Teoria Impreviziunii(2) [623981]

1
UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMIISTRATIVE
PROGRAMUL DE STUDII : DREPT

Lucrare de licență

Conducător științific
Absolvent: [anonimizat] 2018

2
CUPRINS:
I. INTRODUCERE………………………………. ……………………………………………………. …………..3
II. TEORIA IMPREVIZIUNII ÎNAINTE DE NOUL COD CIVIL……… ……………………. …..7
III. TEORIA IMPREVIZIUNI I ÎN VIZIUNEA NOULUI COD CIVIL ………………………. ….13
IV. FUNDAMENTU L TEORIEI IMPREVIZIUNII …….. ……………………………………………… 16
V. REGIMUL JURIDIC AL IMPREVIZIUNII ………… ……………………………………………….. 19
V.1. Condițiile ce trebuie respecta te pentru a exista impreviziune…………………. ………….19
V.2. Relevanța dezechilibrului creat… ……………………………………………………. ………….. …20
V.3. Momentul imperviziunii. ………………………………………………………….. ………………… ..20
VI. TEORIA IMPREVIZIUNII : DOMENIUL DE APLICARE… …………………………. ………..23
VII. SANCȚIUNILE… ……………………………………………………………… ……………………. ……….. ..24
VIII. TEORIA IMPREVIZIUNII ȘI APLICAREA ACESTEIA ÎN ALTE SISTEME DE
DREPT….. ………………………………………………………………………………………………………… ………… ..25
IX. CONDIȚIILE ȘI PREMISELE IMPREVIZIUNII.. …………………………………. …………… …29
X. POSIBILITATEA READAPTĂRII CONTRACTULUI…. ………………………….. ………… ..36
XI. ASPECTE DE JURISPRUDENȚĂ. SPEȚĂ …………………………………………… ……………. ..38
XII. Concluzii… ………………………………………………………………………………………………………. …41
Bibliografie

3
I. INTRODUCERE

Pentru început, trebuie menționat faptul că am ales această temă deo arece reprezintă o reală
provocare. Prin adoptarea noului Cod Civil, teoria impreviziunii a reușit să înregistreze un sprijin
final în ceea ce ține de recunoașterea și de aplicarea sa practică. Totodată, încă nu există un număr
foarte mare de surse ce să d ezbată informații cu privire la această instituție a Pandorei .
Continuând, î n ceea ce privește contractele care presupun o anumită derulare în timp,
precum sunt contractele cu executare succesivă sau contractele afectate de un termen suspensiv,
există posiblitatea ca survenirea anumitor întâmplări anterioare încheierii contractului să
provoace un dezechilibru în defavoarea uneia dintre părțile contractului – de regulă, în
defavoarea debitorului. Așadar, debitorul nu își va mai putea executa obligația pr evăzută de
contract. Acest fenomen apare din pricina faptului că executarea obligației îl va pune pe debitor
într-o situație economică extrem de dificilă, poate chiar falimentară, și nu din cauza faptului că
obligația respectivă este imposibilă de onerat. În mod concret, putem spune că suntem în
prezența unei onerozități excesive a obligației debitorului și pe care acesta nu a prevăzut -o cu
prilejul încheierii acordului contractual.
Atunci când vine vorba despre noțiunea impreviziunii, marea majoritate a autorilor sunt
de părere că este vorba despre o chestiune financiară și econiomică. Prin urmare, atunci când
prestația oferită creditorului în executarea contractului nu va mai coresp unde cu adevărata
valoare a contraprestației, impreviziunea fiind strâns legată de monedă.
Cauza dezechilibrului reprezintă o întâmplare extrinsecă persoanei și voinței debitorului
care nu antrenează imposibilitatea de a executa obligația, ci o face doar mai oneroasă, fără a fi
însă sigur de necesitatea caracterului imprevizibil al evenimentului sau dacă este îndeajuns ca
acestă să nu fi fost prevăzut.
O dezbatere asupra caracterului imprevizibilității poate ridica problema în sensul
evenemintului în sine, dacă acesta este necesar să fie imprevizibil sau dacă doar efectele acestuia
ce au loc asupra echilibrului economic al contractului (evenimentul luând naștere cu caracter

4
previzibil dar consecințele sale au depășit previziunile), precum și dacă imprevizib ilitatea trebuie
tratată în mod subiectiv sau obiectiv, în funcție depersoana contractantului. 1
S-a susținut faptul că 2 teoria impreviziunii este fondată pe baza unui postulat inexact.
Altfel spus, ea pune accentul pe cauza unui fenomen anume, în timp ce efectul care este
desfășurat asupra echilibrului contractului trebuie în mod expres luat în considerare întrucât un
dezechilibru obiectiv dintre prestații, fără dar și poate, va pune problema menținerii integrale sau
revizuirii contractului și nu survenir ea unei noi circumstanțe imprevizibile. Mergând în această
direcție, putem afirma că există impreviziune dacă prețul unui bun sau prețul unui serviciu fixat
în urma unei convenții nu mai corespunde valorii sale apreciate în mod obiectiv de către
judecător, plasându -ne în clipa executării contractului.
Contractele ce sunt afectate de către un termen suspensiv, dar și cele cu executare
succesivă, pot fi supuse unor împrejurări de -a lungul timpului executării lor – împrejurări ce nu
au fos prevăzute și nici nu puteau fi prevăzute de către părți în clipa în care le -au încheiat și care
pot afecta în mod real valoarea prestațiilor la care acestea s -au obligat. De exemplu, un furnizor
ce își asumă obligația printr -un contract cu executare succesivă să livreze anumi te cantități
prestabilite de produse, în schimbul unui preț stabilit pe unitate de produs, fără ca acesta să
oscileze, fiind plătibil la livrare, își va vedea majorată valoarea totală a obligațiilor sale în situația
unei creșteri a prețurilor determinată d e către inflație, fără a avea posibilitatea de a pretinde
contractantului diferența suplimentară de preț.
Dacă se va admite că judecătorul este abilitat de a interveni în astfel de cazuri, la cererea
unui singure părți, cu scopul de a restabili echili brul contractual, prin scăderea sau prin creșterea
valrii prestației uneia din părți sau chiar și prin desființarea contractului, ne vom găsi în prezența
unei excepții de la principiul forței obligatorii a contractului, din cauza faptului că acesta va
produce efecte sau chiar va înceta din anumite cauze ce nu au fost prevăzute în cadrul
cuprinsului clauzelor sale.

1 Gabriel Anton, Teoria impreviziunii în dreptul român și în dreptul comparat, Revista Dreptul nr.7/2000, p. 25 ;
2 Op. cit., p.25 -26;

5
În mod normal intervenția judecătorului este reclamată cu scopul de a redresa un contract
ce, datorită dezechilibrului ce a luat naștere între prestațiile survenite ulterior încheierii sale,
poate antrena declinul economic al debitorului.
Aceasta reprezintă problema pe care teoria impreviziunii încearcă să -i ofere o rezolvare.
Prin impreviziune se deduce dezechilibrul care are loc între pre stațiile contractuale ca urmare a
unei creșteri exponențiale și neprevăzute a prețurilor.3
Așadar, teoria impreviziunii îi permite debitorului care se află în situația respectivă,
determinată de schimbarea imprevizibilă și drastică a mediului economic din clipa executării
contractului față de momentul încheierii acordului de voință a părților contractante, să prevină
falimetul ce ar interveni în situ ația în care acesta ar fi dorit să execute această obligație.
Evenimentele ce determină acel dezechilibru obi ectiv între prestațiile părților sunt de natură
financiară și economică, precum inflația. Țelul teoriei impreviziunii este acela de a -l salva pe
debitor de la faliment, deoarece astfel de evenimente imprevizibile sunt susceptibile de a ruina
una dintre păr țile contractante, iar pe cea de -a doua ar favoriza -o substanțial – prin urmare, teoria
impreviziunii lucrează ca și agent al restabilirii echilibrului intre prestațiile părților co –
contractante.
Mutuațiile ce au loc pe plan național și pe plan mondial, în cadrul sistemelor economice
și politice ale statelor, schimbările de fond ce privesc conținutul și structura raporturilor
comerciale internaționale, supuse în mod permanent unor schimbări, deseori imprevizibile,
impun, mai mult ca niciodată, reevaluarea a șa numitei noțiuni de “risc” a împrejurărilor sau
evenimentelor ce reușesc să determine imposibilitatea executării unei obligații contractuale
asumate se către o parte sau a cărei executare devenită anevoioasă ar duce la prejudicierea gravă
a intereselor d ebitorului obligației de executat, în cazul în care acesta, totuși, ar executa -o
conform noilor condiții.4

3 Eugen Chelaru, For ța obligatorie a cont ractului, teoria impreviziunii și competența în materie a instanțelor
judecătoreș ti, Revista Dreptul nr.9/2003, p.49
4 Ioan D. Terta, Cosiderente privind “impreviziunea” regula “rebus sic stantibus”, Revista de drept commercial nr.
6/1998, p.105

6
Teoria impreviziunii constă în recunoașterea, ca și subînțeleasă, în contracte, a clauzei
omnis conventio intelliguntur rebus sic stantibus – confor m căreia, dacă între două momente
anume, cel al încheierii contractului și al executării acestuia au luat naștere evenimente
imprevizibile ce au modificat fundamental condițiile economice sau de orice altă natură care au
fost existente în momentul acordulu i inițial dntre cele două părți, făcând astfel mai anevoioasă
prestația uneia dintre respectivele, principiul forței obligatorii a contractului nu mai acționează,
organul de jurisdicție căpătând, în acest caz, dreptul – independent de existența în contract a unei
clauze în acest sens – să procedeze demersul pentru reașezarea contractului, în conformitate cu
noile împrejurări sau, în subsidiar, la desființarea actului contractual și înlăturarea
corespunzătoare a responsabilității debitorului.5

