Conf. dr. Precup Cris -Virgiliu Student: JURCA ELENA -SIMONA Specializare: Medicină Generală An: I Grupa: 4 2020 2 Cuprins 1. CORD… [624378]

1
UNIVERSITATEA DE VEST “ VASILE GOLDIȘ” ARAD
FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ

REFERAT

Coordonator:
Conf. dr. Precup Cris -Virgiliu

Student: [anonimizat]: Medicină Generală
An: I Grupa: 4

2020

2
Cuprins
1. CORD ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 3
1.1 Configurație externă: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 3
1.2 Cavitățile inimii: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 5
1.3 Vascularizația inimii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 9
1.3.1. Arterele inimii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 9
1.3.2 Venele inimii (venae cordis) ………………………….. ………………………….. ………………………….. 10
1.4 Limfaticele inimii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 12
1.5 Inervația inimii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 12
2. PLĂMÂNII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 14
2.1 Conformație externă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 14
2.2 Hilul și pediculul pulmonar ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 17
2.3 Lobii pulmonari și segmentele bronhopulmonare ………………………….. ………………………….. ……. 19
2.4 Stru ctura plămânilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 22
2.5 Vasele și nervii plămânilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 22
2.5.1 Vascularizația funcțională ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 22
2.5.1.1. Arterele pulmonare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 22
2.5.2. Vascularizația nutritiv ă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 26
2.6 Limfaticele plămânului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 27
2.7 Inervația plămânului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 27
3. MEDIASTINUL ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 28
3.1 Definiție, generalități ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 28
3.2 Limite ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 28
3.3 Anatomia topografică a mediastinului ………………………….. ………………………….. ……………………. 29
3.3.1. MEDIASTINUL SUPERIOR ………………………….. ………………………….. ……………………….. 30
3.3.2 MEDIASTINUL INFERIOR ………………………….. ………………………….. …………………………. 32
3.4 Conținut ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 34
3.5 Comunicările mediastinului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 36
4. BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 38

3
1. CORD
Inima sau cordul este un organ musculocavitar cu rol de pompă aspiratoare -respingătoare în
cadrul sistemului circulator. Inima este formată din trei straturi:
 stratul extern – epicardul, aparține pericardu lui;
 stratul mijlociu muscular – miocardul;
 stratul intern – endocardul, care căptușește cavitățile inimii.
Are forma unui trunchi de con cu vârful dirijat în jos, spre stânga și înainte, iar baza în sus,
spre dreapta și înapoi, măsurând în medie 250-300 g greutate la adult. Datorită poziției
asimetrice pe care o ocupă în mediastin, 2/3 ale inimii se situează la stânga și numai 1/3 la
dreapta față de planul mediosagital al corpului.
Poziția și dimensiunile inimii variază în raport cu vârsta, sexul și const ituția individului,
deosebindu -se ca variante mai frecvente "inima în picătură" (verticalizată) la persoanele de tip
longilin -astenic și inima orizontalizată la cele de tip picnic. În medie dimensiunile sunt de
aproximativ 10 cm lungime, 12 cm lățime, 14 c m grosime și 8 cm înălțime.
Consistența este fermă.
Culoarea este roșietică cu o tentă albăstruie în partea dreaptă.
Inima extrasă din cavitatea toracică se orientează cu ajutorul crucii venoase (Beninghoff) ce
rezultă din întretăierea unei linii vertica le ce unește cele două vene cave, superioară și
inferioară, cu o linie orizontală ce trece între venele pulmonare superioare și cele inferioare,
drepte și stângi.
1.1 Configurație externă :
Suprafața externă a inimii este străbătută de o serie de șanțuri:
 Șanțul atrioventricular sau coronar (Sulcus coronarius) este dispus circular, fiind
întrerupt anterior de emergența aortei și a trunchiului pulmonar. Împarte fețele inimii
într-o porțiune atrială către bază și alta ventriculară spre vârful inimii. Acestuia i se
descriu o porțiune anterioară (șanțul atriventricular sau coronar anterior) și o porțiune
posterioară (șanțul atrioventricular sau coronar posterior).
 Atriile sunt separate de șanțul interatrial anterior și respectiv, posterior , iar
ventriculii de șanțul interventricular anterior și respectiv, posterior . Șanțurile
interatriale și interventriculare formează șanțul longitudinal care separă inima în
două segmente: unul drept, venos și altul stâng, arterial. Cu excepția șanțului
interatrial, celelalte co nțin vase, acoperite de țesut adipos.

4
 Vârful rotunjit (Apex cordis) este orientat antero -inferior și spre stânga și
corespunde vârfului ventriculului stâng. El se găsește în spațiului V intercostal stâng,
pe linia medio -claviculară. La acest nivel se simte șocul apexian
 Baza inimii (basis cordis) corespunde sectorului atrial și porțiunii incipiente a
vaselor mari , aparține celor două atrii. Este orientată postero -superior și spre dreapta
 Pe suprafața inimii se disting următoarele trei fețe :
1. Fața sternoc ostală (Facies stenocostalis) , convexă, formată în cea mai mare
parte de atriul și ventriculul drept. Pe ea se evidențiază pregnant urechiușa
dreaptă (Auricula dextra), segmentul de vărsare în atriul drept al venei cave
superioare, partea incipientă a trun chiului pulmonar, înapoia lui aorta
ascendentă și pe o mică porțiune urechiușa stângă (Auricula sinistra). Cele
două urechiușe îmbrățișează baza de implantare a trunchiului pulmonar.
Șanțul interventricular anterior marchează pe fața sternocostală limita d intre
aria mai mare (3/4) corespunzătoare ventriculului drept, și aria îngustă (1/4)
cuprinzând și vârful inimii care răspunde ventriculului stâng. În șanț este
situată ramura interventriculară anterioară a arterei coronare stângi
Fața sternocostală vine în raport cu:
– pielea și țesutul celular subcutanat;
– glanda mamară stângă și mușchiul pectoral mare stâng;
– plastronul sternocostal (stern, cartilaje costale, triunghiulari ai sternului);
– vasele toracice interne și nodurile limfatice ale căii torac ice interne;
– timusul, la copil, sau insule de țesut timic, la adult;
– recesurile pleurale costomediastinale anterioare și marginile anterioare ale
plămânilor
2. Fața diafragmatică (Facies diaphragmatica) , ușor concavă, se mulează pe
versantul anterior al diafragmului. 2/5 din ea este constituită de ventriculul
drept și 3/5 de ventriculul stâng. O mică arie din apropierea locului de vărsare
a venei cave inferioare aparține atriului drept. Este străbătută în lung de șanțul
interventricular posterior, conținâ nd ramura terminală a arterei coronare din
dreapta și vena cordis media. Capătul superior al șanțului interventricular
posterior fuzionează cu șanțul coronar, în a cărei jumătate stângă se află
sinusul coronar, confluentul venelor proprii ale inimii.
Fața diafragmatică vine în raport cu mușchiul diafragma și prin intermediul
acestuia, cu lobul stâng al ficatului și cu fornixul stomacului.

5
3. Fața pulmonară (Facies pulmonalis) la dreapta este formată de atriul și
urechiușa dreaptă, iar la stânga de ventriculul și urechiușa stângă, la care se
adaugă și atriul stâng pe o mică porțiune. Fețele pulmonare vin in contact cu
scobitura cardiacă de pe fața medială a plămâ nului respectiv.
Are raporturi prin intermediului pericardului cu:
– fața mediastinală a plămânului stâng;
– pleura mediastinală stângă;
– nervul frenic stâng și vasele frenice superioare stângi,
– fața mediastinală a plămânului drept;
– pleura mediastinală dreaptă.
1.2 Cavitățile inimii:
Inima este împărțită de un sept longitudinal numit septul cardi ac în două jumătăți:
 inima dreaptă, venoasă;
 inima stângă, arterială.
Fiecare jumătate este subîmpărțită la rândul ei în două compartimente:
 atriul (Atrium cordis) spre baza inimii;
 ventriculul (Ventriculus cordis) spre vârful inimii.
Atriile sunt separ ate de ventriculi prin septul atrioventricular. Septul cardiac prezintă o
porțiune superioară, septul interatrial care separă între ele cele două atrii și o porțiune
inferioară, septul interventricular ce separă între ei cei doi ventriculi
1. Atriile sunt cav ități de formă neregulat cuboidală, situate spre baza inimii și separate între
ele prin septul interatrial (Septum interatriale). Fiecare atriu comunică cu ventriculul de
partea respectivă prin orificiul atrioventricular. Totodată, fiecare atriu prezintă c âte o
prelungire în formă de fund de sac, numită auricul. Pereții atriilor sunt foarte subțiri
deorece și miocardul atrial este slab dezvoltat.
a) Atriul drept (Atrium dextrum) este alcătuit din două părți distincte: una posterioară,
boltită și cu pereți netezi, în care se varsă cele două vene cave (Sinus venarum cavarum) și
alta ce corespunde atriului primitiv, delimitată de prima printr -un șanț la suprafață (Sulcus
terminalis) și o creastă spre interior (Crista terminalis), fiind străbătută de mu șchi în formă de
pieptene (mm.pectinati) dirijați de la creasta terminală spre orificiul atrioventricular. Această
porțiune a atriului se continuă înainte cu o evaginație, urechiușa dreaptă (Auricula dextra),
dependință caracteristică fiecărui atriu, dar m ai dezvoltată în partea dreaptă.

