Mary 2018 Teorie Finala [624044]

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI INFORMATICĂ
DEPARTAMENTUL EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
DPPD PITEȘTI

LUCRARE
METODICO -ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA
GRADULUI DIDACTIC I
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
CONF. UNIV. DR. CORINA POPESCU

CANDIDAT: [anonimizat] ~ 2019

2 UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACUL TATEA DE ȘTIINȚE, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI INFORMATICĂ
DEPARTAMENTUL EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
DPPD PITEȘTI

OPTIMIZAREA ÎNVĂȚĂRII PROCEDEELOR
TEHNICE DIN JOCUL DE HANDBAL ÎN
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
CONF. UNIV. DR. CORINA POPESCU

CANDIDAT: [anonimizat] ~ 2019

3 PLANUL LUCRĂRII

Pag
PARTEA I -a – CADRUL GENERAL TEORETIC ȘI METODOLOGIC
ÎN CONTEXTUL TEMEI 5
INTRODUCERE 5
Considerații generale 5
Motivarea alegerii temei 6
Gradul de actualitate al temei 9
CAPITOLUL I – REFLECTAREA TEMEI ÎN LITE RATURA DE
SPECIALITATE 13
1. PARTICULARITĂȚILE CREȘTERII Ș I DE ZVOLTĂRII
ELEVILOR DIN ÎNVĂȚ ĂMÂNTUL PRIMAR 13
2. SFERA PRACTICĂRII JOCULUI DE HANDBAL 24
3. VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCULUI DE HANDBAL 29
4. TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL ÎN ȘCOALĂ 32
4.1. Def iniții ale tehnicii 32
4.2. Caracteristicile tehnicii 33
4.3. Componentele tehnicii 35
4.3.1. Elemenetele tehnice 35
4.3.2. Procedeele tehnice 36
4.3.3. Stilul tehnic 37
4.3.4. Măiestria tehnică 38
4.4. Conținutul tehnicii jo cului de handbal în școală 39
5. TEHNICA ELEMENTELOR ȘI PROCEDEELOR TEHNICE ALE
JOCULUI DE HANDBAL 44
PARTEA a II -a – CONTRIBUȚII ALE LUCRĂRII ÎN DOMENIU 53
CAPITOLUL II – CADRUL METODOLOGIC ȘI OPERAȚIONAL AL
CERCETĂRII 53
2.1. IPOTEZA LUCRĂRII 53
2.2. SCOPUL LUCRĂRII 53
2.3. SARCINILE LUCRĂRII 53
2.4. METODE DE CERCETARE 54
2.4.1. Metoda analizei literaturii științifice 54
2.4.2 . Metoda observaț iei pedagogice 54
2.4.3. Metoda probelor și testelor de control 56
2.4.4. Me toda experimentului pedagogic 60
2.4.5. Metoda statistico -matematică 62
2.4.6. Metoda grafică și tabelară 65
CAPITOLUL III – ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA
CERCETĂRII 66
3.1. ORGANIZAREA CERCETĂRII 66

4 3.1.1. Locul cercetării 66
3.1.2. Stabilirea eș antionului 66
3.1.3. Stabilirea programului de lucru 66
3.1.4. Etapele cercetării 68
3.1.5 . Rezultatele obț inute în cadrul testării inițiale 69
3.1.6. Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea optimiză rii
învățării procedeelor tehnice din jocul de handbal 70
3.1.6.1. Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea optimizării
poziției fundamentale pentru jocul de atac 70
3.1.6.2. Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea
optim izării mișcării sau deplasării în teren 74
3.1.6.3. Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea
optimizării ținerii mingii 76
3.1.6.4. Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea
optimizării prinderii și pasării mingii de pe loc 84
3.1.6.5. Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea optimizării
prinderii și pasării mingii din alergare 94
3.1.6.6. Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea
optimizării driblingului 102
3.1.6.7. Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea optimizării
aruncării la poartă 109
3.1.6.8. Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea optimizării
poziției fundamentale de apărare 115
3.1.7 . Rezultatele obț inute în cadrul testării finale 119
CAPITOLUL IV – ANALIZA ȘI INTERPRETAREA
REZULTATELOR CERCETĂRII 120
4.1. Analiza comparativă în cadrul probei de deplasare în triunghi – 2
trasee 120
4.2. Analiza comparativă în cadrul probei de pasare a mingii de handbal
la perete 121
4.3. Analiza comparativă în cadrul probei de pasare a mingii cu partener
– 30 secunde 123
4.4. Analiza comparativă în cadrul probei de dribling în linie dreaptă 125
4.5. Analiza comparativă în cadrul probei de aruncări la punct fix 127
4.6. Analiza comparativă în ca drul probei de aruncare a mingii de
handbal la distanță 128
CAPITOLUL V – CONCLUZII 131
BIBLIOGRAFIE 134
ANEXE 139

5 PARTEA I – a
CADRUL GENERAL TEORETIC ȘI METODOLOGIC ÎN CONTEXTUL
TEMEI

INTRODUCERE
Considerații generale
Handbalul este jocul sp ortiv, care, în România cunoaște o extindere și o
evoluție calitativă continuă.
Competițiile la nivelul echipelor de fete și băieți din campionatele școlare,
județene și locale, sunt urmărite cu i nteres, bucurându -se de popularitate, fiind
vizionate de un public numeros, cunoscător și exigent .
Handbalu l, este un joc sportiv împărțit pe categorii de vârstă și grade de
măiestrie.
Handbalul este un mijloc important al educației fizice, deoarece contribuie
la dezvoltarea fizică armonioasă , la întărirea sănătăți i, la dezvoltarea unor calități
motrice, psihice, cât și a unor deprinderi motrice de bază, cum ar fi: (alergarea,
săriturile, aruncarea, prinderea, pasarea, etc.), contribuind astfel, la formarea
personalității elevilor și la î ndeplinirea obie ctivelor ins tructiv – educative, ale
educației fizice școlare.
Școală , constituie factorul principal în procesul de formare și pregătire al
tinerilor, de aceea, handbalul practicat în șc oală trebuie să aibă o structură simplă,
atractivă și accesibilă elevilor. D atorit ă acestor aspecte putem spune că jocul de
handbal în școală are un pronunțat caracter educativ și formativ .
Această disciplină sportivă este prezentă în programele școlare la toate
ciclurile de învățământ.
La nivelul ciclului primar, este preze nt sub form a jocului de minihandbal,
el desfășurându -se în cadrul lecțiilor de educație fizică, sub formă de jocuri
dinamice, care au incluse, elementele tehnico -tactice de bază.

6 Handbalul, d ezvoltă și amplifică o serie de trăsături cum ar fi inițiativa,
creativitate a, competitivi tatea și spiritul de colectiv.
O particularitate este aceea că jucătorii sunt nevoiți să aplice în condiții
mereu noi, sunt obligați să reacționeze spontan găsind soluții în funcție de
numeroase necunoscute (adversari, parteneri, teren) ceea ce permite manifestarea
largă a independenț ei în acțiuni.
Prin practicarea sistematică a exercițiilor fizice, în special a jocurilor
sportive, la această vârstă se are în ved ere nu numai dezvoltarea motrică a
tinerilor, ci și formarea competențelor sporti ve elementare pentru a le trezi
interesul față de practicarea independentă a activităților sportive în grup,
oferindu -le totodată cunoștințe, priceperi și deprinderi utile în activitatea
cotidiană.

Motivarea alegerii temei
Educația fizică și sportul șco lar, au ca scop menținerea unei stă ri optime de
sănătate, asigurarea dezvoltă rii fizice armonioase, formarea unui sistem larg de
deprinderi și priceperi motrice de bază, utilitar -aplicative ș i specifice unor ramuri
de sport, dezvoltarea calităților motrice de bază, precum ș i a celor specifice unor
ramuri de sport, dezvoltarea calităților intelectuale precum și a trăsă turilor moral –
volitive.
Handbalul practicat încă din clasele primare lărgeș te bagajul motric al
copiilor, contribuie la însuș irea ș i consolid area unor d eprinderi motrice variate ș i
dezvoltă armonios calităț ile fizice ale copiilor.
La clasele primare tehnica ș i tactica jo cului de handbal este simplă și se
limitează la un fond minimal de deprinderi motrice specifice, iar pe masură ce
elevii prom ovează în clase superioare jocul devine mai complex în conținutul
său, acțiunile tehni co-tactice fiind mai numeroase ș i mai variate. Modelul de joc
este simplu și accesibil și cuprinde exerciț ii tehnice de o dificultate ce nu

7 depășeș te posibili tățile elev ilor. Pentru unii elevi care au calită ți deosebite, acest
model reprezintă o primă treapta spre sportul de înaltă performanță .
Învățarea unui joc sportiv presupune – în afară de exersarea și apoi
repetarea individuală sau în colectiv a procedeelor tehnice și tact ice încă
necunoscute elevilor – și conducerea acestui proces de către profesor. În
desfășurarea procesului de învățare, profesorul predă sau supune învățării
anumite procedee ale jocului și apoi dirijează act ivitatea desfășurată de elevi în
vederea însușirii lor. În procesul învățării sunt folosite o serie de metode. Ele se
referă atât la acțiunile prof esorului – metode de predare cât și la acțiunile elevilor
în vederea însușirii elementelor tehnico -tactice supuse învățării – metode de
învățare. Aces te metode – de predare și de însușire a elementelor predate nu
există separat în practică, ele trebuie considerate și interpretate în interdependență
și influența lor reciprocă, sub denumirea de metode de instruire – și nu separat.
Putem afirma cu certitud ine, că nu există o vârstă optimă sau mai bine zis
universal valabilă pentru însușirea unor anumite deprinderi, aceasta fiind
determinată de interferența multor factori.
Acest aspect, în practică, este rezolvat de metodica învățării în procesul
instructiv -educativ, eșalonarea conținutului învățării, a folosirii metodelor și
mijloacelor adecvate, care asigură reușita.
Înainte de a aborda noțiunile teoretice ale metodicii, trebuie analizată o
problemă importantă care trebuie rezolvată de profesor, cea a struc turării
conținutului pentru care și -a dat acceptul.
În învățarea motrică se vor folosi metoda învățării globale și cea a
învățării analitice (fracționate).
Eficacitatea învățării va fi asigurată de planificarea ei în timp, aceasta
putând fi concentrată, (m asată) sau eșalonată (distribuită).
Pentru alegerea unei metode de învățare globală sau analitică.
Practica a confirmat că este preferabilă metoda învățării globale dacă
nivelul de complexitate al temei nu este foarte ridicat și se beneficiază de un nivel

8 de organizare adecvat și metoda analitică în cazul în care tema este complexă, iar
nivelul de organizare este mai scăzut. (Sotiriu, R., 2000)1
În calitate de profesor de educație fizică ș i sport în învățământul
preuniver sitar am o experiență de 19 ani . Din anul 2013 și până în prezent îmi
desfășor activitatea didactică în învățământ ul primar la Școala Gimnazială
Alexandru Davila din Pitești.
În calitate de profe sor de educație fizică și sport am participat la
comp etițiile și olimpiadele școlare , reprezentân d școala cu brio și obținând
rezulta te meritorii .
În anul școlar 2016 – 2017 am participat cu echipa reprezentativă școlară la
prima ediție a Olimpiadei Naționale a Spo rtului Școlar de Minihandbal – etapa
județeană.

Toate aceste aspecte m -au îndreptă țit să -mi aleg spre cercetare a ceastă
temă și să-mi aduc contribuția personală asupra optimizării învățării procedeelor
tehnice din jocul de handbal în învățământul primar.

1 Sotiriu, R., 2000, Handbal. De la inițiere – la performanță, Edit. Garold, București, pag. 8

9 Gradul de actualitate al lucrării
Procesul de învățământ este principala activitate a sistemului de
învățământ în cadrul căruia se realizează educarea și învățarea elevilor prin
intermediul activităților proiectate, organizate și dirijate de către profesori, bazate
pe cerințe și principii didactice, într -un context adecvat, ap elând la resurse
materiale și didactice potrivite, îndeplinirii obiectivelor educației.
Procesul didactic de educație fizică este subordonat obiectivelor generale
ale învățământului, ceea ce -i conferă un caracter complex și important în
educarea și instru irea elevilor.
Reforma sistemul ui de învățământ preuniversitar, urmărește regândirea și
modernizarea procesului instructiv -educativ din școală, aflat într -o continuă
schimbare.
Curriculumul școlar la disciplina Educația fizică , prin structura și
conținut ul său, stabilește un ansamblu de acțiuni instructiv -educative în vederea
atingerii unor obiective generale și de referință, conținuturi, activități de învățare,
metode de înstruire, metode și tehnici de evaluare a performanțelor școlar e.
O activitate efi cientă de gestionare și control, a formării competențelor
generale și speciale, solicitate de Cu rriculumul școlar, o constituie motricitatea
globală, organizată în cadr ul lecțiilor de educație fizică, prin intermediul jocurile
sportive (handbal, baschet, v olei, etc), menite să îmbunătățească dinamica
indicatorilor funcționali, motrici, psihomotrici, aptiuninali și atitudinali, generali
și specifici, cât și posibilitatea accesării unor informații legate de elemente și
procedeele tehnice, acțiunile motrice si mple și complexe din jocul de handbal,
regulamente de joc, condiții de arbitraj, care ajută, la dezvoltarea elevilor la
nivelul ciclului primar.
Adaptarea la cerințele didactice și nevoile educaționale ale elevilor,
contribuie la îmbunătățirea sănătății co piilor/elevilor, posibilitatea socializării în
vederea formării unor atitudini ș i valori morale de comportament, cât și
obținerea performanțelor în competiții școlare, interșcolare și județene.

10 Obiectivele educației fizice pot fi analizate în cadrul mode lului peda gogic
elaborat de Cucoș , C., model îndreptat spre continuitatea general -particulară
exprimată la nivel formativ .
Obiectivele specifice disciplinei educație fizică vizează: (Cucoș , C., 2006)2
▪ „consolidarea dezvoltării somato -funcționale (biologice ) a tinerilor;
▪ formarea deprinderilor și a capacităților motrice;
▪ definitivarea conduitei igienico -sanitare în condiții de normalitate și
corectare a dificiențelor fizice;
▪ valorificarea capacităților speciale la nivelul activităților sportive de
performan ță și de loisir;
▪ dezvoltarea stărilor afective pozitive provocate de mobilizarea energetică
generală și specială proprie activităților proiectate și realizate;
▪ valorificarea potențialului temperamental, aptitudinal și caracterial la
nivelul activităților sportive orientate spre autoperfecționare a resurselor
fizice și psihice ale personalității umane;
▪ asigurarea pentru toți elevii a unui standard de educație comparabil cu cel
european;
▪ formarea și dezvoltarea capacității de adaptare și integrare în socie tate;
▪ formarea atitudinilor pozitive în relaționarea cu mediul social (prin
toleranță, responsabilitate, soliditate, acceptarea și respectarea alterității
etc.);
▪ asigurarea unei orientări școlare și profesionale optime, în raport cu
aspirațiile și aptitud inile elevilor. ”
Toate acestea obiective orientează acțiunile pedagogilor din domeniu spre
formarea unui complex de mișcări, deprinderi și calități necesare adaptării rapide
la condițiile vieții cotidiene.

2 Cucoș , C., 2006, Pedagogie. Ediția a II -a revăzută și adăugită, Edit. Polirom, Iași, pag.109

11 Practicarea educației fizice se face în baza prog ramei școlare care este
principalul document de proiectare și desfășurare a activităților de predare –
învățare -evaluare a conținuturilor școlare .
O serie de autori precum Mitra , G., Mogoș , Al., (1982), Scarlat , M. B.,
Scarlat , E., (2003), Șiclovan , I., (1970), menționează că „jocurile sportive
constituie un important conținut al educației fizice școlare, care se bazează pe
susținerea elevilor, importanța acestora fiind valabilă pentru tot procesul de
instruire și educare sportivă a elevilor din învățământul preuniversitar” .
Practica școlară, ne dovedește că jocurile sportive la nivelul ciclului
primar desfășurate prin metode de întrecere, prin structura de acțiuni motrice,
conferă posibilitatea modelării procesului educativ – formativ, la nivelul copiilor
/elevilor.
Autori precum, Cerghit, I., (2006), Colibaba – Evuleț , D., Bota , I., (1998),
Șchiopu , U., Verzea , E., (1981), remarcă importanța jocului sportiv ca mijloc al
comportamentului, a l libertății acțiunilor de fair -play, mijloc de socializare și
integra re în colectiv.
Abordarea în lecțiile de educație fizică, a jocului de handbal, determină
creșterea motricității generale, a calităților specifice solicitate de joc și, totodată,
capacitatea de învățare a elementelor tehnice cum ar fi: (poziția fundamental ă,
driblingul, prinderea și pasarea mingii, aruncarea la poartă, fentele sau mițcările
înșelătoare etc).
Metodologia optimizării învățării procedeelor tehnice din jocul de
handbal , în cadrul lecțiilor de educație fizică , a permis, proiectarea unităților de
învățare și realizării procesului de instruire prin conținutul mijloacelor atent
selecționate, impus e de procesul didactic org anizat.
Valențele instructiv -educative ale jocului de handbal la nivelul ciclului
primar , nivelul de spectaculozitate dete rminat de caracterul competitiv, creează
posibilități de folosire a acestuia în verigile lecției, aducând argumente de

12 susținere, ca fiin d unul din mijloacele eficiente, alături de alte conținuturi
curriculare.
Prin urmare, tema abordată este actuală și poate o feri un material educativ
și informativ, adresat profesorilor de educație fizică și sport , viitorilor profesori,
antrenorilor de specialitate și nu numai, cu referire la optimizarea învățării
procedeelor tehnice din jocul de h andbal, la nivelul învățământu lui primar .

13 CAPITOLUL I
REFLECTAREA TEMEI ÎN LITERATURA DE
SPECIALITATE

1. PARTICULARITĂȚILE CREȘTERII Ș I DE ZVOLTĂRII
ELEVILOR DIN ÎNVĂȚ ĂMÂNTUL PRIMAR

Învățământul primar este o etapă importantă a procesului educațional
general, în ca re se formează și se consolidează interesul elevilor pentru studii și
pentru activitatea motrică organizată. În această perioadă de vârstă se asigură
pregătirea elevilor pentru următoarea etapă de studii – treapta gimnazială, care
prevede un program de stu dii mai complicat și mai divers decât cel precedent, din
acest motiv absolvenții clasei a patra trebuie să dispună de un anumit nivel de
pregătire fizică și intelectuală, care să le asigure adaptarea eficientă la solicitările
intelectuale și fizice, păstra rea, fortificarea și chiar recuperarea sănătății.
Educația fizică are un rol decisiv în dezvoltarea și formarea personalității
elevilor din clasele primare în ansamblu, ce poate fi caracterizat printr -o acută
nevoie a copilului de 6 – 11 ani de mișcare, d ar și printr -o dorință sporită pentru
învățare/dezvoltare/formare. Este deja cunoscut că vârsta copiilor și condițiile
sociale pentru activitatea motrică influențează nivelul dezvoltării
morfofuncționale a organismului lor, care la rândul său formează star ea motrică
și capacitățile. De aici rezultă că studierea și diagnosticarea particularităților de
vârstă ale dezvoltării sistemului morfologic și funcțional va permite, în diferite
condiții sociale, prognozarea la timp a posibilităților motrice reale de per spectivă
ale copiilor pentru a practica sportul, influențând astfel și calitatea procesului
educațional. Potrivit psihologiei și pedagogiei școlare, copiii de această vârstă se
împart în trei grupuri de bază: de la 7 ani – primul grup, copiii din clasele
primare, de la 11 ani – al doilea grup, adolescenții, de la 15 ani – al treilea grup,
elevii mari. În același timp, toate aceste grupuri de vârstă ale elevilor au

14 particularitățile lor morfologice, funcționale și motrice ale stării și dezvoltării
organismul ui. Cu toate acestea, periodizarea de vârstă indicată ia în considerație
cel mai bine particularitățile dezvoltării biologice a copiilor de vârstă școlară.
Astfel, vârsta de șapte ani a copiilor este considerată finalul perioadei
primei copilării. Vârsta fetițelor de la 8 până la 11 ani și vârsta băieților de la 8
până la 12 ani este considerată perioada copilăriei a doua, iar vârsta fetițelor de la
12 și până la 15 ani, la fel și vârsta băieților de la 13 până la 16 ani se referă la
perioada lor adolescen tină.
La vârsta de 16 ani fetițele trec în categoria fetelor mari, iar băieții la vârsta
de 17 ani trec în categoria tinerilor. Reieșind din practica activității sportive,
totodată și în baza izvoarelor bibliografice și a genurilor individuale ludice de
sport, activitățile sportive trebuie începute la vârsta de 7 – 8 ani, consideră Albu,
C., Atanasiu, C., Cârstea, Gh. În viziunea altor autori, la etapa contemporană a
dezvoltării copiilor se observă tendința de a începe activitatea sportivă intensivă
la vâr sta de 6 – 8 ani, adică din grupa mare de grădiniță sau din clasa întâi a școlii
primare. Aderăm la acest punct de vedere, bazându -ne pe legitățile anatomo –
fiziologice și funcționale ale dezvoltării organismului copiilor de această vârstă
aplicate la probl emele de formare. Totodată, considerăm că la copiii cu vârsta de
6 ani pe parcursul primului an de studii, în cadrul orelor și antrenamentelor, se
vor rezolva cele mai importante probleme cu caracter emoțional și motivațional,
îndreptate spre formarea inte resului durabil pentru educația fizică. În acest caz,
activitatea motrică timpurie a copiilor de 6 ani poate avea sens semnificativ și
rezonabil. Totodată, credem, se va complica procesul de îmbunătățire în
continuare a pregătirii motrice în ceea ce priveș te intensificarea lui.
Studiind experiența autorilor teoreticieni și practicieni, Bota, A.,
comparând, totodată, cu propriile opinii, considerăm totuși că pentru a începe
activitatea cu caracter sportiv poate fi acceptabilă vârsta de 7 – 8 ani, nu mai
târziu. O caracteristică a organismului copiilor de 7 – 8 ani este dezvoltarea și
îmbunătățirea tuturor sistemelor cu caracter morfologic, energetic, funcțional,

15 psihic, psihologic și motrice. Totodată, un loc anumit în dezvoltare îl ocupă
dezvoltarea psihic ă și psihologică a organismului copiilor, când îmbunătățirea
activității nervoase superioare conduce, la această vârstă, la realizarea propriului
eu în realitatea înconjurătoare, începutul formării personalității. Faptele și
acțiunile copiilor devin din ce în ce mai conștiente și dirijate. Mai mult decât atât,
relația cu lumea exterioară se caracterizează prin creșterea complexității și
diversității, lăsând amprenta pe formarea caracterului și a particularităților
psihomotrice. Această vârstă a copiilor are propriile caracteristici de îmbunătățire
a tuturor sistemelor, care asigură dezvoltarea complexă a funcționalității
organismului. Astfel, sistemul locomotor la copiii de această vârstă continuă să se
dezvolte și să se întărească. În același timp, la copii se observă încetinirea
creșterii corpului în lungime de la 8 – 10 ani, iar apoi accelerarea acesteia la
vârsta de 11 – 12 ani. Cu toate acestea, interesant este faptul că aproximativ până
la 10 ani fetițele oarecum cedează în înălțime băieților. După acea stă vârstă fetele
depășesc băieții în creștere și pe parcursul următorilor 3 – 4 ani ele devin mai
înalte decât ei. La vârsta de 14 – 15 ani, băieții din nou depășesc fetele la
parametrul înălțime a corpului. De asemenea, trebuie remarcat faptul că în
prezent creșterea în înălțime a copiilor are loc ceva mai devreme decât în mod
normal, ceea ce indică accelerația lor. În acest caz, se observă o alungire relativ
neuniformă a membrelor superioare și inferioare la copiii de această vârstă.
Astfel, alungirea br ațelor băieților apare înainte de vârsta de 18 ani, picioarele
sunt mai lungi până la 10 ani, iar la fete brațele cresc în lungime la 13 ani, pe
când picioarele cresc cu aproximativ 2 -2,5 cm de la vârsta de 10 la 15 ani. În
perioada de pubertate, adică, po rnind de la 14 – 15 ani, lungimea picioarelor la
băieți din nou este mai mare, și, aproximativ de la 17 ani, ei domină asupra
fetelor la acest indicator în medie cu 6 – 6,5 cm. Alungirea extremităților
inferioare în raport cu creșterea în lungime a corpulu i, atât la băieți cât și la fete,
după intensitate diferă de intensitatea creșterii lungimii corpului și lungimii
membrelor superioare prin faptul că schimbările lor odată cu vârsta se desfășoară

16 mai uniform. Mai mult decât atât, se observă o ușoară scăder e a intensității
creșterii în lungime a picioarelor la fete de la vârsta de 12 ani, iar de la 11 ani
acest proces are loc la băieți. La vârsta studiată a copiilor de la 7 până la 8 ani se
modifică mărimea absolută a masei musculare, greutatea ei relativă, precum și
structura morfologică că încă nu are suficientă legătură informativă inversă din
receptorii aferenți cu privire la rezultatele acțiunii. În același timp, la vârsta de 10
– 11 ani, mecanismul coordonării programate a mișcărilor este deja inclus în
motricitatea copilului, adică el încearcă să folosească aproape toate mecanismele
de control al mișcărilor voluntare, ca și adulții. Dar totuși el nu poate coordona
mișcările încă suficient de bine. Această situație temporară duce la un consum
inutil de e nergie, iar de la aceasta obosește repede, efectuează mișcări ineficiente
și erori de coordonare.
Abilitățile motrice la copiii de vârstă școlară mică se formează în perioade
diferite de vârstă, nu concomitent. În același timp, cea mai mare creștere a
calității motrice separate apare numai în perioada senzitivă de dezvoltare a ei.
Astfel, calitatea motrică de viteză a mișcărilor se dezvoltă pentru că în perioada
școlară mică are loc creșterea treptată a labilității fiziologice a centrelor nervoase
și a mob ilității proceselor nervoase ale activității nervoase superioare. În același
timp, relativ moderat se dezvoltă diverse caracteristici ale vitezei: reducerea
timpului reacției motrice simple și complexe, crește viteza mișcărilor separate și
tempoul maximal al mișcărilor. În același timp, perioada senzitivă de dezvoltare a
vitezei mișcării la copii începe de la vârsta de zece ani.
Forța musculară, ca calitate motrică, la copiii de vârstă școlară mică,
sporește continuu, însă ușor și relativ moderat în crește re. Dezvoltarea ei
fiziologică predetermină creșterea grosimii și puterii unor unități individuale
structurale (a fibrelor musculare), formarea fibrelor musculare trainice și cu
contracție rapidă în grupul lor muscular general; creșterea masei musculare (î n
medie 21 – 30%). În același timp, diferite grupe de mușchi au dezvoltare inegală
a masei musculare în formarea calitativă și cantitativă a compoziției fibrelor, și,

