SPECIALIZAREA MEDICINĂ GENERALĂ CATEDRA DE PSIHONEUROȘTIINȚE ȘI RECUPERARE MEDICALĂ TRATAMENTUL RECUPERATOR ÎN SPONDILARTROZA CERVICALĂ COORDONATOR:… [625143]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
SPECIALIZAREA MEDICINĂ GENERALĂ
CATEDRA DE PSIHONEUROȘTIINȚE ȘI RECUPERARE
MEDICALĂ

TRATAMENTUL RECUPERATOR
ÎN SPONDILARTROZA CERVICALĂ

COORDONATOR:
ȘEF LUCRĂRI
DOCTOR LUCIA V ICAȘ

ORADEA
2017 ABSOLVENT: [anonimizat] 1
CAPITOLUL I 2
I.1. Noțiuni d e anatomie osteo -mio-articulară 2
I.2. Discurile intervertebrale – anatomie, structură histologică și biochimic 4
I.3. Raporturil e coloanei vertebrale cervicale 5
I.4. Biomecanica 6
I.4.1 Statica 6
I.4.2. Biodinamica 6
I.4.3. Studiul mișcărilor 7
CAPITOLUL II 8
II.1. Definiție. Nomenclatură. Incidență. 8
II.2. Etiopatogenie 8
II.3. Morfopatologie 10
CAPITOLUL III 13
III.1. Manifestăr ile clinice 13
III.1.1. Anamneza 13
III.1.2. Examenul obiectiv : 13
III.1.3. Forme clinice 14
III.2. Examinări paraclinice 18
III.3. Diagnosticul pozitiv și diferențial 21
III.4. Evoluție și prognostic 22
CAPITOLUL IV 24
IV.1. Profilaxia 24
IV.2. Tratamentul curativ 24
IV.2.1. Măsuri terapeutice generale 25
IV.2.2. Tratamentul medicamentos 25
IV.2.3. Tratamentul chirurgical 27
IV.2.4. Balneofiziokinetoterapia 28
BIBLIOGRAFIE 86

1
INTRODUCERE

Motivația alegerii temei
Afecțiunile degenerative ale coloanei cervicale reprezintă o patologie complexă prin
polimorfismul simptomatic, frecvența ridicată și prin limitarea capacității funcționale pe care
o determină la nivelul întregului organism.
Patolo gia cervicală a adultului este o importantă problemă de sănătate în țările
industrializate, având în vedere faptul că durerea cervicală afectează aproximative 25% din
populația adultă în decursul unui an. Este al doilea simptom, după durerea lombară, pentr u
care pacienții solicită consultație.
Costul social important al acestor afecțiuni determină aplicarea unui management
clinico -paraclinic adecvat care să stabilească un diagnostic cât mai precoce și cât mai exact.
De asemenea, soluționarea eficientă a tut uror modificărilor apărute necesită o
terapeutică integrativă la care își dau concursul mai multe specialități: imagistică, medicina
internă, reumatologie neurologie, balneo -fizio-terapie, recuperarea medicală, ortopedie,
neurochirurgie etc.
Recuperarea me dicală constituie o metodă eficace pentru tratarea și reintegrarea
socială a individului afectat d e această patologie. Cel mai fidel parametru al valorii
programului de recuperar este cel care măsoară gradul de realizare motorie, funcțională ș i
calitatea vieții pacientului, deci mai multe zile de viața dar pe care s ă le trăiască î n condiții câ t
mai aproape de normal. Calitatea vieții acoperă toate aspectele comune, incluzând starea de
sănătate , contactul cu mediul înconjurător , aspectele financiare si drept urile ființei umane.
Componenta calității vieții care se refer ă strict la starea de sănătate implica o subdiviziune
care însumează starea de bine fizic ă, emoțională ș i social.
Având în vedere cele de mai sus am considerat important studiul tratamentului
complex de recuperare medicală în afecțiunile degenerative ale coloanei , cu evidențierea
beneficiilor pe care acest tratament , cu măsurile medicamentoase, fizio -kineto -terapeutice și
balneare incluse, l -a avut asupra pacienților pe care i -am urmărit în cadru l studiului clinic.

2
CAPITOLUL I
I.1. Noțiuni de anatomie osteo -mio-articulară
Vertebrele
În cadrul coloanei vertebrale cervicale se găsesc 7 vertebre. [1] O specializare
deosebit ă suferă primele două vertebre, cele trei vertebre mijlocii au caractere regi onale
specifice și ultimele două prezintă caractere speciale [2].
Prima vertebră cervicală – atlasul – este alcătuită din 2 mase laterale unite între ele
printr -un arc anterior și un arc po sterior care delimitează orificiu l vertebral. Pe fața superioară
a maselor laterale se găsește câte o cavitate glenoidă pentru articularea cu condilii occipitali.
A doua vertebră cervicală – axisul – este caracterizată prin apofiza odontoidă situată pe fața
superioară. Apofiza odontoidă este un pivot cu o înălțime medie de 15-18 mm, proiectat în
sus și anterior și care se arti culează cu atlasul [3].
Vertebrele cervicale tipice au corpul mic , alungit transversal, iar apofizele spinoase
situate pe arcul vertebral sunt scurte, oblice și cu vârful bifid. Apofizele transverse pre zintă la
baza lor un orificiu pentru artera și vena vertebrală, iar la vârf sun t împărțite în 2 tuberculi.
Vertebrele cervicale prezintă în mod specific și câte un rebord situat de fiecare parte a
platoului vertebral superior prin care se articulează cu o fațetă a corpului vertebral
supra iacent. Este așa numitul uncus [4].
A șasea vertebră cervicală prezintă tuberculul anterior al procesului transvers mai
proeminent și a șaptea are o apofiză spinoasă foarte lungă, fapt pentru care se numește
vertebră proemin entă. Reprezintă un important reper în anatomia topografică.
Articulațiile intrinseci ale coloanei vertebrale cervicale
Vertebrele cervicale se articulează prin corpuri și procese articulare [4].
A) Articulațiile corpilor vertebrali (intersomatice)
-Suprafețel e articulare sunt reprezentate de fațete superioare și inferioare ale corpilor
vertebrali, tapetate de o lamă cartilaginoasă de 1 -1,5 mm grosime și cu o formă ușor excavată ,

[1]R. Cârmaciu, C. Ciornei, C. Th. Niculescu, C. Niță, Carmen Salavăstru, B. Voiculescu, Anatomia și
fiziologia omului , Compendiu, Ed. Corint, București, 2009.
[2]Pasat I., Anatomia capului și gâtului , vol. I, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1995.
[3]Albu I., Radu G., Anatomie topografică , Ed. All, București, 1994.
[4]V. Papilian, Anatomia omului , vol. I, Ed. a XI -a, Ed. All, 2003.

3
astfel încât două suprafețe adiacente delimitează între ele un spațiu eliptic ce a dăpos tește
discul intervertebral (plă cile terminale) [5].
-Mijloacele de unire sunt realizate de către discurile intervertebrale și aparatul
ligamentar al coloanei vertebrale [4]. Discul intervertebral face subiectul unui capitol aparte.
Aparatul ligamen tar: vertebrele sunt conectat e și susținut e printr -o rețea complexă
de ligamente, cele mai importante fiind ligamentul longitudinal anterior și ligamentul
longitudinal posterior care se extind de la occiput la sacrum [6].
B) Articulațiile apofizelor articul are
-Suprafețele articulare sunt reprezentate de apofizele articulare acoperite cu un strat
subțire de cartilaj hialin.
-Mijloacele de unire sunt reprezentate de ligamentele galbene care închid în zona
posterioară canalul rahidi an,[7] și de ligamentul sup raspinos , care unește apofizele spinoase
pe to ată lungimea coloanei , și care prezintă un maximum de dezvoltare în regiunea cervicală
unde ia numele de ligament nuchal [4].
Un aspect particular îl prezintă articulațiile cranio -vertebrale și anume:
-articula ția atlanto -axoidiană : suprafețele articulare sunt ușor convexe în porțiunea
centrală ceea ce are o importanță deosebită în mișcarea articulară, iar dintre mijloacele de
unire ligamentul transvers ce cuprinde apofiza odontoidă este cea mai importantă struc tură de
stabilizare pentru această articulație .
-articulația occipito -atlantoidiană: atlasul este articulat cu occipitalul prin două
articulații condiliene și prin două membrane atlanto -occipitale ca mijloace de unire [4].
La nivelul acestor articulații nu există discuri intervertebrale [8].
Aparatul muscular interesat în acțiunile care au loc la nivelul coloanei cervicale este
reprezentat de:
A) Mușchii gâtului: mușchiul sternocleidomastoidian, mușchii scaleni șimușchii
flexori ai capului ;
B) Mușchii trunchi ului: mușchiul trapez cu o acțiune complexă , mușchiul splenius cu
cele două porțiuni – spleniul capului și spleniul gâtului, mușchiul longissimus, mușchiul

[5] M. Marcu Lăpădat, Anatomia omului , Ed. Universității, București , 2005.
[6]Petru Bordei, Dan Ulmeanu, Artrologie , Ed. University Press, 2001.
[7]Marcel Costache, Anatomia omului , vol. IV, V, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2005.
[8]Roxana Maria Albu, V. Bistriceanu, Mioara Mincu, Anatomia și fiziologia omului, Ed. Universul,
București, 2001.

4
spinal , mușchiul semispinal cervical , mușchii interspinoși cervicali , mușchii intertransversari
(mai dezvoltați în regiunea cervical ă) și mușchii suboccipitali ( în număr de 6 sunt situați în
partea cea mai profundă a cefei [9]).
I.2. Discurile intervertebrale – anatomie, structură histologică și biochimic
Discurile intervertebrale sunt formațiuni fibroca rtilaginoase , avasculare și aneurale la
adult , ce prezintă două componente: una centrală – nucleul pulpos și alta periferică – inelul
fibros.
Nucleul pulpos are forma unei lentile biconvexe. Este alcătuit din punct de vedere
histologic dintr -un țesut fibros , lax, reprezentat de fibre multidirecționale de colagen ,care se
prelungesc în lama cartilaginoasă a platourilor vertebrale , și din celule fibroblastice
asemănătoare co ndrocitelor, toate înglobate într -o matrice cu aspect de gel [10]. Din punct de
vedere bi ochimic colagenul din compoziția nucleului pulpos este reprezentat mai ales de
colagen tip II, iar m atricea este foarte bogată în apă (88% din volumul nucleului) și este
formată din complexe mucopolizaharidice -proteoglicani sulfatați și bogați în leucină [11],
substanțe ce conferă nucleului pulpos elasticitate [12]. Starea optimă de hidratare a nucleului
pulpos , asigurată prin grupă rile hidroxil ale proteoglicanilor , este esențială pentru integritatea
sa funcțională [13].
Nucleul pu lpos transmite centrifug, egal, forțele aplicate coloanei , către toate regiunile
corpului vertebral și către lamelele inelului fibros. Acționează deci ca un amortizor [14].
Inelul fibros – partea periferică rezistentă a discului – e situat între lama cartilaginoasă
de la nivelul platouri lor vertebrale, marginea osoasă a acestora și ligamentele comune
vertebrale. Din punct de vedere histologic inelul e format din condrocite în număr mic ce dau
naștere fibrelor de colagen și dintr -o substanță fundamentală gelatinoasă [10]. Din punct de
veder e biochimic inelul conține mai ales colagen de tip I în cantitate de trei ori mai mare față

[9] Drosescu Paula, Anatomia aparatului locomotor , Ed. Pim, Iași, 2005.
[10] Maria Crișan, Mariana Mărginean, Carmen Mihaela Milur, Alina Șovrea, Histologie generală ,
Ed. Medicală Universitară, „Iuliu Hațieganu”, Cluj -Napoca, 2006.
[11] Elena Popa Cristea, Dinu V., Aurora Popescu, Truția Eugen, Biochimie medicală , Editura
Medicală, București, 2000.
[12] P.A. Young, Ph., M. Young, Neuroanatomie generală și clinică , Ed. Medicală Callisto, 2000
[13] Horațiu D. Boloșiu, Boala degenerativă a coloane i vertebrale , Casa Cărții de Știință Cluj –
Napoca, 2015.
[14] Antohe S., Petrovan I., Neuroanatomie clinică , Ed. Edit -Dan, Iași, 1999.

5
de nucleu. Substanța fundamentală este constitui tă din mucopolizaharide acide, polizaharide
neutre [11] și apă în proporție de 78%.
În ceea ce privește arhitectura i nelului fibros , de remarcat este faptul că fibrele de
colagen se grupează în lamele concentrice care se continuă la periferie cu fibrele colagene ale
platourilor vertebrale (fibrele Sharpey) , iar în porțiunea centrală se sudează cu nucleul
pulpos [14]. Au u n traiect oblic de la un corp vertebral la altu l și se încrucișează între ele [15].
Inelul fibros asigură presiunea intradiscală și menține ferm corpurile vertebrale în
contact împotriva forțelor antagoniste care se exercită asupra lor.
Prin ambele structuri ce le compun discurile intervertebrale, mediază orice mișcare
executată prin articulațiile vertebrale [12].
I.3. Raporturile coloanei vertebrale cervicale
Suprapunerea orificiilor vertebrale (delimitate de corpurile vertebrale – anterior și
arcurile verteb rale – posterior) realizează canalul rahidian închis din toate părțile pentru a
proteja măduva spinării . Are raporturi cu aceasta prin intermediul meningelor spinale și a
spațiului peridural. Cea mai largă porțiune a canalului rahidian o întâlnim de la C1 la C3 unde
diametrul sagital variază de la 16 la 30 mm. Acest diametru se îngustează progresiv de la C4
la C7 unde ajunge la 14 -23 mm. La acest nivel măduva spinării ocupă în mod normal 40%
din diametrul canalu lui medular la un adult sănătos, [16] ceea ce permite în general evitarea
compresiunilor medulare.
Suprapunerea incizurilor și a pediculilor vertebrali creează un orificiu de fiecare parte
a coloanei, așa numitele găuri de conjugare care permit pătrunderea vaselor vertebrale și
ieșirea rădăcinilor nerv oase co nstituente ale nervilor spinali și care, în mod normal , au un
diametru mediu de 5 mm. Rădăcinile nervoase care pornesc de la nivelul coloanei vertebrale
cervicale se grupează în 2 plexuri nervoase:
– plexul cervical format din ramurile anterioare al e primelor 4 rădăcini cervicale și
– plexul brahial cu originea în ultimele 4 rădăcini anterioare de la C5 la C8 și T1 [17].

[15] Junqueira, Histologie, tratat și atlas , Ed. Medicală Callisto, 2008.
[16]Gray H., Osteology in Gross CM , Editor Gray ’s anathomy, 29th edition, Philadelphia, 2001.
[17] Mariana Lidia Cevei, Principii obiective și metode în recuperarea medicală a afecțiunilor
neurologice , vol. II, Ed. Universității Oradea, 2013.

6
I.4. Biomecanica
Coloana cervicală formează axul gâtului, suportă greutatea extremității cefalice și
asigură atât o mare stabilitat e, cât și o remarcabilă mobilitate la nivelul acestui segment al
corpului [14].
I.4.1Statica
Pentru echilibrul static al c oloanei vertebrale este necesară integritatea anatomică și
funcțională a tuturor structurilor componente ale acesteia.
Discurile stau s ub presiune în timp ce ligamentele sunt în tensiune. Între aceste două
elemente se stabilește o anumită stare de echilibru denumită de Stendler „echilibru intrinsec”
care se poate exprima prin următoarea formulă18:

Echilibrul extrinsec este asigurat în pr incipal de corsetul muscular .[14]
I.4.2. Biodinamica
La nivelul coloanei cervicale sunt posibile toate mișcările: flexie, extensie, înclinare laterală și
circumducție (rezultată din executarea alternativă a mișcărilor precedente).
Fiecare articulație inter vertebrală are mișcările ei proprii și mobilitatea coloanei
vertebrale, în întregime este rezultanta acestor mișcări parțiale. [19] Mișcările au loc simultan
în coloana anterioară a articulațiilor discovertebrale și în coloana posterioară a articulațiilor
interapofizare alcătuind așa -numitu l segment mobil al lui Junghans, [20] format din două
vertebre vecine, discul intervertebral, totalitatea ligamentelor și mușchilor ce corespund
acestor vertebre precum și elementele vasculoneurale ale acestui segment de colo ană. Marea
mobilitate a coloanei cervicale se explică prin direcția proceselor articulare ale apofizelor
spinoase care sunt înclinate la 45˚. Dimpotrivă, procesele transverse bine dezvoltate limitează
mișcările de înclinație laterală [21].

[18] Elena Luminița Sidenco, Bilanțul muscular și articular , Ed. APP, București, 2000.
[19]Sbenghe T., Kinesiologie, Știința mișcării , Ed. Medicală, București, 2002.
[20]Drăgoi Gh. S., Anatomia generală a sistemelor corpului omenesc , vol. I, Ed. Universitară,
Craiova, 2002.
[21] Rinderu E.T., Rosulescu E, Rusu, Anatomia o mului , vol. I, Ed. Scorillo, Craiova, 2001.

7
Dintre structuril e ligamentare , ligamen tele galbene permit flexia [14], ligamentul
longitudinal anterior acționează pentru a rezista extensiei și rotației, iar cel posterior
acționează pentru a rezista flexiei la fel ca și ligamentele supraspinoase .
Mușchii regi unii cervica le contri buie ș i ei la realizarea mobilităț ii capului, a
segmentului cranio -cervical și a articulaț iei scapulo -humerale . În general, contracția simetrică
generează flexia sau extensia , iar cea asimetrică înclinările laterale și rotaț iile[14].
I.4.3. Studiu l mișcăr ilor
Se face apreciind amplitudinea lor: amplitudinea totală între 2 mișcări extreme sau
amplitudinea unei mișcări față de poziția de bază. Se apreciază atât mișcarea activă, cât și cea
pasivă, precum și mișcarea globală, stabilindu -se astfel bil anțul articular și muscular
analitic [18] în cadrul diagnosticului funcțional al pacientului . În studiul mișcărilor se
utilizează mai multe metode, (examinări radiologice, goniometrice, clinice), scale de evaluare
și indici. Amplitudinile medii normale la n ivelul segmentului cervical sunt:
– Flexia: 70˚ – măsurate cu goniometrul. La individul sănătos mentonul atinge sternul
fără ca pacientul să deschidă gura, deci indicele menton -stern este zero [19].
– Extensia: 60˚ (măsurată cu goniometrul); indicele menton -stern trebuie să fie de 9 –
10 cm în ortostatism privind orizontul. În hiperextensie se ajunge la 19 -21 cm, iar
protuberanța occipitală atinge vertebra C7.
– Înclinația laterală: se face în proporție de 40 -45˚ (apreciat cu goniometrul). Se mai
poate aprecia ș i prin indicele trago -acromial care are în mod normal valoarea cuprinsă între 4 –
6 cm.
– Rotația: măsoară c u goniometrul 75˚ . Mentonul trebuie să depășească joncțiunea
treimii mijlocii cu treimea externă a claviculei astfel încât indicele menton -acromion să fie
cuprins între 8 și 12 cm [18].
Biomecanica articulației suboccipitale
În articulația atlantoaxoidiană se poate realiza numai mișcarea de rotație a capului, dar
într-o proporție de 40 -50% din rotația axială cervicală totală demonstrată clinic prin 40˚ d e
rotație pe ambele părți (stânga, dreapta).
Articulația occipitoatlantoidiană permite 10 grade de flexie 25 de grade de extensie și
mișcarea de înclinare laterală a capului, dar nu permite mișcări de rotație.

8
CAPITOLUL II

II.1. Definiție. Nomenclatură. Incidență.
Afecțiunile degenerative ale coloanei vertebrale sunt determinate de alterarea
structurală non -traumatică și non-inflamatoare a ansamblului de articulații rahidiene[13]. Se
definesc ca artropatii cronice dureroase și deformante caracterizate pr in alterări distructive ale
cartilajului articular și leziuni hipertrofice ale țesutului osos subiacent [22]. Pot fi denumite cu
termenul de spondilartroză, termen care sugerează că este vorba despre o afectare a coloanei
vertebrale (în limba greacă spondylo s= vertebră). Spondilartroza cervicală poate surveni izolat
sau în cadrul unei poliartroze.
Referitor la incidența afecțiunii, substratul lezional este aproape omniprezent la vârste
înaintate, dar nu se exprimă clinic decât ocazional și la anumite persoane. Afecțiunile
degenerative articulare (artroza) reprezintă cea mai comună formă de suferință reumatică și
afectează mai mult de 9,6% dintre bărbații și mai mult de 18% dintre femeile cu vârsta peste
60 de ani [23] (raport2/1 în favoarea femeilor) . Incidența c rește odată cu vârsta fiind maxima
între 55 -75 de ani.
II.2. Etiopatogenie
A. Etiologie
Spondilartroza este considerată a fi o afecțiune cu etiologie multifactorială care se
suprapune cu etiologia bolii artrozice în general.
Din punct de vedere etiologic spondilartroza se clasifică într -o formă primară sau
idiopatică , atunci când cauza bolii nu se poate identifica , și într -o formă secundară , cu
etiologie cunoscută.
Principalii factori etiologici incriminați sunt: factori genetici (care pot determina o
fragilitate discal ă constituțională prin existenta unor modificări biochimice a le cartilajului –
proteoglicani cu structura alterată sau enzime degradative în exces), boli metabolice (diabet
zaharat, obezitate, gută), anomalii de statică și mecanică articulară, suferințe inflamatorii
articulare, factori hormonali ( menopauză , deficit de vitamina D), vârsta care ar acționa prin
îmbătrânirea țesutului conjunctiv și mai ales stresul mecanic (suprasolicitări articulare

[22] Ruxandra Ionescu, E. D. Popescu, Compendiu de reumatologie , Ed. Tehnică, București, 2002.
[23]Ileana Monica Borda, Viorela Ciorte, Laszlo Irsay, Rodica Mugur, Recuperarea pacienților cu
patologie reumatologic ă, Ed. Argonaut, Cluj -Napoca, 2015.

