PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR [626023]

ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE
PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

NUVELA
ALEXANDRU LĂPU ȘNEANUL
de Costache Negruzzi

Coordonator:
Lect.univ. dr. Violeta Popa

Student: [anonimizat], Grupa 622

CUPRINS

Introducere
Încadrare în gen și specie
Alexandru Lăpușneanul – prima nuvelă istorică din literatura română
Titlu
Tema
Structura narativă
Compoziția narativă
Moduri de expunere
Construcția și momentele subiectului
Caracterizarea personajelor
Istorie și ficțiune în nuvela „Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi
Aprecieri critice
Bibliografie

Introducere

Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict
unic, concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, în funcție de
contribuția lor la desfășurarea acțiunii. Nuvela prezintă fapte într -un singur conflict, cu o intrigă
riguros construită, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acțiune. Este o
narațiune în proză, mai scurtă decât un roman și mai lungă decât o povestire. Conține de obicei
puține personaje care sunt însă construite pe câteva linii pr incipale. Ea are o narațiune ceva mai
concentrată, personaje mai puține, drama mai puțin complicată decât la un roman.

Tipuri de nuvel e
I. După criteriile comune ale subiectului cu modalitatea lui de realizare:
 istorice
 psihologice
 fantastice
 filozofice
 anecdotice
II. După curentele literare în care se înscriu ca formulă compozițională:
 renascentiste
 romantice
 realiste
 naturaliste
Trăsăturile nuvelei sunt următoarele
• dimensiune variabilă, mai mare decât povestirea și mai redusă decât romanul;
• construcție epică riguroasă
• un singur fir narativ
• subiect clar determinat
• un conflict consolidat
• intrigă bine evidențiată
• personaje puține, dar puternic conturate
• faptele sunt verosimile
• tendință de obiectivare prin detașarea naratorului de s ubiect și de personaje

Încadrare în gen și speci e

Alexandru Lapusneanul este o nuvela istorica romantica avand toate caracteristicile acesteia.
Nuvela este opera epica in proza, avand dimensiuni intre a povestirii si a romanului in care
conflictul este puternic, iar accentul cade pe conturarea personajului.
Orice nuvela istorica prezin ta urmatoarele particularitati:

 Tema de inspiraț ie este trectu l neamului,
 Numele operei este dat de personajul principa l, fiind o figură marcantă de domnitor sau
de boier, în jurul acestuia g ravitând alți boieri uneltitori,
 Se realizează o intrigă complexă care duce la un final neașteptat,
 Se realizează culoarea loca lă a epocii prin î ncercarea de evocare sub toat e aspectele
perioadei istorice în cauză .
Romantismul este orien tarea ideologica, artistica si literara din prima jumatate a secolului al
XIX-lea (aprox. 1790 -1850) aparuta in spatiul european. Opera epica romantica are urmatoarele
particularitati cu privire la natura estetica a scrierii, timpul si spatiul intamplarilo r, personajul
literar, stilul scrierii, apartenenta la gen si specie. Asadar , imaginatia este principiul fundamental
de creatie. Respingerea regulilor impuse de clasicism arata liberatatea de creatie. Culoarea
locala, trecutul istoric, cultivarea emotiei s i a sentimetului, afirmarea individualitatii,
exceptionalul (situatii, personaje), antiteza trecut -prezent, personaje exceptionale in imprejurari
exceptionale, antiteza inger -demon, titanul, drama omului, personaje din toate mediile sociale,
largirea si im bogatirea limbii literare, limbaj poluar, arhaic, etc. (valoarea stilistica).
Prima nuvelă istorică din literatura română, "Alexandru Lăpușneanul" de Costache
Negruzzi (1808 -1868), apare la 30 ianuarie 1840, în primul număr al revistei "Dacia literară",
înscriindu -se într -una dintre direcțiile imprimate de programul acesteia, "Introductie", conceput
de Mihail Kogălniceanu și anume inspirarea scriitorilor din istoria pat riei. Pentru crearea acestei
nuvele, Negruzzi se inspiră, în principal, din cronica lui Grigore Ureche.
Titlul , din punct de vedere morfologic, este alcă tuit dintr -un subs tantiv propriu, care în
sens denotativ indică o personalitate istorică , domnitor a l Moldovei care a domnit de două ori,
fiind detronat prima oară datorită tradarii boierilor și care s -a intors a doua oara la tron,
impunandu -se cu ajutor strain. Î n sens conotativ, titlul surprinde personajul pricipal al operei,
tipul de domnitor crud, despo t si tiran , caracterizat prin disimulare și o bună cunoaș tere a
psihologiei umane. Folosirea acestui nume în titlu indică o trăsă tura a nuvelei istorice.
Tema nuvelei ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, în timpul
celei de a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul (1564 -1569).
Structura narativă a nuvelei este simetrică și riguros construită, cu un echilibru solid,
fiind organizată în patru capitole, fiecare purtând un mot to semnificativ pentru conținutul
acestuia:
• "Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…" – cuvintele aparțin lui Alexandru Lăpușneanul, ca
răspuns la îndemnul de a renunța la tronul Moldovei, adresat lui de către boierii veniți să -1
întâmpine;
• "Ai să dai samă, doamnă!…" – este replica văduvei unui boier ucis de Lăp ușneanul,
amenințare adresată doamnei Ruxanda, soția domnitorului;
• "Capul Iui Motoc vrem…" – sunt cuvintele mulțimii de țărani, veniți la Curtea
domnească să se plângă de asuprirea boierilor, de sărăcie, de foamete, de viața lor devenită
insuportabilă;
• "De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…" – sunt cuvintele lui Alexandru
Lăpușneanul, aflat pe patul de suferință, ca o amenințare împotriva celor care -1 călugăriseră.
Compoziția narativă reunește mai multe curente literare: clasicismul, defini t de simetrie
și de echilibrul solid al nuvelei; romantismul, reprezentat atât de psihologia și tragismul
personajului, cât și de scenele cutremurătoare; realismul, ilustrat de adevărul istoric al celei de a
doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul.
Moduril e de expunere prezente î n acest text sunt dialogul, descrierea și naraț iunea.
Dialogul are rolul de a marca replicile personajelor și conturarea caracteriză rii prin limbaj.

