Esența educației estetice …3 [625339]

Cuprins
Esența educației estetice ………………………………………………………………3
Conceptele de estetică și educația estetică. Design-ul …………………….3
Categoriile esteticii………………………………………………………………………4
Categoriile educației estetice………………………………………………………..4
Obiectivele educației estetice………………………………………………………..4
Conținutul educației estetice ………………………………………………………..5
Sursele și mijloacele educației estetice…………………………………………..5
Condițiile educației estetice ………………………………………………………….5
Conținutul și modalitățile de realizare a educației estetice în școală.6
Educația estetică în lumea contemporană ……………………………………..7
Bibliografie…………………………………………………………………….. …………..8
Educația estetică
Esența educației estetice

Pentru a putea circumscrie sarcinile și conținutul educației estetice în ansamblul dezvoltării
vocaționale a personalității umane se impune discutarea, în prealabil, a unor teze de estetică
generală care fundamentează procesul educației orientate în acest sens.
Arta este principala modalitate prin care se înfăptuiește relația estetică dintre om și
realitate. Se ridică astfel în mod legitim două întrebări complementare: ce cunoaștem prin
intermediul artei și cum se realizează această cunoaștere.
Referitor la valoarea cognitivă a operei de artă, esteticenii fac distincția între două categorii
de cunoștințe pe care le-ar îngloba orice operă de artă. Una se referă la așa-zisele cunoștințe
nespecifice concretizate în materialul istoric, social, biografic, geografic etc. Care a stat la baza
operei, material care preexistă operei, constituind acea informație semantică ce poate fi surprinsă
și prin alte mijloace, în afara celor proprii artei. Cealaltă se referă la acele cunoștințe specifice
dobândite și transmise pe căi proprii cunoașterii artistice.
Perceperea operei de artă, act cu implicații pedagogice, mijlocește contactul omului cu
realitatea fizică și socială, făcându-l conștient de semnificația umană pe care o incumbă acea
realitate.
În viziunea esteticii, orice operă de artă include un mesaj ce se transmite într-un limbaj
propriu. Caracteristic pentru acest mesaj este faptul că, în procesul receptării- , el se răsfrânge
asupra laturilor și zonelor personalității umane: intelectuală, afectivă, morală etc. Temeiul
educației estetice rezidă tocmai în acest proces de comunicare între ,,obiectul estetic” și subiectul
care receptează. Finalitatea pedagogică a comunicării este dată de valoarea estetică cu care este
înzestrat acest ,,obiect”. Valoarea estetică apare pe un teren ontic, dar ea presupune în mod
necesar integrarea subiectivității umane. Felul în care se realizează fuziunea dintre subiectiv și
obiectiv diferă în funcție de cele trei categorii principale de valori estetice: valori estetice ale
naturii, ale societății și ale artei. Astfel, diferite calități ale unor lucruri sau ale naturii în
ansamblul său pot deveni valori estetice numai ca urmare a prezenței subiectului.
În concluzie, educația estetică urmărește pregătirea elevului pentru actul de valorificare
(receptare, asimilare) și cel de creare a valorii estetice.
Conceptele de estetică și educația estetică. Design-ul
Conceptul de estetică își are originea în limba greacă: „aisthesis, aisthetikos" – percepție,
senzație, ceea ce se referă la sensibil, la frumos. O dată cu apariția esteticii, în secolul al XVIII-
lea, filosoful german Baumgarten a folosit termenul de „ăstheta", cu aceleași semnificații cu
ter¬menul grecesc „aisthetikos". Aspectele (faptele) estetice, frumoase, plăcute, sensibile,
sublime etc. se găsesc în artă, îndeosebi, dar și în viața socială și în natură.
Estetica este știința despre frumos, ea studiind legile și categoriile frumosului. Arta, ca o
componentă esențială a esteticii, exprimă realitatea sub formă de imagini artistice (estetice), fiind
o exprimare concret-senzorială tipică a creației estetice, care-și are nuanțe și limbaje specifice
fiecărei ramuri ale ei – pictură, gravură, sculptură, muzică, literatură, film, teatru, desen, dans etc.
