SPECIALIZAREA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ – LIMBA ȘI [625453]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” , IAȘI
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ – LIMBA ȘI
LITERATURA GERMANĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ
ASPECTE DIALECTALE ÎN GRAIUL DIN LOCALITATEA PECICA,
JUDEȚUL ARAD

Coordonator științific :
Conf.Univ.Dr.Sorin Guia
Absolventă:
Delia -Iuliana Grîu

-Iași, 2019 –

Cuprins

Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 4
Capitolul I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 6
1. 1. Așezarea geografică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 6
I. 2. Relief, climă, floră, vegetație, faună ………………………….. ………………………….. ……………. 7
I.3. Istoricul orașului Pecica ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 11
I. 4. Aspecte etnografice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 15
I. 4. 1. Locuința ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 15
I. 4. 2. Ocupații și meșteșuguri tradiționale ………………………….. ………………………….. …… 17
I. 4. 3. Portul popular ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 18
I. 5. Tradiții și obiceiuri în Pecica ………………………….. ………………………….. ……………………. 20
I. 5. 1. Nunta ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 20
I. 5. 2. Obiceiuri de înmormântare ………………………….. ………………………….. ………………. 23
I. 5. 3. Botezul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 25
I. 5. 4. Superstiții ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 26
Capitolul al II -lea – Particularități ale graiului crișean ………………………….. ……………………….. 28
II. 1. Noțiuni de dialectologie generală ………………………….. ………………………….. …………….. 28
II. 1. 1. Dialectul. Subdialectul. Graiul. Idiolectul. ………………………….. …………………….. 29
II. 1. 2. Metode de culegere a materialului lingvistic ………………………….. …………………… 30
III. 1. 3. Anchetatorul. Subiecții vorbitori. Chestionarul ………………………….. ……………… 32
II. 2. Subdialectul crișean ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 39
II. 2. 1. Tr ăsături fonetice, morfologice și lexicale ale graiului crișean …………………………. 40
II. 2. 1. 1. Fonetica ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 40
II. 2. 1. 2. Morfologia ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 44
II. 2. 1. 3. Lexicul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 47
Capitolul al III -lea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 48

III. 1. Trăsături fonetice, morfologice și lexicale specifice localității Pecica, județul Arad . 49
III. 2. 1. Fonetica ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 49
III. 2. 2. Morfol ogia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 59
III. 2. 3. Lexicul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 62
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 64
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 68
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 70
Chestionar lingvistic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 97
Galerie Foto ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 135

4
Argument

Lucrarea Aspecte dialectale în graiul din localitatea Pecica, județul Arad ilustrează atât
monografia localității în cauză, cât și aspectele lingvistice specifice subdialectului crișean,
unul dintre cele cinci componen te ale dacoromânei actuale. Pentru a o bserva acestea,
subsemnata a întocmit un chestionar de 91 de întrebări și mai multe texte tematice cu privire
la tradiții le și obiceiuri le locului , care au fost transcrise fonetic respectând sistemul fonetic
impus de Atlasul Lingvistic Român . În urma discu țiilor libere și pe baza materialului lingvistic
acumulat, subsemnata a reușit să constate unele modificări ce s-au produs pe parcursul anilor.
Această lucrare își propune realizarea unui studiu complex care să cuprindă noțiuni
generale despre înfăptuirea unei anchete dialectale, familiarizarea cu noțiunile de dialect,
subdialect, grai, subgrai, anchetator, informator, chestionar, iscusința de a utiliza sistemul de
transcriere fonetică, precum și îmbinarea evenimentelor întâmpinate pe durata colectării
materialului lingvistic.
În paginile ce urmează , lucrarea este divizată în trei capitole mari și cuprinde mai multe
subcapitole. Astfel că, în primul capitol se prezintă contextul geografic, demografic și istoric
al localității , viața rurală dar și anumite t radiții și obiceiuri pe care sătenii le respectă din
timpuri străvechi.
În cel de -al doilea capitol se face cunoștință cu obiectul și studiul dialectologiei, cu modul
în care se întocmește o anchetă dialectală bine pusă la punct, dar și cu metodele prin c are un
anchetator își poate alege subiecții și informațiile primite de la aceștia pe care , ulterior, să le
încorporeze în această anchetă dialectală. De pe altă parte, tot în acest capitol se prezintă
momentele de cumpănă, dar și de glorie pe care le -a înt âmpinat anchetatorul pe durata
înfăptuirii materialului lingvistic, statutul fiecărui subiect în parte, precum și interesul pe care
l-a manifestat în momentul în care anchetatorul a conversat cu acesta. De altfel, capitol ul
aduc e la lumină noțiuni generale cu privire la subdialectul crișean, specific zonei anchetate ,
atât la nivel fonetic, cât și la nivel morfologic și lexical.
Pentru a stabili veridicitatea noțiunilor teoretice din primele două capitole este de bun
augur ca acestea să fie îngemănate cu exemple preluate de pe teren. Ne interesează , în special ,
vârsta fiecărui subiect informator, studiile pe care acesta le deține, dacă este cunoscător de
limbi străine și poziția sa în locul în care își duce existența.

5
Cel de -al treilea capitol ilustrează nuc leul acestei cercetări. Aici se aduc la cunoștință
fenomenele ce se produc la nivel fonetic, morfologic și lexical evidențiate prin însușiri
caracteristice localității Pecica, preluate atât din chestionar, cât și din discuțiile tematice.
Așadar, lucrarea de față își propune să surprindă prin simplitatea ei, noțiuni însemnate
referitoare la studiul detaliat al subdialectului crișean care domină întregul teritoriu pecican
timp de zeci de ani.

6

Capitolul I

I.1. Așezarea geografică

Orașul Pecica este situat în județul Arad, regiunea Crișana, fiind format din localitatea
reședință Pecica și din satele Bodrugu Vechi, Sederhat și Turnu. Orașul este situat la 25 km
distanță de Arad1 și la câțiva kilometri distanță d e orașul de graniță Nădlac.

2
Hartă a regiunilor vestice

În ceea ce privește numele localității, de -a lungul timpului au fost luate în considerare mai
multe variante ca Pesk, Pecsk, însă cea mai plauzibilă rămâne Pesc . Luând în vedere
vechimea localității din apropierea Mureșului, observăm că numele acesteia ne duce la
etimonul latinesc piscis „pește”, printre ocupațiile străvechi și actuale3, numărându -se și cea
de pescar. Conform tradițiilor locale, pescarii pecicani pricepuți în acest meșteșug, urcau pe
râul Mureș până dincolo de Lipova pentru a -și vinde peștele. Pentru a se deplasa, ei se

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Pecica , accesat la 8 mai 2019.
2 http://www.regiuneavest.ro/economia -regiunii -vest/proximitatea -regiunii -vest/ , accesat la 10 mai 2019.
3 Consiliul orășenesc Pecica, Monografia Pecica , Editura Concordia, Arad, 2007, p. 277.

7
foloseau de bărci iar pentru a pescui, dispuneau de înstrumente specifice pescuitulu i precum
vârsa4, coșara, cântariu5, cârlige, momeală vie pentru peștii răpitori, precum somnul.
Locuitorii din satele vecine, cunoșteau această așezare sub numele de Peșca. Pecica apare
ca Pet în 1335, Pechk în 1421, Peczky în 1555, Petska în 1654, Pécska în 17206.
Pecica se învecinează cu Semlac, Nădlac și Șeitin, iar în prezent aceste așezări se prezintă
sub forme maghiarizate: Semlac ( < magh. semmi + lak ), Nădlac ( < magh. Nagy + lak ), Șeitin
(< magh. se + tină ).
Peșca a devenit o localitate foarte popu lată datorită reuniunii localităților Popin și Ghedos,
azi dispărute, care se aflau în dreapta Mureșului și datorită migrațiilor de populație dinspre
Nord spre Sud și dinspre Sud spre Nord7 în vederea unui trai mai bun. Printre cei care au venit
în Pecica se numără civili, slujitori ai bisericii, de origine sârbă.
Conform recensământului din anul 2011, observăm că populația din Pecica se estima la
12.762 de locuitori, în scădere față de recensământul efectuat în anul 2002, când se înregistrau
13.024 de loc uitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (57,68%), iar printre principalele
minorități sunt maghiarii ( 25,98%). Din punct de vedere religios, majoritatea locuitorilor sunt
ortodocși (5 7, 3%), romano -catolici (26, 75%), penti costali (4, 37%), reformați (1, 57%) și
baptiști (1, 42%)8.

I. 2. Relief, climă, floră, vegetație, faună

Județul Arad surprinde caracteristici de natură geografică de o importanță majoră. Acesta
se întinde pe cele două părți ale râului Mureș și ale Crișului Alb. De as emenea, este cuprins în
proporție de aproximativ ¾ în regiunea Crișana, restul aparținând de Banat. În nord se
învecinează cu Bihorul, în est cu Alba, la sud -est cu Hunedoara, la sud cu Timiș iar în vest cu
Ungaria. Situat pe sectoarele estice ale Câmpiei Panonice, și datorită depresiunii golf
caracteristică Munților Apuseni, se observă o trecere bruscă de la câmpie la munte întâlnită

4 vârșă – cf. DEX, unealtă de pescuit în formă lunguiață, alcătuită dintr -un coș făcut din plasă sau din nuiele de
răchită împletite, cu gura îngustă și întoarsă înăutru ăn formă de pâlnie” ( < sb. vrša ).
5 cântar iu – „ plasă de formă pătrată, din ațe ancorată în cele patru colțuri de bețe elastice, în special ulm, legate
de o rudă mai solidă ce permitea, în apă mică, să fie scufundat, fiind ridicate la scurte intervale de timp”.
6 Consiliul orășenesc Pecica, Monog rafia Pecica , Editura Concordia, Arad, 2007, p. 278 apud Dicționar istoric
și administrativ al localităților din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș , p. 748.
7 Ibidem .
8 https://ro.wikipedia.org/wiki /Pecica , accesat la 10 mai 2019.

8
mai ales prin contactul dintre Munții Zărandului și Câmpia Aradului, Câmpia Cermeiului și
Munții Codru -Moma .
Zona anchetat ă are, din punct de vedere al reliefului, caracteristici specifice câmpiilor de
loess9. Părțile din nordul și din estul întinderii de pământ nu sunt decât zone depresionare
care sunt caracterizate prin foste albii și mlaștini. În jumătatea de vest, trecer ea de la câmp la
la luncă, se face printr -un versant scurt10.
Conform statisticilor, temperatura medie anuală admisă pentru solul de tip cernoziom, este
8,3 – 11,5 °C iar precipita țiile medii anuale 378 – 560 mm. Se observă, de altfel, un relief
ondulat (cr ovuri frecvente mai largi sau mai accentuate)11. Prin scăderea altitudinală de la sud
și de la vest spre est, se remarcă o gamă largă de soluri: cernoziomuri și faeoziomuri. Textura
acestora este uniformă: lutoargiloasă – lutoasă.
Pentru locuitorii din Pec ica, condițiile meteorologice sunt de o importanță majoră
deoarece, activitatea de bază predominantă din perioada străveche până în prezent este
agricultura care, la rândul ei, se lasă predominată de factorul climatic. Climatul dintr -o
regiune ține de anum iți factori climatici: în funcție de așezarea geografică, de puterea
radiațiilor solare, de relief, vegetație, ieșirea la oceane. Pecica este situată în Europa Centrală,
în vestul României, pe Câmpia Tisa și face parte d in regiunea climatică temperat conti nental –
moderată. În această parte geografică, clima este influențată de vânturile de vest care vin
dinspre Oceanul Atlantic, aducătoare de precipitații, și mediteranean, din zona sud -vestică.
Datorită înălțimii lanțului Carpatic, aerul rece, continental , nu poate pătrunde dinspre sectorul
nordic și nord -estic. Radiația solară din Pecica este una favorabilă. În acest teritoriu,
temperatura medie multianulă este de 10,8 °C. Cea mai caldă lună din an este iulie, când se
înregistrează o temperatură medie de 2 1,4 °C. Maxima a fost înregistrată în 16 august 1952,
ajungând la o temperatură de 40,4 °C. Ianuarie este luna cea mai rece, cu o temperatură
medie de – 1,1 °C, iar minima absolută a fost înregistrată în 6 februarie 1954, cuprinzând o
temperatură de – 30,1 °C. Amplitudinea medie este de 22,5 °C, temperatură care favorizează
cultivarea cerealelor. Aceste valori termice sunt favorabile pentru cultivarea plantelor, care
necesită căldură. În urma acestor valori, ajungem la concluzia că în Pecica, iernile sunt blânde
iar verile extrem de toride. Când predomină influența centrului azoric, iernile sunt mai blânde,
iar când predomină influența centrului siberian, iernile sunt mai geroase12, așa cum s -a
întâmplat în iernile din anii 1947, 1954, 1962 și 2003. Fenomene le de brumă și îngheț, pot

9 Loess – cf. DEX, „ rocă sedimentară neconsolidată, de origine eoliană, de culoare galbenă -cenușie, cu aspect
poros, formată mai ales din praf silicos și argilos”.
10 Consiliul orășenesc Pecica, Monografia Pecica , Editura Concordia, Arad, 2007, p. 52.
11 Ibidem , p. 53.
12 Ibidem , p. 59.

9
apărea primăvara, în luna martie, în perioada 10 – 15 aprilie și, rar, în perioada 10 – 20 mai. În
urma înregistrărilor făcute, s -a remarcat că toamna, data medie a pr imelor înghețuri este
sfârșitul lunii octombrie. La data de 29 septembrie 1939, s -a înregistrat cel mai timpuriu
îngheț, iar la 20 mai 1952, ultimul îngheț.
Localitatea Pecica se situeaz ă la influența vânturilor de vest sau austrul care se formează
datorită existenței centrului de maximă presiune din regiunea Azorelo r13, care bate mai ales, la
sfârșitul primăverii și începutul verii, vântului de nord și vântului de nord -vest. Austrul este
vânt parțial uscat și cald, iar prezența lui în anotimpurile precizate, explică creșterea
temperaturii în lunile de vară. Cât despre vânturile de nord și nord -vest, putem spune că au o
intensitate slabă, apar mai ales în timpul iernii, având o intensitate foarte mare și accentuând
natura friguroasă a ținutului pecican. Cât despre vânturile puternice, acestea apar foarte rar,
iar din ac est punct de vedere, Pecica se află într -o regiune cu vânturi ușoare. Pecica este
înconjurată în partea de sud și sud -est de pădurea de foioase care se întinde pe o suprafață de
32 ha, cu numele de Pădurea Mare, Hada și Gheduș. Pădurea poartă un rol deoseb it de
important, acela de a menține un climat moderat, de a încetini viteza vânturilor și aducerea
norilor încărcați cu precipitații.
Flora (totalitatea regnului vegetal) și vegetația (totalitatea speciilor de plante) sunt
componentele care contribuie la alcătuirea cadrului natural. În urma cercetărilor palinologice,
s-a constatat că ultimul peisaj natural, de pe meleagurile pecicane, a fost silvo -stepa de
luncă14. Prin apariția activităților omenești precum pășunatul, defrișările s -au produs
schimbări nat urale, ceea ce a dus și la schimbarea biocenozelor. Prin despăduriri, au fost puse
în circuit mai multe terenuri agricole, astfel că o suprafață de 17 590 ha s -a transformat în
teren agricol, iar o suprafață de 1706 ha a fost destinată pășunatului. Între s ecolele XIX și XX,
omul contribuie, prin activitățile sale precum desecările apelor și chimizarea lor, la
distrugerea florei de tip silvo -stepă, dar și la dispariția unor specii acvatice. În acest sens,
vorbim despre dispariția unor specii precum cornacii, altele sunt în primejdie de dispariție, ca
de exemplu nufărul alb, otrățelul de baltă, peștișoara, plutica. Cu toate acestea, astăzi, flora
bălților și a mlaștinilor este cât se poate de bogată. Putem vorbi de specii precum peștișoara,
otrățelul de baltă, care sunt plutitoare dar nefixate și specii fixate prin tulpina subterană:
nufărul alb, nufărul galben. Flora pădurii cuprinde specii lemnoase de arbori și arbuști, specii
de plante cățărătoare și specii ierboase15.

13 Ibidem , p. 60.
14 Ibidem , p. 66.
15 Ibidem , p. 67 .

10
16
Plutică
În privința arborilor, Pecica prezintă o varietate de specii printre care se numără plopul alb,
plopul negru, ulmul, frasinul. Subarboretul este format din specii de arbuști precum: cornul,
sângerul, păducelul, lemnul câin esc, alunul, salba moale, crușinul, călinul, socul, răchita roșie,
zălogul. De atfel, întâlnim și specii de plante cățărătoare: vița sălbatică, curpenul de pădure,
iedera, hameiul, dovleacul de arici.
„Vegetația regiunii are un caracter mozaicat, determin at de microrelieful văii Mureșului,
fără denivelări mari, străbătută însă haotic de albii secundare, cu locuri joase, cu bălți și
mlaștini. Acest microrelief a favorizat formarea unor variate biotopuri de luncă, de biocenoze
specifice: acvatice, de mlaștin i, de pajiști, de pădure17”. S-au descoperit, în urma studierii
florei și vegetației zonei pecicane, mai multe specii de plante, care sunt componente montane
sau submontane. Astfel, printre componentele montane se numără brândușa de toamnă, iar
printre comp onentele montane: bălbisa, brebenelul, ciubotica cucului, coada cocoșului, cucuta
de baltă, floarea paștilor, grâușorul, ghiocelul, măcrișul iepuresc, mama pădurii, năpraznicul,
plumănărica pufoasă, pufulița de munte, splina, stupinița, moartea galbenă, vo irelele. În
Pecica, întâlnim o rezervație științifica mixtă (incluzând botanica și zoologia) Balta Bezdin și
pădurea Prundu Mare, care au primit acest titlu în anul 1982. Cu îngrijirea și administrarea
acestei rezervații se ocupă Consiliul Popular al comun ei Pecica.
Fauna, cuprinde ansamblul speciilor de animale, vertrebrate ( păsări, mamifere, pești) sau
nevertebrate (insecte, raci, scoici ) care trăiesc într -o anumită zonă geografică. Din punct de
vedere economic, fauna constituie o sursă de hrană (vânăt oare, pescuit), iar din punct de

16 https://peterlengyel.files.wordpress.com/2012/09/dsc_1331.jpg , accesat la 10 mai 2019.
17 Consiliul orășenesc Pecica, Monografia Pecica , Editura Concordia, Arad, 2007, p. 74.

11
vedere științific, aceasta contribuie în domeniul medical, al cosmeticii. Animalele sunt
organisme care se hrănesc cu substanțe organice pe care le extrag din plante. Această acțiune
este o necesitate esențială pentru supra viețuire și presupune o îndemânare extremă întrucât
animalele ajung să parcurgă chiar și câteva sute de kilometri în căutarea hranei. În zona
anchetată, fauna tinde să impresioneze prin numărul speciilor de animale. Au fost identificate
386 de specii din c are: nevertebrate, 138 (scoici, melci, raci, păianjeni, insecte) și vertebrate,
248 (pești, amfibieni, reptile, păsări, mamifere). În cazul vertrebratelor, clasa păsărilor ocupă
primul loc cu 172 de specii, clasa peștilor ocupă locul al doilea cu 32 de spe cii, iar clasa
mamiferelor ocupă locul al treilea, cu 29 de specii. Această situație este cauzată de
intervențiile omului, care de -a lungul timpului, a întreprins activități (pășunat, defrișări,
desecări) ce au dus la degradarea și schimbarea biocenozelor.
Biotopul este mediul geografic în care trăiește un grup de animale. Acesta poate fi grupat
în două tipuri: biotop terestru – păduri, pajiști, galerii și vizuine și biotop acvatic: ape
stagnante, mlaștini, canale. În cazul animalelor care trăiesc în viziu ne, precum cârtița, organul
auditiv și olfactiv este bine dezvoltat, însă cel ocular este atrofiat. Unele animalele care trăiesc
în biotopul terestru, au câștigat, de -a lungul vremii, capacitatea de a zbura. Din această serie
fac parte insecte (libelula, a lbina, fluturele alb), păsări ( rața sălbatică, uliul, pițigoiul, pupăza,
pescărușul) și o specie de mamifere (liliacul).

I.3. Istoricul orașului Pecica

În abordarea acestui subcapitol, un ajutor de nădejde l -a reprezentat doamna bibliotecară
din localit atea Pecica, care mi -a înmânat monografia acestei localități. Conform cercetărilor
istorice, în epoca străveche și veche, localitatea Pecica făcea parte din regiunea geografico –
istorică a Banatului, care a fost inclusă la rândul ei, într -un înțeles geograf ico-istoric mai
larg18. În urma căderii Ungariei care intră sub stăpânire habsburgică și otomană la 1541,
această regiune a fost introdusă în Transilvania la 1552. Fiind situată într -un spațiu de câmpie
sub numele de Câmpia de Vest, așezarea a prins viață î n lunca Mureșului, primele datări ale
existenței umane își au începutul încă din epoca neolitică. S-au făcut descoperiri în aria
fortăreții dacice numită Ziridava și s -a observat că aceste întinderi erau locuibile de către
popoarele venite din Sudul Penins ulei Balcanice. Acestea au ocupat imediat Banatul și

18 Ibidem , p. 100.

12
aproape în întregime Transilvania. În economia animalieră se numără creșterea porcilor și a
caprelor. Hrana era asigurată prin cultivarea cerealelor , prin creșterea animalelor dar și prin
vânătoare și p escuit. Ca și astăzi, cerbul deține locul de frunte în cadrul speciilor vânate,
mistrețul și căprioarele v enind în urma acestuia.
Săpăturile de la Șanțul Mare constituie un fenomen important care țin de istoria localității
Pecica. Șanțul -Mare este situat pe malul drept al Mureșului iar altitudinea podișului este de
113m, cea mai înaltă fiind cu aproximativ 16m mai sus decât relieful înconjurător19. Conform
lui Sorin Forțiu20, Ziridava este fortăreața dacică care se află pe culmea „Cetățuie”, situat ă în
satul Ardeu, comuna Balșa21. S-au efectuat săpături în anii 1960 -1961, 1962, 1964 în urma
cărora s -a ajuns la concluzia că acest teritoriu a fost locuit de daci. S -au descoperit
mormintele dacilor, rămășițe de schelete care au fost răscolite de culturile agrico le, mai pe
scurt, o relicvă a ceea ce înseamnă viața dacică. Putem susține că dacii au început să -și facă
simțită prezența începând cu secolul al II -lea, înaintea erei noastre. S -a considerat că, o
așezare similară celei din Pecica se află în Banatul Sârbe sc, pe malul Karaș22. Există multe
dovezi istorice cu privire la dominația romană în Dacia. Acest fenomen este certificat de
rămășițele arheologice găsite în zone precum: Aradul Nou, Bodrogul Nou, Călugăreni, Cicir,
Felnac, Pecica. De altfel, în sectoare c a Arad -Ceala, Arad -Micălaca, Șanțu -Mare și Pec ica, s –
au descoperit stabiliri dacice de întinderi în număr mare. În urma epocii în care romanii au
trăit în Dacia, s -au găsit, încă din vremea stăpânirii împăratului Aurelia, două monede de
curpru.
În perioada Evului Mediu, în urma răsfierii principiului slav, s -a ajuns la concluzia că la
finele secolului al IX -lea, între Mureș și Someș23, au existat cârmuitori aflați sub stăpânirea
lui Menumorut. În timpul stăpânirii craiului Arpad, se găseau sectoare cu den umire24
maghiară și bineînțeles cu denumire slavă așa cum întâlnim în zona anchetată, Pecica. De
altfel, când era la condecere împăratul Constantin, cei mai mulți maghiari locuiau la mijlocul
râurilor Timiș -Thutez -Maros -Koros și Tisa. Conform tradițiilor local e, în împrejurimea
amenajărilor de la Șanțu Mare, se crede că oamenii locului au identificat o cruce de aur
decorată cu pietre, însă crucea s -a rătăcit, astfel încât această relatare nu poate fi sprijinită cu
validitate.
În ceea ce privește dezvoltarea zo nei în cauză, putem desluși patru faze. Prima fază este
cuprinsă între secolele XI -XIII atunci când comunitatea rurală, resimte din ce în ce mai mult

19 Ibidem , p. 104 .
20 Sorin Forțiu, Ziridava în context ptolemeic , Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012 , p. 25.
21 Ibidem .
22 Consiliul Orășenesc Pecica, Monografia Pecica , Editura Concordia, Arad, p. 113 .
23Ibidem , p. 117 .
24 Ibidem , p. 118.

13
procesul de supunere, de robire. Ca și în cazul celorlate spații din România, etapa în cauză
este certfica tă documentar prin toponime, care devin legalizate mult mai târziu. A doua fază
se întinde pe o perioadă mică de timp, cuprinsă între secolele XIV și XV fiind definită prin
realizarea și structurarea domeniilor feudale, astfel încât, în această perioadă, î ntâlnim tot mai
multe nume de locuri cu caracter legal. Numele zonei anchetate a avut parte de mai multe
versiuni. Prima versiune datează din anul 1335, atunci când întâlnim forma „Petc”, a doua
formă din 1421 „Pesc”, a treia din 1517 „Pecha”, a patra din 1558 „Pecyk” și la 1657
„Petska”. Faza a treia se încadrează între veacurilor XVI și XVIII. Faza a patra coincide cu
momentul stăpânirii habsbrugice, astfel se observă dorința de oficializare a localităților cu
denumire românească. În trecut, pe meleagul d in Pecica, s -a constatat existența altor sate:
Ghedoș, atestat istoric la 1206, și Popin, atestat la 1443. Despre satul Popin se afirmă că trece
sub stăpânirea lui Iancu de Hunedoara. Astăzi, aceste două sate nu mai există. Tătarii
invadează 1245. Conform atestărilor istorice, una dintre cele mai mari bătălii cu tătarii, s -a
purtat în satul Pereg, acolo unde, băștinași din 70 de sate s -au retras din calea agresorilor.
Bătălia s -a încheiat cu victoria tătarilor.
În timpul Evului Mediu, în Pecica exista Epis copia Romano -Catolică de la Cenad, care
este atestată documentar la 1241, cetatea Gyula (1559), Episcopia de Seghedin (1654). La
1514, Pecica deținea o funcție deosebit de importantă, fiind de altfel și supranumită localitate
de vamă. La 1549 Pecica este a lipită de Arad, însă nu putem vorbi despre o continuitate
fericită întrucât la 1552, turcii pătrund pe teritoriul românesc ocupând Aradul, astfel și zona
anchetată. Pe toată perioada în care turcii și -au exercitat puterea pe teritoriul românesc, din
Pecica au fost șterse Abony, Basaraga, Csucsa, Felgheduș, Hodos -Monostura, Ironda,
Sântoma și Sionda. De altfel, în toată perioada în care otomanii s -au aflat în Pecica,
majoritatea poporului maghiar a plecat. Râul Mureș deținea o funcție importantă, deoarece în
urma cuceririi imperiului hasburgic, acesta se transformă în frontiera între Austria și Turcia.
Istoria vorbește despre exitența unui așa numit Peter Iovanovics, supranumit Pero Seghedinaț,
care dorind să organizeze o răscoală, a continuat să vorbească cu toți maghiarii revoltați.
Datorită faptelor nelegiuite, Pero a fost osândit la moarte, toate bunurile au fost sechestrate,
iar ca pedeapsa să fie și mai crudă, regele i -a condamnat fiul, pe Mihai, la 9 luni după gratii.
La scurt timp după acest incident, Pero are un accident vascular celebral care îi declanșează
paralizia. Pero împreună cu încă trei camarazi au fost supuși chinurilor, torturați și în cele din
urmă uciși.
În 1750, împărăteasa Maria Tereza hotărăște ca Pecica să fie alipită de Arad. Revolu ția din
1848 o găsește pe Pecica dornică de mari schimbări, astfel că acest an este aducător de
eliberea de sub iobăgie. Marile întâmplări cu caracter istoric ( Unirea de la 1859, venirea lui

14
Carol de Hohenzollern la 1866, războiul de Independență dintre 1 877-1878) au zguduit
populația pecicană, astfel că în anul 1877 pecicanii se mobilizează și strâng 102 galbeni, sumă
trimisă în sprijinul luptătorilor grav răniți de la Plevna.
Datorită situării într -o zonă cu un mare potențial economic, Pecica este avanta jată din acest
punct de vedere. Solurile foarte rodnice permit cultivarea cerealieră, iar apropierea de râul
Mureș contribuie, de asemenea, la extinderea meseriilor. Pecicanii făceau comerț din
agricultură și din creșterea animalelor pe care le vindeau la piața din Pecica sau mergeau și la
Arad. S -a estimat că într -un an, în piețe, numărul dobitoacelor vândute arăta astfel: între 8000
și 10 000 cai, circa 1 500 cornute și aproximativ 2 600 porci.
Primul Război Mondial a fost războiul care nu a făcut decât să unească națiunea română,
dar asta a însemnat sacrificiu, curaj și dăruire din partea bărbaților, care, cu scopul vieții, s -au
înrolat în armată. Războiul se resimte și pe meleagurile pecicane, astfel că, odată cu plecarea
bărbaților la război, numărul locuitori a scăzut considerabil. Mulți dintre soldați și -au dat viața
pe câmpul de luptă, alții s -au întors la cei dragi neputincioși. Absența locurilor de muncă,
consecințele devastatoare provocate de Primul Război Mondial, au dus la o sărăcie incurabilă ,
astfel că au existat și urmări. Data de 1 decembrie 1918 a reprezentat atât pentru Pecica cât și
pentru ceilalți români, momentul de glorie și obținerea oficială a numelui de români.

15
I.4. Aspecte etnografice

I.4.1. Locuința

Casa patriarhală, cu tot ce
înglobează ea, reprezintă pentru omul de
rând, adevărata avere pe care o poate
avea cineva. Omul, prin natura sa, simte
nevoia de refugiu și intimintate, de închidere într -un spațiu care să îi confere libertate și
siguranță. Astfel, omul de la sat dă viață locuinței în care trăiește, devenind o parte din el.
Putem afirma că „ locuința este micro -mediul construit sau amenajat ca adăpost pentru
oameni (eventual și pentru adăpostirea animalelor, a recoltelor)25”.

Casa tărănească construită fie de un om bogat sau sărman, era ridicată pe o fundație de
piatră, urmând ca acoperișul să fie îmbrăcat cu „țiglă măruntă sau solzi de pește26”. Aceasta
cuprindea trei camere: partea dinspre șosea, care cuprindea și grădina, nelipsită de altfel de la
niciun gospodar, partea dinspre ogradă în care se găsea debaraua – cea mai încăpătoare – iar
sub aceasta, pivnița în care oamenii depozitau lucrurile de valoare și partea din interiorul
casei. În partea din interiorul ca sei, femeile își duceau traiul de zi cu zi, aceasta fiind de fapt
camera în care se aflau sursele de căldură și locul în care se găteau bucatele. Pentru mânuirea

25 Pierre Bonte, Michel Izard, Dicționar de etnologie și antropologie , Editura Polirom, Iași, 2007, p. 387.
26 Consiliul Orășenesc Pecica, Monografia Pecica , Editura Concordia, Arad, 2007, p. 290.

16
vatrei, gospodinele utilizau instrumente precum piscălăul27. Pereții și acoperișul erau făcuți
din pământ28, iar podeaua era construită, la rândul ei, dintr -un amestec de lut galben și balegă
de cal. Tavanul era susținut de o bârnă mare de lemn care se întindea doar pe centrul încăperii,
iar pe părțile laterale se afla așa zisul pod. Omenii locului t răiau o mare parte din timp în
camera dinspre stradă.
Aici se găseau paturile în dreptul cărora se aflau lăzile de zestre, saltelele care erau țesute
de gospodine din cânepă, pline cu strânsuri de grâu și porumb. Périna29 era umplută cu puf de
rață, la fe l și plapuma, astfel gopodina garanta familiei un somn odihnitor. Firáŋgu l 30 se afla
la loc de cinste. Dacă mergem în casele bunicilor noștri, putem observavcă și astăzi în dreptul
icoanelor sau a oglinzii din verandă este așezată câte o perdea. În tindă31, gospodinele
preparau bucatele. În această încăpere, mobila era aproape inexistentă: o măsuță pe care erau
gătite bucatele, un dulap care adăpostea cele necesare gătitului iar de acesta era agățat
făcălețul și tocătorul. Debaraua sau cămara32 era destinată depozitării produselor alimentare.
În dreptul tavanului, erau agățate produsele făcute din porc (slănină, caltaboș, cârnați) dar și
produsele cultivate în grădina (ceapă, usturoi). În casa care dispunea de beci, sătenii depozitau
cele menționate mai sus în acest loc. Pe lângă acestea, se găseau murăturile și butoaiele cu
băutură. În pod, sătenii își adăposteau investițiile cerealiere (grâu, orz, secară, porumb) și
ustensilele pentru țesut.

27 Piscălău – cf, DEX „cociorvă, vătrai (pentru jar sau cenușă) ”.
28 Pierre Bonte, Michel Izard, Dicționar de etnologie și antropologie , Editura Polirom, Iași, 2007, p. 388 .
29 A se vedea întrebarea 56 .
30 Provine din maghiară , firhang cu sensul de perdea.
31 Consiliul Orășenesc Pecica, Monografia Pecica , Editura Concordia, Arad, 2007, p. 294.
32 Ibidem .

17

I.4.2. Ocupații și meșteșuguri tradiționale

Localitatea Pe cica este situată într -o zonă de câmpie, cu soluri foarte fertile de tip cernozim
și cu deschidere la râul Mureș. Aceste aspecte au contribuit la dezvoltarea unei mari industrii
agricole. Printre ocupațiile de bază , în Pecica se numără plantarea și vânz area grâului,
meiului, orzului , năutului și susanului . Pe lângă ramura agricolă, locuitorii pecicani s -au
ocupat și de creșterea animalelor, fiind de altfel și principala sursă de hrană. Din creșterea
oilor, sătenii dispuneau de lapte, carne, vestimentație și resurse naturale pentru sol. Cele două
ramuri s -au completat reciproc, întrucât oamenii se foloseau de animale la muncile câmpului,
apoi le hrăneau cu roadele culese.
Pecicanii s -au specializat și pe ramura țesutului. Aceasta presupunea tunsul oilor, curățarea
lânii, pieptănatul lânii și filatul ei. Conform tradițiilor locale, cânepa se strângea la mijlocul
verii, urmând să fie spălată în râul Mureș. Printre cele mai grele operațiuni se număra urzitul
și țesutul33. În urma acestui procedeu, femeile țese au cele trebuincioase casei: cămăși
bărbătești, părți din costumul popular femeiesc, prosoape de bucătărie, saci pentru depozitarea
recoltei.
Ținutul din Pecica este extrem de cunoscut pentru pâinea specifică acestei zone. Conform
unui subiect vorbitor, C eaușescu a venit aici și a mâncat p tă dă Pe ca34. Pita de Pecica a
făcut cunoscută această zonă pentru gustul inconfundabil al pâinii dar și pentru iscusința și
dibăcia gospodinelor.

33 Ibidem , p. 304.
34 Vezi anexa III.

18

I.4.3. Portul popular

„Îmbrăcămintea țăranului arăd ean a fost condiționată de mediul geografic înconjurător
(munte -câmpie), de clima și de anotimpurile fiecărui areal dar și de vârsta celui care o
îmbrăca, de statutul social al acestuia, de ocaziile în care se purtau anumite haine, încât portul
devine impl icit o emblemă de identificare și de recunoaștere, de către ceilalți, a celui care îl
poartă35”. Portul popular de la Pecica, atât cel bărbătesc, cât și cel femeiesc este un amestec de
elemente aparținând Țării Crișurilor cât și Banatului. Acesta este de o frumusețe impunătoare,
sătenii din Pecica purtându -l cu mare fală și mândrie.
Costumul femeiesc36 este alcătuit din poale care sunt cusute cu cipcă37. Acestea se purtau
pe sub sugnă38 cu scopul de a acoperi corpul
femeii de la mijloc în jos. Cămașa sau
„spătoiu” era țesută de către tineri, dintr -un
material foarte fin. La mâneci, unele cămăși
aveau cusături florale (fie cu alb, fie cu galben),
urmate de niște agrafe de argint sau aur,
confecționate din catifea fină. În ceea ce le
privește pe femeile tinere, fu sta și cămașa erau
aceeași piesă vestimentară. Femeile căsătorite,
mai înaintate în vârstă, purtau pe cap un batic
sau „cârpă” pe care îl legau sub bărbie.
Conform tradițiilor locale, femeia care ieșea în
sat, în văzul lumii, fără să poarte baticul pe cap
comitea un sacrilegiu. Nu același lucru se
întâmpla în cazul femeilor proaspăt căsătorite. Acestea aveau capul acoperit doar atunci când
condițiile meteorologice nu erau favorabile. La finele secolului al XIX -lea, costumul popular
femeiesc a suferit modifi cări. În compoziția acestuia au fost adoptate materiale ce erau cusute
după modelul german și unguresc. Un cântec local atestă realitatea acestui aspect.

35 Elena Rodica Colta, Portul popular din județul Arad , Editura Etno logică, București, 2014, p. 5.
36 A se vedea anexa VII.
37 < magh. csipke – dantelă, panglică.
38 < magh. szoknya -fustă.

