Forme speciale de răspundere delictuală [625454]

Forme speciale de răspundere delictuală

3.1 Răspunderea pentru fapta altuia

Reglementarea rãspunderii pentru fapta altuia este simplificată . Ea se raportează, la art.
1372 -1374, la răspunderea pentru fapta minorului ori care are interdicție la rãspunderea
comitenților pentru prepuși.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta a ltuia apare ca un interes în materia răspunderii
civile. Dacă o persoană comisivă sau omisivă provoacă un prejudiciu din urmă are capacitatea de
a cere primei repararea prejudiciului. În această ipoteză vorbim despre o situație rațională de
răspundere sim plă pentru fapta proprie a persoanei fizice sau juridice, sunt doi actori implicați:
făptuitorul și victima.
În răspunderea civilă delictuală pentru fapta altuia sunt mereu trei actori: făptuitorul, victima
și persoana răspunzătoare civilmente. Făptuitorul este răspunzător primar datorită autorului direct
a prejudiciului. Persoana responsabilă civilmente este răspunzătoare secundar, cum sunt în cele ce
urmează, a autorului indirect a prejudiciului. Este ținut acest prin lege, să refacă prejudiciul suferit
de către victimă în care este obligat autorul primar față de aceasta că ar fi cel care în mod direct
ar fi nimerit prejudiciul. Aceste două cuvinte ,,primar’’ și ,,secundar’’ nu descriu un nivel la cele
răspunzătoare pentru dauna suferită de victimă și rep rezintă urmarea directă dar și necesară a
acțiunii sau inacțiunii făptuitorului.
Vorbim despre răspunderea civilă delictuală complexă pentru fapta altuia ori în cazurile
anume prevăzute de lege o persoană este răspunzătoare față de un terț care este în măs ură, pentru
angajarea acestei răspunderi, ca să fie nevoită să arate vinovăția primei.
Acest prejudiciu are drept cauză fapta personală a autorului sau a răspunderii delictuale
pentru fapta proprie săvârșită cu vinovăție își confirmă suficiența. Paguba est e generată de un
concurs de fapte multiple întâmplate într -o înlănțuire de situații unele favorizante și altele
atenuante. În cazurile în care prejudiciul se constituie în urmarea firească, directă și necesară a
unei fapte ilicite săvârșite de către o pers oană care fie nu are discernământul faptelor sale, motiv
pentru care este pusă sub supravegherea unei alte persoane capabile, fie, deși nu se bucură de totala

libertatea a deciziilor și acțiunilor sale, aflându -se în subordinea altei persoane. Astfel de si tuații
au demonstrat că acest principiu nu are și nu ar trebui să aibă un caracter exclusiv, el putându -se
dovedi, de multe ori, insuficient în încercarea victimei de a obține repunerea sa în situația în care
s-ar fi aflat dacă fapta ilicită păgubitoare nu ar fi fost comisă, fiind nevoită să suporte parțial, uneori
chiar total prejudiciul suferit1.
În primul rând, în virtutea legii, a unui contract sau a unei hotărâri judecătorești este obligat
sã supravegheze un minor ori o persoană pusă sub interdicție ră spunde de prejudiciul cauzat din
urma unei persoane. Revine răspunderea, în primul rând părinților minorului sau a tutorelui
acestuia ori al interzisului (art. 104 și urm. NCC).
Referitor la răspunderea celor obligați să supravegheze pe minor sau pe interz is, Noul Cod
Civil precizează într -o manieră inutilă, consideră autirii de specialitate2, că aceasta există chiar în
cazul în care făptuitorul nu răspunde pentru fapta proprie, fiind lipsit de discernământ. Limitele
acestei rãspunderi prevede în art.1372 NCC cã persoana obligatã la supraveghere va fi numai dacă
arată cã nu a putut împiedica fapta prejudiciabilã.
Reglementarea care este în Noul Cod Civil determină, schimbarea jurisprudenței în materie,
care este, pe deplin potrivită cu ideea prezumției de c ulpã a părinților. Acestă prezumție poate fi
înlăturată prin dovada faptului că nu au putut împiedica fapta prejudiciabilã.
Nesubstituindu -se răspunderii civile pentru propria -i faptă ilicită a autoruluiprejudiciului, ci
adăugându -se acesteia, oferind v ictimei facultatea de a alege calea optimă pentru a -și vedea
restabilită situația, în așa fel încât, în urma obținerii despăgubirii să se regăsească în poziția pe care
ar fi avut -o dacă fapta ilicită păgubitoare nu ar fi avut loc, răspunderea civilă delict uală pentru
fapta altuia se constituie într -o măsură complemantară de ocrotire a intereselor victimei
prejudiciate. Prin cumulul celor două răspunderi, aceasta din urmă nu ajunge să se bucure de o
dublă despăgubire, situație în care am ajunge la o îmbogăți re fără justă cauzată a victimei, căci
antrenarea lor comulativă are drept finalilate numai asigurarea unei despăgubiri integrale, în
limitele prejudiciului cauzat3.

