Schimbările majore din economia mondială, concretizate în creșteri semnificative ale [626205]

Introducere
Schimbările majore din economia mondială, concretizate în creșteri semnificative ale
producției în fiecare țară, dar și în reducerea barierelor politice și comerciale dintre țări, au condus, după 1970, la o evoluție explozivă a numărului călătoriilor ș i a țărilor participante la
circulația turistică, intensificând comunicarea în acest domeniu și sporind nevoia de informații având caracter turistic.
Pe de altă parte, creșterea numărului și diversificarea tipologică a celor implicați în organizarea și gestionarea călătoriilor – administrații naționale de turism, organisme
profesionale, colectivități locale, institute de cercetare – precum și realizarea obiectivelor vizând
evaluarea piețelor, determinarea eficienței campaniilor comerciale, orientarea in vestițiilor,
valorificarea resurselor umane și altele au accentuat cererea de informații turistice.
A avut loc, în acest context, o lărgire a surselor de date, dar care utilizau concepte diferite; ca urmare, au apărut dificultăți în cunoașterea și eva luarea cu rigurozitate a fenomenului turistic, s –
au diminuat sensibil posibilitățile realizării unor comparații internaționale relevante. Se impune, în aceste condiții, adoptarea unui sistem statistic unitar al turismului și dezvoltarea unei terminologii c omune. Aceste obiective și -au găsit dezvoltarea în recomandările Conferinței
internaționale asupra statisticii voiajelor și turismului, Ottawa, 1991, recomandări adoptate în 1993 la Sesiunea a XXVII – a a Comisiei de Statistică a Națiunilor Unite.
Clar ificările propuse și adoptate au vizat o gamă largă de aspecte, ce ar putea fi grupate pe mai
multe planuri:
– conținutul noțiunii de turism și formele turismului;
– conceptul de vizitator și corespunzător, locul, durata și motivul călă toriei;
– industria turistică; conținutul și clasificarea elementelor componente;
– clasificarea activităților turistice, pornind de la ofertă, în conexiune cu structurile
fundamentale ale produselor și serviciilor CITI (Clasificar ea Internațională Tip Industrii a
activităților), NACE (Clasificarea industrială generală a activităților economice în Comunitatea Europeană).

În privința turismului, potrivit noilor precizări, acesta se referă la activitățile desfășurate de
persoane , pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședinței obișnuite, pentru
o perioadă consecutivă ce nu depășește un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.
Se precizează că această definiție este suficien t de largă pentru a acoperi călătoriile între
diferite țări, dar și în interiorul acestora și, de asemenea, pentru a include activitățile vizitatorilor
de o zi (excursioniști) și ale celor care rămân, în zona vizitată, cel puțin 24 de ore (turiști).
Coresp unzător accepțiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale turismului, și
anume:
a) turism intern (domestic tourism): rezidenții unei țări date care călătoresc numai în interiorul acesteia;
b) turism receptor (inbound tour ism): non- rezidenții care călătoresc în țara dată;
c) turism emițător (outbound tourism): rezidenții țării date care călătoresc în alte țări.
Aceste trei forme de bază pot fi asociate în modalități diferite, dând naștere altor categorii ale
turismului, și anume:
– turism interior, formă ce regrupează turismul intern și turismul receptor;
– turism național, constituit din turismul intern și turismul emițător;
– turismul internațional, alcătuit din turismul receptor și turismul emitățor.
În ceea ce privește turistul, acesta este reprezentat de “orice persoană care se deplasează spre locul situat în afara reședinței sale obișnuite, pentru o perioadă mai mare de 12 luni și ale cărei motive principale de călă torie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul
vizat ”.
Sunt menționate, în acest context trei criterii considerate esențiale pentru a distinge vizitatorii (în sensul de turiști) de alte categorii de călători și pentru a elimina ambiguitățile generate de unii
termeni. Potrivit acestor criterii:

– voiajul trebuie să fie efectuat într -un loc situat în afara reședinței obișnuite, ceea ce
exclude călătoriile mai mult sau mai puțin regulate între domiciliu și locul de munc ă sau de
studiu;
– sejurul nu poate depăși 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul având, din punct
de vedere statistic, statutul de rezident;
– motivul principal al călătoriei trebuie să fie altul decât exercitarea unei activități
remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migrația legată de locul de muncă.
Vizitatorii sunt grupați, după rezidență, în vizitatori internționali și vizitatori interni, iar fiecare
categorie este, la rândul ei, subdivizată în turiști (ce i care petrec cel puțin o noapte în locul
vizitat) și excursioniști (vizitatori de o zi). Legat de durata voiajului, se sugerează posibilitatea înregistrării și evidențierii călătoriilor pe diverse lungimi de intervale, în funcție de necesitățile analizei. Corespunzător acestei fragmentări a duratei călătoriei, unii autori propun și noțiunea de
vacanțier – pentru cei care realizează o călătorie de cel puțin 4 zile. Se face, în acest fel, o
demarcație între turismul de week -end (1- 3 zile) și turismul de vaca nță. În privința motivelor
călătoriei, se recunoaște necesitatea identificării acestora în scopul evaluării comportamentului de consum și cheltuielilor vizitatorilor. Sunt precizate și structurate pe grupe și subgrupe
principalele mobiluri ale călătoriilor turistice, și anume:
– loisir, recreere și vacanță (odihnă): vizitarea orașelor, participarea la diverse manifestări
culturale și sportive, efectuarea cumpărăturilor, plaje (cură heliomarină), practicarea diferitelor sporturi (de amatori), croazi ere, jocuri de noroc, odihnă, voiaje de nuntă etc.;
– vizite la rude și prieteni: vizitarea părinților, concedii în cămin (familie), participarea la
funeralii, participarea la programe de îngrijire a invalizilor etc.;
– afaceri și motive p rofesionale: instalarea de echipamente, inspecții vânzări și cumpărări în
contul întreprinderilor străine, participarea la reuniuni, conferințe, congrese, târguri și expoziții, participarea la activități sportive profesionale, misiuni guvernamentale, studi i, cursuri de limbi
străine sau de pregătire profesională etc.;
– tratament medical: stațiuni balneare, fitness, talazoterapie, kinetoterapie, stațiuni termale și
alte tipuri de cure și tratamente (slăbire, înfrumusețare);

– religie/pelerinaje: participarea la diverse evenimente religioase, pelerinaje;
– alte motive: echipajele aeronavelor și vaselor destinate transportului public (personalului
însoțitor de bord), tranzit, alte activități.
În călătoriile lor, turiștii consumă o serie de bunuri și servicii, legate mai mult sau mai puțin de
turism. Corespunzător acestei realități, în structurile (clasificările) consacrate ale ramurilor
economice sau ale produselor și serviciilor nu se regăsește o industrie a turismului. Și totuși
conceptul este frecvent utilizat și chiar definit.
Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr -o sumă de activități sau mai
multe ramuri a căror funcție comună este satisfacerea nevoilor turiștilor. Din indu stria turistică
fac parte sectoarele:
– locuință și alimentație (în conformitate cu structurile consacrate, grupa “Hoteluri și
restaurante”):
– hoteluri, moteluri, case de oaspeți, ferme, vase de croazieră, vile, castele, camping -uri,
proprietăți time -share, reședințe secundare, restaurante (clasice, cu specific, fastfood), baruri,
cafenele;
– transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, căi ferate, autocare,
firme de închiriat automobile, operatori de taximetrie și sectorul noncomercial constituit din
automobile proprietate personală, aeronave proprii, iahturi;
– organizatorii de călătorii: agenții de voiaj și touroperatori;
– atracții- agrement: elemente naturale (forme de relief, grădi ni, parcuri, lacuri etc.) și
construite – catedrale, castele, monumente, muzee, galerii de artă, teatre, parcuri de distracție,
facilități sportive, cazinouri precum și festivaluri și evenimente cultural artistice;
– organizatorii/administratorii destinațiilor: oficii de turism naționale, regionale, locale.
Locul și rolul turismului în economie
Pentru a identifica rolul turismului în cadrul economiei naționale se impune evidențierea clasificării ramurilor economiei naționale.

1) SECTORUL PRIMAR – include: agricultura (creșterea animalelor, silvicultura),
vânătoarea, pescuitul, industria extractivă;
2) SECTORUL SECUNDAR – industriile de prelucrare (manufacturieră, grea, ușoară,
alimentară, producția și furnizarea de ene rgie);
3) SECTORUL TERȚIAR – sectorul serviciilor (comerț, transporturi, alimentație publică,
turism, serviciile și activitățile care nu produc bunuri materiale, inclusiv instituțiile de cultură,
învățământ, asistența socială și medicală, sportul, etc.).
Principalele caracteristici ale serviciilor sunt importante pentru identificarea și delimitarea lor față de celelalte componente ale activității economice și sociale (inclusiv serviciile cu caracter turistic). Acestea se referă la:
– imaterialitate și intangibilitate: spre deosebire de produs, serviciul în general este
impalpabil, intangibil, nu poate fi văzut, încercat, gustat (din acest motiv serviciile sunt catalogate drept “invizibile”, iar comerțul cu servicii denumit “comerț invi zibil”);
– nestocabilitatea (perisabilitatea): neavând în general formă materială, acestea nu pot fi
stocate și păstrate pentru un consum ulterior;
– simultaneitatea producției și consumului serviciului – determină ca orice neconcordanță de
timp sau de loc să se soldeze cu pierderi;
– inseparabilitatea serviciilor de persoana prestatorului și a utilizatorului;
– eterogenitatea sau variabilitatea (variație în funcție de specificul prestatorului, condiții de
mediu etc.).
Turismul se constituie ca o ramură distinctă a economiei naționale. Locul turismului este
evidențiat de următoarele elemente:
– este o componentă a sectorului terțiar – apartenență susținută de:
– conținutul său (include activități de natura serviciilor: transport, alimentație,
oferirea de informații, tratament) și de