17 prin urmare a forței musculare. În același timp, rezistența musculară la copii se
dezvolt a mereu, la fel ca în impactul direcționat asupra organismului, la fel și din
cauza creșterii sale fiziologice, dar perioada senzitivă de dezvoltare a acestei
calități superioare are loc la 14 – 15 ani. Trebuie remarcat faptul că în perioada
școlară mică a copiilor, adică de la 7 – 11 ani, forța mușchilor flexori și extensori
ai brațelor, picioarelor, trunchiului crește de aproximativ două ori. În același
timp, rezistența musculară de natură relativă a tuturor membrelor și trunchiului la
băieții și fetele c u vârste cuprinse între 7 – 9 ani este aproximativ la fel, iar copiii
la 10 – 11 ani, datorită particularităților dezvoltării sexuale a corpului feminin,
aceasta predomină la fete. De asemenea, trebuie remarcat faptul că la copiii de 7
– 8 ani, într -o măs ură mai mare predomină rezistența mușchilor flexori ai
trunchiului, coapselor și picioarelor, în timp ce la vârsta cuprinsă între 9 – 11 ani
progresează forța mușchilor reflexori ai brațelor, trunchiului și a picioarelor.
În perioada școlară inițială de d ezvoltare a copiilor, capacitățile lor de
viteză și de rezistență se dezvoltă treptat odată cu creșterea labilității neuronilor
motorii, precum și viteza de activare și implicare în lucru a unităților motorii
individuale (miofibrilelor) cu posibilitatea in teracțiunii lor funcționale. Aceste
particularități funcționale determină forța explozivă caracteristică pentru
manifestările motorii bruște: aruncări, sărituri, lansări și alte mișcări coordonate.
Dezvoltarea capacităților reciproce de viteză și forță a c opiilor se observă la
vârstă de 7 – 9 ani, totuși creșterea cea mai importantă se observă în perioada lor
senzitivă care începe la vârsta de 11 ani. Aceste abilități motrice ale copiilor, în
calitate de rezistență generală, începe să progreseze la vârsta ș colară timpurie,
când ating o perfecțiune suficientă sistemele respirator și cardiovascular, care în
starea aceasta a lor, sporesc valoarea consumului maxim de oxigen. În același
timp, la vârsta cuprinsă între 7 și 11 ani, la copii crește semnificativ rezi stența
activității motrice aerobe, cu asigurare suficientă cu oxigen, care constituie
aproximativ 50% din cantitatea maximă necesară. Aceste capacități motrice
dinamice ale copiilor, ca rezistența viteză -forță, crește la vârsta de la 8 până la 11

18 ani, mai ales în timpul executării mișcării diverselor forme de salturi. În același
timp, rezistența de natura statică la îndeplinirea elementelor statice specifice în
structura manifestărilor motorii dinamice, crește în jumătate la această vârstă, din
cea posibilă , la vârsta cuprinsă între 13 – 14 ani. În același timp, contracțiile
musculare expresive, statice, locale, la această vârstă, se realizează în prezența
ventilației pulmonare lente și a difuziunii adecvate a oxigenului în sânge, pe
fondul unei creșteri rel ative în activitatea electrică a muschilor în lucru, ceea ce
creează o contracție corespunzătoare în unitățile structurale ale aparatului
muscular.
Capacitatea copiilor de a învăța repede noi exerciții, de a executa mișcări
coordonate complexe și de a ac ționa eficient în situații neobișnuite, ușor
orientându -se din punct de vedere motric, se numește îndemânare. Îndemânarea
la copiii din clasele primare începe să se dezvolte atunci când se maturizează
părțile superioare ale creierului, se îmbunătățește fun cția motrică și conexiunile
conductorii neuronale aferente și eferente, sporind activitatea tuturor mușchilor
scheletici ai trunchiului. Mai mult decât atât, la copiii de 7 – 10 ani, îndemânarea
ocupă de la 50 până la 60% din volumul realizării competențel or motrice de bază.
Capacitatea de coordonare a mișcărilor la copii se dezvoltă după șase ani.
Îmbunătățirea funcționării centrilor motorii situați în lobii frontali ai creierului, la
vârsta școlară mică asigură o mai bună învățare a mișcărilor de către co pii,
accelerează formarea capacităților și deprinderilor motorii, se îmbunătățesc
procesele de programare și reprogramare a mișcărilor, sunt ajustate imaginile
motrice și programele de acțiune, se consolidează mișcările verbal – reglabile. În
același timp, condiționalitatea coordonatorie a acțiunilor motrice la copii, asociate
cu precizia și raționalitatea mișcărilor acestora la vârsta cuprinsă între 7 – 10 ani ,
de asemenea este bine dezvoltată. Cu toate acestea, precizia relativă și
raționalitatea mișcări lor coordonate la copii depinde totuși în continuare de
caracterul complet al informațiilor vizuale și a vederii periferice, la insuficiența
cărora se încalcă coordonarea lor. Suplețea, una din calitățile motrice, se dezvoltă

19 de la naștere. Pornind de la v ârsta de patru ani, această calitate motrică a copiilor
progresează de -a lungul vârstei preșcolare și școlare timpurie datorită elasticității
fibrelor musculare și a aparatului ligamentar. În toate perioadele de vârstă ale
dezvoltării copiilor, calitatea m otrică suplețea în corpul fetelor este mai
pronunțată decât în corpul băieților.
Trebuie să acordăm, de asemenea, atenție asupra faptului că sistemul
vegetativ și asigurarea lui cu energie la copiii de vârstă școlară mică semnificativ
diferă de corpul adu lților. Astfel, inima copiilor din treapta primară are o
dimensiune relativ mică și este proporțională cu pumnul lor. Totodată, volumul
cardiac într -un minut la copiii în stare de repaos este aproximativ de 2 – 2,5 ori
mai mic decât la adulți. Dimensiunile reduse ale inimii și ale muschilor
miocardici contractanți determină și volumul sistolic corespunzător de sânge în
repaos, care ajunge de la 26 până la 34 ml, iar când vasele au elasticitate mare,
ceea ce le permite să se extindă semnificativ, se determin ă și scăderea tensiunii
arteriale (TA). Frecvența înaltă a contracțiilor cardiace (FCC) observată în
această perioadă de vârstă la copii (de la 80 până la 90 bătăi/min), se explică prin
preponderența influenței somatice asupra sistemului lor cardiovascular , care se
află într -o stare de repaos relativă, de natură statică. În același timp, volumul de
sânge sistolic la copiii de vârstă școlară mică se ridică până la 70 – 80 ml în
timpul activității motrice, iar volumul cardiac într -un minut poate ajunge până l a
13 – 15 l. În astfel de circumstanțe, frecvența contracțiilor cardiace maximă
(FCC), poate ajunge până la 200 de bătăi/min. Caracteristic este faptul că la copiii
dezvoltați fizic volumul sângelui pompat pe minut sub influența solicitărilor
tipice ajunge rapid la nivelul funcțional necesar, iar aceste schimbări sunt mai
economice și se recuperează mai rapid, comparativ cu copiii nepregătiți fizic. De
asemenea, remarcăm că modificările motorii ale TA încă nu sunt la fel de bine
dezvoltate și destul de perf ecte. Consumul relativ ridicat de oxigen (O2) de către
organism la un efort motric aerob, care este cauzat de un schimb intens de
energie, necesită o completare continuă, rapidă și la timp. Mai mult decât atât,

20 astfel de situație a proceselor metabolice în organismul copiilor de 7 – 11 ani
determină faptul că valoarea oxigenală a motricității lor, din cauza perfecțiunii
insuficiente a capacităților motrice și a insuficientei coordonării și raționalității
mișcărilor, este mai mare decât cea a adulților. În a celași timp, necesitățile mari
ale organismului copiilor în oxigen în procesul activității motrice, într -un sens
oarecare, încordează sistemul transportator de oxigen al organismului. Respirația
copiilor încă insuficient de dezvoltată și eficientă, volumul sistolic redus de sânge
oxigenat, precum și capacitatea de oxigen relativ scăzută a sângelui arterial, nu
asigură cantitatea de oxigen necesară pentru activitatea fizică desfășurată. În
același timp, la elevii din clasele primare se atestă următoarea cara cteristică: din
cinci litri de aer care intră în alveolele plămânilor se extrage un litru de oxigen
(comparativ cu adulții, din 3,5 l); creșterea frecvenței respirației, care constituie
22 – 25 respirații pe minut (comparativ cu adulții, 13 – 15 respirații pe minut).
Copiii de vârstă școlară mică au de 1,5 ori mai mică capacitatea vitală a
plămânilor (CVP) decât la adulți (de exemplu: copiii de 7 ani – în intervalul de la
1,9 până la 2,0 litri, iar copiii de 11 ani – de la 2,8 până la 3,0 litri de aer inspi rat).
Raportul dintre CVP și greutatea corporală a copiilor cu vârste cuprinse între 7 –
11 ani este de aproximativ 70 ml/kg de greutate corporală (de exemplu, la adult
acest indicator este de 80 – 82 ml/kg). Dinamica parametrilor de sincronizare a
respira ției arată că într -un minut volumul respirației la vârsta școlară mică treptat
crește: la vârsta de 7 ani – până la 3,8 – 4,0 l/min, iar la cea de 11 ani – de la 5
până la 7 l/min. O trăsătură distinctivă a respirației copiilor la această vârstă este
profu nzimea ei insuficientă la creșterea frecvenței necesare, care determină
volumul respirației pe minut la o activitate motrice moderată până la 50 – 60
l/min. De asemenea, trebuie remarcat faptul că durata reținerii respirației la
inspirație (proba Ștanghe), la copii este relativ mică, deoarece la viteza mare a
proceselor metabolice apare o mare necesitate de oxigen în adaptarea scăzută,
încă existentă, la posibilitățile anaerobe ale metabolismului. Totodată scade foarte
rapid conținutul de oxihemoglobină (Hg O2) din sângele copiilor și, când aceasta

21 are conținutul de aproximativ 90 – 92% în sânge, reținerea respirației se oprește
și copilul expiră aerul reținut. De exemplu, pentru comparație, reținerea
respirației la adulți se termină atunci când conținutul de HgO2 este de 80 – 86%.
Durata reținerii respirației la inspirație (proba Ștanghe) la copiii de 7 – 11 ani
variază și se situează în limitele de la 20 la 40 sec (în comparație cu adulții, de la
30 până la 90 sec și mai mult), iar la expirație (proba Ghenci ) – de la 15 până la
20 sec (pentru comparație, la adulți reținerea expirației este de la 35 până la 40
sec și mai mult).
Astfel, posibilitățile aerobe ale copiilor, sub influența activităților motrice
sistematice, se îmbunătățesc odată cu vârsta, crescând în valori absolute ale
consumului maxim de oxigen (CMO2, l/min) aproximativ la vârsta de 14 – 16
ani. Astfel, la copii CMO2 la vârstă de 7 – 8 ani, constituie aproximativ 1,3 – 1,5
l/min, la vârsta de 9 – 10 ani – 1,5 – 1,7 l/min, iar la cea de 10 – 11 an i –
aproximativ 1,8 – 2,0 l / min. Totodată, dacă luăm în considerație indicatorii
relativi ai CMO2, atunci la copiii din treapta primară ei sunt relativ înalți (42,8 –
47,0 ml/min/kg), apropiindu -se de valorile adulților neantrenați. De asemenea,
trebuie remarcat faptul, că la copiii de 7 – 11 ani valoarea datoriei limită de
oxigen, pentru a asigura procesele energetice necesare, nu trebuie să depășească
1,5 – 3,0 l, astfel se limitează capacitatea de a efectua sarcinile motrice cu o
putere mai mare. La as tfel de efort fizic, energogeneza se produce ca urmare a
reacțiilor de glicoliză, care la copiii de această vârstă este încă insuficient
dezvoltată, datorită acumulării relativ mici de carbohidrați în organism și a
dificultăților fiziologice de vârstă în m obilizarea lor activă pentru asigurarea
proceselor energetice. Prin urmare, scăderea rapidă a concentrației de glucoză în
sânge este factorul decisiv care limitează energogeneza (apariția oboselii) în
astfel de situații motrice. În acest caz, caracteristic a distinctivă este faptul că în
sânge nu se acumulează cantități mari de acid lactic (lactat) și concentrația sa
maximă la copiii de 7 – 9 ani constituie doar aproximativ 9 – 10 mmol/l, care este

22 de două ori mai mică decât la adulți (pentru comparație, la adulți aceasta este 18
– 20 mmol/l).
O caracteristică importantă a proceselor energetice metabolice din
organismul copilului este prevalarea reacțiilor anabolice asupra celor catabolice.
Pentru copiii de această vârstă este caracteristic echilibrul poziti v de azot. Astfel,
consumul de alimente nutritive energetice pentru copii se desfășoară în două
direcții: pentru dezvoltarea morfologică și funcțională a organismului, precum și
pentru realizarea activității motrice necesare. În acest sens, pentru copii es te
caracteristică necesitatea predominantă de apă, minerale și vitamine, cu mult mai
mare decât la adulți. De asemenea, trebuie remarcat faptul că metabolismul
energetic la copiii de vârstă școlară mică aproape de două ori depășește nivelul
metabolismului bazal, comparativ cu metabolismul la adulți. Trebuie remarcat și
faptul că viteza metabolismului bazal la copiii de această vârstă este
predeterminată genetic, iar exercițiile fizice, în calitate de factor extern, mențin
nivelul ei ridicat, pentru a preven i reducerea ratei metabolice bazale. Copiilor le
este specifică și imperfecțiunea inerentă a proceselor de reglementare de schimb
de căldură în corpurile lor, lucru firesc din punct de vedere al dezvoltării
funcționale. În același timp, la copiii de vârstă școlară mică se extind limitele
mecanismelor de termoreglare, iar mecanismele de transfer de căldură sunt
îmbunătățite în contextul unor condiții inadecvate de mediu. Creșterea
funcțională, specifică vârstei, a masei musculare a copiilor îmbunătățește
proprietățile izolatoare (ale pielii) ale corpului, pentru a îmbunătăți
permeabilitatea capilarelor și reacțiile vasculare, pentru a facilita procesele de
reglare a transferului de căldură de pe suprafața și din interiorul corpului.
Dezvoltarea funcțională a copiilor din clasele primare îmbunătățește
reglarea transpirației, care permite menținerea temperaturii optime constante a
corpului într -o varietate de condiții de trai și în diferite forme de activitate fizică
de intensitate diferită. De asemenea, trebu ie remarcat faptul că stabilitatea
funcțională a copiilor încă nu e perfectă la diferite schimbări de temperatură. În

23 corpul unui copil în creștere, în condiții de viață adecvate, un rol imens îl au
glandele endocrine, care definesc natura proceselor schim bului de energie și
starea optimă a funcțiilor fiziologice. Astfel, hormonii secretați sporesc
permeabilitatea membranelor celulare, oferind acces în momentul oportun la
celulele de nutriție și reglatoare de substanțe și evacuarea produselor metabolice.
Hormonii nimeresc în sânge și, prin intermediul lui, acționează direct asupra
aparatului genetic în nucleele celulelor, sporind sinteza acidului ribonucleic
(ARN), sunt implicați în procesul de adaptare la diferite condiții variabile de
mediu, inclusiv stres ul situațional. Mai mult decât atât, hormonii cortexului
suprarenal, care reglementează în mod activ procesele metabolice din organism,
sporesc astfel capacitatea de adaptare a organismului copilului la diversele
influențe ale mediului, inclusiv și la dife rite forme de activitate motrică asociată
cu anumite activități fizice. Astfel, secreția de hormoni hipofizari, cum ar fi
somatotropină, crește la început treptat, iar către 6 – 7 ani și în perioada de
tranziție se intensifică, ceea ce duce la o creștere s emnificativă, la această vârstă,
a lungimii corpului (taliei) copilului. Un loc aparte în sistemul endocrin îl ocupă
pancreasul, care secretă insulina, una dintre principalele funcții ale căreia este
reglarea metabolismului glucidelor, care au un rol impor tant în asigurarea cu
energie a organismului copilului, în special în timpul activității motrice. Glanda
tiroidă, prin hormonii tiroidieni secretați, reglează metabolismul în procesele de
energie la reacțiile de oxidare în mitocondrii, iar masa sa aproxima tiv de 10 ori
(de la 1 gram la nou -născuți și până la 10 – 11 grame la vârsta de 11 ani) crește la
vârsta școlară mică. Secreția de hormoni tiroidieni și impactul acestora generează
o dezvoltare mentala normală a copilului și o dezvoltare morfologică corec tă a
organismului. La dezvoltarea timpurie a timusului și secreția de hormoni din
organism se formează și se dezvoltă sistemul imunitar, care oferă un nivel ridicat
de funcții de protecție. Dereglările funcției hormonale ale timusului duc la
modificări pro funde în proprietățile de protecție la nivelul celular și umoral. În
cazul funcționării necorespunzătoare a timusului la copiii din clasele primare

24 sporește sensibilitatea la diverse infecții. Totodată, corelația optimă și necesară de
hormoni diverși, secr etati de glandele endocrine în procesele metabolice, asigură
nivelul normal de dezvoltare fizică și psihică, precum și stabilitatea reacțiilor
organismului la impactul infecțios extern în realita tea socială a timpului nostru.
Așadar, elevii din clasele pr imare, în ontologia lor, au caracteristici
morfologice, fiziologice, funcționale și motorii ale dezvoltării de vârstă, care
trebuie să fie luate, în mod direct sau indirect, în considerație la orele de educație
fizică. În același timp, efectele motrice, bi ne orientate, selectiv -dezvoltative
asupra corpului lor, la etapele de dezvoltare trebuie să se bazeze pe
caracteristicile de vârstă ale funcționării organismului, care, la rândul său, vor
ajuta la intensificarea procesului de formare a competențelor pentr u viață.

2. SFERA PRACTICĂRII JOCULUI DE HANDBAL

„Participarea sistematică a copiilor și tinerilor la un proces de instruire în
handbal aduce o contribuție însemnată la rezolvarea sarcinilor prioritare ale
mișcării de educație fizică și sport. În acest sens, handbalul contribuie la
dezvoltarea fizică armonioasă, la întărirea sănătății, la creșterea nivelului de
motricitate generală, la atingerea unui grad înalt de robustețe și vigoare și,
totodată, la formarea și dezvoltarea personalității, a unor calită ți morale. ”
(Ghermănescu, I.K., și colab., 1983)3
►Handbalul în sistemul de învățământ
ș Handbalul în învățământul primar
În învățământul primar, programa școlară pentru educație fizică ( aprobată
prin ordin al ministrului Nr.3418/19.03.2013, de către Min isterul Educației
Naționale) prevede în conținuturile specifice jocurilor sportive – jocuri dinamice
și pregătitoare specifice fiecărui joc sportiv predat – minihandbal, în cazul
nostru.

3 Ghermănescu, I.K., și colab., 1983, Teoria și Metodica Handbalului, Edit. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 6

25 La elevii din învățământul primar dezvoltarea este strâns legată de
activitățile desfășurate în școală și în afara ei sub forma jocului, a învățării și a
muncii. În cadrul acestui ciclu interesul elevilor pentru joc și mișcare este foarte
mare. Rezultatele depind de modul cum cadrul didactic știe să valorifice mai bine
în procesul instruirii aceste avantaje.
Minihandbalul trebuie înțeles de către profesori și elevi ca o filosofie a
cărui conținut este jocul. Această filosofie trebuie să intereseze activitatea ludică
a copiilor – jocul, orientată spre metodologia și didactic a educației fizice și
sportului la vârsta școlii primare (6 – 10 ani).
Se poate adapta activităților din școli, conținutul trebuie orientat spre joc,
spre exercițiile ludice și spre realizarea obiectivelor educației fizice. Aceasta va
însemna dezvoltarea fizică armonioasă și dezvoltarea calităților motorii, inițierea
cu procedeele tehnice fundamentale de atac și apărare și aplicarea lor în condițiile
jocului bilateral. Se va urmări dezvoltarea jocului bilateral, dezvoltarea
comportamentului specific joculu i, spiritul de echipă, fair -play-ul, unul pentru
toți și toți pentru unul. Regulile simple de început trebuie să permită elevilor să se
joace cu mingea. Pe măsură ce avansează în vârstă, regulile devin mai stricte.
Minihandbalul este o activitate de atracț ie, de propagandă pentru copii, de
orientare în ideea practicării jocului cu mingea și atragerii copiilor spre mișcare,
spre handbal.
ș Handbalul în învățământul gimnazial
Începând cu clasa a V -a, handbalului i se rezervă un loc important în
programele ș colare pe fluxul întregului ciclu gimnazial.
Handbalul se poate practica sub formă lui integrală prin jocuri la două
porți, dar și sub forma unor structuri de exerciții care, însușite corect și aplicate în
joc, măresc eficiența acțiunilor de atac și apărar e.
Prin caracterul său complex și complet, angrenând întreaga musculatură a
corpului în activitate precum și marile funcții ale organismului și influențând

26 favorabil ameliorarea calitativă a acestora, profesorii și elevii preferă handbalul în
detrimentul a ltor jocuri sportive.
Pentru a putea fi jucat, handbalul presupune din partea celor care îl practică
alergarea, aruncarea și săriturile, astfel încât, pe bună dreptate, se spune că
handbalul este „altletism cu mingea”.
Interesul elevilor pentru educație fi zică și sport este stimulat de
caracteristicile jocului de handbal, și anume: accesibilitate, dinamism,
spectaculozitate etc.
Baza materială necesară practicării handbalului este una simplă, fără
costuri prea mari. Întrucât sunt puține școlile care dispun de sală de dimensiuni
regulamentare, este necesară structurarea și planificarea conținutului acestei
discipline pe parcursul anilor de studiu astfel încât să se adapteze conținutul
materialului predat la posibilitățile materiale:
– Pentru școlile care dis pun de o sală de dimensiuni reduse și de un teren în
aer liber, conținutul handbalului va putea fi planificat pe tot parcursul anului
școlar, abordând în perioadele favorabile lucrului în aer liber mijloace ce
presupun utilizarea integrală a terenului (joc bilateral, faze de atac și de apărare),
iar în sezonul rece structurile de elemente tehnico -tactice, calitățile motrice,
diferite jocuri și ștafete cu conținut specific.
– Pentru școlile care dispun doar de un teren în aer liber, handbalul va fi
practica t la începutul semestrului I, (în lunile septembrie, octombrie și prima
parte din noiembrie) și ultima parte a semestrului al II -lea (a doua parte a lunii
martie, aprilie, mai și iunie).
ș Handbalul în învățământul liceal
Și în acest ciclu handbalul este prevăzut în programa școlară la orele de
educație fizică și activități sportive extracurriculare.
Practicarea handbalului va avea ca rezultat, pe lângă efectele de ordin
fiziologic, de trăiri psihice intense, și plăcerea unora de a -l practica sub forma

27 activităților de masă, chiar și după terminarea școlii, dezvoltându -le dorința de
competiție și de corectitudine, chiar și în viața de zi cu zi.
La acest nivel se regăsesc două categorii de practicanți ai handbalului:
– Avansați – cei care au mai practicat jocul în ciclul gimnazial și care
urmează să -și perfecționeze deprinderile, priceperile și cunoștințele dobândite
anterior și să -și însușească noi procedee tehnice și tactice, astfel încât elevii să
poată practica jocul la cerințele handbalului competițion al.
– Începători – elevii care nu au mai practicat jocul de handbal în ciclul
anterior de învățământ și care urmează să -și însușească principalele elemente
tehnico -tactice și regulile de bază ale jocului, astfel ca după doi ani să poată
aborda jocul bilat eral.
► Handbalul ca sport de masă
„La nivelul tuturor categoriilor de vârstă, este practicat handbalul ca sport
de masă în scop recreativ, sanotrof, educativ și formativ. În acest sens, anual se
organizează și se desfășoară competiții de masă pentru ele vi, studenți, tineri și
adulți. ” (Ghermănescu, I.K., și colab.,1983)4
Competițiile de acest gen se organizează pe plan local (școli, instituții,
societăți, etc.), pe plan zonal și chiar pe plan central. Aceste competiții care au
caracter de masă, reprezint ă în același timp o arie de selecție, iar cei mai buni
jucători cu aptitudini și calități deosebite, dar și cu o mare disponibilitate pentru
performanță, sunt orientați spre eșaloanele handbalului de masă sau chiar spre
handbalul de performanță.
► Handbal ul în eșalonul bazei de masă a performanțe
„Selecționarea și pregătirea copiilor și juniorilor se desfășoară într -un
cadru organizat, în cluburi sportive școlare sau în secțiile specializate ale
cluburilor și asociațiilor sportive. Parcurgând un proces de instruire stadială, pe
baze științifice, în care se realizează treptat, obiective instructive și de

4 Ghermănescu, I.K., și colab., 1983, Teoria și Metodica Handbalului, Edit. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 8

28 performanță, copiii și juniorii beneficiază de o pregătire de bază temeinică ceea
ce constituie o premisă sigură pentru evoluția lor spre handbalul de perfo rmanță.
La nivelul bazei de masă a performanței, instruirea este modelată în
deplină concordanță cu particularitățile de vârstă ale diferitelor eșaloane și cu
obiectivele prioritare de instruire fixate pentru fiecare eșalon. ” (Ghermănescu,
I.K., și colab., 1983)5
Competițiile cu caracter de masă reprezintă cu precădere o formă
importantă de instruire în care se perfecționează pregătirea handbaliștilor și se
cultivă spiritul de competitivitate.
► Handbalul ca sport de performanță
Având la bază cuceririle știi nței antrenamentului sportiv verificate în cele
mai dificile competiții internaționale, s -au fundamentat în handbalul românesc o
teorie și o metodică de pregătire a sportivilor de performanță.
Specialiștii au creat pe baza rezultatelor cercetărilor științi fice o concepție
de pregătire în handbalul românesc ce se bazează pe o teorie, metodică și practică
în permanentă dezvoltare.
„În handbalul de performanță s -a conturat sistem ul național de selecție și
verificare a pregăti rii jucătorilor, s -a elaborat conc epția de joc și de pregătire, s –
au precizat cerințele față de volumul, intensitatea și complexitatea
antrenamentului, s -au elaborat norme și cerințe pentru jucătorii specializați pe
posturi, s -a stabilit sistemul de verificare și promovare a celor mai talentați
junior i și tineri în perspectivă .” (Ghermănescu, I.K., și colab.,1983)6
► Handbalul ca sport complementar
Mulți antrenori de la alte discipline sportive folosesc handbalul ca mijloc
de încălzire, de relaxare, de pregătire fizică, etc., majoritatea a ntrenorilor
folosindu -l fie datorită faptului că el cuprinde reguli de joc simple și materiale de
echipare foarte ușor de procurat, fie consecinței valorii lui educative, respectiv a

5 Ghermănescu, I.K., și colab., 1983, Teoria și Metodica Handbalului, Edit. Didactică ș i Pedagogică, București,
pag. 8
6 Ghermănescu, I.K., și colab., 1983, Teoria și Metodica Handbalului, Edit. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 9

29 influențelor practicării handbalului asupra calităților motrice și psihic e, inclusiv
aspectele morale și de voință.
► Handbalul ca mijloc asociat al kinetoterapiei
Jocul de handbal poate fi folosit foarte eficient și în prevenirea și
corectarea anumitor deficiențe posturale sau de recuperare fizică. Prin mișcările
de care se folosește jocul de handbal, acestea pot foarte bine să prevină și să
corecteze anumite deficiențe fizice. Dar cel mai important este efectul pe care -l
poate avea individul din punct de vedere psihic. Prin multiplele sale valențe
educative, corective și for mative, handbalul intră în categoria sporturilor asociate
kinetoterapiei.

3. VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCULUI DE HANDBAL
„Practicarea jocului de handbal are asupra celor care îl practică influențe
multiple, variate și profunde, în funcție de gradele de imp licare, de scopul
implicării, în funcție de formele de practicare a lui, dar și în funcție de cadrul
organizatoric în care se desfășoară jocul sau competiția de handbal respectivă.
Valențele formative ale jocului de handbal îl recomandă ca pe un mijloc
eficient al educației fizice școlare, motiv pentru care este prezent atât în lecțiile
de educație fizică obligatorii, cât și în celelalte activități sportiv – recreative din
școlile gimnaziale și din licee.
În lecțiile de educație fizică, jocul de handbal se subordonează cadrului
organizatoric al disciplinei educație fizică inclusă în trunchiul comun și orarul
săptămânal al școlii. ” (Popescu, D.C., 2016)7
Valențele formative ale handbalului se manifestă în trei direcții:
1. Direcția recreativ -distractivă
2. Direcția compensatorie, de refacere neuro -psihomotrică
3. Direcția formativă asupra personalității și caracterului

7 Popescu, D.C., 2016, Metodica predării handbalului în școală. Uz intern. Suport de curs. Edit. Universi tății din
Pitești, Pitești, pag.13

30 Conform curriculei școlare, fiecare dintre cele trei direcții menționate ia
forma și conținutul unor obiective specifice handbalului care, l a rândul lor, vor
determina obiective operaționale proprii.
Acestea sunt:
1. Obiective recreativ – distractive;
2. Obiective compensatorii și de refacere;
3. Obiective formative asupra personalității elevilor.
Fiecare obiectiv specific se concretizează în obiective operaționale proprii
care motivează prezența jocului de handbal în lecțiile de educație fizică, astfel:
1. Obiective operaționale recreativ -distractive:
1.1. Satisfacerea necesității de recreere și de distracție prin inducerea
imediată a stării generale de bine prin joc și mișcare;
1.2. Satisfacerea necesității de întrecere în echipă cu reguli autoimpuse;
1.3. Formarea și satisfacerea necesității de a câștiga prin mișcare și joc;
1.4. Satisfacerea necesității de a acționa autonom;
1.5. Sa tisfacerea necesității de a acționa individual în fața colegilor de
echipă sau de clasă;
1.6. Mutarea centrilor de interes psiho -social în timpul zilei de școală.
2. Obiective operaționale compensatorii și de refacere:
2.1. Eliberarea și mutarea prin joc a centrilor de concentrare psihică
maximă realizând refacerea neuro -psihică la nivel central, combaterea stresului;
2.2. Combaterea sedentarismului prin joc, realizând refacerea neuro –
motorie la nivel periferic;
2.3. Activarea marilor funcțiuni ale orga nismului prin joc, odată cu
menținerea și întărirea stării de sănătate generală;
2.4. Combaterea stărilor psihice negative printr -un joc de mișcare autonom,
autoimpus în scopul de a induce cu ușurință starea generală de bine .
3. Obiective operaționale pri vind formarea caracterului și a
personalității:

31 3.1. Formarea și consolidarea trăsăturilor pozitive de caracter și
personalitate;
3.2. Formarea și consolidarea deprinderilor de a acționa în echipă;
33. Formarea liderilor, a capacității de a conduce prin funcțiile de: căpitani
de echipă, arbitri, organizatori, jucători de elită (coordonatori de joc în teren);
3.4. Formarea și dezvoltarea capacităților morale și de voință;
3.5. Formarea și consolidarea obișnuinței de practicare autonomă a
mișcărilor prin joc.
La elevi, aceste obiective operaționale ajung și acționează prin intermediul
profesorilor de educație fizică, în condițiile oferite de această disciplină. Prezența
jocului de handbal în lecțiile de educație fizică se realizează printr -o didactică
specifică, proprie lecțiilor și jocului de handbal.
Astfel, didactica handbalului în școală beneficiază de mai multe resurse, după
cum urmează:
1. Tradiția sportivă a școlii pentru motivarea profesorilor și elevilor;
2. Forme de practicare cât mai adecvate claselor și elevilor respectivi;
3. Condiții autonome de practicare: căpitani de echipă (liderii elevilor),
autoorganizare, autoarbitrare;
4. Existența regulamentelor de joc și de competiție cu respectarea integrală
a lor;
5. Resurse materiale necesare: terenuri și instalații corespunzătoare ușor de
manevrat și sigure în exploatare;
6. Mingi suficiente pentru numărul elevilor participanți la lecție;
7. Didactica modernă flexibilă, bazată pe atragerea și colaborarea elevilor
odată cu pregătirea specială a profesorului pentru fiecare lecție și clasă;
8. Fiecare clasă să beneficieze de un sistem sau de o competiție proprie
bazată pe autoadministrare și autoconducere.

32 4. TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL ÎN ȘCOALĂ

4.1. DEFINIȚ II ALE TEHNICII
Definirea noțiuni i de tehnică în jocul de handbal este foarte necesară pentru
fundamentarea științifică a organizării și conducerii jocurilor în cadrul sistemelor
de joc și mai ales în procesul de antrenament. Orice joc sportiv, ca de altfel orice
ramură de sport, pentru a putea fi practicat necesită un bagaj de deprinderi
motrice specifice legate de manevrarea obiectului de joc, bagaj de deprinderi
motrice numit de terminologia sportivă: tehnică .
Pentru a înțelege mai bine, vom enumera câteva definiții ale tehnicii
jocuri lor sportive în general și ale jocului de handbal în special:
Tehnica unui joc sportiv reprezintă „ansamblul de deprinderi motrice
specifice folosit în scopul practicării cu eficiență maximă a jocului”.
(Teodorescu, L.,1975)8
Tehnica de joc este „un sist em de mișcări integrate sau o înlănțuire de
mișcări parțiale (acte, gesturi, priceperi, deprinderi) specializate și automatizate,
cu ajutorul cărora rezolvăm scopul și sarcinile de atac și apărare ale jocului”.
(Colibaba -Evuleț, D., Bota, I., 1998)9
Tehni ca reprezintă „un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri
de sport, efectuate rațional și economic, în vederea obținerii unui randament
maxim în competiții”. (Dragnea, A., Silvia, Mate -Teodorescu, 2002)10
Tehnica unui joc sportiv este „un sis tem de mișcări și deprinderi integrate
și automatizate, folosite pentru a realiza un obiectiv ofensiv sau defensiv”.
(Bompa, T., 2003)11
Analizând definițiile prezentate, rezultă încă o dată, complexitatea tehnicii
determinată atât de numeroșii factori imp licați, cât și de multiplele interrelații
dintre aceștia.

8 Teodorescu, L., 1975, Probleme de teorie și metodică în jocurile sportive, Edit. Sport -Turism, București, pag. 22
9 Colibaba -Evuleț, D., Bota, I., 1998, Jocuri sportive, Teorie și Metodică, Edit. Aldin, București, pag. 89
10 Dragnea, A., Silvia Mate -Teodorescu, 2002, Teoria Sportului, Edit. FEST, București, pag. 281
11 Bompa, T., 2003, Performanța în Jocurile Sportive, Edit. Ex Ponto, București, pag. 33

33 Tehnica este o activitate în care se utilizează rațional mijloace dintre cele
mai variate, în funcție de adversari și situațiile de joc, în scopul obținerii victoriei.
În continuare, prezentăm c âteva din definițiile tehnicii jocului de handbal,
definiții prezente în literatura de specialitate a domeniului:
Tehnica jocului de handbal reprezintă „un ansamblu de deprinderi motrice
specifice în formă și conținut, care se referă la manevrarea mingii, precum și la
deplasările jucătorilor în vederea acestei manevrări, care se desfășoară după legile
activității nervoase superioare și ale biomecanicii, în scopul realizării
randamentului maxim în joc”. (Ghermănescu, I.K., și colab., 1983)12
Tehnica „reprez intă ansamblul de procedee specifice ca formă și conținut –
procedee tehnice – folosite în scopul practicării cu randament maxim a unui joc
sportiv.” (Sotiriu, R., 1998)13
Când privim, observăm și analizăm jocul de handbal constatăm o mare
varietate de miș cări, care au un caracter înlănțuit, sunt efectuate cu anumite
scopuri, cu respectarea regulamentului de joc. Din punct de vedere tehnic
predomină mișcările aciclice, cu implicații și efecte cumulative globale sub
aspectul morfo -funcțional, motric și psihi c. Executarea actelor motrice specifice
de către un jucător de handbal depinde de constituția lui, de calitățile motrice pe
care le are, de tipul de activitate nervoasă etc. deci, se poate spune că tehnica are
un caracter individualizat. În joc, tehnica ar e o importanță covârșitoare, deoarece
ea este cea care creează unitatea componentelor constitutive ale jocului. (Cercel,
P., 1980)14

4.2. CARACTERISTICILE TEHNICII
Tehnica jocului de handbal evoluează continuu ca urmare a inovațiilor
aduse de către antreno ri și jucători. Conținutul pregătirii tehnice nu rămâne
niciodată același. Fie că este vorba de imaginația antrenorului, de o sursă

12 Ghermănescu, I.K., și colab., 1983, Teoria și Metodica Handbalului, Edit. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 35
13 Sotiriu, R., 1998, Handbal. Antrenament teorie -metodică, Edit. Garold, București, pag. 70
14 Cercel, P., 1980, Handbal. Exerciții pentru fazele de joc, Edit. Sport -Turism, București, pag. 25

34 recunoscută de noutăți tehnice sau de cercetarea în biomecanica handbalului,
toate noutățile tehnice trebuie să îndeplineasc ă cerințele competiției sportive.
Orice tehnică trebuie să devină o tehnică de joc, să fie modelată permanent în
funcție de particularitățile jocului. Întrucât ritmul, caracteristicile și intensitatea
competițiilor variază în funcție de nivelul de pregătir e a adversarului și de mediul
înconjurător, jucătorul trebuie să adapteze modelul tehnic la condițiile de joc. De
aceea tehnica nu trebuie exersată numai în condiții normale sau ideale. Ea trebuie
dezvoltată pentru a permite jucătorilor să adapteze deprind erile pentru a face față
situațiilor complexe de joc. De asemenea, îmbunătățirea și perfecționarea tehnicii
trebuie să se coreleze dinamic cu trăsăturile fizice și psihologice, deoarece
ameliorarea vitezei sau perseverența poate conduce la ușoare modificăr i tehnice.
Tehnica este evolutivă . Se perfecționează permanent datorită cuceririlor
științei educației fizice și antrenamentului sportiv, a științelor ajutătoare precum
și a propriei teorii care se dezvoltă continuu.
Preocuparea pentru înnoirea neîncetată a tehnicii se impune cu atât mai
mult cu cât asimilarea a tot ceea ce este în prezent înaintat pe plan mondial se
poate realiza relativ rapid pe toate meridianele lumii, ca urmare a intensității
competițiilor internaționale, a cercetării acestora de către specialiști și a
prezentării lor prin mijloacele mass -media.
Viitorul aparține astfel tehnicienilor și sportivilor în stare să creeze noi
modele, superioare celor prezente. Căutările privind stabilirea de noi procedee
tehnice au la bază și valorificarea m aximă a însușirilor particulare ale sportivilor,
de multe ori acestea favorizând crearea unor structuri motrice deosebit de
eficiente pentru obținerea succesului (vezi stilul tehnic).
Tehnica evoluează și se perfecționează în raport cu dezvoltarea tacticii de
joc; sarcinile tactice tot mai pretențioase implică perfecționarea continuă a
procedeelor tehnice care se impun a fi executate, de cele mai multe ori, în limită
sau criză de timp.

35 Tehnica este rațională. Datorită folosirii datelor oferite de știință, pentru
că tehnica presupune un proces conștient de gândire pentru a corespunde
sarcinilor generale și parțiale ale jocului.
Tehnica rațională este în același timp accesibilă și simplă, nu conține
mișcări inutile.
Tehnica este educativă. Datorită faptului că se învață și se perfecționează
în cadrul lecției de educație fizică sau de antrenament sportiv, iar acestea, la
rândul lor, presupun un proces pedagogic desfășurat pe baze științifice.
Toate referirile de mai sus conduc spre ideea că tehnica sportivă este în
continuă evoluție, ea se perfecționează neîncetat, de la o etapă la alta
modificându -se spectaculos. Tocmai de aceea, specialiștii au ca preocupare
permanentă studierea posibilităților de perfecționare continuă a tehnicii, orientând
astfel instruir ea atât spre zestrea trecutului, cât și a perspectivei, a cerințelor
viitoare ale dezvoltării jocului.

4.3. COMPONENTELE TEHNICII
Atunci când ne referim la tehnica jocului de handbal utilizăm următoarele
noțiuni fundamentale:
➢ Elementele tehnice
➢ Procedeele tehnice
➢ Stilul tehnic
➢ Măiestrie tehnică

4.3.1. Elemenetele tehnice
Jocului de handbal îi corespund forme generale de mișcare cunoscute sub
denumirea de elemente tehnice , care au un caracter abstract, de noțiune.
Elementele tehnice au o definire a bstractă și strict delimitată de sarcinile
globale ale jocului și se referă la mecanismul de bază al mișcărilor.

36 „Elementele tehnice sunt categorii generale de mișcări care facilitează
rezolvarea scopului și a sarcinilor globale ale jocului în conformitate cu
regulamentul de concurs”. (Colibaba -Evulteț, D., Bota, I., 1998).
Elementele tehnicii jocului de handbal sunt următoarele: poziția
fundamentală ; mișcarea în teren ; ținerea mingii ; prinderea mingii ; pasarea mingii ;
driblingul ; aruncarea la poartă ; fentele; atacarea adversarului cu mingea ;
scoaterea mingii de la adversar ; blocarea aruncărilor spre poartă ; elemente
specifice portarului .

4.3.2. Procedeele tehnice
„Procedeele tehnice reprezintă modul concret de execuție a elementelor
tehnice. ” (Gher mănescu, I.K., și colab., 1983)15
Astfel, aruncarea la poartă – noțiune cu caracter general – când vrem s -o
concretizăm, ne vom referi la unul dintre procedeele tehnice de aruncare la
poartă, deci vom vorbi despre aruncarea la poartă din săritură, sau aru ncarea la
poartă din alergare etc.
În general, denumim procedeu tehnic „un sistem complex și stereotip de
acte motrice (o succesiune stereotipă de poziții și mișcări ale segmentelor
corpului) structurat cât mai rațional, aplicabil într -o fază asemănătoare a unei
acțiuni de atac sau de apărare”. (Teodorescu, L.,1975)16.
Exemple de procedee tehnice din jocul de handbal:
✓ ținerea mingii cu două mâini;
✓ prinderea mingii de pe loc;
✓ prinderea mingii din alergare;
✓ pasarea mingii de pe loc;
✓ pasarea mingii din alergar e;

15 Ghermănescu, I.K. și colab., 1983, Teoria și Metodica Handbalului, Edit. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 35
16 Teodorescu, L., 1975, Probleme de teorie și metodică în jocurile sportive, Edit. Sport -Turism, București, pag.
23

37 ✓ driblingul simplu;
✓ driblingul multiplu;
✓ aruncarea la poartă de pe loc;
✓ aruncarea la poartă din săritură;
✓ aruncarea la poartă din alergare;
✓ aruncarea la poartă cu pas adăugat;
✓ fenta simplă de pornire;
✓ fenta dublă de pornire;
✓ scoaterea mingii de la advers ar prin atac din spate;
✓ scoaterea mingii de la adversar prin atac din față;
✓ scoaterea mingii de la adversar prin atac din lateral;
✓ blocarea mingilor înalte;
✓ blocarea mingilor laterale etc.
Procedeele tehnice au o structură motrică simplă sau complexă.

4.3.3. Stilul tehnic
„Stilul constituie modul particular (amprenta personală) de efectuare a
unui procedeu tehnic. ” (Dragnea, A., Silvia, Mate -Teodorescu, 2002)17.
„În momentul în care particularitățile individuale (dimensiunile corporale –
antropom etrice, calități motrice, atitudini, trăsături de personalitate) intervin și se
impun cu pregnanță în una, mai multe sau în toate secvențele modelului de
execuție, respectivul procedeu devine stil tehnic. ” (Colibaba -Evuleț, D., Bota, I.,
1998)18.
Stilul teh nic apare atât în efectuarea actelor motrice simple, cât și în cele
complexe. Astfel, procedeele tehnice simple pot fi diferite ca stil prin ritmul de
execuție, prin utilizarea lor înșelătoare, prin implicarea unor însușiri corporale
(robustețea, de exempl u), prin manevrarea neobișnuită a mingii, iar procedeele

17 Dragnea, A., Silvia Mate -Teodore scu, 2002, Teoria Sportului, Edit. FEST, București, pag. 283
18 Colibaba -Evuleț, D., Bota, I., 1998, Jocuri sportive, Teorie și Metodică, Edit. Aldin, București, pag. 91

38 tehnice complexe prin înlănțuirea sau înlocuirea strict originală a actelor motrice,
prin prelungirea – scurtarea fazelor de execuție, prin fente.
Uneori stilul unui jucător reprezintă variante noi a le unui procedeu tehnic.
Acestea, datorită eficacității și utilizării lor tactice, sunt preluate și de alți jucători.
Ca urmare, stilul respectiv devine o necesitate în procesul de joc și se încadrează,
treptat, în rândul procedeelor tehnice. Jucătorul sau antrenorul căruia i se
datorează noul procedeu tehnic contribuie astfel, în mod creator, la dezvoltarea
tehnicii jocului.
În munca de instruire, antrenorii nu trebuie să confunde stilul cu mișcările
incorecte pe care unii jucători le folosesc în execuția procedeelor tehnice.
Stilul presupune o structură și o formă corectă a mișcării, cărora li se
adaugă nota personală datorită particularităților individuale ale jucătorului.

4.3.4. Măiestria tehnică
Caracterizează numai jucătorii cu o înaltă capac itate tehnică achiziționată
în decursul timpului. Ea este rezultatul instruirii (colective și individuale) și
autoantrenamentului la care se adaugă neapărat și predispozițiile vocaționale
pentru joc.
Criteriile după care se poate aprecia înalta măiestrie t ehnică sunt:
✓ numărul de elemente și procedee tehnice de atac și de apărare achiziționate
și ușurința cu care le aplică în rezolvarea sarcinilor de joc;
✓ acuratețea, virtuozitatea, precizia și eficiența cu care le execută în
condițiile grele de concurs;
✓ stabilitatea cu care execută procedeele tehnice în condițiile apariției unor
factori perturbatori: opoziția adversarului, oboseala, încordarea nervoasă,
stresul, războiul psihologic etc.;
✓ priceperea de a alege, regla și schimba structura motrică a procedeelor
tehnice sau a fazelor de execuție în funcție de reacțiile adversarului;

39 ✓ încrederea și siguranța constantă cu care execută procedeele tehnice care
necesită mare precizie și eficiență de reușita cărora depinde (uneori)
rezultatul meciului sau competiției. Es te vorba mai ales de loviturile
executate în momentele fixe ale jocului (aruncarea de la 7 metri) și de
acțiunile decisive luate pe cont propriu în ultimele secunde ale partidei
(jucarea ultimei șanse).

4.4. CONȚ INUTUL TEHNICII JOCULUI DE HANDBAL ÎN Ș COA LĂ
Practicarea jocului de handbal în lecția de educație fizică școlară nu va
putea fi efectuată până când elevii nu -și vor însuși deprinderi corecte de a prinde,
pasa, arunca la poartă, practicarea jocului presupunând cunoașterea unor variate
procedee de manevrare a mingii care să le permită rezolvarea sarcinilor de joc.
Tehnica este componenta care desemnează structura motrică a fiecărui joc sportiv
în parte. Clasificarea tehnicii înseamnă sistematizarea tuturor elementelor și
procedeelor pe categorii și grupe bine determinate pentru a le recunoaște și aplica
în practică. Acestea sunt determinate de antagonismul permanent dintre atac și
apărare (tehnica de atac și apărare), apoi de poziția față de posesia mingii (tehnica
cu și fără minge) și, în cele din u rmă, de particularitățile cinematice și dinamice a
structurii motrice a acestora.
În general, orice clasificare a tehnicii trebuie să conțină următoarele
aspecte:
✓ compartimentele de joc: atac – apărare;
✓ gruparea elementelor tehnice în funcție de poziția fa ță de obiectul de joc
(cu minge și fără minge) incluzând elementele de mișcare în teren;
✓ prezentarea procedeelor tehnice care aparțin fiecărui element tehnic în
parte;
✓ prezentarea variantelor de execuție a fiecărui procedeu tehnic în parte;
✓ regimul de soli citare fizică și psihică în care se execută fiecare variantă a
procedeului tehnic în parte.

40 Mai jos sunt prezentate conținuturile tehnicii jocului de handbal în școală
în atac cu minge și fără minge, în apărare și conținutul tehnicii jucătorului
portar:

Figura nr. 1 – Conținutul și clasificarea tehnicii jocului de handbal în școală – în atac cu
minge (după Popescu, D.C., 2016)19

19 Popescu, D.C., 2016, Metodica predării handbalului în școală. Uz intern. Suport de cu rs. Edit. Universită ții din
Pitești, Pitești , pag. 25 Cu două mâini
Cu o mână
1. ȚINEREA
MINGII

Prinderea mingii cu două mâini de pe loc.
Prinderea mingii cu două mâini din deplasare .
2. PRINDEREA
MINGII
Pasa de pe loc c u o mână de deasupra umărului .
Pasa din deplasare zvârlită de deasupra umărului .
Pasa din deplasare pe direcții diferite (laterale, oblice
înainte, oblice înapoi) .
Pase speciale (zvârlită de deasupra umărului , oferită, pasa
laterală cu o mână și cu două mâ ini pe lângă șold, pasa prin
împingere ).
3. PASAREA
MINGII

Driblingul simplu.
Driblingul multiplu.
4. DRIBLINGUL
SAU
CONDUCEREA
MINGII

Aruncarea la poartă din alergare.
Aruncarea la poartă din săritură.
Aruncările la poartă din sprijin pe sol (arun carea la
poartă cu pas adăugat și aruncarea la poartă cu pas
încrucișat).
5. ARUNCAREA LA
POARTĂ

Fenta simplă de pornire.
Fenta dublă de pornire.
Schimbarea simplă de direcție.
Schimbarea dublă de direcție.

6. FENTELE SAU
MIȘCĂRILE
ÎNȘELĂTOARE
ELE MENTE
TEHNICE PROCEDEE
TEHNICE TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL ÎN ȘCOALĂ ÎN ATAC CU
MINGEA

41

Figura nr. 2 – Conținutul și clasificarea tehnicii jocului d e handbal în școală –
în atac fără minge (după Popescu, D.C., 2016)20

20 Popescu, D.C., 2016, Metodica predării handbalului în școală. Uz intern. Suport de curs. Edit. Universită ții din
Pitești, Pitești , pag. 25 TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL ÎN ȘCOALĂ – ÎN ATAC
FĂRĂ MINGE
ELEMENTE
TEHNICE PROCEDEE
TEHNICE
Înaltă
Medie
Joasă
1. POZIȚIA
FUNDAMENTALĂ

Alergarea (lansată, accel arată, tropotită, șerpuită, sprinturi
scurte).
Deplasări în diferite direcții (lateral, înainte, oblic înainte,
înapoi, oblic înapoi).
Opriri, porniri, întoarceri din alergare.
Sărituri.
Schimbările de direcție (simplă și dublă).
2. MIȘCAREA SAU
DEPLASAR EA ÎN
TEREN

42

Figura nr. 3 – Conținutul și clasificarea tehnicii jocului de handbal în școală –
în apărare (după Popescu, D.C., 2016)21

21 Popescu, D.C., 2016, Metodica predării handbalului în școal ă. Uz intern. Suport de curs. Edit. Universită ții din
Pitești, Pitești , pag. 26 TEHNICA JOCULUI DE HANDBAL ÎN ȘCOALĂ – ÎN APĂRARE
ELEMENTE
TEHNICE PROCEDEE
TEHNICE
Înaltă – de așteptare
Medie – de deplasare
Joasă – când se acționează în apropierea adversarului
1. POZIȚIA
FUNDAMENTALĂ

Alergarea cu spatele.
Opriri, porniri, întoarceri din alergare.
Deplasarea laterală cu pași adăugați.
Deplasarea spre înainte cu pași adăugați.
Retragerea cu spatele, oblic înapoi.
Deplasarea laterală cu pași încrucișați.
Sărituri.
2. MIȘCAREA SAU
DEPLASAREA ÎN
TEREN

3. ATACAREA
ADVERSARULUI
CU MINGEA

Prin atac din spate.
Prin atac din față.
Prin atac din lateral.
4. SCOATEREA
MINGII DE LA
ADVERSAR

Blocarea mingilor înalte.
Blocarea mingilor laterale.
5. BLOCAREA
MINGILOR
ARUNCATE SPRE
POARTĂ
Când adversarul cu mingea inte nționează să finalizeze.
La închiderea pătrunderilor.
În circulația pe semicerc.

