CAPITLUL I – ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIA SISTEMULUI BANCAR … … 4 [625490]

1

Cuprins
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 2
CAPITLUL I – ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIA SISTEMULUI BANCAR ………………………….. …………. 4
CAPITOLUL 1.1 – EVOLUȚIA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC ………………………….. …………… 6
CAPITOLUL 1.2 – CADRUL JURIDIC ȘI INSTITUȚIONAL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
A SISTEMULUI BANCAR ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 10
CAPITOLUL 1.3 – BANCA CENTRALĂ ȘI FUNCȚIILE EI. ROLUL BNR GROUPE SOCIÉTÉ
GÉNÉRALE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 13
CAPITOLUL 1.4 – BĂNCILE COMERCIALE – INSTITUȚII FUNDAMENTALE ………………………. 15
CAPITOLUL 2 – ROLUL OPERAȚIUNILOR DE CREDITARE ÎN DEZVOLTAREA ECONOMIEI
REALE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 18
CAPITOLUL 2.1 – IMPORTANȚĂ ECONOMICĂ A CREDITULUI ………………………….. ……………… 20
CAPITOLUL 2.2 – CARACTERISTICILE ȘI FUNCȚIILE CREDITULUI ………………………….. ………. 23
CAPITOLUL 2.3 – TIPOLOGIA OPERAȚIUNILOR DE CREDITARE. ROLUL ȘI RISCURILE
ASOCIATE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 28
CAPITOLUL 3 STUDIU DE CAZ REALIZAT LA BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE …….. 32
3.1 INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 32
3.2 MISIUNE, VIZIUNE, OBIECTIVE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 35
3.2 METODE SI TEHNICI UTILIZAZTE IN ACORDAREA CREDITELOR ………………………….. …. 38
3.3 ANALIZA PERFORMANTELOR DE ACTIVITATE A CREDITELOR ………………………….. …… 44
CONCLUZII SI PROPUNERI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 53
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 55

2

INTRODUCERE
Un dicționar englezesc accesat pe Internet sursa (brittanica.com , 2017) definește o instituție bancară ca
o „instituție financiară care realizează tranzacții cu bani și substitute ale banilor și furnizează diferite
tipuri de se rvicii financiare. Băncile acceptă depozite și acordă credite profitul provenind din diferență
între dobânda încasata pentru creditele acordate și dobânda plătită pentru depozitele constituite.”
Totodată sistemul bancar dintr -o anumită țara poate fi defini t ca totalitatea băncilor, de toate tipurile,
organizate în cadrul de reglementare și supraveghere a unei bănci centrale.
Băncile sunt întreprinderi particulare, societăți în nume colectiv, societăți anonime sau ale statului care
concentrează capitalurile disponibile din economie și le pun la dispoziția agenților economici, inclusiv
statului sub formă de credite. Ca instituții specializate, ele se ocupă de organizarea și realizarea
împrumuturilor, obiectul lor de activitate fiind în principal gestionarea ac estora, iar scopul final,
obținerea profitului bancar. Dinamica actuală de care dă dovadă sistemul bancar din întreaga lume, cu
influențele sale semnificative asupra relațiilor cu clienții și asupra economiei în ansamblu au constituit
principalul motiv pen tru care am ales să fac cercetarea în acest domeniu. Schimbările importante
petrecute la nivelul sistemelor bancare determină, în primul rând, schimbări la nivelul reglementărilor,
procese care conduc la dezvoltarea și creșterea gradului de complexitate pe ntru produsele și serviciile
bancare și diversificarea activităților bancare.
Cunoscând diversitatea de bănci, care operează într -un sistem bancar modern și performant , este
interesant de cunoscut care sunt criteriile conform cărora acestea sunt clasifica te și tipurile în care sunt
împărțite. Trebuie evidențiat faptul că fiecare criteriu de clasificare reflecta o anumită specializare.
Cu toate că, aparent modul de clasificare și criteriile par a fi aceleași în sisitemele bancare din diferite
țări, apar une le nuanțe în modul de abordare a acestei probleme și, deci, particularități în definirea unui
anumit tip de bancă.
În literatura de specialitate sinpractica bancară internațională se întâlnesc, în principal, următoarele tipuri
de bănci:
Banca centrală – instituție bancară aflată în fruntea aparatului bancar, cu rol de supraveghere și
organizare a relațiilor monetar -financiare ale unui stat, atât pe plan intern cât și în relațiile cu alte sisteme
monetare;
Băncile comerciale – denumire generică dată celorlal te bănci (altele decât banca centrală).
În principiu, băncile comerciale își desfășoară activitatea atât pe plan intern cât și internațional.
Activitatea lor este diversă și se axează, în principal, pe: atragerea depozitelor și acordarea de credite,

3
accept area de depuneri de la alte bănci sau firme, operațiuni valutare pentru persoane fizice și juridice,
plasamentul fondurilor și schimburilor comerciale.
Băncile comerciale sunt foarte diversificate, ele putând fi diferențiate după tipul operațiunilor sau sf era
teritorială de cuprindere.
De aceea, adesea denumirea de banca comercială este asociata unui termen care îi definește specificul.
Astfel sunt bănci universale și bănci specializate.
Bănci universale – sunt denumite acele bănci comerciale care efectueaz ă toate operațiunile bancare și
care nu își limitează activitatea la anumite sectoare (în România, societățile bancare sunt, prin lege, bănci
universale).
Bănci specializate – este denumirea generică pentru a desemna băncile comerciale sau instituțiile de tip
bancar, care, de regulă, alături de operațiuni bancare de bază, dezvolta preponderent operațiuni bancare
de un anumit tip sau un anumit domeniu.
În continuare, vom prezenta câteva tipuri de bănci comerciale specializate:
– banca agricolă – acordă credit e și alte facilitați financiare și de plată unităților agricole pentru
cumpărarea de terenuri și utilaje agricole, îngrășăminte etc.
– banca de investiții – acordă credite, pe termen mediu și lung, întreprinderilor industriale (uneori
și din alte ramuri econ omice), de regulă pentru investiți, procurându -și fondurile pe baza unor
forme de economisire pe durate mai îndelungate decât cele obișnuite
– banca ipotecara – acordă împrumuturi pe termen lung cu o ipoteca asupra imobilelor deținute de
debitori
– banca de e xport -import – creditează, pe diferite termene, producătorii/exportatorii autohtoni
pentru a -i sprijini în activitatea de promovare a produselor țării respective pe piețele externe;
garantează creditele externe; efectuează operațiuni de casă în favoarea im portatorilor și
exportatorilor etc.
– banca internațională (privată) – banca comercială cu numeroase sucursale în alte țări și pentru
care operațiunile externe joacă un rol important, dar nu chiar preponderent;
– Termenul de banca internațională este utilizat și pentru instituții financiar -bancare
interguvernamentale al căror capital provine din două sau mai multe țări și a căror activitate
specifica desfășurându -se la nivel internațional sau mondial depășește granițele unei țări (de
exemplu Banca Reglementari lor Internaționale, Banca Europeană pentru Reconstrucție și
Dezvoltare, Banca Mondială etc).
– băncile de depozit – realizează cea mai mare parte a activităților pe plan intern prin atragerea de
depozite și acordarea de credite financiare și persoanelor pri vate. În Franța, băncile comerciale
se numesc bănci de depozit. În SUA și Gemania aceste bănci se ocupa și de emisiunea și plasarea
hârtiilor de valoare și acordarea de credite având drept gaj hârtiile de valoare.

4
– băncile de accept – sau casele de accept sunt instituții bancare care susțin, prin semnătura lor,
titluri de credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni asupra importatorilor
străini iar titlul de credit astfel acceptat devine negociabil;
– case de emisiune – sunt instituții ba ncare care asigura plasarea pe piață a unor emisiuni de hârtii
de valoare (acțiuni, obligațiuni, etc.). În Anglia, aceste instituții sunt considerate “merchant
banks”, în timp ce în SUA sunt calificate drept “bănci de investiții” (investment banks).
Fiecar e sistem bancar național are particularitățile lui, în ceea ce privește denumirea băncilor, tipurile
activităților cuprinse sub această denumire.

CAPITLUL I – ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIA SISTEMULUI BANCAR
Băncile, prin ampla lor implicare în viața economică și socială, constituie un element structural deosebit
în viața societății, a cărui buna organizare și permanentă și eficientă funcționare condiționează întreaga
viața economică.
Organizarea sistemului bancar, ca parte componentă a sistemului financiar, se realizează pe baza unor
principii definitorii specifice economiei de piață: construcția duală a sistemului bancar, în sensul
delimitării instituțiilor de reglementare și de coordonare, în particular, Banca Centrală, de entitățile
bancare operative; asigura rea autonomiei entităților bancare într -un cadru reglementat la nivel național
și internațional; constituirea unui cadru organizatoric unitar; promovarea diferențierii și specializării
instituțiilor bancare și realizarea unei configurații funcționale, în c adrul acesteia având un rol primordial
organismele de credit.
Buna organizare și funcționare a băncilor nu poate fi lăsată în voie, iar comerțul de banca nu poate fi
exercitat pe deplin liber, așa cum se pot desfășura lucrurile pentru mai multe profesii și întreprinderi. (
(Berea, 2009) O dereglare cât de mică în activitatea bancară creează impedimente miilor de întreprinderi
creditate și poate pune în panică milioane de depunători.
În scopul protejării intereselor deponenților și asigurării funcționării nestânjenite a comerțului de banca
s-au stabilit, treptat, în întreaga lume, norme legale sau reglementari, consimțite de bănci, în ansamblul
lor, care supun activitatea bancară unor îngrădiri ferme.
Deși statul este implicat major în statuarea și aplicarea acestor norme, analiza lucidă și de profunzime a
utilității lor pune pe prim plan caracterul lor de protecție profesională, respectiv subliniază că bună
funcționare a băncilor, stabilitatea și siguranța acestora este, primordial, un deziderat comun al băncilor,
o premiză a îndeplinirii rolului lor social, implicit al realizării de profituri înalte.
Normele de funcționare bancare privesc criterii, condiții care trebuie îndeplinite de bănci pentru a fi
acreditate să funcționeze în c ondițiile de organizare și specializare declarate.

5
Capitalul minim este o condiție implicită a unei bune funcționari, deși banca este, prin natura ei, un
intermediar. Dimensiunile capitalului minim pot fi diferențiate în funcție de specializare. Astfel băn cile
de afaceri, care se angajează, ele însele, în plasamentul de capital, trebuie să aibă, în mod necesar,
capitaluri mai mari, decât cele de depozit.
Forma juridică în care se organizează băncile trebuie să satisfacă cerințele specifice.
Justificarea nev oilor economice generale este de exemplu o condiție prevăzută în Franța, criteriu care ar
putea îngrădi accesul la comerțul de banca unor noi veniți.
Întocmirea și publicarea bilanțurilor și a conturilor de rezultate, este considerată o cerință obligatorie
pentru bănci și favorabilă băncilor, dacă ele au rezultate bune, și sunt de mare interes pentru clientelă.
Băncile, prin îndeplinirea tuturor acestor criterii sunt supuse înscrierii în lista băncilor, iar la cerere, sau
în alte cazuri decurgând din încălc area normelor, se efectuează radierea, ceea se înseamnă pierderea
calității de bancă.
În principalele țări dezvoltate, sistemele bancare sunt eterogene, adică, cuprind o diversă tipologie de
bănci, dar manifesta tendința de uniformizare în contextul proces ului de globalizare financiară.
Din punct de vedere al organizării activității bancare și al gradului de specializare este posibilă stabilirea
unei distincții între două tipuri de sisteme bancare:
– sisteme bancare ale Europei continentale, puțin specializat e și care funcționează după modelul
băncii universale;
– modelul american, aplicat și în Japonia, bazat pe principiul unei specializări stricte a instituțiilor
bancare.
Modelul băncii universale este predominant în Europa continentala. O bancă universală poa te fi
prezentată ca o instituție care oferă o gamă largă și completă de servicii financiare: acorda credite,
colectează depozite, gestionează mijloace de plată, realizează plasamente în titluri și participații la
capitalul întreprinderilor.
Modelul băncii universale s -a impus în a doua jumătate a secolului al XIX -lea, perioada în care bancherii
au angajat băncile în activități diverse și în special în operațiuni internaționale.
Studiile realizate asupra sistemelor bancare din țările dezvoltate evidențiază c a, în prezent, băncile se
îndreaptă către modelul băncii comerciale cu acționariat privat.
Procesul de trecere la economia de piață în țara noastră presupune nu numai o schimbare în conceperea
activității bancare, ci și o nouă organizare a sistemului banca r. Se impune o adaptare a structurii
organizatorice a sistemului bancar din țara noastră la standardele sistemelor din țările accidentale
dezvoltate. În esență, trebuie avută în vedere constituirea unei rețele bancare diversificate, capabile să
se adaptaze la cerințele unei economii moderne, bazată în cea mai mare parte pe proprietatea privată,
promovând concurență și competență.
Concret, după 1990, în condițiile tranziției la economia de piață, organizarea bancară din țara noastră se
raportează la structur a sistemelor bancare specifice economiilor moderne. Arhitectura sistemului bancar

6
se configurează pe două niveluri de competentă, pe primul nivel situându -se banca centrală, și anume
Banca Națională a României, care coordonează întreg sistemul și reglement ează activitatea bancară, iar
pe cel de -al doilea nivel se situează societățile bancare, adică băncile comerciale care lucrează direct cu
titularii de cont, prestând pentru aceștia diverse servicii și operațiuni bancare. Baza acestui mod de
organizare a ac estui sistem bancar a fost nouă legislație bancară – Legea privind activitatea bancară nr.58
din 5 martie 1998 și Legea privind statutul Băncii Naționale a României nr.312 din 28 iunie 2004 .(
(Basno, 2008)
CAPITOLUL 1.1 – EVOLU ȚIA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC
Deși în 1989 existau numai patru bãnci în România: Banca Națională a României, Banca Românã de
Comerț Exterior, Banca de Investiții și Banca Agricolã, la care se adaugã C.E.C. -ul, sistemul bancar
dateazã, totuși, de mult timp .
Primele dovezi ale desfășurării unei activități bancare pe teritoriul României au fost descoperite
între anii 1786 – 1855 și reprezintã 55 de plãci de piatrã, gãsite într -o zonã de mine aurifere. Aceste mine
datau din perioada Daciei Traiane. D intre cele 25 de plãci pãstrate pânã în prezent, a XIII -a conține
detalii referitoare la contractul privind înființarea unei instituții bancare. Contractul era datat 28 martie
167 Î.H. și fusese semnat de Deusara. Clauzele principale se refereau la faptul cã bãncile acordau credite
pe termen scurt, iar profitul se obținea din dobânda perceputã la împrumuturile respective.
În perioada modernã, primele încercãri de creare a unei bãnci au avut la începutul sec. al XIX -lea.
Deși au existat și anterior preocupãri în acest sens, abia în 1856 a fost creatã Banca Națională a Moldovei,
cu sediul la Iași, care a fost astfel prima instituție bancarã ce -și desfășura activitatea pe teritoriul
României. Banca a fost creatã ca urmare a demersurilor unui bancher p rusac și a fost concesionatã
acestuia.
În anul urmãtor, banca a dat faliment, datoritã lipsei de fonduri, recurgerii la credite din strãinãtate,
precum și datoritã faptului cã, din capitalul subscris, a fost vãrsatã doar o micã parte.
Dupã unirea Tãrii Românești cu Moldova, în 1859, au început sã funcționeze și alte bãnci. Ca
urmare a legii adoptatã la 24.11.1864, a fost fondatã Casa de Depuneri și Consemnațiuni. aceastã
instituție, în 1880, a avut un rol foarte important, întrucât a fost principa la bancã de emisiune pe teritoriul
Principatelor Unite.
În 1865 a apãrut la București, sub denumirea de Banca România, o bancã care inițial a avut atribuții
de bancã de emisiune și de scont. Ulterior, ca urmare a modificãrii statutului sãa, a pie rdut aceste
privilegii, desfășurând apoi o activitate pur comercialã. Activitatea acestei bãnci a continuat pânã la
naționalizarea sistemului bancar din România. în iunie 1948.
În aceeași perioadã au apãrut și alte bãnci: Banca Albina, prima banc ã cu capital integrla
românesc, care și -a început activitatea în 1872, la Sibiu, Creditul Financiar Rural, care a apãrut în 1873,
ca și Banca Aurora, din Nãsãud. în urmãtorul an, a fost creat Creditul Financiar Urban și Rural.