5 Dragoș Al. Sitaru, Dreptul comerț ului interna țional – Tratat vol. II, Ed. ACTAMI, Bucureș ti, 1996

7

II. TEORIA IMPREVIZIUNII ÎNAINTE DE N OUL COD CIVIL

Pentru o perioadă îndelungată de timp legislația, jurisprudența și doctrina au rămas fidele
conceptului de stabilitate a contractelor chiar și în cazul în care de la data în care au fost
încheiate și până la data executării au apărut anumite evenimente neprevăzute care au avut
puterea de a influența și afecta echilibrul contractual al prestațiilor reciproce care au fost avute în
vedere la încheierea contractelor.
Modificările economice profunde ce au avut loc în urma celor două războaie mondiale,
dar și cele care încă au loc în zilele noastre, au reclamat și reclamă în continuare că anumite
contracte, în speță cele cu executare succesivă, să aibă posibilitatea de a fi revizuite. Acest lucru
s-a exprimat în adagiul rebus sic stantibus și constituie o excepție de la regula pacta sunt
servanda.
Teoria impreviziunii a reușit să pătrundă î n cadrul dreptul ui laic din dreptu l canonic, unde
a fost formulată de către St. Thomas d’Aquino, î n toiul secolul ui al XIV -lea. Cu toate acestea,
teoria impreviziunii nu a reușit să stârnească o influență semnificativă asupra juriș tilor din tre
secolele XVI -XVIII.
În cadrul legislativ european, teoria impreviziunii ( rebus s ic stantibus ) a devenit
aplicabilă de abia în urma Primului Război Mondial, pe vremea când omenirea s -a confruntat cu
o criză financiară de mari proporții. În urma celui de -al Doilea Război Mondial, problematica a
primit o serie de rezolvări diferite, în p rincipiu, în doctrinele și practicile occidentale, față de cele
din est, îndeosebi, în țările în care regimul politic socialist era la putere.
Dacă în cazul doctrinei din jumătatea vestică a continentului european s -au pus la
dispoziție mai multe soluții n uanțate, în cealaltă jumătate estică, pe baza considerentelor

8
ideologice, s -a mers pe teza inadmisibilității aplicării teoriei impreviziunii – acest fapt
datorându -se principiului nominalismului monetar.6
În ceea ce privește legislația românească, putem sp une că s -a încercat implementarea unei
reglementări a acestei reguli, astfel : articolul 43 al in. (3) din Legea nr. 8/1996 („în cazul unei
disproporții evidente î ntre remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obț inut cesiunea
drepturilor patrimoniale, autorul po ate solicita organelor jurisdicț ionale compe tente revizuirea
contractului sau mărirea convenabilă a remuneraț iei”).
În cazul contractului de voluntariat (act ul juridic cu titlu gratuit) potrivit articolului 14 din
Legea nr. 195/2001 („dacă pe parcursul execută rii contractului de voluntariat intervine,
independent de voinț a părților, o situație de natură să îngreuneze executarea obligaț iilor ce revin
voluntarului, contractul va fi renegociat, iar dacă situația face imposibilă executar ea în
continuare a contractului, acesta este reziliat de pl in drept”).
Conform . articolului . 4 al. (3) din L egea 469/2002 ( ce a fost modificată, completată ș i
apoi abrogat ă prin legea 246/2009 ) "(3) Totalul penalităților pentru întârziere în decontare,
prevăzute la alin. (1) și (2), nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu
excepția cazului în care prin cont ract s -a stipulat contrariul". Sub ideea de consecință, prevederea
legală î n vig oare ca lege generală pentru stabilirea ș i calcu lul tuturor penalităților î n cadrul
contractelor comerciale, nu mai stabileș te gradul maxim de penalităț i, permițâ nd astfel, î n cazul
unor pr evederi contractuale explicite ș i penalităț i crescute (dacă acestea sunt acceptate de ambele
părți). În concluzie , putem discuta și despre clauza penală ce ramâ ne la lat itudinea negocierii
dintre părțile contractante .
Ordonanța 42/1997, în articolul 60 alin (2), prevede că:„organele de jurisdicție pot majora
retribuția convențională cuvenită salvatorilor în cazurile î n care meritele acestora au fost mai
mari decât cele estimate în contract, atunci când condițiile de salvare au fost mai grele și unele
cheltuieli mai mari decât cele prevăzute, sau când partea salvată a ascuns situația reală în carese
află”.

6 Gheorghe Beleiu, Teoria impreviziunii – “rebus sic stantibus” – în Dreptul civil II, Revista Dreptul nr. 10 -11/2003,
p.32-33

9
Despre o apli cație legală ce privește teoria impreviziunii este vorba și in articolul 54 din
Ordonanța de urgență nr. 54/2006, text care prevede următoarele :“raporturile contractuale dintre
concedent și concesionar se bazează pe principiul echilib rului financiar al con cesiunii, între
drepturile care î i sunt acordate conc esionarului și obligațiile care îi sunt impuse. Î n consecință ,
concesionarul nu va fi obligat să suporte creș terea sarcinilor legate de execuția obligațiilor sale,
în cazul în care această creștere rezul tă în urma: a) unei mă suri dispuse de o autoritate publi că; b)
unui caz de forță majoră sau de caz fortuit”
Cu toate acestea, în România, doctrina dinaintea anului 1989 a respins teoria
impreviziunii, dar aceasta nu este relevantă din pricina faptului că nu există nici măcar o
recuoaștere oficială a fenomenului denumit “inflație” – fenomen ce avea o amploare scă zută.
Încă din anul 1990, inflația s -a conturat asemenea unei realități economice permanente,
iar în condițiile actuale, discuțiile ce gravitează în jurul impreviziunii au fost resuscitate.
Pentru a justifica impreviziunea, unii autori au încercat să subl inieze că, indiferent de câte
ori executarea unui anumit contract sinalagmatic va deveni prea oneroasă pentru una dintre
părțile contractante, revizuirea efectelor contractelor căpăta un caracter de admisibilitate, în
vederea restabilirii balansului valori c al prestațiilor din pricina faptului că părțile își asumaseră
obligațiile în temeiul condițiilor economice existente la data încheierii actului contractual, astfel
încât, dacă au avut loc modificări neprevăzute în ceea ce privește condițiile respectve, c u
siguranță era necesar ca și contractul să fie adaptat la noile circumstanțe economice.
Dar cum schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibilă, deducem că revizuirea
efecteor contractului va corespunde voinței prezumate a părților contractante. Anumiți adepți ai
teoriei impreviziunii au reușit să o justifice fie recurgând la o extensivă interpretare a noțiunii de
forță majoră, asimilând totodată ipoteza imposibilității absolute de executare a contractului sub
ipoteza în care executarea acestuia ar fi dificilă din punct de vedere al îndeplinirii, din pricina
clauzelor devenite pe parcurs prea oneroase, fie pe baza procesului de îmbogățire fără cauză
justă, fie pe ideea de echitate coroborată cu buna credință în ceea ce ține de executarea
contractelo r.

10
Trebuie să reținem că, în situațiile în care părțile stipulaseră în cadrul contractului o
clauză ce ar fi prevăzut revizuirea efectelor actului contractual încazul schimbării împrejurărilor
luate în calcul în clipa încheierii contractului, nu ne mai af lăm în prezența unei abateri permise
de la principiul pacta sunt servanda , ci de un anumit aspect conturat în jurul principiului
libertății actelor juridice.
Prin decizia nr. 591/1994, Curtea Supremă de Justiție s -a pronunțat de principiu
împotriva inseră rii în contracte a unei lauze considerate de impreviziune :”Potrivit prevederilor
pct.3 din anexa 1 la contract: „nerespectarea prevederilor din contract de catre una din parti
indreptateste cealalta parte sa fie despagubita prin plata de daune.”
Specificăm faptul că, în cadrul unei decizii a instanței supreme, clauzele de impreviziune
au fost considerate inadmisibile, apreciindu -se ideea prin care acelea ar contraveni articolului
1085 din vechiul Cod Civil, potrivit căruia “debitorul nu răspunde decât cu da unele -interese care
au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neî ndeplinirea
obligației nu provine din dolul să u” – decizia 591/1994, secția comercial, Curtea Supremă de
Justiție.
Se poate afirma faptul că revizuirea j udiciară a contractelor pentru cauza de impreviziune
în legislația românească își regăsește fundamentul de ordin teoretic și juridic în baza principiului
bunei credințe la care se mai asociază și principiul demonstrati v al solidarității contractuale ,
anterioare Noului Cod civil . Atât legătura de solidaritate, cât și buna credință dintre părțile
contractante vor da naștere obligațiilor de cooperare, de coerență, de loialitate, adaptare și de
toleranță a contractului în dinamica sa sub nevoia concilierii intereselor acestora în fața
evoluțiilor ce au loc în mediile economice și sociale. Concilerea intereselor tuturor părților
contractante face necesară asigurarea respectării măsurii juste ca fiind o coponentă a principiului
proporționalității. Distrugerea echilibrului contractual pe parcursul executării contractului din
pricina unor circumstanțe exterioare va justifica intervenția judecătorului la cererea uneia dintre
părți pentru revizuirea contractului și pentru reconcilierea intereselor acestuia.

11
Anum ite acte normative ce au fost adoptate după 1990 conțin în structură anumite
dispoziții exprese ce fac referire la reevaluarea unor creanțe în conformitate cu deprecierea
suferită de către moneda națională. Astfel de reglementări abundă în legislația ce ar e ca obiect
acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele cu caracter de proprietate privată ce au fost
preluate de către stat sau de către unele persoane juridice în perioada regimului comunist și face
referire la diferitele ipoteze în care despăgubiri le acordate necesită o reevaluare sau cele care
trebuie înapoiate de către persoanele a căror imobile li se restituie în natură. Așadar, continuând
în aceeași ordine de idei, specificăm faptul că Legea nr. 112/1995 ce privește reglementarea
situației jurid ice a unor imobile cu destinație de locuințe, fiind trecute în proprietatea statului
(articolul 13 alin. 1) ; Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 Martie 1945 – 22 Decembrie 1989 (articolul 10 alin.6 , articolul 11alin. 2 și
articolul 12 alin. 2, art icolul 19 alin.1, art icolul 32 alin. 4 și articolul 44 alin 2 și 4); Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 184/2002 cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 Martie 1945 – 22
Decembrie 1989, precum și în scopul stabilirii unor măs uri pentru a accelera aplicarea acesteia și
a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 cu privire la retrocedarea unor bunuri imobile
ce au aparținut anumitor culte religioase din România, fiind aprobată cu anumite modificări și
completări date prin legea nr. 501/2002 (articolul I alin. 1 din titlul II).
În cele ce urmează, vom specifica douăa situații în care anumite ordonanțe și articole,
care chiar dacă sunt abrogate , au contribuit la favorizarea apariției și dezvoltării impreviziunii în
Noul Cod civil. Așadar, vorbim despre o primă situație în care j udecătorul este abilitat în mod
direct de către prevederile articolului 1 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 în scopul
actualizării în raport cu rata de inflație, în cadrul procedurii de somaț ie de plată, atât creanțele,
penalitățile, majorările și dobânzile datorare – în conformitate cu legea. În a doua situație,
prezentăm felul în care, p rin intermediul articolul 371 alin. 3, Codul de procedură civilă îi oferă
puterea executorului judecătores c de a actualiza valoarea obligațiilor stabilite în bani, indiferent
dacă titlul executoriu conține sau nu anumite criterii în această direcție.
În sens invers, regăsim prevederile articolului 19 alin. 3 din Legea nr. 85/1992 cu privire
la vânzarea de loc uințe și spații cu altă destinație ce au fost construite din fondurile unităților
economice sau prin bugetar de stat, conform cărora, în cazul în care se constată nulitatea umor

