Sf. Ioan Maximovici [625836]

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”

Sf. Ioan Maximovici –
model de cultivare și a edificare a conștiinței
misionare a preotului .

Realizator: Crețu Alexandru
Anul I Master – Misiune și Slujire Pastorală

Iași, 2019

2
Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 3

I. Formarea duhovnicească a păstorului de suflete după modelul Sf. Ioan Maximovici.
Repere pentru activitatea pedagogică a preotului cu tinerii seminariști ………………………….. 5

II. Repere privind activitatea misionară a preotului, desprinse din lucrarea misionară a Sf.
Ioan în China, în Europa Occidentală și în America ………………………….. ………………………. 10

III. Grija Vlădicăi Ioan pentru dezvoltarea cultului Sfinților uitați ………………………….. ….. 13

Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 16

BIBLIOG RAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 17

3
Introducere

Viețile Sfinților sunt asemenea stelelor de pe bolta cerească, care se deosebesc una de alta
și luminează fiecare în felul său propriu, fiecare având frumesețea sa aparte și împreună cu
celelalte creând frumusețea universului . Fiecare Sfânt s -a nevoit în felul său propriu pentru a
ajunge la asemănarea cât mai mare cu Prototipul, în diverse moduri.
Unii dintre ei s -au ostenit în vremurile îndepărtate în care creștinii se adunau la căderea
întunericului în catacomb e pentru a se ruga, pătimind chiar mucenicie pentru crezul lor. Alții au
trăit în vremuri de pace, asumându -și de bună voie traiul în lipsuri, luând schima monahală și
strălucind în locurile cele mai pustii ori în sfintele mănăstiri. Iar alții, printr -o viață de famili e
trăită în ascultatre de poruncile Domnului au ajuns la înălte măsuri de sfințeni e.
Răsfoind culeger ile ce adună viețile acestora o bservăm că ei erau oamneni din toate
stările sociale . Unii dintre ei fuseseră învățați prin cele mai înalte școli ale timpu lui lor, alții erau
oameni simpli; unii proveneau din familii aflate în înalta societate (familii de împărați și
demnitari) și aveau un statut material foarte bun, alții îș i câștigau traiul ca soldați, comercianți,
agricultori, tâmplari, brutari, pantofari , etc. Toți aceștia, de pe fața întregului pământ au fost uniți
de acelașți lucru: dragostea față de Mântuitorul Iisus Hristos și dorința fierbinte de a împlini voia
Acestuia.
O categorie aparte care se cuvine a ne atrage at enția, în cal itatea noastră de candidați la
slujirea preoțească o reprezintă ceata marilo r păstori de suflete, care au răspuns în vremuri dintre
cele mai dificile pentru turma lui Hristos alesei chemări „Paște oile Mele! ” (Ioan 21, 17 ). Între
aceștia se re marcă și chip ul Sf. Ioan Maximovici (1896 -1966), trăitor în seco lul ce a trecut –
perioadă marcată de 2 războaie mondiale, ce au dus la pierderea a zeci de milioane de vieți
omenești, schimbări de regimuri și vreme de persecuție pentru creștinii ortodocși aflați în spat ele
Cortinei de Fier. Acesta este și contextual în care a păstorit Vlădica Ioan, a cărui lucrare
misionară îl așează între marii păstori ai Bisericii lui Hristos.
Lucrarea ce se deschide pornește din dorința de a afla mai mul te despre modul în care
acest păstor s -a format și mai apo i a lucrat în via lui Hristos.
Dată fiind mentalitatea asemănătoare între societatea Apuse ană a secolului trecut și
realit ățile pastorale prezente din lumea de azi și cele viitoare (care pot f i intuite), caut să aflu un
model contemporan de trăire și întărire din pilda acestui iscusit păstor.

4
Din nefericire, Sf. Ioan Maximovici este mai puțin cunosc ut în țara noastră . De aceea,
prezenta lucrare își propune să arunce și o sămânță de sfântă curiozitate în rândul colegilor mei ,
cărora doresc să le ofer câteva aspecte inedite din slujirea Sfântului Ierarh, cu relevanță pentru
misiunea noastră de viitori preoți și așteptând să fiu surprins de lucrările complementare pe care
la rândul lor, le vor întocmi, cu privire la preoție .
În pagin ile ce urmează voi face referire la următoarele aspecte ce țin de lucrarea sa
pastorală: 1. formara duhovnicească a Sf Ioan și activitatea sa pedagogică; 2 . lucrarea misionară
în China, Europa și America ; 3. grija sa de a răspândi cultul sfinților loc ali- din care putem
dobândi mult folos în viit oarea noastră lucrare misionară . Cartea de căpătâi pe care o voi folosi
se intitulează: Sfântul Ioan de Shanghai și vremea sa – carte ce constituie cea mai detaliată scriere
despre acest incusit păstor pe care o avem în limba română. Pe lâ ngă acesta, voi face apel și la
celelalte surse disponibile: Fercitul Ioan Maximovici: Viața și minunile – Pr Serafim Rose și Pr.
Gherman Podmoșenski; Viața si lucrările părintelui Serafim Rose1 – Ieromonahul Damaschin ,
etc.

