DEPAR TAMENTUL DE LITERE SI LIMBI STRAINE SCRIITORI CARE NU AU MAI FOST EI ÎNȘIȘI : MIHAI EM INESCU ȘI ION CREANG Ă Coordonator ș tiințific:… [625817]

1

UNIVERSITATEA “HYPERION”DIN BUCURESTI
FACULTATEA DE STIINTE SOCIALE, UMANISTE SI ALE NATURII
DEPARTAMENTUL DE LITERE SI LIMBI STRAINE

LUCRARE DE LICENTA

Coordonator ș tiințific:
Prof.Univ.Dr . Otilia Sirbu

Absolvent: [anonimizat]
2020

2
UNIVERSITATEA “HYPERION”DIN BUCURESTI
FACULTATEA DE STIINTE SOCIALE, UMANISTE SI ALE NATURII
DEPAR TAMENTUL DE LITERE SI LIMBI STRAINE

SCRIITORI CARE NU AU MAI FOST EI ÎNȘIȘI :
MIHAI EM INESCU ȘI ION CREANG Ă

Coordonator ș tiințific:
Prof.Univ.Dr . Otilia Sirbu

Absolvent: [anonimizat]
2020

3
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 4
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 6
Moartea celor doi poeț i ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 6
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 22
Perioada de glorie – Junimea 1883 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 22
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 32
Eterna prietenie a celor doi scriitori ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 32
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 43
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 46

4
INTRODUCERE

Multe dintre geniile culturii românești, au fost lăsate să moară prin di ferite locuri cum ar fi
azilele care nu le oferau prea multa importanță si erau prost ingrijiti, tratați necorespunzător sau
chiar rău hrăniți.
Importanți scriitori precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, nu au fost apreciați la momentul când
trăiau, nu au fost valorificați și nu au primit meritele ce li se cuveneau, cu toate că dăduse dovadă de
nenumarate ori, de o genial itate profundă, rara int alnita.
Eminescu, adorat de mulți și în același timp disprețuit de cei de la Junimea, de publicul căruia îi
ajungea în mâini diferitele sale publicații, devine subiectul de bârfă și batjocoră, motiv pentru care
acesta punea la sulfet și se lăsa amărâ t de răutățile din jur. În final se simte trădat de societate, de
Veronica Micle, dragoste care i -a adus numai frământări încolțindu -i în minte sămânța nebuniei.
Munca de redactor, boala, legăturile neliniștitoare pe care le avea pe finalul despărțirii de Veronica,
îi întunecaseră creațiile, scăzandu -i concentrarea și puterea de a mai creea.
Creangă, dragul său prieten, se oferea să fie aproape și să -l adăpostească de fiecare dată când
Eminescu din nou pus la o grea încercare, rămânea fără bani și era nevoit să -și caute iar și iar chirie
pe unde putea. De fiecare dată cănd acesta pleca la București, pentru a i se oferi de lucru ca redactor,
Creangă suferea, îi simțea puteric lipsa și astfel scria des, învitându -și partenerul de cutreierat păduri
și văi, cât mai des în vizită. Această legatură puternică între cei doi, a fost una din motivele care a
murit Ion Creangă, pe lângă boala de care suferea. Dupa moartea Luceafarului, Creangă plângând,
adormea de multe ori pe câte o creție de a lui Eminescu.
Cel considerat unul dintre cei mai mari poeți ai poporului român, moare pe neașteptate în timpul
somnului, singur într -o cameră, precum prietenul său Caragiale, care moare la doar câteva luni de la
moartea Luceafărului, care sfârșește pe podea în urma unui atac de apoplexie.
Scopul acestei lucrari este de a intelege mai bine suferintele prin care cei doi au trecut. Durerea
fizică si psihi că de care sufereau, mai ales în cazul lui Eminescu, a fost cu greu cunoscută de cei din
jur, lasandu -i doar pe cei d ragi lor, să afle de lupta continuă cu grijile neputinței care le -a adus
sfârșitul. Așa își găsesc sfârșitul două dintre marile personalități ale culturii noastre, fără a li se fi
oferit șansa de a lăsa în urmă o moștenire mult mai stufoasă, din punct de vedere al creațiilor.

5
Atât de diferiți dar atât de asemănători, s -a format o adevarată legătură de prietenie între cei doi.
Eminescu era un melancolic, introvertit romantic pe simist pe când Creangă era opusul și anume un
extrovertit, mereu cu zâmbetul pe buze și pus pe glume. Aveau un mod unic de a se înțelege,
Eminescu dispunea de o cultură academică, școlit atât în țară cât și în afară,era cunoscatori de multe
limbi straine, filozofie, pe când Creangă deținea o cultură restrânsă. Fiind un om care nu accepta pe
oricine să -i fie prieten, de cele mai multe ori crezându -se superior față de cei care i se adresau ,
Eminescu prinde totuși mare drag de Creangă.
Probabil factorul principal care i -a unit pe cei doi, a fost sărăcia, amândoi fiind lipsiți de
siguranța unui viitor decent. Împreună și de cele mai multe ori despărțiți, sunt greu încercați de
viață, aceasta sfarșindu -li-se înainte de încheierea misiunii cu care erau meni ți pe al nostru pământ.
Acestia, in ciuda vietii mizerabile pe care au avut o, l asa in urma lor, creatii literare importante care
duc la dezvoltarea bazelor culturii romane, si care in timp infloreste datorita lor.

6
CAPITOLUL I
Moartea celor doi poe ți

În secolul 19, secol în c are lumea era în c ăutarea identității, a dezvoltă rii culturale, se n asc doi
dintre cei mai importanț i scriitori ai culturii române, Mihai Em inescu și Ion Creangă. La vremea
aceea, lumea nu știa că cei ce contribuie la cult ura noastră vor fi am intiți pentru totdeauna, așadar
registrele lor de naștere au fost lăsate la voia intâmplării, de negă sit ori datele erau scrise de păr inții
lor, așa cum s-a găsit în cazul lui Emenscu o psaltire î n care tatăl sau Gh. Em inovici notase nașterea
fiecă rui copil p e care -l avea “astă zi, 20 de c, anul 1849, la patru ceasuri și cîncisprezece m înute
evrop înești, s -au nă scut fiul nostru Mihai”1. Adevărata sa vârstă se află dintr-un registru gă sit la
Botoș ani, aceasta fi ind 21 ianuari e 1850. Cu toate acestea, neaflându -se un document sigur, actu l de
naștere cere să fie păstrată data nașterii, dată de 15 ian . 1850, fără să fie exclusă nașterea sa la
Ipotești, urmând ca acesta să fie botezat la Botoș ani.
La fel ca în cazul lui Eminescu, data de naștre a lui Creangă este incertă. El însu și era nesigur de
data exactă , sau de multe ori își schimbă vârsta întenționat, spre exemplu pentru a da crezare în ochii
socrului să u, cu șansa de a s e căsători cât mai repede, doar din interes.
Ca oricare familie de la țară în car e se găsesc mulți copii, scriitorii la rândul lor au avut mulți frați
și multe surori. Em inescu a a vut 10, pe câ nd parinții lui Creangă se spune că ar fi avut 8 copii.
Statutul social al lor, nu se asemă na nici mai mult nici ma i puțin decât cu cel al unor copii de la țară,
în care mama este casnică iar tatăl face diverse munci ale câ mpului ori mici afaceri pentru a -și putea
întreț ine familia numeroasă . Ambele familii aveau cred ința în sâ n. Em înovici era un om cred incios,
ținea posturile, asculta cu evlavie Sfânta L iturg hie, iar Smaranda insista ca Ion să dev ină preot, mai
mult d in dorința de a se putea mândri î n sat.
În cazul ambilor scriitori, par inții au un rol important în educația lor, insistând să fie școliț i. Tatăl
Luceafărului avea pretenția ca băieții să meargă la școli în stră inătate, u nde puteau urma cariere
bănoase precum medic ina, dreptul, politehnicul și științele mili tare. Dorea să-și crească averea nu
numai pentru a nu -i lipsi pe copiii săi de vre -un bun, dar și pentru a -i putea trimite la școli în
străinatate, în dor ința creșterii lor pe o mai înaltă treapta socială. Decisese ca fetelor să nu le ofere o
instruire spir ituală dar zestre bună, iar băieților o cultură teme inică și fără nici o avere, aceștia d in

1 George Calinescu, Viata lui Mihai Eminescu,Editura Litera, Chisinau, 1998, p.44

7
urmă reuș ind să și-o agonisească singuri. Tatăl lui Creangă însă, se împotrivște la î nceput cu i deea
mamei sale de a -l face popă , crezând că e mai de fo los să meargă să stea cu oile decât să meargă la
școală . Hotărăș te în cele d in urmă să-l susț ină fînanciar cu cererea ca după ce va deveni popă, să
aibă grijă de fraț ii și surorile lui, să -i ajute financiar . În încercarea de a face bani pentru a -și ține
copilu la școli î nlte, moare de tână r la 28/30 iunie 1858, pe la stră ini. După moarte a soțului,
Smaranda rămâ ne capul familiei și nemaiavând cum să -l țină pe Ion la școală, este ținut, pentru o
perioa dă scurtă , de către bunicul să u David.
Ca orice copil de țăran care are libetatea să cutreiere munț ii și văile, a ceștia fă ceau numeroase
prostii. F ăceau isprăvi ca orice copil de ță ran, ei trăind țărăneș te, luau satele la picior și adesea, spre
nemulțumirea păr inților, lipseau și mai multe zile de acasă , fugind de la școală. D in aceste ispră vi le
vine de multe ori insiprația, Creangă povest ind cele intâmplate în Am întiri d in copilă rie iar
Eminescu, face mai târziu poezii precum “Căl in nebunul” înspirată d in vremea pe când fugea de
cicălelile tatălui său, refugiat î ntre un bordei de ță ran, ori inspirate din poveștile împărtă șite de vre –
un moș sau vre -o babă , cum ar fi “Trecut au anii” sau din nopțile pe când d ispărea de acasă prin
codrii, doar cu o carte și doi trei covrigi în mână .
Încă de la o vârstă fragedă, amândoi fac cunoșt ință cu sexul frumos din diferite scopuri. Pentru că
Eminescu era un î ndrăgostit incurabil, avea tend ința să se îndrăgosteasca uș or și des de câte vre -o
fată ca mai apoi să se lase inspirat de momentele petrecute cu iubita și să compună versuri. Creangă,
cu toate ca mărturisea ca este un bă iat ru șinos care se teme și de umbra sa, le lăsa pe fetele d in sat să
se apropie de el doar pentru că acestea î i ofereau diferite bucate. De aici put em înț elege semnătura
fiecăruia. Eminescu un îndrăgostit incurabil iar Creangă un gurmand. Pe măsură ce creș te Eminescu,
începe să -și tratez e curiozitatea cu lecturi r omanțioase, lecturi ce îi stârne sc dor ința de al intare cu
prima dragoste. D in mome ment ce poeziile sale d in tinerețe vorbesc despre o iubire moartă, ț inem să
credem că prima sa dragos te moare probabil de tânără .
Nici drumul că tre învăță tura nu a fost unul ușor. Dacă Ion Creangă a urmat drumul bisericii
deven ind diacon, Em inescu nu știa sigur ce ar trebui sa facă în viață. A avut mai multe încercări de a
duce până la bun sfârșit datoria față de școală, de cele mai multe ori renunțâ nd la aceasta și fiind
adus înapoi cu forța de către tatăl să u. De multe ori fugea d in cauza lipsei de mâ ncare și a condiiților
neprielnice în care trebuia să locuiască la diferitele gazde pe care tatăl său le plătea petru a -l putea
ține pe timpul ș colii. Pentru că era un copil temător d in fire, copii de la gazdă făceau mereu farse pe
seama lui. La ș coală , nu era prea bun. Ura matematica și nu era un adept al lecțiilor învățate mot -a-

8
mo, î n shimb era foarte priceput la l imba română și istorie. Rămâ ne totu și repetent. F recventează tot
clasa a doua, se mută de la Tirtec d in pricina căruia a mai fugit, și ajunge la un frantuz care -i oferă o
cameră rău întreținută și din această cauză pr inde o boală la urechi.
În perioada trecerii către maturitate, Em inescu lasă în urma jocurile copilăreș ti și începu să
meargă pe ascuns la balurile mascate și teatru . Ajunge să fugă cu trupa actorilor Trad ini, dev ine
sufleor și rămâne legat de această trupă datorită dragostei pe care o purta pentru o anumită actriță .
Era o actrița de mâ na a doua, reu șind în această industrie datorită aspectului său fizic, avea amanț i
care o întreț ineau, dar accepta și dragostea lui Emiescu, primind chiar și poezii de la acesta.
Pe unde mergea, era admirat pentru caligrafie și frumaosa gândir e. Este remarcat î n scurt timp și
devine copis t la Comitetiu lui Permanent al Judetului Botoșani. După ce î și dă demi sia, dev ine
bibliotecar, la adăpostul oferit de fostul său profesor Pumnul. Culcușul poetului era defapt în
bibliotică și având acces nelimitat, ajunge să citească toate cărț ile. Nu le c itea cu întenția de a se
pregăti pentru examene ci pentru el, pentru a -și putea înflori cunoșt ințele, cunoștințe ce -l ajutau la
compunerea și mai multor poezii. La 16 ani, îi este publicat ă prima poezie de că tre Vulcan, de la
care și primește numele de Em inescu. Vulcan i -l schimbă , fără să -l întreb e, pentru că nu -i plăcuse
terminațiunea “ici”, de la E minovici.
Pentru a -și susține exmenele pe care nu le dăduse la timp, pleacă la Blaj cu permi siunea
părinților. Cum examenu l de elenă îl pică, rămâne cu o amărăciune față de examene și de B laj.
Pleacă la Sibiu și susține examenul de clasa a 3 -a. Acolo îl întâlneș te pe N. Densu sianu, care îl
aseamănă cu un cerș etor d in pricina aspectului pono sit, însă îl ia acasă la el și îi oferă haine și
încălță minte noi.
În toamna anului 1868 întră cu recomandare a lui M. Pascali, la Teatrul Național ca s ufleur, cu
contract în regulă. F ratele Iorgu care era ofițer la București, îi urmărise mișcă rile în tot acest timp, și
încerca să -l readucă pe Eminescu pe drumul dorit de pări nți spre nemulțumirile poetu lui. Astfel, este
prins la B otoșani de către tatal să u și adus înapoi la Ipoteș ti, sfâ rșindu-i-se cariera de sufleur.
Cu o datorie morală față de tată, accepta să plece la studii la Vien a. Și aici ca și în țară, câ t a fost
vorba de cazare și mâncare a avut lipsuri dar pentru că se simțea deja ca o povară pentr u tată și
familia sa, suportă mizeria locurilor unde era cazat de și de multe ori aceast a întâmplare îi provoca
dese răceli, deteriorându -și treptat să nătatea. Aici se î nscrie la facultate, pentru trei semestre și
pentru că nu deți nea diploma de bacalaureat, nu putea participa la ex amene, pri n urmare o frecventa

