(sin.neoplasm sau blastom )-proces patologic caracterizat prin proliferarea nelimitată a celulelor . Proliferarea celulară întumori este autonomă,… [626299]

TUMORILE,
noțiuni generale.
TUMORILE EPITELIALE

Tumoarea
(sin.neoplasm sau blastom )-proces
patologic caracterizat prin proliferarea nelimitată a
celulelor .
Proliferarea celulară întumori este autonomă,
necontrolată .
Procesul proliferativ întumori nuare caracter
compensator -adaptativ .

Etiologia și patogeneza tumorilor
Factorii care pot cauza dezvoltarea tumorilor
se numesc factori cancerogeni sau carcinogeni.
Principalele teorii care tratează aspectele etiologice
și patogenetice ale tumorigenezei sunt:
a) teoria carcinogenezei chimice,
b) teoria carcinogenezei fizice (radiaționale),
c) teoria carcinogenezei virotice (infecțioase).

Teoria carcinogenezei chimice
Numeroase studii experimentale pe animale
au identificat mai multe substanțe chimice cu efect
cancerogen.
Cele mai importante sunt : hidrocarburile
aromatice policiclice,
coloranți azoici (anilina),
aminele și amidele aromatice (naftilamina),
metale (cobaltul, nichelul, plumbul), unele
substanțe naturale produse de plante și ciuperci.
În favoarea acestei teorii sunt și cazurile de
tumori (cancere) profesionale.

În cancerogeneza chimică sunt importante doza și
durata acțiunii substanței chimice,
calea de pătrundere în organism,
natura fizico -chimică a substanțelor respective,
specia animală și a.
Ținta primară și cea mai importantă a agenților
cancerigeni este ADN -ul nuclear.
Substanțele cancerigene induc mutații ale genelor
protooncogene, transformându -le în oncogene
active,
ale genelor cancer -supresoare,
ale genelor care reglează apoptoza.

Exemple de cancerigeni chimici:
Agenți alkilanți , de ex. ciclofosfamida –
imunodepresant în tratamentul cancerului.
Pacienții care fac tratament îndelungat cu acest
preparat au un risc înalt de alte forme de cancer.
Hidrocarburile aromatice -se conțin în fumul de
țigări, au un rol major în dezvoltarea Cr pulmonar.
Coloranți azoici , de ex. anilina (industria
cauciucului) provoacă Cr de vezică urinară.
Aflatoxina B1 , produsă de ciuperca Aspergillus
flavus provoacă Cr de ficat (prin alimente
contaminate de mucegai, de ex. arahidele).

Nitrozaminele și amidele sintetizate în organism
din nitrite, care nimeresc cu alimentele, contribuie
la dezvoltartea cancerului gastric.
Alți agenți carcinogeni:
azbestul –induce Cr pulmonar, mezoteliomul
pleural,
arsenicul –induce cancerul de piele,
hormonii , de ex., estrogenii au rol important în
cancerul de endometru,
reducerea secreției de testosteron are un efect
benefic la pacienții cu cancer de prostată.

Teoria carcinogenezei fizice
Energia radiantă în formă de raze
ultraviolete sau de radiație ionizantă poate
determina dezvoltarea cancerului.
Radiația ultravioletă solară provoacă cancerul
de piele sau melanoame maligne localizate, în
special, pe părțile deschise ale corpului, expuse
insolației. Riscul acestor tumori este deosebit de
înalt la populația de rasă albă din zonele geografice
cu durata anuală mare a luminii solare. Este bine
cunoscută predispoziția la cancer cutanat a
pacienților, care suferă de albinism.

Radiația electromagnetică și corpusculară este
cancerigenă.
Acest efect se confirmă prin mai multe exemple:
•Minerii de la minele de extragere a zăcămintelor
radioactive prezintă un risc major de Cr pulmonar.
•Incidența leucemiilor este foarte înaltă la
supraviețuitorii exploziilor atomice de la Hiroshima
și Nagasaki.
•Incidența mare a Cr de glandă tiroidă în zonele
contaminate de radiație prin accidentul nuclear de
la Cernobîl.
•Cazurile de cancer la pacienții care au fost supuși
tratamentului cu izotopi radioactivi.

