Licenta Informatică 2020 [626202]

UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIȘ ARAD
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE,
INFORMATICĂ ȘI INGINERIE
SPECIALIZAREA INFORMATICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. Univ. Dr. POPESCU MARIUS ABSOLVENT: [anonimizat]

2020

UNIVERSITATEA DE VEST VASILE GOLDIȘ ARAD
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE,
INFORMATICĂ ȘI INGINERIE
SPECIALIZAREA INFORMATICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

TITLUL LUCRĂRII

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof. Univ. Dr. POPESCU MARIUS ABSOLVENT: [anonimizat]

2020

CUPRINS

INTRODUCERE

I. Internetul
I.1. Ce este I nternetul?
Termenul internet provine din împreunarea artificială și parțială a două
cuvinte englezești : inter connected = interconectat și network = rețea.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, internet înseamnă o rețea internațională
de calculatoare, formată prin interconectarea rețelelor locale și globale, destinată să faciliteze
schimbul de date și informații din diverse domenii. (DEX)
Internetul este denumirea celei mai vaste grupări de surse de informație din lume. Rețeaua
Internet este extinsă la întreaga planetă și cuprinde o cantitate imensă de resurse fizice, logice,
informaționale.
Internetul este o super -rețea de calculatoare com pusă din rețele de calculatoare din toată lumea,
aflată într -o continuă expansiune, care schimbă radical modul de comunicare în lumea
contemporană. Internetul este o uriașă bibliotecă, un instrument de comunicare rapidă, un nou
mediu de publicare și un mij loc de difuzare mondială a informației. Acest mod de comunicare
electronică -simplu, democratic, interactiv – este o invenție generală capabilă să înlăture
discriminarea geografică. Cu ajutorul internetului, nu mai contează dacă te afli într -o localitate
îndepărtată sau într -o metropolă: ai acces egal la aceleași surse de informare.

Fig. 1.1. Internet
Internetul constă într -o rețea vastă de calculatoare care leagă milioane de rețele mai mici din
lumea întreagă. O rețea este constituită în general dintr -un grup de calculatoare și de
echipamente de calcul conectate pentru a oferi informații și a gestiona resurse. Calculatoarele
(PC-urile) dintr -un birou sunt, de obicei, interconectate pentru a putea utiliza aceleași fișiere și
aceeași imprimantă. Toate calcul atoarele legate în rețeaua Internet pot schimba informații între
ele. Este la fel de ușor de comunicat cu un calculator dintr -un alt continent ca și cu unul din
aceeași cameră. Se poate spune că o rețea este un ansamblu de echipamente de tehnică de calcul
(hardware), de produse -program (software) și infrastructura de comunicație necesară, dedicate
interconectării calculatoarelor în vederea partajării resurselor și serviciilor.

Internetul reprezintă mult mai mult decât o rețea uriașă de calculatoare. El cons tituie o rețea de
rețele și, în plus, un mediu informațional și de calcul cu foarte bogate servicii și resurse,
biblioteci, baze de date; este în același timp și o imensă comunitate de persoane din toate
domeniile vieții economico -sociale, gata să răspundă la solicitări, să asculte părerea altora și să
partajeze informații.
Termenul Internet (scris cu majusculă) se referă la World Wide Web, rețeaua mondială unică
de computere interconectate prin protocoalele de comunicare TCP/IP (Transimission Control
Proto col și Internet Protocol), iar termenul internet desemnează în marea majoritate a cazurilor
aceeași rețea, însă văzută ca un mediu de comunicare de mase, împreună cu informația și
serviciile care sunt oferite utilizatorilor prin intermediul acestui mediu. Tehnic, termenul mai
poate desemna și o rețea ce interconectează două sau mai multe rețele autonome aflate la mare
depărtare unele față de altele.
Termenul World Wide Web, abreviat WWW sau și www, numit scurt și web, care în engleză
înseamnă „ rețea mondial ă” respectiv „rețea” este un sistem de documente și informații de tip
hipertext legate ele între ele care pot fi accesate prin rețeaua mondială de Internet. WWW mai
este numită și „pânză de păianjen mondială ”și constă în integrarea unor sisteme informațion ale
disparate într -un mod unitar, fără diferențe între sursele de date. Documentele, care rezidează
în diferite locații pe diverse calculatoare server, pot fi regăsite cu ajutorul unui identificator
univoc numit URI. Hipertextul inclusiv imagini etc. este afișat cu un ajutorul unui program de
navigare în web numit browser , care descarcă paginile web de pe un server web și le afișează
pe un terminal „ client” la utilizator.

