(anul I I ,grupa 1) [624144]

UNIVERSITATEA DE VEST TIMIȘOARA
FACULTATEA DE BIOLOGIE -CHIMIE -GEOGRAFIE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE
SPECIALIZAREA GEOGRAFIE

Toponimie

Cuvinte comune derivate din
toponimie

Coordonator: RĂDOI Ilie

Studentă:
IONESCU Nicoleta Maria
(anul I I ,grupa 1)

Timișoara
2018

Cuprins:
Definiție ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 3
Cuvinte împrumutate din limba turcă ………………………….. ……………….. 3
1.Numele proprii preluate din limba turcă ………………………….. ……… 4
2.Cuvintele uzuale, preluate din limba turcă ………………………….. …… 4
Cuvinte conune derivate din toponime ………………………….. ……………… 6
Concluzii: ………………………….. ………………………….. …………………………. 9
Bibliografie: ………………………….. ………………………….. ……………………. 10

Definiție

Toponimia este știința care se ocupă cu cercetarea numelor de locuri. Toponimia este o
ramură a onomasticii , care se ocupă cu cercetarea numelor proprii, în general.
Principalele categorii de toponime:
1. Nume de continente , țări sau regiuni din cadrul unei țări ( regionime )
2. Nume de forme de relief ( oronime )
3. Nume de ape ( hidronime )
4. Nume de vânturi (anemonime )
5. Nume de localități ( oiconime )
6. Nume de case, vile, palate ( microtoponime )
7. Nume de drumuri vechi (hodonime )
8. Nume de plante ( fitotoponime )
9. Nume de animale (zootoponime )
Regionimele sunt rezultatul unui contact permanent între om și mediul înconjurător și
desemnează unități politico -adminstrative sau fizico -geografice. Numele de continente, țări și
regiuni se pot clasifica după o serie de caracteristici precum : specificul fizico -geografic,
caracteristicile economico -geografice, sociale, lingvistice, istorice, biblice.

Cuvinte împrumutate din limba turcă

O serie de cuvinte pe care le folosim în viața de zi cu zi au fost preluate din limba turcă,
împrumuturil e fiind realizate în decursul timpului, în special în perioada de ocupație .

De-a lungul timpului din limba turcă au fost împrumutați 2.760 de termeni .
„Repartizarea teritorială zonală a împrumuturilor turco -osmanlii a fost următoarea: în
Dobrogea, teritoriu otoman între 1420 -1877, au fost preluate între 190 -340 cuvinte turcești; în

Banat, teritoriu otoman între 1552 -1718, au fost preluate aprox. 25 cuvinte turcești; în
Transilvania, principat autonom sub prot ecție otomană între 1541 -1688, nu au fost preluați
termeni direct din turco -osmanlie, ci au fost înregistrate doar etimoane propagate din turco –
osmana utilizată la sud și la est de Carpați; în Muntenia -Oltenia și Moldova, provincii tributare –
protejate de o tomani în secolele XV -XIX, au fost preluate peste 2.500 de împrumuturi turco –
osmane, cu o intensitate diversă, pe scara valorică, a influenței lexicale otomane. Împrumuturile
turco -osmanlii au fost repartizate stilistic, în diferite procente, în limbajele: colocvial, oficial,
narativ, liric, dramatic, științific, profesionale, familiar, vulgar, argotic“, arată Dan Prodan .

1.Numele proprii preluate din limba turc ă

O serie de nume proprii au fost preluate din limba turcă. „Onomastica românească a
fost parțial influențată de conviețuirea semi -milenară româno -otomană de -a lungul Dunării,
manifestându -se în toponimie, antroponimie, nume proprii din zoonimie, astronimi e, literatură,
folclor, interferențe cu termeni comuni. Câteva exemple: toponimie: Adakale, Bender, Bugeak,
Karasu, Kule, Galata; antroponimie: doar nume de familie, nici un prenume: Abdula,
Agemoglu, Ahmed, Alaman, Asan, Aslan, Caraman, Ceaușoglu, Chihaia , Daud, Giafer, lsmail,
Iusuf, Magearu, Mahmud, Murat, Mungiu, Mustafa, Omer, Osman, Solakoglu, Soliman;
zoonimie: Bondoca, Balaban, Catargiu, Gealap, Samson, Samurache, Talambașa; astronimie:
Ciobanul, Surugiu!, Tereziul; nume de personaje literare și fol clorice: Ara pul (Harap Alb),
Bilmem, Caracîz, Caragoz, Ceaușul, Cheleș( -Împărat), Dandanache, Deli -Satîr, Pehlivan, Rus
tem, Se fer( -Împărat), Trahanache“, arată Dan Prodan.

