Componentele Reportajului Desfasurat. Reportajul Tv Actualizat 2 [625446]
2
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 3
CAPITOLUL I DEFINI ȚII ȘI TEORETIZĂRI ALE REPORTAJULUI DE
TELEVIZIUNE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 6
1.1. Principii generale ale reportajului și func țiile lui. ………………………….. ………… 6
1.2. Componentele și tipologia reportajului ………………………….. …………………….. 12
CONCLUZII PENTRU CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ….. 25
CAPITOLUL II: REGULI DE BAZĂ LA REALIZAREA REPORTAJULUI TV .. 27
2.1. Etapele de realizare a reportajului ………………………….. ………………………….. …. 27
2.2. Reguli de redactare și modalită țile de alăturare a imaginii …………………………. 34
CONCLUZII PENTRU CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. …. 42
CAPITOLUL III: TIPURILE DE REPORTAJ REALIZATE ÎN TELEVIZIUNILE
AUTOHTONE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 44
3.1. Reportajul TV prezentat la PublikaTV ………………………….. ……………………….. 44
3.2. Principii de realizare ale reportajului la Moldova 1 ………………………….. ……… 53
CONCLUZII PENTRU CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ….. 63
CONCLUZII GENERALE ………………………….. ………………………….. ……………………. 65
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 67
3
INTRODUCERE
Actualitatea temei. Reportajul este spectacolul unui eveniment care merită văzut și
povestit , având drept obiectiv vizualiz area și înțelegerea faptelor. Ca structură putem să v orbim
despre o înlănțuire de fapte montate după regulile unui spectacol, ce are drept conținut eleme nte
de decor, sunete, personaje, acțiune . Este vorba de un scenariu cu dialogu ri și regie, organizate
după regulile narat ive elementare și anume debut, desfășurător , final. Așadar , reportajul este o
organizare de fapte girată de jurnalist care vede realitatea și o prezintă în imagin i. Funcțiile
specifice ale reportajului sunt cele de prospectare, descoperire și promovare a valorilor, în sc opul
formă rii și antrenării opiniei publice la acțiune conștient – constructivă , trimit cu necesitate , la
imperativele actualității , autenticită ții, atitud inii si plasticită ții.
Evident, delimitarea reportajului de celelalte genuri jurnalistice are virtu ți mai degrabă
didactice, ,,viața la zi ” a reportaj ului fiind una nu numai de bună vecinătate cu celelalte genuri, ci
și de permanente î mprumuturi, de convie țuire pe teritorii comune, în reportaj putând fi regă site
știri, interviuri, fragmente de articol sau ancheta, materie pamfletara etc.
Literatura de specialitate subliniază că interac țiunea efectiv ă cu persoana care îl
interesează pe jurnalistul e ste o art ă. Jurnaliștii experimenta ți cred că, de regulă, rela ționarea este
o chestiun e de “feeling”, ca nici o discu ție nu seamănă cu alta și că, în cele din urmă, colectarea
informa ției în teren este strâns legată de abilită țile de psiholog ale report erului. Astfel, pentru
eficien ța interac țiunii cu “subiec ții” reportajului, jurnalistul trebuie sa fie cu adevărat interesat de
oameni, de vie țile lor, de preocupările, emo țiile, bucuriile și necazurile lor și nu doar sa pară că
aceste lucruri îi interesea ză. Viteza cu care se schimbă lucrurile în Moldova este ame țitoare, iar
jurnaliștii trebuie să țină pasul cu nevoile și cerin țele oamenilor . Evenimentele importante care se
produc, deciziile luate de către autorită ți, inac țiunile unor func ționari, poveștile oamenilor – toate
sunt urmărite și prezentate zilnic de jurnaliști . Graba, lipsa de profesionalism sau nemotivarea
financiară a reporterilor duce de cele mai multe ori la rezultate care nu au legătură cu regulile de
realizare și de prezentare a unui reportaj. Ne sunt prezentate deseori reportaje false, care se
inspiră din evenimente politice sau pseudoevenimente cu solu ții superficiale , “de umplutura”. Or
rolul jurnalismului din Republica Moldova de a facilita comunicarea dintre autorită ți și societate
și de a contribui la solu ționarea anumitor probleme și de a prezenta realitatea așa cum e. Vom
vedea pe parcursul lucrării de fa ță nu doar tipologiile de reportaje și etapele de realizare, dar și
tehnicile de prezentare a reportajelor – spectaculozitatea , persuasiunea chiar.
Scopul tezei este de a identifica nu doar principiile generale și componentele reportajului
desfășurat ci și să scoatem în eviden ță etapele de realizare a unui reportaj după cum dict ează
teoreticienii sau literatura de specialitate pentru a avea un rezultat reușit . Un alt țel al acestei
4
lucrări este de a sublinia principiile generale ale jurnalistului de televiziune , întrucât jurnalismul
TV e o specie larg răspândită în presa noastră, dar destul de superfic ial tratată si tot mai paralelă
regulile deontologice.
Literatura de specialitate a constituit -o conceptele, propunerile, publica țiile, experien ța și
cunoștin țele vaste ale cer cetătorilor domeniului mass -media atât din țară cât și din străinătate.
Reportajul de televiziune are func ția de informare
Func țiile reportajului de televiziune sunt: în primul rând cea de informare, dar la fel de
importantă este și funcția de în țelegere a evenimentului, restituirea unei realită ți date într -o
manieră originală dar și stabilirea unei legături între publicul telespectator și jurnalist. Iată de ce
lucrarea dată are scopul să identifice în ce măsură reportajele realizate în televiziunile auto htone
își îndeplinesc func țiile c orecte di ctate de specialiști în mod corect.
Așadar , dincolo de defini ție, caracteristici și clasificare, în acest capitol urmărim să
realizăm o imagine panoramică a reportajului. Vom încerca să identific ăm cum am putea elimina
anumite erori conștiente sau inconștiente în realizarea unui reportaj bun. Vom lua în considerare
lucrul reporterilo r și codul deontologic al jurnalistului. De asemenea obiectivele studiului de fa ță
sunt de a urmări care sunt tipologiile de r eportaj realizate cu preponderență în televiziuni, de a
analiza calitatea și obiectivitatea lor și totodată de a elabora recomandări pentru eliminarea
lacunelor profesionale.
În cadrul lucrării este urmărit modul în care jurnaliștii respectă principiile f undamentale –
obiectivitate, corectitudine, toleran ță, separarea opiniilor, verificarea faptelor, dar și
recomandările specifice pentru informare, elaborare, scriere și redactare a unui reportaj.
Structura tezei : Teza este structurată pe trei capitole, după cum urmează: Defini ții și
teoretizări ale reportajului de televiziune; Reguli de bază la realizarea reportajului TV și
Tipurile de reportaj realizate în televiziunile autohtone.
Primul capitol con ține considera ții introductive asupra temei abordate și prezintă partea
teoretică ce include reflec ții generale privind principiile, clasificările reportajului TV dar și
componentele de bază analizate și explicate fiecare în parte,
Al doilea capitol al lucrării ține să prezinte etapele de realizare a reportajului dar și în ce
măsură urmarea acestor etape poate duce la rezultate bune. În același timp cel de -al doilea
capitol prezintă regulile de redactare ale unui reportaj și mai ales modalită țile de alăturare a
imaginii. Vom vedea că un reportaj e ste mai ușor de realizat atunci când reporterul gândește în
imagini, că jurnalistul este martor privilegiat al evenimentelor despre care face un reportaj, că
realitatea nu trebuie prezentată ca fiind bună sau rea; spectato rul trebui sa decidă acest lucru și
multe alte reguli esen țiale ale reportajului.
Al treilea capitol cuprinde studii de caz despre reportajele realizate la televiziunile din
5
Republica Moldova. Pentru a face un studiu de caz, ne vom baza pe reportajele rea lizate de
Publika TV și Moldova 1. Vom analiza tipologiile de reportaj difuzate la aceste televiziuni,
etapele de lucru, în ce măsură jurnaliștii țin cont de regulile de redactare, de alăturare a imaginii
sau de unghiul de abordare. Așadar , studiul de fa ță dorește ș i să scoată în eviden ță situa ția
actuală din Republica Moldova la subiectul abordat și totodată , are scopul să vină cu o serie de
recomandări pentru îmbunătă țirea și perfec ționarea acesteia.
6
CAPITOLUL I DEFINI ȚII ȘI TEORETIZĂRI ALE
REPORTAJULUI DE TELEVIZIUNE
1.1. Principii generale ale reportajului și func țiile lui
Reportajul este o specie publicistică care, în baza unor date culese la fa ța locului,
informează opinia publică, cât mai real și nepărtinitor, asupra problemelor de interes general sau
constatate ocazional. Sunt relatat e realită ți economice, geografice etc, de actualitate Din punct de
vedere etimologic, un reportaj este un raport, dacă punctul comun al celor două categorii de texte
este calitatea de a f i vectori ai informației , diferența este dată , la nivelul con ținutului, de
finalitatea și scopurile informa ției. Astfel, raportul este o unealtă de comunicare între inițiați ,
deținătorii unui anumit cod de lectură, î n timp ce reportajul este un mod de comu nicare ce
descrie spectacolul unui eveniment pentru un public vast.
Exista mai multe definiții ale reportajului, între care este greu de ales, că ci mai toate
conțin elemente ce nu pot fi respinse, fără ca fiecare definiție în parte sa fie deplin acceptabilă .
Mai mult, unele definiții sunt mai degrabă o înșiruire a calităților pe care trebuie sa le aibă un
bun reportaj, ca de exemplu cea care urmează, datorată lui Jean -Dominique Bouche r, în Le
reportage ecrite :
„Reportajul este o poveste care se spune: o poveste adevărată . Reportajul se situează în
eveniment, îl luminează, îl pune în perspectiva și dă substanță informației brute. În presa
tipărită , reportajul este esențial . Reportajul vizualizează informația, o autentifica ș i îi conferă
credibilitate. Mai mult ca niciodată , publicul are nevoie sa i se povestească lumea în care
trăiește . Jurnalismul trăitului permite părăsirea potecilor bătute . El colorează realitatea cea mai
banală . Reportajul nu este un lux. Dar, în măsura în care sunt povestitori, reporterii rămân
înainte de toate jurnaliști care informează .” 1
Mult mai riguroasă este o alta definiție, propusă de Luminița Roșca (Manual de
jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, II, 2001), care aduce câteva rectificări definiției
termenului respectiv așa cum apare în DEX, definiție considerată inexactă pe alocuri: „ Specie
jurnalistică , apelând adesea la modalități literare de expresie, care informează un public larg
despre fapte din actualitate, ca urmare a prezentei re porterului la fata locului. ” 2 Așadar ,
principala însușire a unui reportaj este autenticitatea, d eci capacitatea de a crea senza ția de
adevă r, prin confirmarea prezentei reporterului la locul evenimentului, fie ca martor, fie ca
protagonist, iar acreditare a relată rii ca respectând adevărul se obține prin apelul la procedee
1 Jean-Dominique Boucher, Le reportage ecrite, 1995, pag. 9
2 Lumnita Rosca, Reportajul în Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare , ed Polirom, Iși, 1997, p.
65
7
caracteristice literaturii, gratie cărora textul devine mai atractiv, mai precis si mai capabil sa
redea realitatea în esența , dar si în detaliile ei. Până acum ne -am referit la reportajul în general și
mai ales de presă scrisă dar în lucrarea de fa ță ne referim mai cu seamă la reportajul TV, pentru
că specificul mesajului materialului TV derivă dintr -o sumă de constrâ ngeri care stau la baza
orică rui pr oces de produc ție TV. a) mesajul este perceput î n timp real, este liniar, fiind fixat de
jurnaliști fără posibilitatea interven ției publi cului. Un mesaj bine construit și lipsit de ambiguitate
la cele tre i niveluri (imagine, sunet, cuvâ nt) este cel mai bun argument pentru atragerea și
menținerea atenției. b) Publicul are o aten ție fragilă . Aceasta este premisa pentru crearea unui
mesaj dens și concis (ca structura, conținut și semnificație ) c) Mesajul este construit î n echipa ,
în baza unui obiectiv comun. Nu trebuie uitat că echipa care produce un reportaj nu este o
asociere întâmplătoare a unor persoane, ci este un corp profe sional comun care are același
limbaj, care lucrează în baza unor constrâ ngeri date .
Trebuie să spec ificăm încă de la început că i nformaț ia audio -vizuala este determinată de
constrângerile de timp și de capacitatea redusă de „absorbție ” a publicului. Pentru ob ținerea
conciziei, primul pas î l reprezintă eliminarea detaliilor nesemnificative si extragerea
esențialului la nivelul factural . Informația audio -vizuala nu este altceva decât raportarea în timp
util a faptelor și opiniilor care interesează un număr mare de persoane, î n conformitate cu
limitele de timp impuse de spec ificul canalului de comunicare și de capacitatea de absorb ție
redusă a publicului
Fundamentul tuturor reportajelor îl reprezintă însă căutarea răspunsurilor la cele șase
întrebă ri: cine?, ce?, unde?, câ nd?, cum?, de ce?. Deși nu întotdeauna e posibilă aflarea lor,
reporterul nu poate să renun țe: act ivitatea sa de cercetare, la fa ța locului, va căuta sa urmeze
demersurile obișnuite , culegerea tuturor informațiilor posibile. Pentru întrebările la care nu s -a
aflat răspuns, există și alte surse, deși, de obicei, acest ea apar de la sine at unci când reporterul
reconstituie evenime ntul pe baza detaliilor deja ob ținute.
În reporta j, mai mult ca oriunde, vigilen ța trebuie sa fie constantă : detaliul revelator, ce
surprinde spectacolul dintr -un eveniment, poate fi uneori mai important decât esențialul , poate
deschide perspective complet noi ce conduc la soluții complet inedite. Un principiu elementar în
activitatea jurnalistică este faptul că un reporter trebuie să trateze cu scepticism orice informa ție.
Imperativul î l reprezintă, așadar , verificarea tuturor elementelor, pent ru că cea mai importantă
calitate a unui post de televiziune, bunul sau cel mai d e pre ț este credibilitatea: dacă
telespectatorul și-a pierdut î ncrederea, acea televiziune va dispărea curând. Responsabi litatea ce
apasă pe umerii lor îi îndeamnă pe jurnaliști sa fie permanent conștienți ca înșiruirea
informațiilor nu reprezintă obligatoriu adevă rul. Alături de adevărul curat contează, în egala
măsură , impresia jurnalistului, asumarea de către acesta a unei anumite realită ți si prezentarea ei
8
numai cu ajutorul faptelor, fără comentarii explicite. Sentimentalismul nu "prinde" în reportaj.
Telespectatorul va fi mai impresionat d acă reporterul sublicitează decât supralicitează, căci
oamenilor nu le place să plângă la comandă . Telespectatorul trebuie lăsat sa decidă singur, în
funcție de calitatea materialului oferit, daca merită să se lase sensibilizat. Misiunea reporterului
este, în primul r ând, prezentarea unor felii de via ță care să facă apel la sensibilitatea
telespectat orilor.
În cadrul acestei opera țiuni, jurnalistul se poate afla în două ipostaze: de martor și de
participant. Consumatorul așteaptă de la reporter mai mult decât prezentarea unor evenimente la
care acesta a fost fie martor, fie participant. El dorește ca, în măsura posibilului, sa fie, la rândul
lui, martor sau participant.
Pentru a realiza un reportaj bun, complet, autorul se va întreba înainte de a folosi toate
ingredientele: "Ce mesaj vreau sa transmit?" și "Pot realiza acest lucru cu ce c eea ce am?".
Pentru a răspunde acestor întrebări , este util să cunoaștem care sunt factorii pe baza că rora sunt
select ate informa țiile semnificative într -un reportaj: proximitatea temporală ; proximitatea
spațială; inedit ul faptelor; conflict; consecin țe; captarea interesului uman.
Orice eveniment se compune din trei realități paralele: perspectiva obiectuală; perspectiva
autorităților; perspectiva celor implicați sau a rudelor celor implicați în eveniment. Aceasta
pluralitate a realităților îndreptățește tr ei puncte de vedere, trei unghiuri de abordare: prezentarea
faptelor si a semnificațiilor din perspectiva obiectuala; prezentarea din perspectiva autorităților;
prezentarea din perspectiva celor implicați sau a rudelor lor.
În funcție de unghiul de abordare ales, un evenime nt poate fi reflectat diferit, î n trei
articole. Altfel s pus, un singur fapt poate da naștere la trei interpretă ri diferite, toate trei vali de în
același timp. Report erul este cel ce va determina, î n funcție de eveni ment, care dintre ele este
optima pentru un anumit reportaj. Observațiile de până acum sunt valabile pentru orice reportaj.
Reporterul, cel ce realizează reportajele, este martor și anchetator. “ Asistă la evenimente
prevăzute, se străduiește să restabilea scă succesiunea faptelor unui eveniment întâmplător. Dar
este un martor profesionist, un anchetator care dă socoteală în fa ța publicului și nu în fa ța
vreunei instan țe administrative. Acest fapt implică îndatoriri și metode ”3. Reporterul este trimis
la fața locului pentru a vedea, a auzi, a sim ți, a înregistra și a relata despre un eveniment. Dar
jurnalistul trebuie să facă mai mult decât atât: trebuie să în țeleagă evenimentele la care asistă
pentru ca ulterior să își poată informa telespectatorul . Așadar , din acest punct de vedere,
reportajul poate fi perceput ca o mărturie fidelă și completă, nu o înregistrare a unor fapte, ci
corelarea și completarea lor cu observa ții personale. Reporterii trebuie să facă dovada multor
3 Philippe Ga illard (2000), Tehnica jurnalismului , Editura Științifică, p.78.
9
calită ți și aptitudini, începând cu integritate, spirit critic, capacitate de organizare a detaliilor
dublată de o forma ție solidă ce cuprinde studii de literatură, istorie, științe politice, economie,
sociologie, psihologie, matematică, științe naturale și cunoașterea limbilor străine. Deme rsul
jurnalistic în cazul reportajului presupune scufundarea, pătrunderea sub evenimentele de
suprafa ță, pentru a surprinde realitatea, care altfel refuză să se dezvăluie. Din această
“scufundare” se va degaja o senza ție dominantă care va deveni firul roșu al întregului material.
Pentru aceasta însă, reporterul are nevoie să se cure țe, să se îndepărteze de prejudecă ți și să-și
păstreze nealterată capa citatea de a se minuna.
Reportajul este una dintre cele mai subiective specii jurnalistice de teren. Să p recizăm,
pentru a nu intra în contradic ție cu afirma țiile de mai sus, că această subiectivitate este manifestă
și permisă numai la nivelul redactării, al prezentării faptelor, iar nu la cel al realită ții descrise. De
altfel, pentru a fi mai exac ți, vom în țelege prin subiectivitate –originalitate, inventivitate în
modul de a povesti. Reportajul pune accent în mod deosebit pe senza ții, pe impresii – mirosuri,
culori, sunete, gust. Aceasta înseamnă că reporterului i se solicită participarea cu întreaga fiin ță,
implicarea totală; jurnalistul lucrează cu ochii, ure chile, nasul și memoria.
Nu există reportaj în absen ța detaliilor obținute la locul și desfășurarea evenimentelor, în
absen ța observa țiilor personale și a intervievării. Totuși , Ph. Gaillard conside ră că un reportaj
presupune și o muncă de căutare a informa ției, după cum avem de a face cu evenimente
prevăzute sau neprevăzute. În cazul unui eveniment prevăzut, reporterul a avut răgazul să se
documenteze, să se familiarizeze cu subiectul. Știe la ce se poate aștepta . Cu toate acestea,
prezen ța la fa ța locului este la fel de necesară, dacă e posibil chiar înainte de ora la care a fost
anun țat evenimentul. Prezent la locul de desfășurare , el trebuie să urmărească evenimentul, să -l
încadreze în context, să -l înregistreze și să-l completeze cu detalii semnificative, care adesea
spun mai mu lt decât informa ția principală. Dacă evenimentul este neprevăzut, întâmplător, nu
mai există timp pentru o pregătire premergătoare evenimentului. Ajuns la fa ța locului, jurnalistul
își începe misiunea de la zero: el nu știe decât despre ce anume este vorba (un incendiu, un
accident, o crimă), astfel încât, prin intervievarea martorilor, a autorită ților și prin observa țiile
proprii, el trebuie să reconstituie evenimentul. Organizarea demersului reportericesc depinde de
natura evenimentului și de institu ția pe care o implică. În orice caz, important este ca reporterul
să reac ționeze cât mai repede cu putin ță, să ob țină la timp datele necesare: luate “la cald”,
informa țiile oferite de martori sau participan ți vor fi mai bogate, mai sugestive, cu atât mai mult
cu cât, după ce își vor fi revenit, o parte dintre aceștia vor refuza să mai răspundă. Reporterul
trebuie, astfel, s ă dea dovadă de rapiditate și inteligen ță în alegerea persoanelor apte să furnizeze
asemenea informa ții la momentul potrivit.
10
Captarea realită ții de că tre reporter se face fie prin observarea directa a acesteia, fie prin
intervievarea celor implicați . Ideala este însă situația în care cele doua atitudini sunt asumate
împreuna, caci astfel informația obținută va fi cât mai completă . Pentru obținerea unui bun
reportaj contează în primul rând selectarea faptelor despre care urmează să se scrie, căc i nu orice
fapt este prin el însuși un subiect de reportaj. Pentru a deveni așa ceva, el trebuie sa aibă, în
primul rând, semnificație jurnalistică , semnificație ce se obține prin luarea în considerare a
următorilor parametri:
situarea reporterului în prox imitatea temporala si în cea spatiala a evenimentelor;
caracterul neobisnuit al acestora;
existen ța unui conflict autentic și, pe cât posibil, puternic; posibilitatea de relevare a
unor consecinte cu caracter de generalitate;
capacitatea de captare a in teresului unui numar cât mai mare de destinatari.
Un bun reportaj va furniza telespectatorului nu numai informa ții exacte, ci și emoții
autentice, antrenând astfel în egala măsura rațiunea si afectul acestuia. Sub aspect stilistic,
reporterul va privilegi a acele elemente care sunt capabile sa acționeze direct asupra sensibi lității
umane. O mare importan ță în aceasta privin ță o are unghi ul din care reporterul abordează
evenimentele pe care le relatează, adică atitudinea personală pe care o implica în text. Spre
deosebire de alte genuri publicistice, reportajul nu numai ca accepta, dar chiar pretinde afirmarea
subiectivității autorului lui, și aceasta pentru ca telespectatorul dorește să afle nu numai o
informa ție despre un anumit eveniment, ci și punctul de vedere al reporterului asupra acestuia.
Se poate afirm a ca un reportaj este o informa ție evaluată de chiar cel care o transmite.
Reportajul nu este o prezentare fotografică a realității , ci o reconstruc ție a acesteia, în
funcție de felul cum a fost percepută de reporter. De aceea, arhitectura u nui reportaj este
oarecum liberă de const rângeri si de reguli, chiar dacă uneori se formulează indica ții cu sens
general, ca cele de mai jos, formulate de Melvin Mencher (News Reporting and Writing, 1991)
în felul urmă tor: „ 1. Arata oamenii care actioneaza; 2. Lasa -i sa vorbeasca; 3. Lasa personajele
si dialogul sa conduca actiunea; 4. Confera continutului dinamism. Aceasta înseamna ca textul
sa aiba început, o parte de mijloc si un final. ” 4 Începutul, adică primul paragraf, are rolul de a
deschide telespectatorului perspectiva asupra evenimentului, de a-i evidenț ia semnificația și
importanta și de a trezi telespectatorului interesul pentru material . El trebuie sa fie concis,
evocator si concret. Corpul reportajului este rezultatul asamblării scenelor, portretelor,
dialogurilor, detaliilor, în conformitate cu ideea directoare a textului. Esențială este aici
asigurarea strictă a coerentei textuale, pr in selectarea elementelor compatibile cu ideea de întreg
si prin eliminarea celor care contrazic aceasta ideea, precum a elementelor redundante, care pot
4 Melvin Mencher News Reporting and Writing, 1991 , pag 9
11
constitui un balast informa țional. Paragraful final are rolul de a fixa în mintea telespectatorului
evenimentul tratat și să-i confirme, astfel, așteptările create de paragraful inițial . În orice caz,
trebuie evitate formulările sentențioase , concluziile didacticiste sau moralizatoar e. Cum se vede,
aceste recomandă ri sunt suficient de vagi pentru a asigura o mare libertate reporterului.