19
<<Vinde mama crumpile
Și-m’ cumpără zadie
Vinde mama cucuruz
Și-m’ cumpără japan -blues. >>39
În anotimpurile reci, femeile pecicane purtau „cârpă după cap”, care era confecționată din
lână, cojoace făcute din piei de oi, asemănătoare celor bărbătești, iar în picioare cizme negre
(sau roșii) în locul păpúĉiluor. Ulterior, la costumul p opular s -a adăugat salba din monede de
aur sau argint pentru a stabilia situația economică a fiecărei familii.
În ceea ce privește portul popular bărbătesc, acesta este compus din izmene foarte largi, o
cămașă lungă cu 10 – 15 cm de la brâu în jos, cu gur ă ce se încheie cu nasturi în cazul băieților
tineri, și cu chentari la cei mai în vârstă, cu guler la cei tineri și fără guler la cei bătrâni.
Deasupra izmenelor se purta zadia care poate fi de mai multe culori: albastră atunci când se
merge la lucru și a lbă, la zile de sărbătoare. Bustul conținea un zobon40 de culoare neagră
pentru bărbații înaintați în vârstă, și de culoare mai deschisă pentru cei tineri. În picioare
purtau papuci iar în cap, nelipsita pălărie de paie.
În anotimpurile friguroase costumul popular bărbătesc diferă de cel din perioada
călduroasă. Acesta este format din pantaloni țărănești strânși pe picior, suman, căciulă neagră
făcută din piele de oaie, pieptar de blană care se închide cu nasturi de piele, iar în picioare
cizme negre. Tot î n perioada rece sătenii îmbrăcau o bundiță de blană, lungă până la călcâie,
cusută asemenea cojoacelor.
După Primul Război Mondial vestimentația populară a locuitorilor pecicani nu mai deține
aceeași importanță, nici pentru sătenii școliți și nici pentru
țăranii simpli. Astăzi, oamenii locului obișnuiesc să poarte
costumul popular doar la evenimente deosebite, acesta
rămânând doar o piesă care întregește tezaurul românesc. Cu
toate acestea, membrii ansamblului folcloric Păstrătorii
Tradiției Pecica poart ă cu mândrie portul popular așa cum
putem observa în majoritatea fotografiilor. 41

39 Consiliul orășenesc Pecica, Monografia Pecica , Editura Concordia, Arad, 2007, p. 307 .
40 Zăbun – cf. DEX, „ haină bărbătească purtată de țărani, făcută din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau
fără mâneci, împodobită cu cusături”.
41 http://www.radiotimisoara.ro/2018/11/22/spectacol -dedicat -marii -unirii -la-pecica -sustinut -de-ansamblul –
pastratorii -traditiei -si-invitatii -sai/, accesat pe 15 iunie 2019.

20
I.5. Tradiții și obiceiuri în Pecica

I.5.1. Nunta

Conform lui Marian Simion Florea căsătoria are două scopuri principale: primul scop „de a
avea o consoartă spre ajutorare și petrecere, spre mângâiere și alinarea durerilor42”, iar al
doilea scop „de a avea urmași legitimi, care s ă păstreze numele de familie43”. Tot acesta
afirmă că vârsta la care se măritau fetele era cuprinsă între 15 – 20 de ani, cele care treceau de
30 de ani erau catalogate fete bâtrâne44. În schimb, vârsta bărbaților era cuprinsă între 18 – 30
de ani.
La dans băieții și fetele obișnuiau să vorbească și să se cunoască mai bine, așa cum ne
informează vorbitorul 9 „ Dumín’eca să duĉá meréu  la juoc. Ș -acuóluo să strî njáu fétį, băiéți
și ierá múzică. Ș -atúňĉa pî nă pe la du óișpe, únu nu ápt’ea să da nsá, să mai vuorbeáu, mai să
băteáu fiĉuórii péntru f étį45”. Se obișnuia ca părinții mirelui să trimită la casa părinților
viitoarei mirese un neam pentru a vedea ce intenții are mireasa și dacă este dispusă să îi
primească în casă. Dacă aceasta acce pta, părinții mirelui împreună cu tot alaiul mergeau seara
cu căruța – care era văzută ca un semn de prețuire – la mireasă să îi ceară mâna. În acest caz,
nu se poate vorbi despre o adevărată cerere în căsătorie, ci despre o târguială ce se stabilește
între părinții mirelui și ai miresei. În schimbul miresei, părinții acesteia cereau o sumă de bani
cuprinsă între 50 -200 de coroane, acest aspect ținând de situația economică a fiecărei familii
și anumite piese vestimentare46. Conform tradițiilor locale, mirele nu îi cumpără miresei
bijuterii dar îi revine obligația să cumpere mobilă nouă47. Adesea apar divergențe între părinții
celor doi miri, în special când părinții mirelui sunt nemulțumiți de zestrea pe care o are fata.
Logodna „presupune rituri de separare și rituri de prag și ia sfârșit fie prin rituri de
agregare preliminară la noul mediu, fie de separare de prag, considerat ca mediu autohton48”.
Aceasta se întinde pe câteva săptămâni, timp în care mirele are datoria de a se îngriji de actele

42 Marian Simion Florea, Nunta la români . Studiu Istoric -Etnografic Comparativ , Editura Academiei, București,
1890, p. 1.
43 Ibidem .
44 Ibidem , p. 4.
45 Vezi anexa IX.
46 Cu mult timp înainte, părinții alegeau bărbatul pentru fiica lor ținând cont mai mult de aspectul material al
acestuia decât de cel sentimental.
47 Consiliul orășenesc Pe cica, Monografia Pecica , Editura Concordia, Arad, 2007, p. 485.
48 Arnold Van Gennep, Riturile de trecere , Editura Polirom, Iași, 1996, p. 108.

21
necesare înche ierii căsătoriei. Căsătoria reprezintă, de fapt, trecerea de la copilărie și
adolescență la statutul de adult, de la o familie la alta, de la un sat la altul49.
Nunta se desfășura doar duminica, iar în săptămâna de dinaintea nunții, apropiații mirelui
și ai miresei veneau la casa miresei pentru a cânta și a dansa. Pe lângă acestea, un subiect
vorbitor ne informează că „ la nuoi iéste un, să num éșt’e pălăscáș, cáre cu omándă t ắtă
núnta50 care are rolul de a chema toți invitații la nuntă. Petrecerea este or ganizată fie de o
singură familie, fie de ambele, ajungându -se la un comun acord. Dis -de-dimineață,
petrecăreții vin la casele mirilor urmând ca mirele împreună cu nuntașii veniți din partea
acestuia să purceadă la drum
după nașul de cununie51.
Uneori se î ntâmpla ca
mireasa să fie din alt loc.
Aceasta era adusă din
localitatea ei natală cu o
căruță și înconjurată de un
alai de călăreți. Mireasa nu
s-a îmbrăcat niciodată
singură, existau anumite
sătence care se ocupau de
acest aspect. Un vorbitor ne
informează astfel „ Nu s -uo
îmbrăcát niĉu odátă mire ása
sî ŋgură , mire ása u o
îmbrăcá ĉinevá, u o
îmbrăcá, u o periiá nu s -uo
îmbrăcát mire ása sî ŋgură
îm periuáda cît a m fuost ió, nó aca am șápte -ș ĉiňĉ dă ani52”. Toți cei care vin la casa
miresei găsesc ușile închise urmând ca părinții fetei să -i întrebe pe nuntași pe cine caută și ce
doresc. După ce nuntașii răspund, li se permite să intre în camera de oaspeți, se salută între ei
și pornesc împreună spre biserică. Foarte i mportant de menționat faptul că, la întoarcere

49 Ibidem , p. 113 .
50 Vezi anexa III.
51 Nașul și nașa de cununie dețin un rol foarte împortant în viața celor care s-au căsătorit recent, devenindu -le
părinți sp irituali. Este de datoria nașilor ca primul nou -născut să fie botezat de aceștia.
52 Vezi anexa VII.

22
aceștia nu vin pe drumul pe care au mers spre biserică, ci vin pe un alt drum pentru a nu
aduce ghinion noii familii. Un obicei al locului spune că nașul are datoria de a cumpăra
miresei un material de câțiva metri, cu scopul de a -i înveli până la umăr pe cei doi tineri în
timpul cununiei religioase53. În biserică, preotul le pune mirilor pe cap cununii și le trece o
pânză albă peste mâini, legându -i pentru o veșnicie, îi servește de trei ori cu cozonac și cu v in
roșu pentru a aminti de minunea săvârșită de Iisus Hristos la nunta din Cana Galileii. Se
ajunge la petrecere după -amiaza, iar nuntașii sunt invitați să se ospăteze. La sosire, aceștia
trebuie să pășească peste pragul casei, lângă prag se așează o albie plină cu apă, care
simbolizează un râu pe care, dacă vor să îl treacă trebuie să plătească o sumă de bani care îi
revin miresei. Obiceiul locului este acela că, mireasa trebuie să -și primească de fiecare dată
invitații cu săruturi.
Jocul, horile și voia bună încep după ridicarea oamenilor de la masă. Noaptea nuntașii
oferă mirilor diferite daruri: plăcintă, covoare, vase, piese de vestimentație. În timpul
petrecerii, oamenii vârstnici se retrag în camera de oaspeți lăsând pe mireasă și naș să fie în
centrul atenției. Doi băieți iau darurile de la nuntași și le pun înaintea nașului. După primirea
cadourilor, mireasa se retrage împreună cu mama ei și cu o bătrână să se schimbe. Revine
printre oaspeți, însă de data aceasta poartă pe cap conciul54, semn că este tânără căsătorită și
pregătită de dansul miresei. Nașul este cel care o supraveghează și nu permite ca mireasa să
danseze cu foarte mulți bărbați. După terminarea festinului, nuntașii primesc plăcintele
strânse, în timp ce proaspăta soție oferă, la rândul său, daruri familiei ei. Pe urmă, mireasa
înconjurată de nuntați merge spre casa mirelui. În momentul în care pleacă, miresei i se oferă
o cană de lut pe care trebuie să o spargă de stălpul porții și părăsește înlăcrimată casa
părintească și se mută în ca sa soțului. Între timp, mirele atinge ușor cu pălăria spatele soției,
iar aceasta îi răspunde că speră ca aceasta să fie prima și ultima bătaie.
În unele familii, mireasa este insoțită cu cântecul:
<<Rămâni maică
Rămâni taică!
Rămâni maică sănătoasă,
Ca și o pară frumoasă,
Rămâni taică sănătos,
Ca și un măruț frumos!>>55

53 De altfel, se credea că cel al cărei lumânare ardea mai mult în timpul cununiei religioase, va avea o viață mai
scurtă.
54 Conci – cf. DEX , cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într -o împletitură de păr, pe care, în
unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe c reștetul capului, sub basma; provine d in magh. konty .
55 Consiliul or ășenesc Pecica, Monografia Pecica , Editu ra Concordia, Arad, 2007, p. 487 .

23

Iar tânăra soție este consolată astfel:

<<Nu te supăra mireasă,
Că lăsași p -a voștri -acasă,
Că altă casă îi căpăta
Unde noroc îi afla >>56.

I.5.2. Obiceiuri de înmormântare

Moartea este privită, încă din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, ca
evenimentul cel mai important al omenirii, omul găsind o mângâiere în credința că sufletul
este veșnic și că doar trupul este cel care ne părăsește57.
Conform subiectulu i vorbitor Palcu Iosana, înmormântările se desfășoară în următor fel: în
toate zilele în care mortul se află în casă, se face priveghi urmând ca preotul să -i facă o slujbă.
În cazul în care cel decedat s -a spânzurat sau și -a pus capăt zilelor prin altă mod alitate, nu se
face slujbă, preotul merge pe lângă mort, însă nu îi citește nicio rugăciune sau dezlegare. Se
obișnuiește, ca atunci când mortul se află în încăpere, așezat în sicriu sau în drum spre groapă,
să se cânte în urma acestuia pentru a comemora p e cel trecut în neființă și pentru a -l jeli. De
altfel, în cazul unor înmormântări, apropiații celui care a murit cheamă o formație care să îi
cânte mortului pe ultimul drum. De obicei se cântă la acordeon sau la saxofon, iar cântecele
sunt triste având r olul de a substitui plânsetele pentru cel mort. Dacă o fată moare nemăritată,
apropiații o îmbracă în rochie de mireasă și îi pun în față o poză. În cazul în care unei femei îi
moare soțul cu care a trăit rău, soția îi cântă și ea, la rândul ei un cântec, dar nu de jale, ci mai
degrabă un cântec prin care își manifestă sentimentele de bucurie pentru că a scăpat de soț. La
auzul acestora, oamenii mai mult se amuză decât să se întristeze. Există anumite persoane
care știu astfel de texte, numite bocitoare. Pa lcu Iosana ne anunță că deși mama sa știa astfel
de cântece, ea nu a reușit să rețină nici măcar unul.

56 Ibidem .
57 Teodor Burada , Datinile poporului român la înmormântare , Editura Saeculum, București, 2006, p. 24.

24
În ceea ce privește pregătirile de înmormântare, la groapă se dă fiecărui om care participă
la înmormântare colaci, bani și câte un prosop sau batistă. În drum spre cimitir, se duc
înaintea mortului coroane, crucea, podoabe bisericești, numărul podoabelor fiind ales în
funcție de statutul social al apropiaților celui decedat. Slujba de înmormântare poate fi oficiată
de un număr mai mare de preoți, dar ace st aspect ține de situația financiară a fiecăruia.

<<Cuscră, cuscră, draga mea,
Am zis că nu m -oi cânta,
Da-am o inimă păgână
Și la copârșeu mă mână.
D-o fi pă cum să vorbește,
Mort cu mort că să -ntâlnește,
Când îi trece -n cee lume,
Strigă mama mea pă nu me,
Că ea -n cale ț -o alergare,
Și mâna ți -o sărutare,
Scaun dă hodihnă ț -o dare,
Și te mine te -o-ntrebare.
Io, cuscră, tare te -aș ruga,
Tare nu o supăra,
Nici tare nu o -mbucura.
Numa’ -i spune adevărat
Că dă când ea o plecat,
Străină tare am rămas. >>58
În ultimile zile de viață, muribundul pecican este vizitat de toate cunoștințele acestuia, care
vin să -și ceară iertare unul față de altul și să îl ierte dacă i -a greșit vreodată cu ceva. Pentru ca
duhul să treacă mai ușor pe cealaltă lume, apropiații mută pat ul acestuia în mijlocul camerei,
sub grinda mare. Îi pun lumânarea în mână pentru a -și găsi mai ușor calea spre mântuire.
După ce duhul părăsește trupul, mortul este luat și spălat, îmbrăcat în haine de sărbătoare și se
pune în sicriu. În mână i se pune o cruce deasupra căreia s -a lipit, cu ceară, o monedă. În
unele familii, femeile umblă cu capul descoperit până când mortul este băgat în groapă.
Priveghiul durează o noapte întreagă, bătrânii stau și discută despre cel trecut în lumea de
apoi. Un obiceiul al locului spune că oglinda trebuie acoperită cu o pânză sau întoarsă cu fața
spre perete, pentru ca mortul să nu poată intra acolo. În groapă, mortul este așezat cu capul

58 Consiliul orășenesc Pecica, Monografia Pecica , Editura Concordia, Ar ad, 2007, p. 363.

25
înspre Răsărit. Bărbații nu poartă doliu, însă femeia ține pe cap eșarfă neagră timp de șase
săptămâni. În concepția lui Arnold Van Gennep , doliul nu este decât „o perioadă de prag
pentru supraviețuitori, în care se intră prin rituri de separare și din care se iese prin rituri de
reintegrare în societatea generală59”.
După ce mortul este îngropat, cei prezenți sunt chemați la parastas, urmând ca a doua zi,
familia îndoliată să meargă la cimitir și să dea de pomană. Aceasta se mai ținela șase
săptămâni, la jumătate de an, la un an și la șapte ani. La parastas, femeia duce colaci și colivă,
vin, cozonac, preotul le sfințește și citește pomelnicul.

I.5.3. Botezul

După ce femeia naște copilul, moașa împreună cu nănáșa merg după trei -patru zile naștere
la biserică să boteze copilul. Conform lui Arnold Van Gennep60, prin spălarea capului cel ui
nou-născut, copilul se purifică. Există cazuri când, botezul se oficializa chiar și după două zile
deoarece oamenii, ghidați de credințele populare, considerau că dacă un copil murea
nebotezat se transforma în vârcolac. La biserică să dúĉe un dram d ă materii ál dă um
métru zîĉá că -i crî șma aĉéi a și cîn fáĉe pu ópa cu ápă pruŋc [ k ], cu op l, pruŋc, fátă ĉe u o
fi îi sterjá cu cî rpa aĉéi a așá ca u m fel dă mătáse i erá cî rpa61. După botez se obișnuiește ca
gazda să își pună la mas ă neamurile, iar moașa, punând pe o farfurie un bulgăre de sare, se
întoarce spre invitați și spunea: „Oameni buni, trebuie să știți că gazda mult s -a ostenit până a
strâns prunele pentru țuică, strugurii pentru vin, dar și mai mult s -a obosit ca să adune grâul
pentru făină. Și cât de mult s -a ostenit până când din grâu a copt pâinea și plăcintele din care
v-ați ospătat astăzi! Fiindcă noi am venit la masa întinsă, recunoașteți că trebuie să îi
răsplătim osteneala62”! Pe urmă, aceasta se întoarce înspre cei ai casei și pune bani în farfurie.
În ceea ce privește apa de la botez, aceasta se aruncă peste gard pentru ca pruncul să nu se
îmbolnăvească.

59 Arnold Van Gennep, Riturile de trecere , Editura Polirom, Iași, 1996, p. 132.
60 Ibidem , p. 56.
61 Vezi anexa VII.
62 Consiliul orășenesc Pecica, Monografia Pecica , Editura Concordia, Arad, 2007, p. 488.

26

I.5.4. Superstiții

Conform tradițiilor locale, pecicanii respectau cu strictețe anumite principii lega te de
superstiții, pentru a păstra liniștea și buna desfășurare a activităților în localitate și gospodării.
Astfel că, nimeni nu îndrăznește, până în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, să taie fructe
cu cuțitul, în caz contrar, grindina ar distruge t oate hotarele și recoltele. În această zi, oamenii
dau de pomană fructe pentru a comemora pe cei trecuți în neființă. Pentru a fi înhumat, mortul
era plimbat prin sat până la cimitir. Se credea că aceasta este singura cauză a căderilor de apă
cu gheață. Da că înspre cimitir cortegiul funerar se întâlnea cu o persoană care mergea la
fântână după apă cu gălețile goale, avea să se întâmple o nenorocire foarte mare.
Dacă tună în ziua Sfântului Ilie, nucile nu vor mai fi bune de mâncat, considerându -se că
Sfântul Ilie trage asupra celui rău. La sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, nimeni nu
sacrifica animale, deoarecere se credea că este un păcat foarte mare. După scoaterea celui
decedat din casă, familia mergea în taină și muta masa și scaunele, făcând imposi bilă
întoarcerea mortului acasă. Același lucru se poate spune și despre crucea aflată la căpătâiul
mortului. Aceasta era mișcată de mai multe ori pentru ca mortul să nu găsească drumul spre
casă. De asemenea, în groapa mortului sunt aruncați bănuți pentru ca acesta să aibă cu ce plăti
urcarea la cer.
Când luau masa, țăranii pecicani nu tăiau pâinea, pe care o puneau în lapte, cu cuțitul, ci o
rupeau pentru a se evita crăparea ugerului vacii. Cel care dormea pentru prima dată într -o
cameră și număra grinzi le, visul avut în acea noapte i se putea împlini. Pentru a împiedica
venirea calamităților naturale, sătenilor le era interzis să lucreze în zilele de miercuri de după
Paște și Rusalii. După asfințirea soarelui, nimeni nu mai dă nimic din casă, nici măcar
gunoiul, pentru a nu atrage dezastre asupra gospodăriei.
În cazul copiilor bolnavi de tuberculoză sau pneumonie, mama îl punea de trei ori în
cuptorul de pâine foarte fierbinte, apoi aceasta îl leagă de lopată cu o cămașă de a tatălui
copilului. Sub copil cămașa este uscată, iar deasupra este jilavă. Copilul este scos foarte
repede din cuptor, în timp ce mama rostește un descântec: „Bag carne bătrână și scot carne
tânără”. O altă metodă de înlăturare a bolii este aceea prin care, femeile pregăteau din ierb uri
culese din cimitir o apă în care își îmbăiau pruncul timp de nouă zile. A noua zi era
hotărâtoare pentru soarta copilului, acesta putea să trăiască sau chiar să moară. De curiozitate,
familia celui bolnav săpa două gropi pentru a afla mai devreme dacă copilul va trăi sau va
muri. În cele două gropi se arunca apa în care a fost scăldat copilul, una simbolizând viața, iar

27
cealaltă moartea. Cel carea alegea groapa în care să fie aruncată apa era un copil de 5 -6 ani:
dacă apa era aruncată în groapa care rep rezenta viața, cel bolnav se vindeca.
Sătenii pecicani aveau o reticență pentru finalul zilei de marți. Atât femeile cât și bărbații
refuzau să lucreze după ce soarele asfințea, pentru a se feri de duhurile rele. Nu ieșeau nici
măcar din casă pentru că nu doreau să se întâlnească cu duhul cel rău. Acesta apărea, de cele
mai multe ori, în chip de câine de culoare neagră sau capră. Unii săteni credeau că duhul rău
putea apărea și sub chip de femeie, având o statură ușor diferită de cea a femeilor obișnuite.
Singura dorință a acestui duh era să comită atrocități pe pământ, unii localnici numindu -l
ciumă. Dacă ciuma se întâlnea în calea sa marți seara cu o femeie, acesta le pedepsea
cumplit. În cazul în care o femeia depunea eforturi foarte mari, aceasta putea rămâne
paralizată de o mână sau de un picior. Din acest motiv, oamenii evitau să iasă din casă, în
special, după marile sărbători, atunci când duhul rău umbla disperat în căutare de victime.
Singura soluție a oamenilor de a se apăra de această creatură er a rugăciunea.
De sânziene, femeile confecționau o coroniță din flori culese de pe câmp, pe care o puneau,
fie în poartă, fie pe casă. De asemenea, fiecare membru al familiei ținea pe cap coronițe pe
care le aruncau, ulterior, pe casă. Tradiția spune că po sesorul coroniței căzute de pe casă va
avea o viață mai scurtă.
De Sfântul Andrei, localnicii obișnuiesc să ungă cu usturoi geamurile și ușa casei astfel
încât, duhurile rele să nu pătrundă în casă. Această informație am primit -o de la un subiect
vorbitor : „ e dă cu u usturuói la ĝam, úu șę, să nu ntre strigu óii63”.

63 Vezi anexa III.

28

Capitolul al II -lea – Particularități ale graiului crișean

II.1 Noțiuni de dialectologie generală

Este de la sine înțeles că toți cei care vorbesc o limbă își pot da s eama de diferențele ce se
produc în vorbire de la o regiune la alta, câteodată mai multe, alteori deosebit de
nesemnificative. Diferențele de la o regiune la alta sunt cuprinse, în general, în nivele limbii:
fonetică , gramatică și lexic , eventual numai la unele dintre acestea64.
Dialectologia65 este obiectul lingvisticii care are o s arcină deosebit de importantă, aceea de
a studia „varietățile teritoriale ale limbii66”: dialecte, subdialecte, graiuri, subgraiuri. Făcând
parte din istoria limbii române, dialec tologia identifică modul în care au apărut și s -au
dezvoltat „ramificațiile teritoriale ale limbii comune67”. Putem identifica o dialectologie
sincronică sau descriptivă , care are rolul de a studia limba la nivelurile fonetice, gramaticale ,
lexicale și o dialectologie diacronică sau istorică cu rolul de a supraveghea modalitatea prin
care limba se dezvoltă și se răspândește în limba literară sau comună luând în calcul factorii
extralingvistici (istorici, culturali, geografici, politici), care au contribuit l a formarea
diferențelor dialectale. Pentru ca o cercetare dialectală să fie ideală, cele doă perspective
trebuie abordate în egală măsură. Astfel, între sincronie și diacronie nu putem vorbi despre un
raport de contradicție, ci mai degrabă despre un caract er complementar, idee susținută de
Eugen Coșeriu, care mărturisește „limba funcționează sincronic și se constituie diacronic68”.
Având în vedere metodele folosite pentru analizarea acțiunilor de limbă regională,
constatăm existența diferitelor moduri de a p rivi și a prezenta variația dialectală: dialectologia
tradițională , dialectologia structurală și dialectologia transformațională . Dialectologia
tradițională se îngrijește de prezentarea diferențelor ce se stabilesc între variantele teritoriale
ale limbii, accentul căzând pe nivelul fonetic și lexical. Dialectologia structurală este
preocupată de analiza interlingvistică a graiurilor și dialectelor, remarcând atât diferențele cât
și asemănările ce se stabilesc între acestea. Dialectologia transformațională este „pe cale de

64 Matilda Caragiu – Marioțeanu , Dialectologie română , Editura Didactică și Pedagogică ,București ,1977, p. 15.
65 Cuvântul provine din limba franceză (dialectologie), apare în latină (dialectos / dialectus), precum și în
greacă.
66 Liliana Ionescu -Ruxăndoiu, Probleme de dialectologie română , Editura Centrul de multiplicare al
Universității din București, București, 1973, p. 10 .
67 Sorin Guia, Elemente de dialectologie română , Editura Vasilina ‘98, Iași, 2014, p. 11.
68 Eugen Coșeriu, incronie, diacronie și istorie , Editura Enciclopedică, București, 1997, p. 78 .

29
a-și contura metodele de cercetare69”. Aceasta se străduiește să ofere o descriere prin care să
arate caracterul nemărginit al limbii, al dialectului și al graiului.
Secolul al XIX surprinde interesul lingviști lor conferit limbilor literare . Anul 1870
reprezintă apogeul cercetărilor dialectale, întrucât lingviștii prezintă un adevărat interes pentru
cercetarea graiurilor și dialectelor ca „ipostaze concrete, vii ale limbii70”. Conform lui Ovid
Densusianu „dialectologia astăzi este redusă prin fetișism la geografia lingvistică și mai ales
la atlasul lingvistic71”.

II.1.1. Dialectul. Subdialectul . Graiul. Idiolectul.

Dialectul este în opinia lui Adrian Turculeț „prima subdiviziune teritorială a limbii
caracterizată printr -o serie de particularități care o deosebesc de alte unități teritoriale, situate
pe același plan, ale aceleiași limbi72, fiind o entitate abstractă. De altfel, nici dialectele nu au
un caracter unitar. Acestea sunt împrăștiate pe o zonă destul de largă, astfel se produce
apariția un or particularități lingvistice m inimale, aflate în subordinea dialectului: subdialecte,
grupuri de graiuri, graiuri. Pentru a desemna limba locuitorilor români, este folosit termenul
dialect.
Liliana Ionescu -Ruxăndoiu ne afirmă „subdia lecte înglobează mai multe graiuri locale
asemănătoare, dar sunt subordonate unor unități de rang superior, dialectele. Dialectele
subordonează un număr de subdialecte – și, implicit, de graiuri -, dar sunt subordonate unei
unități de rang superior, limba. Folosirea termenului dialect implică însă referirea la o anumită
limbă, față de care dialectele sunt dependente73”. De altfel, Valeriu Rusu oferă, la rândul său,
o definiție a subdialectului „o unitate dialectală superioară graiului, care se opune altor
subdialecte printr -o serie de particularități” (V. Rusu 197 7: 84). Bogdan Petricescu Hașdeu,
Alexandru Philipide, Sextil Pușcariu, Emil Racoviță sunt personalitățile lingvistice care au
propus și impus în dialectologie acest termen ca unitate intermediară între dialect și grai. În

69 Matilda Caragiu -Marioțeanu, Compendiu de dialectologie română , Editura Științifică și E nciclopedică,
București, 1975, p. 19 .
70 Sorin Guia, Elemente de dialectologie română , Editura Vasilina ‘98, Iași, 2014, p . 14.
71 Ovid Densusianu, Limba română în secolul al XVIII -lea. Evoluția estetică a Limbei Române , Editura Minerva,
București, 1977, p. 203.
72 Adrian Turculeț, Dialectologie Română , Editura Universității „ Alexandru Ioan Cuza” ,Iași , 2002, p. 5.
73 Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Probleme de dialectologie română , Editura Centrul de multiplicare al
Universității din București, București, 1973, p. 44.

30
cadrul dacoromânei putem identifica cinci subdialecte: muntean , moldovean , bănățean ,
crișean și maramureșean .
Graiul „reprezintă unitatea lingvistică teritorială minimală, caracterizată printr -un
minimum de trăsături specifice (mai ales fonetice și lexicale) subordonate unui dialect” (S.
Guia 2014: 28). Noțiunea de grai este destul de răspândită , fiind utilizată atât în vorbirea
dintr -o zonă mai extinsă, cât și în vorbirea dintr -o zonă mai restrânsă . De altfel, graiul se
caracterize ază prin indivizibilitate din perspectivă geografică și este o unitate care nu se
ramifică în celelalte unități locale.
Conform lingviștilor, idiolectul este ultima subdiviziune a limbii. Acesta provine din
greacă având mai multe semnificații de -a lungul timpului. În urma anchetei dialectale, în
materialul lingvistic se observă caracterul neunitar al idiolectului, acest factor fiind influențat
de individ care are tendința de a folosi mai multe idiolecte care se modifică în urma
experienței de viață a subie ctului vorbitor. Cei care contestă idiolectul, aduc în discuție
afirmația conform căreia limba este un fenomen social, iar fiecare individ folosește în
vorbirea lui elemente preluate din vorbirea celorlalți.
În lucrarea Dialectologie română , Matilda Caragi u-Marioțeanu afirmă „o arie dialectală nu
este însă o sumă de idiolecte, ci suma constantelor idiolectelor” ( op. cit. 1977: 18).

II.1.2. Metode de culegere a materialului lingvistic

Există foarte multe metode de culegere a materialului lingvistic, i ar acestea pot pleca de la
o simplă înregistrare a răspunsurilor rezultate în urma observației directe, până la întocmirea
unei anchete bine organizate.
a. Metoda observației directe
Rolul metodei observației directe a unui dialect sau a unui grai este foart e bine cunoscut.
Prin această metodă se întocmesc glosarele și monografiile dialectale, rolul anchetatorului
fiind acela de a constata și de a nota fiecare trăsătură dialectală rezultată din vorbirea
obișnuită, nealterată de anchetator, fără utilizarea unu i chestionar sau a unei liste de cuvinte.
Având posibilitatea de a se afla în mijlocul celor anchetați, cercetătorul poate observa
particularități de grai ieșite din comun „și să stabilească ce este constant și ce este strict

31
individual în graiul pe care î l observă74”, să surprindă vorbirea în mod spontan. Această
metodă prezintă și dezavantaje, legate de condițiile de lucru, timpul îndelung acordat anchetei
dialectale, dar „și de posibilitatea redusă de a le compara în funcție de variabilele
sociolingvistic e ale informatorilor75”. Anchetatorul utilizează metoda observației directe, în
special, pe toată perioada de acomodare cu graiul pe care urmează să îl studieze. În cele mai
multe cazuri, prin această metodă, cercetătorul culege texte dialectale. Textele c ulese sunt
divizate în texte libere (subiecții vorbitori povestesc, în mod spontan, întâmplări
nemaipomenite din viața personală, impresii, memorii) și texte tematice, cu caracter descriptiv
(subiecții vorbitori respectă o temă impusă de anchetator).
b. Ancheta dialectală
Ancheta dialectală este comunicarea bilaterală bazată pe relația stabilită într -un anumit
moment și într -un anumit context, între anchetator și subiectul vorbitor. În cadrul cercetărilor
moderne sunt utilizate aparatele de înregistrare, care reprezintă un factor de schimbare a
contextului și modului de producere a mesajului. Ancheta dialectală poate fi limitată din punct
de vedere cronologic și din punctul de vedere al disponibilității76.
În prezent, anchetele dialectale se folosesc și pentru alcătuirea monografiilor dialectale și
pentru e laborarea atlaselor lingvistice77. Ancheta dialectală se clasifică în: anchetă dialectală
indirectă sau prin corespondenți și directă, anchetatorul fiind nevoit să se deplaseze pe teren.
I.1.1. Ancheta dialect ală indirectă sau prin corespondenți „presupune trimiterea , în diferite
localități, a unor chestionare, pe care informatorii le înapoiază specialistului, completate78”.
Cel care a întocmit prima anchetă prin corespondenți este germanul Georg Wenker, în
vederea elaborării atlasului lingvistic german79, iar Bogdan Petriceicu Hașdeu făurește în
1885 prima anchetă prin corespondeți din țară. În lucrarea Etymologicum Magnum Romaniae ,
savantul a redactat un chestionar cu 206 întrebări, ce includea atât noțiuni de l exic, cât și de
sintaxă și fonetică. De altfel, printre inițiatorii anchetei dialectale prin corespondenți, îl
amintim pe Sextil Pușcariu. Această anchetă îngăduie cercetătorul ui obținerea unui bogat
material lexical. Cu toate că ancheta prin corespondenți prezintă avantajul de a micșora
perioada obținerii materialului lexical, aceasta ilustrează și dezavantaje: răspunsurile primite
sunt întâmplătoare și oferă numai o imagine fragmentară a formelor deja existente, acest fapt

74 Matilda Caragiu – Marioțeanu , Dialectologie română , Editura Didactică și Pedagogică , București ,1977, p.
65.
75 Sorin Guia, Dialectologie română. tudii și corpusuri de texte , Editura Vasiliana ‘98 , Iași, 2014, p. 12.
76Tratat de dialectologie românească , Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1984, p. 29.
77 Adrian Turculeț , Dialectologie română , Editura Universității „ Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2002 , p. 25 .
78 Liliana Ionescu -Ruxăndoiu, Probleme de dialectologie română , Editura Centrul de multiplicare al
Universității din București, București, 1973, p. 68.
79 Ibidem , p. 69.

32
fiind datorat de repartiția spațială neuniformă a acestora. Ancheta prin corespondeți „nu poate
furniza date utilizabile decât pentru lexic și, într -o oarecare măsură, pentru sintaxă80”.
I.1.2. Ancheta directă sau la fața locului
Prin ancheta directă, dialectologul adună materialul ling vistic direct de la subiectul
anchetat, presupune metoda cea mai eficace pentru realizarea unui material bogat.
Anchetatorul are posibilitatea de a transcrie pe loc răspunsurile date de informatori. În cazul
în care se lucrează cu un chestionar, răspunsuri le ar trebui notate imediat pe foaie,
magnetofonul fiind dat la o parte. Pentru ca ancheta să se bucure de reușită, anchetatorul
trebuie să realizeze o etapă pregătitoare a ei, în cadrul căreia să menționeze scopul anchetei
dialectale (să întocmească o mon ografie a locului care urmează a fi studiat, să facă o paralelă
între graiul din acel loc și limba literară și elaborarea atlasului lingvistic). Anchetatorul
trebuie să dețină informații cu privire la așezarea geografică, să cunoască tradițiile și
obiceiurile locului, precum și date istorice, politice și economice. Acesta își alege un număr
de persoane pe care dorește să le ancheteze, iar pe baza acestui aspect își făurește un
chestionar. De altfel, în lucrarea Dialectologie română tudii și corpusuri de te xte, Sorin Guia
afirmă că anchetatorul ar trebui să aibă în vedere „stabilirea rețelei de puncte ce urmează a fi
anchetate (care diferă de la cea pentru elaborarea unui atlas, la cea a unei monografii sau la
cea care are ca finalitate evidențierea unei pro bleme lingvistice” ( op. cit. 2014 : 16).

III.1.3. Anchetatorul . Subiecții vorbitori . Chestionarul

În opinia Matildei Caragiu -Marioțeanu81, specialistul J. Gillieron este cel care propune că
orice anchetator ar trebui să se lase influențat de noțiunile t eoretice, pentru că acestea îl vor
determina să modifice, pe alocuri, răspunsuri le informatorilor care nu corespund întrebărilor.
Anchetatorul este cel care adună toate informațiile și cel care trebuie să îndeplinească mai
multe condiț ii. Acesta tr ebuie să se adapteze cu toate metodele de lucru de pe teren, să
folosească un limbaj cât mai apropiat de cel al informatorilor, să cunoască metode prin care să
se poată apropia de subiecți și să le câștige încrederea, trebuie să cunoască foarte bine
sistemul de notație fonetică82, să știe cum să folosească magnetofonul. Pe teren, anchetatorul
nu trebuie să se lase dominat de noțiunile teoretice pe care le deține. În cadrul discuțiilor
tematice, orice anchetator își stabilește temele raportându -se la ocupația informatorilor, la

80 Ibidem , p. 70.
81 Matilda Caragiu -Marioțeanu , Dialectologie română , Editura Didactică ș i Pedagogică ,București, 1977, p. 69.
82 Ibidem .

33
studiile, precum și la vârstă. „Anchetatorul poate fi unic în cazul anchetelor mici, care vizează
realizarea de monografii mici sau restrânse ca teritoriu și problematică83”, dar în ceea ce
privește anchetele mai ample, care vizează fău rirea atlaselor lingvistice precum și a
monografiilor, pot lua parte mai mulți anchetatori84, cu scopul de a mări rețeaua de puncte și
de a limita perioada culegerii și procurării materialului lingvistic.
Conform lui Valeriu Rusu, anchetatorul este caracte rizat prin: formație profesională
(deține informații legate de etnografie, folclor, istorie, geografie), trăsături fizice și psihice și
apartenența geografică și socială85.
În ceea ce privește subiecții vorbitori , aceștia trebuie să îndeplinească mai multe cerințe
(pe lângă inteligența înnăscută, audiția, dentiția, pronunțarea normală), cum ar fi: subiectul
vorbitor împreună cu familia să fie aborigeni, să -și fi petrecut majoritatea vieții în localitate,
să colaboreze și să fie sociabili. Anchetatorul trebui e să noteze vârsta86, sexul, studiile școlare,
dacă a călătorit, ce profesie a avut în trecut și ce profesie are în prezent, dacă este cunoscător
de mai multe limbi, dacă este pasionat de lectură și de programele mass -media, starea soțului
sau a soției și a copiilor. De altfel, „se preferă, în general, informatorii bărbați87”. În privința
înregistrărilor „mascate”, anchetatorul trebuie să păstreze caracterul necunoscut al fiecărei
persoane, indicându -le doar inițialele numelor și prenumelor acestora. Pentru o bună selectare
a informatorilor, anchetatorul trebuie să respecte o variație diatopică și una diastratică88
(informatorii sunt aleși în funcție de vârstă, de situația socială și de studii), iar rezultatele
anchetei trebuie să fie interpretate respectându -se variația diafazică (observarea modului în
care informatorul se schimbă în funcție de temele discutate).
Pentru ca investigațiile lingvistice stabilite între anchetator și subiectul vorbitor să se
bucure de izbândă, anchetatorul trebuie să respecte unele convenții prin care este obligat să fie
atât coechipier de comunicare, cât și „observator al competenței expresive a vorbitorului
său89”. Astfel, se evidențiază caracteristica socială a anchetei, relația dintre anchetator și
subiectul vorbitor fiind cea ma i importantă.

