Secţiunea Protecţia Infrastructurilor Critice (pic) [625900]

1 ACADEMIA OAMENILOR DE ȘTIINȚĂ DIN RO MÂNIA

LUCRĂRILE CONFERINȚE LOR

VVooll.. 44,, 22001111,, nnrr 22 IISSSSNN 2068 -4096

Sesiunea științifică de toamnă
a CENTRULUI "UNIVERSUL ȘTIINȚEI“
Mioveni , județul Argeș , 8 – 10 septembrie 2011
Secțiunea Protecția Infrastructurilor Critice (Pic)

Editura
ACADEMIEI OAMENILOR DE ȘTIINȚĂ DIN ROMÂN IA
București , 2012

2

EDITURA ACADEMIEI OAMENILOR DE ȘTIINȚĂ DIN ROMÂNIA

Adresa:
Splaiul Independenței nr. 54, sector ul 5, cod 050094, București,
România

Șef serviciu: Mihail CĂRUȚ AȘU
Tehnor edactor i: Ioan BALINT
Gabriela Petrescu
Andrei PETRESCU

Copyright © Editura Academiei Oamenilor de Știință din România
București, 2012

3 CONSILIUL ȘTIINȚIFIC

 Vasile CÂNDEA, membru titular
fondator AOSR, Președinte AOSR
 Ion BASGAN, membru titular
fondator AOSR, Vicepreședinte
AOSR
 Dan ȘCHIOPU, membru titular
fondator AOSR, Vicepreședinte
AOSR
 Doru -Sabin DELION, membru
titular AOSR Secretar științific
AOSR
 Ecat erina ANDRONESCU, membru
titular AOSR, Președintele Secției
de Științe Chimice, AOSR
 Adrian Alexandru BADEA,
membru titular AOSR, Președintele
secției de Științe Tehnice AOSR
 Ion NICOLAE, membru titular
fondator AOSR, Președintele
Secției de Științe Agrico le, Silvice și
Medicină Veterinară
 Irinel POPESCU, membru titular
AOSR, Președintele Secției de
Științe Medicale AOSR
 Eugen BĂDĂLAN, Președintele
Secției de Științe Militare AOSR
 Alexandru BOGDAN, m.c. al
Academiei Române, membru de
onoare AOSR, președinte de
onoare al CNSSA.
 Gheorghe MENCINICOPSCHI,
Vicepreședinte CNSSA, directorul
Institutului de Cercetări
Alimentare
 Gheorghe SIN, Membru
corespondent al Academiei
Române, Președinte ASAS,
membru titular fondator al AOSR
 Ion DEDIU, membru titular al
Academi ei de Științe a Republicii
Moldova, membru titular AOSR.
 Valeriu TABĂRĂ, membru titular
AOSR, Ministrul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale  Șerban -Constantin VALECA,
Președinte al Consiliului Științific al
Institutului de Cercetări Nucleare
Pitești
 Ion CHIU ȚĂ, Membru titular AOSR,
secția Științe Tehnice

COMITETUL ȘTIINȚIFIC DE
PROGRAM

 Miron ZAPCIU, Coordonator
Productica – AOSR, catedra MSP,
UPB
 Constantin STROE, Pre ședinte al
Asociației Constructorilor de
Automobile ACAROM
 George DARIE, Decan al facultăț ii
de Energetică, UPB
 Horia NECULA, Șef Catedră,
Producerea și utilizarea energiei,
UPB
 Mircea DEGERATU, membru
AOSR, UTCB
 Ion TABACU, Prorector,
Universitatea din Pite ști
 Sanda Marina BĂDULESCU,
MECTS, Profesor, Universitatea din
Pitești
 Constantin MINCU, membru titular
AOSR
 Teodor FRUNZETI, membru titular
AOSR
 Gheorghe MENCINICOPSCHI,
membru titular AOSR
 Irinel POPESCU, membru titular
AOSR
 Valeriu TABĂRĂ, membru titular
AOSR
 Adrian BADEA, membru titular
AOSR
 Adrian VÂLCIU, CN –
TRANSELECTRICA, Comisia de
Infrastructură Critică a AOSR
 Ion CHIUȚĂ, membru titular AOSR

4  Mihai SĂNDULEAC, Comisia
Energie -Mediu
 Sorina COSTINAȘ, Comisia
Energie -Mediu
 Nicolae OPRIȘ, Comisia Energie –
Mediu
 Virgil DUMBRAVĂ, Comisia
Energie -Mediu
 Paul ULMEANU, Comisia Energie –
Mediu
 George ta BANDOC, Comisia
Energie -Mediu
 Lăcrămioara PETRIU, Comitetul
Național pentru Securitate și
Strategie Alimentară
 Doina MUREȘAN, Comitetul
Național pentru Securitate și
Strategie Alimentară
 Daniel GHIBA, Comitetul Național
pentru Securitate și Strategie
Alimentară

COMITETUL ȘTIINȚIFIC DE
RECENZIE LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE:

 Prof.dr.ing. CHIUȚĂ Ion, MT -AOSR
 Prof. univ. dr. ȘCHIOPU Dan, MTF –
AOSR
 Lt.col. lect.univ.dr. GHIBA Daniel,
Secretar al CNSSA
 Prof.dr.ing. DEGERATU Mircea , MT-
AOSR
 Prof.dr.ing. VALECA Șerban –
Constantin , MA -AOSR
 Prof.dr.ing. ZAPCIU Miron, MA –
AOSR
 Prof.dr.ing. BADEA Adrian, MT –
AOSR
 Prof.dr.ing. DARIE George, MA –
AOSR
 G-ral mr. (r) MINCU Constantin,
MT-AOSR
 Prof. Dr. BĂDULESCU Sanda –
Marina, Prof. Univ. Dr. –
Universitatea din Pitești COORDONARE SE SIUNE
ȘTIINȚIFICĂ

 Prof.dr.ing. Ion CHIUȚĂ – Membru
titular AOSR, Profesor, facultatea
de Energetică, UPB
 Ing. drd. Lăcrămioara PETRIU –
președinte executiv CNSSA, Șef
birou ANSVSA
 Dr.ing. Georgeta ZAPCIU –
Membru fondator Productică,
facultatea de Energet ică, UPB
 Insp. pr. Nadia Iuliana MATEI –
Birou Dezvoltare Economică
Locală Mioveni
 Consilier educativ Marilena
IONESCU – Primăria Mioveni
 Viceprimar Aurel COSTACHE –
Primăria Mioveni
 Primar Ion GEORGESCU – Primăria
Mioveni
 Conf. Univ. Dr. Gheorghe PUFU –
Universitatea Pitești
 Prof. Aurel ȘERBAN – Directorul
Grup Școlar construcții mașini
Colibași
 Prof. Ileana MĂRGĂRIT – Director
adjunct Grup Școlar construcții
mașini Colibași
 Prof. Ion Dumitru VOICULESCU –
Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu”
 Prof. Daniela CR EȚU – Liceul
Teoretic “Iulia Zamfirescu”
 Prof. Roxana STROE – Liceul
Teoretic “Iulia Zamfirescu”

COMITETUL DE ORGANIZARE

 Ec. Ion GEORGESCU – Primar al
orașului MIOVENI
 Ing. Aurel COSTACHE – Viceprimar
al orașului MIOVENI
 Prof.dr.ing. Ion CHIUȚĂ – Membru
titular AOSR

5  Prof.dr.ing. Miron ZAPCIU –
Președinte al Comisiei de
Productica
 Dr. ing. Georgeta ZAPCIU –
Membru fondator Productica
 Ing. Mihai SINDILE – Secretar
științific secția VI Științe Tehnice
AOSR
 Margareta Iuliana IORDACHE –
Șef birou Dezvoltare Ec onomică
Locală
 Nadia Iuliana MATEI – Insp. pr.
Birou Dezvoltare Economică
Locală Mioveni
 Argentina CULCUȘ – Director al
Casei de Cultură a Sindicatelor
Mioveni
 Prof. Dan DUȚĂ – Director al Școlii
cu clasele I -VIII, Racovița
 Prof. Anișoara GHEORGHE –
Școala cu clasele I -VIII “George
Topârceanu”
 Prof. Elena TEODOREANU – Școala
cu clasele I -VIII “Liviu Rebreanu”
 Prof. Adriana MUȘAT – Școala cu
clasele I -VIII “Liviu Rebreanu”
 Prof. Maria BĂDICĂ – Școala cu
clasele I -VIII “Liviu Rebreanu”
 As. Univ. Drd. Cornel P OPESCU,
Universitatea Pitești
 Colonel (r) Dumitru VOICULESCU ,
infrastructure critice specifice
orașului Mioveni
 Dr. Vasile FRÎNCU, Directorul
Spitalului Orășenesc Mioveni
 CENTRUL CULTURAL MIOVENI
 CASA DE CULTURĂ A
SINDICATELOR MIOVENI
 LICEELE DIN ORAȘUL MI OVENI
 Membri ai Consiliului Local
Mioveni, salariați ai Primăriei
Mioveni

Abrevieri:
 AOSR – Academia Oamenilor de
Știință din România
 CNSSA – Comitetul Național
pentru Securitate și Strategie
Alimentară
 MT – Membru titular
 MC – Membru corespondent
 MA – Membru asociat
 MTF – Membru titular fondato r
 MO – Membru de onoare

6
CONDUCEREA SECȚIUNILOR ȘTIINȚIFICE

Secțiunea – PROTECȚIA INFRASTRUCTURILOR CRITICE (PIC)

1. Eugen BĂDĂLAN
2. Adrian BADEA
3. Constantin MINCU
4. Ion CHIUȚĂ
5. Șerban -Constantin VALECA

Mirela GUINEA – secretar secțiune PIC

Secțiunea – ENERGIE -MEDIU (EM)

1. Adrian BADEA
2. George DARIE
3. Ion CHIUȚĂ
4. Șerban Constantin VALECA
5. Ilie TURCU
6. Mircea POPOVICI

Ana Maria ȘTEFĂNOIU – secretar secțiune EM

Secțiunea – SECURITATE ȘI STRATEGIE ALIMENTARĂ (SSA)

1. Dan ȘCHIO PU
2. Alexandru T. BOGDAN
3. Lăcrămioara PETRIU
4. Ion BASGAN
5. Ion DEDIU
6. Doina MURE ȘAN
7. Constantin MINCU
8. Silvian IONESCU
9. Daniel GHIBA

Marilena IONESCU – secretar secțiune SSA

7

Secțiunea – PROTECȚIA INFRASTRUCTURILOR CRITICE (PIC)
Dezvoltarea infrastruc turii de apărare a României
Eugen BĂDĂLAN, Eugen SITEANU 11
Resursele alimentare – element al infrastructurii critice
Teodor FRUNZETI 29
Consecințele dezastrelor ecologice asupra securității umane
Mirela ATANASIU 42
Riscuri și amenințări din spați ul cibernetic la adresa infrastructurii
informaționale critice
Constantin MINCU, Gruia TIMOFTE 62
Securitatea infrastructurii cr itice de informație – sisteme de detecț ie a
intruziunii în rețelele de calculatoare
Cristea DUMITRU 76
Noi cerințe impuse sistemelor informaționale din infrastructura critica în
condițiile contemporane
Constantin MINCU, Gruia TIMOFTE 86
Riscuri și amenințări la adresa infrastructurii critice din zona litoralului
românesc și a zonei economice exclusive a R omâniei
Marius HANGANU 99
Organizarea sistemelor de comunicații și informatice pentru managementul
crizelor și protecția infrastructurilor critice în cadrul politicii de securitate
și apărare comună a Uniunii Europene
Constantin MINCU, Dănuț ȚIGĂNUȘ 109
Gestiunea cri zelor
Ion-Alexandru PLĂVICIOSU 120

Secțiunea – ENERGIE -MEDIU
Managementul strategic al infrastructurilor critice. Infrastructuri critice în
domeniul hidroenergetic. Accidente tehnice la construcțiile circuitelor
hidraulice
Constantin IVAN 130
Man agementul infrastructurilor critice electroenergetice
Adrian BADEA, Ion CHIUȚĂ, Adrian VÂLCIU, George PĂUN 157
Reformularea prezentării rezultatelor la testele de eroziune cavitațională.
Regresie polinomială de gradul doi
Mircea POPOVICIU, Ilare BORDE AȘU 173

8 Modelarea și controlul turbinelor eoliene
Dumitru POPESCU, Andreea PINTEA, Irina TACHE , Adrian MOISE 183
Geopolitica energetică în secolul al XXI -lea
Ștefan MÂ ȘU 196
Design high -level de microgrid controlat de sisteme multi -agent
Marius AV RĂMESCU, Adina Magda FLOREA 213
Spectrul riscurilor în activitățile de explorare, exploatare, procesare și
comercializare a combustibilor fosili
Gheorghe BULIGA 221
Repere importante din istoria folosirii petrolului și gazelor existe nte în
teritoriul României – cronologie
Mihai OLTENEANU, Veronica OLTENEANU 221

Secțiunea – SECURITATE ȘI STRATEGIE ALIMENTARĂ
Securitatea alimentară , imperativ major al secolului al XXI -lea
Ștefan MÂȘU 226
Ecologia și bioeconomia – două științe complementare, ca bază a concepției
dezvoltării durabile: contribuții românești
Ion DEDIU, Vlad GALIN -CORINI 239
Arc peste timp
Nicolae M. CONSTANTINESCU 248
Securitatea și strategia alimentară – interrelații și domenii de activitate
implicate
Dan ȘCHIOPU 254
Secur itatea alimentară – Factor esențial în securitatea națională
Lăcrămioara Mariana PETRIU 264
Securitatea alimentară – dimensiune alimen tară a securității naționale a
României
Bogdan BAZGĂ, Victor MANOLE, Nicolae ISTUDOR 274
Rolul și locul conceptului de securitate umană în strat egia de securitate
națională a R omâniei
Cristian BARNA 287
Conceptul de securitate al martorilor – componentă a securității, libertății
și justiției
Adrian -Augustin BĂRĂSCU 296
Implicațiile modificării C odului muncii
Denisa -Oana PĂTRAȘCU 305
Cheltuielile și consumurile alimentare din R omânia
Marian CONSTANTIN, Iulian ALECU 316
Sistemul agrosilvopastoral și securitatea alimentară în contextul încălzirii
globale
Teodor MARUȘCA, Vasile MOCANU, Vasile Adrian BLAJ 328
Utilizarea biotehnologiilor d e reproducție zooveterinare (I.A. și E.T.) în
realizarea siguranței și securității alimentare

9 George Florea TOBĂ, Alexandru T. BOGDAN, Leonard George TOBĂ,
Marcel Th. PARASCHIVESCU, Amalia -Gianina STRĂTEANU, Gheorghe
PUCHEANU, Ioan ROȘU, Gheorghe REMAN, Lăcrămioara PETRIU,
Florin BĂNĂȚEANU

338
Agricultura și securitatea alimentară sub impactul schimbă rilor
climatice
Bogdan BAZGĂ, Sergiu Sorin CHELMU 354
Puncte critice de control pe fluxul tehnologic de panifi cație
Gigel PARASCHIV, Gheorghe VOICU , Gabriel -Alexandru
CONSTANTIN , George DARIE, Sorin -Ștefan BIRIȘ, Elena -Mădălina
ȘTEFAN

362
Geopolitica relațiilo r România -Federația R usă
Vasile SIMILEANU 373
Actualizări ale rolului medicinei veterinare în exp ertizarea siguranței și
securității alimentare în anul mondial al profesiei
Gheorghe PUCHEANU, Alexandru T. BOGDAN, Viorel ANDRONIE,
George Florea TOBĂ, Lăcrămioara PETRIU
409
Implementarea legislației Uniunii E urop ene în domeniul alimentului în
Român ia – etichetarea alimentelor
Daniela NUȚĂ, Nicolae NUȚĂ 421
Parteneria tul stat – culte religioase în R omânia anului 2011, în contextul
integrării ei în Uniunea E uropeană
Stelian GOMBOȘ 429
Metoda de conducere specifică managementului protecției infra structurii
critice
Radu ANDRICIUC 452
Securitatea națională ca factor de stabilitate socială
Gabriel MICU, Aurelian CHIRA, Bogdan BAZGĂ 460
Impactul volatilității prețurilor la produsele agricole de bază asupra
agriculturii și securității alimentare
Bogdan BAZGĂ, Aurelian CHIRA 467
Securitatea alimentară în contextul noului mediu de securitate
Doina MUREȘAN 476
Organizații internaționale care contribuie la asigurarea securitații
alimentare
Cristian -Mihai ȚUCĂ 486
Bioterorismul
Lucian CIU CHIȚA 501
Rolului parteneriatului public -privat în protejarea infrastructurilor
critice
Elena COANDĂ 507
Bazarea deciziilor manageriale pe conceptele de proprietate intelectuală și
de bio – și de eco -eficiență economică
Marcela Izabela ȘTIUCĂ (CIOPA) , Cristian Silviu BANACU,
Simona Luise UTUREANU
516
Spălarea banilor și finan țarea terorismului versus managementul și
protecția infrastructurilor critice

10 Mircea Constantin SCHEAU 524
Influența stimulării luminoase intermitente asupra undelor alfa c erebrale și
relaxării
Ștefan -Claudiu MIRESCU , Adela JOANTĂ, Adriana MUREȘAN,
Nicoleta -Cornelia JUJAN, Corina -Luminița ROȘIORU
533
Inamicul obscur al sănătății individului uman
Horațiu RUSSIN 542
Fenomenul fast food
Marian -Cristian RAICU 548
Impac tul schimbărilor climatice asupra culturii viței de vie
Livia MIRESCU 555
Ecosistemele – infras tructura vitală a civilizaț iei umane
Francisc TOBĂ 562
Valoarea fondurilor europene destinate dezvoltării rurale și măsuri
promovate de R omânia în perioada 2007 -2013
Mihai DINU 569
Securitatea alimentară. Constituirea rezervelor alimentare pe plan național
și internațional. Principiile de bază utilizate în stabilirea combinațiilor
nutritive (rețetarelor). Rețete cu ingrediente selective și echivalen tul lor
caloric
Adrian -Leonard BANTAS , Dragoș -Adrian BANTAS 581
Securitatea umană și întrebuințarea softpower în acțiunile militare
Constantin POPESCU 586

11 DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE AP ĂRARE A ROM ÂNIEI

Eugen BĂDĂLAN1, Eugen SITEANU2
1) General (r) prof. univ. dr. , Membru titular fondator AOSR ,
președintele secției de Științe Militare , deputat în Parlamentul României
2) Colonel (r) prof. univ. dr. ing. , Membru asociat AOSR ,
Universitatea Națională de Apărare « Carol I » București
esiteanu@yahoo.com

Rezumat
Este de domeniul evidenței faptul că infrastructura de apărare reprezintă o necesitate
vitală pentru oricare națiune în contextul proceselor actuale de integrare europeană și
internațională. Asigurar ea securității actuale , atât la nivel european , cât și la nivel național ,
depinde de transformările generate de integrarea economică la nivel european și de
dezvoltarea economiei naționale; iar terorismul , corupția și criminalitatea organizată ,
precum și m igrația masivă a forței de muncă determină noi riscuri și amenințări. Ca urmare ,
se impune redefinirea conceptului tradițional de securitate prin luarea în calcul a riscurilor
non-convenționale. Omenirea a ajuns la concluzia că interesele și obiectivele de securitate ale
statelor Uniunii Europene se pot realiza doar prin cooperare continentală și internațională ,
deoarece nici un stat , oricât de puternic ar fi , nu-și poate asigura singur securitatea.
Datorită proceselor de aderare la NATO și de integrare în Uniunea Europeană , s-au
produs modificări substanțiale ale strategiei de securitate a țării noastre și configurarea unui
rol activ al României în cadrul celor două organizații , pe baza asigurării resurselor necesare.
Un obiectiv al acestei strategii îl re prezintă asigurarea infrastructurii pentru securitate
(apărare) , inclusiv pregătirea teritoriului , economiei și a societății pentru a contracara cu
succes riscurile și amenințările la adresa securității (apărării) europene și naționale.
Sistemul de infrast ructură teritorială eficient , compatibil cu cele europene reprezintă
un element important în dezvoltarea României în cadrul NATO și Uniunii Europene. De
asemenea , amplasarea facilităților militare americane pe teritoriul țării noastre începând cu
luna dece mbrie 2005 , aduce un spor de securitate României , în primul rând infrastructurii
teritoriale.
Programele comunitare cu finanțare externă pentru infrastructura de apărare
românească sunt numeroase. Analiza noastră vizează în primul rând situația economiei
românești , a economiei de piață , a stucturii de apărare și a efectelor pe care le au asupra
securității interne , europene și internaționale. Prin demersul nostru , vom cerceta
modalitatea în care finanțarea asigurată de Uniunea Europeană sub forma programelo r
comunitare contribuie la mărirea potențialului infrastructurii românești de a satisface
nevoile de securitate națională și europeană.

Abstract
Is obvious , infrastructure for defence represents a vital necessity for every nation in the
context of actual processes of European and international integration. Provision of current
security , both European and nationally levels , depends on the transformation generated by
European economic integration , and by national economic development , and also terrorism ,
corruption and labor form migration determines new risks and threats.

12 Therefore , the redefinition of the traditional security concept is necessary by taking into
account the non -conventional risks.
The mankind comes to the conclusion that the security interes ts and objectives of European
states can be accomplished only by European and international cooperation because either state , no
matter his power , cannot assure security by his one.
Owed to NATO adhesion and EU integration processes , important transformati on of our
country strategy and the configuration of Romania ΄s active role within the two democratic
organizations on the bases of necessary resources preservation. An important objective of this
strategy is the assessment of the infrastructure for security (defence) , including preparing the
territory , the economy and the society in order to successfully counteract the risks and threats
against European and national security (defence).

*
* *

Este de domeniul evidenței faptul că infrastructura de apărare reprezintă o
necesitate vitală pentru oricare națiune în cont extul proceselor actuale de
integrare europeană și internațională. Asigurarea securității , atât la nivel
european , cât și la nivel național , depinde de transformările generate de
integrarea economică la nivel european și de dezvoltarea economiei naționale; iar
terorismul , corupția și criminalitatea organizată , precum și migrația masivă a
forței de muncă determină noi riscuri și amenințări. Există astăzi o „triadă”
deosebit de periculoasă , numită „criminalitate strategică” , care reprezintă o
combinație între terorism , corupție și criminalitatea organizată , concepută în
scopul subminării instituțiilor fundamentale ale statelor. Interferența
terorismului cu grupuri ale criminalității organizate transfrontaliere în deosebi în
domeniul migrației clandestine este dată de convergența obiectivelor vizate ,
printre care și deteriorarea unor elemente ale infrastructurii de apărare. De aceea
se impune realizarea urgentă a unui cadru juridic și instituțional viabil pentru
legitimarea și asigurarea eficacității măsurilor d e prevenire și contracarare a
noului val de terorism internațional. În opinia noastră , pe teritoriul României ,
„criminalitatea strategică” vizează următoarele ținte principale: simbolurile
statale , locuri publice , obiective ale infrastructurii de apărare , în special cele
militare , industriale și energetice.
Ca urmare , se impune redefinirea conceptului tradițional de securitate prin
luarea în calcul a riscurilor non -convenționale. S -a ajuns la concluzia că interesele
și obiectivele de securitate ale statelor Uniunii Europene se pot realiza doar prin
cooperare continentală și internațională , deoarece nici un stat , oricât de puternic
ar fi , nu-și poate asigura singur securitatea. Securitatea națională , inclusiv
securitatea infrastructurii de apărare , se poate a sigura prin diminuarea
vulnerabilităților și a riscurilor și prin prevenirea sau micșorarea amenințărilor ,
ceea ce impune orientarea strategiei noastre de securitate națională spre interior ,

13 pentru reducerea vulnerabilităților statului , precum și spre exte rior, pentru a
acționa cu forțe și mijloace asupra surselor de amenințare externe.
Datorită proceselor de aderare la NATO și de integrare în Uniunea
Europeană s -au produs modificări substanțiale ale strategiei de securitate a țării
noastre și configurarea unui rol activ al României în cadrul celor două organizații
pe baza asigurării resurselor necesare. Un obiectiv al acestei strategii îl reprezintă
dezvoltarea infrastructurii pentru securitate (apărare) , inclusiv pregătirea
teritoriului , economiei și a soc ietății pentru a contracara cu succes riscurile și
amenințările la adresa securității (apărării) europene și naționale.
Infrastructura de apărare trebuie să interacționeze eficace și eficient cu alte
sisteme , să se transforme (modernizeze) , operaționalizez e și să funcționeze la
parametrii de performanță europeană în condiții depline de securitate. Ea are
particularitatea că se extinde și în afara teritoriului național cu unele elemente
proprii , dar totodată se conectează cu unele sisteme de securitate europ ene și
internaționale.
Infrastructura de apărare constituie una dintre cele mai complexe și mai
vulnerabile infrastructuri ale unui stat mai ales în noul mediu de securitate și în
actualele condiții de adoptare a noilor elemente de infrastructură și de rea lizare a
protecției acestora în cadrul unui sistem integrat , național și european pentru
executarea misiunilor internaționale în cadrul UE și/sau NATO.
Infrastructura de apărare conține trei categorii de elemente: comune ,
speciale și critice. Cele comune s e referă la acele elemente care asigură construcția
și funcționarea la infrastructura civilă a sistemului. Sistemele/Infrastructurile
speciale dețin un rol important în funcționarea elementelor și proceselor
sistemelor militare (de apărare) , conferindu -le acestora o capacitate de luptă
sporită , calitate managerială înaltă , confort operațional și performanță acțională.
De obicei , infrastructurile de apărare speciale sunt infrastructuri de performanță
cu specific militar.
Infrastructura de apărare critică con ține unele elemente , subsisteme și sisteme
funcționale și acționale civile și militare (de exemplu ale categoriilor de forțe , ale
SMG și ale logisticii și conducerii acestora) , de care depind atât performanța
operațional -acțională și competitivitatea , cât și stabilitatea operațională , siguranța în
funcționare și securitatea proiectării forței din domeniul apărării (sau securității) nu
numai pe timp de pace , ci mai ales pe timp de război.
Infrastructura de apărare critică conține , prin urmare , o categorie de
elemente cu rol decisiv în asigurarea funcționării sistemelor de securitate (de
apărare) , prin trecerea subsistemelor lor principale în capacități (capabilități) și
prin garantarea funcționării performante a celorlalte elemente și subsisteme
acționale , manageriale și logistice în cele mai diverse situații. Caracteristicile
pentru care unele infrastructuri de apărare (securitate) sunt considerate critice

14 sunt foarte bine descrise de către gl. bg. (r) dr. Constantin Onișor în lucrarea
„Infrastructurile milit are critice”.1
Dezvoltarea unei infrastructuri teritoriale moderne și eficiente , compatibilă
cu cele din NATO și Uniunii Europene este de mare importanță în procesul de
dezvoltare a României în cadrul celor două organizații. De asemenea , amplasarea
facilit ăților militare americane pe teritoriul țării noastre începând cu luna
decembrie 2005 , aduce un spor de securitate României , în primul rând
infrastructurii teritoriale și . infrastructurii de apărare.
Programele comunitare cu finanțare externă pentru infras tructura de
apărare românească sunt numeroase. Analiza noastră vizează în primul rând
situația economiei românești , a economiei de piață , a structurii de apărare , și a
efectelor care le au asupra securității interne , europene și internaționale. Prin
demers ul nostru vom cerceta modalitatea în care finanțarea asigurată de Uniunea
Europeană sub forma programelor comunitare contribuie la mărirea
potențialului infrastructurii românești de a satisface nevoile de securitate
națională și europeană.
Dacă nu există s ecuritate energetică , securitate alimentară , securitatea
transporturilor , securitatea sanitară , culturală și ecologică , securitatea financiară
și informațională , nu se poate asigura nici securitatea sistemului național de
apărare.
Prin infrastructura terit orială înțelegem ansamblul construcțiilor , lucrărilor ,
obiectivelor , amenajărilor care dețin sau pot obține prin adaptare o utilizare în
război sau în situații de criză și fie pot amplifica avantajele și proprietățile oferite
de factorul natural geografic , fie pot contribui la creșterea capacității de apărare a
tuturor forțelor și la menținerea viabilității infrastructurii naționale de apărare.
Infrastructura de transport (care conține atât infrastructura civilă , cât și cea
militară) reprezintă un obiectiv de interes național , deoarece aceasta satisface
cererile de servicii publice , de transport călători și mărfuri , și asigură necesitățile
strategice ale țării. Ea contribuie direct atât la asigurarea legăturii între toate
localitățile țării , cât și cu alte l ocalități din exteriorul frontierelor și la integrarea
țării în spațiul economic , social și cultural european și internațional. Pentru
asigurarea dezvoltării și în primul rând funcționalității infrastructurii de
transport este necesară absorbția fondurilor UE în scopul: stopării deteriorării
sistemului de transport; restabilirii infrastructurii transporturilor și alinierii la
standardele UE (viteză , elasticitate , confort , siguranța circulației și protecția
mediului); racordării economice la sistemul europea n de transport pentru
integrarea sistemului național de transport în cel european; dezvoltării
infrastructurii specifice transporturilor multimodale; modernizării parcului de
vagoane și a liniilor de cale ferată care să permită viteze de circulație mai mar i de

1 Gl. bg. (r) dr. Constantin Onișor în lucrarea „Infrastructurile militare critice”, Revista de științe
militare nr. 1/2 008, p. 29.

15 140 km/h; reabilitării drumurilor naționale și locale precum și începerii
procesului construirii de autostrăzi într -o manieră occidentală; modernizării
porturilor și a trecerilor permanente peste cursurile de apă și infrastructurii
aeroportuare; puner ii în exploatare a noi tronsoane de metrou etc. Toate aceste
cerințe nu se vor putea realiza fără absorbția fondurilor puse special la dispoziția
României de către UE , fonduri care nu au fost consumate nici măcar în proporție
de 10%.
Pentru asigurarea func ționalității infrastructurii de telecomunicații este
necesară realizarea rețelei naționale de bază prin cabluri de fibră optică și
tehnologie UE , denumită „Ierarhia Digitală Sincronă” (SDH) , cu trei inele
naționale. Această tehnologie , SDH , va asigura legă turile de rezervă între fiecare
localitate urbană de pe teritoriul național. De asemenea se va urmări conectarea
centrelor mici cu cele regionale; realizarea sau dezvoltarea unor centre de
comunicație de tip protejat inclusiv la comutație internațională în scopul
asigurării unui sistem de rezervare garantată; asigurarea facilităților (pe baza
lucrărilor de tip permanent) pentru conectarea directă a centrelor de transmisiuni
la rețeaua națională de fibră optică.
Se știe că dezvoltarea infrastructurii constit uie o condiție esențială pentru
progresul și prosperitatea unei țări , deoarece infrastructura reprezintă coloana
vertebrală a economiei naționale. Prin urmare , dezvoltarea României depinde , în
primul rând , de crearea unei infrastructuri moderne prin absorb ția de fonduri
europene și prin atragerea atât a investitorilor străini cât și a celor autohtoni.
România trebuie să recupereze un decalaj enorm în domeniul infrastructurii ,
față de celelalte țări membre ale Uniunii Europene. Unele studii internaționale ne
dezvăluie că starea deplorabilă a drumurilor și lipsa investițiilor reprezintă un
impediment major pentru dezvoltarea economică. Două treimi din suprafața
totală a infrastructurii din România trebuie refăcută , ceea ce înseamnă că
modernizarea infrastructu rii românești la standarde europene reprezintă o
prioritate pentru perioada 2007 -2013 , țara noastră fiind principala beneficiară a
fondurilor de coeziune ale Uniunii Europene pentru perioada 2007 -2013.
Noi am mai adăuga și faptul că spre deosebire de celel alte state ale UE , în
România o autostradă , un drum național , județean sau comunal , un stadion , un
patinoar , un bazin olimpic sau orice alt element de infrastructură costă de câteva
ori mai mult din cauza corupției , fenomen care nu permite dezvoltarea
infrastructurii acestei țări.
Se impune realizarea unui consens al partidelor parlamentare în privința
modernizării urgente a infrastructurii românești la standardele UE.
Conceptul dezvoltării regionale desemnează impulsionarea și diversificarea
activităților economice , stimularea investițiilor în sectorul privat , contribuția la
reducerea șomajului și îmbunătățirea nivelului de trai.
Dezvoltarea regională în România a început după implementarea
programului PHARE , în 1996 , pentru reducerea decalajelor economice și sociale

16 existente între diversele regiuni , ceea ce a însemnat implicarea tuturor
domeniilor începând cu cele economice și terminând cu cele social -culturale.
Infrastructura teritorială reprezintă unul dintre cele mai rămase în urmă
domenii ale amenajări i teritoriului din România , fiind caracterizată prin
sectoarele de căi rutiere și feroviare nemodernizate , în stare necorespunzătoare și
cu o capacitate redusă de preluare a fluxurilor mari , prin puncte critice precum
pasajele la nivel , traversările de loc alități și poduri. Din cauza lipsei de interes a
factorilor de decizie politică numeroase localități sunt lipsite de legături
telefonice , nu sunt racordate la sistemul energetic și nici măcar la rețelele de
drumuri comunale; nu sunt valorificate resursele de energie neconvențională ,
traseele intens solicitate sunt deficitare în asigurarea transportului în comun între
localități , gările și aeroporturile sunt nemodernizate etc.
Regiunile de Dezvoltare din România (Regiunea Nord -Est, Regiunea Sud-
Est, Regiunea Sud-Muntenia , Regiunea Sud-Vest Oltenia , Regiunea Vest ,
Regiunea Nord -Vest , Regiunea Centru , Regiunea București -Ilfov) sunt sub
nivelul mediu de dezvoltare economică al regiunilor din țările membre ale
Uniunii Europene. De aceea sunt necesare măsuri , care au ca scop diminuarea
dezechilibrelor regionale și prevenirea altor dezechilibre internaționale , care să
sprijine creșterea economică și îmbunătățirea condițiilor de viață prin
valorificarea eficientă a potențialului regional și local , stimularea inițiati velor și
cooperării interregionale interne.
Pentru a putea fi aplicată această politică de dezvoltare regională s -au
înființat cele opt regiuni de dezvoltare , care cuprind tot teritoriul României și
care au fost enumerate în rândurile precedente. Fiecare r egiune de dezvoltare
cuprinde mai multe județe și nu reprezintă unități administrativ -teritoriale , nu au
personalitate juridică , fiind rezultatul unui acord liber între consiliile județene și
cele locale.
România a primit , după aderarea la Uniunea European ă, asistența financiară
pentru dezvoltare , dar nu a fost capabilă să beneficieze încă de aceste fonduri și
nici pe viitor nu se întrezăresc rezultate satisfăcătoare. Fondurile sunt alocate
statelor membre potrivit politicilor Uniunii Europene. Politica de Coeziune
Economică și Socială (PCES) reprezintă politica fundamentală a UE pentru
reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială între statele membre
și regiunile UE , îmbunătățirea funcționării Pieței unice și promovarea dezvoltării
stabile și durabile a UE. De asemenea , Uniunea promovează și Politicile
complementare de dezvoltare care sunt: Politica Agricolă Comună a Uniunii
Europene (PAC) și Politica Comună de Pescuit (PCP).
Instrumentele structurale (mijloacele financiare prin care se implem entează
PCES) cuprind cele două Fonduri Structurale (Fondul European de Dezvoltare
Regională și Fondul Social European) , și Fondul de Coeziune , toate trei fondurile
fiind cunoscute sub denumirea generică de Fonduri Structurale și de Coeziune
(FSC).

17 Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) susține dezvoltarea
economică durabilă la nivel regional și local prin diversificarea structurilor
economice în următoarele domenii: cercetare și dezvoltare tehnologică , inovare și
antreprenoriat , societatea informaț ională , întreprinderi mici și mijlocii (IMM) ,
protecția mediului , turism și energie.
Fondul Social European (FSE) este destinat sporirii adaptabilității forței de
muncă și a întreprinderilor , creșterii accesului pe piața forței de muncă ,
prevenirii șomajul ui, prelungirii vieții active și creșterii gradului de participare
pe piața muncii a femeilor și a migranților , sprijinirii incluziunii sociale a
persoanelor dezavantajate și combaterii discriminării.
Prin intermediul Fondului de Coeziune (FC) se finanțeaz ă proiecte destinate
protecției mediului și rețelelor de transport transeuropene , dezvoltării durabile și
proiecte pentru îmbunătățirea managementului traficului aerian și rutier ,
modernizarea transportului urban , precum și dezvoltarea și modernizarea
transportului multimodal.
Documentele naționale de programare care stau la baza implementării
Fondurilor Structurale și de Coeziune sunt: Planul Național de Dezvoltare 2007 –
2013 (PND) , Cadrul Strategic Național de Referință 2007 -2013 (CSNR) și
Programele Opera ționale (PO), detaliate fiecare printr -un Program Complement
(PC).
În vederea accesării Fondurilor Structurale și de Coeziune (FSC) ale Uniunii
Europene , s-a elaborat Planul Național de Dezvoltare 2007 -2013 , pe baza
strategiilor sectoriale de dezvoltare și a strategiei naționale de dezvoltare
regională , urmărindu -se planificarea dezvoltării economice și sociale a țării ,
similară celei realizate de statele membre ale UE , pe patru priorități tematice: 1)
Dezvoltarea infrastructurii la standarde europene; 2) Îmbunătățirea
competitivității pe termen lung a economiei românești; 3) Dezvoltarea și
utilizarea mai eficientă a capitalului uman; 4) Construirea unei capacități
administrative eficiente.
Totodată , s-a stabilit ca prioritate teritorială „Promovarea dezvolt ării
teritoriale echilibrate”.
Implementarea strategiei Cadrului Strategic Național de Referință 2007 -2013
se realizează prin Programele Operaționale elaborate de către Autoritățile de
Management. Aceste programe definesc domeniile majore de intervenție al e
Fondurilor Structurale și de Coeziune , în conformitate cu prevederile
regulamentelor europene. Elaborarea lor trebuie realizată sub coordonarea
metodologică a Ministerului Finanțelor Publice. Finanțarea acțiunilor din
Programele Operaționale se realizeaz ă atât din fonduri europene , cât și din cele
naționale (buget de stat , bugete locale , alte surse publice , surse private).
Cadrul Strategic Național de Referință cuprinde strategia de sprijinire a
Programelor Operaționale , care vor fi cofinanțate de cele tr ei Fonduri Europene:
Fondul de Dezvoltare Regională , Fondul European Social și Fondul de Coeziune.

18 Obiectivul global al Programului Operațional Sectorial de Transport (POST) este
acela de realizare a unui sistem de transport în România , care să asigure
circulația rapidă și eficientă , în condiții de siguranță și la standarde europene , a
persoanelor și bunurilor , la nivel național și internațional. În scopul realizării
obiectivului POST , este necesar ca fondurile UE și cele de la buget să fie
concentrate pe m odernizarea și dezvoltarea infrastructurii Rețelei Trans –
Europene de Transport (TEN -T) și naționale , pe toate modurile de transport.
Factorii de decizie politică trebuie să înțeleagă că rețeaua feroviară are un rol
important în infrastructura de transport din România și pentru dezvoltarea
acesteia sunt necesare nu numai investiții în infrastructură , ci și îmbunătățirea
calității serviciilor. În acest proces de modernizare , o atenție deosebită trebuie
acordată dezvoltării durabile a sectorului transport pe u rmătoarele patru axe
prioritare:
1) Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport are scopul de a
întări coeziunea teritorială dintre România și statele membre UE , prin reducerea
duratelor călătoriilor , în condiții de siguranță și servicii de ca litate sporite , atât
pentru pasageri , cât și pentru mărfuri , către destinațiile principale , în România și
în Europa , de-a lungul Axelor Prioritare TEN -T 7, 18 și 22. În acest scop se vor
construi autostrăzi și se vor moderniza cele existente , se va moderni za
infrastructura feroviară și navală , pentru a crește calitatea , eficiența și viteza de
transport și creșterea volumului traficului de pasageri și marfă. Se va urmări în
special dezvoltarea rețelei de autostrăzi (prioritatea TEN -T nr. 7) și modernizarea
infrastructurii feroviare din punct de vedere al inter -operabilității (prioritatea
TEN -T nr. 22), precum și dezvoltarea transportului naval pe căile navigabile
interioare (prioritatea TEN -T nr. 18).
2) Pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii nați onale de transport
în afara axelor prioritare TEN -T se va urmări modernizarea și dezvoltarea
infrastructurii rutiere , feroviare , navale și aeriene din rețeaua națională care se
află în afara axelor prioritare TEN -T, pentru creșterea volumului și vitezei
traficului de pasageri și marfă , în condiții de siguranță și calitate a serviciilor
sporite , inclusiv în ceea ce privește inter -operabilitatea feroviară.
3) Pentru promovarea echilibrului dintre modurile de transport se va urmări
modernizarea materialului ru lant feroviar de pasageri din rețelele feroviare
naționale și TEN -T în scopul furnizării de servicii mai rapide , mai sigure și de o
calitate mai bună , la standarde europene de inter -operabilitate. Pentru
transportul feroviar național și internațional de pe rsoane se va moderniza
materialul rulant de cale ferată , astfel încât transportul feroviar să poată concura
cu transportul rutier. Acest obiectiv corespunde efortului general de revitalizare
a căilor ferate , pentru echilibrarea modurilor de transport , obiectivul Cartei Albe
a CE (conform Politicii europene în transport până în 2010).
4) Pentru dezvoltarea durabilă a sectorului de transport se vor implementa
principiile de dezvoltare durabilă a sectorului transport în România , pe baza

19 concluziilor Consiliulu i European de la Cardiff (1998) și Strategiei europene de
dezvoltare durabilă (Goteborg , 2001). Astfel se vor promova nivele crescute de
siguranță , se va minimiza efectele adverse asupra mediului și se va promova
transportul inter -modal și combinat.
Obiect ivul global al Programului Operațional Sectorial de Mediu este de a
îmbunătăți standardele de viață și calitatea mediului , punându -se accent în
special pe respectarea acquis -ului referitor la mediu. Programul sectorial
operațional în acest domeniu urmăreșt e reducerea decalajului dintre Uniunea
Europeană și România , în ceea ce privește respectarea standardelor de mediu ,
pentru realizarea următoarelor scopuri pe termen lung: asigurarea accesului
general la utilitățile publice de bază , îmbunătățirea calității mediului și
consolidarea capacității instituționale și a guvernării. Toate obiectivele specifice
ale Axelor Prioritare corespund acquis -ului European de mediu și
angajamentelor asumate în procesul de negociere (la Capitolul 22 “Mediu”).
Avem în vedere cele cinci axe prioritare:
1) Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă are ca obiective:
asigurarea serviciilor de apă și canalizare , la tarife accesibile , furnizarea de apă
potabilă de calitate corespunzătoare în toate localitățile urbane; îmbunătăți rea
calității cursurilor de apă; creșterea calității managementului apelor uzate și
nămolurilor provenite din stațiile de epurare.
2) Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și
reabilitarea locurilor contaminate are ca obiective: crește rea ratei de conectare la
servicii publice de salubritate , la un nivel calitativ european și la tarife europene;
reducerea cantității de deșeuri depozitate; creșterea cantității de deșeuri reciclate
și refolosite; reducerea numărului de locuri (zone) conta minate.
3) Îmbunătățirea sistemelor municipale de termoficare în zonele selectate are
ca obiective: reducerea emisiilor de poluanți ai centralelor de termoficare;
micșorarea nivelului de concentrație al poluanților în toate localitățile;
îmbunătățirea stăr ii de sănătate a cetățenilor din localitățile vizate.
4) Se vor implementa sistemele adecvate de management pentru protejarea
naturii pentru conservarea diversității biologice , a habitatelor naturale , a speciilor
sălbatice de floră și faună și asigurarea m anagementului durabil al zonelor
protejate.
5) Se va implementa o infrastructură adecvată în scopul prevenirii riscurilor
naturale în zonele cele mai vulnerabile pentru realizarea unui management
durabil al inundațiilor în zonele de risc ridicat; se va asi gura protecția și se va
reabilita litoralul Mării Negre.
Principalul obiectiv al Programului Operațional Sectorial Creșterea
Competitivității Economice este de a contribui la creșterea productivității
întreprinderilor românești în primul rând prin moderniz area celor existente și
crearea unora noi , în special întreprinderi mici și mijlocii (IMM) în sectoarele
productive și de servicii pentru afaceri.

20 Dezvoltarea antreprenoriatului prin îmbunătățirea accesului la finanțare și la
infrastructura de afaceri va a vea un rol important în asigurarea unui mediu
economic viabil , cu posibilități de dezvoltare durabilă.
Prin dezvoltarea infrastructurii de cercetare , dezvoltare și inovare (CDI) ,
creșterea calității și diversificarea ofertei de servicii inovative în sector ul
productiv , valorificarea potențialului tehnologiei informațiilor și comunicațiilor
(TIC) în procesele administrative se pot obține rezultate care se vor putea aplica
direct în economie pentru realizarea unei noi generații de produse și servicii cu o
mai mare valoare adăugată.
Prin reducerea intensității energetice , producerea de energie din surse
regenerabile și implementarea de tehnologii moderne pentru reducerea emisiilor
datorate instalațiilor energetice se va obține creșterea competitivității economi ce
și sporirea protecției mediului. Promovarea României și a potențialului ei turistic
ar putea impulsiona mediul economic și competitivitatea prin sporirea încrederii
investitorilor străini și creșterea atractivității spațiului românesc pentru turiștii
străini. Și în aceste domenii se vor urmări de asemenea cinci axe prioritare:
1) Sistemul inovativ de producție va avea următoarele scopuri:
modernizarea , îmbunătățirea sau valorificarea echipamentului de producție ,
inovarea proceselor productive și sprijini rea adoptării standardelor europene și
internaționale , creșterea gamei de produse; îmbunătățirea serviciilor de
consultanță specializate și sprijin pentru internaționalizare în vederea dezvoltării
segmentului de piață; sprijinirea dezvoltării antreprenoria tului; acces la
finanțare , instrumente financiare inovatoare , accesabilitatea infrastructurii și a
serviciilor.
2) Cercetare și dezvoltare pentru asigurarea competitivității va sprijini
modernizarea și dezvoltarea capacităților și infrastructurii pentru ce rcetare ,
dezvoltare și inovare (CDI) , va îmbunătăți gama de servicii inovatoare și calitatea
acestora și va stimula cererea de inovare din sectorul productiv.
3) Tehnologia informațiilor și comunicațiilor (TIC) , nu numai pentru sectorul
public , ci și pentr u cel privat , are ca scopuri extinderea infrastructurii TIC ,
promovarea introducerii inovării în sectorul productiv , în procesele
administrative și sociale; dezvoltarea unei piețe pentru o nouă generație de
conexiuni pentru produse și servicii , crearea de portaluri , dezvoltarea de sisteme
informaționale integrate pentru creșterea interoperabilității bazate pe sisteme
„geographic information systems” (GIS) și dezvoltarea de aplicații e -business.
4) Creșterea eficienței energetice și dezvoltarea durabilă a si stemului
energetic (creșterea eficienței energetice; intensificarea folosirii de surse
energetice regenerabile; reducerea impactului sectorului energetic asupra
mediului).
5) Programul „România – destinație atractivă pentru turism și afaceri” are ca
obiect iv îmbunătățirea imaginii României din punct de vedere a destinației

21 turistice , în vederea creșterii atractivității atât în scop turistic cât și pentru afaceri
și realizarea unui sistem integrat de oferte turistice.
Programul Operațional Regional (POR) are ca scop accelerarea creșterii
economice a Regiunilor rămase în urmă , ceea ce se poate realiza doar printr -o
coordonare strânsă cu acțiunile prevăzute pentru celelalte programe
operaționale. POR urmează să acorde prioritate regiunilor rămase în urmă , prin
folosirea resurselor regionale și locale. Sprijinirea dezvoltării regiunilor se va face
prin finanțare diferențiată , astfel încât regiunile rămase în urmă să primească mai
multe fonduri decât cele dezvoltate. POR are patru axe prioritare:
1) Îmbunătățirea infrastructurii publice regionale și locale prevede
îmbunătățirea infrastructurii de bază în transport , educație și a infrastructurii
sociale , cu scopul de a crește atractivitatea și accesibilitatea regiunilor și de a
stimula dezvoltarea lor socio -economic ă. Se va acorda o atenție specială
regiunilor mai puțin dezvoltate și de asemenea zonelor din regiunile mai
prospere care trec printr -o perioadă de declin. Domeniile principale de
intervenție identificate în infrastructura de transport și socială sunt: rea bilitarea/
modernizarea rețelelor județene și locale de transport rutier; reabilitarea /
modernizarea / dezvoltarea serviciilor de sănătate și a infrastructurii sociale și de
siguranță publică; reabilitarea / modernizarea/ dezvoltarea infrastructurii
educa ționale.
2) Întărirea mediului de afaceri regional și local urmărește creșterea
contribuției economiilor locale și regionale la crearea produsului intern brut , prin
sprijinirea acelor economii care au devenit mai puțin competitive în economia de
piață și c rearea de structuri economice funcționale , pentru susținerea utilizării
eficiente a potențialului endogen al regiunilor – resurse naturale , materii prime ,
resurse umane -și pentru stimularea economiilor regionale. Domeniile principale
de intervenție sunt: dezvoltarea structurilor de sprijin pentru afaceri specifice
fiecărei regiuni și sprijinirea inițiativelor antreprenoriale locale.
3) Dezvoltarea turismului regional și local urmărește crearea de surse
suplimentare de venit la nivel regional/ local și crea rea de noi locuri de muncă ,
prin dezvoltarea patrimoniului istoric , natural și cultural al tuturor regiunilor (și
în interiorul regiunilor , în zonele izolate , cu potențial turistic , care pot contribui
la dezvoltarea lor economică și la reducerea gradului d e izolare). Domeniile
principale de intervenție sunt: restaurarea și dezvoltarea patrimoniului cultural și
istoric; dezvoltarea resurselor turistice naturale în contextul dezvoltării durabile;
creșterea calității serviciilor turistice din punct de vedere a l condițiilor de cazare
și recreere.
4) Dezvoltarea urbană durabilă are ca obiectiv creșterea rolului centrelor
urbane în dezvoltarea economică locală și regională prin revitalizarea orașelor
mici și mijlocii , dar și a unor părți ale celor mari , cu scopul reducerii diferențelor
existente. Principalele intervenții vor fi: sprijinirea revitalizării urbane prin
finanțarea de proiecte integrate de regenerare urbană pentru zonele urbane

22 defavorizate , bine delimitate în interiorul zonelor urbane. Prin aceste proi ecte se
va reabilita mediul construit , se vor dezvolta centrele urbane și spațiile publice în
scopul creșterii calității vieții și încurajării activităților economice; stimularea
antreprenoriatului , crearea unor condiții favorabile de ocupare , furnizarea d e
servicii de consiliere; sprijinirea incluziunii sociale , pentru asigurarea de șanse
egale pentru bărbați și femei , precum și a condițiilor pentru o mai bună integrare
în viața socială și în muncă.

Obiectivele strategice ale Programului Operațional Secto rial Dezvoltarea
Resurselor Umane (POS DRU) urmăresc , la nivel European , participarea sporită pe
piața muncii a unei resurse umane înalt calificată și adaptabilă , modernizarea
sistemului educațional și creșterea adaptabilității acestuia la cererea pieței
muncii , asigurarea educației pe tot parcursul vieții , creșterea adaptabilității
angajaților și a întreprinderilor , asigurarea calificărilor și cunoștințelor necesare
integrării și mobilității pe piața muncii și sprijinirea dezvoltării economice. De
asemenea se urmărește promovarea și dezvoltarea acelor forme de economie
socială și modalități de asigurare a incluziunii sociale a personalelor care aparțin
grupurilor vulnerabile , minorităților etnice sau populației Rromă. POS DRU are
șase axe prioritare:
1) Edu cația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și
dezvoltării societății bazate pe cunoaștere are ca obiective asigurarea premiselor
pentru dezvoltarea unui capital uman competitiv prin dezvoltarea rutelor
flexibile de învățare pe tot parc ursul vieții , furnizarea de servicii educaționale și
de formare profesională continuă moderne și de calitate pentru toți , care să
răspundă cerințelor specifice ale pieței muncii și societății bazate pe cunoaștere;
modernizarea sistemului de educație și for mare profesională astfel încât să
satisfacă nevoile pieței muncii și asumarea unei abordări comune a învățării și
instruirii; sprijinirea asigurării calității , elaborarea curriculelor școlare în sprijinul
competitivității , asigurarea relevanței ofertelor e ducaționale.
2) Conectarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii urmărește
crearea premiselor pentru îmbunătățirea nivelului de educație , dezvoltarea de
programe de învățare bazate pe acțiune și creșterea capacității de angajare a
resurselor um ane pe tot parcursul vieții , în contextul societății bazate pe
cunoaștere; asigurarea educației pe tot parcursul vieții și a însușirii
competențelor și aptitudinilor cerute pe piața muncii.
3) Creșterea adaptabilității forței de muncă și a întreprinderilor , se referă , în
principal la specializarea și adaptarea forței de muncă.
4) Modernizarea Serviciului Public de Ocupare are ca scopuri modernizarea
SPO , diversificarea și actualizarea serviciilor în sprijinul unei bune funcționări a
pieței muncii.
5) Promov area măsurilor active de ocupare (urmărește ocuparea forței de
muncă și reducerea șomajului).

23 6) Promovarea incluziunii sociale – urmărește de asemenea ocuparea forței
de muncă și reducerea șomajului.
Obiectivul general al Programului Operațional pentru De zvoltarea Capacității
Administrative (PO DCA) este contribuirea la realizarea obiectivelor naționale și
ale Uniuni Europene pentru a obține progresul în dezvoltarea socio -economică
potrivit obiectivelor de coeziune și convergență. Acesta se va realiza prin
creșterea activităților economice din România , creșterea gradului de ocupare a
forței de muncă și în îmbunătățirea măsurabilă a furnizării de servicii publice la
nivelul administrației publice centrale și locale. Toate aceste realizări vor depinde
direct de implementarea cu succes a unor reforme ale administrației publice care
au ca scop întărirea capacității de management. Programul are doar două axe
prioritare:
1) Întărirea intervențiilor de politici publice în administrația centrală are ca
scopul de a c ontribui la dezvoltarea performanței administrației centrale din
România , de a moderniza și integra procesele de formulare a propunerilor de
politici publice și relaționarea lor cu planurile instituționale strategice; de a
finaliza reformele funcției publi ce care vizează raționalizarea structurilor
administrației centrale , de a implementa managementul performanței și
consolidarea reformelor prin intervenții durabile de instruire și de a introduce o
cultură de monitorizare și evaluare a rezultatelor.
2) Dezv oltarea capacității de creștere a performanței serviciilor în
administrația locală are următoarele scopuri: 1) de a contribui la reforma
administrației publice județene și subjudețene prin implementarea unui
management al reformei care se adresează unor el emente cheie ale ciclului de
management strategic; 2) de a moderniza și integra procesele privind planificarea
strategică și a activităților , managementul resurselor umane (managementul
performanței) și rezultatul activităților de monitorizare și evaluare; 3) de a oferi
sprijin pentru implementare organizațiilor județene și sub -județene (orășenești și
comune) în vederea creșterii eficienței și calității furnizării de servicii publice.
Programul Operațional pentru Asistență Tehnică la nivel național are ca o biectiv
să asigure sprijin pentru coordonarea și implementarea instrumentelor
structurale în România. Acest program conține trei axe prioritare:
1) Sprijinirea implementării instrumentelor structurale și coordonării
programelor urmărește: atingerea unei ca pacități administrative suficiente pentru
o implementare și absorbție eficientă și efectivă a instrumentelor structurale în
perioada 2007 -2013 și pregătirea intervențiilor viitoare ale instrumentelor
structurale.
2) Dezvoltarea și sprijinirea funcționării Sistemului Informatic Unic de
Management (SMIS) are ca obiectiv funcționarea SMIS , dezvoltarea
organizațională și funcțională și extinderea continuă a sistemului pentru a
permite accesul prompt la date din toate instituțiile care au atribuții în procesul

24 instrumentelor structurale și instituirea unui management eficient al programelor
europene , pe baza reglementărilor naționale și europene.
3) Scopul diseminării de informații și promovării instrumentelor structurale
este de a informa potențialii candidați c u privire la oportunitățile existente și a
promova în domeniul cunoașterii publice obiectivele și realizările instrumentelor
structurale și ale Planului Național de Dezvoltare , precum și de a asigura
recunoașterea rolului instrumentelor structurale ale UE.
Planul Național de Dezvoltare (PND) este un concept specific politicii
europene de coeziune economică și socială , destinat să ofere o concepție coerentă
și stabilă privind dezvoltarea statelor membre ale Uniunii Europene , cu privire la
priorități de dezvo ltare , programe , proiecte , în concordanță cu principiul
programării fondurilor structurale. PND are obiectivul de a alinia politica
națională de dezvoltare la prioritățile Uniunii Europene de dezvoltare , prin
implementarea măsurilor considerate stimuli de dezvoltare socio -economică
durabilă la nivel european.
În scopul reducerii decalajelor importante de performanță pe care România
le prezintă în raport cu statele membre UE se urmărește creșterea competitivității
economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere prin creșterea
productivității întreprinderilor românești pentru reducerea decalajelor față de
productivitatea medie la nivelul Uniunii. De aceea trebuie generată , până în anul
2015 , o creștere medie a productivității de aproximativ. 5% anual p entru a
permite României să atingă un nivel de aproximativ 50% din media UE. Țara
noastră trebuie deci să susțină investițiile productive (utilaje și tehnologii noi) , să
certifice întreprinderile și produsele , să creeze un mediu favorabil finanțării
afacer ilor, să dezvolte infrastructura de afaceri (incubatoare , centre de afaceri ,
clustere emergente) , să sprijine eforturile de internaționalizare a întreprinderilor ,
și să promoveze potențialul turistic românesc.
În cadrul strategiei infrastructurii transport urilor , un obiectiv principal îl
reprezintă extinderea acestei infrastructuri și modernizarea acesteia , precum și
asigurarea tuturor celorlalte condiții privind dezvoltarea sustenabilă a economiei ,
astfel încât volumul activității de transport în Produsul Intern Brut să crească de
la 3, 6 miliarde euro la cel puțin 7 miliarde euro până în anul 2015. În vederea
atingerii acestui obiectiv , strategia dezvoltării și modernizării infrastructurii
românești de transport se va realiza prin intermediul modernizării , construcției și
dezvoltării infrastructurii de transport trans -europene și a rețelelor de legătură ,
prin modernizarea și construcția de infrastructuri rutiere , feroviare , navale și
aeroportuare trans -europene și de interes național și îmbunătățirea servic iilor
aferente , prin modernizarea și construcția de infrastructuri rutiere , feroviare
(inclusiv serviciile aferente) și navale. Realizarea d ezvoltării durabile a sectorului
transporturi , se va face prin promovarea intermodalității , îmbunătățirea
siguranței traficului pe toate modurile de transport , reducerea impactului

25 lucrărilor și activităților de transport asupra poluării mediului și asigurarea
siguranței infrastructurii de transport.
În domeniul protecției mediului , trebuie îmbunătățite standardele de v iață
prin asigurarea serviciilor de utilități publice la standardele (de calitate și
cantitate) europene , în infrastructurile de apă și deșeuri , prin dezvoltarea
sistemelor de infrastructură de apă și apă uzată în localități și crearea sau
consolidarea com paniilor regionale de profil , și prin dezvoltarea sistemelor
integrate de management al deșeurilor (colectare , transport , tratare/eliminare a
deșeurilor în localitățile vizate; desființarea depozitelor necorespunzătoare).
Totodată , se va urmări îmbunătățir ea sistemelor sectoriale de management de
mediu , cu accent pe: dezvoltarea sistemelor specifice de management al apei și
deșeurilor , a celor de management al resurselor naturale (conservarea diversității
biologice , reconstrucția ecologică a sistemelor dete riorate , prevenirea și
intervenția în cazul riscurilor naturale – în special inundații) , dar și pe
îmbunătățirea infrastructurii de protecție a aerului .
Pentru promovarea unei economii rurale și creșterea productivității în
sectorul agricol se va dezvolta o agricultură competitivă bazată pe cunoaștere și
inițiativă privată și se va proteja patrimoniul natural cultural și istoric al zonelor
rurale din România. Trebuie să crească competitivitatea economiei
agroalimentare și silvice prin adaptarea ofertei la c erințele pieței , în care scop se
va acorda sprijin financiar în special pentru modernizarea fermelor și
îmbunătățirea capitalului uman din agricultură (măsuri de consultanță și
sprijinire a tinerilor fermieri , măsuri de încurajare a asocierii producătorilo r),
precum și pentru îmbunătățirea calității produselor; creșterea standardelor de
viață în zonele rurale prin diversificarea activităților rurale: stimularea
activităților non -agricole , promovarea agroturismului precum și dezvoltarea de
micro -intreprinder i în amontele și avalul producției agricole , toate acestea în
contextul unor servicii de bază de bună calitate. Dezvoltarea economică durabilă
a fermelor și a exploatațiilor forestiere , vizează implementarea unor acțiuni ce
privesc utilizarea durabilă a te renului agricol și forestier , materializate în
acordarea de plăți pentru agro -mediu și bunăstarea animalelor , plăți
compensatorii pentru terenurile cu handicap natural , precum și prime de
împădurire , dar și în realizarea unor acțiuni de prevenire a calamit ăților naturale.
Majoritatea acestor deziderate au rămas doar pe hârtie și nu au fost transpuse în
realitate deoarece fondurile s -au dus pe cu totul alte scopuri , în primul rând
politice și clientelare.
Pentru reducerea disparităților de dezvoltare între r egiunile țării se impunea
o creștere economică mai accelerată a regiunilor slab dezvoltate , în vederea
diminuării diferențelor de dezvoltare interregionale și intraregionale , ceea ce de
asemenea nu s -a realizat încă. Realizarea priorității PND privind dezv oltarea
echilibrată a tuturor regiunilor țării trebuie înfăptuită printr -o abordare integrată ,
bazată pe o combinare a investițiilor publice în infrastructura locală , politici

26 active de stimulare a activităților de afaceri și sprijinirea valorificării resu rselor
locale.
Trebuie îmbunătățită infrastructura publică regională și locală prin creșterea
competitivității regiunilor ca locații pentru afaceri , prin îmbunătățirea
infrastructurii de transport , a infrastructurii de sănătate , servicii sociale și
educați e, precum și a infrastructurii de siguranță publică pentru situații de
urgență , dezastre naturale și tehnologice. De asemenea trebuie consolidat mediul
de afaceri regional și local , dezvoltată infrastructura de afaceri și sprijinite
activitățile locale de afaceri cu caracter inovativ , creând conexiunile necesare
între activitățile productive și cele de cercetare -dezvoltare -inovare. Nu trebuie
uitată nici dezvoltarea turismului regional și local , ci realizată o creștere a
gradului de atractivitate turistică a regiunilor prin crearea unei infrastructuri
adecvate și îmbunătățirea serviciilor specifice , dezvoltarea de forme alternative
de turism , protecția și promovarea patrimoniului natural și cultural la nivel local
și regional , ceea ce de asemenea nu s -a tran sformat în realitate încă.
Pentru dezvoltarea urbană durabilă se impune regenerarea zonelor urbane
care au suferit din cauza restructurării industriale sau care au grave probleme
socio -economice , precum și consolidarea rețelei de centre urbane cu potențial de
dezvoltare pentru ca acestea să acționeze ca adevărate motoare ale creșterii
economice regionale și cooperării teritoriale europene . Acest sub -obiectiv se
încadrează în noul Obiectiv de intervenție din cadrul Politicii de Coeziune pentru
perioada 2007 -2013 („Cooperare teritorială europeană ”) consacrat integrării
armonioase și echilibrate a întregului teritoriu al UE , prin implementarea
cooperării între diferitele entități teritoriale la nivel transfrontalier , transnațional
și interregional , în probleme de interes comunitar. Sub -obiectivul va fi înfăptuit
prin realizarea de acțiuni în domeniul cooperării transfrontaliere , transnaționale
și interregionale , în scopul integrării socio -economice a zonelor de graniță și
creșterii atractivității și accesibilită ții regiunilor României în cadrul UE.
În România se impune inițierea rapidă a unui proces de dezvoltare ,
modernizare și asigurare a protecției infrastructurii de apărare , a elementelor
vitale ce vizează pregătirea instituțiilor , societății , economiei și te ritoriului
național pentru a face față riscurilor și amenințărilor la adresa securității. Trebuie
reconfigurate instituțiile și procedurile naționale în concordanță cu dinamica
procesului unional și adaptată atât legislația , cât și doctrinele și strategiil e la
cerințele impuse de noile riscuri și amenințări și la cerințele determinate de
nevoile de cooperare în cadrul NATO , Uniunii Europene și parteneriatelor
strategice.
Printre necesitățile strategice ale României la loc de frunte stă dezvoltarea
rapidă a unor rețele de infrastructură specializate , eficiente și rezistente la diferite
riscuri , care să fie compatibile cu rețelele europene și euro -atlantice , capabile să
potențeze atât dezvoltarea susținută și modernizarea accelerată a economiei , cât
și securit atea națională. În acest sens trebuie lansate programe viabile de

27 investiții naționale , în cooperare și în parteneriat. Ca domenii prioritare se impun
în mod deosebit: infrastructura de transport , construcția de autostrăzi și
modernizarea infrastructurii f eroviare și rețeaua de management a traficului;
infrastructura energetică; infrastructura de comunicații; managementul
potențialului hidrografic și protecția împotriva inundațiilor; precum și
restructurarea sistemului bazelor militare.
Pentru adaptarea și modernizarea infrastructurii , principalele direcții de
acțiune considerăm că sunt următoarele: reabilitarea , modernizarea și
dezvoltarea infrastructurii de transport pentru îmbunătățirea calității serviciilor ,
eficientizarea transportului (de călători și m arfă) și alinierea la standardele
europene de transport. O altă direcție de acțiune ar fi dezvoltarea , securizarea și
realizarea unor noi rețele de aprovizionare cu energie , în consens cu proiectele
strategice ale Uniunii Europene și cu interesele României . Următoarea este
promovarea noilor tehnologii și dezvoltarea sistemului informatic din domeniul
securității , în conformitate cu standardele europene. Alte direcții considerăm că
sunt: adaptarea programului național de securitate aeronautică și portuară la
noile tipuri de amenințări; modernizarea infrastructurii militare , precum și
pregătirea și modernizarea capacităților oferite în cadrul NATO , Uniunii
Europene și parteneriatelor strategice; identificarea domeniilor de risc , elaborarea
hărților cuprinzând riscuri probabile și dezvoltarea într -o concepție nouă a
infrastructurii , pentru apărarea populației de pericolele unor calamități naturale ,
dezastre și accidente ecologice; reducerea riscului de declanșare a unor incidente
sau accidente nucleare și asigur area securității instalațiilor nucleare.
Pe lângă acestea apreciem că trebuie elaborate strategii unitare de creștere a
fiabilității , protecției , și apărării infrastructurii de apărare și în special a celei
critice , care asigură continuitatea , coerența , unitatea metodologică și procedurală ,
precum și eficacitatea și eficiența antiteroristă. Securitatea infrastructurii critice
de apărare trebuie să vizeze nu numai contracararea riscurilor generate de
acțiuni ostile , ci și a celor produse de accidente sau for țe ale naturii. În acest sens
trebuie prevăzute atât măsurile de suport și rezistență , cât și cele de reabilitare
urgentă a funcționării activităților în situația distrugerii sau avarierii elementelor
din compunerea infrastructurii.
În urma apartenenței re ale la comunitatea europeană și euroatlantică ,
România , prin strategia sa de securitate națională , contribuie activ , substanțial și
predictibil la securitatea internațională și regională , având un profil strategic
distinct în cadrul NATO și al Uniunii Euro pene. Această strategie și direcțiile de
acțiune stabilite stau la baza conceptuală pentru elaborarea celorlalte documente
cu privire la funcționarea instituțiilor ce compun sectorul securității naționale ,
precum și elementele de bază în fundamentarea prog ramelor de alocare a
resurselor.
Principalele resurse pentru îndeplinirea acestui program sunt resursele
umane , timpul -ca resursă strategică fundamentală și evident voința politică a

28 forțelor cărora poporul le v -a încredința responsabilitatea guvernării , dar mai
ales legătura acestora cu poporul , cu oamenii care și -au pus speranțele în acest
program. Mai adăugăm și faptul că responsabilitatea politică față de oameni și
pentru securitatea lor este și o imensă responsabilitate morală.
Realizarea obiectivelor dezvoltării infrastructurii de apărare pe baza
strategiei securității naționale implică un efort major de conștientizare a acestei
răspunderi și de respectare a judecății poporului care s -a angajat întotdeauna
conștient în realizarea idealurilor naționale. Experiența de peste două decenii în
dinamizarea eforturilor vizând construcția democrației și a prosperității dă de
gândit încrederii societății românești în factorul politic , iar apartenența țării
noastre la comunitatea euroatlantică reprezintă principal a garanție a
modernizării și dezvoltării infrastructurii de apărare .
În concluzie , finanțarea dobândită de la UE sub forma programelor
comunitare nu a fost utilizată în cel mai eficient mod posibil în scopul dezvoltării
infrastructurilor și în special a dezvoltării celei de apărare . Este , deci, necesar ca
în viitor aceste programe și fonduri europene să fie utilizate mai eficient de statul
român pentru asigurarea creșterii capacității infrastructurii de apărare de a
răspunde nevoilor de apărare și securitat e naționale și europene.

Bibliografie selectivă

– Strategia de Securitate Națională a României , București , 2007
– Cadrul Strategic Național de Referință 2007 -2013
– Planul Național de Dezvoltare a României 2007 -2013
– Cernăianu , Adrian , Infrastructura teritoria lă și acțiunile militare , Editura Universității
Naționale de Apărare „Carol I” , București , 2003
– Gl. bg. (r) dr. Constantin Onișor în lucrarea „Infrastructurile militare critice” ,
Revista de științe militare nr.1/2008 ,
– www.fondurile -europene.ro
– www.guv.ro

29 RESURSELE ALIMENTARE – ELEMENT AL INFRASTRUCTURII CRITICE

Teodor FRUNZETI
General -locotenent prof. univ. dr. , Membru titular AOSR ,
Rectorul Universității Naționale de Apărare « Carol I » București
tfrunzeti@yahoo.com

Rezumat

În ultimii ani , pe lângă amenințările politico -militare explicite la adresa securității
internaționale au fost reliefate și alte amenințări provocate de c onsumul intensiv de resurse
naturale în unele părți ale lumii și lipsa acestora în altele sau riscuri naturale și antropice la
adresa acestora. În acest context , specialiștii , politicienii și publicul avizat au început să
citeze viziunile clasice „catastro fice”, atât pe cele ce atrăgeau atenția asupra anarhiei globale
cauzate de epuizarea unor resurse sau suprapopularea planetei , cât și pe cele ce anticipau
„limitele creșterii”. Sentimentele lor de teamă au fost alimentate de expansiunea formidabilă
a produ cției, creditului și consumului din Occident și de ascensiunea fulminantă a
economiilor emergente , de la „tigrii asiatici” la țările BRICS.
Recenta criză economico -financiară a temperat aceste tendințe excesive și a obligat
comunitatea internațională să re alizeze importanța resurselor de hrană și să intensifice
preocupările pentru protecția infrastructurilor critice din domeniul agroalimentar (ICA).
Problema resurselor de orice natură este una foarte gravă și din ce în ce mai frecvent
discutată în ultimul t imp, căutându -se soluții nu doar pentru asigurarea securității
energetice , ci și a celei alimentare și a resurselor de apă.

*
* *

În ultimii ani , pe lângă amenințările politico -militare explicite la adresa
securității internaționale au fost reliefate și alte amenințări provocate de
consumul intensiv de resurse naturale în unele părți ale lumii și lipsa acestora în
altele sau riscuri naturale și antropice la adresa acestora. În acest context ,
specialiștii , politicienii și publicul avizat au început să cite ze viziunile clasice
„catastrofice” , atât pe cele ce atrăgeau atenția asupra anarhiei globale cauzate de
epuizarea unor resurse sau suprapopularea planetei , cât și pe cele ce anticipau
„limitele creșterii”. Sentimentele lor de teamă au fost alimentate de e xpansiunea
formidabilă a producției , creditului și consumului din Occident și de ascensiunea
fulminantă a economiilor emergente , de la „tigrii asiatici” la țările BRICS2.
Recenta criză economico -financiară a temperat aceste tendințe excesive și a
obligat c omunitatea internațională să realizeze importanța resurselor de hrană și
să intensifice preocupările pentru protecția infrastructurilor critice din domeniul
agroalimentar (ICA). Problema resurselor de orice natură este una foarte gravă și

2 Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud.

30 din ce în ce mai frecvent discutată în ultimul timp , căutându -se soluții nu doar
pentru asigurarea securității energetice , ci și a celei alimentare și a resurselor de
apă.

Resursele de hrană și securitatea alimentară
În prezent , poziționarea unui stat și rolul acestuia în ierarhia internațională
și în „ecuațiile” de putere nu se mai bazează doar pe forța lui armată , ci mai ales
pe resursele naturale de care dispune. Conflictele și războaiele începutului de
secol sunt tot mai mult duse pentru dominație economică , tehnologic ă,
informațională etc. Războiul economic este acum o constantă a derulării relațiilor
dintre state și constituie un instrument mult mai eficient pentru atingerea unor
scopuri strategice. În cadrul acestuia , competiția pentru accesul , controlul și
distribuț ia resurselor vitale de apă , hrană și energie nu a scăzut în intensitate ci ,
dimpotrivă , este din ce în ce acerbă , spectrul epuizării acestora accentuând și mai
mult această luptă.
Resursele sunt definite drept componente care satisfac diferite necesități ale
omenirii3, mai precis totalitatea factorilor de producție , cantitativi și calitativi ,
pentru satisfacerea necesităților economice și sociale. În cadrul acestora resursele
naturale constituie totalitatea zăcămintelor de minerale și minereuri , a terenuri lor
cultivate și folosibile , a pădurilor și apelor de care dispune o anumită țară4, care
se formează ca efect al unor procese și evoluții naturale , fără intervenția omului.
În această categorie se plasează: aerul , apa, solul , substanțele minerale , plantele ,
animalele , energia solară , eoliană , mareele etc.
În cadrul resurselor naturale , primul loc este ocupat , evident , de către
resursele de hrană (alimentare) . Acestea cuprind cantitățile de mărfuri alimentare și
orice produse derivate care sunt disponibile p entru consumul uman în cursul
unei perioade de referință5. Alimentul sau produsul alimentar este definit ca
orice produs sau substanță , indiferent dacă este prelucrat integral , parțial sau
neprelucrat , destinat ori preconizat a fi destinat consumului uman6. De exemplu ,
resursele mondiale de porumb cuprind cantitățile de porumb , făină de porumb și
orice alte produse derivate , precum fulgii de porumb , disponibile pentru
consumul uman. Spre deosebire , resursele de lapte însumează cantitățile de lapte

3 Gheorghe Preda (coord. tratat), Mihai Marinescu, Gabriel Năstase (coord. vol. I), Tratat:
Valorificarea resurselor naturale. Volumul I: Bazele resurselor naturale , Editura International Univesti ty
Press, București, 2004, p. 13.
4 ***, Dicționarul explicativ al limbii române , Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Academia
Română, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999, p. 920.
5 Food and Agriculture Organization of the United Nations (F AO), Food balance sheet: A handbook , Rome,
2001, p. 14.
6 Art. 3, alin. 1 din Legea nr. 150/2004 privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale ,
republicată în Monitorul Oficial nr. 959 din 29 noiembrie 2006.

31 proaspăt și conservat disponibile într -o anumită perioadă , mai puțin untul ,
brânza și alte produse lactate care sunt cuantificate separat.
După cum susținea și H. Morgenthau „un stat cu resurse alimentare proprii
suficiente sau aproape suficiente deține un mare av antaj asupra celui care ,
neavând destule resurse , le importă , riscând astfel subdezvoltarea și foametea”7.
În acest context , securitatea alimentară este un concept mai nou apărut pe agenda
relațiilor internaționale , odată cu Declarația Mondială asupra Nutr iției8, asigurarea
acesteia depinzând în principal de existența și accesul la resursele alimentare. Ea
este asigurată când toți indivizii , în orice moment , au acces fizic și economic la
hrană suficientă , sigură și cu calități nutriționale pentru a -și satis face nevoile și
preferințele alimentare pentru un stil de viață activ și sănătos9. Putem spune că
securitatea alimentară reprezintă acea componentă a securității naționale care
include instrumentele și politicile organizaționale utilizate pentru preîntâmpi narea
riscurilor , amenințărilor și vulnerabilităților și contracararea eventualelor crize
survenite în domeniul accesului la hrană al populației. Unii specialiști consideră
că ea ține de securitatea umană , alături de securitatea politică , securitatea
econo mică , securitatea ecologică , securitatea personală sau cea a comunității.
De obicei , conceptul de securitate alimentară include securitatea zootehnică
(animale , păsări și pește) și securitatea fito -tehnică (cereale , legume , fructe , viță-
de-vie, puieți și r ăsaduri , semințe etc.) și este aplicat pe trei niveluri de agregare:
regional/național , gospodărie și individ. Mai mult , conceptul este împărțit în trei
elemente principale care sunt utilizate pentru stabilirea gradului de
securitate/insecuritate alimentar ă într -o anumită regiune , țară, comunitate sau
gospodărie: existența alimentelor , accesul la ele și modul lor de utilizare10. Prin
urmare , pentru a fi în securitate din punct de vedere alimentar este necesar ca
resursele de hrană să fie:
disponibile – canti tatea și calitatea alimentelor disponibile la nivel
regional , național sau local pot fi afectate temporar sau pentru perioade mai
lungi de timp de numeroși factori , inclusiv cei ce țin de climă și mediu , dezastre ,
războaie și conflicte , mișcări sociale , numărul și rata de sporire a populației ,
practicile agricole , statut social și comerț;
accesibile – depinde de menținerea unor prețuri la produsele alimentare
care să permită și persoanelor mai puțin bogate și celor sărace să -și poată

7 Hans J. Morgenthau, Politica între națiuni: lupta pentru putere și lupta pentru pace , Editura Polirom, Iași,
2007, p. 153.
8 FAO and World Health Organization, World Declaration and Plan of Action for Nutrition , Rome,
December 1992, http://whqlibdoc.who.int/hq/1992/a34303.pdf.
9 FAO, World Food Summit: Plan of Action , World Food Summit, Rome, 13 -17 November 1996,
www.fao.org/wfs/index_en.htm.
10 Thematic Evaluation of Food -Aid Policy and Food -Aid Management and Special Operations in Support of
Food Security , Volume 1: Final Evaluative Report, Evaluation for the European Commission, July
2004, p. 2.

32 achiziționa hrană sufic ientă , sigură și cu calități nutriționale fără nici un fel de
asistență și eventual să contribuie la scăderea ponderii cheltuielilor pentru hrană
în bugetul familiei;
utilizate – nevoile de hrană suficientă și variată la nivel de gospodărie
trebuie asigura te astfel încât oamenii să se poată dezvolta în mod normal , să-și
satisfacă nevoile de energie și să evite orice fel de boli.
Accesul neîngrădit la hrană este un drept fundamental al omului , recunoscut
în mod unanim în condițiile amenințărilor reprezentate de impactul schimbărilor
globale de mediu asupra producției alimentare și sănătății populației11. Prin
urmare , performanța în cele trei categorii de mai sus este considerată o condiție
esențială pentru asigurarea securității alimentare la un nivel dat. Tot uși, existența
unei cantități suficiente de alimente în lume este o condiție necesară a asigurării
securității alimentare , dar nu și suficientă , deoarece , de multe ori , accesul la hrană
este împiedicat de puterea de cumpărare scăzută sau de distribuția def icitară a
hranei. Se constată că securitatea alimentară națională/europeană este influențată
de 4 grupe de factori din care provin riscurile și amenințările la adresa sa și
anume: mediul socio -economic și politic; performanțele sectorului agroalimentar;
protecția socială; sănătatea și igiena12. Aceste grupe de factori sunt îmbinate și
inter -relaționează între ele nefiind determinate sau determinante unitar , ele
acționează împreună , consecutiv , astfel încât într -un mediu politic eșuat ,
economia și protecția s ocială sunt șubrede , agricultura suferă modificări negative ,
care se revarsă și asupra performanțelor sectorului agroalimentar și toate aceste
elemente însumate guvernează sănătatea populației , care, interacționând cu o
igiena precară în toate domeniile vi eții sociale ale individului , datorată lipsei apei
curente , energiei , produselor de îngrijire și/sau resurselor materiale de a -și le
procura creează un mediu de insecuritate generalizat pe măsura acutizării acestor
elemente.

Situația actuală a resurselor de hrană
După cel de -al doilea război mondial , rezerva globală de hrană acoperea
necesitățile pentru 133 de zile , în timp ce în 2007 și 2008 aceasta a coborât la doar
57 de zile și , respectiv , 40 de zile13, situație ce probabil s -a agravat și mai mult în

11 Ștefan Blacioti, Securitatea alimentară – interes național al României în condițiile integrării în Uniunea
Europeană , teza de doctorat, București, 2009, p. 103.
12 Ștefan Blacioti, Securitatea alim entară – interes național – riscuri, amenințări și vulnerabilități la nivelul
Uniunii Europene și țării noastre , în volumul Sesiunii anuale de comunicări științifice cu participare
internațională „Stabilitate și securitate regională” a Universității Națion ale de Apărare „Carol I”,
Secțiunea 1: Securitate și Apărare, 9 -10 aprilie 2009, Editura UNAp, București, 2009, p. 894.
13 European Parliament, Committee on Agriculture and Rural Development, Draft Report on The
Common Agricultural Policy and Global Food Se curity , 20 October 2008, p. 4,
www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/pr/747/747819/747819en.pdf .

33 perioada următoare. În plus , ONU estimează că până în anul 2050 populația
lumii va ajunge la aproape 9 ,3 miliarde14, ceea ce va însemna aproape o dublare a
cererii de hrană.
Conform Biroului American pentru Evidența Populației15, populația globală
a sporit de la 6,067 miliarde în 2000 la 6 ,892 miliarde în 2010 , o creștere de 825
milioane persoane în doar 10 ani. Deși sporul natural al populației a scăzut de la
1,4% în 2000 la 1 ,2% în 2010 , anul 2011 va aduce o creștere a populației mondiale
de cel puțin 83 mil ioane. Asta înseamnă că în fiecare zi apar alte 219.000 persoane
care trebuie hrănite16. Cu toate că anul trecut s -a înregistrat pentru prima oară în
ultimii 15 ani o reducere a numărului persoanelor subnutrite , numărul lor
continuă să rămână inacceptabil d e ridicat la aproape 925 milioane în 2010 față de
1.017 milioane în 2009 , adică 1 din 7 oameni suferă de foame.
642
265
53 42
15578
239
533719
0100200300400500600700
Asia-Pacific Africa
subsaharianăAmerica
Latină și
CaraibeO rientul
Apropiat și
Africa de NordRegiunile
dezvoltate2009 2010

Figura nr. 1: Situația persoanelor subnutrite 2009 -2010 (milioane)17

Cea mai semnificativă reducere a avut loc î n Asia și Africa sub -sahariană , cu
circa 80 milioane și , respectiv , 12 milioane mai puține persoane subnutrite.
Această diminuare se datorează în principal unui mediu economic mai favorabil
și reluării creșterii economice , în special în țările în curs de d ezvoltare , și

14 United Nations Press Release, World Po pulation to reach 10 billion by 2100 if Fertility in all Countries
Converges to Replacement Level , 3 May 2011, http://esa.un.org/unpd/wpp/Other –
Information/Press_Release_ WPP2010.pdf .
15 Population Reference Bureau, 2010 World Population Data Sheet , www.prb.org/pdf10/
10wpds_eng.pdf .
16 Lester R. Brown, The New Geopolitics of Food , în „Foreign Policy”, May/June 2011.
17 FAO, The State of Food and Agriculture 2009 , Rome 2009, p. 104 și The State of Food and Agriculture
2010 -2011 , Rome, 2011, p. 67.

34 atenuării creșterii prețurilor internaționale ale produselor alimentare. Cu toate
acestea , numărul de persoane care suferă de lipsa hranei este mai mare în 2010
față de perioada de criză economică și alimentară din 2008 -2009. După cum
sublini a și Secretarul general al ONU , Ban Ki -moon: „Avem destulă mâncare pentru
a hrăni toată lumea și , totuși , un miliard de oameni suferă de foame…”.
Din fericire , criza financiară și cea economică care a urmat au afectat în
special țările dezvoltate din Occ ident , spre deosebire de economiile emergente
care au resimțit într -o măsură mult mai mică efectele negative. Totuși , criza
prețurilor la alimente din 2007 -2008 și mai apoi recesiunea economică au redus
puterea de cumpărare a unor categorii largi de popula ție în numeroase țări în
curs de dezvoltare , reducând accesul lor la produsele alimentare și subminând
astfel securitatea alimentară. Indicele prețurilor la alimente realizat de ONU a
atins 234 de puncte în iunie 2011 , cu 1% mai mare față de luna mai și 39 % mai
mult față de iunie 2010. În februarie 2011 , indicele ajunsese la valoarea record de
238 puncte18, după 8 luni de creșteri consecutive. După cum se poate observa ,
prețurile internaționale la alimente continuă să se mențină la un nivel destul de
ridicat , dar impactul nu este resimțit peste tot la fel și depinde gradul de
transmitere a acestora spre piețele interne.
Cererea mondială de alimente sporește permanent , iar producția stagnează
sau în cel mai bun caz crește ușor , fiind afectată în principal de u nele fenomene
hidro -meteorologice extreme , eroziunea solurilor și scăderea rezervelor de apă.
Ultimele estimări ale FAO arată că producția mondială de cereale va ajunge la
2.313 milioane tone în 2011 , cu 3,3% mai mare față de anul 2010. Cu toate acestea ,
stocurile de cereale au scăzut de la 533 ,2 milioane tone în 2009/2010 la 493
milioane tone în 2010/201119. Prin urmare , este puțin probabil ca acest ritm lent
de creștere a producției să acopere cererea de hrană din ce în ce mai mare. La
aceasta se adaugă și faptul că anual circa o treime din producția mondială de
alimente este irosită sau aruncată la gunoi20.
În opinia noastră , țările BRICS reprezintă o sursă crucială pentru viitorul
securității alimentare globale. Brazilia , Rusia , India , China și Africa de S ud sunt
țări aflate în plină expansiune economică și demografică. Ele înseamnă circa 25 ,
9% din suprafața geografică a lumii și 40% din populația globală. Dacă luăm în
considerare doar China , India și Brazilia , constatăm că dispun de o suprafață de
teren a rabil mult mai întinsă decât cea din Europa și America de Nord la un loc.
Printr -o creștere a productivității agricole , ele au posibilitatea de a acoperi peste
jumătate din necesitățile de hrană ale lumii.

18 FAO, FAO Food Price Index , 7 July 2011, www.fao.org/worldfoodsituation/wfs –
home/foodpricesindex/en.
19 FAO, FAO Cereal Sup ply and Demand Brief , 7 July 2011, www.fao.org/worldfoodsituation/wfs –
home/csdb/en .
20 Jenny Gustavsson, Christel Cederberg, Ulf Sonesson, Robert van Otterdijk, Alexandre Meybeck,
Glob al Food Losses and Food Waste , FAO, Rome, 2011, p. V.

35
BRICS Suprafață21
(km2) Populație22 (locuitori) PIB23 (mld. dolari)
2010 2050 2000 2008 2010
Brazilia 8.514.877 194.946.000 222.843.000 642 1.655 2.090
Rusia 17.098.242 142.958.000 126.188.000 260 1.660 1.465
India 3.287.263 1.224.614.000 1.692.008.000 480 1.259 1.538
China 9.596.961 1.341.335.000 1.295.604.000 1.198 4.520 5.878
Africa de
Sud 1.219.090 50.133.000 56.757.000 133 276 357
Figura nr. 2: Suprafața , populația și PIB -ul țărilor BRICS

BRICS Teren arabil
(% din suprafață) Indexul
producției
alimentare
(1999 -2001=
100) Pondere agricultură
în PIB (%)
2000 2008 2000 2008 2000 2008
Brazilia 6, 8 7, 2 98 148 6 6
Rusia 7, 6 7, 4 98 130 6 4
India 54, 7 53, 2 98 123 23 18
China 13, 0 11, 6 100 130 15 11
Africa de Sud 12, 1 11, 9 106 123 3 3
Figura nr. 3: Situația agroalimentară a țărilor BRICS24

China și India dispun și de resurse naturale semnificative și alți factori de
prod ucție cu ajutorul cărora sunt capabile să susțină ratele mari de creștere
economică. În 2000 , cele patru țări BRIC au contribuit doar cu 18% la PIB -ul
mondial , în timp ce națiunile industrializate aveau o pondere de 65%. În 2010 ,
BRIC generau peste un sfer t din PIB -ul mondial (27%) față de țările dezvoltate a
căror pondere s -a diminuat la 56%. De altfel , PIB-ul însumat al țărilor BRIC a
crescut în perioada 2000 -2010 cu un procent impresionant de 92 ,7%, spre
deosebire de PIB -ul mondial – 32% sau cel al econo miilor industrializate – 15,5%.

21 Central Intelligence Agency, The World Factbook 2011 , www.cia.gov/library/publications/the –
world -factbook
22 United Nations, Department of Economic and Social Affairs, Population Division, Populations
Estimates and Projections Section, Population , http://esa.un.org/unpd/wpp/unpp/
panel_population.htm
23 Inter national Monetary Fund, World Economic Outlook Database , April 2011, www.imf.org/
external/pubs/ft/weo/2011/01/weodata/index.aspx
24 The World Bank, Indicators – Agricultur e & Rural Development , http://data.worldbank.org/
indicator .

36 Această situație a dus , cel puțin în cazul Chinei , la trecerea multor familii în
rândul clasei de mijloc , categorie ce contribuie semnificativ la sporirea cererii și
consumului de alimente superioare calitativ.
Totuși , nivel ul producției și productivității agroalimentare a Indiei și Chinei
este amenințat de sisteme de irigații nesustenabile. La aceasta contribuie atât
scăderea nivelului pânzei freatice , cât și deșertificarea accelerată a unor regiuni:
anual peste 2.200 km2 din nordul Chinei se deșertifică25. În aceste condiții , China
și alte țări care dispun de fonduri financiare semnificative au achiziționat sau
închiriat suprafețe întinse de teren arabil pentru a -și completa producția de
cereale , mai ales în Africa. Mai mult , ratele mari ale inflației din toate țările
BRICS favorizează din ce în ce mai mult creșterea prețurilor la consumator ,
inclusiv la produsele alimentare.
Prin urmare , securizarea resurselor de hrană de către țările bogate ar putea
acoperi consumul lor inte rn pe termen mediu și lung , dar nu ar ajuta cu nimic la
sporirea securității alimentare a lumii. În acest context , liderii BRICS au adoptat
la Summitul de la Ekaterinburg , din iunie 2009 , o Declarație comună privind
securitatea alimentară globală26. Pentru a oferi o soluție la problema tot mai
apăsătoare a securității alimentare , ei s-au angajat să adopte și implementeze o
gamă largă de măsuri pe termen mediu și lung precum:
asigurarea de resurse și asistență suplimentară pentru sectorul agricol
prin canalel e bugetare naționale și ale instituțiilor internaționale de dezvoltare , în
special a agriculturii de gospodărie care este principala sursă pentru producția de
alimente;
dezvoltarea de inovații tehnologice comune și a cooperării
internaționale în ceea ce pr ivește introducerea tehnologiilor avansate în sectorul
agricol din țările în curs de dezvoltare pentru a spori semnificativ productivitatea
agricolă;
modernizarea infrastructurii agricole , inclusiv sistemele de irigații ,
transport , aprovizionarea , depozita re și distribuție și promovarea asistenței
tehnice , accesului la creditare și politicile de asigurare a culturilor. În acest
domeniu , parteneriatele public -private vor avea un rol extrem de important;
îmbunătățirea schimbului de cunoștințe și know -how și c omercializarea
biocombustibililor sustenabili;
asigurarea unui acces mai larg la alimente la nivel național și
internațional prin politici adecvate și sisteme de distribuție funcționale , în special
pentru persoanele sărace și cele mai vulnerabile din țăril e în curs de dezvoltare;
schimbul de bune practici în ceea ce privește operaționalizarea cu
succes a unor programe de distribuție publică;

25 Lester R. Brown, op. cit. , May/June 2011.
26 BRIC’s Joint Statement on Global Food Security , Yekaterinburg, 16 June 2009,
http://archive.kre mlin.ru/ eng/ text/docs/2009/06/217964.shtml.

37
dotarea țărilor în curs de dezvoltare cu mijloace financiare și
tehnologice pentru a pune în aplicare măsuri de minim izare a efectelor negative
ale schimbărilor climatice asupra securității alimentare.
Tot mai mulți specialiști avertizează că menținând actualele trenduri de
dezvoltare economică și demografică ale omenirii , nu peste mult timp petrolul
nu ne va mai ajunge , iar resursele de apă , hrană și chiar aer vor fi tot mai
insuficiente. Evenimentele din ultimii ani au scos în evidență vulnerabilitățile
asigurării securității alimentare globale la șocuri majore , atât pe piețele agricole ,
cât și în economia mondială. Ome nirea se află la numai “un șoc distanță” de o
criză de amploare a aprovizionării și prețurilor la alimente. Un singur eveniment
major legat de vreme în unele din marile regiuni cultivatoare ar putea împinge
economia mondială într -o criză alimentară fără pr ecedent.

Problematica infrastructurilor critice din domeniul agroalimentar
Spectrul tot mai apropiat a unei crize alimentare deosebit de grave a obligat
comunitatea internațională să recunoască importanță crescândă și pe termen lung
a infrastructurilor cr itice specifice. Atât americanii , cât și europenii , includ
domeniul agroalimentar printre elementele de infrastructură critică ce trebuie
protejate. ICA constau în principal în elemente , sisteme sau componente ale
acestora , aflate pe teritoriul național sa u transnaționale , a căror perturbare sau
distrugere poate afecta grav sau incapacita statul/statele respective de a garanta
securitatea alimentară a populației lor , nu doar în ceea ce privește furnizarea
alimentelor de bază , cât și calitatea și siguranța l or pentru sănătatea
consumatorului final. Ele se găsesc pe tot lanțul de aprovizionare cu produse
alimentare (producție – procesare – ambalare – depozitare – transport –
distribuție27) către consumatorii finali.
Pe traseul produselor alimentare de la produc ător la consumator , pot fi
identificate următoarele ICA28:
Terenurile cultivabile , pășunile și fânețele fără de care nu se pot cultiva
cereale și crește animale pentru consum. Ele pot fi ținta atât a calamităților
naturale , cât și a contaminării intenționat e cu agenți chimici , biologici sau
radiologici. De exemplu , incendiile naturale sau puse de om pot arde în timp
scurt suprafețe întinse de terenuri cultivate , ceea ce poate afecta echilibrul cererii –
ofertei naționale , regionale sau chiar mondiale de produs e alimentare.
Sursele de apă și sistemele de irigații au ajuns să constituie un element
crucial al ICA în condițiile schimbărilor climatice. Extinderea și multiplicarea

27 Department of Homeland Security, Food and Agriculture Sector -Specific Plan: An Annex to the
National Infrastructure Protection Plan , 2010, pp. 10 -11.
28 Cristina Bogzeanu, Infrastructuri critice din domeniul a griculturii , în cadrul Proiectului „Sisteme de
management integrat pentru protecția economico -financiară a infrastructurii critice și a
personalului împotriva terorismului de orice natură”, București, 2010, pp. 69 -70.

38 perioadelor de secetă au determinat ca o mare parte a agriculturii să depindă de
sistem ele de irigații , în absența cărora cultivarea plantelor și creșterea animalelor
nu ar putea fi posibilă. De o importanță deosebită sunt amenajările adiacente
irigațiilor , precum cele referitoare la apărarea împotriva inundațiilor , baraje ,
diguri etc. Aceas ta din cauză că experiența din ultimii cinci ani a statelor din
Europa Centrală și de Est a dovedit că inundațiile reprezintă hazarde cu efecte
deosebit de grave în plan agricol , ducând uneori la compromiterea recoltelor pe
suprafețe mari , perturbând , impl icit, și activitățile de creștere a animalelor ,
generând deficite de produse agricole la nivel național sau regional , afectând
grav securitatea alimentară a populației.
Depozitele de produse agricole vegetale și fermele de animale reprezintă
construcții î n care sunt depozitate cantități mari de produse agricole primare sau
unde se cresc animale. Contaminarea lor cu agenți chimici sau biologici și nedepistarea
acesteia în timp util ar antrena consecințe dezastruoase pentru sănătatea
populației , pentru secur itatea alimentară și chiar pentru încrederea cetățenilor în
capacitatea statului de a guverna eficient. Mai mult , dat fiind contextul
globalizării descris mai sus , trebuie luată în considerație și posibilitatea extinderii
efectelor unui asemenea eveniment la scară regională sau chiar mondială.
Unități ale industriei alimentare – facilități de procesare a produselor
agricole – constituie elemente extrem de importante ale ICA din cauza
concentrării unui volum mare de produse agricole și animaliere într -un sin gur
loc, dar și din cauza destinației acestei industrii – prelucrarea acestor bunuri
poate implica și anumite riscuri pentru securitatea alimentară a populației ,
putând constitui , în condiții nefaste , veritabile focare de contaminare a acestora.
În cadrul acestor unități de procesare care fac parte din industria alimentară
putem enumera unitățile de procesare a produselor lactate , a cărnii și produselor
din carne , a zahărului și produselor din zahăr , a legumelor și fructelor , a
uleiurilor și grăsimilor vege tale.
Căile de transport rutiere , feroviare , maritime și aeriene care fac
legătura între producătorii , industria de prelucrare și consumatorii de produse
agricole. Acestea constituie condiția primară a transportului produselor agricole
primare de la produc ători către industria prelucrătoare și apoi către consumatorii
finali. Perturbarea sau distrugerea căilor de transport ar priva populația de
produsele alimentare primare , în special cea urbană. În condițiile în care
urbanizarea a căpătat proporții extrem d e mari , furnizarea de alimente către
mediul urban dinspre cel rural devine un aspect deosebit de important al
asigurării securității naționale. În plus , căile de transport transfrontaliere capătă
și ele o importanță deosebit de mare deoarece distrugerea sa u perturbarea lor ar
putea întrerupe sau afecta grav comerțul cu produse agricole dintre state sau la
nivel regional , ducând la privarea populației unuia sau mai multor state de
anumite bunuri alimentare.

39 Considerăm că analiza acestor tipuri de ICA trebuie să țină cont în primul
rând de funcția de bază a agriculturii – furnizarea de hrană pentru populație –,
care depinde de nivelul de tehnologizare , de dependența de alte infrastructuri
critice și de gradul de interconectare a acestui segment al economiei na ționale și
cel al altor state. Cu cât aceste legături sunt mai puternice , cu atât mai mare va fi
importanța ICA , deoarece de buna lor funcționare depinde aprovizionarea
populației unui stat sau mai multor state cu produse alimentare de bază.
Riscurile la a dresa ICA pot fi grupate în două categorii: naturale și antropice .
În cadrul celor naturale cele mai frecvente sunt cele de natură hidro –
meteorologică – inundații , secetă , furtuni și alte fenomene extreme –, care pot
afecta atât culturile , cât și căile de transport , depozitele , fermele , unitățile de
industrie alimentară și sistemele de irigații. Cele determinate de intervenția
omului și activitățile umane pot fi generate de diverse accidente tehnologice
(industriale , de transport sau de altă natură) , de la deversări de substanțe toxice
în ape curgătoare care duc la contaminarea culturilor agricole , afectând grav și
creșterea animalelor , până la atacuri teroriste care urmăresc contaminarea
intenționată a produselor agricole cu agenți chimici , biologici sau ra diologici. De
obicei , scopul unui act terorist este de a produce daune de masă consumatorilor ,
este de așteptat ca acestea să se concentreze asupra contaminării produselor
finale.
Unul dintre cele mai grave riscuri la care sunt supuse ICA este constituit d e
ceea ce , în studiile de specialitate , este cunoscut sub denumirea de agroterorism.
Acesta este definit drept utilizarea cu rea intenție sau amenințarea cu folosirea
agenților patogeni de origine vegetală sau animală pentru a cauza boli
catastrofale în ag ricultură29. Actele teroriste , inclusiv cele care utilizează , spre
exemplu , explozivi , se concretizează în acțiuni care întrerup producția ,
procesarea și distribuția produselor agricole și vizează stoparea sau afectarea
funcțiilor sau elementelor esențiale ale ICA. Cele mai vulnerabile la acest tip de
risc sunt depozitele de produse agricole , fermele de animale și unitățile de
prelucrare a alimentelor. Agroterorismul reprezintă în egală măsură un risc
pentru agricultură și pentru aprovizionarea cu hrană a po pulației , tocmai din
cauza interdependenței dintre cele trei elemente: agricultură -hrană -populație.
Lanțul pe care produsele agricole le cunosc de la recoltare sau de la fermă până la
consumatorul final este complex , iar elementele lui sunt profund
interde pendente , ceea ce face ca ICA să aibă numeroase puncte în care ar putea fi
lansat un atac.
Mai grav este faptul că efectele unui act terorist nu vor fi observate imediat
ci după un anumit interval de timp , care poate consta în zile sau chiar săptămâni ,
de la efectuarea actului și până la manifestarea primelor simptome , la nivelul

29 Federal Emergency Management Agency, Tool Kit for Managing the Emergency Consequences of
Terrorist Incidents , July 2002, p. E -1.

40 sănătății umane sau a animalelor , timp care va permite răspândirea produselor
infectate la nivel național , regional sau chiar mondial (spre exemplu , furnizarea
de ajutoare umanitar e constând în astfel de produse infectate , care nu au fost
depistate din timp). Agroterorismul reprezintă , așadar , o lovitură dată
economiei , sănătății umane , dar și structurii sociale și încrederii populației în
factorii de decizie.
Preocupările pentru pr otecția ICA s -au amplificat după recenta criză
economico -financiară , tot mai multe țări conștientizând gradul ridicat de risc al
acestora la hazarde naturale sau atacuri teroriste și importanța lor pentru
securitatea alimentară a propriilor cetățeni. Astfe l, s-au adoptat o serie de măsuri
și dezvoltat sisteme de protecție care au ca scop fie reducerea vulnerabilităților ,
fie gestionarea optimă a consecințelor producerii unui hazard sau a unui atac
terorist , astfel încât perturbarea sau distrugerea ICA să ai bă o probabilitatea cât
mai mică , iar în cazul în care acestea se produc , efectele asupra populației să fie
minime și să poată fi înlăturate rapid.
Dintre acestea , apreciem că cele mai importante sunt investițiile în
consolidarea mijloacelor de supravegher e, comunicații și de alertă rapidă ,
precum și cele de elaborare a unor proceduri de cooperare interinstituțională la
nivel național. Spre exemplu , pentru depistarea unei contaminări , instalarea
carantinei , urmărirea și arestarea persoanei ce a realizat ata cul agroterorist ,
prevenirea unui atac ulterior , minimizarea și înlăturarea efectelor , diseminarea
lecțiilor învățate din această experiență este nevoie de un set de proceduri de
cooperare , de o metodologie de acțiune clară în acest domeniu , care să stabil ească
fără echivoc rolul fiecărei instituții în restabilirea stării de normalitate.

Concluzii
Conceptul de securitate alimentară a evoluat dinamic în timp , extinzându -și
semnificațiile și conexiunile , astfel încât în prezent el înglobează totalitatea
aspe ctelor care permit populației accesul optim la resursele alimentare.
Perspectivele de expansiune demografică tot mai accelerată din următorii
ani, în special în zonele sărace , accentuează necesitatea sporirii producției de
alimente. Spectrul unei crize ali mentare majore obligă comunitatea internațională
să facă eforturi de asigurare a echilibrului resurselor de hrană , în sensul
optimizării raportului dintre nevoi și resursele alimentare disponibile. Pentru a
asigura securitatea alimentară , este nevoie de o abordare comprehensivă , care
integrează agricultura cu energia , populația și politicile hidro. Strategiile de
securitate alimentară trebuie să includă investiții semnificative și măsuri de
creștere a productivității agricole , a producției și distribuției a limentare , cu cât
mai puține resurse de apă și conservând solurile fertile.
De asemenea , este necesară conștientizarea populației cu privire la
importanța critică a securității alimentare. Păstrarea mediului înconjurător și a

41 resurselor sale pentru generaț iile actuale și cele viitoare reprezintă o problemă de
importanță vitală , de care depinde dezvoltarea economică durabilă , securitatea
energetică sau alimentară a omenirii pe termen lung.
În final , considerăm că garantarea securității alimentare la nivel na țional ,
regional sau global nu poate fi tratată independent de protecția ICA , fie că
vorbim de terenuri cultivabile , sisteme de irigații , depozite , căi de transport , fie
de sisteme de protecție împotriva inundațiilor și alte tipuri de mijloace de
protecție . Identificarea , configurarea și securizarea , după principii și criterii care
se cer foarte bine elaborate , a ICA devin elemente obligatorii de trecere spre
dimensiunea operațională și acțională , care modelează atitudinea față de evoluția
anumitor componen te ale mediului național și internațional de securitate.

42 CONSECIN ȚELE DEZASTRELOR ECOLOGICE
ASUPRA SECURIT ĂȚII UMANE*

Mirela ATANASIU
cercetător principal dr. , Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate (CSSAS)
Univers itatea Națională de Apărare « Carol I » București
atanasiu.mirela@yahoo.com

Rezumat
Este cunoscut faptul că mediul înconjurător și societatea umană suportă adesea
acțiunea unor fenomene extreme periculoase cu origine diferită , naturală sau antropică , ce
pot produce dereglări distructive și brutale în anumite sisteme sau situații prestabilite.
Aceste evenimente (cutremure , erupții vulcanice , tsunami , alunecări de teren , furtuni ,
inundații , secete , incendii , accidente tehnologice , situații conflictuale etc. ) se produc , de
regulă , pe neașteptate și pot provoca numeroase victime în rândul oamenilor și animalelor ,
un volum mare de pagube materiale , dezechilibre ecologice și chiar grave tulburări ale stării
psihice și morale a populației ce intră sub incidența f enomenului respectiv.
Bilanțul dezastrelor ecologice arată că acest gen de evenimente s -a multiplicat
continuu , cu efecte tot mai apocaliptice și diversificate. Mai mult , în ultimii ani , aceste
fenomene și -au schimbat structura probabilistică și intensitat ea în raport cu același tip de
fenomene înregistrate cu un deceniu în urmă , ceea ce îngreunează orice măsură de prevenție.

Cuvinte -cheie: dezastre ecologice , risc, securitate , vulnerabilitate , efecte

Abstract
Is well -known the surrounding environment an d human society often bears the action
of some extremely dangerous phenomena with diverse origin , natural or human , being able
to produce destructive and brutal detuning in certain established systems or situations.
These events (earthquakes , volcanic erup tions , tsunami , land slides , storms , flows , drought ,
fires, technological accidents , conflict situations etc.) are usually produces unexpectedly and
can provoke many victims as humans and animals , a large volume of material wastages ,
ecological unbalances and even hard disturbances of psychological and moral state of
population being under the incidence of respective phenomenon.
The ecological disasters summing -up shows this genre of events continuously
multiplied , with more apocalyptical and diversified e ffects. Moreover , these phenomena
changed their probabilistic structure and intensity in report to the same type of phenomena
registered a decade ago , this hardening any prevention measure.

Keywords : ecological disasters , risk, security , vulnerability , effects
*
* *

* Material realizat în cadrul proiectului de cercetare finanțat de CNMP cu denumirea: Sisteme de
management integrat pentru protecția economico -financiară a infras tructurii critice și a personalului
împotriva terorismului de orice natură (SMEFIP 2008 -2011).

43 Dezastrele reprezintă o amenințare permanentă pentru dezvoltarea durabilă
și generează anual numeroase victime omenești și pierderi materiale; totodată ,
începutul acestui mileniu se caracterizează printr -un impact tot mai accentuat al
activit ăților umane asupra Terrei. Pentru perioada 1980 – 2000 , se estimează că
75% din populația lumii a fost afectată cel puțin o dată de un dezastru (cutremur ,
ciclon tropical , inundație , secetă etc.)30.
În 2005 , UNISDR a înregistrat o creștere de 18% în morta litatea cauzată de
dezastre în întreaga lume , ce a dus la pierderea a 91.900 de vieți31. Rapoartele
statistice anuale sunt nesigure și nu ar trebui folosite pentru a trage concluzii pe
termen scurt despre tendințele statistice referitoare la incidența și im pactul
dezastrelor. Totuși , dacă utilizăm baza de date a Centrului de Cercetare a
Epidemiologiei Dezastrelor (CRED) pentru o vedere statistică pe termen mai
lung , unele tendințe devin mai puternice , permițându -ne să tragem niște
concluzii pertinente.
Astfe l, din cele 9.000 de dezastre înregistrate în această bază de date ,
începând cu anul 1900 , aproximativ 80% au avut loc în ultimii 30 de ani , iar
tendința este de creștere continuă , în special în cazul evenimentelor
hidrometeorologice precum secete , inundaț ii, uragane , tsunami și altele. Totuși ,
tendința statistică trebuie privită cu o oarecare rezervă: o mare parte a creșterii –
ce nu poate fi cuantificată – se datorează fără îndoială raportărilor îmbunătățite și
a inițierii colectării active de informații de Biroul Statelor Unite pentru Asistență
Externă în caz de Dezastre din 1960 și de CRED din 1973.
Lumea se confruntă cu dezastre de dimensiuni nemaiîntâlnite , astfel , în
2006 , Strategia Internațională a Națiunilor Unite pentru Reducerea Dezastrelor
(UNISDR) a înregistrat 395 de dezastre , soldate cu 21.342 de morți , ce au afectat
peste 130 de milioane de oameni și au provocat pagube estimate la 19 miliarde
$32.
Totuși , dacă încadrăm aceste previziuni în contextul creșterii accentuate a
populației , al urbanizăr ii și al inabilității multor populații regionale de a scăpa de
sărăcie , pare rezonabil să considerăm că va exista o creștere a numărului
dezastrelor și a urgențelor ecologice în anii următori33.
În mod tradițional , se identifică trei tipuri de dezastre: nat urale , tehnologice
și sociale.
Evenimentele violente naturale (cutremurele , inundațiile , uraganele și
alunecările de teren) au un deosebit impact asupra oamenilor. Dezastrele

30 Asociația ALMA -Ro, Managementul riscului de dezastru – ghid de lucru pentru ONG -urile de mediu în
prevenirea dezastrelor, martie 2007, p.
31 UNISDR (2006) Comu nicat presă luni 30 ian. 2006 Dezastrele au crescut cu 18% în 2005, dar rata
mortalității scade, de la www.unisdr.org
32 UNISDR (2007) Comunicat presă luni 29 ian. 2007, de la www.unisdr.org
33 CRED (2004) 30 Years of Natural Disasters – 1974 -2003: The Numbe rs, UCL Presses
Universittaires De Louvain, de la www.cred.be

44 tehnologice sunt cauzate , în general , de erori umane sau omisiuni. Actele umane
deliberate precum războaiele , revoluțiile sau actele teroriste constituie cauza
unor imense pierderi umane și materiale constituindu -se în dezastre sociale.
Dezastre ecologice tehnologice pot fi: chimice (apar atunci când prin
explozie violentă a unor sub stanțe chimice combustibili se produc distrugeri prin
procese chimice) , nucleare sau termonucleare (caracterizate prin eliberarea
accidentală de substanțe radioactive ca urmare a unui accident nuclear ce
conduce la creșterea nivelului de radiații peste niv elurile internaționale de
siguranță) , miniere (apar în situația acumulării de gaze de mină sau praf de
cărbune ce se autoaprinde și acționează exploziv în contact cu aerul).
Recent , a intrat în discuție un al patrulea tip de dezastru – cel ecologic , care
poate fi cauzat în special de oameni și care afectează pe multiple căi asupra
atmosferei , pământului , florei și faunei.
Tipurile de hazarduri considerate ca având potențial de a provoca dezastre
ecologice sunt considerate a fi: conflictul armat , ciclonul , seceta , cutremurele de
pământ , epidemiile , exploziile , incendiile , inundațiile , alunecările de teren ,
accidente majore pe căile de comunicații , agenți dăunători culturilor agricole ,
persoane refugiate sau strămutate în interiorul aceleași țări , tsunami și erupții
vulcanice.
1. Dezastre ecologice naturale
Fenomenele care fac să crească vulnerabilitatea societății față de dezastrele
naturale sunt: creșterea populației , urbanizarea excesivă , degradarea mediului ,
lipsa de structuri locale specializate în manage mentul dezastrelor , sărăcia ,
economii instabile și dezvoltate haotic.

Categorii de daune Numeric În România, dacă se
vizualizează statisticile
referitoare la dezastrele
naturale ecologice care s –
au întâmplat în perioada
1980 -201034 se constată că
acestea a u avut efectele
generale așa cum sunt
exprimate în tabelul 1. Număr de evenimente 74
Număr de oameni uciși 902
Media de oameni uciși pe an 29
Numărul oamenilor afectați 412.998
Numărul de oameni afectați pe an 13.323
Daune economice (mii US$) 3.536.618
Daune economice pe an (mii US$) 114.084
Tabel 1. Efecte generale ale dezastrelor din România pe perioada 1980 -2000

34 Romania – disaster statistics , http://www.preventionweb.net/english/countries/statistics/
index.php?cid=141

45 Tot din tabelul de mai sus , putem identifica ca efecte ale dezastrelor
ecologice cu intensitate variabilă: mortalitate umană , populație afectată și daune
economice , care fiecare în parte afectează securitatea zonei sau națională.
De asemenea , se mai observă și media dezastrelor pe an și pe tipuri specifice
la care este supusă țara noastră:

Tip de dezastru Media pe
an Tip de dezast ru Media pe
an
Secetă 0,06 Invazie de insecte dăunătoare …
Cutremure 0,10 Alunecări de terenuri 0,03
Epidemii 0,10 Vulcani …
Temperaturi extreme 0,55 Furtuni 0,29
Inundații 1,26 Incendii devastatoare …
Tabel 2. Media dezastrelor pe an

Din Tab elul de mai sus , se observă că inundațiile sunt cel mai frecvent
dezastru ecologic care se manifestă în țara noastră.
Tipurile de consecințe asupra securității ale dezastrelor ecologice sunt
imediate , pe termen mediu și lung. În general , dezastrele ecologi ce au ca efecte în
zona afectată: epidemiile , lipsa resurselor de aprovizionare cu apă , aglomerările
de persoane deplasate , refugiați , reducerea resurselor de hrană și foametea. S -a
observat o creștere a efectelor asupra sănătății în situația unor dezastre naturale
datorită modificărilor climatice printr -o vulnerabilitate crescută a populației ,
precum și o mai bună înregistrare a datelor de morbiditate și mortalitate datorită
boli transmise prin vectori , boli transmise prin apă contaminată etc.
În România , efectele schimbărilor climatice au avut un impact deosebit
asupra agriculturii. În ultimul deceniu , perioadele de secetă și inundațiile au
devenit mai frecvente , cu efecte negative asupra productivității agricole , în
special la grâu și porumb , specii cu po nderea cea mai însemnată în structura
culturilor de câmp35.
Extinderea și intensitatea fenomenelor meteorologice extreme diminuează
anual producția agricolă cu cel puțin 30% -50%. În România , pe aproximativ 14 , 7
milioane hectare teren agricol , din care 9 , 4 milioane hectare teren arabil (64% din
suprafața arabilă) , solurile sunt afectate , într-un grad mai mare sau mai mic , de
secete frecvente , pe perioade lungi și în ani consecutivi36.
La nivel local , seceta afectează: sănătatea populației; confortul uman aca să,
la muncă și în spațiul urban; degradarea stării mediului înconjurător; integritatea

35 Istoria anilor de arșiță în România, Vezi: http://www.ecomagazin.ro/istoria -anilor -de-arsita –
din-romania/
36 Idem.

46 clădirilor; suprasolicitarea infrastructurii de apă potabilă și canalizare; seceta are
atât efecte directe , cât și indirecte , asupra sănătății37. Efectele asupra sănătăț ii
populației sunt astfel – directe : cei vârstnici , copiii și cei suferinzi de tulburări
respiratorii și cardiovasculare sunt și vor fi afectați de extremele climatice; cei
mai afectați vor fi tot cei din zonele urbane datorită „insulelor de căldura” creat e
de aglomerarea de clădiri , betoane și șosele; temperaturile ridicate facilitează
concentrarea ozonului la nivelul solului sporind astfel problemele poluării
aerului – și – indirecte: deteriorarea mediului înconjurător; resursele restrânse sau
degradate d e apă și de hrană vor avea efecte negative asupra alimentației umane
datorită pierderii de terenuri agricole sau a altor consecințe; influența
organismelor biologice și a proceselor legate de proliferarea bolilor infecțioase
transmise de cele dăunătoare; c reșterea nivelului oceanelor și a mărilor va
conduce la erodarea și distrugerea unor importante ecosisteme , precum
mlaștinile și recifii coralieri; schimbările climatice pot spori nivelul de poluare al
aerului , prin accelerarea reacțiilor chimice ce produc oxidanți fotochimici.
Cutremurele și alunecările38 de teren pot produce asupra construcțiilor și
ansamblurilor de construcții efecte negative , uneori cu caracter de dezastru , prin:
distrugerea (prăbușirea ) totală sau parțială a unor clădiri vulnerabile; distrugerea
unor elemente (structurale sau nestructurale) componente ale unor clădiri sau
avarierea lor; distrugerea/ avarierea unor echipamente și instalații din clădiri , a
unor rețele publice de utilitate vitală (de alimentare cu apă , gaze , energie
electri că, energie termică , transport , comunicații) și izolarea unor zone; incendii
și explozii în clădiri sau în cartiere , localități; blocarea unor intersecții de străzi
principale , ca urmare a prăbușirii unor clădiri și împiedicarea operațiunilor de
salvare -ajutorare.
În funcție de locul de producere și mărimea cutremurului sau a alunecării de
teren , în strânsă legătură cu unele condiții specifice locale , mișcările seismice și
alunecările de teren pot conduce la apariția unor efecte sau dezastre
complementare (colaterale sau secundare) cum ar fi: inundațiile , ca urmare a
avarierii sau distrugerii unor lucrări hidrotehnice , blocării sau devierii cursurilor
unor ape curgătoare; contaminarea chimică sau radioactivă ca urmare a unor
accidente chimice sau nucleare; explozii și incendii ca urmare a unor accidente
tehnologice; accidente în transportul rutier și pe calea ferată ca urmare directă a
mișcării seismice sau prin avarierea ori distrugerea căilor rutiere sau căilor ferate.
Efectele cutremurelor asupra populație i se pot manifesta prin: acțiune directă
(pierderi de vieți și răniri) , ca urmare a avarierii și prăbușirii unor construcții sau
elemente de construcții , mobilier și obiecte , a incendiilor , exploziilor , alunecărilor
de teren și inundațiilor post -seismice; acțiune indirectă (pierderi de vieți și răniri ,

37 Hazarduri climatice – seceta , http://www.pagini -scolare.ro/Geografie -si-geologie -planuri -lectii -si-
studii/ HAZARDURI -CLIMATICE -SECETA/menu -id-62.ht ml
38 Avarii și pierderi produse de cutremure , http://inforisx.incerc2004.ro/avariile.htm

47 afecțiuni psihice) , ca urmare a unor fenomene secundare produse de seisme
și/sau alunecări de teren (incendii în lanț , zvonurile , reacțiile psihice post –
seismice etc)39.
Trebuie să reținem că la cutremurele pr ecedente din teritoriul nostru s -au
produs o bună parte din tipurile de efecte menționate , dar cele mai dureroase
sunt cele cauzate de prăbușirea clădirilor. Astfel , la cutremurul din 10 noiembrie
1940 (M=7 ,4) s-au înregistrat cca. 500 victime (după unii a utori 400 pierderi de
vieți și 300 răniți) și pagube totale de cca. 10 mil. US$. La cutremurul din 4 martie
1977 (Raport Banca Mondială , 1978) , (M=7 ,2) s-au raportat 1.570 morți , 11.300
răniți , pierderi de peste 2mld.$ = 5% PIB , peste 50% fiind la locuințe , în București
fiind 90% din victime și 70% din pierderi (1, 4 mld. US$)40.
Epidemiile produc , ca efecte directe , îmbolnăviri și decese în rândul
populației. Pe lângă aceste efecte strict medicale , se dezvoltă și efecte indirecte
importante precum: politice , psihosociale , economice și mediatice , toate acestea
determinându -se unele pe altele. Epidemiile pot înrăutăți situațiile traumatice
sau cele care pun viața în pericol cum ar fi cele care se produc pe timpul
foametei , în situații de urgență și tabere de r efugiați.
Temperaturi extreme induc efecte negative asupra sănătății populației ,
economice , afectând culturilor agricole și terenurilor arabile.
Efectele de sănătate induse de temperaturile extreme sunt: creșterea morbidității
și mortalității prin boli tr ansmise de vectori; creșterea morbidității și mortalității
bolilor digestive , creșterea morbidității și mortalității prin boli cu transmitere
prin intermediul apei. În zonele temperate , se înregistrează morbidități și
mortalități prin boli cardio -vasculare și respiratorii în timpul valurilor de căldură
mai mult decât în perioadele de frig extrem.
Efecte indirecte ale UV: asupra climei , asupra alimentelor , asupra poluării
aerului și asupra vectorilor ce transmit o serie de boli.
Inundațiile specifice apelor din România pot genera asupra securității
următoarele tipuri de efecte negative41:
a) Economice , respectiv distrugeri sau avarii la: obiective industriale ,
drumuri și căi ferate , localități , magistrale de petrol , apă sau gaze , linii electrice și
de telecom unicații , poduri și podețe , afectarea culturilor și zonelor împădurite ,
sectorul zootehnic.
b) Sociale: vieți omenești pierdute , evacuarea populației , pericol de epidemii ,
întreruperea procesului de învățământ , distrugeri de bunuri culturale ,
provocarea pa nicii , reducerea ritmului de dezvoltare al zonelor afectate și
diminuarea veniturilor populației.

39 Idem.
40 Avarii și pierderi produse de cutremure , http://inforisx.incerc2004.ro/avariile.htm
41 Scurgerea apelor în exces – inundații. Cauze manifestări, caracteristic i: Vezi: http://www.isu
dobrogea.ro/ inundatii.pdf

48 c) Ecologice : degradarea mediului ambiant , poluarea apelor de suprafață și
subterane , poluarea solurilor , exces de umiditate , degradarea versanților ,
distruge ri ale florei și faunei.
d) Indirecte : întreruperea proceselor de producție , întârzieri în livrarea
produselor , cheltuieli pentru apărare în timpul inundațiilor , cheltuieli pentru
normalizarea vieții după inundații , reducerea exporturilor.
Riscurile legate de viscole puternice în țara noastră sunt asemănătoare cu
cele existente în alte părți ale lumii și sunt reprezentate de pierderi de vieți
omenești , întreruperi ale circulației și ale aprovizionării populației , ruperea
cablurilor electrice , dezrădăcinarea arborilor etc.
Efectele furtunilor asupra activităților economico -sociale : pierderi de vieți
omenești; blocarea activităților porturilor și aeroporturilor; avarierea liniilor de
telecomunicații și de transport energie; producerea de pagube în agricultură ;
producerea de pagube în fondul forestier; perturbarea traficului rutier prin
căderea copacilor pe carosabil; avarierea unor construcții; incendierea pădurilor ,
culturilor agricole sau a unor construcții; perturbarea aprovizionării agenților
economici; în treruperea legăturilor telefonice și a alimentării cu energie electrică
a localităților; producerea de accidente de circulație.
Efectele înzăpezirilor asupra activităților economico -sociale pot fi directe : pierderea
de vieți omenești; perturbarea sau bloca rea traficului rutier , feroviar , aerian și
naval; producerea de accidente rutiere; avarierea sau chiar distrugerea unor
construcții sub acțiunea greutății stratului de zăpadă sau a avalanșelor;
producerea de pagube în fondul forestier (pădurile de conifere ) ca urmare a
ruperii copacilor sub greutatea depunerilor de zăpadă; pierderi în fondul
cinegetic; de asemenea , se manifestă și efecte complementare : izolarea parțială sau
totală a unor localități; perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu materie
primă și materiale , furaje etc. a unor agenți economici; perturbarea sau
întreruperea livrărilor produselor agenților economici; perturbarea sau
întreruperea aprovizionării populației cu bunurile de primă necesitate; scăderea
confortului termic în locuințele a căror încălzire depinde de aprovizionarea cu
combustibil lichid sau cărbune; întreruperea procesului de învățământ;
producerea unor accidente de circulație; perturbarea acordării asistenței
medicale; îngreunarea intervenției pompierilor; creșterea număru lui
îmbolnăvirilor și deceselor cauzate de acțiunea prelungită a frigului.
Continuăm analiza consecințelor în planul securității naționale datorate
principalelor tipuri de dezastre ecologice naturale cu probabilitatea cea mai mare
de a se întâmpla pe terit oriul național în tabelul de mai jos.
Pentru aceasta vom cuantifica efectele asupra dimensiunilor securității pe
tipuri de evenimente ținând cont de impactul acestora pe o scală de la 0 la 3 ,
unde 0 reprezintă inexistența acelui efect , 1 – grad scăzut , 2 – grad mediu și 3 –
grad ridicat de afectare.

49

Tip de dezastru natural
Secetă Cutre
mure: Epidemii Temperaturi
extreme Inundații Alunecări
de terenuri Furtuni și
înzăpeziri
Tipuri de efecte:
a) securitatea
socială:
Morți 1 2 3 2 2 1 1
Populație a fectată 3 3 3 3 2 1 1
Refugiați 1 2 2 0 2 1 0
Foamete 3 1 2 0 2 0 1
Creșterea gradului de
sărăcie 3 1 2 3 2 1 1
Afectarea
infrastructurii sanitare 1 3 0 1 3 2 2
Afectarea
infrastructurii
educaționale 0 2 3 3 3 1 3
Afectarea
infrastructurii de apă
potabilă 2 1 2 3 3 1 3
Afectarea
infrastructurii de
transport 0 3 0 1 3 3 3
Afectarea
infrastructurii
energetice 0 3 0 2 3 3 3
b) securitatea
ecologică:
Poluare 0 1 1 0 2 1 1
Terenuri arabile
afectate 3 0 1 3 3 2 2
Păduri afectate 3 0 0 3 3 2 2
Zone protejate 3 0 0 3 3 3 2
Apă potabilă 3 3 3 3 3 3 3
c) securitatea
economică:
Perturbarea
fluxului economic 1 3 3 3 3 1 3
Locuințe afectate 0 3 0 1 3 3 3
Pagube economice 3 3 3 3 3 3 3

50 indirecte
d) securitatea
umană
psihoze 1 3 3 2 3 3 3
Boli cron ice 3 0 3 3 0 0 0
epidemii 3 2 3 3 3 1 0
e) securitatea
informațională
Afectarea rețelelor de
comunicații și
informatice 0 3 0 3 3 3 3
f) securitatea
alimentară
Apă potabilă 3 3 3 3 3 1 2
alimente 3 3 3 3 3 0 1
Culturi agricole 3 0 0 3 3 3 3
Tabel 3 – Efecte ale dezastrelor naturale asupra securității

Continuând faza de analiză a riscului de dezastre pe teritoriul României și
luând în considerare ca indicatori populația afectată , oameni uciși și daune
economice se observă din tabelele de ma i jos (4a, 4b și 4c) că inundațiile s -au
demonstrat a fi cel mai preponderent și dăunător dintre dezastrele ecologice
deoarece afectează cei mai mulți oameni , cele mai largi areale și cu cele mai
ridicate costuri economice

Dezastru An Număr de oameni afe ctați
Inundație 1997 122.320
Inundație 2000 60.431
Inundație 2005 30.800
Inundație 2006 17.071
Inundație 1991 15.000
Inundație 2005 14.669
Inundație 2004 14.128
Inundație 2004 14.000
Inundație 2010 12.237
Inundație 1998 12.000
Tabel 4 .a. Populație afectată

51
Dezastru An Număr de oameni uciși
Inundație 1991 108
Temperaturi extreme 2006 68
Temperaturi extreme 1998 60
Dezastru An Număr de oameni uciși
Temperaturi extreme 2010 52
Temperaturi extreme 2009 43
Temperaturi extrem e 2007 38
Inundație 2005 33
Inundație 1998 31
Inundație 2006 30
Temperaturi extreme 2007 30
Tabel 4.b. Număr de oameni uciși

Dezastru An Cost (mii US$)
Inundație 2010 1.111.428
Inundație 2005 800.000
Secetă 2000 500.000
Inundație 2005 313.000
Inundație 2005 200.000
Inundație 1998 150.000
Inundație 2001 120.000
Inundație 1997 110.000
Inundație 2000 100.000
Inundație 1991 50.000
Tabel 4.c. Daune economice

Având în vedere analiza generală națională de riscuri la dezastre ecolo gice
ale teritoriului României realizată prin aceste statistici , am considerat a fi util să
continuăm analiza pe un tip de risc anume , cel care a afectat cel mai grav până în
prezent teritoriul național.
În ultimii ani , teritoriul țării noastre a fost afec tat de producerea unor
inundații cu urmări catastrofale. Astfel în anul 2005 inundațiile au afectat
Banatul , Moldova și Muntenia , în anul 2006 localitățile situate în Lunca Dunării ,
iar în anul 2008 județele Moldovei din bazinele râurilor Prut și Siret. Ac este

52 inundații au produs pierderi de vieți omenești , distrugerea infrastructurii , a
culturilor agricole , degradarea mediului ambiant. Situația a fost atât de gravă
încât localități întregi au fost șterse de pe fața pământului sau au trebuit să fie
strămuta te total sau parțial. Practic , ultimul deceniu a marcat o creștere fără
precedent , ca frecvență și amploare , a distrugerilor produse de inundații , sub
toate formele lor de manifestare. Județul Iași a fost puternic afectat în luna august
2005 de inundațiile produse de râul Siret în municipiul Pașcani și suburbiile
acestuia , iar în perioada iulie – august 2008 , în special localitățile de pe cursul
aceluiași râu Siret42.
Cauzele producerii inundațiilor se constată a fi: p oluarea generată de
activitățile umane , care a condus la substanțiale modificări climatice , efectul de
seră și încălzirea globală; diminuarea severă a suprafețelor împădurite ca urmare
a tăierilor iraționale; amplasarea localităților și a unor obiective economico –
sociale în zonele inundabile a le cursurilor de apă; insuficiența unor lucrări de
apărare împotriva inundațiilor (diguri , baraje etc.).
Formele de manifestare ale inundațiilor sunt : produse de revărsările naturale
ale cursurilor de apă , datorate creșterii debitelor sau blocajelor produs e de
ghețuri , plutitori , aluviuni; produse de scurgerile de pe versanți , datorate căderii
unor mari cantități de precipitații în timp scurt; produse de accidentele la
construcțiile hidrotehnice (avarierea sau distrugerea unor lucrări de genul
barajelor sau digurilor).
Efectele producerii inundațiilor: sunt expuse direct , sau indirect efectelor
inundațiilor: populația , precum și bunurile sale mobile și imobile; obiectivele
sociale ; capacitățile productive (societăți comerciale , platforme industriale ,
central e electrice , ferme agrozootehnice , amenajări piscicole , porturi și altele);
barajele și alte lucrări hidrotehnice care reprezintă surse de risc în aval , în cazul
producerii de accidente; căile de comunicații rutiere , feroviare și navale , rețelele
de alimen tare cu energie electrică , gaze , sursele și sistemele de alimentare cu apă
și canalizare , stațiile de tratare și de epurare a apei , rețelele de telecomunicații și
altele; mediul natural (ecosisteme acvatice , păduri , terenuri agricole , intravilanul
localită ților și altele)43.
Modalitățile de combatere a inundațiilor sunt următoarele: reducerea efectelor
încălzirii globale prin reducerea emisiilor poluante , refacerea suprafețelor
împădurite etc.; amenajarea de lucrări de apărare împotriva inundațiilor (diguri ,
baraje etc) și întreținerea celor existente; dezvoltarea sistemul informațional
meteorologic și hidrologic , care constă în observarea , măsurarea , înregistrarea și
prelucrarea datelor meteorologice și hidrologice , elaborarea prognozelor ,
avertizărilor și a larmărilor , precum și în transmiterea acestora factorilor implicați

42 Inundațiile – cauze, forme de manifestare, efecte, modalități de combatere , Vezi:
http://www.isujis.ro/files/l ectie -liceu.pdf
43 Idem.

53 și la populația expusă; interzicerea amplasării de locuințe sau obiective
economico -sociale în zonele inundabile și dezafectarea celor existente;
întreținerea sistemelor de preluare a apel or provenite din precipitații existente la
nivelul localităților (sisteme de canalizare , rigole , șanțuri); întreținerea albiei
cursurilor de apă (îndepărtarea vegetației , decolmatarea albiilor , îndepărtarea
obstacolelor și neobstrucționarea sub nicio formă a curgerii cursului de apă).

2. Dezastre ecologice generate de accidente tehnologice
Importanța hazardelor tehnologice a sporit odată cu dezvoltarea activităților
economico -sociale , pe măsură ce noile dezvoltări ale științei și tehnologiei sunt
asimilat e, ceea ce duce la transformări ale materialelor și proceselor tehnologice.
Hazardele tehnologice ce se concretizează în dezastre produc întreruperea sau
perturbarea gravă a funcționării societății și generează victime omenești , mari
pagube materiale și di strugeri ale mediului.
Hazardele tehnologice sunt produse de erorile de proiectare ale instalațiilor
industriale , de gradul ridicat de uzură al acestora și/sau managementul
defectuos al întreprinderilor. Unele accidente însoțite de victime omenești și de
poluarea mediului sunt legate de transportul substanțelor periculoase. Sunt și
situații în care accidentele tehnologice cum sunt ruperile de baraje sau exploziile
unor instalații sunt inițiate de cauze naturale (inundații , cutremure) având loc o
succesiune de elemente extreme complexe sub forma unor reacții în lanț. Unele
dezastre tehnologice pot avea efecte transfrontaliere , la rândul ei România
putând fi afectată de astfel de evenimente de pe teritoriul țării vecine sau de
conflictele armate.
În România e xistă 245 obiective industriale care se încadrează în categoria de
risc major. Cele mai multe sunt legate de industria chimică și petrochimică (144
unități)44.
În această categorie sunt cuprinse: accidentele chimice , biologice , nucleare;
accidentele în subt eran; avariile la construcțiile hidrotehnice sau conducte
magistrale; incendiile de masă; accidentele majore la utilaje și instalații
tehnologice majore; avariile mari la rețelele de instalații și telecomunicații etc.
30% din teritoriul țării se află sub i ncidența riscului tehnologic și 8.000.000
de persoane – sunt în zone de risc tehnologic. Din punct de vedere al
accidentului chimic cele mai vulnerabile categorii de populație sunt: copiii
deoarece nu au asigurate mijloace de protecție , doza de intoxicare și letală este
mai mică și nu au deprinderi formate de a reacționa în caz de accident chimic;

44 Dan Bălteanu, Sorin Cheval, Mihaela Șerban, Evaluarea și cartografierea hazardelor naturale și
tehnologice la nivel local și național – Studii de caz , Institutul de Geografie al Academiei Române,
București, p. 7, Vezi: http://www.racai.ro/RISC1/DanBalteanu.pdf

54 bătrânii deoarece capacitatea de reacție este redusă , iar procentajul de bolnavi
sau cu afecțiuni cronice este ridicat45.
La o scurtă analiză , efectuată cu privire la accidentele tehnologice care
reprezintă surse de hazarde ecologice rezultă câteva categorii de astfel de
evenimente și anume:
Accidentul chimic poate fi definit ca o eliberare necontrolatã în mediul
înconjurător a unor substanțe toxice industriale la concentrații mai mari decât
concentrațiile maxim admise , punând astfel în pericol sănătatea populației.
Organizația Mondialã Sănătății (O.M.S.) apreciază cã în lume se produc
câteva accidente chimice pe săptămână. Din fericire , numai un procent foarte mic
dintre acestea pun în pericol sănătatea oamenilor din împrejurimi. Dar unele din
accidentele care s -au produs în ultimul deceniu , au fost însoțite de emisia unor
substanțe extrem de nocive în urma cărora multe persoane și -au pierdut viața ,
multe au fost i ntoxicate.
Accidentele chimice pot fi: accidente chimice minime – atunci când într -o
instalație -sursã toxicã (sursa de pericol chimic) se produce o avarie controlabilã ,
urmatã de eliminarea unor cantități de substanțe toxice în mediul înconjurător;
accide nte chimice maxime – atunci când la instalația sursã toxicã se produce o
avarie necontrolabilă. În acest caz , din instalația sursã toxicã se eliminã în mediul
înconjurător o mare parte sau întreaga cantitate de substanțã toxicã..
Zonele de risc chimic sunt situate în acele puncte de pe teritoriul țării unde
există agenți economici importanți care stochează , prelucrează , transportă sau
produc substanțe periculoase (toxice). Se estimează , la nivel național , existența a
circa 50 de astfel de puncte sursă de ri sc, fără a mai pune în evidență numărul și
frecvența transporturilor unor astfel de substanțe.
Accidentul nuclear reprezintă evenimentul care afectează instalațiile unui
reactor nuclear sau ale unei centrale nucleară -electrice , provocând iradierea și
conta minarea populației și a mediului înconjurător peste limitele permise de
normele în vigoare.
Radiațiile sunt prezente în naturã și pot fi produse artificial fără a fi diferite
nici ca tip , nici ca efect. Prin specificul muncii , existã un mare număr de pers oane
expuse la radiațiile ionizante în domeniile de cercetare , în industria energeticã ,
nuclearã etc.
Surse de accident nuclear sunt : sateliții artificiali care au la bord generatoare
de energie electricã în conversie directã , reactoare nucleare cu pluton iu sau
uraniu îmbogățit; avioanele care transportã substanțe radioactive cu activitate
mare sau arme nucleare; depozitele de deșeuri radioactive de înaltã
radioactivitate de la centralele nucleare electrice și de la rețeaua combustibilului
iradiat; instala țiile de morărit , concentrare , preparare și retratare a

45 Hazarde tehnologice în România, http://andreivocila.wordpress.com/2010/11/24/hazarde –
tehnologice -in-romania/

55 combustibilului iradiat; reactoarele energetice sau de cercetare; obiectivele
nucleare subterane pentru testare în scopuri pașnice; transportul terestru al
surselor radioactive.
Centralele nucleare e lectrice având în structurã reactoare nucleare de mare
putere (500-1000 MW) , constituie așa cum au demonstrat accidentele nucleare de
la Govonia (Brazilia) , Cernobâl (1986) , Tokaimura (Japonia – 1999) pericolele cele
mai grave pentru contaminarea mediului înconjurător în astfel de situații.
Reactoarele nucleare energetice au totuși un grad ridicat de siguranță
conferit de concepția apărării în profunzime prin mai multe bariere fizice
împotriva produselor de fisiune , ca teaca elementelor combustibile , circui tul
primar de răcire , sistemul de anvelopare , precum și existența sistemelor speciale
de securitate pentru oprirea rapidă
Surse de risc nuclear în România: C.N.E. CERNAVODÃ – Constanța; C.N.
COLIBAȘI (MIOVENI) – județul Argeș; F.I.N. MÃGURELE – București.
Efectele accidentelor nucleare sunt de mai multe tipuri astfel , există efecte
biologice sub forma efectelor somatice bine conturate (precoce , eritem ,
leucopenie , epilație întârziată , cancer de piele , osteosarcom) , efectelor somatice
stocastice: precoce; t ulburări neuro -vegetative , leucemie , cancer tiroidian și
efectelor genetice (la prima generație – malformații ereditare și congenitale;
reducerea natalității; la generațiile următoare – malformații recesive , diminuarea
capacității imuno -biologice).
Reactor ii nucleari pot produce contaminarea parțială a mediului ambiant ,
respectiv a atmosferei , prin produsele de fisiune volatile ca 131I , 133Xe , a apei
folosită ca agent de răcire , a solului din vecinătatea care se contaminează cu
produse de fisiune și printr -o mare cantitate de deșeuri radioactive , a căror
evacuare pune probleme grele pentru a evita contaminarea mediului în care se
face evacuarea.
Accidentul biologic reprezintă orice scăpare de sub control a germenilor
patogeni de la institute de cercetare sau spitale (defectare de incinte frigorifice ,
accidente ale procesului de sterilizare , scăpare accidentală de animale de
laborator infectate) sau sabotaj voit ale unor asemenea instalații de producere și
depozitare a acestor agenți patogeni.
Avariile la cons trucții hidrotehnice reprezintă funcționarea defectuoasă a unei
construcții hidrotehnice , ce duce la pierderi de vieți umane și la distrugeri
materiale pe porțiuni din avalul acesteia. Lucrările hidrotehnice de amenajare a
bazinelor hidrografice și în spec ial barajele și lacurile de acumulare sunt lucrări
de mare amploare , ce comportă multe dificultăți tehnice. De aceea trebuie
asigurată , pe de o parte , realizarea lor într -un cadru unitar având în vedere
ansamblul bazinului hidrografic iar , pe de altă parte , în exploatarea lor trebuie
urmărită satisfacerea optimă a tuturor folosințelor și intereselor.
Controlul și supravegherea barajelor ce interesează securitatea publică ,
reprezintă o obligație primordială , ce decurge din sarcinile statului privind

56 protej area vieții locuitorilor și bunurilor lor. Din acest motiv statul trebuie să se
implice.
Din evidența Cadastrului Apelor din România și din inventarele prezentate
de principalii deținători , rezultă că pe râurile din țara noastră există astăzi cca
1.900 ba raje, care pot acumula un volum total de apă de cca 15 miliarde m.c. ,
respectiv cca 18 , 7 miliarde m.c. , incluzând și acumulările de pe Dunăre și Porțile
de Fier I și II.
Accidentele majore pe căile de comunicații reprezintă fenomene de
întrerupere tempora ră a circulației , care generează distrugerea acestor căi ,
victime umane , animale , cât și pagube materiale. Pot fi aeriene , terestre sau
maritime.
Accidentele aeriene cuprind impacturile violente ale aeronavelor ce transportă
pasageri sau marfă.
Accidentele terestre sunt constituite de coliziunile sau deraierile de trenuri de
marfă sau de pasageri sau ale vehiculelor (autoturisme , camioane , autobuze etc.).
Accidentele maritime se referă la accidentele produse de vapoare în cursul
unor furtuni , explozii , incendii , ciocniri de iceberguri sau de stânci.
Regulile de navigație maritimă și mijloacele de semnalizare oferă o
securitate deplină iar prognozele meteorologice permit evitarea cicloanelor , care
pot să ducă la accidente pe căi de transport maritime . Și, totuși , aceste mijloace de
transport se pot distruge și pot expune la moarte sutele de pasageri de pe vas.
Tendința în accidentele de trafic este de creștere , datorită creșterii
capacităților de transport sau a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
În ul timii ani , frecvența accidentelor aviatice produse pe plan mondial cu
număr mare de victime , dar și accidentele aviatice înregistrate în ultimii ani în
România , a crescut. Amintim , în acest sens , accidentul aviatic de la Balotești – 31
martie 1995 , cursa B ucurești – Bruxelles , înregistrat cu 60 morți (49 pasageri și 11
membri ai echipajului).
În catastrofele feroviare intervin trei factori: defecte ale căii ferate (deformări
ale șinei , defecte ale platformei pe care este așezată calea ferată) , defecte ale
materialului rulant și defecte de circulație (exces de viteză , obstacole periculoase ,
semnalizare defectuoasă). Catastrofa rutieră de la Mihăilești a reprezentat un
accident datorat transportului necorespunzător de materiale periculoase (azotat
de amoniu) , care în contact cu substanțe organice la temperaturi critice produc
explozii de mari proporții.
Accidente majore la utilaje și la instalații tehnologice periculoase. Prin acest tip de
accidente se înțelege distrugerea sau avarierea unor utilaje și instalaț ii
tehnologice , datorită neglijenței umane , ducând la numeroase victime umane și
la mari pierderi materiale. Caracteristicile de bază ale acestui tip de accident pot
fi: domeniul tehnologic de activitate (instalații metalurgice , chimice etc.);
capacitatea , productivitatea și durata ciclului tehnologic; mărimea zonei

57 afectate; modalitatea de propagare a accidentului (sub formă de explozie , nor
toxic , incendiu).
Accidentele tehnologice se clasifică după amploarea efectelor în catas trofice ,
grave și minore. Pentru studiul nostru referitor la dezastre ecologice , considerăm
doar accidentele tehnologice catastrofice care au următoarele caracteristici46:
pierderile de vieți omenești (1 deces); pierderea totală a instalației de producție
sau daune provocate propri etăților mai mari de 1 milion EURO; întreruperea
producției pentru mai mult de 30 zile; impactul pe termen lung sau permanent
asupra mediului; efectul potențial dincolo de zona afectată – impact asupra
populației.
Efectele generale ce pot surveni în urma c atastrofelor ecologice datorate
unor activități tehnologice sunt următoarele: pierderi de vieți umane și pagube
materiale; distrugerea totală sau parțială a instalațiilor; neonorarea comenzilor
pe plan intern și extern; probleme sociale (șomaj , cheltuieli suplimentare pentru
reabilitare); afectarea mediului ambiant.
Și în cazul hazardelor tehnologice , ca și în situația celor naturale ,
infrastructurile critice reprezintă una dintre cele mai vulnerabile componente , ce
pot fi afectate din cauza multitudinii de amenințări „invizibile” și în cascadă ce
sunt dificil de evaluat prin metodele uzuale de detectare.
Reducerea vulnerabilităților și contracararea amenințărilor se pot realiza
prin investiții în știință și tehnologie , pe fundalul unui cadru legislativ și
decizional adecvat , care să îmbunătățească capacitatea de rezistență la hazarde
tehnologice a comunității respective.
Provocările majore se referă la capacitatea autorităților de a: furniza
informații referitoare la hazarde și dezastre tehnologice acolo und e și când sunt
necesare; descifra și înțelege procesele antropice care declanșează hazarde
tehnologice; dezvolta strategii și tehnologii de diminuare a hazardelor
tehnologice; identifica și reduce vulnerabilitățile infrastructurilor critice
interdependente ; evalua rezistența la dezastru utilizând metodele standard;
promova așa -numitul „comportament de risc calculat”47.

3. Dezastre ecologice provocate de accidente sociale grave
Istoric vorbind , cele mai mari dezastre ecologice au fost provocate de
războaie. În timp de pace , oamenii s -au străduit să atingă același record. De -a
lungul istoriei , manevrele folosite în lupte au deteriorat îngrijorător mediul , iar
costurile pentru reducerea poluării se ridică la miliarde de dolari.

46 Hazarde tehnologice în România, http://andreivocila.wordpress.com/2010/11/24/hazarde –
tehnologice -in-romania/
47 Efectele hazardelor na turale și tehnologice asupra infrastructurilor critice, Colocviu Strategic nr.
2/2009, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, p. 4.

58 Retragerea armatei lui Saddam Hus sein din Kuweit în 1991 a costat
Kuweitul 1 , 5 miliarde de dolari pentru a stopa incendiile de la puțurile de petrol ,
iar țara a pierdut peste 5 miliarde de dolari pentru a remedia infrastructura
afectată. Fumul produs era încărcat cu gaze acide , particule toxice și compuși
chimici periculoși , precum dioxid de sulf și hidrogen sulfurat , toate acestea fiind
asociate cu afecțiuni respiratorii și cancer48.
Un exemplu bine -cunoscut al utilizării războiului ecologic l -a reprezentat
utilizarea „Agent Orange” de că tre armata SUA pentru a distruge sursele de
hrană în timpul războiului din Vietnam. Mai recent , distrugerea de sonde de
petrol în Kuweit a provocat eliberarea în atmosferă a tone de gaze poluante ,
precum dioxidul de carbon și dioxidul de sulf , care au cauz at ploi negre și acide
în Arabia Saudită și zăpadă neagră în Kashmir (la peste 1.500 de mile
depărtare)49.
Explozia unei bombe grele anihilează toată flora și fauna , distrugând
complet straturile inferioare ale solului care se poate regenera complet doar d upă
1.500 -7.400 de ani.
Peste 84 de țări au fost afectate de mine și bombe neexplodate în 2004 ,
potrivit Landmine Monitor50. Anul trecut , numărul acestora s -a redus la 70. Mult
timp după ce conflictele s -au încheiat , minele terestre pot continua să facă z onele
de conflict nelocuibile. Acestea pot rămâne active până la 50 de ani. Minele sunt
fabricate cu costuri mici , însă eliminarea uneia poate costa până la 1.000 dolari.
Minele pot fi neutralizate , la rate de peste 1.000 pe minut , dar este nevoie de o zi
întreagă pentru ca un expert calificat să curețe 20 -50 metri pătrați de teren
contaminat cu mine. De asemenea , peste 20.000 de situri pe mai mult de 1.700 de
facilități militare americane sunt contaminate cu deșeuri toxice convenționale
provenite de la min e. Potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite , estimarea
costurilor de anul trecut pentru curățarea minelor din 27 de state a costat o
jumătate de miliard de dolari51.
În 2007 , omenirea a cheltuit aproximativ 1 ,1 trilioane de dolari în domeniul
militar , pentru fabricarea armamentului și instruirea soldaților să ucidă52.

48 Pagubele ecologice produse de războaie costă statele miliarde de dolari, Vezi:
http://www.antena3.ro/externe/pagubele -ecologice -produse -de-razboaie -costa -statele -miliarde –
de-dolari -121058.html
49 EXCLUSIV Green Report : Cat polueaza un razboi? Milioane de dolari pentru reducerea poluarii
din razboaie, luni, 21 martie 2011, Vezi: http://www.green -report.ro/stiri/exclusiv -green -report –
cat-polueaza -un-razboi -milioane -de-dolari -pentru -reducerea -poluarii -din-razboaie
50 http://www.the -monitor.org/
51 Pagubele ecologice produse de războ aie costă statele miliarde de dolari, Vezi:
http://www.antena3.ro/externe/pagubele -ecologice -produse -de-razboaie -costa -statele -miliarde –
de-dolari -121058.html
52 EXCLUSIV Green Report : Cat polueaza un razboi? Milioane de dolari pentru reducerea poluarii
din razboaie, luni, 21 martie 2011, Vezi: http://www.green -report.ro/stiri/exclusiv -green -report –
cat-polueaza -un-razboi -milioane -de-dolari -pentru -reducerea -poluarii -din-razboaie

59 SUA au cheltuit în 2006 pentru războiul din Irak mai mult decât au investit
toate țările lumii în energie din surse regenerabile.
În ceea ce privește România , Jane’s Information Group susține că , compania
ROMAIR a dezvoltat și a produs bomba combinată CL -250, care seamănă cu
bomba sovietică RBK -250. Se mai susține că această bombă este dotată cu mine
antitanc BAAT -10 și mine antipersonal BF -10T53.
Jane’s Information Group a raportat și des pre Aerostar SA că produce
sistemul multi -lansator de rachete LAR -160, care poate folosi rachete MK4 ce
conțin sub -muniție 104 M8554
În ceea ce privește stocurile românești de muniție combinată pe site -ul
companiei ROMARM apar două tipuri de muniții multi -uz convenționale
îmbunătățite , proiectile de 152mm , CG-540 și CG -540 ER55. Aceste tipuri de
muniții combinate , care conțin încărcătură GAA -001 reprezintă un rezultat de
producție și marketing realizat cu ajutorul industriei militare israeliene.
Încărcătura GAA -001 este descrisă a fi identică cu cea israeliană M85 și este
produsă de compania românească Aeroteh SA56.
Totuși , în aprilie 2011 , România a declarat că „nu deține distribuitori KMG –
U sau bombe combinate de tip RBK -250, RBK -275 sau RBK -500”.57

Conclu zii
Dezastrele devin tot mai comune și mai distrugătoare , în primul rând din
cauza schimbărilor climatice și a dezvoltării nedurabile. Dezastrele sunt
rezultatul pericolelor – naturale sau antropologice – ce copleșesc capacitatea
oamenilor vulnerabili de a le înfrunta. De aceea , dezastrele nu trebuie văzute ca
amenințări externe , ci ca riscuri create de societatea umană – care pot fi
combătute prin acțiune umană.
Incidența dezastrelor are o legătură complexă cu procesele dezvoltării
umane , și prin urmare cu intervențiile în dezvoltare legate de subzistență.
Asigurarea bunăstării și a creșterii economice este doar un aspect al dezvoltării ce
nu reduce riscul în mod necesar: să ne amintim impactul devastator al
uraganului Katrina din SUA. În schimb , relația di ntre dezvoltare și riscul de
dezastre este multi -tematică , cuprinzând locația , cauzalitatea și aspectele

53 Robert Hewson, ed., Jane’s Air Launched Weapons , Issue 44 (Surrey, UK: Jane’s Information Group
Limited, 2004), p. 290.
54 Leland S. Ness and Anthony G. Williams, eds., Jane’s Ammunition Handbook 2007 –2008 (Surrey,
UK: Jane’s Information Group Limited, 2007), p. 714.
55 Romarm, “Artillery Ammunition, ” www.romarm.ro .
56 Leland S. Ness and Anthony G. Williams, eds., Jane’s Ammunition Handbook 2007 –2008 (Surrey,
UK: Jane’s Information Group Limited, 2007), pp. 605 –606.
57 Letter from Doru Costea, 27 April 2011, C1 -3/3782. Jane’s Information Group has listed Romania
as possessing KMG -U dispensers (which deploy submunitions), and RBK -250, RBK -275, and RBK –
500 cluster bombs.

60 programatice și financiare ale muncii de dezvoltare. În acest sens se pot trage
următoarele concluzii:
a) Dezastrele ecologice afectează disproporționa l săracii din lume. Mai mult de
jumătate din decesele cauzate de dezastre survin în țările cu indici ai dezvoltării
umane scăzuți , deși doar 11% din oamenii expuși pericolelor trăiesc acolo58. Cu
alte cuvinte , nivelurile scăzute ale dezvoltării umane sunt s trâns legate de
capacitatea scăzută și vulnerabilitatea crescută în determinarea riscurilor. Invers ,
reducerea sărăciei poate ajuta la reducerea riscurilor de dezastre prin reducerea
vulnerabilității și îmbunătățirea capacității , însă doar dacă măsurile de reducere a
riscurilor de dezastre sunt evaluate conștient și implementate ca parte a unei
intervenții.
b) Dezastrele își trag seva din eșecurile de dezvoltare. Declanșarea unui dezastru
duce adesea la distrugerea infrastructurii , erodarea subzistenței , rănire ,
îmbolnăvire , moarte. Însă , pierderile cauzate de dezastre interacționează cu și
agravează alte slăbiciuni sociale , și pot duce la crize politice , sociale și economice
pe termen mai lung. Cu alte cuvinte , schimbările sociale și programele de
dezvolta re din trecut au dat greș în a pregăti structurile sociale pentru izbucnirea
unui dezastru: societățile au rămas vulnerabile.
c) Proiectele de dezvoltare pot crește riscul dezastrelor. Intervențiile în dezvoltare
ale actorilor statali sau non -statali pot a vea efecte negative puternice asupra
capacității și vulnerabilității sociale la nivelurile cauzelor de bază , ale presiunilor
dinamice și a altor condiții nesigure. Există multe exemple în care tendința
pentru creștere economică și îmbunătățire socială cree ază noi riscuri de dezastre
ca, de exemplu , urbanizarea rapidă.
d) Alocarea de resurse limitate pentru dezvoltare și proiecte de ajutor par a fi un joc
fără câștig din moment ce amândouă tipurile de intervenții accesează aceeași
sumă de bani redusă , o cre ștere în intervențiile de ajutorare ar putea precipita o
descreștere în intervențiile pentru dezvoltare.

Bibliografie :

1. European Environment Agency , Mapping the impacts of recent natural disasters
and technological accidents in Europe – Environmental is sue report no. 35 ,
Copenhaga , 2003.
2. Maxx Dilley , Robert S. Chen et all , Natural disaster hotspots: a global risk
analysis , Synthesis Report , March 2005
3. Anexa la Strategia națională de management al riscului la inundații – prevenirea ,
protecția și diminuare a efectelor inundațiilor ,
http://schimbariclimatice.amr.ro/documente/strategia_
nationala_de_management_al_riscului_la_inundatii.pdf

58 Df (1999) Guidance for Evaluation Humanitarian Assistance in Complex Emergencies, de la
www.the -ecentre.net/resource/e_library/doc/OECD.pdf

61 4. Ministerul Mediului și Pădurilor , Strategia națională pe termen mediu și lung de
management al riscului la inundații , 2009 -2010.
5. Carta verde , Politici de mediu , Guvernul Romaniei , Programul Phare
2000 Fenomene de risc geografic , studiu al Academiei Romane , 1998
6. European Agency for Safety and Health at Work , OSH in figures: stress at work
— facts and figures – European Risk Ob srvatory Report No. 9 , Luxembourg:
Office for Official Publications of the European Communities , 2009.
7. United Nations , International Strategy for Disaster Reduction , South Eastern
Europe Disaster Risk Mitigation and Adaptation Initiative , Risk Assessment f or
South Eastern Europe Desk Study Review
8. Ministerul Administrației și Internelor , Strategia Națională de educare și
informare publică pentru situații de urgență ,
http://www.mai.gov.ro/documente/transparenta%20decizionala/strategia_de_constientizare_publi
ca.pdf
9. Strategia națională de securitate nucleară pe anii 2009 -2012.
10. Confederația CARITAS România , Reducerea riscurilor de dezastre. Învățâ nd
pentru subzistență Seria nr. 1 ,
http://caritasbucuresti.org/emergency/files/Documente_utile8/
Literatura/Romana/Reducerea_riscului.pdf
11. 1 Asociația ALMA -Ro, Managementul riscului de dezastru – ghid de lucru pentru
ONG -urile de mediu în prevenirea dezastr elor, martie 2007 , p.
12. UNISDR (2006) Comunicat presă luni 30 ian. 2006 Dezastrele au crescut cu 18%
în 2005 , dar rata mortalității scade , de la www.unisdr.org
13. UNISDR (2007) Comunicat presă luni 29 ian. 2007 , de la www.unisdr.org
14. CRED (2004) 30 Years of Nat ural Disasters – 1974 -2003: The Numbers , UCL
Presses Universittaires De Louvain , de la www.cred.be
15. Romania – disaster statistics , http://www.preventionweb.net/english/countries/ statistics/
index.php?cid=141
16. Istoria anilor de arșiță în România , Vezi: http: //www.ecomagazin.ro/istoria -anilor -de-
arsita -din-romania/
17. Hazarduri climatice – seceta , http://www.pagini -scolare.ro/Geog rafie -si-geologie -planuri -lectii –
si-studii/HAZARDURI -CLIMATICE -SECETA/menu -id-62.html
18. Avarii și pierderi produse de cutremure , http://inforisx.incerc2004.ro/avariile.htm
19. Scurgerea apelor în exces – inundații. Cauze manifestări , caracteristici :
http://www.isudobrogea.ro/inundatii.pdf
20. Inundațiile – cauze , forme de manifestare , efecte , modalități de combatere ,
http://www.isujis.ro/files/l ectie -liceu.pdf
21. Dan Băltean u, Sorin Cheval , Mihaela Șerban , Evaluarea și cartografierea
hazardelor naturale și tehnologice la nivel local și național – Studii de caz ,
Institutul de Geografie al Academiei Române , București ,
http://www.racai.ro/RISC1/DanBalteanu.pdf
22. Hazarde tehnologice în România , http://andreivocila.wordpress.com/2010/11/24/hazarde –
tehnologice -in-romania/
23. Efectele h azardelor naturale și tehnologice asupra infrastructurilor critice ,
Colocviu Strategic nr. 2/2009 , Editura Universității Naționale de Apărare „Carol
I”, București.

62 24. Pagubele ecologice produse de războaie costă statele miliarde de dolari ,
http://www.antena3.ro/externe/pagubele -ecologice -produse -de-razboaie -costa -statele -miliarde -de-
dolari -121058.html
25. EXCLUSIV Green Report : Cat po lueaza un razboi? Milioane de dolari pentru
reducerea poluarii din razboaie , luni, 21 martie 2011 , Vezi: http://www.green –
report.ro/stiri/exclusiv -green -report -cat-polueaza -un-razboi -milioane -de-dolari -pentru -reducerea –
poluarii -din-razboaie
26. http://www.the -monitor.org/
27. Robert Hewson , ed., Jane’s Air Launched Weapons , Issue 44 (Surrey , UK: Jane’s
Information Group Limited , 2004).
28. .Leland S. Ness and Anthony G. Williams , eds., Jane’s Ammunition Handbook 2007 –
2008 (Surrey , UK: Jane’s Information Group Limited , 2007).
29. Romarm , “Artillery Ammunition” , www.romarm.ro .
30. Leland S. Ness and Anthony G. Williams , eds., Jane’s Ammunition Handbook 2007 –
2008 (Surrey , UK: Jane’s Information Group Limited , 2007).
31. Letter from Doru Costea , 27 April 2011 , C1-3/3782. Jane’s Information Group has
listed Romania as possessing KMG -U dispensers (which deploy submunitions) ,
and RBK -250, RBK -275, and RBK -500 cluster bombs.
32. Df (1999) Guidance for Evaluation Humanitarian Assistance in Complex
Emergencies , de la www.the -ecentre.n et/resource/e_library/doc/OECD.pdf

63 RISCURI ȘI AMENINȚĂRI DIN SPAȚIUL CIBERNETIC LA ADRESA
INFRASTRUCTURII INFORMAȚIONALE CRITICE

Constantin MINCU1, Gruia TIMOFTE2
1) General mr. (r) prof. cons. dr. , membru titular al AOSR
2) Gener al brigadă (r) prof. univ. dr. , membru titular al AOSR
mincu_constantin@yahoo.com

Rezumat
Infrastructurile critice sunt constituite din sisteme materiale și cibernetice esențiale
pentru desfășurarea activităților minime în economia și guvernul unei națiun i. Acestea
cuprind telecomunicațiile , resursele energetice , sistemul bancar și financiar , transporturile ,
sistemele de aprovizionare cu apă și serviciile de urgență , atât cele de stat , cât și cele private.
Multe dintre infrastructurile critice naționale s -au dezvoltat , atât material cât și logic ca
sisteme separate , cu foarte puține interdependențe. Ca urmare a progreselor din tehnologia
informației și comunicațiilor și a necesității privind creșterea eficienței , aceste infrastructuri
au devenit din ce în c e mai automatizate și interconectate. Pe de altă parte , aceste evoluții au
creat noi vulnerabilități determinate de defectarea echipamentelor , erorile umane , starea
vremii și alte cauze naturale , atacurile fizice și cibernetice. Aceste vulnerabilități soli cită
abordări flexibile și graduale care să vizeze ambele sectoare (de stat și privat) , să asigure
securitatea națională și să contribuie la cea internațională.
Cuvinte cheie : spațiu cibernetic; infrastructură informațională critică;
tehnologia informației și comunicațiilor; risc , amenințare și vulnerabilitate
cibernetică; securitate cibernetică.