1 Cuprinde referințe importante cu privire la activitatea misionară a Sf. Ioan Maximovici.

5
I. Formarea duhovnicească a păstorului de suflete după modelul Sf. Ioan Maximovici .
Repere pentru activitatea pedagogică a preotului cu tinerii seminariști .

Sf. Ioan Maximovici – unul dintre cei mai mari misionari ai secolului al XX – lea a fost
martor la desfășurarea Primului Război Mondial, a luat calea exilului în Iugoslavia după
Revoluția din Rusia anilor 1917, a păstorit turma emigranților ruși din China, di n Europa de Vest
și apoi din America. Viața marelui arhipăstor poate fi împărți tă astfel în 3 mari perioade:
arhiepiscop în China (1934 – 1949), în Europa de Vest (1951 – 1962) și „Apostol ” în America
(1963 – 1966)2.
În prima parte a acestui capitol î ncercăm să urmărim împrejurările în care vocația
viitorului ierarh, copilul Mihail se va arăta și felul în care aceasta va fi cultivată , iar în a doua
parte felul în care a înțeles el să -i pregătească pe viitori preoți, ca profesor de Seminar.
Întreaga lucrare va fii presărată cu observațiile personale pe care le -am cules din activitatea
sârguinciosului păstor și pe care mă străduiesc cu hotărâre să le urmez. Nu voi aminti nimic în această
lucrare despre minunile pe care le -a săvârșit sfântul, ci mă voi limita doar la a cuprinde – pe cât voi putea –
felul în care el îi îndeamna pe viitorii p ăstori de suflete să poarte grijă de mielușeii și oile lui Hristos: prin
propriul exemplu, dar și prin cuvântul rostit sau scris.
În acest sens simt că este necesar să prezint anumite aspecte esențiale din viața sa, începând cu
copilăria și adolescența, î n care a descoperit chemarea sa și s -a format în acest sens . Mă străduiesc astfel
să îmbin prezentarea unor scurte detalii biografice
Pronia divină a rânduit ca viitorul păstor al Bisericii să se nască în anul 1896 în Ucraina,
lângă Harkov, î ntr-o familie nobiliară evlavioasă , care cu 100 de ani înainte de nașterea sa l-a dat
Bisericii pe Sf. Ioan de Tobolsk. Cel di n urmă a întemeiat primul Seminar T eologic din Rusia3 și
a inițiat o misiune în China.
Din fragedă copilărie, tânărul Mihail (viitorul misionar – cel despre care vorbim) era un
băiat deosebit, foarte ascultător, plăpând și bolnăvicios . Prin înfățișarea sa plăpândă și modestele
performanțe fizice primite, Domnul a vrut să se arate că triumful răspân dirii Evangheliei în lume
nu se datorează puterilor omenești, ci harului Său- care plinește lipsurile omenești. Evlavia lui
Mihai l era evidentă prin faptul că iubea sfintele icoane înaintea cărora aducea rugăciune. De

2 Viața, Slujba și Acatistul Sf. Ioan Maximovici , mănăstirea Diaconești, 2005, p. 9.
3 La anul 1712.

6
asemenea mergea adeseori la Mănăstirea de la Sviatogorsk , care număra 600 de monahi și unde
sfintele slujbe era u săvârșite după rînduiala athonită.
Mai mult decât atât, Mihail avea binecuvântata ocazie de a se afla în ambianța
duhovnicească a orașului Harkov , unde se trăia o viață bisericească aparte. La catedrală se
săvâr șeau toate slujbele zilnice după r ânduiala monahală, două icoane făcătoare de minuni se
aflau două mănăstiri distincte din oraș, înaintea cărora se slujeau slujbe speciale de mijlocire, la
care se adăuga prezența sfintelor moaște ne stricate ale Arhiepiscop ului Mele tie (căruia mai târziu
Vlădica Ioan îi va scrie viața) .
Sf. Arhiepiscop Meletie (+1840), fusese profesor de seminar, reușind să prezinte în mod
strălucit orice subiect și să stârnească interesul ascultătorului. Pe acesta , Mihail îl va lua ca
model în slujirea sa c a profesor la Seminarul Teologic din Bitola (1927 – 1934). I erarhul adormit
fusese și un mare iubitor al Sfintelor Slujbe, care se desfășurau într -o liniște desăvârșită . Pe lângă
aceasta s -a remarcat prin faptul c ă s-a trudit să viziteze aproape toate parohiile din jurisdicția sa.
Toate acest e locuri și persoane sfinte și -au lăsat amprenta definitivă asupra viitorului
misionar de mai târziu. Trăind de mic în preajma Sfinților și simțind neprețuitul lor ajutor,
participând la sfintele slujbe săvârșite cu evlavie, după rânduiala confirmată de generații de
creștini, atunci când viitorul slujitor a primit în grijă sufletele omenești, a căutat să insufle
păstoriților săi toate aceste mijloace în lupta pentru dobândirea sfințeniei.
Formarea sa intelectuală s -a împletit cu cea duhovnicească, după cum vom arăta în
continuare. Tânărul Mihail a studiat mai întâi Dreptul la Harkov, deși simțea chemarea pentru a
merge la Teologie. Totuși, din ascultare de părinți a urmat facultatea amintită , absolvind -o în
1918 . Una din biografiile dedicate acestuia surprinde că studentul „petrecea mai mult timp citind
viețile sfinților, decât asistând la cursuri. „Studiind viețile sfinților la un nivel universitar, reușea
să pătrundă cu m intea lumea acestora, psihologia lor, nevoințele lor, precum și viața de
rugăciune4”. După absolvire a profesat pentru puțin timp în magistratură. Observăm de aici, că în
formarea sa un rol foarte important l -au avut viețile sfinților. De aici deducem că acestea
reprezintă una dintre pregătirile cele mai bune pe care trebuie să le aibă cei care vor să studieze
Teologia (în Seminar sau Facultate).

