Prof . univ. habil. dr. farm. VICAȘ LAURA ABSOLVENT OMUȚ LOREDANA CRISTINA ORADEA 2018 UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE… [625095]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
PROGRAMUL DE STUDIU FARMACIE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Prof . univ. habil. dr. farm. VICAȘ LAURA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE
PROGRAMUL DE STUDIU FARMACIE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

FORMULAREA UNOR EXTRACTE
VEGETALE DIN ARTEMISIA
ABS INTHIUM

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Prof . univ. habil. dr. farm. VICAȘ LAURA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2018

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 5
PARTEA I. CONSIDERAȚII TEORETICE ………………………….. ………………………….. ……………. 7
CAPITOLUL I. ARTEMISIA ABSINTHIUM ………………………….. ………………………….. ………… 7
I..1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 7
I.2. Istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 8
I.3. Etimologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 9
I.4. Aspect microscopic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 9
I.5. C ompoziția chimică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 10
I.6. Utilizare terapeutică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 10
I.7. Preparate din pelin ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 10
I.7. Contraindicații ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 11
I.8. Tox icologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 11
CAPITOLUL II. FORMULAREA ȘI PREPARAREA EXTRACTELOR VEGETALE ………… 12
II.1. Definiții și generalități ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 12
II.2. Prepararea materialului vegetal ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 12
II.2.1. Natura produsului vegetal ………………………….. ………………………….. …………………… 12
II.2.2. Umiditatea produsului vegetal ………………………….. ………………………….. ……………… 13
II.2.3. Gradul de mărunțire ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 13
II.2.4. Umectarea produsului vegetal ………………………….. ………………………….. ……………… 14
II.3. Solventul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 14
II.4. Metode de extracție ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 16
II.4.1. Macerarea simplă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 16
II.4.2. Macerarea repetată ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 16
II.4.3. Macerarea cu agitare ………………………….. ………………………….. ………………………….. 16
II.4.4. Infuzarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 16
II.4.5. Decocția ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 17
II.4.6. Percolarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 17
II.4.7. Repercolarea sau percolarea fracționată ………………………….. ………………………….. … 18
II.4.8. Diacolarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 18

II.4.9. Ev acolarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 18
II.4.10. Mulcolarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 18
II.4.11. Extracția în contra -curent ………………………….. ………………………….. ………………….. 19
PARTEA II. CONTRIBUȚII PERSONALE ………………………….. ………………………….. …………. 20
CAPITOLUL III. PREPARAREA EXTRACTULUI LIOFILIZAT DE ARTEMISIA …………… 20
III.1. Pregătirea produsului vegetal și prepararea soluției extractive apoase ………………………….. …….. 20
III.2. Liofili zarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 20
III.2.1. Etapa de înghețare (congelare) ………………………….. ………………………….. ……………. 21
III.2.2. Etapa de uscare primară (sublimare) ………………………….. ………………………….. ……. 22
III.2.3. Etapa de uscare secundară ………………………….. ………………………….. …………………. 23
III.2.4. Etapa de condiționare, ambalare și depozitate a produsului liofiliz at ………………….. 23
III.2.5. Tipuri de aparate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 23
III.2.6. Avantaje și dezavantaje ale uscării prin congelare ………………………….. ………………. 26
III.2.7. Aplicații ale procesului de liofilizare ………………………….. ………………………….. …… 27
Capitolul IV. CARACTERIZAREA FIZICO -CHIMICĂ A EXTRACTULUI LIOFILIZAT ….. 28
IV. 1. Evaluarea polifenolilor din liofilizat ………………………….. ………………………….. ……………………. 28
CAPITOLUL V. EVALUAREA PROFILULUI ANTIOXIDANT AL EXTRACTULUI
LIOFILIZAT ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 34
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 35
BIBLIOGRAFIE ȘI WEBGRAGIE ………………………….. ………………………….. …………………….. 36

5
INTRODUCERE

În realizarea acestei lucrări am ales ca temă „Formularea unor extracte ve getale din
Artemisia abshintium ” datorită efectelor benefice ale acestei plante medicinale, precum și
interesul tot mai crescut al populației de utilizare a unor medicamente naturale, din plante care
sunt mai compatibile cu corpul uman și mai ușor de tolerat decât medicamentele sintetice.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), remediile din plante sunt folosite de
65-80% d in populația lumii pentru îngrijirea medicală primară; în același timp, aproape jumătate
din medicamentele folosite în prezent sunt de semisinteză, având ca materii prim e
fitocomponente specifice, iar un sfert din ele conțin extracte din plante sau compuși chimici
activ i, obținuți direct din plante.
Datorită utilizării la scară largă a plantelor în medicina alternativă și complementară din
ultimii ani, sunt că utate noi specii de plante în întreaga lume, care ar putea sta la baza unor noi
medicamente.
Principiile active extrase din plante pot avea și rol modulator al activității
medicamentelor de sinteză, în sensul reducerii efectelor secundare sau creșterii eficacității. [1]
Artemisia absinthium, cunoscută sub denumirea de pelin alb este o plantă ierboasă
aromatică, cu gust amar, puternic ramificată, adesea depășind 1 m înălțime, cu frunze verzi -gri
și flori mici galbene. Toată planta este acoperită cu peri mătăsoși. Este răspândită în Europa de
sud și centrală, nordul Aricii și vestul Asiei, aceasta fiind des cultivată în toată lumea ca plantă
medici nală și aromatică.
Ca produs vegetal se utilizează frunzele și florile , iar principalii co nstituenți fiind uleiul
eteric, glicozide amare, polifenoli etc. Aceste principii active posedând acțiune antiinflamatoare,
hepatoprotectoare, antioxidantă și antitum orală.
Documentarea mea în ceea ce privește această temă a început de la cărți de specialitate
care furnizează inform ații despre plantă, metode de preparare a extractului vegetal, a solvenților
utilizați, metode de extracție, precum și site -uri de specialitate.
Lucrarea este structurată în două părți: partea generală și partea de contribuții personale.
Partea generală cuprinde două capitole. Primul capitol prezintă date legate de plant a
medicinală utilizată, fiind abordate aspecte cu privire la descrierea plantei , compoziția chimică,

6
utilizare terapeutică, contraindicații și toxicologie. În cel de -al doilea capitol sunt prezentate
aspecte cu privire la formularea și prepararea extractelor vegetale , metode de extracție.
În partea de contribuții personale am urmărit obținerea extractului liofilizat și
caracterizarea efectului antioxidant al polifenolilor extrași.
Lucrarea este finalizată cu prezentarea concluziilor finale.