12
contracte de vânzare -cumpărare a unor astfel de imobile , „sumele restituite nu sunt purt ătoare de
dobânzi și nici nu se actualizeaz ă.”
Un singur act normativ are posibilitatea de a -l autoriza pe judecător să procedeze spre
revizuirea contractelor și aceasta numai în cazul materiei drepturilor de autor. Așadar, Legea nr.
8/1996 ce p rivește dreptul de autor și drepturile conexe, prin intermediul articolului 43 alin. 3,
dispune ca în cazul unei dispropor ții evidente între remunera ția autorului operei și beneficiile
celui care a ob ținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor
jurisdic ționale revizuirea contractului sau m ărirea convenabil ă a remunera ției.”
Nici Codul Civil sau vreun alt act de natură normativă nu r eglement ează posibilitatea
revizuirii contractelor în scopul impreviziunii. Mai mult de atât, prevederile articolului 10 lit. F
din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 ce privește protecția consumatorilor, conform cărora
“consumatorii au dreptul de a pl ăti, pentru produsele și serviciile de care beneficia ză, sume
stabilite cu exactit ate, în prealabil, iar majorarea pre țului stabilit ini țial este posibil ă numai cu
acordul consumatorilor” , se împotrivesc unei revizuiri de acest gen . 7

7 Eugen Chelaru, Forț a obligatorie a cont ractului, teoria impreviziunii și competența în materie a instanțelor
judecătoreș ti, Revista Dreptul nr.9/2003, p.53 -55

13

III. TEORIA IMPREVIZIUNII Î N VIZIUNEA NOULUI COD CIVIL

Codul Civil din 2011 reglementează instituția impreviziunii contractuale cu titlu de
noutate. Așadar, art. 1271 C. Civ. prevede următoarele :
“Impreviziunea. (1) Părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacă executarea lor
a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii costuril or executării propriei obligații, fie datorită
scăderii valorii contraprestației.
(2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită
unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea d ebitorului la
executarea obligației, instanța poate să dispună:
a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și
beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
b) încetarea contractului, la momentul și în cond ițiile pe care le stabilește.
(3) Dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă:
a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
b) schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi
avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
c) debitorul nu și -a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod
rezonabil considerat că și -ar fi asumat acest risc;
d) debitorul a încercat, într -un termen rezonabil și cu bună -credință, negocierea adaptării
rezonabile și echitabile a contractului.”

14
O asemenea reglementare nu există în baza sistemului vechiului Cod Civil. Lipsa unei
astfel de reglementări a reușit să genereze dezbateri ample cu privire la temeiul, existența,
efectele și condițiile teoriei impreviziunii. Incertitudinile respective s -au reflectat și în ceea ce
privește practica judiciară, existând atât decizii de admitere, cât și decizii de respingere a
aplicării teoriei impreviziunii.
Potrivit articolului 107 din Legea de punere în aplicare nr. 71/2011, reglementarea
impreviziunii se v a aplica numai în cazul contractelor ce au fost încheiate după intrarea în
vigoare a Codului Civil.
Din Proiectul Coduli Civil reiese reproducerea fidelă a modului în care un proiect
european ambițios, numit “Principles of European Contract Law” (Principi ilde Dreptului
European al Contractelor), ce a oferit o reglementare fa ță de problematica impreviziunii
contractuale. Acea reproducere este justificabilă în baza unei reflecții a teoriei impreviziunii în
doctrina și în practica națională, înecpând cu perio ada de după finalizarea celui de -al Doilea
Război Mondial și până în contemporaneitate, comparativ cu experiența neîntreruptă ce a fost
înregistrată de țările din occident în materia dreptului contractelor, în general, cu referirință
deosebită la imprevizi unea contractuală.
Totuși, într -un mod oarecum surprinzător față de titulatura articolului respectiv
(“Impreviziunea”), teoria ce a fost enunțată își face debutul în alineatul 1 cu enunțarea
principiului obligativității contractuale pentru ipoteza în care obligația debitorului ajunge a fi
prea oneroasă. Ținem a specifica faptul că abia în cadrul paragrafelor 2 și 3, prevăzute asemenea
unor excepții, regăsim a fi expus mecaismul ca atare al teoriei. În mod evident, regula pacta sunt
servanda nu este privită ca fiind absolută, însă limitarea acesteia este supusă îndeplinirii unor
anumite condiții.
În ceea ce ține de fundamentul prin care se rezolvă problematica relației relației dintre
cele două reguli de drept, în Principiile Dreptului European al Contracte lor, se conturează ideea
de “contractual justice”, adică de justiție contractuală, așa cum se și desprinde din comentariul
oficial al articolului 6:111 Principles of European Contract Law . 8

8 Principles of European Contract Law, Prepared by the Commission oh European Contract Law, Kluwer Law
International, 2000, p. 323

15
Așadar, termenul de justiție contractuală înseamnă a se consider a că, în lipsă de
prevedere contractuală, costurile și cheltuielile ce sunt determinate de către o situație
imprevizibilă să nu cadă în sarcina deplină a unei singure părți, iar dacă părțile contractante nu
ajung la un acord comun, instanța va fi în postur a de a lua o decizie cu privire la alocarea
cheltuielilor respective.

16
IV. FUNDAMENT UL TEORIEI IMPREVIZIUNII

Teoria rebus sic standibus
Principalul argument se află situat pe terenul interpretării plauzibilității voinței părților ce ar
contracta în urma stabilirii unei condiții subînțelese, adică cea a unei stabilități relative a situației
economice generale. În cadrul oricărui contract trebuie să se plece de la o presupusă existență a unei
clauze unde să se specifice faptul că obligații le părților rămânnemodificate numai atâta timp cât și
condițiile ce au fost luate în vedere de către părți la încheierea acestuia vor rămâne nealterate. Dacă acele
condiții suferă modificări radicale, obligațiile părților nu pot continua să rămână nemodifi cate. Cât timp
condițiile de natură social -economică existente în clipa înființării acordului de voință suferă alterații
drastice, putem afirma că acest lucru nu va mai fi în concordanță cu voința inițială a ambelor părți pe care
au avut -o în clipa încheie rii contractului.
Astfel, se prezumă odată cu încheierea contractului o oarecare stabilitate economică existentă pe
întreg parcursul executării acesteia, prezumție ce se manifestă sub forma unei condiți subînțelese, mai
exact, a unei clauze implicite pe fo ndul căreia părțile contractante și -au bazat voința de a cntracta, această
clauză purtând numele de clauză rebus sic standibus, adică clauza lcrurilor, a realităților nealterate.9
Teoria echității și a bunei -credințe
Obligațiile trebuie să fie executate cu bună -credință, în conformitate cu echitatea (art. 970 C. Civ).
Prestația ce deveine foarte disproporționată din pricina unor cauze imprevizibile, străine de voința părților
nu se situează întocmai pe tărâmul bunei -credințe. Așadar, s -a făcut apel la obli gația de loialitate existentă
între contractor, creditorul fiind nevoit să renegocieze contractul devenit dezechilibrat, în numele bunei –
credințe.
Se consideră ca la buna -credință se poate apela numai în cazurile în care este nevesară
interpretarea clauzel or îndoielnice sau neclare, în care prețul contractului este stipulat, dar nu și în
situațiile în care clauzele au fost stabilite într -un mod precis.10

9 Radu I. Motica, Ernest Lupan, Teoria generală a obligațiilor civile, Ed. LUMINA LEX, București, 2005, p. 74
10 C. Hamangiu, I. Rosetti – Bălănescu, Al. Baico ianu, op. cit., p. 518, citat de Cristina Zamșa, Teoria impreviziunii,
Analele Universitatii București nr. 1/2003, p. 95

17
Totuși, această ipoteză nu ar trebui extinsă asupra cazurilor ce sunt aferente teoriei impreviziunii.
În cazul unor asemenea contracte, cărora teoria impreviziunii este aplicabilă, deși clauzele contractuale
sunt satbilite în mod clar, trebuie să fie interpreatte portivit bunei -credințe și a echității.
Teoria îmbogățirii fără justă cauză
Obligarea uneia dintre părțile contractante să execute o anumită prestație ce a devenit oneroasă
peste măsură ar avea drept cosecință îmbogățirea fără justă cauză a celeilalte părți. Deși îmbogățirea
acesteia se datorează unor clauze ce au fost prevăzute cu ocazia încheie rii acordului de voință, apar
diverse circumstanțe de natură economică și financiară pe parcursul executării obligațiilor ce sunt în
defavoarea debitorului și în favoarea creditorului, circmstanțe ce duc la îmbogățirea acestuia, ruinând
debitorul.
Teoria c auzei
Dacă echilibrul prestațiilor a fost rupt în urma momentului în care contractul a fost încheiat, una
dintre prestații nu va mai avea cauză din pricina faptului că aceea nu va mai fi echivalentă.
Teoria abuzului de drept
Cu toate că partea are tot dr eptul de a cere executarea contractului în condițiile stipulate, aceasta își
exercită dreptul dacă astfel își ruinează contractul din punct de vedere economic.
Teoria forței majore
Împrejurările ce determină gravul dezechilibrul dintre prestații sunt obie ctive, inevitabile,
imprevizibile și se situează în afara voinței celor două părți astfel că pot fi considerate a fi cazuri de forță
majoră. Cauza de forță majoră poate duce la încetarea contractului pentru imposibilitatea executăii
obligației a uneia dint re părțile contractante.
Fluctuațiile prețurilor sunt esențiale în ceea ce privește viața economică, iar în scopul încheierii
unui contract cu executare în viitor, părțile își asumă riscurile acestor fluctuații într -un mod conștient. Un
astfel de risc est e oarecum aleatoriu. Așadar, se va exclude existența unei clauze de tip rebus sic stantibus
în cadrul contractelor, ce ar trebui să fie subînțeleasă. Deci, este vorba despre survenirea unor anumite
evenimente pe care părțile nu au reușit să le prevadă, dec i nu și -au manifestat în vreo manieră anume
voința în legătură cu acelea.

18
Există posibilitatea ca și clauza de tip reus sic stantibus să fie prezumată cel mult din intenția
debitorului de servicii și produse, dar nu și din cea a cerditorului. Confrom Art. 977 C.Civ., interpretarea
contractului se va face după intenția comună a celor două părți, iar în cazul acesta lipsește o astfel de
voință comună, intenția specifică a ambelor părți fiind aceea de a exista un echilibru anume între
contraprestații, intenți e, care dacă luăm în considerare momentul în care a fost încheiat contractul,
deducem că reiese tocmai din acesta.

19
V. REGIMUL JURIDIC AL IMPREVIZIUNII

Stabilirea unui regim juridic al impreviziunii implică, fără dar și poate, o discuție asupra
condițiilor ce trebuie îndeplinite cu scopul de a fi considerată impreviziunea, asupra importanței
dezechilibrului creat, precum și asupra clipei în care suntem nevoiți a ne plasa pentru a exista
impreviziune.

