Motivația lucrării…..4 [624191]

3
CUPRINS

Motivația lucrării………………………………………………………………………………..4

DATE GENERALE

CAPITOLUL I ……………………………………………………………………………………….5

I.1. Date generale privind artrita reumatoidă…………………………………………………5
I.2. Implicarea celulelor inflamatorii în artrita reumatoidă…………………………………..7
I.3. Implicarea citokinelor în artrita reumatoidă…………………… …………………………7
I.4. Implicarea celulelor citrulinate în artrita reumatoidă………………………………..…..8
I.5. Histopatologia sinovialei în artrita reumatoidă……………………………………………8
I.6. Baze Farmacodinamice -medicația artritei reumatoide…………………………………..10
I.7. Farmacotera pie-medicația artritei reumatoide…………………………………….…….11
I.8. Baze Farmacotoxicologice –medicația artritei reumatoide………………………….…..11

CAPITOLUL II…………………………………………………………………………………..13

ARTRITA REUMATOIDĂ

II.1.Definiție…………………………………………………………………………………………..13
II.2.Cauze……………………………………………………………………………………………..13
II.3.Tabloul clinic………………………………………………………………………………..14
II.4.Investigații ……………………………………………………………………………..…..15
II.5.Evoluție ……………………………………………………………………………………..16
II.6.Complicații………………………………………………………………………………….18
II.7.Prognostic…………………………………………………………………………………..18
II.8.Tratament preventive………………………………………………………………………19
II.9.Tratament curative…………………………………………………………………………19

CAPITOLUL III………………………………………………………………………………..23

MEDICAȚIA SPECIFICĂ ÎN ARTRITA REUMATOIDĂ

III.1.Tratamentul medicamentos………………………………………………………………23

Bibliografie……………………………………… ………………………………………………38

4

MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Tema acestei lucrări este “Principii de tratament in artrita reumatoidă”.
Lucrarea de față prezintă o evaluare completă și amănunțită a artritei reumatoide,
cu ajutorul metodelor clasice de investigare (clinice și paraclinice), precum și a u n-
or tehnici moderne cum sunt imunohistochimia și morfometria.

Principalele obiective specifice ale lucrării includ :

 Extinderea cunoștințelor legate de factor ii clinici, paraclinici, imagistici, hi s-
topatologici, imunohistochimici și morfometrici care intervin în patogenia
bolii, în scopul aprofundării mecanismelor acesteia
 Identificarea și definirea parametrilor morfologici ce caracterizează artrita
reumatoidă în scopul aplicării unei terapii precoce și diferențiate
 Identificarea celor mai specifici markeri ai prognosticului artritei reumatoide
 Completarea parametrilor morfologici de evaluare a diagnosticului artritei
reumatoide prin posibilele ținte molecular e identificate
 Medicația pe grupe specifică artritei reumatoide

5
CAPITOLUL I

I.1 Date generale privind artrita reumatoidă

Termenul de artrită este folosit pentru a descrie mai mult de 100 de condiții diferite,
condiții care afectează articulațiile dar și alte părți ale corpului. Artrita este una din bolile cele
mai frecvente dar și una dintre cele mai comune cauze de handicap .

Anual sunt descoperite aproximativ 95 -100 de cazuri de artrită la 100000 de locuitori.
Boala afectează aproximativ 8 % din adulții din lumea întreagă. Este mai des întâlnită în rândul
femeilor, motivul nu este încă cunoscut, dar se pare că sunt implicați f actori genetici și horm o-
nali. Chiar dacă femeile sunt mai predispuse la a dezvolta boala, bărbații sunt cei care sunt mai
predispuși să moară în urma complicațiilor extraarticulare ale bolii reumatoide.

La nivel mondial, artr ita reumatoidă este un subiect de cercetare foarte activ, deoarece
nu este cunoscută cauza exacta a dezvoltării acestei boli. Se consideră că sexul, vârsta, fumatul și
istoricul familial de boală se numără printre factorii de risc. De asemenea, se consider ă că artrita
reumatoidă poate fi o manifestare de răspuns al organismului la un agent infecțios ori o suscept i-
bilitate genetică. Cu toate că agenții infecțioși au fost suspectați pentru mult timp ca potențiali
declanșatori ai artritei reumatoide, în prezen t, datele sugerează că probabilitatea să existe un
agent patogen specific pentru artrita reumatoidă este foarte mică. Leziunile inflamatorii repetate,
în special prin intermediul receptorilor care recunosc molecule comune produse de agenții pat o-
geni, la un individ susceptibil genetic, ar putea contribui la deteriorarea toleranței și a autoimun i-
tății ulterioare. Printre agenții patogeni incriminați se numără bacteriile, mycoplasma, mycoba c-
teriile, parvovirusurile, virusul Epstein -Barr, citomegalovirus, virus ul rubeolei și herpes simplex.

Artrita reumatoidă este o afecțiune autoimună sistemică ce are o evoluție cronică, se
manifestă printr -un process inflamator sever ce atacă la început cartilajul și capsula articulațiilor,
tendoanele și ligamentele, epifizele osoase, provocând deformări ale articulațiilor și dureri pe r-
manente, de asemenea înroșirea și încălzirea zonelor afectate.

Când boala ajunge în stadiile avansate, bolnavul devine invalidat de anchiloza rea artic u-
lațiilor și de durerile foarte intense iar procesul inflamator curpinde și organele interne.

Boala debutează printr -o inflamație a membranei ce îmbracă articulația, ca reacție a si s-
temului imunitar la prezența unei i nfecții locale sau a unor depuneri de celule moarte sau toxine
ce nu mai pot fi eliminate din organism.Reacția anticorpilor de a distruge elementelor patogene
este determinată de infectarea membranei sinoviale, însă printr -o interpretare imunitară eronată
anticorpii atacă și țesutul articular care progresează spre oase, mușchi, ligamente și organe i n-
terne atâta timp căt nu este urmat un tratament corespunzător.

6
O reacție imunitară eronată poate să apară pe fondul unei predispoziți i genetice,putând fi
declanșată de factori de mediu activatori precum bacterii, virusuri, de acțiunea unosr toxine din
mediu , acțiunea unor agenți chimici și de un mediu de viață foarte populat.

Pentru a putea stopa procesul infl amator și distrugerea articulațiilor trebuie eliminate din
organism factorii generatori și regenerate zonele de țesut deteriorat. Se poate accelera metab o-
lismul local dar și vascularizația în zonele afectate prin fitoterapie, acupunctură și termoterapie.
Toxinele și rezidurile celulare sunt preluate de sânge și limfă pentru a fi eliminate din organism.
Procesul inflamator este stopat în acest fel și durerile vor scădea în intensitate. După etapele de
curățare a zonelor inflamate urmează etapa de regenerare a țesuturilor afectate.

Caracterizarea și identificarea factorului reumatoid ca autoanticorp de care se leagă
porțiunea Fc a IgG a fost prima dovadă directă aupra faptului că autoimunitatea ar putea juca un
rol în artrita reumat oidă. Anticorpii peptidici anticitrulinați au fost găsiți în probele de ser la 80%
– 90% dintre pacienții cu această boală. Multe proteine ale cartilajului sunt considerate potențiale
antigene țintă în artrita reumatoidă, cum ar fi colagenul de tip II, glu cozo -6-fosfat -izomeraza,
glicoproteina gp39, proteinele de șoc termic, ribonucleoproteinele A2. Se presupune că unele
dintre acestea declanșează un răspuns imunitar în artrita reumatoidă. Factorii genetici de as e-
menea pot juca un anumit rol fie prin crește rea sensibilității la condițiile de boală ori prin
agravarea bolii.

Din punct de vedere clinic, artrita reumatoidă este o poliartrită cronică. Debutul bolii, în
majoritatea cazurilor este lent cu durată de săptămâni sau chiar luni. Ea începe la aproximativ
două treimi dintre bolnavi cu oboseală, slăbiciune generalizată, anorexie și cu simptome vagi
musculo -scheletice până la apariția evidentă a sinovitei. Toate acestea pot dura săptămâni sau
luni și pot întârzia diagnosticul. Simptomele specifice apar de obicei gradat,când mai multe a r-
ticulații, mai ales ale mâinilor, pumnului, piciorului și genunchiului sunt afectate într -o modal i-
tate simetrică. Debutul este mai acut la aproximativ 10% dintre bolnavi, prezintă o dezvoltare
rapidă a bolii, deseori însoțită de semne generale care includ febra, splenomegalia și limfad e-
nopatia.

Artrita reumatoidă afectează articulațiile sinoviale deoarece procesul inflamator d e-
butează la nivelul membrane sinoviale după care se extinde la țesutul cartilaginos și cel osos.
Acuzele principale ale bolnavului în momentul prezentării sunt legate de aceste articulații, sunt
reprezentate de durere și redoare matinală, tumefiere sau chiar o limitare a mobilității și d e-
formării a rticulare. Un indiciu important în diagnosticarea artritei reumatoide este durerea
provocată de strângerea articulațiilor metacarpofalangiene. Are loc și implicarea articulațiilor
interfalangiene distale dar este rară și ar trebui să fie diferențiată de os teoartrita întâmplătoare.
Apar și semnele de leziuni tisulare ireversibile pe măsură ce boala progresează. Factorii care
contribuie în patogenia deformării mâinilor sunt distrugerea cartilajului și a osului, slăbirea și
ruptura tendoanelor, dezaxarea artic ulară.

Numeroasele manifestări extraarticulare care apar în artrita reumatoidă apar în special
la pacienții de sex masculin care au anticorpi antinucleari și factorul reumatoid pozitiv. Oboseala
generală, subfebrilitatea și pierd erea în greutate domină tabloul clinic, sunt caracteristici care

7
apar la începutul bolii și cauzează probleme de diagnostic. Scăderea ponderală a fost asociată
unui nivel ridicat de TNF, atăt la începutul bolii cât și în timpul episoadelor acute ale aceste ia.

Manifestările extraarticulare pot fi detectate în aproape orice sistem sau organ
provocând o morbiditate marcată a bolii și interferența cu calitatea vieții. Testele de laborator ar
trebui să fie utile din punct de vedere cli nic astfel încât să fie de ajutor în a elabora diagnosticul
și prognoza pentru monitorizarea cursului bolii și să fie utile în monitorizarea terape u-
tică.Investigațiile imagistice precum radiografia convențională, ecografia, CT -ul , RMN -ul sau
scintigrafia osoasă sunt de asemenea necesare. Aproximativ 15% dintre bolnavi au un proces i n-
flamator de scurtă durată care se remite fără invalidăți majore, evoluția bolii fiind destul de var i-
abilă și dificil de prezis.

I.2 Implicarea celulelor inflamatorii în artrita reumatoidă

Prezența la nivelul sinovialei a infiltratului inflamator reprezintă una dintre trăsăturile
principale ale artritei reumatoide. Limfocitele B și T, celulele dendritice și macrofagele infi l-
trează membrana sinovială formând complexe microstructurale ce determină distrucție tisulară.
Limfocitele T CD45 RO+ sunt una dintre componentele dominante ale populației cel u-
lare în sinoviala reumatoidă, majoritatea lor fi ind celule CD4 +, cu rol important în patogenia
bolii.
Limfocitele B CD20+ sunt o populație de celule prezentă în țesutul sinovial reumatoid fiind
prezente la majoritatea pacienților cu artrită reumatoidă. Limfocitele B sunt perezente predom i-
nant perivas cular cu diferite modele de distribuție, indiferent de severitatea infiltratului inflam a-
tor, Pot avea o formă distinctă foliculară care seamănă cu o unitate funcțională limfoidă secund a-
ră cu prezența centrilor germinali. Descoperirea autoanticorpilor gener ați de limfocitele B la
pacienții cu artrită reumatoidă a furnizat prima dovadă ca ar fi o boală mediată imun.