7

PARTEA I .
CONSIDERAȚII TEORETICE

CAPITOLUL I. ARTEMISIA ABSINTHIUM

I..1. Introducere

Plantele au fost utilizate pentru tratarea sau vindecarea diferitelor afecțiuni încă din cele
mai vechi timpuri, fiind studiate efectele benefice ale plantelor medicinale asupra sănătății
omului, acestea reprezentând un izvor nesecat de inspirație pentru cercetarea contemporană, care
stabilește fundamente științifice pentru observațiile empirice precedente.
Odată cu modernizarea științ ei, o parte din remed iile po pulare au suferit schimbă ri
semnificative, descoperindu -li-se noi proprietăți și odată cu acestea și noi utilizări, compușii
naturali cu acțiune terapeutică devenind materie primă sau modele structurale pentr u industria
farmaceutica modernă .
Pelinul alb (A rtemisia absinthium L.) – face parte din familia Asteraceae, care este cea
mai largă familie, cuprinzând 1000 genuri cu circa 20000 specii. [2]
Plantă erbacee, camefit -hemicriptofită, perenă xeromezofită, comună în toate regiunile
țării în zona de șez și de deal, pe câmpuri, lângă drumuri, suportând terenuri aride, pietroase.
Planta este cunoscută și sub denumirea de „iarba -fecioarelor ”, „lemnul -Domnului ”, „pelin bun ”,
„pelin de grădină ”, „pelin negru ”, „pelin verde ”, „ pelinaș ”. [3]

Figura nr.I. 1. – Artemisia absinthium [4]

8
I.2. Istoric

Istoria absintului („zâna verde ”) este legată de numele doctorului francez Pierre Ordinaire
care, în timpul Revoluției franceze, s -a refugiat în Elveția. În anul 1792, doctoral Ordinaire a
încercat să realizeze un elixir cu proprietăți digestive pe bază de pelin și a obținut ceea ce avea să
devină cea mai populară băutură alcoolică din Europa secolului XIX. [5]
Încă din Antichitate planta s -a remarcat datorită efectelor sale terapeutice, fiind utilizată
de egipteni pentru efectele sale tonice, stimulante, antise ptice. Planta fiind recomand ată de
Paracelus pentru profilaxia răului de mare, dar și pentru efectele sale antihelmintice și stomahice.
Absinthi herba , produsul vegetal fiind utilizat și în zilele noastre, efectele sale înbunătățindu -se
considerativ.
Din formula originală a absintulu i au făcut parte mai multe plante în scopul atenuării
gustului amar al pelinului și anume: lemnul dulce, roinița, feniculul, isopul și anasonul. Metodele
de obținere a absintului se bazau fie pe macerarea plantelor în alcool, fie pe distilarea
maceratului.
Cel mai cunoscut și popular tip de absint este denumit „verte ”. Acesta preia culoarea
verde și aroma distinctă din plantele adăugate după distilare. [5]

Figura nr. I.2. – Absint Verte [6]

9
I.3. Etimologie

Artemisia provine de la numele zeiței Artemis, din cultura elenistică a Greciei Antice,
aceasta fiind zeița vânătorii, protector al pădurilor și copiilor. Absinthium provine de la cuvântul
grecesc antic apsinthion , care se referă la natura amară a băuturii derivate . [7]

I.4. Aspect microscopic

Rădăcina plantei este bine dezvoltată, lemnificată, ramificată .
Tulpina este erectă, cilindrică fin striată, î naltă până la 120 cm, cu ramifica ții. [3] Prezintă
două tipuri de tulpini, sterile și fertile, cele sterile sunt mai scurte, poartă frunze lung –
pedunculate, tripenat -sectate și cele fertile care sunt înalte, florirere, poartă frunze bipenat –
sectate, lanceolate.
Frunzele sunt mătăsoase , acoperite cu peri denși, în general tripenat -sectate în segment e
lanceolate, de culoare cenușiu -verzuiepe fața superioară și alb -cenușiu pe cea inferioară. [8]Atât
frunzele cât și f lorile au gust amar, cu miros c aracteristic, asemănător cu cel al tuionei.
Florile sunt mici, de culoare galbenă, grupate în calatidii glo buloase, aplecate și reunite în
panicule. Înflorește din iulie până în septembrie. Florile sunt de natură heterogamă. [8]
Fructele sunt achene mici, de culoare brun deschisă, are o lungime de aproximativ 1,5
mm, lipsite de papus. [3]

Figura nr.I. 3. – Artemisia absinthium L. [9]

10
I.5. Compoziția chimică

Ca produs vegetal se utilizează frunzele și vârfurile înflorite. Principalii constituenți din
pelin fiind uleiul eteric și două glicozide amare reprezenta te de absintina și anabsintina. [10]
Uleiul eteric are miros caracteristic, gust amar, culoare verde, uneori albastră sau brună și
conține tuiona, izotuione, felandren, pinen, cimen, sabinen, mircen, cariofilen, selinen, bisabolen,
azulene etc . [3]

I.6. Utilizare terapeutică

Planta prezintă utilizări terapeutice în medicina veterinară și umană, tradițională și cultă.
Principiile a ctive au acțiune antiinflamatoar e asupra mucoasei gastrointestinale, vermifugă,
exercitată asuprea secrețiilor gastrice, diuretică, laxativă.
Medicina veterinară folosește planta pentru stimularea secrețiilor gastrice și ca
antiparazitar (vermifug și insectifug), iar în medicina umană este utilizat ă pentru uzul intern în
stimularea poftei de mâncare, eliminarea din o rganism a unor substanțe toxice , eliminarea
viermil or intestinali , înlăturarea senzațiilor de vomă, edeme renale și pentru uzul extern în
combaterea oxiurilor, pentru tratarea rănilor purulente, ulcerațiilor . [3]
Conform unor studii clinice in vivo s -a demonstrat capacitatea extra ctului brut din părțile
aeriene ale Artemisiei absinthium de a inhiba proliferarea celulelor canceroase, acțiune
hepatoprotectoare, atenuând necroza hepatocelulară și reducerea inflamației celulelor . [11] De
asemenea pelinul prezintă și activitate antioxidantă, jucând un rol important în protejarea
celulelor de degenerarea oxidativă.

I.7. Preparate din pelin

Capsule de pelin: prezintă eficacitate deosebită deoarece păstrează intacte proprietățile
curativ e ale plantei, de asemenea maschează gustul neplăcut al acesteia. Sunt recomandate în
tratamentul afecțiunilor bilei sau ficatului: câte 2 capsule de 2 ori pe zi. În caz de ascită se pot
administra 4 capsule cu o cană de infuzie de rădăcină de dud, în fiec are dimineață.

11
Tincură de pelin: este eficientă îm potriva paraziților intestinali de toate felurile și de
asemenea pentru tratarea gastritei hipoacide. Se administrează dimineața, pe stomacul gol , câte
zece picături dizolvate în apă. Tinctura de pelin este ideală și în curele de slăbire.
Sucul de pelin: se obține din frunzele și florile plantei, are gust puternic amar, însă este
deosebit de sănătos. Acesta se recomandă pentru tratarea unor afecțiuni ale ficatului, astmului
bronșic, crampelor, durerilor de c ap, insomniei și pentru tamponarea unor răni.
Siropul de pelin: se folosește pentru tratarea problemelor a paratului digestiv și pentru
eliminarea toxinelor. Se obține din 15 linguri de frunze proaspete mărunțite, peste care se adaugă
miere. Acest sirop ar e și proprietatea de a stimula pofta de mâncare la copii.
Uleiul de pelin: se folosește pentru tratarea diverselor probleme dermatologice. [12]

I.7. Contraindicații

Preparatele care au la bază pelinul alb sunt contraindicate femeilor însărcinate, femeilor
care alăptează, bolnavi cu afecțiuni intestinale, afecțiuni nervoase și persoanelor cu
hipersensibilitate la produsul vegetal.

