Școala doctorală: Teologie Ortodoxă [626184]

1
UNIVERSITATEA „ALEXA NDRU IOAN CUZA” FACU LTATEA DE
TEOLOGIE ORTODOXĂ „D UMITRU STĂNILOAE”, I AȘI

Noțiunea de laic și semnificațiile sale

Referatul I la disciplina Teologie Morală
Școala doctorală: Teologie Ortodoxă
Anul al II -lea de studiu

Îndrumător științific: Doctorand: [anonimizat]. Prof. Univ. Dr. Gheorghe POPA POPÎRDA Andrei

Iași 2016

2
I. Noțiunea de laic și semnificațiile sale
I.1. Perspectivă istorică și terminologică

Pentru a dezvolta o „teologie a laicatului”, unul dintre punctele esențiale a le acestei
teologii, trebuie să îl constituie preciz area termenului de „laic”. M ulți autori s -au angajat în
această cercetare1, dar c u toate acestea, foarte puțini dintre ei au examinat în detaliu derivarea
cuvântului și semnificația sa originală2. Din punct de vedere lexical „laic” (venit pe filieră
greacă de la λαïκός, adjectiv derivat din λαός ) are un înțeles polisemantic :
A) pe de o parte , înțelegem ceea ce „este independent de toate confesiunile religioase”3,
o accepțiune modernă în care vorbim de Stat laic, sau de mediul laic, pentru a arăta absența
tuturor referirilor religioase din sistemul politic sau educativ.
B) Cel de al doilea sens specific este legat de structura Bisericii . Unele izvoare ale
dreptului bizantin fac referire neutră la persoana „laicului” ca la un „non -preot”, definind laicul
prin ceea ce nu are în raport cu clericul înzestrat cu darurile sacramentale și pastorale4. Potrivit
eclesiologiei Noului Testament, toți cei care au primit Botezul, sunt în mod egal membrii ai
aceluiași organism5 și au o preoție împărătească6. Acest al doilea înțeles (laicul reprezentând
pe acel credincios care nu fac parte din ierarhie ) a fost preluat și în alte societăți religioase, dar
el vine în mod special din tradiția eclesială Creștină.
Utilizarea modernă a termenului derivă din acest al doilea sens, având rădăcina în
procesul prin care autoritățile civile ale Occidentului creștin au încer cat de la sfârșitul Evului
Mediu, să -și afirme independența în conflictul dintre cele două puteri, spirituală (papa și
Biserica) și temporală (puterea principilor concepută ca nemaifiind clericală, ci prin urmare
laică). Din secolul al XVIII -lea conflictul devine din ce în ce violent. El a condiționat întreaga

1Stanley Hubert BOX, The Principles of the Canon Law, Oxford University, London 1949; Paul Yves CONGAR ,
Jalons pour une théologie du laicat , Éditions du Cerf, Paris 1953; IDEM, Lay people in the church: a study for a
theology of laity , G. Chapman, Westminster, Md.: Christian Classics, London, 1985; IDEM, „Laïc et Laïcat ”, în
Dictionnaire de spiritualité Vol. 9, Éditions Beauchesne , Paris, 1937; Pr. Dr. Liviu STAN, Mirenii în Biserică.
Importanța elementului mirean în Biserică și participarea lui la exercitarea puterii bisericești. Studiu canonic –
istoric , Sibiu, 1939; Etienne MAGNIN , L’Eglise enseignée. La discipline du clergé et des fidèles (Bibliothèque
catholique des sciences religieuse), Paris, 1928; Philips GÉRARD Le rôle du laïcat dans l'Église, Tournai,
Casterman, 1954 ; Frédérique WATRIGANT , Prêtres et laïcs, un même Seigneur, Édition du Jubilé, Paris 2010;
Xavier CHALENDAR , Responsabilités ecclésiales pour laïcs , Éditions du Cerf, Paris, 1983 , 2005.
2 Ignace de la POTTERIE , L’origine et le sens primitif du mot «laïc », în „La Nouvelle Revue Théologique , vol. 80.
nr. 8, Louvain, 1958; Alexandre FAIVRE, Les laïcs aux origines de l’Eglise , Éditions du Cerf , Paris 2007.
3 Jean Yves LACOSTE , Dictionnaire critique de Théologie , Nouvelle édition revue et augmentée septembres ,
Presses Universitaire de France, 2007, pp. 761 -762.
4 IDEM, Encyclopedia of Christian Theology , /G-O, vol. II, Edi tor Routledge, New York, 2005, p. 901.
5 Ef. 4, 12 .
6 1 Ptr. 2, 9.

