LISTA ABREVIERILOR ………………………………………………………………. ………….. .3 INTRODUCERE ………………………………………………………………………… ……….4 1. ANALIZA CONCEPTULUI DE DIVORȚ ÎN… [625073]
2
CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR ………………………………………………………………. ………….. .3
INTRODUCERE ………………………………………………………………………… ……….4
1. ANALIZA CONCEPTULUI DE DIVORȚ ÎN CALITATE DE TEMEI A ÎNCETĂRII
CĂSĂTORIEI PRIN PRISMA LEGISLAȚIEI ȘI LITERATURII DE SPECIALITATE
1.1. Studiul cercetărilor științifice privind încetarea căsătoriei prin
divorț ………………………………………………………………………………… …… 7
1.2. Evoluția reglementărilor privind divorțul în legislația Republicii
Moldova ……………………………………………………………………………… ….12
1.3.Temeiurile de desfacere a căsătoriei și criteriile de apreciere a
acestora …………………………………………………………………………………. 17
2. DESFACEREA CĂSĂTORIEI ÎN LUMINA MODIFICĂRILOR LEGISLAȚIEI
REPUBLICII MOLDOV A
2.1. Desfacerea căsătoriei la oficiul de stare
civilă ………………………………………… ……………………………………………………20
2.2. Desfacerea căsătoriei prin procedura
notarială …………………………………… ………………………………………………….23
2.3. Desfacerea căsătoriei de către instanța
judecătoreas că…………………………… ……………………………………………………26
2.4. Efectele desfacerii căsătoriei ……………………………………………………………. ..29
3. ASP ECTE PRACTICE ȘI DE DREPT COMPARAT PRIVIND DIVORȚUL
3.1. Analiza practicii judiciare și datelor statistice naționale privind
divorț ul…………………………………………………………………………………… ………37
3.2. Aspecte de drept comparat privind
divorțul ………………………………………………………………………………………… …44
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI…………………………………………………… ………49
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………51
ANEXE………………………………………………………………………………………… ..54
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII
……………………………………………………………………………………………………. 59
3
LISTA ABREVIERILOR
C.civ. − Codul civil
C.fam. −Codul familiei
C.P.C. − Codul de procedură civilă
NCC − Noul Cod civil
UE − Uniunea Europeană
CEDO − Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CSJ − Curtea Supremă de Justiție
BNS − Biroul Național de Statistică
RM − Republica Moldova
RO − România
alin. − alineatul
art. −articolul
ed. − ediția
ibide m− în aceeași lucrare
lit. − litera
p. − pagina
pct. − punctul
vol. – volumul
nr. –număr
sec. – secol
4
INTRODUCERE
Actualitatea și imporțanța temei : Așa cum orice persoană are libertatea de a se căsători ,
tot astfel legea îngăduie oricărei persoane căsătorite să ceară desfacerea căsătoriei a cărei
continuare, datorită unor motive temeinice care au lezat grav și iremediabil raporturile dintre soți,
a devenit imposibi lă pentru el. Statul este direct interesat în apărarea căsătoriei și familiei, deoarece
în familie se pune baza educării copiilor într -o morală sănătoasă și a pregătirii generațiilor viitoare.
Însă apărarea căsătoriei nu înseamnă menținerea ei cu orice pre ț. Așadar se pune baza admiterii în
legislația noastră a divorțului prin consimțământul ambilor soți, în condițiile stabilite de lege.
Starea actuală a societ ății îl determi nă pe fiecare membru al ei să reflecteze adânc asupra
schimbărilor ce se produc atât în societate, cât și în vi ața lui persona lă. Dramatismul acest or
schimbări, viteza cu care ele se produc, incertitudinea și caracterul contra dictoriu al proceselor
social -economice și politice fac ca personalitatea să-și revizui ască locul ei în societate și să-și
schimbe modul de viață cu care se obișnuise. Divorțul familie, eveniment cu profunde implicații
sociale, majoritatea cu o rezonanță negativă pentru membrii cuplului destrămat și participanții la
viața socială în general. Evoluția numărului familiilor, în ultimii ani, înregistrează o tendință
descendentă, în parte datorată și procesului de desfacere a căsătoriilor, iar ca implicații imediate
sunt afectați copiii minori rezultați la divorț, se înregistrează o scădere a natal ității, implicații de
natură socio -economică, prin modificarea statutului social al partenerilor rezultat în urma
divorțului, dar și a nevoilor economice în funcție de partajarea bunurilor și asigurarea unui trai
decent.
Divorțul fiind un proces complex el comportă mai mul te aspecte, care intervin: stre sul
emoțional, încredințarea și îngrijirea copiilor, divizarea proprietății. Încredințarea copiilor în urma
disoluției legale a căsătoriei s -a făcut în mod tradițional mamei. Când se pune problema desfacerii
căsătoriei trebuie avut însă în vedere și caracterul social al acesteia. Căsătoria nu constituie numai
o problemă de ordin personal ci și de ordin social. În toate relațiile de familie trăiește un interes
social. Soarta căsătoriei nu poate fi lăsată numai la aprecierea soților. Statul este direct interesat
în apărarea căsătoriei și familiei și de aceea a reglementat modul în care poate fi admis divorțul.
Desfacerea căsătoriei prin divorț este singura modalitate de încetare a unei căsătorii valabil
încheiate. Din momentul ramânerii irevocabile a hotărârii judecătorești care a pronunțat divorțul
încetează principalele efecte ale actului juridic al căsătoriei încheiat între soți, mai ales efectele de
natură personală.
În societatea contempora nă, divorțul a devenit un fapt aproape banal , pe masură ce rata
divorțurilor s -a mărit, fenomenul a devenit mai ușor de perceput și tolerat, fiind acceptat ca posibilă
5
soluție a unor relații disarmonice. Divorțul nu este o instituție perfectă, ci doar un “rău necesar, căci
pune capăt unui rău și mai grav.1”
Prin urmare divorțul nu mai are un carater excepțional, ci este un mijloc de defacere a
căsătoriei. În principiu căsătoria se încheie pe viață. Cu toate acestea căsătoria încetează prin divorț
dacă există motive temeinice care au dăunat grav raporturile dintre soți și căsătoria nu mai poate
continua.
Conform Noului Cod civil, care preia dispozițiile Codului Familiei, familia are la bază
căsătoria liber consimțită între soți, în relațiile dintre soți precum și în exercițiul drepturilor față de
copii, bărbatul și femeia având drepturi egale. Acest fapt este confirmat și de prevederile
constituționale, și anume că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între bărbat și
femeie, pe egalitatea lor în drepturi și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea,
educația și instruirea copiilor2.
Cu toate că orice căsătorie se realizeaz ă pornind de la intenția celor doi soți de a -și petrece
întreaga viață împreună, din anumite motive atât subiective cât și obiective ea se poate desface prin
divorț dacă există motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soți și căsătoria nu mai
poate continua. Concepțiile dif erite în viața de familie pot fi un factor de creștere și dezvoltare, dar
atunci când divergențele degenerează în opțiuni individualiste care nu pot fi negociate căsătoria va
fi “aruncată” în pragul divorțului.
Divorțul trebuie privit ca pe o cale de a rez olva probleme majore în viața unor persoane,
generate de căsătoria în care se află și de a ajunge la o stare de normalitate. Acesta nu constituie o
variantă optimă pentru a atinge un prag de răzbunare sau un avantaj material.
Decizia începerii divorțului a r trebui luată împreună cu partenerul de viață iar dezbaterile
cu privire la realizarea divorțului, custodia copilului, împărțirea bunurilor comune precum și alte
aspecte ar trebui să conducă la un acord comun cunoscut de soți, acord ce încurajează evitare a
efectelor traumatizante inerente divorțului precum și a multor discuții în contradictoriu purtate în
ședință publică.
Prin prisma divorțului sunt evidențiate mom entele mai puțin plăcute, d e aceea divorțul, care
reprezintă și de această dată o manifestare de voință a părților ar trebui exercitat cu aceeași
înțelepciune ca în momentul luării deciziei celor doi soți de a -și uni viețile.
Toate acestea sunt motive pentru care am dorit să dezbat această temă, complexitatea și
importanța ei reprezentând aspecte care ar trebui să fie cunoscute de orice persoană . Pe lângă acesta,
având în vedere că Noul Cod Civil aduce modificări în ceea ce privește organele competente în
1FILIPESCU .I.P. Tratat de dreptul familei. Ediția 7 . – București: C.H.Beck, 2002, p. 311.
2 Constituția Republicii Moldova din 29.03.2016 . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2016, n r. 78 , art.48
6
soluționarea cererii de divorț, atribuind posibilitatea dată Notarului, am decis să dezvălui a spectele
acestui dreptul acordat cetățeanului moldav.
Scopul și obiectivele temei: Scopul tem ei date constă în cercetarea trăsă turilor specifice
modurilor de desfacere a căsătoriei , și anum e divorțul . În conformitatea cu scopul abordat au fost
formulate cîteva obiective, și anume:
analiza trăsăturilor defi nitorii privind divorțul ;
definirea termenului de divorț ca mod de desfacere a căsătoriei ;
cercetarea evoluției reglementării privind divorțul în legislația Republicii Moldova ;
studierea temeiu rilor de desfacere a căsătoriei ;
identificarea organelor competente în procedura divorțului;
explicarea efectelor desfacerii căsătoriei;
analiza practicii judiciare și datelor statistice naționale cu privire la divorț;
descoperirea aspectelor de drept comparat privind acest mijloc de desfacere a căsătoriei.
Ipoteza de cer cetare:
Desfacerea căsătoriei prin divorț rămâne a fi singura modalitate de încetare a unei căsătorii
valabil încheiate, iar din momentul rămânerii irevocabile a hotărîrii judecătorești care a
pronunțat divorțul încetează principalele efecte ale actului juridic al căsătoriei încheiate
între soți, mai ales efectele de natură personală.
Evoluția istorică a mentalității legiuitorului se reflectă în reglementarea raporturilor di ntre
soți, secolele de subordonare a femeii față de bărbat fiind astăzi înlocuite cu afirmarea și
garantarea egalității dintre soți , astfel normele juridice referitoare la divorț reglementează
actualmente atât raporturile nepatrimoniale, cât și patrimonial e dintre foști soți.
Permisivitatea legislativă acordată soților de a alege modalitatea cea mai convenabilă în
procedura divorțului, fie cea administrativă sau judecătorească.
În ceea ce privește desfacerea căsătoriei la notar, divorțurile în Republica Mol dova, în mare
parte, au loc într -o manieră impulsivă fapt ce nu permite de a ajunge la un acord pentru a fi
posibilă aplicarea unei astfel de proceduri.
Luând în considerație aspect de drept comparat cu referire la divorț, majoritatea statelor
recunosc ace st drept cetățenilor săi .
Sinteza metodologiei de cercetare și justificarea metodelor de cercetare alese :
-metode analitice, de observ ație a evoluării legislației privind divorțului : astfel de metode
oferă posibilitate de a studia istoria reglementării acestui mod de desfacere a căsătoriei și
anume descoperirea unui astfel de drept odată cu modernizarea statului.
-metoda de cerc etare a actelor și documentelor pune bazele suportului metodologic în ceea
ce privește desvăluirea temei alese și identificarea normelor cu referire la divorț.
7
-metoda analizei logice, efectuarea sintezei a părerilor diferiților a utori privind aceast mod
de desfacere a căsătoriei , fapt ce oferă posibilitatea de a formula o viziune proprie sau de a
dezvolta părerea unu i autor.
-metoda de comparație care are dre pt scop identificarea comunului, în special cu referire la
reglemetările cu privire la divorț din alte state în raport cu statul moldav.
Sumarul capitolelor tezei: În cadrul primului capitol analizez conceptul de divorț în
calitate de temei a încetării căsătoriei prin prisma legislației și literaturii de specialitate, făcând
referirela noțiune, evoluție a reglementării divorțului, precum și la temeiurile de desfacere a
căsătorie. Capitolul următor cuprinde procedurile de desfacere a căsătoriei și de asemenea dezvăluie
efectele divorțului în lumina modificărilor legislației Republicii Moldova. În fine, cel de -al treilea
capitol face referire la practica judiciară, la d ate statistice naționale și la aspect de drept comparat
privind subiectul dat.
Volumul și structura tezei: Structura tezei de licență este efectuată în conformitate cu
normele impuse în ceea ce privește întocmirea unei lucrări științifice. Lucrarea conțin e o
introducere care este și ea structurată, subiectul pr opriu -zis este alcătuit din trei capitole, concluzii
și în final este specificată lista bibliog rafică care a și servit drept bază teoretică a operei date.
8
1. ANALIZA CONCEPTULUI DE DIVORȚ ÎN CALITATE DE TEMEI A
ÎNCETĂRII CĂSĂTORIEI PRIN PRISMA LEGISLAȚIEI ȘI LITERATURII
DE SPECIALITATE
1.1. Studiul cercetărilor științifice privind încetarea căsătoriei prin divorț
Divorțul reprezintă o ruptură spirituală, morală și afectivă în viaț a cuplului, care induce o serie
de consecințe psihologice, morale ș i materiale asup ra partenerilor, ce le marchează evoluția
ulterioară. Explicaț ia cea mai simplă a unui divorț rezidă în faptul că acesta nu este altceva decât
efectul unor relații alterate în cuplu, ca urmare a imaturității, incapacității și ignoranței cuplului î n
a se autodezvolt a prin cunoașt ere și colaborare.
Divorț ul este defi nit ca o modalitate juridică prin care se desface căsătoria. Prin divorț ia sfârșit
cuplul conjugal, întrucât căsătoriei celor doi parteneri îi lipsesc elemente de fond în baza cărora ea
a fost încheiată : sentimentele r eciproce de natură afectivă, relaț ii de apropiere și prietenie, sprijinul
moral și material acordat. Conotaț iile acestui act sunt mult mai complexe decât simpla hotărâre
judecătorească . Altfel definit divorțul reprezintă o procedură de desfacere a căsători ei în mod legal,
atunci când continuarea acesteia a devenit imposibilă din motive temeinice, pentru cel (cei) care
cere desfacerea.3
Juridic, divorț ul este def init ca mijloc de desfacere a căsă toriei, care poate avea loc atunci când,
datorită unor motive temeinice, raporturile din tre soți sunt grav vătămate ș i continuarea nu mai este
posibilă . Cu toate că statul este direct interesat în apărarea căsătoriei și familiei, totuși aceasta nu
presupune menținerea lor cu orice preț. Legea recunoaște că în realitate, există suficiente temeiuri
care i -au d eterminat pe soți să divorț eze. Însăși Convenția Europeană a drepturilor omului
accentuează că soții beneficiază de egalitate în drepturi și în responsabilități cu caracter civil, între
ei și în relațiile cu copiii lor referitor la căsătorie, pe durata căsătoriei și în momentul desfacerii
acesteia. Prez entul articol nu împiedică Statele să ia măsuri le necesare în interesul copiilo r.4
3 3 ȚARANU L . Unele particularități privind înregistrarea de stat a actului de divorț . Revista Națională de Drept nr.
12, Chișinău 2015 p.68
4 Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, Strasbourg, 22.
XI.1984 art.5
9
La fel cum pentru încheierea căsătoriei este necesar consimțămîntul liber al soților, tot astfel
voința acestora trebuie luată în considerare atunci când ea se manifestă în sensul desfacerii
căsătoriei. Oricare d intre soți trebuie să aibă dreptul să solicite desfacerea căsătoriei a cărei
continuare, datorită unor motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soți, a devenit cu
neputință pentru el. A nu admite ace st drept soților înseamnă a reveni la sistemul indisolubilității
căsătoriei. Termenii „desfacerea căsătoriei" și „divorțul" sînt utilizați atît de legislație, cît și de
practica judiciară ca sinonime și înseamnă încetarea căsătoriei legale în timpul vieții soților.5
Realizarea și menținerea solidarității și stabilității familiale au loc în mod diferit. Unele familii
nu reușesc să stabilească relații de solidaritate, altele nu -și pot menține solidaritate a realizată, iar
altele realizează solidaritatea și o mențin. În primele două situații, șansele de disoluție a familiei
sunt mari. Instabilitatea și disoluția familiei sunt, în același timp, probleme individuale și sociale
atât la nivelul condiționărilor l or, cât și la nivelul efectelor pe care le au.
În societățile europene, datele statistice arată că familia este în prezent mai puțin stabilă decât
era cu câteva decenii în urmă, a crescut rata divorțialității și a scăzut durata medie de conviețuire a
unui cuplu, astfel, familia a intrat într -o lungă perioadă de criză.
Divorțul – ca factor psiho -social – implică nu doar indivizii legați strict prin căsătorie, ci este un
fenomen care are implicații directe asupra societății și membrilor unei societăți. Mai mult de atât,
în ultimul timp s -au înregistrat creșteri spectaculoase privind numărul de divorțuri. Statisticile cu
privire la divorțialitate ating maxime la intervale regulate, adesea însoțite de precizări pesimiste și
catastrofice cu privire la dezintegr area familiilor și dispariția căsătoriei ca un contract pe viață.
Din punct de vedere societal și individual, divorțul este un fenomen ambivalent: el rezolva o
serie de dificultăți înlăturarea conflictelor și tensiunilor familiale, atenuează traumatizarea copiilor
ca urmare a disputelor dintre părinți , dar crează și altele noi : stres p sihic, dificultăți economice .
Divorțul, așa cum spuneam, reprezintă un fenomen psiho -social complex privit ca forma finală
a desfacerii vieții conjugale, ce modifică viața p atrenerilor și a descendenților acestora. Când
începem să discutăm despre divorț trebuie să ținem cont de faptul că el nu este un simplu eveniment,
ci un proces adesea traumatizant. El antrenează tensiuni, conflicte, frustrări și insatisfacții ale căror
efecte se prelungesc dincolo de pronunțare instanței judecătorești.
Ca ultimă etapă în cadrul unui proces de erodare și disoluție a cuplului familial, divorțul mai
este definit ca modalitate prescrisă social și legal de disoluție a căsătoriei.
Deci divorțul , reprezită polul opus al căsătoriei, aceasta fiind înțeleasă ca modalitate acceptată
la nivel social prin care două sau mai multe persoane constituie o familie. Căsătoria poate comporta
un aspect juridic (sancționare formală de către o insitituție legitim ă a uniunii maritale) și un aspect
religios (sancționare formala, prin sacralizare, de către o instituție religioasă legitimă a uniunii
5 NISTOR M .. Dreptul familiei. Note de curs . Chișinău 2013 p.27
10
maritale).6 Plecând de la acest punct, este ușor de făcut asocierea dintre stabilitate, moralitate,
armonie și echilibr u – ca elemente observate cand vorbim de căsătore -și polul opus acesteia, adică
istabilitate, dezechilibru și chiar imoralitate, când vorbim de divorț.
Desfacerea căsă toriei – divorțul – este modalitate a de disoluție a căsătoriei valabil încheiate.
Ea reprezintă măsura judecătorească de separare definitivă a soților, pronunțată în condițiile legii.
Divorțul sau despărțirea provine din cuvântul francez „divorce” . Prin divorț înțelegem desfacerea
căsătoriei , în timpul vieții soților, prin hotărâre judecătorească, din cauza unor motive temeinice
care fac imposibilă continuarea căsătoriei, ori pe baza acordului de voință dintre soți.
Desfacerea căsătoriei prin divorț este singura modalitate de încetare a une i căsătorii valabil
încheiate. Din momentul ramânerii irevocabile a hotărârii judecătorești care a pronunțat divorțul
încetează principalele efecte ale actului juridic al căsătoriei încheiat între soți, mai ales efectele de
natură personală.
