Familia tradițională și Familia modernă [624524]

Familia tradițională și Familia modernă
Introducere
Familia a fost o necesitate de-a lungul epocii moderne. Problema organizării vieții de familie și a
consecințelor ei funcționale apar în lucrările gânditorilor antici și a celor renascentiști. Vechi evrei
prescriau o varietate de conduite rituale pentru a putea duce o căsătorie fericită la bun sfârșit.
I. și N. Mitrofan (1991, p145) definește cuplul conjugal ca fiind “nucleul generativ al
microgrupului familial”, exprimând structural și funțional modul în care două persoane de sex opus,
după ce se căsătoresc, se intermodelează creator, dezvoltânduse, motivânduse și determinându-se mutual
prin interacomodare și interasimilare, simultan în plan biologic, psihologic, și social.
Familia s-a dezvoltat o dată cu societatea și se modifică odată cu aceasta. Ea îndeplinește anumite
funcții sociale cum ar fi procrearea, creșterea și socializarea copiilor.
“Ca formă de comunicare umană, familia este poate cea mai trainică dintre ele ‘fiind caracteristică
pentru toate treptele de dezvoltare istorică și având o mare stabilitate ca structură socială’”. (Maria
Constantinescu, 2004, p10)
În analiza sociologică a familiei se folosesc diferite notiuni cu diferite sensuri ale familiei cum ar
fi:
-familia de origine
-familia conjugală
-familia nucleară
-familia de rezidență
-familia de interacțiune
-familia cu probleme
-familia modernă
-familia tradițională
Familiile au structuri diferite sau număr diferit de membri. De exemplu în trecut, familiile aveau
4-6 copii, în medie, iar acum în societățile industriale, au în medie 1-2 copii.
Cuplul nu este întotdeauna unit și perfect. În cele mai multe cazuri în cupluri apar fenomenele
negative, apar certurile, neajunsurile, infidelitatea etc. Toate aceste lucruri sunt cauza celor mai multe
divorțuri.
Familia trebuie asociată cu stabilitate, echilibru, moralitate și durabilitate. Întotdeauna în familie
trebuie să existe armonie pentru ca durata căsniciei să fie cât mai lungă.
“Asupra familiei s-au întreprins și se realizează mereu numeroase studii de asistență socială care
urmăresc o ameliorare, o înlaturare a crizelor pe care le traversează anumite familii. Americanii au
folosit tehnica așa-numită <Social-Work>, o tehnică de acțiune socială asupra unor familii urbane aflate
în situații dificile. (idem, p19)
Concluzionând, familia este un adevărat sprijin pentru copiii în ziua de astăzi. Un copil crescut
într-o familie unită și cu principi este mult mai responsabil în ceea cel privește.
Familia tradițională
În familia tradițională puterea este inegală. În această familie cel care domina cel mai mult era
bărbatul. Însă, cel puțin din sec. 19 românesc, norma autorității masculine pare să nu servească decât ca
fațadă. În familiile boierilor, soția poate influența decizia soțul, chiar și copiii, ori de câte ori este în joc
un aspect al vieții familiale.

“Conform lui J.Bochenski, autoritatea este o relație cu trei termini care se instituie între un
purtător, un subiect și un domeniu”. (C. Ciupercă, 2000, p.72 )
În acest caz bărbatul este purtătorul și femeia este subiectul într-un anume domeniu. În culul
tradițional domină autoritatea care provine din tradiția familiei.
Puterea este un fenomen social, în sensul că nu se poate manifesta decât prin intermediul relațiilor
sociale. “După K.Dowding (1991,p.48), există două feluri de putere: puterea concretă (puterea de a face)
și puterea socială (puterea asupra cuiva).”
Este clar că familia tradițională se bazează pe puterea concretă. Aceste reguli îl obligă pe bărbat să
facă ceea ce știe, astfel încât femeia acceptă această ordine, deoarece femeia nu avea niciun drept la
opinie.
De-a lungul timpului, puterea în familie a crescut, autoritatea a evoluat spre cel ce știa mai mult.
Puterea femeii a crescut de asemenea. Femeia avea mai multe drepturi, avea puțină autoritate asupra
copiilor, soțul se sfătuia cu ea în diferite probleme familiale.
