Emilian STANCU Adrian Cristian MOISE [624976]

Emilian STANCU Adrian Cristian MOISE
Profesor universitar emerit doctor Lector universitar doctor

CRIMINALISTICA
ELEMENTE DE TEHNIC Ă
ȘI DE TACTIC Ă A INVESTIG ĂRII
PENALE

Universul Juridic
București
-2013-

Editat de S.C. Universul Juridic S.R.L.

Copyright © 2013, S.C. Universul Juridic S.R.L.

Toate drepturile asupra prezentei edi ții aparțin
S.C. Universul Juridic S.R.L.
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiat ă fără acordul scris al
S.C. Universul Juridic S.R.L.

NICIUN EXEMPLAR DIN PREZ ENTUL TIRAJ NU VA FI
COMERCIALIZAT DECÂT ÎNSO ȚIT DE SEMN ĂTURA UNUIA
DINTRE AUTORI Ș I ȘTAMPILA EDITORULUI, APLICATE PE
INTERIORUL ULTIMEI COPERTE.

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
STANCU, EMILIAN
Criminalistica : elemente de tehnic ă și de tactic ă a investig ării
penale / prof. univ. emerit dr. Emilian Stancu, lector univ. dr. Adrian
Cristian Moise. – Bucure ști : Universul Juridic, 2013
Bibliogr.
ISBN 978-606-673-141-6
I. Moise, Adrian-Cristian
343.9(075.8)

REDACȚ IE: tel./fax: 021.314.93.13
tel.: 0732.320.666
e-mail: [anonimizat]
DEPARTAMENTUL tel.: 021.314.93.15; 0733.674.222
DISTRIBU ȚIE: fax: 021.314.93.16
e-mail: [anonimizat]

www.universuljuridic.ro

Elemente de tehnic ă criminalistic ă 19

CUVÂNT-ÎNAINTE

Obiectul propriu al științei Criminalisticii prezint ă importan ță pe două planuri
distincte: pe de o parte, remarc ă aportul s ău particular în aflarea adev ărului, iar pe de alt ă
parte, eviden țiază unicitatea și autonomia sa fa ță de celelalte științe juridice și nejuridice,
dar aflate în slujba justi ției.
Datorită obiectului propriu de cercetare, Criminalisticii îi sunt specifice anumite
metode de cunoa ștere, unele dintre ele tipice științei respective, altele comune mai multor
științe, dar aplicate într-un mod pa rticular, potrivit obiectului s ău.
Prin însăși definiția dată adevărului, raportat ă la teoria cunoa șterii, acesta este relativ.
Criminalistica nu- și propune s ă ajungă la esența adevărului absolut, dar încearc ă să se
apropie de aflarea adev ărului, fie el și relativ, sine ira et studio , fiindu-i indiferent cui folo-
sește aceasta.
Criminalistica a c ăutat și a găsit un sprijin eficient în
științele exacte, utilizând toate
cercetările de vârf în sprijinul pr opriului demers de cercetare.
Singura autoritate care se bucur ă de același respect, indiferent de tipul de societate
din care se na ște, este autoritatea Legii. Oricare ar fi îns ă legea, singurul mijloc de a-i iden-
tifica pe cei care o încalc ă, fără a proceda în mod abuziv la g ăsirea unui vinovat f ără vină,
este Criminalistica.
Din cadrul sistemului Crimin alisticii, lucrarea de fa ță prezintă principalele elemente
de tehnică și tactică criminalistic ă. Aceasta se adreseaz ă deopotriv ă teoreticienilor, practici-
enilor, studen ților din cadrul Facult ăților de Drept, cât și altor speciali ști, constituind un
veritabil suport teoretic și practic.