1 Florin I. Mangu, Ed. Universal Juridic, București 2015, pag. 11
2Marilena Uliescu, Noul Cod Civil, Comentarii, Ed. Universul Juridic, București 2011 , pag. 212 -214
3 R.I. Motica, Fl. I. Mangu, Aspecte noi privind reglementarea răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia în
noul Cod civil, în Noile coduri ale României, Ed. Universul Jurid ic, București 2011, pag. 245

În ceea ce privește întinderea răspunderii persoanei ținute să răspundă pentru fapta altui a,
atât în practica judiciară, cât și în literatura de specialitate s -a arătat că aceasta coincide cu mărimea
pagubelor cauzate de către autorul direct al prejudiciului și nu poate să depășească valoarea acestei
pagube chiar dacă aceasta din urmă s -a angaj at să plătească victimei un cuantum superior
prejudiciului real4.
Noul Cod civil fixează două cazuri de răspundere civilă delictuală pentru fapta altuia:
răspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdicție și răspunderea comitenților
pentru prepuși. Se impune observația că, dacă răspunderea pentru fapta proprie alcătuiește
principiul general al răspunderii juridice, adică se constituie răspunderea pentru fapta altuia în
materie civilă nu poate avea un caracter derogator .
Cauzele raspunderii civile delictuale pentru fapta altei persoane îl constituie prevederile art.
1000 Cod Civil, care constituie trei cazuri de răspundere:
­ raspunderea parintilor pentru prejudiciul cauzat de copiii lor minori, care locuiesc cu
dansii (art. 1000 alin. 2);
­ raspunderea institutorilor si artizanilor pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii
aflati sub supravegherea lor (art. 1000 alin. 4);
­ raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor in functiile
incredintate (art. 1000 alin. 3) .
Răspunderea civilă pentru fapta altuia se deosebește de răspunderea civilă pentru fapta
proprie printr -o funcție specifică și specială, care constă în crearea, în favoarea victimei, a unei
garanții suplimentare de reparare a pagubei prin angajarea răspun derii pentru același prejudiciu și
a altei personae, ca autor indirect al daunei5.
În cazul răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, fapta ilicită a celui chemat să
răspundă pentru fapta altuia nu este legată în mod direct și nemijlocit de prejud iciul cauzat ci,
dimpotrivă în mod indirect și mijlocit prin intermediul faptei ilicite prejudiciabile săvârșite de
autorul direct al prejudiciului. În acest fel fapta celui care răspunde pentru altul nu poate fi inclusă

4 Trib. Suprem, s. Pen., dec. Nr.1266/1983, nepublicată, citată din E.Lipcanu, Răspunderea comitentului pentru
fapta prepusului, București,1999,pag.162
5 I.Lulă, Câteva observații…,op. cit., în Contribuții…,op.cit., pag.87

în nexul cauzal concret, neputând f i considerată condiție să reprezinte prin ea însăși o manifestare
faptică concretă de participare nemijlicită la producerea pagubei6.