Abstract
Critical infrastructures are those physical and cyber -based systems essential to the
minimum operations of the economy and government. They include , but are not limited to ,
telecommunications , energy , banking and finance , transportation , water systems and
emergency services , both governmental and private. Many of the national critical
infrastructures have historically been physically and logically separat e systems that had little
interdependence. As a result of advances in communication and information technology and
the necessity of improved efficiency , however , these infrastructures have become increasingly
automated and interlinked. These same advances have created new vulnerabilities to
equipment failure , human error , weather and other natural causes , and physical and cyber
attacks. Addressing these vulnerabilities will necessarily require flexible , evolutionary
approaches that span both the public and private sectors , and protect both domestic and
international security.
Key-words : cyberspace , critical information infrastructure , communication and
information technology , cyber vulnerability , threat , and risk , cyber security.

*
* *

64 Infrastructurile crit ice sunt sisteme și active , fizice și virtuale , vitale pentru
națiuni astfel încât incapacitatea sau distrugerea lor ar avea un impact devastator
asupra securității naționale , securității economice naționale , sănătății și siguranței
publice naționale sau o ricărei combinații a acestora. Sectoarele infrastructurii
critice sunt: agricol și de alimentație , bănci și finanțe , chimic , facilități comerciale ,
comunicații , producție critică , baraje , baza industriei de apărare , servicii de
urgență , energie , facilități guvernamentale , tehnologia informației , monumente și
simboluri naționale , reactoare nucleare , materiale și deșeuri , poștă și expediere ,
sănătate publică și servicii medicale , sisteme de transport și aprovizionare cu
apă.
Combaterea acestor amenințări se b azează pe un parteneriat eficient între
guvern și proprietarii și operatorii infrastructurii critice din sectorul privat. De
aceea , este necesar un model de parteneriat care include consilii publice și private
pentru coordonarea politicilor și centre pentr u schimb de informații și analiză
care să culeagă și să disemineze informația referitoare la infrastructura fizică și
cibernetică. Recentele atacuri cibernetice asupra corporațiilor din diferite țări au
evidențiat amenințările datorate conectării globale l a rețele.
Ca urmare a faptului că sectorul privat deține majoritatea infrastructurii
critice a națiunilor – instituțiile bancare și financiare , rețelele de telecomunicații și
producția de energie , precum și facilitățile de furnizare a acesteia – este vita l ca
sectoarele public și privat să formeze un parteneriat eficient care să protejeze cu
succes aceste active cibernetice critice de o multitudine de amenințări provenind
de la teroriști , criminali și națiuni ostile [1].
Politica națională trebuie să stabi lească mecanisme variate pentru
dezvoltarea parteneriatelor public -private. Consiliile creează structura prin care
grupurile reprezentative de la toate nivelurile guvernamentale și sectoarele
private să colaboreze pentru planificare și implementarea efortu rilor de a proteja
infrastructura critică. Consiliile sectorului sunt prevăzute să fie conectate politic
și să reprezinte un punct primar de contact al guvernării pentru planificarea
întregii arii de activități legate de protecția infrastructurilor critice inclusiv pe
acelea referitoare la diminuarea amenințările cibernetice. Obiectivele lor sunt de
a determina (1) așteptările părților interesate din sectorul privat legate de
domeniul cibernetic , parteneriatele public -private și în ce măsură aceste așteptăr i
sunt atinse și (2) așteptările sectorului public legate de domeniul cibernetic ,
parteneriatele public -private și în ce măsură aceste așteptări sunt îndeplinite.
Organizațiile publice și private se bazează pe sistemele de computere pentru a
transfera sume de bani , informații sensibile și personale economice și comerciale ,
precum și informații clasificate sau sensibile și neclasificate de apărare și
intelligence . Transferul în creștere al informațiilor critice accentuează riscul ca
persoane rău intenționate să încerce să perturbeze sau să dezactiveze
infrastructuri critice naționale și să obțină informații sensibile și critice în scopuri
malițioase. Politica națională trebuie să sporească importanța coordonării public –

65 private pentru a se adresa amenințărilor direcționate împotriva infrastructurii
critice naționale cibernetice și conexe.

Amenințările cibernetice la adresa infrastructurii critice naționale
Diferite tipuri de amenințări cibernetice provenind de la surse numeroase
pot afecta negativ calculatoa re, software , operații ale unei agenții , o industrie sau
chiar Internetul. Interconectivitatea globală asigurată de Internet permite
atacatorilor cibernetici să traverseze cu ușurință granițele naționale , să acceseze
un număr mare de victime în același tim p și să -și mențină cu ușurință
anonimatul. Amenințările cibernetice pot fi intenționate și neintenționate.
Amenințările neintenționate pot fi cauzate de upgradările de software sau
procedurile de mentenanță care perturbă sistemele din neatenție. Amenințări le
intenționate includ atacuri direcționate sau nedirecționate. Atacurile pot proveni
de la o varietate de surse inclusiv grupuri criminale , hackeri și teroriști. Multe
surse de amenințări care au fost identificate de către comunitățile de intelligence și
de către alții sunt după cum urmează:
Operatorii bot-net folosesc rețeaua , sau bot-net, unor sisteme compromise
controlate de la distanță pentru coordonarea atacurilor și pentru distribuirea
atacurilor sub forma schemelor de phishing (sustragere de date) , spam (expediere
de mesaje nesolicitate) și malware (programe malițioase). Serviciile acestor rețele
sunt uneori disponibile pe piața neagră (de exemplu , achiziționarea unui pachet
pentru stoparea atacului asupra serviciului respectiv sau a unor servere de care
te poți folosi pentru inițierea de atacuri spam sau phishing ).
Grupările criminale încearcă să atace sistemele pentru a obține câștig
financiar. În mod specific , grupările criminale folosesc spam -ul, phishing -ul și
spyware -ul (soft de spionaj)/ malwar e-ul pentru acțiuni de furt de identitate și
fraudă online. Spionii corporațiilor internaționale și ai organizațiilor criminale
constituie o amenințare pentru alte state prin abilitatea lor de a conduce spionajul
industrial și furtul monetar pe scară largă și de a angaja și dezvolta talentul
hackerilor .
Hackerii (atacatori din exterior ai sistemelor informatice) pătrund în rețele
de dragul provocării , pentru a -și câștiga stima în comunitatea hackerilor , din
răzbunare , pentru a -i urmări pe alții , pentru a c âștiga bani , acestea fiind doar
unele dintre motive. În timp ce , în trecut , obținerea accesului neautorizat necesita
îndemânare și cunoștințe cibernetice substanțiale , acum , hackerii pot descărca
script -uri (programe) și protocoale de pe Internet și lansa împotriva site -urilor
victime. Astfel , pe măsură ce uneltele au devenit mai sofisticate , au devenit și mai
ușor de folosit.
Insiderii (atacatori din interior ai sistemelor informatice) sunt principala
sursă de criminalitate informatică. Insiderii nu au ne voie de foarte multe
cunoștințe despre intruziunea în computere deoarece știința lor referitoare la un

66 sistem țintă le permite de cele mai multe ori să obțină acces nerestricționat , să
provoace deteriorarea sistemului sau să fure date din sistem. Amenințar ea
provenită din interior îi include pe contractorii angajați de organizație , ca și pe
angajații care introduc accidental programe malițioase în sisteme.
Națiunile folosesc instrumentele cibernetice ca parte a activităților lor de
colectare de informații și spionaj. În plus , multe națiuni lucrează în mod agresiv
pentru dezvoltarea de doctrine , programe și capabilități de război informațional.
Astfel de capabilități permit unei singure entități să aibă un impact semnificativ
și grav prin perturbarea aproviz ionării , comunicațiilor și infrastructurilor
economice care sprijină puterea militară a altor țări.
Phisherii (colectorii de informații) sunt indivizi sau grupuri restrânse de
persoane , care execută scheme de phishing încercând să fure identități sau
informații care să le aducă câștig financiar. Phisherii pot folosi și spam sau
spyware/malware pentru a -și îndeplini obiectivele.
Spammerii sunt indivizi sau organizații care trimit email -uri nesolicitate cu
informații ascunse sau false pentru a vinde produse , a conduce scheme de
phishing , a distribui spyware/malware sau a ataca organizații (de exemplu ,
refuzarea serviciului).
Autorii de spyware sau malware sunt indivizi sau organizații cu intenții
malițioase care conduc atacuri împotriva utilizatorilor prin p roducerea și
distribuirea de spyware și malware.
Teroriștii încearcă să distrugă , să dezafecteze sau să exploateze
infrastructurile critice pentru a amenința securitatea națională , a cauza victime în
masă , a slăbi economia și a slăbi moralul și încrederea publicului. Teroriștii pot
folosi scheme de phishing sau spyware/malware pentru a genera fonduri financiare
sau pentru a colecta informații sensibile.
Grupurile sau indivizii pot desfășura în mod intenționat exploatări
cibernetice urmărind cu predilecție un sistem cibernetic sau atacând prin Internet
folosind viruși , viermi (programe care se multiplică singure) , sau malware
nevizând o țintă specifică. Principalele tipuri de exploatări cibernetice pot fi:
Denial -of-service (refuzul serviciului) reprezintă o metodă de atac
provenind de la o sursă unică care refuză accesul în sistem al utilizatorilor
legitimi prin încărcarea calculatorului țintă cu mesaje și prin blocarea traficului
legitim. Poate stopa sistemul să execute schimbul de date cu alte sisteme sau să
acceseze Internetul.
Distributed denial -of-service (refuzul distribuit al serviciului) reprezintă o
variantă de atac care folosește atacul coordonat din parte unui sistem distribuit
de calculatoare și nu doar din partea unei singure surse. Adesea folos ește viermi
pentru a se răspândi către calculatoare multiple care apoi atacă ținta.
Exploit tools (unelte de exploatare) sunt instrumentele sofisticate
disponibile publicului pe care le pot folosi intrușii cu niveluri diferite de

67 îndemânare pentru a descop eri vulnerabilități și a obține accesul în sistemele
vizate.
Bombele logice reprezintă forme de sabotaj prin care un programator
inserează coduri care determină programul să realizeze o acțiune distructivă
când intervin anumite evenimente , precum terminare a perioadei de angajare a
programatorului.
Phishing -ul reprezintă crearea și utilizarea de emailuri și site -uri web –
realizate să arate similar cu site -urile unor afaceri legitime , instituții financiare și
agenții guvernamentale bine -cunoscute – pentru a -i induce în eroare pe
utilizatorii Internet -ului și ai -i determina să -și decline date personale precum
informații referitoare la conturile bancare și financiare și la parolele personale.
Ulterior , phisherii folosesc aceste informații în scopuri infracțion ale pentru furtul
de identitate și fraude asupra persoanelor.
Sniffer este un program care interceptează datele vehiculate și examinează
fiecare pachet în căutare de informații specifice precum parolele transmise clar în
format text.
Calul troian este un program de calculator care ascunde un cod dăunător.
De obicei , un cal troian este deghizat într -un program util pe care un utilizator
dorește să -l execute.
Virusul este un program care infectează fișierele calculatorului , de obicei pe
cele executabile , prin inserarea unei copii personale în cadrul fișierului. Aceste
copii sunt , de obicei , executate când fișierul infectat este încărcat în memoria
computerului permițând virusului să infecteze alte fișiere. Spre deosebire de
vierme , un virus necesită implicare a umană (de obicei involuntară) pentru a se
propaga.
Vishing -ul reprezintă o metodă de phishing asupra tehnologiei Voice -over –
Internet -Protocol (Protocolului de Voce pe Internet) și software -ului centrului de
apeluri din sursă deschisă care au făcut necost isitor pentru escroci să creeze
centre de apeluri false și pentru infractori să trimită emailuri și mesaje text
potențialelor victime informându -le că a intervenit o problemă de securitate și că
trebuie să -și sune banca să -și reactiveze cardul de debit sau credit sau să trimită
mesaje text spre telefoane mobile instruind victimele potențiale să contacteze
băncile online false pentru a -și înnoi conturile.
War driving -ul (războiul de conducere) este o metodă de a obține intrarea în
rețele de calculatoare fără fir cu ajutorul unui laptop , antene și un adaptor de
rețea fără fir care implică locații de patrulare pentru a obține acces neautorizat .
Viermele este un program de computer independent care se reproduce prin
auto -copiere de pe un sistem pe altul în rețe a. Spre diferență de virușii de
calculator , viermii nu necesită implicare umană pentru a se propaga.
Zero -day exploit (exploatarea zilei zero) este o amenințare cibernetică ,
profitând de vulnerabilități de securitate în aceeași zi în care vulnerabilitatea
devine cunoscută publicului larg și pentru care nu există remedii disponibile .

68 Recente rapoarte referitoare la atacuri cibernetice ilustrează că astfel de atacuri
pot avea un impact destabilizator asupra securității naționale și economice și
asupra sănătăț ii și siguranței publice.
În mai 2007 , Estonia a raportat că a fost ținta unui atac cibernetic denial -of service
(de refuzare a serviciului) care a avut consecințe naționale. Atacul coordonat a creat
întreruperi în masă a website -urilor guvernului și comer ciale. [2].
În martie 2008 , Departamentul Apărării al SUA a raportat că , în 2007 ,
rețelele de computere operate de Departamentul Apărării , unele agenții federale
și centre de cercetare ale apărării și contractori au fost ținta unor intruziuni
asupra rețele lor de calculatoare. Deși cei responsabili nu au fost identificați ,
atacurile au părut să -și aibă originea în China[3].
În ianuarie 2010 , s-a raportat că cel puțin 30 de companii tehnologice –
majoritatea din Silicon Valley , California – au fost victimele intruziunilor.
Atacatorii cibernetici au infectat calculatoarele cu programe ascunse ce au permis
accesul neautorizat la fișiere care puteau include referiri la sisteme de securitate a
calculatoarelor , date esențiale pentru corporații și software cu coduri sursă ale
companiilor[4].
În ianuarie 2010 , o companie cu sediul în California a dat în judecată două
companii chineze motivând că acestea le -au furat codul de software pe care apoi
l-au distribuit către zeci de milioane de beneficiari ca parte a software -ului de
filtrare sponsorizat de guvernul chinez. Compania dorește ca despăgubiri mai
mult de 2 , 2 milioane dolari. Cercetători academici au descoperit că porțiuni ale
codului de software al companiei au fost copiate și folosite în versiunea inițială a
software -ului chinez [5].
Bazându -se pe o investigație de 8 luni în 2009 , cercetării universitari au
raportat că sistemele de calculatoare din India au fost atacate. Atacatorii
cibernetici suspectați s -au conectat la calculatoarele indiene folosindu -se de
rețelele sociale pentru a instala bot-net-uri care s -au infiltrat și au infectat
calculatoarele populației cu malware -uri. Incidentele au fost raportate că au fost
descoperite ca aparținând unei organizații subterane de spionaj care a putut
sustrage informați i sensibile de securitate și apărare națională [6].
Prin folosirea programului de parteneriat dintre sectoarele privat și public se
pot coordona acțiuni pentru gestionarea riscurilor legate de protejarea
infrastructurii critice cibernetică de informații. A ceastă coordonare include
schimbul de informații , conducerea de exerciții și furnizarea de resurse.

Schimbul de informații. Schimbul de informații permite partenerilor
guvernamentali și din sectorul privat să evalueze corect evenimentele , să
formuleze eva luări de risc și să determine modalități adecvate de acțiune. Acesta
include schimbul de informații referitoare la amenințările și vulnerabilitățile

69 cibernetice , la alerte și avertizări asupra unor astfel de amenințări și
recomandarea de măsuri de atenuare .
Conducerea de exerciții. Construirea și menținerea expertizei organizaționale
și sectoriale necesită exerciții cuprinzătoare pentru testarea interacțiunii dintre
părțile implicate în contextul unor atacuri cibernetice grave , incidente teroriste ,
dezastre naturale sau alt gen de urgențe. Exercițiile sunt efectuate de către
proprietarii și operatorii din sectorul privat și la toate nivelurile de guvernare.
Furnizarea de resurse. Maximizarea utilizării eficiente a resurselor reprezintă
elementul cheie al pr otejării infrastructurii critice naționale. Aceasta include
acordarea de asistență tehnică și expertiză politică , de formare , angajamentul
oamenilor și ajutorul financiar prin proiecte de grant.

2. Cerințele de securitate cibernetică ale sectoarelor infr astructurii
critice
a. Amenințările , vulnerabilitățile , incidentele și consecințele potențialelor
atacuri sunt în creștere . Infrastructurile critice pot fi amenințate utilizând atât
mijloace fizice cât și cibernetice. Mai multe organizații și indivizi sun t capabili să
conducă astfel de atacuri. Oricum , pe măsură ce crește dependența
infrastructurilor critice față de rețelele de computere și de comunicații , tot mai
multe organizații și indivizi pot provoca daune folosind atacurile cibernetice [7].
b. Secto arele infrastructurii critice se confruntă cu amenințări cibernetice
variate. În plus față de amenințările fizice pe care le impun , teroriștii și alți
răuvoitori , precum infractorii transnaționali și serviciile de informații străine ,
reprezintă o amenințar e pentru sistemul nostru național de calculatoare. Oficialii
sunt din ce în ce mai preocupați de atacurile din partea indivizilor și grupurilor
cu intenții malițioase precum infracțiunea , terorismul , colectarea de informații
străine etc.
c. Sistemul de ma nagement defectuos poate fi costisitor și perturbator. În
această categorie pot fi incluse amenințările de securitate cibernetică obișnuite
precum: monito rizarea inadecvată a sistemului și unelte de control defectuoase ,
creșterea neplanificată a unui sist em larg și complex cu interdependențe externe;
o combinație de factori externi puțin probabili a interveni , lipsa unei părți
interesate bine -definite responsabilă pentru robustețea de ansamblu a sistemului
și confuzia sau erorile operatorului. Aceste ameni nțări capătă puțină atenție și de
aceea se pot transforma în riscuri serioase ce afectează creșterea economică
națională și succesul unor inițiative guvernamentale sau ale sectorului privat.
Aceste activități plasează sistemelor operate de calculator rolur i critice pentru
sectoarele economic , guvernamental , militar sau industrial de importanță
națională. Sistemele sunt în creștere printr -un proces neplanificat , organic de
acumulare , fără nici un fel de plan la nivel mondial și fără o entitate bine definită ,
cu responsabilitate clară pentru securitate și fiabilitate . Sistemele rezultate sunt

70 intrinsec greu de analizat sau monitorizat , astfel încât chiar în cazul în care
națiunea are mandat ca să le controleze , știința de a face acest lucru lipsește de
cele ma i multe ori.
d. Îngrijorare crescândă asupra conexiunilor dintre lumile cibernetică și
fizică . De exemplu , un atac cibernetic care întrerupe alimentarea cu apă sau
sistemul electric , în combinație cu un atac fizic, ar putea sista serviciilor de
urgență resursele necesare pentru a gestiona consecințele unui atac fizic prin
controlul incendiilor , coordonarea acțiunilor , și generarea de curent electric.
e. Infrastructurilor critice se bazează pe tehnologia informației pentru a
funcționa . În fiecare dintre se ctoarele infrastructurilor critice , entitățile se
bazează pe tipuri similare de tehnologie a informației pentru a îndeplini atât
funcții critice și non-critice , cum ar fi cele legate de: contabilitate , finanțe ,
personal , fabricație , inginerie , logistică și care, pentru îndeplinirea misiunilor lor ,
necesită generarea și transmiterea energiei electrice , furnizarea de apă ,
producerea de substanțe chimice , transportul de mărfuri și persoane , sau
sprijinirea operațiunilor financiare .
Datorită faptului că sectoa rele infrastructurii folosesc tehnologii analoage de
calculatoare și interconectare , ele au nevoi similare pentru securitatea cibernetică.
Cu toate acestea , nivelul de importanță acordat diverselor aspecte ale securității
cibernetice variază . De exemplu , cerințele de securitate cibernetică sunt adesea
descrise în termeni de confidențialitate , integritate sau disponibilitate datelor și
sistemelor . Confidențialitatea asigură menținerea restricțiilor autorizate privind
accesul și divulgarea de informații , inclusiv mijloacele de protecție a vieții private
cu caracter personal și a informațiilor particulare . Integritatea este definită ca
paza împotriva modificărilor necorespunzătoare sau distrugerea informațiilor și
include informații de non-repudiere și autentic itate . Disponibilitatea înseamnă
garantarea accesului în timp util și de încredere și utilizarea de informații .

3. Tehnologiile și standardele de securitate cibernetică
Deținătorii de infrastructuri critice folosesc tehnologii curente de securitate
ciber netică precum firewall -uri (paravane de protecție) și software -uri antivirus
pentru a proteja informațiile pe care le procesează , înmagazinează și transmit în
sistemele de rețea care sunt predominante în infrastructuri. Pentru a ajuta
proprietarii de infra structuri să achiziționeze tehnologii de securitate cibernetică ,
sunt disponibile standarde care descriu caracteristicile și calitățile operaționale
ale produselor tehnologice de securitate cibernetică. Sunt , de asemenea ,
disponibile și standardele care de scriu protocoalele și ghidurile de operare care
arată modul de folosire al produselor tehnologice [8].
a. Următoarele categorii de produse tehnologice de securitate cibernetică reprezintă
elemente comune de control care ajută la securizarea sistemelor de tehnologia
informației și a rețelelor :

71 Controlul accesului limitează capacitatea utilizatorilor necunoscuți sau
neautorizați de a vizualiza sau utiliza informații , gazde sau rețele . Tehnologiile
de control al accesului pot ajuta la protejarea datelor și a s istemelor sensibile .
Controalele de acces includ tehnologii de protecție a limitei , de autentificare și de
autorizare .
Controalele integrității sistemului sunt folosite pentru a se asigura că
sistemul și datele sale nu sunt modificate ilegal sau corupte de un cod malițios .
Software -ul antivirus și verificatorii de integritate sunt două tipuri de tehnologii
care ajută la asigurarea integrității sistemului .
Controalele criptografice includ criptarea datelor în timpul transmisiei și
atunci când sunt stocate î ntr-un sistem . Criptarea este procesul de transformare a
datelor obișnuite într-o formă de cod , astfel încât informațiile sunt accesibile
numai celor care sunt autorizați să aibă acces . Două aplicații ale criptografiei sunt
rețelele virtuale private și semnăturile și certificatele digitale .
Controalelor de audit și de monitorizare ajută administratorii să efectueze
investigații în timpul și după un atac . Vom descrie patru tipuri de tehnologii de
audit și monitorizare : sisteme de detectare a intruziunilor , sisteme de prevenire a
intruziunilor , instrumente de corelare a evenimentelor de securitate și
criminalistica calculatoarelor .
Controalele de configurare a managementului și de asigurare ajută
administratorii să vizualizeze și să modifice setările de secur itate ale gazdelor și
rețelelor lor , să verifice corectitudinea setărilor de securitate și să mențină
operațiunile într-un mod securizat în condiții de constrângere . Aici, amintim
cinci tipuri de tehnologii de configurare a managementului și de asigurare :
aplicarea de politici , managementul de rețea , continuitatea operațiunilor , scanere
și managementul patch -urilor (actualizărilor) .
b. Standardele de securitate cibernetică pot ajuta la furnizarea bazei pentru
cumpărarea și vânzarea de produse de securitate prin definirea unui set de reguli ,
condiții sau cerințe pe care trebuie să le întrunească produsele.
Există trei categorii largi de standarde care guvernează tehnologia de
securitate cibernetică: (1) standardele de securitate a protocolului; (2) criteriil e de
securitate a produsului , precum criteriile comune de protecție ale profilurilor; și
(3) orientările operaționale. Standardele de securitate a protocolului sunt
standarde de interfață care definesc punctele de legătură dintre două dispozitive.
Standard ele de produs stabilesc calitățile și cerințele pe care trebuie să le dețină
un produs și care va servi efectiv scopului acestuia. Orientările operaționale
definesc procesul ce se va urma pentru ca un proces sau sistem de securitate să
funcționeze în mod e ficient.
Proiectanții și constructorii produselor pot folosi standardele de protocol și
produs pentru a crea și testa produsele pentru a se asigura că acestea întrunesc
criteriile stabilite prin standardele anterioare. Cumpărătorii pot selecta

72 tehnologie care respectă standardele având asigurarea că aceste tehnologii
respectă standardele.

4. Elemente de implementare a securității cibernetice
Proprietarii de infrastructuri critice sunt în cele din urmă responsabili pentru
asigurarea nevoilor lor de securi tate cibernetică. Pentru unele sectoare de
infrastructură , coordonatorii de sector – indivizi sau organizații – au un rol
colectiv în sprijinirea entităților din sectorul lor să asigure securitatea cibernetică.
În plus , statul și organizațiile locale au ro l să se asigure că sunt urmărite
interesele de securitate națională și bunăstarea publică și aceștia dețin o varietate
de instrumente , inclusiv regulamente , granturi și parteneriate , care pot fi folosite
să influențeze modul în care infrastructurile critic e naționale sunt protejate.
Multe dintre provocări sunt comune tuturor tipurilor de infrastructuri critice pe
timp ce unele provocări sunt specifice unor sectoare. Concomitent cu provocările ,
există și oportunități de acțiune din partea guvernului , sectoar elor de
infrastructură critică , entităților individuale care dețin infrastructuri critice și
producătorii de tehnologie [9].
a) Un cadru de lucru bazat pe risc pentru proprietarii de infrastructură
pentru a implementa tehnologiile de securitate cibernetică . Pe baza rezultatelor
evaluării de risc , proprietarii de infrastructuri pot implementa tehnologiile
disponibile de securitate cibernetică pentru a diminua riscurile identificate. Există
mai multe categorii de tehnologii disponibile pentru securitatea cibe rnetică care
poate fi folosite pentru o mai bună securizare a sistemelor infrastructurii critice.
De asemenea , proprietarii de infrastructuri trebuie să țină cont de limitările
acestor tehnologii ca și de interacțiunile tehnologiilor cu procesele de securi tate și
cu oamenii ce utilizează aceste tehnologii.
 Este important să gândim securitatea cibernetică într-un cadru de lucru
general care include următoarele procese: (1) determinarea cerințelor de
securitate ale afacerii; (2) realizarea evaluării de risc; (3) stabilirea unei politici de
securitate; (4) implementarea unei soluții de securitate cibernetică care include
oameni , procese și tehnologie pentru a minimiza riscurile identificate; și (5)
monitorizarea și gestionarea continuă a securității.
 Analiza d e risc sau evaluarea riscului reprezintă o componentă cheie în
cadrul de lucru general pentru securitatea cibernetică. Abordarea bunei securități
este similară la bază , indiferent de activele de protejat. O metodologie a
managementului de risc poate furniz a informațiile de bază necesare luării
deciziilor asupra modului în care trebuie protejate sistemele de informații ale
unei entități.
 Deoarece este imposibil de protejat sistemele de calculatoare de toate
atacurile , contramăsurile identificate prin proces ul de management al riscului
trebuie să sprijine trei concepte integrale ale unui program holistic de securitate:

73 protecție , detecție și reacție. Protecția furnizează contramăsuri precum politicile ,
procedurile și controalele tehnice de apărare împotriva a tacurilor asupra
activelor ce sunt protejate. Detecția monitorizează potențialele slăbiciuni ale
măsurilor de protecție care se pot transforma în breșe de securitate. Reacția , care
adesea necesită implicarea umană , răspunde de detectarea breșelor pentru a
contracara atacurile înainte să fie provocate daune. Protecția absolută față de
atacuri este imposibil de obținut drept pentru care un program de securitate care
nu încorporează detecția și reacția este incomplet.
 Organizațiile au resurse limitate – oamen i și bani – și, prin urmare , de
obicei , ele se focalizează pe îmbunătățirea securității cibernetice doar în măsura
în care acele nevoi de securitate sunt necesare pentru a -și continua operațiile de
afaceri sau sunt cerute de clienții lor. Potrivit propriei prioritizări a acestor
riscuri , entitatea poate determina dacă amenințarea unui atac cibernetic
reprezintă un risc semnificativ care trebuie diminuat. În acest punct , entitatea
poate proceda la implementarea contramă surilor pentru diminuarea riscului de
atacuri cibernetice , bazată pe propria analiză a eficienței costului
contramăsurilor.

b) Unele riscuri se situează dincolo de controlul sectoarelor infrastructurii
critice . O evaluare a vulnerabilității poate descoperi că există dependențe față de
sistem e și infrastructuri situate dincolo de controlul unei entități. De exemplu ,
mai multe sectoare sunt dependente de rețeaua electrică și infrastructura de
telecomunicații. Unele sectoare sunt dependente de sistemele informatice care
sunt operate de alte sect oare sau de guvernul național. Aceste interconexiuni pot
duce la apariția vulnerabilităților și , de aceea , trebuie considerate în consecință.
Mai mult , datorită faptului că aceste dependențe se află în afara controlului
entității , opțiunile pentru diminuar ea acestor potențiale vulnerabilități sunt
limitate. Având în vedere un astfel de eșec , o opțiune posibilă pentru entitățile
dependente este de a dezvolta un plan de continuitate a afacerii. Acesta , ca parte
a procesului de management de risc , poate ajuta o organizație să -și identifice cele
mai critice procese ale afacerii și acțiunile pe care le poate realiza înaintea sau pe
timpul unei slăbiciuni pentru a diminua riscurile potențiale [10].

c) Sectoarele critice de infrastructură au întreprins acțiuni pen tru a combate
amenințările la adresa sectoarelor lor. Politica națională de protecție a
infrastructurii critice necesită o arie largă de acțiuni pentru îmbunătățirea
abilității națiunii de a detecta și răspunde atacurilor grave computerizate și fizice
și de a stabili un parteneriat între guvern și sectorul privat. Aceasta încurajează
sectorul privat pentru a face eforturi voluntare , a schimba informații și a întări
poziția de securitate a activelor lor fizice și cibernetice. Unele sectoare de
infrastructură au luat măsuri ample pentru a atinge în mod voluntar aceste
activități propuse . Luarea în considerare a eforturilor curente ale sectoarelor

74 infrastructurii critice poate ajuta la informarea decidenții legislativi cu privire la
necesitatea ca politica guve rnamentală viitoare să sporească gradul de utilizare al
tehnologiilor de securitate cibernetică . Principalele aspecte sunt după cum
urmează : coordonarea eforturilor și creșterea participării la activitățile sectorului ;
colectarea și analiza incidentului , amenințării , vulnerabilității informaționale ale
entităților sectoriale ; dezvoltarea de strategii , de orientare și standarde pentru
îmbunătățirea securității , oferind metode pentru validarea independentă a
software -ului și hardware -ului; creșterea gradului de conștientizare cu privire la
importanța securității cibernetice; încurajarea performanței evaluărilor de
vulnerabilitate ; schimbul de informații critice de protecție a infrastruc turilor
legate de activitatea sectoarelor; schimbul de bune practici ; mobi lizarea
eforturilor existente [11].
În această lucrare , descriem unele provocări , amenințări , riscuri și
vulnerabilități la adresa infrastructurii critice ca și metodele de protecție și
utilizare ale tehnologiilor de securitate cibernetică care pot securiz a
infrastructurile critice în fața atacurilor cibernetice. Unele tehnologii , precum
firewalll -urile și biometrie pot ajuta la protejarea mai bună a calculatoarelor și
rețelelor în fața atacurilor , pe timp ce altele , precum detecția intruziunii și
continuit atea instrumentelor de operare ajută la detectarea și răspunsul atacurilor
cibernetice pe timpul desfășurării lor. Aceste tehnologii pot ajuta la protejarea
informației care este procesată , stocată și transmisă în sistemele computerelor
aflate în rețele și care prevalează în infrastructurile critice. Deși multe tehnologii
de securitate cibernetică sunt disponibile , experții conștientizează că aceste
tehnologii nu sunt cumpărate și implementate în totalitate. Adițional nevoii de
soluții pe termen scurt de im plementare propice a actualelor tehnologii de
securitate cibernetică există și o nevoie pe termen lung de cercetare în securitatea
cibernetică și de transpunere a rezultatelor cercetării în produse comerciale
viabile. Pe baza unui număr de agende de cercet are și cercetării desfășurată în
securitate cibernetică am găsit că un număr de arii de cercetare necesită atenție
continuă. Aceste arii de cercetare privind securitatea cibernetică includ
compoziția sistemelor securizate , securitatea sistemelor legate în rețea , metria
securității , impactul socio -economic de securitate , identificarea și analizarea
vulnerabilității și securitate rețelelor wireless (fără fir) .

Referințe :

[1] U.S. General Accounting Office. Critical Infrastructure Protection: Key Private an d Public
Cyber Expectations Need to Be Consistently Addressed , GAO -10-628 (Washington , D.C.: July
15, 2010).

75 [2] Computer Emergency Response Team of Estonia , “Malicious Cyber Attacks Against
Estonia Come from Abroad” (Apr. 29 , 2007) and Remarks by Homelan d Security Secretary
Michael Chertoff to the 2008 RSA Conference (Apr. 8 , 2008).
[3] U.S. Office of the Secretary of Defense , Annual Report to Congress: Military Power of the
People’s Republic of China 2008 (Washington , D.C.: Oct. 16 , 2008 ).
[4] The New Y ork Times , Google , Citing Attack , Threatens to Exit China (Jan. 13 , 2010). [5]
The New York Times , Suit Says 2 Chinese Firms Stole Web -Blocking Code (Jan. 7 , 2010).
[6] The New York Times , China Cyber –Spies Target India , Dalai Lama: Report (Apr. 6 , 2010).
[7] U.S. General Accounting Office. Technology Assessment: Cyber Security for Critical
Infrastructure Protection (Washington , D.C.: May 28 , 2004).
[8] The White House. Cyberspace Policy Review: Assuring a Trusted and Resilient Information
and Communicatio ns Infrastructure (Washington , D.C.: May 29 , 2009).
[9] U.S. General Accounting Office. Cyber Security: Continued Attention Needed to Protect
Our Nation's Critical Infrastructure and Federal Information Systems (Washington , D.C.:
March 16 , 2011).
[10] U.S. General Accounting Office. Cyber Analysis and Warning: DHS Faces Challenges in
Establishing a Comprehensive National Capability , GAO -08-588 (Washington D.C.: July 31 ,
2008).
[11] U.S. General Accounting Office. Critical Infrastructure Protection: Sector -specific Plans’
Coverage of Key Cyber Security Elements Varies , GAO -08-113 (Washington D.C.: Oct. 31 ,
2007) and Critical Infrastructure Protection: Current Cyber Sector -Specific Planning Approach
Needs Reassessment , GAO -09-969 (Washington D.C.: Sept. 24 , 2009).

76 SECURITATEA INFRASTRUCTURII CRITICE D E INFORMA ȚIE – SISTEME
DE DETECȚ IE A INTRUZIUNII ÎN REȚELE LE DE CALCULATOARE

Cristea DUMITRU
General lt. (r) profesor universitar d octor , Membru corespondent AOSR ,
Secția Științe Militare, Universitatea Națională de Apărare « Carol I » București
Membru AFCEA (Arme d Forces Communications and Electronics Association – Asociația
Forțelor Armate pentru Comunicații și Electronică), fost șef al [former chief of ] J6 (Direcția
Comunicații și Informatică din Statul Major General / Directorate of IT&C in General Staff )
(e-mail: dumitru.cristea@computerland.ro ).

Rezumat
Securitatea infrastructurii critice de informație se va asigura întotdeauna cu dificultate ,
tocmai datorită caracteristicilor care o fac de neînlocuit în funcționarea altor
infrastructuri critice. Aceasta este descentralizată , interconectată , interdependentă ,
controlată de o multitudine de actori (în principal privați) și încorporează tipuri de
tehnologii diverse. Este aproape o axiomă faptul că avariere a infrastructurii critice de
informație afectează sisteme aflate la mare distanță , iar problemele din spațiul cibernetic
au consecințe directe asupra lumii reale. Într -adevăr , internetul poate fi utilizat ca un
multiplicator pentru a amplifica efectele unu i atac asupra unor infrastructuri critice.
Provocările la adresa securității sporesc odată cu progresul tehnologic.Una dintre
ultimele linii de apărare care completează schema de securitate de ansamblu a
infrastructurii critice de informație este reprezent ată de sistemele de detecție a
intruziunilor în rețelele de calculatoare.
Cuvinte cheie: securitatea infrastructurii critice de informație, sisteme de
detecție a intruziunii, SCADA, NIDS
Abstract
Critical Information Infrastructure security will always be difficult to ensure , just
because of the features that make it irreplaceable for other critical infrastructures normal
operation. It is decentralized , interconnected , interdependent , controlled by multiple
actors (mainly private) and incorporating diverse types of technologies. It is almost
axiomatic that the disruption of the Critical Information Infrastructure affects systems
located much farther away , and the cyber problems have direct consequences on the real
world. Indeed , the Internet can be used as a multiplier in order to amplify the effects of
an attack on some critical infrastructures. Security challenges increase with the
technological progress. One of the last lines of defense which comes to complete the
overall security scheme of the Critical I nformation Infrastructure is represented by the
Network Intrusion Detection Systems.
Keywords: Critical Information Infrastructure Security , Intrusion Detection
Systems , SCADA , NIDS

77 1. Introducere
Societatea modernă a devenit din ce în ce mai dependentă de
disponibilitatea , fiabilitatea , siguranța și securitatea multor infrastructuri
tehnologice. Sistemele informatice reprezintă o necesitate pentru umanitate atât
datorită importantelor beneficii soc iale și economice pe care le oferă , cât și
consecințelor grave care apar în urma avarierii lor. Infrastructurile critice constau
în acele tehnologii fizice și de informații , rețele , servicii și bunuri care , în cazul
deteriorării sau distrugerii , ar putea a vea un impact serios asupra sănătății ,
siguranței și securității sau bunăstării economice ale cetățenilor , ori asupra
funcționării eficiente a guvernelor. [1] În opinia noastră , pentru ca societatea să
supraviețuiască , următoarele infrastructuri critice tr ebuie să funcționeze , cel
puțin la un nivel minim:
– furnizarea de apă , energie electrică și combustibil;
– sistemul de transporturi și comunicațiile;
– asigurarea hranei și managementul deșeurilor;
– sistemul financiar și de asigurări;
– rețelele informatice ș i de telecomunicații;
– sistemele de apărare militare;
– serviciile de urgență , de sănătate și de salvare;
– sistemul juridic , agențiile publice și administrația publică etc.

Furnizarea de energie electrică , precum și rețelele informatice și de
telecomunicaț ii pot fi considerate ca fiind de o importanță crucială , întrucât
celelalte infrastructuri critice le datorează funcționarea corespunzătoare.
Apreciem că în ultimele decenii , infrastructurile critice au devenit dependente de
tehnologia informației și comun icațiilor , cum este cazul rețelelor fixe și mobile de
telefonie , Internetului sau a rețelelor terestre și satelitare destinate
managementului informațiilor , comunicațiilor și funcțiilor de control.
Infrastructura critică de informație controlează managemen tul centralelor
electrice , barajelor , sistemului energetic național , sistemelor de control ale
traficului aerian , sistemelor de distribuție a utilităților publice , sistemului
financiar , pentru a numi numai câteva din elementele constituente ale
infrastruct urilor critice. Sprijinul acestor instalații fizice sensibile pe
infrastructura critică de informație determină ca securitatea infrastructurii critice
de informație să reprezinte un interes național.
Evaluarea gradului de securitate a infrastructurii criti ce de informație ,
precum și o serie de analize și rapoarte realizate de părțile interesate din sectorul
public și privat subliniază atât dependența socială , politică și economică de
tehnologia informației și comunicațiilor a societății contemporane , cât și creșterea
constantă a numărului , amplorii , gradului de sofisticare și a impactului
amenințărilor naturale sau generate de oameni. Asistăm în prezent la o tendință

78 de utilizare a tehnologiei informației și comunicațiilor în scopul obținerii
supremației pol itice, economice și militare , inclusiv prin capacități ofensive.
Guvernele și ansamblul furnizorilor de servicii vitale nu fac cunoscute
publicului deficiențele de securitate și reziliență decât dacă sunt obligați să o facă.
Chiar și în aceste condiții , se cunosc numeroase exemple de amenințări la adresa
infrastructurilor critice cauzate de deficiențele de securitate și de reziliență de la
nivelul infrastructurilor critice de informație:
în 2007 și 2008 , au avut loc atacuri cibernetice de amploare în Eston ia,
Lituania și Georgia;
în 2008 , întreruperea cablurilor submarine intercontinentale din
Mediterana și din Golful Persic a afectat traficul internet în numeroase
țări;
în aprilie 2009 , responsabilii federali cu securitatea din SUA au avertizat
cu privire la pătrunderea în rețeaua electrică a SUA a unor „spioni
cibernetici” , în urma cărora au rămas în rețea programe informatice care
ar putea fi folosite pentru a perturba sistemul;
în luna iulie 2009 , SUA și Coreea de Sud au fost nevoite să facă față unor
întreruperi manifeste ale serviciilor (implicând preluarea controlului
asupra unui număr de 100 000-200 000 de calculatoare , devenite „zombi”) ,
ceea ce a afectat funcționarea a numeroase site -uri guvernamentale.

În plus , după cum o arată și recentele evenim ente sud -mediteraneene , unele
regimuri sunt pregătite și capabile să interzică sau să submineze în mod arbitrar
accesul propriilor lor cetățeni la mijloacele informatice de comunicare , în special
internetul și comunicațiile mobile , în scopuri politice. Ast fel de intervenții interne
unilaterale pot avea consecințe grave asupra altor părți ale lumii. [2]
Pentru a înțelege și mai bine aceste diferite amenințări , acestea pot fi împărțite în
următoarele categorii:
– pentru exploatare , cum ar fi amenințările avansa te persistente sau atacurile
neîntrerupte și coordonate împotriva agențiilor guvernamentale , în scopul
spionajului economic și politic (de exemplu , Ghost Net [3]) , furtul de
identitate , recentele atacuri împotriva sistemului de comercializare a cotelor
de emisii sau împotriva sistemelor informatice guvernamentale;
– pentru sabotaj , cum ar fi atacurile de tip DDoS (Distributed Denial of Service –
blocarea distribuită a serviciului) sau spamurile generate prin botneturi (de
exemplu , rețeaua Conficker de 7 milio ane de calculatoare și rețeaua Mariposa
din Spania de 12 , 7 milioane de calculatoare) , Stuxnet și întreruperea
mijloacelor de comunicare;
– pentru distrugere . Acesta este un scenariu care încă nu s -a materializat , însă,
dată fiind utilizarea crescândă a tehn ologiei informației și comunicațiilor în

79 infrastructurile critice (de exemplu , rețelele inteligente și rețelele de distribuție
a apei) , el nu este exclus pentru anii care vin. [4]

Așa cum menționam anterior , infrastructura critică de informație joacă un
rol fundamental în managementul unor infrastructuri critice , cum ar fi rețeaua de
energie electrică , producția de petrol și gaze naturale , rețelele de alimentare cu
apă etc. O trăsătură comună a acestor infrastructuri critice o reprezintă utilizarea
largă a informațiilor distribuite și a sistemelor de comandă și control , atât pentru
a asigura servicii mai eficiente , cât și pentru a satisface cerințele consumatorilor.
Pentru a conduce , controla și supraveghea funcționarea unor infrastructuri atât
de complexe sunt utilizate în prezent sistemele de control SCADA (Supervisory ,
Control , and Data Acquisition – achiziția de date , control și supraveghere).
Sistemele SCADA sunt sisteme informatice modeme , destinate urmăririi și
conducerii operative a proceselor indust riale , pe baza datelor achiziționate on
line de la un număr foarte mare de unități echipate cu senzori capabili să
colecteze informații despre starea infrastructurii și dispozitivelor de
acționare. centralizate. Dar sistemele bazate pe SCADA nu sunt securiz ate, atât
timp cât sistemele și rețelele folosesc produse comerciale , echipamentele de rețea
sunt bazate pe IP , iar interconectarea necesită serviciul de internet , care
finalmente deschide ușa potențialilor agresori.
2. Măsuri tehnice de asigurare a securită ții infrastructurii critice de
informație
În urma analizării mai multor rapoarte asupra securității spațiului cibernetic
și a lecțiilor învățate rezultate în urma atacurilor cibernetice , apreciem ca fiind de
maximă importanță adoptarea următoarelor măsuri tehnice pentru asigurarea
securității infrastructurii critice de informație:
– Tehnologii de autentificare – schemele de autentificare pentru elemente
constitutive ale rețelelor , cum ar fi echipamentele hardware , aplicațiile software ,
datele și utilizatori i sunt necesare pentru o largă varietate de scopuri , ce includ
identificarea , autentificarea și verificarea integrității datelor. Aceste scheme
trebuie să își dovedească siguranța , să fie ușor de verificat , să poată fi utilizate de
o multitudine de compone nte și să fie executabile rapid. Metodele de
criptografiere tradițională s -au concentrat pe asigurarea securității , dar acestea
nu pot fi suficient de eficiente în cazul utilizării extinse , în medii în care , de
exemplu , un singur ruter de rețea trebuie să autentifice milioane de pachete de
date pe secundă. Rezultate mult mai bune au fost obținute cu protocoalele
criptografice.
– Securizarea protocoalelor de bază – puține dintre protocoalele ce
guvernează funcționarea internetului au un grad de securitate a decvat. De
exemplu , pentru a devia traficul de date pe un site alternativ , un atacator poate
păcăli cu ușurință protocoale cum este și Border Gateway Protocol (BGP) (care

80 controlează traseele urmate de pachetele de date în circulația acestora pe
internet) sau servicii de tipul Domain Name System (DNS) (care controlează
destinația pachetelor de date). Astfel de atacatori pot intercepta , monitoriza ,
altera sau manipula traficul pe internet , adeseori fără a putea fi detectați. Pentru
ca internetul să devină un mediu de comunicație de încredere , trebuie dezvoltate
versiunile securizate ale protocoalelor de bază care să contracareze amenințări
cum ar fi interzicerea de servicii , alterarea datelor și inducerea în eroare. Mai
mult , apreciem că trebuie securizate pr otocoalele de bază împotriva atacurilor de
incapacitare , care exploatează slăbiciunile protocoalelor.
– Securizarea ingineriei software și a asigurării software – ingineria
aplicațiilor software comerciale suferă de lipsa unor controale stiințifice
riguro ase, necesare pentru producerea unor aplicații de calitate , securizate , la un
cost acceptabil. Practicile de inginerie software obișnuite permit apariția unor
erori periculoase , care permit multor programe de atac să compromită , în fiecare
an, funcționarea a milioane de calculatoare.
– Securitatea holistică a sistemului – securitatea eficientă într -o
infrastructură globală , stratificată și complexă , cum este internetul și nodurile
sale, impune mai mult decât securizarea componentelor sale. Realizarea unor
metode clare de autentificare , protocoale de securitate pentru operațiunile Web
de bază , precum și îmbunătățirea ingineriei software fac parte din ecuația care
trebuie să rezolve problema securității pe internet. Cu toate acestea , cel mai
important aspect pe care cercetătorii trebuie să îl ia în considerație îl reprezintă
abordarea arhitecturală end -to-end a securității întregului , care transcede
securitatea fiecărui element în parte. Cercetarea fundamentală trebuie să dezvolte
arhitecturi de securitate hol istică cu totul noi , care să includă echipamentele
hardware , sistemele de operare , rețelele și aplicațiile software.
– Monitorizarea și detectarea – indiferent de progresul realizat în cercetare ,
tot pot apărea evenimente neanticipate. Atunci când se întâ mplă așa ceva , sunt
necesare instrumente care să permită monitorizarea și înțelegerea evenimentului ,
precum și adoptarea măsurilor defensive corespunzătoare. Capacitatea
instrumentelor curente care monitorizează activitățile anormale din rețea de a
identif ica rapid cauzele este insuficient evoluată. Avantajul pe care îl au în
prezent atacatorii va crește pe măsură ce aceștia se perfecționează , iar internetul
devine tot mai vast și mai complex.
– Metodologii de atenuare a efectelor atacurilor și de recupera re – sistemele
securizate trebuie să fie astfel proiectate încât să răspundă rapid la atacuri și
evenimente neprevăzute și să aibă capacitatea de recuperare în urma oricărei
avarii rezultate , o sarcină cu atât mai provocatoare atunci când este cazul unui
sistem de amploarea și complexitatea internetului și nodurilor sale. Această
problemă a fost abordată în sisteme de extraordinară complexitate , cum este
cazul navetelor spațiale , prin realizarea unor investiții substanțiale pentru
obținerea unor fiabilități și redundanțe maxime. Nici -un efort comparabil nu a

81 fost investit în dezvoltarea metodelor de fiabilizare a internetului și a sistemelor
de calculatoare în fața atacurilor.
– Prinderea atacatorilor și descurajarea activităților informatice ilegale –
arestarea și condamnarea rapidă a atacatorilor constituie principalul obiectiv al
aplicării legii și servește , în egală măsură , și ca o metodă de descurajare a
activităților informatice ilegale. Capabilitățile curente de investigare a
infracțiunilor informatic e, identificarea făptașilor , adunarea și prezentarea
probelor și condamnarea atacatorilor sunt doar satisfăcătoare.
– Modelarea și bancuri de probe pentru noile tehnologii – una dintre
barierele în calea dezvoltării rapide a noilor produse de securitate c ibernetică o
reprezintă insuficiența modelelor realiste și a bancurilor de probă pentru testarea
celor mai avansate tehnologii într -un mediu similar celui din realitate. Până acum
au fost realizate unele cercetări de modelare a internetului , dar au fost oa recum
simpliste și cu un impact mic în practică. Problema este de mare dificultate din
cauza complexității și mărimii internetului.
– Probleme non -tehnologice ce pot compromite securitatea cibernetică – un
mare număr de factori non -tehnologici – psihologi ci, societali , instituționali ,
legali și economici – pot compromite securitatea cibernetică într -un mod ce nu
poate fi rezolvat doar de rețea sau ingineria software. Instalarea tehnologiilor ce
nu ține cont de acești factori poate agrava problemele ce se i ntenționează a fi
rezolvate. Cercetarea asupra aspectelor umane și organizaționale ale
infrastructurii critice de informație poate explora soluții ce vizează și
comportamentul uman.

3. Sistemele de detecție a intruziunii – delimitări conceptuale
Tehnicile de prevenire tradiționale , cum sunt autentificarea utilizatorilor ,
criptarea datelor , evitarea erorilor de programare și firewall -urile fac parte din
prima linie de apărare pentru securitatea rețelelor. Întrucât toate aceste metode
au și puncte slabe ce pot afecta securitatea de ansamblu a unei rețele , ne-am
propus ca să abordăm și să dezvoltăm în comunicarea noastră problematica
sistemelor de detecție a intruziunii în rețelele de calculatoare.
Detecția intruziunilor este procesul de monitorizare a eveniment elor apărute
la nivelul unui sistem de calcul sau al unei rețele , precum și de analizare a
acestora pentru a căuta semne de intruziuni , Intruziunile sunt încercările de
realizare a unor acțiuni neautorizate de penetrare , prin ocolirea mecanismelor de
secur itate ale unui sistem de calcul și/sau rețele. Acestea sunt cauzate de
atacatori care accesează sistemul din internet , utilizatori autorizați ai sistemului
care încearcă să obțină privilegii suplimentare pentru care nu au permisiuni sau
utilizatori autoriz ați care folosesc în mod inadecvat privilegiile care le sunt
alocate. [5]

82 Un sistem de detecție a intruziunilor (IDS – Intrusion Detection System ) este
un sistem software/hardware responsabil cu detectarea de date suspecte a căror
prezență poate fi conside rată neautorizată în rețea. Sistemul IDS inspectează
toată activitatea rețelei și identifică structuri de date suspecte ce pot indica un
atac din partea cuiva care încearcă să se conecteze sau să compromită un sistem.
Spre deosebire de un firewall , care li mitează accesul în rețea pentru a preveni
intruziunile fără a semnaliza însă un atac sau o conexiune neautorizată din
interiorul rețelei , un IDS evaluează activitățile suspecte de intruziune și le
semnalizează. Sistemul IDS capturează și inspectează tot tr aficul , indiferent dacă
acesta este permis sau nu , urmând ca pe baza conținutului pachetelor transmise
în rețea , la nivel IP sau la nivel aplicație , să declanșeze o alarmă în momentul
apariției unui eveniment suspect. Dezvoltând aceste procese , IDS analize ază
sursa de date , iar după preprocesarea intrărilor permite unui motor de detecție să
decidă , pe baza unui set de criterii de clasificare , dacă respectivele date sunt
normale sau nu , în conformitate cu un model comportamental. Acest proces este ,
în mod ev ident , mult mai complicat în situația asigurării securității în timp real ,
întrucât analiza comportamentală a utilizatorului trebuie realizată cât mai repede
posibil pentru a reduce pierderea pachetelor de date. Odată ce a fost determinat
comportamentul ut ilizatorului , acesta este folosit pentru a defini un set de criterii
de clasificare , necesar motorului de detecție pentru a identifica activitățile
anormale. [6]
Sistemele IDS sunt de regulă de trei tipuri: sisteme hardware de sine
stătătoare care supraveg hează traficul , aplicație software pentru un server
dedicat sau un modul hardware de tip “add -in”pentru firewall -ul existent.
Sistemele IDS analizează traficul de date și pot controla o gamă largă de tipuri de
atacuri , inclusiv DoS (Denial of Service) sau DDoS (Distributed Denial of
Service) , care tind de obicei să blocheze activitatea în rețea sau accesul
utilizatorilor la resursele necesare.
Astăzi există sisteme IDS dedicate monitorizării și protecției atât la nivel de
rețea , cât și local , la nivel de se rver și chiar de desktop. Soluțiile dedicate
protecției la nivel de rețea se împart la rândul lor în două categorii:
– OnLine IDS – sisteme ce analizează traficul într -un nod de rețea , în mod
ascuns , de la distanță , fără ca traficul să treacă efectiv prin p unctul în care
acestea sunt instalate. OnLine IDS poate monitoriza tot traficul dintr -o
rețea , atât extern , cât și intern , el fiind conectat pe portul de monitorizare
al switch -ului respectiv , punct în care poate fi colectat întreg traficul.
Acest tip de I DS reușește să analizeze traficul în întregime și să alerteze
asupra activităților neconforme politicii de securitate stabilite la nivel de
rețea , putând chiar să ia măsuri de blocare a conexiunilor sau sesiunilor
respective , ori să administreze și să modi fice politicile pentru firewall.
– InLine IDS – sisteme ce monitorizează o anumită conexiune și analizează
traficul în mod direct , reprezentând un filtru instalat în spatele unui

83 firewall și în fața serverelor și sistemelor critice din rețea. InLine IDS
mon itorizează doar traficul din punctul de conexiune , traficul trecând
chiar prin el , rolul său fiind acela de a recunoaște atacurile și acțiunile
neconforme politicilor impuse și de a filtra orice trafic neutorizat în acel
punct.

Sistemele de detectare a in truziunilor pentru server (HIDS – Host -based
Intrusion Detection Systems ), monitorizează aplicații și fișiere specifice , inclusiv
setările regiștrilor , alertând în cazul accesării neautorizate , modificării , ștergerii ,
sau copierii datelor rezidente pe sist emul monitorizat. Rolul lor este de a menține
politicile (seturile de reguli) impuse respectivului server și de a semnala orice
încercare de accesare neautorizată , putând chiar înlocui automat fișierele
deteriorate , pentru a asigura integritatea datelor. O alternativă a HIDS sunt
sistemele centralizate de detectare a intruziunilor în rețele (CHIDS – Centralized
Host -based Intrusion Detection Systems ) care servesc aceluiași scop , dar realizează o
analiză centralizată prin trimiterea tuturor datelor într -un n od central de analiză.
Capacitatea de a alerta numai în cazul unor atacuri reale și cu adevărat
periculoase pentru rețeaua informatică respectivă face diferența între un sistem
IDS bun și restul. De aceea , pentru a obține o soluție competitivă , un IDS bun
trebuie dublat de o configurare specializată , de întreținere și adaptare realizate
de profesioniști.
Multe dintre sistemele IDS dezvoltate până acum pentru a răspunde
atacurilor cibernetice îndreptate asupra rețelelor întâmpină probleme în
procesarea în ti mp real a volumului de trafic , care crește în continuu. Pe cale de
consecință , se impune adaptarea tehnicilor de analiză a securității pentru
procesarea unui volum de trafic ridicat , în rețele de mare viteză , cum sunt
rețelele Gigabit Ethernet.

4. Sisteme de detecție a intruziunii în rețele de mare viteză
Sistemele de detecție a intruziunilor în rețea (NIDS – Network Intrusion
Detection Systems ) reprezintă un instrument important și practic pentru
securitatea rețelei. Acestea efectuează analiza de securitate a pachetelor de date
prin monitorizarea rețelei. Creșterea constantă a vitezei rețelelor și volumului
traficului de date a impus noi probleme acestor sisteme. În opinia noastră , pentru
a avea garanția unei detecții de precizie a intruziunilor , NIDS trebuie să detecteze
pachetele de date la viteza de transfer a datelor în rețea. Pentru a menține
performanțele și eficiența IDS și având în vedere tendința de proliferare a
rețelelor de mare viteză , studiile au arătat că se impune alegerea IDS cu
arhitectură dis tribuită. [7] Într -o astfel de configurație , traficul de rețea este
preluat de o multitudine de senzori care procesează , fiecare în parte , doar o
fracțiune a traficului , reducând posibilitatea pierderilor de pachete de date din

84 cauza supraîncărcării. Fieca re senzor citește pachetele de date , le compară
conținutul cu baza de date a semnăturilor de atac și transmite alarme către
unitatea de management atunci când este detectat un atac sau un comportament
ce contravine politicilor de securitate. Unitatea de ma nagement a NIDS
recepționează alarmele sau pachetele suspecte , le stochează într -un fișier și
lansează acțiunile corespunzătoare. Acțiunile de răspuns ale unității de
management a NIDS pot fi: notificarea administratorului de rețea , reconfigurarea
automată a sistemului pentru blocarea intruziunii sau implementarea unor
mecanisme care să ofere suportul pentru intervenția manuală asupra sistemului.
[8]
Un astfel de NIDS are , în opinia noastră , următoarele caracteristici:
utilizează servere obișnuite , fără cer ințe de hardware speciale;
rulează pe rețele de mare viteză stabil și asigură o rată mică de pierdere a
pachetelor de date;
asignează traficul spre noduri cât mai echilibrat posibil și se adaptează
varietății traficului din rețea;
realizează un echilibru c orespunzător între rata de pierdere a pachetelor
de date și complexitatea algoritmului de lucru;
integrează mesajele de alertă emise la nivel de nod pentru a detecta
atacurile multi -obiect îndreptate asupra întregii rețele;
asigură simultan raportul de îna lt nivel între obiectivul de analiză a
tendinței macroscopice a securității rețelei , sugestiile de răspuns și cele de
reacție.

Având capabilitatea de a procesa și analiza în timp real securitatea de rețea
pentru rețelele de mare viteză , arhitectura distri buită a NIDS permite o mai bună
scalabilitate și flexibilitate a structurii ierarhice. [9] Pe baza acestei arhitecturi ,
NIDS va monitoriza cu eficiență gradul de securitate al rețelelor infrastructurii
critice de informație , oferind o mai bună evaluare și predicție a amenințărilor și
atacurilor cibernetice.

5. Concluzii
Sistemele de control ale infrastructurilor critice sunt din ce în ce mai expuse
amenințărilor atacurilor cibernetice , datorită utilizării rețelelor informatice și de
comunicații tip IP . Mai m ult, apreciem că informația digitală are o importanță
sporită pentru operarea infrastructurilor critice , iar ca rezultat , ceea ce numim
infrastructura critică de informație condiționează integrarea și interoperarea
elementelor ce compun fiecare infrastruct ură critică.

85 Demersul studiului nostru a avut drept scop evidențierea noilor modalități
de control și management ale securității infrastructurii critice de informație prin
utilizarea sistemelor de detecție a intruziunii în rețelele de calculatoare.

Bibli ografie

[1] Cf. Commission of the European Communities , Critical Infrastructure Protection in
the Fight Against Terrorism , COM (2004) 702 final , Brussels , 20.10.2004 , p.3.
[2] Comunicare comună privind Parteneriatul pentru democrație și prosperitate
împăr tășită cu țările sud -mediteraneene , COM (2011) 200, 08.03.2011.
[3] Rapoartele proiectului Information Warfare Monitor: ” Tracking Ghost Net: investigating
a Cyber Espionage Network” (2009) și ”Shadows in the Cloud: Investigating Cyber Espionage
2.0” (2010) .
[4] World Economic Forum , Global Risks 2011.
[5], [8] Sorin SOVIANY , Sorin PUȘCOCI , Gheorghiță PESCARU , Radu DRAGOMIR ,
Sisteme de detecție a intruziunilor , Telecomunicații , Anul LI , nr.2/2008 , p.45.
[6] Salvatore D’ANTONIO , Francesco OLIVIERO , Roberto SE TOLA , High -Speed Intrusion
Detection in Support of Critical Infrastructure Protection , Lecture Notes in Computer Science ,
Volume 4347/2006 , p.224.
[7] Cristopher KRUEGEL , Fredrik VALEUR , Giovanni VIGNA , Richard KEMMERER ,
Stateful Intrusion Detection for Hi gh-speed Networks , Proceedings of IEEE Symposium on
Security and Privacy , 2002.
[9] Zhi-Jun LU , Jing ZHENG , Hao HUANG , A Distributed Real -Time Intrusion Detection
System for High -Speed Network , Journal of Computer Research and Development , 2004.

ABREVIER I
BGP Border Gateway Protocol
CHIDS Centralized Host -based Intrusion Detection System
DDoS Distributed Denial of Service
DNS Domain Name System
DoS Denial of Service
HIDS Host -based Intrusion Detection System
IDS Intrusion Detection System
IP Internet Protocol
NIDS Network Intrusion Detection System
SCADA Supervisory , Control , and Data Acquisition

86 NOI CERINȚE IMPUSE SISTEMELOR INFORMAȚIONALE DIN
INFRASTRUCTURA CRITICA ÎN CONDIȚIILE CONTEMPORANE

Constantin MINCU1, Gruia TIMOFTE2
2) General brigadă (r) prof. univ. dr. , membru titular al AOSR
timmy_gruia@yaho o.com

Rezumat
Acest articol analizează vulnerabilitățile , riscurile și amenințările la adresa
sistemelor informaționale din compunerea infrastructurii critice , în era informațională , cu
ample și rapide evoluții în tehnologia informației și comunicațiil or. Dimensiunea virtuală
este foarte importantă pentru sistemele informatice , rețelele de comunicații , sistemele de
supraveghere , control și avertizare și fluxurile informaționale critice aferente pentru
managementul infrastructurii critice globale și nați onale. Aceste sisteme sunt considerate
ca fundamentale pentru infrastructura critică și necesare pentru continuitatea
managementului informațiilor și cunoștințelor în scopul asigurării serviciilor specifice.
De aceea , sistemele care integrează tehnologia i nformației și comunicațiilor trebuie să fie
robuste , fiabile , sustenabile , sigure , redundante , adaptive etc. pentru a rezista la
amenințările și riscurile cibernetice.

Cuvinte cheie: infrastructură informațională critică , sisteme informaționale ,
managemen tul informațiilor și cunoștințelor , amenințări cibernetice , securitate
cibernetică.

*
* *

Dicționarul Wikipedia definește spațiul cibernetic ca un mediu electronic
compus din rețele de calculatoare în care se desfășoară comunicații on -line. În
utilizare a uzuală termenul de „spațiu cibernetic” reprezintă rețeaua cu
infrastructuri independente de tehnologia informației , rețele de telecomunicații și
sisteme de prelucrare informațională computerizate. Din punct de vedere social ,
indivizii pot interacționa , schimba idei , partaja informații , asigura sprijin social ,
conduce afaceri , crea canale de comunicații în masă , participa la jocuri , angaja în
discuții politice etc. prin utilizarea rețelei globale. Termenul a devenit unul
convențional pentru a descrie orice activitate asociată cu Internetul și diversitatea
de culturi care se manifestă în această rețea de rețele [1].
În S.U.A. , spațiul cibernetic este definit ca o rețea independentă de
infrastructuri de tehnologia informației care cuprinde Internetul , rețelel e de
telecomunicații , sistemele de calculatoare , procesoarele și dispozitivele de control
electronic din ramurile industriale critice. În sens uzual , termenul desemnează

87 mediul informațional virtual și interacțiunile dintre oameni care au loc prin
intermed iul acestuia [2].
Spațiul cibernetic este înțeles mai corect ca un mediu de comunicare și
informare , în care tehnologia nu reprezintă numai un vector pentru dezbatere ci
și unul important pentru schimbare [3]. Acesta reprezintă un ansamblu
tehnologii , prod use, medii și aplicații de colaborare. Aceste elemente
interacționează permanent într -un sistem evolutiv , dinamic și impredictibil. Mai
mult decât atât , sistemul este populat de o gamă vastă și diversă de actori
cuprinzând utilizatori individuali , din comu nități ad -hoc, sectorul privat și
public , comunități ale securității naționale etc. În mod evident , odată cu evoluția
tehnologiei și spațiului cibernetic este de așteptat ca și amenințările și provocările
care derivă din aceasta să devină tot mai sofistica te.

1. Spațiul cibernetic și infrastructura informațională critică
Cele mai elocvente preocupări privind protecția infrastructurilor critice în
corelație ce dezvoltarea spațiului cibernetic se manifestă în țările dezvoltate și , în
mod deosebit , în S.U.A.
La scurt timp după preluarea funcției , președintele Obama a dispus o
revedere riguroasă a eforturilor federale pentru apărarea infrastructurii
informaționale și de comunicații a S.U.A. și dezvoltarea unei abordări
comprehensive pentru securizarea activităț ilor digitale ale Americii în spațiul
cibernetic care cuprinde o gamă de măsuri privind reducerea vulnerabilităților și
amenințărilor , descurajarea , angajarea internațională , răspunsul la incidente ,
activitățile de restabilire și recuperare incluzând opera țiile în rețelele de
calculatoare , asigurarea informațională , impunerea legii , misiunile diplomatice ,
militare și de informații referitoare la securitatea și stabilitatea infrastructurii
globale informaționale și de comunicații. Scopul urmărit nu cuprinde și alte
politici informaționale și de comunicații care nu au conexiune directă cu
securitatea națională sau protecția infrastructurii [4].
Acțiunile pe termen scurt recomandate sunt menționate în continuare:
Elaborarea unei politici oficiale de securitate cibernetică pentru
coordonarea strategiilor și activităților din acest domeniu la nivel
național.
Pregătirea și aprobarea de către Președinte a unei strategii naționale
actualizate privind securizarea infrastructurii informaționale și de
comunicații.
Desemnarea securității cibernetice ca una din prioritățile esențiale de
management ale Președintelui și stabilirea criteriilor de evaluare a
acesteia.
Desemnarea privațiunilor și libertăților civile pentru directoratul
securității cibernetice.

88
Stabilirea mec anismelor potrivite între agenții privind realizarea
analizelor legale referitoare la prioritățile securității cibernetice și
formularea unei politici unitare coerente care să clarifice rolurile ,
responsabilitățile și modul de aplicare a autorității agenți ilor privind
activitățile de securitate cibernetică.
Inițierea unei campanii naționale publice de cunoaștere a situației și
educație pentru promovarea securității cibernetice.
Îmbunătățirea punctelor de vedere ale guvernului S.U.A. privind cadrul
politic i nternațional referitor la securitatea cibernetică și întărirea
parteneriatelor internaționale pentru dezvoltarea inițiativelor care vizează
întreaga gamă de activități , politici și oportunități conexe securității
cibernetice.
Pregătirea unui plan de răspu ns la incidentele de securitate cibernetică ,
inițierea unui dialog pentru îmbunătățirea parteneriatului public -privat și
asigurarea resurselor necesare pentru optimizarea contribuției și
angajamentului acestor sectoare.
Colaborarea cu alte entități și ela borarea unui cadru pentru cercetarea și
dezvoltarea strategiilor ce se concentrează pe tehnologiile de vârf care au
potențialul să îmbunătățească securitatea , fiabilitatea , flexibilitatea și
încrederea în infrastructura digitală.
Crearea unei viziuni și s trategii de management bazate pe securitatea
cibernetică care vizează păstrarea confidențialității și libertăților civile ,
precum și îmbunătățirea tehnologiilor pentru națiune.

În mai 2009 , Președintele a acceptat recomandările rezultate din Politica
Revizuită privind Spațiul Cibernetic și a apreciat că inițiativele vor juca un rol
esențial în îmbunătățirea multor prevederi din acest document [5].
Inițiativele privind Securitatea Cibernetică Națională Comprehensivă
constau într -un număr de propuneri cu ur mătoarele obiective privind
îmbunătățirea securității SUA în spațiul cibernetic: stabilirea unui front comun
pentru apărarea împotriva amenințărilor imediate , apărarea împotriva întregului spectru
de amenințări și întărirea mediului de securitate ciberneti că viitor.
Aceste inițiative vizează următoarele aspecte:
Gestionarea rețelei informaționale naționale ca un tot unitar cu conexiuni
de încredere la Internet.
Realizarea unui sistem de senzori pentru detectarea intruziunilor la
nivelul rețelei naționale.
Continuarea implementării sistemului de prevenire a intruziunilor la
nivelul întregii țări.
Coordonarea și reorientarea eforturilor de cercetare și dezvoltare.

89
Interconectarea centrelor pentru operațiile cibernetice existente pentru a
îmbunătăți cunoașter ea situației.
Elaborarea și implementarea unui plan guvernamental amplu de
contrainformații în domeniul cibernetic.
Creșterea nivelului securității în rețelele cu informații clasificate.
Extinderea activității de educație cibernetică.
Definirea și dezvol tarea strategiilor și programelor privind tehnologiile
avansate durabile.
Definirea și dezvoltarea strategiilor și programelor de descurajare.
Dezvoltarea unei abordări multilaterale pentru managementul riscurilor
privind sistemul de aprovizionare global .
Definirea rolului statului federal privind extinderea securității cibernetice
în domeniile infrastructurii critice.
Securitatea și performanțele efective ale infrastructurii critice din S.U.A. și
alte țări se bazează pe spațiul cibernetic , sistemele de control industrial și
tehnologia informației care sunt vulnerabile la întreruperi sau în exploatare.
Împreună cu Guvernul , Departamentul Apărării depinde în funcționarea sa de
spațiul cibernetic. Acesta utilizează peste 15.000 de rețele și 7 milioane de
dispozitive de prelucrare computerizată în cadrul sutelor de instalații dispuse
într-o serie de țări de pe tot globul pământesc. Departamentul utilizează spațiul
cibernetic pentru activități militare , de informații și afaceri , deplasarea
personalului și mate rialelor , comanda și controlul întregului spectru de operații
militare. În acest scop sunt stabilite 5 inițiative strategice , după cum urmează [6]:
(1). Departamentul Apărării va trata spațiul cibernetic ca un domeniu operațional și
se va organiza , instr ui și dota astfel încât să utilizeze întregul potențial oferit de
acesta.
Managementul riscurilor din spațiul cibernetic prin eforturi de
intensificare a instruirii , asigurare informațională , cunoașterea mai
detaliată a situației și realizarea unei infras tructuri de rețea sigure și
fiabile;
Asigurarea integrității și disponibilității prin angajarea în parteneriate
eficiente , realizarea apărării colective și menținerea unei imagini
operaționale comune;
Realizarea capabilităților integrate de deplasare și desfășurare în zonele
cele mai importante.
(2). Departamentul Apărării va întrebuința noi concepte de apărare pentru a -și
proteja propriile sisteme și rețele.
În prima etapă , Departamentul își va perfecționa metodele pentru a
îmbunătăți securitatea cibe rnetică proprie. În al doilea rând , pentru a descuraja și
diminua amenințările din interiorul sistemului , va perfecționa personalul din
comunicații , cel cu responsabilități în domeniul resurselor umane , capabilitățile

90 de monitorizare internă și management informațional. În al treilea rând , va
întrebuința capacități active de apărare cibernetică pentru a preveni intruziunile
în rețelele și sistemele proprii. În al patrulea rând , Departamentul dezvoltă noi
concepte operaționale de apărare și arhitecturi de pr elucrare computerizată a
informațiilor.
(3). Departamentul Apărării va colabora cu celelalte departamente și agenții , precum
și cu sectorul privat pentru aplicarea strategiei de securitate cibernetică.
(4). Departamentul Apărării va întreține relații p uternice cu aliații S.U.A. și
partenerii internaționali pentru a întări securitatea cibernetică comună.
(5). Departamentul Apărării va contribui la ingeniozitatea națiunii printr -un
personal cu pregătire cibernetică superioară și o inovație tehnologică r apidă.

Cele 5 inițiative strategice ale Departamentului îi oferă posibilitatea de a
acționa eficient în spațiul cibernetic , a apăra interesele naționale și a îndeplini
obiectivele securității naționale.
În documentele oficiale , termenul de protecție a i nfrastructurii critice (PIC) este
utilizat în mod frecvent chiar dacă documentul se referă doar la aspectele
informaționale. Din acest motiv cele două aspecte nu pot și nu trebuie să fie
discutate ca și concepte separate. PIC este un concept mai larg decât PIIC
(protecția infrastructurii informaționale critice ), dar PIIC este o componentă esențială
a primului concept. O concentrare exclusivă pe amenințările cibernetice care
ignoră amenințările fizice tradiționale importante este la fel de periculoasă ca și
neglijarea dimensiunii virtuale și , de aceea , acestea trebuie abordate într -o
strânsă corelație [7]. În timp ce PIC cuprinde toate sectoarele infrastructurii critice
naționale , PIIC este un subset al efortului de protecție comprehensivă care se
focalizează pe măsurile pentru securizarea infrastructurii informaționale critice
(IIC). În general , IIC reprezintă o parte a infrastructurii informaționale naționale
sau globale esențial necesară pentru asigurarea continuității serviciilor furnizate
de către infrast ructura critică. IIC , în sens larg , constă în sectorul de
telecomunicații și informațional , cuprinzând mijloacele de telecomunicații ,
calculatoarele și software -ul, sistemele de control , supraveghere și alarmare ,
Internetul etc. Termenul este utilizat , de asemenea , pentru a desemna totalitatea
rețelelor de calculatoare și comunicații interconectate , precum și fluxurile de
informații critice aferente. Datorită rolului lor de interconectare a diferitelor alte
sectoare din infrastructură , precum și datorită pe ricolelor care se aduc prin faptul
că devin ținte , aceste tipuri de infrastructură au un rol special care trebuie
analizat ca atare. Ele sunt privite ca esențiale pentru infrastructurile critice ,
datorită faptului că schimbul neîntrerupt de informații este foarte important
pentru activitățile desfășurate în cadrul infrastructurilor și serviciile pe care
acestea le oferă.

91 2. Sistemele informatice și spațiul cibernetic
Un sistem informatic reprezintă o combinație de personal , mijloace tehnice ,
software , rețele de comunicații , resurse de date , politici și proceduri care
stochează , regăsesc , transformă și diseminează informații într -o organizație.
Oamenii se bazează pe sistemele informatice moderne pentru a comunica unii cu
alții utilizând o varietate de mijl oace tehnice , proceduri de prelucrare a
informației , canale de comunicații și datele stocate [8].
Din punct de vedere conceptual , aplicațiile sistemelor informatice
implementate în infrastructura critică pot fi clasificate în diferite moduri. De
exemplu , câteva tipuri de sisteme informatice pot fi clasificate ca operaționale sau de
management al informației.
a. Asemenea sisteme de sprijin operațional realizează o varietate de produse
informaționale pentru uz intern sau extern. Oricum , acestea nu evidențiază
produsele informaționale specifice pentru uzul managerilor. De aceea , este
necesară o prelucrare suplimentară de către sistemele de management al
informațiilor. Rolul sistemelor de sprijin operațional al organizației este de a
procesa tranzacțiile , contro la procesele industriale , sprijini comunicațiile și
colaborarea organizației și actualiza bazele de date . Principalele sisteme de
sprijin operațional sunt următoarele:
Sisteme de procesare a tranzacțiilor – prelucrează datele rezultate din
tranzacții , actualizează bazele de date și produc documente.
Sisteme de control al proceselor – monitorizează și controlează procesele
industriale.
Sisteme de colaborare a organizațiilor – sprijină echipele , grupurile de lucru ,
comunicațiile și colaborarea organizației.
b. Când aplicațiile sistemelor informaționale se concentrează pe asigurarea
informațiilor și sprijinul efectiv al deciziilor managerilor , acestea se numesc
sisteme de sprijin al managementului. Din punct de vedere conceptual , câteva tipuri
de sisteme inf ormatice sprijină elaborarea deciziilor: (1) sistemele de
management informațional , (2) sistemele de sprijin decizional , (3) sisteme
informatice de execuție.
Sistemele de management informațional – asigură informații în rapoarte pre –
definite și le afișează pentru sprijin în elaborarea deciziilor .
Sistemele de sprijin decizional – asigură sprijin interactiv ad -hoc pentru
elaborarea deciziilor de către manageri și alți specialiști.
Sisteme informatice de execuție – asigură informații critice de la sistemele de
management informațional , cele de sprijin al deciziei și alte surse
adecvate pentru personalul de execuție.
c. Alte câteva categorii de sisteme informatice pot sprijini activitățile și
aplicațiile de management. De exemplu , sistemele expert pot asigur a informații
specializate pentru activități și decizii manageriale. Sistemele de management al

92 cunoștințelor sprijină crearea , organizarea și diseminarea cunoștințelor pentru
managerii și angajații unei organizații. Sistemele informatice care sprijină func ții
de bază precum contabilitatea sau marketingul sunt cunoscute ca sisteme
funcționale pentru afaceri .
Sistemele informatice strategice aplică tehnologia informației pentru realizarea
unor produse , servicii sau afaceri ale organizației pentru a obține un avantaj
strategic față de alți competitori.
Este important de remarcat că aplicațiile sistemelor informatice sunt integrate
în câteva tipuri de asemenea sisteme , în funcție de rolul îndeplinit de acestea. În
practică , aceste roluri sunt combinate în sisteme integrate sau trans -funcționale care
oferă o varietate de funcții. Atunci când este analizat un sistem informatic se
poate observa că acesta asigură o varietate de informații și funcții pentru mai
multe niveluri manageriale.
Un model de sistem informa tic constă din cinci resurse majore: personal ,
mijloace tehnice , software , date și rețele:
Personalul cuprinde specialiști (analiști de sistem , programatori ,
operatori) , utilizatori finali , precum și alți beneficiari ai sistemelor
informatice.
Mijloace teh nice – echipamente (calculatoare , monitoare , discuri magnetice ,
imprimante , scannere) și suporți media (discuri optice , benzi magnetice ,
card -uri din plastic , formulare din hârtie).
Resursele de date – descrierea produselor , înregistrări privind clienții ,
fișierele angajaților , catalogul bazelor de date.
Resursele de rețea – mediile de comunicații , procesoare , software de acces și
control al rețelei.
Produse informaționale – rapoarte de m anagement și afaceri , documente în
format text și grafic , înregistrări audio , documente scrise.
Odată cu dezvoltarea tehnologiei informației și infrastructura critică devine
tot mai dependentă de sistemele computerizate pentru controlul activităților ,
prelucrarea , înregistrarea și raportarea informațiilor esențiale. Organiza țiile
publice și private se bazează pe sistemele computerizate pentru transferul unor
sume mari de bani și a unor informații importante , conducerea activităților și
livrarea serviciilor către beneficiari. Securitatea acestor sisteme și date este
esențială pentru securitatea națională și economică , sănătatea și siguranța
publică. În mod contrar , mijloacele de securitate ineficientă pot conduce la riscuri
semnificative: pierderi de resurse (colectări de fonduri și taxe naționale); acces
inadecvat la informați i senzitive (securitate națională , personal , plătitorii de
taxe); perturbarea activităților care sprijină infrastructura critică , apărarea
națională sau serviciile de urgență etc. [9]. Amenințările la adresa sistemelor
informaționale care sprijină infrastr uctura critică devin tot mai numeroase și
sofisticate. Conectivitatea dintre sistemele informatice , Internet și alte

93 infrastructuri creează de asemenea oportunități pentru atacatori pentru
întreruperea telecomunicațiilor , alimentării cu energie electrică ș i a altor servicii
critice.
O activitate foarte importantă pentru protecția infrastructurii informaționale
critice constă în verificare modului în care sunt implementate standardele și
recomandările specifice. În acest sens , se evidențiază câteva direcții de acțiune
care vizează: standardele privind securitatea cibernetică; eforturile naționale
pentru recrutarea , instruirea și profesionalizarea specialiștilor în securitate
cibernetică; eforturile naționale pentru asigurarea tehnologiei informației în
siste mele de aprovizionare etc. În plus , pentru îmbunătățirea capabilităților
naționale privind securitatea cibernetică organizațiile trebuie să -și perfecționeze
capacitățile de analiză cibernetică și avertizare și să întărească parteneriatul
dintre sectoarele public și privat în securizarea cibernetică a infrastructurii critice.
Un apreciat om de știință american prezintă , într-o lucrare tipărită recent , o
nouă metodologie de analiză și protecție a infrastructurii critice împotriva
atacurilor cibernetice utili zând 10 principii de bază [10]:
a. Inducerea în eroare care implică introducerea deliberată a funcționalității
eronate sau a informațiilor false în cadrul infrastructurii informaționale critice în
scopul de a dezinforma un adversar. Anunțul public privind utilizarea inducerii
în eroare creează pentru adversari incertitudini deoarece ei nu -și dau seama dacă
problema descoperită este reală sau o capcană. Această metodă este utilă pentru
analiza comportamentului , în timp real , în cazul în care un intrus din re țea este
prins în capcană.
b. Separarea care implică întărirea restricțiilor în politicile de acces ale
utilizatorilor și resurselor într -un mediu computerizat. Separarea rețelei este
realizată prin utilizarea de firewalls , dar programele de protecție a i nfrastructurii
informaționale critice solicită trei modificări specifice: firewalls pentru rețele de
infrastructură de mare capacitate , interne și pentru aplicații și protocoale
specifice.
c. Diversitatea cere selectarea și utilizarea tehnologiei și siste melor care au în
mod intenționat funcționare diferită. Diversitatea produselor , serviciilor și
tehnologiilor care sprijină infrastructura națională reduce șansele ca o deficiență
comună să poată fi exploatată pentru producerea unui atac în cascadă. De acee a,
este necesar un program de coordonare a achizițiilor și management al
furnizorilor pentru a obține un nivel dorit al diversității naționale pentru toate
categoriile de mijloace.
d. Caracteristicile comune care necesită aceeași atenție privind cele mai bune
măsuri de securitate în toate sectoarele infrastructurii critice. Această metodă
utilizată în managementul infrastructurii critice determină ca nici una din
componente nu este mai puțin gestionată sau lăsată complet fără protecție. În
acest scop sunt necesare programe de selecție a standardelor și validarea
acestora.

94 e. Profunzimea care implică utilizarea nivelurilor multiple de securitate
pentru mijloacele din infrastructura critică. Utilizarea apărării în profunzime în
infrastructura critică determi nă ca nici un mijloc important să se bazeze pe un
singur nivel de securitate. La nivel național este necesară o analiză care să asigure
că toate mijloacele critice sunt protejate cel puțin prin două niveluri.
f. Discreția care implică indivizii și grupuril e ce iau decizii de a nu divulga
informații senzitive privind infrastructura critică. Protecția infrastructurii la scară
largă nu poate fi corectă până ce nu este promovată o cultură națională privind
discreția și păstrarea secretului.
g. Colectarea care implică obținerea automată a informațiilor din sistemele
interconectate despre infrastructura națională care să permită analiza securității
acesteia. Protecția infrastructurii naționale solicită o abordare privind colectarea
datelor acceptabilă pentru cetă țeni și care să asigure nivelul de detaliere cerut
pentru analiza securității.
h. Corelarea care implică un mod specific de analiză ce poate fi realizată
asupra factorilor privitori la protecția infrastructurii critice. Acest principiu este
cel mai import ant pentru toate tehnicile de analiză a securității cibernetice.
Corelarea la nivel național trebuie realizată prin utilizarea tuturor surselor
disponibile și a celei mai bune tehnologii.
i. Cunoașterea situației care solicită unei organizații să observe diferențele în
timp real și să le sesizeze pe cele anormale în infrastructura critică. Un program
de cunoaștere a situației trebuie implementat pentru a se asigura managementul
decizional corect al mijloacelor naționale.
j. Răspunsul care implică asigurare a ca procesele în desfășurare să răspundă
la orice indiciu disponibil referitor la securitate. Răspunsul la incidentele privind
protecția infrastructurilor critice este dificil de perceput datorită dependențelor și
interacțiunilor dintre organizațiile disp use disparat. De aceea , acesta este realizat
cel mai bine la nivel național pe baza indiciilor timpurii , decât pe baza
incidentelor care deja au produs daune la nivelul mijloacelor naționale.
Pentru utilizatorii individuali , securitatea cibernetică este m ai bine înțeleasă
ca o combinație între securitatea calculatoarelor și securitatea rețelei. Securitatea
calculatoarelor reprezintă protecția sistemului (hardware și software) și a
informațiilor pe care transportă de sustragere , denaturare sau interzicere a
accesului la acestea. Aceasta implică atât măsuri fizice privind limitarea accesului
la sistemele de tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) și controlul
numărului de utilizatori , precum și digitale care vizează crearea unei arhitecturi
TIC și a un ui sistem de operare sigure , utilizarea unui software de securizare și
împotriva virușilor. Într -o singură exprimare , scopul securității calculatoarelor
este de a realiza securizarea la nivelul fiecărei părți a unui sistem [11].
Securitatea calculatoarelor este completată de securitatea rețelei . Când
vulnerabilitățile pleacă de la o conexiune în rețea este necesară securizarea rețelei
de calculatoare și a informațiilor conținute împotriva distrugerii sau perturbării.

95 Securitatea rețelei cuprinde o gamă larg ă de instrumente de control fizic și
administrativ , precum și electronice (firewalls , criptare , software de autentificare
și antivirus , sistem de detectare a intruziunilor).
La un anumit nivel , atât sectorul comercial privat cât și guvernele naționale
au adoptat o abordare tehnologică privind securitatea cibernetică , de obicei
exprimată sintetic prin terminologia de securitate a informației . Termenul de
securitate a informației exprimă protecția informației și a sistemelor informatice
împotriva accesului n eautorizat , utilizării , divulgării , întreruperii , modificării sau
distrugerii în scopul de a asigura integritatea (protecția împotriva modificării sau
distrugerii prin non -repudiere și autentificare) , confidențialitatea (prezervarea
prin acces autorizat , păstrarea secretului și a posesiei informației) și
disponibilitatea (asigurarea accesului oportun și sigur la informație , precum și
utilizarea acesteia).
Asigurarea informațională este definită drept încrederea că sistemele
informatice vor proteja informați ile pe care le dețin și vor fi utilizate când este
necesar în locul și la momentul solicitate , sub controlul utilizatorilor legitimi.

3. Sisteme de control și avertizare sigure
Interconectarea extinsă a sistemelor informatice conduce la serioase riscuri
pentru organizații , națiuni și infrastructurile lor critice pe care le sprijină [12].
Sistemele de control se bazează pe computere și sunt utilizate în cadrul
infrastructurilor critice pentru monitorizarea și controlul proceselor senzitive ,
precum și a fu ncțiilor fizice. Sistemele de control colectează datele operaționale
de la senzorii distribuiți , prelucrează și afișează aceste informații și le retransmit
la echipamentele de control locale sau distante. Există două tipuri de sisteme de
control: (1) sisteme de control distribuite utilizate în cadrul unei uzine de prelucrare
sau generare sau la nivelul unei zone geografice mici; (2) sistemele de control de
supervizare și achiziție a datelor (SCADA) utilizate pentru activități desfășurate pe
zone geografice întinse.
Din punct de vedere istoric , securitatea privind controlul se referea , în primul
rând , la protecția împotriva atacurilor fizice și prevenirea utilizării abuzive a
locațiilor de filtrare și prelucrare sau a mijloacelor de distribuție și păstrare.
Oricum , se recunoaște că sistemele de control sunt vulnerabile la atacuri
cibernetice. Câțiva factori au contribuit la creșterea riscurilor la adresa sistemelor
de control: adoptarea tehnologiilor standardizate cu vulnerabilitățile cunoscute;
conectarea si stemelor de control la alte rețele; conexiuni la distanță nesigure;
larga disponibilitate a informațiilor tehnice despre sistemele de control.
a. În prezent , pentru a reduce costurile și îmbunătăți performanțele ,
organizațiile trec de la sistemele propriet are la tehnologiile standardizate , mai puțin
costisitoare , care utilizează protocoale de rețea tip Internet. Acestea sunt utilizate
pe scară largă , dispun de tehnologie standardizată cu vulnerabilități bine

96 cunoscute , au dispozitive sofisticate și ușor de exploatat , sunt disponibile pe
scară largă. Ca urmare , atât numărul persoanelor cu cunoștințe pentru a
desfășura atacuri cât și cel al sistemelor de control care pot fi subiect de atac au
crescut considerabil. De asemenea , protocoalele și standardele comun e de
comunicații fac ca informațiile transmise prin sistemele de control să fie ușor de
interpretat de către un hacker .
b. Organizațiile integrează deseori sistemele lor de control cu rețelele
proprii. Această conectivitate crescută are avantaje semnifica tive: asigurarea
factorilor de decizie cu informații în timp real; facilitatea oferită personalului
tehnic de a monitoriza și controla procesele din cadrul sistemelor de control din
diferite puncte ale rețelei organizației. În plus , rețelele organizației s unt adesea
conectate cu rețelele partenerilor strategici și la Internet. Această convergență a
rețelelor de control cu cele de întreprindere și publice creează potențiale
vulnerabilități privind securitatea sistemelor de control.
c. Vulnerabilitățile din sistemele de control sunt amplificate de conexiunile
nesecurizate. Organizațiile permit adesea accesul la conexiuni pentru
diagnosticarea defecțiunilor de la distanță , mentenanță și examinarea stării
sistemului de control. Dacă asemenea conexiuni nu sunt p rotejate prin
autentificare sau criptare , crește riscul de penetrare în sistem și punctele
controlate de la distanță a persoanelor neautorizate. De asemenea , sistemele de
control pot utiliza mijloace de comunicații radio (wireless ) vulnerabile la atacuri
electronice sau linii comerciale care pot fi accesate fizic foarte ușor.
d. Informații publice despre infrastructuri și sistemele de control sunt disponibile
pentru potențialii hackeri și persoanele rău intenționate . Informații semnificative
despre sistemel e de control (documentele de proiectare și mentenanță ,
standardele tehnice privind interconectarea , protocoalele de comunicație între
echipamente) sunt disponibile cu mare ușurință , fapt ce determină ca hackerii să
intre în posesia lor , să le utilizeze și să provoace serioase daune sistemelor din
infrastructură și celor de control. De asemenea , există numeroși foști angajați ,
distribuitori , contractori , utilizatori finali ai acestor sisteme care posedă
cunoștințe despre funcționarea și utilizarea echipament elor și sistemelor de
control.
Sistemele de control pot fi vulnerabile la atacuri cibernetice. Entitățile sau indivizii
cu intenții rele pot desfășura una sau mai multe din următoarele acțiuni pentru a
ataca cu succes sistemele de control [13]:
întreruper ea funcționării sistemelor de control prin întârzierea sau
blocarea fluxului de informații în rețelele de control , prin negarea
disponibilității rețelelor pentru operatorii sistemelor de control;
efectuarea de modificări neautorizate în instrucțiunile de p rogramare ale
echipamentelor , modificarea intrărilor în sistemele de alarmă sau
emiterea unor comenzi neautorizate pentru controlul echipamentelor

97 care pot conduce la distrugerea acestora , întreruperea prematură a
proceselor sau chiar deconectarea echipame ntelor de control;
transmiterea de informații false către operatorii sistemelor de control în
scopul de a ascunde schimbările neautorizate sau să determine unele
acțiuni inadecvate ale operatorilor sistemului;
modificarea software -ului sistemului de contr ol conducând la rezultate
impredictibile;
producerea de interferențe pentru operațiunile de siguranță ale
sistemului.

Specialiștii din sistemele de control se confruntă cu câteva provocări privind
securizarea sistemelor de control împotriva atacurilor ci bernetice. Aceste
provocări cuprind: limitările tehnologiilor actuale pentru securizarea sistemelor
de control; percepția că sistemele de securizare a controlului nu sunt justificate
din punct de vedere economic; prioritățile contradictorii în cadrul organ izațiilor
privind securitatea sistemelor de control.
Eforturile pentru întărirea securității cibernetice a sistemelor de control sunt
orientate în următoarele direcții:
cercetarea și dezvoltarea unor noi tehnologii pentru protecția sistemelor
de control;
dezvoltarea cerințelor și standardelor pentru securitatea sistemelor de
control;
creșterea nivelului de cunoaștere a situației și partajarea informațiilor
privind implementarea unor arhitecturi de securitate mult mai sigure și a
tehnologiilor de securitate existente;
implementarea programelor de management eficient al securității ,
inclusiv a politicilor și instrucțiunilor care vizează securitatea sistemelor
de control.

În concluzie , sistemele informatice au un rol important în protecția
infrastructurilor critice împotriva atacurilor cibernetice. De aceea , în fiecare
organizație trebuie dezvoltate , testate și implementate programe pentru
asigurarea securității informației și a sistemelor informatice prin următoarele
măsuri: analiza periodică a riscurilor și dimensiunilor distrugerilor privind
informațiile și sistemele informaționale; politici și proceduri bazate pe analiza
riscurilor pentru reducerea riscurilor securității informaționale la un nivel
acceptabil și asigurarea că aceasta se realizează pe întrea ga durată a ciclului de
viață a fiecărui sistem informatic; coordonarea planurilor pentru asigurarea
securității informaționale adecvate pentru rețele , mijloace și sisteme sau grupuri
de sisteme informatice; instruirea privind modul de analiză a securități i a
personalului organizației , contractorilor și utilizatorilor din sistemele informatice;

98 testarea periodică și evaluarea eficienței politicilor , procedurilor și metodelor
practice de asigurare a securității informației , a managementului operațional și
tehnic pentru sistemele informatice importante; un proces pentru planificarea ,
implementarea , evaluarea și verificarea acțiunilor de remediere a deficiențelor
din politicile , procedurile și practicile de asigurare a securității informației la
nivelul organiz ației; proceduri pentru detectarea , raportarea și răspunsul la
incidentele de securitate; planuri și proceduri care să asigure funcționarea
continuă a sistemelor informatice care sprijină activitățile și mijloacele
organizației.

References

[1] http://en .wikipedia.org/wiki/Cyberspace/
[2] The White House. The Comprehensive National Cybersecurity Initiative (Washington ,
D.C.: March 2 , 2010).
[3] Paul Cornish , Rex Hughes and David Livingstone. Cyberspace and the National Security
of the United Kingdom Threa ts and Responses (A Chatham House Report , London , March
2009).
[4] The White House. Cyberspace Policy Review: Assuring a Trusted and Resilient Information
and Communications Infrastructure (Washington , D.C.: June 19 , 2009).
[5] The Comprehensive National C ybersecurity Initiative .
[6] U.S. Department of Defense. DoD Strategy for Operating in Cyberspace (Washington ,
D.C.: July 20 , 2011).
[7] Elgin M. Brunner and Manuel Suter. International CIIP Handbook: An Inventory of 25
National and 7 International Critica l Infrastructure Protection (Center for Security Studies ,
Zurich , 2008).
[8] James A. O’Brien , George M. Marakos. Introduction to Information Systems (McGraw
Hill, New York , 2007).
[9] U.S. General Accounting Office. Cybersecurity: Continued Attention Need ed to Protect
Our Nation’s Critical Infrastructure and Federal Information Systems , GAO -11-463T
(Washington , D.C.: March 16 , 2011).
[10] Edward G. Amoroso. Cyber Attacks: Protecting National Infrastructure (Elsevier Inc. ,
New York , 2011).
[11] Cyberspace and the National Security of the United Kingdom Threats and Responses.
[12] U.S. General Accounting Office. Critical Infrastructure Protection: Challenges and Efforts
to Secure Control Systems , GAO -04-628T (Washington , D.C.: March 30 , 2004).
[13] U.S. Gene ral Accounting Office. Federal Information Systems Controls Audit Manual ,
GAO -09-232G (Washington , D.C.: February 12 , 2009).

99 RISCURI ȘI AMENINȚĂRI LA ADRESA INFRASTRUCTURII CRITICE
DIN ZONA LITORALULUI ROMÂNESC ȘI A ZONEI ECONOMICE
EXCLUSIVE A ROMÂNIEI

Marius HANGANU
Contraamiral ** (r) Prof. univ. dr. , membru titular al AOSR
Prorector al Universității Naționale de Apărare « Carol I » București
mhanganu49@yahoo.com

Rezumat
Identificarea , optimizarea și securi zarea infrastructurilor critice reprezintă o prioritate
incontestabilă , atât pentru sistemele și managerii de proces , precum și pentru adversarii lor,
și anume pentru cei care doresc să atace , destabilizeze și să distrugă sistemele și procesele în
cauză . Prin urmare , din punctul nostru de vedere , analiza problemelor legate de
infrastructurile critice trebuie să fie realizată în conformitate cu toate dimensiunile și
implicațiile de stabilitate ale sistemelor și proceselor , precum și cu seria de lanțuri de
cauzalitate care pot genera sau influența dinamica lor.
Cuvinte cheie: Infrastructuri critice , securitate , zona economică exclusivă
Abstract
Identifying , optimizing , and securing critical infrastructures represent an
unquestionable priority both for systems and process managers as well as for their
opponents , namely for those seeking to attack , destabilise and destroy the concerned systems
and processes. Therefore , from our point of view , analyzing critical infrastructure issues
must be done according to all dimensions and implications of stability and systems and
processes funcționa lity, as well as the causal series that may generate or influence their
dynamics.
Key words: Critical infrastructure , security , exclusive economic zone

*
* *

a) Care sunt infrastructurile critice din zona litoralului românesc?

Încadrarea infrast ructurilor din zona litoralului în categoria celor critice
presupune o analiză și o evaluare amănunțită , cu privire la importanța acestora
pentru funcționarea întregului sistem economic din zonă. În urma unei astfel de
analize , fără a avea pretenția că le vom fi enumerat pe toate , vom încerca în
continuare să enumerăm aceste infrastructuri critice din zona litoralului și pentru
a căror protecție , Forțele Navale pot avea un rol determinant.
Grupând aceste infrastructuri pe categorii de sisteme fizice , poziți onate în
zona de uscat și litoral a Dobrogei – față de care se raportează în linii majore

100 cvasi -majoritatea acțiunilor pe timp de pace , în situații de criză și la război a
Forțelor Navale por fi identificate – următoarele infrastructuri fizice care , în
anumite condiții pot deveni critice:

[1] Infrastructuri critice din zona maritimă:

Obiective economice deosebite:
Centrala Atomo – Electrică Cernavodă;
bazinele de depozitare a hidrocarburilor și a altor materiale periculoase
(GPL , chimice etc.);
rețelele de com unicații situate pe teritoriul Dobrogei: rețele fir ,
releele/punctele de retransmisie , centralele telefonice , stațiile de emisie –
recepție prin satelit; echipamente de transport , trasee de fibră optică ,
relee. Modulatori de semnal;
platformele și infrast ructurile românești de extracție a țițeiului din cestul
Mării Negre;
rafinăria Petromidia din Năvodari;
rețelele de utilități: de distribuție a energiei electrice , rețele de distribuție a
apei întrebuințate în fluxul de producție; rețeaua de distribuție a gazului
metan , rețeaua alimentării cu carburanți (inclusiv lubrifianți) , alte rețele
de aprovizionare cu substanțe strict necesare fluxului producției etc;
rețea fizică de calculatoare – calculatoarele și/sau rețeaua cu conexiunile
aferente , cabluri , proto coale , softuri , indiferent de tipologia rețelei
respective , bazele de date etc.;
rețeaua depozitelor de materii prime , de produse finite și materiale
speciale folosite (materiale strategice , materiale inflamabile , materiale
radioactive , substanțe chimice , agenți biologici ți alte materiale cu risc
înalt);
rețelele de comunicații , îndeosebi infrastructurile fizice ale acestora (relee ,
cabluri , suporți , stații , comutatoare etc.);
centrale eoliene (două) construite în proximitatea localității Baia (jud.
Tulcea ), în decursul anilor 2004 -2005;
infrastructuri ale unor rețele de drumuri strategice indiferent de
categorisirea acestora – europene , naționale sau de interes județean: baze
de întreținere a drumurilor , mașini și utilaje de întreținere și îndeosebi de
degajare (deblocare) a drumurilor;
șantierele navale cu profil de :
 construcții nave din Constanța respectiv Mangalia;
 reparații nave maritime și/sau fluviale (Midia);

101 Obiective sociale:
rețele de transport și aducțiune al apelor potabile; puțuri , stații și alte
infrastructuri ale sistemelor de purificare a apei;
rețele ale transportului public (linii de troleibuze , autobuze și tramvaie);
rețele telefonice , relee , stații ți centrale; relee și posturi de radio și TV care
se află în sistemul național sau local de alertă;
iluminatul public;
alimentarea cu energie termică;
spitale de urgență și alte infrastructuri ale medicinii și asistenței medicale
de urgență; laboratoare și centre hematologice; infrastructuri ale sălilor de
operații , sălilor de reanimare și al tor compartimente de supraveghere și
monitorizare a bolnavilor aflați în dificultate;
infrastructuri ale sistemelor de prevenire și stingere a incendiilor;
infrastructuri ale sistemelor de protecție civilă , îndeosebi ale sistemelor și
rețelelor de acțiune și de reacție în cazul unor calamități , dezastre ,
accidente nucleare , industriale , chimice și tehnologice , rețele și depozite
etc.

Transporturi și căi de comunicații;
lucrări de artă rutiere ți feroviare de peste canalul Dunăre – Marea
Neagră;
noduri de c omunicații rutiere și feroviare;
Canalul Dunăre – Marea Neagră;
Aeroporturile Mihail Kogălniceanu , jud. Constanța și Cataloi , jud Tulcea ,
cu toate construcțiile și instalațiile care contribuie la desfășurarea în
siguranță a traficului aerian , respectiv:
rețele de căi ferate din Dobrogea , poziționate în proximitatea litoralului
Mării Negre , cu toate construcțiile și instalațiile ce contribuie la
desfășurarea , în condiții de siguranță , a traficului feroviar;
rețele de comunicații specifice fiecărui tip (mod) de transport în parte;
porturile maritime la Marea Neagră : Sulina , Midia , Constanța și
Mangalia ,;
infrastructuri portuare cu rol de asigurare cu utilități: apă potabilă ,
energie electrică;
infrastructuri portuare cu rol de operare a mărfurilor: macarale , sistem
de căi ferate și drumuri din incinta porturilor;
terminale de operare hidrocarburi și materiale periculoase (inflamabile)
și rețeaua de transport ale acestora în incinta porturilor;
instalații de far: Sulina , Sf. Gheorghe , Gura Portiței , Cap Midia ,
Constanța , Cap Tuzla , Mangalia;
stații de radionavigație , stații de radiolocație și sisteme de comunicații;

102
sistemele de dirijare a traficului naval;
sistemul de balizaj în zona de responsabilitate a României la Marea
Neagră;
sisteme de diguri de protecție a litoralului;
infrastructuri ale sistemelor de securitate și de siguranță a navigației pe
mare;
sistemele de intervenție pentru salvarea vieții pe mare (nave , scafandri ,
dispozitive etc.).

[2] Infrastructuri critice specifice zonei fluviale , lagunare și de ltaice:

Obiective economice deosebite:
stația de racord la magistrala de gaze naturale care traversează Dobrogea
(stația de cuplare de la Isaccea) , precum și porțiunea din magistrală care
străbate teritoriului național (inclusiv conducta subacvatică pe fu ndul
Dunării din dreptul orașului Isaccea);
stația de racord la magistrala de înaltă tensiune (rețeaua de 750 KV) care
traversează Dobrogea (stația de racord – Isaccea) precum și porțiunea
din magistrală care străbate teritoriul național (inclusiv cablul p oziționat
deasupra cursului Dunării din dreptul orașului Isaccea);
Combinatul siderurgic de la Galați;
rețele de utilități: de distribuție a energiei electrice , rețele de distribuție a
apei întrebuințate în fluxul de producție; rețea de distribuție a gazul ui
metan , rețeaua alimentării cu carburanți (inclusiv lubrifianți) , alte rețele
de aprovizionare cu substanțe strict necesare fuxului producției etc.;
centrala energo -termică de la Chiscani (jud. Brăila);
rețelele de utilități situate în zonele cu risc maj or de inundații (Îndeosebi
cele din lunca Dunării , Deltă): distribuție a energiei electrice , distribuție a
gazului metan , rețeaua alimentării cu carburanți;
rețelele fizice de calculatoare din deltă care utilizează tehnologia wireless
(relee , comutatoare);
rețeaua depozitelor intermediare de alimente și medicamente care
folosesc tehnologia frigului (îndeosebi cele de depozitare a producției
piscicole) , în special cele din zonele cu potențial ridicat de calamitate
naturală (inundații și zone cu pandemii cron ice derivând din procesul de
migrație specific Deltei);
sistemul de lacuri și lucii de apă întrebuințate în procesul de generare a
producției piscicole din zona deltaică și lagunară;
șantierele navale cu profil de:
construcții nave (maritime și fluviale) d in Galați , Brăila și respectiv Tulcea;
reparații nave maritime și/sau fluviale;

103 Obiective sociale:
sisteme de control ale mediului , sistemele de evaluare a calității apei și
aerului la fluviu și în zona deltaică , cu rol de analiză și avertizare
imediată;
sistemele de intervenție pentru salvarea vieții în zonele deltaice izolate
(nave sanitare , elicoptere de intervenție) – cu rol esențial pe timpul
calamităților naturale (inundații , pandemii cronice (sau blocării
periodice a canalelor navigabile datorită ghe ții (elicoptere);
rețele de transport persoane și mărfuri fluviale , îndeosebi în zona
deltaică;
rețele de transport și aducțiune al apei potabile; puțuri , stații și alte
infrastructuri ale sistemelor de purificare a apei;
rețele de transport a energiei ele ctrice; centrale proprii electrice din
localitățile izolate (spre exemplu Sf. Gheorghe);
rețele ale transportului public fluvial (linia de legătură a municipiului
Tulcea cu suburbia Tudor Vladimirescu);
rețele telefonice , relee , stații și centrale; relee ș i posturi de radio și TV
care se află în sistemul național sau local de alertă;
iluminatul public;
spitalul de urgență și alte infrastructuri ale medicinii și asistenței
medicale din orașele Tulcea și Sulina;
infrastructuri ale sistemelor de prevenire și s tingere a incendiilor;
infrastructuri ale sistemelor de protecție civilă , îndeosebi ale sistemelor și
rețelelor de acțiune și de reacție în cazul unor calamități , dezastre ,
accidente nucleare , industriale , chimice și tehnologice; rețele și depozite
etc.

Transporturi și căi de comunicații:
noduri de comunicații rutiere și feroviare;
lucrări de artă peste obstacole naturale importante , în mod deosebit:
ansamblul Podurilor dunărene de la Cernavodă și Fetești;
podul combinat și podul peste vechiul traseu al canalului de la
Cernavodă;
podul rutier Vadu Oii – Giurgeni.
sectoare de cale ferată din Dobrogea , poziționate în proximitatea fluviului
Dunărea , cu ansamblul construcțiilor și instalațiilor care asigură
desfășurarea în bune condiții a circulației;
stații le de cale ferată;
rețele de căi de acces către porturi;
canale de acces (rețeaua de canale) folosite în zona deltaică și lagunară
deservită de agenții economici;

104
porturile fluviale riverane Dunării , îndeosebi cele cu activitate economică
ridicată: Călăraș i, Cernavodă , Brăila , Galați , Tulcea , Sulina;
infrastructuri portuare cu rol de asigurare cu utilități: apă potabilă ,
energie electrică;
infrastructuri portuare cu rol de operare a mărfurilor: macarale , sistem de
căi ferate și drumuri din incinta porturilo r;
instalații de balizaj și reglementare a traficului fluvial instalate potrivit
Regulamentului Navigației pe Dunăre și/sau COLREG;
stații de radionavigație , stații de radiolocație și sisteme de comunicații;
sistemele de dirijare a traficului fluvial; infr astructuri ale sistemelor de
securitate și de siguranță a navigației pe fluviu;
sisteme de diguri de protecție a malurilor , sistemele de ameliorare a
cursurilor de apă;
sistemele și infrastructura de întreținere a cursurilor de apă derivând din
obligațiile părții române față de Convenția despre regimul navigației de la
Belgrad , inclusiv infrastructura și instalațiile plutitoare de dragaj cu rol de
asigurare a securității navigației pe fluviu;
sistemele de măsurare ale cursurilor debitelor de apă pe diferite le sectoare
de Dunăre , în vederea avertizării timpurii a pericolului de inundații;
amenajările de regularizare a cursului de apă, ale canalelor de
comunicație și drenare a debitelor excedentare de apă;
sistemul de ecluze și porți (atât la Canalul Dunăre – Marea Neagră cât și
în zonele lagunare și deltaice);
navele cu rol de asigurare a navigabilității pe fluviu (spărgătoarele de
gheață);
infrastructura specifică trecerilor fluviale (nave -bac, sisteme de pontoane)
din Brăila , Galați , Tulcea.

Așa cum se observă din prezentarea făcută , care nu are cum să fie
atotcuprinzătoare , se poate concluziona că infrastructurile critice sunt numeroase
și răspândite pe o arie întinsă. Îndeplinirea misiunilor de protecție a acestora nu
poate fi realizată decât dacă exist ă o cooperare permanentă între toate elementele
sistemului de protecție în infrastructurile critice.

b) Care sunt riscurile și amenințările la adresa infrastructurilor critice
din zona litoralului și Zona Economică Exclusivă a României
Spațiul maritim și fl uvial , bazinul inferior al Dunării și zona de Est a Mării
Negre , atât prin natura lor , cât și prin poziționare , se înscriu în Zona Extinsă a
Mării Negre. Fiind în cea mai mare măsură un spațiu liber navigației și
circulației , spațiul maritim și fluvial rom ânesc nu se poate izola de problematica
securității regiunii Mării Negre , prin urmare o analiză a riscurilor și

105 amenințărilor în spațiul maritim și fluvial românesc se poate face numai prin
localizarea acestora în ZEE a Mării Negre sau chiar în Zona Extins ă a Mării
Negre (ZEMN)59.
Din nefericire , țările riverane Mării Negre sunt renumite mai mult pentru
potențialul conflictual , decât pentru solidaritatea regională. Sfârșitul Războiului
Rece nu a adus regiunii pacea și stabilitatea dorite. Mai mult decât atât , acum este
observabilă creșterea tensiunii și a conflictului , atât la nivel statal , cât și
interstatal , ajungându -se chiar la nivelul amenințărilor militare. Suntem martori
ai conflictelor armate din spațiul ex-sovietic: dintre Armenia și Azerbaidjan , în
Moldova (Transnistria) , în Rusia (Cecenia) , în Georgia (Abhazia și Osetia) ,
culminând cu războiul ruso -georgian din august 2008. Neîncrederea istorică
stabilită în relațiile dintre țări (de exemplu , Grecia și Turcia , Rusia și Ucraina)
este și ea întreținut ă.
Două mari „zone fierbinți” ale Europei , Caucazul și Balcanii , exercită o
influență directă asupra securității Zonei Extinse a Mării Negre și implicit asupra
securității din Zona Economică Exclusivă a țării noastre. Datorită acestei presiuni
apar și nume roasele amenințări asimetrice sau militare potențiale în regiune.

c) Participarea Forțelor Navale la protecția infrastructurilor critice din
zona Mării Negre
Prin modalitățile de ducere a acțiunilor militare , Forțele Navale sunt
destinate a realiza controlu l mării în zona de interes maritim a României și de a
participa la realizarea obiectivului politico -militar de apărare a infrastructurilor
critice (IC) din zona de operații de sud -est, constituind o forță navală credibilă.
Participarea Forțelor Navale la î ndeplinirea obiectivelor strategice ale apărării
naționale răspunde necesității de promovare a intereselor sale navale , maritime și
fluviale , combaterii amenințărilor asimetrice , reducerii riscurilor și diminuării
vulnerabilității IC.
Pentru protecția IC , Forțele Navale participă activ la realizarea obiectivelor
generale ale apărării naționale pe mare , fluviu , litoral și în teatre de operații
alături de aliați prin:
[1] consolidarea profilului Armatei României;
[2] participarea alături de aliații din NATO la operaț iile specifice;
[3] dezvoltarea contribuției Armatei României la politica europeană de
securitate și apărare/PESA , la elaborarea și realizarea viitoarei politici de
securitate a UE;
[4] efortul integrat al statului român pentru lupta împotriva terorismului și pira teriei;

59 ZEMN cuprinde, în accepția multor specialiști în domeniul securității, pe lângă țările riverane
Mării Negre – Bulg aria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina, și țările dinspre Marea Caspică
– Armenia și Azerbaidjan, apoi Moldova și țările balcanice – Grecia, Albania, Bosnia -Herțegovina,
Serbia și Muntenegru, Macedonia, Croația și Slovenia ș.a.

106 [5] creșterea contribuției la asigurarea securității și stabilității regionale și
globale , incluzând aici și activitățile de diplomație navală;
[6] creșterea capacității de apărare maritimă și fluvială a României.

În contextul complexității situației pol itico -militare și economice , în special
în spațiul extins al Mării Negre , existența Forțelor Navale moderne reprezintă
argumentul care conferă credibilitate politicii României de promovare și apărare
a intereselor sale la mare și fluviu , inclusiv a apărări i IC.
Problematica securității maritime este foarte complexă. De maximă
importanță în domeniul securității maritime este aplicarea de către instituțiile
specializate a unei legislații adecvate , prin care să se realizeze linii de comunicații
maritime sigure , stabile și securizate , care să permită un flux continuu , vital
pentru rețeaua energetică , pentru schimbul internațional de mărfuri și valori.
În Marea Neagră acționează pentru asigurarea securității maritime instituții
organizate la nivel internațional , la nivel regional sau național.
Instituțiile organizate la nivel internațional care acționează în Marea Neagră
pentru asigurarea securității maritime sunt: Biroul Maritim Internațional (IMB) în
cadrul Organizației Maritime Internaționale (IMO) , sub egida O NU și Agenția
Europeană privind Siguranța Maritimă (EMSA).
Instituțiile care funcționează la nivel regional și în cadrul cărora Forțele
Navale participă la activități pentru asigurarea securității maritime sunt:
Organizația de Securitate și Cooperare Europ eană (OSCE) , Comisia Mării Negre
(BSC) , Centrul Maritim Regional de Coordonare (MRCC) , inițiativele regionale
(reuniunea Șefilor Marinelor Militare Europene / CHiefs of European NavieS
(CHENS) , inițiativa cu participare comună Blackseafor (BSF); Operațiile : Active
Endeavour (OAE) și Black Sea Harmony (OBSH) , documentul cu măsuri pentru
creșterea încrederii și securității regionale/Confidence Security Building
Measure's (CSBMs) , semnat în anul 2000 la Viena , între statele riverane Mării
Negre.
La nivel națio nal, soluțiile propuse sunt la îndemâna forțelor navale , a
gărzilor de coastă (polițiilor de frontieră) , a operatorilor civili , a autorităților
statului investite cu impunerea legalității în domeniul naval. Instituțiile
organizate la nivel național , în Rom ânia, pentru asigurarea securității maritime
sunt: Forțele Navale Române , Poliția de Frontieră și Autoritatea Navală Română
– care are în compunere Centrul Maritim de Coordonare , Serviciul SAR – poluare
(grup naval SAR) și Serviciul de supraveghere VTS.
Forțele Navale reprezintă instituția la nivel național care are rolul principal
în asigurarea securității maritime , în apărarea intereselor și drepturilor suverane
ale României pe mare și pe fluviul Dunărea. Acestea , împreună cu Poliția de
Frontieră sunt ind ispensabile pentru asigurarea suveranității maritime și
protecției resurselor maritime ale țării , asigurarea accesului la mare al României
și protejarea frontierelor , infrastructurii maritime și a căilor maritime de

107 comunicații. Cheia soluționării riscuril or, amenințărilor și provocărilor din
domeniul securității maritime o reprezintă cooperarea , interoperabilitatea ,
schimbul de informații și acțiunea preventivă.
Securitatea IC în zona maritimă și fluvială are la bază conceptele de
securitate maritimă și co nceptele folosirii puterii maritime.
Prin conceptele folosirii puterii maritime , FN se încadrează în concepția de
apărare a alianței NATO , de folosire a forței în stăpânirea sau controlul spațiului
maritim , ca formă principală de apărare a IC la granița de est a alianței și UE.
Astfel principalele concepte sunt60: stăpânirea mării , controlul mării , interzicerea
mării și proiecția puterii maritime. Aceste concepte se dezvoltă în cadrul unor
acțiuni de coaliție sau alianță datorită implicațiilor politice , strategice și a
volumului de forțe și resurse implicat.
Având la bază Directiva UE nr. 114 din 08.12.2008 și legislația în domeniu a
României , considerăm că este necesar să facem o corelație între misiunile FOS
navale și necesitatea participării acestora la ap ărarea obiectivelor din zona de
responsabilitate a Forțelor Navale.
Analizând din punct de vedere geografic zona de responsabilitate a Forțelor
Navale , trebuie să remarcăm faptul că aceasta se situează în sud -estul României ,
cuprinzând marea teritorială cu zona contiguă și Zona Economică Exclusivă ,
litoralul , zona lagunară și fluviul Dunărea. Din punct de vedere istoric , această
zonă a stârnit interes încă din cele mai vechi timpuri , oamenii întemeindu -și aici
așezări prospere datorită unor avantaje ușor de înțeles (accesul la o sursă de
hrană ieftină , rute de transport directe între orașe situate la mari distanțe ,
posibilitatea organizării unei apărări eficiente a localităților situate pe litoral sau
fluviu) completate mai târziu de nevoia exploatării bogăț iilor platoului
continental , a potențialului turistic al acestuia , a dezvoltării unor obiective
economice de maximă importanță.
Militarii FOS navale , forțe specializate în ducerea acțiunilor în mediul marin
dar și pe fluviu , în zona lagunară sau de litoral , au un rol deosebit în apărarea
obiectivelor economice din această zonă. Concret , ei pot participa la apărarea
construcțiilor hidrotehnice (baraje , ecluze , cheuri) , platformelor maritime ,
traseelor de transport a hidrocarburilor (conducte , terminale de în cărcare –
descărcare) , platforme de rafinare , instalațiilor pentru producerea și transportul
energiei electrice etc.
Funcție de scop , acțiunile FOS navale pot fi grupate în opinia noastră , astfel:
culegerea de informații despre riscurile și amenințările la c are sunt
supuse ICE , inclusiv prin efectuarea de boarding (VBSS -vassel boarding
stup searching) la navele suspecte cu luptătorii GNFOS;

60 Marius HANGANU; Ion CHIORCEA; Cornel MARINESCU , Studiu privind perspectivele politicii
navale a României în cadrul noilor valențe ale puterii maritime, create prin integrarea în structurile europene
și euro -atlantice , Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I ”, București, 2007, pp. 28 -34.

108
participarea la prevenirea sau respingerea unor atacuri teroriste lansate
asupra ICE dinspre apă sau uscat;
executarea d e asistență unei nave avariate în urma atacurilor teroriste cu
RMS Grozavul;
evacuarea personalului de pe platformele de foraj marin , NEO
(Noncombatant Evacuation Operation) , cu NLSL 283;
executarea de operații de căutare și salvare pe mare (SAR -search an d
rescue) a naufragiaților în urma atacurilor teroriste asupra unor nave;
participarea la apărarea căilor de comunicații proprii cu luptători GNFOS;
neutralizarea IED (dispozitivelor explosive improvizate) cu GSL EOD;
executarea controlului nedistructiv al structurilor imerse (baraje , ecluze ,
cheuri , platforme , conducte submarine) cu GSL EOD;
ranfluarea navelor care blochează șenalul navigabil la mare sau la fluviu.

Concluzionând , apreciem că protecția infrastructurilor critice din zona
adiacentă Mării Neg re și ZEE sau cel puțin , asigurarea unui anumit grad de
securitate acestora , reprezintă provocarea actuală a Forțelor Navale. Pașii imediat
următori sunt , în opinia noastră , finalizarea inventarierii infrastructurilor considerate
critice (atât cele naționa le, cât și cele europene) de către factorii decizionali , urmată
de armonizarea deplină a legislației în domeniu cu cea europeană și cu cerințele
euroatlantice. Considerăm că în viitoarea legislație se impune demarcarea clară a
responsabilităților pe fiecar e minister și structură implicată în PIC , astfel încât să se
evite suprapunerile (risipă de efort) sau golurile acționale (vulnerabilitate în PIC) ,
când toate aceste lucruri se vor fi realizat , Forțelor navale române le revine sarcina
distribuirii misiunil or structurilor subordonate , concomitent cu dimensionarea
structurală și pregătirea unităților în vederea atingerii obiectivelor trasate. Un rol
important în acoperirea acestor misiuni revine FOS navale care , după părerea
noastră , pot fi completate , cu suc ces, în acest efort de BIM.

Bibliografie :

[1] Cordeman , Anthony H. , Cyber – Threats , Information Warfare , and Critical
Infrastructure Protection: Defending the U.S. Homeland , Praeger Publishers , 2001.
[2] Neguț , Silviu; Neacșu , Marius Cristian; Viorel , Mionel , European Union’s
Dependency on Russian Energy. Geopolitical considerations , în „The Romanian
Economic Journal” , nr. 25 bis , 2007.
[3] Verton , Dan. Black Ice: The Invisible Threat of Cyber -Terrorism. McGraw –
Hill/Osborne , 2003.
[4] Yourdon , Edward. Byte Wars: The I mpact of September 11 on Information
Technology , Prentice Hall , Upper Saddle River , NJ, 2002.
[5] DoD (Department of Defense , USA) – Critical infrastructure Protection NDIA
Information Briefing , 2007.

109 ORGANIZAREA SISTEMELOR DE COMUNICAȚII ȘI INFORMATICE
PENTRU MANAGEMENTUL CRIZELOR ȘI PROTECȚIA
INFRASTRUCTURI LOR CRITICE ÎN CADRUL POLITICII
DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ A UNIUNII EUROPENE

Constantin MINCU1, Dănuț ȚIGĂNUȘ2
1. Gl. Mr. (r.) prof. cons. dr. , Membru titular al AOS R, secretar științific al Secției Științe
Militare , membru al Consiliului Onorific al AOSR
2. Lt. Col. dr. , Șef birou planificare resurse CIS în Direcția de Comunicații și Informatică a
Statului Major General
mincu_constantin@yahoo.com

Rezumat
Lucrarea pr ezintă , pe scurt , studiul proceselor de planificare operațională în cadrul
instituțiilor Uniunii Europene , analiza proiectelor Sistemelor de Comunicații și Informatice
aflate în derulare , contribuția Armatei României la misiunile conduse de UE și proiectel e
naționale pentru sprijinul C2 , experiența detașamentelor naționale și a grupurilor de experți
în UE. Totodată , se încearcă un inventar al lipsurilor și constrângerilor de interoperabilitate
în sistemele europene și naționale și analiza lecțiilor învățate în misiunile derulate sub egida
Uniunii Europene.
Cuvinte -cheie: Uniunea Europeană , Sisteme de comunicații și informatică , C2,
managementul crizelor
Abstract.
This paper briefly presents the study of operational planning processes into the
European Union institutions’ framework , the analysis of undergoing projects on
Communication and Informatics Systems; Romanian Army’s contribution in the EU –
led missions and national projects for C2 support; experience of national detachments
and experts groups in EU. A lso, we will try to build an inventory of lacks and
constraints of interoperability in and in -between the European and national systems and
to analyze the learned lessons on the missions taking place under European Union aegis.
Keywords: European Union , CIS, C2, crises management

*
* *
Introducere
Preocupările Uniunii Europene de a face față , cu mai multă forță ,
multiplicării factorilor de risc și unor noi și violente amenințări , s-au intensificat
în ultimii ani.
Beneficiind de experiența unor țări occidentale dezvoltate (multiple lecții
învățate din acțiunile politice , economico -financiare și militare anterioare) , SUA ,

110 ca și NATO , încearcă să -și organizeze instituțiile și sistemele pentru situații
complicate , ce pot să apară în apațiul european , dar și în zonele învecinate.
O atenție deosebită este acordată „Sistemelor de Comunicații și
Informatice pentru Managementul Crizelor și Protecția Infrastructurilor
Critice”.
Lucrarea de față încearcă să prezinte , în mod sintetic , unele aspecte mai
importante ale planificării , realizării și utilizării sistemelor de comunicații și
informatice pentru sprijinul cadrului instituțional și operațional de punere în
practică a Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC) în Uniunea
Europeană , concomitent cu introd ucerea elementelor de stabilitate și securitate a
acestor sisteme , în condițiile provocărilor erei informaționale.

1. Crizele și managementul acestora în cadrul politicii de securitate și
apărare comună a Uniunii Europene
Mulți specialiști consideră , pe bună dreptate , că UE nu mai este o
organizație exclusiv economică , aceasta își manifestă din ce în ce mai pregnant
rolul de manager al crizelor locale și regionale , își dezvoltă proceduri , reguli și
mijloace pentru identificarea , clasificarea și protecția infr astructurilor critice de
pe teritoriul său.
Este în plină desfășurare procesul instituțional și operațional de acțiune în
situații de criză și , pe această bază , determinarea fluxurilor informaționale și a
cadrului arhitectural de dezvoltare a sistemelor de sprijin așa cum sunt sistemele
de comunicații și informatice (SCI) pentru procesele complexe de comandă și
control (C2).
Specialiștii structurilor UE , precum și cei ai țărilor membre , analizează cu
intensitate și determinare (dat fiind contextul actual di n punct de vedere politic ,
economic , financiar , juridic , diplomatic și militar):
Crizele contemporane în domeniul securității:
– Crizele contemporane și tipurile de crize;
– Politica Externă și de Securitate Comună , precum și tendințele de evoluție
pe term en mediu și lung;
– implementarea Strategiei Europene de Securitate în domeniul managementului
crizelor și al protecției infrastructurilor critice comune și naționale;

Managementul crizelor prin misiuni conduse de UE în cadrul PSAC ,
prin participarea și a ngajamentul statelor membre în materie de
capabilități și forțe militare și civile:
– dezvoltarea capacității UE de răspuns la crize și stabilirea unui set de
misiuni ale acestei organizații , precum și a forțelor necesare;
– clarificarea și implementarea g raduală a procesului de planificare și a
mecanismului decizional la nivel strategic european pentru managementul

111 crizelor și protecția infrastructurilor critice (instituții , organisme , proceduri ,
reguli , angajamente etc.).
Comanda și controlul forțelor uti lizate de UE pentru managementul
crizelor:
– cristalizarea și implementarea Concepției UE privind comanda și controlul
acțiunilor militare și civile (control politic , direcționare strategică , abordare
comprehensivă , lanț de comandă ad -hoc, multinaționalita te, unitate de comandă ,
unitate de efort și flexibilitate);
– organizarea și funcționarea comandamentelor militare pentru conducerea
operațiilor UE , inclusiv resurse pentru Sistemul de Comunicații și Informatic
(cine, cu ce și până la ce nivel asigură pers onal și echipamente specifice).
Lămurirea unor aspecte privind contribuțiile naționale la
managementul crizelor și la protecția infrastructurilor critice:
– să nu fie duplicate eforturile cu NATO;
– înțelegerea și procesarea corectă și completă a tendințel or privind
contribuțiile Franței , Germaniei și Marii Britanii la PSAC și poziționarea
României în acest proces;
– stabilirea pe baze reale de potențial uman , material , financiar și de altă
natură a contribuției României la implementarea Politicii de Securi tate și Apărare
Comună și la eventualele acțiuni.

2. Cerințe și principii privind planificarea și realizarea sistemelor de
comunicații și informatice pentru managementul crizelor:
Se identifică și analizează factorii care influențează planificarea și
realizarea sistemelor de comunicații și informatice:
– conectarea robustă a forțelor militare și/sau civile participante;
– colectarea , procesarea și distribuția performantă a datelor și informațiilor;
– realizarea capabilității de înțelegere comună a situație i reale;
– creșterea eficacității operaționale prin eficiență informațională.
Specialiștii în domeniu consideră că îndeplinirea dezideratelor menționate
mai sus depinde de unii factori care influențează procesul de planificare ,
proiectare , realizare , imple mentare , dislocare în teatrul de operații și utilizare a
SCI în sprijinul misiunilor UE (anexa nr. 1) , astfel: interoperabilitatea sistemelor
de comandă și control , inclusiv a SCI care le sprijină; rezultatele cercetărilor în
domeniu și proiectele UE pentr u sprijinul Politicii de Securitate și Apărare
Comună; transformările structurale de la Lisabona; relația UE – NATO în ceea ce
privește cooperarea în domeniul proiectării , realizării și implementării SCI în
sprijinul operațiilor pentru managementul crizelo r; factori de ordin operațional.

112
Planificarea SCI pentru managementul crizelor și protecția
infrastructurilor critice în cadrul PSAC:
– se consideră strict necesară existența unei arhitecturi integrate a sistemelor
de comunicații și informatice care să as igure superioritatea informațională și
decizională pe timpul îndeplinirii misiunii;
– definirea cerințelor schimbului informațional la nivel strategic , operativ și
tactic în cadrul misiunilor UE;
– cristalizarea și aplicarea unui set de cerințe și principi i privind procesul de
planificare operațională (selectarea opțiunii , elaborarea Directivei Militare
Inițiale , elaborarea capitolelor privind SCI și a anexelor aferente etc.).
Cadrul organizatoric și arhitectural pentru realizarea SCI în sprijinul
misiunii UE pentru managementul crizelor:
– cadrul de lucru arhitectural pentru SCI în UE este identificat ca fiind același
cu cel definit de NATO și anume NAF (Arhitectura NATO pentru sisteme C3 ,
V.3)61, ceea ce conferă , cel puțin din acest punct de vedere , un avan taj major
pentru proiectarea SCI naționale puse la dispoziția forțelor care pot acționa
alternativ sub egida celor două organizații.
Structura și funcțiile SCI ale UE și statelor membre:
– Structura cuprinde: Sistemul de Comunicații și Informatic cu infras tructură
fixă, Sistemul de Comunicații și Informatic pentru supraveghere și avertizare
timpurie , Sistemul de Comunicații și Informatic dislocabil și sistemele de
comunicații și informatice ale statelor membre;
– din punct de vedere structural , SCI se prezi ntă ca în fig. 1. Se consideră de
către specialiști și decidenți UE că acesta va avea o compunere modulară și
scalabilă , fiind organizat în centre permanente de comunicații și informatice
(CPCI) , instalate la Bruxelles și în capitalele statelor membre , centre operative de
comunicații și informatice (COCI) , fixe și desfășurabile , de sprijin sau terminale ,
de la nivelul comandamentelor operaționale (OHQ , FHQ , componentele forțelor
sau GTL) , linii de comunicații (LC) realizate în diferite medii de transport
informațional;
– toate elementele menționate vor fi integrate în infrastructura informațională
de transport cu două niveluri de clasificare SECRET UE și RESTRAINT UE
(Rețeaua securizată de arie extinsă a UE) , care va avea , ca o primă aplicație de
bază , siste mul de mesagerie de nivel secret – CAMEO (aplicație software de
colaborare în rețea pentru managementul crizelor).

61 European Defence Agency, Network Enabled Capability Implementation Study , EU NEC Vision Third
Report, Brussels , 09.02.2010, P. 23.

113

Fig. 1. Compunerea sistemului de comunicații și informatic pentru managementul
crizelor (abordare structurală)

– Serviciile de bază și funcționale asigurate de un SCI trebuie planificate în
funcție de specificul și amploarea misiunii , cerințele schim bului informațional
pentru comandă , control , informații , supra veghere și recunoaștere , nevoile de
cooperare în teatrul de operații , precum și de dispunerea comandamentelor în
teren. Serviciile de bază sunt servicii principale de rețea , servicii pentru
interoperabilitate , servicii de securitate , servicii pentru management , servicii de
comunicații;
– Servi ciile funcționale asigurate pot fi pentru: comanda și controlul forțelor
întrunite; comanda și controlul forțelor terestre , aeriene și navale; logistică;
informații; alte servicii funcționale;
– Pe baza analizei funcționale a unui sistem generic SCI sunt i dentificate
următoarele funcții: interfața cu utilizatorul , facilitățile pentru conferință ,
acoperirea radio zonală , înștiințarea sau anunțarea publică , asigurarea
informațională , comutația de circuite , comutația de pachete , transportul în
rețeaua locală , managementul capacității de transfer a datelor , interfața cu
utilizatorii dispersați , interfața cu alte sisteme , transmisiunile exterioare , de
securitate , infrastructură ambientală , managementul rețelei , de interconectare.

114 3. Utilizarea SCI pe timpul mi siunilor conduse de UE pentru
managementul crizelor și protecția infrastructurilor critice:
SCI pentru avertizare timpurie și planificare strategică:
– Se consideră că pentru realizarea SCI pentru avertizare timpurie se vor
analiza și lua în considerație t rei tipuri de fluxuri informaționale , în funcție de
opțiunile de comandă și control pentru misiune: fluxul infor mațional de bază
pentru informații de rutină , fluxul informațional pentru informații în operațiile
autonome conduse de UE , fluxul informațional pentru informații în operații
Berlin Plus (situația existentă în prezent privind SCI pentru aplicarea PSAC se
prezintă generic în anexa nr. 2);
– Concluzia care se desprinde din analiza sistemelor actuale de comunicații și
informatice în UE este că aceste a au , la această dată , un nivel scăzut de
interconectivitate , prezintă multe breșe care impun transferul manual al
informațiilor și au un nivel prea ridicat de clasificare care , nu întotdeauna ,
satisface cerințele utilizatorilor și , ceeea ce este mai impor tant, nu există o
infrastructură unică care să interconecteze automatizat instituțiile PSAC cu
factorii de decizie pe linie operațională din capitalele statelor membre.
Utilizarea SCI dislocabile pentru sprijinul managementului crizelor în
cadrul PSAC:
– realizarea unei infrastructuri comune de rețea pentru schimbul
informațional la toate nivelurile ierarhice și implementarea unor măsuri specifice
de creștere a viabilității sistemelor și serviciilor pe timpul misiunilor conduse de
UE; această infrastructură comună de rețea presupune interconectarea LAN ale
structurilor militare de nivel strategic (OHQ) cu cele de nivel operativ (FHQ) și
tactic;
– viabilitatea SCI dislocabile și a elementelor de structură depinde , în opinia
celor mai mulți specialiști , de str uctura lor , de gradul de dispersare a elementelor
componente , de gradul de asigurare a rezervei și de complexitatea soluțiilor
tehnice adoptate pentru transportul fluxurilor informaționale. Un alt factor de
influență specific misiunilor previzibile ale UE este gradul de dependență , la
nivel operativ și tactic , de infrastructura de telecomunicații asigurată de
operatorii publici din țara gazdă.
Aspecte privind misiunile SCI , în condițiile implementării
capabilităților facilitate de rețea (NEC):
– în concepți a UE , NEC reprezintă „abilitatea de a crea un mediu unitar
pentru o abordare comprehensivă și unificarea eforturilor entităților militare și
civile și a tuturor actorilor , la toate nivelurile , în operațiile pentru managementul
crizelor conduse de UE”62;

62 EDA, EU NEC concept for nec in support of ESCD (12737/08 + COR 1), BRUSSELS, 2008, P. 3.

115 – se apreciază că NEC va putea fi implementată în măsura în care se vor crea
premisele pentru implementarea unei infrastructuri federalizate pentru schimbul
de date , informații și servicii informaționale în sprijinul misiunilor conduse de
UE.
Utilizarea siste melor de comunicații și informatice pentru sprijinul
operațiilor în rețele de calculatoare și apărarea spațiului cibernetic:
– Operațiile în rețele de calculatoare se definesc ca „acțiuni deliberate ce se
desfășoară pentru optimizarea rețelelor IT , compute relor și a altor echipamente
electronice în scopul câștigării și menținerii supremației informaționale ,
concomitent cu reducerea capacității adversarului de a acționa în acest sens”;
– La nivelul UE , problematica Operațiilor în Rețele de Calculatoare (ORC)
cade sub incidența PSAC , dar nu este încă fundamentată pe deplin din punct de
vedere juridic , deși s -au luat unele măsuri specifice în cadrul CE odată cu
introducerea Directivei 2006/24/CE privind reținerea datelor generate sau
prelucrate de către furnizo rii de rețele și servicii de comunicații electronice
destinate publicului63.
Armonizarea eforturilor naționale pentru utilizarea sistemelor de
comunicații și informatice în sprijinul managementului crizelor
– se apreciază ca necesară înființarea , pe nivelur i ierarhice , a funcției de ofițer
coordonator pentru managementul informațiilor (OCMI);
– îmbunătățirea cadrului organizațional de dezvoltare a SCI militare și
speciale în UE;
– identificarea unor oportunități privind participarea Armatei României la
dezvo ltarea SCI pentru necesitățile UE (a se vedea experiența românească în
misiunea SEEBRIG din Afganistan , precum și valoarea unor specialiști militari
români dovedită în misiuni internaționale NATO , ONU , UE).

4. Stabilitatea în funcționarea și securitatea s istemelor de comunicații
și informatice pe timpul misiunilor conduse de UE:
Din perspectiva autorităților civile , confruntarea internațională , pe diverse
paliere și teme , atrage după sine o multiplicare a raporturilor de forță , în timp ce
în plan militar e xistă o aparentă limitare a acestora (restrângerea puterii militare
datorită reducerii caracterului violent al confruntărilor). Aceste principii se
manifestă în mod practic în contextul desfășurării misiunilor pentru
managementul crizelor sub forma unor vu lnerabilități ce afectează stabilitatea și
securitatea sistemului de comunicații și informatic propriu , în ansamblul său ,
precum și , într-o oarecare măsură , stabilitatea în funcționare a elementelor
acestuia:

63 Com isia Europeană, Directiva UE 2006/24/CE, publicată în Jurnalul Oficial al UE (JOUE), nr.
L.105, din 13.04.2006.

116
Stabilitatea sistemelor de comunicații și infor matice în misiunile
conduse de UE pentru managementul crizelor:
– această funcționare stabilă presupune adoptarea unor măsuri multilaterale
pentru asigurarea stabilității , în condițiilor unei multitudini de factori aleatori ce
pot fi estimați , dar nu deter minați cu exactitate și prezenței acțiunii perturbatoare
a unor factori distructivi provocați de adversar;
– analiza stabilității sistemelor de comunicații și informatice înseamnă , în
principal , respectarea unor reguli de bază cum sunt: abordarea globală m odulară;
criteriul rentabilității; orientarea spre utilizatori; asigurarea procesului unic de
introducere a datelor; o soluție generală și independentă de configurare a
sistemului; posibilitatea de dezvoltare ulterioară;
– calculul , prin mijloace matematic e complexe , a stabilității SCI;
– calculul , pe baze statistice și probabilistice , a disponibilității SCI
(disponibilitatea este definită ca probabilitatea unui element component al SCI de
a fi în măsură să furnizeze capacitatea funcțională cerută de utiliz atori);
– stabilitatea structurilor organizatorice și a fluxului informațional presupune
determinarea măsurilor specifice pentru asigurarea stabilității structurilor
organizatorice impunând abordarea mai multor domenii , relativ distincte , printre
care: con tinuitatea proceselor de comandă și control și capacitatea de conducere;
fiabilitatea mijloacelor tehnice utilizate și a structurilor funcționale; stabilitatea la
bruiaje și perturbații electromagnetice; mobilitatea echipamentelor și a
elementelor de struc tură;
– stabilirea unor principii și cerințe privind asigurarea informațională;
– identificarea și punerea în practică a unor soluții pentru armonizarea
eforturilor naționale de asigurare a traficului informațional pe timpul misiunilor
conduse de UE;
– asigurarea prin măsuri organizaționale și tehnice a securității SCI pe timpul
pregătirii și desfășurării misiunilor UE;
– elaborarea și respectarea strictă a unor principii privind securitatea SCI;
– acreditarea , pe baze științifice , a standardelor de securit ate a SCI;
– studierea atentă multicriterială a unor provocări la adresa securității SCI , în
condițiile mediului facilitat de rețea.

5. Autorii propun unele măsuri , atât pentru autoritățile UE , cât și pentru
cele naționale:
comanda și controlul misiunilor pentru managementul crizelor prin
crearea unei structuri permanente C2 și a unui comandament militar
strategic unic la Bruxelles;
asigurarea sistemelor de sprijin , prin abordarea unitară a problematicii
SCI în UE;
stabilitatea și securitatea SCI prin apli carea standardelor unice de
funcționare și securitate;

117
exercitarea cu eficiență a managementului riscului de securitate
informațională;
implementarea , cu mai multă forță și eficiență , în Armata României , a
procedeelor SCI NATO și UE;
identificarea unor măs uri organizatorice și tehnice pentru creșterea
eficienței SCI operative și tactice dislocabile;
implementarea managementului informațional , în toate sistemele , rețelele
și serviciile UE.:
*
* *

În concluzie , propunem următoarele direcții majore de dezvol tare în
domeniul SCI destinate sprijinului misiunilor conduse de UE pentru
managementul crizelor și protecția infrastructurilor critice:
revederea concepțiilor operațiunilor și detalierea lor suficientă pentru
creșterea simplității și evitarea ambiguitățil or pe timpul implementării în
cadrul misiunilor;
standardizarea proceselor și reglementărilor la toate nivelurile
operaționale;
dezvoltarea și implementarea SCI în conformitate cu scenariile operative;
definirea arhitecturilor de interconectare a rețelelor existente și crearea
unei infrastructuri comune pentru lanțul C2;
revederea nivelurilor de clasificare a rețelelor și definirea unor cerințe
comune obligatorii în domeniul SCI , pentru UE și statele membre.

Bibliografie selectivă

A. Lucrări oficiale
[1] Cou ncil of the EU , Suggestions for procedures for coherent , comprehensive EU crisis
management , No. 11127/03 , Brussels , 2003.
[2] European Defence Agency , Draft technical Specifications for C4I Reference Architecture EU
Battle Group (C4I RA EU BG) , version 4 , PROV 10 -CAP -012, Brussels , 2010.
[3] NATO Network Enabled Capability – Feasibility Study , Vol II , Detailed Report Covering a
Strategy and Roadmap for Realizing an NNEC Networking and Information Infrastructure
(NII) v.2.0 , NC3A , Brussels , 2005.

B. Lucrări de autor
[4] Alberts S.D. , Gartska J.J , Network Centric Warfare – Developing and Leveraging
Information Superiority , Centre for Advanced Concepts and Technology C4ISR ,
Washington , D.C. , 1999.
[5] Alexandrescu C -tin, Ilina D. , Mincu C -tin, Bazele ma tematice ale orgaizării sistemelor de
transmisiuni , Editura Militară , București , 1994.

118 [6] Frunzeti T. , Considerații asupra participării Armatei României la acțiuni colective , Editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I” , București , 2006.
[7] Gya G., ESDP and EU Mission Update , European Security , Brussels , 2007.
[8] Merlingen M. , Ostrauskaité R. (ed.), European Security and Defence Policy – An
Implementation Perspective , Routledge , Abington , 2008.
[9] Timofte G , Tudose E. , Constantin G. , Protecția informațiilor în sistemele de comunicații
militare moderne , Editura Inedit , București 2006.

C. Publicații
[10] Bomqvist P. , CIO Target document for Networking and Information Infrastructure (NII),
Swedish Armed Forces , Stockholm , 2009.
[11] Domingo A. , Wietg refe H. , TN-1009 , NATO Deployable CIS Target Architecture
Document , Edition 2.0 , NC3A , The Hague , 2004.
[12] Frunzeti T. , Gestionarea crizelor în războiul rece , Lumea Militară , nr. 1 , București , 2006.
[13] G. Gamow , Z. Phys. 51 , 204 (1928).
[14] D. Forste r, Hydrodynamic Fluctuations (Benjamin , New York , 1975) Vol. I , p. 25.
[15] P. Ring and P. Schuck , The Nuclear Many -Body Problem (Springer -Verlag , Berlin ,
1980).
[16] A. Sandulescu and O. Dumitrescu , Phys. Lett. B 24 , 212 (1967).
[17] E. S. Paul et al. , Phys. Rev. C 61 , 064320 (2000).
[18] V. G. Soloviev , Theory of Atomic Nuclei (Institute of Physics Publishing , Bristol ,
1992) pp. 123-125.

Anexa nr. 1
UTILIZAREA SISTEMULUI DE COMUNICAȚII ȘI INFORMATIC

119 PENTRU SPRIJINUL MISIUNILOR UE LA NIVELUL TEATRULUI DE OPERAȚII

Anexa nr. 2

Sisteme de comunicații și informatice la nive politico -militar strategic
pentru sprijinul misiunilor PSAC

120 GESTIUNEA CRIZEL OR

Ion-Alexandru PLĂVICIOSU
Viceamiral (r) prof. univ. dr. ing. , Membru titular al AOSR
alexplavion@yahoo.com

Rezumat
În cuprinsul articolului se definesc infrastructurile critice și amenințările , naturale sau antropice , la
care acestea trebuie să facă f ață, în contextul interdependenței între economiile specifice dezvoltării
spațiului economic al UE. Se face analiza particularităților infrastructurilor critice în cadrul
dezvoltării actuale a României și se propun unele soluții de analiză a factorilor de risc, privind
activitatea de prevenire a apariției situațiilor de criză și activitatea de diminuare a pagubelor atunci
când criza s -a produs , precum și reluarea în stare normală a activităților după criză. Se introduce
conceptul de mobilitate a infrastruct urilor critice în corelare cu stadiul de dezvoltare economică a țării.
Cuvinte -cheie: Infrastructuri critice; Gestiunea riscurilor; Prevenire;

Abstract
The article defines critical infrastructures and natural or anthropic threats which these have to cope
with in the context of the interdependence between economies , specific to the development of the
economic space of the European Union.The article analyses the particular aspects of the critical
infrastructures within the frame of the actual development of Romania and proposes solutions for
analysis of the risk factors , with regard to crises prevention , reduction of damages when crisis occurs ,
resumption of normal status of activities after the crisis.The article also introduces the concept of
mobility of th e critical infrastructures in correlation with the level of economic development of the state.
Key words: Critical infrastructur e; Risks management; Prevention.

*
* *

Infrastructurile critice pot fi definite ca sisteme complexe , cu structur ă fizică
și/sau virtual ă, destinate managementului func ționării, gestion ării, exploat ării și
mentenan ței unor activit ăți și procese importante la nivel național , regional sau
chiar global , a căror ie șire din func țiune , parțial sau total , sau modificare a
parametrilor d efinitorii de func ționare , conduce la influen țe negative majore
asupra popula ției sau economiei din zona geografic ă în care ac ționeaz ă.
Potrivit altor formul ări64, infrastructurile critice sunt acele infrastructuri cu
rol important în asigurarea men ținerii în func țiune a sistemelor și în derularea
proceselor economice , politice , informa ționale și militare.
Criza infrastructurilor critice poate fi determinat ă de erori în configurarea
sistemelor , în situa țiile în care nu s -au luat în considerare toate elemente le care

64 Grigore, Alexandrescu Infrastructuri critice. Pericole și amenințări la adresa acestora. Sisteme de
protecție. Ed. UNAp, 2006

121 condi ționeaz ă funcționa rea acestora sau au fost alocate pentru aceste elemente
ponderi neconforme cu realitatea , de ac țiunea ostil ă a unor for țe care urm ăresc
destabilizarea sistemului sau de cauze naturale și de mediu.
Infrastructura critic ă la ni vel național este un sistem sau o component ă a
acestuia aflat ă pe teritoriul național , esen țială pentru men ținerea funcții lor vitale
ale statului și ale societ ății, a sănătății, securit ății, bunăstării sociale și economice
a persoanelor și a cărui perturba re sau distrugere ar avea un impact semnificativ
la nivel național , ca urmare a incapacit ății de a men ține respectivele funcții65.
Protec ția infrastructurilor critice în țara noastr ă, potrivit documentelor
publicate de guvern , are drept scop asigurarea func ționa lității, a continuit ății și
integrit ății acestora , pentru a descuraja , elimina și neutraliza o amenin țare, un
risc sau un punct vulnerabil. Protec ția infrastructurilor critice cuprinde
activitatea desf ășurată succesiv privind analiza și evaluarea risc urilor , asigurarea
protec ției informa țiilor clasificate , realizarea planurilor de securitate ale
opera țiunilor de infrastructur ă critic ă, stabilirea punctelor de control și a modului
de realizare a comunica țiilor, precum și exerci ții, rapoarte , reevalu ări și
reactualiz ări ale documentelor elaborate.
Abordarea problematicii crizelor infrastructurilor critice se face diferen țiat,
în funcție de cauzele care au generat apari ția acestora , naturale sau antropice .
De remarcat faptul c ă rezolvarea crizelor în regimurile democratice trebuie
făcută pe baza unor scenarii minu țioase , elaborate din timp , pe baza analizelor de
risc și vulnerabilitate , pentru a nu da posibilitatea organelor locale ale
administra ției de stat , care pot fi de alt ă culoare politic ă față de ad ministra ția
central ă, să subordoneze ac țiunile în sprijinul popula ției nevoii de capital politic.
Un alt aspect al problematicii crizelor infrastructurilor critice ar fi
multiplicarea și diversificarea acestora la nivel național și inter național
consecutiv e dezvolt ării tehnice și tehnologice. În acest context se poate vorbi de o
anumit ă „mobilitate ” a infrastructurilor critice corelat ă cu evolu ția tehnicii și
tehnologiei , în sfera respectiv ă intrând sau ie șind sisteme în funcție de ponderea
și importan ța lor în cadrul economiei național e. Din acest motiv ținerea sub
control a infrastructurilor critice este o sarcin ă permanent ă a organismului
abilitat la nivel național să răspund ă de aceast ă problem ă.
În prezent infrastructurile critice înregistreaz ă un înalt nivel de diversificare
incluz ând sistemele informatice din diferite domenii de inters național (sănătate ,
bancar , eviden ța popula ției, poliția de frontier ă, cadastrul agricol și urban etc. ),
activitatea guvernului , infrastructura energetic ă (energie elect rică și
combustibili ), infrastructura de transport , sistemele informatice de conducere a
proceselor industriale în special din industriile cu poten țial mare de poluare
chimic ă sau radioactiv ă. Ponderea fiec ărui sistem din ansamblul economiei

65 X X X OUG nr. 98/2010 privind identificarea desemnarea și protecția infrastructurilor critice

122 național e și implicit urm ările crizelor în cadrul acestora , depind de gradul de
dezvoltare economic ă a țării.
Factorii destabilizatori cu cea mai mare pondere asupra infrastructurilor
critice și totodat ă, greu de anticipat privind data la care se vor produce ,
magnitudin ea și amploarea distrugerilor provocate , sunt cei naturali – respectiv
cutremurele , alunec ările de teren , inunda țiile, ruperea barajelor hidrotehnice. Din
acest motiv , trebuie stabilite din timp zonele în care aceste dezastre se pot
produce , evaluate urm ările și întocmite planurile pentru evacuarea popula ției și
a bunurilor , spitalizarea r ăniților, degajarea zonelor afectate , repunerea în
func țiune a capacit ăților de produc ție.
Dezastrele naturale pot afecta într-o măsură mai mare sau mai mic ă, în
special i nfrastructurile de transport , furnizarea energiei electrice , sistemele de
comunica ții cu echipamente la sol , construc țiile civile și industriale , locuin țele.
Pentru evaluarea c ât mai apropiat ă de realitate a pagubelor produse de un
dezastru natural și pent ru ușurarea activit ății de limitare a acestora , precum și de
asistare a popula ției din zona calamitat ă, trebuie întreprinse obligatoriu unele
măsuri, încă din perioadele de calm :
– crearea unui sistem de comunica ții voce și date , prin satelit , care s ă nu fie
dependent de o infrastructur ă terestr ă. Exist ă asemenea sisteme opera ționale , cu
acoperire global ă IRIDIUM și THURAYA. Ambele sisteme , pe lângă facilit ățile
de comunica ții voce și date , au înglobat în telefoane un modul GPS , care permite
localizarea pr ecisă a telefonului. Leg ătura între coresponden ți se face direct prin
satelit , fără a fi nevoie de o infrastructur ă tehnic ă la sol. Aceasta poate fi utilizat ă
numai în cazul apel ării re țelelor de telefonie fixe ;
– echipele de interven ție la fa ța locului tr ebuie s ă fie dotate cu sisteme de
comunicare audio și video de asemenea independente de infrastructura terestr ă.
Oric ând are loc un dezastru sau o catastrof ă, echipele de interven ție și salvare
trebuie s ă aibă posibilitatea de a comunica liber și ușor at ât între membrii echipei ,
cât și cu centrul de comand ă. În recentele catastrofe din Chile și Haiti provocate
de cutremure , în inunda țiile din Pakistan , precum și în multe alte cazuri , toate
canalele de comunica ții terestre au ie șit din func țiune , iar restabi lirea acestora a
fost o sarcin ă crucial ă pentru echipele de salvare și popula ția în pericol. Pentru
situa ții de acest gen s -au creat echipamente portabile cu GSM și GPS încorporate ,
deservite de un singur operator , cu surs ă de energie independent ă, care po t fi
instalate și operate într-un timp foarte scurt , ideale pentru ac țiunile de sprijin ale
echipelor de salvare;
– mijloacele de interven ție mobile trebuie s ă fie echipate cu sisteme de
gestiune a traseelor de tip „fleet management ”, bazate pe localizare a prin GPS a
fiecărui vehicol , transmiterea la centrul de comand ă a datelor prin intermediul
telefoniei prin satelit , urmărirea traseelor vehicolelor pe h ărți digitizate. În acest
mod se optimizeaz ă folosirea mijloacelor de interven ție, relocarea sau schim barea
traseel or în funcție de nevoi;

123 – imaginile furnizate din satelit asupra zonelor calamitate sunt deosebit de
utile în cazul inunda țiilor și nu numai , putându-se folosi pentru aprecierea
dimensiunilor și extinderii dezastrului sau pentru stabilirea de către factori i de
decizie , a unor m ăsuri de degajare a zonei inundate prin inundarea dirijat ă a
zonelor adiacente , deversarea unor lacuri de acumulare , folosirea ef ectului
regulator al barajelor etc.
Mijloacele tehnice descrise mai sus permit interven ția specializat ă în zonele
cu cele mai mari nevoi , supravegherea modului în care se desf ășoară asistarea
popula ției și a intreprinderilor economice , luarea m ăsurilor necesare pentru
limitarea efectelor dezastrului și revenirea la situa ția anterioar ă producerii
acestuia.
Utilitatea realiz ării unei asemenea infrastructuri este justificat ă de avantajele
economice și sociale consecutive elimin ării rapide a urm ărilor calamit ăților și
scurtarea perioadei de reluare a activit ăților sociale și economice.
În Rom ânia, inunda țiile – care se repet ă aproape anual și, de regul ă, în
acelea și zone bine -cunoscute și precis delimitate – produc pagube de sute de
milioane de lei
Realizarea unui sistem de avertizare timpurie și a unei infrastructuri de
asistare a interven ției și de diminuare a pagubelor ar costa o mic ă parte din
sumele cheltuite pentru înlăturarea efectelor dezastrului. Administra ția central ă
prefer ă să ajute sinistra ții în refacerea locuin țelor, uneori pe acelea și
amplasamente , în loc s ă afecteze fondurile necesare pentru lucr ări de
infrastructur ă destinate protej ării zonelor inundabile. În temeiul solidarit ății
sociale s -a introdus și o asigurare obligatorie împotriva cutremur elor și
inunda țiilor pe care o pl ătesc to ți proprietarii de locuin țe chiar dac ă locuiesc în
zone neinundabile sau lipsite de risc seismic. Societ ățile de asigurare pot sprijini
financiar programele de realizare a sistemelor de protec ție în zonele inundabile
având în vedere c ă își pot maximiza profitul prin reducerea sumelor pl ătite ca
desp ăgubir i. Și guvernul poate s ă ia m ăsuri mai ferme interzic ând construc ția de
locuin țe și obiective economice în zonele inundabile.
Comunit ățile aflate în zone de risc natural poten țial trebuie s ă întreprind ă
măsurile rezultate din analizele de risc și vulnerabi litate pentru a diminua , pe cât
este posibil , urmările dezastrelor. Experien ța a ar ătat c ă aceste fenomene sunt
tratate cu oarecare lejeritate și problemele care apar dup ă producer ea
calamit ăților naturale sunt adeseori ignorate și nu servesc ca baz ă pentr u
întreprinderea de ac țiuni de protec ție în viitor.
În lunile ianuarie și februarie 2010 au avut loc dou ă cutremure puternice în
Haiti și respectiv , în Chile66. Cutremurul din Haiti cu o magnitudine de 7 grade a
afectat cca. 3 milioane de oameni , provoc ând moartea a peste 310.000 de oameni
și rănirea a peste 300.000 mii , pe l ângă pagubele uria șe ale infrastructurii ,

66 XXX The 26 December Tsunami; Journal La Houille Blanche nr 2/2005

124 intreprinderilor economice , porturilor și locuin țelor. Comparativ , cutremurul din
Chile , deși cu o magnitudine de peste 8 grade , a provocat moar tea a 562 de
personae iar pagubele materiale au fost mult mai mici. Este rezultatul aplic ării de
măsuri ferme și drastice privind regulile de proiectare și realizare a cl ădirilor de
orice fel și sanc ționarea sever ă a celor ce le încalc ă. La acestea se adau gă aplicarea
unor m ăsuri de asisten ță a populați ei și a intreprinderilor economice în caz de
dezastru bine elaborate și exersate. Aceste măsuri fac diferen ța și pot limita
drastic , în cazul în care sunt aplicate , pierderile de orice fel consecutive
calamit ăților.
Problema pare simpl ă dar este greu de aplicat într-o democra ție pl ăpândă în
care politicienii sunt preocupa ți mai mult de interesele grup ării politice din care
fac parte dec ât de intersele majore ale populați ei.
În decembrie 2004 a avut loc un put ernic seism în Oceanul Indian , cu
epicentrul la vest de coastele Indoneziei și insulei Sumatra. Seismul a produs un
tren de tsunami devastatoare propagate în lungul țărmurilor a 11 state riverane ,
cu înălțimi ale valurilor în larg de peste 30m , provoc ând m oartea a peste 230.000
de persoan e și uriase pagube materiale , a căror valoare nu va fi cunoscut ă cu
exactitate niciodat ă. Acesta a fost unul din cele mai mari dezastre naturale
consemnate , de c ând istoria le înregistreaz ă, și a lovit în special Indonezia , Sri
Lanka , India și Thailanda. Țările și populați ile cele mai afectate au primit un
ajutor prompt din partea comunit ății inter național e în valoare de peste 14 mld.
Dolari , dar situa ția din zon ă este în prezent departe de cea de dinainte de
dezastru.
Întrebarea fireasc ă este de ce , cunosc ându-se că zona Oceanului Indian este
cu un ridicat poten țial seismic , nu s -au realizat din timp și la costuri substan țial
mai mici dec ât pagubele produse în cazul prezentat , sisteme de alert ă timpurie
care ar fi permis sal varea unei p ărți importante din persoanele ucise de tsunami
precum și a unor obiective economice? În largul oceanului viteza valurilor
provocate de cutremur a fost între 500 și 1000 Km/h iar în apele pu țin ad ânci, de-
a lungul coastelor , viteza a scazut p ână la ordinul zecilor de Km/h. Exista deci
suficient timp , după producerea cutremurului , să se avertizeze populați a din
zonele expuse.
Comparativ , cutremurul din martie 2011 , care a avut loc cu epicentrul la cca.
130 Km de coasta de est a Japoniei , la o ad âncime de 32 Km , cu o magnitudine de
9 grade pe scara Richter , a creat un tsunami cu valuri de peste 40m înălțime în
largul oceanului , lovind coasta cu valuri de peste 10m și cauz ând grele distruge ri
ale infrastructurii pe o distan ță de 10 Km în interior , inclusiv distrugerea
centralei nucleare Fukushima 1 , precum și moartea a cca. 20.000 de persoane67.
Pagubele au fost diminuate de sistemul de alert ă timpurie , care a funcționa t și a

67 XXX Damage Situation and Police Countermeasures Associated with Tohoka District – off the
Pacific Ocean Ea rthquake – Japanese National Police Agency, 20.04.2011

125 dat alarma la Tokyo cu un minut înainte ca efectele cutremurului s ă se fac ă
simțite în capital ă. Dup ă producerea dezastrului au intrat în func țiune planurile
și programele de eliminare a urm ărilor. Astfel , deși Japonia a înregistrat o
puternic ă criză economic ă, pe fondul crizei economice mondiale , amplificat ă de
urmările dezastruo ase ale seismului , și-a ref ăcut rapid poten țialul , acțiune în care
a fost implicat ă întreaga populați e a țării.
Infrastructurile critice pot fi expuse , în scopul destabilizarii , acțiunilor
concertate ale unor persoane , grup ări teroriste , institu ții ostile care, renun țând la
mijloacele clasice ale „războiului cald ” sau „rece”, încearc ă destabilizarea
economiilor țărilor pe care le consider ă inamice prin crearea de crize profunde ,
cu implica ții economice majore.
Unii anali ști politici afirm ă cu argumente per tinente c ă „războaiele
codurilor ” sunt mult mai eficiente pentru distrugerea poten țialului economic al
adversarilor dec ât alte tipuri de r ăzboaie.
Dupa „războiul rece ” a fost „războiul împotriva terorismului ” sau a șa-
ziselor amenint ăți asimetrice iar acum avem „războiul codurilor ”, a afirmat fostul
agent CIA Cofer Black la salonul informatic de la Las Vegas din luna iulie a
acestui an.
De asemenea , potrivit unui raport elaborat de compania McAfee , mai mult
de 70 de organiza ții și guverne , printre care se nu mără agen ții ONU și grupuri
industriale americane din industria militar ă, au fost în ultimii ani ținta unor
atacuri de spionaj informatic. Anali știi presupun c ă originea acestor atacuri s -ar
afla în China , dar nu exclud p ătrunderea Al Qaeda și a altor orga nizații teroriste
în spațiul informatic.
Opera țiunea a început în anul 2006 prin intruziunea în serverele informatice
ale unei companii sud -coreene de construc ții și s-a continuat p ână în 2011 , autorii
atacului fiind interesa ți în principal de date privi nd sistemele de ap ărare
americane și de cele privind comunica țiile prin satelit.
Intruziunea neautorizat ă în sistemele informatice creaz ă baza necesar ă
pentru virusarea lor , distrugerea informa țiilor sau deteriorarea managementului.
Atunci c ând sunt vizat e sistemele informatice destinate managementului
infrastructurilor critice , scoaterea din func țiune a acestora , fie și parțial, se poate
solda cu efecte negative majore pentru economia și populați a unei țări.
În luna iulie 2010 exper ții din Germania au des coperit virusul Stuxnet creat
pentru a afecta sistemul de achizi ții date tip SCADA al companiei Siemens ,
folosit în principal pentru gestionarea aliment ării cu ap ă, a activit ății
platformelor petroliere , a centralelor electrice și a instala țiilor industria le. Mai
multe atacuri au fost semnalate în Iran, Indonezia , India și SUA.
Apărut ini țial în Iran, unde a atacat peste 30.000 de computere integrate în
sistemele de conducere a proceselor industriale , inclusiv sistemele computerizate
necesare programului nu clear iranian , viermele informatic Stuxnet a provocat o
mare îngrijorare printre exper ții în securitatea informatic ă. Aceasta pentru c ă

126 ținta atacului și regiunea în care a ap ărut sugereaz ă că a fost creat de un grup de
infractori cibernetici profesion iști iar scopul principal nu a fost spionajul
sistemelor infectate ci acela de a ini ția o ac țiune de sabotaj. Potrivit Kasperski
Lab. , virusul poate ataca și calculatoarele care nu sunt conectate la internet prin
simpla conectare la unitatea central ă a unui st ick de memorie purt ător de virus .
Aceste indicii arata c ă dezvoltarea virusului a fost sus ținută de oficialit ățile unui
stat care dispune de informa ții puternice și valoroase .
Speciali știi sunt de p ărere ca Stuxnet este prototipul unei arme cibernetice ,
care va conduce la crearea de noi instrumente de atac foarte periculoase și că, de
data asta , lumea se confrunt ă cu o curs ă a înarm ării cibernetice , cu apari ția unei
ere noi , a terorismului cibernetic.
Datorit ă fenomenelor de globalizare , economiile statelo r sunt interdependente
și uneori complementare , și crizele infrastructurilor critice sunt transfrontaliere.
Din acest motiv complexitatea și interdependen ța infrastructurilor critice
presupun dezvoltarea unor proceduri și tehnologii de identificare a
ameni nțărilor și de protec ție corelate la nivel național și inter național . Este lesne
de înțeles c ă o defec țiune a sistemelor informatice , cibernetice , a structurilor
industriale , energetice , de transport , este de natur ă să produc ă propagarea în
cascad ă a conse cințelor distructive.
Practic este imposibil s ă se asigure protec ția tuturor infrastructurilor critice
sau protec ția 100% a uneia dintre acestea. Din acest motiv , elementele de
prevenire și protec ție trebuie implementate de c ătre factorii responsabili , la nivel
național , cu prioritate pentru acele servicii și facilit ăți a c ăror scoatere din
func țiune sau perturbare a parametrilor de funcționa re este de natur ă să produc ă
efecte destabilizatoare asupra securit ății național e, economiei național e, stării de
sănătate a populați ei, asigur ării elementelor vitale de trai: energie , apă, hran ă,
comer ț, servicii bancare.
Speciali știi din domeniu au analizat pe larg problematica managementului
situa țiilor de criz ă a infrastructurilor critice , fizice și virtuale , și au e laborat
metodologii de abordare a aspectelor semnificative viz ând analizele de
vulnerabilitate , factorii de risc și ponderea acestora , mijloacele de descurajare a
amenin țărilor , prevenire și protec ție, analiza interdependen țelor dintre sistemele
critice la nivel național și inter național , eliminarea consecin țelor negative ale
crizelor.
Una din problemele centrale ale managementului riscului infrastructurilor
critice este organizarea acțiuni lor planificate în acest scop și stabilirea structurii
organizatoric e/organigramei institu ției abilitat e să execute aceast ă activitate.
Organizarea preg ătește realizarea acțiuni lor planificate prin alocarea
resurselor umane , materiale și financiare necesare. Organizarea implic ă definirea ,
la modul concret și din timp , a acțiuni lor planificate care devin astfel sarcini ,
gruparea acestor activit ăți într-o funcție care poate fi încredin țată unei perso ane
sau institu ții, care devine astfel responsabilitate , atribuirea de competen țe și

127 autorit ăți fiec ărei funcții , precizarea niv elului de calificare și instruire necesare
pentru ca fiecare funcție să fie îndeplinit ă în cele mai bune condi ții.
Având în vedere mobilitatea infrastructurilor critice , permanenta evolu ție a
acestora în funcție de dezvoltarea tehnologiilor și a organiz ării sociale ,
diversificarea și amplificarea amenin țărilor , s-au propus diferite solu ții pentru
gestiunea crizelor. Este însă de privilegiat varianta cre ării unui organism
guvernamental care s ă aibă o activitate permanent ă în acest domeniu și să
rezolve toate problemele referitoare la multitudinea de aspecte specifice care
caracterizeaz ă situa țiile de protec ție și gestiune a crizelor infrastructurilor critice.
Acest organism ar trebui s ă fie pregatit și să acționeze cu prec ădere în situa țiile
de criza provocat e de fenomenele naturale și accidentele de mediu.
Astfel , pentru a da un singur exemplu , în SUA s -a creat o institu ție
guvernamental ă – National Infrastructure Protection Plan (NIPP ) – Planul de
Protecție a Infrastructurilor Național e – ce reprezint ă un ca dru integrator de
management al riscurilor , în care sunt clar definite rolul protecție i
infrastructurilor critice , precum și responsabilit ățile tuturor institu țiilor
guvernamentale , din industria privat ă, a organismelor neguvernamentale și a
altor partener i institu ționali sau sociali68. Au fost definite sectoarele cheie din
punct de vedere al infrastructurilor și resurselor care impun măsuri de protecție
împotriva riscurilor. Planul a fost supus unei ample dezbateri publice în urma
căreia s -a creat un organi sm național – epartamentul Securit ății Interne , însărcinat
cu centralizarea managementului obiectivelor și resurselor și descentralizarea
opera țional ă, prin definirea componenetelor și procedurilor la toate nivelele. În
acest context , organismele aflate în diverse subordon ări sunt integrate , în caz de
neces itate , într-o abordare la nivel național .
În țara noastr ă exist ă o preocupare permanent ă pentru crearea mecanismelor
de gestiune a infrastructurilor critice. Guvernul a elaborat actul normativ
necesar69 prin care se institue un cadru legal și modern în acest domeniu și se
creaz ă mecanismele manageriale perfec ționate , menite s ă asigure , în mod unitar
și profesionist , gestionarea situații lor care impun ap ărarea vie ții și sănătății
populați ei, a mediului încon jurător, a valorilor materiale și culturale importante
și restabilirea normalit ății vie ții socio -economice.
Infrastructura organizatoric ă însărcinat ă cu aducerea la îndeplinire a
prevederilor ordonan ței este constituit ă din structuri administrative centra le –
Comitetul Național pentru Situații de Urgen ță, subordonat MAI și coordonat de
primul ministru – comitete ministeriale pentru situații de urgen ță, Inspectoratul
General pentru Situații de Urgen ță din cadrul MAI , un centru opera țional la nivel
național și centre operative la nivelul ministerelor.

