III. 1. Definție și generalități … … … … 20 [624430]

CUPRINS
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 1
Capitolul I. ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE ………………………….. ………………………… 3
Capitolul II. BIOMECANICA ORGANULUI AXIAL ………………………….. ………………………….. 14
Capitolul III. SPONDILITA ANCHILOZANTĂ ………………………….. ………………………….. ……… 20
III. 1. Definție și generalități ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 20
III. 2. Etiopatogenie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 20
III.3. Morfopatologie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 22
III.4. Simptomatologie clinică ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 23
III.4.1. Manifestarile prodromale ………………………….. ………………………….. ……………………… 23
III.4.2. Debutul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 23
III.4.3. Perioada de stare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 25
III. 5. Investigatii imagistice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 33
III.6. Evoluție. Prognostic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 34
Capitolul IV. TRATAMENTUL SPONDILITEI ANCHILOZANTE ………………………….. ……… 36
IV.1. Tratamentul medicamentos ………………………….. ………………………….. ………………………… 37
IV.2. Tratamentul kinetic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 38
IV.3. Masoterapia ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 41
IV.4 Electroterapia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 43
IV.5. Terapia ocupațională ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 45
IV.6. Tratamentul ortopedo -chirurgical ………………………….. ………………………….. ………………… 46
IV.7. Asistența în spondilita anchilozantă la domiciliu ………………………….. ……………………….. 47
Capitolul V. Organizarea și metodologia păr ții practice ………………………….. ………………………… 49
V.1. Prezentarea lotului de persoane ………………………….. ………………………….. ……………………. 49
V.2. Metodele concrete de lucru . ………………………….. ………………………….. ………………………… 49
V.3. Fișe individuale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 52
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 75
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 76

Introducere

1
Introducere

“Când vine vremea să începi să faci exerciț ii,
nu există <Voi î ncepe de mâ ine>.
Mâine este boală ”
V. L. Allineare

Bolile reumatice, dup ă cum se știe, reprezintă și în țara noastră grupul de boli cu cea
mai mare morbiditate; practic, peste al 5-lea deceniu de via ță neexistâ nd persoane care să nu
fi acuzat sau să acuze suferin țe de vreun tip reumatic.
Pentru majoritatea acestor persoane, problemele de existen ță constau în asisten ță
terapeutică și de profilaxie secundară.
O entitate nosologic ă a reumatismului inflamator cronic care pune serioase probleme
disfunc ționale, deci de asisten ță recuperatorie, este spondilita anchilozantă (SA).
Actualizarea temei i și are motiva ția sub aspect socio -economic:
 prevalenț a (1%), debutul la vâ rste tinere (18-30 ani), în perioada cea mai productivă a
vieții;
 evoluție rapid progresivă spre anchiloză și invaliditate ce determină pensionarea în
primul an după diagnostic a 5% dintre pacienți, iar 80% dintre pacienți devin invalizi
după 10 ani; speranț a de viață a pacienților este redusă cu 5-10 ani
 costuri indirecte mari (ap roximativ 75%) prin pensionare înaintea limitei de vârstă,
invaliditate severă ce nu le permite autoingrijirea, pacienții având frecvent nevoie de
însoț itor.
Astfel, datorită prevale nței, a c osturilor indirect mari și a evoluț iei spre invaliditate,
am ales ca temă a prezentei lucrări “Tratamentul re cuperator al spondilitei anchilo zante”.
Managementul optim al pacienților cu spondilită constă în combinația tratamentului
farmacologic cu cel nonfarmacologic, insuccesul celor două terapii impunând deseori
tratament ortopedic.

Introducere

2 Cele două tipuri de terapii trebuie să fie complementare pentru a preveni progresia
bolii cu apariția anch ilozelor, pentru a ameliora durerea și a imbunătăți calitatea vi eții,
reducând morbiditatea și mortalitatea.
În redactarea lucrării, am avut în vedere urmă toarele obiective:
 Creionarea unui program complex terapeutic pentru recuperarea func țională a
deficitului structural la nivelul coloanei vertebrale;
 A da un concept unitar no țiunii de boală “spondilită anchilozantă” privind etiologia,
patologia, diagnosticul;
 Alegerea metodelor și tehnicil or de kinetoterapie specifice vâ rstei pacientului, a
stadiului evolutiv al bolii câ t și a sechelelor trenante la nivelul coloa nei vertebrale.

Lucrarea este structurată în cinci capitol e, referitoare la: “Anatomia coloanei
vertebrale”, “Biomecanica organului axial”, “Spondilita anchilozantă”, “Tratamentul
spondilitei anchilozante”, “Organizarea și metodologia părții practice”
Pacienții incluși în studiu au urmat un program de recuperare timp de 10 zile și au fost
supuși de două ori unui examen clinic. Efectele programului recuperator se pot observa în
capitolele ce urmează.

Capitolul II Biomecanica

3
Capitolul I
ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial, fiind situată în partea mediană și
posterioară a corpului. Îndeplinește un triplu rol, fiind ax ul de susținere al corpului, protejând
măduva spinării și participând la executarea diferitelor mișcări ale trunchiului și capului.
(fig. I.1)

Vertebrele poartă diferite denumiri împrumutate de la regiunile respective:
1. Vertebrele cervicale răspund gâtului. Ele sunt în nu măr de 7 și se notează de la C1
la C7; împreună formează coloana cervicală.
2. Vertebrele toracice răspund toracelui; ele sunt în număr de 12 (se notează de la T1
la T12) formând împreună coloana toracică.
3. Vertebrele lombare răspund regiunii lombare (peretele posterior al abdomenului);
ele sunt în număr de 5 (se notează de la L1 la L5) și împreună f ormează coloana lombară.
Vertebrele coloanei cervicale, toracice și lombare sunt oase mobile și independente;
ele se mai numesc din această cauză vertebre adevărate.

Fig. I.1. Coloana vertebrală
7 Vertebre c ervicale
12 Vertebre toracice
5 Vertebre lombare
Sacru
Coccis

Capitolul II Biomecanica

4 4. Vertebrele sacrate în număr de 5 (se notează de la S1 la S5) – și vertebrele
coccigi ene – în număr de 4 -5 (se notează de la Co1 la C05) răspund pelvisului. Ele se sudează
dând naștere la două oase: sacrul, respective coccigele. Fiind oase sudate între ele se mai
numesc vertebre false.
Vertebrele adevărate sunt constituite după un tip comu n; toate au, prin urmare,
anumite caractere generale. Vertebrele prezintă însă și modificări regionale, din cauza
raporturilor anatomice diferite, cât și a diferen țelor funcționale. Aceste modificări formează
caracterele regionale ale vertebrelor. Unele vertebre prezintă particularită ți anatomice care le
deosebesc chiar și în cadrul regiunii din care fac parte, formând caracterele speciale ale
vertebrelor.
Caracterele generale ale vertebrelor adevărate
O vertebră adevărată are două păr ți: una anterioară, reprezentând un segment de
cilindru plin, numit „corpul vertebrei”; alta posterioară reprezentând arcul vertebrei. (Fig. I.2)
Arcul vertebrei este legat de corpul vertebrei prin două mici pun ți numit e „pediculii arcului
vertebral” .

Fig. I.2. Vertebra

Capitolul II Biomecanica

5 Elemente le unei vertebre sunt : corpul, arcul și pediculii arcului delimitează gaura
vertebrei .
1. Corpul vertebrei este porțiunea cea mai voluminoas a a vertebrei. El prezintă două
două fețe: una superioară și alta inferioară, precum și o circumferin ță. Circumferin ța are o
porțiune anterioară ce se întinde între cei doi pediculi ai arcului vertebral și o porțiune
posterioară care prive ște gaura vertebrei, formând astfel peretele anterior al acesteia.
2. Arcul vertebral formează perete posterior al găurii vertebrale și este alcătuit din
mai multe elemente:
– Două lame vertebrale, ce se întind de la pediculi l a procesul spinos. Fiecare lamă prezintă:
fața anterioară ce prive ște spre gaura vertebrei; fa ța posterioară acoperită de mu șchi; două
margini: una sup erioară, alta inferioară; o extremitate medială ce se une ște cu cea de partea
opusă; o extremitate laterală ce se întinde pâna la masivul o sos format de pedicul, procesul
transversar și procesele articulare;
– Procesul spinos ce se prelunge ște înapoi, pornind de la locul de unire a celor două lame
vertebrale. Procesul spinos are o bază, un vârf, două fe țe laterale, o margine superioară și alta
inferioară;
– Procesul transversar este reprezentat de doua proeminen țe: una dreaptă și alta stângă, ce
pleacă de pe părțile laterale ale arcului vertebral. Prezintă o bază, un vârf, o fa ță anterioară și
alta posterioară, o margine superioară și alta inferioară.
– Procesele articulare, în număr de patru, se grupează în două superioare și două inferioare.
Procesele superioare al unei vertebre se articulează cu procesele articulare inferioare ale
vertebrei superioare.
3. Pediculul vertebral este reprezentat de cele două pun ți care unesc extremitatea
fiecărui arc vertebral cu corpul vertebrei. Pediculii au câte o margi ne inferioară mai scobită și
alta superioara mai pu țin scobită. Prin suprapunerea a două vertebre î ntre aceste margini
scobite, se delimitează gaura intervertebrală.
4. Gaura vertebrală este formată înainte de corpul vertebrei, înapoi de arcul vertebral,
iar pe lateral de către pediculii vertebrali. Din suprapunerea tuturor găurilor vertebralem ia
naștere canalul vertebral.

Capitolul II Biomecanica

6 Vertebrele false sunt în număr de nouă sau zece; ele se sudează formând două oase:
sacrul și coccigele.
Sacrul este u n os median și nepereche situat în continuarea coloanei lombare,
deasupra coccigelui și înfipt ca o p ană între cele două oase iliace (Fig. I.3).
Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos și dinainte înapoi, astfel că
baza lui formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu (Promontorium)
de o mare importanță obstetricală și antropologică. Privit pe un os izolat se vede că sacrul are
extremitatea superioară mai voluminoasă decât cea inferioară, având forma unei piramide; în
plus el este rec urbat înainte. Este format prin sudarea a cinci vertebre sacrate. Osul sacru al
adultului prezintă, în general, diferențe sexuale (evidente): la bărbat este mai lung, mai îngust
și mai curbat anterior decât la femeie.

Fig. I.3. Sacrul

Coccigele este format prin sudarea a patru vertebre coccigiene {Vertebrae coccygeae
I-IV). Se află situat în continuarea sacrului și este format din unirea celor patru sau cinci
vertebre coccigiene atrofiate. Este un os median și nepereche, prezentând de studiat dou ă fețe,
o bază, un vârf și două margini.

Capitolul II Biomecanica

7 Curburi le fiziologice ale coloanei vertebrale . Coloana vertebrală nu este rectilinie.
Prezintă două feluri de curburi: în plan sagital și în plan frontal.
1. Curburile în plan sagital . Sunt orientate fie cu convexitatea înainte, când se
numesc lordoze, fie cu convexitatea înapoi, când se numesc cifoze (Fig. I.4) . La coloana
vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru:
a) curbura cervicală cu convexitatea înainte;
b) curbura toracică – cu convexitatea înapoi;
c) curbura lombară – cu convexitatea înainte;
d) curbura sacro -coccigiană – cu convexitatea înapoi.
În timpul vieții intrauterine coloana vertebrală prezintă o singură curbură cu
convexitatea înapoi. La nou -născut, coloana verte brală prezintă un unghi lombosacrat, ce
separă cifoza cervicotoracică de cea sacrococcigiană. Lordoza cervicală apare în lunile 3 -5;
este rezultatul ridicării capului de către sugar. Lordoza lombară apare în jurul vârstei de 2 ani
și se datorează stațiunii vertical și locomoției .

Fig. I.4. Curburile coloanei vertebrale în
plan sagital
Curbură cervicală
Curbură toracală
Curbură lombară

Capitolul II Biomecanica

8 2. Curburile în plan frontal Sunt mai puțin pronu nțate ca cele în plan sagital. Î n mod
obișnuit întâlnim:
a) curbura cervicală – cu convexitatea la stânga;
b) curbura toracică cu convexitatea la dreapta;
c) curbura lombară – cu convexitatea la stânga.
Curbura toracică este primară, fiind determinată de tracțiunea mușchilor mai
dezvoltați la membrul superior dr ept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având scopul
de a restabili echilibrul corporal. La „stângaci", curburile în plan frontal sunt îndreptate în
sens invers.
Mușchii regiunii posterioare a trunchiului și ai cefei

Din pu nct de vedere al formei și a situației lor, mu șchii acestei regiuni sunt de dou ă
feluri:
 Mușchi superficiali, care leagă membrul superior de coloana vertebrală(Fig. I.5)
 Mușchi profunzi, proprii ai coloanei vertebrale (Fig. I.5)

Capitolul II Biomecanica

9 Fig.I.5 Mușchii posteriori ai trunchiului
Din prima categorie de mușchi distingem în primul rând pe cei ce leagă coloana
vertebrală de scapulă, cu localizare în regiunea spino -toracică; ei sunt următorii: mușchiul
trapez, mușchii romboizi mare și mic și mușchiul ridicător al scapulei. în al doilea rân d
distingem mușchii vertebro -humerali cu localizare lombară, cum este mușchiul dorsalul mare.

Mușchii planului I – mușchiul Trapez și mușchiul Latissim.
 Mușchiul Trapez are o forma triunghiulară, cu baza la coloana vertebrală și vârful la
humerus. Împreună cu cel de pe partea opusă ocupă regiunea cefei și partea
superioară a spatelui. Când ia punct fix pe coloană ridică umărul, când ia punct fix pe
centura scapulară fibrele superioare înclina capul pe partea respective, iar cele
inferioare contribuie la cățărare.
 Mușchiul Latissim sau Dorsal Mare , este cel mai lat mu șchi al corpului, cu o formă
triunghiulară și este situat în partea posteroinferioară a trunchiului.

Mușchii planului II – este format din următorii 5 mu șchi:
 Mușchiul Ridicător al scapulei sau Unghiular este situat pe păr țile laterale ale cefei,
care răspunde înainte fosei supraclaviculare. Ridică scapula când ia punct fix pe
coloana, iar când ia punct fix pe scapulă înclină coloana de acceași parte .
 Mușchiul Romboid este așezat pe peretele posterior al toracelui. Apropie scapula de
coloană.
 Mușchiul Dințat posterior și superior – este un mușchi multi -articular, spinocostal,
plan, subțire, de formă romboidala, situat cranial, în planul intermediar al mușchilor
spatelui. Este interconectat cu m. Serratus posterior inferior prin fascia interdentată.
Ridică coastele, fiind inspirator
 Mușchiul Dințat posterior și inferior este un mușchi multi -articular, spinocostal, plan,
subțire, de formă romboidala, care aparține planului intermediar al mușchilor spatelui.
Coboară coastele, fiind expirator
 Mușchiul Splenius este un mușchi multi -articular, spinotransversomastoidian,
multi fascicular, cilindric, alungit, situate în planul intermediar superficial al m. erector
spinae . În contracție bilateral sunt extensori ai capului. În contracție unilateral înclină
capul de aceeași parte .

Capitolul II Biomecanica

10

Mușchii planului III – Planul al III -lea al mușchilor spatelui este format, de o parte și
de alta, de un complex muscular numit mușchiul erector al coloanei vertebrale. Lui i se
adaugă mușchiul spinal. În partea inferioară erectorul coloanei este nedivizat și poartă numele
de masa comună. Î n regiunea lombară aceasta se împarte în două coloane diferite, pe care le
putem considera mușchi aparte. Aceștia sunt iliocostalul și lungul șanțurilor vertebrale
(longissimul). Mușchii componenți ai acestui plan leagă bazinul de torace și de coloana
vertebrală, apoi segmentele coloanei vertebrale între ele și coloana cu craniul.
 Masa comună este cuprinsă într -o lojă osteofibroasă, formată de scheletul regiunii
sacrolombare și de fascia toracolombară
> Mușchiul Iliocostal pleacă din masa comu nă și merge în sus încruci șând succesiv
toate coastele, până ce ajunge în regiunea cervicală.
> Mușchiul Longissimus sau Lungul dorsal este situat de -a lungul
șanțurilorvertebrale, medial de mu șchiul iliocostal.
 Mușchiul Spinal cu localizarea cea mai medială este greu de izolat și identificat,
fasciculele lui fiind amestecate cu cele ale mu șchiului Longissim toracal.