Fig. 1.2 . World Wide Web
Aplicațiile Internetului sunt numeroase: în primul rând afișarea de informații mai mult sau mai
puțin statice cu formă de text, imagini și sunete (așa -numitele pagini web), apoi poșta
electronică e -mail, transferul de fișiere de date și informații, chat, video și video on demand,
telefonie și telefonie cu imagine prin Internet, televiziune prin Internet, e -commerce, sondări
de opinie, mediu pentru răspândirea știrilor, mediu pentru toate genurile de grafică și muzică,
deschiderea unei sesiuni de lucru de la distanță, grupuri de discuții pe teme prestabilite, jocuri
interactiv e prin rețea, operații bancare și multe, multe altele. Printre ele, World Wide Web ,
prescurtat WWW, deseori numit numai " web", este la loc de vârf, deoarece este o aplicație
multimedială și integrativă , cu o interfață de utilizator foarte atrăgătoare din punct de vedere
grafic , practică și simplu de folosit.
WWW este numai unul din numeroasele servicii și aplicații informatice disponibile în Internet.
Alte servicii sunt de exemplu: afișarea de informații cu formă de text, imagini și sunete, poșta
electronică e -mail, transferul de fișiere de date și informații FTP, chat, aplicații video și video

on demand, servicii telefonie și telefonie cu imagine prin Internet de tip VoIP, posturi de radio
și televiziune prin Internet, e -commerce, sondări de opinie, răspândirea știrilor prin metode
RSS, toat e genurile de grafică și muzică, lucrul pe un calculator de la distanță prin Internet,
grupuri de discuții pe diverse teme, sisteme de jocuri interactive, distribuție de software ș.a.
Browserele actuale pot nu numai să afișeze pagini web, ci oferă și inter fețe către celelalte
servicii Internet, având astfel un efect integrator (pentru toate serviciile e suficient un singur
browser). De aceea granițele dintre serviciul WWW și celelalte servicii din Internet nu sunt
întotdeauna clare.
Internetul este o super -rețea de calculatoare compusă din rețele de calculatoare din toată lumea,
aflată într -o continuă expansiune, care schimbă radical modul de comunicare în lumea
contemporană. Internetul este o uriașă bibliotecă, un instrument de comunicare rapidă, un nou
mediu de publicare și un mijloc de difuzare mondială a informației. Acest mod de comunicare
electronică -simplu, democratic, interactiv – este o invenție generală capabilă să înlăture
discriminarea geografică. Cu ajutorul internetului, nu mai contează dacă te afli într -o localitate
îndepărtată sau într -o metropolă: ai acces egal la aceleași surse de informare.

I.2. Istoria internetului
La mijlocul anilor 1960, când Războiul Rece era în punctul culminant, DoD -ul a vrut o
rețea de comandă și control care să poată supraviețui unui război nuclear. Tradiționalele
rețele telefonice cu comutare de circuite erau considerate prea vulnerabile, deoarece
pierderea unei linii sau a unui comutator ar fi pus capăt tuturor conversațiilor pe care le
folos eau și ar fi putut chiar să partiționeze rețeaua. Pentru a rezolva această problemă, DoD
s-a orientat către agenția sa de cercetare, ARPA: (Deferise) Advanced Research Projects
Agency – Agenția de Cercetare pentru Proiecte Avansate (de Apărare).
ARPA a fost creată ca răspuns la lansarea Sputnik -ului de către Uniunea Sovietică în 1957
și avea misiunea de a dezvolta tehnologia care putea fi utilă scopurilor militare. ARPA nu
avea savanți sau laboratoare, nu avea de fapt nimic mai mult decât un birou și un buget redus
(după standardele Pentagonului). Activitatea agenției a constat în furnizarea de fonduri și
contracte universităților și firmelor care aveau idei promițătoare.

O parte din primele fonduri au mers către universități în vederea studierii comutăr ii de
pachete, o idee radicală la acea vreme; ideea fusese sugerată de Paul Baran într -o serie de
rapoarte ale Corporației RÂND publicate la începutul anilor 1960. După discuții cu diverși
experți, ARPA a decis că rețeaua de care avea nevoie DoD trebuia să fie o rețea cu comutare
de pachete constând dintr -o subr ețea și din calculatoare gazdă.
(Andrew S. T anenbaum -Rețele de calculatoare)
Unul din obiectiv ele ARPANET era crearea unei rețele care să nu fie distrusă din cauza
atacurilor asupra sistemului. Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era
considerat fie lansarea unei bombe fie un atac nuclear. Din acest motiv a rezultat un proiect de
rețea, unde rețeaua însăți era permanent în pericol de atac. În consecință, doar un minimum de
informații era cerut de la computerele client în rețea, iar oricând transmisia de date întâlnea un
obstacol sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale către adresa căutată. Toate
acestea au fost codificate într -un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. În
forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet protocol), care este
și acum baza Internetului. Internetul e ra și este cu adevărat o platformă -independentă.
NSF (U.S. National Science Foundation – Fundația Națională de Știință din SUA) a remarcat
la sfârșitul anilor 1970, enormul impact pe care ARPANET -ul îl avea asupra cercetării
universitare, această rețea permițând savanților din toată țara să partajeze date și să colaboreze
la proiecte de cercetare.
NSF a început să proiecteze în 1984 un succesor de mare viteză al ARPANET -ului care să fie
deschis tuturor grupurilor de cercetare din universități.
Pentru a av ea ceva concret cu care să înceapă, NSF a hotărât să construiască o coloană
vertebrală care să lege centrele sale de supercalculatoare din șase orașe: San Diego, Boulder,
Champaign, Pittsburgh, Ithaca și Princeton.
De asemenea, NSF a finanțat rețele regionale care se conectau la coloana vertebrală,
permițând utilizatorilor din mii de universități, laboratoare de cercetare, biblioteci și muzee să
acceseze oricare dintre supercalculatoare și să comunice între ele. Reț eaua completă, care

