Pleşoianu Bianca Elena, Grupa 412 [625996]

1
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN
BUCUREȘTI
FACULTATEA DE BUSINESS ȘI TURISM
MASTER GEOPOLITICĂ ȘI AFACERI

Perioade și evenimente de referință în timpul Războiului Rece: Criza cubaneză

Student: [anonimizat] – Elena
Grupa 412

Bucureșt i
2018

2
Introducere

Războiul Rece s -a desfășurat între anii 1947 – 1991 și a fost o co nfruntare între dou ă
ideologii: între capitalism (Statele Unite ale Americii) și comunism (URSS). Cel mai
important moment în care Războiul Rece putea să devină unul ,,cald’’ a fost în anul 1962 , o
dată cu plasarea rachetelor de distanță medie a URSS -ului pe teritoriul Cubei, acest lucru
reprezentând un pericol pentru Statele Unite ale Americii.
În octombrie 1962, Guvernele Statelor Unite și Uniunii Republicilor Socia liste
Sovietice au fost la un pas de război . Timp de 13 zile, cele doua superputeri au stat față în
față, având la îndemână puterea de a se anihila reciproc. Liderii celor două guverne au înțeles
că un război între statele lor ar fi putut implica rapid rec urgerea la rachetele nucleare, ceea ce
ar fi putut ucide milioane de persoane.
Am ales această temă datorită faptului că am vazut filmul ,,Thirteen Days’’, în care se
prezintă Criza rachetelor din Cuba din perspectiva politicii conducătorilor Statelor Un ite ale
Americii. Acest film m -a cucerit și m -a făcut să aprofundez mult mai mult această temă încât
să îmi formez o părere cu privire la această criză.
Obiectivul temei este de a vedea logica războiului nuclear și de a observa strategiile
practicate în Criza rachetelor din Cuba .
Această criză a rachetelor s -a desfășurat pe teritoriul Cubei î ntre cei trei actori, și
anume: Uniunea Sovietică condusă de Nikita Sergheevici Hrușciov – Secretar General al
Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Statele Unite condusă de președintele John
Fitzgerald Kennedy și Cuba condusă de Fidel Castro.
Cuba este un stat socialis t sau o republică parlamentară condusă de un partid
comunist, care deține monopolul puterii politice. Cel mai longeviv conducător al statului a
fost Fidel Castro între anii 1959 până în anul 2008 , atunci când din motive de sănătate a dat
toate prerogativele sale fratelui său, Raul Castro. Cuba are o suprafață de 109.884 km² și o
populație de 11.210.064 .

3
Cronologia evenimentului

Berlinul în ani i 1961 si 1962 rămâne principalul subiect de corespondență dintre
Statele Unite ale Americii si URSS. În luna octombrie a anului 1962 a izbucnit o criză mult
mai tensionată decât cea berlineză și anume criza rachetelor din cuba, criza ce a adus cele
două p uteri la nivelul unei confruntări nucleare.
Pentru Statele Unite Cuba a reprezentat o problemă destul de supărătoare în momentul
în care a fost instalat la Havana regimul comunist al lui Fidel Castro din anul 1959. În
noiembrie 1961, Statele Unite au auto rizat operațiunea Mongoose, un plan condus în secret
de CIA, cu scopul de a provoca o revoluție internă în Cuba. Mongoose, a fost supervizată
prin intermediul unul grup format din reprezentanți ai mai multor agenții , prezidat de Robert
Kennedy. Americanii au încercat să răstoarne regimul lui Castro în anul 1961. Invazia din
Golful Porcilor a eșuat pentru americani. Astfel, Fidel Castro a căutat un ajutor din partea
URSS -ului pentru a contracararea intențiilor americane.
Pentru mai multe decenii, Cuba a prim it un ajutor (subvenț ie) masiv din partea URSS,
în schimb ul zahă rului cubanez, sovieticii livr ând petrol. O parte din cantitatea aceasta de
petrol era co nsumată în Cuba, iar restul era vândut pe piața mondială pentru un profit de
câteva miliarde de dolari.
Hrușciov avea și el propriile probleme. Nu numai că nu reușise să -i facă pe americani
să se retragă din Berlin, dar rapoartele de informații din 1961 și 1962 îi convinseseră în cele
din urmă pe liderii americani că temuta disproporție nucleară era de fapt o iluzie:
capabilitățile nucleare sovietice, crezute a fi superioare, erau de fapt cu mult inferioare celor
americane. În plus, Hrușciov era neliniștit știind că americanii pot înconjura Uniunea
Sovietică cu baze militare americane și că aceștia au plasat rachete în Turcia (devenite
funcționale în primăvara lui 1962), chiar în apropierea granițelor țării. În primăvara -vara lui
1962, Kremlinul a decis că cea mai bună soluție pentru a compensa superioritatea nucleară
americană, pentru a pune presiuni asupra SUA privind chestiunea Berlinului și pentru
sprijinirea Cubei era transportul imediat al unor rachete sovietice de distanță medie către
Cuba. Ordinele oficiale au fost emise de Ministerul Apărării la 10 iunie, 1962.
La 14 octombrie, un avion U -2F al SUA, survolând la mare înălțime partea de vest a
Cubei, a fotografiat ceea ce analiștii au stabilit ca sunt amplasamente de lansare a rachetelor,
analiștii au contatat că lungile obiecte din fotografie, acoperite cu pânză groasă, erau rachete
cu rază medie. Într-adevăr, oamenii din Cuba ai Agenției Centrale de Informații semnalaseră
anterior că niște obiecte uriașe, aducând a rachete, erau transportate în convoaie, dar oficialii