9
repetate prin munci grele, trepidații, microtrau matisme , poziții vicioase ). Sedentarismul
contribuie și el la instalarea degenerescentei articulare prin diminuarea activității musculaturii
axiale ș i prin lipsa de adaptare în mod adecvat la solicită rile care survin asupra coloanei.
Deși mai persistă păre rea că artrozele sunt o manifestare a procesului de îmbătrânire
articulară, studii recente diferențiază procesul artrozic de cel senescent, ultimul fiind
caracterizat prin absența fenomenelor regenerative și a dezechilibrului articular (modificări
obligato rii în artroze). Cele două fenomene evoluează în general intricat și nu totdeauna pot fi
diferențiate [13].
B. Patogenie
În mod normal cartilajul articular este supus unui proces lent, dar continuu de
remodelare internă, proces care este rezultatul activită ții celulelor condrocitare și a celulelor
sinoviale [22]. În boala artrozică, comportamentul condrocitelor se modifică în sensul că unele
condrocite vor elibera în mediu enzime litice care sunt responsabile de scindarea
macromoleculelor de mucopolizaharide și consecutiv de scăderea hidr atării la nivelul
nucleului pulpos [24]. Dintre aceste enzime cele mai active sunt: catepsina D și fosfataza acidă
provenită de la nivelul lizozomilor condrocitari, plus hialuronidaza, proteaze, sulfataze,
polizaharidaze etc. Ca răspuns la secreția acestor enzime , inițial are loc o sinteză crescută de
proteoglicani (compensator) cu hipertrofierea cartilajului apoi o scădere bruscă datorită
prăbușirii numărului de condrocite vii și active [25]. Scăderea elasticității nucleului pulpo s
face ca presiunile distribuite acestuia să fie apoi transmise aberant inelului fibros și
structurilor vecine determinând solicitarea lor neuniformă [22].
Plăcile terminale suferă devreme în cursul procesului de discartroză, mecanismele
lezionale fiind: a ) biochimice –reacția inflamatorie generată de mediatorii eliberați din nucleul
pulpos și b) mecanice – fragilizarea lor prin microfracturi ca urmare a impactului cu un nucleu
pulpos rigidizat. Cartilajul fuzionează cu suportul său osos și suferă împreună un proces de
scleroză [13]. În etapa următoare la acest nivel apar osteofitele ( producții marginale de os) ca
urmare a proliferării vaselor de sânge în zonele cartilajului degenerat.
De asemenea are loc o schimbare a raporturilor la nivelul tipurilor de col agen secretat
atât în nucleul pulpos câ t și la nivelul inelului fibros: tipul II de colagen (normal) este produs

[24] Arseni C., Popoviciu L., Semiologie neurologică , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2000.
[25] J. Kiss, Fiziokinetoterapie și recuperare medicală , Ed. Medicală, București, 2007.

10
în cantități mai reduse, iar tipul I , cu elasticitate și rezistență mecanică inferioară , este fabricat
excedentar. Rețeaua de colagen devine ma i laxă, fenomen la care contribuie și orientarea
anormală a fibrelor inelare. În aceste condiții stresul mecanic determină mult mai ușor
fragmentări ale fibrelor de colagen.
II.3. Morfopatologie
Microscopic , în discurile alterate, la nivelul nucleului pulp os celulele se grupează și
manifestă aspecte de metaplazie cartilaginoasă . Inițial se remarcă hipercelularitate pentru ca
în timp să se instaleze hipocelularitatea [22]. Deteriorarea inelului fibros debutează prin
apariția în grosimea lui de mici focare de hialinizare amorfe care, cu timpul, devin numeroase
și confluează. Ulterior la nivelul acestor focare de hialinizare apar mici fisuri care se
adâncesc și se lărgesc cu ocazia unui efort exagerat. Fibrele de colagen devin
multidirecționale, diametrul lor scade iar a spectul lor devine aspru și rugos.
Macroscopic sunt afectate toate componentele morfologice ale discul ui intervertebral,
dar pentru început fără deplasarea lor în afara spațiului intervertebral. Ulterior aceste
componente pot suferi chiar fenom ene de fragmentare constituindu -se în așa numitul material
discal , care poate migra prin rupturile inelare.
Rupturile inelului fibros sunt de trei tipuri: radiare (translamelare), concentrice
(interlamelare) și periferice [26].
Pentru stadializarea și defini rea gradului de deplasare a materialului discal este foarte
important termenul de spațiu discal care se referă la zona delimitată cranial și caudal de
plăcile terminale, ia r la periferie de perpendiculara coborâtă tangent la apofizele
vertebrale [13]. Atun ci când materialul discal depășește cu mai puțin de 3 mm spațiul discal și
se extinde pe mai mult de jumătate din circumferința discului se vorbește despre bombarea
discală . Bombarea nu este acceptată ca o formă de hernie propriu zisă.
Hernia discală defin ește deplasarea materialului discal în afară spațiului discal pe mai
puțin de 50% din circumferința discului. În conformitate cu North American Spine Society și
American Society of Spine Radiology, herniile discale sunt descrise după criterii morfologice
și după raporturile lor cu structurile regionale. Astfel herniile care se realizează pe mai puțin
de 25% din circumferința discală sunt denumite focale spre deosebire de cele care ocupă 25 –
50% care sunt denumite largi. După formă sunt descrise două tipuri d e hernie discală:

[26] Dinu M. Antonescu, Patologia aparatului locomotor , vol. II, Ed. Medicală, București, 2010.

11
– protruzia: este situația în care diametrul bazal al formațiunii este mai mare decât
distanța de la punctul său extrem la periferia spațiului discal.
– extruzia: este hernia discală a cărei bază este mai îngustă decât distanța de la vârf ul
ei la periferia spațiului discal. Baza îngustă „pediculată” a extruziei permite deplasarea
mater ialului herniat – hernie migrată .Atunci când continuitatea fragmentului migrat cu
materialul intradiscal se întrerupe vorbim despre hernie sechestrată [13]. În funcție de relația
cu ligamentul longitudinal posterior herniile discale pot fi subligamentare ( migrate și
sechestrate ) sau transligamentare (exteriorizată sau liberă când p ediculul se rupe și hernia se
detașează complet) [27]. Mai rar, deplasarea mater ialului discal se produce median spre
posterior, situație în care poate atinge măduva spinării și ca urmare se poate instala sindromul
de compresiune medulară [28]. Cele mai frecvente sunt herniile posterolaterale , când
materialul herniar se orientează însp re găurile de conjugare, atingând rădăcinile nervului
rahidian.
La toate acestea se mai poate adăuga și așa numita hernie intrasomatică (nodulii
Schmorl) realizată prin pătrunderea țesutului nuclear în spongioasa corpilor vertebrali prin
intermediu l erozi unilor plăcii terminale [27].
Conținutul herniei este și el variabil. Materialul herniar poate fi „moale” , format din
nucleul pulpos , ceea ce se întâmplă de obicei sub vârsta de 45 de ani sau „dur” , compus din
fragmente discale calcificate , după 45 de ani.
Discartroza apare în principal la nivelul inferior al coloanei cervicale și anume la
nivelul vertebrelor C 5-C6 și C6-C7.
Este imposibil a se considera discul degenerat ca entitate izolată în ca drul
spondilartrozei. În această afecțiune este înglobat și răsunetul osos producându -se modificări
ale corpilor vertebrali prin următoarele fenomene:
a) osteoscleroza platourilor vertebrale ;
b) osteofitoza reacțională, mai puțin exprimat ă la nivel cervical față de celelalte
segmente ale coloanei vert ebrale.

[27] Mihai Nicolescu, Semiologie ortopedică , Ed. Universitară C. Davila, București, 2003.
[28]Antohe S., Petrovan I., Neuroanatomie clinică , Ed. Edit -Dan, Iași, 1999.

12
Un imp ortant rol îl joacă osteofitoza articulațiilor uncovertebrale care se poate realiza
la nivelul gă urilor de conjugare, unde amenință rădăcinile nervoase sau în afara lor unde irită
plexul simpatic care înconjoară artera vertebrală [22].
c) în procesele artro zice avansate este posibilă apariția de microchiste subcondrale –
cavități ovoide sau sferice ce pot fi goale sau umplute cu țesut necrotic, măduvă fibroasă sau
adipoasă.
d) osteoporoza corpilor vertebrali . Nu este foarte exprimată la nivel cervical
compa rativ cu alte segmente ale coloanei.
e) artroza articulațiilor interapofizare (posterioare) mai frecventă la C 2-C3 și C3- C4
apare într -un stadiu avansat de boală și se poate însoți de deplasări ale corpilor vertebrali (de
exemplu alunecarea lor – spondil olisteză) sau subluxații ale apofizelor spinoase, telescopajul
arcului posterior etc .[22]
Interesarea structurilor ligamentare în procesul patologic se referă la: ligamentele
interspinoase și ligamentul supraspinos care pre zintă leziuni de tipul fisurilor și secționări lor,
ligamentele galbene care se pot hipertrofia , iar țesutul conjunctiv subligamentar și ligamentul
vertebral posterior /anterior se pot calcifica (mai ales ) în contextul unor afecțiuni ca
hiperostoza scheletală difuză.

13
CAPITOLUL III

111.1 . Manifestările clinic e sunt inconstante, variabile și imprevizibile.
III.1.1. Anamneza
După cum relevă anam neza cel mai important simptom este durerea . Durerea are
caracter mecanic, intensificându -se la anumite mișcări, poz iții vicioase, efortur i ( ortostatism
prelungit, transportul unor obiecte grele) și se calmează la repaus în decubit pe un plan dur. E
posibilă uneori durerea matinală (la mobilizarea articulației), dar pentru scurt timp . Frigul și
umezeala exacerbează durerile. Din punct de ve dere al localizării durerea este vag localizată
la nivelul cefei, de -a lungul trapezului superior bilateral și prezintă diferite iradieri în funcție
de sed iul procesului patologic.
Durerea este însoțită de așa -numita redoare articulară , mai exact diminuare a funcției
articulare cu limitarea mișcă rilor coloan ei vertebrale (impotenta funcțională ) [29]. La aceasta
contribuie și contractura musculară . Contractura musculaturii scheletice apare ca mecanism de
limitare a mobilității generatoare de durere, dar ulteri or contractura va fi cea care generează
durerea [25]. Se pot asoci a și alte simptome : parestezii , vertij etc.
III.1.2. Examenul obiectiv :
La inspecție se constată în primul rând perturbările statice care constau în atitudini
antalgice și eventual deformări vicioase. Cel mai frecvent se observă înclinarea ipsilaterală a
capului, ușoară rotație și flexia lui anterioară însoțită sau nu de antepulsia umerilor [23]. Este
posibil ca segmentul cervical să devină rectiliniu sau cifotic [13].
Perturbări dinamice
În gen eral mobilitatea, atât activă, cât și pasivă e diminuată și există o asime trie în
această limitare: anumite mișcări (înclinarea laterală, flexia, rotația) sunt mai limitate decât
altele. Această asimetrie este tipică pentru o leziune discală mecanică [30].
În plus există posibilitatea apariției unor mișcări dez axate și anume: odată cu flexia
sau extensia se manifestă și o deviere laterală concomitentă a porțiunii superioare a
trunchiului sau a capului, deviere pe care subiectul nu o poate controla.
Palparea [31] caută semne la nivele diferite:

[29] Mircea Ioana, Compendiu de recuperare medicală , Ed. Universității din Oradea, 2004.
[30]Moraru G., Pâncotan V., Evaluare și recuperare kinetică în reumatologie , Ed. Universității
Oradea, 2008.

14
– la nivel superficial – piele, țesut celular subcutanat , pot fi infiltrate la nivelul leziunii;
– la nivelul ligamentelor interspinoase se poate percepe sensibilitate ;
– la nivel profund palparea poate pune în evidență modificări ale tonusului
musculaturii paravertebrale de la simpla creștere localizată a tonusului muscular până la o
contractură puternică și dureroasă, manifestată ca o veritabilă coardă musculară [32].
Palpând coloana în timpul mișcărilor se percep cracme nte determinate de
neregularitățile suprafețelor articulare și tot palparea depistează „punctele trigger” de maximă
intensitate dureroasă [23] .
Presiunea la nivelul apofizelor spinoase și interspinoase poate provoca durere .
Percuția apofizelor spinoase p ermite și ea localizarea durerii.
În funcție de intensitatea și topografia simptomelor și modificărilor obiective se pot delimita
mai multe forme clinice ale spondilartrozei cervicale .
III.1.3. Forme clinice
A) Cervicalgia comună (simplă)
Este o durere dif uză, cu caracter profund, cu iradiere în brațe și chiar antebrațe, dar
aproape niciodată în mâini sau degete. Nu are topografie radiculară și nu e însoțită de
fenomene neurologice [13]. Se descriu două forme clinice:
 cervicalgia cronică durează peste șase l uni, se instalează pro gresiv sau recurent
după un episod acut. Este de intensit ate moderată . Evoluează cu acutizări periodice [23].
 cervicalgia acută rigidizantă denumită și torticolis acut poate surveni în legătură
cu o mișcare bruscă a capului sau diminea ța după poziția nepotrivită din timpul somnului. Se
caracterizează prin dureri foarte vii și prin impotență funcțională accentuată cu contractură
musculară la nivelul sterno -cleido -mastoidianului și trapezului. Durerea se exacerbează la
atingere, mișcări, râs. Mișcările capului, mai ales rotațiile, sunt limitate sau capul este
menținut în poziții vicioase ( flexia laterală plus un grad de rotație de partea opusă zonei
dureroase ). Episodul durează câteva zile sau săptămâni, se ameliorează spontan și se poate
repeta [33]. Torticolisul acut poate semnifica și apariția unei hernii discale.

[31]Marcu V., Masaj și kinetoterapie , Ed. Sport -Turism, București, 2004.
[32]Chiriac Mir cea, Testarea manuală a forței musculare , Ed. Universității din Oradea, 2000.
[33]V. Lucescu, G. Onose, Ghid de diagnostic și recuperare în patologia degenerativă a coloanei
vertebrale, Ed. Universitară „C. Davila”, București, 2011.

15
B) Radiculopatia cervico -brahială este urmarea iritării sau compresiei elementelor
radiculare cervic ale[23]. Are o incidență mai crescută între 50 -55 ani și mai ales la sexul
masculin. Cunoaște două cauze principale: hernia discală și steno za foraminală . Cele două
procese patologice pot evolua asociat.
Hernia discală supune rădăcina nervoasă unei duble agresiuni și anume una
compresivă -mecanic ă și alta inflamatoare prin substanț ele flo cogene eliberate din interiorul
discului intervertebral (prostaglandina E2, interleukine, oxid nitric, metalproteinaze etc.)
Din punct de vedere clinic se disting două componente și anume sindromul rahidian și
sindromul neurologic.
Sindromul rahidian se manifestă pe plan subiectiv prin cervicalgie și obiectiv prin
semne de afectare a statisticii (poziție antalgică, limitarea mobilității capului) precum și prin
sensibilitate locală.
Sindromul neurologic sau radicular cuprinde în primul rând brahialgia rad iculară ca
marcă a stadiului de iritare radiculară (forma nevralgică) [34]. Este o brahialgie de tip
neuropatic cu caracter lancinant , de „descărcare electrică” , cu iradiere mai distală în mână și
degete:
 durerea în fosa supraclaviculară cu iradiere în umăr și pe fața exterioară a brațului
trădează atingerea rădăcinii C 5;
 durerea pe fața anteroexternă a brațului, antebrațului, pe marginea radiară a
mâinii, police, index e evocatoare pentru rădăcina C 6;
 durere pe fața posterioară a brațului, antebrațului, fața dorsală a mâinii, degetele
II-IV apare în atingerea rădăcinii C 7 (cea mai frecventă);
 durere pe marginea internă a brațului, antebrațului, marginea cubitală a mâinii,
degetul V indică atingerea rădăcinii C 8 (se poate însoți de sindrom Claude – Bernard –
Horner);
Durerea radiculară se accentuează în mod caracteristic pr in anumite tehnici de
provocare, ca de exemplu lateroflexia, rotația și mai ales extensia ipsilaterală a capului (prin
creșterea marcată a presiunii intradiscale) – Semnul Spurling [35]. Prin c ontrast unele manevre

[34] Lucescu V., Afecțiun ile degenerative ale coloanei vertebrale , Clinică diagnostic și tratament de
recuperare , Editura Dobrogea, Constanța, 2009.
[35] Harrison – Manual de medicină , Ediția 15, Editura Științelor Medicale 2002

16
calmeaz ă durerea de origine radiculară și anume tracțiunea în ax a capului în poziție culcat ă
(testul tracțiunii cervicale).
Paresteziile prezente în 90% din cazuri în stadiul compresiv (forma nevritică)
sugerează afectarea radiculară , iar topografia lor identifică rădăcina lezată: C 6-police și index,
C7-degetul mediu, C 8-degetul mic.
Obiectiv pot să apară:
 hipoestezie, anestezie sau hiperestezie ( în compresiunile mai puțin importante );
 tulburări ale ROT în sensul diminuării amplitudin ii, încetinirii sau dispariției
acestora la nivelul membrului superior [35]. De asemenea probele de elongație
(Lasegue) pentru plexul brahial su nt pozitive. În cazurile severe (stadiul paretic) se produce o
atingere persistentă ce realizează deficit senzitiv o-motor cu areflexie și amiotrofie a unui
anumit teritoriu radicular.
La toate acestea se mai adaugă tulburări vegetative și vasomotorii.
Identificarea mai exactă a rădăcinii afectate se bazează pe lângă datele clinice pe
investigații imagistice și electr ice[13].
C) Nevralgia cervico -occipitală (Arnold). Este produsă prin afectarea de către
cervicartroză a ramurii dorsale a nervului C 2, așa numitul nerv al lui Arnold . Se manifestă
prin dureri spontane apărute în regiunea cervicală superioară de unde iradia ză la nivelul
regiunii occipitale și chiar până în regiunea frontală. Aceste dureri sunt fie continue cu
exacerbări paroxistice, fie strict paroxistice, foarte intense. Se accentuează la frig și la
mișcările capului. La examenul obiectiv, prin exercitarea unei presiuni în punctul de
emergență subcutanată a nervului, (punct situat în afara marginii posterioare a apofizei
mastoide ) ca și la mobilizarea pasivă a extremității cefalice se obține declanșarea unei dureri
vii în zona respectivă [36].
D)Sindromul oclu ziei arterei vertebrale
Scăderea intermitentă a perfuziei encefalului prin compromiterea flux ului sangui n la
nivelul ar terei vertebrale realizează insuficiența vertebrobazilară [13]. În legătură cu această
afecțiune este de amintit o noțiune frecvent întâln ită în literatura de specialitate și anume
sindromul Barré -Lieou . Acest sindrom a fost atribuit iritării simpaticului cervical, dar în

[36] Cevei Mariana, Mihailov Mariana, Recuperarea fun cțională în boli reumatologice , Editura
Universității din Oradea, 2006.

17
realitate este vorba de o insuficiență vertebrobazilară asociată cu starea depresiv anxioasă a
pacientului [13]. De altfel este mai frecvent la f emei cu teren neuropsihic labil și în cele m ai
multe cazuri nu se depistează modificări radiologice de cervicartroză . Se manifestă prin
cefalee cervicooccipitală insotita de:
Manifestări neurologice: vertij, parestezii , ataxie, dropa ttaks, nistagm us;
Manifestări oculare: diplopie, hemianopsie, hiperlăcrimare ;
Manifestări psihice: somnolență, amnezie, anxietate;
Manifestăr i auditive: hipoacuzie, acufene ;
Alte manifestări: greață, vărsături, roșeață și hipersudorație a feței .
Recunoaște rea certă a anomaliei depinde de examinări imagistice vasculare moderne
(vezi capitolul examinări paraclinice) [13].
E) Mielopatia cervicală este definită ca lezarea și disfuncția măduvei spinării prin
compresiunea externă realizată de stenoza spinală, sten oză care poate fi determinata de hernia
discală, osteofite, subluxația vertebrală și hipertrofia ligamentului posterior. Spondilartroza
cervicală poate, în mod excepțional, să se complice cu o mielopatie, afecțiune facilitată adesea
de o strâmtare congeni tală a canalului rahidian [14].
Există două tipuri clinico -evolutive: acut, prin hernii discale posterocentrale ( mai rar
la nivel cervical ) și cronic prin evoluția unor osteofite spre canalul vertebral sau prin o sificare
ligamentară (boala Forestier și hiperostoza scheletica difuză), situație rară , severă.
Manifestările clinice apar la o reducere de 30% a diametrului anteroposterior al
canalului spinal [13], mai exact sub 10 mm. Mielopatia produsă prin artroză evoluează în
general lent și progresiv. Boala deb utează de obicei după vârsta de 50 de ani și e mai
frecventă la bărbați. Primele manifestări sunt insidioase și aparțin așa numitei „mâini
mielopatice” care constă în dificultatea de a executa mișcări fine ale degetelor , la care se
adaugă scăder ea forței m usculare, parestezii ș i dureri radiculare rezistente la antialgice.
Bolnavul scapă obiectele din mână și are dificultăți la add ucția și extensia degetelor IV și V.
La nivelul membrului inferior, primele manifes tări sunt paresteziile. Mersul mielopatic este
ezitant, rigid, cu ba za de susținere lărgită . Bolnavul are dificultăți în a plasa un picior înainte
celuilalt (mers „în tandem”) . Ulterior se adaugă și tulburări de sensibilitate (algică, termică,
proprioceptivă ), hiperreflexie osteotendino asă, reflexe p atologice (ex. Babinski pozitiv). În

18
evoluție apar tulburări s fincteriene ( incontinență urinară ) , paralizii [12] și atrofia mușchilor
interosoși.
Există unele semne obiective care suger ează diagnosticul de mielopatie cum este
semnul Lhermitte care constă î n declanșarea unei senzații de șoc electric în trunchi și membre
la manevra de flexie bruscă a capului. Senzația radiază descendent de -a lungul coloanei
pornind de la nivel cervical [36].
Se impune realizarea unui diagnostic precoce pentru a evita apariția unor leziuni
medulare ireversibile.
F) Unii autori implică spondilartroza cervicală și în patologia altor afecțiuni, de
exemplu: periatrita scapulo -humerală, retracția Dupuytren, algoneurodistrofia membrului
superior ( sindrom dureros umăr mână Le Riche) et c.
III.2.Examinări paraclinice
Testele biologice de inflamație: VSH, proteina C reactivă, fibrinogen, factor
reumatoid, număr de leucocite , formula leucocitară, electrofo reza, ASLO sunt negative.
Testele de studiu pentru metabolismul fosfocalcic sunt norm ale[30].
Aceste analize de laborator sunt totuși necesare , mai ales la pacienți tineri, sub 30 de
ani, și pentru diagnosticul diferențial cu alte afecțiuni (de exemplu spondilita anchilozantă
care evoluează cu un sindrom biologic inflamator important )[33].
Examinări imagistice
a Radiografia standard își păstrează interesul datorită bunei vizualizări a elementelor
osoase , precum și datorită posibilității efectuării de studii dinamice (flexie -extensie pe
imaginea de profil) [37].
Imaginea de față (AP) arată pen sarea spațiului intervertebral (îngustarea) – semnul cel
mai precoce al alterării discale. Această imagine este determinată de „turtirea” discală [38].
Pe radiografiile executate în inci dențe laterale se observă modificări la nivelul corpului
vertebral cum a r fi neregularități ale conturului lateral, condensarea suprafețelor adiacente
discului (contur neregulat, concavități accentuate) și osteofite le mai evidente în unghiurile
vertebrale anteroinferioare . Tot pe radiografia de profil există posibilitatea apar iției unui

[37] I. Mihăilă, Ion Pan, , N. Rovența, M. Vlădăreanu, Radiologie , vol. I, Coloana vertebrală , Ed.
Didactică și Pedagogică R.A., București, 2000.
[38] Georgescu S. A., Zaharia C., Ghid de diagnostic radiologic diferențiat , Ed. Carol Davila,
București, 2003.