includea coloana vertebrală și rețelele regionale, a fost numită NSFNET. NSFNET a fost
conectat la ARPANET. NSFNET -ul a reprezentat un succes instantaneu și a fost suprasolicitat
din clipa în care a început să funcționeze. Numărul rețel elor, mașinilor și utilizatorilor
conectați la ARPANET a crescut rapid după ce TCP/IP a devenit, la 1 ianuarie 1983, unicul
protocol oficial. Când au fost conectate NSFNET și ARPANET, creșterea a devenit
exponențială. S -au alăturat multe rețele regionale ș i s-au realizat legături cu rețele din Canada,
Europa și Pacific.
Istoria Internetului începe odată cu dezvoltarea timpurie a calculatoarelor și a re țelelor de
comunicații (1950 -1960) și poate fi împărțită în mai multe etape. Ideea unei rețele de
calculatoare destinate să permită comunicarea generală între utilizatorii aflați la diferite
calculatoare a depins de evoluțiile tehnologice și de fuziune a infrastructurii sistemelor și a
rețelelor existente de telecomunicații. Prima descriere documentată despre interacțiunile
sociale care ar apărea prin crearea unor rețele ( networking ) este conținută într -o serie de note
scrise de J.C.R. Licklider de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts , în august 1962, în
care Licklider a discutat conceptul de Galactic Network – rețea galactică.
An Eveniment
1958 Compania BELL a creat primul modem care să poată transmite date binare pe o linie
telefon ică simplă .
1961 Leonard Kleinrock de la MIT publică prima teorie cu priv ire la utilizarea comutației de
pachete pentru transfer de date.
1962 Încep investigații ARPA , o agenție a Ministerului Apărării din SUA, în care J.C.R.
Licklider își apără cu succes ideile privind o rețea globală de calculatoare.
1964 Leonard Kleinrock de la MIT publică o carte despre comunicarea prin comutație de
pachete pentru implementarea unei rețele.
1967 Prima conferință pe ARPANET .
1969 Conectarea primelor calculatoare între patru universități americane prin Interface
Message Processor de către Leonard Kleinrock .
1971 23 de calculatoare sunt conectate la ARPANET. Trimiterea primului e-mail de
către Ray Tomlinson .

1972 Este creat InterNetworking Working Group , organizația responsabilă cu gestionarea
Interne tului.
1973 Anglia și Norvegia se conectează la Internet, fiecare cu câte un calculator.
1979 Crearea de NewsGroups (forumuri de discuții) pentru studenții americani.
1982 Definirea protocolului TCP/IP și a cuvântului Internet .
1983 Primele site -uri de nume de server.
1984 1000 de calculatoare conectate.
1987 10.000 de calculatoare conectate.
1989 100.000 de calculatoare conectate.
1990 Dispariția ARPANET .
1991 Se anunță public World Wide Web .
1992 1 milion de calculatoare conectate.
1993 Apariția primului brow ser web NCSA Mosaic .
1996 10 milioane de computere conectate.
2000 Explozia bulei dotcom . (368.540.000 de calculatoare)
( sursa https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Internetului )
Până la începutul anilor 1990 Internet -ul a fost foarte populat cu cercetători din domeniul
academic, guvernamental ș i industrial. O aplicație nouă, WWW, a schimbat toată situația și a
adus în rețea milioane de noi utilizatori care nu fac parte din mediul academic