Mușchii planului IV – Planul IV este format din fascicule musculare care se întind de
la procesul transvers al un ei vertebre la un proces spinos suprajacent, fiind din această cauză
considerate ca făcând parte dintr -un singur complex muscular, numit Mușchiul
Transverospinal. Acest proces muscular îl împăr țim în trei grupări, cunoscute sub numele de
mușchii: semispinal, multifizi și rotatori.
 Mușchiul Semispinal ocupă planul cel mai superficial, are fascicule ce sar peste 4
vertebre între punctul de origine și cel de inser ție.
 Mușchii Multifizi formează o coloană musculară cu aceea și direcție ca și a
precedentului, care umple șanțurile vertebrale de la sacru până la axis.
 Mușchii Rotatori ocupa planul cel mai profund al mu șchiului transversospinal
acoperit de multifizi.

Capitolul II Biomecanica

11 Mușchii Planului V – Planul V este cel mai profund, care acoperă în parte scheletul
osteofibros axial. După inser ții, acești mușchi au fost grupa ți în: mușchi interspino și,
intertransversari, rotatori ai capului și ridicători ai coastelor.
 Mușchii Interspino și sunt perechi de fascicule musculare dispuse pe păr ți laterale ale
ligamentelor interspinoase, ce unesc două procese spinoase vecine. Prezen ți în zona
de mobilitate maximă a coloanei vertebrale, ei se împart în mu șchi interspino și
cervicali și mușchi interspino și lombari.
 Mușchii Intertransversari sunt mușchi mici ce leaga procesele transverse între ele și
dezvoltați în special în regiunile vertebrale cu cea mai mare mobilitate de lateralitate,
adică în regiunea cervicală și lombară.
 Mușchii Rotatori ai capului sunt în număr de patru, situa ți în partea cea mai profundă
și superioară a cefei. Ei sunt marele și micul drept posterior al capului, oblicul
superior și inferior al capului.
 Mușchii Sacrococcigieni sunt în număr de doi: unul ventral și altul dorsal. Ei se în tind
de la sacru la coccige, fiind ni ște mușchi atrofia ți.

Mușchii motori ai coloanei vertebrale sunt: dreptul abdominal, oblicul extern, oblicul
intern, iliopsoasul, sternocleidomas toidianul, scalenii și lungul g âtului.

ARTICULA ȚIILE COLOANEI VERTEBRALE

Piesele componente ale coloanei vertebrale sunt unite între ele cu ajutorul diferitelor
ligamente. În acela și timp, coloana vertebrală este unită în sus cu capul, înainte cu coastele,
iar în jos, pe ambele laturi cu oasele coxale.
Vertebrele adevărate se articulează între ele prin corpurile lor și prin procesele
articulare. În acela și timp, ele se unesc la distan ță prin procesele spinoase, lamele vertebrale
și procesele transverse.
Articulațiile corpurilor vertebrale sunt încadrate în grupul de articulații numite simfize
(Symphysis intervertebralis) .
Suprafețele articulare sunt reprezentate prin fețele superioare și inferioare ale
corpurilor vertebrale. Deoarece aceste fețe sunt ușor excavate, cele două suprafețe adia cente
delimitează între ele un spațiu eliptic.

Capitolul II Biomecanica

12 Depresiunea fețelor articulare este atenuată prin prezența unei lame fine de cartilaj
hialin, care le acoperă.

Fig.1.6 Ligamente vertebrale, vedere lateral ă

Mijloacele de unire sunt: discurile intervertebrale și ligamentele vertebrale
longitudinale, anterior și posterior. Articulațiile unco -vertebrale sunt formate prin unirea
proceselor unciforme ale vertebrelor cervicale III -VII cu șanțurile corespunzătoare de pe
corpul vertebrelor imediat supe rioare. Ele sunt articulații plane. Ca mijloace de legătură au
câte o membrană fibroasă tapetată de o membrană sinovială. Permit ușoare mișcări de
alunecare.
Articulațiile proceselor articulare (Articulationes zygapophysiales). Cele din regiunea
cervicală și toracică sunt articulații plane, pe când cele din regiunea lombară, trohoide.
Suprafețele articulare sunt acoperite de un strat subțire de cartilaj hialin. Ca mijloace de unire
se descriu: o membrană fibroasă ce se insera pe periferia suprafețelor artic ulare. Membranele
articulațiilor din regiunea cervicală sunt mai laxe și mai subțiri, spre deosebire de cele din
regiunea toracică și lombară, mai îngroșate. Fiecare membrană este tapetată pe partea
interioară de un strat sinovial.
Unirea lamelor vertebral e se realizează cu ajutorul ligamentelor galbene. Rolul
ligamentelor galbene este multiplu: prin elasticitatea lor contribuie la readucerea coloanei în
poziția ei normală, după ce a fost flectată; împiedică flexiunea exagerată sau bruscă a
coloanei verteb rale. Prin aceasta discurile intervertebrale sunt protejate contra leziunilor;
contribuie la menținerea în poziție verticală a coloanei vertebrale.

Capitolul II Biomecanica

13 Unirea proceselor spinoase se realizează prin două feluri de ligamente: Ligamentele
interspinoase {Ligg. int erspinaliă) si 2) Ligamentul supraspinos (Ligg. supraspinale)
Unirea proceselor transverse . La aceasta contribuie o serie de formațiuni fibroase
numite ligament intertransversare .

Capitolul II Biomecanica

14 Capitolul II
BIOMECANICA ORGANULUI AXIAL

Coloana vertebrală combină rezistența cu flexibilitatea, permițând o protecție
maximă a măduvei spinării în condițiile unei restricții minime a mobilității.
Se poate considera că în structura coloanei vertebrale functionează două
subansamble :
 „coloana „corpurilor vertebrale și a discurilor intervertebrale, situată anterior , cu rol
de suport pasiv .(Fig. II.1.a)
 „coloana” arcurilor vertebrale, situată posterior , cu rol de suport pentru musculatura
activă paraspinală .(Fig. I I.1.c)

Fig.II.1 Coloana vertebrala: a) vedere anterioara, b) vedere laterala, c) vedere posterioara

Capitolul II Biomecanica

15
Particularități ale „coloanei” corpurilor vertebrale
a. Geometrie individualizată fiecă rei vertebre dictată de poziția pe care o ocupă
b. Masa osoasă este reprezentată prin 35% cortica la si 65% os spongios, ceea ce îi
asigură rezistența mecanică la:
 compresiunea statică dată de greutatea segmentelor corporale suprajacente
 compresie dinamică a musculaturii de echilibrare
c. Corpurile vertebrale sunt legate syncodrotic intre ele prin intermediul discului
intervertebral și a ligamentelor longitudinal anterior și longitudinal posterior.
Coloana arcurilor vertebrale are for ma unei bolte agivale, r ealizată prin
suprapunerea metamerică a pediculilor ș i lamelo r vertebrale cu cele ș apte procese vertebrale.
Perechile de procese articulare superioare și inferioare realizează articulaț iile zygapofizare
(diartroze planiforme, prevă zute cu capsula articular ă și ligamente situate la distanță ),
solidarizâ nd prin contiguitate elementele acest ei “coloane”. Geometria suprafețelor ș i
structura aparatului fibroelastic al acestor articulaț ii (ligamente galbene, supraspinos,
interspinos, intertravers ) creează axe și determină direcția, sensul și amplitudinea mișcă rilor
impuse de contracția muș chilo r paravertebrali sau de solicită rile mecanice externe. Ele sunt
transmise prin intermediul p ediculilor la coloana anterioară, realizând echilibrul intrinsec ș i
extrinsec al coloanei vertebrale , necesar în postura ș i locomotia corpului uman.

FUNCȚIA CURBURI LOR COLOANEI VERTEBRALE
Curburile exercită o funcție dublă : creșterea rezistenței coloanei – aceasta este de 10
ori mai puternică decât da că ar fi dreapta și favorizează statica organismului descompunând
forțele trans mise asupra coloanei vertebrale. (Fig. II.1.b)

STABILITATEA COLOANEI VERTEBRALE:
a. Stabili tatea intr insecă este dată de presiunea intradiscală, articulații, ligamente și
capsulă
b. Stabilitatea ext rinsecă este dată de musculatură, presiunea intraabdominală, fascia
toracolombară .

Capitolul II Biomecanica

16 Stabilitatea intrinsecă . Presiunea intradiscală este mai mică în ortostatis m decât în
poziție șezândă deoarece în poziț ie șezândă, curbura lordotică lombară se aplatizează
îndepărtâ ndu-se de centrul de greutate . Articulațiile, ligamentele și capsula, orientarea
articulațiilor ghidează și limitează gradul de miș care.
Stabilitate a extrinsecă : Mușchii sunt foarte importanți deoarece acționează în toate
direcț iile. Presiunea intraabd ominală, prin creș terea sa , oferă sprijinul extern pentru stabilitate
prin scăderea încărcă rii lo mbosacrate. Acest mecanism poate acț iona doar cateva secunde,
astfel se descarcă forț ele de forfecare ale discului cu 5 -30%.
CINEMATICA COLOANEI VERTEBRALE
Mobilitatea depinde de:
1. Elementele pasive: structurile osoase, procese osoase , discuri intervertebrale,
ligamente
2. Elementele active: muș chii
MIȘCĂ RILE COLOANEI VERTEBRALE. Din punct de vedere al goniome triei
normale coloana vertebrală prezintă mi șcări complexe rezultate din micromi șcările cumulate
ale tuturor articula țiilor intervertebrale: flexie – extensie, înclinare laterală, rota ția, și ca o
rezultantă a acestora – circumduc ția.
Flexia ș i extensia. Mișcă rile de flexie – extensie sunt posibile dator ită capacităț ii
discului intervertebral de a fi de stins sau comprimat cu 20% din înălț imea sa. Aceste mișcă ri
sunt ghidate de procesele apofizare ș i limitate de capsula ș i ligament . Primel e 50-60 grade de
flexie au loc î n coloana vertebrala, o flexie supl imenta ră realizându -se cu î nclinarea bazinului
spre anterior. (Fig. II.2)

Fig.II.2. Flexia coloanei vertebrale

Capitolul II Biomecanica

17 Musculatura care realizează flexia coloanei vertebrale este reprezentată de:
sternocleidomastoidian, drept anterior al capului, mic drept anterior al capului, lungul gâtului,
drept abdominal, marele si mic oblic abdominal, transversal abdominal, psoas -iliac.
Musculatura extensoare a coloanei vertebrale este reprezentată de: spleniusul capului
și al gâtului, marele și micul complex, marele și micul drept posterior al gâtului, sistemul
transverso -spinalilor, sacrospinalul. Flexia este inițiată de mușchii abdominali și de
segmentul vertebral al muș chiului psoas major .
Rotația este maximă în regiunea cervicală. (Fig. II.3) Coloana dorsală se rot ește puțin
și numai dacă se înclină lateral, în coloana lombară mi șcarea de răsucire se execută când
coloana este în extensie, mai ales în segmentul dorsolombar. Când coloana este flectată,
mișcarea de ră sucire din segmentul lombar nu este posibilă, deoarece condilii vertebrelor sunt
așezați vertical în articula ții și opresc mi șcarea; din aceea și cauză, în flexie nu se poate face
nici înclinarea laterală a segmentului lombar.

Fig. II.3. Rotația coloanei cervicale

La rotația trunchiului, mușchii spa telui sunt activi în ambele părț i ale colo anei, cu o
contracție ipsilaterală a mușchilor spinotransverși (splenius al gâ tului, splenius al capul ui,
oblic inferior al capului) și cu o contracție controlaterală a muș chilor transversospinali
(semispinal, mult ifizi și rotatori). Muschii abdomenului sunt, de asemenea, activi . Muș chiul
ipsilateral oblic intern și muschiul controla teral oblic extern, se contractă .

Capitolul II Biomecanica

18 Înclinarea lateral ă are o amplitudine totală mai mică decât în cazul mișcă rii de
flexie -extensie, datorată, în primul rând, articulațiilor apofizare. Aceste mișcă ri sunt ghidate
de procesele apofizare și limitate de capsulă ș i ligament. (fig. II.4 ).

Fig. II.4. Înclinarea laterală a coloanei

Musculatura care realizează mișcarea de înclinare laterală este reprezentată de:
sternocleidomastoidian, musculature cefei, marele si miculoblic al abdomenului, pătratul
lombar, psoa s-iliacul, intertransversalii. Mișcarea este limitată de ligamentele din jumătatea
opusă sesnsului ei.
Rolul cutie i toracice în respirație. Respirația se realizează în doi timpi: inspirație și
expirație cu pauză (apnee) între cei doi timpi. Cavitatea toracică trebuie să prezinte un
oarecare grad de mobilitate pentru a permite efectuarea ritmică a celor doi timpi respi ratori.
Cum coloana vertebrală și sternul sunt rigide, mobilitatea cavității toracice rămâne legată de
gradul de mobilitate al coastelor. Prin articulațiile de care dispun atât la extremitățile
vertebrale, cât și la cele sternale, coastele pot efectua mișc ări de ridicare(unghiul costo –
vertebral se mărește) și coborâre(unghiul se micșorează). Dispoziția anatomică a articulțiilor
toracelui nu permite însă efectuarea unor simple mișcări de ridicare și coborîre ale coastelor.
Odata cu ridicarea se execută și o mișcare de proiectare anterioară, de îndepărtare lateral și de
rotație a fiecărei coaste.

Capitolul II Biomecanica

19 Timpul inspirator beneficiază astfel de o mărire a dimensiunilor cavității toracice în
toate sensurile. Mișcarea de coborâre a coastelor constă în revenirea la poziți a de plecare.
Mișcările coastelor sunt însoțite de mobilizarea pasivă a sternului care este puternic
atașat de coaste. Când acestea se ridică și se proiecteză înainte, sternul suferă o deplasare
asemănătoare.
Mușchii inspiratori sunt reprezentați de: diafragm, masa mușchilor scaleni,
supracostalii, marele și micul pectoral, marele și micul dințat.
Musculatura expiratorie este format din: marele drept abdominal, marele și micul
oblic abdominal, transversal abdominal, marele si micul dințat.

Capitolul II Biomecanica

20 Capitolul III
SPONDILITA ANCHILOZANTĂ

III. 1. D efinție și generalități
Spondilita anchilozantă (SA) (spondylos =verteb ra, ankylos=curbat) este o boală
inflamatorie cu afectarea p redominant ă a scheletului axial și obligatoriu a articulațiilor
sacroiliace, capabilă să intereseze, cu frecvență ș i gravitate difer ite, articulațiile periferice
(apendiculare) și să realizeze potențial o gamă largă de determină ri extraarticulare. Teritoriile
afectate de inflamație suferă un proces de osificare encondrală ce are ca rezultat anatomic și
clinic anchiloza și rigiditatea, aspecte generatoare de dizabilitate și handicap. (Fig. III.1)

Fig. III.1. Inflamați a coloanei vertebrale
III. 2. E tiopatogenie
Etiologia spondilit ei anchilozante este necunoscută . Se presupune că boala este
rezultatul unei predispoziții genetice care se exprimă, în urma intervenț iei unor factori de
mediu, într-o serie de perturbări imunologice cu potenț ial inflamator.

Capitolul II Biomecanica

21 Terenul gen etic
Frecvenț a spondilitei anchiozante este de 20 de ori mai mare prin tre rudele
spondiliticilor, decât în cadrul populaț iei generale. Însă f enomenul cu cea mai mare relevanță
pentru ipoteza genetică în SA este reprezentat de strânsa corelaț ie a bolii cu antigenul HLA –
B27.
Asocierea ac estui antigen cu alte boli aparținâ nd grupului spondilartropatiilor
seronegative (SASN) sa u artritelor reactive la populaț iile caucaziene sunt redate î n tabelul
III.1.