În soci etatea contemporană, divorțul a devenit un fapt aproape banal , pe masură ce rata
divorțurilor s -a mărit, fenomenul a devenit mai ușor de perceput și tolerat, fiind acceptat ca posibilă
soluție a unor relații disarmonice. Divorțul nu este o instituție perfe ctă, ci doar un “rău necesar, căci
pune capăt unui rău și mai grav.7”
Prin urmare divorțul nu mai are un carater excepțional, ci este un mijloc de defacere a
căsătoriei. În principiu căsătoria se încheie pe viață. Cu toate acestea, căsătoria încetează pri n divorț
dacă există motive temeinice care au dăunat grav, astfel raporturile dintre soți și căsătoria nu mai
poate continua.
Ȋncetarea căsătoriei, desfacerea ei și desființarea căsătoriei sunt cele trei mijloace prin care se
poate pune capăt unei căsnicii. Ȋn legislația țării noastre se face distincție între aceste noțiuni.
Astfel, potrivit dispozițiilor Codului Familiei al Republicii Moldova desființarea căsătoriei este
urmarea constatării nulității ori anulării căsătoriei, desfacerea căsătoriei se produce prin divorț iar
încetarea căsătoriei are loc prin moartea unuia dintre soți sau prin declararea judecătorească a morții
unuia dintre soți. Astfel, articolul 33 din Codul Familiei al RM accentuează căsătoria încetează în
urma decesului sau a decl arării pe cale judecătorească a decesului unuia dintre soți , în timp ce
căsătoria se desface prin divorț .8 Ȋncetarea și desfacerea căsătoriei produc efecte numai pentru
viitor și presupun existența unei căsătorii încheiate cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de
formă. Același lucru este prevăzut și de Codul Familiei ramân care stipulează în mod expres
6 FILIPESCU .I.P. Tratat de dreptul familei . Ediția 7 . – București: C.H.Beck, 2002, p. 311
7 FILIPESCU .I.P. Tratat de dreptul familei. Ediția 7 . – București: C.H.Beck, 2002, p. 311
8 Codul Familiei al Republicii Moldova Nr. 1316 din 26.10.2000 În : Monitorul Oficial al Republicii Moldova ,2001,
nr.48 -47, art.33
11
Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soți sau prin declararea judecător ească a morții
unuia dintre ei. Căsătoria se poate desface , în cazuri excepționale, prin divorț.9
Desfacerea căsătoriei prin divorț este rezultatul manifestării de voință al unuia sau al ambilor
soți, în timp ce încetarea căsătoriei are loc independent de manifestarea lor de voință, datorită unor
cauze naturale și obiective.
Dacă pe parcursul procesului de divorț intervine decesul unuia dintre soți, nu se mai poate
pune problema desfacerii căsătoriei deoarece ea a încetat prin modul firesc care este decesul și în
această situație dosarul se închide indiferent de instanța în fața căreia se află cauza. Desfacerea
căsătoriei are loc prin hotărâre judecătorească ori prin eliberarea certificatului de divorț de către
ofițerul de stare civilă sau de notarul public. Ȋn cazul morții fizic constatate, căsătoria încetează de
la data stabilită în certificatul de deces ca fiind data morții.
Pe lângă aceasta, n oțiunea de divorț nu trebuie confundată cu noțiunea de separație de fapt.
Se întamplă ca soții să trăiască un oarecare interval de timp desparțiți, împrejurare numită separație
de fapt atât în vorbirea curentă cât și în terminologia juridică. Separația de fapt este reglementată
atât de legislația noastră fiind destul de frecventă, dar este reglementat ă și de alte țări precum Franța .
Asfel, Codul Francez la art. 237 prevede că se poate solicita desfacerea căsătoriei în cazul in care
soții trăiesc separație de faptde cel puțin șase ani .10
Deosebirea dintre divorț și separație de fapt este evidentă: divorțul pune capăt căsătoriei pe
când cea de -a doua noțiune menține căsătoria cu toate efectele personale și patrimoniale pe care
Codul F amiliei le reglementează. Ȋntre separația de fapt și divo rț se poate stabili o legătură numai
atunci când separația constituie un motiv temeinic de divorț , dar numai dacă este confirmată și de
alte împrejurări care fac imposibilă continuarea căsătoriei.
Ca orice situație de fapt, separația soților are un conțin ut imprecis și variabil. Cu toate acestea
sunt evidențiate două elemente ce țin de esența acestei noțiuni și anume:
• elementul subiectiv care implică intenția soților de a nu mai conviețui o perioadă
de timp determinată sau nu;
• elementul material care presupune absența coabitării soților.
Cele două elemente trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca despărțirea soților să reprezinte
o separație de fapt. Lipsa intenției celor doi soți de a trăi desp ărțiți conduce la inexistenț a noțiunii
de separație de fapt, cum ar fi: dacă separația temporară este determinată de tratamentul medical,
detașarea sau transferul unuia dintre soți într -o altă localitate, executarea unei pedepse privative de
libertate. De asemenea, nu există separație de fapt nici atunci când cei doi soți au domicilii separate,
9 Codul Familiei al României din 31.08.2008, În: Monitorul Oficial al României ,1953, nr.4, art.37
10 FILIPESCU .I.P. Tratat de dreptul familei. Ediția 7 . – București: C.H.Beck, 2002, p. 311
12
de vreme ce între ei se menține o comunitate de viață. Ȋn fapt, separația amiabilă a soților există
întotdeauna. Ea apare în princ ipiu în viața oricărui cuplu care traversează o perioadă de criză.
Neînțelegerile dintre soți vor fi soluționate de cele mai multe ori nu de instanța de judecată, ci de
timp.
De asemenea noțiunea de divorț trebuie delimitată și de cea de desființare. Prin desființarea
căsătoriei (nulitatea) se înțelege intervenția unei sancțiuni civile în momentul nerespectării unor
dispoziții legale privind valabilitatea actului juridic al căsătoriei, care de regulă au ca efect
desființarea cu efect re troactiv a căsătorie i încheiate .
Ȋncheierea valabilă a căsătoriei presupune a fi respectate toate condițiile de fond și respectiv
de formă prevăzute de lege.
Ȋncetarea și desfacerea căsătoriei așa cum am menționat anterior produc efecte numai pentru
viitor, în timp ce desfi ințarea căsătoriei produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut,
exceptând căsătoria putativă și situația legală a copiilor.
Desființarea căsătoriei este urmarea nerespectării la încheierea căsătoriei a condițiilor
prevăzute de lege pentru însă și valabilitatea căsătoriei.
Ȋn timp ce cauza de desființare a căsătoriei privește însăși valabilitatea actului juridic al
căsătoriei și este anterioară sau concomitentă încheierii căsătoriei, cauza desfacerii căsătoriei este
ulterioară încheierii acestei a și se întemeiază pe existența unor motive temeinice de natură a vătăma
grav relațiile dintre soți, iar continuarea căsătoriei să nu ma i fie posibilă.
Cazurile de nulitate absolută a căsătoriilor sunt:
a) căsătoria a fost încheiată cu încălcarea dispoziți ilor legale ref eritoare la vârsta
matrimonială;
b) căsătoria a fost încheiată de o pe rsoană care era deja căsătorită;
c) căsătoria a fost încheiată între persoane care sun t rude în grad prohibit de lege;
d) căsătoria s -a încheiat între cel care adoptă, sa u rudele lui, pe de o parte și cel adoptat
ori rudele acestuia, pe de altă parte ;
e) necompetența ofițerului de stare civilă;
f) căsătoria fictivă;
g) căsătoria s -a încheiat între persoane de același sex ;
Cazurile de nulitate relativă în literatura de specialitate sunt acceptate ca fiind cele privitoare
la viciile de consimțământ: eroarea, dolul; lipsa încuviințărilor cerute de lege minorului; lipsa
discernământului; tutela.
În zilele noastre divorțul ocupă un loc important în structura s ocială, repre zentând o tranziție
a familiei cu impact substanțial asupra fiecărui membru, și cu precădere asupra copiilor. Divorțul
este sursă majoră de stres pentru membrii familiei și poate reprezenta un factor de risc pentru copii.
13
Comparativ cu copiii proveniți din familii cu părinții căsătoriți, copiii cu părinții divorțați au
rezultate academice mai scăzute și un nivel mai mare de absenteism școlar, mai multe probleme
emoționale și com portamentale, stimă de sine mai scăzută și se confruntă cu mai mult e dificultăți
în relațiile interpersonale .11
În fine, modelul începerii unei noi vieți după încheierea unui mariaj nefericit, în locul stagnării
într-o căsnicie nefericită, se impune tot mai mult, astfel că divorțul nu mai e privit ca fiind un eșec
ci o soluție la o situație critică.
1.2. Evoluția reglementării privind divorțul în legislația Republicii Moldova
Încă din cele mai vechi timpuri, instituția juridică a divorțului a existat, deși pe acele timpuri
nu purta această denumire.
Datorită faptului că bărbatul avea rolul predominant în cadrul familiei, el fiind cel care
asigura hrana și mijloacele de trai, iar femeia se ocupa doar de gospodărie și de creșterea copiilor,
desfacerea căsătoriei avea loc, de regulă, din inițiativa bărba tului12.
Modalitatea de desfacere a căsătoriei, a legăturii dintre un bărbat și o femeie, precum și
motivele pentru care se putea cere acest lucru, au evoluat continuu în timp, în funcție de dezvoltarea
societății umane și de transformările pe care aceasta le-a suferit în ceea ce privește concepția
societ ății despre căsătorie și familie.
Aceste concepții au variat în timp, în funcție de rolul statului în asigurarea unei societăți
stabile din punct de vedere familial, de creșterea rolului femeii în cadrul fa miliei și al societății,
precum și d e apariția conceptelor de răspundere morală și socială în conformitate cu care, din ce în
ce mai des, va trebui să se încheie orice căsătorie între un bărbat și o femeie.
Astfel, la babilonieni, căsătoria se făcea sub fo rma unei vânzări, bărbatul cumpărând femeia
de la părinții acesteia în schimbul unor produse, femeia devenind astfel sclava bărbatului. Divorțul,
în acea perioadă, nu exista, pentru că se considera că nu -și are nici o rațiune. Femeia era la bunul
plac al b ărbatului, iar dacă acesta își dorea o altă femeie putea să o și obțină, pentru că poligamia
era permisă.
În secolele IV -IX d.Ch., familia mică devine celula de bază a societății. Căsătoria se încheia
prin liberul consimțământ al soților, ce se exprima în fața bisericii, deci prin binecuvântare
religioasă.
Divorțul era admis la cererea oricăruia dintre soți, pe bazele acelorași principii de egalitate
în privința motivelor invocabile. Femeia avea aceleași drepturi ca și bărbatul și beneficia de
11 AXIMENCO L., GOREA S. Repercusiuni le multiple ale divorțului. Preocupări contemporane ale științelor socio –
umane. Ediția a VI -a / Vol.1 ., Chișinău, 2015 p.35
12 CUMPĂNESCU I. Divorțul în dreptul roman și dreptul român , București, 1987, p. 10 -28.
14
posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorț, introducând cerere în acest sens la jude sau la
Adunarea oamenilor buni și bătrâni, aceștia având competența de a soluționa astfel de cereri13.
Încheierea și desfacerea căsătoriei se aflau sub incidența dreptului canonic al bisericii
catolice (în Transilvania) și ortodoxe (în Moldova și Țara Românească), acest fapt explicându -se
prin rolul tot mai mare al bisericii în cadrul statului. Astfel, în dreptul nostru se consacră egalitatea
soților cu privire la invocarea motivelor de divorț. Divorțul presupunea o responsabilitate morală
față de biserică, rude și întreaga comunitate, era o procedură judecătorească foarte complicată, care
obliga pe soți și întreaga fami lie să respecte o serie de reguli și să -și asume anumite responsabilități
juridice. Normele obiceiului pământului se aplicau potrivit moralei societății. Divorțurile se judecau
de instanța ecleziastică, fi ind o materie civilă canonică. În urma judecății, se emitea o carte de
despărțenie, care putea fi obținută de oricare dintre soți.14
Totuși, problema divorțului este deosebit de controversată. Ȋmpotriva admiterii acestuia
există argument de ordin religios și moral, deoarece produce efecte sociale negative, mai ales asupra
copiilor rezultați din căsătorie. Totuși, atunci când despărțirea soților reprezintă o realitate de fapt,
normele legale trebuie să țină cont de aceasta atunci când viața în comun nu mai poate continua.
Dreptul roman admitea divorțul. Căsătoria se putea desface fie în mod forțat, fie voluntar;
în mod forțat prin moarte a, pierderea libertății sau a cetățeniei unuia dintre soți. Soțul care își
pierdea libertatea devenea sclav, iar cel care își pierdea cetățenia, peregrin. În consecință,
căsătoria se desfăcea pe deplin drept, deoarece între un cetățean roman și un sclav sa u un peregrin
nu putea exista o căsătorie valabilă din punct de vedere juridic (iustae nuptiae).În mod voluntar
căsătoria se desfăcea prin voința părților.15 Dar, în evul mediu, biserica catolică a adoptat dogma
indisolubilității căsătoriei, care face part e din Sfintele Taine. Consecința acestei concepții a fost
înlăturarea divorțului, care a fost restabilit, de exemplu, în Franța, abia după 1792.
Pornindu -se de la calificarea căsătoriei ca fiind un contract civil, s -a permis soților să ceară
desfacerea acesteia în fața ofițerului de stare civilă sau să se adreseze tribunalului, invocând o serie
de motive de divorț ce permiteau astfel desfacerea uniunii dintre ei în condiții foarte largi.
Codul napoleonian era de acord cu divorțul ca mijloc de desfacere al căsătoriei însă îl
îngrădea din mai multe puncte de vedere. A fost menținut divorțul prin consimțământ mutual, dar
a fost reglementat prin reguli de procedură greoaie. Cauzele de divorț au fost stabilite în mod
limitativ.
Chiar și semantic și terminologic, concepția legiuitorului a evoluat, dacă noțiunea în discuție
era desemnată prin termenul divortium – în perioada dominației romane, „despărțenie” sau
13 LONGINESCU S.G. Istoria dreptul ui românesc , București, 1908, p. 10 -11
14 ZABOLOTNAIA L. Femeia în relațiile de familie din Țara Moldovei în contextul european până la începutul
secolului al XVIII -lea. (Căsătorie, logodnă, divorț) , Chișinău: Pontos, 2011, p.380
15 COVALSCHI S. Dreptul Roman. Caiet de curs , Chișinău, 2013, p.14.
15
„despărțire” – în perioada vechilor legiuiri moldovenești, în prezent legiuitorul român fol osește
noțiunea de „divorț”, într -un sens ce poate fi interpretat ca sinonim cu acela al sintagmei „desfacerea
căsătoriei”.
Reglementarea mai largă sau mai restrictivă a acestora a avut consecințe sociale directe
asupra numărului de căsătorii desfăcute pr in divorț. De exemplu, până în secolul al XIX -lea,
căsătoriile puteau fi desfăcute pentru motive derizorii, precum vizitarea vecinului de către femeie,
fără acordul soțului, ori participarea acesteia la petreceri.
Dacă astăzi pare inadmisibil și absurd ca părinții soților să intervină în relațiile de familie
ale celor din urmă, acestor ascendenți le -a fost multă vreme recunoscut dreptul de a î ncuviința
divorțul copiilor lor. O constantă a legislației de pe teritoriul țării noastre a fost însă posibilitatea de
a solicita desfacerea căsătoriei, chiar dacă la început aceasta era d oar o prerogativă a bărbatului.
Evoluția istorică a mentalităților legiuitorului se reflectă în reglementarea raporturilor dintre
soți, secolele de subordonare a femeii față de bărbat fiind astăzi înlocuite cu afirmarea și garantarea
principiului egalității dintre soți. Vechile legiuiri, considerate azi ca primitive și discriminatorii, se
concentrau pe reglementarea efectelor patrimoniale ale divorțului, omițândule aproape în totalitat e
pe cele nepatrimoniale, ca și pe cele privind relațiile părinților divorțați cu copiii rezultați din
căsătorie. În acest context, sub liniem faptul că potrivit prevederilor art.40 ale Codului căsătoriei și
familiei din 1969 „Căsătoria se consideră încetat ă din momentul înregistrării desfacerii căsătoriei
la organele de înregis trare a actelor de stare civilă .16Evidențiem că potrivit vechilor reglementări,
în urma desfacerii căsătoriei prin intermediul instanței de judecată, căsătoria urma a fi considerată
desfăcută doar în momentul când foștii soți se adresau, personal, la oficiul de stare civilă, fiind
însoțiți de hotărârea în cauză
Actualele reglementări din Republica Moldova (și nu numai), chiar criticabile sau lacunare
în unele privințe, reu șesc totuși să contureze un regim juridic modern și adaptat realităților sociale
ale zilelor noastre. Normele juridice referitoare la divorț reglementează azi atât raporturile
nepatrimoniale, cât și pe cele patrimoniale dintre foștii soți, aspecte precum n umele purtat după
divorț, obligația de întreținere ori prestația compensatorie, relațiile dintre părinți și copii, cu
respectarea prioritară a interesului superior al acestora.
Dacă, inițial, atribuția de soluționare a conflictelor de familie aparținea Bis ericii, în prezent,
relațiile de familie sunt reglementate statal, unitar pe tot teritoriul țării, fără a se face distincție între
religia cetățenilor. Putem spune că instituția desfacerii căsătoriei a evoluat de la caracterul
excepțional, pe care l -a dobâ ndit prin dispozițiile C.fam , la o procedură des utilizat ă în practică, ce
16 ȚARANU L . Unele particularități privind înregistrarea de stat a actului de divorț . Revista Națională de Drept nr.
12, Chișinău 2015 p.69
16
poate îmbrăca mai multe forme: desfacerea căsătoriei prin acordul soților, pe cale administrativă,
prin procedură notarială, pe cale judecătorească, ori desfacerea căsătoriei din cu lpa unuia dintre
soți, pe cale judecătorească, pentru o multitudine de motive.
De asemenea, dispozițiile legislative în materie de divorț au evoluat de la o formulare
negativă la una pozitivă, în strânsă legătură cu intenția legiuitorului de a realiza o l iberalizare a
instituției divorțului. Divorțul pe cale administrativă și cel prin procedură notarială sunt două
modalități distincte, dar asemănătoare, de desfacere a căsătoriei prin acordul soților. Investigațiile
efectuate de noi ne permit să menționăm c ă activitatea unor autorități publice sau persoane private
de perfectare, legalizare și de autentificare a unor documente, contracte, testamente și alte acte
juridice s -a dezvoltat paralel cu evoluția istorică a statului și dreptului la popoarele lumii înc epând
din epoca antică până în zilele noastre17. Acestea au fost reglementate, pe de o parte, pen tru a ajuta
la degrevarea instanțelor judecătorești, iar, pe de altă parte, pentru a oferi soților care se află în
imposibilitatea de a continua căsătoria, datorită unor motive care au afectat grav și iremediabil
relațiile dintre ei, o posibilitate relativ rapidă, simpl ă și mai puțin costisitoare de desfacere a
căsătoriei.
Cu toate aspectele pozitive prezentate, trebuie să ținem seama de faptul că statul moldav se
numără printre puținele state care au adoptat, concomitent, toate cele trei modalități de desfacere a
căsăt oriei. Deși practica va fi cea care va arăta, în final, utilitatea acestora, în doctrină au fost
prezentate unele aspecte negative ale procedurilor de desfacere a căsătoriei prin acordul soților, dar
și unele de natură controversată, precum stabilirea adev ăratei voințe a soților.