68 XXX Site -ul www.dhs.gov/nipp
69 XXX OUG nr. 21/15.07.2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență

128 Evident operarea unei asemenea structuri organizatorice stufoase este
dificil ă, răspunderea este dispersat ă între institu ții care , de regul ă, nu au
raporturi de subordonare și care ac ționeaz ă după propriile regl ement ări și
motiva ții politice; actul decizional nu va putea fi emis la timp și va avea , în
cazurile reale , o eficien ță scăzută.
Plecând de la aceste considerente , se apreciaz ă ca util ă modernizarea
sistemului actual prin crearea unui organism guvernament al, unic și permanent ,
cu rol de elaborare a acțiuni lor de protecție și interven ție în situații le de criz ă a
infrastructurilor critice , în măsură să subordoneze mijloacele și resursele aflate la
nivel național și local pentru gestiunea eficient ă a acestora .
În structurarea acestui organism trebuie avute în vedere urm ătoarele
aspecte:
– definirea corect ă a infrastructurilor critice care trebuie supravegheate și
protejate , în funcție de gradul de dezvoltare economic ă a țării și a existen ței unor
amenin țări reale;
– unele infrastructuri critice , deși interconectate cu sistemele similare din UE
au un nivel tehnologic mai sc ăzut și disfuncționa litățile care ar ap ărea în situații
de criz ă vor avea un impact mai redus;
– educarea populați ei în spiritul particip ării voluntare la eliminarea
urmărilor crizelor , în cazul în care acestea s -au produs și eliminarea pe c ât posibil
a situații lor în care populați a nu particip ă la nicio ac țiune astept ând ca guvernul
să intervin ă;
– eliminarea incompeten țelor din sistem ca urma re a politiz ării excesive ,
introducerea unor criterii severe de selec ționare a personalului angajat în cadrul
oragnismului. Lupta politic ă, adeseori independent ă de problemele reale ale
populați ei, se duce , în mod cinic și în situații critice , în care toat e eforturile ar
trebui concentrate , pentru rezolvarea acestora , fie pentru a demonstra
„incapacitatea ” celor de la guvernare , fie pentru a justifica „greaua mo ștenire ”,
sintagme deja celebre în vocabularul politicienilor.
Evident , pentru infrastructurile c ritice al c ăror management este asigurat de
sisteme informatice , rolul de protecție a acestora și interven ție în caz de criz ă
trebuie asumat de administratorul de sistem , care trebuie s ă aibă o activitate
permanent ă de analiz ă a amenin țărilor și de activar e a măsuri lor de protecție .

129

Vineri 9 septembrie 2011 , de la ora 15:00
Sala de Consiliu a Primăriei Mioveni

Moderatori :
Adrian BADEA , George DARIE ,
Ion CHIUȚĂ , Șerban Constantin VALECA ,
Ilie TURCU , Mircea POPOVICI

130 MANAGEMENTUL STRATEGIC AL INFRASTRUCTURILOR CRITICE .
INFRASTRUCTURI CRITICE ÎN DOMENIUL HI DROENERGETIC.
ACCIDENTE TEHNICE LA CONST RUCȚIILE
CIRCUITELOR HIDRAULICE

Constantin IVAN
Universitatea din Pitești și Director – Hidroelectrica Câmpulung Muscel ,
c.ivan58@yahoo.com

Rezumat
Mulțimea infrastructurilor critice rămâne totdeauna deschisă și variabilă. În
funcție de spațiul -suport, mai exact de spațiul sau spațiile în care sunt sau pot fi
identificate, se clasifică în trei categorii mari: fizice, c osmice și virtuale. Aceste
tipuri de infrastructuri, deși se află în spații diferite, sunt strâns legate unele de
altele, devenind din ce în ce mai interdependente (trans -sistemice, de meta -sistem
sau de sistem de sisteme), și complexe.
Gradul lor de inte rdependență crește foarte mult odată cu evoluția vieții pe
pământ, iar al celor care țin de sistemele politice, economice, financiare, sociale,
informaționale, culturale și militare se reconfigurează și consolidează în procesul
globalizării, devenind o car acteristică esențială a acestor sisteme. Această
caracteristică, în mod logic, ar trebui să ducă la creșterea coeficientului de
integralitate a tuturor infrastructurilor și la restrângerea mulțimii
infrastructurilor critice doar la cele care determină stab ilitatea și funcționalitatea
sistemelor. Din păcate, lucrurile, cel puțin pentru un timp previzibil, nu stau așa.
Interdependența și integralitatea structurilor creează un nou tip de
vulnerabilități pe care le vom numi, generic, vulnerabilități de integra litate sau
vulnerabilități de interdependențe.
Considerăm că este foarte important să subliniem o astfel de realitate,
întrucât, în acest fel, avem imaginea cât de cât realistă a unui labirint dinamic, cu
evoluții și involuții bruște, care își schimbă str uctura în funcție de factori
perturbatori, de variația condițiilor concrete și a condițiilor inițiale și de mulți alți
factori, unii dintre ei foarte greu de identificat, de analizat, de cunoscut și,
evident, de influențat.
Rezultă o altă caracteristică f oarte importantă pentru tema acestui studiu,
anume aceea că vulnerabilitățile infrastructurilor critice cresc și se transformă
odată cu creșterea interdependenței și a gradului lor de integralitate.

131 1. Reperele fundamentale ale protecției infrastructur ilor critice
naționale și în spațiul european

Mulțimea infrastructurilor critice rămâne totdeauna deschisă și variabilă. În
funcție de spațiul -suport, mai exact de spațiul sau spațiile în care sunt sau pot fi
identificate, se clasifică în trei categorii mari: fizice, cosmice și virtuale.
Aceste tipuri de infrastructuri, deși se află în spații diferite, sunt strâns legate
unele de altele, devenind din ce în ce mai interdependente (trans -sistemice, de
meta -sistem sau de sistem de sisteme), și complexe.
Gradul lor de interdependență crește foarte mult odată cu evoluția vieții pe
pământ, iar al celor care țin de sistemele politice, economice, financiare, sociale,
informaționale, culturale și militare se reconfigurează și consolidează în procesul
globalizării , devenind o caracteristică esențială a acestor sisteme.
Această caracteristică, în mod logic, ar trebui să ducă la creșterea
coeficientului de integralitate a tuturor infrastructurilor și la restrângerea
mulțimii infrastructurilor critice doar la cele ca re determină stabilitatea și
funcționalitatea sistemelor. Din păcate, lucrurile, cel puțin pentru un timp
previzibil, nu stau așa.
Interdependența și integralitatea structurilor creează un nou tip de
vulnerabilități pe care le vom numi, generic, vulnerabi lități de integralitate sau
vulnerabilități de interdependențe.
Spre exemplu, integrarea tuturor liniilor aeriene la nivel global, deși duce
automat la creșterea traficului aerian, a vitezei de transport, comprimând,
deopotrivă, atât timpul, cât și spațiu l, ar trebui să ducă, în mod automat, și la
reducerea vulnerabilităților de funcționalitate și de stabilitate și la creșterea
eficienței transporturilor, ceea ce, de altfel, se și întâmplă. În același timp, însă,
liniile aeriene integrate la nivel planetar devin extrem de vulnerabile la atacuri
teroriste, la calamități și dezastre și la alte pericole și amenințări asimetrice.
Transporturile aeriene integrate la nivel mondial devin un sistem de sisteme
politice (care sunt statele), sisteme economice (global izate, dar și individualizate
pe companii și chiar pe state politice), sisteme informaționale globalizate (dar
extrem de vulnerabile) și, pe de altă parte, sunt în sistem și cu rețelele și entitățile
ostile, perturbatoare, care sunt, de regulă, atipice sau asimetrice.
Considerăm că este foarte important să subliniem o astfel de realitate,
întrucât, în acest fel, avem imaginea cât de cât realistă a unui labirint dinamic, cu
evoluții și involuții bruște, care își schimbă structura în funcție de factori
pertu rbatori, de variația condițiilor concrete și a condițiilor inițiale și de mulți alți
factori, unii dintre ei foarte greu de identificat, de analizat, de cunoscut și,
evident, de influențat.
Rezultă o altă caracteristică foarte importantă pentru tema acest ui studiu,
anume aceea că vulnerabilitățile infrastructurilor critice cresc și se transformă
odată cu creșterea interdependenței și a gradului lor de integralitate.

132 Infrastructuri critice din spațiul fizic
Infrastructurile fizice sunt suporturi ale uno r sisteme fizice complexe, de
regulă, din spațiul societății omenești, cu funcții și roluri sociale. Ele pot fi
grupate, deci, pe categorii de sisteme fizice, astfel:
• infrastructuri critice ale întreprinderii – rețea de distribuție a energiei
electrice d e 380 volți sau de înaltă tensiune; rețea de distribuție a apei industriale;
rețea de distribuție a gazului metan, a carburantului sau altor substanțe și
materiale absolut necesare producției; rețeaua de comunicații (comandă -control);
rețeaua depozitelor d e materii -prime și de produse finite; rețeaua fizică de
calculatoare (calculatoare, cabluri, conexiuni) etc.;
• infrastructuri critice ale sectorului (ramurii) – rețele de distribuție a apei,
energiei electrice, gazelor naturale folosite în procesul de pro ducție și
materialelor strategice între întreprinderi și în cadrul ramurii; rețeaua depozitelor
de materiale speciale (materiale strategice, materiale inflamabile; materiale
radioactive, substanțe chimice, agenți biologici și alte materiale cu risc înalt);
rețelele de comunicații, îndeosebi infrastructurile fizice ale acestora (relee,
cabluri, suporți, stații etc.); rețelele de transport: căile de comunicații rutiere,
feroviare, aeriene, navale, respectiv parcul operațional aferent; rețelele fizice de
calcu latoare; bazele de date și alte elemente vulnerabile sau cu rol important în
funcționarea întreprinderilor și instituțiilor;
• infrastructuri critice ale economiei – infrastructuri ale unor rețele de drumuri
strategice; rețele și, mai ales, noduri de căi f erate; entități portuare; rețele de
producere și distribuție a energiei (infrastructurile sistemului energetic național);
infrastructuri ale sistemelor de conducere; rețele de depozite de materiale
strategice, de materii prime, de substanțe chimice, de mat erial nuclear sau de
agenți biologici;
• infrastructuri critice ale transportului aerian – aeroporturi; sisteme de
aprovizionare cu energie, cu apă, cu gaze; rețele ale depozitelor de carburanți;
hangare și parcuri de avioane; turnuri de control; infrastru cturi control trafic
aerian; rețele de calculatoare; stații de radiolocație; stații de dirijare a traficului;
alte infrastructuri ale sistemelor de care depind siguranța și securitatea zborului;
• infrastructuri critice ale transportului feroviar – rețelel e de căi ferate; poduri,
viaducte și alte lucrări de artă arhitectonică pe calea ferată sau adiacente acesteia;
stații; rețele electrice ale transportului feroviar; rețele de comunicații; rețelele de
interconectare cu alte moduri de transport, alte tipuri de rețele;
• infrastructuri critice ale transportului naval – porturi; infrastructuri portuare
cu rol important, unic și de neînlocuit în funcționarea porturilor și a
transporturilor navale; sistemele de navigație prin satelit, semnalizare, balizaj și
dirijare a traficului; stații de radionavigație, stații de radiolocație; sisteme de
comunicații; rețele de căi ferate și de drumuri importante din incinta porturilor;
sisteme de diguri de protecție; terminale specializate ce asigură, totodată,

133 interoperabilita tea cu alte moduri de transport, alte infrastructuri ale sistemelor
de securitate și de siguranță a navigației pe mări, fluvii și căi interioare;
• infrastructuri critice ale sistemului financiar – sedii ale băncilor; suporți de
informație; calculatoare; s isteme de protecție și de siguranță; rețele de transport
interbancar al banilor și de bancomate; depozite;
• infrastructuri critice ale locuinței – instalații electrice, de gaze și de apă;
sisteme de securitate a locuinței;
• infrastructuri critice ale loc alității – rețele de transport al apei, energiei
electrice și gazelor, îndeosebi nodurile, punctele de control și de distribuție; rețele
ale transportului public (linii de metrou, linii de troleibuze, autobuze și tramvaie,
unele construcții și diferite alt e lucrări aferente importante); rețele telefonice,
relee, stații și centrale; relee și posturi de radio și de televiziune care se află în
sistemul național sau local de alertă; iluminatul public; alimentarea cu energie
termică; puțuri, stații și alte infra structuri ale sistemelor de purificare a apei;
spitale de urgență și alte infrastructuri ale medicinii și asistenței medicale de
urgență; laboratoare și centre hematologice; infrastructuri ale sălilor de operații,
sălilor de reanimare și altor compartiment e de supraveghere și monitorizare a
bolnavilor aflați în dificultate; infrastructuri ale sistemelor de prevenire și
stingere a incendiilor; infrastructuri ale sistemelor de protecție civilă, îndeosebi
ale sistemelor și rețelelor de acțiune și de reacție în cazul unor calamități,
dezastre, accidente nucleare, industriale, chimice și tehnologice; relee și depozite
etc.;
• infrastructuri critice ale ținutului (județului, zonei etc.) – rețele de căi ferate
și drumuri publice importante, îndeosebi centre vitale, adică noduri, stații,
depozite, centre de comunicații etc.; rețele de depozite; conducte petroliere; rețele
telefonice; relee ale sistemelor de comunicații prin microunde; lucrări de artă,
baraje, acumulări de ape, sisteme de canalizări și de hidroamelior ații cu impact
vital asupra unor terenuri cultivate sau locuite; diguri și alte infrastructuri pentru
controlul inundațiilor și revărsărilor; rețele de depozite de importanță locală,
regională sau națională; elemente ale unor infrastructuri critice naționa le sau
internaționale; infrastructuri speciale;
• infrastructuri critice ale țării – infrastructuri ale rețelelor sistemului național
energetic (unități energetice, linii de înaltă tensiune, stații de transformare,
instalații și sisteme de monitorizare și de reglare, baraje și acumulări
hidroenergetice; centrale nucleare, sisteme de infrastructuri ale acestor centrale
nucleare, hidrocentrale și termocentrale, combinate de apă grea, depozite de
materii prime, materiale periculoase și materiale strategice etc .); rețele de
drumuri de importanță națională sau internațională; infrastructuri vitale ale
acestor rețele; rețeaua feroviară cu toate structurile aferente (stații, depouri, rețele
de aprovizionare a transportului feroviar cu energie electrică, material ru lant,
carburant și alte materiale de importanță vitală, sisteme de comandă -control și
dirijare a traficului, infrastructuri ale sistemelor de comunicații feroviare etc.);

134 rețeaua națională de transporturi aeriene, cu toate infrastructurile aferente;
elemen te de importanță vitală ale rețelelor internaționale de trafic aerian aflate pe
teritoriul țării; infrastructuri ale transporturilor navale (porturi, infrastructuri
portuare, diguri, infrastructuri pentru asistarea și siguranța navigației,
infrastructuri d in zona litorală, instalații și infrastructuri de semnalizare și
dirijare a traficului, lucrări hidrotehnice de mare amploare – amenajare căi
navigabile, ecluze etc.; infrastructuri ale sistemului național de comunicații, dar și
ale altor sisteme de comuni cații de importanță națională și internațională (rețele
telefonice, centrale de comunicații, noduri ale acestor rețele, echipamente de
transport, trasee de fibră optică, relee, modulatori de semnal etc.); infrastructuri
fizice ale rețelelor naționale de in formații, de calculatoare, de televiziune etc.;
infrastructuri ale rețelelor naționale de alertă; rețele ale conductelor de petrol și
gaze naturale naționale sau care fac parte din rețele de transport continentale etc.;
• infrastructuri critice ale contine ntului – rețeaua europeană și internațională
de trafic aerian, cu toate infrastructurile aferente; rețeaua europeană de transport
feroviar; infrastructuri ale traficului fluvial și maritim (porturi, instalații portuare,
sisteme de conducere, comunicare și avertizare etc.); infrastructuri ale rețelei
europene de comunicații; rețele de transport al petrolului și gazelor naturale etc.;
• infrastructuri critice internaționale – infrastructuri ale traficului aerian
internațional (radare, instalații aeroportuare, sisteme de control trafic, rețele de
comunicații etc.); infrastructuri ale transporturilor maritime internaționale
(sisteme de control și dirijare a navigației, sisteme de semnalizare a zonelor
periculoase, sisteme de comunicații, sateliți, instalații por tuare cu funcții și
importante roluri internaționale, conducte de transport petrolier sau terminale
ale acestora etc.); sisteme de comunicații internaționale; rețele de bănci;
• infrastructuri critice militare – rețele de comunicații militare la nivel stra tegic
și la nivel tactic; infrastructuri ale acestor rețele; instalații de pe aerodromurile
militare, din porturi militare, din baze militare și din alte locații; rețele, conducte,
depozite și sisteme de aprovizionare cu carburanți, muniție, alimente și al te
produse de primă necesitate atât pe timp de pace, cât și la război sau în procesul
participării la gestionarea crizelor și conflictelor armate; infrastructuri rutiere,
feroviare și navale militare; rețele de depozite; arsenale; rețele de calculatoare;
sisteme informatice;
• infrastructuri critice ale sistemului de ordine publică – infrastructuri ale
poliției și jandarmeriei; infrastructuri ale pompierilor și Inspectoratului pentru
Situații de Urgență; infrastructuri ale forțelor și formațiilor de reacție rapidă;
infrastructuri critice ale sistemelor de protecție a cetățeanului, proprietății și
instituției;
• infrastructuri critice ale sistemului informațional și de siguranță a statului –
infrastructuri ale serviciilor de informații și ale altor instituții de care depinde
protecția informațiilor, a intereselor naționale și de alianță, a valorilor și
patrimoniului;

135 • infrastructuri critice ale sistemului sanitar și de protecție a cetățeanului,
familiei și comunității – rețele ale spitalelor de urgență; labor atoare; depozite de
medicamente; infrastructuri ale unor centre de cercetări medicale etc.
Infrastructuri critice din spațiul cosmic
• Infrastructuri critice ale spațiului cosmic: stații orbitale; sateliți; sisteme de
comunicații în spațiul cosmic etc.
• Infrastructuri critice ale agențiilor și altor structuri spațiale: infrastructuri ale
industriei spațiale; infrastructuri ale comunicațiilor din sistemul de pregătire și
efectuare a lansărilor și traficului cosmic etc.
Infrastructuri critice din spațiul v irtual
• Infrastructuri critice ale sistemelor de comunicații.
• Infrastructuri critice ale rețelelor și bazelor de date.
• Infrastructuri critice ale ciberspațiului: cele mai importante infrastructuri ale
națiunii sunt compuse din instituții publice și pr ivate aparținând unor sectoare
din agricultură, alimentație, ape, sănătate publică, servicii de urgență, guvern,
industria de apărare, informații și telecomunicații, energie, transport, bănci și
finanțe, chimie și materiale periculoase, poștă și navigație. Spațiul cibernetic este
sistemul nervos al acestor infrastructuri respectiv, sistemul de control al țării,
format din mii de computere interconectate, servere, routere, switch -uri și cabluri
de fibră optică care asigură funcționarea infrastructurii.
În u ltimul timp, analiștii acordă o atenție sporită atacurilor cibernetice
organizate, capabile să cauzeze destabilizarea infrastructurii naționale, a
economiei sau chiar a tuturor componentelor securității naționale. Complexitatea
tehnică solicitată pentru în făptuirea unui astfel de atac este destul de ridicată,
existând însă cazuri în care atacanții organizați au exploatat unele vulnerabilități
care au demonstrat că pot dispune de capabilități distructive.
Instrumentele și metodologiile înfăptuirii atacurilor sunt larg răspândite, iar
capacitățile tehnice și complexitatea utilizatorilor deciși să provoace dezastre se
află în creștere.
Pe timp de pace, persoane sau organizații interesate pot declanșa acte de
sabotaj asupra instituțiilor statului, centrelor de cercetare științifică, companiilor
private și altor obiective strategice.
Există posibilitatea pregătirii terenului pentru administrarea loviturilor din
spațiul cibernetic în cazul unei confruntări, prin cartografierea sistemelor
informaționale ale statul ui, identificând principalele ținte și plasând în
infrastructura națională porți ascunse de intrare și alte mijloace de acces.
Pe timp de criză sau război, adversarii pot încerca să îi intimideze pe liderii
politici naționali prin atacarea infrastructuril or critice și a funcțiilor de bază ale
economiei sau prin erodarea încrederii publice în sistemele de conducere sau
informaționale.

136 Atacurile cibernetice asupra rețelelor informaționale ale oricărei țări pot avea
consecințe grave – cum ar fi întreruperea funcționării unor componente -cheie,
provocarea pierderilor de venituri și proprietăți intelectuale sau chiar pierderea
vieților omenești. Contracararea unor astfel de atacuri este obligatorie și necesită
realizarea unor componente riguroase, destul de difi cil de proiectat cu mijloacele
existente în prezent.
Având în vedere explozia pe care a înregistrat -o utilizarea rețelelor
informatice globale, fiecare stat este nevoit să -și dezvolte o strategie proprie de
securizare a spațiului cibernetic.
Plecând de l a exemplul american, care aplică deja o Strategie Națională de
Securizare a Spațiului Cibernetic, se pot identifica obiectivele strategice care ar
trebui avute în vedere de orice stat în acest domeniu:
• prevenirea atacurilor împotriva infrastructurii cibe rnetice;
• reducerea vulnerabilității la atacuri împotriva infrastructurii cibernetice;
• minimizarea daunelor și a timpului de reconstituire a sistemului în urma
eventualelor atacuri cibernetice.
În scopul prevenirii amenințărilor de securitate la adresa sistemelor
informaționale și al instituirii unui răspuns cât mai riguros și mai eficient în fața
unor asemenea amenințări, sunt constituite Echipe de răspuns pentru incidente
de securitate din domeniul IT (Computer Emergency Response Team – CERT).
Activi tățile CERT au în vedere prevenirea și detectarea incidentelor de
securitate IT3, dar și informarea în legătură cu acestea. Centrele de tip CERT
cooperează prin asigurarea de informații legate de incidente de securitate pentru
utilizatorii sistemelor infor maționale prin intermediul Internetului.
Se pot identifica 3 tipuri majore de organizații CERT:
– private – care se ocupă doar de incidentele de securitate IT în cadrul unei
companii sau a clienților acesteia;
– CERT – din rețelele academice și de cerceta re;
– publice – care se ocupă de incidente de securitate IT în cadrul instituțiilor
guvernamentale și, uneori, primesc plângeri și din partea persoanelor
particulare.
Există relații strânse între actualele unități CERT, iar cele noi sunt binevenite
în ace astă „familie” și pot beneficia de experiența și expertiza deja obținute.

2. Repere fundamentale ale strategiei de securitate europeană.
Potențialele riscuri și amenințări la adresa infrastructurii critice. Repere
fundamentale ale strategiei de securi tate națională

137 Situația care generează nevoia elaborării, la nivel național, a unei configurări
instituționale și organizatorice referitoare la entitățile manageriale ce vor
răspunde de protecția infrastructurii critice naționale, inclusiv prin valorifica rea
potențialului de creativitate și eficiență generat procedurilor operaționale
standardizate.
În cadrul efortului ontologic de a identifica și defini, din perspectivă
organizațională, reperele necesare proiectării unui mecanism național rațional și
eficient de gestionare a conceptului „protecția infrastructurii critice”, o temă
centrală a oricărei investigații științifice o constituie abordarea problemat icii
privind dirijarea și coordonarea acestora pe termen lung.
În acest mod se asigură coerența normat ivă și acțională a elementelor care
determină natura relației viziune managerială – structuri organizatorice (cultura
de organizație, scopul, caracteristicile, principiile, funcțiile și metodele de
conducere proprii acesteia) – proceduri operațio nale stand ardizate. Acceptând,
ca punct de plecare, prezumția conform căreia strategia reprezintă, la modul cel
mai general, ansamblul sarcinilor fundamentale pentru atingerea obiectivelor
majore ale organizației pe termen lung, devine de interes maxim creionarea
determinărilor strategice tipice protecției infrastructurii critice.
Apreciem că reperul esențial, care jalonează toate politicile naționale de
implementare a conceptului „protecția infrastructurii critice”, îl constituie
formularea strategiilor naționale de protecție a infrastructurii critice în cadrul
conceptelor contemporane de securitate.
În această ipostază, apreciem că orice strategie de protecție a infrastructurii
critice, ca direcție prioritară de acțiune, devine un multiplicator de putere pentru
strategiile de securitate națională prin valorificarea mai eficientă a oportunităților
și utilizarea optimă a resurselor.
Ca urmare, considerând provocarea fundamentală a securității naționale ca
fiind asigurarea siguranței și protecției cetățeanului, strategi a națională de
securitate internă a Statelor Unite ale Americii cuprinde șase domenii de bază
(muncă informativă și avertizarea în caz de pericol iminent, securizarea
granițelor și a transporturilor, contraterorism, infrastructura critică și valorile
cheie ale societății, planificarea urgențelor și intervenția și apărarea împotriva
dezastrelor provocate de acțiunile teroriste).
În contrast cu viziunea americană, abordările celorlalte țări prezintă viziuni
uni-dimensionale, ca efect al unor spectre diferenți ate ale pericolelor și
amenințărilor specifice fiecărei țări, cât și nivelului de sofisticare diferit al
dezvoltării economico -socială a acestora.
În plan intern, relativizarea conținutului noțiunii de strategie s -a amplificat,
pe măsură ce opiniile autori lor străini au fost preluate în publicațiile autohtone.
În ultimul deceniu, a devenit o cutumă la nivelul agențiilor guvernamentale,
autorităților administrației publice centrale și locale, dar nu numai, elaborarea
unor strategii în diverse domenii.

138 Incap acitatea de a impune luarea unei decizii strategice vizând soluționarea
unei situații sociale, economice sau ecologice, cu precădere în domeniul
managemen -tului situațiilor de urgență, a determinat elaborarea unor strategii
care fie au ignorat deliberat ab ordarea unor părți ale structurii strategiei, fie au
eludat, parțial sau în totalitate, conținutul acestor părți.
Expresie a unei politici constructive bazată, cu precădere, pe măsurile de
prevenire a riscurilor și amenințărilor de securitate, Strategia de securitate
națională din 2006 lărgește aria de referință a conceptului prin includerea, ca
subiect al acesteia, individului, comunități și a organizațiilor internaționale din
care statul român face parte.
În concepția acestui document programatic, modul d e înțelegere și
interpretare a protecției infrastructurii critice, ca factor de securitate națională,
este abordat, pentru prima dată, în capitolul XI – „ Dezvoltarea infrastructurii și
sporirea gradului de protecție a acesteia”.
În acest fel se consacră, în mod implicit, rolul și poziția protecției
infrastructurii critice în sfera securității naționale ca reprezentând „o direcție
prioritară de acțiune pentru realizarea obiectivelor prezentei strategii de
securitate națională…”.
Pornind de la analiza el ementelor ce justifică folosirea atributului
„strategic”, constatarea că una din componentele majore ale oricărui tip de
strategie la acest nivel lipsește, respectiv entitatea organizațională care să asigure
implementarea, monitorizarea și evaluarea aceste ia, ne determină a aprecia că
elaborarea unei strategii pe această temă reprezintă, pe termen scurt și mediu, un
act prematur.
Considerând stadiul incipient de tratare a problemei la nivel intern,
determinările strategiei naționale de securitate în ceea c e privește protecția
infrastructurii critice sunt suficiente pentru elaborarea unor programe de
implementare a acestora.
Această opțiune pentru programe de implementare privind protecția
infrastructurii critice, ca documente de politici publice, în locul e laborării unei
strategii în domeniu, asigură o dezvoltare conceptuală și practică a conceptului
de infrastructură critică în congruență cu strategia națională de securitate.
O nouă paradigmă: coordonarea strategiilor naționale de protecție a
infrastruct urii critice
A devenit un truism afirmația conform căreia fiecare stat, ca subiect de drept
internațional, este primul și principalul răspunzător pentru asigurarea securității
cetățenilor săi, ca țel suprem al supraviețuirii naționale și prim obiectiv al politicii
sale de securitate.
În această perspectivă, ca unul din pilonii fundamentali de sprijin ai
securității naționale, protecția infrastructurii critice a trecut deja dincolo de ariile
tradiționale ale sectoarelor sale naționale, ca dimensiune fără f rontiere a acestora.

139 Din poziția sa de determinant al paradigmei securității multidisciplinare,
infrastructurile critice naționale includ elemente sectoriale ale infrastructurii
critice care nu mai pot fi abordate în mod strict bilateral, cât, mai ales, r egional și
global.
Singularitatea modelului american, rezultantă a unei poziții geostrategice
unice, nu a permis propagarea soluției la nivel mondial.
Proiectarea construcției dimensiunii europene a protecției infrastructurii
critice s -a materializat sub forma unui program de acțiune și a unei rețele
informatizate de avertizare.
Definirea unei infrastructuri critice europene vizează armonizarea
strategiilor de protecție a infrastructurilor critice naționale, pe reperele unor
dinamici de consolidare (înde plinirea unor obiective cantitative apropiate și
desăvârșirea laturilor calitative a măsurilor de protecție) și dezvoltare durabilă
(stabilirea unor obiective comune sensibil superioare celor precedente și
valorificarea potențialului tehnic și comercial).
În plan intern, simpla apartenență a Românie la Uniunea Europeană și
Alianța Nord -Atlantică reprezintă o condiție necesară, dar nu și suficientă,
pentru a participa la eforturile de coordonare a strategiilor de protecție a
infrastructurii critice național e.
Ocupând o poziție geostrategică aflată la intersecția a două mari axe
strategice (Marea Neagră – Marea Mediterană și Marea Neagră – Caucaz – Marea
Caspică), țara noastră se situează într -un spațiu ce prezintă, în același timp,
oportunități și surse de risc semnificative la nivel regional și cu implicații politice,
militare și economice la nivel global. Surse de risc amplificate de existența unor
conflicte mai mult sau mai puțin „ înghețate” în Transnistria, Crimeea și Caucaz.
Ținând cont de stadiul inc ipient de dezvoltare a conceptului de
infrastructură critică națională, este binevenită hotărârea Comitetul Național
pentru Situații de Urgență, din 23 martie 2007, de a desemna Inspectoratul
General pentru Situații de Urgență ca Punct Național de Contact privind
infrastructura critică în relația cu statele membre ale Uniunii Europene, însărcinat
cu coordonarea și gestionarea totalității aspectele privind implementarea
conceptului protecția infrastructurii critice.
Apreciem că includerea reprezentanților s ectorului privat și a organizațiilor
neguvernamentale în componența Grupului de Lucru Interministerial reprezintă
o corecție urgentă și importantă, ținând cont de importanța celor două
componente mai sus menționate în managementul protecției infrastructuri i
critice.
Programele naționale, planurile de urgență și proceduri operaționale
standardizate – etapele operaționale fundamentale ale implementării strategiei
naționale de securitate în domeniul prote cției infrastructurii critice.
Materializarea strategi ei sub forma unui plan de acțiune pe termen lung, destinat

140 atingerii unui scop specific, reprezintă cea mai comună percepție a conceptului la
nivelul specialiștilor.
La nivel structural, procesualitatea strategiei parcurge trei etape:
fundamentare – anali za strategică -, elaborare – alegerea opțiunii strategice – și
implementare – programe de protecție.
Programele reprezintă modalitățile esențiale formalizării unei strategii prin
descrierea, cu un grad de detaliere mărit, etapelor atingerii fiecărui obiec tiv
specific, responsabilităților, resurselor și indicatorii cheie – specifici, măsurabili și
relevanți – de măsurare a performanței realizate.
Considerăm că, dat fiind stadiul incipient al abordărilor în domeniul
protecției infrastructurii critice națion ale, care nu a permis încă definirea și
implementarea unor programe strategice, o propunere legislativă de actualizare a
tehnicii legislative, care să definească rolul și locul programelor de politici
publice, ar fi absolut necesară.
În această ordine de idei, opinăm că planul de urgență privind protecția
elementelor de infrastructură critică reprezintă, în reperele sale fundamentale, un
mijlocul eficient de programare a realizării obiectivelor la termenele stabilite,
alocarea resurselor și asigurarea func ționării sistemului informațional de
urmărire și evaluare a rezultatelor.
Argument suplimentar adus ideii de unificare, într -un cadrul legislativ
unitar, al planificării protecției infrastructurii critice și a situațiilor de urgență.
Operaționalizarea pl anurilor de urgență proprii elementelor infrastructurii
critice nu se poate face în absența unui ansamblu de reguli organizatorice, care să
asigure condițiile optime necesare atingerii scopului propus.
Procedurile operaționale standardizate, prin reglemen tarea unor acțiuni
congruente executate pentru obținerea de rezultate previzibile în condiții
aproximativ identice se constituie, alternativ, și ca o soluția de evaluare a
modului în care orice organizație se conformează legilor, reglementărilor și
normelo r asociate desfășurării activității sale prin scalarea performanțelor
realizate. Nu în ultimul rând, recurgerea la proceduri operaționale standardizate
reprezintă și o formă de responsabilizare socială, la nivelul fiecărui operator și
proprietar al unui el ement de infrastructură critică.
Considerăm că procedura operațională standardizată reprezintă un algoritm
secvențial tipizat și unificat pentru efectua unei operații în condiții de calitate
prestabilite.
Încercările sporadice, pe plan intern, de întocmi re a unor proceduri
operaționale standardizate au pus în evidență faptul că înțelegerea rolului și
locului acestora nu a fost încă perceput corect.
Problematica protecției infrastructurilor critice la nivel european – EPCIP –
pornește de la o abrodare exr em de pragmatică, adică" UE nu poate realiza, de
facto, protecția tuturor infrastructurilor critice", motiv pentru care VE se

141 centrează pe IC transnaționale în timp ce statele, în baza unui set de reglementări
europene, gestionează IC naționale.
Programul European de Protecție a Infrastructurilor Critice – EPCIP își
propune:
identificarea și inventarierea, prin autorități naționale, a IC de pe
teritoriul statelor membre, în raport de u n set de reglementări specifice;
cooperarea între firme, atât în dome niul lor de activitate cât și cu
autoritățile statului, pentru diseminarea informațiilor și reducerea
riscurilor cu consecin țe majore, extinse și durabile;
abordarea integratoare, în comun, a problematicii securității IC, prin
promovarea parteneriatului pu blic-privat.
Programul EPCIP își propune realizarea unei rețele de alertă timpurie
referitoare la IC – "Critical lnfrastructure Warning lnformation Network" – CIWIN.
Operaționalizarea ei a fost prevăzută pentru 2005 și vizează:
încurajarea schimbului de informații în domeniu,
promovarea „ best practice" și a strategiilor adecvate,
limitarea riscurilor și realizarea PIC.
Procesele generate de integrarea europeană și efectele globalizării economice
au determinat organismele internaționale să -și reevalueze poziția față de IC.
Astfel, Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)
abordează PIC din perspectiva incidentelor ec onomice și a catastrofelor, vizâ nd
domenii precum:
– restabilirea telecomunicațiilor (în caz de cutremure),
– asigurarea fl uenței traficului (în caz de catastrofe naturale),
– securitatea maritimă,
– înlăturarea accidentelor ecologice etc.
Consiliul Europei (VE) a realizat "Acordul parțial deschis privind riscurile
majore" pentru promovarea cooperării internaționale în dome niul gestionării
riscurilor. Documentul și -a propus să promoveze educatia universitară pentru
realizarea unei" culturi a riscului", obiectiv care poate fi
circumscris unui proces înglobant, adică realizarea unei "culturi de securitate" la
nivel național și european.
Grupul G8 a început elaborarea unor politici în domeniul PIC iar în anul
2003 a adoptat un text care cuprinde 11 principii directoare pentru realizarea
unui cadru adecvat pentru dezvoltarea strategiilor în acest domeniu, cu accent pe
sfera inf ormatică.
OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa – în cadrul
conferinței anuale din 2004 și -a propus intensificarea schimburilor de informații
privind riscurile și gestionarea /managementul coordonat al PIC. Pentru
atingerea acestui o biectiv un grup de experți va defini un set de recomandări
pentru realizarea "securității teritoriale a OSCE".

142 Centrul pentru Politici de Securitate (Geneva) a organizat în anul 2003 un
Forum pe tema PIC, întâlnire la care au participat 180 de experți di n 28 de state
iar dezbaterile s -au focalizat pe:
– tendințele generale ale PIC,
– identificarea soluțiilor greșite,
– reconceptualizări pentru a putea "gândi altfel" sau de "a gândi imposibilul",
– "schimbarea mentalităților".
Comisia Europeană a fos t însărcinată de Consiliul Europei – în cadrul
Programului de la Haye, 05 noiembrie 2005 – să elaboreze un sistem integrat al
UE care să devină operațional în iulie 2006.
Sistemul integrat al Uniunii Europene pentru PIC va cuprinde:
1. protejarea cetățen ilor și al IC în spațiile publice dar și împotriva
catastrofelor naturale, tehnologice, maritime, de transport, sanitare în cadrul unei
"Strategii europene integrate", cu capabilități de reacție performante și
interoperaționale,
2. promovarea unor norme d e securitate comune, la nivelul VE, definirea
unui set de posibile scenarii și exerciții de pregătire precum și implementarea
unor instituții de gestionare a crizelor, de alertă timpurie și de protecție civilă,
3. realizarea unui "sistem de reacție rapidă " cu măsuri de revenire rapidă la
starea de normalitate,
4. realizarea unei politici și a unei strategii unitare a infrastructurilor
europene, tot mai intercondiționate.

3. Mecanisme de comunicare și cooperare internaționale, inter –
europene precum și abo rdările procesuale privind identificarea IC

Perspectiva din ce în ce mai amenințătoare a acțiunilor teroriste, înmulțirea
și diversificarea dezastrelor naturale și posibilitățile de producere a unor
accidente tehnologice cu consecințe majore au impus în ultimii ani concentrarea
atenției asupra protecției infrastructurilor critice (PIC). Aceasta este cu atât mai
profundă cu cât interdependențele de natură națională, dar mai ales
internațională a infrastructurilor industriale, cibernetice, de comunicații,
transport, energetice, bancare etc. au devenit greu de substituit. În ciuda faptului
că modalitățile de abordare a protecției structurilor critice diferă de la o țară la
alta, de la o organizație la alta, se pot identifica elemente structurale comune,
măsur i concertate desfășurate cu succes, funcții și responsabilități compatibile.
Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) tratează
problema PIC din punctul de vedere al incidentelor economice și catastrofelor.
Măsurile se referă în special la r estabilirea comunicațiilor în cazul cutremurelor
de pământ, asigurarea fluenței traficului în caz de catastrofe naturale, securitatea
în domeniul maritim, înlăturarea efectelor accidentelor chimice etc.

143 În cadrul Uniunii Europene, Consiliul Europei a real izat „acordul parțial
deschis privind riscurile majore” care are ca scop cooperarea în domeniul
gestionării riscurilor. Se preocupă, de asemenea, de formarea unui culturi a
riscului prin organizarea de cursuri universitare și masterate. În octombrie 2004,
Comisia Europeană a adoptat un document referitor la protecția infrastructurilor
critice , care propune măsuri suplimentare de întărire a instrumentelor existente,
în special, punerea în aplicare a unui program european de protecție (EPCIP). În
cadrul acest uia a fost constituit un forum permanent pentru realizarea unui
echilibru, pe de o parte, între const rângerile impuse de concurență,
responsabilitate în gestionarea informațiilor și, pe de altă parte, de avantajele ce
decurg din realizarea unui sistem de p rotecție eficient pentru infrastructurile
critice.
Din această perspectivă, Comisia Europeană și -a propus să realizeze și un
sistem de avertizare pentru infrastructurile critice (CIWIN – Critical
Infrastructure Warning Information Network).
La începutul anului 2005, Comisia Europeană și Agenția Spațială Europeană
(ESA) au organizat un forum internațional de mare amploare, unde au fost
invitate cele mai importante agenții spațiale. Tema reuniunii a fost întărirea
cooperării în vederea prevenirii unor dezas tre naturale sau accidente tehnologice
majore și a facilitării operațiilor de salvare printr -o supraveghere cât mai extinsă
a planetei prin intermediul sateliților. De altfel, încă din 2001, Comisia Europeană
a lansat inițiativa GMES – supraveghere globală pentru mediu și securitate – care
are ca obiectiv realizarea, până în 2008, a unor capabilități operaționale autonome
de monitorizare a mediului.
Organizația Internațională pentru Protecția Civilă (OIPC) este o federație de
structuri naționale de protecț ie civilă. Aceasta se dorește o platformă de
comunicare, de schimburi de experiențe și de cooperare în domeniu. Una din
atribuțiile sale majore o reprezintă standardizarea procedurilor de urgență.
Comisia Economică pentru Europa din cadrul ONU a stabilit o serie de
norme și standarde în domeniul infrastructurilor, al transporturilor de materiale
periculoase și al accidentelor transfrontaliere.
G8 dezvoltă politici de protecție a infrastructurilor critice. La summit -ul din
2003 a adoptat un text care cupri nde 11 principii directoare ce asigură statelor
membre, dar și altor țări, un cadru de dezvoltare a strategiilor de protecție a
infrastructurilor critice, în special în domeniul informatic.
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), ca ș i celelalte
organizații internaționale, se află în plin proces de definire a unor noi atribuții și
structuri care să corespundă fenomenului de globalizare și noilor tipuri de riscuri
și amenințări. La Conferința Anuală de Revizuire a Securității din 2004 s -a pus
problema intensificării schimbului de informații privind riscurile și reacția
coordonată în domeniul PIC. Astfel, o prima măsură stabilită este organizarea de
reuniuni ale experților, având ca finalitate imediată redactarea unui set de

144 recomandări a le OSCE, pe baza cărora să se poată realiza o adevărată „securitate
teritorială OSCE”.
Centrul pentru Politici de Securitate de la Geneva a organizat, la sfârșitul
anului 2003, un forum dedicat coordonării în domeniul PIC. A fost primul forum
de acest gen , la care au participat peste 180 de experți din 28 de țări. Concluziile
au fost extrem de interesante, ele referindu -se la tendințele generale ale PIC,
soluțiile greșite la care s -a apelat până în prezent și modalitățile de „a gândi
diferit”, de „a gândi imposibilul” și de „a schimba mentalitățile”. La 5 noiembrie
2005 a fos t adoptat Programul de la Haye , în care se prevedea, între altele,
consolidarea măsurilor pentru gestionarea crizelor transfrontaliere, protecția
infrastructurilor vitale și a problemel or ce țin de tensiunile și conflictualitatea
specifică ordinii publice și securității, un plan operațional comun pentru o
gestionare civilă a crizelor. El trebuie să realizeze, între altele:
* protecția cetățenilor și infrastructurilor împotriva pericolelo r și
amenințărilor teroriste CRBN, în spațiile publice, dar și împotriva
catastrofelor naturale (seisme, inundații, incendii de păduri) și
catastrofelor tehnologice, maritime, de transport, sanitare etc., în cadrul
unei strategii europene integrate, printr -un dispozitiv de reacție bine
structurat și interoperațional;
* promovarea unor norme de securitate comune, la nivel UE, stabilirea
unor scenarii și exerciții de pregătire și de punere în aplicare a unor
mecanisme de gestionare a crizelor, de alertă rapid ă și de protecție
civilă;
* realizarea unui sistem de reacție rapidă și eficientă împotriva
atacurilor teroriste asupra infrastructurilor și pentru lichidarea
urmărilor acestora, care să garanteze revenirea în scurt timp la
normalitate;
* întrucât infrastr ucturile europene sunt din ce în ce mai mult
interconectate și interdependente, este nevoie de o politică și o strategie
unitare, care să folosească toate pârghiile statelor și UE pentru protecția
acestora.
Consiliul a făcut următoarele recomandări:
a) pu nerea deplină în operă a recomandărilor Consiliului European privind
stabilirea unui „mecanism integrat de gestionare a crizelor în UE“, esențial
pentru întărirea legăturilor între cetățenii și instituțiile europene și strângerea
legăturilor de interdepend ență și de solidaritate între statele membre;
b) centrarea strategiei europene integrate pe contracararea amenințărilor
asupra infrastructurilor vitale a căror distrugere ar putea avea efecte grave
asupra sănătății, securității, siguranței și bunăstării ec onomice a cetățenilor,
punerea în aplicare și armonizarea la nivel european a unei metode armonioase
prin care să se identifice infrastructurilor vitale, să se analizeze vulnerabilitățile,

145 să se evalueze amenințările și să se propună soluții viabile pentru protecția
acestora;
c) instituirea unui Program european de protecție a infrastructurilor vitale
(EPCIP);
d) considerarea programului european ca fiind complementar programelor
naționale;
e) admiterea situației potrivit căreia:
* un sistem european de ana liză a riscurilor trebuie să fie conceput și
pus în aplicare;
* realizarea unor legături strânse între toate autoritățile care dețin
informații și care au competențe în acest domeniu;
* gestionarea corectă și fiabilă a informațiilor pertinente (informații
militare și civile, cooperare polițienească), control parlamentar;
* crearea, în sânul Comisiei, a unui sistem de alertă rapidă în caz de
criză, la nivel european, național și internațional partajat printr -o rețea
centrală (ARGUS);
* asocierea Comitetului European de Normalizare;
f) a veghea ca Programul European de Protecție a Infrastructurilor Critice
(EPCIP) să respecte următoarele condiții:
* să fie plasat sub controlul parlamentului european și parlamentelor
naționale;
* să constituie un element esen țial al viitorului dispozitiv continental și
mondial de protecție a infrastructurilor critice;
g) ameliorarea Fondului European de Solidaritate (pentru intervenții în
interiorul UE) și ECHO (pentru intervenții în afara UE);
h) crearea unei Forțe Europene d e Protecție Civilă;
i) consolidarea parteneriatului cu societatea civilă pentru realizarea unei
strategii privind protecția împotriva amenințărilor CBRN;
j) asigurarea condițiilor pentru ca toate aceste sisteme de alertă în caz de
urgențe civile și militar e și de protecție să nu afecteze viața cetățenilor și
siguranța lor, să nu îngrijoreze și să panicheze în mod inutil populația;
k) gar antarea respectului vieții priv ate, protecția informației și prevenirea
difuzării ei neautorizate;
l) elaborarea unui disp ozitiv -cadru european de protecție și nedivulgare a
datelor, astfel încât drepturile fundamentale ale omului să fie protejate;
m) asigurarea condițiilor ca protecția populației și a infrastructurilor vitale
să se bazeze pe scenarii realiste și pe experienț e verificate (spre exemplu,
experiența dobândită în timpul Jocurilor Olimpice de la Atena din 2004).
Aceste reglementări și experiențe se regăsesc, într -o formă sau alta, în
strategiile naționale de protecție a populației și infrastructurile vitale ale tu turor
țărilor europene. În Germania, spre exemplu, există așa -numitul concept de
protecție de bază. Punctul de plecare îl reprezintă un proces de analiză și de

146 planificare multietajată, care cuprinde o evaluare a pericolelor, amenințărilor și
riscurilor as ociate, urmată de un control și de o adaptare a măsurilor de protecție.
Diminuarea distincției clasice între caracteristicile de securitate specifice
mediului intern și a celui extern a determinat apariția cerinței de a reorganiza
sistemele de protecției existente, de la modul de acțiune reactiv la cel proactiv.
În acest sens, proiectarea unui mecanism național eficient de gestionare a
totalității activităților caracteristice domeniului reprezintă o necesitate stringentă,
ca factor definitoriu pentru imple mentarea scopului și obiectivelor strategice
privind asigurarea protecției infrastructurii critice.
În perspectiva determinării mecanismului național de gestionare a protecției
infrastructurii critice și, implicit, a programelor de implementare a strateg iei de
securitate națională în domeniu, apreciem că o analiză tip PEST a societății
românești permite punerea în evidență a stimulilor externi care vor acționa, sub
formă de oportunități sau amenințări interne, asupra acestui sistem de protecție.
Ipostază în care o astfel de prognoză se constituie într -un argument suplimentar
privind necesitate ființării unor entități manageriale de gestionare a protecției
infrastructurii critice naționale, predominant orientate spre integrarea eficientă a
dinamicilor proce suale semnalate de analiza PEST, pe teren mediu și lung.
Abordarea celei de -a doua laturi a analizei criteriale , respectiv analiza
factorilor interni de tip SWOT , face necesară alegerea, ca subiect de analiză, a
unui complex specific de entități manageria le care pot asigura, prezumtiv,
implementarea conceptului „protecția infrastructurii critice”.
Analiza SWOT a Sistemului Național pentru Managementul Situațiilor de
Urgență se constituie ca prim indiciu în încercarea de a identifica modelul optim
al mecan ismului național de gestionare a protecției infrastructurii critice.
Investigând Sistemului Național pentru managementul Situațiilor de
Urgență din perspectiva topologiei sale organizaționale, analiza SWOT relevă
faptul că, după patru ani de funcționare, acesta se află în starea incipientă de
dezvoltare, caracterizată prin preponderența măsurilor funcționale ce urmăresc
consolidarea structurală.
În același context, Sistemului Național pentru Managementul Situațiilor de
Urgență oferă o abordare organizațio nală de tip analitic, diametral opusă
modelului sistemic deschis ce definește managementul protecției infrastructurii
critice.
Considerăm că, pornind de la teza conform căreia managementului
infrastructurii critice face parte din sfera mai largă a managem entului crizelor, și
nu din aceea a managementului urgențelor civile, Sistemului Național pentru
Managementul Situațiilor de Urgență nu se poate califica ca soluție optimă
pentru gestionarea problematicii asigurării protecției infrastructurii critice.
În opinia noastră, nici soluția implementată la nivelul SUA nu oferă un
model de urmat datorită creării unui vast aparat birocratic – Department of
Homeland Security – care reprezentă o variantă îmbunătățită a abordării analitice,

147 dar cu efect negativ asupra eficienței și flexibilității necesare adaptării opțiunii
strategice în situațiile complexe caracteristice managementului protecției
infrastructurii critice.
Opinăm că, pornind de la situarea protecției infrastructurii critice la mijlocul
spectrului organi zațional, operaționalizarea noțiunii trebuie să reprezinte una
din sarcinile entităților manageriale incluse în cadrul unui Sistem Național de
Management al Crizelor.
Considerăm că, prin includerea entității care, la nivel național și local,
coordonează p rotecția infrastructurii critice în cadrul unei Agenții Naționale de
Management a Crizelor, se asigură un mod rațional și optim de partajare a
resurselor limitate existente, din perspectiva complementarității unor activități
strategice cu puncte comune la toate nivelele funcționale.
Se realizează astfel una dintre direcțiile prioritare de acțiune pentru
realizarea obiectivelor Strategiei naționale de securitate, prin reconfigurarea
Sistemului Național pentru Situații de Urgență în concordanță cu dinamica
evoluțiilor de perspectivă din mediul de securitate și a cerințelor de cooperare
din cadrul Comunității Europene, Alianței Nord – Atlantice și parteneriatelor
strategice.
Considerăm că analiza calitativă de mai sus argumentează, în mod pregnant,
necesitate a includerii entităților manageriale privind protecția infrastructurii
critice ca elemente constituente ale Sistemului Național de Management al
Crizelor.

Sistem Național de Management al Crizelor care, prin scopul său intrinsec
de asigurare a protecției valorilor fundamentale ale societății, se afirmă ca tiparul
organizațional indispensabil pentru reușita oricărui demers strategic adecvat
asigurării protecției infrastructurii critice, raportat la solicitările specifice
mediului de securitate prezent și v iitor.

4. Repere fundamentale ale legislației naționale și europene în
domeniul infrastructurii critice. Cele mai importante instituții cu atribuții
în domeniul infrastructurii critice

În cadrul „ Strategiei Naționale de Securitate", elaborată în anul 20 06, la
capitolul XI, cu titlul „ Dezvoltarea și sporirea gradului de protecție a
infrastructurii" sunt prezentate abordările de maximă generalitate a domeniului
PIC din perspectiva securității națiunii.
În acest sens documentul consideră că o direcție pri oritară de acțiune pentru
realizarea obiectivelor prezentei strategii o reprezintă necesitatea declanșării unui
amplu proces de dezvoltare, modernizare și asigurare a protecției infrastructurii
critice, a elementelor vitale ce vizează pregătirea teritoriul ui, economiei și a
societății pentru a face față riscurilor și amenințărilor la adresa securității

148 naționale. În acest scop, se va acționa pentru modernizarea și adaptarea
legislației și instituțiilor, în raport cu dinamica reală a procesului, cu exigențel e
impuse de noile riscuri și amenințări și cerințele determinate de nevoile de
cooperare în cadrul NATO, Uniunii Europene și parteneriatelor strategice.

HG nr.783 din 03.07.2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului
Economiei și Comertului

În conformitate cu prevederile art.1 MEC este "organul de specialitate al
administrației publice centrale, …, care realizează politica Guvernului în
domeniile privind creșterea economică, industrie, energie.”
Potrivit prevederilor art. 3 alin . b), MEC are competențe naționale în
elaborarea "strategiilor și programelor" iar în confomritate cu alin. c) are atribuții
de "sinteză, la nivel național, pentru domeniile specifice și pentru celelalte
domenii conexe: recuperarea și conservarea energiei, securitatea instalațiilor… ".
Aceste competențe privind "securitatea instalațiilor" sunt valabile doar pentru
societățile aflate în subordinea MEC nu și pentru cele private!
În economia art . A pct . 27, se stipulează că MEC "elaborează norme,
implementează și contr olează politica în materie de recuperare și conservare a
energiei, de securitate a instalațiilor din industrie, de reciclare a materialelor,
precum și de metrologie legală". Este evidentă centrarea atribuțiilor MEC
exclusiv pe domeniul industriei în care s tatul este acționar majoritar. Privatizările
ulterioare nu au determinat adaptările legislative necesare!

Ordonanța de Urgenț ă nr. 21 din 15.04.2004 privind Sistemul Național de
Management al Situații lor de Urgenț ă

În preambulul acestui document se afi rmă că persistă, în domeniul
managementului prevenirii și gestionării situațiilor de urgență, un sistem
instituțional parțial operațional, cu funcționare temporară și activare doar la
momentul producerii unor situații de urgență. Această capabilitate parți ală și
temporară este inadecvată noului mediu de securitate, în care agresiunile
nonmilitare au prioritate.
Guvernul și -a propus, prin acest act normativ, să instituie un cadru legal
modern și a unor mecanisme manageriale perfecționate, menite să asigure , în
mod unitar și profesionist, gestionarea situațiilor care impun apărarea vieții și
sănătății populației, a mediului încomjurător, a valorilor materiale și culturale
importante și restabilirea normalității activității socio¬economice.
În conformitate cu acest document, Sistemul Național de Management al
Situațiilor de Urgență "este organizat de autoritățile administrației publice și se
compune dintr -o rețea de organisme, organe și structuri abilitate în
managementul situațiilor de urgență, constituie p e niveluri sau domenii de

149 competență, care dispune de infrastructură și de resursele necesare pentru
îndeplinirea atribuțiilor prevăzute în prezența ordonanță de urgență".
Referitor la "Organizarea Sistemului Național" ordonanța face următoarele
precizăr i:
1. Comitetul Național pentru Situații de Urgență "se constituie și
funcționează sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor
și sub coordonarea primului -ministru",
2. acest comitet este format din "persoane cu putere de decizie , experți și
specialiști desemnați de ministerele cu atribuții complexe în gestionarea
situațiilor de urgență",
3. la ministere și alte instituții publice centrale se constituie "comitete
ministeriale" pentru situații de urgență,
4. în cadrul MAI se cons tituie un Inspectorat General care are în
componență "inspecția de prevenire, centrul operațional naționa l și alte structuri
adecvate… ", lipsa de claritate prin at ributul "adecvat" este evidentă ,
5. Centrul operațional se ocupă de "monitorizare, evaluar e, înștiințare,
avertizare, prealarmare, alertare și coordonare tehnică operațională la nivel
național a situațiilor de urgență",
6. La nivelul ministerelor se constituie "centre operative ca str ucturi cu
activitate permanentă ",
7. Comitetele ministerial e "elaborează regulamentele privind gestionarea
situațiilor de urgență specifice tipurilor de risc din domeniile de competență ale
ministerelor… ",
8. Inspectoratul General "asigură coordonarea tehnică de specialitate a
centrelor operaționale și a centre lor operative și asigură menținerea permanentă
a fluxul ui informațional cu acestea" și vizează regulamentele privind gestionarea
situațiilor de urgență specifice tipurilor de risc, elaborate de comitetele
ministeriale, și le prezintă spre aprobare".

Legea nr. 535 din 25.11.2005 privind prevenirea și combaterea terorismului

În sensul acestei legi se definesc o serie de termeni printre care și facilităti de
infrastructură prin care se înțeleg cele de "utilitate publică sau privată care
asigură sau distribu ie servicii în beneficul populației, precum: apă și canaliza re,
energie, combustibil, comunicații, servicii bancare și servicii medicale, rețele de
telecomunicații și informaționale".
În conformitate cu prevederile acestei legi se constituie "Sistemul n ațional de
prevenire și combatere a terorismului" iar în economia art. 8 se precizează că
"Ministerele și celelalte autorități și instituții publice cu atribuții în aplicarea
prevederilor prezentei legi au obligația de a sesiza SRI cu privire la persoanele
fizice și juridice suspecte de săvârșirea sau favorizarea în orice mod a actelorde
terorism". Întrebarea legitimă care se pune este: cine are abilitatea de a sesiza

150 intențiile de tip terorist ale unor persoane? Orice angajat al acestor instituții sau
se vor realiza structuri specializate în acest domeniu?
Pentru gestionarea acestei problematici în art. 13, alin (2) se precizează că:
"Autoritățile și instituțiile publice componente ale SNPCT desemnează experți
permanenți, care constituie un grup de lucru ce se întrunește o dată la șase luni
sau ori de cîte ori este nevoie". Semnalăm, din nou, lipsa parteneriatului public
privat în gestionarea problematicii teroriste iar dacă aceste infrastructuri critice
vor fi total privatizate ne întrebăm care mai este o biectul muncii acestor structuri
ale statului?!
Art. 18 prevede că în structura acestor instituții care intră în componența
SNPCT "se înființează compartimente speciale, cufuncționare permanentă, și se
desemnează persoane care asigură suportul structural și funcțional pentru
desfășurarea coerentă a activităților de cooperare… ". Legea nu specifică care sunt
competențele acestor "compartimente speciale" în zona privată!

Ordinul nr. 660 din 22.11.2005 privind aprobarea Ghidului de identificare a
elemente lor de infrastructură critică din economie

În conformitate a cu anexa la acest ordin al MEC în cadrul economiei
naționale se disting categorii de obiective de importanță deosebită asfel:
1. obiective de importanță deosebită pentru apărarea țării,
2. obiective de importanță deosebită pentru activitatea statului,
3. obiective de importanță deosebită pentru economie.
Din perspectiva ierarhiei organismelor inter național e în raport cu scopurile
fundamentale de securitate, tendinta generala, la care subscrie și SSN-RO, este de
a ierarhiza importanta acestor organisme în modul următor :
1. NATO
2. UE
3. ONU
4. OSCE
5. Agenț ia Inter național ă pentru Energie Atomică (AIEA) și Agenția
Europeană de Apă rare (EDA)
6. Consiliul Europei
7. Programul Parteneriat pentru Pace (PfP)

Hotărârea nr. 373/31.03.2008 privind organizarea, func ționarea și compunerea
Centrului Na țional de Conducere a Ac țiunilor de Ordine Publică

– Centrul Na țional:
► Centrul de decizie
► Centrul de consultan ță

151 ► Centrul opera țional de comandă (Direc ția Managementul Opera țiunilor)
– cooperare cu → Centrul Opera țional Na țional – IGSU
→ Centrul de Situa ții al Guvernului
→ Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă
→ Centrul Na țional Militar de Comandă
→ alte centre operative
– ședin ța sub comanda – ministrului de interne (șef. Dep. O.S.P)
– pe timpul stării de urgen ță
– propune ministrului declararea stării de alertă în domeniul OP (național și
jude țe)
– propune CSAT – instituirea stării de urgen ță (ridicarea graduală a capacit ății
OP a for țelor de ordine publică)
– asigură managementul integrat al crizelor pe OP
– alte atribu ții
– fiecare structură a Centrului Na țional are atribu ții distincte
– Centrul Na țional elaborează Planul de cooperare, instituirea stării de urgen ță,
care sunt aprobate de CSAT
– Starea de alertă în domeniul OP se instituie prin:
– ordin MAI (la nivel na țional)
– ordin prefect (la nivel jude țean)

Centrul Na țional de Conducere a Ac țiunilor OP

● MAI ● M Educa ției ●SRI
● MAp ● M Economiei ● SPP
● MAE ● M Agriculturii ● SIE
● M Justi ției ● M sănătă ții ● STS
● M Comunica țiilor
● M Mediului
● M Transporturilor
Legea nr.535/25.11. 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului
– art.6: – Sistemul na țional de prevenire și combatere a te rorismului (SNPCT)
● SRI – coordonare tehnică
● MAI ● M Sănătă ții ● SIE
● MapN ● M Comunica țiilor ● SPP
● MAE ● M Finan țelor ● STS
● M Economiei ● M Integrării
● M Agriculturii ● Parchetul de pe ICCJ
● M Mediului ● BNR
● M transporturil or ● ONPCSB ● Comisia Na ț. Control Activ. Nucleare

152 – SRI – Centrul de coordonare operativă antiteroristă (CCOA)
– interven ția antiteroristă – cu aprobarea CSAT
– după o metodologie CSAT
– de către SRI și MAI și MapN și SPP
– conducere: secretari de stat sau subsecretari
– interven ție fără autorizare (apoi se cere aprobare)

5. Concluzii

Infrastructurile sunt critice prin locul pe care îl au în cadrul unui sistem, prin
rolul pe care îl joacă în cadrul stabilității și funcționalității sistemului, prin gradul
de expunere la uzură și factori destabilizatori, dar și prin mulțimea variabilă a
vulnerabilităților lor (de sistem, de proces sau induse) la amenințările care le
vizează nemijlocit sau care vizează, desigur tot în mod direct, sistemele sau
procesele din care fac parte respectivele infrastructuri.
De regulă, infrastructurile nu se construiesc având în vedere posibile
amenințări sau vulnerabilități, deși se ține totdeauna seama de un anumit
standard de securitate intrinsecă a sistemului, ci în funcție de cerințele vitale – de
stabilitate, deci, de stare, și de funcționalitate, deci, de proces – ale sistemului, ale
metasistemului (sistemului de sisteme) sau ale procesului din care fac parte. Spre
exemplu, la realizarea rețelelor de distribuție a apei, se ține seama, în primul
rând, de nevoile localității respective de aprovizionare cu apă, de condițiile
concrete de realizare a distribuției (surse de apă potabilă, distanțe, trasee pentru
conducte etc.), dar și de securitatea acestor rețele, în sens ul protecției surselor de
alimentare și siguranței transportului apei, prevenirii avariilor, prevenire,
limitare sau înlăturare a acțiunii factorilor nocivi etc. Probabil că, în viitor, va
trebui să se țină seama și de alți factori, cum ar fi, spre exemplu , protecția
împotriva atacurilor de tip terorist, frecvența și intensitatea unor calamități
naturale, alunecări de teren și de alți numeroși agenți perturbatori.
Infrastructurile critice sunt numeroase, diversificate și dinamice. Practic,
există atâtea in frastructuri critice câte sisteme și procese, dar, de regulă, numai
cele care au un rol important în stabilitatea, securitatea și siguranța sistemelor și
proceselor sunt considerate astfel. Deși mulțimea infrastructurilor critice este, în
general, cunoscut ă ab initio, există și o altă mulțime a infrastructurilor care, sub
influența a diverși factori perturbatori, pot deveni critice pe parcurs și o alta a
infrastructurilor critice care își pierd această calitate în procesul evoluției sau
involuției sistemulu i și procesului din care fac parte.
Dinamismul infrastructurilor critice depinde de câțiva factori foarte
importanți, printre care:
• variația (evoluția, dezvoltarea, extinderea sau involuția) sistemului sau
procesului din care fac parte;

153 • gradul de inte gralitate a sistemului, de fluență, flexibilitate și adaptabilitate a
procesului;
• variația condițiilor inițiale ale mediului și ale sistemului sau procesului;
• dinamica mediului și a sistemelor de relație sau relaționate sau corelaționate;
• variația fa ctorilor perturbatori.
Acești factori, dar și alții, influențează transformările și chiar mutațiile care
se produc în rândul infrastructurilor critice și, de aceea, trebuie să se țină seama
de ei.
Infrastructura critică este vulnerabilă la acțiunile unor factori interni și
externi, protecția acesteia asigurâ ndu-se fizic, juridic și informațional, de către
entități ale statului, componente ale sistemului național de apărare, sau companii
private din industria păcii și securității.
Amenințarea externă a inf rastructurii critice este cea mai dinamică. În SUA,
„infrastructura critică” este definită de „The USA Patriot Act” ca sisteme și valori
fizice sau virtuale de importanță deosebită pentru Statele Unite, astfel încît
expunerea sau distrugerea acestor sistem e sau valori ar putea avea un impact
negativ asupra securității, securității economice, stării de sănătate publică și
siguranța cetățeanului. Deși principal rezervor al „globalizării” SUA este prima
entitate statală afectată de aceasta, ca important factor de amenințare la adresa
infrastructurii critice. Alvin Toffler, citat în postfața cărții PRIMUL RĂZBOI AL
MILENIULUI (Ed. Augusta, 2001, pag. 227) de către Mario Balint și Raico
Cornea, remarca în lucrarea sa „Război și anti -război”, în 1995 (!), referito r la
„civilizația globală”: „A înființa o nouă civilizație pe planetă și a te aștepta apoi la
pace și liniște este culmea naivității strategice”! În noul mediu de securitate,
foarte dinamic și puternic interconectat, se afirmă nu importanța numărului
resur selor, ci legătura dintre ele, adică tocmai infrastructura critică. Statele slabe
nu asigură un nivel adecvat de securitate pe plan intern, suveranitatea lor este
limitată, iar vulnerabilitatea lor la amenințările politice este deosebit de crescută.
Resent imentele populațiilor față de stat cresc. Statele -națiune fac față cu greu
influențelor mediului global, dominat accentuat de ONG transnaționale și
corporații transnaționale. Efectele globalizării afectează infrastructurile critice din
statele națiune. Cre șterea șomajului, se estimează a fi de pînă la 20% în prima
jumătate a secolului XXI, tendința transnaționalizării în unele domenii, unde
statul deținea monopolul care, trebuie să recunoaștem, afectează dezvoltarea
economică, dar și efectele descentralizăr ii, prilej cu care comunități locale pot
dobîndi puteri sporite în relațiile cu autoritatea națională. Dar cel mai evident
efect nagativ este acela că globalizarea generează instabilitate socială, datorită
concurenței forței de muncă naționale de către imi granți, creșterea numărului
populației, accentuarea sărăciei și criza de resurse, tensiunile rasiale și etnice,
inflația și șomajul, tensiunile care apar între țările care „au” și țările care „nu au”,
valurile de refugiați alungați de războaie și represiun e, imigranții care se
deplasează din statele mai sărace către cele mai prospere, deseori aducînd cu ei

154 conflictele țărilor de unde provin, dezintegrarea structurilor tradiționale de
autoritate. La acestea se adaugă și alte efecte complementare precum trans ferul
de capital național în afara statului, fluxuri necontrolate de capital transnațional,
dislocarea națiunii în comunități etnice și religioase, presiuni asupra elaborării și
conținutului actelor normative interne, distrugerea unor ramuri industriale ce
lucrau cu resurse locale, ceea ce în ansamblu duce la dezechilibru. Ideea că mai
multă civilizație, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil
de susținut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război!
Între 19 45-2005 s -au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s -au încheiat
cu întreruperea ostilităților, 18 prin împăcarea părților în urma negocierilor și 38
cu medierea unei terțe părți.
Amenințarea internă este considerată un atribut al statelor slabe . Nivelul
ridicat de riscuri interne la adresa infrastructurii critice se poate transforma în
riscuri la adresa guvernării. Una dintre aceste amenințări o reprezintă grupurile
sociale care au fost coagulate de existența unei amenințări comune: pierderea
locului de muncă, a locuinței, sărăcia extremă, teama de pierdere a identității.
Identitățile societale țin de limbă, tradiții, religie, cultură locală, mituri și
simboluri, motiv pentru care manifestă o puternică sensibilitate la amenințările
de orice fel. Teama de dispariție conduce, inevitabil, la revoltă, îndreptată spre
elitele globale sau spre statul -națiune, perceput ca incapabil să asigure protecția
propriei identități sau valori, sau a stabilității economice (în condițiile în care
posibilitatea statu lui de a acționa împotriva măsurilor luate de corporații pe
teritoriul său devin din ce în ce mai reduse). Revoltele se pot radicaliza și, de
multe ori, se transformă în elemente de terorism, mai ales în asociere cu
delincvența, crima organizată, corupția, traficul de bunuri și persoane, ce
afectează, deopotrivă grupurile neo -tribale, dar și capacitatea societăților de a
derula relații sociale normale, pozitive. De la găștile de cartier, la gherila urbană
sau grupările teroriste, nu e decît un pas! Asociate cu rate înalte ale divorțului,
avortului, sărăciei, alcoolismului, aceste fenomene sînt expresia a ceea ce se
numește anomie socială și reprezintă o criză societală generalizată. Potrivit lui
Ionel Nicu Sava, „din punct de vedere al securității societale, terorismul
reprezintă o formă de război între societate și stat”, statul -națiune incapabil să
apere organizația de efectele globalizării.
În România, problema infrastructurii critice este deosebit de actuală în noul
context de securitate. La 5 aprilie 20 02 a fost adoptată Strategia Națională de
Prevenire și Combatere a Terorismului, în care sînt precizate și „elementele
infrastructurii de suport a vieții sociale”, care pot constitui ținte operaționale și
necesită a fi protejate prin măsuri specifice. Lege a privind prevenirea și
combaterea terorismului definește obiectivele de importanță strategică:
„obiectivele forțelor armate și cele de importanță deosebită pentru apărarea țării,
activitatea statului, economie, cultură și artă, localurile misiunilor diplo matice
sau ale organizațiilor internaționale și facilitățile de infrastructură sau locurile de

155 utilitate publică”; facilitățile de infrastructură: „utilități publice sau private care
asigură sau distribuie servicii în beneficiul populației, precum apă și c analizare,
energie, combustibil, comunicații, servicii bancare și medicale, rețele de
telecomunicații și comunicaționale”; facilități de stat și guvernamentale și
sistemul de transport: „facilități, mijloace de transport și instrumente publice sau
private” . La 25 noiemb rie 2004 a fost adoptată Legea n r. 535, privind prevenirea
și combaterea terorismului care prevede că: „factorii materiali – de mediu,
culturile agricole și șeptelul, alimentele și alte produse de consum curent,
obiectivele de importanță stra tegică, militare sau cu utilitate militară, facilitățile
de stat și guvernamentale, facilitățile vieții sociale, sistemele de transport,
telecomunicații și informaționale, simbolurile și valorile naționale – constituie
elemente ale infrastructurii național e. Acestea pot constitui ținte pentru acțiuni
de tip militar sau non -militar.
Provocările actuale la adresa infrastructurii critile trebuie să genereze
investiții în domeniul asigurării și consolidării securității, programe de pregătire
a personalului de pază și protecție precum și promovarea culturii de securitate în
rîndul opiniei publice. Nevoia de securitate crescută a infrastructurii critice este
dată de: creșterea semnificativă a frecvenței și intensității fenomenelor naturale,
atingerea unor limite maxime de exploatare, evenimente locale care provoacă
accidente în lanț, deteriorarea, furtul, distrugerea cu bună știință a unor elemente
vitale din cadrul infrastructurii.
Asigurarea securității fizice a infrastructurii critice reprezintă elementul de
forță primar în orice strategie. Serviciile de securitate publice, finanțate de la
bugetul public, sînt componente ale sistemului național de securitate – direct sau
indirect – și au ca domeniu de competență strict domeniul public. Ele pot oferi
serviciile lor, în condițiile legii, și unor persoane private. Asigurarea protecției
infrastructurii critice se poate face de către componente ale sistemului național de
apărare (armată, jandarmerie, poliție, poliție comunitară, forțe speciale, structuri
ale SRI) și de către structuri private de protecție și pază. Serviciile de securitate
private au dreptul să evolueze atît în domeniul privat cît și în cel public.
Procesele de externalizare a serviciilor, impuse de UE, vor determina entitățile
infrastructurii critice, tot mai mult, să facă apel și la firmele private de securitate,
ca alternativă profitabilă sub raportul cost -eficiență. Protejarea performantă a
infrastructurii critice se va realiza apelînd și la privat intelligence. Statul rămîne
principalul gestionar a l securității națiunii și, deci, gradul său de implicare în
mediul social este definitoriu din perspectiva securității, inclusiv a infrastructurii
critice. De cele mai multe ori, unele firme private nu înțeleg că sînt parte a
infrastructurii critice și evo luția lor favorabilă generează resurse de securitate
pentru întreaga națiune. Creșterea ponderii proprietății private, în structura
economică a infrastructurii critice, reclamă într -o măsură tot mai mare redefinirea
raporturilor între obiectivele și resurs ele securității națiunii și cele ale securității

156 private. Noua familie de riscuri și amenințări impune conștientizarea faptului că
securitatea privată nu poate fi decuplată de securitatea națiunii.
Securitatea infrastructurii critice a unei națiuni devin e o problemă de
cooperare de tip public -privat, în care autoritățile și instituțiile statului
gestionează o familie de riscuri și amenințări, iar firmele private de securitate
devin responsabile pentru o altă familie de vulnerabilități, specifice domeniulu i
privat al infrastructurii critice. Autoritățile specializate ale statului și serviciile
private de securitate sînt într -o relație de complementaritate, ambele contribuind
la realizarea unui mediu național de securitate favorabil dezvoltării economice și
realizării securității publice. Serviciile private de securitate trebuie să devină
principalul partener specializat, înalt calificat, al statului în gestionarea securității
infrastructurii critice. Securitatea internă a devenit domeniul în care industria
privată de securitate și -a identificat nișa de oportunitate. Securitatea
infrastructurii critice, a comunităților sau a indivizilor și nu numai, ține cu
precădere de CSP.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din țară, cu
o puter e instalată de 6469 MW și o produc ție de circa 17 TWh/an. De asemenea,
este principalul factor de stabilitate al SEN, prin calitatea și volumul serviciilor de
sistem furnizate.
Datorită importan ței amenajărilor complexe hidroenergetice, exploatarea și
men tenan ța acestora reprezintă responsabilită ți majore în activitatea specifică a
întregului personal.
Respectarea unei discipline tehnologice, a tuturor reglementărilor,
prescrip țiilor, normelor și a instruc țiunilor tehnice, completată cu pregătirea și
expe riența profesională, obligă pe cei din sistem să asigure func ționarea în
siguran ță, cu disponibilitate și operativitate a centralelor hidroelectrice.
Barajele, captările de apă adiacente, circuitele hidrotehnice, canalele și
deriva țiile, toate construc țiile, echipamentele și instala țiile aferente sunt
infrastructuri critice care sunt monitorizate și cuprinse în Planul Na țional de
Portec ție.
Instruirea, pregătirea, participarea la exerci ții pentru situa ții de urgen ță, sunt
acțiuni reglementate în vederea c reșterii performan țelor managerilor.
Din experien ța acumulată și participarea la multe evenimente intempestive
apărute în exploatarea centralelor hidroelectrice, sunt convins de intensificarea
perfec ționării în acest domeniu al managementului infrastructu rilor critice,
apărut nou, care capătă dimensiuni tot mai mari.

157 MANAGEM ENTUL INFRASTRUCTURILOR
CRITICE ELECTROENERGETICE

Adrian BADEA1, Ion CHIUȚĂ2, Adrian VÂLCIU3, George PĂUN4
1) Prof. univ. dr. ing., Membru titular AOSR, președintele secției de Știin țe Tehnice,
Prorector al UPB
2) Prof. univ. dr. ing., Membru titular AOSR, UPB, Facultatea de Energetică
3) Drd. ing. – CN Transelectrica
4) Inginer, Energetică

Rezumat
Infrastructurile critice din domeniul energetic includ sistemele energetice de
produc ere, transport, distribuție electricitate, precum și obiectivele și instalațiile nucleare.
Direcțiile constante ale politicilor de securitate a infrastructurilor energetice
au vizat, în principal, în ultimii ani, controlul riscurilor generate de uzura fiz ică și
morală a majorității echipamentelor și instalațiilor din domeniu , precum și de
funcționarea Sistemului Energetic Național (SEN) în condiții de piață liberă .
Concret, securitatea, protecția și siguranța funcționării/ exploatării
infrastructurilor cri tice din Sistemul Energetic Național pot fi asigurate prin:
– coerența măsurilor la nivel de sistem luate de diferiții proprietari sau
utilizatori ai infrastructurilor critice din domeniul energetic;
– asigurarea resurselor de finanțare pentru materializar ea măsurilor
impuse prin reglementări;
– evaluarea permanentă a criticității componentelor sistemului și a
eficienței măsurilor implementate.
Pe de altă parte, riscuri și vulnerabilități cu posibil impact la adresa
exploatării în condiții de siguranță a en tităților producătoare de energie electrică,
privite ca elemente ale infrastructurii critice, în România , pot fi determinate și de:
– managementul deficitar al proiectelor de reabilitare/modernizare a obiectivelor
energetice;
– modul defectuos de achiziție a echipamentelor destinate distribuției și furnizării
energiei electrice , ce poate conduce la instituirea unor stări accentuate de
risc în funcționarea S.E.N.

1. Evoluția conceptului de infrastructură critică
2. Criterii de identificare a potențialelor infrast ructuri critice
3. Vulnerabilități/factori de risc la adresa obiectivelor asimilate infrastructurilor critice
din sectorul energetic în România
4. Tipologia pericolelor și amenințărilor la adresa infrastructurilor critice
5. Probleme actuale ale functionarii sistel emor energetice
5.1 Stările sistemului energetic
5.2 Siguranța în funcționare a sistemelor energetice
5.3 Defecțiuni în funcționarea sistemului energetic și a părților lui componente

158 6. Siguranta in exploatare a instalatiilor energetice
6.1 Avarii și incidente c e afectează sistemele energetice sau subsisteme ale
acestora
6.2 Elemente comune avariilor de sistem
6.3 Cauzele principale ale avariilor de sistem
7. Măsuri pentru prevenirea avariilor de sistem
7.1 Noțiuni despre stabilitatea sistemelor energetice
7.2 Concluzii rezultate din analiza avariilor de sistem

1. Evoluția conceptului de infrastructură critică

Creșterea, fără precedent, în ultimele decenii, a riscurilor, pericolelor și
amenințărilor la adresa obiectivelor vita le ale statelor și organismelor
internațional e, concomitent cu mărirea numărului și vulnerabilității acestora au
condus la sedimentarea și statuarea noului concept denumit generic
infrastructură critică .
Definirea infrastructurilor critice și modalitățile de abordare a protecției
acestora diferă de l a o țară la alta, de la o organizație la alta, însă se pot identifica
elemente structurale comune, măsuri întreprinse până în prezent, funcții și
responsabilități compatibile.
O infrastructură sau un ansamblu de infrastructuri pot fi considerate critice
datorită:
– condiției unice, dar și complementarității, în cadrul infrastructurilor unui
sistem sau proces;
– importanței vitale pe care o au, ca suport material sau virtual (de rețea), în
funcționarea sistemelor și în derularea proceselor economice, sociale ,
politice, informaționale, militare etc.;
– rolului important pe care îl îndeplinesc în stabilitatea, fiabilitatea,
siguranța, funcționalitatea și, în special, în securitatea sistemelor;
– vulnerabilității sporite la amenințările directe, precum și la cel e care
vizează sistemele din care fac parte;
– sensibilității deosebite la variația condițiilor și, îndeosebi, la schimbări
bruște ale situației.
Acest tip de infrastructuri există pretutindeni în lume și, desigur, în fiecare
țară în parte și în cadrul fie cărui sistem fizic sau virtual, în toate domeniile
activității umane.
Dacă primele studii în domeniu au identificat obiectivele considerate
„critice”, încă din anii ’80, sintagma „infrastructură critică” a fost folosită, în mod
oficial, în iulie 1996, când președintele SUA, Bill Clinton, a emis „Ordinul Executiv
pentru Protecția Infrastructurilor Critice” , din necesitatea adoptării unor măsuri
eficiente de prevenire și combatere a eventualelor atacuri asupra structurilor
informatice de tip critic. În confor mitate cu „Preambulul” acestui document,

159 „infrastructurile critice sunt parte din infrastructura națională care este atât de vitală
încât distrugerea sau punerea ei în incapacitate de funcționare poate să diminueze grav
apărarea sau economia SUA”.
Document ul stabilea că „familia” inf rastructurilor critice include:
telecomunicațiile, sistemul de aprovizionare cu electricitate și apă, depozitele de
gaze și petrol, finanțele și băncile, serviciile de urgență (medicală, poliție și
pompieri), precum și continuit atea guvernării
Pe 8 decembrie 2008 a fost emisă DIRECTIVA 2008/114/CE A Consiliului
Uniunii Europene în care se stipulează responsabilitatea statelor membre de a
identifica infrastructurile critice din interiorul frontierelor naționale și de a stabili
și gestiona măsurile de protecție specifice, în scopul declarat de a contribui la
protecția persoanelor.
"Infrastructură critică" înseamnă un element, un sistem sau o componentă a
acestuia, aflat pe teritoriul statelor membre, care este esențial pentru mențin erea
funcțiilor societale vitale, a sănătății, siguranței, securității, bunăstării sociale sau
economice a persoanelor, și a căror perturbare sau distrugere ar avea un impact
semnificativ într -un stat membru ca urmare a incapacității de a menține
respectiv ele funcții;
Prezenta directivă constituie un prim pas în cadrul unei abordări pas cu pas
în direcția identificării și a desemnării infrastructurii critice europeane (ICE) și a
evaluării necesită ții de îmbunătă țire a protec ției acestora. Responsabilitatea
principală și finală pentru protec ția ICE revine statelor membre și, respectiv,
proprietarilor/operatorilor acestor infrastructuri.

2. Criterii de identificare a potențialelor infrastructuri critice

Infrastructurile critice cunosc o anumită dinamică, unele pot deveni critice,
altele, securizate, pot ieși din această categorie. Comisia Europeană sugerează trei
criterii esențiale pentru identificarea potențialelor infrastructuri critice :
1. întinderea sau suprafața. Deteriorarea infrastructurii critice este ev aluată în
funcție de regiunea geografică susceptibilă de a fi atinsă, de dimensiunea
internațională, națională provincială/teritorială sau locală;
2. gradul de gravitate. Incidența sau degradarea pot fi nule, minime, moderate
sau ridicate. Criterii pentru evaluarea gradului de gravitate sunt: incidența
economică; incidența asupra publicului; incidența asupra mediului; dependența;
incidența politică;
3. efectul în timp, intervalul de timp după care consecințele devin majore sau
grave. Acest criteriu indică m omentul în care degradarea infrastructurii
respective poate avea o incidență majoră sau un efect grav (imediat, după 24 -48
de ore, într -o săptămână sau într -un termen mai lung).

160 3. Vulnerabilități/factori de risc la adresa obiectivelor asimilate
infrastructu rilor critice din sectorul energetic în România

Fiecare dintre structurile vitale asimilate infrastructurilor critice, sau
asimilabile acestei categorii, potrivit specialiștilor în domeniu, poate fi afectată de
apariția și perpetuarea unor vulnerabilități și factori de risc specifici.
Astfel, cele din domeniul energetic , includ sistemele energetice de producere,
transport, distribuție electricitate, precum și obiectivele și instalațiile nucleare.
Direcțiile constante ale politicilor de securitate a infras tructurilor energetice au
vizat, în principal, în ultimii ani, controlul riscurilor generate de uzura fizică și
morală a majorității echipamentelor și instalațiilor din domeniu , precum și de
funcționarea Sistemului Energetic Național (SEN) în condiții de p iață liberă .
În acest context, întregit de angajarea țării noastre în procesul de integrare a
piețelor energetice din cadrul UE – prin aderarea la Uniunea de Coordonare a
Transportatorilor de Electricitate (UCTE) și semnarea Tratatului pentru
Constituirea Comunității Energetice în Europa de Sud -Est –, cristalizarea unor
soluții adecvate de protecție a infrastructurilor energetice într -o piață energetică
liberalizată a României este absolut necesară. În acest sens , avariile de sisteme
energetice din întreaga lume (blackouts) au reconfirmat faptul că eficiența
economică nu poate să nu țină seama de alte elemente ca sunt siguranța în
funcționare și calitatea serviciilor (generatoare, însă, de costuri suplimentare),
astfel încât imperativele de siguranță în expl oatare și de prezervare a mediului
înconjurător să nu fie afectate de interesele comerciale și dorința de profit ale
operatorilor de pe piață.
Totodată, se remarcă intensificarea interesului comunității internaționale
pentru sporirea măsurilor de securitat e electronică a sistemelor de date, rețelelor
și infrastructurii din domeniul energetic împotriva riscurilor asociate ciber –
terorismului și/sau spionajului corporativ .
Deși, până în prezent, România nu s -a confruntat cu manifestări de natură
teroristă, ang ajarea deplină a țării noastre, alături de comunitatea statelor
democratice, în războiul împotriva terorismului, implică luarea în considerație a
unei astfel de eventualități.
Concret, securitatea, protecția și siguranța funcționării/ exploatării
infrastru cturilor critice din Sistemul Energetic Național pot fi asigurate prin:
– coerența măsurilor la nivel de sistem luate de diferiții proprietari sau
utilizatori ai infrastructurilor critice din domeniul energetic;
– asigurarea resurselor de finanțare pentru materializarea măsurilor impuse
prin reglementări;
– evaluarea permanentă a criticității componentelor sistemului și a eficienței
măsurilor implementate.

161 Pe de altă parte, riscuri și vulnerabilități cu posibil impact la adresa
exploatării în condiții de si guranță a entităților producătoare de energie electrică,
privite ca elemente ale infrastructurii critice, în România , pot fi determinate și de:
– managementul deficitar al proiectelor de reabilitare/modernizare a obiectivelor
energetice;
– modul defectuos de achiziție a echipamentelor destinate distribuției și furnizării
energiei electrice , ce poate conduce la instituirea unor stări accentuate de risc
în funcționarea S.E.N.

4. Tipologia pericolelor și amenințărilor la adresa infrastructurilor
critice

Unele d intre pericole și amenințări fac parte din natura lucrurilor, sunt
pericole și amenințări de sistem sau de proces , fiind un efect al disfuncțiilor sau un
produs al evoluției sistemelor și proceselor. Altele sunt provocate în mod
intenționat, ca urmare a an umitor interese, a bătăliei permanente și necruțătoare
pentru putere și influență, adică pentru resurse, piețe și bani. În acest sens,
pericolele și amenințările la adresa infrastructurilor critice ar putea fi grupate
astfel:
• pericole și amenințări cosmi ce, climatice și geofizice;
• pericole și amenințări rezultate din activitatea oamenilor;
• pericole și amenințări asupra infrastructurilor critice din spațiul virtual.

5. Probleme actuale ale functionarii sistelemor energetice

5.1 Stările sistemului energe tic
Un sistem energetic se poate găsi, din punct de vedere funcțional în una din
următoarele stări: funcționare normală, alarmă, incident -avarie și restabilire.
În marea majoritate a timpului sistemul energetic este capabil să funcționeze
în condiții norma le (regim stabil). În această funcționare atenția este acordată
funcționării economice, precum și unei funcționări care să facă față cu succes
unor incidente de amploare reduse.
Regimul de funcționare de alarmă se caracterizează prin aceea că pentru
eventu alele incidente sau avarii ce se detectează (ieșirea accidentală din funcțiune
a unui grup energetic de putere mare, declanșarea unei linii electrice de transport
etc.) se iau măsuri de prevenire prin pornirea din rezervă de grupuri, schimbarea
configurați ei de rețele electrice etc.
Regimul de funcționare de avarie este caracterizat prin apariția unui
incident primar sau avarie (declanșrea unei linii electrice de transport care
conduce la momodificări importante în circulația de putere și a valorilor
tensiu nilor), în asemenea situații sistemul energetic trebuie să aibă rezervele

162 necesare (porniri de grupuri din rezervă – centrale hidroelectrice și termoelectrice
cu hidrocarburi – schimbări de configurație a rețelei electrice a sistemului) pentru
a face față cu succes acestor fenomene (rezerve de stabilitate statică și dinamică).
De regulă incidentul primar de amploare este urmat de incidente asociate
(declanșări de linii electrice și grupuri energetice, pendulații de putere pe liniile
electrice și pe grupuril e energetice) în urma cărora sistemul energetic este
solicitat la maximum din punct de vedere a stabilității statice sau dinamice.
Urmează starea de restabilire, în care, în situația când sistemul energetic a
făcut față cu succes solicitărilor, se repun î n funcțiune linii și grupuri energetice
declanșate la care nu au avut loc defecțiuni, iar când sistemul energetic a ieșit din
funcțiune, se reface mai întâi legătura între părțile importante ale sistemului
energetic punându -se în paralel centralele electri ce și arterele importante, se
repun apoi în funcțiune (paralel) toate rețelele și centralele, alimentându -se
consumatorii pe măsura importanței lor și după posibilitățile sistemului.

5.2 Siguranța în funcționare a sistemelor energetice

Abordarea științif ică a problemelor privind alimentarea cu energie a
societății a condus la stabilirea unei concepții proprii acestui domeniu, și la
utilizarea unei metode probabilistice de analiză, încadrate logic într -o disciplină
de sine stătătoare, denumită fiabilitate. Fiabilitatea are ca obiect studiul
funcționării sistemelor tehnice în scopul satisfacerii obiectivelor pentru care sunt
realizate.
Fiabilitatea, conform definiției date de Comitetul Electronic Internațional,
este caracteristica unui dispozitiv care se exp rimă prin probabilitatea ca
dispozitivul respectiv să îndeplinească o funcție precisă, în condiții determinate
și în timp determinat.
În forma cea mai generală, siguranța unui sistem poate fi definită drept
capacitatea sa, într -un interval de timp consider at, de a funcționa în condiții de
calitate bine precizate.
Sistemul energetic este constituit din totalitatea instalațiilor și
echipamentelor prin care se realizează producerea, transporul, distribuția și
utilizarea energiei electrice și termice produsă în termoficare, destinată
alimentării cu aceste forme de energie a tuturor sectoarelor de activitate
economică și social culturală.
Obiectivul principal al sistemului energetic al țării noastre (Sistemului
energetic național) este asigurarea alimentării con sumatorilor cu energie electrică
și termică produsă în condiții de siguranță, economicitate și la parametrii stabiliți.
Studiul fiabilității sistemelor energetice se bazează pe metodele statistice și
probabilistice, pe modelele economice de optimizare a so luțiilor tehnice și este
completat cu un ansamblu de măsuri tehnice și organizatorice aplicate în fazele
de concepție, execuție și exploatare a instalațiilor.

163 Deci siguranța unui sistem energetic presupune o succesiune de stări de
funcționare, de avarie sa u intermediare, opriri pentru reparații planificate etc,
caracterizate de starea instalațiilor de producere, transport, distribuție și utilizare
a energiei electrice și termice. Funcționarea unui sistem energetic poate fi însă
influențată de aprovizionarea cu combustibil, de rezervele existente în
alimentarea cu combustibil.

5.3 Defecțiuni în funcționarea sistemului energetic și a părților lui
componente

În funcționarea sistemelor energetice, a instalațiilor și echipamentelor
componente (centrale și rețel e electrice) pot avea loc diferite defecțiuni, care se
definesc și se grupează, convențional, în mai multe categorii.
Defecțiunile curente sunt abateri de la starea normală sau deficiențe ale
echipamentelor și instalațiilor sau a părților lor componente, c are nu necesită
oprirea sau ieșirea acestora din funcțiune și se pot remedia în timpul funcționării
sau cu ocazia opririlor planificate.
Deranjamentele sunt defecțiunile din rețelele electrice ce conduc la
întreruperea în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din rețeaua de
joasă tensiune (sub 1 kV) din centralele termoelectrice ce conduc la declanșări
nevoite ori opriri forțate de echipamente sau instalații care nu influențează în
mod direct producerea de energie electrică sau termică, cum sun t, de regulă,
echipamentele și instalațiile din gospodăriile anexă, sau, din centralele
hidroelectrice ce provoacă indisponibilitatea uvrajelor sau instalațiilor
hidrotehnice pe o anumită durată de timp și care nu cauzează pierderi de energie
electrică sau reduceri de putere electrică (ex. blocări de stavile, înfundări de
grătare etc).
Incidentele sunt defecțiunile determinate de un eveniment sau de o
succesiune de evenimente care duc la modificarea stării anterioare de exploatare
a unei instalații sau a un ui element al acesteia cu consecințe fie de reducere
imediată sau în perspectivă a puterii produse în sistemul energetic, fie de
întrerupere în alimentarea cu energie electrică sau termică a consumatorilor.
Incidentul izolat este acela care are loc la un m oment dat într -o instalație sau
într-un element al acesteia și care nu duce la apariția altor incidente și nu
afectează starea de funcționare a altor instalații sau elemente, dar numai ca
urmare a acționării curente a protecțiilor și automatizărilor cu car e acestea sunt
prevăzute.
Incidentul asociat este incidentul de exploatare care are loc într -o instalație
sau element al acesteia cu prilejul incidentului primar.
Avaria este un incident de o anumită complexitate sau o succesiune de
incidente ce au loc la un moment dat într -o instalație, zonă de sistem sau în
sistemul energetic luat în ansamblu și are drept consecințe deteriorări de

164 echipamente importante sau întreruperi în alimentare cu energie electrică sau
căldură, ori cu ambele aceste forme de energie, a unor consumatori industriali
deosebiți sau zone de consum.
În cadrul instalațiilor de producere din centralele termoelectrice și
nuclearoelectrice se consideră avarie:
– ieșirea accidentală din funcțiune a grupurilor în funcție de puterea acestora
pentr u anumite durate de timp (pentru grupurile de puteri sub 50 MW când
oprirea respectivă necesită lucrări de remediere de ordinul zilelor);
– defectarea sau ieșirea accidentală din funcțiune a unei instalații sau a unor
elemente ale acesteia care duc la redu cerea față de program a puterii
electrice efectiv utilizabile a centralei electrice respective pe o anumită
perioadă de timp și într -o anumită proporție, stabilită în funcție de puterea
instalată a grupurilor respective;
– întreruperea accidentală, totală sau parțială a livrării de căldură pentru
termoficări urbane sau industriale pe o durată sau cu debite orare mai mari
decât limitele prevăzute în contractele cu consumatorii.

În cadrul instalațiilor de producere din centralele hidroelectrice se consideră
avarie:
– ieșirea accidentală din funcțiune a grupurilor în funcție de puterea lor și
pentru anumite durate de timp (pentru grupurile cu puteri de 10 MW și mai
mult durata de timp care conduce la avarie este de ordinul orelor);
– defectarea grupurilor cu p utere instalată cuprinsă între 10 MW exclusiv si 1
MW inclusiv, care le fac indisponibile pe o durată de peste 10 zile.
În cadrul instalațiilor electrice de transport și distribuție din centralele și
rețelele electrice se consideră avarie:
– ieșirea accide ntală din funcțiune a unui circuit al liniilor electrice, a unui
transformator sau autotransformator din rețeaua de 220 kV sau mai mare pe
o anumită durată de timp (de ordinul orelor);
– ieșirea totală, accidentală, din funcțiune a unei stații de transform are cu
tensiunea de 110 kV și mai mult, însoțită de deteriorări de echipamente
primare, care o face indisponibilă pe o anumită durată de timp (de ordinul
orelor);
– întreruperea alimentării de bază cu energie electrică sau termică a
consumatorilor deosebiț i, în condițiile în care în acest timp nu există
asigurată alimentarea de rezervă, ținându -se seama de consecințele ce pot
exista în procesul tehnologic al acestora ca urmare a întreruperii (acești
consumatori sunt nominalizați într -o listă specială);
– ieșirea totală din funcțiune a unei stații de transformare cu tensiunea sub
110 kV ca urmare a unor defecțiuni care o fac indisponibilă pe o durată de
ordinul zilelor.

165 Cauza care determină apariția unui incident poate aparține uneia din
următoarele categori i:
Concepția de proiectare a instalațiilor și echipamentelor . In această categorie intră
deficiențele legate de lucrările de cercetare pe baza cărora se adoptă soluțiile de
proiectare, precum și cele privind concepția schemelor de funcționare la
centralele electrice sau la instalațiile de transport și distribuție a energiei electrice.
Soluția de proiectare a instalațiilor , care cuprinde aspecte legate de defecțiuni la
echipamente sau instalații subdimensionate sau necorespunzătoare condițiilor
reale de func ționare.
Fabricația echipamentelor care cuprinde aspecte legate de proiectarea acestora
și unde nu s -a ținut seama de condițiile reale cum ar fi: dimensionarea unor
motoare electrice pentru condiții de funcționare în interior atunci când ele
funcționează î n exterior, răcirea unor echipamente cu apă în condițiile în care
acestea funcționează într -un mediu în care apa îngheață, dimensionarea unor
ventilatoare de aer care nu asigură debitul de aer necesar pentru funcționarea
cazanului la jumătate din debitul d e abur etc.
Calitatea necorespunzătoare a materialelor din care au fost realizate
echipamente, instalații sau părți ale acestora.
Depășirea solicitărilor pentru care au fost dimensionate instalațiile datorită unor
forțe majore cum ar fi defecțiunile cauza te de forța vântului asupra liniilor
electrice aeriene, inundarea unor obiective ale centralelor termoelectrice în urma
unor ploi deosebite etc.
Calitatea necorespunzătoare a combustibilului utilizat în centralele
termoelectrice.
Reglaje necorespunzătoare pentru instalațiile de protecție și automatizare , care
conduc la scoaterea din funcțiune, neselectiv, a echipamentului și instalațiilor,
ceea ce poate cauza fie apariția unui incident, fie extinderea lui.
Condiții meteorologice deosebite : vânt, chiciură, viscol, inundații, alunecări de
teren, infiltrații de apă etc. care depășesc condițiile de calcul și de realizare a
instalațiilor.
Acțiuni ale personalului de exploatare , întreținere și reparare a instalațiilor și
echipamentelor, care se referă la următoa rele: executarea de manevre sau operații
greșite ca urmare a întocmirii de programe de lucru sau foi de manevră greșite
sau din cauza neatenției, incompetenței, ceea ce poate conduce la deteriorări de
echipamente importante în centralele electrice, scurtci rcuite în punctele
importante ale sistemului energetic.
Avaria poate avea mai multe cauze, în funcție de numărul incidentelor ce o
compun.
Prilejul incidentului reprezintă o împrejurare momentană, evidentă si
inevitabilă, în care o anumită cauză provoacă a pariția incidentului. Î n această
împrejurare instalația ar fi funcționat corect dacă nu ar fi existat cauza.

166 Forma de manifestare a avariei sau a incidentului este constituită de totalitatea
fenomenelor ce caracterizează avaria sau incidentul respectiv. Du rata
incidentului este cel mai mare interval de timp cuprins între momentul apariției
incidentului și momentul rezolvării uneia dintre următoarele situații
corespunzătoare incidentului respectiv:
crearea posibilităților de alimentare cu energie electrică s au termică a
consumatorilor la parametri existenți în momentul anterior producerii
incidentului;
repunerea în funcțiune, trecerea în rezervă sau în reparație planificată a
tuturor instalațiilor afectate de incident;
eliminarea pierderilor de apă ce depășes c limitele stabilite la centralele
hidroelectrice, pierderi care determină reducerea energiei productibile;
eliminarea reducerii sub valoarea de contract sau a graficului de livrare a
puterii efectiv utilizabile sau a debitului de căldură, ca urmare a
defe ctării sau ieșirii accidentale din funcțiune a uneia sau mai multor
elemente componente ale unei instalații, stabilite special în acest scop;

Durata avariei este intervalul de timp dintre momentul apariției incidentului
primar până în momentul lichidării incidentului component -primar sau asociat
cu durata cea mai mare; în cazul cînd avaria se compune dintr -un singur
incident, durata acesteia este egală cu durata incidentului respectiv (izolat).
Durata întreruperii în alimentarea consumatorilor (parțială sa u totală) este
intervalul de timp cuprins între momentul în care din cauza unei indisponibilități
temporare ca urmare a unui incident sau a unei avarii, consumatorului nu i s -a
putut livra energie electrică sau debitul de căldură la parametri stabiliți și
momentul restabilirii alimentării la parametri solicitați de consumatori la
momentul respectiv, dar nu mai mari decât parametri limită minimă stabiliți prin
contract.
Durata indisponibilității unei instalații sau obiect este intervalul de timp
dintre momen tul ieșirii accidentale din funcțiune a instalației respective și
momentul repunerii în funcțiune sau în stare de rezervă; se compune din timpul
de așteptare și timpul efectiv de reparație.

6. Siguranța in exploatare a instalatiilor energetice
6.1 Avarii și incidente ce afectează sistemele energetice sau subsisteme ale
acestora
În prezent dezvoltarea societății omenești depinde de alimentarea cu energie
electrică; întreruperile acestei alimentări au consecințe deosebite asupra
funcționării diferiților consuma tori a acestei forme de energie.
Ținând seama de modul de dezvoltare în prezent a sistemelor energetice,
precum și de interconectarea lor, întreruperile în funcționarea acestor sisteme

167 sunt relativ rare, deoarece aceste sisteme sunt dotate cu instalații ș i echipamente
deosebite pentru asigurarea siguranței în funcționare.
Funcționarea unui sistem energetic presupune o supraveghere permanentă
din partea personalului care de regulă se face prin conducerea prin dispecer și
care se suprapune diferitelor sistem e și instalații de protecție și reglaj automat
din centrale și rețele electrice. Aceste instalații și dispozitive mențin stabilitatea
sistemului energetic în ansamblu și acționează la diferitele perturbații posibile.
Stabilitatea unui sistem energetic defi nește capacitatea sa de a menține un
regim normal sau de a reface starea de echilibru după o avarie sau incident.
6.2. Elemente comune avariilor de sistem
In general avariile de sistem apar ca urmare a unor succesiuni nefavorabile
de evenimente și se carac terizează prin pierderea stabilității, având ca efect,
ieșirea din funcțiune (prăbușirea) unor zone mai mult sau mai puțin întinse din
sistem.
Sub denumirea de avarie de sistem se cuprinde deci și avaria care afectează
o zonă a acestuia incluzând un sector de rețea cu una sau mai multe centrale
electrice.
Din avariile din sistem care au condus la întreruperea alimentării cu energie
electrică și termică a consumatorilor pe zone întinse, s -au extras unele concluzii
cu privire la elementele comune pe care le -au conținut și anume:
insuficiența capacităților de producție de energie electrică (în centralele
electrice) sau de transport a acesteia, existente sau efectiv disponibile;
activitatea insuficientă privind modul de întreținere și reparare a
instalațiilor și echipamentelor din centralele și rețelele electrice;
studierea insuficientă a problemelor privind sursele de putere electrică
reactivă și de menținere a nivelelor de tensiune;
acțiuni insuficiente sau neadecvate privind regimurile de alimentare cu
energie electrică a consumatorilor;
mijloace insuficiente de telecomunicații, de telecontrol și vizualizare;
deficiențe în pregătirea profesională a personalului operativ (în instruirea
și antrenarea acestuia), inclusiv a celui din conducerea prin dispecer.

Este de menționat că avariile de sistem au, în general, la origine o defecțiune
de echipament, care poate fi amplificată prin erori comise de personalul de
exploatare.
6.3 Cauzele principale ale avariilor de sistem
Principalele cauze care pot conduce la apariț ia instabilității în funcționarea
sistemelor energetice sunt:
Scurtcircuite polifazate pe barele colectoare ale centralelor sau stațiilor
electrice, ori pe liniile de 110 – 400 kV, care sunt eliminate de instalațiile de

168 protecție și automatizare cu întârzi ere sau durează timp și mai mari din cauza
refuzului de funcționare a unor întreruptoare.
Supraîncărcări ale liniilor electrice de transport cauzate, fie de scurtcircuite
persistente în alte instalații (linii electrice sau sisteme de bare colectoare din
zonă), fie de ieșirea din funcțiune a unor grupuri energetice sau de declanșarea
unor elemente de rețea (transformatoare, autotransformatoare, linii electrice de
transport), care conduc la modificări importante în circulațiile de puteri pe liniile
rămase în funcțiune.
În situația scurtcircuitelor pot apare regimuri tranzitorii instabile, cu
pendulații rapide ale generatoarelor (perioada oscilațiilor sub două secunde).
În situația funcționării cu supraîncărcări, se poate instaura o instabilitate
statică cu os cilații lente având perioade până la 10 secunde sau chiar mai mult.
În cazurile reale de avariiaceste două regimuri se întrepătrund, apare o
instabilitate în general care este caracterizată prin micșorarea puterii sincronizate
între generatoare.
Ținând sea ma de aceste categorii de cauze generale pot apare extinderi de
avarii prin:
declanșarea unor generatoare electrice care pendulează prin protecțiile de
rețele (maximale temporizate, putere inversă și altele) sau prin cele
tehnologice, la frecvență sau tens iune scăzute în alimentarea serviciilor
proprii;
declanșarea unei linii electrice în treptele superioare ale protecției de
distanță care nu au blocaj la pendulație, în special în cazul pendulațiilor
lente sau prin suprasarcină.

Aceste extinderi de avarii evoluează în cascadă în forme variate și pot
conduce în final la ieșirea parțială sau integrală din funcțiune a sistemului
energetic, ca urmare a supraîncărcărilor și scăderii relativ mari a frecvenței și
tensiunii.

7. Măsuri pentru prevenirea avariilor de sistem
7.1 Noțiuni despre stabilitatea sistemelor energetice
În funcționarea sistemelor energetice pot să apară diferite perturbații
(incidente, avarii), avându -se în vedere complexitatea acestor instalații. In aceste
situații, sistemul energetic trebuie s ă dispună de posibilitățile necesare pentru a
alimenta consumatorii în condiții normale (la parametrii normali); în acest caz se
zice că sistemele energetice au stabilitate.
Se cunosc două situații privind stabilitatea sistemelor energetice și anume:
stabi litatea statică și stabilitatea dinamică.
Prin stabilitate statică a unui sistem, energetic se înțelege proprietatea
acestuia ca în cazul unor defecțiuni (perturbații mici, suprasarcini, ieșirea din

169 funcțiune a unor generatoare de putere relativ mică față de puterea totală a
sistemului, declanșarea unor linii electrice radiale etc), față de funcționarea
normală, să poată reveni la situația inițială (normală) când defecțiunile au
dispărut.
Stabilitatea dinamică se studiază pentru a se aprecia posibilitatea
generatoarelor de a rămâne în funcțiune în regimuri tranzitorii, adică în situații
de avarii în care unii parametri au variații bruște.
7.2 Concluzii rezultate din analiza avariilor de sistem
Cu toate progresele făcute pe linia utilizării tehnicilor modern e pentru
prevenirea avariilor de sistem – perfecționarea modelării matematice a analizelor
de regimuri de funcționare a sistemelor energetice, efectuarea studiilor asupra
scenariilor de evoluție a evenimentelor, care se analizează în diferite țări –
derula rea cronologică a fenomenelor și evenimentelor care au loc în desfășurarea
unei avarii de sistem, este, de multe ori, dificil de reconstituit și chiar de
interpretat, prevenirea sau anticiparea avariilor de sistem rămânând încă o
problemă dificilă. Această situație se datorește în principal următoarelor cauze:
complexității fenomenelor care au loc în timpul unei avarii și evoluției lor
rapide;
cunoașterii incomplete a unor parametri din centralele electrice;
imperfecțiunii sistemelor de protecție, reglaj au tomat și automatizare;
defectării sau funcționării incorecte a unor apărataje și echipamente din
comutația primară sau secundară;
acționări greșite (manevre greșite, acțiuni necorelate) ale personalului
operativ.

Una din cauzele cele mai frecvente ale per turbării stabilității o constituie una
din următoarele două avarii: ieșirea din funcțiune a uneia din liniile paralele într –
un transport de energie sau declanșarea unei părți de generatoare într -unu din
sistemele energetice, de obicei în cel care în regimu l ce a precedat avaria, primea
putere din alte sisteme energetice. In cazul acestor fenomene este posibilă
apariția unei astfel de situații încât pentru menținerea echilibrului între puterea
produsă și cea consumată de ambele părți ale liniei electrice să fie necesar să se
transporte o putere a cărei valoare să -i depășească capacitatea de transport.
Ambele avarii menționate sunt cu atât mai periculoase cu cât este mai mare
sarcina liniei. Pericolul poate crește considerabil dacă deconectarea liniei are loc
ca urmare a unui scuritcircuit.
Este deosebit de periculoasă întârzierea eliminării unui scurtcircuit ca
urmare a defectării (refuzului) întreruptorului de înaltă tensiune sau a protecției
respective. Această deficiență poate conduce la ieșirea din funcțiu ne și a
elementului nedeteriorat din sistem.

170 Un excedent de putere în subsistemul energetic separat poate duce la o
creștere însemnată a frecvenței și la descărcarea generatoarelor sub acțiunea
regulatoarelor de viteză ale acestora până la puteri care să iasă din gama de
reglaj. Acest lucru poate duce la oprirea turbogeneratoarelor. In afară de aceasta,
când puterea hidrogeneratoarelor care funcționează în paralel este relativ mare,
există pericolul unei accelerări nepermise.
Când zona excedentară nu are legături interne suficient de rigidizate
excedentul de putere poate afecta funcționarea în paralel a generatoarelor.
Deficitul de putere în zona deficitară poate provoca scăderea continuă a
frecvenței (avalanșă de frecvență). Rezerva caldă de putere existe ntă și viteza de
încărcare a acesteia sunt de multe ori insuficiente.
Unele din avariile cele mai complexe pot să apară atunci când sistemul
energetic deficitar are o serie de surse de putere îndepărtate care joacă un rol
important în acoperirea sarcinii acestuia. Deficitul de putere apărut în sistem
poate fi periculos nu atât prin sine însăși, cât prin faptul că poate constitui o
eventuală cauză a extinderii avariei. El poate provoca o suprasarcină pe
legăturile din zona surselor de putere arătate care să ducă la perturbarea
stabilității și, prin urmare, la ieșirea din funcțiune a unei părți din puterea care
circulă prin legăturile de interconexiune. Acest fenomen, în condiții nefavorabile,
se poate prelungi până la ieșirea din funcțiune a tuturor surselor .
Perturbarea stabilității sistemelor energetice poate fi cauzată și prin alte
fenomene decât dezechilibrul de putere. Astfel, este posibilă apariția unei
funcționări asincrone periculoase, creșterea neadmisibilă a tensiunii la
echipamentele de înaltă tens iune, scăderea tensiunii la consumatori. Acestea, ca
și scăderea frecvenței necesită, câteodată, deconectarea automată a unor
consumatori.
Cele mai multe avarii extinse de sistem au fost determinate de declanșări în
cascadă a unor elemente de rețea (linii sau transformatoare) ca urmare a ieșirii
din funcțiune a unui prim element în situație de scurtcircuit. Prin declanșarea
mai multor elemente de rețea, se reduce capacitatea de transport a rețelei și se
poate depăși limita de stabilitate. Î n aceste condiți i, desfășurarea fenomenelor nu
mai poate fi stăpînită de conducerea operativă, astfel încât numai niște instalații
automate pot readuce sistemul energetic la o funcționare stabilă.
Acțiunile preventive se bazează în special pe perfecționarea sistemelor de
protecție, astfel încât să se reducă timpul de eliminare a scurtcircuitelor. Cu
sistemele moderne de protecție statică care asigură o precizie mai bună este
posibil să se realizeze trepte de timp de 0,2 -0,3 s, reducându -se astfel solicitările
în rețea, chi ar în cazul refuzului de declanșare al întreruptoarelor.
În scopul evitării situațiilor de refuz de acționare a protecției, în rețelele de
foarte înaltă tensiune, deseori se utilizează chiar dublarea protecțiilor, a
circuitelor și a bobinelor de declanșare a întreruptoarelor.

171 În vederea limitării extinderilor de avarii, se utilizează, în stațiile electrice de
transformare și conexiuni importante, deconectarea rapidă a cuplei, astfel încât
cel puțin un sistem de bare colectoare să funcționeze în condiții nor male.
Pentru urmărirea funcționării normale a sistemului, pe principalele linii se
montează sisteme de urmărire a suprasarcinii, care pe de o parte alarmează
dispecerul sistemului, iar pe de alta, întârzie declanșarea liniei la depășirea
limitei termice, î n funcție de condițiile atmosferice, pentru a da posibilitatea
dispecerului să ia măsuri de limitare a suprasarcinii.
Acțiunile curative se bazează în special pe izolarea zonelor în care au avut
loc avariile și pe reechilibrarea producției și consumului î n scopul funcționării în
condiții normale a restului sistemului energetic. Pentru aceasta, în majoritatea
sistemelor energetice pentru reechilibrarea producției și consumului se utilizează
descărcarea automată a sarcinii la scăderea frecvenței sau în funcț ie de derivata
frecvenței.
În cazuri de scădere a frecvenței sau la apariția pendulațiilor, în unele
sisteme energetice se utilizează separarea unor zone echilibrate ca producție și
consum.
În situații de avarii deosebite se prevede insularizarea unor grup uri cu
platforme industriale sau a unor grupuri pe servicii proprii interne, care să poată
asigura (să constituie surse de alimentare) repornirea altor grupuri sau refacerea
sistemului.
În situația ieșirii din sincronism a unor grupuri mari, se utilizează o protecție
specială pentru deconectarea rapidă a acestor grupuri în scopul evitării extinderii
avariei.
Executarea manevrelor de refacere a schemei normale de funcționare a
sistemului energetic după apariția avariei.
Instalații destinate prevenirii sau l imitării extinderii de avarii, nu sunt
suficiente însă, dacă nu se iau și alte măsuri care să asigure funcționarea în bune
condițiuni a echipamentelor în cazul unor parametri la limită sau în afara
limitelor. Printre aceste măsuri se menționează necesitate a menținerii în
funcțiune a grupurilor în condițiile scăderii frecvenței. S -a remarcat că la
scăderea frecvenței și deci a turației grupului, pompele de ulei nu mai asigură
presiunea necesară, ceea ce conduce la deconectarea grupului, agravându -se
astfel s ituația în sistem. In mod deosebit, în condițiile funcționării la frecvențe în
afara limitelor normale este necesar ca între grupuri să nu aibă loc oscilații, ceea
ce ar conduce la fenomene de instabilitate. Aceasta se realizează prin adaptarea
funcționări i sistemelor de reglaj, viteză și excitație la aceste condiții. La fel este
necesar ca serviciile interne ale centralelor și stațiilor electrice să funcționeze în
condiții normale, pentru a nu produce perturbații suplimentare, în condițiile
menționate de a bateri ale frecvenței.
Aceste măsuri se asigură, atât prin calitatea de fabricație a echipamentelor și
instalațiilor, cât și printr -o activitate susținută de exploatare și întreținere. Deci,

172 pe lângă măsurile pe linie de protecție și automatică care dețin o importanță
deosebită, pentru prevenirea sau limitarea extinderii de avarii, este necesar un
ansamblu de măsuri pe linie de exploatare și întreținere a echipamentelor și
instalațiilor energetice.

Bibliografie :
1. Mihet I, Furtunescu, H, Siguranța în exp loatare a instalațiilor energetice (defecțiuni,
deranjamente, incidente și avarii) , Editura Tehnic ă, Bucure ști, 1987
2. Nițu, V.I., Bazele teoretice ale energeticii , Editura Academiei RSR, Bucure ști 1973
3. Badea, I. A., Sisteme automate in industria energ etică, Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
Bucure ști 1965
4. Nemeș, M., Restructurarea sistemelor electroenergetice , Editura AGIR, Bucure ști 2001
5. Vuc G., Managementul energiei electrice , Editura AGIR, Bucuresti 2001
6. Rizea M. , Protecția infrastructurilor critice în spațiul euroatlantic , Bucure ști 2008
7. Directiva 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea și
desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea necesită ții de
îmbunătă țire a protec ției acestora

173 REFORM ULAREA PREZENTĂRII REZULTATELOR
LA TESTELE DE EROZIUNE CAVITAȚIONALĂ.
REG RESIE POLINOMIALĂ DE GRADUL DOI

Mircea POPOVICIU1, Ilare BORDEAȘU2
1) Prof. univ. dr. ing. , membru titular al AOSR , Facultatea de Mecanică , Timișoara ,
mpopoviciu@gmail.co m

Rezumat
Recent , în Laboratorul de Mașini Hidraulice din Timișoara a fost realizată o nouă stațiune
de eroziune cavitațională (T2) care respectă recomandările Standardului ASTM G32. A fost
luată decizia de a respecta prevederile acestui standard și pent ru prezentarea rezultatelor
cercetării. Materialul ales pentru încercare a fost oțelul inoxidabil 12/8 cu rezistență la
eroziune cavitațională acceptabilă , dar nu foarte bună. Drept ecuație de regresie a fost ales
polinomul de gradul doi. O astfel de regre sie poate fi acceptată doar pentru descrierea
pierderilor cumulate funcție de timp. Coeficienții de corelație obținuți precum și eroarea
standard de deviație confirmă faptul că linia de regresie este acceptabilă.

Abstract
Recently in the Timisoara Hydraul ic Machinery Laboratory was realized a new cavitation
erosion test facility (T2) which respects the ASTM G32 Standard recommendations. It was
decided also to respect the recommendations of the same standard for conducting and
presentation of the tests. The selected test material was the stainless steel 12/8 with
acceptable but not good cavitation erosion behavior. As regression lines were taken those
resulting from a second degree polynomial. Such a regression can be used only for
cumulative loss against ti me. Both the values of the correlation coefficient and the standard
error of deviation confirm that the chosen regression line is suited.

1. Introducere
Lucrarea de față a fost generată de două evenimente încheiate aproape
simultan. Primul constă în re alizarea stațiunii T2, cu cristale piezoelectrice,
destinată cercetării materialelor sub aspectul rezistenței la eroziune cavitațională
la Laboratorul de Mașini Hidraulice (LMHT) al Universității „Politehnica” din
Timișoara, iar cel de al doilea, terminare a lucrărilor grupului de lucru pentru
revizuire a standardului G32 -09. În ultimii 30 de ani în LMHT a fost utilizată
stațiunea T1 cu frecvența de 7kHz și amplitudinea dublă de 94
m. Rezultatele
din vechea stațiune au fost prezentate sub forma dependenței de timp (cu timpul
exprimat în minute) a pierderilor masice sau volumice (mg sau mm3). În
Standardul G32 se recomandă utilizarea mărimii „ adâncime medie de eroziune”
(
m) funcție de timp (exprimat în ore).

174
2. Stațiunea de încercare
Aspectul general al stațiunii de încercare T2
este prezentat în Fig. 1. În Tabelul 1 se compară
parametrii principali ai stațiunii T2 cu cei
recomandați de către Standardul G32 [1].

Fig. 2. Stațiunea vibratoare T2

Tabelul 1 . Parametrii principali ai stațiunii de încercare
No. O* Parametrul UM G32 LMHT
1 Tipul – Piezoelectric Piezoelectric
Magnetostrictiv –
2 Sonotroda Catenoidal –
Exponențial Conic
În trepte
3 Puterea acustică W 250..1000 500
4 O Frecvența kHz 20 20
5 O Amplit. vârf l a vârf μm 50±5% 50±5%
6 Lichidul de testare – Apă distilată Apă distilată
7 O Adâncimea apei mm 100±15 100
8 O Imersia probei mm 12±4 10
9 O Temper. Lichidului șC 25±2 23±0.5
10 O Presiunea atmosfer. mmHg 760±6% 755…765
11 Sist. de răcire Imer sat Imersat
Extern
*Obligatoriu

3. Materialul supus încercării
Materialul încercat a fost obținut sub formă unor eșantioane de 300 g, într -un
cuptor special. Compoziția chimică a fost determinată cu un spectrometru“Foundry
Master”. Simbolizat 12/ 8, are drept compoziție chimică principală: C= 0,036%,
Cr=12,206%, Ni=7,847% , Fe=78,365, Si=0,696%, Mn=0,427% and W=0,146%. Pe
parcursul determinării compoziției chimice au fost găsite și alte elemente cu
concentrația mai mică de 0,1%: P, As, V, Nb, S, Ti, Co, Mo, Al și Cu. Conținutul
echivalent de crom (Cr)e=13,548 și nichel (Ni)e=9,158 a fost determinat utilizând
bine cunoscutele relații [2]. După turnare, probele au fost supuse unui tratament
termic de călire -revenire. Din fiecare eșantion au fost realiz ate trei probe,
denumite „1, 2 și 3”. Mediile aritmetice, la fiecare etapă de încercare a fost
denumită „m” și sunt considerate definitorii pentru materialul încercat.

175 4. Recomandările G32 -09 privitoare la prezentarea rezultatelor
încercării
Principalele recomandări ASME G32 -09 [1] pentru prezentarea rezultatelor
încercărilor sunt date în cele ce urmează.
1. Numărul probelor încercate.
2. Tabel care să prezinte următoarele informații pentru fiecare probă:
durata totală cumulată a expuneri la cavitație în ore (h), pierderea de
masă cumulată totală în miligrame (mg) și adâncimea de penetrație
cumulată în micrometrii (
m).
3. Timpul nominal de incubație (intersecția cu axa timpului a unei linii
drepte tangentă la zona de pantă maximă a curbei eroziune cumulată;
aceas ta însă nu este o măsură adevărată a timpului de incubație ci doar
un substitut.
4. Pragul timpului de eroziune (timpul de expunere necesar pentru ca
adâncimea medie de pătrundere să atinge valoarea de 1,0
m).
5. Timpul cumulat de expunere pentru atingerea adân cimii medii de
pătrundere de 50, 100 și dacă este posibil 200
m; notate cu t 50, t100 și t 200.
6. Diagramele cu adâncimea medie cumulată de pătrundere în raport cu
durata de expunere, pentru fiecare probă.

5. Precauții luate în timpul încercărilor
La testăr ile efectuate cu stațiunea T1 durata totală a încercărilor a fost de 165
minute (2,75 ore), divizată în 12 perioade, prima de 5 minute (0,08335 ore), a
doua de 10 min. (0,176 ore) iar restul de 15 min. (0,25 ore). Timpu total de
expunere a fost ales empiri c, ținând seama de dispunerea punctelor atât în
diagrama timp/pierdere masică cât și în cea timp/viteză de eroziune. Pentru
diagramele timp/masă datele erau dispuse cu dispersie redusă și în mod
frecvent ultimele 4/6 puncte erau dispuse aproximativ dup o d reaptă. În
consecință s -a considerat că după 1,5 ore de încercare eroziunea progresează
uniform iar durata maximă nu trebuie să depășească 2.75 ore. Pentru început,
pentru încercările cu stațiunea T2 a fost luată decizia de menține tipul maxim la
2,75 ore. La toate încercările pe T1 timpul a fost exprimat în minute. Ținând
seama de recomandările G -32 s-a luat decizia pentru a exprima timpul în ore. Se
ridică întrebarea dacă nu ar fi utilă utilizarea unității fundamentale SI secunda.
După opinia noastră secu nda este prea mică iar numerele înscrise pe abscisă și
ordonată vor fi foarte diferite (de exemplu pe ordonată valoarea maximă va fi 15
mg iar timpul maxim va fi 9900 s). În consecință, utilizarea unui multiplu este
obligatorie. În această situație atât mu ltiplul minut cât și multiplul oră sunt
acceptabile pentru pierderea de masă cumulată (abscisa va fi ori 165 minute ori
2,75 h iar ordonata rămâne 12
m). Utilizarea multiplului oră rezultă mai
favorabil și a fost acceptată recomandarea G32 (facem observaț ia că în standardul

176 ASTM apar unele inconsecven țe, timpul fiind exprimat uneori în secunde),
Evident, cea mai bună soluție ar fi utilizarea unor mărimi adimensionale. O
asemenea abordare ar fi posibilă după stabilirea obligatorie a unui material de
compara ție. În această situație pierderile de masă (sau adâncimile de penetrație)
ar oscila în jurul unității, iar timpul ar putea fi exprimat în ore.
Înainte de începerea testelor, dar și după fiecare dintre cele 12 perioade,
probele au fost spălate succesiv cu apă potabilă, apă distilată, alcool și acetonă
după care au fost uscate cu multă grijă și de abia după aceea cântărite. Dacă
proba nu era imediat repusă în stațiune ea era introdusă in desicatoare pentru a
evita, pe cât posibil, influența factorilor de med iu asupra acesteia. Doar în situații
de excepție păstrarea în desicator a depășit 17 ore. Din fiecare eșantion au fost
extrase cinci probe și au fost încercate trei probe. Proba de rezervă a fost utilizată
în cazul extrem al avarierii accidentale a unei pr obe. Cele două rezerve trebuie
păstrate până la terminarea încercărilor, pentru a fi utilizate în cazul unor
incidente neprevăzute (de ex. pentru una din probe au apărut pierderi de
material în zona filetată). După încheierea cu succes a tuturor testelor, probele
suplimentate pot fi utilizate pentru cercetări metalografice speciale. Probele
erodate, după încheierea testelor au fost trimise în laboratorul de microscopie,
multe dintre ele fiind în final secționate perpendicular pentru cercetări speciale.
Pent ru procesarea rezultatelor, a fost utilizată doar mărimea „adâncime medie de
penetrație (AMP)”, exprimată în
m și determinată din întreaga arie expusă și
densitatea materialului [1].

6. Rezultate experimentale
Principalele rezultate cerute de standardu l G32 sunt prezentate în Tabelul 3 .

Table 3. Rezultatele încercărilor
Proba UM* S1 S2 S3 m
Timpul total de încercare ore 2.75 2.75 2.75 2.75
Pierderea masică cumulată totală mg 19.44 18.01 18.29 18.58
Adâncime medie de eroziune tot. μm 12.664 11.733 11.915 12.104
*Unitatea de măsură

Pentru a stabili calitățile oțelului încercat acesta a fost comparat cu oțelul
OH12NDL folosit la fabricarea a numeroase turbine hidraulice. Probele din OH12NDL
au fost încercate de asemenea în stațiunea T2 și au preze ntat o adâncime medie de
eroziune de 5.3
m în 2,75 ore. Deci oțelul 12/5 are calități cavitaționale acceptabile dar
nu bune.
Curba caracteristică „adâncime medie de eroziune funcție de timp” pentru
media probelor este prezentată în Figura 2. Din dispunere a punctelor se observă

177 că cea mai simplă regresie este oferită de polinomul de gradul 2. Se observă de
asemenea cu claritate că pentru timpii reduși de expunere punctele au tendința
de a se dispune după o curbă dar pentru timpii lungi de expunere o dreaptă le
reprezintă mai bine.

T2. 12/8. Mean of three replicas. Hm=f(x)
02468101214
0,00 0,25 0,50 0,75 1,00 1,25 1,50 1,75 2,00 2,25 2,50 2,75 3,00
Exposure time x <h>MDE hm <µm>

Fig. 3. Media celor trei probe
6.1. Timpul nominal de incubație
Analyzing the problem of the incubation time the G -32 Standard reaches the
conclusion that “this period is usually thought to represent the accumulat ion of
plastic deformation and internal stresses under the surface that precedes
significant material loss. Exact measures for the duration of the incubation period
can not be obtained, so the erosion threshold time and nominal incubation
period ” must be u sed [1]. Considering that 1.0
m mean depth of erosion is an
accurately measurable value, the erosion threshold time was chosen for this
exposure. On the other hand the nominal incubation time was chosen as the
intercept with the time axis by the extension of the straight line of the maximum –
slope portion. From Fig. 1 it can be seen that the maximum slope is placed in the
final stage of tests. To eliminate the influence of the regression curve, the used
procedure was: obtaining the equations for the regress ion of straight lines
passing through the last three points and computing the nominal incubation time
as the rate between the regression coefficients. Table 2 presents all the obtained
values.

Table 4 . Timpul nominal de incubație caculat
1 2 3 m
Coeficientul de corelație R 0.999 0.996 0.999 1.000
Coeficientul de regresie a -2.693 -4.114 -1.639 -3.442
Coeficientul de regresie b 5.588 5.748 4.898 5.654
Timpul nominal de incubație <hours> 0.482 0.716 0.335 0.609

178 6.2. Regresia cu polinoame de gradul doi
Regresia polinomială de gradul doi se poate aplica doar atunci când se
prezintă doar curbele de pierdere cumulativă funcție de timp. Dacă trebuie date
și vitezele de eroziune funcție de timp metoda e ste improprie deoarece derivata
ecuației de gradul doi este o dreaptă ce nu descrie corect evoluția eroziunii.
Trebuie alese polinoame mai mari sau alte tipuri de ecuații. Pentru polinoame de
gradul doi se pat apela facilitățile Microsoft Excel sau Mathcad , rezultatele
calculelor fiind practic aceleași.

Tabelul 5 Ecuații de regresie și coeficienți de corelație
Proba Ecuația R2 R
m 8,0025E -01.×2 + 2,4023E+00.x – 2,8698E -01 0,9969 0,998
1 7,1186E -01.×2 + 2,8757E+00.x – 3,2830E -01 0,9961 0,998
2 9,9428E -01.×2 + 1,7174E+00.x – 2,3722E -01 0,9951 0,998
3 9,9428E -01.×2 + 1,7174E+00.x – 2,3722E -01 0,9965 0,998

Tabelul 5 dă ecuațiile de regresie obținute și coeficienții de corelație.
Valoarea ridicată a coeficienților de corelație R, pentru toate ecuațiile co nfirmă
aproximarea bună a punctelor măsurate. În afară de coeficienții de corelație
aproximarea poate fi verificată și prin “eroarea standard de estimație” cre
determină dispersia în direcție verticală a punctelor observate față de cele
calcultae:

(1)
Dacă presupunem o repartiție normală și o probabilitate de 99% intervalul
de toleranță se poate calcula din:

(2)

Fig. 3 Valorile măsurate și intervalul de toleranță pentru curba medie

179 Figura 3 prezintă interva lul de toleranță 99% pentru curba medie precum și
punctele măsurate. Acest procedeu de calcul este extrem de simplu și dă intervale de
toleranță simetrice. Examinând Fig. 3 se constată că unele puncte depășesc intervalul
de toleranță. Mai există și alte do uă proceduri pentru calculul intervalului de
toleranță. Primul constă în calcularea limitei superioare cu datele de la proba cea mai
slabă (H1 în cazul de față) iar limita inferioară pentru proba cea mai bună (H2). La
acest procedeu (vezi Fig. 5) eroarea s tandard de estimație pentru proba slabă rezultă
ser 1=0,294 iar pentru cea mai bună ser 2= 0, 302. Evident intervalul nu este simetric
datorită atât valorilor ser cât și alurii celor două curbe.

Fig. 4. Valorile măsurate și intervalul
de toleranță asim etric Fig. 5 Intervalul de toleranță calculate
cu toate valorile obținute

Această opțiune are avantajul de a da un interval de toleranță care include
toate valorile măsurate (în acord complet cu probabilitatea de 99%) dar este ceva
mai complicată. Ultim a variantă, cea mai complicată, constă în utilizarea tuturor
datelor primare (adică a 39 de puncte măsurate). Rezultatul prezentat în Fig. 5 nu
dă curbe mai bune decât cele obținute în Fig. 3 cu procedeu foarte simplu.
6.3. Timpul prag de eroziune
Timpul p rag de eroziune este definit ca timpul necesar pentru a obține o
adâncime medie de eroziune de 1
m și se determină din punctul în care curba
de regresie intersectează abscisa. Rezultatele sunt prezentate în Tabelul 6.
6.4. Eroziunea extinsă
Standardul G32 recomandă determinarea timpului la care adâncimea medie
de eroziune atinge 50, 100 și dacă este posibil 200
m. De oarece oțelul utilizat are
calități acceptabile la cavitație acest timp de testare extins devine foarte lung. Pe
de altă parte, o componentă slabă a stațiunii (sonotroda) este supusă la solicitări
de oboseală extrem de ridicate. Deși materialul ales pentru fabricarea ei este de
mare rezistență la oboseală, după durate mici de operare au apărut fisuri. În
figura 7 este prezentată una dintre son otrodele fisurate. În consecință cheltuielile

180 de cercetare cresc exponențial cu durata de expunere. Din acest motiv multe
cercetări recente, efectuate pe oțeluri rezistente la eroziune cavitațională renunță
să specifice aceste valori. Prezentăm un exemplu recent al unui grup de cercetare
condus de Yeng -Min Chen [3 ], la care timpul toptal de încercare a fos ales de 180
minute (3 ore). Curbele de regresie oferă posibilitatea de a da o idee cu privire la
eroziunea extinsă prin extrapolare. Pe de altă parte, ac est rezultat rămâne
nesigur, de oarece nu se cunoaște legătura fizică între evoluția valorii h funcție de
valoarea x. După opinia noastră, cel puțin una dintre probe trebuie încercată la
valori extinse ale timpului de expunere (probabil până la 10 ore). În lucrarea de
față, pentru orientare au fost făcute estimări prin exrapolarea curbelor de
regresie. În Fig. 8 se prezintă rezultatele pentru toate probele încercate și pentru
valoarea medie.

Fig. 6 Sonotrodă fisurată

Fig. 7 Curbă de regresie extins ă

181 6.5. Comparațiile finale ale datelor experimentale
Comparația între cele trei probe de încercare, realizate din același material,
din punctul de vedere al adâncimii de erodare cumulate h 2,75, al timpului
nominal de incubație TNI și al timpului prag de eroziune PTE arată că cea mai
bună comportare o are proba 2. Proba trei se situează pe locul doi din punctul de
vedere al valorilor h 2,75 și PTE și de abia pe locul tre i din punctul de vedere al
TNI.
Table 6 Valori numerice obținute
h TNI PTE er.st ±IT99 % EE 50 EE 100 EE 200
UM
m ore ores
m
m ores ore ore
1 12.664 0.482 0.418 0,294 0,883 6.627 10.021 14.875
2 11.733 0.716 0.547 0,302 0,905 6.298 9.215 13.356
3 11.915 0.335 0.443 0,260 0,779 6.835 10.285 15.209
M 12.104 0.694 0.464 0,250 0,750 6.568 9.795 14.394

UM- unitatea de măsură; 1,2,3 probe; M -medie; h -adâncime medie de eroziune; TNI -timpul
nominal de incubație; PTE -pragul timpului de eroziune (timul pt. h=1
m); er.st – eoarer standard
de deviație; ±IT99% jumătatea intervalului de toleranță interval pentru p robabilitatea de 0.99 EE
50- timp de eroziune extins, necesar pt. o adâncime de eroziune medie de 50
m

Analiza duratei extinse de eroziune situează pe primul loc proba numărul trei, pe
locul doi proba numărul unu și pe ultimul loc proba numărul doi. Aces t rezultat
necesită o analiza mai aprofundată. Fig. 8 dă dependen ța de timp a adâncimii medii
de eroziune și confirmă bunul rezultat al probei doi. Când curbele de regresie sunt
extinse pentru durate mai mari vezi Fig. 9 se constată că în primele patru ore
diferențele între cele două probe sunt mici. Cu creșterea timpului de expunere proba
doi are rezultate din ce în ce mai slabe ia proba trei se arată tot mai rezistentă. Este de
asemenea simptomatic că proba doi are cea mai mare valoare a erorii standard d e
estimație. Aceste rezultate conduc la concluzia că cercetarea la durate extinse de
expunere este necesară pentru a verifica dacă asemenea inversiuni nu apar.
Pentru materialul încercat este de asemenea importantă aplicarea și a altor ecuații
de regresie (de exemplu polinomiale de gradul patru sau exponențiale), aceste
cercetări vor fi făcute în viitor. Este de asemenea necesară verificarea
experimentală pentru o probă a timpului de erodare extins până la aproximativ
10 ore.

182

Fig. 8 Comparație între probele 2 și 3 Fig. 9 Comparație între probele 2 și 3 până
la până la x= 3 ore x= 16 ore

Concluzii

1. În compara ție cu oțelul OH12NDL (adâncime de pătrundere de 5.3
m în
2,75 ore) oțelul 12/8 are rezistență acceptabilă dar nu bună la eroziunea
cavitațio nală.
2. Atât coeficientul de corelație cât și eroarea standard de estimație confirmă
alegerea ecuației de regresie polinomiale de gradul pentru curba h = f (x).
3. Pentru viteza de eroziune trebuie alese ecuații de regresie de grad mai mare
sau ecuații expone nțiale.
4. Obținerea unor informații indubitabile pentru valori extinse ale adâncimii de
pătrundere necesită extinderea testărilor până la 10 ore.

B I B L I O G R A F I E
1 *** G32 – 09 Standard Test Method for Cavitation Erosion Using
Vibratory Apparatus, 2009
2 Ilare Bordeasu: Eroziunea cavitațională a materialelor (Editura Politehnica
Timișoara, 2006)
3 Yen -Ming Chen, Jean -Jaques Tessier, David Caze: Cavitation Erosion Test
for ASTM G32 Method Revision , Cavitation Work Shop, Grenoble, March
2011, 21

183 MODE LAREA ȘI CONTROLUL TURBINELOR EOLIENE

Dumitru POPESCU1, Andreea PINTEA2, Irina TACHE3 , Adrian MOISE3
31
Universitatea Politehnica Bucuresti / Facultatea de Automatică ș i Calculatoare
1. Prof. univ. dr. ing. , membru asociat al AOSR , Decanul Facultății A&C
2. Lector dr. ing.
3. Preparator drd. ing.
Univers itatea “Politehnica” București,
Splaiul Independenței nr. 313, București, 60042, România
popescu_upb@yahoo.com , andreea.pintea@gmail.com

Rezumat
Prezenta lucrare dezbate problema dezvoltării unui model matematic al unei turbine eoliene
orizontale de viteză variabilă , cât și a proiectarii și analizei unui regulator optimal. Criteriul
de optimi zare trebuie să descrie un compromis între limitările nivelului de putere în anumite
intervale ale vitezei vântului și să men țină proprietățile aerodinamice ale rotorului la
solicitările exercitate de vânt. Principalul obiectiv de control este asigurarea u nei cantități de
energie care să nu depășească parametrii nominali ai generatorului , evitându -se astfel
supraîncălzirea.

Cuvinte -cheie: Energie Eoliană , Modelare , Control , Proiect FP7 ERRIC

Abstract

This paper deals with the development of a horizontal variable speed wind turbine model , and
the design and analysis of an optimal controller. The optimisation criteria will have to define
an acceptable compromise between the limitations of the power level in the above rated wind
speeds and the maintenance o f the aerodynamic properties of the rotor at high solicitations
exerted by the wind. The main control objective is to provide an amount of energy that will
not exceed the nominal parameters of the generator and thus avoid overheating.

1. Energia eoliană
Ultimele decenii se caracterizează printr -o creștere a interesului pentru sursele
regenerabile de energie și, în consecință, în nevoia de a găsi metode de control
pentru optimizarea conversiei de energie.
La nivel european pentru Români a, s-au stabilit următoarele obiective:
33% din puterea electrică totală și 11% pentru consumul total de energie în
2010 ,
38% din puterea electrică totală și 24% din consumul de energie totală până în
2020.
Tabel 1 : Potențialul energetic din resurse regene rabile al României [24]

184 Sursă de energie regenerabilă Potențial anual energetic Echivalentul
energetic
economic Aplicare
Energie solară 60×106 GJ 1,200 GWh 1,433 103,2 Căldură
Electricitate
Energie eoliană 23,000 GWh 1,978 Electricitate
Hidroenergie, su b 10 MW 40,000 GWh 6,000 GWh 516 Electricitate
Biomasă 318×106 GJ 7,597 Căldură
Energie geotermală 7×106 GJ 167 Căldură

Printre sursele regenerabile de energie, vântul a devenit o sursă atractivă de
energie, determinând în același timp, o creștere rapidă a tehnologiei energiei
eoliene. Țările care au dezvoltat această ramură energetică sunt prezentate în
Tabelul 2.

Tabel 2 : Top 10 al țărilor care folosesc energia eoliană [23]
Țara Capacitatea totală în
Iunie 2010 (MW)
Statele Unite 36.300
China 33.800
Germania 26.400
Spania 19.500
India 12.100
Italia 5.300
Franța 5.000
Regatul Unit 4.600
Portugalia 3.800
Danemarca 3.700
Restul lumii 24.500
Total 175.000

Pentru amplasarea turbinelor eoliene ne interesează doar zonele în care
viteza medie a vântului este cel puțin egală cu 4m/s, la nivelul standard de 10
metri deasupra solului (la care, se fac măsurătorile în cadrul stațiilor meteorologice).
Cu excepția zonelor montane, unde condițiile meteorologice vitrege fac dificilă
instalarea și întrețin erea turbinelor eoliene, viteze egale sau superioare pragului
de 4m/s se regăsesc în: Podișul Central Moldovenesc si în Dobrogea.

185 S-a început deja construc ția parcurilor de turbine eoliene Fântânele și
Cogeleac cu o putere de 600 MW în Dobrogea, ceea ce v a asigura aproximativ
30% din energia regenerabilă a României.
2. Turbinele eoliene
Turbinele eoliene sunt sisteme complexe care funcționează într -un mediu
dinamic, unde ele riscă să fie lovite de fulger, sau să se creeze depozite de
gheață pe palete, sunt supuse la stres, sau foc. Dar poate cel mai important
aspect este variabilitatea vântului. Diferite încercări de a modela această
variație pot fi găsite în [1 -3]. Pentru studiul nostru, vom lua în considerare
vântul ca fiind constant în timp, iar orice sc himbare va fi tratată ca o
perturba ție.
Studiile efectuate până în prezent utilizează fie modele simplificate, fie
modele complexe ale turbinelor eoliene. Dar, în cele mai multe cazuri,
rezultatele se referă numai la modele liniare [4 -5], care sunt doar ap roximări ale
modelelor neliniare în jurul unui punct de funcționare ales [8].
Această lucrare prezintă o serie de rezultate preliminare ale unui studiu cu
scopul de a oferi o soluție de control pentru limitarea energiei electrice la
viteze mari ale vântulu i în cazul în care solicitările sunt extrem de importante
și pot provoca daune structurii turbinei. Deoarece este nevoie de prelungirea
duratei de viață a componentelor turbinelor eoliene devine imperativ în
proiectarea algoritmului de control să se țină s eama de dinamica de flexiune a
turnului și de modurile de flexiune ale paletei. Un observator de perturbații
este propus pentru estimarea perturbațiilor externe și apoi pentru compensarea
lor cu ajutorul unei reac ții de feedback adecvate. Performanțele reg ulatorului
sunt analizate prin simulare numerică pentru modele liniare și neliniare a
turbinelor eoliene. După cum se știe, există mai multe tipuri de configurații a
turbinelor eoliene. Din această varietate, turbinele care operează la viteză
variabilă sun t, în prezent, cele mai folosite datorită numeroaselor lor avantaje.
Mai întâi de toate, ele sunt mai flexibile în ceea ce privește controlul și au o
funcționare optimă [1], [9].
În al doilea rând, op țiunea de viteză variabilă permite adaptarea continuă a
vitezei de rotație a turbinei pentru a face turbina să funcționeze în mod
constant la cel mai înalt nivel de eficiență aerodinamică.
Performanța unei turbine eoliene se caracterizează prin Cp coeficientul de
putere , care depinde într-o manieră neliniară de doi parametri care sunt rata
vitezei de pe vârful paletei λ, și unghiul de înclinare al paletei β [10-12].
Rata vitezei de pe vârful paletei reprezintă raportul dintre viteza tangențială a
extremității paletei
Rrotor
și viteza vântului v:
vRrotor
(1)

186 În acest articol, Cp este calculat astfel:
65
) ( ),(42
32
1cc
ipiec ccc C
(2)
cu
5.04.01 1
i și coeficien ții c1 – c6 fiind: c1 = 0.18 , c2 = 90, c3 = 115 , c4 =
6.8, c5= 8 și c6 = 0.16 . Variația lor ținând cont de
și
sunt dați în Figura
1.

Figura 1 . Varia ția coeficientului de putere

Coeficientul de putere , Cp, apare în calculul cuplului aerodinamic Caero și a
puterii extrase Paero :
RP aerovCR C
3
2),(21
(3)
),(21 3 2
p aero CvR P
(4)
Un alt coeficient important al turbinei este coeficientul de trac țiune Ca care
depinde de aceeași doi parametri , și anume rata vitezei de pe vârful paletei și
unghiul de înclinare , care definesc forța de trac țiune Faero exercitată d e vânt pe
rotorul turbinei [4-5]:
2 2),(21v CR FT aero
(5)
Coeficientul de trac țiune este dat de formula:
25697.0 121.0 ) 1595.0 00240.0() 00521.0 000821.0() 0000773.0 0000188.0(),(
23
aC
(6)
și variația lui ținând cont de λ și β este prezentată în Figura 2.

187

Figura 2 . Varia ția coeficientului de trac țiune

Un sistem complex poate fi mai ușor de studiat dacă este descompus în
subsisteme , sau regimul lui de funcționare este împărțit în mai multe sub-
regimuri [6-7]. Acțiunea turbinei eoliene poate fi descompusă în trei zone
principale de acțiune , în funcție de viteza vântului . În Figura 3 se poate găsi o
curbă de putere tipică unei turbine eoliene .

Figura 3 . Curba de putere a turbinei eoliene

Regimurile de funcționare sunt : a) Prima zonă de sarcină parțială (I), b) A doua
zonă de sarcină parțială (II) și c) Zonă de încărcare completă (III).
Prima zonă cuprinde viteze ale vântului , care variază cu până la aproximativ 4
m/s. Se consideră că la sub această valoare , turbina consumă mult mai multă
energie decât poate să producă și, în consecință, nu este productiv ă; prin
urmare, o turbină eoliană este pornită dacă se depășește această valoare a
vitezei vântului .
În zona a doua, (4-12 m /s), turbina începe treptat, să producă energie , și să
devină eficientă . Accentul cade pe maximizarea puterii extrase. Se încearcă c a
turbina să funcționeze la o valoare maximă de Cp. Această valoare este, de

188
asemenea, dată de o valoare optimă a ratei vitezei de pe vârful paletei λopt și de
unghiul de înclinare β opt. Tehnica de control preferată în această regiune este
metoda cuplul care variază cuplul dezvoltat de generator , Cem, bazată pe
măsurători ale ratei vitezei de pe vârful paletei cu păstrarea unghiul de
înclinare constant la βopt.
În vitezele nominale ale vântului (12 – 25 m /s), adesea numită zona de înaltă
viteză a vântului , cantitatea de energie electrică livrată trebuie să fie limitată la
valoarea nominală a generatorului , în scopul de a preveni supraîncălzirea
acestuia . Tehnica de control cea mai atractivă , este numită "controlul înclinării
paletei", care acționează asupra paletelor rotorului , și le ajustează către poziția
în drapel , oferindu -se astfel, un control eficient al puterii de ieșire . Algoritmul
de control propus este proiectat pentru o funcționare a turbinelor eoliene în
acest regim .
3. Modelul matematic al turbin ei eoliene
Structura turbinei eoliene poate fi reprezentată ca patru subsisteme
interconectate : un subsistem aerodinamic , unul mecanic , unul electric și unul
al înclinării paletei . Dinamica turbinei eoliene este descrisă de relația
fundamentală [5], [11]
),,,( utqqQqKqCqM  
(7)
M, C și K sunt matrici care reprezintă masa ,
amortizarea și rigiditatea , Q este vectorul forțelor
care acționează asupra sistemului , iar q este vectorul
de coordonate generalizate . Am ales
),,,(T G R y q
, în care ω R, ωG sunt vitezele
unghiulare ale rotorului respectiv a generatorului , ζ
modelează curbarea paletelor și yt reprezintă
mișcarea orizontală a turnului (Figura 4).

Figura 4 . Modurile de oscila ție a turbinei

Studiul a fost realizat cu ipoteza că forțele care acționează pe ambele palete
sunt egale ; prin urmare, înclinația lor sub presiunea vântului trebuie să fie
identică și egală cu ζ. Forță de tracțiune Faero, aplicată rotorului produce cuplul
aerodinamic Caero (3) care determină mișcarea de rotație a turbinei . Vectorul
forțelor generalizat devine Q:
) 2, , , (aero aero em aero F FC C Q
(8)
unde Cem este cuplul electromagnetic dezvoltat de generator [13]. Modelul
turbinei eoliene se o bține din ecua ția Lagrange [14]

189
QqE
qE
qE
qE
dtd
iP
id
ic
ic
 ) ( (9)

În ecuația precedentă, Ec, Ed, și Ep determină energia cinetică, disipativă și
potențială. Energia cinetică totală acumulată în sistem este dată de:
2 2 2 2) (2 2 2
 
R y M yM J JtEcT P TT
GG
R
(10)
Energia poten țială totală a sistemului este:
2 2 2
2) ( ) (2TT
P G RA
P ykRkkE
(11)
și energia disipativă este:
2 2 2
2) ( ) (2TT
P G RA
D ydR ddE  
(12)

În (10)- (12), JT și JG reprezintă momentele de iner ție ale rotorului și ale
generatorului, MT și MP sunt masele turnului și respectiv a paletei, dP, dA și dT
reprezintă coeficien ții de amor tizare a paletei, a arborelui princ ipal și
respectiv a turnului. Similar, kP, kA și kT sunt coeficien ții de elasticitate a
paletei, a arborelui principal și respectiv a turnului. θR și θG sunt pozi țiile
unghiulare a rotorului și a generatorului.
Valorile parametrilor turbinei pot fi găsite în tabelul din Anexă . Vom nota
diferența
G R
cu θs care este răsucirea arborelui de transmisie (principal) .
Dinamica de acționare a înclinării paletelor este modelată ca un sistem de
ordinul I [4, 5], [15]
sTref
11
(13)
unde βref este unghiul de înclinare și β este unghiul actual de înclinare al
paletelor.
Fiecare servomotor are unele limitări fizice , și le-am modelat , incluzând
saturațiile de poziție și viteză . Pentru acest studiu vom presupune că saturația
în poziție variază între -45˚ și 45˚, și că servomotorul nu depăse ște viteza de 10
˚/s [16 -19]. Modelul servomotorului utilizat este prezentat în Figura 5 .

Figura 5 . Modelul servomotorului de înclinare
Neliniaritățile cuplului aerodinamic și a forței de tracțiune , împreună cu
complexitatea diferitelor subsisteme, dau naștere la un sistem global extrem de

190 neliniar . Aplicând ecuația Lagrange pentru fiecare componentă a lui q și Q, și
luând în considerare (13), se obține modelul neliniar al turbinelor eoliene:
),,,( ),( )( tvuxgtxftx

(14)
unde
T
T G R T S y y x ),,,,,,,(

este vectorul de stare al sistemului și u =
(βref, C em) este vectorul de reglare. Funcțiile f și g sunt detaliate în (15) și (16)
unde
2
121,) 2 (R cM MM MM
T PP T
f
.
,
12 2),(
TyMkyMd
MRk
MdRyMRkyMRdMk MdJk
JdJk
Jdy
txf
T
TT
T
TT
Tp
TpT
TT
T
TT
f P f Ps
GA
s
GAs
TA
s
TATs
  
(15)
refa
Ta
T PP TGemp
Tx
TCvcMCvcR M MM MJCCvcJO
tvuxg
1),(1),(2) 2 (),(1
),,,(
2
12
12
113 (16)
Ieșirea sistemului y (t) include puterea electrică generată
em G el C P
și alte
trei mărimi măsurate: ωR, ζ și yT.
Pentru scopurile de proiectare ale comenzilor, modelul neliniar este liniarizat
în jurul unui punct de func ționare Sop = (ωR op, βop, vop) = (8rad/s, 9ș, 17m/s ) și
se obține următorul model liniar al turbinei :
)( )( )( )( tvEtuBtxAtx

(17)
)( )( )( tuDtxCty
(18) unde matricile A, B, E, C și D sunt date în Anexă.

4. Proiectarea și analiza sistemului de control
În această secțiune se proiectează și se analizează un observator de
perturba ție bazat pe un regulator liniar pătratic pentru o turbină eoliană
orizontală de viteză variabilă . Algoritmul de reglare include mai întâi o
estimare a deranjamentele de sistem si apoi respingerea lor de către o reacție
de feedback adecvată . Această abordare de control are avantajul simplită ții în
design și permite obținerea de informații cu privire la perturbațiile care
acționează asupra sistemului [20, 21].
Cu ajutorul modelării variațiilor vitezei vântului , prin
)( )( t tv

(19)

191 unde η (t) este zgomotul alb Gaussian de medie zero, și presupunând
măsurarea ie șirii zgomotului alb w (t), se poate ob ține sistemul complet:
)( )( )( )( t EtuBtxAtxe e e e e

(20)
)( )( )( )( twtuDtxCtye
(21)
unde
T
e tvtx tx ])( )([)(
este vectorul de stare și matricile corespunzătoare Ae,
Be, Ee și Ce.
Pentru sistemul (22), (23), s -a proiectat un regulator optimal care minimizează
indexul de performan ță pătratic :
01lim ( )T
TT
TJ y Q y u R u dtT

unde Q și R sunt matrici de compensare pozitiv definite [22]. În primul rând,
o estimare optimală
ˆex a vectorului de stare
ex este obținut folosind filtrul
Kalman -Bucy:
1)ˆ ( ˆˆ
WCPLuDxCyLuBxA x
T
e fe e e e e e
(22)
unde Pf este o solu ție defi nită ne -negativă a matricei ecua ției Riccati :
01
T
e f eT
e f f eT
e f EHE PC WCP PA AP

unde W și Η sunt varia ții a zgomotelor w (t) și η (t). Apoi, semnalul de
reglare optimal
()ut
este calculat prin:
cT
e e e PB R KtxK tu
1 *),(ˆ )(
(23)
unde Pc este o solu ție definită ne -negativă a matricei ecua ției Riccati:
01
eT
e cT
e e c cT
e e c CQCPB RBP PA AP
.