9
în libertate, fără nici o obligație. Era vă zut și la alte cursuri decâ t cele la care s e înscrisese , precum
economie politică, știi nțe fînanciare, medici nă, și chiar limbi romanice . Univer sitatea de la V iena era
singura școală care nu -l lăsase repetent, educaț ia și cultura însă nu era învățată de acolo, ci de acasă
sau de pri n cărț ile citite de pr in fiecare loc pe unde trecea. Cu toate că era departe, contiua sa -și
trimită versurile la Convorbiri Literare , pentru a fi publicate, țînând legatură cu literatura patriei.
Își preocupa timpul nu numai cu lecturi d in diferite cărț i, dar și cu teatrul, el activâ nd în acest
domeniu pentru o perioadă . Am pute a spune că era atracț ia principală pentru actriț ele de la teatru,
fiindu-i admirată frumuseț ea chiar și de alți străi ni. Frecventa galeriile și muzeele, dându-ne de
înțeles d in detaliile operei sale, că a rămas plă cut impre sionat de pictura Renaș terii Italiene.
În timpul cât a locuit la Vie na, a întâlnit și compatrioți româ ni, cum ar fi Slvici care era înscris la
facultatea de drept d in Pesta un de a stat doar patru luni. Știm despre acesta că decide să se angajeze
ca voluntar în armată , dorind să fie repartizat în Vienna pentru a p utea să urmeze și cursurile în
acela și timp. Cei doi devin atât de apropiaț i încât își petreceau aproape toată ziua î mpreun ă. La ora
zece se întâlneau pe ntru a merge la cursuri, iar la ora doisprezece Eminescu î l însoțea pe acesta până
la cazarmă. Uneori ba chiar îl aș tepta în fața caz armei până la ora cinci pentru că mai apoi să
înceapă să colinde străzile împreună , ori pentru a avea diferite discuț ii despre budoism și
confucianism. Slavici, acum dat fară din cazarmă , la 8 aprilie 1871 est e ales preș edinte după ce se
face fuziunea celor două societăți studențești, formându -se Romania Juna .
Cum spuneam puțin mai sus , problema banilor l -a bântuit pe E minescu toată viaț a încă de mic
copil. Și aici la Vienna o ducea rău cu banii. Se împr umuta de mult e ori pe la prieteni, chiar dacă
acest lucru îi displă cea, avea nevo ie de bani pentru hrană cât să nu moară de foame . Trimitea unoeri
și mai multe scrisori acasă cerâ nd cu ru șine plata lunară. Cei 18 galbeni pe care -i primea de la tată l
său, î i ajunge au doar pentru a -și plăti datoriile, pentru a cumpă ra tutun și mai ales cărți. Așa tră ia
bine câteva zile după care rămânea fără bani și începea să -și revinda cărțile, să -și amaneteze ha inele
și rămâ nea din nou dator prietenilor, dar reușea să le p lătească înapoi, de fiec are dată . Pe timpul cât
rămânea fără bani, devenea trist necomunicativ și îi revenea zâmbetul abia după ce primea banii de
acasă .
Compunerile sale d in primul an de la Viena, sunt aproape to ate amoroase, d in cauza atracției
nestăpânite față de femei. Scriind acum î și amintea de dragostea de acasă, ce i -o purtase Eufro sinei
Popescu, temându -se să nu o piardă .

10
Cu mult curaj, publica în gazeta Federaț iunea din Pesta, mai multe articole cu pseudonimul
Varro în care combate dualismul, recomandâ nd un congres genera l al românilor care să -și comunice
dorința de solidaritate cu celelalte popoare asuprite d in Austria. Articolele conți n violenț e greu de
imag inat: “V ina acestei direcț iuni o au descreieraț ii lor de magnați, a căror na vitate îi făcea să creadă
cum că în aceasta țară, ce e mai mult a noastră decat a lor, ei vor putea maghiariza până și pietrele.”2
Din cauza bolii lui Iorgu, familia Em inovici nu avea mult timp p entru a se mai gâ ndi și la nevoile
lui Em inescu, și vine momentul în care nu -l mai finanțează . Din cauza neajunsurilor, Em inescu se
îmbolnăvește de gă lbinare și stă la pat trei să ptămâni fiind îngrijit de colegii care erau la medic ină.
Abia după ce trecuse iarna începuse să -și revină încet “ Ast azi [10f ebr.1827], ies pt prima oara din
casă dupp o troahnă îndelungată și după o desăvâ rșită lipsă de apet it, care a ți nut numai douazeci de
zile. Înainte de două zile am început a avea un apetit mi bun, și acum re intru în obișnuințele de mai
înainte de boală . Ma simt mai tare, și galbinarea e ca și disparută de pe piele și din față, numai în
albul ochilor se mai vede.”3
Scrie câteva rânduri pă rinților în care le povestește că în această perioadă a trăit departe de
oameni p entru că oprise pe ori șicine astfel rămânând cu gâ ndurile -i nu tocmai sen ine. Se crede că
asta ar fi fost p rioada în care a cunsocut -o pe Veronica Micle, ace asta ven ind la Viena pentru un
control de sănătate și unde sta timp de ș ase luni, timp în care poetul o admira necontenit.
După ce participă la trei semestre ca auditor, pleacă din Viena pentru că rămâne fără ajutorul
Junimii, sau al lui Eminovici. Se în toarce în țară unde Iacob Negruzzi îi dă lui și lui Slavici speranț e
în a-și croi un nou drum .
Pleacă la Berl in, decis să -și termine studiile de această data, ca să -și poată croi un drum în viață.
Se înscrie la univ ersitate abia în decembrie 1872 decis să -și ia doctoratul , la insiste nțele lui
Maiorescu. Cu toate că își dă silința le cursurile de la Berlin, aici ceva în interorul să u se schim ase
deoarece se observ ă o iraț iune și o neîncredere în sine, o oarecare ră utate asupra oamenilor. Acest
comp ortament recalcitrant era sămânț a unui comprtam ent mult mai retractil al poetului care -și făcea
apariț ia încă de pe acum .
Tristețea adâncă își face apariția pe timpul cât a stat la B erlin. Se datora mai mult neajunsurilor, a
lipsei de bani de care suferie atâț ia ani. Și aici ca pe timpul petrecut la Vina, trimitea scrisori că tre

2 Ibidem , p. 164
3 Ibidem , p.174

11
Alexander D. Xenopol în care ce rea banii promi și, la fel cum î i trimitea și tatălui, cu aceeași
rugăminte.
Th. Ro setti agentul diplomatic al româ niei la Berli n îl ia pe Em inescu, și-l face secretar, făcând
astfel rost de o ocupație. Î ncepe să se def inească ca fiind “un temp erament erotic, p entru care
dragostea este o nece sitate spirituală permanentă”4. Îi trimite scrisori fratelui său Ș erban care era și
el tot la B erlin, nu se ș tie exact d in ce cauză , îi descria sentimen tele puternice pe care le avea p entru
Veronica Micle.Îi dă de știre lui Iorgu că se va întoarce în țară după termina examenele de doctorat,
așteptând cu nerăbdă re ca a ceastă perioadă să se sfârșească, anii de studenție, ani care nu -i erau
tocmai pe bunul plac.
Nu după mult timp, este chemat acasă de urgență de către Gh . Eminovici după ce moare fratele
său I orgu, face cerere de exmatriculare la rectorat și rămâne cu un certificat care atesta prezenț a sa la
două semestre, sperâ nd să se poată întoarce altă dată pentru a -și lua doctoratul. Rosetti îi mă rește
salariul ajungând la 10 napoleoni, fapt ce îl determină să renunțe la gândul de a se întoarc e în țară.
Se înscrie d in nou la fac ultate la 6 dec 1873 . Maioresc însistă foarte mult asupra luă rii
exameneleor de doctorat, pentru a i se oferi titlul de supl initor. Î i ofer ea până la urmă 300 de talani
pentru a -și îndeplini sarc inile și pentru a putea pregă ti doctoratul, dar eșuează. Î i scrie unui prieten
apropiat cu rugă mintea de a -i gasi ceva de lucru în Iaș, orice ar fi , cate de modest nu contează pentru
că el era obișnuit să trăiască cu puți n fără ca altcineva să afle de nevoile lui. Maiorescu îl credea
acoperit până la gât de pregă tirle p entru examene, dar el se întorcea pe furiș la Iași, pentru a -și urma
soarta, așa cum îi era scris.
Dacă l ui Emi nescu școala nu i -a prea plăcut alegâ nd în schimbul orelor de școală să citească
cartea care -i pica în mână, nici Creangă nu putem spune că era un elev model în primele clase. Era
tipul omului cu bun simț, dar care se opunea învățatului crezând că dacă va cunoște prea multe
lucruri, nu -i mai lasă mintea la fel de limpede. Nu are po sibilitatea să înveț e prin străinătate. După
moartea tatalui și mai tarziu a mamei, rămâne să aibă el grijă de fraț ii și surorile sale de aceea decide
să devină cât mai re pede diacon pentru a -i putea întreține. Preotul Ivancu îi găseș te un socru și este
însurat cu o fată de nu mai 14 -15 ani, pe nume Zoița cu care are și un băieț el căruia îi d au numele de
Constant in. Are cer ința de a fi hirotoni sit diacon și rămâ ne patru ani la biserica unde slujea tatăl
Zoiței. Dacă spuneam că Luceafă rul es te un fel de romeo, nici Creangă nu era mai l iniștit din

4

12
punctul acesta de vedere. Pe când pleca cu Ienăchescu pe la diferite mănă stiri, se crede c -ar fi a vut
unele aventuri. Unii spun că e ra vorba despre o maică bogată de neam boieresc, alț ii de diferite
femei pe care la întâlnea în drumul spre mănă stiri. De și se credea un diacon cu dreaptă purtare,
trăgea la beție și considera că nu po ate ți ne în mod special la o femeie care e luată din socoteli cu
scop profe sional, așa cum făcuse cu Zoița.
Se înscrie la școală preparandală unde este numit director al școlii, Titu Maiorescu. Datorită
acestuia care vorbește la minister pentru numirea celor mai buni preparanz i, Creangă este numit
instituitor al clasei I a ș colii primare Trei Ierarhi. Decretul îl primește la curs de față cu ceilalț i
colegi, și neștiind cum să -i mulțumească îi sărută mâna lui Maiorescu care îl sfătuiește să meargă cu
bine pe acest drum “ -las’,du te de fa scoala cu copiii, dar vezi sa -ă faci sa te iubeasca: sa fii drept cu
danșii!”5.
Poate Creangă nu stă tea b ine la capitolul c inste și este parăsit de către soție, î n uruma bătă ilor
primite de la soț , dar stă bine la capitolul stare f înanciară. Datorită faptuli că avea două slujbe, una
lumească și cealaltă de înstituitor, o ducea destul de b ine față de E minescu care î și găsea cu greu un
post foarte prost plătit. Încă de pe câ nd lucra ca diacon, salariul ajungea la 700 de lei pe an, iar d in
munca de înstituitor primea 166 lunar. De cele mai multe ori Em inescu este ajutat de că tre cei d in
Junimea să-și găsească ceva de lucru, la fel cum l-au ajutat și pe perioada câ nd se credea nebun. Cu
greu cei d in Junimea îi găsesc câ te un post de redactor -administrator și corector al gazetei Curierul
de Ia și. Cu to ate că munca la această gazetă nu -i aducea nici o satisfacț ie pe plan f înanciar și moral,
era în continuare conș tiincios câ nd venea v orba de articolele pe care le scria. Diferite articole legate
de pro blemele politice ale românilor cum ar fi trecerea liberă a armatelor ruseș ti prin țară, problema
evreilor pamâ nteni, articole de politi că externă ș i altele. A rticolel e sale care erau de fiecare dată într-
o manieră sinceră dar nejig nitoare, acum erau de o impetuozitate spumegătoare “ce caută aceș ti
oameni care pe calea statuui voiesc să câș tige averi și onori, pe câ nd, s tatul nu est e nicăieri altceva,
decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneș ti?”6. Critica până și decizia liberalilor,
de a fi trimis pe câm pul de luptă ță ranii înfomeț ati. D in cauza acestor destăi nuiri î și face mulți
dușmani precum Macedonski și N. Xenopol “e pururea pl in de noroi și fata și mâinile sale poartă
nenum ărate urme de negreală violetă ”7 și încheia legându -se de sănătatea m intala a acestuia “ ne e

5 TH.D.SPERANTIA, Amintiri despre Ion Crenga, Iasi, Viata romaneasca, 1927
6 Din cartea cu em pag 280 -281
7 I.E.TOROUTIU, Studii si documente literare. Buc., “Bucovina” I (1931), II,III (1932), IV (1933), V(1934), [Junimea], VII
(1936) [Samanatorul]