I.8. Toxicologie

Consumat abuziv, determină stări de agitație, convulsii, halucinații, piederea cunoștinței,
sau chiar moartea . Consumul excesiv de băuturi cu pelin determină tulburări psihice, pierderea
memoriei, greață, tremurături. [3]

12
CAPITOLUL II. FORMULAREA ȘI PREPARAREA EXTRACTELOR
VEGETALE

II.1. Definiții și generalități

Formele farmaceutice extractive sunt preparate lichi de, semisolide sau solide, care conțin
un amestec de principii active, obținute prin dizolvarea extractivă a produselor vegetale sau
biologice , cu ajutorul unui solvent sau al unui amestec de solvenți. [13]

II.2. Prepararea materialului vegetal

Produsul vegetal reprezintă partea din planta medicinală care se recoltează și se uscată,
utilizată la prepararea unui medicament în diverse forme farmaceutice. Rareori se utilizează
produsul vegetal în stare proaspătă. Fitocomplex reprezintă amestecul de substanțe active extrase
din produsul vegetal, care posedă o acțiune terapeutică.

II.2.1. Natura produsului vegetal

Produsele vegetale pot prezenta o structură diferită:
– friabile sau care se sfărâmă ușor : flori, frunze, ierburi;
– dure: rădăcini, rizomi, scoarțe, fructe, semințe, frunze coriace . [14]
Produsul vegetal prezintă compoziție chimică variabilă, termostabilitatea și solubilitatea
principiului activ este diferită, toți acești factori influențând procesul de extracție. [14]
Dacă se utilizează produse vegetale proaspete se va ține cont de faptul că acestea sunt
supuse unor procese fermentative care pot duce la micșorarea activității terapeutice, prin
scăderea conținutului în principii active. În acest caz se recomandă stabilizarea imediat după
recoltare, mai ales în cazul produselor vegetale a căror principii active sunt sensibile la
descompunere enzimatică. [14]

13
Stabilizarea produselor vegetale proaspete const ă în distrugerea enzimelor și păstrarea
intactă a componentelor, pe toată perioada depozitării lor, până la prelucrarea în formă
farmaceutică . [13]
Stabilizarea poate să fie realizată în mai multe moduri, și anume:
 tratament ul cu vapori de alcool sau acetonă în autoclave a produsului vegetal;
 tratamentul cu vapori de apă și apoi cu vapori de alcool a produsului vegetal, la autoclav,
urmat de uscarea la etuvă;
 utilizarea de substanțe chimice, care inhiba acțiunea enzimelor;
 stabilizarea prin încălzire a produselor vegetale. [13]
Produsele vegetale vor fi uscate complet după stabilizarea lor, proces care se realizează la
o temperatură mai mică.
Uscarea reprezintă o operație obligatorie, care se realizeaz ă la o temperatură mai mică
decât stabilizare a, fie la temperatura ambiantă, prin expunere în aer liber, la umbră sau la soare,
în spații închise, fie cu aer cald. Procesul uscării se realizează indiferent dacă produsul vegetal a
fost sau nu stabilizat. [14]

II.2.2. Umiditatea produsului vegetal

Nu se realizează o uscare completă a produsului vegetal, ci până la un anumit grad de
umiditate care variază între 3 -15%. Desigur procentul exact depinde de condițiile de uscare și
conservare a produsului vegetal. Umiditatea poate influența negativ procesul de extracție,
deoarece conținutul de apă din plantă diluează solventul (în cazul în care solventul este alcoolul),
îi scade capacitatea de dizolvare, micșorând randamentul procesului de extrac ție. [13]

II.2.3. Gradul de mărunțire

Randamentul procesului de extracție este cu atât mai mare cu cât mărunțirea este mai
avansată, deoarece se produce o creștere a suprafeție de contact între produsul vegetal și solvent.
Farmacopeea română, ediția a X-a, prevede următoarele grade de mărunțire:
 flori, frunze, ierburi și rădăcină de nalbă mare: sita I;
 rădăcini, rizomi, scoarțe: sita II;

14
 fructe, semințe: sitele III, IV;
 produse vegetale care conțin alc aloizi și glicozide : sita V. [13]
O mărunțire foarte avansată poate produce distrugerea unui număr crescut de celule și
dizolvarea unor cantități de substanțe balast, care sunt lipsite de activitate terapeutică, în
momentul în care vin în contact cu solventul, m otiv pentru care este important să se respecte
gradul de mărunțire indicat diferitelor categorii de produse vegetale . [15]
În industrie mărunțirea se realizează cu ajutorul unor mori , iar în farmacie mărunțirea se
realizează la mojar.

II.2.4. Umectarea produsului vegetal

Dizolvarea și difuziunea principiilor active din produsele vegetale, uscate, mărunțite la
gradul corespunzător, este favorizată dacă sunt umectate cu solvenți adecvați. [13]
Prin umectarea și îmbibarea produselor vegetale cu o cantitate de solvent (în general se
utilizează apa, mai puțin alcoolul), produsul vegetal crește în volum, iar solventul pătrunde prin
pereții celulelor, fiind astfel absorbit. Această îmbibar e favorizează ozmoza, realizându -se o
extracție mai rapid ă a principiilor active. În funcție de metoda de extracție se determină
cantitatea de lichid extractiv care se utilizează pentru umectare . [13]

II.3. Solventul

Cei mai importanți solvenți utilizați pentru extracție sunt apa și alcoolul etilic de diferite
concentrații, uneori utilizandu -se și amestecuri de solvenți. În funcție de natura și compoziția
produsului vegetal, de principiile active prezente, de substanțele balast conținute care nu
trebuiesc antrenate și de metoda de extracție se va alege solventul. [13]
Solvenții farmaceutici utilizați trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– să aibă o acțiune dizolvantă sau extractivă în proporție mai mică;
– să fie stabili și să nu reacționeze cu substanțele dizolvate;
– să nu prezinte activitate terapeutică proprie;
– să se conserve bine și să asigure o bună conservare preparatelor realizate;
– sa nu fie toxici și să nu constituie un factor alergen;