Reportajul – gen „clasic”, de teren și de crea ție, imposibil de realizat stând în fa ța
calculatorului – pornește tocmai din acest contract de onestitate, inve stigând în limitele
adevărului.
Un adevăr factual tratat mult mai larg și mai nuan țat decât în cadrul genurilor de
informare, care suprapun, de obicei, concep ția de adevăr peste no țiunea de obiectivitate. Cum
vom vedea pe parcursul acestei lucrări, obiectivitatea rămâne o iluzie, un efort cu o finalitate
aproximativă . Ea este mai bine fixată, ca percep ție și expresie, de no țiuni conexe, precum
acurate țe, impar țialitate, corectitudine, exactitate etc. Dar nu în universul acestor puncte de reper
evoluează reportajul, ci în acela care le cuprinde și le depășește, fără a le anula. Reportajul ne
vorbește despre adevăr, păstrând acurate țea faptelor, dar re -creând realitatea în detaliile ei cele
mai semnifi cative, pentru a găsi povestea . Cu aceasta, intrăm într -o logică de o noutate acută,
născută din cele mai recente cercetă ri și inven ții din domeniile comunicării, rela țiilor cu presa,
marketingului, și, evident, presei înseși. Deși considerate adeseori ca fiind în opozi ție,
comunicarea, marketingul și presa sunt focalizate, în acest moment, spre o valoare comună,
gustată int ens de public: storytelling -ul. Transformarea ideii în nara țiune. Integrarea unui produs
într-o poveste. Vânzarea unei doctrine politice sau eco nomice printr -un demers narativ .
Chiar dacă sunt întrunite toate elementele de baza ale redactării unui reportaj suntem încă
departe de a fi depășit etapa teoretizării , reportajul fiind, prin natura sa, complex si greu
abordabil, chiar în cazul respectării stricte a regulilor enunțate până acum. Așadar, trebuie avută
în vedere, în primul rând, calitate a reporterului relativ la eveniment, el putându -se afla în
ipostaza de martor sau în cea de participant. În ambele situații abordarea de către jurnalist a
subiectului este similară, demersul sau axându -se pe doua procedee fundamentale: observarea și
inter vievarea atât a martorilor cât si a celor direct implicați.
Dar despre etapele de realizare a uni reportaj vom vorbi în subcapitolele ce urmează din
această lucrare. Cert este ca nu poate fi vorba de un reportaj fara a avea detalii de la locul
desfășurării evenimentului, obținute prin observare directa în momentul producerii acestuia .
Principalele funcții ale reportajului sunt: înțelegerea evenimentului , aducerea în aten ție a unei
informa ții personalizate , restituirea unei realități date, într-o maniera originală . O altă func ție a
reportajului de televiziune, la fel de importantă ar fi cea de informare dar și de s tabilirea unei
legături între jurnalist si public . Totodată un reportaj are puterea să sensibilizeze publicul, o
funcție completară informării. Nu în ultimul rând un reportaj are func ția de seduc ție dar și de
12
persuasiune. Jurnaliștii experimentați nu recomandă graba î n stabilirea relației . Ei susțin că, dacă
discuția începe fără nici un fel de pregătire a interlocutorului, iar jurnalistul deschide din prima
clipa carnețelul de notițe și stă la pândă cu stiloul pregătit , atunci șansele pentru informații
originale, personalizate, opinii interesante, etc. scad considerabil, căci interlocutorul se va inhiba
sau, chiar mai rău, se va închide în sine definitiv.
Numărul celor care vor apărea în reportaj nu trebui sa fie prea mare; desigur, variază î n
funcție de eveniment, de spațiul alocat, etc.. Prea multe nume îl pot obosi pe telespectator și îl
pot determina să treacă la alt post. În orice caz, trebuie știut că reporterul trebuie să își aleagă
cele mai importante, semnificative personaje, care sa îi aducă maximum de informa ție posibil.
Deci, există personajele, care joacă un anumit rol în poveste; de aceea, trebuie să capete o
identi tate clară (numele î n clar, ca și funcția lor precisa). De foarte pu ține ori, este posibil ca
sursa sa dorească să își păstreze anonimatul, dorin ța care trebuie respectată de că tre jurnalist ,
fiind suficiente preciză ri incomplete, de genul majuscule, prenumele sau, daca este dorin ța
expresă a interlocutorului, nici o precizare. Deși trebuie să fie (sau măcar să pară ) foarte relaxat,
reporterul trebuie, de asem enea, sa fie vigilent.
Astfel, î n rela ția sa cu sursele, el trebuie să: evite pe cât posibil “atotștiutori ”, pe
specialiștii care par ca vorbesc î n alta l imbă. Î n plus, jurnalistul trebuie sa se aștepte sa fie
“testat” referitor la cunoașterea subiectului, caz în care trebuie să preia controlul discu ției, pentru
a evita manipulă rile mai mult sau mai pu țin subtile.
În general, soarta repo rtajului se joacă î n primul paragraf, de aceea, p rima parte a
textului trebuie să con țină, pe câ t posibil, imaginea cea mai vie a evenimentului respectiv, detalii
legate de personajul -cheie, referiri la scena capitală, declara ția cea mai incitantă , etc. Obstacolele
care pot să apară în înțelegerea reportajului sunt : o fraza prea lungă, un cuvâ nt complicat, o
succesiune de cifre sau de sigle, un personaj inc omplet identificat. O alta sursă a ambiguității ar
putea fi si suspansul, care este necesar si obligatoriu in pri mele fraze pentru a atrage aten ția și a
capta i nteresul, dar care nu trebuie să se prelungească prea mult, deoarece scopul reportajului
rămâ ne, dincolo de jocurile stilistice, informa ția. Tocmai de aceea în subcapitolul următor vom
vorbi despre componentele și tipologiile reportajului și vom aduce anumite recomandări, având
în vedere literatura de specialitate atât cea din țară cât și cea din afa ră.
1.2. Componentele și tipologia reportajului
O primă clasificare a reportajelor poate fi făcută în func ție de aspectul reliefat/accentuat
de reporter. În primul caz, este vorba de reportajul de atmosferă, în care autorul inten ționează să
redea culoarea locală a evenimentelor, să ofere detalii semnificative, să re -creeze atmosfera lumii
13
pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape și să-l ajute în acest fel pe telespectator să ia
parte la eveniment, să vadă, să simtă ca și cum ar fi fost martor; în al doilea caz avem de a face
cu reportajul de eveniment, în care accentul se deplasează de pe elementele de atmosferă, care
trec în plan secund, dar nu dispar cu desăvârșire , pe evenimente, pe fapte, pe ac țiune.
Formulările pot păre a pleonastice deoarece, conform defini ției, nu poate exista reportaj în
absen ța evenimentelor sau a elementelor de atmosferă; inten ția lor e să sugereze, în fiecare caz,
aspectul prioritar, cel care primează.
Ph. Gaillard propune o altă clasificare: re portaje specializate – numite uneori cronici:
parlamentare sau politice, juridice, sportive etc; reportaje mai pu țin specializate. Reportajele
specializate urmăresc serii de evenimente care se înlăn țuie, cel mai adesea acestea fiind
prevăzute sau anun țate. Reporterii specializa ți trebuie să fie mereu la curent la evolu ția
activită ților din domeniul lor de interes, munca lor nu este decât o continuă căutare de date5.
Acest lucru cere din partea jurnalistului anumite calită ți, cum ar fi competen ță și curiozitate dar,
deopotrivă, tact și discre ție. Numai astfel pot păstra contactul cu sursele de care au absol ută
nevoie în demersurile lor.
Reportajul mai pu țin specializat tratează subiecte fără legătură cu actualitatea, aproape
mereu neprevăzute. Mode lul îl reprezintă reportajul de fapt divers: accidente, incidente, fapte
surprinzătoare sau exemplare, crime, delicte. Acest tip de reportaj cere din partea reporterului o
mare ușurință de adaptare și rezisten ță la lucrul sub presiune, pentru că, cel mai adesea,
reporterul va lucra în limită de timp, faptele diverse neavând caracter previzibil. Mai mult,
reporterii nespecializa ți, nevoi ți să acopere un număr mare de domenii, vor fi mereu pe drumuri,
în contact d irect cu sursele, numeroase, dar permanente și de neînlocuit: poli ția, pompierii,
spitalele, tribunalele. De asemenea, acești reporteri, pentru a beneficia de o informare cât mai
rapidă și mai corectă, își dezvoltă adevărate re țele de informatori de cartie r: barmani, portari,
foști deținuți, persoane care se droghează.
În Statele Unite al e Americii, una dintre clasifică rile acceptate de cvasitotalitatea
teoreticien ilor mass -media este cea propusă de Elma Scott Wattson ș i presupune următoarele
tipuri de r eportaj:
schițe de interes uman,
relatări despre persoane interesante,
documente umane autobiografice,
reportaje istorice,
schițe de călătorie ,
5 Philippe Ga illard (2000), Tehnica jurnalismului , Editura Științifică, p.78.
14
reportaje de interpretare,
reportaje de popularizare a științei ,
reportaje de orientare practică.
Deși autoarea reușește să ilustrez e cu exemple din presa americană, clasificarea în cauză,
legitimată de p ractica jurnalistică americană și britanică , are un impact relativ minor asupra
observatorilor fenomenului mass -media din Republica Mol dova, dat fiind faptul că presa de la
noi are afinită ți mai degrabă cu presa de factură europeană .
În ceea ce privește presa de la noi , pornind tot de la observa țiile directe asupra practicii
jurnalistice, putem stabili urmatoarele tipologii:
1. În func ție de tema reportajului:
a) reportajul de specialitate:
reportajul politic;
reportajul economic;
reportajul social -cetățenesc ;
reportajul cultural;
reportajul sportiv.
b) reportajul de informare generală :
reportajul de călătorie ;
reportajul de fapt divers;
reportajul portret,
reportajul cultural;
reportajul monografic;
reportajul publicitar.
2. După evoluția narațiunii :
reportajul propriu – zis;
reportajul – colaj;
reportajul – eseu;
reportajul – povestire;
reportajul – ancheta.
3. După compone nța dominantă a personalității reporterului:
reportajul descriptiv;
reportajul de meditație filosofica,
reportajul de dezbatere etica.
15
Într-un studiu despre rep ortaj, Lumini ța Roș ca propune alte dou ă tipologii, specifice
celor două ș coli de jurnalism dominante, franceza si americană :
– concepția retorică a reportajului – teoreticienii francezi au clasificat reportajele în
funcție de elementele pe care jurnalistul intenționează sa le evidențieze : elemente de decor –
(reportajul de atm osfera) evidențierea acestora reflecta inten ția autorului de a transmite
telespectatorului "culoarea locală " a evenimentului, de a re -crea p entru public atmosfera de la
fața locului, așa cum a perceput -o jurnalistul . O astfel de abor dare atrage aten ția asupra
inten ției jurnalistului de a -l transforma pe telespectator în participant virtual la eveniment;6
– înlănțuirea faptelor – (reportajul d e eveniment) nu presupune absenț a elementelor de
atmosfera, ci doar plasarea lor în plan secund, în prim -plan situându -se evenimentul sau
înlănțuirea de fapte ce pre zinta semnificația jurnalistică ;
– evaluarea semnificației /complexității evenimentului – specifica scolii americane de
jurnalism, care clasifica reportajele în funcție de complexitatea si semnificația faptelor ce stau la
baza redactării interviului;
– faptul divers – deși faptele diverse pot constitui subiecte pentru reportaje, cel mai adesea
ele sunt prezentate sub formă un or știri sau relată ri. La o prim ă vedere, valoarea de infor mare a
faptului divers este mică, dar "orice persoană aparținând comunită ții căreia i se adresează o
televiziune ar putea fi subiectul unui fapt divers" , ceea ce face ca aceasta categorie de infor mații
sa aibă relevan ță pentru comunitatea d in care sunt culese și care constituie ținta;
– temele de actualitate – evenimente care se înscriu în aria preocupărilor de larg interes
uman și social (accidente, crime, dezastre naturale, incendii etc.) ;
– evenimente eviden țiate prin complexitatea faptelor – evenimente cu impact major
pentru societate și consecin țe semnificative pentru popula ție: războaie, greve, revolu ții, conflicte
armate, etc. ;
– evenimente caracterizate prin fapte ce se succed în timp – necesită o activitate de
investigar e de durată și au multiple semnifica ții umane și sociale. În această categorie se înscriu
traficul și consumul de droguri în scoli , traficul de persoa ne, fenomenul copiilor abandona ți etc.
După criteriul actualităț ii evenimentului (relatia dintre producerea evenimentului si
momentul realizarii reportajului), Jean -Dominique Boucher identifica:
1. reportaj „cald” – are drept continut evenimente neprevazute de genul accidentelor,
catastrofelor, faptelor diverse sau ev enimentele pr evizibile, transmise in direct; 7
6 Lumnita Rosca, Reportajul în Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare , ed Polirom, Iși, 1997, p.
65
7 Jean-Dominique Boucher, Le reportage ecrite, 1995, pag. 9
16
2. reportaj „rece” – vorbeș te despre evenimen tele prevăzute ce preceda acelaș i tip de
evenimente; de ex poat e fi un reportaj la o conferință de pre să care precede deschiderea Jocurilor
Olimpice;
3. reportaj „magazin” – care nu este inspirat din realitatea imediata, dar are o anumita
legatura cu aceasta;
4. reportaj atemporal – care este consacrat de obicei unui subiect cat se poate de cunoscut
cu un potenț ial permanent de interes ( rasismul, sida, creșterea inflaț iei);
5. reportaj de urmărire – ajută la stabilirea unor concluzii asupra unui eveniment produs
recent (de la câteva luni la câț iva ani);
6. reportaj relocalizat – este consacrat unui evenime nt de actualitate, î n care s e regăsesc
persona je implicate î n alte evenimente de amploare din trecut.
De asemenea specialiștii identific ă alte tipuri de reportaje, organizând -le în jurul a 5
criterii diferite:
a) după suportul transmisiei, reportajele sunt: directe (colectarea, difuzarea informației
sunt simultane cu producerea evenimentului); si înregistrate (cele trei momente de organizare
sunt distincte, separate prin intervale de timp inegale);
b) după formatul emisiunii, exista: reportajul de știri – colectarea, tratamentul, difuzare a
informației se situează la distante relativ mici in timp in raport cu încheierea evenimen tului.
Caracteristica principală este viteza. Este difuzat in emisiunile informative specializate; –
reportajul -magazin – caracterizat de cele mai multe ori printr -o distanta temporala mare fata de
eveniment. Cele trei etape de producție sunt de asemenea distincte.
c) după domeniu l de activitate din contextul că reia se extrage subiectul: reportaj politic,
social, economic, cultural, reportaj de fapt divers, sportiv.
d) după zona geografică de producere a evenimentului in raport cu comunitatea națională ,
exista reportaje locale, regionale, naționale si internaționale .
e) după interesul unui anumit public: – reportaj de interes general; – reportaj de interes
regional; – reportaj de interes național ; – reportaj de interes local.
O altă distinc ție care se referă la alte criterii ar diviza reportajele în reportaj de actualitate
care corespunde formei tradi ționale a reportajului, și are ca obiec t un eveniment actual. De
regulă, este reportajul despre ceea ce se întâmpla „astăzi ”. Formula după care poate fi
recunoscut: în acea sta diminea ță, în această după -amiază etc. acest tip de reportaj are și
dezavantaje, unul dintre ace stea poate fi superficialitatea;
Reportajul de profunzime ar putea fi consecința logică a reportajului de actualitate,
aducând in plus perspectiva care restituie contextul evenimentului. Acesta aduce si răspunsul la
întrebările „de ce?”, „cu ce efecte?” , în afara celor absolut obligatorii din reportajul de
17
actualitate (cine, ce, unde, când , cum?). Formele de prezentare sunt multiple: emisiune unitară ,
consacrată unui singur subiect, documentar, dosar sau raport restrâns . Regula de aur î n acest tip
de reportaj este echilibrarea bala nței inf orma ției pro și contra.
Reportajul de interpretare (analitic) ocupa un loc nedefinit in audio -vizual. Scopul
reportajului de interpretare este de a răspunde la î ntrebarea „de ce?”.
Reportajul -ancheta – în cadrul acestui tip de reportaj un loc important li are etapa de
pregătire a materialului, care coincide cu strângerea dovezilor. Anchetele reușite sunt cele care
au o finalitate î n sala de tribunal.
Din perspect iva func ției de informare a presei, s unt necesare câteva sublinieri:
a) Dacă reportajul de atmosfera apare înaintea informației brute importante ș i complete,
acest fapt conduce la sub informare . Orizontul de așteptă ri ale publicului este contrariat.
Reportajul ar fi receptat ca o divagare, ca o tentativa de a ascunde fapte importante ;
b) De regulă , ritmul actualită ții nu oferă prea multe mome nte de respiro (permanenta
criză de spa țiu). Iată de ce, locul reportajului de atmosfera este în week -end ș i – mai ales – în
magazine. Dacă vorbim despre componentele reportajului, atun ci în primul rând aducem în
discu ție intro -ul, acesta este textul pe care prezentatorul îl spune, dar pe care tot reporterul
trebuie să -l pregătească. Acesta trebuie să fie scurt și la obiect pentru a atrage aten ția. Apoi ne
putem referi la stand-up – interven ția reporterului care transmite de la fa ța locului; are o latură
dimensională. Acesta poa te însă să lipsească din reportaj uneori știrbind materialul , alteori
dimpotrivă. Interviu l este cea mai importantă componenta a reportajului . Vox – pop – este
părerea societă ții despre subiectul abordat. De obicei este un număr mai mare de oameni
intervieva ți pe stradă. Secven ță sau ambianț a sunt înșiruiri de cadre care dau impresia unei
acțiuni continue. Și nu în ultimul rând este Voice – Over (V.O) comentariu l care înso țește
mesajul, imaginea.
Partea introductivă a unui reportaj va transmite o stare de spirit și va crea un chip. Ea va
arăta ce anume poate fi găsit în articolul respectiv și îl va transfera pe telespectator în lumea și în
atmosfera redată în text. Introducerile se pot scrii respectându -se principiul „de la general la
particular”.
Cu alte cuvinte, problema este formulată de la bun început, fiind prezentată situa ția
generală, după care urmează exemplele ce confirmă teza inițială. Însă metoda aceasta îl poat e
pune în încurcătură pe reporter . Și se întâmplă asemenea situa ții când jurnalistul nu are, de fapt,
ce spune, nerealizând configura ția problemei, sau când problema este atât de complexă încât
datele ei nu încap în cel e două fraze de inaugurare a textului, sau când problema nu există, pur și
simplu. În asemenea cazuri, introducerile sunt fade, fără nici o legătură cu textul, plicticoase .
18
Introducerile care sunt scrise pornind de la particular spre general sunt mult mai
sugestive, mai vii, mai atrăgătoare și mai interesante. Este adevărat, ele nu numesc din capul
locului tema ce va fi abordată, însă, în tot cazul, te conduc treptat spre ea. Sunt mai multe tipuri
de introduceri ce pornesc de la un element particular. Intr oducerea -descriere – acest tip de
introducere pare a fi cel mai facil. Dar în descriere stă dificultatea, căci pentru a putea face o
descriere e nevoie de meșteșug, apoi trebuie să po ți captiva telespectatorul.
Introducerea -povestire seamănă mult cu des crierea. Diferen ța este că jurnalistul
povestește un oarecare episod, de natură să atragă aten ția, să cucerească telespectatorul . În
engleză, acestei scurte povestiri -episod i se spune anecdot. În manualele engleze de jurnalism
acest fel de introducere este numit anecdotal. Termenul nu are nimic în comun cu ceea ce
înțelegem noi astăzi prin anecdotă. (…) Introducerea -întrebare , foarte utilizată în presa de la noi
de altfel. Este un alt mod d e a trezi interesul telespectatorului. Mai avem i ntroducerea c e începe
cu un citat. Folosim astfel de introducere mai ales cand persoana intervievată a răspuns ingenios.
Datorită faptului că la primele cuvinte ale știrii telespectatorul s -ar putea să nu fie foarte
atent, ar exista riscul ca informa ția principală pla sată chiar la început să se piardă. Iată patru
modalită ți de structurare a informa ției în func ție de subiectul tratat:
1. M odelul unită ții dramatice, având trei păr ți:
a) punctul culminant – conține esen ța evenimentului, arătând ce s -a întâmplat;
b) cauza – insistă asupra întrebării „de ce?” și prezintă circumstan țele evenimentului;
c) efectul – descrie contextul și posibilele consecin țe sau implica ții.
2. O a doua variantă este adecvată îndeosebi subiectelor referitoare la un conflict:
a) captarea aten ției cu ajutorul primei imagini sau prin prima propozi ție a
comentariului;
b) prezentarea naturii conflictului;
c) prezentarea pozi ției celor două păr ți;
d) punctul culminant, care con ține cel mai dramatic aspect al subiectului (acesta poa te
fi prefigurat în prezentare);
e) finalul: consecin țe imediate sau mai îndepărtate, condi ții pentru solu ționare etc.
3. Structura cunoscută sub numele „WHAT formula” –
W – ce s-a întâmplat – se relatează pe scurt faptele;
H – cum s -a întâmplat – se descrie contextul evenimentului;
A – detalierea introducerii – se prezintă aspectele definitorii ale subiectului;
T – construirea finalului – se oferă detalii suplimentare legate de context sau s e arată
urmările evenimentului;
4. A patra variantă este alcătuită din banala structură: introducere -cuprins -încheiere .
19
Introducerea are rolul de a continua și întări prezentarea, de a atrage și menține aten ția
telespectatorului, de a stabili tonul materialului și de a pregăti momentul următor. Important este
ca ea să fie cât mai scurtă și cât mai percutantă. Cuprinsul reprezintă expunerea propriu -zisă,
cuprinzând doar elementele esen țiale, fără detalii inutile. Finalul accentuează în chip conclusiv o
anumită idee sau aspect privind subiectul abordat.
După difuzarea imaginilor care alcătuiesc știrea, crainicul din studio sau reporterul în
stand -up poate adăuga informa ții suplimentare, de ultim moment, sau să prezinte posibilele
consecin țe ori evolu ții ulterioa re ale evenimentului despre care s -a relatat.
Stand-UP-ul este acea relatare în care reporterul transmite de pe teren, stând în picioare și
vorbind în fa ța camerelor de luat vederi. Se consideră că dacă telespectatorul îl vede pe reporter
la fața locul ui știrea câștigă în credibilitate. De aceea, posturile de televiziune recurg ori de câte
ori este posibil la stand -up. Totodată merită subliniat că c u ajutorul fundalului din spatele
reporterului, a zgomotelor de fond, a tonului folosit de reporter și eve ntual a felului în care este
îmbrăcat, se reușește redarea, într -o anumită măsură, a atmosfere i locului sau a momentului,
creându-i telespectatorului impresia că e ste martor la cele întâmplate .
Transmisia (înregistrarea) de la fa ța locului este ea însă și un eveniment, având o doză de
spectaculozitate, ceea ce o face mai atractivă decât simpla citire din studio a aceluiași text. Se
suplinește în felul acesta absen ța imaginilo r în cazul știrilor nevizuale . Relatarea stand -up
permite consemnarea cu ușurin ță a evolu țiilor ce s -au produs după încheierea filmărilor.
Există două variante de stand -up:
1. relatare exclusiv verbală;
2. relatare verbală înso țită (acoperită) par țial de imagini.
Interven ția directă a reporterului la începutul relatării se întâlnește mai rar, deoarece
introducerea sa poate fi preluată de crainicul emisiunii de știri; Prezen ța reporterului în cadru, în
partea mediană a știrii, are drept scop să unească două unghiuri ale abordării aceluiași subiect.
