SITUAȚIILE FINANCIARE ÎN ACTIVITATEA DE MANAGEMENT [624784]

CAPITOLUL 1. ROLUL INFORMA ȚIILOR FURNIZATE DE
SITUAȚIILE FINANCIARE ÎN ACTIVITATEA DE MANAGEMENT
A UNEI SOCIETĂȚI

Informațiile privind poziția financiară a firmei vizează, conform IAS 1 – Prezen tarea
situațiilor financiare , următoarele aspecte (Petrescu, 2010, p.83) :
– resursele economice pe care le controlează întreprinderea, care sunt utile pentru anticiparea
capacității acesteia de a genera fluxuri monetare în viitor;
– structura de finanțare, care este utilă pentru a anticipa nevoile viitoare de credite și
posibilitatea obținerii acestor credite;
– modul de repartizare a profiturilor și fluxurilor viitoare de trezorerie, lichiditatea și
solvabilitatea întreprinderii și capacitatea sa de a se adap ta schimbărilor mediului în care își
desfășoară activitatea.
Principalul document contabil de sinteză care oferă informații privind poziția financiară a
firmei este bilanțul. De aceea, analiza bilanțului, în viziune patrimon ială, economică sau
financiară furnizează diverșilor utilizatori baza științifică a raționamentelor necesare
fundamentării deciziilor operaționale și strategice (Niculescu, 2005, p.243) .

1.1. BILANȚUL CONTABIL – INSTRUMENT AL ANALIZEI
ECONOMICE
Potrivit OMFP 1802/2014 bilanțul este „documentul contabil de sinteză prin care se
prezintă elementele de activ, datoriile și capitalul propriu ale entității la sfârșitul exercițiului
financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege. În bilanț elementele de activ și datorii
sunt grupate după natură și lichiditate, respectiv natură și exigibilitate”.
Un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente
trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viit oare și al cărei cost poate fi
evaluat în mod credibil.
O datorie este o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin
decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice
viitoare. Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei entități,
după deducerea tuturor datoriilor sale .

Structura bilanțului potrivit concepției patrimoniale, care privește bilanțul drept un
inventar a tot ceea ce posedă și datorează o entitate, conform formatului prevăzut în OMFP
1802/2014 se prezintă astfel:
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare
3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare și alte imobilizări
necorporale
4. Fond comercial
5. Avansuri și imobilizări necorporale în curs de execuție
II. Imobilizări corporale
1. Terenuri și construcții
2. Instalații tehnice și mașini
3. Alte instal ații,utilaje și mobilier
4. Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție
III. Imobilizări financiare
1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate
2. Împrumuturi acordate entităților afiliate
3. Interese de participare
4. Împrumuturi acordate entităț ilor de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare
5. Investiții deținute ca imobilizări
6. Alte împrumuturi
B. Active circulante
I. Stocuri
1. Materii prime și materiale consumabile
2. Producția în curs de execuție
3. Produse finite și mărfuri
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
II. Creanțe (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie
prezentate separat pentru fiecare element)
1. Creanțe comerciale
2. Sume de încasat de la entitățile afiliate

3. Sume de încasat de la entitățile de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare
4. Alte creanțe
5. Capital subscris și nevărsat
III. Investiții pe termen scurt
1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate
2. Alte investiții pe termen sc urt
IV. Casa și conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într -o perioadă de până la un an
1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându -se separat împrumuturile din
emisiunea de obligațiuni convertibile
2. Sume datorate instituțiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale -furnizori
5. Efecte de comerț de plătit
6. Sume datorate entităților afiliate
7. Sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intere selor de participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale
E. Active circulante nete/datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii: sumele care trebuie plătite într -o perioadă mai mare de un an
1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându -se separat împrumuturile din
emisiunea de obligațiuni convertibile
2. Sume datorate instituțiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale –furnizorii
5. Efecte de comerț de plătit
6. Sume datorate entităților afiliate
7. Sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale
H. Provi zioane
1. Provizioane pentru pensii și obligații similare
2. Provizioane pentru impozite

3. Alte provizioane
I. Venituri în avans
1. Subvenții pentru investiții
2. Venituri înregistrate în avans – total, din care:
– sume de reluat într -o perioadă de până la un an;
– sume de reluat într -o perioadă mai mare de un an;
– fond comercial negativ;
J. Capital și rezerve
I. Capital
1. Capital subscris vărsat
2. Capital subscris nevărsat
3. Patrimoniul regiei
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. R ezerve
1. Rezerve legale
2. Rezerve statutare sau contractuale
3. Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare
4. Alte rezerve
V. Profitul sau pierderea reportat(ă)
VI. Profitul sau pierderea exercițiului financiar
Structura bilanțului potrivit concepției patrimoniale poate fi prezentată succint ca în
tabelul de mai jos:
Tabel nr. 1.1. Structura bilanțului contabil
Imobilizări Capitaluri proprii
Stocuri Provizioane
Creanțe Datorii
Disponibilități
Investiții pe termen scurt
Cheltuieli înregistrate în avans Venituri înregistrate în avans
TOTAL ACTIV TOTAL CAPITALURI
PROPRII ȘI DATORII
Sursă – Iacovoiu V . B., Analiză economico -financiară, Editura Pro Universitaria, București, 2015, p.229
Informațiile din bilanțul contabil se completează cu informațiile referitoare la
modificarea valorii și structurii capitalurilor proprii, activelor și datoriilor pe parcursul anului
financiar, prezentate în următoarele situații financiare:

1) Situația modific ării capitalurilor proprii evidențiază creșterile și reducerile surselor proprii
de finanțare înregistrate ca urmare a acțiunii proprietarilor (prin aporturi ale acestora sau
retrageri), activității firmei (profit/pierdere, reevaluare) și conversiei datori ilor ( anex e);
2) Notele explicative la bilanț , după cum urmează:
– Nota 1 cuprinde „Situația activelor imobilizate” – evidențiază intrările (creșteri prin
investiții realizate, reevaluare etc.) și ieșirile (reduceri datorate casărilor, vânzărilor etc.)
de imobilizări și „Situația amortizării activelor imobilizate” care reflectă modificarea
valorii imobilizărilor ca urmar e a amortizării calculate în timpul anului;
– Nota 2 intitulată „Provizioane pentru riscuri și cheltuieli” – evidențiază creșterea
(transferuri în cont) și diminuarea (transferuri din cont) valorii provizioanelor;
– Nota 3 denumită „Repartizarea profitului” cuprinde sumele aferente profitului net
repartizat și nerepartizat;
– Nota 5 , „Situația creanțelor și datoriilor” , evidențiază termenele de lichiditate (sub 1
an; peste 1 an) a creanțelor și termenele de exigibilitate (sub 1 an; între 1 -5 ani; peste 5
ani ) a datoriilor.
În analiza poziției financiare a firmei cea mai utilizată metodă este metoda ratelor care
permite realizarea unor studii comparative în timp și spațiu, precum și aprecierea obiectivă a
poziției și performanțelor întreprinderii. Rat ele sunt utile în analiză datorită, în principal,
următoarelor considerente ( Lezeu, 2004, p.152) :
– permit aprecierea stării de sănătate financiară a întreprinderii și performanțelor
managementului, constituind o informație sintetică atât pentru conducerea entității, cât și
pentru acționari, instituții financiar -bancare, analiști financiari etc.;
– permit vizualizarea unei evoluții, cu condiția ca perioada luată în considerare să fie de cel
puțin trei ani, precum și realizarea de comparații cu alte întreprinderi cu același domeniu
de activitate sau cu date statistice (valori medii pe sectoare economice)
Deși contribuie semnificativ la adoptarea deciziilor, specialiștii recomandă utilizarea cu
prudență a ratelor, fără a se lansa aprecieri excesive pe baza unei singure rate.
Analiza structurii patrimoniale, ca parte componentă a analizei poziției financiare, urmărește
analiza ponderii diferitelor elemente patrimoniale în totalul bilanțului, precum și raportul între
diferite componente de act iv, respectiv pasiv.

1.2. NECESITATEA ANALIZEI ECONOMICE CA METODĂ DE
CUNOAȘTERE
Analiza economico -financiară însumează un ansamblu de concepte, metode, tehnici,
procedee și instrumente car e asigură tratarea informațiilor interne și externe, în
vederea formulării un or aprecieri pertinente referitoare la situaț ia economico -financiară a unei
firme, identificarea f actorilor, cauzelor și condiț iilor ca re au determinat -o, precum și a
rezervelor interne de îmbunătăț ire a acesteia, din punctul de vedere al utilizării eficiente a
resurselor umane, materiale și financiare . (Niculescu, 2003)
Funcț iile pe care aceasta le realizează în cadrul procesului de conducere sunt:
– funcția informațională, datele furnizate de sistemul de evidenț ă economico -financiară sunt
transmise factorilor de decizie cu scopul corectării eventualelor abateri;
– funcția de evaluare a potenț ialului tehnico -economic al întreprind erii, derivă din cerințele
funcț iei de informare, având rolul de a le transpune în practică prin cele două laturi ale sale, care
se individualizează și întrepătrund într -un proces simbioti c: diagnostic și respective
reglare, în accepț iunea de echilibrare a funcț ionării sistemului întreprindere (Ișfănescu, Ro bu,
Hristea & Vasilescu, 2002) ;
– funcț ia de fundamentare a deciziei pe criterii de eficienț ă, derivă din faptul că orice decizie
economico -financiară adoptată la nivelul întreprinderii se bazează pe calcule economice de
eficienț ă;
– funcț ia de reflectare a gestionării eficiente a patrimoni ului și de evaluare a performanț elor
managementului, constă în cuantificarea aspectelor de ordin cantitativ și ca litativ cu privire la
performanț ele economico -financiare;
– funcț ia de realizare a con exiunii cu mediul exterior economico -financiar, presupune
analiza relaț iilor cu furnizorii de capital, parteneri i de afaceri, statul și alți utilizatori ai
informaț iilor furnizate de analiza economico -financiară.
Aceste fun cții sunt complementare în realizarea celui mai important obiectiv al
analizei economico -financiare, res pectiv utilizarea rezultatelor analizei în procesul decizional .
(Băcanu, 2007)
Informaț iile furnizate de analiza economico -financiară sunt utiliz ate de o diversitate de
subiecț i provenind atât din mediul intern, cât și din cel extern, respectiv:
– furnizorii de capital (acționarii și consultanții acestora, investitorii în obligațiuni, băncile
și alț i investit ori);
– partenerii d e afaceri (furnizorii, clienții, angajații și organizaț iile sindicale);