7
Cea mai importantã bancã înființată în aceastã perioadă a fost Banca Națională, care din punct de
vedere organizatoric, a fost conceputã dupã modelul Bãncii Naționale a Belgiei. Acesta a fost începutul
dezvoltãrii unui sistem bancar nou și modern. Înființarea Bãncii Național e a României a creat premisele
pentru apariția și a altor bãnci și pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc.
Crearea bãncii centrale în România a suscitat multe discuții referitoare la structura capitalului
bãncii și proporția capitalului st rãin maxim permis. În final, s -a decis ca majorarea capitalului sã fie
constituit din surse românești, astfel încât sã se asigure controlul asupra economiei naționale și, totodatã,
sã nu existe posibilitatea ca sistemul sãu bancar sã fie supus dominației s trãine.
Statutul prin care s -a creat Banca Națională a fost aprobat de Parlamentul Principatelor Unite la
17 aprilie 1880, Banca Națională s -a constituit ca importantã instituție destiantã creditãrii activităților
economice și comerciale, scontãr ii cambiilor și operațiunilor cu alte instrumente financiare. Ulterior,
Banca Națională a acordat un sprijin semnificativ modernizãrii sectorului agricol. Au devenit evidente
efectele benefice ale asistentei acordate de banca centralã dezvoltãrii pieței, p rin intermediul creditelor.
Rapid, au apãrut și alte bãnci noi. Banca centralã, prin emisiuni monetare, a ajutat noile bãnci comerciale
sã susțină dezvoltarea economicã.
Corespunzãtor dezvoltãrii economice a tãrii, la început, activitatea bãncilo r se baza, în principal,
pe acordarea de credite persoanelor particulare. Odatã cu industrializarea și, implicit, cu dezvoltarea
forțelor de producție, a apãrut necesitatea concentrãrii sumelor disponibile, pentru a satisface proiectele
concepute de propri etarii de pãmânt, de comercianți și de marii industriași. Procesul de creare a noilor
instituții de credit a fost accelerat prin aportul de capital autohton, aparținând reprezentanților burgheziei
și moșierimii române, dar și prin infuzia de capital strãin .
În noul context, în 1881, la București, a fost înființată Bursa de valori și apoi Bursa de mãrfuri.
La sfârșitul secolului al XIX -lea a început sã se facã simțită o puternicã centralizare a capitalului
bancar în România. În aceastã pe rioadã, unele case bancare sau asociații bancare, apãrute anterior, dar
care în noul context nu dispuneau de suficient potențial financiar, și -au schimbat statutul juridic sau au
fost absorbite de altele.
Dupã 1880, a crescut numãrul și important a bãncilor românești, de la numai 5 bãnci existente între
1880 – 1890, la aproape 200 de bãnci, înainte de primul rãzboi mondial. Patru dintre principalele bãnci
din aceastã vreme (Banca Generalã Românã, Marmorosch Blak & Co, Banca de Credit Român, Banca
Comercialã Românã) erau finanțate și prin capital strãin. Alte patru bãnci importante – Banca Agricolã
(1894),Banca de Scont (1898 ), Banca Comerțului din Craiova (1898) și Banca Româneascã (1911) – au
fost create cu capital autohton participând apoi la formarea capitalului altor bãnci, întreprinderi
industriale și firme comerciale. Astfel, capitalul autohton cãuta sã câștige teren în concurentã cu capitalul
strãin, urmãrind, în acest mod, dobândirea unei poziții avantajoase pe piața financiarã româneascã .

8
În perioada primului rãzboi mondial s -a intensificat activitatea bancarã în România. Ca rezultat al
neutralității României, în aceastã perioadã au apãrut oportunități noi de comerț cu toate părțile implicate
în conflict. Nivelul ridicat al come rțului a adus beneficii sistemului bancar.
Anii care au urmat imediat rãzboiului au adus o încetinire dramaticã a activității economice.
Recesiunea a cuprins întreaga Europã, specula și inflația atingând, în aceastã perioadã, niveluri record.
Treptat, țările din Europa au început să -și refacã economia, fenomen resimțit și în România.
rezultatele acestui proces s -au regãsit imediat, și în sistemul bancar. Bãncile au atras importante fonduri
disponibile de pe piață și prin intermediul cred itelor acordate de cãtre Banca Națională – au reușit sã
rambuseze sumele, în bani devalorizați.
Dupã primul rãzboi mondial, numãrul bãncilor din România a continuat sã creascã pânã la criză
economicã din perioada 1929 -1933. Aceastã depresiune a determinat falimentul multor bãnci sau
fuzionarea pentru a supraviețui.
Economia de piață presupune existența unui sistem bancar care asigură mobilizarea disponibilităților
monetare ale economiei și orientarea lor spre desfășurarea unor activități economice eficiente .În esență
,banca poate fi definită ca o instituție care mobilizează mijloacele bănești disponibile,finanțează și
creditează persoanele fizice și juridice,organizează și efectuează decontările și plățile în cadrul
economiei naționale și în relațiile cu cel elalte state în scopul obținerii de profit.
Banca este instituția financiară care atrage de la persoanele fizice sau juridice depozite sau echivalente
ale acestora,transferabile prin diferite instrumente de plată,și care utilizează aceste mijloace total sa u
parțial pentru a acorda credite sau a face investiții pe propriul cont și risc.Banca are ca rol complex în
economie,atât din punct de vedere al serviciilor pe care le prestează,cât și din punct de vedere al relațiilor
în spațiul geografic.
Sistemul banca r românesc a demonstrat în ultimii ani o dezvoltare sustenabilă, fiind pregătit pentru
continuarea expansiunii ,în toată această perioadă dovedindu -se un partener de încredere al economiei
reale atât din punct de vedere al soluțiilor financiare, cât și din cel al percepției riscurilor pe care diversele
activități economice le presupun.
Caracterul internaționalizat al competiției pe piața românească a indus o accelerare a procesului de
integrare și uniformizare a pieței bancare și a generat ritmuri de crește re mult superioare altor industrii
românești. Maturizarea pieței financiare, cerințele clienților retail și corporate au condus la un grad
dezvoltat de sofisticare a ofertei de produse și servicii bancare.
Sistemul bancar în România este sănătos, funcțione ază pe o piață foarte bine reglementată și reprezintă
pilonul principal al sistemului financiar.
Sistemul bancar din România a constituit și va constitui în continuare pilonul principal în ceea ce privește
procesul de integrare reală a țării noastre în Uni unea Europeană.
În evoluția sistemului bancar românesc pot fi identificate patru etape principale ale reformei :

9
• Prima etapă a reformei bancare, (1991 -1996) este caracterizată de două elemente
esențiale:
1. prin adaptarea Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară și a Legii nr. 34/1991 privind Statutul
Băncii Naționale a României s -a asigurat structurarea sistemului bancar pe două paliere:
dezvoltarea noilor funcții ale băncii centrale (politică monetară, valutară, autorizare,
reglementare, supraveghere, si steme de plăți); înființarea de bănci comerciale.
2. prin adoptarea Ordonanței Guvernului nr. 39/1996 s -a constituit fondul de garantare a depozitelor
în Sistemul Bancar.
• A doua etapă a reformei bancare, (1997 -2000) este caracterizată prin următoarele element e:
1. îmbunătățirea și completarea cadrului legislativ bancar prin aprobarea unor noi legi: Legea
privatizării băncilor (Legea nr. 83/1997); Legea bancară (Legea nr. 58/1998); Legea falimentului
bancar (Legea nr. 83/1998); Legea privind Statutul BNR (Legea nr . 101/1998);
2. crearea noului cadru legislativ al funcționării cooperativelor de credit (Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 97/2000, modificată prin OUG nr. 272/2000, modificată și aprobată prin Legea
nr. 200/2002);
3. obiectivul fundamental al BNR în aceast ă etapă a fost stabilitatea monedei naționale în vederea
asigurării stabilității prețurilor;
4. instrumentele de intervenție ale BNR au fost modernizate prin eliminarea vechilor linii de credit
direcționat și introducerea operațiunilor de piață deschisă;
5. dema rarea programului de restructurare a sistemului bancar, destinat prevenirii riscului sistemic,
care a vizat îmbunătățirea calității supravegherii prudențiale, prin asanarea și consolidarea
sistemului bancar.
• A treia etapă a reformei bancare, (2001 -2006) a vizat finalizarea armonizării cadrului legislativ
în domeniul instituțiilor de credit cu prevederile directivelor Uniunii Europene și cu principiile
de bază ale Comitetului de la Basel privind supravegherea bancară eficientă. În această etapă au
fost urmăr ite trei obiective esențiale:
1. adoptarea noului Statut al Băncii Naționale a României (Legea nr. 312/2004), prin care s -au adus
o serie de elemente noi:
▪ definirea clară a obiectivului fundamental al BNR care este stabilitatea prețurilor, în paralel cu
menți nerea stabilității financiare;
▪ consolidarea independenței instituționale a băncii centrale;
▪ interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală;
▪ eliminarea accesului privilegiat al sectorului public la resursele instituțiilor financ iare.
1. modificare și completarea legislației adoptate în etapa a doua: Legea nr. 101/1998, Legea nr.
58/1998 și Legea nr. 83/1998;

10
2. adoptarea noii legi bancare (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile
de credit și adecvarea capital ului, aprobată și modificată prin legea nr. 227/2007, cu modificările
și completările ulterioare), prin care s -a realizat armonizarea deplină a legislației în domeniul
instituțiilor de credit cu directivele Uniunii Europene.
Pe parcursul anului 2006 sistem ul financiar a evoluat favorabil, conducând la adâncirea intermedierii
financiare și reducerea decalajului față de celelalte țări membre UE, astfel sectorul bancar românesc și –
a consolidat poziția dominantă în sistem. Anul 2006 a consemnat, de asemenea, fi nalizarea liberalizării
contului de capital, fapt care a deschis calea către o mai puternică integrare a economiei naționale în
fluxurile financiare globale. Totodată s -a continuat procesul, pozitiv, de convergență a pieței de capital
românești cu celelalt e piețe europene, atât sub aspectul dinamicii indicatorilor de piață cât și al
infrastructurii.
Etapa a patra, începută în anul 2007, are în vedere consolidarea sectorului bancar românesc în
perspectiva atingerii prevederilor stabilite prin Programul Națio nal de Convergență. Conform acestui
document este prevăzută participarea la Mecanismul Cursului de Schimb de tip ÎI (ERMII) pentru anul
2012, iar adoptarea euro, pentru anul 2014. Acest calendar urmează a fi revizuit conform declarațiilor
reprezentanților autorităților statului, datorită manifestării efectelor crizei economice internaționale și în
România. (Sistemul bancar din România, Editura Universitară)
În contextul reformei sistemului financiar bancar, demarată după anul 1989 rețin atenția
coordonatele procesului de macro stabilizare: reducerea ratei inflației, stoparea demonetizării
economiei și a procesului de dolarizare și euroizare, îmbunătățirea nivelului rezervelor internaționale
în cadrul sistemului bancar și liberalizarea cursului de schimb. Toa te aceste măsuri au contribuit la
crearea cadrului legal pe baza căruia se derulează relațiile monetare la nivelul întregii economii. (
(Nicolae DARDAC, 2012, )

CAPITOLUL 1.2 – CADRUL JURIDIC ȘI INSTITUȚIONAL DE ORGANIZARE ȘI
FUNCȚIONARE A SISTEMULUI BANCAR
Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de instituții financiar –
bancare, care funcționează într -o țară răspunzând necesităților unei etape a dezvoltării social -economice
În general, sis temul bancar cuprinde cadrul instituțional , format din banca centrală (cu rol de coordonare
și supraveghere), bănci comerciale și alte instituții financiare asimilate acestora și cadrul juridic , format
din ansamblul reglementărilor, care guvernează activit atea bancară.
Primul sistem bancar se definește ansamblul diferitelor categorii de bănci care funcționează într -un
spațiu bine determinat, spațiu organizat potrivit legislației în vigoare într -o economie de piață echilibrată.
Stabilirea cadrului juridic, p rin aprobarea de către Parlamentul României a celor două legi
bancare respectiv Legea nr. 33 privind activitatea bancară și Legea nr. 34 privind Statutul Băncii
Naționale a României , ambele intrate în vigoare la data de 3 mai 1991 , a reprezentat pentru eco nomia
românească începutul organizării sistemului bancar pe principiile economiei de piață.
În baza noului cadru legislativ, sistemul bancar a fost organizat pe două nivele :

11
▪ la vârf, Banca Moțională a României, ca banca centrală a statului român, organ uni c de emisiune;
▪ la bază, băncile comerciale, așa cum erau numite atunci, care, de fapt, erau bănci universale
efectuând toate tipurile de operațiuni bancare.
Cadrul legislativ care guvernează, în prezent, sistemul bancar românesc cuprinde:
❖ Legea nr. 312/200 4 privind Statutul Băncii Naționale a României;
❖ Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea
capitalului, aprobată prin Legea nr.227/2007;
❖ Ordonanță de Urgență a Guvernului nr.98/2006 privind supravegherea supli mentară a instituțiilor
de credit, a societăților de asigurare și/sau de reasigurare, a societăților de servicii de investiții
financiare și a societăților de administrare a investițiilor dintr -un conglomerat financiar, aprobată
prin legea nr. 152/2007;
❖ Ordonanța Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit, aprobată, modificată
și completată prin Legea nr.278/2004;
❖ Ordonanța Guvernului nr. 39/1996 privind organizarea și funcționarea Fondului de Garantare a
Creditelor din Sistemul Banca r, cu modificările și completările ulterioare;
❖ Ordonanța Guvernului nr.28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar -fiscale, aprobată
prin Legea nr.266/2006.
Băncile se implica activ în procesele economico -financiare ale româniei prin principalele l or funcții:
• funcția monetară – prin care băncile creează moneda prin acordarea de credite și prin alte
modalități proprii. Băncile procură mijloacele de plată necesare economiei și pun la dispoziția
clientului fie propria monedă, fie moneda emisă de B.N.R .
• funcția financiară – prin care băncile colectează resurse sub forma economiilor lichide și intervin
pe piețele de capital fie prin achiziția de acțiuni, de obligațiuni sau de efecte publice, fie prin
emisiunea de acțiuni, de obligațiuni sau de bonuri neg ociabile.
Băncile se adresează în primul rând pieței monetare pentru a -și procura și pentru a -și plasa lichiditățile.
O definire de ansamblu a băncilor vizează gestiunea mijloacelor de plată, primirea de depozite la vedere
sau la termen de la populație sau de la agenți economici, acordarea de împrumuturi pe diferite perioade
de timp, participarea la capitalul altor societăți bancare sau nebancare, operațiuni pe piața financiară în
nume propriu sau în numele clienților, servicii financiare bancare, organizar ea de emisiuni sau de plasare
a valorilor mobiliare sau de noi instrumente financiare, consultanta, servicii de parteneriat privind creația
monetară. (Căpraru, (2009))
În contextul actual, băncile pot interveni pe piața financi ară fie în contul clientului pentru care procura
titluri, fie prin intermediul organizațiilor de plasament a valorilor mobiliare, fie în nume propriu prin
emiterea sau cumpărarea de titluri.
În plan global se diferențiază 2 categorii de bănci: băncile univ ersale care pot efectua toate titlurile de
operațiuni bancare cu condiția respectării regulilor de prudentă și băncile sau instituțiile financiare

12
specializate pe anumite categorii de credite (credit ipotecar, credit funciar) sau pe anumite ramuri ale
econ omiei (agricultura, construcții, etc.).
Sistemul bancare din economia de piața este alcătuit din :
a) banca centrală ca instituție de emisiune monetară;
b) băncile de depozit sau băncile comerciale;
c) instituțiile de credit specializate;
d) băncile de afaceri.

1) Banca centrală ca instituție de emisiune monetară – se bazează în cele mai multe țări pe un capital
majoritar său integral de stat cu tendința de retragere de sub controlul statului și de păstrare a
unei autonomii cât mai mari sub raportul autorității monetare a băncii.
2) Băncile de depozit sau băncile comerciale – se regăsesc în sistemul bancar în majoritate fiind
constituite ca societăți pe acțiuni cu capital mixt său privat și conducând o activitate diversificată.
Aceste bănci desfășoară o gamă variată de opera țiuni în scopul atragerii unei clientele solide și a
creșterii rentabilității activității.
3) Instituțiile ce credit specializate – se regăsesc în sistemul bancar fie orientate economic (limitate
la un anumit sector din economie), fie geografic (limitate la u n anumit spațiu regional sau
internațional), fie de ordin tehnic (axate pe anumite tipuri de credit sau de operațiuni).
4) Aceste instituții de credit au legături directe cu băncile comerciale. În unele cazuri acestea pot fi
asimilate băncilor comerciale.
5) Instituțiile de credit specializate pot fi: băncile de investiții, băncile funciare sau băncile
ipotecare, băncile de ramura ale economiei, băncile de comerț exterior, cooperativele de credit,
casele de economii și sucursalele băncilor străine.
6) Băncile de afa ceri – au ca activitate principală achiziționarea și gestionarea de participații la
societăți existente sau la societăți în formare și acordarea de credite pe termen mediu și lung.
Rolul esențial al băncilor de afaceri este de a acorda avansuri financiare cu scadente îndepărtate
în domeniul industriei și de a participa la capitalul social al acestor societăți prin cumpărarea de
acțiuni.
Pentru a -și procura fondurilor necesare băncile se constituie cu un capital important și primesc depozite
pe termen lung. Totodată ele practică și operațiuni pe termen scurt, acceptare de depozite la vedere sau
la termen, scontări de efecte comerciale, dar aceste operațiuni sunt minore în comparație cu operațiunile
financiare. (Caraiani Chiratana, 2 008)
O formă derivată a băncilor de afaceri o constituie societățile de portofoliu. Aceste societăți au o dublă
funcționalitate: pe de o parte deoarece deținerile lor asigura o valorificare ridicată a capitalurilor prin
veniturile provenite din dividende , iar pe de altă parte datorită faptului că scopul principal al acestora
este asigurarea controlului asupra anumitor sectoare din economie.