I.3 Implicarea citokinelor în artrita reumatoidă

Adipocitokinele joacă un rol important în etiopatogeneza bolilor metabolice și inflam a-
torii. Rolul adipokinelor în reumatologie este studiat intens în ultimii ani, este stiut faptul că
visfatina și leptina au intervenții pivotale în interacțiunea complexă dintre inflamație și imun i-
tate.

8
Leptina este o adipokină cu potențial și intervenție proinflamatorie prin implicarea sa în
modularea acțiunii neutrofilelor, celulelor dendritice, macrofagelor, celulelor NK și prin d i-
recționarea producției citokinice pe pate rn Th1. Este produsă de celulele inflamatorii, stimulii
proinflamatori precum IL -1, IL -6 determinând creșteri ale nivelurilor serice de leptină.

Visfatina, denumită și PBEF este o proteină pleiotropică de 52kDa cu funcții comp lexe
în obezitatea asociată rezistenței insulinice și diabetului de tip 2, dar și în sepsis și cancerul col o-
rectal. În artrita reumatoidă, visfatina atinge niveluri serice și sinoviale crescute. Imunoexpresia
sinovială a visfatinei pare a fi o caracteristi că a cazurilor cu progresie radiologică a leziunilor
distructive.

I.4 Implicarea proteinelor citrulinate în artrita reumatoidă

Citrulinarea proteinelor în patogenia artritei reumatoide reprezintă un process critic deși
originea acestui răspuns imun nu este cunoscută încă. Proteinele citrulinate care sunt prezente în
sinoviala reumatoidă dar nu neapărat legate de filagrină, ar putea declanșa reacții autoimune în
artrita reumatoidă. Prezen ța serică a autoanticorpilor direcționați împotriva antigenelor citrulinate
este de înaltă specificitate pentru această boală. Celulele citrulin pozitive sunt detectate în 50%
din cazuri la pacienții cu artrită reumatoidă și în niciunul din cazurile contro l,ceea ce conferă ci t-
rulinei calitatea de marker histologic specific în artrita reumatoidă. Ținând cont de specificitatea
ridicată a anticorpilor anti -CCP și apariția lor înainte de debutul clinic al bolii, identificarea m e-
canismelor celulare și moleculare sunt de interes major în patogeneza artritei reumatoide. Ident i-
ficarea anticorpilor anti proteine citrulinate constituie o nouă posibilitate de diagnostic în vederea
diferențierii artritei reumatoide, chiar și a formelor precoce, de alte afecțiuni inflama torii osteoa r-
ticulare.

I.5 Histopatologia sinovialei în artrita reumatoidă

Modificările histologice sinoviale urmează cronologia evenimentelor patogenice cu
identificarea a trei stadii histopatologic e ale sinovialei reumatoide :

 Stadiul exudativ – corespunde etapei inaugurale de boală fiind dominat de acumularea de
neutrofile și deteriorări ale celulelor endoteliale

 Studiul infiltrativ – poliferativ – corespunde implicaării celulare și citokinice ma jore f i-
ind dominat de 2 populații celulare sinoviocitare – macrofag -like și fibroblast -like

9
 Studiul granulomatos – corespunde unui istoric susținut al artritei reumatoide fiind
definit de panusul articular , macroscopic, similar unui țesut de granulație, e xpansiv, cu
aspect de hipertrofie viloasă.

Fiecărui pattern histopatologic ii corespunde un anumit profil citokinic, imunologic și
de invazivitate, caracteristică fiind variabilitatea tabloului celularității în decursul istoriei natur a-
le a bolii. Cele mai precoce modificări se produc la nivelul membranei sinoviale, în timp acestea
conducând la dezvoltarea unei sinovite proliferative nesupurate. La debutul bolii, pentru o scurtă
perioadă de timp, apar modificări de tip inflamator acut. Dacă p rocesul continuă, reacția inflam a-
torie acută este rapid înlocuită cu inflamația cronică caracteristică sinovitei reumatoide. Dacă la
început sinovita este de tip exudativ, ea progresează rapid către aspectul proliferativ -infiltrativ.
Biopsiile țintite din sinoviala articulațiilor afectate de boală pot oferi indicații prețioase.

Proliferarea sinovitelor se poate produce atât la suprafața cât și în profunzimea ace s-
teia. Sinoviocitele din stratul intim sunt reprezentate de 2 tipuri celulare (sinoviocite de tip A
asemănătoare macrofagelor și sinoviocite de tip B asemănătoare fibroblastelor). Hiperplazia din
stratul intim al membranei sinoviale este cauzată de creșterea numărului ambelor tipuri celulare
prezente în această structură.

Dacă îngroșarea stratului sinovial superficial se face pe seama sinoviocitelor A și B,
îngroșarea stratului sinovial subintim se face pe fondul acumulării locale de celule inflamatorii,
acestea aglomerându -se sub forma unui infiltrat inflamator. Celulele inflamatorii din stratul su b-
intimal al membranei sinoviale din artrita reumatoidă reprezentate de limfocite T, macrofage,
plasmocite, limfocite B, limfocite NK, mastocite și de celule dendritice.

Fibroblaștii sinoviali contribuie la toate aspectele patologiei membranei sinoviale din
artrita reumatoidă, la hiperplazie, mai ales cea a stratului intim, la perpetuarea inflamației cronice
și la distrugerile articulare. Aceștia au citoplasmă abundentă, un reticul endoplasmatic dens și
încrețit, nucleu mare și șters cu câțiva nucleoli proeminenți.

Neovascularizția precoce are un rol important în dezvoltarea artritei reumatoide. Masa
de țesut sinovial depășește angiogeneza în artrita reumatoidă, dovedită de măsurar ea numărului
de vase pe suprafața aceasta ducând la ischemia locală a țesutului. În zonele cu infiltrare limfoc i-
tară masivă, vasele de sânge își schimbă morfologia, chimia și funcția pentru a forma vase de
sânge identice cu venulele cu endoteliu înalt din nodulii limfatici.

Leucocitele migratoare cauzează ele însele leziuni ale celulelor endoteliale prin produ c-
erea de intermediari de oxigen reactiv și de matrix metaloproteinaze. Vasodiltarea ca și co n-
tracția și retracția celulelor endoteliale conduc la o creștere a permeabilității vasculare și implicit
la exsudat.

10
I.6 Baze Farmacodinamice – medicația artritei reumatoide

Clasificarea medicamentelor folosite în bolile reumatice are la bază criteriile chimice
și terapeutice. În funcție de utilizarea terapeutică se disting patru categorii:

 Antiinflamatoare cu efect imediat
 Medicamente antireumatice de bază
 Alte antiinflamatoare
 Adjuvante

Antiinflamatoarele FAARD au un efect imediat dar au o durată foarte scurtă după
întreruperea administrării. Acestea se împart în antiinflamatoare steroidiene și nesteroidiene,
având o acțiune simptomatic -patogenică, înlătură unele semne și simptome ale inlamației dar nu
vor modif ica evoluția procesului patologic.

Medicamentele antireumatice de bază SAARD au o acțiune lentă și fără un efect ant i-
inflamator. În artrita reumatoidă se folosesc ca terapie de bază. După aproximativ 2 -3 luni se
poate observa efectul lor, efect ce persistă chiar și luni sau ani după întreruperea administrării.

Antiinflamatoarele nesteroidiene cuprind acizi carboxilici, derivați de acid salicilic,
acid acetilsalicilic, diflunisal, benorilat, etenza mid, derivați de acid acetic, derivați de acid fen i-
lacetic – diclofenac, fenclofenac, diclofenac, derivați de acizi carbocicliciși heterociclici acetici –
indometacin, tolmetin, sulindac, ionazolac, derivați de acid fenamic, acid flufenamic, acid
meclofenam ic, acid mefenamic, acid niflumic. Acizi enolici – pirazolone, fenilbutazonă, ox i-
fenbutazonă, clofezona, kebuzona, isopirina, feprazona, apazona.

Medicamente antireumatice de bază –cuprind antimalarice de sinteză(clorochina, h i-
droxiclorochina), săruri de aur, derivați tiolici(penicilamina, piritinol, captopril,tiopronina),
imunomodulatoare (levamisol), imunodepresoare ( ciclofosfamida, metotrexat, azatioprina, cl o-
rambucil, salazosulfapiridina).

Alte antiinflamatoare – Acid aristolochic, Orgoteina, Rumalon – acestea au o acțiune
imediată prin mecanisme diferite de ale corticosteroizilor sau nesteroidienelor, având un efect de
durată mai mare decât acestea.

Adjuvante – pentru durerea și stările de contractură musculară și tulburările psihice co n-
secutive – analgezice orale ori injectabile cum sunt codeina, paracetamolul, propoxifen și pent a-
zocina. Topice – creme, unguente și geluri cu salicilat de metil, salicilat de trietan olamină, euc a-
lipt, extracte de nămol.

Acțiunile AINS – analgezice, antiinflamatoare, antipiretică, potența acestra diferind de
la o substanță la alta. Mecanismul acțiunii antiinflamatoare cuprinde diminuarea biosintezei pros-
taglandinelor prin inhibiția ciclooxigenazei, scăderea migrării polimorfonuclearelor și mon o-
citelor în focarul inflamator, inhibiția eliberării enzimelor lizozomale din polimorfonucleare,

11
diminuarea formării anionilor superoxid. Acțiune antikinine, inh ibiția colagenazei, glucoronid a-
zei, hialuronidazei, proteazelor, inhibiția sintezei și secreției mucopolizaharidelor.

I.7 Farmacoterapie – medicația artritei reumatoide

Mijloacele terapeutice au ca s cop suprimarea inflamației, înlăturarea durerii, menținerea
și îmbunătățirea funcțională, prevenirea deformărilor, corectarea acestora după instalare. Pentru
atingerea acestor obiective se folosesc medicamente antiinflamatoare, terapie fizică, intervenție
chirurgicală. În terapia artritei reumatoide trebuie avut în vedere că nu există un tratament speci f-
ic ci numai simtomatic -patogenic. Tratamentul este unul de lungă durată, astfel se ridică
probleme de toleranță, complianță și interacțiuni cu alte medicame nte. Rezultatul tratamentului
este dependent de stabilirea precoce a diagnosticului, de caracteristicile bolii, de vârsta
bolnavului, de existența altor boli și de sensibilitatea la anumite medicamente.

Antiinflamatoarele nesteroi diene reprezintă medicația utilă în reumatismele inflamatorii
și degenerative, în tratamentul tuturor afecțiunilor reumatismale inflamatorii și degenerative, a r-
ticulare și abarticulare. Pacienții răspund diferit la aceste medicamente, nu există criterii pe ntru a
prevedea care AINS este mai activ la un anumit pacient. Diferențele între bolnavi sunt mai mari
decât cele între substanțe.De obicei 1 -2 săptămâni de tratament cu o anumită substanță sunt suf i-
ciente pentru a observa toleranța și eficacitatea. Odată găsită substanța optimă pentru un bolnav,
eficacitatea sa se poate menține cel puțin un an. Doza se va reduce atunci când se obține contr o-
lul inflamației sau în anumite cazuri se poate opri administrarea.