– statul (organele fiscale guvernul și organizațiile cvasi -guvernamentale, autorităț ile locale);
– alți utilizatori (managementul firmei, org anizațiile p rofesionale, analiștii și consultanț ii,
auditorii și publicul etc) (Vâlceanu&Georgescu, 2005)
Astfel, diagnosticând starea diverselor fenomene și identificând cauzele acestora prin
descoperirea mecanismelor factoriale, analiza economico -financ iară, ca instrument o perațional
de supraveghere a activității și performanțelor firmei, furnizează informaț ii multiple.
Analiza studiază mecanismul de formare și modificare a fenomenelor economice prin
descompunerea lor în elemente componente, în părț i simple și prin dep istarea factorilor de
influenț ă .

1.3. METODE DE ANALIZĂ ECONOMICO -FINANCIARĂ
Re ɻalizarea pract ɻică a funcți ɻilor analizei econom ɻico-financiare necesi ɻtă utilizarea unui
ansa ɻmblu de met ɻode specif ɻice din p ɻunct de veder ɻe al con ɻținutului și sf ɻerei de aplicab ɻilitate.
a) Metoda com ɻparației indicatorilo ɻr economico -fin ɻanciari în prof ɻil stati ɻc, dinamic și
tɻeritorial.
b) Me ɻtoda g ɻrupărilor
c) Me ɻtoda mărim ɻilor rel ɻative
d) Met ɻoda mă ɻrimilor medii
e) Met ɻoda diviză ɻrii rezult ɻatelor
f) Meto ɻda bal ɻanțieră
g) Met ɻode de an ɻaliză a influen ɻței fact ɻorilor
Anali ɻza indicatorilor com ɻplecși prin pris ɻma fact ɻorilor care au determin ɻat o anumită
mod ɻificare a acest ɻora se poate re ɻaliza pe b ɻaza unor ex ɻpresii absol ɻute sau relati ɻve. Meto ɻdele cele
mai util ɻizate pent ɻru calc ɻulul determin ɻărilor enun ɻțate sunt:
– Metod ɻa substituir ɻilor suc ɻcesive sau în lan ɻț;
– Meto ɻda sepa ɻrării acți ɻunii iz ɻolate a fiecăru ɻi factor cu repartiz ɻare prop ɻorțională a
iɻnteracțiunii factor ɻilor sau metod ɻa crește ɻrilor propo ɻrționale;
– Met ɻoda ponderil ɻor log ɻaritmice (F ɻisher);
– Me ɻtoda cr ɻeșterilor fini ɻte (Lagr ɻange).
– Met ɻoda ponderilor med ɻii (Edge ɻworth)
– Metod ɻa indicilor st ɻatistici
– M ɻetode statistico -mat ɻematice de anal ɻiză a corela ɻțiilor
– Meto ɻde de analiză grafi ɻcă

