Capitolul 1 Alina Valentina [624844]

1
CAPITOLUL 1. INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE – CONCEPT,
FACTORI DETERMINANȚI, TIPOLOGIE

În orice economie, investițiile constituie un fenomen aparte, cu trăsături proprii,
distincte în raport cu alte activități. El nu are însă o manifestare automată, fiind întotdeauna
dependent și subordonat strategiilor și politicilor de dezvolta re ale firmelor, sectoarelor de
activitate, comunităților etc. La investiții se apelează numai în măsura în care obiectivele
urmărite, referitoare la dezvoltarea producției și servi ciilor în concordanță cu nevoile
identificate, cu cererea previzionată, nu pot fi rea lizate în condiții avantajoase.
În ceea ce privește investițiile străine directe, acestea au o istorie de decenii.
Noțiunile juridice, principiile, normele și cutumele au evoluat constant, au generat
controverse politice și excese la nivelul economiilor naționale ale unor state, indiferent de
regimul politic, au cunoscut reglementări diverse în cadrul organizațiilor internaționale și
regionale, iar în prezent, se află în fața unei provocări majore, căreia trebuie să -i facă față,
gener ată de impetuoasa și implacabila tendință de globalizare a economiei mondiale. În
ultimele două decenii ale secolului XX -lea, trăsătura dominantă a fluxurilor de investiții
externe a fost intensificarea într -un ritm fără precedent a fluxurilor de investiți i externe
directe.

1.1. INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE – DEFINIȚIE ȘI TEORII
Investițiile internaționale de capital se materializeaza sub două forme, și anume
investițiile străine directe și investițiile de portofoliu. Ceea ce deosebește cele două fo rme
de manifestare ale fluxurilor internaționale de capital este modalitatea de exercitare a
controlului asupra investiției de către investitor. (Bonciu, 2009)
Există mai multe definiții ale investițiilor străine directe însa cea mai importantă,
din punc t de vedere practic, este definiția aparținând Fondului Monetar Internațional,
definiție cuprinsă în ediția a cincea a Manualului de Balanță de Plăți.
Investiția străină directă este o categorie a investițiilor internaționale care reflectă
scopul unei ent ități rezidente într -o țară (investitorul direct) de a obține un interes de durată
într-o companie rezidentă într -o altă țară (investiția directă). (Balance of Payments
Manual,1993)
Această definiție este utilizată de toate țările membre FMI în momentul predării
rapoartelor privind situația balanței de plăți. Și Banca Națională a României utilizează

2
această definiție în completarea datelor corespunzătoare acestui indicator în cadrul balanței
de plăți.
Conform manualului de plăți a FMI, pentru a identifica o investiție străină directă
este utilizat ca criteriu principal, influența investitorului în administrarea investiției directe.
Fluxurile de investiții străine directe se compun din (Bonciu, 2009):
– Acțiuni : acțiunile deținute în sucursale, părțile sociale din capitalul filialelor și
asociatelor, precum și alte contribuții la capital, cum ar fi participarea cu utilaje din
partea unui investitor direct;
– Împrumuturi intra -firma (Alt e investiții directe de capital): Acestea se refera la
fondurile împrumutate între investitorul direct și sucursale, filiale și asociate.
– Profituri reinvestite : Profiturile reinvestite constau în venituri pe care le primește
investitorul direct și care nu au fost distribuite ca dividend de către filiale sau asociate,
sau venituri pe care sucursala nu le -a remis investitorului direct.
Principalele teorii economice referitoare la ISD pot fi grupate în: teorii ale
dezvoltării macroeconomice, teorii ale întreprinderii și teoria eclectică. (Iacovoiu, 2009)

Tabel 1.1 Principalele teorii economice
Categorie Teorie Reprezentanți

Teorii ale dezvoltării
macroeconomice Teoria valorificării imperfecțiunilor
pieței Hymer(1960)
Kindleberger(1969)
Teoria ciclului de viață al
produsului Vernon(1966,1979)
Teoria concurenței de oligopol Caves(1971),Graham(1978)
Kindleberger,
Knickerbocker(1973)

Teorii ale
întreprinderii Teoria avantajului de monopol Hymer (1976)
Teoria internalizarii producției Buckley si Casson (1976)
Rugman (1980)
Wiliamson (1985)
– Teoria eclectică John Dunning (1977)
Sursă – Viorela Beatrice Iacovoiu –“ Investiții străine directe între teorie și practică economică” , Editura
ASE, București, 2009 p.28