– caracteristicile sale (nematerialitate, intangibilitate, nestocabilitate,
simultaneitatea producției și consumului, consum mare de muncă), comune tuturor
componentelor sectorului terțiar;
– are caracter de ramură de interferență – rezultat a diversității activităților ce dau conținut
prestațiilor turistice și prezenței unora dintre ele în structura altor ramuri ale economie i:
transporturile, alimentație publică – comerț, tratament baleno- medical, ocrotirea sănătății ș.a.;
– este o ramură de sinteză – desfășurarea activităților turistice necesită intrări din alte ramuri
ca industria construcțiilor (și indirect: industr ia materialelor de construcții, a sticlei, lemnului,
construcții de mașini, chimică, industria energetică), alimentară, textilă, agricultură, transport,
telecomunicații, gospodărie comunală, cultură și artă ș.a.;
– dezvoltarea turismului nu se va putea asigura armonios decât într -o strânsă corelare cu
nivelurile și ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naționale. Aceasta deoarece la obținerea unui produs turistic participă, direct sau indirect, aproape toate ramurile economiei naționale.
Cercetările întreprinse asupra rolului turismului au evidențiat faptul că el are un impact
considerabil asupra economiei societăților și culturilor diferitelor țări. Acțiunea sa se manifestă pe multiple pl anuri: economic, social, cultural, politic; intensitatea acestor acțiuni diferă de la o
țară la alta în funcție de nivelul său de dezvoltare și de politica promovată față de el.
Rolul economic al turismului
Rolul economic direct al turismului e ste evidențiat de:
– contribuția turismului la creșterea produsului intern brut și a venitului național datorită
creșterii volumului încasărilor din turism (realizate atât de prestatorii direcți – unități de cazare,
alimentație publică, agrement, transportatori, cât si a agențiilor de turism), ca urmare a sporului
de producție;
– contribuția turismului internațional la reechilibrarea balanței comerciale de plăți ca urmare a
creșterii volumului încasărilor valutare rezultate din : vânzarea serviciilor turistice pe valută; exportul intern;

– contribuția lui la valorificarea unor categorii de resurse ca frumusețea peisajului, condiții de
climă, calitățile curative ale apelor minerale sau termominerale, monumentele de artă, vestigiile
istorice, tra diția populară ș.a. care găsesc în turism cea mai bună valorificare sau chiar singura;
– contribuția acestuia la creșterea prosperității zonelor în care se dezvoltă turismul (favorizând
dezvoltarea infrastructurii în zonă, valorificarea resurselor, a forței de muncă etc.).
Rolul economic indirect al turismului este rezultatul faptului că:
– dezvoltarea turismului determină dezvoltarea altor ramuri ale economiei naționale (acțiunea
de stimulare a dezvoltării altor ramuri).
Rolul social a l turismului:
– contribuția turismului la crearea de noi locuri de muncă (în turism și în celelalte ramuri care
se dezvoltă datorită dezvoltării turismului) și la apariția de noi meserii (de exemplu, animator în turism), și pe această cale reducerea șomajului;
– contribuția turismului la refacerea capacității fizice și psihice a oamenilor, cu consecințe
pozitive asupra productivității muncii.
Rolul cultural -educativ:
– vizitarea unei zone (țări) îi oferă turistului posibilitatea de a dobâ ndi noi cunoștințe de
geografie, istorie, științele naturii, artă, literatură etc.;
– contactul turiștilor cu zone sau țări cu nivel mai ridicat de cultură și civilizație poate avea
efecte pozitive asupra acestora.
Rolul politic:
– turismul, c onsiderat “mesager al păcii” contribuie la promovarea unei mai bune înțelegeri
între popoare aparținând diferitelor culturi.
Aportul turismului la progresul economico- social, intensitatea acțiunilor sale diferă
semnificativ de la o țară la alta, în fu ncție de nivelul său de dezvoltare și de politica promovată
față de el.

Capitolul 1. Indicatori statistici utilizați în caracterizarea activitații de turism
1.1. Clasificarea serviciilor și formelor turistice
1.1.1.Caracteristicile serviciilor turistice
Serviciile turistice se prezintă ca un ansamblu de activități ce au ca obiect satisfacerea tuturor
nevoilor turistului în perioada în care se deplasează și în legătură cu aceasta. O parte a
activităților ce dau conținut prestației turistice vizează deci acoperirea unor necesități obișnuite, cotidiene, (odihna, hrana), altele prezintă caracteristici specifice turismului și respectiv formelor particulare de manifestare a acestuia.
Prin natura lui, serviciul turistic trebuie s ă asigure condiții pentru refacerea capacității de
muncă, simultan cu petrecerea plăcută și instructivă a timpului liber; de asemenea, el trebuie astfel conceput încât, în urma efectuării consumului turistic, individul să dobândească un plus de informații, cunoștințe, chiar deprinderi noi. Numai astfel se poate vorbi de un conținut al
prestației turistice în concordanță cu cerințele epocii moderne, cu exigențele turismului contemporan. În condițiile actuale ale țării noastre, angajată pe coordonatele unei noi dezvoltări
o asemenea orientare a serviciului oferit oamenilor imprimă turismului caracterul unui important instrument în realizarea unei calități a vieții.
O alta cerință a consumului turistic, la care serviciul turistic, prin conținutul său, este chemat
să contribuie efectiv, o constituie asigurarea unei odihne active a turistului. Ca rezultat al creșterii productivității muncii și progresului științific și tehnic, se reduce săptămâna de lucru, se măresc dimensiunile timpului liber, zilnic și săpt ămânal. Acesta are drept consecință
transformarea într- o constantă a timpului de odihnă pasivă și implicit sporirea solicitărilor față de
formele odihnei active, stimulate și de efectele negative ale concentrării urbane, între care poluarea, stresul etc. O dihna activă tinde, astfel să devină o componentă tot mai importantă a
serviciului turistic, ea reprezintă totodată, un procedeu modern, eficient de deconectare, de tratament, ameliorarea consecințelor nefavorabile ale suprasolicitării nervoase. Pornind de la
aceste premise, organizatorilor de turism le revine sarcina conceperii unor vacanțe, respectiv aranjamente turistice, cu posibilități multiple de desfășurare a unor activități recreative: culturale,

sportive, deprinderea și practicarea unor meserii art izanale, stimularea unor pasiuni (“hobby”)
etc. menite să diversifice agrementul tradițional și să sporească atractivitatea manifestărilor
turistice, să răspundă criteriilor odihnei active. Aceste preocupări sporesc în intensitate odată cu transformarea tu rismului în fenomen de masă, cu creșterea frecvenței de petrecere a timpului
liber în afara reședinței permanente.
Importanța serviciilor turistice în realizarea produsului turistic este evidențiată de:
– ele sunt cele care pun în valoare resursele naturale și antropice ale unei zone, stațiuni,
făcându -le accesibile turiștilor (resursele vor lua forma produselor turistice numai prin
intermediul prestărilor de servicii specifice: transport, cazare, alimentație, agrement). Experiența internațională a demonstrat că existența unor resurse naturale și antropice valoroase nu este
suficientă pentru a asigura dezvoltarea turismului. În absența serviciilor care să le pună în valoare, resurse de excepție pot rămâne în afara circuitului economic;
– prin originalitate și creativitatea cu care serviciile turistice sunt combinate între ele și cu
celelalte componente ale produsului turistic se poate asigura creșterea atractivității și mai ales individualizarea produselor turistice.
Caracteristicile serviciilor turistice
Serviciile turistice prezintă o serie de caracteristici (trăsături distincte) care decurg din:
– modul particular de desfășurare a activității;
– natura proprie a producției și a muncii.
Acestea pot fi grupate:
– caracteristici comune tuturor serviciilor (tuturor componentelor terțiarului) fapt ce atestă
odată în plus apartenența turismului la sectorul terțiar având însă o concretizare distinctă;
– caracteristici specifice numai serviciilor turistice deter minate de caracteristicile ofertei și
cererii turistice.
Caracteristicile de ordin general (specifice tuturor serviciilor)

– nematerialitate – serviciile turistice există în forma potențială concretizându -se numai în
contact cu cererea.
– nestocabilitate – caracterul nematerial al serviciilor turistice face ca acestea să nu poată fi
stocate, păstrate, în vederea unui consum ulterior, fiind deci perisabile. Exemplu: locurile
nevândute din mijloacele de transport, unitățile de cazare, de alimentație publică, de agrement etc.nu pot fi păstrate pentru a fi vândute în sezon (când cererea este mai mare decât oferta).
– intangibilitate – caracterul nematerial al prestației – face ca serviciile turistice să nu poata fi
probate, încercate înaintea cumpărării (asemeni mărfurilor clasice) ceea ce determină neîncredere și rețineri în formularea deciziei de cumpărare.
– simultaneitatea producției și consumului serviciilor turistice – prestarea acestora impune
prezența în același loc și în același timp atât a prestatorului cât și a beneficiarului de produse turistice, concomitența execuției și consumării lor. În absența acesteia are loc o pierdere de ofertă și/sau cerere nesatisfăcută.
– inseparabilitatea de persoana prestatorului – în momentul închei erii acțiunii prestatorului,
serviciile turistice încetează să existe.
– pondere mare a cheltuielilor cu munca vie – prezența prestatorilor este impusă atât de
specificul activităților, cât și de o serie de considerente de ordin psihologic.
Cara cteristici (trăsături) specifice turismului.
– personalizarea serviciilor turistice la nivelul grupului sau chiar al individului este determinată
de existența unor motivații foarte variate ale turiștilor, precum și a unui comportament diferit al
acestor a fată de fiecare componentă a prestațiilor. Aceasta presupune realizarea unor servicii
adaptate specificului fiecărui segment de clientelă sau al fiecărui client (în cazul turiștilor care călătoresc pe cont propriu).
– complexitate – serviciile turistic e sunt rezultatul combinării diferitelor servicii (transport,
cazare, alimentație, agrement, tratament ș.a.). Aceste combinații pot lua multiple forme atât
pentru a valorifica diferitele resurse naturale și antropice cât și pentru a răspunde mai bine cerin țelor, nevoilor consumatorilor.