13

CAPITOLUL 1.3 – BANCA CENTRALĂ ȘI FUNCȚIILE EI. ROLUL BNR GROUPE
SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
O bancă centrală nu este produsul unei evoluții normale generate de dezvoltarea piețelor financiare. Ea
a apărut ca urmare a unor favoruri guvernamentale, se bucură de anumite privilegii și are anumite
responsabilității. În general această bancă apare ca un bancher al statului  și al cel orlalte bănci din
sistem.
Sarcina principală a unei bănci centrale o reprezintă influențarea comportamentului sistemului
într-un sens consistent cu scopurile politicii economice prin folosirea unor instrumente specifice, atât de
piață (cum ar fi vânzările (cumpărările de titluri sau devize) cât și administrative (cum ar fi măsurile de
control selectiv al creditelor) cu un impact imediat asupra piețelor financiare dar îndeosebi asupra celei
monetare.
Începând cu decembrie 1989, ne -am desprins de sistemul hi percentralizat și ne -am orientat către o
economie de piață, ceea ce presupune existența unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor
disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor temporară spre desfășurarea unei activități
economice eficiente .
Indiferent de denumirea oficială a băncii, de fiecare dată statutele sale au reflectat în plan juridic rolul
primordial al Băncii Naționale în cadrul economiei, precizând natura acestui organism și cadrul general
al relațiilor sale cu celelalt e organe ale statului .
Banca Națională a României are, în principiu, următoarele funcții deși, uneori, aceste responsabilități
sunt împărțite cu alte organisme guvernamentale :
✓ Stabilirea și implementarea politicii monetare și de credit ;
✓ Emisiunea de mon edă ;
✓ Monitorizarea cursurilor valutare ;
✓ Administrarea rezervelor valutare ;
✓ Supravegherea instituțiilor financiar bancare ;
✓ Acționează ca o bancă a băncilor ;
✓ Împrumutător de ultimă instanță ;
✓ Acționează ca agent al statului și tine în evidențele sale Tr ezoreria statului ;
✓ Asigurarea de fonduri pentru stat ;
✓ Asigurarea legăturii cu organizații financiar -bancare internaționale ;
✓ Analist al condițiilor monetare în economie .
În plus, Banca Națională a României are atribuții speciale legate și de perioada de tranziție de la o
economie centralizată la economia de piața . Acestea sunt :
✓ asigurarea unei concurente loiale între bănci ;

14
✓ încurajarea dezvoltării unei practici bancare corecte, care să sprijine dezvoltarea unui sector
privat sănătos .
Politica monetar ă și de credit – Banca Națională Romana controlează nivelul masei monetare și ratele
dobânzii în economie, ca parte a politicii generale, microeconomice a guvernului .
Emisiunea de moneda – Banca Centrală deține monopolul emisiunii monetare . În principiu, moneda se
emite în concordanță cu creșterea economică . Emisiunea de moneda peste necesitățile economiei reale
poate duce la inflație, ; împiedicarea guvernelor de a determina un proces inflaționist prin emisiune
suplimentară de moneda poate fi un argumen t în favoarea asigurării independenței Băncii Centrale .
Banca Centrală se ocupa și de preluarea bancnotelor uzate, în vederea distrugerii lor. (Coman, 2010)
Administrarea rezervelor valutare – Banca Centrală păstrează rezerv ele tarii în aur, valută convertibilă și
alte active de rezervă recunoscute pe plan internațional . Banca Centrală utilizează aceste rezerve atunci
când intervine pe piețele valutare pentru a controla evoluția cursului de schimb al monedei naționale
. Reze rvele valutare sunt folosite și pentru a asigura convertibilitatea moned ei naționale pe piața valutară
Banca a băncilor – Un alt rol al Băncii Naționale a României este cel de bancă a băncilor, acționând ca
bancher al altor bănci . Ea solicita celelalte b ănci să -și păstreze la ea o parte a depozitelorsub formă de
rezerve, ca depozite nepurtătoare de dobânda . Banca Centrală poate mări sau micșora capacitatea
băncilor de a acorda credite . Ea mai poate deține conturi ale băncilor comerciale, utilizate în de contarea
datoriilor interbancare .
Banca Centrală, agent al statului – Banca Centrală acționează ca trezorier al statului, ținând în evidențele
sale contul curent al Trezoreriei statului . În acest cont se reflecta impozitele percepute și alte plati
efectu ate în numele Trezoreriei statului .
Asigurarea de fonduri pentru Guvern – Atunci când guvernul împrumuta bani din economie, Banca
Centrală acționează ca agent și consultant al acestuia . Ea poate acționa direct, sau prin intermediul altor
bănci, în proces ul de emisiune a obligațiunilor și a altor înscrisuri, în vânzarea și răscumpărarea acestora
și plata dobânzilor aferente .
Împrumutător de ultima instanta – Acționând în calitate de împrumutător de ultimă instanță, Banca
Centrală acorda împrumuturi băncil or comerciale care nu au, temporar, suficiente fonduri lichide pentru
a plăti sumele cerute de deponenți .
Asigurarea legăturii cu organizațiile financiar -bancare internaționale – Banca Centrală joacă un rol
important în cooperarea economică și financiară internațională . Banca Centrală gestionează și ține
evidența operațiunilor financiare ale țării cu alte organisme internaționale cum sunt FMI sau
Banca Mondială.

15
CAPITOLUL 1.4 – BĂNCILE COMERCIALE – INSTITUȚII FUNDAMENTALE

Cea mai simplă definiție pe ntru activitatea unei bănci comerciale o găsim în dicționarul englezesc
accesat pe Internet (wordreference., 2017) respectiv: „O bancă comercială este o instituție financiară
care constituie depozite pentru persoane fizice sau juridice și utilizează acești bani, în principal, în
acordarea de credite persoanelor fizice sau juridice.”
Modul de organizare al unei bănci comerciale este influențat de felul în care echipa de direcție înțelege:
să satisfacă funcțiile societăților banc are; să efectueze operațiunile active și pasive proprii băncilor și să
respecte reglementările privind organizarea și desfășurarea activității bancare și nu în ultimul rând să
urmeze strategia de dezvoltare a băncii. Într -o instituție ansamblul de preocupă ri și activități care se
desfășoară cu un anumit scop poartă denumirea de funcție. La realizarea acestor funcții conlucrează mai
multe compartimente organizatorice, direcții, birouri sau servicii.

Așadar, o structură organizatorică poate fi definită ca u n ansamblu de mijloace umane și materiale
reunite sub aceeași autoritate ierarhică. Ea deține, în general o anumită autonomie decizională și trebuie
să îndeplinească o anumită sarcină sau un ansamblu de sarcini complementare sau conexe.
La nivelul institu țiilor de credit se evidențiază următoarele funcții :
✓ funcții de conducere generală : sunt cele care asigură, formulează strategia instituției de credit și
definesc orientările de ansamblu ale activității și evoluției sale;
✓ funcții comerciale : sunt cele ca re asigură clientela, întreținerea și dezvoltarea relațiilor cu aceasta
precum și atragerea de noi clienți;
✓ funcții de execuție: sunt cele definite de totalitatea activităților ce vin să ducă la bun sfârșit
activitățile comerciale inițiate atât de clientel ă cât și de direcțiile comerciale proprii. Aceste
activități au de cele mai multe ori caracter repetitiv și tehnic;
✓ funcții cu caracter funcțional : sunt cele definite de totalitatea activităților de organizare,
consultanță, control și asistență de speciali tate;
✓ funcții administrative : sunt acele activități prin care se realizează toate obligațiile legate de
relațiile sociale, fiscale și profesionale ale băncii precum și cele prin care se realizează difuzarea
normelor de funcționare internă.
Pentru îndeplin irea acestor funcții, instituțiile de credit își concep structuri organizatorice proprii.
Din punct de vedere organizatoric, banca poate fi tratată într -o triplă perspectivă:
➢ perspectiva ierarhică , subcoordonativă, prin care banca este structurată pe nive le ierarhice,
organizarea vizând atât conducerea băncii, cât și activitățile operaționale, executive, care asigură
realizarea produselor și serviciilor băncii. La nivelul conducerii băncii sunt constituite organisme
specializate care asigură realizarea int egrării și armonizării unor activități, orientate pe obiective

16
specifice: Comitetul de risc, Comitetul de credit, Comisia de cenzori și Controlul intern.
Conducerea curentă a băncii este exercitată de: președinte, vicepreședinte, dar și de șefii
diviziilor , departamentelor și direcțiilor funcționale.
➢ perspectiva funcțională , prin care banca este organizată conform funcțiunilor băncii, atributele
conducerii fiind atașate diferențiat fiecărei funcții (productivă, financiară, comercială etc),
constituindu -se în acest scop compartimente1 (birouri, servicii, direcții divizii, departamente). În
funcție de dimensiunea băncii și specializarea acesteia, activitățile și operațiunile pot fi realizate
fie în cadrul unor direcții sau divizii, fie, în cazul băncilor mari, detaliate pe departamente,
servicii sau birouri.
➢ perspectiva configurațională , prin care banca este organizată pe centre operaționale (centrală,
sucursală, filială, agenție, oficiu), în cadrul fiecărui centru realizându -se selectiv funcțiunile
băncii și a tributele conducerii, organizarea în această perspectivă generând rețeaua bancară.
➢ Direcțiile comerciale și asimilate sunt cele mai importante structuri deoarece întrețin și dezvoltă
relațiile cu clientela, producând astfel venituri bancare. Pot fi struct urate în:
➢ Direcții de clientelă care gestionează diferitele categorii ale clientelei, existând direcții pe fiecare
categorie omogenă de clienți. De exemplu:
➢ Clientela tradițională: societăți comerciale nebancare grupate în funcție de mărime și
naționalitat e;
➢ Clientela specializată: gestionează clientela cu anumite particularități organizatorice și
funcționale;
➢ Direcții de rețea: gestionează componentele rețelei bancare din interiorul și exteriorul țării, așadar
au o funcție logistică și funcțională a rețele i bancare.
➢ Direcții financiare, de piață și de afaceri, a căror existență este determinată de diversificarea
produselor și serviciilor financiar bancare pe piața națională și internațională .
Acțiunile desfășurate de direcțiile de clientelă sunt completate de activitățile desfășurate de serviciile de
execuție , cum ar fi:
❖ Servicii de execuție a operațiunii la nivel național : în care se includ: Servicii de portofoliu;
Servicii de secretariat și Serviciu de cauțiuni și garanții.
❖ Servicii de execuție a operațiun ii cu străinătatea : organizarea lor se justifică dacă volumul
clientelei străine și operațiile cerute de aceasta sunt de importanță mare. Dacă nu, ele pot fi un
sector distinct al serviciului de execuție a operațiuni la nivel național.
❖ Servicii de execuție a operațiunii bursiere : efectuează toate operațiunile necesare pieței financiare
și operațiuni de gestionare și conservare a titlurilor;
❖ Secretariat tehnic : efectuează toate operațiunile de gestionare și punere în aplicare a activităților
inițiate de dire cțiile comerciale.

17
Serviciile de independență generală cuprind activități care nu sunt legate direct și imediat de produsele
și serviciile bancare, dar sunt necesare mai multor sectoare sau întregii bănci. Aceste servicii cuprind:
Serviciul de contabilita te; Serviciul de prelucrare a datelor; Serviciul de contencios; Serviciul de
personal; Serviciul administrare generală.
Serviciile funcționale și administrative realizează activități de organizare, consultanță, control, asistență
de specialitate precum și toate activitățile care țin de relațiile sociale ale băncii și de difuzarea normelor
de funcționare internă. Aceste servicii pot fi structurate în: Serviciul de inspecție și control, Serviciul de
control al angajamentelor; Serviciul juridic; Serviciul fis calitate; Serviciul de organizare și metodologie;
Serviciul administrativ.
Pentru ca activitatea bancară să se desfășoare eficient, instituțiile de credit și -au dezvoltat puternice rețele
în teritoriu. Acest lucru este necesar datorită permanentei diversi ficări a operațiunilor cerute de clienți
cât și datorită creșterii numărului de solicitanți ai serviciilor bancare.
Structura teritorială cuprinde:
❖ Centrala bancară : reprezintă o unitate bancară cu personalitate juridică, cu rol exclusiv de
îndrumare, ur mărire, analiză și control a activităților tuturor unităților bancare din rețea;
❖ Sucursalele bancare : sunt unități bancare fără personalitate juridică, care se află în subordine
directă a centralelor și au un dublu rol: operativ, desfășurând și diversific ând relațiile cu clientela
și de îndrumare, analiză și control a unităților bancare din subordine. Ele se înființează în orașe
mari unde pot fi mai multe la număr în funcție de numărul clienților și al operațiunilor.
❖ Reprezentanțele bancare : sunt unități b ancare fără personalitate juridică, cu rol exclusiv operativ.
Ele se află, de regulă, în subordinea sucursalelor sau, în cazuri excepționale, în subordinea
centralei bancare. Reprezentanțele se deschid acolo unde sucursalele nu acoperă volumul
clientelei ș i operațiunile ordonate de către acestea.
❖ Agențiile bancare : sunt unități bancare fără personalitate juridică cu rol operativ, deschise pe
lângă reprezentanțe sau sucursale;
❖ Punctele de lucru : sunt unități bancare fără personalitate juridică deschise în lo curi publice unde
volumul clientelei și operațiunile cerute sunt mari.
În concluzie, caracteristica băncilor comerciale sau de depozit (acceptate de regulă fără o asemenea
calificare expresă) este aceea că efectuează toate tipurile de operațiuni bancare. Activitatea lor este
diversa și se poate modifica liber în funcție de cerințe, posibilități și propria orientare.

18
CAPITOLUL 2 – ROLUL OPERAȚIUNILOR DE CREDITARE ÎN DEZVOLTAREA
ECONOMIEI REALE
Creditul a apărut pe baza dezvoltării producției de mărfuri. Apariția acestuia se leagă de un stadiu de
dezvoltare al schimbului , când vânzătorii preda valori de întrebuințare în schimbul unor promisiuni că
va primi cândva o valoare. Teoriile economice atestă apariția inițială a noțiunii de credit încă din
antichit ate , în Orientul Mijlociu , dovezile fiind găsite în secolul XVIII în Codul de legi a lui Hmmurabi
în Babylonul Antic.
Primele instituții care au efectuat aceste operații de profilul actualelor bănci au fost cele din orașele
italiene , în secolul XII -XIV. Familia Medicii care se afla la guvernarea provinciei Florența a fost cea
care acordă împrumuturi Italiei și în toată Europa. De asemenea tot în Italia a fost și prima bancă ,
cunoscută sub denumirea de Banca din Veneția din anul 1171, însă a fost recunos cută official ca fiind o
bancă de viramente abia în anul 1587.
Creditul a devenit un mechanism principal al vieții economice încă din anul 1850 după revoluția
industrială
Pe parcursul dezvotarii științei economice , au existat teorii cu privire la credit:
Platon cosidera ca “statul trebuie să țină sub control încasarea dobânzii pentru împrumuturi precum și
vânzarea mărfurilor în credit , astfel încât prețurile să asigure vânzătorilor un profit moderat”.
Actualul sistem de credit are ca scop mobilizarea capi talurilor și veniturilor temporar disponibile ale
societății, acumularea și transformarea acestora în capital de împrumut, pentru a -l oferi ulterior spre
folosință pe un anumit termen, cu condiția rambursării și achitării unei plăți prestabilite, subiecțil or
economici, populației și statului (guvernului).
Din punct de vedere etimologic ,cuvântul credit este de origine latină,”creditum” – creditare , care are
semnificația de “a crede” sau de “a avea încredere”. Acesta origine a noțiunii de credit avidentiaza un
element psihologic necesar în orice operațiune de credit și anume încrederea.
Apariția creditului este strâns legată , însă și de cea a băncilor comerciale , care mobilizează
disponibilitățile monetare de pe piața în scopul plasării eficiente a acestora către solicitanții de fonduri ,
prin intermediul creditării.
Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiții sau activități curente. Fondurile
disponibile, constând în economii pentru diferite perioade de timp, precum și fondurile s trânse prin
vânzarea de acțiuni și obligațiuni, pot fi folosite pentru acordarea de împrumuturi întreprinderilor de stat
și particulare.
Creditul este orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei
plătite, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire
a scadenței unei datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care incorporează o creanță sau
a altui drept la plata unei sume de bani.