Apari ția finală a reporteru lui permite completarea informa ției cu noută ți de ultim moment, atunci
când acestea nu sunt lăsate pentru lead. Durata apari țiilor reporterului este scurtă (15 -20
secunde), partea sau păr țile înso țite de imagini fiind preponderente. Relatările de tip „stân d în
picioare” încep sau se termină cu o formulă ce cuprinde numele jurnalistului, denumirea postului
de televiziune sau a emisiunii și locul de unde transmite. Prin această formulă se specifică și
faptul dacă reporterul este angajatul permanent al postulu i sau un colabrator extern.
Încadrarea reporterului se face în plan mijlociu sau mai strâns. Plasarea în centrul imaginii
îi dă reporterului un plus de autoritate. El se suprapune peste subiect și îl domină. Sunt operatori
care preferă să pună în valoar e ambian ța printr -un cadraj lateral în stânga sau în dreapta
reporterului, ceea ce îl face pe jurnalist să devină parte a scenei. Fundalul ales trebuie să fie
20
relevant pentru subiect și să nu cuprindă elemente care să distragă aten ția telespectatorilor.
Apariția sau intrarea în cadru a reporterului poate fi făcută în mai multe variante:
1. direct, prin tăietură de montaj (cea mai uzuală variantă);
2. prin panoramare – imaginea pornește de pe un element semnificativ din locul de unde se
transmite și panora mează, descoperindu -l pe reporter. Acesta începe să vorbească fie imediat, fie
numai după apari ția sa în imagine. În ultima variantă trebuie evitat momentul neplăcut, care
trădează neprofesionalism, când spectatorul îl vede pe reporterul care așteaptă să v orbească, iar
acesta nu realizează că a intrat deja în cadru;
3. prin transfocare înapoi (cu men ționarea acelorași observa ții ca la punctul 2). În general,
reporterul stă pe loc în timp ce vorbește. Dacă totuși se deplasează, va fi urmărit de cameră,
astfel încât mărimea sa să rămână constantă în cadru.
Ca și în presa scrisă, jurnaliștii de televiziune pot ob ține informa țiile apelând la mai multe
surse:
Figura 1.1. Surse de informații
Informa țiile ob ținute trebuie verificate din mai multe surse pentru a fi evitate inexactită țile
sau omisiunile semnificative în redactarea știrii. Reporterul trebuie să se ferească de pseudo –
evenimente, de întâmplări care nu spun nimic semnificativ pentru telespectatori. În egală măsură,
unele subiecte vin singure î nspre redac ție (accidente, incendii etc) , dar pentru cele mai multe este
nevoie de o atitudine mai activă, de fler și intui ție pentru a le descoperi. Este necesară
monitorizarea sistematică a tuturor surselor poten țiale. Cultivarea rela țiilor personale fac ilitează
obținerea la timp a unor informa ții importante.
Reporterul va analiza de la început ce informa ție vizuală îi oferă subiectul său și își va
stabili strategia în func ție de cele trei situa ții posibile: subiect concret care poate fi relatat vizual
(demonstra ții, accidente, reuniuni politice etc); subiect abstract care poate fi ilustrat cu imagini 1. mass -media 2. comunicate de presă
primite din partea unor
instituții, organizații, partide,
firme etc. 3. activitatea propriilor
reporteri (participarea
nemijlocită la evenimente,
intervievarea persoanelor
implicate etc.)
4. agenții de presă; 5. semnalări primite din
partea colaboratorilor sau a
unor persoane particulare; 6. Grupuri de presiune.
21
generice (creșteri de pre țuri, consumul de droguri etc); subiect abstract, greu de ilustrat
(devalorizarea leului etc). Un reportaj neînso țit de imagini n u este o știre de televiziune. În mod
curent se acceptă reportaje fără suport vizual doar atunci când informa ția este foarte
importantă, iar absen ța imaginilor este justificată prin cauze evidente (prăbușirea unui avion
într-o zonă greu accesibilă) sau dac ă știrea se referă la o realitate abstractă (evolu ția
comer țului exterior).8
Chiar și în asemenea situa ții, un post de televiziune care se respectă va căuta solu ții pentru
a ilustra cu ajutorul unor hăr ți sau desene textul citit. Posturile de televiziune folosesc imagini:
Figura 1.2. Imagini utilizate de posturile de televiziune
Mai pot fi utilizate diferite reprezentări grafice realizate pe calculator în cadrul postului de
televiziune sau de la compan ii specializate. Datorită duratei scurte, de una -două minute, nu pot fi
consemnate toate aspectele și implica țiile unui subiect. Din această cauză, reporterul trebuie să
aleagă o singură fa țetă a evenimentului, cea pe care o consideră mai importantă. Prin urmare,
reporterul va alege o singură perspectivă, un singur unghi. În situa ții bine motivate, reclamate de
un eveniment complex, știrea poate avea și două unghiuri. În asemenea cazuri, ele vor fi tratate
distinct, materialul fiind alcătuit din 2 păr ți. Se va trece de la primul unghi la al doilea, fără a se
reveni la primul. O solu ție mai preferabilă constă în realizarea din unghiuri diferite a două sau
mai multe materiale despre același subiect.
Fiecare reportaj trebuie să aibă un final bine determinat. Cercetările aplicate domeniului
relevă faptul că știrile se uită foarte repede. De aceea, este potrivit ca încheierea să reamintească
într-o altă formă ideea principală a reportajului , fără a se crea însă impresia de repeti ție. Finalul
8 Silverstone Roger, Televiziunea în viata cotidiana , Editura Polirom, Iasi, 1999, pag 32
1. realizate de propriii lor operatori;
2. existente în arhivele studiourilor;
3. oferite de diferite instituții, organizații, firme, ambasade etc.;
4. realizate de persoane particulare, aflate întâmplător acolo unde s -a produs un
eveniment neașteptat;
5. imagini de la agenții de presă.
22
trebuie să dea rotun jime materialului, întărind ultima impresie. Pentru aceasta se va alege o
imagine puternică .Comentariul trebuie să aibă ca fundal sonor sunetul original, înregistrat în
momentul filmării, pentru a reda atmosfera locului. La anumite subiecte, îndeosebi cele despre
fapt divers sau de divertisment, zgomotul de ambian ță poate fi înlocuit cu o piesă muzicală
adecvată.
Formele de prezentare ale acestui demers jurnalistic sunt multiple: emisiune unitară,
consacrată un ui singur subiect; documentare; dosar; rapo rt restrâns.
Fiecare mod de prezentare presupune un alt mod de abordare. Pentru reportajele gen
„raport fiecare dintre ele va expune problema, incluzând ceea ce s -a spus deja, plus elementul de
actualitatesau elementul – surpriză, care justifică aducerea în aten ție a problemei.
Pentru„reportajul” dosar sunt exploatate la maximum toate tehnicile de
construc țiereferitoare la rela ția imagine – cuvânt și la pluralitatea opiniilor. Regula de aur în
cadrul reportajului -dosar este echilibrarea balan ței informa ției pro și contra. Acest fapt nu
presupune neapărat o egalitate perfectă a punctelor de vedere prezentate, dar include obligatoriu
ocazii pentru ambele părți de a -și exprima părerea. Trebuie să vorbim de asemenea despre
reportajul de interpretare (analitic) – scopul său este să răspundăstrict la întrebarea „De ce?”.
Un reportaj în profunzime ar putea studia, de pildă, care sunt ultimele evoluții statistice
despre numărul criminalilor, câtă vreme un reportaj analitic va încerca să descopere cauzele
creșteri i criminalității într -un mediu anume. Reportajul analitic presupune atât o documentare
mai aplicată, cât o personalizare mai accentuată abordării.
Așadar, reportaju l este cel mai complex format utlizat in emisiunile de stiri si este cea
mai buna ocazie pentru jurnalistul de televizi une de a se exprima pe deplin, î mbinand mesajul
transmis de text cu cel transmis de imagine. Durta medie optima a unui reportaj este de 75 pana
la 90 de secunde, dar poate cobori pana la 40 de secunde, sau in cazuri exceptionale poate urca
pana la doua minute, daca subiectul este considerat de importanta majora.
Reportajele din televiziune se grupează în alte patru categorii:
1. Știrea de ultima oră. Cel mai simplu material de televiziune este stirea de ultima
ora. Prezentatorul buletinului, care este tot timpul în fata telespectatorilor, citeste stirile de pe
un prompter. stirile de ultima ora sînt scrise pentru a transmite rapid reportajele în premiera sau
atunci cînd un anumit reportaj nu dispune de imagini.
2.Voiceover – Dacă există imagini filmate special pentru un anumit reportaj sau daca ele
au fost luate din arhiva, acestea vor ilustra stirea prezentata de crainic. Acest mod de a transmit e
stirile poarta numele de voiceover. Prezentatorul ramîne în cadru cînd introduce subiectul.
Imaginile sînt apoi î nserate pe vocea prezen tatorului, în timp ce acesta continuă să citească .
Imaginile disponibile vor dicta modul în care este scrisă ș tirea.
23
3. Upsound – Dacă există unul sau mai multe interviuri, pot fi difuzate fragmente
din acestea la finalul unui voiceover, transformîndu -1 într -un upsound. Ceea ce spun intervievatii
va influenta modul în care este scrisa stirea.
4. Package – O știre importantă sau complexa va fi de regula prezentata
ca package. Acest lucru presupune ca reporterul sa înregistreze mai multe elemente, ca includ de
obicei voiceover si fragmente de interviu. Packages pot include si top-uri, un stand -up al
reporterului, mat erial de arhiva, imagini statice, si muzica. Package -ul de televiziune se
foloseste cel mai mult de resursele limbajului mediului înconjurator.
În func ție de distan ța dintre mome ntul desfășurării evenimentului și momen tul difuză rii, se
întâlnesc două tipuri de rep ortaj: reportajul în direct, atunci când cele două momente co incid; un
tip mai rar utilizat î n emisiunile de știri; reportajul înregistrat, câ nd difuzarea inform ației are loc
după desfășurarea evenimentului ; este varianta cea mai utilizată în emisiunile de ș tiri televizate
Principala caracteristică a reportajului de știri este faptul ca tratează subiectul dintr -un singur
unghi de abordare si numai unul. Daca subiectul necesita o durata mai mare decât cea optimă , e
preferabilă tratarea sa în două , sau chiar mai multe reportaje din ung hiuri de abordare diferite,
decât î ntr-un singur reportaj cu o durată mai mare si î n care unghiurile de abordare sunt
amestecate, caz în care înțelegerea și reținerea informa ției ar fi m ult îngreun ate.
În func ție de tipologia reportajului și structura lui avem și tipuri de reporteri. De exemplu
avem trimiși special i – jurnalistul trimis la o manifestare prevăzută din timp (festival, grevă,
congres, campionat) sau la una neprevăzută (seism, lovi tură de stat), este obligat să ac ționeze cât
mai repede pentru a furniza informa țiile necesare până la ora de închidere a următoarei edi ții a
publica ției.
Trimișii speciali nu -și pot permite să piardă nici un moment al evenimentelor, pentru că
redac țiile știu că pot conta pe ele în cazul în care trimisul lor special nu a re alizat un material
satisfăcător. Mai avem c orespondentul – deși nu li se cere aceeași competen ță ca trimișilor
speciali, și ei trebuie să aibă o cultură suficient de vastă și o curiozit ate suficient de cuprinzătoare
pentru a descoperi și a înțelege orice tip de eveniment; nu trebuie să fie niciodată lua ți pe
nepregătite; în general, sunt plăti ți “la bucată”, în func ție de frecven ța materialelor, de
dimensiunile lor etc; Există coresponde nt local – pentru acesta e mai ușor să fie la curent cu tot
ce se întâmplă datorită comun ităților mici în care activează. Și mai avem coresponden ți externi –
sunt coresponden ții din străinătate cărora li se cer, mai mult decât fapte, comentarii, opinii
personale.
În jurnalism, totul pare să înceapă cu reporterul. Un reporter bun, care va produce reportaje
bune, știe că această specie publicistică îi dă dreptul la o părere personală, dar la una echilibrată
și temperat exprimată, evitând pe cât posibil exprim area la persoana întâi, care implică direct.
24
Iată câteva recomandări pentru reporterul începător mai a les când realizează un stand –up:
1. Să nu se legene, să nu se răsucească, să nu -și miște nervos picioarele, să nu dea din
cap ca și cum ar avea un tic. Asta nu înseamnă că trebuie să rămână complet nemișcat . Există o
expresivitate corporală, firească și naturală, care trebuie pusă în valoare. Picioarele să nu stea
nici lipite, nici încrucișate și nici prea depărtate.
2. Reporterul va pr ivi fix în obiectivul camerei, căutând în acest fel să stabilească
legătura cu telespectatorul.
3. Reporterul va ține astfel microfonul încât să nu -și acopere fa ța cu el. Dacă citește de
pe o hârtie, aceasta va fi prinsă de un suport (clipboard) pentru a fi mai ușor de ținut în mână și
pentru a nu fi mișcată de vânt. Prima propozi ție va fi spusă cu vigoare și căldură ca să capteze
interesul pentru ceea ce urmează. Este un fel de promovare a propriului material. Cuvintele cheie
pot fi accentuate fă ră a depăși limitele firescului.
4. Reporterul trebuie să -și păstreze suficientă energie pentru final, astfel încât să păstreze
aceeași intona ție El trebuie să-și reprime orice gesturi sau ticuri care i -ar trăda stări nepotrivite –
nervozitate, emotivitate, nerăbdare et c. Va avea grijă ca înainte de a -și începe relatarea, precum
și după ce a înche iat-o, să stea cu gura închisă.
În televiziune, chiar și o știre banală este rezultatul activită ții mai multor persoane cu
specializări diferite. Din această cauză, jurnaliștii trebuie să lucreze cu și într -o echipă pe care de
regulă o conduce. Pentru aceasta este nevoie să -și prezinte de fiecare dată în mod clar, explicit,
inten țiile sale, să arate că știe ce vrea, că este documentat și stăpânește subiectul. Este important
să fi e receptiv la sugestii. În planul rela țiilor umane trebuie să se străduiască să imprime o
atmosferă de colaborare, chiar dacă nu agreează sau nu este agreat de toată lumea .
25
CONCLUZII PENTRU CAPITOLUL I
Reportajul este considerat o specie publicistică care informează despre unele situa ții,
evenimente de interes general sau ocazional, realită ți geografice, etnografice, economice etc.,
culese de obicei la fa ța locului. Este o specie care îmbină, într -o materie unică, faptul real și
literatura. Etimologic, cuvântul reportaj derivă din latinescul report (-are), a cărui semnifica ție
comportă și conota ția „a aduce un răspuns sau o veste, a povesti despre ceva”, metaforic,
noțiunea fiind folosită și pentru a marca repetarea unui ecou. Nu există reportaj în absen ța
detaliilor obținute la locul și desfășurarea evenimentelor, în absenta observa țiilor personale și a
intervievă rii. Reporterul trebuie să în țeleagă subiectul despre care vorbește , să cunoască
posibilele sale implica ții, cadrul l egal, eventualele situa ții similare.
Dacă e să vorbim de presa scrisă, atunci reportajul este o poveste. Când deschizi paginile
unui ziar și citești un reportaj, îl citești ca pe o poveste dintr -o carte. Adică, trebuie să te capteze
la fel de mult și să te intrige la fel de mult, ca să aștep ți cu ce se va încheia. Dar la televiziune,
reportajul este un film mic, de două -trei minute – dar e un film, pentru că un reportaj trebuie să
aibă un început, o desfășurare a evenimentelor, un punct culminant, ac olo unde emo țiile sunt la
maxim, un deznodământ și punct. Este foarte important ca tot ceea ce spune un reporter sa fie
dovedit cu imagine. Pentru fiecare detaliu pe care -l scrie, trebuie sa aibă o imagine. Deși se vrea
poveste atunci când ajunge la consumator, reportajul nu este fic țiune, dimpotrivă, este un
material ce se bazează pe fapte reale.
Sunt admise mijloacele literare de expresie dar nicidecum inven ții și dezinformări.
Reporterul comunică ceea ce vede , ceea ce aude și simte, doar atât. Ca volum, reportajul este mai
mare decât o știre, necesită mai mult timp pentru a fi pregătit și are o formă mai liberă.
Trăsăturile reportajului de televiziune sunt: actualitatea, pentru că totul pornește de la
actual itate, ea dă interesul general; autenticitatea – este o trăsătură ce se cere garantată; atitudinea
sau altfel spus valorile morale care sunt deosebit de importante în acest caz, unde contează în
mod deosebit participarea afectivă a reporterului, pozi ția sa față de faptele prezentate. Lipsa
atitudinii dezumanizează jurnalistul până la transformarea lui într -un obiect. La realizarea unui
reportaj reporterul face apel la mijloace și procedee literare ce țin de compozi ție (nara țiune,
dialog, portretizare), de imagine artistică (metaforă, compara ție) sau de manieră (lirism, ironie,
dinamism).
Func țiile reportajului d e televiziune sunt multiple, dar în pr imul rân d este cea de
informare. Dar toate func țiile sunt de fapt la fel de importante. De exemplu func ția de înțelegere
a evenimentului, restituirea unei realită ți date într -o manieră originală, stabilirea unei legături
între publicul telespectator și jurnalist dar și sensibilizarea publicului.
26
Structura clasică a reportajului este extrem de cunoscută: intro ducere, cuprins, încheiere.
Introducerea are drept scop men ținerea aten ției telespectatorului, completând lead -ul. Cuprinsul
(partea mediana) constituie echivalentul desfășurării acțiunii , lăsând deoparte toate detaliile
nesemnificative. Și finalul știrii, încheie, în mod concluziv subiectul abordat, fără a neglija
relația cauza -efect și consecin țele imediate ale evenimentului despre care s -a relatat. Dacă ne
referim la componentele reportajului î n detalii atunci ne putem referi la intro sau altfel spus
textul pe care jurnalistul îl spune; trebuie să fie scurt și la obiect pentru a atrage aten ția- stand –
up – interven ția reporterului care transmite de la fa ța locului; are o latură dimensională. O p arte
indispensabilă a reportajului este interviu – foarte importantă este identitatea persoanei care dă
interviul. La fel de importantă este partea care include voxurile, cât mai diferite și mai
interesante. Un reportaj are nevoie și de înșiruiri de cadre care dau impresia unei ac țiuni continue
dar și de Voice – Over (V.O) sau, cu alte cuvinte, comentariu care înso țește mesajul, imaginea.
Atunci când vorbim de tipologia reportajului de televiziune trebuie să ne referim la mai
multe criterii. Dacă ne refer im la criteriul actualită ții atunci avem reportajul cald. Acesta pune în
prin plan evenimente neprevăzute cum sunt accidentele auto sau aviatice. De asemenea tot după
acest criteriu avem reportajul rece. Acest tip de reportaj vorbește despre evenimente pre văzute
cum ar fi conferin țele de presă. Tot aici trebuie să includem reportajul magazin care nu este
inspirat de realitatea inedită dar are legătura cu realitatea. Și reportajul atemporal este înscris în
această listă – unde subiectul este cunoscut dar est e de interes public. Și nu în ultimul rând
reportajul de urărirecare ajută la stabilirea unor concluzii asupra unui eveniment recent.
Un alt criteriu după care clasificăm reportajele este după domeniul de activitate șii
anume: reportaje politice, social e, economice etc. De asemena clasificăm reportajele în funcâie
de zona geograficăși anume reportaje locale, interna ționale, na ționale. În functie de suportul
transmisiei: –directe (pregatire redactiei este e sentiala), lucrul jurnaliș tilor are loc concomit ent cu
desfasurarea evenimentului; înregistrate, prelucrate în redactie înainte de a fi date pe post. Mai
avem reportaje care se clasifică în func ție de forma tul emisiunii: reportajul de ș tiri – cea mai
importanta parte a lucrului este reali zata pe tere n; se caracterizează prin viteza mare de realizare,
deducerea esentialului evenimentului și reportajul mag azin, caracterizat de o distanță temporală
mai mare față de eveniment. Esenț a ace stui tip de reportaj nu constă în relatarea rapid ă, strictă a
unui eveniment ci ține de viziunea reporterului de a reda un fenomen.
27
CAPITOLUL II: REGULI DE BAZĂ LA REALIZAREA REPORTAJULUI
TV
2.1. Etapele de realizare a reportajului
Atunci când vorbim despre etapele de realizare a unui reportaj, indiferent de tipologia lui
vom aminti întotdeauna de etapa de pregătire . Evenimentele anun țate sau previzibile îi permit
jurnalistului să se documenteze asupra temei. Cele care se produc pe neașteptate nu -i lasă răgaz
pentru o pregătire minu țioasă. Pentru a depăși un asemenea impas, reporterul de televiziune are
obliga ția de a monitoriza zilnic evenimentele curente. Reprezintă o obliga ție profesională lectura
presei, ascultarea buletinelor de știri la radio, urmărirea televiziunilor concurente etc. Un
reporter care se respectă trebuie să cunoască personalită țile și persoanele publice din zona în
care își desfășoară activitatea și pe cât posibil să fie cunoscut de către acestea9. Spre deosebire
de jurnalistul din presa scrisă, care poate redacta o știre chiar dacă nu a l uat parte la evenimentul
consemnat, bazându -se pe relatări ulterioare, reporterul de televiziune trebuie să fie prezent la
fața locului și să asiste direct. O știre fără imagini semnificative nu va avea succes la nici un post
de televiziune. Înainte de ple carea echipei la filmare, reporterul are îndatorirea să verifice
informa țiile în legătură cu locul, ora și durata estimată a evenimentului, să cunoască eventualele
condi ții specifice (este nevoie de acreditare? este nevoie de lumină artificială?), să aprec ieze
corect timpul necesar deplasării, luând în calcul și eventualele situa ții neprevăzute din trafic.
Succesul unei filmări depinde esen țial de rigoarea planificării.
În func ție de importan ța și amploarea evenimentului, dar și de bugetul postului, echip a de
televiziune care se deplasează pe teren poate avea o componen ță diferită. În general se recurge la
una dintre următoarele variante:
1. echipa standard – un reporter și un operator – la care se adaugă de la caz la caz un
sunetist, un electrician și un șofer;
2. varianta amplă – mai mul ți reporteri și mai mul ți operatori – plus al ți tehnicieni;
3. varianta minimă – doar un operator -reporter. Reporterul trebuie să -l informeze pe
operator asupra subiectului și a condi țiilor tehnice de filmare.
El trebuie să -i precizeze:
1. durata pe care o va avea materialul finit;
2. ce elemente sau aspecte dorește să fie filmat e și în ce mod;
3. cum inten ționează să -și structureze materialul, precizând, când este posibil, prima și
ultima imagine.
9 Goodwin, Andrew, Garry, Whannel, Televiziunea pe întelesul tuturor, Institutul European, Iasi, 2004
28
Este bine ca reporterul să se sfătuiască împreună cu operatorul asupra modului de
realizare a materialului și să fie receptiv la eve ntualele sale sugestii, mai ales dacă acesta are mai
multă experien ță. Reporterul va avea grijă să se filmeze suficient material. Pentru subiectele
obișnuite, raportul optim este de 1 la 3. Trebuie pornit de la următorul calcul orientativ: pentru
un materi al finit de două minute, ceea ce înseamnă 20 -30 de cadre, se vor filma cinci -șase
minute (50 -60 de cadre), cu mărimi diferite ale cadrelor (generale, medii și apropiate) și con ținut
variat. Se va evita astfel situa ția în care materialul vizual nu ajunge, p recum și pierderea unui
timp pre țios la montaj, atunci când s -a filmat prea mult. La locul filmării se vor înregistra și
câteva planuri de legătură care vor fi extrem de utile la montaj. Mișcările de aparat trebuie să fie
puține, scurte și motivate. Dacă v or fi prea multe panoramări sau transfocă ri vom crea greută ți la
montaj.