4 Bernard Le Caro, Sfântul Ioan de Shanghai și vremea sa , Editura Apostolia, Mănăstirea Sf. Acoperământ al
Născătoarei de Dumnezeu, Elveția, 2017, p. 24.

7
Evenimentul prăbușirii Imperiului rus i -a arătat că toate cele pământești sunt zadarnice,
iar capacitatea și puterile omenești sunt limitate și astfel s -a hotărât „să se lepede de
deșertăciunea acestei lumi pentru a se pune întru totul în slujba lui Dumnez eu5”.
În circumstanțele deosebit de grele pentru slujitorii Bisericii de după anul 1917, tânărul
Mihail a fost membru al consiliului parohial de la Harkov, constituit pentru a -l ajuta pe preot în
acel context ostil misiunii preoțești. Implicarea în organi smele parohiale se arată a fii o îndatorire
foarte importantă și pentru noi, ca viitori preoți, întrucât în acest mod se poate simți mult mai
bine pulsul enoriașilor acelei parohii; în plus, râvna și puterea noastră tinerească poate com pleta
și dinamiza ac tivitatea diferitelor sectoare ale administrației parohiale.
În urma războiului civil din 1917 , undeva la 2 milioane de ruși au luat calea exilului
răspândindu -se în 25 de țări în lume. O bucată din această turmă îi va fi încredințată mai târziu
spre păstorire lui Mihail , care între t imp luase și el calea exilului împreună cu familia sa,
stabilindu -se în Iugoslavia, la Belgrad . Experierea pe propria piele a greutăților imigrării îl va
face să arate compasiune pentru cei care se aflau într -un pămâ nt străin, lipsiți de mijloace
financiare. Pronia divină a făcut ca u na dintre țările care a fost receptivă la suferința rușilor
refugiați și i -a primit pe meleagurile ei , Serbia , să cuno ască o renaștere duhovnicească după 5
secole de jug turcesc.
Viito rul păstor și liturghisitor și -a îndeplinit la Belgrad vechea dorință, de a se înscrie la
Facultatea de Teologie, pe care a absolvit -o în 1925. Pe durata anilor de studiu vindea ziare în
preajma Patriarhiei pentru a se putea întreține.
În 1924 a fost hirotesit citeț în biserica rusă din Belgrad, iar în 1926 a intrat în rândul
monahilor și a primit rânduiala diaconiei. Numele de Ioan primit cu această ocazie era o așezare
a lui sub ocrotirea Sf. Ioan de Tabolsk – de care am amintit mai devreme -, nume pe care l -a onorat
prin întrega sa slujire. În același an a fost hirotonit preot și a fost trimis să predea Religia pentru
doi ani într -o localitate din Banatul Sârbesc.
Rod al unei bune formări, ieromonahul Ioan, a transmis mai apoi această comoară
acumulată peste ani seminariștilor de la Bitola. Timp d e 7 ani părintele Ioan a predat aici, fiind
cel mai tânăr asitent al profesorului principal, părintele Iustin Popovici. Majoritatea elevilor
seminarului erau sârbi, dar puteau fi întâlniți și câțiva albanezi, ruși și cehi, pe care părintele Ioan
îi trata ta cu aceeași dragoste ca pe cei dintâi, împlinind cuvântul care zice că în Hristos nu mai