15
– să poată fi ușor recuperați în cazul soluțiilor extractive;
– să fie incolori, neutri;
– să fie ieftini, de proveniență indigenă . [16]
Apa distilată sau demineralizată este utilizată pentru extracția unor principii active din
produsele vegetale, prin diferite metode: macerare, i nfuzare dau decocție.
Principalul avantaj al apei este capacitatea sa de a se asocia cu acizi, baze, alcool, glicerol,
substanțe tensioactive, care determină creșterea capacității de dizolvare. [13]
Apa dizolvă baze anorganice, acizi, unele săruri organice, aldehide, cetone, zaharuri cu
grupări polare, alcooli, aminoacizi, amine, taninuri ș.a. Nu dizolvă rezine, uleiuri volatile și fixe,
grăsimi, ș.a.
Apa alcalinizată sau acidu lată poate solubiliza și alte substanțe decât cele amintite mai
sus. Așadar, apa acidulată poate solubiliza adrenalina, alcaloizii bază, unele antibiotice ș.a, iar
apa alcalinizată poate solubiliza saponine, teobromina, rifampicina ș.a . [16]
Dezavantajul acestui solvent este stabilitatea redusă a soluțiilor extractive obținute, motiv
pentru care se vor adăuga conservanți care să le crească termenul de valabilitate.
Alcoolul etilic , un alt solvent utilizat la extracția principiilor active, este un solvent
hidrofil, cu o mare capacitate de extracție, fiind utilizat în industrie. Se folosește în concentrații
diferite, de la 20% la 96%, însă cel mai frecvent de 70%, concentrația acestuia se alege după
solubilitatea substanțelor active prezente în produsul vegetal. [13]
Alcoolul absolut dizolvă substanțe hidr ofobe; alcoolul concentrat sau diluat dizolvă
glicozide, uleiuri volatile, substanțe amare și taninuri. Cu cât concentrația alcoolului scade, cu
atât substanțele totale ex trase sunt în cantitate mai mare, însă selectivitatea extracției este mai
mică.
Preparatele care se obțin au stabilitate superioară comparativ cu cele apoase. Acoolul
etilic se utilizează la prepararea extractelor și tincturilor.

16
II.4. Metode de extracție

II.4.1. Macerarea simplă

Maceratele pot fi de două tipuri: soluții extractive apoase și soluții extractive alcoolice.
Procedeul de obținere constă în mărunțirea produsului vegetal, adăugarea cantității de
solvent prevăzut și menținerea la temperatura camerei un timp bine determinat. Soluția obținută
se filtrează. În cazul în care solventul utilizat este apa sau soluție conservantă, soluțiile obținute
se numesc macerate, iar în cazul în care solventul este alcoolul soluțiile obținute se numesc
tincturi. Prin macerare se o bține o extracție selectivă, însă lentă și incomplet ă. [13]

II.4.2. Macerarea repetată

Macerarea repetată poate fi de două tipuri: dublă și multiplă. Prin această metodă se
realizează o extracție mai completă, comparativ cu macerarea simplă. Solventul utilizat se
împarte în două sau mai multe părți. Produsul vegetal se tratează cu o parte din solvent, după
care se filtrează, reziduul se presează și se adaugă a doua parte din solvent, obținând al doilea
lichid extractiv. Cele două lichide extractive se omogenizează, se păstrează la rece 6 zile, după
care se filtrează. [13]

II.4.3. Macerarea cu agitare

Pentru a crește viteza procesului de extracție, s -au realizat metode de extracție cu viteză
mărită de trecere a solventului prin produsul vegetal, în extractoare cu agitatoare, centrifugale,
vibroextractoare, turboextracto are etc. Extracția fiind crescută prin agitare continuă . [16]

II.4.4. Infuzarea

Procedeul de extracție la cald a principiilor active din produsul vegetal mărunțit, umectat
în prealabil, după care se adaugă masa de apă prevăzută, adusă la fierbere și se lasă în contact
într-un vas acoperit, la temperatura camerei, timp de 3 0 de minute. Ulterior soluția extractivă se

17
filtrează. Infuzarea se aplică în cazul produselor vegetale cu țesuturi friabile: frunze, flori,
ierburi. [13,14 ]

II.4.5. Decocția

Metodă de extracție a principiilor active (la o temperatură mai crescută ca la infuzare) din
produsele vegetale termostabile. Produsul vegetal este mărunțit, umectat în prealabil cu apă
adusă la fierbere și menținut la 90 °C în baia de apă timp de 30 de minute. Soluția extractivă
obținută se separă de reziduu. Decocția se aplică în cazul produselor vegetale cu structură dură:
rădăcini, rizomi, scoarțe, semințe, fructe și frunze coriace. [16]

II.4.6. Percolarea

Procedeu de extracție, frecvent aplicat în industrie, obținându -se randamentele cele mai
bune. Extracția se realizează în recipiente conice sau cilindrice, prevăzute cu un dispozitiv de
scurgere a lichidului, care permite reglarea debitului. Aceste recipiente se numesc percolatoare.
Avantajele acestei metode sunt: utilizarea unor cantități mici de s olvent și redu cerea pierderilor
de lichid ext ractiv. [13]
Percolarea prezintă următoarele faze:
 livrarea materiilor prime;
 cântărirea produsului vegetal și a solventului;
 mărunțirea produsului vegetal;
 umectarea produsului vegetal;
 introducerea amestecului umectat în percolator;
 adăugarea solventului;
 macerarea produsului vegetal cu solventul;
 percolarea propriu -zisă;
 colectarea de diferite fracțiuni de lichid extractiv;
 amestecarea percolatelor;
 depozitarea, decantarea și filtrarea;

18
 condiționare a, ambalarea, depozitarea; controlul în cursul fabricării și al produsului finit.
[13]

II.4.7. Repercolarea sau percolarea fracționată

Această metodă de extracție se bazează pe utilizarea unor cantități limitate de solvent și a
unui număr mai mare de percolatoare, între 3 și 12, care sunt așezate în serie. Se obțin extracte
fluide care au în compoziție principii active termolab ile (uleiuri sau substanțe volatile).
Din fiecare percolator se colectează percolatul care se utilizează la umectarea produsului vegetal
din percolatorul următor aflat în serie. [14]

II.4.8. Diacolarea

Diacolarea este procedeul de extracție în care solventul este forțat, sub acțiunea presiunii
să străbată produsul vegetal introdus în percolatoare formate din coloane înalte, subțiri, cilindrice
legate în serie. Datorită diametrului mic al coloanelor și a presiunii exercitate, solventul este
introdus de jos în sus, încet, picătură cu picătura. Metoda prezintă un randament mare, însă
necesită condiții tehnice deosebite. [14]

II.4.9. Evacolarea

Evacolarea este metoda de extracție în care atât solventul cât și produsul vegetal sunt
introduse prin partea superioară în evacolator, care este format dintr -o coloană înaltă, cilindrică,
cu diametrul mare, iar prin partea inferioara este aspirat lichidul extractiv, cu ajutorul vidului.
[13,14 ]

II.4.10. Mulcolarea

Mulcolarea constă în utilizarea unei baterii de evacolatoare în număr de 12, așezate în
serie. Solventul circulă simultan în toate coloanele, iar prin partea inferioară este aspirat lichidul
extractiv cu ajutorul vidului. [13,14 ]