Descrierea are rolul de a expune toate trăsăturile personajelor și î mprejurimilor, pentru a o feri
cititorului o imagine cât mai amplă asupra acțiunii. Naraț iunea are rolul de a organiza acț iunea cu
ajutorul unui narator obiectiv sau subiectiv și ajută la caracterizarea personajelor.

Constr ucția și momentele subiectului

Acțiunea este cl ară și se bazează pe conflictul bine evidențiatdintre domnitor și boierii
care-1 trădaseră în prima domnie și -1 siliseră să părăsească tronul Moldovei.
Naratorul omniscie nt și narațiunea la persoana a III -a definesc perspectiva narativă a
nuvelei. Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea în ordine a derulării evenimentelor
situate într -un trecut istoric, iar spațiul narativ este real, Moldova secolului al XVI -lea.
Incipitul este reprezentat de informația cu caracter istoric despre Ștefan Tomșa c are
ucisese cu buzduganul pe Despot -Vodă. Modalitatea narativă se remarcă, așadar, prin absența
mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese distanțarea acestuia de evenimente.

Expozițiunea

Sub mot toul "Dacă voi nu m ă vreți, eu vă vreu… ", naratorul relatează episodul venirii lui
Alexandru Lăpușneanul în Moldova, hotărât să ocupe, pentru a doua domnie, tronul țării, fusese
izgonit de către Despot -vodă, printr -un complot pus la cale de marii boieri moldoveni. Acesta, la
rândul său, fusese ucis de cătr e Ștefan Tomșa care "acum cârmuia țara", Alexandru Lăpușneanul
izbutise să adune oști turcești și venise acum în Moldova cu gândul de a izgoni "pre răpitorul
Tomșa" și de a -și lua înapoi scaunul domnesc, "pre care nu l -ar fi perdut, de n -ar fi fost vândut de
boieri".
De aici reiese conflictul puternic între fostul domnitor și boierii trădători, împrejurările și
succesiunea la tron a domnitorilor, așa cum sunt ele prezentate de narator, constituie fapte reale
consemnate de istoria Moldovei. Aceiași boieri c are-1 trădaseră în prima domnie veniseră acum
să îl întâmpine aproape de graniță: vornicul Motoc, postelnicul Veveriță, spătarul Spancoc și
Stroici, Aceștia vor să -1 convingă să renunțe la tron, Heoarece "țara este liniștită", iar "norodul
nu te vrea, nici te iubește".

