Capitolul 12 Dițu [624827]

1
CAPITOLUL 1. SISTEMUL BANCAR ROM ÂNESC

1.1. SISTEMUL BANCAR ÎN ROMÂNIA

Sistemul bancar românesc și -a menținut stabilitatea structurală pe parcursul anului
2016, nivelul indicatorilor de solvabilitate și lichiditate fiind la un nivel adecvat,
indicatorul de lichiditate imediată fiind de 40%. Indicatorul de solvabilitate la nivelul
sistemului bancar era de 19,83%, la finele lunii iunie 2017. (www.bnr.ro )
Menținerea indicatorului de s olvabilitate peste dublul pragului minim stabilit
conform cadrului de reglementare european, de 8%, s -a făcut în principal prin raport de
capital suplimentar din partea acționarilor.
În perioada crizei economico -financiare, România nu a fost ne voită să sprijine din
bani publici sectorul bancar, iar acționarii băncilor au contribuit cu capital suplimentar. În
perioada 2008 -2016, capitalul social a fost majorat de către bănci cu 3,5 miliarde euro.
Anul 2016 a fost, pentru piața bancară , primul an de revenire la o profitabilitate
operațională reală, pe care nu o mai avusese de câțiva ani, pe fondul reducerii costului
riscului. ROA a ajuns la 1,10% și ROE la 10,42%.
Sectorul bancar a performat corespunzător pe parcursul anului trecut, în condițiile
în care s -a continuat procesul de optimizare a calității portofoliului de active. Rata
creditelor neperformante s -a redus de 2,3 ori față de maximul înregistrat în 2014.
Rata creditelor neperformante potrivit definiției A BE s -a redus la 9,46%, la finele
lunii decembrie 2016 și la 8,32% în iunie 2017.
Pentru anul 2017 este foarte posibil să asistăm în continuare la o reducere a ratei
creditelor neperformante, către zona de mijloc a intervalului, atât prin acțiu ni ale sistemului
bancar de curățare a bilanțurilor, cât și prin revigorarea pieței secundare de vânzare a
garanțiilor materiale afl ate în diverse faze de executare.
La aproape un deceniu de la debutul crizei financiare mondiale, cerințele de capital
au crescut, au fost introduse noi reguli privind lichiditatea cu impact asupra maturității
structurii de active, iar evaluarea riscului de credit este mult mai strânsă.
Instituțiile de credit au o contribuție substanțială la creșterea e conomică și la
reducerea excluziunii sociale și financiare. Trebuie să creștem intermedierea financiară, de
la cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană (29 %) către o zonă mai apropiată țărilor cu
care ne comparăm, sau măcar la nivelul înregistrat în 2008 acela de 40% credit
neguvernamental ca și procent din PIB. Chiar dacă economisirea internă a crescut cu 60%

2
în perioada 2008 -2016, până la 61 mld. euro, transferul capitalului nu s -a mai produs la
intensitatea de dinainte de criză. Ponderea activelor tota le ale sectorului bancar din PIB s -a
redus în ultimii 5 ani cu 14,1 pp, la 54,8 % la finele anului 2016.
Am asistat practic la o retragere ordonată determinată în principal de absența
oportunităților de plasament sau de condiții mai puțin favor abile de rentabilitate a
capitalului. Astfel, putem spune că România a trecut peste pericolul retragerilor
dezordonate care au afectat finanțarea băncilor în anii de criză, dar tendința de reducere a
expunerii este în continuare prezentă.
În aceste condiții, este de datoria băncilor să își asigure finanțarea din surse locale,
iar faptul că sistemul bancar din România a revenit pe profit, ba chiar mai mult
profitabilitate operațională, este un indicator foarte bun legat de aceste riscuri.
Situa ția poate fiparțial explicată de inițiativele legislative cu aplicare retroactivă care au
avut tendința de a afecta stabilitatea sectorului financiar și au infl uențat previzibilitatea și
percepția investitorilor.

Sursă – www.bnr.ro

Sursă – www.bancherul.ro
050100150200250300350
România Polonia Ungaria Bulgaria Cehia Croația UE-28 Zona
Euro51.85 91.03 94.98 99.85 126.87 129.65 267 301 Ponderea activelor sistemului bancar în PIB (T3/2016)

3
Anul 2016 a generat o complexitate de abordări în planul imaginii Asociației
Române a Băncilor (ARB) și a comunității bancare în integralitate.
Pe de o parte, 2016 a fost un an al unei comunicări antagoniste, A RB și băncile
fiind puse în situația să explice mai mult date fiind legile promovate în perioada
preelectorală, iar pe de altă parte din 2011 până în 2016 nivelul de încredere ridicată pe
care îl are clientul în sistemul bancar a crescut de la 33% la 40%, potrivit studiului GFK
realizat pentru ARB.
Perspectivele pentru anul 2017 sunt poate mai mult ca niciodată legate de încredere,
ca atribut principal al pieței financiare, încrederea î n sănătatea sistemului bancar la nivel
european, încrederea investitorilor în evoluția statelor emergente în contextul
incertitudinilor de creștere la nivel mondial, și, poate, aici, cred că vom asista la revizuirea
cadrului macroprudențial, reconstruindu -se în final încrederea de care este nevoie între
clienți și bănci.
ARB are misiunea de a contribui la reconstrucția climatului de încredere dintre
sectorul bancar și consumatori, inclusiv prin programe de educație financiară.
Băncile adoptă noi modele de business și strategii in conformitate cu noile cerințe
de reglementare europene și în funcție de competiția în creștere. Trebuie să facem cât mai
mulți pași ca să contribuim la creditarea economiei, să participăm cât mai mult l a formarea
PIB și la creșterea incluziunii financiare.
Sistemul bancar poate să -și demonstreze încă o dată capacitatea și disponibilitatea
de a participa la creșterea economică.

Sursă – www.finzoom.ro
Aproximativ 91% din activele sistemului bancar (aprox. 87 miliarde euro) sunt
deținute de instituții cu capital străin, potrivit datelor BNR la luna iunie 2017.

4
Sistemul bancar este marcat de o perioadă în care fuziunile și achiziți ile vor
conduce la o mai mare concentrare, numărul instituțiilor de credit în sistemul bancar
românesc fiind în prezent de 36 în prezent, față de 43 de bănci înainte de criză.
Structura sectorului bancar românesc la finele anului 2016 includea 37 de bănci din
care două bănci cu capital integral sau majoritar de stat, trei instituții de credit cu capital
majoritar privat autohton, 24 de bănci cu capital majoritar străin și 8 sucursale ale unor
bănci străine.
Grupa băncilor cu active d e peste 5% în volumul total al activelor sistemului
deținea o pondere de 73,3% la finele anului 2016, în creștere cu 2 puncte procentuale
comparativ cu decembrie 2014, în timp ce grupa băncilor de mărime mijlocie (cu active
cuprinse între 1% și 5%) deținea 20,4% (în scădere cu 2 puncte procentuale față de
decembrie 2014), iar cea a băncilor cu active sub 1% avea o pondere de 6,3%, potrivit
Raportului Băncii Naționale a României. Datele BNR arată că volumul capitalului social al
sectorului bancar românesc er a la 31 decembrie 2016 de 25,75 miliarde lei.
Rețeaua bancară totaliza aproximativ 4.841 de unități, în timp ce numărul de
angajați era de cca 55.400 la nivelul lunii decembrie 2016. Credem însă că reducerea
amprentei sucursalelor va continua , poate nu din aceleași considerente de reducere de
costuri, ci din considerente de creștere a importanței unui canal de distribuție prin
comparație cu celălalt. Aici vorbim despre digitalizare, a doua tendință pe care o vom
vedea în continuare și care vine ca urmare a răspunsului băncilor la o nevoie a clienților ,
aceea de a dedica un volum de timp cât mai redus în gestionarea relației cu banca.