3
istorie religioasă și politică a secolului al XIX -lea și a avut ca rezultat o soluție juridică destul
de variată, ple când de la separarea legală a bisericii de stat, cu o serie de concordate. Spiritul
laic, dorea o autonomie absolută pentru putere temporală și respingerea oricărei referiri la
dimensiunea religioasă a oamenilor . Aceasta devenind cea mai recentă manifestare a
conflictului7.
Legat de istoricul termenului de laic, trebuie amintit că acesta nu apare cu acest sens în
Noul Testament. Î n textele precreștine, termenul de laic era în funcție de context, sinonim cu
„simplu” , „ce aparține comunității”, „indigen”, „parte din public”, „comunal”. Termenul nu
apare ca atare nici în Septuaginta (LXX), cunoscuta traducere a Vechiului Testament în limba
greacă. În revizuirile ulterioare ale textului Septuagintei, făcute de către unii învățați evr ei
precum Aquila, Simah și Teodotion în secolul al II -lea, cuvântul laic apare , dar aplicat nu
persoanelor, ci lucrurilor, astfel încât un obiect laic fiind de opusul unuia sacru, consacrat.
Deoarece t ermenul λαïκός nu îl găsim în Noul Testament , sunt de f ăcut câteva
observații. Originea termenului este mai veche și provine de la substantivul „λαός ” care
semnifică popor . El desemnează poporul , dar nu în sensul unei organism politic (δήμος ,
populus), nici în sensul unui trib sa a unei națiuni unite (ἔθνος, gens), dar în majoritatea
cazurilor semnifică : poporul , masa populației8. Acest substantiv λαός îl găsim frecvent
menționat în Sfânta Scriptură și prin el înțeleg em poporul lui Dumnezeu în opoziție cu națiunile
păgâne . Acesta a dat adjectivul λαïκός care e ste folosit în această cal itate și uneori
substantivizat9.
Sufixul „ϊκός” și-a făcut apariția pe la sfârșitul secolului al V -lea î.Hr. Paul Chantraine
care s -a ocupat de studiul acestuia10, descrie astfel funcția sa: „adjectivul – ϊκός- exprimă
propriu zis apartenența la un grup”11, iar mai departe precizează: „apartenenta unei categorii
specifice”12. „Astfel acest adjectiv dorește să certifice o valoare, să exprime apartenența.
Sufixul se folosește pentru a juca un rol clasificator” . Acesta indică în interior ul poporului o
categorie opusă unei alte categorii13. Interesul acestor cercetări pentru situația prezentă este
evidentă. Ele ne -au invitat deja să ne gândim că λαϊκός se aplica celor care aparțin de „λαός”.

7 Jean Yves LACOSTE , op. cit ., p. 761.
8 Hans WALZ, „Lay, Theology of the Laity, Laymen’s work”, în: The Ecumenical Review , 6 (July 1954), pp. 470.
9 Stratmann H., Meyer R., „λαός”, în Gerhard KITTEL și Gerhard FRIEDRICH , Theological Dictionary of the New
Testament , vol. IV, trad. de Geoffrey W. Bromile, seria TDNT, Editura Eerdmans Publishing Company, Michigan
1976, pp. 29 -39.
10 Paul CHANTRAINE , Etudes sur le vocabulaire grec , Klinksieck Paris, 1956 pp. 97 -171.
11 Ibidem , p. 105.
12 Ibidem , p. 121.
13 Ibidem , p. 116;

4
Etimologic un „laic” va fi un membru al unui „laos”, un membru al poporului ales al lui
Dumnezeu . Paul Yves Congar face p recizarea că termenul de „laic” este atașat cuvântului care
în limbajul evreiesc , apoi creștin, desemnează prin excelență poporul lui Dumnezeu în opoziție
cu popoarele păgâne. Acea stă nuanță fiind singura sau având înțelesul dominant pe parcursul
primelor trei secole ai istoriei creștine sau chiar mai mult14.
Sfântul Apostol Pavel îi numește pe laici persoane particulare (ἰδιώτης ) 15 și Părinții
Bisericii sunt cei care tâlcuiesc expresia persoane particulare a Sfântului Apostol Pavel cu
termenul de „laici”16. Persoana laicului ca membru al unei comunități de credință este o
dezvoltare ulterioară și prima mărturie scrisă având un sens aprop iat de cel folosit de noi astăzi
o găsim la Sfântul Clement Romanul. Scriind corintenilor, episcopul Romei descrie astfel
distincția de slujire dintre ierarhie și laici, așa cum aceasta era cunos cută deja în Vechiul
Testament:
„Arhiereului îi sunt date slujiri proprii, preoților li s -a orânduit loc propriu, leviților le
sunt puse diaconii/slujiri proprii, iar laicului îi sunt date porunci pentru laici. […]
Fiecare dintre noi fraților, să caute cu cucernicie, ca în propriul său rang să fie
bineplăcut lui Dumnezeu, având conștiință curate și nedepășind canonul rânduit lui. ”17
Teologul român Radu Preda, comentând acest pasaj din Epistola Sfântului Clement
Romanul, susține că învățătura dintre clerici și laici a fost dintotdeauna în conștiința Sfinților
Părin ți și întru totul încadrată în învățătura despre Biserică.
„Contextul istoric al acestei precizări este efortul depus de episcopul Romei de
a restabili ordinea în comunitate, iar cele două scrisori adresate corintenilor fiind
concentrate tocmai pe acest aspect disciplinar. Ori, pe fundalul unui asemenea demers,
precizarea că există diferite slujiri, specifice fiecărei trepte în parte, trebuie înțeleasă nu
atât ca fundamentare a unui tip de autoritate de sus în jos, cât în sensul ecleziologiei
pauline potrivit căreia fiecare mădular participă în modul său propriu și de neînlocuit
la viața întregului trup. Această viziune organică este probabil cel mai greu de
reconstituit în condițiile dezvoltării ulterioare a structurilor bisericești. Deplasarea de
accent de la organicitate la structura ierarhică, de la criteriul au torității spirituale la cel
al puterii administrative se vede cel mai clar în tendința definirii Bisericii ca realitate
divino -umană formată din două mari categorii: clericii și laicii. Punerea în paralel a
acestor trăsături considerate definitorii conduce la concluzia că în timp ce clericii
corespund mai ales părții divine a Bisericii, laicii sunt, cum altfel?, legați mai ales de

14 Paul Yves C ONGAR , Jalons pour une théologie du laicat …, p. 19.
15 Ιδιώτης înseamnă pintre altele, cetățean, om liber, om care nu deține nici o funție publică, om simplu. Paradoxal
însă, sensul dobândit în limba română este unul cu totul diferit, negetiv și peiorativ.
16 Ioannis Protobresb ROMANIDES., Teologia Patristică , trad. d e Pr. Gabriel Mândrilă, Ed. Metafraze, București,
2011, p. 117.
17 SF. CLEMENT ROMANUL , Epistola către Corinteni , coll. Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 1, trad. de Pr.
Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979, p. 67.

5
partea umană, lumească, adică parțial coruptă, de unde și confuzia dintre laic și
laicism”18.