Intriga

Este bine evidențiată, Lăpușneanul fiind hotărât să se instaleze pe tronul Moldovei
răspunde boierilor, cu ochii scânteind "ca un fulger": "Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu […] și
dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi […] Să mă întorc? Mai degrabă -și întoarce Dunărea
cursul îndărăpt".

Desfășurarea acțiunii:

Boierii încearcă să -1 convingă să renunțe la ocuparea tronului, apelând la formule
patriotarde privind "biata țară", interesându -se ironic cu ce va sătura el "lăcomia acestor cete de
păgâni?". Cu o ură imensă și cu o sete de răzbunare nestăpânită, Lăpușneanul le răspunde cu
satisfacție nedisimulată: "Cu averile voastre, nu cu banii țăranilor pre care -i jupuiți voi. Voi
mulgeți laptele țării, dar au venit vremea să vă m ulg și eu pre voi".
Speriat de amenințările lui Lăpușneanul, Motoc cade în genunchi, dar Alexandru nu se
lasă păcălit de tertipurile boierului, pe care -1 știe "învechit în zile rele", deoarece îl trădase "pre

Despot, m -ai vândut și pre mine, vei vinde și p re Tomșa". Cu toate acestea, Lăpușneanul îi
promite să -I cruțe, pentru că îi e folositor, ba, mai mult, îi făgăduiește că "sabia mea nu se va
mânji în sângele tău".
AI doilea episod are. ca moto "Ai să dai samă, doamnă!… " și începe cu înscăunarea lui
Lăpușneanul, care este primit de norod "cu bucurie și nădejde", însă boierii sunt înspăimântați,
fiind conștienți că poporul "îi urăște", iar noul domn "nu -i iubește".
Prima decizie pe care o ia Lăpușneanul este aceea de a arde toate cetățile Moldovei, în
afară de Hotin, cu scopul de a stârpi "cuiburile feudalității", apoi trece la pedepsirea aspră a
boierilor, le ia averile și le taie capetele, "Ia cea mai mică greșeală dregătorească, la cea mai mică
plângere […], capul vinovatului se spânzura în poarta cu rții […] și el nu apuca să putrezească,
când alt cap îi lua locul".
Doamna Ruxanda, soția lui Lăpușneanul și fiica "bunului Petru Rareș" înspăimântată de
cruzimile și crimele înf ăptuite de soțul său, îl roagă s ă să nu mai verse sânge și să înceteze cu
omorurile. Ea este impresionată de cuvintele văduvei unui boier ucis, care o amenințase "Ai.. să
dai samă, doamnă!", pentru că "bărbatul tău ne taie părinții, bărbații și fratii". Zâmbind,
Alexandru -vodă îi promite pentru a doua zi "un leac de frică".
Prin f lash-back, naratorul inserează o scurtă biografie doamnei Ruxanda, cu trimitere
directă la "hronică", din care reiese faptul că, după moartea tatălui său, voievodul Petru Rareș,
rămăsese orfană la o vârstă fragedă, sub tutela celor doi frați mai mari, Ilia ș și Ștefan, care se
dovediseră incapabili să domnească. Ruxanda îi fusese hărăzită lui Joldea, dar Lăpușneanul îi
tăiase acestuia nasul și se căsătorise el cu fiica "bunului Petru Rareș", ajungând astfel pe tronul
Moldovei, în prima domnie.

Punctul culmi nant

Incepe odată cu al treilea capitol, care are ca mot to "Capul lui Motoc vrem…". Î n acest
episod, secvența de la Mitropolie scoate în evidență perfidia feroce a personajului. Alexandru
Lăpușneanul "făcuse de știre tuturor boierilor" să participe împr eună la slujba de la Mitropolie,
după care erau cu toții invitați "să prânzească Ia curte", cu scopul de a împăca pe domnitor cu
boierii. Ca niciodată, în ziua aceea Lăpușneanul venise la biserică îmbrăcat "cu toată pompa
domnească" și, după ce a ascultat cu smerenie slujba, "s -a închinat pe la icoane […], a sărutat
moaștele sfântului", a rostit un discurs emoționant, în finalul căruia își cere tuturor iertare și îi
poftește "pre boieri să vie ca să ospeteze împreună".