– eterogenitatea serviciilor turistice este determinată atât de conținutul complex al serviciilor
turistice, cât și de dependența lor de dotările materiale ș i de persoana prestatorului.
– participarea unui număr relativ mare de prestatori (producători) la realizarea produsului final
(consecință a eterogenității), serviciile turistice fiind rezultatul activității mai multor prestatori
distincți:
– transportatori (companii de autocare, feroviare – SNCFR, companii aeriene, navale,
închirieri “rent a car”, mijloace de transport pe cablu etc.); – unități de cazare de diferite tipuri
(hotel, motel, vile, cabane etc.);
– unitați de alimentație publică de o mare diversitate (restaurante, braserii, baruri etc.)
care pot fi integrate în unitățile de cazare sau independente; – unități de agrement- divertisment
sportiv, cultural, distracții ș.a.;
– organizatorii de voiaje; – întreprinderi care produc și comercializează bunuri proprii
turismului;
– furnizori de servicii nespecifice.
Prezența unui număr mare de prestatori care fac parte din structuri organizatorice diferite determină eforturi mari pentru armonizarea activității lor într- un pachet de vacanță unitar.
– substituire – multitudinea posibilităților de combinare și substituire a elementelor
constitutive ale ofertei turistice duce la diversificarea ofertei, permițând satisfacerea nevoilor unor segmente diferite de turiști.
– dinamism înalt – serviciile turistice sunt supuse unei permanente adaptări a conținutului
lor datorită evoluției cererii turistice, cât și schimbărilor comportamentale ale consumatorilor.
– solicitare și consum într -o ordine riguroasă – această tră sătură este determinată de specificul
prestației, locul și momentul acțiunii, forma de turism etc.
1.1.2. Clasificarea serviciilor turistice
În perioada contemporană, se manifestă un proces continuu de îmbogățire a conținutului
prestației turistice cu noi tipuri de activități- procese specifice și turismului românesc – ca

expresie a receptivității și adaptabilității turismului la schimbările intervenite în structura
nevoilor de consum, a creșterii rolului în formarea și educarea oamenilor. Ele se pot clasifica în grupe relativ omogene, operând cu mai multe criterii.
Astfel, activitățile înglobate în conținutul prestației turistice se pot structura în:
– servicii legate de organizarea voiajului și
– servicii determinate de sejur.
Serviciile care asigură voiajul sunt constituite în cea mai mare parte din prestațiile oferite de companiile de transport: ele privesc facilitățile și comoditățile de organizare a călătoriei, calitatea
lor determinând opțiunea turistului pentru un anumit mijloc de transport sau tip de aranjament. Tot în această categorie sunt incluse serviciile de publicitate turistică precum și alte servicii prestate d e agențiile de voiaj. Serviciile de sejur sunt mai complexe, ele vizează satisfacerea
necesităților cotidiene ale turismului și asigurarea condițiilor de agrement. Acestora li se mai pot adăuga serviciile cu carcater special, detrminate de unele forme part iculare de turism (tratament
– în cazul turismului balneomedical – traduceri în cazul turismului de congrese etc.).
În raport cu importanța față de mobilul călătoriei și motivația cererii, serviciile turistice pot fi:
– de bază (transport, cazar e, alimentație publică, tratament sau orice altă activitate ce prezintă
motivația de bază a călătoriei ca: vânătoare, hipism, ski, yahting etc.;
– complementare sau suplimentare (informații, activități culturale – sportive, închirieri de
obiecte ș.a).
În general, ponderea cea mai mare o dețin serviciile de alimentație și cazare, urmate de cele de transport și de agrement. Raportul dintre serviciile de bază și celelalte servicii, ca și în interiorul subgrupelor între diferite prestații, este diferit în funcție de conținutul formelor de turism practicate; astfel, pentru turiștii automobiliști serviciul de transport nu este inclus în prestație, aceștia deplasându -se cu mijloace proprii; în cazul turiștilor care se deplasează cu cortul sau
rulota, aran jamentele pentru cazare sunt lipsite de importanță etc.
O altă posibilitate de clasificare a serviciilor folosește drept criteriu natura și forma de manifestare a cererii; din acest punct de vedere se întâlnesc servicii ferme (transport, cazare,

progr ame cultural -artistice etc.), angajate anterior desfășurării consumului turistic prin
intermediul agențiilor de specialitate și servicii spontane solicitate în momentul în care turistul ia
contact cu oferta. Caracterul spontan este specific prestațiilor su plimentare dar se poate întâlni și
pentru prestațiile de bază în situația turistului pe cont propriu. Cunoașterea conținutului acestor categorii de servicii furnizează informații privind distribuirea cererii și preferințelor turiștilor, favorizând organiza rea și planificarea unor acțiuni, orientează dezvoltarea serviciilor în vederea
stimulării cererii.
În funcție de modalitățile de plată sau de relațiile financiare angajate între prestatori și
beneficiari, serviciile pot fi cu plata (majoritatea serviciilor), acestea realizându -se anterior
prestației, simultan sau posterior acesteia și gratuite sau sub forma unor facilități, costul lor fiind
suportat din cheltuielile generale ale organizatorilor de turism (servicii de publicitate, de intermediere, comision) și având drept scop stimularea circulației turistice, asigurarea accesului larg la turism a unor categorii de solicitanți.
Dupa natura lor, se poate face o delimitare între serviciile specifice, generate de desfășurarea propriu -zisă a activității turistice și servicii nespecifice, rezultat al existeței unei infrastructuri
economico- sociale generale, care se adresează în egală măsură turiștilor și rezidenților (transport
în comun, telecomunicații, reparații -întreținere, cultural -artistice etc.).
Serviciile turistice se mai pot structura după aria de localizare a prestării lor, după forma de
prezentare (globală sau în activități independente), după caracterul lor, după formele de turism și
modalitățile angajării prestației, în raport cu natura p restatorilor etc. Toate acestea completează
imaginea bogăției și varietății structurale a prestației turistice (a se vedea figura următoare) și sugerează totodată și direcții și posibilități de dezvoltare .

SERVICII TURISTICE

SPECIFICE NESPECIFICE

DE BAZA INFORMARE TRANSPORT IN COMUN
TRANSPORT INTERMEDIERE TELECOMUNICATII CAZARE CULTURAL -ARTISTICE REPARATII-INTRETINERE
ALIMENTATIE SPORTIVE GOSPODARIE COMUNALA, LOCALA
TRATAMENT RECREATIVE FRIZERIE, COAFOR
SPECIALE ALTE SERVICII
DIVERSE

1.1.3. Serviciile de cazare
În derularea prestației turistice, cazarea este etapa următoare transportului, întrunind însă
atributele unei componente cu existență de sine stătătoare. Serviciul de cazare, vizează prin conținutul său, crearea condițiilor și confortului pentru adăpostire a și odihna călătorului. El este
produsul a ceea ce se numește industria turistică – sector care, în accepțiunea actuală,
înglobează ansamblul activităților desfășurate în spațiile de cazare.
Serviciul de cazare se prezintă ca o activitate complexă, decurgând din exploatarea
capacităților de cazare, fiind alcătuit dintr -un grupaj de prestații oferite turistului pe timpul și în
legătură cu rămânerea lui în unitățile hoteliere.
Dezvoltarea și calitatea serviciului de cazare sunt dependente, în pr imul rând, de existența
unei baze tehnico -materiale de cazare (Hoteluri, moteluri, hanuri, case de odihnă, cabane,
popasuri turistice etc.) adecvate, cu dotări corespunzătoare, care să ofere turiștilor condiții optime și care să îndeplinească, după caz, și alte funcții. În al doilea rând, serviciul de cazare este

influențat de dotarea cu personal a capacităților de cazare, de nivelul de calificare a
lucrărilor, de organizarea muncii în unitățile hoteliere. În acest context, insuficiența spațiilor
de cazare, echiparea lor necorespunzătoare, neconcordanța între nivelul confortului oferit și
exigențele turiștilor, ca și numărul mic al lucrătorilor sau slaba lor pregătire, influențează negativ calitatea prestației turistice și prin intermediul acestora, dimensiu nile circulației turistice și
posibilitățile de valorificare a patrimoniului.
Conținutul serviciului de cazare hotelieră
Serviciul de cazare hotelieră reprezintă, alături de cele de transport, alimentație și agrement, una din prestațiile de bază solicitate de turist pe durata călătoriei sale și totodată un factor important de stimulare a cererii turistice.
Conținutul acestui serviciu este determinat de faptul că obiectivul de cazare îndeplinește pentru turist rolul de domiciliu temporar, trebuind deci să aibă o funcționalitate complexă; de asemenea, în organizarea serviciilor de cazare se va ține seama ca aproape jumătate din timpul efectiv de vacanță este cheltuit de turist în incinta unității hoteliere.
În condițiile diversificării și integrării obiectivelor de cazare, serviciul hotelier nu se mai
limitează la cazarea propriu -zisă; el este completat de o serie de prestații suplimentare fiind, în
fapt, rezultatul îmbinării unei varietăți de activități. Gama acestor prestații este foar te largă și
greu de delimitat în raport cu funcția de bază. Varietatea lor este dependentă de condițiile pe care le oferă baza tehnico -materială sub aspectul tipului de construcție, categoriei de confort, gradului
de dotare etc.
Printre principalele a ctivități ce dau conținut serviciului hotelier, conceput în ideea satisfacerii
complexe a cererii turiștilor și călătorilor, se numără:
– cazarea propriu -zisă și activitățile complementare ei;
– alimentația și serviciile producătoare l egate de asigurarea acesteia;
– activitățile cultural- artistice și de agrement;
– serviciile de informare și intermediere;