2.Cuvintele uzuale, preluate din limba turcă

Doar o parte din cuvintele împrumutate s -au mai păstrat, iar, în prezent, peste 1.000 de
termeni sunt folosiți în mod uzual. „Din fondul lexical principal actual al limbii române fac
parte cuvintele: cafea, cearșa f, chef, chibrit, ciorap, {de)geaba, dușman, geam, hai(de), murdar.
Din vocabularul fundamental al limbii române actuale fac parte 41 de împrumuturi: cafenea,
capac, caraghios, catifea, cântar, a cântări, cearșaf, chel, chibrit, chior, cioban, ciorap, cuti e
(de)geaba, dulap, farfurie, geantă, habar, haz, musafir, odaie, palavragiu, a pălăvrăgi,

pălăvrăgeală, papuc, para, perdea, raft, sâc, a sâcâi, sâcâială, sâcâitor, sârmă, sobă, soi,
sufragerie, tacâm, tavan, tavă, turc, tutun, la care se adaugă 49 deriva te românești utilizate.
Vocabularul esențial al limbii române actuale include alte 41 de împrumuturi din turcoosmanlie:
bacșiș, balama, basma, belea, bre, caldarâm, cazan, chioșc, ciomag, ciorbă, codoș, conac, cusur,
doldora, duduie = duducă, dușumea, fudu l, geamantan, hal, leafă, mahala, mahmur, moft, naz,
palavră, puști, rahat, salam, salcâm, sidef, sofa, șiret (adj.), șiret (s.n.), tabiet, taman, tejghea,
tinichea, ursuz, zar, zarzavat, zor, la care se adaugă 102 derivate românești utilizate “.

Derivate cu bază toponimică

Numele comune și adjectivele provenite din toponime au o semantică ce se sprijină pe
referința la toponim. Ele sunt compatibi le cu sufixe care indică originea, apartenența la un loc:
-ean/-an, -eană/ -ană, -eni/-ani, -ene/-ane (pentru adjective), -ean/-an, -eancă/ -ancă, -eni, -ence
(pentru substantive). Istoria sufixului -ean arată că acesta este vechi în limba română. Provine
din sl. -(l)eaninŭ, -(l)ianin (Philippide 1894, p. 50, apud FCLR XVI –XVIII, p. 90), cu pluralul
-(l)iane, -ane. După forma de plural -(l)eane a fost refăcut singularul -(l)ean(u). Derivatele sunt
atestate la noi înainte de secolul al XVI -lea. Cercetând numel e de grup, Gheorghe Bolocan
consideră că „documentele secolelor al XIV -lea–al XV -lea atestă cuvinte cu acest sufix de la
teme neslave, ceea ce demonstrează vechimea lui în sistemul de derivare românesc”, oferind ca
exemple câteva toponime: Cărăreni (1392), Groșani (1392), Brădățeani (1400 –1403), Corneni
(1424), Olteni (1436) ș.a. (DTRO, p. 29). În limba română, derivatele cu sufixele -ean/ -an, –
eană/ -ană, -eni/ -ani, -ene/ane sunt substantive (comune și proprii) și adjective. Substantivele
comune nume de grup pot proveni atât de la toponime, cât și de la antroponime.
Derivate adjectivale cu sufixul -ean, -ă atașat la toponim sau la rădăcina acestuia:
calafetean, -ă < Calafat (oraș DJ); calafindeștean, -ă < Calafindești (com., sat SV); calapărean,
-ă < Calapăru (sat GJ); calapodeștean, -ă < Calapodești (sat BC); calborean, -ă < Calbor (sat
BV); calomfireștean, -ă < Calomfirești (sat TR); calopărean, -ă < (com., sat DJ); caracalean, -ă
< Caracal (mun. OT); caransebeșean, -ă < Caransebeș (mun. CS); caraor mănean, -ă <
Caraorman (sat TL) 2. Derivate adjectivale cu varianta sufixală -(i)an, -ă: caraclan, -ă <
Caraclău (sat BC); cartian, -ă < Cartiu (sat GJ); cataloian, -ă < Cataloi (sat TL); călian, -ă <
Călienii Noi (sat VN), Călienii Vechi (sat VN); călmă țuian, -ă < Călmățui (sat GL), Călmățuiu
(com., sat TR), Călmățuiu de Sus (com., sat TR); căluian, -ă < Călui (com., sat OT); cășvan, -ă
< Cașva (sat MS); cămârzan, -ă < Cămârzana (com., sat SM), Cămârzani (sat SV);