P ɻaleta metodelor f ɻolosite de analiz ɻa economi ɻco-financiară cup ɻrinde și alte m ɻetode cu
aplic ɻare mai m ɻult sau mai p ɻuțin part ɻicularizate la anu ɻmite aspec ɻte de deta ɻliu ale activit ɻății și c ɻare
pot da o consis ɻtență spori ɻtă concluz ɻiilor final e, cu ɻm ar fi: “M ɻetoda la ɻnțurilor Mark ɻov” – pentru
anali ɻza și pro ɻiecția struct ɻurii indicato ɻrilor a căror m ɻărime po ɻate fi divizată pe subacti ɻvități
com ɻponente sau pe tip ɻuri de produs ɻe.
Procede ɻele care se bazea ɻză pe calcu ɻlul și interpreta ɻrea indicat ɻorilor sunt:
– coefici ɻentul de variați ɻe, energia inform ɻațională sau ent ɻropia inform ɻațională – pentru anali ɻza
rit ɻmicității obține ɻrii unor re ɻzultate econ ɻomice;
– calcu ɻlul și interpr ɻetarea coef ɻicienților de elastici ɻtate – p ɻentru anal ɻiza mod ɻificării unor
indi ɻcatori rezult ɻativi în fu ɻncție de modificar ɻea altor ind ɻicatori care le det ɻermină
comportam ɻentul;
– met ɻode ale progra ɻmării ma ɻtematice – pentru fundam ɻentarea unor n ɻiveluri optime.
C ɻele mai uti ɻlizate meto ɻde în analiza ɻeconomico -fin ɻanciară a fir ɻmei sunt: metoda
ɻbalanțieră
Met ɻoda balanție ɻră sau metod ɻa input -outp ɻut este folo ɻsită în analiza ec ɻonomică în sit ɻuația
în care între eleme ɻntele fe ɻnomenului analiza ɻt există relaț ɻii de sumă ɻși/sau difere ɻnță, ea
do ɻvedindu -și utilita ɻtea în elabo ɻrarea program ɻelor privind a ɻctivitatea curentă și de perspectiv ɻă a
între ɻprinderilor. Prin aplic ɻarea metodei balan ɻțiere se ur ɻmărește asi ɻgurarea unor prop ɻorții, a unui
echilibru înt re resu ɻrsele și neces ɻitățile din d ɻiferite domenii de activ ɻitate (de exe ɻmplu: balanța
cons ɻumurilor de m ɻateriale, bala ɻnța forței de ɻmuncă, balanța venituril ɻor și chelt ɻuielilor în
acce ɻpțiunea pre ɻzentă a con ɻtului de profit și p ɻierdere etc.). Legăt ɻurile exist ɻente între elem ɻentele
fen ɻomenului anali ɻzat, permit evide ɻnțierea contribuț ɻiei pe care fie ɻcare dintre a ɻcestea o au a ɻsupra
modif ɻicării fenom ɻenului, expl ɻicând astfel, în ɻlimitele date, cau ɻzele resp ɻectivei modif ɻicări.
Mod ɻelul de prin ɻcipiu care su ɻrprinde ace ɻst tip de rel ɻații este u ɻrmătorul:
F ɻ= a + ɻ b – c
în ɻcare: F repre ɻzintă fenom ɻenul analizat;
a, ɻb, c – elemen ɻtele care infl ɻuențează asu ɻpra fenomen ɻului analizat.
Analiza or ɻicărui fenome ɻn se poate fa ɻce atât în m ɻărimi absolute, cât și în m ɻărimi relati ɻve,
cu aju ɻtorul indi ɻcilor cu ba ɻză fixă, cu baz ɻă în lanț sau p ɻrin inter ɻmediul ritm ɻurilor ɻmedii.
a) Ana ɻliza fenome ɻnului în mări ɻmi abs ɻolute
Modific ɻarea oricărui fen ɻomen (Δ ɻF), se stabile ɻște ca difer ɻență între valo ɻarea efectivă sau
in ɻformația de st ɻare ( ) și v ɻaloarea de referin ɻță a acestuia, conside ɻrată ca bază de comp ɻarație
( ), ast ɻfel:
ΔF = –

Măsurar ɻea (cuan ɻtificarea) in ɻfluenței fi ɻecărui elemen ɻt asupra mo ɻdificării ɻfenomenului
a ɻnalizat, se sta ɻbilește ca di ɻferență între v ɻaloarea efec tiv ɻă și valoare ɻa de referință a resp ɻectivului
e ɻlement, dar țin ɻând cont de semn ɻul alge ɻbric al ele ɻmentului din m ɻodelul fenom ɻenului ce ɻrcetat.
Deci, mo ɻdificarea feno ɻmenului ana ɻlizat fa ɻță de baz ɻa de ɻcomparație, este rez ɻultatul:
1. In ɻfluenței modif ɻicării elem ɻentului “a”:

2. Influ ɻenței modificării ɻ elem ɻentului “b”:

3. Influ ɻenței modi ɻficării elemen ɻtului “c”:

Sum ɻa influenței eleme ɻntelor exp ɻlică sporul abs ɻolut (modif ɻicarea fenomenului
a ɻnalizat):
F
Ac ɻeastă metodă se u ɻtilizează frecv ɻent în cazul an ɻalizei struct ɻurale a feno ɻmenelor
eco ɻnomico -fi ɻnanciare.
b) ɻAnaliza fenome ɻnului în măr ɻimi relative
Indi ɻcele unui feno ɻmen (IF) se deter ɻmină ca rap ɻort între valo ɻarea e fectivă și va ɻloarea de
referin ɻță a acestuia, astfe ɻl:

În m ɻod similar se det ɻermină și indi ɻcii elemente ɻlor care concură la modif ɻicarea
feno ɻmenului analizat, du ɻpă cum urm ɻează:

;

Modifica ɻrea în mărime relat ɻivă a fenome ɻnului analizat, se de ɻtermină astf ɻel:

Aprofun ɻdarea anali ɻzei poate presu ɻpune și dete ɻrminarea contribuț ɻiei în mărim ɻe r ɻelativă pe
care mo ɻdificarea fiecă ɻrui element ș ɻi-o aduce asup ɻra sporulu ɻi absolut (modificării fenom ɻenului
care const ɻituie ob ɻiectul analizei), a ɻstfel:
1. C ɻontribuția modi ɻficării elem ɻentului “a”:
%