19

II.4.11. Extracția în contra -curent

Metodă de extracție frecvent folosită în industria farmaceutică datorită randamentelor
maxime. Procedeul de extracție constă în deplasarea solventului, cât și a produsului vegetal, însă
solventul se deplasează în sens invers față de drumul parcurs de produsul vegetal. Extracția în
contra -curent se poate realiza cu două tipuri de utilaje: sistem cu baterie sau sistem cu spirală.
[13,14 ]

20
PARTEA II. CONTRIBUȚII PERSONALE
CAPITOLUL III. PREPARAREA EXTRACTULUI LIOFILIZAT DE
ARTEMISIA

III.1. Pregătirea produsului vegetal și prepararea soluției extractive apoase

Achiziționarea și pregătirea produsului vegetal : am cules planta din flo ra spontană a
județului Bihor ( valea Crișului Repede și Negru), am uscat -o în etuvă la 40 °C pentru
îndepărtarea totală a umidității și apoi am mărunțit -o conform Farmacopeei Române Ed. X,
respectiv am trecut -o prin sita I. Am luat în lucru 20 g produs vegetal uscat.
Obținerea extractului vegetal: am efectuat conform prevederilor Farmacopeei Române
Ed. X. În prima etapă am realizat extracția principiilor active prin macerare cu alcool 30 ͨ, la
temperatura camerei (20 °C), timp de 24 ore. Am umectat produsul vegetal mărunțit (20 g) cu 60
g alcool 30 ͨ , l-am lăsat în repaus într -un vas închis, după care am adăugat restul solventului. În
final, am decantat soluția extractivă și am filtrate -o printr -un material textil.
În etapa a doua am adus soluția extractivă într-un rotavapor pentru îndepărtarea fracției
volatile. Fracția apoasă a m congelat -o și apoi liofilizat -o utilizând Freeze dryer Alpha 1 -2 Christ
(Martin Christ, Osterode am Harz, Germany), la -20°C, 3 zile. Am obținut o pulbere brună cu
aspect omogen, spongios.

III.2. Liofilizarea

Liofilizarea sau criodesicarea reprezintă un procedeu de conservare care constă în
eliminarea apei dintr -un produs congelat în prealabil, prin sublimare în vid, cu aport controlat de
căldură. Astfel, soluția extractivă obținută în prima etapă am supus -o congelării după care a fost
adusă în liofilizator.
Sublimarea gheții, adică trecerea de la faza solidă la cea de vapori, are loc doar dacă
presiunea este mai joasă decât punctual triplu, deci sub 4,58 mm Hg, de asemenea la presiune
constantă, sublimarea are loc prin creșterea temperaturii, deci cu aport de căldură. Astfel, se

21
justifică definiția liofilizării, ca fiind un proces de sublimare în vid (presiune mai mică decât
presiune a atmosferic a normală), cu aport de căldură. [17]
Această metodă asigură o calitate superioară a produselor comparativ cu alte metode de
conservare, ceea ce permite stocarea acestora o perioadă îndelungată. Produsele liofilizate nu
necesită temperaturi scăzute pentru depozitare și transport. Prin liofilizare, masa produselor
scade la 1/4 -1/10 din valoarea inițială, de asemenea fenomenul este însoțit și de reducerea
volumului.
Pincipalele etape ale procesului de uscare prin liofilizare sunt u rmătoarele:
– etapa de înghețare (congelare);
– etapa de uscare primară (sublimare);
– etapa de uscare secundară;
– etapa de condiționare, ambalare si depozitare a produsului liofilizat.

III.2.1. Etapa de înghețare (congelare)

Principalul obiectiv al înghețării îl reprezintă eliminarea celei mai mari p ărți de apă din
sistemul dispers care este supus uscării, prin formarea de gheață și transformarea solutului în
solid, fie amorf, fie cristalin. După ce produsul este solid, începe etapa a doua de uscare primară.
Un procedeu care duce la obținerea unor rezultate satisfăcătoare poate fi monitorizat
astfel:
– materialul lichid se plasează în compartimentul de congelare, astfel încât să prezinte o
suprafață cât mai mare;
– inițial, produsul va fi răcit la o temperatură mai joasă decât punctul triplu, dar peste
temperatura la care experiența a demonstrat că nu se produc nuclee de gheață, încărcătura este
echilibrată la această temperatură pentru timp scurt (15 -30 minute), așadar, va avea loc
înghețarea înainte de aplicare a vidului;
– ulterior temperatura se scade repede până la temperatura finală, la -40 °C cu aproximativ
1°C/minut . [18]

22
III.2.2. Etapa de uscare primară (sublimare)

Pentru a se realiz a sublimarea gheții , este necesar să se furnizeze căldură, iar vaporii
rezultați să fie eliminați pe măsura formării lor. În condițiile acestea, cristalele de gheață sublimă
încet și va rămâne un produs poros, solid, care mai conține 0,5% umiditate, la sfârșitul etapei de
uscare primară.
Produsul care este supus sublimării este introdus într -o incintă ( Figura nr.III.4.) care se
închide ermetic; cu ajutorul unei pompe de vacuum (5), presiunea din incintă este scăzută până la
valori de 0,3…1 mm Hg. Presiunea este mai mică decâ t cea corespunz ătoare punctului triplu al
apei.
Pentru sublimarea gheț ii, rafturile (2) pe care sunt așezate produsele pot fi încă lzite
controlat, cu ajutorul unor plăci de încălzire; prin creș terea temperaturii are lo c procesul de
transformare a stării so lide în stare lichidă. Fluxul de căldură trebuie controlat permanent pen tru
a se evita decongelarea parțială a produselor.
Pentru ca sublimarea să aibă loc în mod continuu este necesară evacuarea vaporilor din
incintă. Având în vedere că volumul mare de va pori rezultat nu poate fi evacuat de ca tre pompa
de vid, vaporii de apă rezultați din sublimare sunt condensaț i pe sup rafața rece a vaporizatorului
(3), aflat in incinta de condensare (6).

Figura nr.III.4. – Schema d e principiu a instalației pentru criodesicare [19]
1. incinta; 2. polițe; 3.vaporizatorul instalației frigorifice; 4. ansamblu compresor –
condensator; 5. pompa de vacuum; 6. incinta pentru condensarea vaporilor de apă

23
În timpu l acestui proces temperatura plăcilor de încălzire atinge 120 – 1400C, iar
temperatura produselor este de -20-00C. Cantitatea de apă rămasă în produs la sfârșitul etapei de
uscare primară, are efecte negative asupra comportării acestuia pe perioada de stocare. Pentru
eliminarea acestei cantități de apă se aplică faza de uscare secundară . [19]

III.2.3. Etapa de uscare secundară

La sfârșitul uscării primare, eliminarea umidității reziduale, este asigurată de creșterea
temperaturii solidului la 50 -60 0C. Multe materiale permit o temperatură mai mare deoarece
umiditatea se găsește într -o proporție mică și nu determină deteriorarea produsului.
Așadar, în timpul ultimelor faze de uscare, se va crește temperatura, iar presiunea se va
menține foarte redusă, ceea ce permite o mai bună eliminare a urmelor de apă. În această etapă
riscurile de alterare a produsului sunt foarte reduse. [18]