19
aspect particular, așa numita condensare parțială a corpului vertebra l care se prezintă ca o
opacitate densă, omogenă situată anterior, în vecinătatea platoului vertebral. Discul vecin este
întotdeauna turtit . Această imagine semnifică hernia in traspongioasă. Pe clișeul de profil se
poate remarca și o pierdere a lordozei fiziologice a coloanei cervicale care devine rectilinie
sau chiar cifotică și uneori imobilă, atât în flexie, cât și în extensie (bloc funcțional)[22].
Artroza uncove rtebrală este vizibilă pe radiografiile anteroposterioare și oblice, inițial
sub forma unor efilări ale apofizelor unciforme urmate de apariția de prelungiri osteofitice.
Artroza interapofizară se evidențiază mai bine pe clișeul de profil și mai ales de tr ei
sferturi (oblic). Se remarcă pensarea spațiului articular, neregularități, modificări de structură
osoasă, osteofitoză, uneori subluxații sau telescopajul arcului posterior.
Pe clișeele oblice se mai poate observa stenoza foraminală de la nivelul gă urilor de
conjugare.
Deși este o examinare de rutină, radiografia simplă are limite, fiind de interes restrâns
în diagnosticul anumitor situații, cum ar fi „hernia discală moale” cu cons ecințele ei
(radiculopatie sau mielopatie) motiv pentru care este nevoie să fie completată cu alte metode
imagistice.
b Tomografia computerizată (CT)
Spre deosebire de radiologia convențională, tomografia computerizată poate detecta
diferențe de absorbție mult mai mici a razelor X de către țesuturi și realizează secțiuni
transv ersale, axiale, coronare de mare precizie prin corpul uman. Ca urmare are o precizie
superioară radiografiei (eroare de o zecime de milimetru) [39] și detect ează foarte precoce
leziunile osoase nesesizabile la radiografia obișnuită [22].
Procesul degenerativ discal determină apariția imaginii de „vid discal”.
Herniile discale formează un unghi obtuz cu discul de origine, au aceeași densitate cu
acesta (70 -80 U.H.) și apar hipodense în raport cu plexurile venoase opacifiate. Herniile vechi
pot să prezinte calci ficări .
Aspectul CT al sclerozei osoase subiacente este cel al unor mici hernii intraspongioase
de obicei multip le, rotunde având un lizereu de condensare în jur , mai mult sau mai puțin net.

[39] Cacuci Adriana, T.T. Maghiar, T.T. Maghiar, Straciuc O., A. Văleanu, Compendiu de ecografie
generală , Ed. Universității din Oradea, 1999.

20
Artroza intervertebrală posterioară este bine vizibilă pe secțiun ile CT: spațiul articular
apare îngustat, articulația devină „hipertrofică” prin apariția condensărilor subcondrale și
formarea de osteofite. L igamentele galbene apar îngroșate și se pot calcifica.
Tomografic se poate evidenția stenoza foraminală de cauză osoasă, dar nu se poate
vizualiza conflictul dintre o hernie discală sau o hipertrofie ligamentară și rădăcinile
spinale [35].
Este cea mai indicată tehnică de explorare imagistică în cazul suspicionării unei
fracturi vertebrale sau pentru a determina gradu l de stenoză a canalului spinal . Sesizează și
modificările de formă ale canalului vertebral care, din triunghiular cum este în mod normal ia
un aspect de treflă . Nu permite însă evidențierea semnalului dat de măduva spinării [34].
CT poate fi aplicată atun ci când RMN nu poate fi utilizată (exemplu pacemaker,
proteze metalice etc.)
c Rezonanța magnetică nucleară (RMN)
Examenul RMN permite efectuarea de secțiuni multiplana re deosebit de precise și
clare, folosind câmpul magnetic.
Are o mare putere diagnostică în leziunile discale „moi” și în patologia măduvei
spinării [22]. Putem spune că RMN este metoda de elecție în diagnosticul mi elopatiei
cervicale: observă deplasarea sau compresia sa cului dural, deformarea cordon ului medular,
compresiunea sau atrofia lui [38]. Tot RMN este „standardul de aur” pentru explorarea
radiculopatiilor cervicale. Metoda descrie cel mai bine din punct de vedere morfologic
conflictul mecanic la nivelul găurii de conjugare [13].
Examenul RMN evidențiază modificarea discală degenerativă p rin dispariția
hipersemnalului central și înlocuirea acestuia cu o imagine liniară cu aspect de „fantă” având
hiposemnal în toate secvențele. Deci d iscul degen erat va apărea gri având o fantă centrală
neagră pe toate secvențele.
De asemenea RMN sau angio -RMN se utilizează pentru identificarea imaginilor de
compresiune realizate de către modificările spondilartrozice asupra arterei vertebrale .
D Ecografia Doppler permite înregistrarea acustică și grafică a fluxului sanguin la
nivel ul vaselor cervicale. Oferă date despre anatomia vasului, apreciază aria de stenoză și
severitatea ei. Este indicată mai ales în cazul prezenței simptomelor clinice sugestive pentru
insuficiența circulatorie vertebro -bazilară [34]. La ultrasonografia Doppler se pot adăuga și

21
alte ex aminări imagistice vasculare moderne: angiografia dinamică, angiografia -CT
tridimensională sau prin substracție digitală . Pentru a veni în ajutorul diagnosticului
diferențial se practică și examenul Doppler al arterelor carotide.
e Arteriografia carotidei și arterelor vertebrale poate evidenția și ea eventuale
compresiuni sau stenoze ale acestora.
f Discografia este rareori utilizată la nivel cervical pentru a identifica discul
responsabil pentru patologia existentă [13].
g Mielografia gazoasă sau lipiodola tă. Realizează o foarte bună vedere de ansamblu a
canalului rahidian, a măduvei și a raporturilor ei cu discul și ligamentul vertebral posterior. Se
poate indica în prezența unui sindrom mielopatic sau înaintea recomandării de elongații, dar
fiind o metodă invazivă se preferă investigarea pacientului prin CT sau RMN [38].
Diagnosticul imagistic este obligatoriu înaintea de ciziei terape utice chirurgicale.
Electromiografia și studiul transmiterii nervoase sunt explorări deosebit de utile pentru
a contura mai b ine gradul suferinței neurologice [23]. Sunt indicate mai ales în cazul
radiculopatiilor și mielopatiei cervicale. Examenele electrice pot evidenția mielopatia în
stadiul s ău preclinic, frust. S e utilizează si în supravegherea evoluției bolii [13].
III.3. Diagnosticul pozitiv și diferențial al spondilartrozei cervicale
Diagnosticul pozitiv se elaborează pe baza:
– simptomatologiei clinice – durere de tip mecanic cu sau fără iradiere radiculară,
impotența funcțională moderată (redoare articulară), prezența fre cventă a formelor clinice
asociate;
– examenului obiectiv – perturbări statice, dinamice (diagnostic funcțional),
sensibilitatea proceselor spinoase și a altor zone interesate, cracmente la mobilizarea
segmentului cervical etc;
– examinărilor imagistice ca re relevă modificări caracteristice spondilartrozei
(pensarea spațiului interverteb ral, osteoscleroza și osteofitoza corpilor vertebr ali, artroza
interapofizară etc .[38]).
Diagnosticul diferențial se face cu o serie de afecțiuni ce pot determina o
simptoma tologie asemănătoare:
– malformații congenitale cranio -vertebrale : malformația Arnold -Chiari, blocuri
vertebrale cervicale, absența odontoidei etc. ;

22
– traumatisme vertebrale ;
– infecții : osteomielita vertebrală, spondilodiscite, abcese osteoarticulare cu localizare
vertebrală. Spre deosebire de leziunile discale mecanice acestea prezintă o limitare simetrică a
tuturor mișcărilor, durerea este de tip inflam ator (cu intensificări nocturne ), redoare matinală
prelungită, iar procesul infecțios poate evolua sp re anchiloză. Sunt prezente și simptome
generale: febră, astenie, anorexie, pierderea în greutate. În plus dau o imagine radiologică de
discartroză erozivă și analizele de laborator sunt specific modificate.
– inflamații acute sau cronice : reumatismul art icular acut , spondilita anchilozantă în
forma descendentă cu debut cervical , poliart rita reumatoidă; ș i în aceste cazuri există o
limitare globală a tuturor mișcărilor în spatele unei hiperalgii mai ales matinale cu o redoare
articulară persistentă peste 3 0 minute [30]. Investigațiile biologice și cele imagistice stabilesc
diagnosticul de certitudine.
– tumori primitive (vertebrale, intramedulare) sau metastaze;
– localizarea vertebrală a unor boli de sistem – Mielom multiplu, boala Hodgkin etc.;
– durerea d e origine musculo -ligamentară ;
– durerile psihogene .
Mielopatia cervicală trebuie diferențiată de o serie de alte afecțiuni cu sediul medular:
scleroza în plăci, siringomielie, tumori medulare, tabes, scleroza laterală amiotrofică .
Metodele imagistice și examenul neurologic sistematic elucidează cauzele.
Nevralgia cervico -brahială se diferențiază de: periatrita scapulohumerală, sindromul
algoneurodistrofic al membrului superior, neuropatia diabetică , coasta cervicală, tumori în
zona plexului brahial sau în zona pulmonară apicală (mai ales în situația apariției sindromului
Claude -Bernard -Horner ).
III.4. Evoluție și prognostic
Evoluția spondilartrozei cervicale este lentă cu accentuarea fenomenelor de uzură în
paralel cu înaintarea în vârstă. Din punct de ved ere clinic perioadele de intensificare a
durerilor și impotenței funcționale alternează cu perioade lungi de acalmie.
În ceea ce privește evoluția herniilor discale , multe dintre acestea sunt reductibile fie
spontan (cu ocazia unei mișcări), fie sub influe nța repausului și tratamentului. Există și
excepții și anume herniile posterolaterale care determină o simptomatologie ce se menține în
general 4 -6 luni[ 13].

23
Radiculopatia cervicală are o evoluție deosebit de favorabilă în raport cu substratul
lezional , perioada de vindecare fiind de câteva săptămâni. Forme trenante ce se prelungesc
mai multe luni (3 -6 luni) apar în cazul compresiunilor „dure” și în stenoza foraminală.
Sindromul ocluziei arterei vertebrale are o evoluție capricioasă. Instalarea
simptom elor se face treptat de -a lungul unei perioade mari de timp de la debutul bolii [13].
Spre deosebire de acestea , mielopatia cervicală odată instalată nu se ameliorează în
mod spontan niciodată. Boala poate deveni staționară sau evoluează lent, dar nu sunt exclus e
nici agravările subite care impun tratament chirurgical imediat [13].
Prognosticul este în general favorabil (procesul nu evoluează niciodată spre anchiloză)
cu excepția mielopatiei și a unor forme de hernii ireductibile sau a radiculopatiilor care
evolue ază cu paralizie (alternativă rară la nivelul membrului superior) [31].

24
CAPITOLUL IV

Tratament
Combaterea afecțiunilor degenerative cervicale trebuie să fie opera colaborării mai
multor specialități într -un efo rt conjugat care se suprapune t repiedului profilaxi e-tratament –
recuperare [40].
IV.1. Profilaxia
Trebuie să aibă în vedere prevenirea cauzelor locale și generale care pot provoca
suferința coloanei cervicale. Se efectuează prin depistarea cât m ai precoce a disfuncțiilor
muscu lo-ligamentar e sau a tulburărilor de statică vertebrală și corectarea lor . Se aplică măsuri
de ordin social , care țin de ameliorarea condițiilor de muncă și viață, evitarea sedentarismului,
a frigului și umezelii, a traumatismelor etc.
Alte măsuri profilactice constau în tratamentul tulburărilor metabolice, endocrine , cu
aplicarea unui regim igien o-dietetic (hipolipidic, hipocaloric) și îndepărtarea focarelor de
infecție pentru a evita complicarea procesului ar trozic cu fenomene inflamatoare. Odată
apărută artroza, treb uie combătut ă agravarea procesului de uzură cartilaginoasă prin evitarea
eforturilor și microtraumatismelor în articulația respectivă.
IV.2. Tratamentul curativ
Obiective:
– ameliorarea durerii ;
– ameliorarea tulburărilor de statică;
– ameliorarea forței ș i rezistenței musculare;
– ameliorarea mobilității articulare;
– recuperarea deficitelor motorii radiculare;
– readaptarea la activitățile cotidinene;
– reinserție socio -profesională [25];
– ameliorarea calității vieții.
Mijloacele terapeutice utilizate pen tru a obține aceste obiective sunt:
– mijloace igieno -dietetice;
– tratamentul medicamentos;
– kinetoterapie si hidrokinetoterape;

[40] Sandu L., Cum tratăm durerea , Ed. Teora, 2001.

25
– electroterapie si termoterapie;
– masoterapie;
– terapie ocupațională;
– tratament chirurgical
Schema terapeutică se stabil ește individualizat pentru fiecare pacient în funcție de:
starea leziunilor degenerative, localizarea afecțiunii, evoluție, complicații, ocupație, afecțiuni
asociate, răspunsul la diferitele metode terapeutice etc.
IV.2.1. Măsuri terapeutice generale
– Regimul igieno -dietetic, hipolipidic, hiposodat, indicat în cursul tratamentul ui
medicamentos cu antiinflamatoare și pentru scăderea în greutate la pacienții cu indicele de
masa corporala crescut;
– Repausul articular este necesar în puseele de acu tizare ale suferinței artrozice. Astfel
activitatea din timpul zilei trebuie să fie întreruptă prin câteva perioade de repaus la pat (pat
tare și drept fără pernă sau cu pernă -sul, pernă ortopedică de contur) cu o durată de 20 -30
secunde minim. Repausul nu trebuie ex agerat pentru a nu duce la hipotrofie musculară [25].
În situațiile complicate (nevralgie cervico -brahială hiperalgică, compresiuni medulare)
este imperios necesar a se realiza protecția cervicală , decompresia măduvei și prevenirea
deteriorării neurologice progresive [13]. Ca urmare repausul se prelungește și se poate asocia
chiar cu i mobilizarea coloanei cervicale în postura antalgică optimă , într -un grad mijlociu de
flexie. Modalitățile de realizare a imobilizării sunt numeroase: coliere cervicale din plast ic,
gips sau coliere pneumatice , aparate tip Minerva, cu mentonieră etc. Repausul postural trebuie
menținut pe întreaga durată a stadiului acut și anume în jur de 10 -15 zile. Poate fi asociată și
manevra de suspendare a membrului superior afectat într -o eș arfă precum și mijloace
ajutătoare ale mersului în cazul mielopatiei avansate .
IV.2.2. Tratamentul medicamentos
Vizează combaterea principalelor fenomene fiziopatologice ale afecțiunii: durerea,
inflamația și ischemia sistemului „vasa nervorum” [41].
a. Medicația antialgică
În general este suficientă o medicație simplă, uzuală, gen Paracetamol (500 mg la 6
ore), Metamizol ( Algocalmin) , Ketorolac. În cazul radiculopatiilor cervi cale poate fi necesară

[41] Nica S. A., Recuperare medicală , Ed. Universitară Carol Davila, București, 2003.

26
administrarea antialgice lor opioide: Codeina , Tramadol, com binația Tramadol + Paracetamol
(Zaldiar, Doretta). Timp de 12 -15 zile se pot administra dozele maxim admise, interval după
care în cazul succesului terapeutic ele pot fi reduse foarte mult la doze de întreținere sau se
pot administra la nevoie. Trebuie lua te în considerare posibilele efecte adverse – de exemplu
toxicitate hepatică la Paracetamol.
b. Medicația antiinflamatorie
În general se utilizează antiinflamatoare le nesteroidiene ( AINS ) cu precauțiile impuse
de efectele secundare asupra aparatului digest iv și cardiovascular. Pentru a evita retenția
hidrosalină cu pusee hipertensive secundare se recomandă regim hiposodat, iar pentru a
împiedica hemoragiile digestive se indică de cele multe ori asocierea unui inhibitor al pompei
de protoni (omeprazol, esome prazol etc.). Alte reacții adverse ale AINS sunt: nefrita papilară
acută, nefrita tubulo -interstițială, bronhoconstricția, reacții anafilactice și toxicitatea hepatică.
Clasificarea AINS mai des utilizate se face după structura chimică în: derivați de acid
propionic (ibuprofen, ketoprofen, naproxen) , fenamați (acid mefenamic, acid flufenamic, acid
nifluric) și oxicami (piroxicam, tenoxicam, meloxicam) . După modul de acțiune se clasifică
în:
– inhibitori neselectivi preferențiali ai COX -1 (ibuprofen, naproxe n);
– inhibitori neselectivi COX -1 și COX – 2 (diclofenac);
– inhibitori neselectivi preferențiali COX – 2 (meloxicam, nimesulid);
– inhibitori selectivi COX – 2 (celecoxib, etoricoxib) [42].
Coxibii sunt conform ghidurilor americane terapia de primă aleger e în tratamentul
durerii din boala artrozică. Se indică celecoxib 200 -400 mg/zi per os.
Oxicamii prezintă timp de înjumătățire îndelungat și se pot administra în priză unică,
de exemplu piroxicam 10 -20 mg/zi.
Contraindicațiile AINS sunt reprezentate de pac ienți cu insuficiență renală sau
insuficiență hepatică, pacienții cu astm bronșic și cei cu boală ulceroasă (mai ales
inhibitoarele neselective).

[42] B. Cuparencu, I. Magyar, Manual de farmacologie fundamentală și terapeutică , Ed. Casa Cărții
de Știință, Cluj -Napoca, 2015.

27
Corticoterapia se poate utiliza sub diferite forme d e administrare, dar cu precauție din cauza
efectelor secun dare. Se pot utiliza următoarele preparate: prednison, hidrocortizon acetat,
dexametazona, metilprednisolon acetat.
O altă metodă utilizată pentru inducerea analgeziei o constituie infiltrațiile
paravertebrale cu anestezice locale : Novocaina , Xilina sau c u corticosteroizi (hidrocortizon
acetat). Ele se practică la nivelul emergenței rădăcinilor senzitive din găurile de conjugare sau
la nivelul inserțiilo r musculoligamentare dureroase.
c. Medicația decontracturantă
Unii autori recomandă păstrarea într -un anumit grad a contracturii musculare ca mijloc
de protecție față de mișcările bruște . Alții recomandă combaterea ei utilizând î n acest scop
miorelaxante ca Mydocalmul (tablete a 150 de mg – 3×1/zi) sau Clorzoxazona și neuroleptice
cu efect miorelaxant cum e ste Diazepamul (10 mg seara) .
d. Medicația neurotropă
Este recomand ată în general la bolnavii cu dureri de tip neuropat. Se pot administra
anticonvulsivante (exemplu Carbamazepina) sau gabamimetice ( Gabapentin 300 mg/zi
minim ) pentru un interval de 3 -4 săp tămâni.
e. Medicația complementară
Se mai pot administra trofice ale sistemului nervos: vitaminele B1, B6 și acid
alfalipoic sub formă injectabilă sau per os cum ar fi preparatele Milgama, Thiogama, Alanerv
etc. utile în caz de radiculopatie precum și antivertiginoase (exemplu Betaserc 2×24 mg/zi).
Vasodilatatoare le periferice (Pentoxifilin 2×400 mg/zi )[42] pot fi necesare pentru combaterea
ischemiei produse de agresiunea asupra sistemului vascular nutritiv al rădăcinilor spinale. Se
utilizează și trofice pentru structurile cartilaginoase (co ndroitin sulfat și glucozamina) în
diferite preparate (Artrostop, Yogaflex, Proenzi etc.). Modul de administrare este în general
de 2×1 tablete/zi timp de 2 -3 luni cu pauze de 2 -3 luni. Nu se indică î n diabet zaharat
decompensat.
IV.2.3. Tratamentul chirurgical
Este rezervat complicațiilor majore – mielopatie severa cu vechime de cel putin un an sau
radiculopatiilor care evolue ază cu pareze periferice. C onstă în general î n exereza hernii lor
discale sau a protruzii lor osteofitice.

