SECȚIUNEA ÎNTÂI: CUNO ȘTINȚE DE BAZ Ă Motto : „Nu există democra ție acolo unde nu exist ă dreptul la proprietate; nu poate exista drept de… [623907]

SECȚIUNEA ÎNTÂI: CUNO ȘTINȚE DE BAZ Ă

Motto : „Nu există democra ție acolo
unde nu exist ă dreptul la proprietate;
nu poate exista drept de proprietate
fără instituțiile care s ă îl apere”
Mircea Miclea, (1995 )

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

1.1. BUNURI IMOBILIARE ȘI EVIDEN ȚA LOR

Viața oamenilor , din epoca primitiv ă până la cea de azi organizat ă în societatea
modernă, a avut drept suport material și a fost condi ționată de unele mijloace care s ă
le satisfac ă nevoile de trai. Mai pu țin pretențioase la început, aceste necesit ăți au fost
acoperite integral și la alegere în func ție de condi țiile naturale ale locului. În timp,
cerințele au crescut iar mijloacele de baz ă, vitale în dezvoltarea omenirii, au r ămas
aceleași fiind în prezent suprasolicitate, iar altele, chiar pe sfâr șit.
Pământul, în expresia sa curent ă ca suprafa ță de teren , a fost ini țial la
dispoziție discreționară, nelimitat ă, furnizând oamenilor fructe, vânat și mai târziu
pășunile necesare cre șterii animalelor. Din nomazi oamenii preistorici, stabiliza ți în
zonele cele mai convenabile, și-au construit locuin țe devenind apoi cultivatori prin
desțelenirea p ășunilor ș
i defrișarea pădurilor, trecând mai târziu, la exploatarea
resurselor naturale de lemn, minereuri, petrol, gaze ș.a.
Importanța pământului, ca suport al dezvolt ării omenirii, s-a dovedit a fi capital ă
și a crescut continuu el devenind obiect al muncii și mijloc de produc ție agricolă și
forestieră, sursă de materii prime și locație pentru desf ășurarea tuturor activit ăților.
Pământul este în prezent, dup ă Miclea (1995), bunul economic de baz ă, diferit de alte
mijloace de produc ție deoarece este de neînlocuit, limitat ca întindere, stabil și
indestructibil .
În aceste condi ții, întrucât p ământul nu poate fi sporit dup ă dorință, oamenii și-
au delimitat folosin ța, inclusiv st ăpânirea lui, transformându-l intr-un bun propriu a
cărui valoare a crescut continuu. Ca obiect al propriet ății private p ământul a devenit
repede o posibilitate de acumulare de capital, surs ă sigură de investi ție și garant al
creditului , întrucât, conform unei expresii populare „ pământul nu îl arde focul, nu îl
duce apa și nu cere de mâncare”.
Construc țiile, la rândul lor, s-au extins și s-au diversificat mai întâi ca simple
adăposturi și apoi ca locuin țe confortabile, dar și ca edificii social-culturale,
industriale, instala ții de transport ș.a., ocupând o parte însemnat ă din cele mai bune
terenuri. Ca mijloace de mare valoare, menite s ă satisfacă nevoile omene ști tot mai
pretențioase, sunt și ele limitate ca extindere , nemișcate, dar supuse, din p ăcate, unor
avarii sau distrugeri prin războaie, cutremure, incendii, tsunami ș.a.
Ca bunuri imobile, terenurile și construcțiile, indiferent de m ărime sau de
natura lor, au devenit propriet ăți sau folosințe ale oamenilor, bisericilor sau ale
statelor noi ap ărute sub diferite forme de organizare, constituind, în ansamblu, partea