1.2. EVOLUȚIA SISTEMULUI BANCAR ÎN ROMÂNIA

Legislația bancară adoptată inițial în 1991 a stimulat rolul băncilor comerciale în
economie, rol strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relația economii –
investiții, relație hotărâtoare în creșterea economică.
Având în vedere rolul și importantă pe care le au băncile la bună funcțion are a
agenților economici și a economiei în ansamblu, s -a impus că în perioadă anilor ce au
urmat definirii noilor reglementări a sistemului bancar românesc și până în prezent să se
creeze un sistem modern, capabil să ofere o gamă largă de produse și servi cii bancare de un
nivel calitativ superior care să satisfacă exigențele atât ale tuturor categoriilor de agenți
economici (clienți) din economia de piață, cât și a persoanelor fizice (deponenți, beneficiari
de credite sau alte produse/servicii bancare).

5
Astfel, au avut loc o serie de schimbări importante în activitat ea bancară în
perioadă 1991 -2016 :
Per ɻioadă 1991 – ɻ1996. Prin l ɻegea nr. 33/1991 c ɻe reglementează activit ɻatea băncilor
co ɻmerciale, legea nr. 34/9 ɻ1 ce reglemente ɻază statutul B ɻăncii Națion ɻle a României că ɻ bancă
c ɻentrală, cât și prin hotărâr ɻi de guvern, s -a a ɻjuns la următoa ɻrea organizare ɻ a sistemulu ɻi
bancar:
– B ɻNR a fost reorganiz ɻɻată și își realizează ɻ astfel sarcinile s ɻale firești d ɻe Bancă ɻCentrală
cu ur ɻmătoarele funcții: emisi ɻune monetară, ɻ asigurarea stabil ɻității monetare,
administ ɻrarea re ɻzervelor valutare ale ță ɻrii, urmărirea exe ɻcutării balanței de p ɻlăți
externe, sup ɻravegherea activităț ɻilor banc ɻare.
– pentru acti ɻvitățile comercial ɻe ale Băncii ɻNaționale a Româ ɻniei a fost cre ɻață Bancă
Co ɻmercială Română S.A. ɻPentru menținer ɻea circulației ɻbănești la ɻnivel corespun ɻzător,
Bancă Națion ɻală a României ɻasigur de ɻasemenea legăt ɻură dintre dim ɻensiunile
creditulu ɻi și volumul masei ɻmonetare în ɻcirculație;
– băn ɻcile (Bancă R ɻomână de Comerț ɻ Exterior , Banc ɻă Agricolă, Bancă d ɻe Investiții) pe
ɻbaza Hotărâ ɻrii Guvern ɻului au fost tran ɻsformate în bănci c ɻomerciale, cu capita ɻl de stat și
autohto ɻn privat, ap ɻrobându -li-se și noi sta ɻtute de organiza ɻre și funcți ɻonare.
Perioa ɻdă 1996 – ɻ2000. Pr ɻin emiterea unui n ɻou pachet de legi, resp ɻectiv legea nr.
83/ ɻ1997 (privatiza ɻrea băncilor) ɻlegea ɻnr. 58/1998 (l ɻegea funcțio ɻnării băncilor comer ɻciale),
Lege ɻa nr. 83/1998 (lichidarea și reorganizarea băncilo ɻr) s-a continu ɻat refor ɻma siste ɻmului
bancar, cu următoa ɻrele consecințe p ɻozitive:
– au ɻfost înființate bănci c ɻu capital privat ɻauto ɻhton și străin prec ɻum și sucursa ɻle ale unor
bănci s ɻtrăine. B ăncile co ɻnstituite av ɻeau oblig ɻația de a desc ɻhide conturi de cor ɻespondent
la Bancă Națio ɻnală și crearea de re ɻzerve minime po ɻtrivit reglement ɻărilor date de Bancă
Națio ɻnală a României și ɻ alte conturi pr ɻecum și să se r ɻefinanteze de la ace ɻastă, în
condiț ɻiile stabilit ɻe;
– Ba ɻnca Națională a ɻRomâniei a st ɻɻabilit prin reg ɻulamentele sale, at ɻât nivelul ɻ minim
de li ɻchiditate, mod ɻul de calcul al gradu ɻlui de lichidit ɻate al unei bănci co ɻmerciale,
sistemul ɻde provizion ɻare;
– BNR ɻ a stabilit no ɻrmele de credit ɻare ale persoan ɻelor fizice la începu ɻtul anului 2000 ɻceea
cea ɻ permis o ɻ dezvoltare acc ɻelerată a credit ɻării perso ɻanelor fizice, ac ɻtivitate aproape
inexistent ɻă până în an ɻul 2000.

6
Perioadă 2000 -2006. Pri ɻn legea nr.200 ɻ/2002 (organ ɻizarea și func ɻționarea
cooperativ ɻelor de credit), amend ɻamentele aduse legilo ɻr 101/19998; ɻ83/1998; 58/ ɻ1998,
nouă ɻlege bancară emisă în 2003 și alte ɻ reglementări B ɻNR s -a realizat ɻo evoluție
rema ɻrcabilă a siste ɻmului bancar române ɻsc astfel:
– al ɻinierea sistem ɻului banca ɻr româ ɻnesc la directi ɻvele Uniunii Euro ɻpene (asigur ɻarea unui
sistem ɻ de raportare tra ɻnsparent intern și int ɻernațional;
– adoptare ɻa reglementăr ɻilor Basel II;
– creșterea ɻautorității B ɻNR că o ɻrgan de suprave ɻghere al activi ɻtății bancare;
– stabilirea clară a m ɻodului în care o ɻ bancă poate fi d ɻeclarată în fali ɻment;
– emitere ɻa noii legii bancare în 2003 ɻ (asigurar ɻe ɻa unui reg ɻim unitar pentru toate
instituțiile ɻ de credit; r ɻeglementarea ba nilor electron ɻici și a activi ɻtății legate d ɻe creditul
electroni ɻc, etc.);
– reglemen ɻtarea transfe ɻrurilor de fonduri în af ɻară țării și ɻ invers;
– consfi ɻnțirea independ ɻenței BNR că in ɻstituție de reglement ɻare în domeniu ɻl bancar;
– stabi ɻlirea obiecti vului p ɻrincipal al BN ɻR: stabilita ɻtea prețurilor;
– sta ɻbilirea sistemului de cr ɻedit overdraft ɻ pentru băncile ɻcomerciale;
– realizar ɻea raportărilor co ɻntabile și în sist ɻemul IAS;
– creșterea ceri ɻnțelor privin ɻd indicatorul de ade ɻcvare a capitalului de la ɻ 8 la 12 procente
din activele ɻponderate cu ri ɻscul;
– revizu ɻirea sistemului ɻde provizionare și ɻclasificare a credit ɻului în funcție de
perfo ɻrmanță financiară, ser ɻviciul datoriei și in ɻițierea de proced ɻɻuri ju ɻdiciare;
– stabi ɻlirea unui cap ɻital social mini ɻm de 32 milio ɻane RON;
– înființarea Bi ɻroului de ɻCredit pentr ɻu ɻmonitorizarea riscului ɻși rambursării cre ɻditelor
persoane ɻlor fizice ɻ. ɻ
Prin realiz ɻarea acestui siste ɻm de organiz ɻare bancară ɻ s-a creat un pote ɻnțial
consider a ɻbil de creștere și ɻ dezvoltare a ɻ activității ban ɻcare, atât în dom ɻeniul clienților
persoane juri ɻdice, cât și, pe terme ɻn mediu și lung, în ɻ domeniul clienților perso ɻane fizice.
Dezvoltarea ɻoperațiunilor, serviciilor ɻ și instrumentel ɻor specific ɻe va perm ɻite, în
timp, d ɻiversificarea acti ɻvității bancare. ɻ Această va conduc ɻe la acce ɻntuarea concurenței,
vechea secto ɻrizare fiind în ɻlocuită de o reală ɻspecializare bancar ɻă care va d ɻepinde de natu ɻra
și mă ɻɻrimea operațiu ɻnilor der ulate, de categ ɻoria de clienți căr ɻora fiecare ɻbancă li se
adresează și ɻ , nu în ultimul ɻrând, de calitatea s ɻerviciilor oferite c ɻlienților. Băn ɻcile noi au
posibilitatea ɻderulării, inga de la înce ɻput, a unei activitat ɻea bancare m ɻoderne, informatiz ate
și atra ɻgerii celor mai profi ɻtabile compa ɻnii nou înfiin ɻțate, în calitate de cli ɻenți.