19
Locul pe care î l deține creditul în economie, percum și importanta sa sunt date de funcțiile pe care acesta
le îndeplinește.
În primul rând, creditul are o funcție distributivă prin faptul că mobilizează resursele bănești disponibile
la un moment dat în economie (mai ale s resursele provenind din sume mici de bani de la deponenți) și
le redistribuie sub formă de credite solicitanților de fonduri bănești.
Aceste disponibilități bănești provin fie de la agenți economici care dispun de ele și prefera să le
fructifice plasându -le sub forma depozitelor bancare, fie din economiile populației aflate la casele de
economii sau la băncile comerciale.
Prin acest proces , băncile pun la dispoziție banii necesari dezvoltării economiei în general și, dezvoltării
pe domenii de activitate sau pe ramuri , în special. Astfel , oferta de disponibilități bănești ( surplusuri
de capital de circulație aflate temporar sub forma inactivă în conturile întreprinderilor la bănci, resursele
de casă ale firmei păstrate la banca , sume de bani reprezentâ nd economiile populației) către diferiți
întreprinzători privați micști sau de stat , prin intermediul procesului de creditar , sporește puterea de
acțiune productivă a capitalului ,ceea ce se resfrange asupra creșterii avuției reale a societății .
Concentrarea capitalului prin funcția distributivă a creditului da posibilitatea unei adaptări
eficiente la cerințele interne și externe ale pieței, sporind pe această bază eficienta marginală a
capitalului .
Activitatea de acordare a creditelor se b azează pe următoarele principii generale:
activitatea de angajare și acordare a creditelor sub toate formele, precum și activitatea de asumare a unor
riscuri, se bazează pe resursele proprii și atrase ale băncii.
În acest scop, este necesar ca evidenta con tabilă să fie structurata pe un sistem de conturi, corespunzător,
în lei și valută, de credite și disponibilități deschise diferențiat, pe următoarele categorii: feluri de valută;
termen scurt, mijlociu, lung; feluri de capital ale agenților economici: de stat, privat, mixt, străin sau al
persoanelor fizice. Contabilitatea externă, condusă și organizată cu ajutorul calculatorului, asigura
distribuirea zilnică a extraselor de cont bancare ale clienților, balanta soldurilor conturilor clienților și
balanța ru lajelor conturilor clienților în formă stabilită de comun acord cu Direcția Clientela, în funcție
de necesitatea de analiza, controlul și evidentă acestora în materie de disponibilități și credite existente
în conturile clienților, conturi pe care le au în administrare.
o elementele de analiza care vor sta în toate cazurile la baza asumării de către banca a unor
angajamente sunt următoarele:
o încadrarea în strategia generală a băncii; această strategie generală a băncii vizează atât
menținerea pe linia politi cii monetare a BNR cât și obținerea unui profit cât mai mare,
evitarea riscurilor, gestionarea cât mai eficientă a resurselor băncii;
o situația concretă a fiecărui client; se vor urmări lichidarea, bonitatea, solvabilitatea,
responsabilitatea activității de sfășurate, precum și poziția pe piață a fiecărui agent economic;

20
o activitatea de asumare de angajamente și de derulare a operațiunilor de creditare, va fi treptat,
pe măsura posibilităților, descentralizata în sensul aprecierii serviciilor de clientela din punct
de vedere al localizării teritoriale.
În acest scop, dată fiind tendința generală de descentralizare a activității economice se vor urmări
deschiderea cât mai rapidă de sucursale, în toate reședințele de județ și în marile orașe industriale .
✓ în toate cazurile, se va urmări corelarea directă, generală a posibilităților de refinanțare existente
în momentul respectiv;
✓ atenție deosebită se va acorda categoriilor de garanții ce se vor putea fi obținute în acoperirea
angajamentelor asumate, în numele clienț ilor săi, între care, un loc deosebit trebuie să ocupe
garanțiile materiale reale oferite de client, bazate pe propria loc activitate, precum și garanțiile
bugetare;

✓ Direcția Contencios, va trece la executarea garanțiilor reale (ipoteci, gajul, scrisorile de garanție
sau firma etc.) sau acționarea în justiție pentru recuperarea creanțelor deținute asupra clienților,
în cazul în care se constată una din următoarele situații:
✓ una din declarațiile pe linie financiar contabila, de organizare contabilă, sau de orice altă natură
solicitată de bancă, se va dovedi falsă;
✓ obiectul nu se înscrie în parametrii de eficienta economică;
✓ clientul nu are suficiente disponibilități în conturile sale pentru achitarea la termen și în
cuantumul prevăzut, a obligațiilor ce -i revin, față de bancă;
✓ derularea operațiunilor legate de angajamentele asumate de bancă, pentru și în numele clientelei,
trebuie să asigure alocarea unor sume importante pentru constituirea de provizioane de risc, dacă
ținem seama de gradul de incertitudine r idicat, generat de faptul că majoritatea clienților sunt
noi, precum și de necesitatea acoperirii angajamentelor asumate în conformitate cu practica
bancară internațională.

CAPITOLUL 2.1 – IMPORTANȚĂ ECONOMICĂ A CREDITULUI
În economia de piață, creditul are un rol deosebit. Creditul este unul din motoarele principale ale
întregului angrenaj economico -social. Utilizarea rațională a creditului sporește puterea productivă a
capitalului și asigură un volum mare de produse. Creditul a apărut pe baza dezvoltăr ii producției de
mărfuri, corelat cu dezvoltarea schimbului (vânzare pe credit).
Sub aspect economic, creditul reprezintă operațiunea prin care o persoană fizică sau juridică
(debitor) obține fonduri sau bunuri de la altă persoană fizică sau jurid ică (creditor), asumându -și
obligația să le restituie sau să le plătească la termen/scadenta. Creditul a apărut din necesitatea stingerii
obligațiilor dintre diferiții agenți economici, proces căruia moneda lichida nu -i putea face față. Cu toate
că activit atea băncilor comerciale a devenit foarte complexă, totuși esența acesteia este mijlocirea

21
creditului și efectuarea plăților între agenții economici și/sau persoanele fizice. Deci, băncile comerciale
reprezintă instituții primitoare și distribuitoare de ca pital.
În acest context, un rol deosebit de important îl dețin băncile. În conformitate cu legea 58/2006 și
modificărilor ulterioare, banca "este persoana juridică autorizată să desfășoare în principal, activități de
atragere de depozite și de acordare de credite în nume și cont propriu".
Cu toate că activitatea băncilor comerciale a devenit foarte complexă, totuși esența acesteia este
mijlocirea creditului și efectuarea plăților între agenții economici și/sau persoanele fizice. Deci, băncile
comerciale rep rezintă instituții primitoare și distribuitoare de capital.
Termenul de credit, abordat semantic are numeroase sensuri economice, fiind utilizat, deopotrivă, în
activitatea, bancară, în contabilitate, cât și în relațiile cotidiene, nu numai economice, dint re oameni.
Desigur, cea mai largă utilizare a creditului aparține însă domeniului financiar, bancar și comercial.
În esență, creditul reprezintă schimbul unei valori monetare prezente, contra unei valori monetare
viitoare. Deci, creditul este o relație bă nească ce apare în legătură cu acordarea de împrumuturi unor
persoane juridice sau fizice, care urmează a se rambursa ulterior, la scadență.
Caracterizând specificul creditului, Virgil Madgearu scria că “prin credit se înțelege schimbul de bunuri
actuale c ontra bunurilor viitoare, valorificarea unei obligații viitoare pentru o afacere
prezenta.Deci,creditul este o afacere în care prestațiunea și contraprestatiunea sunt separate în timp”.
Operațiunea de acordare a creditului exprima o conexiune directă între producător și consumator, intre
producător și consumator, intre ofertă și cerere și între cei doi agenți economici reprezentativi ai
economiei: furnizorul și beneficiarul, această relație dintre cei doi parteneri definind întrega relație a
procesului de c reditare.
Sub un alt aspect, creditul a apărut din necesitatea stingerii obligațiilor dintre diferiți agenți economici,
proces căruia nu -i poate face față moneda lichidă, din această perspectivă, creditul reprezintă o pârghie
a desfasuraii oricărui proces economic. La nivelul enunțului economic, se constată că, pe lângă capitalul
propriu, acesta contracteza și împrumuturi, în particular bancare, sub forma creditului. Lărgirea și
modernizarea producției spre care tinde orice manager, crearea condițiilor pent ru a rezista concurenței
și, nu în ultimul rând,obținerea unui profit care să -I asigure desfășurarea normală a activității sunt de
neconceput fără existența creditului. (Untaru, 2005)
Tehnologia bancară este fundamentală pentru îmbunătățirea activității de creditare,oferind posibilități
de diversificare și modernizare a modalităților de acordare -rambursare -garantare, în scopul acordării
ofertei de produse de credit cu solicitările și necesitățile clienților. Din punct de vedere al solicitanților,
activitatea de creditare se adresează persoanelor juridice, pentru care nivelul creditelor este mai ridicat
și riscul bancar este mai mare, și persoanele fizice, pentru care imprumutrile sunt mai mici și riscurile
mai reduse. Băncile Com erciale acorda credite pe termen scurt pe o durată care nu depășește 12 luni,
credite pe termen mediu, de până la la 5 ani și credite pe termen lung cu durata de peste 5 ani.

22
La baza procesului de creditare stau mai multe principii generale de acordare a c reditelor după cum
urmează:
1. Pot beneficia de credite persoanele juridice și fizice care au deschise conturi la unitățile băncii.
2. Sucursalele,filialele și agențiile pot acorda credite clienților care au sediul social sau
domiciliul,după caz,pe raza teritori ală a județului în care unitatea băncii își desfășoară activitatea
,sau în localitățile cele mai apropiate din județele limitrofe în care nu există alte unități ale băncii.
3. Banca verifica împrumutații de la acordarea creditului și până la rambursarea integ rală a
acestuia.Ca urmare, activitatea de creditare implica în permanență analizele privind situația
patrimonială,rezultatele economico -finaniciara,capacitatea managerială,credibilitatea fiecărui
client și alte elemente ,evaluarea potențialului economic și financiar present și în perspective.
4. Creditele solicitate,indifferent de valoare și durata ,se acordă cu destinații precise pe bază de
contracte din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile ,și dacă prezintă credibilitate
pentru rambursaree creditului și a dobânzilor la termenele stabilite.

5. Cererile de credite ,indifferent de competenta de aprobare, se analizează și se însușesc de către
unitățile băncii,pe baza documentelor prezentate de solicitanți.Creditele se aprobă potrivit
competentelor stabilite de Consiliul de Administrație.
6. Volumul creditelor, destinația, durata de creditare , garanțiile necesare, dobânzile, condițiile de
rambursare a creditelor ,precum și alte clauze se stabilesc prin contractele de credite încheiate pe
baza negocier ii directe între bancă și clienții săi
7. Volumul total al aranjamentelor băncii (credite și scrisori de garanție)față de un singur client
(debitor) nu poate depăși 20% din fondurile proprii ale băncii.
8. După abordare ,c reditele se pun la dispoziția clienților în condițiile negociate prin contractele de
credit încheiate,înregistrând concomitant aranjamentul în evidență extrabilantiera a băncii, la
dată pe durata și valoarea prevăzută în contract.
9. Pe măsură utilizării cred itului ,se diminuează aranjamentul din evidenta extrabilantiera și se
urmărește derularea acestuia,până la rambursare.
10. Pentru a putea urmări destinația creditului acordat,acesta nu se eliberează în numerar decât în
cazuri foarte bine justificate cu aprobar ea conducerii unității.
11. Banca verifica la toți clienții utilizarea creditelor potrivit destinației, existenta garanțiilor și
respectarea celorlalte clause din contractele de credite.
12. După aprobarea unui client ,banca nu poate anula sau reduce cuatumul aces tuia decât în cazuri
justificative,determinate de constatarea furnizării de către client a unor date nereale și numai
după expirarea unui preaviz, de minimum 5 zile calendaristice,care va fi comunicat în scris
acestuia.Banca poate întrerupe ,fără preaviz,î n caul în care clientul a încălcat condițiile

23
contractului de credit sau în cazul în care situația economică și financiară a acestuia nu mai
asigura condiții de garanție și rambursare.
13. Banca nu acorda credite pentru rambursarea altor credite scadente.

CAP ITOLUL 2.2 – CARACTERISTICILE ȘI FUNCȚIILE CREDITULUI
La baza formării creditului bancar stau disponibilitățile devenite temporar libere în urma rotației de
ansamblu a fondurilor participante la procesele economice (producție, circulație, repartiție, consu m), cât
și depunerile la bănci ale diferiților agenți economici, instituții și populație.
Creditul bancar poate fi acordat atât de bănci cât și instituțiile financiare și de credit și acoperă orice
scop al debitorului în condițiile stabilite cu banca. Deci , exista o varietate de credite bancare care se
deosebesc între ele după obiectul creditului, după garanția oferită, după sezonalitate.
Participanții la angajarea creditului bancar sunt pe de o parte băncile care apar în calitate de creditori,
iar pe de al tă parte, diferiți agenți economice care solicita credit, în calitate de debitori.
În raporturile de credit cu banca se pot angaja și persoane care nu au calitatea de agenți economici.
Raporturile de credit ale agenților economici cu băncile sunt de regulă , reciproce. Pe de o parte agenții
economici având conturi deschise la bănci formează depozite care pot fi folosite de aceștia ca resurse,
iar pe de altă parte, băncile acordă credite agenților economici pentru nevoile de producție curente sau
cu recuperar e ulterioară pentru investiții.
Esențial în aceste raporturi este faptul că unul dintre parteneri este bancă, iar relațiile dintre bancă și
partener se desfășoară pe temeiul valorificării capitalurilor disponibile și realizarea de profituri, în
principal s ub formă de dobânzi.
Sfera acestui credit s -a lărgit foarte mult, pe măsura dezvoltării, societății, ajungând să reprezinte una
dintre cele mai uzuale modalități și forme de creditare, între altele și prin faptul că băncile dispun de
active deosebit de mar i pe care urmăresc să le valorifice pe calea dobânzilor în urma împrumuturilor ce
le contactează într -un volum tot mai sporit agenții economici activi.
Extinderea creditului pe termen lung a devenit o caracteristică a creditului bancar în etapa actuală. O
amploare fără precedent o înregistrează creditele acordate pentru prestări de servicii.
Principalele credite acordate de bănci sunt avansurile în cont curent, linia de credit (cele două tipuri de
credit sunt considerate drept credite implicite) și creditel e pentru stocuri (considerate credite explicite).
Avansurile în cont curent sau creditele de casă (sau trezorerie) reprezintă raporturile de credite întemeiate
pe o deplină cunoaștere a activității întreprinderii, fără a fi consemnate prin înscrisuri relat ive la fiecare
angajament. Aceste credite de fapt nu sunt garantate formal. Ele sunt menite să satisfacă necesitățile
curente privind acoperirea cheltuielilor de producție cu caracter imprevizibil și greu de localizat, în
obiecte care să reprezinte o garan ție veridica. Aceste credite nu au stabilite termene de rambursare.
De regulă, acordarea de astfel de credite este întemeiata pe depozite compensatorii. Funcția acestor
depozite decurge, într -un sens, prin faptul că întreprinderile își păstrează toate disp onibilitățile în

24
conturile de la bancă, ceea ce permite băncii să acopere necesitățile unor întreprinderi prin însăși
redistribuirea depozitelor în cont curent constituite de alte întreprinderi. Pe de altă parte, existenta
permanentă a depozitelor compensa torii înseamnă pentru o bancă o reducere a resurselor utilizate, iar
pentru întreprindere un mijloc de păstrare a solvabilității.
O altă caracteristică a acestor credite este și faptul că acestea neavând la baza înscrisuri, nu au
posibilitatea de recredita re, bazându -se pe principalele resurse ale băncii. De aici și nivelul dobânzii mai
ridicat, dar stabilit de regulă, în mod obișnuit de utilizarea suplimentară pentru remunerarea băncii, a
unui comision.
Sistemul general de acordare care a căpătat o largă c irculație este linia de credit, în condițiile căreia se
stabilește limita maximă a creditului acordat în acest cadru.
Într-o formă primară, această linie de credit conferă întreprinderii un credit provizoriu, întrucât banca
poate cere oricând acoperirea de bitului.
O formă mai favorabilă întreprinderii este linia de credit confirmată, pe baza unui acord scris sau un
contract în care posibilitatea de acordare a creditului se menține pentru o perioadă stabilită în contract.
Linia de credit revolving implica ut ilizarea curentă a acestui mod de obținere de fonduri de către
întreprinderi, întrucât rambursările efectuate, reducând nivelul creditului, permit în etapele ulterioare,
obținerea unor noi credite, în limitele stabilite, deoarece, potrivit condițiilor aces tui acord, posibilitatea
de creditare se reînnoiește.
Creditele de până aici, strâns legate de necesitatea activității de producție, asigura întreprinderii un aflux
de capital circulant care este folosit de aceasta potrivit necesităților sale și liberului sau arbitru, fără a se
motiva utilizarea lui, putând fi caracterizată prin aspectul său general, implicit.
O serie de alte credite bancare, de care pot beneficia întreprinderile necesită, vis – a – vis de bănci o
motivare clară și o condiționare a utilizăr ii lor și adesea garantare. Astfel, după modul de angajare și
folosință, ele pot fi caracterizate ca explicite.
Creditele explicite pot fi în ansamblul lor considerate drept credite pentru stocuri. Între aceste credite de
producție sezonieră cunoscute sub denumirea de credite de companie, ce sunt menite să asigure resursele
necesare în cazul irebularitatii ciclului de aprovizionare – producție – vânzări, de exemplu: producția de
conserve, blănuri, etc. Aceste credite sunt garantate cu mărfurile aflate în pr ocesul de producție sau de
circulație.