Design-ul și estetica industrială exprimă îmbinarea utilului, performanțelor și
funcționalității, cu plăcutul, sensibilul, frumosul în crearea și comercializarea produselor
materiale. Design-ul reprezintă, astăzi, o condiție esențială a compe¬titivității și desfacerii
produselor în toate domeniile vieții social-economice.
Istoria civilizației și estetica ne-au evidențiat adevărul că omul, din cele mai vechi timpuri,
a fost sensibil la frumos, a iubit și prețuit frumosul, preocupându-se de promovarea și crearea lui.
Desenele și încrustările de animale, de scene de vânătoare sau luptă etc. din peșteri, ornamentele
arhitecturale de pe diversele construcții, arta populară și, mai ales, crearea marilor opere literare,
de pictură și sculptură, de muzică, teatru și film etc. sunt o dovadă a legăturii nemijlocite dintre
om și valorile estetice.
In zilele noastre, când nevoia omului pentru frumos crește considerabil o dată cu sporirea
crea¬țiilor estetice, apare ca necesară modelarea lui prin intermediul frumosului.
Calitățile estetice ale personalității nu sunt un dar înnăscut. Omul se naște cu un potențial
aptitudinal estetic numai de natură anatomo-fiziologică, de exemplu cu un văz și auz foarte fin,
2

finețe în deosebirea culorilor (simț cromatic) etc. Calitățile estetice ale omului trebuie astfel
modelate, de aici necesitatea obiectivă a educației estetice.
Educația estetică este o componentă a educației integrale care urmărește modelarea
specifică a personalității prin formarea calităților estetice, prin intermediul valorilor estetice, ale
frumosului din toate sferele în care se manifestă – din artă, îndeosebi, din societate și din natură.
Educația artistică este componenta de bază a educației estetice care urmă¬rește formarea
calităților estetice ale personalității prin intermediul artei.
Categoriile esteticii
Sunt concepte abstracte și esențiale care cup rind atât elemente estetice cognitive, exprimate
prin imagini artistice tipice, cum sunt frumosul, sublimul, eroicul, maiestosul, comicul, tragicul,
grotescul și urâtul, cât și elemente estetice afective – cum sunt convingerile și sentimentele
estetice.
Frumosul și urâtul sunt categoriile fundamentale ale esteticii.
Frumosul exprimă ceea ce ne place, ne dă satisfacție, ne bucură etc. în cadrul trăirilor
afective și al actului intelectual de cunoaștere, aceasta datorită armoniei, aspectelor încântătoare,
fermecătoare etc. ale formelor, liniilor, culorilor, luminii, sunetelor, cuvintelor, mișcărilor,
materialelor etc. și altor mijloace de exprimare în artă, viață socială sau natură.
Urâtul exprimă tot ceea ce este opus frumosului: ce nu ne place, ce nu ne dă satisfacție, ce
ne face să suferim. Perceperea frumosului sau urâtului are elemente de subiectivitate datorită
individualității (gustului) fiecăruia, determinată într-o măsură importantă de educație. Este de
reținut faptul că, admițând o anumită subiectivitate, trebuie să admitem și o anumită obiectivitate
(universalitate) în existența frumosului sau urâtului, în sensul că există elemente de frumos sau
urât „în sine", apreciate astfel de majoritatea oamenilor, desigur și sub impactul educației în
general, al educației estetice în special.
Categoriile educației estetice
Sunt concepte care fundamentează și orientează obiectivele și conținutul întregului proces
de modelare estetică a omului, cele mai importante fiind: a) idealul estetic: b) simțul estetic; c)
gustul estetic și e) spiritul de creație estetică.
a)Idealul estetic este categoria care exprimă modelul (prototipul) estetic spre care
năzuiește, aspiră să-1 cultive și să-1 finalizeze un artist, un individ și o comunitate umană, în
concordanță cu cultura și spiritualitatea generală și specifică unei epoci, orientată de anumite
concepții filosofice, etice, juridice, estetice etc.
b)Simțul estetic este categoria care exprimă calitatea și capacitatea omului de a
percepe și trăi frumosul
c)Gustul estetic este categoria care exprimă calitatea și capacitatea omului
de a iubi și aprecia frumosul
d) Spiritul de creație estetică este categoria care exprimă capacitatea și abili¬tatea
de a imagina și crea frumosul
In școala românească de toate gradele există numeroși tineri cu un valoros potențial creativ.