În sec. 19-20 în societățile europene sau de cultură europeană s-a generalizat sistemul familiei
nucleare în care soțul era principala sursă de venit, și avea cea mai mare autoritate, iar soția se ocupa în
principiu de gospodărie și depindea de soț.
Fiecare societate are un anumit sistem familial adică un sistem de reglementare a relațiilor dintre
bărbat și femeie de vârstă matură și dintre aceștia și copii. Sistemele familiale se diferențiază între ele
după gradul de cuprindere a grupului familial, forma de transmitere a moștenirii, modul de stabilire a
rezidenței noilor cupluri.
Structura de autoritate și putere în cadrul familiei (H.Touzard 1966)
1.Autoritatea soțului (bărbatul acționează și decide)
2.Autonomia soției (femeia acționează și decide)
3.Autocrația soțului (bărbatul decide, femeia acționează)
4.Autocrația soției (femeia decide, bărbatul acționează)
5.Conducerea soțului ( bărbatul decide, acționează împreună)
6.Conducerea soției ( femeia decide, acționează împreună)
7.Diviziunea sincretică a rolurilor (bărbatul acționează, decid împreună)
8.Diviziunea sincretică a rolurilor (femeia acționează, decid împreună)
9.Cooperarea sincretică (acționează împreună, decid împreună) (idem, p. 73)
Concluzionând, familia tradițională era caracterizată printr-o ierarhie clară, iar respectarea
ierarhiei era o condiție a echilibrului.
Relațiile parentale și viziunea asupra socializării
În familia tradițională conflictele dintre generații erau mult mai puține și netolerate de comunitate.
Ierarhia era foarte clară, fiecare știa ce are de făcut și de cine trebuie să asculte. Copiii suportau și se
abțineau la autoritatea tatălui și pe cea a mamei când tatăl nu era, însă cea a mamei era mai blândă și mai
sensibilă.
Rolul mamei era foarte important pentru că personalitatea ei construia punctul de plecare pentru
copil. În familia tradițională, mama se implica mult mai mult în creșterea și educarea copiilor față de
familia modernă, deoarece mama nu avea un loc de muncă, o carieră profesională, ea se ocupa doar de
gospodărie și de familia sa. De aceea copiii erau mult mai atașați de mamă decât de tată.
În această familie tatăl era cel care deschidea porțile copilăriei spre lumea exterioară, îndrumând
copilul să fie el însuși, să pună în practică ceea ce învățase. Totuși această ieșire nu îi oferea copilului
libertatea maximă.
“În socializarea copiilor din modelul tradițional al familiei extinse implică o relație afectivă
puternică între bunici și nepoți și, implicit, un rol educativ consistent al bunicilor. Însă, coabitatea

vârstnicilor cu nepoți nu este dovedită, nici măcar în mediul rural, decât pentru familiile tip souche, în
care unul dintre copii rămâne, după căsătorie, în casa părintească asumându-și responsabilitatea îngrijirii
bătrânilor.” (C. Ciupercă 2000, p.73, apud E. Stănciulescu, 1997, p.162)
Cei care se recăsătoreau a doua oară și aveau copii, aceștia rămâneau în creșterea bunicilor, cu
ajutorul părinților.
În familia tradițională căsătoria copiilor se făcea în ordinea descrescătoare, de la cel mai mare la
cel mai mic, nu ca în familia modernă când aceștia se căsătoresc sau trăiesc în concubinaj.
În societatea contemporană se considera că principalele probleme care apar sunt următoarele:
1.Familia cu un copil . În această familie fiind doar un copil acesta este răsfățat, având o
personalitate egoistă. Acesta este răsfățat de ambi părinți, iar când este certat de unul dintre ei,
acesta se refugiază la celălalt. Pentru copil, părinții au devenit niște instrumente de care el se
servește pentru satisfacerea nevoilor sale.
2.Familia cu doi copii. Atenția părinților cade asupra celui mic, ceea ce face ca primul
copil să sufere. Cel mai mare își poate dezvolta o personalitate mai egoistă și mai agresivă.
3.Familia cu trei copii. Copilul cel mai mare are aceeași viziune în fața părinților ca și în
familia cu doi copii. Cel mijlociu are dezvoltarea cea mai echilibrată, având o justă balanță între
agresivitate, retragere în sine și spirit de inițiativă. Copilul cel mic este cel mai răsfățat și cu cele
mai multe drepturi fiind ajutat și de frații mai mari.