Afirmația este conformă cu învățăt ura Sfântului Clement Romanul care, înainte de a
face referirea explicită la laici, vorbește despre rolul fiecăruia și importanța lui în simfonia
vieții eclesiale19.
În limba română pentru ai desemna pe laici mai este folosit un termen , anume cel de
mirean . După Dicționarul explicativ al limbii române , cuvântul mirean provine de la cuvântul
slav „mireasmă ” (mirisma) și ar desemna pe „credinciosul care nu aparține clerului ”20. Un alt
înțeles etimologic al cuvântului „mirean ” ar veni de la cuvântul grec „ μίρον ” care înseamnă
parfum, unguent , ulei sfințit . De asemenea , originea cuvântului mirean poate să fie pusă și în
legătură cu termenul slavon МИР, care înseamnă : 1. lume, univers; 2. pace, tihnă ; 3.
comunitate , ori МИРО, mir, cu sens bisericesc21.

I.2. Laic în traducerile grecești ale Vechiului Testament

Aceste texte sunt deosebit de interesante pentru noi, deoarece ele au constituit cel mai
probabil pregătirea pentru întrebuințarea creștină a termenului λαϊκός, având în vedere că în
acestea el este utilizat întotdeauna în context religios. Dacă în LXX λαός desemna de cele mai
multe ori poporul lui Israel, pentru a arăta diferența de popoarele păgâne , el a mai fost utilizat
și pentru a indica întreaga masă a populației în opoziție cu conducători i săi, în special cu preoții
sau cu toți cei care aveau o funcție religioasă (profeți, leviți). Pe muntele Sinai, Domnul i-a dat
lui Moise următoarea poruncă: „iar preoții și poporul ( ἱερεῖς καὶ ὁ λαὸς) să nu îndrăznească a
se sui la Domnul, ca să nu -i lov ească Domnul” ( Iș. 19, 24). După ce Ieremia a proorocit
împotriva Templului, a zis: „preoți și proorocii și tot poporul (ἱερείς καί οἱ προφήτες καί ὅλος
ὁ λαός ) au ascultat de Ieremia, când a grăit el aceste cuvinte în templu Domnului” ( Ir. 26, 7)22.

18 Radu PREDA , „Laicatul ortodox din România postcomunistă. Un portret social -teologic ”, în: Chirilă Ioan, Bârsu
Cristian (eds.), Un neobosit slujitor al Bisericii: Preasfințitul Episcop -Vicar Vasile Someșanul, Ed. Renașterea,
Cluj-Napoca, 2008, p. 276.
19 SF. CLEMENT ROMANU , op cit ., pp. 65 -67; IDEM, „Epistola Bisericii din Roma către Biser ica din Corint”, trad,
de Ioan Ică jr. în: Canonul Ortodoxiei I. Canonul Apostolic, Editura Deisis/Stravopoleos, Sibiu, 2008, pp. 410 –
411.
20 ACADEMIA ROMÂNĂ , DEX , Dicționarul explicativ al limbii române , (ediție revăzută și adăugită), Editura
Univers Enciclopedic Gold , 2012.
21 Emilian POPESCU , „Rolul laicilor (mirenilor) în Biserica Ortodoxă Română”, în: Teologie și Viață , SN, 14
(2004) 7 -12, p. 10.
22 Ignace de la POTTERIE , op. cit ., p. 844.

6
Cu acest înțeles special λαός a fost folosit în cadrul cultului, din care a provenit mai
târziu termenul de λαϊκός , folosit în tradiția iudaică și creștină . Termenul de λαϊκός nu apare
în traducerea greac ă a Vechiului Testament, în LXX , însă apare în revizuirile ulterioare ale
acesteia. Traducătorii evrei din secolul al II -lea, Aquila, Simah și Teodotion nu aplica valența
primară a adjectivului λαικός oamenilor, ci lucrurilor, obiectelor, într -o asemenea maniera încât
un obiect laic era op usul unui obi ect consacrat, care era folosit la templu, la serviciul divin. Cu
acest înțeles găsim atestat adjectivul λαϊκός în doar trei locuri în traducerile celor trei autori și
anume la: 1 Rg 21, 4 -6 (la toți cei trei : Aquila, Simah și Teodotion ), Iz. 48, 15 (doar în
traducerea lui Simah și Teodotion) și la Iz. 22, 16 (doar la Simah) 23.
Vom analiz a pentru început textul de la 1 Rg 21, 4 -6. Aici e ste relatat bine cunoscut ul
episod când David a ajuns la Nobe și a cerut cinci pâini, preotului Ahimelec. Preotul i -a
răspuns lui David prin cuvintele : „Pâine obișnuită n -am la îndemână, dar este pâine sfințită” (1
Rg. 21, 4 ). În LXX s -a tradus aceasta prin cuvintele ἄρτοι βέβηλοι , prin c are se înțelege pâinile
obișnuite care puteau fi servite de către toți, ceea ce este o traducere corectă. Traducătorii
posteriori au înlocuit totuși cuvintele ἄρτοι βέβηλοι cu ἄρτοι λαϊκός (laic), însă înțelesul a
rămas același referindu -se tot la pâinile obișnuite la care toată lumea avea acces și pe care le
puteau întrebuința24.
Și în următorul verset la 1 Regi 21, 5 este prezent termenul λαϊκός . Preotul vrea să îi
dea lui David și oamenilor lui pâinea sfințită însă precizează că aceștia trebuie să fie puri
conform ritualului ceea ce presupunea înfrânarea de la poftele carnale . În traducerea lui Simah
găsim cuvintele ὁδὸς λαϊκή (călătorie laică) care a înlocuit expresia ὁδὸς βέβηλος (călătorie
profană). „Călătoria laică” presupune a o expediție în care nu era necesară respectarea regulilor
ritualice. În tot acest pasaj contrastul este peste tot același: „sfânt” sau „consacrat” ( ἄγιος – în
sens ritual) este în opoziție cu „profan” sau „laic”25.
Celelalte două texte aparțin cărți i lui Iezechil (22, 26; 48, 15) . În primul text sunt acuzați
sacerdoții care până atunci au neglijat obligațiile pe care le dețineau (Iz. 22, 26 : „preoții lui
calcă legea Mea și pângăresc lucrurile sfinte ale Mele; nu osebesc ceea ce este sfânt și nu fac
deosebire între curat și necurat…” ). Aici opoziția dintre „sacru” și „profan” din Sep tuaginta, a
devenit la Sima h opo ziția dintre „sacru” și „laic”, dar înțelesul rămânând același26. În ultimele
capitole din cartea lui Iezechil ne este prezentată împărțirea pământului sfânt precum și a noului