3.2 Răspunderea pentru fapta lucrului sau a animalului

În cazul răspunderii pentru prejudiciul cauzat atât de animale, cât și de lucruri, din normele
Noului Cod Civil (art. 1375 și art. 1376) rezultă faptul că aceasta este liber de orice culpã, și este
răspundere obiectivă. În amândouă cazuri, rãspunderea este determinată de exercitarea pazei
animalului ori, a lucrului.
Această răspundere se reîntoarce proprietarului acestuia ori celui care se servește de el, dacă
animalul a scăpat de sub paza sa. Pentru prejudiciile cauzate de lucruri răspunderea se reîntoar ce
la proprietar ori a celui care stă în baza legii sau al unui contract și exercitã controlul care
supraveghează asupra lucrului și care se servește de acesta în interes propriu. Este definită noțiunea
de pază și ea se folosește în cazul prejudiciilor ca uzate de animale (art. 1377 din NCC).
Dispoziția alin.(1) art. 1376 este de o generalitate absolută. Acest text de lege nu distinge
între lucrurile mobile și cele imobile, între cele solide, lichide sau gazoase, între cele periculoase
sau nepericuloase, î ntre cele cu dinamism propriu, aflate în mișcare, și cele inerte, aflate în repaus,
între cele care prezintă un viciu intern și cele care nu prezintă un astfel de viciu7.
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale . Art.1001 C.civ. prevede că „propr ietarul
unui animal, sau acela care se servește cu dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de
prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află în paza sa, sau că a scăpat”. Este de observat
că această prevedere de principiu nu este însoțită de o reglementare specială privind posibilitatea
de probă contrarie din partea proprietarului ori a celui ce se folosește de animal, spre a înlătura
temeiurile răspunderii instituite prin art. 1001 C. Civ. Două probleme urmează a fi lămurite, pentru
a stabil i domeniul de aplicație a răspunderii menționate: a) care sunt animalele la care se referă

6 C.Stătescu,op.cit., pag 21
7 M. Mureșan, Răspunderea independentă de culpă pentru prejudiciile cauzate de lucruri, Ed. Academiei,
București, pag. 105 -106

art.1001 C. Civ.?; b) care sunt persoanele ținute a răspunde pentru animale, în temeiul art.
menționat?
a) Cât privește animalele, deși legal nu o spune în mod direct, este evident că el se
referă la animale care sunt apropiate într -o formă oarecare și care pot fi efectiv supravegheate.
Numai așa se explică faptul că textul se referă la “ proprietarul” animalului și la “ cel ce se foloseș –
te” de acesta.
b) În ceea ce priv ește persoanele care sunt ținute a răspunde, principiul este că
răspunderea pentru animal incumbă persoanei care, la momentul producerii prejudiciului, avea
paza juridică a animalului. Paza juridică decurge, ca regulă, din dreptul pe care îl are o persoană
de a se folosi de animalul respectiv, care împiedică prerogativa de comandă, de direcție și
supraveghere asupra animalului. În această situație este proprietarul – persoană fizică sau juridică
– al animalului ori persoana căreia proprietarul i -a transmis folosința animalului. Așadar paza
juridică poate coexista cu paza materială. Numai paza juridică atrage aplicarea prevederilor art.
1001 din C. Civ. Cel care are numai pază materială va putea fi tras la răspundere, nu însă pe temeiul
art.1001 C. Civ., ci p entru fapta proprie, în condițiile dovedirii directe a elementelor răspunderii
potrivit art. 998 și 999 C. Civ8.
Răspudnerea pentru prejudiciile cauzate de animale este obiectivă, fară vinovăție, și este
întemeiată pe obligația de garanție a unui comportament al animalului care are riscul de activitate
introdus în societate prin folosirea și apropierea de animale. Ea este o răspundere pentru caz fortuit.
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri este reglementată în cuprinsul art. 1376,
alin. (1) C.civ., cu titlu marginal omonim, care dispun:,, Oricine este obligat să repare, independent
de orice culpă, prej udiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa’’. Răspunderea pentru prejudiciile
cauzate de animale este consacrată în textul art. 1375 C.civ. care statuează:,, Proprietarul unui
animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat
de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa’’9.
Prin reglementarea legalã a rãspunderii pentru lucruri va înceta caracterul jurisprudențial al
rãspunderii, pornite de la formularea neutrã a alin. 1 al art. 1000 din Codul Civil; cele mai multe