43

Figura nr. 4 – Conținutul și clasificarea tehnicii specifice portarului (după
Popescu, D.C., 2016)22

22 Popescu, D.C., 2016, Metodica predării handbalului în școală. Uz intern. Suport de curs. Edit. Universită ții din
Pitești, Pitești , pag. 27 TEHNICA PORTARULUI
ELEMENTE
TEHNICE PROCEDEE
TEHNICE
Înaltă
Medie
Joasă 1. POZIȚIA
FUNDAMENTALĂ

Deplasare cu pași adăugați lateral, înainte, înapoi, oblic
înainte și oblic înapoi 2. DEPLASAREA ÎN
POARTĂ

Prinderea mingii: din mișcare, de pe loc, din săritură,
din plonjon, mingilor joase. 3. PRINDEREA
MINGII

Respingerea mingii de deasupra capului
Respingerea mingilor înalte
Respingerea mingilor prin fandare
Resp ingerea mingilor prin sfoară 4. RESPINGEREA
MINGII

Oblic sus
Lateral
Paralel cu solul
5. PLONJONUL

Fentele efecuate cu corpul, cu brațele, îndoiri laterale
de trunchi. 6. MIȘCĂRILE
ÎNȘELĂTOARE

Aruncare a zvârlită de pe loc
Aruncarea de deasupra umărului cu diverse forme de
elan (cu pas încrucișat, cu pași adăugați, pași săltați)
Pasă din săritură pentru distanțe mai lungi 7. DEGAJAREA
MINGII

44 5. TEHNICA ELEMENTELOR ȘI PROCEDEELOR TEHNICE ALE
JOCULUI DE HANDBAL

Tehnica de bază a jocului de handbal, după cum am mai menționat
anterior, cuprinde elemente tehnice, care la rândul lor se exprimă în mod concret
prin procedee tehnice.
►Poziția fundamentală pentru jocul de atac
Poziția fundamentală pentru jocul de atac este cea care favorizează toate
celelalte execuții tehnico -tactice determinate de situațiile de atac, reprezentând
poziția inițială de execuție pentru majoritatea procedeelor tehnice. Poziția
fundamentală de atac trebuie adoptată în mod absolut necesar, deoarece ușurează
efectuarea în continuare a tuturor mișcărilor de deplasare în teren în atacul unei
echipe, de prindere a mingii, de efectuare a fentei după prinderea mingii sau de
aruncare la poartă.
„Jucătorul care așteaptă să primească mingea este poziționat cu fața spre
coechipierul de la care o va pri mi, cu brațele îndoite din articulația coatelor și
îndreptate în direcția mingii. Picioarele sunt cu genunchii ușor îndoiți, iar piciorul
opus brațului de pasare este plasat, de preferință, înaintea celuilalt. Trunchiul este
puțin înclinat, iar spatele ușo r rotunjit. ” (Ghermănescu, I.K., și colab.,1983)23
La pozițiile mai înalte, depărtarea picioarelor este de 30 – 40 cm, în timp
ce la pozițiile mai joase, ca în cazul pivotului, depărtarea este mai mare, ajungând
până la 50 – 60 cm.
Poziția fundamentală pent ru jocul de atac diferă în funcție de postul de joc
fiind specifică jucătorilor care acționează la 9 metri (inter stânga, centru și inter
dreapta) și jucătorilor care acționează la semicerc (extremă stânga, extremă
dreapta și pivot) când aceștia se pregăte sc să primească mingea printr -o pasă de
angajare.

23 Ghermănescu, I.K., și colab., 198 3, Teoria și Metodica Handbalului, Edit. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 66

45 ►Mișcarea sau deplasarea în teren specifică atacului
Mișcarea în teren cuprinde numeroase procedee tehnice, unele frecvente și
deci foarte importante, indispensabile chiar, iar altele mai rare, dar care își au
totuși rostul lor în arsenalul tehnicii jucătorului de handbal.
Mișcarea în teren specifică jocului în atac cuprinde totalitatea pozițiilor și a
formelor de deplasare, caracteristice jocului de handbal, folosite de jucători cu
scopul de a -și crea situa ții favorabile în vederea rezolvării sarcinilor și cerințelor
jocului.
Realizarea acestei capacități motrice, presupune o muncă sistematică,
acestea constituind în același timp și suportul însușirii mai ușoare și mai rapide a
tehnicii și tacticii de joc.
Procedee tehnice ale mișcării în teren în atac:
✓ Alergarea: lansată, accelerată, tropotită, șerpuită, sprinturi
✓ Deplasări: laterale, înainte, înapoi, oblic înainte, oblic înapoi
✓ Opriri: pe un picior, pe ambele picioare
✓ Pornirile
✓ Întoarcerile din alergare
✓ Schimbări de direcție: simplă și dublă
✓ Sărituri cu bătaie pe un picior și cu bătaie pe ambele picioare.
►Ținerea mingii
Ținerea mingii este elementul tehnic cu ajutorul căruia un jucător își
asigură posesia mingii pe timpul celor trei secunde regulamentare , sau pe durata
de timp dintre o prindere și o aruncare. Acest element tehnic poate fi executat
prin folosirea unor procedee tehnice executate cu două mâini sau cu o mână.
Ținerea mingii cu două mâini
Cu două mâini mingea este ținută de cele mai multe or i, în timpul jocului
în fața abdomenului, determinată fie de necesitatea asigurării și protejării mingii
de adversar, fie de nevoia de a pregăti executarea unei noi mișcări tehnice de

46 aruncare, dribling sau fentă. În alte situații mingea poate fi ținută la nivelul
pieptului.
Atunci când jucătorul ține mingea cu două mâini aflându -se pe loc, poziția
corpului este ca cea descrisă la poziția fundamentală pentru jocul de atac.
„Brațele sunt ușor depărtate de corp cu antebrațele flexate pe brațe, astfel încât
mâinile să țină mingea în dreptul abdomenului.
Degetele sunt răsfirate pentru a ocupa o suprafață cât mai mare a mingii.
Palmele privesc puțin înainte și în afară și apasă pe minge doar atât cât este
necesar pentru susținerea ei. Degetele mari sunt apropia te și orientate spre
abdomenul jucătorului. ” (Ghermănescu, I.K., și colab.,1983)24
Ținerea mingii cu o mână în sprijin echilibrat
„Jucătorii cu mână mică sunt nevoiți să întrebuințeze procedeul de ținere
echilibrată a mingii”. (Ghermănescu, I.K., și colab., 1983)25
Ținerea mingii echilibrată în palmă nu trebuie înțeleasă sub forma unui
echilibru stabil realizat între minge și palma care o susține. Acest echilibru este
instabil și se creează în timpul mișcării pregătitoare pentru aruncare și al
săvârșirii arunc ării.
Echilibrul de care este vorba se realizează datorită impulsului dinspre
înainte spre înapoi, dat mingii de mâna stângă și rezistenței mâinii drepte care se
opune acestui impuls. Ținerea echilibrată a mingii nu poate dura multă vreme, ea
coincide cu t impul necesar brațului pentru pregătirea aruncării și a aruncării
propriu -zise.
►Prinderea și pasarea mingii de pe loc
Pasa între doi jucători este principala formă de colaborare între coechipieri,
ea solicitând responsabilitate din partea fiecăruia: jucăt orul cu mingea trebuie s -o
paseze spre pieptul coechipierului, iar acesta să -și plaseze corpul, brațele și

24 Ghermănescu, I.K., și colab., 1983, Teoria și Metodica Handbalului, Edit. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 66
25 Ghermănescu, I.K., și colab., 1983, Teoria și Met odica Handbalului, Edit. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 66

47 palmele în traiectoria ei, să amortizeze șocul și să rămână în posesia mingii. Nu
se recomandă prinderea mingii cu o mână.
Prinderea mingii
Jucătoru l adoptă poziția fundamentală specifică jocului de atac și își
îndreaptă privirea și brațele în direcția din care va primi mingea. Întreaga ținută a
corpului, a brațelor și a degetelor trebuie să fie relaxată în faza de așteptare a
mingii.
„Pe măsură ce mi ngea se apropie de jucător, acesta va îndrepta brațele în
întâmpinarea ei. Palmele sunt orientate cu fața în jos și foarte puțin înainte.
Degetele sunt răsfirate. Degetele mari sunt apropiate, formând împreună cu
palmele și celelalte degete o cupă în care va intra mingea.
Șocul produs în momentul prinderii este amortizat printr -o mișcare de
îndoire progresivă a membrelor superioare din articulațiile pumnului și cotului. ”
(Ghermănescu, I.K., și colab.,1983)26
Pasa de pe loc cu o mână de deasupra umărului
Pentru a executa pasa de pe loc, jucătorul va adopta în prealabil poziția
fundamentală specifică jocului de atac. Piciorul opus brațului de pasare este
orientat spre înainte iar privirea în direcția spre care va fi pasată mingea.
Pregătindu -se de pasă, jucător ul răsucește trunchiul, concomitent cu ducerea
mingii înapoi, pe deasupra umărului, pe drumul cel mai scurt, în brațul de pasare,
ținând -o apucat sau echilibrat. Brațul de pasare este îndoit din articulația cotului
într-un unghi mai mare de de 90°.
În pri ma fază a aruncării, în care mingea este dusă deasupra umărului,
greutatea corpului este lăsată ceva mai mult pe piciorul din spate. În momentul
pasării piciorul din spate se întinde.
Brațul opus celui de pasare se găsește înainte, îndoit din articulația c otului
iar umărul este orientat pe direcția de pasare.

26 Ghermănescu, I.K., și colab., 1983, Teoria și Metodica Handbalului, Edit. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 67

48 ►Prinderea și pasarea mingii din alergare
În timpul fazelor de atac jucătorii își pasează mingea alergând în același
plan sau fiind unii mai înainte, alții mai înapoi, situații în care direcțiile de p asare
sunt laterale, oblice înainte sau oblice înapoi.
În timpul alergării trebuie să existe tendința jucătorului ca prinderea mingii
să se execute numai prin răsucirea trunchiului și îndreptarea brațelor în direcția
din care vine mingea iar pasarea, prin răsucirea trunchiului și a brațului aruncător
în direcția în care este transmisă mingea.
Atât în cazul prinderii, cât și în cel al pasării, trenul inferior continuă
mișcările de alergare înainte.
►Driblingul
În desfășurarea jocului de handbal acest eleme nt tehnic constituie uneori
singurul mijloc de deplasare cu mingea în teren.
În scopul deplasării cu mingea pe terenul de joc sau spre poartă, jucătorul
folosește driblingul. Acesta poate fi: dribling simplu sau dribling multiplu.
Driblingul simplu
„Dribli ngul simplu constă dintr -o singură bătaie a mingii în sol și prinderea
ei cu două mâini. Se execută în felul următor: după intrarea în posesia mingii,
jucătorul are voie să facă în continuare trei pași cu mingea în mână, după care,
înainte de a face cel de -al patrulea pas, trebuie să bată mingea în sol.
Mingea care ricoșează din sol este prinsă de jucător cu două mâini. Din
clipa prinderii, el poate face din nou trei pași, după care este obligat s -o paseze
unui coechipier sau să o arunce la poartă. Dacă ba te mingea din nou în sol și o
prinde, atinge sau joacă în orice fel, jucătorul respectiv comite o abatere numită
dublu dribling , greșeală care se sancționează de arbitru cu o aruncare liberă.”
(Ghermănescu, I.K., și colab., 1983)27

27 Ghermănescu, I.K., și colab., 1983, Teoria și Metodica Handbalulu i, Edit. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 48

49 Driblingul multiplu
„Driblingul multiplu permite deplasarea nelimitată în teren a jucătorului cu
mingea. Folosirea driblingului multiplu este considerată oportună atunci când
jucătorul a scăpat liber pe contraatac, precum și în acele situații în care posesorul
mingii nu găsește imediat un coechipier liber pentru a -i pasa. ” (Ghermănescu,
I.K., și colab., 1983)28
Driblingul multiplu constă dintr -o serie de împingeri succesive ale mingii
spre sol, executate prin apăsări cu palma pe suprafața acesteia.
După atingerea mingii, aceasta e ste împinsă spre sol, lateral față de corp,
pentru a nu influența mișcarea picioarelor în timpul alergării, implicit pentru a nu
micșora viteza de deplasare. Unghiul de împingere a mingii este proporțional cu
viteza de deplasare a jucătorului. Cu cât vitez a de deplasare a jucătorului este mai
mare, cu atât unghiul de incidență este mai mic și invers.
Mingea este împinsă cu palma spre sol și nu lovită.
La mișcarea de apăsare și împingere a mingii spre sol ia parte întregul braț.
Executarea sigură și precisă a driblingului multiplu depinde în bună măsură de
mișcarea palmei din articulația pumnului, printr -o serie de flexii pe antebraț, care
coincid cu împingerile spre sol, și o serie de extensii, care reprezintă de fapt
amortizarea șocului produs de contactul dintre mingea care revine ricoșând din
sol și palma care o împinge din nou.
►Aruncarea la poartă din alergare
Jucătorul care se îndreaptă spre poartă în dribling, prinde mingea care
ricoșează din sol atunci când se găsește în sprijin pe piciorul stâng. În timpul
pendulării piciorului drept înainte, jucătorul duce mingea deasupra umărului
drept, pregătindu -se de aruncare.
După ce piciorul drept a luat contact cu solul, începe faza de tracțiune a
brațului drept care coincide și cu pendularea piciorului stâng înainte.

28 Ghermănescu, I.K., și colab., 1983, Teoria și Metodica Handbalului, Edit. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 49

50 Tracțiunea mingii continuă, apoi este urmată de împingere, care are loc în
timpul trecerii piciorului stâng în față.
Mingea părăsește mâna jucătorului după ce i s -a imprimat direcția, printr -o
mișcare finală din articulația pumnului și din deget e, piciorul stâng pendulând în
mod firesc înainte. După executarea aruncării , alergarea poate continua fără
niciun fel de modificare a ritmului. (Ghermănescu, I.K., și colab., 1983)29
►Aruncarea la poartă din săritură
Jucătorul prinde mingea cu două mâini ș i efectuează bătaia pentru săritură
care se va face pe piciorul stâng. Acesta se așează pe sol, cu genunchiul ușor
îndoit, apoi printr -o rulare a labei piciorului dinspre călcâi, talpă, vârf și
extinderea energică a piciorului, urmează aruncarea corpului î n sus, pe traiectoria
dorită.
La înălțarea corpului contribuie și pendularea energică a piciorului drept
care se ridică spre piept, cu genunchiul îndoit.
Concomitent cu bătaia pe piciorul stâng și săritura, mingea se duce
deasupra umărului drept, fiind î mpinsă cu mâna stângă în mâna dreaptă și
sprijinită de aceasta o bună parte din mișcarea pregătitoare pentru aruncare.
În momentul în care corpul jucătorului a ajuns în punctul cel mai înalt al
săriturii, iar mingea se află în punctul final al mișcării pr egătitoare, începe
mișcarea de aruncare propriu -zisă. Având punct de sprijin masa corpului
echilibrat în aer, brațul drept efectuează aruncarea azvârlind mingea înainte.
(Ghermănescu, I.K., și colab., 1983)30
Pentru a ajuta și mai mult acțiunea brațului ar uncător – atât în faza de
tracțiune, cât și în cea de împingere asupra mingii – piciorul drept se întinde și se
trage energic dinainte înapoi într -o mișcare de pendulare. Aterizarea se face
întotdeauna pe piciorul de bătaie.

29 Ghermănescu, I.K., și colab., 1983, Teoria și Metodica Handbalului, Edit. Didacti că și Pedagogică, București,
pag. 52
30 Ghermănescu, I.K., și colab., 1983, Teoria și Metodica Handbalului, Edit. Didactică și Pedagogică, București,
pag. 50

51 ►Poziția fundamentală pentru j ocul de apărare
Apărătorul se găsește cu privirea îndreptată spre adversarul cu mingea sau
spre adversarul direct. Picioarele sunt depărtate la lățimea umerilor, de cele mai
multe ori găsindu -se pe aceeași linie. Greutatea corpului este egal repartizată p e
ambele picioare. Este bine ca proiecția centrului de greutate pe sol să cadă în
mijlocul poligonului de susținere. Vârfurile picioarelor sunt orientate înainte, deci
tălpile sunt paralele.
Genunchii sunt ușor îndoiți, trunchiul este arcuit și ușor aplec at în față,
brațele sunt îndoite din articulația cotului, puțin depărtate de trunchi. Palmele
privesc înainte, degetele sunt răsfirate.
Privirea este orientată spre înainte.
► Atacarea adversarului
Apărătorul se găsește în poziție fundamentală, exercitând asupra
adversarului său direct un marcaj de supraveghere. Atunci când mingea i se
pasează adversarului, încă în timp ce aceasta se găsește în zbor, apărătorul se
îndreaptă spre atacant, se apropie de el și fără să -l lovească, să -l îmbrâncească,
exercită a supra corpului acestuia cu pieptul o împingere, care desigur că -l va
stânjeni pe atacant în controlarea mingii și -l va opri să arunce la poartă. Dacă
mingea este pasată altui jucător, apărătorul se va retrage spre semicerc.
►Scoaterea mingii de la adversar
Principala problemă pe care o au apărătorii este aceea de a face totul, în
limitele regulamentului, pentru a nu primi gol.
Soluția se găsește prin scoaterea mingii de la adversar. Există mai multe
procedee tehnice de deposedare a adversarului cu minge, pe care jucătorii trebuie
să le exerseze cu toată seriozitatea, chiar dacă în timpul jocului nu au prea multe
ocazii să le folosească.
Atunci când se impune intervenția hotărâtă de deposedare a unui adversar
care se află într -o poziție bună de aruncare la p oartă, orice intervenție
neregulamentară a apărătorului este sancționată de arbitru.

52 De aceea se impune cunoașterea perfectă a acestor procedee tehnice de
apărare.
► Blocarea mingilor aruncate spre poartă
În handbal, apărarea porții nu rămâne exclusiv pe seama portarului.
Apărătorii au sarcina să colaboreze cu portarul, acoperind cu corpul și cu brațele
un colț al porții.
Mijloacele tehnice de realizare a acestei sarcini de apărare sunt procedeele
de blocare a aruncărilor la poartă.
Se pune accent deosebi t pe însușirea de către fiecare apărător a tuturor
procedeelor tehnice de blocare a aruncărilor la poartă.

53 PARTEA a II -a
CONTRIBUȚII ALE LUCRĂRII ÎN DOMENIU

CAPITOLUL II
CADRUL METODOLOGIC ȘI OPERAȚIONAL AL
CERCETĂRII

2.1. IPOTEZA LUCRĂRII
În prezenta lucrare am plecat de la următoarea ipoteză de lucru:
considerăm că dacă vom selecta și aplica în lecția de educație fizică și sport cele
mai eficiente mijloace de acționare , axate pe învățarea procedeelor tehnice din
jocul de handbal, atunci vom îmbunătății tehnica de execuție a acestora.

2.2. SCOPUL LUCRĂRII
Scopul lucrării face referire la verificarea eficienței mijloacelor de
acționare propuse, pentru învățarea procedeelor tehn ice specifice jocului de
handbal, la nivelu l învățământului primar, respectiv clasa a IV -a.

2.3. SARCINILE LUCRĂRII
▪ Studierea literaturii de specialitate în vederea stabilirii stadiului actual de
cunoaștere a temei.
▪ Orientarea metodică generală în predarea handbalului în cadrul lecțiilor de
clasă la nivelul învățământului primar.
▪ Identificarea jaloanelor de referință pentru învățarea procedeelor tehnice
din jocul de handbal.
▪ Analiza mijloacelor de acționare care au condus la creșterea eficienței în
instruire.
▪ Stabilirea metodologiei de investigație științifică și a planului de lucru.

54 ▪ Elaborarea și experimentarea conț inuturilor.
▪ Desprinderea concluziilor și a recomandărilor practico -metodice din
studierea literaturii de specialitate și a parții experimentale a cercetării

2.4. METODE DE CERCETARE

2.4.1. Metoda analizei literaturii științifice
Prima etapă în declanșarea unei investigații o constituie informarea. Ea se
realizează la începutul cercetării, continuându -se și completându -se pe parcursul
acesteia. Un rol deosebit în redactarea lucrărilor șt iințifice îl joac ă datele care
susțin și confirmă ipoteza stabilită , dar și a celor care prezintă alte puncte de
vedere.
Prin prezentarea părerilor pe rsonale în formularea ipotezei , organizarea
cercetării și orientarea tehnicilor de lucru privind recoltare a, interpretarea și
analiza datelor, constituie unul din punctele de referință în redactarea lucrărilor
științifice.

2.4.2. Metoda observației
De la începuturile cercetării s -au pus bazele metodelor inductive, care se
sprijină pe faptele și datele furniz ate din experiența imediată. Francisc Bacon –
diferenția observația, în observație activă și observație științifică, ce se
deosebește de observația pasivă și vulgară (empirică).
Între observația, văzută ca tehnică de investigare și observația ca fenomen
pedagogic sau psihologic spre exemplu, găsim foarte multe apropieri și
asemănări, cele mai numeroase provenind din substratul activității nervoase
superioare a omului.
Din punct de vedere definitoriu, observația, este o contemplare
intenționată și metodică a unui obiect, fenomen sau eveniment, condiționtă de
prelucarea prin rațiune a datelor obținute.

55 În observație sunt angajate, atât procese senzoriale ale cunoașterii (prin
organele de simț – analizatori), cât și cele logice ale gândirii. În observația
științifică, participă nemijlocit atât un element senzorial, perceptual dar și un
element intelectual conștient sau chiar inconștient.
Observația ca „proces psihic de cunoaștere activă, intenționată, planificată,
sistematică, are la bază un sistem de date de referință (idei, ipoteze, postulate)
furnizate de experiență și, î n general, de știință”. (Epuran, M., 2005)31
Ea se aplică unui anumit domeniu, ale cărui date, documente sau fenomene
dorește să le cunoască, să le descrie, ordoneze, clasifice, cuantifice, c arcaterizeze
etc., pentru a observa ce este deosebit în ele, ce relații sunt între ele și cu altele, ce
le provoacă și ce efecte au asupra lor. Astfel din acest complex de rezultate ale
observației se nasc noi înțelesuri, explicații sau numai ipoteze și pr edicții care
urmează a fi verificate și prin alte metode. Acest tip de metodă beneficiază de
contribuția tehnicii (de observare, de înregistrare, de prelucrare cantitativă),
observația fiind un rezultat al raportului dintre cercetător (observator) și natur ă.
Sarcina și scopul observației este culegerea de date concrete, a căror
analiză științifică să permită generalizarea.
Observația directă este numită și naturală, făcută în condiții firești,
cotidiene, fără intervenția cercetătorului. În cazul cercetării noastre cel care face
observațiile asupra programului de pregătire dar și a acțiunilor tehnico -tactice
întreprinse în teren este antrenorul (Epuran , M., 2005, p. 207).
Observația de tip experimental este observație provocată, cercetătorul
verificând anumi te reacții și conduite prin administrarea unor variabile
independente, adică stimuli din cei mai diferiți. Observația se face asupra unui
obiect, document, fenomen, proces, în cercetarea specifică domeniului
activităților corporale, principalul subiect al observației este omul în mișcare
(pentru a ne exprima în forma cea mai generală). În sfera activităților corporale

31 Epuran , M., 2005, Metodologia cercetării activităților corporale Exerciții fizice – Sport – Fitne ss, Ediția a 2 – a,
Edit. FEST , București , pag. 205

56 întâlnim rareori fapte spontane, individuale și mai ales procese dirijate,
organizate și conduse rațional, cum sunt, de exemplu, procesul ins tructiv –
educativ, procesul de antrenament, de pregătire a profesorilor, competițiile și
demonstrațiile, excursiile, serbările, gimnastica aerobică și multe altele.

2.4.3. Metoda probelor și testelor de control
Asociația Internațională de Psihologie prezin tă următoarea definiție: testul
este o probă determinată, ce implică o sarcină de îndeplinit, identică pentru toți
subiecții examinați, pe baza unei tehnici precise, în scopul aprecierii succesului
sau eșecului sau notării numerice a reușitei. Sarcina poat e fi relativă fie la
cunoștințele dobândite fie la funcții senzorii – motrice sau mentale.
Testul este un „instrument utilizat pentru a obține informații despre indivizi
sau obiecte. Cu ajutorul lui se măsoară sau evaluează diferite performanțe.”
(Epuran , M., 2005 )32
▪ Proba care este cuprinsă în test constă dintr -o sarcină care este identică
pentru to ți subiecții . Sarcina poate fi considerată ca un stimul și care
reclamă un răspuns al subiectului. Sarcina poate fi de natură psihică,
motrică, motrică, care sol icită răspunsuri care reflectă acuitate senzorială,
aptitudine psihică în direcții diferite (atenție, memorie, operaționalitaea
gândirii, echilibru afectiv) aptitudini psihomotrice (coordonare, echilibru,
forță, rezistență, viteză), aptitudini adaptative p sihosociale.
▪ Cerința ca sarcină să fie identică – implică standardizarea atât în privința
conținutului, formei, structurii cât și a modului de administrare.
Astfel, în examinarea elevilor, instrucțiunile asupra modului de efectuare a
probelor motrice trebu ie să fie foarte precise, să se respecte pozițiile de plecare
sau regulile de execuție.