13
teama însa că Maudsley va râ ndui dlui Em inovici o cură îndelungată în vre-un stabi lament, bunaoară
la Marcuta ”8.
Dușmani î și face și Creangă la râ ndul lui, primul fi ind chiar colegul lui de bancă , Ienana che, și
unul d in cei trei colaborator i la manualele fă cute la cererea lui Maiorescu. Odată cu geloziile apărute
din partea lui I. Nadejde care îi analiează “Învatatoriul copiilor ” în scopul găs irii snobismelor
nepotrivite pentru școala primară , apar și alte atacuri la adresa abecedarului “Metoda noua ”. Fostul
junimist I.P. Florant in, dorea să demonstreze că abecedarul era doar o copie după cursul de scrie re și
citire a lui M.Schwartz .
Învidio șii se legau nu numai de articolele lor, dar aduceau come ntarii și la adresele femeilor cu
care stă teau sau de care erau îndrăgostiți. Pe Veronica a Luceafă rului, unii, chiar și prietenii, credeau
că este o femeie d e moravuri uș oare. Dna Virg inia Gruber, fiica acesteia o descria cu mai multă
delicateț e, îi spunea în schimb o femei e careia îi place viața, frumoasă și cu o voce minunată. Cei
care au ajuns să pună mâ na pe scrisorile pe care și le trimete au cei doi îndrăgostiți, erau de părere că
Veronica este demnă de iubirea lui E minescu, jertf indu-i se numa i lui, dar era greu să fie judecată de
cineva doar după niș te fotografii și niste scrisori, ne întâlnind-o vre-o dată în persoană . Nici soția lui
Creangă nu era m ai puți n criticată de rudele acestuia. Dar d in nou con sider că era gre șit să o judece
fără să ș tie cu exctitate ce se afla în casa scriitorului. Creangă avea o mentalitate închisa ca cei mai
mulți oameni de la țară , era liber la gură și la purtă ri, își bătea des soț ia și copilul și din această
cauză plus o răutate gratuită a unui că lugar, aceasta este pără sit de către nevastă în 1867. Pe lângă
asta, mai era socotit și ca fiind un soț necred incios cu toate că era diacon , recunoștea și că este ateu.
Însă cu toate că pe copilul sau îl obișnuia cu bătaia, la școală era iubi t de copii, spre deposebire d e
Eminescu care, pe timpul câ t a fost supl initor de logică și profesor de limbă germană , era foarte
exigent cu elevii să i. Îi pedepsea, le dă daea note mici. Putem înțelege d in comportamentul acesta că
avea un d iscomfort al unei probleme de sănătate “era nervos și punea note rele poate și din cauz
stării sale de sănă tatae care era neprecară . Suferea de o pr indere la încheietura genunchiului ”9.
Țin să cred că acestea, erau mici accidente care prevesteau începutul agoniei lor . În principiu,
am putea crede că începutul de nebunie la Emi nescu și de razvratire la Creangă au început d in cauza
femeilor. D in momentul când Creangă este pără sit de soț ie, începe să nu mai fie el să se comporte

8 Ibidem
9 George Calinescu, Viata lui Mihai Eminescu,Edit ura Litera, Chisinau, 1998, p.204

14
urât cu cei d in societate. Î ncepea chiar să i a în glumă titlul de diacon acționând contrar . Unii cred că
soția sa leneșă, care nu era obișnuită cu muncile unei femei de la țară , a avut o aventur ă cu unul d in
călugări, motiv pentru care Creangă începe sa -i urască pe aceaș tia și pe popi.
Începe să se certe cu cei de la Mitropolie, trage un foc de armă, î și tunde coada pentru a i -o dărui
uneia d intre fetele cu care avea aventuri sentimentale. Cont inua să î și bată jopc de autoritatea
bisericească. C ând aceștia voiau să pună capăt scandalurilor pe car e le provoca, în loc să -și ceară
iertare, el mai rău î i prov oca cu un aer de superioritate. Efectiv are o perioadă în care se pierde, dar
încearcă să -și revină conștient de faptul că -și putea pierde leafa de diacon și el cum era un zgârcit,
nu putea lăsa să se întample acest lucru . Mai târziu se decide să fie demis și din funcț ia de învățător
lucru care î l înfuria și mai tare, începând din nou să aibă scandaluri cu aceș tia, spunând că nu e de
acord ca clericii p entru că nu -l mai voiau în slujb a bisericii, să-i ia ceva la care era bun nu p entru că
era diacon. Când este însfarșit lăsat să divorțeze, foloseș te articole d in codul civil ca atunci cand și-a
susținut nev inovăția , și este acuzat de răzvrătire î mpotriva bisericii.
Cazul lui E minescu nu est e foarte diferit de cel al lui Creangă. Este adevărat că nu a fost
căsătorit, dar Veronica, femeia de care pret indea că se îndragostise, a contribuit la sără cia și mizeria
în care trăia, umplându -l de griji. Cât tră ise, se îndrăgostise de multe femei, atâ t în România câ t și în
străînatate câ t fusese la studii, dar pe nici una nu pret indea că o iubește așa cum o iubea pe V eronica.
Femeia ușoară, care era mai tânără decât soț ul ei cu 30 de ani și astepta ca acesta să moară pentu a
rămânae cu averea lui. P utea alege să trăiăscă cu E minescu și cu acei bani ră mași drept moștenire
să-l lipsească de grija pâinei de mâ ine și să trăiască decent până la sfâ rșitul zilelor,dar nu a făcut -o.
Oare de ce Em inescu încerca d in greu să aibă un trai decent pentru ca aceasta să aiba confortul cu
care era obișnuită, cu riscul de a -și pune sănă ntatea în joc munc ind zi și nopate iar ea parcă astepta
să-i fie în continuare pus totul pe tavă, deși starea ei f înanciara era deja una foa rte bună dupa ce
devenise vaduvă. Dacă aceasta pref eră sa se bucure de compania altor barbati și sa fie ri sipitoare, în
loc să -i fie ală turi în momentele care î i prevedeau începutul sfarșitului, putem conc luziona că
aceasta nu -l iubea cu adevarat cum pret indea și era într-adevar doar o femeie de moravuri uș oare.
Fiecare femeie pe care o întâlnea și de care se îndrăgostea, era musa lui. Fiecare musă ducea la
creearea unor declaraț iuni sau v ersuri. Era un că utator al iubirii în fiecare femeie care îi atrageă
atenț ia și o privea ca și cum ar fi fost întâia dragoste. Afirmă că “deși am fost de multe ori înragostit,

15
dar sa va spun dre pt eu n -am iubit nicioada”10 nu recunoaște că a fost o dată câ nd a iubit, poate di n
cauza faptului că sentimentele i -au fost refuzate de către cea pe care o iubea. Dacă aceasta l -ar fi
iubit la rândul ei, poetul n -ar mai fi fost interesat, n -ar mai fi iubit -o, de aici reiese că nu era v orba
de V eronica d in moment ce aceasta l -a recompensat cu iubirea. Se îndrăgostește până și de femeile
care se află în casele celor apropiaț i, cum ar fi cumnata lui Titu Maior escu, pe nume Mite Kremitz.
La început nu -i face o impre sie tocmai plăcută, este speraiată de el și de aspectul ne îngrijit, mai
tarziu atașându -se de el începe să-i traducă vesurile în nemțeș te. Are un momet în care aproape
plânge de bucurie câ nd E minescu îi dedică versuri, pentru că el era un poet cunoscut. P rietenia cu
acesta îi oferea la randu -i celebritate. Am putea crede că și aceasta era precum Veronica, o femeie de
moravuri uș oare d in moment ce ei se comportau ca doi t ineri îndrăgostiț i în casa aces teia unde se
aflau copilul împreună cu bona, nu aveau pic de rușine. Credem că îi acceptă comportamentul
indecent față de o femeie căsă torita și cu copil, deoarece spera ca creaț iile lui sa dev ina din ce în ce
mai însemnate mai bune, explicandu -și într-o nuvela nemulțumirile față de puți nul talent și slaba
cultură pe care le avea poetul, așteptă rile lui Mite fi ind mult mai mari.
Păstrează legă tura cu Veronica, dor ind discreție maximă , după ce ac easta rămâne vă duva la 6
august 1879 . Este consolată de că tre pen sia lui Stefan M icle și de scrisorile trimise pe furiș de cătare
Eminescu. Dupa cam două să ptămâni de la moartea soț ului ei, aceasta îl vizitează neră bdătoare pe
Eminescu la Bucureș ti. În perioada care urmează, au loc numeroase desparț iri și împăcă ri între cei
doi. Pentru ca E minescu era supă rat de boala, de complotul junimiș tilor și probabil de apariț ia unei
noi dragoste la orizont, îl fac pe E minescu să rupă orice legatură cu V eronica însă nu pentru mult
timp deoarece dev ine gelos peste măsură când aude că trăieș te în compania altor bărbaț i. Așadar
încolțește un plan nebun de a se căsători cu Veronica. D atorită bolii, acesta avea nevoie de l iniște iar
Veronica mai degrabă îl sufoca cu grija pe care i -o purta, decât sa -i ofere l iniștea și ingrijirile de care
avea nevoie pentru a se pune pe picioare. Nerăbdarea Veronicăi de a se căsători cu acesta, îl făcu să
se simtă și mai mizerabil pentru că, după cum î i expli case, nu putea îndrazni să -i stea alături ș tiind
că are grija zilei de mâi ne, că este să rac cum mereu a fost .
Încearcă în cele d in urmă sa găsească o locu ință, și s-o aducă pe Veronica la Bucureș ti însă se
despa rt la doua zile mai tarziu, supărați, căsătoria nemaiavâ nd lo c, pleacă fiecare pe drumuri
separate.

10 ZAMFIR C. ABRURE, Din dragostele lui Mihi Eminescu, in Facla, II, nr. 41 din 8 oct 1911, p.293, B.A. R., P.I, 2665

16
Măcinat de boală , obo sit de munca de la gazeta Timpul , de mofturile dnei Micle, Em inescu simte
nevoia să se descarce ajungând l a limită , taie de la rădă cini orice legătură cu aceasta . Nu du pă mult
timp, E minescu înnebuneș te.
Ea moare la puți n timp după ce moare E minescu. R ămane un mister dacă el a iubit -o cu adevarat
sau nu, de și vedeam că se comportă diferit cu ea față de cum se comportă de toate celelalte femei pe
care le îndrăgise de-alungul vieții. P ână și aspectul ponist sărăcă cios al ac estuia se schimba de
fiecare dată câ nd o întalnea pe ace asta chiar prietenii strigâ ndu-i “ a venit veronica!”11 de fiecare
data când î l prindeau în astfel de ipostaze . Avea împrumuturi mari, nu putea tră i decent d in salariul
pe care -l avea, c um faceau Slavici și Caragiale, pentru că rămânea f ără bani de fiecare dată când
decidea să -și facă o apariție mai sinchisită în fața femeii pe care o iubea.
Neliniștea provocată de mută rile dese de la o gazdă la alta, datorită lipsei de bani pentru a le plă ti
era înca un motiv de îngrijorare pentru sănă ntatea poetului. Slavici observa ac est lucru d e pe vremea
când locuia la el. Îi găs i într-o zi podeaua pl ină cu foi cu ecuaț ii și calcu le matematice, care îi
displă ceau forte mult atunci cand era copil. Acest lucru dădea dovadă de apropierea bolii sale. Câ nd
prietenii îl vedeau fără bani d in nou, încercau să -l împrumute dar acesta se simtea jignit de fiecare
dată, cum s -a întamplat în cazul dnei Kremnitz ca re îi oferă 200 de lei dar acesta stânjenit, rupe
hârtiile în mici bucăț ele. De și sărac, fă cea chiar acte de b inefacere. Câ nd întâlnea câte un nevoiaș pe
stradă , le oferea ha inele și încălță mintea. În toți acești ani er a clar bolnav. Durerile de cap î i erau
amplificate, ulcerele apătrute la picioare îl făceau să aibă impre sia că e boln av de ceva mult mai
grav. Era sătul de viaț a cu atât a munca istovitoare pe care o fă cea zi și noapte la redacț ie, cu boala,
cu lipsa banilor pur și simplu se săturase de viață . Se lupta cu munca chiar și în timpul verii când toți
ceilalț i mergeau în străinătate la băi pentru a se trata. Se plângea pe la cate vre -un prieten că nu mai
poate, că are nevoie și el măcar de vre -o două săptămâni pe undeva la țară să plece să -și mai rev ină
din jungla de ciment în care tră ia. Boala și munca î l înstrăinase de prieteni, de famili e de iubre. La
nunta fratelui său M atei, nici nu i -a trimis în scris câ teva rânduri, pe sora sa Henrieta o ocoloea de
fiecare dată când î l învita în vizită. Chir dacă nu ținea legătura cu acestia, el tinea la fratii si surorile
lui. Lăsa orgoliul deoparte și se împrumuta cu bani doar atunci câ nd era vorba de fratele său Nicu
care era bolnav.