6
În zona superioară a atriului se află orificiul de vărsare a venei cave superioare (Ostium
venae cavae superioris), iar în partea sa inferioară orificiul de vărsare a venei cave inferioare
(Ostium venae cavae infe rioris) mărginit lateral de un vestigiu embrionar numit "valvula
Eustachio" (Valvula venae cavae inferioris). Între deschiderile celor două vene cave se
desenează o proeminență sub forma unei cute, "tuberculul Lower" (Tuberculum
intervenosum).
Alături de partea inferoposterioară a septului interatrial se deschide sinusul coronar,
printr -un orificiu, străjuit la dreapta de o relicvă embrionară, "valvula Thebesius" (Valvula
sinus coronarii). Septul interatrial are o depresiune ovală (Fossa ovalis), cu o bordură
semicirculară (Limbus fossae ovalis). În vecinătatea septului interatrial se remarcă o serie de
orificii mici (Foramina venarum minimarum) prin care se varsă în atriul drept sângele colectat
de venele Thebesius.
b) Atriul stâng (Atrium sinist rum) are o configurație internă mai simplă ca atriul
drept. Aici se varsă separat cele patru vene pulmo nare. Pe septul interatrial se
schițează un relief arcuit, de formă semilunară, cu convexitatea în sus (Valvula
foraminis ovalis sau falx septi), marcând limita orificiului septal în viața embriofetală.
Cavitatea atriului se prelungește anterior cu urechiușa stângă (Auricula sinistra),
pediculizată, de formă variabilă, reliefată la interior de mușchii pectinați.
2. Ventriculii
a) Ventriculul dr ept (Ventriculus dexter) ; pe secțiune transversală apare ca o cavitate
semilunară, cu concavitatea îndreptată spre ventriculul stâng. În sus se prelungește cu un
compartiment neted în formă de pâlnie (Conus arteriosus sau infundibulum), ce se continuă cu
trunchiul pulmonar, la limita acestora situându -se orificiul de golire al ventriculului drept
(Ostium trunci pulmonalis). La acest nivel se află un dispozitiv de valve semilunare (Valva
trunci pulmonalis) construit din trei buzunărașe fixate de peretele art erial (Valvula
semilunaria anterior, dextra și sinistra), fiecare având la mijlocul marginii sale libere o
îngroșare numită "nodului Arantius" (Noduli valvularum semilunarium) și o bordură subțire
situată de fiecare parte a nodulului (Lunulae valvularum se milunarium). Aceste formațiuni
asigură ocluzia etanșă a ostiului trunchiului pulmonar cu ocazia diastolei ventriculare.
 Cavitatea propriu -zisă (camera de umplere) este despărțită de conul arterios (camera
de evacuare) printr -o excrescență cărnoasă dispusă transversal (Crista
supraventricularis). Pe fața internă a camerei de umplere se disting numeroase
trabecule cărnoase cu aspect reticulat, dintre care una mai dezvoltată (Trabecula
septomarginalis) servește ca platformă de sprijin pentru mușchii papilari.

7
 În partea superioară a camerei de umplere se află orificiul atrioventricular drept
(Ostium atrioventriculare dextrum), mai larg decât cel stâng, de care este fixată valva
atrioventriculară dreaptă (Valva atrioventricularis dextra sau valva tricuspidalis) .
Aceasta se compune din trei membrane (cuspide) dintre care cel mai bine reprezentat
este cuspis anterior, care plecând de pe porțiunea anterioară a inelului fibros
atrioventricular drept se fixează prin coarde tendinoase (Chordae tendineae) de un
puterni c mușchi papilar (M. papillaris anterior) și în parte, de unul din mușchii papilari
septali (Mm. papillares septales) situați în vecinătatea septului interventrioular.
 Cuspis posterior se inseră pe porțiunea posterioară a inelului fibros respectiv, fiind și
el legat prin coarde tendinoase de mușchiul papilar posterior (M.papillaris posterior)
unic sau divizat, cu baza înfiptă în peretele posterior al ventriculului drept.
 Cuspis septalis, cel mai slab dezvoltat dintre cele trei membrane ale valvei
tricusp idale, se prinde pe porțiunea membranoasă a septului interventricular (la limita
treimii superioare și mijlocii), emamând coarde tendinoase rudimentare, dirijate spre
mușchiul papilar posterior sau direct spre trabeculele cărnoase ale septului
interventric ular. Neavând legătură directă cu inelul fibros atrioventricular, partea
septului membranos situată deasupra liniei de inserție a valvei septale se interpune
între atriul drept și ventriculul stâng.

b) Ventriculul stâng (Ventriculus sinister) corespund e unei cavități de formă conică,
acoperită de o rețea deasă și fină de trabecule cărnoase, cu o bază superioară și un vârf
orientat spre apexul cardiac.
 La bază se distinge orificiul atrioventricular stâng (Ostium atrioventriculare
sinistrum) mai îngust d ecât cel drept, de care atârnă valva atrioventriculară

8
stângă (Valva atrioventricularia sinistra sau valva mitralis) alcătuită din două
cuspide.
 Cuspis anterior, situat la dreapta (anterior și superior față de cuspidul posterior)
este fixat puternic de in elul fibros atrioventricular stâng și de triunghiurile
fibroase.
 Cuspis posterior, situat la stânga (posterior și inferior față de precedentul), este
mai scurt și mai lat decât acesta. Pleacă de pe marginea posterioară a inelului
fibros atrioventricular s tâng. Ambele cuspide se fixează prin coarde tendinoase
de cei doi mușchi papilari ai ventriculului stâng, dintre care cel anterior
(M.papillaris anterior) se individualizează ca un stâlp cilindric robust, iar cel
posterior (m.papillaris posterior) este mai slab dezvoltat. Amândoi au o bază
largă de implantare în peretele ventricular.
 Pereții camerei de evacuare sunt netezi. La ieșire ei se remarcă orificiul aortic
(Ostium aortae), cu limite mai slab conturate ca ale orificiului pulmonar. Aici
se situează u n aparat valvular (Valva aortae), asemănător celui descris la
ventriculul drept, compus tot din trei valvule semilunare (Valvula semilunaria
posterior, dextra și sinistra) la fel construite ca cele aparținând trunchiului
pulmonar. Deasupra lor, pe aorta as cendentă apar trei dilatații în formă de
cuiburi ("sinusurile Valsalva").

9
1.3 Vascularizația inimii
1.3.1. Arterele inimii
Inima este irigată de cele două artere coronare, dreaptă și stângă, ramuri ale aortei ascendente.
În traiectul lor prin șanț ul coronar, acestea înconjoară inima ca o coroană, de unde le vine și
numele.
Artera coronară dreaptă (A. coronaria dextra) are originea în bulbul aortei, la nivelul
sinusului aortic drept, printr -un orificiu situat imediat deasupra valvulei semilu nare drepte.
De la origine descinde între auriculul drept și emergența trunchiului arterei pulmonare.
Ajunge la șanțul coronar anterior unde se inflectează spre dreapta, parcurge porțiunea dreaptă
a acestui șanț, apoi înconjoară marginea dreaptă a inimii, trece în șanțul coronar posterior,
străbate porțiunea dreaptă a acestui șanț și, ajungând la șanțul interventricular posterior, se
inflecte ază din nou, spre descinde prin acest șanț spre vârful inimii. Această ultimă porțiune
se mai numește și artera inte rventriculară posterioară. Artera coronară dreaptă vascularizează
doar 25% din masa miocardului.
În traiectul său, artera coronară dreaptă dă naștere la următoarele ramuri ascendente (atriale)
și descendente (ventriculare) destinate în principal pereților atriului și ventriculului drept:
 ramurile atrioventriculare (Rr. atrioventriculares) destinate atriului și ventriculului
drept;
 ramura conului arterial (R. coni arteriosi) destinată feței anterioare a conului arterial;
 ramura nodului sinoatrial (R. nodi sinuatrialis) destinată nodului sinoatrial;
 ramurile atriale (Rr. atriales) în număr de 4 -5, mai importante fiind ramura atrială
anterioară dreaptă și ramura atrială a marginii drepte;
 ramura marginală dreaptă (R. marginalis dexter) descinde pe marginea d reaptă a inimii
și vascularizează miocardul ventricular drept;
 ramura atrială intermediară (R. atrialis intermedius) irigă porțiunea mijlocie a atriului
drept;
 ramura interventriculară posterioară (R. interventricularis posterior) dă naștere mai
multor ram uri interventriculare septale (Rr. interventriculares septales) destinate
porțiunii posteroinferioare a septului ventricular, dintre care una este destinată nodului
atrioventricular (R. nodi atrioventricularis);
 ramura posterolaterală dreaptă (R. posterol ateralis dexter), inconstantă destinată feței
inferioare a ventriculului drept.

