Statul de drept – conc ept real în fața istoricismului și [625278]

„Statul de drept” – conc ept real în fața istoricismului și
marxismului
– Recenzie a cărții „Lecția secolului trecut”, de Karl R. Popper –

Secolul XX poate fi definit drept unul fascinant, în care omenirea a evoluat mai mult ca
niciodată și a reușit să î nțeleagă modul în care o societate poate deveni eficientă, sau unul dureros,
în care au existat cele mai mari războaie ale lumii, discrepanțe acute între civilizațiile lumii și figuri
care s -au impregnat în memoria colectivă sub forma unor monștri ce au in fluențat negativ evoluția
politico -economică a lumii în care trăim. Cu siguranță, atunci când vine vorba de Karl R. Popper,
una dintre figurile marcante ale teoriei politice, t rebuie să -l privim ca un reper al analizei evoluției
acestui secol, fiind o pers onalitate care a parcurs cronologic toate etapele definitorii ale sale – de
la evenimentele premergătoare Primului Război Mondial la căderea comunismului în partea estică
a „cortinei de fier ”.
Astfel, dialogul său cu Giancarlo Bosetti în lucrarea „Lecția secolului trecut” atestă
întocmai încercarea filosofului de a identifica atât prioritățile socio -politice pe care societățile
dezvoltate ar trebui să le abordeze, cât și problemele esențiale ale ideologiei marxiste, ce a definit
în anumite proporții paradi gma în care s -au dezvoltat țările est -europene și cele care au făcut parte
din fosta Uniune Sovietică.
Interviul exhaustiv relevă, printr -o analiză raportată la experiențele științifice și personale
ce l-au determinat pe filosof să aprofundeze critica mar xismului și istoricismului, o serie de
principii pe care Popper a încercat să le translateze în studiul științei politice pentru a clarifica
modul în care analizăm concepte precum libertatea, responsabilitatea sau „societatea liberă”,
pornind de la o serie de greșeli apărută atât în ideologia marxistă, cât și în aplicarea ei de către
forțele ce au condus evoluția comunismului în societatea europeană.
Prima teză pe care Karl Popper o expune în dialogul propus este și una definitorie criticii
sale asupra ma rxismului și istoricismului deopotrivă, argumentând modul în care trebuie să ne
raportăm la istorie atunci când o societate își dorește să ia o decizie privitoare la viitorul ei. Karl
Marx fundamenta în studiul său premisa conform căreia există o evoluție naturală a omenirii ce ne

obligă să apelăm la comunism drept regim politic care să guverneze. Problema lui Popper cu
această teorie se remarcă din următoarea afirmație: „ Momentul prezent este cel în care istoria ia
sfârșit, iar noi nu suntem deloc în stare să scrutăm viitorul în ideea că l -am p utea prevedea urmărind
curentul”; astfel, se observă că filosoful se împotrivește istoriei drept reper prin care să judecăm
decizii de viitor pentru că scopul ei nu este de formare a viitorului, ci de formare a mental ității cu
care noi trebuie să îl abordăm. Exemplele sunt virtual nelimitate, acesta demonstrând inclusiv cum,
contrar credinței lui Marx conform căreia „mașinile devin din ce în ce mai mari”, tendința a fost
de a efic ientiza produsele tehnologice prin a le micșora, oferindu -le un uz valabil tuturor. Istoria
nu trebuie să stabilească evoluția pentru că numai așa se poate crea predispoziția folosirii
conștiinței istorice nu doar pentru a maximiza puterea celor ce o au, c i și pentru a legitima factorul
arbitrar în conducerea abuzivă a statelor – dovada o reprezintă modul în care forțele comuniste
justifica u deciziile pe care le lua u pentru a -și menține puterea, ele nefiind altceva decât alegeri
naturale pe care trebuie să le facem pentru a deservi scopului impus de istorie.
A doua teză centrală a filosofiei pe care Karl Popper a impreg nat-o lucrărilor sale
corespunde atât criticii marxismului, cât și a modului deficitar în care ideologia a fost aplicat ă.
Astfel, filosoful remarcă problema esențială a modului în care Marx a dezvoltat principiul
dictaturii proletariatului, stabilind ca țel de atins dispariția capitalismului care nu are nicio șansă
de refacere și trebuie în mod imediat distrus. Dincolo de eroarea faptică dată de felul în care
societățile capitaliste au reușit, în anumite proporții, să rezolve contextul claselor sociale
dezavanta jate prin dezvoltarea industrială și economică survenită în mod organic, problema lui
Popper cu această premisă atinge un principiu definitoriu al propriei filosofii: faptul că Marx căuta
o cauză a problemelor pe care să o transforme într -un dușman principa l a cărui existență necesită
schimbare totală mai degrabă decât să găsească metode de colaborare sau refacere a situației
actuale.
Filosoful argumenta, deci, că greșeala lui Marx a setat un precedent periculos, ce p ermitea
violența și abuzul din partea puterilor capabile să o facă. Chiar dacă Marx se împotrivea
conceptului de „marxism vulgar”, în care nu oamenii trebuie blamați, c i sistemul, crearea unei
teorii de antagonizare a sistemului capitalist a oferit partidelor comuniste posibilitatea de a -și
justifica acțiunile abuzive asupra celor ce se împotriveau sistemului și oportunitatea de a -și contura
propaganda prin a pune la zid întocmai „dușmanii regimului”. Crearea falsei alegeri între proletari