11 Omagiu lui Mihai Eminescu. Comitetul Comemaorarii. Galati,buc., 1909 B.A.R., II. 14. 883

17
În vreme ce M aiorescu și ceilalți erau plecați la bă i, se trezeste singur și încearcă să se lipeasc ă
de Sl avici care și aceasta era la randu -i bolnav. Slavici îi trimite un bilet lui Ma iorescu pr in care-i
explică starea bolnăvicioasă a lui E minescu. Em inescu î și dădu seama că dure rile sale încolțeau de
la sămânța de ură pe care o avea față de lib erali, care lip sise țara de multe pr in reformele lor.
Începuse să -și formuleze fel și fel de conv ingeri pentru a o face pe dna Capsa, să creadă că cel mai
bine ca regele sa fie împuș cat. Gr. Ventura, decide în schimb că cel mai b ine ar fi ca poetul să faca o
baie, lasandu -l la Mitraszewiski. Li nistit de puritatea apelor, se relaxează atâ t de tare încât ui tăă de
răul prezent și rămâ ne afundat în apa care curgea necontetit, până câ nd este readus în simțiri de cei
care sparg uș a încăperii.
Dna. Catinca Slavici, la care locuia Em inescu î i scrie lui Miorescu în data de 28 iunie/ 10 iulie
1883, un bilet pr in care se anunță profund dezamagită înspăimântată și sătulă de comportamentul lui
Eminescu “ Dl . Eminescu a înnebunit. Vă rog faceț i ceva sa ma scap de el, caci e foarte rau”12. La
primirea acestei vești, C aragiale plâ nge iar ziarele încep să vestească crunta întamplare. Veronica
Micle, primise veș tile cu o îndiferență necorespunzătoare unei persoane care se facuse ca-l iubeste
atât de mult. În tot acest timp atunci câ nd era internat pe la dif erite spitale, ori trim is la băi
Maiorescu era cel care -l finanța cu sumele necesare. Până și tatăl luceafărului venit la București să -l
vadă, decide să -l lase în grija lui Mai orescu atâ t fînanciar câ t și moral. Este trist faptul că atunci
când înebunește, nu -și mai recunoaște prietenii nici măcar pe cel care l -a ajutat cel mai mult în viață ,
și anume Maiorescu. Văzând că bă ile membrelor înferioare și tratamentul cu morf ina cloral nu -l
ajutau de nici un fel, îl trimite la Vie na la senatoriul doctorului Oberste îner de la ober -Dravneaul. Pe
tot drumul de la gară până la sanatoriu nepotul lui Maiorescu, doctorul Chibici avusese o mi siune
grea în a-l stăpâ ni pe poe tul acum schimb at, care datorită amintirilor d in acest oraș pe câ nd era atras
de chip ul lui Baudius, al doamnei cu păr blond , al dnei R ezi și al Veronică i, încerca să trimită
sărutări fiecărei femei pe care o zărea pe stradă , probabil văzând chipul lor în fiecare femeie care-i
trecea pr in față.
Din cauza tratamentului, d in ianuarie 1884 Em inescu se l iniștiră dar devenise mai trist și mai
tăcut ca niciodată . Se oprise d in cântat și realiza ac um că cei d in jur defapt nu sunt regi ,așa cum își
închipuia. Vin pe râ nd Maiorescu, Carp, Roset ti să-l viziteze însă nu pot sta mai mult decât câ teva
momente deoarece poetul nu -i primise nici măcar cu o fărâmă de bucurie . Începuse să -și revină

12 GH. TEODORESCU -KIRILEANU, Cateva date asupra lu i eminescu, in Conv. Lit., XV, 1906, p. 995 -1016

18
treptat, să realizeze că cineva îi plăteș te pen siunea. Î ncepe să se simtă rușinat, dat fi ind faptul ca nu
i-a plăcut niciodată să stea pe banii cuiva, sau să primeasca mila cuiva.
Acum în fața prietenilor sta un Em inescu schimbat, fără dorința de a mai trăi crezând că rostul
său în viață se sfâ rșise. Ca să -l pună pe picioare să -l motiveze puți n, aceștia î i dau o sarc ină de a
iventaria câ teva documnete istorice. Învins de această sarcină, crezând că e prea grea p entru puterile
sale, se declară nemulțumit de ele spunând că nu au nici o valoare .
Începe să petreacă foarte mult cu prietenii, deven ind astf el un dezastru. Bea non -stop, bântuie
cafeurile, lasă biblioteca la voia întâmplă rii, cu ușile deschise nu însemnează cărț ile eliberate în
registru iar banii pentru garanțiile cărț ilor îi lua el , pro babil d in teama d e a duce lipsa celor necesare
unui trai decent. Cel mai ră u lucru era acum faptul că începea să spargă cu baston ul diferite obie cte
de pe stradă și agresa femeile.
Pe stradă devenise batjocora cetățenilor, câ te un burghez profita de scena pe care o juca pe stră zi
și îl dădea ca exemplu rău pentru copilul să u. “uite asa patesc toti cei care fac poezii, înnebunesc ca
dansul”13.
Se repetă din nou agresarea femeilor de pe stradă și stricarea a vre -o câtorva felinare, așadar se
hotărăș te internarea lu i într-un ospiciude lângă Mănăstirea Neamț ului.
Este vizitat de catre A.Vlahuță care -l găseș te pe poet îngrijit, curat , dar di n cauza actelor de furie
i se pune diagnosticul delirium tremens , diagnostic care se pune în urma consumului de alcol in
cantități exagerate. Peste cât va timp se simte mai b ine, își revine în simtiri și încearcă să evadeze .
Îi scira lui Vlahuță spunându -i să se oprească din a-l mai umili adică să pimească bani de la
societate. El se credea întreg la cap, ori nu -și amintea de ie șirile pe care le avuse d in cauza cărora
ajunsese acolo. S e făcea că e bine ca să poată ieși ori chiar se șimtea b ine. Il vizitează ch iar și cel
mai bun prieten al să u Creangă împreună cu M ortum .
Pe 10 aprilie1887 parăsește Mănăstirea Neamț ului și de teamă de a d a cu pochii de cei la care se
făcuse de râ s, ajunge la sora sa Harieta . Apar iar ranile pe picioare, doctorii îl vor înterna la Spitalul
Spiridon d in localitate , însă refuză pentru că accepta să fie hrănit și să primească pastil ele, doar din
mâinile surorii sale. Ș i în timpul acesta primeș te bani de la prieteni și admiratori, din concerte su
elevii care donau, altfel existența i -ar fi fost pusă la întrebare . Cornelia Emilian ar fi pus acestea la

13 STATE DRAGOMIR, Amitiri despre eminescu, IN Mihail Eminescu -Literatura, Iasi, 1903, p.41

19
cale, femeie care nu o înghițea pe Veronica , nici ea nici Henrieta . Nici Henrieta nu o duce a bine din
punct de vedere al sănătăț ii înaintate în varstă, cu toate acestea rămâne loială fratelui ei care acum,
avea nevoie de aceasta pentru a supravietui .
Se votează ca un fel de pen sie de 120 lei, să fie primită din iulie 1887 până la 1 apr 1888, d in care
se eliberează un ord in de plată de 1000 lei abia în anul 1889. Îi scrie pe furiș Veronică i și vine să-l
viziteze spre îndignarea H enrietei. Fac planuri pe ascuns și cei 2 se mută la B ucurești. Henrieta se
îmbolnăveș te de oftică că nu mai putea să -și cumpere casa și să tră iască din pensia frate lui său.
Moare la puți n timp după ce moare poetul, săracă și singură de supărări că acea femeie care -i lua
banii fratelui său, cuveniț i ei p entu osteneală depusă pentru poet.
Începe să aibă din nou probleme, și-l înternează în Ospiciul “Caritas” unde își găsește sfârșitul, l
la 43 de ani. B. P Hasdeu în Revi sta noua mustra pe contemporani, pentru că au lăsat sa piara unul
dintre cei mai importanti scriitopri ai culturii noastre.

După ce i se face
autopsia, un bandaj
negru care -i acoperea
linia sectionarii
craniului, era dovada
clară atat p entru
Henrieta cat și pentru
altii ca a fost ucis.
Eminescu și
Creangă erau foarte
buni prieteni. Pe când
Eminescu suferea de
boala sa, și Creangă
trecea pr intr-o perioada grea . Suferea și el de o boală care era moștenită de la mama sa, și anume
epilep sie. Auz ind că Eminescu nu mai avea po sibilitatea de a compune d in cauza bolii, de teamă să

20
nu pățească la fel, începe să se teamă din ce în ce mai tare de frică să nu dev ină la râ ndul lui un
“idiot”, “ pisemne d -voastra nu ma credeti ca sunt bolnav aproape, daca nu detot, idiot”14.
La fel ca E minescu are și el perio ade în care se crede v indecat, dar suferă de cel ce al doilea atac,
de unde și zvonurile că acesta ar fi murit. Chiar dacă avea doar un serviciu, lovit de atacurile dese și
de vremea grea , îi era peste mână să facă de patru ori drumul până la școală și înapoi. Nici copiii nu –
i făceau munca mai ușoară . Spre deose bire de E minescu care nu ajunge să se trateze la bai decat
când ajunge într-o fază foarte gravă , el încerca să meargă des, cerâ nd bile t gratuit pentru Slanic.
Pentru că nu a și -a revenit doar cu ace le bai, d octorul î i recomanda un regim, deo arece acesta era
foarte gras. Văzându -și starea, î i scade încrederea în puterile pe care le avea și caută o alta soluție.
Citeste în Liberalul u n Avis foarte important, care făgă duia vindecarea s igura și radicală a epilep siei
prin altceva decat pr in bromural de pota siu.15
Boala nu -i acaparase totu si mintea, cum i -o luase lui E minescu. Era înca capabil să scrie, să
compună, era lucid. De fiecare dată când un prieten î l motiva să scrie, el îi ră spundea cu “treaba de
gust, nu de silinta” 16. Sufer ința zdrunc inătoare de care suferea Emi nescu, î l înduioșase până la
lacrimi. Era de părere că orice om cu o minte asemănătoare bunului să u prieten, internarea într-un
ospiciu era precum închisoarea. Tot spera a cesta să-și revină, gâ ndindu-se că dacă E minescu învinge
boala, și el va putea face acela și lucru.
Pleacă cu asociatu l său, tipograful I. S Ionescu la București pentru un consult, dar află vestea
sfâșietoare cum că E minescu a murit. Vestea îl l ovește ca pe un copil. Î l întristează atâ t de tare încat
adoarme des noaptea, plângâ nd, cu capul pe cartea de poezii a poetului. De acum gândul că î i vine și
lui rândul să plece d in această lume, îi era tot mai familiar. Supă rat, istovit, intră într-o zi ploaioasă ,
în prăvaălia sa, unde se afla și fratele Zahei și se prabușeș te mortal, lovit de atacul de epilep sie.
Tipograful I onescu și Miron P ompiliu se îngrijesc de înmormantare. Pe panglica coroanei lui
Consta ntin Creangă , bombatic, ca de obice, se citi înscriptia : “voitorului meu deb îne scump prieten
și tata”.17

14 G.TEODORESCU -KIRILEANU, Doua scrisori ale lui Ion Creanga, in Ion Creanga, XII, noiembrie -decembrie 1919, nr.11 –
12, p.101
15 George Calinescu, Viata si Opera lui Ion Creanga, Bucuresti -Chisinau. P.218
16 G.TEODORESCU -KIRILEANU, Doua scrisori ale lui Ion Creanga, in Ion Creanga, XII, noiembrie -decembrie 1919, nr.11 –
12, p. 102

17 George Calinescu, Viata si Opera lui Ion Cr eanga, Bucuresti -Chisinau. p. 228

21
Tiitoarea rămasă în bojdeucă singură, se recăsă tori și deveni doamna E cater ina deliu . Îi raman în
urma, și creaț iile, iar bojdeuca era v izitata nesti ind de ce, dar îndindea mana dupa bac șis și muri de
betie în 191.
Daca stim cauza mortii lui Creanga, alui eminescu nu putem spune nici in ziua de astazi cu
certitudine care a fost cauza. Unii dau vina pe tratamentul cu mercur, altii pe societatea care l a
aruncat in senatorii printre oameni periculosi, cu adevarat bolna vi mintal care l ar fi ranit cu o mica
pietricica la cap, darcauza exacta nu se stie. Pe langa vina care cred ca o poarta societatea care l a
abandonat, tin sa cred ca si el a avut o mica parte din vina si a contribuit oarecum la sfarsitul sau
tragic. Cred ca principala cauza a fost obsesia pentru femei, care a fost un dar pentru ca din multele
povesti de dragoste pe care le a trait cu atatea femei, au iesit opere insemnate, dar a fost totdata si un
blestem pentu ca de la intalnirile cu oricare femeie de ca re se indragostea, i -ar fi putut da boala
sifilis, cauza pentru care a si fost tratat cu mercur. A avut o obsesie atta de mare pentru femei, incat
cred ca mai mult I a daunat decat I a facut bine. Acea obsesie exagerata s a transformat intr o obsesie
dezgu statoare dupa ce inebuneste, pentru ca in prioadele cand nu era lucid, le agresa, si le trimitea in
zbor pupici, femeilor de pe strada. Daca se salva si se oprea la timp din aceasta obsesie, il salva si pe
bunul sau prieten Creanga, care I a provocat sufer inta mare pierderea poetului. Daca eminescu ar fi
trait, Creanga nu ar mai fi avut acele episoade de epilepsie, nu ar mai fi murit de tristete.

22
CAPITOLUL II
Perioada de glorie – Junimea 1883

Începând cu anul 1863, niș te tineri întelectuali, veniți acasă după ce și-au term inat studiile în
străinătate, doresc fo ndarea societații Junimea , care avea ca scop pro movarea unui nou curent literar
“junimea înseamna o ideologie nouă , un discurs întercultura l, o raportare a modelului lit erar
româ nesc la cel european, pr in lăgirea criteriilr estetice la nivel universal”.18 La momentul formă rii,
nici unul d in cei cinci nu percepeau succesul ce -l poate avea această societate în evoluția culturii
româ ne.
Fondatorii societaț ii au fost Petre Carp, Theodor Roseti, Va șile Pogor, Iacob Negruzzi, în frunte
cu Titu Maiorescu. Ideea adaptării României la cultura occidentală , nu o resp ingeau însă dorea ca
acest lucru să se faca încet, afirmând nepregătirea Româ niei pentru acest val brusc de schimbă ri.
Obiectivele societăț ii erau foarte clare și anume promovarea li teraturii naț ionale orig inale, cursuri
popular e care puteau educa poporul româ n, și formarea valorilor. Cei c inci fondatori, s -au axat
critic la perioada d in 1830 -1860, perioadă pașoptistă, recunoscâ nd im plicarea predecesorilor. Pentru
a putea transmite idei le către populaț ie, le trebuia un mijloc eficient și rapid, astfel deți n o tipografie
proprie, iar d in 1867 încep editarea revistei Convorbiri literare , din înițiativa lui Negruzzi, la Ia și.
Pe durata Junimii, se dist ing trei etape. Prima, cu un puternic caracter combativ face referire la 3
aspecte legate de limbă, cultură și literatură . Etapa aceasta este cea care stârnește foarte multe
reacț ii, dar pr in descoperirea lui Mihai Em inescu, îi este asigurată gloria. Tot acum, încep cursurile
dedicate popo rului, c u ideea de a -i educa , pentru a -i oferi cu ocazia de a evolua și a înțelege cultura
și tradiț iile d in care făcea parte, sub diverse activităț i cum ar fi ciclu ri metodice, sub forma
academică . Aceasta era una d in aspiraț iile lui Titu Maiorescu. Pu și de că tre aceștia, junimistii î și
exersau șimtul critic pe diferite texte ale autorilor mai vechi, în timpul sed ințelor care aveau loc de
obicei acasă la Maiorescu.
Cea de a doua etapă, cupri nde activitatea ș edințelor desfășurate acum la București, urmâ nd ca
doar rev ista să -și continue activitatea la Ia și. Acum patru noi scriitori, î și arată contribuț ia, și anume
Eminescu, Creangă , Caragiale și Slavici, dar și scriitori mai puți n cunoscuț i precum Matilda Cugler –

18 I.PAICU, M.LUPU, M.LAZAR, Literatura romana Eseul, Editura Art 2012 p. 62

23
Poni și Samson Bondă rescu. Aici Maiorescu î și impune autenticitatea critic ii literare moderne. A 3 a
etapă, cea Bucureșteană , începe după 1885. Această perioadă are un caracter dom inant univer sitar,
cu studii d in domenii precum filozofie, istorie, geografie, ai autorilor A.D. Xenopol, Alexandru
Lambrior, Va sile Conta, Simion Mehed inți și Mihail Dragomirescu. Atât junimea câ t și revista
Convorbiri literar , sunt mutate la Bucureș ti. Revista va fi publicată până în 1944, chiar dacă
Junimea î și încetează activitatea în 1916, la Bucureș ti.