Activitatea jurnaliștilor de televiziune nu are doar rolul de a reflecta realitatea, ci într -o
anumită măsură de a o influen ța. Un fapt oarecare, dacă este filmat și difuzat la televiziune,
devine un eveniment și este perceput drept important datorită mediatizării. Așa apar
„pseudoevenimetele”. În anumite împrejurări, îndeosebi conflictuale, se produce uneori o
influen țare directă. Prezen ța unui cameraman poate determina un compo rtament diferit în
compara ție cu situa ția în care ei nu ar filma acolo. Relatările despre evenimente în curs pot să le
influen țeze în chip semnificativ, după cum anumite știri pot genera situa ții noi.
Pentru emisiunile transmise în direct materialele care se vor difuza se pregătesc într -una
din următoarele variante, în func ție de dotarea tehnică a postului: 1. pe câte un stik separat; 2. pe
același stik cu alte materiale ale emisiunii, separate de scurte por țiuni de „negru” (1 -3 secunde);
3. pe hard -diskul unui computer. În cazurile 1 și 2 materialul are două coperte, adică două
imagini fără sunet, de aproximativ 3 secunde fiecare, care nu vor fi văzute în emisie. Rolul lor
este de a permite comutarea, adică trecerea de la imaginea crainicului din studio la imaginea dată
de video -player și invers. Aceasta va permite ca trecerea să se efectueze în siguran ță, fără a se
tăia din începutul sau sfârșitul comentariului.
Poate urma una din cele două variante: 1. reporterul este cel care redactează și citește
comentariul, iar împreună cu editorul de imagine montează materialul brut; 2. reporterul doar
transmite în redac ție materialul brut, urmând ca redactarea comentariului și montajul imaginii să
fie realizate de altcineva (de un editor). Indiferent de formul a în care se lucrează, reporterul
trebuie să se obișnuiască să -și redacteze comentariul repede, în pofida condi țiilor nefavorabile
specifice produc ției de știri (zgomot, presiunea timpului, oboseală etc).
Alegerea unei anumite succesiuni a opera țiilor de montaj influen țează forma finală a
relației imagine – comentariu.
29
1. Mai întâi comentariul – o modalitate impusă de televiziune din necesitatea de a
realiza cât mai repede materiale scurte, gen știri. Realizatorul vizionează ce s -a filmat, apoi
redacteaz ă și înregistrează textul, urmând ca peste comentariu să se monteze imaginile.
Figura 2.1. Avantajele și dezavantajele modalității “Mai întâi comentariul”
2. Mai întâi imaginea – este varianta tradi țională de montaj în cinematografie. Se
finalizează imaginea, se măsoară lungimea secven țelor și după aceea, în conformitate cu acestea,
se scrie și se înregistrează comentariul.
Figura 2.2. Avantajele și dezavantajele modalității “Mai întâi imaginea”
3. Variante intermediare – combină în diferite propor ții avantajele și dezavantajele
primelor două procedee.
a. se pornește de la imaginile filmate și, printr -o minu țioasă elaborare, se stabilește în
prealabil forma finală a montajului și con ținutul comentariului, astfel încât opera țiile efective
Dezavantaje:
-procedeul este utilizabil doar încadrul
materialelor scurte ;
-nueste adecvat materialelor mai lungi,
deoarece paralelismul celor două discursuri
(vizual șiverbal) devine supărător .
Îngeneral, prin acest procedeu seobțin
construcții vizuale fărăpretenții, încare textul
arerolul principal, iarimaginea ofuncție
secundară .
Avantaje:
-esteunprocedeu ușor șirapid ;
-permite osincronizare exactă a
imaginilor cu anumite părți ale
textului, chiar lanivelul cuvintelor,
evitându -secuușurință alăturările
nepotrivite .
Avantaje:
-se pot obține materiale de
televiziune complexe,
construite conform logicii
interne a imaginilor.
Dezavantaje:
-este unprocedeu laborios și,din
această cauză, mailent;
– sincronizarea exactă a
comentariului cu imaginile se
dovedește maidificilă .
30
rămân doar simple manevre tehnice. Este o modalitate dificilă, care presupune o anumită
experien ță, iar rezultatele nu sunt lipsite uneori de surprize neplăcute.
b. se stabilește ini țial structura generală a imaginii și a comentariului, urmând ca la
montajul efectiv , prin opera ții de ajustare reciprocă, să se ob țină forma finală.
Pentru îndeplinirea condi țiilor ideale de produc ție a reportajului trebuie îndeplinite patru
exigen țe:
1. familiarizarea cu subiectul – presupune o rapidă evaluare a informa ției din punct de
vedere al importan ței sale și al interesului poten țial al publicului, verificarea veridicită ții
informa ției ini țiale, disocierea zvonului de informa ția reală;
2. localizarea evenimentului – este o fază pregătitoare în care se stabilește contactul cu
actorii evenimentelor, care, în unele situa ții, sunt aviza ți asupra inten ției de a realiza un reportaj
și cărora li se cere eventual acordul.
Contactul cu actorii evenimentului își are importa nța lui, mai ales pentru situa țiile în care
poten țialul personaj nu dorește să fie filmat. Este recomandabil ca jurnalistul să evite pe cât
posibil contactele oficiale. Purtătorii de cuvânt, birourile de presă îi pot deturna adesea pe
jurnaliști de la adev ăratele surse, dirijându -i spre unele irelevante. Localizarea evenimentului
este absolut necesară în cazul transmisiilor în direct, pentru că în acest mod se ob țin informa ții
utile de „bucătărie internă” (se evaluează locurile unde se plasează camera, se v erifică dacă
există sursă de energie, de lumină etc).
Un alt avantaj al reperării locului este acela de a permite construirea unui scenariu după
care să se facă filmarea, ceea ce ușurează infinit situa ția la fa ța locului. Adesea se vorbește de
tehnica „tu rnat – montat”, care poate fi aplicată în teren. Adică, imaginile sunt filmate conform
ordinii din scenariu, iar difuzarea lor va urma strict aceeași ordine. Acest mod de lucru este
indicat, dar nu și practicat în reportajele de știri, unde presiunea timpu lui nu permite o asemenea
procedură.
3. documentarea asupra evenimentului – scopul acestui demers este ob ținerea unui
maximum de informa ție despre actorii, cad rul și contextul evenimentului. Etapa de documentare
începe încă din redac ție, imediat ce subiectul a fost ales, prin studierea tuturor documentelor
disponibile, legate de subiect. În cazul unui eveniment anuntat pentru care se prevede un reportaj
în direct, este indicat ca echipa să faca în prealabil o deplasare la fața locului pentru a repera
punctele cele mai favorabile amplasării camerei (camerelor) de luat vederi, în scopul ob ținerii
unor imagini cat mai sugestive. În cazul reportajului înregistrat, aceasta delplasare preliminara
nu este recomandata deoarece poate duce la for marea unei idei preconcepute despre subiect si
chiar la ratarea unei imagini interesante. Aici este foarte importanta stabilirea contactelor cu
persoane susceptibile de a putea furniza informatii esentiale in intelegerea subiectului.
31
Odată ce a fost înch eiată această primă etapă, cea “de redac ție”, se va trece la faza
principală , cea a documentarii în teren. Aceasta cuprinde culegerea informatiilor ce vor fi utlizate
atat la nivel de text, cat mai ales, la nivel de imagine. De aici rezulta necesitatea un ei perfecte
colaborari intre reporter si operator, primul fiind obligat sa posede un minimum de cunostinte
despre posibilitatile camerei de luat vederi si sa fie capabil sa gandeasca subiectul, inainte de
orice, in termeni de imagine. Reporterul trebuie s a fie constient ca, desi el este raspunzator de
calitatea produsului finit, ceea ce trebuie valorificat la maximum este munca operatorului, deci
imaginea. Numai asa se poate obtine acea unitate a echipei, absolut necesara pentru realizarea
unui reportaj de calitate.
4. pregătirea instrumentelor necesare filmării: materialul de lucru este fundamental
pentru succesul reportajului de televiziune. Reporterul are responsabilitatea de a -și pregăti noti țe
privind coordonatele interlocutorilor și schi ța comunicări i în teren (fișe cu întrebări, fișe cu
informa ții, fișe cu date tehnice etc). Banalele instrumente de scris nu trebuie pierdute din vedere,
fiind un suport de date de nepre țuit în cazul defec țiunilor tehnice. Camera de luat vederi, sursele
de lumină, cablu rile, stikuri , microfonul sunt, de regulă, în grija tehnicienilor, care au competen ța
necesară manipulării lor. Reporterul, în calitatea sa de coordonator al echipei de filmare,
urmărește îndeaproape modul de p regătire a materialului tehnic.
Reporterul poate fi considerat un bun manager al rela ției cu sursele dacă îndeplinește trei
roluri fundamentale:
a. de sprijin – în cazul surselor emo ționale sau al martorilor care se află pentru prima dată
în fața aparatului de filmare, acest rol este esen țial;
b. de identificare – acest rol intervine atunci când reporterul află care este numele,
prenumele și func ția martorului său. Identificarea martorului este importantă, fiind considerată
de către public ca o responsabilitate asumată a afirma țiilor făcute, ceea ce aduce un plus de
credibilitate reportajului; 10
c. de selec ție – reporterul joacă acest rol în cazul surselor care sunt familiarizate cu
televiziunea, încercând să profite de interven țiile de acest tip și să -și îmbunătă țească imaginea.
Problema esen țială pentru reporter este aceea a selec ției celor mai relevante surse în contextul
general al desfășurării evenimentului; Sursele oficiale sunt o a doua categorie de surse. Acestea
pot furniza aspecte relevante în derularea reportajului.
Specialiștii sunt tipul de surse dificile pentru simplul fapt că se debarasează foarte greu de
limbajul specializat din diferite domenii. Reporterul însuși este un tip de sursă, dar cu o doză
mare de subiectivitate. Tehnicile de colectare a informa ției cel mai frecvent util izate în practica
10 Balasescu, Madalina, Manual de productie de televiziune , Editura Polirom, Iasi, 2003
32
reportajului s unt interviul și observa ția. P ractica din teren a legitimat patru tipuri de interviu
(fig.2.3.).
Figura 2.3. Tipuri de interviuri
Jacques Larue – Langlois identifică în „Manual de jurnalism radio -televizat” opt tipuri de
interviu, clasificate după criteriul scopului urmărit de jurnalist:
1) interviul de informare – un mod de conversa ție organizată, care aduce în aten ția
publicului mărturia unei persoane care a luat parte la desfășurarea evenimentului;
2) interviul de descriere – prezintă telespectatorului un observator extern evenimentului,
care poate fi un jurnalist sau un simplu martor care a asistat la eveniment, dar fără a
participa;
3) interviul – analiză – este realizat de regulă cu un expert, considerat capabil să plaseze
evenimentul într -un context precis și să răspundă întrebării „de ce?”;
4) interviul – comentariu – acesta organizează discu ția în jurul întrebării „ce crede ți
despre?”. În acest caz, inte rlocutorul este un expert sau o persoană cunoscută opiniei
publice, a cărei părere este importantă;
5) interviul de opinie (de controversă) – are în centrul aten ției un om politic, un om de
știință sau un specialist recunoscut într -un anumit domeniu, care ex plică, dă replica unui
adversar sau comentează informa ții de ultimă oră;
6) interviul cu personalită ți – aduce în aten ție un individ remarcabil sau celebru, în scopul
popularizării sale;
7) interviul de promovare – acesta are ca obiectiv sensibilizarea aten ției publicului asupra
unui fapt excep țional, a unei realizări excep ționale etc ;
1.
•interviul mărturie –are scop obținerea informațiilor de bază care să
răspundă celor cinci întrebări (cine? ce? unde? când? cum?);
2.
•interviul -declarație –este exprimat un punct de vedere considerat relevant
de către jurnalist în contextul evenimentului;
3.
•interviul -explicație –se dă cuvântul expertului, care aduce lămuriri asupra
unor aspecte importante ale producerii evenimentului;
4.
•interviul -document –este preferat în reportajele dedicate personalităților.
33
8) interviul consacrat unei teme majore – aduce în dezbatere preocupări sociale majore sau
probleme grave la un moment dat pentru o anumită comunitate.
Regula fundamentală a interviului urmează logica întâietă ții interlocutorului, fără ca
jurnalistul să piardă controlul dialogului. Iată și câteva repere pentru realizarea unui interviu
corect, din care sa poata fi selectat un fragment ce va fi utilizat la realizarea reportajulu i.
Întrebările vor fi putine și bine țintite. Ele vor fi formulate în așa fel încat raspunsul sa aiba sens
si in conditiile in care intrebarea cade la montaj. Se va tine seama si de faptul ca interviul (
sincronul ) va fi “lansat” din constructia textului, în asa fel încat discursul interlocutorului sa
curgă firesc.
Prezentarea interlocutorului se va face printr -o burtieră cu numele si calitatea
acestuia.Informa ția nu este atât de importantă încât să justifice consumul de timp necesar
transmiterii ei și prin textul reporterului, și, în plus, demonstrează integrarea fortata a interviului,
sau chiar inutilitatea acestuia în reportaj. In acelasi scop reproterul nu va ceda nici o clipa
micorfonul din mana, acesta reprezentand un fel de sceptru, un simbol al puterii celui care
stabileste regulile jocului. De altfel, este indicat ca interviul sa se realizeze cu doua micr ofoane:
al rep orterului și o lavalieră pentru interlocut or. Astfel se poate evita apari ția microfonului î n
cadru, lucru nedorit nu doar din ra țiuni estetice, sau pentru ca ar putea constitui un bruiaj optic,
ci și pentru ca astfel este eliminata ideea de intermediar intre i nterlocutor și public.
Reporterul va sta cât mai aproape de operator, în asa fel încat privirea in terlocutorului sa
fie, prac tic îndreptată spre camera de luat vederi . Se va crea astfel senzatia ca interlocutorul se
adreseaza direct publicului si in acelesi timp el va discuta cu o persoana reala, ceea ce îi va
diminua stresul provocat de prezenta camerei de luat vederi. Interloc utorul trebuie sa
converseze cu publicul pentru ca informatia ii este adresata si este interesanta pentru aces ta.
Dacă nu este aș a, interviul este inutil11.
Manualele de jurnalism recomandă ca, în timpul filmării, personajul cheie să fie filmat de
preferin ță în picioare, ipostază care dă impresia de dinamism, să fie scos din cadrul său obișnuit,
pentru că aici este mai ușor de surprins, și să fie filmat pe cât posibl într -un cadru natural,
întrucât lumina naturală este mai bună decât cea artificială. Personajul cheie trebuie să fie dotat
cu un microfon lavalieră, care permite redarea unui sunet de calitate și relaxează discu ția.
Întrebările clare și scurte sunt de preferat celor complicate din punct de vedere al construc ției.
După scopul și tipul int erviului, manualele de jurnalism indică trei tipuri de întrebări:
1. închise – care implică trei posibilită ți de răspuns („da”, „nu” și „nu știu”);
2. semi -închise – care presupun o alegere din partea interlocutorului;
3. deschise – în care răspunsul es te liber, imprevizibil.
11 David Randall Jurnalistul universal, Iași, ed Polirom, 1998, p82
34
Indica țiile tehnice de realizare a interviului sunt orientate către:
a. repetarea la intervale regulate de timp a numelui și func ției interlocutorului, aspect
important pentru telespectatorul care a deschis televizorul mai târziu;
b. evitarea aluziilor la informa ții off the record;
c. se recomandă evitarea apelativului „tu”, chiar dacă interlocutorul este cel mai bun
prieten al jurnalistului .
Observa ția – Este arta de a transforma informa ții și detalii în imagini și cuvinte. Aic i se
verifică capacitatea reporterului de a asimila datele situa ției pe care o descrie și de a le traduce în
limbaj audio -vizual. Câ țiva pași necesari observării sunt: – fixarea la fa ța locului a unor puncte
de observare, a unor obiective de observare (per sonaje, ac țiuni, decoruri), dispunerea echipei în
teren în func ție de aceste obiective, toate acestea urmărind un scop informa țional. Reporterul este
cel care joacă rolul de legătură între toate aceste secven țe incoerente ale observării, prin discursul
scris. Regulile generale ale observării constau în stăpânirea emo țiilor și focalizarea aten ției pe
detaliile importante. Autocontrolul și experien ța sunt decisive în acest sens.
2.2. Regul i de redactare și modalită țile de alăturare a imaginii
Pentru cap tarea telespectatorului, reportajul va începe cu faptul cel mai semnificativ, cel
mai derutant care poate fi comunicat printr -o informa ție sau un detaliu -surpriză. „Atacul” trebuie
să con țină indicii despre perspectiva în care va fi tratat reportajul. Altf el spus, trebuie să
răspundă la două -trei dintre cele șase întrebări esen țiale, niciodată la toate, deoarece s -ar pierde
din start interesul publicului. Întrebarea la care nu trebuie să se răspundă niciodată în prima parte
a textului este „de ce?”, deoarec e ar cere o explica ție a ceea ce s -a întâmplat și aceasta ar fi mult
prea lungă. Introducerile umoristice omit orice informa ție clară, fiind utilizate mai ales în
subiectele umoristice. Introducerile interogative nu sunt recomandate în nici o împrejurare,
pentru că dau impresia unei insuficiente cunoașteri a subiectului. Stilul relatării va fi unul concis.
La nivelul propozi ției, acest lucru este posibil prin aplicarea schemei „subiect -predicat -adverb”.
La nivelul frazei concizia și inteligibilitatea se ob țin prin redactarea unor fraze care să con țină cel
mult două propozi ții (principală -subordonată, principală -principală). Asemenea structuri
contribuie și la imprimarea unui ritm în prezentare. Verbele sunt folosite în mod prioritar la
timpul prezent, marcân d astfel actualitatea evenimentului.
Pentru a prezenta un fapt din trecut este utilizat de regulă perfectul compus, dar, în acest
caz, trebuie făcute precizări privind data evenimentului. Este de preferat folosirea diatezei active,
35
care face propozi țiile mai scurte, mai convingătoare, mai ușor de în țeles12. Lexicul recomandat
este cel alcătuit din cuvinte făcând parte din vocabularul comun, pentru a facilita accesul unui
public numeros la în țelegerea evenimentului. Sunt de preferat cuvintele „puternice”, de semnând
obiecte concrete, persoane, sentimente puternice. Încheierea textului este importantă deoarece
ultimele cuvinte rămân mai mult în aten ția telespectatorului, care le percepe ca pe o concluzie.
Textul va fi co ndensat la maximum, deoarece de ține un rol secundar. El va trebui să lase
imaginea sa “respire”, să vorbească singura acolo unde este cazul. Cu alte cuvinte , textul nu
trebuie neaparat să acopere integral imaginea. Abuzul de cuvinte denota fie o dozare gresita a
textului raportat la imagine, fi e o abundenta de planuri pretext, deci de imagini cu aport
informativ nul. Se poate î ntampla uneori ca, din motive de respectare a termenului de predare,
jurnalistul sa f ie nevoit sa redacteze textul orbește, fără sa vadă imaginile din reportaj, s perând ca
cele doua se vor potrivi. Demersul este cel putin riscant. Imaginile înregistrate pot foarte bine sa
nu aibă nici o legatură cu textul, sau pot exista i magini care să necesite explica ții pentru ca
informa ția sa fie pe deplin înteleasă și despre care j urnalistul nici să nu pomenească.
În ambele situa ții telespectatorul e pus în situatia de a t rebui să ghiceasca despre ce e
vorba, si astfel esecul reportajului e garantat. Singura situatie in care lucrurile pot sta altfel este
atunci cand materialul e constr uit in exclusivitate din planuri pretext. Aceasta solu ție, însă , nu
face decat sa dimin ueze dimensiunile dezastrului, î n nici un caz să -l înlature. Nu trebuie uitat nici
o clipă ca televiziunea înseamna în primul râ nd imagine, deci un reportaj construit in
exclusivitate pe baza de planuri pretext est e un reportaj lipsit de valoare.
Jurnalistul are trei posibil ități de prelucrare a imaginii î n vederea reali zarii unui reportaj :
redactează mai întai textul și apoi, dupa î nregistrare, p e baza acestuia sunt selectate și montate
imaginile; mai întai sunt montate imaginile ș i apoi, pe baza lor, sau a un ei fișe de montaj care î i
este î nmanata redactorului, este re dactat textul ; redactorul pregătește o fișă de montaj pentru
editorul de imagine și textul este red actat practic simultan cu construc ția materialului la nivel de
imagine.
Mai î ntai textu l. Este metoda cea mai eficientă din punct de vedere al consumului de
timp, dar cea mai putin eficientă din punct de vedere al valorifică rii la maxim um a imaginii. Din
pacate este și cea mai frecvent utilizată metoda î n posturile de televiziune din Republica
Moldova. Lucrurile se întâmplă în felul următor: jurnalistul sosit la redac ție, preda materialul
brut, redacteaza textul, dupa care, î n cel mai fericit caz, aleg e, alaturi de editorul de imagine,
planurile care vor acoperi textul. Metoda este destul de des folosită datorita rapidită ții realizării
12 Zelizer, Barbie, Despre jurnalism, la modul serios , Iași, Polirom, 2007, pag 32
36
reportajului ș i este ex trem de efi cientă în cazul materialelor cu con ținut informa țional scazut la
nivel vizual. Re zultatele sunt destul de bune, însă , numai da ca există o colaborare strânsă și
eficientă î ntre jurnalist si editorul de imagine. Di n pac ate, î n televiziunile din țara noastră,
această conlucrare este aproape inexistentă, iar apariț ia unui editor de voce nu aju ta cu nimic la
realizarea reportajului. Dar desăre asta vorm discuta mai ales al capitorul al treilea al lucrării de
față, unde vom analiza reportajele realizate la televiziunile autohtone.
O altă metodă de lucru este de a prelucra ma i întâi imaginile. Este o metodăcare ia mai
mult timp , dar de departe cea mai eficientă in ceea ce priveste valorificarea la maximum a
imaginii. In acest caz, jurnalistul impreuna cu editorul de imagine urmaresc materialul brut, aleg
imaginile ce vor fi folosite si construi esc mai intai reprtajul la nivel vizual. A bia dupa aceea este
creata o fișă de montaj ce contine succesiunea planurilor si durata lor, pe baza acesteia jurnalistul
redactand textul si realizand scriptul reportajului. Ca regulă generală constructia textulu i pornind
de la o serie de imagini montate nu ar trebui sa puna prea mari probleme unui jurnalist cu un
minimum de experienta in aceast a directie. Totusi, libertatea î n construc tia frazei este mai mica
decat î n varianta “ mai î ntai textul”. În principiu, c u cât exista ă mai multe sincroane, cu atât cresc
și problemele redactorului Ceea ce nu î nseamna ca redactarea unui text pentru un reportaj fara
nici un sincron decurge neaparat fara hopu ri. Nu trebuie uitat ca textul î nsoteste imaginea. Deci
publicul nu tr ebuie dezorientat arătându -i una ș i vorbindu -i despr e cu totul altceva. Aceasta nu
înseamna, î nsa, c a textul trebuie sa “se lipească ” în totalitate de imagine de la un capăt la altul al
materialului .
Cea de -a treia metodă este mai întâi fișa generală de montaj. În unele situatii, jurnalistul,
după ce a vizi onat materialul brut, realizează o fișă generală de montaj pe care o pred ă editorului
de imagine. Cu alte cuvinte, redactorul realizează o listă aproximativă cu tipurile de planuri pe
care le -ar dor i în anumite momente, precum ș i o estimare a duratei acestora. Î n baza acestei fiș e
editorul de imagine trece la editarea planurilor, redactorul construind textul pe masura ce
reportajul prinde contur la nivel de imagini si urmarind in permanenta succesiunea acestora.
Oricare ar fi metoda adoptata pentru realizarea reportajului jurnalistul este cel care va
alege intervalurile ex acte ale unui eventual sincron ș i tot el va indica mă car linia general ă pe care
o va urma reportajul la nivel vizual. Ac este lucruri nu sunt posibile fără a vedea mai întâi
imaginile. Cu atâ t mai pu âin în cazul în care se adoptă varianta de montaj cea mai eficienta,
respectiv “ mai întai imaginile “.