Figura 11 . Răspunsul sistemului liniar

192

Figura 12 . Răspunsul sistemului neliniar

Proiectarea regulatorului optim a fost făcut pentru Q , R, W și Η prezentate
în Anexă .
Perform anțele regulatorului optim (22), (23) au fost analizate prin simulări
numerice utilizând Matlab / Simulink . Pentru modelele liniare și neliniare de
turbine , rezultatele obținute pentru o viteza a vântului de 17 m/s (perturbații de
1 m/s) sunt prezentate în Figura 11 și respectiv Figura 12 .
Pentru a facilita compararea răspunsurilor sistemului liniar și neliniar , în
Figura 12 este prezentată varia ția Pel – Pel,nom. Se poate observa faptul că
răspunsul sistemului neliniar este mai oscilatoriu decât răspunsul sistemului
liniar , dar în ambele cazuri amplitudinea oscilațiilor este nesemnificativă în ceea
ce privește valoarea nominală de putere electrică de 400kW .
5. Concluzii
Această lucrare prezintă proiectarea și analiza unui observator de
perturba ție bazat pe un regulator optim liniar pătratic pentru o turbină eoliană
orizontală de viteză variabilă . Acest regulator este o alternativă a regulatorului
liniar clasic pătratic cu acțiune integrală și are avantajul de a oferi informații
asupra perturbațiilor de siste m. Un model complex de turbine eoliene a fost
considerat , incluzând moduri oscilante ale paletelor și ale turnului . Rezultatele
simulărilor obținute demonstrează eficiența regulatorului propus în menținerea
nivelului de putere de ieșire aproape de valoarea nominală a generatorului .

193 Anexă
Matricile modelului liniar al turbinei eoliene
42.1 85.242 42.97171.9 0 08.0 0 07.01 0 0 0 0 0 0 00 0 0 1 0 0 0 008.0 28.14 47.3909.3 0 024.0 0 02.00 0 0 0 46.1 46.129.26800 0 0 0 28.038.04..51 9.10 0 0 0 1 1 0 00 0 0 0 0 0 0 55.5
A

T
B
0000 1043.2 0000000 0 0055,5
5

1000 0 0000010 0 0000000 500000000000 0 100
C

T
D
00800000

TE 256.000 072.00 078.000

Matricile de compensa ție și a varia ției de zgo mot folosite în proiectarea
regulatorului optim
10 0 001.00 0001.0000 0 01.0
Q

0001.000 01.0
R

0001.0 0 0 00 0001.0 0 00 0 0001.0 00 0 0 0001.0
W

H = 0.0001

194 Valorile paramterilor turbinei eoliene

Simbol Semnifica ție fizică Unitate de
măsură
Jt Inerția turbinei 214.000 Kg * m2
Jg Inerția generatorului 41 Kg * m2
MT Masa turnului si nacelei 35.000 kg
Mp Masa paletei 3.000 kg
kP Coeficientul de ri giditate a paletei 1.000 Kg* m2/s2
kT Coeficientul de rigiditate a turnului 8.500 Kg* m/s2
kA Coeficientul de rigiditate a arborelui de transmisie 11.000 Kg* m2/s2
dP Coeficientul de amortizare a paletei 10.000 Kg* m2/s
dT Coeficientul de amotizare a turnului 50.000 Kg* m/s
dA Coeficientul de amortizare a turnului 60.000 Kg* m2/s
N Numărul de palete 2
D Diametrul rotorulu i 34 m
Pn Puterea nominală 400 kW
ωR,nom Viteza unghiulară a rotorului 4 rad/s

Referințe :

1. NICHITA, C., D., Luca, B., Dakyo, E., Ceanga, Large band simulation of the wind speed
for real time wind turbine simulators , IEEE Transactions on Energy Conver sion, Vol.17,
2002.
2. NICHITA, C., D., Luca, B., Dakyo, E., Ceanga, N. A., Cutululis, Modelling non stationary
wind speed for renewable energy systems control , The Annals of “Dunarea de Jos”
University of Galati, Fascicle III, 2000.
3. LESCHER, F., P., Borne, Robust gain scheduling controller for pitch regulated variable
speed wind turbine , Studies in Informatics and Control, Vol. 14, No. 4, 2005, pp 299 -315.
4. LESCHER, F., J. Y., , Zhao, P., Borne, Switching LPV controllers for a variable speed pitch
regulated w ind turbine , International Journal of Computers Communications and Control,
Vol. 1, No. 4, 2006, pp 75 -86.
5. WAFA, J., N., Bouguila, A., Khendher, State estimation via Observers with unknown
inputs: application to a particular class of uncertain Takagi -Sugen o systems , Studies in
Informatics and Control, Vol. 19, issue 3, pp. 219 -228, 2010.
6. MESAROVIC, M. D., D. Macko, Y., Takahara, Theory of Hierarchical, Multilevel Systems ,
Academic Press, New York, 1970.
7. FILIP, F. G., K., Leiviska, Large scale complex system s, Springer Handbook of Automation,
(S.Y. Nof, Ed.), pp 619 -638, Springer, Dordrecht, 2009.
8. KLEMPNER, G., I., Kerszenbaum, Operation and maintenance of large turbo -generators ,
Wiley Interscience, A John Wiley & Sons, Inc, Hoboken, New Jersey, USA, 2004.
9. BURTON, T., D., Sharpe, N., Jenkins, E., Bossanyi, Wind energy handbook , Wiley &Sons,
Chichester, 2002.

195 10. HAU, E., Wind turbines, fundamentals, technologies, and applications in economics , 2nd
edition, Springer -Verlag, Berlin, 2006, pp. 103.
11. MUNTEANU, I., A., I., Bratcu, N., A., Cutululis, E., Ceanga, Optimal control of wind
energy systems – Towards a global approach , Springer -Verlag, London, 2008.
12. LIM, C.W., K. Y., Seo, A comparative study on responses in the optimal region according
to torque control methods for wind turbines , Proceedings of the International Conference
on Control Automation and Systems, Kintex, Gyeonggi -do, Korea, 2010, pp. 1066 -1072.
13. KASPER, Z. O., Robust gain scheduled control of wind turbines , Phd Thesis, Automation
and Control Department of Electronic Systems, Aalborg University, Denmark, 2008.
14. ARCZEWSKY, K., W., Blajer, J., Fraczek, M., Wojtyra, Multi -body dynamics,
Computational methods in applied sciences , Springer Verlag, Dordrecht, 2010.
15. JAIN, P., Wind energy engineering , McGrawHill , New York, 2011.
16. SPERA, D., A., Wind turbine technology, fundamental concepts of wind turbine
engineering , 2nd Edition, Asme Press, New York, 2009.
17. KUTZ, M., Mechanical Engineers’ Handbook, Materials and Mechanical design , John
Wiley & Sons, Inc., New Yor k, 2006.
18. BIANCHI, F., H., Battista, R., Mantz , Wind turbine control systems – Principles,
modeling, and gain scheduling design , Springer -Verlag, Berlin, 2007.
19. MITA, T., M., Hirata, K., Murata, H., Zhang, H∞ control versus disturbance observer
based control , IEEE Transactions on Industrial Electronics, Vol. 45, June, 1998, pp 488 -495.
20. CHEN, W., H., Disturbance observer based control for nonlinear systems , IEEE/ASME
Transactions on mechatronics, Vol. 9, No. 4, Dec., 2004, pp 706 -711.
21. SIMON, D., Optimal state estimation – Kalman, H ∞, and nonlinear approaches , Wiley
Interscience, Hoboken, New Jersey, 2006.
22. ZHOU, K., Doyle J., Glover K., Robust and optimal control , Prentice Hall, Englewood
Cliffs, 1995.
23. ***,http://en.wikipedia.org/wiki/Renewable_energy#cite_note -chinawind -40
24. ***http:/ /ec.europa.eu/energy/renewables/transparency_platform/doc/national_renewa
ble_energy_action_plan_romania_en.pdf

196 GEOPOLITICA ENERGETICĂ ÎN SECOLUL AL XXI -LEA

Ștefan MÂȘU
Prof. univ. dr., Membru de onoare al AOSR
s.m.masu@s kynet.be

Rezumat
Secolul al XXI -lea este secolul în care omenirea va trebui să funcționeze fără petrol, și
apoi fără gaz, căci acești doi principali combustibili fosili se vor epuiza, responsabil de
aceasta fiind un consum sălbatic, în mai puțin de 200 de ani, al unor resurse pe care
natura le -a „produs” în milioane de ani. Apare necesitatea unei noi geopolitici
energetice care să asigure o securitate energetică, în condițiile unei puternice concentrări
geografice ale resurselor și, pe termen mediu și lung, tranziția energetică, de la
combustibili fosili, în curs de epuizare și, în același timp, poluanți și generanți de emisii
de gaze cu efect de seră, la energiile noi, regenerabile – solară, hidraulică, eoliană,
geotermică, bioenergi a; aici se pune problema unor decizii politice și a unor politici
voluntariste pentru a face posibilă utilizarea acestor energii în condiții de eficiență
economică. Un loc aparte și o politică aparte revin energiei nucleare care, după
accidentele de la Cer nobîl și Fukushima, face obiectul unor controverse majore.

Abstract
Le XXI -ème siècle est le siècle dans lequel l'humanité devra vivre sans pétrol et puis sans gas
aussi, car ces deux principaux combustibles fossiles vont s'épuiser; la responsabilité inco mbe
à la consommation sauvage en moins de 200 ans des ressources pour lesquelles la nature a
mis millions d'années pour la produire. Il apparait la necessité d'une nouvelles géopolitique
énergétique sur le fond d'une forte concentration géographique des re ssources et, à moyen et
long terme, une transition énergétique de ces combustibles fossiles, en cours d'épuisement et
en même temps poluants et émeteurs de gas à effet de serre vers des nouvelles énergies
renouvellables – solaire, hidraulique, éoliene, géo thermique, bioénergie; il s'agit içi des
decissions politiques et des politiques volontaires pour rendre efficace l'utilisation de ces
énergies. Une place aparte et une politique aparte reviennent à l'énergie nucléaire qui après
les accidents de Tchernobyl et Fukushima fait l'objet des controverses majeures.

„Pământul oferă suficient pentru nevoile omului, dar nu pentru lăcomia lui. ”
MAHATMA GANDHI

A. Fondul problemei energetice
B. Consumul de energie și anatomia lui
C. Geopolitica petrolieră
D. Gazele naturale și viitorul lor
E. Omenirea redescoperă cărbunele
F. Energia nuclea ră – energia viitorului
G. Geopolitica energetică între dependen ță și securitate
H. Energiile noi, durabile
I. Se impune tranzi ția energetică
Bibliografie

197 A. Fondul problemei energetice
Paradoxul vine de la faptul că, de și lumea dispune încă de energie relativ
abun dentă, două mari constrângeri ajung la scaden ță, fiecare separat, în cursul
secolului al XXI -lea. Utilizarea masivă de combustibili fosili ieftini a permis
omenirii să înregistreze progrese considerabile; din păcate, ace știa se află în
cantită ți limitate p e planetă și vor deveni din ce în ce mai rari; mai întâi petrolul,
apoi gazul natural și, pe termen lung, cărbunele. În acela și timp, utilizarea
combustibililor fosili conduce la cre șterea emisiilor de CO 2, ceea ce spore ște
concentra ția acestui gaz în atmo sferă și creează efectul de seră. Deci prima mare
provocare constă în reducereea emisiilor de CO 2, pe termen scurt și, paralel, dar
cu alt calendar, înlocuirea treptată a combustibililor fosili cu alte surse de energie
care nu sunt emi țătoare de gaze cu ef ect de seră – aceasta constituind, a șa cum
confirmă și Christian Ngô, cea de a doua mare provocare a secolului XXI în
materie de energie.70
În perceperea corectă a raportului dintre energie și cre șeterea economică,
este demn de re ținut că, în momentul de fa ță, țările dezvoltate sunt mai pu țin
energovore decât țările în curs de dezvoltare, compara ția având ca numitor
comun cantitatea de energie suplimentară necesară pentru realizarea fiecărui
procent de cre ștere economică. Astfel, Rusia consumă de trei ori ma i mult decât
Europa, China are nevoie de 50% mai mult decât Europa, iar SUA consumă cu
peste 25% mai mult decât media europeană; în schimb, Japonia este un exemplu
de eficacitate energetică, consumând de trei ori mai pu țin decât Europa, pentru
un procent d e cre ștere economică.71 În condi țiile în care energia are un rol
determinant în realizarea progresului economic, costurile de producere a
energiei, valoarea ei adăugată în produc ția industrială, capătă o importan ță
covâr șitoare. Speciali știi calculează depe nden ța de energie cu formula:
populatiePopulatiePIB
PIBEnergieEnergie

Primul raport dă intensitatea energetică iar cel de -al doilea este cunoscutul
PIB/cap de locuitor. Prin această formulă se calculează cererea totală de energie
întrucât intensitatea energetică nu este un indicator suficient, nici autonom.72
B. Consumul de energie și anatomia lui
Pentru a nu plana nici cea mai neînsemnată confuzie asupra termenilor,
referirilor și compara țiilor, socotim util să reamintim câteva no țiuni, concepte de
bază pe care s -a așezat o întreagă bibliotecă de termeni, o întreagă arhitectură de

70 Christian Ngô, Demain, l'énergie, Ed. Dunod, Paris, 2009, pp. 21 – 22.
71 Vezi Geert Noel, Econochoc, Ed. Anthemis, Belgia, 2008, pp. 161 – 170.
72 Alban Vétillard, Énergie, Climat, Développement: l'heure des choix, Ed. L'Harmattan, Paris, 2009,
pp. 26 – 27.

198 relații și raportări, dar toate pornind de la o axiomă: consumul de energie nu
este un scop în sine. Nevoile de energie au, ini țial, un caracter primar: nevoia de
căldură contra frigului sau pent ru pregătirea hranei; nevoia de for ță motrică
pentru transport de oameni și mărfuri: vântul, apa, apoi ma șina cu aburi,
motoarele, turbinele; nevoia de lumină, mai întâi pe bază de lumânări, ulei,
petrol, gaz, apoi electricitate; nevoia de materii prime, respectiv surse de energie
primară folosite, ca atare, drept materii prime: cocs, petrol, gaz pentru siderurgie,
metalurgie, petrochimie; și, în sfâr șit, nevoia de electricitate specifică care, a șa
cum subliniază și Jean – Marie Chevalier73, a luat amploare în secolul XX cu
răspândirea utilizării motoarelor electrice și aparatelor electrocasnice, culminând
cu dezvoltarea calculatoarelor, a comunica țiilor, a făcut din electricitate o
necesitate esen țială a societă ții moderne, un bun indispensabil, fără a uita însă că
1 miliard și jumătate, cca un sfert din popula ția lumii, nu au încă acces la ea.
Procesul de consum al energiei are și el mai multe etape, pe care le reamintim
în viteză.74 Energia liberă reprezintă formele de energie aflate în natură, sub
formă de materie, de mi șcare, de căldură, de raze; energia primară reprezintă
cantitatea de energie liberă captată din natură (petrol, gaze naturale, cărbune,
uraniu, energie hidraulică, eoliană, solară); energia secundară, cea obținută prin
transformarea energiei primare (electricitatea ob ținută din cărbune, gaz natural
sau uraniu, benzina ob ținută prin rafinarea petrolului); energia livrată este
energia secundară, mai pu țin pierderile rezultate pe parcursul transportului ei și
energia finală, fiind cantitatea de e nergie efectiv intrată în procesul de consum,
întrucât mai avem și energia utilizată, cea efectiv consumată ținând cont și de
pierderile în această fază finală.
Această etapizare, dincolo de fixarea defini țiilor, este importantă și pentru
reținerea faptulu i că în sistemul energetic global se produc pierderi imense care,
în func ție de context, sunt de 40 -60%.
Acum, putem în țelege și faptul că o principală cale de sporire a energiei finale
este chiar reducerea pierderilor pe traseul de la energia primară la e nergia finală
și utilizată; în ultimii zece ani, consumul mondial de energie a crescut cu 23%
ajungând la 10,2 – 10,8 Gtep (gigatone echivalent petrol). Potrivit lui Ludovic
Mons, la 10,2 Gtep corespunde un consum de 7, 8 Gtep și un consum util de cca
4,1 Gtep, ceea ce înseamnă un randament de 40%.75
Dacă examinăm structura acestui consum de energie primară, în func ție de
sursele de energie, constatăm că peste 80% din energia primară, consumată de
omenire, provine din petrol, gaz și cărbune, ceea ce înseamnă că trăim într -o
lume dominată de combustibili fosili. Abunden ța și costul lor redus au creat
bogă ția omenirii și invers, epuizarea lor va arunca aceea și omenire într -o criză

73 Vezi Jean – Marie C hevalier, Les 100 mots de l'énergie, Ed. PUF, Paris, 2008, pp. 5 – 9.
74 Ibidem, pp. 9 – 10.
75 Vezi Ludovic Mons, Les enjeux de l'énergie, Ed. Larrouse, Paris, 2008, pp. 10 – 11.

199 energetică. În 2009, petrolul a reprezentat 34,8% din cons umul energetic total,
gazul 23,8%, cărbunele 29, 4% și energia electrică primară 12, 1%, cifrele fiind
foarte apropiate de cele din anul anterior 2008.76
Sursele de energie, prezentate mai sus, se află pe pământ fie în cantitate
limitată, deci epuizabile, energii de stock – petrolul , gazul natural, cărbunele și
uraniul – fie sunt regenerabile, unele autoregenerabile și, ca atare, inepuizabile.
Cărbunele, gazul natural și petrolul sunt combustibili fosili „fabrica ți” de natură
în milioane de ani și pe care omenirea îi exploatează inte nsiv, și chiar ira țional, de
cca 200 de ani; uraniul nu este fosil, dar este epuizabil.
În ce prive ște energiile regenerabile, îl cităm pe Christian Ngô, care
sintetizează magistral: „Vor exista atâta timp cât va exista Soarele, cca 5 miliarde
de ani, dar planeta (Pământ) va deveni, fără îndoială, nelocuibilă cu mult înainte
de această dată”77.
Soarele și sistemul solar s -au făurit în urmă cu 4, 6 miliarde de ani, prin
concentrarea particulelor rezultate din fisiuni nucleare. La fel și Pământul a
apărut prin agregarea particulelor rezultate din fisiuni nucleare; când un nucleu
se sparge în două (fisiune) se elibereză o cantitate de energie. Această energie
„primordială” a făcut ca Pământul să fie cald, 99% din masa lui având o
temperatură de peste 1000 °C și nu mai 1% are o temperatură de sub 1000 °C78;
impresionante cifre și care îndeamnă la reflec ții serioase, în jurul a ceea ce se
poate numi echilibrul structural al macrosistemului solar. Așadar, majoritatea
energiilor regenerabile vin de la Soare și toate surse le de energie, utilizate pe
Pământ, provin din reac ții nucleare. Soarele este un imens reactor nuclear;
reacțiile sale nucleare produc energie, din care o parte ajunge pe Pământ, fără de
care via ța ar fi imposibilă pe planetă.
Conform unui scenariu rezulta t din prelucrarea pe calculatoare
supersofosticate, se prevede că produc ția de petrol va cre ște până în 2020 -2030
după care teoria vârfului maxim prevede un declin; vârful maxim (peak) se
plasează în momentul în care cel pu țin 50% din rezerve au fost extra se. Vârful
produc ției de gaze va apare pu țin după cel petrolier, până în 2040. Pentru
cărbune, ritmul de cre ștere îl va depă și pe cel al petrolului și gazelor, după 2010,
ceea ce va determina ca în 2050, contribu ția la bilan țul mondial să fie egală cu a
petrolului. Energia nucleară și energiile autoregenerabile, îndeosebi eoliană și
solară, vor înregistra mari cre șteri după 2030.79
În 2030, combustibilii fosili vor de ține 88% din consumul mondial de energie.
Deși folosirea cărbunelui și gazului va cre ște rap id, petrolul rămâne
preponderent în consumul mondial, cu 34% în 2030.

76 Ibidem, p. 70.
77 A se vedea Christian Ngô, op.cit., p. 17.
78 Ponderea covâr șitoare este de ținută de masa incandescentă a Pământului cu peste 1 0000C.
79 Nicole Gnesotto, Giovanni Grevi, Le monde en 2025, Ed. Robert Laffont, Paris, 2007, pp. 58 – 59.

200 C. Geopolitica petrolieră80
Un element important al geopoliticii petroliere a viitorului este reparti ția
geografică a rezervelor petroliere, care oferă un răspuns la întrebarea: „cine
deține aceste resurse?”. Aceste rezerve se află în mâinile societă ților
multina ționale a căror politică de dezvoltare nu coincide întotdeauna cu cea a
statelor și alimentează acele specula ții și teorii privind „guverna ța invizibilă” a
lumii.
Pe plan geografi c, 63% din aceste rezerve se află în Orientul Apropiat, care
deține și 40% din produc ția mondială, ceea ce este, de asemenea, de natură a
influen ța geopolitica viitorului prin specificitatea politică, culturală și religioasă a
acestei regiuni.81
Sunt autori , precum Ludovic Mons, care extrag din calcule o concluzie mai
optimistă, extrapolând durata medie viitoare a rezervelor petroliere la cca 41 de
ani, ținând cont de caracterul evolutiv al no țiunii de rezervă . Sunt considerate
confirmate numai rezervele exp loatabile la nivelul condi țiilor economice actuale.
În afară de noile descoperiri poten țiale, rezerve petroliere considerate
inexploatabile, precum șisturile bituminoase sau bruturile extragrele, pot
deveni exploatabile în viitor prin progresul tehnologic; de asemenea, eventuale
creșteri durabile de pre țuri pot permite rentabilizarea unor zăcăminte
considerate în prezent neexploatabile.82
Sunt de men ționat, în context, progresele tehnologice importante pe care le
înregistrează companiile petroliere, în urma unor eforturi de cercetare
considerabile, pentru descoperirea de noi rezerve: tehnici de seismică
tridimensională care prefigurează subsolul prin imagistică electronică; foraje
orizontale și dirijate care permit pomparea în pânze la distan ță. În paralel, s e
perfec ționează tehnologiile de recuperare, știut fiind că actualmente se
recuperează numai 35 -40% dintr -un zăcământ, procentul fiind și mai scăzut în
trecut. De asemenea, se dezvoltă forajele off shore. Iată, a șadar, și schi ța unui
scenariu optimist.
În economia acestei lucrări ne interesează petrolul ca sursă de energie a
viitorului, motiv pentru care dispensăm cititorul de detalii referitoare la
schimburile mondiale și la pia ța fascinantă a acestei materii prime. Se impune să
men ționăm totu și, dependen ța țărilor consumatoare fa ță de Orientul Mijlociu,
acesta de ținând 40% din exporturile mondiale. În altă ordine de idei, cităm cazul
Norvegiei, al 12 -lea producător mondial de petrol, care nu este membru OPEC, și
care î și exportă 90% din produc ția petrolier ă. O atare dependen ță este de natură

80 „Geopolitica este studiul Statului considerat ca un organism geografic și chiar ca un fenomen
spațial.” Defini ția aparține medezului Rudolf Kjellen (1916) care preia conceptul de „geografie
politică” de la Ratsal (1897). Vezi M. Nazet, La géopolitique pour tous, Ed. Ellipses, Paris, 2010, pp.5 -7.
81 Colectiv autori, op.cit., pp. 71 – 74.
82 Ludovic Mons, op.cit., p.43.

201 ca, din punct de vedere geopolitic și de securitate a aprovizionării, să împingă
țările consumatoare spre strategii de diversificare. Astfel, SUA, cel mai mare
importator mondial sunt alimentate de țările vecine (Canada , prima sursă și
Mexic), urmează apoi Orientul Mijlociu, Africa, America de Sud și chiar fosta
URSS cu 3%.
În regiunea fostei URSS se află rezerve colosale de 17,7 miliarde tone de
petrol, reprezentând cca 10% din rezervele mondiale; dintre acestea 2/3 se află în
Rusia, restul în Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan și Turkmenistan. Rusia a
devenit recent, primul producător mondial și, totodată, o contraputere pentru
OPEC și putând astfel participa, de pe pozi ție de for ță, la lupta pentru influen ță,
alături d e OPEC, SUA, Europa, Japonia, China și, bineîn țeles, companiile
petroliere.83 Uria șe proiecte privind construc ția de „pipe – lines”, oleoducte, vor
permite pomparea unor cantită ți din ce în ce mai mari către China, Japonia și
SUA. Ponderea Rusiei în importu rile SUA va putea, astfel, să treacă de la 3% în
prezent la 10 -13% în viitor, ceea ce nu împiedică SUA să construiască o conductă
ce pleacă din Baku (Azerbaidjan) în Turcia, trecând prin Georgia și ocolind Rusia,
tocmai pentru a evita dependen ța economico – politică fa ță de aceasta.
Societatea con știentizeză deja iminen ța crizei: omenirea va trece de la o
societate bazată pe petrol la una fără petrol sau cu foarte pu țin petrol. Ruptura nu
va fi brutală. A șa cum spun și Ludovic François și Élise Rebut, „nu n e vom trezi
într-o diminea ță cu un anun ț privind epuizarea pu țurilor petrolifere; va urma o
fază de tranzi ție în care vor apare diferite alternative la petrol, mai mult sau mai
puțin serioase”84.
D. Gazele naturale și viitorul lor
Cele cca 160 -170 Gtep cât reprezintă rezervele mondiale actuale de gaz
natural vor rezista, în condi țiile consumului actual, de cca 2, 6 Gtep, încă 60 – 63
de ani. De la început men ționăm că, spre deosebire de petrol, în fiecare an se
descoperă alte rezerve de gaz care, până în pre zent, înlocuiesc cantitatea
consumată anual. Federa ția Rusă este de departe cel mai mare posesor de astfel
de rezerve și că împreună cu Orientul Mijlociu de țin majoritatea covâr șitoare a
rezervelor mondiale.85
Așa cum arată și Jean – Marie Chevalier, pentru exploatarea unui zăcământ
de gaz este nevoie să existe pia ța lui și, prin urmare, legătura lui cu destina ția
finală. Transportul se face fie prin gazoducte, fie sub formă de gaz natural
lichefiat.86 Acesta din urmă este preferat pentru distan țe de peste 3 000 de km și

83 Ibidem, p. 53.
84 Ludovic François, Élise Rebut, Après le pétrole; la nouvelle économie écologique, Ed. Ellipses, Paris,
2009, pp. 29 – 30.
85 A se vedea Christian Ngô, op.cit., pp. 60 – 62.
86 Vezi Jean – Marie Chevalier, op.cit., pp. 27 – 28.

202 această formă de transport este în cre ștere, actualmente reprezentând cca 1/3 din
total.87
Un studiu citat de Samuelle Furfari arată că rezervele mondiale de gaz
natural vor fi încă în cre ștere în 2030. Coeficientul de recuperare este mult mai
ridicat decât al petrolului și se va plasa în zona 85 – 90% în 2030. La orizontul
anului 2030 rezervele de gaz din zona Golfului vor fi mai abundente decât cele
din fosta URSS. În prezent, Rusia deține 27% din rezervele mondiale, dublu fa ță
de următoarea c lasată, Iran cu 15%, apoi Qatar cu 14%; din Europa, prima clasată
este Norvegia, cu 1, 4%. Orientată pe petrol, zona Golfului rămâne subevaluată
în ce prive ște resursele de gaz, dar perspectiva anilor 2030 este de natură să
îngrijoreze pe geopoliticieni pr in prisma dependen ței de această regiune, atât
pentru gaz, cât și pentru petrol.88
Cererea viitoare de gaz natural vine în mod deosebit de la electricitate;
generarea de electricitate, inclusiv cogenerarea (produc ția combinată de
electricitate și căldură) v or primi 2/3 din cre șterea produc ției în 2020 și ponderea
gazului consumat pentru electricitate va trece de la 28% în prezent la 45% în
2020.
O industrie recentă, apărută mai întâi în Malaezia în 1993, este produc ția de
combustibil diesel pe bază de gaz na tural, devenind o pia ță mică, ce -i drept, dar
cu randamente foarte înalte.89
Dependen ța Uniunii Europene de Rusia în materie de gaz natural reprezintă
un alt volet al geopoliticii secolului XXI. Așa cum demonstrează și Ludovic
Mons, „Rusia este rezervorul de gaz al Europei”90. Cu rezerve estimate la 47 600
miliarde de m³, respectiv 26% din rezervele mondiale (78 de ani de consum în
ritmul actual), Rusia furnizează 40% din gazul consumat în Germania, 28% în
Italia și 22% în Fran ța, în contextul în care rezerv ele proprii ale Europei se
limitează la 20 de ani, iar cele ale Angliei, actualmente principal producător
european, la 6 ani.
Gazul rusesc invadează literalmente Europa occidentală. Gigantul Gazprom,
deținătorul numărul 1 în lume de gaz natural între socie tăți, are în strategia sa nu
numai să rămână principalul furnizor de gaz al Europei ci să se implanteze pe
piața europeană, efectuând distribu ția directă la consumatori. O întreagă Europă
dependentă de politica unei singure companii (private) aflate în mâi nile unui

87 Christian Ngô, op.cit., p. 61
88 Ibidem, p. 280.
89 A se vedea Samuele Furfari, Le monde et l' énergie, enjeux géopolitiques, Ed. Technip, Paris, 2009, p.
299. Aflăm aici că tehnologiile de lichefiere indirectă pe baza sintezei Fische r – Tropsch au fost
dezvoltate de Germania nazistă, apoi de Spania franchistă și apoi de Africa de Sud, în timpul
apartheidului.
90 Ludovic Mons, op.cit., pp. 61 – 62. Autorul îl citează pe fostul Secretar pentru Comer ț american,
Donald Evans: „Va sosi o zi când SUA vor conta pe Rusia pentru furnizarea de gaz natural”.

203 grup de oligarhi ru și: secolul XXI pune o grea problemă de securitate pentru
Europa.
E. Omenirea redescoperă cărbunele
În momentul de fa ță, cărbunele asigură un sfert din energia primară, în urma
petrolului care de ține o treime. În ce prive ște el ectricitatea, cărbunele asigură
40%, de două ori mai mult decât gazul, de 2, 5 ori contribu ția energiei nucleare
sau hidraulice, de 6 ori mai mult decât petrolul, de 20 de ori mai mult decât
celelalte surse de energie.
Rezervele mondiale estimate la 900 mil iarde de tone asigură cel pu țin încă un
secol de aprovizionare91 și, în plus, reparti ția lor geografică este mult mai
echitabilă în compara ție cu petrolul și gazele, ceea ce se regăse ște și în faptul că
primii trei mari producători sunt, în acela și timp, și primii mari consumatori.
Riscul geopolitic redus rezultă din faptul că 80% din rezervele de cărbune sunt
localizate în șase țări: SUA (27%), Rusia (17%), China (13%), India (10%),
Australia (9%) și Africa de Sud (5%). Cea mai mare parte din produc ția de
cărbune este consumată în țările de origine.92
Puțini suntem cei care știm că, din cărbune se ob ține un combustibil lichid
care, am mai arătat, s -a dezvoltat în timpul marilor embargouri contra
Germaniei, Spaniei și Africii de Sud. Tehnologia Coal To Liquids (CTL) pusă la
punct prin 1930 prin procedeul Fischer – Tropsch rezolvă toate problemele legate
de substituirea eventuală a combustibililor de altă natură, mai pu țin
rentabilitatea; în prezent CTL este plătit cu 15$/baril ceea ce conduce la o
rentabilitate dezastruoasă, în schimb la peste 150$/baril devine competitiv; din
păcate CTL are pu ține șanse să devină și ecologic. De altfel, cărbunele este cea
mai mare „pacoste” pentru mediul înconjurător; arderea sa produce cu 35% mai
mult gaz carbonic decât petrol ul și cu 72% mai mult decât gazul natural, fără să
mai insistăm asupra celorlalte substan țe nocive – mercur, metale grele, substan țe
radioactive – pe care le con țin cenu șa și fumul de cărbune.93
Deja, pe baza celor men ționate mai sus, putem în țelege că soar ta cărbunelui
depinde de măsura în care progresul tehnologic va rezolva problema impactului
asupra poluării și efectului de seră.
Și, în final, cărbunele atât de vinovat de „smogul” din Londra, de puternica
poluare din Pekin, are și el un mare avantaj în r aport cu ceilal ți combustibili
fosili, respectiv securitatea transportului care se face esen țialmente pe cale
maritimă și, în caz de naufragiu, huila se scufundă, fără a ajunge pe plaje,
poluează pu țin și se poate recupera. Dintre produsele energetice, căr bunele este

91 Pentru Samuele Furfari omenirea mai dispune de rezerve de carbon pentru încă 204 ani; op.cit., p.
347.
92 Jean – Marie Chevalier, op.cit., pp. 38 – 39 și p. 77.
93 Vezi Anne Lauvergeon și Michel – H. Jamard, La troisième révolution énergétique, Ed. PLON, Paris,
2008, p. 71.

204 singurul care nu a fost inclus pe lista produselor periculoase întocmită de
Organiza ția Maritimă Interna țională.
În perspectiva lui 2030, cererea de petrol va descre ște u șor, dar petrolul
rămâne principala sursă de energie; gazul cre ște în pond ere, de la 21% la 24%, iar
cărbunele cre ște de la 24% la 26%, dar în cifre absolute, cărbunele preia, treptat,
locul celorlalte în consumul mondial.94
F. Energia nucleară – energia viitorului
Energia nucleară produce astăzi 14, 8% din electricitatea mondial ă; ea este o
sursă tânără întrucât furnizează electricitate, la scară industrială de (numai) o
jumătate de secol. La baza ei stă fisiunea controlată a unui isotop de uraniu:U235;
acesta este prezent în propor ție de 0, 7% în uraniul natural în a cărui compo ziție
intră, preponderent, un alt izotop U238 (peste 99%).95
În anumite condi ții, bine explicate, dar mai ales bine în țelese de către fizicieni,
se pot produce reacții de fisiune în lan ț, ceea ce se petrece în reactoarele
nucleare.96 Astăzi, în lume operează 441 de reactoare (după Christian Ngô) sau
439 (după J. – M. Chevalier)97; oricum, ordinul de mărime este clar. Ele dau 6, 2%
din energia primară utilizată și 14, 8% din electricitate. Aceste (reactoare) centrale
nucleare sunt puternic concentrate în câteva țări: SUA (105), Fran ța (59), Japonia
(55), Rusia (31), Coreea de Sud (20), cu o pondere în produc ția de electricitate ce
variază de la țară la țară: 19% în SUA, 30% în Japonia, 16% în Rusia, 39% în
Coreea de Sud. Fran ța este un caz aparte, cu un procent de 78% ca urmare a unei
politici consecvente după primul șoc petrolier.98
Parcul mondial nuclear s -a realizat în etape. În anii 1950 – 1960 s -au construit
unită țile experimentale, de Genera ția I și II; în anii 1970 – 1980 au apărut
reactorii cu apă presuriz ată, de Genera ția III, care și astăzi reprezintă 80% din
reactoarele în func țiune.
După 1980, ritmul construc ției de centrale nucleare a încetinit considerabil,
fenomen început chiar din anii 70, datorită psihozei create de accidentele de la
Three Miles Is land (SUA), în 1979, și Cernobîl (Ucraina) 1986 și a urmărilor lor
nefaste, la care s -au adăugat costurile ridicate în domeniul nuclear și scăderea

94 Nicole Gnesotto, Giovanni Grevi, op.cit., pp. 61 – 62.
95 Christian Ngô, op.cit., p. 109 vine cu explica ția suplimentară: două nuclee sunt izotopi dacă au
același număr a tomic, adică acela și număr de protoni și un număr diferit de neutroni (număr de
masă diferit); izotopii au acelea și proprietă ți chimice ceea ce îi face foarte greu separabili.
Exemplu: hidrogenul are trei izotopi: 1H (hidrogen obi șnuit), denterium (2H) și tritium radioactiv
(3H).
96 Ibidem, pp. 110 – 113.
97 Numărul centralelor nucleare existente în prezent în lume este dat diferit de autorii cita ți de noi:
436, 439, 440 sau 441. Nu am avut posibilitatea să comparăm listele consultate de ei și nici nu s -ar
justifica pe deplin o astfel de detaliere; am preferat să lăsăm cifrele citate de fiecare autor în parte,
întrcât diferen țele sunt total nesemnificative: 5 la peste 436 de centrale.
98 Jean – Marie Chevalier, op.cit., p. 41.

205 prețurilor în domeniul concurent al hidrocarburilor. În SUA, nicio centrală n -a
mai intrat în func țiune din 1978 (de peste 30 de ani).99
Din 2004 are loc o reluare a construc țiilor, cu trei dinamici diferite:
expansiunea nucleară în țări precum China, India, Japonia, Coreea de Sud,
Rusia; o rena ștere nucleară, în țări ca Finlanda, Fran ța, SUA, Anglia, Bulgaria,
Africa de Sud și noii veni ți care doresc să acceadă la aceste domenii: Polonia,
Turcia, Australia, Iran, Indonezia, Vietnam, Egipt, Emiratele Unite.
Din punct de vedere tehnologic, unită țile de Genera ția III (900 și 1000 MW)
rămân dominante, a șa cum am men ționat deja; în acela și timp, există cercetări,
preocupări și chiar lucrări, într -un cadru interna țional, pentru punerea la punct a
reactoarelor de Genera ția IV, în care se combină și se confruntă mai multe
tehnologii: neutroni rapizi (Supergeneratorul de t ip Superphenix oprit în 1997 și
dezvoltat în India), temperatură foarte înaltă, răcirea cu sodiu și heliu etc;
punerea în func țiune a unui astfel de reactor este prevăzută spre 2040. Pe de altă
parte, paralel, în China și Africa de Sud se dezvoltă cercetăr i pentru construirea
de microreactoare (de 200 -250 MW) ceea ce le -ar face accesibile și țărilor mici.
Pe termen lung, se are în vedere construirea în Fran ța a unui reactor
experimental, pe bază de fuziune nucleară (nu fisiune, ca la celelalte) de către un
Consor țiu interna țional (ITER – International Thermonuclear Experimental
Reactor) care grupează: Uniunea Europeană, SUA, Japonia, Rusia, India și Coreea
de Sud; compozi ția Consor țiului arată că atunci când există voin ță politică,
imposibilul poate deveni p osibil.
Este, într -adevăr, un real paradox că tocmai energia campioană în materie de
ecologie este, în acela și timp, capabilă să provoace riscuri majore: explozii și
accidente nucleare (Cernobîl), iradieri și, mai ales, riscuri legate de tratarea și
stocar ea deșeurilor, care fac să se dezlăn țuie cele mai puternice pasiuni.
Astfel, de o parte se află mul ți speciali ști implica ți nemijlocit în produc ția
nucleară și autori de prestigiu, precum Erik Orsenna și mul ți ca el, care afirmă că
totul este o chestiune d e tehnologie și că de șeurile rezultate din centralele
nucleare după 30 de ani de răcire în „piscine” sau la suprafa ță nu mai prezintă
niciun pericol. De cealaltă parte, multe ONG -uri, organiza ții de societă ți civile,
Greenpeace, etc și mul ți autori precum Laure Noualhat, ca să dăm numai un
singur exemplu, se ridică împotriva de șeurilor considerate un „co șmar nuclear”
sau descriu Rusia ca „o pubelă sub cerul liber”100.
Dar, adevărata mare problemă, crede și Erik Orsenna, este proliferarea armei
atomice: „dacă energia nucleară vrea să -și dobândească reabilitarea, ea trebuie să
facă dovada potrivit căreia cordonul ombilical care o leagă de arma atomică – din
care provine – este tăiat”101.

99 Ibidem, p. 42.
100 Laure Noualhat, Déchets, le cauchemar du nucléaire, Ed. Du Seuil, Paris, 2009, pp. 59 – 89.
101 Vezi Erik Orsenna (coord.), Un monde de ressources rares, Ed. Perrin, Paris, 2007, p. 91.

206 G. Geopolitica energetică între dependen ță și securitate
Creșterea demografic ă și economică, urbanizarea și industrializarea, sunt
factori care vor ac ționa în deceniile viitoare în direc ția creșterii cererii de energie.
Țările în curs de dezvoltare vor prelua peste 2/3 din cre șterea cererii energetice
mondiale. Datorită unei verita bile explozii a cererii asiatice (îndeosebi în China și
India ), consumul de petrol și cărbune al acestui grup de țări în dezvoltare se va
dubla până în 2025 – 2030, iar consumul de gaz se va tripla.
În SUA, produc ția na țională de petrol va fi în regres con stant până în 2030, în
schimb, cea de gaz va cre ște; în Europa, resursele de petrol off shore se vor
epuiza rapid. Alte țări dezvoltate și emergente nu dispun de resurse substan țiale,
așa cum am văzut mai înainte, cu excep ția cărbunelui. În aceste condi ții,
exporturile de hidrocarburi ale țărilor în curs de dezvoltare către țările
dezvoltate și cele emergente vor cre ște considerabil, agravând dependen ța
energetică a acestora din urmă.
În perspectiva anilor 2025 – 2030, Europa va depinde în propor ție de 90 – 95%
de importul de petrol și de 80 – 85% pentru cele de gaz. Dependen ța SUA se va
cifra la 65% pentru petrol în 2025 și 70% în 2030. India va depinde de importul de
petrol în propor ție de 87% fa ță de 69% în 2005. China va importa 77% din
necesarul de petr ol. India și China vor importa în 2030, 40% și respectiv 27% din
necesarul lor de gaz.102
Vom asista, în deceniile viitoare, la o piață a furnizorului pentru resursele
fosile, îndeosebi pentru petrol și gaz, în care țările importatoare vor fi preocupate
să-și diversifice sursele de aprovizionare pentru a diminua dependen ța de o
singură sursă și, în acela și timp, să dezvolte surse de energie alternative. De
cealaltă parte, țările exportatoare vor avea un cuvânt greu de spus în ce prive ște
selectarea clien ților pe o pia ță care le va apar ține tot mai mult, cu excep ția
situa ției când progresul tehnologic va oferi alternative fezabile din punct de
vedere energetic, economic și ecologic.
Intrând pu țin în detalii, dar căutând să rămânem accesibili, observăm că 2025
– 2030 jalonează o perioadă de tranzi ție energetică fundamentală care nu se
sfârșește la acest orizont, atât în ce prive ște tipurile de combustibili cât și sursele
de aprovizionare. Produc ția de hidrocarburi lichide (petrol și gaz lichefiat, șisturi
bitumin oase) din afara OPEC nu va fi în măsură să facă fa ță cererii în cre ștere. În
acela și timp, în multe țări – Yemen, Norvegia, Oman, Columbia, Marea Britanie,
Indonezia, Argentina, Siria, Egipt, Peru, Tunisia – produc ția este în declin. În
altele, precum Mexi c, Brunei, Malaezia, China, India, Qatar, resursele sunt pe
cale de epuizare. În acest context, Noul Raport CIA remarcă faptul că șase țări –
Arabia Saudită, Iran, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Irak (posibil) și Rusia – vor
reprezenta cca 40% din produc ția mondială de petrol în 2025.103

102 Nicole Gnesotto, Giovanni Grevi, op.cit., pp. 66 – 68.
103 Alexandre Adler, Le nouveau rapport de la CIA, Ed. Robert Laffont, Paris, feb. 2009, p. 168.

207 Producătorii majori rămân cei din Orientul Mijlociu unde se află 2/3 din
resursele mondiale; Arabia Saudită, ea singură, va da jumătate din produc ția
Golfului, respectiv mai mult decât previziunile cumulate pentru înteaga Afr ică și
zona Mării Caspice.
O concentrare similară observă Noul Raport CIA și în ce prive ște gazul
natural; trei țări – Rusia, Iran și Qatar – dețin peste 57% din rezervele mondiale.
Două țări – Rusia și Iran – dețin împreună cote dominante în produc ția mon dială
de petrol și gaz. Nici în materie de cărbune situa ția nu se prezintă altfel, patru
țări – SUA, China, India și Rusia – deținând 67% din rezervele mondiale.104 În
aceste condi ții, diversificarea surselor de aprovizionare pentru țările dezvoltate
capătă aliura unei misiuni imposibile.
H. Energiile noi, durabile
Spre deosebire de energiile neregenerabile, energii de stock, prezente pe
planetă în cantită ți limitate și, deci epuizabile prin consum, energiile regenerabile
sunt autoregenerabile (reînnoibile – renouvellable, fr. ), sunt energii de flux: razele
soarelui, vântul, mi șcarea apelor, plantele, căldura pământului sunt fluxuri
permanente, chiar dacă adesea sunt intermitente. Energiile rezultate din aceste
fluxuri sunt: energia solară, energia eoliană, en ergia hidraulică (huila albă ),
biomasa (huila verde ), geotermia; unii autori includ și energia rezultată din
reciclarea de șeurilor.105 Ele sunt energii durabile.106
Cele mai dezvoltate energii autoregenerabile pe plan mondial sunt biomasa
(plante și deșeuri), cu o pondere de 10 – 11% în produc ția mondială de energie
primară, și energia hidraulică a cărei pondere este de 2%. Energiile
autoregenerabile sunt, de regulă, mai costisitoare decât cele fosile și, de aceea, se
dezvoltă prin politici „ voluntariste ”: subv enții, pre țuri de răscumpărare a energiei
produse, ajutoare pentru investi ții. Prin preconizarea unor astfel de politici, țările
Uniunii Europene au decis, în 2007, că ponderea acestor energii în consumul fin al
de energie va trece de la 8, 5% în 2007 la 20% până în 2020.
Marea problemă a acestor categorii de energie este, opiniază și Christian Ngô,
slaba densitate energetică, ele fiind de 1 milion de ori mai pu țin dense decât
energiile fosile; de exemplu, este nevoie ca 3 600 de litri să cadă de la 100 m
pentru a produce 1 KWh, pentru care sunt suficiente 70 grame de benzină.107
Da – conchid Anne Lauvergeon și Michel – H. Jamard108 – energiile
regenerabile au un rol semnificativ de jucat, însă în condi țiile tehnologice,
economice și de mediu în acest început de s ecol XXI, ele nu pot constitui o solu ție
globală, rămânând la func ția de energii de completare.

104 Ibidem, pp. 169 – 180.
105 A se vedea Jean –Marie Chevalier, op.cit., p. 44.
106 Emilian M. Dobrescu, Energiile regenerabile – eficiența economică socială și ecologică, Ed. Sigma, 2009.
107 A se vedea Christian Ngô, op.cit., pp. 87 – 88.
108 Anne Lauvergeon și Michel – H. Jamard, op.cit., pp. 98 – 99.

208 Denis Bonnelle și Renaud de Richter publică, în 2010, o lucrare în care
prezintă 21 de energii autoregenerabile neobi șnuite, care se adaugă celor clasice;
acest e surse de energie care astăzi pot provoca un zâmbet condescendent, sunt în
părerea celor doi autori, susceptibile de o abordare cu seriozitate după 2020,
respectiv în orizontul 2050. Printre acestea se numără electrificarea
transporturilor și apari ția avi onului electric; desalinizarea apei de mare și osmoza
inversă; folosirea apei ca izolant termic; răcirea cu bromură; folosirea energiei
solare a de șerturilor; energia oceanelor, respectiv energia declan șată de valuri și
cea obtenabilă din alge.109
Așadar, știința va descoperi și va pune la punct, tehnologii care vor
transforma lumea din cea de a doua jumătate a secolului XXI într -un cadrul
spațial pe care astăzi îl imaginează numai autorii de jocuri și literatură „Science
Fiction”110. Numai că oamenii de știință sunt neobosi ți în căutările lor insolite,
laboratoarele de cercetare (îndeosebi militare și de produse de vârf) desfă șoară
programe intensive, serviciile de informa ții ale marilor puteri sunt prezente în
războiul tehnologic, astfel încât ideile ies din p erimetrul fic țiunii și ajung aici pe
pământ pentru a vedea unele din ele, concretizări surprinzătoare într -un orizont
de timp apropiat.

1. Energia solară
Pentru producerea de electricitate, energia solară este captată de celule
fotovoltaice sau fotobateri i care transformă direct energia solară în electricitate,
cu randamente considerate bune, de 10 – 30%; din păcate, electricitatea
fotovoltaică, astfel produsă, este și intermitentă, prin defini ție, și costă de 5 – 10
ori mai mult decât electricitatea tradi țională, ajungând la costuri de investi ții
între 4 000 – 6 500 euro pe KW. Ea se justifică în zonele neconectate la re țeaua
națională de electricitate, unde problema accesului la energie este esen țială.
La nivelul tehnologiilor actuale, dezvoltarea acestor energii nu se poate
realiza decât prin politici de tip „voluntarist”; se a șteaptă ca nanotehnologiile și
utilizarea de ultramicrofilme să permită, în viitor, ob ținerea de randamnete
superioare. Oricum, energia solară este o energie a viitorului.111
Mintea n oastră percepe, și astăzi cu greutate, dimensiunile unei astfel de
bogă ții. În schimb, în urmă cu aproape 100 de ani, Thomas Edison declara într -o
conversa ție cu Henry Ford și Harvey Firestone: „A ș paria averea pe Soare și
energia solară; sper să nu a șteptăm până când petrolul și cărbunele se vor
epuiza”112.

109 Denis Bonnelle, Renaud de Richter, 21 énergies renouvelables insolites pour le 21e siècle, Ed. Ellipses,
Paris, 2010, p. 24, pp. 24 – 32, pp. 41 – 50, pp. 97 – 102, pp. 124 – 128.
110 Alban Vétillard, op.cit., subcap. „Les énergies futuristes”, pp. 76 – 82.
111 A se vedea și Anne Lauvergeon și Michel – H. Jamard, op.cit., pp. 87 – 91.
112 Vezi Al Gore, Choisir, maintenat, vers. fr., Ed. de la Martinière, P aris, 2010, p. 57.

209 2. Hidroenergia
Energia mărilor, fluviilor și a oceanelor a fost utilizată din timpuri străvechi
ca energie mecanică (roata morilor); din secolul XIX, prin cuplarea unor turbine
la generatoare s -a trecut la producerea de energie electrică și, astfel, a început era
construc ției de baraje.
Există centrale construite prin bararea cursului apei și amenajarea unui baraj
și centrale construite pe firul apei care, odată construite, produc electricitate la
un cost marginal, apropiat de zero, cu men țiunea că produc ția depinde de
debitul de apă.
Energia oceanelor, a mareelor, poate fi captată în uzine maremotrice; o primă
astfel de uzină a fost construită în 1966, în Fran ța; astăzi mai există în Canada,
Marea Britani e, Argentina, în timp ce în Sco ția se captează energia valurilor.
Sunt, de asemenea, de men ționat încercările de captare a energiei rezultate din
diferen țele între temperaturile apei oceanelor, la adâncime și la suprafa ță.

3. Geotermia
Este energia care s e obține din căldura scoar ței terestre, cunoscutele gheizere.
O primă instala ție a fost construită în 1904 în Italia, la Larderello. Mai există în
SUA, în regiunea Geysers, cca 20 de astfel de unită ți care, în anii 1970, erau
suficiente pentru a alimenta c u electricitate ora șul San Francisco113; în Islanda, în
regiunea Reykjavik, o bună parte din electricitate și încălzire este asigurată prin
geotermie. În Fran ța, Casa Radio din Paris și o parte din ora șul Melun sunt
încălzite pornind de la pânzele subterane de apă caldă.114
Există zăcăminte geotermice a șa cum există zăcăminte petroliere, unele
oferind condi ții mai favorabile decât altele, în func ție de adâncimea la care se află
pânza de apă; ca și la petrol, există calită ți diferite de geotermie și regăsim și aici
posibilitatea de cogenerare, respectiv produc ția simultană de căldură și
electricitate.115

4. Energia eoliană
Poten țialul global de energie eoliană este estimat la 50 .000 TWh fa ță de
produc ția electrică mondială care este de ordinul a 18 .000 TWh; costul
electricită ții revine la 4 – 7 eurocen ți pe KWh.116
„Campioană” în ce prive ște utilizarea acestei energii este Danemarca, urmată
de Germania; eforturi și investi ții ce vin dintr -o preocupare prioritară se
înregistrează în Spania, iar Anglia, Portugalia, Irl anda urmează. Aceste
dezvoltări nu vin, în mod preponderent , din nevoia economică ci, mai degrabă,

113 Vezi Jean – Marie Chevalier, op.cit., p. 48.
114 Alban Vétillard, op.cit., pp. 66 – 67.
115 A se vedea Christian Ngô, op.cit., pp. 102 – 107.
116 Vezi Jean – Marie Chevalier, op.cit., pp. 49 – 50.

210 din preocupările ecologice, devenite priorită ți în Uniunea Europeană, știut fiind
faptul că energia eoliană este cea mai pu țin poluantă.

5. Biomasa și Bioca rburan ții
Este, a șa cum am men ționat, energia autoregenerabilă cea mai dezvoltată, cu
10 – 11% în consumul energetic total; este vorba, esen țialmente, de lemnul de foc ,
biocarburan ții, vegetalele, ființele vii și deșeurile organice.117 Ponderea ei în
cererea energetică mondială se va men ține la acela și nivel și în 2030.118
Lemnul de foc este utilizat direct pentru încălzire cu randamente energetice
slabe; puterea sa calorică este de 10 – 18 MJ (megajuli), inferioară cărbunelui (28
MJ/kg) și, încă mai mult, moto rinei (42 MJ/kg); rămâne sursa energetică de bază
pentru încălzit și gătit, pentru cca 2 miliarde de locuitori ai planet ei, care nu au
acces la surse moderne de energie.119
În unele țări dezvoltate, încălzitul cu lemne cunoa ște o importantă
dezvoltare datori tă centralelor termice casnice cu randament ridicat și care
presupun condi ționarea prealabilă a lemnului sub formă de aglomerate
(brichete).120 Există, de asemenea, tehnologii care permit producerea de
electricitate pe bază de biomasă.121
Ne-am referit deja la biocarburan ți și la dezvoltarea lor controversată.
Arătam că este vorba despre bioetanol, substitut al benzinei, ob ținut pe bază de
trestie de zahăr, sfeclă, grâu și porumb. O transformare a motoarelor (flex fuel)
permite alimentarea fie cu benzină, fie c u etanol; în Brazilia, 80% din vehiculele
noi sunt flex fuel.122
Cealaltă formă de biocarburant este biodieselul, substitut al motorinii, și se
obține pe bază de rapi ță, floarea soarelui și soia. În ambele situa ții, etanolul și
biocarburantul diesel, să nu u ităm că este vorba despre agrocarburan ți; cu alte
cuvinte, a șa cum se exprimă și Christian Ngô, trebuie făcută op țiunea între a
mânca și a circula.123
Anne Lauvergeon și Michel – H. Jamard124, reamintesc că cele trei miliarde de
persoane suplimentare, până în 2050, vor trebui hrănite, pledând pentru
păstrarea suprafe țelor de teren agricole, potrivit voca ției lor ini țiale, orientând
discu ția spre energii care au nevoie de mai pu țin spa țiu, în favoarea naturii și a
alimenta ției.125

117 Christian Ngô, op.cit., pp. 89 – 90.
118 Nicole Gnesotto, Giovanni Grevi, op.cit., p. 64.
119 Vezi Jean – Marie Chevalier, op.cit., pp. 50 – 51.
120 Francis Meunier, Les énergies renouvelables, Ed. Le Cavalier Bleu, Paris, 2010, pp. 45 – 49.
121 Vezi Alban Vétillard, op.cit., pp. 60 – 62.
122 Ibidem, pp. 51 – 52.
123 A se vedea Christian Ngô, op.cit., pp. 90 – 92.
124 Anne Lauvergeon și Michel – H. Jamard, op.cit., pp. 91 – 94.
125 Vezi și Francis Meunier, op.cit., pp. 49 – 65.

211 I. Se impune tranzi ția energetică
De-acum, aproape nimeni nu se mai îndoie ște de cauzele perturbărilor de
mediu; acestea gravitează în jurul marelui „vinovat” al civiliza ției moderne:
emisiile de gaz carbonic și alte gaze cu efect de seră, chiar dacă, într -o anumită
măsură, se poate stabi li o legătură între temperatura Pământului și limitele de
gaz carbonic.
Amploarea pe care o va crea fenomenul în secolul al XXI -lea a fost studiată în
cadrul GISC (Grupul Interna țional de Studii asupra Climatului), cu ajutorul
computerelor de mare putere, rezultând un număr impresionant de ipoteze care,
sintetizate, permit degajarea câtorva trenduri126:
– În cazul men ținerii constante a concentrării de la nivelul anului 2000,
creșterea de temperatură în intervalul 2000 – 2100, s -ar putea situa în jurul med iei
de 0, 60, scenariu considerat ca foarte pu țin probabil;
– Pentru scenarii de cre ștere economică bazată pe progres tehnologic și
dezvoltarea treptată a surselor de energie fără emisii de gaz cu efect de seră,
creșterea medie s -ar situa, pentru 100 de ani, î ntre 1,8 și 2,4 grade.
Scaden ța anului 2100 înseamnă, pe plan demografic, 7 – 10 miliarde, conform
scenariilor extreme; mai curând omenirea va putea conta pe încă 3 miliarde de
cetățeni, în plus, pe planetă. PIB pe cap de locuitor porne ște de la cca 5 000 de
dolari în anul 2000 pentru a se multiplica de patru ori, într -un secol; punctul de
pornire, momentul nostru zero, mai înseamnă un consum de energie primară în
care cărbunele reprezintă 26%, petrolul 39% și gazul 28%, judecate a fi
responsabile pentru em iterea de gaze și încălzirea climatului.
Până în anul 2050, consumul energetic mondial va cre ște, și ne-am referit deja
la acest aspect; dar, această cre ștere va trebui să se intersecteze cu alte două
evolu ții:
– necesitatea limitării la maxim a emisiilor de gaze cu efect de seră, ceea ce
presupune, ca nivel de reducere, împăr țirea lor la 2, cel pu țin, și chiar la 4, în
țările dezvoltate, pentru a contrabalansa cre șterile de emisii în China și India;
– înlocuirea treptată a petrolului și a gazului, ale căr or rezerve se epuizeză;
pentru petrol, anali știi se a șteaptă la un „peak oil” spre 2030 și pentru gaz în
intervalul 2050 – 2080; din punct de vedere energetic, succesorul este cărbunele
cu resursele sale abundente, dar care nu numai că nu rezolvă problema gazelor
dar chiar o agravează, în absen ța unor tehnologii spectaculoase.
Solu ția înseamnă tranzi ție, dar tranzi ție nu înseamnă tergiversare și nici
revenirea omenirii în pe șterile preistoriei sale, ci – așa cum preconizează și
Jacques Lesourne127 – implement area unor ac țiuni convergente. Aceste acțiuni au
fost dezvoltate în cartea Omenirea secolului al XXI -lea și Guvernul Mondial .128

126 Jacques Lesourne, Les crises et le XXI – e siècle , Ed. Odile Jacob, Paris, 2009, pp. 54 – 56 și p. 73.
127 Ibidem, pp. 72 – 81.
128 Ștefan Mâșu, Omenirea secolului al XXI -lea și Guvernul Mondial, Ed. Rao, București, 2011, pp. 155.

212 Dar toate măsurile sunt imaginabile și realizabile numai dacă omenirea va fi
capabilă să protejeze această „coajă de portocală”, această suprafa ță a
Pământului în care se găsesc energia, hrana, apa, apoi solul, subsolul,
minereurile, căile de naviga ție, pădurile și chiar aerul.

BIBLIOGRAFIE

1. ADLER, Alexandre, Le nouveau rapport de la CIA, Ed. Robert Laffont, Paris,
feb. 2009
2. BONNEL LE, Denis; De RICHTER, Renaud, 21 énergies renouvelables insolites
pour le 21e siècle, Ed. Ellipses, Paris, 2010
3. CHEVALIER, Jean – Marie, Les 100 mots de l'énergie, Ed. PUF, Paris, 2008
4. COLECTIV AUTORI, Images économiques du monde, Ed. Armand Colin,
Paris, 2010
5. DOBRESCU, Emilian M., Energiile regenerabile – eficiența economică socială și
ecologică, Ed. Sigma, 2009
6. FRANÇOIS, Ludovic; REBUT, Élise, Après le pétrole; la nouvelle économie
écologique, Ed. Ellipses, Paris, 2009
7. FURFARI, Samuele, Le monde et l' énergie, enjeux géopolitiques, Ed. Techniq,
Paris, 2009
8. GORE, Al, Choisir, maintenant, vers. fr., Ed. de la Martinière, Paris, 2010
9. GNESOTTO, Nicole; GREVI, Giovani, Le monde en 2025, Ed. Robert Laffont,
Paris, 2007
10. LAUVERGEON, Anne; JAMARD, Michel – H., La troisième révolution
énergét ique, Ed. PLON, Paris, 2008
11. LESOURNE, Jacques, Les crises et le XXI e siècle , Ed. Odile Jacob, Paris, 2009
12. MÂȘU, Ștefan, Omenirea secolului al XXI -lea și Guvernul Mondial, Ed. RAO,
București, 2011
13. MEUNIER, Francis, Les énergies renouvelables, Ed. Le Cavalier Bleu, Paris,
2010
14. MONS, Ludovic, Les enjeux de l'énergie, Ed. Larrouse, Paris, 2008
15. NAZET, Michel, La gé opolitique pour tous, Ed. Ellipses, Paris, 2010
16. NGÔ, Christian, Demain, l'énergie, Ed. DUNOD, Paris, 2009
17. NOELS, Geert, Econochoc, Ed. Anthemis, Belgia, 2008
18. NOUALHAT, Laure, Déchets, le cauchemar du nucléaire, Ed. Du Seuil, Paris,
2009
19. ORSENNA, Erik (coor d.), Un monde de ressources rares, Ed. Perrin, Paris,
2007
20. VÉTILLARD, Alban, Énergie, Climat, Développement: l'heure des choix, Ed.
L'Harmattan, Paris, 2009
21. WIHBEY, Michael, Le Nouvel Ordre du Pétrole, Ed. Academy Finance,
Geneva, 2009

213 DESIGN HI GH-LEVEL D E MICROGRID
CONTROLAT DE SISTEME MULTI -AGENT

Marius AVRĂMESCU1, Adina Magda FLOREA2
1, 2) Drd. Ing. , Universitatea POLITEHNICA Bucuresti ,
Facultatea de Automatică și Calculatoare
avramescu.marius@gmail.com

Rezumat
Această lucrare descrie un Microgrid controlat de sisteme multiagent. Rețeaua electrică
existentă are multe probleme.
Printre acestea sunt: subcapacitate , lipsa de calitate a energiei electrice și poluarea mediului.
Modernizarea infrastructurii și înlocuirea echipamentelor și dispozitivelor vechi este o modalitate
de a ajunge relativ rapid la standardele impuse de Smart Grid. O altă soluție de a furniza energie
de înaltă calitate și non -poluantă este conceptul de Microgrid. Aceasta rețea se baze ază pe energie
regenerabilă din unități numite generare distribuită (DG). Din păcate , acest tip de de sursă de
energie nu poate asigura un flux constant de energie.
Integrarea Microgrids în rețelele electrice este următor ul pas spre realizarea Smart Grid. Un
design high -level de microgrid este prezentat în acest articol. O abordare distribuita a fost adoptată
în modelarea Microgrid.
Cuvinte -cheie: Microgrid , Sisteme multi -agent , DG, Smart Grid
Abstract
This paper describes a Microgrid controlled by Multiage nt Systems. Existing electrical
grid has many problems.
Among them are: undercapacity , lack of power quality and pollution of the
environment. Upgrading the infrastructure and replacing old equipments and devices is one
way of reaching relatively fast the standards comprised by Smart Grid. Another solution of
providing high quality and non -polluting energy is the concept of Microgrid. These grids
rely on renewable energy from units called Distributed Generation (DG). Unfortunately this
type of power sources cannot provide a constant energy flow.
Integration of Microgrids in electrical networks is the next step towards achieving
Smart Grid. A high level design of microgrid is presented in this article. A distributed
approach was adopted in modeling the Microg rid.
Key-words: Microgrid , MAS , DG, Smart Grid

*
* *
Introducere
Viitoarele modele pentru rețele le de energie electric ă trebuie s ă permit ă
încorporarea celor mai recente modific ări în tehnologie în vederea cre șterii
calității energiei , mediului și comer țului. Conceptul de "re țea inteligent ă", are
principalele ingrediente pentru a crea noua gen erație a rețele lor electrice. Smart

214 Grid se define ște ca o rețea electric ă, care utilizeaz ă tehnologii de ultim ă
genera ție pentru a elimina defectele din re țea, e.g. blackouts (penele de curent) și
brownoutsce care apar în principal din cauza subcapacit ății, și pentru a permite o
mai bun ă fiabilitate global ă printr -o monitorizare avansat ă și management
adecvat.
Integrarea microgrids în re țeaua electrica existent ă, poate pune lucrurile în
mișcare în direc ția unei rețele inteligente de mari dimensiuni. Un Microgrid (MG)
este o grupare localizat ă de producere a energiei electrice , de stocare a energiei , și sarcini ,
care opereaz ă conectat e la o rețea centralizat ă tradi țional ă, cu posibilitatea de a se
deconecta în orice moment. Posibilitatea de funcționa re în mo dul "insul ă", ca o
garan ție la dezastrele naturale și cele provocate de om este un mare avantaj al
conceptului microgrid. Se poate deconecta de la rețeaua mai mare și funcționa pe
cont propriu (poate nu la un nivel normal , dar cu siguran ță acceptabil) , până
când trece situația de urgenta.
MG folosește de generare distribuit ă pentru a reduce distan ța fizic ă și
electric ă între generare și sarcini. Acest lucru contribuie la îmbun ătățirea în
eliminarea blocajelor de distribuție și de transport , reducerea pierde rilor și
amânarea investi țiilor în sistemele noi de transmisie și generare la scar ă mare [4].
Generare a distribuit ă (DG) este format ă din generatoare de mic ă putere , cum
ar fi microturbine , matrice solare , celule de combustibil , sau instala ții de eoliene
mici. Aceste unit ăți sunt împr ăștiate în apropierea clien ților, spre deosebire de
centralele tradi ționale centralizate. Unele dintre aceste unit ăți pot apar ține chiar
clien ților care sunt conecta ți la re țea. Aceasta "generare distribuit ă" implic ă, de
asemen ea, o abordare distribuit ă în managementul de date și controlul fluxului.
Sistemele multi -agent (MAS) au abilit ăți perfecte pentru acest tip de control.
Agen ții sunt autonomi , flexibili , pot lucra împreun ă spre un obiectiv comun , și
anume bun ăstarea întreg ului Microgrid. Acest lucru înseamn ă putere de înalt ă
calitate , fără întreruperi de energie pentru consumatori , un impact mic asupra
mediului , prețuri mai mici atât pentru generare c ât și pentru consumul de
energie , recuperare mai rapid ă dupa e șecuri.
Rela ted Work
Aceast ă secțiune este împ ărțită în dou ă părți: hardware și software. Unii
cercet ători au urmat calea de modelare a rețele lor electrice în timp ce al ții au
studiat solu ții fizice pentru producerea de energie sau de stocare de energie ,
câțiva dintre ei au ob ținut rezultate cu adev ărat fascinante , de exemplu ,
extragere a energie i din aer comprimat stocat subteran.
Software
Agen ții și sistemele multi -agent dau un nou mod de a analiza , proiecta și
implementa sisteme complexe distribuite de cooperare și control [1]. Un agent
poate primi informa ții senzoriale din mediul s ău și poate efectua acțiuni care

215 aduc modific ări la mediu [1]. Exemple de medii în care agen ții po t fi situa ți
includ lumea fizic ă și sisteme de control sau pe Internet [1]. Într -un sistem real,
un agent nu poate interac ționa direct cu orice mediu. Acesta este responsabil s ă
primeasc ă informa ții nu prin intermediul senzorilor , ci printr -un utilizator care
acționeaz ă ca intermediar. În acelasi mod , agentul nu trebuie s ă acționeze în orice
med iu, ci mai degrab ă poate oferi feedback sau sugestii unei ter țe părți [1] [2].
Agen ții pot fi utiliza ți pentru a simula sisteme din lumea real ă. În [6] un
simulator bazat pe agen ți software încearc ă să creeze comportamentul dinamic al
unui ora ș inteligent. Se simuleaz ă dispozitive discrete eterogene , care consum ă și
/ sau produc energie , care sunt capabile sa ac ționeze în mod autonom și să
colaboreze. Comportamentul acestor dispozitive e.g. case inteligente , a fost
modelat pentru a se a apropia c ât mai mult de modelele reale , de
comportamentul obiectelor fizice respective [6].
Hardware
Generarea distribuit ă contribuie la îmbun ătățirea calit ății energiei electrice.
Însă introducerea pe scar ă largă de unit ăți descentralizate de generare a energiei
poate conduc e la instabilitatea profilului de tensiune. Fluxurile de energie bi –
direc ționa le și gestionarea complex ă a puterii reactive poate fi problematic ă și
poate duce la fluctua țiile de tensiune. În plus , scurtcircuite și suprasarcini sunt
furnizate de surse mult iple, fiecare independent neput ând detecta anomalia [11].
Mult ă muncă de cercetare se depune în domeniul de "stocare a energiei".
Energia regenerabil ă nu este o op țiune viabil ă, cu excep ția cazului în care
energi ile pot fi stocate pe o scar ă largă [5]. Sol uțiile g ăsite pot fi „foarte exotice ”
e.g., "Ultracapacitors" care pot stoca cantit ăți uria șe de sarcin ă electric ă în straturi
groase de atomi , alături de electrozi și bobine cu fire superconductoare capabile
să stocheze cantit ăți mari de curent care circu lă pe termen nelimitat [5].

Microgrid Design
Bazându-ne pe problemele rețele i electric e acutale , au fost identificate c âteva
entit ăți ca fiind esen țiale într -un Microgrid.
Entități
În acest articol au fost folosite următoare le tipuri importante de entit ăți:
– Consumer Unit (CO) – entitate care consum ă energie
– Distributed Generation (DG) – entitate care genereaz ă energie
– Energy Storage (ES) – entitate care poate stoca energie
– Smart Substation (SS) – entitate ce asigur ă energie de la rețeaua electric ă.

216
Conex iuni
În afar ă de aceste entit ăți,
microgrid -ul cuprinde și
legaturile între acestea.
Toate entități le au o
legatur ă direct ă la re țea și,
dacă este posibil , un set de
conexiuni cu alte entități care
fac parte din microgrid. De
exemplu , o entitate CO poate
fi conectat ă la un DG sau la un
ES, dar va avea întotdeauna o
legătură directa la re țea.
Microgrid permite oric âte
conexiuni sunt necesare între
entități . În cazuri speciale , o entitate CO poate avea conexini cu mai multe DG -uri
în scopul de satisfacerii ne voilor sale.
O entitate poate avea mai multe conexiuni , dar nu este necesar ca toate
acestea s ă fie active în acela și timp , în unele cazuri , acest lucru nici nu este posibil
fizic.

Rezolvarea problemelor in Microgrid
Dacă o entitate se deconecteaz ă de la rețea, entități le din microgrid trebuie s ă
ia măsuri pentru a contracara acest incident. Dac ă, de exemplu , o entitate DG
devine inactiv ă, acel CO care se alimenta de la DG trebuie s ă închid ă conexiunea
cu entitatea inactiv ă și să comute la o alt ă legătură care satisface nevoile sale.
În cazuri de putere insuficient ă în interiorul microgrid , pot fi efectuate mai
multe acțiuni . Entități le de tipul DG care nu func ționeaz ă la capacitate maxim ă
pot cre ște generarea de energie în re țea și bateriile pot desc ărca o rice energie pe
care o au stocat ă. SS poate „negocia ” cu alte entități SS, care sunt conectate la
aceasta , și pot cere energie adi țional ă ca să fie livrat ă în microgrid. O alt ă acțiune
care se ia în cazurile de consum redus de energie este faptul c ă numai
consumatorilor de înalt ă prioritate li se permite s ă consume energie din re țea.
O alt ă problem ă care poate ap ărea în MG este excesul de putere în re țea.
Aceasta poate fi rezolvat ă de catre entități le EG prin procedura de absorb ție și
stocare de energie , în scopul de a p ăstra sarcina din re țea de la un prag rezonabil.
Aceasta energie poate fi utilizat ă la un moment ulterior atunci când nivelul de
energie scade în MG.

217
Nevoia de MAS
Un control centralizat al
microgrid este inadecvat
pentru rezolvarea probl emelor
descrise mai sus. O abordare
distribuit ă poate evita
blocajele care sunt inevitabile
în abordarea centralizat ă. Un
alt avantaj este faptul c ă
defec țiunile sunt rezolvate
mult mai rapid și implic ă
numai entități le care sunt
afectate de problem ă.

Exemple de enitati conectate la grid și intre ele
Folosirea MAS este cea mai bun ă opțiune pentru ob ținerea unui control
distribuit al fluxului de energie în MG și un bun r ăspuns reactiv și proactiv la
diferite situații ce pot ap ărea.
Agent Specification
În aceast ă secțiune , sunt descrise mai multe tipuri de agen ți. Fiecare entitate
în MG este controlat ă de un agent. Un agent este o component ă hardware sau
software situat ă într-un mediu care este capabil de acțiuni flexibile autonome.
Autonomia este un concep t greu de definit cu precizie. Într -un sens simplu ,
aceasta înseamn ă că sistemul ar trebui s ă poat ă acționa f ără interven ția direct ă a
oamenilor sau a altor agen ți și că acesta ar trebui s ă aibă controlul asupra
propriilor comportamente și stări interne [1 ]. Prin flexibil se înțelege c ă sistemul
este:
– receptiv : agen ții trebuie s ă perceap ă mediul și să răspund ă într-un timp scurt
la schimb ările dinamice care apar;
– proactiv : agen ții nu ar trebui s ă acționeze pur și simplu ca r ăspuns la mediul
lor, aceștia ar trebui s ă fie în m ăsură să prezinte un comportament oportunist ,
"goal -oriented" și să ia ini țiativ ă dacă este nevoie;
– social : agen ții ar trebui s ă poat ă interac ționa , atunci când este cazul , cu al ți
agen ți sau oameni în vederea realiz ării sarcinilor lor pr oprii și de a ajuta pe
alții cu activit ățile lor [1].
Caracteristicile descrise mai sus reprezint ă esen ța agen ților. Toate acestea
combinate fac din agent un instrument foarte puternic pentru aplica ții distribuite.
Microgrid -ul prezentat în acest articol e ste controlat folosind aceste tipuri de
agen ți:

218 – facilitator agent
– consumer agent
– generation agent
– storage agent
– substation agent
Fiecare agent are caracteristici și trăsături speciale , în funcție de entitatea pe
care o controlează .
Facilitator Agent
Facil itatorul este un agent special , deoarece este legat de to ți ceilal ți agen ți
din re țea. Daca apare o problem ă în MG , facilitatorul poate propune sau s ă
accepte solu ții la / de la restul entități lor. Facilitatorul analizeaz ă situația și toate
metodele posibi le, ia o decizie și trimite instruc țiuni c ătre entități le implicate. În
cazul în care problema care apare în MG nu este foarte grav ă (de exemplu , o
entitate devine inactiv ă și afecteaz ă o mic ă parte din MG) facilitatorul poate l ăsa
entități le implicate s ă o rezolve și să nu intervin ă decât dac ă problema persist ă.
Un agent facilitator poate verifica din când în când încarcarea curenta în rețea și
sa ia măsuri în cazul în care anumite praguri sunt atinse.
Consumer Agent
Acest agent trebuie sa se asigure ca en titatea consumatoare pe care o
controleaz ă prime ște cantitatea de energie de care are nevoie. Poate activa o alt ă
legătură din grupul conexiunilor entități i în cazul în care cea actual ă este inactiv ă
sau furnizorul a fost deconectat de la re țea. Un alt mot iv pentru trecerea la o alt ă
conexiune poate fi faptul c ă furnizorul curent nu mai poate satisface nevoile
consumatorului.
Fiecare CO are o prioritate care este dat ă atunci când este conectat ă în rețea
și poate fi modificat ă de interventia uman ă într-un mo ment ulterior , dacă este
necesar. Importan ța acestei funcții pot fi observat ă atunci când MG are cu nivel
redus de energie; e.g. , în cazul în care consumatorul are o prioritate mai sc ăzută,
va fi permis s ă consume o cantitate mai mic ă de energie în loc de consumul s ău
normal. În acest fel , energia este distribuit ă propor țional cu prioritate
consumatorului. Aceast ă situație este doar temporar ă pâna când MG
func ționeaz ă din nou în parametrii normali.
Generation Agent
Generarea este cel mai important aspect al unui microgird. Energia este de
obicei regenerabil ă și se ob ține din surse cum ar fi: panouri solare , microturbine ,
biomas ă, vânt etc. Integrarea în MG este foarte greu de realizat: necesit ă de obicei
hardware suplimentar , energia regenerabil ă este interm itent ă iar fluctua țiile în
produc ția de energie pot avea un impact asupra frecven țelor, tensiunilor ,
cauzând instabilitate în sistemul de generare a energiei și întrerupere în
domeniul serviciilor pentru clienti. Acest agent încearc ă să rezolve problemele
prin controlul fluxului de energie. Metoda folosit ă este alimentarea entități lor
direct conectate la DG -ul controlat de agent cu energia de care au nevoie și apoi

219 să depoziteze restul de energie sau s ă îl livreze în rețea. Dac ă niciuna dintre
alternative n u este posibil ă, agentul poate decide s ă scad ă sau s ă opreasc ă
producerea de energie.
Storage Agent
Agentul de depozitare gestioneaz ă fluxul de energie prin ES. Este evident c ă,
fără acest tip de entități , o mare parte din energie ar fi irosit ă. Acest deza vantaj
mare a energiilor regenerabile (intermitent ă) poate fi învins ă cu ajutorul
entități lor ES. SA r ezolv ă probleme cum ar fi nivel mic de energie în MG prin
desc ărcarea resurselor ES în cadrul rețele i. Agentul poate interveni , de asemenea ,
în cazul în c are detecteaz ă un nivel de energie ridicat în MG , prin absorb ția și
stocarea de energie.
Scopul principal este de a p ăstra sarcina din rețea la un prag rezonabil.
Substation Agent
SS este o entitate care poate comunica cu alte entități din afara MG , posibi l
cu alte microgriduri sau cu alti agenți de acela și tip. Agentul ce controleaz ă
aceast ă entitate este responsabil cu cantitatea de energie adus ă în MG. În anumite
situații , acest agent are puterea de a decide dac ă un DG are voie s ă genereze
energie în re țea.

Analiza aplicaț iei
Agenț ii și mediul
Agen ții reac ționeaz ă la mediul înconjurator; ei percep modific ări, comunic ă
cu al ți agen ți, analizeaz ă situația și pot s ă ia măsuri în vederea realiz ării
obiectivelor și obliga țiilor lor. Agen ții sunt înc ărcați în mediu ori de câte ori
entități le controlate de ei se conecteaz ă la MG și sunt desc ărcați din mediu în
cazul în care entitatea este deconectat ă de la MG. Fiecare agent își actualizeaz ă
starea curent ă în mediu , la intervale constante. De asemenea , ei actuali zeaz ă
informa țiile lor interne , cum ar fi:
– ce stie agentul ;
– ce crede agentul ;
– ce vrea agentul .
Rolurile agentilor
Microgrid poate avea un singur SS. Alte entități SS pot exista în MG , dar ele
ramân inactive cu excep ția cazului în care apare o perturb ație la SS -ul primar și
este deconectat de la re țea. Unit ățile SS auxiliare îmbun ătățesc capacit atea de
„auto -vindecare ” a MG , din cauza posibilit ății de a trece rapid la una dintre ele în
cazul în care SS primar este indisponibil. Facilitatorul este respo nsabil cu
detectarea acestui tip de incidente; în cazul în care SS auxiliar exist ă în mediu , un
mesaj va fi trimis pentru „a trezi ” agentul SS auxiliar. Acesta a fost un scenariu în
care este abordat un incident nea șteptat. Pentru a afla exact ce se întâmp lă în

220
cazul unor incidente neprev ăzute , vor fi descrise comportamentul și rolurile
agentului facilitatorului.
Unul dintre rolurile facilitatorului este de a detecta anomalii în MG , de-a
localiza defectul c ât mai repede posibil , să găseasc ă o solu ție și să ia acțiuni le
necesare care rezolv ă problema. Un alt rol este de a verifica periodic dac ă nivelul
de MG de energie este în parametri optimi. Dac ă nu este cazul , facilitatorul poate
lua proactiv acțiuni în scopul de -a aduce nivelul de energie în intervalul
satisfăcător. Acest agent poate accesa datele despre orice alt agent care lucreaz ă
în mediul înconjurator , în scopul de a localiza defecte sau s ă comunice cu agen ții.
Facilitatorul poate fi considerat un "gardian al microgridului".
Substation agent este re sponsabil cu integrarea unei cantit ăți mari de energie
de la rețeaua centralizat ă tradi țional ă în MG. Un alt rol al agentului sta ției
reprezint ă comunicarea cu al ți agenți SS similari din alte microgriduri sau alte
rețele , în cautare de mai mult ă energie (dacă este necesar). Mai mult decât atât ,
acest tip de agent trebuie „să negocieze ” cu agen ții de tipul DG – prețul per
unitate de energie generat ă în rețea și cu agen ții CO – prețul pe unitatea de
energie consumat ă de la re țea. De asemenea , trebuie s ă stabileasc ă un preț pe
unitatea de energie pe care o aduce în MG. Acest lucru se face în funcție de
momentul consumului
(de exemplu , cazul în
care consumul este
de la orele de vârf ,
prețul este mai mare).
Un exemplu pentru
consumul de e nergie
pentru o zi întreaga este
dat în Figura 3.

Exemplu de curb ă de consum
Agentul consumator , agentul de depozitare și agentul de generare au un rol
important de comunicare între ele în cazul în care entități le sunt conectate
corespunz ător (e.g., entitățile conectate în Figura 2). Acestea fac schimb de
informa ții și decid care dintre conexiuni trebuie activate (decizia este luat ă în
funcție de costuri sau de calitatea energiei; pot fi luati în considerare și alți
factori ). Pot fi activate legăturile directe între entități sau conexiunile entități lor
cu MG devin active.
Concluzii și future work
Rețelele vor deveni sisteme inteligente cu fluxuri flexibile controlate și
susținute de tehnologii informa ționale. Este evident ă nevoia de solu ții software

221 capab ile de acest tip de control și de gestionare a datelor. Aplica țiile care
utilizeaz ă MAS sunt foarte puternice în acest domeniu și pot realiza o integrare
“fault -free” a rețele lor de tip Microgrid în rețeaua electric ă actual ă.
Sistemul multi -agent propus în aceast ă lucrare încearc ă să rezolve sau s ă
prev ină un set mare de probleme care pot ap ărea la integrarea de MG într -o
rețea. A fost implementat într -o aplica ție C # folosind Visual Studio 2010.
În scopul de a merge mai departe cu dezvoltarea implement ării MAS , vor fi
create scenarii cu date reale și simulate , utilizând aplica ția. În acest fel unele
ipoteze f ăcute în aplica ția software care nu sunt fezabile în lumea reală pot fi
eliminate. Pentru a crește acurate țea, vor fi implementa ți noi factori și noi
formule și integrate astfel în baza de cuno ștințe de către fiecare agent. De
asemenea , pentru a ob ține rezultate mai rapide , va fi dezvoltat ă și ad ăugat ă la
simulare o interfa ță grafic ă (GUI).

Bibliografie
[1] Nicholas R. Jennings , Katia Sycara and Michael Woo ldridge , “A Roadmap of Agent
Research and Development ”, Int Journal of Autonomous Agents and Multi -Agent
Systems , 1998 , pp. 275 -306.
[2] J Qilin Li , Mingtian Zhou , “The Future -Oriented Grid -Smart Grid” , Journal of
computers , Vol. 6 , No. 1 , January 2011.
[3] M. Pip attanasomporn , H. Feroze , and S. Rahman , “Multi -Agent Systems in a
Distributed SmartGrid: Design and Implementation” , Proc. IEEE PES 2009 Power
Systems Conference and Exposition (PSCE’09) , Mar 2009 , Seattle , Washington , USA .
[4] Paolo Piagi , Robert H. Lasseter , “Autonomous Control of Microgrids” , IEEE PES
Meeting , Montreal , June 2006 .
[5] David Lindley , “The Energy Storage Problem” , Nature , Vol 463 , 7 January 2010
[6] Stamatis Karnouskos , Thiago Nass de Holanda , “Simulation of a Smart Grid City
with Software Agents” .
[7] Jiming Liu , Benyun Shi , “Autonomy -Oriented Mechanisms for Efficient Energy
Distribution” .
[8] N. R. Jennings , “The ARCHON™ System and Its Applications ”.
[9] N. R. Jennings J. M. Corera I. Laresgoiti , “Developing Industrial Multi -Agent Systems”.
[10] Hassan Feroze , “Multi -Agent Systems in Microgrids: Design and Implementation”.
[11] K. Purchala , R. Belmans , L. Exarchakos and A.D. Haw kes, “Distributed generation and
the grid integration issues”.

222 SPECTRUL RISCURILOR ÎN ACTIVIT ĂȚILE DE EXPLORARE ,
EXPLOATARE , PROCESARE ȘI COMERCIALIZARE
A COMBUSTIBILOR FOSILI

Gheorghe BULIGA
Dr. ing. , Președintele Asociației “Societatea Inginerilor de Petrol și Gaze”
g.buliga@sipg.ro

REPERE IMPORTANTE DIN ISTORIA FOLOSIRII PETROLULUI ȘI
GAZELOR EXISTENTE ÎN TERITORIUL ROMÂNIEI – CRONOLOGIE

Mihai OLTENEANU1, Veronica OLTENEANU2
Asociația Inginerilor de Petrol și Gaze
1) jurnalist de știință , 2) jurnal ist
mihai.olteneanu@gmail.com

Rezumat . Autorii prezintă câteva momente importante privind utilizarea
petrolului existent în acumulările din subsolul României.
Cuvinte -cheie: Zăcământ , petrol , gaze

Abstract. The authors present some important moments abou t the
exploitation of the crude oil in underground reservoirs of Romania.

Secolele I –V, prin săpăturile arheologice efectuate pe fostele locații ale
cetăților: Sucidava , Tomis , Histria și Târgșorul Vechi , s-a constatat că mortarul
care consolida ziduril e era format din hidrocarburi.
1517; 1546 , s-a găsit un hrisov domnesc care citează faptul că fiii lui
Alexandru cel Bun au dat satul Lucăcești cu gropile de păcură mânăstirii Bistra.
15 august 1676 , într-un zapis domnesc semnat de Mihail Șuțu , s-a consemn at
că fântănarii din Păcureți (Prahova ) se îndeletniceau cu scoaterea și
comercializarea păcurii încă din anul 1550.
1716 , marele domnitor cărturar Dimitrie Cantemir scria în lucrarea sa
Descriptio Moldaviae : „Pe malurile râului Tazlăul Sărat , nu departe d e Moinești ,
în ținutul Bacăului , iese un izvor de rășină minerală pe care țăranii îl folosesc
pentru ungerea osiilor”. El a întocmit o hartă a Moldovei pe care sunt însemnate
locurile cu izvoare de păcură.
1780 – 1820 , din surse documentare aflăm că în ace astă perioadă în Moldova
se exploatau nafte „care gâlgâie din pământ”. Oamenii care în această perioadă
se ocupau cu prospectarea , explorarea și exploatarea petrolului erau cunoscuți
sub denumirea de „băieși” sau „fântănari”.

223 La începutul secolului al XIX -lea, prin codicele lui Caragea și Calimache se
stabilea dreptul domnitorului de exploatare a bogățiilor statului. Prin
Regulamentul Organic , proprietarul terenului de la suprafață era și proprietarul
bogățiilor subsolului. Exploatarea țițeiului se făcea di n izvoare , se colecta în
butoaie și se transporta în porturile dunărene , iar pe traseu se comercializa prin
sate.
1857 -1859 , în statisticile mondiale este consemnată pentru prima dată în
lume o producție mondială de petrol realizată în Țările Române. Produ cția în cele
două principate ajungea la 79.600 tone (USA ca producătoare de petrol apare în
statistici în 1861 ). Zăcămintele exploatabile erau cunoscute în Muntenia la
Păcureți , Băicoi , Colibași și în Moldova , la Lucăcești , Tazlăul Sărat , Zemeș ,
Salonta , Teșcani.
Legea minelor din 1885 , care a fost întocmită de oameni fără experiență a
condus la avantaje importante pentru investitorii străini care au profitat din plin
de „aurul negru românesc”. Astfel s -au constituit o serie de societăți cu capital
străin c are prospectau , explorau , exploatau și comercializau produsele petroliere.
1886 , a apărut primul automobil cu motor cu ardere internă , care a dat
startul unei noi civilizații care avea ca sursă de energie – petrolul.
1896 , a luat ființă Societatea Steaua R omână cu capital german provenit din
grupul financiar Deutsche Bank.
1904 , s-a înființat Societatea Româno -Americană , cu capital exclusiv
american , provenit de la Standard Oil.
1907 , a avut loc la București cel de al treilea congres internațional de petrol .
1908 , s-a constituit Societatea Astra Română , sub patronajul concernului
Royal Dutch -Shell și au apărut ca ciupercile societăți de prospectare , exploatare ,
procesare și distribuția petrolului.
1911 , prof. L. Mrazec a publicat în „Revue du petrole” nr. 3 , anul IV un
articol , din care avem un extras (tiraj aparte ), scris în limba română și franceză ,
intitulat : „Generatorii minerali de energie. Lecție de deschiderea cursului
despre zăcămintele petrolului , făcut în Laboratorul de Mineralogie și
Petrografie al Universității din București” , de L. Mrazec , profesor la
Universitatea București. Acesta prezintă o programă analitică din care reiese că
acest curs predat în anul școlar 1911 -1912 , în urmă cu o sută de ani , este primul
din lume ținut la o universitate din Europa sau din America.
1915 , societățile care se ocupau de petrolul românesc aparțineau în proporție
de 48% grupurilor financiare anglo -olandeze , 28% băncilor germane , restul
funcționau firme franceze , italiene , ș.a.
1919 , după primul război mondial , inginerii români au constituit prima
societate românească cu capital românesc , firma Creditul Minier.
1923 , apare Constituția României , care prevedea că bogățiile subsolului sunt
proprietatea statului . O serie de legi prevedeau ca societățile având capital s trăin
care operau pe teritoriul românesc să angajeze 70% ingineri români; 80 % maiștri

224 români; iar posturile de conducere să fie ocupate în proporție de 50% de angajați
români.
1939 -1945 , germanii exploatau petrolul românesc ca principală sursă
energetică p entru alimentarea mașinii de război.
1948 , prin naționalizarea principalelor surse de energie , industria petrolului
a fost preluată de stat. S -au înființat societăți mixte româno -sovietice care au
exploatat fără milă petrolul românesc. În prezent industria petrolieră românească
este privatizată parțial.

225

Vineri 9 septembrie 2011 , de la ora 09:00 și 15:30
Casa de Cultură a Sindicatelor din Mioveni , Sala mică

Moderatori :
Dan ȘCHIOPU , Alexandru T. BOGDAN , Lăcrăm ioara PETRIU ,
Ion DEDIU , Doina MUREȘAN , Constantin MINCU , Daniel GHIBA

226 SECURITATEA ALIMENTARĂ ,
IMPERATIV MAJOR AL SECOLULUI AL XXI -LEA

Ștefan MÂȘU
Prof. univ. dr. , Membru de onoare al AOSR
s.m.masu@s kynet.be

Rezumat
Este posibil ca , înainte de sfârșitul acestui secol , planeta să aibă 10 -11 miliarde
de locuitori , cu 3 miliarde în plus față de populația mondială actuală. Acest spor de
populație , echivalent cu o explozie demografică , pune pro blema hrănirii efective ,
readucând în discuție teoriile lui Malthus privind suprapopulația. Într -o omenire în
care spectrul foamei este o amenințare reală , securitatea alimentară se impune a fi
privită atât prin existența fizică a hranei suficiente , cât și accesul la hrană , la nivel
global , regional , local și chiar individual. Într -un astfel de context , instrumentarea
politică a foamei este o formă de exprimare a unei geopolitici afaceriste , cinice și
genocide. Printr -o nouă guvernanță , la nivel național , regional și mondial , este
necesară o nouă politică agricolă pentru Sudul subdezvoltat , acompaniată de
responsabilizarea și solidarizarea Nordului dezvoltat; ajungem astfel la cheia tuturor
soluțiilor grele cu care este confruntată omenirea: voința politică.

Abstract
Très probablement avant la fin du XXI -ème siècle la planète aura une population
de 10 -11 miliards d'habitants , avec 3 miliards de plus par rapport à la population
mondiale actuelle. Cette population supplémentaire represente une explosion
démogr aphique qui pose le problème de la nourriture effective , ce qui rouvre le débat
sur la théorie du Malthus conçernant la surpopulation. Pour une humanité dans
laquelle le spectre de la famine est une ménace réelle , la sécurité alimentaire signifie
tant l'ex istance physique de la nourriture suffissante que , surtout , l'accés à cette
nourriture au niveau global , régional , local et même individuel. Dans un tel contexte ,
l'instrumentalisation politique de la famine devient une forme par laquellle s'exprime
une gé opolitique affairiste , cynique et génocide. Il est nécessaire qu'une nouvelle
gouvernance nationale , régionale et mondiale elabore une nouvelle politique agricole
pour la Sud sous -dévelloppé , accompagnée par la responsabilisation et la
solidarisation du No rd développé; nous -voilá , arriver à la clef de toutes les solutions
difficiles auxquelles l'humanité est confrontée: la volonté politique.

„Unii sunt foarte săraci și nu din vina lor ,
în timp ce al ții sunt foarte boga ți și nu datorită calită ților proprii ”

PAUL SAMUELSON

227 A. Spectrul foamei deasupra planetei
B. Securitatea alimentară pentru toată lumea
C. Instrumentarea politică a foamei
D. Criza alimentară – criza ecologică
E. Criza alimentară – criza energetică
F. Organismele modificate genetic (OMG) , solu ție sau propagan dă comercială?

Bibliografie

A. Spectrul foamei deasupra planetei

„Criza alimentară este o provocare planetară” – afirmă cu hotărâre Jean –
Yves Carfantan129, pentru a continua , „această criză este intrinsec legată de alte două
provocări majore cărora lumea trebuie să le facă fa ță la acest început de secol XXI –
problema energiei și încălzirea climatică” .
Alimenta ția, spune și Susan George , se plasează în prim centrul intersec ției
crizelor ecologice , sociale și financiare și oferă o ilustrare elocventă a mod ului în
care toate acestea se agravează reciproc.130
De altfel , noi în șine avem o percep ție similară , motiv pentru care în cartea
Omenirea secolului al XXI -lea și Guvernul Mondial am dezvoltata această
problematică pe parcursul unui capitol special.131
Creșterea popula ției mondiale , cu 70 – 75 milioane de persoane suplimetare
în fiecare an – cca. patru Românii – este un prim factor; peste 3 miliarde de
oameni în plus pe planetă , până în 2050 , au nevoie de dublarea produc ției
alimentare actuale.
Recoltele proast e, îndeosebi în marile țări exportatoare – Rusia , Ucraina ,
SUA , Australia – afectează , de fiecare dată oferta , și determină cre șterea
vertiginoasă a pre țurilor. A fost suficientă o scădere conjuncturală a produc ției în
Australia , pentru ca pre țurile să cre ască dispropor ționat , conform „legii lui
King” care sintetizează că orice varia ție de produc ție, chiar minimă , determină
fluctua ții de pre ț multiplicate.
Specula țiile și cumpărările preventive de materii prime și produse
agroalimentare sunt generate de tea ma de o posibilă penurie și de dorin ța de a
păstra produc ția pentru propria lor pia ță și determină unele țări exportatoare
precum Thailanda , India și Vietnam , să-și restrângă și, uneori , chiar să -și
suspende exporturile , cu influen țele inerente asupra pie țelor respective de
mărfuri.

129 Vezi Jean – Yves Carfantan, Le choc alimentaire mondial, Ed. Albin Michel, Paris, 2009, pp. 191 –
193.
130 Susan George, Leurs crisses, nos solutions, Ed. Albin Michel, Paris, 2010, p. 149.
131 Ștefan Mâșu, Omenirea secolului al XXI -lea și Guvernul Mondial, Ed. RAO, București, 2011, cap.
„Dezvoltarea durabilă și securitatea alimentară”, pp. 77 – 105.

228 Creșterea pre țului petrolului are un dublu efect asupra pre țului mondial al
hranei: scumpe ște costul transportului și, în plus , prețul „intrărilor” din amonte –
îngră șăminte , pesticide , ierbicide produse de industria chimică pe bază de
derivate petroliere.
Creșterea produc ției de agrocarburan ți accentuează penuria , constituind un
subiect extrem de controversat. Anual 100 milioane de tone de porumb american
părăsesc pie țele alimentare pentru a umple rezervoarele de combustibil ale
autovehiculelor; se adaugă soia , palmierul de ulei , trestia de zahăr , grâul , sfecla
etc. O cumplită dilemă generată de orientarea unei însemnate păr ți din produc ția
agricolă către cererea energetică , pentru eonomisirea resurselor fosile ,
neregenerabile (gaz, cărbune , petrol); Uniunea Europeană preconizează să
încorporeze „carburant verde” în benzină în propor ție de 20% în 2020.132
Cererea crescândă în țările emergente – China , India , Brazilia , țările
Golfului Persic etc – care reprezintă de -acum 2/3 din impo rturile mondiale
agricole; popula ția „Sudului” cunoa ște o cre ștere a nivelului de via ță și, totodată ,
o urbanizare crescândă , cu efect asupra reducerii numărului de agricultori.133
Impactul previzibil al schimbărilor de climă este un alt factor important.
Experții preconizează deja multiplicarea evenimentelor de secetă , precum și de
violen ță din ra țiuni de penurie alimentară în zona tropicală.
„Lumea se îndreaptă în pas alergător spre foamete” strigă deja ONU.
Prețurile produselor alimentare explodează; în or așe, coșul alimentar cre ște cu
50%; revoltele foamei se multiplică în peste 30 de țări emergente , precum Egiptul ,
Indonezia , Haiti , Nigeria; lumea intră în panică; Malthus revine la modă; media
titrează cu litere mari: „Planeta înfometată”; exper ții vorbes c despre „spirala
foamei” , confirmând una dintre marile temeri ale omenirii: penuria de resurse ,
atât în domeniul energetic cât și în cel alimentar.

B. Securitatea alimentară pentru toată lumea
Folosit atât de des , uneori prea des , termenul , conceptul de securitate
alimentară este incomplet dacă nu este privit prin prisma a cel pu țin două
componente: disponibilitate și accesibilitate.134
În ce prive ște disponibilitatea , sensul este , în mod evident , acela că hrana
trebuie să existe fizic , material , să fie pro dusă în mod constant în cantită ți
suficiente și într -o structură convenabilă; de câte ori se atinge acest subiect este
imposibil să nu se men ționeze teza cuprinsă în Eseul publicat de pastorul
Malthus în 1798 , în care se teoretizeză imposibilitatea de a hr ăni, pe termen lung ,

132 Sylvie Brunel, Nourrir le monde, vaincre la faim, Ed. Larousse, Spania, 2009, p. 14.
133 Frédéric Lemaître, Demain, la faim!, Ed. Grasset, Paris, 2009, cap. „Explosion de la demande”, pp.
25 – 38.
134 Vezi și Susan George, op.cit., subcap. „Sécurité ou souveraineté, pp. 176 – 181.

229 o popula ție în puternică cre ștere, în condi țiile în care resursele naturale (crescând
numai aritmetic) nu pot ține pasul cu cre șterea exponen țială a popula ției.135
Exper ții sunt , în linii mari , de acord că la nivel planetar , cantitatea d e hrană
produsă este suficientă pentru toată omenirea. În schimb , varia țiile puternice
sunt înregistrate la nivel regional , continental și chiar local; numai harta Africii
arată că alături de regiuni excedentare în cereale (Zambia , Coasta de Filde ș,
Cameru n) coexistă regiuni puternic deficitare (Etiopia , Niger , Zimbabwe). Sunt
țări în interiorul cărora coexistă regiuni excedentare și regiuni deficitare:
Madagascar , Mali , Burkina ș.a.
În acela și timp , hrana trebuie să fie și accesibilă , respectiv să existe
posibilitatea procurării ei , prin prisma puterii de cumpărare; sub acest aspect ,
insecuritatea alimentară îi vizează pe cei care nu au mijloacele de a -și procura
hrana necesară , respectiv cei săraci; mai există și alt tip de inaccesibilitate ,
determinată de blocade pe criterii religioase , etnice (Niger , Nigeria , Sudan) când
se produce malnutri ția unor popula ții pe fondul lipsei de acces a acesteia la o
hrană ce există , aspect ce nu are neapărat legătură cu sărăcia extremă.
Cu alte cuvinte , foamea și malnutri ția nu arată , în mod necesar , o lipsă
fizică de hrană , atâta timp cât aceasta , odată produsă în cantită ți suficiente nu
este repartizată uniform , la scară regională , națională , comunitară și chiar
individuală. Se adaugă perturbările amintite anterior , când penuria este creată ,
în scopuri speculative sau când „legea lui King” completată cu elasticitatea
redusă a cererii de produse agricole creează anomalii puternice pe pie țele
agricole și alimentare.136
Securitatea alimentară se intersectează , pe o importantă zonă comună , cu
securitatea sanitară , în măsura în care un mare număr de boli existente astăzi în
lume au legătură cu alimenta ția, fie în termeni cantitativi (subnutri ția), fie în
termeni calitativi (malnutri ția); lista bolilor legate de hrană și apă este nesfâr șită.
Clivajul Nord – Sud aplicat la conceptul de securitate alimentară se exprimă
„grosso modo” prin localizarea securită ții în Nord și a insecurită ții în Sud. Jean –
Yves Carfantan concepe o schi ță de ac țiuni, în sarcina ambelor sec țiuni geografice
ale planetei , un scenariu verde , cu „ceea ce trebuie făcut” și un scenariu negru ,
cu ceea ce se întâmplă „dacă nu se face nimic”137.
Pentru Sud , programul se intitulează „Relansarea agriculturii”. El vizează ,
în mod prioritar , zona subsahariană unde gradul de dependen ță de agricultură
este cel mai ridicat și performan țele cele mai scăzute; în această regiune , 7
lucrători din 10 se află în agricultură , produc ția agricolă furnizează 1/3 din

135 Sylvie Brunel, op.cit. , pp. 28 – 29 și subcap. „Souveraineté et independence alimentaire”, p. 185.
136 Vezi și Hakim Ben Hammouda, Hédi Bchir, Mustapha Sadni Jallab, La crise, Ed. Ellipses, Paris,
2009, pp. 213 – 223.
137 Vezi Jean – Yves Carfantan, op.cit., pp. 197 – 234. De asemenea, a se vedea L. Delcourt, B.
Duterme, A. Leroy, Fr. Polet, Mondialisation: gagnant et perdants, Ed. Couleurs livres, Bruxelles, 2009,
pp. 14 – 28.

230 avuția na țională și asigură cca 40% din încasările din export; 91% din terenul
agricol este de ținut de micile exploata ții familiale , tradi ționale , ocupând 86% din
popula ția rurală și care func ționează pentru asigurarea autosubzisten ței
familiale. Pentru această zonă , un program de relansare a agriculturii ar trebui să
țină c ont, în mod obligatoriu , de câteva obiective:
– Susținerea cercetării publice. Agricultura trebuie să devină o prioritate
pentru guvernele africane și multe dintre cele asiatice și americane; agricultura
irigată este marginală și nu beneficiază de resurse de cercetare și investi ții. Apare
ca imperios necesară cre șterea ponderii agriculturii în bugetele de stat ale acestor
țări.
– Accesul la tehnologiile legate de O.G.M. , dincolo de controversele legate
de transgeneză , este considerat o componentă majoră a r ăspunsului la
provocările urgente ale crizei alimentare; este un aspect asupra căruia vom
reveni.
– Ieșirea din autosubzisten ță care reclamă ini țiative strategice menite să
asigure securitatea actorilor în comer țul cu produse agricole: investi ții în
infras tructură (drumuri , capacită ți de depozitare , mijloace de comunicare); apoi ,
un cadru legislativ privind organizarea agricultorilor în asocia ții și cooperative;
Statul este acela care va trebui să -și asume responsabilită ți de sprijin financiar
pentru formar e, inovare și investi ții în mediul rural.
– Asigurarea securită ții regionale prin măsuri care să descurajeze jafurile ,
furturile și alte forme de violen ță care frânează deplasările și, în mod implicit ,
dezvoltarea unor mi șcări comerciale; aici sunt necesar e măsuri concrete ale mai
multor state învecinate , cu o linie de conduită unitară.
– Integrarea agriculturii în pia ță, organizarea de pie țe locale , construirea de
infrastructuri indispensabile func ționării schimburilor; este necesară organizarea
circuitelo r comerciale ale „ intrărilor” în amonte (semin țe, îngră șăminte , produse
fitosanitare).
– Încurajarea microcreditului și ducerea lui , în condi ții de maximă
accesibilitate , în mediul rural. Este marea , foarte marea problemă a agricultorilor
din multe state , inclusiv România; oferta de servicii financiare în mediul rural nu
ține cont de nivelul de pregătire , de cultură al popula ției săte ști, nici de tradi țiile
și conservatorismul , reținerea fa ță de schimbare , față de nou , de riscul sporit în
această zonă de di spersie etc , de unde și accesul scăzut la finan țări ale
producătorilor rurali.
– Deschiderea către exterior , dar și protejarea propriei agriculturi; atitudine
controversată adesea , prin prisma reglementărilor interna ționale sau regionale ,
dar frecvent prac ticată tocmai de aceia care impun altora să renun țe la
protec ționismul agricol; este , fără îndoială , o provocare cu nuan țe subtile dar
imperative , și pentru responsabilii agriculturii române ști.

231 În acela și timp , este necesar , așa cum propune și Jean -Yves C arfantan138, ca
la rândul lor , țările Nordului să -și asume responsabilită țile care le revin , fără de
care nu este posibilă securizarea planetei din punct de vedere alimentar.
Reglementările OMC (fostă GATT) au fost ini țiate în contextul unei obsesii de
supra produc ție agricolă (1986 – 1994) și reflectă esen țialmente preocupările
exportatorilor de a reglementa concuren ța și care nu sunt concordante cu agenda
de preocupări a țărilor slab dezvoltate din punct de vedere agricol. Din acest
punct de vedere un nou co d de conduită este mai necesar ca oricând.
Coborând la nivel regional , Uniunea Europeană va avea de răspuns
provocării de a face din PAC (Politica Agricolă Comună) un sistem de politică
agricolă concordant cu factorul ecologic și social și în care ajutoare le directe ,
fără contrapartidă , să devină un instrument de lucru curent care să țină cont , cu
prioritate , de respectarea unui caiet de sarcini; în materie de prezervarea
resurselor naturale – Uniunea Europeană și-a legiferat ini țial protejarea pie țelor
agricole prin preferin ța comunitară și este provocată să -și deschidă , pe viitor ,
piața și mai mult și mai liber , pentru produse din țările ter țe: carne , zahăr , orez ,
bumbac , fructe , legume.
Lumea va cunoa ște, din ce în ce mai mult , evenimentele climatice cu
consecin țe dramatice: foamete , rupturi în aprovizionare , violen țe. Pe termen
mediu și lung , securitatea alimentară a planetei va depinde de punerea în
practică a unor noi reglementări comerciale care să determine țările exportatoare
să-și asume responsabili tățile, paralel cu disciplinarea piețelor interna ționale în
vederea împiedicării fenomenelor speculative – ceea ce autorii numesc
securitatea alimentară colectivă.

C. Instrumentarea politică a foamei
Este o componentă de factură criminală , vecină genocidu lui, când
popula țiile înfometate servesc drept „vânat” datorită resurselor pe care le
procură , pentru ajutorul umanitar pe care îl atrag sau pentru capitalul electoral
pe care îl aduc după restaurarea păcii în zonă. Este cazul în Somalia , la Darfur
sau în Congo , unde mi șcările armate care se înfruntă pentru putere și resurse ,
sunt primele vinovate de foametea care se declan șează în regiune , prin jafuri ,
distrugeri de recolte; agricultorii sunt împiedica ți să-și cultive pământurile sau li
se confiscă recolte le. Bărba ții sunt omorâ ți sau înrola ți for țat, la fel copiii , și
numai femeile rămân disponibile pentru munca la câmp. Situa ția se transformă
în catastrofă atunci când foamea provocată se conjugă cu calamită ți naturale:
secetă , cutremur , inunda ții.139

138 Ibidem, pp. 234 -241.
139 Vezi Sylvie Brunel, op.cit., p. 171.

232 O log ică cinică și criminală se proliferează astăzi , în plin început de secol XXI
și fenomenul devine și mai condamnabil atunci când firele jocului politic ies din
continentul african și ajung în capitalele occidentale.
Sylvie Brunel constată că „pentru numeroa se mi șcări armate , războiul și
foametea sunt mai rentabile decât pacea”140; pe de altă parte , răspunsul economic
devine insuficient în astfel de situa ții, fără rezolvarea conflictului armat și,
îndeosebi , geneza lui – etnică , religioasă , politică. Pentru con tinentul african , și
nu numai , este necesară crearea de condi ții pentru o suveranitate și
independen ță alimentară. Și acest lucru este necesar , mai ales că , așa cum
men ționează și Farid Benhammou , „cauzele foametei sunt cunoscute: ele sunt
tehnice și geopo litice”141.

D. Criza alimentară – criza ecologică
Fiecare dintre aceste fenomene , luat în parte , este suficient pentru
perturbarea sistemului economic , privit prin prisma comandamentelor de
durabilitate și sustenabilitate. În această scurtă comunicare ne pr opunem să
scoatem în relief legătura lor interactivă , ceea ce le transformă în adevărate
tumori maligne ale organismului economic. În această perspectivă , o economie
durabilă este de neconceput în afara gestionării depline a fiecăreia dintre cele
două feno mene – criză în parte și, mai ales , a raportului exploziv dintre ele.
Într-un studiu FAO , din 2007142, se concluzionează că dacă emisiile de gaze
cu efect de seră nu se diminuează , temperatura planetei va cre ște cu 2 –3oC în
cursul următorilor 50 de ani , dete rminând schimbări de climă cu repercursiuni
asupra produc ției alimentare , a sănătă ții și a mediului. Studiul citat apreciază , în
continuare , că practicile agricole – defri șările , îngră șarea animalelor ,
îngră șămintele – reprezintă 25% din emisiile de gaze c u efect de seră. Deci , cu cât
mai multă agricultură de acest tip , cu atât mai multe emisii de gaze cu efect de
seră, cu atât mai pronun țată încălzirea climatului și cu atât mai multe efecte
nocive – un carusel care se autoaccelerează într -o spirală a catas trofei.
Pe de altă parte , frecven ța crescută a furtunilor , a secetei , a inunda țiilor,
cauzate de schimbările climatice amenin ță viabilitatea agrosistemelor.
Agricultura , apreciază studiul citat , poate constitui o parte a solu ției, contribuind
la atenuarea schimbărilor climatice , prin conservarea , schimbarea și substituirea
carbonului și creând sisteme agricole capabile să amortizeze fenomenele
climatice externe.

140 Ibidem, pp. 171–180.
141 Farid Benhammou, „Nourir l'humanité: une géopolitique de l'alimentation et de
l'environemment”, în Écologie et Politique, nr. 38/2009, Ed. Syllepse, Paris, p. 24.
142 FAO, Evaluation des ecosystèmes pour le milénaire, 2007, citat de Sylvie Brunel , op.cit., p. 105. A se
vedea și Erik Orsenna (coord.), Un monde de ressources rares, Ed. Perrin, Paris, 2007, cap. „Comment
nourrir la planète”, pp. 61 – 75.

233 În acela și timp , efectele negative ale agriculturii industriale se constituie
într-o stare de psihoză negativă pronun țată: hrănite timp îndelungat cu făină
animală , vacile – ierbivore prin natura lor – devin „nebune” și boala lor se
transmite la om; soia și porumbul „transgenice” se instalează în farfuriile
consumatorilor și efectul asupra sănătă ții nu este suficient cunoscut; laptele
conține uneori dioxină; unele alimente sunt tratate radioactiv sau cu clor ș.a.m.d.
A hrăni omenirea secolul XXI pune o serioasă problemă de mediu , care
configurează o nouă actualitate a problemei alimentare , respectiv:
– creșterea demografică se va accelera în Sudul planetei: Asia va ajunge la
5,2 miliarde de locuitori în 2050 fa ță de 3 ,9 miliarde în 2005; Africa va avea cca. 2
miliarde de locuitori fa ță de 906 milioane în 2005. Hrănirea acestor popula ții
ridică probleme cu totul deosebite , întrucât această cre ștere demografică se
plasează în regiuni unde deja domne ște foametea cronică și unde schimbările
climatice ale viitorului vor fi mult mai pronun țate decât în alte păr ți;
– creșterea produc ției agricole încetine ște: + 2,3% pe an între 1961 și 2000 și
numai +1 ,5% după această dată; și cu toate acestea , va fi nevoie să se producă un
supliment de 200 milioane de tone până în 2015 , obiectiv ce pare deja
nerealizabil;
– problematica de mediu se va acutiza pe parcursul seco lului: problema
apei , concuren ța biocarburan ților, extinderea zonelor protejate , degradarea
terenurilor agricole; pe de altă parte , planeta va avea de hrănit 10 sau , după
unele estimări , poate chiar 11 miliarde de persoane.143
Problema apei are o dimensiune șocantă144: Pământul , o „planetă albastră”
văzută din spa țiu, are 4/5 din suprafa ță acoperită cu apă; această apă este însă
sărată , apa dulce reprezentând sub 3% din rezervele mondiale de apă. Și, din
acest 3% , partea utilizabilă , accesibilă , respectiv apa d e ploaie și pânzele freatice
de mică adâncime nu reprezintă decât 0 , 01% din apa de pe pământ. În prezent ,
1,2 miliarde de persoane trăiesc în regiunile aride și numărul lor „promite” să
ajungă la 3 miliarde în 2025.145
Agricultura consumă 70% din apa utiliz abilă a lumii și în unele păr ți chiar
90-95%; aici marele consumator sunt iriga țiile cu problematica lor contradictorie:
investi ții colosale pentru rezultate aleatorii; apa este și risipită. Pentru irigarea
unui hectar în țările în curs de dezvoltare se co nsumă de două ori mai multă apă
în raport cu țările dezvoltate. În plus , există tendin ța spre risipă datorită faptului

143 Vezi Sylvie Brunel, op.cit., p. 95.
144 Vezi Jean – Yves Carfantan, op.cit., pp. 89 – 90. A se ve dea și Ghislain de Marsily, L'eau, un trésor
en partage, Ed. DUNOD, Paris, 2009, cu prefa ța lui Erik Orsenna (coord.); de asemenea, Jean
Margat, Vazken Andréassian, L'eau, Ed. Le Cavalier Bleu, colec ția Idées Réçues, Paris, 2008.
145 Frédéric Lemaître, op.ci t., cap. „L'eau va manquer”, pp. 71 – 87; de asemenea, Vezi Erik Orsenna
(coord.), op.cit., p. 55.

234 că, nefiind plătită , agricultorii au impresia că această apă constituie un bun
gratuit și, mai ales , inepuizabil.146
„Fabricarea” de apă po tabilă presupune costuri impresionante și din ce în ce
mai ridicate. Apare , și aici , aceea și dilemă , ca și în cazul hranei , între
solvabilitate și solidaritate , sau altfel tradus , dacă apa este o marfă sau un bun
public mondial.
Anul 2010 de ține un trist r ecord , apreciază Paul Loubière , în ce prive ște
catastrofele naturale , al căror număr a fost stabilit de asiguratori la 440:
cutremure în Haiti , Chile și China; secetă și inunda ții în Rusia; inunda ții în
Pakistan , India , China și Europa Centrală; furtuna Xy nthia în Fran ța și vulcanul
Eyjafjöll în Islanda. Rezultatul este cutremurător: 230 .000 de mor ți în șase luni;
canicula și incendiile din Rusia (al treilea exportator mondial de grâu) au
antrenat o scădere a produc ției de 25% , ceea ce a fost de natură să p rovoace o
urcare spectaculoasă a pre țului la bursa de cereale din Chicago , cu 75%.147
Schimbările climatului „lucrează” din plin în determinarea acestor
catastrofe. Pre țul pe tona de orez a sărit și el cu 50% , ajungând la 1 000 de dolari ,
nivel nemaiatins di n 1970. și criza orezului a lovit Thailanda , Camerunul ,
Vietnam (al doilea exportator mondial) , India. Impactul este zguduitor când 10
grame de orez pe zi pentru fiecare locuitor al Indiei înseamnă o produc ție
suplimentară de 3 ,6 milioane tone anual.148
Un R aport al Institutului Interna țional de Cercetări privind Politicile
Alimentare eviden țiază un scenariu catastrofal. Schimbările climatice vor
provoca malnutri ția a 25 milioane de copii în plus; în absen ța introducerii unor
tehnologii noi , acelea și schimbăr i climatice vor reduce produc ția de grâu cu 30%
în 2050 , în țările în curs de dezvoltare , cu o cre ștere a pre țului de 194%;
consecin țe similare se vor manifesta și la orez și porumb , unde pre țurile se vor
dubla până în 2050 , din aceea și cauză.

E. Criza a limentară – criza energetică
Erik Orsenna ne dezvăluie ceea ce el nume ște „paradoxul energiei”; după
două secole de energie abundentă și ieftină ce a permis o cre ștere economică
însemnată , lumea intră într -un secol al energiei rare și scumpe. Energia este un
bun public și, în acela și timp , privat. Soarele și vântul sunt bunuri publice
inepuizabile; petrolul , gazul și cărbunele sunt bunuri private epuizabile și care
pericliteză , tot mai mult , un alt bun public , climatul.149

146 Vezi și Susan George, op.cit., cap. „L'éau”, pp. 182 – 211.
147 Paul Loubière, „Aléas et changement climatiques à la source d'une crise alimentaire?” în Le
Nouvel Observateur, Atlaséco 2011, Bruxelles, 2010, p. XVI.
148 Ibidem, pp. XVIII – XIX.
149 Vezi Erik Orsenna (coord.), op.cit., p. 76.

235 Provocarea imensă a acestui secol es te de a produce mai multă energie
pentru a alimenta dezvoltarea economică a țărilor emergente și a celor sărace în
condi țiile unei gestionări sustenabile a schimbărilor climatice; este chiar sensul
dezvoltării durabile.
Prima intersec ție a agriculturii cu energia se produce în momentul în care
nevoia de a cre ște produc ția a dus la mecanizarea și chimizarea agriculturii și,
automat , la un consum de energie sub diferite forme: agricultura modernă este
un consumator din ce în ce mai mare de energie. Aceea și agricultură modernă ,
aducătoare de productivitate și produc ție, hrănitoare de popula ții și furnizoare
de materii prime pentru industrie , este considerată de Nicholas Georgescu –
Roegen „o risipă de energie”. „O agricultură înalt mecanizată și puternic
fertil izată permite supravie țuirea unei foarte mari popula ții, dar pe seama unei
epuizări sporite de resurse , ceea ce înseamnă o reducere propor țional sporită a
vieții viitoare”150.
Cealaltă intersec ție între agricultură și energie , devenită subiect de violente
polemici , mai ales în contextul incertitudinilor viitorului , este marcată de
utilizarea tot mai accentuată și mai controversată a agrocarburan ților sau
biocarburan ților. Aceștia sunt fie produ și pe bază de cereale (porumb , grâu) și
zahăr , rezultând etanolul , substitut al benzinei , fie pe bază de oleaginoase
(rapiță, palmier) și dau biodieselul. În ce prive ște etanolul , esen țialmente din
porumb , SUA se află pe primul loc , cu 20% din produc ția mondială; la rândul ei
China î și intensifică produc ția acestui tip d e combustibil. Fostul raportor ONU
pentru dreptul la alimenta ție, elvețianul Jean Ziegler nu ezită să vorbească
despre „crimă contra umanită ții” cu referire la produc ția de agrocarburan ți, în
timp ce fostul pre ședinte brazilian Lula , a cărui țară este cea mai mare
producătoare de etanol din trestie de zahăr , susține, dimpotrivă , că „cea mai
mare crimă contra umanită ții ar fi respingerea , a priori , a biocarburan ților”151.
Damien Millet și Eric Touissaint dezvăluie mecanismul complicită ții în
jurul produc ției d e agrocarburan ți și chiar a subven ționării acestora. Marile
societă ți exportatoare din SUA și Uniunea Europeană dorind să câ știge pe
ambele fronturi – vânzarea mai scumpă a cerealelor și rentabilizarea produc ției
de agrocarburan ți – și-au pus în func țiune un „lobby” tenace și eficient; acesta a
func ționat pe baza ipotezei că petrolul este pe cale de epuizare în următoarele
decenii și, locul lui va fi preluat de soia , sfeclă , cereale sau trestie de zahăr. În
consecin ță, aceste mari societă ți au solicitat cu insisten ță autorită ților publice de
la Washington și celor comunitare de la Bruxelles să acorde subven ții pentru
rentabilizarea costisitoarei produc ții de agrocarburan ți.152

150 Vezi Nicholas Georgescu – Roegen, La Décroissance: Entropie – Écologie – Économie, Ed. Sang de la
Terre, Paris, 2008, pp . 136 – 139.
151 Vezi Frédéric Lemaître, op.cit., pp. 39 – 40.
152 A se vedea Damien Millet, Éric Toussaint, La crise, quelles crises?, Ed. Aden, Bruxelles, 2010,
subcap. „Le rôle des agro -carburants”, pp. 86 – 95.

236 Astfel , au fost deturnate către industrie cantită ți importante de produse
agricole , esen țiale pentru alimenta ție; de asemenea , mari suprafe țe de teren
destinate produc ției de alimente au fost reconvertite în terenuri pentru produc ția
agrocarburan ților. Acest fenomen diminuează oferta de produse alimentare și
determină cre șterea pre țurilor produselor agroalimentare agravând criza
alimentară.

F. Organismele modificate genetic (OMG) , soluție sau propagandă
comercială?
Produsele rezultate din transgeneză sunt prezentate ca o a treia revolu ție
agricolă. Plantele cel mai frecvent modificate gen etic sunt soia, porumbul și
rapița; la animale , cercetările se află în fază experimentală pe șoareci , iepuri ,
porci și somon. Primele culturi comerciale au debutat în 1996 și au ajuns , în
ultimii ani , să se întindă pe mai mult de 140 milioane hectare , resp ectiv 13% din
suprafa ța modială cultivată cu graminee. Această dezvoltare impetuoasă
constituie cea mai rapidă răspândire a unui produs agricol , ajutând la crearea
unei adevărate mitologii în jurul OMG și al producătorului lor principal , firma
Monsanto , celebră și prin strânsele ei legături cu administra ția americană.153
Geografia OMG începe cu SUA , cu peste 60 milioane de hectare; al ți mari
producători sunt: Argentina , Brazilia , India , China. După Le Monde , în anul 2009 ,
suprafa ța mondială cultivată cu OGM a fost de 134 milioane hectare , din care
SUA cu 48% , deci aproape jumătate , urmate de Brazilia cu 16% , Argentina cu
15,8%, India cu 6 ,2% și China cu 2 ,8%154.
O imensă publicitate se desfă șoară în favoarea proprietă ților „miraculoase”
ale acestor produse care ar pute salva agricultura țărilor din Sud și, în acela și
timp , să protejeze mediul înconjurător. Plantele ar fi capabile să crească în
condi ții dificile , să reziste la secetă și la salinitate; din aceste motive , tehnologiile
vizează produsele specifice țărilor africane și asiatice: fasolea , patata , maniocul.
Mai mult , se afirmă că plantele modificate genetic , fabrică ele singure „biocide”
împotriva insectelor dăunătoare și se citează experien ța oferită de culturile de
porumb și bumbac. De asemenea , se plede ază, în mod deosebit , pe randamente
foarte înalte care ar permite să se învingă penuria de produse agricole și să se
înlăture astfel foametea.155
În contextul semnalelor neomalthusiene , care arată că de data aceasta
limitele planetei în materie de productivi tate, de revolu ție verde și de impact
ecologic sunt serioase , OMG -urile sunt puternic promovate de către lobbyul

153 Farid Benhammou, op.cit., pp. 22 – 23; alte firme producătoare sunt: Dupont, Pioneer și
Syngenta.
154 Le Monde, Bilan Planète, Hors – Série, Paris, 2010, p. 14.
155 A se vedea, în mod deosebit, capitolul despre OMG din Gilles Benest, Micheline Hotyat, Jean –
Paul Amat, Mondialisation & Environnement, Ed. Ellipses, Paris, 2009, pp. 173 – 193.

237 agresiv al producătorilor și al laboratoarelor de cercetători , finan țate și ele tot de
marile companii , și sunt prezentate ca o expresie a geni ului genetic , fiind în
măsură să producă plante performante , de înalt randament și cu costuri de
mediu reduse (reducerea cantită ților necesare de apă și îngră șăminte).156
Indiferent cum va evolua polemica din jurul OMG -urilor , ele nu vor putea
constitui , pe termen scurt , o continuare a revolu ției verde.
Adversarii OMG aduc argumentul , pertinent până în prezent , că produc ția
acestor plante este destinată , în mod preponderent , hranei animalelor și nu a
oamenilor. Din cele patru plante frecvent modificate – soia, bumbacul , rapița și
porumbul – bumbacul nu este comestibil și 90% din produc ția de soia serve ște ca
hrană pentru animale; în ce prive ște orezul , produc ția este marginală. A șadar ,
este u șor de văzut că scopul principal este unul comercial și că produc ția
referitoare la hrana oamenilor este încă în fază experimentală. În această
polemică sunt invocate și multele necunoscute în legătură cu „contaminarea” de
către OMG a vegeta ției înconjurătoare și cu impactul asupra sănătă ții oamenilor
și animalelor.
În ce p rivește Europa , Comisia UE a aprobat în martie cultura cartofului
transgenic Amflora , dezvoltat de grupul german BASF. Este a doua autoriza ție,
după porumbul MON810 , exploatat de grupul american Monsanto și aprobat la
sfârșitul anilor 1990. Alte două cerer i se află în studiu , din partea firmei elve țiene
Syngenta și a grupului american Pioneer , ambele pentru porumb , dar Comisia
UE este confruntată cu reac ția negativă a organiza țiilor neguvernamentale și cu
opozi ția unor state membre de a autoriza cultivarea pe teritoriul lor a
porumbului deja aprobat – Fran ța, Austria , Germania , Ungaria.157
Primul animal transgenic care va apărea , în curând , în galantar este
somonul (specia somonul de Atlantic „Salmo salar” ), aflat încă în examinarea
autorită ților americane de specialitate FDA (Ford and Drug Administration ) la
cererea firmei Aqua Bounty; acest somon reduce la jumătate , de la trei ani la un
an și jumătate , perioada de cre ștere până la atingerea dimensiunilor aprobate
pentru vânzare.158

Bibliografie
1. BENEST , Gilles; HOTYAT , Micheline; AMAT , Jean – Paul , Mondialisation &
Environnement , Ed. Ellipses , Paris , 2009
2. BENHAMMOU , Farid , „Nourir l'humanité: une géopolitique de l'alimentation et
de l'environemment” în Écologie et Politique , nr. 38/2009 , Ed. Syllepse , Paris , 2009
3. BRUNEL , Sylvie , Nourrir le monde , vaincre la faim , Ed. Larousse , Spania , 2009

156 Denis Rataillé (coord.), La mondialisation, Ed. Nathan, Paris, 2010, p. 195.
157 Philippe Ricard, „OGM: la crispation européenne”, în Le Monde, Bilan Planète, Hors – Série, Paris,
2010, pp. 55 – 56; suprafa ța cultiv ată în Europa este de 100 000 hectare.
158 Stéphane Foucart, „Le saumon transgénique bientôt dand l'assiette”, în Philippe Ricard, „OGM:
la crispation européenne”, în Le Monde, Bilan Planète, Hors – Série, Paris, 2010, p. 56.

238 4. CARFANTAN , Jean – Yves , Le choc alimentaire mondial , Ed. Albin Michel , Paris ,
2009
5. DELCOURT , L.; DUTERME , B.; LEROY , A.; POLET , Fr., Mondialisation: gagnant et
perdants , Ed. Co uleurs livres , Bruxelles , 2009
6. De MARSILY , Ghislain , L'eau , un trésor en partage , Ed. DUNOD , Paris , 2009
7. FOUCART , Stéphane , „Le saumon transgénique bientôt dand l'assiette” , în Le
Monde , Bilan Planète , Hors – Série , Paris , 2010
8. GEORGE , Susan , Leurs crisses , nos solutions , Ed. Albin Michel , Paris , 2010
9. HAMMOUDA , Hakim Ben; BCHIR , Hédi , JALLAB , Mustapha Sadni , La crise , Ed.
Ellipses , Paris , 2009
10. LEMAÎTRE , Frédéric , Demain , la faim! , Ed. Grasset , Paris , 2009
11. Le Monde , Bilan Planète , Hors – Série , Paris , 2010
12. LOUBIÈRE , Paul , „Aléas et changement climatiques à la source d'une crise
alimentaire?” în Le Nouvel Observateur , Atlaséco 2011 , Bruxelles , 2010
13. MARGAT , Jean; ANDRÉASSIN , Vazken , L'eau , Ed. Le Cavalier Bleu , colec ția
Idées Réçues , Paris , 2008
14. MÂȘU , Ștefan , Omenirea secolului al XXI -lea și Guvernul Mondial , Ed. RAO ,
București , 2011
15. MILLET , Damien; TOUSSAINT , Éric, La crise , quelles crises? , Ed. Aden , Bruxelles ,
2010
16. ORSENNA , Erik (coord.) , Un monde de ressources rares , Ed. Perrin , Paris , 2007
17. RATAILLÉ , Denis (coord.) , La mondialisation , Ed. Nathan , Paris , 2010
18. RICARD , Philippe , „OGM: la crispation européenne” , în Le Monde , Bilan Planète ,
Hors – Série , Paris , 2010
19. ROEGEN , Nicholas Georgescu , La Décroissance: Entropie – Écologie – Économie , Ed.
Sang de la Terre , Paris , 2008

239 ECOLOGIA ȘI BIOECONOMIA – DOUĂ ȘTIINȚE COMPLEMENTARE ,
CA BAZĂ A C ONCEPȚIEI DEZVOLTĂRII DURABILE:
CONTRIBUȚII ROMÂNEȘTI

Ion DEDIU1, Vlad GALIN -CORINI2
1) Acad., Prof. univ. Dr., Membru titular al Academiei Oamenilor de Științe din România,
Președinte al Ac ademiei Naționale de Științe Ecologice, Membru al Acad . de Științe din Moldova.
2) Membru titular al Academiei Naționale de Științe Ecologice din R. Moldova și al Academiei
Ruse de Științe Naturii.
iondediu@yahoo.com
Rezumat
Este analizată geneza și evolu ția științifică a noțiunii (concepției) de economia naturii
(pe linia logică: Linne – Lyell – Darwin – Haeckel – Antipa). Contribuții esențiale la
dezvoltarea bioeconomiei au adus savanții români: Gr. Antipa (1910) , N. Georgescu -Roegen
(1971) , N. N. Consta ntinescu (1976 -1993) , N. Botnariuc (1981) , I. Dediu (2007 , 2009 ,
2010) ș.a. Se argumentează idea că ecologia și bioeconomia reprezintă două științe
complementare care stau la baza concepției strategice (filozofiei) ONU privind dezvoltarea
durabilă social -economică a omenirii atât la nivel local , regional , cât și global.
Cuvinte -cheie: Ecologie , bioeconomie , economie naturală , dezvoltare durabilă

Abstract
The genesis and evolution of the notion “nature economy” is analyzed , starting wits K.
Linne (1749) , later with Ch. Lyell (1837 -1837) – Ch. Darwin (1859) – E. Haeckal (1866) –
Gr. Antipa (1910) – N. Georgescu -Rogen (1971) , and finishing with the modern convetion
on sustainable development (1992). It is considered that new interdisciplinary scientific
discip line – bioeconomy , founded by N. Georgescu -Rogen (1971) was the base for eco –
development philosophy (sustainable development). Ecology and economy represent two
complementary scientific disciplines , which determine bio -economy. Actually , the concept of
sustainable development represents strategic base for future prosperity and stability for
making.
Key-words: Ecology , Bioeconomy , Nature economy , Sustainable development.

*
* *

La prima vedere , s-ar părea straniu combinația terminologică Ecologia și
Econo mia, care, după cum se știe , sunt două științe făcând parte , conform
clasificării scientici , din cu totul diferite domenii de cercetare: prima din Științele
naturii , a doua din Științele umaniste . În realitate însă , din punct de vedere
etimologic , aceste ș tiințe nu numai că au o rădăcină comună numită în gr. oikos –
casă, lăcaș , mediu -, dar în esență , au și un obiect de studiu similar – gospodăria
casei , cu anumite nuanțe particulare. Economia se ocupă cu gospodăria

240 finanțelor , iar ecologia cu gospodăria m ediului înconjurător. După cum
menționează metaforic E. P. Odum (1971) , energia poate fi denumită ca „valuta
ecologică” , însă analogia dintre finanțe și energie este incompletă , deoarece în
societatea umană finanțele și energia se mișcă în direcții opuse (de ex. când se
schimbă) , și, în afară de aceasta , valuta , spre deosebire de energie , circulă.
Rezolvarea ingenioasă a similitudinii semantice dintre ecologie și economie nu ne
aparține , cred că și nici Odum nu este primul care a sesizat similitudinea dintr e
aceste două domenii ale cunoașterii.
Primul dintre biologi care a abordat fundamental ideea echilibrului în
natură a fost celebrul biolog naturalist și medic suedez Carl von Linné folosind
noțiunea „Economia naturii” în disertația cu aceeiaș denumire „ Oeconomia
Naturae”… (1749) , complementată de a doua disertație – „Politia Naturae”…
(1760). Linné a definit economia naturii ca relațiile reciproce ale tuturor corpurilor
[componentelor – I. D.] naturii , relații pe care se bazează echilibrul în natură.
Pentru menținerea acestui echilibru , sublinia autorul , sunt necesare atât existența
și înmul țirea ființelor vii, cât și descompunerea lor , deoarece moartea unui
organism face posibilă existența unor altor organisme.
Disertațiile lui Linné „Oeconomia…” și „Politia…” au avut o influență
conceptuală decisivă asupra multor naturaliști (Ch. Lyell , Ch. Darwin , E. Haeckal
și a.). De exemplu , Ch. Darwin (1859) , studiind opera geologică a profesorului
său Ch. Lyell Principle of Geology (Principiile geologiei , 1830 – 1834) a rămas
profund influențat de noțiunile folosite de acesta (care, la rândul său , le-a preluat
de la C. Linné) – „economia naturii” și „lupta pentru existență”. De fapt , tocmai
aceste două noțiuni (idei) geniale au devenit baza darwinismului clasic și, implicit ,
a viitoarei ecologii haeckeliene. În conferința cu genericul „Despre teoria
dezvoltării a lui Darwin” , ținută în fața naturaliștilor și medicilor germani , Ernst
Haeckel (în 1863 , adică cu patru ani după publicarea „Originii speciilor…” și tre i
ani pâna la apariția noțiunii de ecologie) spunea că noua învățătură [darwiniană
– I. D.] reprezintă „o realizare care a schimbat întreaga concepție despre lume”.
E. Haeckel (1866) , fondatorul ecologiei ca știință [nouă după denumire dar
veche după conț inut – I. D.] , fiind impresionat de teoria lui Darwin , a reușit să
restructureze din rădăcini biologia din sec. XIX , publicând lucrarea sa
fundamentală „Generelle Morphologie der Organismen” , cu un subtitlu foarte
sugestiv: Bazele generale ale științei des pre formele organice , fundamentată mecanic pe
teoria evoluției reformată de Ch. Darwin . Autorul „Morfologiei generale” a folosit ca
sinonim al ecologiei mai multi termeni: „fiziologia relațiilor organismelor cu
mediul înconjurător” , „periologie” , „bionomie ”, „economia organismelor” ,
precum și economia naturii (!), similară cu Linné , Lyell , Darwin și Warming (1895).
În una din primele variante definiției ecologiei , E. Haeckel subliniază: „Prin
ecologie înțelegem ansamblul cunoștințelor privind economia vieț ii [subl. n] , adică
investigarea tuturor relațiilor organismelor cu mediul organic și cel anorganic”.
În lucrarea Antropogenie (1874) Haeckel scrie că prin noțiunile de economia naturii

241 și economia organismelor se înțelege ansamblul relațiilor „mult prea î ncurcate”
[adică foarte complexe – n.n] cu mediul înconjurător , cu care se ocupă ecologia
organismelor . Fiind tradusă în limbajul actual , definiția haeckeliană a „economiei
naturii” înseamnă bilanțul [echilibrul – n. n] interacțiunilor energetice , material e
și informaționale ale tuturor componentelor naturii (vii și ne vii). Aici vom
menționa că problemele echilibrului grupărilor (comunităților) biotice și în
prezent sunt prioritare , rămânând încă departe de a fi elucidate satisfăcător.
Așadar , noțiunea (nu însă și concepția) de economie a naturii biologii , inclusiv
ecologii , mult timp o percepeau în sensul original al lui Linné (cu excepția
explicației teologice a fenomenului) , confundând -o de fapt cu ecologia . Primul din
biologii lumii care a încercat (reușit!) să facă o punte logică între ecologie și
economie a fost cunoscutul biolog (ecolog , ihtiolog , muzeolo g) român Grigore
Antipa (1867 -1944) , unul din primii elevi ai lui Haeckel , care a îndemnat să
abordeze toate problemele privind sistemele naturii vi i nu numai din punct de
vedere biologic (ecologic) , dar și prin prisma economicului. Cunoscutul
economist și bioeconomist român Academicianul N. N. Constantinescu (1993 , p.
11) astfel îl apreciază pe G. Antipa: „dacă el n -a fost un economist ecolog , în mod
sigur a fost un ecolog economist”. G. Antipa a fost primul din biologii lumii care
a abordat ecosistemul (termenul încă nu există!) din punct de vedere al
productivității biologice. Acest fapt istoric ne dă posibilitatea să afirmăm cu
certitudine , că biol ogul român a pus bazele ecologice , dar și economice , ale
concepției despre productivitatea ecosistemelor naturale .
Într-adevăr , Antipa concepea studiul Deltei Dunării nu numai ca un sistem
ecologic unic și integrat , dar și ca un obiect economic bioproduct iv integrat care
produce un profit. Așadar , Gr. Antipa din start a abordat delta , litoralul marin
etc. nu numai din punct de vedere sistemic dar și economic , astfel efectuând ,
primul în lume , studiu bioeconomic.
N. Botnariuc , în lucrarea Interferen ța ecol ogie – economie (1981) , pornind de la
E. Haeckel (1866) și continuând cu preocupările lui G. Antipa (1892 , 1910 , 1932)
privind Delta Dunării , subliniază că dacă știința economică se ocupă de studiul
producției , distribuției și consumului bunurilor și servi ciilor în sistemul societății
umane , ecologia studiază producția , distribuția și consumul energiei încorporate
în substanța organică din sistemele naturale. Astfel se argumentează integrarea
dintre ecologie și economie.
În continuare vom urmări și evalua aportul economiștilor la apariția
bioeconomiei ca știință și aspectele ei manageriale. Prima analiză în acest sens a
fost făcută de N. N. Constantinescu (1976) care , pentru problemele economice ale
mediului înconjurător , au constituit un domeniu central în creația sa științifică.
Desigur , așa cum recunoaște însăși acest mare economist român , concepția sa
bioeconomică (el o denumește „principiul ecologic în știința economică”) este
bazată pe ideiile economice ale biologului (ecologului) Gr. Antipa. După cum
menționează N. Botnariuc (1993) , N. Constantinescu , abordând problemele

242 metodologiei cercetării economice , argumentează aplicarea metodei integraliste
în analiza fenomenelor economice , privite prin prisma intercondiționării
factorilor socio -economici , pe d e o parte , și cei ecologici , pe de alta.
Această idee a autorului pentru prima dată a apărut în lucrarea de pionerat
Economia protecției mediului natural (1976) , în care este efectuată o analiză [subl. n]
a implicațiilor economice , care decurg din desfășu rarea proceselor ecologice ,
efectuate de activitatea umană. Biologul N. Botnariuc (1993) consideră că
problema centrală abordată de N. Constantinescu este aceea a contradicției
aparente dintre necesitățile dezvoltării socio -economice și conservarea naturii .
Economistul Constantinescu dezvoltă și demonstrează , print -o temeinică
argumentare teoretică și faptică , concepția după care „activitatea de protecție , de
conservare a mediului natural este creatoare de valori economice”. Între acest
proces de conservare și progresul socio -economic există contradicție numai dacă
cele două procese sunt privite prin prisma unor interese imediate și sectoriale.
Din perspectiva dezvoltării istorice (durabile) a societății , conservarea naturii
apare drept una din condițiile ac estui proces , pentru că , după cum afirmă N.
Constantinescu „fără asigurarea echilibrului ecologic dinamic și a unei
ecostructuri raționale a economiei naționale , nu poate fi realizată dinamica
normală în domeniul economic” (citat după Botnariuc , 1993).
N.N. Constantinescu , contribuind esențial la consolidarea bioeconomiei ca
știință teoretică și ansamblu de practici ambientaliste , a pornit de la axioma
conform căreia munca reprezintă un proces între om și natură , în cursul căruia
omul efectuează , regimente ază, iar prin acțiunea sa , controlează schimburile de
materii dintre el și natură. „Munca presupune atât unitatea între om și natură , căt
și lupta dintre cele două părți , deci, cu o singură expresie , contradicția dintre ele.
De aici și necesitatea ca omul – factorul conștient – să se preocupe de asigurarea
armoniei necesare , știind că în afara naturii propice lui este greu de închipuit că
societatea umană ar putea dăinui. Or , tocmai acest lucru l -au înțeles oamenii cel
mai târziu. Evoluția științei economic e sub acest aspect este cât se poate de
concludentă ”.
Într-adevăr , după cum consideră autorul citat , omul cu greu , numai în
ultimul timp (pe parcursul revoluției tehnico – științifice de la începutul anilor
1950 ai sec. XX) a înțeles necesitatea menținer ii homeostaziei interacțiunilor
iminente din sistemul om – natură – societate. A trebuit să treacă mai multe mii de
ani până când omul a conștientizat că , pe de o parte natura , mediul înconjurător
reprezintă unicul „rezervor general de resurse” vitale , iar, pe de altă parte , un
„receptor general pentru efluenți și deșeuri” precum și alte asemenea consecințe
ale producției , circulației și consumației , în interacțiunea cu consecințele lor
asupra stării naturii și societății omenești.
N.N. Constantinescu ana lizează (după cum urmează mai jos) cu mare
atenție evoluția relațiilor om -natură în procesul de producție și utilizarea
resurselor naturale. Autorul constată că datorită slabei densități a populației și

243 bogăției de factori naturali , antichitatea s -a caract erizat prin faptul că
preocupările pentru protecția mediului natural au lipsit până și din gândirea
științifică a lui Aristotel (384-322 î. Hr.) ca și din acțiunea practică.
Creșterea populației , despăduririle , vânatul și pescuitul excesiv au condus ,
însă, cu timpul la degradarea (erodarea) solului prin ploi torențiale , alunecări de
teren , fără ca cineva să se preocupe de situația creată. Se pare că în tratatul de
agricultură al scriitorului și gânditorului latin Columella Lucius Lunius (sec. I d.
Hr.) a f ost primul care a atras atenția asupra faptului că cel care se ocupă cu
știința agriculturii trebuie să îmbine studiul mediului natural cu experiența
practică a agriculturii , dar vedea acest lucru doar prin prisma randamentului
agricol și atât.
Evul medi u n-a adus nici el la o îmbunătățire esențială în abordarea
problemei , datorită nu numai scolasticii , care mărginea gândirea , ci și
insuficienței dezvoltării științelor naturale și stării de insuficiență a celei
economice.
Problematica avea să înceapă a i ntra în câmpul atenției abea în perioada
Renașterii , dar mai ales la începutul revoluției industriale din Anglia , când factorul
natural începe să fie impus atenției de către creșterea scării producției pentru
piață.
Părintele economiei politice Adam Smith (1723 -1790) în lucrarea „Avuția
Națiunilor” (1776) include natura între factorii de producție , alături de muncă și
capital. Smith a evidențiat , împreună cu William Petty (1623 -1687) și fiziocrații ,
importan ța resurselor naturale (pământ și mine) pentru bu năstarea oamenilor ,
dar, spre regret ca și ceilalți , fără a lua în considerare influența omului asupra
factorilor naturali și nici conexiunea inversă.
Și totuși , revoluția industrială din Europa occidentală de la sfârșitul sec.
XVIII a determinat intrarea societății umane într -o nouă fază. Piața mondială și
producția de masă cerea tot mai multe materii prime și energie , iar efluenții ,
reziduurile și deșeurile aruncate în mediul înconjurător au început să crească
masiv , exponențial. N. Constantinescu mențio nează că pentru prima oară în
această perioadă a apărut și disponibilitatea în raport cu numărul populației .
Celebrul economist englez Thomas Malthus (1766 -1834) a fost primul care a
ridicat problema rarității resurselor naturale. Pornind de la ea , el a pus problema
raportului dintre creșterea populației și cea a resurselor de hrană ale pământului.
Ca și Malthus , David Ricardo (1772 -1823) de asemenea era preocupat de
eventuala oprire a creșterii economice ca urmare a rarității resurselor naturale
(nu numa i pământ agricol dar și mine , căderi de apă etc , varietatea lor
cantitativă).
Contribuția lui Karl Marx (1818 -1883 , citat după Constantinescu , 1993 , p. 10)
la dezvoltarea bioeconomiei constă în analiza circuitului dintre om , producție și
natură , considerâ nd că între aceste elemente există un anumit metabolism. În
afară de aceasta , el a fost acela care a pus în evidență trei momente importante: a)

244 rolul calității factorului natural în determinarea productivității muncii; b)
influența producției asupra facto rilor naturali , îndeosebi asupra solului și
pădurilor; c) posibilitatea de a recicla și valorifica deșeurile și nămolurile urbane.
Marx a mai demonstrat că pe măsura progresului , avem de a face nu cu o
dispariție a dependenței omului de resursele naturale , ci cu o creștere complexă a
acesteia , chiar dacă sporesc cunoștințele care îi asigură omului o anumită
dominație asupra naturii. Pe baza cercetărilor lui Ju. von Liebig (1840) și a
progresului productivității muncii în agricultură , el a fost un adversar a l teoriei
randamentelor descrescânde în agricultură . Și încă o remarcă la fel de importantă:
Marx a prevăzut posibilitatea sistematică de a economisi resurse materiale
primare prin realizarea unor foarte rentabile industrii de valorificare a deșeurilor
și a arătat , totodată , cum deșeurile procesului de producție și de consum pot fi
introduse din nou în circuitul procesului de producție , spre a crea astfel materia
unui nou capital , fără cheltuială prealabilă de capital. Și încă ceva: pentru K.
Marx problemel e mediului (cu atât mai mult , a ecologiei în general) nu au
constituit o preocupare sistematică. Totuși , el credea că datorită dezvoltării , în
viitor științele naturii și cele privind omul vor constitui o singură știință [s -o fi
gândit oare autorul la bioe conomia noastră? – n.n.].
Dimensiunile ecologice ale mediului , și invers , au continuat să fie permanent
în atenția economi știlor, care au contribuit determinant la dezvăluirea
caracterului limitant al resurselor naturale cu care se operează în economie. U nii
economiști vor încerca să folosească metodele lor pentru integrarea problemelor
ecologice. Tot mai mulți economiști au început să pună în valoare fenomenul de
deteriorare a factorilor naturali de -a lungul timpului. De ex. , fizicianul ucrainean
Serhii P odolinsky (1850 -1891 , citat după Constantinescu , 1993 , p. 11) , influențat
de teoria valorii – muncă , a ridicat problema eficienței consumului de energie ca și
pe cea a randamentului cheltuielilor de energie în diferite modalități de utilizare
agricolă a te renurilor. Autorul a subliniat existența a două procese pe care le -a
denumit „circuitul vieții”: plantele acumulează energia solară , iar animalele care
se hrănesc cu ele transformă o parte din această energie în lucru mecanic și
dispersează energia în spaț iu. Prin stocarea în rezerve fosile sau reducerea vieții
animale la oferta de plante , între cele două parți , acumulare și dispersie , până la
urmă , spunea el , se produce un anumit echilibru. În privința perspectivei
energetice a lumii , Podolinsky era optimi st, contând pe energia solară pusă în
serviciu producției , ca și pe sporirea eficienței cu care se utilizează energia. În
aceeași problemă a utilizării energiei s -a exprimat și chimistul german , Laureat al
Premiului Nobel (1909) , Wilhelm Ostwald (1853 – 1934) (citat după
Constantinescu , 1993 , p. 11) , care a propus o periodizare a istoriei în funcție de
accesul omenirii la energie și de eficiența utilizării acesteia. Ostwald considera că
transformarea energiei solare este posibilă de grandioase înbunătățiri , atât în ce
privește calea fotosintezei , cât și , mai ales , cea a conversiunii industriale .

245 Împreună cu N. Constantinescu (1993) , vom da o înaltă apreciere și lui L. C.
Gray (1913) , care va pune o problemă fundamentală în domeniul resurselor
naturale , și anume aceea a soluționării conflictului de interese dintre prezent și
viitor (pe baza criteriilor maximizării valorii prezente) , utilizând o rată ridicată a
dobânzii aplicată asupra extracției resurselor naturale; după el , o rată ridicată a
dobânzii duce la o epuizare rapidă a resursei , pe când o rată scăzută a dobânzii
face mai profitabilă pentru deținători conservarea .
În ultimul sfert de veac s -a desfășurat o vastă și sistematică activitate de
cercetare în domeniul economiei producției mediului natural , contra poluării și
degradării acestuia. Au apărut și alți termeni integrați , de exemplu „bunuri
ecologice” și „servicii ecologice”. Au fost elaborate o serie de modele ecologice ,
operându -se o încorporare a problemelor mediului natural în teoria echilibru lui
economic general ; s-a încercat integrarea modelelor economice cu cele ecologice ,
spre a se reliefa (utilizând metoda imputs -outputs ) faptul că producția presupune
fluxuri dinspre natură (inputs) către ea (outputs ) și invers , fluxuri care cer luarea
în considerare a dependențelor , interdeterminării ecologo -economice
[bioeconomice – n.n.]; a început să se folosească noțiuni cibernetice adecvate ,
bunăoară: feedback (acțiune retroactivă , pozitivă sau negativă) , homeostazie
(stabilitatea sistemului) , echilib ru dinamic etc. Din ecologie au fost , reușit ,
împrumutate noțiunile de metabolism , deșeuri , exometaboliți etc.
N. N. Constantinescu (1993) menționează primul model al lui J. H.
Cumberland (1966) , care creează un cadru principal menit să pună în evidență
consecințele activității economice asupra mediului înconjurător. Alt model (Daly ,
1968) se referă la integrarea problemelor economice și pe cele ecologice. Este de
remarcat și modelul lui Walter Isard (1969) , construit nu ca un model
interramuri , ci ca unu l interproduse folosind totodată coeficienți de producție ,
economici și ecologici.
Un loc cu totul aparte în explicarea cauzală , generală a imperativului aparte
în explicarea cauzală , generală a imperativului economico -ecologic îl ocupă
economistul americ an de origine română Nicolas Georgescu – Roegen (1906 –
1994) , care, nominalizat și el pentru Premiul Nobil , prima dată în istoria științei a
tratat raportul deteriorativ dintre economie și natură , estimându -l din punct de
vedere termodinamic , a deschis no i orizonturi de cercetări și a elaborat în acest
context principiile noii științe denumită bioeconomie (vezi lucrarea autorului
„Legea entropiei și procesul economic”). Georgescu – Roegen a pus legea entropiei
(a doua lege a termodinamicii) la temelia expl icării economiei , demonstrând că
știința economică , în ansamblul ei , trebuie obligatoriu regândită prin prisma
factorului natural. Acesta privește toate procesele: producția , repartiția ,
circulația , consumul și , respectiv , costuri , valoare , preț, creștere economică ,
echilibru economic. Legea entropiei însăți apare drept cea mai economică dintre
toate legile naturale… Relația dintre procesul economic și Legea entropiei nu este

246 decât un aspect al unui fapt mai general , dar anume aceasta constituie „baza
econo miei vieții [subl. n.] la toate nivelurile”.
Este incontestabil faptul că Georgescu – Roegen a creat o viziune de
ansamblu nouă asupra științei economice contemporane. Concepția
termodinamică a autorului a întâlnit și adversari (de exemplu , Elias L. Kahal il,
1990): de pildă se consideră că dacă legea entropiei este relevantă pentru
înțelegerea deteriorării naturale și a mediului , aceasta nu este singura lege care
trebuie luată în vedere. Oricum , important este faptul că autorul atrage atenția
asupra temeiu rilor economiei în natură.
O analiză interesantă privind aportul lui Nicolas Georgescu – Roegen (1971 ,
1979 , 1995) în dezvoltarea științei bioeconomice pe baza principiilor
termodinamicii o face cunoscutul geolog și ecolog român M. Bleahu (2001). Acest
autor subliniază: considerând lumea ca un tot ce formează biosfera (după
Vernadsky , 1965) , în care legile sunt cele ale evoluției darwiniene și ale
termodinamicii , Georgescu – Roegen consideră că știința economică nu trebuie
gândită în terminii legilor fizi cii, ci mai curând în cele ale biologiei; el a
fundamentat astfel un nou concept , cel de bio-economie , demonstrând că procesele
economice sunt similare celor biologice , fapt pentru care și folosesc termeni și
comparații noi. Astfel , invențiile revoluționar e sunt echivalentul mutațiilor din
lumea vie , întregul proces economic poate fi considerat un metabolism global al
umanității , iar stabilitatea economică trebuie să fie dinamică , o homeostazie
[sublinierile noastre] a complexului biosferic.
După cum menț ionează Bleahu , în tot acest sistem de gândire ecologia
ocupă un loc de frunte , Georgescu – Roegen fiind primul , încă în 1966 , care a
atras atenția asupra faptului că trăim pe un glob de dimensiuni limitate cu
resurse dereglate , pe care îl agresăm cu deșeu ri și care nu va putea suporta o
creștere infinită a civilizației.
Împreună cu M. Bleahu (2001) , vom mai face o remarcă nu mai puțin de
importantă: în programul său minimal de bioeconomie Georgescu – Roegen
avansează și ideea de a lua în considerare nu nu mai soarta contemporanilor
noștri , ci și a generațiilor viitoare. Astfel economistul nostru (româno – american)
a anticipat aproape cu un sfert de veac concepția dezvoltării durabile , devenită ,
datorită Agendei – XXI de la Rio de Jainero (5 iunie 1992) , noua filozofie a
omenirii!
Așadar , în ultimă analiză , economiștii au ajuns la concluzia generală că cheia
progresului economic o reprezintă resursele naturale (epuizabile și inepuizabile ,
repartizarea lor în spațiu și în timp etc.). Pentru a contracara depe ndența
iminentă a producției de aceste resurse savanții economiști și practicienii au
început să caute noi soluții. Au apărut diferite teorii. De examplu , H. Hotelling
(1931 , citat după Constantinescu , 1993) publică monografia Economia resurselor
epuizabil e, în care prezintă o teorie dinamică a resurselor naturale , în conformitate
cu care prețul net al unei resurse nereînnoibile trebuie să crească cu o rată ce

247 egalează pe cea a dobânzii; principiul era deci cel al maximalizării valorii actule ,
care rămâne , însă, după autor , valabilă pentru toate perioadele. Dar , pentru
celebrul John M. Keynes (1936 în lucrarea „A General Theory of Employment ,
Interest and Money”) , care a revoluționat gândirea economică , problematica
legată de resursele naturale rămâne străin ă, „el concentrându -și toate capacitățile
asupra utilizării mâinii de lucru , banilor și creșterii economice” (Constantinescu ,
1993). Economiștii specialiști în silvicultură și agricultură , însă, se preocupau în
cel mai serios mod de factorii ecologici , sub aspectul calității solului și
deteriorării pădurilor. Alți economiști au înțeles , că evoluția tehnico – științifică și
social economică (mai precis , revoluția ) tehnico – științifică de la începutul anilor
1950 , datorită descoperirilor în științele fundame ntale – matematică , fizică ,
chimie , biologie care a determinat progrese foarte optimiste , trebuie să însemne și
progres ecologic .

248 ARC PESTE TIMP
Reflexii în 2011 privind Simpozionul Național: “CALITATEA ALIMENTULUI
PENTRU OM ȘI A NIMAL – ACTUALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE”,
desfășurat în 27.06.1997 sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice
și a Academiei de Stiin țe Medicale din România

Nicolae M. CONSTANTINESCU,
Membru de onoare al AOSR, Prof. Dr.
membru al Comitetului Național de Securitate și Strategie Alimentară
din cadrul Academiei Oamenilor de Știință din România
nae_constantinescu@yahoo.com

Rezumat
Atitudinea față de salubritatea alimentului este considerată un marker al civilizației.
În anul 1997, având o poziție ce mi -a permis organizarea unei acțiuni de anvergură, am
inițiat o dezbatere națională pe tema calității alimentului pentru om și animal. Și mi -am
motivat inițiativa în deschiderea Simpozionului din iunie 1997 desfășurat la Academia de
Științe Agricole și Silvice: „Cu ani în urmă, în clinica de chirurgie unde eram asistent, se
operau 2 -3, maximum 4 cancere digestive pe lună. Acum operăm săptămânal, într -o
singură clinică din București 4 -5 neoplasme din sfera digestivă. De ce această creștere?
N-or fi având chiar t oate cauze alimentare, dar indiscutabil, majoritatea pornesc de la
ceea ce mâncăm.” Și în continuare am subliniat că atunci când este vorba de produse
alimentare, nu se poate ține seama doar de productivitate, ci trebuie avută în vedere și
sanogenitatea lo r.
Privind lucrurile din perspectiva lanțului trofic pământ → apă → aer → plantă →
animal → om, am invitat la acel Simpozion specialiști în pedologie, specialiști în
hidrologie, specialiști în creșterea plantelor folosite în hrana omului și animalelor,
specialiști în creșterea animalelor ale căror produse sunt folosite în alimentația omului și,
în sfârșit, specialiști în igiena alimentației omului. Cei prezenți mi -au declarat că
niciodată nu mai fuseseră aduși la aceiași masă pentru a discuta problema alime ntului. S –
au remarcat contribuțiile aduse de participanți la cele două noțiuni fundamentale, care
guvernează toată politica mondială, europeană și mondială a alimentului: food security și
food safety . Prin securitate alimentară se înțelege garantarea acces ului la o alimentație
suficientă și sănătoasă iar prin siguranță alimentară se înțelege consumul unor alimente,
care să nu fie dăunătoare sănătății omului.

*
* *

Atitudinea față de salubritatea alimentului este considerată un marker al
civilizației. În anul 1997, având o poziție ce mi -a permis organizarea unei acțiuni
de anvergură, am inițiat o dezbatere națională pe tema calității alimentului
pentru om și animal. Și mi -am motivat inițiativa în deschiderea Simpozionului
din iunie 1997 desfășurat la Acade mia de Științe Agricole și Silvice: „cu ani în

249 urmă, în clinica de chirurgie unde eram asistent, se operau 2 -3, maximum 4
cancere digestive pe lună. Acum operăm săptămânal, într -o singură clinică din
București 4 -5 neoplasme din sfera digestivă. De ce aceas tă creștere? Nu or fi
având chiar toate cauze alimentare, dar indiscutabil, majoritatea pornesc de la
ceea ce mâncăm.” Și în continuare am subliniat că atunci când este vorba de
produse alimentare, nu se poate ține seama doar de productivitate, ci trebuie
avută în vedere și sanogenitatea lor; productivitatea însoțită de patogenitate este un
non sens . Am dedicat acel Simpozion calității alimentului pentru om și animal,
deși îndeobște termenul de aliment este rezervat nutriției omului, iar la animal se
folose ște termenul de hrană. Motivul pentru care am ales această sintagmă ține
de lanțul trofic, pe care am vrut să -l evidențiez cu acea ocazie: pământ → apă →
aer → plantă → animal → om. Conform acestei înlănțuiri planta își ia din
pământ, apă și aer cele neces are vieții ei, animalul are ca resurse apa, aerul și
planta, iar omul folosește apa, aerul, planta și animalul pentru a trăi și a se
desvolta. Aceste inter -relații ne sugerează că aceleași rigori pe care trebuie să le
avem pentru calitatea nutriției omului , ar trebui să le avem și pentru calitatea
nutriției animalelor ale căror produse le consumăm.
De altfel Aquis -ul Comunitar (Regulamentul Parlamentului European și al
Consiliului Europei nr. 178/2002) prevede că hrana pentru animale prezintă
riscuri dacă a re un efect negativ asupra sănătății oamenilor sau animalelor -și
apoi dacă determină un risc pentru consumul uman al alimentelor de origină
animală.
Privind lucrurile din perspectiva lanțului trofic amintit am invitat la acel
Simpozion specialiști în pedol ogie, specialiști în hidrologie , specialiști în creșterea
plantelor folosite în hrana omului și animalelor, specialiști în creșterea animalelor
ale căror produse sunt folosite în alimentația omului și în sfârșit specialiști în
igiena alimentației omului.
O primă remarcă: cei prezenți mi -au declarat că niciodată nu mai fuseseră
aduși la ace eași masă pentru a discuta problema alimentului. O a doua remarcă
privește contribuțiile aduse de participanți la cele două noțiuni fundamentale,
care guvernează toată pol itica mondială, europeană și mondială a alimentului:
food security și food safety . Prin securitate alimentară se înțelege garantarea accesului
la o alimentație suficientă și sănătoasă iar prin siguranță alimentară se înțelege
consumul unor alimente, care s ă nu fie dăunătoare sănătății omului.
Consider că pentru activitatea Comitetului Național de Securitate și
Strategie Alimentară ar fi benefică o scurtă trecere în revistă a problematicii
alimentului așa cum era ea văzută acum 14 ani la noi în țară.
Prof.d r. Corneliu Răuță – președintele de atunci al Academiei de Științe
Agricole și Silvice și gazda Simpozionului a caracterizat securitatea alimentară
conform unui document emis de FAO, drept acea stare în care alimentele sunt
disponibile tot timpul și accesi bile tuturor persoanelor în condiții adecvate de
cantitate, calitate și varietate. Dar ce trebuie înțeles prin calitatea alimentului?