83 Sorin Guia, Dialectologie română. tudii și corpusuri de texte , Editura Vasiliana ‘98 , Iași, 2014, p. 18 .
84 Acest principiu a fost elaborat de Jules Gilliéron.
85 Sorin Guia, Dialectologie română. tudii și corpusuri de texte , Editura Vasiliana ‘98 , Iași, 2014, p. 18, apud
Valeriu Rusu, Introducere în studiul graiurilor românești , p. 38
86 Anchetatorul trebuie să aibă în vedere mai multe persoane care aparțin unor gen erații diferite, întrucât în cazul
anchetatorilor tineri se observă preferința acestora de a folosi noțiuni, care se apropie foarte mult de norma
literară. Prin anchetarea persoanelor în vârstă se contureaza valabilitatea graiului.
87 Liliana Ionescu -Ruxănd oiu, Probleme de dialectologie română , Editura Centrul de multiplicare al
Universității din București, București, 1973, p. 79.
88 Sorin Guia, Dialectologie română, tudii și corpusuri de texte , Editura Vasiliana ‘98 , Iași, 2014, p. 18, apud
Eugen Coșeriu, Lingvistică , p. 133.
89 Sorin Guia, Dialectologie română, tudii și corpusuri de texte , Editura Vasiliana ‘98 , Iași, 2014, p. 21, apud
Stelian Dumistrăcel, Ancheta , p. 46, 51.

34
Chestionarul

Într-o anchetă dialectală, chestionarul depinde „de calitatea lui și de felul cum este aplicat
în anchetă depinzând valoarea cercetării90”. Acesta este unealta cea mai de preț într -o anchetă
și este constituit dintr -o listă de întrebări, redactate în funcție de scopul anchetei și de
specificul localității. Pentru alcătuirea chestionarului se va avea în vedere cuvintele care dețin
interes la nivel fonetic, morfologic, lexical și semantic. De altfel, lângă fiecare cuvânt se
emite o întrebare, prin intermediul căreia subiectul vorbitor poate răspunde cu acel cuvânt.
În ceea ce privește întrebările, Matilda Caragiu -Marioțeanu91 le clasifică în întrebări
directe și indirecte. Întrebările trebuie formulate într -o manieră simp lă, să fie clare și exacte .
Întrebările indirecte sunt prezentate sub forma unor descrieri ale obiectelor92, fiind adesea,
asemănătoare cu ghicitorile . Întrebările directe cuprind noțiunile pe care anchetatorul le
urmărește, cu scopul de a obține sensul anu mitor cuvinte (de exemplu: Cum ziceți cu o vorbă,
la mai multe vaci care pasc la un loc? (sau altfel? ) sau Cum îi spuneți la partea bărbătească
a pisicii? ). Uneori, se utilizează întrebări de genul „ Ziceți vorba crumpe? ”, precum și
întrebări referitoare la părțile corpului omenesc indicate prin gesturi. Cercetătorul trebuie să -și
aleagă întrebările având în vedere situația locală și să le rostească asemenea informatorilor.
Un aspect foarte important este acela că, anchetatorul nu trebuie să insiste în mome ntul în
care subiectul vorbitor ezită să răspun dă. Acest lucru este normal, anchetatorul trebuie să
aștepte momentul oportun să repună întrebarea sau să o formuleze într -o altă manieră. În
momentul în care anchetatorul insistă în privința răspunsului imedi at, se poate ajunge la
falsificarea realității lingvistice.
Pentru a capta atenția informatorilor, anchetatorul trebuie să aibă în vedere întrebările /
textele referitoare la tradiții și obiceiuri ( Ce se face de Crăciun? ; Cum era de Paște? ) la
aspectele l egate de viața de zi cu zi (Cum spălați hainele cu leșie? ; Cum faceți rachiul? ) rețete
culinare ( Ce mâncăruri specifice aveți în zonă? ; Cum se fac sarmalele ?; Cum se face
mămăliga? ), obiceiuri de tinerețe ( Cum a fost la nunta dumneavoastră? ; Ce făceați la
botez?), de înmormântare, așadar, anchetatorul se va axa pe elementele regionale pentru a le
păstra informatorilor naturalețea.
În NALR putem identifica trei tipuri de chestionare:

90 Matilda Caragiu -Marioțeanu , Compendiu de dialectologie română , Editura științif ică și enciclopedică,
București, p. 54.
91 Matilda Caragiu -Marioțeanu, Dialectologie română , Editura Didactică și Pedagogică , București ,1977, p. 68.
92 De exemplu, Cum le ziceți cu un cuvânt la toți cei care de obicei trăiesc într -o casă? ; Ce zic părinții c ă le este
bărbatul cu care s -a măritat fata lor? ; Cum îi spui la aceea mică, de lut, cu toartă și din care bei apă? , întrebări
preluate din NALR Crișana.

35
 chestionarul introductiv care cuprinde 57 de întrebări despre lo calitatea în
cauză și despre informator;
 chestionarul general care cuprinde 1943 de întrebări ordonate pe domenii
semantice;
 chestionarele speciale care cuprind 547 de întrebări referitoare la agricultură,
meserii.
Dialectologul obține texte dialectale în urma aplic ării acestor chestionare precum și a
discuțiilor libere tematice, din punct de vedere etnografic, sociologic sau lingvistic.
În luna noiembrie a anului 2018, subsemnata , originară din comuna Belcești, județul Iași,
m-am deplasat în localitatea Pecica, jud ețul Arad în căutarea unor informatori comunicativi,
deschiși și dornici să împărtășească experiențele lor de viață, precum și tradițiile și obiceiurile
locului. Am aplicat, inițial, un chestionar de 130 de întrebări, reducându -l ulterior la 90 de
întrebăr i.
Am fost pusă în postura de ancheta tor și a trebuit să am în vedere mai multe aspecte în
privința subiecților vorbitori. În primul rând, în momentul în care informatorul nu este dornic
să colaboreze cu anchetatorul, cea mai bună metodă este ca anchetator ul să înceapă cu
întrebările referitoare la tradiții și obiceiuri pentru a căpăta încrederea acestora. Recunosc că
în momentul în care am început anchetele mi -a fost teamă că oamenii nu vor comu nica, se vor
speria c ând vor auzi că sunt înregistrați. Acest lucru s -a întâmplat cu primul informator
anchetat. Înainte de a încep e ancheta i -am transmis că îl voi înregistra. A fost de acord, însă
pe parcursul anchetei s -a blocat de mai multe ori, neputându -și stăpâni emoțiile. În cazul altor
subiecți, am început d irect cu întrebările referitoare la tr adiții și obiceiuri, apoi cu
chestionarul, iar în cele din urmă , am revenit iar asupra unor întrebări refe ritoare la rețete
culinare etc. După terminarea anchetei, le -am transmis că au fost înregistrați. Unii mi -au
mărturisit că am procedat corect, deoarece dacă ar fi știut că sunt înregistrați nu ar mai fi
răspuns. În majoritatea cazurilor, oamenii au fost comunicativi și au colaborat. M -a
impresionat o bătrânică în vârstă de 75 de ani93, care deși știa că este înregist rată, s-a
comportat foarte natural, a folosit termeni specifici zonei și a povestit foarte multe întâmplări
din viața ei. Pe de altă parte, am observat că în cazul unui alt informator în vârstă de 70 de
ani94, acesta a făcut tot posibilul să mascheze și să folosească doar termeni ce țin de norma
literară. De -a lungul convorbirilor tematice am observat, că subiecții vorbitori nu pot
abandona atât de ușor particularitățile graiului crișean.95Ancheta dialectală în ca uză este

93 Vezi anexa VII .
94 Vezi anexa XI .
95 Vezi anexele I, IV, VI .

36
construită doar pe baza materialului lingvistic preluat din localitatea Pecica. Pentru a căpăta
încrederea subiecților vorbitori, m -am adresat, de fiecare dată, în subdialectul mol dovenesc,
am încercat să le exemplific cum sunt tradițiile în zona din care provin, cu alte cuvinte, am
apelat la caracteristicile psihice, culturale și socio -umane. Astfel, am reușit să creez o
atmosferă plăcută și familiară.
Am anchetat un număr de 12 persoane, toate diferite în felul lor, întrucât alții au călătorit
mai mult, alții mai puțin, unii sunt mai timizi , alții mai puțin. Astfel că, subiecții anchetați
sunt:
1.Sârcă Viorica are 44 de ani, este originară din localitatea Pecica, însă copilăria și -a
petrecut -o în comuna Boxig, comuna natală a mamei. În prezent este divorțată, nu are copii și
nici loc de munc ă, astfel că este casnică. A terminat 10 clase pe care le -a făcut, atât în Pecica
cît și la Ineu . Nu a călătorit foarte mult, mărturisind că doar pe durata școlii a vizitat Ineul. În
momentul în care am anchetat -o am constatat că, vorbirea ei nu a fost alt erată de influențele
urbane, păstrând pe parcursul anchetei dialectale particularitățile specifice graiului de care
aparține.
2. Palcu Iosana , cunoscută după porecla păstrată de la părinți a lu Vă lériia. Are 63 de ani,
fiind originară din comuna Boxig, ju dețul Arad, dar a venit în Pecica în momentul în care s -a
căsătorit. În prezent este văduvă și are 4 copii. Vorbește cu mult patos despre nunta ei și
despre tradițiile din comuna Boxig. Este reținută în primă fază, de cele mai multe ori are
tendința să fol osească termeni ce țin de normă, dar se corectează în momentul în care
anchetatorul pune întrebarea „ mai spuneți și altfel? ”. Aceasta a călătorit în Ungaria precum și
la Arad.
3. Chelea Ghiorghina Lucica are 36 de ani și a absolvit 8 clase plus trei profe sional pe
care le -a făcut în Arad . Aceasta este originară din localitatea Pecica și precizează că lucrează
de foarte mult timp în Italia, fiind de altfel, cunoscătoare a limbii italiene. Este căsătorită de 7
ani, soțul acesteia fiind originar din comuna Be lcești, județul Iași. Am observat că
informatoarea folosește foarte rar, termeni ce țin de subdialectul moldovenesc. Vorbește cu
multă bucurie despre copilul pe care trebuie să -l nască, despre tradițiile de nuntă, despre
rețetele culinare și despre P ta dă Pe ca, care este specifică zonei. În prezent nu mai lucrează
în Italia, ci în Arad la o firmă de centuri de siguranță. Tot aceasta îmi mărturisește că
majoritatea persoanelor din localitate nu mai prezintă un interes pentru vorbirea străveche,
fiecare fiind influențat de tehnicile moderne.
4. Raicu Aurel este cunoscut după porecla Ráicu. Acesta este originar din localitatea
Pecica , a absolvit 11 clase , este căsătorit și are 45 de ani. A făcut armata, despre care

37
povestește cu zâmbetul pe buze și îi plac e munca câmpului. Am observat că la începutul
anchetei prezenta o urmă de teamă asupra a ceea ce avea să se petreacă, însă am fost foarte
mulțumită pentru că a răspuns conform așteptărilor mele. Vorbirea lui nu a fost atinsă, în
totalitate, de influențele urbane. A călătorit în mai multe locuri cu serviciul, prin Timișoara,
Huși etc. În prezent lucrază la o firmă de petrol.
5. Roman Maria Andreea este cunoscută după porecla Marĉ. Aceasta are 51 de ani, a
absolvit 13 clase la școala Gheorghe Lazăr din locali tatea Pecica. Este originară zonei
pecicane, este căsătorită și are un copil cu care se mândrește foarte mult. Mi -a plăcut de
această doamnă, pentru că vorbește foarte detaliat despre cum prepară buca tele culinare,
despre activitățile pe care le desfășoară de crăciun și paște. Se observă că vorbirea ei a fost
influențată de tendințele urbane, întrucât, la majoritatea întrebărilor din chestionar, aceasta a
răspuns cu noțiuni ce țin de norma literară. În prezent lucrează la o firmă de centuri de
siguranță Joyson Safety Systems și a călătorit prin Croația, Ungaria, Constanța.
6. Toader Ana era cunoscută în Maramureș după porecla Paládi. Aceasta are 62 de ani,
însă nu este originară din Pecica, ci este venită din Maramureș în urma căsătoriei cu soțul. A
absolv it 10 clase, a lucrat 10 ani în cadrul CAP -ului și încă 18 ani ca femeie de serviciu.
Vorbește cu mult patos despre tradiții și obiceiuri, semn că am reușit să îi câștig încrederea,
însă nu insistă asupra discuțiilor despre soțul ei. De altfel, am aflat că aceasta este văduvă și
că pe toată perioada în care a fost căsătorită, a trăit foarte rău cu soțul. La acest subiect
vorbitor am întâmpinat probleme deoarece, prezenta o anumită teamă asupra faptului că va fi
înregistrată. Am constatat că tinde să răspund ă la unele întrebări din chestionar cu termeni pe
care îi folosea în Maramureș. În prezent este casnică.
7. Juncan Stela , supranumită după tată a lu măxî m, are 75 de ani și a absolvit 6 clase. N -a
fost stabilită în alte localități și este originară din co muna Pecica, județul Arad. A lucrat în
tinerețe ca femeie de serviciu la revizia de vagoane CFR Arad, mutată ulterior, din cauza unei
boli, la perdele, apoi la magazie , în schimb nu a fost calificată. A călătorit în Arad și București
am fuost ĉefer s tă ș-am putút să călătu orésc, n -am plăt t trénu . Pot spune că aceasta a fost
cea mai comunic ativă și deschisă dintre toți cei anchetați, întrucât a răspuns la întrebări
conform așteptărilor mele. Vorbește cu mult drag despre copiii ei și despre cum le -a făcut
nuntă, despre mama și unchiul ei care aveau origine americană.
8. Sârca Mihaela Adriana , în vârstă de 43 de ani este originară din comuna Perieni,
județul Vaslui. Are 8 clase plus 2 profesional, absolvite la Bârlad la Școala Numărul 10. În
prezent lu crează la Joyson Safety Systems la zuóna industrii álă. A călătorit în special prin
zona Moldovei: Suceava, Botoșani dar și în București, Cluj, Maramureș, Sighetu Marmației.

38
Această doamnă m -a ajutat foarte mult să găsesc informator ii. Mi -a propus mai mul te
persoane și m -a dus personal la acestea. Deși este originară din Vaslui, am constatat că și-a
pierdut accentul moldovenesc, fiind predominant cel crișean. Dar cu toate acestea, vorbirea ei
a fost influențată de tendințele urbane, astfel că, la unele înt rebări răspunde cu termeni din
norma literară. Aceasta ne informează că majoritatea pecicanilor se deplasează cu bicicleta.96
9. Juncan Ioan , supranumit Ruóĉicu în vârstă de 74 de ani, a absolvit 8 clase în localitatea
Pecica, fiind de altfel și originar d in acest loc. A lucrat în trecut la Goștad în cadrul CAP -ului
ca și sofer și la fabrica de conserve din Arad. În prezent este pensionar ieșind la pensie după
revoluție. A călătorit la Arad, Basarabia și Ungaria. Este puțin timid și reținut, dar am fost
mulțumită pentru că am aflat cum se face brânza97, rachiul, și că inainte , oamenii locuiau în
sălașe.
10. Juncan Rodica este soția domnului Juncan Ion. Aceasta este supranumită după soț a lu
Juŋcá n , în vârstă de 70 de ani este originară din comuna Caran, jude țul Timiș. A absolvit 11
clase și a lucrat ca și contabilă la Cooperativa din Pecica. A călătorit prin diferite țări: ieu
călătuorésc în tăt ánu , mi-s pensiuonáră. Am  fuost și îň ermánii a, păŋ Cru áțiia, la
Venéțiia, în Túrĉa, îm Basarábii a. A fost puțin timidă și dezorientată, dar a fost
comunicativă iar răspunsurile au fost clare. De la această doamnă am aflat că pecicanii sunt
oameni credincioși, postesc în timpul postului paștelui, merg la înviere, însă nu duc produsel e
culinare la sfințit, așa cum se obișnuiește în Moldova. Pot spune că a răspuns conform
așteptărilor mele.
11.Crucean Gheorghe supranumit Ráțu, în vâstă de 70 de ani, a absolvit 7 clase plus 3
profesionale și este originar din șocalitatea Pecica. Acest d omn a părut destul de iritat pe toată
durata anchetei dialectale. A încercat din răsputeri să mascheze accentul său, iar la întrebările
din chestionar a răspuns doar cu termeni din norma literară. Dar cu toate acestea, de la acest
domn am aflat cum se face salamul, că termenul „cucuruz” este de orgine maghiară, că a trăit
în copilărie la sălaș și că toată viața a avut profesia de tractorist.
12. Sârca Geanina Andreea , în vârstă de 29 de ani, a terminat Facultatea de Finanțe și
Bănci din Arad iar în prezent lucrează la o firmă de centuri de siguranță Joyson Safety
Systems. Este originară din localitatea Pecica și a călătorit în special în Grecia, Ungaria, Deva
dar și la Belcești, comună din județul Iași. Aceasta este cea mai tânără dintre subiecții
anchetați, dar cu toate acestea, prezintă cel mai mare interes să povestească despre memoriile
ei, despre tradițiile locale. În cadrul întrebărilor din chestionar am constatat că la multe dintre

96 Vezi anexa VIII .
97 Vezi anexa IX .

39
acestea nu a știut să răspundă, ac est aspect fiind evidențiat de faptul că nu a avut animale și că
a locuit la bloc.
În concluzie, toți subiecții vorbitori au încercat să răspundă cum au știut ei mai bine, fiind
cooperativi și sociabili. În unele cazuri, a trebuit să intervin prin formularea întrebărilor de
mai multe ori, p rin oferirea de exemple, cu scopul de a -i ajuta pe informatori. Am ajuns la
concluzia că, doar oamenii în vârstă sau care au copilărit la bunici continuă să păstreze
formele învechite, în timp ce, tinerii și oamenii de vârsta a doua, au tendința de a ascun de
aceste forme, deși cunoscute de către ei, cu intenția de a oferi anchetatorului o imagine „mai
bună” despre ei.

II.2. Subdialectul crișean

În nord -vestul regiunii dacoromâne întâlnim subdialectul cri șean. Acesta este situat la nord
de râul Mur eș fiind cupris între Crișana și partea de vest a Transilvaniei, în special în județele
Bihor, Alba -Iulia, Satu -Mare, Cluj și Arad. Putem afirma că subdialectul în cauză este vorbit
în partea de nord a Banatului, în partea de vest a Maramureșului și Clujul ui, o mică parte în
Hunedoara și în tot ținutul Crișanei.
„Din punct de vedere lingvistic, graiurile crișene se învecinează la sud cu subdialectul
bănățean, la nord -est cu graiurile maramureșene, la est cu graiurile transilvănene de nord -est,
iar la sud -est cu graiurile din Transilvania de centru și de sud.”98 În sud -estul Crișanei se
formează o zonă de tranziție către subdialectul bănățean, aceasta fiind restrânsă până în partea
de nord a Crișului Alb, în vest se extinde până spre Ineu, Șiria, Arad, spre T ransilvania până
la est de Brad și Deva, iar în sud -est include partea de nord -est a Banatului și o mare parte din
Țara Hațegului.
În cazul acestui subdialect, nu vorbim despre un caracter omogen, deoarece putem distinge
patru graiuri: graiul bihorean , întâlnit în special în centrul și în jumătatea sudică a Crișanei,
graiul moților, întâlnit în Abrud, Arieș dar și pe albia râurilor Vidra și Gârda, graiul someșan
întâlnit la cetățenii din nordul Crișanei și din sudul vărsării mijlocii a râului Someș și grai ul
oșean întâlnit în nordul Satului Mare, în Țara Oașului, făcând posibilă trecerea de la graiurile
crișene la cele maramureșene.

98 Sorin Guia, Elemente de dialectologie română , Editura Vasiliana ‘98, Iași, 2014, p. 106.

40
Printre autorii principali care au dezbătut subdialectul crișean se numără Emil Petrovici. În
una dintre lucrările sale99, vorbește în paralel despre cele trei subdialecte (moldovean,
muntean, bănățean) în cadrul cărora îl aduce în discuție și pe cel de -al patrulea subdialect (cel
crișean) „pe care îl consideră mai puțin unitar decât celelalte subunități100”. Conform acestuia,
subdialectul crișean este mai mărunțit în vorbirea locală în comparație cu celelalte
subdialecte101. În ceea ce privește nivelul fonetic, s -a ajuns la concluzia că „limba română nu
va mai evolua la un moment dat în așa fel încât după treizeci, patruzeci de ani s ă constatăm
deosebiri foarte sensibile între doi termeni102”. De altfel, tot Ovid Densusianu constată că „pe
lângă cei doi factori care contribuie la schimbarea vocabularului, mai este un alt factor,
factorul estetic ce colaborează la transformările linguist ice103”.

II.2.1. Trăsături fonetice, morfologice și lexicale ale graiului crișean

II.2.1.1 Fonetica

Vocalismul
Sistemul vocalic al subdialectului crișean este apropiat graiurilor din nordul și vestul
dacoromânei și cuprinde mai multe variații. Acesta cuprinde două serii de vocale: seria
vocalelor posterioare în care este cuprinsă vocala ǫ și seria vocalelor anterioare în care e este
prezentat alături de un ę (deschis), un ẹ (închis), un į (deschis) și un ĕ (aflat în poziție
anterioară) situat între ă și e. În graiul bihorean și în graiul din Țara Moților, se remarcă faptul
că vocalele -e și -ă, aflate în poziție neaccentuată, au tendința să se închidă la į, eventual ặ:
gruásặ, galiátâ, ĉereálį , gúșặ. În momentul în care vocala e este urmată d e articolul -le se
produce, prin disimilare, închiderea acesteia: fét’ile, lápt’ile . În cazul diftongului oa (cu
pronunție ua), se observă monoftongarea acestuia la ó, fenomen ce se produce în urma
labializării vocalei a și înlăturarea elementului semi vocalic104: sóre, nópt’ĕ, gólă, puót’ĕ.

99 Emil Petrovici, tudii de dialectologie și toponimie , Editura Academiei Republicii Socialiste România,
București, 1970, p. 38 -49.
100 Sorin Guia, Elemente de dialectologi e română , Editura Vasiliana ‘98, Iași, 2014, p. 107.
101 Emil Petrovici, raiul românesc de pe Crișuri și omeș , „Transilvania”, 1941, p. 551 -558.
102 Ovid Densusianu, Limba română în secolul al XVIII -lea. Evoluția estetică a Limbei Române , Editura
Minerva, Bu curești, 1977, p. 207.
103 Ibidem , p. 208.
104 Sorin Guia, Elemente de dialectologie română , Editura Vasiliana ‘98, Iași, 2014, p. 108.

41
În acest subdialect întâlnim trecerea vocalelor palatale ( e, i) la vocalele centrale ( ă, î)105, ea
se monoftonghează în a: stătém, tundéi, gătém. Spre deosebire de subdialectul moldovean și
bănățean, în subdia lectul crișean, acest fenomen se petrece numai în existența consoanelor s,
z, ț: sî ŋgur , zámă , pazắsc, par nțâ . Velarizarea vocalelor anterioare e și i aflate după
constrictivele prepalatalele ș și j se produce separat în cazul indivizilor în vârstă sau f ără
studii: v șînį , prajî t. Putem vorbi, de altfel, despre develarizarea lui ă și î la e și i care se
produce atunci când sunt precedate de oclusive velare, iar vocala din silaba următoare este
palatală: sk’int éiĕ. Fenomenul deschiderii lui ă protonic l a a, întâlnit atât în subdialectul
moldovean cât și în cel crișean, se petrece în momentul în care a este accentuat, însă în
cuvinte în care se găsesc alte vocale accentuate: padúre , batrî nă , capatát , gasắșt. Diftongul
ea accentuat, în poziție finală se monoftonghează la é, fenomen întâlnit în Moldova,
Maramureș, Crișana dar și partea centrală și estică a Transilvaniei: avé, zîĉé, nimeré, puném.
În cazul vocalei posterioare labiale o din diftongul uo, aceasta se disimilează106 și-și pierde
rotunjimea, devenind posterioară nelabială ă: uăráș, uărb. În nord -vestul Crișanei întâlnim
trecerea lui ie la é, fenomen prezent și în graiurile ardelenești: prét’in107. Atunci când întâlnim
în cealaltă silabă un alt e, vocala ę (deschis) se potrivește cu un é aparținând limbii literare sau
graiurilor muntene: véd’e, mér’e, k’étre, k’éptăni, l éje, tr ébe, uospétẹ. Fenomenul reprezintă
un arhaism, un mijloc între e a și actualul é din limba standard: leáge > lége >lége , meáre >
mére > mére. Acesta se pet rece si atunci când vocala accentuată e se deschide în prezența
unei vocale asemănătoare în următoarea silabă: curék’, to‿f élu, cot’éț. Acest fenomen
prezent în nordul Moldovei, nordul Transilvaniei, Maramureș și Banat s -a răspândit și în cazul
diftongu lui ea, ia accentuați, situați într -o silabă finală, respectiv precedați de alte consoane
decât cele palatale: țîném, tăiét, purĉé.
Prin disimilație regresivă, se observă intenția de deschidere a lui ă protonic la a: maritátặ,
pacurári, harmasári . Deschiderea lui ă protonic la a este prezentă și atunci când accentul
cade pe altă vocală: carbúnį , padúria, matușói. În cazul vocalelor posterioare nelabiale ă și î,
rotunjite de semivocala posterioară labială u, se produce asimilarea vocalică regresi vă: zúuă.
Proteza vocalei a tinde să predomine în zona Crișanei, însă acest fenomen este întâlnit și în
Moldova: amirós , mă ascắlt, amắsur.

105 Matilda Caragiu – Marioțeanu , Dialectologie română , Editura Didactică și Pedagogică, București ,1977, p.
153.
106Disimilați e – cf. DEX „ Modificare sau dispariție a unui sunet sub influența unui alt sunet identic sau
asemănător dintr -un cuvânt”.
107 Sorin Guia, Elemente de dialectologie română , Editura Vasiliana ‘98, Iași, 2014, p. 109.

42
În subdialectul crișean, cuvintele se pot termina în u final afonic și asilabic urmat de
consoane simple (blidu , zắru) sau grupuri consonantice108 (vorbắscu) sau în i final final
afonizat: miĉi.
În sufixele -ari, -eri, -tori, i final afon este conservat în majoritatea graiurilor dacoromâne
(rotári, suĉitóri), însă în aria unde se păstrează u final afon, cuvi ntele se termină în iu
(rotáriu, suĉitóriu).
U nu se consonantizează, fiind prezent în forme ca mắduuă, văduuă. Acest aspect este
întâlnit în majoritatea graiurilor crișene, însă există și excepții. În graiurile de la sud de Crișul
Alb, precum și o parte din nord -estul Crișanei, u se consonantizează la h sau la v (mắduvă ,
mắduhă ).

Consonantismul
În sistemul consonantic al subdialectului crișean se înregistrează un număr foarte mic de
arhaisme, datorită progresului continuu. Dacă este să comparăm celelalte subdialecte
(moldovean, maramureșean, bănățean), observăm că în Crișana fonetismul arhaic ḑ, care se
fricativizează la z, este mai apropiat de subdialectul muntean și de limba română litarară. În
localitatea Pecica, în cadrul întrebărilor indire cte cu privire la datini și obiceiuri, toți sătenii
anchetați au răspuns cu africata dentală fricativizată. Consoana africată alveolo -palatală surdă
ĉ, prezentă în subdialectul crișean, tinde să rămână identică limbii literare: ĉérgă, z ĉe, ĉobán ,
piĉóre, ĉorápk’. În privința africatei sonore ĝ, oamenii care n -au o anumită pregătire
intelectuală și cei care au o anumită vârstă o pronunță j: mérjim , jem, báje. În Elemente de
dialectologie română , Sorin Guia afirmă „pronunțarea lui ĝ ca j este rezultatul coa cțiunii
tendinței interne de pronunțare a africatei sonore ca fricativă și a influenței maghiare, care a
impulsionat realizarea acestei tendințe ” (op. cit., 2014: 113).
În cazul subiecților tineri, cu studii medii, aceștia tind să folosească forme cu fonet isme
literare109: ĝínere , mérĝem. În sistemul consonantic se înregistrează și oclusivele dentale t, d,
n (câteodată, l și r), care sunt palatalizate de vocalele anterioare, rămânând intacte: pregătéșt ę ,
d’eșt áptă , scót e, împárt ę . De altfel, întâlnim în Crișana confuzia oclusivelor palatale k’, g’ cu
dentale muiate t’, d’, în momentul în care diftongul ea și vocalele anterioare le urmează: ( să)

108 Ibidem , p. 111 .
109 Ibidem , p. 113 .

43
t’éme, având sensul „să cheme”, t’ag, cu sensul de „cheag”, únd’iie cu sensul de „unghie”.
Același lucru se î ntâmplă și în cazul labialelor p, b (rareori și a lui v), care se palatalizează în
formele t’ și d’: t ei pentru „piei”, ștird´ pentru „știrb”.
În privința bilabialei surde p, observăm, forme palatalizate în stadii intermediare, care
păstrează bilabiala: împĉedicát , pk’i uári, iar în Oaș întâlnim variante precum: um ‿pt’ic ,
copt’ii, męreái. Uneori, apar și forme unde palatalizarea se produce în stadiul final, pierzând
labiala k’, t’: tok’ésc, k’ipéri. Deseori apare confuzia palatalelor k’, g’cu dental ele t, d muiate:
uunt’i , cu sensul de „unchii”. Formele care se palatalizează alternează numai cu formele în
care bilabiala surdă este neschimbată: cuopíi, picóre, căp ță .
În ceea ce privește bilabiala sonoră b, observăm că apar mai puține forme palata lizate decât
cele în care labiala tinde să -și păstreze norma literară: zg’áră în paralel cu zbiáră. Pentru
oclusiva nazal ă bilabială m, palatalizarea se produce doar sporadic în stadiul intermediar:
m élu , m ireásă, m rilį mai ales la persoanele în v ârstă. Se observă în cazul labiodentalelor f
și v, fonetismele literare, care rămân neschimbate în cele mai multe cazuri: fiérbe, fiér,
uoperáțiie. În partea de nord a Crișanei, găsim labiodentala f palatalizată în stadiul h’ (h’éră,
h’ir, h’in) sau ( érbį, formă care apare în majoritatea graiurilor de pe Valea Crișului și
Munții Apuseni). În toată zona Crișanei, labiodentala sonoră v se palatalizează în stadiile d’
(d’ir pentru „vin”) și, mai rar, stadiul g’ (g’éspẹ, g’in ‿ars ). În cazul formelor p alatalizate,
acestea coexistă cu cele în care labiala rămâne intactă, fiind mult mai numeroase: vițeá, v șinį .
În centrul, sudul Crișanei dar și în vestul Transilvaniei, observăm că în grupul consonantic
sl se produce epenteza oclusivei velare c: scloi pentru „sloi”, sclănină pentru „slănină”. În
nord-vestul Crișanei, precum și în Țara Moților, se produce proteza constrictivelor dentale s și
z: scoborî t , zbícu.
S, z, ț sunt consoane care au un caracter dur și care determină velarizarea următoarei
vocale, fenomen întâlnit în toată zona nordică a dacoromânei: săc, Dum ezắu, prînzắsc,
bisắricặ. Cât despre consoanele ș și j, acestea își păstrează timbrul palatal în cea mai mare
parte a Crișanei.
Specialiștii ne informează despre existența rotacismului110 pe întreg ținutul Crișanei.
Rotacismul „avea în vechea dacoromână o răspândire mult mai mare; astăzi el este în regres,

110 Rotac ism – cf. DEX „ transformarea în limba română a lui n intervocalic în r, la cuvintele moștenite din limba
latină.

44
fiind sporadic atestat chiar în aria în care se menține încă111”. Astfel, acest fenomen există
„mai mult la stadiul de aducere aminte, deli mitând diferențele lingvistice dintre generații112”.
Putem concluziona că fonetismul crișean cuprinde caracteristici decisive, rezultate în urma
dependenței reciproce a sistemului vocalic cu cel consonantic. Așadar, cele două sisteme au
contribuit, și încă c ontribuie la conturarea subdialectului crișean, precum și la producerea
transformărilor fonetice pe care le suportă fiecare cuvânt în parte.

II.2.1.2. Morfologia

Substantivul
În subdialectul crișean se observă utilizarea variantelor identice de nom inativ și vocativ ale
numelor proprii feminine terminate în -ă sau -e: Ánă, Ileánă, Flóre. Despre genitivul
substantivelor proprii putem spune că acesta se formează cu ajutorul articolului proclitic ( a)
lui, lu, li: Măr ia lu Ileána, Iiuónu lui Dumí tru. Dativul este exprimat, de cele mai multe ori,
printr -un substantiv care este precedat de prepoziția la: dau de mîŋcáre la pru ŋc, i-am scris la
táta. Prepoziția către (folosită și în variantele cătă, cata) cu valoare de dativ, se folosește mai
ales după verbele de comunicare: uo zîs cắtă máma , uo zîs úrsu cáta vúlpe . Pentru
substantivele comune cu formă de vocativ terminația este -ule, dar accentul cade pe penultima
silabă: vărúle .

Articolul
Întâlnit în toată regiunea nordică a Crișanei, articolul genitival are forma invariabilă a: a
m eu, a lui, a méle. În ceea ce privește articolul hotărât de genitiv -dativ singular, acesta are
forma -li, care se folosește atât proclitic ( Iiuắnu li Iáŋcu) cât și enclitic ( mólele cápuli ).
Conform lui Vasile Frățilă, articolul hotărât proclitic este mai extins decât cel enclitic113.

111 Caragiu – Marioțeanu Matilda , Dialectologie română , Editura Didactică și Ped agogică ,București ,1977, p.
156.
112 Sorin Guia, Elemente de dial ectologie română , Editura Vasiliana ‘98, Iași, 2014, p. 118.
113 Vasile Frățilă, Probleme de dialectologie română , Editura Astra, Blaj, 2010, p. 122 .

45
Pronumele
În cadrul subdialectului crișean, pronumele demonstrativ, răspândit atât în jumătatea
nordică a țării cât și în aria sudică, distinge două forme: pronume demonstrativ d e apropiere
cu variantele simple: aiísta, iísta, ắsta, aiéștia, aiéstea și pronume demonstrativ de depărtare:
aĉéla , aĉéea, aĉéia, aĉélea114. Observăm, de altfel, că pronumele și adjectivele nehotărâte
ilustrează formele uáreĉĕ, cu sensul de „ceva, vreun, vreo”, uareĉ e, cu sensul de „cineva,
vreun, vreo”, ácărĉi ĕ, cu sensul de „oricine” și ácărĉĕ pentru „orice”. Pronumele și
adjectivele pronominale posesive prezintă versiuni fonetice diferite față de cele din limba
română literară: ( a) m o, (a) mę, a nost , a nóstă, a noșt’, a nóst.
Spre deosebire de celelalte graiuri, toate pronumele personale de persoană a III -a singular
feminin, cazul acuzativ, cu formă neaccentuată ( uo, uă) sunt folosite cu forma de masculin:
uo am‿văzút , uo jucát .

Verbul
În subdialectul crișean, conjugările prezintă unele diferențe față de norma literară și față de
celelalte graiuri: a țî á și a rămî á sunt verbele care și -au păstrat conjugarea a II -a, perfect ca
în latină ( uoi țî é, uoi rămî é). Ca și în subdialectul bănățean, unele verbe de conjugarea I și
a IV-a se conjugă la prezentul indicativului și al conjuctivului, însă fără sufixele -ez și -esc:
ĉin pentru „cinez”, săr pentru „sărez”, îňĉátă pentru „încetează”, strălúĉe pentru
„strălucește” . În m omentul în care verbele sunt lipsite de sufixul -esc, acesta apare în alte
graiuri: sînțắsc pentru „simt”, împărțắsc pentru „împart”, despărțésc pentru „despart”. Cât
despre verbul a scuipa, acesta conține doar forme de conjugarea a IV -a: a scuipi , a skipi , a
știopi.
„În unele graiuri din Crișana (mai ales din partea centrală și nordică) și din vestul
Transilvaniei, se înregistrează la indicativ și conjuctiv prezent și la gerunziu, forme iotacizate
ale verbelor cu tema în -n; aceste forme sunt prezente în nord-vestul Crișanei și al
Transilvaniei și la verbe cu tema în -r115”: viu, să v ie, să rămî iu, ĉéiu. În cazul verbele cu
tema în t-, d-, observăm că acestea nu se iotacizează: văd, rîd, trimắt, cu excepția formei poĉ,
să poĉ, pentru „să pot”, care este răspândită aproape în toată aria subdialectului crișean.
Verbul a ști, la persoana a III -a, își păstrează forma etimologică ști, așa cum întâlnim în toate
graiurile din Transilvania.