10
Artera coronară stângă (A. coronaria sinistra) ia naștere din bulbul aortei, la nivelul
sinusului aortic stâng, printr -un orificiu situat imediat deas upra valvulei semilu nare stângi. Ea
irigă 75 % din masa miocardului. De la origine se îndreaptă oblic în jos și spre stânga, trecând
posterior de trunchiul arterei pulmonare. După un scurt traiect, ajunge în șanțul coronar
anterior, unde se bifurcă, dând naștere arterei inter ventriculare anterioare, ce poartă numele de
„artera morții subite” datorită frecvenței cu care este afectată în infarctul miocardic, și arterei
circumflexe sau atrioventriculare.
 Ramura interventriculară anterioară (Ramus interventricularis anterior) cobo ară de –
a lungul șanțului interventricular anterior până la vârful inimii. Este cea mai importantă ramură,
având cel mai vast teritoriu vascularizat (50%). În traiectul său, dă următoarele ramuri:
o ramura conului arterial destinată feței stângi a conului arterial;
o ramura laterală destinată marginii stângi a inimii;
o ramu rile interventriculare septale în număr de 5 -7, destinate porțiunii
anterosuperioare a septului interventricular.
 Ramura circumflexă (Ramus circumflexus) traversează partea stângă a șanțului coronar
anterior, marginea stângă a inimii, jumătatea stângă a șanțului coronar posterior, până unde
acesta întâlnește șanțul interventricular posterior și emite ramificații pentru atriu l și ventriculul
stâng (vascularizează doar 25% din masa miocardului). Din ramura circumflexă se desprind ramuri
ascendente atriale și descendente ventriculare:
o ramurile atriale anastomotice , destinate atriului stâng, se anastomozează cu
ramurile atriale provenite din artera coronară dreaptă;
o ramurile atrioventriculare destinate atriului și ventriculului stâng;
o ramura marginală stângă , destinată ventriculului stâng, coboară pe marginea stângă
a inimii;
o ramura nodului sinoatria l și ramura nodului atriovent ricular, inconstante.
Circulației inimii poate fi considerată ca o circulație de tip terminal. Deși din punct de vedere
anatomic între ramurile coronariene există anastomoze, funcțional ele sunt ca și inexistente.
Obstruarea lumenului unei ramuri duce la necroza teritoriului deservit de această ramură,
anastomoza existentă neputând suplini vascularizația teritoriului afectat.
1.3.2 Venele inimii (venae cordis)
Inima prezintă două tipuri de circulație venoas ă: superficială și profundă.

11
Sistemul v enos superficial este format din venele tributare sinusului coronar, care
drenează cam 60% din sângele venos al inimii.
Sinusul coronar (sinus coronarius) este situat la nivelul feței diafragmatice a inimii, în
porțiunea stîngă a șanțului atriove ntricular posterior. El se deschide la nivelul peretelui
inferior al atriului drept. Acest sinus prezintă două valvule: valvula lui Vieussens în porțiunea
sa incipientă și valvula lui Thebesius în porțiunea terminală, la vărsarea sa în atriul drept.
Afleu nții sinusului coronar sunt:
 vena coronară mare (vena cordis magna) are originea la vârful inimii și colectează
cea mai mare parte a sângelui venos al inimii. Ea urcă prin șanțul interventricular
anterior, ca venă interventriculară anterioară, apoi se infl ectează spre stânga, merge
prin șanțul coronar anterior, înconjoară marginea stângă a inimii, trece în șanțul
coronar posterior și se varsă în extremitatea stângă a sinusului coronar.
 vena oblică a atriului stâng (v. obliqua atrii sinistri) coboară oblic p e peretele
posterior al atriului stâng pentru a se vărsa în partea stângă a sinusului coronar.
 vena posterioară a ventriculului stâng (v. posterior ventriculi sinistri) străbate oblic
fața inferioară a ventriculului stâng pentru a se vărsa tot în extremit atea stângă a în
sinusului coronar, sau în vena coronară mare.
 vena coronară medie sau interventriculară posterioară (vena cordis media) se
anastomozează la vârful inimii cu vena interventriculară anterioară. Ea parcurge șanțul
interventricular posterior și se varsă la extremitatea dreaptă a sinusului coronar.
 vena coronară mică (vena cordis parva) străbate jumătatea dreaptă a șanțul coronar
anterior, înconjoară marginea dreaptă a inimii, trece în șanțul coronar posterior și se
varsă în extremitatea dreapt ă a sinusului coronar. Ea primește ca afluenți: vena
infundibulară dreaptă, vena cardiacă anterioară (care urmează direcția șanțului coronar
drept și suplinește vena coronară mică atunci când aceasta este deficitară), vena
marginală dreaptă a lui Galien și venele atriului drept.
Sistemul venos profund este reprezentat de venele cardiace anterioare (venele cardiace
mici) și de venele cardiace minime.
Venele cardiace mici (vv. cordis anteriores) sunt în număr de 4 -5, situate subepicardic, pe
fața a nterioară a ventriculului și a atriului drept și se deschid direct în atriul drept.
Venele cardiace minime (vv. cordis minimae) sunt numeroase și foarte scurte, se găsesc la
nivelul miocardului și se varsă în cavitățile inimii prin orificii foarte mici, m ai numeroase în
atrii și în ventriculul drept.

12
1.4 Limfaticele inimii
Inima prezintă trei rețele limfatice:
 rețeaua limfatică subendocardică;
 rețeaua limfatică miocardică;
 rețeaua limfatică subepicardică.
La nivelul ventriculilor se delimite ază două teritorii limfatice: stâng, mai mare, care
cuprinde ventriculul stâng și o mică zonă adiacentă din ventriculul drept și cel drept, mai
restrâns.
Prin cele trei rețele limfatice interconectate între ele, limfa din rețeaua subepicardică se
drenează spre două colectoare limfatice, drept și stâng, pe traiectul cărora deseori se întâlnesc
1-3 mici noduri limfatice. Colectorul limfatic drept ajunge la nodurile limfatice mediastinale
anterioare, iar cel stâng la nodurile limfatice traheo -bronhic e.
Limfaticele atriilor sunt mult mai reduse și se drenează fie spre rețeaua limfatică
subepicardică a ventriculilor, fie spre nodurile limfatice lateropericardice drepte,
intertraheobronșice, bronhopupmonare și ale căii venei cave superioar
1.5 Inervația inimii
Inima prezintă o dublă inervație, intrinsecă și extrinsec
Inervația intrinsecă este reprezentată de sistemul excitoconductor (miocardul embrionar)
care asigură automatismul cardiac.
Acesta cuprinde:
 nodul sinoatrial;
 nodul atrioventricular (Aschoff -Tawara);
 fasciculul atrioventricular (Aschoff -Tawara);
 rețeaua subendocardică a lui Purkinje.
Inervația extrinsecă este asigurată de fibre nervoase vegetative simpatice și parasimpatice,
cu rolul de a adapta motilitatea car diacă și calibrul vaselor coronare, astfel încât din punct de
vedere funcțional, se descriu nervi: cardioacceleratori, cardiomoder atori, vasomotori și
senzitivi.
Fibrele simpatice ajung la inimă prin următorii nervi:
 nervul cardiac cervical superior din ganglionul simpatic cervical superior;
 nervul cardiac cervical mijlociu din ganglionul simpatic cervical mijlociu;
 nervul cardiac cervical inferior din ganglionul simpatic cervical inferior;

13
 ramurile cardiace toracale din primii 4 -5 ganglioni simpatici toracali.
Fibrele parasimpatice ajung la inimă prin ramuri ale nervilor vagi, astfel:
 nervul cardiac superior
 nervul cardiac mijlociu;
 nervul cardiac inferior
Nervii cardiaci simpatici și vagali converg spre baza inimii și formează două plexuri
cardiace : anterior sau arterial și posterior sau venos. Din acestea iau naștere ramuri atriale,
ventriculare și arteriale.
Plexul cardiac anterior (arterial) este format de nervul cardiac cervical superior s tâng
(simpatic) împreună cu nervii cardiaci vagali superiori, drept și stâng. Ramurile drepte trec
posterior de arcul aortic, iar cele stângi anterior și se anastomozează subaortic dând naștere
plexului nervos, care cuprinde un ganglion nerv os (Wrisberg) . Acest ganglion este situat într –
o lojă patrulateră delimitată de:
 aorta ascendentă (în dreapta);
 arcul aortei (superior);
 ligamentul arterial Botalo (în stânga);
 artera pulmonară dreaptă (inferior).
Din plexul cardiac anterior iau naștere două plexuri coronare, drept și stâng , de-a lungul
celor două artere coronare. Prin anastomoza ramurilor eferente ale acestor plexuri, iau naștere
alte două plexuri: superficial , subepicardic (pentru epicard și stratul superficial al
miocardului) și profund (pentru st ratul profund al miocardului și endocard).
Plexul cardiac posterior (venos) este format de convergența celorlalți nervi cardiaci,
posterior de bifurcația trunchiului pulmonar și de sinusul transvers al pericardului. Ramurile
eferente ale acestuia se distribuie atriilor și subepicardic la nivelul feței lor posterioare. Pe
traiectul acestor eferențe se găsesc mici ganglioni nervoși care alcătuiesc un plex ganglionar