250 Prof. dr. Sebastian Dumitrache de la Institutul de Sănătate Publică din
București a considerat că acest deziderat al cali tății se referă atât la conținutul în
nutrienți, cât și la inocuitatea produsului comestibil. Calitatea include în plus și
gradul de atracție senzorială, toleranța digestivă și lipsa unor efecte agresive
toxice sau bacteriene. Nerespectarea acestor cerințe duce la o patologie
alimentară, în care intră bolile de nutriție provocate de o hrană dezechilibrată în
nutrienți, la intoxicații, la boli microbiene și parazitare, la boli digestive între care
intră și cancerul. Bazat pe cercetări efectuate la acea dată în diverse zone ale țării,
prof. Dumitrache atrăgea atenția asupra necesității creșterii consumului de lapte,
apoi de pește, de carne, de fructe – și făcea această constatare referindu -se
îndeosebi la grupurile vulnerabile în cazul unei alimentații defectu oase: copiii,
bătrânii, gravidele, bolnavii.
Prof. Dr. Vasile Stănescu de la Facultatea de Medicină Veterinară din
București a ridicat problema prezenței unor reziduri chimice cu caracter
remanent în alimentele de consum, care conferă acestor produse o anu mită
patogenitate.
Conf. Dr. Marian Neguț de la Institutul Cantacuzino a arătat că aproape
jumătate dintre factorii care degradează calitatea alimentului, acționează în
cursul proceselor de prelucrare a lor. El atrăgea atenția asupra unui nedorit
record eu ropean pe care -l înregistra țara noastră la vremea aceea: primul loc la
bolile cu transmisie digestivă și cea mai mare morbiditate prin trichineloză de pe
continent.
Dl. inginer Valer Stoica de la Institutul de Chimie Alimentară, analizând
siguranța alimen tului arăta că 47% din populația României are un grad crescut
de vulnerabilitate datorită consumului de alimente cu o calitate îndoielnică. Într –
o perioadă de 5 ani, între 1990 și 1955, numărul deceselor prin afecțiuni
cardiovasculare a crescut cu 14, 73% iar al deceselor prin boli digestive cu 32%.
O secțiune a discuțiilor a fost rezervată apei potabile. Prof.dr.Manole Cucu
de la Institutul de Sănătate Publică din București remarca în privința
programelor de aprovizionare cu apă potabilă doar stagnare și r egres. Apele de
suprafață s -au degradat și nu sunt prelucrate, așa că în cea mai mare parte nu
mai corespund condițiilor de potabilitate.
Fac o paranteză. În 1991 a avut loc o sesiune a Academiei Române, deci a
academiei mari, consacrată factorilor de medi u din țara noastră. La ședința
condusă de acad. Ștefan Milcu am avut o intervenție intitulată: ”Factori de mediu
sanogeni și factori de mediu patogeni”, în care am atins și problema apelor
curgătoare din România. Conform unei clasificări a potabilității pe care mi -o
dăduse un prieten care lucra la Apele Române , există 3 categorii de ape curgătoare
de suprafață de la categoria I – apa de izvor de munte, până la categoria III, apă
care necesită o prelucrare prealabilă. Există și o extra -categorie D, adică ape
degradate reprezentate de acele ape curgătoare, care sunt atât de poluate încât nu
mai pot fi folosite nici pentru irigații, dacă nu sunt epurate. Așa se afla de pildă

251 Ialomița în aval de combinatul de porcine de la Căzănești. În ultimii 20 de ani
sunt mu lte cursuri de apă care și -au ameliorat calitatea, dar rămân încă multe
altele de rezolvat cum ar fi spre pildă prelucrarea apelor reziduale sau a
deșeurilor industriale înainte de a fi deversate într -o apă curgătoare. Nu mai
departe decât acum 3 ani am vă zut cantități mari de rumeguș aruncate într -o apă
curgătoare de munte, provenite de la o mică exploatare forestieră. Și cred că nu
este singurul loc din țară unde se întâmplă așa ceva. Degradarea apelor
curgătoare de suprafață se datorează în principal dev ersării apelor reziduale
neepurate, care aduc numeroase substanțe non -biodegradabile în circuitul din
natură.
Un alt lucru care trebuie reținut din discuțiile de la Simpozion: acumularea
în plante a compușilor care conțin nitrați trebuie să fie un permanen t subiect de
preocupare pentru sănătatea oamenilor și a animalelor, pentru că în părțile
comestibile ale plantelor se pot strânge concentrații ionice foarte mari de nitriți,
cu efect direct asupra formării methemoglobinei și – prin releul nitrozaminei –
asupra apariției cancerului de stomac. Prof.dr. Manole Cucu făcea în 1997
următoarea remarcă: „prezența nitraților în apa din aproape toate zonele rurale a
devenit o problemă națională”. Se consideră de către dr.ing. Eugen Cușa de la
Regia Apele Române , că o primă condiție a ieșirii din starea precară în care se află
alimentarea cu apă potabilă a populației ar trebui să vizeze refacerea rețelei de
distribuție a apei.
Solul a fost un alt element al lanțului trofic, care a fost pus în discuția
Simpozionului. Ma i mulți comunicatori – dr. ing. Radu Lăcătușu de la Institutul
de Cercetări pentru Agrochimie și Pedologie, dr. doc. Gheorghe Burlacu de la
Institutul de Biologie și Nutriție Animală Balotești, dr. doc. Andrei Gherghi și
dr. Miruna Bibicu de la Institutul de Cercetare -Dezvoltare pentru Valorificarea
Produselor Horticole, dr. Nicolae Avram de la Institutul Național de Medicină
Veterinară „Pasteur”, au prezentat factorii care amenință alimentul pe parcursul
lanțului trofic sol → vegetale → om sau sol → furaj e → animale → om. S -au
discutat pe rând calitățile privitoare la compoziția solului, gradul de umiditate,
selecția soiurilor de plante, tehnologiile de cultură, păstrarea și prelucrarea
soiurilor horti -viticole. S -a arătat că solurile României au aproape t oate o
fertilitate ridicată, însă că o parte sunt deteriorate prin pătrunderea și acumularea
unor agenți poluanți chimici. Dintre aceștia unii sunt remanenți, rămânând în sol
zeci de ani. Întinse suprafețe agricole sunt poluate cu metale grele (Pb, Cu, Cd,
Zn) provenite din activitățile industriale. Nitrații de care s -a amintit au depășit în
multe locuri limita maximă admisă (LMA) în sol. Administrarea necontrolată de
îngrașăminte minerale (mai ales pe bază de azot) și de pesticide își cumulează
efectele no cive asupra oamenilor. S -a apreciat – la nivelul anului 1997 – că
legumele participă cu 54% la ingestia de nitrați a locuitorilor României.
Concentrația acestor poluanți este de 6 ori mai mare decât LMA în fructe. Iată un
amănunt anecdotic dar semnificativ: în anii ’80, Comunitatea Europeană a sistat

252 importul de legume -fructe din România datorită conținutului crescut de
pesticide. Ele au fost lăsate pentru consumul intern fără să se sufle nici o vorbă
populației. Conducătorul țării de atunci a hotărât să se aprovizioneze pentru
uzul personal dintr -o fermă cu circuit închis perfect controlat. La un moment dat
s-au găsit pesticide în legume. S -a constatat că îngrășământul natural provenea
de la vaci care pășunaseră iarbă cu urme de pesticide. Bine înțeles că s -a schimbat
pășunea.
Periculozitatea pesticidelor, a DDT -ului- cu deosebire din fructe – nu stă în
cantitățile mari conținute, ci în faptul că ele -ingerate chiar în doze mici – se
acumulează treptat în organism. Iar organismul cel mai vulnerabil, markerul,
este copilul. Deci în opțiunea dintre chimizarea agriculturii cu riscurile ei și o
agricultură cu producții mai scăzute, calea înțeleaptă trebuie să fie administrarea
acestor substanțe chimice cu aceleași precauții pe care le avem la administrarea
de medicam ente. Administrarea îngrășămintelor și pesticidelor trebuie făcută
sub supravegherea unor specialiștiși și nu anarhic, după cum îl taie capul pe
fiecare. E ca și cum nu ar mai fi medici, ci fiecare ar folosi numai automedicația!
Din păcate s -au constatat m ulte cazuri de lipsă de conștiință, mai ales la unii
legumicultori, care au pe lângă loturile de legume destinate comercializării, pe
care le chimizează puternic, și terenuri pentru consumul propriu, lucrate după
metodele clasice, nepoluante.
Aceeași grijă pentru o hrană nepoluată trebuie arătată și la furajarea
animalelor. Prof. d r. Mihai Zamfirescu – secretarul Academiei de Științe
Medicale – a reamintit conceptul lui Carol Davila, după care medicina este una
singură. Ea respectă legile biologiei, care -i privesc atât pe om cât și pe animal,
motiv pentru care vitele, porcinele, ovinele, toate orătăniile au nevoie de o hrană
sănătoasă.
O secțiune a Simpozionului a tratat produsele vegetale și animale de import
cu potențial nociv. Bariera care ar fi trebuit s ă le oprească avea în 1997 numeroase
găuri, așa cum a arătat dr. Florin Oancea de la Institutul de Cercetări pentru
Protecția Plantelor, prof. dr. Constantin Știrbu de la Institutul Național de
Medicină Veterinară”Pasteur”, dr. Liviu Mitrea de la Laborator ul Central de
Control al Produselor de Origină Animală și al Furajelor. S -a arătat că importul
necontrolat de plante, animale sau carne comportă un risc fitosanitar – care poate
determina scăderea producției interne mai ales de legume/ fructe, apoi un risc de
a avea pe piață alimente contaminate cu poluanți biologici, în sfârșit un risc de
introducere de plante transgenice, al căror efect asupra organismului uman nu a
fost precizat. Concluzia: controlul fitosanitar și sanitar veterinar trbuie să crească
în severitate la fiecare poartă de intrare în țară.
Ca o concluzie acuma a întregului Simpozion, care a fost unanim aprobată, a
fost necesitatea imperioasă a unei legi a alimentului . S-a amintit că Elveția are o
asemenea lege din 1905, SUA din 1906 iar restul țărilor occidentale din anii ’50 –
’70. Aceste legi sunt severe, fără cale de negocieri cu cei în culpă.

253 Necesitatea unei asemenea legi pentru România era imperioasă, așa cum a
insistat prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi de la Institutul de Chimie
Alimentară. Legea alimentului trebuia să asigure securitatea și inocuitatea
produselor alimentare. Ea trebuia să -l protejeze pe consumator de alimentele
insalubre, poluate, contaminate și să creeze structuri abilitate cu asigurarea unui
control necruțător.
La Simpozi on s-au spus deschis, multe lucruri ce nu fuseseră făcute publice,
iar interdisciplinaritatea a asigurat pentru prima dată o mare coerență pentru
promovarea unei adevărate politici a alimentului.
Unul din principalele efecte ale realizării acestei adevărat e task-force (grup
operativ) a fost redactarea și aprobarea legii 150/2004 privind siguranța
alimentului în România, cunoscută pe scurt ca Legea Alimentului.
Articolul 1 al acestei legi cuprinde esențialul întregii politici a alimentului :”
prezenta lege re prezintă baza pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății
oamenilor. Ea stabilește principiile generale, care se aplică alimentelor și hranei
animalelor”.
Trebuie să facem toate eforturile ca această lege să fie aplicată.

254 SECURITATEA ȘI STRA TEGIA ALIMENTARĂ – INTERRELAȚII
ȘI DOMENII DE ACTIVITATE IMPLICATE

Dan ȘCHIOPU*
*Prof. univ. dr. , membru titular fondator AOSR , vicepreședinte AOSR ,
președinte al Consiliului Național de Securitate și Strategie Alimentară.

Rezumat
După definirea noțiunii de securitate alimentară , se prezintă creșterea numerică a
populației și , pe regiuni ale globului , rațiile alimentare , suprafața de teren arabil/locuitor ,
obligațiile ce revin agriculturii având în vedere creșterea suprafețelo r degradate. Poluarea
mediului afectează agricultura și produsele ei. Sunt prezentate schematic interreațiile
consecutive autoepurării aerului și influența lor asupra cantității și calității recoltei ,
modalități de reducere a consumului de energie și a inf luenței asupra efectului de seră.
Încălzirea globală ridică noi probleme , cărora agricultura va trebui să le facă față. Sunt luate
în discuție aspecte economice , riscurile de natură diferită , cu unele măsuri și modalități de
prevenire.
*
* *

În monumenta la sa „Enciclopedie de ecologie” (2010, p. 666), domnul
academician Ion I. Dediu definește securitatea alimentară drept „existența
condițiilor alimentare necesare pentru ca o populație umană să dispună de o
viață activă și sănătoasă. Constituie un obiectiv al politicilor agricole la nivel
național și internațional, prin care se urmărește atât dezvoltarea sectorului
agricol, cât și asigurarea puterii de a produce și cumpăra (procura) produse
alimentare ecologic curate.”
Asemănător este definită și de către FAO, securitatea alimentara
reprezentând „garantarea fiecărui individ în permanență în orice loc sau
moment, a accesului la o alimenta ție suficientă și sănătoasă, care să -i permită să
aibă un regim alimentar satisfăcător pentru o viață sănătoasă și activă. ”
Ambele definiții se referă și la calitatea alimentelor, acestea trebuind să fie
„ecologic curate” sau „alimentația să fie sănătoasă”.
Conform FAO, siguranța alimentară este corespunzătoare atunci când un
aliment este gustos și, prin consum, nu alterează și periclitează starea de sănătate
a organismului. Se realizează prin angrenarea tuturor factorilor și aplicarea
tuturor normelor care sprijină și asigură realizarea unor produse alimentare a
căror valoare nutritivă și de consum stau la baza unei alimentaț ii sănătoase.
(Constantin M., 2011).
Cu toții ne amintim de teza lui Thomas Robert Malthus care, în lucrarea sa
„Essay on the Principle of Population” (1798), afirma imposibilitatea de a se asigura
hrana pe suprafața finită a planetei, pentru o populație cu o cre ștere în propor ție
geometrică (vezi Figura 1).

255
Previziunile avansează cifra
de 10 miliarde de locuitori la
sfârșitul secolului al XXI -lea, însă
unele evaluări notează că această
cifră va fi atinsă încă din 2050
(Șt. Mâșu, 2011, p. 40).

Figura 1: Creșterea populației
globului (Șchiopu D. – 1997, p. 83;
sinteză după date din literatură.)

Dar, la creșterea numerică, se adaugă și creșterea consumului mediu de
cal/om/zi: în Asia de Est, în anii 1961 -1963, 1750 cal/om/zi (cel mai mic con sum
zilnic), iar în anul 2010, 3040 cal/om/zi, în timp ce în țările dezvoltate, pentru
aceleașî intervale de timp, era de 3020 cal/om/zi, respectiv 3470 cal/om/zi. În
medie, la nivel general, în 2010, se consumau 2860 cal/om/zi. (după Sylvie
Brunel, citat de Șt. Mâșu, 2011, p.82 -83). Acestea pot fi luate din produse vegetale
(calorii primare) sau din produse animaliere (calorii secundare).
Alimenta ția corectă necesită atât produse de origine vegetală, cât și
produse animaliere: este obligatorie existen ța în hrană a acizilor gra și
nesatura ți – care se găsesc în alimentele de origine vegetală – și a celor 9
aminoacizi esen țiali, care se găsesc în produsele animaliere: valina, leucina,
izoleucina, fenilalanina, tionina, metionina, triptofanul, histidina. O raț ie
alimentară zilnică de cca. 3501 cal/om/zi, formată din 1790 calorii primare și
1711 calorii secundare este echivalentă cu 13 .767 cal . primare, deoarece se
consideră că o calorie secundară se ob ține din 7 calorii primare. (D.Șchiopu,
1997). Tehnologiile actuale din zootehnie permit în prezent un randament mult
crescut, deci ieft inirea cărnii. Adăugând faptul că mâncarea cu carne este mult
mai gustoasă și sățioasă, consumul de carne a crescut, unele categorii ale
populației depășind mult normele recomandat e de nutri ționioști.
Prin creșterea consumului de carne, suprafețele de culturi furajere se vor
dubla (P. Roberts, 2009, p. 18), rezultând o micșorare a suprafețelor producătoare
de alimente pentru oameni. Dar, cum consumul de calorii nu este uniform pe
Terra, pentru 2010 -2011 sunt estima ți 1 miliard de malnutri ți, comparativ cu
800.000 în 1995, această categorie a popula ției ajungând la 19%, fa ță de 16% cât
erau în anul de referin ță. (Șt. Mâșu, 2011, p. 84)

256 Cătălina Mihai (2011, p. 14), arată că în conf ormitate cu „un studiu al Feeding
America…. publi cat ieri (n.n. 25 august 2011). .. 17 milioane de copii – unul din patru –
nu beneficiază de hrană suficientă și sănătoasă. Iar studiul se bazează pe date oficiale din
2009.”
În România, consumul a crescut de la 3.020 cal/om/zi în 2000, la 3 .350
cal/om/zi, în anul 2005 (I. Buhociu, C. A. Buhociu, 2009) .
După A. N. Duckman (1971), citat de I. Puia și V. Soran, (1981, p. 74), aria
minimă de teren arabil pentru o persoană variază în func ție de provenien ța
alimen telor: calorii primare sau calorii secundare. La o dietă severă, săracă în
proteine și grăsimi animale, poate fi chiar de 0,09 ha și chiar mai pu țin – în
funcție de progresele tenologiilor aplicate în agricultură, mai ales în zonele calde
și umede (Asia de Sud-Est), unde terenul este tot timpul ocupat de culturi. În
Japonia, în 1970, reveneau 0,054 ha teren arabil/locuitor.
În țara noastră, la 1 iulie 1978 reveneau 0,448 ha teren arabil/locuitor, iar în
anul 2004 reveneau în medie aproximativ 0,40 ha teren arabil/locuitor. (I.
Buhociu, C. A. Buhociu, 2009), suprafa ță care în realitate era mai mică, dacă se ia
în considerare faptul că multe suprafe țe nu erau (și nu sunt nici în momentul
de față) cultivate.
Iată deci o serie de situa ții care pun cu stringen ță problema securită ții
alimentare în prezent și în perspectivă, la nivel mondial, cât și în țara noastră.
Prima chemată să contribuie la asigurarea securită ții alimentare este
agricultura, prin cre șterea produc ției de calitate la unitatea de suprafa ță. Acest
deziderat se realizează printr -o multitudine de măsuri tehnice, cu cosum diferit
de energie (tabelul 1).

Tabelul 1 . Gruparea măsurilor agro -fitotehnice în func ție de consumul de
combstibili fosili, generarea de CO 2 și alte gaze se seră și influența asupra
producției. (după Șchiopu D., 2005)

Caracteristicile grupei Măsurile agrofitotehnice
1. Nu necesită consum de
combustibili, nu generează
gaze de seră, contribuie la
creșterea produc ției. Zonarea ecologică a culturilor, organizarea
teritoriului, as olamentele, extinderea culturilor
amelioratoare a fertilită ții solului, a culturilor
perene, folosirea de cultivare cu perioadă de
vegetație cât mai lungă (atunci când
considerentele tehnico -organizatorice o permit), a
celor rezistente la secetă, ger, boli , dăunători
(inclusiv a PMG), respectarea momentului optim
de efectuare a lucrărilor solului și a indicilor de
calitate, precum și a momentului de recoltare etc.

257 2. Necesită consum foarte mic
de combustibil, dar
contribuie la cre șterea
producției. Condiționarea semin țelor destinate
semănatului, producerea semin țelor hibride,
bacterizarea semin țelor de leguminoase și de
alte plante, folosirea micorizelor, fermentarea
dirijată a gunoiului de grajd (inclusiv
vermicultura).
3. Necesită consum de
combustibil, generează CO 2,
dar sunt obligatorii și
folosite ra țional contribuie la
creșterea produc ției. Lucrările solului, folosirea îngr[ ș[mintelor și
amendamentelor, combaterea bolilor,
dăunătorilor și buruienilor, irigarea, drenajul
etc..
4. Necesită consum mare de
combustibili pentru a crea
condițiinde mediu artificiale,
produc CO 2 în cantitate
mare. Cultura plantelor în sere, cultura plantelor pe
substrat nutritiv din solu ții (hidroponice).
5. Nu contribuie la cre șterea
producției (uneori provoacă
pierderi de recoltă) și
generează CO 2. Toate măsurile aplicate necorespunzător, inclusiv
arderea miri știlor când nu o impun considerente
fitosanitare.

Dar suprafața agricolă, cea pe care se produce hrana, se reduce prin
schimbarea folosin ței (se dezvoltă localită țile, căile de comunica ții, se
amenajează terenuri de sport etc.) și prin degradarea solurilor.
În California, în Central Valley, care furnizează aproape un sfert din
producția națională de legume, suprafețele culivate se micșorează anual cu 6000
ha, pe care se constuiesc complexe comerciale și zone rezidențiale; „la nivel
național, fiecare nou -născut sau imigrant înseamna mai mult de jumătate de
hectar de teren arabil dispărut. Din acest motiv, majoritatea previziunilor
sugerează că, din miliardul de tone de cereale suplimentare de care vom avea
nevoie (n.n. în SUA) în 2030, patru cincimi trebuie să provină nu din
însamân țarea de hectare suplimentare, ci din intensificarea agriculturii, adică din
obținerea unei cantități de cereale mai mari de pe hectarele de ja cultivate. În 2030,
recoltele medii la hectar vor trebui să se ridice de la nivelul actual de 2,4 t.
cereale/ha, la 3 t., conform FAO” (P. Roberts, 2009, p. 225-226).
Un studiu făcut de Națiunile Unite arată că, de la sfârșitul celui de al doilea
războ i mondial până în anul 1990, suprafețele cultivate s -au micșorat, datorită
degradării, cu 552 milioane de hectare (= 38%). Situația, pe regiuni, este arătată în
tabelul 2. Și solurile țării noastre sunt expuse degradării, capacitatea lor
productivă fiind r estricțion ată de o multitudine de factori (Tabelul 2) .

258 Tabelul 2 . Proporția de suprafețe degradate, pe regiuni, în intervalul 1945 –
1990. (după M. Berca, 2005)

Continentul Proporția degradată (%)
Australia 16
Europa 25
America de Nord 26
Asia 38
America de Sud 45
Africa 65
America Centrală 74

Evident, dacă situa ția aceasta se va men ține, securitatea alimentară este
periclitată.
Legea 18 a avut drept consecință împroprietărirea a circa 3,5 milioane
cetățeni, cu suprafețe de 2,4 – 2,5 ha și ace stea repartizate în mai multe parcele,
fapt ce nu permite aplicarea de tehologii acceptabile pentru timpul prezent. Ne
referim nu numai la arăturile paralel cu curbele de nivel, sau la imposibilitatea
erbicidării și a recoltării mecanizate cu mașini de mar e randament. Amenajarea
sistemelor de irigații, înființarea perdelelor de protecție, amenajările
antierozionale etc. impun comasarea terenurilor, pentru a stopa degradarea
solurilor, pentru a nu pune în pericol securitatea alimentară a generațiilor
viitoar e. Cu alte cuvinte strategia alimentară impune măsuri pentru conservarea
solurilor. Strategia alimentară obligă deci la rezolvarea acestei situa ții, la
comasarea terenurilor.
Ștefan Mâ șu (2011, p.308 -309), citând un raport FAO din 2009,
menționează că în p erioada 2004 -2009, circa 2,5 milioane de hectare din unele
țări (Ghana, Madagascar, Etiopia etc.) au fost vândute unor țări (China, Corea
de Sud, Emiratele Arabe ș.a.) care urmăresc să -și asigure suprafe țe agricole
necesare pentru hrănirea propriilor popul ații. „Țări țintă mai sunt: Australia,
Rusia, Filipine, Mexic, Brazilia, iar țări „investitoare” sunt: Bahreim, China,
Japonia, țările din Golf, Egiptul, India, Kuweit, Libia, Malaysia, Arabia Saudită,
Corea de Sud etc.” Mi se pare interesant de notat că a utorul citat a introdus
aceste informa ții în capitolul intitulat Războaiele economice în secolul al XXI -lea și
mă întreb: care sunt învingatorii (câștigătorii) și care învin șii (perdanții) ? Ce
țări vor putea stoca produsele agricole și vor dirija necesaru l de alimente,
eventual vor creia artificial crize alimentare? Țara noastră în ce categorie este?

259 Tabelul 3 . Principalii factori restrictivi ai capacitățăii de producție a solurilor
agricole din România. (Berca M. 2005)

Factori restrictivi Suprafața (în mii ha)
Agricolă Arabilă
Secetă frecventă 3.900,00 –
Exces periodic de umiditate în sol 900,00 –
Eroziunea solului prin apă, din care: 4.065,00 2.100,00
alunecări de teren 700,00 –
Eroziune eoliană 386,70 278,00
Schelet excesiv la suprafața sol ului 300,00 52,00
Sărăturarea solurilor 600,00 400,00
Compactarea solurilor datorită lucrărilor
necorespunzătoare (talpa plugului)
– 6.500,00
Compactare primară (pedogenetică) a solului – 2.060,00
Formara crustei – 2.300,00
Rezerva mică și foarte mic ă de humus 7.722,20 4.553,10
Aciditate puternică și moderată 2.355,40 1.619,20
Alcalinitate ridicată 160,80 121,20
Asigurare slabă și foarte slabă cu P2O5 4.477,90 2.877,00
Asigurare slabă cu K2O 490,80 250,90
Asigurare slabă cu N 3.641,70 2.667,30
Carență de microelemente (Zn) – 1.500,00
Distrugerea solului prin diverse excavări 15,00 –
Acoperirea terenurilor cu deșeuri și cu
reziduuri solide 18,00 11,20
Poluarea chimică a solurilor, din care: 900,00 –
poluare excesivă 200,00 –
poluare cu petrol și apă sărată 50,10 –
poluare cu substanțe purtate de vânt 147,30 82,10

În Legea privitoare la organizarea și încurajarea agriculturii din 22 martie
1937, supranumită și legea Șișești, referindu -se la transmiterea proprietății
agricole rurale provenite de la stat și prin stat, se precizează că aceasta poate fi
vândută sau donată numai dacă se îndeplinesc o serie de condiții, printre care și
aceea ca cel care o cumpără sau este donatar, să fie cetățean român. (Maria
Mureșan, 2011, p. 186)
Poluarea mediu lui afectează și agricultura, deci securitatea alimentară și,
însoțitoarea ei, siguranța alimentară. Figura 2 prezintă acțiunile poluanților din

260 aer în ecosistemele agricole. Strategii pentru prevenirea unor asemenea situații
înseamnă în același timp strat egii pentru securitatea alimentară.

Figura 2. Fenomene consecutive autoepurării aerului în ecosistmele agricole
[după Șchiopu D. Și Dumitru M., 1991]

Criza petrolului împreună cu poluarea produsă de combustibilii fosili,
stimulează producerea de bio carburanți, încât ne întoarcem la situația anterioară
mecanizării, când producerea de furaje pentru animalele de tracțiune genera
concurența cu producerea hranei pentru oameni.
În 2008 aproape 30% din recolta de porumb din SUA s -au folosit pentru
fabricar ea etanolului, comparativ cu 10% în 2002 (P. Roberts, 2009, p. 219).
Printre măsurile prezentate în tabelul 1, sunt unele care includ riscuri, cum
sunt poluarea mediului în procesul de fabricare a îngra șamintelor și
pesticidelor, dar și poluarea produsel or cu nitri ți și reziduuri de pesticide etc.
În zootehnie, pot să apară poluarea produselor cu substan țe de uz sanitar –
veterinar, poluarea microbiană, cu ouă de parazi ți sau cu substan țe de
igienizare, a dejec țiilor folosite ulterior ca îngra șaminte organi ce, care devin
surse de poluare a plantelor producătoare de alimente sau furaje. De asemenea,
produse alimentare necontrolate pot să contribuie la răspândirea de zoonoze,
precum encefalopatia spongiformă (boala vacii nebune), gripa aviară etc. Atât
producția vegetală cât și zootehnia pot polua apele de suprafa ță cât și apele
freatice. Există deci riscuri privind siguran ța alimentelor. Autoritatea pentru

261 Siguranța Alimentelor, Ministerul Mediului și Pădurilor, prin Garda de Mediu,
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – folosind datele Academiei de
Științe Agricole și Silvice, Ministerul Sănătății prin Inspecția Sanitară de Stat și
folosind datele Institutului de Sănătate publică, sunt unele dintre instituțiile care
veghează, pentru evitarea unor asem enea situatii.
Pentru a ob ține produse ecologic curate, sunt sistemele de agricultură
biologică, agricultură organică și agricultura integrată (policultură, management
adaptiv), ultima mai pu țin prezentată în literatura de specialitatedela noi.
Redau, p e scurt, exemplul pe care îl dă P. Roberts (2009, p.281 -281). Un
japonez, introduce bobocii de rață pe terenul insămânțat cu orez. Bobocii preferă
să consume insectele și buruienile tinere (nu consumă orezul) și fertilizează solul
cu dejecțiile lor. Ulteri or, în orezărie se introduce lintiță, care găzduiește o algă cu
care se se hrănesc niște viermi, care sunt mâncați de pești. Și peștii fertilizează
solul cu dejecțiilele lor. Astfel, suprafața respectivă a produs concomitent carne
(boboci de rață și pește) și orez. Planta postmergătoare orezului în cadrul
asolamentului, găsește terenul fertilizat. În modul de cultură descris, nu s -au
folosit pesticide și nici îngrasaminte chimice și astfel s -a redus și consumul de
combustibili fosili. Acestea ar fi generat și pericolul poluării mediului, inclusiv al
alimentelor. Totul s -a realizat prin creșterea biodivesității ecosistemului agricol.
În timpul celui de -al doilea razboi mondial, broșurile de propaganda
agricolă recomandau folosirea de cotețe mobile, pentru a duce găinile în culturi,
în vederea combaterii insectelor.
La noi în țar ă, un președinte de C.A.P. îmi spunea că, „dacă ar fi grâul lui,
pentru a scăpa de buruieni, ar trece cu oile, care preferă buruienile (mai moi și
mai ușor de consumat decât grâul)”.
Folosirea combustibililor fosili în amonte de agricultură, direct în procesele
de produc ție agricolă sau în aval, contribuie la generarea de gaze cu efect de
seră, care se adaugă cauzelor naturale ale încalzirii globale. Încalzirea globală are
influențe negative asupra vie ții în general și, deci, și a agriculturii, pentru care
înseamnă o serie de riscuri, cauzate de: cre șterea frecven ței furtunilor,
uraganelor și tornadelor, a căderilor de grindină, a fenomenelor climatice
extreme (alternanța inunda țiilor catastrofale cu secete la fel de catastrofale în
ani diferi ți – cum au fost anii 2006 și 2007 – sau în acela și an – ca, spre
exemplu, anul 2005 – amplitudini mari ale temperaturilor zi -noapte (cazul anului
2007, mai ales în zona de nord a României), înghe țuri târzii de primăvară -vară
sau înghe țuri timpurii toamna, temperaturi foarte scăzute în iarnă (care
compromit culturile de toamnă) sau secete prelungite în primăvară -vară (care
compromit culturile de toamnă și de primăvară), prelungirea secetei și a
temp eraturilor ridicate în toamnă, făcând imposibilă înfiin țarea culturilor de
toamnă. (Berca M., 2007).La acestea se adaugă cele provocate de apari ția unor
noi boli și dăunători, de modificarea condi țiilor care determină zonarea
culturilor etc..

262 Riscurile g enerate de condi țiile climatice pot aduce pagube, reflectându -se
în nivelul și calitatea recoltelor. În anul 2007 în România, numai la cereale
pierderile au depă șit 500 milioane euro, iar la floarea soarelui și alte culturi de
vară a u fost de peste 2 milio ane euro (Berca M., 2007). Din nou deci se
periclitează securitatea alimentară.
Dintotdeauna, când au avut posibilitatea, oamenii și-au făcut provizii de
hrană, de și nu știau că este vorba de securitatea alimentară. Cu evolu ția
societății, modalită țile de conservare a alimentelor au evoluat și s-a dezvoltat
comerțul cu produse alimentare. Conservan ți sintetici au înlocuit sarea (care
era în cantitate prea mare) și fumul (cancerigen), arome și coloran ți sintetici le –
au făcut mai plăcute. Distan țe mari dintr e locul de producere și locul de
consum, precum și manipularea produselor au făcut necesară preambalarea, la
unele produse în ambalaje vidate. Timpul disponibil devenind din ce în ce mai
limitat, a generat apari ția pe pia ță a semipreparatelor. Alimentul -marfă trebuie
să fie atractiv pentru cumpărător și, de aici, preocuparea pentru un ambalaj
atrăgător. Toate acestea au crescut costul alimentelor, ceea ce inseamnă, pentru
majoritatea cumpărătorilor, că ele au devenit mai greu accesibile.
Mulțimea de substa nțe adăugate (conservan ți, arome, coloran ți sintetici),
împreuna cu reziduuri de pesticide sau medicamente de uz veterinar
preexistente industrializării lor, le fac să nu mai corespundă atributului
„sănătoase”, afectând din nou siguran ța alimentară.
Teror ismul poate viza și securitatea alimentară pe tot parcursul produc ție –
depozitare – procesare – desfacere, dar și în sectoarele conexe. Este un domeniu
în care cei de specialitate cunosc și, eventual, ne pot spune mai mult.
Toți suntem consumatori a cee a ce găsim pe pia ța alimentelor. Este deci
important să știm să concepem stuctura alimentației (proporția dintre
hidrocarbonate, grăsimi, proteine, conținutul de vitamine, microelemente etc.) ce
vrem să mâncăm și să cumpărăm, să știm ce alegem din ceea ce ni se oferă, să
știm cum păstrăm alimentele. Se impune să existe o cultură alimentară (M.
Constantin, 2009, p.76), deci cunoștințe pe baza cărora să ne formăm o concep ție
privind alimenta ția sănătoasă, fapt care implică instruirea noastră, a tuturor,
încep ând încă din copilărie. Acest lucru îl poate face școala, pe tot parcursul ei.
Și tot școala este cea care trebuie să pregătească for ța de muncă de calificare
medie și de nivel superior, pentru toate sectoarele implicate în securitatea și
siguranța aliment ară. Este o condi ție cerută de strategia alimentară.
Subiectul este vast și nu intenționez să realizez imposibilul, adică să îl tratez
exhaustiv. Sunt sigur că în lucrările care vor urma, se vor dezvolta competent
multe aspecte interesante, care ne vor de schide noi orizonturi, ne vor inspira noi
subiecte pentru sesiuni viitoare.

263 Bibliografie

Berca M., – 2005 – Gestiunea mediului natural . Edit. Ceres. București.
Berca M., – 2007 – Probleme ale managementului de risc la nivelul întreprinderilor agricole
cauzate de modificările climatice . Agricultorul român, nr. 6, septembrie .
Buhociu I., Buhociu C. A. – 2009 – Apa și agricultura în perspectiva dezvoltării omenirii. Rev.
Cereale și plante tehnice, nr. 9 -10. ISSN 1220 -1197. (p. 24 -25)
Constantin M. – 2009 – Marketingul producției agroalimentare . Editura AgroTehnica,
București.ISBN 978 -973-87716 -9-7.
Constantin M. – 2011 – Materiale nepublicate.
Dediu I. – 2010 – Enciclopedie de ecologie . Academia de Științe a Moldovei – Ch.:
I.E.P.Știința. (Tipogr. „SEREBI A”). ISBN 978 -9975 -67-728-8.
Mâșu Șt. – 2011 – Omenirea secolului al XXI -lea și guvernul mondial . Editura RAO, București.
ISBN 978 -606-609-002-5, p.40.
Mihai , Cătălina – 2011 – America, țara bonurilor de masă . Ziarul Adevărul, 26 august,
București.
Mureșa n, Maria – 2011 – Concepția lui Gheorghe Ionescu -Șișești privind agricultura. Legea
privitoare la Organizarea și încurajarea agriculturii și semnificațiile ei actuale. În volumul
omagial 125 ani de la nașterea acad. Gheorghe Ionescu -Șișești. Coord. Cr. Her a.
Editura Academiei Române. ISBN: 978 -973-27-2052 -3.
Robert , Paul – 2009 – Sfrârșitul hranei. Pericolul înfometării în era supermarketurilor. Editura
Litera Interna țional, Bucure ști. ISBN 978 -973-675-579-8.
Șchiopu D. – 1997 – Ecologie și protecția mediu lui. Edit. Didactică și Pedagogică, București.
p.83
Șchiopu D. – 2005 – Agricultura și efectul de seră. Probleme de agrofitotehnie teoretică și
aplicată, vol. XXVII. Nr. 1. Institutul de Cercetare -Dezvoltare Agricolă, Fundulea
***http://www.referat.ro/referate/Conceptul_de_securitate_alimentara_70ab7.html .

264 SECURITATEA ALIMENTARĂ –
FACTOR ESENȚIAL ÎN SECURITATEA NAȚIONALĂ

Lăcrămioara Mariana PETRIU1

1) Ing. drd. , consilier ANSVSA, lacramioarapetriu@yahoo.com

Rezumat
Omul reprezintă elementul esențial al oricărei forme de organizare socială, iar gradul de
realizare a securității acestuia se reflectă în securitatea grupului din care face parte.
Dreptului de a mânca , este primul în sistemul drepturilor omului lansat de FAO la Roma în
1963, recunoscut în mod unanim și în contextual actual, a limentația fiind considerată ca fiind
elementul fundamental în asi gurarea sănătații unui individ.
Securitatea alimentară constituie o componentă fundamentală a securității vieții umane, dar
și un deziderat esențial al dezvoltării economico -sociale.
Nerespectarea drepturilor și libertăților de bază ale omului și, în spe cial, neasigurarea
securității alimentare, poate influența negativ realizarea securității la toate nivelurile și domeniile
sale, avand implicații majore în întreaga sferă economică, socială, culturală, politică, a fiecărei țări,
putând deveni un real facto r de instabilitate.

Abstract
Man is the cornerstone of all forms of social organization and the level of achievement of this
security is reflected in the security group to which it belongs.
Right to eat is the first in the system of human rights in Rome FAO launched in 1963 ,
unanimously recognized in the current context , food being regarded as the fundamental element in
ensuring the health of an individual.
Food security is a fundamental component of the safety of human life, but also an essential
goal of economic and social development . Failure of basic rights and freedoms of man and , in
particular food safety failure , can affect the achievement of security at all levels and its fields , with
major implications throughout each country economic, social , cult ural and political elements, and
this could become a real factor of instability .

*
* *

SSeeccoolluull XXXXII șșii ccrriizzaa aalliimmeennttaarrăă
Secolul al XXI -lea a preluat fără nici o excepție toate aceste fenomene
periculoase care separă sărăcia de bunăstare, frica de speranță, pacea de război
iar, între toate acestea, și fenomenul criză, exprimat deja printr -o noțiune
universală, care generează dispute însângerate și îndrumă pașii omenirii spre
evoluții cu final imprevizibil. Astăzi, într -un veritabil fiasco lingvistic și
intelectual, vorbim despre criza mondială, criza pieței, criza locurilor de muncă,

265 criza alimentară, criza de autoritate guvernamentală, criza din sistemul de
protecție socială, criza financiară, criza economică, criza geopolitică ș.a.m.d., prin
urmare, sunt vizate sectoare ale vieții sociale, economice, munca, politica, grav
afectate. Unele din aceste cr ize trec cu ușurință frontierele statelor naționale, se
internaționalizează, afectând popoarele în funcție de schimburile și
interdependențele existente între ele.
În ultimele decenii, problema alimentară a devenit tot mai acută și a căpătat
din punct de vedere calitativ noi trăsături și dimensiuni. Dintr -o problemă cu
caracter național sau regional, privind numai o parte din populația lumii, ea a
devenit cu timpul, totuși, o problemă globală, cuprinzând, sub un aspect sau
altul, toate țările și continente le și toate nivel urile societății contemporane.
În lume există mijloace suficiente pentru alimentarea celor 6,8 miliarde de
persoane. În ciuda acestui fapt, multe persoane nu au acces la suficiente alimente
pentru a se bucura de o viață sănătoasă.
Organiza ția Națiunilor Unite pentru Agricultura și Alimentație (F.A.O.) a
publicat o listă de 82 de țări sărace, de un risc special. Aceste țări sunt dintre cele
care înregistrează cele mai rapide creșteri ale populației, care, în plus, au un
sistem productiv inef icient și care au nevoie de mijloace pentru a importa
alimentele ce le lipsesc.
În țările sărace, în special în cele care populația este într -o creștere rapidă,
foametea și malnutriția devin probleme grave.
Unii specialiști declară ca în anii ’70, o dată c u diminuarea dezastruoasă a
surselor de mâncare în regiuni precum Asia sau Africa, capacitatea lumii de a -și
hrăni populația aflată în creștere rapidă a fost pusă sub semnul întrebării și
situată pe o poziție de top pe agenda politică. Noile recolte din ti mpul
„Revoluției Verzi” și alte dezvoltări înregistrate în agricultură, combinate cu
progresul economic, au mai domolit aceste temeri în deceniile ce au urmat.
Populația umană în continuă creștere este recunoscută drept una dintre
cauzele fundamentale ale unor probleme de mediu precum schimbările climatice,
despăduririle, diminuarea resurselor de apă sau pierderea biodiversității.
Succesul mondial asupra alimentației din ultimii ani, a reținut atenția
internațională în ceea ce privește securitatea alimentar ă – accesul tuturor
persoanelor la "alimente nutritive pentru a avea o viață sănătoasă și activă", în
comun acord cu F.A.O.
Creșterea populației la nivel mondial, evoluția tehnico -științifică și socio –
economică au determinat creșterea necesarului de produs e alimentare și
diversificarea gamei acestora.
Tendințele neliniștitoare ale producției agricole și ale actualelor politici ale
comerțului internațional ridică întrebări asupra posibilității ca producția și
distribuția alimentelor să se îmbunătățească sau un, cu rapiditatea necesară
pentru a se pune la același nivel cu creșterea populației și a atinge scopul de
securitatea alimentației.

266 Mai mult, tentativele de a satisface cererea în creștere a alimentelor conduce
lumea la folosirea excesivă a surselor. In mare parte, țările în curs de dezvoltare
cultiva practic aproape tot solul arabil. In unele zone, terenurile fertile se
exploatează fără a le da timp să se regenereze. Aprovizionările cu apă dulce
(potabilă) se degradează sau se epuizează. Producția indus tiei alimentare a
scăzut. Aceste tendințe fac de fiecare dată mai dificilă satisfacerea necesităților
alimentare ale lumii.
Recent, însă, populația globală a început să -și sporească din nou efectivele,
iar oamenii de știință pe probleme de mediu și dezvolt are au început să
vorbească din nou de amenințările acestui fenomen. Pe de altă parte, însă, unii
economiști și specialiști în politici publice consideră creșterea populației un lucru
benefic, din moment ce generează o forță de muncă în creștere capabilă s ă
producă mai multe bunuri și să susțină creșterea economică. Specialiștii pe
domeniu au explicat accentuarea problemei în ultimii ani prin diminuarea
investițiilor în sectorul agricol, scumpirea alimentelor și criza economică.
Conform ultimelor statistic i, în țările în curs de dezvoltare, familiile
cheltuiesc până la 50 la sută din venituri pe alimente, comparativ cu 20 la sută în
țările dezvoltate.
Crizele economice anterioare nu au fost urmate în mod necesar de crize
alimentare.
Diferența, de data aceas ta, este că, înainte să înceapă criza economică,
încercam să evităm o criză alimentară de proporții, însă odată apărută criza
economică, problemele legate de alimente au trebuit cumva amânate, pentru că
prioritatea, acum, era aceea de a rezolva chestiunile economice. Așadar, pericolul
unei crize alimentare nu a dispărut și se poate amplifica oricând.
Este foarte important să distingem între criză la nivel global și criză la nivel
de țară. În multe țări există o criză alimentară, prețurile alimentelor sunt f oarte
ridicate, iar numărul oamenilor înfometați este din ce în ce mai mare. În general,
în aceste state, criza alimentară are cauze economice. Deci, în țările sărace,
probleme apărute în urma crizei economice au dus la apariția unei crize
alimentare.
FAO a organizat un summit la Roma, ca răspuns la creșterea rapidă a
prețurilor la alimente. Liderii lumii au pledat pentru creșterea producției
alimentare. Problema este că din octombrie -noiembrie 2009, lumea a început să
vorbească mai mult de criza economică și mai puțin de criza alimentară. Este un
pic prea devreme să spunem, așadar, câți bani s -au investit în prevenirea acestei
crize și câți ar fi trebuit să se cheltuiască. Se pare însă că agricultura devine, din
ce în ce mai mult, o prioritate pentru guvern ele lumii, ceea ce este un semn
pozitiv. În special în Africa, statele investesc fonduri pentru creșterea producției
alimentare. Deci, semne există. E adevărat că, toată lumea este atentă mai mult la
provocările aduse de criza economică.

267 Când criza economi că a început să se extindă cu repeziciune, țări foarte mari
precum China sau Japonia au început să caute alte căi de a -și asigura necesarul
de hrană, astfel au fost achiziționate de către aceste state, suprafețe imense de
terenuri agricole în state din Ame rica de Sud, Indonezia sau Sudan. China fiind
un stat care are o populație foarte mare de hrănit, această operațiune a fost,
oarecum, ceva natural, pentru a -și asigura hrana.
Realitatea este însă că acest tip de operațiune nu este ceva cu totul și cu totul
nou. Este adevărat că nu s -a întâmplat niciodată la acest nivel, însă acest tip de
achiziții a mai avut loc și în perioada anterioară. Important este că odată cu
achiziționarea unor terenuri arabile de așa mari dimensiuni, o țară bogată aduce
în respectiv a țară săracă tehnologie, metode inovatoare de a face agricultură, ceea
ce este un lucru pozitiv și benefic pentru acel stat care, altfel, nu ar fi avut
mijloacele necesare să exploateze la modul optim acele terenuri.
Cred că dacă toate operațiunile sunt f ăcute bine, în concordanță cu legislația
națională și normele internaționale, pot fi aduse numai beneficii. Dacă, însă, totul
se face cu ușile închise, într -o totală lipsă de transparență și cu încălcarea
normelor, atunci avem toate motivele să fim îngrijo rați.
Situația alimentelor la nivel mondial se află într -un proces de reașezare, care
evoluează rapid. Tulburări și proteste semnificative, precum cele din orașele din
Caraibe și Extremul Orient, demonstrează potențialul acesteia de a g enera
instabilitate politică.
În prezent, există o tendință de creștere fără precedent a prețurilor la
alimente și a costurilor importurilor pentru țările cele mai sărace, combinată cu
diminuarea rezervelor de alimente. Acest lucru a creat numeroase provocări
politice, de se curitate, umanitare, socio -economice și în domeniul dezvoltării – pe
lângă nevoile imediate pentru combaterea foametei. În ultimele câteva
săptămâni, lumea a luat rapid cunoștință de seriozitatea acestor provocări și a
început să se contureze o gamă de pro puneri.
Având în vedere complexitatea acestei teme, planificatorii politici se
confruntă cu problema dificilă a realizării unui echilibru între urgența oferirii
unui răspuns pentru dificultățile imediate și asigurarea unui timp îndeajuns de
mare pentru a p utea înțelege și analiza în mod adecvat provocările și
consecințele potențiale ale acțiunilor lor.
În unele situații, este nevoie de mai multă claritate și de realizarea unui
acord la scara întregului sistem pentru a avansa. Trebuie să revedem vectorii
cererii și ofertei în cazul prețurilor mai ridicate la alimente, impactul acestora și
amenințările probabile. Dar această situație prezintă de asemenea atât provocări,
deja evidente, cât și oportunități, care s -ar putea să nu fie atât de clare.
Principalele p rovocări imediate includ:
izbucnirea unor proteste și a insecurității legate de alimente;
o mai mare insecuritate alimentară cu un număr sporit de cazuri de
malnutriție care solicită o intervenție de urgență;

268
costuri sporite pentru importurile de alimente, ajutoarele cu
alimente și programele de asistență în domeniul alimentar;
impunerea de către guverne a controlului prețurilor, interzicerii
exporturilor și eliminării tarifelor la importuri.
Cea mai alarmantă consecință imediată este creșterea în numeroas e țări a
turbulenței sociale și politice legate de alimente. Acest risc este ridicat în special
în țările apărute în urma unor conflicte violente, unde securitatea și progresele
politice sau economice pot fi zădărnicite cu ușurință.
În unele situații, efor turile de stabilizare pot fi subminate, misiunile de
menținere a păcii încep să fie presate pentru a sprijini eforturile guvernelor de a
înăbuși revolte, iar personalul internațional și elementele sale de infrastructură
(cum ar fi depozitele) devin ținte159.
În afară de răspunsurile de securitate imediate, este necesar să se întreprindă
unele eforturi urgente, care includ:
includerea factorului turbulenței generate de alimente în sistemele
de avertizare timpurie a conflictelor;
integrarea securității aliment are în domeniul edificării păcii;
pregătirea unor planuri pentru situații deosebite;
monitorizarea piețelor și a prețurilor alimentelor (în special în
zonele urbane);
analizarea modului în care agențiile și misiunile de edificare a păcii
ar putea să acțio neze mai bine în cazul tulburărilor în masă.
Situația Europei este relativă. Dacă punem Europa în context global, putem
spune că situația din zonă este bună, Europa fiind alimentată corespunzător
cererii, motiv pentru care nu există nici un motiv de îngrij orare.
Nu putem spune că vreo țară din Europa ar putea intra în criză alimentară
pentru că s -ar afla în situația în care oamenii să ajungă la foamete din cauza
incapacității de a -și procura hrana, deși există probleme legate de prețul ridicat al
produselor alimentare. Este adevărat, de asemenea, că sunt situații în care
producția agricolă a scăzut din cauza vremii, dar acest tip de probleme nu pot fi
considerate drept criză.
Sunt studii care arată că piața mondială a alimentelor va deveni tot mai
instabilă sub presiunea creșterii demografice și chiar a speculațiilor care se pot
face cu produse alimentare. Schimbările climatice vor face ca, în treizeci de ani,
producția de alimente și agricultura europeană să arate altfel.
În opinia noastră, situația României este una dificilă în actualul context, cu
toate că înainte de anul 1940, se spunea despre noi că suntem o țară eminamente
agricolă. Afirmația se baza pe faptul că peste 70 % din populația țării își câștiga

159 Nicolaescu Gheorghe, Gestionar ea crizelor politico -militare , Editura Top Form, București, 2003,
p. 67.

269 existența muncind în agricultură. Astăzi nu se mai poate afirma că România este
o țară agricolă. La aceasta se adaugă „detaliul“ că populația agricolă națională
este îmbătrânită și slab calificată.

EEffeecctteellee ccrriizzeeii aalliimmeennttaarree aassuupprraa sseeccuurriittăățțiiii iinnddiivviidduuaallee
Omul reprezintă elementul esențial al oricăr ei forme de organizare socială,
iar gradul de realizare a securității acestuia se reflectă în securitatea grupului din
care face parte.
Securitatea la orice nivel, are ca subiect omul, iar în acest caz, ceea ce ar
trebui să fie subliniat în studiile de sec uritate este tocmai securitatea individuală
sau, așa cum o denumesc unii specialiști, securitatea umană. Abordarea
securității individuale are relevanță în studiul rețelei de conexiuni și contradicții
dintre aceasta și securitatea statului.
Una din cele ma i importante componente ale securității individuale este
reprezentată de calitatea vieții, ce este un concept evaluativ și reprezintă
rezultanta raportului condițiilor de viată și a activității, care compun viața
umană, la necesitățile, valorile și aspiraț iile oricărui individ.
Nerespectarea drepturilor și libertăților de bază ale omului și, în special,
calitatea scăzută a vieții poate influența negativ realizarea securității la toate
nivelurile și domeniile sale.
În consecință, sistemele de securitate zon ală, regională sau globală nu se pot
construi în medii în care individul nu se simte protejat.
Dacă toate grupurile sociale doresc să realizeze și să conserve starea de
securitate, atunci trebuie să pornească de la securitatea individuală, pe baza
principi ilor intrinseci ale umanității.
Așadar, analiza de securitate ar putea să pornească de la securitatea
oamenilor, nu a statelor sau a grupurilor de state, întrucât individul uman este la
baza tuturor formelor de organizare socială.
Dreptul de a mânca este p rimul în sistemul drepturilor omului lansat de FAO
la Roma în 1963, recunoscut în mod unanim în condițiile amenințărilor
reprezentate de impactul schimbărilor globale de mediu asupra producției
alimentare și sănătății populației.
Dacă pornim de la sintagma ca “Suntem ceea ce m âncăm” vom constata
imediat enormul și dramaticul impact al hranei asupra sănătății fizice și mentale
a populației. De altfel, frecvența apariției bolilor de nutriție și de comportament
alimentar a căpătat dimensiuni îngrijorătoare, re flectate în:
– boli de metabolism (ex.: diabetul etc.);
– boli cardiovasculare (cauzate de consumul exagerat de grăsimi și alcool
etc.);
– boli carențiale (ex.: anemie feriprivă, hipocalcemie, hipomagnezimie etc.).

270 Alimentul a avut și are un rol esențial în dezvoltarea și progresul societății
umane.
Progresul industrial și creșterea masivă a populației odată cu acesta,
reprezintă motive de îngrijorate pentru păstrarea mediului natural și al sănătății
populației umane.
Alimentația trebuie considerată ca fii nd elementul fundamental în sănătatea
unui individ, iar alimentele constituie un factor indispensabil pentru om și
animale, deoarece asigură energia și substanțele de bază necesare desfășurării
proceselor metabolice, creșterii și dezvoltării organismelor. Ele reprezintă izvorul
și regulatorul proceselor de schimb dintre organism și mediul înconjurător.
Problema securității alimentare, a aprovizionării populației cu produse
agroalimentare de bază și de calitate corespunzătoare constituie o preocupare
majoră cu care se confruntă, într -o măsură mai mare sau mai mică, toate țările
lumii.
Securitatea alimentară este o problemă complexă și generală a omenirii de
care toate țările lumii sunt responsabile. Acest lucru a fost demonstrat de diferite
studii privind ali mentația populației, evoluția producției agricole, evoluția
populației precum și utilizarea resurselor.
Securitatea alimentară face parte din securitatea fiecărui stat din lume și
aceasta la rândul ei din securitatea globală, deoarece asigurarea acesteia p entru
toți indivizii, contribuie la liniștea socială din fiecare țară, la stabilitate și
prosperitate.
O alimentație adecvată trebuie să fie privită atât din punct de vedere al
cantității corespunzătoare de alimente, cât și a calității și a diversității ac estora.
Conform definițiilor date de Mircea Bulgaru, alimentația cuprinde patru
elemente fundamentale:
– asigurarea disponibilităților alimentare îndestulătoare pentru consum,
– accesul efectiv al populației la achiziționarea de bunuri alimentare prin
cerere a solvabilă a populației,
– un sistem agroalimentar și o piață corespunzătoare a bunurilor de consum
alimentar precum și
– siguranța alimentelor care să permită o alimentație sănătoasă.
Securitatea alimentară a fiecărei țări poate fi asigurată, în primul râ nd, din
resursele interne prin politicile practicate de fiecare țară.
Astfel, în țările dezvoltate securitatea alimentară, mai precis latura
cantitativă, s -a realizat prin crearea unui sistem agricol viabil, prin practicarea
unor politici îndelungate și co stisitoare de susținere a agriculturii. Datorită
faptului că în aceste țări s -a reușit să se asigure hrana în cantități îndestulătoare,
se pune în prim -plan asigurarea calității, salubrității și valorii nutriționale a
alimentelor, pentru ridicarea calități i vieții consumatorilor.
Aceste aspecte sunt asigurate printr -o infrastructură de control complexă,
prin intermediul mai multor autorității competente, cu atribuții în domeniul

271 alimentar. Controlul efectuat atât în cadrul unităților producătoare de alimen te,
cât și pe întregul lanțul alimentar, de către organisme abilitate de control, este
menită să asigure sănătatea publică a consumatorilor, prevenind ajungerea pe
piață de alimente necorespunzătoare.
La nivelul Uniunii Europene, pe măsură ce globalizarea câștigă teren,
presiunea exercitată de produsele originare din țările emergente, care beneficiază
de costuri de producție scăzute, asupra fermierilor din UE devine tot mai mare.
Atât produsele agricole de bază, cât și cele cu valoare adăugată se confruntă cu o
concurență din ce în ce mai mare. În fața acestor noi provocări comerciale,
principalul atu al fermierului european este calitatea. UE are avantajul calității,
care se datorează unui nivel foarte ridicat de siguranță asigurat de legislația UE
de-a lun gul întregului lanț alimentar. Există totuși mai multe aspecte care pot
spori calitatea în sensul cel mai larg al termenului.
Dacă managementul și gestionarea acestei crize financiare la nivel național,
zonal sau planetar se vor devedi deficitare, nu este exclus ca gesturile extreme ale
unor persoane (tot mai des mediatizate) să conducă la atitudini disperate ale
unor categorii defavorizate în creștere și să asistăm la acțiuni spontane de
procurare prin forță a hranei necesare potolirii foamei sau asigurări i zilei de
mâine. Dacă acest lucru se va declanșa, fenomenul va fi aproape imposibil de
oprit. De aceea, nimic nu este mai important decât prevenirea unor astfel de
situații prin găsirea unor soluții optime de adaptabilitate a tuturor, în fața acestor
noi provocări.

CCoonncclluuzziiii
Siguranța alimentelor reprezintă un deziderat la nivel global, a cărei
actualitate indiscutabilă, va rămâne un atribut și în viitor. Necesitatea obținerii
unor alimente de calitate și implicit sigure pentru consum, este comună, cu atâ t
mai mult cu cât comerțul internațional și deplasarea transfrontalieră a oamenilor
și animalelor sunt în permanență creștere.
Securitatea și siguranța alimentară a populației, ar trebui să facă parte din
strategia de securitate a fiecărui stat din lume. A sigurarea securității alimentare a
populației unui stat este în primul rând obligația acestuia. Un stat trebuie să -și
gestioneze eficient și rațional resursele, deoarece printr -un management
defectuos se poate genera instabilitate pe plan național sau chia r mondial,
punându -se astfel în pericol însăși existența statului și a poporului respectiv.
Asigurarea securității alimentare pentru toți indivizii contribuie la liniștea
socială din fiecare țară, la stabilitate și prosperitate.
Securitatea și siguranța al imentară sunt o problemă complexă și generală a
omenirii de care toate țările sunt responsabile. Acest lucru a fost demonstrat de
diferite studii privind alimentația populației, evoluția producției agricole,
dinamica populației precum și utilizarea resurse lor.

272 Incidentele în domeniul siguranței alimentare au demonstrat necesitatea
luării unor măsuri adecvate în situații de urgență pentru ca toate alimentele,
indiferent de tipul și originea lor, să fie supuse unor măsuri adecvate în
eventualitatea unui risc major pentru sănătatea umană sau pentru mediu. O
astfel de abordare cuprinzătoare a măsurilor de urgență privind siguranța
produselor alimentare ar trebui să permită întreprinderea unor acțiuni eficiente și
să evite neconcordanțele artificiale în privința abordării unui risc major legat de
produse alimentare sau de hrana pentru animale.
Crizele recente din domeniul alimentelor au demonstrat avantajele existenței
unor proceduri, adaptate în mod adecvat pentru gestionarea crizelor. Aceste
proceduri organizato rice ar trebui să facă posibilă o coordonare mai bună a
eforturilor, identificarea și aplicarea celor mai eficiente măsuri pe baza celor mai
bune informații științifice.
Fiecare țară a lumii devine interesată să aibă în vedere că politicile
alimentare și n utriționale pe care le adoptă, bazate pe o analiză a riscurilor și a
vulnerabilităților, precum și pe dependențele și interdependențele domeniilor
implicate direct sau care sunt in interconexiune cu domeniul alimentar, respectiv
reglementările ce derivă di n acestea, să fie mijloace de asigurare a securității
individuale, activitate care cunoaște mutații din ce în ce mai accentuate, putând
deveni astfel un important factor de dezvoltare economic ă, socială și culturală.

BBiibblliiooggrraaffiiee
1. Sarcinschi, Alexand ra, Redimensionări și configurări ale mediului de securitate
regional (Zona Mării Negre și Balcani), Editura Universității Naționale de
Apărare, București, 2005 (Ediție electronică).
2. Sarcinschi, Alexandra , Vulnerabilitate, risc, amenințare , Editura Milita ră,
București, 2007;
3. Sarcinschi, Alexandra , Mihai Dinu , Crize și instabilitate în Europa , Editura
Militară, București, 2007;
4. Ardelean D., Merceologia Alimentelor , Editura Bion, Satu Mare, 2000;
5. Fuerea , Augustin , Manualul Uniunii Europene , Editura Univers Juridic, București,
2004;
6. Antonescu C. S. , Biologia apelor , Editura Didactică și Pedagogică, București 1963.
7. Banu C ., Calitatea si controlul calitatii produselor alimentare , Editura Agir, Bucuresti,
2003
8. Bari Ioan , Globalizare și probleme globale , Editura Economică, 2001
9. Bondrea Aurelian , Opinia publică și dinamica schimbărilor în societatea Românească
în tranziție, Editura Fundația Română de Mâine, București, 1998;
10. Cecilia Alexandra , Securitate și echilibru alimentar în România . Editura Geea,
Bucuresti 2 001
11. Hlihor , Constantin , Geopolitică și geostrategie în analiza relațiilor internaționale ,
Editura UNAp. ”Carol I”, București, 2006;

273 12. Frunzeti , T., Organizații internaționale în era globalizării, Editura Academia Forțelor
Terestre, Sibiu 2000;
13. Gilpin , Robe rt, Economia mondială în secolul XXI , Editura Polirom, Iași, 2004;
14. Mencinicopschi, Gheorghe, Raba Nicoleta Diana, Siguranța alimentară –
autenticitate și trasabilitate , Editura Mirton, Timișoara, 2005;
15. Nathan Gardels , Schimbarea ordinii globale , Editua An tet, ( Editia electronica);
16. Nicolaescu , Gheorghe , Gestionarea crizelor politico -militare , Editura Top Form,
București, 2003;
17. Petrescu, Stan , Amenințări primare , Editura Militară, București, 2008;
18. Popescu , Gabriel – Politici agricole. Acorduri europene , Editura Economica,
Bucuresti, 2009.
19. Săgeată, Radu , Insecuritatea alimentară și crizele ge opolitice contemporane , Revista
geopolitica, nr. 29, 2009, Editura Top Form, București, 2008;
20. Toma, Gheorghe, Homotescu, Gabriel, Cerapin, Tudor , De la securitate
individuală la securitate colectivă , Editura Biotera, București, 2003;
Lucrări publicate în s tăinătate:
1. Asshwel M ., 2001, Functional foods: a simple scheme for establishing the scientific basis
for all claims . Public Health Nutrition. 2001
2. Bredahl L., Grunert K., S. Frewer , Consumer attitudes and decisionmaking with
regard to genetically engineere d food products – A review of the literature and a
presentation of models for future research, Journal of Consumer Policy. 1998
3. Caswell Margriet, Keith O. Fuglie, and Cassandra A. Klotz , Agricultural
Biotechnology: An Economic Perspective , U.S. Dept. of Ag riculture, Economic
Research Service, 1994

Adrese de internet :
http://www.europa.eu.int/comm/consumers/redress/compl/euroguichets_en.pdf
http://www.fao.org
http://europa.eu.int/comm/consumers/cons_org/associations/committ/index_en

274 SECURITATEA ALIMENTA RĂ – DIMENSIUNE ALIMENTAR Ă A SECURITĂȚI I
NAȚIONALE A ROMÂNIEI

Bogdan BAZGĂ1, Victor MANOLE2, Nicolae ISTUDOR3,
1. Doctorand ing., Consilier Afaceri Europene la Ministerul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale,
Bucuresti
2. Prof. univ. dr., Decan Academia de Studii Economice, București
3. Prof. u niv. dr. Nicolae ISTUDOR, Prorector al Academiei de Studii Economice, București
bogdan.bazga@gmail.com

Rezumat
În articol se fac precizări teoretice cu privire la securitatea și independența alimentară și se
prezintă factorii care le influențează. De ase menea, se prezintă care este starea securității la
nivel mondial și național, ilustrată printr -o serie de indicatori specifici și trenduri ale
evoluției acestora. În final se fac o serie de aprecieri în legătură cu perspectivele securității
alimentare din țara noastră.
Cuvinte -cheie: Securitate alimentară, independența alimentară, criză
alimentară, volatilitatea prețurilor, consum alimentar.

Abstract
The article makes theoretical explanations on food security and food independence and
presents also the fac tors that influence them. It also shows the status of global and national
security, illustrated by a series of specific indicators and trends of their evolution. Finally,
make some assessments about the prospects for food security in our country.
Key-words : Food security, food independence, food crisis, price volatility,
food consumption.

11.. IInnttrroodduucceerree
În ultimii trei ani, sub impactul sistemului de crize cu care s -a confruntat
comunitatea mondia lă, problemele ce țin de securitatea alimentară s -au agravat.
Pentru România nu mai trebuie făcute predicții privind apariția unei crize
alimentare deoarece o mare parte a populației este afectată de acest fenomen.
Securitatea alimentară tot mai precară a românilor nu este consecința lipsei de
alimente, deocamdată, ci a scăderii puterii de cumpărare, generată de cel puțin
patru factori: ajustarea salariilor, creșterea TVA -ului, recalcularea și taxarea
pensiilor și creșterea inflației. Factorii menționați co ntribuie, în mod substanțial,
la reducerea consumului alimentar, atât sub aspect cantitativ, cât și calitativ, la
volatilizarea prețurilor la alimente, la reducerea autoconsumului, concomitent cu
creșterea tot mai substanțială a importurilor.
În optica Or ganizației Națiunilor Unite (ONU), conceptul de securitate –
națională și internațională (colectivă) – reprezintă un totunitar al următoarelor
dimensiuni: economică, alimentară, de mediu, comunitară, demografică și
militară. Toate aceste dimensiuni ale con ceptului de securitate se întrepătrund și
se condiționează reciproc.

275 Două definiții folosite în mod obișnuit ale Securității Alimentare sunt emise
de către Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și
respectiv Departamentul pent ru Agricultură a Statelor Unite (USDA), mai precis,
Securitatea alimentară există atunci când toți oamenii, în orice moment, au acces
fizic, social și economic la suficiente produse alimentare sigure și nutritive pentru
a se putea satisface nevoile lor ali mentare și preferințele alimentare pentru o
viață activă și sănătoasă. Securitatea alimentară pentru o familie înseamnă
accesul tuturor membrilor în orice moment la suficientă hrană pentru o viață
activă și sănătoasă. Securitatea alimentară include, un min im al disponibilității
imediate de alimentele nutritive adecvate și în condiții de siguranță dar și de
asigurare a capacității de a achiziționa produse alimentare acceptabile în moduri
acceptabile din punct de vedere social (fără a recurge la aprovizionare a cu
alimente de urgență prin baleiaj, furt, sau alte strategii de adaptare)160.
Potrivit opiniei multor specialiști în domeniu, securitatea alimentară a unei
țări reprezintă cea mai importantă dimensiune a securității naționale. Un stat are
securitate alime ntară atunci când deține suficiente disponibilități de produse
agricole și alimentare, în măsură să acopere necesitățile de hrană pentru toți
locuitorii cuprinși în granițele sale și să asigure, în același timp, stocurile necesare
de furaje pentru animale, dar și apă în situații de calamități naturale, de război,
de crize etc. Neasigurarea securității alimentare poate genera, pe plan intern,
convulsii și tensiuni sociale, poate deteriora sănătate fizică și psihică a populației,
poate crea stări de instabili tate economică și politică, iar în plan extern poate să
atragă presiuni diplomatice, economice și politice cu efecte nedorite și
periculoase pentru securitatea națională.
În spiritul celor menționate, facem sublinierea că foametea a devenit un
fenomen end emic în lume, cu trend tot mai crescător. Potrivit FAO, numărul
persoanelor care suferă de foame, în prezent, în mod cronic, depășește cifra de
1,26 miliarde, față de numai 862 milioane estimate, ca medie, în perioada 2000 –
2004. Existența și amplificarea p enuriei alimente este favorizată, în principal, de
următorii factori: creșterea demografică; cataclisme; secetă; dereglări climatice
(generate, în principal, de încălzirea globală); scumpirea petrolului; sărăcia; criza
financiară; criza economică; dezvolta rea urbană; amplificarea clivajului între
producția și consumul de alimente ș.a.
Potrivit ONU, de peste 8 ani, omenirea consumă mai multă hrană decât
produce. Până acum, penuria alimentară a fost atenuată prin consumarea
stocurilor acumulate în anii agric oli favorabili. Problema devine tot mai gravă,
dacă avem în vedere că, din 1999 până în prezent, la nivel global, stocurile de
cereale s -au redus la mult de jumătate. Astfel, dacă în anul 1999, stocurile
mondiale de cereale puteau asigura timp de circa 116 zile hrana pentru întreaga

160 Definiție USDA.

276 lume, în zilele noastre o mai pot face pentru circa 56 de zile, perioadă care se află
cu mult sub segmentul temporal acceptabil al asigurării securității alimentare.
Acum câțiva ani, experții în domeniu prognozau – și media er a invadată de
o astfel de știre – o iminentă criză alimentară în lume, cu forme grave de
manifestare pentru orizontul de timp 2018 -2020. O asemenea criză poate avea
influențe asupra securității naționale și internaționale extrem de perverse,
generatoare de instabilitate în plan econom ic, social, politic și militar.
Intrată în mâinile unor oameni lipsiți de orice morală și cu interese oculte
sau ale unor cercuri teroriste, „arma alimentară” poate avea efecte nefaste
incalculabile, ce pot depăși – prin compar ație – chiar și pe cele ale armelor de
distrugere în masă. De altfel, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional au
atenționat deja liderii statelor din întreaga lume asupra faptului că trebuie să ia
măsuri și să depună eforturi imediate și conjugate p entru a preîntâmpina o astfel
de criză161.
Sub impactul sistemului de crize care au afectat în ultimii trei ani economia
mondială dar și economia europeana, precum și cel al instabilității politice din
mai multe țări arabe generate de scumpirea alimentelor , problemele ce țin de
securitatea alimentară mondială s -au agravat. Criza nucleară din Japonia,
provocată de cutremurul de cca. 90 pe scara Richter confrunta China și alte țări
asiatice vor adânci și mai mult problemele menționate. și seceta de proporții cu
care se În această situație se poate aprecia că orizontul de timp, termenul
probabil de apariție, de manifestare a crizei alimentare, va fi sensibil devansat.
Sunt deja semnale concrete, argumente ale acestei predicții, și anume evoluția
volatilității p rețurilor la principalele produse agroalimentare. (vezi tabelul nr. 1 și
graficul 1) .

Tabelul nr. 1.
Indicii anuali ai prețurilor l a principalele alimente pe plan mondial
(1990 -2011)

Anul Indicele prețurilor
Total
alimente Carne Lapte Cereale Ulei Zahă r
1990 105,4 124,
0 74,8 97,6 74,0 178,
1
1991 103,6 125,
4 79,6 96,9 79,1 127,
2

161 Victor MANOLE, Bogdan BAZGĂ – “ The impact of climate changes on agriculture and food
security”, Conferința Internațională – Competitivitatea economiei ag roalimentare si rurale în
condițiile crizei mondiale, București 2010; ISBN 978 -606-505-374-8.

277 1992 108,4 125,
2 95,4 102,3 84,3 128,
5
1993 104,6 118,
1 84,6 99,5 86,0 142,
2
1994 110,5 115,
0 82,3 104,5 113,
4 171,
8
1995 123,2 118,
4 109,
6 119,4 125,
0 188,
5
1996 129,1 128,
4 109,
4 140,7 111,
2 169,
7
1997 118,4 123,
2 105,
1 112,1 112,
5 161,
4
1998 107,1 103,
2 99,1 99,8 129,
9 126,
6
1999 92,3 97,8 86,3 90,2 91,6 89,0
2000 90,2 95,8 95,4 84,5 67,8 116,
1
2001 93,3 96,5 107,
1 86,2 67,6 122,
6
2002 89,9 89,5 82,2 94,6 87,0 97,8
2003 97,7 96,8 95,1 98,1 100,
8 100,
6
2004 112,4 113,
7 122,
6 107,4 112,
2 101,
7
2005 117,3 120,
1 135,
4 103,4 103,
6 140,
3
2006 126,5 118,
5 128,
0 121,5 112,
0 209,
6
2007 158,6 125,
1 212,
4 166,8 169,
1 143,
0
2008 199,6 153,
2 219,
6 237,9 225,
4 181,
6
2009 156,8 132,
9 141,
6 173,7 150,
0 257,
3
2010 185,1 152,
0 200,
4 182,6 193,
0 302,
0
2011 233,4 167,
9 225,
6 249,3 278,
5 419,
2
Sursa : Global Food Price Monitor March 2011, FAOSTAT

278 Graficul nr. 1.
Evoluția indicilor anuali ai prețurilor la principalele alimente pe plan mondial
(1990 -2011)

0100200300400500
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
Indicele prețurilor (total alimente) Indicele prețurilor la carne
Indicele prețurilor la lapte Indicele prețurilor la cereale
Indicele prețurilor la ulei Indicele prețurilor la zahăr

Atât din tabel, cât și din grafic, rezultă o creștere accentuată a prețurilor (a
volatilității acestora), în ultimii doi ani la principalele alimente pe plan mondial.
Această evoluție prevestește iminența declanșării unei crize alimentare de
proporții în întreaga lume.
După admiterea României în NATO – ca stat membru cu drepturi și obligații
depline – politicienii cu responsabilități în planul securității naț ionale au apreciat
– pe bună dreptate -, având în vedere unele participări ale trupelor noastre în mai
multe zone ale lumii cu potențial de conflicte, că țara noastră s -a transformat într –
un furnizor de securitate pentru alte țări. Ar fi însă „excelent” să facem aceeași
apreciere și în ce privește securitatea alimentară. Din păcate, ne aflăm într -un
plan diametral opus față de această apreciere, deoarece, în prezent, România este
un „importator net” de alimente și, deci, de securitate alimentară.
Cele mai avantajate state sub aspectul asigurării securității alimentare162 sunt
cele care dispun de un potențial agricol capabil să furnizeze mari cantități de
materii prime agricole și alimente peste necesarul lor național. Printre aceste țări
se numără și România , care dispune de un potențial agricol generos, situându -se
sub acest aspect pe locul 5 între țările UE, capabilă să acopere necesarul de hrană
a cca. 80 milioane de persoane. Se poate aprecia că astfel de țări pot avea – și cele
mai multe dintre ele o au – desigur independență alimentară. Acest avantaj
comparativ pe care îl are România este valorificat insuficient, deoarece, după

162 V. MANOLE, Bogdan BAZGĂ, – „The Impact of Climate Changes on Agriculture and Food
Security ”Conferința Internațională „Competitivitatea Economiei Agroalimentare și Rurale în
Condițiile Crizei Mondiale” 24 -25 Septembrie 2010 – Bucuresti, Romania Editia a II a, ISBN 978 –
606-505-374-8

279 estimările experților și ale unor instituții naționale și internaționale din domeniu,
cca. 70% din cererea agregată de alimente, existentă pe piețe de profil din țara
noastră, are drept acoperire importul de asemenea produse.
În aceste condiții, starea actuală a independenței și securității alimentare a
României este de neacceptat. Pentru țara noastră nu mai trebuie făcute predicț ii
privind criza alimentară, pentru că deja o parte tot mai crescândă a populației
este afectată de acest fenomen. Ea nu este consecința lipsei de alimente pe piață,
deocamdată, ci a scăderii puterii de cumpărare, generată de cel puțin patru
factori: ajust area salariilor bugetarilor cu 25%, recalcularea unor pensii și
perceperea asigurărilor de sănătate (5,5%) din acestea, creșterea TVA -ului cu 5%
și creșterea inflației (cea mai mare dintre toate țările membre ale UE). După
publicarea de către Institutul Na țional de Statistică a indicelui prețului de
consum în februarie 2011, s -a apreciat că România a intrat în criză alimentară,
subliniindu -se faptul că prețurile alimentelor au crescut, cel puțin în ultimii trei
ani, mai mult decât ale mărfurilor nealimentar e sau ale serviciilor.
În același plan amintim și prognoza făcută de Banca Nomura din Japonia,
care subliniază că problema alimentară din România se va acutiza. Potrivit
acesteia, țara noastră se situează pe locul 12 în lume în ce privește riscul
alimenta r generat – în principal – de volatitatea (vulnerabilitatea) prețurilor la
alimente. (tabelul nr. 2)

Tabelul nr. 2 . Indicele de vulnera bilitate a prețului alimentelor
pentru primele 40 de țări cu risc alimentar

Sursa: Bussiness Inteligence nr. 5074 /2011, pag. 33

280 Referitor la tulburările generate de vulnerabilitatea prețurilor produselor
alimentare pe piața mondială, Robert Zoellick, președintele Băncii Mondiale,
făcea următoarea considerație: „Este cazul să ne alarmăm deoarece tendința de
creștere a prețurilor provoacă suferință în rândul oamenilor săraci din toată
lumea.”, dar a sfătuit comunitatea internațională să fie conștientă de acest risc și
să nu agraveze problema prin impunerea de măsuri, precum interzicerea
exporturilor sau fixarea de preț uri administrate. Totodată, a solicitat liderilor G20
să considere alimentația drept prioritatea numărul 1 a anului 2011. În același plan
al problematicii alimentare, Angel Gurria, Secretar General al OCDE, remarca
faptul că „Piețe agricole au fost întotde auna volatile, dar dacă guvernele
colaborează, variațiile extreme de prețuri pot fi diminuate, iar consumatorii și
producătorii vulnerabili pot fi protejați”.
Mențiunile de mai sus privind starea actuală și perspectivele securității
alimentare din România sunt susținute de trendurile nefavorabile ale evoluțiilor
unor indicatori prin intermediul cărora se caracterizează alimentația populației,
respectiv: consumul mediu lunar pe o persoană la principalele produse
agroalimentare, ponderea autoconsumului în co nsumul total de produse
agroalimentare și evoluția comerțului exterior cu produse agroalimentare.
Consumul mediu anual pe locuitor la principalele produse agroalimentare
în perioada 2000 -2009 (Tabelul nr. 3) a avut evoluții oscilante. Se manifestă o
tendi nță de creștere în perioada de preaderare a României la Uniunea
Europeană, iar apoi o ușoară diminuare. De asemenea, rezultă că la o serie de
produse de bază pentru alimentația populației (cereale și produse din cereale,
cartofi, legume, fructe, zahăr, lap te și produse din lapte, bere si vin), în ultimii
trei ani, se înregistrează un trend descrescător (graficul nr. 2), evidențiind în fapt
o înrăutățire în alimentația românilor.
Tabelul nr. 3

Consumul mediu lunar al principalelor produse alimentare și băut uri în
România, în perioada 2000 -2009 (kg/pers./lună)

Produsul sau grupa
de produse 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Pâine și produse de
franzelărie 9,925 9,825 9,931 10,112 9,875 9,713 9,55 9,37 9,223 8,978
Carne de porcine 0,699 0,747 0,72 0,79 0,859 0,761 0,799 0,869 0,899 0,891
Carne de pasăre 0,919 0,918 1,062 1,121 1,098 1,198 1,262 1,34 1,418 1,499
Preparate din carne 0,733 0,822 0,839 0,894 0,945 0,958 1,003 1,05 1,111 1,106
Pește și produse din
pește 0,327 0,353 0,363 0,376 0,426 0,467 0,505 0,547 0,596 0,636
Lapte* 6,441 5,96 5,82 5,854 5,934 5,962 5,85 6,067 6,151 6,168

281 Brânzeturi și
smântână 1,143 1,101 1,09 1,14 1,127 1,186 1,218 1,28 1,319 1,329
Ouă** 13,819 13,879 14,277 14,471 13,428 13,479 13,319 12,977 13,065 13,05 5
Ulei*** 0,867 0,911 0,907 0,916 0,9 0,913 0,915 0,907 0,899 0,914
Fructe 2,291 2,144 2,019 2,277 2,457 2,56 2,705 3,082 3,312 3,552
Cartofi 3,967 4,58 4,396 4,114 4,027 4,028 3,705 3,639 3,614 3,586
Legume și conserve
de legume, în echiv.
legume proa spete 7,974 7,293 7,027 7,102 7,083 6,769 6,987 7,036 7,305 7,532
Tomate 2,065 0,923 0,94 0,994 0,891 0,825 1,007 1,032 1,089 1,148
Zahăr 0,834 0,839 0,839 0,853 0,835 0,819 0,789 0,775 0,759 0,758
Produsul sau grupa
de produse 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Miere de albine 0,029 0,034 0,031 0,029 0,034 0,038 0,042 0,045 0,049 0,055
Apă minerală și alte
băuturi nealcoolice* 1,735 1,842 2,132 2,48 2,737 3,067 3,437 4,259 4,833 4,821
Vin* 0,773 1,275 1,28 1,28 1,097 0,984 0,824 0,905 0,933 0,704
Bere* 0,64 0,554 0,549 0,634 0,701 0,797 0,919 1,081 1,201 1,165

* litri/pers./lună ** bucăți/pers./lună *** litri de ulei de porumb, floarea soarelui, soia
Sursa : Coordonate ale nivelului de trai în România. Veniturile și consumul populați ei, INS,
București, edițiile 2000 -2010
Graficul nr. 2.
Evoluția consumului mediu lunar al principalelor produse alimentare și
băuturi în România, în perioada 2000 -2009 (kg/pers./lună)

282 În anul 2009, autoconsumul (Tabelul nr. 4) deținea ponderi semnifica tive în
consumul de principalelor produse agroalimentare, după cum urmează: ouă
(52%), legume (37%), lapte și lactate (32%), cartofi (29%), carne de porcine ( 29%),
carne de pasăre (25%), vin (75%) etc. Nivelul ridicat al autoconsumului de
produse agroalim entare influențează performanța sistemului agroalimentar,
produsele respective nefiind validate de piață sub nicio latură a performanței, în
ceea ce privește calitatea, siguranța și prețurile acestora. În plus, autoconsumul
lipsește filierele de cantități mari de produse agricole care ar constitui inputuri
pentru procesatori și, în continuare, mărfuri pentru distribuitorii de alimente. În
asemenea condiții, agenții economici de pe filierele de produse apelează la
importuri tot mai mari de materii prime agri cole sau produse alimentare finite
pentru asigurarea continuității în aprovizionarea proceselor de prelucrare și,
respectiv, distribuție, pentru satisfacerea cererii consumatorilor finali. În graficul
nr. 3, se poate observa că, la aproape toate produsele, cel puțin în ultimii 3 ani, se
înregistrează trenduri de scădere a autoconsumului.
Această situație ar avea un efect pozitiv, în măsura în care fermele
(gospodăriile populației) de subzistență și semisubzistență ar oferi o cantitate mai
mare de produse către piață. În condițiile în care, așa cum rezultă din graficele
nr.4, 5 și 6, importurile* de lapte (materie primă), carne de porc, preparate din
carne și zahăr prezintă un trend tot mai crescător (în sens negativ), fermele
menționate, în ultima perioadă , au furnizat către piață, cel puțin la produse
menționate, cantități din ce în ce mai reduse. La cereale și, mai ales, la semințe
oleaginoase, evoluția a fost favorabilă, deoarece, cu mici excepții, pe întreaga
perioadă s -a înregistrat un substanțial expo rt net.
Tabelul nr. 4
Ponderea autoconsumului în consumul total de produse agroalimentare și
băuturi în România (2000 -2009) [%]

Produsul sau
grupa de
produse 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Pâine și produse
de franzelărie 18,7 18,4 18,6 16,2 11,8 12,9 13,0 11,8 10,9 10,9
Cartofi 29,2 38,8 39,9 37,1 31,6 33,0 32,0 30,9 33,0 29,3
Carne de porcine 38,3 48,2 46,5 47,2 48,8 41,9 38,9 38,8 32,8 29,4
Carne de pasăre 61,8 54,0 50,5 49,1 43,8 38,6 34,1 31,0 26,7 25,4
Preparate din
carne 25,8 38,7 37,4 36,5 32,0 27,9 25,3 23,0 21,9 21,0

* Importurile sunt trecute cu minus și ele se află în grafic sub abscisă, iar exporturile cu plus și sunt
deasupra abscisei.

283 Pește și produse
din pește 28,4 21,2 19,0 16,5 12,9 12,2 12,9 12,4 12,2 10,4
Lapte 48,3 46,6 45,1 44,6 42,0 40,2 40,2 37,9 34,4 32,2
Brânzeturi și
smântână 51,0 49,8 47,7 46,5 42,8 42,0 40,6 38,4 36,2 33,1
Ouă 64,2 59,1 60,0 59,6 59,1 56,5 55,5 53,3 52,5 52,6
Ulei 9,3 7,9 8,9 9,2 5,2 5,3 4,9 3,3 5,2 1,9
Fructe 42,0 40,5 38,3 38,1 31,7 31,8 30,8 27,4 26,2 25,2
Legume și
conserve din
legume 32,2 46,0 46,1 43,5 42,5 43,1 38,6 41,1 38,9 37,1
Miere de albin e 34,5 38,2 41,9 37,9 32,4 36,8 33,3 31,1 26,5 23,6
Vin 85,3 85,6 85,5 86,1 83,0 79,8 77,2 78,7 78,7 74,7
Sursa: Prelucrări proprii după datele preluate de la INS

Graficul nr. 3.

Evoluția ponderii autoconsumului în consumul total de produse
agroalimen tare și băuturi în România (2000 -2009)

020406080100
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Pâine și produse de franzelărie Cartofi
Carne de porcine Carne de pasăre
Preparate din carne Pește și produse din pește
Lapte Brânzeturi și smântână
Ouă Ulei
Fructe Legume și conserve din legume
Miere de albine Vin

Sursa : Prelucrări proprii după datele preluate de pe www.insse.ro

284 Graficul nr. 4.
Evolutia exportului/importului la cereale, seminte oleaginoase si zahar

-2500000-2000000-1500000-1000000-50000005000001000000150000020000002500000
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Cereale Semințe oleaginoase Zahăr

Sursa : Prelucră ri proprii după datele preluate de pe www.faostat.fao.org

Graficul nr. 5.
Evolutia importului la lapte
-70000-60000-50000-40000-30000-20000-100000
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Lapte

Sursa: Prelucrări proprii după datele preluate de pe www.faost at.fao.org

Graficul nr. 6.
Evolutia importului/exportului la carnea de porc, carnea de pasare si preparate
din carne

-300000-250000-200000-150000-100000-50000050000
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Carne de porc Carne de pasăre Preparate din carne

Sursa: Prelucrări proprii după datele preluate de pe www.faostat.fao.org

285 În concluzie, evoluțiile din ultimii ani privind prețurile, consumul mediu și
autoconsumul pe locuitor, precum și comerțul exterior cu produse agricole
evidențiază o evoluție nefavorabilă privind producția agricolă și, mai ales,
securitatea alimentară a populației.
Creșterea gradului de valorificare a potențialului agricol poate transforma
România într -un stat independent în ce privește asigurarea securității alimentare
a populației, dar și de furnizor de o astfel de securitate către alte țări, printr -un
export net de p roduse agricole, materii prime și de alimente. Aceasta însă nu se
poate realiza decât prin strategii și politici adecvate, menite să stimuleze
investițiile în această ramură și să crească performanța și competitivitatea în
sectorul agroalimentar, în ansamb lu, și în toate organizațiile economice care îl
compun. De altfel, OCDE consideră că „Investițiile în agricultură din țările în
curs de dezvoltare vor fi deosebit de importante pentru creșterea cantității de
alimente disponibile, dar și pentru obținerea de venituri și crearea unor noi locuri
de muncă”.
Fără o abordare sistemică și fără o susținere financiară și investițională
corectă însoțită de strategii și politici agricole și de dezvoltare rurală
performante, securitatea alimentară a țării noastre poate fi puternic afectată în
viitor. Trebuie avut în vedere că acest aspect va fi amplificat de efectele încălzirii
globale și ale instabilității climei, în general, de acutizarea și lărgirea teritoriului
de manifestare a secetei și a altor fenomene naturale c u impact negativ asupra
agriculturii.
Aderarea României la Uniunea Europeană163, la 1 ianuarie 2007, nu
reprezintă decât începutul unui deosebit de complex și – sperăm – nu prea
îndelungat până la integrarea sa deplină în structurile Uniunii. Cel puțin în p lan
economic, acest proces generează o multitudine de provocări cărora România
trebuie să le facă față. Dat fiind nivelul redus al performanței și al gradului de
compatibilizare a sectorului agricol și a economiei rurale din România cu
entitățile similare din țările dezvoltate ale UE, putem considera că cele mai multe
provocări se vor manifesta în aceste două domenii. Pentru reducerea decalajelor
menționate, România poate beneficia în prezent de două fonduri europene:
Fondul European de Garantare Agricolă ( FEGA) și Fondul European Agricol
pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Principala menire a celui de -al doilea fond
(FEADR) este de a contribui la creșterea, pe baze durabile, a performanței
productive și a competitivității în economia agroalimentară și cea rur ală, și,
implicit, a independenței și a securității alimentare a țării, dar și la reducerea

163 Sorin CHELMU, Bogdan BAZGA, – Food Security Management at the European Level , 2nd WSEAS
International Conference on Enviroment, Medicine and Health Science (EMEH 11), The World
Scientific and Engineering Academy and Society, 24 -26 martie 2011, Playa Meloneras, Gran
Canaria, Canary Islands, Spain, cu tema, ISBN 978 -960-474-287-5;

286 decalajelor de dezvoltare și de calitate a vieții dintre sate și orașe, dintre diferite
zone agricole și regiuni economice.

Bibliografie:

Banu C., Barascu E., Sto ica Al., Nicolau A., Suveranitate, securitate și sigurantă
alimentară, Editura ASAB, București, 2007;
Blacioti Ștefan, Securitatea alimentară interes național al României în condițiile integrării
în Uniunea Europeană, Editura Tribuna Economică, București, 2010;
Gavril Mihai, Cerințe și standarde europene în domeniul agriculturii. Influențe asupra
securității naționale (Teză de doctorat), Universitatea Națională de Apărare, București,
2010;
Luning P., Devliegere F., Verhe R., Safety in the agrifood chain, W ageningen Acad.Publ.,
Holland, 2006;
Niculiță P., Siguranța alimentară și biotehnologii, Ed. Printech, București, 2006.
Rizea Alexandra, Comoara din cămară. Foamea de profit face alimentele mai scumpe?,
Revista Economistul, Nr. 9/2011, pag. 25 -27.
Stănciu c N., Rotaru G., Managementul siguranței alimentelor, Ed.Academica, Galați,
2009;
Manole Victor, Bazgă Bogdan – „The Impact of Climate Changes on Agriculture and Food
Security ”Conferința Internațională „ Competitivitatea Economiei Agroalimentare și
Rurale în Condițiile Crizei Mondiale ” 24-25 Septembrie 2010 –Bucuresti, Romania Editia
a II a.
S. Chelmu, Bogdan Bazg ă, – Food Security Management at the European Level , 2nd WSEAS
International Conference on Enviroment, Medicine and Health Science (EMEH 11), The
World Scientific and Engineering Academy and Society , 24 – 26 martie 2011, Playa
Meloneras, Gran Canaria, Canary Islands, Spain, cu tema, ISBN 978 -960-474-287-5;
Climate change, energy and food, Foo d and Agriculture Organization of the United
Nations FAO, (2008) Rome.
Special Program for Food Security, FAO.
The importance of food quality and food safety for developing countries, FAO, Rome,
2009
World Summit on Food Security, Resolution and final dec laration, 16 -18 November 2009
The State of Food and Agriculture 2010 -2011, Roma, November 2010.
www.madr.ro
www.faostat.fao .org
www.insse.ro

287 ROLUL ȘI LOCUL CONCEPTULUI DE SECURITATE UMANĂ
ÎN STRATEGIA DE SECURITATE NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Cristian BARNA
Conf. univ. dr., Academia Naționala de Informații “Mihai Viteazul”,
Șef Departament Științe Politice și Relații Internaționale
cristibarna@yahoo .com
Aitana BOGDAN ,
Cercetător științific drd.

RReezzuummaatt
Conceptul de securitate umană a cunoscut o proliferare semnificativă la nivelul Uniunii
Europene în secolul XXI, desemnând un ansamblu de noțiuni, politici, publice și strategii de
securitate, naț ionale și la nivel european, care să permită operaționalizarea a ceea ce acest
concept își propune să cuprindă și să operaționalizeze: asigurarea securității cotidiene a
fiecărui individ

Cuvinte -cheie: Securitate umană, ONU, NATO, Uniunea Europeană, stra tegia
de securitate națională a României

AAbbssttrraacctt::

Human security refers to a new dimension of security, centered on the individual and his
right to personal security. Although this concept was first coined by the UN in 1994, it was later
on adopted also by NATO in its New Strategic Concept and the EU in the European Security and
Defense Policy. Therefore, it is the aim of this study to make a comparative analysis of the manner
in which human security is defined and instrumentalized by the various interna tional
organizations in the attempt to understand the evolution of this doctirne in time.
Additionally, for some time now human security has been used by national governments as a
foreign policy tool. As such, this study focuses on the case of Romania, a N ATO and EU member
state, in order to identify the way in which the human security doctrine has been embeded in the
new national security strategy.

Keywords: human security, UN, NATO, EU, Romanian National Security Strategy

*
* *

Motto : “The human traged y reaches its climax
in the fact that after all the exertions and
sacrifices of hundreds of millions of people and of
the victories of the Righteous Cause, we have still
not found Peace or Security. ”

Winston Churchill

288 NNoottăă iinnttrroodduuccttiivvăă
Securitatea umană se referă la o nouă dimensiune a securității, în care
elementul de referință este individul și dreptul său la securitate personală.
Conceptul de securitate umană a fost definit pentru prima oară de Organizația
Națiunilo r Unite (ONU) în Raportul asupra dezvoltării umane din 1994 cu scopul de
a extinde sensul militar tradițional al securității spre un nivel superior,
multidimensional ce cuprinde securitatea economică, a hranei, a sănătății, a
mediului, personală, a comunit ății și politică.
În cazul NATO, adoptarea noului Concept Strategic, la Summit -ul Alianței
din 2010, precum și evenimentele din Orientul Mijlociu din 2011, având în
vedere, în mod special, cazul Libiei, au evidențiat modul în care NATO s -a
reconfigurat pen tru a include pe lista sa de priorități și agenda securității umane.
Și la nivelul Uniunii Europene, conceptul de securitate umană a cunoscut o
proliferare semnificativă doar la debutul secolului XXI, desemnând un ansamblu
de noțiuni, politici, publice și strategii de securitate, naționale și la nivel
european, care să permită operaționalizarea a ceea ce acest concept își propune să
cuprindă și să operaționalizeze: asigurarea securității cotidiene a fiecărui individ.
În cazul României, chiar în titlul celei mai recente strategii de securitate
națională se regăsesc elementele care definesc preocuparea față de securitatea
cetățeanului: “pentru o viață mai bună într -o țară democratică, mai sigură și
prosperă”.

SSeeccuurriittaatteeaa uummaannăă:: ddeelliimmiittăărrii ccoonncceeppttuuaallee
Începân d cu finalul Războiului Rece am asistat la o extindere pe orizontală și
verticală a conceptului de „securitate”. Extinderea pe orizontală se referă la
incorporarea unor aspecte non -militare a securității, precum mediul, economia,
terorismul, sănătatea, imi grația etc., în timp ce extinderea pe verticală se referă la
incorporarea unor noi obiecte de referință non -statali, precum indivizii,
comunitățile locale etc. Această combinație de noi dimensiuni non -militare a
securității împreună cu noii referenți non -statali au dat naștere conceptului de
securitate umană164.
Securitatea umană se referă la o nouă dimensiuni a securității în care
elementul de referință este individul și dreptul său la securitate personală. Acest
drept la securitate este un drept al fiecărui individ, menționat în toate
documentele relevante privind drepturile omului165.

164 Iztok PREZELJ, “Challenges in Conceptualizing and Providing Human Security”, HUMSEC
Journal , nr. 2, 2008, pg. 3.
165 Janne Haaland MATLARY, „Much ado about little: the EU and human secu rity”, International
Affairs, vol. 84, nr. 1, 2008, pg. 135.

289 Conceptul de securitate umană a fost definit pentru prima oară de
Organizația Națiunilor Unite (ONU) în Raportul asupra dezvoltării umane din 1994
cu scopul de a extinde sensul militar tradițional al securității spre un nivel
superior, multidimensional ce cuprinde securitatea economică, a hranei, a
sănătății, a mediului, personală, a comunității și politică166.
În Raportul ONU din 1994, se precizează că obiectivul securității uma ne este
de a salvgarda esența vitală a vieților umane în fața amenințărilor universale,
într-o manieră care este în concordanță cu dezvoltarea umană pe termen lung167.
Modelul propus de către experții ONU în 1994 este îmbunătățit în raportul
din 2003 al Com isiei pentru securitate umană, „ Human Security Now: Protecting
and Empowering People ” („Securitatea umană acum: protejarea și împuternicirea
oamenilor”), în care se subliniază că securitatea umană completează securitatea
statului, nu o exclude, și întăreșt e drepturile omului și dezvoltarea umană. În
noul raport se precizează că securitatea umană vizează reducerea și eradicarea,
atunci când este posibil, a insecurității ce afectează viața umană168.
Pentru a defini securitatea umană trebuie să răspundem la tre i întrebări
fundamentale domeniul securității: securitate pentru cine? împotriva cui/a ce? și
prin ce mijloace (ce actori și ce tip de acțiuni)?

a. securitate pentru cine?
În cazul securității umane, individul și nu statutul joacă rolul de obiect de
refer ință, deși acest lucru nu anulează rolul jucat de stat în protejarea individului.
De asemenea, invidiul nu este singurul actor care are nevoie de securitate, în
cadrul agendei de securitate umană: comunitatea, entități sub -naționale și supra –
naționale, naț iunea, precum și alte grupuri pot constitui obiecte de referință ale
securității. Cu toate acestea individul reprezintă obiectul de referință
fundamental, asigurarea securității sale conduce automat și la asigurarea
securității celorlalte obiecte de referi nță169.

b. securitate împotriva cui? a ce?
Răspunsul la această întrebare se regăsește în controversa dintre accepțiunea
extinsă și cea restrânsă a conceptului de securitate umană. Interpretarea restrânsă
“eliberarea de frică” este promovată de către guvernul canadian, precum și de

166 Alexandra SARCINSCHI, Operațiile de stabilitate și securitatea umană, Ed. Universității Naționale
de Apărare „Carol I”, București, 2008, pg. 7.
167 Commission on Human Security, Outline of the R eport of the Commission on Human Security , 2003,
pg. 1 apud Alexandra SARCINSCHI, op.cit. , pg. 7.
168 UN Commission on Human Security, Human Security Now: Protecting and Empowering People ,
New York, 2003, pg. 2 apud Alexandra SARCINSCHI , op.cit. , pg. 9.
169 Alexandra AMOUYEL, „What is Human Security”, Revue de Sécurité Humaine / Human Security
Journal, nr. 1, aprilie 2006, pg. 11.

290 autori precum Krause, Mack și Macfarlane care definește securitatea umană
drept “eliberarea de amenințări omniprezente la adresa drepturilor, siguranței și
vieții indivizilor”. Accentul cade pe individ, dar amenințările sunt de natu ră
militară sau fizică170.
Această definiție intră în conflict cu interpretarea extinsă a conceptului
exemplificată de Raportul ONU din 1994 și promovată de guvernul japonez și
autori precum Leaning, Alkire, thakur, Axworthy, Bajpai, Hampson, Winslow și
Eriksen.171 Astfel, Kofi Anan considera că termenul securitate umană trebuie să
facă referire la mai mult decât absența conflictului – “ea include drepturilor
omului, buna guvernanță, accesul la educație și sănătate și se asigură că fiecare
individ are oportuni tatea de -ași împlini potențialul.”172
De-a lungul timpului această definiție extinsă a securității umane a trebuit să
înfrunte critici dure privind lipsa de aplicabilitate în planul politicilor publice,
datorită caracterului prea vag. Roland Paris, unul din tre critici a respins aproape
complet conceptului argumentând că “ambiguitatea conceptului face securitatea
umană inutilă ca instrument de cercetare științifică sau de politici publice”173.

c. securitate prin ce mijloace?
Spre deosebire de conceptul de securi tate centrat pe stat, furnizorii de
securitate umană sunt multipli, alcătuind o rețea de actori, din care fac parte
ONU, state, ONG -uri, precum și indivizi. Pentru a avea securitate umană trebuie
ca o multitudine de actori, la multiple niveluri – local, na țional, regional sau
global să adreseze amenințările, care la rândul lor pot fi locale, naționale,
regionale sau globale. Punctul tare al securității umane, care de asemenea
reprezintă principala sa slăbiciune este natura sa integrată și interdisciplinară.
Din acest motiv, această rețea a fost constant criticată pentru lipsa sa de
coeziune, diferiți actor neputând ajunge la un consens privind definiția
conceptului sau a acțiunilor care ar trebui întreprinse pentru implementarea sa.
O problemă deosebit de s ensibilă asociate securității umane rămâne cea a
intervenției. Intervenția, nu doar cea militară, este intrinsec conexată agendei
securității umane, fiind o consecință logică a argumentului conform căruia statul
nu este singurul furnizor de securitate pent ru individ, în special în acele situații
în care statul este incapabil sau nu dorește să furnizeze securitate.
Astfel încât conceptul de securitate umană a fost asociat principiului
„responsabilității” de a proteja, adesea acuzat de a fi doar un alt instr ument care

170 Ibidem , pg. 13.
171 Ibidem .
172 Kofi Annan. « Secretary General Salutes International Workshop on Human Security in
Mongolia ». Two da y session in Ulaanbatar, May 8 -10, 2000, apud Alexandra AMOUYEL, op.cit.,
pg. 13.
173 Roland PARIS, „Human Security. Paradigm Shift or Hot Air?”, International Affairs, vol. 26, nr. 2,
toamnă 2001, pg. 102.

291 legitimează intervenția statelor occidentale în treburile interne ale altor state, din
dorința de a -și impune valorile liberale și instituțiile democratice174.

SSeeccuurriittaatteeaa uummaannăă îînn ssttrraatteeggiiiillee UUnniiuunniiii EEuurrooppeennee
Deși conceptul de securitate umană se regăsește în documentele ONU încă
din 1994, Uniunea Europeană și -a arătat interesul față de această nouă
dimensiune a securității abia în 2004 odată cu publicarea Raportului Barcelona: Human
security doctrine for Europe de către grupul de cercetători c ondus de Mary Kaldor175.
Semnatarii raportului afirmă că misiunile din cadrul PESA ar trebui să se
axeze pe protecția civililor pe baza aplicării legislației în vigoare și abia în ultimă
instanță pe folosirea forței. Pentru a purta astfel de misiuni, UE ar e nevoie de o
forță civil -militară integrată, denumită Forța de răspuns pe probleme de securitate
umană (Human Security Response Force ) , formată din aproximativ 15.000 de
persoane dintre care cel puțin o treime să fie civili cu aptitudini și pregătiri
profesionale diverse176.
Într-un studiu din 2005, Kaldor și Glasius au identificat trei motive pentru
care Uniunea Europeană ar trebui să implementeze conceptul de securitate
umană în cadrul PESA: moralitate, legalitate și interes propriu. Ideea centrală
este că UE și cetățenii săi sunt dedicați din punct de vedere moral ajutorării
statelor, regiunilor, comunităților și indivizilor a căror securitate este amenințată.
De asemenea, este un argument legal pentru adoptarea de către Uniune a
agendei securității uma ne. Astfel Uniunea, în baza normelor de drept
internațional este obligată să asigure securitatea umană pentru toți indivizi, nu
doar pentru cetățenii săi. În final există argumente în sprijinul ideii că UE ar
trebui să adopte doctrina securități umane ca p arte a unui efort susținut de
protejare a propriilor interese – europenii nu au securitatea asigurată atâta timp
cât alte state și popoare trăiesc în insecuritate177.
Raportul Barcelona este până astăzi singurul document care menționează în
mod clar respons abilitatea Europei de a acționa independent, iar dacă este
necesar chiar și în afara granițelor sale. Cu toate acestea, o problemă
fundamentală a rămas nerezolvată – cât de directă trebuie să fie legătura dintre o
vulnerabilitate externă și securitatea eur opeană178.
În vederea implementării cu succes a doctrinei securității umane, Uniunea
trebuie să întreprindă anumiți pași care să vizeze:

174 Alexandra AMOUYEL, op.cit., pg. 19.
175 Janne Haala nd MATLARY, op.cit , pg. 135.
176 Alexandra SARCINSCHI, op.cit. , pg. 13.
177 Inger Helene SIRA și Jonas GRÄNS, „The promotion of human security in EU security policies”,
INEX Policy Brief, nr. 7, 2010, pg. 4.
178 P. H. LIOTTA și Taylor OWEN, „Sense and Symbolism: Europe takes on Human security”,
Parameters , toamnă 2006, pg. 94.

292
aplicarea continuă a conceptului de securitate umană în cadrul PESA ;
în virtutea angajamentului de promovare a securită ții umane, statele
membre trebuie să -și întețească eforturile în cadrul misiunilor civililor
care au loc dincolo de granițele Uniunii. Acest lucru trebuie să se reflecte
în contribuțiile aduse la aceste misiuni în termeni de personal, expertiză
etc.179
Principala lecție pe care însă Uniunea Europeană trebuie să o desprindă din
experiența ONU în domeniul securității umane este faptul că instituționalizarea
nu compensează pentru o proastă conceptualizare. O interpretare extinsă a
securității umane poate părea utilă în legitimarea unui rol de asigurare a
securității globale, dar în același timp trebuie să facă față mai multor amenințări.
În cadrul ONU securitatea umană însemna prea multe lucruri pentru prea mulți
oameni, ceea ce a dus la fragmentarea conceptului și pierderea sensului primar.
Spre deosebire de ONU, Uniunea Europeană se află în poziția de a
implementa în mod eficient o agendă a securității umane reușind să includă
conceptul în cadrul politicii sale externe supra naționale, cu acceptul tuturor
statelor membre180.

VViizziiuunneeaa NNAATTOO aassuupprraa sseeccuurriittăățțiiii uummaannee
Adoptarea Noului Concept Strategic NATO, la Summit -ul Alianței din 2010,
precum și evenimentele din Orientul Mijlociu din 2011, având în vedere, în mod
special, cazul Libiei, au evidențiat modul în ca re NATO s -a reconfigurat pentru a
include pe lista sa de priorități și agenda securității umane.
Transformarea militară a NATO este dublată de una politică, ca răspuns la
transferul de la un tip de amenințare – invazia militară masivă – la o varietate de
riscuri și amenințări asimetrice generate de diferite surse, din diferite direcții, și
interacționând de cele mai multe ori în modalități impredictibile. Scopul
transformării politice este cel de a crește rolul NATO ca forum de dialog politic în
toate prob lematicile de securitate ce privesc comunitatea euro -atlantică, dar și în
parteneriate cu acoperire globală181.
În mod curent, NATO este implicată în operațiuni de menținere a păcii,
asistență umanitară și sprijin în caz de dezastre, lupta împotriva teroris mului și
reforma sectorului de securitate, diplomație publică și consultări politice, și își
adaptează în mod permanent conceptele de lucru într -o manieră care să îi
permită satisfacerea cerințelor specifice. Semnificația în materie de securitate
umană a a cestui efort este una deosebit de importantă. Este evident faptul că,

179 Inger Helene SIRA și Jonas GRÄNS, op.cit , pg. 4.
180 Mary MARTIN și Taylor OWEN, „The second generation of human security: lessons from the
UN and EU experience”, International Affairs, vol . 86, nr. 1, 2010, pg. 220.
181 Alexandru KIȘ, NATO și securitatea umană – Teză de doctorat , Oradea, 2011, pg. 12.

293 pentru o organizație militară, succesul este dat de forța de persuasiune – atunci
când nu este implicată în operații specifice, și de termenii ieșirii dintr -un teatru
de operații, atunci când se impune o astfel de intervenție182.
Mai mult, modalitatea prin care forța militară își urmărește obiectivele la
toate nivelurile devine reprezentativă și o legitimează. Urmărirea unei linii de
interferență exclusiv pozitivă cu mediul civil asigură, din start, premizele
favorabile unui efort îndreptat către securitatea umană183.
În cadrul Noului Concept Strategic NATO se pot identifica o serie de
concepte operaționale cu un impact major în executarea operațiilor Alianței, ce
creează condițiile necesar e inserării unor limitări și obligații cu impact deosebit
asupra dimensiunii securității umane: cooperarea civili -militari (CIMIC),
abordarea operațiilor pe bază de efecte ( Effect -based Approach of Operations –
EBAO) și abordarea comprehensivă ( Comprehensi ve Approach – CA).

SSeeccuurriittaatteeaa uummaannăă șșii sseeccuurriittaatteeaa nnaațțiioonnaallăă aa RRoommâânniieeii
Deși, în teorie, securitatea umană încearcă să asigure protecția și siguranța
individului, în practică aceasta dă nașteri la temeri privind posibilitatea
legitimării unor intervenți i care amenință suveranitatea statelor. În al doilea rând,
deși a fost promovată ca o doctrină care minimalizează importanța unei
dimensiuni a securității axate pe stat, sunt statele care au adoptat această agendă
ca instrument de politică externă184.
Exist ă mai multe motive pentru care doar unele state au adoptat securitatea
umană și ca instrument de politică externă. În primul rând ține de dinamica vieții
politicii interne a statelor și de dorința elitelor politice de a adopta politici care să
crească rolu l țării lor pe scena internațională. Securitatea umană ca obiectiv de
politică externă este o oportunitate de a atrage atenția asupra puterilor de
dimensiuni medii de pe scena internațională. Cu toate acestea, cum poate o
abordare a securității axată pe in divizi să fie utilizată de un stat drept politică
externă fără a deveni o agenda bazată pe interese naționale, utilizată drept
vehicul pentru promovarea puterii naționale185.
În cazul României, chiar în titlul celei mai recente strategii de securitate
națio nală se regăsesc elementele care definesc preocuparea față de securitatea
cetățeanului: “pentru o viață mai bună într -o țară democratică, mai sigură și
prosperă”, conceptualizarea securității naționale aducând în prim plan “starea de
normalitate la care as piră cetățenii, comunitățile și statul – pe temeiul eforturilor

182 Ibidem , pg. 13.
183 Ibidem.
184 Shahrbanou TADJBAKHSH, „Human Security: Concepts and Implications with an Application
to Post -Intervention Challe nges in Afghanistan”, Les Études du CERI , nr. 117 -118, septembrie 2005,
pg. 19.
185 Ibidem.

294 ce vizează deplina instaurare a legalității, făurirea prosperității economice,
echilibrul social și stabilitatea politică (…) care se realizează în cadrul ordinii
democratice, prin exercitar ea drepturilor și libertăților cetățenești și care așează la
temelia eforturilor vizând construcția securității și prosperității poporului român
valori precum: democrația, libertatea, egalitatea și supremația legii; respectul
pentru demnitatea omului, pent ru drepturile și libertățile sale fundamentale;
responsabilitatea civică; pluralismul politic; proprietatea și economia de piață”.
186
Conform documentului menționat, securitatea și prosperitatea sunt termenii
inseparabili ai aceleiași ecuații, a căror soluț ii sunt, printre altele, modernizarea
radicală a sistemului de educație și valorificarea eficientă a potențialului uman,
științific și tehnologic; creșterea bunăstării cetățenilor, a nivelului de trai și de
sănătate a populației, precum și afirmarea și pro tejarea culturii, identității
naționale și vieții spirituale.
Pentru înfăptuirea acestui deziderat, strategia de securitate națională
urmărește și îndeplinirea unor obiective care vizează securitatea cetățeanului
precum: exercițiul deplin al drepturilor și libertăților democratice; stabilitatea
politică; maturizarea spiritului civic și participarea activă a societății civile la
procesul de guvernare, precum și asigurarea armoniei interetnice și
interconfesionale și modernizarea infrastructurii critice.
Aces te obiective nu pot fi atinse decât prin operaționalizarea conceptului de
“bună guvernare“, o condiție esențială a securității și prosperității, unitatea de
măsură cumulativă prin care viața socială validează rezultatul alegerilor
democratice, probează rea lismul programelor și capacitatea forțelor politice de a –
și îndeplini promisiunile cu stricta respectare a standardelor democratice,
evaluând succesul măsurilor ce vizează combaterea insecurității, inechității și
sărăciei și stabilește corecțiile necesare.
Conform strategiei menționate, “buna guvernare” nu poate fi realizată decât
printr -o administrație publică eficientă, consolidarea independenței și eficienței
justiției și creșterea încrederii populației în actul de justiție, precum și creșterea
competiti vității și a caracterului performant al activității economico -sociale prin:
asigurarea accesului tuturor cetățenilor la o educație de calitate, îmbunătățirea
radicală a stării de sănătate a populației și realizarea unui nou echilibru social,
printr -un sist em de solidaritate capabil să garanteze securitatea economică,
socială și de sănătate a tuturor participanților la proces.
De menționat că preocupări privind securitatea cetățeanului se regăsesc și
preocupările decidenților politici de a asigura siguranța națională a României
încă de la începuturile democrației românești moderne, în Legea 51 din 1991,

186 Strategia de securitate națională a României, “România Europeană, România Euro -Atlantică:
pentru o viață mai bună într -o țară democratică, mai sigură și prosperă”, 2006, www.presidency.ro

295 privind siguranța națională a României187, la articolul 3, litera “f” menționându –
se ca amenințare și subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca sc op
înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere
gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau pot
aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țării, precum
și actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare a
structurilor necesare bunei desfășurări a vieții social -economice sau apărării
naționale.

BBiibblliiooggrraaffiiee::
AMOUYEL, Alexandra, „What is Human Security”, Revue de Sécurité Humaine / Hum an
Security Journal, nr. 1, aprilie 2006;
KIȘ, Alexandru, NATO și securitatea umană – Teză de doctorat , Oradea, 2011;
LIOTTA, P. H. și OWEN, Taylor, „Sense and Symbolism: Europe takes on Human
security”, Parameters , toamnă 2006;
MARTIN, Mary și OWEN, Taylo r, „The second generation of human security: lessons
from the UN and EU experience”, International Affairs, vol. 86, nr. 1, 2010;
MATLARY, Janne Haaland, „Much ado about little: the EU and human security”,
International Affairs, vol. 84, nr. 1, 2008;
PARIS , Roland, „Human Security. Paradigm Shift or Hot Air?”, International Affairs, vol.
26, nr. 2, toamnă 2001;
PREZELJ, Iztok, “Challenges in Conceptualizing and Providing Human Security”,
HUMSEC Journal , nr. 2, 2008;
SARCINSCHI, Alexandra, Operațiile de stabilitate și securitatea umană, Ed. Universității
Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2008;
SIRA, Inger Helene și GRÄNS, Jonas, „The promotion of human security in EU security
policies”, INEX Policy Brief, nr. 7, 2010;
TADJBAKHSH, Shahrbanou, „Human Security: Concepts and Implications with an
Application to Post -Intervention Cha llenges in Afghanistan”, Les Études du CERI , nr. 117 –
118, septembrie 2005.
Strategia de securitate națională a României, “România Europeană, România Euro -Atlantică:
pentru o viață mai bună într -o țară democratică, mai sigură și prosperă” , 2006, www.preside ncy.ro
Legea 51 din 1991, privind siguranța națională a României, www.cdep.ro

187 Legea 51 din 1991, privind siguranța națională a României, www.cdep.ro

296 CONCEPTUL DE SECURITATE AL MARTORILOR
– COMPONENTĂ A SECURITĂȚII , LIBERTĂȚII ȘI JUSTIȚIEI

Adrian -Augustin BĂRĂSCU
Comisar șef dr. , Director O.N.P.M – Inspectoratul General al Poliției Române
adrianbarascu@yahoo.com

Rezumat
Apariția terorismului și a marii criminalității în societatea modernă a condus la
reconsiderarea obligativitații cetățeanului de a depune mărturie. Dimensiunile criminalității
organizate fac din aceasta un risc la adresa securității naționale a României prin afectarea
majorității domeniilor de manifestare ale mediului economic și social , ceea ce a impus
elaborarea unor strategii adecvate , fundamentate pe analiza de stare a criminalității
organizate și tendi nțelor de manifestare a fenomenului. Și în România , la fel ca în numeroase
alte state , se înregistrează evenimente ce relevă faptul că cea mai mare parte a grupărilor
criminale organizate operează la scară internațională , recurgând frecvent la violență și
intimidare. Măsurile legislative privind protecția martorilor s -au impus și în țara noastră în
relația directă cu lupta împotriva criminalității organizate.

Cuvinte -cheie: Securitate , Criminalitate Organizată , Protecția martorilor

Abstract
The occurrence of terrorism and serious crime in modern society has led to reconsideration of
the obligation of the citizen to testify. Dimensions of organized crime make it a risk to
national security of Romania by affecting most areas of the social and economic enviro nment ,
which required the development of appropriate strategies , based on the analysis of status and
trends of organized crime manifestation of the phenomenon. Romania , as many other
countries , has recorded events showing that most of the organized crimina l groups operating
on an international level are often using violence and intimidation. Legislation on witness
protection measures were imposed in our country directly related to the fight against
organized crime.

*
* *

Spațiul securității este creat pri n dezvoltarea cadrului instituțional pentru
acțiuni comune în domeniul cooperării judiciare , în special pentru a preveni și
combate criminalitatea organizată , terorismul și alte infracțiuni grave ce pot
afecta securitatea unui stat pe termen mai scurt sau mai lung.
Apariția terorismului și a marii criminalității în societatea modernă a condus
la reconsiderarea obligativitații cetățeanului de a depune mărturie , iar în
contextul anumitor tipuri de criminalitate nu se poate ignora faptul că acesta se
expune un or pericole din partea infractorilor sau complicilor săi. Justiția trebuie

297 să vină în întâmpinarea acestor represalii , răspunzând cerințelor martorului a
cărui mărturie este crucială pentru aflarea adevărului.
Pe măsură ce societatea a evoluat au apărut p robleme noi , iar concepțiile cu
privire la drepturile la protecție a martorilor și colaboratorilor justiției au suferit
importante corective. A apărut necesitatea de a lua măsuri pentru apărarea
acestor drepturi din partea statelor , în baza unor prezumții că statul acționează
ca exponent și reprezentant al bunei desfășurări a actului de justiție.
Necesitatea întăririi capacității de combatere a crimei organizate în
conformitate cu standardele europene , amenințarea pe care crima organizată o
reprezintă pentr u statul de drept , democrația , securitatea și stabilitatea statului și
procesul social și economic determină luarea unor măsuri concrete de combatere
a acestui flagel.
Pentru atingerea scopului propus statul va aplica strategii care să utilizeze
cele mai bune practici , metode și tehnologii noi folosite în combaterea crimei
organizate. Pentru prevenirea dezvoltării crimei organizate în România , s-a
stabilit printre altele introducerea mijloacelor de încurajare a cooperării cu
sistemul justiției penale. Dome niul legislativ prevede luarea de măsuri specifice ,
printre care se regăsește și adoptarea legislației privind protecția martorilor.
Scopul legii nu este acela de a aboli sau restrânge , ci de a prezerva și spori
libertatea , căci în orice comunitate capabi lă de legi , acolo unde nu este lege nu
este libertate , pentru că libertatea înseamnă să fii scutit de de constrângerea și
violența altora , ceea ce nu se poate acolo unde nu este lege. Ea nu înseamnă , așa
cum pretind unii , permisiunea ca orice om să facă to t ce vrea – cine ar putea fi
liber când s -ar afla la bunul plac al altcuiva?188
Necesitatea abordării dintr -un alt punct de vedere al martorilor , care de
multe ori erau supuși unor amenințări și intimidări atât la adresa lor cât și a
membrilor de familie , făcând imposibilă aducerea vinovaților în fața justiției , a
apărut odată cu dezvoltarea fenomenului de criminalitate organizată și terorism.
Formele agresive ale crimei organizate – ca traficul de droguri , traficul de
persoane , traficul de arme și mașini , spălarea banilor , falsificarea de documente
și monedă , corupție , omor la comandă – au determinat guvernele statelor să ia
măsuri concrete de luptă împotriva acestor structuri , printre aceste măsuri
numărându -se și cele legate de asigurarea protecției martori lor.
Plecând de la internaționalizarea activităților grupurilor de crimă organizată
și a rețelelor s -a impus adoptarea unor măsuri regionale și internaționale a
forțelor implicate în combaterea acestui flagel. În această direcție protecția
martorilor const ituie o preocupare a organismelor europene și a statelor Europei ,
fundamentată pe rolul pe care martorii îl au în desfășurarea procedurilor
judiciare , riscul supunerii la intimidări pe care martorii îl au , mai ales în zone de

188 Gheorghe Șuhan, Despre libertate. Libertatea, o stare, un drept, un concept, o năzuință , Buletin
Documentar nr.1 al P.N.A./D.N.A.

298 criminalitate ridicată , când a par în proceduri judiciare și nu în ultimul rând
necesitatea tragerii la răspundere a inculpaților. Datoria de a depune marturie
implică acum responsabilitatea statelor de a garanta martorilor posibilitatea de a
depune mărturie fără a fi supuși vreunui ris c din partea vreunei persoane.
Într-o Europă în care frontierele se estompează , formelor de criminalitate
care depășesc , din ce în ce mai mult , frontierele naționale – ca de exemplu
criminalitatea organizată și nu în ultimul rând terorismul – s-a încercat să se
răspundă cu instrumente adecvate , printre acestea un rol deosebit revenind
măsurilor de protecție și asistență acordate acelor persoane care prin depozițiile
și informațiile puse la dispoziția justiției , conduc la aducerea în fața justiției a
celor i mplicați în acest gen de infracționalitate.
Apreciindu -se că toate eforturile depuse pentru combaterea crimei
organizate , terorismului și infracțiunilor grave nu ar fi suficient de eficiente fără
aportul martorilor și colaboratorilor justiției la această l uptă , au fost elaborate o
serie de recomandări care să asigure un cadru de siguranță sporit martorilor ,
fiind stabilite măsuri procedurale și extraprocedurale , care, aplicate , sunt menite
să ducă la o mai bună înfăptuire a justiției.
„Protecție efectivă și corespunzătoare” , face referire la necesitatea de a
adapta nivelul de protecție acordată pentru riscurile ce există pentru
colaboratorii justiției , martori și familiile acestora. În anumite cazuri , este
suficient , de exemplu , să păstreze anonimatul lor în timpul procesului , în alte
cazuri ei au nevoie de gărzi de corp , iar în cazuri extreme pot fi necesare măsuri
de protecție de mai mare anvergură , precum schimbarea identității , a locului de
muncă și a domiciliului189.
Consiliul European de la Tampere190, a ab ordat ideea de dezvoltare a unui
„spațiu de libertate , securitate și justiție în Uniunea Europeană”. Consiliul
European a decis să transforme spațiul Uniunii Europene într -un spațiu de
libertate , securitate și justiție , utilizând la maxim posibilitățile of erite de Tratatul
de la Amsterdam.
Pentru respectarea libertății , este nevoie de o zonă reală de justiție , unde
persoanele pot apela la instanțele de judecată și autoritățile din orice stat
membru ca și când ar fi în propriul stat. Infractorii nu trebuie s ă găsească
modalități pentru a exploata diferențele judiciare ale statelor membre. Sentințele
și hotărârile trebuie respectate și puse în aplicare pe întreg teritoriul Uniunii
Europene , avându -se în vedere protejarea cetățenilor; de asemenea , trebuie
obțin ută o mai bună compatibilitate și convergență între sistemele judiciare din
statele membre”191

189 Raportul explicativ al C onvenției civile privind corupția Editura Consiliului Europei, Romanian
Translation, august 2001
190 Consiliul Europei, Tampere – Suedia, 15 -16 octombrie 1999
191 Tratatul Uniunii Europene modificat și completat prin Tratatul de la Amsterdam -1999 și Tratatul
de la Nisa -2003

299 Persoanele care locuiesc și își desfășoară activitatea în spațiul Uniunii
Europene se așteaptă ca Uniunea , , să considere orice amenințare a libertății și
dreptur ilor legale ca o infracțiune foarte serioasă. Combaterea acestei amenințări
necesită un efort comun pentru prevenirea și lupta împotriva infracțiunilor și
crimei organizate din Uniunea Europeană. Poliția și celelalte forțe judiciare
trebuie să se mobilizez e și să coopereze pentru a garanta cetățenilor că nu există
ascunzători pentru criminali în cadrul Uniunii Europene”192
În materie de drept penal , Tratatul Uniunii Europene stipulează că trebuie să
existe o cooperare , care să se desfășoare rapid , evitându -se conflictul dintre
jurisdicții.
Cooperarea autorităților din statele membre , , trebuie să aibă beneficii
maxime în situația investigării infracțiunilor transfrontaliere în orice stat
membru. Trebuie înființate echipe de investigații comune , așa cum a fost
prevăzut în Tratat , ca un prim pas în combaterea traficului de droguri și ființe
umane , precum și a terorismului. Regulile care vor fi elaborate în acest domeniu
trebuie să permită participarea reprezentanților Europol în aceste echipe”.193
Acțiunile princip ale în cadrul luptei împotriva criminalității organizate în
Uniunea Europeană constau în prevenirea , urmărirea și pedepsirea infractorilor
și privarea infractorilor de produsele infracțiunilor.
Un nivel înalt de securitate și justiție presupune o abordare comprehensivă și
eficientă în lupta împotriva oricăror forme infracționale.
„O dezvoltare echilibrată a măsurilor de pe întreg teritoriul Uniunii
Europene împotriva infracționalității trebuie să fie obținută în același timp cu
protejarea libertății și dr epturilor legale ale persoanelor”194.
Consiliul European subliniază că toate componentele și instrumentele aflate
la dispoziția Uniunii Europene , și în particular în relațiile externe , trebuie folosite
într-un mod integrat și consistent pentru a se construi un spațiu de libertate ,
securitate și justiție. Problemele de justiție și de afaceri interne vor trebui
integrate în definirea și implementarea altor politici și activități ale Uniunii
Europene.
În acest context crește rolul pe care justiția îl are în asig urarea climatului de
securitate națională , în lupta împotriva marii criminalități și a infracțiunilor
grave , rolul măsurilor de protecție față de martorii și colaboratorii justiției capătă
noi dimensiuni.
Aplicarea unor programe de protecție a martorilor î n funcție de pericolul la
care aceștia sunt supuși devenind tot mai necesare și complexe , iar structura de
protecție a martorilor trebuie să -și sporească capacitatea de implementare a
programelor de protecție și disponibilitatea către o colaborare cât mai largă.

192 Idem 4
193 Consiliul Europei, Tampere -Suedia, 15 -16 octombrie 1999
194 Idem 6

300 Având în vedere de cele menționate , apreciez că actualele tendințe și
caracteristici ale activităților de protecție a martorilor , colaboratorilor justiției și
când se impune și a membrilor de familie ai acestora , înțelegerea deplină a
rolului pe car e martorul îl are în lupta împotriva crimei organizate , terorismului
și marii criminalități în societatea contemporană nu sunt posibile doar pe baza
instrumentelor unei singure discipline (cea juridică) sau concetrându -se doar pe
un singur nivel de analiză (cea statistică). Mai degrabă , natura sa complexă , cu
fațete multiple necesită o abordare diversificată , care să includă multiple
perspective și niveluri de abordare.
Implementarea resurselor pentru o protecție a țintelor vulnerabile , cum ar fi
martorii c are au nevoie de protecție din cauza mărturiei în legătură cu crima
organizată , victimele crimei organizate și ofițerii din justiția penală implicați în
luarea măsurilor de combatere a crimei organizate , trebuie să constituie o
prioritate pentru atingerea scopurilor privind securitatea unui stat.
Programul de protecție a martorilor , oferă posibilitatea pentru martori să depună
mărturie prin intermediul comunicațiilor , limitarea accesului la adresele și datele
personale ale acestora , lărgirea cadrului de ad mitere a declarațiilor de dinainte
de proces și mutarea temporară , a martorilor aflați în custodie.195
În vreme ce părțile au șanse egale de a investiga declarațiile depuse de
martor și colaboratorii justiției , următoarele măsuri destinate prevenirii
identif icării martorilor , ar putea fi , printre altele , avute în vedere :
– înregistrarea audio -vizuală a declarațiilor martorilor și colaboratorilor
justiției în faza procedurală , preliminară;
– folosirea declarațiilor date în perioada preliminară a procedurii ca
mărturie în instanță , atunci când martorul nu poate să apară în fața
instanței , sau în situațiile în care prezența acestuia în fața instanței l -ar
putea pune în pericol pe el sau familia acestuia; declarațiile date înaintea
procesului ar trebui să fie consid erate mărturii valabile dacă părțile au
avut ocazia să participe la examinarea , interogare și confruntare a
martorului și a discutat conținutul declarației din timpul procedurii;
– dezvăluirea numai a acelor informații ce permit identificarea martorului
în fazele finale ale procesului și/sau selectarea doar a unor anumite
detalii;
– excluderea sau restricționarea media/publicului de la o parte sau chiar
de la tot parcursul procesului;
– utilizarea dispozitivelor ce previn identificarea fizică a martorilor și
colaboratorilor justiției , cum ar fi cortinele sau ecranele , ce estompează
trăsăturile sau distorsionează vocea , utilizarea video -conferinței.

195 Pactul de Stabilitate -Inițiativa de Combatere a Crimei Organizate în Europa de Sud -Est, adoptat
la Sofia la 5 octombrie 2000.

301 Orice decizie legată de acordarea anonimatului unui martor într -un proces
de natură penală se va adopta în concordan ță cu legislația națională și cu
dispozițiile europene în domeniul drepturilor omului. Ori de câte ori este posibil
și în conformitate cu legea națională , anonimatul persoanelor ce ar putea depune
mărturie , trebuie să constituie o măsură excepțională. Atun ci când se solicită
garantarea anonimatului de asemenea persoane sau când acest statut s -a acordat
temporar de către autoritățile competente , procedura penală ar trebui să prevadă
o procedură de verificare pentru a menține un echilibru între nevoile justiț iei în
domeniul penal și dreptul părților. Părțile ar trebui , prin această procedură , să
dispună de ocazia analizării necesității acordării anonimatului martorului ,
credibilității acestuia și originea cunoștințelor pe care le deține. Orice decizie
privind acordarea anonimatului trebuie luată când autoritățile judiciare
competente consideră că viața sau libertatea persoanei implicate sau a
persoanelor apropiate acesteia se află în real pericol , iar mărturiile par să fie
semnificative iar persoanele credibile .
Când s -a acordat anonimatul , condamnarea nu se face doar în baza , sau într –
o măsură decisivă pe baza mărturiilor oferite de martorul anonim.196
Procedurile compensatorii , necesare pentru a garanta un proces echitabil ,
variază de la o instanță la alta. Circ umstanțele ce urmează a fi luate în
considerare sunt: prezența acuzatului sau avocatului său în timpul interogării
martorului și posibilitatea de a -i adresa întrebări , precum și cunoașterea de către
judecător a identității acestui martor. Chiar în cazul ex istenței procedurilor
compensatorii suficiente , nici o condamnare nu ar trebui bazată în exclusivitate ,
sau într -o măsură determinantă , pe probe obținute de la martorii anonimi.197
Analizând protecția martorului în sistemul românesc de drept se observă că
aceasta este reglementată de o paletă diversă de acte normative care s -au impus
pe măsura evoluției stării de presiune la care au fost sau pot fi supuși anumiți
martori și de necesitatea interpunerii unor bariere între martor și
învinuit/inculpat care să con ducă la asigurarea participării martorului în proces
și exercitarea rolului său.
Reglementări juridice privind protecția martorilor regăsim în Codul penal ,
Codul de procedură penală , Legea 678 din 2001 privind prevenirea și combaterea
traficului de persoan e, Legea 218 din 2002 privind Organizarea și funcționarea
Poliției Române , Legea 682 din 2002 p rivind protecția martorilor ș.a.
Din analiza evoluției fenomenului de crimă organizată în România și din
predicțiile pentru următoarea perioadă se poate trage co ncluzia că acesta se află
și va continua să se afle la cote destul de ridicate în ciuda eforturilor desfășurate

196 Consiliul Europei – Recomandarea R ec (2005)9 a Comitetului de Miniștrii din Statele Membre
privind protecția martorilor și a colaboratorilor justiției, adoptată de Comitetul de Miniștrii în
20.aprilie.2005, cu prilejul celei de a 924 -a întruniri a reprezentanților miniștrilor.
197 Nuola Male și Catarina Harby, Dreptul la un proces echitabil – Ghid privind punerea în aplicare
a art. 6 al Convenției Europene pentru Drepturi Europene.

302 de organele judiciare abilitate , implicate în combaterea acestui fenomen. Această
concluzie poate conduce la formularea următoarei ipoteze:
Pent ru o mai bună și eficientă strategie de luptă în combaterea crimei
organizate , instituția protecției martorilor trebuie angrenată într -un procent mai
mare în soluționarea cauzelor complexe a căror rezolvare depind de utilizarea
martorilor sau colaboratoril or.
În sprijinul acestei ipoteze se găsesc următoarele argumente:
Încurajarea martorilor și a colaboratorilor la cooperare , cunoscând faptul că
pot beneficia de avantajele unui Program de protecție a martorilor consider că
este oportună în atigerea scopuri lor propuse în combaterea acestui fenomen și
menținerea lui în cote acceptabile.
Conștientizarea faptului că acest instrument de luptă împotriva marii
criminalități a fost creat tocmai ca o reacție de răspuns la provocările grupurilor
de infractori proveni nd din această sferă periculoasă pentru societate , că acest
mod de înfăptuire a justiției penale în domeniul crimei organizate a fost impus ca
o metodă de succes a statelor care l -au aplicat în elaborarea strategiilor de
combatere a infracționalității grav e, că strategiile Uniunii Europene în materie
recomandă aplicarea unor programe de protecție a martorilor.
Paleta largă de persoane care pot fi preluate în Programul de protecție și
care pot cotribui la soluționarea unor cauze de crimă organizată , prin dec larații
sau informații oferite organelor judiciare. Aici regăsim martori , victime -martori ,
informatori , experți , investigatori acoperiți , membrii de familie sau persoane de
care aceștia sunt legați afectiv; aceste persoane se pot afla în libertate sau în
detenție și pot fi cetățeni români sau străini.
Avantajul că de protecția martorului se ocupă o instituție specializată în
acest domeniu , cei implicați în activitatea de cercetare sau urmărire penală
putându -se concentra pe prioritatea activităților ce decu rg din cauzele în lucru ,
fiind degrevați de o sarcină importantă și anume protecția persoanei dispuse să
colaboreze. La aceasta se adaugă faptul că nu s -ar putea asigura o protecție reală
și calificată pliată pe necesitățile martorului decât printr -un prog ram de protecție.
Pârghiile pe care legea privind protecția martorilor le deține în a deveni atractive
pentru martor în convigerea acestuia de a accepta colaborarea cu organele
judiciare , respectiv măsuri de protecție ce se pot dispune gradual în funcție d e
situația impusă în fiecare moment , 24 de ore din 24 , aplicarea măsurilor de
asistență ceea ce conferă martorului o stare de siguranță și de confort psihic față
de colaborarea desfășurată. Tot în acest sens se poate încadra și faptul că
programul de prote cție continuă , atunci când se impune , și după ce martorul a
terminat afacerile judiciare.
Programul de protecție a martorilor trebuie să se impună în activitatea
curentă a celor implicati în combaterea marii criminalități ca un instrument facil
de rezolvar e a unor cauze complexe și cu un grad ridicat de gravitate , care nu se
pot rezolva fără utilizarea unor declarații sau informații provenind de la

303 persoane care refuză colaborarea judiciară datorită amenințărilor sau
intimidărilor la care sunt supuși ei sau alte persoane apropiate , din partea unor
persoane interesate în blocarea înfăptuirii justiției.
Măsurile legislative privind protecția martorilor s -au impus și în țara noastră
în relația directă cu lupta împotriva criminalității organizate. Crima organiz ată a
căpătat noi dimensiuni în contextul transformărilor cu care se confruntă în
prezent comunitatea internațională , extinzându -și aria de cuprindere și sfera de
activitate la cote îngrijorătoare198.
Și în România , la fel ca în numeroase alte state , se înre gistrează evenimente
ce relevă faptul că cea mai mare parte a grupărilor criminale organizate operează
la scară internațională , recurgând frecvent la violență și intimidare.
Dimensiunile criminalității organizate fac din aceasta un risc la adresa
securităț ii naționale a României prin afectarea majorității domeniilor de
manifestare ale mediului economic și social , ceea ce a impus elaborarea unor
strategii adecvate , fundamentate pe analiza de stare a criminalității organizate și
tendințelor de manifestare a f enomenului.

Bibliografie :

– Constituția României , publicată în M.O. nr.233 din 21.11.1991 , modificată și revizuită
prin Legea nr.429 din 23.10.2003 de revizuire a Constituției României , publicată în
M.O. nr.758 din 29.10.2003.
– Codul de procedură penală , cu modificările până la 10.11.2003 , Editura Argessis
Print , 2003.
– Codul penal , publicat în M.O. nr. 575 din 29 iunie 2004 , Regia Autonomă Monitorul
Oficial , București , 2004
– Codul familiei , din 01.02.1954 cu modificările și completările Legii nr. 23/1999 ,
pubicată în M.O.nr.35 28.01.1999 și Legea nr. 272/2004 , publicată în M.O.nr.557 din
23.06.2004.
– Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor , publicată în Monitorul Oficial , nr.
964 din 28.12.2002.
– Legea nr. 39/2003 , privind prevenirea și combaterea cri minalității organizate ,
publicată în Monitorul Oficial , Partea I nr. 50 din 29.01.2003.
– Legea nr. 281/2003 , privind modificarea și completarea C.p.p. , publicată în
Monitorul Oficial , nr. 468 din 01.07.2003.
– Legea 218/2002 privind organizarea și funcționare a poliției , publicată în M.O. al
României nr. 305 din 09.05.2002;
– H.G. nr. 760/2004 , pentru aprobarea Regulamentului de aplicare al Legii nr.
682/2002 privind protecția martorilor , publicată în M.O. al României nr.475din
27.05.2004;

198 Țical George Marius – Combaterea Crimei Organizate – Editura Ministerului Administrației și
Internelor –Bucur ești 2003, vol.II, p.11

304 – Convenția Civilă privin d Corupția , a Consiliului Europei , Strasbourg , 4 noiembrie
1999
– Consiliul Europei – Recomandarea Rec (2005)9 a Comitetului de Miniștrii din Statele
Membre privind protecția martorilor și a colaboratorilor justiției , adoptată de
Comitetul de Miniștrii în 20 .aprilie.2005
– Consiliul Europei – Recomandarea R (97)13 a Comitetului de Miniștrii din Statele
Membre privind intimidarea martorilor și dreptul la apărare , adoptată de Comitetul
de Miniștrii în 10 septembrie 1997
– Hotărârea Consiliului Europei cu privire la persoanele care colaborează cu justiția în
cadrul combaterii crimei organizate , din 20 decembrie 1996
– Tratatul Uniunii Europene modificat și completat prin Tratatul de la Amsterdam –
1999 și Tratatul de la Nisa -2003
– Nuola Male și Catarina Harby , Dreptul la un proces echitabil – Ghid privind punerea în
aplicare a art. 6 al Convenției Europene pentru Drepturi Europene .
– Țical George Marius – Combaterea Crimei Organizate – Editura Ministerului
Administrației și Internelor – București 2003 , vol.II , p.11
– Gheorghe Șuhan , Despre libertate. Libertatea , o stare , un drept , un concept , o năzuință ,
Buletin Documentar nr.1 al P.N.A./D.N.A.

305 IMPLICAȚIILE MODIFICĂRII CODULUI MUNCII

Denisa -Oana PĂTRAȘCU
Consilier parlamentar, Senatul României
denisapatrascu@yahoo.com

Rezumat
Sunt analizate principalele modificări ale Codului Muncii republicat cu implicările acestora
în structura pieței muncii. Este evidențiată importanța stabilității legislației muncii d ar și a
flexicurității acesteia, ca răspuns la criza financiară care a determinat creșterea șomajului și
închiderea intreprinderilor multor angajatori. Sunt prezentate principalele aspecte practice
ale modificărilor legislației muncii din ultimul an și sun t făcute propuneri de interpretare și
aplicare a acestora dar și propuneri de lege ferenda.
Cuvinte -cheie: Codul Muncii republicat, piata muncii, interpretare legislatie

Abstract
The major changes of Labour Code are analyzed and are presented their implic ations on the
labour market. Is explaining the importance of stability but also the flexicurity of the labour
law as answer at financial crises who increase the unemployment and close many
enterprises. Practical aspects of the last year modifications of la bour law are presented and
are made proposals for interpretation and application of them and also the proposals for
improve the laws.

1. Contextul internațional
Sesiunea de la sfârșitul lunii iunie 2011 a Comsiei de la Helsinki a reafirmat
tendințele demografice mondiale, doar că impactul analizelor prezentate a fost,
de această dată, mult mai mare datorită (în special) notorietății autorilor lor.
Potrivit raportului199, declinul demografic al Europei e drastic. În 1935
populația Europei constituia 25% din populația lumii, scăzând la 13% în 2010. Se
preconizează că va continua să descrească și să ajungă la doar 10% până în 2050.
Puterea economic ă a țărilor dezvoltate va scădea și ea de la o pondere de 72% din
economia mondială în 2009 la doar 40% în 2050. În decada actuală și cea a anilor
2020 procesul de îmbătrânire a populației se va accelera și mai mult.
Dacă în 1980 vârstă medie a populației în Europa Occidentala și Japonia era
de 34 și respectiv 32 de ani, în 2030 ea va fi de 47 de ani în Europa Occidental ă și
de 52 de ani în Japonia. În Italia , Spania și Japonia mai mult de jumătate din
populația acestor țări va ajunge la vârstă de pensiona re sau va fi deja pensionat ă

199http://csce.gov/index.cfm?FuseAction=ContentRecords. ViewWitness&ContentRecord_id=1331&Content
Type=D&ContentRecordType=D&ParentType=H&CFID=57036425&CFTOKEN=12280097

306 în anul 2030 și tot atunci în aceste țări vor avea mai multe persoane în decada a 7
a vieții decât în decada a 2 -a de vârstă.
Rata natalității e sub nivelul optim de 2.1 de copii de femeie în întreaga
Europ ă. În Franța și Pen. Scandinavă e cea mai ridicată, de 1.9 copii de femeie,
dar doar datorită imigrației și nu a sporului natural al populației. E îns ă mult mai
scăzută în Italia și Sudul Europei (1.4), iar în Germania și Europa Central ă e și
mai scăzută (doar 1.3) . Declinul d emografic va cauza și un declin al forței de
muncă. Până în 2050, forța de muncă va scădea cu 22% în Sudul Europei și cu
până la 29% în Germania și Europa Central ă.
De fapt, forța de muncă va scădea în mai toate țările dezvoltate, în special în
Germania și Japonia, unde se va diminua cu 0.5% – 1.5% pe an. Simultan, îns ă,
forța de muncă va îmbătrâni, muncitorii trebuind sa lucreze mai mulți ani înainte
de a ieși la pensie. Îmbătrânirea forței de muncă va atrage după sine și un declin
în productivitatea munci i, fiind bine cunoscut faptul c ă productivitatea muncii
descrește cu înaintarea în vârstă. În plus, volumul economiilor va scădea și în
consecință vor fi mai puține fonduri disponibile pentru investiții și consum.
De asemenea, țările dezvoltate vor fi con strânse să cheltuie o proporție mai
mare din PIB pentru generația în vârstă, (de exemplu îngrijirea medicală), decât
pe cea tânără, (de exemplu educația și învățământul).
Raportul prezice c ă în 2030 țările dezvoltate vor trebui sa aloce cu 7% mai mult din
venitul național în comparație cu cel actual pentru a menține sistemul de pensii și
beneficii sociale alocate în prezent celor în vârstă. Asta nu are cum sa nu aibă impact
asupra taxelor și impozitele impuse generației tinere, care vor crește și ele tocma i pentru a
asigura nevoile generației îmbătrânite. Se preconizează de asemenea și suprimarea
programelor publice costisitoare, cum ar fi asisten ța internațională alocată țărilor
sărace sau apărarea național ă și programele militare.
Problemele demografice n u se limitează la granițele Europei. Avorturile
selective privind fetușii de sex feminin aduc în întreg Orientul îndepărtat o
nevoie de peste 160.000 de femei, pentru a se păstra echilibrul între sexe minim
păstrării numărului actual de locuitori. Din păca te, politica de reducere forțat ă a
natalității promovate de guvernul chinez afectează populația actual ă care,
îmbătrânind (în trendul de analiza), va reprezenta o povar ă covârșitoare pentru
generația tânără.
Nici Japonia nu o duce mai bine. Aceasta s -a tra nsformat de bun ă voie într -o
țară fără copii, în special prin adoptarea unui stil de viață profesională
incompatibil cu cel de familie. Japonia se confrunta cu cea mai vizibil ă “criz ă a
depopulării”, astfel în anul 2050 Japonia va avea doar 92 de milioane de locuitori,
cu 35 de milioane mai pu țini ca astăzi. Vârstă medie a celor 92 de milioane de
japonezi va fi de 54 de ani, iar fiecărui pensionar japonez îi va corespunde doar o
singur ă persoan ă încadrat ă în muncă. În absența unui miracol al fertilității,
colapsul demografic al Japoniei va fi ireversibil. Pentru a -și menține nivelul
actual al populației, pornind din acest an și până în 2050 Japonia va trebui s ă

307 importe anual aproximativ 600.000 de imigranți tineri care s ă aibă un spor
natural de 2.1%. Număru l e covârșitor iar asta ar schimba radical întreaga
civilizație nipona.
Singurul semnal pozitiv vine din SUA, potrivit acestui raport, care își
păstrează rata natalității de peste 2.1. Vârstă medie a Americii va cre ște de la 37
de ani în prezent, la doar 3 9 de ani în 2030.
Pe un fond de spaimă economică pe toate piețele financiare ca urmare a
recunoașterii de către președintele SUA a deficitului istoric bugetar, raportul
Jackson vine cu o prognoză luminoasă pentru America, care va continua s ă
dispună de re sursele naturale și umane pentru a -și menține și pe viitor rolul
actual de lider al societății mondiale. În 2050 se preconizează că ponderea
economiei americane în economia mondial ă va fi de 25%, aproximativ atât cât
este și astăzi. În contrast, Uniunea Eu ropean ă, Japonia și Canada vor constitui
doar 16% din economia mondial ă a anului 2050.
Toate aceste analize duc la concluzia sumbră a sfârșitului erei asigurărilor de
sănătate și bătrânețe în formatul post -Bismark și Beveridge.
Ca răspuns la provocările c rizei economice pentru bugetele naționale ale
statelor din Uniunea Europeana, pe fondul creșterii ra tei șomajului (media este
de 9, 5%200) dar și ale crizei demografice, una din cele mai importante concluzii a
summit -ului de la Goteborg din 2010, a fost manda tarea de către Consiliul UE a
Comitetului pentru Protecție Socială și Comitetului pentru Politici Economice
pentru a aplica metoda deschisă de coordonare în domeniul pensiilor.
În contextul creșterii vârstei de pensionare și a activării principiului învăț ării
pe toată durata vieții , întrebarea care se pune este dacă Europa are potențialul
economic de dezvoltare pentru menținerea slujbelor tuturor acestor persoane
precum și crearea unui număr suplimentar pentru cei care intră natural pe piața
muncii.
În ace st context , de mai bine de 10 ani , se discută la nivelul Uniunii
Europene de strategia Lisabona (revizuit ă în 2005) continuată prin strategia Europa
2020 , care își propune creșterea ratei ocupării (mai ales la segmentul de vârstă 18 –
27 ani, acolo unde rata șomajului este în prezent cea mai ridicată) corelată cu
creșterea calității locurilor de muncă (aici un rol important îl au green jobs201 și
flexicurity202).
Flexicuritatea înseamnă, practic, flexibilizarea pieței forței de muncă (în
sensul liberalizării acce sului și a ieșirii de pe piață, modernizarea legislației
muncii, stimularea participării categoriilor defavorizate – tineri, femei, persoane
în vârstă) simultan cu creșterea securității în fața riscurilor sociale (condiții de
muncă mai sigure, prelungirea vieții active în condițiile form ării profesionale pe

200 www.euroactiv.ro
201 Slujbele verzi sunt cele care sunt rezultatele unor ac țiuni prietene ști cu mediu l înconjurător
202 flexicuritate

308 toată durata vieții). Suma celor 2 principii implică dezvoltarea capacității de
adaptare a lucrătorilor și a angajatorilor și poate contribui la o gestionare pozitivă
a schimb ărilor intervenite pe piața muncii.
Conceptul de flexicuritate propune o abordare mai flexibilă a procedurilor de
angajare și de concediere în legislațiile naționale privind munc a. Dar presupune totodată
și schimbarea abordării rigide a practicilor de pe piețele muncii din statele me mbre ale
Uniunii Europene, folosind drept baz ă modelul danez. Reformele legislației privind
contractele de muncă ar permite o tranziție mai ușoară de la un loc de muncă la altul, ar
oferi mai multe oportunități pentru lucrători să progreseze în cariera lor , precum și mai
multe investiții în pregătirea continuă a personalului.
Termenul securitate așa cum este înțeles în cadrul conceptului de flexicuritate
reprezintă o extindere semnificativă a frontierelor tradiționale ale securității
sociale, fie că o defin im de o manieră analitică conform dispozițiilor Convenției
OIM 102203, fie de o manier ă funcțională, potrivit obiectivelor, conform
Recomandării Consiliului European 92/442204. În prezent în Uniunea Europeană
flexicuritatea este definită plecând de la patru el emente:
– dispoziții contractuale suple (atât din punct de vedere al angajatorului c ât
și al angajatului);
– politici active pe piața muncii care să permită lucrătorilor să facă față
schimbărilor rapide, perioadelor de șomaj și tranzițiilor spre noi locuri de
muncă;
– sisteme fiabile și bine adaptate de învățare pe tot parcursul vieții pentru
garantarea capacitații de adaptare și aptitudinilor angajatului;
– sisteme de securitate socială moderne care să acorde ajutorul unui venit
adecvat care să sprijine mo bilitatea pe piața forței de muncă.
Securitatea socială în cadrul flexicurității trebuie sa vizeze deopotrivă:
– ameliorarea competențelor individuale în vederea adaptabilității pe piața
muncii pe întreaga durată a parcursului profesional;
– garantarea con cilierii vieții profesionale cu responsabilitățile familiale, în
condiții egale , atât pentru femei cât și pentru bărbați;
– securizarea eficientă a persoanelor excluse temporar sau definitiv de pe
piața muncii. Iar aici vorbim despre garantarea unei serii de aspecte
fundamentale existenței care trebuie să fie acoperite în fiecare situație:
sănătate, locuință, pregătire, comunicare, mijloace de existență etc. Acest
ultim aspect constituie o condiție esențială a dinamismului și adaptării
individuale.
Previzib ilitatea și omogenitatea orarului structurilor școlare, de transport
sau alte servicii publice pot contribui la susținerea angajatorilor și salariaților în

203 Convenția privind securitatea socială (standarde minime), nr. 102/1952, http://www.ilo.org/public/
english/protection/secsoc/areas/ legal/conv102.htm
204 http://eur -lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:31992H0442:EN:HTML

309 organizarea flexibilă a timpului de muncă și sunt indispensabile pentru
concilierea vieții profesion ale și vieții private.
Alegerea instrumentelor de solidaritate (preferința acordată de exemplu în
anumite cazuri solidarizării riscurilor iar în alte cazuri serviciilor de interes
general) reflectă întotdeauna un compromis social asupra responsabilității
statului, angajatorului, lucrătorului sau cetățenilor în general.
În absența unei viziuni clare asupra elementelor pe care securitatea socială
trebuie să le acopere există riscul apariției unor noi compromisuri cu privire la
angajarea responsabilităților intre stat, angajatori, lucrători și societatea civilă.
Întrucât fiecare stat membru are o situație diferită pe piața muncii, e foarte
important faptul ca acestea să adopte cele mai potrivite măsuri pentru a implementa
flexicuritatea în raport cu situația specifică de pe piața muncii. Flexicuritatea nu mai este
un concept ideologic, ci unul pragmatic.

2. Contextul național
Măsurile de reducere a deficitului bugetar luate începând din 2009 , în plină
criza financiară , nu au oferit cadrul optim de susținere s ocială și economică
așteptat. Voi menționa câteva din acestea care au avut un impact negativ asupra
nivelului de viață din România: introducerea impozitului forfetar, creșterea TVA –
ului suportată de consumator, ceea ce a condus la închiderea a peste 300.00 0 de
societăți comerciale într -un singur an (2010).
Reducerile de personal din mediul bugetar nu au făcut decât să crească rata
șomajului – și așa crescută ca urmare a închiderii sau reducerii capacității de
producție a societăț ilor comerciale, ajungând l a 8,2% în 2010, dar aflată într -o
scădere statistică în acest an.
O mare parte a celor vizați de disponibilizări au ales pensionarea, ceea ce a
dus la o creștere neprevăzută a cheltuielilor bugetare. Ca o analiză de dinamică a
pensionării de la 888 ,2 mii (2008) la 906, 9 mii205 (martie 2010, când se atinge și
maximul de pensionari cu stagiu incomplet de cotizare aprox. 130 mii).
Scăderea la 6,4% a ratei șomajului în 2011 este doar o fațetă a situației
sociale, deoarece pentru a avea calitatea de șomer o perso ană trebuie să fi cotizat
12 luni în ultimele 24 și nu primește indemnizația decât o perioadă limitată de
timp, în funcție de perioada contribuită. Persoanele care nu îndeplinesc aceste
condiții sau care au ieșit din perioada de plată ies din statistici, d ucând doar
scriptic la o rată scăzută a șomajului.
Potrivit teoriilor economice , creșterea șomajului crește cererea pe piața
muncii, deoarece implică o presiune ce duce la creșterea performanței nu doar a
celor aflați în căutarea de locuri de muncă ci și a celora care doresc să și -l păstreze.
În ajutorul lor însă trebuie să vină un complex de acțiuni care să lucreze

205 www.cnpas.org

310 concertat, pornind de la îmbunătățirea educației și formării profesionale inițiale
și continue, până la găsirea unor soluții pentru modernizarea sistemelor de
securitate socială (asistență și asigurări sociale).
Pe lângă reducerile de personal începând cu a doua jumătate a anului 2009 s –
a aplicat o reducere a salariilor personalului bugetar cu 25% concomitent cu
reducerea cu 15% a pensiilor și tut uror alocațiilor, a indemnizațiilor de șomaj,
ceea ce a reprezentat cel mai sever pachet anunțat de vreo țară aflată în
dificultate din Europa, nu doar din Uniunea Europeană.
Altă măsură luată ce a afectat nivelul de venituri al populației a fost
introduc erea cotelor de con tribuție (37,65%) asupra veniturilor liber –
profesioniștilor care a afectat peste 600.000206 de persoane.
Ca urmare a Acordului Stand -By 2009 -2011 dintre Guvernul României și
Fondul Monetar Internațional , s-au stabilit o serie de măsuri a l căror rol era
reducerea costului în sectorul public (prin reducerea personalului) și creșterea
ratei de colectare a taxelor și impozitelor pentru crearea de lichidități pe piața
internă în vederea acoperirii datoriei publice.
Printre primele măsuri luat e, s-a numărat modificarea cadrului legal privind
pensiile, a Codului Muncii, realizată abia în 2011, după mai bine de 8 luni de
negocieri cu partenerii sociali care s -au opus unei schimbări structurale a acestuia
dar și întreaga legislație a dialogului so cial.
Prima modificare de impact a fost apariția legii unitare a sistemului public
de pensii care a determinat scăderea veniturilor unor categorii importante care
au beneficiat de pensii de serviciu, dar și o scădere a valorii punctului de pensie,
de la 45 % la o suma stabilită arbitrar, ce determină diminuarea veniturilor
tuturor pensionarilor aflați în plata. Creșterea vârstei de pensionare reprezintă o
îngreunare în special a situației femeii, cea care datorită condițiilor istorice din
România, a fost dis criminată continuu în perioada vieții sale active.
Cadrul legislativ al dialogului social a fost complet modificat prin Legea
nr.62/2011 -Legea dialogului social207, prin care se micșorează foarte mult cadrul
legal de acțiune a partenerilor sociali.
Astfel, prin dispariția contractului colectiv de muncă unic la nivel național ,
forța confederațiilor sindicale și patronale scade foarte mult, cu atât mai mult cu
cât negocierea salariului minim revine unui nou organism, Consiliul Național
Tripartit pentru Dialog Social, condus de primul -ministru. Prin implicarea
admistra ției publice în dosarul de reprezentativitate al organiza țiilor sindicale și
patronale , nu doar se crează sindicate de casă , dar este încălcată Convenția OIM
nr.87/1948 privind libertatea sindicală și Convenția 98/1948 OIM privind
dreptul de organizare și de negociere colectivă.

206 www.onrc.ro
207Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 322 din 10 mai 2011

311 În pre zent este în dezbatere proiectul de lege al asistenței sociale care reduce
numărul atât al beneficiarilor de prestații sociale cât și tipurile acestora, din cele
54 d e ajutoare sociale, care în prezent sunt pl ătite de Ministerul Muncii, rămân
doar nou ă tipuri de ajutoare sociale.
Toate aceste elemente crează o destabilitate majoră a pieței muncii în
România, la care a contribuit fără îndoială și modificarea adusă Codul ui Muncii.

3. Modificarea Codului Muncii
În ultimii 8 ani , din 2003 – anul de adoptare a noului Cod al muncii – acesta a
fost modificat până în prezent de mai mult de 9 ori , dar cele mai multe modificări
au fost făcut e prin OUG 55/2006 și Legea 40/2011, a cestea din urmă modificând
mai mult de 75 % din prima versiune a Codului Muncii . Este foarte adevărat
faptul că pe parcursul ultimilor 8 ani , de asemenea, societatea a suferit schimbări ,
trecând de la creștere economică la criza financiară, ceea ce a schimb at și viziunea
angajatorilor .
Nevoia de flexibilitate a reglementărilor era certă , crizele financiare ne arată
limitele normelor actuale , chiar o parte a confederațiilor patronale a spus în 2009
că rigiditatea Codului Muncii a fost una dintre sursele de șo maj și faliment .
Fără un audit real al legislației muncii , nu putem spune dacă este adevărat
sau nu , dar cifrele arată cea mai mare rată a șomajului pornind din anul 2003 ,
până în prezent a fost în martie 2010, 8, 6%208. În martie 2011 aceasta a fost 6,6%209,
astfel încât a fost înregistrată scăderea cu 2%, înainte de noile norme flexibile
pentru a fi aplicate . În același timp, în decembrie 2008, rata șomajului a fost de
3,4%210, astfel încât atunci când piața a avut cea mai mare rată de investiții și
nivelul econ omiei a fost la cel mai înalt nivel din ultimii 50 de ani, pe piața forței
de muncă nu au fost modificări , pentru a crea noi forme flexibile care să
răspundă nevoilor din ce în ce mai diversificate ale pieței
Dar acum , în timpul contracției economice s-au luat măsuri de mărire a
flexibilității pe piața forței de muncă și anume : creșterea duratei termenelor în
care pot fi încheiate contractele individuale de muncă pe durata determinată , de
la 24 luni la 36 de luni și chiar mai mult (dacă este nevoie și de peste prin acordul
părților ), majorarea perioadei de prob ă de la 30 la 90 de zile pentru funcțiile de
execuție și de la 90 de zile la 120 de zile pentru cele de conducere, în condițiile în
care în cursul perioadei de probă contractul poate înceta doar cu o simplă
notificare.
Se u tilizează criza financiară pentru a acoperi problemele reale ale
dialogului social la nivel microeconomic, iar noile norme vor diminua această
fractur ă de dialog, care va determina o precaritate și mai mare pe piața muncii

208 http://www.anofm.ro/statistica
209 http://www.anofm.ro/statistica
210 http://www.anofm.ro/statistic a

312 celor cu salarii mici, acolo unde posibilitatea de a negocia drepturile salariatului
este și așa scăzută, caz în care toate societatea va pierde: angajatul va avea nivel
mai scăzut de viață, va consuma la un nivel scăzut orientându -se spre produse
mai ieftine (produse de multe ori în țări emergente) iar încasările la buget vor
sădea. Toate acestea vor crea alt tip de probleme pe termen lung, prin creșterea
vulnerabilității veniturilor .
În noile condiții , România poate va fi atractivă pentru noi investitori dar este
important nu numai cantitatea acestora , ci și calitatea lor. Dacă ne hotărâm să fie
atractivă pentru investitori care au o viziune pe termen scurt și atractivitatea
pieței românești este dată de posibilitatea de a concedia cu ușurință, trebuie să ne
gândi m de două ori . Crearea de locuri de muncă în comunitățile cu puține
alternative pe piața muncii duce la o migrare a forței de muncă spre acele zone,
iar dacă acestea dispar , vom adânci șomajul structural și marginalizarea socială ,
care va afecta economia întregii regiuni .
Fără o viziune pe termen lung a acțiunilor de politică activă pe piața forței
de muncă, noilor norme ale Codului Muncii vor deveni contra -productive . Avem
nevoie de o forță de muncă bine pregătită , cu know -how a noilor tehnologii,
adaptabi le la nou, pentru care termenul de învățare de-a lungul vieții să nu fie
doar cuvinte . Dar pentru aceasta avem nevoie de o școală cu un curriculum mai
bun, adaptat la nevoile pieței : licee tehnologice și școli profesionale .
Care sunt motivele pentru care a m rezerve în privința noului Cod al Muncii?
Le voi menționa doar pe cele foarte importante :
– creșterea prea mare a perioadei de prob ă – nu este nevoie de 3 luni pentru a
observa dacă un lucrător nu are pregătirea necesară locului d e muncă , dar se
poate folosi acest motiv pentru a renunța la el după ce a rezolvat o problemă
temporară , care a apărut în activitatea dvs., fără a avea birocrația concedierii
lui.
– instituția juridică a agentului de muncă t emporară a fost un capitol modific at
în detaliu , dar care nu este în totalitate armonizat cu Directiva 2008/14/CEE ,
de exemplu, agenții de muncă temporară de muncă sunt în viziunea
legislației românești doar societăți comerciale nu și persoane fizice ca în
directivă.
– prevederile legale pri vind concedierea colectivă nu sunt utilizate , de
asemenea, pentru angajații din sectorul public , acest lucru va crea
discriminări .
– a fost abrogată prevederea conform căreia , după o concediere colectivă , nu
poți angaja o nouă persoană, pe același post, mini m 9 luni;
– perioada de referință, în care se calculează munca suplimentară ca să intre în
limitările timpului maxim de lucru, prevăzute de lege de 48 ore / săptămână
de muncă , a fost majorată de la 3 luni la 4 luni;
– fracționarea minimă de concediu de odihnă a scăzut de la 15 la 10 zile,
diminuând perioada de refacere a organismului ;

313 – sarcina probei în conflictele de muncă este acum în sarcina reclamantului ,
ceea ce va agrava situația angajatului reclamat, aflat în imposibilitatea de a
depune probe , până acum acest lucru a fost sarcina angajatorului ;
– toate contractele colective de muncă vor înceta la 31.12.2011 , iar acest fapt
reprezintă o ingerință în legea părților.