Astfel, consimțământul liber exprimat și neviciat al soților la desfacerea căsătoriei a
dobândit o importanță deosebită. Legiuitorul a aplicat principiul simetriei în acest caz, susținând
ideea potrivit căreia, dacă pentru încheier ea căsătoriei este suficient consimțământul liber exprimat
al soților, și la desfacerea acesteia este suficient consimțământul acestora. Doar în situația în care
unul dintre soți nu își exprimă acordul la desfacerea căsătoriei, procedura judiciară devine
obligatorie, în toate celelalte cazuri, în care soții sunt de acord cu desfacerea căsătoriei, aceștia fiind
liberi să opteze pentru oricare dintre procedurile reglementate de lege.
De asemenea, legiuitorul a trecut de la termenele de conciliere și gândire î ndelungate, pe
care soții erau obligați a le respecta în vederea obținerii divorțului, la un termen rezonabil, de 30
zile, aplicat în cazul desfacerii căsătoriei pe cale extrajudiciară.
De altfel, în momentul de față, apreciem că toate prevederile ce reglementează competența
instanțelor române de a soluționa cererea de desfacere a căsătoriei adresată instanței sunt
caracterizate într -o oarecare măsură de claritate și precizie. Legiuitorul a reușit să acopere, cu mici
17GRAMA D., CARA A. Din istoria constituirii și evoluției instituției notariatului în Moldova , Chișinău: AȘM,
2009, p.47
17
excepții, situațiile ce pot apărea în practică cu privire la stabilirea instanței competente, material și
teritorial, în so luționarea cererilor de divorț cu sau fără elemente de extraneitate.
În plan internațional, se poate constata că majoritatea statelor lumii, cu doar cât eva excepții,
consideră admisibil divorțul. Chiar și în cazul unor state islamice se poate observa o evoluție
notabilă în acest sens: în mod tradițional, divorțul era considerat inacceptabil, apoi a fost admis
divorțul unilateral – numai la solicitarea băr batului și doar pentru motive expres enumerate de lege,
ajungându -se astăzi să se admită divorțul solicitat din inițiativa oricăruia dintre soți.
Desfacerea căsătoriei pe cale administrativă și prin procedură notarial ă este rar întâlnită .
Doar câteva din statele lumii, precum Portugalia, Federația Rusă ori Danemarca, au mai adoptat
aceste proceduri, pe care le regăsim în legislația noastră . În majoritatea statelor însă, singura
modalitate de desfacere a căsătoriei a fost și rămâne cea pe cale ju decătorească.
În ce privește legislația altor state, faptele invocate pentru desfacerea căsătoriei trebuie să
constituie temei conform legii aplicabile divorțului. Astfel, în unele țări motivele concrete au
reglementare legală, iar în altele se aplică reg ula generală, potrivit căreia căsătoria se desface dacă
raporturile dintre soți au fost grav vătămate și menținerea familiei a devenit imposibilă pentru ei.
Dacă până la finele sec. XX în majoritatea statelor legislația prevedea desfacerea căsătoriei
prin instanța de judecată, care urma s ă stabilească motivele ce erau invocate de către soți în cerere
și să pronunțe divorțul sau să respingă cererea, începutul sec. XXI a fost marcat prin modificarea
legislației familiale și introducerea unor norme mai liberal e în materie de divorț. În Germania, spre
exemplu, există un motiv unic prevăzut în Codul civil, bazat pe principiul eșecului căsătoriei, a
rupturii vieții comune a soților. Soții trăiesc despărțiți în fapt timp de un an sau trei ani și ambii sau
unul dint re ei so licită desfacerea căsătoriei . Atât în legislația Republicii Moldova, cât și în legislația
altor state nu este definit „eșecul căsătoriei” sau „imposibilitatea menținerii familiei”, care servesc
temei pentru divorț. 18Astfel, rămâne ca instanța de j udecată să examineze motivele invocate și să
aplice legea în dependență de cetățenia și domiciliul pe care o are reclamantul. Totodată, legea
permite, atât în Moldova, cât și în alte țări europene, desfacerea căsătoriei în organele de sta re civilă
sau la n otar pentru cazurile când soții nu au copii minori comuni, nu au litigii privind bunurile
comune, întreținerea reciprocă și s -au înțeles pe toate problemele vieții de familie ce pot apărea în
urma divorțului.
Consider că este benefică permisivitatea legisl ativă acordată soților, de a alege modalitatea
cea mai convenabilă, cea mai puțin traumatizantă de a face acest lucru, atât din punct de vedere al
cuplului, cât și din perspectiva altor persoane apropiate, care sunt afectate psihic și emoțional de
această situație. Atitu dinea legiuitorului moldav este, în opinia mea , una matură, echilibrată și
18CEBOTARI V. Modalități de desfacere a căsătoriei conform legislației Republicii Moldova , Revista Institutului
Național de justiție nr.3 , Chișinău 2016, p.14 -15
18
realistă, ceea ce se traduce printr -o reglementare echitabilă, care reușește să asigure ocrotirea
intereselor generale ale societății, concomitent cu respectarea egal ității de gen, a libertăților
personale și a dreptului la viață privată.
1.3. Temeiurile de desfacere a căsătoriei și criteriile de apreciere a acestora
Potrivit actualelor reglementări, divorțul poate avea loc:
1. prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;
2. atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
3. la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a du rat cel puțin 2 ani;
4. la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
În materia cazurilor și motivelor de divorț, N.C.C. introduce două situații noi care nu erau
în reglementarea anterioară. Este vorba de di vorțul prin acordul soților care poate avea loc nu numai
la cererea ambilor soți, ca până acum, ci poate avea loc și la cererea unuia dintre soți, acceptată
ulterior de către celălalt soț. Deși, pe fond, aceste prevederi nu schimbă substanțial condițiile c erute
de lege pentru divorțul prin acordul soților, din punct de vedere procedural însă, noile prevederi vin
să faciliteze modul de întocmire, redactare și depunere a cererii de divorț.
Cea de -a doua situație care modifică cadrul legislativ al motivelor de divorț se referă la
posibilitatea unuia dintre soți de a cere divorțul, după o separare în fapt a soților, care a durat cel
puțin 2 ani. Deși nu era reglementată în mod expres de lege, separarea în fapt a soților constituia în
mod frecvent, în practica instanțelor, un important motiv de divorț, însă o dată cu intrarea în vigoare
a Noului Cod Civil, acesta a devenit un temei de drept distinct ce poate fi invocat ca atare în cererile
de desfacere a căsătoriei sau în hotărârile pronunțate de instanțe.
Din aceste dispoziții reiese că divorțul poate fi pronunțat:
a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți, ori la cererea unuia dintre soți care e acceptată
de celălalt;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătăm ate și
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; instanța stabilește culpa unuia dintre soți în
destrămarea căsătoriei sau culpa comună a soților, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut
cerere de divorț;
c) divorțul se poate pronunța chiar dacă din culpa exclusivă a soțului reclamant, cu excepția
situației în care pârâtul se declară de acord cu divorțul, când acesta se va pronunța fără a se
menționa culpa soților;
d) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;
19
e) la cerere a aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei,
caz în care desfacerea căsătoriei se pronunță fără a se face mențiune despre culpa soților.
Motivele de natură subiectivă sunt lăsate la aprecierea instanței. Legiuitorul a preferat să
acorde judecătorului libertate deplină în aprecierea solidității motivelor invocate, ținând seama de
toate circumstanțele care particularizează o speță determinată, urmând să decidă desfacerea
căsătoriei numai atunci când motivel e, a căror realitate a fost dovedită, sunt cu adevărat serioase și
severe, prin natura și gravitatea lor compromițând relațiile dintre soți.
În practica judiciară au fost considerate ca fiind întemeiate următoarele motive:
✓ sustragerea nejustificată și î ndelungată a soțului pârât de la obligația de a conviețui
împreună, în raport cu împrejurările cauzei, stabilite pe baza probelor administrate, instanța
s-a convins că despărțirea faptică este definitivă, nefiind posibilă reluarea vieții conjugale;
✓ infidel itatea unuia dintre soți;
✓ exercitarea de acte de violență fizică și verbală de unul dintre soți.
În schimb, simpla trecere a unuia dintre soți la un cult religios diferit de al celuilalt soț nu
poate constitui motiv de divorț dacă această situație nu duce la deteriorarea relațiilor de familie.
Motivele de divorț invocate și dovedite în cursul procesului îngăduie instanței să stabilească
culpa unuia sau a ambilor soți în încetarea căsătoriei.
Există mai multe sisteme care justific ă divorțul .19
Sisteme care au la bază natura motivelor de divorț :
▪ Divorțul remediu . Pronunțarea divorțului nu este condiționată de culpa vreunuia dintre soți,
ci de imposibilitatea continuării căsătoriei cel puțin pentru unul dintre soți;
▪ Divorțul sancțiun e. Divorțul se pronunță ca o sancțiune pentru fapta culpabilă a unuia dintre
soți. Divorțul nu se va pronunța împotriva soțului nevinovat;
▪ Concepția mixtă . Divorțul se pronunță dacă unul dintre soți a săvârșit o faptă culpabilă,
datorită căreia continuarea căsătoriei a devenit imposibilă.
Sisteme care au la bază temeiul juridic al divorțului20:
▪ sistemul divorțului prin efectul voinței soților: căsătoria poate fi desfăcută prin voința
unilaterală a unuia dintre soți sau prin acordul de voință al soților;
▪ sistemul divorțului prin efectul hotărârii judecătorești: voința soților se rezumă doar la
promovarea acțiunii de divorț, instanța având rolul de a soluționa desfacerea căsătoriei;
▪ sistemul mixt: cuprinde o variantă potrivit căreia regula o reprez intă desfacerea căsătoriei
prin efectul voinței soților, iar excepția prin efectul hotărârii judecătorești, și cealaltă
19FILIPESCU I.P, FILIPESCU A.L. Tratat de dreptul familiei , ed. a 8 -a revizuită și completată , București : Universul
Juridic 2006, p.239;
20 DARIESCU N.C., PETRARU.R.A. Dreptul familiei , Iași: Lumen 2009, p. 129 ;
20
variantă, în care regula o reprezintă desfacerea căsătoriei prin efectul hotărârii judecătorești,
iar excepția prin efectul voinței soți lor.
Sisteme care au la bază reglementarea motivelor de divorț :
▪ sistemul divorțului pentru cauze determinate;
▪ sistemul în care legea nu precizează motivele de divorț, ci numai anumite criterii de
apreciere a acestora;
▪ sistemul mixt, unde sunt precizate cri teriile de apreciere a motivelor de divorț, dar, totodată,
sunt enumerate, exemplificate și câteva dintre ele.
În cazul în care starea sănătății unuia dintre soți face imposibilă continuarea căsătoriei, celălalt
soț poate cere desfacerea căsătoriei prin di vorț. În lipsa oricărei precizări referitoare la natura
afecțiunii ce poate susține cererea de divorț și întrucât desfacerea căsătoriei pe motivul precarității
stării de sănătate evocă ideea divorțului remediu ca soluție pentru o situație ce nu mai poate d ăinui,
apreciem că s -au avut în vedere atât afecțiunile de natură fizică, organică, cât și cele de natură
psihică. Gravitatea maladiei, precum și severitatea formelor sale de manifestare sunt relevante sub
aspectul admisibilității acțiunii, desfacerea căsă toriei putându -se pronunța, cum reiese din textul
citat, dacă boala face imposibilă continuarea căsătoriei.
Rata crescută a divorțurilor ridică o mulțime de semne de întrebare privind cauzalitatea acestor
fenomene. Una din teoriile ce încearcă să explice n umărul în creștere a cuplurilor conjugale
disfuncționale se referă la accentuarea idealurilor individualității. Potrivit gânditorului francez A.
Tocqueville individul tinde spre un stil de viață relativ izolat față de semenii săi creîndu -și o mică
societate pentru folosul său și lăsând marea societate în seama ei.21
O cauză majoră a ridicării ratei divorțialității o constitue emanciparea economică a femeii.
Soțiile independente financiar nu mai acceptă orice de la soții lor și despărțirea apare ca o soluție
posibilă. În trecut datorită constrângerilor sociale și a celor economice, majoritatea femeilor nu luau
în calcul posibilitatea unui divorț.
Una dintre cauzel e divorțului a fost pusă în evidență de cercetările lui Gorer în 1971 :
cuplurile care se căsătoresc astăzi așteptă să obțină prin căsătorie fericire personală, în timp ce
cuplurile din generațiile precedente erau de obicei mulțumite dacă partenerul se com porta
satisfăcător ca stăpân al casei. O altă cauză ar fi evenimente precum boala, infirmitatea, șomajul.22
Democratizarea și liberalizarea vieții sociale de ansamblu reprezintă o alta cauză a creșterii
divorțialității . Fapte precum scăderea influenței bisericii, schimbarea legislației, diminuarea
constrângerilor sociale, au condus la facilitarea divorțului.
21 DARIESCU N.C., PETRARU.R.A. Dreptul familie i, Iași: Lumen 2009, p. 129
22 Idem
21
Pe fondul acestor schimbări, modelul începerii unei noi vieți după încheierea unui mariaj
nefericit, în locul stagnării într -o căsnicie nefericită, se impune tot mai mult, astfel că divorțul nu
mai e privit ca fiind un eșec ci o soluție la o situație critică.
Motivele de natură subiectivă sunt lăsate la aprecierea instanței. Legiuitorul a preferat să
acorde judecătorului libertate deplină în aprecierea solidității motivelor invocate, ținând seama de
toate circumstanțele care particularizează o speță determinată, urmând să decidă desfacerea
căsătoriei numai atunci când motivele, a căror realitate a fost dovedită, sunt cu adevărat serioase și
severe, prin natura și gravitatea lor compromițând relațiile dintre soți.
2. DESFACEREA CĂSĂTORIE ÎN LUMINA MODIFICĂRILOR LEGISLAȚIEI
REPUBLICII MOLDOV A
2.1. Desfacerea căsătoriei la oficiul de stare civilă
Soții care sunt de acord cu divorțul și nu au copii (din căsătorie, din afara ei sau adoptați),
ofițerul de stare civilă de la locul căsătoriei sa u de la ultimul domiciliu al soț ilor, poate constata
desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberând și un certificat de divorț , potrivit legii. Conform
C. Civ al Republicii Moldova înregistrarea actelor de stare civilă se efectuează de către organele
de înregistrare a actelor de stare civilă prin înscrierea datelor în registrele actelo r de stare civilă
22
și eliberarea de certificate în baza acestor înscrieri23.
Dupa cum observă m, lucrurile sunt simple. Atunci când soții se inteleg, ofiț erul de stare
civilă nu face altceva decât să ia act de acordul soților și să elibereze certificatul. Procedural însă,
lucrurile decurg puț in diferit.
1. Cerera de divorț se depune împreună de către ambii soți. Cererea se înregistrează și se
acordă soț ilor un termen de re flecție de 30 de zile.
2. La implinir ea termenului de 30 de zile, soții se prezintă personal în fața ofițerului de stare
civilă care verifică dacă soții stăruie în dorința lor de desfacere a căsătoriei. Totodată,
verifiăa exprimarea consimțământului, dacă este liber ș i neviciat.
3. Odată verificat acordul, ofițerul stării civile eliberează certifi catul de divorț .
4. Se vor face mețiunile pe certificatul de căsătorie cu privire la divorț .
Pentru ca lucrurile să meargă strună, soții trebuie să se înțeleagă atât cu privire la divorț cât și
cu privire la păstrarea numelui din căsătorie al soț ului ca re a preluat numele celuilalt. În caz contrar,
ofițerul de stare civilă îndrumă părțile către instanța de judecată . Chiar dacă în N.C.C. nu sunt
prevederi privitoare la îndrumarea soților către mediere pentru a -și soluționa amiabil divorțul,
ofițerul de stare c ivilă și notarul pot recomanda soț ilor medierea in baza art. 6 din Legea Nr. 137
din 03.07.2015 cu privire la mediere.24 Soții, de comun acord, pot apela la servici ile unui mediator
pentru a soluționa toate neințelegerile dintre ei, urmând ca apoi să depu nă cererea î mpreuna cu
acord ul de mediere. In aceasta situație, ofițerul de stare civilă va urmă ri procedura, asa cum ea este
prevazuta de lege. Subliniez faptul că cererea de divorț se depune odată ce părț ile au ajuns la un
acord. Î n caz contrar, acestea trebuie să recurgă la procedura în instanță .
Prin urmare, fie că soț ii se inteleg cu privire la divorț, fie că apelează la serviciile de mediere,
daca nu sunt copii minori, divorțul se va putea soluționa pe cale administrativă .
Condițiile care trebuie î ndeplinite pentru un divorț administrativ sunt:
acordul comun față de desfacerea căsă toriei,
să nu aibă copii minori născuți din căsătorie sau adoptaț i,
niciunul dintre soți să nu fie pus sub interdicț ie,
să se înțeleagă asupra numelui pe care î l vor purta ulterior.
Cerea de divorț pe cale administrativă se face î n scris, se depune și se semnează personal de
către ambii soți, în fața ofițerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de
căsătorie sau pe raza că reia se afla ultima locuință comună a soț ilor. În cererea de divorț fiecare
23 Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06 -06-2002, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.66 -75
din 01.03.2019, art. 170, alin.(2)
24 Legea Nr. 137 din 03.07.2015 cu privire la mediere, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2015, nr. 224-233,
art.6
23
dintre soți declară pe propria răspundere că : este de acord cu desfacerea căsă toriei; nu are copii
minori cu celălalt soț, născuți din căsă torie sau adoptați impreună cuacesta; nu est e pus sub interdicț
ie;nu a mai solicitat altor autorități desfacerea căsă toriei.
De asemenea, soții mai trebuie să declare pe propria ră spundere:
adresa ultimei locuinț e comune;
numele pe care fiecare sau, după caz, nu mai unul dintre acețtia urmează să il poarte după
desfacerea căsă toriei.
În cazul cetățenilor străini, certificatele de naștere trebuie să îndeplinească cerințele de
legalitate prevăzute în convențiile internaționale și tratatele î ncheiate între Republica Moldova și
statele ai căror cetăț eni sunt.
În cazul perso anelor care nu cunosc limba română, depunerea cererii de divorț se face în
prezenț a unui traduc ător autorizat, iar î n cazul persoanelo r surdomute, a unui interpret, încheindu –
se în acest sens un proces -verbal. Dupa confruntarea datelor din do cumentele prezentate cu datele
înscrise în cererea de divorț, ofițerul de stare civilă delegat certifică pentru confor mitate copiile
depuse, cu excepția certificatului de căsătorie, în cazul c ăruia se reț ine originalul.
Valabilitatea documentelor cu care se face dovada identității solicitanților se verifică de către
ofițerul de stare civilă delegat atâ t la mome ntul depunerii cererii, cât și la data eliberării
certificatului de divorț . Întocmir ea actelor de stare civilă, precum și înscrierea mențiunilor se
efectuează în limba moldovenească și în limba rusă. declarat neconstituțional Certificatele de stare
civilă se îndeplinesc în limba moldovenească, iar la cererea solicitantului – într-o altă l imbă ,25 fapt
confirmat de Legea Nr. LP100/2001 privind actele de stare civilă art.5 alin.(4), iar Legea nr. 3465 –
XI din 1 septembrie 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teri toriul Republicii
Moldova la art.9 confirmă această prevedere Limba lucrărilor de secretariat în organele puterii de
stat, administrației de stat și organizațiilor obștești este limba de stat. În caz de necesitate
documentele se traduc în limba rusă.26
Ofițerul de stare civilă delegat înregistrează cererea de divorț în ziua în care a fost primită
și acordă soț ilor un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru
eventuala retragere a acesteia. Cererea de divorț se constituie într -un dosar de divorț .