V.1. Condițiil e ce trebuie respe ctate pentru a exista impreviziune

Trebuie să distingem forța majoră de impreviziune și de neexecutarea obligațiilor
contractuale ce este imputabilă debitorului.
Atunci când discutăm despre forța majoră, ne situăm în arealul unui eveniment ce nu
putea f i prevăzut, dar nici împiedicat de către debitor, care se regăsește, așadar, în imposibilitatea
de a-și mai putea duce la bun sfârșit obligația, pe când în cazul impreviziunii situația este destul
de clară și subliniază faptul că obligația nu este imposibi l de a fi executată, ci doar mai oneroasă.
Adițioal , dacă debitorul ar executa -o, ar putea chiar să intre în stare falimentară. În ceea ce ține
de efecte, impreviziunea se deosebește de forță majoră și prin aceea că, aceasta din urmă, nu
poate duce la star ea de adaptare a contractului, ci doar la actul în sine a suspendării sau încetării
efectelor sale.
În privința neexecutării de tip imputabil, putem spune că aceasta constituie acțiunea
debitorului care îl determină pe acesta să nu își mai poată îndepli obligația – exemplificând aici
prin cazul unui vânzător ce nu predă lucrul vândut din pricina faptului că l -a vândut și predat
unei alte persoane. Așadar, este indispensabil, în circumstanțele impreviziunii, ca acea cauză a
acesteia să nu fie imputabilă de bitorului, fiind o condiție cu un caracter obiectiv, în sensul ca acel
eveniment financiar sau economic, ce determină neîndeplinirea obligației de către debitor să nu
poată fi imputat acestuia.

20
V.2. Relevanța dezechilibrului creat

Este important ca circumstanțele economice să faciliteze crearea unui dezechilibru de o
gravitate specifică, ce este imposibil de a fi apreciată in concreto de către judecător, fie in
abstracto de către legiuitor, care are posibilitatea de a stabili un pra g dincolo de care
dezechilibrul plasat între prestații să fie considerat impreviziune. Acest tip de circumstanțe
economice trebuie să îl situeze pe debitor într -o postură economică extrem de dificilă, poate
chiar și falimentară, însă nu considerăm că poten țialul faliment reprezintă singura situație ce ar
putea atrage aplicarea teoriei impreviziunii. Debitorul se poate afla într -o postură în care
executarea obligației, chiar dacă nu ar atrage în mod direct falimentul, i -ar putea produce o
pagubă considerabil ă. Asemenea situații ar trebui să atragă aplicarea teoriei impreviziunii, astfel
încât ar trebui luat în considerare criteriul ce face referire la dezechilibrul creat între prestațiile
părților și nu efectele ce ar putea surveni în cazul în care debitorul exectă acea obligație foarte
oneroasă.

V.3. Momentul impreviziunii

Ne aflăm în situația în care trebuie să scoatem în evidență distincția dintre impreviziune
și leziune atunci când facem referire la momentul imprevizinii. În cazul leziunii, disp roporția
clară dintre cele două prestații se apreciază în clipa formării acordului de voință, iar
impreviziunea se apreciază în clipa executării. Așadar, în ceea ce ține de impreviziune, în
momentul încheierii acordului de voință, nu putem spune că există un dezechilibru între
prestațiile părților, ci deducem că acesta apare ulterior.
Este de -a dreptul necesară distincția dintre impreviziune și leziune. Cu toate că în ambele
cazuri vorbim despre un preț suficient, leziunea este caracterizată prin faptul că, încă de la
încheierea contractului, prețul stabilit nu coincide cu valoarea bunului iar impreviziuea reprezintă
rezultatul dezechilibrului ce survine ulterior.

21
Prin urmare, s -a afirmat că ne aflăm în prezența unei leziuni posterioare momentului de
încheie re al contractului, provocată de circumstanțe imprevizibile precum războiul sau criza
economică, acestea fiind urmate de inflație.
Impreviziunea și leziunea au o serie considerabilă de deosebiri, printre acestea
numărându -se și aspectul diferenței domeniu lui de aplicare: ratione personae , în conformitate cu
Codul civil, art. 951, 1157 -1175, ș i Decretului nr. 3 2/1954, art. 25, leziunea priveș te minorii cu
vârste cuprinse î ntre 14 -18 ani. Cu titlu de excep ție, și majorii au posibilitatea de a intenta
acțiune a în cadru de anulare pentru leziune, î n legătură cu partaj ul, con form art. 694 C.civ. ș i
potrivit art. 60 din O.G. nr. 42/1997 cu vedere la navigația civilă, însa cele doua excepț ii își au
rolul bine stabilit de a sublinia regula menționată . Ratione materiae , aplicarea leziunii este
constrânsă în cazul contractelor comutative ce au rol de acte de admini strare î ncheiate de către
un minor fără încuviinț area ocrotitorului legal al acestuia . Teoria impreviziunii paote fi aplicabilă
și în cazul contractelo r aleatorii .
Fluctuația momentului în care intervine dezechilibrul : în privința leziunii, momentul
respectiv este chiar cel al încheierii contractului, spre desebire de impreviziune când
dezechilibrul este constatat în cele din urmă. Totodată, a lterarea c onsimțământului părț ii intră în
tipologia leziunii , în mod diferit față de impreviziunea contractuală ce reprezintă o teorie
eminamente obiectivă .
În plus, în ceea ce ține de diferenț a sancț iunilo r, referindu -ne la leziune, actele min orului
sunt anulate printr -o acțiune specifică, numită și acțiune în resciziune. C ontractele care sunt
afectate de către impreviziune au modalităț i diferite de sancț ionare: adaptarea, desființ area,
suspendarea.
Continuând în aceeași ordine de idei, Codul Civil german acceptă leziunea în general,
fără a impune restricții în privința persoanelor și împotriva actelor juridice, ci doar la nivel de
condiții generale pentru a favoriza acceptarea leziunii, precum : să nu fie imputabilă lejerității,
jenei sau inexperienței, disproporți a să fie șocantă și să prezinte un grad de importanță ridicat.
Totodată, Codul Civil francez stabilește o limitare la adresa actelor și persoanelor, cunoscând
totuși o extindere tot mai vastă a domeniului aplicabilității. De altfel, unul dintre argmentele ce

22
au fost aduse împotriva acceptării cauzei ca și fundament juridic al instituției impreviziunii a fost
că aceasta ar garanta permisiunea eludării regulii de ina dmisibilitate a leziunii.11

11 Gheorghe Beleiu, op. cit. , Revista D reptul nr. 10 -11/1993, citat de Gabriel Anton, Teori a impreviziunii în dreptul
român ș i in dreptu l comparat – Revista Dreptul nr.7/2000, p. 27

23

VI. TEORIA IMPREVIZIUNII: DOMENIUL DE APLICARE

Domeniul de aplicare al teoriei impreviziunii este constituit din contractele cu titlu oneros, a căror
executare se extinde în timp, vorbind despre contractele cu executare succesivă sau despre contractele
afectate de un termen suspensiv, dar, în unele caz uri, și din contractele uno ictu. Numai în cazul actelor
juridice se poate discta despre prevederea acelor acțiuni, efecte și perturbările cauzate de către acele efecte
de împrejurări ulterioare ce nu au fost prevăzute, căpătând astfel marca imprevizibilit ății. Prestațiile pe
care părțile unui raport juridic obligațional ce este generat din săvârșirea unui fapt juridic ilicit nu se
încadrează în domeniul de aplicare a teoriei impreviziunii.
Efectele raporturilor juridice obligaționale ce au izvorât din săvâ rșirea, în senes restrâns, a unor fapte
juridice se află situate prin excelență în domeniul ce ține de impreviziune chiar din clipa în care acelea au
luat naștere – cel puțin în ceea ce privește una dintre părți care, de regulă, este reprezentată de către
creditor.
Nu ne vom afla în prezența impreviziunii nici măcar atunci când părțile au introdus în contract
anumite clauze de indexare ce să varieze prețul în funcție de evoluția unui indice ales de către acestea sau
au convenit ca în diverse situații să își revizuiască amiabil, de comun acord, contractul sau recurgând chiar
și la un judecător. Prin clauze de indexare ne referi la corearea a două valori de natură economică în
vederea menținerii în timp a valorii reale obligațiunilor contractale. Așadar, inser area unor astfel de clauze
va primi semnificația prevederii de către părți a posibilității de revizuire a contractului în diferite
circumstanțe, iar judecătorul ce a fost sesizat în acest scop nu va face decât să aplice, de fapt, prevederile
contractuli, r especând forța sa obligatorie.
Aplicabilitatea teoriei impreviziunii necesită intervenția unui judecător în scopul restabilirii
echilibrului contractual rupt din pricina unor împrejurări ce nu au fost prevăzute de către părți la
încheierea contractului, fi ind și imprevizibile la aceeași dată, în absența uinor clauze sau a unor prevederi
legale ce să -l abiliteze în scopul revizuirii contractuale .
Prin urmare, atunci când vine vorba despre domeniul de aplicare a teoriei impreviziunii, cosntatăm
că aceasta privește numai acele contracte ce au ca obiect obligațiile exprimate într -o unitate monetară a

24
căror executare nu este simultană cu înfăptuirea co ntractului. Așadar, vorbim despre contractele uno icto
sau de contractele cu executare succesivă, aleatorii sau comutative, spre deosebire de leziune, în cazurile
celor din urmă dacă execuția acestora are loc după încheierea contractului.
Adițional, mai a dăugăm următorul fapt real, și acela fiind : contractele strict speculative precum
tranzacțiile bursiere nu pot constitui obiectul impreviziunii.12

VII. SANC ȚIUNILE

Când vine vorba despre natura sancțiunii impreviziunii, afirmăm faptul ca aceasta are mai multe soluții
posibile , precum: revizuirea modalităților contractului, suspendarea contractului, adaptarea lor față de
noile circumstanțe în folosul menținerii scopurilor contractuale precum și ambianța economică și cea
socială , fiind vorba despre repartiz area acelui risc neprevăzut.
Impreviziunea trebuie acceptată în situațiile în care prețul unui bun sau a unui serviciu nu mai
corespunde în momentul executării contractului valorii sale prestabilite de părți la încheierea acestuia, fapt
ce se datorează un or circumstanțe de natură economică exterioare persoanei și voinței debitorului, ducând
astfel la un dezechilibru grav între prestațiile părților contractante.