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 6
cea mai însemnat ă a avuției naționale, definitorie pentru puterea economic ă, militară
și influența politică. În scurt timp aceste bu nuri au intrat în aten ția autorit ăților
interesate s ă cunoască întinderea și eventual folosința terenurilor, ca bază pentru
fixarea și strângerea impozitelor , necesare acoperirii cheltuielilor militare. În acest
scop, înc ă din antichitate, cu 4000 de ani î.e.n., s-a sim țit nevoia inventarierii
terenurilor, mai târziu și a construcțiilor, realizată în timp pe suporturi din cele mai
diferite, împreun ă cu deținătorii lor de drept.
Evidența propriu-zis ă a bunurilor imobiliare , respectiv a terenurilor și
construcțiilor de orice gen, denumit ă și evidență funciară, a trecut evolutiv prin mai
multe forme concretizându-se ast ăzi într-un sistem de eviden ță al cadastrului și al
publicității imobiliare (§.1.3.2.). În principiu, asemenea eviden țe au fost generate și
implementate succesiv prin lucr ări mai mult sau mai pu țin preten țioase, care au
urmărit stabilirea și înregistrarea, pe t ăblițe de lut, în registre speciale, sau în sisteme
informaționale, moderne, a dou ă aspecte fundamentale ale bunurilor imobile:
¾ întinderea s i calitatea (folosința) terenurilor și construc țiilor
¾ deținătorii de drept ai acestor bunuri.
De ambele aspecte s-a interesat și se intereseaz ă atât statul , pentru stabilirea
impozitelor a taxelor și asigurarea lini ștei sociale, cât și deținătorii legali ca dovad ă
și garantarea dreptului de proprietate. Dac ă inițial a predominat caracterul fiscal al
evidențelor, ulterior și în prezent preponderent este aspectul juridic al lor.
Realizarea, celor dou ă obiective, au revenit, „ cadastrului” începând din sec. 19
ca o activitate nou ă, distinctă, în competen ța căreia intră întocmirea „ registrelor” de
evidență a bunurilor imobiliare cu cele doua aspecte amintite mai sus. Datorit ă
complexit ății lucrărilor și din necesitatea detalierii celor dou ă obiective amintite mai
sus, evidența funciară este organizat ă pe două componente corespondente acestora,
legate organic între ele dar bine individualizate:
¾ cadastrul care asigur ă baza material ă prin determin ări cantitative și
calitative, bazate pe m ăsurători, descrieri și evaluări ale imobilelor;
¾ publicitatea imobiliar ă, respectiv cartea funciar ă, ce urmărește înscrierea în
registrele publice a bunurilor imobiliare precum și a unor drepturi, acte și fapte
juridice legate de acestea.
O astfel de eviden ță, modernă și complex ă, extinsă la nivelul întregii țări, se
impune ca o cerin ță internă dar și comunitar ă; având ca obiect partea ce mai
important ă din avuția națională, ea se justific ă prin necesitățile de ordin tehnic,
juridic, social, de protec ție a solului și a mediului înconjur ător, și altele tot mai
variate. Dependen ța acestor solicit ări de bunurile imobiliare, terenuri și
construcții,fixe, nedeplasabile, unele limitate și de neînlocuit, fac ca valoarea
acestora și a patrimoniului na țional, să sporeasc ă în permanen ță iar înregistrarea
obiectivă a lor să câștige în importan ță și prestigiu.
Țara noastr ă nu dispune îns ă de o eviden ță funciară în adevăratul sens al
cuvântului. Documentele existente sunt incomplete, fără o concepție unitară, având o
bază materială îndoielnic ă și, evident, depășite și departe de standardele europene .
Ori, succesul reformelor preconi zate, realizarea economiei de pia ță liberă și
concurențială, consolidarea structurilor democratice, organizarea societ ății în
ansamblu ei și stabilirea unor raporturi sociale normale, nu pot fi asigurate f ără o
evidență clară și eficientă asupra propriet ăților funciare, privind atât starea material ă
(mărimea, calitatea) cât și situația lor juridic ă.

NOȚIUNI INTRODUCTIVE 7
Introducerea unui cadastru modern , la noi, care ar include evident și
publicitatea imobiliar ă, devine in aceste condi ții iminentă și imperativ ă pentru
acoperirea unui gol și intrarea în normalitate. De și acțiunea presupune lucr ări
complexe de ținută, extinse pe suprafa ța întregii țări, deci de durat ă, cu cheltuieli
semnificative la bugetul de stat, ea se impune în regim de urgen ță; numai în acest fel
s-ar mai recupera, întârzierea, nejustificat ă ce provoac ă greutăți nu numai în
desfășurarea activit ății din sectoarelor economice, ci și în relațiile cu comunitatea
europeană, generând, în acela și timp și numeroase conflicte sociale.

