SCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTARTIVE Conceptul de ordine juridică și ordine socială Istorie și gândire socială românească modernă… [624567]

1
SCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI
ADMINISTARTIVE

Conceptul de ordine juridică și ordine socială

Istorie și gândire socială românească modernă

Student: [anonimizat]

2
CONCEPTUL DE ORDINE JURIDICĂ SI ORDINE SOCIALĂ

Din punct de vedere etimologic, denumirea de “ordine” vine din limba latină, de la
substantivul “ordo”. Dacă traducem în limba română, el înseamnă : ordine, armonie, dar în
același timp are si însemnătatea de normă sau măsură a lucrurilor . Această noțiune de ordine
a avut, de -a lungul anilor diferite înțelesuri și semnificații.
Ordinea juridică a apărut în clipa în care s -a impu s respectarea într-o anumită ordine,
pentru a fi duse la îndeplinire , dispozițiile privind primele reglementări juridice. Aceasta
neces itate ne face să credem că ordinea juridică a apărut cam în același timp cu dreptul.
Ordinea juridică dă naștere și stabilizează ordinea publică, cu mențiunea că această ordine de
drept include sfera amenajării institutional -funcționale a puterii, a exercitării puterii fără
interdicție , dar care se limitează la respectarea vieții private a persoanei, aceasta făcând parte
din aria libertății.
Ordinea juridică reprezintă regula stabilită în vederea desfășurării raporturilor sociale
și economice declarate prin normele juridice care formează si sistemul juridic național dintr -o
anumită țară, la un moment dat.
Ansamblul de norme juridice și instituții juridice prin care o societate se organizeaza
politic și juridic, de asemenea și modul de reglementare prin astfel de norme și instituții
juridice a relațiilor dintre diferitele sisteme ale societății global e considerate , a relațiilor
componentelor ansamblului de norme și instituții reprezintă conceptul de ordine juridică.
Coabitarea pașnică și o colaborare armonioasă a membrilor acestei societăți reprezintă
ordinea socială .
Desfășurarea normal ă a acțiunilor sociale nu poate fi conceput ă în lipsa unei ordini
sociale , menit ă să asigure legătura relațiilor și colaborării sociale dintre diver și indivizi. Ea
este constituit ă dintr -un corpus inchegat de norme ,reguli, prescriptii, îndatoriri și obliga ții,
care reglementeaz ă conduit și comportamentele sociale si individuale.
Ordinea social ă reprezintă conduit a necesar ă, dar nu și sufiecient ă, pentru stabilirea si
funcționalitatea societa ții. Raport ându-se la ea, nu intotdeauna persoanele simt sau au

3
garan ția că acțiunile inițiate de ei vor fi acceptate sau recunoscute de ceilal ți sau că drepturile
lor reprezint ă ,în acela și timp, obliga ții pentru alții. Suspiciunea că ceilal ți nu-și vor
indeplini sarcinile este accentuat ă de faptul că, de multe ori, se pot gasi justific ări sau scuze
pentru încălcarea sau neîndeplinirea acestor obliga ții.
Chiar in prezen ța unei ordini sociale determinate este destul de greu să ne imagin ăm
ca to ți indivizii vor accepta și respecta întocmai normele și regulile de conduit ă impuse de
societate ,în absen ța unor mecanisme de constr ângere mai mult sau mai puțin organizate si
institu ționalizate, desi unii autori considera că poate exista și o ordine social pașnică și
spontan ă care se formeaz ă printr -o liberă organizare a vointelor individuale sau afective.
Dreptul nu se limiteaz ă sa reproduc ă mecanic determina țiile ce i le impune vre -o
infrastructura sociala, el le transcr ie in ordinea sa proprie, inspinându -i unele lucruri din
logica sa și așa transformate, faptele ac ționeaz ă la revenire asupra socialului. Aici ideea
de cauzalitate circulara trebuie sa substituie reducerile dogmatice ce provin din punctul de
vedere intern al unor juri ști sau ex tern radical a unor filozofi ai științelor sociale.
Sistemul juridic este un subsistem social. Numeroase raporturi se stabilesc intre
ordinea juridica si sociala. Dreptul ac ționeaz ă asupra societ ății, dar si el însuși este
produsul ei.
Polivalența raporturilor dintre sistemul juridic si cel social permite înțelegerea mai
exacta a func țiilor dreptului. Unii autori comprimă acest rol la prescrip ție, dreptul se
limiteaz ă a conduce comportamente sub amenin țarea cu pedeapsa, in cazul in care dreptul se
reduce la reguli de conduita sau ordine constr ângătoare.
Unii autori cred că eficacitatea dreptului poate fi de ordine instrumentala , adic ă o
lege se adopta pentru a transforma o stare de lucruri, sau simbolica – legea este adoptata
pentru a îndeplini un alt scop dec ât cel afi șat.
Realizând un limbaj specific dreptul joaca rolul de identificare a persoanelor si
bunurilor: acte de stare civila, registre cadastrale, semne de înmatriculare. A identifica aici – a
aduce in via ța juridica – exemplul persoanelor juridice (morale) care nu au alta via ță decât cea
juridica.