12 Gabriel Anton, op. cit. , p. 27 -28

25

VIII. TEORIA IMPREVIZIUNII ȘI APLICAREA ACESTEIA ÎN ALTE
SISTEME DE DREPT

Dreptul contemporan german afirmă schimbarea judiciară a contractului de drept privat pe baza
teoriei Geschaftsgrundlage, fiind elaborat în anul 1923 Oertmann, fiind formată asupra reprezentării pe
care și -o realizează părțile în conformitate cu prezența sau surve niența unor anumite circumstanțe vitale ce
stau la baza înfăptuirii voinței contractuale. Dispariția fundamentului contractual va duce la revizuirea sau
la dizolvarea contractului. Jurisprudența va fundamenta teoria ce se aplică tuturor contractelor pe Art . 242
C. Civil german, ce prescrie executarea obligațiilor cu bună -credință. Alterarea circumstanțelor nu trebuie
să fie imputabilă pentru debitor. Totuși, imprevizibilitatea evenimentului nu pare a fi cerută întotdeauna.
Aplicarea teoriei va fi subordonat ă unor condiții precum : să constituie singurul mijloc ce are ca scop
evitarea suportării de către o parte a unor consecințe grele, incompatibile cu justiția și dreptul care nu pot
fi lăsate în sarcina acesteaia, conform echității – cu condiția ca modificar ea sa să nu fie inclusă în cadrul
sferei de risc a contractului. În cazul în care aceste condiții vor fi reunite, judecătorul va trebui să adapteze
contractul – și numai în cazul în care contractul a pierdut oricare dintre motivele de a mai fi, acela va
pronunța dizolvarea, constituind astfel o excepție.13
Inițial, dreptul englez nu admitea, nici măcar în caz de forță majoră, libertatea debitorului, pentru
ca, în urma deciziei luată de către Taylor v. Cadwell din anul 1863, jurisprudența să poată admite anu mite
abateri de la regulă, în baza noțiunii de clauză tacită conform căreia părțile contractante vor fi prezumate
cum că au prevăzut degajarea de orice responsabilitate în cazul în care executarea își pierdea noțiunea de
realizabilitate prin distrugerea lu crului. O asemenea concepție subiectivă în esență, ce recunoștea realitatea
clauzei rebus sic stantibus, a fost în cele din urmă abandonată, deoarece, tot în cadrul decursului aceluiași
secol, și -a făcut apariția o nouă concepție obievctivă, considerându -se ulterior că, în anumite cazuri,
executarea contractului putea fi supusă existenței continue a unui lucru, a unor circumstanțe sau a unei
persoane ce a antrenat o întârziere în executare. Așadar, în cazul apariției unor noi circumstanțe care să
antreneze o schimbare drastică a obligației contractuale, lua naștere și frustrarea și dizolvarea legăturii de

13 Gabriel Anton, op. cit. , p. 33 -34

26
drept prin consecință. Totuși, nu putem spune că un dezechilibru de ordin economic al prestațiilor ar
constitui o frustrare, permițând astfel o corelare a acestei teorii cu forța majoră.
Mergând pe direcția doctrinei ” Frustration of the Contract ”, din cadrul sistemului de drept englez,
un contract poate fi reziliat în cazul în care schimbările ce au luat naștere după încheierea sa fac ca pentru
o persoană medie diligentă să nu mai fie vorba despre contractul inițial ( radical change of the obligation ),
privind acest lucru din punct de vedere economic. Într -un asemenea caz, părțile vor fi repuse în situația
anterioară apariției evenimentului perturbator din e cuație.
”Frustration of the Contract ” se aplică în cazul raporturilor contractuale, debitorul fiind constrâns
să acționeze în scopul evitării modificării circumstanțelor de la momentul realizării actului, întrucât
instanțele judecătorești nu vor admite ” self-induced frustration ” (frustrări auto -induse). Faptul celuilalt
contractant, ce înlătură recunoașterea judiciară a frustrării, în mod implicit, nu va apărea în instanță
(”default ”) – sarcina dovedirii frustrării revine părții ce o poate invoca.
Deoarece această doctrină nu este considerată ca fiind una a echității, simplul dezechilibru survenit
între prestațiile părților contractante nu poate facilita realizarea contractului. În principiu, deprecierea
monetară sau creșterea bruscă a costurilor de producție nu sunt considerate a fi suficiente. În schimb,
actele autorităților, conflictele armate sau grevele ce imobilizează porturile, de exemplu, constituie
evenimente ce permit punerea în practică a teoriei respective. Modul de elaborare a prevederil or
contractelor prezintă o importanță deosebită pentru situațiile în care se ridică problema menținerii, sau, în
caz contrar, renunțării la menținerea convenției dintre părți.
În situația în care contractul este desființat, potrivit ” The Law Reform (Frust ration Contracts) ”,
Act. din anul 1943, sumele achitate de către o parte, anterioare instaurării frustrării, vor fi restituite. Cu
toate acestea, în cazul în care contractantul a efectuat anumite cheltuieli, va avea posibilitatea de a reține,
parțial sau i ntegral, sumele respective. În cele din urmă, discutăm despre dispozițiile reformei legislative
(”The Law Reform” ) ca fiind superlative, acestea neoperând decât în cazurile în care stipulațiile
convenționale exprese sunt absente.14
Dreptul elvețian admite în mod restrictiv teoria impreviziunii, conform jurisprudenței care
consideră că intervenția judecătorului în ura cererii unei părți, bazată pe Art. 2 din C. Civ. elvețian, va fi
subordonată dezechilibrului dintre prestații, ca urmare a unei schimbări extr aordinare a circumstanțelor,

14 Ștefan Scurtu, Dreptul comerțului internațional, Ed. Universitaria, 2003, p. 127 -128

27
astfel încât partajul riscurilor ce a fost determinat prin contract nu va fi suportabil pentru una dintre părți,
iar persistanța celeilalte părți, în voința de a -și valorifica drepturile, având în considerare circumstanțele ,
capătă proprietatea de abuzivitate. Așadar, discutăm despre buna -credință ce servește, din nou, drept
fundamentul revizuirii contractului în scopul impreviziunii, admițându -se, în același timp, însă în cazuri
excepționale, și rezilierea sau revizuirea contra ctului în cazurile dezechilibrelor obiective alte
prestațiilor.15
În cazul dreptului francez , Curtea de Casație a interzis revizuirea sau desființarea contractelor
pentru imprevizine, cu consecvența judecătorilor, începând cu sentința ce a fost pronunțată la data de 6
martie 1876, în cadrul afacerii Canal de Craponne . În cauză, Curtea a respins m odificarea taxei datorate
de către beneficiarii unui canal de irigații față de proprietar, chiar dacă la trei secole după încheierea
contractului, veniturile ce au fost obținute nu permiteau nici măcar amortizarea cheltuielilor de întreținere
a canalului r espectiv. Curtea și -a justificat hotărârea prin evidențierea faptului că instanțele nu pot
modifica convențiile ce au luat naștere între părți și să înlocuiască, în baza motivului schimbării
circumstanțelor, clauzele ce au fost consimțite în mod liber, fii ndu-le imposibil să le înlocuiască cu alte
clauze noi, oricât de echitabilă ar putea fi o asemenea soluție în urma unei prime cercetări. O rezolvare
aparte a fost adoptată numai în cadrul dreptului administrativ, în baza teoriei continuității serviciilor d e
ordin public, fiind netransferabilă în domeniul civil.
În ceea ce privește materia impreviziunii, consecințele acestei teorii au fost expuse și evidențiată în
primă fază cu ocazia afacerii ”gaz de Bordeaux” din data de 30 martie a anului 1916. După cum a fost
indicat și în sentința instanței, necesitatea asigurării unei continuități a serviciilor publice va determina
concesionarul să nu aibă posibilitatea de a lucra în pierdere, deoarece aceasta l -ar duce direct spre
încetarea din activitate. Deci, în ca zul modificării circumstanțelor, admiterea revizuirii contractelor în
favoarea concesionarului este imperativă în dreptul administrativ.
În dreptul american impreviziunea va fi permisă odată cu schimbarea ce va interveni cu mul t în
afară parametrilor norm al.
Dreptul italian a reușit să consacreze teoria impreviziunii în cadrul Art. 1467 și în Art. 1468 din C.
Civ. italian, care dispun următoarele : în contractele cu executare periodică sau continuă, precum și cele cu
executare deosebită, dacă prestația une ia dintre părți a devenit excesiv de oneroasă în urma apariției unor

15 Gabriel Anton, op. cit. , p. 34

28
evenimente extraordinare și imprevizibile, partea respectivă va primi dreptul de a cere rezoluțiunea
contractului împreună cu șirul de efecte prevăzute de către Art. 1468 (”reducerea pres tației sau
modificarea modalităților de executare, permițâmd continuarea acestei executări conform echității”).
Rezoluțiunea nu va putea fi cerută decât în cazul în care noile sarcini vor intra în riscul normal al
contractului. Partea împotriva căreia va f i cerută rezoluțiunea va avea posibilitatea de a o evita, punându -i-
se la dispoziție posibilitatea de a accepta modificarea echitabilă a condițiilor contractuale.16
De asemenea, Codul civil grec prevede în Art. 338 revizuirea sau rezilierea contractului în urma
alterării circumstanțelor, conform principiului bunei -credințe, o anumită dispoziție asemănătoare
conținând și Codul civil portughez în cadrul Art. 437 din anul 1966. 17

16 Gabriel Anton, op. cit. , p. 35
17 Gabriel Anton, op. cit., p. 35

29

IX. CONDIȚIILE ȘI PREMISELE IMPREVIZIUNII

Începem această secțiune prin a discuta despre Art. 1271 ce este bazat pe proiectul ideii de
”contractual justice” (justiție contractuală)18 19. Această idee consideră20 cheltuielile necesitate de către o
situație de natură imprevizibilă a nu putea cădea pe seama unei singure părți. Fiind o instituție relativ nou
introdusă în legislația românească, urmează ca prin intermediul jurisprudenței să se creeze o așa zisă
tradiți e de interpretare a articolului respectiv .21
Prima premisă a impreviziuni evidențiază caracterul obiectiv al teoriei și are tendința de a preciza
faptul că o modificare a împrejurărilor contractuale poate fi reținută ca și impreviziune doar în situația în
care este străină de orice culpă în sarcina debitorului. Altfel spus, debitorul nu a intreprins nimic din care
să reiasă onerozitatea excesivă a obligației la care este supus. În mod evident, în această materie, problema
vinei debitorului se privește prin prisma cauzei de impreviziune și nu din perspectiva aprecierii atitudinii
sale, refuzând a -și executa obligația ce a ajuns să fie prea oneroasă.
Cea de -a doua premisă subliniază actul aplicării teoriei impreviziunii numai în situațiile în care
clauzele de aderare (renegociere sau indexare) dintr -un contract au caracter inexistent față de noile
circmstanțe. În sens opus, prezența unor astfel de clauze determină aplicarea principiului autonomiei de
voință a părților contractante și nu a impreviziunii, fapt c e are loc din cauză că cele două noțiuni,
conceptual, nu reușesc să se completeze reciproc, fără a se sugera, mergând mai degrabă pe direcția
excluderii.22

18 C. Zamșa, Teoria impreviziunii. Studiu de doctrină și jurisprudență , Editura Hamangiu, București, 2006, p. 130.
19 Dobrev Dumitru nu este de acord cu entuziasmul lui Zamșa pentru impreviziune – a se vedea: M. Uliescu, Noul
Cod Civil. Comentarii. Ediția a III -a. Revăzută și adăugită. , Editura Universul Juridic, București, 2011: D. Dobrev,
O cutie a Pandorei în Noul Cod Civil – impreviziunea , p. 258.
20 L. Aynes, P. Malaurie, P. Stoffel -Munck , Drept civil. Obligațiile , Editura Wolters Kluwer, București, 2010, p.
396.
21 A. Rățoi ș.a. Noul Cod Civil. Note. Corelații. Explicații , Editura C.H. Beck, București, 2011, p. 4 79.
22 Cristina Zamș a, Teoria impreviziunii, Analele Universitatii Bucuresti nr. 1/2003, p. 82 .