28
IV.2.4. Balneofiziokineto terapia
Este indicat a fi aplicată chiar de la debutul bolii dar și în recuperare a după
intervențiile chirurgicale .
În urma aplică rii terapiei fizicale (naturală sau artificială ) la nivelul organismului se
desfășoară reacții de ameliorare a simptomatolo giei și de regenerare morfofuncțională [43].
1. Termoterapia prezintă următoarele efecte:
– crește extensibilitatea colagenului în tendoane, deci elasticitatea țesuturilor (are
aplicații și în reacțiile miotendinoase sau lig amentare de însoțire);
– îmbunătățește circulația intraarticulară și crește utilizarea oxigenului de către țesuturi
deci îmbunătățește troficitatea și metabolismul local ajutând la procesele reparative;
– în plus diminuă durerea, rigiditatea și spasmul muscular.
Termoterapia se aplică și pentru pregătirea kinetoterapiei .
Pericolele termoterapiei sunt reprezentate de activarea enzimelor litice și accentuarea
inflamației (mai ales prin supradozaj). Pentru a preveni aceste accidente aplicarea
termoterapiei se face după anumite principii:
– Cu cât procesul e mai acut se aplică mai puțină căldură și pe perioade cât mai scurte
de tratament;
– Cu cât e mai cronic procesul cu atât sunt mai mari cantitățile de căldură aplicate în
sensul unei temperaturi mai ridicate și a unor intervale mai lungi de tratament.
Termoterapia se realizează prin:
– aplicații de parafină, ultrasunete;
-fototerapie și masaj ;
– hidrotermoterapie (băi generale calde, vapori , comprese ) – la aproximativ 37 ˚, 15
minute zilnic, timp de 10 zile [43].
Ocazional, mai ales în formele acutizate sau nevralgii rebele, analgezia este obținută
prin crioterapie – aplicații reci (0 -4˚C). La nivel cervical crioterapia se utilizează cu rezerve
deoarece este o zona reflexogenă și la pacienții cu insuficiență circulatorie vertebro -bazilară
ar putea reduce ma i mult fluxul sanguin cerebral. Mod de administrare a crioterapiei:
– Aplicații locale de gheață, alcool, substanțe alcoolice sau produse tip izate (Colpack,
Cryogel) timp de 5 -10 minute pe musculatura paravertebrala;

[43] Rădulescu A., Electrote rapie , Ed. Medicală, București, 2004.

29
– împachetări reci cu nămol – se speră și într-o acțiune chimică, benefică pentru
refacerea cartilajului articular, a nămolurilor (mai ales a sulfului și acidului humic din
conți nutul lor, substanțe care intr ă și în compoziția cartilajului articular).
2.Electroterapia
a. Galvanizarea. În aplicațiile de curent galvanic continuu anodul are efect de scădere
a excitabilităț ii fibrelor nervoase senzitive . Efectul antialgic durează mai mu lte ore atrăgând
după sine și efect decontracturant. Catodul are efect vasodilatator și trofic.
În principiu se aplică un curent cu intensitatea de 0,2 -0,4 mA /cm2 de suprafață a
electrozilor. Durata unui tratament este de 5 -20 de minute și se practică 10 -15 ședințe.
Există mai multe variante de aplicare:
– galvanizarea cervico -palmară.
– băi galvanice(bi -,patru -celulare sau generale) -se adaugă efectul termic al apei;
– procedeul Kowarshik. Se indicăî n caz de nevralgie cervico -brahială . Se utilizează doi
electrozi -bandă (cu lungimea de 90 cm și lățimea de 8 cm) și se realizează astfel o galvanizare
transversală a plexului brahial având efect analgezic și trofic.
– O altă variantă este galvan izarea cu electrozi speciali pentru zona cervicala -Gulerul
lui Scer bac-care acționează si asupr a sistemului nervos vegetativ [37].
Incidente posibile ale galvanizării sunt arsurile tegumentare, motiv pentru care se
utilizează soluții de protecție [44]. Contraindicațiile galvanizării și ale celo rlalte metode
elecroterapeutice sunt reprezentate de : leziuni dermatologice, tromboflebita, afecțiuni
neuropsihice (epilepsia) , purtător ii de materiale de osteosinteză , hipertensiunea arterială etc.
b. Iontoforeza (ionogalvanizare, ionizare). Permite introducerea în org anism prin
tegume nte a unor substanțe medicamentoase cu ajutorul curentului galvanic. Procedeul se
bazează pe disocierea electrolitică și migrarea ionil or în câmpul curentului . În acest scop
stratul hidrofil intercalat între piele și electrod va fi îmbibat cu soluția medic amentoasă pe
care dor im s -o introducem în organism . Un dezavantaj îl constituie faptul că o parte
importantă a medicamentului introdus prin iontoforeză este eliminată prin sistemul vascular al
pielii și țesutul celular subcutanat. Apar ca urmare greutăți î n dozare. Totuși s -a constatat
scintigrafic pătrunderea substanței până la 6 cm adâncime așa că un efect local se poate
realiza mai ales la articulațiile situate la suprafață . Substanțele mai frecvent utilizate în

[44] Drăgoi M., Curs de electroterapie și fototerapie , Timișoara, 2001.

30
tratamentul prin iontoforeză sunt soluții le cu anestezice și antiinflamatoare de uz local.
Intensitatea curentului est e de 5 -10 mA.
c. Dintre curenții de impulsuri se utilizează curenții dreptunghiulari de amplitudine
constanta și anume electromasajul Tr äbert, TENS (de joasă frecvență -15-500Hz ) și curenții
diadinamici.
– Electromasajul Tr äbert reprezintă o succesiune de impulsuri cu durata de 2ms,
despărț ite prin pauze de 5 ms, rezultând o frecvență de 140 Hz . Are un efect decontracturant
și analgetic foarte puternic . Este foarte indicat î n trat amentul torticolisului.
– TENS (transcutaneos electrical nerve stimulation) are de asemenea efecte antialgice
acționând prin stimularea selectiva a fibrelor nervoase groase mielinizate alfa, ceea ce
determina oprirea transmiterii influxurilor dureroase pri n fibrele subțiri delta și C. Este o
metodă netraumatizantă ce poate fi aplicat ă și la domiciliu . Are efecte benefice în caz de
dureri cervic ale și migrenoase. O altă variantă TENS o constituie electroacupunctura.
– Curenții diadinamici Sunt tot curenți d e joasă frecvență (50-100 Hz) hiperemianți,
analgetici și cu cele mai intense efecte decontracturante . Au de asemenea rol în ameliorarea
troficităț ii țesutului conjunctiv. Sunt indicați î n tratamentul radiculalgiilor vertebrogene .
d. Curenți interferențial i. Sunt impulsuri de medie frecventa ș i se obțin prin
interferenț a a doi curenți sinusoidali de frecvențe diferite (4 -5 mii Hz) realizând astfel o
densitate maximă de curent în interiorul țesuturilor în condițiile în care la nivel tegumentar se
aplică o i ntensitate relativ s căzută de curent . Produc alternanta ritmică a stării de relaxare cu
cea de stimulare a țesutului muscular.Sunt de preferat pentru posibilitatea abordării foarte
exacte a zonelor dureroase ș i pentru faptul că sunt ușor de tolerat de către bolnav. [43]
e. Curenții de înaltă frecvență. Acești curenți au efecte diferite față de ceilalți datorită
frecventei lor crescut e: nu produc excitație la nivel muscular ș i nervos, penetrează profund î n
țesuturi unde energia electromagnetică se transformă în energie caloric ă producând fenomenul
de endotermie cu s timularea proceselor anabolice și creșterea fluxului sanguin [45]. Cei mai
importanți sunt:
– unde scurte continue. Au frecvența terapeutică stabilită la 27,12 MHz. Se utilizează
ca adjuvante pe lângă celelalte metode de electroterapie;

[45] Dogaru Gabriela, Cercetări la nivel celular privind tratamentul cu unde scurte pulsatile , Ed.
Balneară, București, 2015.

31
– unde scurte pulsatile (Diapulse). Frecvenț a de bază este aceeași cu a undelor scurte
continue (27,12 MHz) dar penetrează î n țesuturi discontinuu . Efectele lor terapeutice par să
depindă mai degrabă de interacțiunea dintre câmpul electromagnetic ș i țesuturile biologice.
Au un pronunțat efect antialgic și biotrofic , de stimulare a țesutului conjunctiv ș i de
regenerare a sistemului nervos periferic.
-Microundele (unde centimetrice și decimetrice). Au frecvența foarte cres cută (424 –
2400 MHz) și lungimea de undă 12,5 sau 6,9 cm. Sunt aplicate folosind metoda „câmpului de
radiaț ie” prin utilizarea emițătorilor de diferite forme și dimensiuni. Produc încălzirea
țesuturilor cu diminuarea consecutiva a durerii, stimularea proces elor reparatorii și tonifierea
musculaturii.Sunt indicate mai ales în brahialgiile cervicale.
f. Fototerapia . Utilizează radiații electromagnetice cu lungim ea de undă egală cu 0,76 –
50 micrometri ce realizează un rapid efect caloric local, dar penetrabil itatea lor este scăzută.
Sursele de infraroșii sunt naturale – soarele și artificiale; aparate și lămpi Solux cu putere de
500-2000 W, radiatoare de infraroșii, becuri etc. Se aplică în băi de lumină generale sau
parțiale . Se indică în realizarea termoterapie i și ca pr oces de pregătire pentru efectu area
masajului și a kineto -terapiei.
g. Ultras unetele . Ultrasunetele sunt vibrații mecanice ce se utilizează în practică cu
frecvențe de peste 20 KHz. Energia mecanică a ultrasunetelor determină vibrații ale
substra turilor pe care acționează, fiecare moleculă fiind pusă în mișcare cu o frecvență egală
cu cea a sursei. Astfel produc un micromasaj tisular cu efect antialgic crescut și un efect de
creștere a permeabilității membranei c elulare . Se aplică paravertebral, pe masele musculare,
în doze medii cu o durata de 5 -10 minute prin intermediul unui strat uleios (vaselină) în care
se pot include și substanțe medicamentoase. Se produce astfel un fenomen similar
iontoforezei – ultrasonoforeza. Nu se aplică deasupra verteb rei C3 (pentru a nu acționa direct
asupra encefalului ).
h. Terapie prin câmpuri magnetice de joasă frecvență. E utilizată pentru diminuarea
inflamatiei si durerii, promovarea restructurării osoase, stimularea grupelor musculare și mai
ales pentru efectul sedativ asupra sistemului nervos [46].
3. Masajul constituie o grupare sistematică de manipulări executate asupra corpului cu
scopul de a influența sistemul nervos, muscular și circulația. Astfel, masajul determină

[46] Cevei Mariana, Mariana Mihailov, Ghid de electroterapie , Ed. Universității din Oradea, 2004 .

32
următoarele efecte: diminuarea durerii, rel axare musculară locală și generală, hiperemie locală
cu o mai bună utilizare a oxigenului la nivelul țesuturilor, epurarea cataboliților, ameliorare
trofică, combaterea dezordinii posturale și ameliorarea circulației venoase și
limfatice [23].Masajul se apl ică de preferință după o prealabilă încălzire a grupelor musculare,
pe mușchii dintre articulații și nu direct pe articulații. Eventual se poate aplica și pe aparatul
ligamentar.
Masajul cuprinde manevre energice și blânde: netezirea, fricțiunile , presiuni le,
vibrațiile și tapotamentul [47].
Există și tehnici speciale:
– mobilizarea transversală profundă (Cyriax), se aplică pentru tratamentul leziunilor
ligamentare și musculo -tendinoase reziduale;
– masajul punctiform Cornelius cu aplicare pe zona de emergen ta a nervilor de la
nivelul coloanei vertebrale;
– dușul subacval – utilizează un jet de apă cu presiunea de 1 -4 atmosfere de la distanța
de 10 -20 cm față de tegument, bolnavul fiind într -o cadă cu apă la 36 -37˚C.
– acupresura.
Masajul cervicobrahial va fi de tip sedativ și de lungă durata [43].
4. Kinetoterapia
Obiectivele kinetoterapiei:
– ameliorarea durerilor;
– corectarea tulburărilor de statică;
– creșterea forței musculare și rezistenței;
– ameliorarea mobilității și a deficitelor motorii;
– îmbunătă țirea coordonării și a echilibrului;
– inducerea stării de bine a întregului organism [48].
Kinetoterapia se poate realiza individual sau în grup[34].
Tehnicile de kineto terapie se sistematizează în general astfel:

[47] Adrian N. Ionescu, Masajul, procedee tehnice, metode, efecte, aplicații în sport , Ed. All,
București, 1999.
[48]Monica Farago, Simona Pop, Metode și tehnici de evaluare în ki netoterapie , Ed. Universității din
Oradea, 2009.

33
1. mobilizări pasive: reprezintă mișcări impuse articulațiilor unui bolnav printr -o
intervenție externă fără a fi pus in j oc sistemul sau neuro -muscular ș i fără a depăși
amplitudinea extremă a mișcării sau pragul dureros;
2. aplicarea sistematică a kinetoterapiei posturale (adoptarea de posturi de corecție în
raport c u un plan fix, apoi fără reper). [49]. Se inițiază aș a-numita „ școală a spatelui” pentru
coloana cervicala: realizarea conștientă a po sturii corectate cu menținerea și controlul ei
indiferent de condițiile de solicitare statică și dinamic ă[23] plus educarea pentru postura de
repaus și somn [34].
3. Se aplică apoi un program de mobilizări active care tonifică li gamentele și mușchii
deficitari, i n plus mențin amplitudinea normală articulară și evită instalarea redorilor. Aceste
mobilizări act ive constau dintr -un ansamblu de exerciții efectuate de bolnavul însuși, acesta
punându -și în funcți e voluntar sistemul său muscular. E necesar un program individualizat și
dozat de exerciții. Astfel, mobilizările active se efectuează după 3 grade de progr esie:
a. Mobilizări active asistate (ajutate). Se execută prin însumarea forței musculare a
pacientului cu cea a unui ajutor din exterior – kineto -terapeut sau cu diferite dispozitive de
mecano -terapie: scripeți, haltere, dispozitive cu resorturi [50].
b. Mobilizări libere;
c. Mobilizări active contra rezistență, rezistența putând fi manuală determinată de
terapeut sau prin încărcare directă cu haltere, săculeți cu nisip sau dispozitive de scripeto –
terapie.
În cazul executării sub apă a exercițiilor – hidroki netoterapia – acestea sunt facilitate
de acțiunea de împingere în sus a corpului cufundat în lichid (cu scăderea greutății lui)
precum și de către diminuarea simptomatologiei algice și a contracturii musculare realizate de
către apa cal dă (35 -36˚C) . Astfe l, factorul de plutire (de flotație) va fi utilizat pentru a grada
progresiv dificultatea exercițiilor: inițial va facilita mișcările, ulterior va fi utilizat ca o
rezistență împotriva unghiului normal de mișcare.

[49] Eugenia Roșulescu, Kinetoterapie în recuperarea afecțiunilor reumatologice , Ed. Universitaria,
Craiova, 2009.
[50]Mariana Cevei, Mariana Mihailov, Salvina Mihalcea, Daiana Popa, Exercițiul fizic și calit atea
vieții pacienților cu osteoporoză , Revista română de reumatologie, Vol XIV, (serie nouă),
numărul 4, 2005.

34
4.Vertebro -terapia
a. Manipulări le verte brale. Reprezintă mobilizări pasive forțate ce pun în mișcare
articulația până la amplitudinea ma ximă posibilă. Există în principiu două tehnici de
manipulări:
1. Manipulări sub tracțiune. Se realizează cu un ajutor ce tracționează asupra capului
în timp c e manipulat orul își efectuează manevra. Facilitează reducerea herniilor la un mare
număr de cazuri .
2. Manipulări cervicale fără tracțiune sunt atât directe cât și indirecte sau
semiindirecte. În caz de disfuncție occiput -C1 sau C1 -C2 manipulările directe și selective vor
urma de preferință regula Maigne nedureroasă și a mișcării contrare în care etapa
fundamentală este căutarea mișcărilor ce determină durere înainte de a începe manipularea.
Manipulările vor fi efectuate numai pe direcțiile rămase libere, f orțându -se mișcarea în acest
sens ceea ce atrage după sine o eliberare a mișcării bl ocate.
b. Tracțiunile cervicale (elongații). Sunt procedee care imprimă coloanei forțe de sens
opus în direcția cranio -caudală. (în ax).Ca mod de acțiune tracțiunile produ c:
– lărgirea platourilor vertebrale și dezangajarea suprafețelor articulare;
– aspirarea centripetă a materialului discal prin creșterea spațiului virtual dintre inel și
nucleu plus punerea ligamentelor și mușchilor longitudinali ai gâtului în tensiune.
Indicații:
– hernii „moi” la pacienti relativ tineri.;
– nevralgia cervico -brahială ireductibilă prin manipulări și fără deficit radicular;
– torticolis acut dacă nu există răspuns la manipul ări.
Contraindicațiile tracțiunilor:
 Contraindicații absolute su nt radiculopatiile hiperalgice și suspiciunea de
mielopatie sau ocluzie vasculară.
 Contraindicații relative:
– subiecți peste 50 -60 de ani( material herniat îmbătrânit );
– deformări (scolioză preexistentă, cifoza) – risc de reacție dureroasă datorită tracț iunii
asupra ligamentelor ir itate în prealabil de deformatii.
Complicațiile tracțiunilor sunt reprezentate de contracturi musculare reacționale sau
aspecte de paraplegi e.

35
5. Curele balneare (tratamentul balneo -climateric) indicate în afara perioadelor de
acutizare, în perioada de consolidare a tratamentului repr ezintă u n adjuvant prețios în
readaptarea funcțională a bolnavului cu spondilartroză cervicală. Sunt i ndicate ape minerale
(termale, sărate etc.), gazele terapeutice, nămoluri terapeutice, precum și climatul sedativ
indiferent specific altitudinilor cuprinse intre 200 -800 m . Astfel, hidrokineto -terapia aplicată
în bazinul cu apă de mare (t alasoterapia) reprezintă o valoroasă metodă de reeducare,
eficacitatea sa fiind mai mare decât în piscinele cu apă obișnuită. Apele termale folosite la
temperaturile dictate de starea clinica a pacientului si de bolile asociat e sunt utile in
recuperare. De asemenea o indicație majoră în tratamentul reumatismului degenerativ o au
apele sulfuroase deoarece sulful intră si în compoziția acidului condroitin -sulfuric din cadrul
cartilajelor .[25] Stațiunile cele mai indicate sunt: Her culane, Techirghiol, Bazna, Băile Felix,
Băile 1 Mai, Govo ra, Eforie Nord, Mangalia, Ocna Sibiului, Sovata etc.
6. Terapia ocupațională include mai multe aspecte:
– psihologice : comutarea atenției de la starea de boală spre alte preocupări, favorizarea
contactelor sociale leta, rezolvarea activităților cotidiene (igiena, alimentația ) etc.;
-fiziologice: se învață bolnavul să protejeze rahisul prin evitarea mișcărilor bruște ale
coloanei si a amplitu dinilor maxime ale mișcărilor , prin efectuarea lor într -o manieră
armonioasă. În plus se interzic e bolnavului ridicarea de greutăți (care solicită musculatură
cervicală și comprimă discurile) și menținere a prea mult timp a pozițiilor defectuoase ale
coloanei. Dacă aceste poziții mai ales profesionale nu pot fi complet evitate este necesar ca la
anumite intervale să fie întrerupte pentru câteva minute efectuându -se mișcări de extensie
axială sau repaus în p oziție corijată.
Activitățile folosite în acest scop sunt diverse: pictură, țesut, olărit, traforaj etc. [51]
Toate acestea contribuie la recuperarea socială a pacientului.
Recuper area poate fi totală, parțială sau nulă.

[51] Popa Daiana, Terapia ocupațională pentru aparatul locomotor , Ed. Universității, Oradea, 2001.

36
CAPITOLUL V
Cercetări personale

V.1. Ipoteza de lucru

Prin abordarea acestei teme am dorit să evaluez personal eficiența mijloacelor
terapeutice utilizate pentru tratarea și recuperarea cât mai completă și r apidă a funcționalității
coloanei cervicale.
De asemenea am dorit să demonstrez cea mai judicioasă asociere și eșalonare a acestor
metode precum și faptul că rezultatele vor fi mulțumitoare dacă tratamentul este instituit la
timp și există o bună colabora re între pacient și personalul medical.

V.2. Material

Pentru lucrarea de față am efectuat u n studiu personal în perioada 30 .06.2016 –
30.04.2017 pe un lot de 30 de acienți cu vârsta cuprinsă între 63 și 81 de ani care au efectuat
tratament ul în baza de tratament a Hotelului Mureș din Băile Felix.
Subiecții ș i-au dat acceptul pentru participarea la studiu și au fost informați asupra
posibilității de retragere voluntară .
Aderența pacienț ilor la st udiu am asigurat -o prin explicațiile detaliate asupra ev oluției
naturale a bolii, a beneficiilor ș i riscurilo r tratamentelor medicamentoase ș i balneo -fizical –
kinetice, bolnavii fiind cointeresați în obț inerea unor soluții câ t mai eficiente de tratament .
Fiecă rui pacient i s -a întocmit o fișă de evaluare pe lâng ă foaia de obser vație clinică
generală ș i fiecare pacient a fost inclus î n lotul de studiu la data prezentă rii sale. Fșsa tip după
care am inițiat urmărirea pacienților cuprinde ală turi de datele de identificare ale bolnavului,
diagnosticul, date legate de prezența ș i topografia durerii, factorii de risc, patologii asociate,
complicaț ii, condiț ii care au permis personalizarea tratamentu lui farmacologic ș i recuperator
etc., după cum rezultă din tabelul nr. 1.