Tabel III. 1. Frecvența HLA -b27 în diferite spondiloartropatii seronegative și/sau artrite
reactive

Grupul HLA -B27(%)
Sanatosi 5-14
Spondilita anchilozanta 90-100
Uveita izolata 40-50
Sindrom Reiter(endemic) 70-90
Psoriazis Cutanat 5-10
Cu artrita periferica 18-22
Cu sacroiliita 50-60
Poliartrita cronica juvenila De tip reumatoid
Fara sacroiliita 15-25
Cu sacroiliita 40-60
Arrtopatii enterale Cu artrita periferica 6
Cu sacroiliita 50-70
Artrite reactive cu: Yersinia 80
Salmonella 80-90
Shigella 80
Virusul rubeolei 6

Capitolul II Biomecanica

22 III.3. M orfopatologie
La nivelul articulațiilor cartilaginoase (sincondrozele) apar cele mai frecvente și
caracteristice modifică ri ale procesului spondilitic . Procesul inflamator începe în osul
subcondral și se caracterizează prin infiltrație limfoplasmocitară, apariț ia unui țesut vascular
fibros și resorbție osteoclastică a trabeculelor.
Mai târziu, se instalează fibroza (scleroza) progresivă, proliferarea cartilajului și
obliterarea osoasă a spaț iului art icular prin osificare encondrală. Ace astă succesiune de
evenimente poat e fi evidenț iată, de exemplu, la nivelul s imfizei pubiene sau al articulaț iei
manubriosternale și costomanubriale .
În spondilita anchilozantă , cele două compartimente ale articulației sacroiliace, cel
superior – ligamento s și cel inferior – diastrodial, sunt afectate, p rocesul ini țial fiind o
sinovită. Modifică rile distructive, tipic bilateral și simetrice, interesează mai mult versantul
iliac decâ t cel sacrat . Cartilajul care acoperă ilionul este mult mai subț ire, prezent ând mici
fisuri angulate, ceea ce permite cu ușurință invazia osului subcond ral de la acest nivel de
către țesutul inflama tor sinovial. Treimea superioară a articulaț iilor sacroiliace est e afectată în
cadrul unui proces de entezită care duce, în cele din u rmă, la calcificarea și osificarea
ligamentară .
În cad rul afectării articulaț iilor dis covertebrale coexistă un proces de inflamație
condroosoasă cu unul entezic care realizează un tablou morfologic c aracteristic. Ostei ta de la
acest nivel interesează în mod tipic marginea anterioară a joncț iunii discovertebrale , unde se
produc eroziuni și apoi scleroza osoasă. Entezita realizează eroziuni anterioare,
anterolaterale, mai rar po sterioare, localizate, la inserț ia fibrelor exterioare ale inelului fibros
pe corpul vertebral, unde se pot eviden ția mici focare infilt rative limfoplasmocitare. Țesutul
osos de neoformație reactivă, la început imatur, este treptat î nlocuit cu os matur, lamel ar care
se extinde vertical, alcă tuind sindesmofitele. Acestea cresc în dime nsiuni prin recurența
procesului inflamator ș i/sau condrificarea inelului fibros. Cu t impul, osteofitele solidarizează
corpii vertebrali adiacenț i, proces invalidant, la care contribuie osificarea liga mentului
longitudinal anterior ș i a tesut ului conjuncti v paravertebral. În oricare fază a procesului
spondilitic pot să apară focare de distrucție a joncț iunii discovertebrale.
Leziunile produse la nivelul inserț iilor ligamentelor și tendoanelor (enteze) sunt
definite ca entezopatii sau, având î n vedere carac terul lor inflamator, entezite.

Capitolul II Biomecanica

23 În spondilită anchilozantă , poate fi pusă în evidență , prin tehnici adecvate, o miopatie .
Hopkins si colab. au gasit anomalii histologice și histochimice pe toate secț iunile preparate
din biopsiile de cvadriceps la 20 de b olnavi: migrarea centrală a nucleilor (80%), zone
“pătate”, de activitatea fosf atazică crescută, î n int eriorul mai multor fibre (75%) și
condensarea periferică a tetrazoliumreductazei î n fibrele muscular e de tip 1 (55%).
Leziunea cardiac ă în spondilit ă este morfologic caracteristică: proces de aortită care
începe în porțiunea inițială a arter ei și se extinde î n structurile subvalvulare.
Boala fibrobuloasă (fibro chistică), care este considerată ca o determinare pulmonară
caracteristică a spondilitei anchilo zante , apare, la necropsie, sub forma unor cavități mari cu
pereții de culoare alb -albăstruie, marcați de un strat dens de ț esut fibros “ inactiv”. Nu există
bordură epitelială ș i nici semen de inflamaț ie. Cu totul ocazional, se evidențiază mici focare
de infiltrație limfocitară și, î n acest caz, arteriolele din zonă prezintă un grad însemnat de
fibroză intimală .
III.4. S imptomatologie clinică
Spondilita anchilozantă este o boală cu debut ca racteristic la vârsta tânără. Vârsta
medie la care se instalează p rimele manifestă ri este de 27 de ani, cu apogeul (80% din cazuri)
atins între 15 -24 de ani și 10% din cazuri debutate î naint e de pubertate. Dezvoltarea
manifestă rilor caracteristice bolii poate fi urmari tă de-a lun gul a patru perioade: prodromală,
de debut , de stare și finală .
III.4.1. Manifestarile prodromale
Manifestă rile prodrom ale din spondilita anchiopoietică sunt caracteristice. Uneori,
pacienții acuză dureri migrante, percepute de bolnav la nivelul spatelui și al lombelor, în fese
sau î n coapse. Alteori, acuzele se prezintă ca mialgii vagi cu tendință la interesarea inserțiilor
sau a joncț iunilor miofasciale. În acest stadiu, pacienț ii sunt etich etați adesea ca suferind de
sindrom fibrozitic ș i li se pres crie un tratament în consecință.
III.4.2. D ebutul
Debutul spondilitei anchilozante este insidious î n 80% din cazuri. Debutul acut poate
fi marcat de un traumatism direct sau indirect al coloanei vertebrale, care a fost evidenț iat la
4-7% dintre bolnavi. Au fost citate observații în care factorul me canic a acționat asupra unei
articulaț ii periferice, chiar d istale, care a devenit dureroasă și tumefiată, manifestă ri care au
persistat timp indelungat, până la dezvoltarea sindromului inflamator la nivelul scheletului
axial. L a aproape 20% dintre femeile spondilitice, debutul este marcat de o sarcină .

Capitolul II Biomecanica

24
Sub aspectul manifestă rilor clinice, debutul poate fi axial, periferic, entezitic ș i
visceral.
În 65% din cazuri, boala începe cu simpt ome rahidiene, cea mai frecventă manifesta re
fiind lombalgi a de tip inflamator (80%), al că rui substrat este sacroiliila.
Bolnavii acuză , de cele mai multe ori, dureri fes iere cu localizare superointernă ,
unilateral sau bilateral, cu intensitate aproape, invariabil mai mare, de o parte. Acest ea tind să
iradieze pe fata posterioară a coapsei, fără să depășească spațiu l popl iteal si, nu rareori,
alternează de pe o parte pe alta pentru a real iza tabloul clasic de “sciatică” inaltă basculantă.
Mai rar întâlnite sunt lombalgiile de tip aparent mec anic, cu sed iu central și schița
rudimentară de sciatalagie, atribuite, în această fază, artritei articulațiilor interapofizare și/sau
contracț ii a musculaturii paravertebrale.
Durerile l ombare de la debutul bolii se agravează la efort : apar sau sunt a gravate de
repaus, nu se intensifică elective cu efortul ci dimpotrivă, se ameliorează la mobilizarea
segmentului. Schimbările meteorologice, exercițiul fizic excesiv accentuează durerea, î n timp
ce caldura locală exercită un efect benefic. Aceste particularit ăți explică un tablou aproape
invariabil relatat de spondiliticii cu debut lombalgic: bolnavul este trezit din somn î ntre orele
3-6, se ridică din pat și efectuează câteva mișcă ri (exemp lu, plimbare prin cameră) sau face o
baie caldă pentru a -și calma dure rea, se simte relativ bine î n cursul zilei iar mai târziu, ca
disconfortul se instale ază spre sea ră, o dată cu oboseala survenită î n urm a efortului fizic
diurn. Odată instalată , lombalgia inflamatoare persistă mai multe luni, realizâ nd un fond
dureros continuu peste care se suprapun exacerbări de zile sau săptămâni, fără cauză
aparentă, ș i altele de f oarte scurtă durată , legate de tuse, st rănut, răsuciri bruș te, etc.
Examenul obiectiv în această etapă a evoluției spondilitei este negativ sau oferă puți ne
date: o discretă rigiditate a coloanei lombare, î ndeoseb i înclinare laterală, contractură
paravertebrală ș i diminuarea lordozei fiziologice, toate mai accentuate dimineața și putând
dispă rea peste zi.
Spondilita anchilozantă poate debuta cu manifestări rahidiene ș i la alte se dii decat cel
lombar. Formele așa zise “înalte”, cu prinderea inițială a coloanei cervical e sunt rare. Ele se
manifestă cu dureri de tip in flamator, cu sediu nucal și iradiere înspre zonele de inserție ale
mușchiului trapez. Mai fre cvent observate(5%) sunt debuturile torac ale, realizate pe seama
interesării vertebrale ș i mai ales a entezitei costovertebrale, costocondrale ș i condrosternale.

Capitolul II Biomecanica

25 Bolnavii acuză rahialgii dorsale cu iradiere intercostale, sau de dureri accentuate de
respir ație ș i tuse.
Debutu l articular extrarahidian este întâlnit î n 15-25% din cazuri, mai ales la copii ș i
femei. De cele mai multe ori este întâ lnit aspectul de oli go- sau poliartrită acută febrilă,
persistentă, cu interesarea articulaț iilor mari (17%) ale m embrelor inferioare (glezne,
genunchi, șolduri) și/sau mici ale mâ inilor (8%), aproape invariabil într -o poziție asimetrică .
Afectarea unei singure articulaț ii este, de asemenea, posibilă .
Debutul entezic pur a l spondilitei se rezumă aproape exclusiv la talalgii tenace, care
sunt întâ lnite î n aproximativ 10% din cazu ri. Mai rar, boala se instalează cu una din
determină rile sale visc erale: uveita(2 -6%), insuficienț a aort ică, cavitație pulmonară .
La tab loul clinic local se pot asocia manifestă ri de ordin gen eral: asteni e, anorexie,
subfebrilitate, scădere moderată î n greutate.
III.4.3. Perioada de stare
Este caracterizată prin dezvoltarea tabloului clinic complet al b olii. Ca regulă
generală , de-a lungul mai multor ani , are loc o extindere progresivă a interesării scheletului
axial în sens proximal incepând de la pelvis, paralel cu răspândirea inflamaț iei la sedii
extrarahidiene, musculoscheletale ș i viscerale.

SCHELETUL AXIAL
Articulaț iile sacroiliace (stadiul pelvian)
Sacroiliita(sacrocoxita) bilaterală este manifestarea care marchează de cele mai multe
ori debutul SA.
La examenul obiectiv se poate constata o ușoara ș chiopătare (eschivarea pasului de
partea predomin ant afectată), prezența unor noduli fibrotici și sensibilitate la presiune î ntr-un
punct situate imediat sub spina iliacă posteroinferioară, la nivelul celei de -a treia găuri
sacrate, sau medial față de cea posterosuperioară. Există un număr î nsemnat de manevre
indire cte, de “stress”, pentru evidențierea sensibilităț ii prin mobilizar ea osului coxal contra
sacrului:
a) Apăsarea puternică asupra spinelor iliace anterosuperioare, cu bolnavul în decubit
dorsal(manevra Eriksen);
b) Apăsarea unei aripi iliace cu bolnavul în decubit contralateral(manevra Volkmann)

Capitolul II Biomecanica

26 c) “Forfecarea” sacroiliacelor, exam inatorul plasat în saptele bolnavului aflat în
ortostatism, împinge înainte una dintre crestele iliace în timp ce o trage inapoi pe
cealaltă
d) Presiunea verticală asupra celor doi umeri simultan, în timp ce bolnavul se află în
stațiune unipodalaă, ceea ce re alizează o “forfecare” vertical de partea
sprijinită(manevra Rotes -Querol)
e) Semnul trepiedului Illouz -Coste: bolnavul aflat în procubitus, se exercită o apăsare
puternică cu pumnul sau cu podul palmei asupra sacrului, ceea ce mobilizează
simultan cele două articulații sacroiliace și discul lombosacrat.
f) Comprimarea laterală a pelvisului
g) Flexia coapsei, cu subiectul în decubit dorsal și umărul ipsilateral fixat(manevra
Latham)
h) Hiperextensia unei copase sub planul patului și flexia completă a celeilalte
(semnul Gaensslen)
i) Bolnavul, în decubit lateral, flectează complet coapsa de sprijin, ajutând poziția prin
tracțiunea genunchiului cu ambele mâini în timp ce examinatorul, plasat posterior,
execută abducția coapsei opuse ridicând -o spre zenith(manevra Me nnel)
j) Adducția forțată a coapsei flectate
Aceste manevre sunt considera te evocatoare pentru sacroiliită numai când mai multe
dintre ele oferă rezultate concordante și câ nd reproduce o dur ere de tip profund, percepută pe
sacru și/sau lateral față de acesta, la nivelul feselor(durerea prezentă exclusiv sau
predominant pe joncțiunea lombosacrată este considerată semn negativ), similară celei
spon tane.
Afectarea articulaț iilor sacroiliace în cadrul spondilitei anchilopoietice poate să fie
asimptomatică la un moment dat al evoluției sau, mai rar, pe toată durata acesteia . Formele
avansate, cu anchiloză completă, sunt de regulă indolore și insensibile. În asfel de cazuri,
recunoaș terea sacroiliitei se face exclusiv pe baza crite riului radiologic.
Coloana vertebrală lombară (Stadiul lombar)
Afectarea coloanei lombare î n curs ul SA nu apare aproape niciodată izolată, ea
însoțește simptomele și semnele de sacroiliită .
Pe plan subiectiv, bolnavii se plâ ng de dureri lomba re de intensitate moderată sau
mare, ac centuate de mobilizarea energică a segmentului. Iradierile sun t posibile î n doar dou ă
direcții: spre coloana dorsală ș i torace sau coapse.

Capitolul II Biomecanica

27 La examenul obiectiv, se constată mai întâ i dispariția lordozei lombare fiz iologice și
apoi deformarea în cifoză. Palparea profundă și percuția provoacă durere, iar mișcările sunt
limitate în toate direcțiile.Musculatura paravertebrală se gă sesțe într -o stare de contractură
mai mult sau mai puțin accentuată și se c omportă paradoxal în tim pul încli nării laterale
active: spr e deosebire de normal, mușchii șanț urilor vertebrale lombare se contractă de partea
flexiei laterale(concavă) întocmai ca o “coardă de arc” (semnul lui Forestier)
În evoluția normală a acestei localiză ri din cadrul S A, limitarea mobilității evoluează
de la manifestări abia schițate până la clasicul “spate țeapăn”.
Această apreciere, la care se asociază ș i component a vertebrală dorsală , se poate face
prin radiografii sau, mai simplu, prin teste clinice și măsurători utiliz ând un instrum antar
adecvat (banda centimetrică , spondilometru, inclinometru)
Flexia coloanei vertebrale l ombare sau dorso -lombare este ușor de evaluat în clinică .
Metodele folosite sunt:
 Testul index -police
 Testul Schober
 Testul Macrae -Wright
 Măsurarea distanț ei degete -sol

Testul separă rii degetelor (index -police) : se plasează degetele pe două apofize
spinoase învecinate, observând cu cât se îndepartează acestea în timpul aplecării corpului
înainte(normal, 3 -4 cm).
Testul Schöber – se efectuează astfe l: se determină apofiza spinoasă a vertebrei
sacrale S1, situată pe o orizontală care une ște cele spine iliace postero -superioare (reper 1 –
R1), apoi se măsoară proximal 10 cm (reper 2 – R2).(Fig. III.2)

Fig. III.2 . Testul Schober

Capitolul II Biomecanica

28 Testul Macrae -Wright este o m odificare a precedentului în sensul că reperul distal
este poziționat la 5 cm dedesubtul vârfului apofizei spinoase L5. Îndepărtarea punctelor în
flexia anterioară maximal ă depășește, la subiecții normali, 8 cm și se corelează foarte bine cu
mobil itatea seg mentului lombar apreciată radiologic.
Măsurarea distanț ei degete -sol evaluează atât gradul de mobilitate al coloanei
vertebrale prin mișcarea de flexie a trunchiului, cât și mobilitatea articula țiilor coxofemurale
și suplețea mușchilor ischiogam bieri și gastrocnemieni.
Se măsoară distan ța dintre sol și vârful mediusului (dactilion); valoarea normală este zero.
Deficitul sau excesul de mobilitate se notează cu minus, respectiv cu plus.
Extensia segmentului spinal lombar se poate măsura prin test Macrae -Wright
“inversat” , în cadrul că reia criteriul e ste apropierea punctelor după lă sarea corpul ui pe spate.
O metodă mai exactă se bazează pe măsurarea distanței cu care se deplasează posterior vâ rful
unui fir cu plumb plasat de -a lungul liniei axilare medii încâ t să pornească dintr -un punct
situat la intersecția cu orizontala trasată prin apendicele xifoid si să se termine la bordul
superior al acestei iliace (testul Moll II)
Flexia lateral ă a segmentului spinal dorsol ombar poate fi grosier apreciată marcâ nd
un semn pe fața externă a coapselor, corespunzător vârfului mediusului, când subiectul
reproduce poziția de drepți, și urmărind cu cât se deplasează față de acesta palma lăsată să
alunece în jos, în timpul mișcă rilor de lateralitate ale trunchiului . Testul Mo ll I oferă indicații
mai fidele: se marchează pe linia axilară medie un reper superior, la nivelul corespunzător
apendicelui xifoid, ș i unul inferior, pe creasta iliacă , sau un segme nt de 20 de cm undeva pe
această linie. Înclinarea homolaterală a coloanei vertebrale apropie î n mod normal aceste
puncte cu cel puț in 50%(sau de la 20 la 15 -12cm). Întrucâ t pliurile create prin flexie la
persoanele obeze falsifică măsură torile, apr ecierea se poate baza pe distanța de îndepă rtare a
punctelor similar e marcate contralateral (test Moll I “invers at”). De remarcat este faptul că
femeile au mobilitatea laterală a trunchiului mai mare decât bărbaț ii.
Rotaț ia toracolombară se măsoară utilizând testul Von Pavelka, bazat pe măsurarea
distanței dintre apofiza sp inoasă L5 ș i foseta jugulară, cu banda centimetrică trecută
transaxilar, înainte și după răsucirea completă a trunchiului. Pentru a separa mișcarea lombară
de cea dorsală se înlocuiește reperul superior cu vârful apendicelui xifoid, efectuând
mișcarea.