Medicamentele de primă al egere în artrita reumatoidă sunt AINS cu toxicitate redusă.
Sărurile de aur se folosesc atunci când AINS și terapia fizică nu produc efecte satisfăcătoare. În
cazurile progresive, severe, atunci când medicamentele de primă și a doua alegere nu sunt ef i-
ciente, se vor adimintra corticosteroizii. Medicamentul de rezervă este penicilamina, dar și ant i-
malaricele și salazosulfapiridina. Trebuiesc evitate supratratamentul dar și insuficiența lui.
Corticosteroizii se folosesc în perioade acute intense, atunci când sunt afectate mai multe artic u-
lații.

I.8 Baze Farmacotoxicologice – medicația artritei reumatoide

Toate medicamentele de tip AINS produc efecte adverse gastrointestinale, gastrită he m-
oragică, epigastralgii, ulcer esofagian, ulcer gastroduodenal uneori cu perforație. Pacienții mai în
vârstă sunt mai predispuși la aceste efecte adverse. Astmaticii sunt sensibili la AINS datorită f a-
vorizării sintezei leucotrienelor bronhoconstrictoare.

12

AINS pot să p roducă efecte hepatice toxice cu creșterea bilirubinei, fosfatazei alcaline,
eozinofilelor și rareori hepatită severă. Aceste efecte au fost întâlnite la administrarea de s u-
lindac, fenoprofen, diclofenac, indometacin, ibuprofen, fenilbutazonă, naproxen, pi roprofen,
piroxicam. AINS pot să producă insuficiență renală acută, necroză papilară, sindrom nefrotic,
nefrita interstițială acută, insuficiența renală cronică.

AINS interferă cu funcțiile plachetare și prelungesc timpul de sângerare. A cest efect
asociat cu iritația gastrointestinală poate determina hemoragii digestive uneori chiar severe. Tu l-
burările sanguine pot fi produse de toate tipurile de medicamente din grupul AINS. Anemia
aplastică a fost înregistrată după administrarea de ibupr ofen, naproxen, fenoprofen, tolmetin, i n-
dometacin, piroxicam. Meclofenamatul și piroxicamul pot produce erupții cutanate sau toxice.

13
CAPITOLUL II

ARTRITA REUMATOIDĂ

II.1. Definiție

Artrita reumatoidă sau reumatismul, este o afecțiune cronică, o tulburare inflamatorie .
Aceasta poate să afecteze nu doar articu lațiile, ci și plămânii, vasele de sânge, pielea, ochii, i n-
ima sau rinichii..
Artrita reumatoida este o tulburare autoimună, se caracterizează prin afectarea sinov i-
alei, este o boală sistemică inflamatorie cronică a cărei cauză nu este incă cunoscută. Apare
atunci când sistemul imunitar începe să atace în mod eronat propriile țesuturi ale corpului, atacă
mucoasa articulațiilor iar zona afectată devine dureroasă și se poate observa și apariția edemului.
Această afecți une este destul de frecvent întalnită, în special la femeile cu vârsta de pe s-
te 40 ani, dar și copiii pot fi afectați de artrită, în acest caz se numește artrită reumatoidă juvenilă.
Poate duce la eroziune osoasă, la deformarea articulațiilor, iar în cazur ile severe la dezabilitați
fizice.
Artrita reumatoidă poate provoca decesul prematur, dizabilitatea pacienților, compr o-
mițând astfel calitatea vieții. Chiar dacă femeile peste 40 ani sunt mult mai predispuse, această
boală poate afecta pe or icine și poate să debuteze la orice varstă.
Evoluează imprevizibil prin pusee urmate de perioade de remisiune, durerile fiind mai
profunde în a doua parte a nopții și dimineața. Este asociată cu o rigiditate prelungită a artic u-
lațiilor după o perioadă de repaus.
Există aproximativ 200 de tipuri diferite de artrită și de afecțiuni înrudite.
Inflamația uneia ori a mai multor articulații se numește artrită, ea este însoțită de durere
artriculară care se mai numește și artralgie. Termenul de poliartrită este folosit atunci când sunt
afectate patru sau mai multe articulații.

II.2. Cauze

Cauza apariției artritei reumatoide nu este cunoscută în totalitate nici până în prezent.
Există totuși câteva ipoteze . Cea mai probabilă cauză este anomalia genetică, moștenită de la
parinți, crescând astfel riscul de a dezvolta aceasta boală. S -a mai sugerat că ar putea fi o man i-
festare de răspuns al corpului la anumiți agenți infecțioși.

Printre acești agenți patogeni suspectați se numără:
– bacteriile
– mycobacteriile

14
– paravirusurile
– mycoplasma
– virusul Epstein – Barr
– virusul rubeolei
– herpes simplex
– citomegalovirus

Datele existente sugerează că este puțin probabil să existe un agent patogen specific
pentru artrita reumatoidă. Leziunile inflamatorii repetate produse de agenț ii patogeni pot co n-
tribui la deteriorarea autoimunității și a toleranței. În ceea ce privește factorul genetic a fost d e-
terminată o strânsă legătură între artrita reumatoidă și antigenele de histiocompatibilitate HLA
clasa II, cele mai frecvente fiind DR1 si DR 4.
Mecanismul imun poate să declanșeze o inflamatie cronică a sinovialei, să distrugă
cartilajul articular și să slăbească tendoanele și ligamentele ce susțin articulația. Inflamația
cronică mai poate să determine dezvoltarea și îngr oșarea anormală a sinovialei, purtând denum i-
rea de panus. Toate acestea duc la distrugerea cartilajului, a osului subcondral, a tendoanelor dar
și a ligamentelor, rezultatul final fiind deformarea articulara.
Alte cauze probabile pe lângă cele genetice și infecțioase se mai numără și cele
hormonale, deficiențe ale sistemului imunitar.

II.3. Tabloul clinic

Artrita reumatoidă, din punct de vedere clinic, este o poliartrită cronică.
Așa cum cazurile diferitelor tipuri de artrită pot varia și pot acoperi o paleta largă de
factori, localizarea și tiparul simptomelor pot și ele să varieze în funcție de tipul de artrită de care
suferă pacientul.
Debutul acestei boli este destul de lent în majoritatea cazurilor cu o durată de
săptămâni sau luni. Cam la două treimi dintre bolnavi începe cu oboseală si anorexie, o slăb i-
ciune generalizată, simptome musculo – scheletice vagi, până la apariția cl ară a sinovitei. Toate
acestea pot persista câteva săptămâni sau luni și pot duce la întârzierea diagnosticului.
Durerea de la nivelul articulațiilor poate să fie constantă sau să apară și dispară, să fie
izolată, localizata într -un singur loc , sau mai poate fi resimțită de către pacient în mai multe părți
ale corpului.
Simptomele specifice apar de obicei gradat, când articulațiile mâinilor, genunchilor și
picioarelor sunt afectate simetric în cele mai mul te cazuri. Oboseala generală, pierderea po n-
derală, mialgiile și subfebrilitatea apar înca de la inceputul bolii și domină tabloul clinic.
Manifestările articulare sunt de tip inflamator, durerea și redoarea matinală, tum e-
fierea, ap ar în special în a doua parte a nopții și durează cel puțin o oră de la trezire. Lezarea
funcțională apare treptat și nu are loc schimbarea culorii articulației. Pe masură ce boala evol u-
ează apar și semne de leziuni tisulare ireversibile.

15
În funcție de localizarea artritei se poate constata și afectare scapulohumerală,
coxofemurală, cot si genunchi. Din cele mai rar întalnite se pot preciza afectarea acromioclavic u-
lară, sternoclaviculară, temporomandibulară, cricoaritenoidiană..
În tabloul clinic întâlnim și manifestări extraarticulare :

 noduli reumatoizi – cea mai frecventă manifestare articulară
 dermatologice – noduli reumatoizi, vasculită reumatoidă, leziuni ulcerative
 pulmonare – pleurezie, fibroza interstițială, Sindrom Caplan, noduli pulmonari și mai
rar pneumotorax
 cardiace – pericardită, miocardită, endocardită, vasculită coronara
 renale – cauzate de vasculită, amiloidoza renală
 neurologice – prin vasculită, prin procese compresive, prin infiltrarea meningelui
 oculare – nodul reumatoid sub scleră, keratoconjunctivită sicca
 digestive – cauzate de tratamentul cu antiinflamatoare nonsteroidiene și preparate
hormonale, mai rar vasculită mezenterică sau hepatomegalie
 osoase – osteopenie juxtarticulară, eroziuni subc ondrale, osteoporoză generalizată
 musculare – atrofia fibrelor musculare, miozită inflamatorie nespecifică

II.4. Investigații

Examenul de laborator

Trebuie să cuprindă o hemoleucogramă completă unde se poate observa anemia sau
leucocite scăzute, se face o evaluare a funcției rinichiului, a funcției ficatului, ionogramă, lipidele
și colesterolul. Este absolut necesar să se efectueze testele de inflamțtie VSH și CRP cantitativ
dar și dozar ea anticorpilor specifici, aceștia din urmă fiind anticorpi CCP, ANA, factorul reum a-
toid, dozarea vitaminei D, dar și evaluarea virusologică pentru hepatita B,C, HIV . Modificările
imunologice indică FR pozitiv la 65 – 80% din cazuri si anti CCP pozitiv la 95%. Examenul l i-
chidului sinovial va include exsudat,celularitate bogată cu predominarea PMN,
FR prezent. Biopsia sinovială este necesară în cazul mono sau oligoartritelor.

Examenul radiologic

Se vor executa ecograf ii articulare, radiografia mâinii și a antepiciorului, radiografia
pulmonară, ecografie abdominală și rezonanță magnetică nucleară daca există indicație.
Sunt mai multe metode folosite în imagistica medicală ce pot detecta problemele din
interiorul unei articulații care provoacă anumite simptome, radiografia fiind una dintre ele.
Pentru vizualizarea osului se foloseste un nivel scăzut de radiații. Radiografia va putea indica
pierderea cartilajului, gradul de deteriorare al osului sau event ualele osteofite formate pe os. O
degenerare timpurie provocată de artrită nu poate fi indicată de către o radiografie dar aceasta
poate fi folosită pentru a putea urmări progresia bolii.
Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) și tomog rafia computerizata (CT) sunt
metodele folosite pentru a vedea mai bine articulațiile afectate .

16
Ecografia este folosită pentru a vedea imagini ale țesuturilor moi, ale cartilajelor și
structurilor care conțin lichid, cum sunt bursele.
În funcție de fiecare pacient în parte, pot fi necesare și alte investigații cum ar fi sp i-
rometria, ECG, osteodensitometrie, evaluare medicină internă și cardiologie.
Aceste investigații nu se efectuează doar la debutul b olii. Este indicat ca ele să fie
repetate la cel puțin 6 luni pe tot parcursul vieții.
Examenul radiologic articular indică osteoporoză juxtaarticulară, epifizară și ulterior
difuză, îngustarea spațiilor datorită distrugerii cartilajului articular, se evidențiază eroziunile
marginale, geodele și miccrogeodele la interfața os – cartilaj, deformările articulare și a n-
chilozele.
La ecografia articulară se poate observa acumularea de lichid sinovial, sinovita și
tenosinovita, prezența panosului reumatoid la nivelul articulațiilor mici.