8 Matei Dragomir, Noțiuni generale privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, edifici i și
lucruri,pag.145
9 Florin I.Mangu, Ed. Universal Juridic, București 2015, pag. 179

dintre demersurile teoretice și dintre soluțiile practicii judecãtorești vor fi păstrate, în opinia
autorilor de specialitate10. În acest fel, doctrina și jurisprudența, în unanimitate, au concluzionat că
sub incidența art. 1376 C. Civ. Int ră toate lucrurile corporale, neînsuflețite care sunt susceptibile
de face obiectul pazei juridice și privitor la care să reglementeze răspunderea civilă delictuală
pentru prejudiciile pe care acestea le cauzează. Astfel, nu intră în domeniul de aplicare a art. 1376
alin. (1) C.civ., întrucât răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de către acestea
este reglementată prin texte de lege speciale: imobilele, în privința prejudiciului cauzat prin ruina
lor datorată unui viciu de construcție sa u lipsei de întreținere, caz pentru care există textul art. 1378
C. Civ., animalele, reglementându -se în cuprinsul art. 1375 C.civ. răspunderea pentru prejudiciile
cauzate de către acestea; produsele cu defecte, răspundere reglementată prin Legea nr. 240/2 004;
instalațiile și energiile nucleare, care se bucură de o reglementare expresă în cuprinsul Legii nr.
703/2001; aeronavele, pentru prejudiciile pe care le cauzează în zbor, răspundere reglementată în
Codul aerian adoptat prin O.G. nr. 29/1997. În cadego ria lucrurilor care nu sunt susceptibile de a
face obiectul pazei juridice intră: res nullius, adică bunurile care nu se află în proprietatea sau în
posesia niciunei persoane; res derelictae, adică lucrurile abandonate care nu au intrat în paza
soarelui, e nergiile naturale încă necaptate, apele internaționale etc., dacă însă, printr -un gest
voluntar, omul se comportă ca un păzitor juridic al unui astfel de lucru, atunci lucru respectiv intră
în paza sa juridică și îi va atrage răspunderea în temeiul art.137 6 C.civ., tot astfel se întâmplă în
cazul în care un asemenea lucru este încorporat într -un alt lucru care deja s -a observat în doctrina
noastră juridică, în măsura în care, prin dezvoltarea științei și a tehnicii, aceste lucruri
nesusceptibile, în momentu l de față, de a face obiectul unei apropieri ori a pazei juridice a unei
persoane, vor deveni apropiabile de către om, fiind susceptibile de a face obiectul pazei juridice
exercitate de către acesta, se va impune angajarea răspunderii, în temeiul art.1376 alin. (1) C.civ.,
și pentru prejudiciile cauzate de către acestea11.
Dacă astfel de lucruri, considerate la prima vedere res nullius sunt de fapt emanația unui alt
lucru care constituie obiect al pazei juridice a unei persoane atunci pentru prejudiciile cau zate de
acestea, persoana respectivă va răspunde fiind considerată păzitorul juridic al acestor lucruri,

10Marilena Uliescu, Noul Cod Civil, Comentarii, Ed. Universul Juridic, București. 2011,
pag 215 -216
11 Florin I.Mangu, Ed. Universal Juridic, București 2015, pag. 182-183

pentru fumul eiberat de un coș, pentru apele reziduale deversate de o rafinărie pentru undele sonore
care provin de la exploatarea unui motor care cauz ează bruiaje semnalului radio12.
Noutățile noii reglementãri se consacră legislativ ale unor soluții prezente în doctrină și în
jurisprudență și face referire la aplicarea principiilor rãspunderii pentru lucruri în supoziția
ciocnirii unor vehicule ori în cazuri asemănătoare, în aceste si tuații, potrivit art. 1376 alin. 2,
sarcina reparãrii tuturor prejudiciilor va reveni numai celui a cãrui faptã culpabilã întrunește, fațã
de ceilalți, condițiile forței majore.
Noul Cod Civil menține răspunderea pentru ruina edificiului (art. 1378); acea sta revine
proprietarului și este condiționatã de faptul cã pagubele au fost cauzate de lipsa întreținerii ori de
un viciu de construcție.
Un text nou, care confirmă o nouă formă de răspundere, alternativă față de cea pentru lucruri,
este acela al art. 13 79 alin. 1 NCC, potrivit cãruia cel care ocupã un imobil, chiar fãrã niciun titlu,
rãspunde pentru prejudiciul cauzat prin cãderea sau aruncarea din imobil a unui lucru. Dacã, în
acest caz, sunt îndeplinite și condițiile rãspunderii pentru lucruri, victima are un drept de opțiune
spre a obține repararea pagubei (alin. 2).
Din punct de vedere juridic, este incontestabil că un animal este un lucru nefiind dotat cu
libertatea care caracterizeză omul dar fiind animat, particularitatea care determină legiuitoru l să
reglementeze, separat de răspunderea pentru lucruri în general răspunderea pentru prejudiciile
cauzate de animale. De aceea răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale vazută ca o
răspundere pentru prejudiciile cauzate delucrurile însuflețite, apare ca un caz special de răspundere
în raport cu aceea instituită pentru prejudiciile cauzate pentru lucruri în general. Pentru prejudiciile
cauzate de animalele sălbatice care trăiesc în libertate va fi angajată răspunderea civilă delictuală
în condiții le Legii nr. 407/2006 a vânătorii și a protectției fondului cinegetic, care se preocupă, în
cuprinsul art.13, de această problemă. Astfel, în ipoteza prejudiciilor produse culturilor agricole,
silvice și a animalelor domestice de către animalele sălbatice din speciile de faună de invers
cinegetic, despăgubirilor se vor suporta de către gestionarul fondului de vânătoare, după o
modalitate stabilită prin hotărâre a Guvernului13.