Cel mai răspândit ser viciu disponibil pe Internet este World Wide Web. World Wide Web – pe
scurt Web sau WWW – reprezintă un sistem de distribuție locală sau globală a informațiilor
hipermedia. Informațiile din cadrul acestui sistem sunt organizate după un model asociativ, ia r
distribuția lor se realizează conform modelului client -server. Web -ul nu trebuie confundat
astfel cu Internetul, fiind doar unul din serviciile pe care Internetul le oferă.
Conceptul WWW a fost creat în anul 1989 la Centrul de Cercetări Nuclear de la G eneva cu
scopul de a facilita accesul diferitelor informații (în special tehnice). Web -ul este caracterizat
prin patru elemente de bază: hypertextul, adresele IP ale calculatoarelor, modelul client -server
și limbajul descriptiv. Fiind un serviciu bazat pe modelul client -server, existența web -ului
implică folosirea unor servere Web. Cele mai răspândite servere web sunt următoarele:
Apache, Netscape Enterprise Server, Microsoft Internet Information Server, Sun Web Server.
Pentru partea de client, programele f olosite se numesc navigatoare (browsere) web. Dintre
cele mai populare navigatoare amintim: Internet Explorer, Mozilla Firefox, Netscape
Navigator, Opera, etc. Comunicarea între client și serverul web se realizează, la nivel de
aplicație, prin intermediul protocolului HTTP (HyperText Transfer Protocol).
(Carmen Holotescu, Antoanela Naaji -Tehnologii Web -curs)

Protocolul HTTP constă din două tipuri de elemente: mulțimea cererilor de la programele de
navigare către servere și o mulțime de răspunsuri care m erg în sens invers. Deși HTTP a fost
proiectat pentru utilizarea pentru w eb, el este mult mai general decât este necesar, având o
deschidere pentru viitoare aplicații orientate -obiect. HTML permite utilizatorilor să producă
pagini care includ texte, grafică ș i indicatori la alte pagini de w eb.
Deoarece este folosit în Internet, acesta se bazează pe suita de protocoale TCP/IP. Între
navigator (client) și serverul web comunicarea se realizează prin conceptul cerere -răspuns;
cererea cuprinde identificat orul resursei dorite (Uniform Resource Identifier), metoda de acces
folosită precum și alte meta -informații iar răspunsul serverului cuprinde starea serverului după
interpretarea cererii, anumite meta -informații, iar în cazul în care informația solicitată este
disponibilă, conținutul acesteia.

I.3. Rețele de calculatoare

În ultimele decenii, caracterizate printr -o explozie informațională fără precedent în istoria
omenirii, o importanță deosebită au dobândit -o capacitatea și resursele de comunicații de care
dispun proiectanții și utiliz atorii sistemelor informatice. Schimbul de informații reprezintă
însăși motivația existen ței rețelelor de calculatoare, interconectarea lor în cadrul cărora se
detașează conglomeratul sau mediul de rețele ex trem de complex – cel mai reprezentativ din
domeniu în acest moment – constituit de Internet.
La ora actuală, numărul rețelelor care funcționează în lume este foarte mare. Unele dintre
acestea sunt rețele publice administrate de companii de telefonie publ ice, altele sunt rețele de
cercetare, altele sunt rețele de cooperare administrate chiar de utilizatori și, în sfârșit, altele
sunt rețele comerciale aparținând unor corporații.

Rețelele se deosebesc prin istorie, administrare, facilități oferite, proiec tare și prin
comunitățile lor de utilizatori. Istoria și administrarea pot varia de la o rețea atent planificată de
către o singură organizație cu un obiectiv bine definit, până la o colecție ad -hoc de mașini care
au tot fost conectate între ele de -a lungu l anilor, fără să existe vreun plan coerent sau vreo
administrare centrală. Facilitățile disponibile variază de la comunicații arbitrare între procese
până la poștă electronică, transfer de fișiere, conectare la distanță și execuție la distanță.
Detaliile tehnice de proiectare pot să difere în ceea ce privește mediul de transmisie, algoritmii
de atribuire a numelor și de dirijare, numărul și conținutul nivelurilor, protocoalele utilizate
O rețea este un grup de calculatoare și alte echipamente, conectate în tre ele prin cabluri, astfel
încât fiecare echipament poate interacționa cu oricare altul. Calculatoarele se conectează între
ele în rețele pentru a putea folosi în comun resurse din cele mai diferite (fișiere, periferice etc.).
În Internet există două categorii importa nte de calculatoare: cele care înmagazinează, sortează
și distribuie informaț iile se numesc gazde sau servere (server -ul este calculatorul central ale
cărui resurse sunt folosite î n comun de utilizatorii rețelei) , iar cele care solicită accesul la aceste
informații și le utilizează sunt numiți clienți (clientul este calculatorul care se conectează la
server ș i folosește resursele acestuia) .