Spancioc și Stroici se sfătuiesc reciproc să nu participe la ospățul domnesc, dar ceilalți
boieri "se bucurau de o schimbare" care le dădea nădejdea că vor ocupa iar posturi și vor aduna
noi averi "din sudoarea țăranului".
Boierii sosesc la palat însoțiți fiecare de câte două -trei slugi , "adunându -se boierii, 47 la
număr". Spre sfârșitul ospățului, descris detaliat de narator, la semnul domnitorului, "toți
slujitorii de pe la spatele boierilor" scot jungherele și -i lovesc, iar alți ostași se "năpustiră cu
săbiile în ei". Privind măcelul, vodă râdea satisfăcut, Motoc se silea și el să zâmbească pentru a -i
face pe plac domnitorului, deși "simțea părul zburlindu -i-se pe cap și dinții săi clănțănind",
deoarece "patruzeci și șepte de trupuri zăceau pe parchet!". Scena este de factură romantică prin
violența faptelor și a imaginilor impresionante.
Între timp, puținii slujitori aflați în curte, care scăpaseră cu viață sărind peste ziduri, "dasă
larmă pe la curțile boierilor", așa că o mulțime "de norod, tot orașul" venise la porțile curții
domneșt i. Lăpușneanul trimite pe armaș să -i întrebe "ce vor și ce cer" și -și exprimă față de

Motoc pornirea de "a da cu tunurile în prostimea aceea". Motoc este de acord, deoarece dacă au
murit atâția boieri, "nu -i vro pagubă c -or muri câteva sute de mojici". înt rebată ce vrea,
"prostimea rămase cu gura căscată", deoarece ei veniseră fără un scop anume, se luaseră unii
după alții, ca și acum când încep să -și strige nemulțumirile: "Să micșureze dăjdiile! […] Sâ nu ne
mai jăfuiască! […] Am rămas săraci! N -avem b ani! Ne i -au luat toți Motoc!". Și brusc, toți ca
unul, încep să strige "Capul lui Motoc vrem!" -Motoc, înspăimântat peste măsură, se lamentează
și se roagă Maicii
Domnului, jurându -se să ridice o biserică, "să postesc cât voi mai ave zile, ă ferec cu
argin t icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamțului!" – Imediat însă, în
contradicție cu smerenia anterioară, îl roagă oe vodă să pună "tunurile într -înșii… Să moară toți!
Eu sunt boier mare; ei sunt niște proști!". Vodă îi răspunde cu sânge re ce: "Proști, dar mulți, r 1
să omor o mulțime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?" și, profitând de această situație,
Lăpușneanul îl dă pe Motoc norodului, care se repede asupra lui și -1 sfâșie, vodă pedepsind
astfel un alt boier trădător, fără ca sabi a Iui să se fi mânjit de sânge, așa cum îi promisese.
Linșarea boierului Motoc este o altă scenă de factură romantică prin imaginea violentă a
mulțimii, care s -a repezit asupra lui ca o "idră cu multe capete […] și într -o clipală îl făcu bucăți".
Lăpușne anul pune apoi să se reteze capetele celor uciși, după care le așază în mijlocul mesei,
"după neam și după ranguri", făcând o piramidă de "patruzeci și șepte căpățâne, vârful căreia se
încheia prin capul unui logofăt mare". Când termină, o cheamă pe domniț a Ruxanda să -i dea
leacul de frică promis, însă ea leșină la vederea acestei grozăvii, spre dezamăgirea domnitorului:
"Femeia tot femeie […], în loc să se bucure, ea se sperie".