12 Curtea de Apel din Paris, decizia din 22 ianuarie 1936, în Gazette du Palais, 1936, pag. 274
13 Florin I.Mangu, Ed. Universal Juridic, București 2015, pag 187

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri este consacrată în art. 1000 (1 ) C.civ.:
„Suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat de fapta persoanelor pentru care suntem
obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră”. Considerat inițial un text cu valoare
introductivă pentru formele răspunderii delictuale i ndirecte, art. 1000 (1) C.civ. a căpătat (ulterior
adoptării Codului civil de la 1864) statutul de temei legal pentru o nouă formă a răspunderii
delictuale indirecte și anume răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general. În
această interpr etare, din art. 1000 (1) C.civ. se rețin următoarele: „Suntem asemenea responsabili
de prejudiciul cauzat (…) de lucrurile ce sunt sub paza noastră”.Pentru antrenarea răspunderii este
necesară o singură condiție specială: lucrul care a cauzat paguba să se fi aflat în acel moment în
paza unei persoane. În principiu, trebuie admis că această răspundere poate interveni pentru
prejudiciul cauzat de orice lucru, indiferent de natura sa. Practica judiciară admite constant că
această prvedere legală intervine pent ru prejudiciile cauzate de orice lucruri, cu excepția celor
pentru care există reglementări speciale (aeronave, daune nucleare, ruina edificiului etc.)14.

3.3 Persoana juridică și răspunderea civilă delictuală
Raspunderea pentru fapte juridice este regleme ntata in art. 219 din Noul Cod civil potrivit
caruia: ”(1) Faptele licite sau ilicite savarsite de organele persoanei juridice obliga insasi
persoana juridica, insa numai daca ele au legatura cu atributiile sau scopul functiei incredintate.
(2) Faptele ilicite atrag si raspunderea personala si solidara a celor care le -au savarsit, atat fata
de persoana juridica, cat si fata de terti”. Prin art. 220 NCC este reglementata ”Raspunderea
membrilor organelor persoanei juridice”, ca fiind ”Actiunea in raspundere impotriva
administratorilor, cenzorilor, directorilor si a altor persoane care au actionat in calitate de
membri ai organelor persoanei juridice, pentru prejudiciile cauzate persoanei juridice de catre
acestia prin incalcarea indatoririlor stabilite in sarcina lor, apartine in numele persoanei ju ridice,
organului de conducere competent, care va decide cu majoritatea ceruta de lege, iar in lipsa, cu
majoritatea ceruta de prevederile statutare”. Potrivit alin. 2, ”Hotararea poate fi luata chiar daca
problema raspunderii persoanei prevazute la alin. 1 nu figureaza pe ordinea de zi”. De asemenea
”Organul de conducere competent desemneaza cu aceiasi majoritate persoana insarcinata sa

14 Matei Dragomir, Noțiuni generale privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate de an imale, edificii și
lucruri,pag.147