4.Familia cu mai mult de trei copii. La apariția celui de al patrulea copil lucrurile iau o
întorsătură. Acesta poate fi privit cu o nemulțumire, tratat cu răceală. Însă există și excepții, un
băiat apărut după trei fete adduce bucurie în sufletul părinților.
Familia tradițională, din punct de vedere al controlului social este mai permisivă decât familia
patriarhală, în timp ce din punct de vedere al suportului parental este mai neangajată comparative cu
familia restructurată.
Din perspective socializării în funcție de sex, familia tradițională a favorizat accentuarea
conștientizării diferențelor dintre fete și băieți întrucât cele două modele educaționale erau destul de
puține. Băieții erau socializați încât să devină activi, ostili, și agresivi, iar fetele, erau blamate sau
pedepsite pentru comportamentul lor agresiv dar recompensate dacă erau politicoase.
Relația părinte- copil în familia tradițională era în general bazată pe înțelegere și acceptare și nu
pe conflict și negare.
Familia modernă
Familia moderă se caracterizează prin structura de autoritate și putere. In această familie partenerii
au aceeași autoritate, deciziile le iau în comun, nu ca în familia tradițională cand doar bărbatul lua
decizii, atât în privința hotărârilor care viza viața conjugală. Relația modernă surprinde reciprocitatea
puterii și autorității, pe diferite nivele și în diferite intensități.
Ideea că toate sarcinile și toate rolurile unei familii, pot fi îndeplinite, atât de bărbat, cât și de
femeie este total greșit, deoarece există anumite elemente care diferențiază cele două sexe (C Ciupercă,
2000, p.100 apud I. Mitrofan, C. Ciupercă, 1997), ca să nu mai vorbim că, de la un cuplu la altul există
deosebiri în ceea ce privește rolurile asumate, în funcție de particularitățile persoanelor și relației
respective.
Din această perspectivă nu există, nu este posibilă o egalitate prin lipsa diferențelor. Între oricare
alte două persoane, intervine reciprocitatea, dar și asimetria, una dintre ele tinzând s-o domine pe
cealaltă.
Fiecare activitate are o importanță diferită, adică nu pot exista activități care sa aibă ponderi egale.
Dacă în familie există un bun dialog și o bună înțelegere, atunci se poate ajunge la o egalizare a
autorității și puterii în sistemul familial.

„O problemă importantă, care induce majoritatea neînțelegerilor și divergențelor în cuplu este
aceea a implicării fiecăruia în ceea ce ar trebui să facă. Există neînțelegeri datorită faptului că unul dintre
parteneri are impresia că el face totul, el se implică cel mai mult, iar celălalt mai puțin, ignorând faptul
că activitățile nu pot fi comparate, iar gradul de implicare nu poate fi evaluat de cineva. Subiectivismul
poate fi destul de mare iar disensiunile pot apărea destul de frecvent, lucru care a determinat apariția
opiniei potrivit căreia, relațiile tradiționale între bărbat și femeie se dovedesc mai puțin generatoare de
conflict și steres„. (C. Ciupercă, 2000, p.102 apud A. Liiceanu, 1997)
Factorii ce au determinat flexibilizarea raporturilor de putere în cuplul modern au fost
emanciparea femeii, bazată pe creșterea nivelului de cultură. Această emancipare a ridicat pretenții vis-
à-vis de posibilitățile bărbatului de a se implica în ceea ce trata, până nu demult, cu pasivitate și
indiferență.
Un alt factor este independența economică a femeii, adică femeia nu mai este întreținută de bărbat
și poate singură să-și asigure subzistența și să ia decizii proprii, fără teamă de a fi supusă reproșurilor
sau abandonată.
Implicarea tot mai accentuată a femeii în viața socială a adus la ruperea acestuia de universal
îngust al familiei și la rolul și locul femeii în relația de cuplu. Acesta este un alt factor care duce familia
la un univers mai larg. Relaționarea cu alte persoane a membrilor unui cuplu duce la egalitatea autorității
și puterii. Cu cât relaționarea este mai mică, cu atât crește apariția unui model unidirecțional de putere și
autoritate (în special de la bărbat la femeie).