Autorii

Elemente de tehnic ă criminalistic ă 21
Partea I
Elemente de tehnic ă criminalistic ă

Elemente de tehnic ă criminalistic ă 23
Capitolul I
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Secțiunea I
Definiția și importan ța științei criminalisticii
Criminalistica s-a format ca o știință judiciară la sfârșitul secolului al XIX-lea,
fondatorul ei fiind recunoscut de cei mai mul ți specialiști, cunoscutul judec ător de instruc ție
austriac și profesor de drept penal, Hans Gross . Acesta a folosit pentru prima dat ă în
literatura juridic ă termenul de criminalistic ă în anul 1893, prin editarea Manualului
judecătorului de instruc ție, care a fost reeditat în scurt timp sub denumirea Manualul
judecătorului de instruc ție în sistemul criminalisticii . Înaintea lui Hans Gross, un reputat
specialist francez, Alphonse Bertillon, șef al Serviciului de identitate judiciar din Paris la
sfârșitul secolului trecut a preg ătit cadrul apari ției științei criminalisticii.
Imediat dup ă Hans Gross, noua știință judiciară apărută a fost consolidat ă și de alte
lucrări importante apar ținând unor reputa ți juriști: La police et l´enquet judicièr scientifique
(A. Niceforo , 1907); Manuel de police scientifique (R.A. Reiss , 1911); La police
scientifique (E. Goddefroy , 1911)1. Deoarece metodele, mijloacele și procedeele crimi-
nalistice au fost utilizate în mod special de organele de poli ție, Criminalistica a fost
cunoscută până la sfârșitul celui de-al doilea r ăzboi mondial și sub denumirea de poliție
tehnică sau poliție științifică, aceste denumiri referindu-se numai la componenta sa
tehnico-științifică, nu și la cea tactic ă și metodologic ă2.
Încă de la începuturile sale, în ciuda unor p ăreri contrare, Criminalistica a fost
considerat ă o știință în înțelesul deplin al cuvântului , poate una dintre primele științe de
graniță3. Astfel în literatura juridic ă din țară cât și din străinătate au fost exprimate mai
multe opinii în leg ătură cu caracterul de știință d e s i n e s t ătătoare a criminalisticii, ast ăzi
existând un consens asupra faptului c ă aceasta are un obiect propriu de cercetare și
utilizează metode specifice4.
Dacă asupra caracterului autonom al științei Criminalisticii exist ă o unitate de opinii,
nu același lucru putem s ă-l afirmăm cu privire la modul în care știința Criminalistica a fost
definită de către oamenii de știință și reputați criminali ști, deși diferențele sub acest aspect
nu vizează esențialul.
Astfel întemeietorul ei Hans Gross a definit Criminalistica o „ știință a stărilor de
fapt în procesul penal ”. Alte defini ții ale științei Criminalisticii sunt urm ătoarele:

1 Emilian Stancu, Tratat de Criminalistic ă, ed. a V-a, Ed. Universul Juridic, Bucure ști, 2010, p. 27.
2 Nelu Viorel C ătuna, Criminalistic ă, Ed. C.H. Beck, Bucure ști, 2008, p. 2; a se vedea și George
Antoniu, Nicolae Volonciu, Nicolae Zaharia, Dicționar de procedur ă penală, Ed. Științifică și Enciclopedic ă,
București, 1988, p. 163.
3 Emilian Stancu, op. cit. , p. 27.
4 Colectiv, Tratat practic de criminalistic ă, vol. I, Editat de Ministerul de Interne, Serviciul Editorial,
Presă și Propagand ă în rândul popula ției, Bucure ști, 1976, p. 15.