5 Ibidem , p. 25.

8
este nici iudeu nici elin6, ci toți sunt ai Lui. La solicitarea comunității grecești din oraș, părintele
a săvârșit regulat Sf. Liturghie în limba greacă, pentru a aduce mângâiere cetățenilor greci din
oraș.
Pilda vieții părintelui Ioan, a lăsat o impresie neștearsă în amintirea seminariștilor stând
în acest sens mai multe mărturii scrise. Părintele Ioan trăia mai mult în cer decât pe pământ,
distingându -se prin blândețea și smerenia coborâte parcă din paginile vechilo r sinaxare. În timpul
nopțiilor elevii îl puteau vedea așezat la masă, citind Scriptura, pe care ajunsese să o cunoască în
cele mai mici detalii, putând identifica spontan trimiterile e xacte.
Când mergea la cantină, după ce servea mas a cu cumpătare, împărțea alimentele rămase
cu elevii săi , pentru care reprezenta „mai mult decât o mamă sau un tată7”. Atunci când se ruga
cu elevii, se putea observa, cât de adâncit era în vorbirea cu Domnul, iar la slujbele pe care le
săvârșea domnea o tăcere adâncă. Din aceastea învățăm că un adevărat păstor de suflete nu poate
fii îndestulat, atunci când mațele turmei sale ghiorțăie.
Pe lângă pilda cu fapta, părintele Ioan avea un stil aparte de a-i forma pe elevi în duhul
credinței : cite a elevilor ad unați la chilia sa viețile sfinților, iar la praznice se plimba cu ei pe la
mănăstirile din zonă pregătindu -i pentru viață. Alcătuia și o listă cu cei care urmau să citească la
strană. La ora stabilită, două grupe de cititori trebuiau să meargă acasă la pă rintele, pentru a
consulta rânduiala și a lua contact cu text ele imnografice . În acest fel părintele Ioan ne -a lăsat
pildă și nouă cum putem să ne creștem dragostea față de Dumnezeu și să ne cultivăm vocația
preoțească: arătând un interes permanent pentru cercetarea vieților sfinților, deprinzându -ne cu
rânduiala de rugăciune obștească a Bisericii și ținând legătura cu sfintele mănăstiri.
Atrăgea atenția că izvorul tuturor cunoștințelor teologice este Sfânta Scriptură. Pentru a
menține treză în rândul elev ilor preocuparea pentru aceasta, îi întreba pe rând ce Apostol și
Evanghelie se citesc în acea zi, texte pe care le tâicuia pe scurt mai apoi .
Atunci când aborda teme de istorie bisericească, insista asupra momentelor cheie și le
repeta până ce toată clas a asimila materialul expus. Din aceasta învățăm că atunci când va trebui
și noi să le vorbim credincioșilor aspect legate de Istoria Bisericii, nu trebuie să uităm nici o clipă
că va trebui să reliefăm lucrarea pe care Providența a făcut -o în istorie prin diferite evenimente și
oameni și să nu ne rezumăm doar la prezentarea vieților și realizărilor lor.

6 Galateni 3, 27 -29.
7 Bernard Le Caro, Sfântul Ioan de Shanghai și vremea sa , Editura Apostolia, Mănăstirea Sf. Acoperământ al
Născătoarei de Dumnezeu, Elveția, 2017, p. 31.

9
Ieromonahul profes or încerca să le trezească viitorilor preoți dragostea pentru marea
familie duhovnicească a parohiei , învățindu -i să fie alături de enoriași, atât în vreme de bucurie,
cât și în vreme de necaz. Și pentru noi, candidații la preoție, înainte de a face pasul către
hirotonie trebuie să ne fii făcut un amănunțit proces de conștiință, meditând dacă într -adevăr
suntem gata să fim alături de păstoriți nu numai la bine, ci și în greutățile care iminent vor veni.
Părintele Ioan se distingea prin cunoștințe vaste, prin smerenia pe care le împărtășea și
prin dragostea față de elevi. Activitatea pedagogică a părintelui Ioan s -a extins și asupra elevilor
ortodocș i albanezi de la o școală de comerț din apropierea seminarului , pe care îi ajuta la
matematică și fizică. Încheiem acest capitol, oferind spre meditare mărturia unuia dintre
contemporanii lui , cu privire la modul în care se cuvine ca un preot să se apropie de cei pe care
trebuie să îi învețe poruncile Domnului : „Mai târziu, când unii dintre foștii belgrădeni avea să -l
întrebe ce metod ă pedagogică folosea pentru a atrage in imile, Sfântul i -a răspuns: «nu folosesc
nici o met odă pedagogic ă. Atunci când vorbesc cu oamenii, încerc să fiu î n harul lui Dumnezeu
și să nu împiedic harul să -i cerceteze și să -i înnoiască »8”.