1.2. CADASTRU. PREZENTARE GENERAL Ă
1.2.1. Noțiuni de baz ă

1.2.1.1. Etimologie
Noțiunea de „cadastru” , folosită azi în mod frecvent, ar putea deriva din
cuvintele:
¾ „capitastrum” din limba latin ă, provenit ș
i el din „ capitum registrum” care
înseamnă „dare pe cap de familie” , (capitatio );
¾ „katastikhon ” de origine greac ă, tradus ceva mai liber în „ registru de
impunere” , devenit la noi „ catastif” , având un sens asem ănător.
De aici a rezultat termenul „ catastico” apărut pentru prima dat ă întru-un
document vene țian la sfâr șitul sec. XII și apoi, no țiunile folosite în prezent: „ il
cadastro” în italiană, „le cadastre”, în francez ă, „der kataster” în german ă, „the
cadastre ” în englez ă, „cadastru” în român ă etc.
Sub raportul con ținutului cadastrul a avut ca obiect întocmirea eviden țelor
funciare , cu descrierea imobilelor, cu pozi ționarea lor în spa țiu, ca mărime, calitate și
deținătorii de drept, preluând astfel func ția „registrului ” oficial al propriet ăților.
În limbajul curent noțiunea de „ cadastru” poate avea sensuri și conținuturi
diferite ca:
¾ ansamblu de lucr ări, pentru întocmirea unor documenta ții complexe ce
presupune identificar ea imobilelor, m ăsurători, redactarea planurilor, evalu ări
ș.a;
¾ instituție public ă, reprezentat ă prin Agenția Națională de Cadastru și
Publicitate imobiliar ă (ANCPI) și oficii teritoriale ca unități lucrative în fiecare
județ;
¾ disciplină de studii în cadrul m ăsurătorilor terestre, inclus ă în planurile de
învățământ ale școlilor și facultăților de profil.
Sensul real în care este utilizat acest termen nu poate fi confundat, rezultând cu
claritate din con ținutul frazei în care este folosit.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 8

1.2.1.2. Defini ții
Conform legisla ției în vigoare, „ Cadastrul general este sistemul unitar și
obligatoriu de eviden ță tehnică, economic ă și juridică a tuturor imobilelor de pe
întreg cuprinsul țării” (Legea nr.7/1996 republicat ă). Sensul efectiv al termenului
din defini ție este echivalent cu „ cadastru” sau „ cadastru funciar”, denumiri folosite
în trecut și mai rar în prezent, dar deosebit de alte tipuri de cadastre (§. 1.2.4.1)
În principiu, dup ă cum s-a mai ar ătat, este vorba de întocmirea unui sistem de
evidență la nivel na țional, ce presupune desf ășurarea unor numeroase lucr ări de ordin
tehnic (ridicări în plan), economic de (bonitare-evaluare) și administrativ-juridic ,
(încheieri de acte) grupate în documenta ții cadastrale (planuri și registre). Conform
aceleiași legi „s istemul are ca finalitate înscrierea în registrul de publicitate
imobiliară”, denumit curent „cartea funciar ă”, operație distinct ă cu un pronun țat
caracter juridic.
Complexitatea opera țiilor și natura informa țiilor cerute de asemenea
documenta ții, ce stau la baza unei eviden țe funciare actuale, l-au condus pe Miclea
(1995) la unele formul ări demne de re ținut. Astfel „ Cadastrul general modern sau
imobiliar, este lucrarea care identific ă, descrie, delimiteaz ă, măsoară, clasifică și
evaluează imobilele funciare pe care le individualizeaz ă în natură și cartografic pe
hartă”. Definiția cuprinde in exte nso etapele de execu ție, dar în raport cu varianta
legală nu are preciz ări ferme privind unitatea , obligativitatea și natura sistemului de
evidență extins la nivelul întregii țări.
Precizarea suplimentar ă conform c ăreia „ Cadastrul și informa țiile sale au
valoarea unui document administrativ și nu constituie un titlu de proprietate,
devenind registrul oficial al propriet ății doar dup ă îndeplinirea formalit ăților de
publicitate prev ăzute de lege ” are importan ța ei. Autorul a ținut să sublinieze astfel
obiectul și natura lucr ărilor de cadastru, raportate la cele de publicitate imobiliar ă
cu care adesea, în mod gre șit, uneori se confund ă, întrucât acestea sunt efectiv dou ă
activități cu obiective, clare, bine conturate.