Tudor Vianu, scoate în evidență trăsă turile care def inesc Junimea , în revista Istoria literaturii
româ ne moderne “spiritul critic, spiritul filozofic, gustul pentru cla sic și acade mic, spiritul oratoric,
ironia”19. Vorbeș te despre Spiritul critic, ca fi ind una d in celel mai importante însușiri, a
junimismului. Această caracteristică , se manifesta pr in considerația față de realitatea istorică .
Pe lângă înfluența bogată pe care a avut -o societatea, în zona literaturii, conv ingerile Junimii au
avut un rol la fel de însemnat în înstrăinarea istoriografiei româneș ti spre Europa. Maiorescu
evidențiază într-o publicaț ie din Literatura română și strănătatea, că “ș tiința istoriei este aproape

19 Ibidem, p. 63

24
parăs ită în generația română de astă zi”20. Pe langă lipsa istoricilor b ine pregătiți, mai există și
problema modului în care era scrisă istoria pe vremea aceea. Exagerările cu care istoriografia
româneăscă era e xplicată, era fără valoare sti ințifică. Până și B.P Hasdeu, cel mai admirat istoric de
la vremea aceea, a fost victima ușoarelor batjocuri specifice M aioresciene care bagă de seamă
preocuparile literare ale acestuia “au promis mult și au tinut put in”21. În formarea op iniei despre
istorie, a lui Maiorescu, o sarc ină importantă a avut -o creația filozofică a lui Schopenhauer, unde e
de părere că raț iunea pentru îndivid are la fel de multă însemnă tate cu m are istoria pentru neamul
româ nesc. De aici apare sarc ina de a cugeta asupr a propriei istorii. Asemenea gândirii juimiș tilor,
studiul istoriei trebuie fă cut în baza pr incipiilor menț ionate mai sus: spirit rigoare , critic, studiu
metodic “esentiala este detasarea prezentului de trecut, renuntarea la analizarea problemelor actuale
fara raportarea la precedente istorice”22. Cei c inci doreau să lanseze pr incipiile menționate, cu
ajutorul publicaț iilor diplomatice și narative, a cercetă rilor profe sioniste ce aveau ca subiecte
obiceiurile și înstituț iile. Pentru a elim ina patriot ismul exagerat și nociv știi nței, tot domeniul istoriei
avea nevoie de o reexam inare pentru a fi restabilit adevărul istoric. Cu toate că existau aceste idei
care se aș ezau în linie dreaptă , curentului relevant în istoriografia europeană din acele timpuri, mai
exact Ș coala Critica a lui R anke, a fost nevoie de o periodă mai mare de timp până a aparut o școală
istoriografică românească de valoare. Reprezentanț ii acest eia au fost istoricii Nicolaie I orga, Ioan
Bogdan și Dimitrie Onciul, benefic iarii sprij inului Junimii, avâ nd po sibilitatea de a publica în revista
Convorbiri literare. Studiile acestora au confirmat/consacrat istoria ca ș tiință în cultura poporului
româ n.
Pentru societatea Junimea , Maiorescu s -a impus cu adevarat ca un lider, și îndrumatorul epocii pe
plan literar și cultural. În 1867, s crie studiul “O cercetare critică asupra poeziei româ ne de la 1867 ”.
Din motiv metodologic, î mparte lucrarea în două părți. Prima este Condițiunea materială a poeziei și
Condițiunea ideal ă a poeziei. În gândirea lui, știi nța are roulul de a expr ima adevarul, iar poezia are
rolul de a pune imag inația în mișcare cu ajutorul cuv întelor. În 1868, apă rea alt studiu cu titlul În
contra directiei de astazi în cultura romana, în care este enunțată teoria forme lor fără fond. Aici
Maiorescu î și exprimă nemulțumirile î mpotriva “vitiului” care era prezent în acea perioadă , obiceiul
de a prelua d in aspectelele culturii apusene, fă raă a le trece întâi printr-un filtru, pentru adaptare a
condiț iilor prezente. T eoria menționată , prez inta și câteva exagerari dar redă și un prof il pozitiv, mai

20 T.Maiorescu, “literatura romana si strainatatea”, in Critice, vol II Bucuresti Editura Minerva 1973,p 24
21 Ibidem, p. 28
22 Lucia n Boia, Istorie si mit in constiinta nationala bucuresti, Editura Humanitas, 2010, p.115

25
exact nu acceptă împr umuturile excesive și imitaț iile care nu au valoare. Afirmaț iile sale critice, sunt
de cele mai multe ori concise și memorabile. Au înfluenț at numeroase generații, atât critici câ t și
cititori. Pr incipalele idei ingvistice, erau : elim inarea etimologismului, resp ingerea stricătorilor de
limbă prin eliminarea traducerilor literale, alfabetul lat in, creș terea vocabularului cu neologisme.
Aceste idei apar în publicaț iile Despre scrierea limbei romane, Neologismele, Betia de cuv inte,
Limba română în jurnalele d in Austria și altele. Atunci câ nd face analiza operelo r literare, criticul
accentuează forma artis tică. Autenticitatea și neconformismul sun t două din condițiile esențiale ale
valorii operei de artă. Putem enumera câ teva studii reprezentative ale acestui domeniu și anume
“direcția nouă în poezia și proza română , Poeti și critici, E minescu și poeziile l ui, Comediile d -lui
caragiale și altele. Îl con sidera pe V. Alexandri ca reprezentat fruntaș al generației paș optiste, în
studiul : direscția nouă în poezia și proza română, după care urmează Eminescu care este c onsiderat
după doar 3 poezii, “poet în toata puterea cuvantului” . Articolul Comediil e d-lui caragiale vorbeș te
despre tema virtuții în arta și a creșterii impersonale, începand de la moralitatea în legatură cu opera
comica a lui Caragiale.
Articolul Em inescu și poeziile lui, conturează personalitatea și geniul lui E minescu. C riticul
evidențiază legă tura poeziilor poetului cu poezia tradițională, de unde E minescu obișnuia uneori să
le adapteze cu onomatopeicitatea? Versurilor și se term ină cu afirmaț ia “aceasta a fost em înescu,
aceasta e ra opera lui. Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana va începe secolul
20-lea sub auspiciile genului lui, și forma limbei nationale, care și-a gașit în poetul Em inescu cea
mai frumoasa înfaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a
vestmantului cugetarii romanesti”23.
Titu Maiorescu a avut cel mai important rol în modelarea criticismului junimist. Totodată îi
descoperă pe cei doi buni prieteni talentaț i, Em inescu și Creangă . Cel mai probabil, Em inecsu a fost
atras la începu t de societatea junimea datorită bagajului de cultură deți nut de cei câțiva junimiș ti
cum ar fi Maiorescu, Negruzzi, Petre C arp, Pogor, Lambrior și Vargolici, însă legătura pe care o
avea cu aceasta se datora îndr-adevar lui Maiorescu. Amâ ndoi aveau mulț i adversari și erau numiți
de către aceș tia, ca fi ind metafizicieni. Numitorul comun d intre cei doi era interesul pentru patrie,
țineau la rădă cinile stră moșilor și voiau să pă streze aceste valori mult tim p, erau ocupați nu doa r de
conți nutul gâ ndirii, dar și de for ma acesteia. Judecata filozofică fă cea d in Maiorescu un conservator
psiholeptic iar d in Eminescu un conservator combativ. Oameni precum Rosetti, visau la o schimbare

23 CORNEL MUNTEANU, Eminescu: Polimorfismul operei, Editura Universității Jagiellone, Krakow, 2012, pag 125

26
peste noapte, a teritoriului româ nesc, într-un locaș al civilazi ei Europene. Nici E minescu nici
Maiorescu, nu erau mo șieri, ca să aibă posibilitatea de a -și apăra pr in tradiț ionalism înteresele clasei
lor.
Societatea în care tră iau, dorea aflarea a numeroase înformaț ii, citea abundent și fără rațiune,
amestecâ nd ideil e. Cu E minescu la Cernăuț i și Maiorescu la Viena, cei doi junimiști urmăreau
împreună adevărul sau frumosul, forma logică sau estetică, urmă rind aspectele literaturii ș tiinței,
lucuri care -i duceau la aprofundare dar și la erori. Tână rul Em inescu, cu sporir ea planului să u de
lucru, a demonstrat toată viața dor ința de a aprofunda, cu toate că și-a ruinat de pe la început șansele
unei cariere măgulitoare. Cu toate că a primit spirijul necondiționat a lui M aiorescu în a-și da
doctoratul, acesta nu l-a dat pentr u că se gândea ca un titlu de doctor nu l -ar ajuta cu el înjuși, ci doar
cu ord inea juridisma a lumii. Amâ ndoi erau avari în selecț ia lecturilor, și admiratori ai lui
Schopenhauer, fi ințe cu sentimente de dispreț față de contemporani.
Eminescu se simtea at așat de mentorul Junimii nu pentru că aveau multe în comun, dar pentru că
era unul d in puținii oameni care -l întelegea . Faptul ca amândoi erau mizantropici, î i leaga și mai
mult. Comportamentul și înstinctele lui Maiorescu erau op use față de cele ale lui E minescu, pe plan
contemplativ se înțelegeau dar nu și pe plan activ. Erau legați doar că nd venea vorba de patrie,
aveau ce discuta dar în viața de zi cu zi nu au fost pr ieteni, nu cum a fost cu Creangă . Acest a se
datora probabil faptului că era d oar în cautarea de prietenii strâ nse, cu un temperament îndărădnic.
Fiecare intenție de a -l proteja și ajuta pe E minescu, îl făcea să se simtă și mai înconfortabil. În timp
ce unii de la junimea tră iau în lux, Em inescu tră ia în mizerie. Maiorescu era gata să -l ajute atât
fînanciar câ t și pe plan pe rsonal, sentimental. Se spune că ar fi întervenit în decizia lui de a se
căsători cu Veronica, confesându -i că aceasta ar avea o relație ș i cu Caragiale. Dacă cei doi se
căsătorea u, și erau împreună tot timpul, nu mai sufe reau d in dragoste unul după celă lalt deci nu
izvorul versurilor adj ale lui Eminescu era oprit. Îi aprecia efortul și rezistența poetului de a putea
trăi în sărăcie, aju tat de prieteni la care se mai î mprumut a, și de tată l lui, Em inovici. Traiul sărac nu
l-a oprit d in a sclipi în continuare, d in ce în ce mai tare. Îi era greu să accepte ajutorul altora, d in
cauza demnității pe careo avea, atunci câ nd i s -a oferit întreținere și o cameră la Maiorescu, acesta a
fugit. La vârsta pe care o avea, dorea să fie activ, alegea să facă o muncă utilă pentru a face rost de
mâncare și de un acop eriș asupra capului, nu să fie “ospitalizat”.
Cu timpul, ne încrederea în cei d in jur și zidul ridicat de Em inescu, l -a oprit pe Miorescu d in a-i
mai analiza în amănunte sufletul, cu timpul înmulți ndu-i-se ura și neîncrederea în sine, deven ind din

27
ce în ce mai ven inoasă. De fiecare dată când poetul se arată în fața Junimii, cu cearcănele de la
oboseală , cu ghet ele murdare și hainele pono site, erau încrezători că o nouă durere apă ruse în lirica
Luceafă rului “ha inele pulberificate și ghetele înnoroiate, cu fața țepoasă și pleoapele violacee de
oboseală ”24. Din păcat era adevarat. Boala și dispariția ușor treptată a energiei, i -au provocat lui
Eminescu pierderea posturilor înaintate ale vieț ii. Chiar dacă se lă sa invadat de dușmă nie și mâhnire,
își dă seamă că Ma iorescu l -a ajut at să devină cunoscut, lăudându -se cu numele său câș tiga
credibilitate în fața revistei Convorbiri Literare . Maiorescu ne -a învățat să recunoaștem un
Eminescu credul precum un copil,
care nu se lasă afectat de înjurii și
nici nu lăsa lauda sa i se urce la
cap. S-a lasat condus de cei d in
acel cerc litarar, cu toate că știa că
e superior multora d intre ei, și că
avea la rându -i dreptu l să conducă.
Cu cât boala î i înainta, cu atât îl
făcea mai îndoielnic de sfaturile
care-i erau date, în încercarea de
a-l ademeni, cu toate cestea nu -l
vedea pe Maiorescu ca un
“păianjen” care -și ademenea
prada, ci ca pe un întelectual
glorios care -l apă rase și ajutase cu
orice ocazie care se ivea. Se
credea cel mai bun autor al vremii,
critica o detesta la fel cum detesta
și lumea literara ce -l înconjura.
Atunci când era ironizat părea
aparent rece, atunci când rămân ea
singur î și destăi nuia sufer ința pe
hârtie. Nici P. P Carp nu scăpa de