Capitolul II Biomecanica

29 Cutia toracică (Stadiul dorsal)
Afectarea toracelui în cursul spondilitei anchilozante se realizează pe seama
modifică rii coloanei vertebrale dorsale și mai ales prin interesarea în procesul inflamator
practic a oricărei articulaț ii mici ale cutiei toracic e: costovertebrale, condrocostale,
condrosternale, manubriosternale, sternoclaviculare.
Subiectiv, pacienții acuză dureri, asemănătoare cu o presiune toracică. Inspirația
toracică și mișcările umerilor, precum și tusea și stranutul, accentuează durerea .
Obiectiv, se constată accentuarea cifozei fiz iologice, rigiditate și sensibilitate la
presiune (îndeosebi pe manubriul și corpul sternal) și uneori o tumefiere discretă, extrem de
dureroasă , la nivelul u nghiului lui Louis. Toracele spondilitic prezintă defor mări
caracteristice care, după Forestier, aparțin la două tipuri: unul văzut la subiecții astenici,
longilini și emaciaț i, ilustr at de turtirea anteroposterioară, “tragerea” peretelui costal în jos și
înapoi, accentuarea oblicității coastelor, și altul înt âlnit la persoanele picnic, obeze, cu part ea
superioară reproducând aspectul de mai sus, în timp ce partea inferioarî apare evazată “î n
clopot” asupra unui abdomen mult bombat. Dinamic a respiratorie a acetui torace este
modificată: inspirație sacadată de tip respirator abdominal.
Gradul interesă rii articulațiilor mici ale toracelui î n procesul spond ilitic poate fi
apreciat prin mă surarea expansiunii inspiratorii maximale: cu bolnavul aflat în picioare, cu
mâinile încrucișate pe creștet(pentru a îndepărta sc apulele și sânii din câmpul de măsurare ș i
a preveni contracția abductorilor braț elor); se maso ară perimetrul toracelui în expirație
completă și apoi în inspirație profundă, în dreptul spațiului V intercostal. În mod normal,
diferenț a este mai mare de 5 cm , iar una de 2,5 cm va avea semnificaț ie de diagnostic pentru
SA. Î n realitate, expansiunea toracică este modificată ș i de vârsta, obezitate sau boli cro nice
ale aparatului respirator (exemplu, bronhopneumopatie cronică obstructivă). Totuș i,
sensibilitate a testului este pusă în discuție din cauză că afectarea articulaț iilor cotover tebrale
de care depinde poate să lipsească în fazele mai precoce ale evoluț iei bolii. Deci, ar fi de
preferat o evaluare dinamică în raport cu valoarea înregistrată la primul exa men clinic. În SA
există omobilitate diafragm atică rezonabilă, daca nu crescută, chiar dacă cutia toracică este
complet rigidă, în timp ce î n cadrul bronhopneu mopatiei cronice obstructive,mișcă rile
respiratorii sunt reduse pe seama amb elor componente. Pentru diferențiere, se poate calculata
indicele spondilitic a lui Mol l, după formula:
IS = Expansiunea toracică inspiratorie/ Excursia diafragmului(mobilitate activă
pulmonară) + Bombarea abdomenului,
a cărui valoare este sub 0,7 la 92% dintre spondiliti ci.

Capitolul II Biomecanica

30 Coloana vertebrală cervicală (Stadiul cervical)
Afectarea cervicală î n cadrul SA e ste un eveniment tardiv exceptâ nd for mele rare,
zise “descendente”. Î n per ioada de stare, ea se datoarează articulaț iilor interapofizare
posterioare ș i contr acturii reflexe a musculaturii î nvecinate.
Durerea, accentuată de mișcă rile capulu i, este percepută de că tre bol nav la nivelul
cefei, cu tendința de iradiere în cap, umeri și brate, realizând adesea o topografie “în
pelerină”. Redoarea și limitarea dureroasă a miș cărilor (îndeosebi cele de lateralitate)
completează tabloul subiectiv.
Obie ctivizarea și cuantificarea limitării funcț ionale la acest nivel se face prin câteva
metode simple. Măsurarea distanț ei men ton-stern este cea mai utilizată în practică. Distanța
occiput -perete(“săgeata” lui Forestier) măsoară gradul de protruzie a capului și este viciată de
cifoză dorsală. Mobilitatea laterală și rotaț ia capului pot fi deduse din distanța tragus –
acromion, respectiv menton -acromio(fără ridicarea umă rului).
Postura spondiliticilor este caracterizată prin protruzia capului, cifoză dorsală î naltă,
rotunjirea u merilor, aplatizarea toracelui ș i bomba rea abdome nului(“ca o minge de forbal”),
ștergerea lordozei l ombare, amiotrofia feselor, stațiune cu bază lărgită. Pentru c a bolnavii
cifozați să își poată lărgi câmpul vizual, forțează ridicarea capu lui, accentuând lordoza
cervicală, iar mai târziu recurg la o dublă flexie a membrelor in ferioare, a coapselor pe bazin
și compensatoare, a g ambelor pe coapse. Se realizează în a cest fel clasica “poziț ie de schior”,
de “semn de intrebare”(Fig. III.3)

Fig. III.3.Poz iție de schior în spondilită anchilozantă

Capitolul II Biomecanica

31 Măsurătorile clinice, destinate evaluării limită rii fun cționale și deformațiilor
rahidiene în spondilită , pot utiliza, în afara simplei benzi cetimetrice, un numă r mare de
instrume nte: goniometru, spondilometru ș i înclinometru.

Fig. III.4.Goniometru

ARTICULAȚ IILE PERIFERICE
Articulaț ile coxofemurale
Șoldurile sunt afectate clinic la 30 -50% din cazurile de SA, mai frecvent la bărbați. Î n
91% di n cazuri, coxita este bilaterală și î n 50% pr oduce disabilitate marcată, precoce sau
tardivă , contr ibuind la postura caracteristică spondiliticilor.
Durerea este princip alul simptom al acestei lo calizări. Ea este percepută la rădăcina
membrului inferior, tinzând să iradieze spre genunchi, mai mult pe fața anterioară decât pe
cea laterală sau posterioară a coapsei. Durere a, însoț ită de redoare, are c aracter inflamator.
Limitarea dureroasă a mișcări lor, îndeosebi extensie și abducție, este caracteristică coxitei din
SA. Mă surarea distanței bimaleolare în abducție completă a coapselor este o bună metodă de
cuantificare î n ace astă situație, dacă se ține seama că ea ilustrează mobilitatea generală a
bazinului, la limitarea căreia contribuie ș i un proces s polientezic.
Atrofia musculară, vizibilă la nivelul coapselor și feselor, se instalează precoce în
timp, în timp ce starea de flexum crural, compensate de indoirea genunchilor, este un
fenomen mai tardiv.

Capitolul II Biomecanica

32 Genunchii
Genunchii sunt afectaț i la aproximativ 32% dintre bolnavii cu SA, unilateral sau
bilate ral. Aspectul cel mai frecvent întâlnit este de artrită (durere spontană la mobilizare și
prin încă rcare, tume fiere, eventual discretă roseață, hidartroza) regresivă în interval de câteva
săptămâni sau luni, care poate să recidi veze. Când artrita genunchiului persistă timp mai
îndelungat, exsudatul se acumulează în cantitate mare, ștergând profilul șanțurilor
pararot uliene sau generând bombarea spaț iului popliteu(chist Baker).
Articulaț iile scapulohumerale
Umerii sunt sediul unei artrite î n aproximativ 25% din cazuri. Afectar ea este mai
frecvent unilaterală. Durerea, localizată predominant la n ivelul inserției deltoidului, iradiază
pe fața laterală a brațului, uneori în antebraț ș i pe gât. Limitarea miș cărilor poate să lipsească
un timp mai îndelungat dar când apare evoluează spre blocajul brațului în poziție vicioasă de
abducție, cu rotație int ernă.
Articulatiile piciorului
Formele “podologice” ale SA sunt intalnite cu o frecventa de 8 -10% si se realizeaza pe
seama entezitei la care se asociaza artrite mediotarsiene si metatarsofalangiene. Prezente inca
de la debut, manifes tarile inflamatoare la acest nivel pot sa dispara dar, de obicei, se continua
in period de stare, imbogatindu -si aspectul clinic. Acesta se prezinta ca un fond dureros
continuu si progresiv sau ca puseuri repetate care lasa sechele algice si rigidizeaza pi ciorul
fara sa produca jena functionala importanta. Stadiile avansate aduc piciorul in valgus plat.
ENTEZITELE
Manifestarile entezitice, prezente inca de la debut, persista si se diversifica in perioada
de stare contribuind la real izarea tabloului clinic pelvian, rahidian si thoracic al bolii.
MANIFESTARI VISCERALE
SA este potential o boala sistemica prin afectarea pluriviscerala care se adauga
determinarilor musculoscheletale in diferite momente ale evolutiei. Sub aceste aspect se pot
distinge manifestari precoce, cum ar fi fenomenele generale si determinarile oculare sau
urogenitale, si altele, de obicei tardive, in randul carora se inscriu manifestarile
cardiovasculare sau pulmonare si amiloidoza.Du pa Bywaters leziunile ocular si aortice s -ar
datora prezentei in aceste structure a proteoglicanilor cu structura antigenica similara cu a
celor din tintele articulare ale procesului inflamator spondilitic, pe cand celelalte ar fi
consecinta unor factori d iferiti, mai putin legati de patogeneza generala a bolii.

Capitolul II Biomecanica

33 III. 5. I nvestigatii imagistice
Radiografia standard este cel mai p rețios auxiliar paraclinic în spondilita anchilozantă
(Fig. III.5). Tabloul radiologic al leziunilor spondi litei anchilozante ale articulaților periferice
seamănă foarte mult cu leziunile din artrita reum atoidă dar evoluția lor diferă: în spondilita
anchilozantă artritele sunt nondistructive ș i osifiante.

Fig. III.5. Radiografie anteroposterioară a bazinului la un bolnav cu spondi lită anchilozantă

Sacroili ita radiologică este markerul spondilitei și cel mai adesea prima ei
manifestare. În afară de caracterul precoce, alterarea radiologică la acest nivel este tipic
bilateral și simetrică, predominând pe versantul iliac. În stadii le foa rte precoce, sacroiliita din
spondilită poate fi unilateral sau bilateral, cu modificări mai accentuate pe o parte.
Anomaliile radiologice la nivelul coloanei vertebrale interesează articulațiile
discovertebrale, interapofizare, costovertebrale, atlanto -axoidiana precum și inserțiile
ligamentare posterioare. Modificările încep să fie evidente la joncțiunile toracolombară si
lombosacrată și, ca regulă general, însoțesc semen de sacroiliita evident.

Capitolul II Biomecanica

34 La nivelul joncțiunii discovertebrale, examenul radiologic permite punere în evidență
a trei categorii de leziuni: osteită, sindesmofitoza și spondilodiscita.
Procesul osteitic în SA interesează în mod caracteristic porțiunea anterioară a
marginilor superioară și inferioară a corpului vertebral. Eroziu nile focale de la acest
nivel(leziunile lui Romanus) determină aplatizarea marginii anterioare a coloanei vertebrale,
aspect cunoscut ca “vertebre pătrate” tip Boland -Shebsta, mai ușor evidențiabil și mai
semnificativ la nivel lombar. Mai târziu apare o sc leroză osoasă reactivă care produce
scăderea transparenței în zona angular, în contrast cu osteoporoza din vecinătate, realizând
configurația de “vertebră cu colțurile luminoase”. Sindesmofitele propiu -zise iau naștere mai
întâi la nivelul joncțiunii torac olombare și se prezintă ca niște formațiuni opace fine, vertical,
vizibile anterior și/sau lateral, care pornesc de la joncțiunea discovertebrală și tind să se
unească pentru a forma o punte peste spațiul discal.

III.6. E voluție. P rognostic

Evoluț ie
Spondilita anchilozantă nu trebuie privită ca o bo ală care evoluează iremediabil spre
infirmitate sau deces. Dimpotriv ă, suferința p oate îmbrăca spontan forme remi sive, staționare
sau lent progresive în legătură cu factori care deocamdată ne scapă. Evoluți a posterapeutică
este de asemenea favorabilă cu condiția ca mijloacele de acțiune să fi fost aplicate câ t mai
precoce.
Modalitatea evolutivă cea mai frecvent întâlnită în SA rămâne totuși cea cronică,
neregulat progresivă, cu alternanța de exacerbări ș i remisiuni ocazionale. Peri oadele de
activitate, care pot îmbră ca forma unor veritabile puseuri, mai ales la nivelul a rticulaț iilor
periferice, se succed la interval e diferite, fără o legătură cu vreun factor declanș ator decelabil,
sau ocazionale de efort, t raumatisme, boli in tercurente, etc.
Cu ocazia fiecă rei perioade de activitate se produce un plus de deterioarare la n ivelul
sediilor afectate și pot apărea, de asemenea, determinări noi, care diversifică tabloul clinic.

Capitolul II Biomecanica

35 Prognostic
Prognosticul funcț ional al spondiliticilor depinde în principal de determinările
sppinale și coxofemurale. Cu toate că în practică suntem con fruntaț i cu forme avansate,
invalidante ale bolii, pe ansamblul cazurilor , abilitatea motorie este mai degrabă conservată.
Statistici le arată că 92% dintre bolnavi își conservă capacitatea funcțională după aproape
patru decenii de evoluț ie și că, indiferent de vec himea bolii , numai 6,6% din subiecți sunt
incapabili de muncă . Aproape jumăta te dintre bolnavii de spondilită anchilozantă au decedat
prin boli cardiovasculare, iar pr intre cauzele de deces s -au numărat și: leucozele, insuficiența
renală, pneumonia ș i altele.

Capitolul II Biomecanica

36 Capitolul IV
TRATAMENTUL SPONDILITEI ANCHILOZANTE

Tramentul SA este o acțiune complexă și adesea dificilă. Cadrul medical capabil sa
asigure tratamentul SA este reprezentat de secțiilede specialitate din spitale si clinici
universitare, centrele de recuperare și vasta rețea de sanatorii și stațiuni balneare de profil.
Echipa multidisciplinară va fi formată don reumatolog, balneofiziokinetoterapeut, chirurg
ortoped.
Nici un demers terapeutic în SA nu are șanse de succes fără colaborarea activă a
bolnavului. Este rolul medicului să -șiasigure încrederea și deci complianța bolnavilor
spondilitici informându -i corect asupra naturii bolii și în legătură cu perspectivele evolutive
postterapeutice. Sensul discuției trebuie să fie unul optimist dar nu fals încurajator.
Mijloacele terapeutice actuale nu pot evita evol uția procesului inflamator spondilitic spre
anchiloză, decât în măsura în care se intervine prompt pentru scurtarea puseurilor evolutive
ale bolii. Ceea ce se poate realiza cu siguranță este evitarea atitudinilor vicioase care rezultă
potențial dintr -o ast fel de evoluție, pentru că se poate accepta că „poziția spondiliticului este
mărturia tratamentului”.
Obiectivele tratamentului în această boală pot fi împărțite în:
1. Imediate: combaterea procesului inflamator și a manifestărilor care depind de acesta,
durerea și contractura musculară
2. De perspectivă: prevenirea deformărilor și a pozițiilor vicioase ale coloanei
vertebrale(„reeducarea preventivă”) sau corectarea celor dată instalate.Mijloacele sunt
multiple și aparțin la trei categorii principale de acțiuni t erapeutice: medicație,
mijloace fizicale și intervenții cirurgicale. Acestora li se adaugă o serie de măsuri care
vizează, sub aspecte multiple, stilul de viață al spondiliticilor.