La expirarea termenului de 30 de zile calendaristice, of ițerul de stare civilă delegat verifică
dacă soții stăruie să divorțeze și dacă, în acest sens, consimtământul lor este liber și neviciat,
solicitând soților o declaraț ie.
În situatia în care ambii soți sau numai unul dintre aceștia înțeleg/înțelege să renunțe la
25 Legea Nr. 100/2001 privind actele de stare civilă . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2001, nr. 97-99 ,
art.5 alin.(4)
26 Legea nr. 3465 -XI din 1 septembrie 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe terito riul Republicii
Moldova. În : Monitorul Oficial al Republicii Moldova 1989, nr.9, art.9
24
divorț, completează o declarație. Dacă soții nu se prezintă împreună, dupa expirarea termenului,
dosarul de divorț se clasează, prin î ntocmirea unui referat.
Dosarul de divorț se clasează și, în urmă toarele cazuri:
dacă ambii soți sau numai unu l dintre aceștia înțeleg/înțelege să renunțe la divorț ;
dacă, î nainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soți este pus sub interdicț ie;
dacă, î nainte de final izarea procedurii de divorț, intervine nașt erea unui copil;
dacă, î nainte de finalizarea procedurii de divorț, unul dintre soț i a decedat, căsătoria
încetâ nd prin deces.
Daca sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, ofițerul de stare civilă constată desfacerea
căsătoriei prin acordul soților și eliberează certificatul de divorț , care va fi înmânat foștilor soți î ntr-
un termen maxim de 15 zile lucratoare.
Certificatul de căsătorie reținut la dosarul de divorț se transmite spre anulare organului
emitent la data eliberă rii certi ficatului de divorț .
În situația în care constată ca nu sunt întrunite condițiile prevă zute de Cod ul familiei pentru
desfacerea căsătoriei prin acordul părților, ofițerul de stare civilă deleg at întocmeș te un referat prin
care propu ne respingerea cererii de divorț.
2.2. Desfacerea căsătoriei prin procedura notarială – inclusiv problemele ce apar
Desfacerea căsătoriei prin divorț reprezintă un mijloc juridic prin care se pune capăt căsătoriei
pe cale judecătorească ori administrativă . Astfel, Legea cu privire la procedura notarială a RM art.
41 alin (1) accentuează că Cererea de desfacere a căsătoriei prin acordul soților poate fi depusă la
oricare notar în baza acordului soților și în prezența ambilor soți sau în prezența unuia dintre soți
dacă anterior notarului i -a fost comunicat acordul autentic a l celuilalt soț de desfacere a căsătoriei
și de examinare a cererii în absența sa.27
Ideile pri ncipale care se pot extrage din textul legii sunt:
• inexistența din căsătorie a unor copii minori, copii născuți din căsătorie sau adoptați;
• existența acordului soților;
• la cererea comună a ambilor soți.
Alin. (2) al articolului sus menționat completează dispozițiile prevăzute în primul alin.
menționând umătoarele : Cererea și, dacă există, acordul autentic prevăzut la alin. (1) trebuie să
vizeze, după ca z, modul de participare a părinților la educația, întreținerea copiilor minori comuni,
stabilirea domiciliului acestora, plata pensiei de întreținere a soțului/soției sau partajul averii
27 Legea cu privire la procedura notarială a Republicii Moldova Nr . 246din 15 -11-2018. În : Monitorul Oficial al
Republicii Moldova 2019, nr.30 -37, art.41, alin (1)
25
comune dobîndite în perioada căsătoriei. În acest scop, părțile decla ră notarului pe proprie
răspunde despre existența copiilor minori sau concepuți, iar în cazul în care soții au copii minori,
concomitent cu desfacerea căsătoriei, se va autentifica acordul soților cu privire la stabilirea
pensiei de întreținere a copiilor minori și la stabilirea domiciliului copiilor minori după desfacerea
căsătoriei.28
Pentru ca soții să poată divorța la notariat atunci când au copii minori, ei trebuie să convină
asupra următoarelor aspecte, așa cum decurge din textul de lege:
• numele de familie pe care sa îl poarte fiecare după divorț;
• exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
• stabilirea locuin ței copilului minor după divorț, copilul poate locui doar la unul
dintre părinți);
• modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare
dintre copiii minori;
• stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și
pregătire profesională.
Toate condițiile enumerate mai sus trebuie îndeplinite cumulativ, neînțelegerea soțilo r cu
privire la aspectele menționate atrăgând respingerea cererii de divorț și trimiterea acestora în fața
instanței de judecată pentru a soluționa divorțul.
Este competent cu desfacerea căsătoriei, notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei
locuințe comune a soților.
Astfel, competența teritorială de soluționare a cererilor de divorț de către notari este una
alternativă, soții putând decide locul unde urmează să introducă cererea de divorț (din localitatea
unde s -a încheiat căsătoria ori unde se află domiciliul lor comun la momentul formulării cererii de
divorț).
Prin ultima locuință se înțelege locuința în care au conviețuit soții. Dovada acesteia se va
putea face cu actele de identitate a soților, din care rezultă domiciliul comun sau reședința lor
comună, ori dacă nu este posibil acest lucru se va face prin declarație pe propria răspundere,
autentică, a fiecăruia dintre soți, din care să rezulte care a fost ultima locuință comună a acestora.
Ȋn cazul divorțului prin procedura notarială este admi sibilă reprezentarea, însă numai la
depunerea cererii de divorț, situație în care mandatul va cuprinde acordul soțului reprezentat cu
privire la toate elementele menționate în cerere. Iar, Codul Civil la art.1472 alin.(1) definește
noțiunea de contract de mandat fiind împuternicirea oferită de către manda nt manda ntarului de a –
l reprezenta la încheierea de acte juridice sau în alt mod de a afecta direct poziția juridică a
28 Ibidem art.41, alin (2)
26
mandantului în raport cu un terț, iar mandatarul se oblige să acțione în numele și pe contul
mandantului.29
După ce se va înregistra cererea de divorț în registrul de divorțuri de la biroul notarial,
notarul public va sesiza autoritatea competentă în vederea efectuării raportului de anchetă
psihosocială, dacă soții au copii minori.
Ȋn ceea ce privește numele pe care copiii îl vor purta după divorț, va fi acela cuprins în actul
de naștere, cu alte cuvinte, copiii își vor păstra numele trecut în certificatul de naștere.
Ȋn situația în care pe parcursul procedurii divorțului unul dintre soți de cedează, căsătoria
încetează prin deces, iar procedura divorțului se clasează.
După eliberarea certificatului de divorț, foștii soți pot solicita notarului public autentificarea
unei convenții de lichidare a regimului matrimonial.
Ȋn cadrul procedurii divo rțului cu copii minori, audierea acestora se va face de către notarul
public după realizarea, de către organele abilitate, a raportului de anchetă psihosocială.
Ȋn urma constatării divorțului, notarul public va stabili, pe baza înțelegerii soților, părinte le
cu care va locui minorul.
Dacă în urma analizării cererii de divorț și a documentelor depuse la dosar rezultă că nu
sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile legale, notarul public va întocmi o încheiere de
respingere a cererii de divorț. Ȋn acest caz, respingerea cererii de divorț trebuie să cuprindă în mod
obligatoriu, motivul respingerii cererii de divorț, precum și îndrumarea părților către instanță.
Notarul public va emite încheierea de respingere a cererii de divorț în unul din următoare le
cazuri, precum și în alte situații în care nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile legale prevăzute
de Legea cu privire la procedura notarială pentru desfacerea căsătoriei prin acordul soților:
a) nu are competența legală să soluționeze cererea de di vorț;
b) unul dintre soți este pus sub interdicție;
c) unul dintre soți nu își poate exprima consimțământul liber și neviciat;
d) la depunerea cererii de divorț nu sunt prezenți ambii soți sau nu sunt reprezentați ori
mandatul de reprezentare n u cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 1474 al Codului
Civil , iar soțul prezent insistă să fie înregistrată cererea;
e) unul dintre soți refuză să semneze cererea personal, în fața notarului public;
f) soții refuză să dea declarațiile prevăzute de prezentul regulament;
g) soții nu se înțeleg cu privire la numele de familie care urmează a fi purtat după divorț
de către fiecare dintre ei;
h) soții nu prezintă, la depunerea cererii de divorț, actul de căsătorie în original;
29Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06 -06-2002 . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.66 -75
din 01.03.2019, art. 1472 alin.(1)
27
i) soții au copii minori, născuți din căsătorie sau adopta ți, și nu s -a realizat acordul acestora
cu privire la următoarele cereri accesorii :
– exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
– stabilirea locuinței copiilor după divorț;
– dreptul soțului separat de copil de a păstra legături personale cu acesta/aceștia;
– contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire
profesională a copilului/copiilor;
j) unul dintre soți se prezintă în fața notarului public la t ermenul de 30 de zile acordat potrivit
Codului Familiei și declară că nu mai stăruie în cererea de divorț;
k) unul dintre soți nu mai stăruie în cererea de divorț înt rucât nu s -a prezentat în fața
notarului public la expirarea termenului de 30 de zile pentru a declara că stăruie în cererea de divorț;
l) cererea a rămas fără obiect întrucât căsătoria dintre soți a fost desfăcută de către o altă
autoritate competentă;
m) soții se împacă;
n) soții își retrag ce rerea de divorț;
o) înainte de finalizarea procedurii unul dintre soți a decedat, căsătoria încetând în acest mod;
p) lipsa raportului de anchetă psihosocială;
q) imposibilitatea audierii minorului peste 10 ani;
r) concluziile raportului de anchetă psihosocială mențion ează că înțelegerea soților cu
privire la exercitarea în comun a autorității părintești sa u privind stabilirea locuinței minorului/
minorilor nu este în interesul acestuia/acestora.
Procedură nouă și relativ facilă, procedura notarială este de recomandat pentru a fi urmată,
indiferent dacă din căsătorie au rezultat sau nu copii minori. O condiție esențială însă pentru
finalizar ea acestei proceduri cu obținerea certificatului de divorț este acordul soților în privința
desfacerii căsătoriei și a tuturor cererilor accesorii divorțului.
Din păcate, în statul moldav, divorțul și separările se produc de cele mai multe ori intr-o
manieră impulsivă. Între cei doi apar conflicte, certuri, care deseori sunt legate de aspecte exterioare
cuplului: influențe venite dinspre părinți, rude apropiate, prieteni "binevoitori", dar și probleme de
serviciu, greutăți financiare, incapacita tea unuia sau altuia de a fi "gospodina perfectă" sau "soțul
ordonat" , fapt care nu permite ca șoții să ajungă la un numitor comun și respectiv să se poată efectua
divorțul la notar.
2.3. Desfacerea căsătoriei de către instanța judecătorească
Divorțul pr in acordul soților pe cale judiciară este o formă de încetare a căsătoriei, indiferent
dacă soți au sau nu copii din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați.
28
În cadrul divorțurilor pe cale judiciară, se pot soluționa cererile de divorț pentr u oricare
dintre motivele arătate anterior, atât prin acordul soților, cât și din culpa unuia dintre soți sau din
culpă comună, dacă soți se adresează direct instanței de judecată sau dacă divorțul administrativ
sau notarial a fost respins. Competentă este instanța de tutelă, iar până la înființarea sa, competența
aparține judecătoriei.
În ceea ce privește depunerea acțiunea de divorț de către reclamant, Codul de procedură
civiă al Republicii Moldova prevede în mod expres că aceasa se depune în unul din sediile instanței
în a cărei rază teritorială se află domiciliul pîrîtului. 30 Aceeasși prevedere fiind susținută și de
Codul de procedură civilă a statului român Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța
în a cărei circ umscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul , dacă legea nu prevede altfel.31
Primind cererea, instanța de judecată fixează un termen de judecată de 2 luni, calculat de la
înregistrarea cererii de divorț, la împlinirea căruia judecătorul verifică dacă soții mai stăruie în
desfacerea căsătoriei32.
Acțiunea de desfacere a căsătoriei urmează să fie admisă doar în cazul în care instanța
judecătorească constată că viața în comun de mai departe a soților și menținerea familiei au
devenit imposibile. Însuși faptul că soții nu s -au împăca t în termenul fixat de instanța
judecătorească, precum și recunoașterea de către reclamat a acțiunii, nu constituie temei pentru
admiterea acțiunii cu privire la desfacerea căsătoriei.
Instanța judec ătorească, de asemenea, va ține cont de faptul că neînțelegerea temporară în
familie și conflictele între soți condiționate de cauze întîmplătoare, precum și nedorința unui sau
a ambilor soți de a prelungi căsătoria fără prezentarea argumentelor convingătoare nu pot servi
drept temei suficient pentru desfacerea căsătoriei.
În conformi tate cu lit.d) alin.2 art.38 Cod fam ., instanța judecătorească ia măsuri pentru
apărarea drepturilor și intereselor copiilor minori ai soților ce divorțe ază. Judecătorul, primind
cererea cu privire la desfacerea căsătoriei, iar instanța judecătorească în cursul judecării cauzei
vor clarifica dacă soții au ajuns la o înțelegere despre întreținerea și educarea copiilor în cazul
divorțului. Dacă nu s -a ajuns la o asemenea înțelegere, judecătorul sau respectiv instanța
judecătorească explică părților modul de soluționare a litigiului cu privire la educația și întreținerea
copiilor. 33În cazul în care la termenul stabilit judecătorul constată că soții s -au împăc at, el va lua
act de împăcare, litigiul urmând să se stingă.
30 Codul de procedură civilă al Republicii Moldova Nr. 225 din 30 -05-2003. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova 2018, nr.285 -294, art.38, alin.(1)
31 Legea nr. 134 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură civilă al R omâniei. În: Monitorul Oficial al României ,
2010, nr.134, art 107
32 FRENȚIU G.C., MOLOMAN B.D. Elemente de dreptul familiei și de procedură civilă , București: Hamangiu,
2008, p. 92;
33 Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii M oldova nr.29 din 16.09.2002, p ct.15
29
Dacă judecătorul constată că soții insistă în desfacerea căsătoriei, judecătorul va pronunța o
hotărâre prin care va dispune desfacerea căsătoriei, fără a mai administra probe în acest sens.
Această hotărâre este definitivă și irevocabilă în ceea ce priveș te divorțul, ceea ce înseamnă că
hotărârea nu poate fi supusă vreunei căi de atac. Prin aceeași hotărâre instanța de judecată va
dispune și cu privire la numele soților.
În cazul în care la termenul de judecată fixat pentru divorț se prezintă n umai unul dintre
soți, instanța neputând verifica stăruința ambilor soți în divorț, va respinge acțiunea.
Dacă desfacerea căsătoriei este prin acordul soților nu se pronunță din culpa vreunui soț.
Divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat indiferent de durata căsătoriei și dacă au sau
nu copii rezultați din căsătorie, instanța fiind obligată să verifice existența consimțământului liber
și neviciat al fiecărui soț, divorțul neputând fi pronunțat dacă unul din ei este pus sub interdicție.
Acordul soților trebuie să mai conțină și:
– numele de familie pe care să îl poarte după divorț;
– exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
– stabilirea locuinței copiilor după divorț;
– modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii;
– stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire
profesională a copiilor.
În cazul divorțului cu copii, la acord se va atașa și un raport de anchetă socială întocmit de
către autoritatea tutelară, care să confirme că înțelegerea soților este în acord cu interesul superior
al copilului.
Acordul soților poate fi și rezultat ul unei proceduri de mediere , care să se finalizeze prin
încheierea unui acord de mediere privind desfacerea căsătoriei. Oricare dintre neînțelegeri dintre
soți privind: continuarea căsătoriei, exercițiul drepturilor părintești, stabilirea locuinței copiilor,
contribuția parinților la întreținerea, educarea copiilor, împărțirea bunurilo r, drepturile legate de
locuință pot fi soluționate prin apelare la un mediator autorizat înscris în Tabloul mediatorilor,
alegerea mediatorului fiind făcută de către soți.
Soluționarea desfacerii căsătoriei prin acord rezultat în urma procedurii de medier e ajută
parțile (soții):
– să divorțeze fără să fie nevoiți să administreze probe prin care să dovedească cine și în ce măsură
este vinovat de destrămarea căsătoriei;
– să soluționeze într -un timp scurt conflictul dintre ei, soluția lor fiind aleasă de com un acord, și nu
impusă de instanță;
– să găsească cele mai potrivite soluții în condițiile de deplină confidențialitate, față de caracterul
public al unui proces de divorț;
30
– să fie scutiți de a achita taxele de timbru necesare în cazul unui proces care include și aspecte
legate de copii, precum și împărțirea de bunuri sau să li se restituie taxa de timbru achitată, în cazul
în care acordul s -a încheiat după sesizarea instanței.
În fine , în cazul în care există acordul soților pentru desfacerea căsăt oriei, poate fi folosită,
în funcție de îndeplinirea condițiilor necesare, oricare dintre cele trei proceduri. Fiind vorba de
divorțul prin acordul soților, aceștia trebuie să aleagă împreună una dintre cele trei proceduri de
divorț prin acordul soților. O dată aleasă una dintre aceste proceduri, ea va fi cea sub care se va
realiza desfacerea căsătoriei, nefiind admisibilă apelarea, în acelaș timp, și la o altă procedură de
divorț prin acordul soților. Numai în cazul în care în timpul derulării procedurii al ese între cei doi
soți intervin neînțelegeri, notarul public sau, în funcție de procedura aleasă ofițerul de stare civilă
va înceta desfasurarea oricăror acte în dosarul respectiv și va îndruma soții să se adreseze instanței
judecătorești, deoarece condiți ile inițiale s -au schimbat odată cu apariția neînțelegerii dintre soți cu
privire la aspecte legate de divorț.
2.4. Efectele desfacerii căsătoriei
La desfacerea căsătoriei, soții devin foști soți, independenți în ceea ce privește statutul lor
familial unu l față de altul. Ei se pot recăsători, fiecare cu o altă persoană, sau chiar împreună (și în acest
caz, căsătoria trebuie celebrată, întrucât altfel foștii soți ar trăi în concubinaj., iar copii ce s-ar naște dintr –
o asemenea conviețuire ar fi copii din af ara căsătoriei), fără a fi nevoie de respectarea vreunui interval
de timp între data desfacerii căsătoriei și data încheierii noii căsătorii . Ca urmare a divorțului, între soți
încetează toate raporturile personale rezultate din căsătorie, cu excepția, uneori, a dreptului de a
purta în continuare numele de familie comun avut în timpul căsătoriei. Soții nu -și mai datorează
sprijin moral și nici fidelitate, și se sting de asemenea obligația de coabitare și îndatoririle conjugale.
Prin urmare, actul juridic al desfacerii căsătoriei produce efecte de ordin patrimonial și personal –
nepatrimonial între soți și între aceștia și copii, binențeles că desfacerea căsătoriei generează o serie
de efecte contrare. De obicei drepturile și obligațiile izvorâte din căsătorie între soți dispar odată cu
desfacerea acesteia, între părți și copii ele se mențin, primind o altă înfățișare34.