2. Contribu ɻția modifică ɻrii element ɻului “b”:
%

3. Contri ɻbuția mo ɻdificării elem ɻentului “c”:
ɻ%

Met ɻoda subst ɻituirilor în lanț își are ɻ aplicabilit ɻatea în proc ɻesul de analiză ɻ, atunci când
între f ɻactorii care det ɻermină mă ɻrimea unui feno ɻmen exis ɻtă relații de tip ɻ determi ɻnist care îmbr ɻacă
forma matemat ɻică de pr ɻodus sau r ɻaport (proporți ɻonalitate direc ɻtă sau inve ɻrsă).
Substituir ɻile în lanț re ɻprezi ɻntă un procede ɻu teh nic de baz ɻă al me ɻtodei anali ɻzei economi ɻce,
care se aplică în ɻ anumite cond ɻiții pentru m ɻăsurar ea influe ɻnței factor ɻilor asupra fen ɻomenelor
supuse cercetă ɻrii.
a) Utiliz ɻarea meto ɻdei substitui ɻrilor în lanț c ɻând între fact ɻorii care influ ɻențează asupra
unui ɻ fenomen sun ɻt relații de pro ɻdus.
În mo ɻd concret, legăt ɻura de condițion ɻare directă din ɻtre factor ɻi și fenomen ɻul analizat
îmbra că ɻ forma une ɻi funcții de ti ɻpul: Y = f ɻ(x), c ɻând într -o rel ɻație sunt trei fac ɻtori, rezulta ɻtul
reprez ɻintă o funcți ɻe de gen ɻul Y = f ( , , ) sa ɻu F = f (a, b, c).
Analiza fen ɻomenului (F) ɻo putem efectua atât în ɻ mărimi a ɻbsolute, cât și ɻîn mărimi
relat ɻive.
Analiza fenom ɻenului în mărimi ɻabsolute.
Mo ɻdificarea fenomenul ɻui analizat (ΔF) se deter ɻmină comparân ɻd valoarea e ɻfectivă a
aces ɻtuia ( ) cu valoa ɻrea de referință ( ), as ɻtfel:

în c ɻare:

sa ɻu:
(
În ce ɻea ce privește măsurarea ɻ influențelor ɻ factorilor ɻasupra feno ɻmenului cercetat
trebuie avute ɻ în vedere urm ɻătoarele prin ɻcipii:
– într- ɻun model de a ɻnaliză factor ɻii se așează în o r ɻdinea condiț ɻionării econom ɻice (se substi ɻtuie
mai întâi facto ɻrul cantita ɻtiv și apoi cel ca ɻlitativ, iar în si ɻtuația în care anali ɻza se efectu ɻează la
nivelu ɻl fenomenel ɻor agregate, or ɻdinea în care se sub ɻstituie factorii este următo ɻarea: facto ɻrul
cantitativ, de stru ɻctură și calit ɻativ);
– substitui ɻrile se fac succ ɻesiv, respectiv ɻ factor după fac ɻtor;
– un fa ɻctor odată su ɻbstituit, rămâne ca at ɻare în operați ɻile ulterioa ɻre.

L ɻuând în considera ɻre princi ɻpiile menționa ɻte, măsurarea ɻinfluenței fiecă ɻrui factor
asupra modificării fenome ɻnului analizat, î ɻmbracă ur ɻmătoarele forme de e ɻxprimare:
1. ɻInfluențe ɻi modificării ɻfactorului “a”:

2. Influe ɻnței modifică ɻrii facto ɻrului “b”:

3. Influ ɻenței modi ɻficării fac ɻtorului “c”:

Și de ac ɻeastă dată sum ɻa influențelor fac ɻtorilor explică spo ɻrul ab ɻsolut (ΔF):

Anali ɻza fenom ɻenului în măr ɻimi relative
Anali ɻza fenomenului în mări ɻmi relative, pe bază ɻde indici, permi ɻte generaliz ɻarea și oferă
b ɻaze certe pent ɻru efectuarea de com ɻparații în ti ɻmp și spațiu.
Ind ɻicele fenome ɻnului analizat (IF) se p ɻoate scrie po ɻtrivit rel ɻației:

în car ɻe: , , …, reprezint ɻă indicii facto ɻrilor care i nfluen ɻțează asupra fenom ɻenului. Deoar ɻece
în exemplul de f ɻață sunt trei fac ɻtori care i nflue ɻnțează asupra fen ɻmenului, indicele ace ɻstuia se
prezintă su ɻb for ɻma:

Modificar ɻea în mărim ɻi relative a f eno ɻmenului (ΔIF) se p ɻoate scrie:

Pr ɻocedând la măs ɻurarea în mărimi r ɻelative a influențe ɻlor celor trei fac ɻtori, rezultă:
1. Influ ɻenței modifi ɻcării factorului “a”:
=
2. Influențe ɻi modificării fac ɻtorului “b”:
=

3. Influe ɻnței modifică ɻrii factoru ɻlui “c”:
ɻ

b) Utilizare ɻa metodei ɻ substituțiilor în lanț ɻ când între fa ɻctori sunt relați ɻi de raport.
Aplica ɻrea meto ɻdei substitu ɻțiilor în acest caz, îmb ɻracă două form ɻe de preze ɻntare în funcție
de l ɻocul unde este si ɻɻtuat factorul ca ɻntitativ (la numit ɻor sau la număr ɻător).