Deznodământul

Coincide cu ultimul capitol, care are ca moto: "De mă voi sc ula, pre mulți am să popesc
si eu…". Timp de patru ani Lăpușneanul își respectă promisiunea făcută Doamnei Ruxanda și nu
mai ucide nici un boier, dar născocește tot felul de schingiuiri: "scotea ochi, tăia mâni, ciuntea și
seca pe carea avea prepus". Era totuși neliniștit pentru că nu pedepsise pe Spancioc și Stroici, pe
care nu reușise să -i găsească, simțindu -se mereu în pericol de a fi trădat din nou de aceștia. Se
disting în această secvență o elipsă narativă și o elipsă temporală, deoarece naratorul n u relatează
întâmplările, ci comprimă în câteva fraze evenimentele celor patru ani.
Vodă se retrage în cetatea Hotinului, unde se îmbolnăvește "de lingoare" și, "în delirul
frigurilor", îl mustră conștiința pentru toate cruzimile înfăptuite, de aceea îl ch eamă la el pe
mitropolitul Teofan, căruia -i cere să -1 călugărească, lăsând moștenitor Ia tronul țării pe fiul său,
Bogdan. Mitropolitul și episcopii, "crezând că se sfârșește, îl călugăriră, Puindu -i nume Paisie"
și-1 proclamă pe Bogdan domn al Moldovei.
Spre seară, presimțind apropiatul sfârșit al lui vodă, au sosit în cetate Stroici și Spancioc.
Trezindu -se din starea de inconștiență și Văzându -se îmbrăcat în rasa de călugăr, Lăpușneanul se
enervează foarte rău, îșj pierde complet controlul și -i amenință cu moartea pe toți, inclusiv pe
soția și pe fiul său: "M -ați popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulți am să popesc și eu! Iar pre
cățeaua asta voi s -o tai în patru bucăți împreună cu țâncul ei". îngrozită de amenințările lui
Lăpușneanul, Doamna Ruxanda acceptă sfatul lui Spancioc de a -i pune soțului ei otravă în
băutură, fiind încurajată și de mitropolit, care -1 numește "crud și cumplit".
Scena otrăvirii este cutremurătoare, deci romantică. Stroici și Spancioc se uită cu
satisfacție la suferințele lui vodă, iar Stroici, cu un cuțit, "îi descleștă […] I dinții și îi turnă pe gât
otrava ce mai era pe fundul păharului", spunându -i cu bucurie: "învață a muri, tu care știai numai
a omorî". Naratorul descrie în detaliu chinurile îngrozitoare ale domnitorulu i care "se zvârcolea

în spasmele agoniei; spume făcea la gură, dinții îi scrâșneau, și ochii săi sângerați se holbaseră",
până când, în sfârșit, "își dete duhul în mâinile călăilor săi". Alexandru Lăpușneanul, lăsând "o
pată de sânge în istoria Moldovei", a fost înmormântat la mănăstirea Slatina, unde "se vede și
astăzi portretul lui și a familiei sale".

Caracterizarea personajelor

Alexandru Lăpușneanul
Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică – este alcătuit din
puternice trăs ături de caracter, un personaj excepțional, ce acționează în împrejurări deosebite.
Ca orice personaj principal de nuvelă, Alexandru Lăpușneanul este foarte riguros conturat, având
puternice trăsături de caracter.
Lăpușneanul este tipul domnitorului tiran și crud, cu voință puternică și spirit vindicativ
(răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele și vorbele personajului. în organizarea
răzbunării împotriva boierilor trădători, care constituie unica rațiune pentru care s -a urcat pentru
a doua oar ă pe tronul Moldovei, vodă schingiuiește, ciuntește și -i omoară pe boieri, le ia averile
profitând de "cea mai mică greșeală dregătorească, la cea mai mică plângere". Hotărât să -și ducă
la îndeplinire planul, el este de neclintit, răspunzând cu mânie: "Dac ă voi nu mă vreți, eu vă vreu
[…] și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi […] Să mă întorc? Mai degrabă -și întoarce
Dunărea cursul îndărăpt".
Se dovedește bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din secvențele ce relevă
atitudinea lui f ață de Motoc, pe care -1 cruță pentru a se folosi de perfidia și ticăloșia Iui în
aplicarea planului de răzbunare, precum și din cea în care știe să profite de mulțimea adunată la
porțile curții domnești care -1 linșează, reușind astfel să scape de unul dint re cei mai amenințători
dușmani ai săi, argumentând "Proști, dar mulți […] să omor o mulțime de oameni pentru un om,
nu ar fi păcat?".
Deține arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest sens; vodă,
îmbrăcat "cu mare pompă dom nească", a fi comis crime, citează din Biblie, în timp ce pregătește
cel mai sadic omor din toate câte comisese – piramida de capete tăiate ale celor 47 de boieri uciși
la ospățul domnesc, la care fuseseră invitați.
Cruzimea este trăsătură romantică și dom inantăa lui Lăpușneanul, reieșind indirectdin
multele scene cumplite: leacul de frică, linșarea lui Motoc, amenințarea cu moartea a propriei
familii, schingiuirea și omorârea cu sânge rece, ba chiar cu satisfacție a boierilor etc. Moartea
violentă, prin ot răvirea lui Lăpușneanul de către chiar blânda lui soție, este tot de factură
romantică.
Caracterizarea directă făcută de narator se conturează, prin redarea gesturilor și a
mimiciipersonajului, atât forța de disimulare – "în minutul acela el era foarte gal ben la față, ca și
racla sfântului ar fi tresărit" -, cât și ura permanentă care -i determină comportamentul: "sângele
într-însul începu a fierbe".
Sadismul și setea de răzbunare rezultă din caracterizarea directă făcută de către celelalte
personaje: „Crud ș i cumplit este omul acesta, fiica mea” (Mitropolitul Teofan).
Relațiile lui Vodă cu celelalte personaje accentuează trăsăturile care -l individualizează în
nuvelă. Un procedeu artistic de caracterizare romantică o constituie antiteza care opune cruzimii
lui Lăpușneanul blândețea și gingășia doamnei Ruxanda, cu care se căsătorise din calcul, „ca să
atragă inimile norodului” de partea lui întrucât era încă vie amintirea „bunului Petru Rareș”.