1.2.1.3. Entit ăți de bază
Sistemul de eviden ță al cadastrului general apeleaz ă în mod curent la o serie de
noțiuni elementare definite astfel (Legea 7/91):
¾ parcela, ca suprafa ță de teren ocupat ă cu aceiași categorie de folosin ță;
¾ construcția, respectiv o cl ădire cu o utilizare distinct ă;
¾ proprietar, persoană fizică sau juridic ă, titulară în exclusivitate sau în
indiviziune a dreptului real asupra corpului de proprietate supus înscrierii. Cu acești termeni oficiali se define ște sintagma „ parcela și proprietarul” , ca
deziderat principal de identificare în cadastru .
Privitor la prima entitate reamintim alte dou ă noțiuni de asemeni oficiale:
¾ „corpul de proprietate , una sau mai multe parcele alipite ce apar țin
aceluiași proprietar” (Norme Tehnice, 2007, art. 16);
¾ „imobilul , una sau mai multe parcele al ăturate, cu sau f ără
construc ții,
aparținând aceluia și proprietar” (Legea 7/96, art. 3).
Pe de alt ă parte, m ăsurătorile cadastrale se fac la nivel de „ parcelă/corp de
proprietate și au ca scop evidențierea imobilelor prin form ă, dimensiune și atribute”

NOȚIUNI INTRODUCTIVE 9
(Norme tehnice, 2007, art. 1). Întrucât imobilul însumeaz ă, prin defini ție și parcela /
corpul de proprietate și construcția, actuala sintagm ă cadastral ă ar deveni „ imobilul
și proprietarul” mai corect ă și mai sugestiv ă. Având în vedere și sesizările făcute de
reputatul jurist D.M. Cosma (2007) în acest domeniu, se simte nevoia redefinirii
entității de bază a evidenței de tip cadastral (§ 2.2.2, §15.2.2.2).

1.2.2. Obiective. Categorii de lucr ări

Obiectivele urm ărite de cadastrul modern sunt complexe fiind stabilite astfel
încât informa țiile lui să fie utile cât mai multor domenii de activitate. Dintre acestea
le reținem pe cele mai importante care se refer ă la:
¾ identificarea, descrierea, m ăsurarea, reprezentarea pe planuri și hărți a
imobilelor, inclusiv stocarea datelor numerice și scriptice pe suporturi
informatice;
¾ înregistrarea provizorie, pe baza actelor prezentate, a de ținătorilor și a
utilizatorilor de bunuri imobile și adresele lor;
¾
întocmirea de documenta ții cadastrale, complexe pe Unit ăți Administrativ
Teritoriale (UAT-uri) și înaintarea lor la cartea funciar ă pentru înscrierea bazei
materiale și a titularilor dreptului de proprietate ;
¾ fundamentarea unor impozite și taxe fiscale corecte, ca principale resurse
de venituri la bugetul statului; ¾ furnizarea datelor necesare elaborării unor studii privind sistematizarea
teritoriului, protec ția mediului, cunoa șterea resurselor funciare și altor activit ăți
extinse pe suprafe țe mari;
¾ transmiterea în timp real a unor elemente de sintez ă, către organele de
statistică și de conducere a statului, privind starea și evoluția fondului funciar pe
unități administrative și pe țară;
¾ prezentarea unor informa ții, cu caracter oficial, la cererea unor institu ții
administrative sau/ și juridice;
¾ aducerea la zi, respectiv actualizarea datelor din eviden țele cadastrale și
implicit a planurilor parcelare.
Pentru atingerea acestor obiective și a altora nemen ționate aici, se iau toate
măsurile necesare astfel încât piesa de baz ă, respectiv documenta ția cadastral ă, să
cuprindă un set complet de date, specifice, ce se reg ăsesc apoi și în registrele de
publicitate imobiliar ă.
Categoriile mari de lucr ări, necesare introducerii cadastrului general și pentru
întreaga sa activitate, sunt bine definite. Documenta ția, ca surs ă principal ă, se
întocmește pe Unități Administrativ Teritoriale (UAT) respectiv pe municipii, ora șe
sau comune, prin lucrări complexe ce se desf ășoară într-o succesiune logic ă, normală
ce urmăresc (tab. 1.).
1.) Delimitarea cadastral ă a UAT-ului, în cadrul unor comisii mixte cu
participarea riveranilor precum și a intravilanelor prin lucrări tehnice dar și cu
pregnante aspecte juridice.
2.) Culegerea datelor, grafice și textuale, de c ătre operatori aviza ți, cu logistic ă
sofisticată, prin activit ăți tehnice (măsurători geo-topo-fotogrammetrice), economice