24 CRIMINALISTICA . ELEMENTE DE TEHNIC Ă ȘI DE TACTIC Ă A INVESTIG ĂRII PENALE
„Criminalistica este un ansamblu de procedee aplicabile în cercetarea și studiul
crimei pentru a se ajunge la dovedirea ei ”1.
„Criminalistica este o știință multidisciplinar ă care se ocup ă cu elaborarea
mijloacelor tehnico- științifice, a metodelor și a procedeelor tactice de descoperire, fixare,
administrare și examinare a probelor, în scopul cercet ării și prevenirii infrac țiunilor ”2.
„Criminalistica este știința care este într-un contin uu progres, pune la îndemâna
instanțelor civile, deopotriv ă cu cele penale, mijloace noi pentru aflarea adev ărului și
justiția le folose ște din plin ”3.
„Criminalistica este o știință judiciară, pluridisciplinar ă, care are ca principale ținte
descoperirea infrac țiunilor, identificarea infractorilor și probarea științifică a activității lor
delictuoase, asigurarea m ăsurilor de preven ție împotriva criminalit ății”4.
„Criminalistica este o știință multidisciplinar ă cu caracter autonom și unitar care
elaboreaz ă și folosește metode și mijloace tehnico- științifice de descoperire, fixare,
ridicare, examinare și interpretare a urmelor infrac țiunii, procedee tactice și metodologice
de cercetare a infrac țiunilor în vederea identific ării autorilor și prevenirii faptelor
antisociale ”5.
Remarcăm, fie numai pentru semnifica ția ei, o opinie foarte r ăspândită, conform
căreia, printre altele, Criminalistica ar fi și o artă6. Astfel în anul 1983, secretarul general de
atunci al INTEPOL-ului, Jean Nepote, definea criminalistica „ arta și tehnica investiga țiilor
penale ”7.
Din analiza majorit ății punctelor de vedere exprimate în literatura de specialitate, atât
din străinătate, cât și din țara noastr ă se desprinde o concluzie cvasiunanim ă referitoare la
caracterul științific al acestei disciplin e dedus din obiectul s ău propriu și metodele sale
specifice de cercetare. În esen ță, conținutul noțiunii de criminalistic ă a fost definit astfel de
prof. univ. dr. Emilian Stancu: „ Criminalistica este o știință judiciară, cu caracter autonom
și unitar, care însumeaz ă un ansamblu de cuno ștințe despre metodele, mijloacele tehnice și
procedeele tactice, destinate descoperirii, cercet ării infracțiunilor, identific ării persoanelor
implicate în s ăvârșirea lor și prevenirii faptelor antisociale ”8.
Criminalistica a mai fost denumit ă în literatura de specialitate ca fiind „ știința contra
crimei”9, aceasta având o structur ă complex ă, formată din trei ramuri distincte dar strâns
legate între ele:

1 Pierre Fernand Ceccaldi, La criminalistique , Presses Universitaires de France, Paris, 1962, p. 6.
2 Ion Anghelescu și colectiv, Dicționar de Criminalistic ă, Ed. Științifică și Enciclopedic ă, București,
1984, p. 48.
3 Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein, Tratat de drept procesual civil , Tipografia Universit ății București,
1973, p. 95-96.
4 Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, Criminalistic ă. Tradiție și Modernism , Ed. Curtea Veche, Bucure ști, 2009,
p. 14.
5 Constantin Dr ăghici, Adrian Iacob, Tratat de tehnic ă criminalistic ă, ed. a II-a, Ed. Sitech, Craiova,
2009, p. 16.
6 Edmond Locard, Traité de criminalistique , vol. I, Ed. J. Desvigne, Lyon, 1931, p. 7-8; Marcel Le
Clère, Manuel de police technique , Éditions Police Revue, Paris, 1974, p. 11-12; Charles E. O'Hara,
Fundamentals of Criminal Investigations , Ed. Charles C. Thomas, Springfield, Illinois, S.U.A., 1970, p. 3-4.
7 Jean Nepote, Situation actuelle et tendance d´évolution de la criminalistique , Revue Internationale de
Police Criminelle, nr. 384, ianuarie 1983, p. 2.
8 Emilian Stancu, op. cit. , p. 28.
9 Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistic ă, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucure ști,
2011, p. 2.