14
2. PLĂMÂNII
În cadrul sistemului respirator, plămânii dețin rolul principal asig urând homeostazia. Cei
doi plămâni unul stâng ( Pulmo sinister ) și altul drept ( Pulmo dexter ) sunt situați în cavitatea
toracică, ocupând regiunile pleuro -pulmonare. Sunt acoperiți de pleură, fiind ținuți în poziție
prin ligamentul pulmonar și elementele pe diculului pulmonar. Plămânii urmează mișcările
toracelui în timpul mecanismului respirației.
Plămânii, la adult, au un diametru vertical de 25 cm, iar la nivelul bazei, diametrul sagital
este de 15 cm și diametrul transversal de 10 cm; greutatea p lămânului drept este de
aproximativ 700 gr. și cea a plămânului stâng de 600 gr. Aceste dimensiuni și valori sunt
supuse variabilității în funcție de individ.
Plămânul la naștere are culoare roz, la adult este gri și devine cenușiu c desen marmor at
odată cu înaintarea în vârstă.
Consistența plămânilor este spongioasă, moale și foarte elastică, datorită fibrelor elastice
ale țesutului pulmonar.
2.1 Conformație externă
Forma plămânilor a fost comparată cu un trunchi de con și va prezenta : un vârf, o bază, trei
fețe (diafragmatică, costală și mediastinală) și două margini (inferioară și anterioară) .
a. Vârful plămânului (Apex pulmonis )
Are formă rotunjită și urcă prin orificiul superior al cavității toracice până la nivelul gâtului,
fosa suprac laviculară mare. Vârful este acoperit de pleura cervicală și de me mbrana
suprapleurală prin care realizează raporturi:
 anterior , cu:
– coasta întâi,
– mușchiul scalen anterior,
– vasele subclaviculare.
 posterior , cu:
– ganglionul simpatic cervicotoracic (s telat),
– primul nerv toracic,
– plexul brahial,
– artera intercostală superioară,
– artera cervicală profundă.
 lateral , cu:

15
– mușchiul scalen mijlociu.
 medial , cu:
– corpul vertebrei T2,
– la dreapta: traheea, nervul vag, trunchiul brahiocefalic arterial
și venos drept,
– la stânga: artera subclaviculară stângă, nervul vag,
trunchiul Nbrahiocefalic venos stâng.
b. Baza plămânului (Basis pulmonis )
Baza plămânului este o suprafață concavă care privește inferior, iar prin intermediul pleurei se
sprijină pe diafr agm, fiind numită de unii autori față diafragmatică ( Facies diaphragmatica ).
Prin intermediul diafragmei, baza plămânului vine în raport:
 la stânga , cu:
– splina,
– fornixul stomacului,
– parțial cu lobul stâng al ficatului.
 la dreapta , cu:
– recesurile su bfrenice,
– lobul drept al ficatului, raport care de termină ascensionarea
bazei plămânului drept față de cea a plămânului stâng.
c. Marginea inferioară (Margo inferior )
Marginea inferioară a plămânului este subțire, ascuțită și circumscrie baza plămânului. Sp re
posterior este mai coborâtă deoarece urmează planul de inclinație a bazei plămânului.
Prezintă o porțiune medială și inferioară care separă baza de fața mediastinală și o porțiune
laterală și posterioară, care separă baza plămânului de fața costală, cob orând în recesul pleural
costodiafragmatic.
d. Marginea anterioară (Margo anterior )
Este ascuțită, situată posterior de stern și anterior de pericard și vasele mari. Separă anterior,
fața costală de cea mediastinală. Marginea anterioară a plămânului drept est e ușor convexă și
întreruptă de fisura orizontală.
Marginea anterioară a plămânului stâng, în porțiunea inferioară, este scobită prezentând
incizura cardiacă ( Incisura cardiaca pulmonis sinistri ).
Inferior de incizura cardiacă, pe marginea anterioară se de scrie o prelungire medială numită
lingula ( Lingula pulmonis sinistri ).

16
e. Marginea posterioară este descrisă de unii autori (neomologată de
nomenclatura anatomică) .
Este situată pe lângă coloana vertebrală, rotunjită, mai groasă și separă posterior, fețele
costală și mediastinală. În porțiunea superioară este întreruptă de fisura oblică .
f. Fața mediastinală (Facies mediastinalis )
Este concavă, privește spre medial și prezintă hilul plămânului ( Hilum pulmonis ). Hilul
pulmonar este aria unde structuri variate int ră sau părăsesc fața mediastinală. La nivelul
hilului, structurile pulmonare sunt învelite de reflexia pleurei parietale mediastinale în pleură
viscerală, fiind prelungit în jos de ligamentul pulmonar ( Lig. pulmonale ).
În raport cu hilul, fața mediastinală este împărțită în patru zone:
 suprafață anterioară – zona prehilară,
 suprafață superioară – zona suprahilară,
 suprafață posterioară – zona retrohilară,
 suprafață inferioară – zona infrahilară.
Fața mediastinală realizează raporturi cu diferiți constituenț i ai mediastinului. Unii dintre ei
lasă o serie de depresiuni (amprente) pe suprafața sa:
În dreapta :
 prehilar : impresiunea cardiacă ( Impresio cardiaca ), prin atriul drept;
impresiunea venei cave superioare; impresiunea trunchiului arterial
brahiocefalic; nervul frenic drept
 suprahilar : crosa venei azigos
 retrohilar : impresiunea venei azigos; nervul vag drept; esofagul
 infrahilar : ligamentul pulmonar drept
În stânga :
 prehilar : impresiunea cardiacă, prin ventriculul stâng; aorta ascendentă;
incizura arterei subclavie stângă; o mică depresiune ce corespunde venei
brahiocafalice; nervul frenic stâng
 suprahilar : impresiunea arcului aortei
 retrohilar : impresiunea aortei descendentă toracică; canalul toracic; esofagul;
nervul vag stâng nervul laringeu recurent stâ ng
 infrahilar : ligamentul pulmonar stâng

17
2.2 Hilul și pediculul pulmonar
Hilul plămânului este o zonă ușor excavată, localizată în treimea superioară a feței
mediastinale, unde bronhiile și elementele neurovasculare pulmonare ajung sau ies de la
plămân.
a. Hilul pulmonar drept – are aspectul unei suprafețe rectangulare, cu marginea
posterioară verticală și marginea anterioară oblică inferior și posterior.
b. Hilul pulmonar stâng – are formă ovală, mai subțire în partea inferioară,
asemănătoare unei rachete de t enis. Este situat mai sus decât hilul pulmonar drept.
Totalitatea elementelor din hil formează rădăcina plămânului ( Radix pulmonis ) sau pediculul
pulmonar. Există doi pediculi pulmonari, unul drept și altul stâng.
Pediculul pulmonar este format din următoa rele elemente:
 bronhia principală,
 artera pulmonară,
 două vene pulmonare,
 arterele bronhice,
 venele bronhice,
 plexul nervos pulmonar,
 noduli limfatici bronhopulmonari,
 vase limfatice,
 țesut conjunctiv mediastinal.
Elementele pediculului pulmonar realizează raporturi intrapediculare, artera fiind în planul
anterior, venele pulmonare posterior de ea, bronhia principală mai posterior. În planul cel mai
posterior se găsesc arterele și venele bronhice. Plexul pulmonar și nodurile limfatice sunt
dispuse în fața ș i în spatele vaselor și bronhiilor.
Raporturile intrapediculare dintre elemente se modifică în funcție de diversele porțiuni
ale pediculului.
În hil, raporturile structurilor pediculului pulmonar drept sunt diferite
față de cel stâng:
 pediculul pulmon ar drept :
– bronhia eparterială (bronhia lobară superioară dreaptă) – superior;
– artera pulmonară dreaptă – anterior;
– bronhia hiparterială (bronhia principală dreaptă) – posterior;
– vena pulmonară superioară dreaptă – anterior

18
– vena pulmonară inferioară dreap tă – posteroinferior.
 pediculul pulmonar stâng :
– bronhia principală – posterior;
– artera pulmonară stângă – superior;
– vena pulmonară superioară stângă – anterior
– vena pulmonară inferioară stângă este situată posteroinferior.
Raporturile extrapediculare :
 Pediculul drept este cuprins între:
– vena cavă superioară,
– arcul venei azygos,
– vena azygos.
 Pediculul stâng este cuprins între:
– aorta ascendentă,
– arcul aortei,
– aorta descendentă toracică.
– pleurele, se reflectă la ambii plămâni doar în porțiunea laterală;
– anterior de pedicul: nervul frenic, plexul pulmonar anterior, vena cavă superioară
(doar în dreapta), artera aortă ascendentă (doar în stânga);
– posterior de pedicul: nervul vag, plexul pulmonar posterior, vena azygos (doar în
dreapta), aorta descendentă toracică (doar în stânga);
– superior de pedicul: arcul venei azygos (doar în dreapta), arcul aortei (doar în
stânga);
– inferior de pedicul: ligamentul pulmonar;
Pediculul stâng mai prezintă raporturi cu: nervul laringeu recurent, ligamentul arteria l
(leagă arcul aortei cu artera pulmonară stângă), esofagul.
g. Fața costală (Facies costalis )
Este convexă, netedă și are suprafața cea mai întinsă, privește anterior, lateral și posterior.
Este mulată pe fața internă a coastelor și spațiilor intercostale. Porțiunea ei posterioară este
rotunjită – porțiune vertebrală ( Pars vertebralis ), pătrunde în șanțul costovertebral, realizând
raporturi importante cu lanțul paravertebral simpatic toracal și pachetul vasculo -nervos
intercostal.
Este străbătută de traiectul fisurilor pulmonare, cu direcție oblică de sus în jos, care pleacă și
ajung la nivelul hilului pulmonar:

19
 plămânul stâng prezintă o singură fisură – fisura oblică ( Fissura obliqua ) care
separă lobul superior de lobul inferior.
Fisura oblică – pleacă de pe fața mediastinală, deasupra hilului și urcă spre
posterior. Intersectează marginea anterioară aproape de vârf ș i trece pe fața costală de unde
coboară oblic în jos, medial și spre anterior până la marginea inferi oară. Străbate baza
plămânului și ajunge din nou la marginea inferioară de unde urcă pe fața mediastinală, inferior
de hil.
 plămânul drept prezintă două fisuri:
Fisura oblică , care are un traiect asemănător cu fisura oblică stângă, separă lobu l
inferior de lobul superior și mijlociu.
Fisura orizontală (Fissura horizontalis pulmonaris dextri ) senorientează anterior de
la mijlocul fisurii oblice și separă lobul superior de cel mijlociu. Pleacă de pe fața costală a
plămânului drept, di n porțiunea mijlocie a fisurii oblice, merge orizontal până la marginea
anterioară, trece pe fața mediastinală și se termină la hil.
2.3 Lobii pulmonari și segmentele bronhopulmonare
Fisurile (scizurile), evidente la suprafața plămânului, pătrund adânc până aproape de hil și
împart plămânii în lobi pulmonari.
Pleura viscerală urmează traseul fisurilor interlobare, coboară între blobi, delimitând fața
interlobară ( Facies interlobaris ) pulmonară.
Lobul reprezintă o unitate structurală și funcțională care dețin e o bronhie lobară și pediculi
arteriali pulmonari.
1. Plămânul drept (Pulmo dexter ) este împărțit de fisura oblică și cea orizontală în trei lobi:
 lobul superior ( Lobus superior ), situat antero -superior;
 lobul mijlociu ( Lobus medius pulmonis dextri ), cel mai mic, este de formă
prismatică cu baza spre lateral;
 lobul inferior ( Lobus inferior ) situat postero -inferior, este cel mai voluminos. Are
formă de piramidă cu baza inferior.
În plămânul drept poate apare, uneori, datorită unui traiect aberant al venei azyg os, arcul
venei azygos, se insinuează prin lobul superior și determină formarea unui lob acceor numit
lobul venei azygos.
2. Plămânul stâng (Pulmo sinistri ) este împărțit de fisura oblică în doi lobi:
 lobul superior ( Lobus superior ), situat antero -superior, e ste omolog lobilor
superior și mijlociu ai plamânului drept;

20
 lobul inferior ( Lobus inferior ), situat postero -inferior, are formă piramidală.
Segmentele pulmonare (Segmenta bronchopulmonalia )
Împărțirea segmentară a plămânului urmărește modelul de diviziune al arborelui bronhic.
Fiecare lob pulmonar este subdivizat în segmente pulmonare.
Segmentul pulmonar reprezintă o unitate funcțională cu vârful spre hilul plămânului care are
un ax bronhoarterial. Nu are pedicul venos propriu.
Teritoriul deservit de o bro nhie segmentară și pedicul arterial pulmonar propriu, delimitate de
tesut conjunctiv – stromă intersegmentară formează un segment bronhopulmonar. Această
formă de organizare, cu individualitate de aerație, arterială și topografică, permite intervenții
chirurgicale de îndepărtare a unui segment fără a afecta funcțiile celorlalte segmente
bronhopulmonare.
Fiecare lob al plămânului drept este subdivizat în segmente.
 Lobul superior al plămânului drept (Pulmo dexter, lobus superior ) prezintă trei
segmente:
– apical (Segmentum apicale [S I])
– posterior (Segmentum posterius [S II])
– anterior (Segmentum anterius [S III])
 Lobul mijlociu (Pulmo dexter, lobus medius ) prezintă două segmente:
– lateral ( Segmentum laterale [S IV])
– medial (Segmentum mediale [SV])
 Lobul inferior (Pulmo dexter, lobus inferior ) prezintă cinci segmente:
– grupul superior format dintr -un singur segment, superior
(Segmentum superius [S VI])
– grupul inferior sau piramida bazală cuprinde patru segmente:
 bazal medial sau paracardiac (Segmentum basa le
mediale; Segmentum cardiacum [S VII])
 bazal anterior (Segmentum basale anterius [S VIII])
 bazal lateral (Segmentum basale laterale [S IX])
 bazal posterior (Segmentum basale posterius [S X ])
Fiecare lob al plămânului stâng este subdivizat în segmente.
 Lobul superior (Pulmo sinister, lobus superior ) prezintă cinci segmente:
– grupul superior cuprinde trei segmente:
– apico -posterior ( Segmentum apicoposterius [S I+II])

21
– anterior (Segmentum anterius [S III])
– grupul inferior sau lingula are două segmente:
– lingular superior (Segmentum lingulare superius [S IV])
– lingular inferior ( Segmentum lingulare inferius [S V])
 Lobul inferior (Pulmo sinister, lobus inferior ) prezintă cinci segmente în două
grupe:
– grupul superior este format dintr -un singur segment, superio r (Segmentum superius [S VI])
– grupul inferior sau bazal cuprinde patru segmente:
– bazal medial sau paracardiac ( Segmentum basale mediale;
Segmentum cardiacum [S VII])
– bazal anterior ( Segmentum basale anterius [S VIII])
– bazal lateral ( Segmentum basale late rale [S IX])
– bazal posterior ( Segmentum basale posterius [S X])

22
2.4 Structura plămânilor
Plămânii sunt constituiți din ramificațiile bronhiilor și bronhiolelor în jurul cărora se dispune
componenta parenchimatoasă ce cuprinde un schelet fibroelastic și str oma vasculară împreună
cu ramificațiile nervoase.
Un segment pulmonar este format din mai multe subdiviziuni – lobulii pulmonari ( Lobulus ),
care reprezintă unitatea morfofuncțională a plămânului aerată de o bronhiolă lobulară.
Lobulul are formă piramidală cu vârful spre hil, înconjurat la periferie de țesut conjunctiv
fibroelastic care conține vase sanguine, limfatice și fibre nervoase pulmonare.
Bronhiile segmentare se divid în ramuri bronhiale intrasegmentale, bronhii subsegmentare ce
ventilează fiecare u n subsegment. După diviziuni succesive vor lua naștere bronhiole
supralobulare care ventilează fiecare un lobul, pătrund prin vârful lobulului și devin bronhiole
intralobulare.
La nivelul lobulului, bronhiolele intralobulare continuă ramificarea și duc la formarea
bronhiolelor terminale ( Bronchiolis terminalis ) sau lobulare. Acestea se continuă cu ramuri
microscopice numite bronhiole respiratorii care au mici alveole respiratorii prezente pe perete
lor.. Ductele alveolare se deschid printr -un atriu în sacii alveolari ( Sacculi alveolares) . Sacii
alveolari se compartimentează în mai multe formațiuni veziculare numite alveole pulmonare
Unitatea morfo -funcțională a plămânului este formată din bronhiolele respiratorii, ductele
alveolare, sacii alveolari, alveole le pulmonare și se numește acin pulmonar .
2.5 Vasele și nervii plămânilor
Vascularizația plămânilor este asigurată de două circulații distincte:
 funcțională , asigurată de vasele pulmonare. Arterele pulmonare, care aduc sânge
cu dioxid de carbon către alveo le și venele pulmonare care duc sângele oxigenat la
inimă.
 nutritivă , asigurată de vasele bronhice și de limfatice. Arterele și venele bronhice,
de calibru mai mic, aparțin circulației sistemice, furniz ează sânge oxigenat
țesuturilor pulmonare și bronhiilo r.
2.5.1 Vascularizația funcțională
2.5.1.1. Arterele pulmonare
Artera pulmonară dreaptă și stângă, ramuri terminale ale trunchiului pulmonar, trec prin
mediastin, ajung în hil, intră în constituția pediculului pulmonar drept și stâng și pătrund în
plămân, de unde se ram ifică urmând modelul de ramificare al bronhiilor. Arterele lobare,