8 Ibidem , p. 45.

10
II. Repere privind activitatea misionară a preotului, desprinse din l ucrarea misionară a Sf. Ioan în
China , în Europa Occidentală și în America

Continuăm prin a înfățișa câteva aspecte din activitatea preoțească a Sf. Ioan în Diaspora,
din care vom extrage câteva îndrumări privitoare la modul în care preotul poate să își cultive
vocația sa misi onară.
În anul 193 4, părintele Ioan a fost trimis să păstorească cei 19 000 de ruși aflați în
Shanghai, fiind hirotonit episcop al acestora. La Shanghai, prima grijă a Vlădicăi a fost aceea de
a potoli conflictele dintre ortodocșii de diferite naționalități și rușii de diferite orientă ri politice9.
Astfel, a stabilit legături cu grecii, sârbii, ucrainienii și georgienii. S -a ocupa t de finalizarea
construcției Catedralei, de pictarea acesteia, a supravegheat ca aceasta să se picteze în manieră
răsăriteană.
Observăm așadar că preotul oriunde s -ar afla: fie într -o parohie în care se află credincioși
de mai multe etnii, din țară (cum este cazul Dobrogei, a anumitelor părți din Banat și Ardeal), fie
din Diaspora – trebuie să acorde o grijă egală tuturor acestora, făcând în așa fel ca fiecare din ei să
se regăsească în viața parohiei pe care o păstorește .
În fiecare an, Vlădica Ioan îi prăznuia cu solemnitate pe cei 2 22 de sfinți mucenici
chinezi, rostea părți de s lujbă în limba chineză, iar la începutul noului an chinezesc săvârșea
integral Sfânta Liturghie în această limbă10. A fondat și o asociație misionară, din care făceau
parte și c âțiva demnitari chinezi ortodocși. Își dorea ca poporul chinez să poată „asculta slujbele
și predicile în limba sa matern ă”11 și avea în preajma sa mai mulți preoți autohtoni.
Același lucru avea să facă și mai târziu, în condițiile în care la sfintele s lujbe erau
prezenți și creștini de alte naționalități, rostind ecfonise în diferite limbi între care: sârba, greaca,

9 Și în Diaspora românească pot apărea astfel de conflicte între credincioșii proveniți din diferitele zone ale țării. De
exemplu, unii dintre ei sunt obișnuiți de acasă să pregătească sarmale pentru Parastase, să împartă zeci de prosoape
și batiste – adăugân d că „așa se face”. Alții fac doar un colac mare și dau de pomană doar câteva alimente. Între
credincioșii care țin toate aceste obiceiuri locale pot izbucni conflicte, fiecare din ei pierzând esențialul, și anume
rugăciunea împreună pentru cei adormiț și milosteniai, cea din urmă putând să îmbrace diferite forme.
10 Mlădițele lui Hristos erau prezente în China încă din 1685. În anul 1716 a fost trimisă prima Misiune rusă la
Peking, alcătuită dintr -un ieromonah, un preot căsătorit, un diacon și 7 clerici i nferiori, care au adus împreună cu ei
icoane cărți și sfinte vase. Între anii 1729 – 1794, au fost trimise alte 6 Misiuni menținând în acest fel prezența
ortodoxiei în China, în rândul puținilor credincioși. La sfârșitul veacului al XIX – lea, fuseseră tradu se în limba
chineză Biblia și cărțile de cult, iar preoții ruși vorbeau fluent această limbă. – Despre aceasta a se vedea în Noii
Mucenici chinezi , Editura Iona, București, 2015, p. 36.
11 Bernard Le Caro, Sfântul Ioan de Shanghai și vremea sa , Editura Apos tolia, Mănăstirea Sf. Acoperământ al
Născătoarei de Dumnezeu, Elveția, 2017, p. 78.

11
araba, latina, franceza și chineza, iar la Paști citea Evanghelia în limba ebraică. Cu privire la
săvârșirea sfintelor slujbe știa că este mai bine ca textele imnografice să fie cântate atunci când
rânduiala prevede, iar nu citite, deoarece „cântarea are o înrâurire mai puternică asupra inimii, pe
care foarte rar o poate avea cititul12”. În acest fel, cunoscând foarte bine tradiția bisericeas că își
dorea ca cei care participă la sfintele slujbe să se folosească realmente : rugându -se cu mintea mai
adunată pe de o parte, iar pe de alta devenind mai receptiv i la cuvântul lui Dumnezeu.
Totodată își dorea ca laudele bisericești să se săvârșească la momentul cuvenit din zi. În
altar nu purta nicio discuție și er a foarte ordonat , împăturindu -și singur veșmintele. Obișnuia ca
după terminarea slujbelor să rămână în altar o vreme îmdelungată, nevrând să piardă bucuria
primită prin participarea la ele. Dorea să îi facă pe credincioși să aibă o participare mai mare la
sfintele slujbe, de aceea îi îndemna pe copii și tineri să ajute la desfășurarea slujbei fie în altar – ca
paraclisieri, fie la strană – ca citeți.
Pe preoți , Vlădica îi atenționa și că nu treb uie „să nesocotească nevoile materiale ale oilor
lor, așa cum Hristos tămăduia suferințele oamenilor, vindeca bolile și îngrijea neputințele13”.
Deși era aspru cu sine însuși, Sf. Ioan făcea apel la păstoriți să aibă dreaptă socoteală.
Îi vizita personal pe bolnavi la domiciliu și pe cei din închisori, a întemeiat un orfelinat și
o școală, pe la care au tr ecut 35000 de copii orfani și s ăraci. Se interesa de educarea turmei sale
și organiza cateheze pentru tineri și adulți, îngrijindu -se și pentru a combate prozelitismul
eterodox. În activitatea pastorală, marii păstori de suflete au constatat că un rol foarte important
îl au vizitele pastorale. Din păcate însă, cel mai adesea acestea se rezumă la stropirea cu
agheasmă a caselor în grabă, de două ori pe an și atât. Adesea preoții, grăbiți (chiar și cei cu
parohii mici) nu schimbă nici un cuvânt cu păstoriții lor și nu se interesează de starea lor
duhovnicească, de curentele ideologice care erodează nestăvilit – câte puțin, dar eficient – credința
lor, de nevoile lor materiale și de bolile care îi apasă (și care își lasă amprenta și asupra stărilor
sufletești).
Vlădica Ioan, prin exemplul său vroia să ne transmită și nouă că trebuie să menținem
contactul cu enoriașii noștri nu numai cu ocazia unor vizite efectuate „din obligație de serviciu” ,
ci să mergem către ei din proprie inițiativă. Astfel, când vom auzi că cineva este bolnav cred că
ar fi bine să mergem pe la el, să ne interesăm cu privire la evoluția bolii de care suferă, să îi