În anii ’50, în Statele Unite ale Americii, au început să se constituie diferite
societăți transnaționale (STN) în sensul lor contemporan, societăți, care dispuneau de rețele
de producție dezvoltate și care cuprindeau întreaga lume. Ele recurgeau la instrumentul

3
investirii pentru cucerirea piețelor în creștere ale Americii Latine și ale Europei de Vest.
Foarte active, în acest sens, erau corporațiile ameri cane (Хеrох, IВМ, General Electric,
Dupont, Ford, General Motors și Соса -Со1а). De aceea, cercetătorii din Statele Unite și
din Europa Occidentală, dispunând de date empirice, necesare pentru studierea motivării și
conduitei STN în domeniul investițiilor s trăine directe, au început să emită diferite teorii,
ce explicau esența noțiunii de investiții străine directe și impactul acestora asupra țării –
recipient și asupra țării -donatoare.
Deoarece ISD sunt strâns legate de activitatea societăților t ransnaționale, aceste
investiții sunt studiate în cadrul teoriei societăților transnaționale. Teoreticienii occidentali
ai ISD s -au concentrat treptat în trei grupuri principale, unul cu originea în SUA
(R.Vernon, M.Porter, Lindert, Coase), al doilea în Ca nada (Hymer, Gordon, Caevet,
Saforian) și al treilea în Anglia (Dunning, Cassun, Cantwell).
Deși anumite aspecte teoretice ce se referă direct sau indirect la ISD au fost
elaborate încă de A.Smith și D.Ricardo, K.Marx și V.I.Lenin, cele mai mu lte teorii din
acest domeniu au fost formulate abia în ultimele două -trei decenii. Scopul principal al
tuturor teoriilor investițiilor străine este determinarea motivărilor firmelor transnaționale.
(Moise, 2005)
Teoria valorificării imperfecțiunilor piețe i
Imperfecțiunile pieței sunt determinate de mai mulți factori și anume:
a) diferențele dintre piețe, cauzate de intervenția statului în economie (nivelul diferit al
impozitelor și taxelor vamale, reglementări antimonopol etc.);
b) imperfecțiunile legate de eșecurile pieței (posibilitățile efectuării economiilor de scară,
bunurile publice etc.);
c) rata profitului distincta pe diferite piețe în virtutea costurilor diferite ale factorilor de
producție.
Hymer a observat că teoriile inițiale care privesc investițiile străine directe și susțin
că fluxurile de ISD se datorează diferențelor de profit ca și în cazul investițiilor de
portofoliu, nu explică unele fenomene apărute în practica economică, ca de exemplu faptul
că intrările și ieșirile de fluxuri de ISD se realizează în aceeași țară în același timp.
Companiile multinaționale care investesc în străinătate au în continuoare o activitate
susținută sub țara de origine; societățile transnaționale investesc, și in același timp, se
împrumută din străinatate . (Negrițoiu, 1996)
Constatând această contradicție, Hymer subliniază diferența existentă între
investițiile străine directe și cele de portofoliu, precum și necesitatea includerii în orice