23
arterele segmentare se ramifică în continuare, dau arterele lobulare și se termină intr -o rețea
densă de capilare perialveolare care se distribuie sacilor alveolari și alveolelor pulmonare. În
septele interalveolare, capilarele pulmonare formează plexuri de unde sângele bogat în oxigen
este preluat de sistemul venos.
a. Artera pulmonară dreaptă (Arteria pulmonalis dextra )
Este orientată spre dreapta, ascendent și posterior. În hil, se pozițione ază anterior și inferior de
bronhia principală dreaptă și anterosuperior față de venele pulmonare drepte.
În parenchimul pulmonar se împarte în ramuri arteriale anexate bronhiilor:
 Arterele lobare superioare , situate medial față de bronhii, sunt:
– Artera segmentară apicală destinată segmentului apical
– Artera segmentară anterioară dă naștere la două ramuri: ramura ascendentă pentru segmentul
posterior și ramura anterioară descendentă pentru segmentul anterior
– Artera segmentară posterioară cu cele două r amuri: ramura ascendentă sau artera scizurală
dorsală, ramură inconstantă, pentru segmentul posterior și ramura descendentă sau artera
scizurală ventrală, ramură inconstantă, pentru segmentul anterior.
 Artera lobară mijlocie , situată inferior față de bronhii, dă naștere la două ramuri
segmentare, mai puțin voluminoase:
– Artera segmentară medială pentru segmentul medial
– Artera segmentară laterală pentru segmentul lateral.
 Arterele lobare inferioare , situate lateral față de bronhii, uneori pot să dea
colat erale pentru lobul mijlociu și sunt reprezentate de:
– Artera segmentară superioară destinată segmentului superior
– Porțiunea bazală , ramura inferioară, din care se desprind ramuri destinate segmentelor
pulmonare corespunzătoare:
 Artera segmentară bazală anterioară;
 Artera segmentară bazală;
 Artera segmentară bazală medială sau artera paracardiacă;
 Artera segmentară bazală posterioară
b. Artera pulmonară stângă (Arteria pulmonalis sinistra )
Are un traiect oblic, superior și spre stânga. În hil, se pozițion ează anterosuperior de bronhia
principală stângă și superior de venele pulmonare stângi.
După ce intră în parenchimul pulmonar se împarte în ramuri arteriale anexate bronhiilor:
 Arterele lobare superioare , se îndreaptă înainte, sunt scurte, situate medial de
bronhii și irigă lobul superior și lingula prin:

24
– Artera segmentară apical ă destinată segmentului apicoposterior;
– Artera segmentară anterioară dă naștere la două ramuri:
 ramura ascendentă pentru segmentul apicoposterior;
 ramura anterioară descende ntă pentru segmentul anterior.
– Artera segmentară posterioară dă naștere la două ramuri ce deservesc segmentul
apicoposterior:
 ramura ascendentă ;
 ramura descendentă
– Artera lingulară dă naștere la două ramuri:
 ramura lingulară inferioară pentru seg mentul lingular inferior
 ramura lingulară superioară pentru segmentul lingular superior.
 Arterele lobare inferioare (Aa.lobares inferiores ) se îndreaptă înapoi, situate
lateral față de bronhii. Se bifurcă într -o ramură superioară scurtă și o ramură cu un
scurt traiect inferior spre baza plămânului care, se ramifică și irigă restul
segmentelor lobului inferior stâng:
– Artera segmentară superioară pentru segmentul superior
– Porțiunea bazală , din care iau naștere ramuri pentru segmentele pulmonare corespunz ătoare:
 Artera segmentară bazală anterioară
 Artera segmentară bazală laterală;
 Artera segmentară bazală medială , prezentă chiar în lipsa
segme ntului pulmonar corespunzător
 Artera egmentară bazală posterioară.
1.5.1.2 Venele pulmonare
Venele pulmonare s e formează din vasele capilare ale rețelei perialveolare, în legătură
cu rețeaua capilară peribronhică (bronhiolele respiratori i), apoi la periferia lobulului formează
venele perilobulare. Acestea trec în septurile interlobulare, se unesc între ele și form ează
venele interlobulare și de aici venele intersegmentare, situate în septele intersegmentare. În
continuare se îndreaptă spre hil ca vene pulmonare (superioară și inferioară) împreună cu
arterele și bronhiile. Acestea colectează și rețeaua superficială, subpleurală.
Cele patru vene pulmonare duc sângele oxigenat la inimă, unde se deschid în atriul stâng.
1. Venele pulmonare dreapte
a. Vena pulmonară dreaptă superioară (V.pulmonalis dextra superior )

25
În pediculul pulmonar drept este elementul anterior și inferio r, față de artera pulmonară
dreaptă. Drenează segmentele lobului superior și lobului mijlociu al plămânului drept, unde
toți afluenții principali primesc afluenți mai mici, atât intrasegmentali , cât și intersegmentali
Se formează printr -un trunchi scurt d in:
 Vena apicală sau trunchiul mediastinal drenează segmentul apical al lobului
superior drept
 Vena anterioară sau vena interlobară anterioară drenează segmentele anterior al
lobului superior și lateral al lobului mijlociu
 Vena posterioară sau vena interl obară posterioară , situată în fisura orizontală,
drenează segmentele posterior al lobului superior și apical al lobului inferior
 Vena lobului mijlociu drenează venele segmentului lateral și segmentului medial
b. Vena pulmonară dreaptă inferioară (V.pulmonalis dextra inferior )
În pediculul pulmonar drept este elementul situat cel mai inferior.
Drenează lobul pulmonar inferior drept, fiind format din unirea:
 Venei superioară sau trunchiul interapicobazal , situată între segmentele superior
și bazal posterior al lobului inferior
 Venei bazală comună sau rădăcina inferioară a venei pulmonare drepte
inferioare , care este formată prin unirea venei bazale superioare cu vena bazală
inferioară .
Se situează între segmentul bazal posterior și segmentul bazal medial.

2. Venele pulmonare stângi
a. Vena pulmonară stângă superioară (V.pulmonalis sinistra superior )
În pediculul pulmonar stâng este situată în partea cea mai anterioară.
Artera pulmonară stângă este situată postero -superior iar bronhia principală stângă situată
postero -inferior de vena pulmonară stângă superioară. Adună sângele din lobul superior al
plămânului stâng, fiind formată prin unirea a trei ramuri principale:
 Vena apicoposterioară , ramura apicodorsală sa u vena centrală, are o porțiune
intrasegmentală și una inter segmentală
 Vena anterioară, vena interventro -lingulară , drenează segmentele anterior și
lingular superior al lobului superior. Are o porțiune intrasegmentală și una
intersegmentală
 Vena lingulară drenează venele segmentelor lingular superior și inferior .
b. Vena pulmonară stângă inferioară (V.pulmonalis sinistra inferior )

26
În pediculul pulmonar stâng este elementul situat cel mai inferior.
Drenează lobul inferior al plămânului stâng. Este formată din următorii afluenți:
 Vena superioară sau trunchiul interapi cobazal se situează între segmentul superior și
segmentul bazal posterior al lobului inferior, are o porțiune intrasegmentală și una
intersegmentală
 Vena bazală comună sau rădăcina inferioară a venei pulmonare stângi inferioare , se
formează prin confluenț a venei bazale superioare cu vena bazală inferioară
2.5.2. Vascularizația nutritivă
Ramurile bronhice (Rr.bronchiales) sau arterele bronhice au originea în aorta
descendentă toracică, în hil fiind situate posterior de bronhie. Î nsoțesc ramificațiile bronhic e
doar până la nivelul bronhiolelor respiratorii și se distribuie glandelor bronhice, pereților
bronhici și ai vaselor pulmonare.
Formează plexuri capilare la nivelul tunicii musculare și mucoase a bronhiilor, care sunt în
legătură cu ramuri ale arterei pu lmonare și vor drena in venele pulmonare. Unele ramuri
bronhice se ramifică în țesutul conjunctiv și se termină în venele bronhice, iar altele, la
exterior, formează un plex capilar subpleural.
Ramura bronhică dreaptă – are originea din aorta toracică , în mod obișnuit ramură a
celei de a treia arteră intercostală posterioară dreaptă. Se orientează spre dreapta, merge
posterior de esofagul toracic și trece pe fața posterioară a bronhiei principale drepte.
Ramurile bronhice stângi – iau naștere din porțiunea toracică a aortei la nivelul celei de a
cincea sau a șasea arteră intercostală posterioară stângă.
Ramura superioară urmează marginea superioară și trece pe fața anterioară a bronhiei
principale stângi, iar ramura inferioară se plasează pe fața p osterioară a bronhiei.
Venele bronhice (Vv.bronchiales )
Venele bronhice se plasează pe fața posterioară a bronhiei. Se dispun în două sisteme, unul
tributar unei venei pulmonare și altul tributar sistemului azygos:
 grupul profund – drenează din plexurile br onhiolare intrapulmonare și din
peretele vaselor pulmonare, apoi se varsă în vena pulmonară și în atriul stâng.
 grupul superficial – drenează rețeaua subpleurală, bronhiile extrapulmonare ș i
nodurile limfatice bronhopulmonare și se varsă la dreapta, în ven a azygos și la
stânga, în vena hemiazygos accesorie.