Lăpușneanul, viclean și ipocrit, afișează o atitudine de prețuire față de mulțimea adunată la
porțile palatului și, profitând de împrejurare, îl aruncă pe Moțoc norodului dezlănțuit, care -l
linșează și astfel scapă de încă un dușman periculos.
Moartea vi cleană, prin otrăvire, a lui Lăpușneanul chiar de către blânda lui soție, este o
plată pentru cruzimea sa, scena având un caracter romantic. Episodul morții domnitorului este
inspirat din „Letopisețul Țării Moldovei” scris de Grigore Ureche, ceea ce consti tuie un
argument istoric pentru veridicitatea faptelor susținute de vocea auctorială în această nuvelă.
Fiind grav bolnav, vodă a poruncit episcopului și boierilor că „de -l vor vedea că ieste pe moarte”
să-l călugărească. Aceștia, observând că este „mai mu lt mort decât viu”, l -au călugărit și „i -au
pus nume de călugărie Pahomie”. Revenindu -și din leșin și văzându -se îmbrăcat în haina
monahală, Lăpușneanul i -a amenințat „că de se va scula, va popi și el pre unii”, din care cauză
„l-au otrăvit și au murit”, a poi l -au îngropat cu cinste „în mănăstirea sa, Slatina, ce ieste de
dânsul zidită”.

Norodul – este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într -o operă literară,
după regula de mișcare și de gândire unitară, reacționând ca un singur om: "Prostimea rămase cu
gura căscată.[…] începu a se strânge cete -cete […] Toate glasurile se făc ură un glas […] în toate
inimile fu ca o schinteie electrică."
Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulțimii, iar pentru a numi
mulțimea constituită ca un singur personaj, folosește substantive și expresii sugestive, ca:
"gloata", "n orodul", "câteva sute de mojici", "prostimea", "proști", "mulțime", "idra cu multe
capete".
Moțoc este boierul intrigant și trădător, perfid și cinic, care nu se dă în lături de la nimic
pentru a profita de orice împrejurare care -i poate fi benefică.
In an titeză cu Lăpușneanul este domnița Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături pozitive,
între care gingășia, blândețea și iubirea de oameni.
Procedeele de caracterizare , directe și indirecte, replicile devenite emblematice pentru
construirea eroilor, compun pe rsonaje romantice, a căror trăsătură dominantă trimite și către
influențe clasiciste.

Istorie și ficțiune în nuvela „Alexandru Lăpușneanul”de Costache Negruzzi

Nuvela "Alexandru Lăpușneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase
elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din "Letopisețul
Țării Moldovei" scris de Grigore Ureche:
 ocuparea tronului Moldovei de către Alexandru Lăpușneanul p entru a doua domnie, între
1564 -1569, întâlnire a lui Lăpușneanul cu b oierii"Moț oc vornicul și Veveriță postelnicul și cu
Spanciog spătarul"; replica lui Alexandru vodă sunt fapte istorice înregistrate de cronică : "De nu
mă vor, eu îi voiu pre ei și de nu mâ iubescu, eu îi iubescu pre dânșii și tot voiu merge, ori cu
voie, or i fâră voie";
 scena ospățului și a măcelului de la curtea domnească, omorârea celor 47 de boieri este
inspirată tot din cronica lui Ureche. : "…închis -au poarta și ca niște lupi într -o turmă făr de nici
un păstor au întrat într -înșii, de -i snopiia și -i junghiia, nu numai boierii, ce și slujitorii. […] Și au
perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s -au băgat în samă. Și așa după atâta
nedumnezeire, îi pari ia că ș -au răscumpărat inima";
 descrierea morții lui Lăpușneanul este preluată în mare măsură de Negruzzi din aceeași
cronică: "… văzându -să în boală grea ce zăcuse și neavându nădejde de a mai firea viu, au lăsat