II.5. Evoluție

Evoluția bolii diferă la fiecare pacient în parte. Ea progresează lent sau foarte repede
în unele cazuri. Se pierde mobiliatea articulară chiar și la mișcări simple. Atunci când boala pr o-
gresează, se pierde de asemenea și capacitatea de prindere cu mâinile sau de urcat scările.
În cazuri rare se poate produce o remisiune spontană completă sau poate remite
parția l, spontan.
La 60% dintre pacienți boala debutează lent, în săptămâni sau luni.
Tratamentul precoce poate să controleze evoluția bolii.
O evoluție nefavorabilă poate fi prevazută de anumiți factori cu m ar fi :

 boala nu răspunde la tratament
 dezvoltarea rapidă a nodulilor articulari
 distrucție articulară precoce

Pe timpul sarcinii, peste 75% dintre paciente prezintă o remisiune a bolii, dar la c â-
teva zile dupa naștere peste 80% suferă o inrăutățire a bolii.
Pe masură ce boala evoluează, durerea și anchiloza devin mai profunde, pot apărea
distrucții articulare grave, deformări articulare și tulburări funcționale. Încheieturile mâinilor și
mainile sunt afectate c el mai frecvent de aceste deformări. Se poate produce o ruptură a te n-
doanelor, astfel flexia și extensia degetelor devine imposibilă.

Dupa caracterul evoluției bolii se poate clasifica în:

 evoluție intermitentă
 evoluție persistentă
 evoluție rapid – progresivă

Există 4 stadii de evoluție în funcție de modul în care sunt afectate articulațiile :

17

 stadiul 1 – stadiul de început în care încep să se resimtă durerea și rigiditatea la
nivelul articulațiilor. În acest stadiu artrita nu se poate detecta pe imaginile radi o-
grafice iar capacitatea fizica este normală

 stadiul 2 – aici apare inflamația, care ulterior distruge cartilajul.Articulațiile își
pierd ușor din mobilitate, apar deformările articulare și tumefacția.A ctivitățile
zilnice înca pot fi îndeplinite dar cu durere și cu reducerea mobilității articulare

 stadiul 3 – artrita este deja severă, doformantă. Modificările sunt vizibile pe radi o-
grafie, Apar atrofiile musculare și anchilozele

 stadiul 4 – faza termina lă. Articulațiile își pierd total mobilitatea și anchilozează.
Bolnavul devine invalid, mobilizat la pat sau în scaun cu rotile.

18

Sinoviala reumatoidă parcurge 3 etape:

 etapa exsudativă – în primele săptămâni sau luni

 etapa infiltrativă – proliferativă – în care domină hiperplazia intimei, Celulele care
sunt dispuse în 1 -2 straturi ajung să formeze până la 10 -20 de straturi. Se activează
limfocitul T, urmată de recrutarea cre scută a celulelor T. Odată declansat produce
inflamație.

 etapa granulomatoasă – se formeaza un țesut de granulație hipertrofiat și hipe r-
vascularizat care se numește panus sinovial, acesta poate să cântărească de 10 ori
greutatea țesutului inițial.

II.6. Complicații

Ca orice altă afecțiune și artrita reumatoidă poate avea complicații.
La nivelul plămânilor poate să apaăa o fibroză interstițială, pleurezie, cât și noduli
pulmonari. Pot apărea probl eme ale fluxului sanguin, inflamația vaselor de sânge, vasculita,
aceasta întâlnindu -se mai frecventîin stadiile mai avansate ale bolii.
Persoanele care suferă de artrită reumatoidă au un risc mai crescut de osteoporoză.
Pentru a preveni și chiar trata, bolnavul trebuie să urmeze o dietă bogată în vitamina D și calciu,
să renunțe la fumat și alcool. Totodata, există un risc crescut de a dezvolta boli ale inimii sau de
a suferi un accident vascular cerebral. Unii pacienti dezvoltă probleme la nivelul coloanei vert e-
brale, inflamație oculară, pericardită, miocardită sau chiar diabet zaharat.
Pot să apară complicații renale, neurologice, oculare, digestive, osoase, musculare
sau dermatologice. Depresia și anxietatea sunt com plicații destul de des întâlnite, mulți dintre
pacienți fiind foarte afectați de schimbarea radicală a modului de viață.

II.7. Prognostic

Artrita reumatoidă nu este considerată fatală, însă complicațiile acest eia pot scurta d u-
rata de viața chiar și cu 10 ani, dar totuși trebuie să se țină cont de progresia bolii care diferă de
la un pacient la altul.
Opțiunile de tratament înregistrează mari progrese de la o zi la alta, astfel noile
medicamente p ot îmbunătăți șansele ca boala să intre în remisiune. Prognosticul poate fi înbu n-
ătățit în mare parte de către pacient dacă respectă cu srictețe planul de tratament și o dietă
adecvată.

19
Vaccinarea anuală împotriva gripei este recomandată, od ihna dar și miscarea regulată.
Toate acestea pot înbunătăți viața bolnavilor dar și prevenirea complicațiilor .
Prognosticul este cu atât mai favorabil cu cât boala este diagnosticată mai devreme iar
pacientul este supus tra tamentului corespunzător.

II.8. Tratamentul preventiv

Formele de artrită care sunt moștenite genetic nu pot fi prevenite în mod real.
Pentru a se încerca prevenirea bolii, trebuie mai întâi de toate să se idntifice și să se
evite factorii care o declanșează, cum ar fi stresul, fumatul, noxele, intoxicație medicamentoasă,
alcoolul.
Adoptarea unei diete sănătoase bogată în antioxidanți, fructe, legume, ulei de peste și
ierburi ce pot ajuta la scăderea inflamației din corp. Anumite studii sugerează că anticorpii care
au strânsă legatură cu glutenul pot fi prezenți la pacienții cu artrită reumatoidă. Din această
cauză, o dietă fără gluten poate fi de folos.
Exercițiile fizice re gulate sunt foarte importante pentru menținerea flexibilității artic u-
lațiilor , practicarea înotului fiind cea mai bună metodă de activitate fizica deoarece nu pune pr e-
siune pe articulațiile bolnavului așa cum se întâmplă în cazul mersului pe jos sau a ale rgatului.
Un stil de viața activ, o dietă echilibrată și sănătoasă dar și odihna ar putea juca un rol
important în încercarea de a preveni artrita reumatoidă.

II.9. Tratamentul curativ

Tratamentul artritei reumatoide este în general pe viață, dar variază în funcție de stadiul
și severitatea bolii, de metodele de tratament ce au fost utilizate anterior, de disponibilitatea f i-
nanciară a pacientului, de efectele secundare și de programul zilnic a unui anumit tip de terapie.
Este necesară combinarea exercitiilor fizice cu un plan terapeutic medicamentos.
Tratamentul actual nu poate decât să amelioreze simptomatologia și evoluția bolii, neexistând
înca un tratament de vindecare completă.
Scopul urmării unui tratament este de a oferi o viață cât se poate de normală p a-
cientului, de a reduce pe cât posibil durerile articulare, inflamația și distrucția acestora, dar mai
ales de a preveni instalarea handicapului permanent.
În cazul diverselor forme de artrită tratamentul este axat pe ameliorarea simptomelor,
calmarea durerii și pe îmbunătățirea funcției articulațiilor. Pacientul ce suferă de artrită poate să
fie nevoit să încerce mai multe tratamente diferite sau une le combinații de tratamente înainte de a
se stabili care variantă funcționează cel mai bine în cazul său.

20
Terapia fizică poate să îmbunătățească paleta de mișcări pe care le face pacientul cu
artrită și poate să întărească musculatura din ju rul articulației afectate. Se poate recurge la d i-
verse metode de prindere cum sunt atelele sau curelele pentru a ajuta pacientul.

Fizioterapia joacă un rol foarte important în tratamentul artritei reumatoide și în prev e-
nirea a nchilozei. Este necesar ca pacientul să urmeze cu strictețe planul de tratament balneologic
și de a efectua programul de recuperare medicală de cel putin doua ori pe an, în perioadele de
remisie.

 masaj
 electroterapie
 comprese cu gheață
 comprese calde
 hidroterapie
 parafină
 kinetoterapie
 terapia cu laser
 ultrasunet

In combinație cu gimnastica medicalaătrebuie administrat și tratamentul medicamentos.

Medicația poate încetini, iar uneori chiar și preveni distrugerile artic ulare. Se recoma n-
dă a fi administrată încă din stadiile precoce ale bolii.
Medicamentele folosite de către medicii de specialitate pentru a trata artrita variază în
funcție de tipul de artrită de care suferă pacientul și de stadiul bolii.

Tratamentul medicamentos cuprinde :

 Analgezice – acestea nu au nici un efect asupra inflamației dar ajută la calmarea durerii

 Paracetamol
 Tramadol
 Oxycodone
 Hydrocodone

 AINS (antiinflamatoare nonsteroidiene) – reduc durerea și inflamația, nu modifică pr o-
gresia eroziunilor articulare, au efectul pur simptomatic și se manifestă numai pe durata
tratamentului

 Diclofenac
 Ibuprofen
 Piroxicam
 Nimesulid
 Meloxicam
 Aceclofenac
 Celecoxib

21
 Ketoprofen
 Codeină

 Corticoterapia locală – este foarte eficientă în ameliorarea simptomelor dar utilizarea ei
trebuie facută judicios.

 Corticoterapia sistemică – are un efect simptomatic cu instalare rapidă. Se administrează
pe termen scurt, în doze mari și este indicată în pusee evolutive severe
–
 Prednison, Prednisolon
 Metilprednisolon
 Dexametazonă
 Betametazonă

 Tratament de fond non biologic – are potențial de a influența pe termen lung evoluția
bolii, încetinește progresia leziunilor osteoarticulare, previne apariția leziunilor artic ulare,
împiedică pierderea funcțiilor articulare, are efect lent de 2 -4 luni, necesită monitorizare
continuă deoarece este potențial toxic.

 Metotrexat
 Leflunomid
 Sulfasalazină
 Antimalaricele de sinteză
 Sarurile de aur
 Azatioprină
 Ciclosporină – H
 Ciclofosfamidă

 Tratamentul de fond biologic – are acțiune tțntită asupra unui anumit component al si s-
temului imun, are potential remisiv sporit demonstrat pe studii clinice, are cel mai redu c-
tabil efect advers – complicații infecțioase sau exacerbarea cel or latente

 Infliximab
 Rituximab
 Tocilizumab
 Anakinra

Terapia ocupatională – pacientul primește sfaturi practice prin care învață managementul a c-
tivităților zilnice, este învățat cum să se protejeze de viitoare accidentări sau cum să își aleagă
echipamentul medical de care are nevoie.

Tratamentul chirurgical

Este rezervat situațiilor în care tratamentul medicamentos nu mai oferă rezultatul dorit,
stadiilor tardive de boală sau unor complicații mecanice ale aparatului osteoar ticular.
– În stadii precoce – sinovectomie, rupturi de tendon, ruptura chistului Baker, sindrom de
canal carpian, subluxație atlantoaxială, artroplastie

22
– În stadii tardive – anchiloze – artroplastia cu artrozare totală
În cazul agravării bo lii când artrita reumatoidă nu răspunde la tratament se poate înce r-
ca utilizarea unor doze mai mari ale medicației sau combinarea mai multor feluri de medicame n-
te.
În cazurile foarte grave se apelează la tratamentul chirurgical și se recurg e fie la înl o-
cuirea totală a articulației afectate, fie la îmbunătățirea funcțională a articulației.