32 Epuran, M., 2005, Metodologia cercetării activităților corporale Exerciții fizice – Sport – Fitness, Ediția a 2 – a,
Edit. FEST, București, pag. 179, 180

57 Testele măsoară o mare varietate de variabile de răspuns și, de asemenea,
de variabile intermediare (care țin de personalitatea subiectului). Se măsoară
cunoștințe, fun cții fiziologice psihice, psihomotrice și motrice, modalități de
reacție și de adaptare, trăsături mai mult sau mai puțin manifeste ale
individualității, atitudini psihosociale etc . (Epuran , M., 2005 p.181).
Metodele experimentale prezentate de noi, se car acterizează prin faptul că
se urmărește să verificăm ipoteza de lucru, conform căreia, se presupune
existența unui raport între fenomene și anume:
▪ variabila independentă este reprezentată de mijloacele de acționare pentru
învățarea procedeelor tehnice spec ifice jocului de handbal, pentru clasa a
IV-a;
▪ variabilele dependente , reprezentate de cele șase probele de evaluare.
Descrierea probelor propuse pentru testarea inițială și finală a grupei
experimental e.
1. Deplasare în triu nghi
Triunghiul se trasează în felul următor: baza triunghiului o constituie linia
dreaptă de 3 metri a semicercului de la 6 metri, pe această bază, din mijlocul ei,
se ridică o perpendiculară de 3 metri care ajunge la semicercul punctat și care va
fi înălțimea triunghiului isoscel. Laturile triunghiului se marchează prin unirea
celor 3 puncte astfel obținute. În vârful celor 3 unghiuri și tangent la ele se
trasează câte un cer c cu diametrul de 30 cm. Elev ul se găsește inițial cu fața spre
vârful triunghiului, având piciorul stâng în centrul cercului din stânga bazei
triunghiului. La semna lul de începere a probei, ele vul se deplasează cu pași
adăugați lateral spre dreapta, până atinge cu piciorul drept celălalt cerc de la baza
triunghiului; se deplasează, în continuare, cu pași adăugaț i spre înainte, până la
cercul din vârful triunghiului, pe care este obligat să -l atingă cu un picior, după
care, deplasându -se cu pași adăugați spre înapoi, trebuie să ajungă cu un picior în
cercul de la care a pornit inițial. Deplasarea se continuă imedi at spre cercul din
vârful triunghiului, în continuare înapoi spre cercul din dreapta bazei triunghiului

58 și înapoi spre cercul din dreapta bazei triunghiului și apoi spre stânga la cercul
(locul) de pornire folosind în permanență aceeași tehnică de deplasar e cu pași
adăugați lateral, înainte și înapoi, specifică jocului de apărare în handbal. Acest
drum dus -întors, descris mai sus, se socotește a fi un traseu complet, format din 6
laturi ale triunghiului.
Elevii trebuie să -l parcurgă de 2 ori fără oprire, d eci să acopere 12 laturi ale
triunghiului. În tot timpul executării acestei probe, ele vul trebuie să se afle cu fața
spre vârful triunghiului.
Modalitatea de evaluare
▪ Timpul se va înregistra în secunde și zecimi de secunde.

2. Pasarea mingii d e handbal la perete
Elevul se află în spatele unei bănci de gimnastică având în mână o minge
de handbal. Distanța față de perete este de 3 metri. Ele vul va transmite mingea în
perete folosind procedeul de pasare de deasupra umărului. Dacă ele vul scapă
mingea sau d epășește banca de gimnastică, proba se consideră nulă.
Modalitatea de evaluare
▪ Se înregistrează numărul de pase executate corect în intervalul de 30
secunde. Elevul are voie la două încercări fiind luată în considerare cea mai
bună performanță .

Pasarea mingii de handbal la perete

3 metri

59 3. Pase cu partener 30 secunde
Elevul A pasează mingea elevului B și se deplasează înapoi la punctul de
plecare, execuția efectuându -se pe durata a 30 s ecunde, numărând e xecuțiile
efectuate de elevul A. Pasarea mingii se poate executa de pe loc, către doi
coechipieri.
Modalitatea de evaluare
▪ Se înregistrează numărul de pase executate în 30 de secunde.

B

A

Pasarea mingii cu partener

4. Dribling în linie dreaptă pe 30 m
Elevul trebuie să parcurgă cei 30 metri care separă linia de start de cea de
sosire, conducând mingea de handba l în dribling multiplu, în mod regulamentar,
deplasarea făcându -se cu maximum de viteză. Se atrage atenția că mingea trebuie
controlat ă în permanență de către elev , de la plecare până la trecerea liniei de
sosire.
Aruncarea mingii în ainte sau deplasarea elevului cu mingea în mână nu
sunt permise și atrag după sine descalificarea acestuia. Linia de sosire să fie
trecută în dribling, mingea f iind controlată de către elev .

3 m

60 Modalitatea de evaluare
▪ Rezultatele se înregistrează în secunde și zecimi de secun dă. Se vor
executa două încercări, luându -se în considerare timpul cel mai bun.

5. Aruncări la punct fix
Elevul trebuie să execute 10 aruncări la poartă din săritură de la distanța de
9 metri față de poartă, într -un pătrat cu latura de 1 metru situ at într -unul din
colțurile de sus ale porții. Se înregistrează numărul de aruncări executate la punct
fix.
Modalitatea de evaluare
▪ Vor fi înregistrate numărul de execuții din 10 repetări .

6. Aruncarea mingii de handbal la distanță
Mingea va fi aruncată la distanță după un elan de trei pași. Aruncarea se va
efectua dinapoia unei linii trasate pe sol, linie care nu poate fi atinsă sau depășită
înainte ca mingea să fi depășit mâna aruncătorului. Pentru elan poate fi folosită
tehnica pasului încrucișat, a c elui adăugat sau săltat.
Modalitatea de evaluare
▪ Se vor executa două aruncări luându -se în considerare cel mai bun rezultat.
Rezultatele se măsoară în metri.

2.4.4. Metoda experimentului pedagogic
Această metodă a fost pusă în valoare, pentru prima dată în istoria gândirii
metodologice, la începutul epocii moderne a secolului XIX.
Odată cu aplicarea lui de către J. St. Mille, experimentul dobândește
fundamentarea logică a metodelor și procedeelor metodice, de a raționaliza, în
vederea găsirii efectului u nei cauze, situații, stări sau atitudini etc.
Singurul mijloc eficient și convingător de stabilire a adevărului științific,
este organizarea unei investigații experimentale științifice, adică a unui

61 experiment întreprins de specialiști, cu rezultate ce se pot reproduce și confirma
de către alți specialiști prin experiențe independente.
După Epuran, M., 200533: „Metoda experimentală este un sistem complex
de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului
experimental, care prelucrează a tât fapte provenite din observații, cât și din
experiment”.
Metoda experimentul ui, „constă în efectuarea de experiențe pentru a
controla, confirma sau a verifica valoarea unei idei exponențiale ”. (Simion, Gh.,
Amzăr, L., 2009, p. 182).
Cl. Bernard, defineș te investigația experimentală, drept o observație
provocată, în scopul efectuării unui control obiectiv a variabilelor. Experimentul
presupune o stare activă a subiectului, în care se implică o activitate metodică,
orientată spre un scop precis de verifica re a unei ipoteze.
Experimentul presupune o activitate intelectuală complexă diversificată a
oamenilor de știință care provoacă, organizează, prelucrează, interpretează și
înțeleg un fenomen, o situație, o activitate. Experimentul presupune ipoteze, legi,
reguli, aparate, instrumente, instalații a căror folosire reclamă analize,
interpretări, corectări, măsurări, evaluări, etc.
Tipologia experimentelor este diferită , iar acestea depind de scopul,
condițiile materiale, formularea ipotezelor și previziunilor, care stau la bază.
Experimentul desfășurat în condiții naturale – experimentul pedagogic,
care se bazează pe condițiile unei observații dirijate – provocate, așa cum se
întâmplă în studiul unor fenomene educaționale, economice, sociale, determinate
de ac eleași cauze. (Simion, Gh., Amzăr, L., 2009, p. 183).

33 Epuran, M., 2005, Metodologia cercetării activ ităților corporale Exerciții fizice – Sport – Fitness, Ediția a 2 – a,
Edit. FEST, București .

62 2.4.5. Metoda statistico -matematică
Astfel prelucrarea și interpretarea datelor, reprezintă o metodă statistico –
matematică elocventă, pentru domeniul nostru de activitat e care ne poate orienta
corect asupra datelor obținute din cercetarea realizată. Prin intermediul statisticii
pot fi raportate date ce permit realizarea unor comparații și obținerea unor
concluzii precise și relevante pentru domeniu de activitate.
Astfel, o serie de activități din zona motricității, a științelor activităților
corporale, nu se pot lipsi de o serie de mijloace matematice, referindu -ne la
statistică, ce are un rol dec isiv în marea performanță (Tudoș, Șt., 1993;
Niculescu, M., 2003).
În scopul verificării autenticități i și realizării analizei și interpretării datelor
au fost utilizați următorii indicatori statistico -matematici:
Media aritmetică, (
X ) rezultă din adunarea fiecărei valori a variabilei (x)
raportată la numărul de cazuri (n), adică suma valorilor împărțită la numărul de
cazuri după formula:
nXiX=
, unde:
X
– media aritmetică;
Σ – operatorul adunării (suma);
X i – valori variabile de la 1 la n;
n – număr de subiecți
Media aritmetică ne indică valoar ea medie a șirului de date în jurul căruia
se grupează celelalte valori. Aproximația este cu atât mai bună cu cât extremele
sunt mai apropiate între ele.

63 Abaterea standard sau abaterea tip (S) este indicatorul dispersiei care se
folosește cel mai des în practica cercetării științifice, fiind un număr fictiv care
aproximează măsura în care rezultatele (unui șir de măsurători reale) se împrăștie
în jurul valorii centrale. Se calculează după formula:
Ordinea operațiilor:
▪ se calculează diferențele dintre fiecare valoare individuală xi și medie x;
▪ se ridică la pătrat fiecare diferență calculată;
▪ se calculează suma diferențelor ridicate la pătrat;
▪ se împarte la n -1 suma pătratelor diferențelor;
▪ se extrage rădăcina pătrată.
O regulă importantă în calcularea dispersiei și abaterii standard, care are o
importanță deosebită atunci când avem de a face cu frecvențe mici (n mai mic de
30 de cazuri), este împărțirea sumei pătratelor diferențelor
−2) ( x xi la n-1 și nu
la n (totalul frecvențelor).
Aceast ă valoare n – 1 permite să se obțină măriri ale dispersiei și abaterii
standard, care vor caracteriza mai precis variația. Unde:

– suma rezultatelor;
(xi –
x) – media pătratelor abaterilor valorilor individuale față de media aritmetică
S – abaterea medie pătratică;
n1 – frecvența absolută corespunzătoare valorii x i.
Coeficientul de variabilitate (C v) reprezintă o măsură a dispersiei relative,
spre deosebire de s (abatere standard) și Am (abaterea medie), care s unt măsuri
absolute. Când luăm în calcul abaterea standard (s) formula este următoarea:
Cv – coeficientul de variabilitate;
100•=
XSCv
()2
1
1−−
=
nxx
S

64 S – abaterea standard;
X
– media aritmetică.
Exprimarea procentuală a raportului dintre abaterea standard (s) și media
aritmetică
X – ne permite compararea omogenității sau variabilității mai multor
grupe, colective statistice. Se consideră că un colectiv este omogen (are
variabilitate mică) sau mai puțin omogen (variabilitate mare) în funcți e de modul
în care se încadrează în următoarea scală.
Statistica recomandă pentru interpretare următoarele trepte de apreciere:
▪ colectiv omogen (variabilitate mică) în cazul în care coeficientul de
variabilitate este mai mic de 10%; C v < 10%;
▪ relativ omoge n (variabilitate medie) dacă: 10% <C v < 20%;
▪ neomogen (variabilitate mare) când C v > 20% indică o lipsă de
omogenitate a grupului datorită unei dispersii foarte mari s -au a unui
număr mare de cazuri observate.
În practica procesului pedagogic unde variabil itatea este în general ridicată,
putem considera că împrăștierea este:
▪ mică, între 0 -15 %;
▪ moderată, între 15 -25%;
▪ mare, între 25 -35%;
▪ excesivă, peste 35%.

Diferența mediilor (ipoteza de nul)
Ipoteza de nul (H0) presupune că diferența dintre rezultate le medii (M)
inițiale și finale perioadei experimentale nu va fi diferită semnificativ de zero,
adică:
H0 = M ini – M final = 0
Formula pentru t – test dependent este :
final iniț pp
finalfinal
iniținițfinal iniț
SSrnS
nSM Mt
22 2
−+−= din care:

65 Siniț (testare inițială)
Spost (testare finală)
▪ rpp – coeficient de corecție î ntre rezultatele dinainte și după perioada
experimentală
▪ rpp = termenul de eroare apare datorită faptului că grupa este aceeași înainte
și după perioada experimentală
▪ df = n – 1, unde n= numărul de perechi de date
▪ rpp = coeficient de corelație care se calc ulează mai greu de aceea se poate
înlocui cu:
()  
12 2
−−=
ND DNDt
de unde:
▪ D = diferența de rezultate (înainte – după) la fiecare subiect;
▪ N = nr. de perechi date;
▪ Diferența mediilor valori inițiale;
▪ Diferența mediilor valori finale;
▪ t – test statistic;
▪ T – critic bilateral.

2.4.6. Metoda grafică și tabelară
Reprezintă colecția de date obținută în urma unui experiment sau a unei
observații care nu pot fi cuprinse, examinate și analizate printr -o simplă lecturare
sau inspecție vizuală. Trebuie sa intervină o operație de calificare sau ordonare
care să permită relevarea unor legi tăți sau dependente statistice.
Astfel prin metoda reprezentării grafice se poate înregistra progresul sau
regresul între evaluările testărilor inițiale și finale, deoarece sunt mai vizibile, mai
ușor d e înțeles și obsevat pe un grafic.

66 CAPITOLUL III
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. ORGANIZAREA CERCETĂRII

3.1.1. Locul cercetării
Am ales ca locul cercetării prezentei lucrări să fie în cadrul unității de
învățământ în care îmi desfășor act ivitatea ca și cadru didactic titular, adică
Școala Gimnazială „Alexandru Davila” din Pitești.
Școala dispune de o bază sportivă în interior și una în aer liber. Cea din
interior dispune de o sală de sport având ca și dimensiuni 10 / 17 m fiind necesară
desfășurării lecțiilor de educație fizică atunci când condițiile atmosferice nu
permit deafășurarea în aer liber.
Baza sportivă din aer liber este formată din terenul de handbal și terenul de
baschet. De asemenea, terenul și sala de sport sunt dotate cu mate riale și instalații
specifice necesare desfășurării procesului didactic în condiiții foarte bune.

3.1.2. Stabilirea eșantionului
Subiecții cercetării noastre sunt elevii clasei a IV -a de la Școala
Gimanzială „Alexandru Davila” din Pitești.
Eșantionul inv estigat a cuprins un număr de 20 subiecți (n=20). Vârsta
elevilor se încadrează între 11 – 12 ani.

3.1.3. Stabilirea programului de lucru
Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2017 – 2018 și a vizat
optimizarea învățării procedeelor tehnic e din jocul de handbal , prin intermediul
unor mijloace de acționare atent selecționate specifice jocului de handbal. Ea a
cuprins următoarele etape:

67 Etapa I -a: 11.09.2017 – 19.11.2017
Sarcinile rezolvate în această etapă au fost:
✓ Stabilirea probelor de c ontrol. Am stabilit un număr de șase probe :
deplasarea în triunghi, pasarea mingii de handbal la perete, pase cu
partener, dribling în linie dreaptă pe 30 m, aruncări la punct fix, aruncarea
mingii de handbal la distanță – pentru a observa nivelul de însuș ire a
procedeelor tehnice din jocul de handbal.
✓ Testarea ini țială la probele stabilite.
✓ Selectarea mijloacelor de acționare pentru optimizarea învățării
procedeelor tehnice din jocul de handbal.
✓ Elaborarea sistemului de acționare și metodologia aplicării l ui.
Etapa a II-a: 19.11.2017 – 20.05.2018
În această etapă s -a desfășurat experimentul propriu -zis în cadrul căruia
s-au aplicat mijloacele de acționare elaborate.
Sarcinile rezolvate în această etapă au fost:
✓ Aplicarea în cadrul lecțiilor de educație fizică a mijloacelor de acționare
elaborate.
✓ Testarea finală la aceleași probe de control, vizând cât de bine au fost alese
și aplicate mijloacele folosite și care au fost progresele realizate de elevi
prin parcurgerea întregului proces de instruire.
✓ Interpretarea din punct de vedere statistic a rezultatele cercetării.
✓ Formularea concluziilor și redactarea propunerilor.

68 3.1.4. Etapele cercetării

Nr.
crt. Luna/
Denumirea activității Dec
2016 Sep
2017 Oct
2017 Noi
2017 Dec
2017 Ian
2018 Feb
2018 Mar
2018 Apr
2018 Mai
2018 Iun
2018 Iul
2018
Aug
2018

2019
1. Alegerea temei lucrării pentru
obținerea gradului didactic I în
învățământ
2. Studierea literaturii de
specialitate

3. Elaborarea mijloacelor de acționare
pentru opti mizarea învățării procedeelor
tehnice din jocul de handbal
4. Efectuarea
testării inițiale

5. Aplicarea în cadrul lecției de educație
fizică și sport a mijloacelor elaborate
6.
Efectuarea
testării finale

7. Analiza și interpretarea rezultatelor
cercetării

8. Formularea concluziilor și
recomandărilor practico -metodice

9. Depunerea lucrării la
DPPD

10. Susținerea lucrării în cadrul
examenului pen tru obținerea
gradului didactic I în învățământ
Tabel nr. 1 – Etapele cercetării

69 3.1.5. Rezultatele obținute în cadrul testării inițiale

Tabel nr.2 – Centralizator cu re zultatele obținute la probele de control Testarea Inițială
Nr.crt. N.P. P1
Deplasare în
triunghi P 2
Pasarea mingii de
handbal la perete P3
Pasarea mingii
cu partener
P 4
Dribling în
linie dreaptă P 5
Aruncări la
punct fix P 6
Aruncarea mingii
de handbal la
distanță
T.I. T.I. T.I. T.I. T.I. T.I
1 B.A. 21,07 7 20 12.13 4 14
2 P.P. 21,09 8 21 12.12 5 13
3 R.L 21,10 8 20 12.12 5 12
4 M.L. 21,09 7 21 12.13 4 14
5 P.C. 21,07 8 22 12.12 5 13
6 O.B. 21,08 7 20 12.13 5 12
7 T.D. 21,09 8 20 12.13 4 13
8 M.R. 21,08 7 21 12.11 4 12
9 Ș.A. 21,09 8 21 12.13 5 13
10 G.G. 21,08 9 21 12.13 6 12
11 O.D. 21,07 8 21 12.12 4 13
12 T.C. 21,09 9 20 12.11 5 14
13 M.D. 21,08 8 21 12.11 6 13
14 C.R. 21,09 7 21 12.12 5 12
15 P.C. 21,07 8 20 12.9 6 13
16 L.S. 21,07 7 21 12.11 6 12
17 C.E. 21,08 8 20 12.12 5 13
18 N.M. 21,09 8 20 12.12 6 14
19 P.M. 21,08 8 20 12.11 6 13
20 R.M. 21,07 7 21 12.10 5 13
Media aritmetică 21,08 7,75 20,6 12,15 5,05 14,25
Cv 0,346 0,258 0,357 0,029 0,076 0,032
Abaterea standard 0,004 0,003 0,005 0,004 0,002 0,005

70 3.1.6. Elaborarea unor mijloace de acț ionare în vederea optimizării învățării
procedeelor tehnice din jocul de handbal

3.1.6.1. Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea optimizării
poziției fundamentale pentru jocul de atac

Exercițiul nr. 1
Descrierea terminologică: Elevii în linie pe un rând, la fluierul profesorului vor adopta poziția
fundamentală de atac.
Greșeli : genunchii întinși; palmele cu degetele lipite; privirea orientată în pământ .
Indicații metodice : genunchii ușor îndoiți, degetele răsfirate, privirea trebuie orient ată spre
înainte.
Dozare: 4 x 10 secunde; pauză activă: 10 secunde, cu mișcări de relaxare ale picioarelor.

71

Exercițiul nr. 2
Descrierea terminologică: Din poziție fundamentală de atac, executarea a trei sărituri ca
mingea, punându -se accen t pe îndoirea genunchilor în momentul aterizării.
Greșeli : genunchii întinți la aterizare, repartizarea inegal ă a greutății .
Indicații metodice : îndoirea genunchilor în momentul aterizării, greutatea repartizată pe
ambele picioare în mod egal .
Dozare: 2 serii x 3 repetări, pauză pasivă între serii 30 secunde.

72 Exercițiul nr. 3
Descrierea terminologică: În linie, din alergare ușoară, la fluier, oprire în poziție
fundamentală de atac.
Greșeli : trunchiul mult aplecat în față sau lăsat pe spa te, brațele sunt întinse.
Indicații metodice : este bine ca proiecția centrului de greutate să cadă în mijlocul poligonului
de susținere, brațe trebuiesc îndoite din articulația coatelor.
Dozare: 2 x 40 metri; pauză pasivă între repetări 30 secunde.

73 Exercițiul nr. 4
Descrierea terminologică: Adoptarea poziției fundamentale de atac și deplasare în această
poziție cu pași adăugați spre înainte, spre înapoi, oblic înainte, oblic înapoi și lateral.
Greșel i: deplasarea laterală în poziție fundamentală este efectuată prea puternic în sus existând
multe oscilații ale corpului în plan vertical.
Indicații metodice : trebuie să se insiste pentru ca această deplasare să se facă ridicând cât mai
puțin tălpile de pe supr afața solului.
Dozare: 2 x 15 secunde; pauză între repetări: 15 secunde.

74 3.1.6.2. Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea optimizării
mișcării sau deplasării în teren

Exercițiul nr. 1
Descrierea te rminologică: Jocul pregătitor: Ziua și noaptea
Pe mijlocul unui teren cu laturile egale, de aproximativ 25 – 30 metri, se marchează un culoar
lat de 2 – 3 metri. De -a lungul liniilor care delimitează acest culoar stau față în față două
echipe alcătuite fie care din câte 10 – 15 elev i. O echipă este ziua iar cealaltă este noaptea .
Când profesorul strigă : ziua! , atunci componenț ii acestei echipe aleargă și încearcă să at ingă cu
mâna pe cei din echipa noaptea , care aleargă în spațiul de joc pentru a nu fi atinș i. Fiecare
urmăritor poate să alerge dup ă fiecare dintre adversari și să scoată din joc chiar mai mulți
dintre ei. O urmă rire nu va de păși ca durată 20 – 30 secunde. Când jumătate din efectivul
unei grupe au fost făcuți prizonieri, jocul se întrerupe și es te declarată câștigătoare echipa care
are cei mai mulț i elev i în formație.
Indicații metodice: jocul se poate desfășura după una din variantele următoare:
– pierde echipa din care toți elevii au fost atinși;
– elevii atinși nu sunt eliminați, dar ei aduc echipei puncte penalizare. Înfrângerea se socotește
în acest caz după numărul cel mai mare de puncte primite penalizare .
Dozare: 2 serii x 2 repetări, pauză între repetări 30 secunde.

Exercițiul nr. 2
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Cursa p e numere
Colectivul este împărțit pe trei sau patru șiruri paralele la intervale de două lungimi de braț unul
de celalalt, înapoia unei linii trasate pe sol. Fiecare elev din fiecare șir are câte un număr (de la
unu în continuare). La semnalul profesorului : Avem cursa pentru numărul…, cei care au același
număr din fiecare șir ies prin dreapta șirului, ocolesc prin față, aleargă până la ultimul
coechipier, ocolesc șirul prin partea opusă și ajung la locul lor, reluandu -și poziția inițială.
Elevul care ajun ge primul va acumula un punct pentru echipa lui. Câștigă echipa care a strâ ns
cele mai multe puncte.
Indicații metodice:
– profesorul va insista ca în timpul alergării, în momentul ocolirii să nu se sprijine sau agațe de
primul și ultimul elev și astfel să-și creeze un avantaj;
– elevii care nu respectă această cerință nu li se va acorda punctul chiar dacă au sosit primii.
Dozare: 2 serii x 3 minute, pauză între serii 1 minut.

Exercițiul nr. 3
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Năvodul
Colect ivul clasei se împarte în două echipe, fiecare echipă ocupând câte o jumătate de teren.
Unul din elevi din fiecare echipă va fi desemnat prinzător. La fluierul profesorului, elevul
desemnat prinzător, încearcă să atingă unul din coechipierii care aleargă p e terenul ales ca
spațiu de joc. Dacă prinzătorul atinge un coechipier, cel atins se prinde de mână cu cel care l -a
urmărit și continuă împreună urmărirea. Pe măsură ce sunt prinși și alți elevi, se formează un
lanț numit năvodul. Jocul se termină când toț i elevii sunt prinși.
Indicații metodice:
✓ elevii nu au voie să depășească spațiul care le -a fost delimitat;
✓ elevii din lanț nu au voie să se desprindă de mâini;
✓ dacă lanțul devine prea lung, se împarte în două pentru a se deplasa mai ușor.
Dozare: 3 rep etări x 2 minute, pauză între repetări 45 secunde.

75
Exercițiul nr. 4
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Scapă cine poate
Pe mijlocul terenului se marchează un spațiu prin două linii paralele la distanță de 3 m etri una
de alta. La distanța de 6 – 8 metri față de culoarul din centru de găs ește zona în care sunt
plasați elev ii în spatele unei lunii. La capătul opus la aceeași distanță față de centru se află zona
de refugiu. Pe culoarul din centru se află doi elevi cu rol de prinzători. La fluieru l profesorului
elevii încearcă să alerge și să ajungă în zona de refugiu; elevii desemnați prinzători au voie să
se deplaseze lateral stânga – dreapta și să împiedice deplasarea elevilor. Câștigă elevii care
rămân cel mai mult în joc.
Indicații metodice:
✓ elevii dacă sunt atinși devin prinzători.
Dozare: 4 repetări x 2 minute, pauză între repetări 30 secunde.

Exercițiul nr. 5
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Prinde -mă
Colectivul clasei se împarte în două echipe, fiecare echipă ocupând câte o jumătate de teren.
Unul din elevi din fiecare echipă va fi desemnat prinzător având sarcina să atingă un coechipier
dintre cei răspândiți în teren. La fluierul profesorului, elevul desemnat prinzător, încearcă să
atingă unul din coechipieri. Cel prin devi ne urmăritor, iar celălalt intră în joc alături de ceilalți
elevi, nu înainte de a spune ce fel de alergare se continuă jocul. Câștigă jocul elevii care n -au
fost prinși niciodată și dau o pedeapsă celor care au pierdut.
Indicații metodice:
✓ elevul prins trebuie să -și strige tare numele ca să fie auzit de către toți elevii;
✓ dacă elevii sunt mici modul de alergare va fi decis de către profesor.
Dozare: 3 repetări x 2 minute, pauză între repetări 30 secunde.