Data desfacerii căsătoriei . Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s -a
pronunțat divorțul a rămas definitive, căsătoria fiind desfăcută la data eliberării certificatului de
divorț. Efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează față de terți la data când s -a făcut mențiune
despre hotărârea de divorț pe marginea actului de căsătorie sau de la data când ei au cunoscut
divorțul pe altă cale.
34 BACACI AL., DUMITRACHE V.C., HAGEANU C.C. Dreptul familiei . București: C. H. Beck 2009,
p. 155;
31
Hotărârea pronunțată în cazul divorțului prin acord, al celui întemeiat pe culpa soțului pârât,
când acesta recunoaște faptele, precum și în cazul divorțului întemeiat pe separația în fapt timp de
cel puțin 2 ani a soților este definitivă în ce privește divorțul. Prin urmare, data când hotărârea
rămâne irevocabilă este considerată data desfacerii căsătoriei respective.
Hotărârea irevocabilă de divorț se comunică , din oficiu , serviciului de stare civilă
competent, pentru a se face mențiunea corespunzătoare pe marginea actului de căsătorie, Registrul
național notarial al regimurilor matrimoniale și, după caz, Oficiului naț ional al registrului
comerțului35.
Numele de familie după desfacerea căsătorie. În privința numelui, foștii soți, divorțați au
următoarele alternative36:
a) pot conveni ca soțul care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț să
poarte acest nume și după divorț. Instanța va lua act de această învoială prin hotărârea de
divorț;
b) în lipsa unei învoieli între soți, instanța poate încuviința, pentru motive temeinice, cererea
soțului, care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, de a purta acest
nume și după divorț. Temeinicia motivelor invocate se apreciază de către instanța învestită
cu soluționarea divorțului. În general, se consideră că reprezintă motiv temeinic pentru
admiterea cererii existența unui intere s legitim, care ar putea fi vătă mat prin schimbarea
numelui. Dacă soțul interesat nu poate dovedi teminicia sau dacă nu se poate face dovada
vătămării interesului copilului, instanța nu poate încuviința păstrarea numelui dobândit prin
căsătorie.
c) în lipsa î nvoieli soților sau, dupa caz, a încuviințării date de instanță, fiecare dintre foștii
soți va purta numele anterior căsătoriei.
În hotărârea de divorț, instanța va menționa – după distincțiile de mai sus – numele pe care
urmează să îl poarte foștii soți. Numele se poate schimba pe cale administrativă, pentru motive
temeinice. Se consideră că este întemeiată o cerere de schimbare a numelui când persoana în
cauză a folosit în exercitarea profesiei numele pe care dorește să îl obțină, făcând dovada cu
privire la aceasta, precum și asupra faptului că este cunoscută în societate cu acest nume .
Capacitatea de exercițiu, cetățenia. Capacitatea de exercițiu dobândită legal de femeia care s -a
căsătorit, mai înainte de împlinirea vârstei de optsprezece ani se păstrează de către aceasta, chiar dacă
intervine divorțul mai înainte ca femeia să fi împlinit vârsta de optsprezece ani. Argumentul care se aduce
în doctrină, este în sensul că, odată dobândită capacitatea de exercițiu în mod legal, ea se păstrează, deoarece
legea nu reglementează pierderea capacității de exercițiu prin desfacerea căsătoriei . Divorțul nu
35 FILIPESCU I.P., FILIPESCU A.I. Tratat de dreptul familiei , ed. a 8 -a revizuită și copletată, București: Universul
Juridic 2006, p. 252 -256;
36 LUPASCU D. Dreptul familiei , București: Universul Juridic 2009, p. 159 -160;
32
produce nici un efect asupra cetățeniei soților, de oarece aceasta nu s -a dobândit în mod direct prin încheierea
căsătoriei . Pe lângă acesta, Legea Nr. 1024 cu privire la cetățeniei Republicii Moldova printre temeiurile
de pierdere cetățeniei nu prevede o astfel de consecință. 37
Relațiile patrimoniale dintre soți . Drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial ce izvorau din
calitatea de soți încetează, adică obligația de sprijin material reciproc, obligația de a contribui
material la sarcinile căsătoriei, obligația de întreținere fundam entală, pe calitatea de soț, vocația
succesorală reciprocă.
Regimul matrimonial . Cel mai important efect patrimonial al căsătorie îl reprezintă încetarea și
lichidarea regimului matrimonial 38. Data încetării regimului matrimonial între soți este cea a
depunerii cererii de divorț, însă, aceasta poate fi și data separației în fapt a soților, intervenită
anterior depunerii cererii de divorț la cererea oricăruia dintre soți sau la cererea ambilor soți (în
cazul divorțului amiabil). În literatura de specialitat e39, s-a exprimat părerea conform căreia o
asemenea decalare dintre cele doua date, ar facilita rezolvarea pe cale amiabilă a intereselor
patrimoniale ale căsătoriei. Prin urmare, încetarea regimului matrimonial are loc de drept, la
momentul introducerii c ererii de divorț, dar lichidarea acestuia rămâne la alegerea soților: fie prin
partaj notarial, fie prin hotărâre judecătorească. O dată cu încetarea căsătoriei, nu se mai aplică regimul
matrimonial legal, rezultat de Codul familiei, deoarece, pentru viito r, calitatea de soț nu mai există. Se pune
problema dacă încetarea căsătoriei prin divorț produce și încetarea comunității de bunuri, adică a
proprietății devălmașe a soților. La această problemă răspunsurile din doctrină au fost diferite.
În ceea ce privește data încetării comunității de bunuri au fost exprimate trei concepții:
a) Într -o primă concepție, se susține că proprietatea devălmașă a soților supraviețuiește căsătoriei,
deoarece, la momentul desfacerii căsătoriei, soții nu au determinate cote părți din dreptul de
proprietate asupra bunurilor comune și, cu atât mai puțin, fracțiuni din bunurile comune privite în
materialitatea lor. Devălmășia soților va înceta abia cu ocazia împărțirii bunurilor comune când se
va fixa și cota – parte ce revine fiecănii soț din masa bunurilor comune și va avea loc și partajarea efectivă
a bunurilor.
b) Într -o a doua concepție se susține că, proprietatea devălmașă a soților nu po ate supraviețui
căsătoriei, deoarece este legată intim de acesta, iar criteriul după care se vor stabili cotele părți ale soților
este deja cunoscut, pe deplin format și nu se va mai schimba după data desfacerii căsătoriei. Așadar,
pe data desfacerii căsăt oriei devălmășia soților se transformă de drept, într -o indiviziune de drept comun .
37 Legea nr. 1024 din 02.06.2000 cu privire la cetățeniei Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova 2000, nr. 908 -101, a rt.21
38 FLORIAN E. Dreptul familiei , ed. a IV –a, București: C.H. Beck, p. 133;
39 Idem
33
c) Potrivit unei a treia opinii, devălmășia soților supraviețuiește căsătoriei, pentru argumente deja
prezentate în prima concepție , cu precizarea că nu se vor mai aplica regulile de la comunitatea de
bunuri, deci regim ul matrimonial, ci dreptul comun .
Astfel, este în afară de orice îndoială că proprietatea devălmașă a soților supraviețuiește
căsătoriei deoarece, la data desfacerii că sătoriei, soții nu -și cunosc încă cotele părți ce le vor reveni
din rnasa bunurilor comune. Stabilirea cotelor părți se va face prin bună învoială sau de către instanța
de judecată, cu ocazia partajului. Problema prezintă importanță practică deosebită, deo arece, în cele
mai multe cazuri, partajul bunurilor comune are loc la un interval de timp mare după divorț. Bunurile
dobândite după data desfacerii căsătoriei sunt proprii ale fiecărui soț, nemaiaplicându -se prezumția de
comunitate instituită de Codul fami liei.
Nu se poate vorbi de indiviziunea de drept comun, pentru acest interval de timp, deoarece
indiviziunea presupune cote părți determinate, ori în cazul proprietății devălmașe a soților cotele părți
ale soților , înainte de partaj, sunt numai determinabile nu și determinate. Dreptul de proprietate este
numai de esență divizibilă, nu însă și divizat Fostul Tribunal Suprem s -a pronunțat în această problemă40
promovând această concepție. De asemenea, în decizii de s peță, fostul Tribunal Suprem a decis că
împărțirea bunurilor nu este obligatorie la desfacerea căsătoriei, soții putând cere transformarea
devălmășiei în indiviziune, în sensul precizării cotelor părți în masa bunurilor comune. Unii autori, în ideea
găsiri i unei denumiri specifice pentru regimul juridic al bunurilor comune ale foștilor soți, după
momentul desfacerii căsătoriei au propus întrebuințarea sintagmei „cumunitate postmatrimonială" care
ar fi o formă de „proprietate comună de tranziție între propri etatea comună în devălmășie și proprietatea
comună pe cote -părți".
La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii lor. Dacă
soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor, acestă învoială a soților poate avea loc :
● concomitent cu intervenirea hotărârii de divorț;
● în cursul procesului de divorț, fie că învoiala se face în fața instanței, fie printr -un act
întocmit în fața notarului, învoiala intervenită după introducerea acțiunii de divorț nu are nimic
ilicit, dat fiind situația la care au ajuns soții, și nu -și produce efectele decât dacă se desface căsătoria.
Instanța de judecată este obigată , potrivit principiului rolului ei activ, de a verifica învoiala
prezentată, cu privire la împărțirea b unurilor comune, pentru ca aceasta să nu ascundă motive ilicite:
ușurarea divorțului, fraudarea drepturilor creditorilor. Astfel, de exemplu, constituie o fraudă
împărțirea bunurilor comune făcută în scopul micșorării volumului bunurilor supuse executării
silite, ca urmare a condamnării unui soț pentru delapidare;
40 ROȘIORU F. Tradiție și inovație în noul cod civil în material raporturilor patrimoniale dintre soți . Articol
științific nr 2,Chișinău 2012 p.22
34
● în perioada imediat următoare, rămânerii definitive a hotărârii de divorț, deoarece în
acest caz nu mai există vreo suspiciune în privința soluționării acțiunii de divorț;
● după înregistr area hotărârii de divorț pe marginea actului de căsătorie.
Învoiala soților poate avea ca obiect fie numai stabilirea întinderii drepturilor fiecăruia dintre
soți asupra bunurilor comune, fie determinarea în natură a lucrurilor pe care urmează să le
primea scă fiecare, în prima situație, împărțirea în fapt a bunurilor se va face potrivit cotelor stabilite
prin învoială, iar în caz de neînțelegere prin instanța judecătorească, potrivit acelorași cote.
Convenția soților nu are nevoie de încuviințarea instanței judecătorești pentru a produce efecte
juridice. Ea este însă lovită de nulitate absolută, da că este contrară ordinii publice .
Codul familiei prevede la art. 26 alin (1) că se determină a fi egale cotele -părți în ceea ce
privește determinarea proprietății comune în devălmășie a soților . Pornindu -se de la existența
relațiilor de căsătorie, ca un prim criteriu, coroborat și cu egalitatea soților din toate punctele de
vedere, ar putea fi stabilirea, în toate cazurile, a unor cote egale pentru fiecare. Această concluzie
nu poate fi acceptată, întrucât s -ar putea ajunge la situația inechitabilă că, oricât de mică ar fi
contribuția unui soț la dobândi rea bunurilor comune sau chiar dacă aceasta ar lipsi în totalitate, el
să beneficieze, totuși, de o cotă de jumătate din aceste bunuri. Criteriul care se impune a fi folosit,
acceptat fiind și de practica noastră judecătorească, este acela al contribuției efective a fiecărui soț
la dobândirea bunurilor comune, astfel încât cu ocazia partajului se poate ajunge la situația unor
cote inegale sau chiar ca unul dintre soți să nu primească nimic, atâta vreme cât nu a avut nici o
contribuție la dobândirea bunurilo r.41
Tot practica judiciar ă a fost aceea care a stabilit că trebuie recunoscut ă și contribu ția acelui
soț care nu a fost angajat și nu a avut venituri , luându-se în considerare munca depus ă în gospod ărie;
tot astfel se va lua în calcul și munca femeii pentru creșterea copiilor . Se va ține seama și de faptul
că unul dintre soți a distrus o parte din bunurile comune. De asemenea, dacă după despărțirea în
fapt unele bunuri au rămas în folosință exclusiv a unuia dintre soți, cu ocazia partajului inst anța va
avea în vedere valoarea lor de la momentul despărțirii soților.
La împărțirea bunurilor comune trebuie avută în vedere contribuția fiecărui soț la dobândirea
totalității bunurilor comu ne și nu a fiecărui bun în parte și, de asemenea, se va lua în calcul
inegalitatea veniturilor și faptul că unul dintre soți a plătit ratele din prețul cu care bunurile au fost
achiziționate.
În cazul despărțirii în fapt a soților, o anumită perioadă, astfel cum am arătat, regimul
comunității matrimoniale nu este susp endat. De aceasta împrejurare, cum și practica judiciară a
41 ANTIGOANA C.I. Dreptul familiei. Note de curs și teme pentru dreptul familiei, București: ERA 2003, pag.104 –
105
35
stabilit, se va ține seama numai în măsura în care a influențat contribuția soților la achiziționarea
bunurilor comune, ca, de pildă, în cazul ratelor plătite în acea perioadă. Problema cotei care se
cuvine fiecăruia dintre soți din bunurile comune se impune, evident, numai ce prilejul împărțirii
acestora în timpul sau la data desfacerii căsătoriei.
În sfârșit, dacă părțile ajung la o învoială cu privire la împărțirea bunurilor comune, instanța
va hotărî potrivit înțelegerii lor. De obicei, când este vorba de valoarea în bani a unui bun, valoarea
care se ia în calcul este valoarea de circulație a bunului respectiv. Partajul, pentru a. fi recunoscut
de toate părțile, de obicei trebuie să fie în natură , să satisfacă nevoile actuale ale părților și mai ales
să fie echilibrat. Atribuirea bunului imobil unei singure părți se dispune în special atunci când nu
poate fi cornod partajabil în natură, în mod special atunci când este vorba de apartamente. Dacă,
prin hotărâre judecătorească, bunul imobil a fost atribuit unui soț, celălalt soț va trebui să primească
o sultă compensatorie, proporțională cu valoarea cotei sale de proprietate. Dacă soții nu se înțeleg,
nici unul nu dorește bunul imobil sau nu poate ach ita sulta, instanța va dispune vânzarea bunului
prin înțelegerea părților sau prin executorul judecătoresc. Soții se pot înțelege asupra împărțirii
bunurilor comune si să încheie o tranzacție, cuprinsă de către instanța de judecată în dispozitivul
hotărâri i ce o va pronunța. S -a mai stabilit că, pentru o mai comodă identificare și executare, instanța
va stabili la care din soți se află bunurile, iar dacă le -a atribuit, îi va obliga pe soți să și le predea
reciproc, în cazul în care împărțeala nu se va putea realiza în nici una din modalitățile prevăzute de
lege, instanța va dispune închiderea dosarului.
Drept urmare: a) bunurile dobândite după desfacerea căsătoriei de oricare dintre soți, sau
de ambii, nu mai sunt bunuri comune; b) prezumția legală de manda t tacit reciproc nu mai
funcționează după desfacerea căsătoriei; c) obligațiile asumate de foștii soți nu mai pot fi
considerate comune.
Dreptul la despăgubiri . Soțul nevinovat poate cere despăgubiri pentru prejudiciile suferite
prin desfacerea căsătoriei, de la soțul vinovat. Aceasta este o cerere accesorie, soluționată prin
hotărârea de divorț . Noul Cod civil consacră, posibilitatea ca soțul nevinovat, care suferă un
prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, să poată cere soțului vinovat să îl despăgubească, despăgubiri
ce se vor stabili de instanța de judecată prin hotărârea pronunțată. Dreptul la despăgubiri recunoscut
soțului nevinovat, reprezintă o aplicație particulară a principiului răspunderii civile delictuale.
Obligația de întreținere între foștii soți. Prin desfacerea căsătoriei, obligația de întreținere
între soți încetează, soțul divorțat având dreptul la întreținere dacă se află în nevoie din pricina unei
incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. De as emenea, el
beneficiază de acest drept și în situația în care incapacitatea se ivește în decurs de un an de la
desfacerea căsătorie, dar numai dacă respectiva incapacitate este cauzată de o împrejurare ce are
legătură cu căsătoria.
36
Obligația legală de întreținere dintre foștii soți divorțați sau dintre foștii soți din căsătoria
desființată este o obigație distinctă față de cea fondată pe îndatorirea de sprijin material reciproc
din timpul căsătoriei, după cum diferite sunt și condițiile celor două felur i de obligații. Fundamentul
obligației legale de întreținere dintre foștii soți se află în acele reguli morale, umanitare, care impun
asistență materială între persoanele legate în trecut prin căsătorie. Dreptul la întreținere presupune,
înainte de toate, întrunirea condițiilor de drept comun în materie, adică starea de nevoie a celui care
pretinde întreținere, determinată de incapacitatea sa de a munci și, de partea celui ținut să acorde
întreținerea, de existența mijloacelor necesare.
Încetarea obligației de întreținere este justificată de următoarele împrejurări42:
✓ încetează starea de nevoie determinată de incapacitatea de muncă a creditorului;
✓ creditorul obligației de întreținere se recăsătorește, fiind în întreținerea actualului soț;
✓ creditorul obligați ei de întreținere a decedat, iar această obligație nu se transmite
moștenitorilor, pentru că are un caracter strict personal.
Dispozițiile referitoare la durata în timp a obligației legale de întreținere între foștii soți și la
cauzele speciale de stinger e a acesteia au caracter imperativ, astfel că orice convenție contrară, fie
în sensul restrângerii, fie în sensul extin derii ori al transferului, este lovită de nulitate absolută.
Cuantumul obligației de întreținere datorată soțului aflat în nevoie poate ajunge până la o
pătrime din venitul net al debitorului în raport cu mijloacele sale materiale43. Această întreținere,
împreună cu cea datorată copiilor nu poate depăși jumătate din venitul net al debitorului.
În privința modificării obligației de în treținere, aceasta poate intervni în sensul micșorării,
atunci când mijloacele materiale ale debitorului s -au împuținat sau au apărut și alte persoane
îndreptățite la întreținerea acestuia, sau în sensul majorării ei, atunci când au crescut nevoile
credito rului, dar prin corespondență cu mijloacele materiale ale debitorului.
Consecințe ale divorțului se produc și în privința copiilor rezultați din căsătoria părților sau a
celor care beneficiază de un regim juridic asimilat (este cazul minorului adoptat de a mbii soți, al
copilului firesc al unuia dintre soți adoptat de celălalt soț), față de care, până la desfacerea căsătoriei,
soții au exercitat împreună drepturile și îndatoririle părintești. Ele se răsfrâng atât asupra relațiilor
personale dintre părinți și copii, cât și asupra relațiilor de natură patrimonială.
Relațiile personale dintre părinți și copii. Sub acest aspe ct, pe lângă dispozițiile Codului Civil ,
trebuie avute în vedere și drepturile copilului prevăzute de Legea nr. 338 -XIII/1994 privind
drept urile copilului a RM, astfel legea din urmă stipulează ambii părinți, în egală măsură, sau
persoanele subrogatorii legale poartă răspunderea principală pentru dezvoltarea fizică,
42MACAROVSCHI L. Căsătoria și divorțul în reglementarea N. C. C ., București : Universul Juridic, 2012, p. 86
43 BACACI AL. Raporturile juridice patrimoniale în Dreptul familiei , ed. a II -a, București : Hamangiu, 2007, p. 186
37
intelectuală, spirituală și socială a copilului, ținînd cont în primul rînd d e interesele acestuia.44 În
această materie, instanța de tutelă va avea rolul de a hotărâ, odată cu pronunțarea divorțului, asupra
raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al
copiilor, de concluziile r aportului de anchetă psihologică, precum și, dacă este cazul, de învoiala
părinților, pe care îi ascultă.