Efectul cancerigen al energiei radiante depinde de
modul de acțiune a radiației, doza și durata
expunerii, de ex.:
•Acțiunea directă, repetată asupra unei zone a
corpului a razelor X predispune la tumori maligne
ale pielii și oaselor în zona respectivă.
•Inhalarea gazelor sau pulberilor radioactivi
predispune la cancer bronhopulmonar.
•Ingestia iodului radioactiv –la cancer tiroidian .
•Pătrunderea în organism a metalelor radioactive,
care se depozitează în oase, –la tumori ale măduvei
osoase și a oaselor.

Efectul cancerigen al radiației este legat cu
acțiunea ei asupra ADN -ului celular și apariția
mutațiilor.
Sunt deosebit de vulnerabile celulele care în
condiții fiziologice proliferează intens, în primul
rând, măduva hematopoietică, epiteliul mucoasei
gastrointestinale și epiteliul spermatogen.
Mutațiile se produc prin acțiunea directă a energiei
radiante sau prin efectul indirect al radicalilor
liberi din apă și oxigen.
Radiația corpusculară este mult mai cancerigenă
decât radiația electromagnetică (de ex., razele X
sau gamma).

Teoria carcinogenezei virotice
Studiile experimentale au demonstrat, că la
animale numeroase tumori au origine virotică.
În patologia oncologică umană virusurile au un rol
mai puțin important. Totuși există un șir de tumori
în care participarea virusurilor este confirmată.
Virusurile oncogene pot conține ADN sau ARN.
Dintre virusurile ADN în geneza tumorilor umane
se întâlnesc următoarele:

Virusul papilomului uman (HPV).
Rolul acestui virus în etiologia cancerului se
confirmă prin mai multe exemple:
a)în mai mult de 90% de cancer de col uterin
celulele conțin virusurile HPV tip 16 sau 18;
b) verucile genitale (=condiloamele acuminate) sunt
cauzate de virusurile HPV tip 6 și 11;
c) cercetările moleculare ale carcinomului cervical
asociat cu HPV au demonstrat integrarea
genomului viral în ADN celulelor -gazdă.

Virusul Epstein -Barr.
Face parte din grupul herpes -virusurilor.
Este asociat cu:
a)limfomul Burkitt , care se întâlnește la copii și
adolescenți în unele țări din Africa Ecuatorială,
b)carcinomul nasofaringian, răspândit endemic în
unele regiuni ale Chinei; în toate cazurile în
celulele canceroase se depistează genomul
virusului Epstein -Barr;
c) limfomul B -celular la pacienții cu imunosupresie,
în special în SIDA;
d) unele forme ale limfomului Hodgkin.

Virusurile hepatitei B și C.
Se asociază cu carcinomul hepatic.
În unele regiuni geografice (China, Africa de Sud),
unde hepatitele virotice B și C au caracter endemic,
riscul carcinomului hepatic este foarte înalt.
Potențialul cancerigen al virusului hepatitei este
determinat de capacitatea lui de a produce necroza
celulelor, inflamație cronică și hiperplazia
regenerativă a hepatocitelor.

Dintre virusurile ARN
cel mai elocvent exemplu este virusul limfomului T –
celular uman (HTLV -1), care este asociat cu
leucemia/limfomul din limfocitele T și are tropism
strict pentru limfocitele T -CD4.
Această formă de leucemie/limfom este o patologie
endemică în Japonia și bazinul țărilor caraibe.

Mecanismul acțiunii virusurilor blastomogene este
complex.
Virusul ADN pătrunde în celulă și se încorporează
direct în nucleul celular,
iar virusul ARN produce ADN nou prin
intermediul enzimei revers -transcriptaza, care la
fel se încorporează în nucleul celulei -gazdă,
activând proto -oncogenele celulare ( gene normale
care intră în componența genomului fiecărei celule
normale, reglează și stimulează diviziunea și
diferențierea celulară ).
Astfel celula normală se transformă în celulă
tumorală.

În celulele canceroase balanța între factorii
stimulatori și inhibitori ai diviziunii celulare este
dereglată, ceea ce induce intensificarea proceselor
proliferative.
În multe tumori maligne are loc concomitent
inhibiția proceselor de apoptoză și inactivarea
genelor tumoral -supresoare.