23 Ibidem , p. 844.
24 Stratmann H., Meyer R., op. cit., pp. 33 -34
25 Ibidem , 35.
26 Ignace de la POTTERIE , op. cit ., p. 846.

7
oraș la cele doisprezece seminții. În aceste capitole separare a dintre „sacru” și „pr ofan” este
puternic accentuată.
El descrie partea rezervată și partea care revine orașului. Aceasta din urmă distingând –
se în mod clar de partea care le revenea preoților și leviților („Iar următoarele cinci mii în lățime
și douăzeci și cinci de mii în lungime, se dau pentru cetate, pentru întrebuințarea obștească,
pentru locuințe și pentru piețe … Iz. 48, 15 ”). În LXX cuvântul ebraic „hol” a fost tradus aici
cu „προτε ίχισμα”, prin care se înțelege teritoriul care se întindea în partea din față a zidului (a
templului). Simah și Teodotin au înlocuit acest cu vânt cu termenul „λαϊκός”, având înțelesul
de „teritoriu laic”. Acest lucru ne arată că termenul „λαϊκός” are următoarea semnificației
pentru cei doi traducători: el desemnează partea rezervată situată în afara incintei sacre și la
care toată lumea ( λαός , „poporul” în sens restrâns) avea acces27.
Constatăm că termenul de „λαϊκός ” atât la 1 Rg 21, 5 -6 cât și la Iz 22, 26 și 48, 15 este
întotdeauna utilizat într -un context cultic: „laic” fiind opus „sacrului”28. De asemenea , reținem
că termenul nu este încă utilizat pentru a desemna o anumită categorie de oameni, cum este el
întrebuințat de către creștinii posteriori, ci este folosit numai pentru a caracteriza lucrurile
neînsuflețite (pâini, călătorie, teritoriu). Trebuie să recunoaștem că acest termen nu a fost
folosit niciodată pentru a numii pe păgânii sau pe cei care nu sunt evrei. El a desemnat
întotdeauna realitățile care făceau parte din poporul lui Dumnezeu.

27 Este interesant faptul că acești termeni diferiți prin înțelesurile sale etimologice și fundamentale, exprimă
aproape aceiași lucru. Ebraicul „hol”, semnifică: ceea ce nu este consacrat, unde poate participa toata lumea, iar
termenul grecesc „βεβ ήλος” di n LXX (rad. βα- , βαινὼ) are înțelesul de ceea ce nu este interzis. Noul cuvânt
„λαϊκός”, în ceea ce privește poporul, reprezintă întreaga masă a populației care nu este alocată serviciului cultic.
Ne putem întreba în continuare ce au adus traducătorii pos teriori, prin introducerea cuvântului grec „λαϊκός” în
anumite părți pe care le -am examinat. La Iz. 48, 15 ei sunt probabil judecători pentru că prin termenul
„προτε ίχισμα” din LXX nu s -ar înțelege că ar fi vorba de un spațiu material; trebuia, pentru a re venii la înțelesul
cuvântului ebraic „hol”, care este un termen precis ce indică funcția unui spațiu din punct de vedere cultic, relația
sa în incinta Templului;. Dar „βεβηλος” însuși, traducându -l pe „hol” pare să fie evitat de cei doi traducători din
urmă. Motivul ar putea fi pe noua rezonanță a lui „βεβηλος”, care ar fi avut priză în iudaismul târziu? În cărțile a
doua si a treia a Macabeilor, cuvântul „βεβηλος” primește însă un sens semnificativ peiorativ, fiind utilizat pentru
a caracteriza pe cei nele giuiți, în special păgânii care profanau obiectele laice (cf. 1Mac. 5, 16; 2 Mac. 2, 2, 14; 4,
16; 7, 15). De aceea pentru a numi un lucru care este profan, un alt cuvânt a devenit dezirabil pentr u a exprima
această realitate. Detalii și referințe bibliogr afice pentru această temă la Ignace de la POTTERIE , op. cit ., p. 846 ;
Stratmann H., Meyer R., op. cit.
28 Ignace de la POTTERIE , op. cit ., p. 847.