Capitolul II Biomecanica

37 IV.1. Tratamentul medicamentos

Antiinflamatoarele non -steroidiene
AINS au fost primele și pentru mult timp singurele medicamente folosite în
tratamentul paciețtilor cu spondilită. A dministrate pe termen scurt ameliorează durerea
lombară, articulară și funcționalitatea .
Cele mai utilizate AINS sunt indometacinul, naproxen ul, ibuprofenul, diclofenacul,
meloxicamul, iar dintre coxibi -celecoxibul și etoricoxib.
Coxibii au eficacitate similară AINS clasice pe durerea vertebrală, neexistând studii
clinice randomizate specifice pe manifestările periferice.
În alegerea între AI NS se va ține cont de factori individuali ai pacientului (afecțiuni
gastrointestinale, astm, afecțiuni hepatice, insuficiența renală, boli cardiovasculare)
AINS va fi administrat seara pentru ameliorarea simptomatologiei nocturne. Se
preferă AINS cu T1/2 lung. Se recomandă reevaluare la 6 saptamâni a dozelor, complianței,
toleranței .
Există încă dispute dacă AINS trebuie admistrate la nevoie sau a la long,
administrarea de durată fiind grefată de multe dintre efectele secundare ale AINS. Studii
recente cu celecoxib folosit zilnic timp de 2 ani au arătat încetinerea bolii prin diminuarea
progresiei radiologice a sindesmofitelor. (Wanders, 2005).
Analgezicele de tipul paracetamolului, opioidelor pot fi luate în considerare pentru
ameliorarea simptomatologiei la pacienți la care AINS sunt contraindicate/prost
tolerate/ineficiente. Este recomandată evitarea opioidelor puternice (morfina, petidina)
datorită riscului de dependentă. Opioidele slabe sau combinația opioide -paracetamol nu și-a
dovedit superioritatea față de paracetamol, fiind în plus grefată de multe efecte secundare.
Corticoterapia – nu există studii clinice randomizate care să evalueze utillizarea per
os a corticosteroizilor. În opinia experților, administrarea locală a corticosteroizilor poate fi
utilă pentru remiterea entezitelo r. De asemenea administrarea sub forma injectărilor intra sau
periarticulară în articulațiile sacroiliace sau periferice poate fi benefică.
Pentru articulațiile mici sunt preferate hidrocortizo nul și prednisolonul, pentru
articulațiile mari sunt de preferat triamcinolonul și metilprednisolonul. Trebuie luat în
considerare riscul de ruptură tendinoasă .
Pulsterapia cu metilprednisolon poate fi utilă în cazurile severe, refractare (nivel de
evide nță IV) .

Capitolul II Biomecanica

38
Medicamentele ce modifică evoluția bolilor reumatice -DMARDs . Puține dintre
DMARDs folosite în poliartrita reumatoidă și -au dovedit cu adevărat eficacitatea în
tratamentul spondilitei anchilozante .
Sulfasalazina . Este cel mai folosit DMARDs, cu nivel de indicație Ia în tratamentul
formei periferice. Nu influențează evoluția formelor axiale.
Metotrexatul . Studiile nu au arătat un beneficiu semnificativ la pacienții tratați cu
metotrexat ± AINS față de grupul contro l. Poate fi considerat o a doua opțiune, după
sulfasalazină, pentru afectarea periferica din spondilite . Se pot folosi doze de 7,5 -25mg/săpt
oral sau injectabil.
Alte DMAR Ds. Pentru Ciclosporină, Azatioprină, Ciclofosfamidă rezultatele studiilor
nu au fost concludente . Hidroxicloroquina nu are studii în ceea ce privește eficiența asupra
afectării articulare, deși există studii izolate referitor la utilizarea acesteia la pacien ții cu
uveită. Un singur studiu randomizat placebo controlat a testat eficacitatea Lefl unomide pe
afectarea periferică fără a dovedi un beneficiu semnificativ față de placebo.
IV.2. Tratamentul kinetic

A. Particularitățile terapiei posturale axiale și periferice în SA
Kinetoterapia deține un rol esențial, obiectivele ei fiind:
 Evitarea/limitarea deformărilor, a deposturărilor coloanei și a șoldurilor;
 Evitarea/limitarea extinderii redorilor și anchilozelor;
 Menținerea unei ventilații toracice bune, fapt ce asigură volumele pumonare
mobilizabile în condiții optime.
Pentru menținerea curburilor fiziologice și corectarea atitudinilor și aliniamentului
vicios, se indică:
a) Poziții corecte, adoptate pe parcursul actvităților zilnice
b) Posturi corective
c) Exerciții corective și de conștientizare posturală
a) Atitudinile corecte ce se adoptă pe parcursul zilei sunt:
 Repausul în decubit dorsal, pe pat tare, fără pernă, cu șoldurile și genunchii în
extensie, o pernă mică în regiunea lombară
 Repaus de 10 -15 minute în decubi t ventral

Capitolul II Biomecanica

39  Poziția șezândă se adoptă pe un scaun cu spătar înalt, cu o pernă la nivelul zonei
lombare, în condițiile unui contact cu spătarul
 Masa de lucru va avea înășțimea până la nivelul toracelui, antebrațele în sprijin pe
masă cu coatele la 90 grade, ochii la 30 -40 cm de obiectul muncii
 Se evită pozițiile șezânde prelungite
 În ortostatism și mers, pacientul urmărește menținerea distanței maxime între xifoid și
pubis prin adoptarea poziției alungite/înalte a coloanei; subiectul va menține o poziție
cît mai dreaptă, cu capul în poziție înaltă, cu alinierea consecutivă a joncțiunii
cervico -dorsale; coloana toracală este în extensie controlată, respirațiile sunt ample.
Autocon trolul postural și verificarea l ui (în oglinzi, vitrine) este un element permanent
în atenție.
În puseul de activitate medie a bolii, pacinții pot efectua scurte exerciții corectoare, de
conștientizare pozițională de tip”alungire axială activă” de câteva ori pe zi.
b) Exercițiile posturale Forestier
 Decubit dorsal pe pat/plan semi -dur, făr ă pernă sau cu pernă mică sub coloana
lombară, mâinile sub ceafă, coatele încearcă să atingă planul patului
 Decubit dorsal cu o mică pernă sub coloana dorsală, membrele superioare pe lângă
corp, săculeți cu nisip plasați pe fața anterioară a umerilor și pe genunchi
 Decubit ventral cu o pernă sub abdomen, membrele inferioare în extensie, mîinile pe
ca
 Decubit ventral în sprijin pe antebrațe, bărbia poziționată pe antebrațe, membrele
inferioare în extensie(poziția”sfinxului”)
 Decubit ventral cu pernă sub regi unea toracală, o mică pernă sub frunte, săculeți cu
nisip pe coloana dorsală și pe bazin
c) Exerciții corectoare și de conștientizare posturală
 Ortostatism, cu ambele taloane plasate la 15 cm de perete; mai întâi se ia contact cu
zidul prin regiunea sacrată, apoi cu omoplații și occiputul, 1 -2 minute, apoi se rupe
activitatea și se reface;
 În poziție șezândă pe planșeu cu spatele lipit de perete, se menține contactul
permanent prin trei puncte, sacrat, omoplați, occiput, rulând coloana de -a lungul
zidului de j os în sus;
 Din patrupedie cu brațele flectate, faciesul îndreptat spre sol, se lordozează , apoi se
cifozează coloana pentru conștientizarea poziției.

Capitolul II Biomecanica

40 d) Imobilizările ortotic de contenție se aplică în scop profilactic în perioada repausului
nocturn și discon tinuu pe cel diurn (1 -2 ori, câte 1 -2 ore); procedura este indicată mai
ales în formele periferice, cu leziuni entezice și contracturi reflexe antalgice, ce
deposturează segmentul și cresc riscul anchilozei. Se preferă ortezele termoplastice
În puseele inf lamatorii severe, prevenția kinetologică a deposturărilor se face prin
fixarea unor dispozitive extero -corective, de tip dinamic: corset din materiale elastice
rezistente, care, pe lângă prevenția relativă a deposturării, realizează o reposturare parțială
prin imprimarea la fiecare respirație a unei mișcări de redresare -extensie(cifozare -lordozare)
Posturarea corectivă a coloanei vertebrale se face obligatoriu în poziția de funcționare,
ce coincide cu poziția neutră, de zero(menton în unghi de 90 de grade, lordoză cervicală de
26 grade și lombară de 50 grade, regiune dorsală dreaptă sau ușor cifotică)

B. Kinetoterapia de asuplizare , de tonifiere musculară și de menținere a
volumelor

Terapia prin mișcare este elementul esențial în spondilartrite deoarece:
 Combate rigidizarea prin osificare a segmentului axial, a articulațiilor costo –
vertebrale, condro -sternale și coxofemurale
 Menține și crește tonusul muscular la nivelul musculaturii paravertebrale și a
centurilor
 Menține volumele respiratorii
Conservarea ș i refacerea supleței segmentelor axiale și periferice se realizează prin
exerciții active, efectuate regulat, de 1 -2 pe zi, în ședințe cu durata de 15 -20 minute, de tip
analitic sau sintetic; cele mai indicate sunt exercițiile de flexie -extensie din patrup edie, după
tehnica Klapp.
În stadiile inițiale, în scopul asuplizării țesuturilor moi peri -axiale și periarticulare și
creșterii amplitudinii de mișcare, se indică streching -ul, exerciții de 2 -3 ori pe zi.
Principalele grupe musculare vizate de antrenamentsunt mușchii erectori ai
trunchiului și ai capului, musculatura abdominală, marele fesier și psoasul iliac care trebuie
tonifiatla lungimea lui maxima (retractura sa fiind responsabilă de flexum -ul de șold, iar
insuficiența sa de delordozare).

Capitolul II Biomecanica

41 Pentru prevenirea insuficienței respiratorii restrictive se impun măsuri de menținere a
volumelor respiratorii mobilizabile, în stadiile de început când coloana vertebrală și
articulațiile costo -vertebrale sunt liber e, accentul se pune pe gimnastica corectivă respiratorie
și reeducarea respirației toracale; activitatea gimnică urmărește dezvoltarea respirației costale,
prin creșterea forței mușchilor intercostali(exerciții de inspir profund contra rezistenței
manuale aplicate de kinetoterapeut pe torace) și a elasticității pereților toracici. Se insistă pe
întinderea mușchilor pectorali și creșterea forței stabilizatorilor omoplatului, pentru a favoriza
expansiunea toracică superioară și, de asemenea, pe tonifierea în cursă internă a mușchilor
paravertebrali, prin combaterea acțiunii cifozante a gravitației.
În stadiile avansate se indică reeducarea abdominală respiratori/diafragmatică, fără să
se abandoneze cea de antrenament a respirației toracale.
IV.3. Masoterapia
Prin masaj terapeutic se definește un grupaj de manevre care mobilizează țesuturile
moi(tegumente, mușchi, fascii), care se aplică la suprafața organismului și are scopul de a
diminua durerea și contractura, de a favoiza circulația, de a crea o stare de re laxare, de
detentă fizică și psihică.
Mecanisme de acțiune. Efectele fiziologice ale masajului sunt mediate de reacții
mecanice și reflexe, asociate eliberării de substanțe opioide cu rol în modularea durerii:
Evenimentele de natură reflexă sunt:
 Vasodila tație superficială
 Relaxarea musculară
 Stimularea terminațiilor nervoase
Evenimentele de tip mecanic sunt:
 Creșterea fluxului sanguin
 Accelerarea returului venos și limfatic
 Îndepărtarea aderențelor și fibrozei
 Îmbunătățirea nutriției tisulare

Capitolul II Biomecanica

42 Manavrele fundamentale ale masajului manual tradițional
Netezirea/mângâierea/effleuraj -ul – este o manevră de apel, de deschidere, de final,
de încheiere a ședinței de masaj, precum și intermediară, ce intervine obligatoriu după fiecare
timp fundamental ce este uilizat pe parcursul ședinței. Netezirea constă din mișcări ușoare
aplicate cu întreaga mână, cu vârful degetelor sau cu podul plamei, mișcările executându -se
pe tegument în sensul circulației de retur sau paralel cu fibrele musculare. Se poate execu ta și
prin mișcări spirale, cu partea palmară a tuturor degetelor, cu regiunea tenară sau doar cu
indexul și policele.
Frământarea/pietrisajul poate fi exucutată în mai multe moduri, cu mai multe tipuri
de manevre: stoarcerea completă sau incompletă, presi uni, pietrisaj sau frământarea maselor
musculare mari, ciupirea zonelor mai mici,. Așadar, practicile acetui timp al masajului se
adaptează suprafeței, și mai ales grosimii masei musculare supusă terapiei.
Baterea/percuția/tapotarea este un alt timp al mas ajului ce constă din lovituri ritmate,
de scurtă durată ce se execută u vârful degetelor, cu podul palmei, ce pumnul, cu marginea
cubitală.
Fricțiunea/frecare se adreseazpă zonelor de inserție a ligamentelor, tendoanelor,
capsulei;se aplică cu vârful dege telor sau podul palmei, cu mișcări circulare sau longitudinale
de mică amplitudine.
Vibrația/trepidația se execută prin aplicarea de mișcări vibratorii ce se ordonează din
cot și care constau din presiuni și relaxări succesive ce se aplică tegumentului făr ă ca mâna să
piardă contactul cu acesta. Mișcările se execută cu două sau trei degete.
Efectele biologice cu importanță pentru aparatul musculoscheletal:
 Calmarea durerii
 Diminuarea contracturii
 Îmbunătățirea amplitudinii articulare, a tonusului muscular și complianței țesuturilor
tendino -fasciale
 Reducerea redorii articulare
 Scăderea presiunii intraarticulare
 Antiedematos
Condiții necesare de afectuare a masajului:
 Încăpere adecvată ca suprafață
 Temperatură confortabilă
 Personal calificat

Capitolul II Biomecanica

43  Pat cu înălțime adecvată(80 -85 cm)
 Materiale auxiliare, pudră de talc sau substanțe uleioase aromate
 Aplicarea procedurii este preferabilă în cursul dimineții
 Adaptarea tipului și timpului de masaj scopului urmărit
Contraindicații: boli dermatologice, infecții tegumentare , tromboflebite, embolism,
fragilitate vasculară, fracturi, varice foarte exprimate, sarcina.
Așadar, masajul este o tehnică de stimulare mecanică a țesuturilor cu ajutorul
presiunilor, întinderilor sau efleurajului a cărui conținut trebuie aplicat diferen țiat, în funcție
de scop: pentru creșterea flexibilității țesuturilor, de favorizare a întoarcerii venoase, de
scădere a durerii și excitabilității neuromusculare, de îndepărtare a lichidului interstițial și a
acidului lactic.
IV.4 Electroterapia
Diferite proceduri care utilizează curentul electric se pot dovedi utile în abordarea
fizioterapeutică a bolii.
Curentul galvanic are propietăți antalgice(anod), decontracturante(catod) și
antiexsudative(ambii poli). Pentru a asocia un efect termic, sunt preferate băile galvanice
celulare sau generale(Stanger) la temperaturi de 35 -37,5 grade C. Durata ședinței este de 20 –
30 minute, de 2 -3 ori pe săptămână.
Ionoforeza este o metodă specială de aplicare a curentului galvanic, care are ca scop
introducerea e agenți b ioacivi, adesea medicamente, transcutanat, în țesuturile profunde.
Prezența unui cîmp electric produce un transport activ, favorizând electromigrarea și
eletroosmoza. Aceste forțe se măsoară în flux chimic, micromoli/cm².
Factorii ce influențează transpo rtul activ ionoforetic sunt: pH -ul tegumentului,
concentrația substanței terapeutice, voltajul utilizat, timpul e aplicare, rezistența electrică a
pielii. Densitatea curentului electric la suprafaa electrodului influențează cel mai mult gradul
de transfer al oinilor. Studiile au demonstrat că soluțiile cu concentrații mici, intensitățile
mici ale curentului utilizat și timpul de aplicare prelungit sunt lementele ce susțin eficiența
procedurii. Cele mai folosite substanțe sunt: CaCl2, MgSO4, IK, salcilatul d e sodiu,
novocaina. În practică, pentru a se realiza fenomenul de disociație electrolitică și transportul
activ spre țesuturi, este necesar a se respecta legea polaității, astfel încât substanța
medicamentoasă se depune(prin îmbibarea stratului hidrofil ca re se interpune între tegument
și electrod) la electodul cu aceeași polaritate electrică.