Este inutil ă redactarea unu i text care sa rivalizeze cu niște imagini puternice. Î n acest ca z
textul nu va face altceva decât să scadă valoarea imaginilor. Acest tip d e planuri este indicat sa
fie lăsate să “respire”, sa vorbească singure, fara a fi acoperite de cuvinte. Totusi aceasta metoda
nu este in dicata in cazul unor i magini “tă cute”, adica lipsite de zgomot de fond. Telespectatorul
37
risca sa nu mai fie atent la imagini pentru ca se va intreba da ca a aparut o defectiune tehnică, ori
dacă nu cumv a i s-a defectat televizorul.
Jurnalistul trebuie s ă se foloseasca de text pentru a transmite informatii suplimentare, pe
care i maginea nu le poate reda, sau să lamurească anumite detalii c are nu sunt evidente.13
Jurna listul de televiziune terbuie să țină seama de faptul că, la fel ca și colegii săi din radi o, și el
se poate confrunta cu dificultă țile activită ții secundare a re ceptorului. Cu alte cuvinte, de și e mai
puțin probabil decât î n cazul radioascultatorului, și telespectatorul poat e avea momentele sale de
neaten ție, momente în care urmarirea ș tirilor trece pe un plan secundar. Acest lucru trebuie s ă
nască o oarecare pruden ță în ceea ce privește atacul, atât la nivel auditiv, cat și vizual (
reamintim că planul cheie, planul de atac al reportajului, este un plan ș ocant vizual, nicidecum
un plan important din punct de vedere factual. ). În plus, textele pe care jurnalistul le redacteaza
pentru un subiect ilustrat cu imagini vor fi mai “stranse”, ori mai “relaxate”, dupa cum o cere
nevoia de adap tare la imagine. Une ori ilustra ția este prea scurtă pentru a putea cuprinde întreaga
informa ție la nivel d e text. Alteori aceasta ilustra ție poate fi excesiv de lungă. Sigur, așa cum am
mai ară tat, comentariul nu trebuie sa acopere integr al imaginea, ba chiar dimpotrivă.
Totusi există situa ții în care un p lan este absolut necesar, dar, în acelasi timp, este ș i prea
lung pentru a nu fi acoperit in întregime de text. Î n acest caz, pe durata p lanului, se vor furniza
informa ții- pe câ t posibil int eresante – nu neaparat necesare în țelegerii subiectului. Pe scurt, nu
este necesar ca fiecare cuvant al textului să spună ceva indispensabil pentru î ntelegerea
subiectului, ci este obligatoriu ca fiecare cuvânt să -și justifice prezen ța în acel loc.
Pentru un jurnalist de televiziune este obligatoriu să înteleagă că întotdeauna trebuie să
priceapă ș i sa urmeze logica vizuala a secven țelor de pe bandă . Un text poate fi excelent pe
hârtie ș i poate suna extraordinar cand e citit cu voce t are fără ca ac est lucru sa reprezinte o
garan ție că se va armoniza cu imaginile.14 Insiruirea c uvintelor trebuie sa fie dictată de logica
vizuala . Racordu rile între planuri trebuie să sugereze, pe cât se poate, desfăș urarea normal ă a
acțiunii, iar acolo unde imaginile br ute nu o permit, se intercalează planuri de legatură. Aceasta
este, î n principiu, problema editorului de imagine. Dar el nu o poate rezolva întotdeauna dacă
textul a fost redactat fără a se tine seama de logica succesiunii planurilor.
Schimbările de loc și timp trebuie să se succeadă de o manieră usor de î nteles pentru
telespectator. Acesta este un alt element al logicii imaginii. Daca la radio “plimbarile” in timp si
spatiu sunt posibile, î n televiziune acestea sunt derutante la nivel vizual. E im posibil, de
exemplu, sa prezentă m o actiune care se petrece noaptea si sa trecem imediat la un sicron in
timpul zilei. Aceste tranzitii nu sunt imposibile, dar pentru realizarea lor este necesara utilizarea
13 David Randall Jurnalistul universal, Iași, ed Polirom, 1998, p82
14 Serbanescu, Andra, Cum se scrie un text, 2001, Iasi, Editura Polirom , pag.12
38
unor planuri de tranzitie. Pe scurt, nu e suficient să scrii, oricât de bine, sau oricâ t de expresiv.
Important e sa “scrii” imagin ile. Jurnalistul trebuie să aibă permanent în fa ța ochilor ceea ce se
petrece pe ecran, pentru a putea corela textul cu imaginea.
Mintea omului , în cazul dat a telespectatorulu i, descifre ază practic instantaneu informa ția
furnizata de o imagine. Dimpotrivă, inț elegerea cuvintelor ne cesită un oarecare timp. Totuși o
imagine doar prin sine nu poate furniza decat informatii generale de recunoastere, de localizare.
Ne dam seama ca asistam la o man ifestatie, dar nu putem afla cate perso ane participa. O
persoana vorbește în fa ța camerei de luat vederi. Dacă nu este o personalitate cunoscuta, nu știm
cum se numeș te, ori ce calitate are. Aceste detalii sunt communicate cu ajutorul cuvintelor. Ele
permi t identific area. Rapiditatea cu care este înteleasa imaginea îi permite, însă , transmiterea
unei cantitati mai mari de informatii intr -un timp mai scurt. Imagine a poate avea un rol activ, de
valida re, sau invalidare a cuvantului.
De asemenea literatura de specialitate stabilește șase posibile rapoarte între imagine ș i
text :
1. Comentariu puternic/imagini pretext (, de umplutură ) – asemen ea imagini se folosesc atunci
când subiectul nu se referă la un eveniment concret, vizibil și dec i ilustr abil cu imagini
puternice . In aceste situatii se folosesc ima gini care au o oarecare legatură cu subiectul, dar
care au un continut informativ nul. Cel mai des se folosesc imagini cu oameni pe strada, sau
la piata, sub pr etextul ca respectivele inf orma ții se refera la omul de râ nd.
2. Comen tariu puternic/imagini generice – este o modalitate de lucru foarte asemanatoare cu
cea anterioara. Textul este acoperit cu elemente sau detalii specifice subiectului. Elementele
vizuale au valoare generic ă. De exemplu s cumpirea benzinei este ilustrată cu imagini de la o
stație de alimentare: o pompa de benzina, soferi care alimentează, etc. Imaginile ilustreaza
subiectul, tema, fă ră a le reda. Ca și î n primul caz, interesul publicului nu poate fi mentinut
prea m ult timp cu asemenea imagini, deci folosirea unor asemen ea materiale nu este
recomandată .
3. Comentariu puternic/ imagini de ilustraț ie- aici de exemplu vorbim despre o sosea și arată m
o sosea, vorbim despre o institutie si ii aratam sediul, etc.Utilizarea î n exces a unor planuri
care stabilesc o relație de corespondență directă între imagine ș i text nu este o alegere
fericită , pentru c a materialul va deveni obositor.
4. Comentariu puternic/ imagini puternice – serie de im agini bine turnate, bine alese ș i bine
montate poate constitui un tot unitar, o poveste ce poate fi urmarita și înteleasă , independent
de un comentariu cu care va intra în concurenta . Este o variantă la fel de puțin recomandată
ca și cele anterioare.
39
5. Comentariu complementar/ imagine put ernică – este metod a cea mai eficien ta pentru
construirea unui reportaj. Informatia este furnizata în primul rî nd pri n intermediul
imaginilor. Acestea redau evenimentul prin înregistrări de mare impact emo țional, fiind
însoțite și de sunetul original. Aici textul rostit de jurnalist nu face decât să completeze și să
explice relatarea vizuală . Astfel sunt, sau ar trebui sa fie tratate subiectele dramatice,
surprinse “pe viu”: lupte de strada , familii care trăiesc î n mizerie, revolte .
6. Imagini fără comentariu / ambian ța – prezentarea unor imagini brute, nefinisate, nemontate,
cu planuri lungi, cu sunetul original si care ofera senzatia participarii directe la eveniment.
Este cazul rubricii “No comment”. Deși o asemenea abordare este posibila, teoretic, in cadru l
unui jurnal televizat, ea este destul de riscanta, deoarece sunt necesare numai imagini extrem
de puternice si, mai ales, explicite.
Înainte de a trece la editarea materialului, jurnalistul trebuie sa stie ca trebuie sa evite o
serie de greseli cu u n impac t negativ mai mic sau mai mare în receptarea informa ției. Dintre
acestea, patru sunt de o gravitate deosebita si producerea lor este cu desavarsire interzisa: taietura
pe mișcare de camera; saltul în cadru sau schimbarea brusca a pozitiei subiec tului in doua planuri
succesive; saltul î n ax sau săritura peste ax -consta în alaturarea a doua planuri î n care subi ectul a
fost filmat de -o parte ș i de alta a axului desfașură rii acț iunii; utilizarea planurilor subliminale –
pentru a putea percepe o imagine, ochiul uman are nevoie de cel putin 1/30 secunde. Imaginile
cu o durata mai mic ă decat aceasta se numesc imagini subliminale, iar utilizarea lor este interzisa
prin le ge,deoarece ele sunt percepute î n subconștient ș i au o foarte mare capacitate de
sugestie .Pentru a putea citi o imagine, sunt necesare cel putin 3 secunde.
Pentru realizarea unui reportaj, reporterul trebuie neapărat să cunoască tipurile de planuri.
Dacă vorbim de clasifică ri, inevitabil ne vom gâ ndi la criterii. De exemplu după pozi ția camerei:
avem p lanuri fixe cu camera imobila. Acestea s unt planur ile cel mai frecvent utilizate î n
realizarea re portajului pentru emisiunea de ș tiri. Un asemenea reportaj ar trebui sa contina 90 –
95% planuri fixe. De asemenea după poz iția camerei acem miscă ri de camera cu camera î n
miscare. Este un tip de plan care nu este recomand at în reportajele -știre. Astfel, intr -un asemenea
reportaj, de 75 -90 de secunde, nu ar trebui sa ave m mai mult de una, cel mult două miscari de
camera, ș i numai daca utilizare a lor este bine justificata. Dinamiza rea reportajului se va realiza în
primul râ nd prin alt ernarea unghiurilor de filmare și a valorilor de cadraj și nu prin utilizarea
abundentă a miș carilor de camera.
După tipul mișcă rii camerei avem: panoramă ri (laterale sau verti cale) – mișcare de
rotație dupa un ax perpendicular pe axul camerei. Panoramarile verticale se mai numesc si
bascule , iar dacă miscarea este rapida vorbim despre un raf. Tot după tipul de mișcare a camerei
avem travelling (lateral, orizo ntal sau veritcal). Acesta reprezintă o miscare de transla ție de -a
40
lungul sau perpendicular pe ax ul camerei. Nu este recomandat î n reportajele de ș tiri, dec ât în
situatii exceptionale .
În “Manuel du journalisme radio -tele”, Jacques Larue -Langlois exclude total
posibilitatea uti lizarii travellingului, mentionâ nd ca miscă ri de camera doar panoramarea,bascula
si transfocarea. Principalul motiv pentru care travellingul nu este recomandat este faptul ca este
aproape imposibila realizarea unei miscari perfect rectilinii ținând camera pe umâ r.
Trebuie să vorbim neapărat și despre t ransfocare (sau zoom). Aici este vorba de o falsă
miscare de camera. Ac easta este fixa, dar se modifică distanta focala a obiectivului. Efectul este
de travelling o rizontal (apropiere sau departare) pri n modificarea valorii de cadraj
Mai avem criteriul după valoarea de cadraj care include planuri largi, medii și strânse. Iar
după pozi ția subiectului fa ță de cameră avem:
plan ansamblu – plan cu valoare mare de cadr aj, în care subi ectul nu este bine identificat
și situat în decor. Are rol în stabilirea decorului î n care se petrece actiunea, dar poate da
informat ii si despre amploarea acesteia;
plan general – plan cu valoa re mare de cadraj, î n care s ubiectul este bine identificat și
situat î n decor. Are rolul de a stabili exa ct locul desfășurării ac țiunii;
plan american – plan situat la limită î ntre larg și mediu, cu s ubiectul cadrat de la
genunchi î n sus. Est e foarte des utlizat î n relatarile din picioare ( stand -up ), deoarece
permite prezentarea î n plan secund a unor elemente de decor care pot pl asa reporterul la
locul faptei;
plan me diu – subiectul cadrat de la brâu în sus . Este un tip de plan folosit d estul de
frecvent la interviuri;
prim -plan – plan cu valoare mică de cadra j. Aici subiectul este cadrat în forma bustului;
gros-plan – plan cu valoare misca de cadraj. Subiectul este ca drat cap. La cadraj este
permisă taietura până la nivelul ră dăcinii de par, dar se va avea grijă saăse lase suf icient
loc pentru a nu scoate bă rbia din cadru cand subiectul vorbeș te. În general denumirea de
gros-plan este dată planurilor strâ nse în care este prezentat un subiect de foarte aproape;
plan detaliu – planul cu cea mai mică valoarea de cadraj, prezinta u n detaliu din subiect.
La fel de important este criteriul după rolul în reportaj. Aici sunt inc luse planurile
ilustrative care, după cum am spus și ceva mai sus , au rolul de a ilustra textul cu imagine. Mai
avem planuri de legatură. Acestea fac legat ura între două momente ale unei secvente, sau între
doua secvente diferite. Deasemena tot aici se includ p lanurile cheie – în cadrul reportajului e ste
unul singur, ș i anume primul plan al reportajului. Are rol de a acorsa vizual, de a capta aten ția
41
telespectatorului. Nu este neaparat un plan factual, ci trebu ie sa contina elemente cat mai șocante
pentru ochi.
Și nu în ultimul rând trebuie să subliniem criteriul după cantitatea de informa ție furnizată.
Aici sunt inlcuse: planuri informative – care au conținut informativ ridicat și care permit foarte
puțin, sau chiar de loc, acoperirea lor cu text; planuri pretext –cu con ținut informativ practic nul,
dar care au o vagă legatura cu subie ctul. Permit furnizarea informa ției la nivel de text care nu a
putut fi plasată pe palnurile informative și care este absolut necesara ă întelegerii subiectului.
42
CONCLUZII PENTRU CAPITOLUL II
Un reportaj nu poate fi elaborat din orice fel de informa ție. Ca primă etapă în realizarea
unui reportaj putem include etapa teoretizării pentru că reportajul este prin natura sa greu
abordabil și complex. Așadar, trebuie avuta în vedere, în primul rând, calitatea reporterului
relativ la eveniment, el putându -se afla în ipostaza de martor sau în cea de participant. În ambele
situa ții abordarea de că tre jurnalist a subiectului este similară , demersul său axându -se pe două
procedee fundamentale: observarea și intervievarea atât a martorilor cât și a celor direct
implica ți. Cert este că nu poate fi vorba de un reportaj fără a avea detalii de la locul desfășurării
evenimentului, ob ținute prin observare directă în momentul producerii acestuia. La etapa
teoretizare trebuie avută în vedere semnifica ția jurnalistică a f aptelor. Altfel spus, prin
relaționarea mesajului cu publicul țintă putem identifica valorile informa ției semnificati vă din
perspect iva jurnalistică cum sunt proximitatea temporală, proximitatea spa țială, neobisnuitul
faptelo, conflictul, consecintele, cap tarea interesului uman.
Așadar , etapele de realizare a unui reportaj sunt: găsirea unei idei:
ideile pentru un reportaj pot fi găsite de reporter sau pot pleca de la un reportaj existent, dar
continuat dintr -o altă perspectivă; crearea unui plan deoarece reportajul necesită o structură
gândită în prealabil. Reporterul se gândește la ce persoane va apela pentru a afla informa țiile,
unde va înregistra, cum va verifica informa țiile; folosirea înregistrărilor. De asemena o altă etapă
este scrierea textului. Ai ci limbajul folosit este unul armonios, frazele sunt scurte și cuprind
maximum de de informa ții; Și ultima etapă dar la fel de importantă este finisarea.
Prima etapă poate parea plictisitoare și banala, dar de obicei necesară. În mare aceasta
constă în in formarea asupra subiectului cu ajutorul telefonului, Internetului, bazelor de date î n
general. Se ordoneaza ideile ș i se definește consecutivitatea ac țiunilor ce urmeaza sa aibă loc. La
această etapă includem familiarizarea cu subiectul, localizarea evenimentului – e stabileste
legatura cu persoanele implicate in eveniment în sensul anun țării acestora asupra inten ției de
realizare a reportajului și eventual de solicitare a a jutorului din partea acestora. Tot aici includem
documentarea și documentarea asupra evenimentului și pregatirea instrumentelor necesare
filmarii și a întrebări lor.
Dacă evenimentul este neprevăzut, întâmplator, nu mai există timp pentru o pregătire
premergatoare evenimentului. Ajuns la fața locului, reporterul își începe misiunea de la zero: el
nu știe decât despre ce anume este vorba (un incendiu, un accident, o crima), astfel încât, prin
intervievarea martorilor, a autorităților și prin observațiile proprii, el trebuie să reconstituie
evenimentul. Organizarea demersului reporteri cesc depinde de natura evenimentului și de
institutia pe care o implica. În orice caz, important este ca reporterul să reactioneze cât mai
43
repede cu putință, sa obțină la timp datele necesare: luate "la cald", informațiile oferite de
martori sau participa nti vor fi mai bogate, mai sugestive, cu atât mai mult cu cât, dupa ce își vor
fi revenit, o parte dintre acestia vor refuza sa mai raspundă. De asemenea un reportaj bun trebuie
să colecționeze date – detalii pitorești, semnificative sau neobișnuite – care dau o anumita culoare
evenimentului, reconstituie atmosfera, detalii ce constituie viața însăși, realitatea. Dar
fundamentul tuturor reportajelor îl reprezintă căutarea răspunsurilor la cele șase întrebări: cine?,
ce?, unde?, cand?, cum?, de ce?. Deși nu intotdeauna e posibila aflarea lor, reporterul nu poate sa
renunțe: activitatea sa de cercetare, la fața locului, va cauta să urmeze demersurile obișnuite,
culegerea tuturor informatiilor posibile. În reportaj, mai mult ca oriunde, vigilența trebuie sa f ie
constantă: detaliul revelator, ce surprinde spectacolul dintr -un eveniment, poate fi uneori mai
important decat esențialul, poate deschide perspective complet noi ce conduc la soluții complet
inedite.
Literatura de specialitate recomandă printre reguli le de redactare ca jurnalistul să
privească mai întâi imaginile înainte să redacteze textul. Dar de cele mai deseori , din motive de
respectare a termenului de predare, jurnalistul este nevoit să redacteze textul fără să vadă
imaginile, sperând ca cele d ouă se vor potrivi. Demersul este cel putin riscant. Trebuie să
precizăm că jurnalistul are trei posibilită ți de prelucrare a imaginii în vederea realizării unui
reportaj : redactează mai întâi textul si apoi, dupa înregistrare, pe baza acestuia sunt sele ctate și
montate imaginile ; mai întâi sunt montate imaginile și apoi, pe baza lor, sau a unei fișe de
montaj care îi este înmanată redactorului, este redactat textul; redactorul pregatește o fișă de
montaj pentru editorul de imagine și textul este redeact at practic simultan cu construc ția
materialului la nivel de imagine. Pentru un jurnalist de televiziune este obligatoriu sa inteleaga ca
intotdeauna trebuie sa priceapa si sa urmeze logica vizuala a secventelor de pe banda. Un text
poate fi excelent pe hârtie și poate suna extraordinar când e citit cu voce tare fără ca acest lucru
să reprezinte o garan ție ca se va armoniza cu imaginile. Inșiruirea cuvintelor trebuie sa fie
dictată numai de logica vizuală .
44
CAPITOLUL III: TIPURILE DE REPORTAJ REALIZ ATE ÎN
TELEVIZIUNILE AUTOHTONE
3.1. Reportajul TV prezentat la PublikaTV
La televiziunea Publika TV reporterii sunt prezen ți la cele mai importante și relevante
evenimente pentru a filma stand -up-uri de cele mai multe ori în emisie direct. Zilnic, sunt
difuzate zeci de reportaje, știri și transmisiuni live din toate col țurile Moldovei. Reporterii
speciali de la Publika TV realizează reportaje din zonele de risc ale lumii . Cu stand -up-uri de
mare importan ță și cu imagini de mare greutate. Ei au relatat , în direct, săptămâni la rând,
despre drama ucrainenilor, nevoi ți să plătească cu zeci de vie ți omenești pentru dreptul de a
alege un viitor european. Tot prin reportaje ce con țin stand -up-uri de la fa ța locului au fost
scoase în eviden ță și vestigii dist ruse irecuperabil, case de cultură abandonate,sate lăsate în voia
sorții, indiferent de temperaturile de afară, furia apelor sau focul. Cel mai dificil si neplacut mi -a
fost sa realizez un subiect din morga . Din cauza cadavrelor disecate și a mirosului in suportabil
nu puteam să mă adun ca să rostesc un text de 15 secunde . Mi -a reușit cu greu, după câteva
încercări, 15 se destăinuie Maria Dimine ț.
Elementele de senza ționalism sunt prezente preponderent în discursul prezentatorilor sau
al coresponden ților. Aceștia folosesc diverse formule cu încărcătura emo țională în încercarea de
a descrie anumite evenimente scenă desprinsă parcă dintr -un razboi, un adevărat film de groază,
luptă pe via ță și pe moarte . De asemenea, poten țialul dramatic al unor știri este v alorificat și prin
utilizarea unor tehnici cinematografice precum inserturi grafice sau coloane sonore. Pentru cea
mai mare parte a moldovenilor , stirile de televiziune ramân sursa de informatii cea mai
penetranta si cea mai de încredere din lume. Acest or știri li se acorda o mai mare credibilitate
decât celor din ziare sau de la radio, probabil pentru ca ele sunt percepute ca fiind mai pu țin
părtinitoare decât cele din presă și datorita faptului ca oferă dovezi în imagini, în stand -up-uri de
la fața loc ului.
Publika Tv ne oferă în fiecare zi știri din diferite domenii, selectate conform unor criterii
determinate și difuzate în formatul consacrat al unui gen publicistic. Obsercăm aici foarte des
elementele vizuale cu valoare generică. De exemplu scumpirea benzinei este ilustrată cu imagini
de la o sta ție de alimentare: o pompă de benzina, șoferi care alimentează, o cisternă, care
descarcă, etc. Imaginile ilustreaza subiectul, tema, fara a le reda , dar interesul publicului nu
poate fi men ținut pre a mult timp cu asemenea imagini.
Cel mai frecvent vom întânli la Publika TV reportaje de eveniment, reportaj de atmosferă
dar și reportaj – fapt divers. Îm reportajul de eveniment. Importan ța cea mai mare în acest tip de
15 Publika.md
45
reportaj o au faptele dar mai ales dramatismul lor. Vom vedea toate detaliile despre accidente
auto, aviatice, atacuri teroriste , acte de eroism . Vom vedea în reportajele de eveniment, realizate
de jurnaliștii Publika TV că nu neglijează elementele de atmosferă, fiindcă dacă ar face-o n-ar
mai fi vorba de reportaj, iar amploarea acestor detalii este pusă în plan secund.
Reportajul de eveniment poate fi confundat ușor cu relatarea, în ambele fiind obligatorie
prezen ța jurnalistului în mijlocul faptelor. Reportajul de evenim ent realizat la Publika TV aduce
în prim plan evenimentul trăit în punctul lui maxim de tensiune și reconstituit dintr -un unghi de
vedere care telespectatorului, să descopere și să observe faptele cele mai însemnate. Exemple de
reportaje de eveniment pot f i numite și seria de materiale la subiectul despre pompierul care a
decedat în timpul unui incediu și a lă sat în urmă două feti țe gemene și un credit în bancă. Trebuie
de men ționat că atât redactorii cât și reporterii au reușit să detalieze acest subiect din mai multe
unghiuri de abordare. Fiecărui unghi de abordare îî corespunde un reportaj diferit.