și capitaliști a născut vio lență care, așa cum Popper afirmă , este c eea ce îngrădește orice fel de
autonomie pe care o persoană o poate avea în societatea în care trăiește. Din această problemă
derivă o altă deviză fundamentală din scrierile filosofului: egalitatea este importa ntă atâta timp cât
libertatea există în parametri normali și funcționali, folosindu -se de eșecul comunismului pentru a
demonstra de ce egalitatea nu poat e fi prioritizată în defavoarea oricărui alt
Finalmente, ideologia pe care Popper o conturează dincolo de critica marxismului și
istoricismului se focalizează asupra modului în care definim „statul de drept”, folosindu -se de două
mari principii pentru a înțelege cum fun cționează, de fapt, acest concept .
În primul rând, pentru a atinge posibilitatea unei piețe l ibere și desăvârșirea statului de
drept, este esențial să se fundamenteze o bază juridică prin care acesta să acționeze. Filosoful
argumentează, deci , că un stat nu poate funcționa fără a avea reglementări precise privitoare la
elementele care îl compun, blamându -l pe Gorbaciov, de exemplu, pentru că a instituit bursa de
valori în Moscova înainte de a vedea dacă exis tă o funcționalitate a acesteia în absența unui stat de
drept.
Mai important ă, însă, devine definirea libertății în acest tip de stat. Cu siguranță, Popper
este adeptul acesteia , susținând că oamenii trebuie să aibă o autonomie decizională individuală în
societatea în care trăiesc, însă acesta își clarifică poziția prin a stabili, aparent paradoxal, „limitele”
libertății. Astfel, acesta se împotrivește libertății absolute și aduce în discuție un principiu esențial
al democrațiilor funcționale: libertatea unui individ trebuie să fie asigurată atâta timp cât nu încalcă
libertatea altuia. Cu alte cuvinte, aici reușește să concretizeze viziunea pe care o are asupra
existenței violenței, argumentând că o libertate absolută nu face altceva decât să creeze un haos în
care „fiecare face ce vrea”, acest fenomen fiind greșit pentru că siguranța este vitală pentru
funcționalitatea unei democrații. Această viziune capătă, desigur, tente controversate atunci când
Popper ajunge să susțină cenzura asupra televiziunii (cu scopul de a feri cop iii, pe care -i privește
drept categorie dezavantajată din punct de vedere decizional, de violență ), însă limita pe care
filosoful o stabilește rămâne responsabilitatea – indivizii trebuie să fie conștienți că alegerile pe
care le fac, deși libere, nu tre buie să afecteze puterea altora de a lua propriile decizii.
Concluzionând, interviul luat de Bosetti celebrului filosof Karl R. Popper este fundamental
pentru a înțelege, printr -o perspectivă informală, viziunea acestuia asupra evoluției socio –
economico -politice a societății globale. Acesta nu discreditează scopul pe care Karl Marx îl are,

susținând intenția acestuia de a exista o metodă prin care să ofer im pârghii de ajutor categoriilor
sociale dezavantajate din punctul de vedere al posibilităților pe care le au, însă contrazice în mod
radical modul în care ideologia marxistă propune o rezolvare. Mai mult decât atât, felul în care
Popper pune în balanță e galitatea și libertatea este unul captivant, argumentând cum libertatea este
cea care trebuie prioritizată pentru a asigura funcționalitatea societății. Deși viziunile lui asupra
cenzurii televiziunilor și istoricismului îmi oferă incertitudine , sunt în asentimentul viziunii
acestuia și consider că ideologia lui Popper este vitală pentru a înțelege modul în care marxismul
teoretic și comunismul aplicat au fost mereu destinate eșecului , dar și cum conceptul de „s tat de
drept” rămâne singurul care asigură un cadru legal reglementat pentru a asigura bunăstarea socială
și autonomia decizională a membrilor unei societăți, aceste a fiind lecțiile pe care secolul trecut le –
a oferit din perspectiva unui filosof ce a marcat teoria și știința politică contemporană.