27
2.6 Limfaticele plămânului
Sistemul limfatic al plămânului drenează limfa în:
 rețeaua limfatică superficială – subpleurală, colectează limfa țesutului pulmonar
periferic, de la nivelul vaselor limfatice subp leurale, care trec prin fisuri, peste
marginile plămânilor, ajung în hil unde drenează în nodurile limfatice
bronhopulmonare
 rețeaua limfatică profundă – intrapulmonară, formată din limfa colectată de la
arborele bronhic (de la nivelul bronhiolelor, alveo lele nu au vase limfatice), de la
capilarele limfatice ale vaselor nutritive și funcționale din septele perilobulare, de
unde ajunge în vase de calibru mai mare din plexurile limfatice intersegmentare și
peribronhovasculare.
Vasele limfatice, situate în se ptele conjunctivoelastice pulmonare, merg împreună cu pediculii
bronhovasculari spre hil, fiind colectate de nodurile intrapulmonare și drenate în nodurile
limfatice bronhopulmonare. Nu există anastomoze profunde între cele două rețele, doar la
nivelul hil ului.
Căile limfatice drenează, în continuare, limfa din nodurile limfatice bronhopulmonare, în:
 nodurile limfatice traheobronhice inferioare , colectează vasele limfatice
pulmonare drepte și stângi,
 nodurile traheobronhice superioare se găsesc de o parte și de alta a traheei,
drenează limfa provenită de la nivelul fețelor mediastinale ale plămânilor,
 nodurile limfatice paratraheale ,se găsesc pe fețele laterale ale traheei toracice și de
aici limfa se drenează în trunchiul limfatic bronhomediastinal drept și stâng.
Nodurile juxtaesofagiene (Nodi juxtaoesophageales ) colectează limfa mai ales de la nodurile
limfatice traheobronhice și o drenează spre ductul toracic. Di n colectorul limfatic
bronhomediastinal drept, limfa se varsă în ductul limfatic drept, iar din colectorul limfatic
bronhomediastinal stâng, limfa se varsă în ductul toracic.
2.7 Inervația plămânului
Inervația plămânilor este asigurată de fibre nervoase care intră în constituț ia plexurilor
pulmonare, două pentru fiecare plămân.
Plexul pulmonar , dispu s în jurul bronhiei principale, este format din ramuri nervoase
parasimpatice (vagale) și simpatice, ale căror fibre aferente preiau informații de la alveole și
mucoasa bronhiilor, iar fibrele eferente se distribuie musculaturii bronhice. Plexul pulmonar
mai trimite eferențe pentru trahee, esofag și pericard.

28
Ramurile nervoase sunt grupate în:
 plexul pulmonar anterior – situat anterior de pediculul pulmonar, este format din ramuri
bronhice care pleacă din porțiunea suprabronhică a nervului vag sau din ramur a cardiacă
inferioară din plexul cardia c și care se anastomozează cu fibre simpatice.
 plexul pulmonar posterior – situat posterior de pediculul pulmonar, este format din
ramuri mai groase provenite din porțiunea retrobronhică a nervului vag care se
anasto mozează cu fibre simpatice.
Fibrele parasimpatice au originea în nucleul dorsal al vagului, sunt fibre preganglionare
și fac sinapsă în mici ganglioni intrapulmonari de unde pleacă fibrele postganglionare.
Funcțional, sunt destinate musculaturii bronhice, fiind vasodilatatoare, bronhoconstrictoare și
secretorii, stimulează secreția glandelor bronhice.
Fibrele simpatice preganglionare au originea în segmentele medulare toracice
superioare, intră în lanțul simpatic, fac sinapsă în primii gan glioni simpatici toracali de unde
pleacă fibrele postganglionare, care trec în plexul pulmonar. Funcțional fibrele simpat ice sunt
vasoconstrictoare, bronhodilatatoare și scade secreția glandelor bronhice.
Din hil ramurile plexului pulmonar merg împreună cu bronhiile dar și pe traiectul vaselor
pulmonare. La nivelul ramificațiilor bronhice, fibrele nervoase se dispun în plexuri situate și
în tunica submucoasă.
3. MEDIASTINUL
3.1 Definiție, generalități
Mediastinul este regiunea m ediană (ușor depl asată spre stânga) interpulmonară a
cavității toracice, având forma unui trunchi de con cu baza mare situată inferior.
Întins cranio -caudal între apertura toracică superioară și mușchiul diafragma, iar sagital între
plastronul sternocostal și coloana verte brală toracală. Conține un complex de organe ale :
aparatelor respirator, digestiv și cardiovascular, vase sangvine, limfatice și nervi, înconjurate
de țesut co njunctiv și adipos, care le leagă între ele, dar și cu regiunile învecinate.
Forma și dimensiunil e regiunii mediastinale variază cu vârsta și tipul constituțional. Acestea,
precum și poziția sa pot varia și în funcție de deformațiile coloanei vertebrale toracale, diferite
stări patologice ale conținutului mediastinal sau ale regiunilor vecine.
3.2 Limite
Mediastinul are forma unui trunchi de piramidă patrulateră cu baza

29
mare dispusă inferior și prezintă astfel șase pereți:
– anterior – plastronul sternocostal;
– posterior – coloana vertebrală toracală;
– superior – apertura toracică superioară;
– inferior – mușchiului diafragma;
– lateral (dreapta și stânga) – pleurele mediastinale
Peretele anterior , înclinat, este format de plastronul sternocostal, respectiv: fața
posterioară a sternului, fața endotoracică a articulațiilor sternocondrale și a primelor șapte
perechi de cartilaje costale și spațiile intercondrale corespunzătoare .
Peretele posterior este cel mai lung perete al mediastinului. Datorită cifozei toracale
fiziologice este concav spre anterior. Este constituit pe linia mediană de fața ante rioară a
corpurilor vertebrale și a discurilor intervertebrale toracale, iar lateral (spre dreapta și stânga),
de fața anterioară a articulațiilor costovertebrale și costotransversare.
Peretele superior este reprezentat de planul convențional ce trece prin apertura toracică
superioară, la acest nivel mediastinul comunicând larg cu spațiile de la baza gâtului. Acest
plan este orientat orizontal la nou -născut, devenind oblic odată cu înaintarea în vârstă. Astfel,
la adult formează un unghi ascuțit de apr oximativ 35 -45° cu planul orizontal.
Peretele inferior este format de porțiunea mijlocie a mușchiului diafragma.
Pereții laterali (drept și stâng) sunt formați de cele două pleure mediastinale.
3.3 Anatomia topografică a mediastinului
Sistematizarea regiunii mediastinale agreată și acceptată de Nomina Anatomica presupune
împărțirea mediastinului astfel:
– o porțiune mediastinală superioară (supraazigoaortică)
– o porțiune mediastinală inferioară (infraazigoaortică), subdivizată prin două planuri
front ale în trei compartimente: anterior, mijlociu și posterior.
Planul care separă mediastinul superior de cel inferior unește unghiul sternal (LOUIS) cu
marginea inferioară a corpului vertebrei a 4 -a toracală , împarte regiunea mediastinală î n două
etaje:
– mediastinal superior ( mediastinul superior )
– mediastinal inferior ( mediastinul inferior )
Mediastinul inferior este împărțit în trei compartimente ce se succed antero -posterior:
– compartimentul anterior al mediastinului inferior ( mediastinul anterior )
– compartim entul mijlociu al mediastinului inferior ( mediastinul mijlociu )

30
– compartimentul posterior al mediastinului inferior ( mediastinul posterior )

3.3.1. MEDIASTINUL SUPERIOR
Limite
– superior: planul convențional ce trece prin apertura toracică superioară;
– inferior : planul convențional care separă mediastinul superior de mediastinul inferior;
– anterior : fața posterioară a manubriului sternal și fețele posterioare ale articulațiilor
sternoclaviculare;
– posterior : median, fața anterioară a corpurilor primelor patru verteb re toracale și a
discurilor intervertebrale corespunzătoare; lateral, porțiunea superioară a șanțurilor
costovertebrale împreună cu primele articulații costovertebrale și costotransversare;
– lateral (dreapta și stânga) : porțiunile suprahilare ale pleurelor mediastinale.
Conținut

31
Elementele anatomice conținute de mediastinul superior sunt dispuse în patru planuri, dinspre
anterior spre posterior:
– planul I (timic): loja timică ce conține timusul la copil sau vestigiile sale la adult. La
adult, timusul este înl ocuit în cea mai mare parte printr -un țesut adipos, din glanda timică
rămânând doar câteva insule timice (grăsimea timică WALDEYER);
– planul II (venos): conține trunchiurile venoase brahiocefalice (drept și stâng), nodurile
limfatice brahiocefalice, segmen tal superior extrapericardic al venei cave superioare, vena
intercostală superioară stângă (afluent al trunchiului venos brahiocefalic stâng), nervii
frenici (drept și stâng) care coboară din regiunea cervicală în torace;
– planul III (arterial): conține po rțiunea superioară a aortei ascendente însoțită de noduri
limfatice, arcul aortei, originea ramurilor colaterale ale arcului aortei (trunchiul arterial
brahiocefalic, artera carotidă comună stângă, artera subclaviculară stângă), nervul vag
stâng, nervul laringeu recurent stâng, nervii cardiaci care coboară spre baza inimii pentru a
constitui plexurile cardiace;
– planul IV : conține porțiunea toracală a traheei însoțită de nodurile limfatice
traheobronșice, segmentul suprabronșic al esofagului toracal, vena in tercostală superioară
dreaptă (afluent al venei azigos), nervul vag drept și canalul (ductul) toracic.