El trebuie depistat și dinamizat în vederea dezvoltării aptitudinilor și talentului, atât în planul
creației tehnico-științifice și a altor domenii, cât și în cel al creației estetice.
Obiectivele educației estetice
Interiorizarea categoriilor estetice și ale educației estetice în procesul modelării estetice a
personalității și îndeplinirea idealului estetic implică realizarea unor sarcini, a unor aspirații, cu
alte cuvinte a unui sistem de obiective estetice, printre care evidențiem:
a) însușirea valorilor estetice și educarea capacităților de a percepe, înțelege și judeca
(aprecia) frumosul, deosebindu-1 de opusul său – urâtul – ca obiectiv cognitiv-formativ;
b) educarea convingerilor și sentimentelor estetice, a simțului, gustului și dragostei față de
frumos, manifestând tendința de respingere a urâtului – ca obiectiv formativ – afectiv –
aptitudinal;
3

c) educarea capacităților și deprinderilor de a păstra și promova valorile estetice, a
frumosului, precum și dezvoltarea și manifestarea spiritului și deprin¬derilor de creație a
valorilor estetice, a frumosului – ca obiectiv formativ-pra- xiologic.
Având în vedere interacțiunea dintre laturile educației, obiectivele educației estetice pot fi
îndeplinite în interacțiune cu obiectivele celorlalte laturi ale educației.
Conținutul educației estetice
Obiectivele educației estetice determină valorile care alcătuiesc conținutul educației
estetice, concretizat în conținutul unor obiecte de studiu din planurile de învățământ, cum sunt:
literatura, desenul, muzica, istoria, tehnologia etc. precum și a unor activități extradidactice de
specialitate sau cu caracter estetic.
Conținutul educației estetice cuprinde următoarele:
a)valorile estetice din operele literar-artistice, de critică literar-artistică;
b)limbajele și modalitățile de exprimare ale artelor, literaturii, arhitecturii
și ale altor domenii care operează cu valori estetice;
c)sistemul de informații estetice privind genurile și stilurile operelor estetice și
autorilor de creație estetică;
d)convingerile și sentimentele estetice, simțul și gustul estetic incluse în operele
artistice, în istoria artei și critica estetică;
e)priceperile și deprinderile de promovare și creație estetică;
f)valorile estetice, convingerile și sentimentele estetice, priceperile și de¬prinderile incluse
în activitățile extradidactice – cercuri literar-artistice, muzeele și expozițiile de creație artistică,
serbările literar-artistice, drumețiile, vizitele și excursiile la monumentele istorice, cultural-
artistice și în natură, mass media etc;
g)valorile estetice cuprinse în cadrul design-ului industrial, comercial etc.
Sursele și mijloacele educației estetice
Frumosul se găsește, în variate surse, printre care menționăm:
a) frumosul din procesul de învățământ cuprins în conținutul disciplinelor de
învățământ cum sunt: limba și literatura română și universală, desenul, istoria și geografia, unele
discipline tehnice etc., precum și în unele activități didactice cum ar fi: lucrările de atelier,
proiectele etc.
b)frumosul din natură: frumosul integrat munților, pădurilor, apelor, recoltelor,
parcurilor etc.
c)frumosul din mediul social: frumosul integrat îmbrăcămintei și încălțămintei,
frumosul din modă, frumosul din relațiile interumane și în comportarea civilizată, frumosul
stradal și din arhitectură, frumosul din mijloacele de transport, frumosul locuinței etc.
d)frumosul din arte: pictură, gravură, sculptură, muzică, dans, literatură, teatru, film,
din expoziții etc., aceasta având ponderea cea mai mare în educația estetică.
e)frumosul din activitățile extradidactice, cum sunt: cercurile de creație literar-
artistică și tehnico-științifică, serbările literar-artistice, serile de dans, serbările câmpenești,
expozițiile de creație ale tineretului etc.
f)frumosul din activitatea profesională din producția materială, din comerț etc., prezent prin
ceea ce denumim design, care îmbină utilul cu plăcutul, cu frumosul, precum și frumosul din
activitatea estetică extraprofesională, desfășurată ca hobby, poate da naștere unor creații estetice.