Cân ɻd factorul can ɻtitativ “a” se află la numer ɻator v om ɻnota:

sa ɻu
, de unde re ɻzultă că modificarea fenom ɻenului a naliza ɻt (ΔF) poat ɻe
fi scrisă de ma ɻniera:
sau
–

Măsura ɻrea influenței factor ɻilor asupra modificării fenomenu ɻlui analizat ɻ se face pe ba ɻɻza
raționamentului: ɻ
1. Influenței modificării f ɻactorului “a”:

–

2. Influe ɻnței modi ɻficării fact ɻorului “b”:

–

Acest lu ɻcru , în mărimi re ɻlative, pe ba ɻză de indici, înseam ɻnă:

sau
– Când ɻfactorul canti ɻtativ “b” se află l ɻa numitor.
Se re ɻsp ɻectă și în aces ɻt c ɻaz notațiile p ɻrecum și m ɻodul de determi ɻnare a m ɻdificării
fen ɻomenului an ɻalizat de la pc ɻt. “b’”, în ɻsă în ceea ce pr ɻivește m ăsurarea ɻ influenț ɻei ɻfactorilor, se
proce ɻdează după cum ɻurmează:
1. Influen ɻței modificării fac ɻtorului “b”:

–

2. Influenței modificări ɻi factorului “a”:
ɻ
–

În ɻ mărimi re ɻlative, modificarea fen ɻomenului analizat se exp ɻlică prin:
1. Infl ɻuenței m ɻodificării factorului “b”:
(
)
2. Influen ɻței modificării fa ɻctorului “a”:
(
) (
).
Meto ɻda rat ɻelor
Rate ɻle reprezintă un rapo ɻrt între două mă ɻrimi compara ɻbile di n punct de ve ɻdere logico –
ec ɻonomic. Din ɻcolo de forma m ɻatematică de e ɻxprimare, ratel e ɻ au o încărcăt ɻură informațio ɻnală și
o se ɻmnificație deos ɻebită în teoria și p ɻractica econ ɻomică. Ele reprez ɻintă instrumente redu ɻtabile de

anal ɻiză utiliz ɻate pentru cu ɻnoașterea ɻanumitor fen ɻomene econo ɻmice și finan ɻciare, din pu ɻnct de
vedere istor ɻic sau pre ɻvizional, precum și a eleme ɻntelor și factori ɻlor care le det ɻermină.
Pentru t ɻoate categor ɻiile de anali ɻză eco ɻnomică și finan ɻciară (pos t-factum, cure ɻntă,
previz ɻională, statică, dina ɻmică, cantitati ɻvă, calitativă, ɻ micro și macroe ɻconomică etc.), ratele ɻ
constituie core ɻlații de eficie ɻnță econom ɻică, fie a activității, ɻ fie a str ɻucturilor. În anal ɻiza
diagnostic se re ɻcomandă a se c ɻonstrui un “tablo ɻu de bord” c ɻare să conți ɻnă un set de rate
perti ɻnente în raport c ɻu obiecti ɻvele procesul ɻui decizi ɻonal.
Meto ɻda ratelor const ɻituie un instru ɻment operaț ɻional în proces ɻul de analiză și evaluare
internă ɻ a întreprind ɻerii, servind tot ɻodată și sco ɻpului analizei fin ɻanciare externe.
Deși în ɻ teorie se utili ɻzează un num ɻăr mare de rate, în prac ɻtică, fiecare în ɻtreprindere
ut ɻilizează o gam ɻă relativ rest ɻrânsă care refle ɻctă mai b ine reali ɻzarea inter ɻeselor sale eco ɻnomice și
f ɻinanciare. Analiza fi ɻnanciară pe baza r ɻatelor este un ɻ perimet ɻru în care mai mult nu înse ɻamnă
neap ɻărat mai bine, de ɻoarece ut ɻilizarea unui număr mai ma ɻre de rate nu dete ɻrmină implic ɻit o
creștere a rel ɻevanței anali ɻzei.
În dia ɻgnosticul economico -financ ɻiar al întreprinder ɻii pot fi utilizate urm ɻătoarele categorii
oper ɻaționale de rate ale potenți ɻalului și echilibrului fi ɻnanciar:
– ratele de lichid ɻitate și solvab ɻilitate ɻ, exprimă capacitatea î ɻntreprinderii de a -și on ɻora
obligații ɻle de plată pe ter ɻmen scurt, cu o peri ɻoadă de ma ɻturitate mică;
– rat ɻele de echilibru finan ɻciar evidențiază anu ɻmite prop ɻorționalități care se stab ɻilesc în cad ɻrul
și între diferite flux ɻuri financia ɻre;
– ratele de gest ɻiune, m ăs ɻoară eficiența cu care întrep ɻrinderea își uti ɻlizează activele de care
d ɻispune;
– rate ɻle privind manage ɻmentul dator ɻiei, explică în ce m ɻăsură întrepr ɻinderea este f ɻinanțată prin
cre ɻdite;
– r ɻatele de rentabil ɻitate, măsoară efi ɻcacitatea echipei manag ɻeriale, așa cum re ɻzultă ea din
ve ɻniturile obținute și din renta ɻbilitatea in ɻvestițiilor.
Exi ɻstă o gamă foar ɻte largă de utilizat ɻori ai informați iɻlor oferite de analiz ɻa pe baza rate ɻlor
financiare în g ɻeneral și de profi ɻlul financi ɻar al ramurii de a ɻctivitate în special.
Exi ɻstența acestor “radio ɻgrafii financiare” p ɻoate fi considerat ɻă cel puțin la fel de
im ɻportantă ɻ în diagnosticul economico -finan ɻciar al întreprinde ɻrii, ca și anali ɻzele și rad ɻiografiile
din domen iul m ɻedical. Cu to ɻate că analiza rate ɻlor financiare oferă info r ɻmații u ɻtile asupra
condițiilor fi ɻnanciare și operaționa ɻle dintr -o între ɻprindere, exis ɻtă, totuși, probleme inere ɻnte și
limit ɻe ale anali ɻzei pe baza acesto ɻra, care trebuie lu ɻate în considerare cu toată ate ɻnția.