În mod cu totul și cu totul excepțional, dacă interesul superior al copilului o reclamă, instanța
poate decide cu privire la exercitarea autorității părintești de către alte persoane ori de către o
instituție de ocrotire specializată, aceasta urmând să exercite drepturile și îndatoririle care revin
părinților cu privire la persoana copilului. Stabilirea locuinței copilului și a modalitățile concrete de
exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul în urma divorțului, pot fi stabilite prin
acordul părinților iar instanța de tutelă ia act de înțelegerea acestora, în ipoteza în care este respectat
principiul interesului superio r al copilului. Pentru ipoteza în care între părinți nu există consens cu
privire la aceste aspecte, instanța de tutelă va adopta o măsură care să corespundă interesului
superior al copilului, așa cum aceasta se configurează pe baza probatoriul administrat în cauză.45
Măsura încredințării copilului are caracter provizoriu, ceea ce înseamnă că se va putea
reveni oricând asupra celor dispuse, dacă se constată schimbarea împrejurărilor care au motivate
soluția dată. Instanța de judecată, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru din
familie, a copilului dacă a împlinit 14 ani, a autorității tutelare sau a unei instituții de ocrotire ori la
solicitarea procurorului va putea dispune reîncredințarea copilului spre creștere și educare, dacă se
constată că acesta este sensul actual al interesului minorulu i. De asemenea, părintele poate
coresponda cu copilul său, poate stabili orice altă formă de comunicare, poate transmite informații
copilului și este îndreptățit să primească i nformații privitoare l a acesta. În situația în care se produc
schimbări remarcabile în ceea ce privește nevoile minorului, în ceea ce privește posibilitățile
materiale ale părinților, instanța judecătorească poate modifica obligațiile de plată ale părinților.
Primirea alocației de stat . Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, iar alocația se
plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau, în caz de neînțelegere, pe baza deciziei
autorității tutelare ori a hotărârii judecătorești, părintelui c ăruia i s -a încredințat co pilul spre creștere
și educare. I nteresul superior al copilului ar trebui să fi e întotdeauna principiul fundamental de care
să se țină cont atunci când se iau decizii cu privire la minori de către instanțele judecătorești în
situație de divorț sau separare a părinților, respectându -se în acest sens tratatele internaționale în
domeniu.46
44 Legea nr. 338 -XIII/1994 privind drepturile copilului al Republicii Moldova. Î n: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova 1995, nr. 13 art.18 alin.(1)
45 NICOLAE I. Considerații referitoare la locuința copilului și dreptul de a avea legături personale cu acesta ,
Revistă lunară de doctrină și jurisprudență ISSN 2393 -3445, Brașov: Universul Juridic 2018
46 CHISTRUGA I., TALMACI R. Asigurarea cu pensie de întreținere a copiilor cu părinți divorțați . Chișinău: Foxtrot
2017 p.258
38
Alocația de stat pentru copii poate fi plătită și tutorelui, curatorului, persoanei căreia i -a fost
dată în plasament familial copilul, inclusiv a sistentului maternal sau persoanei căreia i -a fost
încredințat copilul în vederea adopției, în condițiile legii. După împlinirea vârstei de 14 ani, plata
alocației de stat se poate face direct titularului, cu încuviințarea reprezentantului său legal. Deci,
părintele sau un alt ocrotitor legal nu face decât să încaseze drepturile cuvenite copilului, care este
singurul titular al dreptului la alocație de stat.
Este admisibilă acțiunea prin care se solicită obligarea soțului care nu a întocmit formele
necesare sau a încasat alocația fără drept să plătească soțului în îngrijirea căruia se află minorul
suma cuvenită, justificată prin săvârșirea unui abuz sancționabil prin răspundere civilă delictuală
(în primul caz) și prin îmbogățirea fără justă cauză (î n cel de -al doilea caz)47.
În fine, procesul decizional finalizat trebuie să fie echitabil și să permită respectarea
adecvată a intereselor garantate unei persoane de art. 8 al Ghid ului din Convenția europeană a
drepturilor omului. Părinții ar trebui să fie suficient implicați în acest proces, văzut ca un întreg,
pentru a le fi asigurată protecția adecvată a intereselor lor și pentru a putea să -și susțină pe deplin
cauza.48 În plus, i nstanțele interne trebuie să realizeze o analiză detaliată a întregii situații de familie
și a unei întregi serii de factori, în special de natură factuală, emoțională, psihologică, materială și
medicală, și să realizeze o evaluare echilibrată și rezonabilă a respectivelor interese ale fiecărei
persoane, cu preocuparea constantă de a găsi cea mai bună soluție pentru copil, evaluarea fiind, în
fiecare caz, o importanță crucială.
47 BACACI AL., DUMITRACHE V.C., HAGEANU C.C. Dreptul familiei, ed. a 6 -a, Bucuresti: C.H. Beck 2009, p.
162.
48 Ghid privind art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului. Dreptu l la respectarea vieții private și de familie,
a domiciliului și a corespondenței , 2018 pag.55
39
3. ASPECTE PRACTICE ȘI DE DREPT COMPARAT PRIVIND DIVORȚUL
3.1. Analiza practicii judiciare și datelor statistice naționale privind divorțul
Pornind de la faptul că jurisprudența este ansamblul hotărârilor definitive pronunțate de către un
organ jurisdicțional, iar justițiabilitatea reprezintă capacitatea normelor de garantare a drepturilor
persoanei de a fi suficient de concrete pentru a putea da efectivitate enunțului normativ în cazul unor
împrejurări specifice prin care a trecut persoana care se consideră victimă a violării drepturilor omului,
hotărârile CEDO constituie un model de interpretare și aplicare a legii prin claritatea și coerența
raționamentelor, prin consecvența și predictibilitatea interpretării normelor ce consacră drepturile și
libertățile fundamentale pe care le are fiecare cetățean.
Prin urmare, CEDO a pronunțat decizia în cauza Terentiev vs. Republica Moldova, care se referea
la o procedură de divorț în cadrul căreia soția reclamantului a solicitat partajarea averii dobândite în
timpul căsătoriei. Proprietatea comună includea 2/3 dintr -un apartament, mobilă, un automobil și 23%
din capitalul statutar în cadrul unei societați cu răspundere limitată, cotă care corespundea 11.000 de
dolari SUA, în baza unor acte justificative.
În referința sa, reclamantul a contestat cuantumul participațiunii soției sale , insistând că acesta ar
fi de 3 sau 4 ori mai mare, fără a indica însă o sumă exactă și fără a solicita instanței de a numi o
expertiză. Judecătoria Botanica a dispus că reclamantul va primi o treime din apartamentul comun,
11,5% din participarea soției s ale în cadrul întreprinderii, automobilul și alte bunuri mobile. Soția
reclamantului a contestat hotărârea cu apel. Curtea de Apel Chișinău a modificat soluția dată de primă
instanță. La Apel s -a constatat că divizarea participării soției reclamantului la societatea cu răspundere
limitată era contrară legii, deoarece societatea nu putea fi obligată să primească noi fondatori. Prin
urmare, instanța a decis să împartă proprietatea soților într -un alt mod. Astfel, reclamantul păstra
apartamentul, automobilul și alte bunuri mobile, în timp ce soția sa își păstra întreaga cotă de participare
în cadrul acelei întreprinderi și trebuia să primească o diferență de bani de la bărbat. Bărbatul a înaintat
o cerere de recurs, afirmând că valoarea cotei -părți a soției sale în cadrul societății cu răspundere limitată
era de fapt mai mare decât cea indicată. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului.
În cele d in urmă, acest s -a adresat la C EDO. Reclamantul s -a plâns că instanța de judecată nu a
dispus efectuarea unei expertize pentru a evalua cuantumul cotei de participare a soției sale în cadrul
unei societăți cu răspundere limitată.
Guvernul țării a menționat însă, că reclamantul nu solicitase primei instanțe numirea unei
expert ize în acest se ns, solicitând C EDO să declare cererea inadmisibilă.
Curtea a susținut poziția Guvernului, indicând că reclamantul nu înaintase o asemenea solicitare
nici în fața instanței de fond, nici în fața Curții de Apel. Reclamantul a formulat o astfel de cerere pen tru
prima dată în fața Curții Supreme de Justiție, însă, în conformitate cu legislația procesuală civilă, Curtea
40
Supremă de Justiție nu putea să examineze fondul cauzei. Din acest motiv, Curtea a declarat cererea
inadmisibilă.
Asupra altei cauze s-a expu s CSJ la 27 noiembrie 201949, în cauza civilă, la cererea de chemare
în judecată depusă de G.G. împotriva O.G. cu privire la desfacerea căsătoriei, partajarea proprietății în
devălmășie cu atribuirea întregului bun în schimbul unei sulte. În motivarea acți unii, reclamantul a
indicat că, la 7 septembrie 2008 a în cheiat căsătoria cu O.G. Astfel, reclamantul a susținut că, din aprilie
2018, au încetat toate relațiile conjugale, întrucât pârâta se află într -o relație cu un alt bărbat. Suplimentar,
G.G. a specificat că, viața în comun cu pârâta a eșuat, iar în relația lor s -a creat o atmosferă insuportabilă
de neînțelegere. În opinia reclamantului este inoportună menținerea familiei, deoarece căs ătoria poartă
un caracter formal. Suplimentar, reclamantul a afirmat că în perioada căsătoriei, din mijloace financiare
comune au fost achiziționate două automobile, care au fost înregistrate pe numele lui și anume:
automobilul de model xxxxxx, anul fabric ației 2008, cu număr de înmatriculare xxxxx și automobilul
de model xxxxx, anul fabricației 2009, cu număr de înmatriculare xxxxx.
La 25 iulie 2018, G.G. a depus cerere de majorare a pretențiilor. În motivarea acțiunii, G.G. a
notat că, la 10 septembrie 2013, între Societatea cu Răspundere Limitată „A” în calitate de împrumutător
și Gospodăria Țărănească „G.G.” în calitate de împrumutat a fost încheiat un contract de împrumut,
conform căruia ultima a luat cu titlul de împrumut de la Societatea cu Răspunde re Limitată „A” suma
de 900 000 lei. În acest context, reclamantul a subliniat că la împărțirea proprietății în devălmășie a
soților, urmează a fi împărțită și datoria existentă în baza contractului de împrumut din 10 septembrie
2013.
Prin hotărârea din 1 5 decembrie 2018 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, a fost admisă parțial
acțiunea depusă de Gheorghe Guțu. A fost desfăcută căsătoria, fiind încasat din contul O.G. în beneficiul
lui G.G. cheltuielile de asistență juridică în sumă de 2000 lei. A fost admisă parțial acțiunea
reconvențională depusă de O.G., fiind atribuit în proprietatea personală a acesteia automobilul de model
Autocamion xxxxx, cu număr de înmatriculare xxxxx, fiind încasat din contul acesteia în beneficiul lui
G.G. ½ cotă -parte din va loarea automobilului enunțat în sumă de 934,33 de euro, convertiți în lei
moldovenești conform cursului oficial al BNM la momentul executării. A fost încasat din contul lui G.G.
în beneficiul Olesei Guțu ½ cotă -parte din valoarea automobilului de model xxx xx, cu număr de
înmatriculare xxxxx în sumă de 4249,9 euro, convertiți în lei moldovenești conform cursului oficial al
BNM la momentul executării. În rest acțiunea reconvențională a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia din 11 iunie 2019 a Cur ții de Apel Bălți, au fost admise apelurile depuse de
Gheorghe Guțu și Olesea Guțu, fiind casată parțial hotărârea din 15 decembrie 2018 a Judecătoriei
Soroca, sediul Central în partea partajarea bunurilor comune și a datoriei și în această parte s -a emis o
49 http://jurisprudenta.csj.md/ accesat 22.03.2020
41
nouă hotărâre prin care a fost admisă parțial acțiunea recon vențională depusă de O.G. . A fost atribuit în
proprietat ea personală a lui G.G. automobilul de model Autocamion xxxxxx, cu număr de înmatriculare
xxxxx, fiind încasat din contul ac estuia în bene ficiul O.G. a ½ cotă -parte din valoarea automobilului
enunțat în sumă de 934,33 de euro, convertiți în lei moldovenești conform cursului oficial al BNM la
momentul executării. A fost încas at din contul lui G.G. în beneficiul O.G. ½ cotă -parte din valoarea
automobilului de model xxxxx, cu număr de înmatriculare xxxxx în sumă de 5000 lei. A fost respinsă
acțiunea depusă de G.G. cu privire la împărțirea între soți a datoriei existente în baza contractului de
împrumut din 10 septembrie 2013, încheiat între Soci etatea cu Răspundere Limitată „A ” și Gospodăria
Țărănească „G.G. ”. În rest hotărârea în partea desface rii căsătoriei a fost menținută . Totodată a fost
încasat din contul O.G. în beneficiul lui Gheorghe Guțu cheltuielile de judecată în sumă de 1000 lei .
Pentru a concluziona astfel instanța de apel a stabilit că, în perioada căsătoriei, s oțiI au achiziționat două
automobile, care au fost înregist rate pe numele lui G.G. și anume: automobilul de model xxxxxx, anul
fabricației 2008, cu număr de înmatriculare xxx xx și automobilul de model xxxxx, anul fabricației 2009,
cu număr de înmatriculare xxxx. Conform raportul ui de evaluare nr. Xxxxx.
La 19 septembrie 2019, O.G., reprezentată de avocatul stagiar V .R. a declarat recurs împotriva
deciziei din 11 iunie 2019 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei
contestate în partea încasării din contul lui G.G. în beneficiul O.G. ½ cotă -parte din valoarea
automobilului de model xxxxxx, cu menținerea în această parte a hotărârii instanței de f ond; repunerea
în termen, încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului s -a invocat că instanța de apel nu
a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Totodată recurentul a notat că instanța de apel a apreciat
arbitrar probele, iar erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Examinând temeiurile recursului declarat de O.G., reprezentată de avocatul stagiar V .R.,
completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Suprem e de Justiție
consideră recursul drept inadmisibil întrucât reprezentant al recurentei O.G. Conform art.15 alin. (3) al
Legii cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002, avocatului stagiar i se permite să acorde, contra
plată, asistență juridică cl ientului în cadrul judecătoriilor, curților de apel și autorităților publice. Astfel,
în contextul normei evocate, Completul relevă că avocatul stagiar, nu era în drept de a semna recursul
declarat în calitate de reprezentant al recurentei, în condițiile î n care asistența juridică acordată de către
avocatul stagiar se limitează până la instanța de apel inclusiv. În consecință, se impune concluzia
declarării inadmisibile a recursului de către avocatul stagiar V .R. în numele recurentei O.G., ca fiind
semnat/î naintat de o persoană care nu era în drept să -l înainteze.
În lumina celor discutate, derivă idea ca orice persoană care se consideră lezată într -un drept al
său se poate adresat în instanța de judecată, la fel de important este și faptul că orice persoană are dreptul
să solicite divorțul în cazul în care se constată că continuarea căsătoriei este imposibilă.
42
Cunoaștem că conform noilor reglementări intrate în vigoare din 01.03.2019 notarul public poate
constata divorțul prin acordul soților chiar dacă aceștia au copii minori născuți din căsătorie, din afara
căsătoriei sau adoptați. Legea prevede că este competent a desface căsătoria î n această situație același
notarul de la locul unde s -a încheiat căsătoria ori notarul d e la ultimul domiciliu comun al s oților . Ȋn
dosarul de divorț din București aflat pe rolul acestui birou notarial, privind pe Vlad Marcel și Vlad Ana,
înregistrat cu nr. 45432 din data de 18.04.2012, având ca obiect desfacerea căsătoriei prin acordul soților,
la apelul nominal au răspuns:
1. Vlad Marcel, domiciliat în Galați, str. Morilor, nr. 5
2. Vlad Ana, domiciliată în Galați, str. Brândușei, nr. 6, Bl. B3, et. 4, ap. 90
Cu ultima locuință comună în Galați, str. Morilor, nr. 5
Soții, prezenți în fața notarului public, declară că își mențin cererea de divorț depusă la data de
18.04.2019 și că au convenit ca după desfacerea căsătoriei:
a) soț ul să păstreze și să poarte numele Vlad, avut atât înaintea căsătoriei cât și în timpul ei;
b) soția să poarte numele Tănase, avut înaintea căsătoriei;
c) prin convenția autentică sub nr. 4657/2012, s -a luat act de acordul părinților cu privire la:
– exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
– stabilirea locuinței copilului după divorț astfel: va locui la domicili ul mamei sale Tănase Ana
în Galați, str. Brândușei, nr. 6, Bl. B3, et. 4, ap. 90;
– soțul separat de copil va avea dreptul să păstreze legături personale cu acesta,
după cum urmează: îl va putea vizita ori de câte ori va dori la domiciliul său;
– contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a
copilului se va executa astfel: tata va plati suma de 350 lei pe lună;
d) s-a efectuat raportul de anchetă psihosocială de către Serviciul de Autoritate Tutelară Galați,
care a concluzionat că acordul soților cu privire la exercitarea în comun a autorității părintești și cel cu
privire la stabilirea locuinței copilului minor la părintele Tănase Ana, cu adresa în Galați, str. Brândușei,
nr. 6, Bl. B3, et. 4, ap. 90, este în interesul copilului minor.
Notarul public având în vedere declarația soților că stăruie în cererea de divorț, precum și actele depuse
la dosarul de divorț, văzând că sunt îndeplinite condițiile pentru desfacerea căsătoriei prin acordul soților,
prevăzute de art. 375 alin. (2) și urm. N. C. C. constată:
1. Stăruința soților în cererea de divorț, pentru desfacerea, la cerere și prin acordul soților, a
căsători ei încheiate la data de 20.03.1990 la Primăria județului Galați, între Vlad Marcel și Tănase Ana.
2. Ȋnvoiala soților cu privire la numele pe care îl vor purta după desfacerea căsătoriei: – soțul
Vlad Marcel; – soția Tănase Ana;
3. Acordul soților c u privire la:
– exercitarea autorității părintești de către ambii părinți;
43
– stabilirea locuinței copilului după divorț astfel: va locui la domiciliul mamei sale Tănase Ana
în Galați, str. Brândușei, nr. 6, Bl. B3, et. 4, ap. 90;
– soțul separat de copi l va avea dreptul să păstrez e legături personale cu acesta, după cum
urmează: îl va putea vizita ori de câte ori va dori la domiciliul său;
– contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a
copilului se va execu ta astfel: tata va plati suma de 350 lei pe lună;
4. Concluziile raportului de anchetă psihosocială, care au stabilit că acordul soților este în
interesul minorului;
5. Opinia minorului, în sensul de a locui cu părintele Tănase Ana la adresa G alați, str. Brândușei,
nr. 6, Bl. B3, et. 4, ap. 90.
Pentru aceste motive, dispune de a a dmite cererea de desfacere a căsătoriei prin acordul părților.
Eliberează certificatul de divorț pentru desfacerea căsătoriei, privind pe soții Vlad Marcel și Tănase A na.
Efectuează mențiunea realizării acordului dintre părinți cu privire la copilul minor conform convenției
autentificate sub nr. 4657 din data 08.05.2012. Efectuează pe certificatul de căsătorie mențiunea
prevăzută la art. 87 ⁷ alin. (3) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activității
notariale nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul ministrului justiției nr. 710/C/1995, cu modificările și
completările ulterioare.