– activitățile comerciale;
– activități cu caracter special.
Între aceste servicii – unii autori le numesc funcții – există relații de interferență, circuitele
lor economice se interferează. În raport cu specificul fiecărei unități hoteliere, unele dintre aceste
activități pot fi mai dezvoltate, altele mai puțin, unele pot să lipsească, după cum pot apare și
altele suplimentare. În totalitatea lor însă concură la acoperirea nevoilor consumatorilor, caracterizând activitatea desf ășurată în sectorul hotelier.
Cazarea este funcția principală a unităților hoteliere indiferent de mărim ea, tipul, categoria
de confort, gradul de dotare etc., al acestora. Ea presupune existența unui spațiu și a echipamentului necesar asigurării conditiilor de odihnă și de igienă ale turistului.
Odihna turiștilor în spațiile de cazare este condiționat ă de amplasarea acestora, de
însonorizarea camerelor în raport cu zonele de mare circulație (scări, lifturi, culoare de trecere, holuri de staționare) din interiorul unității, de mișcarea personalului etc.
Condițiile de igienă sunt dependente de cal itatea echipamentului sanitar, de buna funcționare
și întreținere a acestora, de existența obiectelor de inventar destinate igienei personale și de
frecvența înlocuirii lor. Pe lângă acestea, realizarea serviciului de cazare vizează crearea condițiilor pen tru desfășurarea unor relații sociale, este astfel necesară existența unor spații
speciale amenajate pentru primirea turiștilor, desfășurarea unor întâlniri cu prietenii sau de afaceri, realizarea unor manifestări științifice ș.a.
Din categoria servi ciilor hoteliere complementare, care întregesc funcția de cazare, se pot
menționa: primirea și distribuirea în hotel a corespondenței turiștilor, servicii de schimb valutar, păstrarea obiectelor de valoare, spălatul și călcatul lenjeriei, curățirea hainelo r și a încăltămintei,
repararea unor obiecte din dotarea turistului, manipularea bagajelor, asigurarea parcării autoturismelor etc. Tot în această grupă se cuprinde dotarea camerelor, la cererea clienților, cu inventar suplimentar (perne, pături, paturi, t elevizoare, frigider, aparatură de gimnastică ș.a.).
Serviciul de alimentație publică , deși îndeplinește o funcție de bază, nu este obligatoriu
prezent în toate unitățile de cazare. Acolo unde funcționează, el presupune existența unei varietăți de co mpartimente și tipuri de unități, care să satisfacă pentru toți turiștii și în orice

moment, atât nevoia de hrană cât și pe cea de agrement. Prezența serviciului propriu de
alimentație publică și prestație hotelieră este tot mai frecventă. Mai mult, chiar și în cazul
obiectivelor de cazare ce nu au unități proprii de alimentație publică se asigură servirea micului dejun în cameră (room -service), ca serviciu suplimentar.
Activitățile cultural -artistice și de agrement se întâlnesc, cu precădere, în cadr ul unităților
destinate în special turistului. Realizarea acestor activități presupune existența unor dotări
adecvate pentru petrecerea timpului și divertismentul turistului: terenuri de sport, piscine, săli de
gimnastică etc., ca și un personal cu calific are de specialitate care să asigure instruirea sau
supravegherea turiștilor. Tot în categoria acestor activități se cuprind și acțiunile inițiate cu
turiști, de natura serilor distractive, concursurilor ș.a., pentru care dotările și personalul nu ridică
probleme deosebite. Unele unități hoteliere îndeplinesc și funcții cultural -artistice, organizând
manifestări de acest gen: festivaluri folclorice, de cântece, de dansuri, reuniuni, întâlniri cu oameni de artă sau de cultură, expoziții, spectacole ș.a.
Activitățile de informare facilitează turistului cunoașterea varietății ofertei turistice, a
posibilităților de petrecere cât mai agreabilă a vacanței. Aceste servicii sunt asigurate de compartimente de recepție ale unităților hoteliere și sunt oferite ve rbal la cererea turiștilor sau
sub forma unor anunțuri, pliante, afișe etc., aflate la îndemâna turiștilor sau amplasate în locurile de trecere. Cu caracter de exemplu, orice unitate hotelieră trebuie să informeze clientela în legătură cu: programul acțiun ilor de agrement organizate în unitate sau localitate de către
unitățile specializate (momentul, durata, prețul), programul manifestărilor cultural- artistice și
sportive, orarul de funcționare a diverselor unități prestatoare de servicii, orarele curselor mijloacelor de transport, formalitățile vamale sau de prelungire a vizei etc. Serviciul de informare realizat de unitățile hoteliere, este, de fapt, o componentă a 86 activității de publicitate turistică și folosește, de regulă, materialele documentare și informațiile vehiculate cu prilejul
campaniilor promoționale.
Activitatile de intermediere , la fel ca și celelate servicii suplimentare, au ca scop
satisfacerea cât mai deplină a cerințelor turiștilor. Unitățile hoteliere – în sensul acestei atribuți i –
mijlocesc între turiștii proprii și prestatorii de servicii specializați: închirieri de obiecte de uz
personal pentru agrement, repararea sau întreținerea unor obiecte din dotarea turistului, rezervări de locuri în mijloacele de transport sau în alte unități de cazare ș.a.

Între serviciile de intermediere, de o apreciere deosebită din partea turiștilor se bucură
mijlocirea închirierii de autoturisme (rent -a-car) de la unitățile specializate, ca și mijlocirea unor
activități cu caracter special: personal pentru supravegherea copiilor sau persoanelor
handicapate, servicii de stenografiere și traducere, organizarea de congrese, conferințe, simpozioane și acțiunile conexe lor.
În afara grupelor de servicii menționate, unitățile hoteliere pot oferi și alte categorii d e
prestații. Cu cât unitatea beneficiază de încadrare superioară, cu atât ea trebuie să ofere turiștilor
o gamă mai bogată de astfel de servicii. Se remarcă, în general, preocuparea spre diversificarea
serviciilor hoteliere complementare funcției de cazare , ca urmare a creșterii exigențelor turiștilor,
pe de o parte, asigurării funcționării permanente a bazei materiale de cazare și implicit a sporirii
eficienței acesteia, pe de altă parte.
Prezentăm în continuare principalele forme de cazare cu servicii și fără servicii folosite în turism:
Segmente de piață

Sector Sectorul cu servicii Sectorul fără servicii (self -catering)
Destinație Itinerariu Destinație Itinerariu

Afaceri și alte scopuri
decât vacanță și
recreer e -Hoteluri în
orașe
(lunivineri)
-Hoteluri din
stațiuni pentru
conferințe,
expoziții
-Universități,
colegii Hoteluri
Hoteluri din
aeroporturi
Hoteluri budget
Hanuri Apartamente Nu se aplică

Vacanță și recreere -Hoteluri din
stațiuni
-Pensiuni/Case
de oaspeți
-Pensiuni
agroturistice
-Hoteluri din
orașe
(vineriduminică)

-HoteluriBed &
-Breakfast
-Hanuri
-Hoteluri
budget -Hoteluri -apartament
-condominium/timeshare
-Sate de vacanță
-Campinguri
-Caravane
-Vile
-Apartamente
-Hanuri
-Unele moteluri -Hoteluri
pentru tineret
-Unele
hoteluri și
moteluri
budget
-Spații
special
amenajate
pentru
amplasare de
corturi, etc

În acest tabel se face distincție între cele două sectoare de cazare în funcție de elementele care
influențează în mod fundamental natura produselor de cazare oferite, respectiv destinația (cazarea la o destinație turistică) și itinerariul (respectiv cazarea pe traseul unui itinerariu). De asemenea se realizează o diferențiere și în funcție de segmentele de consumatori, respectiv oameni de afaceri și cei care călătoresc în scopuri asociate (căutarea unei case noi, participarea la funeralii etc.) și cei care călătoresc pentru propria plăcere (vacanțieri). Hotelurile sunt unități care oferă servicii de cazare și masă oricărei persoane care acceptă să plătească tariful pentru serviciile oferite, fără a fi necesară existența unui contract. În țara noastră, hotelul este considerat
o structură de primire amenajată în clădiri sau corpuri de clădiri, care pune la dispoziția turiștilor camere, garsoniere sau apartamente, dotate corespun zător, care asigură prestări de servicii
specifice,dispune de recepție și spații de alimentație în incintă.
1.1.3. Serviciile de alimentație publică
Alimentația publică reprezintă una din laturile importante ale servirii turistice, încad rându- se
așa cum s- a arătat, în categoria serviciilor de bază. Deși ca activitate economică alimentația
publică nu este destinată să satisfacă în exclusivitate nevoia consumatorului turist, ea se asociază tot mai frecvent activităților de turism, iar dinam ica ei este din ce în ce mai 89 influențată de
evoluția circulației turistice. Dependența strânsă dintre alimentația publică și activitatea turistică este evidențiată, printre altele, de asocierea lor într -un sector de sine stătător în țările consacrate
pe plan turistic. O astfel de tendință este prezentă și în țara noastră în contextul reașezării și
modernizării structurilor organizatorice din turism. De asemenea, raporturile de intercondiționare sunt evidențiate și de efortul permanent al alimentației pub lice de a se alinia mutațiilor
intervenite în volumul, structura și exigențele cererii, rezultat al dezvoltării turismului intern și internațional, al diversificării și multiplicării formelor de turism.
Alimentația publică – componentă de bază a prestației turistice
Privită prin prisma calității sale de component al produsului turistic, respectiv a serviciilor de bază, alimentația publică determină calitatea prestației turistice în ansamblul ei, infl uențează
conținutul și atractivitatea ofertei turistice cu multiple implicații asupra dimensiunilor și orientării fluxurilor turistice. Totodată, ea trebuie să întrunească și câteva trăsături specifice:

1) este necesar să fie prezentă în toate moment ele – cheie ale consumului turistic: puncte de
îmbarcare, mijloace de transport, locuri de distracție și sejur, de agrement. Numai astfel, serviciul
de alimentație publică va răspunde sarcinii de a asigura ansamblul condițiilor pentru ca turistul, aflat te mporar în afara reședinței permanente, să- și poată procura hrana necesară. Aceasta cu atât
mai mult cu cât el reprezintă principala cale de satisfacere a nevoii cotidiene de hrană pentru toate categoriile de turiști, indiferent de modul în care au angajat prestația turistică și de
particularitățile acesteia.
2) necesitatea prezenței unei tipologii largi de unități de alimentație publică, capabile să
satisfacă o paletă diversificată de trebuințe. În afara unei adaptări a rețelei de unități la momentul
și locul desfășurării programului turistic, structura tipologică a acesteia trebuia să răspundă
deopotrivă nevoilor de hrană și divertisment, să -l poată servi pe turist în orice imprejurare (se au
în vedere, în mod deosebit, acțiunile cu caracter special).
Cerințe aparte stau în fața serviciului de alimentație publică în cazul turismului balneo –
medical. El este chemat să contribuie nemijlocit la reușita tratamentului, reușită adeseori
dependentă de calitățile și rigurozitatea regimului de hrană (de exemp lu, tratamente ale
aparatului digestiv, cardiovascular etc.).
3) necesitatea de a răspunde în egală măsură, cerințelor turiștilor autohtoni și străini. Astfel, în structura produselor comercializate trebuie să fie prezente preparate din bucătăria națio nală și
internațională, din cea specifică anumitor țări sau zone. Proporția elementelor specifice,
promovarea anumitor produse etc., se definesc în raport cu formele de turism, cu locul și momentul de desfășurare a activității.
Legătura dintre servici ile de alimentație publică și oferta turistică este profundă, de
intercondiționare reciprocă, de dezvoltare sincronă. Ea dovedește noi valențe în condițiile în care gastronomia devine element de selecție a destinațiilor turistice, când celelalte componente ale
ofertei turistice sunt sensibil apropiate si comparabile.
De altfel, produsul turistic având drept principală motivație gastronomia este o realitate din ce în ce mai prezentă și a generat o formă n ouă de vacanță, cunoscută sub denumirea de “vacan ță
gastronomică” (perscărească, vânătorească etc.), cu activitate unanim recunoscută.

Diversitatea și originalitatea gastronomică se constituie, prin urmare, ca element de atracție
principală sau complementară, fapt ce se explică și justifică atenția, acordată acestui domeniu de
servire turistică.
Componenta de prim ordin în structura unei oferte turistice elevate, alimentația publică se recomandă, pe zi ce trece, ca un sector cu multiple și noi posibilități în ce privește ridicarea calității serv irii turistice în condiții de înaltă frecventă. Se tinde din ce în ce mai mult, ca
alimentația publică, pe lângă funcția fiziologică propriu -zisă, să îndeplinească și unele funcții de
agrement, odihnă, recreere – în general, de petrecere a timpului liber. Ținând cont de faptul că
turistul cheltuiește o parte însemnată din bugetul său de timp (după unele calcule, 20- 25%) în
unitățile de alimentație publică, o atenție deosebită se acordă atracției pe care acestea o exercită, contactelor sociale ce se pot real iză în cadrul lor.
Cunoașterea tuturor aspectelor ce evidențiază relația alimentație publică – turism reprezintă o
cerință importantă pentru orientarea eforturilor de perspectivă menite să direcționeze dezvoltarea sectorului respectiv, cu atât mai mul t cu cât este știut faptul că nivelul dezvoltării alimentației
publice se numără printre indicatorii de apreciere a măsurii în care pot fi satisfăcute cerințele turiștilor.
1.1.4. Serviciile de agrement
Intensificarea preocupărilor pentru relizarea dezideratului de odihnă activă – caracteristica
esențială a vacanțelor în societatea contemporană – stimulează eforturile de dezvoltare a acelor
activități (servicii) care să contribuie la satisfacerea nevoilor fizice și psihice ale turistului, creân d cadrul necesar petrecerii plăcute și instructive a timpului liber. Aceste activități sunt
cunoscute sub denumirea generică de agrement – domeniu ce poate fi definit prin ansamblul
mijloacelor și formelor capabile să asigure individului sau unei grupărisociale o stare de bună dispozitie, de plăcere, să dea senzația unei satisfacții, a unei împliniri, să lase o impresie și o amintire plăcută. Această accepțiune, evidențiază, pe de o parte, varietatea activităților de agrement și multitudinea planurilor pe c are acționează, iar pe de altă parte, faptul că agrementul
se constituie ca un element fundamental pentru satisfacerea nevoilor turiștilor, ceea ce îi conferă statutul de componentă de bază a prestației turistice. De altfel, acest punct de vedere este

frecvent argumentat în literatura de specialitate și întâlnit în limbajul organizatorilor de turism
din țările cu tradiție în acest domeniu.
Privit în calitate de componentă de bază a serviciului turistic alături de transport, cazare,
alimentație, agremen tul îndeplinește o serie de funții particularizate în raport cu nevoile turistului
sau ale organizatorilor.
Astfel, în concordanță cu cerințele turistului, agrementul vizează destinderea și reconfortarea fizică a acestuia, divertismentul și dezvoltarea capacităților sale. În cazul acoperirii nevoilor fizice, activitățile sportive, cele care pun în mișcare organismul – de la simpla plimbare până la
realizarea unor performanțe – dețin un loc important. În ceea ce privește latura psihică,
activităților cu ltural – distractive și celor instructiv -educative le revine un rol hotărâtor: ele au ca
obiectiv crearea unei atmosfere de destindere, amuzament și comunicare, contribuind la îmbogățirea bagajului de cunoștințe ale turistului.
Pe plan economic, dezvoltarea agrementului răspunde exigențelor de creștere a atractivității stațiunilor turistice. Totodată, agrementul reprezintă mijlocul principal de individualizare a ofertei turistice, de diversificare a produselor. În consecință, el stimulează circulația t uristică,
fiind o sursă importantă de încasări, de creștere a eficienței economice a activității. De asemenea,
dezvoltarea agrementului reprezintă un mijloc de asigurare a competitivității stațiunilor turistice.
Creșterea rolului agrementului în cara cterizarea localiăților turistice, în satisfacerea nevoilor
turistilor a determinat transformarea sa în motivație turistică propriu -zisă, conducând la apariția
unor noi tipuri de vacanțe: vacanța de schi, alpinism, yachting, tenis, hipism, vânătoare, turis m
cultural etc.
Pe alt plan, agrementul reprezintă un element important de care trebuie să se țină seama în amenajarea zonelor turistice. Tot mai frecvent se vorbește – în procesul de amenajare – de o
strategie a agrementului, care să valorifice compo nenta economică a fiecărei zone, să realizeze o
planificare în ansamblu și pe termen lung a raporturilor om -natură, să asigure o dimensionare
ponderat -rațională a dotărilor, o adaptare a acestora la configurația spațiilor și peisajelor.
Recunoscute ca o componentă de bază a serviciilor turistice, activitățile de agrement se
structurează în funcție de locul unde se desfășoară, de nivelul de organizare (unitate de cazare și

alimentație publică, stațiune, sau de către terți pentru întreaga activitate turi stică), de forma de
participare a turiștilor etc. Cel mai frecvent, organizarea agrementului se particularizează pe
forme de turism: de litoral, montan de vară și/sau de iarnă, balnear ș.a.m.d., iar mijloacele și formele de agrementare se diferențiază în i nteriorul acestora după numeroase caracteristici
dependente de specificul zonei sau grupurilor de turiști. De exemplu, în cazul turismului de litoral – a cărui motivație o reprezintă cura helio -marină și/sau practicarea sporturilor nautice –
organizarea ag rementului înseamnă: amenajarea plajelor pentru o cură activă (topogane, jocuri,
concursuri); existența unor centre de inițiere în practicarea sporturilor nautice și puncte de închiriere a materialului sportiv (bărci, hidrobiciclete, schiuri, role, surfuri etc.); realizarea unor
porturi de agrement, cluburi de vacanță ș.a. Aceste componente se întâlnesc și în dotarea litoralului românesc iar lor li se mai pot adăuga alte mijloace de agrement ca: parcuri de distracții, săli de spectacol, terenuri de sport et c.
O formă particulară de agrement și corespunzător, de vacanță în care țara noastră are vechi tradiții și care se bucură de aprecierea turiștilor o reprezintă călăria; existența unor herghelii renumite – cum sunt cele din Mangalia, Izvin, Lucina etc. – favorizează dezvoltarea acestei
forme de agrement, căreia i se asociază plimbările cu trăsura, sania și alte mijloace hipo.
În general, strategia de dezvoltare a grementului va ține seama, pe de o parte, de motivațiile, aspirațiile și așteptările turiștilor iar, pe de altă parte, de profilul, structura și specificul stațiunilor. Corespunzător, desfășurarea activității de agrement presupune existența unor echipamente adecvate (porturi de agrement, puncte de închiriere, mijloace de transport pe cablu,
piscine, centre de achiziție, terenuri și săli de sport etc.), personal cu pregătire de specialitate (animatori), programe (excursii, concursuri, expoziții, festivaluri, activitate artizanală ș.a.). Un alt aspect ce trebuie avut în vedere în elaborarea co ncepției de organizare a agrementului este
asigurarea implicării efective a turistului în desfășurarea programelor de divertisment. Are loc astfel o trecere a acestuia de la calitatea de “spectator” la cea de “participant activ”, acesta constituind o carac teristică a concepției moderne de agrementare a stațiunilor.
În concluzie, se poate afirma că dezvoltarea activităților de agrement influențează direct orientarea fluxurilor turistice și implicit desfășurarea unei activități eficiente.