Procesul de creditare are un rol esențial în economie, fapt pus în evidență prin funcțiile pe care creditul
le îndeplinește.
1. Funcția distributivă consta în mobilizarea resurselor bănești disponibile la un moment d at în economie
și redistribuirea lor sub formă de credite solicitanților de fonduri. Prin acest proces, băncile pun la
dispoziție banii necesari dezvoltării economiei în general și dezvoltării pe ramuri, sectoare sau domenii
de activitate în special. Dispo nibilitățile bănești sunt reprezentate de surplusurile de capital aflate

25
temporar sub forma inactivă în conturile bancare ale societăților comerciale; de rezervele de casă ale
firmelor, păstrate în conturi bancare; de economiile populației la casele de eco nomii sau la băncile
comerciale.
Oferta de fonduri către întreprinzătorii privați, mixti sau de stat prin intermediul creditului, determina
creșterea puterii de acțiune productivă a capitalului, ceea ce se resfrange asupra creșterii avuției reale a
societă ții.
Creditul oferă posibilitatea unei elasticități mai mari în economie, prin prisma procurării rapide de noi
capitaluri, ceea ce favorizează o orientare mai bună a investițiilor către ramurile economice rentabile.
Concentrarea capitalului prin funcția di stributivă a creditului, da posibilitatea unei adaptări eficiente la
cerințele interne și externe ale pieței, și contribuie pe această bază la creșterea eficienței marginale a
capitalului.
2. Funcția de transformare a economiilor în investiții , prin care s e realizează echilibrul macroeconomic
conform ecuației lui Keynes: S = I, unde: S -economii, I-investitii.
O persoană poate economisii o sumă de bani mai mică sau mai mare, în funcție de venitul și de
comportamentul economic al acesteia. Dacă economisirea nu este urmată de investire, ne aflăm în fața
unei tezaurizări, ceea ce reprezintă un factor de dezechilibru pentru viața economică. Creditul pune la
dispoziția agenților economici capitalul necesar pentru a învești în deferite activități în economie,
transformând economiile în investiții. Din acest punt de vedere, creditul este un factor important al
creșterii economice.
Creditul reprezintă un mijloc de eficientizare a inițiativelor agenților economici, în sensul că pentru a
obține fondurile necesare propr iilor investiții, aceștia trebuie să parcurgă mai multe etape în care
demonstrează băncii nevoia de credit și eficientă investirii fondurilor obținute sub formă de credit. Dacă
în urma unei analize riguroase, banca considera că agenții economici respectivi îndeplinesc toate
condițiile cerute, va declanșa procedura de acordare a creditelor solicitate în baza cererii de creditare.
Prin sprijinirea diferitelor inovații sau invenții ale firmelor cu mici dimensiuni, creditul contribuie și
favorizează apariția co ncurenței, fiind astfel o premisă a concurenței.
3. Funcția de emisiune monetară specifică creditului bancar, decurge din fenomenul
de multiplicare a banilor. Astfel, un împrumut realizat de o bancă presupune existența unui depozit la o
altă bancă din sis temul bancar. Depozitele, mai puțin numerarul care trebuie reținut pentru a asigura
lichiditatea băncii, constituie disponibilități pentru noi împrumuturi. Al doilea împrumut generează un
nou depozit, în monedă scripturală, care, la rândul lui, poate să fi e din nou împrumutat (cu aceiași
condiție, a menținerii lichidității). Prin repetarea acestui proces, stocul de bani scripturali crește, până
când depozitele nou create sunt de câteva ori mai mari decât împrumutul inițial.
4. Funcția de asigurare a stabili tății prețurilor se realizează prin reglarea dimensiunilor cererii și ofertei
de bunuri și servicii, creditându -se pe de o parte consumul iar pe de altă parte, stocurile. Astfel, dacă
anumite mărfuri a căror producere este sezoniera (de exemplu: cereale, f ructe etc.) ar fi aduse toate pe

26
piața în momentul obținerii lor, oferta ar deveni disproporționat de mare în raport cu cererea și vom
asista la o cădere catastofala a prețurilor. Această situație vă fi urmată, după un timp, când se ajunge la
o penurie a m ărfurilor respective, de creșterea exagerată a prețurilor. Pentru prevenirea unor asemenea
situații care ar perturba echilibrul economic, risipă urmată de penurie, se folosește un instrument al
creditului, ”warantul”, care oferă proprietarului mărfurilor, posibilitatea depozitarii și obținerea cu
anticipație într -o măsură mai mică sau mai mare a contravalorii lor.
Prin natura lui, creditul contribuie la creșterea vitezei de circulație a banilor , la multiplicarea monedei
scripturale precum și la rularea perm anentă a fondurilor . Prin finanțarea producției și consumului,
precum și prin crearea unor tehnici și instrumente de plată flexibile, creditul a devenit o prezenta sine
qua non în viața economică și socială din orice țară civilizată. Prin reglarea ratei do bânzii, creditul, al
cărui cost este dobânda, contribuie la moderarea fenomenului de inflație.
5. Creditul are un rol important și în promovarea relațiilor economice internaționale , în special în
promovarea și stimularea exportului și pentru desfășurarea n ormală, rapidă și în siguranță a operațiunilor
de import – export.
Cu toate avantajele pe care le prezintă creditul că veriga indispensabilă în mecanismul de
funcționare al economiei naționale, atunci când nu este utilizat conform principiilor sale și cerințelor
echilibrului financiar, creditul devine dezavantajos și periculos. Cel mai mare pericol îl constituie
folosirea lui abuziva, determinată de ideea că prin sine însuși, creditul devine avuție. O astfel de
concepție are consecințe grave atâ t pentru debitor cât și pentru creditor; debitorul va fi tentat să
folosească fondurile obținute sub formă de credit ca pe propria -i avere, fără discernământ, iar creditorul
se va vedea în imposibilitatea de a -și recupera sumele împrumutate. Un alt pericol este reprezentat de
”supracreditare”, care conduce la mari dezechilibre economice, monetare și financiare, generând chiar
inflație. De asemenea, utilizarea creditului pentru finanțarea unor activități care nu sunt suficient
fundamentate, poate conduce la dezechilibru structural în economia națională, la disproporții intre
ramurile și sectoarele ei de activitate.
În sfârșit, trebuie avute în vedere și riscurile care rezultă din utilizarea creditului, în special pentru
instituțiile bancare, care dacă nu sunt luate în considerare, pot provoca prăbușirea în lanț a sistemului
bancar, cu consecințe puternice pe plan economic, politic și social.
Evoluția economiei mondiale, dar mai ales evoluția actuală a economiei României, obliga băncile să
promoveze o atentă politica de cuantificare a riscurilor pentru a obține profituri acceptabile, într -un
climat de concurență susținută, în care numărul operatorilor bancari are tendința să crească împărțindu –
și acee ași piață. Chiar dacă se extinde, această piață este marcată de o tendință generală de erodare a
profiturilor ce se obțin.
Creditul bancar realizează două funcții:
1) Redistribuirea fondurilor temporar disponibile;
2) Emisiunea monetară.

27
1) Funcț ia de redistribuire . În activitatea de creditare băncile folosesc nu numai fonduri lor proprii ci și
un însemnat volum de fonduri atrase de la terți, cum ar fi: disponibilitățile existente în conturile clienților
bancari, diverse plasamente pe termen scurt efectuate de întreprinderi și instituții.
În acest fel, prin intermediul băncilor se mobilizează disponibilități bănești temporar existente la anumite
categorii de agenți economici, urmând a fi utilizate credite pe termen scurt, pentru acoperirea unor nev oi
temporare la alți agenți economici, realizându -se astfel o redistribuire temporară a unei mari părți a
disponibilităților existente la un moment dat în economie.
2) Funcția de emisiune presupune o altă latură a creditului bancar prin care se realizează lărgirea
creditului și anume pe calea creării de mijloace bănești suplimentare. Funcția de emisiune a creditului
este indispensabilă într -o economie în care activitatea economică în creștere solicita un vo lum sporit de
mijloace bănești. Politica de credit al băncilor constituie totodată și politica de emisiune, întrucât creditul
acordat de bănci este sursa unor mijloace bănești suplimentare pentru agenții economici, contribuind la
realizarea unei corelații între masă banilor în circulație și nevoile product ive.
Dacă pulsul de mijloace bănești cerut de dezvoltarea economică nu poate fi acoperit prin funcția de
redistribuire a creditului, el poate fi completat prin lărgirea creditului pe calea c reării de noi mijloace
bănești. O depunere la banca de 100.000 lei , de către un client bancar oarecare poate provoca o lărgire a
posibilităților de creditare ale băncilor, mult peste această sumă atrasă inițial, în felul următor. În
conformitate cu prevederile legale, banca primitoare a depunerii inițiale de 100.000 lei este obligată să
păstreze lichid un anumit procent din această depunere, iar restul poate fi utilizat pentru acordarea unui
credit, depunându -l în cont la o bancă spre fructificare; la rândul ei, aceasta a doua bancă poate păstra
lichid procentajul legal, iar restul poate fi utilizat pentru un nou credit, unei alte bănci, s.a.m.d. cu alte
cuvinte, depunerea inițială de 100.000 lei este multiplicata, injectându -se în economie, sub formă de
credit, o sumă cu atât mai mare cu cât circuitul se repeta de mai mul te ori. Această cifră se numește
multiplicatorul creditului și ilustrează creșterea mai mare a masei banilor în circu lație decât depunerea
inițială. Pentru ca emisiunea de mijloace bănești prin intermediul creditului să contribuie efectiv la
creșterea econ omică, se impun însa câteva condiții și anume: rezultatele marfa ale activității creditate să
aibă desfacere asigurată și să nu îngroașe stocurile nevandabile; să existe condiții, precum forța de
muncă, materii prime, utilaje, ca activitatea creditată să s e desfășoare efectiv; creditele să se ramburseze
la timp, ceea ce presupune nu numai stingerea obligațiilor debitorului, dar inclusiv rezultatele favorabile
în activitatea creditată care să permită constituirea surselor pentru rambursarea creditelor. Nerea lizarea
acestor condiții mai sus enumerate face ca suplimentarea mijloacelor bănești să nu -și atingă scopul și să
degenereze într -un dezechilibru inflaționist în economie.

28
CAPITOLUL 2.3 – TIPOLOGIA OPERAȚIUNILOR DE CREDITARE. ROLUL ȘI
RISCURILE ASOCIATE
Activitățile instituțiilor de credit acoperă domenii foarte vaste și variate. Pentru clasificarea acestora pot
fi utilizate mai multe criterii:
1. criteriul naturii operațiunilor;
2. criteriul raportului față de intermedierea financiară;
3. criteriul monedei în car e sunt exprimate operațiunile;
4. riteriul localizării operațiunilor.
5. În raport de criteriul naturii operaaiunilor pot fi delimitate mai multe tipuri de activități ale
instituțiilor de credit:
✓ constituirea resurselor financiare prin împrumuturi;
✓ constituirea resurselor financiare prin emisiunea de acțiuni sau de titluri de participare;
✓ acordarea de credite;
✓ operațiuni de leasing;
✓ operațiuni de factoring;
✓ operațiuni de scontare;
✓ servicii de transfer monetar;
✓ emiterea și administrarea mijloacelor de plată (inclu siv de monedă electronică);
✓ emiterea garanțiilor și asumarea unor angajamente;
✓ tranzacționarea, în nume propriu sau în numele clienților, unor active financiare (valută,titluri de
creanță, valori mobiliare etc.);
✓ intermedierea în subscrierea și plasamentul unor instrumente financiare;
✓ servicii de consultanță;
✓ administrarea unor portofolii de active financiare;
✓ păstrarea în custodie a unor active financiare
✓ închirierea de casete de siguranță în care pot fi păstrate diferite bunuri;
✓ servicii de furnizare de d ate în domeniul creditării etc.
1. Pe baza criteriului raportului faas de intermedierea financiars pot fi delimitate patru categorii de
activități ale instituțiilor de credit:
✓ operațiuni pasive;
✓ operațiuni active;
✓ operațiuni conexe intermedierii financiare;
✓ operațiuni în afara intermedierii financiare.
Operatiunile pasive ale instituțiilor de credit sunt întreprinse în scopul atragerii resurselor
financiare. În raport cu modalitatea de constituire a resurselor financiare, operațiunile pasive pot fi
împărțite î n două subcategorii:

29
✓ operațiuni de constituire a fondurilor proprii: emisiune de acțiuni și de titluri de participare,
constituirea rezervelor din profitul obținut etc.;
✓ operațiuni de împrumut: operațiuni de acceptare de depozite, finanțări de la alte inst ituții de credit
sau de la instituții ale statului etc.
Operatiunile active ale instituțiilor de credit vizează fructificarea resurselor financiare proprii sau
împrumutate. Din perspectiva modalităților de fructificare a resurselor financiare, operațiunile active pot
fi împărțite în două subcategorii:
✓ operațiuni de creditare;
✓ operațiuni de plasament, care constau în achiziția de active financiare în scopul vânzării cu un
preț mai mare decât cel cu care au fost cumpărate.
Operatiunile conexe intermedierii fi nanciare cuprind, în general, servicii oferite clienților din cadrul
activităților de intermediere financiară. În această categorie sunt incluse oferirea de informații cu privire
la situația depozitelor sau creditelor etc.
Operatiunile din afara intermedie rii financiare sunt activități care nu depind de activitatea de
intermediere financiară. Astfel de operațiuni nu au, de regulă, o pondere prea mare în activitatea unei
instituții de credit și pot cuprinde: închirieri de casete de siguranță, operațiuni come rciale autorizate de
lege etc.
2. În raport de criteriul monedei în care sunt exprimate operaaiunile pot fi delimitate două tipuri de
activități ale instituțiilor de credit:
✓ operațiuni derulate în moneda națională;
✓ operațiuni derulate în moneda străină.
Aceas ta clasificare este importantă din perspectiva riscurilor valutare și a formalităților pe care le
presupun operațiunile derulate în moneda străină.
3. În funcție de criteriul localizsrii operaaiunilor, activitățile unei instituții de credit pot fi împărțite
în două categorii:
✓ operațiuni desfășurate pe plan național;
✓ operațiuni desfășurate în străinătate.
O astfel de împărțire este importanță dacă se iau în considerare dificultățile operațiunilor financiare
desfășurate în străinătate, care trebuie uneori să se supună unor reguli diferite de cele din țară și cărora
le sunt asociate riscuri specifice. În contextul integrării europene, operațiuni desfășurate de o instituție
de credit în străinătate pot fi împărțite în două subcategorii: activități din afară și din interiorul Uniunii
Europene. Băncile sunt confruntate cu o serie de riscuri în activitatea lor generate, pe de o parte de
condițiile interne (organizarea, conducerea, calitatea personalului, sistemul informatic adoptat, etc.), iar
pe de altă parte de fact ori externi (mediul economic, politic, relațiile cu partenerii săi agenți economici,
persoane fizice, alte bănci, instituții financiare, etc.).

30
Stabilitatea unei bănci. Încrederea de care se bucura în rândul clienților bancari și nebancari se
fundamentează pe calitatea și modul de gestionare a activelor și pasivelor.
Analizând mai departe elementele din activul și pasivul bilanțului și, chiar pozițiile extrabilantiere ale
societăților bancare, putem sesiza riscurile pe care o bancă și le -a asumat în diferit e operațiuni, precum
și modul cum reușește să le controleze. Privind bilanțul unei bănci putem aprecia prudenta cu care
abordează anumite operațiuni sau dimpotrivă "agresivitatea" necontrolată, adică riscurile asociate
pozițiilor de activ (calitatea portof oliului de credite, structura acestuia pe termene de rambursare, poziția
împrumuturilor mari acordate, etc.) cu cele de pasiv (dependența de anumite resurse, insuficienta
capitalului propriu, statutul acționarilor principali etc.).
Reglementările de pruden țialitate au un impact considerabil asupra gestiunii unei bănci deoarece ele
consolidează echilibrele financiare ale bilanțului și în consecință posibilitățile de desfășurare a activități i
eficiente. Pentru o bancă putem afirma că riscul reprezintă expuner ea directă sau indirectă pe o scară cu
variație largă la pierdere cu impact nefavorabil asupra venitului, capitalului și rezervei sale.
Practica din mediul bancar pune în evidență o serie de tipuri de risc, și anume:
✓ riscul de credit;
✓ riscul ratei dobânzii ;
✓ riscul de lichiditate;
✓ riscul de preț;
✓ riscul de schimb valutar;
✓ riscul de tranzacție (operațional);
✓ riscul legislativ;
✓ riscul de strategie;
✓ riscul de reputație;
Din punct de vedere metodologic, în scopul unei analize pertinente, evaluarea riscurilor se face separat.
Riscul de credit este riscul nerealizării veniturilor scontate, determinat de incapacitatea debitorului de a
acționa în termenii și condițiile contractului încheiat cu banca.
Riscul de credit este întâlnit în operațiunile bancare în care per formanțele debitorului au tendința de
deteriorare, fondurile băncii fiind deja angajate, investite.
Banca este datoare să identifice gradul de risc care însoțește orice cerere, să facă o evaluare pe scara de
acceptare a riscului și să ia o decizie. O rată a dobânzii mai ridicată, și o monitorizare mai atentă a
societății sunt metode de compensare a unui risc crescut.
Odată cu diversificarea și dezvoltarea sistemului bancar și a activității fiecărei bănci, problema riscului
de creditare atinge dimensiuni noi impunând trecerea pe primul plan a preocupărilor de gestionare a sa,
ca o garanție absolut necesară pentru a profita din plin de avantajele oferite de sistemul de credit.
Atragerea de depozite și acordarea de credite sunt funcțiile fundamentale ale băncii . Volumul creditelor
acordate raportat la totalul bilanțier reprezintă cea mai mare parte a activității unei bănci.