Capitolul II Biomecanica

44 Contraindicații: stările febrile, embolice, bolile infecțioase, leziunile cutanate,
varicele, materiale de osteosinteză, bolile organice decompensate.
TENS(Transcutaneous Electrical Nerve Stimulation) este o tehnică non -invazivă, cea
mai cunoscută, cea mai apreciată și utilizată formă de electroanalgezie. TENS acționează prin
simularea nervilor senzitivi și activarea mecanismelor naturale anti -durere.
Mod de acțiune:
 Inhibiție presinaptică(la nivelul cornului dorsal)
 Eliberare de endorfine, enkefaline, dinorfine
 Inhibiția directă a nervului excitat anormal
 Restabilirea parametrilor input -ului aferent
Atât în cazul aparatelor mari, cât și în cazul celor p ortabile, electrozii au dimensiuni
asemănătoare; electrodul activ se aplică pe zona dureroasă, punctul trigger; anadul se
plasează mai jos de zona dureroasă, respectând, însă, dermatomul; pentru asigurarea
contactului electrod -tegument acesta se degresează cu o soluție alcoolică 70%.
Întrucât plasarea electrozilor poate înfluența beneficiul terapeutic, avem în atenție
următoarele:
 Stimularea trebuie să se producă cât mai aproape de rădăcina nervului
 Stimularea este mai eficientă la aplicațiile făcute proxim al față de aria dureroasă
 Stimularea punctului motor
 Stimularea punctului trigger
 Stimularea în cadrul aceluiași dermatom, slerotom, miotom
Contraindicații și precauții la TENS: pacemaker, sarcină, nu se aplică pe sinusul
carotidian și pe fața anterioară a gâtului, pe laringe, ochi, regiunea epifizară la copii, în
epilepsie.
Curenții diadinamici sunt utilizați în spondilita anchilozantă cu scop biotrofic
(resotbtiv) (de exemplu, perioadă scu rtă cu inversarea polilor la 1 -2 minute) și
inhibitor(antalgic)(de exemplu, Difazat fix și/sau perioadă lungă cu polul negativ pe zona
dureroasă, 6 -8 ședințe de câte 3 -4 minute). Într -o singură ședință se pot aborda mai multe
sedii dureroase.
În timpul aplicației trebuie să apară senzația de înțepătură ușoară, de contrac ție
ritmică, de ușoară arsură. Această senzație se amplifică pe parcursul procedurii, deoarece
sistemul senzitivo -senzorial nu se acomodează sub intervenția curentului diadinamic.

Capitolul II Biomecanica

45 Apariția unei senzații de arsură în punct fix, pe regiunea aflată sub electr od, indică
risc de arsură și determină întreruperea tratamentului.
Contraindicații: fracturi recente, escoriații, plăgi, leziuni dermatologice, regiunile în
care sunt încorporate piese metalice de osteosinteză, endoproteze, sterilete, nu se apliă pe
regiun ea precordială, în stări hemoragice locale sau tromboze venoase superficiale și
profunde.
Curenții interferențiali se utilizează în SA de preferință la frecvențe între 12 -100 Hz,
care asigură un efect combinat antalgic și decontracturant. Se preferă aplica ții rezultate prin
încrucișarea a doi curenți de medie frecvență redresați și modulați în amplitudine.
În varianta stabilă, interferența curenților rezultă din plasarea pe regiunea vizată a
patru electrozi tip placă sau ventuză, în timp ce în varianta cin etică se utlizează doi electrozi
tip „mănușă” cuplați fiecare cu căte un electrod -placă fix. Se obține în acest fel concentrarea
efectului la suprafață sau în profunzime.
Prescripția variază în funcție de efectul dorit. Efectul antalgic se obține la frecv ențe de
80-100 Hz, în timp ce efectul decontracturant se obține la frecvențe de 12 -35 Hz. Instalarea
fenomenului de aproximativ după 5 minute de tratament implică crețterea intensității, dar
posibilitatea tehnică a modulării a rezolvat și această problemă. Durata ședinței este 10 -15-20
minute, cu intensitate ce crește și descrește progresiv, la începutul și sfârșitul ședinței.
Curentul interferențial este contraindicat în: leziuni dermice de continuitate, infecții,
procese inflamatorii purulente, stări febrile, implante metelice, tumori maligne, tuberculoză,
zona precordială.
IV.5. Terapia ocupațională

În cadrul terapiei ocup aționale, intră atât activitățile profesionale, cât și sportul. În
ceea ce privește activitățile lucrative, SA poate beneficia mult de munca fizică cea mai
diversă, cu excepția acelor munci care încarcă coloana sau se desfășoară în condiții de mediu
reumat ogene(frig umed, curenți de aer rece)
Singura condiție importantă de respectat este menținerea unei poziții corecte a
coloanei în timpul muncii, adică să se evite poziția cifotică ca și pozițiile fixe prelungite, mai
ales în poziție șezândă. În cazul în c are sunt afectate și articulațiile periferice, mai ales
șoldurile, elementul limitativ este ortostatismul pentru orice actvitate de muncă.

Capitolul II Biomecanica

46 O serie de sporturi sunt nu numai permise, ci chiar recomandate pentru o serie de
elemente getuale care obligă la o postură corectă sau d e hipercorecție a coloanei. Ast fel,
înotul(ca stiluri: bras, fluture, crawl), voleiul, baschetul(mai ales trasul la coș), badmintonul,
tenisul de câmp, hanbalul, etc.
Trebuie evitate jocurile care solicită flexia trunchiului(popice, bowling, biliard,
crichet,etc), ca și alegările și salturile.
IV.6. Tratamentul ortopedo -chirurgical

Această metodă terapeutică este destinată stadiilor avansate ale bolii. Osteotomiile
spinale(columnotomii,vertebrotomii)urmăresc în principal următoare le obiective:
 Îmbunătățirea poziției drepte, înlăturând acțiunea gravitației în direcția accentuării
deformării în flexie a trunchiului
 Ameliorarea dinamicii respiratorii prin ridicarea cutiei toracice, care permite o mai
bună „excusie” a diafragmului.
 Facilitarea deglutiției și respirației
 Lărgirea câmpului vizual
În principiu, se recurge la intervenția chirurgicalăcînd mijloacele tratamentului
conservator, corect și intensiv aplicate, au eșuat. Osteotomia se adresează numai arcurilor, nu
și corpilor vertebral, practicându -se de preferință la nivel lombar (articulațiile costovertebrale
o fac imposbilă în regiunea dorsală) acolo unde punțile osoase sunt mai reduse.
Îngrijirea postoperatorie a spondiliticilor cu osteotomie spinală este deosebit de
delica tă. Fuziunea se obține de regulă în 3 -4 săptămâni și deci este cazul ca în stadiul
„moale”, segmentul să fie imobilizat. Se recomandă, de asemenea, ca în următoarele 9 -12
luni pacientul să poarte un lombostat. Cu toate precauțiile, mortalitatea este de 10% , poate
mai mare în cazul columnotomiei cervicale. Printre complicații se numără paraplegia,
compresiuni radiculare, osteomielită etc.
Afectarea bilaterală a șoldului afectează în c el mai înalt grad bolnavii cu spondilită
anchilozantă , în special în mers și activitatea sexuală. Artroplastia totală a șoldului oferă, în
mâini experimentate, până la 73% rezultate bune și foarte bune, atât pe plan subiectiv(durere)
cât și obiectiv(mobilitate).

Capitolul II Biomecanica

47 Beneficiile sunt maxime cînd se intervine pe o artulație aflată în faza anchilozei
fibroase. Incidentele observate au fost contracturile si astenia musculară precoce iar printre
complicații s -au senalat infecții profunde(5%), uzură osoasă de vecinătate și
reanchilozare(până la 20%)
Este important de menționat că actul chirurgical, oricare ar fi el, întâmpină și alte
piedici de ordin tehnic. Acestea țin în principal de dificultatea și chiar imposibilitatea de a
administra unle forme de anestezie(intubație traheală, rahianestezie) și de poziționarea
precară a subiectuluipe masa de operație.
IV.7. A sistența în spondilita anchilozantă la domiciliu

Principalele obiective ale asistenței precoce în SA sunt:
 Amelioararea durerilor
 Scăderea procesului inflamator
 Menținerea unei corecte posturi și funcții ale coloanei și articulațiilor centurilor
 Menținerea unei bune ventilații toracice
Momentul cel mai important în tratamentul SA este perioada formării entezelor
inflamatorii până nu s -au format sinostozele. În această perioadă, se dă „lupta” pentru
menținerea cât mai îndelungată a mobilității coloanei și, de asemenea, a conservării posturii
corecte a acesteia. În acest sens, exercițiile posturale Forestier , exerciții le corectoare și de
conștientizare posturală și atenția acordată posturilor adoptate în timpul z ilei sunt esențiale.
Asigurarea complianței pacientului cu spondilită este considerată cheia succesului în
asistența pe termen lung a acestuia. În acest efort educațional trebuie instruiți 1 -2 membri din
familie, cei mai apropiați(soție sau soț, mamă, etc) acțiune condusă cel mai eficient de
medicul de familie.
Probleme abordate vor fi aupra:
 Caracterului cronic și evolutiv al bolii
 Lipsa unei terapeutici specifice
 Pericolului unei atitudini de indiferență sau dezarmare totală în fața acțiunilor de
asistență medicală
 Necesității unei asistențe de continuitate, 24 de ore pe zi și 365 de zile pe an
 Încurajării motovațiilor pozitive deja existente ale pacientului, eventual descoperirea
și a altora care să -i facă cît mai complianți

Capitolul II Biomecanica

48  Necesității continuării activităților lucrative inițiale, excepțiile fiind mai rare, în care
caz se vor indica scimbările corespunzătoare;
 Vieții intime familiale
Terapia educațională, inclusa în asistența bolnavului spondilitic la domiciliu, are
întotdeauna o încărca re puternică psiho -terapică, motiv pentru care ea trebuie susținută și
repetată în decursul bolii.

Capitolul II Biomecanica

49 Capitolul V
Organizarea și metodologia păr ții practice

V.1. Prezentarea lotului de persoane

Pentru efectuarea păr ții practice am lucrat cu 4 persoane, cu vârste cuprinse între 18 –
53 de ani, incluși în programul de reabilitare de la Spitalul Clinic de Recuperare Iași, secția
Reumatologie, în perioada octombrie 2012 – mai 2013.

În urma examenului clinic ( anamneza, somatometrie, somatoscopie, testul Ott, testul
Schober) realizat la începutul studiului, toate persoanele preze ntau atitudini vicioase. Astfel,
pacienții au fost inclu și în programe de recuperare.
Repartizarea pacienților este prezentată în func ție de sex și vârstă în tabelul
de mai jos.

Nr. Crt. Nume si prenume Sex Vârstă
1 L.Z. Feminin 53
2 M. L. F. Masculin 39
3 N. C -C Masculin 18
4 R.I Masculin 26

V.2. Metodele concret e de lucru .
Alcătuirea și modul de aplicare al programului terapeutic complex
Programele de recuperare kinetoterapeutice s -au aplicat pe grupul experimental, în
func ție de particulari tățile fiecărui subiect.
Obiectivele urmărite prin aplicarea programului de kinetoterapie sunt:
1. Formarea și consolidarea reflexului de atitudine corectă a corpului static și dinamic;
2. Tonifierea musculaturii flexoare și extensoare a coloanei vertebrale (în regim de
scurtare și alungire);
3. Creșterea și dezvoltarea flexibilită ții și suple ții articulare a coloanei vertebrale;

Capitolul II Biomecanica

50 4. Creșterea mobilită ții coloanei vertebrale;
5. Dezvoltarea abilită ții și coordonării mi șcărilor;
6. Evitarea apari ției devia țiilor compensatorii;
7. Prevenirea sau îmbunătă țirea tulburărilor func țiilor cardio -respiratorii;
8. Prevenirea sau corectarea modificărilor d e pozi ție ale altor segmente corporale ca:
umeri, omopla ți, gît, torace;
9. Tonifierea generală a organismului.
Având în vedere că spondilita a nchilopoetică determină devia ții ale coloanei
vertebrale și fiind o boală cu un caracter evolutiv și cu un înalt grad de invaliditate, momentul
începerii kinetoterapiei trebuie să fie cît mai precoce.
Principiul de bază este să se încerce prevenirea sau limitarea anchilozelor și
devierilor coloanei și/sau articula țiilor rădăcinilor prin urmărirea unor obiective ca:
 refacerea mobilită ții: se concretizezază prin reeducarea extensiei coloanei vertebrale;
realizarea acestui obiectiv se poate ob ține prin adaptarea de posturi prin mobilizări
pasive, auto -pasive și active (dacă pot fi executate);
 refacerea for ței musculare este un obiectiv deoseb it de important în tratamentul
spondilitei a nchilopoetice;
Tehnicile,exerci țiile și metodele utilizate se vor alege în func ție de restantul func țional
al pacientului. În vederea realizării acestor obiective, pe lîngă exerci țiile fizice, au mai fost
utilizate următoarele metode:
 masajul, cu rol important în troficitatea musculară, pentru beneficiile sale,masajul este
indicat înaintea ședin țelor de kinetoterapie;
 hidrokinet oterapia, temperatura apei trebuie sa fie de 35 -370, este benefică pentru
facilitarea mi șcărilor la nivelul coloanei vertebrale.Ca urmare a temperaturii apei, se
obține: relaxarea musculaturii, calmarea durerilor și vasodilata ției secundare,
creșterea mobi lității articulare, reantrenarea segmentară sau globală la efort a coloanei
vertebrale
Contraindica țiile hidrokinetoterapiei sînt atunci cînd pacien ții cu spondilită
anchilopoetică suferă de astm bron șic, boli de inimă, plăgi deschise, boli infec țioase, boli de
piele contagioase.

Capitolul II Biomecanica

51 Un timp esen țial al programului de kinetoterapie îl constituie mobilizarea cu știi
toracice în timpul respira ției.
În stadiile preanchilozante, cînd prinderea coloanei dorsale și a articula țiilor
costovertebrale nu este un fapt împlinit, se va pune accentul pe gimnastica respiratorie
corectivă și pe reeducarea respira ției toracice. Pe măsură ce func ția toracelui în mecanica
ventilatorie scade, se începe reeducarea abdominale, fără să se abandon eze însă exerci țiile
destinate respira ției toracice.
Sporturi cu valoare terape utică: înot spate , volei, baschet. Bolnavul va efectua cure
balneare în sta țiuni de pe litoral sau altele care beneficiază de ape sărate, termale
oligominerale.
Este bine ca ședin țele de kinetoterapie sa fie precedata de masaj. Prin manevre de
masaj se pregăte ște musculatura ce va fi activată, se elimină punctele dureroase, iar în final
permite eliminarea oboselii musculare acumulată cu ocazia efectuării exerci țiilor fizice
active.
Programul recuperator fizical -kinetic a constat din: tratament medicamentos,
fizioterapie, kinetoterapie, hidroterapie și alte metode.

Capitolul II Biomecanica

52 V.3. Fișe individuale

Fișă individuală 1
Nume și prenume: L.Z.
Sex: Feminin
Vârsta: 53 de ani
Data internării: 14.01.2013 Data externării : 24.01.2013
 Diagnostic la internare: spondilită anchilozantă cu sa croiliită bilaterală stadiul II.
 Istoricul bolii: Pacienta descrie debutul insidious al bolii în urmă cu aproximativ 13
ani prin sindrom algofuncțional perife ric de tip inflamator, interesând
genunchi(durere, tumefacții) degete member inferioare, lombosac ralgii cu c aracter
inflamator și redoare matinală. Pacienta a fost diagnosticată cu spondilită anchilozantă
în anul 2 001 în Spitalul Clinic de Recuperare, Iași (spondilită anchilozantă cu debut
periferic) pe baza criteriilor clinice și radiologice(sacroiliită gradul II), pentru care a
urmat tratament de AINS, cu remiterea parțială a simptomelor și evoluției clinice și
radiologice nefavorabile, motiv pentru care s -a instituit tratament anti TNF α, tera pie
pe care o urmează și în prez ent
 Aparatul respirator: scolioză dorsală dextroconvexă, excursii costale simetrice,
amplitudine redusă(indice inspir -expir = 1 cm) auscultați e pulmonar normală,
frecvența respiratorie=12 r/min.
 Aparatul locomotor:
 Subiectiv: poliartralgii cu caracter inflamator la nivelul articulațiilor mici ale mâinilor,
genunchi drept și coloană vertebrală dorsală însoțite de redoare matinală de
aproximativ 30 minute, durere cu caracter mecanic plante.
 Obiectiv: stațiune bipodală, mers dificil, antalgic pe vârfuri și pe călcâie
 Coloana vertebrală:
Coloana cervicală: discretă proiecție anterioară a capului, durere la palparea și
percuția apofizelor spinoase, mobilitate limitată .
Coloana dorsală: scolioză dextroconvexă, sensibilitate la palparea și percuția
apofizelor spinoase, mobilitate limitată algic.