III.2.4. Etapa de condiționare, ambalare și depozitate a produsului liofilizat

După finalizarea procesului de uscare, se asigură protecția produsului liofil față de
umiditate. Condiționarea ș i ambalar ea produselor liofilizate se realizează cu scopul reducerii la
maximum a cauzelor care produc modificări ale calităț ii produselor în timpul stocării. Ambalarea
produselor liofil izate se realizează în vid sau în atmosferă controlată (azot, bioxid de carbon sau
aer uscat pentru produsele mai putin sensibile); iar materi alele utilizate la ambalare trebuie să fie
impermeabile față de grăsimi, gaze, vapori d e apă și să permită închide rea etanș.
Ambalarea produselor liofilizate se face î n:
– cutii din tablă de oțel sau aluminiu, cu sistem de închidere care să permită ambalarea sub
vid sau în atmosferă controlată;
– ambalaje din sticlă, mai rar u tilizate din cauza greutății mari, a dificultății asigurării
etanșeității și a transparen ței lor;
– amabalaje din materiale multistrat, formate din folii din plastic și metalice. [19]

III.2.5. Tipuri de aparate

Aparatele de liofilizare sunt diverse, ele fiind construite diferit în funcție de cantitatea și
natura produsului de uscat.

24
În Figura nr.III.5 este redat un aparat clasic:

Figura nr.III.5 . – Schema unui liofilizator clasic pentru fiole [18]
A. compartiment de congelare; B. compartiment de condensare
1.rafturi cu flacoane; 2. serpentină refrigerentă; 3. și 4. grup de pompare; 5. grup
frigorific; 6. termostat

Acest aparat realizează o liofilizare discontinuă, în serie a fiolelor și este construit din
următoarele părți componente:
– un condensator (B);
– un grup de pompare (3 și 4);
– un grup frigorific (5);
– un echipament electric de încălzire (6), pentru încălzirea platourilor și topirea gheții de pe
condensator;
– opțional, un programator cu o comandă electronică ce asigură reglarea automată a
fluidului, căldura și vidul;
– aparate de control pentru presiune și temperatură.
După finalizarea uscării, încălzirea se oprește , vidul este înlăturat prin introduc ere de gaz
steril, inert, dacă operația se efectuează în condiții aseptice. [18]

25
Un alt aparat , mai modern este redat în Figura nr.III.6 :

Figura nr.II I.6. – Schema unui liofilizator modern [18]
1.compartiment de congelare; 2. condensator; 3. rafturi cu lichid de încălzire și răcire;
4. depozit pentru lichi dul de încălzire; 5. pompă de îm pingere a lichidului; 6.
componentă de comunicare; 7. serpentină refrigeratoare; 8. compresor; 9. sistem
refrigerant; 10. depozit pentru fluidu l de refrigerare; 11. pompă de vid
Soluția este congelată și sublimată în compartimentul 1, în condensatorul (2) sunt
acumulați vaporii de apă care se produc prin sublimarea gheții, apoi sunt condensați și ulterior
este recuperată apa în stare lichidă. [18]
Se poate folosi un alt aparat de liofilizare pentru fiole și flacoane , care prezintă aceleași
părți componente, însă aici canalizarea condensatorului tapetează pereții compartimentului de
congelare și sublimare. Produsul este congelat în exterior, înaint e de introducerea pla tourilor cu
recipient în aparat (Figura nr.II I.7.). [18]

26

Figura nr.II I.7. Aparat de liofilizare cu un singur compartiment, pentru fiole și flacoane [18]
1.indicatori de evacuare; 2. circuit de sonde; 3. circulația de fluid rece; 4. rezistență
electric de încălzire; 5. eliminarea gheții topite; 6. vid; 7. indicator de vid; 8. fereastră

III.2.6. Avantaje și dezavantaje ale uscării prin congelare

Metoda criodesicării prezintă o serie de avantaje, cum ar fi: realizarea uscării la o
temperatură joasă și ferită de acțiunea oxidantă a aerului; sublimarea gheții se produce progresiv
în masa produsului și lasă spații libere; produsul poros este ușor pulv erizabil și poate fi adus în
stare lichidă în momentul utilizării; operația de liofilizare se poate efectua în condiții de asepsie
și sterilitate.
De asemenea menționez și câteva dezavantaje: este un proces lent, care utilizează un
echipament de fabricare foarte scump și complex, nu este o metodă vizuală de uscare, dar pentru
anumite produse este absolut obligatorie. Porozitatea, solubilitatea rapidă și completă conduc la
un produs uscat foarte higroscopic, metoda fiind dificil de adaptat la soluții cu solv enți neapoși.
Medicamentele care se obțin prin procesul de liofilizare își păstrează puterea enzimatică,
de asemenea, se obțin medicamente care prin alte procese de obținere sau sterilizare se distrug
sub acțiunea temperaturii ridicate.

27
Acest proces capătă o importanță deosebită în tehnologia medicamentelor, și mai exact în
în producția de produse farmaceutice, extracte din plante, enzime și alte produse care au nevoie
să li se asigure protecția tuturor componentelor. [20]

III.2.7 . Aplicații ale procesului de liofilizare

Liofilizarea prezintă o aplicabilitate numeroasă și anume:
– păstrarea unor substanțe active care sunt nestabile: produse de origine microbiologică,
biologică, vegetală, animală, umană;
– păstrarea materiei vii: vaccinuri, bacterii, fermenți lactici, microorganisme – utilizate
adesea pentru reacții le de fermentare;
– păstrarea unor țesuturi sau organe animale sau umane (os, fragmente de piele etc.) ;
– în industria alimentară (obținerea extractului de ceai, cafea, gă lbenuș de ou, pulbere de
lapte);
– în industria farmaceutică, prin liofilizare se asigură s tabilitatea unor produse instabile în
apă;
– păstrarea intactă a structurii unor produse animale sau vegetale. [20]

28
Capitolul IV . CARACTERIZAREA FIZICO -CHIMICĂ A EXTRACTULUI
LIOFILIZAT

IV. 1. Evaluarea polifenolilor din liofilizat

Polifenolii sunt o clasă de compuși organici, de origine vegetală, caracterizați chimic ca
fiind compuși cu caracteristici structurale fenolice, având un nucleu aromatic, în structura căruia
intră mai multe grupări hidroxil ( -OH) “grefate” (legate de nucle u).
Din punct de vedere fizic, polifenolii sunt puțin solubili în apă, dar ușor solubili în alcool
și eter. Sunt substanțe solide, cu miros caracteristic, neplăcut.
Peste 8000 de structuri fenolice sunt cunoscute în prezent, dintre care p este 4000 au fost
identificate. Fructele, legumele, cerealele integrale și alte tipuri de alimente și băuturi sunt surse
bogate de polifenoli. Diversitatea și distribuția largă a polifenolilor în plante au condus la diferite
moduri de clasificare a acestor compuși naturali. Polifenolii au fost clasificați după sursa lor de
origine, funcția biologică și structura chimică.
Ca exemple de polifenoli se pot menționa: difenolii (pirocatechina, rezorcina,
hidrochinona), trifenolii (1,3,5 – trihidroxibenzen, pirogalol) etc. [21]