32
3.3.2 MEDIASTINUL INFERIOR
Este subdivizat prin cele două planuri frontale în trei compartimente dispuse dinspre anterior
spre posterior astfel:
– mediastinul anterior,
– mediastinul mijlociu,
– mediastinul posterior.
3.3.2.1 MEDIASTINUL ANTERIOR
Este compartimentul anterior al mediastinului inferior, turtit anteroposterior, fiind mai îngust
în porțiunea superioară datorită pătrunderii recesurilor pleurale co stomediastinale între
pericard și fața posterioară a sternului. Este situat între fața posterioară a plastronului
sternocostal și fața anterioară a pericardului fibros.
Limite
– anterior : fața posterioară a corpului sternului și procesului xifoidian;
– posterior : fața anterioară a pericardului fibros situată în plan frontal;
– superior : ligamentul sternopericardic superior care închide inferior loja timică;
– inferior : fasciculele sternale și costale anterioare ale mușchiului diafragma;
– lateral (dreapta ș i stânga): porțiunile anterioare ale pleurelor mediastinale.
Conținut
Elementele anatomice conținute de mediastinul anterior sunt situate într-o masă de țesut
conjunctiv fibro -adipos:
– ligamentele sternopericardice (superior si inferior);
– noduri limfatic e ale căilor toracice interne;
– vasele toracice interne;
– uneori, țesut timic ectopic

33
3.3.2.2 MEDIASTINUL MIJLOCIU
Este compartimentul mijlociu al mediastinului inferior (cardiopericardic), fiind cel mai extins
compartiment deoarece conține inima, cel mai volum inos organ mediastinal, învelită în dublul
său sac pericard. Datorită poziției inimii, mediastinul mijlociu este împins către stânga.
Limite
– anterior : un plan frontal tangent la fața anterioară a pericardului fibros;
– posterior : un plan frontal tangent la fața posterioară a pericardului fibros;
– superior : planul anatomic care unește unghiul sternal LOUIS cu marginea inferioară a
corpului vertebrei a 4 -a toracală;
– inferior : foliola anterioară a centrului tendinos ( centrum tendineum ) al mușchiului
diafr agma;
– lateral (dreapta și stânga): pleurele mediastinale amprentate de inimă.
La nivelul joncțiunii pereților laterali cu peretele inferior se realizează reflectarea pleurelor
mediastinale pe fața superioară a diafragmei, devenind pleure frenice. La nive lul acestor linii
de reflexie se formează cele două recesuri frenomediastinale, drept și stâng.
Conținut
Elementele anatomice conținute de mediastinul mijlociu:
– inima învelită de dublul sac pericardic;
– porțiunile intrapericardice ale vaselor mari (aorta a scendentă, trunchiul arterial
pulmonar, vena cavă superioară);
– arterele și venele pulmonare;
– bifurcația traheei și bronhiile principale;
– porțiunea terminală a venei azigos;
– nervii frenici;
– vasele pericardofrenice;
– nodurile limfatice traheobronșice ;
– plexul cardiac, cuprins între bifurcația trunchiului arterial pulmonar și bifurcația
trahee i.

34

3.3.2.3 MEDIASTINUL POSTERIOR
Este compartimentul posterior al mediastinului inferior și se întinde între pericardul fibros și
coloana vertebrală .
Limite
– anterior : un plan frontal tangent la fața posterioară a pericardului fibros;
– posterior : median, fața anterioară a coloanei vertebrale în porțiunea cuprinsă între T5 și
L2, iar lateral, porțiunile corespunzătoare ale șanțurilor costovertebrale;
– superior : planul anatomic care unește unghiul sternal LOUIS cu marginea inferioară a
corpului vertebrei a 4 -a toracală;
– inferior : se prelungește profund între coloana vertebrală și porțiunea verticală posterioară
a mușchiului diafragma (porțiunea lombară), formând un unghi diedru cu deschiderea
superioară, numit sinusul vertebrodiafragmatic (spațiul inframediastinal posterior ROSSI);
– lateral (dreapta și stânga): porțiunile posterioare ale pleurelor mediastinale.
3.4 Conținut
Elementele anatomice conținute de mediastinul posterior se dispun dinainte spre înapoi în
patru planuri:
a. planul I (planul pediculilor pulmonari): conține cei doi pediculi pulmonari (drept
și stâng) constituiți de fiecare parte din:

35
– bronhia principală;
– artera pulmonară;
– venele pulmonare;
– vasel e bronșice;
– nodurile limfatice bronhopulmonare;
– vasele limfatice pulmonare;
– plexul nervos pulmonar
Între pediculii pulmonari și mușchiul diafragma se întind ligamentele triunghiulare ale
plămânilor (ligamentele pulmonare) și se constituie spațiile in terfrenopediculare (drept
și stâng).
b. planul II (planul esofagian): conține esofagul subbronșic însoțit de cei doi nervi
vagi (drept și stâng) care furnizează o serie de ramuri ce se anastomozează,
constituind plexul vagal periesofagian.
c. planul III (planul prevertebral sau azigoaortic): conține aorta descendentă
toracală situată anterior și spre stânga coloanei vertebrale, vena azigos situată
anterior și spre dreapta coloanei vertebrale, canalul (ductul) toracic care urcă
anterior de coloana vertebrală, pe linia mediană între cele două vase.
d. planul IV (planul laterovertebral): conține vena hemiazigos și vena hemiazigos
accesorie situate înapoia aortei descendente toracale, vasele intercostale
posterioare, lanțurile simpatice toracale și nervii splanhnici ab dominali. Cu
excepția venelor hemiazigos, toate elementele anatomice conținute în acest plan
sunt acoperite de fascia endotoracică și de pleurele costale.

36

MEDIASTINUL
SUPERIOR Limite : prima coasta (superior) -T4 (inferior)
Continut : timus, trahee, esofa g, canal toracic, arc aortic, vene (vena cava
superioară, brahiocefalică, intercostală superioară stângă), nervi (vag, frenic,
laringie recurentă stângă), limfatici, alte mici artere și vene
MEDIASTINUL
ANTERIOR Limite: T4 (superior) -T9 (inferior), Stern (anterior) -Pericard (posterior)
Continut: resturi de timus, ganglioni

MEDIASTINUL
MIJLOCIU Limite: T4 (superior) -T9 (inferior) , aspect anterior al pericardului (anterior)
– aspect posterior al pericardului
Continut: nervul frenic, inima, pericardul, aor ta ascendenta, trunchiul
pulmonar, vena cava superioara, artera pericardiacofrenica

MEDIASTINUL
POSTEROR Limite: T4 (superior) -T12 (inferior) , aspect posterior al pericardului
(anterior) – coloanei vertebrale (posterior)
Continut: aortă toracică descende ntă, vene azygos, vene hemiazygos, vene
accesorii hemiazygos, canal toracic, chist cisterna, esofag, plexul esofagian,
nerv vag, mai mare, mai mic și mai puțin nervos splanchnic, limfatic

3.5 Comunicările mediastinului
Lateral – mediastinul comunică cu regi unile pleuropulmonare prin intermediul pediculului
pulmonar:
 trimite spre plămân:
– bronhiile principale;
– arterele pulmonare;
– arterele bronșice;
– filete nervoase.
 primește dinspre plămân:
– venele pulmonare;
– venele bronșice;
– vase limfatice.
Super ior – mediastinul comunică larg cu baza gâtului prin intermediul aperturii toracale
superioare:
 trimite spre gât:

37
– ramuri arcului aortei;
 primește din regiunea cervicală:
– venele jugulare;
– traheea;
– esofagul;
– nervul frenic;
– fasciile cervicale.
Inferior – mediastinul comunică cu abdomenul prin orificiile diafragmatice:
 trimite spre abdomen:
– artera aorta;
– esofagul;
– nervi.
 primește dinspre abdomen:
– vena cavă inferioară;
– canalul (ductul) toracic;
– venele sistemului azigos.
Privind regiunea m ediastinală în ansamblu, toate elementele anatomice conținute sunt
înconjurate de un țesut conjunctiv adipos, care poate condensa și să formeze o teacă:
perivasculară, periesofagiană, peritraheală.
Toate etajele și compartimentele mediastinale comunică înt re ele, in special superior de
pediculii pulmonari, de o parte și de alta a traheii, la nivelul croselor vasculare (T4) .

38
4. BIBLIOGRAFIE
1. M. Jianu, A. Motoc, L. Roșu, L. Stana, C. Ilie – Anatomia Omului, Vol. IV: Cavitatea
torac ică,Editura „ Victor Babeș”, Timișoara 2018
2. L. Sereș Sturm, K.Brînzaniuc, C. Nicolescu – Anatomia Trunchiului, Târgu -Mureș:
University Press, 2004
3. V. Papilian – Anatomia omului, Splanhnologia, Vol. 2, Ed. A – XII-a, Ed. All
4. https://www.kenhub.com/en/library/anatomy/mediastinum
5. https://slideplayer.com/slide/10720151/