114 Vezi Matilda Caragiu -Marioțeanu , Dialectologie , p. 157.
115 Ibidem , p. 158 .

46
Verbele a bea, a da, a sta, a vrea înregistrează forme analogice și bisilabice la persoana a
III-a, atât singular cât și plural, a conjunctivului: să béie, să d’éie, să stéie, să vr éie. Astăzi,
aceste forme sunt caracteristice Moldovei, Transilvaniei de nord și Banatului. Conjuncția și
este folosită „cu valoare de conjuncție subordonatoare și ca morfem al conjunctivului116” în
regiunea localizată între Crișul Alb și Someș: nu vr éu și merg (nu vreau să merg), ce și fac?
(ce să fac?), vrę și vádă (vrea să vadă).
În sudul Crișanei și în Țara Moților este utilizat per fectul simplu. Câteva graiuri din aceste
regiuni folosesc forme învechite precum văzúm, văzút, sufixul flexionar -ră lipsind la
persoanele I și a II -a plural. Pentru perfectul compus, persoana a III -a, se observă că auxiliarul
are la singular forma o, iar la plural, forma or. În lucrarea Dialectologie română , Matilda
Caragiu -Marioțeanu ne precizează „ or este mai frecvent în estul Crișanei și în vestul
Transilvaniei”, iar despre forma o, ne spune că „apare și la persoana a III -a plural” ( op.
cit.,1977: 158). În norma literară, la conjunctivul perfect se păstrează unele forme din limba
literară veche: să fiu mărs , să fii mărs .
Participiul cunoaște forma feminină în unele forme verbale compuse cu auxiliarul a fi:
am‿ fo cîntátă , l-am ‿fo văzútă . În ceea ce privește condiționalul perfect, acesta distinge
mai multe versiuni:
a. varianta preluată din norma literară, răspândită în toată regiunea Crișanei:
ar fi făcut ;
b. varianta constituită din perfectul compus al verbului a vrea și infinitivul
verbului de conjugat , întâlnită în nordul Crișului Alb și Țara Oașului: am vrut
mîŋca, am vrut cînta ;
c. varianta constituită din imperfectul auxiliarului a vrea , la persoana a III,
singular și verbul de conjugat la infinitiv, întâlnită în jumătatea sudică a Crișanei:
vrę mîŋca , vrę cînta .
În anumite graiuri răspândite în nordul Crișului Alb și în jumătatea nordică a Crișanei,
imperfectul recunoaște o formă sintetică, care constă în prezența formelor identice de
persoana a III -a, singular și plural, indicând păstrarea formelor et imologice la persoana a III -a
plural, însă fără -u analagic: ei durm é, ei mîŋcá , ei faĉé, precum și o formă analitică alcătuită
cu ajutorul gerunziului: s-or fost culcînd , am‿ foz‿văzî nd. Timpul verbal mai mult ca
perfect conține forme perifrastice, cr eate din perfectul compus al auxiliarului a fi și participiul
verbului de conjugat: o foz zîs „zisese”, o fos rămás „rămăsese”. În unele graiuri din Crișana,
vestul Transilvaniei și izolat în Banat, sunt menționate forme vechi de imperativ negativ,

116 Sorin Guia, Elemente de dialec tologie română , Editura Vasiliana ‘98, Iași, 2014, p. 121.

47
alcătuite din adverbul de negație nu și infinitivul lung: nu cîntáreți! , nu vă bátereți! , nu vă
laudáreț! .
În regiunea Crișanei se menționează apariția adverbelor și locuțiunilor verbale prezentate
cu un înțeles specific acestei regiuni: ad nt e („mai înainte”), amant e („mai înainte”,
„adineauri”), altán ( „direct, fără ocolișuri”), ánd’irę , ánd’iręt ĕ („în alt loc”), atúňĉinea
(„atunci”), hăpt amuú („chiar acum”), nd’e („unde”). Din prepoziția derept (dirept), derivă
formele prepoziționale dîr, dărt, dîrt, dip, dipt („pentru, de”).

II.2.1 .3. Lexicul

Structura vocabularului subdialectului crișean cuprinde un număr amplu de forme de
origine latină care, în decursul anilor, au dispărut din unele ariile dialectale sau au supraviețuit
în interiorul limbii lite rare sub formă de expresii: ar nă „nisip” ( < lat. arena), brî ŋcă „mînă”
(< lat. branca) , cuvânt păstrat în norma literară sau în subdialectele celelalte doar în expresiile
„a da brînci, a cădea în brînci”, eventual în derivatul a îmbrînci ; a custa „a trăi” (< lat.
constare), duroare „durere” ( < lat. dolorem), ped’estru „olog, neputincios” (< lat. pedester),
săcret „pustiu, nelocuit” (< lat. secretus), a pițiga „a ciupi”, mărit „bărbat”. Din acest punct
de vedere, specialiștii lingviști consideră subdialect ul crișean drept arie conservatoare.
Pe teritoriul Crișanei au migrat, de -a lungul istoriei, popoare germanice și maghiare. Se
remarcă astfel, distincția unor arii conservatoare sau inovatoare, grație contactelor și
împrumuturilor din limba germană și mag hiară. Termenii specifici ai acestui subdialect sunt:
nari „nas”, a se cota „a se privi”, cotătoare „oglindă”, abua -abua „nani -nani”, poplon
„plapumă”, mășini „chibrituri”, prunc „copil”, a hori „a cînta”, cîtingam „încet” balatruc
„piatră mică și rotundă cu care se pisează sarea”, goz „nutreț pentru vite”, cios „paznic de
câmp”. În atlasele lingvistice se înscriu și alte forme specifice zonei situate în vestul țării: a
călca „a treiera cu mașina”, clăpaci „ciocan de bătut coasa”, clop „pălărie”, copós „chel”,
galfăd „palid”, bolînd „nebun”, pițiga „a pișca”, scopit „scuipat”.
De-a lungul timpului, influența maghiară și -a resimțit prezența asupra locuitorilor crișeni.
Astfel, această influență s -a extins în graiurile transcarpatice, dar, mai ales în partea de nord –
vest a Crișanei: cios „paznic de câmp”, cismaș „pantofar”, gaci „izmene”, șogor „cumnat”,
tʹeglă „cărămidă”, tʹeglar „cărămidar”, tolcer „pâlnie”, fedeu „capac”, dărab „bucată”,
tʹemeteu „cimitir”, chefe „perie”, copârșeu „sicriu”, lepedeu „cearceaf”. Împrumuturile din
limba germană tind să influențeze într -o oarecare măsură subdialectul crișean. Unele forme de

48
origine germană sunt înfăptuite prin filieră maghiară: țucur „zahăr”, laibăr „haină”, asântare
„recrutare”, paradică „pătlăgea roșie”.

49
Capitolul al III -lea

III.1. Trăsături fonetice, morfologice și lexicale specifice localității Pecica,
județul Arad

Localitatea Pecica este situată în vestul țării, la 25 de km de județul Arad. Plecând de la
așezarea geografică, speciali știi lingviști au încadrat graiul din această zonă în categoria
subdialectului crișean. În urma anchetei dialectale pe care am întocmit -o, am constatat mai
multe trăsături ce conferă unicitate subdialectului crișean. Astfel, în paginile următoare am
încercat să identific aceste trăsături întărindu -le veridicitatea prin oferirea unor exemple clare,
preluate din chestionarul lingvistic aplicat subiecților vorbitori, precum și din discuțiile libere
pe care le -am avut cu aceștia despre obiceiuri și tradiții.

III.2.1. Fonetica

Vocalismul
În localitatea Pecica se observă monoftongarea diftongului oa la ó, fenomen ce se produce
în urma labializării vocalei a și dispariția elementului semivocalic. Acest fenomen este
remarcat în răspunsurile subiecților vorbito ri. Astfel încât, la întrebarea „ Ce zici că îți este
sora tatălui sau a mamei? ”, o persoană a răspuns uŋk’óie (f, 36 de ani, 11 clase), iar la
întrebarea „ Cum îi ziceți la accea cu o roată în față și pe care o împinge omul, când cară
nisip, pământ, pietr e?”, un vorbitor a răspuns róbă (f, 62 de ani, 10 clase). Pentru întrebarea
„Cum îi ziceți vasului lunguieț, de lemn, în care femeia spală rufele? ”, am constatat că patru
subiecți au răspuns trócă (f, 44 de ani, 10 clase, b, 45 de ani, 1 1 clase, f, 75 de ani, 6 clase, b,
74 de ani, 8 clase). În schimb, l a întrebarea „ Ce trebuie să deschizi ca să poată intra carul în
ocol?”, am remarcat că doar un singur subiect a spus pórta (f, 62 de ani, 10 clase). Î ntrebarea
„Cum îi spui la aceea cu care tai pânza? ”, aduce doar două răspunsuri identice, și anume
fórfică (f, 63 de ani, b, 45 de ani, 11 clase), în timp ce la întrebarea „Cum îi spuneți la aceea
înaltă care se întoarce după soare și din semințele căreia faci uleiul? ”, doar un singur
vorbitor folosește term enul flóre (b, 45 de ani, 11 clase). La întrebarea „ Cum îi spui la aceea
cu care tai iarba? ”, patru persoane obișnuiesc să pronunțe cóse (f, 63 de ani), eventual cósă

50
(b, 45 de ani, 11 clase, f, 62 de ani, 10 clase, b, 74 de ani, 8 clase), iar la întreb area „Cum îi
spuneți la apa sărată în care s -a acrit varza? ”, două persoane au spus móre (f, 63 de ani, f, 75
de ani, 6 clase). În urma discuțiilor libere, unii subiecți anchetați folosesc termeni precum
nepótă, tórnă, róșii (anexa 1), pitócă (anexa 3), îŋgrópă (anexa 2), pót’e (anexa 4), hóŋga
(anexa 5), móle, pruosópe, tót’e (anexa 6), afumătóre, Vióră, próspătă (anexa 7) reliĝósă
(anexa 6) șóŋcă (anexa 10, 12) pentru nepoată, toarnă, roșii, pâine, îngroapă, poate, horă,
moale, prosoape , toate, afumătoar e, proaspătă, religioasă, șuncă .
Pe lângă monoftongarea diftongului oa, în localitatea anchetată se observă tendința
vocalelor -e și -ă să se închidă la į, respectiv ặ. Majoritatea subiecților anchetați utilizează
formele sărbătuórilį, alégį, găsétį, prăjéștį, miréșį , cár į , pú į, ú dį, núcặ, plăĉ ntặ, dulĉáțặ,
sárặ, mireásặ, făiínặ. În momentul în care vocala e este urmată de articolul -le, aceasta are
tendința să se închidă prin disimilare. Acest fenomen se întâlnește destul de rar, în special la
persoanele în vârstă. La întrebarea „ Dacă fratele dumitale a făcut ceva și eu te întreb cine a
făcut cutare lucru, dumneata cum răspunzi? ”, dintre cei doisprezece subiecți anchetați, patru
au răspuns frát’įle (f, 75 de ani, 6 clase, b, 74 de ani, 8 clase, f, 70 de ani, 11 clase, b, 70 de
ani, 7 clase). În cadrul discuțiilor libere, se observă forme precum f étʹile, frátʹile117.
Atunci când în silaba următoare este un alt e, vocala deschisă ę este asemănătoare unui é
din norma literară. Conform lui Vasile Frățilă, acest „fenomen constituie un arhaism, un
stadiu intermediar între diftongul ea și actualul é din limba standard: fe áte > féte > féte, ve áde
> véde > véde, le áĝe > l éĝe > léĝe118”. Mai putem observa exemple precum: muiére (în. ch.
8)119 k’éie (în. ch. 30) , (f, 63 de ani, b, 45 de ani, 11 clase, f, 51 de ani, 13 clase, f, 62 de ani,
10 clase, f, 75 de ani, 6 clase, b, 74 de ani, 8 clase, f, 29 de ani, studii universitare), scînt’éie
(în. ch. 39), (f, 75 de ani, 6 clase). Observăm că la întrebarea „ Cum se cheamă aceea galbenă,
dulce și bună de mâncat pe care o face albina? ”, părerea subiecților anchetați este împărțită:
doi dintre aceștia au răspuns mn’érie (b, 45 de ani, 11 clase, f, 75 de ani, 6 clase) și doar unul
m’érie (b, 74 de ani, 8 clase ). Acest fenomen s -a produs și în cazul diftongilor accentuați ea
și ia „aflați în poziție finală sau urmați de alte consoane decât cele palatale120”. Astfel, acest

117 Vezi anexa VII .
118 Vasile Frățilă, Probleme de dialectologie română , Editura Astra, Blaj, 2010, p. 118.
119 La întrebarea „ Ce-i este un bărbat aceea cu care s -a însurat el? ” trei subiecți vorbitori au răspuns muiére (b,
45 de ani, 11 clase, b, 74 de ani, 8 clase, f, 70 de ani 11 clase).
120 Sorin Guia, Elemente de dialectologie română , Editura Vasiliana ‘98, Iași, 2014, p. 108 .

51
fenomen apare în mai multe anexe: vid’ém, trebié (anexa 1), aléĝe, așé (anexa 2), abé (anexa
7).
Un alt fenomen important este acela în care diftongul uo nu se delabializează atunci când
este urmat de consoane labiale. La întrebarea „ Caii, vacile zici că sunt vite, dar noi ce zici că
suntem ?”, patru subiecți din d oisprezece au răspuns uómini (f, 44 de ani, 10 clase , b, 45 de
ani, 11 clase, f, 62 de ani, 10 clase, b, 74 de ani, 8 clase ). De altfel, la întrebarea „ După ce
moare omul, în ce îl pui ca să -l îngropi? ”, răspunsurile vorbitorilor oscilează între forma
veche cuopîrșéu și forma literară sicríu. Pentru întrebarea „ Dacă unui copil i -a murit tatăl și
mama s -a măritat din nou, ce -i este copilului bărbatul acela? ”, unsprezece persoane au
răspuns măștihuói. În cadrul întrebării „ Cum se cheamă acela făcut dea supra acoperișului și
pe care iese fumul? ”, toți cei doisprezece subiecți au răspuns huorn.
După consoanele dure z, s, ț, precum și după cele prepalatale ș, j are lor velarizarea
vocalelor anterioare e și i care se velarizează în urma durif icării consoan elor care urmează.
Astfel că, la întrebarea „ Cum îi spui la casa cu cruce în vârf, unde face preotul slujba? ”, doi
subiecți au răspuns bisắrică ( f, 44 de ani, 10 clase, f, 36 de ani, 11 clase). De altfel, acest
fenomen se întâlnește și î n discuțiil e libere: zîc, șî, zîĉé, pățắști (anexa 1), zî ua, rețî n, țî ie, zî é,
zăĉ (anexa 2), găsắști, țîném (anexa 3), înțălés , zî, strắițîle, auzî t (anexa 4), țăs (anexa 6),
cuțî t, țînút, duóuăzăĉ, triizăĉ, pátruzăĉ , sî ŋgură , tăițắi, mințắsc, puțî ne , Dumnezắu (anexa 7),
ĉíňĉizăĉ , zî lę (anexa 9). După consoanele dure diftongul ea se monoftonghează la a ca în
cazul cuvintelor zámă , márgă (anexa 1, 7), sáră (anexa 2), sámănă , atî ța, găsá (anexa 7), dar
și a întrebării „ Ce zici că face albina cu acul? ”, în cadrul căreia, cinci subiecți au răspuns
înțápă (f, 44 de ani, 10 clase, f, 63 de ani, f, 51 de ani, 13 clase, f, 62 de ani, 10 clase). U neori
i final asilabic dispare: cîrnáț , grăm éz, tăț (anexa 2), paș (anexa 4) , tuótuș (anexa 5).
Adeseori în gra iul crișean apare j, în locul lui ĝ. În urma pătrunderii influenței maghiare pe
teritoriul românesc, s -au produs „ fenomenele de acomodare și de ajustare care capătă valențele
generale ale mediului, adică vorbitorii sînt foarte deschiși la contacte (împrumu turile și
preluările fiind stimulate și producîndu -se în ritmuri și cu rate ridicate, deci mai lesnici os), dar
fără a da neapărat întâ ietate absolută limbii primitoare, și fiind orientați mai degrabă către
comunitatea dominantă121”. De altfel, pronunțarea lu i ĝ ca j „este rezultatul coacțiunii

121 Alexandru Gafton, Caracterul neîntrerupt al influențelor maghiare asupra românei , preluat de pe site -ul
https://www.researchgate.net/publication/271852861_Caracterul_neintrerupt_al_influentelor_ maghiare_asupra_r
omanei , accesat la 25 iunie, 2019.

52
tendinței interne de pronunțare a africatei sonore ca fricativă și a influenței maghiare, care a
impulsionat realizarea acestei tendințe122”.
Acest fenomen îl întâlnim în răspunsurile date de subiecții vorbitori. Astfel c ă, la
întrebarea „ Când o femeie naște doi copii odată, cum zici că sunt copiii? ”, doar un singur
vorbitor a răspuns jémini (f, 44 de ani, 10 clase); la întrebarea „Ce zic părinții că le este
bărbatul cu care s -a măritat fata lor? ”, am observat că cinci in formatori au răspuns jínere (f,
44 de ani, 10 clase, b, 45 de ani, 11 clase, f, 75 de ani, 6 ani, b, 74 de ani, 8 clase, f, 70 de ani,
10 clase); l a întrebarea „ Dacă torni apă pe foc, ce se întâmplă cu el? ”, trei persoane au
răspuns să stî nje (f, 44 de a ni, 10 clase, f, 75 de ani, 6 clase, b, 74 de ani, 8 clase), iar la
întrebarea „Ce zici că face albina cu acul? ”, șase subiecți au răspuns împúnje (f, 44 de ani, 10
clase, b, 45 de ani, 11 clase, f, 75 de ani, 6 clase, f, 43 de ani, 10 clase, b, 74 de ani , 8 clase, f,
70 de ani, 10 clase). Pe lângă răspunsurile cule se din chestionar, fenomenul se observă și în
discușiile libere: să st rî nje (anexa 1), mérjem (anexa 2) , strî njéi (anexa 4), sterjá , strînjám
(anexa 7 , 9), merjám , înțăléji, strînjáu, sujé (anexa 9) , culéjm (anexa 10) , déjetu (anexa 11).
În unele cazuri, vocala e devine ă, fenomen pe care îl întâlnim și în graiul pecicanilor.
Astfel că, la întrebarea „ Când un bătrân îți povestește cum a petrecut când era tânăr, zici că
îți povestește c um a dus -o în…”, șase informatori au răspuns tinăreáță; la întrebarea „ Cum îi
spui la casa cu cruce în vârf, unde face preotul slujba? ”, doi subiecți au răspuns bisắrică ( f,
44 de ani, 10 clase, f, 36 de ani, 11 clase) , la întrebarea „ Ce faci cu ușa câ nd apeși pe clanță și
o dai în lături ca să poți intra în casă? ”, patru informatori au răspuns dăsk’ d (b, 45 de ani, 11
clase, f, 62 de ani, 10 clase) respectiv dășk’ d (b, 74 de ani, 8 clase), în timp ce la întrebarea
„Când ușa casei e încuiată, ce faci cu cheia ca să poți intra înăuntru? ”, au răspuns șase
subiecți, iar variantele acestora au oscilat între dăscúi, dăsk’ d , dăsk’ zi, dăscuiém. La
întrebarea „ Cum îi spuneți la pânza prin care treci laptele? ”, am observat că doar un un
informator a răspun s străcurătu ór (b, 74 de ani, 8 clase). Fenomenul este întâlnit și în cadrul
discuțiilor libere: rắpid’e , dăpárt’e , pățắști, dă, să, (anexa 1), dăp nd’e (anexa 1 , 5), pă, cắtră,
bineînțălés (anexa 2 , 12), găsắști, triizăĉ (anexa 3), pắste, pắntru (anex a 5), țăs (anexa 6),
dăcî t, dăsfácă , țăsút, pắstă, spăriát, străcurát (anexa 7) .
În unele cazuri, se produce fenomenul de asimilație regresivă în cazul lui ă protonic care
tinde să se deschidă la a. Atfel că fenomenul se observă în răspunsurile date de i nformatori.
La întrebarea „ Cum îi ziceți femeii care ține copilul în brațe la botez? ”, am constatat că doar o
singură persoană a răspuns náșa (f, 62 de ani, 10 clase), la întrebarea „ Ce trebuie să deschizi

122 Sorin Guia, Elemente de dialectologie română , Editura Vasiliana ’98, Iași, 2014, p. 113.

53
ca să poată intra carul în ocol? ”, toți subiecții au răspuns puárta, cu excepția unui singur
subiect, iar la întrebarea „ Dar dacă este mai mică (prin care intră numai oamenii)? ”, patru
informatori au răspuns uúșa (f, 44 de ani, 10 clase, b, 45 de ani, 11 clase, f, 51 de ani, 13
clase, f, 62 de ani, 10 c lase). Alte cuvinte: múzica (anexa 2) .
Un alt fenomen foarte des întâlnit în localitatea Pecica este păstrarea lui i în poziție finală
și afonizat. Astfel că, fenomenul se observă în răspunsurile celor doisprezece subiecți
anchetați. La întrebarea „ Ce nume au, cu un cuvânt, toți oamenii din părțile astea? ”, toți cei
doisprezece informatori au răspuns pe cáni; la întrebarea „ Caii, vacile zici că sunt vite, dar
noi ce zici că suntem? ”, răspunsurile celor doisprezece informatori variază între formele
uámeni și uómen i; la întrebarea „ Când o femeie naște doi copii odată, cum zici că sunt
copiii?”, unsprezece subiecți au răspuns ĝémeni, în timp ce doar un singur informator a
răspuns jémeni; la întrebarea „Cum se numesc bețișoarele care se aprind când le f reci de cutie
și pe care le cumperi? ”, am constatat că un număr de cinci persoane folosesc termenul
k’ibr íturi (f, 36 de ani, 1 1 clase, b, 45 de ani, 11 clase, f, 43 de ani, 10 clase, b, 70 de ani, 10
clase), la întrebarea „ Cum îi zici la adăpostul ca o î ncăpere în care stau vitele, mai ales
iarna?”, se observă că opt persoane obișnuiesc să folosească termenul grajdi (b, 45 de ani, 11
clase, f, 51 de ani, 13 clase, f, 62 de ani, 10 clase, f, 75 de ani, 6 clase, f, 43 de ani, 10 clase, b,
74 de ani, 8 clas e, b, 70 de ani, 10 clase, f, 29 de ani, studii universitare. Alte cuvinte: păr nți,
bucắți, plăĉ nturi  (anexa 1), cîrnáț i, ásuzi, jumắri, cîți, prápuri (anexa 2), duomnișuóri, nași,
lumînắri, suocri, mulți (anexa 3), îňĉép i, pîrjuoléști, speli, rî ndur i, tráĝer i (anexa 4),
muórcuovi, cartuófi, prăjitúr i (anexa 5), ĝéruri, nímen i (anexa 6), uúmbl i, dánsuri (anexa 7),
șuoféri, particulár i (anexa 9), Paști (anexa 10), cuptuóri (anexa 11), ruoți, griji (anexa 12).

Consonantismul
În ceea ce privește arhaismele, î n lucrarea Probleme de dialectologie română , Vasile
Frățilă afirmă că „arhaismele în sistemul consonantic al graiurilor de nord -vest sunt puține și
ele nu cuprind întreaga arie” ( op.cit. 2010 : 119), acest fa pt fiind datorat de evoluția acestora.
Făcând o deosebire între celelalte subdialecte123, constatăm că în Crișana și în special în
localitatea Pecica, fonetismul arhaic ḑ nu mai apare, s -a fricativizat la z. Din acest punct de
vedere, putem spune că subdiale ctul crișean se apropie foarte mult de cel muntean și de norma

123 Subdialectul bănățean, moldovean și maramureșean.

54
literară. Astfel că, putem observa fenomenul în termenii folosiți de subiecții anchetaț i. Spre
exemplu, observăm formele uo văzút (în loc de u o văḑut), frúnză, zámă (anexa 1), zî uua,
brî nză, zăpádă (anexa 2), Dumnezắu (anexa 7), care conțin africata dentală fricativizată.
Fonetismul arhaic ĝ (< lat. j + o + u sau d + e + i în hiat cu ó sau ú)124 nu se bucură de o
prezență însemnată în localitatea Pecica125, astfel că, majoritatea preferă fo netismul literar j:
ajúns (anexa 1), jucắm, jále (anexa 2), ajútă (anexa 3), juŋg’át (anexa 4), pătrunjél (anexa 5),
juácă (anexa 7). Doar în Țara Moților și Țara Oașului africata prepalatală ĝ a rămas
nealterată, nu a evoluat la constrictiva j.
În localitatea Pecica consoana africată alveolo -palatală surdă ĉ apare nealterată, fiind
identică cu forma din limba literară, respectiv cu cea a graiurilor din sudul țării. Astfel că,
fenomenul este observat în răspunsurile date de cei doisprezece subiecți anch etați. De
exemplu, la întrebarea „ Cum îi ziceți la locul unde sunt îngropați morții într -un sat?” nouă
subiecți vorbitori au răspuns ĉimitír126. Putem observa fenomenul și în răspunsurile altor
întrebări în urma cărora am constatat că pecicanii folosesc term enii crúĉe (în. ch. 20), beĉ (în.
ch. 34), ĉuocán (în. ch. 38), surĉéle127(în. ch. 42), ĉenúșă (în. ch. 43), ĉuob (în. ch. 49),
suĉituór (în. ch. 51), ĉurdár 128 (în. ch. 68) , ĉúrdă (în. ch. 69), ĉuobán (în. ch. 73), bun ĉi , ș-
atúňĉa, atúňĉ , zîĉé, ĉevá, ĉápă, máĉină , miĉ, pláĉe , plăĉ nturi , întuárĉe, cóĉiiĕ (anexa 1),
fáĉe, piĉuáre, șúňĉile , treizéĉ, îňĉépem , dulĉáță , niĉ (anexa 2), îmbráĉe (anexa 3),
ierbiĉideáză, ĉupiléșt’e (anexa 4), uobiĉéi, ĉímbru (anexa 5), aiĉá, ĉéia, duĉéi (anexa 6),
ĉuoĉ, păpúĉ (anexa 7), petréĉere (anexa 8), pátruzăĉ (anexa 9), aĉéia (anexa 10), deĉ, ĉínșpe
(anexa 11), biĉiclétă , piĉ (anexa 12). La unii subiecți vorbitori se observă că utilizează forme
asemănătoare cu cele din subdialectul moldovenesc: să fá e , zî é, éla, buo é, élea (anexa 2 ,
7)129.
În privința africatei prepalatale sonore ĝ se observă că subiecții vorbitori, în special cei în
vârstă, folosesc construcții în care îl cuprind pe j (atunci când provine din i + o, u sau din d +
i, e + ó, ú 130). De ex emplu, la întrebarea „Când o femeie naște doi copii odată, cum zici că

124 Sorin Guia, Elemente de dialectologie română , Editura Vas iliana ‘98, Iași, 2014, p. 112.
125 De exemplu, din cei 12 subiecți anchetați, nu am întâlnit, nici măcar în cazul celor în vârstă, fonetismul arhaic
ĝ, majoritatea preferând fonetismul literar j.
126 Se observă că trei informatori preferă forma veche muormínț (f, 44 de ani, 10 clase, f, 63 de ani, f, 36 de ani,
11 clase), un informator forma ĉemetéu (f, 62 de ani, 10 clase), iar un informator gruápă (f, 51 de ani, 13 clase).
127 Doar un singur subiect vorbitor folosește termenul surĉéle (f, 62 de ani, 10 clas e).
128 Am constatat că doar trei informatori folosesc termenul ĉurdár (f, 51 de ani, 13 clase, f, 62 de ani, 10 clase, b,
74 de ani, 8 clase), în timp ce majoritatea preferă termenul vacár .
129 Este vorba despre doamna Palcu Iosana în vârstă de 63 de ani, ori ginară din comuna Boxig, județul Arad și
doamna Juncan Stela, în vârstă de 75 de ani, originară din comuna Pecica, județul Arad.
130 Vasile Frățilă, Probleme de dialectologie română , Editura Astra, Blaj, 2010, p. 120.

55
sunt copiii? ” un vorbitor folosește termenul jémeni131. Pe lângă aceasta, constatăm că
pecicanii mai folosesc termeni precum jínere132 (în. ch. 15), să stî nje133 (în. ch. 44), împúnje
(în. ch. 90), să strî nje (anexa 1), mérjem (anexa 2) , strî njéi (anexa 4), sterjá , strînjám (anexa
7, 9), merjám , înțăléji, strînjáu, sujé, înțăléji (anexa 9), culéjm (anexa 10), déjetu (anexa 11).
În cazul oclusivelor dentale t, d, n (uneo ri l și r) care sunt precedate de vocale anterioare, se
produce palatalizarea acestora. Astfel, fenomenul tinde să cuprindă și zona Pecica, lucru
evidențiat prin răspunsurile informatorilor. De exemplu, la întrebarea „Dacă fratele d -tale a
făcut ceva și eu te întreb cine a făcut cutare lucru, d -ta cum răspunzi?” răspunsurile
informatorilor oscilează, astfel că întâlnim variante precum frát’ele , frát’ile , frát’e -meu.
Pe lângă aceasta, observăm și alte cuvinte: n ’evástă (în. ch. 8), cúrt’e (în. ch. 24),
scînt’éie134, scînt’éi (în. ch. 39), k’ibr t’e (în. ch. 41), șt’érgură , șt’ergár (în. ch. 58), frî n’e
(în. ch. 70), mn’elúță , mn’eálă (în. ch. 71), gréd’ină (în. ch. 83), mn’érie (în. ch. 89), rắpid’e ,
dăpárt’e , vid’ém , répid’e , pú ’e , b ’e , depi d’e, tuát’e, fiért’e , buorcán’e , úșt’e , spát’e
(anexa 1), pîrjuoléșt’e, árd’e , scuát’e, cárn’a , lápt’e , puovést’e , fuárt’e, n’égru , dimin’áță
(anexa 2) .
În localitatea Pecica se observă confuzia oclusivelor palatale k’, g’ cu dentalele muiate t’,
d’, fenomen ce se produce, în special, la persoane în vârstă. De exemplu, la întrebarea „ Cum
le spui la bucățile mici care sar din lemn când îl tai cu toporul?” doi subiecți au răspuns áșt’ii
(f, 63 de ani ) respectiv iéșt’ii (f, 75 de ani , 6 clase) pentru „așchii”, răt’ ie135 (în. ch. 88) , răt ie ,
(anexa 4) pentru „rachiu” , t’ag (anexa 9) pentru „cheag”.
Palatalizarea labialelor nu domină în zona pecicană ( așa cum se petrece în Moldova și
Bucovina) , astfel că în lucrarea Elemente de dialectologie român ă, Sorin Guia ne informează
„alături de forme cu labialele palatalizate în diferite stadii, apar mai des formele bilabialele p,
b, m și labiodentalele f, v nealterate” ( op. cit. 2014 : 115).
Conform Luminiței Botoșineanu „cel mai evident dintre fenomenele fonetice care
afectează labialele este palatalizarea136”. În ceea ce privește bilabiala surdă p, în Crișana apar,
de obicei, forme în care labiala este palatalizată în stadii intermediare, cu păstrarea labialei

131 Vorbitor 1, f, 44 de ani, 10 clase.
132 Am observat că doar cinci informatori folosesc termenul jínere, în schimb, ceilalți șapte utilizează termenul
din norma literară ĝínere .
133 La această întrebare, doar patru informatori au răspuns să stî nje, iar restul de opt persoane au preferat să
răspundă să să stî ňĝe.
134 Doar o singură persoană a răspuns scînt’ éie ( f, 75 de ani, 6 clase), în timp ce restul informatorilor au avut
răspunsuri ușor diferite: scîntéie.
135 Vorbitor 9, b, 74 de ani, 8 clase.
136 Luminița Botoșineanu, Graiul de pe valea sup erioară a omeșului Mare , Editura Alfa, Iași, 2007, p. 96.

56
(de exemplu, forme precum împĉedicát , cuopk’íi, ĉorápk’ ). Acest fenomen se întâlnește
foarte rar în localitatea Pecica. Putem observa că doa r câțiva informator i utilizează form e
precum k’ipéri, tuok’eáză137. Apar forme în care bilabiala surdă este neschimbată: piĉuáre dă
puorc (anexa 7), cuopíi (anexa 4), pipér (anexa 5). De exemplu, la întrebarea „ Ce zici că -ți
este fratele tatălui sau al mamei? ” toți subiecții vorbitori au răspuns uŋk.
În localitatea Pecica bilabiala sonoră b apare ca în limba literară. De exemplu, la întrebarea
„Cum îi spu i la casa cu cruce în vârf, unde face preotul slujba ?” cei doisprezece pecicani au
răspuns bisérică , b ’e (anexa 2).
În cazul oclusivei nazale bilabiale m se produce fenomenul de palatalizare. Acesta se poate
observa, de exemplu în răspunsurile întrebări i „Cum îi ziceți la oaia tânără de un an, care
încă n -a fătat?”. Întâlnim mai multe variante m elúță (f, 63 de ani , f, 43 de ani, 10 clase ),
m eálă (b, 4 5 de ani, 11 clase , b, 74 de ani, 8 clase ). La întrebarea „ Cum se cheamă aceea
galbenă, dulce și bun ă de mâncat pe care o face albina? ” se observă că fenomenul
palatalizării se produce în unele răspunsuri: m érie (b, 45 de ani, 11 clase, f, 75 de ani, 6
clase). Apar și cuvinte în care labiala este nealterată care sunt mai des întâlnite: mielúță (f, 36
de ani, 11 clase, f, 75 de ani, 6 clase , b, 70 de ani, 7 clase), miel (f, 51 de ani, 13 clase),
miuáră (f, 62 de ani, 10 clase), meálă (f, 70 de ani, 11 clase), miére138.
Fonetismele literare tind să existe și în privința labiodentalelor f și v în loc alitatea Pecica.
Acest aspect îl putem observa în cuvintele: să fierb, fiért’e , să pú ’e la fi ert (anexa 1), fiéră,
friptúră , frămî ntă , venít (anexa 2).
Consoanele dure z, s, ț, produc velarizarea următoarei vocale, așa cum se petrece în
întreaga ari e nordică a dialectului dacoromân. De exemplu, la întrebarea „ Cum îi spui la casa
cu cruce în vârf, unde face preotul slujba? ”, doi subiecți au răspuns bisắrică. De altfel, acest
fenomen se întâlnește și î n discuțiil e libere: zîc, șî, zîĉé, pățắști (anex a 1), zî ua, rețî n, țî ie, zî é,
zăĉ (anexa 2), găsắști, țîném (anexa 3), înțălés , zî, strắițîle, auzî t (anexa 4), țăs (anexa 6),
cuțî t, țînút, duóuăzăĉ, triizăĉ, pátruzăĉ , sî ŋgură , tăițắi, mințắsc, puțî ne , Dumnezắu (anexa 7),
ĉíňĉizăĉ , zî lę (anexa 9). În ceea ce privește consoanele ș și j, acestea își păstrează timbrul
palatal în momentul în care vocalele anterioare e și i le însoțesc.

137 vezi anexa I, VII.
138 Acest răspuns a fost dat de către șapte persoane. De altfel, remarcăm că două persoane optează pentru
varianta miére dă alb nă (f, 51 de ani, 13 clase, f, 62 de ani, 10 clas e).

57
„Dentala sonantă nazală n, în același context fonetic, evoluează la 139”, fenomen ce se
produce și în lo calitatea în cauză. De exemplu, la întrebarea „ Ce nume au, cu un singur
cuvânt, toți oamenii din părțile astea? ” ce doisprezece informatori au răspuns pe cá i. Alte
cuvinte: né e (în. ch. 7), p v iță (în. ch. 34), pú ’e , b ’e (anexa 1), cár ’a , ’égru (anexa 2),
fă i ă (anexa 3), pu į (anexa 4), dimi ’áța (anexa 5).

Modificări fonetice

Epiteza este „modificarea fonetică întâlnită frecvent în româna veche, care constă în
adăugarea unui sunet vocalic la sfârșitul cuvântului140”. Această modifica re apare și în
localitatea care a fost supusă anchetei dialectale. Astfel că, observăm epenteza vocalei a în
adverbele: atúňĉa, ș-atúňĉa141 (anexele 1, 2, 7, 9, 10, 11 ), acúma (anexele 3, 5, 6, 7, 11), aiĉa
(anexele 1, 2, 3, 6, 7, 9, 10, 11 ), d-atúňĉa (anexa 9), juóia (anexa 10), nimíca (aneza 12) .
Se observă această modificare la majoritatea subiecților anchetați, însă în cazul a doi
informatori (b, 45 de ani, 1 1 clase, f, 43 de ani, 10 clase), fenomenul fonetic nu se
înregistrează.
Asimilația este modific area fonetică caracterizată prin „adaptarea unui sunet aflat într -o
poziție slabă la un sunet aflat într -o poziție tare142”. În localitatea Pecica se observă, în cazul
câtorva subiecți informatori, o tendință pentru asimilația consonantică regresivă : cuorínda
pentru „colindă”, prugușuóru pentru „plugușor” (anexa 4, b, 45 de ani, 11 clase), descúrță
pentru „desculță” (anexa 5, f, 51 de ani, 13 clase). De altfel, se observă asimilația vocalică
regresivă , ce se produce prin rotunjirea posterioarei nelabiale ă în cuvinte precum: bisérică
(în. ch. 21), tắte (anexa 5) , tắtă, tăt143, cắtă (anexa 7 , 9) și asimilația vocalică : căstrăveți 
pentru „castraveți” (în. ch. 89). În vorbirea populară se observă, adesea, asimilarea lui a > e:
îmbr eĉe (anexa 7) .
Disimilația , fenomen fonetic în urma căruia, un sunet dintr -un cuvânt se modifică în
momentul în care este influențat de un sunet vecin. Constatăm prezența disimilației
consonantice progresive în forma éla pentru „acela”, buo e pentru „bocet”, élea pentru

139 Vasile Frățilă, Probleme de dialectologie română , Edi tura Astra, Blaj, 2010, p. 120.
140 Sorin Guia, Dialectologie română, tudii și corpusuri de texte , Editura Vasiliana ’98, Iași, p. 147 .
141 Unii subiecți vorbitori folosesc abuziv adverbul ș-atúňĉa ((f, 44 de ani, 10 clase , b, 74 de ani, 8 clase).
142 Sorin Guia, Dialectologie română, tudii și corpusuri de texte , Editura Vasiliana ’98, Iași, p. 131.
143 Formele tắtă, tăt pentru tot și toată și -au pierdut rotunjimea, acestea fiind influențate de posterioar a nelabială
ă aflată la sfârșitul formei de feminin.