Cu siguranță există și aspecte pozitive:
– creșterea pedepselor pentru munca la negru, totuși dacă aceste măsuri nu se
vor corela cu cele de relaxare fiscal ă, nu cred ca piața neagră va fi mult redusă/
aplicarea sancțiunilor și salariaților prinși că muncesc la negru cu până la 10
salarii minime nu cred că este obiectivă, atât timp cât alternative le lor pe piața
forței de muncă sunt reduse.
– crearea cadrului juridic al stagiului absolvenților;
– crearea posibilității de a reduce săptămâna de lucru la 4 zile pe durata
contract ării activit ăților;
– creșterea perioadei de preaviz de la 15 la 20 zile pentru funcțiile de execuție
și de la 30 la 45 de zile pentru funcțiile de conducere;
– creșterea sporului acordat pentru munca în timpul nopții de la 15% la 25%;
– recunoașterea tuturor drepturilor pe perioada cursurilor de formare
profesională.

4. Propuneri de lege ferenda și concluzii
Având în vedere principalele obiective ale Strategiei Europa 2020, apreciez că
România ar trebui să își adapteze legislația pornind pe următoarele linii
directoare:
– asigurarea de drepturi adecvate pentru angajați în to ate tipurile de
contracte.
– modernizarea prevederilor referitoare la pensii și la alte forme de protecție
socială, prin găsirea unor formule în care sunt luate mai bine în considerare noile
forme de muncă și pauzele în carieră (un sistem de asigurare volu ntară pentru
pilonul I și II de pensii , precum și sistemul asigurărilor de șomaj sau al celor
pentru accidente de muncă și boli profesionale mai puțin rigid). Un rol îl poate
avea renunțarea limitării deductibilității fiscale pentru angajator (acum suma este
de 200 euro/angajat/an) precum și stimularea pensiilor ocupaționale (angajat –
angajator).
– implementarea de sisteme moderne de securitate socială pentru asigurarea
sprijinirii adecvate în timpul absenței de pe piața muncii (venit de compensație
care să ofere un minim de existență) și pentru facilitarea mobilității pe piața
muncii (bonusuri atractive la mutarea cu peste 50 km față de reședință pentru un
loc de muncă).

314 – promovarea unor legături mai bune între protecția socială, învățarea pe tot
parcursul vieții și politicile pieței muncii astfel încât acestea să se sprijine reciproc
(pornind de la programa școlară continuând cu susținerea burselor comunităților
locale/regionale pentru profesiile deficitare în localitatea/regiunea respectivă).
– găsirea un or sisteme de protecție socială adecvate pentru cât mai mulți și
asigurarea de stimulente și asistență pentru găsirea unui loc de muncă.
Sprijinirea veniturilor trebuie însoțită de drepturi și obligații corelate cu
oportunitățile de angajare și formare pro fesională.
– susținerea angajatorilor pentru crearea de locuri de muncă noi, iar în zonele
în care rata șomajului este mai mare decât cea națională inclusiv pentru păstrarea
locurilor de muncă prin deductibilități fiscale, suport pentru microîntreprinderi,
întreprinderi mici și mijlocii pentru obținerea de credite în condiții avantajoase.
Susținerea reală a angajatorilor care angajează șomeri de termen lung și persoane
aflate în grupurile de risc de -a intra în această categorie (tineri absolvenți,
persoane peste 50 de ani) prin suportarea de către sta t a contribuțiilor sociale
(36,5%, nu doar a contribuției la șomaj, cea mai mic ă de altfel de 1%, cum este
acum) pentru aceste locuri de muncă pe o perioadă egală cu perioada de șomaj
(12 luni).
– crearea unui c adru lega l pentru muncă ocazională, prin care să se asigure
protecție socială la cumularea unui număr minim de ore prestate pe lună (cineva
care lucrează cel puțin 10 ore/săptămână să aibă dreptul la ajutor de șomaj), de
asemenea pentru ca acest sistem să funcționeze avem nevoie de un cadru fiscal
mai puțin birocratic (în Ungaria spre exemplu încă funcționează sistemul
timbrelor valorice, numărul acesta aplicat de angajator reprezentând confirmarea
unui număr de ore de activitate prestată, iar valoarea plăt ită de acesta la
momentul achiziționării unui timbru reprezentând contribuțiile sociale plătite
pentru minim o oră de muncă211 prestată). Acest lucru s -a realizat parțial prin
apariția Legii 53/2011212 dar limitările aplicării ei o fac impracticabilă și aici m ă
refer domeniile în care poate fi aplicată: a) agricultur ă; b) vânătoare și pescuit; c)
silvicultur ă, exclusiv exploatări forestiere; d) piscicultur ă și acvacultur ă; e)
pomicultur ă și viticultur ă; f) apicultur ă; g) zootehnie; h) spectacole, producții
cinematografice și audiovizuale, publicitate, activități cu caracter cultural; i)
manipulări de mărfuri; j) activități de întreținere și curățenie. Nimic însă pentru
muncile sezoniere precum activitățile din domeniul construcțiilor sau turismului.
În fond , pe o piață atât de flexibilizată ca urmare a modificărilor Codului Muncii
și a nevoii de creștere a colectării taxelor și impozitelor , se poate chiar renunța la
limitarea unor domenii, activități ocazionale putând avea loc în orice domeniu.

211 Valoarea minimă a unei ore de muncă este stabilită prin contractul colectiv de muncă la nivel
național, în cazul în care nu există contract colectiv de muncă la nivel de ramură, altfel se aplică
valoarea prevăzută de cel din urmă
212 Publicată în Monit orul Oficial nr.276 din 20 aprilie 2011

315 În concluzie, apre ciez că prioritățile politicilor sociale ar trebui să fie scăderea
costului locului de muncă, modernizarea sistemului de protecție socială,
eliminarea barierelor pentru a obține un loc de muncă pentru tineri și căi de a
păstra pe piața muncii lucrătorii în vârstă și întărirea capacității administrative a
instituțiilor de colectare și control.
Pentru că fără informație drepturile salariaților nu pot fi protejate, cred că o
măsură cu impact pozitiv ar fi introducerea în curricula școlară pentru clasele a
VIII-a a unor noțiuni primare de dreptul muncii și securității sociale (pentru a -și
cunoaște măcar drepturile ce le revin în urma semnării unui contract de muncă).
Cred , de asemenea , că un rol important l -ar avea includerea în curricula
actuală la facultățile cu profil economic dar și la cele de sociologie și știinte
administrative a unui curs de economie socială, care să -i pregătească pe viitorii
manageri din mediul public și privat asupra ansamblului de variabile și
mecanisme ce pot influența nivelul de viaț ă dintr -o țară.
În concluzie, apreciez că realizarea unor politici macroeconomice care au
efect imediat în sfera socială (de la cheltuielile la veniturile unui buget
suprastatal la cel național, p ână la politicile de consum ale pieței bancare și până
la ma rii operatori ai pieței de retail) nu pot avea coerență în absența unei analize
a variabilelor demografice în vederea atât a păstrării echilibrului de resurse, dar
și pentru a reduce suprasolicitarea asupra tinerilor și fără o analiză de impact pe
segmente sociale și regionale.

316 CHELTUIELILE ȘI CONSUMURILE ALIMENTARE DIN ROMÂNIA

Marian CONSTANTIN1, Iulian ALECU2
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București
1) Prof. univ. dr. , 2) Lector univ. dr.
marianconstantin2001@ yahoo.com

Rezumat
În prezenta lucrare se caută cunoașterea tendinței cheltuielilor care să permită
fundamentarea unor decizii privind structura și nivelul consumurilor alimentare. Prin
indicatori adecvați este redată tendința cheltuielilor (totale , băneșt i, alimentare și pentru
gospodăriile de agricultori) , asupra consumurilor la principalele produse alimentare (cereale ,
lapte , pește , carne și derivate ale acestora) , care în final să elucideze gradul de asigurare a
securității alimentare din România. Se po rnește de la aspecte cantitative (cuantumuri
evolutive ale consumurilor de produse alimentare și a cheltuielilor aferente) , la cele calitative
(cu referire la nivelul și intensitatea influenței corelative a indicatorilor cheltuieli →
consum).

Cuvinte -chei e: Consum alimentar , cheltuieli , securitate alimentară , produse
alimentare , cheltuieli→consum.

Abstract
The present work aims at investigating the trends of the expenses – expenditure outflow – so
that the pattern and the amount of the food consummation s hould be figured out. The trends
of the expenditure outflow is reflected by specific indexes: the operating costs included in the
present study are total operating expenses , money expenses , food expenses and the internal
expenses of the farmhouse. The infl uences of the operating costs of the producers induce a
specific trend on the consumers of the main food products: grains and cereals , milk and dairy
products , fish and meat and related products. Based on these indexes it is possible to run out
and complet e a certain degree of the food security in Romania. One starts from quantitative
records: dynamic evolution of the quantum of consumed food products and related expenses.
Also qualitative details are pointed out: the level and the cumulative flow rate that correlates
the indexes expenses – consumed products.

Key-words: Food consummation , expenditure outflow , food security , consumed
food products , expenses→consumed.

*
* *

Permanent există schimbări a orientărilor culinare dinspre cantitate spre
calitate m otiv pentru care un loc importnt îl ocupă factorii care influențeză
consumul alimentar. Foarte numeroși aceștia provin nu numai din sfera
agriculturii , ci au o arie mult mai largă. Însăși variabile cum sunt cele socio –
demografice , reprezintă structura unei multitudini de elemente , dintre care

317 cheltuielile efectuate constituie o rezultantă de dimensionare pentru care se pune
problema disponibilității de produse alimentare și accesul la aceasta , care
încadrează ansamblul de cunoaștere al securității alimentar e. Totodată , în actuala
etapă , securitatea alimentară este o problemă legată nu numai de sănătate prin
malnutriție , dar, și de dezvoltare economică durabilă , mediu , și comerț. Prin
politicile de venituri ale populației sunt conturate modele de consum alime ntar
motiv pentru care este necesară cunoașterea nivelurilor și implicațiilor
bidimensionale cheltuieli ↔consum de produse alimentare. Acest aspect este
dezbătut în prezenta lucrare pornindu -se de la aspecte cantitative (cuantumuri
evolutive ale consumurilo r de produse agroalimentare și a cheltuielilor aferente) ,
la cele calitative (cu referire la nivelul și intensitatea influenței corelative a
indicatorilor cheltuieli →consum).
1. Metodologia de cercetare
Din punct de vedere metodologic , în prezenta lucrare , prin analize
comparative s -a urmărit descrierea , printr -un set de caracteristici (variabile) , a
diferențelor/omogenității ale consumurilor principalelor produse agroalimentare
la nivel național în dinamica perioadei 1998 -2009. Concomitent au fost analiza te
și cheltuielile încadrate pe trei niveluri și anume: cheltuieli totale ale gospodăriilor
populației , cheltuieli pentru consumuri alimentare , cheltuieli bănești de consum
ale populației , din care cheltuielile bănești de consum ale agricultorilor.
Analiz a statistică a nivelului indicatorilor în untăți fizice , valorice și
procentuale s -a efectuat la nivelului acestor indicatori , comparativ cu totalul
cheltuielilor și nivelul anului de bază 1998. În aceiași formă comparativă s -a
detrminat și nivelul cheltue lilor alimentare pentru gospodăriile de agricultori.
Modul de abordare a problemei a impus utilizarea metodelor de estimare a
influenței factorilor ce influențează consumul principalelor alimente , fiind
utilizată metoda coeficienților de elasticitate. A f ost aplicată în scopul cunoașterii
intensității factorilor (cheltuieli→consum) , motiv pentru care s -au luat în calcul
mai multe variabile comparative , prin care consumul de alimente este influențat
succesiv de cheltuieli totale de consum , cheltuieli băneșt i de consum și
cheltuielile bănești de consum ale agricultorilor.
În dinamica 2004 -2009 , coeficienții de elasticitate s -au determinat pentru
baza de comparație fixă (E) și baza în lanț (E’), reieșind contribuția fiecărei
variabile la evoluția consumului d e alimente. Fenomenul considerat efect (y) a
fost reprezentat prin nivelul consumului principalelor alimente , iar fenomenele
considerate schimbări de cauză (x), au fost prezentate prin nivelul structural al
tipurilo r de cheltuieli. Coeficientului de elasti citate (E) a fost determinat prin
relația de calcul:
E=
yy
:
xx

318 Semnificația notațiilor:
y
reprezintă , sporul absolut al mărimii cuantificabile a fenomenului considerat efect;
x
-, sporul absolut al mărimii cuantificabile al fenomenului considerat cauză;
– x, y -, nivelul bază de comparație al mărimilor cuantificabile pentru fenomenul
considerat efect , respectiv cauză.
Metodologia de lucru a urmărit o cunoaștere a tendinței chel tuielilor prin
care să se permită cunoașterea structurii nivelului de consum și să fundamenteze
existența nivelului de asigurare a securității alimentare din România.

2. Evoluția consumului alimentar pentru principalel e produse
alimentare în România
Consu mul alimentar al populației din România constituie un aspect esențial
și direct al condițiilor de viață. Astfel , o primă problemă care intereseză a
constituit -o nivelul consumului mediu a principalelor produse alimentare și mai
ales variația în dinamica an uală 1998 -2009. În tabelul 1 este redată această situație
a rimului consumului de alimente , de unde reies următoarele:

Tabelul 1: Consumul mediu anual a principalelor produse alimentare pe
locuitor în România

Produsul UM 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Cereale și
produse
cerealiere KG 221,1 220,1 219,7 221,1 225,00 215,00 219,80 214,80 207,90 206,90 204,00 200,80
%
față
de
1998 100 99,54 99,36 100 101,76 97,24 99,41 97,15 94,02 93,57 92,26 90,81
Cartofi KG 84,1 86,1 86,5 88,0 90,10 95,40 97,80 98,00 97,40 96,10 99,50 93,10
%
față
de
1998 100 102,37 102,85 104,63 107,13 113,43 116,29 116,52 115,81 114,26 118,31 110,70
Legume și
produse
din
legume KG 145,9 156,0 134,3 147,2 147,70 177,70 183,30 162,60 181,40 164,10 176,00 168,20
%
față
de
1998 100 106,92 92,049 100,89 101,23 121,79 125,63 111,44 124,33 112,47 120,63 115,28
Fructe și
Produse
din fructe KG 45,8 43,4 44, 5 48,1 45,40 59,60 77,40 75,90 83,20 67,80 66,70 62,30
%
față
de
1998 100 94,759 97,16 105,02 99,12 130,13 168,99 165,72 181,65 148,03 145,63 136,02
Grăsimi
vegetale KG 10,0 11,2 13,1 13,7 13,00 13,60 12,40 14,60 15,40 13,80 14,60 16,00
%
față
de
1998 100 112 131 137 130,00 136,00 124,00 146,00 154,00 138,00 146,00 160,00
Lapte și
produse
din lapte KG 194,4 194,0 193,0 197, 4 215,00 225,00 238,90 239,20 246,60 252,60 254,70 233,20
%
față
de
1998 100 99,79 99,27 101, 54 110,59 115,74 122,89 123,04 126,85 129,93 131,01 119,95

319 Pește și
produse
din pește KG 3,0 2,2 2, 6 2, 6 3,20 3,50 3,90 4,50 4,60 3,60 4,00 4,80
%
față
de
1998 100 73,33 86, 66 86, 66 106,66 116,66 130,00 150,00 153,33 120,00 133,33 160,00
Carne și
produse
din
carne KG 51,2 48,3 46, 3 48, 0 54,30 60,30 65,50 68,30 89,90 66,70 66,60 67,50
%
față
de
1998 100 94,33 90, 42 93, 75 106,0 5 117,77 127,93 133,39 175,58 130,27 130,07 131,83
Grăsimi
animale KG 3,4 3,3 3, 4 3, 4 4,00 3,40 3,80 3,60 3,80 3,30 3,30 3,90
%
față
de
1998 100 97,05 100 100 117,64 100,00 111,76 105,88 111,76 97,05 97,05 114,70

Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2005 -2010 , INS

– la cereale și produsele cerealiere există un ritm anual de scădere , cantitățile
ce reprezintă consumul mediu anual diminuându -se cu -9,19% (de la 221 ,1 la
200,8 kg/locuitor);
– pentru alte produse vegetale (cartofi și produse leg ume/fructe) , sunt
înregistrate ritmuri anuale de creștere difernțiate. Respectiv un ritm crescut de
creștere la fructe și produse din fructe , urmând legumele și produse din legume
și cartofi (creșterile față de anul 1998 fiind de +36 ,02%, +15,28% și respec tiv
+10,70%);
– consumul produselor animale lapte și carne , se înscriu în aceleași ritmuri
anuale de creștere (de la 194 ,4 la 233 ,2 liri pe locuitor și respectiv de la 51 ,2 la 67 ,5
kg/locuitor). Aceste niveluri ale anului 2009 față de anul 1998 , reprezintă creșteri
+19,95% și respectiv 31 ,83%;
– la produsul pește și produse din pește dinamica anuală a consumurilor este
oscilantă. Astfel , față de anul 1998 , în perioada anilor 1999 -2001 se înregistrează o
scădere a consumului , iar în perioada anilor următori asistăm la creșteri
succesive care ating în anul 2009 la 4 ,8 kg/locuitor , ceea ce reprezintă o creștere
de +60 ,0%;
– evoluția consumurilor de grăsimi vegetale și animale pentru perioada
1998 -2009 se încadrează în tendințe de creștere dar în ritmuri difere nțiate. La
grăsimile vegetale creșterea este foarte mare +60 ,0% (de la 10 ,0 la 16 ,0
kg/locuitor) , iar la grăsimile animale de +14 ,7% (de la 3 ,4 la 3 ,9 kg/locuitor)

În mod sintetic se poate arăta că aceste principale produse prin structura
consumului alime ntar, reflectă pe de o parte un model de consum prin care sunt
diminuate cerealele și produsele din cereale , o creștere accentuată la grăsimi
vegetale și pește , și o creștere medie la celelalte produse. Dar nivelurile de
consum sunt diferențiate în structu ra grupurilor sociale a consumatorilor.
Existența consumurilor anuale , care înregistrează ritmuri anuale de creștere la

320 grăsimile vegetale și mai ales a celor animale (de +60 , 0% și respectiv de +14 , 7%),
reflectă cantitățile destinate acelori consumatorii ce se situează sub media
veniturilor (sau la limita de subzistență) , care înregistrează o stagnare , sau chiar
diminuare posibilităț ilor de achiziționare a hranei.

3. Structura cheltuielilor pentru consumul alimentar
Cheltuielile de consum alimentar se ca racterizează prin forme de investigare
a structurii anuale a cheltuielilor totale și o analiză prin delimitarea succesivă: a
cheltuielilor bănești , a celor pentru cumpărarea de alimente și a contravalorii
consumului de produse gricole din resurse proprii.
Cu referire la perioada anilor 2004 -2009 în tabelul 2 sunt prezentate aceste
niveluri ale cheltuielilor , dar și în structura gospodăriilor după numărul
persoanelor (1…6 persoane). Prin prezentaea acestor niveluri în cifre relative , se
pot constata următoa rele:

Tabelul 2 : Cheltuieli totale ale gospodăriilor populației , grupate după
numărul prsoanelor în România (% din cheltuielile totale)

Specificare Structura cheltuielilor Total din care: în structura gospodăriilor după numarul de persoane:
1
persoa nă 2
persoane 3
persoane 4
persoane 5
persoane 6
persoane
2004 Total cheltuieli
bănești 77, 5 75, 8 75, 8 82, 7 80, 4 71, 5 66, 4
Cumpărarea de
alimente 22, 6 24, 8 21, 8 22, 4 22, 7 21, 9 23, 4
Contravaloare
consumului de
produse agricole
(din resur se proprii) 22, 5 24, 2 24, 2 17, 3 19, 6 28, 5 33, 6
2005 Total cheltuieli
bănești 81, 7 79, 8 80, 6 85, 8 83, 8 77, 2 70, 9
Cumpărarea de
alimente 23, 0 24, 9 22, 6 22, 6 22, 6 23, 4 24, 7
Contravaloare
consumului de
produse agricole
(din resurse pr oprii) 18, 3 20, 2 19, 4 14, 2 16, 2 22, 8 29, 1
2006 Total cheltuieli
bănești 83, 0 80, 8 81, 6 87, 7 84, 6 78, 5 73, 3
Cumpărarea de
alimente 22, 2 25, 2 22, 1 22, 1 21, 3 22, 4 23, 0
Contravaloare
consumului de
produse agricole
(din resurse proprii ) 17, 0 19, 2 18, 4 12, 3 15, 4 21, 5 26, 7
2007 Total cheltuieli
bănești 82, 7 79, 4 81, 5 87, 6 84, 1 77, 5 73, 0
Cumpărarea de
alimente 22, 0 25, 1 21, 5 21, 6 21, 8 21, 6 22, 5
Contravaloare
consumului de
produse agricole
(din resurse proprii) 17, 3 20, 6 18, 5 12, 4 15, 9 22, 5 27, 0
2008 Total cheltuieli
bănești 84, 6 82, 5 83, 9 88, 6 85, 9 79, 3 75, 5
Cumpărarea de
alimente 22, 2 25, 5 22, 2 21, 6 21, 8 21, 6 23, 0

321 Contravaloare
consumului de
produse agricole
(din resurse proprii) 15, 4 17, 5 16, 1 11, 4 14, 1 20, 7 24, 5
2009 Total cheltuieli
bănești 84, 5 82, 4 83, 7 88, 9 85, 1 80, 4 75, 6
Cumpărarea de
alimente 22, 3 25, 9 22, 0 21, 7 21, 6 22, 4 23, 5
Contravaloare
consumului de
produse agricole
(din resurse proprii) 15, 5 17, 6 16, 3 11, 1 14, 9 19, 6 24, 4
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2005 -2010 , INS

– ponderea cheltuielilor bănești față de total cheltuieli este în creștere (de la
77,5% în anul 2004 la 84 ,5% în anul 2009);
– cu mici diferențe ponde rea cheltuielilor pentru cumpărarea de alimente se
menține aceiași (între 22 ,6% și 22 ,0%);
– privind contravaloarea consumului de produse agricole din resurse proprii
se asistă la o săderea nivelului acestora cu -7,0% (de la 22 ,5% în anul 2004 , la
15,5% în anul 2009);
– în structura numărului de persoane în gospodărie se constată un nivel
minim de cheltuieli pentru gospodăriile formate dintr -o singură pesoană și
niveluri maxime la gospodăriile ce sunt formate din peste 3 persoane. De
menționat existența une i diminuări accentuate a contravalorii consumului de
produse agricole din resurse proprii pentru structura tuturor situațiilor privind
numărul de persoane.
Evoluția modelelor de consum alimentare este considerat un mobil principal
al acestor diferențieri . Acesta este unul din motivele de bază pentru care în
continuare este luată în discuție ponderea cheltuielilor consumurilor alimentare
față de totalul cheltuielilor. Nivelurile procentuale redate în tabelul 3 , redau
forma comparativă care urmărește compar ația cumpărărilor de alimente , a
consumului de produse agricole din resurse proprii și a contravalorii consumului
de produse agicole din resurse proprii la gospodăriile de agricultori. Dinamica
acestor niveluri în perioada anilor 1998 -2009 evidențiază urmă toarele aspecte:

Tabelul 3 : Ponderea cheltuielile consumurilor alimentare față de total
cheltuieli al e gospodăriilor în România (%).

322 Specificație:

AN Cumpărarea de
alimente și băuturi
consumate Contravaloarea
consumului de
produse agricole
din resurse proprii Contravaloarea
consumului de
produse agricole
din resurse
proprii la
gospodăriile de
agricultori
1998 23,8 29,8 54,7
1999 22,1 29,4 56,5
2000 22,1 31,6 60,3
2001 23,5 25,0 57,6
2002 22,8 22,9 54,3
2003 22,8 23,8 54,5
2004 22,6 22,5 52,2
2005 23,0 18,3 45,0
2006 22,2 17,0 49,0
2007 22,0 17,3 49,4
2008 22,2 15,4 47,8
2009 22,3 15,5 44,6
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2005 -2010 , INS;
Total cheltuieli bănești ale gospodăriilor = 100 %.
– ponderea cheltuielilor pentr u cumpărarea de alimente și băuturi
consumate este într -o ușoară scădere care atinge un nivel minim în anul 2007
(22,0%), după care acest nivel ajunge în anul 2009la 22 ,3%;
– privind contravaloarea consumului de produse agricole din resurse
proprii , se asi stă la o scădere accentuată. Dcă în anul 1998 ponderea esra de 29 ,
8% în anul 2009 se ajunge la 15 ,5% (deci o diminuare cu -14,3%);
– resursele de produse agricole destinate consumurilor proprii , a fost
urmărită prin aceiași formă procentuală constatându -se și în acest caz o
diminuare. Această situație încadrează însăși activitățile familiilor de agricultori
la care această comparație în cifre relative scade cu -10,1% de la 54 ,7% în anul
1998 la 44 ,6% în anul 2009).
În următoarea etapă se pune problema adâ ncirii cunoașterii prin baza de
comparație a cheltuielilor bănești de consum. În structura perioadei 1998 -2009 se
constată diferențieri atât pentru total cheltuieli bănești de consum , pentru
cumpărarea de produse alimentare , dar și a cheltuielilor alimenta re aferente
gospodăriilor de agricultori. Totate aceste niveluri variaționale , sunt prezentate
atât valoric , cât și procentual în tabelul 4 , de unde în mod sintetetic se pot deduce
următoarele:
Tabelul 4 : Structura cheltuielilor bănești de consum ale gospo dăriilor din
România

323
Specificație: Total cheltuieli
bănești de
consum din care: … pentru produse alimentare … cheltueli alimentare
pentru gospodăriile de
agricultori
U.M.
lei/persoană lei % față de
Total
cheltuieli lei/persoană % față de
Total
cheltu ieli AN
1998 962.602,00 424.507,500 44,10 222.908,50 35, 40
1999 1.282.411,00 519.376,500 40,50 266.947,10 34,70
2000 1.754.878,00 724.764,600 41,30 392.472,50 37,80
2001 2.878.963,00 1.214.922,000 42,20 658.534,70 45,60
2002 3.709.874,00 1.487. 659,000 40,10 857.670,90 44,60
2003 4.494.161,00 1.779.688,000 39,60 1.083.524,00 43,60
2004 615,80 187,819 30,50 150, 72 42,10
2005 720,27 264,3391 36,70 169, 83 40,80
2006 815,46 290,3038 35,60 184, 37 41,20
2007 946,00 338,668 35,80 212, 21 41,80
2008 1.185,33 425,5335 35,90 262, 22 42,30
2009 1.275,03 455,1857 35,70 306, 26 40,40
Sursa datelor: Anuarul Statistic al României 2005 -2010 , INS

– existența unei creșteri accentuate a cheltuielilor bănești de consum;
– cheltuielile pentru produse alim entare scad cu -8,4% (astfel că de la o
pondere de 44 , 1% în anul 1998 se ajunge la 35 ,7% în anul 2009);
– scăderea cheltuielilor alimentare se menține și pentru gospodăriile de
agricultori dar numai cu -5,0% (de la 35 ,4% în anul 1998 la 40 ,4% în anul 2009 ).
De aici concluzia existenței unor ritmuri anale diferențiate a cheltuielilor
bănești de consum pentru produse alimentare. Începând cu primii ani după
revoluție , cca 1/3 din cheltuielile pensionarilor și slariaților au provenit din
resurse agricole , nefiind , deci, supuse pieței agroalimentare. În etapa următoare ,
consumurile fundamentate din perioada 1998 -2009 , demonstrează că față de
ansamblul cheltuielilor de produse alimentare , este înregistrată o scădere de –
8,4% pe total , iar pentru familiile de ag ricultori de numai -5,0%. Toate acestea
implică fundamentări legate pe de o parte de nivelul posibilităților de venituri
care determină efectuarea cheltuielilor mai ales pentru consumuri alimentare , iar
pe de altă parte a modificărilor/trecerilor de la mod elul de consum rural la cel
urban. Diferențierea modelelor de consum (rural și urban) , se caracterizează prin
accesul la hrană care este restricționat , în principal , de puterea de cumpărare a
gospodăriei. Totodată modelul rural include acele categorii de c onsumatori ce
posedă suprafețe de teren și a căror situație alimentară depinde atât de producția
proprie cât și de puterea de cumpărare , determinată de raportul între prețurile
produselor vândute și preț urile cumpărate de pe piață.

324
4. Analiza intensității cheltuielilor asupra consumurilor la principalele
produse agroalimentare
Pentru cunoașterea cauzală a diferențierilor redate anterior se consideră
necesară o analiză a structurii corelative a indicatorilor , comparativ și în
dinamică. Elasticitatea reușeșt e prin determinări specifice să reliefeze gradul și
intesitatea factorului cheltuieli asupra consumului. S -au calculat coeficienții de
elasticitate determinându -se impactul cheltuielilor (cheltuielile totale , a celor
bănești pe total și de consum ale agric ultorilor) , asupra consumului principalelor
alimente (cereale și produse din cereale , lapte și produse din lapte , pește și
produse din pește , carne și produse din carne). Coeficienții de elasticitate cu bază
fixă (E) anul 2004 și baza în lanț (E’), prezent ați în tabelul 5 , surprind aspecte de
sens și intensitate corelativă reieșind următoarele:

Tabelul 5 – Elasticitatea determinată conform structurii corelative între
cheltuielile (x) și consumul principalelor alimente în România (y)
Anul Cereale și
produse din
cereale Lapte și produse
din lapte Pește și produse
din pește Carne și produse
din carne
E E E E E E E E
Structuri corelative între cheltuielile totale ale gospodăriilor (x) și consumul principalelor
alimente în România (y)
2004 0 0 0 0 0 0 0 0
2005 -0,26 -0,26 0,014 0,14 1, 54 1,54 0,47 0,470
2006 -0,22 -0,27 0,130 0,25 0, 73 0,18 1,60 2,010
2007 -0,12 -0,03 0,120 0,15 -0, 16 -1,80 0,04 -2,260
2008 -0,08 -0,07 0,080 0,04 0, 03 0,51 0,02 -0,007
2009 -0,09 -0,24 -0,020 -1,42 0, 24 2,58 0,03 0,200
Structurii corelative între cheltuielile bănești de consum ale gospodăriilor (x) și consumul
principalelor alimente în România (y)
2004 0 0 0 0 0 0 0 0
2005 -0,13 -0,13 0,007 0,007 0,90 0,90 0,250 0,250
2006 -0,16 -0,24 0,099 0,23 0,55 0,16 1,140 2,390
2007 -0,11 -0,03 0,100 0,15 -0,14 -1,35 0,030 -1,610
2008 -0,07 -0,05 0,070 0,03 0,02 0,43 0,018 -0,005
2009 -0,08 -0,02 -0,020 -1,11 0,21 2,64 0,020 0,170
Structuri corelative între cheltuielile bănești de consum ale agricultorilor (x) și consumul
principalelor alimente în România (y)
2004 0 0 0 0 0 0 0 0
2005 -0,170 -0,17 0,01 0,010 1,21 1,21 0,33 0,33
2006 -0,240 -0,37 0,14 0,360 0,80 0,25 1,66 3,69

325 2007 -0,140 -0,03 0,14 0,160 0,18 -1,43 0,04 -1,70
2008 -0,009 -0,05 0,08 0,035 0,03 0,47 0,02 -0,006
2009 -0,008 -0,09 -0,02 -0,500 0,22 1,19 0,02 0,08

– interpretările cheltuieli totale ale gospodăriilor (x), asupra consumului
principalelor alimente (y), redă tendința prin care creșterea cheltuielilor
influențează diminuarea consumu lui de cereale și a produselor din cereale (E<0;
E’<0). Pentru produsele lapte , pește , carne și derivate ale acestora , coeficienții
pentru majoritatea anilor sunt cuprinși între 1 și 0 (1>E> 0; 1> E’> 0) , situație ce
indică o lipsă de elasticitate (deci niv elul consumurilor nu depinde în mod direct
de variația cheltuielilor). În anumiți ani , pentru baza în lanț (comparația fiind
făcută față de anul imediat anterior) , se manifestă și o elasicitate inversă (E<0;
E’<0) , ceea explică situația pieței care pentru produsele respective (lapte , pește ,
carne) a fost favorabilă consumatorului;
– problema influenței cheltuielilor bănești ale gospodăriilor populației (x)
asupra aceleiași structuri a produselor de consum (y), se manifestă aceiași formă
a tendințelor. La ce reale și produse din cereale influența este inversă (E<0; E’<0) ,
iar la celelalte produse lipsa de elasticitate (1>E> 0; 1> E’> 0). Prin comparația față
de anii precedenți (E’) există situații în care apare forma de elasticitate inversă
(E’<0) , explicate pr in conjuncturile pieței la produsele lapte , pește , carne și
derivatele acestora;
– în cazul situației elasticității la nivelul gospodăriilor agriculturilor , forma
corelativă a cheltuielilor bănești de consum (x) și consumul de produse (y)
formele de intens itate sunt de asemenea diferențiate , legate de grupa de produse.
La grupa cerealelor și a produselor din cereale se menține elasticitatea inversă
(E<0; E’<0) , prin care creșterea veniturilor influențează o descreștere a
consumului din aceste produse. Pentr u lapte , pește , carne și derivate ale acestora
pentru majoritatea anilor există o lipsă de elasticitate (1>E> 0; 1> E’> 0) , consumul
acestor produse nu este influențat de cheltuielile bănești ale gospodăriilor de
agricultori.
Pentru toate produsele prin c ele două forme de elasticitate (E, E’) este
semnificativă tendința de scădere a consumului de crereale și produse din cereale
și un echilibru între cheltuieli și consum pentru produsele lapte , pește și carne ,
manifes tat prin lipsa de elasticitate.

4. Conc luzii
Manifestarea diferențelor în ceea ce privește cheltuielile și consumul
alimentar ale gospodăriilor populației din România , sunt , rezultatul unui
complex de factori , între care restructurarea modelului de cosum alimentar
reprezintă elementul dinamizat or. Din ansamblul situațiilor redate în structura
acestei lucrări se pot sintetiza următoarele:

326 a) Dinamica consumului pentru principalele produse alimentare , reflectă pe
de o parte un model de consum prin care sumt diminuate cerealele și produsele
din cer eale, o creștere accentuată la grăsimi vegetale și pește , și o creștere medie
la celelalte produse. Dar , nivelurile de consum sunt diferențiate în structura
grupurilor sociale a consumatorilor. Existența consumurilor anuale , care
înregistrează ritmuri anua le de creștere la grăsimile vegetale și mai ales a celor
animale (de +60 ,0% și respectiv de +14 ,7%), reflectă , în actuala etapă , o necesitate
pentru consumatorii ce se încadrează sub media veniturilor (sau la limita de
subzistență) și care înregistrează o stagnare , sau chiar diminuare posibilităților de
achiziționare a hranei.
b) Structura cheltuielilor totale ale populației poate explica mobilul unor
diferențieri în cumpărarea de alimente. Față de total cheltuieli , cele destinate
cumpărării de alimente se mnifică o ușoară descreștere. O descreștere accentuată
este înregistrată pentru contravaloarea consumului de produse agricole din
resurse proprii , iar aceiași contravaloare a cheltuielilor pentru familiile de
agricultori semnifică un ritm de scădere mai le nt. Deci la familiile de agricultori
consumul alimentar din resurse proprii încă constituie o sursă în
autoaprovizionare de cca 50%.
c) Structura cheltuielilor bănești de consum demonstrează ritmuri anale
diferențiate conform destinației pentru produse al imentare. Pentru etapa luată în
studiu , este evidențiat faptul că față de ansamblul cheltuielilor bănești de
consum , cele destinate achiziționării de produse alimentare înregistrează scăderi
anuale , fenomen existent într -un ritm mai scăzut și pentru famili ile de agricultori.
Toate acestea implică fundamentări legate pe de o parte de nivelul posibilităților
de obținere a veniturilor care influențează direct efectuarea cheltuielilor mai ales
pentru consumuri alimentare , iar pe de altă parte de modificările mo delelor de
consum alimentar. Diferențierea modelelor de consum (tradițional/modern și
rural/urban) , se caracterizează prin accesul la hrană care este restricționat , în
principal , de puterea de cumpărare a gospodăriei și forma ocupațională a
populației. De menționat că modelul rural include acele categorii de consumatori
ce posedă suprafețe de teren și a căror situație alimentară depinde atât de
producția proprie cât și de puterea de cumpărare , determinată de raportul între
prețurile produselor vândute și pr ețurile cumpărate de pe piață.
d) Încadrată într -o structură corelativă , cunoașterea cauzală a nivelului
cheltuielilor (x) asupra consumului de alimente (y), prin metodologia elasticității ,
redă intensitatea relației cheltuieli→consum pentru principalele p roduse. La
tendința generală de creștere a cheltuieilor pentru consumul alimentar , se
manifestă o diminuare a consumului pentru cereale și produse din cereale , un
nivel al consumurilor ce nu depinde în mod direct de variația cheltuielilor pentru
produsele lapte , pește și carne. În anumiți ani , pentru baza în lanț (comparația
fiind făcută față de anul imediat anterior) , se manifestă și o elasicitate inversă ,

327 ceea ce explică situația acțiunilor de îmbunătățire a accesului la piețe care pentru
produsele respec tive (lapte , pește , carne) a fost favorabilă consumatorului.
Pentru a fi conturată o imagine edificatoare asupra situației consumului de
produse alimentare din România este necesară cunoașterea nu numai a
cheltuielilor de consum alimentar , dar și a rapo rtului de dependență economică ,
demografică. încadrate în formele și gradul de manifestare a crizei alimentare
(cantitative și calitative) , semnalate pentru anumite categorii sociale de
consumatori.

Referințe bibliogafice

Anuarul Statistic al României , 2005 -2010 , INS
Alecu , I., Managementul agricol în România. Trecut , prezent și viitor , Ed. Ceres ,
București , 2002.
Alexandri Cecilia , Securitate și echilibru alimentar în Rom ânia, Ed. GEEA ,
București , 2001.
Brown , L. R. , Probleme globale ale omenirii , Ed. Tehnică București , 1997.
Constantin , M., Marketingul producției agroalimentare , Tratat , Ed.
AgroTehnica , București , 2007.
Malița , M., ș. a. , Alimentația și agricultura în următoarele decenii , Ed.
Academiei , București , 1979.

328 SISTEMUL AGROSILVOPA STORAL ȘI SECURITATEA ALIMENTARĂ ÎN
CONTEXTUL ÎNCĂLZIRII GLOBALE

Teodor MARUȘCA1, Vasile MOCANU2, Vasile Adrian BLAJ3
Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pajiști Brașov
1. Director general , 2. Secretar științific , 3. Cercetător științific gradul III
office@pajisti -grassland.ro , blajadi@yahoo.com

Rezumat
În lucrare se prezintă o prognoză posibilă ca urmare a previziunilor creșterii
temperaturii medii cu 3°C până în anii 2070 , când 68% din teritoriul României va fi afectat
de deșertificare și aridizare , cu consecințe majore asupra modificărilor bioclimatice și de sol
cu influență asupra productivității pajiștilor și animalelor din zona montană.
Sistemele mixte autohtone cu numele de dumbravă (arbori + pajiște) sau livadă
extensivă (pomi fructiferi + pajiști sau culturi agricole) ar merita să fie mai atent studiate de
agronomi și silvicultori pentru a putea fi extinse pe zone mari , ca măsură eficientă de
limitar e a efectelor negative ale încălzirii globale a climei asupra securității alimentare.
Sistemul agrosilvopastoral alături de perdelele forestiere , împăduriri și irigații , este o soluție
complementară de prevenire a efectelor deșertificării și aridizării asu pra producției vegetale și
mai ales animale.
Abstract
In the paper is presented a possible prediction of medium temperature increasing with 3°C
up to 2070 year , when over 68% of Romanian territory will be affected by desertification and
aridity , with major consequence of bioclimatic and soil changes. These changes will influence
the grassland and animal productivity from mountainous zones. The indigenous agricultural
system named grove (trees + grassland) or extensive orchard (fruit trees + grassland or
agricultural crops) should be more studied by agronomy and forestry specialist for extending
on large surfaces like an efficient solution for limiting negative effects of global warming on
food security. With the wooded screens of forestation and irrigations , the silvopastoral
system is a complementary solution to prevent the desertification and aridity effects on crop
and animal productivity .
Keywords: climatic prediction , agrosilvopastoral system , grassland productivity

Introducere
Conform ultimelor previz iuni ale evoluției climei pe glob , fenomenul de
încălzire generală datorită activităților umane (defrișare , industrializare ,
transporturi etc.) cu sporirea emisiilor de dioxid de carbon , topirea calotelor
glaciare și a ghețarilor montani , creșterea nivelul ui oceanelor , inundații , aridizare
și deșertificare , intensificarea proceselor orajoase (uragane , taifunuri , tornade ,
cicloane etc.) vor avea un impact major asupra întregii umanități cu consecințe
imprevizibile dintre cele mai negative [1 , 2].

329 Previziunil e privind încălzirea globală a climei vor afecta și fondul pastoral
al țării noastre. Creșterea temperaturii medii a aerului cu 30C, care este prognoza
la nivelul anilor 2070 , va determina aridizarea și deșertificarea mai accentuată a
zonelor de câmpie și dealuri cu implicații negative majore asupra producției
vegetale și animaliere , obținute pe pajiștile naturale. Una din cele mai eficiente
măsuri pentru ameliorarea impactului negativ al factorilor de aridizare și
deșertificare alături de irigare și perdel ele forestiere este introducerea sistemului
agrosilvopastoral , în care toate componentele: iarbă , animal , lemn , habitat ,
biodiversitate sunt într -un echilibru ecologic și economic optim. Sistemul
agrosilvopastoral este specific țărilor mediteraneene cu cli mat mai arid , fiind
cunoscut sub numele de „dehesa” și „montado” în Spania și Portugalia [6 , 9], cât
și în nord -vestul SUA în statul Oregon , sub numele de „agroforestry”[10].
În țara noastră au fost practicate în unele zone mai multe combinații de
agricult ură cu vegetație lemnoasă ca: pășune – arbori , fânețe – pomi fructiferi ,
culturi în arabil – pomi fructiferi sau arbori. Combinația pășune – arbori izolați
este cunoscută la noi sub numele de ”dumbravă” rezultată din arborii
preexistenți excluși de la defr ișarea pădurii sau după plantarea altora noi în
pășuni pentru asigurarea umbrei la animale. Echiparea cu vegetație lemnoasă a
pajiștilor existente după modelul iberic „dehesa” , adaptat la condițiile noastre de
„dumbravă” sau „rariște” pot atenua substanția l efectele negative ale aridizării și
deșertificării care se vor produce în viitor [7].
Speciile de plante lemnoase au avantajul că prospectează un volum mai
mare de sol , fixează terenurile în pantă împotriva alunecărilor , reduc eroziunea
de suprafață și a dâncime a solului , micșorează amplitudinea temperaturilor
diurne din aer și sol , protejează plantele ierboase și animalele de insolație și
deshidratare , vânt , ploi torențiale , rețin zăpada care se topește mai lent , produc
suplimentar lemn de construcție și foc, fructe și furaje , constituie un habitat
pentru multe specii de păsări , care la rândul lor consumă insecte dăunătoare
culturilor agricole și multe alte binefaceri între care , îmbogățirea biodiversității și
înfrumusețarea peisajelor.
Fondul pastoral di n țara noastră în special izlazurile comunale sunt aproape
lipsite de umbră pentru animalele aflate la pășunat , cauză pentru care producția
de lapte de vacă poate scădea cu 20 -40% în perioadele de insolație puternică.
Plantarea unor arbori pentru umbră , rezistenți la bătătorirea terenului și
acumularea de dejecții în exces la locurile de odihnă ale animalelor ar rezolva pe
deplin această problemă. Pe lângă sortimentul de specii lemnoase adaptat acestor
condiții staționale deosebite este necesară aplicarea u nor măsuri de protecție
individuală a puieților în primii ani de vegetație până când vor rezista la
presiunea animalelor de pe pășune. După această perioadă critică plantația poate
dura zeci de ani chiar secole , cum este cazul unor specii de stejari din ța ra
noastră.

330 Aceste tehnologii silvopastorale urmează să fie cât mai urgent aplicate astfel
ca viitoarele plantații de arbori și pomi fructiferi pe pajiști să fie bine instalate și
dezvoltate ca să -și exercite influența protectivă asupra covorului ierbos și
animalelor , înainte de accentuarea în perspectivă a fenomenelor de aridizare și
deșertificare.
Pentru atingerea acestor obiective sunt necesare cercetări complexe
interdisciplinare asupra unor vechi sisteme agrosilvopastorale existente sub
formă de vegeta ție lemnoasă (dumbrăvi , liziere , livezi de pomi fructiferi etc.), în
combinație cu vegetația ierboasă a pajiștilor permanente seminaturale folosite
prin pășunat cu animalele sau în regim de fâneață.
Rezultatele acestor cercetări vor sta la baza soluțiilor de viitor pentru
acțiunea de „dumbrăvire” pe zone și etaje bioclimatice a tuturor pajiștilor din
țara noastră ca măsură principală de combatere a aridizării și deșertificării care se
vor extinde și mai mult conform previziunilor într -un viitor nu prea înde părtat.
Implementarea și extinderea acestui sistem combinat de agricultură cu
silvicultură , pe lângă rolul de atenuare și echilibrare a factorilor climatici extremi ,
va aduce cu siguranță avantaje economice și sociale de necontestat prin mărirea
productivi tății pajiștilor și a animalelor , la care se adaugă valorificarea
suplimentară în diferite scopuri a vegetației lemnoase deficitare în zonele de
câmpie și dealuri. Sistemul agrosilvopastoral contribuie la combaterea eroziunii
solului și alunecărilor pe ter enurile în pantă , creșterea potențialului de fixare a
carbonului pe unitatea de suprafață și nu în ultimul rând la înfrumusețarea și
atractivitatea peisajelor existente.
2. Prognoze privind evoluția climei
2.1. Evoluția climatică și consecințele ei pe ter itoriul României
Din datele OMM (Organizația Meteorologică Mondială) cu sediul la Geneva ,
temperatura medie a globului a crescut în perioada 1901 – 2000 cu 0,6 0C ceeace
este extrem de mult. Pentru România , conform INMH – București , această
creștere este d e 0,3 0C, mai mare în regiunile de sud și est (0,8 0C) și mai mică în
regiunile intracarpatice (0, 1 0C). Încălzirea climei este mai pronunțată după anii
1961 și cu deosebire după anul 2000 (2003 , 2005) când frecvența zilelor tropicale
(maxima zilnică > 30 0C) a crescut îngrijorător de mult și zilele de iarnă (maxima
zilnică < 0 0C) a scăzut substanțial. Drept urmare mai multe zone din țara noastră
prezintă un risc ridicat de secetă și deșertificare în special cele unde temperatura
medie anuală este mai mar e de, 100C; suma precipitațiilor atmosferice anuale este
sub 350 -550 mm; precipitații aprilie – octombrie sunt sub 200-350 mm iar rezerva
apă din sol 0 – 100 cm la 31 martie este mai mică de 950 -1500 mc /ha.
Conform Convenției Națiunilor Unite pentru Comba terea Deșertificării
(UNCDD) indicele de ariditate (cantitatea anuală de precipitații /
evapotranspirația potențială – ETP) pentru zonele aride , deșerturi este de 0,05 și
pentru zonele subumed uscate de 0 , 65, prag peste care un teritoriu se consideră a

331 fi aproape de normalitate. Conform acestei convenții ETP pentru stepă și
silvostepă este de 400 – 900 mm și pentru zona montană de 300 mm de apă.
În al patrulea raport (2007) al Comitetului Internațional pentru Schimbări
Climatice (IPCC) pentru perioada 202 0-2030 față de anul 2000 într -o variantă
optimistă se estimează o creștere globală a temperaturii medii cu 0 ,5 0C și într -o
variantă mai pesimistă cu 1 ,5 0C iar în perioada 2030 – 2100 creșterea în cele două
variante se situează între 2 ,0 0 C și 5 ,0 0C, ceea ce este extrem de mult. Dacă am
lua nivelul anului 2070 cu o creștere de numai 3 0C față de nivelul actual , atunci
68% din teritoriul Româ niei situat sub 500 m altitudine va fi supusă aridizării și
deșertificării , respectiv o suprafață mai mult decât du blă cea a zonei montane
actuale (Tabelul 1).

Tabelul 1) Repartizarea altitudinală procentuală a formelor de relief din
teritoriul României (după GEOGRAFIA ROMÂNIEI vol. I, 1983 )

Altitudini
(m) % din teritoriul
României
(237, 5 mii km2) din care:
Mun ți Dealuri Câmpii
peste 2000 1 3
1500 – 2000 3 7
1000 – 1500 6 19
700 – 1000 12 36 3
500 – 700 10 16 12
300 – 500 18 12 38 1
200 – 500 12 7 24 5
100 – 200 18 18 35
0 – 100 20 5 59
Peste 500 m 32 81 15
Sub 500 m *) 68 19 85 100
*) ter itoriu afectat de aridizare și deșertificare în cazul creșterii temperaturi medii a aerului cu 3 0C,
prognoză până în anul 2070.

Prin creșterea cu 30C a temperaturii medii a aerului pe teritoriul României se
prognozează că Dobrogea , Sudul Moldovei , Vestul Ardealului , Banatul , Sudul
Olteniei și o bună parte din Sudul Câmpiei Române , respectiv peste 30 % din țară
va fi supusă unui proces de deșertificare și restul de cca. 38 % unui proces de
aridizare accentuată , care va cuprinde în continuare toate câmpiiile noastre , până
la 85 % din sup rafața dealurilor și aproape 20 % din munții de la altitudini mai
joase ale țării.

332 2.2. Prognoza modificărilor bioclimatice
Schimbările climatice prognozate vor avea o incidență majoră asupra
redistribuției actuale a vegetației pe zone și etaje altitudinale care la rândul lor se
vor resfrânge asupra habitatelor și performanțelor economice. Conform
prognozelor p entru anii 2070 o creștere cu 30 C a temperaturii medii a aerului în
zona montană după gradienții altitudinali actuali (-0,50C / 100 m alt.) [4] se
estimează o creștere cu cca. 600 m a etajării actuale a vegetației primare.
Pentru zona montană din țara noastră aceste modificări bioclimatice la
nivelul anului 2070 se prezintă în tabelul 2.
Tabelul 2 – Modificarea etajelor bio climatice și de vegetație la o creștere a
temperaturii medii a aerului cu 30C (prognoză anul 2070 )
Etaje
(zone)
actuale Altitudinea
(m) TEMPERATURA
medie anuală (0C) PRECIPITAȚII
anuale (mm) Etaje (zone)
schimbate
după zeci de
ani Actu ală Nivel an
2070 Actu
-ală Nivel an
2070
Alpin 2200 – 2400 – 1 2 1500 1250 Molid
Jneapăn 2000 -2200 0 3 1450 1150 Molid
Jneapăn 1800 -2000 1 4 1350 1050 Mo + Fa
Molid 1600 -1800 2 5 1250 950 Fag
Molid 1400 -1600 3 6 1150 850 Fag
Mo + Fa 1200 -1400 4 7 1050 800 Gorun
Fag 1000 -1200 5 8 950 700 Stejari
Fag 800-1000 6 9 850 600 Silvostepă
Gorun 600-800 7 10 800 500 Stepă
(Stejari)

(Silvostepă)
(Stepă) Gradienți
pentru
100 m alt. -0, 5 0C -0, 5 0C + 45
mm + 45 mm (Subumed –
uscate)
(Semiaride)
(Aride –
deșertu ri)
Din aceste date rezultă că în munții înalț i vor dispărea etajele alpin și
subalpin (al jneapănului) fiind înlocuite de etajul pădurilor de molid și fag.
În paralel zona de stepă va înlocui etajul superior al pădurilor de gorun și
silvostepa va înlocui partea inferioară a etajelor pădurilor de fag. Aceste mutații
majore în repartiția pe altitudine a vegetației lemnoase din zona montană va
duce la reducerea naturală cu 40 -70% a suprafețelor de pădure actuale cu
consecințe și mai dramatice asupra echilibr ului hidrologic și al precipitațiilor.

2.3. Prognoza modificărilor solului montan
Schimbările climatice vor modifica și proprietățile fizico -chimice ale
solurilor (Tabelul 3).

333 Astfel , grosimea stratului de sol în următorii 60 -70 ani va fi aproximativ
aceeași având în vedere că 1 cm sol în zona temperată se formează în cca. 100 ani.
În schimb unele proprietăți agrochimice pot suferi schimbări pe o durată greu de
definit până la atingerea unui echilibru specific impus de temperaturile și
precipitațiile prog nozate pentru anul 2070.
Reacția solului (pH) și gradul de saturație în baze (V%) vor suferi
modificările corespunzătoare odată cu ridicarea pe altitudine a ștachetei
indicatorilor bioclimatici mai activi pentru vegetație [8].
Tabelul 3) Modificarea condiț iilor de sol la o creștere a temperaturii medii a
aerului cu 30C (prognoză anul 2070 )

Etaje
(zone)
actuale Altitudinea
(m) Grosime strat sol
(cm) Orizontul A
Actual Viitor
îndepărtat pH în apă V%
Actual Viitor
mai
apropiat Actual Viitor
mai
aprop iat
Alpin 2200 -2400 20
Creștere foarte lentă
(cca.1 cm la 100 de ani) 3,6 4,5 6 24
Jneapăn 2000 -2200 35 3,9 4,8 12 30
Jneapăn 1800 -2000 50 4,2 5,1 18 36
Molid 1600 -1800 65 4,5 5,4 24 42
Molid 1400 -1600 80 4,8 5,7 30 48
Mo + Fa 1200 -1400 95 5,1 6,0 36 54
Fag 1000 -1200 110 5,4 6,3 42 60
Fag 800-1000 125 5,7 6,6 48 66
Gorun 600-800 140 6,0 6,9 54 72
Stejari
Silvostepă
Stepă GRADIENȚI
pentru
100 m alt. -7,5 mm – 0,15 – 0,15 – 3% – 3%

Modificările mult mai lente la nivelul solului vor face ca productivitatea
vegetației naturale și al culturilor agricole să fie destul de scăzută cu toate
condițiile mai favorabile de căldură care vor fi pe viitor la altitudini mai înalte.
3. Componente agrosilvopastorale tradiționale
De-a lungul secolelor în țara noastră s -au conturat mai multe sisteme
combinate de cultură între vegeta ția lemnoasă (arbori și pomi fructiferi) și cea
ierboasă a paji știlor sau culturi în arabil. În continuare le amintim pe cele mai
importante cu rol deosebit în dezvoltarea agricultu rii de subzisten ță în special.
3.1. Izlazurile comunale cu arbori
Date fiind caracteristicile microclimatului mai echilibrat din pădure față de
cel extrem din câmp deschis , pentru creșterea animalelor din vremuri

334 imemorabile și în țara noastră s -au efectu at lucrări de rărire a pădurilor existente
pentru a se instala covorul ierbos al pajiștilor pentru furaje , acțiune numită
„dumbrăvire”.
Pe suprafețele unde a fost defrișată în totalitate pe pajiștile rezultate s -au
plantat ulterior arbori solitari , în pâl curi sau/și alimente pentru ocrotirea
animalelor de insolație concomitent cu realizarea de material lemnos necesar în
gospodărie.
Acțiunea de „înființare” a dumbrăvilor din puieți plantați se poate denumi
dumbrăvuire așa cum înființarea în arabil a perdele lor forestiere poartă numele
consacrat de perdeluire [3].
Astfel , pe cele două căi prin dumbrăvire și dumbrăvuire au rezultat
cunoscutele dumbrăvi sau rariști , unde conviețuiesc în bună armonie vegetația
lemnoasă , covorul ierbos al pajiștilor și animalele care le valorifică.
Izlazurile comunale până la colectivizarea agriculturii în majoritate au fost
echipate cu diferite specii de arbori pentru umbră la animale.
Speciile de arbori și pe alocuri pomi fructiferi utilizați în principal pentru
umbră , erau ale se în funcție de condițiile staționale sălcii și plopi în lunci ,
salcâmi , stejari , gorun , frasin , păr pădureț , nuc etc. în câmpie și dealuri , fag, brad ,
molid și alte specii în zona montană. Stau mărturie și acum dumbrăvile și stejarii
seculari de la Crist ian, Hărman , Dăișoara , Fișer – BV, Reghin – MS, Țigănești –
BC, Remetea – BH, Poșmuș – BN, Dioști – DJ și alții. Dintre aceștia se distinge
stejarul secular de la Poșmuș – Șieu care în anul 2006 a împlinit matusalemica
vârstă de 600 ani , fiind poate cel mai bătrân arbore din România [5].
Din păcate , foarte mulți din acești stejari seculari au fost arși , defrișați ,
vandalizați , fără a se pune nimic în loc , animalele de pe pășune resimțind din
plin efectele negative ale insolației și arșițelor verii , cu diminu area producției de
lapte și carne.
3.2. Sistemul pomi fructiferi – fânețe și pășuni
În unele zone de dealuri și depresiuni sunt livezi înierbate cu pomi fructiferi
utilizate ca fânețe sau pentru pășunat cu animalele. Specia cea mai răspândită
este prunul , urmat de măr , păr, nuc etc., cultivate în sistem extensiv având
producții neuniforme de la un an la altul. S -a creat astfel un sistem gospodăresc
mixt livadă -pajiște care și -a dovedit eficiența atât pentru producerea fructelor cu
un minim de intervenție câ t și ca pajiște utilizată în regim de fâneață sau prin
pășunat cu animalele. Acestea din urmă beneficiează în plus de umbră și fructele
atacate de boli și dăunători căzute din pomi sunt folosite ca furaj suplimentar.
În livezile amplasate pe pante accentua te în zona de deal pomii fructiferi au
în plus un rol antierozional și de stabilizare a terenului împotriva alunecărilor de
teren.

335 Un caz aparte îl constituie aliniamentele de duzi de -a lungul drumurilor
unde gâștele de pe izlaz își suplimentează hrana cu dude lunile iulie -august când
iarba se împuținează.
Multe din aceste sisteme de livezi înierbate sunt în paragină , pe alocuri se
mai mențin în gospodăriile individuale din Subcarpați în județele Vrancea ,
Buzău , Prahova , Argeș , Dâmbovița și Vâlcea.
3.3. Sis temul terasă cu arabil , taluz cu fâneață și rând de pomi
Unul din cele mai interesante sisteme complexe de amenajare a terenului
agricol în pantă îl constituie terasarea pentru culturi în arabil cu taluze înierbate ,
folosite ca fâneață și un rând de pomi fructiferi pe muchea de sus a taluzului ,
specific îndeosebi în Transilvania de sud -vest. De sute de ani acest sistem a
asigurat recolte de cereale , fân pentru creșterea animalelor și fructe pentru
consum direct sau conservare în condiții de protecție împot riva eroziunii de
suprafață și adâncime a solului pe pante mari. Din păcate și acest sistem este în
mare parte acum abandonat , fiind invadat de vegetație ierboasă și lemnoasă
nevaloroase.
Revenirea la vechiul sistem de valorificare eficientă a terenurilor agricole
arabil – fâneață – pomi fructiferi cu mijloace moderne de mecanizare , fertilizare
organică de la animalele crescute lângă gospodărie și alte măsuri de practicare a
unei agriculturi biologice și a turismului , ar avea mare viitor în aceste zone
defa vorizate cu handicapuri naturale majore.
3.4. Protecția sistemelor tradiționale
Pe teritoriul țării noastre se constată că au existat și încă mai sunt într -o
formă sau alta , diferite sisteme agrosilvopastorale care necesită a fi mai bine
cunoscute și recon siderate în perspectivă.
Studiile asupra lor au fost marginalizate , agronomii considerând că este
treaba silvicultorilor , silvicultorii la rândul lor se ocupă de pădure încheiată , mai
puțin de arborii izolați de pe pășune etc.
În vreme ce țări mediteraneen e afectate puternic de perioade de căldură și
uscăciune excesive , silvicultorii și agronomii au luat deja împreună măsuri
concrete de conștientizare și generalizare a sistemelor agrosilvopastorale
tradiționale cum este dehesa spaniolă , în țara noastră aces te sisteme nu au fost
luate până acum în calcul în vederea extinderii lor pentru a preîntâmpina efectele
negative ale încălzirii globale a climei. De aceea , se consideră necesară o
inventariere a tuturor sistemelor agrosilvopastorale de la noi , de echipe m ixte,
agronomi și silvicultori , urmate de studiul funcționalității lor ca mijloc de
protecție a covorului ierbos , culturilor în arabil , animalelor la păscut , arborete ,
pomi fructiferi etc., sursă economică de furaje , produse animaliere , cereale ,
fructe , lemn, estetică peisajeră și altele. După stabilirea principalelor funcții ale
sistemelor agrosilvopastorale se poate trece în continuare la modernizarea

336 lucrărilor de întreținere și valorificare a acestor resurse complexe care se pot
adapta mai bine la schim bările climatice viitoare.
În acest fel sistemul agrosilvopastoral alături de împădurirea terenurilor
degradate , înființarea perdelelor forestiere , extinderea irigațiilor și alte măsuri
poate să completeze mijloacele specifice de combatere a aridizării și deșertificării
care vor afecta atât fondul pastoral cât și creșterea animalelor.
Un sistem agrosilvopastoral complex poate traversa mai ușor un regim de
încălzire globală a climei decât sistemul actual cu pășuni și animale fără arbori ,
culturi simple în ar abil și altele.

Concluzii
[1] În România prin creșterea temperaturii medii a aerului cu numai 30C
până în anul 2070 conform prognozelor , peste 30% din teritoriul țării va
fi afectat de deșertificare și cca 38% de aridizare accentuată , care vor
îngloba toate c âmpiile noastre , până la 85% di n zona de dealuri și
aproape 20 % din zona premontană și montană joasă;
[2] Prognoza încălzirii globale cu 30C în țara noastră va crea perturbații
majore în distribuția pe altitudine a etajelor de vegetație din Carpați , în
sensul creșterii limitei superioare a molidului cu 600 m , atingând 2400 m
altitudine , cu dispariția treptată a etajelor subalpin (jneapăn) și alpin.
Productivitatea maximă a pădurilor și a pajiștilor naturale situate în
prezent la nivelul de 1000 -1200 m după încă lzirea globală se va ridica la
1600 -1800 m altitudine;
[3] Posibilitățile de sporire a producției pajiștilor montane care vor beneficia
de căldură și umezeală mai ridicate decât în prezent , sunt serios
diminuate de proprietățile fizico – chimice ale solurilor care se vor
modifica mult mai lent decât climatul , a condițiilor de acces mai dificile
datorită energiei reliefului etc. , cauze pentru care va fi necesară
dezvoltarea altor activități conexe , cum este agroturismul;
[4] Sistemul agrosilvopastoral autohton poart ă denumirea de dumbravă în
cazul existenței pe pajiști a unor specii de arbori în special stejari și de
livezi mai rare cu diferite specii pomicole sub care cresc ierburile ce se
valorifică prin pășunat sau cosit. Studii mai amănunțite asupra acestor
siste me mixte de producție , extinderea lor în zonele deja afectate de
aridizare cât și protecția lor acolo unde mai există , sunt necesare a se
efectua cât mai curând posibil de echipe de specialiști din domeniul
agriculturii și silviculturii.
[5] În perspectivă su nt necesare studii și cercetări complexe în staționare de
lungă durată din zonele afectate de deșertificare și aridizare , în care să fie
monitorizați principalii factori climatici , edafici și de productivitate a
vegetației lemnoase și a pajiștilor , crester ea animalelor , cât și culturile

337 agricole din sistemele agrosilvopastorale , în vederea stabilirii mai exacte
a evoluției lor în timp , date care să stea la baza programelor de
dezvoltare de perspectivă a sistemului agrosilvopastoral ca alternativă
viabilă pe ntru securitatea alimentară în contextul încălzirii globale a
climei.

Bibliografie

[1] Geambașu , N., Donita , N., Sin, Gh., Verzea , M., Picu , I., Marușca , T. (2002):
Problematica deșertificării , degradării terenurilor și secetei în România , Semicentenar
ISPIF, Sesiunea Științifică Internațională Aniversară “Managementul
dezastrelor: seceta – aridizare , inundații , alunecări de teren și poluare” , pag. 109 –
120, București , 19-20 decembrie
[2] Gore , Al. (2007): Un adevăr incomod – pericolul planetar reprezentat de înc ălzirea
globală și posibilele măsuri care pot fi luate , Ed. Rao International Publishing
Company
[3] Ianculescu , M., 1995: Acțiuni ale Ministerului Apelor , Pădurilor și Protecției
Mediului pe linia strategiei de protejare , conservare și dezvoltare a pădurilor , Rev.
Pădurilor , nr. 1 , pag. 2 -9
[4] Marușca , T. (2001): Elemente de gradientică și ecologie montană , Ed. Universității
Transilvania din Brasov
[5] Marușca , T. (2004): S.O.S. Salvați stejarii seculari din pășunile comunale , Rev.
Agricultura României , anul XV , nr. 40, (717), 1-7 oct. București
[6] Marușca , T. (2006): Dehesa iberică , un model agrosilvopastoral , Rev. Lumea satului ,
anul II , nr. 13 (18), 1-15 iulie , București
[7] Marușca , T. (2006): Sistemul agrosilvopastoral și avantajele lui , Rev. Ferma , an VIII ,
nr. 6 (44), Timișoara
[8] Maru șca T. , Mocanu V. , Carda șol V., Blaj V.A. , Silistru Doina (2011): Influence
of predicted climatic changes on grassland management and productivity in south –
eastern carpathians , Proceeding of the 16th Meeting of the FAO CIHEAM
Mountain Past ures Network , 25-27 may , Krakow , Poland pp.63 -67
[9] Olea , L., San Miguel -Ayanz , A. (2006): The spanish dehesa. A traditional
Mediterranean silvopastoral system linking production and natural conservation , 21st.
General Meeting of EGFPP , pp. 3 -13, Badajoz , Spain
[10] Sharrow , S.H. , Flechter , R.A. (1994): Trees and Pastures: 40 years of
agrosilvopastoral experience in Western Oregon , USA , Agroforesty Symposium ,
National Agroforesty Center

338 UTILIZAREA BIOTEHNOLOGIILOR DE REPRODUCȚIE
ZOOVETERINARE (I.A. ȘI E.T.) ÎN REALIZAREA SIGURANȚEI
ȘI SECURITĂȚII ALIMENTARE

George Flore a TOBĂ1), Alexandru T. BOGDAN1),
Leonard George TOBĂ2), Marcel Th. PARASCHIVESCU1), Amalia -Gianina
STRĂTEANU1), Gheorghe PUCHEANU3), Ioan ROȘU4), Gheorghe REMAN4),
Lăcrămioara PETRIU5), Florin BĂNĂȚEANU5)
tobăgeorgeflorea@yahoo.com

1) Centrul de Studii și Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică ,,Acad. David Davidescu,, – I.N.C.E., Calea 13
septembrie nr.13; 2) S.C. Zoovet Impex srl – București; 3) Universitatea Transilvania din Bra șov și DSV –
Brașov; 4) Ministerul Agriculturii + Agenți a Națională de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie ; 5)
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța a Alimentelor.

Abstract

Cercetarea ști ințifică în domeniul biotehnologiilor și aplicațiile acestora în practica agricolă
au demonstrat pe deplin legătura reciprocă și indisolubilă dintre reproducția și producția
zootehnică, în condițiile creșterii și dirijării fertilității, natalității și prol ificității animalelor,
ceea ce influențează direct calitatea vieții oamenilor, prin satisfacerea necesităților mereu
crescânde de proteine animale. Progresele realizate în creșterea animalelor au fost posibile în
urma cunoașterii fenomenelor intime ale rep roducției. Reproducerea animalelor prezintă
numeroase aspecte biologice, tehnologice și economice, care influențează direct nivelul
cantitativ și calitativ al producțiilor animaliere.

Keys Words: biotechnology, animal production, feeding population

Introducere

Biotehnologiile de reproducție zooveterinare, însămânțările artificiale (I.A.)
și transferul de embrioni (E.T.) aduc o contribuție deosebită prin conținutul său
teoretic și practic, au înalt randament și eficiență economică, implicit la
îmbunătăți rea cantitativă și calitativă a efectivelor în zootehnia modernă. Cele
mai optimiste gânduri ale geneticienilor se îndreaptă deja către crearea cirezilor
de vaci transgenice clonate.
Cantitatea și mai ales calitatea producției de material seminal și de em brioni,
reprezintă un mijloc principal de intensivizare biotehnologică a reproducției.
Cercetarea științifică zoovetrinară a demonstrat pe deplin legătura reciprocă și
indisolubilă dintre reproducția și producția zootehnică, în condițiile creșterii și
dirijării fertilității, natalității și prolificității animalelor, ceea ce influențează direct
calitatea vieții oamenilor, prin satisfacerea necesităților mereu crescânde de
proteine animale.

339 Tehnologiile reproducerii animale au potențialitatea de a dezvolta o mare
varietate de noi rase pe de o parte, iar pe de altă parte pot crește productivitatea
în zootehnie. Unele biotehnologii au trecut chiar de la animal la om, ceea ce a
condus la progres, dar în multe cazuri au apărut însă tot mai multe probleme de
etică . De aceea accesul la anumite tehnici de acest gen trebuie să fie limitat pentru
a nu se declanșa viitoare mutații greu de depășit pentru specia umană.
Pe plan mondial sunt folosite biotehnologiile de reproduc ție pentru
progresul și dezvoltarea producțiilo r zootehnice: la bovine în 1945, peste 80
milioane de însămânțările artificiale (I.A.); în 1975, peste 300.000 de transferuri de
embrioni (E.T.); sexarea; fecundarea „in vitro” (F.I.V.); clonarea și ingineria
genetică etc. (M.Thibier -1990).

MMaatteerriiaall șșii mmeettooddăă
Principalele biotehnologii de reproducție ce se folosesc în mod curent sunt:
– însămânțările artificiale
– transferul de embrioni .
Biotehnologia însămânțările artificiale (I.A.) este o biotehnică de
reproducție prin care omul suprimă contactul sexu al direct dintre mascul și
femelă, acest lucru dând posibilitatea recoltării, fracționării producției spermatice
și de aici amplificării numărului de descendenți ce se pot obține de la un mascul.
În acesată lucrare studiul efectuat de noi a constat în pre lucrat și interpretat
datele oficiale din Rapoartele anuale ale Agenției Naționale de Ameliorare și
Reproducție în Zootehnie G.K. Constantinescu, care a centralizat la nivel
național datele furnizate de Oficiul de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie
din fiecare județ, în ceea ce priveste efectuarea I.A. la nivel naționa l în ultimi 10
ani, la speciile : bovine, suine, ovine și caprine.
Prin I.A. se valorifică cel mai eficient a gametul mascul
(spermatozoidul) , fertilitatea unui reproducător este strict le gată de cantitatea și
calitatea materialului seminal, de pretabilitatea lui la congelare și reprezintă un
mijloc principal de intensivizare biotehnol ogică a reproducției la animale (A.T.
Bogdan și col. – 1984).
Componentele tehnice ale acestei tehnologii su nt: recoltarea produsului
seminal, prelucrarea prin diluare și porționarea lui în doze, conservarea acestuia
(prin refrigerare sau congelare), stocarea, decongelarea și inocularea la femelele
în estrus.
Din punct de vedere zootehnic aplicarea însămânțarii artificiale are
următoarele avantaje:
• obiectivul major al practicării însămânțării artificiale îl constituie
ameliorarea genetică a populațiilor active, prin folosirea intensivă și rațională a
reproducătorilor masculi de mare valoare zootehnică pe un ef ectiv foarte mare de

340 femele, comparativ cu cel care poate fi cuprins prin folosirea reproducătorilor
respectivi la montă ;
• reducerea considerabilă a numărului de masculi folosiți la reproducție,
determină posibilitatea aplicării unei selecții riguroase, d upă capacitatea lor
genetică, fiind admiși la reproducție numai aceia care se dovedesc buni
amelioratori, asigurându -se astfel progresul genetic de la o generație la alta ;
• sperma congelată oferă posibilitatea schimbului internațional de valori
genetice ;
• trebuie subliniat și implicațiile benefice în protecția și menținerea stării
de sănătate a efectivelor, masculul neavând contact direct cu femela, se evită în
primul rând difuzarea bolilor transmisibile prin actul montei (bruceloza,
vibrioza, trichomonoz a etc.).
Însămânțarea artificială (I.A.) atrage după sine amplificarea fertilității
masculilor, ceea ce permite mărirea intensității și a preciziei selecției acestora și,
în final, sporirea presiunii genetice prin mascul în lucrările de ameliorare.
Din pun ct de vedere sanitar veterinar, contaminarea materialului genetic,
respectiv a spermei, poate avea loc în urma nerespectării condițiilor de igenă și
dezinfecție obligatorii pe fluxul tehnologic din timpul recoltării, examinării,
procesării, stocării, decon gelării și inseminării.
Fluxul tehnologic al unui Centru Genetic de tip SEMTEST
Afluirea în unități specializate Centru Genetic de tip SEMTEST a tineretului
mascul la vârsta de 8 -10 luni, provenit din împerecherile nominalizate și testarea
acestora, în urm a căreia se rețin pentru I.A. numai taurii amelioratori ai fiecărei
rase. În aceste unități SEMTEST, masculii sunt lotizați pe vârste și rase, aici ei
primesc o furajare și îngrijire corespunzătoare, beneficiind totodată și de mișcare
zilnică în grup sau i ndividual. Sunt parcurse mai multe etape până când un taur
poate fi considerat ca ameliorator, de regulă durează 4 -5 ani, când taurul intră
într-un regim de recoltare normal.
Examinarea materialului seminal
Acest examen trebuie să se facă atât macroscopic cât și microscopic, imediat
după recoltare, iar pe baza ei se va întocmi spermograma uzuală care cuprinde:
volumul ejaculatului este corelat cu vârsta taurului (0,5 -14 ml și un pH -ul de 6,5 –
6,8); culoarea este dată de concentrația de spermatozoizi și canti tatea de plasmă
seminală; mirosul spermei este de proteină sau de albuș; mobilitatea reprezintă
capacitatea spermatozoizilor de a se deplasa în mediul lichid (viteza de înaintare
este la taur de 4,02 mm/minut) și concentrația în spermatozoizi. De asemenea se
poate efectua periodic examenul morfologic (procentul de spermatozoizi morți și a
celor cu diferite tipuri de anomalii).
• Spermograma bacteriologică introdusă de A.T. Bogdan în 1976 ce vizează
identificarea cantitativă și calitativă a diferitelor categor ii de germeni.

341 • Spermograma biochimică pune în evidență diferiți componenți ai spermei
ce pot fi corelați cu capacitatea fecundantă.
• Spermograma criobiologică se referă la materialul seminal deja congelat la
care s -a testat pretabilitatea la congelare.

Biotehnologia transferul de embrioni (E.T.) este biotehnnică de reproducție
prin care se valorifică la maxim gametul femel (ovulul), iar gestația se obține din
embrioni în stadiul de morulă sau blastocist, recoltați în ziua a 7 -a de la
fecundare a unei feme lei donatoare, valoroasă genetic și transferați la o femelă
receptoare mai puțin valoroasă, aflată în ziua a 7 -a a ciclului estral. (G.F.Tobă și
col.-2000)
Componentele tehnice ale acestei biotehnologii sunt: selectarea femelelor
donatoare de embrioni; sti mularea hormonală a acestora pentru poliovulație la
speciile minotocice și supraovulație la speciile politocice; fecundarea „în vivo”
prin montă sau I.A. a ovulelor eliberate; prelevarea embrionilor în stadiul de
morulă sau blastocist, examinarea și evalua rea calității embrionilor și transferarea
lor la femelele receptoare sincronizate ca fază a ciclicității uterine cu vârsta la care
s-au prelevat embrionii (în stare proaspătă sau după conservare prin congelare).
Principalele avantaje pe care le conferă ace astă biotehnologia E.T. sunt :
din punct de vedere zootehnic :
a) creșterea fertilității femelelor donatoare valoroase și multiplicarea
populațiilor nou create;
b) posibilitatea de sexare a embrionilor;
c) aplicarea programelor MOET permite scurtarea inter valului dintre
generații, în acest mod pe plan mondial sunt obținuți peste 60 % din tauri utilizați
la însămânțările artificiale (M.Th. Paraschivescu);
d) crește intensitatea de selecție a mamelor de tauri;
e) înființarea băncilor de embrioni permite preze rvarea unor rase pe cale
de dispariție și ameliorarea raselor ;
din punct de vedere economic : accesul la genetica mondială prin comerțul
internațional cu embrioni congelați, permite mutarea unui număr de animale
dintr -un loc în altul, reducându -se cheltuiel ile de transport și evitând
încrucișările de absorbție. Costurile producerii embrionilor scad cu cât se obțin
mai mulți embrioni pe recoltare de la donatoare sau este util izată microchirurgia
embrionară ;
din punct de vedere sanitar -veterinar: se reduce ris cul diseminării bolilor
infectocontagioase față de importul animalelor în viu, deoarece după studiile
efectuate de Michel Thibier în 1990, embrioni au o protecție triplă, conferită de
zona pelucidă (ZP), care protejază masa embrionară până la a 14 -a zi de la
formare, urmată de cavitatea uterină și organismul însăși ;

342
din punct de vedere științific: transferul de embrioni permite efectuarea
de cercetări pe genom în primele stadii de dezvoltare “ în vivo ” și “ în vitro ”,
producerea de gemeni hetero și homozigoț i, precum și utilizarea celorlalte
biotehnologii: IVF, clonare, sexare, inginerie genetică etc.
Toate aceste avantaje constituie elemente solide în favoarea promovării
transferului de embrioni pe scară largă în ameliorarea taurinelor, în special și a
anima lelor în general.
Rezultate și discuții
Biotehnologia I.A. se folosește la toate speciile de animale, dar cel mai
avansat progres în aplicarea I.A. s -a făcut la bovine. În România existau în anul
1997 un număr de 4.884 de P.I.A.V. -uri, puncte de I.A. la v aci și aproximativ
5.600 de operatori însămânțători (T. Feredean -1966), iar în anul 2010 mai existau
3.173 de P.I.A.V. și 3.113 operatori însămânțători.
Situația însămânțărilor artificiale (IA) și a montelor (M) dirijate și nedirijate
la bovine în perioad a 2000 -2010 este redată în tabelul nr.1.
Tabelul nr. 1
SITUAȚIA însămânțărilor artificiale (IA) și montelor (M) la bovine,
realizate în perioada 2001 -2010

ANUL Total zootehnie
Număr
femele
IA + M Număr femele
Montate (M) % M Număr femele
IA % IA
2001 1.527.691 896.889 58,70 634576 41,30
2002 1.629.783 970.012 59,52 659.771 40,48
2003 1.676.509 980.306 58,47 696.203 41,53
2004 1.691.923 905.758 53,54 786.165 46,46
2005 1.712.527 866.710 50,61 845.817 49,39
2006 1.726.521 744.903 43,15 981.61 8 56,85
2007 1.598.832 759.745 47,55 837.087 52,35
2008 1.468.116 735.611 50,11 732.505 49,89
2009 1.404.068 627.403 44,69 776.665 55,31
2010 1.235.352 659.159 53,4 576.193 46,6
Total 15.671.322 7.526.600 48,02

343 Graficul nr.1 : Dinamica I.A. la specia bovină în perioada 2001 – 2010

Însămân țări artificiale la specia bovină în perioada 2001-2010
0200000400000600000800000100000012000001400000160000018000002000000
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
An[Nr. însămânțări] IA+M
IA

Din tabelul nr.1 și graficul nr.1 se constată că la specia bovină în perioada
2001 -2010, s -au efectuat în total un număr de 7.526.600 de I.A., respectiv 48,02%
din efectivul matcă de femele, cu un maxim de 981.618 ( 56,85%) în anul 2006 și cu
un număr minim de 679.771 (40,48%) în anul 2002.

Tabelul nr. 2 :
SITUAȚIA De scendenți obținuți de la bovine, în perioada 2001 -2010

ANUL Efectiv matcă
la începutul anului Deșcendenți obținuți
în perioada 01.01. -31.12. Natalita te
%
2001 1.527.691 1.407.570 92,13
2002 1.629.783 1.431.026 87,8
2003 1.717.608 1.448.504 84,3
2004 1.756.700 1.463.344 83,3
2005 1.796.289 1.460.558 81,0
2006 1.811.987 1.462.205 80,7
2007 1.809.832 1.457.748 80,5
2008 1.593.309 1.332.318 83,6
2009 1.826.778 1.214.502 66,5
2010 1.707.828 1.127.138 66,0

Din tabelul nr.2 se constată că natalitatea cea mai bună de 92,13% s -a obținut
în anul 2001, iar cea mai slabă s -a obținut în anul 2010 – 66%.
La celelalte specii de animale utilizarea I.A. est e mai puțin avansată decât la
taurine, existând diferențe din acest punct de vedere, și între celelalte specii.

344 La Suine I.A. și monta dirijată se utilizează pe scară largă, iar situația din
perioada analizată se găsește în tabelul nr. 3 .

Tabelul nr. 3 : SITUAȚIA însămânțărilor artificiale (IA) și montelor
dirijate (M.D.) la suine, realizate în perioada 2001 -2010

ANUL Total zootehnie
Număr female
IA + M Număr female
M.D. %
M.D. Număr
female IA %
IA
2001 443.498 252.616 57 190.882 43
2002 838.414 554.911 66 283.503 34
2003 785.458 534.123 68 251.335 32
2004 760.016 484.938 64 275.078 36
2005 826.434 486.303 59 340.131 41
2006 883.523 487.847 55 395.676 45
2007 830.029 441.319 53 388.710 47
2008 729.221 390.389 54 338.832 46
2009 710.114 327.603 46 382.541 54
2010 708.587 311.632 44 396.955 56
Total 7.515.294 3.243.643 43,16

Graficul nr.2
Dinamica I.A. și a montelor dirijate la Suine în perioada 2001 – 2010

Însămân țări artificiale la specia suine în perioada 2001-2010
01000002000003000004000005000006000007000008000009000001000000
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
An[Nr. însămânțări] IA+M
IA

345 Din tabelul nr. 3 și graficul nr.2 se constată că la specia suină în perioa da
2001 -2010, s -au efectuat în total un număr de 3.243.643 de I.A., respectiv 43,16%
din efectivul matcă, cu un maxim de 396.955 (56%) în anul 2010 și cu un număr
minim de 251.335(32%) în anul 2003.

Tabelul nr. 4
SITUAȚIA De scendenți obținuți de la Suine în perioada 2001 -2010

ANUL Efectiv matcă
la începutul anului Deșcendenți obținuți
în perioada 01.01. -31.12.
2001 443.498 5.122.418
2002 838.414 5.631.813
2003 785.458 5.706.880
2004 760.016 5.179.307
2005 826.434 5.913.035
2006 883.523 5.968.580
2007 830.029 5.917.275
2008 729.221 5.213.283
2009 710.144 5.200.834
2010 708.587 5.094.814

Din tabelul nr. 4 se poate constata că în anul 2006 s -au obținut cel mai mare
număr de purcei – 5.968.580, iar în anul 2010 cel mai mic număr – 5.094.814
purcei.
La ovine și caprine, I.A. a întâmpinat dificultăți datorită faptului că
depistarea căldurilor se face foarte greu, cu mare consum de forță de muncă. Din
acest motiv se mizează pe punerea la punct a “I. A. oarbe” în estrusul indus prin
tratament hormo nal. Însămînțările artificiale și montele la ovine și caprine,
efectuate în perioada analizată sunt trecute în tabelul nr. 5.

Tabelul nr. 5
S I T U A Ț I A însămânțărilor artificiale(IA) și montelor (M) la ovine și
caprine realizate în perioada 2001 -2010

ANUL Total zootehnie
Număr femele
IA + M Număr femele
Montate (M) % M Număr femele
IA % IA
2001 7.093.435 7.083.514 99,8 9.921 0,1
2002 6.145.256 6.137.813 99,8 7.443 0,2
2003 6.193.323 6,178.808 99.7 14.515 0,3
2004 6.250.943 6.235.226 99,7 15.717 0,3

346 2005 6.426.054 6.417.616 99,8 8.438 0,2
2006 6.655.856 6.647.550 99,8 8.306 0,2
2007 7.083.035 7.074.552 99,9 8.483 0,1
2008 7.346.756 7.342.512 99,9 4.244 0,1
2009 7.736.756 7.733.000 99,9 3.498 0,1
2010 7.951.843 7.950.318 99,9 1.525 0,1
Total 68.883.257 82.090 0,11

Graficul nr.3
Dinamica I.A. și monte la ovine și caprine în perioada 2001 – 2010

Din tabelul nr.5 și graficul nr. 3 se constată că la specia ovine și caprine în
perioada 2001 -2010, s -au efectuat în tot al un număr de 82.090 de I.A., respectiv
0,1% din efectivul matcă, cu un maxim de 15.717 (0,3%) în anul 2004 și cu un
număr minim de 1.525 (0,1%) în anul 2010.

Tabelul nr. 6
SITUAȚIA De scendenți obținuți de la ovine și caprine în perioada 2001 -2010

ANU L Efectiv matcă
la începutul anului Deșcendenți obținuți
în perioada 01.01. -31.12. Natalitate
%
2001 6.054.244 6.321.912 101
2002 6.243.398 6.293.367 101
2003 6.526.727 6.526.689 104,4
2004 6.549.811 6.549709 102,8
Însămân țări artificiale la specia ovine și caprine în perioada 2001-2010
au fost sub 1% în fiecare an, față de efectivul matcă
0100000020000003000000400000050000006000000700000080000009000000
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
An[Nr. însămânțări] IA+M
IA

347 2005 6.776.780 6.549.709 98,2
2006 7.034.117 6.821.717 97
2007 7.141.94 7.344.878 102,8
2008 7.672.971 7.672.816 100,6
2009 8.027.104 8.054.528 100,3
2010 7.951.843 8.469.624 101,5

Din tabelul nr. 6 se constată că natalitatea cea mai bună de 104,4% s -a
obținut în anul 2003, iar cea ma i slabă s -a obținut în anul 2006, respectiv de 97%.
În tabelul 7 este redată ponderea însămânțărilor artificiale la bovine, suine
și ovine în perioada 2006 – 2010 în România .
Tabelul 7
Ponderea însămânțărilor artificiale în perioada 20 06 – 2010 în România

Specificare Perioada
2006 2007 2008 2009 2010
Număr bovine IA1 981.618 837.087 732.505 776.665 576.193
Pondere IA la bovine 54,2% 46,3% 46,0% 53,9% 47,1%
Număr suine IA 395.676 388.710 338.832 382.541 396.955
Număr ovine IA 8.306 8.483 4.244 3.498 1.525

Biotehnologia transferul de embrioni (E.T.)
La ora actuală în țară există 3 (trei) echipe autorizate sanitar veterinar care
aplică transferul de embrioni la bovine, în scop comercial și mai multe colective
de specialiști în repr oducție din centrele universitare și cercetare.
Etape principale ale biotehnologiilei transferului de embrioni (TE)
• ETAPA I-A: Obținerea embrionilor
Această etapă are 5 faze:
1. Alegerea și pregătirea femelelor donatoare (D) de embrioni;
2. Sincronizarea e strului și inducerea poliovulației la donatoare;
3. Prelevarea embrionilor prin diferite metode;
4. Identificarea, evaluarea și clasificarea embrionilor;
5. Conservarea embrionilor bovini.
• ETAPA a II -a: transferul embrionilor la receptoare (R)
Această etap ă cuprinde 4 faze:
1. Alegerea receptoarelor;
2. Inducerea și sincronizarea estrului R. cu cel al donatoarelor;
3. Transferul embrionilor la receptoare prin diferite metode;
4. Diagnosticul de gestație după transfer.

348

A. Toaletarea regiunii perivulvare B. Anestezia epidurală cu 2% Procaină

349
C. Introducerea speculumului special (orig.) D. Introducerea cateterulu i CH -18 RUSCH

E. Umflarea balonașului și fixarea cateterului
în lumenul cornului uterin (orig.) F. Recuperarea embrionilor în filtru de la o D.
de rasă B.R. – I.B.N.A. (orig.)

G. Recuperarea embrionilor în filtru de la o D.
de rasă B.N.R. – I.C.D.B. (orig.) Identificarea, evaluarea morfologică și
clasificarea embrionilor

350

Tabelul nr.7

Producția si transferul de embrioni la bovinele din România (A.R.E.T.)
în perioada 2001 – 2010
Specificare 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
A.
D.poliov. 11
B/A=4,45 27
B/A=7,74 22
B/A=8,09 27
B/A=8,1 18
B/A=7,5 22
B/A=9,8 25
B/A= 9,4 15
B/A=7,2 23
B/A=8,04 27
B/A=6,23
B.
E.colectati 49
C/A=3,36 209
C/A=7,18 178
C/A=5,18 218
C/A=7,6 135
C/A=4,8 215
C/A=4,7 235
C/A=4,8 108
C/A=5,1 185
C/A=4,75 168
C/A=4,77
C.
E.transferati 37
C/B=75,5% 194
C/B=92,8% 114
C/B=64% 205
C/B=94% 86
C/B=6 3,7% 104
C/B=48,4% 119
C/B=50,6% 77
C/B=71,3% 109
C/B=59% 129
C/B=76%
E.in vitro – 18
G.
E.transferati 37 194 114 205 86 104 – 95 109 129
H. in vivo 28 64 36 76 69 25 28 36 47 48
I.
E.congel. tr 9 116 47 86 16 18 19 24 15
J.
in vitro – 7
L.
E.transferati 37 180 83 162 69 41 46 62 71 73
M.
E.congelati 14 69 17 74 78 34 105 101
N.
E.tr.invitro% – 11,3%
O.
E.congelati% 24,3% 64,45 56,6% 53,5% 0 39% 39% 29,2% 0,34% 20%
Produsi
din ET 0 63 6 21 21 17 19 28 22 29

351 Grafic ul nr.4

050100150200250
Productia
de embrioni
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
AnulDinamica productiei si a transferului de embrioni la bovinele din Romania
(A.R.E.T.) in perioada 2000-2009
Nr. bovine poliovulatie
Embrioni colectati
Embrioni transferati
Embrioni proaspeti tr.
Embrioni congelati tr.
Nr. produsi obtinuti

Din tabelul nr. 7 și graficul nr. 4 se poate observa dinamica producției de
embrioni și a transferurilor la taurine în România din perioada 2001 -2010, unde
se poate observa că s -au poliovulat 217 de taurine donatoare, de la care s -au
prelevat 1700 de formațiuni embrionare (F.E.) 7,83/D, din care embrioni potențial
transferabili 1174 (69%). Astfel, au fost transferați la nivel național, 807 de
embrioni (457 embrioni proaspeți și 350 embrioni congelați), în urma cărora au
rezultat 226 gestații (2 8%).
F. Bănățeanu (2011) arată că E.T. este un sistem de reproducție net superior
I.A. în cazul transferului unor populații dintr -o zonă de creștere în alta, deoarece
suprimă necesitatea încrucișării de absorbție cerută la folosirea I.A. Când
transferul un ei populații se face prin I.A., datorită participării unui singur
părinte, înlocuirea sângelui se face prin încrucișare de absorbție de a lungul a 5 -6
generații.
Durata transferului unei populații prin utilizarea E.T. este mai mică și ea se
poate compara c u cea oferită de importul de juninci necesitând în plus doar un
interval de 24 -30 luni cât este necesar pentru inocularea embrionilor și creșterea
vițelelor până la pubertate și instalarea gestației. (M.Th. Paraschivescu -2010).
O importanță deosebită treb uie acordată supravegherii sanitare veterinare a
stării de sănătate a animalelor și a procesării producțiilor animaliere obținute,
pentru asigurarea sănătatii consumatorilor.
În acest sens sunt utilizate metode noi, rapide și complexe, ca de exemplu
Metoda TypiFix
de izolare a ADN -ului, a Prof. G. Brem, citat de Ipate Iudith
(2010). Această metodă ne dă posibilitatea de a supraveghea starea de sănătate la
mii de animale, în ceea ce privește depistarea bolilor prionice, a BVD, etc.,

352 asigurându -se în felul a cesta trasabilitatea și siguranța produselor alimentare
obținute, elemente esențiale în asigurarea securității individuale.

Concluzii:

1. În perioada de 10 ani (2001 -2010) s -a aplicat biotehnologia I.A.:
– la specia bovine s -au efectuat 7.522.826 de însămânț ări artificiale,
respectiv 48% din efectivul matcă, cu un maxim de 56,85% în anul
2006 și un minim de 40,48 în anul 2002;
– la specia suine s -au efectuat 3.341.885 de însămânțări artificiale,
respectiv 42% din efectivul matcă, cu un maxim de 56% în anul
2010 și un minim de 32% în anul 2003;
– la speciile ovine și caprine s -au efectuat 79.066 de însămânțări
artificiale, respectiv 0,11% din efectivul matcă, cu un maxim de
0,3% în anul 2004 și un minim de 0,1% în anul 2010;
2. Cele trei echipe de transfer de embrioni autorizate la nivel național din
cadrul ARET în perioada 2001 -2010 au poliovulat 217 donatoare, de la
care s -au prelevat 1.700 de formațiuni embrionare (F.E.) 7,83/D, din care
embrioni potențial transferabili 1174 (69%). Au fost transferați la nivel
națio nal 807 de embrioni (457 embrioni proaspeți și 350 embrioni
congelați), în urma cărora au rezultat 226 gestații și produși (28%).
3. În concluzie putem arăta că biotehnologiile zooveterinare de reproducție
I.A. și E.T. aduc avantaje zoo -economice, sanitare ve terinare și pentru
siguranța alimentelor, de înmulțire mai rapidă a animalelor și creștere a
producțiilor zootehnice în scopul asigurării ecosanogenezei, pentru
ridicarea calității vieții umane, factor esențial în strategia de securitate
națională.

References

1. Bogdan A.T., Al. Șonea, N. Păcală, Tratat de biotehnologii de reproducție în zootehnie ,
volumul 1 – taurine. Editura Bioterra, 2002
2. Bănățeanu Fl., I. Van , A.T. Bogdan, G.F. Tobă, Iudith Ipate, M.Th. Paraschivescu, A.
Bota, F Grigore, L.G. T oba, D. Serban – „Utilizarea biotehnologiilor de reproducțe la bubalinle
în scopul dezvoltării și conservării biodiversității zootehnice din România” , Simpozion
aniversar -I.D.S.A. „Provocările globalizării în domeniul sănătății publice – one world,
one med icine, one health”, 11 -12 octombrie, București, 2011
3. Feredean T., I. Bărbulescu, I. Comșa, E. Slăvescu – Cartea tehnicianului din rețeaua de
însămânțări artificiale, Editura Agro -Silvică, București, 1966

353 4. Ipate Iudith, A.T. Bogdan, M.Th. Paraschivescu , Mariana Sandu, Simona Ivana, N.
Ipate, Amalia Străteanu, G.F. Tobă, M. Enache – Use rare breed for genuine food in
Romanian rural turism and possibility of traceability traditional products , Simpozionul
„Prospects for the 3rd milenium agriculture” , 2010, USAMV Cluj vol 67 issue 1 -2 pag.
225-230
5. Paraschivescu M.Th . – Ferma MOET cu circuit deschis – Concept nou de management al
reproducției vacilor de lapte . Editura Granada, 2010.
6. Thibier Michel , Specific and rigorous health surveillance: a prerequis tie to the deveșopment of
bovine embryo transfer , European Conference „Progress in embryo tehnology and genetic
engineering in cattle and sheep breeding”, pg.79., Krakow, Polonia, 2004.
7. Tobă G.F., A.T. Bogdan, N. Ilinca, L. Hârceagă, N. Păcală – Biotehn ologia transferului de
embrioni la taurine, Editura Bioterra, București, 2000.
8. Tobă, George Leonard – Optimizarea biotehnologiei transferului de embrioni la taurine în
România, Teză de doctorat (2010)
9. Buletinele Informative (2001 -2010) – Agenției Naț ionale de Ameliorare și Reproducție
în Zootehnie

354 AGRICULTURA ȘI SECURITATEA ALIMENTARĂ SUB IMPACTUL
SCHIMBĂ RILOR CLIMATICE

Bogdan BAZGĂ1, Sergiu Sorin CHELMU2
1. Doctorand ing., Consilier Afaceri Europene la Min isterul Agriculturi i și Dezvoltă rii Rurale
și Core spondent Național UN FAO în Româ nia, Bucureș ti
2. Conf. univ. dr.
bogdan.bazga@gmail.com

Rezumat
După atâtea provocari și încercări, criză economica mondială fără precedent, o noua
provocare se adaugă lumii Insecuritatea Al imentară, iar una din principalele cauze este datorată
de schimbările climatice.
Sistemul de alimentare – un sistem care se presupune să hrănească toată lumea asigurând în
același timp gestionarea durabilă a resurselor naturale. De aici, noi ne putem pune întrebarea: Este
omenirea pregătită în mod adecvat pentru a face față acestei provocări?
Schimbările climatice reprezintă o provocare majoră la alimente și în mod special asupra
securității și siguranței alimentare la nivel mondial.

Abstract
After so many challenges and trials, unprecedented global economic crisis, plus a new
challenge – world food insecurity, and one of the main reasons is the global worming and climate
change.
Supply system – a system that is supposed to feed everyone while ensuring sust ainable
management of natural resources. Hence, we can ask: Is humanity adequately prepared to meet
this challenge?
Climate change is a major challenge to food and especially on food security and safety
worldwide.

Definiție
Două definiții folosite în mod obișnuit ale Securității Alimentare sunt emise
de către Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și
respectiv Departamentul pentru Agricultură a Statelor Unite (USDA):
Securitatea alimentară există atunci când toți oamenii, în o rice moment, au acces
fizic, social și economic la suficiente produse alimentare sigure și nutritive pentru a
se putea satisface nevoile lor alimentare și preferințele alimentare pentru o viață
activă și sănătoasă.
Securitatea alimentară pentru o familie î nseamnă accesul tuturor membrilor în orice
moment la suficientă hrană pentru o viață activă și sănătoasă.
Securitatea alimentară include, un minim al disponibilității imediate de alimentele
nutritive adecvate și în condiții de siguranță dar și de asigurar e a capacității de a
achiziționa produse alimentare acceptabile în moduri acceptabile din punct de vedere
social ( fără a recurge la aprovizionarea cu alimente de urgență prin baleiaj, furt, sau
alte strategii de adaptare). ( Definiție USDA)

355 IInnttrroodduucceerree
Dup ă atâtea provoc ări și încercări, criză economica mondială fără precedent,
o noua provocare se adaugă lumii Insecuritatea Alimentară, iar una din
principalele cauze este datorată de schimbările climatice.
Sistemul de alimentare – un sistem care se presupun e să se hrănească toată
lumea asigurând în același timp gestionarea durabilă a resurselor naturale. De
aici, noi ne putem pune întrebarea: Este omenirea pregătită în mod adecvat
pentru a face față acestei provocări?
Schimbările climatice213 reprezintă o pro vocare majoră la alimente și în mod
special asupra securității și siguranței alimentare la nivel mondial.
În ultimii 50 de ani, populația lumii a fost în continua creștere comparativ cu
satisfacerea cererii de produse agro -alimentare, care s -a triplat în ultima vreme.
Astfel, populația va pune o presiune enormă asupra agriculturii, silviculturii și
sectorul pescuitului pentru a oferi produsele agro -alimentare, hrana pentru
animale nu în ultimul rând ocuparea forței de muncă. Acum, aceste sectoare
trebuie s ă răspundă, de asemenea, cu atât mai mult, la provocarea schimbărilor
climatice.
Temperaturile medii la nivel global, au crescut cu aproximativ 5 % începând
din anii 1850 până în prezent, în principal acest fenomen a fost cauzat de
acumul ării de gaze cu e fect de seră, datorate arderii de combustibili fosili
(cărbune, petrol și gaze) pentru a satisface, cererea de energie în continua
creștere, dar și defrișarea necontrolat ă a unor suprafețe imense de p ăduri, pentru
practicarea agriculturii intensive, cu sco pul de a satisfac e creșterea cererii
alimentare.
Dacă procesul de încălzire globală nu prezintă semne de stagnare sau
reducere, cu atât mai mult este de așteptat ca acest fenomen să aducă pe termen
lung schimbări în plan meteorologic și implicit în agricul tură la nivel mondial.
Aceste modificări vor avea efecte grave pe cele cinci dimensiuni ale
siguranței alimentare:
 disponibilitatea alimentară,
 volatilitatea prețurilor,
 accesibilitatea popula ției la produse alimentare,
 utilizarea alimentelor
 stabilitat ea sistemului alimentelor.

La nivel mondial, efectele schimbărilor climatice sunt deja vizibile. Acestea
se fac simțite pe piețele mondiale de alimente și sunt susceptibile de a fi
semnificative în mediul rural. Efecte schimbărilor climatice vor fi resim țite mai

213 V. MANOLE , Bogdan BAZGA – “ The impact of climate changes on agriculture and food security”,
Conferința Internațională – Competitivitatea economiei agroalimentare și rurale în condițiile crizei mondiale,
Bucure ști 2010; ISBN 978 -606-505-374-8.

356 ales în zonele agricole în care culturile nu reușesc să se mențină într -o stare
echilibrată în ceea ce privesc producțiile și randamente la hectar și unde evident
apare declinul.
Impactul va fi resimțit atât în mediul rural cât și în cel urban, d eoarece
lanțurile de aprovizionare vor fi perturbate prin apariția pe piață a prețurilor în
continuă creștere (“volatilitatea prețurilor”) .
În aceste condiții, oportunitățile, activele și mijloace de trai sunt pierdute,
puterea de cumpărare scade, sănătate a umană se deteriorează continuu, afectând
toate păturile sociale. Într -o asemenea situație oamenii sunt practic incapabili să
facă față acestor provoc ări iar schimbările climatice trebuie să fie abordate ca
parte integrantă – parte a agendei de dezvoltare globală.
Astăzi, insecuritatea alimentară persistă în primul rând în acele părți ale
lumii unde agricultura industrială este prezentă prin lanțurile de marketing agro –
alimentar pe lungă distanță și cu puține oportunități în ce privește produsele
agricole locale.
Prin urmare, la nivel global, performanța sistemului alimentar de astăzi
depinde mai mult de schimbările climatice decât ceea ce a fost acum 200 de ani.
Posibilele efecte ale schimbărilor climatice asupra securității alimentare au
avut, în ultima vreme, o tendința cresc ătoare. Acest fenomen este privit cu din ce
în ce mai multă îngrijorare atât la nivel global cât și la nivel regional, local.
Situa ția cea mai gravă, putând fi observată cu precădere în acele zone unde
agricultura este încă prima sur să de hrană și de venit.

22.. SSeeccuurriittaatteeaa aalliimmeennttaarrăă îînn ccoonntteexxttuull sscchhiimmbbăărriilloorr cclliimmaattiiccee
Cu toate acestea, punct de vedere al efectelor schimbărilor climatice214, chiar
pe termen scurt, acestea vor avea un impact semnificativ nu numai asupra
sistemului de al imentare la nivel mondial sau al volatilității prețurilor pe piața
mondială dar și asupra surselor și resurselor de apă și a energiei utilizate în
producerea produsele agro -alimentare. De aici, mergând mai departe, vom
observa și un efect negativ asupra si stemelor de prelucrare, depozitare la rece,
transportul și producția intensivă de alimente. Valorile crescute se vor reflecta
apoi în valori mai mari de piață ale terenurilor și a apei și eventual o creștere a
costurilor pentru serviciile de mediu.
Ca urma re a acestor efecte nedorite , la care ad ăugăm creșterea nivelului
mării, creșterea incidenței evenimentelor extreme la nivel global și slaba
gestionare a securității și siguranței alimentare, vor declanșa un proces greu de
stăpânit, proces ce amenință toat e mijloacele de trai și duc la o creștere pe viitor a
vulnerabilității la insecuritate alimentară în toate părțile globului . Astfel de

214 FAO Study on Global climate change and agricultural production. 2008. FAO Regional
Conference preparation document for statement.

357 modificări ar putea conduce la redistribuirea geografică a vulnerabilității
securității alimentare cât și la o relocaliza re a responsabilității asigurării acesteia.
Securitatea reprezintă condiția esențială de a te simți protejat împotriva
pericolului sau a pierderilor. În sens general, securitatea poate fi considerat un
concept asemănător celui de “siguranță”, dar, din punc t de vedere al “alimentației”
conceptele în acest caz sunt total diferite și acestea exprima doua funcții separate. În
ce privește securitatea alimentară, aceasta reprezintă o componentă a procesului de
securitate cu interferențe între dimensiunile economi co-sociale la toate nivelurile de
la cel uman/individual, de grup/societate până la cele mai elaborate; național,
regional sau/și, mai ales, global.
Securitatea alimentară reprezintă o problemă globală a omenirii deoarece are
implicații profunde la scară m ondială. Foametea răm âne o componentă
princip ală a problemei alimentare, împotriva c ăreia sub conducerea FAO, luptă
întreaga comunitate internațională.
Sărăcia, pe de alta parte, reprezintă un fenomen multidimensional care
include o latură materială. Ea se referă la privarea de resurse materiale pentru
asigurarea unui trai decent și lipsa accesului la servicii sociale de bază, precum la
educația, la săn ătatea sau chiar îngrădirea drepturilor civile sau fundamentale.
Principala caracteristică a sărăciei o re prezintă lipsa hranei, pentru care se suferă,
individual și global, un num ăr alarmant de oameni la nivel mondial (peste 1,26
miliarde de oameni). Un alt factor de impact negativ pentru securitatea
alimentară actuală este reprezentat prin poluarea excesiva și necontrolată. În
conformitate cu Raportul prezentat în cadrul Programului ONU pentru
Dezvoltare , exist ă șapte dimensiuni ale securit ății interna ționale (securit ății colective) și
securit ății na ționale: securitatea economico -socială, securitatea alimenta ră,
securitatea mediului, securitatea comunit ății, securitatea personal ă, securitatea
politic ă și securitatea individual ă, la care s -ar mai putea ad ăuga securitatea
demografic ă și securitatea militar ă. Aceste dimensiuni nu pot fi realizate f ără a
avea la b aza securitatea indivizilor.
În contextul prelungitului proces al înc ălzirii globale și pe fondul unei lipse
de masuri și acțiuni pe termen scurt, mediu și lung, încălzirea globală poate
afecta grav produsele agricole de bază , și de aici și apari ția iminen tă a insecurității
alimentare la nivel mondial.
Pentru a diminua efectul devastator al încălzirii globale și implicit al securității
alimentare, la nivel mondial trebuie acționat pe mai multe paliere respectiv pe
domenii prioritare de acțiune ale Organizaț iei Națiunilor Unite pentru
Alimentație și Agricultură – FAO pentru adaptare, cum ar fi:
Baze de date și știință pentru evaluarea impactului și adaptarea agriculturii
la noile condiții climaterice
Țările lumii au nevoie de o profundă înțelegere a vulnerab ilităților actuale și
din viitor ale securității alimentare, ale ecosistemelor, societăți și economiilor

358 naționale față de efectele variabilității schimbărilor climatice. În acest sens, se
recomandă dezvoltarea de noi soluții inovatoare, ușor de utilizat, instrumente și
metode. Toate vor putea devenii un real sprijin acordat factorilor de decizie în
evaluarea acestor efecte și planificarea strategiilor naționale de adaptare a
propriilor agriculturi.
Guvernare adecvată pentru adaptarea la schimbările climat ice
Adaptarea impune ajustarea la nivelul tuturor sta telor lumii a unor structuri
instituționale coerente, incluzând definirea adecvată a politicilor naționale în
domeniul agricol dar și a cadrelor legislative prin atribuirea responsabilităților în
cadrul structurilor de guvernanță ale respectivelor țări și/sau regiuni.
Abord ări practice de planificare a planurilor imediate de măsuri și ac țiuni
cât și luarea unor decizii ferme, toate convergente, pentru a face față impactului
schimbărilor climatice.
Conser varea și gestion area durabilă a biodiversității
Funcționarea sănătoasă și rezistența ecosistemelor depind într -o mare
măsură de diversitatea biologică. Pentru statele lumii, prioritățile cheie trebuie să
fie înțelegerea și cre șterea num ărului de servicii e cosistemice oferite de
agricultură și biodiversitatea acvatică, cat și de identificare a impactului
schimbărilor climatice asociat biodiversității.
Tehnologii inovatoare
De multe ori , mecanismele tradiționale de adaptare la schimbările climatice
nu vor fi suficiente pentru a face față impactului asupra agriculturii și sistemelor
acvatice pe termen mediu și lung. Prin urmare, trebuie cât mai urgent sprijinită
cercetarea, dezvoltarea și difuzarea de tehnologii inovatoare destinate
agriculturii, silvicultură și pescuitului. Tehn ologii care ar trebui să abordeze
întregul lanț alimentar și strâns asociate dezvoltării pieței locale și regionale.
Îmbunătățirea sistemelor de gestionare a dezastrelor și a riscurilor naturale
Creșterea frecvenței și intensității unor fenomene meteorologice extreme la
nivel mondial, solicită implicit consolidarea tuturor sistemelor de gestionare a
riscurilor de dezastre, dar în mod special al îmbunătățirii practicilor locale pentru
reducerea riscurilor de calamități naturale în paralel cu sporirea operațiunilor de
intervenție în caz de urgență.
Astfel, vor trebui prioritizate posibilele focare și preg ătirea de acțiuni
imediate pentru d iminuarea riscului de dezastre.

359 33.. SScchhiimmbbăărriillee cclliimmaattiiccee șșii sseeccuurriittaatteeaa aalliimmeennttaarrăă221155
Insecuritatea al imentară, nutriția și schimbările climatice sunt, mai mult ca
niciodată, cele două mari provocări la nivel mondial cu care omenirea se
confruntă.
În cadrul lanțului alimentar, “de la fermă la consumator, sau de la furcă la
furculiță” , clima este un factor de influență deosebit de important al performanța
agriculturii și a sistemului agroalimentar, în ansamblu.
În general, clima și schimb ările climatice sunt principalii factori externi care
afectează în mod direct cantitățile și tipurile de alimente produse ea fiind in
strânsă leg ătură cu producția și veniturile. Fenomenele meteorologice extreme
pot deteriora sau distruge calitatea și cantitatea producției mondiale de alimente.
Cu toate acestea, efectele schimbărilor climatice sunt susceptibile de a declanșa,
în timp, reacții de adaptare ale mediului care la r ândul lui influențează factori de
mediu și socio -economice de performanță ai sistemul de alimentație.
Agricultura este importantă pentru securitatea alimentară a omenirii în două
planuri:
 produce aliment e, hrană pentru alimentația oamenilor;
 (Poate chiar cel mai important aspect), Agricultura oferă principala sursă
de trai pentru 36% din populația lumii, din totalul forței de muncă.
În țările foarte populate din Asia și Pacific, acest procent variază în tre 40 –
50%, și în Africa sub -sahariană, două treimi din populația activă.
Agricultură, silvicultură și pescuitul sunt cele mai sensibile ramuri la
schimbările climatice.
Implicațiile securității alimentare aduc sunt de două feluri de modificări în
tiparele de producție agricolă și performanță:
 Impactul asupra producției de alimente va afecta aprovizionarea cu
alimente la nivel global și local.
La nivel global, vom observa randamente mai mari în regiunile temperate,
randamente ce ar putea compensa randa mentele mai mici din regiunile tropicale.
 Impactul asupra tuturor formelor de producție agricolă va afecta
populația lumii, mijloacele de trai și de acces limitat la alimente.

Sistemul de prevenire urgen ță a calamit ăților
Pentru a atenua efectele negat ive ale calamităților naturale asupra
păroducțiilor agricole și implicit de alimente, FAO a înființat Sistemul Mondial
de Informare și Alert ă Rapida (SMIAR).
Prin acest sistem se colectează, analizează și difuzează cele mai recente date
cu privire la facto rii ce pot afecta cererea și oferta, necesarul și posibilitățile de
supraviețuire la nivel mondial.

215 Climate Change and Food Security – FAO, Roma, 2009.

360 În aceeași ordine de idei amintim și faptul că Organiza ția Mondială a
Sănătății (OMS) împreună cu FAO sunt foarte atente asupra problemei
ameliorării alimen tației și sănătății populației lu ând o serie de masuri, dintre
care:
– intensificarea serviciilor pentru evaluarea situației alimentare prin
accentuarea rolului SMIAR;
– întărirea controlului produselor și asigurarea siguranței alimentare;
– asigurarea ech ilibrului mediu dintre popula ție și oferta alimentară;
– sprijinirea alimenta ției și nutri ției mamei și a copilului;
Modelul de alertare și sistemul de prevenire urgenta a calamit ăților – planul
strategic pentru securitate alimentară și siguranța alimentar ă funcționează
conform schemei de mai jos.

361 Bibliografie

1. Banu C., Barascu E., Stoica Al., Nicolau A., Suveranitate, securitate și
sigurantă alimentară, Editura ASAB, București, 2007
2. Stănciuc N., Rotaru G., Managementul siguranței alimentelor , Editura
Academica, Galați, 2009
3. V. MANOLE, Bogdan BAZGĂ – The impact of climate changes on
agriculture and food security , Conferința Internațională – Competitivitatea
economiei agroalimentare și rurale în condițiile crizei mondiale, București
2010; ISBN 978 -606-505-374-8.
4. HLPE, Price volatility and food security – A report by The High Level
Panel of Experts on Food Security and Nutrition, Roma, July 2011
5. Luning P., Devliegere F., Verhe R., Safety in the agrifood chain,
Wageningen Acad.Publ., Holland, 2006
6. Niculiță P., Siguranța alimentară și biotehnologii , Ed. Printech, București,
2006
7. Climate change, energy and food, Food and Agriculture Organization of
the United Nations FAO, Rome, 2008
8. Special Program for Food Security, FAO.
9. The importance of food quality and foo d safety for developing countries,
FAO, Rome, 2009
10. World Summit on Food Security, Resolution and final declaration, 16 -18
November 2009,
11. The State of Food and Agriculture 2010 -2011, Roma, November 2010.
12. www.madr.ro
13. www.faostat.fao
14. www.fao.org

362 PUNCTE CRITICE DE CONTROL
PE FLUXUL TEHNOLOGIC DE PANIFICAȚIE

Gigel PARASCHIV1, Gheorghe VOICU2, Gabriel -Alexandru CONSTANTIN3,
George DARIE4, Sorin-Ștefan BIRIȘ5, Elena -Mădălina ȘTEFAN6
1) Prof. univ. dr. ing., Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, Universitatea Politehnica București,
București, România (paraschiv2005@yahoo.com)
2) Prof. univ. dr. ing., Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, UPB, România
(ghvoicu_2005@yahoo.com).
3) Asist. supl. drd. ing., Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, UPB, București, România
4) Prof. univ. dr. ing., Facultatea de Energetică, UPB, București, România.
5) Conf. dr. ing., Facultatea d e Ingineria Sistemelor Biotehnice, UPB, București, România.
6) Asist. univ. drd. ing., Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, UPB, România.

Rezumat.
Pâinea și produsele de panificație sunt destinate consumului uman direct și stau la baza
piramide i nutriționale, putând afecta sănătatea consumatorilor în cazul unor contaminări
biologice, chimice sau fizice, imediat sau în timp, prin acumulări nocive în organism.
Numai respectarea riguroasă a unor reguli de fabricație pe tot parcursul procesului
tehnologic poate asigura calitatea și siguranța alimentară a acestor produse. Dacă riscul
poate fi prevenit, eliminat sau redus la un nivel acceptabil, în urma unor acțiuni de
control efectuate la nivelul acelei etape, aceasta este considerată un Punct Critic de
Control (Critical Control Point – CCP). Pot exista puncte de control acolo unde se poate
exercita o acțiune de control. Astfel, punctul de control este reprezentat de orice etapă în
care factorii de risc, biologici, chimici sau fizici, pot fi controlați în vederea prevenirii,
distrugerii sau reducerii acestora la un nivel acceptabil. În lucrare se fac referiri la
punctele de control de pe fluxul tehnologic de fabricare a pâinii, în toate fazele
procesului tehnologic, cu accent pe acele puncte (sau etape) care pot afecta securitatea și
siguranța alimentară, prin influența parametrilor de orice natură asupra calității
produselor finite.
Keywords: Punct Critic de Control (PCC), panificație, riscuri, măsuri preventive.

Introducere
În industria alimentară si stemele de asigurare a calității trebuie aplicate
pentru a asigura siguranța și calitatea alimentelor, pentru a menține încrederea
consumatorilor și pentru ai proteja pe aceștia de diferite tipuri de contaminări. Se
pot aplica diverse sisteme de asigurare a calității cum ar fi Codul de igienă, ISO
(International Organization for Standardization ), BRC (British Retail Consortium ) și
altele, dar dintre toate sistemele de asigurare a calității cel mai răspândit, în
panificație, este HACCP (Hazard Analysis Criti cal Control Points ). [1]
Ca urmare a necesității asigurării protecției consumatorilor și a unor practici
corecte în comerțul internațional s -a impus elaborarea unor reguli de bază pentru

363 fundamentul inocuității produselor alimentare de către Comisia Codex
Alimentarius din cadrul FAO/OMS.
Înainte de a crea un concept HACCP, toate legăturile igienice slabe de pe
fluxul tehnologic de panificație trebuie să fie eliminate pentru a asigura o bună
practică de fabricație. [2]
Fiecare proces are puncte cheie în care ținerea sub control a unuia sau a mai
multor parametri prin măsurare sau observare asigură caracteristicile finale de
siguranță ale produsului, definite de fapt Puncte Critice de Control (PCC). Aceste
puncte sunt identificate pe traseul fluxului tehnologi c de o echipă HACCP,
folosind „Arborele de decizie” propus de Codex Alimentarius (figura 1) ce
conține un set de întrebări care vor conduce la stabilirea PCC.
Arborele de decizie reprezintă de fapt un set de întrebări care se aplică pentru
fiecare etapă de proces sau pentru fiecare produs (ingrediente, materie primă,
ambalaj sau produs finit) și pentru fiecare tip de risc identificat. Răspunsurile la
aceste întrebări conduc în mod cert la identificarea unui Punct Critic de Control.
Din practica aplicării ac estui arbore de decizie în domeniul fabricării pâinii a
rezultat că, funcție de condițiile specifice ale unității de producție, PCC pot fi la:
recepția materiilor prime, transportul intern al făinii, etape de contaminare, dar și
cu posibilități de ținere s ub control prin analize fizico -chimice și microbiologice,
măsurări și observări periodice.
Pentru identificarea punctelor critice de control vor fi analizate toate etapele
fluxului tehnologic, de la recepția materiilor prime până la produsul finit.
Ținerea sub control a riscurilor potențiale se realizează prin:
– desfășurarea corectă a tuturor fazelor proceselor tehnologice;
– analiza și evaluarea riscurilor;
– stabilirea măsurilor preventive pentru menținerea contaminărilor în
limite acceptabile, fără pericol pe ntru siguranța produselor;
– aplicarea măsurilor corective ce se impun.
Riscurile de apariție a unor contaminări sunt evaluate în funcție de gravitatea
și frecvența de apariție, notându -se astfel: Risc= G x F, unde G este gravitatea
riscului sau efectul aces tuia asupra produsului iar F este frecvența de apariție sau
probabilitatea de apariție a riscului. Riscurile sunt notate uzual cu cifre de la 1 la
4, unde 1 înseamnă risc minim iar 4 înseamnă risc mare, acesta din urmă este
întotdeauna prioritar la înlătur are sau ținere sub control.
Gravitatea reprezintă consecințele ce pot apare asupra sănătății unui
consumator ca urmare a expunerii acestuia la un aliment contaminat. Aceasta
poate fi: mare (consecințe fatale, îmbolnăviri grave, prejudicii incurabile care s e
manifestă imediat sau după o perioadă de timp), medie (prejudicii substanțiale
sau îmbolnăviri) sau mică (leziuni minore sau îmbolnăviri fără efecte sau cu
efecte minore).

364 Frecvența este probabilitatea de a avea un contaminant în produsul final în
momen tul consumului și se clasifică în trei nivele: mică (risc teoretic sau practic
imposibil), medie (poate să apară, se întâmplă uneori) și mare (apare în mod
sistematic, repetat).

Figura 1: Arborele de decizie HACCP propus de C odex Alimentarius [3]

Q3 = Poate interveni în această etapă o
contaminare sau riscul potențial identificat poate
să crească peste un nivel accepta bil? Q1 = Măsurile preventive există sau pot fi
aplicate (conceptul de produs nou)?
Modificare a etapei, a
procesului tehnologic sau a
produsului
STOP
STOP Punct Critic de
Control – PCC
Q4 = Etapa următoare poate elimina riscul
potențial identificat sau poate reduce
probabilitatea lui de apariție la un nivel
acceptabil?
STOP DA
DA
DA
DA DA NU
NU
NU
NU
DA
NU Q2 = Această etapă este proiectată astfel încât să elimine riscul
potențial identificat sau să reducă probabilitatea de apariție a
acestuia la un nivel acceptabil? În această etapă, prevenirea este necesară
pentru siguranța produsului?

365 Analiza punctelor critice de control ce intervin pe fluxul tehnologic de
pâine albă
După cum se vede în figura 2, pentru fiecare operație din fluxul tehnologic
de panificație se face un control. Punctele critice ale acestui proces intervin în
operațiile de temperare a apei, la recepția calitativă și cantitativă a făinii, la
dospirea finală a aluatului și la coacere. Acestea sunt cele patru puncte care sunt
considerate Puncte Critice de Control. Bineînțeles că fiecare operație din fl uxul
tehnologic poate influența calitatea produsului finit, de aceea fiecare operație este
prevăzută cu un control.
Astfel, în continuare, vom analiza cele patru operații unde intervin punctele
critice de control, precum și alte operații ce pot influența p rocesul de panificație
și calitatea produsului finit.
Recepția calitativă și cantitativă a făinii este primul punct critic de control
din fluxul tehnologic de fabricare a pâinii. Ceea ce influențează calitatea pâinii, în
mod special, este atenția cu care s e face recepția calitativă a făinii.
Ambalarea făinii în unitățile de morărit se face de obicei în saci astfel că
recepția cantitativă în unitățile de panificație se face prin extragerea a 5 – 10 saci
din lotul de făină și cântărirea acestora, determinându -se astfel greutatea medie a
unui sac. După cum se vede, acesta nu este un factor ce poate influența calitatea
pâinii, însă modul cum se face recepția calitativă poate influența procesul de
panificație, precum și calitatea produsului finit.
Recepția calita tivă a făinii se face pentru fiecare lot în parte, calitatea făinii
determinându -se prin analize de laborator a proprietăților fizico -chimice,
organoleptice și bacteriologice.
Din proprietățile organoleptice și fizico – chimice ale făinii se amintește:
Culoarea făinii – depinde de natura semințelor de grâu, de modul cum este
separat endospermul de înveliș, de conținutul de substanțe colorante, de
mărimea particulelor de făină și de gradul de extracție (cantitatea de tărâțe
rămasă în făină). În procesul de p anificație este necesar să se examineze culoarea
făinii, de care depinde culoarea miezului pâinii.
Finețea făinii este determinată de mărimea particulelor componente, care face
ca făina să fie moale când are particule fine și aspră (grișată) când are parti cule
mari. Făina moale nu este utilizată în procesul de panificație deoarece aluatul
obținut se înmoaie repede, iar pâinea rămâne necrescută.
Umiditatea este o caracteristică importantă a făinii deoarece influențează
direct randamentul în pâine, precum și calitatea produsului finit. După umiditate
făina se clasifică în: făină uscată (u < 14%), făină cu umiditate medie (u = 14 –
15%) și făină umedă (u > 15%). Valoarea optimă a umidității făinii de panificație
este cuprinsă între 13,5 – 14,5%.

366

Figura 2: Diagrama de flux tehnologic pentru pâine albă [3]

367 Aciditatea făinii reprezintă numărul de centrimetri cubi de NaOH 0,1n folosiți
la neutralizarea acizilor din 100 g făină. Normativele în vigoare stabilesc
aciditatea maximă admisă pentru diferite extracții de făină: făina de extracție 30%
– aciditatea maximă 2,2 grade; făina de extracție 75% – aciditatea maximă de 3
grade; făina de extracție 85% – aciditatea maximă de 4 grade.

Dintre proprietățile tehnologice ale făinii ce pot influența calitatea pâinii
aminti m: cantitatea și calitatea glutenului umed, capacitatea de hidratare a făinii,
capacitatea de a forma și de a reține gazele, gelatinizarea amidonului.
Ca și riscuri potențiale ale făinii enumerăm: mucegaiuri (risc de gradul 3),
Baccilus cereus (risc de gra dul 3), B. Mezentericus (risc de gradul 4), bacterii
patogene (risc de gradul 3), micotoxine (risc de gradul 3), pesticide (risc de
gradul 3), metale grele (risc de gradul 3), așchii metalice (risc de gradul 4), cioburi
de sticlă (risc de gradul 3), infest are (risc de gradul 4). Riscurile evaluate cu
gradul 4 sunt prioritare la ținerea sub control sau înlăturare. Ca și măsuri
preventive împotriva potențialelor riscuri de mai sus avem: proceduri de
selectare a furnizorilor, analize microbiologice la selectar ea furnizorilor și
periodic pentru fiecare furnizor/recepție calitativă conform specificației
tehnice/instrucțiuni de combatere a dăunătorilor/proba de coacere, analize
periodice, cernere cu cernător cu sistem de magneți/cernere.
Al doilea punct critic de control din fluxul tehnologic de panificație intervine
la termostatarea apei. Apa folosită în industria de panificație trebuie să
îndeplinească următoarele condiții: să fie incoloră, fără miros și gust străin,
limpede, cu un conținut redus de săruri de fie r sau de magneziu, deoarece aceste
săruri închid culoarea aluatului; să fie lipsită de bacterii, deoarece în timpul
procesului tehnologic de fabricare a pâinii acestea nu pot fi distruse, temperatura
din miezul pâinii atingând în timpul coacerii numai 95 -98°C; să nu depășească
duritatea de 18 grade; să aibă o temperatură astfel potrivită încât temperatura
aluatului rezultat să fie 27 -30°C. În industria de panificație nu se folosește apă
fiartă și răcită, deoarece prin fierbere apa elimină aerul al cărui oxi gen este
necesar activității drojdiilor și totodată i se reduce duritatea.
Pregătirea apei pentru procesul de panificație constă în încălzirea acesteia
până la temperatura corespunzătoare prelucrării, prevăzută în rețeta de
fabricație. Temperatura apei
aθ , necesară obținerii unei maiele sau a unui aluat
cu temperatura
mθ , respective
alθ , se calculează cu relația:
ncAθθcFθθ
af al f
al
[°C] (1)
în care: F, A sunt cantitățile de făină, respective apă, folosite la obținerea maielei
sau aluatului (kg);
fc ,
ac – căldura specifică a făinii, respective apei (
fc=0,4

368 kcal/kg°C);
fθ – temperatura făinii (°C); n – coeficient de corecție (n = 1 – vara; n
= 2 – primăvara și toamna; n = 3 – iarna).
În general, maiaua tr ebuie să aibă temperatura de 26 -27°C, în timp ce aluatul
trebuie să aibă o temperatură de 27 -30°C.
În exploatare, încălzirea apei poate fi făcută utilizând căldura realizată prin
arderea separată a unui combustibil sau prin recuperarea unei părți din căldura
gazelor arse pentru încălzirea cuptoarelor de pâine.
Dacă temperatura apei depășește temperatura prescrisă, atunci ea se
amestecă cu apă rece, acest lucru realizându -se prin utilizarea unor rezervoare de
pregătire a apei prevăzute cu termo –regulatoare automate, servovalve și
electrovalve.
În timpul operației de termostatare a apei pot apare următoarele riscuri
potențiale: creștere microbiană (risc de gradul 3), oxizi de fier (risc de gradul 3) și
depuneri de piatră sau rugină (riscuri de gradul 4). Contra acestor riscuri se pot
lua următoarele măsuri preventi ve: instrucțiuni de încălzire apă, evitarea
stagnărilor de apă la temperaturi mai mari de 15°C, monitorizarea calității apei la
dozator, utilizarea de conducte din materiale care nu ruginesc.
Scopul principal al dospirii este acumularea dioxidului de carbo n în bucățile
de aluat, care a fost eliminat aproape complet (80%) la modelare. Aici apare cel
de-al treilea punct critic de control.
Dacă bucata de aluat ar fi introdusă imediat după modelare în cuptor, s -ar
obține o pâine cu volum redus, miez compact, fo arte puțin afânat, greu
asimilabilă și coajă cu rupturi și crăpături. Formarea gazelor trebuie să crească
treptat pe parcursul dospirii finale și să atingă maximul în momentul introducerii
aluatului în cuptor.
Pe lângă însușirile de panificație ale făinii, compoziția aluatului și procedeul
tehnologic de preparare, o importanță deosebită asupra dinamicii și intensității
formării gazelor o au și parametrii spațiului de dospire.
Astfel, temperatura spațiului de dospire trebuie să fie de 30 -35°C, umiditatea
de 70-85%, iar durata dospirii finale de 25 -90 min, în funcție de masa produsului,
compoziția și consistența aluatului, calitatea făinii și gradul de fermentare în
cuve a aluatului. Durata medie de dospire este de 30 min pentru produse de 0,5 -1
kg și 40 -45 mi n pentru produsele de 1,5 -2 kg. Instalațiile pentru dospirea finală
pot fi cu funcționare discontinuă sau cu funcționare continuă.
La dospirea finală pot apare următoarele riscuri potențiale: contaminare de
pe benzi (risc de gradul 4), creștere microbiană (risc de gradul 3), dezvoltare
Bacillus mezentericus (risc de gradul 2), impurități din dospitor (risc de gradul
2), rugină (risc de gradul 1), insecte (risc de gradul 2). Pentru faza de dospire
finală se impun următoarele măsuri preventive: verificarea st ării de igienă a
benzilor, procedură pentru igienizare, monitorizarea temperaturii și umidității
aerului, corelarea duratei de dospire cu acestea, curățirea benzilor de dospire și a

369 incintei dospitorului, procedură de verificare a instalației de producere abur și
combaterea dăunătorilor.
Al patrulea și ultimul punct critic de control intervine în momentul coacerii
pâinii. Coacerea pâinii este un proces fizic, biochimic și microbiologic cauzat de
încălzirea aluatului – considerat un corp coloidal capilaro – poros – și constituie
faza de transformare a bucății de aluat într -un produs finit cu miez elastic
acoperit de o coajă rumenă.
Mecanismul procesului este condiționat de modul de pătrundere a căldurii
în bucata de aluat – prin conductibilitate, termodifuzie și difuzia umidității, sub
formă lichidă și sub formă de vapori – care modifică succesiv starea energetică a
diferitelor straturi. La rândul ei, această stare energetică duce la transformări
microbiologice, biochimice și coloidale care determină modificăr i de volum și
modificări ale modului de legare a apei, fenomene care se influențează reciproc și
sunt specifice numai procesului de coacere a pâinii. [4]
Astfel, imediat după introducerea bucății de aluat în cuptor, aceasta începe
să-și mărească volumul, c are la un moment dat stagnează, produsul păstrându -și
volumul și forma până la sfârșitul procesului de coacere. Creșterea volumului se
datorează dioxidului de carbon rezultat prin fermentare sub acțiunea căldurii
care se dilată și tinde să ocupe un volum m ai mare afânând aluatul.
În același timp suprafața bucății de aluat se acoperă cu o pojghiță uscată,
subțire ce se transformă treptat într -o coajă ce se îngroașă din ce în ce mai mult.
Totodată, sub influența căldurii, bucata de aluat pierde apă prin vapor izare, mai
întâi prin straturile de la suprafață (care devin rigide păstrându -și însă
maleabilitatea și elasticitatea) și mai apoi și din straturile interioare ale bucății.
Vaporii de apă din straturile interioare ale bucății de aluat, ajunși sub coajă,
nu pot ieși ușor prin porii mici ai cojii (mult mai mici în comparație cu cei din
miez), astfel că apa se adună în zona de sub coajă), se încălzește și se condensează
pe straturile mai reci din interiorul bucății de aluat, cedând căldura latentă de
vaporizar e. Aceste straturi se vor încălzi, iar apa va veni din nou spre suprafață și
din nou se va întoarce și va condensa pe un strat de aluat rece, care se va afla însă
mai spre centrul bucății de aluat. Aceasta arată că în centrul bucății de aluat
temperatura c rește de la coajă spre centru, zona de condensare avansează la fel,
iar umiditatea scade tot de la coajă spre centru. Fenomenul poartă numele de
difuzia termică a umidității. Se observă astfel că temperatura de coacere și
umiditatea bucății de aluat au un rol important în calitatea propdusului finit.
Ținerea acestora în parametrii normali este prioritar, de aceea coacerea este
considerată un punct critic de control.
Cel mai întâlnit risc potențial, cu un grad de risc 4, în timpul coacerii este
insuficienta distrugere a microorganismelor, pentru combaterea acestui risc se
recomandă verificare și monitorizarea temperaturii optime de coacere. În timpul
operației de coacere mai pot apare ca si riscuri potențiale următoarele: așchii
metalice de la bandă (bucățele de vatră) – risc de gradul 3, rugină (risc de gradul

370 2), cenușă de făină sau arsuri. Se recomandă ca măsuri preventive pentru acestea
verificarea stării tehnice a benzilor sau a vetrelor (a tăvilor unde este cazul),
procedură de verificarea a instalației de abur, verificarea benzilor metalice ale
cuptorului (sau ale tăvilor), instrucțiuni de curățare a benzilor (vetrelor, tăvilor).

Concluzii
Pentru ținerea sub control a riscurilor de infestare de tip biologic, chimic sau
fizic a produsului finit trebuie l uate o serie de măsuri de control pe care le
prezentăm în continuare. Măsurile de control reprezintă acele acțiuni sau
activități care pot asigura prevenirea sau eliminarea pericolelor privind siguranța
alimentelor sau reducerea lor până la un nivel accept abil. Măsurile de control pot
lua forme variate, de la soluții tehnice sau tehnologice până la măsuri
organizatorice și procedurale.

Măsuri de control pentru riscurile biologice:
Verificări la furnizori privind calitatea materiilor prime și auxiliare;
Analize microbiologice ale materiilor prime și auxiliare la recepție;
Control exigent la recepție privind infestarea sau atacul rozătoarelor;
Asigurarea condițiilor de temperatură și umiditate a aerului specifice pe
timpul depozitării pentru a se asigura menț inerea caracteristicilor calitative;
Prevenirea contaminărilor pe timpu l depozitării prin combaterea
dăunătorilor;
Utilizarea de materii prime și ingrediente ambalate prin metode și cu
materiale adecvate prevenirii contaminării sau creșterii încărcăturii m icrobiene;
Practici de manipulare corespunzătoare care să protejeze materiile prime,
ingredientele, semifabricatele și chiar produsele finite de contaminări; evitarea
transvazărilor dintr -un recipient în altul;
Cernerea făinii pentru eliminarea infestării;
Monitorizarea temperaturilor, umidității aerului și a duratei la dospire finală
pentru a preveni creșterea încărcăturii microbiene;
Monitorizarea tratamentelor termice (coacere) din punct de vedere al
temperaturilor și duratelor pentru a se asigura, pe lâ ngă rolul tehnologic de
coacere și pe acela de distrugere sau inactivare a încărcăturii microbiene de
contaminare;
Crearea și verificarea condițiilor pentru igiena personalului și a
echipamentului de protecție și testarea stării de sănătate a personalului –
periodic;
Efectuarea igienei ustensilelor și a utilajelor și verificarea prin probe de
sanitație periodice;

371
Asigurarea igienei spațiilor de producție, prevenirea infiltrațiilor, a igrasiei,
a condensului;
Asigurarea unei bune ventilări a spațiilor de pro ducție pentru evitarea
apariției condensului;
Instruirea personalului cu practici de operare și de comportament corecte;
Controlul microbiologic periodic al apei utilizate în procesul tehnologic;
Utilizarea de ambalaje igienizate pentru transportul pâinii și al specialităților
de panificație;
Controlul igienei mijloacelor de transport.

Măsuri de control pentru riscurile chimice:
Verificări la furnizori (ex.: micotoxine, pesticide);
Analize fizico -chimice la materii prime, ingrediente pentru acele
caracteri stici cu potențial toxic;
Examen organoleptic exigent la recepție pentru depistarea contaminării cu
substanțe chimice (ex. miros de insecticide, substanțe petroliere etc.);
Controlul operațiunilor de clătire a ustensilelor și utilajelor și a suprafețelor
care vin în contact direct cu produsul după spălarea cu detergenți și/sau
dezinfectarea cu substanțe specifice ale căror urme pot fi toxice;
Depozitarea substanțelor chimice utilizate la spălare , dezinfectare,
dezinsecție și deratizare sub control strict, sub cheie și cu acces limitat și
controlat;
Controlul chimic al apei utilizate în proces;
Controlul dozărilor aditivilor care pot deveni substanțe cu potențial de risc.

Măsuri de control pentru riscurile fizice:
Verificări la furnizori privind condițiile de prelucrare și control pe flux a
materiilor prime și a ingredientelor;
Verificări exigente la recepția loturilor de materii prime, ingrediente,
ambalaje;
Depozitare corespunzătoare prevenirii riscurilor de contaminare cu cioburi,
tencuială, nisip, praf, pietre, sârme etc.;
Utilizarea de magneți și site corespunzătoare la cernătoare;
Asigurarea traseelor pentru eliminarea deșeurilor și respectarea acestora;
Asigurarea cu echipamente de protecție fără nasturi sau sisteme de prindere
metalice;
Instruirea per sonalului privind regulile de comportament în timpul
activității;
Controlul personalului pentru a respecta regulile de comportament;

372
Interzicerea utilizării obiectelor de sticlă în zonele de fabricație (pahare,
borcane, cești etc.);
Asigurarea întreținerii utilajelor pentru prevenirea frecărilor cu formare de
pilitură de fier și așchii metalice, contaminare cu sârme, șuruburi, așchii de
plastic, garnituri;
Utilizarea de detectoare metalice pentru aluaturi;
Combaterea dăunătorilor, a păsărilor în spațiile de producție sau de
depozitare.

Acknowledgment
Rezultatele prezentate în acest articol au fost obținute cu sprijinul
Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin Programul
Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013,
Contract nr . POSDRU/107/1.5/S/76903 .

RReeffeerreenncceess

[1] M. VAND DER SPIEGEL, P.A. LUNNING, W.J. D E BOER, G.W. ZIGGERS ,
W.M.F. JONGEN. How to improve quality management in bakery sector. NJAS –
WAGENINGEN Journal Of Life Sciences , Volume 53, Issue 2, pages 131-150.
(2005) .
[2] E LEITENBERGER, W. R ÖCKEN. HACCP in small bakeries . FOOD
CONTROL, VOLUME 9, Issues 2-3, pages 151-155; First International Food
Safety And HACCP. (1998)
[3] IONETE, M. BUHANCĂ, A. ȚUȘCĂ, A. CRISTEA , D. STOIAN, V. D. M ARIN,
C. R. BUGA. Ghid de bune practici pe ntru siguranța alimentelor. Managementul
siguranței alimentelor . (Editura Uranus, București, România , 2005).
[4] GH. VOICU. Procese și utilaje pentru panificație. Editura Bren, București , România,
1999

373 GEOPOLITICA RELAȚIILOR ROMÂNIA -FEDERAȚIA RUSĂ

Vasile SIMILEANU
dr., Director fondator – Revista Geopolitica
Geopolytyka @yahoo.com

Rezumat
Geopolitica regiunii Mării Negre are un impact foarte mare asupra infrastructurilor critice.
Relațiile dintre România și Federația Rusă nu sunt de neglijat , în cadrul securității NATO și
UE. În acest context , este foarte important să analizăm geopolitica Federației Ruse și impactul
acesteia asupra statelor din regiune , care su nt membre UE și NATO.
Interesul tot mai mare al Federației Ruse asupra spațiului ex -sovietic va genera conflicte în
plan politic și diplomatic , implicând în mare măsură statele euroatlantice. Efectele se vor simți
și în plan geopolitic regional , unele strategii ruse fiind reactivate , în scopul menținerii sferelor
de influență în spațiul euroa siatic.
Cuvinte -cheie: Geopolitica , panslavism , sistem geopolitic , eurosianism
Abstract
Geopolitics of Black Sea region has a huge impact on critical infrastructures . Relations
between Romania and Russian Federation are not neglected in the EU and NATO security . In
this context it is important to consider the geopolitics of the Russian Federation and its impact
on the region's states that are EU and NATO.
The growing interest of Russian Federation on post-Soviet space , generate the political and
diplomatic conflicts , involving largely Euro -Atlantic states . The effects will be felt in regional
geopolitical some Russian strategy being reactivated in order to maintain spheres of influence in
the Eurasian space .
Key-words: Geopolitics of , Pan-Slavism , geopolitic al system , eurosianism
Mots -clef: Géopolitique , le panslavisme , système géopolitique , l'eurasisme

Cuprins :
Aspecte geoistorice
Căderea economică a Rusiei și
expansiunea Occidentului
Înființarea CSI
Ierarhia cercurilor concentrice
Sferele de influență rus e
Diminuarea influenței politico –
militare
Limitarea consecințelor
hiperputerii
Politica internațională
Relațiile cu spațiul nord -atlantic
Noul imperiu rus
Neohegemonia Rusiei
Panortodoxismul rus
Panslavismul
Eurosianismul rus
Neoeurasiatismul
Sistemul geo politic vechi al Mării Negre
Sistemul geopolitic sud est european și
zona extinsă a Mării Negre
Proiecte de tranzit energetic pentru
România
Proiectul oleoductului Constanța –
Pančevo – Trieste
Proiectul Nabucco
Proiectul de cooperare cu Qatarul
Concluzii

374 „Rusia joacă un rol unic în sistemul de securitate euroatlantică. În conformitate cu
Actul fondator cu privire la relațiile reciproce , de colaborare și securitate dintre Rusia și
NATO , părțile și -au asumat răspunderea de a dezvolta relațiile pe baza evalu ării intereselor
generale , a încrederii reciproce și deschiderii , în scopul realizării unei păci trainice în zona
euroatlantică , bazată pe principiile democrației și pe securitate egală. NATO și Rusia au ajuns la
un acord pentru ca împreună să depună toate eforturile în ce privește edificarea unei Europe
stabile și indivizibile. Un parteneriat stabil , trainic și de durată între Alianță și Federați a Rusă
reprezintă condiția obligatorie de asigurare a stabilității în zona euroatlantică .”216

1. Asp ecte geoistor ice
România se află localizată la mijlocul zonei temperate , la distanțe aproape egale
față de Oceanul Atlantic , de Oceanul Înghețat și de Munții Ural. Din analiza datelor
geografice , reies elementele cheie care au determinat în mileniile de existență ale
poporului român , importanța geopolitică a arealului românesc , caracterizat de:
arcul carpatic , ieșire la Marea Neagră și controlul asupra Deltei Dunării;
poziția de stat central european , situat la nord de Munții Balcani , a constituit
zonă de confluență a mai multor culturi , trasee comerciale și interese
militaro -politice;
latinitatea poporului român ca fundament al apartenenței acestuia la
civilizația occidentală;
ortodoxismul latin românesc – element de legătură între religiile creștine
(catolicism – protestantism – baptism) și cele orientale (ortodoxismul slav cu
formele vechi; gregorianism , copt etc.) – ca formă a marii religii creștine.

Europa estică , fostă zonă gri , despărțită politic ca fiind Europa ex -sovietică sau ex –
comunistă , departajată de Europ a Occidentală de „cortina de fier” și de „linia
catolică” , s-a impus în fața NATO și UE cu noi valențe , care au impus organizațiilor
euro -atlantice să nu mai neglijeze acest spațiu de interes strategic . În acest sens s -au
elaborat obiectivele consolidării zonei de complementaritate estică și s -a impus
atragerea statelor în spațiului euroatlantic. Obiectivele elaborate au avut în vedere:
Consolidarea strategiei de cooperare regională , care include arealul de est până
în Asia Centrală;
S-au stabilit strategii pentru Republica Moldova , Ucraina , Georgia , Armenia și
Azerbaidjan;
S-a avut în vedere constituirea și consolidarea rețelelor de infrastructură , prin
revigorarea programelor UE în domeniile telecomunicațiilor și informatizării ,
transport (TRACECA) , energ ie (INOGATE);
S-au consolidat proiectele regionale prin cuplarea proiectelor conexe PfP;

216 Koalicionnaja voennaja strategija NA TO – Strategia militară de coaliție a NATO. Partea I și II – în:
Zarubejnoe Voennoe Obozrenie, Rusia, nr. 6, 1999, p. 2-7 și nr. 7, 1999, pp. 6 -10.

375
S-au implementat programe de cooperare transfrontalieră și subregională ,
experimentate deja , având la bază Pactul de Stabilitate;
Dezvoltarea de programe regionale de protecție a mediului și de dezvoltare
durabilă în Zona Lărgită a Mării Negre;
Atragerea zonelor cu oportunități de îmbunătățire a cooperării cu Armenia ,
Georgia și Azerbaidjan , cât și spre Asia Mică cu Turcia și Israel , folosind
conexiunea Caucaz , dinspre Georgia.

Putem spune în acest context , că România apare ca element de echilibru și
continuitate în zona sa strategică , fiind un spațiu de stabilitate politică , socială și
militară situat între cele două arcuri majore de criză: cel sud -vestic (fosta
Iugos lavie) și cel nord -estic (fosta URSS).
Vecinătatea cu Marea Neagră și cu fluviul Dunărea (peste 1.000 km din cursul
navigabil , fiind controlat de România) , cât și legăturile realizate pe direcția Rhin –
Main – Dunăre și Dunăre – Marea Neagră , dau o relevan ță ridicată cu condiția unor
investiții sporite din partea Uniunii Europene , în materie de securitate , care ar
putea avea un mare rol în prevenirea „potențării reciproce” a celor două arcuri de
criză între care România se interpune geografic.
În noua struc tură central europeană , România a devenit al doilea stat ca
întindere , populație , potențial economic și militar după Polonia , iar dacă situația
politică va fi favorabilă unificării cu Republica Moldova , există șansa să devenim
primul stat din zonă. În prez ent, România se numără , alături de Ucraina , printre cele
mai mari și mai puternice state din apropierea flancului sudic al NATO , UEO și
UE.
Dispariția ideologiei comuniste din „blocul Central – Est european” , a dat undă
verde redirecționării axului politic ii interne și externe românești spre Europa de Vest
și America , pentru forțele politice românești importante , indiferent de poziția actuală
putere – opoziție , fapt reflectat și de continuitatea politicii externe a României de după
decembrie 1989.
De obicei , țelurile politice și relațiile interstatale depășesc granițele unui stat,
nefiind vorba de expansiune teritorială ci de viabilitatea sistemico -geografică determinată
geopolitic. Statul român nu are revendicări teritoriale. Politica externă a României a f ost
precizată de nenumărate ori în documentele oficiale naționale și internaționale ,
doctrina geostrategică națională fiind una de apărare pe teritoriul național istoric.
Aceasta nu înseamnă că suntem opaci la modul în care își duc existența românii (vlahi i,
aromânii , megledo -români , istroromânii ș.a.) aflați în afara frontierelor naționale , și nici la
soarta românilor aflați în diaspora. În contextul păstrării continuității etnico -culturale a
unei minorități române din străinătatea apropiată , statul român este obligat să intervină în
spiritul normelor de drept internațional pentru protejarea acestei minorități. Destinul
istoric al poporului român a fost hotărât de foarte multe ori în afara comunității
spațiului carpato -danubiano -pontic , de către terțe puter i care urmăreau expansiunea

376 teritorială și distrugerea ființei noastre naționale. Conflictele militare nu s -au purtat
niciodată în afara teritoriului istoric , iar unitatea națională am fost obligați să o
păstrăm cu arma în mână.
La 25 decembrie 1991 , semna rea declarației tripartite (Rusia , Ucraina ,
Belarus) , considerată drept data încetării existenței URSS , fosta Republică Sovietică
Socialistă Rusă (RSFSR) și -a căpătat independența. “ Rusia post -comunistă se află în
cadrul unor granițe care nu au precedent i storic. Ca și Europa , ea va trebui să consacre
cea mai mare parte a energiei sale pentru a -și defini identitatea” (H. Kissinger ,
“Diplomacy ”, p. 25).
Lumea occidentală și în primul rând SUA , urmăresc neutralizarea puterii
nucleare a Rusiei (acest potențial rămâne încă un pericol real pentru securitatea
lumii).
De asemenea un țel , deși nedeclarat expres , al Occidentului este
transformarea Rusiei dintr -un stat excesiv totalitar , cu o politică agresivă ,
imprevizibilă într -o țară modernă , cu o politică rațional ă, capabilă să se integreze
în comunitatea statelor civilizate , în stare să -și rezolve contradicțiile externe nu
prin forță ci prin negocieri pașnice. Aceasta ar facilita în primul rând includerea
uriașelor bogații naturale ale Rusiei în circuitul valorilo r mondiale , fără ciocniri
violente de interese sau conflicte armate (de aceea Rusia a și fost acceptată în grupul
celor 7 , G-7 devenind G -8).
După încheierea războiului rece , fiecare țară europeană a blocului socialist a fost
confruntată cu problemele difi cile și dureroase ale tranziției. Într -o țară obișnuită
tranziția a însemnat trecerea de la totalitarism la democrație și de la economia
centralizată la cea de piață. În cazul Rusiei , tranziția a însemnat și trecerea de la statul
imperial la cel post imper ial.
Este delicată pentru că de 300 de ani rușii trăiesc în minte cu ideea imperială ,
care le oferea un gen de compensație la greutățile și lipsurile vieții cotidiene. De
data aceasta , prăbușirea imperiului a fost însoțită de o prăbușire a nivelului de
trai, chiar a securității personale. A dispărut și “aroma ideologică” pe care o
răspândea , totuși , existența imperiului: suferim , dar cel puțin suntem mari și
chiar temuți. De aceea , populația este tentată să privească dispariția imperiului ca
o pierdere , ca o tragedie , mai mult ca un “complot” deliberat pentru a
dezmembra un guvern și o națiune (D. Yergin și T. Gustafson , “Rusia 2010 and
What It Means for the World ”, pag. 211).
Politica Federației Ruse se deosebește radical de cea practicată în fosta URSS ,
deoarece are un sistem pluripartid , are chiar unele libertăți democratice reale ,
între ele libertatea presei fiind cea mai distinctă , iar uriașa mașinărie militară
sovietică , pe lângă fragmentarea ei în celelalte 14 republici ex -sovietice , suferă ,
deși s -a refăcut după procesul de dezagregare , din cauza unei slăbiciuni
economice de durată , care nu poate fi depășită încă multe decenii de acum încolo
(chiar dacă la putere s -ar instala forțele neocomuniste).

377 Și politica noastră față de Rusia a avut conotații dup licitare (iar din păcate
aceasta nuanța persistă și în prezent). România a optat oficial în mod firesc
pentru integrarea în NATO și Uniunea Europeană. Dar , din păcate nu a luat pe
plan intern măsurile necesare drastice , nepopulare de reformă , reclamate de
această cerere , iar în politica externă a ignorat și șicanat , în diverse ocazii ,
Federația Rusă. Moscova a respins orice pretenții românești de reabilitare istorică
prin condamnarea pactului Ribentrop -Molotov în litera unui tratat politic de
bază bilateral , ca și cererile legitime de despăgubiri pentru tezaurul românesc
depus în 1916 în Rusia.
Basarabia a rămas “mărul discordiei“ în continuare în relația cu Moscova ,
deși România nu mai are graniță comună cu Rusia. Iar în privința tratatului
politic cu Rusia , deși era evident că în condițiile de mai sus el nu -și mai are nici
un rost (orice tratat se încheie atunci când prin el se rezolvă o problemă
divergentă) totuși la București , în virtutea inerției , s-a menținut părerea că dacă
nu încheiem un asemenea trat at cu Rusia , atunci înseamnă că nu se doresc relații
normale cu Federația Rusă.

2. Căderea economică a Rusiei și expansiunea occidentului
După încheierea războiului rece , destrămarea Uniunii Sovietice a marcat
începutul unei perioade confuze care a genera t căderea economică a Federației
Ruse și acest fenomen a angrenat toate sectoarele sociale și economice , deci și
Forțele Maritime Militare. La acestea , s-a adăugat o scădere dramatică a
comerțului maritim , a pescuitului , a construcției de nave și a cercetă ri în
domeniul resurselor maritime , atât din cauza disfuncțiilor economice , cât și din
cauza desprinderii din fosta Uniune Sovietică a unor state. Specialiștii ruși
remarcă faptul că cele mai importante aspecte care au determinat aceste involuții
sunt:
reducerea activității în zona Mării Baltice – cea mai scurtă și cea mai ieftină cale
de legătură cu vestul Europei – ca urmare a declarării independenței de către
țările baltice;
aproximativ 50% din infrastructurile costiere au rămas în fostele state sovieti ce;
capacitățile de transport din Marea Neagră s -au redus la mai puțin de
jumătate , iar împărțirea facilităților portuare cu Ucraina a redus la 40%
activitatea Rusiei în zonă.217

Expansiunea occidentală și sporirea influenței musulmane creează noi
provocări pentru Kremlin , și noi strategii pentru școala geopolitică rusă. Dmitri
Trenin aprecia în lucrarea“ Transformation of Russia’s Foreign Policy ” că “ O strategie

217 V.I.Kuroiedov , M.V.Moskovenko , Politica maritimă a Rusiei, Voiennaia Mîsli (Gândirea Militară) ,
Moscova, i anuarie 2002

378 care să urmărească simpla contracarare a acestor procese și mai ales inversarea lor este
condamna tă la eșec , dacă, așa cum se procedează astăzi , jocul este purtat cu precădere în
câmp geopolitic ”.
Deși Rusia nu este în competiție directă cu SUA – ci mai bine spus , este în
competiție cu spațiul global , deoarece are interese strategice peste tot în lume –
nu trebuie să excludem ceea ce afirma N.A. Narocinițkaia în articolul “ Rusia și
viitoarea construcție europeană ”: “e nevoie să declarăm clar că era în care statul nostru a
concurat cu Statele Unite pentru sferele de influență în întreaga lume , mizând pe
regimuri dubioase care adesea scăpau de sub control , e de domeniul trecutului ireversibil.
Sarcinile Rusiei constau în asigurarea firească a frontierelor și a intereselor sale… În
politica Occidentului , se manifestă evident tendința de a înlocui rezulta tele războiului
mondial , pe care URSS l -a câștigat , prin rezultatele războiului rece câștigat de el. Dar
primul rezultat a fost confirmat după 35 de ani în Actul Final de la Helsinki , semnat de
35 de șefi de state din Europa , SUA și Canada. Rusia trebuie s ă păstreze cu grijă acest
rezultat , altfel , așa cum se întâmplă adesea în istorie , se vor însămânța semințele unui
nou război”.
Aceste manifestări au avut ca efect creșterea organică a puterilor de „rang
secund" cu interese regionale (Brazilia , Nigeria , Indonezia , Iran, India) sincronă
cu amplificarea multipolarismului și au demonstrat că polaritatea se evaluează și
pe abilitatea diplomatică , atractivitatea ideologică , dinamismul economic (există
modelul unui policentrism al puterilor economice). SUA și Occ identul , doresc
neutralizarea puterii nucleare ruso -ucrainene cât și transformarea Rusiei dintr -un
stat excesiv totalitar , cu o politică agresivă , imprevizibilă într -un stat modern , cu
o politică rațională , capabilă să se integreze democrația de tip occide ntal și să
rezolve problema conflictelor înghețate. În acest sens SUA și statele occidentale
au susținut acceptarea Rusiei în grupul celor 7 , G-7 devenind G -8, dar nu au
acceptat primirea acestui stat în Organizația Mondială a Comerțului.
Contradicțiile ge nerate de respingerea populației de etnie rusă din fostele
republici unionale , în special în Caucaz și Asia Centrală , s-au moștenit și în
perioada actuală. Statele islamice nu pot uita intervențiile în forță din Afganistan ,
Cecenia , Uzbekistan iar popoarel e subjugate nu por uita victimele perioadei
comuniste și strategiile de desnaționalizare și strămutare a altor etnii în spațiul
vast al defunctei URSS. Aceste contradicții sunt escaladate și de intervenția
externă a unor ONG -uri finanțate din exterior de c ei care au migrat în spațiul
occidental.
Politica externă a Federației Ruse a fost sinuoasă și inconsistentă la masa
tratativelor internaționale , urmărind totuși promovarea consecventă a unor
relații de colaborare cu SUA și marile puteri occidentale. Desi gur această politică
nu a izvorât din simpatie reală pentru sistemul democratic occidental , ci din
dorința de a reuși să depășească cu ajutorul vestului criza economică și politică.
După încheierea războiului rece , statele ex -comuniste s -au confruntat cu
problemele dificile și dureroase ale tranziției , care au generat în crize structurale

379 și incapacitate de autoguvernare (mineriadele din România , crizele din Republica
Moldova , criza de la Tbilisi , intervenția armatei ruse la Baku , manifestațiile de la
Budap esta, contestațiile de la Kiev , neocomunismul belarus etc). În cazul Rusiei ,
tranziția a însemnat trecerea de la totalitarism la democrație , de la economia
centralizată la cea de piață dar și trecerea de la statul imperial la cel post
imperial. Tranziția a fost delicată , pentru că de câteva secole trăiesc în cu ideea
imperială , care le oferea un gen de compensație la greutățile și lipsurile vieții
cotidiene. Dispariția ideologiilor imperiale ruse și a celei comuniste a indus în
rândul populației abandonul ș i a generat ideea universală că dispariția
imperiului este un “complot” deliberat pentru a dezmembrarea unei națiuni
istorice cu valențe globale218.
Rusia din țară a contrastelor (în anul 2000 80% din populație era formată din
țărani , iar la cealaltă extrem ă se aflau intelectualii și politicienii , perfect
familiarizați cu stilul de viata occidental) a reușit să facă saltul social pentru a
ajunge din urmă Europa Occidentală , în unele domenii chiar să o depășească. De
la adoptarea standardului de aur din anul 1897 , Rusia avea să dețină una din cele
mai stabile valute și să stimuleze investițiile străine. Deși Rusia a stăpânit Europa
de Est nu a reușit să aibă controlul deplin al heartland -ului (neavând controlul
deplin asupra statelor comuniste) și poate , din a ceastă cauză nu a reușit să
stăpânească Eurasia și Africa în totalitate. Existența în Eurasia a aproximativ 75%
din populația mondială , a ¾ din resursele energetice și a 60% din avuția
mondială avea să fie o atracție pentru statele care tind să devină pute ri globale.
Anul 1989 avea să confrunte statele europeane din blocul socialist cu
problemele dificile și dureroase generate de tranziția economică și socială impusă
de noile orientări. Într -un stat “normal” tranziția a însemnat trecerea de la
totalitarism la democrație și de la economia centralizată la cea de piață. În cazul
Rusiei , tranziția a însemnat și acceptarea trecerii de la statul imperial la cel post
imperial.
Disoluția URSS a avut ca efect în timp distrugerea balanței puterii care , a
guvernat pl aneta în a doua jumătate a secolului al XX -lea și a marcat un
eveniment esențial pentru geopolitica mondială: sfârșitul divizării Germaniei prin
unificare și transformarea în actorul principal al Uniunii Europene. UE ca putere
regională s -a preocupat de câ știgarea spațiului central -est european și balcanic ,
elaborând strategii competiționale de atragere a statelor foste comuniste. Această
ofensivă , cumulată cu ofensiva SUA de reactivare a doctrinei „anaconda” a
limitat evoluția Rusiei , fără a realiza impact ul chinez asupra domeniilor vieții
internaționale. “ Rusia post -comunistă se află în cadrul unor granițe care nu au
precedent istoric. Ca și Europa , ea va trebui să consacre cea mai mare parte a energiei sale
pentru a -și defini identitatea” (H. Kissinger , “Diplomacy ”, pag. 25).