Capitolul II Biomecanica

53 Coloana lombară : redresare, contractură musculatură paravertebrală stânga >dreapta,
mobilitate limi tată: indicele Schober=0,8 cm, lateroflexie important limitată.
Manevre de elongație pentru nervul sciatic si nervul crural -negative, bilateral.
 Membre superioare: în ax bilateral
Umeri: durere la palparea punctelor topografice bilateral(culisa bicipitală, mobilitate
păstrată, discretă limitare pentru rotații.
Coate: durere la palpare antero -posterioară pe dreapta, mobilitate păstrată.
Articulațiile radiocarpiană, metacarpofalangiana, int erfalangiană: durere la palparea
MCF I bilateral, MCF III bilateral, IFP III drept, mobilitate păstrată -pensă de forță,
finețe -complete bilateral.
 Membre inferioare : în ax bilateral
Articulația coxofemurală: durere la palparea punctelor topografice bilateral(inghinal,
mobilitate discret limitată: flexie -70° bilateral, manevra Patrick -poyitivă bilateral
Genunchi: sensibilitate la palparea punctelor topografice pe dreapta(bursa
suprapatelarpă, laba de gâscă, LL E), mobilitate păstrată, cracmente la mobilizarea
genunchiului, semnul rindelei este pozitiv bilateral, dar mai accentuat pe dreapta,
cursa rotulei discret limitată pe dreapta.
Articulațiile tibio -tarsiană, metatarsofalangiană, interfalangiană : sensibilita te la
palparea aponevrozelor plantare bilateral, mobilitae păstrată

PLAN DE RECUPERARE
A. Masaj pentru relaxarea musculaturii paravertebrale, 20 de minute
B. Electroterapie:
 Galvanoterapie: patrucelular, scop analgezic (efect la anod), sedativ (polul
superior pozivi, polul inferior negativ), intensitate mică (mai puțin de 50 mA)
și tensiune mică(30 -80 V), 20 minute,
 TENS: 4 poli, paravertebral dorso -lombar (polul pozitiv pe partea stângă,
polul negativ, activ , pe partea dreaptă), frecv 50 -100 Hz, I=10 -40 mA , 15
minute.
 Curent diadinamic : 2 poli, umeri, antero -posterior, difazat fix 3 minute+
perioadă lungă 3 minute.
 Curent interferențial : 4 poli, articulația coxofemurală, efect antalgic, frecvență
80-100 Hz, 10 -15 minute.

Capitolul II Biomecanica

54 C. Kinetoterapie pentru:
 Evitarea/limitarea deformărilor, a deposturărilor coloanei și a șoldurilor;
 Evitarea/limitarea extinderii redorilor și anchilozelor;
 Menținerea unei ventilații toracice bune, fapt ce asigură volumel e pumonare
mobilizabile în condiții optime.
Program de exerciții:
1. P.I.: Decubit dorsal
T1: Ducerea brațelor, prin față, până deasupra capului, cu inspir(Fig. V.1)
T2: Revenire cu expir

2. P.I.: Decubit dorsal, genunchii flectati, mâinile pe abdomen
T1: inspir profund
T2: expir, cu apăsarea palmelor pe abdomen, dinspre lateral spre linia mediană a
corpului(Fig. V.2)

Fig. V.1 Fig. V.2
3. P.i.: Decubit dorsal
T1: Flexia trunchiului, cu ducerea brațelor în față, inspir
T2: Revenire cu expir

Capitolul II Biomecanica

55

4. P.I.: Decubit dorsal, genunchii flectați
T1: Ridicarea coloanei dorsale, lombare și a bazinului, cu inspir(Fig. V.3)
T2: Revenire cu expir

5. P.I.: Decubit dorsal
T1. Flexia șoldului cu genunchiul întins și flexia piciorului pe gambă, inspir(Fig. V.4)
T2. Revenire cu expir
Se execută alternativ, pentru ambele membre

6. P.i.: Decubit lateral, partea dreaptă, bratul drept întins la nivelul umerilor, membrul
infer ior drept flectat (genunchiul pe coapsă și coapsa pe abdomen)
T1: Abducția membrului inferior stâng, cu inspir(Fig. V.5)
T2: Revenire cu expir

7. P.i.: Decubit lateral, partea stângă, brațul stâng întins la nivelul umerilor, membrul
inferior stâng flectat (genunchiul pe coapsă și coapsa pe abdomen)
T1: Abducția membrului inferior drept, cu insp ir
T2: Revenire cu expir

Fig.V.3 Fig. V.4 Fig. V.5

Capitolul II Biomecanica

56 8. P.I.: Decubit ventral, mâinile împreunate sub bărbie
T1: Flexia capului, inspir (bărbia atinge palmele)
T2: Revenire cu expir

9. P.I.: Decubit ventral
T1: Extensia trunchiului, privirea înainte, inspir
T2: Revenire cu expir

10. P.I.: Patrupedie
T1: Flexia trunchiului pe coapsă, cu menținerea poziției drepte a coloanei vertebrale,
privirea în față, fără desprinderea palmelor de pe sol, inspir(Fig. V.6)
T2: Revenire cu expir

11. P.I.:Patrupedie
T1: Flectarea coatelor și extensia membrului inferior drept, inspir(Fig. V.7)
T2: Revenire
Se execută în aceași manieră și pentru membrul inferior stâng.

Fig. V.6 Fig. V. 7

Capitolul II Biomecanica

57 12. P.I.: Stând, cu spatele la spalier, mainele prinse de spalier, la nivelul coloanei lombare
T1: Flexia trunchiului, spatele drept, privirea înainte, inspir(Fig. V. 8)
T2. Revenire cu expir

D. Terapie ocupațională
 Pictat la șevalet, pentru antrenarea centurii scapulo -humerale
 Sărituri pe minge medicinală, pentru menținerea mobilității articulației coxo -femurale
și menținerea coloanei vertebrale într -o poziție corectă
 Cusut, brodat, pentru menținerea mobilității articulațiilor mâinii.
În urma programului de recuperare, timp de 10 zile, au fost observate modificări ale
mobilității coloanei vertebrale, membrelor superioare și inferioare. Aceste schimbări se
regăsesc în graficele de mai jos(Graficele V.1, V.2, V.3)

Fig. V. 8

Capitolul II Biomecanica

58
Grafic V.1: Comparație între mobilitatea iniția lă a coloanei verterbrale și după tratament

Grafic V.2: Comparație între mobilitatea inițială a membrelor superioare și de după tratament

Fl Ext Încl lat Rot Fl Ext Rot Lat Fl Ext
Coloana cervicală Coloana dorso-lombaraColoana
lombara
Valori inițiale 25 12 28 23 67 8 13 11 36 0
Valori finale 27 15 31 28 69 10 14 14 40 001020304050607080Coloana vertebrală
Fl Ext AbdRot
extRot int Fl Ext Fl ExtÎncl
radial
ăÎncl
cubita
lă
Umeri Cot Mana
Valori inițiale 168 46 172 71 65 108 172 78 63 11 14
Valori finale 174 50 178 73 67 113 175 80 63 11 14020406080100120140160180200Membre superioare

Capitolul II Biomecanica

59

Grafic V.3: Comparație între mobilitatea inițial ă a membrelor inferioare și d upă tratament

Fișă individuală nr. 2
Nume și prenume: M L-F
Sex: masculin
Vârsta: 39 ani
Diagnostic: Spondilită anchilozantă stadiul IV, forma axială.
Data internării: Data externării:
Istoricul bolii: Pacient diagnosticat in 2010 cu spondilită anchilozantă cu sacroiliită
stadiul IV cu debut insiduos, cu aproximativ 6 ani anterior diagnosticării prin lombosacralgii
cu caracter inflamator. Pentru aceasta a urmat tratament cu A INS în 2010, în urma
diagnosticării de SA. Radiologic – sacroiliită stadiul IV se instituie tratament cu AINS și SSZ,
tratament urmat cîteva luni.

Fl. cu
gen.
întin
sFl. cu
gen.
flect
atExt.
cu
gen.
flect
atExt.
cu
gen.
întin
sAbd AddRot
extRot
intFlFl
plant
arăFlexi
e
dors
alăInver
sieEvers
ieAbd Add
Sold Genunchi Picior
Valori inițiale 46 94 5 8 21 4 23 68 105 24 5 76 68 6 7
Valori finale 52 98 7 11 25 5 23 70 108 26 7 76 68 6 7020406080100120Membre inferioare

Capitolul II Biomecanica

60
 Aparatul respirator: torace cifotic, coaste simetrice
 Aparatul locomotor:
 Subiectiv: rahialgii cervico -dorsale cu caracter mixt, predominant inflamator, iradiere
pe membrul superior drept, dureri la nivelul cotului drept
 Obiectiv: stațiune bipodală posibilă fără sprijin. Mers normal, mers posibil pe vârfuri
și călcâie
 Coloana vertebrală: rectitudine a coloanei lombare, cifoză dorsală cu rază mare de
curbură, contractură musculară paravertebrală dorso -lombară, durere la palparea
apofizei spinoase dorsale, mobilitate limitată cervical, bilateral, dorso -lombar.
Indicele Ott=1 cm, indicele Schober=9 cm. Lateroflexie lombară absentă, respirație de
tip abdominal, indice inspir -expir=2,5 cm. Manevre de elongație pentru sciatic și
crural negative bilateral.
 Memb re inferioare: în ax bilateral
Articulațiile coxo -femurale nedureroase la palparea inghinală și retrotrohanteriană
bilaterală, mobilitate limitată pe ultimele grade pentru flexie cu genunchi întins 80 grade
bilateral, cu genunchi flectat 100 grade bilateral, rotație externă și rotație internă limitate pe
ultimele 10 grade pe dreapta.
Genunchi nedureroși la palparea punctelor topografice, cursa rotulei în cursa normală,
mobilitate normală
Articulațiile tibio -tarsiene, mici picioare – nedureroase la palpare, mobilitate normală.
 Membre superioare în ax bilateral
Umer i și coate – nedureroase la palpare, mobilitate normală.
Articulațiile radiocarpiene, mici mâini – mobilitate normală.

Capitolul II Biomecanica

61 Plan de recuperare
A. Masaj pentru relaxarea musculaturii paravertebrale, 20 de minute
B. Electroterapie:
 Galvanoterapie: patrucelular, scop analgezic(efect la anod), sedativ (polul
superior pozivi, polul inferior negativ), intensitate mică(mai puțin de 50 mA)
și tensiune mică(30 -80 V), 20 minute,
 TENS: 4 poli, paravertebral cervico -dorsal(polul pozitiv pe partea dreaptă,
polul negativ, activ, pe partea stângă), frecv 50 -100 Hz, I=10 -40 mA, 15
minute.
 Curent diadinamic: 2 poli, umeri, antero -posterior, difazat fix 3 minute+
perioadă lungă 3 minute.
 Curent interferențial : 4 poli, paravertebral dorso -lombar, efect antalgic,
frecvență 80 -100 Hz, 10 -15 minute.
 Laser: dorso -lombar, efect antiinflamator, 2 minute 30 secunde dreapta+2
minute 30 secunde stânga.
C. Kinetoterapie pentru:
 Evitarea/limitarea deformărilor, a deposturărilor coloanei și a șoldurilor;
 Evitarea extinderii redorilor și anchilozelor;
 Menținerea unei ventilații toracice bune, fapt ce asigură volumele pumonare
mobilizabile în condiții optime.
 Evitarea apariției deviațiilor compensatorii

Program de exerciții
1. P.I.: Decubit ventral, mâinile împreunate sub bărbie
T1: Flexia capului, inspir (bărbia atinge palmele)(fig. V.9)
T2: Revenire cu expir

2. P.I.: Decubit ventral
T1: Extensia trunchiului, privirea înainte, inspir
T2: Revenire cu expir

Capitolul II Biomecanica

62 3. P.I.: Decubit dorsal
T1. Flexia șoldului cu genunchiul întins și flexia pic iorului pe gambă, inspir(Fig. V.
10)
T2. Revenire cu expir
Se execută alternativ, pentru ambele membre

4. P.I.: Decubit dorsal, cu talpa dreaptă pe genunchiul stâng
T1: Abducția membrului inferior drept până ajunge paralel cu planul patului, fără să
ridice talpa de pe genunchiul opus, inspir(Fig. V. 11)
T2: Revenire cu expir
Se execută alternativ, pentru ambele membre

5. P.I.: Decubit dorsal , genunchii flectati, mâinile pe abdomen
T1: inspir profund
T2: expir, cu apăsarea palmelor pe abdomen, dinspre lateral spre linia mediană a
corpului(Fig. V.12 )

Fig. V. 9 Fig. V.10

Capitolul II Biomecanica

63

6. Decubit dorsal, genunchii flectați
T1: Ridicarea coloanei dorsale, lombare și a bazinului, cu inspir
T2: Revenire cu expir

7. P.I.: Decubit dorsal
T1: Ducerea brațelor, prin față, până deasupra capului, cu inspir
T2: Revenire cu expir

8. P.I.: Decubit dorsal
T1: Flexia trunchiului, brațele întinse în față, inspir
T2: Revenire cu expir

9. P.I.: Patrupedie
T1: Flexia coatelor, cu menținerea poziției drepte a co loanei vertebrale, inspir
(Fig. V.13 )
T2: Revenire cu expir

Fig. V.11 Fig. V.12

Capitolul II Biomecanica

64
Fig. V.13

10. P.I.:Patrupedie
T1: Flectarea coatelor și extensia membrului inferior drept, inspir
T2: Revenire
Se execută în aceași manieră și pentru membrul inferior stâng.

D. Terapie ocupațională
 Vopsit pereți pentru antrenarea centurii scapulo -humerale
 Cusut, împletit, pentru menținerea mobilității articulațiilor mâinii.
 Sărituri pe minge medicinală, pentru menținerea mobilității articulației coxo -femurale
și menținerea coloanei vertebrale într -o poziție corectă

În urma programului de recuperare, timp de 10 zile, au fost observate modificări ale
mobilității coloanei vertebrale, membrelor superioare și inferioare. Aceste schimbări se
regăsesc în graficele de mai jos.

Capitolul II Biomecanica

65
Grafic V. 4. Comparație între mobilitatea inițială a coloanei verter brale și după tratament

Grafic V.5 : Compara ție între mobilitatea inițială a membrelor superioare și după tratament

Fl Ext Încl lat Rot Fl Ext Rot Lat Fl Ext
Coloana cervicală Coloana dorso-lombaraColoana
lombara
Valori inițiale 21 16 19 20 50 6 12 12 34 0
Valori finale 24 18 21 22 53 7 14 15 38 00102030405060Grade Coloana vertebral ă
Fl Ext AbdRot
extRot int Fl Ext Fl ExtÎncl
radial
ăÎncl
cubita
lă
Umeri Cot Mana
Valori inițiale 169 42 163 74 68 104 174 71 65 11 15
Valori finale 188 46 171 75 70 108 175 71 67 11 13020406080100120140160180200Membre superioare

Capitolul II Biomecanica

66

Grafic V.6 : Comparație între mobilitatea inițial ă a membrelor inferioare și d upă tratament

Fișă individuală nr. 3
Nume și prenume: N C-C
Sex: masculin
Vârsta: 18 ani
Diagnostic: spondilită anchilozantă cu sacroiliită bilaterală stadiul III, formă axială
Data internării: 13.05.2013; Data externării: 23.05.2013
Istoricul bolii: Pacientul în vârstă de 18 ani, aflat la prima internare în Spitalul Clinic
de Recuperare, Iași, fără antecedente personale patologice semnificative, se prezintă acuzând
un sindrom algofuncțional de tip inglamator ce interesează articulațiile sacroiliace ș i
articulația genu nchiului drept. Necesită evaluare clinico -biologică și de specialitate în
vederea stabilirii tratamentului medicamentos și de recuperare.