30
În cazul acestui aspect, Curtea Supremă de Justiție, într -o decizie din anul 1994, a hotărât
următoa rele: clauzele respective ar contraveni Art. 1085 C.Civ., așadar, fiind inadmisibile. Putem spune că
acea decizie a fost eronată, având la bază două motive : unul de ordin special, adic ă inaplicarea în speță a
Art. 1085, a cărui sferă de incidență este cons tituită de către materia neexecutării obligației imputabile a
debitorului și unul de ordin general, anume desconsiderarea libertății de ordin cntractual a părților.
Continuând aici prin a face referire la prima condiție ce privește teoria impreviziunii, s punem că
este reprezentată de către existența unei obligații excesiv de oneroasă. În urma proiectului ”Principles of
European Contract Law (Art. 6, Al. 2)”, concepția acelei condiții joacă rolul unei premise ce va reuși să
determine obligația legală a părț ilor de a -și negocia adaptarea contractului, după ce, în rândurile primului
alineat este prevăzut ca în situația unei obligații devenite prea oneroasă va rămâne valabilă aplicabilitatea
principiului forței obligatorii a contractului .23 Onerozitatea, ca și concep t excesiv, poate reprezenta
rezultatul unei creșteri a costului obligației debitorului sau al descreșterii considerabile a valorii contra –
prestațiilor ce se așteaptă din partea contractantului. Art. 313 BGB (dreptul german) relevă subiectul unei
schimbări semnificative a circumstanțelor ce au stat la baza contractului, efectul ducând la neîndeplinirea
contractului sau la încheierea sa, dar cu un alt conținut. Nu este specificat un anumit criteriu special ce ar
avea ca rol măsurarea consecințelor apăru te în urma alterării împrejurărilor contractuale. Prin urmare,
judecătorii nu vor fi chemați în a se pronunța asupra unui element din cadrul contractului (obligația
debitorului, conform Art. 6 : 111 ), în aprecierea unei situații de impreviziune. În mod cert , aceștia vor
analiza elementul respectiv ce a fost hotărât în clipa înfăpturii contractului.
Au existat numeroase discuții de -a lungul timpului, în literatura juridică, cu privire la criteriul de
apreciere al onerozității excesive, înlăturându -se de obice i, ideea de a ruină a debitorului în baza motivului
cum că acel criteriu ar fi subiectiv, propunându -se astfel un criteriu de natură obiectivă în diferite valori
(dublul valorii prestației în clipa executării față de momentul contractului, fiind un prejudi ciu a cărui
limită să fie stabilită la un sfert din valoarea prestației la data contractării) sau fie o apreciere de tip in
concreto a judecătorului, fie chiar și de tipul in abstracto a legiuitorului.24
Ar fi de preferat o apreciere de tip in concreto a situației economice a fiecărui debitor în parte
pentru a se determina cu brio caracterul excesiv de oneros al obligației sale. Totodată, trebuie avut în

23 Cristina Zamș a, op. cit., p. 82
24 Cristina Zamș a, op. cit. , p. 83

31
vedere și întregul cadru contractual dintre creditor și debitor, precum dacă acesta este format dintr -o
singură prestației afectată de termen sau din mai multe prestații consecutive.
În ceea ce privește prima condiție cerută de către legiuitor , luăm în considerare următoarele chestiuni,
precum schimbarea circumstan țelor a intervenit după momentul încheierii contractului – trebuie să menționăm
că în situația în care împrejurarea ce îi îngreunează sarcina debitorului ar fi fost prezentă încă din clipa
încheierii contractului, nu am fi putut discuta despre impreviziune, ci de spre art. 1227 Noul Cod
Civil25:„Impo sibilitatea inițială a obiectului obligației: Contractul este valabil chiar dacă, la momentul
încheierii sale, una dintre părți se află în imposibilitatea de a -și executa obligația, afară de cazul în care prin
lege se prevede altfel”. Totodată , nu trebuie să se lase înțeles faptul că mai există vreo posibilitate de a se
accepta impreviziunea în ceea ce privește o obligație deja executată.
Cea de -a doua condiție este reprezentată de către momentul interveirii modificării de circumstanțe.
Momentul modificării circumstanțelor trebuie să fie ulterior încheierii contractului, din punct de vedere
temporal.
În ceea ce privește viziunea proiectului viitorului Cod Privat european, în cadrul ipotezei în care o
anumită alterare a împrejurărilor mediului economic ar fi existat chiar în clipa contractării se ridică
problema de drept a erorii în care este situat debitorul – și nu cea a impreviziunii.
În ceea ce ține de distanța dintre eroare și impreviziune, C. Civ. german nu împărtășește soluția ce
a fost precizată anterior. Prin urmare, în Al.2 al Art. 313 BGB, este specificat că unei schimbări a
circumstanțelor i se asimilează ipoteza în care diverse reprezetări vitale ce au fundamentat contractul, s -au
dovedit a fi false. Probabil că soluția diferă – și datorită v iziunii aparte pe care dreptul german o are în
legătură cu leziunea, ca fiind un viciu de consimțământ.
Aplicarea mecanismului impreviziunii nu poate fi solicitat în scopul unei obligații ce a fost
executată, întrucât din faptul executării sale de către de bitor denotă că aceasta a avut posibilitățile
financiare de a -și onora obligația.
Cea de -a treia condiție face referirela faptul că modificarea împrejurărilor nu trebuie să fi fost
previzibilă în clipa contractării. Astfel, situația imprevizibilă va fi identificată cu fenomenul de inflație ce
a facilitat o mare importanță practică teoriei impreviziunii.

25 L. Pop, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Tratat, editia a II -a, Ed. FUNDAȚIA CHEMAREA , Iași, 1996 ,
p. 159.

32
O primă observația ce s -ar putea impune constă în verificarea caracterului imprevizibil, adică dacă
acesta este propriu unei situații ca atare (revoluie, război) sau și consecințelor acestuia asupra economiei
contractului, generate de către inflație.
În jurisprudența română s -a hotărât în mod oficial într -o speță din perioada interbelică, legat de
această condiție, că ea nu este îndeplinită în cazul unui c ontract ce a fost încheiat în 1914, din cauza
faptului că în acel moment războiul era început deja în Europa iar părțile ar fi avut posibilitatea de a
prevede că România va intra în război în anul 1916 precum și deprecierea monetară, ca și efect direct al
participării la război.
În cadrul dreptului actual a fost pusă o problemă similară în cazul fenomenului de inflație și în
mod cert s -a evidențiat că inflația permanentă și gravă în care ne situăm să nu mai reprezinte o delimitare
între clauzele contractual e pecuniare imprevizibile și previzibile, astfel că datorită previziunii asupra
inflației să asistăm cu toții la o respectarea regulii obligativității contractului în astfel de cazuri și la
neaplicarea mecanismului impreviziunii.
Așadar, rezultă că inflați a, ca și efect al tranziției spre economia de piață, ar putea fi luată în vedere
asemenea unei situații imprevizibile numai atunci când vine vorba despre contractele ce au fost încheiate
înainte de anul 1989, cu executare succesivă sau/și al căror termen s uspensiv se împlinea după anul 1989,
sau în temeiul primilor ani de după acea dată. În mod cert, această cerință nu poate fi considerată a fi
îndeplinită după o perioadă de timp de la acea dată , precum și faptul că acea cerință nu poate fi
considerată a fi îndeplinită în cazul unor contracte încheiate în cea de -a doua jumătate a anilor ’90 .
În mod pur teoretic, condiția ar putea fi privită ca fiind verificată în cazul în care fenomenul
creșterii prețurilor și al descreșterii puterii de cumpărare a banilor s -ar datora, pe viitor, unei alte cauze, în
măsura în care acest lucru ar putea fi posibil, privind situația prin prisma științei economice.
Cea de -a patra condiție prevede faptul că riscul determinat de către o anumită situație de
impreviziune nu se încadr ează în categoria riscurilor pe care debitorul și le -a asumat în clipa contractării
sau care decurg din natura însăși a contractului. Această ultimă condiție face referire la ipoteza în care
există o anumită clauză expresă prin intermediul căreia părțile î și asumă orice risc care determinat de către
modificarea circumstanțelor contractuale. Prezența unei astfel de clauze va facilita expresia principiului
autonomiei de voință a părților contractante, excluzând orice posibilitate de adaptare ulterioară a
contractului prin intermediul voinței excesive a debitorului.

33
Respectiva clauză nu se va confunda cu o agravare a răspunderii debitorului în cazul neexecutării,
din cauza faptului că riscul a fost asumat de către acesta într -un mod independent de problematica
responsabilității, fiind determinat de o împrejurare obiectivă. Spre deosebire de acele clauze de adaptare
contractuală, ce pot acționa automat în cazul indexării sau prin intervenția părților în cazul renegocierii ce
privește anumite modificări asupra con tractului, clauza de suportare a unui risc își va desfășura efectele
direct, în mod automat din clipa ivirii noilor împrejurări contractuale.
Chiar și în absența unei stipulații exprese, debitorul nu va avea posibilitatea de a recurge la
mecanismul solo co nsensu al impreviziunii, în cazul în care actul juridic încheiat cu credi torul presupune,
prin definiție un risc ce va însoți executarea obligației pe care o are. Problema teoretică ce se regăsește aici
este aceea a calificării și a interpretării contractu lui și de reținere a elementului aleatori ce poate fi regăsit
în funcție de tipul actului juridic ce a fost încheiat.26
Tot în cadrul acestui capitol, legat de condițiile în care poate opera revizuirea judiciare pentru
impreviziune, menționăm că dacă părțile au prevăzut posibilitatea intervenției riscului de imprevizune,
denotă că ori și -au asumat această consecință a actul ui contractual ori au prevăzut o clauză de hardship
care să rezolve chestiunea dezechilibrului subsecvent al prestațiilor dintre părți. Fiind determinată de către
fenomenul economic al deprecierii de ordin monetar produs în urma încheierii contractului, pr in inflație,
impreviziunea naște problema posibilității de adaptare a contractului față de noile împrejurări.
Plecându -se de la principiul nominalismului monetar ce a fost consacrat în C.Civ. în art. 1578, se
ia în calcul posibilitatea reevaluării convenț ionale a obligațiilor. Părțile conractante pot stipula în cadrul
contractului diverse clauze de impreviziune ce să le permită posibilitatea unor proceduri de readaptare a
prestațiilor în raport cu aumiți factori și indici economici, cu scopul menținerii în timp a realei valori a
obligațiilor.27
Așadar, discutăm despre două tipuri de clauze de impreviziune de acest gen : clauze de indexare și
clauze de revizuire (de hardsip) – ambele având un scop comun, acela de a preveni dezechilibrul dintre
prestațiile cont ractanților, dintr -un contract ce are un titlu oneros, cu executare în timp, dezechilibru ce ar
putea avea ca și cauză principală acele fluctuații puternice ale prețurilor pe întreg parcursul executării
contractului, fiind datorate instabilității economice , implicit și a unei rate mari a inflației.