58
„acelea” ( f, 63 de ani, f, 75 de ani, 6 clase), precum și a disimilației consonantice în formele
răt’ ie pentru „rachiu”, áșt’ii pentru „așchii”, t’ag pentru „cheag”, tihuón pentru „tifon”.
Afereza este modificarea fonetică în interiorul căreia se produce căderea unui sunet sau a
unei silabe de la începutul cuvântului. La întrebarea „ Cum zici la partea de sus a casei făcută
din tablă, țiglă, stuf, ca să nu plouă în casă? ” se observă în unele răspunsuri dispariția vocalei
a: cuperiș (f, 44 de ani, 10 clase, b, 45 de ani, 11 clase) pentru „acoperiș” , î și dispariția
nazalei n: n -apuói (f, 44 de ani, 10 clase) pentru „înapoi” , ň ĉepút (f, 63 de ani) pentru
„început” ; dispariția vocalei e în forma nerveáză (f, 75 de ani, 6 clase) .
Sincopa este o altă modificare fone tică care se caracterizează prin căderea unei vocale din
interiorul cuvântului, care este situată între două consoane. Acest fenomen se produce în unele
răspunsuri date pentru întrebarea „ Pe ce pune omul capul când se culcă? ”. Astfel, se observă
că cinci i nformatori folosesc termenul pernă, iar în cazul celorlate șapte răspunsuri, i nu se
mai sincopează: pérină . Alte cuvinte : g’ivétă (anexa 7), cî țva (anexa 9), cătát (anexa 4) , núma
(anexa 6).
Apocopa este modificarea fonetică în urma căreia una sau mai multe sunete de la sfârșitul
cuvântului cad. Aceasta apare prin „reducerea vocalei finale dintr -un cuvânt sub influența
vocalei inițiale din cuvântul următor144” și este prezentă în forme precum: ĉe-i acuóluo, c-uo
știuút, s-adúnâ , úscă, s-adúĉe (anexa 1), cuoznácul , iárt-uo, mérį (anexa 2), da ‿ îňĉépe
(anexa 3), iei du‿la sápâ , pîn‿la amn’i áz, am‿fuo (anexa 4), ș-apuói (anexa 5), n-
am‿făcút , ș-acuóluo (anexa 6), perd, n-ai luoc, g’ivétă, abé, c-atúňĉ, suor-mea(anexa 7), ș-
a‿duóua zî (anexa 8), n-am avút , p-acuóluo (anexa 9) .
De altfel, se observă și prezența metatezei , care presupune mutarea unor sunete în
interiorul cuvintelor cu scopul de a ușura pronunțarea. De exemplu, la înt rebarea „ Ce mai pui
la murat pentru iarnă ( sunt lungi și cresc în grădină )? ” patru subiecți vorbitori au răspuns
crăstăvéți  pentru „castraveți145”.

144 Sorin Guia, Dialectologie română, tudii și corpusuri de texte , Editura Vasiliana ’98, Iași, p. 144.
145 În cazul acestui substantiv se p roduce conservarea formei care se apropie cel mai mult de etimon: bg.
krastavica .

59
III.2.2. Morfologia

Substantivul
În subdialectul crișean se observă apariția unor substantive în in teriorul cărora, consoanele
ș- și j- se palatalizează. De exemplu, la întrebarea „ Ce zici că îți este sora tatălui sau a
mamei?” cinci subiecți vorbitori au răspuns mătúșę (b, 45 de ani, 11 clase, f, 75 de ani, 6
clase, b, 74 de ani, 8 clase, f, 70 de ani, 11 clase, b, 70 de ani, 7 clase) pentru „mătușă”. Alte
cuvinte: rúje146 (în. ch. 80) pentru „rujă” , náșę / nănáșe (în. ch. 14), așé (anexa 2) pentru
„așa” , uúșę (anexa 3 / în. ch. 26 ) pentru „ușă” .
Substantivul veac (< sl. vĕkŭ) apărut în anexa 7 sub form a veĉ, este de genul masculin și
are formele de plural ve(a)ci , veacilor , vecii147. La unele substantive se produce ștergerea
opoziției formale prin desinența -u de singular și Ø la plural ca și în exemplul púiu (anexa
12) pentru „pui”. De asemenea, î n această localitatea apare adesea form a de plural plăĉ nturi 
(anexa 1) . Substantivul slúgă (anexa 11 ) este folosit destul de rar, dar cu toate acestea, cu
formă de masculin148.
În unele cazuri, genitivul substantivelor proprii, precum și al termenilor de înrud ire se
alcătuiește cu ajutorul articolului proclitic: a lu Vălérii a (anexa 2), Iúriș a lu R g ’er, fáta lu
Sílviia lu Juv în’éscu, a lu Măxî m (anexa 7), a lu Juŋcán (anexa 10) dar și cu articolul enclitic:
Claúdiia, Mihaiéla, Sándi (anexa 7), Anúța , Rodica , Stela (anexa 8).
Constatăm existența unor substantive care s -au format cu sufixul -e(a)ță. De exemplu, la
întrebarea „ Când un bătrân îți povestește cum a petrecut când era tânăr, zici că -ți povestește
cum a dus -o în…” doi subiecți vorbitori au răs puns tinăreáță (f, 44 de ani, 10 clase, f, 63 de
ani). În localitatea Pecica, aceste substantive nu sunt întrebuințate cu forma de plural, ci se
preferă doar forma de singular. Conform lui Constantin Frâncu, aceste forme de singular au
fost impuse treptat în limba literară149. Dativul este exprimat, de cele mai multe ori, prin
substantivul precedat de prepoziția la: la Nelu (anexa 7). Construcția cu prepoziția către, cu
valoare de gentiv, apare și în localitatea anchetată. De exemplu, construcți ile tắtă lúmea cắtă
cásă la zéĉe (anexa 7) și cắtă Cluj (anexa 11).

146 La întrebarea „ Cum îi spuneți la aceea înaltă care se întoarce după soare și din semințele căreia faci
uleiul?”, cinci informatori au răspuns rúje (f, 44 de ani, 10 clase, b, 45 de ani, 11 clase , f, 75 de ani, 6 clase , b, 74
de ani, 8 cl ase, f, 70 de ani, 11 clase ) pentru „rujă” sau „floarea soarelui”.
147 Constantin Frâncu, Gramatica limbii române vechi ,Editura Demiurg, Iași, 2009, p. 22.
148 Luminița Botoșineanu, raiul de pe valea superioară a omeșului Mare , Editura Alfa, Iași, anul 2007, p.
159.
149Constantin Frâncu, Gramatica limbii române vechi , Editura Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009, p. 29.

60

Articolul
Articolul genitival apare cu forma invariabilă a: a meu (anexa 8). Apar forme care se
construiesc cu ajutorul articolului proclitic: a lu Vălérii a (anexa 2), Iúriș a lu R g ’er, fáta lu
Sílviia lu Juv în’éscu, a lu Măxî m (anexa 7), a lu Juŋcán (anexa 10) dar și cu articolul enclitic:
Claúdiia, Mihaiéla, Sándi (anexa 7), Anúța , Rodica , Stela (anexa 8).
În unele cazuri, la substantivele feminine și masculine de declinare I apare a rticolul a:
nénea (în. ch. 7)150. În limbajul sătenilor pecicani, articolul hotărât enclitic -l nu apare, însă
aceștia tind să păstreze vocala de legătură -u: autuobúsu , bunícu , buliuónu, brádu (anexa 1),
culésu , puorúmbu , tractuóru, recuoltátu , cuolácu, acuordeuónu, sacsafuónu (anexa 2),
respectívu , ĝénu, salámu (anexa 3), puórcu, cápu , șuorícu , prî nzu, rî ndu, muoméntu ,
căpitánu , sărácu (anexa 4), muórcuovu, capácu , gústu (anexa 5), cuozuonácu , gălbenúșu
(anexa 6) .

Pronumele
Pronumele personal de persoana I are formele io, ieu151.
Se observă prezența pronumelor și adjectivelelor pronominale posesive în exemple precum
(a) mia, (a) nuástră , (a) meu (anexa 2 , anexa 5, anexa 11 ). Adjectivul posesiv „care însoțește
la singular, substa ntive nearticulate nume de rudenie poate fi, invariabil , neschimbându -și
forma152”. Acest fenomen îl putem observa în exemple precum: bun că -mia (anexa 5), fráte –
su, suór-mea (anexa 7). În cazul pronumelui demonstrativ, se observă că în localitatea Pecica
se folosesc două serii de forme: unul de apropiere care preia formele latinești simple în
exemple precum: ắsta (anexa 1, anexa 5, anexa 11), áștea (anexa 2, anexa 5), ástea, ásta
(anexa 3, anexa 5, anexa 6, anexa 7, anexa 12), áșt’ea (anexa 5, anexa 6) , áștealalt’e (anexa
6), d’áștea, ắștia (anexa 11) și unul de depărtare: éla, élea, a éia (anexa 2, anexa 7), aĉéia
(anexa 4, anexa 7, anexa 10), ĉéia (anexa 6, anexa 7), ĉéla (anexa 7), aĉéla (anexa 9 ).

150 La întrebarea „ Cum îi spui unui om care a trecut de 70 de ani? ” doi subiecți vorbitori au răspuns nénea (f, 63
de ani, f, 75 de ani, 6 clase ) pentru forma „nene”.
151 Aceste forme sunt folosite de toți cei doisprezece subiecți vorbitori.
152 Luminița Botoșineanu, raiul de pe valea superioară a omeșului Mare , Editura Alfa, Iași, anul 2007, p.
179.

61
Adjectivul
Adjectivul la gradul comparativ se formează adesea cu mai (< lat. magis) și cu adjectivul la
gradul pozitiv: uálă ĉevá mai  máre , st cle ĉevá mai  miĉ, mai mari (anexa 1), bucắți mai mari
(anexa 7), sarmále mai  miĉ (anexa 8).
În ceea ce privește superlativul, acesta se construieș te, de cele mai multe ori, cu ajutorul
adverbului tare: táre degrábă să măritáu  fétile (f, 75 de ani, 6 clase). De asemenea, în
exemplele „ să făĉá da ns cu f étį, cu fiĉu óri” (f, 75 de ani, 6 clase), „ mai să băteáu fičuórii
péntru f étį” (b, 74 de ani, 8 clase) observăm că elipsa substantivului fata aduce
substantivizarea adjectivului la superlativ relativ153.

Numeralul
La numeralele cuprinse între 1 și 10 se observă că acestea sunt destul de apropiate de
etimon și nu-și modifică foarte mult form a: únu < lat. unu(s) , unu(m) (anexele 6, 7), duóuă <
lat. duae154 (anexele 1, 2, 5, 7, 8, 9 ), duói < lat. dui (anexele 2, 6, 7), trii < lat. tres + i155
(anexele 2, 3, 4 , 6, 9), pátru < lat . quat(u)or (anexele 2, 3, 4 , 6, 7, 8, 9 ), uopt < lat. octo
(anexele 5, 9), șápte < lat. septem (anexa 7), z éĉe < lat. decem (anexa 7) , ĉíňĉ < lat. quinque
(anexa 7). Nu același lucru se întâmplă și în cazul numeralelor cardinale de la 11 – 19. De
regulă, acestea se formează cu prepoziția spre < lat. super și numeralu l zece, dar în vorbirea
localnicilor din Pecica , putem observa preferința acestora pentru forme precum : únșpe,
ĉínșpe, șáișpi (anexa 7), duóișpe (anexa 9) .

Verbul
Verbul a ști 156(< lat. scit) la persoana a III -a, singular își păstrează forma etimologi că, așa
cum putem observa în exemplul „ mă gîndésc că n -uo mai ști” (anexa 2). Uneori, se întâmplă
ca unele verbe care nu au sufixul -esc să apară cu acest sufix: mințắsc pentru „mint” (anexa
7). Verbul a lucra < lat. lucrare , apare de cele mai multe ori cu sufixul flexionar -ez (de
exemplu lucrez ), însă în cazul unui subiect vorbitor, constatăm tendința acestuia pentru forma

153 Constantin Frâncu, Gramatica limbii române ve chi,Editura Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009, p. 49.
154 Foarte important de adăugat că în perioada veche a limbii române, acest numeral avea trei forme la genul
feminin: doauă , doao , doo.
155 Trii este o variant ă populară care apare mai întâi în unele doc umente.
156 Verbului a ști la persoana a III -a singular apare în perioada veche cu aceeași formă etimologică atât în graiul
crișean cât și în cel transilvănean.

62
tare, fără sufix lúcră (anexa 4). Conform lui Constantin Frăncu, această formă este specifică
graiurilor nordice și este „înregistra tă încă de pe la 1550 în textele reprezentând varianta
literară bănățean -hunedoreană157.
La perfectul compus , persoana a III -a singular și plural, auxiliarul capătă forma o: „necázu
uo fuost c -uo murít fáta ”, „uo făcút pă su ór-mea” (anexa 7) , „uo venít și Ĉaușéscu” (anexa
3).
Mai-mult-ca-perfectul cuprinde forme perifrastice care sunt alcătuite din perfectul compus
al auxiliarului a fi și participiul verbului de conjungat158: „așá uo fuost ș -așá s -uo făcút”
(anexa 6) . În Localitatea Pecica conjuncti vul apare simplu, fără conjuncția și: să buoĉésc
(anexa 2), să descárĉe (anexa 4), să úmbli (anexa 7). În cazul verbului a usca (< lat. usticare )
constatăm că majoritatea locuitorilor folosesc forma scurtă úșt’e (anexele 1, 7).

III. 2. 3. Lexicul

Din momentul în care apare și pe parcursul dezvoltării sale, atât limba română cât și
poporul român, au suferit de pe urma influențelor popoarelor migratoare care au poposit de -a
lungul istoriei pe aceste meleaguri. De aici și starea actuală a limbii româ ne. Localitat ea
Pecica se remarcă printr -o serie de termeni care sunt specifici zonei, dar și de elemente de
origine latină, maghiară, slavă, sârbă, franceză, turcă. Astfel că, dintre termenii specifici
acestei localități amintim: măștihuói pentru „tată vitreg”, untuáie sau uŋk’óie pentru
„mătușă”, báĉe pentru „bătrân”, muiére pentru „soție”, pruŋc pentru „copil”, nănáșe pentru
„nașă”, cuopîrșéu pentru „sicriu”, muorm nț pentru „cimitir”, tărăbuánță pentru „roabă”,
firáŋg pentru „perdea”, puódrum pentru „pivniță”, măș ni pentru „chibrituri”, vălắu pentru
„adăpătoare”, truácă pentru „covată”, blid pentru „farfurie”, ulĉ că / șuálă pentru „cană”,
lăvuór pentru „lighean”, sărăr ță pentru „solniță”, măsăr ță pentru „față de masă”, púiu mắsii
/ fiiuóc pentru „sertar”, dúnă pentru „plapumă”, șt’érgură pentru „prosop”, furk’ ță pentru
„furculiță”, iștălắu pentru „grajd”, șuștári pentru „găleată”, ĉurdár pentru „văcar”, petișuól

157 Constantin Frâncu, Gramatica limbii române vechi ,Editura Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009, p. 101.
158 Vasile Frățilă, Probleme de dialectologie română , Editura Astra, Blaj, 2010, p. 123.

63
pentru „tifon”, păcurári159 pentru „cioban”, mîrtán pentru „pisic ă”, cluóță pentru „cloșcă”,
tutcán pentru „curcan”, rújă pentru „floarea soarelui”, păsúlă pentru „fasole”, crúmpe pentru
„cartofi”, răt’ ie pentru „țuică”, buolî nd pentru „nebun”, pipárcă pentru „ardei”, cucurúz
pentru „porumb”, prápuri pentru „steag ”, p tă pentru „pâine”, clisă pentru „slănină”, țipát
pentru „pus”, dubít pentru „tăbăcit”, mái uóș pentru „caltaboș” , k’ére pentru „treiera”, țipá
pentru „vomita”, dram pentru „bucată”.
Subdialectul crișean „are multe arhaisme și dezvoltări semantice int eresante160”, din acest
motiv, constatăm existența a numeroase elemente lexicale care își au originea în limba latină.
Conform lui Alexandru Philippide, limba română s -a format „prin trecerea limbii latine de la
baza de articulație latină și în genere italic ă la bazele de articulație ale popoarelor cucerite161”.
Observăm acest aspect în conversațiile purtate cu subiecții vorbitori : muiére „soție” ( < lat.
mulier , -eris), cumnát „fratele soției / soțului” ( < lat. cognatus) , fundáțiie „temelie” ( < lat.
fundatio , -onis), cămáră „pivniță” ( < lat. camara ), muorm nț „cimitir” ( < lat. monumentum ),
pruŋc „copil” ( < lat. peurunculus ), surĉéle „așchii” ( < lat. surcellus ), păcurar „cioban” ( < lat.
pecorarius ), túrmă „cireadă” ( < lat. turma ), păstuór „cioban” ( < lat. pastor), ulĉeá „cană” (<
lat. ollicella), uŋk (< lat. avunculus ), uómeni (< lat. homo ), se pl mbă „se târâie” (< lat.
perambulare ), ĝémeni (< lat. geminus ), ĝínere (< lat. gener), crúĉe (< lat. crux, -cis), bisérică
(< lat. basilica ), puártă (< lat. porta ), uúșă (< lat. ustia ), k’éie (< lat. clavis ), scînt’éi (< lat.
scantillia ), ĉenúșă (< lat. cinusia ), săpún (< lat. sapo , -onis), fuárfecă (< lat. forfex , -icis),
găleátă (< lat. galleta ), vacár (< lat. vaccarius ), ham (< lat. ham), căpăstru (< lat. capistrum ),
tuok’eáză „toca” (< lat. toccare ), miére (< lat. miel), g’em (< lat. glemus ), cî nepă (< lat.
canapa ), fiĉuóri „băieți” ( < lat. fetiolus ).Toate aceste forme își păstrează etimonul latin dar se
modifică pe alocuri datorită modificărilor fone tice ce se produc pe parcursul anilor.
O altă influență ce s -a exercitat asupra limbii române este maghiara . Prin influența
maghiară se înțelege, de fapt, totalitatea fenomenelor de transfer ce se produc în urma
contactului dintre cele două limbi: româna ș i maghiara162. Românii din Transilvania au luat
contact direct cu maghiarii în secolul al X -lea, iar Nicolae Felecan subliniază „conviețuirea

159 Termenul păcurári este foarte rar întâlnit, localnicii făcând uneori confuzii cu privire la semnificația
termenului.
160 Sorin Guia, Elemente de dialectologi e română , Editura Vasiliana ’98, Iași, 2014, p. 124, apud Ion Coteanu,
Elemente , p. 111.
161Alexandru Philippide, Originea românilor , Vol. I, p. 361 – 362, apud Gheorghe Ivănescu, Istoria limbii
române, Editura Junimea, Iași, 2000, p. 8 .
162 Enikő Pál , Inflența limbii maghiare asupra limbii române . Perioada veche , Rezumat, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2013, p. 5.

64
timp de secole dintre români și maghiari, a dus în mod firesc, la o influență reciprocă care se
limitează la lexic163”: báĉe „bătrân” ( < mag h. bacsi ), cuopîrșéu „sicriu” ( < magh. koporso ),
tărăbuánță „roabă” (< magh. torbonca ), săláj „locuință” ( < magh. szállás ), lácăt (< magh.
lakat ), fiiuóc „sertar” ( < magh. fiok), iștălắu „grajd” ( < magh. istallo ), ĉúrdă „cireadă” (<
magh. csorda ), pipárcă „ardei” ( < magh. paprika ), libideáua „cearceaf” ( < magh. lepedö ),
șátră „mulțime” ( < magh. sátor ), gúiaș „gulaș” ( < magh. gulyás ), răt șe „plăcintă” (< magh.
rétes ), firáŋg „perdea”.
Inflența slavă s-a manifestat destul de pu ternic la nivel lexical. Așadar, această influență
poate fi observată în unele elemente lexicale: nevás tă „soție” ( < sl. nevĕsta), temelíie „bază”
(< sl. temelije ), uográdă „curte” ( < sl. ograda ), p vniță „beci” (< sl. pivĭnica ), puódrum
„pivniță” ( < sl. podromŭ ), puod (< sl. podŭ ), cuotéț „poiată” ( < sl. kotĭcĭ ), cuolivíie (< sl.
kulĭvija ), ĉuoĉán (< sl. cekanŭ ), blid „farfurie” ( <sl. bliudŭ ), iésle (< sl. jasli), grajd (< sl.
graždĭ ), șuștári „găleată” ( < sl. sestaru ), cósă „secere” ( < sl. kosa), slátină „saramură” ( < sl.
slatina ), snuop „mănunchi” ( < sl. snopŭ ), cádă „butoi” ( < sl. kadĭ), slugă „slujitor” ( < sl.
sluga ).
De altfel, putem adăuga influența turcă : perdeá (< tr. perde ), k’ibr turi (< tr. kĭbrĭt ), ĉuob
„hârb” ( < tr. ҫöb), lig’án ( < tr. liğen ), ĉuobán (< tr. coban ), sarmále (<tr. sarma ), buoiáua (<
tr. boya ), sârbă : coĉiiĕ „căruță” ( < srb. kocija ), bumbác (< srb. bumbak ), clătări „clătit” ( <
srb. klataritise ), țúică „rachiu” ( < srb. cujka ), pérină „pernă” ( < srb. perina ), duóniță
„găleată” ( < srb. dojnica ), cluóță „cloșcă” ( < srb. klokati ), ĉoĉán „știulete” ( < srb. kočanj ),
gréd’ină „grădină” ( < srb. gradina ), franceză : lăvuór „lighean” ( < fr. lavoir ), buliuón „suc de
roșii” ( < fr. bouillon), g’ivétă „chiuvetă” ( < fr. cu vette), leňĝer i „lenjerie” ( < fr. lingerie ),
bulgară : sániie (< bg. sani), cî rpă „prosop” ( < bg. karpa ), clácă „șezătoare” ( < bg. tlaka ),
rusă : uocuól „curte” ( < rus. okol), gălúșcă „sarmale” (< rus. galușka).

163 Nicolae Felecan, Vocabularul limbii române , Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca, 2004, p. 87.

65
CONC LUZII

Această lucrare își propune realizarea unei imagini panoramice a tot ceea ce înseamnă
localitatea Pecica: monografie (așezare geografică, relief, faună, climă, scurt istoric, precum și
tradiții și obiceiuri), subdialect crișean, specific acestei zone, evidențiat la nivel fonetic,
morfologic și lexical și subiecți vorbitori care sunt puși în valoare prin personalitatea lor
proprie. Totul pornește de la o anchetă dialectală pe care subsemnata a înfăptuit -o pe o durată
de două zile, alegându -și informatorii în funcție de sex , vârstă , studii și statute sociale diferite.
Având în vedere că majoritatea lucrărilor care s -au realizat pe această temă includ un
capitol dedicat aspectelor de monogra fie și existență rurală, se cuve nea să alocăm o treime din
timpul nostru constituirii primului capitol, acolo unde se discută, cu lux de amănunte, despre
elementele care fac din această localitate un tezaur. Pentru a pune la punct acest capitol, m -am
deplasat la biblioteca comunală a localității, a colo unde, o doamnă bibliotecar mi-a înmâna t
Monografia Localității Pecica . Am ajuns la concluzia că poziționarea geografică influențează
într-un mod pozitiv viața pecicană, întrucât, încă din timpuri îndepărtate, agricultura și
creșterea animalelor a reprezentat pilonul de bază al existenței țăran ilor. Cât despre tradițiile
și obiceiurile locului, informatorii vorbesc cu patos despre acestea, cu lacrimi în ochi
povestesc despre Sfânta Taină a Cununiei, cu râsete până la urechi despre perioada cătăniei,
cu nostalgie despre pruncie. Am constatat că î n prezent, oamenii nu mai prezintă același
interes pentru respectarea tradițiilor și obiceiurilor, ceea ce ne indică un singur aspect:
cotidianul s -a năpustit asupra vulnerabilității țăranului, care și -a pierdut cu timpul
autenticitatea.
Cel de -al doilea capitol este, de fapt, o sinteză a ceea ce înseamnă dialectologia și a
componentelor care întregesc acest obiect. Subsemnata a pus în balanță atât importanța
studierii acestui obiect, cât și contactul direct pe care anchetatorul îl poate avea pe teren cu c ei
pe care vrea să îi ancheteze. Pe de altă parte, se face trecerea în revistă a tot ceea ce reprezintă
subdialectul crișean , fiind analizat din punct de vedere fonetic, morfologic și lexical. Pentru a
putea înțelege și aprofunda, ulterior, aceste noțiuni a fost necesar să consult mai multe
materiale , care tratează din unghiuri diferite atât probleme de fonetică, morfologie și lexic,
cât și noțiuni de analiză sociolingvistică. Diferența esențială între c ele două discipline este
aceea că dialectologie are c a obiect de studiu sate le, localitățile mai restrânse, în timp ce
sociolingvistica are ca obiect de studiu graiurile din marile așezări urbane.

66
Plecând de la ideea că practica este cea care oferă veridicitate teoriei, în cel de -al treilea
capitol este prezentat miezul lucării, întrucât cuprinde fenomene specifice zonei anchetate.
Printre cele mai esențiale fenomene întâlnite în localitatea anchetată amintim :
a. monoftongarea diftongului oa la ó;
b. închiderea vocalelor -e și -ă la į;
c. monoftongarea diftongului oa la a;
d. ă protonic se deschide la -a;
e. păstrarea lui i în poziție finală afonizat;
f. velarizarea vocalelor anterioare -e, -i după consoanele z, s, ț, ș, j;
g. trecerea lui ĝ la j;
h. palatalizarea consoanelor t, d, n, l, r;
i. fricativizarea lui ḑ la z;
j. confuzia o clusivelor palatale k’, g’ cu dentalele muiate t’, d’.
De o importanță însemnată este ancheta dialectală alcătuită din mărturiile celor doisprezece
subiecți informatori, care au fost supu și să răspundă unui chestionar care cuprindea inițial 130
de întrebăr i, reduse, ul terior, la 91. Pe parcursul anchetei dialectale nu am întâmpinat mari
dificultăți, întrucât informatorii au fost comunicativi, dornici să răspundă cerințelor
anchetatorului , cooperativi și sociabili. Pe fișa personală a fiecărui subiect este n ecesar ca
anchetatorul să le treacă datele persoanale; numele și prenumele, vârsta, sexul, studiile, dacă a
călătorit, dacă este cunoscător de mai multe limbi străine și dacă este originar din comuna în
care se face ancheta. După ce anchetatorul a colectat întregul material lingvistic, începe să se
ocupe de transcrierea fonetică, având posibilitatea să modifice, pe alocuri, unele chestiuni care
i se par neclare.
Se observă că în cazul câtorva subiecți cu vârsta cuprinsă între 44 – 75 de ani , aceștia
păstrează cu strictețe tradiția lingvistică . Nu același lucru se poate spune și despre ceilalți
indivizi, care din dorința de a crea în ochii anchetatorului o imagine mai bună despre ei,
maschează atât limbajul colocvial, folosind la nivel fonetic vocale deschis e, cât și
particularitățile dialectului specific acestei regiuni. M -a surprins plăcut o doamnă în vârstă de
75 de ani, care, deși știa că este înregistrată, pe toată durata conversației a dat dovadă de
spontaneitate, mărturisind cu însuflețire activități p e care le săvârșea în gospodărie pe vremea
când era în floarea vârstei.
De altfel, am constatat că femeile pecicane sunt gospodine desăvârșite, localitatea Pecica
fiind cunoscută pentru gustul savuros al pâinii frământate și coapte cu minuțiozitate, dar și cu

67
dibăcie, aspect pe care l -am aflat, ulterior, în urma unei discuții libere referitoare la tradiții și
obiceiuri cu unul dintre subiecții informatori.
Așadar, obiectivul acestei cercetări îl constituie ilustrarea elementelor specifice zonei
anchetate. Scopul cercetătorului a fost unul simplu, acela de a plusa în ochii cititorilor o
imagine simplă, dar în același timp valoroasă a tot ceea ce înseamnă studiul dialectologiei și
al sociolingvisticii, dar și înfăptuirea unei anchete dialectale și metodele pr in care un
anchetator își alege subiecții cu care urmează să converseze .

68

Bibliografie

Atlase și dicționare :
NALR -Criș. = Noul Atlas lingvistic român . Crișana , vol. I, Corpul omenesc , de Ionel Stan
și Dorin Urițescu, Editura Ac ademiei Române, București, 1996
NALR -Criș. = Noul Atlas lingvistic român . Crișana , vol. II, Familia, Casa , de Ionel Stan
și Dorin Urițescu , Editura Academiei Române, Edi tura Clusium, Cluj -Napoca, 2003
NALR. Criș. = Noul Atlas lin gvistic român . Crișana , vol. III, Corpul omenesc , de Dorin
Urițescu (coordonator), Ionel Stan și Gabriela Violeta Adam, Lăcrămioara Oprea, Veronica
Ana Vlasin, Editura Ac ademiei Române, București, 2011
Bonte, Pierre, Izard Michel, Dicționar de etnologie și antropologie , Editura Polirom, Iași,
2007
DEX = Dicționarul explicativ al limbii române , Editura Ac ademiei Române, București,
1975
DOOM = Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române , Editura
Academiei Române, București, 1982

Cărți și reviste :
Botoșineanu, Luminița, raiul de pe valea superioară a omeșului Mare , Editura Alfa,
Iași, 2007
Burada, Teodor, Datinile poporului român la înmormântare , Editura Saeculum, București,
2006
Caragiu -Marioțeanu 1977 = Caragiu -Marioțeanu, Matilda, Gios u Ștefan, Ionescu –
Ruxăndoiu, Liliana, Todoran, Romulus, Dialectologie română , Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1977
Caragiu -Marioțeanu, Matilda, Compendiu de dialectologie română , Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1975
Colta, Elen a Rodica, Portul popular din județul Arad , Editura Etnologică, București, 2014
Consiliul orășenesc Pecica, Monografia Pecica , Editura Concordia, Arad, 2007
Coșeriu, Eugen, incronie, diacronie și istorie , Editura Enciclopedică, București, 1997
Densusian u, Ovid, Limba română în secolul al XVIII -lea. Evoluția estetică a Limbei
Române , Editura Minerva, București, 1977

69
Felecan, Nicolae, Vocabularul limbii române , Editura Presa Universit ară Clujeană, Cluj –
Napoca, 2004
Florea, Marian Simion, Nunta la români. S tudiu Etnografic comparativ , Edi tura
Academiei, București, 1890
Forțiu, Sorin, Ziridava în context ptolemeic , Editura Sfânt ul Ierarh Nicolae, Brăila, 2012
Frățilă, Vasile, Probleme de dialectologie ro mână, Editura Astra, Blaj, 2010
Frâncu, Constantin, Gram atica limbii române vechi (1521 – 1780), Editura Casa Editorială
Demiurg, Iași, 2009
Guia, Sorin, Dialectologie română. tudii și corpusuri de texte , Editura Vasiliana ’98, Iași,
2014
Guia, Sorin, Elemente de dialectologie română , Editura Vasiliana ’98, Iași, 2014
Ionescu, Ruxăndoiu Liliana, Probleme de dialectologie română , Editura Centrul de
multiplicare al Universității din București, Bucureș ti, 1973
Ivănescu, Gheorghe, Istoria limbii române , Editura Junimea, Iași, 2000
Pál Enikő, Influența limbii maghiar e asupra limbii române. Perioada veche , Rezumat,
Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2013
Petrovici, Emil, raiul românesc de pe Crișuri și omeș , în „Transilvania”, 1941
Petrovici, Emil, tudii de dialectologie și toponimie , Editura Academi ei Republicii
Socialiste România, București, 1970
Rusu, Valeriu, Introducere în studiul graiurilor românești , Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1977
Rusu, Valeriu (coordonator), Tratat de dialectologie românească , Editura Scrisul
românesc, C raiova, 1984
Turculeț, Adrian, Dialectologie română , Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași,
2002
Van Gennep, Arnold, Riturile de trecere , Editura Polirom, Iași, 1996.

Surse web :
https://ro.wiki pedia.org/wiki/Pecica
http://www.regiuneavest.ro/economia -regiunii -vest/proximitatea -regiunii -vest/
https://peterlengyel.files.wordpress.com/2012/09/dsc_1331.jpg
http://www.radiotimisoara .ro/2018/11/22/spectacol -dedicat -marii -unirii -la-pecica -sustinut -de-
ansamblul -pastratorii -traditiei -si-invitatii -sai/
Gafton, Alexandru, Caracterul neîntrerupt al influențelor maghiare asupra românei , preluat de pe site -ul
https://www.researchgate.net/publication/271852861_Caracterul_neintrerupt_al_influentelor_maghiare_asupra_r
omanei

70
ANEXE

ANEXA 1

Mi-ați putea spune o î ntâmplare din viața dumneavoastră?
Péi, uo întîmpláre, cum să zîĉ , am fuost ĩtr-un an, cîn tră a u
bun ĉi, aiĉá la Péŝca la păr nț i, ș-atú ĉa cîn m-am dus n-apuói cu buníca,
uo fóst uo k’éstiie că s-uo răsturn át autuobúsu, ș-atú ĉa bun cu iéra
acuóluo îm Bocsig . Apuó ajú ns șî iel rắpiďe că nu ierá dăpárťe dă c ásă.
Ș-atú ĉa uo ven t bun cu să vádă, ĉe -i acuóluo c-uo știuút că treb ié să ven ím acásă. Ș-atú ĉ
zîĉé să viďém uáre nu -i șî niepuáta ș i suoțíia aiĉa? Uo ajúns acuóluo, iéra să márgă după
iápă, dupâ cál la i árbâ, cum i -uo da dr úmu. Ș-atú ĉa cîn uo ajúns, uo văzút că ieráu
multă l úmie cum u o ieș t dăn autuobús. Ș-atú ĉa n i-uo văzút șî pă n uoi și zî ĉe : hai, ierá
cu ắsta la iápă. Bun cu cîn uo auz t, zî ĉe ha i să văd, nu -i aiĉa niepuáta ș i suoțíia? Cîn
uo dat répiďe să vádă cî cuóluo și ió na cu bătr î na. Hāi nepótă, hai să nu cum vá pățắști
ĉevá .

Cum se fac sarmalele?
Să tá ie cárnia, să tuok’eáză, să pún’e la gaz, ș-atú ĉ să prăj éștį, să pún’e ĉápă, să pún’e
boiáuă și dúpă ĉe se t ermínă … nó bín’e ca la s árme, dă făcút acuóluo, să pún’e ĩ frú nză dă
várzâ sau dep nd’e ș i îm pipárcă din ái a dă u umplút. Ș-atú ĉa pun ĩtr -uo uálă, le pun pe
tuát’e ĩtr -uo uálă dúpă ĉe s-uór împak’etát. Ș-atú ĉa dúpâ ĉe -s púse ĩtr -uo uálă să
tórnă n ște ápă, să pún’e la f uóc.
Cât timp le țineți pe foc?
Dep nd’e, uo uóră, dóuă, pî nă să fiérb, la álț ii, le pláĉe fiért’e , să nu fii e prea tári.

Cum se face bulionul?
Péi, buliuónu din ró șii. Ș-atú ĉa s–adúnă róșiile din gré d’ină, să spálă, să tá ie bucắți, să
máĉină pr ntr -uo maș nă dă tă iát róșii, să bágă ĩtr -uo uálă ĉevá mai máre ș i să pún’e la

71
fiért. Dúpă să bágă ĩ b uorcán’e [K], st cle mai  miĉ, mai mari, dăp nd’e dă fam íliie cît dă
mulți îs.

La ce folosiți bulionul?
Péi la zámă dă róșii, tuocánă, s uós, dăp nd ’e cum le pláĉe la fi iecáre.

Cum erau sărbatorile de iarnă? Ce făceați?
Să merĝ á cu cuolínda, să împu oduobeá brádu, să făĉá plăĉ ntur i, să făĉá curăț éniie, să
merĝ eá la distráre pă la bal . Cîn ierám uo dátă mai … acúm gáta plecáre a.
Acum cum sărbătoriți Crăciunul?
Pi acásâ, î m famíliie.

Cum se strânge fânul?
Să strî nje tăíind iárba pr ma dátă, să tá ie iárba, ș-atú ĉa dúpâ ĉe să lásă un p c să să
mai úșťe, s–adúnâ, să mai  întuárĉe pî nă să mai  úscă, dúpă ái a să dúĉe cu uo cóĉiiĕ, să
î cárcă î coĉiiĕ, s-adúĉe la uóm acásă.
Unde puneți fânul?
Î ĉevá glái ĕ, în uocuól, mai în spáťe.

72
ANEXA 2

Pomana porcului
Puomána p uórcului să fáĉe ĩ félul urmă tuór: să táie puórcu î n
zî ua dă Iignát, ș i dúpă áia să pîrj uoléșt’e cu p áie și se ie níște
fiéră și să árd’e pă la p úlpe, p acuóluo p ntre piĉuáre la p uorc șî
se tra nșiáză, să scu át’e șú ĉile, pă u úrmă, să al éĝe tuátă slăn na dă
cắtră cárnie, cárn’a să fáĉe cîrnáț , atú ĉa cápu să pún’e la fiért, să
fáĉe cărtăb uós, máiuos, sî ĝer ét’e.

Ce faceți după tăierea porcului?
După ĉe tăii ém puórcu fáĉem sarmále, friptúră, cîrnáț i și k’emắm lúmea la másă.

Cum se face cozonacul?
Cuoznácul să fáĉe: să pún’e dr uójdiie, lápt’e căldúț și să frămî ntă pî nă… să pún’e ș i uóuă,
să frămî ntă pî nă ásuz i. Dúpă áia să prupu órțiuoniáză, să fáĉe cu  núcă, mac ș i cu brî nză. T áva
uo dăm cu făi  nă și cu unsuáre.
Cât timp țineți cozonacul la cuptor?
Treizéĉ dă min út’e dar să f áŝe mai mult î n zuóna nuástră î cuptu ór.

Cum a fost la nunta dumneavoastra?
Ásta-i uo puovést’e fuart’e… La n únta mia uo fóst iárna ș i tuátă lúmia uo venít la nu ói și
uo fuóst zăpádă ș i ni-am adun át acuóluo dį la nu ói am plecát la m r .
Cum erați îmbrăcată?
Ierám îmbrăcátă într -uó ruók’ie álbă ș i bund ță că ierá fuárt’e frig.
Și soțul dumneavoastră?
Și iél î cuostúm n’égru. Ș i am plec át la iél și acuóluo cîn am aju ns, dă la iél am
plecát la bis érică sau așá ĉevá, nu mai  rețî n bin’e am ínt’e. Și acuóluo cîn am aju ns la iél
acásă uo avút um but uói dă ápă și așé prim r am avut . Uo vărsát butu óiu cu ápă, trad ții .

73
Și pă uúrmă uo ĉepút núnta, să ĉápă să jucắm, iéra la iél acásă. Ne -am distrát pî nă
dimin’áța. Uo fuóst bíne tu ótul.