cuvântu episcopilor și boierilor, de -1 vor vedea că ieste spre moarte, iară ei să -] călugărească.
Decii văzându -1 ei leșinându și mai multu mort decât viu, […] l -au călugărit și i -au pus nume de
călugărie Pahomie. Mai apoi, dacă s -au trezit și s -au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va
scula, va popi și el pre unii. […] Roxanda, doamnă -sa, temându -se de un cuvântu ca acest a […] l –
au otrăvit și au murit. Și cu cinste l -au îngropatu în mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul
zidită".
 în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directe la inspirarea sa din cronica l ui Grigore
Ureche, atunci când relatează prezentarea doam nei Ruxanda: "La moartea părintelui ei, bunului
Petru Rareș, care, zice hronica, cu multă jale și mâhniciune a tuturor s -au îngropat în
sf.monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi frați
mai mari, Iliaș și Ș tefan"; prezentându -1 pe Ștefan, fratele Ruxandei, ca fiind un desfrânat: "«Nu
hălăduia de răul lui nici o jupâneasă , dacă era frumoasă», zice hroni carul în naivitatea să".
În afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă și ficțiunea, ca rezultat al
procesului de transfigurare a realității, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de licențe
istorice.
De pildă, Motoc, Spancioc și Stroici nu mai trăiau în timpul c elei de a doua domnii a lui
Lăpușneanu, refugiindu -se în Polonia în momentul în care voievodul intrase în Iași.
Referindu -se la valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpușneanul" de Costache
Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi deven it o scriere celebră ca și Hamlet, dacă
literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai
perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de observație psihologică acută,
de atitudini roman tice și intuiție realistă".
„Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi este reprezentativă pentru specia nuvelă,
deoarece are un singur fir epic, pune accentul asupra personajului, întâmplările fiind menite a
scoate în relief trăsăturile de caracter ale protagonistului și acuitatea conflictului, care ocupă
locul central în narațiunea propriu -zisă. Personajele sunt puține dar solid conturate, structura
epică este riguroasă, iar intriga puternic conturată.

Aprecieri critice
 Pe când palatul domnesc era considerat ca un soi de templ u, iar domnul ca un soi
de Budă nefailibil, C. Negruzzi avea curagiul a scoate la lumină imaginea cruntă a lui Alexandru
Lăpușneanu și a spune boierilor un mare adevăr: răspunde Lăpușneanu vornicului Moțoc, în
scena măcelului din palat, atunci când poporul adunat la poarta Curții striga: Acel răspuns al
domnului: cuprindea în trei cuvinte o adevărată revoluție socială. Prin urmare novela fu rău
văzută la palat, rău primită de boieri, însă ea își dobândi pe loc rangul cel mai î nalt în literatura
română, și va rămâne totdeauna un model perfect de stil, de limbă frumoasă, de creație dramatică
și de o necontestată originalitate. ” – Vasile Alecsandri, Introducere la Scrierile lui Constantin
Negruzzi, în Păcatele tinerețelor, Bucure ști, 1872, p. LX.
 „Și avea numai 32 de ani! Fericită soartă a acelui care la așa o vârstă a făurit o
operă nepieritoare, și totodată a pus începutul unui gen literar! … Toată proza noastră literară
izvorăște din Alexandru Lăpușneanul. Și nu mă înșel, crezân d că mai bine nu s -a scris până
astăzi, că în toată literatura românească nu e o nuvelă mai creată pe dinăuntru, mai severă și mai
meșteșugit clădită decât acest Alexandru Lăpușneanul, de care s -au lovit zadarnic alți scriitori –
Eugen Lovinescu, Costache Negruzzi, în Critice, vol. IV, 1916, p. 211 -215.

Bibliografie

Badea, M., Limba și literartura română, Editura Badea și Professional Consulting, București,
2005.
http://www.poezie.ro/index.php/essay/105915/Alexandru_L%C4%83pu%C5%9Fneanul_de_Cos
tache_Negruzzi