4
teorie despre ISD a conceptului de control asupra activelor în ca re s-a realizat investiția. El
consideră că fluxurile de ISD se datorează imperfecțiunilor pieței, a căror valorificare prin
investiții străine directe este preferată de societățile transnaționale altor forme, ca de
exemplu exportul sau vânzarea licențelor .
Analizele lui Hymer se bazează pe două feluri de imperfecțiuni al e pieței, care au
fost studiate , ulterior, si de alți teoreticieni, cum ar fi Calvet, Dunning si Rugman, și
anume:
– imperfecțiuni structurale, caz în care investitorii urmăresc să controlez e o întreprindere
străină prin fuziune sau achiziționare, pentru a aplica înțelegeri de cartel între ei;
– costul tranzacției si al imperfecțiunii informaționale datorate distribuției inegale a
“avantajelor” între întreprinderile existente sau cele potențial e. (Iacovoiu, 2009)
Teoria ciclului de viață al produsului a fost susținută si dezvoltată de
Vernon(1966) și demonstrează că localizarea activității productive a unei întreprinderi
multinaționale evoluează pe parcursul ciclului de viață al produsului, fi ind determinată
astfel deplasarea companiilor transnaționale de la export catre investiții străine directe.
(Iacovoiu, 2009)
Teoria ciclului de viață al produsului pornește de la ideea de inovare tehnologică,
ca rezultat al unor stimulente și presiuni fur nizate și respective, exercitate de către piață.
Conform ipotezei, firmele dau dovadă de o adevărata miopie, nereușind să vadă dincolo de
oportunitățile și amenințările prezente pe piața din imediata lor apropiere, respectiv piața
locală. Desigur că inovaț iile firmelor tind să reflecte caracteristicile pieței locale, între
altele, dotarea cu factori de producție, nivelul și structura cererii. Mai mult decât atât, piața
locală constituie nu numai sursa, motivația inovării, ci chiar spațiul economic preferat de
firme pentru dezvoltarea produselor lor, în virtutea comunicării facile între specialiști si
clienții potențiali. (Iacovoiu, 2009)
În opinia lui Vernon, ipoteza ciclului de viață al produsului rămane încă valabilă
pentru întreprinderile mai mici, care nu pot alege cea mai buna țară pentru
investiții.(Iacovoiu, 2009)
Teoria concurenței de oligopol a fost dezvoltată de Caves(1971), Graham(1978)
si Kindleberger, și susține că marile întreprinderi investesc una în țara celeilalte ca acțiune
de autoapărare în fața concurenței oligopoliste. De asemenea teoria explică de ce
întreprinderi europene investesc in S.U.A exact în a celeași sectoare industriale în care
companii americane investesc în Europa.

5
O teorie asemănătoare a fost lansată de F. Knickrbocker (1973), și susține că în
ramurile oligopolice, după liderii pieței, care investesc în străinătate, urmează concurenții
lor naționali. În 45% din cazuri, această strategie „de urmare a liderului” s -a observat în
decurs de trei ani din momentul investirii inițiale. (Iacovoiu, 2009)
În sectoarele cu o concurență ridicată: sectorul energetic, metalurgia; astfel de
strategii inve stiționale sunt mai rare, deoarece liderii vor alege în locul luptei
concurențiale, simpla divizare a pieței, evitând astfel efecte de tipul diminuării generale a
prețurilor ce ar duce la pierderi pentru toți oligopoliștii.
Conform acestei teorii investit orii străini își organizează activitatea în funcție de
existența unor avantaje, cum ar fi: posibilitatea efectuării economiilor de scară; mărimea
costurilor; posibilitatea de diferențiere a produselor sau serviciilor.
Teoria avantajului de monopol . Hymer a dezvoltat teoria avantajului de monopol
pornind de la Teoria imperfecțiunilor pieței. Noua teorie presupune că întreprinderile
investitoare au unele avantaje de monopol care le permit sa amplaseze unități în străinătate,
acestea fiind mult mai profitabil e decât întreprinderile din țară.
Se disting două categorii în cadrul avantajelor de monopol ale unei întreprinderi
multinaționale: cunoștințe superioare și economia de scară. Este o diferență între investiții
străine pe orizontală și investiții străine pe verticală. În cazul investițiilor străine pe
orizontală întreprinderea investitoare amplasează în țara gazda o filială care realizează
același produs ca și în țara de origine însă, pe de altă parte, întreprinderea realizează și o
investiție pe verticală atunci când stabilește noi capacități de producție pentru fabricarea
produselor intermediare.
Alți cercetători cum ar fi David T. Teece, consideră că integrarea pe verticală prin
investiții străine nu poate fi utilizată ca un instrument de obținere a une i rente de monopol
și în consecință, teoria lu Hymer nu poate explica acest tip de ISD. Același cercetător este
de părere că nici ISD pe orizontală nu pot fi explicate în întregime prin această teorie.
(Iacovoiu, 2009)
Teoria internalizării producției . Teoria internalizării producției a fost dezvoltată
în a doua jumătate a anilor ’70 de către doi economiști de la Universitatea din Reding
(Marea Britanie) – P. Buckley și M.Casson (1976) și cuprinde o analiză empirică a
firmelor multinaționale. (Moise, 2005)
Conform teoriei, intrarea în țară a investițiilor străine directe se află într -o
dependență directă de nivelul dezvoltării ei economice. Adepții acestei teorii susțin că
companiile tind spre dislocarea investițiilor lor directe pe piețele cu un nivel ma i scăzut al