Nu în ultimul rand, devalorizarea sentimentului în relația de cuplu a provocat importante reașezări
în structura de autoritate și putere. Femeia, independentă economic, își permite să experimenteze relații
diverse, datorită dorinței de a se realize și de a evolua pe plan profesional. Din această cauză, bărbatul,
se teme să nu fie părăsit sau pur și simplu din nevoia de a cucerii, încearcă să nu se implice emoțional și
sentimental prea mult. In general, cuplul secolului XX minimalizează valoarea sentimentului, fapt care
are repercursiuni asupra distribuției autorității și puterii în relația dintre cele două sexe.
În familia modernă au apărut multe schimbări față de cea tradițională. Prezența maternă a devenit
și ea intermitentă prin ieșirea femeii pe piața forței de muncă. Desele absențe ale ambilor părinți oferă
copilului o altă versiune asupra autorității, de cele mai multe ori aceasta lipsind.
În privința relației conjugale, conceptual de “luare a deciziilor” este perceput ca fiind unul dintre
indicatorii principali ce definesc raportul de autoritate și putere. Este posibil ca decizia să fie luată de
către un membru al cuplului, pentru că celălalt membru a delegat funcția de luare a deciziilor sau pur și
simplu nu este interesat.
Situația se complică și mai mult atunci când un individ vrea să aibă autoritate și putere. De
exemplu, bărbatul dintr-o clasă socială inferioară pretinde autoritate pe baza modelului tradițional în
timp ce, în luarea propriu-zisă a deciziilor, soția contemporană deține o autoritate substanțială.
Tocmai de aceea, în stabilirea structurii de autoritate și putere în cuplu trebuie să se țină cont de
mai mulți indicatori, care intercorelați, să definească mai exact raporturile dintre parteneri.
“Autoritatea și puterea în familia modernă se află într-un permanent proces de construcție și
reconstrucție, în funcție de negocierile ce au loc între parteneri, de atitudinile și comportamentele
acestora vis-à-vis de rolurile pe care le îndeplinesc în familie și de statusurile ocupate în afara ei.” (idem,
p106)
Relațiile parentale și viziunea asupra socializării
În familia modernă, relația părinte copil este diferită de relația din familia tradițională. Concepțiile
privind relația parentală au evoluat semnificativ.
“Din această perspectivă, E Duval evidențiază existența a două tipuri de modele: modelul mamei
tradiționale (ce impune prin perseverență și rigiditate) și modelul mamei moderne (axat pe dezvoltarea

capacităților instructivo- formative ale copiilor, în condițiile unei libertăți și flexibilități crescute)”. (C.
Ciupercă, 2000, p.130)
“Analogul, E.Elder a identificat modelul tatălui tradițional (care asigura educația copiilor de pe
poziția aceluia care are întotdeauna dreptate și ultimul cuvânt în orice problemă) și modelul tatălui
modern (ce folosește mult mai puțin metodele punitive- restrictive)”. (Ibidem)
Sistemul familial trebuie să-și construiască și să-și consolideze o stare de echilibru între cele două
modele culturale ale generațiilor.
În familia modernă socializarea implică unele procese de identificare și diferențiere. O serie de
identificări constituie personalitatea.
Pentru copii, părinții sunt primele repere pentru autoidentificare, pentru a-și găsi sinele. Un copil
învață să fie matur de la părinți în primul rand. De exemplu băiatul trebuie să se atașeze mai mult de tată
spre al lua exemplu, fiind și de același sex au mai multe puncte în comun, însă nu trebuie să-l urmeze în
tot ceea ce face tatăl. Trebuie să ia de la el doar părțile bune și nu cele rele.
Însă fata trebuie să rămână alături de mama sa pentru a se autoidentifica și de a se regăsi și poate
acesta este unul din motivele pentru care fetele se maturizează mai repede decât băieții. Greutățile pe
care le întâmpină fata în procesul de identificare se leagă de rolul pe care îl vede la mama sa, acela de a
fi gospodină (de a avea grijă de gosodărie ,de familie).
Un rol important îl are și reacția tatălui față de propria sa fică. De exemplu, dacă fata seamănă cu
mama sa la feminitate (la aspectul fizic), atunci tatăl o tratează ca pe o femeie, iar dacă fata este un pic
mai robustă cu un corp mai dezvoltat, atunci tatăl o tratează ca pe un băiat pe care poate nu îl are.