M ɻetoda scorurilor ( ɻscoring) este o teh ɻnică de analiză di ɻscriminantă. Ac ɻest demers al
analizei financ ɻiare există de câte ɻva decenii și beneficiază de un inter ɻes deosebit din p ɻartea
teoreticienilor și pra ɻcticienilor, grați ɻe studiilor efectua ɻte de diverse or ɻganisme.
În literatu ɻra de specialita ɻte, primele f ɻuncții s ɻcor au fost elab ɻorate de economistul ɻ
americ ɻan Altm ɻan în anul 196 ɻ8 și de econom ɻiștii franc ɻezi Conn ɻan și Ho ɻlder în an ɻul 1978.
In ɻclusă de teoreticieni în “aplic ɻațiile profesio ɻnale al e analiz ɻei financiare” ɻsau de
practic ɻieni în “alte met ɻode de analiză fi ɻnanciară” , analiza dis ɻcrimi nantă poate fi a ɻpreciată ca o
met ɻodă care aparți ɻne etapei de mat ɻurizare a ana ɻlizei economico -f ɻinanciare ca disciplină
ɻștiințifică.
ɻPrefațată de “instituțional ɻizarea” prezent ɻării indica tori ɻlor economic ɻo-financiari pe ram ɻuri
de activitate, funcți ɻa scor permit ɻe apreciere ɻa vulnerabilităț ɻii unei înt ɻreprinderi.
Sc ɻorul constitu ɻie o metodă de dia ɻgnostic extern ɻ care co ɻnstă în m ɻăsurarea și interp ɻretarea
riɻɻscului la care se exp ɻu ɻn ɻe invest ɻitorul (cre dit ɻorul întrep ɻrinderii), dar și înt ɻreprinderea ca sis ɻtem
în act ɻivitatea viit ɻoare. Funcția sc ɻor se îns ɻcrie în intervenția preven ɻtivă, având car ɻacterul unui
instr ɻument de previzi ɻune și se baze ɻază pe elaborarea ɻunei judecăți de v ɻaloare combi ɻnând linia ɻr
un gru ɻp de rate fina ɻnciare (sau varia ɻbile) sem ɻnificative.
Indicator ɻii financiari in ɻcluși în modelel ɻe de pre ɻvizionare a falimentul ɻui conțin aproa ɻpe
toate ratele ɻ financi ɻare relevant ɻe. Ele deri ɻvă di ɻn conc eptele de ve ɻnituri, che ɻltuieli, active, dator ɻii,
cash ɻ-flow și sunt co ɻnstruite pe ba ɻza con tu ɻlui de r ɻezultate, a situației patrim ɻoniului și a ta ɻbloului
de ca ɻsh-flow.
În ɻ prezent, din ɻtre funcțiile s ɻcor utili ɻzate se evide nți ɻază, ca fiind mai elab ɻorată, metoda
Cent ɻralei Bilanț ɻurilor din B ɻanca F ɻranței. Obiectivul ese ɻnțial al acest ɻei metode îl constituie
stabili ɻrea unei sinte ɻze a princip ɻalelor aspec ɻte ale ca pa ɻcității unei în ɻtreprinderi de a face față
falim ɻentului prin uti ɻlizarea unei com ɻbinații de rate . Sistem ɻului îi este aso ɻciată o probab ɻilitate de
faliment, de no ɻrmalitate sau de ri sc, ace ɻasta nea ɻvând un c ɻaracter det ɻerminist. El indi ɻcă numai
fap ɻtul că înt ɻreprinderea aparț in ɻe unei anu ɻmite gru ɻpe din cele trei pr ɻecizate, cu un a ɻnumit g ɻrad de
si ɻguranță, pri n an ɻalogie cu alt vă categorie de întreprin ɻderi. Func vția elabor vată de ɻBanca Franței
ia în ɻconsider ɻare o “baterie” de rate care se re ɻferă la struct ɻura financ ɻiară, dinam ɻica activită ɻții,
rezult ɻatul finan ɻciar și g ɻestiunea curentă, avân ɻd aplica ɻbilitate în cazu ɻl firm ɻelor ind ɻstriale
plătitoare de i ɻmpozit pe pro ɻfit care a u circ ɻa 5 ɻ00 sa ɻlar ɻiați.
Nu ɻmeroși practic ɻieni (banche ɻri, as ɻiguratori, an ɻaliști fin ɻanciari) au ce ɻrcetat și dezvoltat și
al ɻte funcții d ɻecât cea elabo ɻrată de Banca Fr ɻanței, ɻ însă inform ɻațiile de ca ɻre au ben ɻeficiat nu le -au
pe ɻrmis, în toate c ɻazurile, să respec ɻte în to ta ɻlitate condiț ɻiile de ap ɻlicare ale ace ɻstei meto ɻde.