Fig.1 .4. Comunicare client -server
Datele sunt memorate în calculatoare performante, numite servere (servers). Adesea, acestea
sunt plasate și întreținute centralizat de un administrator de sistem. Angajații au mașini mai

simple, numite clienți (clients), plasate pe birourile lor, prin intermediul cărora accesează datele
aflate la distanțã pentru a le include, de exemplu, în foile de calcul pe care le construiesc.
Mașinile server și client sunt conectate în rețea, așa cum este ilustrat în figura de mai jos:

Fig. 1.5. Model client -server
Această structură reprezintă modelul client -server. Este folosit frecvent și reprezintă baza pe
care lucrează multe rețele. Este aplicabil atunci când clientul și serverul se află în aceeași
clădire, dar și atunci când între ele este o distanță mai mare. De exemp lu, atunci când o persoană
aflată acasă accesează o pagină Web, este folosit același model, în care serverul Web aflat la
distanță are rol de server, iar calculatorul personal al utilizatorului are rol de client . În cele mai
multe situații, un server poa te lucra cu un număr mare de clienți. Se constată faptul că sunt
implicate două procese, unul aflat pe mașina client și unul aflat pe mașina server. Comunicația
ia forma transmiterii prin rețea a unui mesaj de la procesul client către procesul server. În
continuare, procesul client va aștepta un mesaj de răspuns. Atunci când procesul server primește
cererea, execută acțiunea solicitată sau caută datele cerute și transmite un răspuns.

Fig. 1.6 . Cerere -răspuns
Rețelele de calcul care compun Internet ul sunt legate p rin sisteme telefonice private ș i publice.
Ele pot trimite și primi informaț ii prin linii telefonice. Aceste linii variază de la cabluri din fire
de cupru până la cabluri d in fibră optica ă prin care s e pot transmite mai multe date și cu viteză
mai mare (de cca. 1000 de ori mai repede decat prin liniile telefonice din cupru). Unele rețele
pot fi legate și prin unde radio. Rețelele din țări ș i continente diferite sunt deseori legate prin
cabluri subacvatice sau prin sateliț i.

Fig. 1.7 . Rețea de calculatoare
Unele calculatoare – în special cele folosite de instituțiile mari: universităț i, departamente
guvernamenta le, mari companii etc. au o legătură la Internet „dedicată ”, aceasta înseamnă că
ele sunt legate la Internet tot timpul.

Fig. 1.8 . Rețea de calculatoare „dedicată ”
De obicei, persoanele care folosesc acasă calculatoare sau la birou nu au legă turi „dedicate”.
Ele pot să solicite accesul la Int ernet folosind telefonul local și o procedură specială (programe
specifice pentru calculator ). În felul acesta calculatorul de acasă sau de la birou intră în legatură ,
la cerere, cu un calculator deja „legat” la Internet (on -line).

Fig. 1.9 . Client -server –comunicare
Printre echipamentele interconectate se găsesc: calculatoare personale, stații de lucru Unix,
servere de Web sau de e -mail, laptop -uri, pagere, telefoane mobile etc. De curând au fost
conectate la Internet și dispozitive electrocasnice, cum ar fi frigiderul sau cuptorul cu
microunde. Se prevede că în viitor multe dintre echipamentel e electrocasnice vor dispune de
conexiune Internet. Toate aceste echipamente sunt denumite sisteme gazdă (hosts sau end
systems). Aplicațiile Internet care ne sunt tuturor foarte familiare (poșta electronică sau Web –
ul) sunt aplicații de rețea ce ru lează p e aceste sisteme gazdă.
Internetul este o cale de comunicare foarte rapidă și atractivă între oamenii acestei lumi; o
modalitate prin care oamenii aflaț i oriunde pe Glob pot co munica și schimba informații cu multă
ușurință; o ofertă cu “de toate pentru toți”, remarcându -se prin ușurința cu care orice utilizator,
fie el și novice în informatică, poate avea acces la informație; o rețea de reț ele. O reț ea este un
grup de calculatoare care au fost conectate astfel încât să poată comunica între ele (să facă
schimb de informaț ii). Ele îș i pot transmite mesaje unul altuia și pot folosi în comun informațiile
sub formă de fiș iere.
Rețelele pot fi de mai multe tipuri :
LAN (Local Area Network ) – acest tip de rețea are dimensiuni relativ restrânse, de până
la câteva sute de metri, ceea ce înseamnă că timpul de transmisie î n cazul ce l mai defavorabil
este limitat și cunoscut dinainte. Cunoscând această limită, este posibil să se implementeze
anumite tehnici simple care altfel nu ar fi fost posibile. Totodată , se simplifică administrarea
rețelei. LAN-urile sunt frecvent utilizate pentru a conecta calculatoarele personale și stațiile de
lucru din birourile companiilor și fabricilor, în scopul de a partaja resurse și de a schimba
informații. LAN -urile se disting de alte tipuri de rețe le prin trei caracteristici: mărime,
tehnologie de transmisie și topologie. LAN-urile au dimensiuni restrânse, ceea ce înseamnă că
timpul de transmisie în cazul cel mai defavorabil este limitat și cunoscut dinainte. Cunoscând
această limită, este posibil ă utilizarea anumitor tehnici de proiectare care altfel nu ar fi fost
posibile. Totodată, se simplifică administrarea rețelei. LAN-urile utilizează frecvent o
tehnologie de transmisie care constă dintr -un singur cablu la care sunt atașate toate mașinile,
așa cum erau odată cablurile telefonice comune în zonele rurale. LAN -urile tradiționale
funcționează la viteze cuprinse între 10 și 100 Mbps, au întârzieri mici (zeci de microsecunde)