1.1.5. Serviciile turistice suplimentare

Serviciile turistice suplimentare au rolul de a contribui la creșterea succesului acțiunilor turistice. Ele cuprind în general activitățile ce au ca obiect stimularea confortului vacanței, a odihnei acti ve, distrației, petrecerii agreabile a timpului liber fără a se substitui celor de
agrement. Unele dintre acestea pot fi cunoscute anticipat de către turiști, fiind incluse în costul
inițial al prestației iar cu altele (majoritatea) turistul ia contact doa r la destinație, consumul
rămânând numai la latitudinea lui, plata efectuându -se separat pe măsura solicitării și obținerii
lor.
Serviciile suplimentare (complementare) reprezintă o sursă importantă de încasări (încasări
suplimentare în valută, în caz ul turismului internațional), fapt pentru care organizatorii de turism
trebuie să asigure o bună pregătire a lor în vederea stimulării cererilor.
Ele se caracterizează prin varietate și pot fi asociate serviciilor de baă care pot avea o existență independentă.
Principalele categorii de servicii suplimentare sunt:
– serviciile de informare a clientelei turistice; – serviciile de intermediere (de închirieri, de
rezervări etc.);
– serviciile cu caracter special (organizarea reuniunilor, evenimentelor speciale etc.);
– servicii cultural- artistice (participare la spectacole);
– serviciile și activitățile cu caracter sportiv;
– serviciile de cură și tratament balneo -medical;
-serviciile diverse: financiare (schimburi valutare, operațiuni legate de cărțile de credit,
asigurări, comercializarea unor mărfuri).
Serviciile de informare intervin atât în perioada pregătirii și angajării prestației turistice, cât
și pe parcursul desfășurării călătoriei.

Ele pot fi grupate:
1. informații oferite de către organizatorii de turism (touroperatorii și agenții detailiste) care
vizează:
– informații privind conținutul program elor oferite de o agenție (pe care turistul intenționează
să le cumpere);
– informații privind unele aspecte ale organizării (programele de zbor, mersul trenurilor,
conexiuni posibile, facilitate de preț etc., condiții obligatorii de călătorie).
2. informații oferite de către prestatorii direcți de servicii privind: oferta de produse și servicii,
prețurile, posibilitățile de divertisment sau alte activități etc.
Ele au un rol important în luarea deciziei de cumpărare și pot fi oferite:
– oral – anunțuri, sfătuirea turiștilor ș.a.
– în scris, prin pliante, broșuri, afișe, cataloage etc. (mijloace clasice ale publicității scrise).
Serviciile de intermediere care se pot grupa în: servicii de rezervări:
– bilete de călătorie pentru mijloacele de transport (avion, tren, vapor);
– bilete pentru spectacole (artistice, culturale, sportive);
– de locuri în alte unități (hoteluri, restaurante etc.). servicii de intermediere:
– obținerea vizelor necesare călătoriilor în străină tate;
– mijlocirea serviciilor efectuate de alți prestatori specializați: service pentru întreținere și
reparații de autoturisme, developări de filme ș.a. servicii de închiriere:
– de autoturisme cu sau fără șofer (rent – a – car);
– de inventa r, echipament și materiale sportive;
– inventar pentru plajă;
– ambarcațiuni, biciclete etc.

Serviciile cu caracter special – sunt ocazionate de natura particulară a turismului asociindu –
se cu formele de manifestare ale acestuia în cadrul unor segmente bine determinate:
– pentru oameni de afaceri: servicii de secretariat: traduceri, dactilografie, tehnoredactări, listări
etc.
– pentru persoanele autorizate: partide de vânătoare și pescuit;
– pentru copii mici: supravegheri (baby- sitter), terenuri de joacă cu dotările aferente, grădinițe,
programe artistice pentru copii, unități de alimentație pentru copii;
– pentru persoane handicapate – asistență medicală și îngrijire;
– pentru animalele turiștilor – asistență medico -veterinară, plimbări; asigurarea securității
turiștilor și salvarea acestora (salvamont, salvamar); serviciul de ghid însoțitor, interpret,
dispecer.
Serviciile cultural -artistice au rolul de a contribui la petrecerea agreabilă a timpului liber
rămas după satisfacerea motivațiilor de bază ale călătoriei prin:
– participarea la diverse spectacole (teatru, film, operă, concerte) sau evenimente / festivaluri,
serbări populare;
– vizite de muzee, expoziții, galerii de artă, case memoriale;
– vizitarea unor obiective cultural -istorice științifice (cetăti, palate, edificii religioase, grădini
botanice și zoologice).
Serviciile sportive – includ toate manifestările sportive la care participă turiștii ce practică
diferite ramuri sportive atât ca începători, cât și ca experimentați.
Prestarea acestora presupune existența unui personal de specialitate care să asigure inițierea, îndrumar ea, și supravegherea desfășurării acțiunilor, precum și a unor dotări adecvate: săli,
terenuri de sport, piscine, bazine de înot, pârtii de schi, bob, săniuțe, puncte de închiriere a materialelor sportive.

Serviciile de cură și de tratament balneo – medical
În prezent, pe plan mondial, se manifestă tendința de creștere a cererii pentru aceste servicii.
Această tendință este rezultatul:
– reconsiderării mijloacelor terapeutice naturale și a soluțiilor pe care turismul balnear le oferă
pentru a face față bolilor cu caracter de uzură: afecțiuni reumatismale, posttraumatice,
cardiovasculare, metabolice, ale aparatului respirator ș.a.;
– diversificării ofertei stațiunilor balneare ca urmare a apariției conceptului de turism de
sănătate. Turismul de sănătate poate fi definit ca un produs ce urmărește realizarea unei “stări de
bine” a populației incluzând atât tratamente în special curele profilactice și recuperatorii, cât și turismul de recreere și odihnă. Aria de acțiune a turismului balnear este foarte largă, aceasta
vizând:
– curele profilactice care se adresează persoanelor sănătoase și aparent sănătoase, dar cu
predispoziții spre îmbolnăvire. La acestea se adaugă obiceiurile de viață defectuoase: stresul, alimentația necorespunzătoare, lip sa mișcării fizice;
– curele terapeutice pentru a trata, cu ajutorul factorilor naturali o gamă variată de afecțiuni ale
aparatului locomotor, respirator, digestive, renal, hepato- biliar, cardiovascular, afecțiuni
dermatologice, ginecologice, ale siste mului nervos etc.;
– curele recuperatorii utilizate în cazul unor afecțiuni ca artrita, arteroscleroza periferică, ale
aparatului locomotor și de natură reumatismală.
Caracteristicile acestor servicii derivă din însași definiția curelor – “modalit ăți de tratament”
care se bazează pe:
– folosirea repetată a mijloacelor terapeutice naturale după prescripții medicale;
– corelarea cu schimbarea mediului obișnuit în care trăiește turistul. Pentru tratarea turiștilor se
folosesc o serie de proced uri terapeutice care devin servicii asociate (de exemplu: inhalații,
pulverizații, împachetări cu nămol, gimnastica medicală, geriatrie, electrofizioterapie, saună,
masaj, cure de slăbire, diete ș.a.).

Pe toată durata tratamentelor sau curelor prescri se, curanții beneficiază de asistență medicală
ceea ce face ca asistența și consultațiile medicale să reprezinte o formă specifică de servicii
balneomedicale.
1.1.6. Calitatea serviciilor
Calitatea este un element definitoriu particular al produsului turistic. Ea exprimă măsura în
care serviciul prestat satisface cerințele consumatorilor.
Pornind de la cadrul în care are loc interactivitatea prestator- consumator, aceste elemente pot
fi grupate în trei categorii:
– ambianță;
– elemente matr iale (echipamentele);
– personal de servire.
Ambianța reprezintă totalitatea elementelor care asigură cadrul în care se realizează contactul prestatorului cu clientul: clădirile și mobilierul, decorul, caracterul funcțional al condițiilor organiza torului.
Calitatea serviciilor este judecată diferit de prestatorul serviciilor și de client. Astfel, prestatorul de servicii apreciază calitatea tehnică calitativ -obiectivă, respectarea tehnologiei de
obținere a unui serviciu, în timp ce un client va fi satisfăcut de serviciile primate, dacă a obținut
ceea ce a așteptat și dacă a fost mulțumit de felul în care a fost servit (calitate subiectivă).
Un prestator nu poate fi sigur că va satisface clientul numai pentru că a prestat un serviciu tehnic de bună calita te, el trebuie să fie conștient de importanța interacțiunii compărător-
vânzător, atitudinea cu care au fost oferite serviciile. Percepția calitații variază deci de la un client la altul și nu are aceeași importanță pentru compărător și pentru prestator.
Calitatea unui serviciu va fi percepută diferit după cum un serviciu este nou sau deja răspândit, după cum clientul îl descoperă pentru prima dată sau l -a mai folosit deja.
Calitatea serviciilor este apreciată în final de consumator care compară așteptările sale cu
experiența câștigată în timpul prestării.

Rezultatul acestor comparații poate fi prezentat schematic și anume:
Așteptările în momentul precumpărării + Procesul prestării serviciilor + Rezultatul
prestărilor serviciilor =
servicii
excelente

dacă așteptările
clientului au fost depă șite. servicii de bună calitate
dacă așteptările clientului concordă cu promisiunile prestatorului sau cu nivelul calitativ al serviciilor de care a beneficiat în alte situații din trecut. servicii sa tisfăcătoare
calitativ
clientul acceptă ca satisfăcătoare calitatea mediocră a serviciilor dacă serviciile prestate se înscriu în limitele admisibile ale unei zone de toleranță și pentru client este importantă una sau mai multe din utilitățile oferite de
serviciile respective (în anumite situații personale de urgență). Servicii
necorespunzatoare calitativ
dacă serviciile prestate se situează sub nivelul așteptărilor sale.