6
PIB-ului pe cap de locuitor, decât în țara de origine a capitalului. Atitudinea unei țări față
de ISD este determinată de starea economiei ei, o țară care necesita un volum mare de
muncă și cu tehnologii învechite devine aproape întotdeauna net o-importator al investițiilor
străine directe.(Negrițoiu, 1996)
Conform teoriei lui P.Buckley și M.Casson, firmele mari pot să -și extindă
activitatea, excluzând concurenții prin know -how-urile lor. Cei doi criticau teoriile
anterioare pentru accentul mare pus pe funcția de producție și i gnorarea altor avantaje
unice ( organizarea internațională a activității, resursele de marketing și de asigurare,
dezvoltarea resurselor umane și managementul financiar bine reglementat). Operatorii
internaționali obțin avan taj concurențial nu în urma utilizării unui singur factor specific
într-un anumit domeniu, ci în consecința internaționalizării know -how-ului lor, în loc de a -l
transmite altor organizații externe. (Negrițoiu, 1996)
În toate sectoarele industriale, care s uportă cheltuieli mari pentru cercetare, iar
organizarea producției necesită un volum mare de capital (industria chimică, construcția de
automobile) și un număr mare de mărfuri intermediare sub formă de componente și
semifabricate (electronice de uz casnic , farmaceutică), are loc internaționalizarea
producției.
Internalizarea activității economice a societăților transnaționale este o necesitate de
utilizare a avantajelor de proprietate și a posibilităților acordate de imperfecțiunea pieței.
Prin internațio nalizarea producției, firmele urmăresc maximizarea profitului prin
micșorarea cheltuielilor pentru producție și încheierea tranzacțiilor.
Teoria eclectică a investițiilor străine directe aparține profesorului englez
J.Dunning. Această teorie este mai com plexă și mai integrală, cuprinzând și combinând
diferite teorii. Această teorie se bazează pe ide ea că prin comparație cu competitorii locali,
companiile străine nu au informații la fel de bune despre mediul de afaceri local. (Luțan,
2006)
În opinia lui J. Dunning, fluxurile de investiții nu sunt determinate de o singura
cauza ci de o combinație de motivații, și anume (Negrițoiu, 1996): avantajele specifice țării
gazdă; avantajele specifice întreprinderii investitoare; capacitatea proprietarului
întreprin derii investitoare de a internaliza aceste avantaje.
De asemenea profesorul englez ajunge la concluzia ca există mai multe direcții de
proveniență a factorilor determinanți ai avantajelor de proprietate:
– obstacole în calea noilor concurenți, ca de exemplu accesul pe piața de materii prime;

7
– investiții anterioare în anumite active ale căror costuri se reflectă in calculele noilor
întreprinderi, dar nu si ale sucursalelor întreprinderilor multinationale;
– caracterul multinațional al întreprinderii, care plasea za mai bine pe piață internațională.
Ideea esențială a acestei teorii constă în explicarea distribuției producției
internaționale pe țări. Este nevoie atât de dotările specifice unei întreprinderi cât și de
condițiile specifice unei țări pentru dezvoltar ea investițiilor străine directe.
Din analiza teoriilor privitoare la investițiile străine directe se desprind câteva
aspecte esențiale referitoare la cauzele acestora (tab.1.2.).

Tabelul 1.2. Sinteza teoriilor cu privire la investițiile străine directe
TEORIE CAUZE
Teoria valorificării
imperfecțiunilor pieței imperfecțiunile piețelor (imperfecțiuni pe piața bunurilor, factorilor
de producție și economia de scară)
Teoria ciclului de viață al
produsului competitivitate prin cost, în faza de standardizare a produselor
Teoria concurenței de
oligopol -acțiune de autoapărare pe tărâmul concurenței oligopoliste („reacția
oligopolistică”);
-valorificarea optimă a avantajelor deținute de firmă („avantajul
absolut”).
Teoria avantajului de
monopo l -evitarea concurenței;
-valorificarea avantajelor proprii (cunoștințe superioare și economia
de scară).
Teoria internalizării
producției internalizarea piețelor externe imperfecte atunci când costurile
implicate sunt mai reduse decât costurile de organizare a piețelor
Teoria eclectică obținerea celui mai mare câștig posibil din internalizarea
cunoștințelor proprii și avantajul de monopol
Sursă – Viorela Beatrice Iacovoiu –“ Investiții străine directe între teorie și practică economică” , Editura
ASE, București, 2009 p.28