Un lucru de apreciat mai ales dacă ținem cont de sfaturile găsite în literatura de
specialitate. Povestea pompierului care a decedat într -un incediu puternic la un depozit situat pe
strada Uzinelor din Chișinău nu putea fi spusă nici decum într -un singur reportaj. Mai întâi aflăm
despre moartea lui în reportajul de bază. Tot aici sunt prezentate circumstan țele în care a avut loc
incidentul: Momentul î n care pompierul decedat este scos din flăcări16 Trebuie să subliniem că
sunt mii de moduri în care putem spune o poveste. În jurnalism, la fel ca în via ța de zi cu zi, e
important să fim noi aceia care spun povestea cel mai frumos. Pentru asta, trebuie să ne gândim
care e cea mai interesantă abordare. Și tocmai acest lucru vrem să -l scoatem în eviden ță la acest
exemplul de reportaj . Este esențial că reporterul, care de altfel s -a aflat la fa ța locului, a găsit
acea perspectivă prin prisma căreia apovesti lucrurile. Reportajul include intreviu cu ofi țerul de
presă al DSE, Liliana Pușcașu. Un interviu care este inclus sub formă de sincron si care
completează foarte bine reportajul. "Este vorba despre un angajat al Serviciului Exce țional de
Urgen ță din cadrul Centrului Republican de interven ție operativă. Avea 28 de ani. Colegii au
lucrat 40 de minute pentru a debloca pompierul. S -a făcut tot posibilul pentru a salva această
persoană. Este un adevărat erou care a murit la datorie", a spus ofi țerul de presă al DSE,
Liliana Pușcașu.17
Referindu -ne în continuare la unghiul de abordare putem sublinia și alte momente
importante ale acestui subiect. Spuneam anterior că acest pompier a lăsat în urmă două fete
gemene și un credit pe seama tinerei so ții. Aceste informa ții sunt foarte importante pentru
reportaj, dar având în vedere regula unghiului de abordare, despre aceste lucruri s -a vorbit în alte
16http://www.publika.md/imagini -socante -momentul -in-care-pompierul -decedat -este-scos-din-flacari –
fotovideo_2808911.html
17http://www.publika.md/imagini -socante -momentul -in-care-pompierul -decedat -este-scos-din-flacari –
fotovideo_2808911.html
46
reportaje ulterioare. De exe mplu reportajul cu titlul: CAUZA MOR ȚII POMPIERULUI: A căzut
de la 3,5 metri și a fost găsit după aproape o oră. 18 De asemenea de apreciat este respe ctarea
regulei – trei surse. În cazul dat reporterul a utilizat mai multe surse , fiecare din ele bine
intervievate. Mai ales eviden țiem atitudinea serioasă asupra subiectului, incluzând în reportaj
interviuri cu autorită țile "O să rog colegii de la cancelarie, luând în considera ție
profesionalismul și devotamentul sergentului major Nogailic Ivan, care a decedat în lichidarea
acestui incendiu. Să pregăti ți toate actele necesare pentru a propune conferirea post -mortem a
celei mai înalte distinc ții din Republica Moldova", a spus premierul Pavel Filip. Sensibiliza ți de
această tragedie, mai mul ți oameni s -au mobilizat pe re țelele de socializare. Aceștia au adunat
bunuri și bani pen tru a ajuta familia eroului. Vlad Plahotniuc : Vom fi alături de familia
pompierului. Oferim 150.000 de lei și câte 15.000 de lei lunar . 19
În afară de reportajele de eveniment vorm regăsi la televiziunea Publika TV reportajul de
atmosferă . După cum îi spune și numele, accentul în acest tip de reportaj cade pe detaliile de
atmosferă. Ziua de 1 mai la mare, un concert important, o zi într -un orfelinat, o zi în cel mai
luxos hotel din lume, sau pur și simplu ce mai înseamnă o zi în parc, toate pot face obiectul unui
reportaj de atmosferă. În principiu, el transmite cam același lucru ca și reportajul de eveniment,
doar că prim -plan-ul este ocupat de atmosferă, nu de fapte. Din pacate astfel de re portaje au
început să fie derulate în edi țiile de știri mult prea des pentru o televiziune de știri ca Publika TV.
Referindu -ne la reportajele de atmosferă de la Publika TV, putem spune cp există
tendin ța de a acorda reportajului două calită ți esen țiale î n ceea ce privește selectarea subiectului:
aceea de a povesti în mod sensibil derularea unui eveniment important, și, la antipod, aceea de a
„inventa” un subiect acolo unde nu pare a exista vreunul. Tocmai aici e și problema. Iar un
exemplu de reportaj de atmosferă care nu poate fi demn de o televiziune care pretinde a fi una
serioasa poate fi următorul exemplu: Pomenile pentru Blajini, la un click distan ță. Noua tendin ță
devenită virală printre moldoveni 20 sau și mai rușinos este reportajul despre un bărbat care și -a
făcut nevoile într -un magazin. Rușinos și neplasat la locul lui și pentru că nu este vorba de o știre
autohtonă, evenimentul petrecându -se în cu totl altă țară: INCREDIBIL! Un bărbat și -a făcut
nevoile printre rafturile unui magazin (VIDEO)21 După cum vedem obiectivitatea rămâne o
iluzie, un efort cu o finalitate aproximativă. Ea este mai bine fixată, ca percep ție și expresie, de
noțiuni conexe, precum acurate țe, impar țialitate, corectitudine, exactitate etc. Dar nu în universul
18http://www.publika.md/cauza -mortii -pompierului -a-cazut -de-la-35-metri -si-a-fost-gasit -dupa -aproape -o-
ora_2809191.html
19http://www.publika.md/cauza -mortii -pompierului -a-cazut -de-la-35-metri -si-a-fost-gasit -dupa -aproape -o-
ora_2809191.html
20http://www.publika.md/pomenile -pentru -blajini -la-un-click -distanta -noua -tendinta -devenita -virala -printre –
moldoveni_2957821.html
21http://www. publika.md/incredibil -un-barbat -si-a-facut -nevoile -printre -rafturile -unui-magazin -video_2733781.html
47
acestor puncte de reper evoluează reportajul, ci în acela care le cuprinde și le depășește, fără a le
anula. Reportajul ne vorbește despre adevăr, păstrând acurate țea faptelor, dar re -creând real itatea
în detaliile ei cele mai semnificative, pentru a găsi „povestea”. Cu aceasta, intrăm într -o logică
de o noutate acută, născută din cele mai recente cercetări și inven ții din domeniile comunicării,
relațiilor cu presa, marketingului, și, evident, pre sei înseși. Deși considerate adeseori ca fiind în
opozi ție, comunicarea, marketingul și presa sunt focalizate, în acest moment, spre o valoare
comună, gustată intens de public: storytelling -ul. Transformarea ideii în nara țiune. Aici e clar că
prin reportaj ele de atmosferă redac ția încearcă să atragă public, dacă este public este reclamă și
dacă este reclamă sunt bani. Logica e simplă. Dar să nu uităm că reportajul – gen „clasic”, de
creație, pornește tocmai din acest „contract de onestitate”, investigând î n limitele adevărului. Un
adevăr factual tratat mult mai larg și mai nuan țat decât în cadrul genurilor de informare, care
suprapun, de obicei, concep ția de adevăr p este no țiunea de obiectivitate.
De asemenea pe lângă reportajul de atmosferă și cel de eveniment, realizate de reporterii
Publika TV, trebuie să men ționăm reportajele tip fapt difers Deși pare simplu, e greu să definești
faptul divers. El este un fapt minor din punctul de vedere al semnifica ției sociale. Dar e ceva care
amuză, care contraste aza, pe scurt, ceva ciudat. Tipologia faptului divers include : nebunul
orașului, escrocul escrocat, copilul nefericit, colec ționarul ce lucruri ciudate etc.
Dintre tipurile enumerate, reportajul de eveniment este singurul pe care nu -l poți scrie
oricâ nd ai chef, fiindcă el depinde foarte mult de fapte. Iar faptele se petrec sau nu se petrec, ele
nu pot fi inventate. Important e ca atunci când se întâmplă un eveniment de natura celor
enumerate mai sus să nu ratezi momentul. Prin reportajele sale de even iment, reporterii Publika
tv au demostrat că a ccesul la realitate se realizează prin documentare directă la fa ța locului,
aceasta completată când e cazul prin documentare prin alte surse decât cele directe. Se elimină
astfel zona confuză a memoriei, observ ații involuntare sau înlocuirea faptelor cu supozi ții. De
exemplu reportajul realizat la vamă înainte de sărbătorile de Paște: Fără cozi în Vămi!
Moldovenii care se întorc acasă de sărbători, întâmpina ți cu daruri. 22 .
În Republica Moldova una din principalele surse de știri și programe Tv este Publika
TV. Trebuie să recunoaștem că această televiziune nu încetează goana dupa rating, dorindu -și,
pentru programele de știri, un public format din "to ți oamenii activi". S tirile P ublika tv sunt o
relata re audiovizuala, succinta despre un fapt, o problema sau o situa ție de actualitate, ce
interesează un numar mare de persoane. Jurnalistii de la P ublika Tv găsesc întotdeauna o
diferen ță specifică pentru a conferi interes și prospe țime ș tirii, d ar uneori acest lucru nu observă
foarete bine de telespectatori. Cele mai multe știri ră pund la doar sau cu prec ădere la întrebă rile
22 http://www.publika.md/fara -cozi-in-vami -moldovenii -care-se-intorc -acasa -de-sarbatori -intampinati -cu-
daruri_2954631.html
48
de baza: cine?, ce?, când?, unde?. În multe cazuri, se adugă și răspunsurile la: cum? ș i de ce?. De
obicei, o singura datare a evenim entului este suficienta, iar dublă datare o greșeală , de aceea
reporterii Publika TV –ului încearcă să evite aces t lucru pentru a evita o percep ție incorectă a
telespectatorului despre evenimentul relatat. De obicei, unii telespectatori urmă resc doar audit iv
emisiunile de ș tiri; ei vor privi la televizor numai daca se transmite ceva interesant. Din punctul
nostru de vedere, ar trebuie să se difuzeze mai întâi reportajele pozitive ș i apoi cele negative,
deoarece presupune un impact mai mare asupra publicului telespectator; pe când dac ă
prezentatoare a de la Publika TV anun ță mai întâi un eveniment negativ ș i apoi un reportaj
pozitiv, exista riscul ca difuzarea reportajului pozitiv să nu mai aibă nici un efect asupra
spectatorului. Îndeosebi la materi alele dest inate emisiunilor de ș tiri Publika TV, nu se
obisnuieș te folosirea cuvintelor greoaie ș i a expresi ilor complicate, greu de pronun țat, cuvintelor
nefamiliare ș i a termenilor tehnici de specialitate; dar cu toate acestea câteodata se fac greseli
gramaticale de catre reporteri, corespondenti ș i prezentatori.
Prezen ța reporterului în locul central al investiga ției sale pare a fi restrictivă. Orice avânt
al imagina ției e retezat de concrete țea și prospe țimea întâmplării reale. Practica reportajelor
realizate de reporterii Publika TV demonstrează, însă, că o raportare atentă la realitate poate fi
„parola” de acces spre un alt univers decât cel pe care telespectatorii l -ar putea bănui. Faptul brut
se dovedeș te a avea adâncime, conflict, tensiune, ritm și o extraordinară bogă ție de semnifica ții.
El, este deseori mai neverosimil decât orice fic țiune. La acest element se poate ajunge numai
printr -o documentare atentă și de durată mult mai complexă decât cea nece sară celorlalte genuri
jurnalistice –fapt de care jurnaliștii Publika Tv în mare parte țin cont.
Trebuie precizat, însă, și faptul că nu întotdeauna reporterul poate fi prezent în locurile și
la orele când un anumit eveniment se derulează. În astfel de c azuri, faptele sunt recuperate prin
tehnici de investigare indirectă. Trebuie remarcat aici faptul că reportajul nu poate fi „standard”
indiferent de… standardele jurnalisticii; el scapă din uniformizare și ia fiin ță doar printr -un șir de
diferen țieri. E l este mereu altceva de cât s -a scris până atunci, indiferent de tema abordată. E o
noutate absolută, o crea ție fără acces la imaginar, dar cu acces la orice unghi proaspăt, inteligent
și semnificativ de abordare a realită ții. Ca exemplu putem lua seriile foarte mari de reportaje
făcute cu ocazia unor sărbători religioase. De exemplu, în fiecare an focul haric ajunge la
Chișinău. Acest subiect însă trebuie abordat cât mai divers posibil decât în naul trecut sau anii
preceden ți. De asemenea un alt exemplu în acest sens ar putea fi pregătirile de Paștele Blajinilor.
Și anume, un reportaj despre cură țenia în cimitir înainte de Paștele Blajinilor. Aici e lementele
componente ale reportajului au fost realizate de reporter la fa ța locului evenimentului, în timpul
derulării acestuia, în cazul dat, în timp ce muncitorii faceau cură țenie. Stand -up-ul este plasat la
începul știri și durează 40 de secunde. Textul s tand-up-ului con ține multe cifr e ceea ce
49
reprezintă o informa ție grea pentru public, însă impresionantă: La cimitirul "Sfântul Lazăr" din
Capitală lucrează 23 de muncitori, care adună zilnic aproape 80 de metri cubi de gunoi. Astfel,
în perioada sărbătorilor pascale, de pe teritoriu sunt scoase în jur de 700 tone de deșeuri..23
Reporterul este plasat în fa ța gră mezii de gunoi, cu o lavaliere și face un stand up, arătând cu
mâinile spre gunoiul din cimitir.
Așa cum am subliniat și în partea teoretică a lucrării de fa ță, reportajele de televiziune se
pot delimita conform domeniului caruia îi circumscriu și anume: politice, sociale, culturale,
sportive, de divertisment, de justitie etc. Reportajele de la Publika TV apartin categoriei de
actualitate imediată (hard news), fiind stiri cu impact puternic, cu un grad înalt de
spectaculozitate. În cea mai mare parte repo rtajele prezintă mai ales strategia imagine comentată :
mesajul vizual este prioritar ș i este favorizat procedeului descrierii (prin planuri generale, de
localizare, dar si printr -un plan -detaliu sunt indicate personaje sau martori, locuri ale
evenimentelor, circumstate speciale). De exemplu reportajul Imagini ca în filmele horror. Sute
de copaci, rup ți și doborâ ți la pământ (FOTO/VIDEO)24 Din imaginile filmate de Pubika TV se
vede c lar că d in cauza ninsorilor abundente, dar și a viscolului, traficul este blocat pe mai multe
drumuri din țară. Zeci de mașini au rămas blocate sub crengile rupte ale copacilor, fire de
electricitate au fost rupte, iar troleibuzele au rămas blocate fără curent ele ctric. Asftel de imagini
aproape că nu au nevoie de text, vorbind de la sine despre evenimentul sau incidental prezentat
în reportaj.
De asemenea vedem la Publika TV comentariu ilustrat cu imagini generice: desi mesajul
vizual face parte din familia tema tica a stirii, respectivele imagini ar p utea ilustra orice alta
informa ție. Un exemplu poate fi materialul cu titlul: DETALII TERIFIANTE în cazul copilului de
10 ani, găsit strangulat. Tragedi a a marcat întreaga localitate. 25 În reportaj se vorbește despre
un caz terifiant în satul Ivanovca, raionul Hâncești. Un copil în vârstă de 10 ani a fost găsit
spânzurat în curtea casei. Poliția investighează cazul și ia în calcul ipoteza unui suicid. O
informa ție spectaculoasă care atra ge farte mult aten ția telespectatorui și anume faptul că trupul
neînsufle țit a fost descoperit de către un alt copil, care se juca în preajmă. Totul s -a întâmplat în
timp ce părin ții băie țelului sărbătoreau a doua zi de Paște, împreună cu al ți oaspe ți. Ima ginile
care acoperă textul reportajului nu spun nici pe departe nimic despre acest subiect. Editorul
23 http://www.publika.md/forfota -mare -la-cimitirul -sfantul -lazar –au-inceput -pregatirile -pentru -pastele -blajinilor –
video_2271411.html
24 http://www.publika.md/imagini -ca-in-filmele -horror -sute-de-copaci -rupti -si-doborati -la-pamant –
fotovideo_2958361.html
25http://www.publika.md/detalii -terifiante -in-cazul -copilului -de-10-ani-gasit -strangulat -tragedia -a-marcat -intreaga –
localitate_2957031.html
50
folosește imagini din satul natal al victimei, oameni de prin sat și copii la joacă sau imaginea cu
inspectoratul General de Poli ție.
Reportajele Publika TV sunt r eprezentate de structura clasică, în cadrul căreia se respectă
organizarea cunoscută : introducere, cuprins, încheiere. Introducerea are drept scop mentinerea
atentiei telespectatorului, completând lead -ul. Totodata, introducere a stirilor de la Publika TV Tv
edifica asupra unghiului de ab ordare a informatiei si pregateș te trecerea la partea mediana a
reportajului .
Cuprinsul ( partea mediana) c onstituie echivalentul desfasurării ac țiunii, lasând deoparte
toate detaliile nesemnifi cative. Finalul reportajului încheie, în mod concluziv subiect ul abordat,
fara a neglija rela ția cauza -efect si consecintele imediate ale evenimentului despre care s -a
relatat. În intro reporterul încearca să capteze interesul telespectatorului prin interm ediul primei
imagini din materialul filmat si al primei propozitii din comentariu. Apoi, descrie natura
conflictul ui, prezintă pozi ția fiecărei par ți aflate în conflict, mizând pe accentuarea cel ui mai
dramatic aspect al relată rii, expunând spre final consecin țele pe termen mediu sau lung și al
soluțiilor previzibile. Punctul culminant: expune chestiunea actuala a evenimentului,
determinata pentru ceea ce a urmat . Cauza: prezintă circums țantele evenimentului, insistând în
mod logic asupra ră spunsului l a întrebarea "de ce?". Efectul: con ține prezentarea contextului și a
consecin țelor imediate ale evenimentului relatat. Observăm deasemenea în cadrul reportajului de
la Publika TV că este foarte des prezentat un stand up . Stand -up-ul este o tactică jurnalistică
întreprins ă reportajelor de pe mai multe posturi Tv. A privi sau a asculta știrile reprezinta
preocupă ri zilnice pentru multi dintre noi. În spatele ecranului, pregă tirea unui jurnal pune în
miscare un ade varat arsenal de coduri, conven ții, se mnifica ții si valori, o munca sustinută ș i o
lupta înversunata pentru impar țialitate. Dacă dorim să întelegem ș tirile Publika TV , trebuie sa
luam în considerare cei doi determinanti majori:
Limbajul (sistemul de semne în care sunt codificate;
Forțele sociale care determina felul în care sunt produse mesajele lor .
Reportajele nu vorbesc pur ș i simplu, fiecare act de vorbire include transmiterea de
mesaje prin limbajul gesturilor, posturii, hainelor, coafurii, accentului, contextului social etc,
uneori chiar în contradictie cu acelea transmise prin cuvinte. Telespectator ii nu trebuie sa fie
profesioniști ca să înteleagă sreportajele Publika TV , deoarece acestea sunt prezentate într -un
limba j familiar, lipsit de ambiguită ți, simplu, clar, concis, proaspă t, pen tru ca în final cel care va
urmări jurnalul de stiri să înteleaga și să perceapa evenimentul respectiv. Reportajele realizate de
Publika TV îi prezinta telespectatorului simultan cu oferta informativa, o functie de agendă în
peisajul diversificat ș i evenimentele de actualitate din R . Mol dova din ziua respectivă .
51
Ne vom referi în continuare la fiecare domenii în care sunt realizate reportaje la
televiziunea Publika Tv. Așadar primul domeniu, cel politic. Reportaj difuzat pe 14 noiembrie
2016.Un reportaj cu următoarele informa ții : Au fost procesate 70,79% dintre procesele verbale:
Maia Sandu – 42,15% Igor Dodon – 57,8526%. Toate sec țiile de votare din țară au fost
închise. Până la ora 21:00 au votat 1.601.370 de moldoveni. Totuși numărul celor care votează
este în creștere, deoarece procesul de votare continuă în sec țiile de peste hotare. Reportajul a fost
difuzat în cadrul buletinului de știri de dimineată, care ne -au anun țat rezultatele par țiale, du pă
numararea voturilor. În plus, telespectatorii au putut urmări în acelasi timp, pe banda de jos a
ecranul ui, cele mai importante tiluri ș i informatii ale zilei în timp ce evenimentele au loc în țară
sau oriunde în lume. În stirea respectiva accentul cad e în mod vadit nu pe raspunsul la ce?, ci pe
cine?. Reportajul începe cu mentiona rea elementelor mai importante ș i mai interesante, apare
sursa, data, site -ul de unde telespectatorii se pot informa mai detaliat. Prima pro pozitie( lead -ul)
prezinta esen ța evenimentului. De asemen ea, prezenta reporterului la uan din sec țiile de votare , a
reprezentat o crestere a credibil itatii din partea spectatorului . De asemenea am avut reportaje care
prezinta u atmosfera de la sec țiile de votare, relatare facuta de reporterul de la fata locului, care a
prezentat situatia creata, în cadrul stirilor de la Publika TV. . Observarea directa, interviurile luate
unor persoane care au facut parte din comisiile de votare au avut drept scop in formarea
publicului.
Reportajele din domeniul social predomină de asemenea , atât în cadrul buletinelor de
știri cât și în cadrul emisiunilor. Reportajul despr e jocul mor țiii Balena Albastră , în care sunt
împlica ți mai mul ți tineria avut un caracter șocant, mai cu seamă că a avut un erou savat pe
ultima sută de metri de la moarte : O adolescentă de 15 ani, care a vrut să se sinucidă, a fost
salvată în ultima clipă de un poli țist. Fata a încercat aseară să se arunce de pe via ductul care
leagă sectorul Centru de Botanica al Capitalei, iar agentul a reușit să o prindă din spate.
Potrivit șefului adjunct al Inspectoratului General de Poli ție, Gheorghe Cavcaliuc, adolescenta
este victimă a jocului mor ții. Înainte de tentativa de a -și lua via ța, ea a făcut o transmisiune
live pe o re țea de socializare.27 Imagini le de la fata locului, interviuri luate politistilor,
prietenilor fetei au pus sare și piper pe reportaj. Reporterul aflat la fata locului prezinta situatia si
aduce date chiar de la eroul reportajului. Fata este elevă în clasa a noua la un liceu din Capitală
și este crescută de bunici. Mama sa a decedat, iar pe tatăl său nu -l cunoaște. Copila avea
însemnele jocului pe mână și etapa la care a ajuns. Aceasta a fost internat ă la Spitalul de
26 http://www.publika.md/stop -vot-rezultatele -preliminare -ale-alegerilor -prezidentiale_2810611.html
27 http://www.publika.md/o -fata-de-15-ani-in-ultimul -stadiu -din-jocul -mortii -salvata -in-ultima -clipa -de-politisti –
detalii -terifiante_2932911.html
52
Psihiatrie, unde va fi supusă unei expertize psihiatrice. Poli țistul de 29 de ani, care i -a salvat
viața, va fi premiat de conducerea Inspectoratului General al Poli ției.
Reportajele din domeniul economic sunt cel mai des acoperite cu imagini de animaț ie
grafică, inclusiv cursul valutare. De exemplu reportajul despre prețul locuintelor rămân
neschimbate de jumătate de an. Un metru pătrat costă, în medie, 530 de euro, iar exper ții
imobiliari prognozează că această tendin ță se va men ține și în următoarele luni. În aceste
condi ții, ei le recomandă oamenilor care vor să -și cumpere o locuin ță să nu ezite prea mult. 28
Reportajul respectiv are un impact deosebit asupra telespectatorilor inter esați în cumpararea u nei
locuin țe. Astfel inf ormatiile destul de importante , vor determina telespectatorul să urmareasc ă
jurnalul de știri, pentru a întelege detaliile relevante și situa ția actuală . De asemenea reportajul
are o sructură echil ibrată , un limbaj clar, propozi țiile sunt relevante, de aceea ș tirea va avea un
impact pozitiv asupra celor cunoscatori în domeniu și interesa ți de el, ș i va fi nesemnificativă
pentru unele persoane.