Elemente de tehnic ă criminalistic ă 25
a. Tehnica criminalistic ă cuprinde ansamblul metodelor și mijloacelor tehnico-
științifice destinate descoperirii, fix ării, ridicării și examinării urmelor sau mijloacelor
materiale de prob ă.
b. Tactica criminalistic ă reprezintă un ansamblu de procedee și reguli specifice
destinate desf ășurării activităților de urm ărire penal ă și de judecat ă, cum ar fi cercetarea la
fața locului, reconstituirea , identificarea autorului și a victimei, ascultarea inculpatului și a
altor persoane (partea v ătămată, martori), efectuarea perchezi țiilor, ridicarea de obiecte și
înscrisuri etc.
c. Metodologia criminalistic ă vizează cercetarea unor categorii de infrac țiuni cum
sunt infrac țiunile împotriva vie ții, sustragerile din avutul publ ic sau personal , accidentele
rutiere, navale sau ae riene etc. Astf el metodologia criminalistic ă stabilește care sunt
activitățile procedurale care trebuie desf ășurate cu ocazia investig ării criminalistice a unei
anumite infrac țiuni, precum și ordinea logic ă în care acestea vor fi întreprinse, constituind
un ghid științific al investig ării unei infrac țiuni determinate1.
În literatura de specialitate occidental ă, cu privire la structura criminalisticii,
interpretat ă în sens larg, au fost exprimate mai multe opinii conform c ărora aceast ă știință
cuprinde2:
1. Procedee poli țienești destinate conducerii unei anchete, inclusiv strângerii
probelor privind comiterea infrac țiunii, care apar țin „Poliției tehnice”.
2. Procedee științifice utilizate în expertiza urmelor și a probelor materiale ale
infracțiunii, care apar țin „Poliției științifice”.
3. Procedee juridice destinate administr ării, potrivit regulilor de drept, a probelor
existenței infracțiunii.
Secțiunea a II-a
Obiectul Criminalisticii
Obiectul propriu al științei Criminalisticii prezint ă importan ță pe două planuri
distincte: pe de o parte, remarc ă aportul s ău particular în aflarea adev ărului, iar pe de alt ă
parte, eviden țiază unicitatea și autonomia sa fa ță de celelalte științe juridice și nejuridice
(medicina legal ă, psihologia judiciar ă, fizica, chimia, biologia judiciar ă), dar aflate în slujba
justiției.
Sub raport științific, principalele direc ții de acțiune ale criminalisticii sunt urm ă-
toarele:3
1. Elaborarea și folosirea de metode și mijloace tehnico- științifice destinate des-
coperirii și cercetării urmelor infrac țiunilor, începând cu urmele specifice omului și
continuând cu cele ale armelor sau instrument elor, mijloacelor de transport, ale feno-
menelor fizico-chimice, în scopul identific ării persoanelor sau obiectelor.

1 Nelu Viorel C ătuna, op. cit. , p. 4.
2 Pierre Fernand Ceccaldi, op. cit. , p. 6; Marcel Le Clère, Manuel de police scientifique , Éditions Police
Revue, Paris, 1973, p. 12-14.
3 Emilian Stancu, op. cit. , p. 29; Camil Suciu, Criminalistica , Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, București,
1972, p. 6 și urm.; Ion Mircea, Criminalistica , Ed. Didactic ă și Pedagogic ă, București, 1978, p. 5.

26 CRIMINALISTICA . ELEMENTE DE TEHNIC Ă ȘI DE TACTIC Ă A INVESTIG ĂRII PENALE
2. Adaptarea de metode apar ținând științelor exacte la necesit ățile proprii Crimi-
nalisticii, a unor metode din alte domenii ale științei, cum sunt cele proprii fizicii, chimiei,
biologiei, matematicii, în scopul aplic ării lor la specificul activit ății de prevenire și de
combatere a infrac țiunilor.
3. Elaborarea de reguli și procedee tactice destinate efectu ării unor acte de urm ărire
penală, precum și creșterii eficien ței acestora, prin asigurarea unui fundament științific
investigării.
4. Studierea practici i judiciare, în scopul valorific ării științifice și generaliz ării
experienței pozitive rezultate din activitatea organelor de urm ărire penal ă pe linia
investigării infracțiunilor.
5. Analiza evolu ției modului de s ăvârșire a faptelor penale, pentru stabilirea celor
mai adecvate procedee de combatere și de prevenire a lor, inclusiv de identificare a
autorilor acestora.
6. Perfecționarea modului de cercetare a diverselor cate gorii de infrac țiuni, în special
a acelora care aduc atingere unor valori sociale deosebite, a acelora care sunt s ăvârșite cu
violență și, în general, a faptel or penale care prezint ă dificultăți de investigare.
7. Elaborarea de metode și prefigurarea de m ăsuri destinate prevenirii infrac țiunilor
sau altor fapte cu caracter antisocial.
Secțiunea a III-a
Metodele proprii de investigare ale științei Criminalisticii
Datorită obiectului propriu de cercetare, Criminalisticii îi sunt specifice anumite
metode de cunoa ștere, unele dintre ele tipice științei respective, altele comune mai multor
științe, dar aplicate într-un mod pa rticular, potrivit obiectului s ău.
Metodele de investigare criminalistic ă sunt următoarele:1
1. La baza metodologiei cr iminalistice se situeaz ă modalitățile generale de cu-
noaștere cum sunt observația, analiza , sinteza , deducția, inducția, comparația, adaptate la
specificul obiectului Criminalisticii. De exemplu, metoda comparativ ă este fundamental ă în
procesul de identificare a persoanelor și obiectelor, ea constituind baza metodologic ă a
activității de expertiz ă criminalistic ă.
2. Metodele adaptate la specificul Criminalisticii din alte domenii științifice, pe
primul loc aflându-se metodele de analiz ă fizico-chimic ă a urmelor și microurmelor care se
prezintă sub form ă de resturi de obiecte și materii, metodele bi ologice de examinare a
urmelor de secre ții, excreții ori țesuturi moi, metodele an tropologice, metodele de
examinare optic ă în radiații vizibile sau invizibile.
3. Metode de examinare proprii Criminalisticii , care țin de particularit ățile
obiectului s ău de cercetare, cum ar fi de exemplu urm ătoarele:
– metode destin ate descoperirii și examinării îndeosebi comparative, a urmelor sau
mijloacelor de prob ă;