Exercițiul nr. 6
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Al treilea fuge
Colectivul clasei se dispune pe două cercuri concentrice, formând perechi situate la două
lungimi de brațe, una față de cealaltă. Doi elevi, primind rolurile de urmărit, și respectiv
urmăritor rămân în afara cercurilor, la d istanță de 2 metri unul față de celălalt. La fluierul
profesorului, cei doi aleargă în jurul cercurilor, urmăritorul încercând să -l prindă (atingă) pe
urmărit, iar acesta poate scăpa de urmărire dacă se plasează în fața unei perechi din cercuri. În
acest m oment, perechea are în plus pe cel de -al treilea elev, care devine urmărit.
Indicații metodice:
✓ dacă urmăritorul reușește să -l prindă pe urmărit, înainte ca acesta să se așeze la o
pereche, cei doi elevi își vor inversa rolurile.
Dozare: 2 repetări x 3 minute, pauză între repetări 1 minut .

76 3.1.6.3 . Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea optimizării
ținerii mingii

Exercițiul nr. 1
Descrierea terminologică: Elevii așezați câte doi față în față, ținerea mingii cu două mâini în
dreptul abdomenului, apoi oferirea ei coechipierului.
Greșeli : în timpul ținerii mingii brațele sunt lipite de corp, mingea este aruncată spre
coechipier.
Indicații metodice : brațele trebuie depărtate cu antebrațele flexate pe brațe, mingea trebuie
transmisă pr in oferire.
Dozare: 2 serii x 4 repetări .

77 Exercițiul nr. 2
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Mingea peste pod
Se formează echipe de elevi care se aliniază înapoia unei linii trasate pe sol. Între ec hipe va fi
un interval de 3 metri , iar distanța între elevi de un braț. Primii elevi din fiecare echipă au în
mână o minge. La fluierul profesorului aceștia vor transmite mingea celui din spate prin
ducerea mâinilor peste cap, făcând o ușoară extensie de trunchi. Mingea se transmite în ac elași
fel până la ultimul elev care vine în alergare cu mingea în fața șirului (timp în care ceilalți elevi
vor face un pas înapoi) și continuă jocul, până când primul elev ajunge din nou în față. Câștigă
echipa care a terminat prima.
Greșeli : în timpul alergării mingea este ținută cu o singură mână; mingea este aruncată
coechipierului din spate
Indicații metodice : în timpul alergării mingea trebuie să fie ținută cu ambele mâini ; mingea
trebuie să fie transmisă din mână în mănă și nu pasată sau aruncată.
Dozare: 2 repetări

78
Exercițiul nr. 3
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Mingea prin tunel
Se formează echipe de 6 – 8 elevi care se aliniază înapoia unei linii trasate pe sol, ei având
picioarele depărtate, formând un tunel . Între echipe va fi un interval de 3 – 4 metri, iar distanța
între elevi de un braț. Primii elevi din fiecare echipă au în mână o minge. La fluierul
profesorului, primii elevi vor transmite mingea printre picioare, din mână în mână către ultimul
elev din echipă. Acesta ia mingea și aleargă cu ea prin dreapta șirului său, se așează în fața
echipei sale, cu picioarele depărtate și transmite mingea din nou printre picioare. Jocul
continuă astfel până când primul elev, din fiecare echipă revine în capul șirulu i. Echipa al cărei
prim elev a revenit cel dintâi la locul său este câștigătoare.
Greșeli : în timpul alergării mingea este ținută cu o singură mână; mingea este aruncată
coechipierului din spate .
Indicații metodice: în timpul alergării mingea trebuie să fie ținută cu ambele mâini ; mingea
trebuie să fie transmisă din mână în mănă și nu pasată sau aruncată.
Dozare: 2 repetări

79 Exercițiul nr. 4
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Semănatul și culesul cartofilor
Elevii sunt împărțiți în echi pe așezate în coloană câte unul, înapoia unei linii de plecare.
Înaintea fiecărei coloane se trasează patru cercuri, la 5 – 10 – 15 – 20 metri distanță de linia de
plecare. Înainte de începerea jocului, pe sol, la fiecare coloană se găsesc patru mingi. La
fluierul profesorului, primul elev din fiecare șir ia o minge și aleargă cu ea pentru a o așeza în
primul cerc. Apoi se întoarce în alergare, ia altă minge și o așează în al doilea cerc și așa mai
departe, până când termină semănatul mingilor. Elevul urmă tor aleargă să le culeagă pe rând
începând cu mingea cea mai depărtată. Jocul continuă astfel până ce ultimul elev din șir culege
mingile pentru echipa sa. Câștigă echipa al cărei ultim elev a terminat mai repede culesul
mingilor.
Greșeli : mingea nu este așezată în cerc.
Indicații metodice: mingea trebuie ținută cu două mâini la nivelul pieptului astfel încât în
timpul alergării să nu atingă nici o altă parte a corpului în afară de palme ; dacă mingea
părăsește cercul ea trebuie recuperată și așezată din nou în el.
Dozare: 2 repetări.

80

81 Exercițiul nr. 5
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Mingea prin portiță
Colectivul se împarte în mai multe echipe iar elevii unei ec hipe se dispun în formație de cerc
având picioarele depărtate. În mijlocul cercului se găsește un elev care are o minge. La fluierul
profesorului, elevul din centrul cercului va încerca să scoată mingea pe care o are în mână în
afara cercului, rostogolind -o printre picioarele unuia dintre elevi. Elevul către care se îndreaptă
mingea poate s -o oprească apropiind picioarele numai prin săritură.
În situația în care mingea reușește să treacă printre picioarele unui elev sau pe sub picioarele
acestuia în timp ce sare, aceștia vor schimba locurile între ei. În situația când mingea este
oprită de elevul vizat, jocul va fi reluat de către același elev care a aruncat mingea.
Vor fi declarați câștigători elevii care n -au greșit niciodată (atât la arun care cât și la o prirea
mingii).
Greșeli : elevul din cerc se apropie prea mult de cei de pe raza cercului; elevul nu rostogolește
mingea.
Indicații metodice: elevul din centru cercului care rostogolește mingea nu are voie să se
apropie la mai puțin de 3 metri de elevii d e pe raza cercului.
Dozare: 2 repetări.

82

83 Exercițiul nr. 6
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Mingea prin lateral
Se formează echipe de 6 – 8 elevi care se aliniază înapoia unei linii trasate pe sol. Între echipe
va fi un interval de 3 – 4 metri, iar distanța între elevi de un braț. Primii elevi din fiecare echipă
au în mână o minge. La semnalul dat, elevii vor transmite mingea prin răsucirea laterală a
trunchiului spre dreapta, din elev în elev până la ultimul. Acesta ia mingea și aleargă cu ea prin
dreapta șirului său, se așează în fața echipei sale și transmite mingea din nou pe partea dreaptă.
Jocul continuă astfel până când primul elev, din fiecare echipă revine în capul șirului. Echipa al
cărei prim elev a revenit cel dintâi la locul său este câștigătoare.
Indicații metodice:
✓ În timpul alergării mingea trebuie să fie ținută cu ambele mâini.
✓ Mingea trebuie să fie transmisă din mână în mănă și nu aruncată.
✓ Într-o altă variantă transmiterea m ingii se va face pe partea stângă.
✓ Într-o altă variantă transmiterea mingii se va face în felul următor: primul elev va
transmite mingea pe partea dreaptă iar următorul pe partea stângă.
Dozare: 2 repetări.

84 3.1.6.4 . Elaborarea unor mijloace de a cționare în vederea optimizării
prinderii și pasării mingii de pe loc

Exercițiul nr. 1
Descrierea terminologică: Elevii sunt așezați câte doi față în față, la distanță de 2 – 3 metri
unul de celălalt. Ei vor executa pase de pe loc cu o mână de deasupra umărului.
Greșeli : ieșirea la minge se face cu brațele lăsate pe lângă corp; în timpul pasării mingii
piciorul brațului de aruncare este orientat înainte.
Indicații metodice: întâmpinarea mingii se face cu brațele ușor îndoite din articulația coatelor,
orientate în direcția din care va veni mingea; spre înainte trebuie orientat piciorul opus brațului
de pasare.
Dozare: 2 serii x 20 pase.

85
Exercițiul nr. 2
Descrierea terminologică: Elevii sunt așezați în formație de triunghi și vor executa pase cu o
mână de deasupra umărului. După e fectuarea pasei, fiecare elev se deplasează la coada
propriului șir.
Greșeli : după prinderea mingii piciorul opus brațului de pasare rămâne pe loc; cotul brațului
care pasează este cobo rât.
Indicații metodice: piciorul opus brațului de pasare trebuie orientat pe noua direcție de pasare;
cotul trebuie să fie deasupra umărului.
Dozare: 2 serii x 10 pase fiecare.

86
Exercițiul nr. 3
Descrierea te rminologică: Elevii sunt așezați în formație de pătrat și vor execut a pase cu o
mână de deasupra umărului. După e fectuarea pasei, fiecare elev se deplasează la coada
propriului șir.
Greșeli : nu se amortizează prinderea mingii .
Indicații metodice: se va i nsista asupra amortizării șocului de prindere a mingii .
Dozare: 2 serii x 15 pase fiecare.

87 Exercițiul nr. 4
Descrierea terminologică: Elevii sunt așezați în formație de suveică simplă. Se execută pase
cu o mână de deasupra umărului. După pasarea mingii deplasarea se va face la coada propriului
șir.
Greșeli : din cauza apropierii mingii de umăr se execută o mișcare asemănătoare aruncării
greutății.
Indicații metodice: mingea trebuie să fie zvârlită și nu îm pinsă.
Dozare: 2 serii x 10 pase fiecare.

88 Exercițiul nr. 5
Descrierea terminologică: În formație de cerc, cu un elev în centrul cercului. Acesta va pasa
cu fiecare coechipier de pe raza cercului.
Indicații metodice: în centrul cercului se pot afla doi jucători care vor pasa în direcții diferite.
Dozare: 2 serii x 3 minute.

89 Exercițiul nr. 6
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Mingea sare
Elevii sunt așezați câte doi față în față, distanța dintre ei fiind de 2 metru. Unul dintre elevi va
avea o minge pe care o ține la nivelul pieptului cu amândouă mâinile. La fluierul profesorului
~ mingea sare ~ elevii vor depărta palmele lăsând mingea să cadă pe sol . Când mingea
ricoșează din sol o vor prinde cu amândouă mâinile după care o vor pasa către elevul din fața
lui, c are va executa același lucru .
Indicații metodice:
✓ Se mărește distanța dintre elevi în funcție de vârsta și nivelul de pregătire al elevilor.
✓ Prinderea mingii care ricoșeazxă din sol se face cu ambele mâini.
✓ Pasarea mingii se va face cu brațul îndemânatic.
Dozare: 2 serii x 4 repetări, pauză între serii 30 secunde.

90 Exercițiul nr. 7
Descrierea termin ologică: Jocul pregătitor: Hai minge la mine
Colectivul de elevi este așezat pe două linii față în față, dar împărțit în mai multe subgrupe (de
4 – 6 elevi la o minge). Distanța dintre linii este de 1 metru. Primul elev dintr -o linie are o
minge. La fluier ul profesorului jocul este început de către primul elev care pasează mingea
celui din fața sa, acesta p rinde mingea cu palmele în sus coșuleț și o aruncă celui de -al doilea
elev din linia din fața sa. Mingea descrie în drumul său de la un elev la altul un zig-zag.
Indicații metodice:
✓ Se mărește distanța dintre linii în funcție de vârsta și nivelul de pregătire al elevilor.
✓ Procedeul de pasare a mingii este indica t de către profesor .
Dozare: 2 repetări x 3 minute, pauză între repetări 30 secunde.

91 Exercițiul nr. 8
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Rațele și vânătorii
Colectivul este împărțit în mod egal în două echipe (echipa A și echipa B) și se așează pe două
linii, față în față, la o distanță de 1 5 – 20 metri și se vor numi vânători .
Fiecare elev din echipa A va avea o minge. La mijlocul distanței dintre cele două
echipe se trasează o suprafață de 4 met ri în care vor sta 3 – 6 elevi numiți rațe.
La semnalul profesorului, vânătorii din echipa A încearcă prin aruncarea mingii să
atingă una din rațe. Dacă rața nu a fost lovită și mingea ajunge fără să părăsească spațiul de
joc, la un alt vânător din echipa B acesta oprește mingea cu mâna și încearcă, la rândul său, să
lovească o rață.
Dacă mingea tran smisă de vânător nu lovește nicio rață și nu poate fi oprită de alt
vânător ieșind din spațiul de joc, mingea este socotită afară din joc și nu se mai poate folosi în
acel joc.
Dacă o rață este lovită, va transmite mingea ușor spre un vânător și va părăsi spațiul de
joc.
Câștigă vânătorii dacă reușesc să elimine toate rațele și să mai aibă mingi în joc sau
câștigă rațele dacă în momentul în care nu mai sunt mingi în joc mai sunt rațe nelovite.
Indicații metodice:
✓ Se mărește distanța dintre echipe și se micșorează s uprafața în care se deplasează rațele
în funcție de vârsta și nivelul de pregătire al elevilor.
Dozare: 2 repetări, pauză între repetări 30 secunde.

Exercițiul nr. 9
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Mingea frige
Se formează 3 – 4 cercuri de câte 6 – 8 elevi orientați cu fața spre exteriorul cercului. Unul din
elevi are o minge pe care o ține cu două mâini. La semnalul profesorului, elevul care are
mingea o pasează către unul din elevii de lângă el. La un alt semnal al profesoru lui, elevul care
este prins cu mingea în mână dacă nu o pasează imediat spre alt elev este penalizat cu un
punct.
Dacă acesta pasează mingea imediat și elevul următor nu este atent și o prinde, acesta
este la rândul său penalizat cu un punct.
Jocul se re ia în sens opus și continuă în același fel.
Câștigă elevii care au cele mai puține puncte de penalizare după un timp dinainte
stabilit.
Indicații metodice:
✓ Se mărește numărul de elevi și astfel se micșorează distanța dintre ei, în funcție de
vârsta și n ivelul de pregătire al elevilor.
✓ Procedeul de pasare va fi indicat de către profesor.
Dozare: 2 repetări x 3 minute, pauză între repetări 30 secunde.

92 Exercițiul nr. 10
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: La mijloc
Se formează cercuri de 6 – 8 elevi orientați cu fața spre interiorul cercului. Unul din acești
elevi are o minge pe care o ține cu două mâini. În interiorul cercului se plasează alți doi elevi.
La semnalul profesorului, elevul care are mingea o pasează din elev în elev sau peste centrul
cercului, astfel încât cei doi elevi din cerc să nu poată intercepta mingea.
Dacă mingea este atinsă de către unul din cei doi elevi din interiorul cercului, elevul
care a lovit ultimul mingea interceptată intră în locul celui care a intrat în po sesia mingii (sau
doar a atins -o).
Indicații metodice:
✓ În funcție de nivelul motric al elevilor, profesorul va interveni asupra mărimii cercului.
Dozare: 2 repetări x 3 minute, pauză între repetări 30 secunde.

93
Exercițiul nr. 11
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Mingea în cerc
Colectivul clasei se împarte în două grupe. Elevii din fiecare grupă formeaza un cerc,
distanța dintre ei fiind de 2 – 3 metri. Doi elevi, aflați față în față pe circumferinta c ercului,
primesc câte o minge.
La fluierul profesorului elevii cu mingea vor pasa din om în om, în același sens pe
circumferința cercului, mingile urmărindu -se una pe alta. Dacă la un moment dat unul din
elevi primește o pasă înainte ca mingea pe care a p rimit -o anterior să fi ajuns la elevul următor,
jocul se oprește și cel în cauză capăta un punct de penalizare. Jocul se reia, însă acum pasarea
mingilor se va face în celălalt sens. După 10 – 15 reluări, sunt stabiliți câștigătorul sau
câștigătorii, aceșt ia fiind elevii cu cele mai puține puncte de penalizare.
Indicații metodice:
✓ Cel care scapă mingea din mână trebuie s -o recupereze și să continue pasele.
✓ Dacă dintr -o pasă greșit dată s -a ajuns la întâlnirea celor două mingi, penalizarea va
reveni elevul ui care a greșit pasa.
✓ Jocul se poate complica pe parcursul lui, prin introducerea a 2, 3 sau 4 mingi.
✓ Se vor face permanent corectări elevilor atât la prinderea cât și la pasarea mingii.
Dozare: 2 repetări x 3 minute, pauză între repetări 30 secunde.

94 3.1.6.5 . Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea optimizării
prinderii și pasării mingii din alergare

Exercițiul nr. 1
Descrierea terminologică: Elevii sunt așezați în formație de suveică simplă, cu delimitarea
precisă a spațiului de pasare. Se execută pase din alergare urmate de deplasare la coada șirului
opus.
Greșeli : mingea se prinde și se pasează de pe loc.
Indicații metodice: prinderea și pasarea mingii trebuie să se facă din alergare.
Dozare: 2 serii x 3 m inute.

95 Exercițiul nr. 2
Descrierea terminologică: Elevii sunt așezați pe patru grupe, în formație de suveică simplă cu
două mingi. Se pasează în față, iar deplasarea se face pe diagonală la coada șirului din par tea
opusă.
Greșeli : în timpul deplasării nu se urmărește cu privirea mingea; deplasarea se face cu viteză
mică.
Indicații metodice: în timpul deplasării se urmărește în permanență mingea cu privirea;
deplasarea după transmiterea mingii se face în mare vi teză.
Dozare: 2 serii x 3 minute.

96 Exercițiul nr. 3
Descrierea terminologică: Elevii sunt așezați în formație de triunghi. Se vor executa pase din
deplasare iar după transmiter ea mingii elevul se va deplasa la coada șirului la care a pasat.
Greșeli : pasele nu sunt transmise pe poziție viitoare.
Indicații metodice: pasele se transmit pe poziție viitoare.
Dozare: 2 serii x 10 pase fiecare.

97
Exercițiul nr. 4
Desc rierea terminologică: Elevii așezați în formație de suveică simplă , cu un elev în lateral.
Se execută pase din alergare, cu deplasare la coada șirului din partea opusă.
Greșeli : prinderea și pasarea se efectuează de pe loc.
Indicații metodice: prinderea și pasarea mingii se va face din alergare; în timpul alergării
elevii nu vor executa întoarcerea totală a trunchiului ci numai o răsucire din articulația
șoldului.
Dozare: 2 serii x 10 pase.

98 Exercițiul nr. 5
Descrierea terminologică: Elevii așezați în formație de suveică, cu doi elevi plasați în lateral.
Se execută pase din alergare, cu deplasare la coada șirului din partea opusă
Greșeli : nu se răsucește trunchiul în momentul prinderii și pasării mingii.
Indicații metodice: elevii plasți în lateral pot să -și schimbe poziția, iar după un număr de pase
vor fi înlocuiți; se vor executa pase zvârlite de deasupra umărului.
Dozare: 2 serii x 10 pase.

99 Exercițiul nr. 6
Descrierea t erminologică: Elevii dispuși pe două șiruri vor executa pase în doi din alergare pe
toată lungimea terenului .
Greșeli : pasele se execută cu opriri; în timpul prinderii și pasării nu se răsucește trunchiul.
Indicații metodice: pasele trebuie executate din alergare, fără opriri ;
Dozare: 10 lungimi de teren.

\

100 Exercițiul nr. 7
Descrierea terminologică: Elevii sunt dispuși pe două șiruri. Ei vor executa pase în deplasare
pe lungimea terenului cu ocolirea unui jalon și revenire la coada propriului șir.
Greșeli : privirea este orientată în pământ .
Indicații metodice: se va insiste ca privirea să fie orientată spre înainte.
Dozare: 2 serii x 5 lungimi de teren.

101 Exercițiul nr. 8
Descrierea te rminologică: Elevii dispuși pe trei șiruri vor executa pase în trei din alergare pe
toată lungimea terenului, alergând în același plan.
Greșeli :
Indicații metodice : se va insista asupra vitezei de deplasare și de pasare; se va pune accent
după un anumit număr de pase se vor schimba locurile jucătorilor. pe menținerea direcției de
deplasare;
Dozare: 2 serii x 5 lungimi de teren.

102 3.1.6.6. Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea optimizării
driblingul ui

Exercițiul nr. 1
Descrierea terminologică: Elevii sunt dispuși pe patru șiruri, sub formă de suveică simplă.
Primii elevi din fiecare șir au câte o minge. La semnalul profesorului primii execută dribling
multiplu, pasează și aleargă la coada șirului d in partea opusă.
Greșeli : mingea este bătută cu putere în pământ.
Indicații metodice : cu cât viteza de deplasare în dribling va fi mai mare cu atât unghiul de
împingere a mingii în sol va fi mai mic; se va indica brațul cu care se driblează; se va creșt e
treptat viteza de execuție a driblingului.
Dozare: 3 minute.

103
Exercițiul nr. 2
Descrierea terminologică: Elevii sunt așezați pe două șiruri față în față, cu câte un coechipier
în lateral. Se execută dribling, p asă cu o mână de deasupra umărului la elevul din lateral,
reprimirea mingii, dribling și pasă la primul elev al șirului opus. Deplasarea se va face la coada
șirului la care a pasat.
Greșeli : mingea este aruncată în fața picioarelor.
Indicații metodice : elevul plasat în lateral este schimbat după un anumit număr de pase.
Dozare: 2 minute.

104 Exercițiul nr. 3
Descrierea terminologică: Elevii dispuși în formație de suveică simplă, execută dribling
multiplu, schimb ând brațul la jumătatea distanței.
Greșeli : privirea este orientată în pământ; mingea este lovită cu palma.
Indicații metodice : se va insista pe creșterea vitezei de deplasare; se va insista pe efectuarea
driblingului în lateral.
Dozare: 3 minute.

105 Exercițiul nr. 4
Descrierea terminologică: Elevii așezați în coloană la o distanță de 2 -3 metri unul de celălalt
vor executa dribling multiplu pe un traseu stabilit: a) dribling precedat de pas adăugat; b)
dribling d in alergare ușoară; c) dribling cu spatele pe direcția de alergare; d) dribling din
alergare ușoară; e) dribling precedat de pas adăugat; f) dribling din alergare ușoară; g) dribling
cu spatele pe direcția de alergare; h) dribling din alergare ușoară.
Greșeli: unghiul de împingere a mingii nu este proporțional cu viteza de alergare ceea ce duce
la scăderea vitezei de deplasare; driblingul este executat numai cu brațul îndemânatic.
Indicații metodice: unghiul de împingere a mingii trebuie să fie proporțion al cu viteza de
deplasare; unghiul dintre traiectoria mingii și pământ devine cu atât mai ascuțit, cu cât crește
viteza alergării; trebuie insistat foarte mult pentru ambidextrie.
Dozare: 2 repetări

Dribling din alergare ușoară (h) Dribling din alergare ușoară (b)

Dribling din alergare ușoară (f)
Dribling din alergare ușoară (d)
Dribling precedat de pas adăug at (a) Dribling cu spatele pe direcția de
alergare (c) Driblin g cu spatele pe direcția de
alergare (g) Dribling precedat de pas adăugat (e)

106
Exercițiul nr. 5
Descrierea terminolo gică: Elevii așezați în coloană la o distanță de 2 -3 metri unul de celălalt
vor executa dribling multiplu pe un traseu stabilit: a) dribling din alergare ușoară pe lățimea
terenului; b) dribling din alergare accelerată pe diagonala mare a terenului; c) dri bling cu
spatele pe direcția de alergare efectuat pe cealaltă lățime a terenului; d) dribling din alergare
accelerată pe cealaltă diagonală a terenului.
Greșeli: unghiul de împingere a mingii nu este proporțional cu viteza de alergare ceea ce duce
la scăd erea vitezei de deplasare; driblingul este executat numai cu brațul îndemânatic.
Indicații metodice: unghiul de împingere a mingii trebuie să fie proporțional cu viteza de
deplasare; unghiul dintre traiectoria mingii și pământ devine cu atât mai ascuțit, cu cât crește
viteza alergării; trebuie insistat foarte mult pentru ambidextrie.
Dozare: 2 repetări .

Dribling din alergare ușoară (a) Dribling cu spatele pe direcția de
alergaret (c) Dribling din alergare accelerată (b) Dribling din alergare accelerată (d)

107 Exercițiul nr. 6
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Vânătorii la pândă
Elevii sunt împărțiți în mod egal în două echi pe (echipa A și echipa B) și se așează pe două
linii, față în față, distanța dintre cele două echipe fiind de 10 – 15 metri. Fiecare elev din echipa
A primește un nume al unui animal sălbatic. Aceleași nume vor fi repartizate și elevilor din
echipa B. La m ijlocul distanței dintre cele două linii de elevi se așează 4 – 5 mingi pe aceeași
linie. P rofesorul strigă 2 – 4 nume de animale și indică o echipă (de exemplu: tigru, lup, leu,
leopard din echipa A).
Elevii din echipa anunțată (echipa A) care poartă n umele animalului strigat, aleargă la
mingi, intră în posesia uneia și o conduc în dribling multiplu, la echipa lor.
În acest timp corespondenții din echipa adversă (echipa B) încearcă să îi prindă și să le
ia mingile prin intervenție numai cu mâna. Ei vor pleca spre adversari numai după ce aceștia au
atins pentru prima dată mingea cu mâna.
Câștigă echipa care reușește să ajungă cu cât mai multe mingi la echipa proprie.
Indicații metodice:
✓ Se mărește distanța dintre echipe în funcție de vârsta și nivelul de pregătire al elevilor.
✓ După fiecare execuție este indicat să schimbăm echipele care conduc mingea. Numărul
de execuții este egal pentru ambele echipe.
✓ La început se va insista pe asupra împingerii mingii în sol, asupra alergării cu pas
lansat.
✓ Dribling ul multiplu se va efectua pe cât posibil și cu brațul mai puțin îndemânatic.
Dozare: 10 repetări, pauza pasivă între repetări 30 secunde.