37
Tabelul nr. 1 – Exemplu de fișă de observați e și evaluare:
Nume, prenume T. R.
Vârsta, sex 65 ani, feminin
Domiciliu Comuna B
Diagnostic Spondilartroză cervicală
Data internării/prezentări în ambulatoriu
Antecedente personale patologice HTA esențială de aproximativ 7 ani
Profesie Pensionară
Studii Gimnaziu
Examen obiectiv – examen clinic general Stare de nutriție – supraponderală
Evaluare musculară Forța musculară bună, tonus muscular
acceptabil
Evaluare articulară Mobilitatea coloanei cervicale redusă
Tegumente și mucoase Culoare normală , temperatură normală
Modificări circulatorii Edeme – nu, insuficiență circulatorie
periferică – nu; insuficiență venoasă cronică
Sensibilitate Dureri la nivelul coloanei cervicale, parestezii
la nivelul membrelor superioare
Obiectivele programului de k inetoterapie Relaxare generală – da
Corectarea posturii și aliniamentului corpului
– da
Creșterea mobilității articulare – da
Reeducarea cordonării și echilibrului – da
Antrenarea la efort
Mijloace de lucru Posturări – da
Tracțiuni
Mobilizări pasive – da
Mobilizări active – da
Mobilizări active cu rezistență – da
Termoterapie
Electroterapie – da

38

Evaluarea pacienților s -a efectuat prin anamneză și examinarea clinică atât la începutul
cât și la sfârșitul perioadei de tratament.
Anamneza a fost axată pe factorii de risc ai spondilartrozei: vârsta, sexul, profesia cu
tipul de activitate predominant, condițiile de trai și traumatismele repetate.
Prima evaluare efectuată cu ocazia recrutării în studiu este mai detaliată ș i cuprinde o
evalua re clinico -funcțională , parametrii mobilităț ii articulare, forței musculare ș i o evaluare a
statusului psihoafectiv.
Prin examenul clinic s -au urmărit parametrii următori:
A. Simptomatologia clinică
a) Durere – intensitate;
– iradiere.
b) Red oare articulară.
B. Examen obiectiv
a) perturbări statice de la nivelul coloanei cervicale:
– ștergerea lordozei fiziologice (rectitudine) ;
– hiperlordoza cervicală sau flexia anterioară ;
– scolioza funcțională sau flexia laterală .
b) perturbări dinamic e depistate prin studiul mișcărilor:
– extensie -flexie;
– înclinare laterală;
– mobilitatea globală a coloanei cervicale.
c) contractura musculară.
d) semne de obiectivizare a durerii (palpare, presiune, percuție) la nivelul apofizelor
spinoase, spațiil or intervertebrale și maselor musculare paravertebrale.
C. Forme clinice asociate și evoluție
D. Modificări radiologice
E. Tratamentul:
– repaus;
– tratament medicamentos;
– fiziokinetoterapie.

39
În general, î n cadrul studiului a m urmărit repartiția pe se xe, grupe de vârstă,
profesiune, modul de debut al bolii, evoluție sub tratament etc. Rezultatele studiului s -au axat
pe:
– datele individuale (sexul, vârsta, mediul de proveniență , profesia, nivelul
educaț ional, antecedentele personale patolo gice);
– activitatea (tipul de mișcă ri, ridicarea sau purtarea de greutaăț i, sedentarism, poziț ii
vicioase);
– examen ul clinic (scor VAS, tipul de deformare al coloanei, mobilitatea segmentului
cervical, contractura musculară , simptomatologia în momentul e xamină rii);
– patologia asociată ș i tratament ele urmate.
V.2.1. Criterii de includere
Pacienții au fost incluși în lotul de studiu în funcție de următoarele criterii:
– prezența durerii cervicale;
– istoric semnificativ pentru suferința degenerativă cervic ală;
– modificări radiologice la nivelul coloanei cervicale;
– vârsta peste 60 de ani.
Lotul de s tudiu este prezentat în tabelul numărul 2 .

40
Tabel nr. 2 – Prezentarea lotului de studiu

Nr.
curent Inițialele
pacientului Vârsta Sexul
1 C.G. 81 F
2 D.B. 62 F
3 O.D. 65 M
4 J.I. 74 M
5 M.N. 84 F
6 A.N. 64 M
7 S.F. 65 F
8 A.S. 77 F
9 P.S. 68 F
10 G.I. 67 M
11 T.V. 74 F
12 M.I. 63 M
13 F.L. 71 F
14 O.P. 69 M
15 D.R. 69 F
16 C.G. 68 M
17 N.A. 85 M
18 N.C. 72 F
19 M.I. 82 F
20 P.I. 72 M
21 H.D. 76 F
22 Ș.V. 79 M
23 F.I. 66 F
24 G.L. 68 M
25 O.B. 61 F
26 B.N. 60 M
27 V.L. 73 F
28 I.S. 79 F
29 S.C. 64 M
30 L.O. 72 F

41
Pacienții au fost împărțiți în trei grupe de vârstă, după cum urmează :
o Grupa I – pacienți cu vârsta cuprinsă între 60 și 70 de ani;
o Grupa II – pacienți cu vârsta cuprinsă între 71 și 80 de ani;
o Grupa III – pacienți cu vârsta cuprinsă peste 81 de ani.
Repartiția pe grupe de vârs tă este arătată în tabelul nr. 3 și se observă că în lotul
studiat predomină grupa de v ârstă 60 -70 ani.

Tabel nr. 3 – Vârsta pacienților

Grupa I
(60-70 ani)
Grupa II
(71-80 ani)
Grupa III
(> 81 ani)

Număr
15
11
4

Procent
50%
37%
13%

De asemenea conform graficului nr. 1 observăm că afecțiunile degenerative ale
coloanei cerv icale interesează atât bărbații, cât și femeile, dar cu o diferență în favoarea
acestora din urmă.

Grafic ul nr. 1 – Distribuția pacienților în funcție de sex

42

Conform dat elor prezentate în tabelul nr. 4 este predominant mediul rural ca mediu de
proveniență al pacienților . Prezenț a unui procent mai mare de pacienț i din mediul rural este
consecința persistenț ei modului de activ itate fizică (munci agricole efectuate manual, cu efort,
nemecanizat , poziț ii vicioase etc).

Tabel ul nr. 4 – Mediul de proveniență

Mediul de
proveniență Numărul
pacienților Procentaj

Rural 21 70%
Urban 9 30%

De asemenea am constatat ca la lotul studiat au predominat pacienții cu un nivel
educaț ional redus. Din analiza distribuției lotului în funcție de studii rezultă că î n jur de 45%
dintre pacienț i au studii liceale, restul studii elementare și aceș tia provin din mediul rural.
Pacienț ii din mediul urban prezintă un număr mai mare de ani de educație formală care se
reflecta și în acceptarea intervenț iilor terapeutice, participarea corectă la p rogramul
recuperator cu implicații directe în starea de sănă tate. De asemenea adresabilitatea este mai
mare la pacien ții din mediul urban.
În acest studiu am inclus și considerații privitoare la solicitarea fizic ă a pacienților,
ținând cont de gradul de solicitare al coloanei cervicale. 12 pacienți, adică un proc ent de 40%
din total sunt sedentari cu menținerea une i poziții statice a capului,15 pacienți, adică 5 0% din
total, desfășoară o activitate fizică solicita ntă, iar restul de 10 la sută (3 bolnavi) sunt moderat
activi . Aceste date sunt prezentate în tabelul nr. 5 .

43
Tabel ul nr. 5 – Activitatea fizică
Activitate
fizică Număr de
pacienți Procentaj
Pacienți
sedentari 12 40%
Pacienți
activi 15 50%
Pacienți moderat
activi 3 10%

De asemenea am utilizat un chestionar completat de către fiecare pacient, atât la
internare cât și la externare, chestionar care cuprinde aprecieri personale privind evoluția stării
generale, a somnului, a apetitului, meteorosensibilitatea, oboseală , durerea musculară,
prezența vertijului. Rezultatel e sunt relevate în tabelul nr. 6 .
Conform tabelului nr. 6 , predomină o stare generală medie spre bună.

Tabel ul nr. 6 – Starea generală

Mediocru
Mediu
Bun
Foarte bun

Starea generală

9

14
7
0

Apetit
2
7
14
9

Somn
0
14
11
5

Amețeli
0
13
17
0

Meteorosensibilitate
12
16
2
0

Anxietate
10
12
8
0

44
Analizând factorii cu rol în validarea clinică a afecțiunii (declanșant, precipitanți,
favorizan ți etc.) constatăm următoarea ordine în funcție de frecvența cu care acționează:
– pozitii nefiziologice : 33,33 % dintre subiectii lotului studiat;
– frig, umezeală: 20%;
– efort fizic mare sau repetat (trepidatii) :16,66 % dintre pacientii exam inati;
– factori necunoscuți: 13,33 % dintre bolnavi;
– factori endocrini și metabolici (osteoporoza postmenopauză, diabet zaharat) : 10%;
– traumatisme directe și indirecte (prin accidente auto sau de muncă) : 6,66% dintre
bolnavi;
Se evidențiază frecvența mai mare a pacienților care au avut ocupaț ii profesion ale ce au
implicat sedentarism și menținerea unor poziț ii vicioase la nivelul coloanei cervicale și
membrelor superioare timp î ndelungat (agricultori, șoferi, croitorese , dar și informaticien i,
profesori), pe câ nd e fortul fizic es te un factor mai puțin dăunător, după cum rezultă din
graficul nr. 2 .

Graficul nr. 2
Frecvența cazurilor în raport cu factorii etiologici:

Modalitate a de debut a afecț iunii se poate aprecia m ai ales după modalitatea de debut a
durerii (brusc sau insidios ), deaoarece limitarea mobilității se instalează de obicei progresiv.

45
Lla lotul semnalează o netă preponderență a modalității insidioase de debut – la 23 de bolnavi
(76,66 %), față de deb utul br usc – 7 bolnavi 23,33 %), situație reprezentată în graficul urmă tor
(nr. 3).

Graficul nr. 3 – Frecvența cazurilor după debutul durerii

A. Simptomatologia clinică
În momentul prezentării bolnavii au acuzat următoarea simptomatologie:
a) du rere cervicală – intensitatea a fost apreciată după cum se va vedea la metoda de
lucru prin scala analog vizuală de la 1 la 10 :
– intensitate mare la 7 bolnavi ( 23,33 %) – media 7 -8 pe scala analog vizuală ;
– intensitate mijlocie la 24 bolnavi ( 80%) – media 4-5;
– intensitate mică la 3 bolnavi ( 10%) media 2 -3.

Distributia cazurilor în funcție de intensitatea durerii î n momentul primei examină ri
este prezentată în gr aficul nr. 4.
76,66%23,33%Frecven ța cazurilor după debut
Debut insidios Debut brusc

46

Graficul nr. 4 – Frecvența cazurilor în raport cu intensitatea durerii în mom entul
prezentării

Durerea a prezentat următoarele iradieri:
– iradiere în umeri și membrele superioare la 40% (12 bolnavi);
– iradiere cefalică la 23,33 % (7 bolnavi);
– iradiere în regiun ea interscapulovertebrală la 6,66 % (2 bolnavi);
– iradiere în regiunea ant erioară a toracelui la 13,33 % (4 bolnavi).
Din lotul studiat 5 bolnavi (16,66 %) nu au prezentat iradieri ale durerii de la nivel
cervical.
b) Redoarea coloanei cervicale a fost prezentă la toți bolnavii urmăriți.
Pe cazuistica studiată durata simptomelor î n antecedente a variat de la 6 luni la 2 ani.
Datorită variabilităț ii tabloului clinic uneori nu se poate cunoaș te cu certitudine
momentul debutului patologiei.
B. Examen ul obiectiv a pus în evidență :
23,33%
80%10%Frecvența cazurilor în raport cu intensitatea durerii
în momentul prezentării
Durere de intens mare
Durere de intens medie
Durere de intens mică

47
a) Perturbări statice cu deformări vicioase. După cum se poate observa î n graficul nr. 5
atitudinile cele mai frecvente sunt:
– flexia anterioară constatată la 8 bolnavi – 25,71%;
– flexia laterală la 4 bolnavi – 14,28%;
– ștergerea lordozei fiziologice (rectitudine) la 6 bolnavi – 21,42%;
– hiperlordoza la 3 bolnavi – 11,42%.
– 8 bolnavi (27,14% nu au prezentat perturbări statice).

Graficul nr. 5 – Frecvența cazurilor în funcție de perturbările statice de la nivelul
coloanei cervicale

b) Perturbări dinamice – se obiectivează prin aprecierea mișcărilor de: extensie -flexie,
lateralitate și prin aprecierea mobilității globale a coloanei cervicale. Modalităț ile de apreciere
ale acestor mișcă ri sunt pe larg descrise la capitolul referitor la me todele de lucru .
Situațiile pe care le -am întâlnit mai frecvent la lotul studiat sunt următoarele :

48
– diminuarea amplitudinii mișcă rilor de înclinare laterală la 9 bolnavi – 30%, cea mai
frecventă problemă în caz de spondilartroză ;
– diminuarea amplitudinii mișcării de flexie cu creșterea consecutivă a distanței menton –
stern la 6 bolnavi respectiv 20%;
– diminuarea mobilității globale a coloanei cervicale a fost prezentă la 10 bolnavi –
31,42%.
-la 5 bolnavi (18,57 %) mobilitatea coloanei cervicale n u a fost alterată.
Aceste modificări sunt reprezentate î n graficul nr. 6.

Graficul nr. 6 – Frecvența cazurilor în funcție de mobilitatea coloanei cervicale

c) Contractura musculară
A predominat în forma bi laterală la 15 bolnavi (50%) din total, având:
– intensita te mare la 17,14% dintre aceș tia (3 bolnavi) ;
– intensitate mijlocie la 74,27% (11 bolnavi) ;
– intensitate mică la 8,57% ( 1 bolnav) .

49
Contractura cu localizare predominant î n lateral -dreapta a fost prezentă la 31,42% din totalul
de bolnavi cu:
– intensitate mare la 9,09 % dintre aceș tia (1 bolnav) ;
– intensitate mijlocie la 68,18% (6 bolnavi) ;
– intensitate mică la 22,72% (2 pacienț i).
Contractura predominent lateral -stânga a fost găsită la 18, 57% din totalul de pacienț i,
având:
– intensitate mare la 46,15% dintre acești pacienț i:
– intensitate mijlocie la 30,76% (2 bolnavi) ;
– intensitate mică la 23,07% (1 pacient) .

Tabelul nr. 7 – Contractura musculară

Intensitate
mare % Intensitate
medie % Intensitate
mică % Total %
Contractură
musculară
bilaterală 3 17,14 11 74,28 1 8,57 15 50
Contractură
musculară
lateral
dreapta 1 9,09 6 68,18 2 22,72 9 31,42
Contractură
musculară
lateral stânga 3 46,15 2 30,76 1 23,07 6 18,57

d) Sensibilitatea p rovocată , constatată prin percuț ia apofizelor spinoase cervicale, palparea
spațiilor intervertebrale ș i a maselor musculare paravertebrale a fos t prezentă la toți bolnavii
urmăriț i.

50
C. Forme clinice și evoluție
Am constatat că spondilartroza cervicală s urvine cel mai frecven t în cadrul unei
poliartroze (22 bolnavi – 73,3%) și mai rar izolat (8 bolnavi – 26,6%).

a) Formele clinice cele mai frecvente au fost reprezentate de afectarea rădăcinilor
nervoase, in special radiculalgia cervico -brahiala, fiind pr ezenta la 13 bolnavi din lotul st udiat
(44,28%).
În ceea ce privește localizarea acestei afecțiuni ea predomi nă la membrul superior
drept – 7 bolnavi față de form a bilaterală – 2 bolnavi și față de localizarea st ângă – 4 bolnavi .
Am observat o evoluție h iperalgică la doar 3 subiecți cu această formă clinică , restul
prezentând o evoluție cronică . Ca și caracteristici ale acestei afecț iuni am constatat:
– durere radiculară la toți 13 bolnavi (100%);
– parestezii la 11 bolnavi (84,61 % dintre bolnavii cu rad iculalgie cervico -brahială);
– forma paralitică am întâlnit -o la un singur caz din cele 13, forma acompaniată de
abolirea ROT;
– ROT su nt diminuate la 2 cazuri , care prezintă și hipotonie musculară; sunt exagerate în
compresiunile mai puțin importante ș i anume la 5 cazuri (38,46 %);
– tulburări ale sensibilității obiective sunt prezente sub formă de: anestezie la 1 caz (cu
paralizia plexului brahial), hipoestezie la 2 cazuri și hiperestezie la 8 cazuri (61,53 %).
La pacienții luați î n studiu nu s -au observat reflexe patologice.
b) Nevralgia cervicooccipitală Arnold a fost prezentă la 4 dintre bolnavii luați în
studiu (13,33 %).
c) 2 cazuri (6,66 %) au prezentat fenomene de insuficiență vertebro -bazilară.
d) cefaleea vertebrogenă am întâlnit -o la 3 bolnavi din lo tul studiat (10 %).
e) torticolisul acut a fost prezent la 2 bolnavi (6,66 %) în momentul prezentării.
f) nu am întâlnit cazuri de mielopatie cervicală.
Simptomatologia a prezentat o evoluție acută la 13,33 % dintre pacienti și cronică la
ceilalți 86,66 %, situatie reprezentata î n graf icul urmă tor (nr. 7).

51
Graficul nr. 7 – Frecvența cazurilor în funcție de evoluția clinică

De asemenea, toți pacienții au cel puțin încă o afecțiune, pe lângă cea cu care au fost
incluși în studiu. Astfel, confor m tabelului nr. 8 , dintre bolile asociate prezentate predomină
hipertensiunea arterială, osteoporoza, urmate îndeaproape de obezitate și bolile coronariene.

13,33%
86,66%Frecvența cazurilor în funcție de evoluția clinică
Evoluție acută
Evoluție cronică

52
Tabelul nr. 8
Bolile asociate Numărul de
pacienți Procentaj
HTA 22 73%
Diabet zahara t 5 16%
Obezitate 16 53%
Boli coronariene 19 63%
Boli renale 13 44%
Varice 4 14%
Boală ulceroasă -gastrică 3 10%
Artroze 22 73,3%
Osteoporoză 23 77%
Dislipidemie 18 60%
Boli pulmonare 6 20%
Boli psihoneurologice 7 23,3%

Din totalul pacienț ilor d in lotul de stud iu cu boli cardio -vasculare ca și comorbidităț i a
predominat hipertensiunea arterială la 73% dintre cazuri urmată de angina pectorală la 63%
din cazuri. În lotul de studiu s -a constatat o frecvență mai mare a cazurilor de s ex masculin cu
afectare cardiacă .
Ponderea cea mai mare a cazurilor din lotul de stu diu care au asociat comorbidităț i din
clasa bolilor metabolice s -a evidenț iat la 18 pacienț i cu dislipidemie, însă o pondere crescută
au reprezentat -o și pacienț ii cu obezitate – 53% ș i diabet zaharat tip II -16%.
Clasa bolilor pulmonare asociate spondilar trozei cervicale a fost prezentă în proporț ie
de 20 % din totalul de cazuri. Cel mai frecvent s -au evi dențiat: sechel e TBC, fibroza
pulmonară și astm bronș ic.
Clasa bolilor renale s -a evid ențiat ca și comorbiditate î n 44 % din lotul studiat,
prezentând următoarele afecț iuni: adenom de prostată , litiază renală , infecț ii urinare.
Bolile psihoneurologic e s-au as ociat î n procent de 23,3 %, frecvenț a cea mai mare fiind
reprezentată de pacienț ii cu sindrom depresiv….%. Frecvenț a simptomatologiei depresive este

53
de 1,8 ori mai mare la femei decât la bărbaț i. Simptomele depresive se corelează semnificativ
statistic cu du rerea articulară și dizabilitatea și ca urmare calitatea vieții pacienț ilor
spondilartrozici este influențată negativ de depresie.
Ponderea pacienților cu alte afecțiuni artrozice ș i osteomusculare a fost de 73,3%.
Frecvenț a cea mai mare dintre bolile osteomusc ulare asociate este reprezentată de osteoporoză
– 77%. În cazuistica noast ră s-au constatat frecvențe egale între sexe ale pacienților cu
spondilartroza cervicală ș i alte boli osteomusculare, cu ponderea pacienț ilor din mediul rural.
Diagrama comorbidităț ilor asociate evidențiază cel mai frecvent asocierea bolilor
cardiov ascular e cu cele metabolice sau a bolilor cardiovasculare cu boli osteomuscular e sau
neurologice. Se mai remarcă frecvente asocieri ale bolilor metabolice cu boli le
osteomusculare .
D. Examen radiologic
La 16,6 % dintre bo lnavii urmăriți (respectiv la 5 bolnavi) s imptomele clinice au fost
prezente în absența modificărilor radiologice ale coloanei cervicale. Se constată însă o
frecvență crescută a cazurilor la care simptomatologia clinică se asociază cu modificările
radiologice. Acestea sunt prezent la 25 bolnavi din lotul no stru, respectiv 83,3 % după cum
rezulta din graficul nr. 8.

54
Graficul nr. 8 – Repartiția cazurilor în funcție de modificările radiologice

Radiografiile s -au efectuat din față, profil, oblic și în dinamic ă.
Modificările găsite la bolnavi au fost următoarele:
– reducerea lordozei fiziologice cervicale (până la ștergerea ei sau rectitudine) a fost
constatată la 10 bolnavi (33,33%);
– hiperlordoza la 4 bolnavi (13,33 %);
– discartroza evidențiată prin îngustar ea spațiilor articulare a fos t evidențiată la 6
cazuri (20 %) mai ales la nivelul C 5-C6;
– artroza interapofizară (pensarea spațiilor articulare, osteoscleroza, osteofitoză) s-a
evidențiat mai bine pe clișeul d e profil și a fost prezentă la 28 cazuri (93,3 %);
– situația cea mai frecventă o constituie asocierea leziunilor celor două sisteme
articulare la nivelul aceluiași segment. În lotul ce rcetat frecvența a fost de 43,3 % fiind
prezentă la 13 bolnavi.
– osteofitoza este mai puțin dezvoltată la nivel cervica l față de celelalte segmente ale
coloanei. A fost evidențiată la 8 cazuri din lotul cercetat (26,66 %).
– pe clișeele oblice se evidențiaz ă uncartroza prezentă la 5 cazuri (16,66%)

55
– artroza atlo -odontoidiană a fost prezentă la 9 cazuri (30 %)
Examenul radi ologic evidențiază și alte modificări:
– spondilolisteză (2 bolnav i – 6,66%)
– osteoporoză (3 bolnavi – 10%)
Pacienț ii nu au pr ezentat rezultate ale investigațiilor CT sau RMN.