8
I.3. Laic în cele mai vechi texte creștine

Termenul λαϊκός este întrebuințat foarte rar în Biserica primară din primele trei secole.
Am văzut că p rima atestare scrisă a cuvântul λαϊκός o găsim într -un document roman și anume
în scrisoarea trimisă comunității din Corint de către Clement Romanul29. Începând cu secolul
al III -lea mărturiile se înmulțesc. Astfel , în Orient, găsim mărturii la Clement al Alexandriei și
la Origen, iar în Occident la Tertulian și la Sfântul Ciprian , unde termenul „laic” ia loc alături
de cuvântul „cleric”30. Aspectul care ne surprinde în primă instanță în textul de la Clement
Romanul, reprezintă distincția netă care se face între preoți, leviți și laici. Reprezintă ceea ce
noi am constatat deja la Iz 48, 15, în traducerile lui Simah și Teodotin. Clement Romanul este
primul car e aplică acest terme n persoanelor (λαϊκός αντρωπος ) nu lucrurilor și această utilizare
va fi dominantă de acum în Biserică.
Împărțirile pe care le -am întâlnit până acum: „preoți, leviți și laici”, la Clement
Alexandrinul (+ 211 -216) se vor substitui unei a lte împărțiri : „preoți, diaconi și laici. El a scris:
„El (Sfântul Pavel), admite căsătoria unui singur bărbat cu o singură femeie, admite aceasta și
pentru preot, diacon si pentru laici31. În unicul text de la Origen (+ 254 -255) în care găsim
termenul λαϊκός, ne este prezentat acest cuvânt ca fiind opus clerului, preotului și diaconului32.
Vom analiza în continuare cele mai vechi texte latine cu privire la apariția termenul ui
de λαϊκός. Se pune întrebarea dacă Biserica Apuseană a preluat termenul de „laic” din limba
greacă sau a depus un efort pentru a traduce printr -un cuvânt specific latin? Unul dintre cele
mai interesante texte din acest punct de vedere este versiunea veche lat ină a Epistolei Sfântului
Clement Romanul. Descoperită de Dom G. Morin la seminaru l de la Namur și publicată în
189433, această versiune reprezintă probabil cel mai vechi text creștin, pe care noi îl putem avea
acum34.

29 SF. CLEMENT ROMANUL : „Arhiereului îi sunt date slujiri proprii, preoților li s -a orânduit loc propriu, leviților le
sunt puse diaconii/slujiri proprii, iar laicului îi sunt date porunci pentru laici. […] Fiecare dintre noi fraților, să
caute cu cucernicie, ca în propriul său rang să fie bineplăcut lui Dumnezeu, având conștiință curate și nedepășind
canonul rânduit lui” în Epistola către Corinteni,…. p. 67.
30 Paul EVDOKIMOV , Taina iubirii , trad. de Pr. Vasile Răducă, Ed. Christiana, București, 1994 , p. 221.
31 Clement ALEXANDRINUL Stromata a III -a, coll. Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 5, trad. de Dumitru Fecioru,
Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1979 pag. 207.
32 ORIGEN , Omilii la Cartea Proorocului Ieremia , XI, coll. Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 6, trad. de Pr. Prof.
T. Bodogae, Pr. Prof. Nicolae Neaga și Zorica Lațcu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București 1981, p. 395.
33 Anecdota Maredsolana , volumul II, Maredsous , Belgia 1894.
34 Christine MOHRMANN , „Les origines de la latinite chretienne a Rome”, în: Vigiliae Christianae , 3 (1949), pp.
67-06; 163 -183.

9
Pasajul de la Clement Romanul: „laiculu i (λαϊκός ἄνθρωπος ) îi sunt date porunci pentru
laici”,35 a primit următoarea traducere: „Plebeius homo laicis praeceptis datus est”36. Avem aici
prima atestare a cuvântului „ laicis ” în latina creștină. Dar așa cum am observat, sunt două
referințe a termenul ui „λαϊκός” în greacă, însă doar cel de -al doilea termen este tradus în latină
prin „laicus”. Astfel „ τοῖς λαἵκός προστάγμασιν ” s-a tradus prin „laicis praeceptis” și „ ο λαϊκός
ἄνθρωπος ” a fost tradus prin „plebeius homo”. Prin urmare termenul de „laicus” este utilizat
pentru lucruri (praeceptis) și nu pentru oameni. După cum am constatat și mai sus, în textele
necreștine, termenul era folosit cu precădere pentru a desemna lucrurile neînsuflețite. Teologul
Yves Congar , interpretând expresia „plebeius homo” , arată că „plebs” reprezintă cuvântul care
l-a tradus pe λαϊκός și prin el înțelegem comunitat ea creștină. Cu acest înțeles întâlnim cuvântul
„plebs” , în scrierile lui Tertulian, la Sfântul Ciprian si apoi la ceilalți scriitori37. El va fi folosit
mai des cu sensul restrâns prin care se înțelege credincioșii, poporul (deosebit de cler), laicii”38.
În ceea ce privește adjectivul „plebeius” , care este utilizat în acest text, el nu a mai fost
atestat până acum pentru a indica un „membr u al comun ității creștine”. La romani el era utilizat
pentru ai numi pe cei care nu făceau parte din clasa patricienilor. În limbajul creștin nu găsim
decât sensul de „laic” care presupune pe cel lipsit de slujirea harică . Destul de repede, pe lângă
termen ul de „plebeius” , care a continuat totuși să îi desemneze pe laici până în Evul mediu, a
fost introdus un alt cuvânt împrumutat și anume cel de „laicus”, care va deveni mai pe urmă un
termen obișnuit. Acesta prin extensie va fi folosit mai ale s ca substantiv care va desemna
persoane. Vechea traducere a lui „λαϊκός ἄνθρωπος ” prin „plebeius homo” este foarte
interesantă pentru că ea ne arată cum „laic” a fost introdus în cercul romanilor din secolul al
II-lea39.
Începând cu Tertulian (+217-222) se pare că termenul de „laicus” a fost fixat . În opera
Despre prescripția contra ereticilor (De praescriptione Haeraticorum ), enumeră o serie de

35 SF. CLEMENT ROMANUL , op. cit ., p. 64.
36 În manuscript se găsește „plebs eius” dar care însă este lipsit de sens. Don Morin a corectat termenul cu
„plebeius”. În ceea ce privește cuvintele „datus est” ele traduc grecescul δεδοται , atestat în câteva manuscrise . cf.
Cristine MOHRMANN , op.cit ., p. 105.
37 Paul Yves CONGAR , Jolons pour une theologie du laicat ,… p. 20.
38 Albert BLAISE , Dictionnaire Latin -Français Des Auteurs Chrétiens , Strasbourg: 1954 , p. 629.
39 Maurice JOURJON , „Les premiers emplois du mot laic dans la litterature patristique” în: Lumiere et Vie , 65
(1963), pp. 38