Condițiile educației estetice
Educația estetică necesită îndeplinirea unor cerințe (exigențe), printre care precizăm
următoarele: folosirea în educația estetică a celor mai valoroase creații estetice din cele mai
variate surse de frumos, care au fost omologate estetic și trecute în patrimoniul estetic;
prezentarea lor în cadrul educației estetice, în strânsă legătură cu mijloacele și modalitatea de
exprimare estetice – sunet, culoare, formă, stil, materiale etc., pentru asigurarea înțelegerii
semnificațiilor și valorilor creației estetice, a frumosului; realizarea educației estetice pe cât
posibil prin contactul nemijlocit cu creația estetică, cu valorile estetice, cu frumosul pentru a se
4

forma înțelegerea și trăirea estetică, simțul și gustul pentru frumos; crearea condițiilor și
asigurarea mijloacelor materiale și didactice pentru promovarea frumosului și dinamizarea
spiritului de creație estetică; în limita posibilităților materiale și finan¬ciare este binevenită
modernizarea mijloacelor de creație estetică, așa cum este creația estetică asistată de calculator;
dinamizarea responsabilității, a spiritului critic și de inițiativă creatoare la realizarea design-ului,
cu privire la ținuta vestimentară, la modă și comportare, ca și la activitatea social-utilă; realizarea
unei educații estetice de masă, care să formeze calitățile fiecărui membru al colectivității umane
în spiritul idealului estetic, al valorilor estetice generale, precum și a celor specifice epocii în
care trăim; educația estetică trebuie să evite produsele artistice inestetice, de prost gust, ceea ce
alcătuiesc „kitsch-ul" (chiciul); concomitent cu educația estetică să se dezvolte autoeducația
estetică.
Conținutul și modalitățile de realizare a educației estetice în
școală
Conținutul educației estetice este concretizat în ceea ce se înțelege prin cultură estetică. La
rândul ei, cultura estetică oferită în școală poate fi anlizată sub două ipostaze: cultura obiectivă și
cultura subiectivă. Prin cultură estetică obiectivă înțelegem un ansamblu de cunoștințe și
capacități estetice care urmează a fi transmise și formate în procesul instructiv-educativ din
școală și care sunt prevăzute în documentele școlare. În ipostaza sa subiectivă, cultura estetică ne
apare ,,ca rezultat spiritual produs în individ de asimilarea culturii obiective”. Acest rezultat
spiritual la care se ajunge ca urmare a procesului de valorificare se concretizează într-un
ansamblu de capacități estetice, aspirații, sentimente și convingeri estetice, toate subsumate și
integrate unui ideal estetic.
Rezultă din cele de mai sus că atitudinea estetică este rezultatul interiorizării culturii
estetice obiective, educația estetică având menirea de a mijloci acest proces. Cultura subiectivă
este cea care conferă un sens individual atitudinii estetice a omului față de realitate sau ceea ce se
înțelege prin ,,manifestarea estetică a personalității”.
Spunem că procesul de interiorizare și de formare a culturii estetice subiective este
rezultatul educației, nu, însă, în mod exclusiv, autoeducația și influențele mediului având
ponderea lor în acest proces.
Dintre modalitățile de realizare a educației estetice putem menționa următoarele:
•Educația estetică prin literatură . În predarea literaturii preocuparea profesorului trebuie
să se concentreze în direcția stimulării elevilor pentru a citi literatură: poezie, proză,
dramaturgie. Numai în acest fel vor putea simți și trăi acele emoții estetice pe care le
declanșează opera literară.
Ca forme de organizare și mijloace pe care profesorul le are la îndemână putem arăta:
Lecția de lectură și analiză literară;
Lecția de compunere;
Cercurile literare și dramatice;
Audițiile radiofonice;
Concursurile și serbările școlare;
Îndrumarea și controlul lecturii particulare a elevilor.