Spre deosebire de calitatea produselor, calitatea serviciilor este mai gr eu de definit și
determinat din cauza intangibilității acestora.
Deci soluția, în problema măsurării calității serviciilor, o constituie determinarea modului în
care evaluează consumatorii, prestațiile de care au beneficiat.
Specialiștii au ajuns la concluzia că asupra calității unui serviciu influențează un ansamblu de
factori determinanți:
1.Corectitudinea: – prestarea serviciilor la timp și în cele mai bune condiții;

– corectitudinea întocmirii notei de plată (f acturii).
2.Receptivitatea: – oferirea cu promptitudine a serviciului;
– dorința de a răspunde la solicitările consumatorilor.
3.Siguranța, capacitatea prestărilor de a inspira încredere consumatorului prin:
– servicii de bună calitate dacă așteptările clientului concordă cu promisiunile prestatorului sau
cu nivelul calitativ al serviciilor de care a beneficiat în alte situații din trecut. servicii satisfă –
cătoare calitativ clientul acceptă ca satisfăcătoare calitatea mediocră a serviciilor dacă serviciile
prestate se înscriu în limitele admisibile ale unei zone de toleranță și pentru client este importantă una sau mai multe din utilitățile oferite de serviciile respective (în anumite situații personale de urgență). servicii necorespunză – toare calitativ dacă serviciile prestate se situează sub nivelul
așteptărilor sale. Așteptările în momentul precumpărării + Procesul prestării serviciilor + Rezultatul prestărilor serviciilor = servicii excelente dacă așteptă – rile clientului au fost depă –
șite.
– competența, politețea, respectul și amabilitatea cu care sunt prestate serviciile;
– siguranța fizică/lipsa oricărui pericol (risc), precum și confidețialitate.
4.Individualizarea (personalizarea): – preocupările prestatorului pentru înțelegerea nevoilor
specifice;
– oferirea unor servicii adaptate segmentului de clientelă;
– personalizarea relațiilor.
5.Elementele tangibile să fie cât mai atractive (clădiri, mobilier, decor, confort etc.).
În materie de servicii, calitatea este totală sau nu este deloc, deoarece clientul evaluează impresia de ansamblu, nu componentele. Clientul se oprește la acel detaliu care are cea mai slabă calitate, chiar dacă deficiența generată de acesta este minoră.

1.2. Indicatorii de evaluare a capacității și activității de cazare
Prin structură de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică se înțelege orice construcție
sau amenajare, care furnizează în mod permanent sau sezonier serviciul de cazare și alte servicii
specifice pentru turiști.
Vilele turistice, bungalourile și pensiunile turistice se constituie ca structuri de primire
turistică cu funcțiuni de cazare distincte pentru fiecare clădire în parte, chiar dacă au o recepție
comună pentru mai multe vile, bungalouri sau pensiuni turistice.
Bungalourile s -au înregistrat s tatistic ca tip de cazare turistică începând din anul 1994. În
trecut au fost cuprinse la vile.
Pensiunile agroturistice s -au înregistrat statistic începând cu sfârșitul trimestrului III 1995.
Capacitatea de cazare turistică existentă reprezintă numărul de locuri de cazare de folosință
turistică înscrise în ultimul act de recepție, omologare sau clasificare a structurii de primire
turistică cu funcțiuni de cazare turistică.
Capacitatea de cazare turistică în funcțiune reprezintă numărul de lo curi de cazare puse la
dispoziția turiștilor de către structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, ținând
cont de numărul de zile cât sunt deschise.
Indicii de utilizare netă a capacității de cazare turistică în funcțiune se calc ulează prin
raportarea numărului de înnoptări realizate la capacitatea de cazare turistică în funcțiune din
perioada respectivă.
Printre indicatorii cei mai reprezentativi pentru caracterizarea activității turistice de cazare se
folosesc: numărul turiștilor, numărul mediu de turiști, numărul zile -turist; durata medie a
sejurului, încasările din turism, densitatea circulației tu ristice, preferința relativă a turiștilor etc.
O parte din acești indicatori (numărul turiști, număr zile -turist, încasările din turism) se obțin
direct din informațiile furnizate de sursele amintite.
Indicatorul număr de turiști se obține din cumularea informațiilor cuprinse în diferite
documente statistice, calculându -se efectiv la sfârșitul anului calendaristic, dar și pe perioade mai
mici, în funcție de nevoile utilizatorului. Acest indicator se poate determina pe total circulație
turistică sa u pe tipuri de acțiuni, zone turistice etc.

Indicatorul număr mediu de turiști se obține prin punerea în relație a numărului de turiști cu un
aspect economic, putem obține astfel: număr mediu de turiști pe zi, lună sau pe litoral, la munte
etc. Acest indicator arată intensitatea circulației turistice într -un anumit interval (calendaristic sau
sezon turistic):

=

unde: ΣT – suma turiștilor înregistrați într -o perioadă dată
n – numărul zilelor din perioada respectivă.
Numărul de înnoptări sau numărul zile -turist se obține din înregistrările în spațiile de cazare,
prin însumarea numărului de zile de ședere al fiecărui turist; se poate determina pe tipuri de
unități de cazare, pe tipuri de acțiuni, pe zone de proveniență a turiștilor etc.
Durata medie a sejurului se calculează ca raport între total zile- turist (ΣNZT) și numărul de
turiști (T):

=

Acest indicator arată timpul mediu (zile) de rămânere a turiștilor în spațiile de cazare și
reflectă astfel posibilitatea ofertei de a reține turistul într -o anumită zonă, regiune etc.
Densitatea circulației turistice pune în legătură directă circulația turistică cu populația
rezidentă a țării (zonei, regiunii) receptoare. Acest indicator se calculează ca raport între numărul
turiștilor sosiți în zona X (T) și populația rezidentă a zonei X (P):

D=

De regulă, acest indicator are valoare subunitară, dar există și zone (jud. Constanța, în
perioa da de sezon turistic estival atinge nivelul de 2,12 la densitatea circulației turistice) sau țări
(Spania, Austria) în care valoarea este supraunitară.

Coeficientul de utilizare a capacității de cazare (Cuc) este un indicator important de apreciere
a eficienței cazării. El se calculează ca raport între capacitatea de cazare efectiv utilizată într -o
perioadă dată (numărul de înnoptări sau numărul de zile -turist) Nzt și capacitatea maximă
posibilă, teoretică Cm (Număr locuri x 365 zile, 90 zile, 120 zil e … în funcție de perioada de
funcționare a unității):

=
.100
În condiții normale acest coeficient ia valori cuprinse în intervalul [0,1]

1.3. Analiza sezonalitatii
Turismul, fenomen sensibil la mutațiile social -economice înregistrează în evoluția sa o serie
de fluctuații; unele au caracter continuu, structural, fiind provocate de dinamica unor factori de
tendință sau de schimbări rapide și spectaculoase în domeni ul tehnicii, iar altele au caracter
alternativ, datorându -se unor condiții naturale, specificului cercetării sau influenței unor situații
conjuncturale.
Aceste oscilații, de durată sau repetabile, cu implicații mai profunde sau superficiale, mai
greu sau mai ușor previzibile, se manifestă în repartizarea inegală în timp și spațiu a numărului
turiștilor precum și a necesarului de servicii. Variațiile sezoniere ale activității turistice sunt cele
determinate în principal, de condițiile de realizare a ech ilibrului ofertă – cerere și se definesc
printr -o mare concentrare a fluxurilor de turiști în anumite perioade ale anului, în celelalte
remarcându -se o reducere importantă sau chiar o stopare a sosirilor de turiști.
Sezonalitatea în turism prezintă o serie de particularități fată de alte sectoare ale economiei,
datorită dependenței mari a circulației turistice față de condițiile naturale, caracterului nestocabil

al serviciilor turistice și rigidității ofertei. Oscilațiile sezoniere ale activității turistice sunt mai
accentuate, au implicații mai profunde și de anvergură, posibilitățile de atenuare a lor sunt relativ limitate și solicită eforturi mari din partea organizatorilor. De asemenea, pe măsura intensificării circulației turistice variațiile sunt mai mari și mai cuprinzătoare, presiunea exercitată asupra
industriei turismului devenind tot mai puternică. Se pune deci, cu tot mai multă acuitate problema atenuării sezonalității, găsirii unor mijloace care să stimuleze practicarea turismului pe durata întregului an, realizându- se astfel reducerea concentrării în anumite perioade de timp și
prelungirea sezonului turistic.
Amploarea variațiilor sezoniere și frecvența lor de manifestare are consecințe asupra
dezvoltării turistice și eficienței acesteia, cât și asupra celorlalte ramuri ale economiei, ramuri cu
care turismul se dezvoltă în interdependență.
În activitatea turistică, sezonalitatea se reflectă pe de o parte, în utlizarea incompletă a bazei tehnico -materiale și a forței de muncă, influențând negativ costurile serviciilor turistice și
calitatea acestora, termenul de recuperare a investițiilor, rentabilitatea, iar pe de altă parte în nivelul scăzut al satisfacerii nevoilor consumatorilor afectând în felul acesta și dezvoltarea circulației tu ristice.
Concentrarea cererii pentru turism în anumite perioade ale anului, ca principal aspect de manifestare a sezonalității, duce la suprasolicitarea mijloacelor de transport, a spațiilor de cazare
și alimentație publică, a celorlalte servicii, a personalului de servire etc., determinând calitatea
mai slabă a prestațiilor, creșterea tensiunii între solicitanți și prestatori, nemulțumirea turiștilor,
în timp ce, în perioadele de extrasezon capacitățile respective rămân nefolosite. În ceea ce- l
prive ște pe turist, concentrarea are implicații de ordin psihologic, fiziologic și economic. Astfel,
aglomerația din mijloacele de transport sau de pe căile rutiere, mai ales în cazul călătoriilor cu mijloace proprii, riscul negăsirii unui spațiu de cazare corespunzător dorințelor, așteptărilor pentru obținerea unor servicii etc. provoacă oboseală fizică și psihică turistului diminuând în acest fel efectele recreative ale vacanței. De asemenea, influențe negative asupra stării de spirit a turistului și indirecte asupra dimensiunilor circulației turistce are și nivelul costurilor serviciilor
oferite și anume situarea lor sub sau peste posibilitățile financiare ale consumatorului, concordanța între nivelul acestora și calitatea prestațiilor.