Această sinteză este necesară pentru a evidenția faptul că, într -o formă sau alta,
toate teoriile ilustrează, mai mult sau mai puțin evident, că, prin realizarea de ISD, firmele
urmăresc obținerea celui mai mare câ știg posibil din valorificarea „avantajelor”
proprii. Drept urmare, acestea internalizează piețele externe, generând fluxuri interne (în
cadrul structurilor lor organizatorice) de bunuri, servicii, cunoștințe etc..Un alt aspect
comun, dar mai puțin evident, ar fi acela că, presupunând că firmele realizează ISD atunci
când dispun de “avantaje” ce pot fi valorificate, aceste teorii sugerează implicit că s -a atins
un anumit nivel de dezvoltare economică al țărilor sursă.

8
1.2. FACTORII DETERMINANȚI AI INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE
Problematica factorilor determ inanți ai investițiilor străine directe a fost abordată de
o serie de teoreticieni și specialiști în domeniu, existând o diversitate de modele și
demersuri științifice în acest sens.
Modelul lui Dunning , denumit paradigma eclectică (OLI) , arată că
internaționalizarea producției se realizează atunci când firma dispune de următoarele
avantaje:
– avantaje de proprietate (de competitivitate), specifice firmei,
– avantaje de localizare , specifice țării gazdă și
– avantaje de internalizare (OLI – ownership, location and internalization ).
Avantajele de proprietate , interpretate diferit în cadrul teoriei avantajului de
monopol (ca mijloace anticompetitive, care împiedică intrarea pe piață a altor firme) sau
teoriei reacției de monopol (instrumente concurențiale care întrețin și amplifică procesul de
concurență), sunt definite de Dunning ca resurse ce au potențialul de a genera venituri
viitoare (Dunning și Dilyard, 1999, p.4).
Aceste avantaje de proprietate pot fi active tangibile (capital, forță de muncă) sau
intangibile (informația, tehnologia, cunoștințe manageriale, organizaționale, credibilitatea
și boni tatea firmei, contactele politice), această din urmă categorie cuprinzând elemente
care pot sau nu pot fi înstrăinate prin vânzare, neexistând o piață de tranzacționare.
Avantajele de localizare sunt determinate, în mare măsură, de caracteristi cile țării
receptoare, dar factorii specifici țării sursă își pun amprenta asupra structurii investițiilor
străine directe (ISD care provin din țări cu resurse naturale reduse se vor orienta spre
valorificarea materiilor prime). Astfel, în acestă categorie se includ:
– dotarea cu resurse (naturale și economice),
– pregătirea și productivitatea forței de muncă,
– costurile de transport și comunicații,
– barierele și facilitățile pentru investiții sau comerț,
– situația politică și economică,
– diferențele politice , sociale, culturale și educaționale dintre țări.
Așadar, aceste avantaje locaționale se bazează pe abilitatea piețelor naționale și a
guvernelor de a asigura un set unic de active imobilizate necesare firmelor investitoare
(locale și străine) pentru optimizarea utilizării activelor mobile.
Avantajele de internalizare sunt obținute prin internalizarea piețelor factorilor de
producție (capital, tehnologie, cunoștințe) în cadrul structu rilor ierarhice ale firmelor.