1 Emilian Stancu, op. cit. , p. 29-30.

Elemente de tehnic ă criminalistic ă 27
– metode de identificare a persoanelor și cadavrelor dup ă semnalmente exterioare ori
după resturi osoase;
– metode de cercetare a înscrisurilor, a diverselor valori falsificate sau contraf ăcute etc.
4. Procedee tactice de efectuare a unor acte de urm ărire penal ă, elaborate atât pe
baza generaliz ării experien ței organelor judiciare, cât și prin adaptarea unor elemente de
cunoaștere aparținând psihologiei.
5. Metode tehnice de prevenire a infrac țiunilor , cum ar fi de exemplu, cele care se
referă la prevenirea falsurilor, a furturilor în dauna avutului publ ic sau particular.
În literatura de specialitate au fost exprimate și opinii menite s ă confere o not ă și mai
pronunțată de specificitate ansamblului met odelor de investigare criminalistic ă. Un astfel de
exemplu este teoria autorului Charles E. O'Hara care consider ă că metodologia anchetei
penale se fundamenteaz ă pe regula celor trei I : informația, interogatoriul și instrumentarea1.
Această opinie reprezint ă esența modului de a se proceda în dovedirea vinov ăției sau
nevinovăției unei persoane. Al ți autori, precum prof. univ. dr. Camil Suciu, îmbr ățișează un
criteriu bipartit de clasificare a metodelor de investigare criminalistic ă, clasificându-le în
metode tehnico- științifice și tactice2. Un alt autor precum Pie rre Fernand Ceccaldi, consider ă
că metodele Criminalisticii sunt mate matice, fotografice, microscopice etc.3.
Prin urmare, toate aceste opinii nu reprezint ă în fond decât preocup ări de eviden țiere
a caracterului științific al Criminalisticii, prin eviden țierea elementelor ce confer ă un contur
propriu metodologiei sale, precum și a contribu ției pe care o are în stabilirea adev ărului.
Secțiunea a IV-a
Caracterele Criminalisticii
Criminalistica este o știință cu un obiect propriu, specific de cercetare, având o
contribuție particular ă la realizarea justi ției.
Criminalisticii, ca știință autonomă îi sunt specifice urm ătoarele caractere:
A. Caracterul judiciar
Caracterul judiciar este determinat de leg ătura strâns ă a Criminalisticii cu activit ățile
de cercetare și urmărire penal ă, cât și cu activitatea de judecat ă. În majoritatea cazurilor,
activitatea de solu ționare a cauzelor penale este precedat ă de cea a strângerii probelor,
clarificării împrejur ărilor în care a fost s ăvârșită fapta ilicit ă, identific ării autorului și
câteodată, chiar a victimei. Acest proces începe din faza cercet ării la fața locului și continuă
cu activit ățile de investigare, analiz ă, verificare în laborator a urmelor sau mijloacelor
materiale de prob ă, precum și cu alte acte de urm ărire penal ă, guvernate de reguli tactice
elaborate de Criminalistic ă
4.