218 cf. D. Yergin și T. Gustafson, “ Rusia 2010 and What It Means for the World” , pag. 211

380 Destrămarea URSS a constituit un adevărat seism politic , care a modificat
frontierele statale în regiune și au plasat Rusia într -o poziție cu totul particulară ,
determinată de destructurarea propriu -zisă. Disoluția sistemului comunist a
schimbat pur și simplu contextul geopolitic în care era plasată Rusia , ceea ce ne
obligă să judecăm în într -o altă perspectivă , evoluția sa și a spațiului Euroasiatic.
Eurasiatismul Rusiei expus în 1921 de emigrația rusă (N. Troubetskoi –
economist , P. Savitski – geograf , P. Surcinski – critic muzical , G. Florovski –
teolog) prin lucrarea “Exodul spre est ”, a avut ca teză principală că Imperiul Rus
formează un spațiu aparte ancorat între cele două continente , dar având o
identitate precisă , inconfundabil ă: “este o lume aparte , distinctă… Rusia ocupă cea
mai mare parte a acestui spațiu , care nu este împărțit între două continente , ci formează
un al treilea , independent și care nu are numai un sens geografic ” (F. Thom , “Eurasisme
et neo -eurasisme” ). Plecând de la teza emisă de aceștia publicația “ Nezavisimaia
Gazeta ” accentuează elementele de legătură , conexiunile pe care le implică o
asemenea poziție: “ Eurasiatismul Rusiei se datorează faptului că , în virtutea istoriei și
geografiei noastre , avem interese v itale atât în Europa cât și în Asia. În aceasta constă
diferența Rusiei față de celelalte țări europene și asiatice. Doar Turcia se poate pretinde
într-o oarecare măsură eurasiatică (mai precis euro -mic-asiatică) . Nici o altă țară de pe unul sau
altul de pe aceste continente nu are asemenea caracteristici” (citat în A. Sergounin ,
“Russian Foreign Policy Thinking: Redefining Conceptions”). Pentru geopolitica rusă ,
eurasiatismului post -sovietic , reprezi ntă “alternativa la atlantism”.

3. Înființarea CSI
Fonda tă la Minsk în 8 decembrie 1991 (acordurile de la Bielovieje) de către
Bielorus , Rusia și Ucraina în urma dizolvării U.R.S.S. Comunitatea Statelor
Independente a acceptat la consfătuirea din 21 decembrie 1991 aderarea statelor
din Asia Centrală (Kazakhstan , Kârghistan , Uzbekistan , Tadjikistan și
Turkmenistan ), din Caucaz (Armenia și Azerbaidjan ), R. Moldova . În prezent
C.S.I. are în compunere 12 state membre , cu excepția statelor baltice , care au
refuzat să se angajeze într -o astfel de structură , împreună d e Rusia.
CSI a reprezentat o nouă formă de integrare a spațiului economic și
geopolitic imperial rus , cu multiple legături inseparabile (rețea energetică ,
transporturi , mozaic de popoare și legături culturale) implicând ulterior și o
coordonare comună a s trategiei politice și militare.
C.S.I. are în coordonare următoarele structuri proprii:
Consiliul Șefilor de Stat – constituit la 21.12.1991;
Consiliul Șefilor de Guverne – constituit la 21.12.1991;
Adunarea Interparlamentara – constituit la 27.03.1992 ,) cu sediul la St.
Petersburg;
Comitetul Consultanților de Coordonare , însărcinat să pregătească toate
întrunirile , cu sediul la Minsk – constituit în 1993);

381
Consiliul Miniștrilor de Externe – constituit la 24.09.1993);
Statul Major pentru coordonarea cooper ării militare – constituit la 24.12.1993);
Uniunea Economică (acord de principiu încheiat în 9.09.1994).

Presiunile pentru o integrare mai activă au determinat înființarea de către
Rusia , Bielarus , Kazakhstan și Kârghistan la 29 martie 1996 , a unui model de
piață comună pentru bunuri și servicii. La 2 aprilie 1996 , Bielarus și Rusia au
semnat un tratat de creare a Comunității Republicilor Independente (C.R.I.) ,
foarte asemănătoare cu fostele republici sovietice socialiste.

4. Ierarhia cercurilor concentri ce
Rusia din perioada socialistă – moștenitoare a tradițiilor imperiale ruse –
prin organizarea unională a realizat o ierarhie structurată în mai multe cercuri
concentrice. În concepția analistului american Zbigniew Brzezinski (“Game Plan ”,
pag. 48) , acest e cercuri concentrice sunt:
a. primul cerc este imperiul Marii Rusii (în care se afla și o importantă populație
islamică din zona Caucazului și Asiei Centrale)
b. al doilea este imperiul sovietic. Prin intermediul acestuia , Moscova realiza controlul
statelor sa telit (Mongolia).
c. al treilea cerc este imperiul comunist al Moscovei , care includea state precum Cuba ,
Nicaragua , Vietnam , Angola , Etiopia , Yemenul de Sud și Coreea de Nord , dependente
militar , economic și politic
d. al patrulea cerc este cel al statelor afl ate în zona de influență a Moscovei (statele
africane ieșite de sub dominația colonială , statele latino -americane pro –
comuniste , statele islamice din Orientul Mijlociu și Apropiat , o serie de state
din Asia).
Ca urmare a acestei concentrități un stat cu o populație de 145 milioane de
ruși exercita controlul politic asupra sistemului imperial care avea în subordine
națiuni totalizând 545 milioane de locuitori răspândiți în Eurasia și în teritoriile
dependente economic și militar de peste mări.
Rusia este pi votul unui imperiu , fiind forța principală a unei structuri statale
euroasiatice. Evoluțiile istorice ale spațiului rus au determinat un mod tradițional
de dezvoltare , care a avut cu preponderență în vedere factori de ordin cantitativ.
Rusia a trecut peste imensitatea de sfidări , cea mai importantă fiind reconstrucția
internă . Acest proces care se pare că s -a încheiat , a avut loc sub o imensă presiune
istorică , psihologică , socială , și grupurilor de interese (oligarhi) conferind acestei
țări rolul de condom iniu al unui nou experiment istoric.
Rusia (URSS până în anul 1989) a obținut un statut privilegiat în relațiile cu
SUA și Europa Occidentală de neamestec în rezolvarea problemelor din spațiul
ex-sovietic. Cu toate că statele din spațiul ex -comunist au avu t evoluții diferite ,

382 „evadând” de sub tutela Moscovei în mare parte , Rusia nu și -a pierdut influența
în state „strategice” cum ar fi Georgia (unde se păstrează tutela Adjariei) ,
Armenia (prin gestionarea conflictului cu Azerbaidjanul privind enclava
Nagorn o-Karabakh) , Moldova (menținerea conflictului transnistrean) , enclava
Kaliningrad , Cecenia (unde câștigarea independenței acestui mic stat ar avea
efect de domino în Asia Centrală) , Ingusetia , Daghestan , Crimeea (prin stoparea
repatrierii tătarilor) , contr olul resurselor energetice și a infrastructurii de
transport a acestora din Kazahstan , Azerbaidjan , Uzbekistan , Turkmenistan ,
Tadjikistan și Kârghistan (unde sunt încurajate regimuri totalitare fidele
Moscovei).
După 1989 articularea polarizării de putere în sistemul internațional este
caracterizată de: după bipolarism (până la disoluția puterii sovietice) și o scurtă
perioadă uni (multi) polară – marcată de predominanța S.U.A. , structura
sistemică s -a îndreptat spre poliarhie , iar raționalitatea sistemului social a fost
oscilantă – cu momente de nepredictibilitate.
Pe fondul disoluției sistemului sovietic și al ofensivei occidentale și asiatice ,
Rusia s -a repliat și a adoptat diplomația de ordin geopolitic a “ străinătății sale
apropiate ” (near abroad). Ace astă abordarea avea să constituie liantul spațiului
rus și menținerea în sfera de influență a fostelor republici unionale , inclusiv cele
islamice. Păstrarea acestor noi state independente în aria “modelului
gravitațional” a fost posibilă datorită fluxurilo r comerciale și a infrastructurii de
producție implementate în anii comunismului. “Această abordare , subliniază
Daniel Gros , pornește de la ipoteza că printre economiile de piață intensitatea legăturilor
comerciale este determinată în principal de două var iante: venitul național și distanța”
(D. Gros , “Comment Economic Consequences of Soviet Disintegration” , op.cit. pag.79).
Cu toate acestea , noile provocări manifestate de relațiile cu statele islamice ,
asiatice și occidentale vor determina , pe termen lung , apariția de noi fluxuri
comerciale , mult mai importante ca cele din cadrul CSI , indiferent de eforturile
Rusiei de a păstra „integritatea noului sistem geopolitic”.

5. Sferele de influență ruse
Noua Rusie nu a renunțat la pretențiile imperiale și la tran spunerea în practică a
testamentului țarului Petru I. Timp de peste 300 de ani Rusia s -a manifestat ca
putere imperială , fiind unul din statele puternice ale lumii moderne și
contemporane , în imperiul Marii Rusii 145.000.000 de ruși dominau 145.000.000
de persoane din națiuni diferite (incluzând 50.000.000 de musulmani și 50.000.000
de ucraineni). În același timp , imperiul Marii Rusii controla națiunile din statele
lagărului comunist (Angola , Bulgaria , Coreea de Nord , Cuba , Cehoslovacia ,
Etiopia , Germania d e Est , Iugoslavia , Polonia , Nicaragua , România , Viet Nam ,
Ungaria , Yemenul de Sud) , care includea peste 540.000.000 locuitori (din care
peste 120.000.000 de mongoli). Fosta URSS conținea 15 republici unionale care au

383 devenit state independente. Cele foste 15 republici unionale219 (slave: Rusia ,
Ucraina și Belarus – aflate sub tutela și influența Moscovei; transcaucaziene:
Georgia , Armenia și Azerbaidjan – aflate sub influența Turciei , Iranului și
Orientului Mijlociu; baltice: Estonia , Letonia și Lituania – aflate sub influența
Germaniei , Poloniei și statelor scandinave; musulmane: Uzbekistan , Kârghistan ,
Tadjikistan și Turkmenistan – care sunt sub influența Turciei , Iranului și statelor
islamice; latine: Moldova) au încercat să părăsească Marele Imperiu Rus. P uține
au reușit: statele baltice , evadarea Moldovei a fost un eșec total , Georgia a primit
o lovitură „energetică” , Azerbaidjanul a avut parte de un conflict intern și unul
extern întreținut de Moscova , Ucraina se zbate între fragmentare și impunerea
democ rației – sub influența Occidentului și Poloniei , statele islamice nu pot
părăsi „colosul” deoarece nu au asigurată infrastructura de transport a resurselor
de hidrocarburi – aceasta aparținând administrației ruse. Statele caucaziene nu
au renunțat la tendi nța de a obține independența. Rusia este conștientă că odată
cu evadarea acestor republici din sfera de influență a Moscovei pierde
importanța strategică din bazinul Mării Negre și controlul axei Nord -Sud către
Oceanul Indian. Presiunile exercitate asupra acestor state care doresc
autodeterminarea a declanșat crize greu de gestionat și conflicte etnice între
populațiile native și „pungile cu populație rusă” dislocate în aceste teritorii ,
conform doctrinei staliniste. Transcaucazia sau Caucazul de Sud – reprezintă
regiunea care include Georgia , Armenia și Azerbaidjanul – este zona de contact a
unor identități culturale diferite (europene și asiatice) și a unor interese strategice
de tip european , euro -asiatic și euro -atlantic. Acest mix cultural și geopolitic este
determinant pentru rolul actorilor statali în regiune și al regiunii în întregul său ,
în cadrul arenei globale. Atragerea acestui spațiu în sfera de influență a UE sau a
CSI ar fi delictă , deoarece:
este posibil ca organizația suprastatală să ignore vocația obiectivă a acestor
state tinere și opțiunile lor subiective
echilibrele geostrategice ar fi afectate de integrarea Georgiei și
Azerbaidjanului în CSI , dar și în UE
atragerea către una sau alta din sferele de influență presupune construirea sau
refacerea încrederii acestor organizații regionale , proces care solicită foarte
mult timp
împărțirea Transcaucaziei între Europa (UE) și Eurasia (CSI) , respectiv
plasarea acestor state sub umbrele de securitate divergente și cu abordări
geopolitice diferite , poate atrage după sine escaladarea conflictelor latente și
generarea unor noi crize internaționale politico -militare și umanitare

219 Evgheni Yasin , “The Economic Space of the Former Soviet Union, past and present” în J. Williamson,
“Economic Consequences of Soviet Disintegration), 1994 .

384
atragerea către spațiul NATO a Georgiei și Azerbaidjanului va avea ca efect reacții
negative din partea CSI și Iranului
având în vedere resursele energetice și infrastructura de transport a acestora
este posibil să asistăm la formarea unui Commonwealth al Statelor
Transcaucaziene , care ar reprezenta , soluția cea mai realistă pentru etapa
actuală de evoluții geopolitice.

6. Diminuarea influenței politico -militare
Diminuarea influenței politice și militare în spațiul ex -comunist , în special în
zona Balcanilor , Asiei Centrale și Marea Neagră în favoarea actorilor
geostrategici occidentali , avea să atragă după sine și pierderea cont rolului asupra
unor guverne și mișcări de eliberare națională din Asia , Africa și America Latină.
Procesul de demitificare a fostei URSS s -a extins lent în fostele state
socialiste. Populațiile din Caucaz nici astăzi nu -i acceptă pe ruși , ucrainenii s -au
considerat totdeauna o rasă aparte în fostul imperiu rus și sovietic , iar “lagărul
sovietic“ a fost creat artificial , statele membre fiind atrase în el în mod forțat fără
reacții occidentale pentru stagnarea acestui proces.
Poziția de leadership ideologic pentru defuncta U.R.S.S. , nu au exclus
tendințele de delimitare față de politica ex -U.R.S.S. a actorilor statali precum
China , statelor din spațiul ex -iugoslav , statele baltice , Albania , Georgia , România ,
a statelor "simpatizante" din Africa islamică (Libia, Zimbabwe , Somalia etc.) sau
din Asia de Sud -Est (Viet Nam) , dar și a actorilor nonstatali , precum Organizația
pentru Eliberarea Palestinei (sau unele formațiuni paramilitare transformate în
mișcări și grupări teroriste din Africa și Asia) , sau guerilele extremei stângi sud –
americane ori terorismul roșu din statele Europei occidentale. Exportul revoluției
roșii a rămas pe umerii Cubei – pentru continentul sud -american și în Africa: Angola
și provincia Shaba din R.D. Congo , ex-Zair) – preluat mai recent de Hugo Chavez.
Succesul reformelor administrației de la Kremlin , consolidarea puterii
prezidențiale și restabilirea economică , acordarea statutului de „economie de
piață“ de către SUA și UE , excelentele relații politico -economice cu Uniunea
Europeană (cât și deschiderea dialogului special cu Franța , Germania și China) ,
crearea Consiliului NATO -Rusia , reafirmarea orgoliului rus reprezintă „a treia
cale“ , care readuce în actualitate politica externă a Imperiului Romanovilor.
Rusia va reveni în arena internați onală ca putere regională rivală SUA și China ,
chiar dacă va declanșa un nou „război rece” , considerat b enefic spiritului
imperial rus.

7. Limitarea consecințelor hiperputerii
Politica rusă de limitarea a consecințelor “hiperputerii” americane sau chiar
contestarea acesteia , fără diminua dialogul cu Washingtonul , rămâne totuși , o

385 preocupare majoră. În noul context internațional , Rusia consideră , potrivit
afirmațiilor președintelui Putin , că legăturile cu SUA sunt „cel mai important
factor de stabilitate di n lume”. Rusia lui Putin este al doilea furnizor de petrol de
pe piețele mondiale , iar dacă ținem seama de livrările de gaze la export și
calculăm toate acestea în unități convenționale de combustibil , reiese că Rusia
este, la ora actuală , exportatorul de materii prime pe bază de hidrocarburi
numărul unu în lume.
Stabilitatea Rusiei este determinată de asigurarea ritmurilor de creștere
economică și de rezolvarea pe această cale a problemelor sociale interne.
Principala condiție a stabilității economice și p olitice a Rusie o constituie
creșterea încrederii populației în conducerea politică a țării și influența pe care o
are oligarhia economico -financiară formată din foști membri ai serviciilor
speciale și ai „Organizației Felix” (care operează la nivel global , și au drept țintă
finală transformarea pe termen lung a Rusiei într -o mare putere economică).
Cu ocazia Forumului Economic Mondial de la New York , premierului
Mihail Kasianov a anunțat că “ țara sa nu mai solicită asistență financiară din partea
Occidentu lui, Rusia devenind o țară donatoare sub formă de credite – de miliarde de
dolari – pentru țări nevoiașe , mai ales din spațiul CSI .”

8. Politica internațională
Politica internațională rusă are la bază strategiile elaborate în laboratoarele
de cercetări geopolitice și geostrategice aflate sub directa coordonare a
președintelui Vladimir Putin. În acest context , a fost elaborată de „ strategia de
supraviețuire a civilizației Euro -Atlantice în fața riscurilor și sfidărilor interne și
externe ”. Această analiză pertinentă are la bază următoarele obiective politice:
a. recunoașterea și fixarea documentară a unității și a componentei tridimensionale a
Civilizației Euro -Atlantice (CEA) , prin semnarea de către UE , Rusia și SUA a
Chartei Euro -Atlantice în scopul fixării principalelor clauze și a lansării
Uniunii Euro -Atlantice (UEA) ca organism internațional.
b. recunoașterea unității Civilizației Euro -Atlantice (CEA) este necesar să aibă ca
fundament:
b.1. tradițiile culturale și religia creștină;
b.2. principiile democraț iei și folosirea responsabilă , în interesul întregii
Civilizații Euro -Atlantice , a statelor și popoarelor în parte , a cetățenilor lor , a
instituției drepturilor și libertăților civice și democratice;
b.3. renunțarea la metodele de forță în soluționarea con flictelor interne
(generate în interiorul civilizației) și la concurență neloială în toate sferele ,
inclusiv cea ideologică;
b.3. răspunderea colectivă pentru soarta Civilizației Euro -Atlantice și pentru
menținerea poziției ei de lider în lume;

386 b.4. recuno așterea poziției de lider istoric și a răspunderii istorice supreme a
celor trei actori principali ai Civilizației Euro -Atlantice – Europa (Uniunea
Europeană) , Rusia (Federația Rusă) și America (Statele Unite ale Americii) ,
inclusiv răspunderea celor trei subiecți principali ai CEA pentru teritoriile
încredințate lor istoricește:
b.5. luarea în seamă a particularităților istorice de dezvoltare a statelor membre
ale CEA și transferul răspunderii pentru întemeierea , dezvoltarea și
funcționarea instituțiilor d emocratice în diferite zone ale CEA celor trei actori
principali ai CEA , în granițele teritoriilor lor canonice:
b.6. concurența liberă între cei trei actori ai CEA , păstrându -se acțiunile lor
solidare în afara granițelor CEA;
b.7. disponibilitatea CEA pe ntru relații de concurență , dar de bună vecinătate
cu celelalte civilizații , apărându -și interesele legitime și menținerea CEA însăși
pe teritoriile ei canonice;
b8. apărarea colectivă a teritoriilor canonice ale CEA de atentatele provocate
din afară;
b.9 garantarea dezvoltării libere a formațiunilor teritoriale aparținând altor
civilizații aflate în perimetrul teritorial al CEA cu condiția respectării de către
aceasta a principiilor și normelor morale și ideologice ale CEA;
b.10 posibilitatea aderării la C EA a altor state și formațiuni teritoriale pe baza
exprimării libere a voinței popoarelor lor și cu consimțământul organului
legislativ suprem al Uniunii Euro -Atlantice.
c. înființarea Adunării Euro -Atlantice a UEA care ar funcționa pe baze permanente și ar
avea patru sarcini principale:
c.1. elaborarea Constituției UEA;
c.2. elaborarea deciziilor , obligatorii pentru toate membrele UEA , cu privire la
probleme care privesc interesele membrilor CEA (cel puțin a doi dintre ei);
c.3. crearea instituțiilor colectiv e necesare pentru respectarea intereselor
comune ale CEA până la adoptarea Constituției Euro -Atlantice;
c.4. lichidarea organizațiilor și structurilor depășite care nu răspund
intereselor CEA ca întreg , dar care continuă să funcționeze pe teritoriul ei.
d. reprezentanții Adunării Euro -Atlantice sunt delegați de parlamentele membrelor
UEA conform următoarelor procente:
d.1. din partea Uniunii Europene – 25 de reprezentanți;
d.2. din partea Rusiei (Federației Ruse) – 25 de reprezentanți ,
d.3. din partea Statelo r Unite ale Americii – 25 de reprezentanți ,
d.4. din partea altor state membre ale UEA , care nu sunt în compunerea celor trei
actori principali ai CEA – câte un deputat.
e. orice stat al UEA , care nu este în compunerea celor trei actori principali ai CEA ,
are dreptul , prin exprimarea liberă a voinței populare , să adere la unul dintre
cei trei actori , pe al cărui teritoriu canonic se află.

387 f. pe teritoriul UEA circulă nu mai puțin de trei valute: dolarul SUA , euro și rubla
rusă. Folosirea unor alte valute (națion ale) este dreptul legitim al membrului
respectiv al UEA.
g. acțiunile colective de forță ale UEA , în afara teritoriului ei canonic , sunt posibile
numai dacă pentru ele vor vota cel puțin 75% din reprezentanții Adunării
Euro -Atlantice , în alte cazuri , fiecare dintre cei trei actori principali ai CEA are
dreptul să recurgă la asemenea acțiuni ținând seamă de consecințele sale și pe
cont propriu , fiind în cunoștință că i s -a garantat neutralitatea celorlalți
subiecți principali ai UEA , dar nu și susținerea lor di rectă.
h. integritatea teritorială și securitatea națională sunt garantate oricărui membru al
UEA , în cazul oricărui atac provenind din exteriorul Uniunii , de către forțele
armate ale tuturor celorlalți membri ai UEA și , îndeosebi , ale celor trei subiecți
principali.
i. teritoriul canonic al Europei (Uniunii Europene) este teritoriul Europei cu excepția
teritoriului fostei URSS , dar incluzând teritoriile Estoniei , Lituaniei și Letoniei.
j. teritoriul canonic al Rusiei (Federației Ruse) este teritoriul fostei URSS cu excepția
Estoniei , Lituaniei și Letoniei. Din acest teritoriu , de asemenea , nu trebuie să facă
parte teritoriile acelor republici din Asia Centrală ale fostei URSS care își vor
exprima dorința să adere la UEA.
k. teritoriul canonic al Statelor Unite ale Ame ricii este actualul teritoriu al SUA.
l. elaborarea reformei ONU ținând cont de crearea Uniunii Euro -Atlantice220.

În contextul evoluțiilor din arena mondială – pe fondul instabilității politico –
militare determinat de disoluția sau scăderea impactului unor org anisme
transnaționale , se înființează noi alianțe și organizații internaționale în scopul
menținerii ordinii globale și asigurării securității mondiale – rolul Rusiei în
asigurarea stabilității mondiale se manifestă pregnant în următoarele domenii:
control ul armelor de distrugere în masă (nucleare , chimice sau bacteriologice)
precum și a tehnologiei de producere a acestora.
Stoparea crimei organizate , traficului de droguri și de ființe umane.
implicarea în prevenirea riscului de propagare transcontinental ă a conflictelor
etnice și sociale determinate de migrația mondială , deoarece Rusia nu
constituie doar o „zonă -filtru” pentru migrația de origine asiatică ci și o sursă
distinctă de emigrație ,
constituirea unei punți între islamul asiatic și creștinismul european , în
condițiile unei reale securități obținute prin liberalism și multiculturalism/
dialog multicultural ,

220 Acest Document a fost publicat sub forma de comentariu în “Rossiiskaia Gazeta”, cotidianul
oficial al guvernului de la Moscova, sub semnătura reputatului ziarist și analist politic Vitali
Tretiakov, una dintre cele mai influente voci din mass -media ru se (vezi “Ziua”, 20 aprilie 2004,
p. 5).

388
realizarea echilibrelor demografice din zona europeană și euro -atlantică ,
deoarece rata fertilității în Rusia este mai mare decât în Europa O ccidentală și
Centrală , iar nivelul de educație și instruire este ridicat ,
promovarea agendei politice în lumea policentrică proiectată de UE , Liga
Arabă , China , India și Japonia , ca variantă realistă la hegemonismul american ,
în special în spectrul econo mic și mai puțin în cel politico -militar
asigurarea echilibrului între superputerile globale: SUA , UE și China ,
consolidarea democrației ruse
lupta împotriva oligarhilor.
Cu o asemenea strategie este clar că Noua Rusie fundamentată de Putin are
valențe globale și se dorește a fi un factor de stabilitate mondială într -o lume
globală.

9. Relațiile cu spațiul Nord -Atlantic
La NATO nu s -a pus niciodată semnul egalității între tratatele încheiate cu
Ungaria și Ucraina și un eventual tratat de bază cu Rusia. Susținătorii tratatului
au adus în discuție teoria , , dependenței , , economice a României de Rusia , care
dacă , chipurile s -ar supăra , ne-ar închide gazele și conductele de țiței. Este o
teorie emanată de la propaganda moscovită. Adevărul este ca Rusia este
dependentă de România și nu invers. Partea română virează anual în bugetul
Rusiei peste un miliard de euro (suma ce reprezintă diferența între importul și
exportul românesc în și din Rusia). România plătește comercial cu bani grei
aceste produse energetic e (din nefericire plata se face prin intermediul unor firme
occidentale și nu putem beneficia de prețurile reale ale pieței.
Dacă legăturile dintre SUA , Europa și Japonia se dezvoltă permanent , cele
cu Rusia și China , au căpătat noi conotații , deoarece ace ste două state sunt
reticente față de intențiile americane. Strategia de afirmare și consolidare a
poziției Rusiei și Chinei ca mari puteri regionale și atragerea în sfera lor de
influență a noi actori statali (concomitent cu soluționarea problemelor inter ne și
din imediata lor apropiere va avea o abordare indirectă , prin care vor stimula o
concurență strategică de slabă intensitate cu SUA , în scopul contracarării
influenței SUA în regiunile pe care acestea le consideră ca fiind propriile lor zone
de influe nță. Cel puțin pentru deceniul următor . Cu toate că în deceniul următor
China și Rusia nu vor constitui competitori de talie mondială pentru SUA ,
administrația americană nu exclude poziția de parteneri egali cu SUA (theater
peer) , având în vedere că aceste state dețin arsenale militare importante (rachete
balistice intercontinentale) , au acces la imaginile prin satelit și la comunicațiile
planetare , au reprezentanți importanți în cadrul instituțiilor internaționale – sunt
membre permanente ale Consiliului d e Securitate – și prin intermediul acestora
ar putea bloca acțiunile inițiate de SUA care contravin intereselor lor.

389 În relațiile cu Rusia și China , SUA folosesc descurajarea politică și militară
(big stick ), dar și puterea de convingere economică și finan ciară (dollar diplomacy ).
În acest joc complex , acțiunile politico -militare americane și aliate în spațiul afro –
asiatic vor avea la bază o concepție unică și în etape succesive , urmărindu -se, pe
termen lung , rezolvarea problemelor din Irak , Afganistan , Iran, Siria , Pakistan –
India , Arabia Saudită și statele din Asia Centrală , posibil cu sprijinul celor state și
a sferei de influență americane din lumea arabă. Raporturile SUA cu Rusia se vor
îmbunătății și dezvolta , urmărindu -se implicarea acesteia în unele i nițiative euro –
atlantice , în special , în lupta împotriva terorismului internațional.
Iar după cum se știe , singura sursă reală de venituri în valută a Rusiei este
exportul ei de produse energetice. De aceea ea nu are cum să ne șantajeze cu
oprirea livrăril or atâta timp cât le achităm contravaloarea.
Lipsa unei consistențe diplomatice a determinat refuzul României de a
sprijini Rusia să devină membru plin al Comisiei Dunării , în schimb sprijinul a
fost acordat de către Germania.
În esență, Rusia actuală nu m ai poate fi o putere de care România să se
teamă în mod bolnăvicios așa cum s -a întâmplat până la dispariția URSS și nici
un stat de al cărui sprijin să avem nevoie imperioasă. Rămâne desigur o mare
putere , care s -a refăcut economic , politic și militar. De aceea se cuvine a fi tratată
cu atenție , dar nu exagerată ci în funcție de interese.
Se impune imperios să renunțăm la orice atitudine duplicitară și să scăpăm
de complexul de inferioritate față de Rusia. În același context , România – ca
partener la Marea Neagră – are datoria să se implice fără rezerve în consolidarea
independentei statelor ex -sovietice , prin prezența activă a diplomației romanești
în capitalele acestora (în special în republicile caucaziene – în deplină
concordanță cu strategia NATO și a Uniunii Europene – dar mai ales pentru
interesele vitale ale Romanei în această zonă geopolitică atât de importantă
pentru viitor).
În context NATO , SUA nu a abandonat concepția “zonelor discontinui” –
numită doctrina „Linkage” – (dezvoltată de Henry Kissi nger ca strategia
„Anaconda”) care constă în a uni fragmentele litorale pentru a asigura
atlantismului controlul total asupra Eurasiei. În acest context s -au reactivat
relațiile SUA -China , susținerea opoziției iraniene , susținerea naționaliștilor –
disidenț i din Ucraina și Belarus (un rol important având și Polonia) , sprijinirea
Georgiei și atragerea în aria de influență a statelor islamice din Asia Centrală.
La nivel strategic și geopolitic Rusia -Eurasia , Federația Rusă susține
transformarea statelor din “ teritoriile riverane” în aliați , infiltrarea strategică în
zonele “de litoral” (riverane) , încheierea unui pact eurasiatic general sau , cel
puțin , asigurarea unei neutralități totale și stricte a unui număr cât mai mare de
Rimland -uri ca rezistență față de Occidentul transatlantic , cu centrul în Rusia , ca
viitoare garantă a suveranității reale , cu maximum de autarhie politică și
economică.

390 Imperativul suveranității geopolitice și strategice a Rusiei constă nu numai
în recuperarea teritoriilor pierdute din “străinătatea” imediată , nu numai în
reluarea relațiilor de alianță cu țările Europei de Est , dar și prin includerea în
noul bloc strategic eurasiatic a statelor Occidentului continental (în primul rând
blocul franco -german , care înclină spre a se elibera de sub tutela atlantică a
NATO proamerican) și a Estului continental (Iran, India și Japonia).

10. Noul Imperiu Rus
Pentru Rusia , “coagularea geopolitică a Imperiului” este nu numai una din
posibilele căi de dezvoltare , unul din posibilele raporturi dintr e stat și spațiu , dar
și o garanție și o condiție inevitabilă pentru existența unui stat independent , chiar
mai mult decât atât , a unui stat independent pe un continent independent .
(Alexandr Dughin – consilier pentru geopolitică al premierului Putin)
Doct rinarii liberali ruși vor să edifice o Rusiei care , istoricește , nu a existat
niciodată , în care să se instaureze coordonatele culturale occidentale și , în deosebi
ale SUA. , care coincide cu linia generală și logica principială a reformelor liberale.
În co ncepția “opoziției național – patriotice” (dominată de comuniști) se dorește o
Rusie care să fie pravloslavnic -monarhistă , țaristă.
De fapt ce este Federația Rusă?
Federația Rusă este un spațiu atipic deoarece nu este urmașa și succesoarea
URSS , nu este u n stat regional , nu este un stat mononațional , nu reprezintă o
federație multietnică , nu este o putere militară euroasiatică care să îi confere statutul
de jandarmul Eurasiei , nu este un pion pentru proiectele americane ci reprezintă
un conglomerat de teri torii fragmentate cu o conducere care se dorește unică , dar
care nu este unanim acceptată în federație. De fapt , Federația Rusă este o
formație de trecere într -un proces politic , geopolitic amplu , dinamic și global.
România , Cehia și Polonia nu trebuie să reprezinte , în concepția Moscovei –
noul cordon sanitar al spațiului euro -atlantic (acest spațiu fiind apreciat ca având
popoare și state mici , înrăite , iresponsabile din punct de vedere istoric , cu
pretenții maniacale și o dependență servilă de Occidentu l talasocratic) , deoarece
existența acestor state fictive are sens doar ca zone strategice , susținute artificial
de atlantism și constituie o barieră între Europa Occidentală și Federația Rusă
pentru a nu se realiza Eurasia.
În acest context , Moscova consi deră că singura cale de înlăturare a
“cordonului sanitar” este reîmpărțirea totală a noilor formațiuni statale pe baza
factorilor geopolitici. Și nu neapărat anexarea teritoriilor la alte state. Poate fi
vorba despre crearea în locul statelor a federațiilo r sau a câtorva state a căror
orientare geopolitică va fi univocă. Formațiunilor mici , unitare din punct de
vedere etnic , cultural și confesional , le va fi mai ușor să se integreze în blocurile
geopolitice mari , iar în prezența unor relații strânse de alia nță, dintre Rusia și

391 Europa , noile frontiere nu vor însemna un prag adevărat , o ruptură. Mai mult
decât atât , numai lipsa acestui “cordon sanitar” poate să facă aceste relații
general eurasiatice reale , să transforme spațiul dintre “Dublin și Vladivostok”
într-o zonă de cooperare eurasiatică , de colaborare și parteneriat strategic.
În contextul afirmării tendințelor imperiale ale Rusiei , zona de apartenență a
României se constituie într -un veritabil și necesar obstacol în calea penetrării
influenței rusești pe direcțiile Balcani – Marea Adriatică. Luând în considerare
această tendință de extindere a CSI , intervenția NATO în Iugoslavia este pe
deplin justificată , prin câștigarea spațiului ex -iugoslav și independența statelor
baltice , reușindu -se blocarea acce sului Rusiei la mările extra -continentale (Marea
Nordului , Marea Adriatică , Marea Mediterană) , controlul asupra Mării Negre
făcându -se de România și Turcia (stat membru NATO).

11. Neohegemonia Rusiei
Noua Rusie – între „near abroad" și o neohegemonie , cu implicații majore în
„marea tablă de șah” central -asiatică și sud -est asiatică – va relansa Axa chino –
sovietică , pentru a contracara expansiune SUA , UE și NATO în spațiul ex –
comunist și cel ex -sovietic. Rusia trădată de Occident s -a repliat în spațiul
„dra gonilor asiatici” și în spațiul islamic (ambele spații fiind legate istoric de
Rusia prin statele din Asia Centrală – care reprezintă liantul euro -asiatic și asul
puterii de la Kremlin.

12. Panortodoxismul rus
Legată de panslavism , nu trebuie să neglijăm ideea de panortodoxism . În
“Jurnalul unui călător ”, Dostoievski devine promotorul mesianismului panslav de
sorginte anticatolică și cu puternice accente antisemite: “ Căderea Europei voastre este
iminentă. Ceea ce este pe punctul de a se întâmpla va aduce ceva ce nimeni nu și -a putut
imagina. Toate doctrinele lor parlamentare , toate teoriile lor civile profesate astăzi , toată
bogăția acumulată , băncile , evreii – toate acestea vor fi distruse într -o clipită și vor
dispărea fără urmă.”
Rolul de a treia Romă se regăsește în concepțiile panslaviștilor ruși ,
argumentând motivul “ translatio imperii ”, prin rolul asumat de Imperiul Țarist după
căderea Constantinopolelui .
Dominația otomană legitimează rolul Imperiului Țarist de a se constitui în a
treia Romă: “ Confor m concepțiilor sale politico -spirituale , Rusia nu este numai un stat:
ea este o lume specială , o civilizație specială , care a moștenit misiunea mondială a Imperiului
Roman de Răsărit – misiunea de a rezista Occidentului .” (conform A.Yanov în
articolul “ The Russian New Right ”). Această sarcină mesianică obliga Imperiul
Țarist să elibereze de sub dominația otomană , printr -o intervenție militară
salvatoare , popoarele sla vo-ortodoxe din Balcani .

392 K. Leontiev în eseurile sale – “Vizantinizm I Slavjastvo ”- a proc lamat Rusia a treia
Romă , spre extazul Imperiului Țarist , patriarhilor și anahoreților Bisericii Ortodoxe
Slave. Rusia , în concepția sa este moștenitoarea creștinismului de rit bizantin ,
păzitoarea adevăratei credințe – în comparație cu lumea coruptă a Bisericii
Romano -Catolice din Occident . Leontiev consideră că Ivan al III -lea (moștenitor
direct al ultimului împărat al Bizanțului) , a preluat în heraldică vulturul bicefal ca
simbol Bizanțului imperial (un cap cu privea ațintită către lumea păgână din Asia, iar
celălalt către lumea coruptă din Occident ). Simbolul este o reflectare perfectă a
ambiguității manifestată de Rusia , privind opțiunile politic e și geopolitice în decursul
istoriei. Popoarele asiatice (chinezii , japonezii) aveau să de vină pe rând inam icii
Rusiei , iar catolicismul , latinitatea , germanitatea , democrațiile de drept au fost și vor
rămâne amenințarea din Occident .
Geopoliticanul Aldo Ferrari scrie în lucrarea La Terza Roma : “Utopia
neobizantină a lui Leontiev , percepția sa istorică și cult urală asupra lumii slave și balcanice
se face în numele unui ideal religios (ortodoxia) , și nu în cel al fraternității rasial biologice ,
ideal care anima politica oficială a guvernului rus din vremea sa , politica expansionistă prin
excelență , de sprijinire necondiționată , diplomatică și militară , pentru revendicările
popoarelor slave oprimate de otomani (sârbi și bulgari).”
Pentru Leontiev contează solidaritatea confesională a popoarelor slave ,
panslavismul mediatic al acestuia fiind unul spiritual -ortodox și nu politico –
rasial. Un alt teoretician panortodox , V. Soloviov , consideră că primatul
confesional în reuniunea religioasă a slavității se află deasupra proiectului politic
de expansiune , determinându -l fatal pe acesta.
F. Maistre scrie , referitor la im plicațiile teoriei panortodoxe în perioada
comunistă: “ Accentele lor potențial religioase , pe care le putem identifica uneori în
discursurile lor , nu provin dintr -o mitologizare efectivă a comunismului , dintr -o transformare
radicală a lui , ci mai degrabă dintr -o mistificare , prin care te poți servi de religie de o manieră
strict instrumentală , pentru a manipula mai ușor inconștientul colectiv în vederea impunerii
unor scopuri politice precise.”
Sovieticii slavofili erau acord cu K. Marx , conform căruia “re ligia este opium
pentru popor” , fiind un instrument de manipulare și supunere a națiunilor
proletare de confesiune majoritar ortodoxă.
În realitate , persecuția religioasă sa făcut simțită în tot lagărul comunist , dar
ortodoxia – mitul bizantin – era bună a tâta timp cât serveau drept legitimitate
spirituală schismei politice dintre U.R.S.S. și lumea capitalistă din Vest.
Din punct de vedere confesional , Moscova consideră că statele ortodoxe au un
caracter geopolitic ambiguu – ele aparțin , din punct de veder e geografic , sectorului de
sud al Europei Centrale , iar cultural și confesional – Rusiei , Eurasiei.
România reprezintă modelul tipic care unește direct arealele ortodoxe cu Eurasia ,
iar singurul inconvenient pentru a integra definitiv aceste teritorii (Rom ânia și
Moldova) în Rusia îl constituie factorul lingvistic și apropierea geopolitică de
regiunile catolice. Se consideră că prin România , Republica Moldova și Ucraina

393 Centrală trece o fâșie neîntreruptă , populată de popoare ortodoxe , care unește
pământuri le Rusiei cu Serbia , avanpostul Eurasiei în Balcani.
Geopoliticienii ruși consideră că este în interesul Eurasiei , ca teritoriul
românesc să se transforme într -o regiune strategică și culturală unitară – de fapt
într-o singură țară , rolul Moscovei fiind d e inițiatoare a integrării moldo -române;
pusă de la bun început sub semnul ortodox și eurasiatic. Totodată , se consideră
că este important ca enclava ortodoxă românească , din est și din vest , să unească
popoarele ortodoxe slave – ucrainenii și sârbii -, asigurând în felul acesta
continuitatea integrării teritoriale , bazată nu atât pe particularitățile etnice , cât pe
cele confesio nale și pe înrudirea culturală.

13. Panslavismul
Panslavismul este o doctrină politic și culturală apărută în secolul al XIX-lea
în estul Europei. Doctrina susține originea etnică comună a diferitelor popoare slave
din estul și centrul Europei. Pansalvismul susține unirea acestor popoare , având
ca scop realizarea unor obiective culturale și politice comune. Doctrina panslavistă
cons tituită inițial , în jurul anului 1830 , ca o mișcare de organizare și protejare a
culturii slave în fața extinderii otomane și habsburgice , a căpătat ulterior valențe
politice vizând unificarea tuturor popoarelor slave.
Mișcarea panslavistă includea , iniția l, oameni de cultură , intelectuali de
origine slavă din statele care vizau , în aceea perioadă de timp , conturarea și
păstrarea identităților naționale. Sub aceste deziderate mișcarea panslavistă , în
încercarea de a stimula unitatea slavilor , a inițiat stud ierea etnografici , folclorului
și a dialectului matern al popoarelor slave , având drept scop apropierea culturală
dintre acestea. Praga a devenit primul centru panslav de studiere a istoriei și
filologiei slave. Accentele politice ale mișcării panslave s -au făcut simțite
începând cu iunie 1848 – în perioada în care Imperiul Habsburgic era slăbit de
revoluție -, la convocarea congresului la Praga de către istoricul ceh Frantisek
Palacky , la care au participat reprezentanți ai națiunilor slave (Boemia , Poloni a,
Croația , Dalmația , Silezia și Serbia) aflate sub dominație austriacă , propunându –
și constrângerea împăratului să transforme monarhia într -o federație democratică.
Deși congresul nu a obținut rezultatul scontat , mișcarea a rămas activă , din
anul 1860 dev enind populară în special în Rusia (care reprezenta pentru mulți
slavi un șanț de protecție împotriva celor două mari imperii opozante Imperiului
Țarist – Imperiul Otoman și Imperiul Austro -Ungar).
Testamentul țarului Petru cel Mare (cunoscut prin țelurile expansioniste în Asia
și Europa) avea să ducă la modificarea bazelor teoretice ale mișcării panslave.
Conceptul slavofil conform căruia Europa de Vest devenise falimentară din punct de
vedere spiritual și cultural – dădea întâietate Rusiei – ca misiune istorică – în procesul de
revigorare a Europei prin d ominare politică. Această misiune , în viziunea
panslaviștilor , nu putea fi îndeplinită fără sprijinul popoarelor slave , care trebuiau

394 eliberate de sub dominația otomană și austro -ungară și reunificate într -o
federație slavă dominată de Rusia.
Congresele panslaviste care au urmat (Moscova 1867 , Praga – 1908) , consfințeau
dreptul Rusiei asupra Europei , evenimentele următoare demonstrând ravagiile
implicațiilor ruse în viața Europei.
În perioada de până la pri mul război mondial , panslavismul a avut drept scop
eliberarea slavilor non -ruși de sub dominația otomană , austro -ungară și germană.
Războiul ruso -turc (1877 -1878) declanșat de țarul Alexandru al II -lea al Rusiei
pentru protejarea slavilor asupriți din Balc ani, a avut la bază influențele mișcării
panslaviste , Rusia – singurul stat slav independent din Europa acelor timpuri –
folosindu -se de mișcarea panslavă pentru realizarea dezideratelor politicii expansioniste
(de ducere la înfăptuire a Testamentului lui Petru cel Mare).
Ideologia naționalistă sârbă (caracteristică secolului al XIX -lea) a promovat ideea
potrivit căreia poporul sârb era cel mai important grup național din Balcani , iar
viitorul Europei de Sud -Est depinde de el , în concepția acesteia , nucleul
unificator al tuturor slavilor l -ar constitui viitorul stat sârb. Din aceea perioadă
existau tendințe de respingere față de locuitorii regiunilor Croația și Slovenia catolică ,
care – în concepția naționaliștilor sârbi – erau loiali față de habsburgi , avân d aceeași
religie ca ei.
Sârbii consideră și în prezent că ortodocșii ruși sunt cu adevărat slavi , având
obligația morală să continue tradițiile cu Rusia – ceea ce îngreunează integrarea fostului
spațiu iugoslav în civilizația occidentală.
La Congresul de la Praga din 1906 , în pofida eforturilor de revigorare a
mișcării panslave , nu s-a ajuns la un consens pentru o colaborare efectivă , rivalitățile
naționaliste dintre popoarele slave alternând mișcarea până la cel de -al doilea război
mondial. Și cum lumina venea de la Moscova – care activase mișcarea panslavă în
timpul celei de -a doua conflagrații mondiale – fostele teritorii care au pus bazele
mișcării (Cehoslovacia , Polonia , Bulgaria , Iugoslavia , la care se adăugau arbitrar , fără
nici o noimă România și Un garia ) s-au unificat pentru construirea comunismului.
După căderea zidului Berlinului , statele non -slave din compunerea
Iugoslaviei (Croația , Slovenia , Bosnia -Herțegovina și Macedonia) se rup de
Belgrad , iar în 1999 – în urma conflictului din Kosovo – Iugo slavia anunță
aderarea șa Trilaterala Rusia – Belarus – Ucraina.
Panslavismul – în actuala conjunctură sud -est europeană – rămâne suspendat
între utopie și realitate , ancorat însă într -un mediu politic de a transpune în
realitate tendințele imperiale ale Ț arului Petru I. P ragmatismul Moscovei – vizavi
de efectele avute pe plan mondial de scenariile celor doi – stopează excesele
războinice și ultranaționaliste ale acestora. Anumite idei slave au constituit
legitimitatea spirituală pentru expansiunea țaristă către Occident în numele
comunității etnice și confesionale între ruși și slavii meridionali (bulgarii , sârbii).
În prima generație de teoreticieni principali ai curentului panslavist s -au numărat
Alexis Khomiakov , Ivan Kirienski , Aksanov R. Fadatiev și Ni colai Yakovlievici

395 Danilevski. Ideile lor fac trimiterea la un fel de program politico -spiritual care
prevedea cucerirea Constantinopolelui și constituirea unei mari federații de
popoare slave sub egida Rusiei .
Francois Maistre în articolul “ Le panslavism a la vie dure ”, apărut în revista
Elements , scria: “ În secolul al XIX -lea, toată viața intelectuală rusă a fost profund
marcată de cearta între occidentaliști (zapadniki) , partizani ai integrării progresive a
Rusiei în civilizația Occidentului , și slavof ili sau panslaviști , care au încercat să
redefinească identitatea rusă , etapă prealabilă , în ochii lor , unei viitoare expansiuni a
Rusiei.”
Perioada instaurării bolșevismului și crearea U.R.S.S. a dus la slavizarea
marxismului. Profesorul M. Arguski – emig rat în Israel – afirma că Lenin practi ca un
dublu discurs politic: marxist în formă și panslavist în conținutul spiritual.
Comuniștii ruși , în concepția sa , au încercat să transforme Rusia într-un
leadership al revoluție mondiale în baza unor idei panslavi ste.
Național -bolșevismul viza de fapt dominația mondială prin resuscitarea unor
tendințe panslaviste camuflate în terminologie comunistă , disimulând o
continuare a unor proiecte geopolitice mult mai vechi și mai profunde.
La rândul său , N. Kramzin susți ne că experiența socialistă în Rusia a
presupus o rusificare obligatorie a bolșevismului , prin intermediul puterii autocratice ,
absolute , centralizate , cu centrul la Moscova . Sub Brejnev , K.G.B. -ul avea rețele
speciale de control și orientare a “pasiunilor naționaliste” din lagărul comunist.
Efuziunile naționaliste din aceste țări erau permise atâta timp cât serveau
proiectului sovietic de dominație și cât timp contribuiau la destabilizarea Occidentului .
Național -comunismele locale se justificau atâta timp cât gravitau structural pe orbita
economico -strategică impusă de Moscova sovietică , negând civilizația și realizările
vestice în timp ce proslăveau dezumanizarea din lagărul comunist.
În peisajul culturii naționale rusești există o prosperă tradiție inte lectuală anti-
occidentală , care afirmă ascendența asiatică a poporului rus , noblețea de sorginte
turanică a acestuia. Brianchnaniov afirma în urmă cu două secole: “ Țăranul rus este
mult mai aproape de țăranul chinez , de mongoli , de anahoretul tibetan , de paria hindus , decât
de țăranul occidental .”
Trăsăturile asiatice din psihologia colectivă rusă au drept cauză un anume fel
de a percepe spațiul , dependenți de configurația geografică a stepei care influențează
și generează în mentalitatea acestuia tendinț e expansioniste – determinate de
imensitatea stepei pe care o domină cu patos și sălbăticie. Expansiunile din
antichitate și cele din secolul al XX -lea se leagă asemeni unei punți în timp ,
determinate de instinctul incisiv de dominație a teritoriilor și po poarelor
moștenit de la popoarele nomade ale antichității.
Marchizul de Custine caracteriza expansiunea rusă : ”Dacă vreodată rușii ar
izbuti să stăpânească Apusul , nu l-ar dirigui de la distanță , cum au făcut vechii mongoli ,
ci, dimpotrivă , nu ar cunoaște grabă mai mare decât aceea de a scăpa din câmpiile lor
înghețate și , fără să -și imite foștii stăpânitori , tătarii care îi exploatau pe slavi , tributarii

396 lor de departe – clima din ținuturile Moscovei , îi înspăimântă până și pe mongoli –
moscoviții ar ieși grămadă din țara lor , de îndată ce li s -ar deschide calea spre alte
meleaguri. ”
Lebendraum -ul rușilor reprezintă o necesitate organică dictată de condițiile
climaterice , de solitudinea hib ernală și exasperantă a stepei.
Caracterizat astfel , expansionismu l rus este pretutindeni prezent pe arena
politică europeană , cu binecunoscuta sa insolență , mizând pe “misiunea”
universală de pacificare conform unui standard unic. Acest proces de expansiune
imperială este urmarea importului de modele socio -economice și politice
occidentale , ce au dus la emanciparea istorică , și au consolidat puterea Rusie
țariste , ajungându -se la impunerea puntelor de vedere prin forța militară. Istoria
a demonstrat acest lucru în mai multe rânduri. Forța militară rusă , deși în declin ,
reprezintă și astăzi un real pericol. În această situație critică pentru Moscova , a
fost redeșteptat spiritul panslav , o serie de oameni politici , intelectuali ,
geopoliticieni și teoreticieni ruși și slavofili readaptând la condițiile concrete din
Europa do ctrina panslavistă.
Geopoliticianul K. Hausofer consideră panslavismul ca o componentă a pan –
ideilor (Pan-Gedanken )de pe continentul european al sfârșitului de mileniu ,
arătând că o rasă nu reprezintă numai entitatea biologică în sine , ci și un summum
de p ercepții geo -psihice și spirituale în continuă expansiune și devenire. Minoritățile
etnice se solidarizează în jurul unui centru ideatic al comunităților înrudite
(latinitatea , germanitatea , slavitatea) , solidaritate care prin degenerare poate fi
instrumen tată politic și geopolitic.
O serie de cercetători europeni ai slavisticii – printre care se numără C.
Ferenczy , H. Dahm , A. Ferrari , D. Grohl și W. Goerdt – consideră că în evoluția
istorică europeană , tendința panslavistă a influențat , sub o formă sau al ta,
doctrinele referitoare la ideea națională rusă , cu implicații majore asupra gândirii
geopolitice.

14. Eurosianismul Rus
Geopolitica rusă , orientată spre eurasianism , a promovat și promovează
nostalgia imperială în încercarea de a convinge elita politi că mondială actuală că
destinul Rusiei este acela de „ reconstituire a Marelui Spațiu ” prin readucerea în
sfera sa de influență strategică , politică și economică a spațiilor eurasiatice
pierdute în anumite perioade istorice.221. Alexandr Dughin manipulează , la
rândul său , sub tutela Kremlinului printr -o pretinsă modernizare a „ schemei
geopolitice a puterilor continentale contra puterilor maritime ”222, folosindu -se de
propaganda rusă actuală.

221 Alexandr Dughin , op.cit ., pp. 66 -67.
222 Idem, p. 76.

397 Mesianismul occidental supraevaluat de unii analiști și oameni politici223,
contestat de alții224, a determinat schimbări majore prin consecințele istorice pe
care le -a avut asupra fenomenului politic din spațiul eurasiatic , având punct
terminus terminarea războiului rece. Efectul total a fost compromiterea ideologiei și
sistemul ui comunist în spațiul est -european. URSS a renunțat la statutul de
superputere și apoi s -a prăbușit prin implozie. A dispărut bipolarismul și odată
cu el "echilibrul precar" și ordinea care a rezultat din c onfruntarea Est -Vest, spațiul
euroatlantic a intr at într -o perioadă de tranziție profundă către o nouă arhitectură de
securitate generată de mutațiile intervenite în raportul de putere , motorul acestuia
fiind SUA.
Teoria Euroasianismului a afectat foarte mult stabilitatea unor state din zona
asiatică. Pr intre victimele acestei teorii se află Afganistanul , destabilizat și în prezent.
Ieșirea la mare a fostei URSS prevedea destabilizarea Afganistanului (care nu a reușit
în totalitate , datorită intervenției și susținerii occidentale) și a Pakistanului (care
nu a putut fi pusă în practică deoarece a avut loc disoluția URSS). Încercarea de
reconstituire a Marelui Spațiu s -a făcut cu forț a armelor , dar a fost un fiasco pentru
Moscova. Au rămas în urmă conflictele nerezolvate din spațiul islamic , susținute
financ iar și militar de către URSS. Versiunea slavofilă a eurasiatismului are drept
premise poziția geopolitică a Rusiei și particularitățile care o individualizează
atât în raport cu Vestul , cât și cu Estul. Unul dintre reprezentanții
eurasiatismului , membru al Academiei Ruse de Științe ale naturii , subliniază:
“Poziția geopolitică a Rusiei este nu numai unică , ea este realmente decisivă atât pentru
ea însăși , cât și pentru lume…Fiind situată între cele două civilizații , Rusia a fost o
verigă esențială între ele , a asigurat un echilibru civilizat și o balanță mondială a
puterii”.
Slavofilii consideră că imperiul rus , spre deosebire de cel englez , francez ,
otoman , este “ organic ”, întrucât este generat și întreținut de o arie geopolitică
comună , de o economie comun ă și de cerințe de securitate comune. El nu ar fi
altceva decât expresia politică a unei “ entități culturale polietnice ” în care “ grupuri
de popoare și naționalități au coexistat pașnic”.
Este interesant cum văd slavofilii renașterea Rusiei. În primul rând , prin
întărirea autorității centrale , care ar putea garanta un statut respectat al Rusiei , ar feri
poporul de anarhie , de tot felul de conflicte și fenomene arbitrare. În al doilea rând ,
prin “filtrarea” foarte atentă a influenței occidentale , prin afirma rea filonului
cultural clasic alcătuit din valori ortodoxe și slavone. Occidentul este perceput ca

223 André Fontaine , Istoria războiului rece , vol. I-II, București, 1992 -1994; Robert S.Litwak, Detente and the
Nixon Doctrine American Foreign Policy and the Persuit of Stability , 1969 -1976. Cambridge University Press; Henry
Kissinger , White House Years , traducere Anne -Marie Codrescu, Documentare AISM, București, 1987.
224 Alvin și Heidi Toffler , Război și Anti -Război, Supraviețuirea în zorii secolului XX I, Traducere de
Mihnea Columbeanu, București, 1955, p. 279 ; From Globalism to Regionalism; New Perspectives on U.S.
Foreign and Defense Policies , Ed. Patrick Cronin, National Defense University Press Washington
D.C., Traducere AISM, fond documentare, 1996, p. 9.

398 un rival , ca o amenințare. De aceea slavofilii se și opun integrării Rusiei în
instituțiile economice politice și militare occidentale , întrucât procesul int egrator
ar putea restrânge suveranitatea națională; ca alternativă , reprezentanții acestei
orientări propun o întoarcere la resursele proprii , la modelele și principiile pe
care Rusia le -a testat de -a lungul evoluției sale istorice. În ceea ce privește pol itica
externă , slavofilii recomandă ca prioritate protejarea minorității ruse din fostele
republici sovietice , precum și revenirea la sistemul de alianțe tradiționale ,
constând în relații strânse cu Serbia , cu țările arabe , Cuba , Coreea de Nord , India
(A. Sergounin , “Russian Foreign Policy Thinking: Redefining Conceptions”).
Influența politică a slavofililor este redusă , întrucât adepții săi nu au acces
direct la nivelul efectiv al luării deciziilor; nu același lucru se poate spune despre
influența lor int electuală , considerabilă dacă avem în vedere că partizanii săi sunt
grupați în jurul unor ziare și reviste cu ecou în viața publică a Rusiei , precum
“Den” , Naș Sovremenik” , Maladaia Gvardia”.

15. Neoeurasiatismul
Dacă Gumilov și Savițkii s -au “abținut “ în promovarea concepțiilor geopolitice
pe baza imaginii lumii de până în 1989 , Alexandr Dughin a promovat și dezvoltat
geopolitica rusă concretizată în „curentul neoeurasianismului". Reluând teoria
amiralului MacKinder privind „heartland” -ul, Dughin consider ă că Eurasia este la fel de
importantă ca și Rusia – deoarece Rusia a re o poziție centrală în acest imens spațiu
continental. Plecând de la această abordare Alexandr Dughin apreciază că vocația
poporului rus este cea de element coagulant al unui vast imper iu, ce ar cuprinde , pe
lângă statele desprinse din U.R.S.S. și statele Europei Centrale și de Est , statele
vestului european „eliberate de sub tutela atlantică a S.U.A.” (în cadrul
N.A.T.O.) , dar și sudul și estul Asiei , respectiv Iranul , India , China și J aponia. Chiar
dacă bipolaritatea nu este acceptată de Kremlin , geopoliticianul rus consideră că logica
procesului geopolitic presupune confruntarea dintre polul oceanic , identificat prin
S.U.A . și cel terestru , identificat prin Rusia225. Realizarea acestui e chilibru are la
bază realizarea axelor Moscova – Berlin – Tokyo și Moscova – Teheran.
Neoeurosianismul presupune cooperarea abilă a Rusiei cu Occidentul pentru
păstrarea statutului de stat cu areale continentale eurasiatic care nu aparține nici
Europei și nici Asiei. Acest deziderat se poate realiza prin:
– păstrarea influenței asupra „străinătății sale apropiate” (spațiul ex -sovietic ) este
necesară pentru reafirmarea Rusiei ca mare putere;
– cooperarea cu Occidentul este necesară pentru dezvoltarea economică și
tehnologică a Rusiei , cât și pentru evitarea izolaționismului în cadrul sistemului
internațional;
– păstrarea unicității culturale și geografice a Rusiei este necesară pentru

225 În lucrarea Fundamentele geopoliticii. Viitorul geopolitic al Rusiei , 1997, Arktogheea, Moscova, 600
p., publicată cu consultanța Academiei Militare a Federației Ruse.

399 conservarea statutului de mare putere eurasiatică , dat fiind destinul său geogra fic
este de a „sta călare pe două continente , Asia și Europa , neaparținând nici unuia
în același timp”.
Pentru adepții eurasiatismului post -sovietic , misiunea strategică a
momentului este construirea unei “alternative geopolitice la atlantism”. Direct
sau indirect , demersurile lor vizează acest obiectiv. Obiectiv discutat nu în
termeni politici mărunți , ci în cei atotcuprinzători ai marilor spații . Apare mai
puțin important dacă această alternativă va lua forma unei Mitteleurope
dominată de Germania , a Asi ei centrale unificate sub semnul Revoluției islamice ,
sau a blocului Extremului Orient construit în jurul Chinei. În orice caz ,
predilecția eurasiatismului de a discuta alternativa la atlantism în termenii
marilor spații îl apropie foarte mult de geopoliti că și îl silește să ofere o astfel de
perspectivă privind tratarea și dezlegarea problemelor cu care se confruntă
Rusia.

16. Sistemul geopolitic vechi al Mării Negre
Accesul la mare al unui stat a fost unul din factorii determinanți în realizarea
strateg iilor geopolitice. Această necesitate a fost , este și va fi pe deplin justificată ,
deoarece a fost dovedită de experiența conflictelor regionale și mondiale.
Poziția maritimă este studiată în cele două forme ale sale: a regiunilor de
coastă sau a poziției insulare. Poziția de coastă a României este caracterizată de
ieșirea la Marea Neagră , forma geometrică a țărmului fiind concavă. Această
poziție geografică joacă un rol important din punct de vedere geopolitic ,
deoarece oferă o mare deschidere la o zonă a ctivă și influentă. Poziția maritimă a
României conferă deschiderea către două strategii militare , terestră și maritimă ,
prin urmare ele vor coincide mereu cu zonele de influență externă. La scară
regională , această poziție geografică armonizează strategii le geopolitice și militare.
Prin urmare nu trebuie confundate obiectivele strategice cu punctele strategice.
În prezent , geografii iau în considerare , în analiza politică a lumii , toate legăturile
regionale , naționale , continentale; cele patru poziții geo grafice cărora le acordă
atenție sunt după cum urmează:
– poziția – pivot , care este în fapt tocmai poziția centrală sau terestră;
– poziția periferică , de margine , care este poziția de coastă și care este de obicei
un loc de conflict;
– poziția exterioară , care coincide cu poziția insulară și care are rolul unei cap
de pod militar;
– poziția strategică , care este de importanță istorică.226
Sistemul geopolitic pontic este cel mai vechi sistem geopolitic din Europa , de
o însemnătate strategică deosebită pentru Româ nia și pentru statele riverane. În

226 Pentru mai multe informații cu privire la pozițiile geografice, vezi Shokufi, Hossein, Filosofia
geografiei¸ pp. 243 -246.

400 ultimii ani , Marea Neagră a devenit o realitate pentru comunitatea euroatlantică.
Aceste atu uri oferă României rolul de poartă comercială sud -estică , rol similar
cu cel al Olandei care este considerată poarta nord -vestic ă a Europei , prin:
– constituirea zonelor libere economice Sulina , Constanța Sud -Agigea și
Basarabi la Marea Neagră , Galați , Brăila și Giurgiu pe Dunăre , precum și a
celei realizate la frontiera de vest , cu Ungaria: Curtici -Arad;
– conectarea României la rețea ua internațională de transport a resurselor de
gaze naturale și petrol prin magistralele Iran – Europa Centrală și Caucaz –
Europa Centrală , fapt care va asigura o siguranță ridicată și independență
energetică (și prin centrala nucleară de la Cernavodă);
– schimburile comerciale se realizează , în principiu de -a lungul litoralului de
vest și de nord: Burgas și Varna în Bulgaria , Constanța în România , Odessa și
Crimeea în Ucraina și Novorossiisk în Rusia;
– traficul comercial în Strâmtoarea Bosfor este de valoare apropiată cu cele din
Panama și Suez , iar dezvoltarea exporturilor de produse petroliere ale CSI vor
reactiva portul Constanța ca cel mai mare port la Marea Neagră și , posibil ,
refacerea flotei comerciale românești;
– libertatea de navigație în strâmtorile turcești a constituit întotdeauna o
preocupare importantă a Rusiei și renegocierea , care a avut loc în Turcia , a
Convenției de la Montreaux (1936) nu a fost acceptată de Moscova. Totuși , Turcia ,
invocând securitatea navigației și protecția mediului marin , solicită ca exporturile
petroliere din CSI să nu se realizeze prin Strâmtori. Ca atare , Ankara propune o
conductă care să lege câmpurile petroliere din Caucaz cu un port mediteranean ,
deci turcesc;
– trecerea sub controlul turcesc a unei părți a exporturilor energetice nu pare a fi
pe placul Moscovei;
– navigația liberă prin Strâmtori nu se va putea desfășura dacă ieșirea spre
Marea Mediterană , respectiv prin Marea Egee , nu va cunoaște o anumită
libertate. Acest element este esențial în diferendul greco -turc pr ivind
delimitarea zonelor de suveranitate maritimă , precum și în revendicările
Ankarei față de anumite insule grecești situate în apropierea litoralului
turcesc. Dacă Marea Neagră a putut fi considerată un câmp de bătălie în
marile confruntări dintre Est și Vest , ea va deveni spațiul colaborărilor locale
și regionale;
– chiar dacă în prezent se manifestă conflicte locale , cum sunt cele din partea
orientală a zonei , dintre Armenia și Azerbaidjan , dintre Georgia și Rusia în
problemele abhază și osetă , fără a vo rbi de cel kurd din Anatolia , această regiune , un
veritabil mozaic etnico -religios , care, de-a lungul istoriei , s-a aflat în calea
imperiilor (otoman , țarist , persan , sovietic) a cunoscut odată cu dispariția ultimului ,
libertatea pentru toate națiunile. Ni ci Federația Rusă , nici Turcia și nici Iranul nu
pot rămâne insensibile. Această regiune este , totuși , o zonă de legătură între
Est și Vest , de la Marea Neagră la Asia Centrală , dincolo de Marea Caspică și

401 între Nord și Sud , de la lumea slavă până în Golfu l Persic. Totodată , Marea Neagră
este (potențial) foarte bogată în hidrocarburi. Țările din vestul Bazinului pontic au
fost supuse incertitudinilor atât economice , cât și politice , legate de
consecințele războiului din Iugoslavia (în special pentru Bulgari a și România) și ,
pe de altă parte , de modificările teritoriale regionale apărute ca urmare a dispariției
URSS și a Pactului de la Varșovia (Ucraina și Rep. Moldova). În acest context
geopolitic perturbator apare clar că miza cea mai importantă și deci de valoare
strategică , o constituie dominația asupra Mării Negre.
– pentru România , dezvoltarea relației Marea Caspică – Marea Neagră – Marea
Mediterană este vitală din punct de vedere economic și comercial , această
perspectivă poate fi de amploare în relațiile statului nostru cu lumea
occidentală , prin dezvoltarea navigației maritime și fluviale.

Potrivit specialiștilor politico -militari francezi , Rusia nu a abandonat
niciodată proiectul său de „a deschide o fereastră" spre sud. Rivalitățile actuale
ruso -ucrai nene privind viitorul Flotei Mării Negre și a bazelor sale militare nu au
altă miză decât autoritatea asupra acestei mări. Ucraina dorește să obțină
dominația asupra resurselor maritime , în timp ce Rusia nu vrea să piardă
singurul său mod de acces spre „mă rile calde".
Pătrunderea puterilor occidentale în spațiul ponto -caucaziano -caspic , în
special după diminuarea tutelei rusești , a declanșat un aflux de companii
transnaționale în acest spațiu , odată cu declanșarea conflictelor majore din lumea
arabă. „Polit ica resurselor energetice” devine preocuparea principală a
promotorilor politicii globale aplicate de deținătorii polilor de putere. În acest
„război energetico -economic” , Rusia , ca de altfel România , Bulgaria , Turcia și
Georgia , caută noi alternative. Din nefericire , alianța panslavă a făcut ca Rusia să
aleagă Burgas și nu Constanța!
Statele caucaziene arată interes și altor forme de colaborare regională cum
este Zona economică a Mării Negre , lansată de Turcia în 1991 sau Țările riverane
Mării Caspice , cu care doresc să colaboreze , iar Azerbaidjanul face parte din
E.C.O ., organizația de cooperare economică fondată de Iran , Pakistan , Turcia și
care grupează toate statele musulmane din sudul fostei U.R.S.S. Cu toate acestea
întreaga regiune va rămâne , fără în doială , sub influența rusă. Moscova este
mereu prezentă la principalele negocieri aflate în curs asupra conflictelor
regionale (numeroase mandate internaționale au fost încredințate armatei ruse) și
este de presupus ca își va urmări propriile interese econ omice în acest spațiu.
Aceste dispute impuse de situația geopolitică complexă a Mării Negre , dar și de
intenția Turciei de a consolida un bloc pan -turanic (cu scopul nedeclarat de a
îndepărta Rusia din Caucaz) , a determinat Rusia să se apropie foarte mult de
Iran. Această evoluție ar putea crea conflicte cu consecințe nedorite asupra
spațiului geopolitic ponto -danubiano -carpatico -balcanic , cu repercursiuni și
asupra României și Bulgariei.

402
17. Sistemul geopolitic Sud-Est European și zona extinsă a Mării Negre
Zona lărgită a Mării Negre aparține Europei de Sud -Est, dar spre deosebire
de zona Balcanilor de Vest , care este încă marcată de efectul de falie strategică ,
această regiune se caracterizează prin posibilitatea realizării optime a unei confluențe
geostr ategice , cu rol dinamizator ce poate avea ca efect , benefic , ridicarea din punct
de vedere , economic (îndeoseb i energetic) a zonei în procesul integrării europene.
Statele riverane Mării Negre sunt , din punct de vedere geoistoric , state europene.
Datorită contextului politico -militar de la finele celui de al Doilea Război Mondial ,
regiunea Mării Negre a fost plasată în zona periferică a Europei , ignorându -se valoarea
geostrategică a potențialului de nod de legătură euroasiatic. Nodul intermodal este dat
de intersecția axelor geostrategice , energetice , culturale și religioase din Europa
către Asia Centrală și Orientul Mijlociu Extins , fiind foarte important în ecuațiile
organizațiilor euro -atlantice , rusești și asiatice.
Factorii adiționali care determină cre șterea importanței bazinului pontic , sunt:
– constituirea statelor riverane într -un front comun de luptă împotriva
terorismului și în prevenirea , stoparea și devierea amenințărilor teroriste
îndreptate împotriva Europei;
– aderarea la NATO a statelor riverane bazinului pontic (Ucraina , Republica
Moldova , Georgia , Azerbaidjan);
– atragerea statelor din Caucaz și Asia Centrală în PfP;
– stabilirea a patru arii de colaborare în parteneriatul UE -Rusia;
– implementarea principiilor democratice în Georgia , Ucraina , Republ ica
Moldova , Armenia și Azerbaijan , în scopul propulsării acestora în structurile
euro -atlantice;
– exploatarea comună a potențialului economic al Zonei Lărgite a Mării Negre ,
mai ales în domeniul resurselor energetice și dezvoltării infrastructurii de
tranz it, demonstrat de numeroasele proiecte de transport energetic.
– Promovarea dialogului extins în scopul asigurării stabilității , securității și
colaborării regionale , cu efecte benefice pentru UE și NATO.

Toate acestea reprezintă soluția pentru definitivar ea stabilității , dezvoltării
economice și propulsarea acestei regiuni , de mare importanță geopolitică , spre
centrul noului spațiu politic și de securitate european.
Acest parteneriat reprezintă cadrul legal pentru derularea procesului de
integrare , de prom ovare a identității și care să faciliteze sinergia. În același timp va avea
ca rezultat creșterea încrederii reciproce dar și promovarea proiectelor regionale
pragmatice pentru rezolvarea necesităților impuse de regiune. Parteneriatul
statelor riverane Măr ii Negre reprezintă o platformă de cooperare și angajare , fiind
un proces de interacțiune avansată , la diverse paliere , sub directa diriguire a statelor
partenere , cu sprijinul și coordonarea comunității euroatlantice.

403 Acest parteneriat are ca scop final t ransformarea regiunii pontice într -o zonă de
state suverane , consolidate , cu economii de piață viabile , care se bucură de sisteme
instituționale transparente și proactive , prin proiecția valorilor comune.
Obiectivele Parteneriatului statelor riverane Mării Negre sunt :
– Importanța menținerii stabilității politico -sociale în paralel cu implementarea
transformărilor democratice și a aspirațiilor europene în regiunea Mării
Negre;
– promovarea intereselor regionale având ca fundament cooperarea interstatală ,
bazat ă pe solidaritate și transparență;
– relansarea pieței economice regionale a statelor pontice , interconectată la piața
economică europeană;
– generarea unor noi strategii în scopul prevenirii conflictelor și gestionarea
operativă a crizelor , în conformitate cu legislația comunitară , în scopul
evoluției pozitive a oportunităților de dezvoltare în context multilateral;
– dezvoltarea și intensificarea intensificarea cooperării universitare și
academice , ca investiție pe termen lung în securitatea regională;
– ascenden ța sinergică privind eforturile actorilor statali din regiune și din
spațiile comunitar și nord -atlantic , în scopul promovării stabilității democratice
regionale.

18. Proiecte de tranzit energetic pentru România
Presiunile geopolitice exercitate de singur ul furnizor de hidrocarburi către
Europa au impus generarea de proiecte internaționale , ca alternativă la resursele
energetice euroasiatice ruse. Printre aceste proiecte , care includ și România ,
amintim: proiectul NABUCCO , Oleoductul Constanța – Trieste și deschiderea unui
terminal de gaze lichefiate la Constanta , în colaborare cu Qatarul , dar și includerea
țării noastre în realizarea proiectului rusesc South Sream.

19. Proiectul Oleoductului Constanța – Pančevo – Trieste (Pan
European Oil Pipeline)
Acest proiect reprezintă realizarea unei rute alternative de aprovizionare care
impune înființarea unei companii multinaționale de dezvoltare a acestuia . În
conformitate cu datele oferite de Hill International Consortium , în urma realizării
studiului de fezabili tate pentru partea de conductă care va traversa România ,
beneficiile pentru România pe o durată de 20 de ani vor fi , în funcție de capacitatea de
tranzit care se va stabili: 2 , 27 miliarde dolari pentru varianta de capacitate de 40
milioane tone/an , 3, 1 miliarde dolari pentru varianta de capacitate de 60 milioane
tone/an , 4, 39 miliarde pentru varianta de capacitate de 90 milioane tone/an.
Comitetul interstatal este compus din România , Serbia și Croația , Italia și Slovenia
având statutul de observatori cu drepturi depline . Piața avută în vedere este cea a
Uniunii Europene , iar prin conectarea la TAL (Trans Alpine Pipeline Network) se au

404 în vedere piețele din Germania și Austria.

20. Proiectul Nabucco
Proiectul NABUCCO este cel mai controversat proiect din domeniul
resurselor energetice. Proiectul conductei de gaz este de importanță strategică pentru
regiune și pentru Europa. La forumul de afaceri România -Turcia primul ministru
român a discutat cu omologul său despre importanța identificării mijloacelor de
finanțare pentru acest proiect și despre necesitatea unei evaluări a impactului pe care
acest proiect poate să îl aibă asupra mediului.
Acest proiect , de mare interes nu numai pentru România , prevede construcția unui
sistem de transport al gazelor naturale cu alimentare din Asia , având ca traseu
Bulgaria , România , Ungaria și Austria.
Iranul ar putea juca un rol deosebit de important în susținerea , dezvoltarea și
implementarea acestui proiect , dacă statele occidentale vor realiza că exporturile de gaze
iraniene către Europa nu trebuie văzute doar prin prisma intereselor economice. În etapa
actuală , Iranul trebuie să facă față lipsei mijloacelor de rafinare din industria petrolieră și a
gazelor naturale ca urmare a lipsei resurselor financiare necesare și a t ehnologiei
moderne aferente de care dispun țările occidentale.
Conform politicii americane , SUA sancționează companiile internaționale care
investesc mai mult de 20 de milioane dolari în Iran. Astfel , dacă în cazul proiectului
Nabucco , preconizat să aducă gaze naturale din Iran în Europa via Turcia ,
Bulgaria , România , Ungaria și Austria , negocierile sunt , în prezent , în impas datorită
presiunilor americane , Turcia , stat membru NATO , insistă să -și asigure resursele
energetice necesare din Iran , în pofida op oziției Washingtonului.
În același timp , autoritățile iraniene și turce studiază posibilitatea implementării
proiectului Nabucco , cu toată opoziția occidentală , care susține în cadrul acestui
proiect înlocuirea Iranului cu Azerbaidjanul , Kazahstanul sau Tu rkmenistanul , deși
analiștii economici se arată sceptici privind rezervele de gaze naturale ale acestor
state , pentru a se putea implica în acest proiect.

21. Proiectul de cooperare cu Qatarul
Este un proiect nou , dezvoltat la inițiativa României , care pr evede
construcția unui terminal de gaze lichefiate la Constanța. Deși s -a solicitat
sprijinul statelor europene pentru realizarea acestui proiect , având în vedere
tendințele europene de identificare a unor noi coridoare energetice care să
diminueze depende nța de Rusia , propunerea – care a deranjat Rusia , Turcia și o parte
din statele UE – nu s-a bucurat de succes , cu toate că Marea Neagră este importantă în
special pentru statele , iar portul Constanța este unica poartă maritimă capabilă să
intermedieze cone ctarea la oceanul planetar a României , Bulgarie i, Georgiei ,
Ucrainei și statelor transcaucaziene.

405 În contextul adâncirii crizei resurselor energetice , prin deținerea monopolului de
către Rusia , importanța strategică a portului Constanța la Marea Neagră rez idă din
următoarele:
– este cel mai mare port la Marea Neagră , fiind dispus la confluența a trei regiuni de
importanță geopolitică: Peninsula Balcanică , Europa de Est și Asia Mică;
– este poziționat geografic la intersecția a patru culoare geopolitice: ege ean, danubian , caspic
și rus (Nipru) – care leagă zone de importanță geopolitică euroasiatică majore;
– este poziționat pe segmentul din frontiera maritimă de sud a Federației Ruse și Ucrainei
fiind dispus la limita de est a flancului sudic euroatlantic – zonă posibilă de confruntare a
intereselor marilor puteri nucleare;
– este dispus la centrul rutelor preconizate pentru transportul petrolului caspic și al celui
din zona Asiei Centrale spre Occident;
– zona Mării Negre reprezintă un segment inclus în rute le ilegale de armament , stupefiante
și al migrației ilegale din Asia Centrală și Orientul Mijlociu către Occident;
– Marea Neagră dispune de importante rezerve piscicole și resurse de petrol și gaze naturale;
– axa Novorossiisk -Constanța reprezintă cea mai scurtă cale pentru Rusia către sud și est
(prin Canalul de Suez) și spre coasta Nord -Africană , fiind prevăzută în Testamentul
țarului Petru I , ca unica rută spre Oceanul Planetar;
– portul Constanța oferă infrastructuri comerciale și turistice , care pot f i dezvoltate în viitor;
– Marea Neagră dispune de numeroase porturi și amenajări portuare , civile și militare;
– Zona Lărgită a Mării Negre reprezintă o piață de desfacere pentru aproximativ 350
milioane consumatori (din statele riverane);
– portul Constan ța suscită interesul constant al actorilor geopolitici mondiali și al
organizațiilor internaționale și companiilor transnaționale.

În contextul geopolitic contemporan , importanța Mării Negre a crescut
considerabil , având un rol determinant în dezvoltarea strategiilor politice ,
economice și militare ale României. Din acest punct de vedere , România trebuie
să aibă în vedere: impunerea riveranilor , de către NATO și Uniunea Europeană , a
criteriilor politice , economice și militare pentru dinamizarea proceselor interne
de democratizare , stabilizare macroeconomică și financiară – demararea unor
proiecte economice de interes regional și european – reforma structurală și
acțională a forțelor armate.
Trebuie evidențiat faptul că Marea Neagră , împreună cu Marea Baltic ă
constituie spațiul geopolitic ponto -baltic (axa acestuia traversând Moldova
istorică) , reprezentând unul dintre cele două segmente maritime ale fostei Cortin e de
Fier, care nu a pierdut din importanța sa geostrategică , chiar dacă aceasta tinde să se
modi fice. Până nu demult , spațiu vital pentru manevrele navale rezervat exclusiv
pentru forțele navale ale statelor riverane Marea Neagră a redevenit , din punct de
vedere a suveranității un spațiu liber pentru navigație (inclusiv comercială) , cu toate că
const ituie centrul unui ansamblu eterogen (lumea slavă orientală , Balcanii , Peninsula
Anatolia etc) în care se manifestă tensiuni mai vechi sau recente (Rusia/Ucraina ,

406 Grecia/Turcia) și unde se găsesc două regiuni ale căror instabilități politice sunt
bine cuno scute (Caucaz și Balcani).
Conducte operaționale și aproape operaționale
Traseu Capacitate
(bpd) L
mile) Cost Statut Semnificație
Burgas,
Bulgaria spre
Vlore, Albania 750.000
(proiectată)
posibil să fie
mărită la
1.000.000 bpd 550 Estimat
la 826
mil. $ Construcție
planificată să
înceapă în
2001 -2001 și
să se
finalizeze în
2005 Cea mai bună opțiune de a
dezvolta rețeaua balcanică
existentă. Va reuși
decongestionarea traficului
prin Bosfor. Rusia este
favorabilă proiectului pentru
că ocolește complet Turcia și
folosește totodată rețeaua
de conducte pe care o are
deja. Traseul final presupune
stabilitate politică în
Macedonia și Albania.
Baku,
Azerbaidjan
spre Neka,
Iran 300, 000 350 Iranul va
suporta
costurile Propusă.
Azerbaidjanul
o consideră
acceptabilă. Baku -Neka va furniza
Azerbaidjanului o alternativă
sigură, ieftină și alternativa la
Baku -Ceyhan. Această
conductă trebuie să
ocolească Rusia, dar
exclude și aliații
Azerbaidjanului, Turcia și
Georgia. SUA.se opune cu
fermitate. În ciuda acestor
dezavanta je politice,
guvernul Azerbaidjanului se
pare ca va accepta curând
oferta.
Neka Iran spre
Rey, Iran Încă incertă 150 400 mil.
$ propusă În momentul în care Neka –
Rey va lega Iranul la
conducta deja existentă și la
rafinării, se va mări
posibilitatea ca pe trolul
caspic să ajungă pe piața
internațională sub forma
rafinată. Dacă această
opțiune va fi pusă în
practică, în ciuda opoziției
americane, Iranul va câștiga
o victorie diplomatică de
mare importanță.
Aktyubinsk,
Kazakstan
spre Xinjiang,
China 400.000 –
800.000 1.800 3, 5 mld.
$ În negociere În timp ce China și -a încetinit
cooperarea cu Kazakstanul
în domeniul energetic,
această propunere poate fi
considerată ca singura
importantă, legând fosta
Uniune Sovietică de China.
Una din variantele conductei
Kazak stan-China, ar fi de
dorit să se realizeze în viitor,
pentru a asigura nevoile

407 energetice ale Chinei.

Traseu Capacitate
(bpd) L
(mile) Cost Statut Semnificație
Tengiz,
Kazakstan
spre Insulele
Kharg, Iran 900.000 1.300
mile
Tengiz –
Golful
Persic Estima t
între 1,6 -2
bilioane $
de către
Kazakhstan
și Franța Propusă Acest plan ambițios va
furniza statelor caspice
acces direct la Oceanul
Indian. Deși mai ieftin și mai
ușor de protejat decât
Baku -Ceyhan, această
opțiune nu va fi posibilă
până când SUA nu va
ridica sancțiunile impuse.
De asemenea este
nedorită de Rusia și Turcia.
Iranul nu este atașat
acestui plan și speră să
obțină rezultate similare
prin programul său de
schimb petrolier
Baku,
Azerbaijan
spre Ceyhan,
Turcia 1.000.000 1.100 2,3-3,7
bilioane
dolari În negociere
Este traseul de export
preferat de SUA care
ocolește Rusia și Iranul.
Acesta va răsplăti Turcia și
Georgia pentru politica lor
pro-Vestică cu valoarea
taxelor de tranzit. Baku –
Ceyhan este una dintre
cele mai puțin economice
în ceea c e privește traseul
conductei iar zonele de
tranzit sunt zone cu mare
instabilitate în Turcia și
Georgia.
Kazakstan –
Turkmenistan –
Afganistan –
Gwadar,
Pakistan 1.000.000 1.056 3 bilioane
$ În negociere
Deși inițial dorită, ca fiind o
scurtătură către piețele
asiatice, neîncetatul
conflict din Afganistan
aproape a pus capăt
interesului pentru acest
proiect.
Sursa : The United States Energy Information Administration

22. Concluzii
În relațiile cu Federația Rusă , care sunt foarte încordate , în special după anul
2004 , se impun analizarea următoarelor aspecte:
renegocierea prețului resurselor energetice direct cu firmele ruse ,
excluzând intermediarii europeni
reanalizarea relațiilor cu Rusia privind abordarea problemei și
contactelor cu Republica Moldova , prin men ținerea dialogului care să îi
confere statului de peste Prut independența totală
impunerea României ca actor important la Marea Neagră

408
reconsiderarea portului Constanța în relațiile comerciale cu Federația
Rusă
impunerea unui punct de vedere ferm și docume ntat privind conflictele
înghețate
solicitarea de drepturi pentru etnicii români din Federația Rusă
renegocierea contractelor economice înghețate
redeschiderea unor șantiere tradiționale românești pe teritoriul
Federației Ruse
obținerea statutului de inter mediar în negocierile NATO -RUSIA și UE –
RUSIA , prin acte diplomatice susținute
implicarea în dezvoltarea infrastructurii de transport a resurselor de
hidrocarburi către UE
redobândirea pieței africane și asiatice (arabe) de armament , logistică
militară și i ndustrie uăoară și grea
dezvoltarea relațiilor comerciale cu Federația Rusă în special pe alimente
și industrie alimentară (dacă ne vom reface vreodată agricultura)

409 ACTUALIZĂRI A LE ROLULUI MEDICINEI VETERINARE
ÎN EXPERTIZAREA SIGURA NȚEI ȘI SECURITĂȚII ALIMENTARE
ÎN ANUL MONDIAL AL PROFESIEI

Gheorghe PUCHEANU1, Alexandru T. BOGDAN2, Viorel ANDRONIE3,
George Florea TOBĂ2, Lăcrămioara PETRIU4
gpuchianu@yahoo.com

1. Vicepreședinte al Asociaț iei Generale a Medicilor Veterinari din România
2. Membru corespondent al Academiei Române, Institutul Național de Cercetări Economice,
Centrul de Studii și Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică “Acad. David Davidescu”
3. Colegiul Medicilor Veterinari di n România
4. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Rezumat

Medicina veterinară, prin reprezentanții săi medici veterinari, mai nou împreună cu
alte categorii profesionale (chimiști, ingineri de industrie alimentară, bi ologi, agronomi etc.)
are un rol decisiv în asigurarea siguranței alimentare. Acest rol și l -a asumat responsabil
bazându -se pe structura organizatorică, personalul calificat și rețeaua putenică de
laboratoare care, în urma analizării probelor prelevate, g enerează buletine de analiză, ce
constituie suportul decizional al medicilor veterinari oficiali, în aplicarea de sancțiuni
(sechestrare, denaturare, confiscare) asupra produselor alimentare improprii consumului
uman. Acest lucru se realizează împreună și cu alte organisme guvernamentale și
nonguvernamentale cu activitate conexă în domeniu.
pentru alimentele de origine animală: depistarea principalelor zoonoze la animale prin
examinarea antemortem și postmortem a carcaselor; controlul oficial al unităților
autorizate sanitar veterinar; controlul oficial al unităților înregistrate sanitar veterinar;
expertiza sanitară veterinară a alimentelor de origine animală prin examene obligatorii,
supravegherea prin examene de laborator în timpul producției, a altor pr oduse care
intră în compoziția materiilor prime și produselor de origine animală sau care vin în
contact cu acestea; efectuarea de examene de laborator obligatorii pentru stabilirea
eficienței operațiunilor de igienizare; expertiza reziduurilor la animalel e vii, produsele
acestora și apă; determinarea nivelurilor de contaminare radioactivă a produselor de
origine animală și a furajelor (radioactivitate cumulată de 137cs și 134cs);
pentru alimentele de origine nonanimală: expertiza contaminanților; expertiza
reziduurilor de pesticide; supravegherea și controlul unităților care procesează,
depozitează și valorifică produse de origine nonanimală; expertiza aditivilor
/substanțelor interzise în produse de origine nonanimală; determinarea gradului de
contaminare radioactivă; determinarea tratării cu radiații ionizante a produselor
alimentare și ingredientelor alimentare de origine nonanimală; determinarea prezenței
uleiului mineral în uleiul de floarea soarelui.

Abstract

410
Veterinary medicine , through its veter inarians , recently with other professionals
(chemists, engineers, food industry , biologists, agronomists etc.) has a decisive role in
ensuring food safety. This role he assumed responsibility based to the organizational
structure, qualified personnel and powerful network laboratories analyzing samples
generated from the analysis reports that support decision -making is the official veterinarian
in sanctions (seizure, distortion , confiscation) of food unfit for human consumption. This is
done together with ot her governmental and nongovernmental organizations with related
activities in the field.

Rolul medicilor veterinari în asigurarea securității
și siguranței alimentare

Securitatea alimentară este o componentă a securității interne și sanitare și
un subdom eniu al securității civile, făcând obiectul de preocupare din ce în ce
mai susținut a unor categorii profesionale cu implicații în lanțul agroalimentar,
inclusiv al medicinei veterinare.
Noțiunea de securitate alimentară se diferențiază de cea de siguranț ă
alimentară prin faptul că prima face referire la posibilitățile, disponibilitatea și
accesul la hrană al indivizilor și comunităților în cantitate suficientă în vederea
prevenirii tensiunilor și destabilizărilor la nivel socio -politic, iar cea de a doua la
gestionarea măsurilor de igienă pe tot fluxul tehnologic de producere, salubrității
și inocuității alimentelor, identificarea riscurilor și a pericolelor pe care
alimentele le pot prezenta pentru consumator, dintre care cele mai importante
sunt intoxica țiile alimentare.
Reglementările europene recente, reunite în așa zisul “pachet de igienă”,
vizează prevenirea pericolelor prin alimente, cu obligația asigurării siguranței
alimentelor pe circuitul “de la furcă la farfurie”, plasând toată responsabilitate a
producătorilor, procesatorilor și furnizorilor de produse alimentare, în măsură să
aducă sub un control calificat calitatea și inocuitatea alimentelor.
Sănătatea publică veterinară include sănătatea și protecția animalelor,
securitatea sanitară a alimen telor și implicit protecția mediului, fiind definită ca
un ansamblu de activități care se găsesc în raport direct sau indirect cu animalele,
produsele și subprodusele provenite de la acestea, prin care contribuie la
protejarea, conservarea și ameliorarea s ănătății oamenilor, reprezentată de
bunăstare fizică, morală și socială.
Trasabilitatea agroalimentară este aplicarea principiului trasabilității la
filiera agroalimentară, care are ca finalitate atingerea obiectivelor securității
alimentare, ce are în ve dere crearea unui sistem calificat de obținere a produselor
agricole, de punere a lor pe piață, a unui sistem profesional de gestionare a
pericolelor și scăderii nivelului de risc. Trasabilitatea este necesară pentru a putea
reduce chiar de la sursă riscur ile prin alimente și eventualele fraude,

411 trasabilitatea fiind din ce în ce mai mult impusă prin măsura certificării
obligatorii a originii și calității produselor.

1. Rolul medicului veterinar în asigurarea siguranței alimentelor de
origine animală

1.1. Depistarea principalelor zoonoze la animale prin examinarea
antemortem și postmortem a carcaselor.

Această activitate este extrem de complexă și ea presupune parcurgerea mai
multor etape, care au ca punct de plecare examenul ante -mortem și examenul
post -mortem al carcaselor în unități de tăiere autorizate sanitar -veterinar,
activitate care se realizează de către medici veterinari oficiali sau de către
personalul auxiliar oficial. Examinarea presupune și recoltarea de probe de la
carcase cu leziuni suspect e ce pot fi atribuite diferitelor boli. Verificarea și
recoltarea de probe include și sălile de tranșare sau unitățile de tranșare și
reambalare a cărnii roșii și a cărnii de pasăre, precum și depozitele d estinate
pentru aceste cărnuri.
Medicii veterinari sunt cei care iau măsuri în cazul constatării unor
neconformități, procedând după caz atunci când există motive pentru
suspectarea unei infecții prin: sacrificarea separată față de celelalte animale
(luând toate precauțiile necesare pentru evitarea riscul ui de contaminare a
celorlalte carcase, a liniei de sacrificare și a personalului prezent în abator),
declararea ca improprii pentru consumul uman a unor produse, procedând la
confiscarea sau distrugerea lor, supunerea tratamentului termic a cărnii și
orga nelor înainte de a fi consumate, notificarea fermelor furnizoare asupra
rezultatelor pozitive obținute în urma examenelor de laborator, în vederea
elaborării și aplicării de către fermieri a unui plan de măsuri care să conducă la
asanarea eventualelor boli .
În cazul în care în urma controlului medicul veterinar oficial pune în
evidență prezența unei boli sau a unei stări patologice care ar putea afecta
sănătatea publică sau animală sau ar putea periclita bunăstarea animalelor,
trebuie să informeze operator ul din sectorul alimentar despre aceasta.
1.2. Controlul oficial al unităților autorizate sanitar veterinar
Medicii veterinari au responsabilitate în direcția efectuării de audituri,
verificare, supraveghere, monitorizare.
Aceasta cuprinde c ategoria (c aracteristicile unității, capacitatea de producție,
caracteristicile produsului, sistemul de autocontrol, criterii specifice,
antecedente) , criteriile de eval uare ( dată construcției sau a renovării
semnificative, condiții generale de întreținere a unității și echipamentelor,
dimensiunile unității și capacitatea de producție, aria de distribuție a produselor,

412 categoria de alimente, destinația utilizării, proceduri preoperaționale, program
HACCP, trasabilitatea, criterii microbiologice, istoric – nereguli sau
neconformități constatate în verificările anterioare) .
Categoriile de risc, criterii și punctaje pentru încadrarea unităților de
industrie alimentară în baza analizei riscului:
CATEGORIA III – Unități cu risc înalt – peste 50 de puncte;
CATEGORIA II – Unități cu risc mediu – între 30 și 50 de puncte;
CATEGORIA I – Unități cu risc scăzut – mai puțin de 30 de puncte
În funcție de risc, medicul veterinar clasifică alimentele, după cum urmează:
– Grupa A – lapte praf, lapte UHT sau altfel sterilizat, brânzetur i
opărite sau maturate mai mult de 6 luni, conservele, mierea, pește
uscat;
– Grupa B – produse din carne crud uscate sau/și maturate, produse
din carne semiuscate, produse din carne tratate termic, smântână,
lapte pasteurizat, unt, brânzeturi maturate mai m ult de 60 de zile,
lapte bătut, iaurt, produse din lapte fermentate, produse din ouă
pasteurizate sau sterilizate, paste cu carne;
– Grupa C – carne proaspătă de la bovine, cabaline, porcine, caprine,
ovine, păsări și lagomorfe, carne tocată și carne prepar ată, brânză
proaspătă sau maturată mai puțin de 60 zile, pește proaspăt, fileuri
de pește, ouă;
– Grupa D – lapte crud, produse din lapte nepasteurizate, produse
din pește preparate, icre, produse din pește afumate, marinate,
moluște, produse din carne tăiat e, sosuri proaspete.
1.3. Controlul oficial al unităților înregistrate sanitar veterinar
Medicul veterinar oficial controlează verifică / supraveghează /
monitorizează unitățile prin controale lunare (carmangerie, măcelărie)
semestriale (centru colectare a vânatului sălbatic, centru pentru sacrificarea
păsărilor și/sau lagomorfelor la nivelul fermei, centrele de prelucrare ale
laptelui) sau anuale (magazine de desfacere pește, centru colectare a mierii și a
altor produse apicole etc.) prin recoltarea de pr obe pentru examene de laborator
(materii prime, produse finite, carne proaspătă).
Unitățile de alimentație publică și alte activități – restaurant și alte unități
în care se prepară și servesc mâncăruri gătite: pizzerie; laborator patiserie;
pensiuni turi stice; unități cu vânzare prin internet; depozit alimentar;
hipermarket; supermarket, cantină, magazine alimentare, se controlează anual în
caz de reclamații, sesizări, suspiciuni sau toxiinfecții alimentare prin prelevarea
de materii prime, semipreparate și produse finite.
Prepararea mâncărurilor la comandă – catering se controlează trimestrial
prin prelevarea de produse finite – pentru fiecare categorie în parte.

413 Produse primare destinate vânzării directe – vânat sălbatic; carne pasăre și
lagomorfe; peș te proaspăt; melci și moluște bivalve ouă; miere de albine, lapte, se
controlează anual în caz de reclamații, suspiciuni sau toxiinfecții alimentare.

1.4. Expertiza sanitară veterinară a alimentelor de origine animală prin
examene obligatorii
Microorgani smele care contaminează alimentele și care pot avea o
semnificație deosebită asupra sănătății publice se împart în două categorii:
germeni patogeni și germeni indicatori igienici și de sănătate ai alimentelor.
Prezența microorganismelor în alimente are o importanță deosebită pentru
calitatea, salubritatea și starea de prospețime. În general microorganismele sunt
cele care reduc valoarea nutritivă a produsului, sau îl pot face necomestibil, fie
prin acțiunea lor patogenă, fie prin cea de degradare și de pro ducere a unor
metaboliți toxici. Între agenții infecțioși capabili să îmbolnăvească omul au fost
incluși cei de natură bacteriană, micotică, parazitară, virală și prionică.
Medicii veterinari examinează în direcția examenlor microbiologice,
alimentele gat a pentru consum care constituie suport pentru creșterea unor
microorganisme (ex. L. monocytogenes) carcase de animale și păsări inclusiv
carne de vânat sălbatic, carne tocată și carne separată mecanic.
Pentru unele probe se prelevează un număr de 5 unităț i [Listeria
monocytogenes, Enterobacteriaceae, E. Coli, Salmonella, Escherichia coli
Stafilococ coagulazo -pozitivi Enterotoxina stafilococică (dacă se detectează valori
mai mari de 105 CFU/g stafilococi coagulazo -pozitivi)], sau numai o unitate
pentru dete rminare specie (numai pentru carnea proaspătă – atunci când se
impune), produse din carne tratate termic, examen parazitologic, număr celule
somatice (pentru laptele crud), utilizând metode de referință standardizate și
având ca referențial de interpretare Regulamentul (CE) nr. 2073/2005, cu
amendamentele ulterioare, Regulamentul (CE) nr. 853/2004 Regulamentul(CE)
nr. 2074/2005, cu amendamentele ulterioare (pentru examenul parazitologic)
Pentru examenele fizico chimice – determinarea conținutului în apă la carnea
de pasăre (Regulamentul CE nr. 543/2008 ), azot ușor hidrolizabil, reacția Kreis,
reacția pentru H 2S, reacția Nessler (SR 2713, SR 3275, SR 2443), determinarea
raportului apă / proteină la carnea de pasăre (Regulamentul CE nr. 543/2008),
conținut d e grăsimi (carne tocată) (Art 4 din Regulamentul CE nr. 1162/2009 al
Comisiei din 30), raport țesut conjunctiv/ proteine din carne tocată (Art 4 din
Regulamentul CE nr. 1162/2009), NaCl (Ordinul ministrului agriculturii,
pădurilor și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății publice, al președintelui
Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și al președintelui
ANSVSA nr. 560/1.271/339/ 210/2006, cu completările ulterioare), reacția
pentru H2S (Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și d ezvoltării rurale, al
ministrului sănătății publice, al președintelui Autorității Naționale pentru

414 Protecția Consumatorilor și al președintelui ANSVSA nr. 560/1.271/339/
210/2006, cu completările ulterioare), raport maxim colagen/proteină (Ordinul
ministru lui agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății
publice, al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și
al președintelui ANSVSA nr. 560/1.271/339/ 210/2006, cu completările
ulterioare), histamina la sp eciile din familiile Scombridae și Clupeidae pe 9
unități (Regulamentul CE nr. 2073/2005, cu amendamentele ulterioare), punct
crioscopic (pentru laptele crud), densitate pentru laptele crud (SR 2418 (SR 3665
SR 3664), determinarea activității fosfatazei al caline pentru lapte pasteurizat
(Regulamentul CE nr. 1664/2006 al Comisiei din 6 noiembrie 2006 de modificare
a Regulamentului CE nr. 2074/2005 în ceea ce privește dispozițiile de aplicare
privind anumite produse de origine animală destinate consumului uma n și de
abrogare a anumitor dispoziții de aplicare), determinarea acidității pentru lapte
pasteurizat, înghețată, smântână (SR 143 SR 2444 SR 7001), determinarea grăsimii
la laptele pasteurizat, smântână, unt, brânză telemea (SR 1981), determinarea
cloruri i de sodiu la brânza telemea (SR 1981) conținut de fructoză și glucoză
(exprimat ca zahar invertit), conținut de apă, aciditate, indice diastazic
HMF(Directiva 2001/110/CE SR 784 -2).

1.5. Supravegherea prin examene de laborator în timpul producției a alto r
produse care intră în compoziția materiilor prime și produselor de origine
animală sau vin în contact cu acestea.

În acest sens medicii veterinari examinează apa potabilă cu o frecuenta
semestrială pentru sursele proprii și trimestrială pentru apa din rețeaua publică
în vederea determinării: E. coli, Enterococilor, Cl. Perfringes – (inclusiv pentru
spori). Probele de apă recoltate din surse clorinate se vor neutraliza cu soluție 2 %
de tiosulfat de sodiu înainte de a fi examinate microbiologic.
Tot în a cest sens, medicii veterinari examinează materialele utilizate pentru
preambalarea produselor de origine animală în direcția detectării NTG (conform
SR EN ISO 4833), bacteriilor coliforme (ISO 4831și 4832), drojdiilor și
mucegaiurilor ( ISO 21527 -1).

1.6. Efectuarea de determinări rapide în zone de interes turistic sau alte
programe de supraveghere de necesitate dispuse de ANSVSA

Supravegherea se efectuează de către medicii veterinari prin prelevare de
probe și efectuarea de analize utilizând teste rapide , și echipamente de diagnostic
aflate în dotarea autolaboratoarelor.
Examenele pe care medicii veterinari le efectuează în general sunt:

415 – Determinări microbiologice – teste de sanitație, determinarea potabilității,
determinarea eficienței tratării termice a cărnii, eficiența pasteurizării
laptelui, determinarea numărului de celule somatice din laptele crud;
– Determinări fizico -chimice – examene pentru determinarea: pH -ului,
aciditate, reacțiile Nessler, Kreis și H 2S, decelare falsificare smântâna, în
funcți e de produs, azotiți, azotați, peroxidaza, fosfataza, uree, glucoza în
funcție de produs.

1.7. Efectuarea de examene de laborator obligatorii pentru stabilirea
eficienței operațiunilor de igienizare

Pentru stabilirea eficienței operațiunilor de igieniza re, medicii veterinari
prelevează teste de sanitație în vederea determinării NTG, enterobacteriaceelor,
bacteriilor colifor me și stafilococilor coagulazo -pozitivi, conform Ordinului
ministrului sănătății nr. 976/1998 pentru aprobarea normelor de igienă pri vind
producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul și desfacerea
alimentelor.
Din zonele de prelucrare și de pe echipamentul utilizat la producția
produselor alimentare în timpul sau la sfârșitul etapei de producție, se
prelevează probe pent ru efectuarea de examene în direcția Listeria monocytogenes
(conform standardului ISO 18593).
Prelevarea testelor de sanitație se efectuează de către medicii veterinari
oficiali din DSVSA numai în cazul în care în urma verificării / supravegherii /
monito rizării se suspicionează sau se constată o neconformitate. În cazul unor
rezultate de laborator necorespunzătoare frecvența controlului va fi mărită până
la obținerea de rezultate corespunzătoare.

1.8. Controlul eficienței operațiunilor de dezinsecție ș i deratizare

Controlul eficienței operațiunilor de dezinsecție și deratizare se efectuează
de către medicii veterinari oficiali din DSVSA numai în cazul în care în urma
verificării/supravegherii/monitorizării se suspicionează sau se constată o
neconform itate.

1.9. Expertiza reziduurilor la animalele vii, produsele acestora și apă

Reziduurile din alimente prezintă o semnificație aparte, interesul fiind din ce
în ce mai mare pentru această formă de poluare prin amploarea fenomenului,
perspectiva extin derii și mai ales pericolul major pentru sănătatea publică
Acestea au o acțiune indirectă asupra sănătății consumatorilor prin
modificări ale proprietăților organoleptice, inactivări sau degradări de factori
nutritivi, acțiune antivitaminică, catalitico -oxidativă etc., și directă prin acțiunea

416 alergizantă, antienzimatică cu tulburări digestive și modificări ale coeficientului
de utilizare, acțiune spoliatoare și stresantă prin intermediul solicitării
permanente a mecanismelor de detoxifiere și în mod speci al acțiune mutagenă,
teratogenă și mai ales oncogenă a unor poluanți.
Probele se recoltează de către medicul veterinar oficial de la animalele
sacrificate în scop de diagnostic, în conformitate cu prevederile Directivei
96/23/CE. Pentru recoltarea și tran sportului probelor se respectă cerințele
prevăzute în Ghidul privind prelevarea oficială de probe în vederea monitorizării
anumitor substanțe și a reziduurilor acestora la animalele vii, produsele de
origine animală, furaje și apă, în conformitate cu preve derile Ordinului
președintelui ANSVSA nr. 95/2007 privind aprobarea Normei sanitare veterinare
și pentru siguranța alimentelor privind măsurile de supraveghere și control al
unor substanțe și al reziduurilor acestora la animalele vii și la produsele de
origine animală.
Controlul contaminanților se realizează în conformitate cu prevederile
regulamentului (CE) nr. 1881/2006 determinându -se micotoxinele (aflatoxine)
metalele grele (plumb, mercur, staniu) dioxine, furani și PCB asemănătoare
dioxionelor, hidroca rburi aromatice (Benzopiren), prin prelevarea diferitelor
matrici și utilizând metode de laborator de scrining și confirmare.

1.10. Determinarea nivelurilor de contaminare radioactivă a produselor de
origine animală și a furajelor (radioactivitate cumulat ă de 137cs și 134cs)

Nivelul radioactiv din produsele alimentare și apă a devenit o amenințare cu
semnificații socio – umane deosebite. În ultima perioadă se recunoaște că din
diferitele moduri de expunere la radiații, cel care se realizează prin consum d e
alimente contaminate radioactiv are cea mai mare posibilitate de a produce efecte
nedorite (somatice și genetice), deoarece toate tipurile de radiații devin puternic
nocive când sunt emis e din interiorul organismului.
Examenele în vederea determinării gradului de contaminare radioactivă se
efectuează prin prelevarea de materii prime și produse de origine animală
(țesuturi comestibile, inclusiv cele provenind de la vânatul din fondul național,
lapte materie primă, miere, produse finite de origine animală , ingrediente), apă
utilizată ca materie primă (apa din unitățile de industrie alimentară, apa utilizată
în fermele de creștere a animalelor), utilizând metode de diagnostic prin
spectrometrie gama cu înaltă și joasă rezoluție.
Frecvența prelevărilor de probe este trimestrială pentru unitățile
producătoare sau odată pe an în cazul apei, iar interpretarea rezultatelor se face
în conformitate cu prevederile Ordinul ministrului sănătății publice, al
președintelui ANSVSA și al președintelui Comisiei Național e pentru Controlul
Activităților Nucleare nr. 1805/286/314/2006.
2. Rolul medicului veterinar în expertizarea

417 produselor alimentare de origine nonanimală

Medicii veterinari împreună cu alte categorii profesionale (ingineri de
industrie alimenta ră, chimiș ti, biologi, agronomi etc.), răspund de expertizarea
produselor alimentare de origine nonanimală prin: coordonarea și monitorizarea
respectării normelor privind siguranța alimentelor; coordonarea și realizarea
activităților de evaluare, supraveghere și mon itorizare igienico -sanitar și
epidemiologic pe întreg lanț; verificarea conformității depozitelor de destinație
prevăzute în documentul de intrare a produselor de origine non -animală și
datele existente legate de înregistrarea unităților de pe raza județul ui de
destinație; realizarea controalelor oficiale în conformitate cu Programul de
supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor.

2.1. Expertiza contaminanților în produse de origine nonanimală

Se realizează prin prelevarea de probe de căt re personalul de specialitate din
cadrul DSVSA județene, respectiv a municipiului București și de către inspectorii
Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din
posturile de inspecție la frontieră.
Examenele de laborator se efectuează în direcția determinării următorilor
contaminați: Aflatoxină (totală și B1) – alune de pământ, nuci, migdale, fistic etc.;
Ochratoxină A – cereale neprelucrate și produsele derivate din acestea, cafea
boabe prăjită și cafea prăjită măcinată, st afide, vin etc.; Patulina – sucuri de fructe,
băuturi spirtoase, produse solide din mere, etc; Deoxinivalenol – cereale
neprocesate, porumb neprelucrat, făină de cereale, tărâțe și germeni, pâine, paste
făinoase uscate, etc; Zearalenonă – cereale neprocesa te, făină de cereale, tărâțe și
germeni comercializați ca produse finale, ulei de porumb rafinat, pâine, etc;
Fumonisină (sumă de B1 și B2) – porumb neprocesat, cereale pentru micul dejun
pe bază de porumb și snackuri pe bază de porumb; Cadmiu – cereale, s oia,
legume, fructe, ciuperci; Plumb – cereale, legume și leguminoase, fructe, ciuperci,
uleiuri și grăsimi, etc; Nitrați – spanac proaspăt, salată proaspătă; 3 MCPD –
proteine vegetale hidrolizate Sos de soia; Precursori de dioxină și PCB -uri
similare dio xinei – uleiuri și grăsimi vegetale; Staniu – alimente și băuturi
conservate; Hidrocarburi aromatice policiclice – uleiuri.

2.2. Expertiza reziduurilor de pesticide în produse de origine nonanimală

Categoriile de pesticide care se determină din produs ele alimentare de
origine nonanimală sunt: pesticide organofosforice, pesticide organoclorurate,
carbamați, piretroizi de sinteză și alte tipuri de pesticide din diferte produse
alimentare de origine nonanimală din fructe (citrice: portocale, mandarine, lă mâi,
grapefruit,fructe semințoase: mere, pere, gutui; fructe sâmburoase: piersici, caise,

418 cireșe, prune; bace și fructe mici: struguri, căpșune; fructe diverse: banane, kiwi,
ananas, mango, rodii), legume (legume rădăcinoase și cu tuberculi: morcovi,
țelin ă rădăcină, păstârnac rădăcină, pătrunjel rădăcină, cartofi; legume fructoase:
roșii, vinete, castraveți, pepene verde, pepene galben, ardei, pepene amar,
dovleci; brasicacee: conopidă, varză, gulii, brocoli, varză creață, legume cu
frunze: spanac, salată; legume păstăi: fasole, mazăre; leguminoase: fasole boabe,
mazăre boabe (proaspătă sau congelată); legume cu tulpină: praz; legume
bulboase: ceapă, usturoi; ciuperci: ciuperci de cultură), cereale (orez, grâu, secară
sau ovăz), produse procesate suc de por tocale, făină de grâu etc.
Locurile de prelevare sunt punctele de inspecție la frontieră și punctele
finale de import.

2.3. Supravegherea și controlul unităților care procesează, depozitează și
valorifică produse de origine nonanimală

Unitățile care procesează, depozitează și valorifică produse de origine
nonanimală sunt cele care au ca obiect de activitate fabricarea pâinii; fabricarea
prăjiturilor a produselor proaspete de patiserie; fabricarea sucurilor de fructe și
legume; fabricarea zahărului; f abricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a
produselor zaharoase; producția de apă minerală și a altor ape îmbuteliate;
fabricarea băuturilor alcoolice distilate și a alcoolului etilic de fermentație;
fabricarea berii fabricarea înghețatei; supermark et / hipermarket; restaurante
inclusiv fast food; unități pentru fabricarea cerealelor pentru micul dejun; etc.
Locurile de prelevare sunt reprezentate de unitățile de procesare, depozitare
și comercializare, restaurante, baruri, cantine și alte unități d e preparare a hranei
(catering), utilizându -se ca matrici suprafețele de lucru care vin în contact cu
produsul alimentar, ustensile, recipientele, utilajele, echipamentele de protecție,
mâinile, aeromicroflora, recipienții de sticlă, metal, material plasti c inclusiv
capace, capse, ambalaje polietilenă, polistiren.
Condițiile microbiologice care trebuiesc îndeplinite sunt prevăzute în
Ordinul ministrului sănătății nr. 976/1998 privind aprobarea Normelor de igiena
privind producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul și desfacerea
alimentelor, cu modificările ulterioare.

3. Medicul veterinar și analiza hazardului la punctele critice de control
(HACCP – Hazard Analysis Critical Control Point)

HACCP, reprezintă un sistem care s -a validat în tim p (debutul programului
HACCP fiind în anii 60 în SUA și apoi în întreaga lume), bazat pe 7 principii,
puse în practică în 12 etape de implementare care se derulează într -o succesiune
logică.

419 Folosit prima dată pentru fabricarea unor alimente destinate une i categorii
restrânse de consumatori (cosmonauți, piloți ai unor avioane supersonice), la ora
actuală nu se mai poate concepe ca un participant la producere, procesare și /
sau valorificare a unui aliment sau alt produs pentru uz uman și animal să nu
dispu nă de un plan HACCP specific fluxului tehnologic pe care îl aplică și că
respectivul plan funcționează și răspunde exigențelor de calitate tehnologică dar
mai ales de calitate igienică ale produselor pe care dorește să le valorifice pe
piață, el fiind defi nit sintetic ca o strategie de gestiune, prin care se identifică,
evaluează și gestionează în mod profesional pericolele semnificative legate de
alimente.
Fiecare etapă, fiecare verigă a fluxului tehnologic poate să influențeze în
bine sau în rău sănătate a, integritatea unui aliment sau poate să -l expună unor
pericole ce se pot materializa în riscuri fizice, chimice sau microbiologice.
Gestionarea riscului presupune totalitatea acțiunilor care se întreprind de
către instituții sau persoane, care au ca dr ept scop identificarea riscurilor,
evaluarea acestora, reducerea, înlăturarea sau anularea efectelor riscului și
comunicarea privind riscul.

Concluzii

1. Medicina veterinară , prin reprezentanții săi medici veterinari și alte
categorii profesionale (chimiști , ingineri de industrie alimentară, biologi,
agronomi etc.), are un rol decisiv, alături de alte organisme
guvernamentale și nonguvernamentale cu activitate conexă în asigurarea
siguranței și securității alimentare.
2. Prin activitatea lor, medicii veterinari au un rol important în asigurarea
securității alimentare ca parte componentă a securității interne și sanitare.
Acest lucru se realizează prin creșterea animalelor în condiții de
biosecuritate pentru prevenirea pierderilor prin mortalitate datorate
evoluț iei unor boli care pot afecta efectivele de animale din punct de
vedere numeric și al diversității, crearea unui sistem calificat de obținere a
produselor alimentare de origine animală și nonanimală sub control
sanitar veterinar permanent și de punere a lo r pe piață, precum și
realizarea unui sistem profesional de gestionare a pericolelor în vederea
scăderii nivelului de risc.
3. Siguranța alimentară face referire la gestionarea măsurilor de igienă pe tot
fluxul tehnologic de producere, salubritatea și inocui tatea alimentelor,
identificarea riscurilor și a pericolelor pe care alimentele le pot prezenta
pentru consumator, care se realizează prin controlul oficial reglementat și
prin autocontrolul efectuat de operatorii din domeniul alimentar.
4. Pe lângă rolul de osebit de important al medicilor veterinari în asigurarea
siguranței alimentare, un rol decisiv revine operatorilor din domeniul

420 alimentar, care trebuie să monitorizeze toți parametrii relevanți, având în
vedere specificul activității unității, în cadrul p rogramelor de autocontrol
elaborate în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Astfel,
reglementările europene recente, reunite în așa zisul “pachet de igienă”,
vizează în acest sens prevenirea pericolelor prin alimente cu obligația
asigurării siguranței alimentelor pe circuitul “de la furcă la farfurie”,
plasând toată responsabilitatea producătorilor, procesatorilor și
furnizorilor de resurse alimentare, în măsură să aducă sub un control
calificat calitatea și sănătatea alimentelor.
5. Sănătatea p ublică veterinară include sănătatea și protecția animalelor,
securitatea sanitară a alimentelor și implicit protecția mediului, reunind
un ansamblu de activități care vin în raport direct sau indirect cu
animalele, produsele și subprodusele provenite de la acestea, alimentele
de origine nonanimală, contribuind la protejarea, conservarea și
ameliorarea sănătății oamenilor, reprezentată de bunăstare fizică, morală
și / sau socială;

Bibliografie

1. Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al parlamentului european și al consiliului din 29
aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare
2. Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al parlamentului european și al consiliului din 29
aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de
origine animală .
3. Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al parlamentului european și al consiliului din 29
aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind
produsele de origine animală destinate consumului uman.
4. Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului Europei din 9 decembrie 1996 privind
protecția speciilor de faună și floră sălbatică.
5. Regulamentul 1774/ 2002 al parlamentului european și al consiliului din 3 octombrie
2002 de stabilire a normelor sanitare privind subprodusele de o rigine animală care nu
sunt destinate consumului uman.

421 IMPLEMENTAREA LEGISLAȚIEI UNIUNII EUROPENE ÎN DOMENIUL
ALIMENTULUI ÎN ROMÂNIA – ETICHETAREA ALIMENTELOR

Daniela NUȚĂ1, Nicolae NUȚĂ2
Institutul Național de Sănătate Public ă
1) Medic primar alime ntație și nutriție; 2) cercetător științific gr . II
daniela.nuta@insp.gov.ro

Rezumat
Legislația în domeniul alimentar existentă în România a fost transpusă și armonizată
conform legislației Comunității Europe ne (directive , regulamente , decizii etc.). Deoarece eticheta
reprezintă un element cheie pentru informarea consumatorului , va fi prezentata legislația în acest
domeniu (Hotărârea de Guvern nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor , cu modificările
ulter ioare care transpune Directiva CE nr. 13/2000 privind etichetarea , prezentarea și reclama
produselor alimentare , cu amendamentele respective).
Cuvinte -cheie: aliment , eticheta , legislație , consumator

Abstract
The Romanian food legislation has been transpo sed and harmonized in accordance with EC
legislation (directives , regulations , decisions etc). Because the label is very important for
consumer , it will be present the legislation in this field (Government Decision no. 106/2002
regarding food labelling , with next amendments , which transposes the Directive 2000/13/EC
relating to the labelling , presentation and advertising of foodstuffs with the amendments)
Key-words: food , label , legislation , consumer

Patologia alimentară constituie astăzi o importantă pro blemă de sănătate
publică deoarece greșelile alimentare atât prin carență cât și prin abuz se
întâlnesc din ce în ce mai des , influențând morbiditatea și mortalitatea generală
în rândul populației.
În prezent , la nivelul statelor membre ale Uniunii Europe ne se regăsesc
unele caracteristici comune din punct de vedere al sănătății publice , cum ar fi:
– îmbătrânirea populației;
– creșterea patologiei cronice;
– creșterea așteptărilor populației față de dezvoltarea posibilității de
diagnostic și terapie.
De ac eea, Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene au elaborat
Carta Albă care cuprinde Strategia pentru Europa privind problemele de sănătate
legate de alimentație , excesul de greutate și obezitate. Scopul acesteia este de a
stabili o abordare integrată la nivelul Uniunii Europene care să contribuie la
reducerea problemelor de sănătate cauzate de alimentația dezechilibrată , excesul

422 de greutate și obezitate. Carta Albă are la bază Platforma Uniunii Europene
pentru dietă , activitate fizică și sănătate și C arta Verde intitulată “Promovarea
unei alimentații sănătoase și a activității fizice: o dimensiune europeană pentru
prevenirea excesului de greutate , a obezității și a bolilor cronice”
În acest context , legislația în domeniul alimentar existentă în România a fost
transpusă și armonizată conform legislației Comunității Europene (directive ,
regulamente , decizii etc.) atât pentru a putea fi aplicată de către operatorii din
sectorul alimentar , cât și pentru informarea corectă a consumatorilor.
Deoarece eticheta reprezintă un element cheie în momentul în care
consumatorul își alege un aliment , este foarte important ca legislația în acest
domeniu să fie foarte bine cunoscută și aplicată.
Actul normativ care stă la baza acesteia este Hotărârea de Guvern nr.
106/200 2 privind etichetarea alimentelor , cu modificările și completările
ulterioare care transpune Directiva CE nr. 13/2000 privind etichetarea ,
prezentarea și reclama produselor alimentare , cu amendamentele respective.
Modificările actului normativ de bază sunt următoarele:
– Hotărârea de Guvern nr. 568/2002 privind iodarea universală a sării
destinate consumului uman , hranei animalelor și utilizării în industria
alimentară;
– Hotărârea de Guvern nr. 511/2004 pentru modificarea și completarea
Normelor metodologi ce privind etichetarea alimentelor prevăzute în anexa nr.1
la Hotărârea de Guvern nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor;
– Hotărârea de Guvern nr. 1719/2004 pentru modificarea și completarea
Hotărârii de Guvern nr. 106/2002 privind etichetarea alime ntelor;
– Hotărârea de Guvern nr. 1870/2005 pentru modificarea și completarea
Normelor metodologice privind etichetarea alimentelor prevazute în anexa nr.1
la Hotărârea de Guvern nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor;
– Hotărârea de Guvern nr. 173/2 006 privind trasabilitatea și etichetarea
organismelor modificate genetic și trasabilitatea alimentelor și hranei pentru
animale obtinute din organisme modificate genetic;
– Hotărârea de Guvern nr. 1357/2006 pentru modificarea Normelor
metodologice privind etichetarea alimentelor prevăzute în anexa nr.1 la
Hotărârea de Guvern nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor;
– Hotărârea de Guvern nr. 1529/2007 pentru modificarea și completarea
Normelor metodologice privind etichetarea alimentelor prevăzute în a nexa nr.1
la Hotărârea de Guvern nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor;
– Hotărârea de Guvern nr. 751/2008 pentru modificarea Normelor
metodologice privind etichetarea alimentelor prevăzute în anexa nr.1 la
Hotărârea de Guvern nr. 106/2002 privind e tichetarea alimentelor;
– Hotărârea de Guvern nr. 685/2009 pentru modificarea și completarea
Hotărârii de Guvern nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor.

423 În sensul prezentelor norme , sunt date următoarele definiții:
Eticheta este definită ca orice ma terial scris , imprimat , litografiat , gravat sau
ilustrat , care conține elemente de identificare a produsului și care însoțeste
produsul sau este aderent la ambalajul acestuia.
Lotul este un ansamblu de unități de vânzare dintr -un aliment fabricat ,
prelucr at sau ambalat în condiții practic identice.
Alimentul nepreambalat este alimentul vrac care nu este supus operațiunii
de preambalare și care , pentru vânzare , este măsurat sau cântărit în prezența
consumatorului.
În general , informațiile de pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare
consumatorii la achiziționarea produselor în privința:
caracteristicilor alimentului și în special a naturii , identității ,
proprietăților , compoziției , cantității , durabilității , originii sau
provenienței , metodelor de fabricați e sau de producție ;
atribuirii de efecte sau proprietăți pe care produsele nu le posedă;
sugerării că alimentul are caracterisitici speciale , atunci când în realitate
toate produsele similare au astfel de caracteristici .

Etichetarea și metodele prin care se realizează nu trebuie să atribuie
alimentelor proprietăți de prevenire , tratare sau vindecare a bolilor sau să facă
referire la asemenea proprietăți.
Excepie de la această regulă sunt:
– apele minerale naturale terapeutice;
– orice aliment dietetic pe ntru scopuri medicale speciale

Pe eticheta oricărui produs alimentar sunt trecute anumite elemente
obligatorii al căror rol este , după cum urmează:
1. Denumirea produsului – este elementul de bază pentru alegerea
alimentului în funcție de necesități , definește natura , genul , specia , sortul sau
proprietățile alimentului ori ale materiilor prime utilizate la obținerea lui.
Denumirea poate fi însoțită de desene (exemplul un pui în cazul produselor din
carne de pui , fructe în cazul produselor pe bază de fructe etc.) sau de informații
referitoare la utilizare care fac ca produsul respectiv să nu fie confundat cu altele
similare.
Denumirea sub care este vândut alimentul trebuie să includă informații
privind starea fizică a acestuia sau tratamentele specifice la care a fost supus. De
exemplu pulbere , afumare , tratat cu radiații ionizante etc.
2. Lista ingredientelor folosite cuprinde toate materiile prime care s -au
folosit la prepararea produsului în ordine descrescătoare a aportului lor
cantitativ , inclusiv aditi vii alimentari , vitaminele și elementele minerale
adăugate .

424 3. Cantitatea netă reprezintă pentru cumpărător valoarea pentru care el
plăteste , în funcție de scopul și necesitățile sale.
4. Data durabilității minimale/data limită de consum este limita de ti mp
stabilită de producător , în care alimentul îsi menține caracteristicile specifice , în
condiții de depozitare corespunzatoare. Are rolul de a apăra consumatorul de
produsele modificate calitativ sau chiar dăunătoare sănătății.
5. Condițiile de depozitare și de folosire sunt necesare mai ales în cazul
produselor perisabile , cu durabilitate mică , care necesită păstrarea la anumite
temperaturi.
6. Numele și adresa producătorului , ale ambalatorului sau ale
distribuitorului , sunt elemente de identificare nece sare în caz de reclamații dar și
de apărare a producătorului serios de falsificatori .
Deoarece alergenicitatea unor alimente sau ingrediente alimentare ridică
mari probleme de sănătate , este obligatoriu ca acestea să fie trecute pe etichetă
pentru avertiz area persoanelor care sunt alergice la componentele respective. Așa
sunt de exemplu , glutenul din cereale (grâu , secară , orz), crustaceele , ouale și
produsele derivate , fructele oleaginoase (nuci , alune de pădure , fistic) etc.

Etichetarea nutrițională a a limentelor
Alimentele trebuie consumate pentru aportul zilnic de elemente nutritive pe
care îl aduc organismului uman. Din acest motiv , etichetarea nutrițională trebuie
să se facă corect și să informeze în mod real consumatorul asupra aportului de
nutrienț i ce există în alimentul respectiv.
Etichetarea nutrițională este opțională pentru produsele alimentare în
general , cu excepția următoarelor produse:
– ape minerale naturale sau alte ape destinate consumului uman;
– suplimente alimentare.
Etichetarea nut rițională este , de asemenea obligatorie atunci când la
prezentarea sau la publicitatea produsului , cu excepția campaniilor publicitare
colective , apare pe etichetă o mențiune nutrițională.
Singurele mențiuni nutriționale permise sunt cele care se referă l a valoarea
energetică , la substanțele nutritive menționate mai jos și la substanțele care
aparțin sau care sunt componentele uneia dintre categoriile acestor substanțe
nutritive.
Conform legislatiei , sunt date următoarele definiții:
a) etichetare nutrițio nală – orice informație care apare pe etichete și se referă
la valoarea energetică și la substanțele nutritive: proteine , glucide -zaharuri ,
lipide , fibre , sodiu , vitamine și minerale.
Vitaminele și mineralele care pot fi înscrise pe etichete , precum și doz a
zilnică recomandată din acestea (DZR) sunt listate în cele ce urmează:

425 – Vitamina A 800 microg – Vitamina B12 2,5 microg
– Vitamina D 5 microg – Biotină 0,05 mg
– Vitamina E 12 mg – Acid pantotenic 6 mg
– Vitamina K 75 microg – Calciu 800 mg
– Vitamina C 80 mg – Fosfor 700 mg
– Tiamină B1 1,1 mg – Fier 14 mg
– Riboflavină B2 1,4 mg – Magneziu 375 mg
– Niacină PP 16 mg – Potasiu 2000 mg
– Vitamina B6 1,4 mg – Iod 150 microg
– Acid folic 200 microg

Se consideră vitamine și minerale în cantități semnificative numai cele a
căror cantitate reprezintă minimum 15% din doza zilnică recomandată (DZR)
menționată mai sus , furnizată de 100 g sau 100 ml ori per pachet dacă pachetul
conține o singură porție.
b) mențiune nutrițională – orice reprez entare sau orice mesaj publicitar care
specifică , sugerează sau induce faptul că alimentul are anumite proprietăți
nutriționale datorate valorii energetice/calorice pe care acesta o furnizează , la o
valoare scăzută sau crescută ori nu o furnizează și/sau d atorită substanțelor sale
nutritive pe care acesta le conține , le conține în proporție scăzută sau crescută ori
nu le conține. Înscrierea unor elemente referitoare la calitatea sau cantitatea unei
substanțe nutritive nu reprezintă o mențiune nutrițională d acă acest lucru este
stabilit prin reglementări specifice;
c) proteine – conținutul de proteină calculat cu formula: proteină = azot total
Kjeldahl x 6 , 25;
d) glucide – toate glucidele metabolizate de organismul uman și care includ
polioli;
e) zaharuri – toate monozaharidele și dizaharidele prezente în alimente ,
excluzând poliolii;
f) lipide – lipidele totale , inclusiv fosfolipidele;
g) acizi grași saturați – acizii grași fără dublă legătură;
h) acizi grași mononesaturați – acizii grași cu o dublă legătură în poziție cis;
i) acizi grași polinesaturați – acizii grași cu duble legături întrerupte în
poziție cis , cismetilenice;
j) valoare medie – valoarea care reprezintă cel mai bine cantitatea de
substanțe nutritive pe care o conține un aliment dat , față de v ariațiile acestora în
funcție de sezon , obiceiuri de consum și alți factori care pot induce modificări ale
valorii efective.

Înscrierea substanțelor care aparțin sau sunt componentele uneia dintre
categoriile de substanțe nutritive menționate mai sus este obligatorie atunci când

426 se face o mențiune nutrițională. În cazul în care se înscrie cantitatea de acizi grași
polinesaturați și/sau mononesaturați și/sau aportul de colesterol , se înscrie și
cantitatea de acizi grași saturați.
Valorile declarate sunt , după caz , valori medii , care se bazează pe următorii
factori:
a) analiza alimentului făcută de producător;
b) un calcul făcut cu ajutorul valorilor medii cunoscute sau reale ale
ingredientelor utilizate;
c) un calcul obținut cu datele stabilite și genera l acceptate.
Prevederile prezentate privind etichetarea nutrițională se aplică și în cazul
alimentelor nepreambalate – vrac – oferite consumatorului final sau destinate
aprovizionării agenților economici care prepară și furnizează hrană pentru
populație ș i al alimentelor ambalate la punctul de vânzare la cererea
consumatorului sau preambalate în scopul vânzării lor imediate; înscrierea
informațiilor nutriționale se face pe produs pe un afiș , anunț sau în orice altă
formă fără risc de confuzie.

Etichetarea Suplimentelor Alimentare
Deoarece tendința actuală a populației în general , inclusiv a celei din
România este de a consuma în exces și uneori nejustificat suplimente alimentare ,
este foarte important să le acordăm o atenție deosebită și , de asemenea , trebuie
urmărită corectitudinea etichetării lor.
Suplimentele alimentare reprezintă , conform Ordinului Ministerului
Sănătății nr. 1069/2007 , produsele alimentare al căror scop este să completeze
dieta normală și care sunt surse concentrate de nutrienți sau alt e substanțe cu
efect nutrițional ori fiziologic , separat sau în combinație , comercializate sub
formă de doză , cum ar fi: capsule , pastile , tablete , pilule și alte forme similare ,
pachete de pulbere , fiole cu lichid , sticle cu picurător și alte forme asemăn ătoare
de preparate lichide sau pulberi destinate consumului în cantități mici ,
măsurabile.
Etichetarea , prezentarea și publicitatea nu trebuie să atribuie suplimentelor
alimentare proprietatea de prevenire , tratare sau vindecare a unei boli umane ori
să facă referire la asemenea proprietăți.
Elemente obligatorii pentru etichetarea suplimentelor alimentare sunt
următoarele:
– numele categoriilor de nutrienți sau de substanțe ce caracterizează
produsul ori o indicație a naturii acestor nutrienți sau substa nțe;
– porția din produs care este recomandată pentru consumul zilnic;
– un avertisment de a nu se depăși doza zilnică recomandată;
– o atenționare că suplimentele alimentare nu trebuie să înlocuiască un regim
alimentar variat și echilibrat;

427 – o atenționar e că produsele nu trebuie să fie lăsate la îndemâna copiilor
mici.

Etichetarea , prezentarea și reclama suplimentelor alimentare nu vor include
afirmații directe sau care să inducă ideea ca un regim alimentar variat și
echilibrat nu poate asigura cantități adecvate de nutrienți în general.
Cantitățile de nutrienți sau de alte substanțe declarate vor fi acelea pentru o
porție de produs recomandată pentru consumul zilnic și menționată pe etichetă.
Informațiile privind vitaminele și mineralele sunt exprimate ș i sub formă de
procent din valoarea de referință menționată , doza zilnică recomandată , după
caz, conform dispozitiilor HG nr. 106/2002 cu modificările și completările
ulterioare.
Se consideră vitamine și minerale în cantități semnificative numai cele a
căror cantitate reprezintă minim 15% din DZR.
Valorile declarate menționate mai sus sunt valorile medii obținute pe baza
analizei produsului efectuată de către producător . Se insistă foarte mult asupra
corectitudinii etichetării produselor alimentare deoarece consumatorii trebuie să
fie informați corect și complet asupra produsului pe care îl cumpără și apoi îl
consumă. În acest sens , pe lângă completările și modificările aduse Directivei
nr.13/2000 , la nivelul Uniunii Europene a fost emis în anul 2006 Regulam entul
nr. 1924 privind mențiunile nutriționale și de sănătate asociate alimentelor în care
se precizeză în ce condiții este permisă utilizarea mențiunilor nutriționale și de
sănătate pe eticheta produselor alimentare.
Atât la nivelul Uniunii Europene , cât și în România este permisă utilizarea
mențiunilor nutriționale și de sănătate pe eticheta produselor alimentare.
În concluzie , acesta este doar un exemplu din ceea ce reprezintă
transpunerea legislației comunitare în legislația românească , legislație care
trebuie să fie cunoscută și implementată de către operatorii din domeniul
alimentar și în acest fel să contribuie la punerea pe piață a unor alimente sigure și
calitative pentru consumatori.

Bibliografie

1. Costin G.M. , Segal Rodica , Alimente pentru nutriț ie specială , Editura
Academică , Galați , 2001 , pag 102 -146;
2. Enăchescu D. , Vlădescu C. , Politica sociala în domeniul sănătății: Politica socială în
România în context european , Ed. E. Zamfir și C. Zamfir , 1995 , p.147 -153;
3. Guillaume M. , Lapidus L. , Lambert A. , Obesity and nutrition in children.
European J. of Clinical Nutrition , 1998 , 52 (5), p. 323 -328;

428 4. Mincă D.G. , Marcu M.G. , Sănătate Publică și Management Sanitar , suport de curs
destinat învațământului postuniversitar , Ed. Carol Davila , București , 2004;
5. Codex Alimentarius , Cerințe generale , vol I , 1992;
6. Hotărârea de Guvern nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor;
7. Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului “Alfred Rusescu” , Ministerul
Sănătății , UNICEF , Starea de nutriție și statusul iodului la școla rii cu varsta de 6 –
7 ani , România , 2005;
8. Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei și Ministerului Agriculturii ,
Alimentației și Pădurilor nr. 387/251/2002 pentru aprobarea Normelor privind
alimentele cu destinație nutrițională specială;
9. Ordinul Ministeru lui Sănătății Publice nr.1069/2007 pentru aprobarea Normelor
privind suplimentele alimentare;
10. The European Environment and Health Action Plan 2004 -2010 , Communication
from the Commission to the Council , the European Parliament , the European
Economic and So cial Committee.

429 PARTENERIATUL STAT – CULTE RELIGIOASE ÎN ROMÂNIA ANULUI
2011 , ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Stelian GOMBOȘ
Consilier (superior) la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României
din Buc urești , Ministerul Culturii și Cultelor
stelian_gombos@yahoo.com

Rezumat
Studiul de față dorește să scoată în evidență rolul și importanța colaborării și a
conlucrării tuturor religiilor acum , la începutul celui de -al treilea mileniu , în cadrul Uniunii
Europene – la care și noi ca țară și popor am aderat… Acest material face , în acest sens , un
excurs chronologic și , mai ales , apologetic al acestui demers – al conlucrării confesiunilor
creștine și a celorlalte religii la bunul mers spiritual – duhovnicesc a l poporului nostru , care,
prin excelență , este “dreptmăritor creștin”.
Studiul cuprinde un aparat critic și bibliografic , în acest sens , și care duce la concluzia ,
ce străbate ca un fir roșu acest material și anume , acela că: Ținta și menirea Bisericii în
construcția europeană este aceea de a -i aduna pe toți în Trupul Domnului nostru Iisus
Hristos și de a extinde Cincizecimea asupra tuturor , respectându -le diversitatea proprie ,
fiindcă această diversitate nu desființează unitatea , ci o întărește și o îmbogă țește, iar
Cincizecimea tocmai acest lucru l -a arătat în istorie. Așa stând lucrurile , vom afirma și
sublinia faptul că Biserica nu este o realitate închisă și nici închistată în ea însăși: ea este
trimisă în lume și este deschisă către lume.
Noile posibi lități care se creează într -o Europă deja unită , și care își extinde granițele
pentru a îmbrățișa popoarele și culturile din partea centrală și răsăriteană a continentului ,
dezvăluie o provocare pe care creștinii din Răsărit și din Apus sunt chemați să o î ntâmpine
împreună. Cu cât vor fi mai uniți în recunoașterea și mărturisirea Unicului Dumnezeu , cu
atât ei vor da expresie , consistență și spațiu sufletului creștin al Europei , sfințeniei vieții ,
demnității și drepturilor fundamentale ale persoanei umane , dreptății și solidarității , păcii ,
reconcilierii , valorilor autentice ale familiei și apărării ecoteologice a creației. Europa întreagă
are nevoie de bogăția culturală creată de și în Creștinism. A unit pe cei mulți care erau de
etnii și limbi diferite într -o înțelegere duhovnicească comună. I -a învățat limba iubirii , limbă
pe care trebuie să o învețe toți cetățenii Uniunii Europene. Ei trebuie să înțeleagă că , deși a
trecut vremea Războiului Rece , a fi împreună și a rămâne împreună , indiferent cine suntem ,
continuă să fie o necesitate din perspectiva supraviețuirii , nu doar a Uniunii Europene ci a
întregii planete.

Introducere
Dacă spre sfârșitul mileniului al III -lea a apărut un mod de gândire , ce a
cuprins treptat toate compartimentele vieții: religios , social – politic , cultural și
economic european și s -a impus treptat , arătându -se a fi o caracteristică a acestui
sfârșit de mileniu , aceasta este , fără îndoială , gândirea dialogală227. La începutul

227 Pr. Dr. Ioan Stoica, Adevărul, omul și lumea, Editura ASA, București, 2006, p. 23. Anul 1922,
marcat de apariția lucrării lui M. Buber, Ich und Du, sau, chiar mai degrabă, anul 1920 reprezintă

430 noului mileniu se pare că toți și toate sunt chemate la dial og și comuniune pentru
a supraviețui în contextul pluralismului cultural ce caracterizează lumea de
astăzi228. Acest realism ne cheamă pe noi la evidențierea a două principii esențiale
referitoare la relația noastră cu Uniunea Europeană , primul fiind acela c ă nu
Uniunea Europeană reprezintă o problemă ci propria noastră prezență în cadrul
ei, iar al doilea se cuprinde în faptul că problema noii compoziții și sinteze nu
este de sorginte politică sau economică ci de natură culturală și spirituală.
Dincolo de in fluențele permanente ale Occidentului în țările răsăritene ,
deosebirea de cultură dintre Europa apuseană și popoarele ortodoxe rămâne , în
multe locuri ce nu pot fi depășite.
Se acceptă astăzi tot mai mult ideea că existența însăși este dialog , adică este
chemare și răspuns , este întâlnire , comunicare , împreună -lucrare , perihoreză și
comuniune , atât pe verticală cât și pe orizontală. Noutatea acestei forme de
gândire constă în redescoperirea dimensiunii verticale a dialogului , care îi pot
salva pe partenerii dialogului de platitudinea orizontală. Concret , lucrul acesta se
observă în redeșteptarea interesului omului modern pentru religie , care
reprezintă tocmai dimensiunea verticală în orice formă de dialog și la orice nivel.
Făpturile și lucrurile nu există î n mod solitar în lume. Nu solitudinea și
multitudinea lor individuală le justifică existența , ci unitatea existențială a lumii ,
bazată pe identitatea personală a oamenilor , care realizează o comuniune ce
constă nu din dizolvarea sau pierderea lucrurilor și făpturilor în masa unității , ci
din sinergia și perihoreza propriilor energii care , nu numai că se susțin reciproc
și, prin însăși identitatea lor , se îmbogățesc reciproc și sunt apte să primească un
sens prin persoana umană , care devine conștiința lumii229. Există aici o susținere
întemeiată pe reciprocitate spirituală și informațională , ceea ce le face să
comunice prin însăși individualitatea și raționalitatea lor , adică prin identitatea
care nu se desființează , deoarece este complementară și astfel le fac e să
alcătuiască lumea , adică unitatea creației și să -și reveleze fiecare în parte și toate

începutul unei p rofunde schimbări (Umbruch), în gândirea europeană cu privire la om, schimbare
care totuși va avea o formă consistentă abia după cel de -al doilea război mondial: refuzul
primatului eu – lume și afirmarea și afirmarea eu – tu în lume ; cf. Th. Steinbuchel, Der Umbruch des
Denkens. Die Frage nach christlichen Existenz erlautert an F. Ebners, Menschdeutung, Darmastadt, 1966.
Această schimbare în gândire cu privire la om nu este străină, evident, de experința istorică a
europeanului: reflecția asupra marilor cri ze ale culturii tehnologice, cu răsturnările sale sociale,
războaiele fără precedent, reducerea omului la o singură dimensiune etc. Excesele de mizerie
umană au pus în lumină unilateralitatea și deformarea imaginii omului care a dominat o mare
parte a cult urii moderne. J. Bockenholf, Die Begegnungsphilosophie. Ihre Geschiche – Ihre Aspekte,
Freiburg -Munchen, 1970, p. 83 -99.
228 D. Trachy, The Analogical Imagination: Christian Theology and The Culture of Pluralism, Crossroad,
New York, 1981; Wolfgang, Welsch, Unsere postmoderne Moderne, Akaddemie Verlag, Berlin, 1997;
P.C. Bori, Pluralita delle vie, Feltrinelli, Milano, 2000; Rorty R., Truth and Progess, University Press,
Cambridge, 1998.
229 H. Schmidinger, Der mensche ist Person. Ein christliches Prinzip in the ologischer und philosophischer
Sicht, Tyrolia, Insbruck – Wien, 1994, p. 291; Paul Ricoeur, La persona , Morcelliana, Brescia 1997.

431 la un loc , condiția esențial – existențială de împreună – existență care înseamnă
dialog și chemare la dialog , adică creație a lui Dumnezeu și lume a oamenilor230.
Întâlnirea cu un altul adică dialogul , la înc eputul acestui mileniu al III -lea,
constituie un dinamism concret , ce deschide omul spre o transcendență , speranță
și sens. Lumea de astăzi , golită de sens în secolul trecut , are nevoie , la început de
nou secol , deopotrivă de conștiința religioasă ca de o frână , adică de cunoașterea
propriilor limite și de acceptarea lor responsabilă cât și de speranța că nu este
părăsită de Dumnezeu , căci numai această speranță îi poate umple golul sufletesc
de care suferă omul mo dern și pe care nici un progres tehnic sau științific nu este
în stare să -l umple. Chiar dacă lumea de astăzi trăiește într -o epocă de crize și
experiențe dureroase , Dumnezeu , Care lucrează atât în și prin oamenii religiilor
cât și prin oamenii de știință și de bună credință de pretutindeni , după harul lor ,
va lumina sensul existenței și va ajuta lumea să își păstreze identitatea și
demnitatea umană , iar pe oameni să înțeleagă că a fi fiii unui anumit neam istoric
nu exclude frățietatea cu fiii altor neamur i, întrucât , în cele din urmă , toți suntem
frați, având ca Tată pe Dumnezeu. În acest sens , singura relație care justifică
existența este relația de iubire bazată pe jertfa de sine , și singura cale car
facilitează relația de comunicare a existenței , este c alea iubirii , adică iubirea lui
Dumnezeu , pe care trebuie să o învățăm toți în cele din urmă , dacă vrem să
ajungem la un modus vivendi care să garanteze demnitatea și supraviețuirea
întregii umanități și a creației. Putem spune astfel că dialogul asigură c hiar
supraviețuirea națiunilor , adică a popoarelor , sau mai corect spus , a culturilor231
care se identifică cu popoarele respective , le conservă identitatea și le asigură
perenitatea , și nicidecum cu rasele , deoarece din punct de vedere , nu factorul
genetic și ereditar este cel care ne diferențiază , ci cel cultural și spiritual.
Când spunem lucrul acesta , în perspectiva extinderii Uniunii Europene , ne
gândim că această structură pluriculturală și suprastatală , trebuie să se
străduiască să realizeze în primu l rând o dezvoltare cultural – spirituală
regională , și nicidecum o integrare mai mult sau mai puțin bazată pe forță și pe
structuri socio – politice și economice. Dezvoltarea cultural – spirituală a tuturor
statelor înglobate va asigura valoare și trăinic ie Uniunii Europene și o va feri de
ispita de a deveni un simplu imperiu politic și economic. Este greșită tendința de
a se impune cu orice preț modelul economic și cultural occidental și considerat
universal valabil , fundamentat pe relativizarea și perver tirea valorilor morale ,
religioase , culturale , artistice cu grave consecințe: laxism și libertinaj moral;
consumism , bunăstarea materială și căutarea plăcerii; sincretism religios; cultura
morții etc. , considerate paradoxal a constitui comoditatea și calit atea vieții. Dar ce
sens mai poate avea viața , când prin pervertirea ei axiologică și -a pierdut total
sensul existenței?

230 Pr. Dr. Ion Stoica, op. cit ., p. 24.
231 A. Gambino, Gli altri e noi: la sfida del multiculturalismo , II Muligno, Bologna, 19 96.

432 În zilele noastre , lumea face eforturi tot mai susținute pentru crearea unui
climat de apropiere , de încredere , de înțelegere și colab orare între oameni și
popoare care să le asigure securitatea existenței și conviețuirea în armonie cu
semenii. Dar dacă nu va ține seamă și de dimensiunea spirituală a omului prin
factorul religioase , care să asigure oamenilor experiența întâlnirii cu Dumn ezeu
prin dimensiunea transcendentă , șansele sunt minime , pentru că nimic din cele
pur naturale nu sunt stabile , mai ales când sunt închise în imanentul plat.
Tendința spre realizarea unei comunități globale este un proces aflat în plină
desfășurare , o evi dentă „devenire” istorică232, care se consumă indiferent de
dorințele sau obiecțiile noastre și care este accelerat de factori neutri din punct de
vedere religios. Desigur , realizarea unității creștine și într -un sens larg a întregii
umanități , este și trebu ie să rămână o dorință sacră a fiecărui om de bună
credință care își raportează conștiința la testamentul Domnului Iisus Hristos , „ca
toți să fie una” (Ioan 17 , 21), precum și la faptul că întreaga creație este destinată
să devină Biserica lui Dumnezeu. Pe de altă parte să nu uităm că unitatea este
una și globalizarea este alta233, iar globalizarea , cel puțin în modul în care este
percepută astăzi , nu va putea să asigure unitatea și supraviețuirea lumii. Noi am
făcut deja experiența unei globalizări forțate (comunismul) , care a sfâșiat și mai
mult unitatea lumii. De aceea , când suntem nevoiți să ne confruntăm tot cu o
globalizare , chiar dacă de data aceasta este la nivel regional , este normal să nu
mai avem încredere și să fim precauți , încercând împreună să l ămurim problema
pe cât este cu putință , pentru o înțelegere corectă a ei și deci pentru aflarea
adevărului , spre a realiza o implicare personală responsabilă. Aceasta este o
problemă delicată pe care nici societatea singură și nici religiile singure nu o v or
putea soluționa , atâta vreme cât nu există conlucrare , adică dialog , ci mai
degrabă numai atitudini exclusiviste , relativiste , reducționiste sau posesive cu
privire la adevăr , care nu fac altceva decât să -l fărâmițeze și mai mult , și să -l facă
să devină obscur , denaturându -l ori chiar conceptualizându -l. În acest proces ,
diferite religii au jucat deja un rol foarte important. Așadar , înainte de a ne referi
la contribuția religiilor privind datoria lor față de edificarea unei comunități
mondiale , se cuvin e să recunoaștem responsabilitatea lor față de multe dintre

232 R. Robertson, Globalization. Social Thoery and Global Culture, Sage, London, 1992; A. Minc, La
mondialisation hereuse , Plon, Paris, 1997; Zygmunt Bauman, Dentro la globalizzazione. Le conseguenze
sulle persone, Laterza, Roma – Bari, 1999; H.P. Martin , H. Schumann, La trappola della globalizzazione,
Raezia, Bolzano, 1997; J. Habermas, La costellazione postnazionalle, Feștrinelli, Milano, 1999; Antony
Gidens, Il mondo che cambia. Come la globalizzazione ridisenga la nostra vita. Il Muligno, Bologna, 200 0;
J. Rifkin, le siecle biotech, le comerce des gens dans le meilleur des mondes, la Decouverte, Paris, 1998.
233 Georgios Mantzarides, Globalizare și universalitate, Editura Bizantină, București, 2004. Vezi și:
Georgios Mantzarides, Globalization and Univer sality: Chimera and Trth, în Christian Bioethics, 1 (2002),
p. 199 – 207.

433 paginile negre ale istoriei mondiale și să înțelegem și noile împrejurări în care
sunt obligate să activeze234.
Dacă aruncăm o privire asupra evoluției perceperii religiei în secolul trecut ,
obse rvăm că intrarea în secolul al XX – lea a fost dominată de un scepticism
generalizat în ceea ce privea atât rolul cât și viitorul religiei în societatea
modernă. A fost perioada în care gândirea occidental – europeană ducea la
extrem consecințele pozitivis mului epistemologic , „profeții suspiciunii”
anunțând cu multă emfază caracterul retrograd , inutilitatea și iminenta dispariție
a religiei. Puternic influențat de teologia antropologică a lui L. Feuerbach (1841) ,
Marx a fost primul teoretician social care a văzut în religie unul din factorii
principali ce se opune progresului și schimbării sociale. „Religia este opiumul
popoarelor” , „este doar soarele iluzoriu care se rotește în jurul omului atâta timp
cât omul nu se rotește în jurul său însuși” susținea Mar x în anul 1844. Di
perspectiva sa , societatea viitorului , în care diferențele de clasă vor fi eliminate și
care va da naștere omului nou , va fi una în care religia va fi o chestiune de istorie.
Mergând mai departe în aceeași direcție , Nietz sche235 anunța în 1885 prin
intermediul nebunului din Așa grăit -a Zarathustra , moartea lui Dumnezeu și
nașterea lui der Ubermensh (super omul) , care nu cunoaște altă lege în afara
propriei voințe , pentru ca nu cu mult mai târziu Freud cu psihanaliza lui să
pretindă a da lov iturile finale religiei și persoanei religioase. Viitorul unei iluzii
(1927) , lucrarea în care Freud vorbește nemijlocit pe tema rolului și al viitorului
religiei , se încheia pe un ton cinic , cu pretenții programatice de acțiune , ce se
doreau a se rezolva în mod irevocabil această „maladie” a societății moderne236.
Dacă privim în trecut la cele două mii de ani de istorie creștină , vom fi
copleșiți atât de bucurii cât și de dezamăgiri. Motivele bucuriei și ale satisfacției
sunt următoarele:
– Supraviețuirea B isericii. Biserica s -a născut într -o lume ostilă și a suferit
grave persecuții , nu doar în timpul primelor secole , dar și în zilele noastre237. În
pofida lor , ea încă există și aceasta demonstrează că ea este o realitate divino –
umană destinată să supravieț uiască vicisitudinilor istoriei și să -i conducă pe
oameni la înviere , adevăr acceptat de însuși marele persecutor Iulian Apostatul ,
care mărturisește în agonia de muribund: „Ai învins Galileene!”

234 Anastasios Yannulatos, Ortodoxia și problemele lumii contemporane , Editura Bizantină, București,
2003, p. 17.
235 E. Mirri, La Metafizica i Nietz sche, Alfa, Bologna, 1961, p. 89; G. Penzo, M. Nicoletti, Nietzche e il
cristianesimo, Morcelliana, Brescia, 1982.
236 Silviu Rogobete, Religie și schimbare socială. Câteva reflexii asupra rolului religiei în societatea
contemporană, Colegiul Noua Europă, București, 2002, p. 124.
237 Pr. Prof. Dr . Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române , vol. I, E.I.B.M.B.O.R., București,
1991, pp. 83 – 91; Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, vol. I, E.I.B.M.B.O.R.,
București, 2004, pp. 60 – 68; Paul Allard, La persecution de Diocletian et le triomphe de l”Eglise, 2 vol.,
ed. 2, Paris, 1908; H. Leclerc, Les martyrs. Recueil de pieces authentiques sur les martyrs depuis les
origines du christianisme jusqu au XX siecle, Paris, 1903.

434 – Misiunea Bisericii s -a împlinit în ciuda existenței ei în tr-o varietate de
culturi. Nu și -a pierdut identitatea divino – umană și nu a desființat nici
identitatea cultural – spirituală a popoarelor în care s -a întrupat , ci dimpotrivă ,
le-a asigurat identitatea și le -a salvat demnitatea , devenind factorul de coez iune
socială al lor. Biserica nu poate supraviețui decât numai în lume , descoperind noi
dimensiuni ale chemării sale în lume.
– Dintru început a fost și un factor cultural de prim rang având o influență
asupra culturii nu doar în Imperiul Bizantin dar și î n Occidentul Evului Mediu.
Chiar în vremurile moderne , când Biserica , în societățile respective , a fost oficial
și programatic ori sistematic marginalizată , fiind considerată factor irelevant și
nesemnificativ în creația culturii umaniste , ea nu a încetat și nu încetează să
rămână factor generator și promovator de cultură și spiritualitate. Multe din
valorile umaniste și spirituale ale societății moderne nu sunt altceva decât
principii , valori și (re)surse creștine. Cu deosebire în noul mileniu mesajul
Bisericii va fi credibil doar prin mărturia faptelor și printr -o renaștere monahală
de dimensiuni impresionante , după cum mărturisește Mitropolitul Ioan
Zizioulas238.

1. Religia și factorii religioși – mereu prezenți în viața umanității
Indiferent cât de nefast ă a fost influența lui Marx , Nietzsche și Freud asupra
omului modern , o analiză a secolului al XX -lea ne arată cu totul altceva. Este ceea
ce Anthony Gid dens239 numea atât de elocvent the return of the oppressed ,
revenirea în forță în ultimele decenii ale se colului a factorului religios
programatic oprimat240. Virgil N emoianu , răspunzând la întrebarea „crește sau
scade religiozitatea în lume?” , confirma recent același lucru. Sondajele din ultimii
ani241 revelează faptul că peste 90% din populația României este re ligioasă (86%
aparținând Bisericii Ortodoxe Române) , peste 60% participă la servicii religioase
cel puțin cu prilejul marilor sărbători , 1, 7% frecventează Biserica cu regularitate.
Această situație poziționează România pe primele locuri în Europa. Însă ,
paradoxal , România , ocupă în același timp , locuri fruntașe și în majoritatea
sondajelor internaționale referitoare la avort , corupție și criminalitate. Or , tocmai
acest contrast frapant face și mai mult ca studiul religiozității , al impactului ei
social pre cum și al potențialului ei de a fi un factor credibil al îmbunătățirii vieții
sociale , să devină un imperativ al vremurilor noastre242.

238 Mitropolitul Ioan Zizioulas al Pergamului (P atriarhia Ecumenică), Cuvântare ținută la Mănăstirea
Balamand (Liban), 04.12.1999, www.balamand.edulb/theology/Zizioulas Lecture.
239 Antony Giddens, Il mondo che cambia. Come la globalizazione ri disegna la nostra vita, Il Muligno,
Bologna, 2000, p. 57.
240 Silviu Rogobete, op. cit., p. 2.
241 www.recesământ.ro și www.infoeuropa.ro – un eurobarometru realizat de Comisia Europeană/
Uniunea europeană în toamna anului 2005.
242 Silviu Rogobete, op. cit., p. 75.

435 Ca să putem înțelege rolul religiei la început de mileniu trei , posibilitățile ,
provocările și capcanele ori cursele cu ca re se confruntă omul religios și Biserica
contemporane , nu trebuie să ne oprim doar la teorii sociale referitoare la
modernitate și la modernitatea târzie sau postmodernitate243. Pentru a avea o mai
responsabilă înțelegere și apropiere a faptului religios , trebuie să avem în vedere
în primul rând studiul marilor tradiții religioase ale umanității. Cuvântului
religie îi sunt asociate două etimologii latine: una este cea derivată din verbul
„reculegere” – a reveni în urmă prin lectură , cuvânt , gândire , a recule ge – care
sugerează legătura cu trecutul , cu o tradiție. Religia devine astfel aducerea
aminte a unui trecut , actualizare permanentă a acestuia. Cealaltă etimologie
provine din „religare” și are sens de „a lega” , „a fixa” , așa cum se întâmplă în
multe regi uni ale lumii: religia unește , construiește și fundamentează coeziunea
socială244, coeziune socială care , pe lângă competența religioasă , dispune și de
aportul limbii , al tradiției istorice și al atașamentului de un anumit teritoriu.
Aceasta înseamnă o cultu ră comună , modele și norme de comportament unitare.
Religia a avut în evoluția sa istorică sensuri diferite , după faptele semnificative
din viața societății. Religia poate însemna norme morale , rituri , dar și modul de a
gândi , de a se raporta la sacru și d e a trăi sacrul , propriu unui grup , deci
înseamnă un sistem de viață al grupului respectiv , sau, cum este cazul la români ,
un factor constitutiv al etnogenezei. În trecut , religiile influențau toate aspectele
vieții umane deținând o complexă competență: se îmbinau ori se întrepătrundeau
cu filozofia , legislația , politica , arta, formele de recreație.
Însă în epoca noastră modernă secularizată , aceste sectoare ale vieții au
dobândit ipostaze și consistențe autonome speciale. Foarte mulți factori
indiferenți din punct de vedere religios , precum dezvoltarea științifică și
tehnologică accelerată , dreptul internațional , organismele internaționale care
acționează în baza unor programe de perspectivă mondială , au fost caracterizați

243 Despre postmodernitate și caracteristicile sale a se vedea: H. Bertens, The Idea of Postmodern, A.
History, Routledge, London – New York, 1995; Ph. Bery, A. Wernick, Shadow of Spirit.
Postmodernism and Religion, Routledge, London – New York, 1992; Jean francois Lyotard, Reecris la
modernite, Galilee, Paris, 1998; Konrad Lorenz, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, Editura
Humanitas, București, 2006; Richa rd Rorty, Ambiguites et limites du postmoderne, Vrin, Paris, 1994.
244 Lect. Drd. Mihail Anton, Abordări sociologice privind relația dintre religie și securitate, în
volumul „Implicații ale religiilor asupra securității în contextul extinderii U.E., Editura Universității
Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2006. La pagina 160 din volumul citat, autorul enumeră
următoarele funcții ale religiei: „funcția de unitate, solidaritate și coeziune socială; funcția de
legitimizare a organizării sociale, a scopu rilor și acțiunilor societății; funcția de control social, prin
impunerea unui set de norme morale; funcția ontologică de explicare a lumii; funcția de identificare
socială a indivizilor și a grupurilor; funcția de reglare psihoafectivă”. Ținând seama de c ontextul
lucrării, noi insistăm mai mult asupra funcției unificatoare care construiește și fundamentează
coeziunea socială. Desigur există și păreri ce consideră că religia are și o funcție dezintegratoare.
Wach Joachim, Sociologia religiilor, Editura Poli rom, Iași, 1997, p. 56.

436 ca produse secularizate245 ale reli giei, și în special ale culturii creștine. Acești
factori „nereligioși” nu trebuie înfruntați ca adversari , ci abordați ca parteneri în
înfăptuirea idealurilor universale spirituale care urmăresc înțelegerea și
apropierea universală. Ceea ce se cere nu est e tutelarea sau crearea unui front
comun al religiilor împotriva altor forțe spirituale ale lumii contemporane , într-o
mentalitate ofensivă de tipul cruciadelor246 ci, o contribuție substanțială la
abordarea circumstanțelor nou – create , prin conlucrarea tut uror factorilor într –
un dialog deschis ambelor dimensiuni , verticală și orizontală (transcendentă și
imanentă). Totuși , în pofida acestei disponibilități pozitive , rolul esențial al
religiei este indiscutabil. Nu este permisă o contribuție care să reducă l a o simplă
încercare de înțelegere intelectuală , la câteva remedieri neînsemnate și al o
explicație de suprafață a fenomenelor. În multe cazuri , cugetarea religioasă este
datoare să renunțe la rolul de simplu exeget. Are datoria de a se exprima cu
îndrăzne ală, cu o viziune și o acuitate profetică , în legătură cu marile probleme
care solicită contemporaneitatea247. Aceasta înseamnă ca religia să -și ia în se rios
dimensiunea ei profetico –eshatologică , contribuind cu toate mijloacele sale
specifice la îmbunătățir ea vieții credincioșilor. Este chemată să se implice în
problemele reale ale vieții248.

2. Importanța și rolul religiilor la începutul celui de -al treilea mileniu
Religia este o componentă importantă a culturii politice în multe țări249, și
aceasta datorită puterii ei de a legitima autoritatea laică. Se spune despre religie
că, pretinzând că se află deasupra lumii pământești , mai degrabă oferă decât
primește legitimitate250. Lucrul acesta se observă foarte clar în istoria poporului
român. Toate marile momente ș i evenimente social – politice care i -au marcat
existența , au fost legitimate și încununate chiar de evenimentele religioase și
bisericești (de pildă , în anul 1330 s -a înființat Statul feudal Țara Românească , în
anul 1359 a fost recunoscut oficial de către Imperiul Bizantin și Patriarhia
Ecumenică prin înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei251. Este îndeobște cunoscut
faptul că statele comuniste au încercat să construiască o cultură politică din care

245 K. Lowith, Signoficato e fine della storia. I presupposti teologici della filosofia e della storia, Comunita,
Milano, 1965; C. Dawson, Il cristianesimo e la formazione della civilta occidentale, Rozzoli, Milano, 1997;
H. Blummenbe rg, La legittimita dell”eta moderna, Genova, 1992.
246 Anastasios Yannoulatos , op. cit., p. 21.
247 Pr. Dumitru Stăniloae, Ascetica și mistica ortodoxă, Editura Deisis, Alba Iulia, 1993.
248 Anastasioas Y annoulatos, op. cit. p. 18
249 Remond Rene, Religie și socie tate în Europa, Editura Polirom, Iași. „Religia con tinuă să rămână un
factor geo –politic și o cheie pentru înțelegerea relațiilor internațional e în unele zone ale
continentulu i” – p. 26.
250 Sava I . Nicu, Studii de securitate, Centrul Român de Studii Reg iona le, București, 2005, pp. 40 -42.
251 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, ed. 2, E.I.B.M.B.O.R.,
București, 1991, pp. 255 – 256.