4
de la Washington, prizonieri ai propriilor speranțe, dispuși să le ceară sovieticilo r să trimită
cubanezilor rachete defensive dar să nu îndrăznească să le instaleze rachete ofensive, unde au
refuzat să dea atenție unor asemenea semnalări.
Pe data de 16 octombrie, marți dimineața, după ce președintele Kennedy a fost
informat de descoperir ea făcută de U -2 acesta și-a adunat consilierii apropiați (15 la număr) și
a format un ”Comitet Executiv al Consiliului Securității Naționale” (ExComm). Acest mic
grup a funcționat ca cel mai restrâns consiliu pe probleme de securitate națională timp de 13
zile.
Prima sarcină a ExComm -ului era de a decide care erau opțiunile viabile ale Statelor
Unite. Au fost sugerate șase alternative și anume:
 Varianta 1 : a nu se face nimic (nici unul dintre consilieri lui Kennedy nu a susținut ideea
că nu ar trebui făcu t nimic) ;
 Varianta 2: presiunile diplomatice . Două tipuri principale de presiuni diplomatice au fos t
luate în considerare și anume: un ultimatum secret adresat lui Hrușciov în care să se ceară
retragerea rachetelor, dându -i posibilitatea să se conformeze f ără o confruntare publică
sau o acțiune militară și o altă versiune diplomatică, ar fi fost un apel la Națiunile Unite
sau la Organizația Statelor Americane pentru efectuarea unor inspecții în Cuba și ar fi
putut include transformarea acesteia în stat neut ru;
 Varianta 3: o apropiere secretă de Castro . Criza oferea posibilitatea de a despărți Cuba
de comunismul sovietic, oferindu -i-se lui Castro două variante ,,rupi relațiile sau eșuezi’’.
Cu toate acestea, grupul nu a crezut că Fidel Castro va fi tentat de ofertă având în vedere
că era vorba de rac hete sovietic e aflate sub un control sovietic ferm;
 Varianta 4: invazia . Statele Unite puteau folosi această ocazie nu numai pentru
îndepărtarea rachetelor, ci și pentru a scăpa de Castro. Invazia a fost considerat ă ultima
soluție deoarece era o operațiune masivă, costisitoare, care ar fi scufundat America în
ceea ce numea Taylor ,,noroiul adânc’’ al Cubei.
 Varianta 5: lovitura aeriană . O astfel de lovitură ar fi îndepărtat rac hetele înainte ca
acestea să de vină ope raționale și să poată lansa focoasele nucleare împotriva
americanilor. Opțiunea atacului aerian prezenta însă numeroase probleme, mai ales în
condițiile în care generalii nu puteau garanta 100% precizia atacului. Dacă bazele puteau
fi distruge, nu existau garanții că cele două bombardiere sovietice staționate în Cuba nu
aveau să lanseze un contraatac asupra teritoriului american.