Ce se întâmplă la culesul porumbului?
La cul ésu puorúmbulu pă i mérjem mai  múltă lúme, la nu ói aiĉa în zuónă să zîĉe
puorúmb, da und ’į am cresc út iéu să zî ĉe cucurúz . Mérjem mai dimin’áțâ s-adúnă puorúmbu
grăm éz și pă uúrmă v ne tractu óru, î cărcắm și mérĝem acásă cu iél , și acásă î ĉépem ,
cîn îi gata recuoltátu, î ĉépem k ’éful fáĉem plăĉ ntă înt nsă cu núcă, cu mac, și -așa mai
depárte, ne k ’efui m dúpă recu oltáre.

Cum se face mămăliga?
Mămăl ga mu al , nu ca la Muolduóva, să fáĉe mu al , să mănî că cu brî nză și cu jumắri și
cu dulĉáță și cu lápt’e. Îi pún’em ápă, sáre ș i făi nă, deșert ắm așá puț cî te puț n .

Cum este o înmormântare?
Aiĉ cum ie uo înmu ormîntáre? Privég’, pr ma sáră privég’, a du óua sáră privég’ și îl
î grópă, v n’e puópa, fáĉe slújbă. La nu oi în zuónă să cî ntă dúpă mu ort: să zîŝé u  drágul
meu și nu stiu cum, ca și  cum ai cî nta u cî ntec. Dácă trăi é rău cu suóțu zîŝé: n ó acuóluo stă
țî ie b n’e nu cu púmnii  î cap la m n’e și k’éstii din áște a dă niĉ nu pute ái plî ĝe dácă
ierá așá. Iéste cáre șt i e, máma me a știié duámn’e iárt-uo acuóluo așá dúpă mu ort, făŝé pfu ái
dį m nį plî ĝéi î ntr-uo clip tă pă bún’e i e uo știút da ieu nu șt iu, nu știu șî gáta.
Ce trebuia să pregătiți?
Păi pun’é cuolác și bani la gruápă. Pun’é cuolác și bani î cuolácu ŝéla băgá un leu  sau
ĉî ĉ zăĉ dă bani, cum ierá pă vrémurile ŝéle a la fiiecáre dăd’é cuolác și ștergár, pru osuápe
sau bat ste, cîți  ieráu la inmuormîntáre, la tăț le dăd’é. Nu pre á știu ieu să buoĉésc cum 
făĉéu bătrî nel’e áștea. Mai făĉá úna cáre bu oŝé fáină. Acúma îį bătr î nă, ĉe să faĉ cu i éle, mă
gîndésc că n -u mai ști. Așá nu, m érį șî c u múzica, m ére aiĉ la nuoi da iéste cáre cî ntă cu

74
múzica, cáre u o fuost cîntăréț dă múzică cu acu ordeuónu, sacsafu ónu, iel cî ntă múzică așá dă
jále bineînțălés nu de aŝéi a să juoĉ, áia léntă.
Dacă moare o fată nemăritată?
Mireásă uo îmbrácă, mire ásă și puóza iei îm fáță. Nó b n’e ș -atú ĉa să plî ĝe. Să duc
prápur i din áia și crúĉa la bisérică, pátru prápur i, dep nd’e cît îį dį bu ogát. Álții  duc duoi
afáră și crúĉa, álții  duc pátru, u o slújbă, du oi préuoți, trii, dep nd’e.

ANEXA 3

Cum sunt nunțile în Pecica?
Ăh…, núnțil : se pli ácă de la m r , la m r vin du omnișuóri
de uonuáre și îl ajútă să să îmbráĉe și de la m re să pli ácă la
miréasă [K] la na și, acuóluo náșii îi așteáptă îm pu ártă, cu
lumînắri, cu mî cáre, cu bău túră. De la na și, se pliácă la
mireásă. Și acuóluo se pún flu ori la nași, la míre, la su ocri
mari, suocri miĉ, duomnișuóri de uonuáre, duomnișuáre de
uonuáre, mulți, cît dă m ulți. Și la nuoi iéste un, să num éșt’e
pălăscáș, cáre cu omándă tắtă núnta, deĉ ca m re și ca mireásă.. Iel mérĝe ș i își, ĉére iertáre de
la păr nți, de la míre, de la păr nți, de la fra ți, de la suru óri. La nași cîn ajú ĝe iáră are iel uo
zicálă, nu știu  egzáct să îț i spun cáre cum ar ven să prez ntă c -uo ven t m r le dúpă na și. Și
la mireásă la fel, ĉére i ertáre. Să pun flu ori îm piépt, se dan siáză și dúpă áia să mérĝe la
bisérică de la mire ásă. La nu oi să mérĝe la primăr i e pr ma dátă, sînt cázur i únd’e nu au 
cununíia ĉiv lă ș -atú ĉa să duc la primăr i e îmbrăcáț i îm mireásă și dúpă áia la bisérică.
Dúpă bisérică se fac fu otuografíi și dúpă áia să mérĝe la sálă únd į iárăși la sálă respect vu
pălăscáș, zî ĉe iáră ĉevá dim párte a mirése i cắtre suácra m că și ĉevá de ĝénu ắsta se petréĉe.

75
Ce mâncăruri serviți la o nunta?
De uobiĉéi aperit v, súpă cáre îį tradițiu onálă sînt cáre î că fac súpă tradițiu onálă: să
fiérb găiíni mai múlt’e găiíni la uo núntă, se pun muórcuovi și tăițéi de cásă: dim  făi nă,
uóuă și ápă. Se înt nd’e uo fuáie, să înt nd’e aluátul făcút dim făi nă, uóu și ápă. Se lásă
la uscát și  dúpă áia să táie.

Cum se face mămăliga?
Se púne ápă, sáre, d úpă áia cîn fiérbe să presáră făi nă de mămăl gă se î mvî rt’e dar î n
zuóna nuástră să fáĉe mai  muále. Acúma să mai  fáĉe și táre, să mai  mî că cu fript úră da
îna nt’e núma mu ále să făĉá și uo mî cám cu lápte, cu dulĉáță, cu  dúlĉe.

Ce se face de Andrii?
Se dă cu u usturuói la ĝam, úu ș , să nu ntre strigu óii.

Cu ce vă mândriți?
Cu p tă dă Pe ŝca și cu ápa de la Mamác. Áste a-s speĉif ĉe zu ónei. P ta dă Pe ŝca uo fuost,
uo ven t ș i Ĉaușéscu și uo mî cát p tă dă Péŝca. I e difer tă , ierá difer tă da î ĉépe să -și
piárdă din, își  piérd’e din.

Ce conținea diferit?
Păi la rețétă cred că i éra difer tă, acúma dejá să piérd’e rețéta cu at î t’ iéuri și cu
atî t’ , dar tu ótuși îį difer tă de ált’e.
Știți ce ingrediente se folosesc?
Nu știm egzáct ĉe bágă ĩ i a.
Viorica S. : Mai iéra din ái a már dă trii , pátru k’iluográm , d íta pit óca. Iéra și din áia dă
Dî mbuovița .
Ásta-i speĉ fică zuónei.
Viorica S. : Peŝcánilu or mai mult.

76
Ce mâncăruri speciale mai aveți pe aici?
Spec ífic zuónei mî cárea-i súpa dă pui , de găi nă ș i de egzémplu i éste salámu  din ắla
cáre-l găsắști, se găséște du ar în zuóna ásta de la nu oi un pic mai  î cuóluo, i-un salám
făcút acásă di cárn’e dă v tă , puorc, buo a dă ardéi  și uscát îį fu árt’e uscát, îl ț íne fuárt’e
mult la uscát la fum, fu árt’e puț n îį afumát, mai  mult uscát.

Mergeți la piaț ă?
Da.
Ce cumpărați de la piață?
Cărtuófi, muórcuovi, várză, leg úm . Mai  iéste speĉ fic îį șú ca cár să fáĉe dă la p uorc.
Viorica S. : Și clísa.
Și clísa la sáre.
Cu ce mâncați clisa?
Cu ruóșii, cu ĉápă, brî nză, la vuoi uo fáĉeți afumátă și aiĉá să afúmă da aiĉá îį áia la sáre,
îį duar în zuóna ásta.
Viorica S. : Da dep nd’e că nu tu oți le pláĉe afumát la alți  afumát, alți  núma așá crúdă
dep nd’e.

Cum vă pregătiți de paște?
Cu uóuă ruóșii, cu cuozuonác
Viorica S.: Plăĉintă
Cozonacul cum se face?
Iosana P. : Pui făi nă, dr uójdiie, záhăr, u óuă ș-atú ĉa împărț i și faĉ ruládă, cu núcă cu mac
cu brî nză. Îl pún’em la cuptu ór, mai nuóu nu mai avém cuptu ár , avém la brutăr íi, avém
cuptuár eléctriĉe, pún’em în tips i .

Când erați la mama dumneavoastră cum făceați?
Puneám ĩ cuptu ór, puneám deasúpra uou și puném î cuptuór tipsíil , le țîném trii zắĉ
dă minút’e, le scu oteám și ieráu uok’éi.

77
Umplutura cum o făceați?
Cu núcă , cu mac, u o dăd’eám prim măș nă , pun’ém záhăr, pun’ém albúș dă u ou,
pun’eám aluát și îmvîrt’eám și pun’eám în tipsíi e, puneám la cuptu ór.

ANEXA 4

Ați fost la porumb?
Am fuost.
Mi-ați putea povesti care este procedeul?
Mai nuou acúma dai  duar un telefu ón și mére ắla și ierbiĉideáză și
te-uo rezuolvát. Te d uĉ și-ai cătát uámin i la sápâ, te -ai înțălés cu i ei ĩ
ĉálaltă zî te -ai pregăt t str ắițîle, bidu ánele dă ápă, s épile, iei du la s ápâ, le-ai dat um prîn z,
ai tras de iei la sápâ pîn la amn’i áz, le-ai mai dat uo puórțiie șî sára iei adús acásâ. La culés
tăt așá: dă pănușát și culés.

Pomana porcului
Dep nd’e cît îį dă máre pu órcu, dácă -i máre puórcu, k’émi mai mulți și-ți ajútă. Ai ju g’át,
îl pîrjuoléști, îl speli, și î ĉép i și-l tranșézi. Pr ma dátă cápu , dúpă áia șú ĉile, cl sule și
cárnia, uásele se ĉupilé șt’e, șuor cu dăm la cu opíi. S-alégį cárnį, să p únį la fr pt, a i să f ie
prînzu dă dimin’áță, hai  uo rătíie și care mai póte, mai lúcră.

Ați fost în armată?
Am fuost.
Ați putea să -mi spuneți o întâmplare din armată?
Áia uo fuost periculu ásă rău. Ierá să mu or. Am fuo la tráĝe re și dúpă fiiecáre tráĝere să
fáĉe verificáre a armaméntulu ne -uo aliniiát pă trii rî ndur i, rî ndu dim fáță pátru paș, rî ndu
duóilea duoi paș, rî ndu din spáte uo rămás pă lu oc. Să dă pu oz țiia dă úite nu -mi adúc
am nte cum zîĉé atú ĉ să descárĉe árma îm pu oz țiie verticálă, armái , percutái ș-uo pun éi

78
la piĉuór. Ș i únu din spát’ele meu  uo mai avút u glu onț pă țávă. S -uo auzî t pă la urék .
Îm muoméntu ắla am fuóst pă búrtă dejá. Căpi tánu uo zîs câ dejá m -uo împușcát. Ș -uo
mai fuóst iáră úna tăt la tráĝer i, bín’e ắla ierá mai retardát sărácu . Cîn s -arú ĉe grenáda, u o
scăpát -uo în spát’ele lui . N-uo mur ít, b ne, ș -uo luat-uó iel pă úurmă, da u o fuost căpitán u
inspirát și imediát l-uo băgát î gru ápâ șî uo ecspluodát î gru ápâ. Uo avút nuoruóc că
dúpă aĉ ia l-uo scuós.

Ce făceați de anul nou?
Merĝém cu cu or nda, plăĉ ntă, ban i, săniuúș. Ierá cu cu orínda la ánu nu ou mai strînjéi
cîte-u k’éf , mai ierá cu steáuu a, cu prugușu óru, ieráu uo grămádă d’e..da s -au cam pierd

ANEXA 5

Cum se face ciorba?
Ieu așá am î mvățát de la bun íca mia: pun’eá uála cu ápă , pun um
pumn de sáre ș -apuói tuáte félurile de legúme de cî te egz stă sau  ai tuocát,
ruotunjít, mai lu guíeț, mai cubuléț, cáre cum vre a. Ieu așá fac de
uobiĉéi, cam aĉéi ași fuórmă. Tai  muórcuovu, în duóuă ș-atú ĉ le tai 
fîșiúțe, așá să ái b fuórmă mai  frumuásă și așá pun ș i muórcuov, pătru njél, țélină, mărár,
frúnză dă pătru n jél, ĉ ímbru, busu íuoc, da tắte áștea nu pun la u o láltă , pun la u úrmă
legúmele: mu órcuovi, pătru njél, mázăre și cartuófi să puáte p úne, fasuóle vérd’e, deĉ cu cît
ai mai múlte legúme cu atî t ĉu órba iéste mai gustuásă. Dácă vrei  cu cárnie, tuoc, pui cárnia,
lași un pic să fi ábă, ș -apuói pui legúme acu óluo și tuáte așá le fi érb, b ne înțelés
verdéțurile. Deĉ i eu cîn îį gáta atú ĉ tuóc frúnze dă pătru njél. Am mărár pru áspăt sau
k’ár la cu o ĝelatuór, leușteán și am ĉe vrei  să pui, frúnză dă țélină: ș -atú ĉ tuáte verd éțurile
áștea cîn am lu át-uo dă pă fu óc uo pun acu óluo. Și duár améstic ș i pu capácu că atú ĉ
rămîne aru óma, gústu ắla dă frúnză dă mărár [K] fr únză dă pătru njél și leușt’eánu că au 
aruóma áia și uléiurile álea cuonțín legúme. Atú ĉ să libere áză în súpă, ĉuórbă.

79
Sarmale ați făcut?
S gur că da.
Cum se fac?
Ad că să spun máĉi cárni a? Ieu dă uobiĉéi spăl uorézu ș -apuói uo pun acu óluo, tai
ĉápă, acúma dăp nd’e cî ՛tă cantitát’e faĉ: i eu dă uobiĉéi pun uo ĉápă fuárt’e máre sau  duóuă,
îmi pláĉe gústu dă ĉápă, bu o a dă ieu fuoluosésc mai  múlt fắră, da buoíauua să cam pún’e
ā, pipér, sáre ș i pria múlt’e nu pri a că dácă pu óți să măn î՛ ĉ mai iút’e, mai  picánt puóți să pui
un pic dă ĉ íli sau nó. Și dúpă áia frú nza. Várza dácă -i fuárt’e ácră u o spắl, îi tai, știi pártia
áia ș-atú ĉ dăp nd’e cît dă máre vrei  să fáĉ că bun că -mia făĉá așá: u o sármă mî cái  nu-ți mai
trebuía. Ș-atú ĉ răsuĉéșt i frúnza, pui cárnia, báĝ in ámbele cápe ți sau pui frúnza, pui cárnia,
pártia ásta uo dau pést’e un pic ș -atú ĉ răsuĉésc și pártia ásta láltă știi  și pui la fuóc.

Cum vă pregătiți de crăciun?
Nu mai pria îmi plac sărbătu órilį. Am mu otíve persuonále deĉ cîn vin sărbătuórile nu
pria mă b úcur. Acúma tu ótuș de vreu  cî՛țiva an i m-am mai îmbucurát așá. Nu -mi plăĉáu
sărbătuórile că tăt de aúna să ĩtâmpláu  lúcrur i cáre m íie nu-mi plăĉáu și nó. Fáĉem
curățéniie, împuoduob m, fáĉem um brád îm bucătăr i e, tuót félul de decu orațiúni, pă
ĝámuri, păn brăd úț mai mic, mai máre, glu óburi, sclip ĉ pắste tuót deĉ absu olút tăt ĉe-și
imaĝin’eáză uómu. Deĉ p ắntru nuói Crăĉ únu și Páșt’ele i erá ĉevá z î՛ĉ că vin é Pápa dă la
Ruóma. Múlt’e prăjitúr i de mî cáu  puórĉi și veĉ n i și tắtă lúmia și săráĉi și deĉ n -are ruóst.
Acúma așá la l mita búnului  s mț. Cuopíi mei, prăjitúră ĉevá tăt îm i spún’e să cu ómand, de
uobiĉéi duóbuoș ne pláĉe. Ș -atú ĉ fáĉem sarmále sau  cîrnáț i cu cărtăbu óș cu ĉuórbă care
cum. De uobiĉéi súpă fáĉem dácă put’ém u oriĉé dă pui  dă puórc da că la ánu nu óu nu
mî cắm dă pásăre péntru că u obiĉéiul spún’e că gă i na ĩ rî ՛șcă nuoruócu di cásă . Ș-
atú ĉ să mănî ՛ că curcán. Múlț i dă etn íie ruómă mănî՛ că curcán, gî ՛scă, ráță. De Crăĉún nu ói
nu pria. Și prăjit úri nu ecsaĝerát de m últ’e. Ĉel cáre ne pláĉe cu  ắla mă k’ nui  cu duóbuoșu,
cu at î՛t’e fuói.

Cum este la botez?
Ieu nu pria reț n k’estiile ástea cu buotezátu, din tuotdeaúna am avút emu óții ș-atú ĉ
abiá am apucát să i eș m, să m érem pă la sálă să ne pún’em ju ós. Da k’ár am du óuă finúță.

80
Ștíu c-uo trebu t să țî cu opílu. Atú ĉ préuotu nu știu , uo tă iat dim păr , uo băgát în ápă ,
nu știu să-ți spun pruoĉedéurile áșt’eá și uo fuóst de fuárt’e múlți ani.

Cum a fost la nunta dumneavoastra?
Fuárt’e m últ’e persuán’e măturáu  tuót t mpu ĩ fáța mi a. Cîn să m érem acásă
dimin’áța să jucá hó ga. Așa -i uobiĉéiu acuóluo deĉ mai  múlt cum ne -am cuorĉít nuói cu
ú gur i. Așa -i acuóluo cu némți , s-uo luat uobiĉéiul ắsta dă la némți . Deĉ s -uo dansát m últ,
lúmia s-uo simț t b n’e și dimin’áța cîn să plec ắm acásâ atú ĉ tinerétu jucá hó ga ĩ fáța
ta. Să prinde áu dă mî՛ni ș-atú ĉ únu măturá cît mai  î ĉét s -ajú ĝ acásă. Pă gárdur i, pă șánțu ri
și uámini dúpă iei. Uo trebu t să mă descúrță, deĉ n -ai cum să mérĝ pri n șánțuri și am
plecát de la sálă pă la vreu ó uópt și îți dai séama că pe la únșpe jumătáte sau  ĉevá de ĝénu
am ajú ns la nuói și parcúrĝ drúmu ắsta hai în duóuă zắĉ dă minút’e.

ANEXA 6

Cum a fost la nunta dumneavoastră?
N-am avút núntă . Ieu m-am căsătu or t fără núntă, númai  la primăr ie, n-am făcút
cununíia reliĝ ósă, n -am avút cununíi a reliĝuásă, númai  la primăr i e. Ierám î՛ntr-u
cuostúm albástru cu fústă șî tai uór, cum să z î՛ĉe aĉ, suóțu la cuostúm.

Cum se face cozonacul?
Cuozuonácu? Cu ozuonácu îm pắrțile nuástre să pún’e ápă, dru ójdiie, uou, záhăr, un
pic dă margar nă sau unt la frămîntát și uou mai mult. Să sepáră albúșu dă gălbenúș, să pún’e
núma gălbenúșu. Să frămî ՛ntă, să púne la du osp t. Dúpă ái a să ia dúpă ĉe -i duospít, să
întuárĉe, să înt nd’e , să împárte alu átul în mai  múlt’e pắrți dep nd’e cît alu át ai frămîntát.
Ș-atú ĉ să înt nd’e cu suĉitu área și să úmple cu núcă , cu rahát, cu mac, cu brî nză ș-așá să
fáĉe.
În ce îl puneți?
În tips íie și băgắm la cuptu ór, așá ierá dă múlt, să băgá la cuptuór.

81

Cum se face rachiul?
Huor că, așá să zî ĉe la nuói. Să púne la du ospít prúnele, m érele să máĉină î ntr-uo uálă și
să púne separát î c ắzi dă álea mári dă scî ndură dă șáse sút ’e, dă uo míie, să pún’e cîn îį
duosp t. Dúpă ái a să dúĉe la cazán șî să fi érbe. Uo las cam ĉi ĉ zắĉ, ĉi ĉ zắĉ șî pátru dă grád’e.

Cum este la t ăierea porcului?
La nuói îį áltfel îm p ắrțîle nuástre și aiĉ îį áltfel. La nuói nu se fáĉe atî t’e cî te să fáĉe aĉ.
Acúma mai nuóu să fáĉe ș -acuóluo, da aiĉá la nuói să zî ĉe la cartabu ós să zî ĉe păsăt c , ált’e
denumír i, la nuói nu s -uopréșt’e sî ĝele zî ĉe că -i păcát. Aiĉá la nuói să și mî că, să fáĉe
sî ĝerét’e da la nuói îm pắrțile nuástre nu să măn î că, să jú g’e pu órcu da -l lásă să c úrgă
juós nu -l strî ĝe n men i că zî ĉe că -i păcát, că -i sî ĝele du ómnului, nu-i vuóie, nu să măn î că
la nuói. Da să fáĉe ĩ sk’ mb mái uoș, máiuoș șî păsăt ca, așá să zî ĉe la nuói denum írea lui
cărtă buóș, să fáĉe la nuói. Îm pắrțile nuástre îs ált ’e uobiĉéiuri șî cum să tái e puórcu, nu -i
atî ta lúme , duói, trii ai cắsii șî care și-l fáĉe nu s -adúnă. Șî la nu ói îį alt uobiĉéi. Cîn să
táie puórcu mai de m ult și mai de m ult cîn ierám ieu fátă acásă pîrju olé cu pái e puórcu nu
cu butel íie, na, așá u o fuóst ș-așá s -uo făc út. Ș-atú ĉ la nuói nu să táie puórcu așá pă m íjluoc
și să să táie să-i ia cápu, să lásă așá să spálă tăt b n’e, îl pún’e pă búrtă cu piĉu árele așá ș-
atú ĉ să ie d-aĉ, să ie slăn na ju ós întî ie și dúpă áia să scuáte áștealalt’e dinăúu ntru máțăle,
cápu, n ó așá să fáĉe. Aĉ nu -i așá, aĉ să tái e întî i juós, în d uóuă, să scuát’e máțăle ș i dúpă áia
să ie cl sa ș i cápu. Aiĉá îį alt uobiĉé i. Pr ma ș i pr ma dátă ș -aiĉ sînt mulț i cáre fac cu pái e.
Dúpă áia dă cu pîrju olituárea pă iel că -i mai bun, să cu áĉe suor cu și -i mai móle. Acúma știi,
cî te uobiĉéie atî t’ea buordéie pắste tuót.
Mihaela S. : Într-alt luóc să uopăréșt’e puórcu.
Da, iéste únde uopărésc, ca la abatárį, pui  în ápă fi erb nt’e. Nu ói avém vále curgătu áre
șî la vále spalám máțăle și  iárna cîn ieraú ĝérur i, ĝéruri din ále a mari, ieraú uále dăn
ástea dă pămî nt cu tu ártă, punéi  cárnį, să duĉáu î gru óp, ápă fi ártă, dep nd’e. Fierbeá băgái
ĩ uálă, pun éi uo mî nă dă pái e ș-uo băgái ĩ gúra uuálii și te duĉéi la válį. Cîn ierá fr íg,
băgái mî na ĩ u álă șî tį -î călzắi. Da, așá i erá uobiĉéiu la nuói.

82
Țesutul
Nu t’e mai lásă Duámn’e că i eu mă ascund’ém pî nă î n snuópii dă cî՛nepă cum îį u o
strînjé máma șî u o pun’é să să úșt’e ĉéi a din tu ámnă ca să pu átă să iéie sămî nța ca să u o
sámene ș i ánu sta. N’e ascund’ém că i erám pru óști și mî cám săm î nța dă cî nepă îm i páre
că acúma da țin m nte ĉe -am făcút. Așá u o fuóst atú ĉa, acúma véz i. Mai țăs ș acúma, mai 
țăs ș acúma da núma dim bumbác . Uo cumpărát scúle dă ále a álbe dim magaz n șî pun
răzbuói, t’eáră că așá să z î ĉe la nuói șî mai țăs șî fac p î nză álbă cáre fac căm ắși d’áștea da
din áște alalte, libid’éie cum să făĉá libide áua, pruosópe, féță dă másă șî tó te. Nu mai  fáĉe
nímen i că nu mai  sámănă n ímen i cî nepă să fácă . Ș-acúma să p érd’e, să pérd’e pă an ĉe tréĉe,
nu mai fáĉe lúmia.

Cum era la clacă?
Ā la clácă să strî ĝéu  cîn să fắĉe uo cásă la clácă sau  cîn să cu oséșt’e sau la sápă cîn
mérem la sápă, la mălái , la cucur úz, da mălái să zî ĉe la nuói, nó merém, pfuói cîți ierám. Ierá
clácă și de tuórs, ne dădį dă tu órs. Meré m sára pîn la duóișpe, únu dúpă ĉe gătám.
Mihaela S. : ad că să înțălég că de egzémplu dumetále , tánt i Anúța are de tuórs, nu șt íu
cît, mî n’e sáră mérem la ie.
Dúpă ĉ -uóm gătát dă tuórs, ne-uo făcút mî cáre, ne -uo dat mî cáre dă t ắte félurile. Merém
la sápă, la fîn, la săpát sau  la cásă, bărbáțâ, de egzémplu și  feméile se duĉáu , ajutáu la ápă,
betuonére, la ĉe put’éu  și feméile. Da mai  mult barbáțâ la cásâ și la áșt’ea. Uobiĉéiuri fáin’e
ieráu la nuói, acúma nu să mai  ajútă lúmi a, nu ștíu, să înrăiéșt’e l úmia așá dă rău , nu știu de
ĉe sî ntem așá dă răi . Nu să mai  ajútă uómu. Nu t’e mai  ajútă n men i în zî ua dă ástăz i.

83
ANEXA 7

Ce faci matale aici?
Fac ĉuóĉ. Îs păp úĉ așá dă, să úmbl i păn cásă. Să să fac ĉevá să
nu-mi pérd vréme a așá fắră ruóst. Úit’e acuóluo lî gă t n’e sînt
uo grămádă niĉ n -ai luóc să stai dă iei. Da m -am tă iát la d’ĝéĝet,
tu știi cum m -am tăiát la d’ĝéĝet ? Am cumpărát piĉu áre ș i le-
am du s la Nélu la tăi át, piĉuáre dă pu orc. Le-am pus î
g’ivétă ș i zîc le iau di g’ivétă să le pun înapu ói ĩ uálă să la
mai spăl. Cîn să le mai  spăl, m-am tăiát î cuțî t , uo fuóst u
cuțî t î g’ivétă .

Din ce este compus costumul popular?
Dăn ie, dăn pu ále, dăn blúză da au  cuostúm frumu ós, frumuós cuostúm au. Dácă ierá
fáta mia acásă, că ave á puát’e că cu ostúm, Crína núma nu -i acásâ. Mai  mult cu n’égru , îį
decî t cu cu oluorát, nu -i táre cuoluorát, núma ĉéla îį cu oluorát că au  mai múlt’e cu ostúme cáre
îį dă Bihu ór, cáre ju ácă dánsuri dă Bihuór, aĉélea-s mai cuoluorát’e. Áște a a nuástre -s mai cu
n’égru, cu au ríu, cu n’égru ș i cu mai cu n’égru, nu -s așá ca pe la B anát sau pin alt’e părț i. Au
și iéle mai múlt’e culu óri pentru că ju ácă mai múlt’e dánsuri núma a nu óst pă la Péŝca îį așá
mai cu n’égru, mai  cu culuáre mai î k’ să.

Cum a fost la nunta dumneavoastră?
Nuói, aiĉ la nuói, nu s -uo țînút așá táre múu zica puopuláră ș i dánsuri. Abé acúma, núma
dă duóuăzăĉ dă ani  î cuáĉe, triizăĉ uor făcút la căm n. Nu stiu  ĉ-uor fuóst acuóluo la
cămínu, fuóst diréctu or uo făc út dánsuri de-uor jucát cu opíii, fétįlį, nepuátįlį mele tăți  uor
jucát , tăți trii uor jucát în dánsuri. Nu prea s-uo țînút ai ĉá ca și cum s -uor țî ne pă la
Muolduóva și păn ált’e părț i. Aiĉá uor fuóst mai izuláți, núma acúma dă triizăĉ dă ani ,
triizăĉ, pátruzăĉ să f íie. Petéscu, i el uo îmființát, iel uo fuóst pruofésuor Petéscu și  iel uo
intrát diréctu or la căm ín. Ș-atú ĉa iel uo făcút a nsámblu dă dán suri.

84

Ați făcut petrecere de nuntă?
Da, la m ín’e cîn ieu m-am măritát da , am avút . Am făcút la cuopíi, să véz i ĉe núntă
am făcút. Și ĉe dácă am fuóst sî gură, așá núntă le-am făcút că cît u o fuóst c úrtia uo
fuóst tăt núma șátră . Am scu os tăț i puómi și víia și tăt am scuos din u ocuól, núma să
puot să le fac núntă. Să fáĉe núntă dácă ĉ n’e are pu osibilitát’e, nu t ắtă lúmia fáĉe núntă, ĉ ne
puáte fáĉe, ĉ ne nu, să măr tă și fắră núntă. Ieu am făcút núntă la pu ocă ț i, ieu am fuóst
bapt stă ș -am făcút la pu ocă ț i. La nuoi n-uo fuóst cu dán suri núma cu c î nteĉe biseriĉéșt i.
Ierám îmbrăcátă cu ru ók’ie álbă, cu cu oruon ță, am avút mai  múlt’e pu óze véz i, ásta mi-s
ieu, nu mai sámănă pă m n’e [ haha ], mi-s bábă acúma , am șápte -ș ĉi ĉ dă an i la iárnă. Da
nu m -am gînd t c-ajú g atî ța an i, pi cî t’e am trecút .
Credeam că ați fost îmbrăcată în costum popular
Nu, aiĉá nu prea, aiĉá la nuoi nu prea s-uor măritát î cu ostúme, ai ĉá la Péŝca. În ált’e
părți pă la Brad, pi m pắrțile ŝélea pă la Salu ón, pi cuóluo s-uor îmbrăcát, ș -acúma să mai 
îmbrácă acu óluo cu cuostúm.

Ați fost la clacă ?
Nu, niĉ, nu númai  că ieu am fuóst puocă tă niĉ cum nu s -uo făcút clácă, să făĉá dans,
juoc așá zîĉáu  mérem la juoc să făĉá dans cu fétį, cu fiĉu óri da nu țîne á mai mult dăcî t la
zéĉe, la únșpe, nu țîne á mult dán su, tắtă lúmea cắtă cásă la zéĉe la únșpe, da acúma la zéĉe la
únșpe pleácă în u oráș.

Aveți vreo mâncare specifică zonei?
Sárme speĉ fiĉe zuónei, súpă cu tăi țắi, súpă cu gălúșt’e.
Cum se fac?
Să máĉină cárn’e, să pún’e u oréz, să pún’e ĉápă, k’ipér i și faĉ dim várză sau  dăn ardéi .
Ș-atú ĉa álea cu ardéi le fáĉem cu zámă dă ru óșii ș-álea care -s dăm várză rămî n cu várză
ácră. Ș-atú ĉa úmplem pip ắrĉile dácă faĉ dă ardéi  și dácă nu, cu sármele le îm vîrt m așá, le
legắm cu áță ca și Sándi c-a ven t úna dă la Ĉuméĝ și zîĉá să vii  să-mi faĉ sárme că v n’e Nélu

85
și așá să nerve áză cîn gă séștį áță î n sármele legát’e cu áță. Zîc cum drácu le leĝ cu áță
dúpă ĉe: păi  da le leg să nu se dăsfácă pă i eu zîc, puot să dau cu-a méle de -a dúra că nu să
dăsfác î m veĉ, ea le legá cu áță, nó .

Cum era mireasa?
Ierá uo feméie cáre îmbrăcá miréșįle, I úriș a lu R g’er, u guru áică ie uo fuost, ea le
îmbrăcá miréșįle, îi  plăĉá fiiecáre că vene á să uo îmbréĉe , le îmbrăcá ș i cîn să dezbrăcá
sî gură să îmbrăcá , nu le legá cu cî rpă cum le legá păn ált’e p ărți, nu. Ierá uo feméie cáre
îmbrăcá, u o fuost mai múlt’e da I úriș a lu R g’er uo știút să îmbréĉe așá frumu ós îm
periuáda cîn a m fuost ió fátă și pă m n’e tuot ia m-uo îmbrăcát . Pă fáta lu S lvii a lu
Juvîn’éscu tăt i e uo îmbrăcát -uo nó că mulți ani î cuáĉe uo îmbrăcá i a mulți ani uo
uumblát de -uo îmbrăcát mirésį. Nu s -uo îmbrăcát niĉu odátă mire ása sî gură , mireása uo
îmbrăcá ĉinevá, u o îmbrăcá , uo periiá nu s -uo îmbră cát mireása sî gură îm periu áda cît
am fuost ió, nó aca am șápte -ș ĉi ĉ dă ani.

Ce se face la un botez?
Mî cáre, súpă, sarmále, friptúră, piréu .

Ce se întâmplă la biserică?
Să dúĉe un dram dă materii ál dă um métru zîĉá c ă-i crî șma aĉéi a și cîn fáĉe pu ópa cu
ápă pru c [ k ], cu op l, pru c, fátă ĉe u o fi îi sterjá cu cî rpa aĉéi a așá ca u m fel dă mătáse
ierá cî rpa . Cáre cum u o avút pu osibilitáte să cúmpere. Acúma mai  nuou cîn ieu am
buotezát, am dus pru osuóp cáre u o fuost mai frumuós pruosuóp, cu pru osuóp l-uo șters
puópa nu núma cu crî șmă . Uo fuost crî șma acuóluo lî gă lum nă , nu știu cum da n -uo șters
cu crî șmă acúma cîn am bu otezát pe Claúdii a și pă Mihaiéla n -uo mai trebu ít crî șma la
șters. S -uor muodernizát tăț i s-or muodernizát ș i puópii s-or muodernizát.

Ați spălat rufele vreodată cu cenușă?
Nó, nu niĉ la vále, la nu oi nu s-uo dus la vál să să spé le în ápă. Fii cáre uo spălát pî nă cîn
n-uo fust măș n i îm mîni  ĉe, mă sculám dimin’e áța la pátru și spălám îm mîni  că ieu cîn
m-am măritát un rînd dă fé ță pă pat am avút , le ĝer i, un sî gur rînd . Da ieu n-am

86
duorm t niĉu odátă, niĉ uo zâ în tuoc. Dácă nu le -am putút u uscá, le-am uuscát cu călcătu óriu,
da nu am du ormít în tu oc. Ș i mă sculám dimin’e áța, dă dimin’e áță să le spăl să să u úșt’e mai
alés iárna le pune ám așá de ásúpra la su óbă. Dút’e că acúma atît’e á am de mă îmb ắt dă cap
cî t’e am. Da cîn i eu m-am măritát , n-am avút núma un rînd că máma me a uo fuost de v nă
spun ieu s ĉer că i erá dă cánavas cu ĉ nșpe lei métru de materii ál și dámas dă ắla cu fluori cu
tríizăĉ și ĉi ĉ, cumpăr á dă dámas mai  bín’e, mai b ne cumpărá du óuă rî ndur i dă álea mai
íeftin’e da așá u o gînd ít ia că-i bín’e. Nó, dácă așá u o gînd ít, așá uo cumpărát n ó. Da ieu n-
am duormít. Sílvii a lu Juvîn’éscu tăt in tu oc uo duorm t ș i cu fráții iei tăt cu cápu plin dă
pén’e uo fuost, lásă-mă îm páĉe . Ieu n-am duorm t așá î m veĉ. Am duormít dar cu
călcătuóriu le-am uuscát da n -am duormít în tu oc, nu mi -uo plăcút ș i gáta. Tắtă lúmeá cum
créd’e și cu le pláĉe.

Ce faceți din porc?
Din stuomác făĉám tu óbă, máiuș, cîrdăbu óș, cîrnáți  și tuóbă. Tuóba uo tăiám așá buc ắți
cu cuțî tu din nimă , din rin k’ , di cárnį mai  búnă făĉám bucắți mai mari și făĉám tuóbâ
și dim plăm î ni și di cárni a di cap să ferbe á și măĉinám și puneám uoréz, fierbeám
uoréz și cîrnáțu cu u usturuói, cu pipéri , cu buoía, l-afumám, avém afumăt óre așá clăd ítă.

Cum făceați rachiul?
Strîn jám prún’e și  uo făcút táta meu  dăn arámă, am avút căld ắri nuoi múlt’e dă arámă și 
uo strîcát du óuă căldắri ș-uo făcút căldáre dă fért țúi că, căzán și cu cuomănác. Acúma l -am
dat ieu dă duoi ani de cîn am  făcút la ĉimit ír betuón și am făcút crúĉ . L-am dat la ĉéla
ĉe m-uo lucrát îm preț de ĉi ĉ mii ca să nu dau  bani și să mă scap dă i el, ĉe să fac cu i el,
n-am avút ĉe fáĉe cu i el. Aveá așá uo távă pă índ’e cureá buorhuótu și aveá un du op távă
aĉéia, ș-atú ĉa cîn l-am a vút gáură și gáura ắla ieșeá păn cîrlán dă ắla máre. I erá um
butuói așá dă du óuă súte dă l ítri și cu cuomănác, cu sfré d’elă așá răĉituóri, cu serpent nă,
acúma l-am dat că tăt îm pu od uo fuost și l-am dat și  la únu și la áltu și l-uor spart și  l-
uor cîrp ít și ió dácă v ín’e și ĉére și am, nu pu ot să zîc că nu le dau  că sp zîc că n -am mințắsc.

87
S-atú ĉ dácă le dai , n-ai, așá scr i e și îm pruovérb: fuáie vérd’e dă dai, n-ai, dă dai să vezi
că ai [ haha ] . Ieu nu puot să zîc că nu le dau , dácă am, nu pu ot și gáta, tré să le dau dácă am.