Figura nr.IV.8 . – Pirocatechina [22]

29

Figura nr. IV.9. – Rezorcina [23]

Figura nr.IV.10 . – Pirogalol [24]
Primul grup din clasa polifenolilor sunt acizii fenolici care includ fructele roșii, ceapa,
cerealele, semințele și boabele de cafea. Al doilea mare grup este reprezentat de flavonoide , care
conțin isoflavonele prezente în soia, trifoiul roșu, antocianidinele prezente în fructele d e pădure
și vinul ro șu, flavonele prezente în ierburi, flavonolele din broccoli, ceai și roșii , flavanonele
prezente în citrice, sucuri și flavan -3-olii din cacao, must și ceai . Pe lângă cele amintite mai sus
se găsesc și resveratrolul prezent în struguri și vinul roșu, lignani din semințele de su san si
cânepă precum și curcumina din turmenic. [25]

Figura nr.IV.11 . – Resveratrol [26]

30

Figura nr.IV. 12. – Lignani [24]

Figura nr.IV.13 . – Curcumina [27]

Principalul rol al polifenolilor în sănatatea corpului uman îl reprezintă acțiunea
antioxidantă. Aceștia pot neutraliza activitatea radicalilor liberi, diminuând procesele
inflamatorii și efectele îmbătrânirii celulare. Consumul ridicat de fructe, legume și cereale
integrale, bogate în polifenoli, a fost asociat cu riscul scăzut al multor boli cronice, inclusiv
cancer, boli cardiovasculare și multe boli degenerative. De asemenea polifenolii prezintă și
acțiune antiinflamatorie, antitumorală, antibacteriană și antiaterogenă. [28]
Cromatografia de lichide de înaltă performanță, notată frecvent în literatura de
specialitate în limba română ca HPLC (de la denumirea în limba engleză “High performance
liquid chromatography”) , face parte din categoria cromatografiei de lichide pe coloană în care

31
faza staționară este constituită din particule cu granulometrie redusă, iar faza mobilă lichidă este
vehiculată sub presiune prin aceasta.
Performanța metodei este consecința caracteristicilor enumerate anterio r și se referă la
creșterea eficacității cromatografice și reducerea timpului de analiză, comparativ cu metoda
clasică . Cuplarea sistemului cromatografic cu un sistem de detecție a permis simplificarea,
reducerea timpului de analiză și o eficientizare a a nalizei cromatografice.
Metoda HPLC este la ora actuală o tehnic ă de analiză calitativă și cantitativă cel mai des
aplicată în analiza farmaceutică, fiind oficinală în ultimele ediții ale Farmacopeei Europene
(Ph.Eur.) și celei americane (USP) , inclusiv în Farmacopeea Română, ediția a X -a. [29]
Extracția am realizat -o la Facultatea de Științe din cadrul Universității Oradea. Datorită
avantajelor acestei metode, identificarea polifenolilor din extractul de Artemisia l-am efectuat
prin HPLC utilizând un sistem ACME 9000 HPLC echipat cu detector UV. Am utilizat o
coloană Phenomenex OOF -4439 -Y0, gemini c18 150 x 3, 110A . Eluaț ia a fost izocratică ,
utilizând o faz ă mobilă cu următoarea compoziț ie – apă: metanol: acid acetic (700:300:2) (v/v).
S-a operat cu urmatorii paramerii: debit 0,4 ml/min, volumul injectie 20 μl, temperatura coloanei
25oC și detecția s -a realizat la lungimile de undă 300 și 360 nm.
Polifenolii din extract s -au identificat prin compararea ti mpului de retenție a compușilor
din extract cu cel al soluției standard de quercetin.
Soluția standard s -a preparat cântărind exact o cantitate de 0,01 g quercetin -standard care
s-a dizolvat într -un amestec metanol:apă 50:50 și s -a adus într -un balon cotat de 5 ml. Am adus
la semn cu același amestec de solvenți, rezultând o soluție de concetrație 2 mg/ml. Soluția etalon
și extractul au fost analizate de câte trei ori determinându -se timpii de retenție și aria picului.
Soluția de analizat s -a preparat după aducerea la sicitate a extractului fluid din care s -a
prelevat o cantitate de 1,6291 g extract care s -a dizolvat cu amestec metanol:apa (50:50) într -un
balon cotat de 10 ml. Soluția a prezentat o slabă opalescență motiv pentru care s -a filtrat și s -a
diluat 1:10 cu același amestec de solvenți,
Determinarea conținutului în quercetină s -a făcut utilizând relația:
𝐶(𝑚𝑔
𝑚𝑙)= 𝐴𝑝𝑖𝑐
𝐴𝑆𝑡𝑎𝑛𝑑𝑎𝑟𝑑𝐶𝑠𝑡𝑎𝑛𝑑𝑎𝑟𝑑
Unde: A pic – aria picului corespunzător compusului din probă
Astandard – aria picului corespunzător compusului în soluția standard

32
Cstamdard – concentrația soluției standard

REZULTATE:
În extractul de Artemisia am apreciat conținutul de polifenoli exprima t în quercetin prin
metoda spectrofotometrică în UV la o lungime de undă de 360 nm.

Tabelul nr.IV. 1. – Conținutul de polifenoli exprimat în quercetin
Compusul chimic Timp de
retenție
(min.) Lungimea de
undă
(nm) Compoziția
chimică
(mg/100g extract)
Quercetin 2.0167 360 4,1

Figura nr.IV.14 . – Cromatograma extractului

33

Figura nr. IV.15. – Cromatograma soluție standard quercetin

Menționez că extractul liofilizat de Artemisia are un conținut bogat în polifenoli pe care
l-am exprimat în quercetin, respectiv am evidenția t 4,1 mg polifenoli exprimați în quercetin în
100 g de extract vegetal uscat.

34
CAPITOLUL V. EVALUAREA PROFILULUI ANTIOXIDANT AL
EXTRACTULUI LIOFILIZAT

O primă metodă pentru evaluarea capacității antioxidante a fost metoda DPPH. Metoda
se bazează pe determinarea capacității extractului liofilizat de a neutraliza radicalii liberi. Astfel,
am folosit reactivul 2,2 -difenil -2-picrill -hidrazil -hidrat (DPPH). Activita tea polifenolilor a fost
determinată utilizând metoda propusă de Brand -Williams .
O a doua metod ă utilizată este metoda FRAP (ferric reducing antioxidant power), după
metoda lui Benzie. Metoda se bazează evaluarea activității antioxidante prin reducerea
complexului [Fe(III) -TPTZ ] (complex tripiridiltriazin ă cu fier) de către un agent reducător, la pH
acid.
Ultima metodă, metoda ABTS (2,2 ’-Azinobis [3=ethilbenzo tiazoline -6-sulfonic acid] –
diammonium salt) = (TEAC) (Trolox equivalent antioxidant capacity): m etodă care se bazează
pe capacitatea unui antioxidant de a scurta durata de viată a cationului radical (ABTS+ ), un
cromofor verde -albăstrui care absoarbe la 734 nm, comparativ cu Troloxul.
Rezultatele obținute au demonstrat activitatea antioxidantă a extr actului liofilizat de
Artemisia absinthium L.