24 George Calinescu, Viata lui Mihai Eminescu,Editura Litera, Chisinau, 1998, p 224

28
dușmănia lui E minescu. Începe să descon sidere până și Convorbiri Literare, revista în care î i erau
publicate poeziile .
Junim ea era o societate care practică sarcasmul și admitea jocul de cuv inte și anecdota, lucruri
care nu erau pe placul lui Em inescu. Em inescu caută să fie prieten cu junimiș tii care aveau idei
patriotice ca el, și cu o nuanță de bigotism. Astfel dev ine prieten cu filozoful Lambrior,
materialistul Conta și însfarșit cu Creangă .
Societatea isi dadea intalnire in fiecare an pentru a sarbatori la Hanul Binder, care era situat pe
strada Lapusneanu. Aici era la parter, un restaurant distins, unde membrii se aduneau la cererea lui
Negruzzi. Invitatiile aveau in fiecare an o alta t ema, si erau scrise sub forma unor citatii ca cele de la
tribunal.
Lua par te la fiecare reuniune a socie tății, ș edințe care se ți neau pe vremea accea la ca sele mari
boiereș ti ale lui Va șile Pogor. Devenea le ctorul junimii, pe perioada când Maiorescu se stabilea la
București. Când E minescu le citiră nuvela Sărmanul Dionis, toți de la junimea făcură comentarii pe
marg ine. Lambrios critica faptul că nu susți nea adev raul istoric, iar Negruzzi se căi na că îi vor
restitui cu toț ii revista Convorbiri literar e, după ce va publica o astfel de nuvelă .
Eminescu avea dese schimbări de stare. Câ nd era b ine dispus accepta glu mele celor de la
Junimea, iar câ nd era acoperit de umbre negre libertatea de a critica și de a glumi, caracteristică lor,
îl irita cumplit și il opreau d in a mai publica versuri în revistă. Uneori ți nea la glumă alteori până și
cea mai mică gluma -i se părea ca fii nd o mare ofensă . Părea pl in de el, nu ac cepta greșelile pe care
le făcea și anume atunci când era criticat sau când dădea o formă ridicolă a vre unuia d intre creațiile
sale iar ceilalț i din Junime il luau în râs. Dacă cu E minescu î și permiteau glume și critici, acestea
încetau odată cu intrarea lui Alexandri în camera unde era ți nută ș edința.
Eminescu de fel singuratic și posomorâ t, de cele mai multe ori evita cafenelele pe care le
frecventau cei d in Junimea, mergând doar atunci când starea de spirit îi era mai bună . Când însă lua
contact cu v ânul, devenea d intr-o dată sentimental și vorbăreț cu oric ine îi stă tea în cale. Ține la 16
martie 1876 o confer ință “Înfluenț a austriacă ” cu menirea de a arata diferitele înfluențe străi ne pe
care le îndura poporul român. O gazetă locală î l acuza pe Em inescu de propaganda politică ,
denaturâ nd înțelesul ideilor sale.
Pe când fregventa Bolta rece, î l întâlnește pe Creangă, care și el fiind un adept al lucrurilor
simple, de la țară, era un fidel al acestei crâș me. De și pe atuncea viața lor era descurajată , cei doi

29
devin buni prieteni și continua să se ridice unul pe celă lalt. Dev in prieteni pentru că au multe lucruri
în comun, pentru că sunt adepți ai meleagurilor moldoveneș ti, și pentru că Eminescu se simtea atras
de istețimea naturală cu care era hărăzit Creangă . Începe să meargă împreună cu E minescu la
întâlnirile Junimii care se ți neau acum la casa lui I. Negruzzi, deoarece Maiorescu era plecat la
București.
Procesele v erbale care erau redactate de A .D. Xenopol nu -l menț ionau și pe acesta. Totu și, N.
Timiras decide data intrării lui Creangă ca fiind în anul 1868, chiar dacă nu era susți nută de dovezi
logice, vero simile. La fel nu se ș tie cu exactitate c ine l-ar fi întrodus la ș edințele boierești. Vladimir
Streniu, este de părere că Maiorescu ar fi fos t autorul însă între anii 1871 -1874, ș edințele aveau loc
în casele lui Pogor și Maiorescu, iar Negruzzi ar găzduit întâlnirile abia după 1875, câ nd Maiorescu
a ajuns m inistru și s-a mutat la Bucureș ti. La primele întâlniri, se vedea că se simțea incomod. Stătea
într-un colț mai retras “tu șind pe înfundate și stregându -și mereu sudorile de pe faț a cu basmaua”25,
iar unii mebri precum Victor Castano mărturisea u chiar că l -ar fi vă zut scuipand pe jos . Cei de la
Junimea il caracterizează ca fiîind un “admirabil scriitor poporal”26. Prin titlul de caporal,
majoritatea socoteau lucră rile sale ca de o treapta înferioară, fără nici o legatură cu literatura
învățată.
Pentru a întra în societatea J unimea, nu trebuia sa fii de rang înalt, să fii bogat, șingurul criteriu
după care puteai fi ales fi ind doar capacitatea intelectuală. Așadar, pe lângă boierii Pogor Maiorescu
Caragiani sau Rosseti, au fost acceptaț i și oameni cu o stare f înanciară precară , sau oameni d in
popor. Pr intre ei se număra Ion Creamgă , Slavic i și Caragiale, E minescu. Primii trei erau nu aveau
origini boierești precum E minescu, care le moș tenea d in partea mamei. Em inescu împreună cu
Creangă abia tră iau de pe o zi pe alta după ce î și pierd amâ ndoi locu l de muncă , și mâncau și beau
pe săturate abia câ nd mergeau l a banchetele Junimii. Sărăcia a fost unul d in motivele pentru care
Eminescu s -a îmbolnă vit, iar tratamentele de la spitalele d in Viena sau d in țară, erau plă tite de
Maiorescu și ceilalți junimiști care strângeau banii pentru a -i veni în ajutor.
După ce Creangă face cunoștință cu Junimiștii, nu -i ia mult până devine mă scăriciul și al
Junimii, nu doar al lui Eminescu, având acela și efect pe care l -a avut cu Luceafarul și anume să -l

25 George Calinescu Viata si opera lui Ion creanga, Bucuresti -Chisinau, p.175
26 Ibidem. P161

30
facă să râdă cu lacrimi . Nu i se pă rea as ta un lucru jignitor mai ales că avea ocazia, pe calea
glumelor să agațe pe câte unul care î l deranja.
Înainte de nul 1875, i s -au oferit numeroase învitații la participarea întrunirilor literare, u nde
putea pariticpa la fel ca ceilalț i profesori care nu mai scri sese literatură , dar a refuzat. Era
familiarizat cu unii d intre membrii Junimii, îi cunoștea pentru că unii lucrau în sistemul de
învățămâ nt din Iași ori erau inspectori. Cu greu s -a lăsat conv ins să participe la întrunirile boiereș ti.
A fost conv ins de două lucruri. Primul, era de părere că cenaclul are un importa nt rol în îndrumarea
literară și al doilea, realizase faptul că dacă se dedica cu adevărat literaturii avea șanse să -i stimuleze
pe oameni să fie și mai interesaț i de manu alele sale pentru școlari.
În timp ce Junimea se bucura de un prestigiu b inemeritat, după ce reu șise să -și pună în aplicare
programul literar, cultural și lingvistic, Ion Creangă devine un adept activ al Junimii. Creangă ,
deven ind acum un scriitor conștiincios. Odată cu devenirea lui într-un scriitor adevărat , îi veni se și
simțul răspunderii. Muncea d in greu mult mai serios chiar și în timpul verii chiar dacă curgeau apele
de pe el. Er a atât de nerăbdă tor încât nici nu mai mâ nca, se trezea la 4 dim ineața și se apuca de
treabă. Motivația asta de a scrie cred că venea d in simplul fapt că însfârșit îi plă cea ce făcea, altfel
nu și-ar fi împins -o la limită.
Odată intrat în societatea Junimea și văzând că este atat de b ine primit de ceilalț i, se puse în slujba
celor care discutau politică , a lui Maiorescu Negruzzi P ogor și Carp. Petru că era un re prezentant
electoral popular, fă cea propaganda în semn de recunoș tință față de unele persoane. El nu mai era
nici scizionist nici conservator. De și existau dife rențe de op inii, societatea era xenofobă în mare
parte. Se discuta despre problema evreilor și despre industrie. Atunci v in cu ideea unei societăți care
cumpără doar de la creș tini obiectele lor, pentru a da drumul procesului de renaș tere a îndustriei
naționale.
Unii afirma ca prea putin i -a pasat Junimii de cei doi nenorociti, mai ales de Eminescu, care avea
cel mai mult nevoie de ajutor, altii ii contrazic spunand ca Eminescu a suferă din cauza
conservatorilor “Decat te -ai lauda cu generozitatea jun imista, domnule Misir, mai bine te -ai interesa
de soarta bietului geniu zvarlit de mila in casa de nebuni! Și de ai veni in Bucuresti macar pentru o
zi, ai vedea, mare domn, ca nimeni, dar absolut nimeni dintre ai d -voastra nu vrea sa stie de cum

31
traieste Eminescu. L -ai gasi slab, in mizerie,fara de nici unele pe mana unor oameni satrini, mai
nenorocit si mai piedut de cum prevedea el. ”27
La inceput, membrii Junimii nu -i dau prea mare importanta poetului, il subapreciau pe el si opera
lui. “Tocmai Negru zzi recuboaste acest lucru in una din scrisorile pe care I le trimitea lui Maiorescu
Cât despre versurile lui, eu unul tot nu împărtășesc părerea ta. Cu tot talentul, românul nu va primi
niciodată idei obscure în formă obscură. Dar apoi gramatica? El va av ea câțiva amatori răzleți, dar
publicul cel mare nu -l va ține în seamă de nu se va îndrepta”28. Pe de alta parte Maiorescu isi sustine
in toninuare parerea despre poet, afirmand ca Eminescu dispune de o cultura bogata echivalata
culturii europene. Il prezin ta ca pe un bun cunoscator al filosofiei, literaturii antine si moderne,
filosofiei germane si al credintelor religioase.
Unii considera ca societatea Junimea l ar fi distrus pe eminescu. Consider ca au dreptate intr o
oarecare masura. Nu i au distrus dar nici nu au facut tot ce le statea in putinta pentru a I ajuta. Pe
eminescu au inceput sa l ajute prea tarziu, cand deja era grav bolnaviar pe Creanga il dau uitarii,
dupa ce Eminescu moare. Junimea il putea ajuta pe eminescu cu un loc stabil de munca, pentru ca
nu ducea lipsa de pricepere, si nici de cunostinte. Acestia insa nu l apreciaza la adevarata valoare si
il lasa sa aiba nenumarate incercari in a si gasi ceva de facut cat macar sa nu moara de foame. Insa
nu doar pe eminescu il neglijeaza, Dupa moartea acestuia, si saracul Creanga este dat la oparte, uitat
si cand moarte lumea nici nu da importanta prea multa.

27 Moș Teacă, Anton Teacă, Editura LITERA, 2011
28 Mihai Eminescu, romanul absolut: Facerea si desfacerea unui mit , Lucian Boia , Humanitas, 2015

32
CAPITOLUL III
Eterna prietenie a celor doi scriitori

Literatura română , a cunoscut una din cele mai valoroase/productive etape fu ndamentale, și
anume literatura populară. În această etapă , punctul culminant l -au marcat marii clasici , când îș i fac
apariț ia personal ități ca Titu Mai orescu, Ion Crengă , Mihai Eminescu, Ion Slavici si Ion Luca
Caragiale. Aceștia au fost printre puținii care au avut un interes aparte pentru cultura și civilizația
României. Cei patru vor justifica durabilitatea epocii, pr in operele lasate, pentru ca atâ t scrisul l ui
Maiorescu cât și a celorlal ți este limpede, de o raritate consacratoare.
Prietenia lor dev ine posibilă în primul rând, datorită lui Titu Maiorescu. Creangă după ce creeză
multe scandaluri cu clerici i, își pierde nu doar titlul de diacon, dar și locul de muncă în învățămâ nt.
Trimite multe scrisori în care găsea tot felul de scuze care să -i justifice comportamentul nedemn, și
cu cererea de a -și primi înapoi locul în învățământ, dar este refuzat. Nici mă car m inistrul d in
guvernul conservator, Christian Tell nu -i accepta încadrar ea pe o funcț ie în învățămâ nt. Nu-și dădea
acordul pentru un răspopit.
După ce T ell este înlocuit de Maiorescu, Creangă are o șansă din nou. Este reprimit ca instituitor
la Școala de Baieț i.

33
Titu Maiorescu i -a cerut lui și încă altor cinci , să facă manuale pentru școlari. Era cel mai
conștincios d intre ei, lua munca foarte în serios, spre deosebire de colegul lui Ienache care era mai
interesat de partea materială decât de cea pedagogică. Alcătuiește o carte de citire împreună cu
Raceanu și Grigorescu , dar î i iese cam anapoda d in punctul de vedere al înțelesului limbii, avea
multe greșeli. Dacă la cărț i ducea o oarecare lipsă de pricepere, la scoala cu copii se descurca de
minune. Era blâ nd cu ei, întra la ore zambitor pentru a -i ajuta pe cei mici nou veniț i la școală, cu
frică de necunoscut. Avea în clasă 23 de copii cu o grijă pă rintească , doar la note era cam aspru d in
dorința de a -i motiva. Spuneau rugăciunea împreună , se jucau și după le dădea drumul acasă în șir
câte doi cu porunca de a rămâne împreună cât mai mult până în oraș. Î i învățase pe copii să
gândească bi ne și după să vorbeasca, le oferea și o educaț ie, dar și sfaturi de și ar fi putut la fel de
bine să-și asculte propriile sfaturi legat e de trăsnăile mai puți n plăcute și batjocoritoare pe care le
făcuse asupra celor d in biserică . Pentru el, ș coala însemna retrăirile copilă riei d in humuleș ti, parte a
cea mai bogată a vieț ii sale peste care fire simplă nu poate trece.
Cum Maiorescu l -a ajutat pe Creangă așa î l va ajuta și pe Eminescu. La 23 august 1874 este
numit director al Bibliotecii d in Iași. Era mu lțumit cu noua poziț ie pe care o avea d eoarece era plă tit
și în acela și timp fă cea ceea ce iubea și anume avea liberta taea de a sta închis pr intre carț i “sunt
fericit ca mi am ales un lo c potrivit cu fi rea mea șînguratica și dorînica de cercetare”29 197.
A urmat slujba de supl initor de logică , profesor de l imbă germană foarte exigent cu elevii săi, î i
pedepsea și le dădea note rele, probabil revarsâ ndu-și strea de nefomfort datorită încheieturii
genunchiului, ce -l deranja de fiecare dată când îl miș ca. E po sibil să aibă legătură cu paralizia
reumatic ă a mâi nii drepte de unde probabil se trage de când suferise de prob lemele de la V iena.
Acum ca Eminescu era revizor școlar, are ocazia de a-l întâlni pe Creangă la conferi nțele la care
luau parte învățătorii. Aș adar, “aceasta piatră preț ioasa”, așa cum era numit de că tre cei d in Junimea,
l-a descoperit Em inescu, care mai târziu l -a întrodus la întâlnirile societaț ii Junimea “Creangă a fo st
descoperit de Eminescu”30. Această primă întamplare, avea să devina începutul unei frumaose
prietenii veșnice. Mulț i nu înțelegeau cum se putea lega o priet enie strânsă între doi oameni cu
personalităț i total diferit e. Mihai Em inescu era introvertit, sceptic, visă tor, poate unul d intre cei mai
mari visători ai românilor, iar Creangă pe de altă parte era hazliu, mereu pus pe glume, cu o f ața
zâmbitoare, mereu pregătit de a răspunde orică rei întrebări pe care i -o adresai.