31
Riscul de creditare reprezintă cea mai periculoasă categorie de riscuri bancare, întrucât se infiltrează la
nivelul unei game mai largi de servicii și expuneri. Pe plan internațional impactul negativ s -a intensificat,
iar pentru economiile în tranziție, potențialul său de producere este supradimensionat de situația
economică fluctuanta și de gradul mare de îndatorare din economie .
Riscul de c reditare are mai multe denumiri – risc de parteneriat, de insolvabilitate a debitorului, de
nerambursare său risc de deteriorare a calității activelor – și exprima probabilitatea neîncasării la scadentă
de către bancă a fluxului de venituri anticipat (incl usiv dobânda) sau poate consta doar în simple
întârzieri la plata, ambele datorate modificărilor survenite în nivelul solvabilității debitorului.
În funcție de tipul de credit acordat, riscul de creditare poate lua mai multe forme:
✓ riscul de pierdere care derivă din portofoliul de credite al băncii, caz în care banca își asumă
riscul de scădere a vânzărilor debitorului, ca urmare a unei politici de producție greșite, care duce
la imposibilitatea rambursării.
✓ Riscul de pierdere ce derivă din portofoliul de t itluri, când banca își asumă riscul ca emitantul
unei obligațiuni deținute de ea, să nu plătească cuponul și valoarea de răscumpărare.
✓ Riscul aferent activității extrabilantiere, adică riscul de neplata periodică a fluxului de dobânda
din partea contrapart idei.
Riscul de creditare mai poate fi anlizat și prin prisma a altor două ipostaze:
✓ Risc de credit individual – prin care se surprinde probabilit atea de insolvabilitate a debitorului,
și deci de nerambursare a creditului, baca trecând pe costuri pierder ile astfel rezultate la scadență.
✓ Risc de credit global – care exprimă probabilitatea deteriorării calității activelor bancare angajate
în cadrul creditelor.
Riscul global este o funcție crescătoare a masei creditelor acordate, a ratei dobânzii și a mediul ui
economic național. O dată cu creșterea volumului creditelor acordate, cazurile de nerambursare cresc în
proporție accelerată. De asemenea, creșterea ratei dobânzii, pe fondul unei economii agitate, este un alt
factor de amplificare a insolvabilității gl obale.
În timp, ca reacție la efectele negative ale acestui risc, băncile au constituit un sistem de acțiuni prin care
fundamentează gestionarea să. Aceste acțiuni sunt importante și pot fi promovate global sau parțial în
funcție de influenta realizării r iscului.

32
CAPI TOLUL 3 STUDIU DE CAZ REALIZAT LA BRD – GROUPE SOCIÉTÉ
GÉNÉRALE
3.1 INTRODUCERE

BRD – Groupe Société Générale este a doua bancă românească, după activele bancare și detine
a doua capitalizare la Bursa de Valori București. BRD – Groupe Société Générale este prezentă în toate
județele României printr -o rețea de 917 de agenții .
La 31 decembrie 2008, BRD – Groupe Société Générale număra 2,6 milioane clienți activi
individuali și corporativi și peste 2,3 millioane de carduri. Calitatea servicilor noastre este garantată de
cei peste 9500 de profesioniști care formează echipa BRD – Groupe Société Générale .
Acționarul principal al BRD este Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri bancare din
zona euro, ale cărui servicii sunt u tilizate de 27 milioane clienți din întreaga lume.
Société Générale este unul dintre cele mai importante grupuri europene de servicii financiare.
Sprijinindu -se pe un model diversificat de bancă universală, Grupul îmbină soliditatea sa financiară și
strategia de creștere durabilă cu ambiția de a fi banca de referință pentru calitatea relațiilor cu clienții,
recunoscută pe toate piețele pe care activează, aproape de clienții săi, aleasă pentru calitatea și
angajamentul echipelor sale.
Cei aproape 160 000 d e colaboratori care lucrează în 77 de țări îi servesc în fiecare zi pe cei 33
de milioane de clienți ai grupului din întreaga lume. Echipele Société Générale acordă consiliere și
servicii clienților persoane fizice, companiilor și comunităților pe trei lin ii principale de activitate :
Banca de retail în Franța, sub mărcile Société Générale, Crédit du Nord și Boursorama ;
Banca internațională de retail, prezentă în Europa Centrală și de Est, Rusia, Bazinul mediteraneean,
Africa subsahariană, Asia și în Depa rtamentele Franceze de peste Mări ;
Banca de investiții, cu expertiză la nivel global în finanțări și activități de piață.
Société Générale este, de asemenea, un actor semnificativ pe piața serviciilor financiare specializate,
asigurărilor, private banking -ului, a administrării de active și a serviciilor pentru investitori.
Société Générale este inclusă în componența indicilor de dezvoltare durabilă FSE4Good și ASPI.

ISTORIC
1923 Se înființează Societatea Națională de Credit Industrial, ca instituție pu blică. Statul deținea 20%
din capitalul social, Banca Națională a României 30%, iar restul era deținut de particulari, dintre
care un grup de foști directori ai Marmorosch Blank & Co., prima bancă modernă din România.
Scopul noii instițutii era finanțarea primelor etape ale dezvoltării sectorului industrial din
România.

33

1948 După al doilea război mondial, conform Legii naționalizării din iunie 1948, Societatea
Națională de Credit Industrial este naționalizată, devenind Banca de Credit pentru Investiții.
1957 După reorganizarea sistemului financiar, Banca de Credit pentru Investiții obține monopolul în
România pentru finanțarea pe termen mediu și lung a tuturor sectoarelor industriale, cu excepția
agriculturii și industriei alimentare, și ia numele de Banc a de Investiții. În toată această
perioadă, cea mai mare parte a finanțărilor provenind de la Banca Mondială sunt derulate prin
Banca de Investiții.
1990 Monopolul de care beneficiau băncile specializate în domeniul lor de activitate este suprimat.
Banca Română pentru Dezvoltare se constituie ca bancă comercială, sub formă de societate pe
acțiuni, și preia activele și pasivele Băncii de Investiții, primind o autorizatie de funcționare
generală.
1998 În decembrie se semnează contractul de vânzare – cumpăra re de acțiuni între Société Générale
și Fondul Proprietății de Stat, autoritea românească care se ocupa de participațiile statului,
contract prin care SG subscrie o majorare de capital de 20% și cumpără un pachet de acțiuni
care-i permite să devină proprie tară a 51% din capitalul majorat al BRD – Groupe Société
Générale .

1999 Fondul Proprietății de Stat vinde Băncii Europene de Dezvoltare (BERD) 4,99% din capitalul
social al BRD Groupe Société Générale .

2001 BRD este listată la Bursa de Valori Bucureșt i, în prima categorie, devenind în scurt timp una
din cele mai tranzacționate societăți.

2003 În urma unei campanii de rebranding, Banca Română pentru Dezvoltare devine BRD – Groupe
Société Générale. Noua identitate a băncii consolidează astfel poziția s a, făcând mai vizibilă
identitatea Grupului – mamă. (www.brd.ro, 2017)
2004 Société Générale cumpără pachetul rezidual de acțiuni deținut de statul român în capitalul
BRD, participația sa crescând astfel de la 51% la 58,32%

AXE DE ACTIVITATE
BRD -Groupe Société Générale își concentrează activitatea pe trei axe majore:
BANCĂ DE RETAIL – Banca numără peste 2,5 milioane clienți persoane fizice și peste 2,2 milioane de
carduri. Cota sa de piață variază între 15% și 20%, în funcți e de produse. Se numără printre liderii pieței
cardurilor bancare și a creditelor pentru consum. Activitatea de credite de consum la locul de vânzare se
derulează prin intermediul filialei specializate BRD roupe Société Générale Finance.

34
BANCĂ DE INVESTIȚI I – BRD Groupe Société Générale este implicată în finanțări structurate și oferă
soluții complexe sectorului public și unui număr de mari companii. Cu sprijinul entităților specializate
ale Société Générale, unul din liderii mondiali pe această piață, BRD Groupe Société Générale își
continuă tradiția de bancă a marilor proiecte de dezvoltare. Prin intermediul unei filiale comune cu
Grupul Société Générale, BRD Groupe Société Générale Corporate Finance, Banca oferă toată gama de
servicii de consultanță în do meniul privatizării și al fuziunilor și achizițiilor. De asemenea, BRD Groupe
Société Générale este una dintre cele două bănci active pe piața obligațiunilor. Filială a grupului Societe
Generale, BRD Groupe Société Générale Asset Management, comercializea ză prin intermediul BRD
Groupe Société Générale , două fonduri deschise de investiții.
BANCĂ DE REFERINȚA A ÎNTREPRINDERILOR ROMÂNEȘTI ȘI INTERNAȚIONALE – BRD
Groupe Société Générale este banca de referință în sectorul privat din România, peste 65 % din totalul
creditelor fiind acordate acestui sector atât pentru întreprinderile mici și mijlocii și microîntreprinderi,
cât și pentru marile corporații. Este implicată în toate ramurile economiei și în cadrul colectivităților
locale. În afara finanțărilor cla sice, gama de produse și servicii acoperă în totalitate gestiunea fluxurilor
de numerar, serviciile de leasing, prin intermediul filialei BRD Groupe Société Générale Sogelease,
factoring -ul intern și extern cat și soluții complete de externalizare a flote lor de vehicule prin filiala ALD
Automotive. Beneficiind de sprijinul Grupului Société Générale, BRD Groupe Société Générale joacă
un rol important în relația cu societățile multinaționale
Tabelul 3.1 Ratingurile acordate BRD – Groupe Société Générale sun t urmatoarele
Fitch Ratings (ultima actualizare la 13/11/2013) Rating Perspectiva
Datoria in valuta pe termen scurt F2 n/a
Datoria in valuta pe termen lung BBB+ Stabila
Suport 2 n/a
Moody's (ultima actualizare la 23/07/2013) Rating Perspectiva
Depozit e in lei pe termen scurt Not prime Negativa
Depozite in lei pe termen lung Ba2 Negativa
Depozite in valuta pe termen scurt Not Prime Negativa
Depozite in valuta pe termen lung Ba2 Negativa

35
Soliditate financiara E+ Negativa
Sursa : WWW.BRD.RO
Clasifica rea Creditelor acordate persoanelor fizice de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
Credite locuința:
✓ Credit Habitat
✓ Credit Prima Casa
Credite Personale:
✓ Credit Expresso Instant
✓ Credit Expresso
✓ Credit Auto
✓ Credit 10
✓ Credit Work&Travel
✓ Credit pentru studii
✓ Credit p entru tratamente medicale
Linii de credit:
✓ Carduri de credit
✓ Descoperit autorizat de cont
✓ Refinatare

3.2 MISIUNE, VIZIUNE, OBIECTIVE
BRD Groupe Société Générale
este subdiviziune a Cancelariei de Stat, în subordinea directă a Prim –
Ministrului și coordonează politicile de stat în domeniul diasporei, creată prin HG 780 din 19
octombrie 2012.
BRD Groupe Société Générale a devenit funcțional și completat cu personal în lunile februarie -martie
ale anului 2013. Strategia de organizare și funcțion are a instituției combină trei modele de lu cru cu
diaspora,recunoscute internațional:
modelul circumscripției, axat pe răspunderea la nevoile diasporei, modelul absolvenților, care d
ezvoltă oportunități și se încadrează în conceptele migrați e și dezvoltare și modelul explorator, c
are vine să consolideze elitele profesioniste din diasporei în scopul de a acționa ca agenți ai
transformării în țara de origine.
În perioada de referință s -a demonstrat că tocmai combinația acestor trei mode le este eficientă pentru
Republica Moldova, din cel puțin câteva motive: – diversitatea profilurilor educaționale, profesionale

36
și de
vârstă ale migranților moldoveni, – necesitățile diferite exprimate de către membrii diasporei
moldovenești ș i răspunsul membrilor diasporei la solicitările de dialog ale BRD Groupe Société
Générale
Principalele priorități guvernamentale în domeniul diasporei:
✓ Valorificarea oportunităților de dezvoltare ale migrației pentru dezvoltarea economică și
socială a Republicii Moldova
✓ Re-stabilirea, menținerea și dezvoltarea legăturii dintre diaspora și populația țării și instituțiile
publice
✓ Îmbunătățirea mecanismelor de protecție a drepturilor diasporei moldovenești
Principiile de activitate ale BRD Groupe S ociété Générale:
✓ Guvernul Moldovei, prin BRD Groupe Société
Générale, recunoaște importanța implicării tuturor cetățenilor Republicii Moldova,
indiferent de locul lor de reședință, în dezvoltarea țării
✓ BRD Groupe Société Générale funcționează în b aza principiilor legalității, transparenței,
autonomiei și colaborării deschise și constructive
✓ Guvernul, prin BRD, Groupe Société
Générale demonstrează că, la elaborarea politicilor, are în vedere toți migranții
moldoveni indiferent de statutu l lor legal sau iregular de aflare în țara de destinație
✓ BRD Groupe Société Générale înțelege importanța consolidării capacităților diasporei
moldovenești și este determinat să construiască un dialog constructiv cu cetățenii țării, bazat pe
analiza nevoilo r și dorințelor
Misiunea și viziunea BRDGroupe Société Générale : Misiunea BRD Groupe Société
Générale este asigurarea unui cadru de politici coerent și
comprehensiv pentru consolidarea diasporei moldovenești, care include cetățenii Republicii Mol
dova stabiliți temporar sau permanent peste hotarele țării,
persoanele originare din Republica Moldova și
descendenții lor, precum și comunitățile formate de aceștia, în scopul participării active a tutur
or cetățenilor țării la dezvoltarea economică, socială și culturală a țării de origine și de destinație.
Politicile elaborate și implementate de Guvernul Republicii Moldova pot lua forma unor programe
structurate, de lungă durată sau pot fi proiecte de scurtă durată, ți ntite spre realizarea nevoi lor
cetățenilor.
Viziunea BRD: către anul 2017, BRD va fi o instituție de stat consolidată, care deține toate capacitățile
necesare pentru a asigura toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de locul lor de reșed ință,
de respectarea drepturilor aferente. Prin implementarea abordării transversale și integrare de către
Guvern a

37
politicilor pentru diaspora, fiecare autoritate publică va avea o viziune și acțiuni consolidate as
upra nevoilor cetățenilor, care sunt în afara țării. Impactul asupra diaspora va fi luat în calcul la
elaborarea și
evaluarea tuturor politicilor Guvernului, iar cetățenii din diaspora își vor spori încrederea în ins
tituțiile statului.
Obiectivele strategice ale BRD Gro upe Société Générale:
Asigurarea unui cadru de politici coerent și comprehensiv prin integrarea pe orizontală a
responsabilităților autorităților publice către anul 2014 și implementarea abordării transversale și
integrate a politicil or destinate diasporei în Guvernul Republicii Moldova, către anul 2015
Consolidarea capacităților diasporei prin dezvoltarea asociațiilor sau comunităților,
implementarea programelor de formare pentru reprezentanții diasporei și a programul ui de grant
uri destinat diasporei începînd cu anul 2013
Consolidarea eforturilor pentru dezvoltarea țării prin desfășurarea programelor economice,
sociale și educaționale și creșterea participării cetățenilor, indiferent de locul lor de reședință, la
dezvoltarea socio -economică, educațională și culturală a RM
Dezvoltarea continuă a comunicării și dialogului cu asociațiile diasporei și comunitățile de
moldoveni din afara țării prin lansarea, către 2014, a platformei comune de comunicare între
Guvern Diaspora și Diaspora -Diaspora. ORGANIGRAMA