STRUCTURA TUMORILOR
Aspectul macroscopic al tumorilor poate fi diferit.
În majoritatea cazurilor au aspect de nodul de
formă rotundă sau ovoidă, localizat în grosimea
organului sau pe suprafața lui, iar în organele
cavitare și tubulare —în grosimea peretelui sau
proemină în lumenul respectiv.
Suprafața nodulilor poate fi netedă sau rugoasă,
uneori având aspect de conopidă

Mărimea tumorilor poate fi foarte variată: de la
dimensiuni microscopice până la foarte mari, iar
consistența de la moale până la dură.
Culoarea variază în dependență de particularitățile
structural -funcționale ale țesutului de origine și de
modificările secundare, care survin în țesutul
tumoral (leziuni distrofice, necrotice, tulburări
circulatorii, procese inflamatoare etc).
Tumorile pot fi încapsulate, curcumscrise, bine
delimitate sau pot infiltra țesuturile adiacente.
Numeric ele pot fi unicentrice sau multicentrice.

Microscopic -tumorile sunt constituite din două
componente tisulare: parenchimul și stroma .
Parenchimul prezintă celulele tumorale propriu –
zise.
Stroma este formată din țesut conjunctiv,
conține vase sanguine și limfatice, fibre nervoase.
Raportul dintre stromă și parenchim poate fi
diferit; în unele tumori predomină stroma (tumori
fibroase ), în altele -parenchimul (tumori histioide ).
În unele cazuri stroma și parenchimul sunt
dezvoltate uniform (tumori organoide ).
Tumoarea se deosebește de țesutul normal prin
atipism și polimorfism.

Atipismul poate fi: a) morfologic, b) biochimic, c)
histochimic și d) antigenic.
Atipismul morfologic poate fi tisular, celular și
ultrastructural.
Atipismul tisular se manifestă prin modificarea
structurii țesutului de origine, a dispoziției
elementelor structurale, a raportului dintre ele, de
ex., modificarea raportului dintre parenchim și
stromă, variații de număr, formă și dimensiuni ale
structurilor epiteliale, repartizarea haotică a
structurilor fibrilare, celulare, vasculare etc.
Atipismul tisular este caracteristic pentru tumorile
mature, benigne (fibroadenomul de glandă
mamară, leiomiomul).

Atipismul celular –variații de formă, volum și
mărime a celulelor tumorale și nucleelor, organitelor
citoplasmatice, raportul diferit dintre nucleu și
citoplasmă, intensificarea activității mitotice, apariția
mitozelor patologice, a celulelor gigante polinucleate,
hiper -sau hipocromatoză nucleară; aranjamentul
celulelor tumorale este haotic, neordonat, etc.
Atipismul celular se întâlnește în tumorile imature,
maligne.
Atipismul ultrastructura l-creșterea numărului de
ribozomi, diversitatea formei, volumului și localizării
mitocondriilor, nucleelor, atipia mitozelor.

Atipismul histochimic reflectă particularitățile
biochimice ale țesutului tumoral care îl deosebesc de
țesutul de origine, de ex. predominanța enzimelor
metabolismului anaerob glicolitic și a conținutului
crescut de acizi nucleici etc.
Atipismul antigenic –în unele tumori apar antigene
tumorale caracteristice numai tumorii date, de ex.
α-fetoproteina , considerată marker al Cr. hepatic,
gonadotropina corionică –nivelul în sânge este
crescut în coriocarcinom,
antigenul carcinoembrionic –marker al
carcinoamelor tractului gastrointestinal .