ceatalchioian, -ă < Ceatalchioi (com., s at TL); ceican, -ă < Ceica (com., sat BH); cergan, -ă <
Cergău (com. AB), Cergău Mare (sat AB), Cergău Mic (sat AB); cernican, -ă < Cernica (com.,
sat IF);

Derivatul se poate raporta la una sau l a mai multe toponime diferențiate morfologic prin
gen (Capăt, Capăta; Căciulata, Căciulatu; Chichiș, Chichișa; Cilibia, Cilibiu; Costiș, Costișa),
prin număr (Călățea, Călățele; Cămârzana, Cămârzani; 396 Silvia Pitiriciu Cătunu, Cătunele;
Corlata, Corlate) sau prin articolul hotărât (Catane, Catanele; Cetate, Cetatea; Căciulata,
Căciulatu). În acest caz, Gh. Bolocan (1982, p. 134) discută despre omonimia numelor de grup.
Numele de grup formate prin derivare de la numele de locuri s -au impus din timpuri vech i
(Bolocan 1976).
Câteva derivate au și o variantă populară: cacovean, -ă/ (pop.) cocovean, -ă (Loșonți –
Vlad 2010, p. 34)4 ; careian, -ă/(pop.) cărăian, -ă 5 ; cașolțean, -ă/(pop.) cașolțan, -ă; călătean,
-ă/(pop.) călățean, -ă 6 ; căpudean, -ă/(pop.) că puzan, -ă; ciugudean, -ă/ (pop.) ciuguzan, -ă. În
uz, se folosesc ca adjective, nume comune sau nume proprii .
Cuvinte conune derivate din toponime

În limba română există numeroase cuvinte, majoritatea substantive, ale căror etimoane
corespund unor denumiri geografice: orașe, țări, insule, regiuni etc. Termenii respectivi s -au
răspândit foarte ușo r în diverse limbi, pătrunzând astfel și în română .

badminton – sport denumit după localitatea Badminton din Angl ia.
bermude – pantaloni scurți, până deasupra genunchiului, purtați atât de bărbați, cât și de
femei, foarte populari inițial în ins. Bermuda, teritoriu britanic din Atlanticul de Nord.
Popularitatea lor în acea insulă se explică datorită climatului tropic al.
birmaneză – rasă de pisică foart e răspândită în trecut în Birmania/ Burma (Myanmar).
boem – individ (de obicei un artist) care are un stil de viață neconvențional. Titulatura
provine de la regiunea cehă Boemia.
brașoave – în expresia „a spune brașoave”, adică a minți, a umfla adevărul; derivat
probabil de la comercianții brașoveni care își lăudau excesiv marfa.
b-boy (=Bronx -boy) – dansator în cultura hip -hop (breackdancer), care își are originea
în cartierul new -yorkez Bronx.