V.3. Metoda

V.3.1. Evaluări și testări
Am testat mobilitatea articulară și s imptomatologia de la nivelul coloanei cervicale la
începutul și la sfârșitul programului de recuperare.
Bilanț ul articular
Cu ajutorul indicilor specifici , larg utilizați î n serviciile de recup erare medicală , am
testat fle xia, extensia și lateralitatea măsurând amp litudinea respectivelor mișcări sugestive
pentru diagnostic și evoluția sub tratament .
Măsurătoarea a fost făcută în cm și cu ajutorul goniometrului .
Poziția 0 a coloanei cervicale de la care am început testarea este cea realizată în
ortostatism sau șezând.
Testarea flexiei am făcut -o cu ajutorul goniometrului pe care l -am plasat pe partea
laterală a urechii luând ca reper linia dintre lobul urechii și comisura bucală, brațul fix fiind
plasat orizontal , iar brațul mobil urmează mișcarea acestei li nii. De asemenea am mai utilizat
indicele menton -stern. Am rugat pacientul să execute flexia capului și am măsurat în
centimetri distanța dintre menton și stern ( care la individul sănătos trebuie să fie 0 ).

56
Figura nr. 1

Testarea ex tensiei am realizat -o cu ajutorul goniometrului la fel ca și testarea flexiei
sau cu ajutorul indicelui menton stern ( care ar trebui să aibă valoarea aproximativă de 18 cm
în extensie maximă ).

Figura nr. 2

Testarea flexiei coloanei cervicale
Testarea extensiei coloanei cervicale

57
Lateralitatea am testat -o cu goniome trul fixat pe ceafa subiectului, pe proeminența
vertebrei cervicale 7, iar brațul mobil urmărește mișcarea protuberanței occipitale. De
asemenea am verificat -o cu ajutorul i ndicelui trago -acromial ( valoare normală cuprinsă între
4-6 cm ).
Testarea rotație i am realizat -o punând coloana cervicală și capul în poziție neutră, iar
goniometrul l -am plasat cu centrul pe vertex și brațul mobil se îndreaptă către nas. Am u tilizat
și indicele menton -acromion ( valor i normal e între 8 -12 cm ).
Bilanțul muscular
Testar ea flexiei
Forța 5 și 4
Pacientul se află în decubit dorsal efectuând fl exia coloanei cervicale pe toata
amplitudinea de mișcare, rezistența aplicându -se pe frunte de catre examinator. Dacă am
observat o diferență de forță musculară între cei doi sterno -cleido-mastoidieni i -am evalua t
separat prin rotația capului într -o parte și flexia gâtului.

Figura nr. 3

Testarea flexiei

58
Forța 3
Pacientul aflat în decubit dorsal face flexia coloanei cervicale, iar partea inferioară a
toracelui este menținută pe planul mesei de testare de către mâna examinatorului. Dacă
amplitudinea de mișcare este totală forța musculară va avea valoarea 3, iar dacă amplitudinea
de mișcare este parțială, forța musculară va avea valoarea 3 -.
Forța 1
Am palpat mușchii sterno -cleido -mastoidieni de f iecare parte a gâtului când subiectul
încearcă să flexeze gâtul.
Testarea extensiei

Figura nr. 4

Forță 3
Subiectul se află în decubit ventral cu gâtul în flexie, face extinderea coloanei
cervicale în timp ce partea superioară a toracelui și o moplații sunt susținuți de examinator.
Dacă amplitudinea de mișcare este totală forța musculară va fi evaluată la cotația 3. Dacă
amplitudinea mișcării este parțială forța musculară va fi evaluată la cotația 3 -.
Forță 1
Subiectul aflat în decubit ventral î ncearcă extensia gâtului, iar examinatorul palpează
mușchii regiunii posterioare a gâtului.
Scala de apreciere a forței musculare este reprezentată î n tabelul nr. 9.
Testarea extensiei

59
Tabel ul nr. 9 – Scala de apreciere a testingului muscular la examenul clinic

Scala F Para metrii corespondenți ai amplitudinii forței musculare dezvoltate la testare
F5 Forța musculară normală
F4 Subiectul dezvoltă forța necesară pentru a deplasa segmentul testat contra unei
rezistențe medii
F3 Forța dezvoltată deplasează segmentul testat î mpotriva forței gravitaționale fără o
altă rezistență externă
F2 Realizează mobilizarea segmentului numai după anularea forței gravitaționale
F1 Contracție musculară fără a realiza și mobilizarea segmentului testat
F0 Contracție musculară absentă

Pentru evaluarea intensității durerii am folosit Scală Analogă de Autoaprecier e a
Durerii (VAS) si Scala Euroqo ol pentru aprecierea calității v ieții.

Scală analogă vizuală (VAS=visual analogue score)
Fiecare pacient și -a autoapreciat nivelul durerii pe o scal ă de la 1 la 10, astfel s -a
obținut scorul VAS. Am punctat în felul următor:
 Pentru valoarea 0 durerea este absentă ;
 Pentru valoarea 2, apare o durere ușoară ;
 Pentru valoarea 4, intensitatea durerii este de la ușoară la moderată ;
 Pentru valoarea 6 durerea este mare ;
 Pentru valoarea 8 durerea este severă ;
 Pentru valoarea 10, durerea este prezentă continuu, insuportabilă.

Euroqo ol
I. Mobilitatea :
1. Nu am nici o problemă cu mersul pe jos ( 3 puncte );
2. Am probleme cu mersul pe jos (2 puncte) ;
3. Sunt oblig at să rămân în pat (1 punct) .
II. Autonomia pacientului :

60
1. Nu am nici o problemă în autoîngrijire (3 puncte) ;
2. Am dificultăți la spălat sau îmbrăcat singur (2 puncte) ;
3. Sunt incapabil să mă autoîngrijesc (1 punct) .
III. Activități zilnice :
1. Nu am ni ci o problemă să îmi îndeplinesc activitățile zilnice (3 puncte) ;
2. Am probleme în îndeplinirea activităților zilnice (2 puncte) ;
3. Sunt incapabil să îmi îndeplinesc activitățile zilnice (1 punct) .
IV. Dureri sau jenă :
1. Nu am ni ci o durere sau jenă dur eroasă (3 puncte) ;
2. am dureri sau jenă dureroasă (2 puncte) ;
3. am dureri mari sau jenă extremă (1 punct) .
V. Anxietate sau depresie :
1. nu sunt anxios sau deprimat (3 puncte) ;
2. sunt moderat anxios sau deprimat (2 puncte) ;
3. sunt foarte anxios sau dep rimat (1 punct) .
VI. În raport cu nivelul general al sănătății mele în ultimele 12 luni starea mea de sănătate
actuală este:
1. mai bună (3 puncte) ;
2. aproape la fel (2 puncte) ;
3. mai rea (1 punct)
Creșterea punctajulu i arată ameliorarea calității vieț ii.
Pentru evaluarea echilibrului, în special la pacienții care au prezentat ameț eli, am
încercat aplicarea mai multor teste .
Pentru aprecierea orto statismului static:
Testul Romberg clasic: pacientul cu picioarele lipite stă în orstostatism 20 -30 sec. cu
ochii închiși. Se apreciază gradul de legănar e.
Alte teste sunt testul „branciului” sau testul unipodal.
Pentru aprecierea ortostatismului activ se aplică testul întinderii membrului superior :
pacientul este în ortostatism lipit cu umărul de un zid, brațel e întinse la 90˚. Se începe
aplecarea înainte cu avansarea membrului superior maxim posibil fără pierderea de echilibru.

61
Se notează pe zid nivelul atins de vârful degetelor. Se măsoară distanța de la nivelul
inițial al vârfului degetelor până la cel final.
Bilanțul funcțional utiliza t cel mai frecvent pentru aprecierea deficitelo r funcționale
ale pacienților este testul „ridică -te și mergi” : pacientul stă pe scaun și i se cere să se ridice în
picioare fără sprijin și să meargă 6 -10 metri după care să se re întoarcă și să se reașeze pe
scaun. Durata acestor acțiuni se poate cronometra, iar modul de realizare se cuantifică pe
scala 0 -1-2-3.
Alte bilanțuri funcționale care se pot realiza sunt: scala echilibrului Berg, t estul de
echilibru și de mers Ti netti, sca la evaluării mersului etc.
Examenul clinic complex l -am realizat prin examinarea pacienților în timp ce execută
sarcinile propuse .
Metodele de evaluare clinico -funcțională reprezintă baza de urmă rire a lotului de
pacien ți.
Am aplicat metode le de mai sus, metode de evaluare standardizate în scopul limitării ,
pe cât posibil, a influenț ei erorilor.
Evaluarea stă rii pacientului este un proces complex care presupune analiza și
integrarea informațiilor obț inute la examenul clini co-funcțional alături de investigaț iile
paraclinice.
V.3.2. Tratamentul
Obiectivele recuperă rii:
– ameliorarea durerii;
– creșterea amplitudinii articulare;
– ameliorarea forț ei musculare;
– ameliorarea tulburărilor de statică ;
– recuperarea deficitelor motorii;
– reinserția socioprofesiona lă;
– ameliorarea calității vieț ii.
Mijloacele de realizare a tratamentului recuperator:
– măsuri igieno -dietetice;
– tratament medicamentos;
– electroterapie ș i termoterapie;

62
– kinetoterapie ș i hidrokinetoterapie;
– masoterapie;
– terapie ocupațională .
La lotul de bolnavi urmărit am aplicat următoarele metode de tratament:

a. Măsuri igieno -dietetice
Poziția de repaus pe care am recomandat -o este cea de decubit dorsal cu capul așeza t
pe o pernă dură pentru a menține o înălțime potrivită care să suprime dur erea.
Pe măsură ce corecți a posturală cervicală are loc am diminuat înălțimea pernei,
poziția fiind cea care determină extensia axială.
În poziția șezând am preferat un repaus în fotoliu cu o spetează înaltă de care să
sprijine capul, eventual cu o pernă înapoia cefei și cu bărbia orizontalizată pentru a se evita
proiecția anterioară a gâtului și pentru a obține o extensie axială.
În cazul brahialgiilor am recomandat sprijinirea membrelor superioare pe mânerele
fotoliului. Sunt interzise unele poziții menț inute timp îndelungat cum ar fi: capul aplicat
înainte pentru scris, cusut etc. Dacă acestea nu pot fi c omplet evitate,am recomandat
întrerupe rea lor la cea mai mică senzație de oboseală sau durere pentru a efectua câteva
exerciții de extensie axială către un plan de referință sau pentru a lua poziție de repaus în
decubit dorsal.
Am sfătuit pacienții să evite mișcările bruște din coloana cervicală oricare ar fi ele.
Am interzis purtarea de greutăți mai ales într -un singur braț.
Uneori ca în brahialgii, bra țul însuși reprezintă o greutate, de aceea am indicat
eventual purtarea unei eșarfe la mers .
S-a recomandat purtarea unui guler cervical tem porar pentru unul dintre pacienț i.

b. Tratamentul medicamentos a fost aplicat la 23 de bolnavi din lotul urmărit
(76,66%). Am folosit următoarea medicație :
* medicația an tiinflamatoare și antialgică am aplicat -o tuturor celor 23 d e bolnavi. Am
utilizat preparatele:
– Celebrex la 21,73 % (5 bolnavi) ;
– Piroxicam la 13,04 % (3 bolnavi) ;

63
– Aflamil la 8,69 % (2 bolnavi) ;
– Tador la 13,04 % (3 bolnavi) ;
– Tablete antialgice (algocalmin, p aracetamol) la 8 bolnavi – 34,78 %.
Medicaț ia antiinfla matoare s -a aplicat sistematic în etapa în care pacienț ii au prezentat
dureri acute la nivelul coloanei cervicale și anume î n primele 7-10 zile din momentul
prezentă rii.
Selecția tipului de medicație antialgică ș i antiinflamatoare utilizată s-a bazat pe tipul
de durere, acută sau cronică , pe int ensitatea durerii ș i pe asocierile morbide care, parte dintre
ele s-au constituit în contraindicaț ii ale unor tipuri de medicamente.
Doza ș i ritmul de ad ministrare al medicamentelor l -am adaptat tipului de preparat (cu
eliberare imediată sau prelungită) ș i posologiei acestuia , iar pentru limitarea efectelor adv erse
am pornit de la doza minimă eficientă .
Tratamentul s -a făcut individualizat, ținându -se cont de afecț iunile asociate, motiv
pentru car e am administrat concomitent ș i medicamente pentru protecția gastrică (inhibitori ai
pompei de protoni -Omepr azol î n special).
De asemenea am instituit un regi m alimentar hiposodat la pacienț ii hipertensivi care
au fost sfătuiți să nu neglijeze medicația de fond pentru afecț iunile cardio -vasculare.
Pe cazuistica studiată , frecvența pacienților în funcț ie de tratamentul cu AINS nu a
prezentat diferenț e semnificat ive din punct de vedere statistic î ntre sexe, mediul de
proveniență și grupe de vârstă .
* Miorelax ante am aplicat la pacienț ii care au prezentat intensitate mare a contracturii
musculare și anume la 7 pacienț i.
* vitaminele din grupul b s -au administrat mai ales în formele cu interesare nervoasă
(17 bolnavi).
Nu a fost necesară administrarea corticoterapiei.
c. Tratamentul fizioterapic .

* Termoterapia
Am utilizat împachetările cu parafină „în manta” la paci enții cu numărul 2, 4, 5, 7, 9,
10, 12, 14, 16, 17, 19, 20, 22, 23, 25, 28, 29, 30.

64
Parafina se aplică pe tegumentul sănătos fără leziuni, iar zonele păroase se ung cu ulei.
Parafina sub formă de placă, cu grosimea de 1,5 cm se aplică la o temperatură de 46 -50˚ C pe
zona cervicală.
Durata unei ședințe este de 20 -30 de minute și se efectuează zilnic 10 zile.
Nu am aplicat parafina la pacie nții cu hipertensiune arterială insuficient controlată
medicamentos, la cei cu hernie de disc și sindroame de pareză .

* Electroterapia
La bolnavii avuți în observație am utilizat următoarele proceduri de electroterapie:

1. Galvanizarea sub următoarele forme:
– băi galvanice, bi -, patrucelulare s au generale la 13 bolnavi (43,33%); am folosit mai
ales băile bicelulare superioare;
– galvanizarea cervico -palmară aplicată la 8 pacienț i (26,66%);
– galvanizarea transversală a plexului brahial aplicată mai ales în caz de radiculalgie
cervico -brahi ală și anume la 9 bolnavi (30 %).

2. Iontoforeza cu clorhidrat de novocaină 1 -5%, clorură de calciu 1% etc. am aplicat -o
la 18 boln avi (60%). Durata unei ședințe a fost de 10 -15 minute, zilnic, 15 -20 ședințe pe serie.

3. Dintre curenții de impulsuri am utilizat curenții dreptunghiulari și anume:
– electromasajul Träbert la 4 bolnavi (13,33 %); electrodul negativ este plasat pe locul
cel mai dureros, iar cel pozitiv la 3 -5 cm distanță.
Se utilizează cu un strat hidrofil de protecție și intensitatea curentului se crește
progresiv până la senzația de vibrație suportabilă (aproximativ 10 -15mA).
Durata tratamentului este între 6 și 8 zile cu o ședință de 20 de minute/zi.
– TENS s-a aplicat la 2 bolnavi (6,66 %). La pacientul aflat în decubit dorsal am plasat
2 electrozi sub formă de placă paravertebral în regiunea cervicală.
Intensitatea curentului a fost reglată în funcție de pragul durer os al fiecărui pacient.
Durata unei ședințe a fost de 15 minute/zi timp de zece zile.

65
4. Curenții diadinamici sub formă de difazat fix, perioadă scurtă (1 minut) alternativ
cu perioadă lun gă i-am utilizat la 14 bolnavi ( 46,66 %).
Pacientului aflat în de cubit dorsal i -am aplicat 2 electrozi paravertebral cervical,
electrodul activ fiind pe locul dureros.
Durata unei ședințe a fost de 8 minute zilnic, pe o perioadă de 10 zile.

5. Curentul interferențial clasic cu 4 poli l-am folosit l a 12 bolnavi (40 %).
Am dispus c ei 4 electrozi în formă de cruce la nivel cervical astfel încât curentul emis
din primul canal să se încrucișeze cu cel emis din al doilea și să cuprindă întreaga regiune
dureroasă.
Electrozii nu se aplică niciodată direct pe tegument, ci prin intermedi ul unui material
textil îmbibat in apă distilată.
Pentru un puternic efect antialgic frecvența curentului aplicat este cuprinsă între 90 –
100 de Hz într -o ședință de cel puț in 15 minute/zi (în general 20 minute pe zi ).

6. Ultrasonoterapia a fo st indicată la 19 bolnavi (63,33 %). Aplicațiile au fost
paravertebral cervical pe masele musculare, iar intensitatea curentului de 0,4 W/cm2, 10
ședințe cu durata de 5 -10 minute/zi.

7. Terapia cu câmpuri magnetice de joasă frecvență am aplicat -o la 11 bol navi
(36,66 %). Durata unei ședințe este de 10 -20 de minute câte o ședință zilnic în serii de 10 -15
zile.

* Masajul
Procedeele de masaj utilizate pentru masarea cefei au fost netezirea, frământatul,
percutatul și vibrațiile .
Netezirea am aplicat -o manual, pornind de deasupra inserțiilor mușchilor cefei pe
occipital de -o parte și de alta a liniei mediane și , coborând , până la baza gâtului și spre umeri.
Frământatul l -am aplicat mai ales pe părțile laterale și inferioare ale cefei unde
musculatura este mai vo luminoasă.
Percutatul l -am executat în partea superioară a gâtului.

66
Vibrațiile se aplică prin presiuni pe inserțiile occipitale ale mușchilor .
Masajul cefei se va încheia întotdeauna cu manevre lungi și lente de netezire calmantă.
Pacienții care au urmat ședințele de masaj au fost: 1, 3, 5, 6, 8, 10, 13, 14, 15, 23, 25,
26, 27, 29, 30. La 4 dintre aceș tia am aplicat î n plus dus subacval.
Durata unei ș edinț e de masaj a fost de minim 15 minute zilnic.în serii de câ te 10 zile.

* Kinetoterapia
Programul kinet oterapeutic l -am conceput după obiectivele stabilite pentru fiecare
pacient în parte ținând cont de stadiul evolutiv, vechimea bolii și de răspunsul la tratamentele
urmate anterior.
Obiectivele urmărite:
– prevenirea și corectarea tulburările de statică ve rtebrală ale coloanei cervicale și
secundar ale coloanei vertebrale în întregime;
– ameliorarea mobilității
– recuperarea forței musculare.
Am utilizat următoarele mijloace :
1. Mijloace de corectare a tulburărilor statice și posturii
 Exerciții de redresare conștientă a poziției
2. Mijloace de ameliorare a mobilității
 Mobilizări pasive
 Mobilizări active
 Tracțiuni ușoare.
3. Mijloace de recuperare a forței musculare.
 Exerciții rezistive ;
 Contracții izometrice.

Kinetoterapia în hernia de disc cervicală
Stadiul subacut
Programul kinetoterapeutic din stadiul subacut al herniei de disc cervicale l -am
instituit pacienților numărul: 1, 7, 9, 17, 20.

67
Corectarea tulburărilor statice
Am indicat postură ri care se efectuează prin extensie în axul coloanei cervicale, cu
coborârea și retragerea bărbiei – exercițiul în „dublă bărbie ”.
Poziția de plecare este fie cea de decubit dorsal fie cea șezând. C u genunchii flectați ,
pacientul basculează bazinul pentru a obține o aplicare pe sol a întregii coloane cervico –
dorsale și ulterior realizează următoarele mișcă ri:
– prin alunecarea cefei pe sol pentru alungirea gâtului și coborârea bărbiei ;
– asocierea extensiei cu o inspirație toracică înaltă (acțiunea scalenilor și a
sternocleidomastoidienilor).
Prin exercițiul de mai su s se realizează redresarea curburilor și degajarea articulaț iilor
cu p unerea discului intervertebral î n repaus plus o întindere marcată a musculaturii cefei,
redresarea vertebrală putând să se întindă până la vertebrele dorsale D 5-D6.
Ameliorarea mobilităț ii
Am încercat să ameliorez mobilitatea cervicale prin mobilizări pasive și prin
mobilizări active .
 Mobilizările pasive
Poziția de plecare pe care am utilizat -o a fost fie din decubit dorsal fie din poziție
șezând.
Din decubit: Pacientul e pozitionat în de cubit dorsal cu capul în afara mesei, relaxat , si
kinetoterapeutul efectueaza extensi i axiale . Aceste extensii vor fi axiale simple cu momente
de scuturare a capului și axiale asociate cu flexii ale capului.
În poziție șezând: Pacientul în poziția așezat își sprijină fruntea pe toracele
kinetoterapeutului care prinzând în ambele mâini gâtul pacientului, împinge capul pacientului
ușor înapoi, în timp ce gâtul îl trage ușor înspre el, mișcare care imprimă rahisului, bolnavului
exact extensia dorită.
 Mobiliză ri active
Acestea continuă mișcările precedente și se efectuează de asemenea din pozițiile de
decubit sau șezând .
Din decubit: se execută întindere axială de corecție sau rotația capului de partea
dureroasă până la senzația de durere pe când de partea opus ă rotației se va executa până la
cursa extremă , cu secuse vibratorii.