7
Perio ɻada 2007 -2016 . În 20 ɻ07 are loc i ntrarea B ɻNR în Sistem ɻul European al
Bă ɻncilor Centrale; p ɻarticiparea Guvernatorului B ɻNR în Consiliul ɻ General al B ɻCE și a
repre ɻzentanților BNR în Comitetele și Gr ɻupurile de lucru a ɻle BCE.
2008 ɻ – crearea ROBID/R ɻOBOR, care înlocuie ɻște BUBID/ ɻBUBOR și creează
premisele emit ɻerii un ɻor indecși releva ɻnți ai pieței mone ɻtare determi ɻnați pe baze
competiti ɻve.
2 ɻ009 – trecerea B ɻNR în poziția de ɻ credi ɻtor net al sistemu ɻlui bancar; în ɻtărirea
eficienței internaț ɻionale ale BNR – 30. ɻ8 miliarde euro.
Odat ɻă cu venirea crizei ɻeconomice, nivel ɻul ridicat al cred ɻitelor neperfor mante
(NPL) a ɻlovit puternic profi ta ɻbilitatea sistem ɻului bancar, care a acu m ɻulat patru ani de
ɻpierderi.
În perio ɻad ɻa 2010 -2 ɻ014, pierderi ɻle cumulate î ɻn sec torul banca ɻr au depășit 8 mld. lei.
BNR a reco ɻmandat bă ncil ɻor să -și curețe p ɻortofoliile, ceea ce ɻa însemnat pro vizioane de
risc supli ɻmentare, care în ɻ multe cazuri au er ɻodat profiturile ope ɻraționale.

1.3. ORGANIZAREA SISTEMELOR BANCARE – TIPURI DE BĂNCI ȘI
CATEGORII DE CLIENTELĂ

Cea mai simplă definiție pentru activitatea unei bănci comerciale o găsim în
literatura de specialitate din Anglia, respectiv: „O bancă comercială este o instituție
financiară care constituie depozite pentru persoane fizice sau juridice și utilizează aceșt i
bani, în principal, în acordarea de credite persoanelor fizice sau juridice.”
(www.wordreference.com )
De asemenea, un alt dicționar englezesc definește o i nstituție bancară că o
„instituț ie fina nciară care realizează tranzacții cu bani și substitute ale banilor și furnizează
diferite tipuri de servicii financiare. Băncile acceptă depozite și acordă credite profitul
provenind din diferență între dobândă încasata pentru creditele acordate și dobând ă plătită
pentru depozitele constituite.” (www.brittanica.com )
Totodată sistemul bancar dintr -o anumită țara poate fi definit că totalitatea
băncilor, de toate tipurile, organizate în cadrul de regleme ntare și supraveghere a unei
bănci centrale.
Astfel, având în vedere definițiile de mai sus, vom descrie pe scurt tipurile
principale de bănci care funcționează la nivel mondial și în România precum și principalele
tipuri de clientelă ale ace stora în scopul formării unei imagini comparative, de ansamblu,

8
între caracteristicile sistemului bancar din România și caracteristicile sistemelor bancare
internaționale.
Tipuri de bănci la nivel internațional . Cunoscând diversitatea de bănci , care
operează într -un sis tem bancar modern și performant , este interesant de cunoscut care sunt
criterii le conform cărora acestea sunt clasificate și tipurile în care sunt împărțite. Trebuie
evidențiat faptul că fiecare criteriu de clasificare reflectă o anumită specializare. (Caracotă,
2012)
Cu toate că, aparent modul de clasificare și criteriile par a fi aceleași în sisitemel e
bancare din diferite țări, apa r unele nuanțe în modul de abordare a acestei probleme și,
deci, particularități în definirea unui anumit tip de bancă.
În literatură de specialitate sinpractica bancară internațională se întâlnesc, în principal,
următoarele tipuri de bănci (Păunescu, 20 09):
1) Banca centrală – instituție bancară aflată în fruntea aparatului bancar, cu rol de
supraveghere și organizare a relațiilor monetar -financiare ale unui stat, atât pe plan
intern cât și în relațiile cu alte sisteme monetare;
2) Băncile comerciale – denum ire generică dată celorlalte bănci (altele decât bancă
centrală). În principiu, băncile comerciale își desfășoară activitatea atât pe plan intern
cât și internațional. Activitatea lor este diversă și se axează, în principal, pe:

Băncile comerciale sunt foarte diversificate, ele putând fi diferențiate după tipul
operațiunilor sau sferă teritorială de cuprindere. De aceea, adesea denumirea de bancă
comercială este asociată unui termen care îi definește specificul. Astfel sunt bănci
universa le și bănci specializate.
atragerea depozitelor și acordarea de credite,
acceptarea de depuneri de la alte bănci sau
firme,
operațiuni valutare pentru persoane fizice și
juridice,
plasamentul fondurilor și schimburilor comerciale.

9
a) Bănci universale – sunt de numite acele bănci comerciale care efectuează toate
operațiunile bancare și care nu își limitează activitatea la anumit e sectoare (în România,
societățile bancare sunt, prin lege, bă nci universale).
b) Bănci specializate – este denumirea generică pentru a des emna băncile comerciale sau
instituț iile de tip bancar, care, de regulă, alături de operațiuni bancare de bază, dezvoltă
preponderent operaț iuni bancare de un anumit tip sau un anumit domeniu. Acestea se
împart astfel:

Termenul de bancă internațională este utilizat și pentru instituții financiar -bancare
interguvernamentale al căror capital provine din două sau mai multe țări și a căror
activitate specifică desfășurându -se la nive l internațional sau mondial depășește granițele
unei țări (de exemplu Bancă Reglementărilor Internaționale, Bancă Europeană pentru
Reconstrucție și Dezvoltare, Bancă Mondială etc).
– băncile de depozit – realizează cea mai mare parte a activităților pe pla n intern prin
atragerea de depozite și acordarea de credite financiare și persoanelor private. În
Franța, băncile comerciale se numesc bănci de depozit. În SUA și Gemania aceste
bănci se ocupă și de emisiunea și plasarea hârtiilor de valoare și acordarea d e credite
având drept gaj hârtiile de valoare. • acordă credite și alte facilități financiare și de plată
unităților agricole pentru cumpărarea de terenuri și utilaje
agricole, îngrășăminte etc.
banc ă agricolă
•acordă credite, pe termen mediu și lung, întreprinderilor
industriale de regulă pentru investiți, procur ându-și
fondurile pe bază unor forme de economisire pe durate
mai îndelungate decât cele obișnuite
bancă de investiții
•acordă împrumuturi pe termen lung cu o ipoteca asupra
imobilelor deținute de debitori
bancă ipotecară
•creditează, pe diferite termene, producătorii/exportatorii
autohtoni pentru a -i sprijini în activitatea de promovare a
produselor țării respective pe piețele externe;
•efectuează operațiuni de casă în favoarea importatorilor
și exportatorilor etc.
bancă de export –
import

10
– băncile de accept sau casele de accept sunt instituții bancare care susțin, prin semnătura
lor, titluri de credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni asupra
importatorilor străini iar tit lul de credit astfel acceptat devine negociabil;
– casele de emisiune sunt instituții bancare care asigură plasarea pe piață a unor emisiuni
de hârtii de valoare (acțiuni, obligațiuni, etc.). În Anglia, aces te instituții sunt
considerate merchant banks , în timp c e în SUA sunt calificate drept bănci de investiții
(investment banks). (Berea, 2011)
Fiecare sistem bancar național are particularitățile lui, în ceea ce privește denumirea
băncilor, tipurile activităților cuprinse sub această denumire.
Categoriile de clientelă în Româ nia sunt similare cu categoriile de clientelă ale
băncilor internaționale cu specificația că unele segmente de clientelă nu sunt suficient
definite și diferențiate, băncile nefiind încă în măsură să ofere produse și servicii
difere nțiate pentru aceste segmente (e x: clienți private banking, microîntreprinderi, clienți
corporații internaționale). (Ristea, 2012)
Majoritatea băncilor din România își împart clientelă în concordanță cu strategia
băncii care s tabilește segmentele de clientelă prioritare în care bancă acționează. Astfel pot
fi identificate următoarele categorii principale de clientelă și segmentele aferente fiecărei
categorii:
A. Clienți persoane juridice
a) Clienți persoane juridice corporate (agen ți economici de stat sau privați de mărime
medie sau mare care pot fi organizați sub diverse forme);
b) Clienți IMM ( clienții sunt selectați în funcție de legislație care stabilește două criterii
de selecție : nr. salariați mai mic sau egal cu 250 și cifră de afaceri anuală mai mică sau
egală cu echivalentul a 8 milioane EURO)
c) Microîntreprinderi – criteriul stabilit de lege este de maxim 9 salariați per agent
economic
B. Clienți persoane fizice
Fiecare bancă își segmentează categoriile principale de clientelă în funcție de
strategie, formă de organizare, gradul de evoluție a managementului clientelei, însă în
literatură de specialitate distingem:
a) Persoane fizice autorizate (cabinete medicale, case de avocatură, notariate, e.t.c.)
b) Clienți private banking (clienți persoane fizice cu depozite semnificative)
c) Clienți persoane fizice

11
1.4. ROLUL ȘI NECESITATEA EXISTENȚEI INSTITUȚIILOR BANCARE

Sistemul financiar, din care fac parte societățile bancare, conține două elemente
componente, respectiv piața financiară și intermediarii financia ri. În cadrul pieței
financiare are loc confruntarea directă a cererilor și ofertelor de capitalur i, emise și
subscrise direct de agenții economici sau prin int ermediul organismelor de plas ament.
(Basno&Dardac, 2002)
Intermediarii financiari asigură legătura între agenții cu disponibilitate de finanțare
și cei cu nevoi de lichidități. Intermedierea financiară este realizată în principal de către
bănci care, prin aco rdarea de credite acestea, facilitează constituirea de noi depozite
furnizo are de credite. De asemenea, un rol semnificativ în intermedierea financiară îl dețin
și instituțiil e financiare nebancare, care au conturi deschise la alte bănci, și care acordă
împrumuturi, creditând contul de la bancă al subiectului economic. (Caracotă, 2012)
Pe plan instituțional, sistemul financiar este format din cin ci blocuri principale, și
anume patru blocuri funcțional -operaționale (bănci și instit uții asimi late, Trezoreria
publica, piața financiară, instituții financiare nebancare) și un bloc central de supraveghere
și reglementare (Banca Centrală și alte instituții de reglementare).
Cele patru blocuri nu pot comunica relațional decât prin intermediul Băncii
Centrale, prin conturile deschi se la aceasta. În cadrul sistemului financiar, Banca Centrală
desfășoară o activitate de c reditare a băncilor, orice flux tranzitând sau implicând
operațiunile acesteia. (Manolescu, Rotaru & Picu, 2010 )
Rolul pe care îl dețin băncile în cadrul sistemului financiar este acela de impuls,
fluxurile financiare fiind generate prin operațiuni bancare, iar fondurile astfel produse sunt
captate astfel în cadrul conturilor bancare de resurse.
În calitatea lor de intermediari financiari, în cadrul sistemului financiar se disting
mai multe categorii de bănci, în funcție de anumite criterii. Astfel, după rol ul și funcțiile pe
care băncile le îndeplinesc în cadrul sistemului financiar, se delimitează urm ătoarele
categorii de societăți bancare: Banca Centrală, băncile comerciale, băncile universale,
băncile de afaceri, băncile de depozit, bănci ipotecare, bănci trusty, bănci specializate,
bănci corespondent și bănci offshore. (Matiș, 2010 )
Banca Centrală are rolul de a stabili și coordona politica monetară și de credit a
țării, îndeplinind funcțiile de credit, de emisiune de monedă, de pro movare a politicii
monetare, de administrare a rezervelor valutare, de monitorizare a curs urilor valutare, de

12
reglementare și supraveghere a sistemului bancar, de creditare a băncilor și a altor instituții
financiare și de finanțare a nevoilor statului.
Băncile comerciale reprezintă acele societăți bancare speciali zate în primirea de
depozite la vedere, acordarea de credite pe termen scurt, mediu sau lung ș i în derularea
operațiunilor de încasări și plăți. Băncile universale derulează toate tipurile de operațiuni
bancare, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu sau lung. În cadru l băncilor universale
sunt integrate atât activitățile desfășurate de băncile comerciale, cât și cele desfășurate de
băncile de afaceri. (Neguriță & Nițu, 2010)
Băncile de afaceri (băncile de investiții) au ca activitate princ ipală investirea
depunerilor pe termen lung, participând la constituirea întreprinderilor, prin servicii
financiare specializate.
În funcție de forma de proprietate, băncile se clasifică în bănci private, băn ci
publice și bănci mixte. Băncile publice sunt acele societăți bancare al căro r capital aparține,
în general, unui grup de persoane fizice și juridice. Capitalul băncilor pu blice este deținut,
sub diverse forme, de către stat, însă băncile dispun de autonomie și de personalitate
juridică. Băncile mixte, repr ezintă societăți bancare pe acțiuni, în cadrul căror a statul
reprezintă unul dintre acționari. (Trenca & Silivestru, 2011)
De asemenea, după criteriul apartenenței naționale, băncil e se împart în bănci
autohtone, bănci internaționale și bănci m ultinaționale. Băncile autoht one reprezintă acele
bănci din cadrul sistemului bancar național, care funcționează sub suprav egherea Băncii
Centrale și care aparțin unor persoane fizice sau juridice rezidente. Băncile intern aționale
sunt constituite prin subscrierea capitalului de către Băncile Centrale din țările membre.
Băncile multinaționale (mixte) existente în cadrul sistemului bancar sunt formate prin
aportul de capital al unor parteneri din țări diferite.