și produc erori foarte puține. LAN -urile mai noi pot opera la viteze mai mari, până la sute de
megabiți/sec.
(Andrew S. Tanenbaum -Rețele de calculatoare)
MAN (Metrropolitan Area Network ) – rețea extin să la nivelul unui oraș. Aceste rețele
folosesc tehhologia fără fir (wireless ) sau fibra optică pentru a crea conexiuni. O rețea
metropolitană MAN este, în linii mari, o versiune extinsă de LAN și utilizează în mod normal
tehnologii similare cu aceasta. O rețea metropolitană se poate întinde pe zona ocupată de un
grup de birouri învecinate sau pe suprafața unui întreg oraș și poate fi atât privată cât și publică.
Un MAN poate suporta atât date cât și voce și poate chiar să aibă legături cu rețeaua locală de
televiziune prin cablu. Un MAN dispune numai de un cablu sau două, fără să conțină elemente
de comutare care deviază pachetele pe una din cele câteva posibile linii de ieșire. Nefiind
necesară comutarea, proiectarea este mai simplă.
WAN (Wide Area Netw ork) – rețea națională . Se foloseș te pentru inte rconectarea mai
multor LAN -uri și a altor tipuri de rețele, astfel încât să se faciliteze comunicarea între
persoane și computere situate la mari depărtări unele față de altele.
O rețea larg răspândită geografic , acoperă o arie geografică întinsă – deseori o țară sau
un continent întreg. Rețeaua conține o colecție de mașini utilizate pentru a executa programele
utilizatorilor (adică aplicați i). Aceste mașini se numesc gazde. Un eori este folosit termenul
de sistem final. Ga zdele sunt conectate printr -o subrețea de comunicație sau, pe scurt,
subrețea. Sarcina subrețelei este să transporte mesajele de la gazdă la gazdă, exact așa cum
sistemul telefonic transmite cuvintele de la vorbitor la ascultător. Prin separarea aspectelor
de pură comunicație ale rețelei (subrețelei) de aspectele referitoare la aplicații (gazde),
proiectarea întregii rețele se si mplifică mult. Î n majoritatea rețelelor larg răspândite
geografic, subrețeaua este formată din două componente distincte: liniile de transmisie și
elementele de comutare. Liniile de transmisie (numite și circuite, canale, sau trunchiuri)
transportă biții între mașini.
Elementele de comutare sunt calculatoare specializate, folosite pentru a conecta două sau
mai mul te linii de transmisie. Când sosesc date pe o anumită linie, elementul de comutare
trebuie să aleagă o nouă linie pentru a retransmite datele mai departe. Din păcate, nu există
nici o terminologie standard pentru denumirea acestor calculatoare. Folosind di verși termeni,
ele pot fi numite, de exemplu, noduri de comutare a pachetelor, sisteme intermediare, sau
comutatoare de date. Ca termen generic pentru aceste calculatoare de comutare se folosește
cuvântul router . Fiecare gazdă este în general conectată la un LAN în care există un router.
în anumite cazuri, însă, o gazdă poate fi legată direct cu un router. Colecția de linii de
comunicație și de routere (dar nu și gazdele) formează subrețeaua.