29 OCTAV MINAR, Eminescu in fata justiei, Buc., C. Sfetea, 1914, B.A.R., I. 37.885
30 Kirileanu și Chendi, op. cit., p. 23.

34
Deși aveau personalităț i diferite, aveau și foarte multe lucruri în comun cum ar fi iubirea față de
traiul popular, moldovenesc. Le făcea plăcere să trăiască cât mai tradițional câ t mai simplicist, să
doarmă pe baie să meargă la localuri unde serveau mâncare tradițională. Creang ă îl invitase în coliba
modestă, unde ră mase plă cut surpr ins de modestia și planul țărănesc pe care era structurată aceasta.
Când î și dădu seama că un om la fel de învățat și de umblat precum Titu Maiorescu se simte b ine în
căsuța lui, îl și bînecuvanta “ Eminent scriitor și cel mai mare poet al romanilor” 31. La rândul lui,
Eminescu î l aprecia la adevarata sa valoare. Om curat și adevarat al moldovei.
Aveau de asemenea în comun și agerimea m inții, aveau amâ ndoi talent și-l foloseau pentru a
valorifica cultul moldovenesc, în creațiilor lor. P rin exprimarea ideilor pe care le aveau, se provoacă
o legă tură sufletească între cei doi. Mergeau numai la crâșme unde se găseau cârnaț i cu usturoi, și
unde stă teau jos pe paie , nu la cele boierești netradiț ionale. Se ajută , își citesc creaț iile între ei.
Pe cei doi prieteni, i -a unit și situatia nestatornică. După ce -și ameliorează cât de câ t starea
fînanciară, Creangă î l ia în chirie pe Em inescu. Aici au fost inventate n umeroase capodopere, care
poartă numele celor două genii. Creangă îi citea din creațiile sale lui E minescu, însă acesta nu -l
corecta “lasa, creanga, ai sa citesti în Junimea”, tu n ai nevoie sa fii corectat de nimeni!” 32. Dar la
Junimea erau mulți care nu aveau nici o legatură cu literatura, singurul ca re l-ar fi putut ajuta și
corecta întra-adevar era Maiorescu, dar pentru că era plecat la B ucurești iar povestea îi rămânea
neretușată și mergea mai departe în Convorbiri literare. La rându -i și Eminescu aducea la întalnirile
societatii, d in lucrarile scrie, și îi punea pe participanț i, de cele mai multe ori în dubii, spre exemplu
ca atunci cînd le -a citit din Sărmanul D ionis “Noi, ne itam unii la altii, cei opt devenisera trei zeci,
nesti înd ce este aceasta și unde are sa ajunga . Tocmai tarziu, Em înescu încpe a ne da explicatia
acestei metafi șice, cit înd ca eroul lui, Dionis, era un copil orfan imbuibat de teorii metafi șico-
astrologice, locu înd într o casa su înata și avdn de la par înti o șîngura suvenire, un po rtret al unei
figuri, semi -barbateasca, semi -femeiasca, dar mai mult barbat decat femeie, de vreme ce era
portretul tatalui sau”33.
Dintre cei doi, știm sigur ca cel care era capul rautatilor, era Eminescu. Amandoi umblau dupa
fete, mai ales creanga care se spune ca I ar fi fugit ochii mai mult dupa calugarite, amandurora le
placea bautura, in sa Creanga era precaut spre deosevire de Eminescu care nu s i stia limitele.

31 George Calinescu, Viata lui Mihai Eminescu,Editura Litera, Chisinau, 1998, p. 225
32 62
33 G. Panu Amintiri de la Junimea din Iasi, editura Remus Cioflec, G. Panu, p.87 -88

35
Probleme cu bautura avand insa pana in ultimele clipe de luciditate, pana sa devina un dezastru din
cauza bolii. Bea non stop, bantuie crasmele, uita de biblioteca lasand o cu usile deschise. Cateva
dintre localurile unde acestia se intal neau si petreceau, mai sunt astazi cunooscute. Se spune ca erau
crasme de mahala, de o conditie foarte proasta din locuri precum Socola, Nicolina sau Copou. De
unde le venea insa obsesia acestora pentru crasme? Dat fiind faptul ca trecutul lui Creanga era unul
taranesc, era obisnuit cu astfel de locuri, iar pe eminescu il atrageau locurile asemanatoare crasmei
pe care o cumparase tatal sau Eminovici, in 1884.
La baut li se alatura si un al trei -lea partener, și anume Slavici, pentru o perioada de cateva l uni,
pana a fost nevoi sa plece ca redactor la ziarul “Timpul” , la București,dar nu a avut mare regret cand
a primit aceasta veste deoarece Slavici Emi nescu dar si Caragiale, erau ri vali in dragoste. Toti trei
sufereau de farmecele Veronicai. Slavici si Em inescu se cunosteau inca de pe vremea cand era
student la Viena. Eminescu l a indemna t sa scrie, cuym ar fi comedia “fata de birău” , iar eminescu la
indemnul lui Slavici, a renuntat in a -l mai studia pe Kant si s -a apucat de Schopenhauer,Buddha și
Confuciu s. Se ajuta reciproc, si il aduce pe Eminescu la bcuuresti sa lucreze la ziarul timpul, iar
Eminescu il aduce pe Caragiale.

Creanga si eminescu p etreceau timp chiar și cu fratele lui Ion , Zahei, după spusele T incăi. Plecau
toti 3 împreună când li se sătura de oraș , și cutreierau drumul Seculenilor, unde mergeau la înot și
petreceau ziua întreagă la padurea de pe maulul Prutului. Em inescu î l vizita des, cate două trei zile

36
sau unoeri chiar și câteva săptămâ ni, în căsuța cumpă rată pe 50 de galbe ni austrieci. Atunci ei
puneau ț ara la cale. Aveau p robabil planurile lor, pentru că după cum afirma Panu, Creangă și
Eminescu stă teau în întimitatea lor, prim ind cu greu un a l 3 lea participant la conversație. Probabil
Creangă îi istorisea povești auzite de pe la bătrâni, iar Emi nescu fă cea versuri.
Când nu erau la scă ldat, sau în bojdeuca lui Crengă compunând versuri, aceș tia erau la întalnirile
Junimii. De fiecare dată câ nd cei doi luau parte la întâlnire, contemporanii lor erau încântați, mulți
observâ ndu-i emotivitatea lui Creangă, fapt care după pă rerea lor, contribuise și mai mult la strâ nsa
legatură pe care cei doi o aveau.
După ce Em inescu este demis di n funcția de revizor școlar, î și găsește adăpost la Creangă, care -l
primise cu brațele deschise. Urmează să fie numit redactor la curierul de I ași, așa că au locuit cam o
jumătate de an împreună . Crea ngă nu era doar un bun prieten ci și o gazdă bună. Îi oferise
prietenului său camera cea mai bună a casei, în timp ce el dormea în cerdacul d in spatele casei, iar
Tinca pe o laviță în bucătă rie, aproape de cuptor.
În această perioadă
Eminescu a aș ternut p e
hârtie cele mai frumoase
poeme de dragoste dedicate
Veronică i. Discutau despre
evenimentele care mai aveau
loc în lume la acea vreme,
despre ce cărți citeau, ori î și
citeau poeziile unul altuia,
ceasuri întregi. De asemenea
între ei exista o iubire și un
respect aparte. I și spuneau “bădiță ”. În anul 1877, Em inescu primește un post la redacț ia ziarului
Cons ervator Timpul , la București. După plecarea poetului, Creangă se simțea din ce în ce mai
singur, și îi scria des invitându -l în vizită “ai plecat și mata d in Iași lasand în sufletul meu multa
scarba și amareala”34, “vino frate Mihai, v ino, caci fara t ine sunt stra in”35.

34 Ion Creangă, Opere , vol. 2, Ed. Minerva, București, 1970, pag. 192
35 Ibidem

37
În anul când presa anunța îmbolnă virea lui Em inescu, Ion Creangă după ce află, suferă de primul
atac de epilep sie, pe când era la ș coală, în fața copiilor, care au început să ț ipe înfricoșaț i. Aceștia
au plecat acasă plângând, crezând că a murit. Em inescu ajunge să -l viziteze de cateva ori, însă îl
observă pe Luceafăr, schimbat. Începuse chiar să doarmă cu un pistol sub pernă, spunând că îi e
teamă ca nu cumva sa fie ucis în somn, atât de rău ajunse să -l afecteze boala. Creangă, văzându -i
disperarea în ochi, era îndurerat pana la lacrimi de boala lui Em inescu iar crizele de epilep sie încep
să fie din ce în ce mai multe. Acestea aveau loc oriunde, la ș coală cu copii, în oraș sau chiar și acasă .
Durer ea celor doi prieteni era comună , Em inescu plângea când era lucid, iar Creangă când nu avea
parte de acele pră bușiri din cauza bolii. Până sa moară , în ultimii trei ani, starea lui era d in ce în ce
mai precară , se agravase atâ t de tare încât nici nu mai putea scrie, după cum recunoș tea chiar Titu
Maiorescu, într-o scrisoare pe care o trimise la Romania Juna de la Viena.
La 15 iunie 1889, în una d in cele mai dureroase zile, Creangă află vestea d in ziare. Em inescu a
murit. Boala lui Creangă se agravează și mai mult d in cauza tristeții apăsă toare, d in cauza faptului
că adormea plângând visâ nd la pr ietenul lui drag. Nici nu mai mânca, deja ăși pierduse dorinț a de a
mai comunica cu ceilalț i, dar citea cu drag d in poeziile Lucea fărului. Singur, ră mas fără prietenii de
la Junimea , uiatat de societate, î și găsește sfâ rșitul de Anul Nou, când oraș ul era în plină sărbătoare.
Moartea îi curmă sufer ința fizică, boala, câ t și sufer ința psihică, dorul de cel mai bun prieten al să u.
Cat au trait impreuna, in Bojdeuca lui Creanga, la indemnul lui Eminescu se nasc unele din cele
mai mari creatrii ale lui Creanga. Cand a fost introdus in primul an la Junimea, Creanga publica in
Convorbiri literare cateva dintre creatiile sale ca “ S oacra cu trei nurori”, “Capra cu 3 iezi”,
“Punguta cu doi bani”, “ fata babei si fata mosului” si multe aletel, care au avut succes si au fost pe
placul copiilor de atunci pana in zilele noastre. Anul 1881 este unul important pentru opera lui
Creanga, pentru ca acum isi fac aparitia cele doua parti ale romanului “Amintiri din copilarie”. In
anul urmator apare si a treia parte, toate publicate in revista în Convorbiri Literare. Prin intermediul
personajului principal, Nica, il descoperim pe Creanga asa c um era el cand era mic copil. Ne ajuta sa
l intelegm mai bine, trasnaile pe care le facea fiind relatate intr un mod hazliu, creaza astfel primul
roman al copilariei de la tara.
Am putea spune ca Eminescu a fost cheia succesului lui Ion Creanga, cat a fpst in viata si dupa
moartea sa. Eminescu l -a prezentat Junimii, si tot cercetarilor facute asupra lui Eminescu am aflat de
legaturile sale cu Creanga, de prieteia celor doi si au fost facute cunoscute mai multe dintre operele

38
sale, nu doare cateva prec um Amintii din copilarie. Ce a ramas de pe urma celor doi, viata lor cat si
operele au fost studiate de George Calinescu si Dumitru Penaitescu. Panaitescu si -a dedicat aproape
jumatate din viata studierii manuscriselor lasate de poet, el fiind primul emine scolog. Primul studiu
despre Eminescu a aparut in 1892, realizat de criticul si diplomatul Nicolae Petrașcu. Acum nu se
mai vorbeste la fel de mult despre el, dar era foarte cunoscut in epoca, ca unul dintre cei mai buni
critici romani. Petrascu da detalii despre copilaria, familia sa, iar la aproape un sfert de secol dupa
moartea lui Eminescu, Gala Galaction a publica Țviata lui EminescuȚ. Aici se concetreaza pe
studiile sale, ofera amanunte din perioada in care si face debutul litarera si de pe vremea can d era
sufleur.
Ca o manifestare a aprecierii poetului, de -a lungul timpului i s -au ridicat statui, în aproape toate
orașele din țară. Primul a fost în 1890 din Botoșani, a urmat apariția cărții la Galati “omagiul lui
Mihail Eminescu” , cu o prefață sc risă de A. D. Xenopol. Au urmat diferire manifestări culturale
închinate Lu ceafarului, iar la 15 ianuarie și 15 iunie este comemorat de către comunitățile
localitătilor, depunâ nd flori la statuile lui. Este apreciat ș i cuno scut nu doar prin opera sa, ci ș i prin
destinul sau dramatic. Literatura n oastră prinde viață , contur, prin suflarea creatoare a poetului.
Valoarea filosofiăa a oprei Luceafarului stă în încercarea sa de a evidenț ia relativul cu absolutul.
Valoarea poetului nu a st at în cât și ce a scris, ci î n efortul psihic si fizic depus, mai exact arderea
launtrică a sa, prezentă î n fiec are din operele sale. Prin creațiile sale se simțea împlinit. Chiar dacă
își alegea cu mare atenție prietenii și poate nu agreea pe toată lumea, nu a fost un sing uratic, chiar
daca î n literatura noastra ă este singular. Din conștiința sa creatoare apare toată frământarea sa. Să nu
uităm că Eminescu nu a fă cut o impresie puternica doar in cadrul poeziilor, dar si in cadrul
jurnalistic. A dexbatut in revista timpul, t eme ce framantau societatea romaneasca la acea vreme. A
publicat diferite articole din cad rul economic, politic, social, ș i altele . A publicat de asemenea și
articole care veneau î n sprijnul Bisericii Ortodoxe Romane. “ Marele nostru poet a fost un creștin
autentic, ceea ce rezultă din viața, ca și din opera sa. Poeziile, proza și publicistica sa sunt o mărturie
în acest sens. Se poate însă vorbi și despre relația lui Eminescu cu teologia? Când zic teologie mă
refer la știința teologiei, adică la un interes pe care l -ar fi arătat Eminescu cercetărilor teologice. La
acest capitol opera lui literară nu ne poate ajuta, în schimb ne îmbie mărturii aproape neașteptate