38

Organigrama
Sura : www. brd.ro

3.2 METODE SI TEHNICI UTILIZAZTE IN ACORDAREA CREDITELOR
Creditul ipotecar la BRD Groupe Société Générale
3.21.Definire
Conform defini tiei uzuale, creditul ipotecar reprezinta creditul bancar acordat pe termen lung si garantat
cu un contract de ipoteca. Creditul ipotecar se acorda, de regula, pentru construirea, cumpararea sau
transformarea de locuinte. Ipoteca se constituie asupra bunul ui imobiliar in cauza. . In mod normal,
returnarea acestor resurse se face insotita de plata unei dobanzi ce remunereaza pe imprumutator.
In ceea ce priveste natura resurselor ar fi totusi de subliniat cadrul general in care poate opera creditul,
dar mediu l economic actual face ca relatiile de credit sa nu se poata emancipa de haina monetara. Cea
mai mare parte a acestei relatii de credit privesc mobilizarea capitalurilor disponibile si a economiilor
realizandu -se pe piata monetara sau financiara.
Cadrul ju ridic al creditului ipotecar este consacrat de Constitutie care prevede dreptul la o proprietate
privata ca o conditie fireasca a dezvoltarii economiei de piata si a cresterii calitatii vietii, iar Legea

39
Creditului Ipotecar nr190/1999 prevede destinatia cr editului ipotecar pentru constructia de locuinte,
reparatii si consolidari cu destinatie locativa, industriala sau comerciala.
Beneficiarii creditului ipotecar pot fii persoanele fizice sau juridice.
Termenul de acordare al unui credit ipotecar este de min im 10 ani.
Institutii ipotecare in Romania sunt ANL (Agentia Nationala pentru Locuinte), bancile comerciale, CEC,
altele. Contractul de ipoteca este un contract de garantie reala ce are ca obiect un bun imobiliar. Acest
contract se incheie intre debitor si creditor.
Contractul de credit ipotecar are in componenta sa mai multe clauze, cum ar fi:
✓ Proprietatea care serveste drept garantie a rambursarii.
✓ Conditii de renumerare a capitalului – dobanda.
✓ Termenele/Scadentele de rambursare.
✓ Circumstantele in care d atorita nerespectarii clauzelor contractuale debitorul isi poate pierde
proprietatea.
3.2.1.1 Elementele creditului
Elementele creditului sunt:
✓ resursele creditului
✓ relatiile creditului
Operatiunea de creditare mai presupune existenta si asumarea unor r iscuri de catre creditori si respectiv
angajarea unor garantii in favoarea acestuia de catre debitori.
Garantiile se pot structura astfel:
1. Garantia personala, care reprezinta angajamentul luat de o terta persoana (garant) de a plati
creditorului datoria in cazul in care debitorul se afla in incapacitate de plata si cuprinde:
a) Garantia personala simpla – ofera garantului posibilitatea de a negocia indeplinirea obligatiilor sale
de plata in sensul de a cere executarea primordiala a debitorului sau sa ras punda numai pentru partea sa,
in cazul in care exista mai multi garanti.
b) Garantia personala solidara – obliga garantul, daca este solicitat de creditor sa plateasca concomitent,
sau chiar inaintea debitorului, daca aparent prezinta conditii preferabile de solvabilitate.
2. Garantiile reale, se aplica asupra unor proprietati ale creditorului sau altor terte persoane (garanti)
si cuprinde:
a. Retinerea – asigura creditorului dreptul de a solicita proprietatea unui bun al debitorului atat timp cat
nu a fost achitata integral o datorie ce se refera la acel bun. Pentru realizarea acestui drept trebuie
indeplinite conditiile:
– bunul corporal detinut de debitor sa aiba o legatura cu creanta
– creanta trebuie sa fie certa si exigibila
b. Gajarea – este actul prin care debitorul remite creditorului un bun in garantia creditului (gajul) ceea
ce de regula se face cu deposedare. Daca gajarea are loc fara deposedare, creditorul primeste un titlu de

40
recunoastere a gajului care este necesar sa f ie publicat.Creditorul titular al gajului are, in virtutea gajarii,
urmatoarele drepturi:
– dreptul de preferinta – de a fi platit inaintea altor creditori, in cazul vanzarii bunului ce reprezinta
garantia
– dreptul de urmarire – in cazul in care se schimba proprietarul
– dreptul de retinere – posibilitatea de a pastra obiectul gajului
– dreptul de vanzare – vanzarea in justitie a bunului gajat
Ipoteca – reprezinta actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra unui bun imobil aflat in
proprietatea sa, fara deposedare si cu publicarea pentru autentificare. Creditorul titular al ipotecii i se
confera urmatoarele drepturi:
o de preferinta
o de urmarire
Din punct de vedere juridic, ipoteca poate fi:
• legala – prevazuta de lege
• convenita – consimtita prin contract
• judiciara – acordata de organele judecatoresti
Privilegiul – este dreptul acordat de lege creditorului de a avea prioritate in a fi platit atunci cand dispune
de o garantie asupra patrimoniului un ui debitor. Privilegiile pot fi:
• generale – cand garantia este asupra intregului patrimoniu
• speciale – cand garantia este asupra unor parti de patrimoniu (mobiliar, imobiliar)
3.21.2 Termenul de rambursare
In general se poate structura ca:
• scurt – de la 24 de ore pana la 1 an
• mediu – peste 1 an pana la 5 ani
• lung – peste 5 ani pana la 50 de ani
3.2.1.3. Dobanda
Are un caracter esential in definirea acordului de credit si de regula poate fi:
• fixa – pe toata durata rambursarii
• variabila – cu mod ificari, previzibile stabilite de cele doua parti
3.2.1.4. Ipoteca, din punct de vedere juridic, are la baza:
Teoria titlului – ipoteca este un titlu executoriu ce transfera automat posesia proprietatii in cazul
neindeplinirii unor obligatii. ( (businessday, 2017) Teoria garantiei – nu se realizeaza transferul real de
proprietate, ci se garanteaza executarea unor obligatii doar pana la concordanta valorica cu acestea. O
astfel de ipoteca permite debitorului sa retina pose sia atat timp cat obligatiile sunt respectate
(hotnews.ro, 2017) )
Unele tipuri speciale de ipoteci au fost dezvoltate ca raspuns la tipurile particulare de conditii de
finantare:

41
– Ipotecile de grup – folosite pentru finantarea noilor dezvoltari. Se pot dezmembra pe masura realizarii
pentru a fi cedate prin scoatere din ipoteca de grup in vederea vanzarii a unor proprietati imobiliare.
– Ipotecile pe echipamente si dotari
– Ipoteca globala pe teren, constructii si echipamente si dottri aferente ce au devenit imobile prin
destinatie. Se utilizeaza pentru finantarea achizitiei de echipamente si dotari chiar si pentru locuinte –
accesorii de instalatii, accesorii si echipamente de finisaje, mobilier, tamplarie si pardoseli, echipame nte
casnice.
– Ipoteca deschisa. In cadrul acestei ipoteci se pot suplimenta sumele fara constituirea uneia noi. Este
foarte utila pentru asigurarea unor fonduri debitorului ipoteci necesare intretinerii si imbunatatirii
proprietatii imobiliare ipotecate. Avantajoasa si pentru creditorul ipotecar deoarece evita devalorizarea
proprietatii imobiliare prin degradare sau pastreaza nedegradata capacitatea debitorului pentru onorarea
obligatiilor, nemaifolosind la credite pe termen scurt pentru intretinerea in bu ne conditii a proprietatii
imobiliare ipotecate (bnr.ro, 2017) Ipoteca pentru finantarea partiala sau totala a pretului proprietatii
care se ipotecheaza. Proprietarul ce doreste sa vanda se constituie in creditor ipotecar inche ie actul de
vanzare – cumparare dar simultan primeste ca garantii ipotecare proprietatea imobiliara pentru un
angajament de plata ulterior.
3.2.1.5.Riscul de creditare
In analiza de risc a creditelor ipotecare se vor avea in vedere cel putin aspectele lega te de urmatoarele
elemente: debitorul, proprietatea, piata, legile si reglementarile juridice, administrarea finantarii.
Ierarhizarea acestora este dificil de realizat deoarece fiecare in felul sau este de maxima importanta
pentru decizia financiara de cre ditare si pentru evaluarea riscurilor de investire.
Riscul de majorare a costului proprietatii imobiliare
Acesta se manifesta prin aparitia necesitatii de refinatare a creditului ipotecar cu depasirea ulterioara a
beneficiului obtinut de catre serviciul da toriei.
In acest caz, se va analiza foarte atent pentru ca planificarea acordarii transelor de credit sa fie foarte
bine amortizata cu programul de realizare a proprietatilor imobiliare. Totodata se va urmari ca esalonarea
rambursarii sa fie foarte bine ad aptata nevoilor si capacitatii financiare a imprumutatului.
Riscul modificarii ratei dobanzii si a puterii de cumparare
Afecteaza in egala masura atat creditorul cat si debitorul, dar fiecare incearca sa preia daca este posibil
o cota cat mai mica din aces t risc.
Riscul nerealizarii veniturilor ce sustin rambursarea
Acestei venituri pot avea cel putin doua surse putand fi: venituri generate de insasi proprietatea
imobiliara realizata din credit, alte venituri ale debitorului .( (ghiseulbancar.ro, 2017) )
Desi la prima vedere pare a fi risc al debitorului, totusi creditorul suporta si el un risc major prin
posibilitatea imprumutatului de a intra in incapacitate de plata si trecerea la executarea silita a garantiilor.

42
Riscul diminua rii valorii garantiilor
Aceasta diminuare se poate referi la:
o valoarea proprietatii realizate din credit
o valoarea tuturor celorlalte garantii
Efectele suportarii acestui risc apar doar in cazul in care debitorul se afla in incapacitate de plata si se
ajung e in situatia executarii silite a garantilor. Daca valoarea acestora s -a diminuat simtitor poate aparea
situatia in care nu se pot acoperi: creditul, dobanda, penalizarile, cheltuielile de executare silita.
Riscuri cu caracter general
Aceste riscuri se ref era la forta majora in general – calamitati naturale, conflicte armate – dar si accidente
(incendiu, inundatii, explozii). In functie de cauzele intamplarii lor, evenimentele pot fi urmare a unor
actiuni sau inactiuni ale persoanelor fizice produse cu prem editare sau accidental, ori numai a unor
accidente naturale.
3.2.1.6 Credite ipotecare: Romania vs alte tari din Europa – prezent
Desi in anii de boom economic, bancile au acordat extrem de multe credite ipotecare, Romania continua
sa se afle pe ultimul lo c in UE din punctul de vedere al ponderii creditelor ipotecare in PIB.
Cea mai importanta tara din Uniunea Europeana este Olanda, cu o pondere a creditelor ipotecare in PIB
de 99%, urmata de Danemarca cu o pondere de 95,3% si de Marea Britanie cu 80,5%. I n SUA, ponderea
este de 86,6%.
In Romania, soldul creditelor ipotecare in prezent se ridica la 6,5 mld euro, sau 300 euro/cap de locuitor,
sau 5,5% din PIB. In compartie cu Bulgaria unde soldul creditelor ipotecare totalizeaza 4.4 mld. euro,
sau 580 euro/c ap de locuitor, sau 11,6% din PIB.
In zona euro, totalul creditelor ipotecare aflate in derulare se ridica la 3,65 mii de miliarde de euro,
aceasta cifra reprezinta echivalentul a 40% din PIB -ul zonei. Suma pe cap de locuitor in zona euro este
de 11.100 d e euro.
Din cifrele prezentate mai sus se intelege ca, in ciuda situatiei dificile cu care se confrunta acum sectorul
imobiliar, pe termen mediu si lung Romania va continua sa ramana o piata interesanta pentru banci,
potentialul de crestere pe acest segmen t fiind unul semnificativ.
In momentul de fata sistemul bancar romanesc se confrunta cu restante mai mici la creditele ipotecare
decat la creditele pentru consum, dotorata exuberantei cu care bancile au acordat in anii trecuti creditele
pentru consum. Valoarea unui credit ipotecar nu poate depasi 75% din valoarea imobilului pentru
achizitionarea caruia se solicita creditul.
In Dec 2006 volumul de credite pe termen lung era cu 71% mai mare decat pe cel pe termen scurt – in
lei. In SUA exista un indice numit “Mortgage market composite index” care arata evolutia cererilor de
credite ipotecare. In luna aprilie 2008, acest indice avea o valoare de 746.2 puncte. Un an mai tarziu
(aprilie 2009), valoarea indicelui a urcat la 1250.6 puncte, evolutie care indica o c restere de 67% (sursa).
Acest lucru arata faptul ca tot mai multi americani doresc sa contracteze un credit ipotecar.

43
Vrei să -ți cumperi un apartament, un teren, sa -ți construiești o casă sau să ți -o renovezi pe cea veche?
Dacă da, poți apela la \"Crediul pentru casă \" oferit de Banca Românească în valoare de până la
300.000 de euro, pe o perioadă de până la 25 de ani.
Cele mai importante beneficii ale creditului sunt flexibilitatea – pe o perioadă de până la 25 de ani,
accesibilitatea – sunt accepta te mai multe tipuri de venit -, este pre -aprobat în 24 de ore de la solicitare
și sunt acceptați co -plătitori.
Produsul oferit de BRD poate avea mai multe destinații: cumpărarea, construirea, extinderea sau
renovarea unei locuințe, cumpărarea unu i teren și chiar refinanțarea creditelor cu aceeași destinație
contractate de la alte bănci.
Valoarea creditului
Pentru cumpărarea unei locuințe sau terenuri, valoarea creditului a fost majorată de la 200.000 la
300.000 euro și poate fi acordat pe o perioadă de până la 25 de ani.
BRD Groupe Société Générale a redus dobânzile, acestea fiind în present de 8,9% pe an pentru
creditele în euro, 8,75% pe an pentru cele în dolari și 17,5% pe an pentru cele în lei.
Ratele lunare sunt ega le, valoarea unei rate nu trebuie să depășească 35% din venitul net al familiei,
diminuat cu alte obligații financiare. De exemplu, pentru un credit în valoare de 40.000 euro, acordat pe
o perioadă de 25 de ani, rata lunară calculată este de 337 euro, iar venitul net minim al familiei trebuie
să fie de 962 euro.
Banca acceptă și alte tipuri de venituri decât cele salariale, cum ar fi cele provenite din chirii,
dividente, venituri aferente contractelor de colaborare, sau orice altă sursă care poate f i justificată cu
documente legale. De asemenea, pot fi luate în calcul și veniturile membrilor de familie sau ale
coplătitorilor, dacă solicitantul dorește aceste lucru
Perioadă de grație
Pentru creditele de construcție și extindere, BRDGroupe Sociét é Générale accordă o perioadă de
grație de 9 luni, iar la creditele pentru alte destinații de 6 luni. Pe durata perioadei de grație, solicitantul
va plăti doar dobânda, nu și rata creditului.
Clientul poate opta pentru garantarea creditului fie prin ipote ca pe locuință sau teren, fie prin
certificate de deposit colateral.
BRD Groupe Société Générale acordă credite și pentru renovarea sau amenajarea locuinței în
sumă maximă de 25.000 euro pe o perioadă cuprinsă între 1 și 10 ani, fără plata unui av ans. Dobânzile
pentru acest tip de credit sunt de 9,5% pentru creditele în euro, 9,25% pentru creditele în dolari și
19,5% pentru cele în lei.
Pentru a fi eligibil, trebuie să aveți între 20 și 65 de ani – vârstă până la care creditul trebuie
rambursat intergral, venitul minim al familiei să fie de cel puțin 200 de euro pe lună, să aveți cel puțin
șase luni vechime la actualul loc de muncă.
Groupe Société Générale este membră a Grupului. de grupul financiar francez Société Générale

44

3.3 ANALIZA P ERFORMANTELOR DE ACTIVITATE A CREDITELOR
Indicatorii de apreciere a calității activelor
Evaluarea calității activelor bancare prezintă o importanță deosebită în analiza de ansamblu a
performanțelor bancare și se realizează cu ajutorul indicatorilor calit ății activelor, care pun în evidență
structura activelor unei bănci din punct de vedere al performanței și din punct de vedere al capacității de
a produce venituri.
Pentru evaluarea activelor bancare literatura și practica de specialitate fo losește o seri e de
indicarori, cei mai importanți fiind următorii:

PONDEREA CREDITELOR ÎN TOTAL ACTIVE = CREDITE
TOTAL ACTIVE* 100
Indicatori 2015 2016
Credite 38.271.868,8 37.866.400,8
Total Active 58.501.197 57.945.969
Provizioane 103.154 113.461
2015 : 38.271.868
58.501 .197*100=65.42%
2016:𝟑𝟕.𝟖𝟔𝟔 .𝟒𝟎𝟎
𝟓𝟕.𝟗𝟒𝟓 .𝟗𝟔𝟗*100 = 65.34%

Grafic Ponderea creditelor in total active in perioada 2015 -2016
Din analiza indicatorului putem observa faptul că creditele dețin o pondere însemnată în tot alul
activelor. Ușoara scăderea a ponderii creditelor in totlal active reflectă o scădere a riscului
asumat.Această indică creșterea gradului de lichiditate a băncii pentru că creditele presupun
imobilizări de fonduri pe diferite termene .