Medicul chirurg poate recurge la :

– operații prin care se repară articulația deteriorată. atunci când suprafețele articulare pot
fi realiniate sau pot fi nivelate, având ca scop reducerea durerii și îmbunătățirea funcției artic u-
lației
– operatia prin care se înlocuiește articulația. Articulația bolnavă se înlocuiește cu una a r-
tificială. Cele mai des întâlnite artic ulații înlocuite sunt cele ale șoldurilor și ale genunchilor

– operația prin care se face fuziunea articulațiilor – această procedură este utilizată mai
des pentru articulațiile mici cum sunt cele de la încheietura mâinii sau cele care alcătui esc artic u-
lațiile degetelor sau glezna. Prin această procedură se îndepartează capetele celor 2 oase din a r-
ticulație, după care se blochează acele capete până se vindecă într -un singur element rigid.

Alte metode alternative și de completare de tratament sunt ergoterapia, acupunctura și
suplimentele alimentare .

23
CAPITOLUL III

MEDICAȚIA SPECIFICĂ ÎN ARTRITA REUMATOIDĂ

Tratamentul medicamentos este necesar în artrita reumatoidă, acesta este stabilit în
funcție de severitatea bolii, de viteza de evoluție a acesteia și de modul în care simptomatologia
îi afectează bolnavului stilul de viață.

Scopurile utilizării medicamentelor sunt:

– de a reduce durerile
– de a îmbunătăți funcționalitatea articulară
– de a reduce inflamația ( gradul de umflare, sensibilitate și a limitării ariei de mișcare )
– de a preveni sau de a întârzia deformarea și distrugerea articulară
– de a îmbunătă ți calitatea vieții

III.1 TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

DMARDs

Încă din etapele precoce ale artritei reumatoide , toți pacienții sunt considerați candidați
pentru acest tip de terapie, deoarece aceste medicamente au un efect de prevenire și de încetinire
în ceea ce privește distrugerea articulară. Aceste medicamente mai poartă numele de “medic a-
mente antireumatice cu acțiune lentă “ ( SAARDs ), sunt dovite a fi utile și la utilizarea pe te r-
men lung pentru păstrarea efecte lor de prevenire a evoluției bolii.

În funție de modul în care acționează DMARDs -urile , se pot împărți în două categorii:
– sintetice – acestea se administrează oral, ele interferă cu producerea celulelor imunitare impl i-
cate în in flamația articulară.
– de natură biologică – se administrează sub formă injectabilă, neutralizează proteinele ( factorul
de necroză tumorală ) produse de celulele imunitare implicate în inflamație.Acești inhibatori pot
fi utilizați ori singuri ori în asociere cu alte DMARDs – uri pentru încetinirea evoluției bolii.
Se mai poate folosi și terapia combinată în care se folosesc mai multe feluri de medicamente, cel
mai frecvent două sau trei DMARDs – uri deodată. În acest caz se utilizează doze mai mici d in
fiecare medicament, ducând la scăderea apariției factorilor de risc ce apar la dozele mai mari.

Anumite tipuri de medicamente care se utilizează în tratamentul artritei reumatoide pot
determina apariția anumitor defecte congenita le și din acest motiv se recomandă un consult de
specialitate pentru femeile gravide sau cele care încearcă să rămână însărcinate, medicul ajustând
medicația în aceste cazuri.

24
 DMARDs – uri sintetice uzuale :
– medicația antimalarică – hidroclorochine
– metotrexat
– sulfasalazină ( Azulfidina )
– leflunomida ( Arava )

 DMARDs – uri sintetice mai puțin uzuale ( tratament de fond non -biologic ) :
– azatioprina ( Imuran )
– penicilamina ( Cuprimina sau Depen )
– săruri de aur ( Ridavra sau Aurolat )
– mino ciclina ( Dynacin sau Minocin )
– ciclosporina ( Neoral sau Sandimmune )
– ciclofosfamida ( Cytoxan sau Neosar )

 DMARDs – uri de natură biologică :
– etanercept ( Enbrel )
– infliximab ( Remicade )
– anakinra ( Kineret )
– adalimumab ( Humira )

Medicația care este folosită în atenuarea simptomatologiei cum ar fi durerea, redoarea
sau inflamarea articulației, este de asemenea utilă. Din această categorie fac parte antiinflam a-
toarele nesteroidiene .(AINS) . Cu toate ca sunt utile în ma nagementul durerii și inflamației , nu
au efect și în controlul evoluției bolii.

 AINS :
– Diclofenac
– Ibuprofen
– Piroxicam
– Nimesulid
– Meloxicam
– Aceclofenac
– Celecoxib

Corticosteroizi sunt utilizați și ei pentru reducerea inflamației și activității bolii, dar acest
tip de medicație nu este indicat a se utiliza pe o perioadă lungă de timp, fiind indicat în special
pentru perioadele de acutizare ale bolii.

 Corticosteroizi :
– Prednison , Prednisolon
– Metilprednisolon
– Dexametazonă
– Betametazonă

Analgezicele (antialgicele) – acest tip de medicamente nu reduc inflamația, dar pot ajuta
în controlul simptomatologiei dureroase.

25

 Analgezice :
– paracetamolul ce conține si codeină ( Tylonol )
– paracetamolul cu hidrocodonă ( Vicodin )
– tramadolul
– propoxifenul ( Darvon )

 Suplimente :
– calciu
– vitamin D
– alendronat ( Fosamax )
– risedronat ( Actonel )
– omega 3

CLOROCHIN

DCI ( denumire comună internațională) – Chloroquinum – Clorochin , Delagyl, Res o-
chin, Nivaquine, Aralen
Face parte din grupa antimalaricelor de sinteză.
Difosfatul este o pulbere albă, solubilă în ¼ apă, se absoarbe bine în tubul digestiv după
administrare orală sau rectală. Este puțin metabolizat, se acumulează în rinichi, ficat, plămâni,
splină, ochi și piele. Eliminarea este lentă, prin urină, aproximativ 80 -90% din cantitatea admi n-
istrată sub formă nemodificată și 10 -20% sub formă de me taboliți. Acidifierea urinei accelerează
eliminarea renală, alcalinizarea urinei are un efect opus T1/2 48 de ore.
Mod de administrare – oral, în timpul meselor. În artrita reumatoidă se administrează 250
mg pe zi sau câte 250 mg de două ori pe zi în primele două saptămâni.
Reacții adverse și efecte secundare – greață, diaree, anorexie, dureri abdominale sau
vărsături. Poate să apară slăbiciune musculară, surzire nervoasă, vertij, cefalee, nervozitate. Mai
rar pot să apară neuropati a, cardiomiopatia, convulsiile și psihoza. Hidroxiclorochina poate pr e-
cipita atacuri de psoriazis. La nivelul ochilor apare retinopatia cu modificări de pigmentare, d e-
fecte ale câmpului vizual, modificări ale corneei (edem și opacifiere), vedere încețoșată sau fot o-
fobie. De asemenea apar modificari de pigmentare la nivelul pielii și membranelor mucoase, a l-
birea parului și alopecie .
Atenționări specifice – tulburări oculare, hepatite, ulcer gastric și duodenal, tulburări ne u-
rologice, psoriazis, s arcină, discrazii sanguine.

26
METOTREXAT

DCI – Methotrexat Ebewe – este o substanță ce are efecte antiinflamatorii, scade reacțiile
nedorite de apărare contra propriului organism(imu nosupresor).
Substanța activă este metotrexat. Un ml de soluție injectabilă conține 10 mg de metotrexat
sub formă de metotrexat disodic 10,97 mg. Celelalte componente sunt : hidroxid de sodiu,
clorură de sodiu și apă pentru preparate injectabile .
– o seringă cu 0,75 ml soluție injectabilă conține 7,5 mg metotrexat
– o seringă cu 1 ml soluție injectabilă conține 20 mg metotrexat
– o seringă cu 1,5 soluție injectabilă conține 15 mg metotrexat
– o seringă cu 2 ml soluție conține 20 mg metotrexat
Mod de administrare – dozele recomandate depind de greutatea corporală a pacientului.
Nu este recomandată administrarea acestui medicament copiilor mai mici de 3 ani. Dozele a d-
ministrate vârstnicilor trebuie să fie mai mici datorită reducerii f uncțiilor renale și hepatice dar și
a rezervelor mici de folați. Se administreaza de la 7,5mg , una pe săptămână per os sau intramu s-
cular. Doza poate fi crescută cu 2,5 mg . Doza medie săptămânală este de 15 – 20mg metotrexat
și nu trebuie să se depășească doza săptămânală de 20mg. Acest tratament este de lungă durată,
iar ameliorarea simptomelor ar trebui să apară după 4 -8 săptămâni de tratament.
Reacții adverse și efecte secundare
o grave – tuse uscată iritativă, dureri toracice, febră, bradipnee, vezicule la nivelul pielii
sau descuamare severă, sângerări neobișnuite, echimoze, diaree severă, melenă, hem a-
turie, icter, dureri și dificultăți la urinare, convulsii, vedere încețoșată sau pierderea c u-
noștinței
o foarte frecvente – inflamație la nivelul gurii, indigestie, pierderea poftei de mâncare,
greață, vărsături, inflamații și ulcerații în gât și în gură, creșterea valorilor enzimelor h e-
patice
o frecvente – cefalee, insomnie, stare de oboseală, diaree, modificări ale numărului
celulelor din s ânge și al trombocitelor, erupție la nivelul tegumentului și mâncărimi.
o mai puțin frecvente – vertij, stare de depresie sau de confuzie, convulsii, afectarea
plămânilor, sângerări la nivelul tractului digestiv, tulburări hepatice, diabet zaharat,
scăderea proteinelor din sânge, fotofobie, căderea părului, dureri articulare și osoase, i n-
flamații sau ulcerații la nivelul vezicii urinare, hematuria, reacții alergice severe.
o rare – lichid în jurul inimii, inflamații ale mucoasei care căptușește inima, tulburăr i de
vedere severe, hipotensiune arterială, astm bronșic, melenă, acnee, insuficiență renală,
fracturi osoase.
o foarte rare – insuficiență severă a măduvei osoase, infecții, dureri, insomnie, slăbiciune
musculară, inflamații ale învelișului creierului produ când vărsături sau paralizii, afectarea
retinei, pleurezie, proteinurie, infecții fungice, infertilitate.
Atenționări specifice – nu se utilizează acest medicament dacă există alergii la oricare
dintre componentele medicamentului, dacă pacien tul are probleme hepatice sau renale, dacă si s-
temul imunitar este compromis, dacă au existat sau există în prezent infecții în organism, dacă
pacientul are ulcer gastroduodenal, în sarcină sau alăptare. De asemenea , se administrează cu

27
precauție dacă paci entul are diabet zaharat tratat cu insulină are hepatita B sau C, dacă este s u-
praponderal sau dacă este deshidratat.
În timpul tratamentului cu metotrexat, băuturile alcoolice sunt strict interzise, de asemenea
trebuie să se evite pe cât posibil consumul d e cafea sau de băuturi răcoritoare ce conțin cafeină
sau ceai negru. Acest medicament nu se administrează pe timpul sarcinii, alăptării, sau dacă p a-
cienta încearcă să rămână gravidă.Capacitatea de a conduce vehicule poate fi influențată.
SULFAS ALAZINA