13
CAPITOLUL 2. NOȚIUNI SEMNIFICATIVE PRIVIND
INSTITUȚIILE BANCARE

2.1. CONCEPTUL DE CREDIT BANCAR
Creditul este schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare
viitoare. Pentru o definiție mai completă este necesară cunoașterea elementelor constitutive
ale cred itului care îl delimitează de alte categorii de operațiuni. (Trenca & Silivestru, 2011)
Un prim element îl reprezintă schimbul în timp, adică separarea printr -un interval
de timp a momentului cedării unui bun de cel al restituirii acestuia sau a unui e chivalent.
Pentru că o astfel de operațiune să reprezinte un credit, într-unul din momentele
sale trebuie să intervină și banii. În plus, pentru timpul cât trece între primirea bunului de o
anumită valoare sau a unei sume de bani și restitui rea sub formă unei sume de bani sau a
unui bun, se plătește de către beneficiarul operațiunii o dobândă. Deci schimbul seaparat de
timp, folosirea banilor, plată unei dobânzi sunt elemente constitutive ale oricărei operațiuni
de credit clasic.
„Este vorba de o operațiune de credit sau ne găsim în față unui fapt economic,
numit credit, ori de câte ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuată într -un
moment dat , din partea unui subiect economic, în folosință unui alt subiect economic, cu
obligația pentru acesta din urmă de a restitui mai târziu, la un termen fixat sumă primită,
plus o sumă de bani care se cheamă interes sau dobândă.” (Slăvescu, 1932)
Etimologic, creditul își are originea în cuvântul latin creditum -credere , care
înseamnă a crede, a se încrede sau a avea încredere. Această origine a noțiunii de credit
scoate în evidența un element psihologic absoult indispensabil exist enței unei operațiuni de
credit : încrederea.
În orice operațiune de credit , intervin doi sub iecți: cel ce acordă creditu l, numit
frecvent creditor, și cel care primește creditul, numit debitor.
Alți termeni folosiți într -o operațiune de credit sunt (Matiș, 2010) :
– scadență: momentul sau momentele fixate pentru restituirea sau rambursarea
creditului;
– ratele scadente: sumele parțiale care se rambursează eșalonat, la anumite termene,
conform înțelegerii dintre creditor și debitor;
– perioadă de grație : perioadă între momentul angajării creditului și momentul începerii
rambursării sale, întâlnită mai des la creditele pe termen lung;

14
– dobândă: sumă de bani plătită de către debitor creditorului său , pentru împrumutul
acordat pe un timp determinat.

2.2. NECESITATEA EXISTENȚEI CRE DITELOR BANCARE

Economia de piață presupune în mod necesar existența unui sistem bancar care să
asigure mobilizarea tuturor disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor
temporară în desfășurarea de activități economice eficiente.
Prin activitatea desfășurată de bănci, de colectare de resurse financiare concomitent
cu plasarea acestora spre unitățile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea
îndeplinesc un rol important de intermediere bancară. În aces t sens, creditul devine
instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându -se
acțiunea anumitor fenomene, în funcție de obiectivele urmărite a se realiza.
Creditul este indispensabil economiei, de aceea modu l de acordare a acestuia are o
importanță majoră, aici intervenind funcția băncii de analist financiar pentru a orienta
resursele spre cele mai eficiente plasamente.
Evoluția ultimilor ani au condus la modificări structurale atât pe partea ce rerii de
credite, cât și pe partea ofertei. Procesul de restructurare a economiei împreună cu
modificarea comportamentului populației acționează pe partea creșteri cererii de creditare
atât în scopul consumului cât și pentru investiții.
Restru cturarea și privatizarea sectorului bancar, precum și creșterea competiției în
contextul alinierii la practicile europene acționează în sensul expansiunii ofertei de
creditare. De aici rezultă că procesul de creștere a creditului bancar acordat populației are
suport sustenabil atât din partea cererii, cât și a ofertei.
Creditul participă la funcționarea mecanismului economic, la desfășurarea relațiilor
de producție, îndeplinind roluri și funcții însemnate în viața economică:
– contribuie, alături de alți factori, la asigurarea stabilității prețurilor, la stimularea
dezvoltării producției și a circulației mărfurilor, a concurenței;
– permite accelerarea concentrării capitalurilor, sporind acțiunea productivă a acestora, și
totodată, mijlocește redistr ibuirea lor între diferite ramuri, subramuri și domenii de
activitate;
– contribuie la finanțarea deficitelor bugetare, la promovarea relațiilor economice
internaționale prin diferitele sale forme, mai ales în comerțul exterior, cu predilecție
pentru stimula rea exportului și pentru derularea normală a operațiilor de import -export.

15
2.3. TIPOLOGIA CREDITELOR
Tipurile de credite acordate de bănci sunt în continuă diversificare în concordanță
cu cerințele clienților. Vom încerca o clasificare a acestora în funcți e de diferite criterii
astfel:

Creditele pe termen scurt sunt operațiunile de împrumut de sume de bani, pe o
perioadă ce nu depășește 12 luni. Ele sunt rambursabile integral la scadență. În Franța, de
exemplu, durata creditului merge pâna la 9 luni, pentru creditele acordate agriculturii.
O formă particulară a creditului pe termen scurt este și creditul în descoperit de cont
(overdraft). Acest credit este disponibil numai prin conturile curente ale clientului.
Dobânda se percepe la soldul debitor rămas de plată. Această formă de creditare
este una dintre cele mai obișnuite în țările vest europene și SUA. În România acest serviciu
se acordă numai celor mai buni clienți și la o rată a dobânzii mare. Creditele în descoperit
de cont se acordă atât persoanelor juridice pentru a le ajuta să facă față situațiilor în care
banii de la debitori nu au fost încasați încă, cât și persoanelor fizice pâna la primirea
În funcție de
perioada de
acordare
Credite pe
termen scurt
Credite pe
termen mediu
Credite pe
termen lung
În funcție de
debitorul băncii
Credite acordate
persoanelor
fizice
Credite acordate
persoanelor
juridice
Credite acordate
altor bănci
Credite acordate
statului
În funcție de
calitatea lor
Credite
performante
Credite
nerambursate la
scadență
În funcție de
domeniile
împrumuturilor
specializate
Imobiliar
Energetic
Exploatărilor
miniere
Agriculturii
Activităților
comerciale
Corespondență
bancară
Proiectelor de
investiții
Leasing etc.