O fată care trăiește într-o familie cu doi frați sau mai mulți se formează altfel decât atunci când
crește alături de surori.
Dacă un copil crește într-o familie mai organizată, cu principii și el va vrea să-și construiască viața
asemenea părinților, însă dacă a crescut într-o familie dezechilibrată, dezbinată, același lucru va face și
el, nu îl va interesa casa, familia, copii săi cid oar să trăiască cât mai bine și săi fie lui bine.
La început părinții încearcă să-și învețe copiii cum să gândească și să acționeze în viață. Primele
lucruri pe care îi învață sunt dintre curat-murdar și dintre permis-interzis.
Apoi copilul, ieșind din exteriorul familiei încearcă să devină independent, să aibă libertate totală.
Încearcă să-și afirme dorința de frustrare sau de permisivitate.
Majoritatea cercetărilor spun că cele mai frecvente conflicte între părinți și copii sunt în perioada
adolescentă, atunci când adolescentul are dorința de libertate și autonomie.
Dorința de libertate și autonomie sporește odată cu înaintarea în vârstă.
“Observăm că la vârsta adolescenței, copilul aparținând familiei moderne tinde să se comporte în
două maniere față de părinți: contra lor sau îndepărtându-se de ei. În rimul caz, el consideră că părinții
nu-l înțeleg și se decide să <lupte>, dovedindu-le că poate reuși și fără ajutorul lor, dar aplicând o altă
mentalitate și o altă scară de valori. În al doilea caz, copilul nu luptă, dar își construiește o lume a sa, se
izolează față de părinți și îi acceptă în jurul său doar pe cei care-l înțeleg.” (idem, p.136 apud K. Horney)
De cele mai multe ori, divergențele între generații apar din cauza lipsei de interes pentru
problemele adolescentului.
Majoritatea părinților sunt dezinteresați de copiii lor, îi lasă să facă ce vrea, copiii se căsătoresc de
la o vărstă fragedă, nu-I mai interesează școala, nu-I interesează să-și facă o cariera în viață, să aibă un
viitor mai prosper.
Au trecut vremurile când copiii urmau meseriile părinților, când se căsătoreau la indicațiile
rudelor, când cuvântul celor mai învârstă era lege și se supuneau.
În ziua de astăzi tinerii doresc un statut social bun, o viață fără probleme, fericire personală, însă
pentru aceste lucruri trebuie depus și puțin effort și muncă pentru a se realize, ori ei nu fac nimic,
așteaptă totul deagata și acest lucru nu este posibil.
Societatea de astăzi s-a schimbat enorm de mult și nu în bine. Toți vor să fie patroni și șefi să
comande, dar să muncească mai puțin.

Concluzii
Aceată lucrare este o comparație între familia modernă ș i familia tradițională. Am pus accent pe
autoritatea si puterea în ambele familii. În familia tradiționala autoritatea cea mai mare o avea tatăl, iar
ceilalți îl ascultau , iar în familia modernă puterea și autoritatea o aveau ambii părinți. Fiecare membru
avea câte ceva de spus în familie. Părinții se sfătuiau cu copiii lor în orice problemă legată de familie.
Pentru un copil familia este foarte importantă. Ea îl sprijină în primi pași.
Familia tradițională este mult mai autoritară decât familia modernă.Dacă în familia modernă copiii
sunt mai libertini, în familia tradițională copiii îi ascultau pe parinți, nu ieșeau din cuvântul lor. Nu
aveau voie să facă ce vor fără aprobarea părinților.

Bibliografie
1. Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, Dicționar de Sociologie, Editura Babel, București 1998
2. Cristian Ciupercă, Cuplul modern- între emancipare și disoluție, Editura Tipoalex,
Alexandria 2000
3. Elisabeta Stănciulescu, Sociologia educației familiei. Editura Polirom, București 1997
4. Iolanda și Nicolae Mitrofan, Familia de la A la….Z. Mic dicționar al vieții de familie,
Editura Științifică și Enciclopedică, București 1991
5. Maria Constantinescu, Sociologia familiei, Editura Universității din Pitești 2004