Metastazarea și recidivarea tumorilor
Metastazarea -procesul de transportare a celulelor
tumorale din tumoarea primară în alte zone ale
organismului, însămânțarea și multiplicarea lor la
distanță de tumoarea primară cu formarea nodulilor
tumorali secundari sau a metastazelor.
Este caracteristică pentru tumorile maligne (cancer,
sarcom, melanom).
Varietățile metastazării tumorilor:
sanguină (hematogenă) -este o embolie celulară;
se întâlnește cu predominanță în vene și capilare, mai
rar -în artere;
este caracteristică mai mult pentru sarcoame,
melanoame, coriocarcinoame etc.

limfatică (limfogenă) –este caracteristică pentru
carcinoame (cancere);
primele metastaze apar în l/g regionali (sateliți ai
regiunii respective); după depășirea l/g regionali
celulele tumorale pătrund în circulația sanguină
generală și în diferite organe și țesuturi;
prin implantare sau prin contact -se întâlnesc mai
frecvent pe membranele seroase (de ex.,
carcinomatoza peritoneului, pleurei),
în creier (prin lichidul cefalorahidian),
propagarea perineurală a tumorilor.

Recidivarea -reapariția tumorii pe același loc după
înlăturare pe cale chirurgicală sau după radioterapie.
Se dezvoltă din celulele care pot rămâne în zona
tumorală sau din metastazele limfatice mai apropiate.
Sunt caracteristice pentru tumorile maligne (de ex., în
carcinom, sarcom, melanom) .
Se întâlnesc și în tumorile cu creștere local distructivă
(de ex., în bazaliom, desmoid, ameloblastom).
Morfogeneza tumorilor
Dezvoltarea tumorilor poate începe de novo , dar mai
frecvent ele apar pe fondul unor leziuni pretumorale
(precanceroase).

Ele prezintă anumite procese patologice, care
creează un risc ridicat de dezvoltare a tumorilor.
Se subîmpart în obligatorii (se transformă în cancer
în majoritatea cazurilor) și facultative (se transformă
rar în cancer).
Exemple de precancer obligatoriu -polipoza
înnăscută a intestinului gros și xeroderma pigmentară
(ambele boli au caracter ereditar).
Stările pretumorale facultative includ unele procese
de hiperplazii, displazii și disembrioplazii, însoțite de
restructurarea morfologică a țesuturilor și tulburări
funcționale.

Exemple :
leuocoplazia,
metaplazia epidermoidă și polipoza
mucoaselor,
ulcerul gastric cronic,
ciroza hepatică,
displazia epiteliilor mucoaselor,
hiperplazia glandulo -chistică a endometrului,
gastrita atrofică cronică etc.

Variantele de creștere a tumorilor după
raportul față de țesuturile adiacente:
expansivă -tumoarea crește lent, înlăturând
și comprimând țesuturile învecinate, care
formează treptat o capsulă fibroconjunctivă în
jurul nodului tumoral (elementele
parenchimatoase se atrofiază); tumoarea are
limite precise și poate fi ușor înlăturată
(enucleată); este caracteristică pentru tumorile
benigne;
prin apoziție -creșterea tumorii se produce
prin transformarea tumorală a celulelor normale
adiacente și proliferarea lor ulterioară în limitele
câmpului tumoral;

infiltrativă ( invazivă )-celulele tumorale
infiltrează și distrug țesuturile normale adiacente
(creștere distructivă);
invazia se produce de -a lungul fibrelor nervoase,
vaselor sanguine și limfatice, spațiilor intertisulare
nodulul tumoral n -are limite precise;
este caracteristică pentru tumorile maligne.
Variantele de creștere a tumorilor în organele
cavitare și tubulare:
exofit -creșterea expansivă în cavitatea
organului și
endofit -tumoarea se localizează în grosimea
peretelui cavității respective

Cancer gastric –
← creștere endofită
Cancer gastric,
creștere exofită →

Terminologia tumorilor :
în majoritatea cazurilor denumirea tumorii se
formează din rădăcina numelui țesutului
(organului), la care se adaugă sufixul „om”
(nefrom, hepatom, fibrom, angiom, miom, osteom
etc.).
Clasificarea tumorilor:
După particularitățile clinico -morfologice
tumorile se subîmpart în:
a) benigne,
b) maligne,
c) cu creștere local distructivă (de tip intermediar)