5
 Varianta 6: blocada (,,carantina’ ’). Într-un final această variantă a fost pusă în practică și
a pus Cuba în carantină.
Pe data d e 22 octombrie, președintele Kennedy printr -un discus televizat a informat
poporul american de existența rachetelor nucleare din Cuba si a declarat ca orice atac lansat
din Cuba va fi considerat un atac direct din partea Uniunii Sovietice. Ca o primă măsur ă,
președintele a anunțat impunerea unei ,,carantine’’ asupra navigației spre Cuba.
Pe 25 octombrie, Kennedy a ridicat nivelul stării de alertă la DEFCON 2, la un pas de
război nuclear. Se părea că cele două superputeri sunt la un pas de confruntare . Pe 2 6
octombrie Kennedy primeste un mesaj din partea lui Hrușciov făcea o propunere de
compromis: sovieticii vor desființa amplasamentele de rachete dacă americanii se vor angaja
să nu invadeze Cuba. Dar pe data de 27 octombrie, un alt mesaj a complicat lucrur ile
adăugând ca Statele Unite trebuie să promită că își vor retrage rachetele Jupiter din Turcia.
Tot pe data de 27 octombrie, p roblemele ExComm -ului s -au complicat și mai tare când a fost
informat că un avion de recunoaștere american a fost doborât deasup ra Cubei. În tot acest
timp, navele sovietice se apropiau din ce în ce mai mult de linia blocadei, crescând
probabilitatea izbucnirii unei confruntări militare.
După emiterea unei declarații ce preciza că situația din Emisfera Vestică trebuia
rezolvată în ea însăși, Kennedy a adoptat sugestia fratelui său de a lasa deoparte mesajul
implicând Turcia și de a se concentra pe mesajul din 26 octombrie. I -a răspuns lui Hrușciov,
dându -și acordul de a suspenda carantina și că nu va face o invazie în Cuba . A doua z i,
Hrușciov a anunțat că sovieticii vor înceta activitatea la bazele cu pricina. De asemenea,
Statele Unite au făcut cunoscut că rachetele Jupiter vor fi retrase din Turcia, doar că această
acțiune nu va putea fi menționată în niciun acord oficial.

Diplo mația în timpul Crizei rachetelor din Cuba
Blocada a demonstrat disponibilitatea Statelor Unite de a escalada această criză, până
în punctul de a risca o confruntare navală locală, nenucleară cu toate implicațiile diplomatice
posibile ale unei asemenea con fruntări.
Autorul Henry Kissinger în cartea ,,Diplomația’’ afirmă că în tabăra comunistă,
lăudăroșenia lui Hrușciov se poate să fi amplificat așteptările colegilor săi în asemenea
măsură încât chiar și concesiile majore pe care Occidentul era gata să le fa că păreau
inadecvate durilor de la Kremlin, în final, Hrușciov a încercat să iasă din impas angajându -se
în dezastruoasa aventură de a plasa rachete în Cuba, ceea ce nu a făcut decât să arate cât de

6
mult trebuia mărită miza înainte ca puterea militară să a fecteze diplomația. Aceste tendințe
către stagnare au obligat administrația Kennedy la efortul de a ieși din impas prin inițiative
diplomatice. Orice concesie ce se putea concepe ca acceptabilă pentru Hrușciov ar fi slăbit
Alianța Atlantică, iar orice reglementare tolerabilă din punctul de vedere al democrațiilor ar fi
zdruncinat poziția lui Hrușciov.
În mod uimitor tocmai când succesul sovieticilor părea iminent, Hrușciov a schimb at
cursul, încercând să obțină dintr -o singură lovitură victoria care -l ocolise în ultimii trei ani,
Hrușciov a plasat rachete cu rază medie de acțiune în Cuba. Desigur, Hrușciov calculase că,
dacă reușea în această aventură, superioritatea poziției sale d e negociere într -o eventuală serie
de negocieri asupra Berlinului avea să fie covârșitoare. Din același motiv, Kennedy nu putea
permite o asemenea extindere a puterii strategice sovietice în emisfera vestică, îndrăzneala și
talentul cu care Kennedy a trata t criza nu numai că l -au forțat pe Hrușciov să retragă rachetele
sovietice, dar pe parcursul evenimentelor au reușit să înlăture și restul de credibilitate al
diplomației acestuia relative la Berlin .
Jocul dus de Hrușciov în această criză a fost unul de in timidare, dar foarte riscant, pe
muchie de cuțit, deoarece URSS se afla într -un dezavantaj strategic enorm, înconjurată de
baze cu arme nucleare americane. S ingurul as în mâneca lui Hrușciov, la amenințarea
americană cu represalii nucleare complete, era si tuația periculoasă a Europei de Vest (în
special RFG și Berlin) de a fi luate ostatice, având în vedere că pe continentul european,
URSS deținea, mai ales la capitolul armelor convenționale, un avantaj considerabil.
Prin implicarea Cubei, Hrușciov a urmări t echilibrarea balanței de putere la nivelul
sistemului inter național. URSS era înconjurată î n Europa de arme nucleare americane, în timp
ce arsenalul nuclear sov ietic încă nu ajunsese să -l egaleze pe cel american. Prin instalarea de
rachete nucleare î n Cu ba, Hrușciov dorea să obțină concesii din partea președintelui american
Kennedy. URSS a fost de acord să -și retragă instalația de rachete cu rază intermediară de
acțiune din Cuba în schimbul retragerii rachetelor nucleare americane instalate în Turcia.
Liderul sovietic era încrezător în atitudinea rezonabilă a lui Kennedy și era conștient că
președintele american nu dorea s ă riște declanșarea unui război cu arme nucleare chiar dacă
arsenalul nuclear american era net superior. Cu alte cuvinte, rachetele era u doar un simplu
avertisment pentru americani pentru a recunoaște URSS ca partener egal de negocieri în
afacerile internaționale.
Hrușciov a dorit în același timp să -și reafirme supremația față de China în blocul
comunist. Chinezii erau cei care îi acuzau pe sovietici că nu fac nimic pentru sprijinirea