Exercițiul nr. 7
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Leapșa în dribling
Colectivul clasei este împărțit în două echipe. Jocul se desfășoară pe o jumătate de teren de
handbal. Fiecare echipă va intra în jumătatea terenului de handbal care i -a fost distribuită iar
fiecare elev va avea o minge. Unul dintre elevi va fi desemnat ca prinzător și va avea sarcina să
atingă un elev dintre cei răspândiți pe teren.
La fluierul profesorului elevii se vor deplasa cu mingea în dribling în suprafața lor de teren
astfel încât să nu fie atinși de câtre elevul desemnat prinzător. Dacă elevul prinzător a atins un
alt coechipier acesta va deveni prinzător, iar celălalt intră în joc alături de ceilalți elevi. Câștigă
jocul elevii care n -au fost prinși niciodată.
Indicații metodice:
✓ Elevii nu au voie să părăsească suprafața de joc care le -a fost repartizată.
✓ În alergare ei vor ef ectua permanent dribling multiplu.
✓ Nu au voie să execute driblingul multiplu pe loc.
Dozare: 2 repetări x 5 minute, pauză între repetări 1 minut.

108 Exercițiul nr. 8
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Cursa pe numere cu dribling
Colectivul clasei este împărțit în mai multe grupe de elevi. Ei sunt așezați pe șiruri, vor fi
numerotați iar fiecare elev trebuie să rețină numărul care i -a fost distribuit. În fața fiecărui șir
se găsește o minge.
Profesorul strigă un număr. Elevul care își aude numărul strigat iese prin dreapta
șirului, aleargă, culege mingea din fața șirului respectiv, se deplasează în dribling până la
punctul stabilit, se întoarce tot în dribling, o așeză la loc și revine în șir.
Primul sosit din fiecare șir aduce un punct echi pei sale.
Câștigă echipa care a totalizat mai multe puncte.
Indicații metodice:
✓ Numerele vor fi strigate în așa fel încât fiecare elev să participe de 2 – 3 ori la joc.
✓ Profesorul va insista ca driblingul să fie executat și cu brațul mai puțin îndemâna tic.
✓ Se va insista pe explicarea greșelii „dublu dribling”.
Dozare: 2 repetări x 5 minute, pauză între repetări 1 minut.

Exercițiul nr. 9
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Ocolește în dribling
Colectivul clasei este împărțit în mai multe ec hipe așezate pe șiruri. Ultimul elev din fiecare șir
are o minge. Distanța dintre elevi este de 2 – 3 metri.
La fluierul profesorului, ultimii elevi din fiecare șir pornesc în dribling șerpuit printre
coechipierii din șirul lor. Când elevul ajunge în față va transmite mingea ultimului elev prin
rostogolire pe sol. Jocul continuă până când primul elev care a pornit ajunge din nou ultimul.
Echipa care termină prima câș tigă întrecerea.
Indicații metodice:
✓ Se va respecta distanța dintre elevi.
✓ Elevul va ef ectua driblingul cu brațul drept când coechipierul său este plasat în partea
stângă și cu brațul stâng când coechipierul său este plasat pe partea dreaptă.
Dozare: 2 repetări x 5 minute, pauză între repetări 1 minut.

109 3.1.6.7 . Elaborarea u nor mijloace de acționare în vederea optimizării
aruncării la poartă

Exercițiul nr. 1
Descrierea terminologică: Elevii sunt așezați în coloană. Se va executa dribling multiplu spre
poartă finalizat printr -o aruncare la poartă din săritură . După un anumi t număr de aruncări se
vor schimba locurile elevilor.
Greșeli : mingea este împinsă de la piept; aruncarea este efectuată cu pieptul spre poartă.
Indicații metodice : profesorul poate preciza procedeul de aruncare la poartă (de pe loc, din
alergare, din s ăritură); mingea trebuie dusă deasupra umărului; umărul opus brațului de
aruncare trebuie orientat pe direcția porții.
Dozare: 2 x 5 aruncări de pe fiecare parte.

110 Exercițiul nr. 2
Descrierea terminologică: Acela și exercițiu ca cel descris mai sus, dar cu introducerea unui
elev distribuitor. Elevul distribuitor pasează alternativ mingea coechipierilor care, după
prinderea mingii execută dribling urmat de aruncare la poartă din săritură. După un anumit
număr de aru ncări se vor schimba locurile.
Greșeli : modificarea ritmului pașilor; aterizarea efectuată pe ambele picioare.
Indicații metodice : aterizarea trebuie efectuată pe piciorul de bătaie.
Dozare: 2 x 5 aruncări de pe fiecare parte.

111 Exercițiul nr. 3
Descrierea terminologică: Același exercițiu ca cel descris mai sus, dar elevul distribuitor
pasează mingea astfel încât coechipierul după prindere să fie nevoit să facă un singur dribling
și apoi să arunce la poartă di n săritură.
Greșeli : bătaia este efectuată pe piciorul brațului de aruncare.
Indicații metodice : bătaia trebuie efectuată pe piciorul opus brațului de aruncare.
Dozare: 2 x 5 aruncări de pe fiecare parte.

112 Exercițiul nr. 4
Descrierea terminologică: Același exercițiu, dar elevul după prinderea mingii de la
distribuitor nu mai execută dribling, aruncând la poartă din săritură.
Greșeli: călcarea semicercului în timpul aruncării
Indicații metodice: aruncarea t rebuie efectuată din afara semicercului de 6 metri.
Dozare: 2 x 5 aruncări de pe fiecare parte.

Exercițiul nr. 5
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Cine aruncă mai departe ?
Colectivul de elev i este împărțit în 2 – 3 echipe care se aliniaz ă în coloană câte unul în spatele
unei linii. Între echipe se lasă o distanță de 3 – 4 metri. În fața fiecărei echipe, la o distanță de 7
– 8 metri se trasează o linie de la care începe spațiul de aruncări. De la acea linie, în sensul
aruncării, se marchea ză zona de concurs din metru în metru, pentru a fi mai ușor să se
stabilească lungimea aruncărilor și câștigătorul întrecerii.
La fluireul profesorului primul elev pornește cu mingea în dribling și de la linia marcată
pe sol aruncă mingea cât mai departe. Elevul care aruncă cel mai departe va fi declarat
câștigător. Prin însumarea performanțelor pe echipe se stabilește și echipa câștigătoare.
Indicații metodice:
✓ Se aruncă numai într -o direcție.
✓ Lungimea zonei de aruncare se stabilește în concordanță cu v ârsta și pregătirea copiilor.
✓ Procedeul de aruncare a mingii va fi stabilit de către profesor în raport de colectivul de
elevi.
Dozare: 2 repetări x 5 minute, pauză între repetări 1 minut.

113
Exercițiul nr. 6
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Ținta rostogolitoare
Colectivul clasei se împarte în două echipe. Se delimitează un teren dreptunghiular cu laturile de
6 x 12 metri. În afara terenului, în spatele celor două laturi mici, se plasează câte o echipă. În
interiorul terenului, la 4 metri de laturile mici și paralel cu acestea, se trasează pe sol câte o linie. În
centrul terenului se pune mingea țintă . Fiecărei echipe i se distribuie un număr egal de mingi.
La fluierul profesorului, elevii încep să arunce mingile în țintă, căutând prin lovit uri cât
mai precise și puternice s -o facă să se rostogo lească înspre linia echipei adverse. Echipa care
reușește acest lucru capătă un punct și jocul se reia de la început.
Căștigă echipa care acumulează prima 3 sau 5 puncte, după cum s -a stabilit.
Indicații metodice:
✓ Mingea țintă este recomandat să aibe o culoare distinctă de celelalte mingi;
✓ În timpul aruncării, elevii nu au voie să depășească linia de fund
respectivă.
✓ Mingile rămase în spațiul dintre cele doua linii de 4 m vor fi
culese, din timp în timp, numai de conducătorul jocului, care le va distribui în mod
echitabil celor două echipe.
✓ În tot timpul jocului mingile sunt culese de elevii ambelor echipe și aruncate din nou.
✓ Dacă mingea „țintă” se rostogolește în afara laturilor lungi ale terenului , în spațiul dintre
cele doua linii de 4 m, jocul va fi oprit și conducătorul o va plasa pe mijlocul terenului în
dreptul locului unde a ieșit.
Dozare: 2 repetări x 5 minute, pauză între repetări 1 minut.

Exercițiul nr. 7
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Ținta vie !
Colectivul de elev i este împărțit în 4 echipe care se aliniază în patru linii câte unul, cu
fața către un perete, la distanța de 10 – 15 metri de acesta. Din fiecare echi pă se alege un elev
care va fi ținta vie și se va așeza cu fața la perete, puțin aplecat înainte, la o distanță de 2 – 3
metri de el.
La fluireul profesorului primul elev din fiecare șir, de pe locul unde se află execută un
dribling și aruncă încercând să lovească ținta în zona picioarelor. Dacă elevul atinge țint a se
duce după minge, o recuperează, o transmite următorului coechipier, apoi aleargă la locul său.
Elevul care nu a atins ținta, schimbă locul cu acesta, nu înainte de a recupera mingea și a o
transmite următorului coechipier. Jocul este câștigat de cei c are n -au fost atinși de țintă.
Indicații metodice:
✓ Ținta, ca să pună în dificultate elevul poate executa d iferite mișcări, pași, sărituri;
✓ Procedeul de aruncare va fi stabilit de către profesor în raport de vârsta și pregătirea
colectivul de elevi;
✓ La ac est joc se poate face și finală între câștigătorii de la fiecare grupă;
✓ Transmiterea mingii spre coechipier se face prin rostogolire pe sol.
Dozare: 2 repetări x 5 minute, pauză între repetări 1 minut.

114 Exercițiul nr. 8
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Doboară ținta !
Colectivul de elev i este împărțit în 2 echipe care se aliniază în coloană câte unul în
spatele unei linii, cu fața la poarta de handbal. Între echipe se lasă o distanță de 3 metri. În
poarta de handbal, în colțurile de jos a le porții se plasează câte o țintă din carton (20/30)
rezemată de bara porții astfel încât să fie dărâmată cu ușurință la cea mai mică atingere. Primii
elevi din fiecare echipă au pe sol câte două mingi.
La fluireul profesorului primul elev din fiecare șir ridică prima minge, pornește în
dribling multiplu și de la semicercul de la 6 metri aruncă folosind procedeul de aruncare la
poartă precizat de profesor încercând să doboare ținta. După aruncare se întoarce în alergare
ușoară, ia și cea de -a doua minge și o aruncă în același fel. Fiecare elev care aruncă și doboară
ținta va primi un punct. Prin însumarea punctelor obținute pe echipe se stabilește și echipa
câștigătoare.
Indicații metodice:
✓ Țintele se pot confecționa și din cutii, bidoane de plastic ș.a.
✓ După aruncare se recuperează mingile aruncate de către elevi și se așează țintele.
✓ Procedeul de aruncare va fi stabilit de către profesor în raport de vârsta și pregătirea
colectivul de elevi.
✓ Se pot folosi mingi de dimensiuni mai mici sau mingi de oină.
Dozare: 2 repetări x 5 minute, pauză între repetări 1 minut.

Exercițiul nr. 9
Descrierea terminologică: Jocul pregătitor: Aruncă la țintă !
Colectivul de elev i este împărțit în 2 echipe care se aliniază în coloană câte unul în
spatele unei linii, cu fața la poarta de handbal. Între echipe se lasă o distanță de 3 metri. În
poarta de handbal, în colțurile de sus ale porții este situat câte un pătrat cu latu ra de 1 metru,
care reprezintă ținta.
La fluireul profesorului primul elev pornește cu mingea în d ribling și de la semicercul
de la 6 m aruncă în colțul marcat (ținta) folosind procedeul de aruncare la poartă precizat de
profesor. Fiecare elev care aruncă în țintă va primi un punct. Prin însumarea punctelor obținute
pe echipe se stabilește și echipa câ știgătoare.
Indicații metodice:
✓ Colțul marcat poate fi realizat dintr -un material textil sau un tricou.
✓ Procedeul de aruncare va fi stabilit de către profesor în raport de vârsta și pregătirea
colectivul de elevi.
✓ Se mărește distanța față de țintă în fun cție de vârsta și nivelul de pregătire al elevilor.
Dozare: 2 repetări x 5 minute, pauză între repetări 1 minut.

115 3.1.6.8 . Elaborarea unor mijloace de acționare în vederea optimizării
poziției fundamentale de apărare

Exercițiul nr. 1
Descrierea terminologică: Elevii adoptă poziția fundamentală de apărare și se vor deplasa în
această poziție spre stânga și spre dreapta.
Greșeli : deplasarea laterală în poziție fundamentală este efectuată prea puternic în sus existând
multe oscilații ale corpului în plan vertical.
Indicații metodice : trebuie să se insiste pentru ca această deplasare să se facă ridicând cât mai
puțin tălpile de pe suprafața solului ; se va folosi pasul adăugat.
Dozare: 2 x 15 secunde; pauză între repetări: 15 secunde.

116
Exercițiul nr. 2
Descrierea terminologică: Elevii adoptă poziția fundamentală de apărare și se vor deplasa în
această poziție spre înainte și spre înapoi.
Greșeli : deplasarea laterală în poziție fundamentală este efectuată prea puternic în sus ex istând
multe oscilații ale corpului în plan vertical.
Indicații metodice : trebuie să se insiste pentru ca această deplasare să se facă ridicând cât mai
puțin tălpile de pe suprafața solului; se va folosi pasul adăugat.
Dozare: 2 x 15 secunde; pauză între repetări: 15 secunde.

117
Exercițiul nr. 3
Descrierea terminologică: Elevii așezați pe două linii execută joc de picioare și lucru de brațe
menținând o poziți e fundamentală medie . La primul semnal al profesorului, sprintează înainte,
la al doilea se mnal execută oprire în poziție fundamentală și retragere în alergare cu spatele la
locul de plecare.
Greșeli : oprirea în poziție fundamentală se execută într -un timp relativ lung .
Indicații metodice : trebuie să se insiste asupra opririi și adoptării poz iției fundamentale într –
un timp cât mai scurt.
Dozare: 4 x; durata de lucru 15 -30 secunde; pauză între repetări: 30 secunde.

118
Exercițiul nr. 4
Descrierea terminologică: Elevii vor adopta poziția fundamentală de apărar e și se vor deplasa
în această poziție, spre stânga, spre dreapta, spre înainte și spre înapoi.
Greșeli: deplasarea laterală în poziție fundamentală este efectuată prea puternic în sus existând
multe oscilații ale corpului în plan vertical.
Indicații met odice: trebuie să se insiste pentru ca această deplasare să se facă ridicând cât mai
puțin tălpile de pe suprafața solului; se va folosi pasul adăugat.
Dozare: 2 x 15 secunde; pauză între repetări: 15 secunde.

119 3.1.7. Rezultatele obținut e în cadrul test ării finale
Tabel nr. 3 – Centralizator cu rezultatele obținute la prob ele de control – Testarea Finală
Nr.
crt. N.P. P1
Deplasare în
triunghi P2
Pasarea mingii de
handbal la perete P3
Pasarea mingii cu
partener
30 de secunde P4
Dribling în linie
dreaptă P5
Aruncări la
punct fix P6
Aruncarea mingii de
handbal la distanță
T.F. T.F. T.F. T.F. T.F. T.F.
1 B.A. 21,03 10 23 12.9 6 16
2 P.P. 21,04 11 24 12.8 7 16
3 R.L 21,05 12 23 12.9 8 17
4 M.L. 21,06 10 25 12.10 6 16
5 P.C. 21,03 11 25 12.9 8 17
6 O.B. 21,04 10 25 12.8 8 18
7 T.D. 21,03 11 24 12.10 7 17
8 M.R. 21,05 9 23 12.8 6 18
9 Ș.A. 21,04 10 24 12.9 8 17
10 G.G. 21,04 12 24 12.10 8 18
11 O.D. 21,03 11 25 12.8 6 17
12 T.C. 21,04 11 23 12.8 7 17
13 M.D. 21,05 12 24 12.9 8 15
14 C.R. 21,06 10 25 12.9 7 15
15 P.C. 21,03 11 24 12.7 8 16
16 L.S. 21,04 10 23 12.8 8 16
17 C.E. 21,05 11 22 12.9 7 16
18 N.M. 21,04 12 23 12.9 8 17
19 P.M. 21,05 10 23 12.8 8 15
20 R.M. 21,03 10 24 12.7 7 16
Media aritmetică 21,04 10,70 23,8 12,69 7,30 16,50
Coeficient variabilitate 0,324 0,387 0,8 0,032 0,095 0,037
Abaterea standard 0,003 0,003 0,32768 0,046 0,003 0,005

120 CAPITOLUL IV
ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

4.1. ANALIZA COMPARATIVĂ ÎN CADRUL PROBEI DE DEPLASARE
ÎN TRIU NGHI
În continuare przentăm analiza comparativă a rezultatelor obținute la T.I. –
T.F. la proba nr.1 – Deplasare în triunghi .

Tabel nr. 4 – Indicatori statistici evaluați în analiza comparativă T.I. – T.F.

La proba deplasare în triunghi , în cadrul testării inițiale , elevii din grupa
experimentală au înregistrat o valoare a medi ei aritme tice de 2 1"08 (secunde), o
abatere standard de 0,004 și un coeficient d e variabilitate cu valoarea de 0 ,346 –
valoare ce se încadrează în pragul de omogenitate mare (0 – 10%).
La testarea finală valoarea mediei aritmetice realizată de elevii din gru pa
experimentală este de 21" 04 (secunde), valoare superioară testării inițiale, cu o
abatere standard de 0,003 și un coef icient de variabilitate de 0,324, ce se
încadrează în limitele de omogenitate mare (0 – 10%).

Proba nr. 1
Deplasare în triunghi
T.I. T.F.
Media aritmetică 21,08 21,04
Coeficient variabilitate 0,346 0,324
Abaterea standa rd 0,004 0,003
Nr. subiecți 20 20
Graficul nr.1.
Media valorilor înregistrate la T.I. – T.F. Deplasare în triunghi

121
Valoarea testului Student , criteriul „t” calculat între rezultatele obținute
de subiecții cercetării la testarea inițială și cea finală, ne prezintă o valoare a lui
„t” de 0,016, valoare care comparată cu cea a lui ,,t” din tabelul lui Fischer la
numărul de cazuri n -2, respectiv 20 – 2 = 18 pentru pragul de semnificație
p < 0,05 care ne arată că rezultatele sunt semnificative.

4.2. ANALIZA C OMPARATIVĂ ÎN CADRUL PROBEI DE PASAR E A
MINGII DE HANDBAL LA PERETE
Analiza co mparativă a rezultatelor obținute la T.I. – T.F. la proba nr. 2
pasarea mingii de handbal la perete.

Tabel nr. 5 – Indicatori statistici evaluați în analiza comparativă T.I. – T.F. în
proba: Pasarea mingii de handbal la perete

La proba de control pasare a mingii de handbal la perete , în cadrul
testării inițiale , elevii din g rupa experimentală au înregistrat o valoare a medi ei
aritmetice de 7,75 (număr de repetări ), o abatere standard de 0,003 și un
coeficient de variabilitate cu valoarea de 0, 258, valoare ce se încadrează în pragul
de omogenitate mare (0 – 10%). Valoarea Testului „ t” 0,016
Pragul de semnificaț ie 0,531
Proba nr. 2
Pasare a mingii de handbal la perete
T.I. T.F.
Media aritmetică 7,75 10,70
Coeficient variabilitate 0,258 0,387
Abaterea standard 0,003 0,003
Nr. subiecți 20 20

122 La testarea f inală valoarea mediei aritmetice realizată de elevii din grupa
experimentală est e de 10.07 (număr de repetări ), valoare superioară testării
inițiale, cu o abatere standard de 0,003 și un coeficient de variabilitate de 0,387 ,
ce se încadrează în limitele de omogenitate mare (0 – 10%).

Valoarea testului Student, criteriul „t” calculat între rezultatele obținute de
subiecții cercetării la testarea inițială și cea finală, ne prezintă pentru grupa
experiment ală o valoare a lui „t” de 0,024 , valoare care comparată cu cea a lui ,,t”
din tabelul lui Fischer la num ărul de cazuri n -2, respectiv 20 – 2 = 18 pentru
pragul de semnificație p < 0,04 ne arată că rezultatele sunt semnificative.

Valoarea Testului "t" 0,024
Pragul de semnificatie 0,473
Graficul nr.2.
Media valorilor înregistrate la T.I. – T.F. la proba nr.2 – Pasarea mingii de
handbal la perete

123 4.3. ANALIZA C OMPARATIVĂ ÎN CADRUL PROBEI DE PASARE A
MINGII CU PARTENER
Analiza comparativă a rezultatelor obținute la T.I. – T.F. în proba nr. 3
pasarea mingii cu partener.

Tabel nr. 6 – Indicatori statistici evaluați în analiza compa rativă T.I. – T.F. în
proba de: Pasare a mingii cu partener

La proba de control numărul 3 pasare a mingii cu partener , în cadrul
testării inițiale , elevii din grupa experimentală au înregistrat o valoare a medi ei
aritmetice de 20,6 (număr de repetări), o abatere sta ndard de 0,005 și un
coeficient de variabilitate cu valoarea de 0, 357, valoare ce se încadrează în pragul
de omogenitate mare (0 – 10%).
La testarea finală valoarea mediei aritmetice realizată de elevii din grupa
experimentală est e de 23,8 (număr de repetări), valoare superioară testării inițiale ,
cu o abatere standard de 0 ,327 și un coeficient de variabilitate de 0,8 , ce se
încadrează în limitele de omogenitate mare (0 – 10%).

Proba nr. 3
Pasarea mingii cu partener – 30 secunde
T.I. T.F.
Media aritmetică 20,6 23,8
Coeficient variabilitate 0,357 0,8
Abaterea standard 0,005 0,327
Nr. subiecți 20 20

124

Valoarea testului Student, criteriul „t” calculat între rezultatele obținute de
subiecții cercetării la testarea inițială și c ea finală, ne prezintă pentru grupa
experiment ală o valoare a lui „t” de 0,014 , valoare care comparată cu cea a lui ,,t”
din tabelul lui Fischer la num ărul de cazuri n – 2, respectiv 20 – 2 = 18 pentru
pragul de semnificație p < 0,02 ne arată că rezultatel e sunt semnificative .

Valoarea Testului "t" 0,014
Pragul de semnificaț ie 0,297
Graficul nr.3 .
Media valorilor înregistrate la T.I. – T.F. la proba nr.3 – Pasarea
mingii cu partener

125 4.4. ANALIZA C OMPARATIVĂ ÎN CADRUL PROBEI DE DRIBLING ÎN
LINIE DREAPTĂ
Analiza comparativă a rezultatelor obțin ute la T.I. – T.F. în proba nr. 4
Dribling în linie dreaptă .

Tabel nr. 7 – Indicatori statistici evaluați în analiza comparativă T .I. – T.F. în
proba de : Dribling în linie dreaptă

La proba de control numărul 4 dribling în linie dreaptă , în cadrul testării
inițiale, elevii din grupa experimentală au înregistrat o valoare a mediei
aritmetice de 12" 15 (secunde și zecimi), o abatere sta ndard de 0,004 și un
coeficient de variabilitate cu valoarea de 0,029, valoare ce se încadrează în pragul
de omogenitate mare (0 – 10%).
La testarea finală valoarea mediei aritmetice realizată de elevii din grupa
experimentală est e de 12"69 (secunde și ze cimi), valoare superioară testării
inițiale , cu o abatere standard de 0,046 și un coef icient de variabilitate de 0,032,
care se încadrează în limitele de omogenitate mare (0 – 10%).

Proba nr. 4
Dribling în linie dreaptă
T.I. T.F.
Media aritmetică 12,15 12,69
Coeficient variabilitate 0,029 0,032
Abaterea standard 0,004 0,046
Nr. subiecți 20 20

126

Valoarea testului Student, criteriul „t” calculat în tre rezultatele obținute de
subiecții cercetării la testarea inițială și cea finală, ne prezintă pentru grupa
experimentală o valoare a lui „ t” de 0,018 , valoare care comparată cu cea a lui ,,t”
din tabelul lui Fischer la num ărul de cazuri n -2, respectiv 2 0 – 2 = 18 pentru
pragul de semnificație p < 0,05 ne arată că rezultatele sunt semnificative.

Valoarea Testului „t” 0,018
Pragul de semnificatie 0,516
12,15 12,69
11,8011,9012,0012,1012,2012,3012,4012,5012,6012,7012,80
TI TFProba nr.4.Dribling în linie dreaptă
TI TFGraficul nr.4.
Media valorilor înregistrate la T.I. – T.F. la proba nr.4 – Dribling în
linie dreaptă

127 4.5. ANALIZA C OMPARATIVĂ ÎN CADRUL PROBEI DE ARUNCĂRI
LA PUNCT FIX
Analiza comparat ivă a rezultatelor obținute la T.I. – T.F. în proba nr. 5
Aruncări la punct fix.

Tabel nr. 8 – Indicatori statistici evaluați în analiza comparativă T.I. – T.F. în
proba de : Aruncări la punct fix

La proba de control numărul 5 aruncări la punct fix , în cadrul testării
inițiale , elevii din grupa experimentală au înregistrat o valoare a medi ei
aritmetice de 5,05 (număr de repetări ), o abatere standard de 0,002 și un
coeficient de variabilitate cu valoarea de 0, 076, valoare ce se încadrează în pragul
de omogenitate mare (0 – 10%).
La testarea finală valoarea mediei aritmetice realizată de ele vii din grupa
experimentală est e de 7,30 (număr de repetări ), valoare superioară testării inițiale,
cu o abatere standard de 0,003 și un coeficient de variabilitate de 0,095 , și care se
încadrează în limitele de omogenitate mare (0 – 10%).

Proba nr. 5
Aruncări la punct fix
T.I. T.F.
Media aritmetică 5,05 7,30
Coeficient variabilitate 0,076 0,095
Abaterea standard 0,002 0,003
Nr. subiecți 20 20
Graficul nr.5
Media valorilor înregistrate la T.I. – T.F. la proba nr.5 Aruncări la
punct fix

128
Valo area testului Student, criteriul „t” calculat între rezultatele obținute de
subiecții cercetării la testarea inițială și cea finală, ne prezintă pentru grupa
experiment ală o valoare a lui „t” de 0,014 , valoare care comparată cu cea a lui ,,t”
din tabelul l ui Fischer la num ărul de cazuri n -2, respectiv 20 – 2 = 18 pentru
pragu l de semnificație p <0,03, ne arată că rezultatele sunt semnificative.