68
Din șezând: pacientul efectuează exerciții cu sprijinul capului la perete, sub formă de
extensie cervicală și de rotații ale capului, precum și exerciții cu capul nesprijinit în special
sub formă de flexii și extensii, inflexiuni laterale, rotații ale capului și circumducții efectuate
cu mare grijă pentru că pot produce amețeli.
Stadiul cronic
Pacienții care au beneficiat de programul kinetoterapeutic din stadiul cronic al herniei
cervica le au fost cei cu numărul 3, 4, 5, 10, 12, 14, 18, 21, 23, 25, 27, 29, 30.
În stadiul cronic ședințele de kinetoterapie se axează pe recuperarea forței musculare.
În raport cu deficitul muscular local, se aplică exerciții succesive pentru extensorii flexo rii și
rotatorii gâtului și ai capului. În cazul în care musculatura laterală a capului este mai bine
dezvoltată într -o parte, kinetoterapia are ca obiectiv echilibrarea celor două părți începând cu
creșterea forței musculare, de partea afectată.
Exemplu: pentru tonifi erea musculaturii posterioare am realizat printre altele acest
exercițiu: b olnavul în decubit ventral la marginea mesei, cu brațele încrucișate, sprijinite pe
masă, fruntea pe mâini, capul în dublă bărbie își ridică trunchiul cu ajutorul anteb rațelor,
coloana cervicală rămânând rigidă.

Figura nr. 5

În unele cazuri, în vederea tonifierii musculaturii cervicale este necesară folosirea unei
rezistențe anterioare mai mari, de cele mai multe ori reprezentată prin mâna kineto terapeutului
deoarece grupul extensorilor gâ tului este mai bine reprezentat și dezvoltat d ecât grupul
flexorilor .

69
Pe lângă tonifierea mus culaturii flexoare și extensoare am executat exerciții de rotație
cu contrarezistență .
Am respectat principiul progresivității astfe l că de la 6 -8 mișcări în timpul primei
ședințe am ajuns la 15 mișcări în ședințele următoare.
Am preferat e xercițiile izometrice cu minim de stres articular față de exercițiile
izotonice.

Kinetoterapia în artroza interapofizară cervicală
Următoa rele exerciții le -am aplicat pacienților 2, 4, 5, 7, 8, 9, 11, 12, 13, 15, 20, 22,
24, 26, 28, 29, aflați în stadii avansate ale sp ondilartrozei cervicale:
 Mobilizări pasive combinate cu tracțiuni .
Tracțiunile cervicale se practică în șezut sau în poziție culcată pe un plan înclinat
(masa de vertebroterapie). Forțele ce se aplică sunt între 3 și 12 kg în funcție de tipul
constituțional. Tracțiunea trebuie să înceapă și să se termine progresiv.
Având în vedere rigiditatea coloanei e de preferat un dispoziti v elastic, cum ar fi
căpăstrul Glisson sau colierul Sayle.
Durata unei ședințe se stabilește în funcție de reacția pacientului și este de la 10
minute la 2 ore, iar numărul de ședințe este de aproximativ 3/săptămână.
De exemplu: Din decubit dorsal: pacient ul este așezat cu capul în afara patului,
kinetoterapeutul prinde cu ambele mâini capul și execută o ușoară tracțiune și rotație întâi
spre stânga apoi spre dreapta.
 Mobilizări active – de exemplu:
Din decubit dorsal: pacientul cu membrel e superioare întin se lateral ș i palm ele
sprijinite pe sol, execută extensia capului și a gâtului, presând continuu solul cu mâinile.
Din decubit ventral pacientul execută extensia capului concomitent cu extensia și
arcuirea unui membru superior și inferior.

70
Figura nr . 6

Din ortostatism: cu un baston la spate pacientul duce bastonul în lateral concomitent
cu înclinarea capului de partea opusă .

Figura nr. 7

Am dozat a ceste exerciț i în funcție de posibilitățile pacientului.

71
Dacă durerea apare , în timpul executării exercițiului, se oprește activitatea, iar dacă
durerea apare după efectuarea exercițiului, chiar la câteva ore, e semn că dozarea exercițiului
a fost greșită și trebuie refăcută.
Programul continuă cu exerciții care au în vedere unit atea funcțională a segmentului
cervical cu celelalte segmente rahidiene, cu centura scapulară și membrul superior.
Pacienții trebuie să î nvețe programele kinetice î n serv iciile de recuperare medicală sau
în stațiunile balneare ș i ele trebuie conti nuate, urmărite ș i corectate la domiciliul bolnavului.
* Hidrokinetoterapia
Este utilizată datorită beneficiilor aduse pacientului prin asocierea apei termale cu cele
ale kinetoterapiei.
La efectele apei termale, decontracturante și relaxante se mai ada ugă presiunea
hidrostatică ce ajută pacientul să efectueze cu o mai mare ușurință mobilizările active. De
aceea kinetoterapia la bazin este mai plăcută și mai ușor de executat.
Procedurile de hidrokinetoterapie sunt considerate proceduri majore astfel că v or fi
efectuate dimineața. Nu se aplică pe nemâncate, dar nici după mese copioase, ci la
aproximativ 30 de minute după micul dejun.
Ședința de hidrokinetoterapie se efectuează în condiții de confort psihic, timp de 15
minute zilnic.
Am recomandat hidrokine toterapia pacienților 9, 12, 16, 19, 25, 26, 30.

* Balneoclimatoterapia
În balneoclimatoterapie am folosit apa oligominerală din stațiunea Băile Felix datorită
efectelor benefice pe care le produce: antialgic, vasculotrofic și metabolic la nivelul
țesutur ilor articulare, precum și tonifiant asupra musculaturii.
Pacienții 7, 9, 12, 18, 19, 22, 24, 25, 27, 30 au efectuat băi la bazin la o temperatură
de 37˚ C 15 minute zilnic, timp de 10 zile.
Astfel factorii fizici balneari, climatici și terapeutici au avu t ca rezultat înlăturarea
unor tulburări neurovegetative, reechilibrarea psihică a pacienților, înlăturarea contracturilor
musculare și ameliorarea durerilor.
Terapia ocupațională s-a indicat, dupa ameliorarea simptomatologiei, în vederea
recup erării funcț ionale , la 7 bolnavi.

72
Complexele terapeutice alese au fost individualizate în funcție de stadiul evolutiv al
bolii, forma clinică, bolile asociate.
În formele acute, elementul clinic principal fiind durerea, s -a indicat un tratament
complex care să vizeze componenta algică:
– bolnavii au fost menținuți în repaus;
– tratamentul medicamentos utilizat a cuprins antialgice, antiinflamatoare,
decontracturante;
– după diminuarea durerii a fost introdusă fizioterapia.
S-au indicat: curenți galvanici, diadinamici , iontoforeza cu substanțe analgetice ,
ultrasunete, terapia cu câmpuri magnetice, unele tehnici de kinetoterapie.
În formele cronice, tabloul clinic este dominat de contractura musculară, rigiditat ea
coloanei cervicale și de viațiile ei, iar tratamentul est e mai ales de recuperare (reeducarea
posturii, readaptarea la gestualitatea corectă etc.) :
– bolnavii au păstrat un repaus relativ cu recomandarea de a executa tehnici de
mobilizare a coloanei vertebrale, dar de a evita eforturile fizice intense;
– tratame ntul medicamentos a cuprins antialgice, miorelaxante, vitamine din grupul B
etc.;
– fizioterapia a cuprins complexe de 2 și 3 proceduri: curenți galvanici, diadinamici,
interferențial, masaj și kinetoterapie.
Cele mai bune rezultate au fost obținute prin aplicarea complexelor de 3 -4 proceduri .
Este probabil ca aplicarea a peste patru proceduri să reprezinte o „excitoterapie nespecifică”
mai intensă și să producă modificări generale în organism cu posibilitatea suprasolicitării
acestuia. Pot să apară manife stări ca: exacerbarea fenomenelor dureroase, insomnii,
irascibil itate, inapetență .
Am luat în considerare și reactivitatea individuală a pacienților. Astfel la bolnavii cu
hipersensibilitate am redus complexele cu multele proceduri folosind un număr mai mi c (2-3
proceduri/zi) și căutând îmbinarea lor în așa fel, încât să se cumuleze efectele, să se prevină
recidivele și să asigurăm recuperarea funcțională a bolnavilor.

73
CAPITOLUL VI

REZULTATE

Dupa î ncheierea programului terapeutic, am apreciat în pri mul râ nd mobilitatea
coloanei cervicale care s-a îmbunătățit în urma aplicării procedurilor fiziokinetoterapice și
medicației, fapt demonstrat pr in rezultatele bilanțului art icular reluat la finalul tratamentului.

Astfel media testării extensiei cu ajutor ul indicelui menton -stern, la consultația
inițială, a fost 12,66 cm, iar la finalul tratamentului a fost 14,06 cm, ceea ce relevă o mai
bună mobilitate, crescută cu o medie de 1,5 cm.

Media testării lateralității, la consultația inițială, prin măsurarea distanței tragus –
acromion, a fost 4,88 cm, iar după efectuarea complexului de proceduri fiziokinetoterapice a
fost de 2,9 cm.
Putem spune că mobilitatea este mai bună și m ai crescută cu o medie de 2 cm ceea ce
este acceptabil la lotul studiat, având în vedere vârsta pacienților – peste 60 ani ( mobilit atea
coloanei este mult influențată de vârstă ).

În tabelul nr. 10 sunt prezentate rezultatele testării mișcărilor articulare la nivelul
coloanei cervicale la începerea tratamentului și la finalul acestuia.

74
Tabel nr. 10 – Bilanțul articular
Nr.
Curent vârsta Indice
Menton –stern Indice
Tragus – acromion
internare Externare internare Externare
1. 38 13 16 3 1
2. 33 14 15 3 1
3. 63 12 13 6 5
4. 40 13 14 4 2
5. 56 13 13 5 3
6. 60 10 11 6 5
7. 39 14 14 3 1
8. 61 11 13 5 4
9. 36 13 17 3 2
10. 58 14 14 4 4
11. 56 13 13 4 4
12. 37 13 14 3 2
13. 58 13 14 5 5
14. 67 10 11 7 5
15. 72 11 13 8 7
16. 51 13 15 6 5
17. 44 14 16 5 5
18. 66 12 12 6 5
19. 46 13 14 4 4
20. 41 14 14 4 2
21. 52 14 14 5 5
22. 68 11 12 7 6
23. 40 12 14 5 4
24. 54 13 14 5 5
25. 48 12 13 4 3
26. 69 12 12 7 5
27. 48 14 14 4 2
28. 40 15 15 4 1
29. 49 14 16 4 3
30. 39 13 14 3 1

Un alt ob iectiv al examenului clinic, alături de testarea mobilităț ii coloanei cervi cale, a
fost testarea fo rței musculare .
Testingul minim obț inut a fost F2 , iar media a fost F 4, ceea ce demonstrează faptul c ă
tulbură rile sta tice ale coloanei nu se asociază în general cu o alterare a forț ei musculare.

75
Tulburările de statică vertebrală au fost mai puțin influențate prin tratament la
pacienț ii din lotul studiat ( având în vedere vârsta înaintată ) ele persistând sub forma de
hiperlordoză, rectitudine, flexia anterioară sau laterală.
Bilanturile functionale tentate asupra lotului studiat nu a u oferit date statistic
concludente din cauza mediei ridicate de varsta si a afectiunilor asociate.
Evoluția formelor clinice sub tratament a fost următoarea:

a. simptomatologia radiculalgiei cervico -brahiale s -a ameliorat la majoritatea
bolnavilor, obțin ându -se rezultate favorabile chiar la formele hiperalgice. Astfel:
– durerea b rahială a persistat numai la 5 bolnavi;
– paresteziile s -au menținut însă în proporț ie mai ridicată și anume la 7 bolnavi;
– forma paralitică acompaniată de abolirea ROT și hipo tonie a rămas
nemodificată la 1 bolnav. Alți pacienți nu au mai prezentat hipotonie musculară și diminuarea
ROT la finalul tratamentului;
– în ceea ce privește tulburările sensibilității obiective, acestea au persistat sub
forma de hipoestezie la 1 caz (cu formă pa ralitică) și hiperestezie la 3 cazuri;
b. nevralgia cervico -occipitală Arnold a fost rezolvată prin tratament la toate cazurile din
lotul nostru;
c. fenomenele de insuficiență vertebro -bazilară au fost puțin influențate de către tratamentu l
medicamentos și fiziokinetoterapic; de altfel testele necesare pentru aprecierea capacității de
mentinere a echilibrului nu a fost posibil să fie aplicate în mod concludent în cadrul lotului
studiat din cauza mediei de vârstă înaintate și afecțiunilor as ociate.
d. cefaleea vertebrogenă a persistat chiar în urma tratamentului la 2 bolnavi;
e. crizele de torticol is acut prezente inițial la 2 bolnavi s -au remis în totalitate după
tratament.

În privința simptomatologiei subiective putem spune ca cel ma i mult a fost influențată
prin tratament durerea.
În tabelul nr. 11 este prezentat lotul studiat și valorile pe care pacienții le -au acordat
evoluției durerii pe Scala Analogă Vizuală în trei momente ale tratamentului ambulator: la

76
începutul tratamentului (VAS 1), în ziua a cincea de tratament (VAS 2) și la sfârșitul
perioadei de tratament (VAS 3).
Astfel, media scorulu i VAS la inceput a fost 7,65 , cu limite între 10 și 6, iar la sfirsit
media scorului VAS a fost 2,03 , cu limite între 0 și 5.

77
Tabel nr. 11 – Evoluția scorului VAS pe durata tratamentului

Nr.
curent Inițialele
pacientului Vârs ta Sexul VAS
1 VAS
2 VAS
3
1 C.G. 81 F 7 5 0
2 D.B. 62 F 8 5 3
3 O.D. 65 M 6 4 3
4 J.I. 74 M 8 5 2
5 M.N. 84 F 7 4 2
6 A.N. 64 M 8 5 1
7 S.F. 65 F 9 7 3
8 A.S. 77 F 6 6 2
9 P.S. 68 F 7 4 0
10 G.I. 67 M 7 5 4
11 T.V. 74 F 7 4 0
12 M.I. 63 M 10 6 2
13 F.L. 71 F 9 5 2
14 O.P. 69 M 7 5 4
15 D.R. 69 F 7 6 3
16 C.G. 68 M 8 4 1
17 N.A. 85 M 9 5 1
18 N.C. 72 F 7 5 2
19 M.I. 82 F 9 6 4
20 P.I. 72 M 10 7 5
21 H.D. 76 F 8 5 3
22 Ș.V. 79 M 8 5 2
23 F.I. 66 F 8 5 1
24 G.L. 68 M 10 6 4
25 O.B. 61 F 8 4 1
26 B.N. 60 M 6 4 1
27 V.L. 73 F 7 4 0
28 I.S. 79 F 7 4 1
29 S.C. 64 M 7 4 1
30 L.O. 72 F 8 5 2

78

Tabel nr. 12 – Evoluția scorului VAS pe grupe de vârstă la pacienții cu hernie cervicală

Grupa de
Vârstă VAS
1 VAS
2 VAS
3
Grupa1
61-70 ani 8,20 4,80 1,20
Grupa 2
71-80 ani 7,00 4,50 3,00
Grupa 3
Peste 81 de ani 6,50 4,50 2,75

În urma anali zării datelor din tabelul nr. 12 se observă că cea mai mare valoare a
scorului VAS, la pacienții cu hernie de disc cervicală, la începerea tratamentul ui se
înregistrează la grupa de pacienți cu vârsta cuprinsă între 61 -70 de ani, iar cea mai mică
valoare a scorului VAS se înregistrează la pacienții de peste 81 de ani.
Cea mai bună evoluție au avut -o pacienții din grupa de vârstă 61 -70 de ani la care pe
durata curei am înregistrat scăderea scorului VAS de la 8,20 la 1,20, respectiv o variație cu 7
puncte, ceea ce procentual reprezintă o scădere cu 85% a intensității durerii.
Valoarea cea mai mică a scorului VAS la prima examinare, a fost notată la grupa d e
pacienți cu vârsta de peste 81 de ani – 6,50. La acest grup se înregistrează și cel mai mic scor
VAS la sfârșitul tratamentului, respectiv 2,75, astfel intensitatea durerii scade doar cu 58%.
Având în vedere polipatologia și vârsta înaintată a paciențil or, evoluția mai modestă a
scorului VAS este justificată.

Tabel nr. 13 – Evoluția scorului VAS pe grupe de vârstă la pacienții cu artroza
interapofiza ră

Grupa de
Vârstă VAS
1 VAS
2 VAS
3
Grupa 1
61-70 ani 8,16 4,50 1,33
Grupa 2
71-80 ani 9,00 6,00 4,00
Grupa 3
Peste 81 de ani 6,80 5,00 2,00

79

Conform tabelului nr. 13 observăm că paci enții din grupa de vârstă 61 -70 au avut cea
mai bună evoluție a scorului VAS, adică de la 8,16 ascăzut pâna la 1,33, ceea ce înseamnă o
scădere a intensității durerii cu 8 4 de procente.
Din rândul pacie nților cu artroza interapofizară , cea mai slabă evoluție au avut -o
pacienții din grupa de vârstă de peste 81 de ani, la care intensitatea durerii scade cu 74%.

Tabel nr. 14 – Evoluția scorului VAS în funcție de sex la pacie nții cu hernie de disc
cervicală

VAS
1 VAS
2 VAS
3
Femei 7,83 5,16 2,50
Bărbați 7,50 4,75 1,69

Tabel nr. 15 – Evoluția scorului VAS în funcție de sex la pacienții cu artroza
interapofizara

VAS
1 VAS
2 VAS
3
Femei 7,66 4,66 1,33
Bărbați 7,70 4,90 2,10

Evoluția durerii pe durata fizioterapiei analizată prin scorul VAS prezintă unele
variații în funcție de sexul pacienț ilor sintetizate în tabelele 14 și 15 .
Analizând aceste date observăm un scor VAS mai mare la subgrupul femei – 7,83,
comparati v cu bărbații – 7,50, la aceeași patologie – hernie de disc .

80
Dintre pac ienții cu artroza interapofizară , s-a înregistrat un scor VAS mai mic în
rândul femeilor (7,66), iar la sublotul bărbați scorul VAS a fost puțin mai mare (7,70).
Durerea rămîne un simpto m greu de mă surat cu un singur instrument. Totuși scala
analog -vizuală este un instrument validat în evaluarea bolii și statusului funcț ional.
Am observat că atunci când pacientul raportează durere la executarea unei mișcă ri,
acea mișcare este și executat ă cu dificultate. Alți pacienți , în stadii avansate de boală , cu
dizabilităț i severe, cu redoare și deformaț ii articulare, cu scăderea forț ei musculare nu
raportează dificutăți în executarea mișcă rilor. Acest fapt s -ar putea datora probabil executării
activităților respective printr -o schemă de mișcare „alterată ”.
Odată cu scăderea intensității durerii, o parte din pacienți au căpătat o mai mare
încredere în exercițiul fizic. Astfel 9 pacienți din cei 12 sedentari au devenit adepții unui stil
de viață activ , conform tabelului nr. 1 6.

Tabel nr. 16 – Activitate fizică – evoluție înainte și după tratament

Activitate
Fizică Înainte După
Pacienți
Sedentari 12 3
Pacienți activi 15 24
Pacienți moderat
activi 3 3

Contractura musculară a persistat:
– în forma bilaterală la 30% dintre bolnavi;
– în forma cu localizare predominantă î n lateral dreapta la 17,14% bolnavi;
– în forma cu localizare predominantă în lateral stânga la 8,57% dintre pacienț i;
– la 44,28% dintre pacienț i contractura s -a ameliorat până la dispariție î n urma
tratamentului.
Contractu ra musculaturii paravertebrale înainte și după tratament este reprezentată î n
graficul nr. 9 și 9 a.

81
Graficul nr. 9

Graficul nr. 9/a

30%
17,14%
8,57%
0510152025După
contract. Bilat.
contract. lateral stânga
contract. lateral dreapta
50%
31,24%
18,57%
0510152025Înainte
contract. bilat
contrat. lateral stânga
contract. Lateral dreapta

82
Redoarea articulară a coloanei cervicale s -a menținut la 57,14% di ntre bolnavi (în
numă r de 17 ), dar cu o intensitate mult mai mică, aceasta fiind o consecință o ameliorării
durerii cervica le și a contracturii musculare. Amelior area redorii este reprezentată în graficul
nr. 9.

Graficul nr. 10 – Redoa rea articulară înainte și după tratament

Sensibilitatea la percuția coloanei vertebrale și palparea musculaturii paravertebrale a
persistat doar la 38,85% dintre bolnavi.

Chestionarul individua l aplicat in ziua prezentarii a fost relua t la sfârș itul
tratamentului, relevâ nd o ameliorare a stării generale a pacienților. În acest scop am întocmit
tabelul nr. 17 .

100%
57,14%
051015202530
Înainte
După

83
Tabel nr. 17 – Evoluția stării generale a pacienților

Mediocru Mediu Bun Foarte bun
înainte după înainte După Înainte După înainte după
Stare generală 3 0 18 15 14 17 0 3
Apetit 0 0 13 10 20 15 2 10
Somn 0 0 15 2 15 15 5 18
Oboseală 14 4 15 12 16 19 0 0
Dureri articulare 15 5 16 10 14 20 0 0
Meteorosensibilitate 10 8 10 7 15 10 0 10

Calitatea vieț ii pacienț ilor s -a amelio rat în urma tratamentului, fapt aprec iat prin scala
Euroqool care a înregistrat o creștere a punct ajului la sfârș itul perioadei de recuperare.
Astfel, media punctajului Euroqol la internare a fost de 6,5 puncte, iar la externare a
fost de 12,7 puncte.
Tratamentul complex recupe rator a ameliorat semnificativ ș i simptomatologia
depres iva deci implici t calitatea vieț ii, magnitudinea schimbării fiind mai marcată la femei,
unde predomină de altfel patologia respectivă .
La pacienț ii lotului studiat efectul terap iei recuperatorii a fost evidențiat și prin
reducerea dozei medicaț iei antiinflamatoare ceea ce a dus de asemenea la ameliorarea calității
vieții. Terap ia balneo -fizical -kinetica evită polipragmazia și iatrogenia și reprezintă o
alternativă la pacienț ii cu contraindicaț ii, intoleranț ă sau efecte sec undare la terapia
medicamentoasă .
Individualizarea tratamentu lui, pe termen scurt sau lung, în funcț ie de factorii de risc
sau de existența unei patologii asociate și în funcție de forma clinică evolutivă , reprezint ă o
condiție esențială în obț inerea unor rezultate benefice maxime și în vederea îmbunătățir ii
calității vieții pacienț ilor.