Criteriul Tumorile
benigneTumorile maligne Tumorile cu
creștere local
distructivă
Ritmul de creștere Lent Rapid Lent
Gradul de
diferențiere a
celulelor tumoraleCelule mature,
diferențiateCelule imature,
nediferențiateCelule mature,
diferențiate
Atipismul Tisular Tisular, celular
(ulrastructural, biochimic,
histochimic, antigenic)Tisular
Caracterul
creșteriiExpansivă Infiltrativă (invazivă) Infiltrativă
(invazivă)
Limitele tumorii Clare, precise Șterse, neclare Șterse, neclare
Matastazarea Nu Da Nu
Recidivarea Nu Da Da
Evoluția clinico –
morfologicăSe pot maligniza Nu se pot transforma
în tumori benigneSe pot
maligniza

Clasificarea histogenetică (după țesutul de
origine) a tumorilor
1) tumori epiteliale fără localizare specifică
(organonespecifice );
2) tumori epiteliale cu localizare specifică
(organospecifice );
3) tumori mezenchimale;
4) tumori ale țesutului melanoformator;
5) tumori ale sistemului nervos și membranelor
meningeale;
6) tumori ale țesutului hematopoietic și limfoid;
7) teratoame (tumori disontogenetice)

Clasificarea stadială a tumorilor după
sistemul TNM
Se bazează pe estimarea a 3 criterii:
1) T = extinderea tumorii primare;
2) N = starea ganglionilor ( nodulilor) regionali;
3) M = absența sau prezența metastazelor
la distanță.
Adăugarea de numere la aceste 3 componente
indică extinderea procesului tumoral în modul
următor:
T0, T1, T2, T3, T4;
N0, N1, N2, N3, N4;
M0, M1.

Clasificarea tumorilor după gradul
histopatologic de diferențiere
Toate cazurile de tumori trebuie să fie
confirmate histologic (prin biopsie)!
Se apreciază gradul de asemănare a celulelor
tumorale cu prototipul lor din țesutul normal
(țesutul de origine):
G1 -indică un grad înalt de diferențiere;
G2 -indică un grad mediu de diferențiere
(malignitate moderată);
G3 -indică un grad slab de diferențiere
(malignitate înaltă);
G4 -indică nediferențiere (malignitate foarte
înaltă sau tumoare anaplastică).

TUMORILE EPITELIALE FĂRĂ
LOCALIZARE SPECIFICĂ
(ORGANONESPECIFICE )
Se dezvoltă din epiteliile pavimentos,
tranzițional și glandular care nu îndeplinesc funcții
specifice. Pot fi benigne și maligne.
Tumorile benigne -papilomul și adenomul .
Papilomul se dezvoltă din epiteliul pavimentos
stratificat și de tranziție. Localizarea: pielea și
mucoasele cavității bucale, faringelui, laringelui,
esofagului, vezicii urinare, colului uterin.
Macroscopic -formațiune de formă sferică, cu
suprafața rugoasă, consistența densă, având
baza de implantare largă sau îngustă;
dimensiunile de la 1 -2 mm până la 1 -2 cm.

Microscopic este constituit din epiteliu
pavimentos stratificat proliferat neuniform și țesut
conjunctiv subepitelial bogat în vase sanguine
repartizate haotic. Epiteliul formează proliferări
papilifere proeminente pe suprafața pielii. Este
păstrată membrana bazală și polaritatea celulelor,
ceea ce este caracteristic pentru tumorile
benigne. Se observă hiperkeratoză și acantoză.
Aceste modificări reflectă atipia tisulară în
papilom.
Papilomul se poate maligniza (apare carcinom
pavimentos). Manifestările clinice depind de
localizare (plicele vocale, vezica urinară, cavitățile
nazale, colul uterin etc).

Adenomul –
se dezvoltă din epiteliu glandular.
Se întâlnește în organele glandulare și pe
mucoasele acoperite cu epiteliu glandular.
În organele compacte apare ca noduli bine
delimitați, încapsulați (creștere expansivă), având
culoarea și consistența țesuturilor de origine.
Pe membranele mucoase are aspect de polip
pediculat sau cu o bază de implantare largă (polip
sesil).
Adenomul se poate maligniza, transformându -se
în adenocarcinom (carcinom glandular).