35
CONCLUZII

Statisticile recente au eviden țiat faptul c ă peste 1000 de compu și noi sunt anual
identifica ți în diferite plante și că aproximativ un sfert din medicamentele prescrise au în
compozi ție substan țe de origine vegetal ă.
Plantele medicinale reprezint ă o surs ă bogat ă de principii active fiind utilizate în
prevenirea și combatearea unor boli.
În aceast ă lucrare am urm ărit ob ținerea extractului liofilizat din Artemisia absinthium L.,
urmat ă de identificarea polifenolilor prin metoda HPLC utilizând un sistem ACME 9000 HPLC
echipat cu detector UV și determinarea efectului antioxidant al acestora.
Pentru ob ținerea extractului liofilizat, am utilizat frunzele și florile plantei Artemisia
absint hium L. Produsul vegetal uscat și mărunțit în prealabil , conform Farmacopeei Române Ed.
X, l-am supus macerării cu alcool 30 ͨ, la temperature camerei (20°C), timp de 24 ore. În final,
am decantat soluția extractivă și am filtrate -o printr -un material tex til.
În următoarea etapă am adus soluția extractivă într -un rotavapor pentru îndepărtarea
fracției volatile. Fracția apoasă am congelat -o și apoi liofilizat -o utilizând Freeze dryer Alpha 1 -2
Christ (Martin Christ, Osterode am Harz, Germany), la -20°C, 3 zile. Am obținut o pulber e brună
cu aspect omogen, spongios.
Extractul liofilizat de Artemisia are un conținut bogat în polifenoli pe care l -am exprimat
în quercetin, respectiv am evidențiat 4,1 mg polifenoli exprimați în quercetin în 100 g de extract
vegetal uscat.
Evaluarea profilului antioxidant al extractului liofilizat l-am realizat prin 3 metode: prima
metodă a fost metoda DPPH, metodă care se bazeză pe capacitatea extractului liofilizat de a
neutraliza radicalii liberi, cea de -a doua metodă utilizată a fost met oda FRAP, care constă în
evaluarea activității antioxidante prin reducerea complexului [Fe(III) -TPTZ ] (complex
tripiridiltriazin ă cu fier) de către un agent reducător, la pH acid, iar ultima metodă utilizată a fost
metoda ABTS, metodă care se bazeză pe ca pacitatea unui antioxidant de a scurta durata de viață
a catinului radical (ABTS+ ), un cromofor verde -albăstrui care absoarbe la 734nm.
Rezultatele obținute au demonstrat că polifenoli identificați în extractul liofilizat de
Artemisia absinthium L. pot fi utilizați în terapii farmaceutice și naturale datorită car acterului
puternic antioxidant pe care îl prezintă.

36
Potențialul antioxidant al extractului liofilizat recomandă continuarea cercetărilor în
vederea obținerii unor strategii alternative și asupra altor extracte obținute din diferite plante
invazive, generând astfel nu doar o utilizare empirică ci și o bază științifică a proprietăților lor
terapeutice.

37
BIBLIOGRAFIE ȘI WEBGRAGIE

[1] file:///C:/Users/Loredana/Desktop/Licenta/Artemisia -anuua_teza -doctorat.pdf
[2]Szabo Ildiko: Botanică farmaceutică, Sistema tica plantelor, Editura Universității din Oradea
2009, pag. 374
[3] Pârvu Constantin: Universul plantelor, Mică enciclopedie, Editura Enciclopedică, București,
2000, pag. 491
[4] http://freezingfield.com/wormwood/
[5]Agoroaei Luminița și Butnaru Elena: Pagini din istoria farmaciei, Editura Gr. T. Popa.,
U.M.F. Iași, 2013, pag. 180
[6]http://foodstory.stirileprotv.ro/bauturi -alcoolice/absintul -bautura -preferata -a-lui-baudelaire –
van-gogh -sau-rimbaud -vezi-de-ce-a-fost-interzis -in-secolul
[7]http://www.garph.co.uk/IJAREAS/May2015/8.pdf
[8]D. Gr. Constantinescu și Hațieganu Elena: Plante medicinale (proprietățile lor terapeutice și
modul de folosire), Editura medical, București, 1979, p ag. 95
[9]https://lt.wikipedia.org/wiki/Pelynas#/media/File:Artemisia_absinthium_ –
_K%C3%B6hler%E2%80%93s_Medizina l-Pflanzen -164.jpg
[10]A. F. Gammerman: Manual de farmacognozie, Editura Medicală, București, 1957, pag. 115
[11]http://www.garph.co.uk/IJAREAS/May2015/8.pdf
[12]https://dr -catalin -luca.ro/site/remedii -si-alimente -vindecatoare/remedii -naturiste/pelinul.html
[13]Popovici Iuliana, Lupuleasa Dumitru: Tehnologi e farmaceutică, vol. 1, Ediția a III -a,
Polirom, Iași, 2011, pag. 449 -450
[14] Vicaș Laura Grațiela: Tehnologie farmaceutică, Editura Universității, Oradea, 2011, pag.
80-81
[15]http://www.scoalacantemir.ro/files/uploads/Forme_farmaceutice_ca_sisteme_disperse_etero
gene_continuare.pdf
[16]Verbuță Aneta: Tehnologie farmaceutică, Soluții farmaceutice de uz intern și/sau extern,
Editura Moldov a, Iași, 1996, pag. 85 -87
[17]http://www.creeaza.com/tehnologie/constructii/instalatii/LIOFILIZAREA678.php
[18]Popovici Iuliana, Lupuleasa Dumitru: Tehnologie farmaceutică, vol. 3, Ediția a III -a,
Polirom, Iași, 2011, pag.102 -103

38

[19]http://www.creeaza.com/tehnologie/constructii/instalatii/LIOFILIZAREA678.php
[20]https://i bn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/36_Uscarea%20prin%20sublimare.%20Produ
se%20farmaceutice%20uscate%20prin%20sublimare.pdf
[21]Marian Eleonora, Chimie organică, Ed. Universității din Oradea, 2010
[22]http://www.scrigroup.com/educatie/chimie/FENOLII -FENOLUL45729.php
[23] https://ro.wikipedia.org/wiki/Rezorcină
[24] https://ro.wikipedia.org/wiki/Pirogalol
[25]https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3257627/
[26]http://www .medicalstudent.ro/biochimie/resveratrolul -stimuleaza -amp-kinaza -de-la-nivelul –
neuronilor.html
[27]https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Curcumin_structure_(keto).svg
[28]www.ghidnutritie.ro/articol/substante_utile/polifenoli
[29]Imre Silvia, Muntean Daniela Lucia: Principii ale analizei medicamentului, Editura
University Press, T ârgu Mureș, 2006, pag.167