Fig. 1.10 . Relația dintre gazde și subrețea
În cazul celor mai multe WAN -uri, rețeaua conține numeroase cabluri sau linii telefonice,
fiecare din ele legând o pereche de r outere. Dacă două r outere nu împart același cablu, dar
doresc să comunice, atunci ele trebuie să facă acest lucru indirect, prin intermediul altor
routere. Când un pachet este transmis de la un r outer la altul prin intermediul unuia sau mai
multor r outere, pachetul este primit în întregime de fiecare r outer intermediar, este reținut
acolo până când linia de ieșire cerută devine liberă și apoi este re transmis. O subrețea care
funcționează pe acest principiu se numește subrețea punct -la-punct, subrețea memorează -și-
retran smite sau subrețea cu comutare de pachete. Aproape toate rețelele larg răspândite
geografic (excepție făcând cele car e utilizează sate liți) au subreț ele memorează -și-retransmite.
Când pachetele sunt mici și au aceeași mărime, ele sunt adesea numite celule.
(Andrew S. Tanenbaum -Rețele de calculatoare)
INTERNET este o inte rconectate de LAN -uri, MAN -uri ș i WAN -uri prin legă turi
rapide (satelit, circuite comunicație digitală etc.).
Rețelele bazate pe server au devenit modelul s tandard pentru interconectarea în reț ea.Un
server dedicat este un calculator care funcționează doar ca server, nefiind folosit drept client
sau staț ie de lucru. Ca lculatorul central (serve rul) poate fi un calculator obiș nuit pe care este
instalat un sistem de operare pentru reț ea. Acest calculator central control ează toate resurs ele
comune ( imprimante, scanere, modemuri, fișiere, etc), asigură securitatea datelor ș i sistemului,
și realizează comunicații între staț iile de lucru.
Nivelul rețea are ca sarcină preluarea pachetelor de la sursă și transferul lor către destinație.
Ajungerea la destinație poate necesita mai multe salturi prin r outere intermediare de -a lungul
drumului. Această funcție contrastează clar cu cea a nivelului legătură de date, care avea scopul
mult mai modest de a transfera cadre de la un capăt al unui fir la celălalt. Astfel nivelul rețea
este cel mai scăzut nivel care se ocupă de transmisii capăt la capăt. Pentru realizarea scopurilor
propuse, nivelul rețea trebuie să cunoască topologia su brețelei de comunicație și să aleagă calea
cea mai potrivită prin aceasta. De asemenea trebuie s ă aleagă căile de urmat astfel încât să nu
încarce excesiv unele legături de comunicație sau r outere în timp ce altele sunt inactive. La
nivelul rețea, Internet ul poate fi văzut ca o colecție de subrețele sau sisteme autonom e care sunt
interconectate. Nu există o structură reală, dar există câteva coloane verteb rale majore.

Fig.3.4. Nivelul rețea
Fig. 1.11. Internetul este o colecție de multe rețele interconectate
Liantul care ține Internet ul la un loc este protocolul de nivel rețea, numit IP (Internet Protocol
-protocolul Internet).
Pentru a comunica între ele, sistemele gazdă folosesc protocoale pentru controlul transmiterii,
recepției și corecției informațiilor care circulă prin Internet. Dintre aceste protocoale, TCP
(Transmission Control Protocol) și IP (Internet Protocol) sunt cele mai importante .
Toate calculatoarele dintr -o rețea trebuie să comunice î ntre ele pe baza unui set de reguli
fixe (limbaj), denumit protocol . Proto colul folosit s -a standardizat și se
numeș te TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol).
Pentru a beneficia de facilităț ile Internetului, un utilizator tre buie să conecteze calculatorul să u
la una dint re subreț ele. În acest mod, calculatorul său devine nod în Internet și utilizâ nd
protocolul TCP / IP va putea folosi diverse programe cu rol de client pentru a put ea transfera
informaț ii de la alte calculatoare cu rol de server conectate la râ ndul lor la Internet.

Ce este un site web?
Noțiunea site web provine din expresia engleză web site și desemnează o grupă de pagini
web multimedia (conținând texte, imagini fixe, animații ș.a.), accesibile în Internet în principiu
orișicui, de obicei pe o temă anume și care sunt conectate între ele prin așa -numite hiperlinkur i.
De obicei un site web este administrat (creat, întreținut și actualizat) de către un așa –
numit webmaster , dar există și alte posibilități: site-ul web se actualizează automat și perm anent
pe baza unei baze de date; paginile sale se creează în mod dinamic și automat în funcție de
acțiunea utilizatorului în cadrul unei aplicații web; site-ul web se creează și e administrat chiar
de către utilizatorii săi.
Un site web este alcătuit de re gulă din mai multe pagini web . O pagină web este un document
creat cu ajutorul limbajului de marcare HTML și (opționa l) limbaje de programare cum ar
fi PHP, ASP ș.a. fiind accesibil vizitatorilor prin intermediul protocolului HTTP , care transferă
informația de la server la browser . Pagina web se numește așa deoarece, afișată pe un monitor,
ea se aseamănă cu o pagină de ziar: de obicei paginile web au o lățime care încape în întregime
pe ecran. În schimb, pagina poate fi chiar mult mai înaltă (adâncă) decât înălțimea ecranului,
ea putând fi totuși ușor afișată cu ajuto rul funcțiilor normale ale mouse-ului și browser -ului
folosite, prin " tragere " în sus și în jos . De asemenea, un site web poate fi vizualizat pe orice
dispozitiv conectat la Internet capabil să afișeze informații prin intermediul protocolului HTTP.