437 religia era eliminată. Religia nu avea nici un rol în constru cție socialismului și în
formarea omului nou , fiind doar „un atribut al celor nefericiți care erau forțați să
îndure fărădelegile capitalismului”252. Începând cu ultimul deceniu al secolului
trecut , statele est – europene , foste comuniste , au permis din nou , în mod oficial ,
exprimarea tradițiilor religioase în legătură cu care comunismul a eșuat în efortul
său de a le elimina253. Simultan cu renașterea Ortodoxiei în republicile slave și în
România , a avut loc și o renaștere islamică care a traversat Asia Centra lă,
urmărindu -se prin ea reafirmarea identităților pe care Moscova le suprimase
vreme de decenii. De fapt , adevărata redeșteptare globală a religiei s -a produs
câteva decenii mai devreme , începând cu a doua jumătate a secolului al XX – lea,
când modernizar ea sub expresie economică și socială a devenit globală în toată
amploarea. Astăzi , importanța religiei se evidențiază dramatic prin resurgența
Islamului , mișcările fundamentaliste de inspirație islamică răspândindu -se într –
un ritm rapid , deoarece par să ră spundă aspirațiilor umane și nemulțumirilor
față de societatea contemporană. O problemă delicată ce care se confruntă
societatea europeană contemporană , chiar în contextul extinderii Uniunii , în
afară de pluralismul și sincretismul religios , și raportarea lor la adevăr , o
constituie prezența tot mai simțită a islamismului. Această problemă trebuie
abordată cu multă seriozitate , cu competență , și totodată cu multă delicatețe și
sensibilitate , pentru că în esență este vorba de o întâlnire între civilizații și culturi
total diferite , ce se exprimă prin sensibilități specifice , care sub nici o formă nu
trebuie stârnite ori neglijate. Să nu uităm că dincolo de specificul fiecăreia ,
monoteismul este factorul de coeziune a celor trei mari religii care se întâlnesc
acum în Europa – creștinismul , iudaismul și islamismul – întrucât toate trei sunt
de sorginte avraamică și aceasta ar face să se impună în Europa dialogul
interreligios și dialogul cu toți oamenii de pretutindeni , nu dor cel ecumenic și
interconfesional , care și -a făurit deja o tradiție în acest sens.
La modul general , religia este relevantă în orice conflict , deoarece vorbește
de viață și de moarte , de război sfânt sau de război drept. Religia , în epoca
contemporană , continuă să fie o prezență vie în viața umanității , indiferent de
spațiul geografic , și cu atât mai mult , am putea spune lucrul acesta pentru spațiul
Uniunii Europene , unde creștinismul este o componentă esențială a identității
europene. Creștinismul și -a pus pecetea asupra continentului europe an. Cultura
și spiritualitatea europeană este de sorginte creștină și poartă încă amprenta
eclesiastică , și tocmai aceasta este caracteristica dominantă a Europei. Este
adevărat că acum lumea occidentală secularizată este plină de contradicții. Pe de
o par te ateismul și raționalismul ocupă poziții solide , ca și secularizarea care
arată că în societatea occidentală religia își pierde din importanța pe care o avea

252 Ibidem , vol. III, pp. 280 – 281.
253 Ibidem , vol. III, pp. 281.

438 în trecut în funcționarea sistemului social254, însă pe de altă parte nici legiferarea
și generali zarea dreptului la credință nu sunt minimalizate. La fel , în spațiile
fostelor state comuniste , unde se edifică societății democratice , libertatea
credinței este garantată prin lege și în mare parte respectată în viața societății. Se
poate afirma că proces ul de extindere în Răsărit a democrației și economiei libere ,
cu tehnologie avansată , a indus un model de societate european , în curs de
edificare , în care problemele religiei și credinței au încetat să mai fie abordate ca
„afaceri de stat”. De aceea , în a cest spațiu european tensiunile și conflictele
religioase se pot transforma mai greu în ciocniri violente , armate. Acesta este un
semn edificator că în momentul în care religia se poate manifesta în condiții de
libertate ea poate deveni un element de stabi litate care nu trebuie ignorat ori
neglijat.
Europa unită își construiește în prezent relația cu religia sub forma a ceea ce
istoricul Rene Remond numea o „secularizare amiabilă”255. Locul separației
radicale și uneori violente între opinia religioasă , rezer vată spațiului privat și
puterea politică , în sfera nevăzutului și cea a vizibilului , separație care
inaugurează autonomia societății moderne , este luat de o viziune potrivit căreia
distincția domeniilor de competență nu înseamnă și irelevanța lor reciproc ă. Cu
alte cuvinte , faptul că religia nu mai legitimează politicul și statul își asumă o
neutralitate principală față de credințele religioase nu echivalează cu a nu
recunoaște sau a nu valorifica rolul religiei în spațiul public. Întrebarea este: Cum
gând im acest rol? Care sunt rațiunile care ne determină să -l recunoaștem și chiar
să-l încurajăm? Ce anume justifică prezența religiosului într -o societate care ,
după cum spune Marcel Gauchet256, se articulează deliberând asupra ei însăși
fără a se referi la cee a ce o transcende? Deși religia este un fenomen și un proces
dinamic pe care nimeni nu -l mai poate contesta astăzi , iar celebra expresie
formulată de scriitorul Andre Malraux – „secolul XXI va fi unul religios sau nu
va fi deloc” confirmă ideea că în acest secol religiile cunosc un reviriment fără
precedent , totuși , asistăm astăzi și la o redimensionare a conștiinței de sine a
religiilor din spațiul lor de acțiune. Mai întâi prin însuși faptul că astăzi în
Europa se propun noi religii și noi secte în baza l ibertății care contestă valoarea și
legitimitatea vechii religii creștine.
O privire lucidă asupra fenomenului religios contemporan , la nivel global ,
ne face să înțelegem că în actuala situație de pluralism religios , religiile sunt în
competiție unele cu a ltele, deoarece considerând că posedă adevărul religios , tind
să prevaleze asupra altor religii. Or , în acest caz , nu mai poate fi vorba de funcția

254 Wilson Bryan, Religia din perspectivă sociologică, Editura Trei, București, 2000, capitolul
„Secularizarea și efectele sale neliniștitoare”, pp. 171 – 205.
255 Rene Remond, op. cit ., p. 37; Bogdan Tătaru Cazaban, Europa și pluralitatea religiilor. Pentru o
cultură comună, în revista 22, Anul XV (852), 07.07.2006 – 13.07.2006. p. 3
256 Marcel Gauchet, Le desenchantement du mode. Une histoire politique de la religion, Editura
Gallimard, 1985; Idem, La religion dans la democratie, Editura Gallimard, 2003.

439 de coeziune socială a religiei. Potrivit lui W. Joachim , în această situație a
pluralismului , religia își pi erde funcția de integrare și , în anumite situații , poate
genera stări de tensiune. Astăzi există inițiative concrete de a construi , ținând
seama tocmai de ponderea civilizațională a religiei , solidarității regionale , cu
scopul de a asigura stabilitate și c ooperare. Realismul elementar al oricărui
proiect politic obligă la dialogul cu credințele religioase tradiționale care au dat
alcătuirea profundă a unei societăți , indiferent de sensul deciziilor sale
ulterioare257. Ajungem astfel la argumentul istoric al r evelației religiei. Cu toate
că actuala Constituție Europeană nu include în preambul referința la „rădăcinile
creștine”258. Europa nu poate să nu -și recunoască originea istorică: ea datorează
creștinismului atât principiul de unitate (vizibil mai cu seamă în primul mileniu) ,
cât și actuala divizare confesională , astfel încât s -a vorbit de mai multe europe
religioase , fiecare cu propria sa raportare la modernitate259.
Drept urmare , religia reprezintă un factor determinant , prezent în toate
relațiile de viață. St atele europene au afirmat apartenența lor la credința în
Dumnezeu în textul din Constituțiile lor. Moștenirea religioasă este precizată
chiar în Constituțiile unor state ce se numesc laice. Spect rul larg al relațiilor
juridico –religioase , referitoare la Bi sericile de stat și laicitate , neutralitate și
cooperare își au originea în imanenta diversitate din țările comunitare. Cum ar fi
spre exemplu: Franța prezintă șapte sisteme legislative religioase diferite.
Particularitățile lor se întâlnesc în Alsace – Moselle , în Guyana ori La Mayotte.
Regatul Unit trebuie să țină cont de nevoile (cerințele) religioase începând cu cele
din Anglia și Scoția și continuând cu cele din Irlanda de Nord până în Țara
Galilor și cu altele260. Grecia , în schimb , are un statut aparte în Sfântul Munte
Athos , iar în Germania , prin particularitățile legate de fiecare land în parte. Unele
țări comunitare o atenție sporită factorului religios al diferitelor comunități prin
încheierea de tratate între stat și respectivele comunități religio ase. Această
diversitate se află într -o permanentă mișcare în statele Comunității Europene.
Dar este vorba de o mișcare ce tinde spre convergență întrucât sistemele
legislative religioase într -un anumit sens , converg în Europa. Legăturile și
relațiile St at–Biserică pot cunoaște soluții de tipul celei din Suedia ori se pot
prezenta sub forma unei destinderi ce caracterizează această relație în Anglia. În
Germania schimbările au vizat probleme sau aspecte , cum ar fi predarea religiei ,
jurisdicția bisericească ori statutul diferitelor asociații. Structuri care erau inițial
antagonice își dovedesc acum forța de cooperare. Există o convergență spre
autodeterminarea elementului religios , dar și una în sensul unei colaborări între

257 Bogdan Tătaru Cazaban, op. cit., p. 3.
258 Joseph Ratzinger, Marcello Pera, Senza Radici. Europa, relativismo, cristianesimo, islam., Mondatori,
Milano, 2004.
259 Bogdan Tătaru Cazaban, op. cit., p. 4.
260 Prof. Gerhard Robberts, Relațiile juridice între Stat și comunitățile religioase în Euro pa, Universitatea
din Tri er, Germania, traducere de Ana –Maria Racu, în revista „Teologie și Viață” – www.trinitas.ro

440 stat și comunitățile religioase. Î ncercările istorice de marginalizare a religiei , ca
un fenomen social printre alte fenomene sociale , au eșuat în statele membre ale
comunității. Problemele religioase dețin pretutindeni un loc deosebit , special , în
viața publică.
Modelul societății civile , centrat în ultima perioadă pe ideea de stat , nu
poate asimila în mod corespunzător religia în unicitatea ei. Acest infinitum
internum împiedică orice încercare de mediatizare permanentă a elementului
religios , prin atribuirea acestuia unor sfere de intere se limitate și particulare.
Având ca fundament libertatea de conștiință , sistemele legislative din Uniunea
Europeană converg și în sarcinile fixate pentru viitor. Într -o libertate religioasă
recunoscută , religia trebuie să se bucure de locul corespunzător. Pe cât de puțin
se poate lipsi de religie în transmiterea rădăcinilor ei culturale – dacă se dorește
neapărat a fi cu adevărat europeană – pe tot atât de puțin îi este îngăduit Uniunii
Europene să minimalizeze rolul religiei la cel de simplu furnizor de v alori261.
Religia nu este o ancilla in ethicis pentru stat. Ea nu este nici un paravan folositor
doar pentru diferite interese economice și religioase și nici un „muzeu” cultural –
istoric pentru Uniunea Europeană. Religia trebuie să aibă locul ei propriu în
Uniunea Europeană și un rol la realizarea libertății oamenilor. Ea are misiunea de
a asigura oamenilor o viață împlinită. A da suflet Europei înseamnă a trezi
conștiința identității religios – spirituale a europenilor occidentali , ale garanta
existența pe rsonală și demnitatea proprie , a-i ajuta să redescopere sensul
existenței prin redeschiderea perspectivei transcendentului și a le arăta ținta spr e
care trebuie să se îndrepte, p entru că , la ora actuală , Occidentul trăiește o
profundă criză de natură relig ioasă și culturală , oamenii fiind dezorientați și
bulversați din punct de vedere spiritual , pe de o parte , prin libertatea înțeleasă ca
libertinaj și consumism iresponsabil , prin relativizarea rațiunii , a științelor și a
valorilor perene , iar pe de alta , prin sincretismul și pluralismul religios
multicultural în care trăiesc.
Uniunea Europeană trebuie să includă religia în dimensiunea sa
instituțională. Ignorând acest lucru , nu face decât să conteste aspectele esențiale
ale vieții cetățenilor ei. Religia ex istă în cadrul instituțiilor cu viața ei specifică , iar
Uniunea Europeană este obligată să respecte acest lucru262. Ca un garant al
principiilor democratice Uniunea Europeană trebuie să răspundă în mod
corespunzător la nevoile populației. Acest lucru este va labil și pentru nevoile
religioase ale oamenilor și ale instituțiilor și obligația să intre în dialog oficial cu
Bisericile și comunitățile religioase. Ini țierea acestui dialog presupune respectarea
unor serii întregii de drepturi comunitare primare și sec undare263. Uniunea

261 Ibidem .
262 Ibidem .
263 Glen Johnson & Symonides Janusy, The Universal Declaration of Human Rights, UNESCO
Publishing, 1998; Witte John Jr. & Johan D. Van der Vyver, Religious and Discrimination in
International Law, Martinus Niijhoff, 1991.

441 Europeană trebuie desigur să țină seama și de situația juridică a Bisericilor. În
construirea unui sistem legislativ religios european , fundamentul trebuie să fie și
să rămână respectarea sistemelor din fiecare țară a comunității264, și acea sta se
poate realiza numai printr -o conlucrare ce membrii desemnați de toate Bisericile
respective. Bisericile europene dețin însă propriile drepturi de suveranitate și
acestea nu există în mod izolat. Drepturile de suveranitate sunt și rămân în relație
cu alte îndatoriri de ansamblu ce vizează binele comun. Aceasta presupune să se
țină seama și de religie , de nevoile religioase ale omului contemporan din și cu
Uniunea Europeană. Uniunea Europeană trebuie să țină cont mai mult ca înainte
de ceea ce reprezin tă religia în sine265, deoarece ea poate să devină factorul ei de
coeziune și de stabilitate , asigurându -i dimensiunea verticală de spiritualitate.

3. Importanța și locul Bisericii Ortodoxe în construcția europeană
În calitate de continuatoare fidelă și aut entică a Cincizecimii primare –
Biserica Ortodoxă are un rol de seamă în construcția europeană. Ea aduce mai
întâi un tezaur liturgico – sacramental neprețuit , însă în același timp și o
experiență și un duh nou , de viață creștină , păstrat în continuitate n eîntreruptă
cu Biserica primară și în dialog permanent cu contextul istoriei prin cele două
dimensiuni ale teologiei ale teologiei ei , verticală și orizontală , care i -au asigurat
un echilibru continuu. Rolul Bisericii Ortodoxe în aceste vremuri de schimbăr i
majore la nivel mondial , poate fi înțeles în funcție de Crucea lui Iisus Hristos ,
care ne imprimă disponibilitatea de jertfă și ne face să devenim responsabili de
faptele noastre; de Învierea Domnului Iisus Hristos , care dă speranță învierii
noastre; de Cincizecimea trăită la fiecare Sfântă Liturghie euharistică , și de
Înălțarea lui Iisus Hristos ce ne dă perspectiva ridicării din starea de păcat în care
ne aflăm. Aceasta este înainte de toate , o misiune a comunității , o misiune de
comuniune , deoarece com unitatea trebuie să reflecte dragostea”266. Mântuitorul
ne dă îndemnul: „Să vă iubiți unii pe alții… Întru aceasta vor cunoaște toți că
sunteți ucenicii Mei , dacă veți avea dragoste între voi” (Ioan 13 , 34). Istoria
Bisericii Ortodoxe poate fi ea însăși un bun exemplu pentru ceea ce se dorește a fi
Uniunea Europeană. Biserica a contribuit din plin la progresul moral – spiritual
al popoarelor , devenind o adevărată mamă a lor. Biserica s -a identificat
întotdeauna cu năzuințele neamului pe care l -a slujit , luând parte , cu mijloacele
ei specifice , la lupta de eliberare socială sau națională267. Ea a contribuit la
formarea și consolidarea conștiinței naționale , la progresul și fericirea popoarelor

264 Prof. Gerrhard Robbers, op. cit., p. 89.
265 Ibidem .
266 Boris Bobrinskoy, Taina Bisericii , traducere de Vasil e Manea, Editura Patmos, Cluj –Napoca, 2002,
pp. 53–54.
267 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ortodoxie și românism, București, 1993, p. 54.

442 la care a fost trimisă268. Ortodoxia reprezintă Biserica una , care se manifestă în
deplinătatea ei , într-o plenitudine de Biserici locale. Biserica locală asimilează în
identitatea ei elementele specifice națiunii , culturii și limbii poporului
respectiv269. Dumnezeiasca revelație și botezul creștin nu s -au dat cu scopul
unifor mizării creației și a suprimării varietății naturale și istorice a omenirii.
Botezul creștin șterge doar păcatele celui botezat , nu și identitatea etnică a
acestuia. Viața ne demonstrează că după mai multe veacuri de la îmbrățișarea
creștinismului , diferit ele popoare n -au încetat a fi ceea ce au fost la început –
comunități umane distincte prin naționalitate , limbă , simțire , cultură și tradiție
specifică270.
Ființa umană devine universală și trăiește universalitatea nu doar spațial ci
și temporal , interesată fiind și rugându -se pentru întreaga lume și pentru
întreaga creație – care a fost binecuvântată de Dumnezeu Creatorul , Stăpânul ,
Pantocratorul și Proniatorul. Această universalitate creștină este nu numai o
unificare a lumii , ci și un drum către o astfel d e lume , spre Împărăția cea veșnică
a lui Dumnezeu. Nimic nu poate fi mai elocvent și mai relevant în ideea unității
și a universalității decât chiar mesajul liturgic , în cadrul căreia ne rugăm: „Pentru
pacea a toată lumea , pentru bunăstarea sfintelor lui D umnezeu biserici și pentru
unirea tuturor …”271; „Să ne iubim unii pe alții , ca într -un gând să mărturisim”272;
„Beți dintru Acesta toți , Acesta este Sângele Meu , al Legii celei noi , Care , pentru
voi și pentru mulți se varsă , spre iertarea păcatelor”273; „Unire a credinței și
împărtășirea Sfântului Duh cerând , pe noi înșine și unii pe alții și toată viața
noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”274. – Toate aceste citate fac trimitere
către unitatea eclesiologică , liturgică și euharistică a persoanei , a comunității , a
neamului și a popoarelor Care -L preamăresc ca Domn și Stăpân pe Mântuitorul
nostru Iisus Hristos. „ Veniți toți credincioșii să ne închinăm sfintei Învierii lui
Hristos , că, iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea ”275; „Pace lumii Tale
dăruiește , bisericilor Tale , preoților și la tot poporul Tău ”276; iar la Slujba
Vecerniei se reafirmă universalitatea căci „văzură ochii mei mântuirea Ta , pe care
ai gătit -o înaintea feței tuturor popoarelor ; lumină spre descoperirea
neamurilor ”277.

268 Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Bisericile locale și Biserica universală, referat la Conferința
teologică interconfesională, București, 1978, în revista „Studii teol ogice”, XXX, nr. 5 – 8, 1978, p. 4.
269 Ibidem , p. 5.
270 Ibidem , p. 6.
271 Liturghier, E.I.B.M.B.O.R., București, 2000, p. 126 .
272 Idem, p. 157.
273 Idem, p. 162.
274 Idem, p. 171.
275 Idem, p. 180.
276 Idem, p. 185.
277 Idem, p. 43.

443 Prin urmare , unitatea creștină este realizarea pe pământ a ceea ce se
continuă și se desăvârșește în cer. Iar această realitate cerească este prefigurată de
Biserica Lui Hristos care este „tipul și icoana întregii lumi” , după cum afirmă
Sfântul Maxim Mărturisitorul.278 În relație cu universalitatea creștină ,
globalizarea în sens profan pare a fi o traducere a acestei universalități ce
caracterizează Biserica creștină , împlinită și desăvârșită fiind în Domnul Iisus
Hristos. Percepția ori înțelegerea despre globalizare se dovedește a fi însă
contradictorie. Fenomen complex și variat , pentru unii este considerată ca o
posibilitate de prosperitate și dezvoltare economică , unificată într -un sistem
mondial , și cu răspândirea unui model unic de gândire și acțiune. Pentru alții
însă, este un fenomen promovat de noua ordine mondială care duce la
transformarea popoarelor în mase de indivizi , al cărui punct culminant este
relativizarea și anihilarea omului ca persoană. Omul contemporan trebuie să știe
că societatea mondială nu se construiește prin asimilarea și omogenizarea
oamenilor , ci prin înălțarea lor la demnitatea persoanei , descoperindu -și chipul în
Dumnezeu , făcând astfel posibilă o deschidere reală și autentică între oameni.
Până acum , Europa s -a întemeiat pe interese economico -financi are și politice. A
încercat , așadar , să mulțumească nevoile primare ale „omului contemporan” , dar
tensiunile , conflictele și crizele n -au dispărut. Faimoasa „piramidă a lui Maslow”
ne arată că acesta este nivelul cel mai de jos al nevoilor umane , într-adev ăr,
important dar incomplet și insuficient. Ar urma apoi nivelul secund – cel
intelectual – și el necesar. Europa răspunde (chiar dacă imperfect și nedesăvârșit)
acestui nivel , inclusiv prin circulația ideilor și cu ajutorul mijloacelor mass –
media. Are îns ă, nevoie imperioasă să -și creeze (și) nivelul superior , adică cel
metafizic și spiritual – duhovnicesc , ce are misiunea esențială de a le identifica și
ilumina pe cele inferioare. Fără acesta , „teocentrismul” și „prosopocentrismul”
pe care îl propune și î l recomandă Creștinismul rămâne fără ecou , iar victima este
însăși persoana umană. Fără acesta , omul se vede determinat și constrâns
obedienței și slugărniciei nedemne , față de o societate impersonală sau în
contrapoziție cu aceasta279.
În acest context se mai poate afirma și faptul arhicunoscut că nu s -a dorit
precizarea în textul constituțional european a aportului creștinismului la
formarea civilizației europene , dar asemeni modelului american privitor la relația
stat – culte în Uniunea Europeană a pus un semn de egalitate între biserici (culte) ,
asociații religioase , organizații filosofice și neconfesionale ceea este de asemeni
regretabil , știut fiind faptul că -n câteva state ale Uniunea Europeană s -a legalizat
căsătoria între persoane de același sex. Din aceste motive Uniunea Europeană se

278 Apud Constantin Costache în Ortodoxi a – Revista Patriarhiei Române, anul LV, nr. 1 -2/ianuarie –
iunie 2004, p. 211.
279 Pr. Arhim. Dr. Iuvenalie Ionașcu, Ortodoxie și putere politică în Uniunea Europeană , în revista
“Rost”, nr. 35/ianuarie 2006, p. 17.

444 prezintă pentru Biserica noastră ca un spațiu al mărturisirii , cuvântului și
modului de viață creștin – ortodox și este de luat în seamă misionarismul
episcopiilor Bisericii Ortodoxe Române din diaspora , a celor două mit ropolii
ortodoxe românești din Germania și Franța. În virtutea sobornicității , a
catolicități , a universalității creștinismul -ortodox român Biserica Ortodoxă
Română are o datorie sfântă și ontologică să se implice în edificarea și împlinirea
binelui și a c ivilizației creștine în lume în general și în Uniunea Europeană în
special. Prin aderarea țării noastre și a Bulgariei la Uniunea Europeană , prezența
creștinismului ortodox în peisajul confesional , cultural și social al Europei
unificate este imposibil de ignorat , și vom fi chemați să participăm la un dialog
deloc simplu. Odată cu integrarea țării noastre practic Biserica Ortodoxă Română
va trebui să se afle într -o permanentă misiune creștină pentru a -și proteja
credincioșii de pericolul apostazierii , al de părtării de credință și de Dumnezeu; să
nu uităm că în urmă cu doi ani vestitul concurs Eurovision a fost câștigat de o
trupă rock ai cărei membrii erau deghizați în diavoli și care au interpretat o piesă
blasfemiatoare la adresa lui Dumnezeu.
Formarea un ei civilizații depinde de sensul pe care îl dă un popor vieții și
atitudini față de ea. Creștinul -ortodox trebuie să se raporteze continuu la
Dumnezeu , la poruncile și la harul Său , la Maica Domnului , la slujbele Bisericii ,
la sfinți , la sfintele icoane , la sfintele moaște și la sfânta cruce – care sunt elemente
distinctive ale conștiinței sale și trebuie să aibă ca țel al vieții curățirea de păcate ,
mântuirea sufletului , fericirea veșnică , îndumnezeirea. Modelul creștinului este
sfântul , iar civilizația cr eștin -ortodoxă este superioară prin faptul că oferă omului
posibilitatea depășirii lumii materiale , a imanentului , a dimensiunii biologice și
economice a vieții prin unirea cu Dumnezeu pe calea credinței , a mistcii
ortodoxe. Se pune întrebarea dacă Biseric a noastră este suficent de pregătită
pentru misiune creștină și care este spațiul misionarismului creștin -ortodox?
Misionarismul creștin ortodox , , este ieșirea din pasivitate” la nivel de comunitate
sau parohie.
Exemplul viu de trăire ortodoxă , un om vir tuos poate mișca mințile și
inimile oamenilor spre credință , iar acela trebuie să fie preotul prin care
Dumnezeu poate mișca viața oamenilor spre idealul creștin în parohie în primul
rând , și apoi în lume în general. Orice înnoire misionară începe cu preot ul care
trebuie să -și înțeleagă vocația misiunii sale , să creadă cu adevărat în necesitatea
sfințeniei vieții , în deșertăciunea și perisabilitatea vieții orientate spre cele
materiale.
Viața misionară la nivelul parohiei trebuie să fie vie și să fie centr ată pe Iisus
Hristos , pe împlinirea poruncilor lui Dumnezeu , pe cultul Bisericii , pe sfintele
taine , pe rugăciunea personală. A face din parohieni un popor de sfinți nu stă în
puterea preotului , dar străduința de a -i apropia de învățăturile Sfintei Evanghe lii
se poate și este datoria sfântă a preotului: „Un amvon care tace din delăsarea
preotului este în criză , o cuminecătură care nu este împărtășită din prea multe

445 scrupule este o criză. Un creștin care nu iubește pe semenul său ca pe sine , un
preot care oc olește problemele esențiale ale parohiei , un monah care stă pe drum
și nu se roagă permanent , toți aceștia agravează criza misionară actuală.” (Pr.
Prof. U niv. Dr. Ion Bria în cartea sa Ortodoxia și Europa ). În măsura în care se va
recreștina spațiul paroh ial și se va edifica parohia ca spațiu sacru al eliberării de
rău și de păcate , se va afirma și ortodoxia noastră profundă și de efect în afară , în
cadrul Uniunii Europene și se va depăși situația europeanului de astăzi.
Ortodoxia sau creștinismul „în duh și adevăr” înseamnă viață sfântă și ea
trebuie trăită de toți membrii Bisericii credincioși sau clerici , iar pentru
trebuințele misionare ale Bisericii se pot înființa la nivel parohial , asociații de
interes comunitar -parohial care să poată atrage fonduri europene. Integrarea țării
noastre în familia europeană instituționalizată este un fapt ce s -a petrecut , motiv
pentru care trebuie judecate cu atenție toate aspectele: integrarea este pe de o
parte o mare provocare din punct de vedere duhovnicesc , iar pe dse altă parte
Biserica noastră poate contribui la reașezarea Uniunii Europene pe un nou
fundament și anume cel spiritual prin păstrarea identității spirituale creștin –
ortodoxe și culturale a poporului român , și prin dezvoltarea comuniunii cu
celelalte pop oare , europene.
De aceea , omul european are nevoie de o personalitate proprie , de o
identitate bine conturată , care să -i evidențieze și să -i remarce întreaga sa valoare.
Fiindcă el creează Europa și nu invers. Și o alcătuiește pentru sine , pentru cei
dragi și pentru generațiile viitoare. Este necesar să aibă un aport și o contribuție
substanțială la unificarea și la consolidarea familiei umane , fie ea și europeană ,
deoarece Creștinismul este , prin excelență , religia unității , a frățietății și a iubirii
în H ristos Domnul. O Europă fără Iisus Hristos poate fi o înșelare și o accentuată
dezamăgire , după cum a fost și comunismul. Desigur , o Europă cu Hristos ar fi o
„utopie”… adevărată și fericită!…
Cu alte cuvinte , în contextul actual european , Biserica îș i definește tot mai
evident rolul de spațiu și dimensiune coagulantă , prin iubirea și comuniunea în
Domnul nostru Iisus Hristos. Modelul unității creștine transpare din scopul și
dorința Bisericii de a constitui comuniunea deplină , care nu este absorbire , ci
comuniune în adevăr și în dragoste. Această cale nu are alternativă: este calea
Bisericii.280 Această imagine a Bisericii care cuprinde credincioșii din atâtea
locuri , vremuri și neamuri , uniți fiind prin credința în Hristos , trebuie să devină
un factor c atalizator pentru unitatea Europei , a popoarelor ei.
Ținta și menirea Bisericii în construcția europeană este aceea de a -i aduna pe
toți în Trupul Domnului nostru Iisus Hristos și de a extinde Cincizecimea asupra
tuturor , respectându -le diversitatea propri e, fiindcă această diversitate nu
desființează unitatea , ci o întărește și o îmbogățește , iar Cincizecimea tocmai

280 Declarația comună a Sanctității Sale, Pap a Ioan Paul al II – lea și a Prea Fericirii Sale, Patriarhul
Teoctist, în “ Ortodoxia” – Revista Patriarhiei Române, anul LIII, nr. 3 -4/iulie -decembrie 2002, p. 7.

446 acest lucru l -a arătat în istorie. Așa stând lucrurile , vom afirma și sublinia faptul
că Biserica nu este o realitate închisă și nici închista tă în ea însăși: ea este trimisă
în lume și este deschisă către lume. Noile posibilități care se creează într -o
Europă deja unită , și care își extinde granițele pentru a îmbrățișa popoarele și
culturile din partea centrală și răsăriteană a continentului , dezvăluie o provocare
pe care creștinii din Răsărit și din Apus sunt chemați să o întâmpine împreună.
Cu cât vor fi mai uniți în recunoașterea și mărturisirea Unicului Dumnezeu , cu
atât ei vor da expresie , consistență și spațiu sufletului creștin al Europei ,
sfințeniei vieții , demnității și drepturilor fundamentale ale persoanei umane ,
dreptății și solidarității , păcii , reconcilierii , valorilor autentice ale familiei și
apărării ecoteologice a creației. Europa întreagă are nevoie de bogăția culturală
creată de și în Creștinism. A unit pe cei mulți care erau de etnii și limbi diferite
într-o înțelegere duhovnicească comună. I -a învățat limba iubirii , limbă pe care
trebuie să o învețe toți cetățenii Uniunii Europene. Ei trebuie să înțeleagă că , deși
a trecut vr emea Războiului Rece , a fi împreună și a rămâne împreună , indiferent
cine suntem , continuă să fie o necesitate din perspectiva supraviețuirii , nu doar a
Uniunii Europene ci a întregii planete.

4. Despre viitorul educației religioase în cadrul Uniunii Euro pene de la
începutul celui de -al treilea mileniu creștin
Scopul învățământului rezidă în a comunica cunoștințe și a crea deprinderi
în direcția folosirii lor , în cadrul unei profesii. Scopul învățământului religios
constă în instrucție , adică în comunicare a unui adevăr religios , și în educație ,
ceea ce înseamnă exercitarea în deprinderea formelor de trăire religioasă. Scopul
educației religioase constă în formarea caracterului religios – moral al omului.
Nu se poate face educație fără instrucție , fiindcă în vățarea înseamnă cunoaștere.
La rândul ei cunoașterea rămâne fără finalitate dacă nu este aplicată în viață281.
Două probleme sunt importante , și anume: 1. Cine este responsabil sau cine
controlează până la urmă educația religioasă în școlile de stat?; 2. În ce constă
conținutul educației religioase?
În multe țări , abordarea educației religioase se situează undeva între
asigurarea informației cognitive și oferta educației catehetice. Multă vreme ,
societatea a fost puternic animată atât gândirea religioasă în general , cât și de
prezența vitală a bisericilor în particular. Astăzi încep să se definească două
abordări oarecum opuse. În primul rând , ne putem concentra asupra
componentei confesionale a educației religioase , redefinind educația religioasă ca
formă de mărturie – (Aici trebuie făcută precizarea că mărturia , cel puțin în
Istoria Bisericii Ortodoxe Române , a fost mereu unită cu diaconia și liturghia , și
de cele mai multe ori a devenit , în cele din urmă martiriu , adică jertfire de sine.

281 Bogdan Tătaru Cazaban, op. cit., p. 4.

447 Ceea ce ne arată că nu există o mărturisire care să nu își asume răspunderea
jertfelnică , indiferent de contextul în care este făcută.). Profesorul de religie este
un martor al credinței sale. Această abordare este problematică din două motive:
Primul motiv se referă la rupt ura dintre religie și alte discipline de învățământ.
Caracterul incognitiv al educației religioase (cel puțin așa susțin unii) izolează
atât materia , cât și profesorii respectivi viața și activitatea obișnuită din școală. Al
doilea motiv se referă la aspec tul mărturiei religioase într -o societate secularizată ,
în care , pentru a avea succes , mesajul religios trebuie să fie un exemplu viu
transmis de profesorul de religie282. În al doilea rând , se poate opta pentru o
direcție diametral opusă în care caracterul cognitiv al educației religioase trebuie
scos în evidență. Religia devine astfel o materie ca oricare alta din școală ,
producând indiferentism și absenteism. Concepția negativă a acestei abordări
este că religia nu va fi cu nimic diferită de oricare altă m aterie și astfel nu ne
putem aștepta la eficiența și finalitatea educației religioase. Educația religioasă
modernă , incluzând colaborarea fructuoasă dintre învățământul religios și
organele de stat , presupune două lucruri: a) un dialog matur între cei doi factori ,
dar și interreligios; b) o politică de stat modernă cu privire la învățământul
religios.
Fundamentul și temeiul , asupra cărora se sprijină lecția de religie , este Iisus
Hristos , Mântuitorul și Reînnoitorul lumii. De aceea și duhul ce trebuie să
caracterizeze lecția de religie , în deosebi lecția de morală creștină , este duhul
libertății și reînnoirii în Iisus Hristos283. În acest punct trebuie să observăm că
scopul lecției de morală creștină este formulat foarte corect în programa analitică
a clasei a treia de Liceu , când se spune că e „îndrumarea tânărului om de a
accepta în mod liber chemarea lui Dumnezeu , de a trăi printr -o cunoaștere
conștientă viața în Hristos în spațiul Bisericii și Tradiției Ortodoxe…”284. Dar și
acolo descrierea materialului cărț ii prezintă neajunsuri importante. În mod
special , pentru o apreciere (considerare) corectă a moralei creștine este
fundamental principiul pe care -l formulează Aposolul Pavel , potrivit căruia
„Toate îmi sunt îngăduite , dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt
îngăduite , dar nu mă voi lăsa biruit de ceva”285. Hedonismul și imoralismul nu -l
eliberează pe om , ci îl înrobesc și -l conduc la impas , într-o stare existențială fără
ieșire. Elevul poate cunoaște acest fapt foarte ușor , dacă învață să așeze aceste
concepții în cadrul unei perspective mai vaste și să le controleze prin criteriul

282 Radu Carp, Un model de actualitate în Europa? Spr ijinul acordat educației universitare de către
fundațiile cu specific confesional î n Transilvania secolului al XIX –lea, în revista „22”, anul XV (852),
07.07.2006 – 13.07.2006, p. 7
283 „Legea lui Hristos este Legea libertății ”, spune Sfântul Grigore Palama. Etosul lui Hristos se identifică
cu etosul libertății . Legea lui Hristos îl conduce pe om la libertate, lăsându -l pe creștin liber să -l
urmeze.
284 Φ.Ε.Κ. 240, τ.Ά, 23/10/1979, Προεδρικό Διάταγμα 826.
285 I Cor. 6, 12.

448 timpului. În general intercalarea variabilei timpului și considerarea temelor
(subiectelor) morale și sociale prin această perspectivă trebuie să domine materia
moralei creș tine din Liceu.
Elevii la această vârstă nu numai că pot , dar și vor să se miște la un nivel mai
înalt. De aceea și lecția are nevoie de o alcătuire teoretică îngrijită. Chiar și
dezvoltarea interesului lor pentru lucrurile sociale impune să fie dată o am ploare
mai mare dimensiunii sociale a Ortodoxiei , ce este adesea revelatoare pentru
confruntarea și soluționarea problemelor sociale contemporane. „Aici trebuie să
fie notat faptul că e necesar și o clarificare a Ortodoxiei vizavi de falsificările ei
conșt iente sau inconștiente de către creștini sau de către dușmanii creștinismului.
De obicei nu cunoaștem Ortodoxia atât de bine , pe cât credem. De aceea trebuie
să o studiem mai bine. Și de obicei Ortodoxia nu este prezentată atât de bine de
aceia ce -i fac pr opagandă ostentativ. Încă e nevoie să se aibă în vedere
interpretările diferite ce i le dau și în general și Creștinismului teoriile moral –
sociale actuale , ce circulă între tineri”286. În sfârșit e necesară existența unui
material auxiliar specific pentru pr ofesori. Așa va exista și informarea specifică ,
care-l va ajuta pe profesor la o prezentare desăvârșită a materiei lui și la o
confruntare cu succes a problemelor pe care le analizează. Obiceiurile
(obișnuințele) fiecărei generații noi se cultivă în cadrel e celei anterioare. Astfel se
formează și conștiința morală colectivă a fiecărui popor , dar și -n deosebi a
fiecărei generații noi a lui. Această conștiință colectivă nu se schimbă ușor.
Trebuie să treacă cel puțin trei generații , ca să se înfăptuiască o sc himbare
importantă în conștiința unei societăți. Însă când excitațiile pentru schimbări sunt
atât de intense și atât de multe , precum se întâmplă și -n epoca noastră , este firesc
să se creeze o situație instabilă de lungă durată , pe care cu greu o poate cin eva
urmări. Așa se interpretează de altfel și lărgirea prăpastiei între generații , pe care
o constatăm azi. Viața creștină , ca viață de învrednicire universală a omului ,
îmbrățișează fiecare element omenesc autentic , oriunde și oricând îl întâlnește.
Consi derarea lașă (derizorie) a creștinismului și identificarea lui cu tipuri
convenționale și forme cucernice îl omoară și -l fac respingător pentru tineri.
Creștinismul nu este ideologie , ci deplinătatea adevărului și a vieții. Este etosul
omului desăvârșit în Iisus Hristos în persoana Căruia omul își descoperă
„propria măsură”. Este viața noului etos în Iisus Hristos287. Orice adevăr ce există
în om și în civilizația lui , găsește în creștinism poziția corectă și valoarea lui. De
aceea și morala creștină este mer eu deschisă pentru a primi și accepta orice -i
omenesc. Dincolo de acestea însă , dar și pentru a putea să valorifice toate acestea ,
se sprijină pe omul adevărat , ce s-a arătat în Hristos.

286 G. Mantzaridi, „Conținutul esențial al lecției de dogmatică și morală”, în revista ΚΟΙΝΩΝΙΑ 24, 1981,
p. 409.
287 Vezi Ierom .Teofan Mada , „Viața în Hristos după Sfântul Ioan Gură de Aur”, Ed. Agnos , Sibiu 2007 .

449 În altă ordine de idei , dialogul interreligios inteligent și înțelept reclamă și
invocă o acțiune în trepte sau în etape. Îmbrățișările și întâmpinările cordiale
între liderii religioși nu (mai) sunt suficiente. Trebuie să se realizeze un proces
complet , începând de la toleranța pasivă , trecând prin toleranța activă și resp ect
reciproc , până la dragoste și comuniune iubitoare. Recunoaștem că acest proces
nu este simplu , până la urmă , însă, trebuie să acceptăm că și alții pot crește în
importanță și pot avea succes. Este clar că într -un asemenea context ,
prozelitismul nu mai poate deveni nicidecum un delict , deoarece nimic nu îi
justifică existența. O politică de stat matură și înțeleaptă se caracterizează prin
trei elemente : 1. respectarea integrală a Convenției Europene a Drepturilor
Omului; 2. acceptarea în totalitate a lib ertății religioase individuale , inclusiv a
dreptului de a recunoaște ori de a adopta orice religie , ca și a dreptului de a -ți
schimba religia ori confesiunea sau de a nu fi deloc religios; 3. alegerea , ca
politică de stat , a unui pluralism care să îmbrățiș eze o gamă largă de grupări
religioase , căci acceptarea acestora este singura poartă spre o societate
multiculturală sigură și încununată de succes288.

Concluzii
În încheiere , voi susține că religiozitatea – opusă fiind profețiilor
modernismului – are resur se excepționale atât de a aduce acel echilibru interior
mult dorit de omul contemporan , bulversat de anxietate și de îndoială și de a -i
umple golul sufletesc , pe care nimeni și nimic nu reușesc să îl umple , precum și
de a deveni motorul schimbării sociale. Provocarea noastră (a celor credincioși)
este, după cum spunea Mântuitorul nostru Iisus Hristos , de a „înțelege bine
vremurile” , de „a ne lua crucea din fiecare zi” , de a fi gata să -L urmăm , aducând
mesajul Vieții , al Iubirii și al Adevărului unei lumi ca re mult prea adesea lăsată
pradă ideologiilor depersonalizante , de orice fel289.
Uniunea Europeană trebuie să conștientizeze importanța respectului
identității și specificului cultural și spiritual al fiecărui popor sau națiune. Nordul
predominant protestan t și sudul catolic manifestă trăsături relevante și
semnificative pentru Uniunea Europeană , în timp ce Ortodoxia dispune la rândul
ei de experiențe , resurse și posibilități noi. Ortodoxia , ca fiind moștenitoarea
tradiției patristice ce este pătrunsă de mar ile taine ale dogmelor trinitare și
hristologice , are o structură spirituală proprie , preocupată fiind îndeosebi , de
realitățile vieții duhovnicești și de raporturile ei inter și intra -umane. Viața Sfintei
Treimi – Cea de viață dătătoare , îndreptată fiind către lume prin Întruparea
Fiului lui Dumnezeu , a cultivat în interiorul existenței create a lumii o viață nouă ,
o realitate superioară , de conținut dumnezeiesc și anume: comuniunea. Ideea
comuniunii este îndreptată și spre interior , dar și spre exterior. În ceea ce privește

288 Ibidem .
289 Silviu Rogobete, op. cit., p. 5.

450 aspectul exterior al comuniunii , el se regăsește în una din însușirile și atributele
Bisericii , așa după cum arată Simbolul de Credință niceoconstantinopolitan ,
adică: sobornicitatea , care alcătuiește și configurează sufletul , trupul și specificul
Ortodoxiei. Acest termen folosit astăzi doar de Biserică , reprezintă și redă în mod
calitativ termenul de catolicitate. Biserica sobornicească (catolică și ecumenică în
adevăratul și profundul sens al cuvântului) este acea biserică care adună , unește
și trăiește în comuniune.
Pe de altă parte , dialogul cu Islamul este de mare însemnătate atât din punct
de vedere al politicii interne cât și externe și poate avea loc doar cu aportul
bisericilor creștine. Nici îndatorirea Germaniei față de iudaism nu trebuie trecută
cu vederea la nivel european290. Uniunea Europeană trebuie să gândească iarăși
tema diversității religioase și a întâlnirii dintre culturi291, și să respecte în același
timp specificul bisericilor și comunităților religioase. Trebuie găsite căutate și
găsite soluții pentru un dialog între religiile și instituțiile europene. Un
ecumenism obținut prin constrângere din partea Uniunii Europene sau dirijat de
aceasta ar contrazice principiul libertății religioase (invocat sau revendicat și de
către Legea nr. 489/2006 privind „Libertatea religioasă și regimul general al cultelor”
din România ) și al dreptului de autodeterminare al bisericilor și comunităților
religioase. Așadar , statele comunitare (între care și România – prin această nouă
lege a cul telor) și -au reglementat raportul lor cu religia , bisericile și comunitățile
religioase , la nivel constituțional: Franța , regatul Unit al Marii Britanii , Italia ,
Spania , Danemarca , Austria , Germania , România et. De aceea se cuvine ca și
Uniunea Europeană s ă facă același lucru. În aceasta constă răspunderea Uniunii ,
forța ei integratoare , viitorul ei292. Sistemul legislativ european trebuie să se
dezvolte în respect față de religie. Obligația de a garanta și proteja libertatea
religioasă , trebuie să constituie o normă a Constituției europene. Aceștia sunt
primii pași făcuți pentru un sistem legislativ în Uniunea Europeană , unde
libertatea religioasă devine o temă majoră în societatea contemporană.
Drept urmare , pentru toate acestea , din partea Bisericii este ne cesară “o
reflexie teologică profundă privind legătura dintre etică și politică , dintre
spiritual și social , dintre național și universal , dintre local și global , dintre urban
și rural. O atenție deosebită trebuie acordată reflexiei comune privind natura ș i
finalitatea libertății , precum și asupra relației dintre libertate și responsabilitate în
societatea de astăzi , și mai ales asupra relației dintre libertatea individu ală și
solidaritatea socială…”293.

290 Prof. Gerhard Robers, op. cit., p. 7.
291 Anca Manolescu, Europa și întâlnirea religiilor. Despre pluralismul religios contemporan, Editura
Polirom, Iași, 2005, p. 205.
292 Ibidem .
293 Mitropolit Daniel Ciobotea, Relațiile Stat – Biserică (tradiție și actualitate), în lucrarea “Libertatea
religi oasă în contextual românesc și european” , Editura Biz antină, București, 2005, p. 15.

451 În timpul comunismului ne preocupa foarte mult întrebar ea: cum să
dobândim libertatea? Acum trebuie să ne întrebăm permanent: Cum să folosim
libertatea noastră? Îndeosebi pentru a deveni mai umani , pentru a apăra și
promova demnitatea umană , creată după chipul și chemată la asemănarea lui
Dumnezeu.
Pentru Bise rică, viața omului nu are doar o dimensiune istorică , temporală ,
ci și una eternă , perenă , veșnică. Totuși , viața veșnică sau mântuirea depinde de
faptele noastre săvârșite în istorie , în raport cu semenii noștri. De aceea , libertatea
în acțiune are nu num ai o consecință terestră sau socială , ci și una transcendentă ,
spirituală sau eshatologică cu scopul de a ne menține în această corabie
duhovnicească , bisericească care ne poate duce la limanul veșniciei în Împărăția
Cerurilor!

452 METODA DE CONDUCERE SPECIFICĂ MANAGEMENTULUI
PROTECȚIEI INFRASTRUCTURII CRITICE

Radu ANDRICIUC
Institutul de Studii pentru Ordine Publică , Instructor de politie specialist II , dr. ing.
andriciucradu@yahoo.com

Rezumat
Alegerea unei metode specifice de conducere pentru managementul protecției
infrastructurilor critice într -un mediu specific politic , economic , social , tehnologic și de
securitate , reprezintă o dilemma fundamentală. Considerând mediul specific al subiectului ,
autorul dorește să demonstreze că managementul total al calității reprezintă cea mai eficientă
metodă , atât în mediul organizațional de stat , cât și în cel privat.
Cuvinte -cheie: Calitate , metodă , conducere
Abstract
In a political , economical , social , technological and security medium c hoosing a specific
leading method for the critical infrastructure protection management reprezents a
fundamental dilemma. Considering the specific medium of the subject , the articles author
wants to demonstrate that from the general leading methods the mos t efficient method from
those proposed is the „total quality management”. An interesting conclusion , considering
the continued use of this method in the state organizations but also in the private ones as
well.
Key-words: Quality , Method , Leadership
*
* *

Într-un mediu politic , economic , social , tehnologic și de securitate supus
unei permanente mișcări , alegerea unei construcții manageriale coerente și
riguroase , care să încorporeze faze , componente și reguli precis conturate prin
intermediul cărora să se asigure un echilibru structural stabil oricărei organizații ,
reprezintă dilema fundamentală a managementului modern.
Această viziune complexă , a dezechilibrului dinamic organizațional , larg
răspândită în mediile științifice , a determinat apariția unei mult itudini de păreri
privind definirea și operaționalizarea unor noțiuni manageriale esențiale.
Dintre acestea menționăm: metodă și tehnică de conducere , sistem de
conducere , procedeu de conducere , regulă de conducere și instrument de
conducere.
Aspectul pozi tiv al proliferării metodelor și tehnicilor manageriale constă în
concentrarea acestora , ca obiectiv central , pe realizarea valorificării , la cel mai
înalt nivel , a potențialului uman , concomitent , atât la nivel de conducere cât și de
execuție.

453 Experiența practică dobândită în ultimele decenii privind managementul
organizațional a pus în evidență o multitudine de metode de conducere cu
caracter general (Tabelul 1.1).
În fapt , această pluralitate în folosirea diferitelor metode generale de
conducere se mani festă , ca rezultat firesc al existenței unei multitudini de culturi
organizaționale , și în domeniul protecției infrastructurii critice.

Metoda de
conducere Esența metodei Sursa abordării
Management
prin obiective Determinarea riguroasă a
obiectivelor , de la nivelurile
superioare decizionale și până la
cele operaționale , … cu legarea
strictă a recompenselor pentru
fiecare angajat de nivelul de
realizare a obiectivelor din zona sa
de responsabilitate. Constantin Romanoschi ,
Gheorghe Militaru și
Penică Pu șcașu –
Managementul activităților
militare. Metode clasice de
conducere , Editura Aca –
demiei Tehnice Militare ,
București , 1999 , p. 37.
Management
prin excepție Identifică și comunică situațiile în
care este necesară intervenția
managerului de la un anumit nivel
ierarhic al organizației , inactiv
pentru rezolvarea problemelor
respective în condițiile derulării
normale a proceselor de muncă sau
activităților coordonate. Constantin Romanoschi ,
Gheorghe Militaru și
Penică Pușcașu –
Managementul activităților
militare. Metode clasice de
conducere , Editura Aca –
demiei Tehnice Militare ,
București , 1999 , p. 58.
Management
prin proiecte Rezolvarea , pe o perioadă limitată ,
a unor probleme complexe , de mari
dimensiuni și definită precis , …
necesitând , implicit , parti ciparea
unei game largi de specialiști din
diferite subdiviziuni organizate ,
integrați temporar într -o structură
autonomă a proiectului respectiv. Costache Rusu –
Management , Editura
Expert , București , 1996.
Management
prin bugete Fundamentarea costuril or aferente
realizării fiecărui obiectiv al
organizației și urmărirea încadrării
cheltuielilor efective în nivelul
planificat al costurilor. Costache Rusu –
Management , Editura
Expert , București , 1996.
Managementul
calității totale Cerințele explicite și implicite ale
beneficiarului sunt satisfăcute în
mod permanent și în condiții de
performanță economică. Richard Fulmer – The
New Management ,
Macmillan Publishing
Company , New York ,
1988.
Tabelul 1.1. Metodele generale de conducere

454 În fapt , această plural itate în folosirea diferitelor metode generale de
conducere , indiferent de nivel , se manifestă și în domeniul protecției
infrastructurii critice.
În condițiile în care forma organizațională a protecției infrastructurii critice
diferă de la țară la țară , în funcție de contextul de operare și al rezultantei
intereselor politice , economice , sociale , tehnologice și de securitate , apreciez că
această diversitate potențează pozitiv procesul de raționalizare a actului de
conducere și , implicit , a problemei predict ibilității comportamentului
organizațiilor ca entități centrate pe un scop unic.
Aceste diferențe sunt amplificate și de prezența unor sectoare ale
infrastructurii critice cu profile de activitate profund diferențiate , precum și de
influența sectorului pri vat, ca segment important în configurarea domeniului de
referință.
Apreciez că , în această circumstanță , nu poate fi consacrată o metodă de
conducere tip panaceu , atemporală și aspațială , cu aplicabilitate și viabilitate
universală pentru asigurarea prote cției infrastructurii critice.
Din analiza opțiunilor țărilor celor mai avansate în domeniul de referință , se
degajă o relativă stabilitate a preferințelor pentru managementul prin obiective –
MBO.
Opinez că această alegere se datorează , pe lângă avantaje lor clasice oferite
de metodă (structură organizațională optimă , îndrumare și control eficient ,
implicarea personalului , orientare spre rezultat) , și corelării între structura
ierarhică și obiective (Figura 1) , rezultând , la modul relativ , cel mai eficient și
economic mod de alocare a resurselor.

455

Figura 1. Principiul de bază al managementului prin obiective

O altă explicație rezidă în adoptarea , la nivelul unora dintre cele mai
avansate state în domeniu , a unei culturi organiz aționale pentru managementul
protecției infrastructurii critice de tip „Rol” , care permite maximizarea
avantajelor și minimizarea dezavantajelor managementului prin obiective.
Nu în ultimul rând , folosirea metodei MBO în managementul protecției
infrastruc turii critice asigură compatibilitatea , coerența și consistența cu
instituțiile de stat și firmele private din componența sectoarelor infrastructurii
critice care utilizează aceeași metodă de conducere126.
Pornind de la constatarea conform căreia manageme ntul prin obiective , în
ultimă instanță , nu este decât unul din instrumentele din panoplia
managementului , iar aplicarea sa depinde de existența unor condiții specifice ,
apreciez că folosirea , pe plan intern , a acestei metode pentru asigurarea protecției
infrastructurii critice naționale nu reprezintă , cel puțin în viitorul apropiat , cea
mai eficientă soluție.
Principalul argument adus în susținerea acestei afirmații pornește de la
alegerea , la nivelul entităților ce asigură managementul protecției infrast ructurii
critice naționale , a culturii organizaționale de tip „Sarcină”.

126 În cadrul Conferinței Internaționale privind MBO din august 1974, Salt Lake City, SUA, se
aprecia că peste 80% dintre firmele private americane foloseau această metodă. Obiectiv Decident
Executant

456 Structurarea acestor entități manageriale pe doar două niveluri (național și
cel al sectoarelor infrastructurii critice) , nu corespunde , decât în mod relativ ,
sistemului piramidal sp ecific managementului prin obiective.
În același sens , nu toate instituțiile de stat și firme private din țara noastră ,
care dețin elemente ale infrastructurii critice naționale , folosesc această metodă
de conducere , iar cele care o fac distorsionează put ernic principiile funcționale
ale acesteia , prin absența unor seturi de proceduri operaționale standardizate ,
limitarea posibilităților de transfer (delegare) a autorității și evitarea unei
atitudini transparente față de asumarea responsabilităților.
În c eea ce privește metoda conducerii prin excepție , apreciez că
operaționalizarea acesteia în domeniul analizat nu oferă o soluție optimă.
Privită ca oportunitate , prin simplificarea semnificativă a actului decizional ,
degrevarea managerilor de problemele ce pot fi rezolvate de un nivel ierarhic
inferior și concentrarea muncii acestora numai pe problemele reprezentând o
excepție (ca discordanță între planificare și execuție) , folosirea metodei
conducerii prin excepție implică un grad de maturitate organizațio nală centrată
pe performanță.
Pe plan intern , absența unui sistem informatic , atât la nivelul suportului
tehnic , cât și a celui de software , cu un înalt grad de automatizare care să asigure
detectarea , transmiterea și filtrarea ascendentă a informațiilor c e pun în evidență
abaterile semnificative în funcționarea organizațiilor , a determinat un grad redus
de implementare a metodei.
O altă contradicție este reprezentată de preocuparea exclusivă a managerilor
privind abaterile sistemului , aspect ce nu acoperă nevoia de cooperare și
coordonare a sectoarelor , subsectoarelor și elementelor infrastructurii critice
naționale prin intermediul entităților care asigură managementul protecției
acesteia.
Aceeași viziune limitativă caracterizează și metoda conducerii prin buget ,
deoarece aceasta privește exercitarea funcțiilor manageriale doar prin prisma
activităților financiar -contabile ale organizației.
Metoda conducerii prin proiect oferă o rezolvare parțială a problemei aflate
în dezbatere , exclusiv în direcția tranșă rii unor probleme de importanță deosebită
referitoare la asigurarea protecției infrastructurii critice , declanșate inopinat și pe
termen limitat (Figura 2).

457

Figura 2. Schema caracteristică managementului de proiect

Operaționalizarea unei astfel de meto de poate avea doar caracter temporar,
în situațiile care impun un ritm rapid al adoptării deciziilor caracterizate de
unicitate și imprevizibilitate.
Parcurgerea spectrului metodelor generale de conducere ne permite și
analiza eficienței relațiilor manager iale în planul calității.
Managementul calității totale , considerat a reprezenta , la nivel mondial , una
din cele mai noi metode de conducere , are ca obiectiv prioritar realizarea calității ,
concomitent cu obținerea satisfacției clientului (Figura 3).
Apre ciez că , rezultantă a comparării determinărilor specifice noțiunii de
calitate cu cele ale managementului protecției infrastructurii critice (necesitatea
asigurării fluxului de produse și servicii generat de infrastructura critică pentru
funcționarea norma lă a statului sau a unei comunități) , managementul calității
totale poate fi considerat , pe plan național , metoda de bază a managementului
protecției infrastructurii critice pentru entitățile organizaționale cu atribuții în
acest sens.

458
Figura 3. Reprezentarea conceptului management al calității totale

În fapt , această metodă permite acestor entități manageriale o cooperare și
coordonare a activităților componentelor sectoarelor infrastructurii critice în
concordanță cu cerințel e acestora.
Alegere comprehensibilă pentru toate instituțiile publice și autoritățile
administrative din țările dezvoltate unde , în timp , îmbunătățirea constantă a
calității produselor și serviciilor devine unul din obiectivele fundamentale.
Oricare ar fi abordarea gestionării calității , managementul protecției
infrastructurii critice se fundamentează inclusiv pe valorile de bază esențiale ale
managementului calității totale: nevoi ale clienților și utilizatorilor de servicii ,
responsabilitate , standarde de performanță , satisfacția clienților , performanțe
profesionale și rezultate.
Aceste avantaje majore sunt rezultatul relevanței practice deosebite pentru
managementul protecției infrastructurii critice pe care o au coordonatele de bază
ale abordării metodei managementului calității totale , astfel:
calitatea este un parametru esențial în procesul de satisfacere a cerințelor
populației;
standardul de performanță dorit este definit de expresia „zero defecte”;
costurile organizaționale reprezintă un criteriu ind ispensabil de
măsurare a calității;
metoda se poate aplica numai prin crearea unui sistem perceptiv adecvat
în cadrul organizației (instruirea personalului , măsuri preventive și
corective , audit intern al calității , mijloace de testare , analiza
contractelo r, dirijarea proiectării , activitatea de relații cu publicul). Calitatea
procesului Valoare
proces Valoarea
calității
Costuri
proces Costuri
(valori)

459 Nu în ultimul rând , managementul calității totale se încadrează perfect în
schema matricială a culturii organizaționale de tip „Sarcină” , fără a manifesta
incompatibilități cu orice alt tip de metodă de conducere folosită la nivelul unor
componente ale unui sector al infrastructurii critice.
În mare parte , managementul calității totale facilitează , în cazul protecției
infrastructurii critice , folosirea unor tehnici manageriale performante , cum e ste
cea cunoscută , în literatura de specialitate , sub denumirea de benchmarking.
Ca o concluzie parțială , apreciez că managementul calității totale poate fi
considerat ca cel mai adaptat sistem de referință , din spectrul metodelor de
conducere a protecției infrastructurii critice , la condițiile actuale interne și
regionale.

460 SECURITATEA NAȚIONALĂ CA FACTOR DE STABILITATE SOCIALĂ294

Conf. Univ. Dr. Ing. Gabriel MICU
Doctorand Aurelian CHIRA
Doctorand Bogdan BAZGĂ

Noțiuni gener ale

Surs a de legitimitate a unui stat este capacitatea de a oferi securitate ,
respectiv de a proteja și men ține drepturile cetăenilor s ăi și de-a le asigura
mediul prielnic satisfacerii tuturor nevoilor. În piramida trebuin țelor formulat e
de Abraham Maslo w, nevoia de securitate este plasat ă pe al doilea nivel de
importan ță, imediat dup ă nevoile fiziologice.
În accep țiunea comun ă, termenul de „ securitate ” (care provine din limba
latin ă „securitas – atis” și semnific ă „lips ă de grij ă”, iar din punct de veder e
semantic înseamn ă „faptul de a fi la ad ăpost de orice amenin țare și pericol”) este
înțeleas ă drept capacitatea unui „actor” , tradus ă în vectori de putere , de a -și
proteja valorile fundamentale și de a le sprijini în proiec ția lor în arena
interna țional ă. Este asociat cu diverse componente ale socialului – astfel , se
vorbe ște despre securitate „economic ă”, „social ă”, „militar ă”, „a comunit ății”,
„public ă”, „informaional ă” – sau ale rela țiilor dintre entit ăți diferite:
interna țional ă/ mondial ă/ global ă, continental ă/ regional ă/ subregional ă,
colectiv ă, național ă.
În mod tradi țional , conceptul de „securitate” , lansat la începutul R ăzboiului
Rece , a fost asociat cu ap ărarea , structuri militare , raporturi de for țe, strategii și
tactici. Având în vedere o serie de defini ții clasice , acest termen poate indica
situa ția unei țări protejate împotriva atacurilor și agresiunilor interne sau externe.
În aceast ă viziune , se poate în țelege c ă apărarea militar ă este doar o parte a ceea
ce se poate numi securitate , concept care tinde s ă devin ă cu atât mai evaziv cu cât
chestiunile militare sunt luate mai pu țin în considerare.
Astfel , a oferit elemente de fundamentare a unor paradigme precum:
„securitatea colectiv ă”, „securitate multidimensional ă”, „securitate global ă” etc.
Conceptul de „securitate” , ca no țiune , împreun ă cu paradigmele asociate ori
fundamentate pe baza acestora , au evoluat și s-au modificat permanent , fiind
proiectate în multiplele domenii ale vie ții sociale , ale teoriei și practicii rela țiilor
interna ționale.
Dup ă 1989 , odat ă cu terminarea R ăzboiului Rece , securitatea a fost asumat ă
și în țeleas ă ca un concept integrator , care însumeaz ă, de o manier ă

294 Această lucrare a fost cofinanțată din Fondul Social European, prin Programul Operacional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013, proiect numărul POSDRU/107/1.5/S/77213
“Doctorat pentru o carieră în cercetarea economică interdisciplinară la niv el european” (DOCCENT).

461 constructivist ă, normativ -func țional ă și ac țional ă, problematica specific ă
domeniilor economic , politic , social , militar , ecologic , demografic , diplomatic ,
tehnologic , informaional , alimentar sau de alt ă natur ă.295
În formularea adoptat ă în documentele N.A.T.O. , securitatea este „o stare
realizat ă atunci când informa țiile, materialul , personalul , activitatea și insta lațiile
sunt protejate contra spionajului , sabotajului , subversiunii și terorismului , cât și
contra pierderilor și divulg ărilor neautorizate”.296 Aplicabil ă la specificul
activit ății organiza ției nord -atlantice , aceast ă defini ție sintetic ă accentueaz ă
necesi tatea existen ței unor condi ții care caracterizeaz ă atât starea de securitate ,
cât și principalele direc ții ale activit ății de protejare și men ținere a sa.
Analizând multitudinea de defini ții care au fost sau sunt asociate securit ății,
se poate afirma c ă, în contextul abord ărilor de tip sistemic ce au ca subiect statul
de drept democratic , starea de securitate decurge îndeosebi din stabilitatea social ă,
ca o premis ă a stabilit ății universale297 și se construie ște, atât în plan intern cât și
extern , procesual , condi ționat ă de cantitatea și calitatea resurselor aflate la
dispozi ția statelor și a comunit ății internaionale.
Defini ția securit ății își are originea în preocuparea factorilor responsabili și
abilita ți de a identifica formule și procedee de ac țiune opti me pentru prezervarea
identit ății și intereselor naționale , procese asociate apari ției statelor moderne. Ea
are menirea de a eviden ția interesele naționale fundamentale ale unui stat ,
sistemul de valori care trebuie ap ărate și promovate , precum și institu țiile,
resursele și modalit ățile de ap ărare a intereselor și valorilor respective.
Din aceast ă perspectiv ă, o definire a termenului de „securitate” ar face
referire la „ansamblul proceselor , acțiunilor și măsurilor de natur ă politic ă,
economic ă, social ă, diplomatic ă, militar ă, administrativ ă, alimentară , legislativ ă,
și altele , prin care se garantează existen ța național -statal ă, precum și, drepturile și
libert ățile fundamentale ale cet ățenilor”.298
Contiguitatea conceptelor de „securitate” și „securitate naion ală” se afl ă în
strâns ă legătură cu natura statului. Sintagma „securitate naional ă” este o
traducere din limba englez ă a conceptului „ national security ”, echivalent ă cu
„securitatea statului” , care desigur , treze ște imediat asocieri multiple și se
îndep ărtează tot mai mult de esen ța sa. Statul acoper ă, în acela și timp , o idee , o
instituie și o baz ă fizică, dar este , în acela și timp , o structur ă organiza țional ă
complex ă, o colectivitate și un instrument al politicii.299

295 Barry Buzan, P opoarele, statele și teama – o agendă pentru studii de securitate interna țională de după
războiul rece, Editura Cartier, Chi șinău, 2000, p. 28 -29.
296 Glosarul NATO de termeni și definiții, AAP -6 (V) , 1995, p. 87.
297 Mihai Ionescu, După hegemonie. Patru scenarii de securitate pentru Europa de Est în anii ’90 , Editura
Scripta, 1993, p. 34 -35.
298 Ioan Bidu, Cristian Troncot a, Coordonate de securitate , Editura A.N.I., Bucure sti, 2005, p. 8.
299 Barry Buzan, op. cit. , p. 65 -66.

462 Din aceast ă perspectiv ă, statul este de ci un instrument de promovare a
securit ății, înainte de a fi subiect sau referent al securită ții. El este organul care
asigur ă medierea între interesul na țional , definit într-un mod unitar , și interesele
comunit ăților din cadrul s ău.
Totodat ă, în lucrarea Popoarele , statele și teama – o agend ă pentru studii de
securitate interna țional ă de dup ă Războiul Rece , Barry Buzan eviden țiază pe de o
parte c ă atunci când se vorbe ște despre securitate se face referire practic la
securitatea na țional ă a unui stat, iar p e de alt ă parte , dinamica securit ății este
relațional ă și bazat ă pe interdependen ța dintre state.300 Odat ă cu consacrarea
statelor -națiune , la mijlocul secolului al XIX -lea, problema securit ății na ționale a
fost în mod tradi țional abordat ă prin prisma concep telor de „pace” și „putere”.
Pacea a devenit conceptul central al ideali știlor și a dominat rela țiile
interna ționale , în special în intervalul dintre cele dou ă războaie mondiale. Cel
de-al doilea concept , puterea , este centrul analizei celei de -a doua mar i școli a
relațiilor interna ționale , realismul , conform căreia „puterea este factorul decisiv în
formarea ordinii internaionale”.301
Se constată astăzi că există o serie de fenomene de risc în creștere, inclusiv în
apropierea geografică a României , de aseme nea ca o serie de problematici globale
ne afectează tot mai mult securitatea și deci , este extrem de important pentru ca
un serviciu de informa ții să poată lucra și interac ționa cu mediile academice și cu
mediile de analiză profesionistă pentru a putea ofe ri deciden ților în stat,
informa ția necesară luării celor mai oportune și adecvate decizii în domeniul
securită ții na ționale. Dreptul la informa ție este un drept esen țial al fiin ței sociale
care satisface necesită țile individuale și sociale ale omului , alături de dreptul la
viată , drept care se rea lizeazã prin comunicare. Pe bună dreptate , se spune că
unei „informa ții zero” , îi corespunde în mod inevitabil o libertate zero. Pe de altă
parte dreptul la via ță nu se poate realiza fãră dreptul la informa ție. Orice
medicament con ține o sumă de informa ții și a fost ob ținut pe o bază de
informa ții. A lipsi o persoană de un medicament necesar înseamnă a -l lipsi de o
sumă de informa ții, cu implica ții deosebite asupra celorlalte drepturi și în final
asupra vie ții. Abu z de dreptul la informatie este și atunci când printr -un
bombardament publicitar îl determin pe individ să consume un medicament
scump care poate nu -i este nici necesar.
De aceea , pe lângă o deontologie a comunicării este necesar și un drept al
comunicării sociale , drept care contribuie și la realizarea celorlalte drepturi și
libertă ți ale omului.
În Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 este reglementat « Dreptul
pacientului la informa ția medicală ». Dreptul la informa ție presupune și
asigurarea securită ții informa ționale a cetă țeanului și în general a publicului.

300 Idem, p. 22.
301 George C. Maior, Noul aliat. Regândirea politicii de ap ărare a României la începutul secolului XXI .

463 Securitatea informa țională a persoanei presupune activitatea de prevenire și
demascare a manipulării , iar acolo unde manipularea îmbracă elemente
constitutive ale infrac țiunilor (comunicare de informa ții false , apologia
infrac țiunilor , înșelăciune , propaganda pentru statul totalitar etc.) sau se
cauzează un prejudiciu , tragerea la răspundere juridică a celui vinovat.
Mijloacele de informare în masă , statul și toate structurile sociale trebuie să
asigure prin mijloacele ce le are la dispozi ție, securitatea informa țională a
persoanei și să prevină abuzurile în exercitarea drepturilor în comunicare. De
pilda legat de securitaea informa țională este legată și conceptul de siguran ță a
alimentelor regle mentat de Legea nr. 150/2004 privind siguran ța alimentelor ,
astfel în art. 3 din această lege sunt definite concepte necesare în securitatea
informa țională a persoanei în domeniul alimenta ției cum sunt:
– riscul în domeniul siguran ței alimentelor , înseamnă probabilitate apari ției
unui efect nociv pentru sănătate , precum și severitatea acestui efect , ca urmare
expunerii la un pericol;
– analiza riscului este procesul care cuprinde trei componente intercorelate :
evaluarea riscurilor , managementul riscurilor și comunicarea riscurilor;
– comunicarea riscului – schimbul interactiv de informa ții și opinii , pe
parcursul derulării analizei riscului , cu privire la pericole și riscuri , la factorii
corela ți riscurilor și la percep ția riscului , dintre evaluatorii riscul ui, managerii
riscului , consumatori , operatorii din industria alimentară și din domeniul hranei
pentru animale , mediile universitare și alte păr ți interesate , incluzând explicarea
rezultatelor evaluării riscului și a bazei deciziilor de magement al risculu i.
Exercitarea libertă ții de exprimare , de con știință, a libertă ții presei , a
dreptului la informa ție, trebuie să fie în așa măsură încât să asigure și securitatea
informa țională a persoanei , să-i permită acesteia sa poată discerne adevărul de
minciună , punându -i la dispozi ție toate datele necesare. De pildă , pentru a
preveni înșelarea cetă țenilor prin folosirea abuzivă a unor comisioane de schimb
la Casele de schimb valutar , Autoritatea Na țională pentru Protec ția
Consumatorilor a elaborat Ordinul nr. 12 di n 14 febr. 2003 , 302 prin care obligă to ți
agen ții economici care desfă șoară activită ți de schimb valutar să afișeze la loc
vizibil , atât în interiorul cât și în exteriorul Casei de schimb valutar , a unei
plachete de format minim A3 , de culoare albă , pe care sa fie înscris cu caractere
de culoare ro șie, comisionul perceput de ace știa, în mod distinct , atât pentru
vânzare , cât și pentru cumpărare. Aceste informa ții trebuie indicate în mod
vizibil și într-o forma neechivocă , ușor de citit , în așa fel încât clie ntul sa schimbe
în deplină cuno ștință de cauză , deci să fie protejat de comisioane ilegale și de
concuren ța neloială.
Credem că securitatea informa țională a persoanei nu trebuie impusă prin
cenzură și suprimare a mijloacelor de informare , ci prin lupta de idei, prin

302 ANPC – Ordin intern nr. 12 din 14 febr. 2003.

464 informare corectă și coerentă , din mai multe surse , prin respectarea în general a
principiilor comunicării sociale și a normelor legale în materie. Referindu -se
autocritic la modul de îndeplinire a atribu țiilor Serviciului Român de Informa ții
în prevenirea și combaterea manipulărilor , înșelăciunilor din scandalul Fondului
Național de Investi ții arată reevaluarea retrospectiva a scandalului F.N.I. permite
desprinderea unei concluzii esen țiale și anume , aceea ca frauda a fost posibilă în
condi țiile nerealizării securita ții informa ționale a cetă țenilor și chiar a statului ,
respectiv a tuturor păr ților păgubite , care s -au lasat în șelate pe fondul unei
publicită ți deșănțate.
«Cetățenii, societatea și chiar institu ții ale Statului au fost victimele unei mari
manipulări puse la cale de „escroci de geniu" , din conducerea și compunerea re țelelor
crimei organizate interna ționale , care mai sunt încă în umbra , fiindca cei scosi în fa ță nu
sunt decât niste pioni »303 concluziona Radu Timofte , directorul S.R.I. în ziua de
06.03.2003 în fata Parlamentului României.
Posibilită țile informa ționale actuale coroborate cu reaua credin ță, permit ca
prin dezinformare și manipulare , timpurile în care trăim să capete dimensiunile
unei adevărate epoci a dezinformării. Dezinform area este prezentă și o sim țim
mai mult sau mai pu țin prin consecin țe. Este de ajuns pentru aceasta , să-i ascul ți
pe protagoni știi dezbaterilor politice , interne sau externe , care nu încetează să se
acuze reciproc de minciună și disimulare , de modificare n ejustificată a realită ții și
de manipulare a opiniei publice. Dezinformarea nu se rezumă numai la
falsificarea con științelor, ea se dovede ște a fi o puternică pârghie de actionare
psihologică , de conducere a indivizilor , de dirijare a opiniilor și ideilor , a stărilor
suflete ști și a comportamentelor umane. Asigurarea dreptului la informa ție și
securitate informa țională a persoanei este esenț ială pentru lupta contra
manipulării și dezinformării , pentru formarea liberă a opiniilor , pentru realizarea
unor jude căți corecte , pentru realizarea drepturilor și libertă ților.
Neasigurarea surselor de informa ții oficiale de catre autorită țile statului îi pot
afecta persoanei o serie de drepturi și libertati fundamentale , cum ar fi:
– nereglementarea prin stasuri obliga torii (și nepublicarea acestora) a limitelor
minime a substan țelor toxice din produsele agricole , alimentare , băuturi alcoolice
și nealcoolice care , favorizează apari ția pe pia ță de astfel de mărfuri de consum
public , vătămatoare sănătă ții;
De pildă , drep tul de a folosi substan țele toxice cum ar fi îngră șămintele
chimice , insecticidele , insectofungicidele , în cultivarea cerealelor ,
legumelor și fructelor , a stupefiantelor în medicamente , a aditivilor
(substan țe chimice) în prepararea alimentelor , băuturilo r, a
biostimulatorilor etc. trebuie exercitat în conditiile autorizarii , în
anumite doze prescrise de speciali ști, cu respectarea unor reguli de

303 Ședința reunită a celor două Camere ale Parlamentului României din 06.03.2003 – Stenogra me –
Radu Timofte, Directorul Serviciului Român de Informații.

465 precau ție în a șa fel încât produsele vegetale , animale , legumele , fructele
etc. să nu fie vaătămatoare sănătă ții omului.
– neinformarea publicului consumator cu rezultatele analizelor ce trebuie
efectuate de autorită țile competente ale statului , la marfurile existente pe pia ță
sub aspectul con ținutului periculos , ce afectează dreptul publicului la informa ție,
drept ul la via ță și la integritate fizică și psihică , precum și dreptul la ocrotirea
sănătă ții, drepturi garantate de Constitutie.
– neobligarea producătorilor și comercian ților de a indica în scris pe ambalaje ,
certificate de garan ție etc. , conținutul real al substan țelor periculoase pentru
sănătate , precum și că acestea sunt în limitele admise de autorită țile competente
ca nepericuloase pentru sănătate.
– neobligarea producătorilor și comercian ților de a nu folosi denumiri de
mărci , de firme , de societă ți come rciale , de asocia ții și funda ții, care con țin
cuvinte și însemne ce nu corespund activită ților, produselor , serviciilor în cauză
fiind de natura să inducă în eroare cadrul comunicării publice; de pilda sunt
preocupari de modificarea Legii nr. 26/1990 , privind registrul comertului , în
sensul sanc ționării contraven ționale a celor care folosesc fără autorizarea
Guvernului , în denumirea firmelor a cuvintelor precum : național , român ,
institut , academic , științific, academie , universitate și alte denumiri asemănă toare
acestora , de natur ă să sugereze sau să imprime persoanei juridice respective
caracterul de institu ție publică ori de interes public na țional.
– libera circula ție a mărfurilor este într -adevăr un principiu al dreptului
comercial , dar care este țărmuit de drepturile fundamentale prevăzute de
Constitu ție cum sunt: dreptul la informare , dreptul la via ță și la integritate fizică
și psihică , dreptul la ocrotirea sănătă ții, în condi țiile art. 49 din Constitu ție.
– neorganizarea de surse oficiale necesare pen tru informarea publicului cu
informa ții de interes public sau neasigurarea func ționării corespunzatoare a celor
existente referitoare la: cazierul fiscal , cazierul comercial , Centrala Riscurilor
Bancare , poluarea aerului , a apei , eviden ța publică a datorni cilor insolvabili , a
urmari ților general pentru infrac țiuni, a condi țiilor și cauzelor ce ies din normal
și constituie riscuri publice etc.
– neinformarea publicului cu informa țiile de interes public favorizează
victimizarea cetă țeanului care neinformat , devine mai u șor victima a escrocilor ,
infractorilor și în general al celor care încalcă legea cu inten ție sau din culpa.

În scopul asigurării securită ții informa ționale a persoanei și a securită ții în
general , în raport cu produsele și serviciile de pe pia ță, Parlamentul European a
elaborat Directiva nr. 92/59/C.E.E. a Consiliului Europei , relativă la securitatea
generală a produselor , precum și Directiva 2001/95/C.E. a Parlamentului
European și a Consiliului European din 3 decembrie 2001 , relativa la secur itatea
generală a produselor.

466 În aceste directive sunt prevăzute obliga ții pentru statele membre de a
institui: obliga ția generală de securitate , obliga ția de informare a consumatorilor ,
obliga ția producătorului de a lua măsuri menite să asigure o autoinf ormare a
acestuia , atunci când cunosc existen ța unui risc incompatibil cu obligatia
generala de securitate (art. 5 alin. 3).

Bibliografie

Barry Buzan , Popoarele , statele și teama – o agendă pentru studii de securitate
interna țională de după războiul rec e, Editura Cartier , Chișinău , 2000 , p. 22, 28-29,
65-66;
Glosarul NATO de termeni și defini ții, AAP -6 (V), 1995 , p. 87;
Mihai Ionescu , Dupa hegemonie. Patru scenarii de securitate pentru Europa de Est în anii
’90, Editura Scripta , 1993 , p. 34 -35;
Ioan Bidu , Cristian Troncot a, Coordonate de securitate , Editura A.N.I. , Bucure sti,
2005 , p. 8;
George Cristian Maior , Noul aliat. Regândirea politicii de ap_rare a României la
începutul secolului XXI;
ANPC – Ordin intern nr. 12 din 14 febr. 2003.
Sedin ța reunită a celor două Camere ale Parlamentului României din 06.03.2003 –
Stenograme – Radu Timofte , Directorul Serviciului Român de Informații ;
http://www.presidency.ro/ – Strategia de Securitate Națională a României;
http://www.senat.ro/ – Lucrarile Senatuui Romaniei – Stenograme.

467 IMPACTUL VOLATILITĂȚII PREȚURILOR LA PRODUSELE AGRICOLE
DE BAZĂ ASUPRA AGRICULTURII ȘI SECURITĂȚII ALIMENTARE

Bogdan BAZGĂ1, Aurelian CHIRA2
1. Doc torand ing. , Consilier Afaceri Europene la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și
Corespondent Național UN FAO în Romania , Bucuresti
2. doctorand
bogdan.bazga@gmail.com

Rezumat
Volatilitatea prețurilor materiilor prime este o problemă gravă în mod special pentru
statele lumii care sunt dependente de producătorii acestor materii prime. Aproximativ două
miliarde de oameni , aproape o treime din din populația globului , depind de producția de
mărfuri primare cum ar fi cereale , ulei, zahăr , orez, carne, bumbac , metale feroase și
neferoase , cupru.
Prețurile materiilor prime de bază sunt foarte volatile în special pe termen scurt , uneori
acestea variind chiar cu peste 50% într -un singur an. În mod evident , aceste grimase ale
economiei – prețurile mici l a materiile prime , vor duce la venituri mai mici pentru agricultori
și implicit locuri de muncă mai puține pentru lucrătorii din mediul agro -industrial.
Insecuritatea alimentară cumulată cu incertitudinea inerenta a prețurilor instabile
induc și complică întreagul management și planificare financiară la nivel local , regional și
mondial. Toate acestea la rândul lor au un efect negativ asupra țărilor și producătoriilor
dependenti de materiile prime.
Cuvinte -cheie: Securitate Alimentar ă, Volatilitatea Pre țurilor, Produse de bază,
Agricultura , Producător i
Abstract
Prices volatility of commodity is a serious problem especially for those countries that
are dependent on raw materials producers. More than two billion people , almost one third of
the world's populati on, depend on primary commodity production such as grain , sugar , rice,
meat , cotton , ferrous and nonferrous metals , copper.
Basic commodity prices are particularly volatile in the short term , sometimes they vary
even more than 50% in one year. Clearly , the grimaces of the economy – lower commodity
prices will lead to lower incomes for farmers and thus fewer jobs for workers in agro –
industrial environment.
Food insecurity combined with the inherent uncertainty of unstable prices induce and
complicated the wh ole management and financial planning at local , regional and global
levels. All these in turn have a negative effect on countries dependent on raw materials and
manufacturers.
Key-words: Food Security , Prices volatility , Commodity , Agriculture , Producers

Securitatea alimentară se referă la disponibilitatea produselor alimentare și
accesul la acestea. O ferma familiala sau gospodărie , sau orice altă forma de
organizare ar avea este considerată ca fiind sigură și ca avand alimente sigure

468 numai atunci când oc upanții acesteia nu locuiesc în foame sau frica de foame.
Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură FAO și
respectiv World Resources Institute , la nivel global pe cap de locuitor producția
de alimente a crescut în mod substan țial în ultimele decenii , dar contrar acestor
calcule un numar de circa de peste 1 , 26 miliarde de oameni sufera cronic de
foame din cauza sărăciei extreme , în timp ce peste 2 miliarde de oameni sunt
stare de insecuritate alimentară și șase milioane de cop ii mor de foame anual –
(17 mii în fiecare zi) din cauza malnutriției. (sursa FAO , 2003).
Dată fiind recenta criză economică la nivel mondial ne indică faptul că
volatilitatea extremă a prețurilor va afecta în mod direct securitatea alimentară la
nivel mu ndial , cu atît mai mult pe fondul supra -producției în unele părți ale
lumii și a lipsei de hrană în alte zone a lumii , ar putea genera o altfel de criză ,
mult mai gravă – criza alimentară mondială.
Două definiții folosite în mod obișnuit ale Securității Al imentare sunt emise
de catre Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și
respectiv Departamentul pentru Agricultură a Statelor Unite (USDA):

Definiți i:
Securitatea alimentară există atunci când toți oamenii , în orice moment , au
acces fizic , social și economic la suficiente produse alimentare sigure și
nutritive pentru a se putea satisface nevoile lor alimentare și preferințele
alimentare pentru o viață activă și sănătoasă. Securitatea alimentară pentru
o familie înseamnă accesu l tuturor membrilor în orice moment la suficientă
hrană pentru o viață activă și sănătoasă.
Securitatea alimentară include , un minim al disponibilității imediate de
alimentele nutritive adecvate și în condiții de siguranță dar și de asigurare a
capacități i de a achiziționa produse alimentare acceptabile în moduri
acceptabile din punct de vedere social (fără a recurge la aprovizionarea cu
alimente de urgență prin baleiaj , furt, sau alte strategii de adaptare). (Definiție
USDA)

1. Volatilitatea prețurilor pro duselor agricole de bază factor al
insecurității alimentare globale

Volatilitatea prețurilor materiilor prime este o problemă gravă în mod
special pentru statele lumii care sunt dependente de producătorii acestor materii
prime. Aproximativ două miliarde de oameni , aproape o treime din populația
globului , depind de producția de mărfuri primare cum ar fi cereale , ulei, zahăr ,
orez , carne , bumbac , metale feroase și neferoase , cupru.
Prețurile materiilor prime de bază sunt foarte volatile în special pe terme n
scurt , uneori acestea variind chiar cu peste 50% într -un singur an. În mod
evident , aceste grimase ale economiei – prețurile mici la materiile prime , vor duce

469 la venituri mai mici pentru agricultori și implicit locuri de muncă mai puține
pentru lucrători i din mediul agro -industrial.
Insecuritatea alimentară cumulată cu incertitudinea inerent ă a prețurilor
instabile induc și complică întregul management și planificare a financiară la
nivel local , regional și mondial. Toate acestea , la rândul lor , au un efe ct negativ
asupra țărilor și producătorilor dependen ți de materiile prime.
Dar nu este volatilitatea prețurilor în sine cea mai gravă problemă , mai
degrabă este volatilitatea veniturilor naționale și individuale care obstrucționează
planificarea pe terme n mediu și lung a guvernelor , a unităților de dependență de
mărfuri , astfel se lărge ște inegalitatea dintre state și conduc la degradarea
continu ă a mediului de afaceri. Experiența ne conduce la patru concluzii:
1. Nu există nici un "glon ț de argint" – o singu ră politică , care va aborda toate
aspectele legate de volatilitatea prețurilor materiilor prime.
2. Pornind pe piste false , fără coordonare internațional ă pentru un
management sănătos al veniturilor sau al intervențiilor de stabilizare a
piețelor , statele lum ii îsi pot crea propriile lor pericolele morale și
denaturări ale pieței.
3. Accesul limitat la cunoaștere și infrastructura slab dezvoltată , sunt
obstacole durabile.
4. În ciuda dificultăților , avem opțiuni care vor putea funcționa – dar numai
în circumstanțe p otrivite.
Volatilitatea prețurilor la materiile prime de bază , în trecut dar și acum , a fost
extrem de problematică. Practic , atunci când veniturile sunt mari , acestea au
tendința de a denatura responsabilității fiscale ale persoanelor și/sau societăților
comerciale , ceea ce va duce c ătre o încurajare a corupției. Prin urmare ,
problematica volatilității prețurilor la nivelul comunității intrenaționale nu este
ceva nou pentru omenire , cu atât mai mult pentru guvernanți.

2. Dinamica prețurilor pentru produse le agricole de bază . Indicii
prețurilor calculați de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și
Agricultură – FAO304
Indicele prețurilor pentru produsele alimentare (FFPI) a crescut în medie cu
234 puncte , în luna iunie 2011 , cu 1% mai mare decât în luna mai și cu 39% mai
mare decât în luna iunie a anului 2010. FFPI a lovit în continuu , ajungând la un
procent de chiar 238 de puncte în luna februarie. O creștere puternică a indicelui
prețurilor internaționale la zahăr a fost în spatele marei p ărți a creșteri i valo rilor
medii a lunii iunie 2011.
Prețurile internaționale ale produselor lactate au crescut ușor în luna iunie în
strânsă corelare cu piața mondială , în timp ce prețurile la carne au ramas stabile.

304 Global Food Price Monitor March 2011. FAOSTAT.

470 Dintre toate principalele soiuri de cereale le, prețurile de grâu au crescut cel mai
mult în timp ce prețurile la orez au scăzut. Pentru categoria uleiurilor și
grăsimilor , prețurile internaționale la uleiul de soia au fost constante , în creștere
fiind uleiul de floarea soarelui iar prețul uleiului de palmier a scăzut usor.
Indicele agregat al prețurilor la produsele alimentare constă într -o medie de
5 prețuri ale unui grup de materii prime. Indicii menționati mai sus fiind de o
valoare ponderat ă la cotele de export mediu pentru fiecare dintre grupu rile
analizate , pentru perioada 2002 -2011 = 100: în total se vor regasi în calcul un
num ăr de 55 de cotații de materii prime.
Calculu l analizat de catre speciali ști UN – FAO pentru produs. Calculu l analizat
reprezentând cota țiile prețurilor internaționale ale produselor alimentare ,
mărfuri din cadrul produsele alimentare de baz ă și care sunt incluse în indicele
general.
Indicele prețurilor la carne . Calculat la prețurile medii pentru patru tipuri de
carne , calcul ponderat în funcție de greutate neexportat ă în lumea. Va labil ă
pentru exporturile comerciale pentru anii 2002 -2011 , cotațiile includ două
produse din carne de păsăre de curte , trei produse din carne de bovine , trei
produse din carne de porc și un produs din carne de ovine. În cazul în care există
mai mult de o cotație pentru un anumit tip de carne , aceste cota ții comerciale
sunt ponderate și sunt presupuse ca fiind p ărți fixe.
Indicele prețurilor pentru produsele lactate: Constă în produse din unt , lapte
praf degresat , lapte praf integral , brânză, cotațiile prețurilor din cazeină ; media
ponderată este o medie comercial ă a exportului pentru anii 2002 -2011 în lume.
Indicele prețurilor la cereale: Acest indice este compilat folosind boabe de orez
și indici de preț ponderat cu cota lor medie de comerț , pentru perioada 2009 –
2011. Indicele prețurilor cerealelor reprezint ă indicele prețurilor de grâu utilizate
în cadrul “Consiliului Internațional al Cerealelor” (CIC) ; în concluzie se vor lua
în calcul o medie de 9 cotații de preț diferite la grâu , și o co tație de export
porumb; după exprimarea prețul porumbului în formă de indice și convertirea la
baza indicelui CIG până în perioada anilor 2002 -2011. Indicele prețurilor la orez
este compus din 3 componente care conțin: 16 prețuri medii ale cotațiilor orez :
componentele sunt Indica , Japonica și soiuri aromatice de orez și ponderile
pentru combinarea celor trei componente și care apoi sunt asumate (fix) pe
acțiuni comerciale din trei soiuri.
Indicele prețurilor pentru cereale , calculat și raportat de UN -FAO , a crescut
în medie cu 259 puncte , din ianuarie 2011 până în iunie 2011 , în scădere cu 1%
față de luna mai , dar cu 71% mai mare decât în luna iunie a anului 2010.
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice în Europa și ridicarea restricției la export
a cereal elor anunțată de către Federația Rusă (din iulie 2011) au dus la o mică
regresie a prețurilor la grâu. Cu toate acestea , piețele internaționale de porumb
au ramas constante dată fiind susținerea , în principal , prin culturile din anii
precedenți (2010). Pre țurile de orez au fost constante , cea mai mare parte , pana în

471
luna iunie , reflectând cererea de import puternică dar și gradul de incertitudine
peste prețurile de export în Thailanda , cel mai mare exportator mondial de orez.
Indicele prețurilor la uleiuri și grăsimi: constă într -o medie de 11 uleiuri diferite
(inclusiv uleiuri animale și pești) ponderata cu cota medie a exporturilor din
fiecare produs petrolier/tona pentru perioada 2002 -2004.
Indicele prețurilor de zahăr: forma se ia în
funcție de prețu rile stabilite prin Acordul
Internațional al Zahărului acord intrat în
vigoare ca bază de calcul pentru anii 2002 –
2004.

Graficul 1. Indicele prețurilor calculate de
FAO pentru perioada 2009 – 2011 = 100

Sursa. www.faostat.org – Baza de date a Organizației
Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură , 29 iulie
2011.

Graficul 2. Indicele prețurilor pentru
produse de bază calculate de FAO pentru
perioada 2002 – 2004 = 100

Sursa. www.faostat.org – Baza de date a Organizației
Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, 29
iulie 2011.

Graficul 3. Indicele agregat al preturilor la produsele alimentare calculate de
FAO pentru perioada 2002 – 2004 = 10 0

472

Sursa. www.faostat.org – Baza de date a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură ,
29 iulie 2011.

Graficul 4. Indicele producțiilor , utilizării și stocurilor de cereale calculate de
FAO p entru perioada 2001 – 2011 = 100

Sursa. www.faostat.org – Baza
de date a Organizației
Națiunilor Unite pentru
Alimentație și Agricultură , 29
iulie 2011.
În ultimele săptămâni , datorită echilibrul ui dintre piețele la cereale din
America , Europa și Asia perspectivele pentru producțiile de cereale și de

473 disponibilități de alimentare au exercitat o presiune considerabilă descendentă
asupra prețurilor internaționale. Astfel , în iunie , indicele prețuril or de cereale a
scăzut , pentru a doua lună consecutiv , cu o medie 259 de puncte , în scădere cu 1
la suta față de luna mai , dar, totuți cu 39 % mai mare decât perioada similara a
anului trecut.
Cele mai recente studii economice ale produselor de bază , progn ozează în
lume pentru anul 2011 o producție de cereale în creștere la aproape 2.313
milioane tone , cu 3 ,3% mai mare decât în 2010. Acestă prognoză , mult mai
apropiată de realitate , arată o creștere a producției cu 11 milioane de tone mai
mult decât în ultimele previziuni.
Perspective culturilor și situația alimentară , la 22 iulie 2011 cât și cele 2
milioane de tone de cereale produse în perioada 7 iunie 29 iulie 2011 ,
demonstrează faptul că aceste variații de producții , în principal , provin din două
revizuiri consecutive în prognozele culturilor din Statele Unite.
Luând la baza cele mai recente indicii , se prognozează pentru anul 2011 ca
producția de grâu la nivel mondial să fie 3 ,3% mai mare decât recolta de anul
trecut , reflectând în principal amelio rarea perspectivelor de producție în
Comunitatea Statelor Independente – CSI (până 24 % față de 2010) și India (cu
4%), mai mult decât reducerile datorate compensarilor din Statele Unite (în
scadere cu 8%) și în UE (în scădere cu 2 %).
Producția mondială de cereale , grosier , se estimează să crească cu 3 ,5% (sau 39
milioane de tone) , la un nivel depasind cu mult recordul anului 2008. În Statele
Unite , cel mai mare producător din lume , producția totală de cereale este posibil
să depășească nivelul de 2010 cu ce l puțin 6 ,5% (sau 22 milioane de tone) ,
apropiindu -ne de producția din anul 2007.
În urma celor mai recente previziuni este de așteptat ca producția de cereale
la nivel mondial în 2011 să echilibreze stocurile de cereale la nivel mondial , astfel
sunt pre văzute ca stocurile să înregistreze o depășire a nivelul lor propriu cu cel
puțin 6 milioane de tone. În timp ce stocurile de grâu și orez sunt de așteptat să
ajungă la niveluri mai confortabile , în special pentru porumb.

Graficul 5. Indicele pie ței mondiale de cereale calculate de FAO pentru
perioada 2007 – 2011 = 100 (inclusiv previziune pentru 2012)

474

Sursa. www.faostat.org – Baza de date a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură ,
29 iulie 2011.

Graficul 6. Indicele pieței mondiale grosiere de cereale calculate de FAO
pentru perioada 2007 – 2011 = 100 (inclusiv previziune pentru 2012)

Sursa. www.faostat.org – Baza de date a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură ,
29 iulie 2011.
Graficul 7. Indicele pieței mondiale de orez calculate de FAO pentru
perioada 2007 – 2011 = 100 (inclusiv previziune pentru 2012)

475

Sursa. www.faost at.org – Baza de date a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și
Agricultură , 29 iulie 2011.

BIBLIOGRAFIE
Banu C. , Barascu E. , Stoica Al. , Nicolau A. , Suveranitate , securitate și siguran ță alimentară ,
Editura ASAB , București , 2007
Stănciuc N ., Rotaru G. , Managementul siguranței alimentelor , Ed.Academica , Galați , 2009
HLPE , Price volatility and food security a report by The High Level Panel of Experts on
Food Security and Nutrition , Roma , July 2011
Luning P. , Devliegere F. , Verhe R. , Safety i n the agrifood chain , Wageningen Acad.Publ. ,
Holland , 2006
Niculiță P. , Siguranța alimentară și biotehnologii , Ed. Printech , București , 2006
Climate change , energy and food , Food and Agriculture Organization of the United Nations –
FAO , Rome , 2008
Special Program for Food Security , FAO.
The importance of food quality and food safety for developing countries , FAO , Rome , 2009
World Summit on Food Security , Resolution and final declaration , 16-18 November 2009 ,
The State of Food and Agriculture 2010 -2011 , Rom a, November 2010.
www.madr.ro
www.faostat.fao
www.fao.org

476 SECURITATEA ALIMENTARĂ ÎN CONTEXTUL NOULUI MEDIU DE
SECURITATE

Doina MUREȘAN
Col. dr., Conferențiar universitar , vicepreședinte executiv al Comitetului Național pentru
Securitate și Strategie Alimentară – CNSSA
Șef Secție învățământ militar , Ministerul Apărării Naționale
dmuresan_cnap@yahoo.com

Rezumat
Studiile de securitate s -au de zvoltat , după al doilea război mondial , atât datorită unor
necesități de natură politică și militară cât și a influenței dezbaterilor și direcțiilor de
cercetare din alte științe sociale. Direcția de dezvoltare a pornit de la reflecții asupra
securității ș i interesului național , cu inserții interdisciplinare din domenii și direcții de
dezbatere inedite , care au dus la apariția unor idei și concepte novatoare și au contribuit la
dezvoltarea studiilor de securitate. Conceptul de securitate națională dobândeșt e, pe măsura
trecerii timpului , o dezvoltare tot mai mare , abordările asupra sa fiind pe cale a se constitui
într-un construct teoretic tot mai bine închegat și individualizat. Putem afirma că factorii de
risc la adresa securității naționale s -au multiplic at major datorită creșterii nemaiîntâlnite a
sferei stabilității și securității , a dependenței acestora de domenii tot mai diverse și de
multiple componente ale vieții sociale , economice și politice , devenite vitale pentru securitate ,
într-un timp relativ scurt la scara istoriei. „Securitatea alimentară constituie un concept
care are ca elemente esențiale: existența disponibilităților alimentare și capacitatea populației
de a cumpăra”305. În acest context , în politica agroalimentară a României , securitatea
alimentară reprezintă un obiectiv major , producția de bunuri alimentare neputând fi lăsată
la voia hazardului și nici la discreția comportamentului alimentar al consumatorului ,
dependent la rândul său de poziția socială , veniturile , vârsta , sexul , tradițiile , religia și
educația acestora.

Cuvinte -cheie: securitate , risc, vulnerabilitate , securitate națională , securitate
alimentară , efecte

Abstract
Security studies have been developed , after World War II , due to political and military
reasons and interests as well as under the influence of debates and research directions from
other social sciences. The direction of development began from reflections on security and
national interests , with interdisciplinary insertions from unusual/original domains and
debate directions , which led to the emerging of new ideas and novel concepts and contributed
to the development of the security studies. The concept of national security gains , in time , an
increasingly great development , the approaches of this topic being on the brink of
constituting a fast -growing aggregated , clearly -distinguishable theoretical construction. We
can assert that the risk factors affecting the national security have been consistently
multiplying as an effect of the unforeseen expansion of the stabi lity and security sphere , of its

305 Gheorghe N. Anghel, Componente ale securității naționale a României [The components of Romania
national security], Ed. Societății Tempus, Bucu rești, 1996, p. 51.

477 dependency on increasingly diverse domains and the multiple social , economic and political
components , which became essential for the security environment in a relatively short period
of time. “The food security constitutes a concept that includes the following essential
elements: the availability of food and the people capacity to acquire it”. In this context , in the
Romanian food politics , achieving food security represents a major objective as the
production of aliments c annot be left at the discretion of hazard or of the feeding behaviors of
the consumers , who are dependent , at their turn , on his social status , income , age, gender ,
customs , religion and education.
Keywords: security , risk, vulnerability , national security , food security , effects

*
* *

Lumea devine tot mai complexă și interdependentă , iar globa lizarea se
afirmă tot mai mult ca un proces necesar și ireversibil , cu efecte pozitive , dar și
negative asupra dezvoltării statelor și a societății umane în ansam blul său. În
ultimul deceniu securitatea la nivel global s -a transformat dramatic. În timp ce
vechile amenințări s-au dimi nuat sau au dispărut treptat , provocări noi și
terifiante le iau locul. Ele sunt gene rate de tensiunile și instabilitatea provocată de
incidența terorismului inter național și proliferarea armelor de distrugere în masă ,
de amploarea rețelelor de crimă organizată transnațională , de traficul ilegal de
droguri , de bunuri și de ființe umane precum și de politicile imprevizibile ale
„statel or eșuate” și ale celor cu regimuri autoritariste . Noile provocări la adresa
securității internaționale sunt generate de rezultatele proceselor de globalizare și
fragmentare , care se adaugă unor focare de tensiune tradiționale ce se mențin în
unele regiuni ale lumii. Acestea sunt aso ciate cu frustrarea și nemulțumirea
publică , cu deficiențele capacităților de regle mentare ale statelor și organizațiilor
internaționale pentru reducerea deca lajelor de dezvoltare și a standardelor de
viață dintre țările bo gate și sărace. Regresul economic , sărăcia , degradarea
mediului înconjurător , epidemiile de boli letale , migrările necontrolate și
tensiunile etnice tind să erodeze în continuare sta bilitatea sistemului
internațional. Unele state construiesc și dez voltă socie tatea informațională și tind
spre afirmarea germenilor societății cunoașterii , altele au intrat într -o etapă post –
industrială de dezvoltare dar , cele mai multe se află într -o perioadă de tranziție
politică și economică spre modernizare.
Mediul eu ropean de securitate a evoluat în ultimii ani și , în pofida diverselor
provocări și amenințări la adresa stabilității sale , cursul schimbării este unul
pozitiv. „ Europa a făcut această opțiune fundamentală , iar eu consider că este singura
viabilă: ea a ale s calea extinderii și adâncirii marilor procese de integrare. În acest
context , realizarea securității democratice devine o parte a procesului de construcție
europeană , una din condițiile fundamentale pentru reușita eforturilor de a asigura

478 compatibilitate a politică , economică și socială , capabilă să recreeze unitatea de fond a
Europei ”306.
Încercarea de a surprinde implicațiile proceselor de globalizare asupra
securității în general nu este deloc una ușoară , cu atât mai mult când ne referim
la dimensiunea s pecializată a securității alimentare , unde , în literatura de
specialitate , există diverse abordări asupra unui subiect cu accente diferite pe o
latură sau alta. Securitatea alimentară alături de alte conponente precum
securitatea ecologică , a ocrotirii săn ătății , securitatea perso nală, securitatea
publică sau securitatea politică face parte din conceptul denu mit securitate
umană. Conceptul de securitate națională dobândește , pe măsura trecerii
timpului , o dezvoltare tot mai mare , abordările asupra sa fii nd pe cale de a se
constitui într -un construct teoretic tot mai bine închegat și individualizat 307.
Putem afirma că factorii de risc la adresa securității naționale s -au multiplicat
major dato rită creșterii nemaiîntâlnite a sferei stabilității și securităț ii, a
dependenței aces tora de domenii tot mai diverse și de multiple componente ale
vieții sociale , economice și politice , devenite vitale pentru securitate , într-un timp
relativ scurt la scara istoriei. Riscurile au translatat de pe palierul militar și al
confruntării armate pe plat forme noi , nepreparate din timp antirisc , și devenite
brusc , extrem de importante. În ceea ce privește securitatea alimentară în
România nu poate fi neglijat faptul că potențialul însemnat al agriculturii
românești poate menț ine ridicat interesul investitorilor străini asupra acestui
sector. Dar , pe de altă parte , elemente precum structura fragmentată a suprafeței
agricole , lipsa aproape totală a irigațiilor , ratele scăzute de investiții pentru
amenajările terenurilor agricole , orientarea băncilor cu precăde re către clienții
mari și într -o măsură mult mai redusă asupra celor mici cresc vulnerabilitatea
agriculturii românești cu implicații multiple asupra securității umane. De
asemenea schimbările climatice și speculațiile la p rodusele de bază sunt printre
factorii principali care pot fi un risc la adresa securității alimentare , atât în
Uniunea Europeană cât și la nivel global. Globalizarea are implicații diverse
asupra producției de masă , dar și asupra comerțului. Este vorba în special , de
bunurile de consum (ce constituie ingredientele de bază ale activității umane) , cu
puțină valoare adăugată , ale căror costuri evoluează după fluctuațiile ciclului
economic. În ceea ce privește producția de masă și alimentația tendința este de
diversificare a alimentelor și de apariție de alimente noi. Desigur evoluția aduce
cu sine și reguli noi , precum cea referitoare la interzicerea plasării pe piață a unor
produse alimentare care derivă de la animale clonate , impunerea testărilor cu
teste n ano-specifice celor produse cu ajutorul nanotehnologiei sau
comercializarea produselor biodistruc tive. Totuși , există și dezavantaje rezultate

306 Ștefan Blacioti, Securitatea alimentară a României în condițiile integrării în Uniunea Europeană ,
Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I”, București, 2010 p. 181
307 Ștefan Blacioti, op. cit ., p. 45.

479 din tendința de a se introduce pe pia ță așa -zisa „junk food” , produse alimentare
bogate în grăsimi , zahăr și sa re prin rețele de distribuție cu publicitate susținută
precum McDonalds. În ultima perioa dă, organizații de consumatori (Organizația
Mondială a Sănătății , Consumers International , International Obesity Task Force ,
Agenția Protecției Consu matorilor din Ro mînia) au demarat o campanie de
conștientizare asupra peri colului reprezentat de comercializarea acestui tip de
alimentație.
Criza financiară internațională propagată prin efectul de rețea nu reprezintă
o etapă benefică pentru sectorul agricol. Astfel , potrivit unei estimări a Băncii
Mondiale , citate de Hillary Clinton , secretarul de stat al SUA , tensiunile din
prezent de pe piața agro -alimentară ridică riscul de malnutritie pentru 44 de
milioane de persoane. "Securitatea alimentară este una din priorități le politicii
externe a țării noastre. Dacă nu acționăm acum pentru a ameliora situația , riscăm
să nu rezolvăm problema niciodată".
Realizarea securității alimentare este o problemă de interes și pentru
România fapt evidențiat și la înregistrarea decăderii agriculturii românești , atât
în sectorul zootehnic , cât și în cel vegetal , odată cu trecerea la importuri masive
de produse alimentare.În acest context , în politica agroalimentară a României ,
securitatea alimentară reprezintă un obiectiv major , producția d e bunuri
alimentare neputând fi lăsată la voia hazardului și nici la discreția
comportamentului alimentar al consumatorilor , dependent la rândul său de
poziția socială , veniturile , vârsta , sexul , tradițiile , religia și educația acestora 308.
Pe de altă parte , accesul neîngrădit la hrană este un drept fundamental al omului ,
recunoscut în mod unanim în condițiile amenințărilor reprezentate de impactul
schimbărilor globale de mediu asupra producției alimentare și sănătății
populației.
Siguranța alimentară (food s afety ) reprezintă respectarea normelor igienico –
sanitare în procesul de producție -distribuire , pentru garantarea sănătății
populației prin consumul de alimente sigure din punct de vedere sanitar sub
raportul salubrității și al valorii nutritive , cu respect area mediului înconjurător309.
Siguranța alimentară nu poate fi atinsă decât prin creșterea calității produselor și
serviciilor alimentare monitorizate pe tot lanțul alimentar , un instrument
indispensabil constituindu -l realizarea trasabilității – identifica rea, înregistrarea
de date , comunicarea și gestionarea legăturilor printr -o urmărire sistematică și
responsabilă , utilizând același limbaj310.

308 Ștefan Blacioti, op. cit., p. 182.
309 Gheorghe Mencinicopschi, Diana Nicoleta Raba, Siguranța alimentară – autenticitate și trasabilitate ,
Editura Mirton, Timișoara, 2005, p. 25.
310 Ștefan Blacioti, op. cit ., p. 183.

480 Componentele securității alimentare
Complexitatea problematicii securității naționale , în general și a rezer velor
materiale , a impus o sistematizare a domeniului , stabilirea unor instrumente de
analiză , o rigurozitate a conceptelor , precum și un algoritm , din ce în ce mai
sofis ticat , al reproducerii oricărei arhitecturi posibile la nivel național , din punct
de ved ere al influențării acesteia de către rezervele materiale. Iată un argument al
debutării demersului științific de a analiza corelația dintre rezervele de stat și
secu ritatea alimentară , punând în evidență bazele teoretico -științifice ale
procesului analit ic. Iată de ce , se poate aprecia că , economia națională „reprezintă
temelia existenței unui stat , a unității sale , de ea depinzând , într-o mare măsură ,
caracterul , calitatea și performanțele în plan intern și extern”311.

311 Legea nr. 82 din 21 iulie 1992 privind rezervele de stat, r epublicată, art. 5.

481 Problema securității și siguranței a limentare face obiectul preocupărilor la
nivel internațional , regional și național așa cum se prezintă și în „Declarația
Mondială asupra Alimentației și Nutriției” a ONU -FAO/OMS din 1992
actualizată în 1996 și 1998. Securitatea alimentară reprezintă acea c omponentă a
securității naționale care se referă la instrumentele și politicile organizaționale
utilizate pentru preîntâmpinarea riscurilor , amenințărilor sau vulnerabilităților și
contracararea eventualelor crize survenite în domeniul garantării accesului la
hrană al indivizilor și colectivităților umane , fapt pentru care este considerată de
unii specialiști ca ținând de securitatea umană împreună cu securitatea
economică , securitatea medicală , securitatea ecologică , securitatea personală ,
securitatea comu nității sau securitatea politică.
Securitatea alimentară constituie un concept , care are ca elemente esențiale:
„existența disponibilităților alimentare și capacitatea populației de a cumpăra”312.
Securitatea alimentară își are originile în penuria de alimen te pe care au cunoscut -o
țările , de pildă , în lungile perioade ale ultimelor două conflagrații mondiale , în
dependența marcată , care apoi a devenit evidentă pentru supraviețuirea lor , de
produsele ce vin din străinătate. Această preocupare , asupra securită ții alimentare ,
care n -a slăbit , a făcut ca multe țări industrializate să -și mențină un anumit grad de
dezvoltare autonomă , cu scopul de a fi apărate în cazul unor viitoare conflicte de
situația descrisă mai sus”313. Acesta este contextul în care cele mai mu lte țări din
vestul și centrul Europei și -au pus bazele securității lor alimentare pe care , în
perioada postbelică , și-au consolidat -o continuu.
În viziunea Organizației pentru Agricultură și Alimentație a Națiunilor
Unite (FAO) , securitatea alimentară tre buie realizată într -o structură piramidală
de măsuri naționale , regionale și internaționale. Deci , concepția privitoare la
securitatea alimentară se circumscrie concepției generale contemporane cu
privire la securitate în sensul că în condițiile actuale , securitatea trebuie realizată
la cele trei nivele.
Obiectivul general al securității alimentare globale l -ar constitui: „ asigurarea
că toți oamenii au , în orice moment , acces fizic și economic la alimentele de bază de care
au nevoie ”314. De asemenea securita tea alimentară trebuie să realizeze trei scopuri
specifice: asigurarea unei producții de alimente adecvate; maximizarea stabilității
fluxului de ofertă de produse agricole și asigurarea accesului la resursele agricole

312 Gheorghe N. Anghel, Gheorghe Gh. Anghel, Componente ale securității naționale a României ,
Editura Societății Tempus, București, 1996, p. 51 (Apud. Dumitru Dumitru, Filon Teodoroiu,
„Formarea agriculturii durabile optime pentru soluțio narea problemei securității alimentare a
României”, Buletin Probleme Economice nr. 21/1992).
313 Ibidem (Apud. Gabriel O. Martinez, Participarea țărilor în curs de dezvoltare la eforturile alimentare
colective în volumul „Hrană pentru șase miliarde”, Editura Politică, București, 1986, p. 146).
314 Gheorghe N. Anghel, Gheorghe Gh. Anghel, op. cit ., p. 52 (Apud: Raportul directorului general cu
privire la securitatea alimentară mondială , în volumul „Hrană pentru șase miliarde”, Editura Politică,
București, 1986, p. 322).

482 disponibile ale acelora care au nevoie de ele , asigurându -se alimentele
fundamentale necesare pentru sănătatea oamenilor , să existe o agricultură
capabilă să ofere an de an producții mari și certe , iar oamenii care au nevoie de
respectivele produse să dispună de veniturile necesare pentru achi ziționarea
lor315.
În viziunea specialiștilor , securitatea alimentară trebuie realizată într -o
structură piramidală de măsuri naționale , regionale și globale. Prin urmare ,
concepția cu privire la securitatea alimentară se circumscrie concepției generale
contemporane cu privire la securitate în sensul că , în condițiile actuale ,
securitatea trebuie realizată la trei niveluri: național , regional și global. Ea trebuie
să conducă la realizarea a trei scopuri: asigurarea unei producții de alimente
adecvate; modern izarea stabilității fluxului de ofertă de produse agricole;
asigurarea accesului la resursele agricole disponibile ale acelora care au nevoie de
ele, realizându -se procurarea alimentelor fundamentale necesare sănătății
oamenilor; existența unei agriculturi capabile să ofere an de an produc ții mari și
certe , iar oamenii , care au nevoie de respectivele produse , să dispună de
veniturile necesare pentru achiziționarea lor. Așadar , obiectivul final al securității
alimentare globale (mondiale) ar fi „asigurarea că toți oamenii au în orice
moment acces fizic și economic la alimentele de bază de care au nevoie”316.
În cadrul politicii agroalimentare din România , securitatea alimentară și
siguranța alimentară joacă roluri importante în conceptul global de nutriție.
Securitatea alimentară/siguranța alimentară/starea de nutriție sunt în cea mai
mare parte condiționate de starea și resursele mediului: biodiversitate; nivelul
poluării; apă , sol, resurse; schimbările climatice; factori umani și globalizare.
Principalul avan taj al România în epoca globalizării este reprezentat de poziția
privilegiată din punctul de vedere al resurselor agricole , față de alte state
europene sau din lume. Terenul arabil reprezintă 39 ,5% din suprafața totală a
teritoriului și numai alte cinci s tate pe glob au o poziție mai confortabilă decât
cea a României din acest punct de vedere. Sectorul agricol autohton este privit , în
mod frecvent , drept un principal beneficiar al aderării României la Uniunea
Europeană. Oportunitățile apărute în era global izării reies din fondurile
europene importante , care pot fi atrase în cadrul Politicii Agricole Comune –
aproximativ 7 ,5 miliarde euro în perioada 2007 -2013. Dincolo de fondurile
europene , oportunitățile , la nivel local , pot apărea și din aplicarea unui ca dru de
reglementare mai stabil și mai predictibil ca urmare a implementării Politicii
Agricole Comune , cu efecte pozitive în ceea ce privește sta bilizarea prețurilor.
Valorificarea deplină a avantajelor integrării României în Uniunea Europeană ar

315 Ștefan Blacioti, Securitatea alimentară – componentă a securității naționale , Sesiunea anuală de
comunicări științifice cu participare internațională a Centrului de Studii Strategice de Apărare și
Securitate: Politici și strategii în gestionarea conflictualității, Vol. 2 – Raporturile dintre
conflictualitate și securitate, Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I”, București, p. 181.
316 P. Hirst, The global economy: myths and realities , in International Affairs, 73, 1997.

483 putea de schide noi oportunități pentru fermierii români ce vor putea aproviziona
o piață cu o populație ce depășește 80 milioane de locuitori. Ca atare , eforturile
de edificare a unei securități economice sunt primordiale în aceste vremuri. Ea
reprezintă acea star e care permite economiei să funcționeze fără convulsii nu
numai în stări de normalitate , ci și în cazul apariției unor crize provocate de
calamități naturale , de unii factori antropici , inclusiv ai celor care conduc la
angajarea țării într -un conflict arma t. Prioritatea majoră a obiectivelor de politică
agricolă românească este formarea și consolidarea piețelor concurențiale ca
instituții și structuri fundamentale ale sistemului economic de piață. Acest lucru
se impune pentru că ele prezintă dezechilibre și canale obturate între producători
și consumatori (ofertă -cerere) , relații contractuale precare , costuri de
tranzacționare ridicate precum și dominanța (monopolul) marilor engrosiști
(stocatori -procesatori).
Este de la sine înțeles că , nu orice economie n ațională poate să răspundă
unor asemenea deziderate. Ea trebuie să fie înscrisă pe un trend al dezvoltării
dura bile care presupune: o redimensionare a creșterii economice în sensul con –
servării resurselor naturale; modificarea calității procesului de creș tere econo –
mică; satisfacerea nevoilor esențiale pentru muncă , hrană , energie , apă, locuințe
și asistență medicală pentru toți locuitorii; conservarea și sporirea bazei de
resurse; restructurarea tehnologică și punerea sub control a riscurilor acesteia;
integrarea deciziilor privind economia și mediul înconjurător , într-un proces
unic. De aceea , o societate cu o dezvoltare durabilă înseamnă , implicit , o socie tate
bazată pe o viziune pe termen lung , în sensul că ea trebuie să prevadă conse –
cințele diferitel or sale activități , astfel ca acestea să nu întrerupă ciclul reînnoirii ,
trebuie să fie o societate a conservării și a preocupării pentru generațiile viitoare
și trebuie să evite adoptarea de obiective ireconciliabile între ele. În fața adunării
generale a Organizației Națiunilor Unite , Willy Brandt arăta , în 1973 , că „din
punct de vedere moral , nu există nici o deosebire dacă un om este ucis în război
sau este condamnat să moară de foame datorită indiferenței altora”317. Dar ,
problema securității alimentare se pune în mod diferit , de la țară la țară , în raport
cu nivelul de dezvoltare economică , de obiceiuri , tradiții , climă etc. Astfel , „dacă
în țările dezvoltate , securitatea alimentară vizează evitarea anxietății în viitor , în
țările în curs de dezvoltare , în schimb , e vorba de problema subzistenței în
prezent”318.
Lipsa securității alimentare poate genera , pe plan intern , convulsii și tensiuni
sociale , afectează starea de sănătate fizică și psihică a populației , poate crea stări
de instabilitate economică și politică iar , pe plan extern , pot apărea tot felul de
presiuni diplomatice , economice , politice etc. din partea unor forțe , toate acestea
putând avea efecte nedorite , periculoase asupra securității naționale. De

317 Willy Brandt , Speech în fața Adunării Generale a ONU, 1973.
318 Barry, Buzan, Popoarele, statele și teama , București, Edi tura Cartier, 2000 pp. 124 -142.

484 asemenea , se poate vorbi de o securitate al imentară , atunci când un stat are
importante disponibilități de produse agricole vegetale și animale , în măsură: să
asigure necesitățile întregii populații cu produse agricole de bază , fundamentale;
să pună la dispoziție industriei materiile prime necesare ; să realizeze stocurile
necesare pentru situații limită.
Așadar , un management eficient al rezervelor alimentare are o triplă
importanță: strategică – bază de aprovizionare cu acest gen de produse a populației și
a forțelor luptătoare în situații de criză sau război; economică – reprezintă un
instrument care permite reglementarea unor fenomene negative din economie în
condiții de pace și , mai ales de război (creșterea inflaționistă a prețurilor , combaterea
speculei etc.) și psihologică – constituie un factor important , care întărește moralul
populației , atunci când se conturează o criză cronică de alimente.
Putem concluziona că un stat care deține securitate alimentară înseam nă că
are și importante disponibilități de produse agricole vegetale și anima le, cu care
se satisfac necesitățile întregii populații cu produse agricole de bază ,
fundamentale , ale industriei , cu materii prime , se pot crea stocuri pentru export
și constituie însemnate rezerve de produse agricole pentru situațiile limită ,
calamitățile na turale , stările de criză sau război , apariția unor epizootii.
Revenind la ceea ce presupune , în esența lui , conceptul de securitate , se
poate afirma că el desemnează premisele și circumstanțele , care determină senti –
men tul sau starea de fapt generatoare d e încredere , liniște , protecție , apărare în
fața unui pericol sau lipsa unui pericol , precum și măsurile care conduc la preve –
nirea oricărui pericol. De aici , derivă numeroase sintagme prin utilizarea noțiunii
de securitate: politică , economică , militară , publică , alimentară , socială , ecolo gică,
sanitară , comunicațională , umană , personală , internațională , conti nentală , regio-
nală , subregională , națională , egală , colectivă , comună etc. De asemenea ,
securitatea națională subsumează strategii (politice , economice, militare etc.) în
planul producerii și utilizării resurselor , gestionării valorilor și intereselor
naționale , având , în același timp , și rol integrator de asigurare a stabilității ,
omogenității , unității și identității naționale.
În ce privește securitatea alimentară , aceasta reprezintă o componentă a
procesului de securitate cu interferențe între dimensiunile economică , socială și
ecologică cu vocație la toate nivelurile de la cel uman/individual , de grup/
societal până la cele mai elaborate: na țional , regional sau/și , mai ales , global.
Securitatea alimentară reprezintă o problemă globală a omenirii deoarece are
implicații profunde la scară mondială. Foametea rămâne o componentă a
problemei alimentare , împotriva căreia luptă întreaga comunitate i nternațională.

Bibliografie selectivă

***
– Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare –
Raportul Bruntland – “Viitorul nostru comun” , 1987

485 ***
***
***
– Planul Național Strategic de Dezvoltare Rurală
– Programul Național de Dezvoltare Rura lă 2007 -2013
– Legea nr. 82 din 21 iulie 1992 privind rezervele de stat ,
republicată , art. 5.
Blacioti, Ștefan – Securitatea alimentară – componentă a securității naționale,
Sesiunea anuală de comunicări științifice cu participare
internațională a Centrul ui de Studii Strategice de Apărare și
Securitate: Politici și strategii în gestionarea conflictualității,
Vol. 2 – Raporturile dintre conflictualitate și securitate,
Editura Universității Naționale de Apărare “Carol I”,
București, p. 181.
Barry, Buzan – Popoarele, statele și teama , București, Editura Cartier, 2000 pp.
124-142.
Gheorghe N. Anghel,
Gheorghe Gh. Anghel – Raportul directorului general cu privire la securitatea
alimentară mondială, în volumul „Hrană pentru șase
miliarde”, Editura Politică, Buc urești, 1986, p. 322
P. Hirst, -The global economy: myths and realities, in International Affairs,
73, 1997.
Gheorghe
Mencinicopschi,
Diana Nicoleta Raba, – Siguranța alimentară – autenticitate și trasabilitate , Editura
Mirton, Timișoara, 2005, p. 25.
Mureșan, Doina – Securitatea și Dimensiunea economică, Editura Centrului
Tehnic -Editorial al Armatei, București, 2008
Mureșan, Doina
– Dimensiunea economică a Securității în epoca parteneriatelor și a
alianțelor, Editura Amanda Edit, București, 2009
Mureșan Mircea
Văduva Gheorghe – Războiul viitorului , viitorul războiului , Editura Universității
Naționale de Apărare “Carol I” , București , 2004;
Semcu , Adrian
Emanuil
– Armonizarea și implementarea reglementărilor naționale privind
dezvoltarea rurală cu cerințele și standardele Uniunii Europene , în
Stabilitate și securitate regională. Sesiune de comunicări
științifice cu participare internațională , București , 9-10 aprilie
2009. Secțiunea 2: Studii de apărare , geopolitică și
geostrategie. Volumul 1 , Editura Universității Naționale de
Apărare „Carol I” , București , 2009 , p.369 -381
Willy Brandt Speech în fața Adunării Generale a ONU, 1973.

486 ORGANIZAȚII INTER NAȚIONAL E
CARE CONTRIBUIE LA ASIGURAREA SECURITAȚII ALIMENTARE

Cristian -Mihai ȚUCĂ
Dr. Drd. , Membru grup inițiativă CNSSA
cristian_tuca@yahoo.com

Abstract
In peace keeping operations , the civil police component (CivPol) is asked to play an
essential role in the transition process from confl ict to peace , security and lasting
development in post -conflict areas.
The duties of civil police are closely related with the specific phases of a peace keeping
operation. The activities of CivPol are the result of four major mandates: training , reforming
and restructuring , supervising and monitoring , building and reconstruction.
In post conflict environments , the CivPol component may be asked to perform other
activities as well , which are not usually included in the democratic police force
responsibiliti es.

1. Introducere

Odată cu încheierea Războiului Rece , numărul statelor în care au apărut
tulburări interne s -a mărit. În numeroase cazuri , tulburările interne au fost
însoțite de căderea ordinii interne , falimentul instituțiilor statului și apariția unei
categorii de populație dezrădacinată și refugiată – aproximativ 45 milioane de
oameni , conform estimărilor Organizației Națiunilor Unite.
În aceste circumstanțe a devenit evidentă necestitatea apariției unei forțe
polițienești civile pentru a restabi li și a menține ordinea internă. Rolul crescut al
forței internaționale de poliție civilă în monitorizarea și direcționarea formării
forțelor de siguranță publică reprezintă o provocare unică pentru comunitatea
internațională.
În prezent , ONU este deseori chemat să intervină în situații post -conflict în
care cauzele de bază ale conflictului au rămas nerezolvate și instituțiile de bază
politice , legislative , economice , sociale și guvernamentale sunt dezorganizate sau
în curs de organizare.
În aceste medii po st-conflict nu există un consens în privința structurii ,
rolului și compunerii administrației publice și sistemului juridic în general și
instituțiilor de aplicare a legii în particular. De asemenea , e posibil să nu existe
consens local în privința element elor esențiale organizatorice și operaționale ale
unei poliții democratice , iar instituțiile sistemului juridic sa fie fragile. În cel mai
rău caz , întregul spectru al instituțiilor de impunere a legii , incluzând structurile
locale de poliție legal constit uite, pot fi paralizate de activități ale unor structuri
ilegale sau unor organizații care și -au asumat de factorii puterii polițienești , ca

487 urmare a autorității pe care și -au asumat -o în conflict. Aceste structuri paralele și
ilegale pot , de fapt , să domi ne spectrul politic și economic și astfel să saboteze
sau să influențeze instituțiile guvernamentale în scopuri criminale proprii. În
asemenea cazuri , stabilitatea locală și dezvoltarea politică și economică depinde
de înlăturarea cu succes a acestor organ izații ilegale.
Un sistem funcțional judiciar și de impunere a legii care se adaptează
nevoilor populației locale din zona de conflict este o necesitate pentru societatea
civilă , stabilitatea politică și dezvoltarea economică. În anumite medii post –
conflic t, instituțiile de impunere a legii pot fi primele instituții ale autorității
civile locale care să fie reconstruite după încetarea ostilităților. În astfel de cazuri ,
instituțiile judiciare și de impunere a legii sunt incubatoarele din care iau naștere
practicile democratice ale unei admini strații publice locale.

2. Menținerea păcii sub egida ONU. Concepte și principii
2.1. Operațiuni de menținere a păcii
Societatea românească , în întregul său , reprezintă un sistem , iar
componentele sale sunt subsisteme. Armata constituie unul dintre aceste
subsisteme , în calitatea sa de entitate socială destinată să desfășoare activități
orientate spre realizarea de obiective , deliberat structurate și având limite
identificabile.319
Caracteristica socială a armatei este dat ă de faptul că ea are în compunerea
sa oameni care interacționează în vederea realizării scopurilor sale , iar
interacțiunea lor creează o structură cu o viață proprie.

2.1.a) Operațiunea de menținere a păcii este destinată să țină sub control
conflictul î nțeles ca o amenințare la adresa păcii și securității internaționale până
la găsirea unei soluții politice prin desfășurarea de personal civil și militar.
Opera țiunea de men ținere a p ăcii reprezint ă o ac țiune de securitate
colectiv ă, autorizat ă de c ătre or ganismele interna ționale abilitate , executat ă cu
consim țământul p ărților implicate , destinat ă să men țină un armisti țiu negociat și
să ajute la promovarea condi țiilor pentru sprijinul eforturilor diplomatice în
vederea stabilirii unei p ăci durabile în zona de conflict și preîntâmpin ării
apari ției unor noi conflicte interna ționale sau interne , precum și în scopul
asigur ării securit ății și respect ării drepturilor cet ățenilor; acord ării de asisten ță
pentru lichidarea consecin țelor conflictelor armate.
2.1. b) Rolul . Rolul general al forțelor destinate acestor operațiuni este de a
executa și finaliza rezoluțiile consiliului de securitate privind status -quo-ul unei
regiuni.

319 Dumitru IACOB, Diana -Maria CISMARU, Organizația inteligentă: 10 teme de managementul
organizațiilor , București, Edi tura comunicare.ro., 2002, p. 12.

488 Organizația Națiunilor Unite a fost înființată la 24 octombrie 1945 când un
număr de 51 de țări se angajau să mențină pacea prin cooperare internațională și
securitate colectivă. Astăzi , aproape toate națiunile lumii sunt membre ONU : în
total 192 de țări. Când statele devin membre ONU , ele accept ă și își asumă
obligațiile prevăzute în Carta Naț iunilor Unite , un tratat internațional care
stabilește principiile de bază ale relațiilor internaționale.
Conform Cartei , ONU are patru obiective majore:
– să mențina pacea și securitatea internațională;
– să dezvolte relații de prietenie între națiuni;
– să coopereze în rezolvarea problemelor internaționale și în
promovarea respectului pentru drepturile omului;
– să fie un centru pentru armonizarea acțiunilor tuturor statelor.
ONU nu este un guvern și nu emite legi. Oferă totuși mijloace pentru
rezolva rea conflictelor internaționale și pentru formularea de politici în chestiuni
care ne afectează pe toti. În cadrul Organizației toate statele membre – mari sau
mici , bogate sau sărace , cu vederi politice și sisteme sociale diferite – au un
cuvânt de spus ș i drept de vot egal.
ONU are șase organisme distincte. Cinci dintre ele – Adunarea Generală ,
Consiliul de Securitate , Consiliul Economic și Social , Consiliul de Tutela și
Secretariatul – au sediul central în New York. Cel de -al șaselea – Curtea
Internațion ală de Justiție – își desfășoară activitatea la Haga , în Olanda.
La baza creării O.N.U. stă Carta Atlanticului (decembrie 1944).

2.1. c) Funcțiile . Realizarea efectivă a rolului de forțe de menținere a păci
implică o serie de funcții , care nu sunt prevazu te expres , ci stabilite prin
interceptarea izvoarelor de drept internațional și public și cu o susținere teoretică
de o mai mare diversitate. Această realitate creează dificultați deosebite în
realizarea unei corelătii știintifice între rol și funcții , intr-o manieră strictă , fiind
necesară particularizarea acestui raport pentru fiecare misiune în parte , respectiv
pentru fiecare finalizare a unei rezoluții a Consiliului de Securitate.
Facem precizarea că , dată fiind natura particulară a fiecărei operații
desfășurate sub egida ONU , trebuie reiterată carența de elemente de „drept
material” a funcțiilor din perspectiva garanțiilor inerente “legitimității” actului și
faptului de drept internațional public , de drept internațional privat și cu efecte în
domeniu re lațiilor internaționale. Este necesară instituționalizarea funcțiilor prin
documente de drept internațional , teoria fiind doar punt de plecare în
descoperirea necesității reglementărilor juridice.
Operațiile de menținere a păci se desfășoară pentru suprave gherea încetării
focului , controlul respectării retragerilor trupelor și realizarea zonelor de
demarcație între parțile unui conflict.
Funcțiile militare: Observarea și verificarea încetării focului ; crearea de zone
tampon; supravegherea retragerilor trupe lor aflate în disputa; separarea forțelor ,

489 demobilizarea lor și distrugerea armamentului; realizarea condițiilor pentru
distribuirea de ajutoare umanitare; desfășurării preventive.
Funcții guvernamental politice: Supravegherea respectării legii și ordinii;
asigurarea independenței politice , gestionarea disputelor locale; negocieri cu
entități non politice; asumarea temporară a autorității guvernamentale și
administrației; administrarea , conducerea alegerilor și referendumilor; verificarea
respectării dreptu lui omului.
Funcții de poliție: Asistență umanitară; repatrierea refugiaților; gestionarea
disputelor locale; creșterea măsurilor de încredere.
Se impune precizarea că , deși există distincții între funcții , acestea nu pot să
stabilească automat și substanț a operațiunii , ceea ce crează cascada de rezoluții
ale Consiliului de Securitate și limitele sau relativitatea mandatului încredințat
forțelor.

2.1.d) Misiunile. Dacă funcțiile operațiilor desfășurate sub egida ONU
privesc generic unele activități , misiun ile din cadru unei operațiuni sunt mai
concrete , dar prezintă dezavantajul că uneori se confundă cu funcția în sine
datorită aceleiași dependențe prea mari de teorie nesusținută pe planul normei
de Drept Internațional.
Criterii de clasificare și tipuri de misiuni ale armatei
Printre criteriile ce se pot utiliza în clasificarea misiunilor armatei se află și
următoarele:
A) „conținutul misiunilor ” (misiuni generale; misiuni speciale; misiuni
ocazionale.);
B) „natura misiunilor ” (misiuni militare și misiuni nonmilitare);
C) „locul de îndeplinire ” (misiuni executate în țară și misiuni executate
în afara frontierelor naționale);
D) „ modul de executare ” (misiuni executate sub comandă națională;
misiuni executate în compunerea unor coaliții multinaționale);
E) „caracterul misiunilor ” (misiuni tradiționale și misiuni noi);
F) „organizația sub egida căreia se execută misiunile ” de către structuri
militare naționale și multinaționale (ONU , NATO , OSCE – misiuni de
apărare colectivă , misiuni de securitate colectivă , misiuni umanitare);
G) „condițiile de înfăptuire a misiunilor” (la pace , în situații de criză , în
timp de război).

A. Potrivit criteriului „conținutul misiunilor” se disting: misiuni generale;
misiuni speciale și misiuni ocazionale.
A.1. Misiunile genera le se referă la garantarea suveranității , independenței și
unității statului , integrității teritoriale a țării și democrației constituționale. Ele

490 sunt clar definite în Constituția țării.320 Aceste sarcini sunt universal valabile , ele
nu fac referire la o an umită armată națională. Practic , aceste misiuni definesc
rolul oricărei armate în societatea în care ființează. Ele nu diferă de la un stat la
altul.
A.2. Misiunile speciale ale armatei privesc , înainte de toate , implicarea
semnificativă a acesteia , cel p uțin pentru țara noastră , în garantarea democrației
constituționale. Apoi , acest tip de misiuni se referă la participarea unor structuri
militare naționale la executarea unor sarcini diverse , de natură militară sau nu , în
afara frontierelor țării , acolo un de o cer atât interesele naționale , cât și obligațiile
asumate de statul român prin tratate și convenții internaționale.
A.3. Misiunile ocazionale ale armatei sunt activități și acțiuni pe care aceasta
le primește de la cei în drept sau și le asumă singură atunci când situația concretă
din țară o cere. Aceste misiuni iau forma unei implicări active și consistente a
unităților și subunităților militare în ajutorarea autorităților locale și a populației
în caz de calamitate naturală (inundații , incendii devas tatoare , cutremure de
pământ puternice , viscole , alunecări masive de teren) , catastrofe ecologice și în
alte situații în care numai intervenția unor structuri specializate ale armatei poate
rezolva problemele ivite în unele localități rurale și urbane ale țării. Toate
armatele naționale își asumă asemenea misiuni , indiferent de mărimea ,
populația , puterea economică și militară a statului respectiv.

B. După criteriul „ natura misiunilor armatei ” se disting: misiuni militare și
misiuni nonmilitare.
B.1. Misi uni militare:
B.1.a) apărarea teritoriului național în fața oricărei agresiuni militare;
B.1.b) participarea armatei naționale la alianțe și cadre de cooperare în
– materie de apărare (NATO)
– securitate colectivă (ONU)
– de cooperare (OSCE , care c onstituie un cadru privilegiat pentru
coordonarea diverselor inițiative și contribuții ce concură la securitate în
Europa);
B.1.c) contribuția militară în vederea menținerii păcii și stabilității
internaționale.
B.2. Misiunile nonmilitare includ o paletă largă de activități și acțiuni
executate atât independent (adică sub comandă națională) de structuri militare
naționale , cât și de structuri militare multinaționale.
Printre acestea se află:
a) misiunile umanitare ;
b) misiunile de observare în zone rela tiv instabile din punct de vedere
militar , politic și social;

320 Constituția României , București, Editura All Beck, 2003, p. 34.

491 c) misiuni de reconstrucție a armatelor unor state ce pășesc pe calea
dezvoltării democratice;
d) diplomația militară .
B.2.a) Misiunile umanitare , deși armata le îndeplinește atât pe teritoriu l
național , cât și în afara acestuia , totuși , nu sunt specifice acestei instituții.
Evenimentele din Somalia și din fosta Iugoslavie , de exemplu , au arătat un
angajament sporit al armatei în misiuni cu caracter umanitar , ceea ce este ceva
relativ nou și su scită unele precizări. De fapt , armata participă la acțiuni pur
umanitare , în mod deosebit , în cazul unor catastrofe naturale. Misiunea armatei
este să lupte împotriva instabilității și să asigure securitatea necesară ONG -urilor
ce au ca activitate specifi că ajutorul umanitar. Activitățile cu caracter umanitar
nu corespund vocației armatei și nici mijloacelor de care ea dispune.321
Armata se poate implica în acordarea ajutorului cu caracter umanitar , în
afara teritoriului național , pe trei direcții principale :
1) instituția militară , prin capacitatea sa de reacție rapidă , organizare și
autoapărare , poate asigura libertatea de acțiune a forțelor angajate în acordarea
ajutorului umanitar și menținerea perimetrului de securitate , precum și
protejarea culoarelor umanitare;
2) punerea la dispoziția ONG -urilor , angajate în activități umanitare , a
infrastructurii pe care o posedă , în special , mijloacele de comunicație și de
transport;
3) serviciul medical al armatei poate , prin personalul de specialitate de care
dispune și în spitalele de campanie proprii , să acorde ajutorul calificat necesar
populației civile traumatizate. Armata participă la activități de ajutor umanitar
numai atunci când nu o poate face altcineva , întrucât acest tip de misiuni pune o
serie de prob leme în procesul de îndeplinire.
Printre dificultățile executării acestora se numără și următoarele:
a) misiunile umanitare nu sunt riguros definite;
b) imprecizia mandatului poate da loc la interpretări diferite pe teren.
Granița dintre asistența umanita ră și menținerea păcii , în prezent , este tot mai
vagă;
c) armata nu dispune , în structura sa , de o unitate specializată în acordarea
ajutorului umanitar. Este drept că polivalența militarului îi permite acestuia să
acorde un ajutor umanitar , dar nu o face decât atunci când nu există altcineva
care o poate face. Probabil , în viitor , având în vedere ponderea sporită a
misiunilor umanitare ce se cer îndeplinite de diferite structuri militare naționale
sau multinaționale , se vor crea unități specializate , capab ile să îndeplinească , cu
profesionalism , astfel de sarcini;

321 Jacques Lanxade, Le rôle de l’armée dans l’action humanitaire , http://Xpassion.poly technique.org
article/Xp7lanxa.html

492 d) costurile acestor misiuni (cine le plătește și din ce fonduri). Practic , armata
consumă din propriul buget atunci când participă la acțiuni umanitare , iar acesta
în mai toate statele este unul atent elaborat și cu destinații foarte riguros definite;
e) ajutorul umanitar comportă o parte aleatoare , în sensul că poate da roade
în unele regiuni , iar în altele să se dovedească mai puțin eficace;
f) ajutorul umanitar nu poate fi decât temporar. El t rebuie urmat de un
consistent ajutor economic și politic pentru a -l face eficace și semnificativ pentru
stabilizarea regiunii respective. În acest context , armata ar fi chemată să prevină
crizele care ar putea pune în pericol echilibrul realizat prin ajuto rul umanitar
acordat.
B.2.b) Misiunile de observator militar în diferite zone ale lumii se execută de
către cadre militare aparținând Armatei României , în strictă conformitate cu
mandatul încredințat de organizația internațională și/sau regională sub egida
căreia se desfășoară activitatea de supraveghere. În asemenea misiuni sunt
selecționați ofițeri care îndeplinesc cumulative cerințele impuse de organizatorul
misiunii. Aceștia iau parte la executarea misiunii împreună cu militari ai altor
armate și numai pe durata stabilită. Practic , ei observă dacă se respectă acordurile
încheiate între părțile aflate anterior în conflict , iar constatările le raportează celor
care gestionează criza respectivă.
B.2.c) Misiunile de reconstrucție a armatei unor state ce au a les calea
dezvoltării democratice se execută sub mandatul unor organizații internaționale
(ONU , NATO) și se referă la sprijinul uman (consilieri și instructori militari) ,
material (armament , muniție , tehnică de luptă) etc. Un asemenea tip de misiune
înde plinește armata României în Afg anistan.
B.2.d) Diplomația militară reprezintă o altă modalitate de executare a unor
misiuni de către armata unui stat. Ea constă într -un ansamblu de activități și
acțiuni efectuate de instituția militară , atât în țară , cât și peste hotare , pe baza
unor tratate și acorduri bilaterale sau multilaterale încheiate cu diferite state , cu
scopul de a spori încrederea și cunoașterea reciprocă , precum și pentru întărirea
securității zonale , regionale și globale. Diplomația militară repr ezintă un
ansamblu de mijloace puse în mișcare într -o manieră sinergică între politica de
apărare și politica externă , în vederea prevenirii și rezolvării conflictelor.
Printre aceste activități se numără;
1) susținerea negocierilor și aplicarea acordurilo r de control sau de reducere
a armelor convenționale , nucleare , biologice , chimice , ca măsuri de încredere și
de securitate;
2) activități de educație , de consiliere și de asistență a forțelor armate ale
altor țări;
3) participarea la activități din cadru l Parteneriatului pentru Pace , ale
NATO , ca și implicarea în acțiuni conduse de ONU și OSCE;

493 4) vizite ale unor delegații militare;
5) organizarea , în comun , de exerciții militare , aplicații tactice;
6) activitatea atașaților militari , reprezentanților și membrilor echipelor de
legătură.

C. După „locul de îndeplinire a misiunilor ”, acestea pot fi misiuni executate:
C.1. … în interiorul țării
C.2. … în afara acesteia .
C.1. La nivel național , misiunile armatei se referă , de regulă , la: apărarea
suver anității , independenței , unității și integrității teritoriale a țării; garantarea
democrației constituționale; ajutor umanitar populației afectate de seism ,
inundații , viscol , alunecări de teren; sprijin dat instituțiilor statului și autorităților
locale î n caz de urgențe civile.
C.2. În afara frontierelor naționale structurile militare românești pot primi și
executa o gamă largă de misiuni. Acestora li se pot încredința (misiuni ce decurg
din statutul României de stat membru al Alianței Nord -Atlantice):
C.2.a) misiuni în sprijinul păcii;
C.2.b) misiuni umanitare;
C.2.c) misiuni de poliție militară;
C.2.d) misiuni de luptă împotriva terorismului internațional;
C.2.e) misiuni de apărare colectivă;
C.2.a) Misiunile în sprijinul păcii , potrivit documentelor ONU și OSCE , se
referă atât la posibilitățile de prevenire a conflictelor , cât și la cele de restabilire a
păcii , cuprinzând diplomația preventivă , realizarea păcii (peacemaking ),
menținerea păcii (peacekeeping ), impunerea păcii (peace enforcement ) și construcția
păcii (peace building ).322
„Operațiile în sprijinul păcii sunt operații multifuncționale , realizate în mod
imparțial , în sprijinul unui mandat ONU sau OSCE , incluzând forțe militare și
agenții diplomatice și umanitare desemnate pentru a realiza cer ințe politice pe
termen lung sau alte condiții specificate în mandat”.323
În literatura de specialitate se folosește conceptual „ operații în sprijinul păcii
(Peace Support Operations )”, care acoperă întreaga gamă definită separat până în
prezent – prevenirea conflictelor , realizarea , menținerea , impunerea și
consolidarea păcii.
Militarii români se află angajați în diferite zone ale lumii la îndeplinirea unor
asemenea misiuni. Astfel , sunt unități și subunități militare românești , precum și

322 Mihăiță CIOCAN, Fenomenul militar contemporan. Analize și sinteze , București, ARS DOCENDI,
2003, p. 92.
323 Lt. col. Dănuț MANTA, Curs de operații multinaționale , București, Editura AISM, 2002, p. 8.

494 militari români ca re execută diverse misiuni în Afg anistan , Irak, Bosnia –
Herțegovina , Kosovo.324
C.2.b) Armata României a îndeplinit misiuni umanitare (Somalia – spital de
campanie , Bosnia -Herțegovina – activități de deminări și construcție de drumuri
etc.) și , desigur , va ma i îndeplini astfel de misiuni atunci când i se va cere de
către organismele internaționale și europene abilitate.
C.2.c) Armata noastră execută misiuni specifice poliției militare în
Afghanistan și Kosovo , contribuind la menținerea și asigurarea ordinii d e drept
în zona de responsabilitate încredințată de forurile internaționale sau europene
abilitate.
C.2.d) Misiuni de luptă împotriva terorismului internațional , structuri
militare românești execută atât în interiorul țării , cât și în afara acesteia. Pe p lan
național , armata participă la activități destinate prevenirii atacurilor teroriste ,
împreună cu alte instituții ale statului cu competențe sporite în acest domeniu de
activitate. În afara țării , există militari români care participă , în cadrul coaliție i
multinaționale , la lupta împotriva terorismului internațional , de exemplu , în Irak.
C.2.e) Misiunile de apărare colectivă se execută de către Armata României în
temeiul art. 5 al Alianței Nord -Atlantice , a cărei membră este și țara noastră.

D. După „ mod ul de executare a misiunilor ”, acestea se pot diviza în:
D.1. misiuni independente (de regulă , se execută sub comandă națională);
D.2. misiuni în cooperare cu alte instituții ale statului cu atribuții în
domeniul securității naționale și apărării țării;
D.3. misiuni în cadrul unor coaliții internaționale (împreună cu structuri
militare aparținând altor state , fie cele care sunt membre ale NATO , fie state cu
care România are tratate de colaborare militară).
D.1. Armata României poate executa misiuni , în mo d independent , atât pe
teritoriul național , cât și în afara acestuia. Acestea se referă la: apărarea
individuală (pe uscat , în aer și pe apă) a teritoriului național împotriva oricărei
agresiuni militare;
D.2. Apărarea colectivă (se are în vedere calitatea statului român de membru
al NATO); acțiuni de limitare și înlăturare a efectelor calamităților naturale și
accidentelor ecologice.
Ca misiuni executate în colaborare cu alte instituții ale statului cu
competențe în domeniul securității naționale și apărăr ii țării pot fi:
1) garantarea democrației constituționale;
2) menținerea și restabilirea ordinii de drept în situații critice și de criză
socială;
3) misiuni umanitare în caz de necesitate;

324 Observatorul mili tar, nr. 18, 2003, p. 4.

495 4) combaterea crimei organizate , a acțiunilor teroriste întrepr inse pe
teritoriul național.
D.3. Structuri militare românești pot executa diferite misiuni peste hotare
acționând împreună cu unități și subunități militare ale altor state , constituite sub
forma unei coaliții internaționale. În acest sens , un exemplu îl poate reprezenta
participarea unor unități militare românești la îndeplinirea de diferite misiuni în
Afghanistan și Irak. Este evident că datorită statutului României de membru al
Alianței Nord -Atlantice , armata sa este și va fi angajată în misiuni ce pri vesc
apărarea colectivă , lupta împotriva terorismului internațional etc. , pe care le va
îndeplini împreună cu armatele altor state partenere. Totodată , structuri militare
românești pot lua parte la operații militare în cadrul unor coaliții ad -hoc.

E. În conformitate cu „caracterul misiunilor ” se deosebesc:
E.1. misiuni tradiționale
E.2. misiuni noi .
E.1. Misiunile tradiționale se referă la activități cum ar fi:
E.1.a) garantarea suveranității , independenței , integrității teritoriale și
unității țării. Aceasta presupune ca armata să fie gata , în orice moment , să dea
riposta cuvenită oricărei agresiuni militare venită din partea altui stat sau grup
de state;
E.1.b) cooperarea cu instituțiile statului și cu autoritățile locale în caz de
urgențe
civile;
E.1.c) colaborarea cu instituțiile statului cu atribuții în combaterea
terorismului , traficului cu persoane , cu droguri , cu arme etc.;
E.1.d) pregătirea populației , a economiei și a teritoriului pentru apărare ,
potrivit prevederilor legii în materie;
E.1.e) garantarea democrației constituționale.
E.2. Misiunile noi derivă din noul context european și mondial. Astfel ,
România , prin calitatea de membru al NATO , va avea de îndeplinit misiuni de
apărare colectivă , în conformitate cu prevederile art. 5 al Alianțe i. Structuri
militare românești vor participa activ la misiuni de realizare , menținere ,
impunere sau consolidare (construcție) a păcii și la misiuni umanitare , împreună
cu armatele altor state.
Armata României va continua să activeze pe linia Parteneriatul ui pentru
Pace , ca modalitate de sporire a încrederii între state , printr -o mai bună
cunoaștere reciprocă. În plus , implicarea activă în lupta împotriva terorismului
internațional este o sursă a noului tip de misiuni pe care armata le poate
îndeplini , desigur, în cadrul unor structuri militare multinaționale , sub egida
NATO sau ONU. Bineînțeles , armata desfășoară acțiuni de luptă – de prevenire

496 și activități concrete , specifice – împotriva terorismului individual și/sau produs
de organizații teroriste și pe teritoriul național.
În ultima vreme , NATO preconizează desfășurarea de misiuni preventive de
către forțele armate ale statelor membre.
„Prevenirea , ca misiune a forțelor armate , își propune următoarele:
1) întărirea eforturilor naționale și ale Alianței Nord -Atlantice în materie de
neproliferare , utilizarea instrumentelor diplomatice și financiare pentru a evita ca
tehnologia armelor de distrugere în masă să nu cadă în mâini indezirabile;
2) necesitatea ca forțele armate să fie echipate ținând seama de mediul cu
arme de distrugere în masă;
3) fiecare beligerant să fie făcut să înțeleagă ce avantaje ar obține din
întrebuințarea armelor chimice , bacteriologice și nucleare.
Important este că prevenirea nu presupune folosirea obligatorie a forței
militare o fensive. Totuși , o națiune nu trebuie să aștepte să fie atacată pentru a
acționa. Dreptul internațional recunoaște acest lucru , mai ales , astăzi , când
întrebuințarea armelor de distrugere în masă nu mai este apanajul statelor sau al
alianțelor politico -militare , ci există posibilitatea ca actori nonstatali (teroriști
individuali , grupări sau organizații teroriste internaționale) să ajungă în posesia
unor asemenea mijloace de luptă letale cu care să amenințe diferite state sau
grupuri de state”325.
Și alte sta te membre ale NATO vorbesc despre caracterul preventiv la
misiunilor forțelor lor armate. Astfel , din totalul de șase misiuni , ale armatelor
Franței și Germaniei , numai una se referă la apărarea națională , celelalte privesc
gestiunea preventivă și eficace a crizelor , prevenirea riscurilor de orice natură ,
care ar putea să pună în discuție interesele lor vitale sau interesele lor de
securitate.326
Prin urmare , misiunile noi , din afara frontierelor naționale , cu caracter
preventiv , sunt cele mai numeroase , în prezent , la toate armatele statelor membre
ale Alianței Nord -Atlantice.
În concluzie , se poate afirma că , în stabilirea , de către cei în drept , a noilor
sarcini ale armatei țării noastre , se pornește de la realitatea actuală , potrivit căreia
securitatea na țională și promovarea intereselor statului român se asigură , de
acum înainte , și prin executarea de misiuni , pe de o parte , în afara frontierelor
naționale și în spațiul de competență al Alianței Nord -Atlantice.
Pe de altă parte , se are în vedere noul medi u strategic , apărut după
încheierea Războiului Rece , ce se caracterizează printr -o mare complexitate și o
importantă incertitudine în raport cu lumea bipolară și cu certitudinile sale

325 General Richard MYERS, op. cit .
326 Adoption d’un concept franco -allemand en matière de sécurité et de défense – Consultations franco –
allemand de Nuremberg, 9 décembre 1996, p. 3, http://www.france. diplomatie.fr/actu/
artico le.asp ?ART =30243 -45k

497 relative. În prezent , nu mai sunt amenințări cu claritate identificabile , dar există o
multitudine de riscuri și pericole la care se poate răspunde adecvat doar prin
măsuri comune de securitate și cu caracter preventiv.

F. După criteriul „organizația internațională sau europeană ” sub egida
căreia se execută misiunea sunt:
F.1. misiuni sub egida ONU;
F.2. misiuni conduse de NATO;
F.3. misiuni sub egida OSCE .
F.1. În general , sub egida ONU se execută misiuni de menținere , impunere
sau restabilire a păcii și misiuni umanitare. Analiza gestionării de către ONU a
evenimentelor di n Kosovo a pus în evidență necesitatea ca această organizație
internațională să posede o structură capabilă să intervină prompt și eficace în
crizele interne , acolo unde se concentrează din ce în ce mai mult grave atrocități ,
prin care drepturile fundament ale ale omului și norme de drept internațional
sunt nesocotite.
Totodată , se impune ca operațiilor de menținere a păcii să li se imprime un
nou suflu de vitalitate și eficacitate , prin redefinirea mandatelor în funcție de
realitățile din teren și alocarea de resurse suficiente. Aceasta pentru ca soldații
păcii , ce acționează pe temeiul unui mandat al ONU , pe de o parte , să poată să se
achite de sarcinile lor , cu profesionalism și eficacitate. Pe de altă parte , aceștia
trebuie , datorită regulilor de angajame nt, să fie în măsură să se apere pe ei și pe
ceilalți participanți la misiune , precum și să execute mandatul împotriva celor
care revin asupra angajamentelor pe care le -au luat în virtutea acordului de pace
sau care , în alt mod , caută să -I aducă atingere p rin violență.327
În același timp , se cere ca militarii care acționează sub egida ONU , așa-
numitele „căști albastre” , să fie împuterniciți să folosească forța atunci când se
găsesc în fața unor oameni care fac puțin caz de dreptul umanitar. Actuala
imparțiali tate a forțelor ONU s -a dovedit ineficace pentru menținerea păcii în
unele zone ale lumii.
F.2. Anumite măsuri de securitate și apărare colectivă se realizează prin
executarea de misiuni de către structuri militare naționale sub conducerea
Alianței Nord -Atlantice. Astfel , lupta împotriva terorismului internațional se
desfășoară de către o coaliție multinațională , formată din forțe militare ale
statelor membre NATO.
F.3. OSCE , ca organizație europeană , are menirea de a contribui la
dezvoltarea securității și cooperării , la nivel continental. Ea constituie un
instrument diplomatic preventiv , de gestionare a crizelor și de menținere a păcii.

327 Lt. col. Richard GIGUERE, De la résurgence de l’armée , http://cdacdai . ca/symposia/2000/
giguere.htm

498 În atingerea obiectivelor sale , poate face apel și la personal militar calificat , care
va acționa în calitate de observat ori în zonele stabilite.

G. În conformitate cu criteriul „condițiile de înfăptuire a misiunilor ” pot fi:
G.1. misiuni în timp de pace;
G.2. misiuni în situații de criză;
G.3. misiuni ale armatei la război .
G.1. Misiunile armatei în timp de pace au un rol decisiv în descurajarea
potențialilor agresori care ar atenta la interesele naționale ale statului român. Ele
cuprind:
a) pregătirea structurilor sale (efective , armament , tehnică de luptă etc.)
pentru respingerea unei agresiuni executate prin surprinder e;
b) adaptarea organizatorică în vederea integrării în structurile de securitate
europene și euroatlantice;
c) participarea la operații militare multinaționale altele decât războiul;
d) cooperarea militară internațională.
G.2. Misiunile armatei în situaț ii de criză se referă la participarea acesteia ,
împreună cu celelalte organisme stabilite prin lege , la apărarea valorilor
democrației constituționale , pe de o parte , și la acțiuni de limitare și înlăturare a
efectelor calamităților naturale , accidentelor și catastrofelor pe teritoriul național ,
pe de altă parte. Ele includ activități precum:
a) prevenirea declanșării unor acțiuni destabilizatoare;
b) neutralizarea elementelor terorist – diversioniste și a altor formațiuni
ilegale înarmate;
c) zădărnicir ea încercărilor de blocare a unor căi de comunicații spre
anumite obiective;
d) stoparea traficului cu armament și muniții;
e) deblocarea unor obiective politico -administrative sau economico -sociale ,
controlate ilegal de forțe ostile;
f) realizarea sigur anței strategice la frontieră și la obiective de importanță vitală .
G.3. Misiunile armatei la război se referă la respingerea acțiunilor militare în
forță și limitarea efectelor inițiale ale agresiunii , precum și la victoria militară
asupra agresorului ca re acționează în spațiul de interes strategic al României. În
plus , țara noastră , ca membră NATO , va acționa în cadrul apărării colective ,
potrivit art. 5. al Organizației , atunci când un stat din Alianță va fi atacat de forțe
armate ale altui stat sau ale unei grupări de state.

2.1.e) Operațiile de menținere a păci pot fi împărțite în :
1) misiuni de observare;
2) misiuni la nivel armat;

499 3) combinarea celor două categorii de misiuni;
4) operații multilaterale.
1. Misiunile de observare reprezintă misiunil e desfășurate numai cu
observatori militari (fără armament) precum și alte componente civile a operației ,
care execută observarea și verificarea unor obiective limitate (efectiv 10 – 100
indivizi).
2. Misiunile la nivel armat se efectuează de unități milita re înzestrate cu
armament și cu o anumită structura și subordonare ierarhică.
3. Operațiile multilaterale sunt misiuni la nivel armat; uneori includ și
observatori militari precum și o componentă civilă. Clasificarea operațiilor de
menținere a păcii în lit eratura de specialitate nu este unitară , cunoscând mai
multe opțiuni și structuri. Cauzele existenței mai multor clasificări ale
operațiunilor de menținere a păcii ar fi:
– inexistența unei definiții a operațiunilor;
– existența mai multor perspective te oretice de analiză a fenomenului , care
creează confuzii la nivelul aparatului critic (condiție -principiu) , funcție -misiune ,
scop -rol, raport civil -militar);
– interpretarea a înlocuit normativul , altfel spus decizia nu se mai sprijină pe
normă , ci pe arbit rariu;
– inexisten ța consensului la nivelul normativului;existența până la negare a
sensurilor unor principii de drept internațional și golirea de conținut a unor
norme de drept internațional prin atenția prea mare acordată teoriei.
Practica ONU cunoa ște trei tipuri de opera țiuni de men ținere a p ăcii:
Nivelul 1 – Activit ăți foarte limitate ale contingentelor de armat ă neînarmate
sau u șor înarmate cu pu țină sau f ără libertate de manevrare.
– misiuni de observare;
– forțe interpozi ționale.
Nivelul 2 – De obi cei are loc în conflicte între comunit ăți cu un stat , decât în
conflicte dintre state și care necesit ă forte cu un nivel mai ridicat de instruire și
armament mai greu decât cel cerut la nivelul 1.
– desfășurarea preventiv ă a for țelor;
– măsurile interne de soluționare a conflictelor;
– asisten ța autorit ății interimare;
– protejarea asisten ței umanitare;
– garantarea sau refuzarea deplas ării.
Nivelul 3 – Necesit ă o intensitate opera țional ă mai mare cu sporirea clar ă a
riscului și coordonare sofisticat ă a efo rturilor militare.
– sanc țiuni;
– asigurarea p ăcii.
Activit ățile actuale includ:
– supravegherea acordurilor de încetare a focului;
– demobilizarea combatan ților și reintegrarea lor în societate;

500 – protejarea non -combatan ților de agresiune;
– dezarmarea și distrugerea armamentului;
– protejarea și repatrierea refugia ților și persoanelor str ămutate;
– asisten ță umanitar ă;
– crearea infrastructurii guvernamentale , forțelor de poli ție civil ă și a
institu țiilor juridice;
– verificarea drepturilor omului;
– moni torizarea alegerilor libere;
– crearea zonelor de securitate;
– stabilirea și men ținerea embargouri
– utilizarea unei semnificative puteri de foc pentru a asigura respectarea
mandatului ONU.
Din practica interna țional ă și abord ările teoretice în materie s -au desprins
următoarele caracteristici:
– opera țiunile de men ținere a p ăcii au caracter multina țional , temporar și se
stabilesc , în principiu , cu consim țământul p ărților în conflict;
– impar țialitatea for țelor ce alc ătuiesc aceast ă opera țiune este strict necesar ă
îndeplinirii în bune condi ții a mandatului s ău.
Astfel , forțele opera țiunii nu au dreptul s ă intervin ă în favoarea vreuneia
dintre p ărțile implicate în conflict; aceste opera țiuni sunt stabilite de Consiliul de
Securitate al ONU. Dar au existat și excep ții – opera țiuni autorizate de Adunarea
general ă a ONU.
În general , înfiin țarea unei opera țiuni presupune acordul de principiu al
comunit ății interna ționale.
Consiliul de Securitate al ONU are îns ă responsabilitatea acestei ac țiuni, în
special în p rivin ța mandatului opera țiunii respective; opera țiunile de men ținere a
păcii sunt alc ătuite din personal militar și civil. Componen ța personalului
depinde de propor țiile conflictului și este determinat ă de Mandatul
corespunz ător.328

328 IMPLICAREA OSCE ÎN SOLUȚIONAREA CONFLICTULUI TRANSNISTRIAN -Studiu elaborat
în cadrul proiectului IPP. M anagementul conflictelor. – Marcel Garaz, p.