•Educația estetică prin muzică . Prin natura ei sonor-temporală, imaginea muzicală
contribuie la declanșarea unor emoții estetice, având o puternică forță expresivă. ,,Arta
muzicală dezvăluie lumea interioară a omului, cele mai subtile nuanțe ale vieții afective,
cele mai înalte idealuri, crezul dintotdeauna al omului în bine, frumos și adevăr”.
Educația pentru și prin arta muzicală înseamnă a-l face pe elev să treacă din ipostaza de
auditor în aceea de interpret și apoi în ceea de creator.
Dintre formele și mijloacele folosite în școală pentru realizarea educației muzicale
menționăm: lecția de muzică; ansamblul coral; audițiile muzicale; participarea organizată
la concerte; concursurile muzicale; formațiile muzicale; cercurile muzicale (de
interpretare și de creație)
5

•Educația estetică prin arte plastice. Limbajul artelor plastice bazat pe formă și culoare
incumbă valențe proprii în vederea declanșării trăirilor estetice. Linia, culoarea și forma
imprimă imaginii plastice un specific aparte.
Ca forme și mijloace de realizare a educației plastice în școală putem menționa: lecția
de desen; lecția de lucru manual (modelaj, cusături etc.); vizitarea muzeelor și
expozițiilor; cercurile de arte plastice.
•Educația estetică în cadrul orelor de dirigenție . O parte din orele de dirigenție sunt
destinate educației estetice. Este recomandabil ca în planificare lor să se asigure
continuitate și diversitate în ceea ce privește subiectele abordate și mijloacele folosite.
Pericolul care amenință aceste ore este transformarea lor în activități de instruire estetică,
de discuții teoretice despre viața și activitatea unor creatori, neglijându-se aspectul
formativ, de contemplare și receptare a operei de artă.
•Educația estetică prin mijloacele mass mediei . De obicei aceste mijloace acționează
independent de școală, convergent sau, uneori, chiar divergent cu obiectivele urmărite de
ea. Aici ne interesează doar ceea ce se poate realiza sub îndrumarea competentă a școlii,
în vederea realizării sarcinilor educației estetice. Este vorba de organizarea unor vizionări
de filme, expoziții, programe de televiziune, contemplarea albumelor cu reproduceri de
artă etc. Se impune, cu aceste prilejuri, pregătirea prealabilă a elevilor, precum și
comentarea ulterioară a celor contemplate, contracarând astfel eventuale consecințe
negative ale folosirii acestor mijloace, subliniate în literatura de specialitate.
Educația estetică în lumea contemporană
Educația estetică este o componentă de bază a formării vocaționale a personalității umane.
Rolul său se amplifică pe măsura dezvoltării științei și tehnicii. Se apreciază din acest punct de
vedere că prin educația estetică s-ar realiza o contrabalansare a efectelor tehnicizării asupra
dezvoltării spirituale a omului.
Dezvoltarea integral-vocațională presupune, așa după cum am precizat la momentul
potrivit, realizarea unei armonii psihologice și culturale între componentele sale. În consecință,
rolul educației estetice nu poate fi restrâns doar la acela de contractare a efectelor specializării,
funcțiile sale fiind mult mai largi, vizând fortificarea și amplificarea resurselor personalității
umane prin ecourile pe care le are asupra tuturor componentelor și straturilor personalității
umane. Cultivarea sensibilității prin intermediul educației estetice asigură premise favorabile
realizării idealului educațional.
Bibliografie:
6

1.Nicola, Ioan: “Tratat de pedagogie școlară”, Editura Aramis,
București, 2000.
2.Bontaș, Ioan: “Pedagogie Tratat”, Editura BIC ALL,
București, 2000.
3.Bârnăsescu, Ștefan; Văideanu, George: ,,Educație estetică”,
EDP, București, 1961.
4.Cristea Mircea: ,,Omul – ființă estetică” în ,,Revista de
Pedagogie” nr. 8/1990.
5.Mașek, V. E.: ,,Mărturia artei”, Editura Academiei, București,
1972.
6.www.didactic.ro
7