12 Ibidem , p. 218.
13 Ibidem , p. 275.

12
ducem un mic dar, să îi citim câteva rugăciuni14 și să ne arătăm compasiunea sinceră și
dezinteresată, pe care am primit -o din credința în Hristos.
Pentru Sfântul Ioan vizitele pastorale au jucat un rol important în misionarea turmei sale.
Se ruga pentru bolnavi înd elung, îi spovedea, îi consola, îi încuraja, săvârșind astfel „o slujire de
mijlocire asupra acestora”15.
Grija sa pastorală nu înceta o dată cu adormirea păstoriților săi, ci el avea obiceiul ca să
pomenească persoanele adormite de curând, timp de 40 de z ile. Rânduise ca și preoții din eparhia
sa să țină un registru cu numele celor adormiți, pe care trebuia să -I pomenească timp de 40 de
zile. Consider că și noi, în viitoarea noastră slujire preoțească ar trebui să ne facem un caiet cu
numele celor despre c are vom auzi că au trecut de curând la Domnul și să ne rugăm pentru ei
timp de 40 de zile, răstimp în care se hotărăște soarta acelui suflet până la Judecata Universală;
pomenindu -I de asemenea și pe toți cei pe care îi vom fii îngropat.

14 În rândul acestora găsesc a indica una dintre ele, deosebit de frumoase prin alcătuirea ei și prin bogăția ideilor
teologice dezvoltate. Este vorba despre Rugăciunea pentru chemarea mile i lui Dumnezeu la toată neputința,
rugăciune ce își are izvorul de inspirație Sfânta Scriptură – cu precădere Psalmii și scrierile Profeților. Pe scurt, se
arată că Dumnezeu este mult -Milostiv, îndelung -Răbdător, compătimitor, dar și Drept; se arată apoi că toți fără unul
– de la preoți la credincioși – ne-am abătut de la împlinirea poruncilor, dar că vrem să ne întoarcem din căderea
noastră – chiar dacă nu mai putem întru totul datorită măsurii mari în care suntem împătimiți. Totuși, suntem
încrezători în mila Sa și îi mulțumim pentru toate binefacerile pe care le -am primit de la El până în prezenta cli pă. În
final, facem apel și la mijlocirile cele cu multă trecere ale Maicii Domnului și la ajutorul Sfinților Îngeri: „Și chiar
de nu ne ‑am întoarce cu totul de la vicleșugurile noastre, izbăvește ‑ne pe noi pe toți de sfatul rău și ne dă să ‑Ți
mulțumim pen tru toată facerea de bine. Pentru rugăciunile celei ce fără prihană Te -a născut pe Tine, ale Preacuratei
Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cu folosințele sfinților și dumnezeieștilor îngeri și ale tuturor
sfinților. Că Tu ești izvorul mil ei și adâncul de nepătruns al milostivirii și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără
de început al Tău Părinte, și Preasfântului și Bunului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii
vecilor. Amin”. – Molitfelnic, EIBMBOR, București, 2 002, p. 376
15 Preot. Parohie. Înnoire , Mitropolit Emilianos Timiadis, Editura Andreiana, Sibiu, 2015, p. 243.