DCI – Sulfasalazinum, Salazosulfapiridina – este un promedicament de tip azoderivat. În
proporție de 90% din cantitatea ingerată ajunge la nivelul colonului, iar acolo este metabolizată
sub acțiun ea azoreductazelor bacteriene la mesalazină și sulfapiridină.Mesalazina are caracter
antiinflamator si imunosupresiv iar sulfapidrina are caracter antibacterian local. Ambii metaboliți
sunt activi.
Mod de administrare – se începe cu 0,5 g pe zi și se crește cu 0,5g la fiecare săptămână
până la doza de întreținere de 2 sau 3g /zi , în funcție de toleranță. Începând cu săptămâna a
doua, doza zilnică se împarte în două prize, dimineața și seara. Efectele favorabile ar trebui să
apară după 1 -2 luni de tratament. Dacă cu 3g pe zi nu se obțin efecte favorabile după 20 de
săptămâni, atunci se renunță la acest tratament. Dacă încep să apară efecte adverse, se reduce
treptat doza până la cea maximă tolerată, dar nu sub 1,5g pe zi.
Reacții adverse și efecte secundare – reacțiile adverse importante apar cam la 25% di n-
tre pacienți. Cele mai frecvent întâlnite sunt pierderea apetitului, greață, erupții cutanate , cefalee,
dereglări dispeptice, citopenie sanguină, sindrom Lyell sau hepatite. De asemenea mai pot să
apară și dificultate la respirație sau înghițire, frisoane și febră, tuse, oboseală, paloare, sângerări
cutanate, dureri abdominale intense, icter, vertij, convulsii, halucinații sau dificultăți în coord o-
narea mișcărilor.
Atenționări specifice – nu se utilizează acest medicament dacă există hipersensibilitate la
sulfasalazină, sulfonamide, salicitați, sau la oricare dintre excipienții medicamentului.
Nu se administrează bolnavului ce suferă de porfirie acută inter mitentă sau copiilor cu
vârsta mai mică de doi ani. Trebuie informat medicul în cazul în care există alte afecțiuni cronice
sau tulburări metabolice. Pe toată durata tratamentului este necesar să se consume cantități mari
de lichide pentru a se evita forma rea calculilor renali.
Acest medicament nu este recomandat dacă pacientul suferă de boli hepatice sau renale,
astm bronșic, boli de sânge, deficit de glucozo 6 fosfat dehidrogenază sau alergii.
LEFLUNOMIDA

DCI – leflunomide winthrop – substanța acitivă se numește leflunomidă. Este un medi c-
ament identic cu Arava, disponibil sub formă de comprimate, cele rotunde sunt de culoare albă și
sunt de 10 și de 100 mg, iar cele de culoare galbenă sunt triunghiulare și sunt de 20mg.

28
Substanța activă este un imunosupresor, reduce inflamația prin diminuarea producției de celule
imune care sunt responsabile pentru inflamare. Leflunomida actionează prin blocarea unei e n-
zime numite dihidroorotat dehidrogenază de care au nevoie limfocitele pentru a se
înmulți.Atunci când sunt mai puține limfocite și inflamația scade , astfel ajutând la controlarea
simptomelor de artrită.
Mod de administrare – acest tratament se va începe cu o doză de încărcare de 100mg pe
zi timp de 3 zile , după care urmează doza de întreținere, aceasta fiind de 10 -20mg pe zi. Efectele
favora bile vor începe să apare între 4 și 6 săptămâni de la începerea tratamentului.
Reacții adve rse și efecte secundare – leucopenie, reacții alegice ușoare, parestezie,
hipertensiune arterială, amețeală, dureri de cap, greață, diaree, vărsături, ulcerații orale, dureri
abdominale, valori crescute ale enzimelor hepatice, alopecie, erupții cutanate, p rurit, tenosin o-
vita, astenie, pierdere în greutate și a apetitului alimentar.
Atenționări specifice – acest medicament nu se administrează persoanelor ce prezină
hipersensibilitate la leflunomidă ori la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.
Nu trebuie administrat pacienților cu boală hepatică, stări imunodeficitare severe, la cei cu
funcție medulară deprimată sau număr scăzut de celule sanguine cauzată de alte afecțiuni, infecții
grave , boală renală moderată sau severă, hipo proteinemie severă, la femeile gravide, cele ce
doresc să rămână gravide sau la cele ce alăptează.
AZATIOPRINA

DCI – Imuran – substanța activă este azatioprina. Fiecare comprimat conține 50mg az a-
tioprină. Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, amidon pregelatinizat, amidon de
porumb, acid stearic,stearat de magneziu, hipromeloză, macrogol 400. Se prezintă sub formă de
comprimate rotunde și biconvexe, sunt de culoare galbenă și au o linie mediană. Pe una din fețe
este marcată cu GX CH1.
Mod de administrare – doza depinde de la un pacient la altul. Se administrează cel mai
frecvent 1 -3mg/kg .Doza poate să fie modificată în funcție de eficiența tratamentului până când
este s tabilită o doză de întreținere.
Reacții adverse și efecte secundare – dureri musculare sau osoase, afectiuni renale, di a-
ree severa, dureri abdominale, icter, reacție cutanată severă, cancer al sângelui, al linfei sau al
pielii, febră , infecți i, echimoze, tuse, dificultați în respirație, oboseală, vertij, căderea părului.
Atenționări specifice – se evită expunerea excesivă la soare, nu se fragmentează compr i-
matele înainte de administrare, nu se utilizează acest medicament dacă pacie ntul prezintă sens i-
bilitate la oricare dintre componentele medicamentului sau dacă este alergic la Puri -nethol (me r-
captopurină).
PENICILAMINA

DCI – Penicillaminum – Cuprenil, Cuprimine, Metalcaptase, Trolovol.
Este o pulbere albă hidroscopică, este solubilă în apă 1/1. 1% soluție are pH 1,6 – 2,2.

29
Se absoarbe 50% digestiv, cu picul plasmatic după 1 -2 ore. Excreție renală destul de rapidă, în
24 de ore după i.v. aproximativ 80% , însă în sânge se mențin concentrații mici încă 48 de ore.
Mod de administrare – se administrează în artrita reumatoidă atunci când sărurile de aur
sunt netolerate sau ineficace. Se administrează în special în cazurile cu tendințe de anchiloze. Se
recomandă 3 -6 comprimate pe zi dupe mese, iar în cazurile grave poate fi crescută doza zilnică
până la 16 comprimate. Dozele sunt crescute gradat, o doză inițială fiind de 0,500 – 1,750g pe zi
fracționat, se asociaza cu vitamin e, produse cu fier și vitamina B6.
Reacții adverse și efecte secundare – alergie la peniciline, trombopenie, leucopenie,
boli hepatice și renale. Pot să apară erupții cutanate, prurit, greață, cefalee, icter sau afectare ga n-
glionară
Atenționări specifice – Pot crește eozinofilele, pot să scadă hematocritul, hemoglobina,
numarul de eritrocite, leucocite și trombocite. Pot crește creatinina, ureea, colesterolul, cuprul,
fierul, cistina, mercurul, fierul, plumbul și protein ele.

SĂRURI DE AUR

DCI – Natrii aurothiosulfos – Sanocrysin, Natrii aurothiomalas – Taur e-
don,Myochrysine, Auranofinum – Ridaura.
Acționează antiinflamator și stimulator pentru sistemul reticuloendo telial, inhibă citoliza
leucocitelor stimulată de anticorpi, diminuează eliberarea enzimelor lizozomiale.
Tauredonul se prezintă în fiole cu 10mg, 20mg și 50mg aurotiomalat de sodiu (46%
aur).
Unele săruri de aur se absorb puți n și neregulat în tubul digestiv. În administrarea rep e-
tată se ajunge la stabilizarea concentrațiilor serice după aproximativ 8 -12 săptămâni. Eliminarea
aurului absobit se va face prin urină, lent, (60%) și prin fecale (40%). Sărurile de aur au fost ev i-
dențiate și în moleculele de colagen din țesutul conjuctiv blocând valențele imunologice active
ale acestor molecule. Se acumulează în ficat, rinichi și splină. Se secretă renal aproximativ 50%
în primele 24 de ore și încă 10% în 7 zile.
Mod de administrare – Tauredonul se administrează treptat. În prima săptămână se a d-
ministrează 10mg (o dată pe săptămână), următoarea săptămână 20mg, iar apoi câte 50mg timp
de 20 de săptămâni până la doza totală de 3g. Poate fi aplicată și schema lui Mathies, ș i anume 2
injecții pe săptămână. La injecția 1 -3 se administrează câte 10g de aur, la injecția 4 -6 câte 25mg.
La a 7 -a injecție câte 50mg aur odată până la doza totală de 0,8g aur.
Reacții adverse și efecte secundare – erupții cutanate, prur it, dermatită exfoliativă,
căderea părului, gastroenterocolită, conjunctivită, traheobronșită, hematurie, albuminurie, tu l-
burări hepatice până la necroză, nevrite, encefalită.
Atenționări specifice – nu se administrează în diabet, sarcină, h ipertensiune arterială,
insuficiență cardiacă, renală,hepatică, anemie, tbc evolutiv, alergii, dermatoze cronice, eozinofi l-
ie, leucopenie, lupus eritematos. Pot crește eozinofilele, leucocitele, bilirubina, colesterolul. Pot
scade hematocritul, hemoglobina , eritrocitele, trombocitele, leucocitele.

30
MINOCICLINA

DCI – Minociclină – Minoz MR.Substanța activă este clorhidratul de minociclină și
aparține unui grup de medicamente numit tetracicline. Acestea sunt antibiotice cu spectru larg și
sunt utilizate în tratamentul infecțiilor bacteriene. Se prezintă sub formă de capsule, fiecare
conținând clorhidrat de minociclină 100mg.
Minoz MR se prezintă sub formă de cutie cu 5 blistere a câte 10 capsule c u eliberare modificată.
Aceste capsule conțin un amestec de granule albe până la galben și cenușii – gălbui până la
brune.Pe cap este inscripționat R/MCNMR iar pe corp 100.
Mod de administrare – doza recomandată este de 100mg o dată pe zi. Se poate admini s-
tra de asemenea o doza de atac în prima zi de 200mg minociclină. Tratamentul se face pe o per i-
oadă de minim 6 săptămâni.
Reacții adverse și efecte secundare – șoc, hipotensiune arterială,dispnee, hepatită,
pneumonie, pericardită , miocardită, erupții cutanate, vasculită, cefalee, pierderea vederii, lupus
eritematos sistemic, amețeli, confuzie, alopecie, afectarea funcției tiroidiene.
Atenționări specifice – nu se administrează acest medicament dacă pacientul prezintă
sensibilitate la clorhidratul de minociclină sau la oricare dintre componentele medicamenului. Nu
se administrează în sarcină, alăptare, copiilor sub 12 ani, dacă funcția ficatului este afectată sau
cea renală, în lupus eritematos, dacă există presiune in tracraniană crescută, dacă există sensibil i-
tate la lumina naturală sau cea artificială , sau în miastenia gravis.
CICLOSPORINA