7
revoluțiilor socialiste. În același timp, era și o reacție la atitudinea de superioritate afișată de
americani în relațiile bilaterale.
Adevăratul risc de război nu a apărut din design -urile conștiente ale lu i Kennedz,
Nikita Hrușciov sau chiar Fidel Castro. Aceasta a rezultat din posibilitatea ca părțile opuse să
declanseze un conflict nuclear pe care nimeni nu l -ar fi dorit printr -o comunicare neadecvată
și un accident ciudat, care a devenit din ce în ce mai probabil la niveluri înalte de alertă
militară. Același lucru este apropae sigur și în cazul actualei crize cu Coreea de Nord.
Coșmarul unui război nuclear accidental a fost în mare măsură în mintea lui Kennedz
în timpul ,,celor 13 zile’’, când lumea s -a apropiat mai mult decât oricând înainte sau de
atunci de a dispărea. În acel moment nimeni nu întelegea de ce Kennedz a fost hotărât să
evite un lanț similar de evenimente imprevizibile ca dupa cele doua Războaie Mondiale care
implică arme atomice.
Această criză a rachetelor a arătat ca unele decizii le poate face doar un președinte. Au
existat momente cand JFK se afla într -o minoritate în EXCOMM, comisia care s -a înființat
pentru a gestiona criza, în dorința de a face compromisuri cu Hrușciov. Doar preșeșe dintele
avea sentimentul general de a lua în considerare interesele generațiilor viitoare ale
americanilor și, în cele din urmă a întregii omeniri.
Așa cum este fără indoială, generalii i -au asigurat lui Kennedy, în octombrie 1962 că
Statele Unite se bucur ă de o superioritate nucleară copleșitoare față de adversarul său și că ar
putea șterge cu ușurință Uniunea Sovietică de pe hartă.
În timpul crizei rachetelor cubaneze rolul ,,omului nebun’’ a fost jucat la perfecțiune
de către Fidel Castro, singurul actor principal care era serios pregătit să riște un război
nuclear. Presupunând că acest rol a fost întotdeauna o parte a arsenalului celor slabi împotriva
celor puternici, fie în cazul Cubei, astăzi al Coreei de Nord sau al statului islamic. Acesta
oferă jucă torului mai slab un avantaj pe care altfel nu l -ar avea.
În timpul crizei din a962, cei doi jucători ,,raționali’’ – Kennedz si Hrușciov au ajuns
să facă o cauză comună împotriva lui Fidel Castro.
Povestea crizei rachetelor cubaneze este povestea despre mod ul în care lumea a ajuns
la un pas de războiul nuclear și ce s -a facut pentru a prevenii acest război, dar cel mai
important este o poveste a procesului decizional politic care a făcut posibilă oprirea unuo cerc
vicios al războiului constant.
Au existat fa ctori care au facilitat căutarea unui compromis. Moștenirea marii alianțe
a celui de -al Doilea Război Mondial, în care Uniunea Sovietică și Statele Unite au luptat
împreună Germaniei naziste. În anul 1958, acordul Lacy -Zarabuin a facilitat schimburile