exercite actiunea in justitie”. In cazul in care se hotaraste ”Introducerea actiunii in impotriva
administratorilor, ma ndatul acestora inceteaza de drept si organul de conducere competent va
proceda la inlocuirea lor”. Atunci cand, asa cum prevede alin. 5 ”actiunea se introduce la
impotriva directorilor angajati in baza unui alt contract decat a unui contract individua l de
munca, acestia sunt suspendati de drept din functie pana la ramanerea definitiva a hotararii
judecatoresti”15.
Cenzura morală a comportamentului cere ca orice faptă să fie pedepsită, care este privită din
punctul de vedere al victimei care răspunderea delictuală cere cât mai insistent, ca orice prejudiciu
să fie refăcut. Această idee se acceptă și există și cazuri de răspundere pentru prejudiciu care este
nu doar pentru fapta ilicită care este un pas apreciabil făcut de legiuitor care trebuie marcat d e
doctrina noastră de drept civil.
Noul Cod Civil are o prevedere care ar putea fi interpretată în sensul acesta. Este vorba de
art. 1381 alin. 1 potrivit căruia „orice prejudiciu dă dreptul la reparație”. Deși laconic, acest enunț
poate spune foarte mult , cu atât mai mult cu cât textul inițial al normei din Proiectul publicat în
anul 2004 avea cu totul altă formulare: „reparația este datorată pentru orice prejudiciu material,
corporal sau moral, pricinuit printr -un fapt ilicit”. Or, este cât se poate de evident că între cele două
prevederi există o diferență netă: actuala înfățișare a textului normativ nu mai leagă prejudiciul
reparabil de fapta ilicită16.
Această interpretare literală a textului se poate acredita în prima ipoteză potrivit căreia putem
să ne aflăm în fața unei opțiuni istorice, o luare de poziție într -o chestiune fundamentală pentru
răspunderea civilă delictuală, aceea de a o privi orientată spre victima care încearcă un prejudiciu
ce trebuie reparat și nu către fapta autorului care trebui e pedepsită.
Dacă interpretăm această normă sistemică, în contextul celorlalte norme prin care este
amenajată răspunderea civilă subiectivă îndreptățită pe fapta ilicită și culpabilă a autorului, și se
decide că, ne comparăm cu un gol condamnabil a textul ui care este înțeles de legiuitor și ar putea
fi ca anume acela că este supus reparației cu orice prejudiciu, indiferent de natura sa patrimonială
ori morală.

15 www.juridice.ro accesat la data de 3.04.2018
16 Sache Neculăescu, Reflecții privind soluțiile Noului Cod Civil în materia răspunderii civile delictuale

În cadrul răspunderii delictuale, repararea prejudiciului este pentru victimă un drept ce se
naște din ziua în care acesta este cauzat (art. 1381 alin. 1 NCC), chiar dacă acest drept nu poate fi
exploatat imediat.
Noul Cod Civil a păstrat în reglementările sale principiul răspunderii solidare a celor ținuți
la reparație față de victimă, prin art. 1 382. Cel care a plătit integral despăgubirea are un drept de
regres împotriva celorlalți pentru ceea ce depășește partea din despăgubire ce corespunde propriei
sale contribuții la producerea pagubei (art. 1384).
La rândul său, va beneficia de dreptul de re gres și cel care răspunde pentru fapta altuia; acest
drept nu va putea, totuși, să fie exercitat când cel care a cauzat prejudiciul nu este răspunzător
pentru acesta. Dacă cel răspunzător pentru fapta altuia este statul, Ministerul Finanțelor se va
întoarc e în mod obligatoriu, pe cale judiciară, împotriva celui ce a cauzat paguba, dacă acesta
răspunde, potrivit legii, pentru producerea pagubei (art. 1384 alin. 1 și 2 NCC). Orice prejudiciu
dă drept reparație (art. 1381 alin. 1 NCC)17.Referitor la pierderea ș ansei de a obține un avantaj,
aceasta prilejuiește o reparație proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului (art. 1385 alin.
final). Noul Cod Civil prevede (art. 1385 alin. 2) că pot fi acordate despăgubiri și pentru un
prejudiciu viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică18. Repararea prejudiciului se face, prin
restatornicirea situației anterioare (art. 1386 alin. 1 NCC); dar dacă acest lucru nu este posibil sau
dacă victima nu este interesată întro asemenea reparație, se va plăti o despăgubire stabilită prin
acordul părților ori de instanță. În stabilirea cuantumului despăgubirii se va avea în ved ere, dacă
legea nu prevede altfel, data producerii pagubei (art. 1386 alin. 2 NCC). În cazul prejudiciului
viitor despăgubirea poate fi modificată sau chiar anulată , în funcție de mărimea pagubei (art. 1386
alin. final).În cazul vătămarării integrității co rporale sau a sănătății se produce, un prejudiciu
patrimonial reglementat prin art. 1387 -1389 NCC, care, pentru aceleași vătămări poate să fie
acordată, în condițiile art. 1391 o despăgubire.
Cât privește repararea pagubei cu caracter patrimonial, despăgu birea pentru vătămarea
integrității corporale sau a sănătății va cuprinde echivalentul câștigului din muncă de care victima
a fost lipsită sau nu îl mai poate dobândi , precum și cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă este