26 Cristina Zamș a, op. cit. , p. 84 -85
27 Maria Gaiță, Drept civil. Obligații, Ed. INSTITUTUL EUROPEAN, Iași, 1999,p. 72 -73

34
Fără dar și poate, părțile contractante, prin intermediul acordului de voință, pot să intervină și să
reechilibreze contractul printr -o convenție de adaptare a noilor condiții. Ba chiar mai mult, pot anticipa
previziunea asemenea unei măsuri de prevedere prin clauzele ce sunt stipulate în cuprinsul contractului
sau chiar prin convenții diferite. Clauzele de indexare sunt valabile din cauza faptului că reprezintă o
expresie a libertății contractuale. Prin indexare înțelegem corelarea unei anumite valori de natură
economică cu o altă valoare, de aceeași natură, în vederea menținerii constante în timp a valorii reale a
obligațiilor contractuale. Indicii economici de indexare, ce se stabilesc în astfel de clauze sunt : cursul la zi
al unei monede străine, prețul la zi a metalelor prețioase, etc., toate ce sunt presupuse de către părți pentru
a fi mai stabile. În cazul stipulării clauzelor de indexare, putem spune că acestea operează imediat,
restabilindu -se astfel în mo d automat echilibrul prestațiilor pecuniare. Pe lângă aceste clauze, părțile
contractante mai au la dispoziție și un mijloc juridic preventiv cu scopul de a se apăra împotriva
consecințelor impreviziunii : clauzele de hardship, prin intermediul c ărora părți le își asumă renegocierea
contractului în baza schimbării circumstanțelor excepționale de la data încheirii actului contractual și,
eventual, vor stabili rolul ”arbitrului” (instanței) în cazul eșecului negocierilor.
În sens amplu, acea clauză face parte din categoria celor de revizuire, care au ca efect doar
obligația părților contractante de a reexamina contractul la diferite intervale de timp și de a proceda prin
acordurile de voință la readaptarea acestuia atunci când este necesar.
În toate situațiile în care revizuirea prestației părților constituie rezultatul unei clauze contractuale
ce reușește a prevedea atât evenimentul imprevizibil, care este un generator de efecte, cât și maniera în
care va avea loc în mod efectiv reechilibrarea contractului, ch estiunea impreviziunii fiind pe deplin
soluționată în virtutea acestei clauze. Tocmai de aceea, într -o atare ipoteză, nici măcar nu ne regăsim sub o
ipoteză de impreviziune, ținând seama de faptul că părțile contractante au prevăzut cu succes evenimentul
ce poate genera dezechilibrul prestațiilor și au indicat remediile acesteia. În realitate, într -o astfel de
situație, ne situăm chiar în actul aplicării directe și concrete a principiului forței obligatorii a contractului,
ce se manifestă prin tocmai acea clauză.28
În concluzie , clauza de hardship va atrage obligația părților de a renegocia contractul sa de a apela
la procedura arbitrară sau cea de reconciliere cu scopul reechilibrării prestațiilor, în lipsa unui acord
comun ce să privească actul renegocier ii, iar clauza de indexare nu necesită o acțiune ulterioară a părților

28 Liviu Pop, Ionuț -Florin Popa, Stelian Ioan Vidu, Curs de Drept Civil, Obligațiile, Editura Universul Juridic,
București, 2015, p. 129 -130

35
contractante, aceasta operând în mod automat în funcție de variația etalonului ce a fost stabilit de acord
comun în clipa încheierii contractului respectiv.
Având în vedere situațiile în care aceste clauze sunt stabilite în baza acordului comun, respectarea
lor de către contractanți și, prin urmare, acceptarea efectelor acestora, cu scopul păstrării echilibrului
dintre contraprestații, nu va face decât să evidențieze și să întărească ap licarea principiului ”pacta sunt
servanda”. Clauzele respective trebuie să se înscrie pe linia ordinii publice economice și monetare –
devenind nule în cazul în care sunt abuzive. 29

29 Radu I. Motica, Ernest Lupan, Teoria generală a obligațiilor civile, Ed. LUMINA LEX, Bucuresti, 2005, p. 76

36
X. POSIBILITATEA READAPTĂRII CONTRACTULUI

Se cunoaște faptul că, atât în Franța, cât și în țara noastră, practica judiciară respingea teoria
impreviziunii, judecătorul având posiblitatea de a altera și readapta contractul numai în cazurile de
excepție ce au fost prevăzute în mod expres prin anumit e norme imperative ale legii. În restul cazurilor,
acela avea obligația de a respecta contractul valabil încheiat și să dispună executarea sa în urma cererii
uneia dintre părțile contractante. În schimb, readaptarea contractului putea fi făcută prin acordu l de
voință stabilit înte părțile contractante, ceea ce presupune un anumit consens între voințele acelora. Însă,
în ceea ce privește impreviziunea, cel care se îmbogățește din pricina circumstanțelor economice,
determinând ruina celeilalte părți, sau dacă își dorește ca acel contract să fie întocmai executat.
Exercitarea acelui drept constituie un abuz, deoarece își va p une cocontractantul în ipostaza economică
excesiv de oneroasă. Totuși, cocontractanții au posibilitatea de a preveni astfel de situații prin inserarea
unor clauze de revizuire sau indexare în contract care să îi permită judecătorului să procedeze la
echilibrarea obligațiilor în urma cererii adresate acestuia de către una dintre părțile contractante.
Asemenea clauze trebuie să se conformeze cu ordinea publică economică și monetară, astfel clauzele de
indexare ce sunt abuzive vor fi lovite de către nulitate.
Chiar și în cazul absenței unor asemenea clauze, judecătorul ar trebui să aibă posibilitatea de a
readapta contractul în scopul eliminării dezechilibrului ce a avut loc, pentru a evita pe cât posibil ruina
debitorului.
În caz uzual, legiuitorul nu intervine pentru a implementa schimbări asupra contractului.
Neintervenția acestuia nu constituie o regulă absolută, având posibilitate a de a altera contracte în curs,
pentru considerente de interes public, prin intermediul unor norme imperative.30
Una dintre condițiile prealabile sesizării instanței pentru aplicarea teoriei impreviziunii o
reprezintă următoarea : debitorul obligației exces ive a încercat să negocieze adaptarea rezonabil ă și
echitabilă a contractului , într -un termen rezonabil de timp și cu bună -credință . Instanța are două
posibilități : de a adapta contractul , cu scopul distribuirii în mod echitabil între părți a pierderilor și
beneficiilor ce rezultă din alterarea circumstanțelor. Totodată, i nstanța va trebui să afișeze cert modul în

30 Liviu P op, op. cit, , p. 67

37
care contractul suferă modificări . În plus, l egiuitorul va consacra legislativ p robabilitatea instanței de a
interveni în respect ivul acord de voință al părților contractante și de a -l modifica.
În cea de -a doua situație, i nstanța nu va avea puterea de a obliga părțile contractante să adapteze
contractul, o asemenea obligație constituind o denegare de dreptate din cauză că, în pre alabil , debitorul
a încercat negocierea adaptării în mod rezonabil și echitabil a contractului respectiv iar sesizarea
instanței a fost făcută deoarece demersul nu a fost finalizat cu succes . În plus, i nstanța trebuie să
evidențieze atât clipa încetării co ntractului, cât și condițiile respective în care operează încetarea.
Luând în considerare că principiul monetar – conform căruia, în cazul obligațiilor pecuniare,
puterea de plată a banilor va rămâne constantă, chiar dacă puterea lor de cumpărare a suferit modificări
până la data scadenței datoriei, așadar, debitorul capătă obligația de a plăti numai suma nominalizată în
contract – este prevăzut într -o normă cu caracter supletiv sau dispozitiv, nefiind de ordine publică, în
literatura de specialitate fiind susținut faptul că este admisibilă reevaluarea judiciară a creanțelor
pecuniare depreciate, înfăptuite din unele contracte precum : cel de rent ă viageră și cel de întreținere , în
situația în care întreținerea este stabilită în bani. În contractele re spctive, reevaluarea creanțelor trebuie și
poate fi admisibilă deoarece întreținutul sau credirențierul are dreptul de a primi o anumită sumă de bani
ce să aibă aceeași putere de cumpărare pe care a avut -o suma stabilită inițial cu titlu de întreținere sau
rentă.31

31 Ion Albu, Probleme actua le privind reevaluarea judiciară a creanțelo r, indexarea convențională a obligaț iilor
pecun iare și indexarea dobâ nzilor, Revista Dreptul nr. 1/1994, p. 48