16
salariului. (Bistriceanu, 2014)
Creditele pe termen mediu – durata lor de rambursare este de la 1 an la 5 ani. Se
acordă pentru activitatea de import -export și investiții. Termenele și condițiile creditării
sunt cuprinse într -un contract de credit.
Creditele pe termen lung sunt acele împrumuturi a căror durată d e rambursare
depășește cinci ani. Se acordă pentru investiții pe termen lung, cu durata de folosință
îndelungată, de exemplu creditele pentru construirea de locuințe. Și aceste tipuri de credite
sunt rambursate eșalonat.
Credite acordate persoanelor fizice – acest tip de credit este mai ales un credit de
consum, care se acordă pe te rmene diferite (de la foarte scurt la lung). El presupune
existența unor garanții certe, iar nivelul dobânzii percepute este eșalonat de -a lungul
perioadei creditării. Multe bănci românești au evaluat dimensiunea pieței creditelor
acordate persoanelor fizi ce.(Bistriceanu, 2014)
Forme ale creditului acordat persoanelor fizice sunt urmă toarele:
Credit pentru construcții de locuințe, pe termen lung, cu garanții ipotecare.
Ipoteca este un contract imobiliar, ce ia naștere din convenția părților. Ipotecile
reprezintă o modalitate de împrumut prin care băncile joacă un rol important pe piața
valorilor imobiliare ipotecate. Principalele forme sunt: rambursarea, înzestrarea și pensia.
Ipote ca cu rambursare presupune să se facă o rambursare lunară, care să reducă
capitalul împrumutat și dobânda aferentă acestuia. Ca o modalitate nouă se oferă acum pe
piața ipotecii cu rambursare un început scăzut, ceea ce presupune plăți scăzute în prima
parte (de început) a ipotecii. Plățile cresc progresiv, pe o perioadă de ani, până când
rambursările ajung la nivel maxim.
La o ipotecă de înzestrare, plățile sunt făcute de asemenea lunar, dar soldul
capitalului la plata din contul ipotecat nu descrește, el rămânând la același nivel în timpul
întregii vieți a ipotecii. Plățile care se fac creditorului, acoperă doar dobânda și vor fluctua
numai dacă rata dobânzii se schimbă. Î n același timp creditorul obține asupra ipoteci i o
poliță de asigurare de înzestrare. Polița expiră în același timp când ipoteca este gata să fie
răscumpărată (exigibilă), și fonduri suficiente vor fi puse la dispoziție cu ocazia
răscumpărării poliței pentru a achita împrumutul. Desigur primele de asig urare trebuie
plătite de către împrumut lunar, în completare cu pl ățile dobânzii asupra ipotecii.
La o ipotecă pe bază de pensie se fac plăți ale dobânzii, în timp ce concomitent se
efectuează contribuții la un plan de p ensii personal. Acest plan de pensii are scopul de a
asigura suficienți bani la data expirării ipotecii, pentru a achita ipoteca și a asigura pensia.

17
Ipotecile pe bază de pensii sunt valabile doar pentru angajații (întreprinzătorii)
privați sa u persoanelor fizice care nu sunt membre ale unei scheme de pensionare a unei
companii.
Credit pentru cumpărarea de case este acordat și când un client dorește să
achiziționeze o casă nouă, înainte ca vânzarea vechii proprietăți să se fi închei at. Acest tip
de împrumut presupune discutarea și punerea de acord a unor contracte ce se întocmesc
privind vânzarea și achiziționarea unor proprietăți.când toate detaliile au fost puse la punct
se cade de acord ca aceste contracte (de vânzare, de achiziți e) să fie schimbate între ele.
Deseori un depozit este plătit vânzătorului utilizând propriile resurse ale achizitorului.
Cuantumul acestui depozit este de obicei de 10% iar uneori chiar mai mic. La câtva timp
după schimbarea contractelor are loc încheie rea acestor activități. De obicei, la o lună după
schimbarea contractelor care devin obligatorii pentru părțile implicate, încheierea activității
face ca soldul bănesc al achiziției să fie plătit atăt pentru vânzare cât și pentru cumpărare.
Banca poate int erveni și ajuta în aceste activități în următoarele feluri:
– poate să acorde resurse lichide care să -i permită clientului să -și achite depozitul
(acel 10%), ceea ce reprezinta o facilitate de legatura privind depozitul;
– poate să a corde un împrumut închis de legătură, când un client dorește să finalizeze
achiziția noii proprietății înainte de încheie rea vechii proprietăți, dar după ce
contractele au fost interschimbate atât în ceea ce priveș te vânzarea cât și
achiziționarea proprietăților ;
– poate să acorde un împrumut de legătură deschis atunci când un client solicită acest
tip de avans, când acest a vede o proprietate (imobiliară ) pe care dorește să o
achiziționeze înainte de a avea un cumpărător pentru vechea lui proprietate.
Credit pentru cumpărări de automobile. În acest caz garanția o reprezintă
automobilul. În țările cu economie de piață puternică, un important concurent al băncilor
comerciale sunt companiile financiare aflate în proprietatea marilor constructori de
automobile. Pentru a stimula vânzarea unei mărci de automobile, acestea ajung să
perceapă dobânzi derizorii ș i de aceea au ajuns să acapareze o mare parte a acestei piețe.
Creditul pentru cumpărări de calculatoare personale. Aceste credite sunt garantate
de venitul lunar al clientului și al garanților lui. Astfel se asigura realizarea integrală a
prețului către furnizor, la livrarea mărfurilor și degrevează furnizorul de preocupări legate
de încasarea prețului.(Bistriceanu, 2014)

18
Cred itul pentru studii. Acest tip de credite are o pondere mica în portofoliul de
creditare. Se acordă pentru întreținerea studenților pe perioada studenției și acoperă total
sau parțial, taxele școlare. Scopul lor principal este de fidelizare a clienților.
Linii de credit pentru cărțile de credit. În funcție de bonitatea fiecărui client, banca
stabilește un anumit plafon debitor, până la care se acoperă plățile făcute prin cartea de
credit, chiar dacă nu există disponibil în cont. (Păunescu, 2009)
Împrumuturi le cu o rată de bază sunt extrem de flexibile și pot fi acordate atunci
când condițiile pentru acordarea unui împrumut personal nu pot fi realizate sau nu
corespund, cum ar fi: plățile lunare egale nu corespund cerințelor clientului d ar acesta are
garanții destule în așa fel încât să obțină împrumutul la o rată a dobânzii mai mică decât ce
se bonifică la împrumuturile personale.
Creditele prin conturile de buget reprezintă un mijloc de a face față la facturile
diverse (cu c aracter regulat ca mărime) pe baza unui venit regulat. Contul se dechide pe
baza unui formular ce se completează de client și cuprinde cheltuielile estimative ale
gospodăriei pe 12 luni. Totalul se împarte la 12 și pe baza unui ordin de plată permanent se
transferă fonduri din contul curent în contul de buget. Se fixează o limită maximă pe lună
și se emite un carnet de cecuri pentru a plăti facturile ce au fost incluse în calculațiile
privind cheltuielile din contul de buget. Speza bancară se calculează la cuantumul lunar ce
urmează să fie transferată în contul de buget. (Caracotă, 2012)
Creditele prin conturile de buget revolving presupun ca cei care utilizează un astfel
de împrumut să plătească o sumă fixă în fiecare luna în contul de buget revolving printr -un
ordin permanent. Se fixează o limită asupra contului și un ordin de transfer minim.
Împrumutul poate fi folosit pentru orice plata dorește clientul; se emit e un carnet de cecuri
asupra contului care asigură accesul la fondurile dorite.
Împrumuturile de eliberare a participațiilor permit clienților să -și utilizeze
valoarea garanției dată de casa proprietate personală pentru scopuri de împrumut.
Participația în acest sens reprezintă valoarea curentă pe piață a proprietății mai putin
datoriile curente asupra proprietății. Banii pot f i utilizați în orice scop de către client iar
practic sumele sunt transferate din contul de eliberare a participației în contul curent al
clientului. (Bistriceanu, 2014)
Împrumuturile testamentare se acordă când persoana moare, iar proprietățile
acesteia au o anumită valoare. Întrucât taxa de moștenire trebuie să fie plătită înainte ca
beneficiarul testamentului să -și primească banii (valorile) ce rezultă din proprietatea lăsată
moștenire, atunci se obișnuiește ca reprezentanții personali (execut ori testamentari) să