De asemenea, ca majoritat ea televiziunilor din țară nu numai, Publika TV, prezintă
reportaje din domeniul sport. Având în vedere faptul că t eleviziunea este un mediu condus de
imagini – iar un sport profesional, care pentru a exista depinde de spectatorii sai, este perfect
adaptat pentru televi ziune. Imagin ile în miscare transmit actiunea asa cum se realizeaza ea,
dar furnizeaza si elementul -cheie în reportajul de televiziune. Calitatea imaginilor de care
dispune un jurnalist de televiziune va determina, de regula, si impor tanta cu care va fi tratat
reporta jul sau daca el va mai fi folosit sau nu. în ceea ce priveste sportul, imaginile dramatice
folosite în vederea ilustrarii unui reportaj nu constituie decît rareori o problema. La acest capitol
Publika Tv deț ine, putem spune locul I, pentru că difuzează rep ortaje din doemniul sport într -o
cantitate mai mare și de o claritate mai bună. Aici chiar există separat buletinul de știri din sport.
Televiziunea foloseste multe din elementele jurnalismului radio: zgomotul de fond (cunoscut în
televiziune ca NATSOF – natural sound onfilm, zgomot natural pe film), vocea unui jurnalist pe
formatul unor imagini, fragmente de interviu, fragmente de comentariu, voxpop -mi si muzica.
Jurnaliștii Publika TV folosesc un ton cald și apropiat, evitând inflexiunile autoritare,
plasând comunicare în limitele firescului și oferindu -i o sonoritate agreabilă. Pauzele de lectura,
facute în timpul reportajelor subliniaza ideile mai importante, lasând totodata timp
telespectatorului pentru a întelege. Imaginea oferita de post în timpul difuzarii unui reportaj are
un efect mai rapid si poate comunica o mai mare cantitate de informa ții, dar, trebuie să
menționăm că televiziunea exagerează cu difuzarea mul țimii de imagini șocante de la fa ța locului
care marcheaza telespectatorul. Credem ca ar trebuie sa fie putin mai rezervati din acest punc de
28 http://w ww.publika.md/prognozele -expertilor -imobiliari -privind -preturile -apartamentelor -pentru -urmatoarele –
luni-si-ce-le-recomanda -oamenilor_2951981.html
53
vedere, deoarece la orele difuzarii stirilor mai sunt în fa ța televizoarelor si copiii, care pot fi
influenta ți într -un mod negativ din acest punct de vedere sau chiar speria ți de imaginile difuzate
sau chiar mai rău pot fi tenta ți să încerce și ei ce au făcut al ții, or televiziunea dar și jurnaliștii au
rolul și de a educa. Reconstituirea în care jurnalistii reiau firul evenimentelor, fără a se ab ține de
la expunerea unor detalii morbide sa u de la captarea tensiunii prin care trec apropiatii victimelor
presupune o dramatizare exagerată a evenimentului, deoarece ar putea prezenta știrea respectiva
respectând anumite limite, astfel încât ochiul telespectatorului sa fie menajat cu precau ție,
urmele de sânge sau detaliile din scena crimei fiind inserate sugestiv. De obicei în reportajele
Publika TV sunt prezentate: locul evenimentului; planuri generale de situare dar și detalii
relevante; personajele principale sau martorii, atunci când există; c e anume s -a întâmplat sau ce
se întâmpla.
Analizând reportajele de la Publika Tv ne dăm seama că jurnaliștii înc ească să trezească
atentia telespectatorului pentru subiectul ce urmează, să arate despre ce e vorba si indică
perspectiva din care va fi trata t subiectul. Publika TV, spuneam și ceva mai sus, recurge la stand –
up ori ce câte ori este posibil deoarece considera ca daca telespectatorii vad reporterul aflat la
locul evenimentului, relatarea sa câstiga credibilitate, dar nu întotdeauna deoarece uneor i apar
probleme de percep ție din partea spectatorului pentru că reporterul nu și -a pus în valoare o
expresivitate corporală, firească și naturala; pare mai degrabă plictisit. Sunt cazuri cand
reporterul nu priveste fix în obiectivul camerei, neputând stab ili o legatura cu telespectatorul.
Uneori putem observa că nu transpare dorința de a comunica ș i nu accentuează cuvintele
cheie sau nu încearca să -și reprime orice gesturi. În primul rând aceste cazuri se întâmpla foarte
rar la Publika TV , deoa rece repor terii postului mizează pe profesionalism, cu mici excepții
câteodată . Cred em ca acest post difuzează uneori prea mult e reportaje dramatice, cu un efect
șocant, dar partea bună este aceea ca unele reportaje pe care le vedem la Publika TV nu le mai
putem viziona pe nici un alt post de televiziune.
3.2. Principii de re alizare ale reportajului la Mol dova 1
Institu ția Publică Na țională a Audiovizualului (IPNA) Compania „Teleradio -Moldova”
(TRM) este serviciul public de radiodifuziune și televiziune d in Republica Moldova. Activând în
conformitate cu prevederile Codului Audiovizualului institu ția acoperă întreg teritoriul țării cu
servicii de programe pentru întreaga societate. Obiecti vele principale ale postului naț ional este
informarea operativă, completă și obiectivă a cetă țenilor privind realitatea din țară și de peste
hotare; asigurarea dreptului omului la informare în baza pluralismului de opinii, impar țialită ții și
echidistan ței; asigurarea accesului la informa ție a tuturor categoriilor de pop ulație, inclusiv a
54
etniilor conlocuitoare; prezentarea diferitelor evenimente, procese, situa ții prin prisma dreptului
la libera exprimare a cetă țenilor, contribuind la formarea nestingherită de opinii în societate;
promovarea valorilor na ționale, interese lor statului pe arena interna țională; prezentarea realită ții
social -politice și economice interne, politica externă a Republicii Moldova prin respectarea
echilibrului și pluralismului de opinii; favorizarea dezbaterilor democratice, schimburilor de
opinii între diversele categorii de popula ție, precum și integrarea în societate a cetă țenilor;
analiza performan țelor în domeniile educa ției, culturii, sportului, promovarea valorilor
civiliza ției europene și universale.
Moldova 1 are misiunea de a produce pro grame televiziune pentru toate segmentele și
categoriile de public. Acest produs, relevant sub aspectul alinierii la standardele europene,
urmează să răspundă intereselor și preferin țelor multiple ale celor ce doresc să se informeze în
mod echidistant, com plet, obiectiv și echilibrat. Misiunea de radiodifuzor public presupune
dezvoltarea în continuare a produc ției cognitiv -educative și de divertisment, implicând tot mai
activ în acest proces producătorii independen ți autohtoni. Și, invers, prin promovarea
jurnalismului responsabil de calitate, TRM va tinde să -și exteriorizeze unele produc ții
audiovizuale proprii.
Activitatea televiziunii este ghidată de atribu țiile fundamentale ale radiodifuzorului
public, stipulate în Codul Audiovizualului. Comp ania asigură informarea corectă, impar țială,
echidistantă a consumatorilor, respectând echilibrul politic, libertatea de exprimare, de crea ție și
de convingeri și asigurând dreptul la informare al tuturor categoriilor de cetă țeni ai RM, inclusiv
al minorită ților na ționale. În emisiunile TRM sunt promovate valorile patrimoniului na țional,
realizările culturii, știin ței, civiliza ției na ționale și interna ționale. În politica sa editorială
Compania favorizează dezbaterile democratice, schimburile de opin ie între diversele categorii
ale popula ției, precum și integrarea în societate a cetă țenilor RM. În calitatea sa de radiodifuzor
public TRM realizează emisiuni cognitive și de divertisment destinate copiilor de diverse vârste,
adolescen ților, tinerilor, di feritor categorii de consumatori.
TRM de ține dreptul exclusiv de organizare și /sau difuzare a concursurilor Eurovision și
Junior Eurovision, Jocurilor Olimpice, Campionatelor mondiale și europene la fotbal,
campionatelor na ționale, manifestărilo r social -politice și culturale de importan ță majoră.
Compania ac ționează în calitate de partener informa țional la diferite evenimente în plan
interna țional, datorită calită ții de membru activ al Uniunii Europene de Radioteleviziune .
Analizând reportajele r ealizate de reporterii Radio Moldova, vom în țelege ușor că se fac
foarte multe erori. În multe cazuri rămâi cu impresia că mul ți jurnaliști angaja ți la acest post de
televiziune nu au o pregătire sau, mai grav, nu au citit în via ța lor o carte de jurnalis m. Nu
declarăm asta din rea voin ță ci din perspectiva informa țiilor teoretice men ționate în capitolul I al
55
lucrării de fa ță. E posibil ca jurnaliștii să nu fie motiva ți nici moral și nici financiar iar după cum
știm bine birocra ția impune acestei companii să angajeze doar oameni cu diplome în jurnalism.
Or jurnalistul nu e doar omul cu diplomă de jurnalist, ci anumite cunoștin țe, dorin ță de muncă și
de informare continuă. Nu este însă scopul nostru să aflăm motivele pentru care vom găsi multe
interviuri doar de valorificare, fără să aducă ceva nou sau interesant publicului ascutător.
Vom argumeta cele spuse prin exemple concrete pe parc ursul analizei. Dar pentru început
am vrea să prezentăm cele mai prezente tipologii de reportaje de la Molodva 1.
În primul rând vom vorbi la Molodva 1 despre reportaje reci care vorbesc despre
evenimentele prevă zute ce preceda acelasi tip de evenimente ; de ex poate fi un reportaj la o
conferinta de presa care precede deschiderea Jocurilor Olimpice. Noi vom lua ca exemplu
reportajul cu titlul În Moldova au loc activită ți de informare privind vaccinarea 29difuzat pe 24
Aprilie 2017 la ora 09:10 În report aj aflăm din voice over că : În luna aprilie a fiecărui an,
părțile interesate din întreaga lume își unesc eforturile pentru a accentua importan ța vaccinării
– cea mai eficientă metodă de prevenire a bolilor infec țioase. Inițiată în anul 2005, Săptămâna
Europeană a Imunizărilor este marcată anual pentru a sensibiliza și conjuga eforturile la
amplificarea ritmului în lupta împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare. Potrivit
Centrului Na țional de Sănătate Publică, în Republica Moldova, ultimii ani, se atestă o tendin ță de
diminuare a acoperirii vaccinale, determinate de percep ția falsă a lipsei riscului de contractare a
bolii, ca urmare a elimi nării unor maladii infec țioase . Din păcate textul pentru voice over pare a
fi un copy paste din comuni catul de presă al Centrului Na țional de Sănătate Publică.
Iar dacă e să ne referim la reportaje reci din domeniul politic atunci trebuie să men ționăm
faptul că în mare parte pluralismul de opinii este compromis – puterea este mediatizată intens și
masiv, pe când opozi ția parlamentară aproape că nu este prezentă în știri, în plus, agen ții puterii
sunt prezenta ți practic exclusiv pozitiv sau neutru, excep ție face administra ția locală care
primește doar note negative sau neutre, ceilal ți reprezentan ți ai put erii nu au luat niciodată note
negative în știri. În schimb, partidele de opozi ție sunt evaluate exclusiv negativ sau neutru.
Principiul pluralismului de opinie este ignorat totalmente: spa țiul de emisie acordat partidelor de
opozi ție și celor neparlamenta re este atât de mic, încât este greu de calculat a câta zecea parte
reprezintă el din spa țiul acordat puterii. Pe lîngă relevan ța datelor cantitative, la fel de
îngrijorătoare este și presta ția calitativă a reportajelor și emisiunilor, mesajele știrilor, cu
implica ții electorale directe și indirecte: fie că se repară niște fântâni, se dotează niște școli cu
29 http://trm.md/ro/social/in -moldova -au-loc-activitati -de-informare -privind -vaccinarea/
56
computere sau se dăruiește ceva – totul are loc din ini țiativa unui partid. Un exemplu de asemena
reportajl poate fi Igor Dodon propune introducerea u nui sistem electoral mixt 30 .
În afară de lipsa de profesionalism de care dau dovadă, jurnaliștii respectivi mai sînt
marca ți de regimul totalitar, prin care au trecut, de aceea se străduiesc să adreseze demnitarilor
de stat întrebări cît mai „comode”, ned eranjante, de parcă acestea ar fi programate nu pentru
interesele publicului, ci pentru nivelul și mentalitatea intervievatului. Mai mult chiar, prin fiecare
întrebare încearcă să -l ajute pe intervievat, ca nu cumva publicul să în țeleagă că el nu poate…
vorbi coerent. Sînt foarte plictisitoare și întrebările, care -s de fapt mai curînd niște afirma ții, pe
care intervievatul trebuie să le confirme sau să le detalieze. Firește, în asemenea condi ții nu mai
este vorba de întrebări prin care opinia publică ar p utea avea acces la informa ția necesară.
Din păcate vom întâlni foarte rar reportajele calde sau fierbin ți , cele care au drept
continut evenimente neprevazute de genul accidentelor, catastrofelor, faptelor diverse sau
evenimentele previzibile, transmise în direct. În schimb vom găsi în afară de reportaje reci și
reportaje atemporale. Este vorba de reportaj ele care se referă la teme care nu sunt de o
actualitate fierbinte , dar se mențin î n interesul telespectatorilor o lungă perioadă : rasismul, azilul
de bătrâni, copiii orfani etc. Este textul asupra unui subiect comun, banal, dar care preocupa î n
mod const ant publicul : Silvia Ursachi, scriitoarea care a abandonat fizica în favoarea
literaturii31 Aplaudabil este că reportajul con ține și păr ți mici de interviu dar din păcate sunt
prost alese. Iar integrarea lor în text este una banală și neconcretă. A ajuns s ă scrie și să editeze
cărți frumoase, atât de necesare tinerei genera ții și asta deoarece le cunoaște preferin țele. „Sunt
la curent cu interesele copiilor moderni, știu ce le place să citească. Le place și istoria, fiindcă
dacă nu știu istoria, sunt rup ți de rădăcinile noastre”, afirmă scriitoarea32.
La fel stau lucrurile și când vorbim despre reportajele din domeniul sport. Postul public
național este cel care ar trebui sa se preocupe de informarea corecta, de transmiterea moștenirii
culturale, problema mediului, educarea oamenilor. Însă un public mai select poate ușor să
înteleagă că omului nu i se acorda libertatea de a alege, de a -si face o opinie. El trebuie
"îndoctrinat", supravegheat si îngrădit. Cât privește emisi unile și stirile sportive, după
organizare, calitate, regie și bani sunt mult mai jos ca nivel, dar e un mod de a -si face publicitate.
Moldova1 este si singurul post autohton care nu retransmite și are programe proprii. Iată cum
arată un reportaj difuzat de către redactia sport a "Mesage rului" la data de 9 martie a.c despre un
maraton femenin. "Maratonul este o proba atletica de alergari. Astazi, dupa miesele cu multe
calorii de ieri, doamnele au iesit sa faca sport. Aproape o suta de femei de toate varstele…".
30 http://trm.md/ro/politic/igor -dodon -propune -introducerea -unui-sistem -electoral -mixt-in-republica -moldova/
31 http://trm.md/ro/cultura/silvia -ursachi -scriitoarea -care-a-abandonat -fizica -in-favoarea -literaturii/
32 http://trm.md/ro/cultura/silvia -ursachi -scriitoarea -care-a-abandonat -fizica -in-favoarea -literaturii/
57
Constructia aceste stiri pur si simplu provoaca zîmbetul. Probabil ca autorul crede ca el a
inventat bicicleta, stiind ce înseamna un maraton, iar consumatorul de stiri sportive poate ca îi va
fi profund recunoscator daca acesta i -a ecplicat ce înseamna un maraton. În al doilea rî nd,
probabil ca participantele la acest maraton s -au suparat dupa ce autorul stirii a declarat ca au
servit miese copioase. Chiar daca în ajun a fost ziua femeii, autorul a comis o greaseala de
neiertat prin aceasta afirmatie, care nu este altceva decît ro dul fanteziei sale.
O altă "perlă" difuzată de Moldova 1 este un reportaj despre o mică tenismană , care
abundă de fraze greoaie și cuv inte de umplutură: "Are 12 ani și o pasiune imensă pentru tenisul
de câmp. Are în palmares 16 medalii si opt cupe cîstigate la concursuri nationale si
internationale". Între timp sunt difuzate imagini video la un camp de tenis. Interesant, cine are 12
ani? Terenul de tenis? În acest caz, considerăm ca a f ost ratat un subiect destul de interesant.
O alta tentativă de reportaj difuzat de catre Moldova 1 la 12 decembrie 2007 de la
Campionatul Moldovei la lupte martiale. Jurnalist, cu o voce tremurînda, încearca sa r edeie
atmosfera "În culuare emoțiile parti cipanț ilor sunt învins prin antrenament e. Mușchi încordaț i la
maximum, la fel si puterea de concentra ție". Iarași a fost comisă o gafă, relatarea nu cade sub
nici o logică. Sau poate ca îsi mai închipuie cineva cum participantii la un campion at sportiv
national se antreneză , în asteptare, pe culuare. Intere sant, atunci, unde sunt mai mul ți spectatori –
în sala sau pe culuare. Se cree aza impresia ca jurnalistul nici n -a fost la fa ța locului, ci a facut
relatarea vizionînd din fuga materialele prezentate de o perator.
La Moldova 1 lipsesc î n totalitate reportajele de urmă rire. Acele reportaje care ajută la
stabilirea unei concluzii asupra unui eveniment demult desfasurat (reportaj despre condamnarea
unui criminal in serie despre care s -au scris nenumarate stiri). Va fi destul de complicat să
analizăm cap coadă un reportaj pentru ca la final să spunem că este un reportaj de la care tiner ii
specialiști să ia un exemplu. Vom analiza reportajul cu titlul Igor Dodon propune introducerea
unui sistem elect oral mixt în Republica Moldova. 33 Aici trebuie să precizăm că jurnalistul
trebuie să își adapteze stilul și organizarea informa ției, în conformitate cu particularită țile
canalului de comunicare ales. Dar în cadrul ace stui reportaj conferin ța a ajuns să plictisească
pentru că a fost destinate lecturii, iar nu audierii. La redactarea textului pentru televiziune – știri,
reportaje, trebuie să se țină cont de trăsăturile specifice acestui mediu. De asemenea trebuie să
luăm în considerare că citi torul unui ziar își stabilește singur ritmul lecturii în func ție de
dificultatea textului, de starea sa etc. El poate relua o textul; se poate opri și medita dacă nu a
înțeles sau poate să întrerupă lectura pentru a o relua mai târziu. În schimb telespecta torul nu are
șansa aceasta pentru că informa țiile vin în flux continuu. Ceea ce nu în țelegi la momentul
respectiv reprezintă o informa ție pierdută, la fel ca și la radio. În reportajul de fa ță nu doar nu se
33 http://trm.md/ro/politic/igor -dodon -propune -introducerea -unui-sistem -electoral -mixt-in-republica -moldova
58
ține cont de acest lucru dar și frazele sunt extr em de lungi. Iată și exemplu. Mai mult decât atât,
în cadrului unui briefing de presă, desfășurat astăzi, șeful statului a venit cu un apel către
majoritatea parlamentară, cerându -i să retragă din Parlament proiectul privind introducerea
sistemului electo ral uninominal. Literatura de specialitate recomandă evitarea gerunziilor în
textele pentru televiziune.
O altă reg ulă la folosirea sincroanelor spune că r eporterul ar trebui să știe că textul de
voice over ar trebui să completeze sincronul și n u să repete mot a mot vorbele intervievatului. În
cadrul reportajului de fa ță reporterul anume acest lucru face: De asemenea, șeful statului venit
cu propunerea ca în diasporă procesul de votare să dureze două zile. „Vin cu propunerea de a
organiza votar ea pentru diasporă timp de două zile”, a specificat președintele . 34Atunci când
prezentarea obiectivă a unui eveniment ar putea avea vreo influen ță negativă asupra puterii,
reportajul este așa de întortocheat și trunchiat încât să nu se mai în țeleagă nimic din mesajul lui,
să devină neclar și neinformativ .
Deasupra tuturor criteriilor și factorilor care influen țează evaluarea informa țiilor într -o
redac ție de televiziune, și nu numai, este politica editorială. Orientarea este cheia care descuie
toate între bările legate de care știri sunt potrivite și care nu. Criteriile și ceilal ți factori la care se
raportează jurnaliștii atunci când evaluează știrile sunt cernute prin această sită a politicii
editoriale. Politica editorială este văzută ca o strategie reda cțională pe termen lung care dictează
o anumită viziune asupra: valorilor profesionale, morale, culturale, politice. Această viziune
trebuie respectată și asumată de întreaga redac ție. Tot politica editorială stă și la baza distinc ților
care se fac între p ublica ții: televiziune publică sau una comercială. Fiecare dintre ele are însă o
linie editorială proprie, foarte clară. Iar această linie dă și orientarea în tratarea știrilor. Un editor
bun intuiește cum va decurge un eveniment. El îi va putea da sfaturi exacte reporterului pe care îl
va trimite să scrie știrea. Când a ieșit de pe ușa redac ției, reporterul trebuie să fie lămurit de către
editor care va fi unghiul de abordare al articolului . Așa func ționează intui ția. Rez ultatul însă –
adică reportajele rea lizate la Moldova 1, demonstrează că acest lucru nu se întâmplă foarte des la
televiziunea na țională.
Reportajele tip portret reprezintă un tip de reportaj detul de utilizat în emisiunile difuzate
de Molodva 1. Cele mai cunoscute tipuri de portret sun t: informatia biografica, reportajul
descriptiv, anchetele de per sonalitate, interviul -intâlnire. Vom găsi în literatura de specialitate
informa ții precum că potretul nu î ncearc a sa dea raspunsuri precise la î ntrebari de actualitate, ci,
mai degraba, încearca sa puna î n lumina un anumit personaj, din anumite motive, facând ca acest
tip de text j urnalistic sa fie unul elaborat. În general vom putea viziona reportaje de tip portret la
Moldova 1 pentru a prezenta un nou mini stru, un om politic, un artist sau o personalitate din
34 http://trm.md/ro/politic/igor -dodon -propune -introducerea -unui-sistem -electoral -mixt-in-republica -moldova
59
orice domeniu. Din pacate, cea mai frecven ta situatie în care jurnalistii Moldova 1 se “activeaza”
să realizeze un “portret” de actua litate este decesul cuiva, caz î n care portretul respectiv este mai
degrab ă un necrolog deca t unul de relevare a personalită tii. Trebuie de men ționat că portretul nu
este doar o descriere binevoitoare sau “supralicitata” a unui individ si nici o interpretare
extravaganta a informatiilor ob ținute despre pe rsoana respectiv ă. De aceea, un portret nu ar
trebui confundat cu un curriculum vitae sau cu o fisa biografică așa cum se întâmplă deseori la
reportajele portret difuzate de Moldova 1.
Un exemplu de astfel de reportaj portret poate fi cel cu titlul S-a stins din via ță actorul
Vladimir Cobasnean35, difuzat pe 19 Aprilie 2017, ora 14:18 . Întregul reportaj prezintă un
curriculum vitae al actorului si nimic mai mult. Din păcate nu vom găsi mărturii sau declara ții
ale prietenilor. Distinsul actor Vladimir Cobasnean s -a stins din via ță. Pentru merite deosebite
în munca de profesor de artă teatrală, în anul 2014 Gala Premiilor UNITEM l -a decernat cu
Premiul pentru pedagogie artistică. La data de 22 aprilie, maestrul urma să facă 82 de ani,
relatează Radio Moldova Actualită ți, cu referire la diez.md. Timp de șase decenii, Vladimir
Cobasnean a jucat peste 100 de roluri pe scena teatrului, cât și în cinematografie. A fost
profesor al mai multor promo ții de studen ți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice,
discipolii săi fiin d actori și regizori renumi ți. Cobasnean a activat la Liceul „Elena Alistar” din
capitală, la Școala de Artă „Poleacov” în calitate de profesor de artă teatrală. Vladimir
Cobasnean s -a născut pe 22 aprilie 1935 în satul Cuizăuca, raionul Rezina. În 1962 a absolvit
Conservatorul de Stat „Gavriil Muzicescu”, Facultatea Artă Teatrală. Și -a început activitatea
artistică în anul 1954 la Teatrul de Păpuși „Licurici”, după care se înscrie în trupa de balet a
Teatrului Muzical -Dramatic „A. S. Pușkin”. Din 1990 este actor la Teatrul Epic de Etnografie și
Folclor „Ion Creangă”, iar mai târziu devine director al Casei Actorului, ulterior a fost actor la
Teatrul Na țional „Mihai Eminescu”.36 Așadar portretul nu doar că seamăna cu un CV ci
informa țiile sunt dezordonat aranjate pentru o înelege re mai bună a subiectului.