10
funcții distincte în cadrul corpului eclesial , (episcop, preot, diacon, laic ) 40. La Sfântul Ciprian
(+258) apare aceiași opoziție: clero et plebei .41
Fericitul Ieronim în Vulgata la 1 Rg 21, 4 unde ne e ste prezentat răspunsul preotului
Achimelec către David la sanctuarul din Nob , folosește termenul în exact aceiași direcție ca și
autorii din secolul al treilea pe care i -am examinat42. Expresia din LXX „ἄρτοι βέβηλοι ” a fost
tradusă corect în vechea latină prin „panes profani”. Întrebarea care se pune este de ce Fericitul
Ieronim a schimbat aceast ă formulă , preferând să traducă prin „laicos panes”?43 Răspunsul nu
lasă nici o îndoială. El a repetat pur și simplu cuvântul „λαϊκός” , care apare în traducerea lui
Aquila. Știm că Fericitul Ieronim pentru realizarea Vulgatei s -a inspirat din mai mulți
traducători evrei din secolul al II-lea și, în special , de traducerea lui Aquila. La 1 Rg 21, 4 este
singurul pasaj unde traducătorul evreu s -a folosit în traducea sa de adjectivul „λαϊκός”. Prin
termenul împrumutat, Fericitul Ieronim dă o nuanță diferită față de cea care a fost cunoscută în
secolele trei și patru. În cercurile creștine , termenul se aplica cel mai adesea unei categorii de
persoane din Biserică. În V ulgata la 1 Rg 21, 4 , termenul se referă încă la lucruri, la pâini44.
Este o opinie larg răspândit ă că în Biserica primară „laicii” erau membrii care făceau
parte din poporul lui Dumnezeu, după cum s -a exprimat Dom Gregory Dix45. Mulți autori
subliniază faptul că în Biserica primară sensul cuvântului „laic”, a avut cu totul alt înțeles fată
de cel pe car e îl avem noi astăzi în expresii, precum „lege laică”, scoală laică”, „Stat laic”…,
unde termenul a devenit practic sinonim cu „neutru” (din punct de vedere religios), sau chiar
„anti -creștin” sau „ateu”. Este evident că acest sens a fost inexistent în utilizarea creștină a
textelor necreștine care l -au pregăt it46.
Dacă în Biserica Orto doxă și în cea Catolică laicul reprezintă persoana care nu este
hirotonită, care nu face parte din ierarhia sacramentală, în Bisericile Protestante din Europa,

40 „Astfel, ei au azi un episcop, mâine un altul; azi un diacon care mâine va fi citeț, azi un preot care mâine va fi
un credincios oarecare, de aceea ei dau sarcini preoțești chiar și simplilor credincioși”, în: TERTULIAN , Despre
prescripția contra ereticilor , (De praescriptione haereticorum , 41, 8), coll Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3,
trad de Prof. Nicolae Chițescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodo xe Române, București, 1981, p. 169.
41 SF. CIPRIAN AL CARTAGINEI , „Epistulae XLV”, în: Cyprianus Carthaginensis, coll. Corpus Scriptorum
Ecclesiasticorum Latinorum, vol. 3.3, Editum Consilio et Impensis Academie Litterarum Caesarae Vindobonesis,
Paris III A ppendix, MDCCCLXXI, pp. p. 616.
42 Albert BLAISE , op. cit ., p. 485.
43 La o primă vedere, acest lucru poate părea surprinzător, deoarece cuvântul „hol” din ebraică este tradus de cele
mai multe ori de către Fericitului Ieronim prin „profanus”: Lev. 10, 10; Iz. 22, 26; 48, 15; de altfel, el preferă
termenul „pollutus” ( 1 Rg 21, 5; Iz. 45, 23 ). Cf. Maurice JOURJON , op.cit., p.3 9.
44 Ignace de la POTTERIE , op. cit ., p. 847.
45 DOM Gregory Dix, Le ministère dans l'Eglise ancienne (Bibliothèque théologique), Neuchâtel, 1935, p. 59.
46 Ignace de la POTTERIE , op. cit ., p. 848.

11
laicul în ma re parte este identificat ca fiind persoana care nu a fost instruit ă din punct de vedere
teologic. De la acest fapt s -a dezvoltat concepția secularizată cum că laicul, reprezintă omul
care este lipsit de competență tehnică într -un anumit domeniu , în timp c e opoziția catolică
dintre cler și laicat a condus spre termenul de „laicism”. Termenul de laic în Franța este
identificat cu neutru din punct de vedere religios sau fără religie. Dar în societatea noastră după
Revoluția Franceză, termenul „laic” a cunoscu t o evoluție asemănătoare spre un sens clar
peiorativ47.
În contextul ebraic erau numite laice, toate lucrurile care nu erau consacrate, care nu
erau rezervate preoților pentru serviciul cultic. Cuvântul a fost sinonim cu „profan”. Între timp
în textele creștine, „laic” avea un sens opus celui de „preot”, „diacon” sau „cleric”. Pr in urmare ,
cuvântul „laic”, desemnează așadar o categorie specială de creștini și anume, pe aceia care nu
sunt consacrați în slujba lui Dumnezeu. Fără îndoială, misiunea și responsabilitățile laicilor ar
fi putut fi mult mai importante în Biserica de odin ioară și astăzi .
Tot ceea ce noi am spus ne dă inevitabil impresia că rolul laicilor este cunoscut prin
negație: cei care nu sunt clerici. În felul acesta se naște o poziționare exterioară, paralelă, chiar
antagonică, între membrii Bisericii: clerici și la ici, poziționare care nu este proprie eclesiologiei
ortodoxe. Pentru a înțelege rolul laicului în Biserică nu îl putem defini pe acesta ca ceva ce nu
a făcut. Trebuie să arătăm în schimb rolul funcției însăși. Laicul nu poate fi așezat separat de
preot și episcop, ci numai împreună cu aceș tia, întrucât numai împreună – clerici și laici –
formează Biserica lui Hristos48.
Sfântul Apostol Petru subliniază această preoție a tuturor credincioșilor numind -o
„preoție sfântă”, chemată să aducă „jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu prin Iisus
Hristos”49 și „seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de
Dumnezeu”50. Sfântul Evanghelist Ioan scrie celor șapte Biserici din Asia că Mântuitorul „ne –
a făcut pe noi împărăție, preoți ai lui Dumnezeu și Tatăl Său”51. Astfel toți creștinii sunt chemați
la o slujire și la o misiune sacerdotală mai înaltă decât cea a tuturor profeților Vechiului