4
Participarea sistemului juridic la reglementarea vie ții sociale atinge apogeul cu
afirmarea unor alternative si valori fundamentale de care se încearc ă sa se beneficieze in
consensul social. Sistemul juridic nu numai structureaz ă viața sociala, dar si concureaz ă la
reglementarea ei.
Ajustînd comportamente, dreptul contribuie la dezvoltarea vie ții sociale in sensul
extinderii complexit ății ei, c ând fiec are se angajeaz ă in procesul de diviziune a muncii si de
schimb pe m ăsură ce creste respectul promisiunilor si sanc ționarea încălcărilor. Deci, se
răspândesc funcțiile cele mai clasice ale dreptului: reglementarea conduitelor si aplanarea
conflictelor.
Însă se remarcă ca doar la limita dreptul impune o conduita sau o sanc țiune, în cele
mai multe cazuri, inițiativa de a recurge la aparatul judiciar este l ăsata p ărților. In situația
normelor supletive dreptul propune interesa ților mai multe modele de comportament c ărora
părțile sunt libere sa prefere altele. Într-un stat de drept sistemul juridic distribuie rolurile si
arbitreaz ă conflictele, l ăsând mai mult loc ini țiativei, statul -polițist vrea sa reglementeze totul
imediat .
Funcțiile dreptului pot fi definite ca fiind direcțiile fundamentale ale acțiunii
mecanismului juridic, la realizarea cărora participă întregul sistem de drept – ramuri,
instituții, norme, precum și instanțele sociale special abilitate cu atribuții în domeniul
dreptului. Altfel zis, prin funcție a dreptului se pricepe cum sunt puse în valoare atributele
dreptului în vedere amenținerii ordinii, echilibrului și păcii sociale.
Pentru a trata problema eficacit ății si eficienței dreptului trebuie de eviden țiat modul
in care sistemul juridic se articuleaz ă în sistemul social. Pentru a r ăspunde la întreb ările
despre eficacitatea si eficienta trebuie v ăzut modul in care sistemul juridic se articuleaz ă
sistemului social, pun ând in lumina periferia apropiata a dreptului – fenomene para -juridice
sau infra -juridice .
Actul normativ juridic este, î n esență, un act de conducere socială. Statul, cu ajutorul
dreptul ui, hotărăște pentru fiecare autoritate o anumită competență, pentru ca fiecare structură
de putere să știe ce are de înfăptuit , și aceste instituții, împreună, să coopereze la înfăptuirea
rolului statului de instituție fundamentală a societății. Dr eptul constituie o încercare de

5
regularizare a raporturilor intra și inter sociale, el tinde să stabilească în multitudinea de
interese, adesea opuse , o armonie, în virtutea ideii de valoare.
Sociologii dreptului au pus in lumina periferia apropiata a juridicului – un ansamblu de
fenomene, practici, discursuri si preten ții parajuridice sau infrajuridice care în unele cazuri
ușurează , iar în altele împiedica progresul juridic.
Aceasta este contribuția major ă a sociologiei la teoria sistemelor juridice, caci a relativizat
granițele juridicului, furniz ându-i instrumente conceptuale necesare unei teorii dialectice a
modificarii acestor sisteme.
Limitele sistemului juridic sun t destul de dificil a le descoperi , întrucât viața socială face ca
fie ce activitate efectuată să capete conotație și semnificație juridică, iar fiecare participant la
acestea să asimileze calitatea de subiect de drept, nefiind de fapt posibilă delimitarea netă a
juridicului de social. Acest lucru ne atestă din nou mărimea socială a dreptului pe care vrem
să o punem în lumină prin abordarea teoretică a ordinii juridice.
Dacă totuși este limpede că putem deduce clar acțiunile care corespund nașterii, modifică rii și
abrogării normelor juridice, acest lucru nu înseamnă în niciun caz că ansamblul normativ ar
putea fi confundat cu jocul interacțiunilor delimitate astfel.
Diferențierea dintre ordinea juridică și sistemul juridic aprobă punerea în evidență a logicii pe
care se fundamentează structurarea și evoluția ordinii juridice.
În consecință, ordinea juridică este un artefact, o creație artificial a omului, iar actorii
sistemului juridic îi inspira viabilitate și dinamicitate. Sistemul juridic -normativ se conturează
ca un veritabil nomos: sfera valorică caracteristică , vizând idealurile călăuzitoare și
principiile întemeietoare de justiție.
Concluzie
Progresul societății contemporane din statul nostru remarcă faptul că, deși, s -au inten sificat
măsurile și intervențiile statale, ale instituțiilor specializate de control social, împotriva
faptelor de delincvență și criminalit ate, se constată o intensificare și o înmulțire ,
nemaiîntâlnită, a delictelor comise cu violență, așa cum și a celor din domeniul economic și
financiar -bancar, a celor comise prin fraudă, șantaj și corupție.

6
Toate aceste exprimări ale delincvenței, precum și depistarea unor soluții pentru diminuarea
lor, interesează în egală măsură, atât factorii de control social: poliție, justiție și administrație,
cât și opinia publică, deoarece asemenea fapte au obiceiul să devină deosebit de dinamice și
periculoase, pentru stabilitatea și securitatea comunității, a instituțiilor, a grupurilor și
indivizilor, fiind asociată, de multe ori, cu cele de crimă organizată, terorism și violență
instituționalizată, specific subculturilor violenței și crimei profesionalizate.
Orice societate liberă, așa cum este și cea românească, trebuie să asigure tuturor cetățenilor
stare a de ordine, starea de liniște și siguranță, aceasta fiind necesară fiecărui individ.

Bibliografie:
1. Sofia Popescu, Dragos Iliescu. Probleme actuale ale metodologiei juridice. Bucuresti,
1979.
2. Leontin -Jean Constantinesco, Tratat de drept comparat. Vol.I, Bucuresti: All, 1997,
p.231 -238.
3. Constantin Stroe “Compendiu de filosofia dreptului”, Lumina Lex, 1999
4. A.Burian, O.Balan, E.Serbenco Drept international public, Cisinau, 2005
5. Duculescu Victor, Dreptul integrarii europen e. Tratat elementar. Bucuresti, 2003
6. Victor Dan Zlatescu, Introducere in legistica formala, Bucuresti,1995,ed.Rompit