Examinând -o din perspectiva frecven ței și a duratei, constatăm, că la Moldova 1,
prioritară este în mare part tematica socială. Pe locul al doilea în clasamentul reportajelor se
plasează știrile consa crate rela țiilor politice interne Relațiile Rep ublicii Moldova cu străinătatea.
Dar realizăm că programele de știri prin agendele lor tematice denotă tendin ța voită de a focaliza
atenția publi cului asupra unor domenii anume și de a marginaliza o serie de p robleme de interes
social (drepturile omului, protec ția socială, sănătatea, asigurarea medicală, prote stele sociale,
prețurile etc. ).Și acest lucru cu anumite excep ții. De exemplu putem analiza un reportaj care
abordează domeniul sănăta ții în care este de admirat icluderea surselor oficiale. Acestea trebuie
35 http://trm.md/ro/cultura/s -a-stins-din-viata -actorul -vladimir -cobasnean/
36 http://trm.md/ro/cultura/s -a-stins-din-viata -actorul -vladimir -cobasnean/
60
neapărat luate în considerare dat fiind faptul că practic orice eveniment se produce î ntr-un
anumit cadru social, exist ă anumite ele mente de stat care pot fi puse în legatură cu
responsabilitatea evenimentului . De asemena un lucru de apreciat este i includerea părerii
societă ții, în cazul dat mamele, pentru că vorbim de sănătatea copiilor: Rata imunizării copiilor
s-a redus37. Nu suntem contra vaccinării, ci împotriva substan țelor care sunt utilizate în
producerea vaccinului”, „Există mituri că în Republica Moldova se aduc cele mai necalitative
vaccinuri, că pe copii noștri se fac experimente”, au spus câteva mame.
De asemenea reporterul a ținut cont de modul de structurar e a informa ției, știrea de
televiziune, spre deosebire de genul similar al presei scrise, este o arhitectură cu trei nivele:
„atacul” sau „lansarea” (engl. lead, lead -in, fr. lancement), corpusul știrii și finalul (engl. lead –
out, fr. pied). Cel putin asta subliniază în nenumărate surse litereatura de specialitate. Jurnalistul
desemnează prin lead textul de prezentare, de anun ț al știrii, citit de pe prompter de prezentatorul
jurnalului televizat. Durata acestui text e cup rinsă între 5 și 15 secunde și e recunoscută în
desfășurătorul de emisie sub nota ția „intro”, în alternan ță cu Beta. În cazul reportajului de fa ță:
Rata imunizării copiilor s -a redus – cu lead ul – În ultimii ani, rata imunizării copiilor în
Republica Moldova s -a redus. Dez informarea și eforturile slabe de promovare a vaccinării sunt
principalele cauze de rezisten ță și ezitare fa ță de imunizare, arată datele UNICEF Moldova –
aduce în prin plan subiectul discu ției, instaurează registrul de abordare și perspectiva din care va
fi tratat subiectul știrii; oferă o minimă localizare în context a evenimentului; completează știrea
cu informa ții de ultimă oră, apărute după finalizarea materialului. Dar din păcate nu captează
atenția telespectatorului și nu îi suscită interesul pen tru subi ectul care urmează a fi relatat.
Lead -ul, pentru a atrage aten ția în cazul dat ar fi trebuit să vorbească despre pericolele la care se
supun copiii navaccina ți sau poate anumite cazuri.
Fraza din lead care este în acest reportaj pare a fi introul comunicatului de presă. Acest
lucru se întâmplă în anul 2017 în timp ce literatura de specialitate de cel pu țin acum 20 de ani a
început să scoată la suprafa ță anumite reguli precum că în doua -trei fraze ar t rebui să se
concentreze esenta întregului reportaj. Con ținutul său nu trebuie sa aiba niciun detaliu crucial, si
asta pentru ca publicul nu va acorda o atentie deosebita primelor cuvinte din text, curiozitatea si
capacitatea lui de receptare se maresc abia catre finalul materialului. In general lansarea nu
trebuie sa contina o informaț ie esentiala, ci sa raspunda la una sau doua din cele cinci intrebari
cunoscute, pentru a da posibilitatea dezvo ltării informației î n „corpul” reportajului. Așadar
introul fii nd plictisitor, cu siguranta nimeni nu va fi interesat sa urmarească materialul difuzat. Să
nu ne mirăm de raitingul scăzut la știrile Molodva 1.
37 http://trm.md/ro/social/rata -imunizarii -copiilor -s-a-redus/
61
Corpul reportajului ar trebui să reprezinte subiectul știrii dezvoltat și tratat de reporter.
Practic, cu a cesta începe ș tirea montata propriu -zis, în care vocea este suprapusa de imagini. Aici
însă avem asemena informa ții pentru voice over: În sistemul de imunizare na țională sunt incluse
12 vaccinuri, printre care cel împotriva hepatitei virale B, tuberculozei, poliomielitei, difteriei și
rujeolei. Potrivit datelor UNICEF Moldova, rata imunizării copiilor în țara noastră s -a redus în
ultimii ani. După care urmează voxur ile. Până să ajungem la voxuri ne întrebăm … cu cât a
scăzut rata imunizării? care anume ultimi ani? Șamd. Nimic concret până acum. Dar să vedem
ce spun voxurile: Nu suntem contra vaccinării, ci împotriva substan țelor care sunt utilizate în
producerea v accinului”, „Există mituri că în Republica Moldova se aduc cele mai necalitative
vaccinuri, că pe copii noștri se fac experimente”, – Așadar avem 2 voci – doar două – din care
înțelegem care ar fi motivul renun țării la vaccin. La care vine sursa cea mai c ăutat ă – implicarea
specialistului – cu un text pentru voice over premergător sincronului: Pe de altă parte, șeful
Centrului Profilaxia Specifică din cadrul Centrului Na țional de Sănătate Publică, Anatolie
Melnic, afirmă că datorită vaccinării, actualmente în țară nu se înregistrează o serie de maladii
extrem de periculoase. Imunizarea este încă cea mai eficientă armă pentru prevenirea bolilor
epidemice în întreaga lume, subliniază medicul. Din păcate nici sincronul nu este ales potrivit.
Medicul ca speci alist ar putea da alte informa ții cu privire la subiectul abordat cum ar fi
riscurile la care sunt supuș i copii neva ccina ți, iar informa ția din sicron să fie dată de voice over –
„Din 2011 în țara noastră nu s -au înregistrat cazuri de poliomielită. Practic din 2002 nu mai
avem cazuri de difterie. Din 2008 până 2011 nu am avut nici un caz de rujeola în țară”, a
specificat Anatolie Melnic . Încă un subiect ratat din punctul nostru de vedere. Sincr onul sau
interviul este o specie a vorbirii directe care este utilizata in televiziune. Sursa principala, în
cazul nostru medicul, ar aduce o completare textului scris în corpul stirii sau detaliaza cel mai
important amanunt. În cazul reportajului de fa ță nu doar că s -a ales un sincron nepotrivit și
neatractiv dar este folosit doar unui. Pe când literatura de specialitate sugerează că pot fi mai
multe sincroane într -un singur reportaj.
In unele cazuri, atunci cand este vorba despre relatari contradictorii, este de preferat sa
fie sincroane de la toate partile implicate. De exemplu aici reporterul putea apela la o mamă care
a avut probleme cu copiul la vaccinare – o eroină a reportajului. Background -ul sau punerea in
context este ultima parte a reportajului – Vaccinarea este o metodă de imunizare activă
profilactică împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin. În Republica Moldova, vaccinarea
copiilor începe din prima zi de via ță, cu administrarea primei doze de vaccin împotriva hepatitei
B. Programul de vaccinare este obligatoriu pentru copii până la șapte ani. Amintim că în
perioada 24 -30 aprilie, în cadrul Săptămânii Europene a Imunizărilor, în Republica Moldova
vor derula activită ți de informare și implicare a publicului privind vaccinarea. Aceasta parte .
62
Spe deosebire de altele reușește să -și atingă scopurile și anume: asază reportajul într -o rela ție
mai largă cu evenimentele care s -au produs. Prin intermediul background -ului, te lespectatorul
înțelege de ce este important subiectul respectiv .
Primul principiu al report erilor ar trebui să fie acurate țea, sau siguran ța că informa ția din
reportaj este corectă. Prin acurate țe se întelege nu doar a ob ține datele în mod clar, câ t a oferi
contextul în care se gă sesc. Știm cu to ții că tendin ța către viteză ș i comunicare instantanee pot
reduce acurate țea. Până l a urmă graba este dușmanul aten ției. Când un jurnalist este for țat să
repete pur și simplu ceea ce aude fără a fi capabil d e a verifica informa ția, atunci acurate țea
devine victima vitezei. Acestea sunt doar câteva dintre motivele calită ții proaste a unelor
reportaje de la Molodva 1.
63
CONCLUZII PENTRU CAPITOLUL III
Calitatea presei din R . Moldova s -a degradat considerabil î n ultimii ani și putem spune că
asta s -a întâmplat în acelaș i ritm cu societatea . În era comunicării instantanee, a știrilor rapide ș i
a unui flux cople șitor de informatie, s -au schim bat regulile de baza a ceea ce î nseamna un bun
reportaj . Credem că suntem în perioada când foarte mul ți dintre consumatorii de presă își pot da
seama cu ochiul neînarmat, fără a fi specialiști, jurnaliști cu diplomă sau exper ți media, că există
o problemă gravă în mass -media din Moldova și aceasta este manipula rea informa ției. Criza
politică pe care o parcurgem acum este ca o hârtie de turnesol, care a scos la suprafa ță
problemele grave, existente în breaslă. Parte a institu țiilor mass -media s -au făcut că plouă și au
făcut niște realită ți paralele, au încercat s ă inventeze niște evenimente care în realitate nu s -au
întâmplat. De exemplu, în pia ță oamenii cereau una, ei în studiourile de televiziune discutau
despre cu totul altceva, abordau problema printr -un unghi de vedere care să fie favorabil
patronului de med ia sau partidului pe care îl sus țin.
Analizând reportajele realizate de reporterii Publika TV și Moldova 1 este simplu de
concluzionat că avem de a face cu vampir ismul emo țional: Mesagerul sau jurnalelle de știri nu
mai mai sunt doar un p rodus informativ , ci o adevarată incursiune în universul psiho -afectiv al
tuturor actorilor implic ati (prezentatorii, coresponden ții, personajele reportajelor, dar ți
telespectatorii). În reportajele analizate telespectatorii devin martori . Observăm că se
construiește o bucla atemporală ș i aspatiala în care conteaza doar sentimentele de moment pe
care stirile le pot stârni. Putem sublinia doi termeni de referin ță în cadrul unor reportaje analizate
de noi șiu anume tragedia ș i fatalitatea. Televiziunile par hotarâte sa adu ca argumente în
favoarea unei stă ri de anormalitate care ar defini societatea în care tră im. Vom găsi clișee legate
de iminen ța mortii ( "impact fatal/nimicitor", "n -au avut nici o șansa"), dar și despre dimensiunea
nefericitelor evenimente Ambian ța este î ntretinută de coloane sonore funebre, dramatice, dar si
de sunetele utilajelor de descarcerare sau de sirenele ambulantelor de la fa ța locului.
Limbajul jurnalistic suport a registre de atitudine diferen țiate – de la constern are la
compasiune, de la revolt ă la acceptare. Toate aceste varia țiuni de comportament poarta sigiliul
dramei, tragicului. Reconstituire în care jurnalistii reiau firul evenimentelor, fara a se abtine de la
expunerea unor detalii morbide sau de la captarea tensiunii prin care trec aprop iatii victimelor.
La publika TV vom viziona de cele mai multe ori reportaje calde sau chiar firbin ți. Jurnaliștii
Publika TV îi vedem la orice eveniment prevăzut sau neprevăyut din toată țara, în schimb atunci
când vorbim de reporterii Molodva 1 aceștia pr eferă să aleagă știri de tip rece, cel mai des sunt
prezen ți la conferin țe.
64
De obicei în reportajele Publika TV sunt prezentate: locul evenimentului; planuri
generale de situare dar și detalii relevante; personajele principale sau martorii, atunci când există;
ce anume s -a întâmplat sau ce se întâmpla. Analizând reportajele de la Publika Tv ne dăm seama
că jurnaliștii încească să trezească atentia telespectatorului pentru subiectul ce urmează, să arate
despre ce e vorba si indică perspectiva din care va fi tratat subiectul. Publika TV, spuneam și
ceva mai sus, recurge la stand -up ori ce câte ori este posibil deoarece considera ca daca
telespectatorii vad reporterul aflat la locul evenimentului, relatarea sa câstiga credibilitate. Mai
rar este întâlnit sta nd-up-ul în reportajele de la Moldova 1. Spre deosebire de Publika TV aici
reportajele suferă de o stirbire a structurii și neiteres fa ță de produsul final din partea unor
jurnaliști.
Dacă la Publika TV vom găsi reportaje de calitate , atunci defectul rep ortajelor îl
reprezintă impar țialitatea și faptul că abordează de foarte multe ori problema printr -un unghi de
vedere care să fie favorabil patronului de media sau mai bine zis partidului pe care îl sus țin.
Molodva 1 în schimb prin majoritatea reportajel or dă dovadă de lipsă de profesionalism.
Jurnaliștii parcă mai sînt marca ți de regimul totalitar, prin care au trecut, de aceea se străduiesc
să adreseze demnitarilor de stat întrebări cît mai „comode”, nederanjante, de parcă acestea ar fi
programate nu pentru interesele publicului, ci pentru nivelul și mentalitatea intervievatului. Mai
mult chiar, prin fiecare întrebare încearcă să -l ajute pe intervievat, ca nu cumva publicul să
înțeleagă că el nu poate… vorbi coerent.Astfel reportajele devin foarte pl ictisitoare. Analizând
reportajele realizate de reporterii Radio Moldova, vom în țelege ușor că se fac foarte multe erori.
În multe cazuri rămâi cu impresia că mul ți jurnaliști angaja ți la acest post de televiziune nu au o
pregătire sau, mai grav, nu au ci tit în via ța lor o carte de jurnalism.
65
CONCLUZII GENERALE
Considerată ca fiind o specie jurnalistică, complexă, reportajul îmbină cele trei moduri de
expunere (descrierea, nara țiunea și dialogul), creând impresia unei reconstituiri în amanunte
existen țiale decisive. Reportajul aduce în prim plan evenimentul trăit în punctul lui maxim de
tensiune și reconstituit dintr -un unghi de vedere care permite telespectatorului să descopere și să
observe faptele cele mai însemnate.
Reportajele sunt cu siguranta cele mai des î ntalnite genuri ale pre sei care pot implica ș i o
sumedenie de stiri iar acestea pentru a fi făcute bine, trebuie să includa un plan î n prealabil, unul
bine pus la punct, mai ales dacă vorbim despre un reportaj de amploare. Planu l de reportaj
trebuie sa ating ă urmatoarele puncte: să ordoneze logic ideile, sa fie o proiec ție a celui mai bun
mod în care informa ția jurnalistului poate să ajungă la ascultator, să distribuie unitar și logic
informa ția astfel încât ea sa fie receptată î n mod optim de telespectator , să includa toate punctele
de ved ere care vor trebui prezentate î n reportaj, sa faca inventar ul celor mai importante
informa ții pe care va trebui sa le contina reportajul. Orice eveniment se compune din trei
realită ți paralele: perspectiva obiectuală; perspectiva autoritătilor; perspectiva celor implicati sau
a rudelor celor implicati in eveniment.
Țelul reportajului în televiziune este să informeze în așa fel încât telespectatorul să se
simtă în mijlocul evenimentul ui. Imaginile bine alese, cu con ținut de informare, “grăitoare”,
corect montate, cu un mixaj armonios (imagine + cuvânt + sunet). Primplanul alternat cu gros –
planul subliniaza unghiul de abordare si, totodata, planul textului. Sound -ul (zgomote, sunete din
mediul ambiant) completeaza decorul. Sunt detaliile semnificative. Citatele/dialogurile
reprezinta marturiile din si despre realitate. Iar o grimasa, o exclamatie de durere/de bucurie spun
instantaneu tot atât cât mai multe cuvinte bine alese. Gândirea/se nsibilitatea reporterului de
televiziune sunt preponderent vizuale. Dar colectarea informatiei (tehnica interviului, ascultarea,
empatia etc.) – sunt tehnici c omune, universal -valabile.
În plus atunci când un jurnalist vrea sa facă un reportaj bun trebuie sa facă selectarea
potrivită a sincroanelor din interiviurile de la fa ța locului evenimentului. Acestea cuprind de
regulă: informa ții esen țiale; decizii; apeluri; acuza ții grave, dure; declara ții foarte importante;
declara ții șocante; declara ții contradict orii; declara ții amuzante; puncte de ve dere; opi nii;
concluzii; mărturii. Totuș i pentru constructia reportajului, reporterul trebuie să se documenteze
cât mai mult cu putin ță asupra evenimentului la care urmează să participe. Trebuie să fie atent la
utilizarea informa țiilor „neoficiale” . Este bine să evite intoxicările și să verifice din două surse
informa țiile pe care le ob ține, să folosească documentarea pentru a cunoaște lucrurile în
profunzime.
66
Cel mai important obiectiv al prezen ței în te ren este colectarea informa țiilor, prin cele
două suporturi posibile, cuvânt și imagine. Prezen ța unei echipe de filmare în mijlocul unei
situa ții cu poten țial jurnalistic atrage întotdeauna aten ția. De aceea, cuvântul de ordine al lucrului
în teren este d iscre ția. Elementul cheie al muncii în teren este gestionarea rela ției cu sursele. În
acest sens, un cuvânt greu de spus îl are flerul reporterului. Martorii sunt cea mai căutată
categorie de surse, dată fiind relevan ța interven ției lor ca participan ți sau ca spectatori în rela ție
directă cu evenimentul Textul va fi condensat la maximum, deoarece de ține un rol secundar. El
va trebui sa lase imaginea să vorbeasca singură acolo unde este cazul. Cu alte cuvinte, textul nu
trebuie neaparat sa acopere integral imaginea. Abuzul de cuvinte denota fie o dozare gresită a
textului raportat la imagine, fie o abu ndenta de planuri pretext.
În televiziunile autohtone, reportajul are mai pu țin rolul de a informa, cât pe acela de a
reconstitui un eveniment. Această recon stituire are loc cu participarea directă a reporterului și
prin intermediul unei compozi ții a textului, care respectă normele narative. Reportajul apar ține
genului jurnalistic prin caracterul său informativ, dar și literaturii, prin deschiderea lui spre
creație și prin libertatea totală a expresiei. Din aceste prime observa ții decurge dubla dimensiune
a reportajului, și, prin urmare, dubla grilă de valori căreia îi răspunde. Deși această „dedublare”
este vizibilă abia la difuzarea reportajului, ea începe d in momentul documentării. Căci tânărul
reporter pornește spre evenimentul care va constitui subiectul reportajului său pregătit atât pentru
o documentare „informa țională”, care surprinde datele inerente ale oricărui text jurnalistic, cât și
pentru una mai profundă, menită să capteze sensurile ascunse ale unei realită ți. S-ar putea spune
chiar că documentarea „informa țională”, nevoită să răspundă întrebărilor de bază ale știrii, este
doar un pretext pentru cea de -a doua documentare, care urmărește „povestea” , gradul ei de
dramatism, profunzimea ei umană.
Privind reportajele realizate ca cele două televiziuni autohtone, și naume Molodva 1 și
Publika TV putem concluziona în doar câteca cuvinte. Întotdeauna este loc de mai bine, la noi
este mai mult loc . Din păcate apar de multe ori obstacole în intelegerea reportajuluor cum ar fi o
frază prea lungă, un cuvant complicat, o succesiune de cifre sau de sigle, un personaj incomplet
identificat. O alta sursaăa ambiguitatii este suspansul, care este necesar si obligatoriu în primele
fraze pentru a atrage aten ția și a capta interesul, dar care nu trebuie sa se prelungească prea mult,
deoarece scopul reportajului ramâne, dincolo de jocurile stilistice, informatia. Cu toate aceste
componentele de bază, etapele de realizare și regulile de redactate sunt respectate într-o mare
măsură.
67
BIBLIOGRAFIE
1. Coman, M. Manual de Jurnalism, Tehnnici fundamentale de redactare , vol.I, Iasi:
Polirom , 2005.
2. Ferreol, G., Flageul, N. Metode si tehnici de exprimare scrisa si orala , Iași: Polirom,
2007.
3. Goodwin, A., Garry, W. , Televiziunea pe întelesul tuturor . Iași: Institutul European, 2004.
4. Grosu, C., Avram, L. Jurnalismul de investigatie . Iași: Polirom, 2004.
5. Hartley, J. Discursul știrilor . Iași: Polirom, 1999.
6. Larson, U. Ch. Persuasiunea -receptare si responsabilitat e. Iași: Polirom , 2003.
7. Prutianu, Ș . Antrenamentul abilitatilor de comunicare, Limbaje ascunse . Iași: Polirom ,
2005.
8. Randal, D . Jurnalistul universal . Iași: Polirom ,1998.
9. Rosca, L. Formarea indentitatii profesionale a jurnalistilor . Iași: Polirom , 2000.
10. Rosca, L. Productia textului journalistic , Iași: Polirom , 2004.
11. Severin, J. W., James, W. T. Persp ective asupra Teoriilor Comunică rii de Masa , Iași:
Polirom , 2004.
12. Silverstone, R. Televiziunea în viata cotidiana . Iași: Polirom , 1999.
13. Slama -Cazacu, T . Limb aj si context . Bucureș ti: Științifică , 1959.
14. Stavre, I. Reconstructia societatii românesti prin audiovizual . Bucureș ti: Nemira , 2004.
15. Szabo, L., V. Libertate ș i comunicare în lumea presei, Principii, Norme, Reguli. Limbajul
mass media . Timiș oara: Amarcord , 1999.
16. Teodorescu, Gh., Bejan, P. Relatii Publice si publicitate. Discurs. Metoda.Interpretare .
Iași: AXIS , 2003.
17. Zeca -Buzura, D. Jurnalismul de Televiziune . Iași: Polirom , 2005.
18. Zelizer, B. Despre jurnalism, la modul serios . Iași: Polirom, 2007
19. Florea, L.St. (coord.), Gen, text și discurs mediatic . București: Tritonic, 2011, pp.76 -88
20. Vasas, F. Cum (nu) se scrie o știre , în Coman, Mihai (coor d.), Manual de jurnalism, Iași:
Polirom, 2009, pp.191 -209
21. Roșca, L. Reportajul, în Coman, Mihai (coord.) , Manual de jurnalism . Iași: Polirom,
2009, pp.327 -338
22. Bălășescu, M. Manual de produc ție de televiziune . Iași: Polirom , 2003.
23. Bignell J. Orlebar J. Manual practic de televiziune . Iași: Polirom , 2009.
24. Bârgauanu, A., Dobrescu , P. Mass -media si societatea , Editu ra Comunicare.ro, 2003
68
25. Balasescu, M . Manual de productie de televiziune . Ia.i: Polirom , 2003.
26. Bertrand, J. Cl. (coordonator). O introducere în presa scrisa si vorbita . Iași: Polirom, ,
2001.
27. Mediaazi.md
28. PUBLIKA.md
29. TRM.md
30. Europaliberă.org
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Componentele Reportajului Desfasurat. Reportajul Tv Actualizat 2 [625446] (ID: 625446)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.