39
manuscrisele constând din mii de pagini, unele investigate, altele cercetate și com entate, altele încă
necunoscute” .36
Prin anul 1871, are loc Marea Sarbatoare de la Putna, cu prilejul implinirii a 400 de ani de la
zidirea Manastirii. Aici particip a Eminescu impreuna cu Slavici și Xenopol care țin o distinsă
cuvântare. Serbarea fusese amânată cu un an din cauza razboiului franco -german. E ste avertizat de
către Slavici cum că mulți se v -or pune împotriva acțiunii, așadar cu această ocazie publică un
articol î n revista Timpul , unde menționează printre altele și pe Ștefan, apărător al Moldovei și al
crestinatății ca Sfânt al Bisericii stră mosesti. In acelasi an, vine si replica la acel articol, din part ea
unui ziarist anonim. Acesta îl acuză pe poet că este și această afirmație o nebunie la fel ca ș i
celelalate publicat ii regasite in revista, dar după câț iva ani dreptatea poetului iese la ivea lă. Stefan
cel Mare este canoniz at de Biserica Ortodoxa Română .
Operele lui Eminescu sunt o invitație spre neliniș te, sp re meditație, el fiind propria -i poezie. Ar fi
fost o mare pierdere pentru poporul român ca acesta să renunțe la a mai scrie, aș a cum se zvonea.
Din revista Familia din anul 1937 , de la Ion Al. Bratescu -Voin esti află m un secret ț inut timp de 42
de ani . El dezvăluie mărturisirea făcută de Titu Maiorescu, și anume intenț ia poetului de a re nunța la
scris din cauza Veronică i. Aceasta l -a trădat cu unul din cei mai buni prieteni, Ion Luca Caragiale.
Din suferința provocată de aceștia se spune că s-ar fi nascut Luceafarul .

Hotelul Marna, locul pe care s -a
aflat casa în care au locuit cei doi
îndrăgostiți, a fost demolat pentru
a se construi un nou bulevard

Veronica și Mihai s -au iubit, s -au minț it, s-au urât, s -au înșelat, au plănuit să se căsătorească dar
în final drumurile lor nu s -au unit, astfel din suferinț a crea tă a luat naștere Luceafarul . Când

36 EMINESCU -Ortodoxia, Editura EIKON, 2003

40
Eminescu a început să dea semne clare ca s -ar fi imbolnăvit, în 1883 multe persoane au început să o
blameze pe Veronica. Ea nu ar fi dat nici un semn de slăbiciune atunci când Eminescu a fost
spitalizat. Î n 1888 poeta ar fi me rs de doua o ri la Botoșani după Eminescu , pentru a -l convinge să se
întoarcă cu ea la Bucureș ti pentru a primi un tratament. Încearcă de asemenea să -l convingă în a se
căsători cu aceasta, dar prietenii care se opuneau și depresia care deja pusese stăpâ nire pe Eminescu ,
îi stateau in cale. Maiorescu, Macedonski și Slavici se opun vehe ment, Macedonski doar din dorinț a
de a n u o pierde pe Veronica, nu ca l -ar fi interesat prea mult binele poetului.
Cand E minescu cade la pat, Veronica scrie un poem despre iubi re și moarte. Acest lucru nu -l
putem cataloga ca pe o coincidență , ci ca pe un simplu gest de durere din cauza suferinței lui
Eminescu.
Moartea poetului la data de 15 iunie 1889, o afectează atâ t de tare pe Veronica încât se sinucide.
La început intră în depresie, s e retrage la Mănăstirea Vă ratec iar acolo se sinucide cu arsenic, a stfel
amandoi mor in acealsi an, la o dinstanță 50 de zile.
Partea cea mai importantă din viața sa, perioada câ nd este trimis de la un spital la altul, internat
cu tot felul de oameni care aveau serioase probleme ps ihice, a fost pusa sub tăcere. Unii ar crede că
de vina este un incident memorabil, de unde a pornit totul. La 28 iunie 1883 ț ine un discurs
“politico -socialo -național”, și pentru că era atât de cuprin s de moment, îș i intrase at ât de bine în rol
încât a sco s un pistol și începe să strige că vrea să îl împuș te pe rege. Poetul a fost imediat arestat ș i
internat. Este dus la senatoriul doctorului Suțu, Caritatea . Se spune că ar fi fost di agnosticat cu
tulburare bipolară, boală care se manifestă cu perioade de mânie ș i depresie, cu episoade de
normalitate.
Cu un an în urmă , i se face un favor, de că tre Maiorescu, care er a prieten cu regina Elisabeta, și le
stabilește o întâlnire. Din nefericire întâ lnirea nu a mers prea bine, Eminescu și aceasta avâ nd mici
confl icte, cu tot felul de replici tă ioase. Poetul o tra tase cu aroganță, cu toate că aceasta era o mare
susținătoare ale artelor î n România. După ce intalnire a fuse un eș ec, de atunci regina continua se să-l
desconsidere, spunând că poeziile sale sunt doar niște imitații ale celor scrise de că tre Vasile
Alexandri. Nici Emin escu nu o privea cu ochi buni, și insista asupra creațiilor reginei, că ar fi atât de
slabe încî t nici una nu ar merita publicată .
Discursul pe care -l ținuse cu un an mai târziu, ș i pentru care fuse arestat, era de ajuns pentru a
convinge autorităț ile ca are nevoie urgentă de internare și fuse îmbrăcat forțat, în cămașa albă a

41
senatoriului. Problemele de sănătate și conflictele c u familia regală, î l marginalizase de societate.
Ajunge sa se întoarcă la Iași pentru că nu se mai putea întreține, însă nici aici norocul nu -i surâ de, și
ajunge să trăiască din nou din mila prietenilor. D acă astea nu erau de ajuns, obs esia pentru petrecer i,
pentru băutura își face loc în viaț a poetului. Mizeria în care trăia, și suferinț a psihic ă și fizică de care
avea parte, erau mă rturisite lui C hibici printr -o scrisoare “ De vreme ce rezidez la otel Romania, intr
o hulubarie putin recomandabila din oric e punct de vedere, e lesne de -nteles ca nu am unde pune
lucrurile mele, incat ar fi foarte bine dac -ai pastra tu inca catva timp asa -numita mea lada, desi
presupun c acest lucru nu e tocmai placut.”37
Peste doi ani, situația începe puț in cate puțin să se schimbe, doar pe plan financiar. Își gă seste doi
ani, un post de sub -bibliotecar la Biblioteca Centrala din Iasi, dar comportamentul i se înrăutățește,
și nu găsește forța necesară pentru o schimbare î n bine. Bea fără limită , devine iresponsabil, nu ma i
avea g rija bibliotecă, î ncepuse să ceară bani nu doar pe la p rieteni dar si ceror pe care nu -i cunoș tea
și îi întâlnea pe stradă.
Toate aceste
lipsuri, lipsa de
banilor în primul
rând, î l afectează
și mai mult și î l
fac să ajungă la
limit a puterilor .
Viitorul nu avea
să fie unul
strălucit, linistitor
ba din portriva
situatia se
inrautaceste.
Prietenii incercau
in zadar sa l ajute, asa doar îi prelungeau și mai mult suferinț a.

37 Scisori alese din corespondenta lui Eminescu, 2015. Pag 101

42
Unul din ieromonahii care l -a spovedit pe Eminescu la acea vreme, în anul 1886, la Mănăstitrea
Neamțu, î l descria ca pe un om limpe de la minte, dar foarte trist și posomorât. Unii cred că perioada
cat a stat la Neamt, a fost cea mai neagra pentru poet. A fost tratat mizerabil, batut si chiar scufundat
in butoaie. Dup a ce a fost externat, parea ca ș i vindecat. Ar fi fost tratat ș i cu m ercur, pentru că era
suspect de sifilis. La câțiva ani mai târziu, moare, în jurul orei 4 dimineața. Se pare că diagnosticul
pe baza că ruia fusese internat, nu era asemănător cu diagnosticul mor ții, rămânâ nd nedescifrat.
Doctorii care declara decesul, Suțu și Petrescu, nu lasă un raport clar, din care sa reiasca cauza
mortii. Nici autopsia nu i sa p utut face complet, din cauza une i asistente iresponsabile care îi uită
creierul pe o fereastră des chisă, factor care -l descompune rapid.
Așa rămân cei doi scriitori, in amintirea si inima celor cunoscuti lor, ca fiind doua victime ale
societății, două sclipiri care au avut doar de dat, de oferit, fără ca măcar sa primească mulțumiri î
schimb.

43
CONCLUZII

Pe aceste teme se mai pot spune multe lucruri, dar aceasta lucrare a avut scopul de a scoate in
evidenta nedreptati le celor doi mari scriitori ai Româ niei, aru ncate de către socie tate. La vremea
aceea , lumea nu era atat de educata încat sa poata aprecia cultura, creatiile lor. Insa un lucru este
cert. In urma citiri i acestei lucrari, putem susține cu convingerea că acești doi poeți au fost lăsaț i la
voia sortii. Au fost lasati sa se sbat ă in mizerie, in saracie. Cei doi au incerca t sa lupte separat, apoi
impreuna, datorita prieteniei stranse pe care o aveau, au fost un sprijin unul pentru celalalt, o
binecuvantare ca s au avut.
A fi poet inseamna a avea imaginatie, una bogata. Ceea ce a devenit eminescu nu a fost neaparat
datorita mediului in care a trait, ci datorita talentului cu care s -a nascut si urmand ca acesta sa l
dezvolte prin educatia pe care a primit o. Pentru ca a avut o memorie complexa, Eminescu a reusit
sa scrie versuri inca de la varsta de 16 ani. Unii pictori se descurca prin memoria vizuala, alti
muzicanti prin memoria auditita, insa el le a avut pe amandoua combinate. Pe langă acestea,
judecata, logica, combinatiile de idei ,cultura generala profunda de care a dispus, toate, au avut un
rol foarte important, s au legat intre ele si rezultatul venea odata cu aparitia poeziilor, creatiilor sale.
Scopul propus de aceasta lucrare a fost aducerea la cunostinta cititorului, drumul strabatut de cei
doi, prin greutati placeri, ce le a adus amandurora o moarte nep revazuta.
In cadrul primul ui capitol m am concentrat asupra vietii ac estora, educatiei si mai apoi pe
sfarsitului tragic. Lasati in voia sortii, neapreciati, mizerabili, s au avut unul pe celalalt

44
In cadrul capitolului doi, am evidentiat lupta contra societatii iresponsabile, nepasatoare , de
asemenea am prezentat legaturile cu membrii societatii J unimea. Toti din jurul celor dau au fost
necalculati, nu au stiut cum sa le ofere conditile necesare in floriirii geniului lor, sau poate ca nu au
vrut sa le dea prea multa importanta, cei mai multi din pura gelozie.

In cadrul capitolului trei, m am concentrat pe laguta dintre Eminescu si Creanga, pe prietenia lor
vesnica. Lasati in voia sortii, neapreciati, mizerabili, s au avut unul pe celalalt , s au sprijinit,
incurajat, sfatuit, iubit, respectat. La sprijinul lui eminescu Creanga compune povesti care au ramas
pana in ziua de azi, ininimile copiilor si ale adultilor , iar eminescu prin suferint ele in dragoste,
ramane un

45

46
BIBLIOGRAFIE

1. CORNEL MUNTEANU, Eminescu: Polimorfismul operei, Editura Universității Jagiellone,
Krakow, 2012, pag 125
2. EMINESCU -Ortodoxia, Editura EIKON, 2003
3. G. Panu Amintiri de la Junimea din Iasi, editura Remus Cioflec, G. Panu, p.87 -88
4. George Calinescu, Viata lui Mihai Eminescu,Editura Litera, Chisinau, 1998, p.44
5. George Calinescu, Viata si Opera lui Ion Creanga, Bucuresti -Chisinau. p. 228
6. GH. TEODORESCU -KIRILEANU, Cateva date asu pra lui eminescu, in Conv. Lit., XV,
1906, p. 995 -1016
7. I.E.TOROUTIU, Studii si documente literare. Buc., “Bucovina” I (1931), II,III (1932), IV
(1933), V(1934), [Junimea], VII (1936) [Samanatorul]
8. I.PAICU, M.LUPU, M.LAZAR, Literatura romana Eseul, Editura Art 2012 p. 62
9. Ion Creangă, Opere , vol. 2, Ed. Minerva, București, 1970, pag. 192
10. Kirileanu și Chendi, op. cit., p. 23.
11. Lucian Boia, Istorie si mit in constiinta nationala bucuresti, Editura Humanitas, 2010, p.115
12. Mihai Eminescu, romanul absolut: Facerea s i desfacerea unui mit , Lucian Boia, Humanitas,
2015
13. Moș Teacă, Anton Teacă, Editura LITERA, 2011
14. OCTAV MINAR, Eminescu in fata justiei, Buc., C. Sfetea, 1914, B.A.R., I. 37.885
15. Omagiu lui Mihai Eminescu. Comitetul Comemaorarii. Galati,buc., 1909 B.A.R., II . 14. 883
16. STATE DRAGOMIR, Amitiri despre eminescu, IN Mihail Eminescu -Literatura, Iasi, 1903,
p.41
17. T.Maiorescu, “literatura romana si strainatatea”, in Critice, vol II Bucuresti Editura Minerva
1973,p 24
18. TH.D.SPERANTIA, Amintiri despre Ion Crenga, Iasi, Vi ata romaneasca, 1927
19. ZAMFIR C. ABRURE, Din dragostele lui Mihi Eminescu, in Facla, II, nr. 41 din 8 oct 1911,
p.293, B.A. R., P.I, 2665