19
ceară un împrumut bancar pentru a plăti taxa, plată ce va permite ca valorile moștenite sa
poată fi eliberate și fondurile să poată fi puse la dispoziție pentru a plăti împrumutul.
(Matiș,2010)
Credit e acordate persoanelor juridice. Înainte ca banca să -și ia acest tip de
răspundere ea se va asigura că acel client are o reputație bună și că plățile pot fi făcute în
orice condiții, chiar și neprevăzute. Banca ia întotdeauna o contravaloare de la clienți astfel
încât suma oblig ațiunii ce poate fi solicitată de la client să acopere suma ce trebuie să o
achite. Lista serviciilor de creditare pentru societăți este foarte mare. Totuși se remarcă
faptul că societatea preferă in special servicii bancare ca: finanțarea proiectelor de
investiții, creanțe în alte valute pe termen lung, finanțarea exporturilor, a importurilor.
Termenul împrumutului poate fi scurt sau lung, rata dobânzii poate fi fixă sau
fluctuantă, creditul poate fi amortizat pe durata de viață a împrumutului sau la sfârșitul
creditării. Garanțiile pot să acopere toată valoarea împrumutului sau numai o parte a
acestuia. Creditele pot fi protejate împotriva unor calamități. (Matia ș, 2010)
În SUA larg utilizate sunt împrumuturile la termen (3 -10ani) p entru acoperirea unor
datorii sau pentru finanțarea anumitor proiecte. Evaluarea creditului pentru astfel de
împrumuturi necesită analiza poziției viitoare a societății. Practicile bancare americane cer,
o analiză regulată a situației financiare a societăț ii. În general putem vorbi de următoarele
tipuri de credite ce se acordă prin bănci agenților economici (Bistriceanu, 2014) :
Credite destinate necesarului de capital fix , cum ar fi de exemplu creditele pentru
lucrări de construcții sau de amena jare a locurilor profesionale.
Credite destinate creanțelor comerciale . Creditele creanțelor comerciale înseamnă
pentru bănci a prelua contra monedă, creanțele comerciale pe care întreprinderile
furnizoare le au asupra clienților lor. Cea mai veche tehnică cunoscută și folosită ca atare
este operațiunea de scontare.
Scontarea reprezintă cesiunea cambiei către un alt beneficiar în schimbul valorii
actuale a cambiei. Scontarea este actul prin care creditul comercial, consacrat de cambie, se
transformă în credit bancar.
Pensiunea este operațiunea prin care banca preia cambiile pe care le vinde
beneficiarul, cu condiția răscumpărării lor de către acesta la termenele convenite. Aceste
operațiuni se desfășoară, în mod frecvent, în relațiile băncilor cu firme mari și îndeosebi
între bănci.

20
Împrumutu l pe efecte comerciale în gaj se acordă în cazurile în care banca
apreciază pozitiv solvabilitatea beneficiarului de cambii, dar are rețineri cu privire la
capacitatea de plată a celorlalți semnatari.
Împrumutul de gaj de efecte publice și acți uni – importanța acestor operațiuni se
explică prin abundența titlurilor de împrumut, a bonurilor de tezaur ce constituie o parte
importantă a patrimoniului întreprinderilor și persoanelor. În cazurile în care au nevoie
temporară de bani, deținătorii, pref erând să mențină titlurile de proprietate recurg la
împrumuturi pe gaj.
Credite de trezorerie . Acestea sunt credite pe termen scurt, în general pâna la un an,
având ca scop acoperirea necesităților monetare legate de ciclul de fabricație și
comercializare. Creditele de trezorerie au mai multe forme. (Păunescu, 2009)
Avansurile în cont curent. Ele sunt menite să satisfacă necesitățile curente privind
acoperirea cheltuielilor de producție cu caracter imprevizibil și greu de localizat, în obiecte
care să reprezinte o garanție veridică. Avansurile în cont curent se acordă de către bancă
prin plata cecurilor emise de titularii de cont și în cazul în care aceștia nu au disponibilități
în cadrul unei limite convenite (overdraft).
Linia de credit presupune efectuarea creditării prin cont curent sau prin deschiderea
unui cont separat de împrumut. Permite accesul clientului debitor la sume a căror valoare
trebuie să se înscrie într -un anumit plafon maxim, aprobat d e bancă. Mărimea ac estui
plafon depinde de poziția întreprinderii pe piață, de natura activității desfășurate de aceasta
și de rezultatul analizelor efectuate de către inspectorii băncii la unitățile economice
respective.
Creditele speciale servesc pentru finanța rea subscrierii de titluri de credit și pentru
finanțarea agenți1or la bursă.
Creditele de cumpărare care au drept scop să acopere cheltuielile de fabricație și de
stocare pentru unitățile cu activitate sezonieră.
Creditele pentru s tocuri se acordă pe baza unei garanții explicite, respectiv stocul
de mărfuri din depozit. Modalitatea efectivă de creditare o reprezintă creditele de risc,
creditele de casă mobilizate și îndeosebi creditele pe documente Warant. Warantul este
documentul c are atestă existența mărfii într -un depozit general.
Creditele de prefinanțare, de acoperire a cheltuielilor pentru producție de loturi
destinate exportului sau pieții publice.
În afară de tipurile de credite amintite deja, având ca destinație persoanele juridice,
considerăm că trebuie menționate și alte alternative de finanțare menite aceleiași piețe.

21
Factoring . Este un tip de credit care, de regulă, este oferit de către companii
specializate în acordarea acestui tip de finanțare. În ultimii ani îl întâlnim și ca serviciu
bancar. Dacă o firmă are nevoie de bani imediat poate apela la o bancă pentru încasarea
mai rapidă a contravalorii unor mărfuri vândute pe credit de 30 de zile. Banca, în baza
facturilor de încasat va pl ăti firmei care solicită creditul un anumit procent din valoarea
facturilor (de regulă, în jur de 80%). Banca va urmări încasarea facturilor și apoi va încasa
datoria în nume propriu. (Neguriță, 2009)
Serviciul de factoring presupune administrarea în beneficiul clientului a activității
de facturare, contabilitate financiară și colectarea datoriilor.
În consecință va implica:

Pentru a beneficia de acest tip de serviciu o societate comercială trebuie să satisfacă
unele cerințe:
– să fie bine condusă
– să aibe o anumită cifră de afaceri stabilită de bancă
– să opereze într -o piață cu un risc scăzut
– să aibă o bună distribuție a debitelo r
– să aibă o valoare medie a facturilor limitată, deasemenea stabilită de bancă
Beneficiile activității de factoring ar fi:
a) îmbunătățirea cash-flow-ului;
b) reducerea riscului de neplată;
c) administrarea eficientă a registrului vânzărilor;
d) îmbunătățirea controlu lui creditării;
e) reducerea cheltuielilor administrative.
Principalele tipuri de factoring sunt (Trenca & Silivestru, 2011) :
un serviciu de înregistrări contabile în registrul vânzărilor
expedierea facturilor la clienți
colectarea debitelor
controlul creditării, asigurându -se că acei clienți vor plăti la timp.