Din păcate, nu întâlnim dosare în RM a divorțului prin procedura notarială, în practică până la
moment nu a fost aplicată, conform statisticelor oferite de către Biroul Național de Statistică (BNS).
Acest fapt ar putea fi explicat prin ceea că cetățenii statului moldav nu -și cunosc sufficient drepturile și
posibilitățile puse de legiuitor la dispoziția lor. Chiar făcând practica de specialitate la Biroul Notarului,
am realizat că persoanele nu cunosc cum să profite de drepturile oferite, astfel încât adresându -se la notar
nu țin cont și de alte particularități ale divorțului, de exemplu cele cu referire la partajul bunurilor
considerând că dacă bunul este înregistrat pe numele soțului, atunci îi aparține cu drept de proprietate
exclusivă acestuia, pe când lucrurile din punct de vedere juridic st au cu totul altfel, deci se știe că în
Registru Bunurilor imobile se înregistrează numele unui dintre soți iar bunurile sunt proprietate comună
în devălmășie. Pe lângă aceasta, aș putea afirma că majoritatea divorțurilor decurg într -o manieră
impulsivă, f iecare dorind să capete cât mai mult în urma acestui proces, mă refer la bunuri materiale, dar
și la stabilirea domiciliului copilului, situația care e imposibilă să fie rezolvată de către notar.
În ceea ce privește datele statistice naționale privind divorțul, BNS al RM accentuează
disponibilitatea datelor statistice oficiale elaborate de sistemul statistic național este posibilă doar
datorită unei bune cooperări între autoritățile publice în sensul oferirii datelor administrative pentru
producerea statisticilor oficiale. Acest fapt nu numai va lărgi spectrul de informații statistice puse la
dispoziția publicului, dar și va minimaliza dublarea colectării datelor. În continuare, demografia istorică
a devenit o știință umană, depășind demult aspectul cantitativ, fiind totodată o știință aplicată, necesară
44
în reconstituirea completă a societății dintr -o anumită epocă sau perioadă istorică pe un anumit areal
geografic. Demografia are propriile metode cu ajutorul cărora cer cetează populația din trecut și de azi,
sub diferite aspecte, folosind statistica pentru culegerea și prezentarea datelor. Dar demografiei îi sunt
necesare și metodele istorice, prin cunoașterea trecutului, a cauzelor evenimentelor istorice sau evoluția
societății. Deci, cele mai importante izvoare demografice sunt registrele de stare civilă, ele având cel
mai important rol în cunoașterea mișcării naturale a populației.50
Conform datelor oferite de către BNS51 cu privire la nr. de divorțuri înregistrate în perioada anilor
2014 -2019, evoluția divorțialității arată că nivelul acesteia se menține destul de înalt. În anul 2019 s -au
înregistrat 10669 divorțuri, în 2018 – 10,7 mii divorțuri, cu 0,4 mii mai puține divorțuri comparativ cu
anul 2014, dar în creștere cu 1,4 mii divorțuri față de anul precedent. Prin urmare, nr. divorțurilor în
statul moldav este unul în creștere, totuși în anul trecut s -au înregistrat cu 52 de divorțuri mai puține
comparative cu anul 2018 (Anexa 1). Deci, divorțează mai mulți pentru că se căsătoresc mai mulți. O
bună parte a populației este căsătorită, conform site -lui official al BNS al RM. În țările europene circa
20-25 % din cupluri nu -și înregistrează căsătorie și sunt în uniuni non maritale, pe c ând la noi acest
indicator este un pic mai scăzut și oscilează în limitele a 8 -10% din numărul total de cupluri conjugale.
Ar fi înregistrate date mai exacte, dacă să se raporteze la numărul căsătoriilor această cifră, și nu la mia
de locuitori, însă este destul de greu de obținut acești indicatori din cauză că numărul de cupluri
conjugale se înregistrează numai la recensământul populației și sunt puține țări europene care
înregistrează și numărul cuplurilor conjugale formate pe parcursul anului.
Dacă să fa cem referire la mediul urban și rural, atragem atenția că totuși divoțul rămâne în vogă în cel
urban (Anexa 2), fapt condiționat de modernizarea populației în mediul dat. Un alt element ar fi și nr.
mic de populație care locuiește la sat, în al doilea rând și mentalitatea oamenilor din mediul rural asociat
secolului trecut unde persista rușinea de a divulga întregii societăți despre divorț și frica de anu fi judecat
de către consăteni, în timp ce mediul urban tinde spre implimentarea standartelor europene.
Rata divorțialitate sunt calculate ca raportul dintre numărul celor divorțați pe parcursul anului și
numărul mediu anual al populației stabile. Se calculează în promile (la 1000 locuitori). Așadar, r ata de
divorțialitate a fost instabilă în ultimii ani, î nregistrând valori care au fluctuat între 3,4 divorțuri la 1000
locuitori în anul 2017 și 4,0 divorțuri la 1000 locuitori în anii 2015 și 2018. Însă, observăm că cea mai
mică rată rămâne a fi în anul 2019 ( figura 1 din Anexa 3 ). În comparație cu țările occ identale este un
indicator mai înalt, dar acest indicator depinde de rata căsătoriilor și în țările CSI se înregistrează și cea
mai înaltă rată a căsătoriilor. De exemplu, în Belarus și Rusia sunt 9,2 căsătorii la 1000 de locuitori, iar
în Republica Moldov a în ultimii ani acest indicator constituie 7 – 7,1 căsătorii la 1000 de locuitori, pe
când în țările europene în multe cazuri căsătoria nu se înregistrează. În 2019, cea mai mare rată de
50 VLAȘIN F. Rolul registrelor de stare civilă în cercetarea demografică , București 2017,p.168
51 https://statistica.gov.md/public/files/publicatii_electronice/Anuar_Statistic/2019 accesat la 30.03.2020
45
divorțuri se atestă în Centrul țării (3,3 %), urmat de Nordul Țării (2,9 %), iar la Sud sunt cel e mai puține
divorțuri (2,8 %) (figura 2 din Anexa 3 ). Trebuie de menționat că datele au fost calculate în baza
populației cu reședință obișnuită, iar reședință obișnuită este definită ca locul în care persoana a trăit
preponderent în ultimele 12 luni indiferent de absențele temporare (în scopul recreării, vacanței, vizitelor
la rude și prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase).
La fel de important ca indice în analiza statisticii naționale este vârsta medie la divorț pe sexe,
anii 2014 -2019, încât ponderea primului divorț din numărul total al divorțurilor a fost de 60,9% pentru
bărbați și 74,6% pentru femei. Valoarea maximă a numărului de divorțuri de rangul I s -a înregistrat la
grupa de vârstă 30 -39 ani pentru bărbați și pentru femei la grupa de vârstă 25 -34 ani. Trecerea treptată
de la căsătoriile timpurii la cele târzii (amânate), a determinat și o creștere a vârstei medii la divorț.
Astfel, vârsta medie la persoanele care au decis să divorțeze a crescut, atât la bărbați, cât și la femei. În
anul 2019 vârsta medie a soților la divorț a fost de 39,6 ani pentru bărbați și 36,6 ani pentru femei.
(Anexa 4).
Pe lângă cele menționate obervăm în figura 1 din Anexa 5 că durata medie a căsătoriei este de
11-12 ani. Astfel, în anul 2014 se evidențiază durata de 12 ani, pe când în anii 2015 -2019 înregistrându –
se 11,2 -11,7 ani. Totuș i, cele mai multe divorțuri au loc cănd durata căsătoriilor ajung la 5 -9 ani, urmând
cele de peste 20 ani ( tabelul 2 din Anexa 5 ). În anul 2015, au fost înregistrate 3060 div orțuri a căsătoriilor
cu durata de 5 -9 ani, iar în anul 2014 numărul a ajuns de 2631 divorțuri cu durata de peste 20 ani.
În fine, trebuie de remarcat că numărul divorțurilor în mare parte depinde de numărul populației
cu reședință obișnuită în Republica Moldova, iar scăderea numărului de divoțuri este condiționată și de
procesul de migrație a cetățenilor RM. La fel, datele prelucrate de BNS se referă la teritoriul statului
moldov, cu excepția populației din stânga Nistrul ui și a mun. Bender.
În subcapitolul dat , prin prezentarea datelor statistice naționale am încercat să arăt rolul impo rtant
al cercetării demografice , accentuând unele aspect particulare ale divorțului, aspecte fără de care nu se
poate scrie o istorie a un ui stat , prin reconstituirea dinamicii familiei, motivațiile ce duc la întemeierea
sau destrămarea ei.
3.2. Aspecte de drept comparat privind divorțul
Divorțul a fost recunoscut, în diferite forme, din cele mai vechi timpuri, însă au existat perioade
sau state europene în care nu a fost acceptat din cauza ideilor religioase care susțin încheierea pe viață a
căsătoriei dar și pe principiile de statornicie și respect pe care trebuie să se întemeieze o familie sau în
care exercitarea acestui drep t a fost restrânsă mai mult sau mai puțin, existând păreri că divorțul nu ar
trebui să existe într -o legislație bine chibzuită. Majoritatea statelor europene au reglementat posibilitatea
desfacerii căsătoriei prin divorț de multă vreme. Cu toate acestea, Italia, Portugalia, Spania și Irlanda au
permis divorțul abia în anii 1970, 1977, 1981, respectiv 1996, […] introducând motive de divorț ce nu se
46
bazau pe ideea de culpă, ci pe vătămarea iremediabilă a relațiilor dintre soți, uneori dovedită chiar prin
acordul părților.52
Legislația României are aspecte de drept comun cu legislația statului moldav, astfel observăm că
în Româ nia se poa te divorț a de comun acord sau , în lipsa acordului ambilor soți, la cererea unuia dintre
soți. De comun acord se poate divor ța la Serviciul de Stare civilă – dacă nu există copii minori rezultaț i
din căsatorie, la notar, indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie, cu condiția ca
soțți să fie de acord cu divortul și cu aspectele privitoare la copii, precum și în instanța, în aceleași
condiții ca și la notar. În cazul în care divorțează de comun acord, soț ii nu trebuie sa își motiveze cererea
și nu se reține niciun motiv de divorț, ci doar acordul lor cu privire la desfacerea casatoriei. Dacă sotii
nu se înțeleg cu privire la divorț sau cu privire la unele aspecte legate de c opii, atunci nu vor putea divorț a
decât pe cale judiciara, în fata unui judecător. În acest caz, se va stabili, motivat, carui soț ii aparține
culpa pentru eșecul casatoriei. Culpa sotilor poate fi și una comuna.53 Pe durata procesului de divorț, pot
fi luate măsuri temporare cu privire la stabilirea locuinț ei co piiilor, stabilirea dreptului pă rintelui separat
de a păstra legăt ura cu copii, stabilirea obligației păr intelui separ at de a plati o pensie de intreț inere
pentru copii. Faptul că un alt părinte locuiește în alt stat me mbru UE nu este un impediment în calea
stabilirii unei custodii comune. Odată rămasă definitivă hotărârea de divorț, se solicită eliberarea unui
formular euro pean care poate fi folosit în orice stat membru al Uniunii Europ ene și care atesta desfacerea
căsătoriei în Româ nia.
În Franța, din momentul intrării în vigoare a legii din 8 ianuarie 1993, competența materială în
materie de divorț este a judecătorului del egat pentru afaceri de familie din cadrul tribunalului de mare
instanță. Acest judecător este cel chemat să decidă nu numai asupra desfacerii căsătoriei, ci și asupra
măsurilor accesorii desfacerii căsătoriei, precum și oricăror cereri ulterioare divorțulu i ce vizează
exercitarea drepturilor părintești, domicili ul minorilor, pensia alimentară . În Franța, în cadrul jurisdicției
de drept comun, care este în opoziție cu jurisdicțiile speciale, tribunalele de mare instanța constituie
primul grad de jurisdicție, iar curțile de ape l al doilea grad de jurisdicție .
Acțiunea de divorț se introduce la tribunalul de la domiciliul comun al soților, dacă cel puțin
reclamantul mai locuiește în raza acestei instanțe. Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau nu și-au
declarat un domiciliu conjugal și apar neânțelegeri cu privire la competența teritorială, judecătorul este
suveran în a aprecia cărei instanțe îi revine competența.
Doar soții pot introduce acțiunea de divorț, iar în cazul decesului unuia dintre ei în timpul
divorțului nu poate fi continuată de către moștenitori. Pentru intentarea acțiunii este necesar ca soții să
52HAGE ANU C.C . Dreptul familiei și actele de stare civilă, N.C.C., București: Universul Juridic, 2012, p.142
53 BARBUR D.F. Divorțul în România , Articol publicat în Revista Societatea Civilă de Avocați Budușan și Asociații,Cluj –
Napoca 2018
47
aibă capacitate deplină de exercițiu. În legislația franceză prezența reclamantului nu este obligatorie pe
parcursul procesului, avocatul putând să-l reprezinte sau să -l asiste .
Cererea de divorț va cuprinde toate informațiile necesare, pentru a permite identificarea părților
din proces: nume, prenume, data și locul nașterii, naționalitatea, profesia și adresa, data și locul încheierii
căsăt oriei, existența sau nu a unui contract de căsătorie, numele, prenumele, data și locul de naștere a
copiilor proveniți din căsătorie, casa de asigurări și casa de pensii la care părțile sunt afiliate, precum și
numărul lor de identificare. La cererea de di vorț se vor mai anexa și actele de stare civilă a părților,
respectiv certificatele de naștere, actele de căsătorie și copia livretului de familie sau actele de naștere
ale copiilor.
În cadrul procesului de divorț ascultarea minorului este permisă ori de c âte ori judecătorul va
considera necesar. După intrarea în vigoare a legii din 8 ianuarie 1993 nu mai este prevăzută nicio limită
de vârstă, urmând a se ține seama de discernământul copilului și de maturitatea sa. Minorul poate cere
să fie audiat în prezen ța unui avocat, ce va fi desemnat de decanul baroului și va fi în mod obligatoriu
distinct de avocații părinților.
Minorul va fi audiat fără prezența părinților, în camera de consiliu, judecătorul urmând să
aprecieze asupra propunerilor făcute de el sau de avocat , nefiind însa ținut de acestea .
În dreptul francez sunt unele restricții din punct de vedere probator: copiii părților nu pot depune
mărturie în favoarea unuia dintre soți; sunt excluse ca probe scrisorile dintre soți către un terț obținute
prin fraudă sau violență ori constatările unor stări de fapt realizate ca urmare a violării de domiciliu sau
atentatului la intimitatea ori la viața privată. Interogatoriu este admis ca probă pentru dovedirea
motivelor de divorț.
Iar, după încheierea probat oriului se va fixa un termen la care vor avea loc dezbaterile. În urma
pledoariilor avocaților se va fixa un termen pentru deliberare. După aceste termene se va pronunța
hotărârea apoi hotărârea de divorț este supusă apelului și recursului. După rămânerea definitivă a
hotărârii de divorț, pentru a produce efecte față de terți, este nevoie ca ea să fie transcrisă pe marginea
actului de căsătorie și a actelor de naștere ale foștilor soți.
În Italia, începînd cu anul 1970, când a fost introdusă Legea nr. 898 d in 1 decembrie 1970,
competența materială în soluționarea cererilor de divorț aparține tribunalului. La fel ca și în Franța,
tribunalul este prima instanță. Competența teritorială obișnuită este cea a tribunalului în raza căruia soții
au convenit să își st abilească reședința sau domiciliul. Dacă soțul pârât locuiește în afara țării sau nu i se
cunoaște domiciliul ori reședința, competența teritorială va reveni tribunalului de la domiciliul sau
reședința reclamantului. Când ambii soți locuiesc în afara țării va fi competent oricare tribunal de pe
teritoriul Italiei. Competența teritorială este guvernată de norme imperative.
Cererea de divorț pe care soții o vor depune la tribunal va contine indicarea organului judiciar în
fața căruia se va desfășura procedura , numele părților, reședința sau domiciliul părților, numele copiilor
48
născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați ai ambilor soți, obiectul cererii, expunerea faptelor
și întemeierea în drept pe care se bazează cererea de divorț. La cerere se vor anexa actul de căsătorie,
certificatul de stare familială a ambilor soți, certificatul de reședința sau domiciliu al fiecăruia dintre soți.
Dreptul bulgar reprezintă un exemplu de restituire, marcat de reintegrarea sa în marea familie de drept
romano -germanică.
În codul bulgar întâlnim o concepție interesantă despre fundamentul și modalitățile desfacerii
căsătoriei. Fiecare dintre soți poate cere divorțul când căsătoria este ireparabil dezorganizată. Desfacerea
căsătoriei nu implică necesar stabilirea vinovăției vreunuia dintre soți pentru situația creată, pentru că
legea permite tribunalului să se pronunțe în această privință numai dacă unul dintre soți a cerut -o în mod
expres. Această dispoziție e lo gică în lumina faptului că se admite chiar divorțul prin consimțământul
mutual. În cazul unui acord reciproc serios și categoric al soților, tribunalul admite divorțul fără să
cerceteze motivele lor de a înceta căsătoria. O astfel de acțiune nu poate fi in trodusă mai înainte de a se
fi împlinit 2 ani de la încheierea căsătoriei.
În ceea ce privește codul portughez, modificări importante decurg din principiul egalității
sexelor. Astfel, printre îndatoririle soților a fost recunoscută, alături de cele privind fidelitatea, coabitarea
și întreținerea, și îndatorirea de respect și cooperare. Puterea maritală a fost suprimată, orientarea vieții
de familie devenind o sarcină comună pentru ambii soți. O nouă reglementare a fost introdusă și cu
privire la divorț.
Legea admite divorțul prin consimțământul mutual sau pentru motive determinate. Acestea sunt
violarea drepturilor conjugale sau despărțirea în fapt a soților, în care legea deosebește 3 motive de
divorț:
a) despărțirea în fapt mai mare de 6 ani
b) absența fă ră nici o știre despre soț de cel puțin 4 ani
c) boala care a durat cel puțin 6 ani.
În Japonia, în caz de divorț, legea permite o repartiție, bunurile unuia dintre soți putând fi atribuite
celuilalt de către instanța judecătorească sau chiar prin acordul părților care poate face chiar o lichidare
a patrimoniului propriu pentru a stabili pensia de întreținere. Divorțul în sine se realizează la rândul său
foarte simplu, printr -o declarație făcută la ofițerul stării civile prin mijlocirea unui înscris semnat de
părți. Mai este posibilă și o conciliere la judecătorul familiei. Numai 1% din cazuri ajung să se rezolv e
în fața tribunalului de familie, într -o ședință numită „shinpan".
Desfacerea căsătoriei pe cale administrativă și prin procedură notarială este rar întâlnită, d oar
câteva din statele lumii, precum România, Portugalia, Federația Rusă, Danemarca, au mai ad optat aceste
proceduri, pe care le regăsim în legislația RM . În majoritatea statelor însă, singura modalitate de
desfacere a căsătoriei a fost și rămâne cea pe cale judecătorească. Motivele acestei reglementări au fost
49
dezbătute în doctrina străi nă, care a ajuns la concluzia că o atare reglementare ar fi în defavoarea soților
ce nu au cunoștințe juridice și nu au capacitatea de a -și apăra singuri drepturile.
Pe de altă parte, atât în doctrina internă, cât și în cea internațională, s -a pus tot mai mult problema
reglementării dreptului la divorț, prin tratate și convenții internaționale, ca drept fundamental al omului.