47 Walz HANS, op. cit., p. 472.
48 IPS. TEOFAN , Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, „Preoția împărătească -slujirea laicilor în Biserică”, în: Pr.
Vicovan Ion și Roman Emilian -Iustinian (eds.), Laicii și misiunea creștină, realitate istorică, vocație personală
și necesitate eclesială , coll Episteme, Ed . Doxologia, Iași, 2014, p. 75.
49 1 Ptr . 2. 5.
50 1 Ptr . 2. 9.
51 Apoc . 1, 6; 5 -10.

12
Testament, iar pe de altă parte arată valoarea sau noblețea celui care în Hristos fiind, este
asemeni unui împăr at și preot52.
Canoniștii ortodocși subliniază că diferențele dintre laici și clerici nu sunt substanțiale,
Biserica nefiind înființată pe baza acestei distincții. Ea este considerată ca fiind de natură
funcțională53. Sublinierea distincției dintre substanți al și funcțional nu are menirea să
relativizeze sub nicio formă dimensiunea și valoarea sacramentală a Tainei Hirotoniei care
fundamentează clerul sacramental, ci doar să pună în relație justă lucrarea acestuia în raport cu
laicii. O astfel de distincție d orește să sublinieze egalitatea membrilor Bisericii între ei în ciuda
faptului că slujirile sunt vizibil diferite și reclamă, pentru a le onora, instituirea unei ierarhii. În
fapt, marea provocare a fundamentării dogmatice și canonice a principiului ierarh ic în Biserică
rezidă tocmai în realizarea unui echilibru permanent între acesta și cel al egalității54.
Marea provocare a Bisericii de la bun început a fost de a îmbina principiul comuniunii
cu principiul ierarhic. O comuniune care nu are o ierarhie degenerează în haos. Principiul
comuniunii în sine nu este suficient pentru a fundamenta și pentru a asigura o rânduială în
interiorul organismului eclesial. De aceea a fost nevoie de o antinomie care să pună în relație
principiul comuniunii cu principiul ierarhic. Este marea provocare de a combina libertatea cu
responsabilitatea. Libertatea este comună si responsabilitatea este și ea comună, numai că se
împarte în funcție de responsabilitățile însușite în mod liber asumat. Comuniunea și egalitatea
nu sunt suficiente pentru viața bisericească, dovadă că pot degenera în anarhie, fenomen la
care, pentru a ne întoarce la Sfântul Clement Romanul, se poate răspunde numai prin
respectarea consecventă a diferitelor slujiri și responsabilități având toate un scop co mun. Atâta
vreme cât acesta nu este uitat sau falsificat, comuniunea și structura ierarhică nu au cum intra
în conflict. Conștiința acestei eclesiologii mai ales în primele secole creștine explică maniera
naturală cu care lucrarea laicilor era văzută de c ătre cler. Astfel, laicii erau apostolii și
învățătorii Bisericii în formarea istorică la scara geografiei de atunci55. Locul didascălilor este
incontestabil în procesul catehetic intern și de învățare a Evangheliei din primele decenii și
până la începutul celui de -al doilea mileniu56.

52 Radu PREDA op. cit., p. 275.
53 Pantelimon RODOPOLOS , An overview of orthodox canon law , Orthodox Research Institute, Rollinsford, 2007,
p. 117.
54 Radu PREDA , op. cit ., p. 277.
55 Ibidem , p. 278.
56 Teodor M., POPESCU „Primii didascăli creștini”, în: Biserica și Cultura , Ed. Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române , București , 1996, p. 85.

13
Teologul grec Panayotis Nellas spune că între cele două categorii de preoți în Biserică,
membrii preoției universale și membrii preoției sacramentale, nu există o diferență de ordin
„antropologic”, ci o diferență de slujire, di ferență care presupune o „responsabilitate”, iar nu
un „privilegiu”. Asumarea unor responsabilități diferite nu înseamnă superioritatea pretinsă de
unii (membrii preoției sacramentale) și inferioritatea acceptată de alții (membrii preoției
universale) 57. Sfântul Apostol Pavel folosește imaginea trupului omenesc pentru a face
înțeleasă această realitate eclesială: un singur trup alcătuit din mai multe mădulare între care
însă există perfectă armonie58. Fiecare mădular al trupului îndeplinește o funcție, o lucrare a
sa, cont ribuind astfel , la bunul mers al întregului organism, tot așa și în Biserică, fiecare
credincios are un dar al său , care se cuvine să fie activat într-o luc rare proprie acestuia spre
folosul întregului trup. Tocmai diversitatea darurilor face pe posesorii acestora să aibă locul lor
bine definit în cadrul corpului eclesial59.

57 IPS. TEOFAN , Mitropolitul Moldovei și Bucovinei , op. cit ., p. 76.
58 1 Cor. 12, 4 -12.
59 IPS. TEOFAN , Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, op. cit ., p. 77.