breton – păr lăsat pe frunte și tăiat în linie dreaptă. Probabil tunsoarea aceasta era
specifică bretonilor din Bretagne (nord -vestul Franței).
canar – pasăre mică de culoare galbenă, originară și denumită după insulele Canare din
Oc. Atlantic. Interesantă este și denumirea latinească a zonei, Insula Canaria („insula câinilor”),
dată de europeni datorită câinilor sălbatici găsiți acolo. Așadar, canarul, care este o pasăre, s -ar
traduce, de fapt, „câinele”.
carstic – tip de relief apărut prin dizolvarea roci lor calcaroase sau a dolomitelor,
prezentând chei, peșteri, uvale, doline ș.a. Podișul Karst din Slovenia prezintă un relief
spectaculoas de acest fel, dându -i și denumirea.
cașmir – țesătură moale și fină confecționată din lâna caprelor de Cașmir/Kașmir,
regiune disputată între India și Pakistan.
chihuahua – rasă de câini originară din regiunea Chihuahua, nordul Mexicului.
chinezării – în argou desemnează produse numeroase și de proastă calitate, ironizând
importurile masive din China. Alte sensuri: modali tăți de a acționa foarte birocratic sau migălos;
obiecte de artă chinezești.
coniac – băutură alcoolică tare, originară din provincia Cognac, Franța.
cravată – derivat din hrvat (limba sârbo -croată), deoarece era purtată de mercenarii din
Croația (Hrvatska ).
cretă – tip de calcar fin granular; după lat. creta, care are ca etimon insula grecească
Creta, unde se găsesc importante zăcăminte de acest fel

găgăuț/găgăuț ă – colocvial reprezintă un apelativ jignitor; om prost sau prea simplu,
neștiutor, greu de cap etc. Găgăuzii (din așa -zisa regiune Găgăuzia din sudul Moldovei) sunt o
populație de origine cumană, care vorbesc și scriu turcește cu litere grecești. Peiorati vul
„găgăuță”, un om cu care nu te poți înțelege deoarece este prea prostovan, este folosit prin
analogie cu găgăuzii, cu care nu te poți înțelege deoarece vorbesc altă limbă, ci nu că ar fi proști.
gheizer – izvor artezian cu apă fierbinte, specific regiu nilor vulcanice (Yellowstone,
Noua Zeelandă, Japonia, Islanda etc.). Denumirea s -a generalizat de la Geysir (Islanda), primul
izvor de acest fel cercetat științific.
hamburger – chiftea plată, prăjită și servită într -o chiflă. Denumirea provine de la orașu l
Hamburg, dar s -a răspândit pe filiera englezei americane.
havană – țigară de foi de calitate superioară, originară din Havana, Cuba.
ionic – stil arhitectural din Grecia antică, denumit după cetatea Ionia, situată în prezent
pe teritoriul Turciei.

labrad or – rasă de câini, originară din nord -estul Canadei (Labrador – Terra Nova).
liliputan – adjectiv atribuit unui lucr u/unei ființe foarte mici; după insula fictivă Liliput,
locuită de piticii liliputani (Călătoriile lui Guliver).
magenta – culoare secundară extraspectrală (nu este prezentă în spectrul vizibil),
apropiată de mov, violet și roz, denumită după orașul nord -italian Magenta.
maraton – cursă de atletism desfășurată pe circa 42 km, denumită, conform legendei, în
amintirea soldatului Philipide, care a alergat de la Marathon la Atena pentru a anunța victoria
atenienilor împotriva perșilor (490 î.Hr).
meandru – buclă a cursului unui râu; după râul Meander din Turcia, care prezintă astfel
de bucle.

Concluzii:

Observăm comportamentul toponimelor și al derivatelor acestora, cu diferite situații
morfologice și lexicale. Derivatele sporesc inventarul numelor comune și al adjecti velor
limbii române. Cunoașterea și includerea lor într -o lucrare lexicografică sunt necesare cu atât
mai mult.

Bibliografie:
Bolocan 1982 = Gheorghe Bolocan, Formarea numelor de grup în Oltenia, în SCL,
XXXIII
Philippide 1894 = Istoria limbii române. Volumul întâi. Principii de istoria limbii, Iași,
Tipografia Națională, 1894 , 1982, nr. 2, p. 133 –162.
Online Etymology Dictionary