17 Marilena Uliescu, Noul Co d Civil, Comentarii, Ed. Universul Juridic, București 2011, pag. 198

18 Noul Cod Civil pe înțelesul tuturor/Răspunderea civilă – CSM

cazul, orice alte prejudicii materiale, ca de pildă cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de
viață ale victimei19.
Pentru prejudiciile cauzate prin moartea unei persoane, despăgubirea va fi acordată numai
celor îndreptățiți la întreținere din partea celui decedat și numai în mo d excepțional și celui cãruia
victima îi presta în mod curent întreținere fãrã sã fi fost legal obligatã (art. 1390 ). Este îndreptãțit
la restituirea cheltuielilor fãcute pentru îngrijirea sãnãtății victimei sau, dupã caz, pentru
înmormântarea acesteia, c el care a fãcut aceste cheltuieli (art. 1392 NCC)20.
Repararea prejudiciilor cu caracter patrimonial sunt produse prin vătămarea sănătății sau a
integritãții corporale (art. 1391 ) și va putea avea în vedere, restrângerea posibilităților de viață
familială cât și socialã. Pot fi acordate despăgubiri și ascendenților, descendenților, fraților,
surorilor și soțului supraviețuitor pentru durerea încercatã prin moartea victimei, prin folosirea
unei presupuneri legale privind existența unor asemenea suferințe.
Art. 1391 permite, acordarea unor despăgubiri și altor persoane care ar dovedi existența unui
asemenea prejudiciu. Prevederile din art. 253 -256 Noului Cod Civil rãmân aplicabile, persoanelor
fizice ale căror drepturi nepatrimoniale au fost vătămate ori ameni nțate care pot cere despăgubiri
sau o refacere patrimonială pentru prejudiciul, care a fost cauzat, de vătămarea imputabilă a
autorului faptei prejudiciabile (art. 253 alin. 1).
Acest text cuprins în art. 52 alin. (3) din Constituția României a stat la baza elaborării
Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care în art. 96 curpinde dispoziții
care reglementează răspunderea statului pentru prej udiciile generate de erori judiciare, în
general, dar și reguli care se aplică în cazul acestor tipuri de erori, produse în alte cauze care nu
se circumscriu proceselor penale. Răspunderea pentru erorile judiciare în cauze penale sunt
reglementate de art. 504-507 din Codul de procedură penală, la care face trimitere si art. 96 alin.
(3) din Legea nr. 303/200421.
Statul r ăspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Este stabilită
răspunderea statului în condițiile legii și nu anulează răspunderea magistraților care și -au
profesat funcția cu gravă neglijență. Răspunderea statului este directă, obiectivă și principală.
Acesta nu elimină răspunderea magistratului care el se face vinovat la nivel subiectiv de eroarea
judic iară care s -a provocat, și care a putut răspunde doar față de Stat, și are o acțiune în declin,
acceptabilă în unele condiții speciale. Raspunderea este fundamentată pe un lucru obiectiv este

19 Implementarea dispozițiilor civile în condițiile Noului Cod Civil – CSM , pag. 216
20 Sache Neculăescu, Reflecții privind soluțiile Noului Cod Civil în materia răspunderii civile delictuale, pag. 200
21 www.răspunsurijuridice.ro , accesat la data 21.04.2018

o răspundere specială, independentă și directă pe vina magis tratului sai a unei persoane care a
stârnit prejudiciul prin eroarea judiciară.
Răspunderea pentru repararea prejudiciului pentru eroarea judiciară de natură patrimonială
este răspunderea delictuală. Ea se încadrează în îndeplinira cumulati vă a situațiilor răspunderii
civile delictuale pentru fapta proprie în această prezența:
-prejudiciului patrimonial sau moral cert
-fapta ilicită prejudicioasă observată în cadrul profesării serviciului public de justiție prin vina
judiciară săvârșită
-raportul de cauzalitate dintre prejudiciul suferit de justițiabil și de eroarea judiciară.