22

Discountul facturilor este asigurat în special de societățile de factorizare.
Aranjamentul privește achiziționarea unei singure facturi sau a unui set în vedrea
îmbunătățirii creșterii lichidităților respectivei companii. Acesta presupune ca cele car e
execută un astfel de discount ce poate fi chiar un factor – să avanseze o sumă care să
acopere până la 75% din valoarea facturii (sau sumelor facturate).
Leasing financiar – mai este cunoscut și sub denumirea de contract de
închiriere și cumpărare în rate, și poate fi desti nat și persoanelor fizice. Leasingul este o
formă de împrumut ce oferă oportunități substanțiale pentru bănci. De regulă leasingul
furnizează băncii o rată a dobânzii superioară față de cea a creditelor convenționale. Multe
bănci au înființat filiale speci alizate pentru realizarea operațiunilor de leasing, în scopul
asigurării finanțării exporturilor de mașini, utiliaje, echipamente industriale. (Bistriceanu,
2014)
Beneficiile activității de leasing ar fi următoarele:

factoring intern fără recurs – ce include administrarea registrului
vânzărilor, asigurarea împortiva pierderilor rezultate din neplata la
termen și finanțarea factorizării;
factoring intern cu recurs — ce include administrarea registrului
vânzărilor și finanțarea factorizării;
factoring internațional – acela va fi cu recurs sau fară recurs și include
administrarea registrului vânzărilor și finanțarea factorizării pentru
comerțul internațional.
clientul poate plăti în rate, dar utilizează imediat echipamentul;
ciclul de lucru al echipamentului poate să corespundă cu perioada de
închiriere;
ratele pot fi complet separate de taxe;
există posibilitatea unor reduceri la vânzarea echipamentului la unele
tipuri de leasing;
este o masură potrivită pentru unele tipuri de utilaje (mijloace de
producție);
nu se cer garanții la finanțare.

23
Închirierea -achiziționarea industrială reprezintă o facilitate de finanțare pe termen
mediu, care poate fi adaptată la nevoile clientului. Clientul își asumă calitatea de proprietar
al echipamentului la sfârșitul perioadei acoperite de un acord de închiriere -achiziție.
Furnizorul vinde bunurile societății, bunurile sunt livrate clientului și un acord este
încheiat între client și societatea finaciară care prevede ca plățile să fie făcute în decursul
unei perioade de timp. La sf ârșitul perioadei acoperite de acordul de închiriere -achiziție,
dreptul de proprietate asupra echipamentului se transferă de la societatea financiară la
client. Spre deosebire de leasing, la acest tip de finanțare se cere deseori un depozit ce
variază într e 15- 30% din valoarea utilajului. (Neguriță, 2010)
Credite acordate altor bănci. Băncile se împrumută reciproc, pe termen scurt. Ele
apelează la piața interbancară din următoarele considerente:
– pentru a depăși problemele legate de nevoia rapidă de lichidități;
– pentru a oferi fonduri, pe termen scurt, în cazul finanțării suplimentare a unor
companii;
– pentru a permite băncilor mari să atragă fonduri în baza cărora să acorde credite în
favoarea băncilor mici care nu pot să împrumute direct de pe piață.
Această piață interbancară a început să funcționeze și în România, având un rol tot
mai important în evoluția sistemului financiar -bancar. Băncile își pot rezolva problemele
de lichidități efectuând tranzacții pe piața interbancară, fără să mai fie nevoie să apleze la
banca centrală. Plasamentele pe piața interbancară sunt pe termen scurt, până la 1 an.
Credite acordate statului. Necesitățile guvernelor, legate de adminstrarea
economică a țării, au det erminat creșterea masivă a împrumuturilor la care apelează atât pe
termen mediu, cât și lung. Guvernele au nevoie să împrumute fonduri, pentru a acoperi
deficitul pe termen scurt, rezultat din diferența dintre veniturile obținute prin impozite și
cheltuiel ile bugetare ca urmare a decalajului temporal. Guvemul se împrumută prin
emiterea de obligațiuni care sunt socotite, de regulă, investiții sigure. Băncile cumpără
aceste titluri guvernamentale.
Creditele performante reprezintă pentru bancă acea categorie de credite în curs de
execuție, a căror durată de acordare nu este expirată; iar debitorii și -au achitat toate
datoriile față de bancă.
Creditele nerambursate la scadență reprezintă creditele neachitate la termenele
stabilite prin co ntractul de credit. În cazul expirării termenului de scadență creditul rămas
se trece într – un cont separat, de credite restante, d obânda acestuia fiind majorată.
Domeniile cheie ale împrumuturilor specializate sunt:

24
Domeniul imobiliar . Bănci le reevaluaeză permanent proprietățile imobiliare.
Băncile dispun de specialiști ingineri, constructori, arhitecți, inspectori financiari. Multe
bănci au fonduri blocate în împrumuturi ipotecare, deoarece acestea prezintă un risc mai
scăzut și o rată a dob ânzii ridicată.
Domeniul energetic . Marile proiecte ce necesită finanțări pe termen lung sunt
atractive pentru bănci. Există legislații care permit participarea directă a băncilor cu capital
propriu la astfel de proiecte ce atrag venituri în af ara celor obținute din dobânzi. Proiectele
sunt evaluate prin expertize bancare. Băncile din Texas (SUA) an parțial portofoliul lor
de împrumut blocat în companii petroliere.
Domeniul agriculturii. Împrumuturile din acest domeniu sunt concentrate spațial în
funcție de zonele geografice și rezervele solului și subsolului.
Fina nțarea activităților comerciale. În prezent multe bănci și instituții financiare
crează societăți comerciale internaționale.
Corespondența bancară . Acest sector neglijat în trecut, prezintă o nouă importanță.
În timp ce creditul în sine nu este privit ca un produs primar, furnizarea serviciilor de
corespondență bancară se bucură de un mare interes din partea băncilor comerci ale.
Finanțarea proiectelor de investiții – în special a celor de valoare foarte mare în
domeniul transporturilor, telecomunicațiilor, turismului, con strucțiilor, lucărilor publice.
Leasingul este un contract prin care se acordă unui beneficiar dreptul de a utiliza pe
o perioadă determinată și contra unei chirii un activ fix.
Swaps (Restructurarea portofoliului de creanțe) este o operațiune prin care se
schimbă un titlu financiar contra altui titlu financiar pentru o perioadă determinată.
Tehnicile swaps se extind mereu, finanțând o gamă largă de activități (protecția mediului,
sănătate, obiective culturale).
Capitalul de risc — Este capitalul investit de bănci în societăți n oi, mici și mijlocii,
ce oferă mari posibiltăți de finanțare, dar și riscuri mari. Băncile acordă consultanță și
finanțare în domeniul înaltei tehnologii.
Operațiunile de plasament sunt alături de serviciile de creditare o cale de plasare a
resurselor băncilor în vederea obținerii de profituri. Ele reprezintă achiziția de efecte
publice și acțiuni.
În general piața plasamentelor este împărțită în piața monetară și piața de capital.
Piața m onetară are mai mult e segmente: piața scontului, piața interbancară,
piața certificatelor de deposit, piața titlurilor de valoare pe termen scurt , piața
eurovalutelor .

25
Piața de capital poate fi definită ca piața destinată investi țiilor pe termen mediu și
lung. Întreprinderile își măresc fondurile prin vânzarea de acțiuni sau luând împrumuturi
bancare. De asemenea guvernele pot emite titluri de valoare, sub forma obligațiunilor de
stat, pentru care plătesc dobândă.
Politica investițională a unei bănci trebuie să țină cont de propriile obiective, dar și
de modificările și tendințele mediului exterior. Printre factorii care influențează politica
investițională a unei bănci, amintim:
– tendințele ratei dobânzii și inflației ;
– politica economică a guvernului ;
– evenimentele politice ;
– piața bursieră international;
– atitudinea și preferințele clienților ;
– concurența ;
– dezastre natural.