14
Bibliografie
Izvoare
– Sfânta Scriptură sau Biblia , Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2015.
– CLEMENT ALEXANDRINUL Stromata a III -a, coll. Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 5, trad.
de Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1979.
– ORIGEN , Omilii la Cartea Proorocului Ieremia , XI, coll. Părinți și Scriitori Bisericești, vol.
6, trad. de Pr. Prof. T. Bodogae, Pr. Prof. Nicolae Neaga și Zorica Lațcu, Ed. Institutului Bibli c
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1981.
– SF. CIPRIAN AL CARTAGINEI , „Epistulae XLV”, în: CYPRIANUS CARTHAGINENSIS , coll.
Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, vol. 3.3, Editum Consilio et Impensis
Academie Litterarum Caesarae Vindobonesis, Paris III Appendix, MDCCCLXXI, pp. 599 –
603.
– SF. CLEMENT ROMANUL , Epistola către Corinteni , coll . Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 1,
trad. de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bu curești, 1979.
– TERTULIAN , Despre prescripția contra ereticilor , coll Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3,
trad. de Prof. Nicolae Chițescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol, Ed. Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bu curești, 1981.

Volume și studii
– † IPS TEOFAN , Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, „Preoția împărătească -slujirea laicilor în
Biserică”, în: Pr. VICOVAN Ion și ROMAN Emilian -Iustinian (eds.), Laicii și misiunea creștină,
realitate istorică, vocație personală și necesitate eclesială , coll Episteme, Ed. Doxologia, Iași,
2014, pp. 75 -80.
– Academia Română, DEX , Dicționarul explicativ al limbii române , (ediție revăzută și
adăugită), Editura Univers Enciclopedic Gold , 2012 .
– BLAISE Albert, Dictionnaire Latin -Français Des Auteurs Chrétiens , Strasbourg: 1954 .
– BURGEOIS Daniel, „Laïc / Laïcat”, în: Jean Yves LACOSTE (ed.), Dictionaire critique de
Théologie , Nouvelle édition revue et augmentée septembres, Presses Universitaire de France,
Paris, 2007, pp. 761 -765.
– BURGEOIS Daniel, „Lay / Laity”, în: LACOSTE Jean Yves (ed.), Encyclopedia of Christian
Theology , /G-O, vol. II, Editor Routl edge, New York, 2005, pp. 901 -905.
– CHALENDAR Xavier, Responsabilités ecclésiales pour laïcs , Éditions du Cerf, Paris, 1983 .

15
– CHANTRAINE Paul, Etudes sur le vocabulaire grec, Klinksieck, Paris, 1956.
– CONGAR Paul Yves , „Laïc et Laïcat”, în: VILLER Marcel, BAUMGARTNER Charles, RAYEZ
André (eds.), Dictionnaire de spiritualité, vol. 9, Éditions Beauchesne, Paris, 1937, pp. 79 -108.
– CONGAR Paul Yves, Jalons pour une théologie du laicat, Éditions du Cerf, Paris, 1953.
– CONGAR Paul Yves, Lay people in the church: a study for a theology of laity , G. Chapman,
Westminster, Christian Classics, London, 1985.
– DE LA POTTERIE Ignace, „L’origine et le sens primitif du mot «laïc»”, în: La Nouvelle Revue
Theologique , 80 (Louvain, 1959) 8, pp. 840 -853.
– Diac. ICA Ioan I. Jr. (ed.), Canonul Ortodoxiei I. Canonul Apostolic , Ed. Deisis /
Stavropoleos, Sibiu, 2008.
– DOM Gregory Dix, JAERMANN Alfred, Le ministère dans l’Eglise ancienne (Bibliothèque
théologique), Éditions Delachaux et Niestlé, Neuchâtel, 1955
– EVDOKIMOV Paul, Taina iubirii , trad. de Pr. Vasile Răducă, Ed. Christiana, București, 1994
– FAIVRE Alexandre, Les laics aux origines de l’ Eglise, Éditions du Cerf , Paris, 2007.
– GÉRARD Philips Le rôle du laïcat dans l'Église, Tournai, Casterman, 1954.
– JOURJON Maurice, „Les premiers emplois du mot laic dans la litterature patristique” în:
Lumiere et Vie , 65 (1963), pp. 37 -42.
– MOHRMANN Christine, „Les origines de la latinite chretienne a Rome”, în: Vigiliae
Christianae , 3 (1949), p. 67 -106; 163 -183.
– POPESCU Teodor M., „Primii didascălii creștini”, în: POPESCU Teodor M., Biserica și Cultura ,
Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996, pp. 79 –
182.
– PREDA Radu „Laicatul ortodox din România postcomunistă. Un por tret social -teologic”, în:
CHIRILA Ioan, BARSU Cristian (eds.), Un neobosit slujitor al Bisericii: Preasfințitul Episcop –
Vicar Vasile Someșanul, Ed. Renașterea, Cluj -Napoca, 2008, pp. 274 -285.
– RODOPOLOS Pantelimon, An overview of orthodox canon law , Orth odox Research Institute,
Rollinsford, 2007.
– ROMANIDES Protobresb. Ioannis, Teologia Patristică , trad. de Pr. Gabriel Mândrilă, Ed.
Metafraze, București, 2011.
– STAN Liviu, Mirenii în Biserică. Importanța elementului mirean în Biserică și participarea
lui la exercitarea puterii bisericești. Studiu canonic / istoric , Tiparul Tipografiei Arhidiecezane
Sibiu, 1939.

16
– STRATMANN H., MEYER R., „ λαός ”, în: KITTEL Gerhard, FRIEDRICH Gerhard (eds.),
Theological Dictionary of the New Testament , vol. 4, trad. de Geo ffrey W. Bromile, seria
TDNT, Eerdmans Publishing Company, Michigan, 1976, pp. 29 -39.
– WALZ Hans, „Lay, Theology of the Laity, Laymen’s work”, în: The Ecumenical Review , 6
(July 1954), pp. 469 -475.