1 Charles E. O'Hara, op. cit. , p. 10.
2 Camil Suciu, op. cit. , p. 6-7.
3 Emilian Stancu, op. cit. , p. 30.
4 George Antoniu, Constantin Bulai, Gheorghe Chivulescu, conform Dicționarului Juridic Penal , Ed.
Științifică și Enciclopedic ă, București, 1976, p. 177, prin termenul judiciar se înțelege „acea însu șire a unei
activități de a se desf ășura în legătură cu rezolvarea unui conflict de drept”.

28 CRIMINALISTICA . ELEMENTE DE TEHNIC Ă ȘI DE TACTIC Ă A INVESTIG ĂRII PENALE
Este însă de precizat c ă, deși activitatea de investigare criminalistic ă se desfășoară în
strictă conformitate cu respectarea unor reguli de drept, acestei științe nu i se poate atribui
un caracter juridic, dat fiind obiectul s ău specific care se înscrie în ac țiunea tehnico-tactic ă
de investigare a faptelor antisociale.
B. Caracterul autonom
Obiectul științei Criminalisticii este unul specific, deosebit de cel al altor științe
juridice sau judiciare. Caracterul autonom al Criminalisticii subzist ă în faptul c ă, nicio alt ă
știință din cadrul celor juridice sau judiciare nu are acela și obiect, adic ă cel de a elabora
metode și mijloace tehnico- științifice de descoperire, ridicare și examinare a urmelor
infracțiunii sau de identific are a infractorilor și nici cel de a prelua și adapta, din diverse
domenii ale științelor naturii, procedee sau metode capabile s ă faciliteze clarificarea
împrejurărilor de fapt în care s-a comis actul ilicit. Chiar și în domeniul prevenirii s ăvârșirii
de fapte antisociale, prezent în politica penal ă și comun tuturor ramurilor dreptului nostru,
Criminalistica are metode și procedee specifice numai ei.
C. Caracterul unitar
Structura complex ă a Criminalisticii este impus
ă de necesitatea rezolv ării unor
probleme dintre cele mai diverse, determinate atât de varietatea faptelor penale ce trebuie
investigate, cât și de împrejur ările deosebite în care se s ăvârșesc faptele ilicite.
Criminalistica se constituie într-un sistem armonios și unitar, determinat de îns ăși finalitatea
acestei științe, aflarea adev ărului în procesul judiciar.
Criminalistica reprezint ă un sistem unitar, dac ă avem în vedere structura sa:
1. Tehnica criminalistic ă care cuprinde totalitatea metodelor și mijloacelor
tehnico-științifice de descoperire, fixare, ridicare, examinare și interpretare a urmelor
infracțiunii.
2. Tactica criminalistic ă care cuprinde ansamblul procedeelor și regulilor specifice
de efectuare a activit ăților de urm ărire penală și de judecat ă.
3. Metodologia criminalistic ă care se refer ă la particularit ățile investig ării unor
categorii de infrac țiuni.
D. Caracterul pluridisciplinar
Autorii de specialitate au considerat faptul c ă, știința Criminalisticii reprezint ă „o
punte de leg ătură între științele naturii
și științele juridice, prin intermediul acesteia
metodele celor dintâi g ăsindu-și aplicarea în procesul judiciar”1 pentru stabilirea adev ărului.
În activitatea complex ă de prevenire a fenomenului infrac țional, în lupta dus ă de
organele judiciare pentru descoperirea infrac țiunilor și identificarea autorilor, se face tot
mai mult sim țită nevoia recurgerii la mijloace, meto de, procedee din ce în ce mai
perfecționate și eficiente.
Criminalistica preia cuceririle științelor naturii, cum sunt ce le din domeniul fizicii,
chimiei, medicinii, biol ogiei, matematicii, perfec ționându-și metodele de investigare proprii
și utilizându-le în cercet ările sale2. Ignorarea cuceririlor acestor științe, precum și
perfecționarea neîncetat ă a mijloacelor proprii, ar fi ast ăzi de neconceput pentru o cercetare

1 Camil Suciu, op. cit. , p. 11.
2 Constantin Dr ăghici, Adrian Iacob, op. cit. , p. 21.