38
XI. ASPECTE DE JURISPRUDENȚĂ. SPEȚĂ

O speță din ultimul deceniu 32 ne poate permite să privim modul în care instanțele românești se
descurcă în ceea ce ține de aplicarea acestei noi noțiuni. În conformitate cu dosarul nr. 33713/3/2013,
tribunalul a constatat că la data de 17.10.2013 s -a înregistrat o cerere formulată de S.C. A P S.R.L.
împotriva E T S, sucursală B, prin care a fost solicitată suspendarea contractului de vânzare -cumpărare
de en ergie electrică, pe calea unei ordonanțe președințială, ce a fost încheiat cu pârâta până la momentul
soluționării cauzei.
Acel contract a fost încheiat la data de 17,12,2012, fiind unul prin intermediul căruia pârâta,
adică Societatea Edison T S M Sucurs ală (București) își asuma obligația de a vinde energie electrică
reclamantei S.C. A P S.R.L. la prețul de 227.27 RON/MWh începânt din clipa semnării contractului
până la data de 31.12.2013. Această cerere a avut la bază alta ce a fost introdusă la data de 16.09.2013
prin care se solicita adaptarea contractului în direcția reducerii prețului menționat anterior la 190
RON/MWh pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie din anul 2013, și în subsidiar
să se dispună încetarea contractului pentru obligațiile devenite injuste și excesiv de oneroase conform
Art. 1271, Alin. 2, lit. B) din Codul Civil.
Reclamanta a reușit să motiveze faptul că pe pața energiei electrice, prețul pe megawatt pe oră se
află în declin, iar că cererile sale sunt minime, ți nând seama de media prețurilor ce este de 132,70
RON/MWh, dar și de prețul maxim de 140,89 RON/MWh. Totodată, a mai fost specificat și prețul
minim de 116,32 RON/MWh. Reclamanta a susținut că această situație nu a putut fi prevăzută iar dacă
acel contract ar trebui executat, va rămâne în incapacitate de plată, aducând ca argument și ideea de
acceptare a cererii de ordonaanță președințială ce se află în conformitate cu interesul pieții energiei
electrice.
În cadrul Articolului 996, Alin. 1 și 5 din N.C.P.C. (Noul Cod de Procedură Civilă) dispun
următoarele :
– „instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparență de drept, va putea
să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s -ar păgubi

32 http://portal.just.ro/3/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=4 45 (consultat pe data de 24.04.2018)

39
prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s -ar putea repara, precum și
pentru înlăturarea piedicilor ce s -ar ivi cu prilejul unei executări” ;
– ”Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și
nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt ”.
Astfel, rezultă că trebuie îndeplinite patru condiții : urgența, aparența dreptului, caracterul
provizoriu al măsurilor și neprejudecarea fondului, iar neîndeplinirea uneia dintre condițiile respective
va duce în mod automat la respingerea cererii de ordonanță președințială.
Instanța a ajuns la constatarea cum că nu există o aparență de drept în favoarea reclamantei, ce se
sprijinea pe baza articolului 1271 din Noul Co d Civil, care reglementează impreviziunea. Există un
contract a cărei proprietăți nule nu este invocată de către nici una dintre părți și al cărui preț a fost
stabilit prin intermediul unei licitații. Părțile contractante sunt constituite din profesioniști ce acționează
pe piața energiei electrice, iar alterarea medie a prețului nu poate fi consideartă asemenea unei situații
excepționale. Totodată, nu exista nici o dovadă făcută prin probe a vreunei încercări ce să aibă la bază
renegocierea contractului. Deși numai în cazul primei condiții a fost adusă în discuție și impreviziunea,
instanța nu a reușit să rețină nici următoarele două cu scopul acceptării unei cereri de ordonanță
președințială, cu toate că a patra contiție urma a fi reținută.
Instanța a desco perit că în cazul în care contractul urma să expire la data de 31.12.2013, măsura
suspendării ar fi definitivă, fără a mai fi vorba în această situație despre caracterul provizoriu al acesteia.
Nici urgența situației nu a putut fi reținută, luându -se în co nsiderare că acel contract nu mai era executat
– și chiar dacă ar fi continuat achitarea obigației datorate, reclamanta nu a probat ipoteza că ar fi fost
situată într -o situație excepțională ; altfel spus, nu s-a aprobat starea precară a reclamantei, lipsa
profitului sau iminența stării de faliment dacă s -ar onera obligațiile financiare. Însă, dacă instanța s -ar
pronunța în mod favorabil conform cererii de ordonanță președințială, nu s -ar prejudicia fondul, întrucât
nu a fost cerută desființarea contractului sau statuarea definitivă a vreunui litigiu sau drept. Prin urmare,
instanța va respinge cererea acceptării unei ordonanțe președințiale ca fiind neîntemeiată și va obliga
reclamanta să plătească cheltuielile de judecată.

40
Orișicum, se poate observa din cele menționate anterior că instanța a ținut cont de circumstanța
financiară a reclamantei în respingerea motivării pe baza impreviziunii.
Prin urmare, considerăm respingerea (în principiu, motivarea acesteia) făcută de cătr e instanță ca
fiind nefondată. Instanța a declarat că o alterare medie a prețului nu poate duce la acceptarea
impreviziunii în sine, dar, cu toate acestea, observăm că prețul ce a fost specificat inițial pentru energia
electrică era de 227,25 RON/MWh, ori prețul mediul din clipa în care se face cererea este de 132,70
RON, după cum a declarat reclamanta. Considerăm că această modificare a prețuluieste mai mult decât
”medie”, reprezentând aproximativ jumătate din acesta. Nici motivarea instanței ce a fost înf ăptuită prin
apelul conform căruia părțile sunt constituite din profesioniști nu pare a fi justă, întrucât reclamanta a
subliniat că soluția perturbatoare a contractului în vigoare, discutând aici despre descreșterea excesivă a
prețuli pentru energie elect rică, reprezintă un fenomen fără precedent – nicăieri în speță nu a fost
specificat faptul că instanța ar fi combătut acea afirmație. Prin urmare, dacă circumstanțele sunt într –
adevăr inedite în societatea în care trăim, nu percepem modul în care chiar și un profesionist ar fi avut
posibilitatea de a o prevede.
Discut ăm despre motivarea respingerii întrucât nu putem considera respingerea ca fiind o soluție
injustă, restul motivelor invocate de către instanță fiind juste – până la urmă, reclamantul nu a mai avut
tentativa negocierii unei eventuale readaptări a prețului, ori numai inclusiv acest lucru putea fi
considerat suficient pentru a se lua hotărârea asupra unei respingeri a impreviziunii.

41
XII. Concluzii

În cadrul sistemului vechiului Cod Civil, nu exista posibilitatea susținerii cu succes a faptului că
mecanismul impreviziunii are șansa de a interveni în scopul restabilirii unui echilibru contractual ce să
fie agreat de către părți la momentul încheierii contractului. Totuși, aceste susțineri put eau să beneficieze
sau nu de consensul provenit din partea instanței.
Așadar, putem spune că, în baza sistemului vechiului Cod Civil, existau diverse incertitudini și
discuții ce priveau teoria impreviziunii și măsura în care mecanismul respectiv va avea p osibilitatea să
intervină.
Prin decizia analizată încă din primele capitole ale acestei teze, Curtea Constituțională modifică
o eventualitate – aplicabilă teoriei impreviziunii, într -un lucru cert – aplicându -se impreviziunea.
Motivul pentru care s -a proce dat în acest sens este acela de a justifica cu brio soluția pronunțată.
Problema constă în faptul că nu s -a ajuns la această soluția în urma existenței vreunei modificări, ci s -a
ajuns în scopul argumentării unei soluții.
Teoria impreviziunii în reglementa rea actuală din cadrul dreptului român și din cel european
constituie un numitor comun în scopul alocării riscului. Într -un climat economic apărat de fluctuații
majore, incidența instituției respective nu ar rebui să fie una des întâlnită.
Reținem că impr eviziunea constituie o soluție extremă la care părțile contractante trebuie să
apeleze pe parcursul executării contractului. Din pricina faptului că cerințele de aplicare a impreviziunii,
cât și efectul izolat al adaptării contractului, evidențiază riscul dificultății de împlinire și dificultatea
implementării în practica tipic românească, sugerându -se să se facă un apel la știința dreptului comparat
în vederea înțelegerii funcționării mecanismului respectiv.
La nivel global, alinierea prevederilor de drept civil cu modelele europene ce au fost realizate
recent, riscă să conducă la catalogarea modificării Codului Civil asemenea unui demers benefic în
scopul împlinirii obiectivului Uniunii Europene de a exclude situațiile în care legislațiile naționale
reprez intă un obstacol în ceea ce ține de dezvoltarea relaților economice pe teritoriul UE.

42

BIBLIOGRAFIE

1) A. Rățoi ș.a. Noul Cod Civil. Note. Corelații. Explicații, Editura C.H. Beck, București,
2011
2) C. Hamangiu, I. Rosetti – Balanescu, Al. Baicoianu, Tratat de drept civil român. Volumul
II, ediția a 2 -a, Editura C.H. Beck, București, 2008
3) C. Zamșa, Teoria impreviziunii. Studiu de doctrină și jurisprudență, Editura Hamangiu,
București, 2006
4) C. Zamsa, Teoria impreviziunii, Analele Universitatii Bucuresti nr. 1 /2003
5) Dragos Al. Sitaru, Dreptul comerțului internațional – Tratat vol. II, Ed. ACTAMI,
București, 1996
6) Dumitru Dobrev, Impreviziunea, o cutie a Pandorei în Noul Cod Civil?, în Noul Cod
Civil al României, Comentarii, Ediția a II -a revăzută și adăugită, Un iversul Juridic,
București, 2011
7) Eugen Chelaru, Forța obligatorie a contractului, teoria impreviziunii și competența în
materie a instanțelor judecătorești, Revista Dreptul nr.9/2003
8) Gabriel Anton, Teoria impreviziunii în dreptul român și in dreptul compa rat – Revista
Dreptul nr.7/2000
9) Gheorghe Beleiu, Teoria impreviziunii – “rebus sic stantibus” – în Dreptul civil II,
Revista Dreptul nr. 10 -11/2003
10) Ioan D. Terta, Cosiderente privind “impreviziunea” regula “rebus sic stantibus”, Revista
de drept commercial nr. 6/1998
11) Ion Albu, Probleme actuale privind reevaluarea judiciară a creanțelor, indexarea
convențională a obligațiilor pecuniare și indexarea dobânzilor, Revista Dreptul nr. 1/1994
12) L. Aynes, P. Malaurie, P. Stoffel -Munck , Drept civil. Obligațiile, Edit ura Wolters
Kluwer, București, 2010
13) L. Pop, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Tratat, editia a II -a, Ed. FUNDAȚIA
CHEMAREA , Iași, 1996

43
14) Liviu Pop, Ionuț -Florin Popa, Stelian Ioan Vidu, Curs de Drept Civil, Obligațiile, Editura
Universul Juridic, București, 2015
15) Maria Gaiță, Drept civil. Obligații, Ed. INSTITUTUL EUROPEAN, Iași, 1999
16) M. Uliescu, Noul Cod Civil. Comenta rii. Ediția a III -a. Revăzută și adăugită., Editura
Universul Juridic, București, 2011
17) Principles of European Contract Law, Prepared by the Commission oh European Contract
Law, Kluwer Law International, 2000
18) Radu I. Motica, Ernest Lupan, Teoria generala a obligațiilor civile, Ed. LUMINA LEX,
București, 2005
19) Ștefan Scurtu, Dreptul comerțului internațional, Ed. Universitaria, 2003

Surse bibliografice electronice :

1) http://legislatie.jus t.ro/Public/DetaliiDocument/109884
2) http://www.just.ro/
3) http://portal.just.ro/3/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=445