Microscopic este format din structuri glandulare
de diferite forme și dimensiuni, unele dilatate
chistic, celulele tumorale sunt bine diferențiate,
mature, amintesc epiteliul glandular de origine, iar
membrana bazală etste integră.
Se disting următoarele varietăți de adenom: 1)
acinos (alveolar ); 2) tubular ; 3) trabecular ; 4)
papilar . În cazurile în care în adenom predomină
stroma conjunctivă asupra parenchimului
glandular, tumoarea este denumită fibroadenom
sau adenofibrom.

Tumorile maligne de origine epitelială fară
localizare specifică se numesc cancer sau
carcinom .
Se dezvoltă din epiteliile pavimentos stratificat,
de tranziție sau glandular.
Caracteristicile principale:
• atipie celulară și tisulară,
• creștere infiltrativă (invazivă),
• metastazare predominant limfogenă
(primele metastaze apar în limfoganglionii
regionali),
• recidivare.

Macroscopic –
de obicei are aspect de nod tumoral fără limite
precise, care infiltrează țesuturile adiacente
(creștere invazivă), de consistență flască sau
densă, pe secțiune culoarea albicioasă,
localizat în profunzimea organelor compacte sau
pe suprafața lor,
iar în organele cavitare și tubulare -pe suprafața
(creștere exofită) sau în grosimea pereților
(creștere endofîtă).

Cancer esofagian epidermoid cu cornificare

Clasificarea cancerului:
1) in situ (preinvaziv),
2) pavimentos (epidermoid) cornificat și
necornificat,
3) glandular (adenocarcinom),
4) mucipar (coloid),
5) nediferențiat (anaplastic),
6) parenchimatos (medular),
7) fibros (schiros),
8) trabecular (solid),
9) dimorf.

Carcinom in situ (preinvaziv , intraepitelial ):
atipismul și polimorfismul celular, mitozele
patologice se observă doar în stratul epitelial;
stratificarea verticală caracteristică epiteliului
pavimentos stratificat normal este ștearsă,
neclară, dar invazia tumorală nu depășește
membrana bazală, ea rămâne intactă;
în dinamică devine invaziv (infiltrativ)

Carcinom pavimentos ( epidermoid ):
provine din epiteliu pavimentos sau tranzițional și
din epiteliu glandular, care anterior a suferit
metaplazia epidermoidă;
este constituit din fascicule de celule epiteliale
atipice care invadează țesutul adiacent.
Pot fi 2 variante: cucornificare și fără cornificare ;
în cancerul cornificat se observă „ perle
keratozice " –acumularea unor mase de keratină
în centrul insulelor de celule tumorale, ceea ce
reflectă capacitatea de keratinizare a epiteliului .

Carcinom glandular ( adenocarcinom ):
derivă din epiteliul prismatic, cilindric sau cubic al
membranelor mucoase și al organelor glandulare.
Poate avea următoarele forme: tubular , alveolar
sau papilar .
Carcinom mucipar ( coloid ):
provine din epiteliu glandular, celulele tumorale
produc cantități mari de mucus;
macroscopic are aspect de masă mucinoasă sau
coloidă (aspect gelatinos);
celulele pot căpăta forma de „inel cu pecete“.

Carcinom nediferențiat ( anaplastic ):
a)cu celule mici; b) cu celule mari; c) cu celule
gigante.
Celulele tumorale sunt monomorfe, nu formează
careva structuri, stroma este săracă;
este o formă foarte malignă a cancerului, care
dă metastaze precoce.
Carcinom parenchimatos ( medular ):
în tumoare predomină parenchimul, stroma fiind
săracă; are consistență moale, amintește
țesutul cerebral; este o formă de cancer
nediferențiat, dă metastaze precoce și multiple

Carcinom fibros ( schiros ):
în tumoare predomină stroma; printre fasciculele
abundente de fibre colagene se observă
cordoane subțiri de celule atipice;
tumoarea are o consistență densă;
se deosebește prin malignitate înaltă și
metastaze precoce.
Carcinom trabecular ( solid ):
stroma și parenchimul sunt reprezentate uniform;
fasciculele de celule tumorale alternează cu
fascicule fibroconjunctive;
este o formă de cancer nediferențiat cu creștere
rapidă și metastaze precoce.

Carcinom dimorf:
este o formă mixtă de cancer, în care se observă
structuri glandulare și epidermoide.