84
CONCLUZII

Spondilartroza cervicală reprezintă o entitate clinică întâlnită frecvent în practica
medicală.
Instituirea programului de recuperare s -a făcut ținând seama de efectuarea inițială a
unui bilanț global (clinic, radiologic și funcțional) reluat ș i la finalul tratamentului pentru
aprecierea rezultatelor obiective.
Pe durata tratamentului niciunui pacient nu i s -a agravat simptomatologia, nu a
prezentat reacții adverse neplăcute la aplicarea terapiei, deci nu a fos t exclus din lotul studiat.
Totuși au existat situații în care tratamentul a fost îngreunat de prezența afecțiunilor asociate
și anume, la pacienții cu boala ulceroasă , tratamentul medicamentos cu antiinflamatoare
nesteroidiene s-a administrat cu mare prec auție, obligatoriu asociat cu inhibitori ai pompei de
protoni , iar pacienț ii cu hipertensiune insuf icient controlată au fost contr aindicaț i la
procedurile de termoterapie (parafină ș i hidrotermoterapie ).
Datele din studiu demonstrează rolul benefic al tratamentul ui conservativ de
recuperare medicală în această afecțiune .
Deși inițial a fost afectată într -o măsură mai mare sexul feminin (intensitate mai mare
a cefaleei vertebrogene, fenomene de in suficienț ă vertebro -bazilară ), ulterior am con statat o
amelior are mai notabilă a simptomatologiei, prin tratament, tot la sexul feminin.
Am constatat ca t ratamentul în ansamblu trebuie individualizat și aplicat astfel încât să
cuprindă un număr cât mai mare de ver igi patogenetice și simptomatice fără a se ajunge însă
la poligramazie dăunătoare pentru bolnavi.
Eficiența terapeutică maximă se pare că este obținută prin utilizarea unor complexe de
3-4 proceduri fiziokinetoterapice la care se adaugă tratamentul medicamentos.
Recuperarea impune aplicarea cu consecvență a r espectivelor proceduri pentru un timp
suficient de lung, adaptându -le în permanență la starea bolnavului. Durata unui proces de
recuperare eficient poate depăși 3 -4 luni ceea ce face necesară convingerea pacientului asupra
corectitudinii tratamentului apli cat. Asigurarea compliantei pac ientului este cheia succesului
în asistenț a pe termen lung a acestuia.

85
Asocierea tratamentului balneo -fizical -kinetic celui medicamentos, alături de
desfăș urarea unui proces educativ continuu asigură menț inerea pe termen lung a unor
rezul tate foarte bune pentru durere și bune pentru funcț ie.
Rezultatele terapiei complexe de recuperare s -au apreciat în funcție de remiterea
simptomatologiei algice , a redorii articulare precum și în funcție de ameliorarea perturbărilor
statice și dinamice ale coloanei cervicale. Numărul mare de cazuri cu rezultate bune constituie
un argument suficient asupra eficacit ății tratamentului recuperator complex al spondilartrozei
cervicale.
Ca o concluzie finală, din cele expuse în lucrare se desprinde i mportanța conceptului
de recuperare în sensul scurtării duratei suferinței bolnavului, evitării sechelelor motorii
definitive , cu menț inerea autonomiei personale și reintegrarea s ocio-profesională cât mai
rapidă .

86
BIBLIOGRAFIE

[1] R. Câ rmaciu, C. Ciornei, C. Th. Niculescu, C. Niță, Carmen Salavăstru, B. Voiculescu, Anatomia și
fiziologia omului , Compendiu, Ed. Corint, București, 2009.
[2] Pasat I., Anatomia capului și gâtului , vol. I, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1995.
[3] Albu I., Radu G., Anatomie topografică , Ed. All, București, 1994.
[4] V. Papilian, Anatomia omului , vol. I, Ed. a XI -a, Ed. All, 2003.
[5] M. Marcu Lăpădat, Anatomia omului , Ed. Universității, București, 2005.
[6] Petru Bordei, Dan Ulmeanu, Artrologie , Ed. University Press, 2001.
[7] Marcel Costache, Anatomia omului , vol. IV, V, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2005.
[8] Roxana Maria Albu, V. Bistriceanu, Mioara Mincu, Anatomia și fiziologia omului, Ed. Universul, București,
2001.
[9] Drosescu Paula, Anatom ia aparatului locomotor , Ed. Pim, Iași, 2005.
[10] Maria Crișan, Mariana Mărginean, Carmen Mihaela Milur, Alina Șovrea, Histologie generală ,
Ed. Medicală Universitară, „Iuliu Hațieganu”, Cluj -Napoca, 2006.
[11] Elena Popa Cristea, Dinu V., Aurora Popescu , Truția Eugen, Biochimie medicală , Editura
Medicală, București, 2000.
[12] P.A. Young, Ph., M. Young, Neuroanatomie generală și clinică , Ed. Medicală Callisto, 2000
[13] Horațiu D. Boloșiu, Boala degenerativă a coloanei vertebrale , Casa Cărții de Științ ă Cluj –
Napoca, 2015.
[14] Antohe S., Petrovan I., Neuroanatomie clinică , Ed. Edit -Dan, Iași, 1999.
[15] Junqueira, Histologie, tratat și atlas , Ed. Medicală Callisto, 2008.
[16] Gray H., Osteology in Gross CM , Editor Gray’s anathomy, 29th edition, Phila delphia, 2001.
[17] Mariana Lidia Cevei, Principii obiective și metode în recuperarea medicală a afecțiunilor neu –
rologice , vol. II, Ed. Universității Oradea, 2013.
[18] Elena Luminița Sidenco, Bilanțul muscular și articular , Ed. APP, București, 2000.
[19] Sbenghe T., Kinesiologie, Știința mișcării , Ed. Medicală, București, 2002.
[20] Drăgoi Gh. S., Anatomia generală a sistemelor corpului omenesc , vol. I, Ed. Universitară,
Craiova, 2002.
[21] Rinderu E.T., Rosulescu E, Rusu, Anatomia omului , vol. I, Ed . Scorillo, Craiova, 2001.
[22] Ruxandra Ionescu, E. D. Popescu, Compendiu de reumatologie , Ed. Tehnică, București, 2002.
[23] Ileana Monica Borda, Viorela Ciorte, Laszlo Irsay, Rodica Mugur, Recuperarea pacienților cu
patologie reumatologică , Ed. Argona ut, Cluj -Napoca, 2015.
[24] Arseni C., Popoviciu L., Semiologie neurologică , Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2000.
[25] J. Kiss, Fiziokinetoterapie și recuperare medicală , Ed. Medicală, București, 2007.

87
[26] Dinu M. Antonescu, Patologia aparatul ui locomotor , vol. II, Ed. Medicală, București, 2010.
[27] Mihai Nicolescu, Semiologie ortopedică , Ed. Universitară C. Davila, București, 2003.
[28] Antohe S., Petrovan I., Neuroanatomie clinică , Ed. Edit -Dan, Iași, 1999.
[29] Mircea Ioana, Compendiu de recuperare medicală , Ed. Universității din Oradea, 2004.
[30] Moraru G., Pâncotan V., Evaluare și recuperare kinetică în reumatologie , Ed. Universității
Oradea, 2008.
[31] Marcu V., Masaj și kinetoterapie , Ed. Sport -Turism, București, 2004.
[32] Chiri ac Mircea, Testarea manuală a forței musculare , Ed. Universității din Oradea, 2000.
[33] V. Lucescu, G. Onose, Ghid de diagnostic și recuperare în patologia degenerativă a coloanei
vertebrale, Ed. Universitară „C. Davila”, București, 2011.
[34] Lucescu V ., Afecțiunile degenerative ale coloanei vertebrale , Clinică diagnostic și tratament de
recuperare , Editura Dobrogea, Constanța, 2009.
[35] Harrison – Manual de medicină , Ediția 15, Editura Științelor Medicale 2002 .
[36] Cevei Mariana, Mihailov Mariana, Recuperarea funcțională în boli reumatologice , Editura
Universității din Oradea, 2006.
[37] I. Mihăilă, Ion Pan, , N. Rovența, M. Vlădăreanu, Radiologie , vol. I, Coloana vertebrală , Ed.
Didactică și Pedagogică R.A., București, 2000.
[38] Georgescu S. A., Zaharia C., Ghid de diagnostic radiologic diferențiat , Ed. Carol Davila,
București, 2003.
[39] Cacuci Adriana, T.T. Maghiar, T.T. Maghiar, Straciuc O., A. Văleanu, Compendiu de ecografie
generală , Ed. Universității din Oradea, 1999.
[40] Sandu L., Cum t ratăm durerea , Ed. Teora, 2001.
[41] Nica S. A., Recuperare medicală , Ed. Universitară Carol Davila, București, 2003.
[42] B. Cuparencu, I. Magyar, Manual de farmacologie fundamentală și terapeutică , Ed. Casa Cărții
de Știință, Cluj -Napoca, 2015.
[43] Rădulescu A., Electroterapie , Ed. Medicală, București, 2004.
[44] Drăgoi M., Curs de electroterapie și fototerapie , Timișoara, 2001.
[45] Dogaru Gabriela, Cercetări la nivel celular privind tratamentul cu unde scurte pulsatile , Ed.
Balneară, București, 20 15.
[46] Cevei Mariana, Mariana Mihailov, Ghid de electroterapie , Ed. Universității din Oradea, 2004.
[47] Adrian N. Ionescu, Masajul, procedee tehnice, metode, efecte, aplicații în sport , Ed. All,
București, 1999.
[48] Monica Farago, Simona Pop, Metode și tehnici de evaluare în kinetoterapie , Ed. Universității din
Oradea, 2009.

88
[49] Eugenia Roșulescu, Kinetoterapie în recuperarea afecțiunilor reumatologice , Ed. Universitaria,
Craiova, 2009.
[50]Mariana Cevei, Mariana Mihailov, Salvina Mihalcea, Daiana Popa, Exercițiul fizic și calitatea vieții
pacienților cu osteoporoză , Revista română de reumatologie, Vol XIV, (serie nouă), numărul 4, 2005.
[51]Popa Daiana, Terapia ocupațională pentru aparatul locomotor , Ed. Universității, Oradea, 2001.

89
ANEXA 1

Grafic ul nr. 1 – Distribuția pacienților în funcție de sex

Graficul nr. 2 – Frecvența cazurilor în raport cu factorii etiologici:

90
Graficul nr. 3 – Frecvența cazurilor după debutul durerii.

Graficul nr. 4
Frecvența cazurilor în raport cu intensitatea durerii în momentul prezentării .

76,66%23,33%Frecven ța cazurilor după debut
Debut insidios Debut brusc

91
Graficul nr. 5
Frecvența cazurilor în funcție de perturbările statice de la nivelul coloanei cervicale.

Graficul nr. 6
Frecvența cazur ilor în funcție de mobilitatea coloanei cervicale.

30%
20%
16,66%33,33%
012345678910Mobilitatea coloanei vertebrale
Lateralitate diminuată
Flexie diminuată
Mobilitate normală
Mobilit. glob. diminuată

92
Graficul nr. 7
Frecvența cazurilor în funcție de evoluția clinică.

Graficul nr. 8
Repartiția cazurilor în funcție de modificările radiologice

16,6%
83,3%cazuri fără modificări
cazuri cu modificări
13,33%
86,66%Frecvența cazurilor în funcție de evoluția clinică
Evoluție acută
Evoluție cronică

93
Graficul nr. 9
Contra ctura musculaturii paravertebrale înainte și după tratament

Graficul nr. 9 /a

50%
31,24%
18,57%
0510152025Înainte
contract. bilat
contrat. lateral stânga
contract. Lateral dreapta
30%
17,14%
8,57%
0510152025 După
contract. Bilat.
contract. lateral stânga
contract. lateral dreapta

94
Graficul nr. 10 – Redoarea articulara ănainte ș i dupa tratament

95
ANEXA 2
Tabelul nr. 1 – Exemplu pentru fișa de evalua re
Nume, prenume T. R.
Vârsta, sex 65 ani, feminin
Domiciliu Comuna B
Diagnostic Spondilartroză cervicală
Data internării/prezentări în
ambulatoriu
Antecedente personale patologice HTA esențială de aproximativ 7 ani
Profesie Pensionară
Studii Gimna ziu
Examen obiectiv – examen clinic general Stare de nutriție – supraponderală
Evaluare musculară Forța musculară bună, tonus muscular acceptabil
Evaluare articulară Mobilitatea coloanei cervicale redusă
Tegumente și mucoase Culoare normală, temperatur ă normală
Modificări circulatorii Edeme – nu, insuficiență circulatorie periferică –
nu; insuficiență venoasă cronică
Sensibilitate Dureri la nivelul coloanei cervicale, parestezii la
nivelul membrelor superioare
Obiectivele programului de
kinetoterapie Relaxare generală – da
Corectarea posturii și aliniamentului corpului – da
Creșterea mobilității articulare – da
Reeducarea cordonării și echilibrului – da
Antrenarea la efort
Mijloace de lucru Posturări – da
Tracțiuni
Mobilizări pasive – da
Mobilizări a ctive – da
Mobilizări active cu rezistență – da
Termoterapie
Electroterapie – da

96
Tabel ul nr. 2 – Prezentarea lotului de studiu

Nr.curent Inițialele
pacientului Vârsta Sexul
1 C.G. 81 F
2 D.B. 62 F
3 O.D. 65 M
4 J.I. 74 M
5 M.N. 84 F
6 A.N. 64 M
7 S.F. 65 F
8 A.S. 77 F
9 P.S. 68 F
10 G.I. 67 M
11 T.V. 74 F
12 M.I. 63 M
13 F.L. 71 F
14 O.P. 69 M
15 D.R. 69 F
16 C.G. 68 M
17 N.A. 85 M
18 N.C. 72 F
19 M.I. 82 F
20 P.I. 72 M
21 H.D. 76 F
22 Ș.V. 79 M
23 F.I. 66 F
24 G.L. 68 M
25 O.B. 61 F
26 B.N. 60 M
27 V.L. 73 F
28 I.S. 79 F
29 S.C. 64 M
30 L.O. 72 F

97
Tabel ul nr. 3 – Vârsta pacienților

Grupa I
(60-70 ani)
Grupa II
(71-80 ani)
Grupa III
(> 81 ani)

Număr
15
11
4

Procent
50%
37%
13%

Tabel ul nr. 4 – Mediul de pr oveniență

Mediul de
proveniență Numărul
pacienților Procentaj

Rural 21 70%
Urban 9 30%

Tabel ul nr. 5 – Activitatea fizică
Activitate
fizică Număr de
pacienți Procentaj
Pacienți
sedentari 12 40%
Pacienți
activi 15 50%
Pacienți moderat
activi 3 10%

98
Tabel ul nr. 6 – Starea generală

Mediocru
Mediu
Bun
Foarte bun

Starea generală

9

14
7
0

Apetit
2
7
14
9

Somn
0
14
11
5

Amețeli
0
13
17
0

Meteorosensibilitate
12
16
2
0

Anxietate
10
12
8
0

Tabelul nr. 7
Intensitate
mare % Intensitate
medie % Intensitate
mică % Total %
Contractură
musculară
bilaterală 3 17,14 11 74,28 1 8,57 15 50
Contractură
musculară
lateral
dreapta 1 9,09 6 68,18 2 22,72 9 31,42
Contractură
musculară
lateral stânga 3 46,15 2 30,76 1 23,07 6 18,57

99
Tabelul nr. 8
Bolile asociate Numărul de
pacienți Procentaj
HTA 22 73%
Diabet zaharat 5 16%
Obezitate 16 53%
Boli coronariene 19 63%
Boli renale 13 44%
Varice 4 14%
Boală ulceroasă -gastrică 3 10%
Artroze 22 73,3%
Osteoporoză 23 77%
Dislipidemie 18 60%
Boli pulmonare 6 20%
Boli psihoneurologice 7 23,3%

Tabel ul nr. 9
Scala de apreciere a testingului muscular la examenul clinic

Scala F Parametrii corespondenți ai amplitudinii forței musculare dezvoltate la testare
F5 Forța mu sculară normală
F4 Subiectul dezvoltă forța necesară pentru a deplasa segmentul testat contra unei
rezistențe medii
F3 Forța dezvoltată deplasează segmentul testat împotriva forței gravitaționale fără o
altă rezistență externă
F2 Realizează mobilizarea segmentului numai după anularea forței gravitaționale
F1 Contracție musculară fără a realiza și mobilizarea segmentului testat
F0 Contracție musculară absentă

100
Tabel ul nr. 10 – Bilanțul articular
Nr.
Curent vârsta Indice
Menton –stern Indice
Tragus – acromion
internare Externare internare Externare
1. 38 13 16 3 1
2. 33 14 15 3 1
3. 63 12 13 6 5
4. 40 13 14 4 2
5. 56 13 13 5 3
6. 60 10 11 6 5
7. 39 14 14 3 1
8. 61 11 13 5 4
9. 36 13 17 3 2
10. 58 14 14 4 4
11. 56 13 13 4 4
12. 37 13 14 3 2
13. 58 13 14 5 5
14. 67 10 11 7 5
15. 72 11 13 8 7
16. 51 13 15 6 5
17. 44 14 16 5 5
18. 66 12 12 6 5
19. 46 13 14 4 4
20. 41 14 14 4 2
21. 52 14 14 5 5
22. 68 11 12 7 6
23. 40 12 14 5 4
24. 54 13 14 5 5
25. 48 12 13 4 3
26. 69 12 12 7 5
27. 48 14 14 4 2
28. 40 15 15 4 1
29. 49 14 16 4 3
30. 39 13 14 3 1

101
Tabel ul nr. 11 – Evoluția scorului VAS pe durata tratamentului

Nr.
curent Inițialele
pacientului Vârsta Sexul VAS
1 VAS
2 VAS
3
1 C.G. 81 F 7 5 0
2 D.B. 62 F 8 5 3
3 O.D. 65 M 6 4 3
4 J.I. 74 M 8 5 2
5 M.N. 84 F 7 4 2
6 A.N. 64 M 8 5 1
7 S.F. 65 F 9 7 3
8 A.S. 77 F 6 6 2
9 P.S. 68 F 7 4 0
10 G.I. 67 M 7 5 4
11 T.V. 74 F 7 4 0
12 M.I. 63 M 10 6 2
13 F.L. 71 F 9 5 2
14 O.P. 69 M 7 5 4
15 D.R. 69 F 7 6 3
16 C.G. 68 M 8 4 1
17 N.A. 85 M 9 5 1
18 N.C. 72 F 7 5 2
19 M.I. 82 F 9 6 4
20 P.I. 72 M 10 7 5
21 H.D. 76 F 8 5 3
22 Ș.V. 79 M 8 5 2
23 F.I. 66 F 8 5 1
24 G.L. 68 M 10 6 4
25 O.B. 61 F 8 4 1
26 B.N. 60 M 6 4 1
27 V.L. 73 F 7 4 0
28 I.S. 79 F 7 4 1
29 S.C. 64 M 7 4 1
30 L.O. 72 F 8 5 2

102
Tabel ul nr. 12 – Evoluția scorului VAS pe grupe de vârstă la pacienții cu hernie
cervicală

Grupa de
Vârstă VAS
1 VAS
2 VAS
3
Grupa1
61-70 ani 8,20 4,80 1,20
Grupa 2
71-80 ani 7,00 4,50 3,00
Grupa 3
Peste 81 de ani 6,50 4,50 2,75

Tabel ul nr. 13 – Evoluția scorului VAS pe grupe d e vârstă la pacienții cu artroză
interapofizară

Grupa de
Vârstă VAS
1 VAS
2 VAS
3
Grupa 1
61-70 ani 8,16 4,50 1,33
Grupa 2
71-80 ani 9,00 6,00 4,00
Grupa 3
Peste 81 de ani 6,80 5,00 2,00

Tabel ul nr. 14 – Evoluția scorului VAS în funcție de sex la pacienții cu hernie de disc
cervicală

VAS
1 VAS
2 VAS
3
Femei 7,83 5,16 2,50
Bărbați 7,50 4,75 1,69

103
Tabel ul nr. 15 – Evoluția scorului VAS în funcție de sex la pacienții cu art roza
interapofizară

VAS
1 VAS
2 VAS
3
Femei 7,66 4,66 1,33
Bărbați 7,70 4,90 2,10

Tabel ul nr. 16 – Activitate fizică -evoluție înainte și după tratament

Activitate
Fizică Înainte După
Pacienți
Sedentari 12 3
Pacienți activi 15 24
Pacienți moderat
activi 3 3

Tabel ul nr. 17 – Evoluția stării generale a pacienților

Mediocru Mediu Bun Foarte bun
înainte după înainte După Înainte După înainte după
Stare generală 3 0 18 15 14 17 0 3
Apetit 0 0 13 10 20 15 2 10
Somn 0 0 15 2 15 15 5 18
Oboseală 14 4 15 12 16 19 0 0
Dureri articulare 15 5 16 10 14 20 0 0
Meteorosensibilitate 10 8 10 7 15 10 0 10

104
ANEXA 3
Figura nr.1

Figura nr. 2

Testarea flexiei coloanei cervicale
Testarea extensiei coloane i cervicale

105
Figura nr. 3

Figura nr. 4

Testarea flexiei
Testarea extensiei

106
Figura nr. 5

Figur a nr. 6

107
Figura nr. 7