GRADUL DE ACOPE RIRE A CREDITELOR PRIN PROVIZIOANE
65.30% 65.32% 65.34% 65.36% 65.38% 65.40% 65.42% 65.44%Ponderea creditelorPONDEREA CREDITELOR ÎN TOTAL
ACTIVE ÎN PERIOADA 2015 -2016
2016 2015

45
= PROVIZIOANE
CREDITE* 100
2015 : 103 .154
38.271 .868 ,8* 100 = 0,269%
2016 : 113 .461
37.866 .400 ,8 * 100 = 0,299%

Grafic:Gradul de Acoperrire a Creditelor prin proviziune

Acoperirea prin porvizioane a cunoscut o ușoară creștere ceea ce arată o înrautățire a protofoliului de
credite al băncii. Aceasta presupune creșterea ponderii creditel or neperformante și a celor restante în
totlaul creditelor acordate și în totalul activelor. Deci putem spune că tinde spre o reducere a calițății
managementului portofoliului de credite.

Indicator 2015 2016
Credite restante și îndoielnice 3.299.296.609 3.790.952.692
Total 30.755.088.902 31.446.605.334

PONDEREA CREDITELOR RESTANTE IN TOTAL CREDITE
= CREDITE RESTANTE
TOTAL CREDITE* 100
Gradul de acoperire a creditelor prin
provizioane0.24%0.26%0.28%0.30%0.32%
GRADUL DE ACOPERIRE A CREDITELOR
PRIN PROVIZIOANE
Gradul de acoperire a creditelor prin provizioane
2015 2016
Ponderea creditelor în total active 65,42% 65,34%
Gradul de acoperire a creditelor prin provizioane 0,269% 0,299%

46
2015 : 3.299 .296 .609
30.755 .088 .902 *100 = 10.72%
2016: 3.790 .952 .692
31.446 .605 .334*100 = 12.05%

Grafic:Ponderea Creditelor Restante in total credite
Din calcularea indicatorului ponderea creditelor restante în total credite se observă creșterea creditele
restante de la 10.72%, în anul 2015 la 12.05% în anul 2016.

Indicatorii de apreciere ai eficienț ei
Activitatea de ansamblu a băncii poate apreciată prin calcularea și compararea următorilor indicatori
de eficiență:
RATA PROFITULUI BRUT = 𝑃𝑅𝑂𝐹𝐼𝑇 𝐵𝑅𝑈𝑇
𝑉𝐸𝑁𝐼𝑇𝑈𝑅𝐼 𝑇𝑂𝑇𝐴𝐿𝐸 *100
Acest indicator reflectă valoarea veniturilor obținute pentru realizarea și prezintă gradul în care centrul
de profit realizează dezideratul maximizării veniturilor în condiț iile minimizării cheltuielilor.
2015 : 613993110
20038922118 *100=3,06%
2016 : 572003423
21634729448 *100=2,55%

Grafic EVOLUȚIA RAT EI PROFITULUI BRUT
1010.51111.51212.5PONDEREA CREDITELOR
RESTANTE ÎN TOTAL CREDITE
2015 2016

47

Nivelul acestui indicator relevă obținerea unor rezultate bune , fară asumarea unor riscuri excesive de
către bancă. Veniturile au crescut în timp ce profitul brut a scăzut ceea ce relevă o creștere a cheltuielilor,
ceea ce ar pute a însemna că gestionarea resurselor nu afost foarte bună.
RENTABILITATEA = 𝑃𝑅𝑂𝐹𝐼𝑇 𝐵𝑅𝑈𝑇
𝐶𝐻𝐸𝐿𝑇𝑈𝐼𝐸𝐿𝐼 𝑇𝑂𝑇𝐴𝐿𝐸 * 100
Măsoară rezultatele managementului bancar, de optimizare a fluxurilor elementelor de activ în
corelare cu volumul ș i structura resurselor atrase.
2015 : 613993110
19434929008 * 100=3,15%
2016 : 572003423
21072726025 * 100=2,71%

Grafic Evoluatia Rentabilitatii
00.511.522.533.5
13.06
2.55
2015 2016

48

PRODUCTIVITATEA MUNCII LUCRĂTORULUI BANCAR
= 𝑃𝑅𝑂𝐹𝐼𝑇 𝐵𝑅𝑈𝑇
𝑁𝑈𝑀𝐴𝑅 𝑀𝐸𝐷𝐼 𝑈 𝐷𝐸 𝑆𝐴𝐿𝐴𝑅𝐼𝐴𝑇𝐼
Exprimă eficiența lucrătorului bancar.
2015 : 618993110
8979 = 68937 LEI/Sal
2016 : 622003423
8979 = 69273 LEI/Sal

Grafic:Evolutia Productivitatii Muncii lucratorului Bancar
Se constată o scădere a calității managementulu i resurselor umane, deoarece a avut loc o scădere a
productivității muncii.

PONDEREA SALARIILOR ÎN TOTALUL CHELTUIELILOR CU FUNCȚIONAREA BĂNCII
= 𝑆𝐴𝐿𝐴𝑅𝐼𝐼 Ș𝐼 𝐴𝐹𝐸𝑅𝐸𝑁𝑇𝐸
𝐶𝐻𝐸𝐿𝑇𝑈𝐼𝐸𝐿𝐼 𝐷𝐸 𝐹𝑈𝑁𝐶 Ț𝐼𝑂𝑁𝐴𝑅𝐸 * 100
2015 : 691162 033
1179060310 * 100 = 58,61%
0%20%40%60%80%100%
13.152.55
Evolutia Rentabilitatii
2015 2016
201568937
201669273
0 10000 20000 30000 40000 50000 60000 70000 8000012EVOLUȚIA PRODUCTIVITAT ĂȚII
MUNCII LUCRĂTORULUI
BANCAR
2016 2015

49
2016 : 695742042
1201748224 * 100 = 57.89%

Grafic : Evolutia ponderii salariilor in tottalul cheltuielilor cu functionarea
Au crescut cheltuielile administrative ale băncii, ponderea cheltuielilor cu salariile în totalul cheltuielilor
de funcționare scăzând.
GRADUL DE ACOPERIRE A CHELTUIELILOR CU SALARIILE DIN COMISIOANELE
ÎNCASATE = 𝐶𝑂𝑀𝐼𝑆𝐼𝑂𝐴𝑁𝐸 Î𝑁𝐶𝐴𝑆𝐴𝑇𝐸
𝑆𝐴𝐿𝐴𝑅𝐼𝐼 +𝑐𝐻𝐸𝐿𝑇𝑈𝐼𝐸𝐿𝐼 𝐴𝐹𝐸𝑅𝐸𝑁𝑇𝐸 * 100
2015 : 812637820
641162033 * 100 = 126,74 %
2016 : 847519326
645742042 * 100 = 131,64%

Grafic : Gradul de acoperire a cheltuielolor cu salariile din comisioanle incasate
Menținerea nivelului ridicat al salariilor determină scăderea profitului, și are loc și scăderea ponderii de
acoperire a che ltuielilor salariale din comisioane. Gradul de acoperire a salar iilor din comisioane a
crescut.
58.61
57.79
5757.55858.559
1EVOLUȚIA PONDERII SALARIIL OR
ÎN TOTALUL CHELTUIELILOR CU
FUNȚIONAREA
2015 2016
126.74%131.64%
2015 2016124.00%125.00%126.00%127.00%128.00%129.00%130.00%131.00%132.00%133.00%GRADUL DE ACOPERIRE A
CHELTUIELILOR CU SALARIILE DIN
COMISIOANELE ÎNCASATE

50
GRADUL DE ACOPERIRE A CHELTUIELILOR DIN COMISIOANE
𝑉𝐸𝑁𝐼𝑇𝑈𝑅𝐼 𝑁𝐸𝑇𝐸 𝐷𝐼𝑁 𝑇𝐴𝑋𝐸 𝑆𝐼 𝐶𝑂𝑀𝐼𝑆𝐼𝑂𝐴𝑁𝐸
𝐶𝐻𝐸𝐿𝑇𝑈𝐼𝐸𝐿𝐼 𝑂𝑃𝐸𝑅𝐴𝑇𝐼𝑂𝐴 𝑁𝐿𝐸 * 100
2015 : 812637820
1129060310 *100 = 70,35%
2016 : 847519326
1151748224 * 100 =74,34%
Grafic : Gradul de acoperire al cheltuielolor din comisioane 2015 -2016

Se observă tendința băncii de a acorda o importanță mai mare veniturilor din comis ioane, acestea
fiind stabile și nu presupun angajarea băncii în plasamente foarte riscante. De altfel gradul de
acoperire a cheltuielilor din comisioane a cunoscut o creștere de aproximativ 2,6 procente .
Activitatea bancară are probleme în sfera management ului resurselor umane, banca confruntându -se cu
o scădere a productivității muncii, dar și a ratei profitului și rentabilității.
Indicatori de profitabilitate și rentabilitate bancară
RENTABILITATEA FINANCIARĂ = Profit net
Capital propriu* 100
2015 : 608,993 ,110
696 ,901 ,518* 100 =87.38 %
2016 : 567 ,003 ,423
696 ,901 ,518 * 100 = 81.36%
Grafic: Rentabilitatea financiara 2015 -2016
70.35%74.34%
2015 201668.00%69.00%70.00%71.00%72.00%73.00%74.00%75.00%GRADUL DE ACOPERIRE A
CHELTUIELILOR DIN COMISIOANE
2015-2016

51

Din calcularea indicatorului de rentabilitate financiara se observă o scadere a profitului net de la 81.36%,
în anul 2015 la 87.38% în anul 2016.
RENTABILITATEA ECONOMICĂ = Profit net
TOTAL ACTIVE* 100
2015 : 608 ,993,110
52,494 ,119 ,031* 100 = 1.16%
2016 : 567 ,003 ,423
53,027 ,709 ,809 * 100 = 1.06%
Grafic : Rentabilitatea economica 2015 -2016

Din calcularea indicatorului de rentabilitate economica se observă scaderea profitului net de la 1.16%,
în anul 2015 la 1.06% în anul 2016.
EFECTUL DE PARGHIE = TOTAL ACTIVE
Capital propriu
2010 : 52,494 ,119 ,031
701 ,901 ,518* 100 = 74%
2011 : 53,027 ,709 ,809
701 ,901 ,518 * 100 =75%
87.3881.36RENTABILITATEA FINANCIARĂ
2015-2016
2015 2016
1.16%1.06%
20152016
1.00% 1.02% 1.04% 1.06% 1.08% 1.10% 1.12% 1.14% 1.16% 1.18%RENTABILITATEA ECONOMICA
2015-2016

52
Grafic : Efectul de Parghie 2015 -2016

Din calcularea indicatorului efectul de parghie se observă o crestere a activelor de la 74%, în anul
2015 la 75% în anul 2016 .
RATA PROFITULUI NET= Profit net
TOTAL ACTIVE* 100
2015 : 608 ,993,110
19,035 ,922 ,118* 100 = 3,199%
2016 : 567 ,003 ,423
21,534 ,729 ,448 * 100 = 2,64%
Grafic: Rata Profitului 2015 -2016

74.00%75.00%
20152016
73.40% 73.60% 73.80% 74.00% 74.20% 74.40% 74.60% 74.80% 75.00% 75.20%EFECTUL DE PARGHIE
2015-2016
3.20%2.64%
2015 20160.00%1.00%2.00%3.00%4.00%Rata Profitului
2015-2016

53
CONCLUZII SI PROPUNERI
• Evolu tia sistemului bancar , privita în ansamblu, nu poate fi detasata de situatia generala a
economiei nationale, cu fluctuatiile acesteia, atât la nivel microeconomic, cât si macroeconomic.
• Astfel, transformarile specifice perioadei de tranzitie, mediul economic inflationist, legislatia
bancara precum si problemele de natura manageriala înregistrate la nivelul anumitor societati
bancare au contribuit la mentinerea unui nivel scazut al gradulu i de intermediere financiara,
datorat în principal urmatoarelor fenomene:
• -mentinerea unui nivel ridicat al riscurilor în procesul de creditare, urmare a unui mediu
economic înca inflationist si grad redus de adaptare a agentilor economici la cerintele eco nomiei
de piata, ceea ce a condus la angajarea incompleta, de catre banci a resurselor în procesul de
crestere economica.
• -intensificarea procesului de economisire la nivelul economiei românesti, concomitent cu
incapacitatea acesteia de a absorbi resursele , nefiind astfel respectata egalitatea dintre economii
si investiti, ca regula a dezvoltarii.
• -valorificare insuficienta în procesul de creditare a economiilor si disponibilitatilor alese de
banci, rolul de intermediar al acestora fiind partial materializa t
• Evolutiile pietei monetare interne si internationale din ultima perioada de timp caracterizate
printr -o volatilitate ridicata a ratelor dobânzilor si a cursurilor de schimb, cuplate cu cresterea
concurentei, a volumului activelor si reducerea marjelor de profit, cuvenite institutiilor de credit
din cadrul sectorului românesc, a stimulat realizarea unei gestiuni prudente a activelor si a
pasivelor bancare, în scopul reducerii variabilitatii venitului net din dobânzi cu impact major
asupra performantelor fi nanciare ale bancii.
• Mentinerea solvabilitatii constituie unul din obiectivele fundamentale ale diagnosticului
performantelor bancare, deoarece asigura buna functionare a institutiei bancare, iar lipsa
lichiditatii sau imposibilitatea procurarii acesteia e chivaleaza cu falimentul bancar.
• Pentru bancheri, lichiditatea reprezinta respiratia bancii.
• Insuficienta lichiditatii poate afecta semnificativ activitatea curenta, antrenând costuri financiare
si de imagine importante.
• În cazul în care banca dispune de un nivel adecvat al fondurilor proprii care finanteaza o parte
însemnata din activele bancii, acoperirea nevoilor de lichiditate nu constituie o problema dificila
deoarece, un nivel adecvat al fondurilor proprii a fost generat fie de profiturile mari reali zate de
banca respectiva fie de o calitate corespunzatoare a creditelor ce genereaza în mod cert fluxuri
de intrare la scadenta. Pozitia si reputatia unei banci în cadrul sistemului bancar evaluata prin
profitabilitatea trecuta si viitoare influenteaza ges tiunea activelor si a pasivelor bancare.

54
• Profitabilitatea bancara nu poate fi apreciata numai prin analiza statica, realizata cu ajutorul
situatiilor financiare, a performantelor financiare ale bancii, ci mai ales prin analiza profilului de
scadenta pe act ive si datorii, aceasta din urma evidentiind necorelarile de scadenta bruste ce
modifica structura bilantiera a bancii.
• Cuantificarea performantelor financiare ale unei banci presupune raportarea lor la un punct de
reper numit benchmark.
• Conform Cambridge Advenced Learns Dictionary, benchmark -ul este un nivel de calitate care
poate fi utilizat ca standard în comparatii.
• Evaluarea performantelor financiare în urma acoperirii la expunerile la risc, se realizeaza global
si se axeaza pe explicarea cauzelor gene ratoare ale ecartului fata de benchmark.
• Evolutia sistemului bancar nu poate fi detasata de situatia generala a economiei nationale, cu
fluctuatiile acesteia atât la nivel microeconomic cât si macroeconomic.

55

BIBLIOGRAFIE
1) Basno, C. D. (2008). Monedă, credit, bănci . In c. b. Monedă, Monedă, credit, bănci (p. 56).
Bucuresti: Didactică și Pedagogică.
2) Berea, A. P. (2009). Modernizarea sistemului bancar. In M. s. bancar, Modernizarea sistemului
bancar (p. 39). Bucuresti: Expert.
3) bnr.ro . (2017, mai 25). Retrieved from bnr.ro: www.bnr.ro
4) brittanica.com . (2017, iunie 10). Retrieved from brittanica.com : http://www.brittanica.com
5) businessday . (2017, mai 30). Retrieved from businessday: www.businessday.ro)
6) Căpraru, B. ((2009)). Banca Centrală și mediul economic – repere teoretice,. Iasi: Universității
“Al. I. Cuza”.
7) Caraiani Chiratana, D. M. (2008). Contabilitatea de gestiune și Control. Bucuresti: Universitara.
8) Coman, F. (2010). Activitatea bancară, profit și perfo rmanță, . Bucuresti: Luminalex.
9) ghiseulbancar.ro . (2017, mai 16). Retrieved from ghiseulbancar.ro: www.ghiseulbancar.ro
10) hotnews.ro . (2017, iunie 3). Retrieved from hotnews.ro: www.hotnews.ro
11) Nicolae DARDAC, T. V. (2012, ). Monedă și credit – Volumul 1, . I n Monedă și credit – Volumul
1, Monedă și credit – Volumul 1, (p. 19). Bucuresti: ASE.
12) Untaru, F. (2005). Management financiar – bancar . Bucuresti: ASE.
13) wordreference. (2017, iunie 18). Retrieved from wordreference.: http://www.
wordreference.com,
14) www.brd .ro. (2017, Iunie 10). Retrieved from www.brd.ro: http://www.brd.ro/banca/profil/