Această propunere are la bază principiul si metriei: dacă persoana, potrivit Convenției Europene a
Drepturilor Omului, are dreptul de a se căsători, tot așa ar trebui să beneficieze și de dreptul de a solicita
desfacerea căsătoriei, în situația în care nu mai poate ori nu mai dorește continuarea ace steia. De
asemenea, reglementarea dreptului la divorț, ca drept fundamental al omului, ar obliga statele la
reglementarea acestuia în cadrul legislațiilor naționale, în condițiile în care mai există și astăzi state care
interzic desfacerea căsătoriei ori i mpun, în vederea realizării acesteia, proceduri greoaie, costisitoare și
de lungă durată de natură să descurajeze soții să recurgă la divorț. De exemplu, Belgia, Bulgaria,
Germania Spania, Franța Italia, Letonia, Luxemburg, Unga ria, Malta, Austria, Portuga lia, România și
Slovenia au instituit o formă de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului. Această
formă de cooperare consolidată instituită prin Regulamnetul nr.1259/2010 (Roma III) este singulară în
cadrul cooperării judiciare în mat erie civilă . Regulamentul Roma III urmărește să instituie un cadru
juridic clar și complet în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp în statele membre
participante, să garanteze cetățenilor soluții corespunzătoare în materie de securitate juridică,
previzibilitate și flexibilitate, precum și să prevină situația în care unul dintre soți solicită divorțul
înaintea celuilalt pentru a se asigura că procedura este supusă unei anumite legi . Potrivit art.3 pct.2 din
Regulament, instanță judecătorească înseamnă toate autoritățile din statele membre participante
competente în materiile care intră sub incidența domeniului de aploicare a regulamentului .54 Prin
urmare, prevederile Regulamentul ui 1259/2010 se vor aplica și în situația în care divorțul va avea loc la
notar sau la ofițerul de stare civilă.
Dacă în Suedia sau Elveția femeia divorțată este considerată ca fiind de succes, o persoană cu
caracter, care are o carieră și se poate descurca singură, în alte țări divorțul este considerat c a un handicap
și ca o rușine în societate, cum ar fi țările ara be sau chiar țările din Europa. Prin urmare, î n țările arabe,
condiția ca o femeie să se căsătoreasca este virginitatea, iar una divorțată nu se poate recăsători, tocmai
pentru că nu mai este d emnă de această virtute. Astfel se explică și fenomenul poligamiei, deoarece un
bărbat are voie să aibă până la patru soții, pe când o femeie poate avea un singur bărbat. Atunci când
prima soție nu poate avea un copil sau nu este demnă de poziția sa, soțul poate alege între a divorța sau
a se căsători cu alta femeie. Încheierea altei căsătorii se consideră ca un respect pentru prima, deoarece
i se oferă posibilitatea de a nu fi făcută de rușine și a fi trimisă la familia ei, ci este păstrata. În același
timp, în aceste țări este preferată poligamia în locul adulterului, astfel iubitele sunt oficiale și nu ascunse,
54 Regulamentul nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare
consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp . În: Monitorul Oficial al UE la 29.12.2010, art.3 pct.2
50
așa cum se întâmplă în celelalte țări. În plus, dacă o a doua căsătorie este încheiată pe motiv că din prima
căsătorie nu a rezultat un copil, dar nici din cea de -a doua nu este posibil, și dacă se demonstrează că
bărbatul este cel vinovat, atunci soțiile pot cere divorțul și obține despăgubiri foarte importante. De
aceea, poligamia nu este posibilă pentru toți bărbații, deoarece aceștia trebuie să aibă o situație materială
și virilitate care să le permită să își trateze toate soțiile în egală măsură.
În urma celor expuse putem afirma că felul în care sunt percepute persoanele divorțate în
societate diferă de la țară la țară, în funcție de religie și de cultură. Dezvoltarea economică, explozia
serviciilor, creșterea puterii de cumpărare, lărgirea ofertei de divertisment, mișcările feministe și
schimbarea regimurilor politice au determinat restructurarea întregii comunități. Toate au produs m utații
profunde în cadrul familiei. Iar în ceea ce privește normele adoptate cu privire la divorț, fiecare stat și -a
impus propriile reglementări în conformitate cu tradițiile și necesitățile societăți i.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Prin intermediul acestei lucrări, am accentuat importanța divorțului ca mod de desfacere a
căsătoriei în lumina modificărilor legislației Republicii Moldova. Astfel, în primul capitol am dezvăluit
analiza conceptului de divorț în calitate de temei a încetării căsătorie prin prisma legislației și literaturii
de specialitate. Juridic, divorțul este definit ca mijloc de desfacere a căsătoriei, care poate avea loc atunci
când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea nu mai
este posibil ă. Motivele de natură subiectivă sunt lăsate la aprecierea instanței. Legiuitorul a preferat să
acorde judecătorului libertate deplină în aprecierea solidității motivelor invocate, ținând seama de toate
circumstanțele care particularizează o speță determin ată, urmând să decidă desfacerea căsătoriei numai
atunci când motivele, a căror realitate a fost dovedită, sunt cu adevărat serioase și severe, prin natura și
gravitatea lor compromițând relațiile dintre soți.
Cu toate că statul este direct interesat în apărarea căsătoriei și familiei, totuși aceasta nu presupune
menținerea lor cu orice preț. Deci, desfacerea căsătoriei prin divorț este singura modalitate de încetare
a unei căsătorii valabil încheiate. Din mome ntul ramânerii irevocabile a hotărârii judecătorești care a
pronunțat divorțul încetează principalele efecte ale actului juridic al căsătoriei încheiat între soți, mai
ales efectele de natură personală. În ceea ce privește evoluția reglementării divorțului , conceptul
legiuitorului asupra divorțului variază în funcție de contextul istoric, cultural și religios, de la interzicerea
strictă a acestuia, până la permisivitate maximă. Societatea nu rămâne nici ea insensibilă la atitudinea
legiuitorului și, nu de p uține ori, acesta din urmă își asumă un rol educativ, sugerând membrilor societății
că divorțul este un eșec familial, o sancțiune pentru fapte săvârșite sau un simplu remediu, la îndemâna
oricărui cuplu ce întîmpină probleme în acest sens.
În cel de -al do ilea capitol fiind vorba despre organele competente în material divorțului, am
evidențiat desfacerea căsătoriei prin procedura administrative, notarială și judecătorească. dezvăluind
51
cele mai importante aspecte în acest sens. Cunoașterea acestor modalități este esențială pentru ca soții
să înțeleagă atât procedura de desfacere a căsătoriei cât și posibilitățile pe care aceștia le au la îndemână
pentru a obține desfacerea căsătoriei într -un timp cât mai scurt, mai puțin costisitor și mai puțin
traumatizant. Pe lângă aceasta, noutatea adusă de către legiuitor, și anume atribuirea unei astfel de
competențe notarului, a contribuit la crearea unui mediu și mai favorabil cetățenilor, care în urma
modificărilor din 01.03.2019, au dobândit și dreptul de a se adresa la notar în situația în care consideră
că e calea cea mai binevenită în cazul lor. Consider că o astfel de posibilitate a avut drept scop de a se
apropia și mai mult de standartele europene, fapt ce a condus la modernizarea statului moldav. Totuși, o
mare parte din cetățenii RM nu sunt informați cu privire la această oportunitate oferită de legiuitor, astfel
ține de competența mass -media de a difuza în mod repetat informații veridice cu privire la procedura
dată.
Referitor la efectele desfacerii căsătoriei , am arătat că actul juridic al desfacerii căsătoriei
produce efecte de ordin patrimonial și personal -nepatrimonial între soți și între aceștia și copii, binențeles
că desfacerea căsătoriei generează o serie de efecte contrare. De obicei drepturile și obli gațiile izvorâte
din căsătorie între soți dispar odată cu desfacerea acesteia, între părți și copii ele se mențin, primind o
altă înfățișare.
În cel de -al treilea capitol s -a puz bazele aspectelor practice și de drept comparat privind divorțul.
De asemenea în această secțiune se menționează și datele statistice naționale cu privire la divorț în ultimii
5 ani. Așadar, conform datelor oferite de către BNS al RM cu privire la nr. de divorțuri înregistrate în
perioada anilor 2014 -2019, evoluția divorțialității arată că nivelul acesteia se menține destul de înalt.
Dacă să facem o comparație cu statele europene, nr. divorțurilor în statul moldav este destul de înalt, dar
acest fapt se explică prin ceea că în țările europene în multe cazuri căsătoria nu se înregis trează, aceștia
locuind în concubinaj. T otuși , trebuie de remarcat că numărul divorțurilor în mare parte depinde de
numărul populației cu reședință obișnuită în Republica Moldova, iar scăderea numărului de divoțuri este
condiționată și de procesul de migra ție a cetățenilor RM. La fel, datele prelucrate de BNS se referă la
teritoriul statului moldov, cu excepția populației din stânga Nistrului și a mun. Bender. În subcapitolul
dat, prin prezentarea datelor statistice naționale am încercat să arăt rolul impor tant al cercetării
demografice, accentuând unele aspect particulare ale divorțului, aspecte fără de care nu se poate scrie o
istorie a unui stat, prin reconstituirea dinamicii familiei, motivațiile ce duc la întemeierea sau
destrămarea ei. Î n plan internaț ional, se poate constata că majoritatea statelor lumii, cu doar câteva
excepții, consideră admisibil divorțul, atât în doctrina internă, cât și în cea internațională, s -a pus tot mai
mult problema reglementării dreptului la divorț, prin tratate și convenți i internaționale, ca drept
fundamental al omului. Această propunere are la bază principiul simetriei: dacă persoana, potrivit
Convenției Europene a Drepturilor Omului, are dreptul de a se căsători, tot așa ar trebui să beneficieze
și de dreptul de a solici ta desfacerea căsătoriei, în situația în care nu mai poate ori nu mai dorește
52
continuarea acesteia. Astfel, necesitatea imperioasă a materializării unui studiu științific asupra
problematicii măsurilor preventive este dictată de procesul reformelor juridic e, dar și de protejare a
drepturilor și libertăților cetățenilor.
Ca o concluzie a acestor analize, putem spune că instituția desfacerii căsătoriei a evoluat de la
caracterul excepțional, pe care l -a dobândit prin dispozițiile Codului familiei, la o proce dură des uzitată
în practică, ce poate îmbrăca mai multe forme: desfacerea căsătoriei prin acordul soților, pe cale
administrativă, prin procedură notarială, pe cale judecătorească. Intenția legiuitorului fiind de a realiza
o liberalizare a instituției div orțului. Divorțul pe cale administrativă și cel prin procedură notarială sunt
două modalități distincte, dar asemănătoare, de desfacere a căsătoriei prin acordul soților. Acestea au
fost reglementate, pe de o parte, pentru a ajuta la degrevarea instanțelor judecătorești, iar, pe de altă
parte, pentru a oferi soților care se află în imposibilitatea de a continua căsătoria, datorită unor motive
care au afectat grav și iremediabil relațiile dintre ei, o posibilitate relativ rapidă, simplă și mai puțin
costisit oare de desfacere a căsătoriei. Cu toate aspectele pozitive prezentate, trebuie să ținem seama de
faptul că Moldova se numără printre puținele state care au adoptat, concomitent, toate cele trei modalități
de desfacere a căsătoriei, dar practica va fi cea care va arăta, în final, utilitatea acestora.
Din perspectiva celor expuse până acum, actualitatea temei nu poate fi pusă la îndoială, astfel
încât, analiza teoretico -practică a divorțului prin prisma noilor modificări a legislației Republicii
Moldova, su b forma unei teze de licență, este oportună, necesară și binevenită, sens în care apreciem că
am reușit să demonstrăm și necesitatea completării, și perfecționării legislației civile în această materie.
Totodată, apreciem că a fost atins scopul principal a l lucrării constând în efectuarea unei cercetări
științifice cu imanente implicații în legislația civilă și a practicii judiciare, elucidându -se totalitatea
problemelor teoretice și practice și, ca rezultat, oferindu -se soluții concludente fiecărui caz apa rte.
53
BIBLIOGRAFIE
1. Constituția Republicii Moldova din 29.03.2016. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
2016, nr. 78
2. Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06 -06-2002, În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.66 -75 din 01.03.2019
3. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova Nr. 225 din 30 -05-2003. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova 2018, nr.285 -294
4. Codul Familiei al Republicii Moldova Nr. 1316 din 26.10.2000 În : Monitorul Oficial al
Republicii Moldova ,2001, nr.48 -47
5. Codul Familiei al României din 31.08.2008, În: Monitorul Oficial al României ,1953, nr.4
6. Legea nr. 338 -XIII/1994 privind drepturile c opilului al Republicii Moldova. Î n: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova 1995
7. Legea cu privire la procedura notarială a Republicii Moldova Nr. 246din 15 -11-2018. În :
Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2019, nr.30 -37
8. Legea Nr. 137 din 03.07.2015 cu privire la mediere, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
2015, nr. 224-233
9. Legea n r.100/2001 privind actele de stare civilă . În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova
2001, nr. 97 -99
10. Legea nr. 1024 din 02.06.2000 cu privire la cetățeniei Republicii Moldova. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova 2000, nr. 908 -101
54
11. Legea nr. 3465 -XI din 1 septembrie 1989 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul
Republicii Moldova. În : Monitorul Oficial al Republicii Moldova 1989, nr.9
12. Legea nr. 134 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură civilă al României. În: Monitorul
Oficial al României , 2010, nr.134
13. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.29 din 16.09.2002
14. Regulamentul nr. 1259/2010 al Co nsiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei
forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp. În:
Monitorul Oficial al UE la 29.12.2010
15. Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Om ului și a Libertăților fundamentale,
Strasbourg, 22. XI.1984
16. Ghid privind art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului. Dreptul la respectarea vieții
private și de familie, a domiciliului și a corespondenței , 2018
17. ANTIGOANA C.I. Dreptul familiei. Note de curs și teme pentru dreptul familiei, București:
ERA 2003, pag.104 -105
18. AXIMENCO L., GOREA S. Repercusiunile multiple ale divorțului. Preocupări contemporane
ale științelor socio -umane. Ediția a VI -a / Vol.1., Chișinău, 2015
19. BACACI AL. Raporturile juridice patrimoniale în Dreptul familiei , ed. a II -a, București:
Hamangiu, 2007, p. 186
20. BACACI AL., DUMITRACHE V.C., HAGEANU C.C. Dreptul familiei . București: C. H. Beck
2009
21. BARBUR D. F. Divorțul în România , Articol publicat în Revista Societatea Civilă de Avocați
Budușan și Asociații,Cluj -Napoca 2018
22. CEBOTARI V. Modalități de desfacere a căsătoriei conform legislației Republicii Moldova ,
Revista Institutului Național de justiție nr.3, Chișinău 2016
23. CHISTRUGA I., TALMACI R. Asigurarea cu pensie de întreținere a copiilor cu părinți
divorțați . Chișinău: Foxtrot 2017 p.258
24. COVALSCHI S. Dreptul Roman. Caiet de curs , Chișinău, 2013
25. CUMPĂNESCU I. Divorțul în dreptul roman și dreptul român , Buc urești, 1987
26. DARIESCU N.C., PETRARU.R.A. Dreptul familiei , Iași: Lumen 2009
27. FILIPESCU .I.P. Tratat de dreptul familei. Ediția 7 . – București: C.H.Beck, 2002
28. FILIPESCU I.P, FILIPESCU A.L. Tratat de dreptul familiei, ed. a 8 -a revizuită și completată ,
București: Universul Juridic 2006
29. FLORIAN E. Dreptul familiei , ed. a IV –a, București: C.H. Beck, 2003
55
30. FRENȚIU G.C., MOLOMAN B.D. Elemente de dreptul familiei și de procedură civilă ,
București: Hamangiu, 2008
31. GRAMA D., CARA A. Din istoria const ituirii și evoluției instituției notariatului în Moldova ,
Chișinău: AȘM, 2009
32. HAGEANU C.C . Dreptul familiei și actele de stare civilă, N.C.C., București: Universul Juridic,
2012
33. LONGINESCU S.G. Istoria dreptului românesc , București, 1908
34. LUPASCU D. Dreptul familiei , București: Universul Juridic 2009
35. NICOLAE I. Considerații referitoare la locuința copilului și dreptul de a avea legături
personale cu acesta , Revistă lunară de doctrină și jurisprudență ISSN 2393 -3445, Brașov:
Universul Juridi c 2018
36. NISTOR M .. Dreptul familiei. Note de curs . Chișinău 2013
37. MACAROVSCHI L. Căsătoria și divorțul în reglementarea N. C. C ., București: Universul
Juridic, 2012
38. ROȘIORU F. Tradiție și inovație în noul cod civil în material raporturilor patrimoniale dint re
soți. Articol științific nr 2, Chișinău 2012
39. ȚURCAN U L. Unele particularități privind înregistrarea de stat a actului de divorț . Revista
Națională de Drept nr. 12, Chișinău 2015
40. VLAȘIN F. Rolul registrelor de stare civilă în cercetarea demografică , București 2017
41. ZABOLOTNAIA L. Femeia în relațiile de familie din Țara Moldovei în contextul european
până la începutul secolului al XVIII -lea. (Căsătorie, logodnă, divorț) , Chișinău: Pontos, 2011
Site-web:
1. http://jurisprudenta.csj.md/
2. https://statistica.gov.md/public/files/publicatii_electronice/Anuar_Statistic/2019
56
57
ANEXE
Anexa 1. Numărul divorțurilor în Republica Moldova, anii 2014 -2019
11130 11199
10605
931210721 10669
2014 2015 2016 2017 2018 2019Nr. divorțurilor în RM
58
Anexa 2. Divorțul pe medii: urban, rural
783410915
10112
895410338 10267
3296
284493 358 383 402
2014 2015 2016 2017 2018 2019NUMĂRUL
ANULDivorțul pe medii
Urban Rural
59
Anexa 3 . Rata de divorțialitate
Figura A3.1 Rata de divorțialitate, perioada 2014 -2019
Figură A3.2 Rata divorțialității, anul 2019
2014 2015 2016 2017 2018 2019
‰ 3.9 4 3.8 3.4 4 300.511.522.533.544.5Rata de divorțialitate
32%
37%31%Rata divorțialității, anul 2019
Nord Centru Sud
60
Anexa 4. Vârsta medie la divorț, pe sexe
39.339.239.539.739.9
39.6
36.336.236.436.736.836.6
3435363738394041
2014 2015 2016 2017 2018 2019
Masculin Femenin
61
Anexa 5 . Durata căsătoriei
Figura A5 .1 Durata medie a căsătoriei
Tabelul A 5.2 Numărul de divorțuri după durata căsătoriei
2014 2015 2016 2017 2018
Total 11 130 11 199 10 605 9 312 10 721
Sub 1 an 327 351 266 242 235
1 an 542 587 629 498 505
2 ani 630 654 700 626 660
3 ani 717 703 646 597 692
4 ani 700 686 641 548 668
5-9 ani 2 914 3 060 2 805 2 341 2 638
10-14 ani 1 495 1 570 1 582 1 520 1 999
15-19 ani 1 174 1 020 1 006 862 1 007
20 ani si peste 2 631 2 568 2 329 2 078 2 317
10.81111.211.411.611.81212.2
2014 2015 2016 2017 2018 2019Durata medie a căsătoriei
62
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: LISTA ABREVIERILOR ………………………………………………………………. ………….. .3 INTRODUCERE ………………………………………………………………………… ……….4 1. ANALIZA CONCEPTULUI DE DIVORȚ ÎN… [625073] (ID: 625073)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.