8
culturale și știintifice între cele două țări, care includea succesul răsunător al companiei ruse
Moiseyev Dance Company, care a vizitat întreaga țară.
Diplomații și ofițerii de informații s -au străduit să creeze încrederea reciprocă pe
fondul circumstanțelor nefavorabile.
Totuși, decizia politică de a se retrage din confruntare a fost greu de făcut.
Criza din octombrie 1962 a schimbat valorile internaționale. A fost slabilită o ,,linie
fierbinte’’ între Moscova și Washington pentru a se asigura că o astfel de situație periculoasă
nu s-ar mai întampla niciodată.
O îmbunătățire a relaților dintre cele doua superputeri au fost rezltatele aceste noi
gandiri. Criza rachetelor ne -a oferit un exemplu de pauză cu inevitabilitatea istorică.
Astazi, lumea este diferită. Lumea nu mai este bipolară, iar relațțile internaționale
include comunități relativ puternice de națiuni care își urmăresc propia agendă.
În ciuda utilizării propagandei grele de ambele părți și a ciocnirilor diplomatice asupra
crizei din Ucraina, nu exist ă niciun război rece între Rusia și Statele Unite în acest moment.
Două proiecte ideologice concurente nu modelează relațiile internaționale.
Dar există motive pentru o anumită anxietate. Genrația de lideri mondiali de astăzi nu
are experiența personață a diplomației și evitarea cu succes a confruntării militare dintre
marile puteri care a fost observată în timpul crizei rachetelor cubaneze.

Concluzii

Criza din Cuba a fă cut cele douã mari puteri să devină conștiente că posesia și
proliferarea armelor nuc leare sunt un pericol pentru omenir e, motiv pentru care se vor strădui
să promoveze un gen de a rmistițiu în acest domeniu, fără totuși sã renunțe la cursa înarmă rii
în domeniul armamentelor strategic e. Americanii și rușii s -au străduit să păstreze un monop ol
și să exercite controlul asupra răspâ ndirii armelor nucleare negociind menținerea unui relativ
echilibru înt re forțele lor de descurajare. Î n egală măsură s -au străduit să reducă riscurile unor
„derapaje” care ar fi putut rezulta dintr -o eroare de calcu l a intențiilor adversarului.
Pe data de 28 octombrie, Hrușciov a anunțat decizia de a ,,demonta armele pe care le –
ați descris ca fiind ofensive și de a le readuce în Uniunea Sovietică’’. Obiectivul american a
fost atins datorită strategiei aplicată în ace astă criză.
De ce și -a retras rachetele Uniunea Sovietică? Aceștia și -au retras rachetele deoarece
SUA deținea superioritatea strategică și tactică. Din punct de vedere tactic, navele, avioanele
și militarii erau suficienți pentru orice acțiune întreprins ă în Cuba. Din punct de vedere

9
strategic, capacitatea americană reprezenta o amenințare credibilă cu declanșarea unui
holocaust nuclear asupra Uniunii Sovietic. Din cauza acestei superiorități stategice și tactice,
odată ce Statele Unite au comunicat că su nt hotarâte să forțeze retragerea rachetelor,
rezultatul a fost sigur. Declarația președintelui Kennedy și blocada au demonstrat hotărârea
fermă a SUA de a forța retragerea rachetelor.
După acest duș rece dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite, în anul 1963, s -a
stabilit legătura directă între Kremlin și Casa Albă – faimosul „telefon roșu” pentru a
preîntâmpina unele dintre problemele de comunicare care stânjeniseră negocierile în timpul
crizei și când s -a realizat între superputeri primul acord privi nd armele, Tratatul de Interzicere
a Experiențelor Nucleare.
Amplasarea și apoi retragerea de către Hrușciov a rachetelor a lărgit prăpastia dintre
Uniunea Sovietică și comuniștii chinezi care l -au acuzat pe liderul de la Kremlin de lașitate.
Ceea ce a urm ărit Hrușciov prin plasarea acestor rachete a fost obținerea unui
instrument de presiune pentru a obține concesii din partea SUA (de exemplu, în cazul
problemei încinse a Berlinului). Niciodată, însă, nu a intenționat cu adevărat să înceapă un
război nucle ar cu SUA.

10
Bibliografie

1. Claude Delmas, Crizele din Cuba: 1961 -1962 , București, Ed. Corint, 2003;
2. Corneliu Vlad, Cuba: zece sfidări , București, Ed. Top Form, 2010;
3. Graham Allison , Esența deciziei: o explicație a crizei rachetelor din Cuba , Iași, Ed.
Polirom, 2010;
4. Henry Kissinger, Diplomația , București, Editura Bic All, 2003;
5. Maurice Vaisse, Dicționar de relații internaționle: secolul XX , Iași, Ed. Polirom,
2008;
6. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/criza -rachetelor -din-cuba ;
7. Filmul Thirteen Days (Războiul celor 13 zile );
8. Serialul documentar: Povestea Cubei libere .