4.6. ANALIZA C OMPARATIVĂ ÎN CADRUL PROBEI DE ARUNCARE
A MINGII DE HANDBAL LA DISTANȚĂ

Analiza comparativă a rezultatelor obținute la T.I. – T.F. în proba nr. 6
Aruncare a mingii de handbal la distanță.

Tabel nr. 9 – Indicatori statistici evaluați în analiza comparativă T.I. – T.F. în
proba de: Aruncarea mingii de handbal la distanță

La proba de control numărul 6 aruncare a mingii de handbal la distanță ,
în cadrul testării inițiale , elevii din grupa experimentală au înregistrat o valoare
a mediei aritmetice de 14,25 (număr de repetări), o abatere standard de 0,005 și Valoarea Testului „t” 0,014
Pragul de semnificație 0,399
Proba nr. 6
Aruncare a mingii de handbal la dist anță
T.I. T.F.
Media aritmetică 14,25 16,50
Coef icient variabilitate 0,032 0,037
Abaterea standard 0,005 0,005
Nr. subiecți 20 20

129 un coeficient de variabilitate cu valoarea de 0,032, valoare ce se încadrează în
pragul de omogenitate mare (0 – 10%).
La testarea finală valoarea mediei aritm etice realizată de elevii din grupa
experimentală est e de 16,5 0 (număr de repetări), valoare superioară testării
inițiale , cu o abatere standa rd de 0,005 și un coeficient de variabilitate de 0,037 ,
și care se încadrează în limitele de omogenitate mare (0 -10%).

Valoarea testului Student , criteriul „t” calculat între rezultatele obținute
de subiecții cercetării la testarea inițială și cea finală, ne prezintă pentru grupa
experiment ală o valoare a lui „t” de 0,020 , valoare care comparată cu cea a lui ,,t”
din tabelul lui Fischer la num ărul de cazuri n -2, respectiv 20 – 2 = 18 pentru
pragul de semnificație p <0,04 , care ne arată că rezultatele sunt semnificative.

Valoarea Testului „t ” (student) 0,020
Pragul de semnificație 0,478 Graficul nr.6.
Media valorilor înregistrate la T.I. – T.F. la pro ba nr.6 – Aruncarea
mingii de handbal la distanță

130 Astfel, în continuare prezentăm un tabel centralizator cu indicatorii
statistici obținuți în urma analizei comparative între testarea inițială și finală ,
pentru cele șase probe specifice jocului de handbal .

Nr.crt. Probe de control t p
1 Deplasare în triunghi 0.016 <0,05
2 Pasarea mingii de handbal la
perete 0.024 <0,04
3 Pasarea mingii cu partener 0.014 <0,02
4 Dribling în linie dreaptă 0.018 <0,05
5 Aruncări la punct fix 0,014 <0,03
6 Aruncare a mingii de handbal
la distanță 0,020 <0,04

21,08
7,75 21,06
12,15
5,05 14,25 21,04
10,07 23,80
12,69
7,30 16,50
0,005,0010,0015,0020,0025,00
P1 P2 P3 P4 P5 P6TI
TFGraficul nr.7.
Centralizator T.I. – T.F.

131 CAPITOLUL V

CONCLUZII

Ca urmare a documentării științifice efectuate și a experimentului
desfășurat cu privire la optimizarea învățării procedeelor tehnice din jocul de
handbal la nivelul învățământului primar , prin utilizarea unor mijloace de
acționare atent selecționate putem formula ur mătoarele concluzii cu caracter
teoretic și experimental :
Concluzii cu caracter teoretic:
□ Handbalul este un mijloc complex al educaț iei fizice, care contribuie cu
randament ridicat la rezolvarea obiectivelor acesteia. Practicarea handbalului î n
aer liber, caracteristicile efortul ui specific acestui joc influențează direct și î n
mod pozitiv, co mpone ntele morfo -funcționale ale organismului având ca urmare
firească întărirea sănătății, călirea ș i fortificarea organismului.
□ Procedeele tehnice specifice jocului de handbal cupri nd o complexitate
de priceperi ș i dep rinderi motrice, ceea ce face să fie puse în evidență toate
calităț ile motrice.
□ Practicarea jocului de handbal favorizează starea de sănătate, dezvoltă
persona litatea individului și relațiile interumane, motiv pentru care întrunește
cerințele și condițiile unui fenomen social.
□ În cadrul procesului evolutiv practica jocului a constituit sursa principală
în fundamentarea și general izarea teoriei jocului de handbal , care a furnizat
mereu îmbunătățirea metodicii necesare unei pregătiri superioare.
□ Un factor important î n dezv oltarea sportului de performanță îl constituie
perfecționarea calitativă a procesului instructiv -educativ a copiilor și juniorilor,
prin îmbunătățirea radicală a pregătirii tehnico -tactice, întemeiată pe o concepție
nouă, superioară asupra dezvoltării calităților fizice și educării trăsăturilor psihice
și morale caracteristice sportului competitor.

132 □ Predarea handbalului să se faca în special în cadrul lecțiilor de educaț ie
fizică, precum ș i în orele de cerc sportiv.
□ Jocul de handbal să fie utilizat de cât ma i multe cadre didactice,
deoarece practicarea sa organizată asigură îndeplinirea obiectivelor educaț iei
fizice la clasele primare.
□ Una din cele mai eficiente metode de predare a handbalului cu elevii
claselor primare este metoda jocului.
Concluzii cu caracter experimental :
□ Cercetarea a putut fi evaluată prin utilizarea unor probe de control. Se
poate spune că probele de control la care au fost supuși subiecți i cercetării au fost
bine alese pentru că au oferit date esențiale atât de necesare proce sului de
instruire , dar au putut fi utilizate și ca termen de comparație.
□ Analizând datele obținute la probele de control în cadrul experimentului,
observăm că la toate probele de control, în cadrul testării finale s -au obținut
valori superioare ale med iei aritmetice.
□ Valorile principalilor indicatori statistici care au fost calculați ne arată că
abaterea standard se încadrează într -o distribuție normală în cadrul ambelor
testări, valorile coeficientului de variabilitate ne indică un gr ad de omogenita te
mare la toate probele de control la ambele testări, iar valoarea testului „t” se
încadrează în pragul de sigura nță care ne arată că rezultatele sunt semnificative .
□ Sistemul de mijloace de acționare elaborat și utilizat în cadrul procesului
instructiv -educativ a reușit să contribuie la optimizarea învățării procedeelor
tehnice ale jocului de handbal.
□ Rezultatele obținute de către elevii din grupa experimentală dovedesc
influențele pozitive ale mijloacelor de acționare utilizat e.
□ La finalul experi mentului, ipoteza de lucru a fost confirmată, nu numai
prin obținerea unor salturi valorice mai mari la probele de control obținute de
către subiecții cercetării, dar mai ales, prin îmbunătățirea însușirii principalelor
procedee tehnice ale jocului de hand bal.

133 □ Însușirea temeinică a tehnicii jocului de handbal creează premisele
pentru susținerea unui joc modern și foarte eficace.
□ Dacă vom introduce în cadrul lecțiilor de educație fizică și sport cât mai
multe materiale didactice diversificate și modern e, atunci vom putea dezvolta o
mai mare emulație și plăcere a elevilor de a lucra.

134 BIBLIOGRAFIE

1. ACSINTE, Al ., 2003, Particularități psihofiziologice ale jocului de
handbal, Edit. Alma Mater, Bacău.
2. ACSI NTE, Al., EFTENE, Al., 2000, Handbal de la inițiere la marea
performanță, Edit. Media, Bacău.
3. ALBU, C -tin. coordonator, 1981, Educația fizică în liceu, Edit. Sport –
Turism, București.
4. BADIU, T., 1995, Exerciții și jocuri de mișcare pentru clasele I -IV, Edit.
Alma, Galați.
5. BALINT, Gh ., 2007, Metodica predării fotbalului în gimnaziu, Edit. Pim,
Iași.
6. BALINT, E., 2009, Handbal. Teoria și metodica jocului de bază, Brașov.
7. BAȘTIUREA, E., 2006, Handbal. Perfecționare într -o ramură sportivă,
Edit. Academica, Galați.
8. BAȘTIUREA, E ., 2007, Handbal, concepte, principii și căi de
perfecționare ale antrenamentului, Edit. Academica, Galați.
9. BOMPA, T., 2003, Performanța în Jocurile Sportive, Edit. Ex Ponto,
București.
10. BOTA, I., MACOVEI, B., 1983, Handbal antrenamentul portarului, Edit.
Sport -Turism, București.
11. BOTA, I., 1984, Handbal. Modele de joc și pregătire, Edit. Sport -Turism,
București.
12. BOTA, M., BOTA, I., 1990, Handbal. 500 de exerciții pentru învățarea
jocului, Edit. Sport -Turism, București.
13. BOTA. I., BOTA. M., 1987, Handb al, Edit. Sport -Turism, București.
14. BREBAN, V., 1987, Dicționarul General al Limbii Române, Edit.
Științifică și Enciclopedică, București.
15. CÂRSTEA, Gh ., 2000, Teoria și Metodica Educației Fizice și Sportului,
Edit. AN -DA, București.

135 16. CÂRSTEA, Gh ., 1993 , Programarea și planificarea în educație fizică și
sportivă școlară, Edit. Universul, București.
17. CÂRSTEA, Gh ., 1997, Educația fizică, teoria și bazele metodicii, Curs
ANEFS, București.
18. CÂRSTEA, Gh ., 1999, Educație fizică – fundamente teoretice și metodi ce,
Casa de Editură Petru Maior, București.
19. CERCEL, P., 1975, Calitățile motrice în jocul de handbal, Edit. Sport –
Turism, București.
20. CERCEL, P., 1980, Handbal, exerciții pentru fazele de joc, Edit. Sport –
Turism, București.
21. CERGHIT, I., 2006, Metode de învățământ, Edit. Polirom, Iași.
22. COJOCARU, V., 1956, Pregătirea echipelor de handbal, Edit. Tineretului
Cultură Fizică și Sport, București.
23. COLIBABA -EVULEȚ, D., BOTA, I., 1998, Jocuri sportive, teorie și
metodică, Edit. Aldin, București.
24. CSÜDÖR, G., 1983, Handbal pentru clasele I -IV, Edit. Sport -Turism,
București.
25. CSÜDÖR, G., 1986, Instruirea echipelor școlare, Edit. Sport -Turism,
Bucureși.
26. CUCOȘ, C., 2006, Pedagogie. Ediția a II -a revăzută și adăugită, Edit.
Polirom, Iași.
27. DEMETER, A., 1982, Bazele fiziologice și biochimice ale formării
deprinderilor motrice, Edit. Stadion, București.
28. DRAGNEA. A., 1996, Antrenamentul sportiv, Edit. Didactică și
Pedagogică, București.
29. DRAGNEA, A., TEODORESCU, S., M., 2002, Teoria sportului, Edit.
FEST, B ucurești.
30. DRAGNEA, A., și colab., 2006, Educație fizică și sport – teorie și
didactică, Edit. FEST, București.

136 31. DRĂGAN, I., 1994, Medicina sportivă aplicată, Edit. Editis, București.
32. EPURAN, M., HOLDEVICI, I., TONIȚA, F., 2001, Psihologia sportului
de pe rformanță. Teorie și practică, Edit. FEST, București.
33. EPURAN, M., 2005, Metodologia cercetării activităților corporale, Edit.
FEST, București.
34. GHERMĂNESCU, I., K. și colab., 1983, Teoria și metodica handbalului,
Edit. Didactică și Pedagogică, Bucureș ti.
35. GHERVAN, P., 2006, Handbal. Curs de bază, Edit. Universității Ștefan
cel Mare din Suceava, Suceava.
36. GOGÂLTAN, V., 1974, Instruirea copiilor și juniorilor în handbal, Edit.
Stadion, București.
37. GOGÂLTAN, V., 1981, Handbal, curs opțional, I.E.F.S. B ucurești.
38. HANTĂU, C., 2002, Handbal , Jocul în apărare, Edit. Printech, București.
39. HANTĂU, C., 2004, Handbal. Antrenamentul copiilor și juniorilor, Edit.
Printech, București.
40. IFRIM, M., 1986, Antropologie motrică, Edit. Științifică și Enciclopedică,
București.
41. MIHĂILĂ, I., PREDA, C., 2002, Handbal. Tehnica și metodica jocului,
Edit. The Flower Power, Pitești.
42. MIHĂILĂ, I., 2004, Handbal, pregătire fizică specifică diferențiată, Edit.
Valinex S.A., Chișinău.
43. MIHĂILĂ, I., POPESCU, D.C., 2006, Handbal , îndrumar practico –
metodic, Edit. Universitaria, Craiova.
44. MIHĂILĂ, I., 2006, Handbal, Optimizarea pregătirii fizice specifice la
echipele de juniori, Edit. Universitaria, Craiova.
45. MIHĂILĂ, I., 2006, Evaluarea în selecția și pregătirea handbaliștilor de
performanță, Edit. Universitaria, Craiova.
46. MIHĂILĂ, I., 2013, Handbal. Teoria jocului, Edit. Universității din
Pitești.

137 47. MIHĂILĂ, I., 2013, Handbal. Exerciții pentru joc, Edit. Universității din
Pitești.
48. MITRA, Gh ., MOGOȘ, A l., 1980, Metodica educației fizice școlare,
Edit.Sport -Turism, București.
49. POPESCU, C. D., 2007, Handbal. Instruirea în stadiile formative primare,
Edit. Universitaria, Craiova.
50. POPESCU, D.C., 2016, Handbalul în școală. Curs teoretic, Edit.
Universității din Pitești.
51. POSTOLACHE, N. , 2006, Handbal în școală, Edit. Uranius, București.
52. RIZESCU, C., 2010, Handbal. Teoria jocului, Edit. Ovidius University
Press, Constanța.
53. RIZESCU, C., 2011, Handbal. Selecția și pregătirea tehnică a
începătorilor, Edit. Ovidius University Press, Consta nța.
54. SCARLAT, E., SCARLAT, M.B., 2003, Educație fizică și sport. Manual
pentru învățământul gimnazial, Edit. Didactică și Pedagogică, București.
55. SIMION, GH., MIHĂILĂ, I., STĂNCULESCU, G., 2011, Antrenament
sportiv. Concept sistemic, Edit. Ovidius Univers ity Press, Constanța.
56. SIMION, Gh., AMZĂR, L., 2009, Știința cercetării mișcării umane, Edit.
Universității din Pitești.
57. SOTIRIU, R., 1998, Handbal, Antrenament. Teorie -Metodică, Edit.
Garold, București.
58. SOTIRIU, R., 2000, Handbal, de la inițiere la perf ormanță, București.
59. STĂNESCU, M., CIOLCĂ, E. C., URZEALĂ, C. N., 2004, Jocul de
mișcare – metodă și mijloc de instruire în educație fizică și sport , Edit.
Cartea Univer sitară, București.
60. ȘCHIOPU, U., VERZEA, E, 1981, Psihologia vârstelor, Edit. Didactic ă și
Pedagogică, București.
61. ȘICLOVAN, I., 1984, Teoria și metodica antrenamentului sportiv,
C.N.E.F.S. București.

138 62. ȘICLOVAN, I., 1977, Teoria antrenamentului sportiv, Edit. Sport -Turism,
București.
63. TEODORESCU, L., 1975, Probleme de teorie și metodică în jocurilor
sportive, Edit. Sport – Turism, București.
64. TROFIN, E., GRIGOROVICI, S., 1967, Handbal la copii și juniori,
Ediția C.N.E.F.S, București.
65. TUDOR, V., 2005, Măsurare și evaluare în cultură fizică și sport, Edit.
Alpha MDN, Buzău.
66. VOICU, S., F ., 2003, Handbal, Tehnică și tactică, Edit. Universității de
Vest, Timișoara.

WEBGRAFIE
http://www.usefs.md/PDF/Cursuri%20electronice/Practicarea%20h andbalu
lui%20in%20scoala.pdf
http://www.scritub.com/timp -liber/sport/EFICACITATEA -APLICARII –
ELEMENT14482.php
http://www.qreferat.com/referate/medicina/TEHNICA -JOCULUI -DE-
HANDBAL628.php
http://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/OBIECTUL -TEORIEI -SI-
METODICII -75.php
http://www.scritub.com/timp -liber/sport/HANDBAL231218920.php

139 ANEXE
ANEXA NR. 1
Proba nr. 1
Evaluarea, înregistrarea și prelucrarea indicatori lor statistici , în proba nr.1 – Deplasare
în triunghi T.I.
Proba nr.1. Deplasare în triunghi

Nr.crt. Nume prenume T.I.
1 B.A. 21"7
2 P.P. 21"9
3 R.L 21"10
4 M.L. 21"9
5 P.C. 21"7
6 O.B. 21"8
7 T.D. 21"9
8 M.R. 21"8
9 Ș.A. 21"9
10 G.G. 21"8
11 O.D. 21"7
12 T.C. 21"9
13 M.D. 21"8
14 C.R. 21"9
15 P.C. 21"7
16 L.S. 21"7
17 C.E. 21"8
18 N.M. 21"9
19 P.M. 21"8
20 R.M. 21"7
Media aritmetică 21,08
Coeficientul de variabilitate 0,346
Abaterea standard 0,004

140 ANEXA NR. 2
Proba nr. 2
Evaluarea, înregistrarea și prelucrarea indicatorilor statistici, în proba nr . 2 – Pasarea
mingii de handbal la perete T.I.

Pasarea mingii de handbal la perete

Nr.crt. Nume prenume T.I.
1 B.A. 7
2 P.P. 8
3 R.L 8
4 M.L. 7
5 P.C. 8
6 O.B. 7
7 T.D. 8
8 M.R. 7
9 Ș.A. 8
10 G.G. 9
11 O.D. 8
12 T.C. 9
13 M.D. 8
14 C.R. 7
15 P.C. 8
16 L.S. 7
17 C.E. 8
18 N.M. 8
19 P.M. 8
20 R.M. 7
Media aritmetică 7,75
Coeficientul de variabilitate 0,258
Abaterea standard 0,003

141 ANEXA NR. 3
Proba nr. 3
Evaluarea, înregistrarea și prelucrarea indicatorilor statistici, în proba nr . 3 – Pasarea
mingii cu partener T.I.

Pasarea mingii cu partener – 30 de secunde
Nr.crt. Nume prenume T.I.
1 B.A. 20
2 P.P. 21
3 R.L 20
4 M.L. 21
5 P.C. 22
6 O.B. 20
7 T.D. 20
8 M.R. 21
9 Ș.A. 21
10 G.G. 21
11 O.D. 21
12 T.C. 20
13 M.D. 21
14 C.R. 21
15 P.C. 20
16 L.S. 21
17 C.E. 20
18 N.M. 20
19 P.M. 20
20 R.M. 21
Media aritmetică 20,6
Coeficientul de variabilitate 0,357
Abaterea standard 0,005

142 ANEXA NR. 4
Proba nr. 4
Evaluarea, înregistrarea și prelucrarea indicatorilor statistici, în proba nr . 4 – Dribling
în linie dreaptă T.I.

Dribling în linie dreaptă
Nr.crt. Nume prenume T.I.
1 B.A. 12.13
2 P.P. 12.12
3 R.L 12.12
4 M.L. 12.13
5 P.C. 12.12
6 O.B. 12.13
7 T.D. 12.13
8 M.R. 12.11
9 Ș.A. 12.13
10 G.G. 12.13
11 O.D. 12.12
12 T.C. 12.11
13 M.D. 12.11
14 C.R. 12.12
15 P.C. 12.9
16 L.S. 12.11
17 C.E. 12.12
18 N.M. 12.12
19 P.M. 12.11
20 R.M. 12.10
Media aritmetică 12,15
Coefic ientul de variabilitate 0,029
Abaterea standard 0,004

143 ANEXA NR. 5
Proba nr. 5
Evaluarea, înregistrarea și prelucrarea indicatorilor statistici, în proba nr . 5 – Aruncări
la punct fix T.I.

Aruncări la punct fix
Nr.crt. Nume prenume T.I.
1 B.A. 4
2 P.P. 5
3 R.L 5
4 M.L. 4
5 P.C. 5
6 O.B. 5
7 T.D. 4
8 M.R. 4
9 Ș.A. 5
10 G.G. 6
11 O.D. 4
12 T.C. 5
13 M.D. 6
14 C.R. 5
15 P.C. 6
16 L.S. 6
17 C.E. 5
18 N.M. 6
19 P.M. 6
20 R.M. 5
Media aritmetică 5,05
Coeficientul de variabilitate 0,076
Abaterea standard 0,002

144 ANEXA NR. 6
Proba nr. 6
Evaluarea, înregistrarea și prelucrarea indicatorilor statistici, în proba nr . 6 – Aruncarea
mingii de handbal la distanță T.I.

Aruncarea mingii de handbal la distanță

Nr.crt. Nume prenume T.I.
1 B.A. 14
2 P.P. 13
3 R.L 12
4 M.L. 14
5 P.C. 13
6 O.B. 12
7 T.D. 13
8 M.R. 12
9 Ș.A. 13
10 G.G. 12
11 O.D. 13
12 T.C. 14
13 M.D. 13
14 C.R. 12
15 P.C. 13
16 L.S. 12
17 C.E. 13
18 N.M. 14
19 P.M. 13
20 R.M. 13
Media aritmetică 14,25
Coeficientul de variabilitate 0,0325
Abaterea standard 0,005

145 ANEXA 7 . – EVALUAREA FINALĂ
Proba nr.1
Evaluarea, înregistrarea și prelucrarea indicatorilor statistici, în proba nr. 1 –
Deplasarea în triunghi T.F.

Deplasare în triunghi

Nr.crt. Nume prenume T.F.
1 B.A. 21,03
2 P.P. 21,04
3 R.L 21,05
4 M.L. 21,06
5 P.C. 21,03
6 O.B. 21,04
7 T.D. 21,03
8 M.R. 21,05
9 Ș.A. 21,04
10 G.G. 21,04
11 O.D. 21,03
12 T.C. 21,04
13 M.D. 21,05
14 C.R. 21,06
15 P.C. 21,03
16 L.S. 21,04
17 C.E. 21,05
18 N.M. 21,04
19 P.M. 21,05
20 R.M. 21,03
Media aritmetică 21,04
Coeficientul de variabilitate 0,324
Abaterea standard 0,003

146 ANEXA 8
Proba nr. 2
Evaluarea, înregistrarea și prelucrarea indicatorilor statistici, în proba nr. 2 – Pasarea
mingii de handbal la perete T.F.

Pasare a mingii de handbal la perete
Nr.crt. Nume prenume T.F.
1 B.A. 10
2 P.P. 11
3 R.L 12
4 M.L. 10
5 P.C. 11
6 O.B. 10
7 T.D. 11
8 M.R. 9
9 Ș.A. 10
10 G.G. 12
11 O.D. 11
12 T.C. 11
13 M.D. 12
14 C.R. 10
15 P.C. 11
16 L.S. 10
17 C.E. 11
18 N.M. 12
19 P.M. 10
20 R.M. 10
Media aritmetică 10,70
Coeficientul de variabilitate 0,387
Abaterea standard 0,003

147 ANEXA 9
Proba nr. 3
Evaluarea, înregistrarea și prelucrarea indicatorilor statistici, în proba nr. 3 – Pasarea
mingii cu partener – 30 de secunde T.F.

Pasarea mingii cu partener – 30 de secunde

Nr.crt. Nume prenume T.F.
1 B.A. 23
2 P.P. 24
3 R.L 23
4 M.L. 25
5 P.C. 25
6 O.B. 25
7 T.D. 24
8 M.R. 23
9 Ș.A. 24
10 G.G. 24
11 O.D. 25
12 T.C. 23
13 M.D. 24
14 C.R. 25
15 P.C. 24
16 L.S. 23
17 C.E. 22
18 N.M. 23
19 P.M. 23
20 R.M. 24
Media aritmetică 23,8
Coeficientul de variabilitate 0,8
Abaterea standard 0,327

148 ANEXA 10
Proba nr. 4
Evaluarea, înregistrarea și pre lucrarea indicatorilor statistici , în proba nr. 4 – Dribling
în linie dreaptă T.F.
Dribling în linie dreaptă

Nr.crt. Nume prenume T.F.
1 B.A. 12.9
2 P.P. 12.8
3 R.L 12.9
4 M.L. 12.10
5 P.C. 12.9
6 O.B. 12.8
7 T.D. 12.10
8 M.R. 12.8
9 Ș.A. 12.9
10 G.G. 12.10
11 O.D. 12.8
12 T.C. 12.8
13 M.D. 12.9
14 C.R. 12.9
15 P.C. 12.7
16 L.S. 12.8
17 C.E. 12.9
18 N.M. 12.9
19 P.M. 12.8
20 R.M. 12.7
Media aritmetică 12,69
Coeficientul de variabilitate 0,0321
Abaterea standard 0,046

149 ANEXA 11
Proba nr. 5
Evaluarea, înregistrarea și prelucrarea indicatorilor statistici , în proba nr. 5 – Aruncări
la punct fix T.F.

Aruncări la punct fix

Nr.crt. Nume prenume T.F.
1 B.A. 6
2 P.P. 7
3 R.L 8
4 M.L. 6
5 P.C. 8
6 O.B. 8
7 T.D. 7
8 M.R. 6
9 Ș.A. 8
10 G.G. 8
11 O.D. 6
12 T.C. 7
13 M.D. 8
14 C.R. 7
15 P.C. 8
16 L.S. 8
17 C.E. 7
18 N.M. 8
19 P.M. 8
20 R.M. 7
Media aritmetică 7,30
Coeficientul de variabilitate 0,095
Abaterea standard 0,003

150 ANEXA 12
Proba nr. 6
Evaluarea, înregistrarea și prelucrarea indicator ilor statistici, î n proba nr. 6 –
Aruncarea mingii de handbal la distanță T.F.

Aruncarea mingii de handbal la distanță

Nr.crt. Nume prenume T.F.
1 B.A. 16
2 P.P. 16
3 R.L 17
4 M.L. 16
5 P.C. 17
6 O.B. 18
7 T.D. 17
8 M.R. 18
9 Ș.A. 17
10 G.G. 18
11 O.D. 17
12 T.C. 17
13 M.D. 15
14 C.R. 15
15 P.C. 16
16 L.S. 16
17 C.E. 16
18 N.M. 17
19 P.M. 15
20 R.M. 16
Media aritmetică 16,50
Coeficientul de variabilitate 0,037
Abaterea standard 0,005