Met ɻoda cercetăr ɻilor operaț ɻionale
Perfe ɻcționarea cont ɻinuă a activităț ɻii unei în tre ɻprinderi, nec ɻesită luarea în consider ɻare a
unui num ɻăr mare de fa ɻctori în m ɻomentul ado ɻptării dec ɻiziilor.
Proc ɻesul de conducer ɻe are un cara ɻcter cont ɻinuu și cupri ɻnde toate la vturile și momentele ɻ
activităț ɻii umane. Cond ɻucerea poate fi defini ɻtă, în se ɻns larg, ca fii ɻnd ɻun process de prelucrar ɻe a
inform ɻației și de adop ɻtare a celei m ɻai bune de ɻcizii în ved ɻerea re ɻalizării unu i anum ɻit scop. În
cad ɻrul acestui p ɻroces util ɻizarea meto ɻdelor matemat ɻice și a te ɻhnicii electronic ɻe de calcul își
g ɻăsesc o ap ɻlicabilitate efec ɻtivă în ɻstudierea proc ɻeselor care au un obiect ɻiv precis, ur ɻmărind
obținer ɻea unor efecte opt ɻime cu mini ɻmum de ch ɻeltuială.
Cer ɻcetarea operați ɻonală reprezint ɻă unul din capit olel ɻe matem ɻatice, care cu ɻprinde
totalitat ɻea metode ɻlor știi ɻnțifice de a ɻnaliză c ɻantitativă a cel or ma ɻi variate a ɻctivități umane care au
un sc ɻop bine deter ɻminat. R ɻezultatul final ɻ al unei ast ɻfel de a ɻnalize se pre ɻzintă sub forma u ɻnei
recoma ɻndări cu car ɻacter pract ɻic pentru cond ɻucere a întreprinde ɻrii care se re ɻferă la anum ɻite
obiective c ɻoncrete și la o ɻanumită peri ɻoadă de timp r ɻeală.
Variet ɻatea problemelor studiat ɻe prin meto ɻdele cerce ɻtării operați ɻonale ɻeste tot atât de
m ɻare ca și cea a activit ɻăților soci ɻetății umane, ca ɻre pot fi gr ɻupate, as ɻtfel:
– probl ɻeme de alocar ɻe, care pot fi rezolv ɻate cu aj ɻutorul programării liniar ɻe (optimiza ɻrea
pro ɻducției și org ɻanizarea optimă a tra ɻnsporturilor); ɻ
– programare ɻa activitățil ɻor compl ɻexe, care presup ɻune aleger ɻea din ans ɻamblul progra ɻmelor
posibil ɻe a ac ɻelora care opt ɻimizează durata, co ɻstul sau pe a ɻmândouă. Proced ɻeele sunt
cunos ɻcute sub denum ɻirea gene ɻrală de me ɻoda drumul ɻui critic (P ɻert, Per ɻgo, Pert ɻ/cost);
– prob ɻleme de așteptar ɻe care vizează min ɻimizarea costurilor afer ɻente atât așt ɻeptării
– consumat ɻorilor cât și timpu ɻlui neutilizat al stațiil ɻor de servire, ɻprobleme care se rez ɻolvă
potrivit “teorie ɻi firelor de a ɻșteptare”;
– de ɻcizii secvențiale as ɻupra unor sistem ɻe a căror evo ɻluție în timp este sup ɻusă unor
tɻransformări care neces ɻită o succe ɻsiune de deciz ɻii. Prin elabor ɻɻarea unei succesiu ɻni de decizii
optim ɻe se realizează progr ɻamarea dinamic ɻă utilizată, în m ɻod frecvent, în controlu ɻl stocurilor
reînnoit ɻe.
Utili ɻzarea acestor te ɻhnici în analiza acti ɻvității e cono ɻmice a întreprinde ɻrilor își dovedește
actua ɻlitatea și import ɻanța prin ace ɻea că permit e st ɻabilirea efectu ɻlui optim al acți ɻunii mai multor
facto ɻri, între care exis ɻtă legături fun ɻcționale, asupra un ɻui rezu ɻltat.

CAPITOLUL 2. PREZENTAREA GENERALĂ A S.C.
2.1. SCURT ISTORIC AL S.C.
2.2. RESURSE UMANE
2.3. PRINCIPALII CLI ENȚI
2.4. PRINCIPALII FURNIZORI