DCI – Sandimmun Neoral. Substanța activă este ciclosporina. Aparține unui grup de
medicamente numite imunosupresoare.Se prezintă sub formă de capsule moi de 25mg, 50mg și
100mg.
Mod de administrare – în artrita reumatoidă, doza zilnică recomandată este de 3mg/kg și
zi, și de 5mg/kg și zi în două prize . Durata tratamentului este diferită pentru fiecare pacient în
parte, fiind stabilită de către medic.
Reacții adverse și efecte secundare – tumori, diferite tipuri de cancer dar în special ca n-
cer de piele, pierderea memoriei, modificari ale v ederii, dificultate de vorbire, de întelegere,
slăbiciune musculară, leucoencefalopatie, orbire, paralizie, comă, afecțiuni ale rinichilor, cefalee,
hipertensiune, creșterea excesivă a părului pe corp și față, nivel crescut al grăsimilor în sânge,
probleme la nivelul ficatului, glicemie crescută, episoade epileptice, febră, acnee, bufeuri,
oboseală, spasm muscular, ulcer stomacal, creșterea în greutate.
Atenționări specifice – trebuie evitată expunerea la soare pe cât posibil pe durata trat a-
mentului, nu se administrează dacă există probleme hepatice sau renale, în hipertensiune, dacă

31
nivelul magneziului în organism este scăzut, la pacienții cu gută, la alcoolici, la epileptici, la
femeile gravide sau cele care alăptează. Acest medicament conțin e alcool.
CICLOFOSFAMIDA

DCI – Cyclophosphamidum – Endoxan. Un drajeu conține 1 H2O 53,5mg . Endoxan
200mg – un flacon injectabil conține 304mg substanță uscată, un flacon d e 500mg injectabil
conține 760mg substanță uscată, iar un flacon injectabil de 1g conține 1519mg substanță uscată.
Mod de administrare – poate fi injectat intramuscular, intrapleural și intraperitoneal, ca
și intralimfatic și intratecal. Table tele filmate sunt folosite în perioada de întreținere.
Tratamentul se începe cu injecții intravenoase zilnice de 200 -400mg ori terapie intermittent –
masivă de 500 -1000mg, cu interval fără terapie de 2 -5 zile. Trebuie administrat dimineața cu
cantități mari de lichide. În terapia de întreținere se pot administra 50 -200mg pe zip e cale orală.
Monitorizarea pacienților este necesară , mai ales în cazurile în care prezintă probleme hepatice
sau renale.
Reacții adverse și efecte secundare – toleranț a generală este bună. În cazuri rare apare
greața, cefaleea sau vomă. Mai pot să apară alopecia, scăderea leucocitelor, complicații alevezicii
urinare, alergii.
Atenționări specifice – nu este indicat persoanelor ce doresc să rămână gravide s au în
primele 3 luni de sarcină. Nu se administrează dacă există intoleranță la ciclofosfamidă, în d e-
pleție medulară severă.
ETANERCEPT

DCI – Enbrel – componenta activă Etanerceptul. Este pulbere sau solubilă pentru
soluție injectabilă. Pulberea este de culoare albă. Celelalte component sunt manitol, zahar și
trometamol. Fiecare flacon conține Etanercept 10, 25 sau 50 mg, rolul lui fiind de a reduce i n-
flamația. Acest medicament poate fi administrat singur sau în asociere cu metotrexatul.
Mod de administrare – cardul de avertizare trebuie furnizat tuturor pacienților care iau
acest medicament. Doza recomandată în artrita reumatoidă este de 25 mg Enbrel de două ori pe
săptămână ori 50 mg o data pe săptămână. De regulă, răspunsul clinic este obținut în decursul a
12 săptămâni de tratament. În cazul în care pacinetul nu răspunde la tratament în această perioa –
dă, continuarea acestuia trebuie evaluat e atent de către medic. Enbrel se administrează prin inje c-
tare subcutanată iar cel pulbere pentru soluție trebuie reconstituit înainte de administrare cu 1 ml
solvent.
Reacții adverse și efecte secundare – cele mai frecvente reacții sunt la locul de injectare
și anume durerea, pruritul, tumefierea,sângerările sau eritemul. Pot să apară infecții ale tractului
respirator superior, bronșita, infecții cutanate sau infecții ale vezicii urinare, reacții alergice,

32
febra, poate afecta sistemul imunit ar, se poate produce septicemia, pot să apară diferite mali g-
nități, cum ar fi cancerul de sân, cutanat, ganglionar și de plămân.
Atenționări specifice – acest medicament trebuie administrat numai la indicațiile m e-
dicului. Hepatita B se poate reactiva , hepatita C se poate agrava, Enbrel asociat cu Anakinra
poate determina infecții grave, dacă este asociat cu Abatacept poate duce la reacții adverse grave.
Nu se administrează în timpul sarcinii sau la femeile care doresc să rămână gravide.
INFLIXIMAB

DCI – Remicade – substanța activă este Infliximab – pulbere pentru concentrate pentru
soluție perfuzabilă. Pulberea este o peletă alba liofiliza tă. Fiecare flacon conține infliximab 100
mg. Este un anticorp monoclonal. După reconstituire fiecare flacon conține 10mg infliximab. În
asociere cu metotrexatul, Remicade este indicat pentru diminuarea semnelor și simptomelor la
pacienții care prezintă bo ala în forma activă, dacă răspunsul terapeutic a fost inadecvat după ce
au fost administrate medicamentele de tip DMARDs .
Mod de administrare – trebuie administrat intravenos timp de 2 ore. Pe durata trat a-
mentului , alte terapii concomitente cum sunt cele cu corticosteroizi sau imunosupresoare trebu i-
esc optimizate. Doza recomandată este de 3mg/kg , urmată de doze suplimentare de perfuzie de
3mg/kg la intervale de 2 și 6 săptămâni upă prima perfuzie, după care se administrează o da tă la
8 săptămâni. Trebuie administrat concomitent cu metotrexatul. Răspunsul clinic favorabil apare
d obicei în decursul a 12 săptămâni de tratament.Dacă după acest timp un pacient un răspunde
favorabil se poate crește doza de la 1,5mg/kg până la 7,5mg/kg la fiecare 8 săptămâni.
Reacții adverse și efecte secundare – pot să apară infecții virale, bacteriene, infecție
fungică, tuberculoză, meningită, infecții parazitare, hepatita B se poate reactiva, limfom, boala
Hodgkin, leucemie, cancer ce rvical, neutropenie, limfocitoză, agranulocitoză, lupus, reacții an a-
filactice, depresie, cefalee, insomnie, vertij, convulsii, cianoză, conjunctivită, tahicardie, insuf i-
ciență cardiacă, hipotensiune sau hipertensiune arterială.
Atenționări specifice – pacientul trebuie monitorizat cel puțin 2 ore după administrarea
perfuziei pentru că pot să apară reacții adverse, chiar și șoc anafilactic. Se administrează sub s u-
pravegherea medicului în cazul în care pacinetul prezintă diverse infecții, la v ârstnici sau copii.
Nu se administrează în timpul sarcinii, la femeile care alăptează sau la cele care doresc să
rămână gravide.
ANAKINRA

DCI – Anakinra – kineret 100 mg soluție injectabilă. Substanța activă este anakinra.Este
un medicament imunosupresor. Se administrează în asociere cu metotrexat, pentru tratarea se m-
nelor și simptomelor artritei reumatoide. Este administrat în special la pacienții la care metotre x-
atul singur nu a dat rezultatele dorite.

33
Mod de administrare – doza recomandată este de 100mg prin injectare subcutantă o
dată pe zi, la aproximativ aceeași oră. Nu este necesară ajustarea dozei la bătrâni sau cei cu ins u-
ficiență renală moderată. În schi mb, pentru cei ce prezintă insuficiență hepatică severă, medic a-
mentul se administrează cu precauție.
Reacții adverse și efecte secundare – pot să apară roșeața, invinețirea sau umflarea la
locul injectării, neutropenia care poate crește risc ul apariției infecțiilor, febra, pneumonia, infecții
ale pielii.
Atenționări specifice – nu se administrează dacă există sensibilitate la substanța activă
sau la oricare dintre excipienții sau proteinele derivate din E coli. Nu se utilizează la bolnavii cu
insuficiență renală severă. La pacineții bolnavi cu neutropenie tratamentul cu Kineret nu trebuie
nici măcar început. Trombocitopenia de intensitate ușoară a fost observată și la pacienții cu
CAPS.

DICLOFENAC

DCI – Diclofenac – Medicament sub formă de gel, unguent, tabletă sau supozitor. Face
parte din grupul medicamentelor numit antiinflamatoare nesteroidiene. Reduce durerea și i n-
flamația dar nu are efect asupra cauzei.
Mod de administrare – gelul sau unguentul – se aplică local, prin masaj ușor pe zona
afectată. În cazul tratamentului cu pastile, doza zilnică este de 100 – 200mg pe zi. Nu trebuie
depășită doza de 200 m g pe zi. Se recomandă administrarea în timpul meselor, trebuiesc înghițite
întregi cu un pahar de apă. Este indicat a nu se folosi pe o perioadă prea lungă de timp.
Reacții adverse și efecte secundare – pt să apară reacții alergice grave, d urere de cap,
amețeli, somnolență, greață, vărsături, diaree, erupții cutanate, astm bronșic, arsuri sau sângerare
la nivelul stomacului, inflamația ficatului, icter, edem, tulburări de memorie, convulsii, anxietate,
tremor, tulburări de vedere, hipertensi une, pneumopatie, pancreatită, insuficiență hepatica,
căderea părului.
Atenționări specific – o grijă deosebită la administrarea acestui medicament trebuie să o
aibă pacienții care suferă de sângerări sau perforații la nivelul stomacului, ce i cu astm, dacă e x-
istă probleme la nivelul ficatului sau rinichilor, în tratamentul cu corticosteroizi orali, femeile
gravide sau cele care doresc să rămână gravide.
IBUPROFEN

DCI – Ibuprofen – este un antiinflamator nesteroidian utilizat pentru a ameliora durerea
de intensitate ușoară până la moderată dar și pentru a scădea febra. Poate să fie utilizat de către
adulți și de adolescenții cu vârsta de peste 12 ani și peste 40kg.
Mod de administrare – în artrita reumatoidă doza uzuală este de 400mg de 3 ori pe zi
sau 600mg de 2 ori pe zi. Nu se vor utiliza mai mult de 6 comprimate de 400mg sau mai mult de
4 comprimate cu concentrația de 600mg în 24 ore .