13
III. Grija Vlădicăi Ioan pentru dezvoltarea cultului Sfinților uitați

Un punct important, peste care nu putem trece îl reprezintă strădania sfântului ierarh
pentru r ăspândirea cultului Sf inților locali .
Așa precum Sf. Ioan s -a trudit pentru răspândirea c instiriii Sfinților din China, așa o va
face și în Europa Occidentală. Astfel, în scurt timp după venirea sa la Paris (1951) , a mers să se
închine la moaștele Sf. Iera rh Dionisie al Parisului, unde i s-a dat voie să săvârșească o slujbă de
mijlocire către acest Sfânt.
Vlădica aduna cu multă atenție materialele despre Sfinții care au fost în primele veacuri
înainte de schism ă. Aceste material e le-a înaintat mai apoi Sinodului, care a hotărât să -i înscrie în
Sinaxar. Vlădica Ioan spunea că este datoria fiecăr ui credincios ort odox, să cunoască viețile
sfinților care s -au nevoit în zona sa și să le ceară mijlocirea.
În circulara pe care a trimis -o preo ților, îi îndemna să îi pomenească la Proscomidie, la
Litie și la Otpusturi pe sfinții locali, după cum urmează : în zona Parisului – pe Sf. Sfințit Mucenic
Dionisie și Sf. Genoveva, la Lyon- pe Sf. Sfințit Mucenic Irineu, la Tours – pe Sf. Martin c el
Milostiv, iar la Marsilia – pe Sf . Victor și S f. Ioan Casian.
Sub atenta sa îndrumare, lista s finților din Apu s a fost completată și cu alți s finți, între
care îi menționăm pe Sf. Columban, S f. Clotilda și Sf . Patrick al Irlandei. S -a îngrijit și de
publicarea în limba franceză a vieții Sf. Otilia (+720).
El arată că „hotărârile A dunări i episcopilor ruși privind cinstirea sfinților din Occident nu
consti tuie totuși canonizarea lor, ci confirmarea faptului că nevoitorul acela era recunoscut ca
sfânt înainte de despărțirea biseri cilor, și că este Sfânt cinstit de Biserica Ortodoxă. Lipsa de
imne liturguice și de mărturii des pre un S fânt din Orient nu înseamnă nicidecum nerecunoașterea
sfințeniei sale. Chiar și sfinții care au viețuit și au fost slăviți în Orient nu au n ici pe departe toți
slujbe liturgice închinate lor ”16.
Sf. Ioan făcea plerinaje unde se aflau moaștele acesto r Sfinți, căutân d să găsească și
mormintele uitate ale unor sfinți despre care avea cunoștință . În direcția răs pândirii cin stirii
acestor s finți, s -a îngrijit de alcătuirea mai multor serviciii liturgice, pe care le -a trimis Sinodului
spre aprobare. În urm a demersurilor sale, Adunarea episcopilor l -a canonizat pe părintele Ioan

16 Bernard Le Caro, Sfântul Ioan de Shanghai și vremea sa… , p.286.

14
din Kronstadt, la New York, în 1964 și a făcut demersurile pentru înscrierea în sinaxare a Sf.
Gherman din Alaska. A lucrat și la răspândirea cultului la nivel local al Sf. Gherman d in Alaska
și al Sf. Petru Aleutul – care a pătimit mucenicia la San Francisco (+1815).
Ajuns la Paris, s -a îngrijit să găsească un loc în care să se săvârșească cultul divin. Astfel
s-au închiriat două garaje care vor servi drept biserică17, aici statornicindu -se o rânduială de
slujbă zilnică. Îl preocupa de asemenea misiunea prin cuvântul tipărit, de accea a î nființat un
buletin în limba franceză. Vlădica însuși, cunoștea foarte bine această limbă, pe care o și folosea
regulat la sfintele slujbe.
Păstra corespondența cu enoriașii săi, prin scrisorile pe care le trimitea cu diferite ocazii.
Vizita și căminele pensionarilor unde săvârșea slujbe și le povestea viețile sfinților zilei. Se
îngrijea și de formarea viitorilor citeți, încurajându -I pe tine ri să citească la strană și povățuindu -i
în acest sens. Pe copii ruși, mergea să -I viziteze la gimnaziu. Dar grija de căpăt âi era să introducă
în Europa Occidentală o viață liturgică autentică fără de care nu poate exista o viață creștină.
Pe când se afla la San Francisco (din 1963) , Sf. Ioan scotea la iveală slujbe pentru o
mulțime de sfinți relativ necunoscuți, mai cu seamă din vestul Europei, după mărturia unuia
dintre citeții de la catedrală18. Între cei care s – au format în preajma Arhiepiscopului Ioan se afla
și părintele Serafim Rose19.
Vlădica „folosise neîndoielnic viețile sf inților ca pe niște manual e care să -l ajute să
ajungă el însuși la măsura sfințeniei. Acum, ca apostol, el chema pe fi ecare sfânt local de care
afla, pe fiecare nou frate sau soră din Trupul lui Hristos, ca să îi dea cerescul ajutor pentru a
evangheliza noile țări20”.
În vasta cunoaștere a accstui păstor, se aflau și sfinții români, a căror listă o va încredința
Frăției întemeiată de el, spre publicare21. Între altele, el a hotărât ca în fiecare luni să se slujească
două liturghii în limba engleză
Și în acest oraș , Sf. I oan s -a ocupat de predarea unor cursuri catahetice pentru adulți22. Și
pentru context ul în care trăim astfel de cursuri ar fii binevenite. Trebuie să ținem cont că deși au

17 „Scopul vieții parohiale nu este asigurarea unor mijloace materiale suficiente (biserici grandioase, instalații
construite cu cele mai recente și mai performante echipamente etc.), ci zidirea trupului în limitele parohiei a vieții
Bisericii noastre, strân gerea fraților risipiți într -o turmă, creșterea popporului în Dumnezeu ca Biserică” – Parohia –
Hristos în mijlocul nostru , Gheorghios D. Metallinos, Editura Deisis, Sibiu, 2004, p. 109.
18 Viața si lucrările părintelui Serafim Rose , Ieromonahul Damaschin, Editura Sophia, București, 2005.p.192.
19 Ibidem , p. 201.
20 Ibidem , p. 279.
21 Ibidem , p. 285.