Ați țesut covoare?
Știi la ĉe să zî ĉe la nuoi súlă? La ắla cáre are núma așá vîrf și cîn cuóșâ la ĉevá gru os sau
la păpúĉ la aĉéi a să zî ĉe súlă. Uor țăsút feméi le aiĉá la nuoi dar nuoi nu, la nuoi n-uo țăsút
nímen i î cásă . Ieu am avút țăsút’e pă ju os préșuri  cîn am fuost tî nără da nu dă máma
țăsút’e dă nánă Vi óră la nuoi î cásă nu s -uo țăsút, máma m ia n-uo țăsút, nu ț -am spus că
mie uo fuost americánă [ haha ], u o fó mai duámnă. La nu óuă ani uo ven ít aiĉ, uo crescút.
Frátįl’e iei uo fuost mai máre și frátįl’e iei uo știút pî nă uo murít u o știút e gléza da i a nu
uo mai vuorbít e gléza că s -uo rîs cuopíi dă ia și cîn vuorbeá frátįsu cu i a, nu răspund’e á pă
e gléză că să rîde áu cuopíi dă ia. Așá uo fuost pă vr émea ĉéia cîn uo fuost ia fătúcă. Și ea
n-uo mai știút, să știi, táre puțî ne cîntắri uo știút și ne-uo îmvățát și pe nuoi să cîntắm dar n –
uo mai știút da ú k’u u o știút cuomplét și  să ĉiteáscă, ú k’u u o știút gruozáv dă b ín’e
e gléza da u o fuost dă v -uo șáișpį ani cîn uo ven ít acuóluo, uo fó mai máre, uo judecát mai 
bín’e, ea dácă uo fuost m că. S -uor rîs cuopíi dă ia, n-uo mai vuorb t niĉ cu fráte -su n-uo
mai vuorbít e gléza.

Întâmplare
Nuoi, am fuost duóuă suruóri, nuoi trii am fuost dă fapt și  cîn uo avút su óra mea
ĉéia máre, u o mur t că úna uo mur ít. Máma me a uo avút pămî nt Félnac , așá pắstă Muúreș îį
Félnacu și s-uor dus să k’ére gr î ul c-atú ĉ să cărá grî u ĩ stug și trįierắ cu măș na ș-uo lăsát
fáta la buníca la máma lu máma, ș -aĉéia uo venít u m veĉ n la Félnac táre de grábă să măritáu 
fétįle páișpį, la ĉ nșpį ani să măritáu  tînărúță u o fuost ș -uo du-suo la Iași s-uor culcát pi
cuoriduór pă búndă: așá um  fel dă pắtură făcútă dim pi ei dă uáie și uo pus – uo juos și s-
uor culcát acu óluo. Fáta s -uo sculát e a uor durm ít, uo adurmít pru obábíl. S -uo sculát și pe
ĝam uo fuost um pahár cu su ódă cáustică, să spălá mai  de mult cu su ódă cáustică nu cu
déruo și cu atî t’ea félur i. Și uo luát dim pahárul aĉéla că i erá ĉevá îm pahár ș -uo crezút
că-i ápă, n -u avút decî t du oi ani și jumătát’e ș -uo băút n -uo î g’ițî t c-uo aru cát juos dar iéle
s-uor spăriát. Uor luat-uó, uor dús -uo la fîntî nă și i-uor dat ápă și  cîn s -uo spălát, suóda

88
ĉéia di gúră u o mers pă esu ofág și s-uo strîmtát máțú la intráre în  stuomác da cît un ac .
Uo avút uo fisúră pe cáre u o trecút c î t’e un pic dă lápt’e și străcurát ș i trecút pîn maș nă de
scuos smîntî nă, tuótuși să găsá cî t’e un pic dă smîntî nă să astúpe , ș-ápă cîn să astupá cî t’e-
uo săptămî nă nu mai  puteá să î g’ tă lápt’e. Lápt’ele dă la du óuă vaĉ núma s -uo clătăr t cu i el
că puț n u o mers și-l țipá î găle átă. Duóuă vaĉ uo ținút anúme ca să și uo tră t duói ani așá.
Uo zîs s -uo uoperézâ și  máma uo zîs, nu știu  cît uor ĉerút dă la i a, da uo avút gálbeni  máma
mia și uo dat tăți, i-uo dat la du octuór să uo salvézâ. Ș -uo zîs câ s -uo uoperézâ, u o zîs că dácă
iel garante áză, nu cît u o ĉerút, c -uo ĉerút bánii  dup-un hectár dă păm î nt. Tắt’e ĉi ĉ hectárele
le vînd, ĉe -s a mele și  dau bánii dumitále dácă -mi garantézi zî ĉe nu m i-s Dumnez ắu nu puot
să-ți garantéz da are u o șánsă, dácă u o uoperéz are u o șánsă să puátă scăpá, da așá nu scápă
așá sútă la sútă mu áre. Și n-uo lăsát -uo să să uoperéze ș -uo murít, n -uo putút du óctuoru să -i
déie uo siguránță că du áră nu -i duóctuoru Dumnezắu ș-ápă-i iáca necázu u o fuost c -uo murít
fáta. Atú ĉ uo făcút pă su ór-mea și dúpă áia pă m n’e la un an și  uopt luni.

ANEXA 8

Cum faceți saramele?
Tuoc ĉápă, u o călésc un pic pă fu oc, tuoc și n ște
muórcuovi, răzălésc pă răzătu áre, îi călésc acu ólea lî gă ĉápă ,
uoprésc fuócu, pu cárne măĉinátă , uorézu spălát, clăt t îl pun
péste cárn’e măĉinátă, pătru njél vérd’e.

Cu ce faceți sarmalele?
Cu várză ácră, spăl várza să nu f i e sărátă, să nu f i e ácră, să nu áibă miruós, tai cuotuárįle,
tai párt’ea áia vîn juásă, împárt în du óuă dácă vre áu să fac sarmále mai  miĉ dácă nu, cît
várza și împắtur. Sáre, pipér, le pun la fi ért cu un pic dă suc dă ru óșii și cu ápă.

89
Cum este la bote z?
Să dúĉe cu op lu la egz stă u o muáșă cáre îl îmbrácă, îl dúĉe la bisérică și  dúpă buotéz îl
preiá nănáșa. Merg acásă , fac petréĉere ș a du óua zî să fáĉe bă i ța cuop lulu. Náșa îmbăi áză
cuop lu și pregătéșt’e péntru culcáre.

Cum faceți b ulionul / sucul de roșii?
Ruóșiile le tai îm pátru , le scuot nima dăn.. v érd’e dăn m jlu oc, le sfarm cu mî na , le dau
u cluócuot la fiért, le trec pri n strecurătu ór, iéste anúme un  strecurătu ór anúme, dácă
nu, prin u oriĉé strecurătu ór, le dau  prin măș na dă ruóșii și le pun la fi ért, sáre, pipér, fu ói dă
dáfin. Cuonținútu -l pun în  st cle și îmbuteliiéz b ne să nu ntre ái er.

Mersul pe bicicletă
Tánti Ruodíca sau  tánti Stéla sau nó iéle nu uúmblă? Îm permanénță , ad că nu îį ĉevá
ieș t di cu omún. Uori la m n’e dácă mă duc i eu la m n’e în  sat să zî ĉem că acúma îį mai 
iema ĉipát sátu dar niĉ cîn i erám cuop l acásă n -am mai văzút feméi e pă biĉiclétă, ad că
nuoi ca și cuopíi da, să zîĉ, da așá mai  avansáți nu am văzút, númai  bărbáți eventuál.
Viorica S. : Aiĉ cáre nu mé re cu b țicla, au maș nă.
Vreáu să spu că -i uo neĉesitát’e, deĉ nu stau  ieu să v nă a meu  dă la lúcru să mă dúcă
nu stiu únd’e. Imedii át am luát biț cla și m-am dus la pii áță. Ie un míjlu oc de tran spuórt,
ad că îį dispúi  dă ie tắtă zî uua. La tắtă cása iéste biĉiclétă și nó c-uo zîs că tánti  Anúța cu
b țicla cîți  áre? Áre ș ắpt’e zâĉ dă ani ?

90
ANEXA 9

Ați fost în armată?
Am fuost.

Cât ați stat?
Un an și  pátru luni  la Ruóman am  făcút armáta. Întîmpl ắri n-uor fuost. Am fuost
instructuór ateléuri și ateféuri și întîmplắri n-am avút.
Ce făceați în armată?
Péi aveám elév i și merjám la cu ondúĉere cu elévii , îi îmvățám. Unitáte a uo fuost acuóluo
nu stiu dácă ĉe mai  iéste p -acuóluo únd’e u o fuost șcuála dă șu oféri dă la gáră am trecút
bariiéra ș -atú ĉ pă ștî ga i erá șcuála dă șu oféri și pă dreápta ierá uunitátea militáră, așá
uunitáte máre militáră u o fuost. Ierá ĝenerál mai uór ierá cuomandántu unit ắții.

Faceți vin?
Acúma nu mai  fac dă v u o cî țva an i că am avút ten siúne și… strînjám ștrúgurii , îi
tuocám, îi lăsám să fermentéză ș-atú ĉa îi stu orĉám ș apu ói rămîneáu la fermentáre și cîn
s-uopreá dă fiért, puneám îl astupám.
Butoiul cum îl pregăteați?
Păi din st clă dă plástic [ k ], balu ón de st clă dimiĝánă dă ĉi ĉizăĉ. Păi  puĉuásă și ierá
um fel dă nu mai  iéste acúma. I el aveá butuói dă lemn, dă stejár cu sl ắvină, ierá ca um  fel
de ruobinét. Dăd’éi  la stî ga curĝá , dăd’éi la dreápta î k’ide á.

Cum a fost la nunta dumneavoastră?
M-am dus ș -am luát-uo ș-am venít cu e a acásă. N -am făcút núntă. Am  făcút núntă
ánu trecút dă ĉi ĉizăĉ dă an i de căsătuoríie. Am fuost la bisérică, ne -a cununát , am dat
másă î ĉéntru , am avút imvitáți v-uo pátruzăĉ dă persu án’e.

Rachiu faceți?
Păi prún’e, adun ắm prún’e îm butu ói máre, la nu oi îi zî ĉe cádă dă u o m ie dă l tr i ș-
atú ĉa púnem acu óluo, duóuăzăĉ ș i úna dă z le trébu ie să fermenté ză ș-atú ĉa dúpă
duóuázăĉ ș i úna dă z le, să mé rĝe la cazán, să bágă î cazá cu răĉitu ór cu ápă, ș -atú ĉa

91
cu lémn’e de fu oc ș-atú ĉa cúrĝe, ái a pr ma ĉe cúrĝe, i e vuótcă, ș-atú ĉa la a du óua túră să
bágă la reĝistiláre ș-atú ĉa iése țúica și dă cît vrei  s-uo leși dă ĉi ĉizăĉ dă grád ’e, dă ĉi ĉizăĉ
și duóuă, dă pátruzăĉ dă grád ’e, dep nd’e cum îți  pláĉe.

Ce făceați de anul nou?
Pă de ánu nu ou cîn am fuost ieu mic, am‿avút saláj, nu ști u dácă știi  ĉe îį, afáră la
huotáră înțăléji , ieráu pă cîmp cîn am  fuost ieu mic săláșe. Nu oi am avút păm î nt, am
fuost particulári  cu cai, cu vaĉ, cu u oi cu tắtă suocuot’eála ș-atú ĉ núma î ĉi ĉizăĉ ș i uopt
cîn uo venít cu olectivizáre a atú ĉa uo luát și pămî ntu ș i cáii și cărúțele și tuot și dúpă áia
ne-am mutát în  sat, nuoi acuóluo am stat la saláj . Ș-atú ĉa în șáizeĉ și únu ne-am mutát
aiĉá în sat cu păr nții  și d-atú ĉa n ó stăm aiĉá.

Ce tradiții erau?
Ápă trad ții  ieráu de reveliu ó k’é furi trii zî l , dánsuri și ierá sálă dă dans. Dum n’eca să
duĉá meréu  la juoc. Ș -acuóluo să strîn jáu fétį, băiéți și ierá múzică. Ș -atú ĉa pî nă pe la
duóișpe, únu nu ápt’ea să da nsá, să mai  vuorbeáu, mai să băteáu fiĉuórii péntru fétį.

Cum se face brânza?
Ieu n-am făcút, uo făcút máma.
Știți să -mi spuneți?
Da, puneá láptįl’e la î călz t și -l lăsá pî nă să stricá așá îi  ziĉá, fermentá. Ș-atú ĉa îl puneá
la stuors în tihu on ș-atú ĉa puneá la stuors și caș dácă faĉ atú ĉa, acúma i éșt’e past le, atú‿
nu ierá pașt l’e atú ĉa, primăvára cîn i eráu miéii miĉ, să tắie miélu pî nă sujé, să nu mî ĉe .
Ș-atú ĉa di n stuomácu dă la miél cu láptįl’e álă se stricá acu óluo în stuomác și să făĉ á
t’eág îm burdúf dă la miél și aĉéla să fu oluosắ la caș.

92
ANEXA 10

Sunteți originară din Pecica?
Ieu mi-s di Cáran , judéțul T miș, mi -s dă pă clása a du óua aiĉ, dúpă aĉéi a, am fuost la
Brébu. Dă la Cáran, ne -am mutát la B rébu și cum l -uo mutát pă táta, așá ne mutám și  nuoi și
dúpă aĉéia, am venít aiĉ la Péŝca la bun ĉ și de pă clása a du óua sunt aiĉ îm Péŝca.

Este vreo mâncare specifică zonei?
Aiĉá tuocána.
Cum se face?
Dă cárn’e , cu ĉápă, cu.. pui  buo a ș-atú ĉa cartu ófi și să fiérbe, dácă nu pui  cartuófi pui
gălúșt’e, gúi aș să mai zî ĉe la nuoi.
Cum se fac plăcintele cu brânză?
Iéste ș i látă, să fac fu oi și pui îm m jlu oc brî nza sau înt’ nsă, știi cum să fáĉe așá cu
druójdiie de frăm întát și imediiát uo nt nd cît îį mása și așá.
Ce puneți în brânză?
Ieu pun záhăr vanilát, záhăr și  uou ș-atú ĉa î mvârt m așá și  fáĉem plăĉ ntă înt n să.
În ce o puneți?
În tipsíi, iéle să u g tip síile cu untúră sau  fiiecáre ĉe áre și  puoți să faĉ și răt ș cu br î nză.

Ați fost la culesul porumbului?
Ne duĉáu  uobligatuóriu că am lucrát cu ontábilă la Cu operat vă ai ĉ la Péŝca, ne duĉá,
aveám puórțiie ne dăd’e á și să culéjem, ș-atú ĉ cáre dácă ave ám pă ĉinevá mai  duĉám, dácă
nu, nu, culejám únu dúpă áltu și deĉ să făĉá grămádă ș -atú ĉ vene á cărúța, camiu ónu sau
ĉe ierá și duĉá. Mai  dă mult , așá ierá, să pune á sácu -n spát’e și dácă nuoi aiĉá.

Ce făceați în săptămâna patimilor?
Cum ne pregăte ám? Făĉám prăjitúri , fierbeám șó că, tăiém cuocuóș, găi nă, ĉe ai , faĉ
mî cáre, da și  prăjitúri. Ieu puostésc, mé rem și juóia și cîn î ĉepe áu juoi, víneri, ne duĉám
și dumín ica iáră la Paști . Aiĉá nu să dúĉe, dau  iei páscă sau  cum să zî ĉe .

93

ANEXA 11

Originea termenului „ cucuruz”
Cucurúz ắsta v n’e din u gur éșt’e un pic , cucurúzu îį cucur ța la ú guri  știi, ș-atú ĉa
nu-i ruomînéșt’e.

Ați fost la g râu?
Am fuost. Și cu cuombína am fuost. Deĉ i eu am fuost pă tractu ór și-am lucrát , am
avút cuomb na agățátă dúpă tractu ór ș-am tăiát grîu tăiám cuituárea acuóluo și sus pă
cuomb nă, acu óluo ierá uo duóuă feméi cáre pă vré mea áia cîn i eu am fuost, cáre
acuóluo cureá în saĉ, pune áu saĉ și curĝáu grîu în saĉ, îi legáu  și-i puneá de uopárt’e
acuóluo și cîn ierá acuóluo vreuo ĉ nșpe saĉ, du ouăzéĉ uopreám și descărcám în maș nă și 
nó.

Ați fost la culesul porumbului?
Am fuost. Mă sui ám în tractu ór, în remu órcă, ieu tractuoríst am fuost uo viiáță și
acúma am tractu ór î cúrt’e și  mereám la culés nó .

Amintire din copilări e
Ieu nu prea am. Ieu m-am jucát în.., i eu am crescút la săláș, săláș i e uo cásă î cîmp . ș-
acuóluo am avút u oi, puorĉ, vaĉ, cai  pruostíi d-áștea și ieu tăt t mpu am  fuost, cum s -ar
z ĉe, cum le z ĉe la ắștia mai slúgă. Tă t tímpu m -am dus cu u oíile, m -am dus cu váĉile, le -am
dat să mî ĉe dácă i erá iárnă și cîn vene ám de la șcu álă, î mvățám un pic și  iar la uoi și iar
așá. Așá u o fuost nó. Așá că timp de jucát n -uo fuost, n -uo fuost. Știu c-am luát uo dátă u o
bătáie dă la táta péntru u oi. Cum să spun, v n’e táta pr măvara u óile cîn ies la iárbă, bálegă
mai muále ș -așá trebui é să le baĝ pái e și v n’e táta la lúcru și  z ĉe băi, ai băgát pái e pă
așternút la u oi? Păi n-am băgát, ave ám v -uo páișpe, ĉ nșpe ani aveám ieu, n-am băgát, tăt i eu
să bag? Să mai  báĝe și Márius că așá îl k’emá. Ĉe -ai zis mă? Să mai  báĝe și Márius. Uo dat
așá să mă pr ndă și  ieu am tulít -uo îm pădúre că i erá săláșu me u îm pădúre ai ĉá. Măi și
m-am pedecát îm múre și  m-uo prins. Táta uo fuost un u om mai máre decî t m n’e. Așá

94
m-uo prins dúpă ắsta și așá m -uo dus pă sus. M -uo țipát acu óluo î ntre cuptu óri, cuptuóri dă
ắla de cuoĉá pî inea și î ntr-un pat . Atîtá m -uo bătút și cu piĉuárele că am zis că acúma mă
uomuáră. Dúpă ái a, m-uo lăsát și la vreuó săptămî nă u o venít cu, i erá cu cuolect v atú ĉ, u o
ven t c -u cal ș -uo cărúță să adun ắm fî nu , c-uor tăiát fî nu șî z ĉe nó hai să mér m dúpă fîn
și- cărúță așá m -uo luát dúpă gît și  măi zî ĉe să știi  că-mi páre rău că te-am bătút. Zic
pua‿ să -ți páră acúma nó. Da să știi  că áia uo fuost și pr ma și uúltima, nu m -uo mai bătút
táta niĉuodátă. Vin’e á cîte‿uodátă beat aveá buálă pă máma și  pă ắștia ai cásei și ieu
rămîneám acuóluo, ắștia plecáu mă, plecáu  la bun ca. Únd’e -s ắștia mă? Nu ști u tátă că i eu
cîn m -am culcá aĉ u or fuost, ieu știiám c -uor tulít-uo și lásă că vin i ei. Dácă se trezá, nu
mai aveá treábă cu n meni . Da iel dimin’áța să trezá, m re á la lúcru núma atú ĉ să nu -i vádă
cîn ierá buolî nd .

Am înțeles că faceți salam
Fac, dácă ánu ắsta nu mi -uo reuș t cu salámu. Mi s-uo stricát. N ó fuost frig și  mai
cumpărát cárn ’e dă la Ielít, nu mai  mă duc acu óluo. Cáre uor cumpărát d -acuóluo, la tuoți li
s-uor stricát că u o adúĉe dă la Tu úrda di cu óluo dă cắtă Cluj, ș -apuói ĉ n’e șt ie de cîn îį
tăiátă v ta dă v -uo duóuă săptămî ni  și nu-i próspătă ș -atú ĉ să str că tu átă márfa.
Ieu cîn tai puórcu, cárn’e a cáre -i așá mai uúnsă înțăléĝ, cúmpăr cárn ’e dă v tă și  uo
máĉi cu ái a uo dátă, știi, ș-atú ĉa să pún’e cu ondimént’e, știi  cum să fáĉe cîrnáțu núma
că-i cu cárn’e dă v tă și  am făcút și de cal, îį mai  búnă cárn ’ea dă cal. Da, da ș -am făcút și
dă nútriie. Nútriia îį áia așá ca i épurii și trăiésc păn ápă . Nu știi cum îs nútrii le álea? Au
cuáda așá lú gă, îs ca șî șu obuoláni și îs cam așá dă mari  și-așá mútră dă șu obuolán áre. Ắla
îi creșteám în, ierá uo cúșcă așá cît mása ásta și  aiĉá la cápăt, u o truácă, uo cuovátă, cum îi 
z ĉe și iei cîn le dăd ’eái mî cá rea, veneáu ș-acuóluo ĩ ápă , să băgá ĩ ápă ș -așá uo
mî cá, uo spălá acu óluo, știi le plăĉá sfécla, le plăĉá. Spăláu  și așá mî cáu . Aveáu pátru dinți 
așá, duoi sus, duoi juos cam așá i eráu dă mari. Te prind’e á únu, îți rupeá déjetu. Da, îi 
prindeám núma dă cu ádă că au uo cuadă cam așá.

95

ANEXA 12

Amintire din copil ărie
Pfuai. Cred că cîn m -am dus cu mámi î ntr-uo zi la î g’ețátă,
ierám micúță și -aveám uo biĉiclétă din ásta m că, f ắră ruoți
ajutătuáre, da, cred că ái a ierá și na, ierá un drum așá cu pi etr ș,
cu piétre. Mámi îmi  z ĉe Ĝani , lásă, ave ám um biscu t , aveám îm
mî nă biscu t’e . Lásă biscu t’ele dim mî nă c -uo să cazi  cu
biĉicléta, cu b țicla și  vezi că pe piétrele ále a cîn merĝ, b țicla te
scúutură da ieu micúță nu știi ám să -mi țin așá ek’il brul, nu mámi, nu pic, nu -ți fă pruobléme,
nu-ți fă griji. Nó, mérem cît mérem, ieu b ne înțălés i erám împí nsă în spát’ ele lu mámi.
Mámi díntr -uo dátă númai  tuot mă strigá. Nu mai  ziĉám nimicá, i eu ierám căzútă ĩ
șánțu dăm fáța dă la primăr i e și ierá sî mbătă vįne á núnta, vįne á aláiul ắla de la núntă știi ,
ăă, n -are ruost. Mámi, púi u ĉe faĉ? I eu nimíc. Mámi, ieu díntr -uo dátă di n spát’e dă șanț,
muor, tắtă ierám jul tă , dub tă cu sî ĝe . Na, crécă ái a ierá da mámi tăt nu mî cá că te duc cu
uo mî nă și nu mî cá c -uo să piĉ cred că ái a ĉe m -uo rămás așá, da sînt múlt’e.

Cum este de Paști la voi?
Páșt’e, pregăt re, tu átă lúmea vopséște u óuă, șú că [ k ] ș ó că dă pu orc, vuopsím uóuăle
cu frúnze din ále a așá de trifu ói da î cu oji dă ĉápă. Ĉe mî c ắruri am avút de Páșt’e púi u?
Șó că, uóuă, ĉevá friptúră pru obábil, ástai  pă la nuoi, friptúră, pui , puorc, nu ne pláĉe mi élu,
druob și din áște a, nuoi nu mî cắm. Dúlĉe am cu omandát prăjitúră, platu óuri dă prăjitúră.

Dar de Crăciun?
Pfuai, ĉe fain ierá deĉ n -are ruost. Mámi mă trimit’e a d-acásă la túu șa, la bun ĉ u ori na, pă
únd’e ierám plecáți , puteá să pregăte áscă brádu, n ó că v n’e muóșu și nó, cu caduóri sub brad
nó și ierám táre feriĉ ți  că uo vįn t mu óșu cu brádu gáta făcút, da nu știi ám nuoi cum îį tre ába.

96
Ierá fain. Acúma nu -s mai uobiĉéiurile áleá cum ierá mai de mult păcát na , că ie frumuós,
să piérd’e din uobiĉéiuri dim păcát ’e p-aiĉ pă la nuoi. Acúm pu át’e păn párt’e a áia pă la
múnt’e únd’e -s zuón’ele ále a frumuáse nu ? Muolduóva, álea, Maramúreș.

Dar de anu nou?
De ánu nu ou să fáĉe péște , să mănî că strúu guri că ĉ că pu ártă nuoruóc, îți adúĉe
nuoruóc și bani și nu știu ĉe. P éșt’ele ca să înu óți príntre pru obléme ca p éșt’ele. Să fáĉe
plăĉ ntă înt’ nsă cu bani  îm m jlu oc, n -am făcút da ști u că se fáĉe, nu ști u cáre -i fáza ca
să tăt așá ĉevá cu să -ți meárgă b n’e, ie un uobiĉéi și ắsta cu bănúții , muonézi din álea.

97
Chestion ar lingvistic
1. Ce nume au, cu un cuvânt, toți oamenii din părțile astea?
Vorbitor 1: peŝcáni 
Vorbitor 2: peŝcáni 
Vorbitor 3: peŝcáni 
Vorbitor 4: peŝcáni 
Vorbitor 5: peŝcáni 
Vorbitor 6: peŝcáni 
Vorbitor 7: peŝcáni 
Vorbitor 8: peŝcáni 
Vorbitor 9: peŝcáni 
Vorbitor 10: peŝcáni
Vorbitor 11: peŝcáni 
Vorbitor 12: peŝcáni 
2. Dacă unui copil i -a murit tatăl și mama s -a măritat din nou, ce -i este copilului bărbatul
acela? (măștihuói)
Vorbitor 1: măștihu ói
Vorbitor 2: măștihu ói
Vorbitor 3: măștihu ói
Vorbitor 4: măștihu ói
Vorbitor 5: măștihu ói
Vorbitor 6: măștihu ói
Vorbitor 7: măștihu ói
Vorbitor 8: măștihu ói
Vorbitor 9: măștihu ói
Vorbitor 10: măștihu ói
Vorbitor 11: măștihu ói
Vorbitor 12: tátă v treg
3. Dacă fratele d -tale a făcut ceva și eu te întreb “ cine a făcut cutare lucru? “ d-ta cum
răspunzi? ( frát’e-meu)
Vorbitor 1: frát’ele

98
Vorbitor 2: frát’e-meu
Vorbitor 3: frát’e-meu
Vorbitor 4: frátį -miu
Vorbitor 5: frátele
Vorbitor 6: frát’ele
Vorbitor 7: frát’įle
Vorbitor 8: frátele meu 
Vorbitor 9: frát’įle
Vorbitor 10: frát’įle
Vorbitor 11: frát’įle
Vorbitor 12: frátele meu 
4. Cum le ziceți cu un cuvânt la toți cei care de obicei trăiesc împreună într -o casă?
(famíliie)
Vorbitor 1: fam íliie
Vorbitor 2: fam íliie
Vorbitor 3: fam íliie
Vorbitor 4: fam íliie
Vorbitor 5: fam íliie
Vorbitor 6: fam íliie
Vorbitor 7: fam íliia nuástră
Vorbitor 8: fam íliie
Vorbitor 9: fam íliie
Vorbitor 10: fam íliie
Vorbitor 11: fam íliie
Vorbitor 12: fam íliie
5. Ce zici că -ți este fratele tatălui sau al mamei? ( unt’, unț )
Vorbitor 1: u k
Vorbitor 2: u k
Vorbitor 3: u k
Vorbitor 4: u k
Vorbitor 5: u k
Vorbitor 6: u k

99
Vorbitor 7: u k
Vorbitor 8: u k
Vorbitor 9: u k
Vorbitor 10: u k
Vorbitor 11: u k
Vorbitor 12: u k
6. Ce zici că îți e ste sora tatălui sau a mamei? ( mătúșę , untóie)
Vorbitor 1: mătúșă / unt uáie
Vorbitor 2: mătúșă / unt uáie
Vorbitor 3: mătúșă / u k’ óie
Vorbitor 4: mătúș
Vorbitor 5: mătúșă
Vorbitor 6: mătúșă
Vorbitor 7: mătúș
Vorbitor 8: mătúșă
Vorbitor 9: mătúș
Vorbitor 10: mătúș
Vorbitor 11: mătúș
Vorbitor 12: mătúșă
7. Cum îi spui unui o m care a trecut de 70 de ani? ( muoș)
Vorbitor 1: néne
Vorbitor 2: néne a
Vorbitor 3: néne
Vorbitor 4: hu oduoruóg
Vorbitor 5: î m vî rstă
Vorbitor 6: bătr î n
Vorbitor 7: bunícu / néne a
Vorbitor 8: bătr î n
Vorbitor 9: báĉe
Vorbitor 10: bătr î n
Vorbitor 11: u om îm vî rstă
Vorbitor 12: î m vî rstă
8. Ce-i este unui bărbat aceea cu care s -a însurat el? (muiére, muiéri)

100
Vorbitor 1: fem éie
Vorbitor 2: suoț ie / nevástă
Vorbitor 3: nevást ă / suoț ie
Vorbitor 4: mui ére
Vorbitor 5: suoț ie
Vorbitor 6: n’ evástă
Vorbitor 7: suoț ie / n’evástă
Vorbitor 8: suoț ie
Vorbitor 9: mui ére / suoț ie
Vorbitor 10: mui ére
Vorbitor 11: suoț ie
Vorbitor 12: su oț ie, n’evástă
9. Când un bătrân îți povestește cum a petrecut când era tânăr, zici că -ți povestește cum a
dus-o în … (tînăriéță)
Vorbitor 1: vi áță / tinăre áță
Vorbitor 2: tinăre áță
Vorbitor 3: cu opilăr ie / tineréțe
Vorbitor 4: tinări éță
Vorbitor 5: tinăr iéță
Vorbitor 6: trecút
Vorbitor 7: tînări éță
Vorbitor 8: tineréțe
Vorbitor 9: tinări éța
Vorbitor 10: tineréțe
Vorbitor 11: tineréțe
Vorbitor 12: tineréță
10. Cum îi spui la acela mic pe care îl naște femeia? ( pruŋc mic )
Vorbitor 1: bebelúș / cu opíl
Vorbitor 2: pru c
Vorbitor 3: pru c
Vorbitor 4: nu ou născút

101
Vorbitor 5: cu op l / bebelúș
Vorbitor 6: cu opíl mic
Vorbitor 7: cu opíl
Vorbitor 8: bebeláș
Vorbitor 9: bebelúș / cu opíl
Vorbitor 10: bebelúș
Vorbitor 11: cu op l / bebelúș
Vorbitor 12: cu opíl
11. Caii, vacile zici că sunt vit e, dar noi ce zici că suntem? ( uómen i)
Vorbitor 1: u ómen i
Vorbitor 2: u ámeni
Vorbitor 3: u ámeni
Vorbitor 4: u ómen i
Vorbitor 5: u ámeni
Vorbitor 6: u ómen i
Vorbitor 7: u ámeni
Vorbitor 8: u ámeni
Vorbitor 9: u ómeni
Vorbitor 10: u ámeni
Vorbitor 11: u ámįni
Vorbitor 12: u ámeni
12. Ce zici că face copilul când e mic și m erge în mâini și în picioare? ( să tî rîie)
Vorbitor 1: se pl mbă
Vorbitor 2: de -a búșelea
Vorbitor 3: de -a búșilea
Vorbitor 4: de -a búșilea
Vorbitor 5: úu mblă
Vorbitor 6: să tráĝe pe ju os
Vorbitor 7: să t î rîie
Vorbitor 8: m ére de-a búșilea

102
Vorbitor 9: tîr ș
Vorbitor 10: tîr ș
Vorbitor 11: mérge îm pátru lábe
Vorbitor 12: úu mblă
13. Când o femeie naște doi copii od ată, cum zici că sunt copiii? ( j’émini)
Vorbitor 1: jémeni 
Vorbitor 2: ĝ émeni
Vorbitor 3: ĝ émeni
Vorbitor 4: ĝ émįni
Vorbitor 5: ĝ émeni
Vorbitor 6: ĝ émeni
Vorbitor 7: ĝ émeni
Vorbitor 8: ĝ émįni
Vorbitor 9: ĝ émįni
Vorbitor 10: ĝ émeni
Vorbitor 11: ĝ émįni
Vorbitor 12: ĝ émeni
14. Cum îi ziceți femeii care ți ne copilul în brațe la botez? ( náșę )
Vorbitor 1: náș
Vorbitor 2: náșă
Vorbitor 3: náșă
Vorbitor 4: nănáșă
Vorbitor 5: náșă
Vorbitor 6: náșa
Vorbitor 7: náș
Vorbitor 8: mu áșă
Vorbitor 9: nănáș
Vorbitor 10 : nănáșă
Vorbitor 11: náș
Vorbitor 12: náșă
15. Ce zic părinții că le este bărbatul cu care s -a măritat fata lor? ( jínere , jíner i)
Vorbitor 1: j ínere

103
Vorbitor 2: ĝ nere
Vorbitor 3: ĝ nere
Vorbitor 4: j ínere
Vorbitor 5: ĝ nere
Vorbitor 6: ĝ nere
Vorbitor 7: jínere
Vorbitor 8: ĝ nere
Vorbitor 9: j ínere
Vorbitor 10: j ínere
Vorbitor 11: ĝ nere
Vorbitor 12: ĝ nere
16. Fratele soției dumitale ce -ți este? (șuóguor, șuóguori)
Vorbitor 1: cumnát
Vorbitor 2: cumnát
Vorbitor 3: cumnát
Vorbitor 4: cumnát
Vorbitor 5: c umnát
Vorbitor 6: cumnát
Vorbitor 7: cumnát
Vorbitor 8: : cumnát
Vorbitor 9: cumnát
Vorbitor 10: cumnát
Vorbitor 11: cumnát
Vorbitor 12: cumnát
17. Dacă mi -a murit nevasta și mă însor din nou, ce fel de nevastă zici că am? ( a duóua)
Vorbitor 1: a du óua
Vorbitor 2: a du óua
Vorbitor 3: a du óua
Vorbitor 4: da du óua
Vorbitor 5: da du óua
Vorbitor 6: du óua
Vorbitor 7: a du óua
Vorbitor 8: a du óua

104
Vorbitor 9: a du óua
Vorbitor 10: a du óua
Vorbitor 11: a du óua
Vorbitor 12: a du óua
18. După ce moare omul, în ce îl pui, ca să -l îngropi? ( cuopîrșéu, sicríu)
Vorbitor 1: cu opîrșéu
Vorbitor 2: sicr íu / cuopîrșéu
Vorbitor 3: cu opîrșéu
Vorbitor 4: sicr íu / cuopîrșéu
Vorbitor 5: sicr íu / cuopîrșéu
Vorbitor 6: cu opîrșéu
Vorbitor 7: sicr íu / cuopîrșéu
Vorbitor 8: cu opîrșéu
Vorbitor 9: sicr íu / cuopîrșéu
Vorbitor 10: cu opîrșéu / sicr íu
Vorbitor 11: sicr íu
Vorbitor 12: sicr íu
19. Cum îi ziceți la locul unde sunt îngropați morții într -un sat? ( muormínț)
Vorbitor 1: ĉimit r / mu orm nț
Vorbitor 2: ĉim itír / muormínt’e
Vorbitor 3: mu orm nț
Vorbitor 4: ĉimit r
Vorbitor 5: gru ápă
Vorbitor 6: ĉemetéu 
Vorbitor 7: ĉimit r
Vorbitor 8: ĉimit r
Vorbitor 9: ĉimit r
Vorbitor 10: ĉimit r
Vorbitor 11: ĉimit r
Vorbitor 12: ĉimit r
20. Cum îi pui la aceea de lemn or i de piatră pe care o pui la capul mortului? ( crúĉe )

105
Vorbitor 1: crúĉe
Vorbitor 2: crúĉe
Vorbitor 3: crúĉe
Vorbitor 4: crúĉe
Vorbitor 5: crúĉe
Vorbitor 6: crúĉe
Vorbitor 7: crúĉe
Vorbitor 8: crúĉe
Vorbitor 9: crúĉe
Vorbitor 10: crúĉe
Vorbitor 11: crúĉe
Vorbitor 12: crúĉe
21. Cum îi spui la casa cu cruce în vă rf, unde face preotul slujba? ( bisắrică)
Vorbitor 1: bis ắrică
Vorbitor 2: bis érică
Vorbitor 3: bis ắrică
Vorbitor 4: bis érică
Vorbitor 5: bis érică
Vorbitor 6: bis érică
Vorbito r 7: bis érică
Vorbitor 8: bis érică
Vorbitor 9: bis érică
Vorbitor 10: biséric ă
Vorbitor 11: biséric ă
Vorbitor 12: bis érică
22. Cum îi zici la partea de jos a casei făcută de obicei din piatră? ( fundamént )
Vorbitor 1: temelíi e
Vorbitor 2: fundáții e
Vorbitor 3: fundáții e
Vorbitor 4: fundáții e
Vorbitor 5: bu ordúră
Vorbitor 6: fundáții e

106
Vorbitor 7: fundáții e
Vorbitor 8: fundáții e
Vorbitor 9: fundáții e
Vorbitor 10: pu ostamént
Vorbitor 11: fundáții e
Vorbitor 12: fundáții e
23. Cum îi ziceți la aceea cu o roată în față și pe care o împinge omul, cân d cară nisip,
pământ, pietre? ( tărăb ónță)
Vorbitor 1: tărăb uánță
Vorbitor 2: tărăb uánță
Vorbitor 3: tărăb uánță
Vorbitor 4: ru ábă / tărăb uánță
Vorbitor 5: ruábă / tărăb uánță
Vorbitor 6: r óbă
Vorbitor 7: ru ábă / tărăb uánță
Vorbitor 8: tărăb uánță
Vorbitor 9: ru ábă / tărăb uánță
Vorbitor 10: ru ábă / tărăb uánță
Vorbitor 11: ru ábă / tărăb uánță
Vorbitor 12: ru ábă / tărăb uánță
24. Cum îi spui la locul îngrădit din jurul casei ( fără pomi ) în car e se găsesc grajdul,
cotețul? ( uocuól, uocóle)
Vorbitor 1: u ocuól
Vorbitor 2: săláș
Vorbitor 3: u ocuól
Vorbitor 4: u ográdă / cúrt’e
Vorbitor 5: u ocuól / cúrte
Vorbitor 6: u ocuól
Vorbitor 7: cúrt’e
Vorbitor 8: cúrt’e
Vorbitor 9: u ocuól