9
Așadar, paradigma eclectică încearcă să „ofere bazele unei explicații generale a producției
industriale” (Mazilu, 1999, p.55), evidențiind factorii determinanți ai investițiilor străine
directe, respectiv:
– avantaje specifice firmei care pot compensa costurile suplimentare implicate de
acțiunea într -un mediu străin sau dezavantajele companiilor multinaționale față de
firmele locale;
– avantaje specifice țării gazdă, referitoare la piața de desfacere (mărime și evoluție),
costurile factorilor (reduse) și infrastructură (dezvol tată);
– posibilitatea de a internaliza aceste avantaje.
Într-o lucrare ulterioară, plecând de la acest model, Dunning (1993) abordează într –
o manieră mult mai detaliată problematica avantajelor pe care le oferă țara gazdă. Astfel,
John Dunning consideră ca avantajele specifice țării gazdă derivă din (MIGA/World Bank,
2001, p.25):
– factori determinanți ai cererii (demand – side influences) , respectiv mărimea și
evoluția pieței;
– factori determinanți ai ofertei (supply – side influences) , și anume calitatea și costul
forței de muncă, sistemul de taxe și impozite;
– infrastructura politică și socială .
Mărimea și evoluția pieței constituie, din punct de vedere al cererii, principalul
factor stimulator al investițiilor străine directe. Astfel, apariția unor piețe noi sau piețele
externe în creștere sunt atractive pentru agenții economici străini, în special pentru cei
rezidenți în țări care trec printr -o perioadă de recesiune. Așa se explică de ce, în perioada
2007 -2008 când s -a înregistrat un declin al fluxurilor de ISD la nivel mondial, țările în curs
de dezvoltare nu au fost afectate, spre deosebire de țările dezvoltate care s -au confruntat cu
scăderi drastice ale fluxurilor receptate. Un exemplu concludent în acest sens îl constituie
situația Chinei, care a devenit în această perioada una dintre cele mai mari receptoare de
investiții străine directe.
Un loc distinct în cadrul f actorilor determinanți ai cererii îl deține integrarea
regională . Astfel, societățile transnaționale urmăresc să devină active în cadrul acestor
regiuni, pentru a avea acces la piața regională în creștere (UNCTAD, 2004, p.47), ceea ce
explică câteva dintr e fenomenele înregistrate la nivelul Uniunii Europene cu privire la
fluxurile de investiții străine directe receptate, și anume:

10
– creșterea mai rapidă a investițiilor străine directe în cadrul Pieței Unice, decât în
condiții normale, datorită atragerii de noi investitori dornici să devină activi pe
această piață lărgită;
– intensificarea operațiunilor de fuziuni și achiziții (M&A) datorită reorgani zării
activității ST deja implantate pe această piață.
Factorii determinanți ai ofertei vizează aspecte legate de:
– valorificarea resurselor , respectiv a materiilor prime, forței de muncă (o
caracteristică esențială a acesteia fiind calitatea) și infrastructurii (principala
caracteristică a acesteia constând în gradul de dezvoltare și mo dernizare);
– eficiență , cu alte cuvinte corelarea costului resurselor (al forței de muncă,
transportului, comunicațiilor, materiilor prime etc) cu productivitatea sau
randamentul acestora;
– politica de promovare a investițiilor străine, în cadrul c ăreia un loc aparte îl
au stimulentele acordate investitorilor.
Infrastructura politică și socială are în vedere eficiența administrativă, corupția,
înlesnirile sociale (calitatea vieții, școlile bilingve), stabilitatea economică și politică,
tratamentul agenților economici etc .
Cu privire la acest aspect, Sengerberger (2002) sublinia faptul că performanțele
pieței nu depind exclusiv de liberalizarea și privatizarea acesteia. Piața funcțională impune
o serie de cerințe, cum ar fi reguli ade cvate, aplicarea eficientă a legii și calitatea
serviciilor. Astfel, Sengerberger a scos în evidență faptul că birocrația excesivă,
impunerea unor reguli neclare și arbitrare, întârzierile în privatizare, controlul de monopol,
lipsa dialogului social și r elațiile industriale nesatisfăcătoare ar putea constitui bariere în
calea investițiilor străine directe chiar și pentru companiile multinaționale care caută piața
(Manea și Pearce, 2004, p.9).
De asemenea, Winston Temple sublinia, cu ocazia prezentării Ra portului Mondial
Anual al Investițiilor (UNCTAD, 2001, p.21), că investițiile străine directe merg către
țările care pot să ofere investitorilor cea mai mare securitate și stabilitate, cea mai mare
lichiditate și cel mai mare profit.
Pentru a atinge aceste trei obiective investitorii vor analiza politica de promovare a
investițiilor străine directe, dar vor acorda mai multă atenție unui sistem juridic stabil și
transparent și unor instituții bine consolidate, pentru că aceste caracteristici red uc riscul
corupției. Drept urmare, analizând mediul din țara gazdă, societățile transnaționale vor
urmări aspectele legate de stabilitatea economică și politică, funcționarea pieței, politica

11
economică, regimul investițiilor străine directe, stimulentele p entru investiții, existența
unor resurse, costul și calitatea acestor resurse, eficiența administrativă etc. .