Fl. cu
gen.
întin
sFl. cu
gen.
flect
atExt.
cu
gen.
flect
atExt.
cu
gen.
întin
sAbd AddRot
extRot
intFlFl
plant
arăFlexi
e
dors
alăInver
sieEvers
ieAbd Add
Sold Genunchi Picior
Valori inițiale 59 93 4 7 19 4 20 67 110 19 21 68 71 5 6
Valori finale 65 97 6 8 21 5 22 68 113 22 25 68 71 5 6020406080100120Membre inferioare

Capitolul II Biomecanica

67  Aparatul respirator : torace normal conformat, excursii costale simetric bilateral.
 Aparatul locomotor:
 Subiectiv: lombosacralgie cu caracter inflamator, dureri la nivelul articulației coxo –
femurale și a genunchiului, pred ominant drept, caracter inflamator, redoare
matinală >1h
 Obiectiv: stațiune bipodală posibilă fără sprijin. Mers normal, mers po sibil pe vârfuri
și călcâie
 Coloana vertebrală: cifoză dorsală, contractură musculară paravertebrală dorso –
lombară, durere la palparea apofizei spinoase dorsale, mobilitate normală.
 Membre inferioare : în ax bilateral
Articulațiile coxo -femurale nedureroase la palparea și percuția punctelor
topografice(inghinal, retrotrohanterian și trohanterian bilaterală)
Genunchi dureroși la palparea punctelor topografice, cursa rotulei mobilă în sens
latero -lateral și cranio -caudal
Articulațiile tibio -tarsiene , mici picioare – nedureroase la palpare, mobilitate normală.
 Membre superioare în ax bilateral
Umeri și coate – nedureroase la palpare, mobilitate normală.
Articulațiile radiocarpiene, mici mâini – mobilitate normală.

Plan de tratament:
A. Masaj pentru relaxarea musculaturii paravertebrale, 20 de minute
B. Electroterapie:
 TENS: 4 poli, paravertebral cervico -dorsal(polul pozitiv pe partea stângă,
polul negativ, activ, pe partea dreaptă), frecv 50 -100 Hz, I=10 -40 mA, 15
minute.
 Curent diadinamic: 2 poli, ge nunchi, latero -lateral, difazat fix 3 minute+
perioadă lungă 3 minute.
 Curent interferențial : 4 poli, articulația coxofemurală, efect antalgic, frecvență
80-100 Hz, 10 -15 minute.
 Laser: dorso -lombar, efect antiinflamator, 2 minute 30 secunde dreapta+2
minu te 30 secunde stânga.
C. Kinetoterapie pentru:
 Evitarea deformărilor, a deposturărilor coloanei și a șoldurilor;
 Evitarea instalării redorilor și anchilozelor;

Capitolul II Biomecanica

68  Menținerea unei ventilații toracice bune, fapt ce asigură volumele pumonare
mobilizabile în condiții optime.
 Prevenirea modificărilor de pozi ție ale altor segmente corporale ca: umeri,
omopla ți, gît, torace;
Program de exerciții:
1. P.I.: Decubit dorsal
T1: Ducerea brațelor, prin față, până de asupra capului, cu inspir(Fig. V.14 )
T2: Revenire cu expir

2. P.I.: Decubit dorsal, genunchii flectați
T1: Ridicarea coloanei dorsale, lombare și a bazinului, cu inspir
T2: Revenire cu expir

3. P.I.: Decubit dorsal, genunchii flectati, mâinile pe abdomen
T1: inspir profund
T2: expir, cu apăsarea palmelor pe abdo men, dinspre lateral spre linia mediană a
corpului

Fig. V.14
4. P.i.: Decubit lateral, partea dreaptă, bratul drept întins la nivelul umerilor, membrul
inferior drept flectat (genunchiul pe coapsă și coapsa pe abdomen)
T1: Abducția membrului inferior stâng, cu inspir
T2: Revenire cu expir
Se execută la fel și pentru celălalt membru

Capitolul II Biomecanica

69 5. P.I.: Decubit ventral, mâinile împreunate sub bărbie
T1: Flexia capului, inspir (bărbia atinge palmele) (Fig. V.15 )
T2: Revenire cu expir

Fig. V.15
6. P.I.: Decubit ventral
T1: Extensia trunchiului, privirea înainte, inspir
T2: Revenire cu expir
7. P.I.: Patrupedie
T1: Flexia trunchiului pe coapsă, cu menținerea poziției drepte a coloanei vertebrale,
privirea în față, fără desprinderea p almelor de pe sol, inspir(Fig. V.16 )
T2: R evenire cu expir
8. P.I.: Șezând
T1: Extensia g enunchiului drept, inspir(Fig. V.17 )
T2: Revenire cu expir

Fig. V.16 Fig. V.17

Capitolul II Biomecanica

70 9. Șezând
T1: Flexia trunchiului cu ducerea brațelor sub scaun, cât mai în spate, inspir(Fig.
V.18 )
T2: Revenire cu expir

10. P.I.: Stând, cu fața la spalier, mainele prinse de spalier, la nivelul umerilor
T1: F lexia genunchilor, inspir(Fig. V.19 )
T2: Revenire cu expir

Fig. V.18 Fig. V.19
D. Terapie ocupațională
 Pictat la șevalet, pentru antrenarea centurii scapulo -humerale
 Vopsit pereții camerei
 Sărituri pe minge medicinală, pentru menținerea mobilității articulației coxo -femurale
și menținerea coloanei vertebrale într -o poziție corectă
 Cusut pentru menținerea mobilității articulațiilor mâinii.

În urma programului de recuperare, timp de 10 zile, au fost observate modificări ale
mobilității coloanei vertebrale, membrelor superioare și inferioare. Aceste schimbări se
regăsesc în graficele de mai jos(Graficele V.7, V.8, V.9)

Capitolul II Biomecanica

71
Grafic V.7 : Comparație între mobilitatea inițial ă a coloanei vertebrale și d upă tratament

Grafic V.8 : Comparație între mobilitatea inițial ă a membrelor superioare și d upă tratament

Fl Ext Încl lat Rot Fl Ext Rot Lat Fl Ext
Coloana cervicală Coloana dorso-lombaraColoana
lombara
Valori inițiale 38 27 40 45 80 20 30 20 58 32
Valori finale 40 30 40 45 80 20 30 20 60 330102030405060708090Coloana vertebral ă
Fl Ext Abd Rot ext Rot int Fl Ext Fl ExtÎncl
radial
ăÎncl
cubital
ă
Umeri Cot Mana
Valori inițiale 180 50 172 85 87 145 180 80 68 18 27
Valori finale 180 52 176 87 88 145 180 80 70 20 30020406080100120140160180200Membre superioare

Capitolul II Biomecanica

72
Grafic V.9 : Comparație între mobilitatea inițial ă a membrelor inferioare și d upă tratament

Fișă individuală nr. 4
Nume și prenume: R. I.
Sex: masculin
Vârsta: 26
Diagnostic: spondilită anchilozantă, stadiul II
Data internării: 18.03.2013; Data externării: 28.03.2013
Istoricul bolii: Pacient diagnosticat în 2012 cu spondilită anchilozantă cu sacroiliită
stadiul III, debut insiduos, se internează pentru rahialg ii cervico -dorso -lombare cu impotență
funcțională .
 Aparatul respirator : torace cifotic
 Aparatul locomotor:
 Subiectiv: Rahialgii cervico -dorso -lombare și dureri la nivelul articulației coxo –
femurale, predominant stâng
 Obiectiv: stațiune bipodală, mers dificil
 Coloana vertebrală : cifoză dorsală, contractură musculară paravertebrală dorso –
lombară, durere la palparea apofizelor spinoase, mobilitate limitată cervical, dorso –
lombar, bilateral.
 Membre superioare: în ax bilateral
Umeri: durere la palparea culisei bicipitale, mobilitate afectată discret
Fl. cu
gen.
întin
sFl. cu
gen.
flect
atExt.
cu
gen.
flect
atExt.
cu
gen.
întin
sAbd AddRot
extRot
intFlFl
plant
arăFlexi
e
dors
alăInver
sieEvers
ieAbd Add
Sold Genunchi Picior
Valori inițiale 82 110 8 16 42 8 45 90 120 26 17 90 90 10 10
Valori finale 86 117 10 18 44 9 45 90 120 28 18 90 90 10 10020406080100120140Membre inferioare

Capitolul II Biomecanica

73 Coate: nedureroase, mobilitate păstrată
Articulațiile radiocarpiană, metacarpofalangiana, interfalangiană: durere la p alparea
MCF I bilateral, MCF II bilateral, IFP I I drept, mobilitate păstrată bilateral.
 Membre inferioare: în ax bilateral
Articulațiile coxo -femurale : durere la palparea spațiilor inghinale ș i retrotrohanteriene
Genunchi: nedureroși la palparea spațiilor topografice(bursa suprapatelarpă, laba de
gâscă, LLE), semnul rindelei este pozitiv bilateral.
Articulațiile tibio -tarsiene, mici picioare – nedureroase la palpare, mobilitate normală.
Tratame nt. Pacientul a urmat doar tratament medicamentos, timp de 10 zile.
Rezultatele obținute sunt ex primate în graficele de mai jos(Graficele V.10, V.11,
V.12)

Grafic V.10 : Comparație între mobilitatea inițial ă a coloanei vertebrale și d upă tratament

Fl Ext Încl lat Rot Fl Ext Rot Lat Fl Ext
Coloana cervicală Coloana dorso-lombaraColoana
lombara
Valori inițiale 23 14 26 24 68 7 14 12 42 0
Valori finale 23 14 26 24 67 7 13 12 41 001020304050607080Grade Coloana vertebrală

Capitolul II Biomecanica

74

Grafic V.11 : Comparație între mobilitatea inițial ă a membrelor superioare și d upă tratament

Grafic V.12 : Comparație între mobilitatea inițial ă a membrelor inferioare și d upă tratament
Fl Ext AbdRot
extRot
intFl Ext Fl ExtÎncl
radial
ăÎncl
cubit
ală
Umeri Cot Mana
Valori inițiale 154 49 166 63 61 137 176 75 62 12 15
Valori finale 154 49 166 63 61 137 176 75 62 12 15020406080100120140160180200Grade Membre superioare
Fl.
cu
gen.
întin
sFl.
cu
gen.
flect
atExt.
cu
gen.
flect
atExt.
cu
gen.
întin
sAbd AddRot
extRot
intFlFl
plan
tarăFlex
ie
dors
alăInve
rsieEver
sieAbd Add
Sold Genunchi Picior
Valori inițiale 42 89 6 7 23 5 21 54 102 28 17 85 87 9 8
Valori finale 41 87 6 7 23 5 20 52 102 28 17 85 87 9 8020406080100120Grade Membre inferioare

Capitolul II Biomecanica

75
Concluzii

Programul de kinetoterapie a fost individualizat pentru fiecare pacient, ținând cont de
vârsta pacienților și de capacitatea funcțională a fiecăruia.
Ca modalitate de evaluare și demonstrare a eficacității terapiei aplicate subiecților s –
au scos în următ oarele rezultate:
 Cei 3 pacienți care au beneficiat de program de recuperare, incluzând terapie
medicamentoasă, m asaj, electroterapie, kinetoter apie și ergoterapie, s -a observat o
creștere de până la 6 grade a mobilității coloanei vertebrale, a membrelor superioare și
inferioare. De asemenea, contractura paravertebrală s -a redus, în special datorită
masajului și procedurile eletroterapeutice .
 Pacientul care a beneficiat doar de tratament medicamentos a avut o evoluție mai
puțin favorabilă. Mobilitatea colo anei vertebrale dorso -lombare și lombare a scăzut cu
1 grad, rotația externă a țoldului cu 1 grad și cea internă cu 2 grade. Celelalte mișcări
ale coloanei vertebrale, membrelor inferioare și superioare au rămas la fel,
neînegistrând nici o îmbunătățire.
În urma aplicării programului de kinetoterapie la persoanele diagnosticate cu
spondilită anchilopoetică, am observat efecte favorabile: stoparea devia țiilor, îmbunătă țirea
mobilită ții articulare și cre șterea tonusului muscular.
Astfel, putem spune că scopu l lucrării a fost atins, demonstrând prin cazurile studiate
importanța tratamentului precoce recuperator aplicat pacienților cu spondilită anchilozantă.

Capitolul II Biomecanica

76
BIBLIOGRAFIE

1. Antohe D.Șt, Varlam H : Sistemul locomotor /Mușchii, editura Junimea
2. Atlas de anatomie , editura Steaua Nordului
3. Cezar Th. Niculescu, Radu Cârmaciu, Bogdan Voiculescu, Cristian Niță, Carmen
Sălăvăstru, Cătălina Ciornei: Anatomia și fiziologia omului: compendiu , editura
Corint, București, 2009
4. Chen J , Liu C. Methotrexate for ankylo sing spondylitis . Cochrane Database Syst
Rev 2004
5. Codrina Ancuta, Rodica Chirieac, Cristina Iordache, Mihaela Monica Scutariu,
Ovidiu Iordache : Esențialul în medicină fizică și recuperare medicală, editura Gr.
T. Popa, 2010
6. Codrina Ancuța: Clinica și tratamentul complex al principalelor boli
reumatismale , Ed Gr. T. Popa, Iași, 2009
7. Doina Mârza: Metode special de masaj, editura Plumb Bacău, 1998
8. Dougados M, Behier JM, Jolchine I, Calin A, van der Heijde D, Olivieri I, et al.
Efficacy of celecoxib, a cyc looxygenase 2 -specific inhibitor, in the treatment of
ankylosing spondylitis: a six -week controlled study with comparison against
placebo and against a conventional
9. Dougados M , van der Linden S, Leirisalo -Repo M, Huitfeldt B, Juhlin R, Veys E, et al.
Sulfa salazine in the treatment of spondylarthropathy. A randomized,
multicenter, double -blind, placebo -controlled study. Arthritis Rheum 1995
10. Durez P , Horsmans Y. Dramatic response after an intravenous loading dose of
azathioprine in one case of severe and refr actory ankylosing spondylitis.
Rheumatology (Oxford) 2000;
11. Ejstrup L , Peters ND. Intravenous methylprednisolone pulse therapy in
ankylosing spondylitis. Dan Med Bull 1985
12. Florin Munteanu: Curs, biomecanica coloanei vertebrale
13. Gossec L, van der Heijde D, Me lian A, Krupa DA, James MK, Cavanaugh PF, et al.
Efficacy of cyclo -oxygenase -2 inhibition by etoricoxib and naproxen on the axial

Capitolul II Biomecanica

77 manifestations of ankylosing spondylitis in the presence of peripheral arthritis.
Ann Rheum Dis 2005;
14. Green M , Marzo -Ortega H, Wakefield RJ, Astin P, Proudman S, Conaghan PG, et al.
Predictors of outcome in patients with oligoarthritis: results of a protocol of
intraarticular corticosteroids to all clinically active joints.
15. Haibel H , Rudwaleit M, Braun J, Sieper J. Six months open label trial of
leflunomide in active ankylosing spondylitis. Ann Rheum Dis 2005 .
16. Horatiu D. Bolosiu: Ghid de reumatologie, spondilita anchilozantă , editura Dacia,
Cluj Napoca, 1989.
17. J Zochling, D van der Heijde, M Dougados and J Braun – Current eviden ce for the
management of ankylosing spondylitis: a systematic literature review for the
ASAS/EULAR management recommendations in ankylosing spondylitis – Ann
Rheum Dis 2006;
18. Maria Dana Dimulescu: Studii metodologice privind rolul terapiei postural în
cadrul recuperării bolnavilor cu afecțiuni ale sistemului mio -artro -kinetic, teză
doctorat, UMF Carol Davilla București, 2007
19. Mioara Banciu: Balneofizioterapie și concepte moderne de recuperare, editura
Mirton Timișoara, 1996
20. Paula Drosescu, Anatomia aparatului locomotor, editura Pim,Iași.
21. Prodigy guidelines -Ankylosing spondilytis, 2005
22. Tudor Sbenghe : Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului, pentru medicul
de familie, editura Medicală, București, 1996
23. Victor Papilian: Anatomia omului: aparatul locomotor, editura Bic All, 2003
24. Wanders A , van der Heijde D, Landewé R, Béhier J – M, Calin A, Olivieri I, et al.
Nonsteroidal antiinflammatory drugs reduce radiographic progression in
patients with ankylosing spondylitis. Arthri tis Rheum 2005
25. Zochling J, van der Heijde D, Burgos -Vargas R, Collantes E, Davis J, Dijkmans B,
ASAS/EULAR recommendations for the management of ankylosing spondylitis.
Ann Rheum Dis 2006;