15
trecut aproape 30 de ani de la căderea regimului ateu, oamenii care s -au format în acea perioada
prezintă carențe majore în ceea ce privește cunoașterea învățăturii de c redință și a cultului divin.
Astfel, ei manifestă anumite atitudini livrate de media în raport cu viața creștină, sunt înclinați
uneori spre practici superstițioase și uneori recunosc ei înșiși că au făcut anumite lucruri rele
pentru că „nu am știut, nu ni s-a spus”. Tocmai de aceea, generația noastră de slujitori trebuie să
țină seama de această situație pastorală ignorată până acum și să inițieze astfel de demersuri
menite să aducă lumină în mintea creștinilor derutați.

22 Ibidem , p. 281.

16
Concluzii

Nu putem avea proiecția utopică că vom reuși să schimbăm întreaga lume, prin
implicarea noastră. Totuși, lucrând cu o grupă de credincioși, care la rândul lor vor transmite
felul creștin de a privi lumea – fără ca măcar să bănuiască asta- ceva se va schimba . Însă cât , nu
știm și nu trebuie să ne intereseze. Chiar și dacă am reuși s ă formăm doar 5 credincioși dintre cei
formaliști în spiritual unei vieții creștine conștiente în toată „cariera noastră preoțească”, nu
trebuie să ne descurajăm.
Domnul Hristos ne trimite fie să sădim în inimile celor care nu auzit de El, fie să udăm
ceea ce au sădit alții, însă a face să crească ceva este un privilegiu rezervat doar Lui. Și asta
pentru că noi oamenii suntem limitați în posibilități și în modul de influențare a cel orlalți. El însă
are cunoașterea gândurilor tuturor, are stăpânire asupra elementelor naturii și asupra
întâmplărilor, pe care le rânduiește simultan în felul în care El singur – ca Dumnezeu – o poate
face.
Înțelegând acestea, consider că noi trebuie să d ăm ce avem mai bun pentru a ne împlini
aleasa chemarea pe care Domnul ne -a făcut -o. Rămâne la latitudinea noastră să ne însușim toate
mijloacele pastorale arătate nouă de marii păstori de suflete și teofori ai Bisericii noastre. Între
aceștia, pilda extrem de actuală asupra căreia am reflectat, cea a Sf. Ioan Maximovici mi -a adus
niște perspective noi în acest lung parcurs ar formării mele ca viitor grădinar al viei lui Hristos.
Îmi doresc ca tot ce am aflat să nu constituie doar o simplă îmbogățire de cun oștințe, sau
o temă de casă făcută din obligație, ci îmi doresc ca cele citite să mă schimbe într -o măsură cât
de mică și să mă facă și pe mine un creștin cu adevărat trăitor, iar într -un viitor doar de
Dumnezeu știut – păstor destoinic din toate punctele d e vedere al oilor sale. În final, și m ai presus
de orice îmi doresc ca viața de sfințenie a Sf. Ioan să devină parte din viața mea.

17
BIBLIOGRAFIE

1. BIBLIA sau Sfânta Scriptură , E.I.B.M.B.OR., București 2008 .

2. Bernard Le Caro , Sfântul Ioan de Shanghai și vremea sa , Editura Apostolia , Mănăstirea
Sf. Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu , Elveția , 201 7.

3. Damaschin, Ieromonahul, Viața si lucrările părintelui Serafim Rose , Editura Sophia ,
București, 20 05.

4. Rose, pr., Serafim și Podmoșenski, pr., Gherman, Fercitul Ioan Maximovici: Viața și
minunile , traducere din limba engleză de Dana Cocargeanu , Editura Soph ia, București,
2006 .

5. Metallinos, D. Gheorghios , Parohia – Hristos în mijlocul nostru , Editura Deisis , Sibiu ,
2004.

6. Molitfelnic, E.I.B.M.B.OR., București 2002 .

7. Noii Mucenici chinezi , Editura Iona, București, 2015.

8. Penticostar, E.I.B.M.B.OR., București 2012 .

9. Timiadis, mitropolit, Emilian os, Preot. Parohie. Înnoire , Editura Andreiana , Sibiu, 2015 .

10. Viața, Slujba și Acatistul Sf. Ioan Maximovici , mănăstirea Diaconești, 2005.