practic ă
constant ă, pot fi motivate și sumar 26 .

2.4. Recomand ările și avizele
Aceste acte de drept comunitar derivat sunt caracte rizate prin aceea c ă nu au for ță juridic ă
obligatorie, solicitând doar adoptarea unei anumite conduite de c ătre statele comunitare. Absen ța fo ței
obligatorii nu înseamn ă faptul c ă aceste acte sunt irelavante din punct de vedere ju ridic și nu exclude
posibilitatea producerii unor efecte juridice.
Avizul a fost definit ca fiind expresia, exprimarea unei p ăreri asupra unei probleme date.
Recomandarea a fost definit ă ca fiind un instrument de ac țiune indirect ă ce urm ăre ște
apropierea legisla țiilor și care nu difer ă de directiv ă decât pin absen ța for ței obligatorie.
Astfel, caracteristic acestor acte este rolul de ap ropiere a legisla țiilor na ționale pe care îl

25 Art. 251 și art. 254 din Tratatul Comunit ății Europene
26 Viorel Marcu, op. cit., p.112

47 îndeplinesc, constituind un mijloc pentru institu țiile europene de a- și exprima o opinie, de a da o
informa ție sau de a anun ța texte constrâng ătoare 27 .
Părin ții fondatori ai Comunit ăților Europene au conferit avizelor și recomand ărilor
comunitar ă o semnifica ție moral ă și politic ă, având în vedere statutul acestor institu ții care au o
viziune de ansamblu asupra problemelor europene.
Unele avize ale Consiliului European și ale Parlamentului European prezint ă o anumit ă for ță
juridic ă. Avizele și recomand ările reprezint ă punctul de vedere al institu ției comunitare în cauz ă și nu
reflect ă, de regul ă, pozi ția organelor comunitare în ansamblul lor 28 .

Bibliografie:

1. Nicolae Popa, Teoria General ă a Dreptului, Editura Actami, Bucure ști, 1996
2. Dumitru Mazilu, Integrare european ă – Drept comunitar și institu ții europene, Editura Lumina Lex,
Bucure ști, 2004
3. Irina Moroianu Zl ătescu, Radu C. Demetrescu, Prolegomene la un drept institu țional comunitar,
Editura Economic ă, Bucure ști, 2003
4. Voicu, Drept Comunitar – Teorie și jurispruden ță , Editura Ex Ponto, Constan ța
5. Viorel Marcu, Dept institu țional comunitar, Editura Lumina Lex, Bucure ști, 2001
6. Viorel Marcu, Drept institu țional comunitar, Editura Nora, 1994
7. Gyula Fabian, Drept institu țional comunitar, Editura Sfera Juridic ă, Cluj-Napoca, 2004
8. Phillipp Manin, Les communautes europeennes, L’ Union europeenne, D roit institutional , Paris,
Editura A. Pedone, 1993

27 Augustin Fuerea, op. cit., p. 132
28 Dumitru Mazilu, op. cit., p. 77