34
Reacții adverse și efecte secundare – scaune de culoare negru închis ori cu sânge,
vărsături cu sânge, umflarea feței , a limbii, edem , dispnee, tahicardie, hipotensiune severă până
la șoc, reactive alergică bruscă, eruptive cutanată, agranulocitoză, e pistaxis, arsuri la stomac, v e-
dere încețoșată, pierdere a vederii, greață, vărsături, diaree sau constipație, inflamația rinichilor,
hipertensiune sau insuficiență cardiacă.
Atenționări specifice – nu se utilizează ibuprofen la copiii sub 12 ani, dacă pacientul e
allergic la ibuprofen sau la oricare dintre celelalte componente, dacă există ulcer la nivelul
stomacului sau duodenului, dacă sunt probleme severe la nivelul ficatului sau rinichiului,
sângerare cerebrovasculară, în caz de deshidrat are severă, la femeile gravide în special în ultim i-
le 3 luni de sarcină.
PIROXICAM

DCI – Piroxicam – este un antiinflamator nesteroidian din clasa oxamilor, are proprietăți
antiinflama toare, analgezice, antipiretice. Comprimatele conțin 20mg piroxicam, în cutii a câte
20 comprimate, supozitoare ce conțin 40mg piroxicam în cutii cu câte 6 supozitoare și sub formă
de unguent ce conține 3 g piroxicam excipienți până la 100g.
Mod de administrare – de obicei se administreză 20mg/zi doză unică, dar în anumite
cazuri doza poate varia între 10 -30mg /zi . În cazurile mai avansate se poate începe în primele 3
zile cu 40 mg pe zi și se poate continua cu 20 mg . Supozitoarele se admi nistrează seara la cu l-
care. Un supozitor pe zi. Supozitoarele pot fi asociate cu tratamentul oral dar fără a se depăși 40
mg pe zi. Unguentul se aplică prin masaj local de 1 -2 ori pe zi.
Reacții adverse și efecte secundare – chiar dacă este un medicament destul de bine to l-
erat, reacțiile adverse sunt posibile. Câteva dintre acestea ar fi dureri epigastrice, vomă,
greață,diaree, constipație, meteorism cefalee, amețeli, palpitații, dispnee, erupții cutanate, leuc o-
penie , trombocitopenie.
Atenționări specifice – se administrează cu prudență la pacienții cu tulburări gastroi n-
testinale, la cei cu ciroză hepatică, insuficiență cardiacă congestivă, afecțiuni renale, pacienților
cardiaci sau la hipertensiune. Interacționează cu ant icoagulantele orale, medicamentele cu afin i-
tate mare pentru proteinele plasmatice, aspirina, preparate cu litiu.
MELOXICAM

DCI – Meloxicam – face parte din grupa antiinflamatoarelor nesteroidiene. Reduce i n-
flamația la nivelul articulațiilor și mușchilor. În artrita reumatoidă se poate folosi pe termen lung.
Medicamentul se prezintă sub formă de comprimate rotunde de culoare galben deschis și are o
linie mediană pe una din fețe. Este ambalat în cutii 1,2,3,6 sau 10 blistere a câte 10 comprimate.
Supozitoarele sunr de câte 7,5 sau 15 mg.
Mod de administrare – doza uzuală este de 7,5 mg pe zi, dar în cazuri mai grave se pot
administra și 15 mg /zi. Nu se utilizează mai m ult de 15 mg de meloxicam pe zi.Se administrează
cu mult lichid în timpul meselor. În cazul supozitoarelor, se administrează un supozitor de 7,5
mg pe zi sau se poate crește doza până la 15 mg pe zi.

35
Reacții adverse și efecte secundare – umflarea feței, limbii, gâtului, leșin, febră, dureri
în gât, afectare urinară, diaree, anemie, paloare, amețeli, indigestie, eruptive cutanată, edem, pa l-
pitații, hipertensiune, retenție hidrosalină, insuficiență renală.
Atenționări specifice – se utilizează cu precauție la pacienții ce prezntă semne de
alergie la oricare dintre componentele medicamentului, în astmul bronșic, polipi nazali,edem a n-
gionurotic, dacă există afecțiuni grave la nivelul ficatului sau rinichilor,la femeile gravide în a l
treilea trimestru sau la cele care alăptează.
CELECOXIB

DCI – Celebrex, substanța activă este celecoxibul – face parte din grupa antiinflam a-
toarelor nesteroidine, acționează prin inhibarea s pecifică a COX -2. Fiecare capsulă conține
100sau 200mg celecoxib. Capsulele sunt gelatinoase, tari, opace, albe, marcate cu 100mg cu ce r-
neală albastră sau cu 200mg cu cerneală aurie .Cutiile sunt cu câte 1,2,3 blistere a câte 10 ca p-
sule.
Mod de administrare – doza uzuală în artrita reumatoidă este de 200 mg în fiecare zi,
doza poate fi crescută până la 400 mg pe zi.Nu se administrează mai mult de 400mg pe zi și nu
se administrează copiilor.
Reacții adverse și efecte secundare – diaree, indigestie, insomnia, amețeli, infecții re s-
piratorii, edem, erupții cutanate, anxietate, depresie, tinitus, palpitații, hipertensiune arterială,
greață, vărsături, infecții urinare, insuficiență cardiacă, infarct miocardic, ulcere digestive, acc i-
dent vascular cerebral, reacții alergice grave, șoc anafilactic.
Atenționări specifice – nu se administrează dacă există istoric de reacții alergice la
medicamente din grupul sulfonamidelor, istoric de astm bronșic, congestive nazală severă, după
administrarea aspirinei, boli inflamatorii intestinale, boli grave ale ficatului sau rinichilor, insuf i-
ciență cardiacă, istoric de atac vascular cerebral sau de infarct miocardic acut.
PREDNISON

DCI – Prednison – corticosteroizi sistemici, glucocorticoizi. Comprimatul conține pre d-
nisonă 5 mg, acetat de prednisonă 5,58 mg, amidon de porumb, lactoză monohidrat, talc, stearat
de magneziu. Comprimatele sunt rodunde, cu sup rafață plată, compactă și omogenă, diametru de
7 mm și de culoare albă.Este ambala în cutii cu 3 blistere a câte 10 comprimate.
Mod de administrare – în perioadele acute se începe tratamentul cu doze mari și anume
30-80mg pe zi. Doza se reduc e dacă tratamentul durează mai mult de 10 zile, dar la nevoie se
poate continua cu o doză minimă pentru menținerea efectului terapeutic. Pentru întreruperea
medicației doza se va reduce progresiv cu câte 1mg la 1 -2 săptămâni.
Reacții adverse și efecte secundare – retenție hidrosalină, sindrom Cushing iatrogen,
hipocorticism endogen, activarea diabetului latent, menstruații neregulate, osteoporoză, pancr e-
atită acută, acnee, echimoze, tulburări psihotice de tip maniacal, glaucom, stări de confu zie.

36
Atenționări specifice – în doze mari sau administrare prelungită deprimă funcția cort i-
cosuprarenalei. Poate să apară insuficiență suprarenală și exacerbarea simptomelor dacă trat a-
mentul se oprește brusc. Glucocorticoizii traversează ba riera placentară. Nu se administrează
femeilor gravide sau care alăptează.

DEXAMETAZONA

DCI – Dexamethasone – substanța activă este dexamethasonum. Sunt corticosteroizi
de uz sistemic. Corticosteroizii sunt hormoni produși de organism în mod natural. Dexametazona
are proprietăți analgezice, antiinflamatoare, anti -alergice dar și de inhibare a funcționării si s-
temului imunitar. Comprimatele sunt rotunde și de culoare albă, disponibile în v ariante de 4mg,
8 mg, 20 mg și 40 mg. Celelalte componente sunt amidon de porumb pregelatinizat, monohidrat
de lactoză, stearat de magneziu și dioxid de siliciu coloidal anhidru. Soluția injectabilă este de
4mg.
Mod de administrare – doza u zuală de administrare este de la 0,5 mg până la 10 mg pe
zi. În stadii mai avansate se pot administra și doze mai mari de 10 mg pe zi. Dozajul glucocort i-
coizilor se adaptează întotdeauna în funcție de gradul de severitate al afecțiunii și de răspunsul
pacientului la tratament. Tratamentul nu se întrerupe dintr -o dată. Se micșorează doza treptat.
Reacții adverse și efecte secundare – depresie chiar și stări suicidare, tulburări de
somn, anxietate, confuzie, pierderi de memorie, diaree, greață, vărsături, hipotensiune severă,
scădere ponderală, dureri abdominale bruște, melenă, infecții virale și fungice, leucocitoză sau
leucopenie, reacție alergică severă, dereglare hormonală, amenoree, retenție de apă, glaucom,
erupții cutanate.
Atenționări specifice – se administrează cu foarte mare atenție și numai sub suprav e-
gherea medicului dacă pacientul prezintă semne de depresie sau de sindrom depresiv maniacal
sau dacă o rudă apropiată a avut o astfel de afecțiune înaintea sau în timpul t ratamentului cu co r-
ticosteroizi de tipul dexametazonei. De asemenea dacă există probleme la nivelul ficatului sau
rinichilor, dacă există o tumoră la glanda suprarenală, în hipertensiune arterială, diabet zaharat,
boli de inimă, osteoporoză.ulcer gastric, glaucom, epilepsie sau astm bronșic. Pe durata trat a-
mentului nu se recomandă conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor. Deoarece medicamentul
conține lactoză, nu este indicat persoanelor ce au intoleranță.la lactoză. Nu se administrează pe r-
soanelor ca re alăptează.
TRAMADOL

DCI – Tramadol – substanța activă este clorhidratul de tramadol. Este un analgezic ce
aparține clasei opioidelor și acționează la nivelul sistemului nervos central. Combate durerea
acționând la nivelul celulelor nervoase specifice din măduva spinării și creier. O capsulă conține

37
50 mg clorhidrat de tramadol, hidrogenofosfat de calciu dihidrat, stearat de magneziu, dioxid de
siliciu coloidal anhidru, di oxid de titan și gelatină.Ambalat în cutii de 1,3,5 sau 10 blistere a câte
10 capsule.
Mod de administrare – în faza acută doza este de 100 mg. Prima doză de 100mg poate
fi urmată de doze a câte 50mg sau 100 mg la intervale de minim 4 ore. În fazele cronice se î n-
cepe cu o doză de 50 mg , doza crește treptat dar nu trebuie să depășească 400 mg pe zi. Durata
tratamentului depinde de situația clinică. Se recomandă ca întreruperea tratamentului să se facă
treptat.
Reacții adver se și efecte secundare – tahicardie sau bradicardie, hipertensiune arter i-
ală, vertij, cefalee, tremor, convulsii epileptice, sincopă, anxietate, confuzii, halucinații, vedere
încețoșată, dispnee, greață, vărsături, constipație, transpirații, erupții cutana te, polakiurie, poate
să apară dependență.
Atenționări specifice – se administrează cu precauție la pacienții ce prezintă hiperse n-
sibilitate la oricare dintre componentele medicamentului, la administrarea cu somnifere sau
medicamente care i nfluențează dispoziția sau emoțiile, la epileptici, dacă există boli la nivelul
ficatului sau rinichilor, în dificultățile de respirație, nu se administrează în același timp cu antic o-
agulante cumarinice, nu se consumă alcool etilic, nu se administrează pe timpul sarcinii sau
alăptării. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor nu este recomandată deoarece acest m e-
dicament produce somnolență, amețeli și vedere încețoșată.

Suplimentele trebuiesc și ele administrate în combinație cu trat amentul medicamentos.
Uleiul de pește, suplimentele cu acizi grași omega 3, calciu, vitamina D, s -au dovedit a fi ben e-
fice în artrita reumatoidă.

Dieta alimentară joacă de asemenea un rol important în gestionarea inflamației. Deși nu
exist ă o dietă specifică care să ajute la simptomele acestei boli, alimentele care sunt bogate în
antioxidanți pot ajuta la reducerea inflamației și la îmbunătățirea nivelului de energie.

38
BIBLIOGRAFIE

1. Dumitru Dobrescu – Farmacoterapie practică – Ed.Medicală București 1989 –
Vol 1
2. Dumitru Dobrescu – Farmacoterapie practică – Ed.Medicală București 1989 –
Vol 2
3. Eugen Popescu – Compendiu de reumatologi e – Ed.Medicală București 2002
4. Victor Papilian – Anatomia aparatului locomotor – Ed. Medicală 1998
5. J.M. Bourgery și N.H.Jacob – Atlas of Human Anatomy and Surgery – Ed.
Taschen, Koln 2005
6. American College of Rheumatology/European League Against Rh eumatism
Collaborative Initiative, 2010 Rheumatoid Arthritis Classification Criteria,
ARTHRITIS & RHEUMATISM, Vol 62, No 9, September 2010
7. www.sfatulmedicului.ro/artrita -reumat oidă-1660
8. www.medlife.ro
9. www.doc.ro
10. www.academia.edu.ro