1.3. TIPOLOGIA INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE
Sub raport istoric, orientarea investițiilor străine directe s -a deplasat de la accesul la
resurse naturale, orientare specifică, în principal, țărilor tradițional industrializate (Marea
Britanie, Franța și Germania) către accesul la piețe, ca urmare a expansiunii societăților
transnaționale originare din SUA. Ulterior, odată cu accentuarea inte rnaționalizării
producției, orientarea investitorilor străini s -a deplasat către considerente legate de
creșterea competitivității (tab.1.3 .).

Tabelul 1.3 . Principalele evoluții înregistrate în fluxurile mondiale de ISD
Perioada Tipuri de ISD Țări sursă Țări receptoare Caracteristici
Perioada
interbelică ISD orientate, în
general, către
resurse naturale
și accesul la
piețe Marea Britanie,
SUA, Franța și
Germania Țările în curs de
dezvoltare, în
special din America
Latină și Asia (2/3
din stocul de ISD) – ISD au fost afectate
de al Doilea Razboi
Mondial;
– apariția pe piață a ST
japoneze;
– dominația în creștere
a ST originare din SUA
1945 -1960 ISD orientate, în
cea mai mare
parte către
accesul la piețe Dominația SUA
datorită
expansiunii ST Țările dezvoltate:
Canada, Europa (în
special Marea
Britanie) și SUA.
Țările în curs de
dezvoltare
reprezintă numai 1/3
din stocul de ISD ST originare din SUA
își extind puternic
activitățile la nivel
mondial
1960 -1980 ISD orientate,
cu prioritate,
către
raționa lizarea
producției și
active strategice Creșterea
fluxurilor de
ISD provenite
din Europa,
Japonia și
statele recent
industrializate SUA (principala
receptoare) – expansiunea unor
forme noi de
organizare;
– încercare de control a
activității ST în unele
țări în curs de
dezvoltare
După 1980 Serviciile
depășesc
producția
industrială în
orientarea ISD SUA și Japonia
continuă să
investească
masiv în
străinătate, dar
apar și
investitori
majori din țările
recent
industrializate China depășește
Marea Britanie ș i
ocupă locul 2 în
lume ca țară
receptoare de ISD – globalizarea
afacerilor și
activităților cu valoare
adaugată;
– liberalizarea accesului
ISD în majoritatea
țărilor;
– crește importanța
fuziunilor și achizițiilor
Sursa: Understanding Foreign Direct Inve stment, Investment Promotion Toolkit, The World Bank/MIGA,
Washington, 2001

12
Investițiile străine directe de valorificare a resurselor țării gazdă reprezintă cea
mai veche formă a investițiilor străine directe. Primele investiții directe care aveau ca
motivație valorificarea resurselor țării gazdă s -au efectuat în perioada anilor 1600 -1700 de
către companii aparținând marilor puteri coloniale. Acestea aveau în vedere pe lângă
valorificarea resurselor altor țări și lărgirea schimburilor comercia le internaționale.
Investițiile străine directe de valorificare a piețelor au cunoscut o dezvoltare
accentuată odată cu extinderea puternică a ST originare din SUA, fiind îndreptate, inițial,
către țările puternic industrializate din Europ a. În prezent, reprezintă cea mai importantă
formă a investițiilor străine directe. Acestea au în vedere mărimea și posibilitățile de
creștere a piețelor naționale, avantajele pe care le implică apropierea de clienți, eliminarea
costurilor de transport (c are apar în cazul exporturilor), evitarea barierelor tarifare și
netarifare. Cu toate acestea, mărimea pieței nu este suficientă pentru a atrage investiții
străine semnificative, în special în situația în care piața în cauză este stagnantă sau în
scădere, ori economia țării respective este instabilă.
Investițiile străine directe de eficiență cuprind acele investiții efectuate cu scopul
exploatării unor avantaje locale date de costurile reduse ale forței de muncă și/sau
resurselor (combustibil, energie etc) din țara gazdă. O formă particulară a acestui tip de
investiții o constituie integrarea internațională a producției (unități productive create prin
ISD furnizează componente societății -mamă). În prezent, această strategie (utilizată inițial
de SUA) a evolu at până în punctul în care în țările în curs de dezvoltare se realizează
produse finite care poartă marca societății -mamă. O altă formă este cea a investițiilor
directe pe orizontală , caz în care se realizează produse diferențiate, adaptate cerințelor și
gusturilor consumatorilor locali.
O formă particulară a ISD de valorificare a resurselor o constituie investițiile
străine directe de valorificare a activelor strategice ale țării gazdă, care au ca scop accesul
la capabilitățile de cercetare -dezvoltare sau creșterea competitivității (MIGA/World Bank,
2001, p.74). Astfel, o serie de activități de cercetare -dezvoltare sau alte activități cu valoare
adăugată mare sunt relocate către filialele din străinătate. Acest tip de investiții străine
directe este caract eristic, în general, firmelor originare în țările în curs de dezvoltare care,
în comparație cu ST, nu posedă avantaje de competitivitate legate de exploatarea unor
active tangibile și intangibile (UNCTAD, 2006, p.142). Drept urmare, aceste firme își
intern aționalizează producția și își exploatează avantajele lor competitive limitate pentru a
obține active create strategic (tehnologii, mărci, rețele de distribuție, facilități de cercetare –
dezvoltare și competente manageriale).