Fig. 2.1. Hypertext Transfer Protocol
Un site web este scris în limbajul HTML ș i este accesat prin intermediul unei aplic ații software,
cunoscută ș i sub numele de browser web. Exemple de browser e web: Internet Explorer, Mozilla
Firefox, Google C hrome, Opera, Safari etc. Există o multitudine de browsere web, însă cele
mai des utilizate (însumâ nd 99% din utilizatorii de Inte rnet) s unt primele trei menționate
anterior. Felul î n care limbajul HTML este interpretat și afiș at pe ecran poate diferi de la un
browser web la altul. Pentru ca o pagină web să fie afișată identic, indiferent de faptul că este
vizualizată de un utilizato r care foloseș te Internet Explorer sau alt browser web, se face aș a-
numita verificare cr oss-browser, prin care se aplică mici artificii ale lim bajului HTML pentru
ca pagina să arate identic î n toate browser -ele (majore).
Un site alcătuit din mai multe pagini are de obicei o pagină inițială sau principală
numită homepage , de la care pleacă legături către paginile interioare, secundare. Structurile
și schemele de "navigare" din interiorul site -urilor web sunt foarte diferite, în funcție de
scopurile, dorințele și p osibilitățile ofertantului de informații. De obicei această homepage este

chiar pagina de start a site -ului, pe care ofertantul de informații în web o face cunoscută la
public drept punct de plecare pentru întregul site web al său.
Site-urile web se pot clasifica după o mulțime de factori, dar principalul factor rămâne
subiectul de activitate (sau conținutul) site -ului. Din punct de vedere tehnologic un site web
poate fi alcătuit din orice tipuri de date și informații statice, camere de discuții, produse și
servicii de vânzare, anunțuri, formulare de completat online, sunete digitalizate, clipuri video,
imagini sta tice și animate, efecte speciale, meniuri dinamice și multe, multe altele. Vorbind la
un nivel mai înalt, tema unui site web poate fi: un blog, portal web, catalog web, magazin
virtual, bancă, u niversitate virtuală, bibliotecă, enciclopedie virtuală, revistă web, ziar web și
aproape orice altceva.
Dacă la început nu s -a pus accent prea mare pe latura estetică, în zilele de azi se acordă o
importanță din ce în ce mai mare nu numai conținutului de informații al unui site web, dar și
esteticii, dinamicii și atractivității lui.
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Site_web )
La ora actuală Internetul conține peste 1,71 de miliarde de site -uri, pe cele m ai variate subiecte
și teme, în diferite limbi . (https://www.statista.com/chart/19058/how -many -websites -are-
there/ )

Fig. 2.3 . Infografic
Structura unui site pornește de la Homepage , care reprezintă prima pagină a site -ului, se
ramifică în secțiuni principale și subsecțiuni , și se termină în paginile de conținut .

Fig.2.4 . Structura unui site
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!11
Webs ite-urile pot fi catalogate după multe criterii: destinație, conținut, audiență, scop,
tehnologie utilizată, numă r de pagini etc. În funcție de modul î n care sunt stocate paginile web,
un web -site poate fi stat ic, dinamic sau combinat, adică poate conține atât pagini web statice,
cât și pagini web dinamice.
Un web -site static este format din pagini web statice, car e sunt stocate pe serverul web în același
format în care sunt transmise că tre browser. De obicei, acest format este HTML.
Website -urile simple, de prezentare, sunt, de obicei, site -uri static e. Acest tip de website
prezintă aceleași informaț ii tuturor vizitatorilor. Site -ul va prezenta aceleași informații,
structurate după formule consacrate, pentru peri oade lungi de timp. Deș i un we b-site static
poate fi actualizat periodi c, acest proces se face manual și poate necesita anumite cunoștinț e
specifice de limbaj HTML, de editare de imagine etc.
Un web -site dinamic este compus din pagini construite dinamic, al căror conținut este variabil ,
în funcție de diverse condiț ii din web -site sau condiț ii impuse de vizitator. Un web -site dinamic
conferă mult mai multă flexibilitate comparativ cu unul static, dar presupune utilizarea unui
limbaj de programare de nivel î nalt. De cele mai multe ori, în combinaț ie cu limba jul de
programare, se utilizează ș i structuri de date avansate, denumite baze de date.
Paginile statice sunt formate din documente specifice f ixe care sunt formate din text și limbaj
de marcare. O cerere către server generează pagina stocată î n browser, care este de cele mai
multe ori un document HTML și care este afișată în forma exactă î n care a fost concepută .
Singurul rol al serverului es te acela de a furniza pagina, fără să îi aducă acesteia modifică ri.
O pagină dinamică cere un e fort mai mare din partea serverului. Ast fel, serverul nu doar
furnizează pagina, însă adaugă în aceasta conț inut care este generat în mod dinamic. Aceasta
funcționalitate a fost implementată serverelor încă de la î nceputuri le site -urilor create dinamic.
În prezent, serverul interpretează conținutul pe care utilizatorul îl caută și asamblează un
document specific pe care îl trimite în browser spre afișare. În esență , pentru u n site dinamic,
serverul creează fiecare pagină pe care o transmite î n browser.