107
Vorbitor 10: u ocuól
Vorbitor 11: cúrt’e / u ocuól
Vorbitor 12: cúrte
25. Ce trebuie să deschizi ca să poată intra carul în ocol? ( pórtă)
Vorbitor 1: pu árta
Vorbitor 2: pu árta
Vorbitor 3: pu árta
Vorbitor 4: pu árta
Vorbitor 5: pu árta
Vorbitor 6: p órta
Vorbitor 7: pu árta
Vorbitor 8: pu árta
Vorbitor 9: pu árta
Vorbitor 10: pu árta
Vorbitor 11: pu árta
Vorbitor 12: pu árta
26. Dar dacă este mai mică ( pri n care intră numai oamenii )? ( uúșă)
Vorbitor 1 : uúșa
Vorbitor 2: –
Vorbitor 3: pu ort ța
Vorbitor 4: u úșa
Vorbitor 5: u úșa
Vorbitor 6: u úșa
Vorbitor 7: u úș
Vorbitor 8: u úșă
Vorbitor 9: u úș
Vorbitor 10: u úș
Vorbitor 11: –
Vorbitor 12: u úșă
27. După ce i ntri în casă, ce faci cu ușa? ( îŋk’íd)
Vorbitor 1: î k’ íd

108
Vorbitor 2: î k’ ízi
Vorbitor 3: î k’ íd
Vorbitor 4: î k’ íd
Vorbitor 5: î k’ ídem
Vorbitor 6: î k’ íd
Vorbitor 7: î k’ ízi
Vorbitor 8: î k’ íd
Vorbitor 9: î k’ íd’em
Vorbitor 10: î k’ íd
Vorbitor 11: î k’ íd
Vorbitor 12: î k’ ízi
28. Ce faci cu ușa c ând apeși pe clanță și o dai în lăt uri ca să poți intra în casă? ( dăsk’ íd)
Vorbitor 1: descúi 
Vorbitor 2: desk’ íd
Vorbitor 3: desk’ íd
Vorbitor 4: dăsk’ íd
Vorbitor 5: desk’ ídem
Vorbitor 6: dăsk’ íd
Vorbitor 7: u o dai la uopárte / dăsk’ ízi
Vorbitor 8 : desk’ íd
Vorbitor 9: dășk’ íd
Vorbitor 10: desk’ íd
Vorbitor 11: dăsk’ íd
Vorbitor 12: desk’ ízi
29. Cum îi spui la acesta pe care îl pui la o ladă, un cufăr ca să nu umble nimeni? ( lácăt )
Vorbitor 1: lácăt
Vorbitor 2: –
Vorbitor 3: lácăt
Vorbitor 4: lácăt
Vorbitor 5: lácăt
Vorbitor 6: balamálă
Vorbitor 7: lácăt
Vorbitor 8: lácăt
Vorbitor 9: lácăt

109
Vorbitor 10: lácăt
Vorbitor 11: lăc ắt
Vorbitor 12: lácăt
30. Cum zici la ac eea cu care deschizi lacătul? ( t’éie)
Vorbitor 1: k’ éie
Vorbitor 2: k’ éie
Vorbitor 3: k’éi e
Vorbitor 4: k’ éie
Vorbitor 5: k’ éie
Vorbitor 6: k’ éie
Vorbitor 7: k’ éia
Vorbitor 8: k’ éie
Vorbitor 9: k’ éie
Vorbitor 10: k’éi e
Vorbitor 11: k’e i ța
Vorbitor 12: k’ éie
31. Când ușa casei e încuiată, ce faci cu che ia ca să poți intra înăuntru? ( dăscúi)
Vorbitor 1: dăscúi 
Vorbitor 2: dăscúi 
Vorbitor 3: descúi 
Vorbitor 4: dăscúi 
Vorbitor 5: u o púnem ĩ iálă
Vorbitor 6: dăsk’ d
Vorbitor 7: dăsk’ zi 
Vorbitor 8: descúi 
Vorbitor 9: dăscui ém
Vorbitor 10: descui ém
Vorbitor 11: u o bag îm buzunár
Vorbitor 12: descúi 
32. Pe ce pui mâna când deschizi ușa? ( clențúș )
Vorbitor 1: clánță

110
Vorbitor 2: clánță
Vorbitor 3: clánță
Vorbitor 4: clánță
Vorbitor 5: clánță
Vorbitor 6: zat
Vorbitor 7: cle ánță
Vorbitor 8: clánță
Vorbitor 9: cle ánță
Vorbitor 10: cle ánță
Vorbitor 11: cle ánță
Vorbitor 12: cle ánță
33. Cum se cheamă bucata de pânză care se pune pe dinăuntru la fereastră ca să fie mai
frumoasă casa și să nu se vadă din afară în casă? ( firáŋg )
Vorbitor 1: perde áuua
Vorbitor 2: perde áuuă
Vorbitor 3: perde á
Vorbitor 4: perde áuuă / firá g
Vorbitor 5: perde áuua
Vorbitor 6: perd ’éle
Vorbitor 7: perde á
Vorbitor 8: perde áuuă / fireá g
Vorbitor 9: firá g
Vorbitor 10: firá g
Vorbitor 11: firá g
Vorbitor 12: perde áuua
34. Cum îi spui la încăper ea de sub casă, î n care ții murăturile, vinul? ( puódrum )
Vorbitor 1: p vniță
Vorbitor 2: p vniță
Vorbitor 3: p vniță
Vorbitor 4: beĉ
Vorbitor 5: beĉ / p vniță
Vorbitor 6: p vniță

111
Vorbitor 7: p vniță
Vorbitor 8: beĉ
Vorbitor 9: cămáră
Vorbitor 10: cămáră / p vniță
Vorbitor 11: p vniță / pu drúm
Vorbitor 12: p vniță / beĉ
35. Cum zici la partea de sus a casei făcută din tablă, țiglă, stuf, ca să nu plouă înăuntru?
(cuperíș)
Vorbitor 1: cuper ș
Vorbitor 2: pu od
Vorbitor 3: acu oper ș
Vorbitor 4: cuper ș
Vorbito r 5: acuoper ș
Vorbitor 6: acu oper ș
Vorbitor 7: acu oper ș
Vorbitor 8: acu oper ș
Vorbitor 9: acuper ș
Vorbitor 10: acu oper ș
Vorbitor 11: acu oper ș
Vorbitor 12: acu oper ș
36. Cum se cheam ă acela făcut deasupra acoper ișului și pe care iese fumul? ( huorn)
Vorbitor 1: hu orn
Vorbitor 2: hu orn
Vorbitor 3: hu orn
Vorbitor 4: hu orn
Vorbitor 5: hu orn
Vorbitor 6: hu orn
Vorbitor 7: hu orn
Vorbitor 8: hu orn
Vorbitor 9: hu orn
Vorbitor 10: hu orn

112
Vorbitor 11: hu orn
Vorbitor 12: hu orn
37. Cum îi zici la aceea î n care ții închise păsările cântătoare? ( gălíscă)
Vorbitor 1: cu olivíie
Vorbitor 2: cu otéț
Vorbitor 3: cu olivíie
Vorbitor 4: cu otéț
Vorbitor 5: cu olivíie
Vorbitor 6: cu otéț
Vorbitor 7: cu otéț
Vorbitor 8: cu otéț
Vorbitor 9: cu otéț
Vorbitor 10: cuotéț
Vorbitor 11: cu otéț
Vorbitor 12: cu olivíie
38. Cum îi spui la acela de fier și cu coadă de lemn, cu care bați cuiele? ( ĉuocán )
Vorbitor 1: ĉu ocán
Vorbitor 2: ĉu ocán
Vorbitor 3: ĉu ocán
Vorbitor 4: șu ocán / baru ós
Vorbitor 5: ĉu ocán
Vorbitor 6: ĉuocán
Vorbitor 7: ĉu ocán
Vorbitor 8: ĉu ocán
Vorbitor 9: ĉu ocán
Vorbitor 10: ĉu ocán
Vorbitor 11: ĉu ocán
Vorbitor 12: ĉu ocán
39. Ce sar din fierul înroșit când fierarul îl bate cu ciocanul? ( scînt’éle)
Vorbitor 1: sc întéi

113
Vorbitor 2: sc înt’éi
Vorbitor 3: sc înt’éi
Vorbitor 4: sc înt’éi
Vorbitor 5: sc întéi
Vorbitor 6: sc întéi
Vorbitor 7: sc înt’éie
Vorbitor 8: sc întéi
Vorbitor 9: zgúu ră
Vorbitor 10: sc întéi
Vorbitor 11: sc întéi
Vorbitor 12: sc întéie
40. Cum îi spui la aceea din cărămi dă în care bag i lemne ca să se încălzească? ( cupt óre)
Vorbitor 1: cuptu ór
Vorbitor 2: cuptu ór
Vorbitor 3: cuptu ór
Vorbitor 4: cuptu ór
Vorbitor 5: cuptu ór
Vorbitor 6: cuptu ór
Vorbitor 7: cuptu óri
Vorbitor 8: cuptu ór
Vorbitor 9: șcu órhei
Vorbitor 10: cuptu ór
Vorbitor 11: cuptu ór
Vorbitor 12: cuptu ór
41. Cum se numesc bețișoarele care se aprind când le freci de cutie și pe care le cumperi?
(k’ibr íturi)
Vorbitor 1: k’ibr ít’e
Vorbitor 2: k’ibr ít
Vorbitor 3: k’ibr íturi
Vorbitor 4: k’ibr íturi

114
Vorbitor 5: k’ibr ít
Vorbitor 6: b ắțuri
Vorbitor 7: k’ibr ít’e / măș ni
Vorbitor 8: k’ibr íturi
Vorbitor 9: k’ibr ít
Vorbitor 10: k’ibr ít’e
Vorbitor 11: k’ibr íturi
Vorbitor 12: k’ibr íte
42. Cum le spui la buc ățile mici care sar din lemn când îl tai cu topor ul? (áșt’iie)
Vorbitor 1: áșk’ii 
Vorbitor 2: áșt’ii
Vorbitor 3: áșk’ii 
Vorbitor 4: áșk’ii 
Vorbitor 5: áșk’ii 
Vorbitor 6: surĉéle
Vorbitor 7: i éșt’ii
Vorbitor 8: áșk’ii 
Vorbitor 9: áșk’ii 
Vorbitor 10: áșk’ii 
Vorbitor 11: áșk’ii 
Vorbitor 12: áșk’ii 
43. Ce rămâne în sobă după ce s -a stins focul? ( ĉenúșă )
Vorbitor 1: ĉenúșă
Vorbitor 2: ĉenúșă
Vorbitor 3: ĉenúșă
Vorbitor 4: ĉenúșa
Vorbitor 5: ĉenúșă
Vorbitor 6: ĉenúșă
Vorbitor 7: ĉenúșă
Vorbitor 8: ĉenúșă
Vorbitor 9: ĉenúș
Vorbitor 10: ĉenúș

115
Vorbitor 11: ĉenúș
Vorbitor 12: ĉenúșă
44. Dacă torni apă pe foc, ce se întâmplă cu el? ( să stî nje)
Vorbitor 1: să st î nje
Vorbitor 2: să st ĝe
Vorbitor 3: să st ĝe
Vorbitor 4: s ă stî ĝe
Vorbitor 5: să st ĝe
Vorbitor 6: să st ĝe
Vorbitor 7: să st î nje
Vorbitor 8: să st î nje
Vorbitor 9: să st ínje
Vorbitor 10: s ă stî ĝe
Vorbitor 11: să st ĝe
Vorbitor 12: să st ĝe
45. În ce dai mâncare la porci ( e din lemn scobi t, din scânduri sau piatră )? ( vălắu)
Vorbitor 1: văl ắu
Vorbitor 2: văl ắu
Vorbitor 3: văl ắu
Vorbitor 4: văl ắu
Vorbitor 5: văl ắu
Vorbitor 6: văl ắu
Vorbitor 7: văl ắu
Vorbitor 8: văl ắu
Vorbitor 9: văl ắu
Vorbitor 10: văl ắu
Vorbitor 11: văl ắu
Vorbitor 12: văl ắu
46. Cum îi zice la vasul lunguieț, de lemn, în care femeia spală rufele? ( trócă)
Vorbitor 1: tr ócă
Vorbitor 2: tru ácă

116
Vorbitor 3: tru ácă
Vorbitor 4: tr ócă
Vorbitor 5: tru ácă
Vorbitor 6: tru ácă
Vorbitor 7: tr ócă
Vorbitor 8: tru ácă
Vorbitor 9: tr ócă
Vorbitor 10: tru ácă
Vorbitor 11: tru ácă
Vorbitor 12: tru ácă
47. Cum ziceț i la vasul făcut din tablă s au porțelan din care mănânci? ( blid)
Vorbitor 1: farfuríi e/ blid
Vorbitor 2: blid
Vorbitor 3: blid
Vorbitor 4: farfuríi e / castruón / blid
Vorbitor 5: farfuríi e
Vorbitor 6: blid
Vorbitor 7: farfuríi e/ blid
Vorbitor 8: blid
Vorbitor 9: blid
Vorbitor 10: farfuríi e/ blid
Vorbitor 11: blid
Vorbitor 12: farfuríi e
48. Când ești murdar, te speli pe mâi ni cu apă și cu … ( suopuón)
Vorbitor 1: săpún
Vorbitor 2: săpún
Vorbitor 3: săpún
Vorbitor 4: săpún
Vorbitor 5: săpún
Vorbitor 6: săpún
Vorbitor 7: săpún
Vorbitor 8: săpún

117
Vorbitor 9: săpún
Vorbitor 10: săpún
Vorbitor 11: săpún
Vorbitor 12: săpún
49. Cum zici la o bucată dint r-o oală sau farfurie spartă? ( dăráb )
Vorbitor 1: ĉu ob
Vorbitor 2: ĉu ob
Vorbitor 3: ĉu ob
Vorbitor 4: ĉu ob
Vorbitor 5: ĉuob
Vorbitor 6: ĉu ob
Vorbitor 7: ĉu ob
Vorbitor 8: ĉu ob
Vorbitor 9: ĉu oburi
Vorbitor 10: ĉu ob
Vorbitor 11: ĉu ob
Vorbitor 12: ĉu ob
50. Cum îi spui la aceea mică, de lut, c u toartă și din care bei apă? ( uolcúță )
Vorbitor 1: ulĉáu ă
Vorbitor 2: cánă
Vorbitor 3: ulĉ că
Vorbitor 4: u ol
Vorbitor 5: cánă
Vorbitor 6: ulĉá
Vorbitor 7: cánă / șu ólă
Vorbitor 8: ulĉáu ă
Vorbitor 9: șu álă
Vorbitor 10: cánă
Vorbitor 11: cánă
Vorbitor 12: –
51. Cum spui la bățul ro tund cu care întinzi aluatul? ( săĉet óre)
Vorbitor 1: suĉitu áre

118
Vorbitor 2: suĉitu áre
Vorbitor 3: suĉitu ór
Vorbitor 4: suĉitu áre
Vorbitor 5: suĉitu áre
Vorbitor 6: suĉitu áre
Vorbitor 7: sîĉitu áre
Vorbitor 8: suĉitu ór
Vorbitor 9: sîĉitu áre
Vorbitor 10: sîĉitu áre
Vorbitor 11: săĉet uáre
Vorbitor 12: suĉitu áre
52. Cum îi spui vasului larg și rotund de tablă sau plastic în care te speli pe mâini, pe față?
(lăvuór)
Vorbitor 1: lig’ án
Vorbitor 2: li g
Vorbitor 3: lig’ án
Vorbitor 4: lig’ án
Vorbitor 5: lig’ án
Vorbitor 6: lig’ án
Vorbitor 7: lig’ án
Vorbitor 8: lig’ án
Vorbitor 9: lig’ án / lăvuór
Vorbitor 10: lăvu ór / lig’ án
Vorbitor 11: lig’ án / lăvuór
Vorbitor 12: lig’ án
53. În ce ții sarea pe masă când mănânci? ( sărăríță)
Vorbitor 1: sărăr ță
Vorbitor 2: sărăr ță
Vorbitor 3: sărăr ță
Vorbitor 4: sărăr ță
Vorbitor 5: sărăr ță
Vorbitor 6: sărăr ță

119
Vorbitor 7: sărăr ță
Vorbitor 8: sărăr ță
Vorbitor 9: sărăr ță
Vorbitor 10: sărăr ță
Vorbitor 11: sărăr ță
Vorbitor 12: sărăr ță
54. Cum îi spui la aceea d e pânză cu care acoperi masă? ( măsăríță)
Vorbitor 1: măsăr íță
Vorbitor 2: măsăr ță
Vorbitor 3: măsăr ță
Vorbitor 4: măsăr ță
Vorbitor 5: fáță dă másă
Vorbitor 6: fáță dă másă
Vorbitor 7: măsăr ță
Vorbitor 8: măsăr ță
Vorbitor 9: măsăr ță
Vorbitor 10: măsăr ță
Vorbitor 11: măsăr ță
Vorbitor 12: fáță dă másă / măsăr ță
55. Ce se află sub tăblia mesei, se trage afară, ții acolo linguri, furculițe sau tot felul de
mărunțișuri? (fiiuóc)
Vorbitor 1: fii uóc
Vorbitor 2: fii uóc
Vorbitor 3: fii uóc
Vorbitor 4: sertár / fii uóc
Vorbitor 5: sertár
Vorbitor 6: fii uóc
Vorb itor 7: fiiuóc
Vorbitor 8: sertár
Vorbitor 9: fui uóc
Vorbitor 10: fui uóc
Vorbitor 11: púiu  mắsii
Vorbitor 12: sertár

120
56. Pe ce pune omul capul când se culcă? ( pérină )
Vorbitor 1: pérină
Vorbitor 2: pérnă
Vorbitor 3: pérină
Vorbitor 4: pérnă
Vorbitor 5: pérină
Vorbitor 6: pérină
Vorbitor 7: pérină
Vorbitor 8: pérină
Vorbitor 9: pérnă
Vorbitor 10: pérină
Vorbitor 11: pérnă
Vorbitor 12: pérnă
57. Cum îi zici la aceea umplută cu lână, cu față colorată și cu care te acoperi noaptea?
(puopluón)
Vorbitor 1: plápumă
Vorbitor 2: plápumă / dúu nă
Vorbitor 3: plápumă
Vorbitor 4: plápumă
Vorbitor 5: plápumă
Vorbitor 6: plápumă
Vorbitor 7: plápumă / dúu nă
Vorbitor 8: plápumă
Vorbitor 9: plápumă
Vorbitor 10: plápumă
Vorbitor 11: plápumă
Vorbitor 12: plápumă
58. Cum spu i la bucata de pânză cu care te dai pe mâini și pe față după ce te speli?
(șt’érgură )
Vorbitor 1: pruosuóp / ștergár
Vorbitor 2: stergár
Vorbitor 3: ștergár
Vorbitor 4: șt’ érgură / pru osuóp
Vorbitor 5: pruosuóp / duosuói

121
Vorbitor 6: șt’ergár
Vorb itor 7: pruosuóp / șt’érgură
Vorbitor 8: pruosuóp
Vorbitor 9: ștergár
Vorbitor 10: ștergár
Vorbitor 11: pruosuóp / ștergár
Vorbitor 12: pruosuóp / ștergár
59. Cum îi spu i la aceea cu care tai pânza? ( fórfică )
Vorbitor 1: fu árfecă
Vorbit or 2: f órfică
Vorbitor 3: fu árfecă
Vorbitor 4: f órfįcă
Vorbitor 5: fu árfecă
Vorbitor 6: fu árfecă
Vorbitor 7: fu árfįcă
Vorbitor 8: fu árfįĉe
Vorbitor 9: fu árfįcă
Vorbitor 10: fu árfecă
Vorbitor 11: fu árfecă
Vorbitor 12: fu árfįcă
60. Cum îi zici vasului de sticlă mare de 5 -10 kg și îmbrăcat într -o împletitură de nuiele în
care ții vinul sau țuica? ( dimiẑánă)
Vorbitor 1: dimi ẑánă
Vorbitor 2: bidu ón
Vorbitor 3: damiĝánă
Vorbitor 4: dimi ẑánă
Vorbitor 5: dimi ẑánă
Vorbitor 6: dimi ẑánă
Vorbitor 7: dimi ẑánă
Vorbitor 8: dami ẑánă
Vorbitor 9: dimi ẑánă
Vorbitor 10: dămiĝánă

122
Vorbitor 11: damiĝánă
Vorbitor 12: –
61. Cum îi spui la aceea de fier cu patru coarne, cu care mănânci din farfurie? ( furk’íță)
Vorbitor 1: furcul ță
Vorbitor 2: furcul ță
Vorbitor 3: furcul ță
Vorbitor 4: furcul ță
Vorbitor 5: furcul ță
Vorbitor 6: fúu rcă
Vorbitor 7: furk’ ță
Vorbitor 8: furcul ță
Vorbitor 9: furk’ ță
Vorbitor 10: furcul ță / furk’ ță
Vorbitor 11: furcul ță
Vorbitor 12: furcul ță
62. Vara, caii trag la căruță, dar iarna, pe zăpadă, la ce trag? ( sániie)
Vorbitor 1: sánii e
Vorbitor 2: sánii e
Vorbitor 3: sánii e
Vorbitor 4: sánii e
Vorbitor 5: sánii e
Vorbitor 6: sánii e
Vorbitor 7: sánii e
Vorbitor 8: sánii e
Vorbitor 9: sániie
Vorbitor 10: sánii e
Vorbitor 11: sánii e
Vorbitor 12: sá niie
63. Din ce mănâncă vit ele fânul când sunt în grajd? ( iézile)
Vorbitor 1: i ésle
Vorbitor 2: : i ésle
Vorbitor 3: i ésle

123
Vorbitor 4: i ézile
Vorbitor 5: –
Vorbitor 6: i ézile
Vorbitor 7: i ézile
Vorbitor 8: i ésle
Vorbitor 9: i ézile
Vorbit or 10: iésle
Vorbitor 11: i ézile
Vorbitor 12: dă pă ju os
64. Cum îi zici la adăpostul ca o încăpere în care stau vitele, mai ales iarna? ( iștălắu)
Vorbitor 1: iștăl ắu
Vorbitor 2: grajd
Vorbitor 3: grajd
Vorbitor 4: grajdi 
Vorbitor 5: grajdi 
Vorbitor 6 : grajdi
Vorbitor 7: grajdi 
Vorbitor 8: grajdi 
Vorbitor 9: grajdi  / iștălắu
Vorbitor 10: iștăl ắu
Vorbitor 11: grajdi 
Vorbitor 12: grajdi 
65. Cum se cheamă laptele din primele zile de la fătare? ( cuorástă )
Vorbitor 1: cu orástă
Vorbitor 2: cu orástă
Vorbitor 3: cu oráslă
Vorbitor 4: cu orástă
Vorbitor 5: –
Vorbitor 6: cu orástă
Vorbitor 7: cu orástă

124
Vorbitor 8: cu oráslă
Vorbitor 9: j ntiță
Vorbitor 10: cu orástă
Vorbitor 11: cu orástă
Vorbitor 12: –
66. În ce își ține vaca laptele? ( úẑer)
Vorbitor 1: úĝer
Vorbitor 2: ț î ță
Vorbitor 3: úĝer
Vorbitor 4: ú ẑer
Vorbitor 5: úĝer
Vorbitor 6: úĝer
Vorbitor 7: ú ẑer
Vorbitor 8: úĝer
Vorbitor 9: ú ẑer
Vorbitor 10: úĝer
Vorbitor 11: úĝer
Vorbitor 12: ț î țe
67. În ce se mulge vaca? ( șuștár i)
Vorbitor 1: șuștár i
Vorbitor 2: șuștár
Vorbitor 3: șuștár i
Vorbitor 4: șuștár i
Vorbitor 5: găle átă
Vorbitor 6: du óniță
Vorbitor 7: șuștár i
Vorbitor 8: găle átă
Vorbitor 9: găle átă
Vorbitor 10: șuștár
Vorbitor 11: șuștár
Vorbitor 12: î ntr-uo găleátă curátă
68. Cum îi la omul ca re umblă cu vacile la păscut? ( ĉurdár i)

125
Vorbitor 1: văcár
Vorbitor 2: văcár / păstu ór
Vorbitor 3: văcár
Vorbitor 4: văcár
Vorbitor 5: ĉurdár
Vorbitor 6: ĉurdár
Vorbitor 7: văcári 
Vorbitor 8: păstu ór
Vorbitor 9: ĉurdár i
Vorbitor 10: văcár
Vorbitor 11: văcár
Vorbitor 12: văcár
69. Cum ziceți cu o vorbă, la mai multe vaci care pasc la un loc? ( ĉúrdă )
Vorbitor 1: ĉúrdă
Vorbitor 2: ĉúrdă
Vorbitor 3: ĉúrdă
Vorbitor 4: ĉúrdă
Vorbitor 5: ĉúrda
Vorbitor 6: ĉúrdă
Vorbitor 7: ĉúrdă
Vorbitor 8: ĉire ádă / ĉúrdă
Vorbitor 9: ĉúrdă
Vorbitor 10: ĉúrdă
Vorbitor 11: ĉúrdă
Vorbitor 12: túu rmă
70. Cum ziceți la curelele sau frânghiile lungi, pe care le ții în mână când mâni caii înhămați
la căruță? ( frî n’e)
Vorbitor 1: fr î g’ii
Vorbitor 2: fr î n’e
Vorbitor 3: fr î n’e
Vorbitor 4: f rî ie
Vorbitor 5: căp ắstru
Vorbitor 6: ham

126
Vorbitor 7: fr îu
Vorbitor 8: hámuri 
Vorbitor 9: fr î n’e
Vorbitor 10: fr î n’e
Vorbitor 11: fr î n’e
Vorbitor 12: –
71. Cum îi ziceți la oaia tân ără de un an, care n -a fătat? ( mn’euáră)
Vorbitor 1: –
Vorbitor 2: mn ’elúță
Vorbitor 3: mi elúță
Vorbitor 4: mn’e álă
Vorbitor 5: mi el
Vorbitor 6: m iuáră
Vorbitor 7: i edúță / mi elúță
Vorbitor 8: mn’elúță
Vorbitor 9: mn’e álă
Vorbitor 10: me álă
Vorbitor 11: mi elúță
Vorbitor 12: u áie tî nără
72. Cum îi spuneți la p ânză prin care treci laptele? ( străcurat óre)
Vorbitor 1: strecur ătuór
Vorbitor 2: tifu ón
Vorbitor 3: tifu ón
Vorbitor 4: tifu ón
Vorbitor 5: s tă
Vorbitor 6: tifu ónu
Vorbitor 7: tifu ón
Vorbitor 8: strecur ătuór
Vorbitor 9: străcurăt uór
Vorbitor 10: petișu ól
Vorbitor 11: tifu ón

127
Vorbitor 12: tifu ón
73. Cum îi ziceți omului plătit ca să pască și să păzească oile? ( păcurár i)
Vorbitor 1: ĉu obán
Vorbitor 2: ĉu obán
Vorbitor 3: ĉu obán
Vorbitor 4: ĉu obán
Vorbitor 5: ĉu obán
Vorbitor 6: ĉu obán
Vorbitor 7: păcurár i
Vorbitor 8: ĉu obán
Vorbitor 9: ĉu obán
Vorbitor 10: ĉu obán
Vorbitor 11: ĉu obán
Vorbitor 12: ĉu obán
74. Cum îi ziceț i omului care păzește porcii? ( purcár i)
Vorbitor 1: pu orcári
Vorbitor 2: purcár
Vorbitor 3: purcár
Vorbitor 4: purcár i
Vorbitor 5: pu orcár
Vorbitor 6: pu orcár
Vorbitor 7: purcár i
Vorbitor 8: pu orcár
Vorbitor 9: purcár
Vorbitor 10: purcár
Vorbitor 11: purcár
Vorbitor 12: –
75. Cum îi ziceți la partea bărbătească a pisicii? ( mîrtán )
Vorbitor 1: mu otán / pisu ói
Vorbitor 2: pisu ói / mîrt án
Vorbitor 3: mu otán / mîrtán

128
Vorbitor 4: mîrtán
Vorbitor 5: mîrtán
Vorbitor 6: mîrtán
Vorbitor 7: mîrtán
Vorbitor 8: mu otán
Vorbitor 9: mîrtán
Vorbitor 10: mîrtán
Vorbitor 11: mîrtán
Vorbitor 12: mu otán
76. Cum îi zici la găina pe care o pui pe ouă ca să scoată pui? ( cluóță)
Vorbitor 1: clu óță
Vorbitor 2: clu óță
Vorbitor 3: clu óță
Vorbitor 4: clu óță
Vorbitor 5: clu óță
Vorbitor 6: clu óșcă
Vorbitor 7: clu óță
Vorbitor 8: clu óță
Vorbitor 9: clu óță
Vorbitor 10: clu óță
Vorbitor 11: clu óșcă
Vorbitor 1 2: cluóță
77. Cum se numește partea cărnoasă și roșie care se află dea supra capului la cocoș?
(creáznă )
Vorbitor 1: cre ástă
Vorbitor 2: cre ástă
Vorbitor 3: cre ástă
Vorbitor 4: cre ástă
Vorbitor 5: cre ásta
Vorbitor 6: cre ástă
Vorbitor 7: cre áznă

129
Vorbito r 8: creástă
Vorbitor 9: cre áznă
Vorbitor 10: cre áznă
Vorbitor 11: cre ástă
Vorbitor 12: cre ástă
78. Cum zici păsării care are mărgele roșii la gât și care, când fluie ri își umflă penele și
coada? ( tutcán )
Vorbitor 1: curcán
Vorbitor 2: curcán
Vorbitor 3: curcán
Vorbitor 4: tutcán
Vorbitor 5: curcán / tútcă
Vorbitor 6: curcán
Vorbitor 7: tutcán
Vorbitor 8: curcán
Vorbitor 9: tutcán
Vorbitor 10: tutcán
Vorbitor 11: curcán
Vorbitor 12: curcán
79. Cum le spuneți la știuleții de pe care s -au luat boab ele și pe car e îi pui pe foc? ( cuoĉán )
Vorbitor 1: cu oĉéni
Vorbitor 2: cu oĉéni
Vorbitor 3: cu oĉéni
Vorbitor 4: cu oĉéni
Vorbitor 5: cu oĉán
Vorbitor 6: cu oĉéni
Vorbitor 7: tuléi 
Vorbitor 8: cu oĉéni
Vorbitor 9: cu oĉéni
Vorbitor 10: cu oĉéni
Vorbitor 11: cu oĉéni
Vorbitor 12: cu oĉéni

130
80. Cum îi spuneți la aceea înaltă care se întoarce după soare și din semințele căreia faci
uleiul? ( flórea sórelui, rúje)
Vorbitor 1: flu área suárelui / rúje
Vorbitor 2: flu área suárelui / rújă
Vorbitor 3: rújă
Vorbitor 4: fl óre / rúje
Vorbitor 5: flu área suárelui
Vorbitor 6: flu área suárelui
Vorbitor 7: flu área suárelui / rúje
Vorbitor 8: flu áre
Vorbitor 9: flu área suárelui / rúje
Vorbitor 10: fluárea suárelui / rúje
Vorbitor 11: flu área suárelui
Vorbitor 12: flu área suárelui
81. Cum îi spu i la aceea cu care tai iarba? ( cósă)
Vorbitor 1: c óse
Vorbitor 2: cu ásă
Vorbitor 3: cu ásă
Vorbitor 4: séĉeră / c ósă
Vorbitor 5: cu ásă / séĉe ră
Vorbitor 6: c ósă / séĉeră
Vorbitor 7: cu ásă / séĉeră
Vorbitor 8: s éĉeră / cuásă
Vorbitor 9: c ósă
Vorbitor 10: cu ásă
Vorbitor 11: cu ásă
Vorbitor 12: cu ásă
82. Când pui fân în car, p ână se umple ce zici că faci? ( îŋcắrc)
Vorbitor 1: î c ắrc
Vorbitor 2: î cărcát
Vorbitor 3: î cárc

131
Vorbitor 4: î cărcám
Vorbitor 5: î cărc ắm
Vorbitor 6: am î cărcát
Vorbitor 7: î cărc ắm
Vorbitor 8: î cárc
Vorbitor 9: î cărc ắm
Vorbitor 10: î cărc ắm
Vorbitor 11: î c ắrc
Vorbitor 12: î cárĉ
83. Cum îi spuneți locului unde pui pentru casă: ceapă, varză, roșii, pătrunjel? ( gréd’ină)
Vorbitor 1: gr éd’ină
Vorbitor 2: grăd nă
Vorbitor 3: grăd nă
Vorbitor 4: gr éd’ină
Vorbitor 5: grăd nă
Vorbitor 6: gr ắdină
Vorbitor 7: gr éd’ină
Vorbitor 8: gr éd’ină
Vorbitor 9: gr éd’ină
Vorbitor 10: gr ăd nă / gr éd’ină
Vorbitor 11: grăd nă
Vorbitor 12: grăd nă
84. Cum îi spuneți la apa să rată în care s -a acrit varza? ( móre)
Vorbitor 1: m óre
Vorbitor 2: mu áre
Vorbitor 3: mu áre
Vorbitor 4: murătu áre
Vorbitor 5: saramúră
Vorbitor 6: slátină
Vorbitor 7: m óre
Vorbitor 8: saramúră
Vorbitor 9: saramúră
Vorbitor 10: saramúră / mu áre

132
Vorbitor 11: mu áre
Vorbitor 12: mu áre
85. Ce mai pui la murat pentru iarnă ( sunt lungi și cresc în grădină )? ( căstrăv ét’e)
Vorbitor 1: crăstăv éți
Vorbitor 2: căstrăvéț i
Vorbitor 3: căstrăvéți 
Vorbitor 4: crăstăv éți
Vorbitor 5: castravéți 
Vorbitor 6: căstrăvéți 
Vorbitor 7: căstrăvéți 
Vorbitor 8: castravéți 
Vorbitor 9: crăstăv éți
Vorbitor 10: castravéți 
Vorbitor 11: crăstăv éți
Vorbitor 12: castravéți 
86. Cum spui la aceea cu boabe albe care stă într -o păstaie? ( păsúlă )
Vorbitor 1: păsúlă
Vorbitor 2: fasu óle
Vorbitor 3: păsúlă
Vorbitor 4: păsúlă
Vorbitor 5: fasu óle / păsúlă
Vorbitor 6: bu obi dă fasuóle
Vorbitor 7: fasu óle
Vorbitor 8: fasu óle / păsúlă
Vorbitor 9: fasuóle / păsúlă
Vorbitor 10: fasu óle / păsúlă
Vorbitor 11: fasu óle / păsúlă
Vorbitor 12: păsúlă
87. Ce cresc în păm ânt și faceți mâncare din ei? ( crúmpe )
Vorbitor 1: crúmpe
Vorbitor 2: crúmpe

133
Vorbitor 3: crúmpe
Vorbitor 4: crúmpe
Vorbitor 5: cartu ófi / crúmpe
Vorbitor 6: cartu ófi
Vorbitor 7: crúmpe / cartu ófi
Vorbitor 8: crúmpį
Vorbitor 9: cartu ófi / crúmpe
Vorbitor 10: cartu ófi / crúmpe
Vorbitor 11: cartu ófi / crúmpe
Vorbitor 12: crúmpe
88. Cum se numește bă utura care se face din prune? ( răt’íie)
Vorbitor 1: țúi că / rak’ íie
Vorbitor 2: țúi că / răk’ íie
Vorbitor 3: răk’ íie
Vorbitor 4: răk’ íie
Vorbitor 5: țúi ca
Vorbitor 6: hu or că
Vorbitor 7: țúi că / răk’ íie
Vorbitor 8: răk’ íie
Vorbitor 9: răt’ íie
Vorbitor 10: țúi că
Vorbitor 11: țú ică dă prúnă
Vorbitor 12: țúi că
89. Cum se cheam ă aceea galbenă, dulce și bună de mâncat pe care o face albina? ( mn’érie)
Vorbitor 1: mi ére
Vorbitor 2: mi ére
Vorbitor 3: mi ére
Vorbitor 4: mn’érie
Vorbitor 5: mi ére dă alb nă
Vorbitor 6: mi ére dă alb nă

134
Vorbitor 7: mn’érie
Vorbitor 8: mi ére
Vorbitor 9: m’érie
Vorbitor 10: mi ére
Vorbitor 11: mi ére
Vorbitor 12: mi ére
90. Ce zici că face albina cu acul? ( împú nje)
Vorbitor 1: înțápă / împú nje
Vorbitor 2: înțápă
Vorbitor 3: împú ĝe
Vorbitor 4: împú nje
Vorbitor 5: înțápă
Vorbitor 6: înțápă
Vorbitor 7: înpú nje
Vorbitor 8: mă -mpúnje
Vorbitor 9: împú nje
Vorbitor 10: împú ĝe
Vorbitor 11: înțeápă
Vorbitor 12: înțápă
91. Cum îi spui la acela rotund pe care -l faci când depeni ? ( d’em )
Vorbitor 1: g’em
Vorbitor 2: g’em
Vorbitor 3: g’em
Vorbitor 4: g’em
Vorbitor 5: g’em
Vorbitor 6: g’em
Vorbitor 7: g’em
Vorbitor 8: g’em
Vorbitor 9: g’em
Vorbitor 10: g’em
Vorbitor 11: g’em
Vorbitor 12: g’em

135

Galerie Foto

Apa de la Moma c Biserica Ortodoxă Română

Ferma de bivoli de la Pecica

136

Biserica Romano -Catolică Monument Istoric din Parcul Sfânta Treime

Fântâna din centru Piața regelui Mihai

Biblioteca comunală