Asupra celorlalte sectoare ale economiei sezonalitatea circulației turistice acționează fie
direct, prin solicitări suplimentare față de unele activități cum ar fi transporturile și
telecomunicațiile, industria alimentară și producția culinară, comerțul etc., fie indirect prin
efectele periodice și limitate a unei mase însemnate de oameni, cu redistribuirea lor din sectoare sau zone ale țării.
Transporturile, deși se pot adapta relativ ușor circulației de maximă intensitate prin
suplimentarea curselor și numărul mijloa celor reprezintă domeniul cel mai afecat în sensul că în
perioadele de vârf mijloacele de transport sunt supraîncărcate pe direcția destinațiilor de vacanțe
și subîncărcate în direcția inversă determinând un coeficient redus al utlizării capacităților.
Enumerarea acestor aspecte ale sezonalității evidențaiză implicațiile profunde ale acesteia și
reacțiile în lanț pe care le dezvoltă, necesitatea și importanța atenuării efectelor ei. În acest sens, un rol deosebit revine cercetării cauzelor ce provoacă oscilații sezoniere în activitatea turistică,
cuantificării influențelor lor.

Printr -o astfel de analiză au fost puse în lumină:
– variații datorate unor condiții economico -organizatorice cum ar fi: regimul concediilor
plătite și durata lor limitată, repartizarea neuniformă a vacanțelor de -a lungul unui an, creșterea
timpului liber și distribuirea lui, practicarea unei anumite forme de turism (conținutul sau
motivația acestora) și
– variații provocate de cauze extraeconomice ca de exemplu, poziția geografică a zonei,
condițiile de climă, anotimpurile, varietatea și atractivitatea valorilor culturale, istorice, de artă etc., acestea din urmă fiind preponderente.
Rezultă că permanenti zarea activității turistice și diminuarea sezonalității se poate realiza
printr -o mai bună repartizare în cursul anului, a disponibilităților de timp liber și, în principal,
prin dezvoltarea serviciilor turistice care să compenseze scăderea atractivității factorilor naturali,
în extrasezon.

Rolul detrminant al condițiilor naturale în manifestarea caracterului sezonier al cererii
favorizează existența mai multor tipuri de oscilații în raport cu momentul sau momentele de maxim ale ofertei naturale.
1. O primă categorie o reprezintă localitațile sau zonele în care activitatea se
concentrează într -o singură perioadă (sezon) ca urmare a faptului că oferta întrunește maximum
de cerințe o singură dată pe an și pe o durată limitată; acest tip de sezonalitate este specific
pentru țara noastră litoralului, unde cererea se concentrează în intervalul mai -septembrie cu un
maxim în perioada 15 iulie -15 august, în celelalte luni ale anului solicitările fiind sporadice
(pentru tratament) sau lipsind complet.
2. Un al doilea tip de oscilații se caracterizează prin existența a două perioade de sezon cu
activitate turistică de intensități apropiate, duratele de timp și mobilurile deplasărilor fiind însă diferite. Stațiunile montane întrunesc cerințele unei act ivități bisezoniere – iarna pentru zăpadă și
practicarea sporturilor albe, vara pentru odihnă, drumeții, alpinism etc. Perioadele de maximă intensitate sunt decembrie -martie pentru sezonul rece și mai -septembrie pentru sezonul cald.
Caracteristica acestor zone este faptul că și în perioadele de extrasezon (aprilie și octombrie-
noiembrie), activitatea nu se restrânge complet.
3. Există de asemenea, zone de activitate permanentă unde oscilațiile de la o lună la alta sunt nesemnificative. Din această categorie fac parte stațiunile balneoclimaterice unde sosirile
turiștilor se distribuie relativ uniform de -a lungul anului,
condițiile de climă neîmpietând
desfășurarea normală a tratamentelor și localitațile urbane unde circulația turistică este
perm anentă ca urmare a varietății activităților (congrese, târguri, expoziții, excursii, călătorii în
tranzit etc.). Chiar și în aceste localități există perioade de mai mare concentrație în lunile mai –
octombrie pentru turismul de tratament balneo -medical, sezonul cald oferind mai multe
comodități și în septembrie -decembrie pentru centrele urbane, aceasta dovedindu- se perioada
optimă pentru desfășurarea unor manfestări științifice, cultural -artistice, sportive sau de altă
natură.
Analiza curbelor de varia ție evidențiază existența a trei etape (momente) în evoluția cererii și
respectiv a circulației turistice de -a lungul unui an calendaristic:

-vârful de sezon (sau chiar vârfurile în cazul activității turistice bisezoniere) caracterizat prin
intensitatea maximă a cererii;
-începutul și sfârșitul sezonului (sau perioadele de pre și post sezon) în care cererea este mai
puțin intensă cu tendință de creștere în perioada de început și descreștere în perioada de sfârșit de
sezon;
-extrasezonul, perio ada caracterizată prin reducerea substanțială sau chiar încetarea solicitărilor
pentru serviciile turistice.
Reflectând caracterul ciclic al activității turistice, succesiunea acestor etape ilustrează modul de eșalonare a solicitărilor și permite dozarea eforturilor organizatorilor de turism în vederea satisfacerii corespunzătoare a cererii. Suprapunerea curbelor de variație sezonieră a activității turistice din țara noastră arată o concentrare puternică, în sezonul cald pentru toate formele de turism (aprox. 65% din sosirile de turiști străini sunt în lunile iunie -septembrie; de asemenea, tot
în această perioadă se manifestă aproximativ 60% din sosirile turiștilor români). Sezonalitatea circulației turistice este evidențiată mai riguros, de indicii de sezonalitate. Prin valorile pe care le
iau aceștia confirmă tendința de concentrare a cererii turistice în țara noastră în perioada iunie-septembrie (se determină cu ajutorul mediilor mobile, pe baza seriilor dinamice privind numărul
de turiști din fiecare lună). De asemenea, se mai poate determina gradul de concentrare a activității turistice cu ajutorul coeficientului de concentrare:
C=

Sau:
C=

unde: p este ponderea față de unitate a fiecărui element (în cazul nostru fiecărei luni), iar n –
numărul elementelor, respectiv 12.

Cercetările întreprinse în timp asupra concentrării turistice în țara noastră au evidențiat valori
ale coeficientului de aprox. 0,26 pentru turiștii români ș i 0,23 pentru turiștii străini, cu tendințe
de creștere, deci de accentuare a sezonalității.
În acest context, cunoașterea prin intermediul curbelor de variație a indicilor de sezonalitate și coeficienților de concentrare a distribuției în timp a cer erii turistice, în fiecare zonă sau
localitate este importantă pentru orientarea eforturilor în vederea satisfacerii corespunzătoare a
nevoilor consumatorilor și pentru găsirea soluțiilor de diminuare a efectelor negative ale
concentrării, respectiv pentru reducerea intensității cererii în perioadele de vârf de sezon și
mărirea întinderii lor în timp, prelungirea perioadelor de pre și post sezon, reducerea parțială sau
totală a extrasezonului.
Cele mai eficiente soluții de reducere a efectelor negativ e ale sezonalității s- au dovedit a fi
prelungirea sezonului și etalarea vacanțelor. Printre mijloacele mai importante ce stau la
îndemâna organizatorilor de turism în acest sens se numără măsurile cu caracter economico –
organizatoric de dezvoltare a ofertei , de diversificare a serviciilor și ridicarea calității acestora,
practicarea unor politici de prețuri diferențiate în funcție de etapele sezonului, dezvoltarea și intensificarea propagandei turistice etc.
O atractivitate sporită se poate realiza pri n amenajări suplimentare care să valorifice cele mai
variate atribute ale patrimoniului turistic, prin diversificarea serviciilor de agrement, prin
realizarea unor programe complexe ce pot compensa lipsa unor condiții naturale propice. De
asemenea, practicarea unor tarife reduse în pre și post sezon favorizează prelungirea perioadelor de maximă intensitate prin atragerea anumitor categorii de turiști – cu venituri mai reduse, cei
care călătoresc pentru schimbarea cadrului, cei care dau vacanței un conținut preponderent de
odihnă etc. Importanța acțiunilor de propagandă și informare se evidențiază atât prin aducerea la cunoștință publicului consumator a avantajelor suplimentare oferite în pre și post sezon sau în extrasezon cât și prin stimularea în general a nevoii de turism. Dintre măsurile organizatorice am
mai putea evidenția desfășurarea manifestărilor științifice, culturale, artistice, expoziționale etc., cu precădere în perioadele de extrasezon.
Alături de aceste elemente, dezvoltarea economico -socială contribuie la intensificarea
circulației turistice și atenuarea sezonalității. Sporirea veniturilor și modificarea structurii,

consumului, urbanizarea și creșterea disponibilităților de timp liber, programarea vacanțelor și
posibilitatea scindării co ncediului în mai multe etape, intensificarea deplasărilor la sfârșit de
săptămână etc., au acțiune mai profundă și de durată asupra repartizării în timp a activității turistice, în sensul reducerii perioadelor de maximă concentrare.
Cu toate acestea turismul, dependent în mare măsură de factorii naturali continuă să prezinte
oscilații în timp cu influențe nefavorabile asupra eficienței activității și satisfacției
consumatorilor.