13
Strategia utilizată de aceste firme, denumită strategie de „sporire a activelor”, nu
exclude neapărat strategia de „exploatare a activelor” (aplicată de ST care dispun de
avantaje de competitivitate). Ca exemplu, o societate transnațională care cumpără o firmă
pentru a câști ga acces pe piață va utiliza, ulterior, o combinație de active, respectiv activele
existente înainte de încheierea tranzacției și activele obținute după efectuarea acesteia.
Această nouă strategie a firmelor străine se datorează, în cea mai mare parte, imp actului pe
care globalizarea l -a avut asupra competitivității și dezvoltării tehnologice. Cu alte cuvinte,
într-o economie mondială caracterizată de un nivel înalt al competitivității și o dezvoltare
tehnologică rapidă orice avantaj propriu deținut se poat e eroda foarte rapid, ceea ce impune
necesitatea obținerii de avantaje noi. Așadar, în funcție de motivele pentru care agenții
economici realizează investiții în străinătate, motive caracterizate de o mare diversitate, se
disting trei tipuri de ISD: de val orificare a piețelor, de valorificare a resurselor țării gazdă,
inclusiv a activelor strategice, și de eficiență.
În opinia noastră, această distincție este fundamentată mai degrabă pe identificarea
unor motivații primare, respectiv imperative strategice ale societăților transnaționale,
funcție de care ST urmăresc anumite atribute es ențiale ale țării gazdă (tab.1.4 .).

Tabelul 1.4 . Tipologia investițiilor străine directe – sinteză
Tipuri de ISD Motivații primare Atribute esențiale ale țării gazdă
ISD de
valorificare a
piețelor -stabilirea unei poziții
puternice pe piața națională;
-câștigarea accesului la o
nouă piață regională. -potențialul piețelor naționale (mărime și
evoluție);
-integrarea economică regională
(internaționalizarea).
ISD de
valorificare a
resurselor -accesul la resurse naturale;
-accesul la resursele umane. -dotarea cu resurse naturale;
-nivelul înalt de pregătire/calificare al forței de
muncă locale.
ISD de
valorificare a
activelor
strategice -accesul la cunoștințe le
științifice locale;
-accesul la capabilitățile de
cercetare -dezvoltare. -disponibilitatea cunoștințelor științifice;
-nivelul ridicat de dezvoltare al activităților de
cercetare, inovare.
ISD de eficiență -accesul la factorii de
producție care au un cost real
scăzut (competitivita -te prin
cost) -disponibilitatea factorilor de producție (materii
prime, forță de muncă, transport, comunicații
etc.) la costuri reduse

În concluzie, decizia de a investi într -o anumită țară se bazează pe analiz a
amănunțită a unei multitudini de factori, de natură economică, socială și politică, ponderea
fiecăruia depinzând de motivația investitorului străin, motivație care, în contextul actual, al
economiei de piață globale, în care orice avantaj propriu se poat e eroda foarte rapid, capătă
o semnificație deosebită.