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 10
(de evaluare a imobilelor) și juridic-administrative, respectiv încheierea unor acte cu
caracter definitiv.
3.) Redactarea documenta ției, ce cuprinde planuri și registre cadastrale precum
și unele dosare cu acte întocmite conform normelor oficiale.
4.) Verificarea și avizarea definitiv ă a documenta ției, de către autorit ățile în
drept și înaintarea operatelor cadastrale la cartea funciar ă și la organele
administrative ale statului.
5.) Întreținerea cadastrului, prin actualizarea planurilor și informaților care se
asigură prin operarea periodic ă a modific ărilor intervenite în structura fondului
funciar.
Toate aceste categorii de lucr ări, specifice unui cadastru general modern, vor fi
parcurse în ordinea lor fireasc ă și prezentate în capitolele urm ătoare.

Categorii de lucr ări ale cadastrului general
Tabelul 1
Delimitarea
cadastral ă Culegerea datelor Redactarea
documenta ției
– UAT,
– intravilane – tehnice
– economice
– juridice – plan cadastral
– registre
– dosare
a b c

Lucrări
finale Înaintare
utilizatori Lucrări
permanente
– verificări
– avizare
– definitivare – C.F.
– organe
administrative
– întreținerea
cadastrului
d e f

1.2.3 Elemente de structur ă ale cadastrului general

1.2.3.1 Aspecte și părți componente
Obiectivul de baz ă al cadastrului general este cunoa șterea cât mai complet ă, a
fondului funciar și a construc țiilor, cunoa ștere redat ă sub forma unor eviden țe
sistematice și clare. Pentru definirea si caracterizarea bunurilor imobiliare, cadastrul
general urm ărește efectiv trei „ aspecte” diferite, care genereaz ă tot atâtea „ funcții” și
constituie, în acela și timp, „ părți”, „componente” sau „ laturi” ale sale realizate prin
lucrări specifice (tab.2).
Componentele cadastrului general, incluse în documenta ția finală, ce
corespund celor trei aspecte și funcții sunt:
¾ partea tehnic ă a cadastrului, care urm ărește, teoretic aspectele cantitative
prin lucrări de geodezie , topografie, fotogrammetrie și cartografie, soldate cu
identificarea, m ăsurarea și reprezentarea imobilelor pe planuri și hărți;
¾ partea economic ă, ce vizeaz ă aspectele calitative cuprinzând lucr ări de
descriere și evaluarea bunurilor imobiliare, în func ție de bonitatea lor
cadastrală si cartarea construc țiilor;

NOȚIUNI INTRODUCTIVE 11
¾ partea juridic ă, ce stabile ște situația de drept a imobilelor prin
identificarea, pe bază de acte , a posesorilor și/sau a utilizatorilor care, dup ă
verificare, se vor înscrie cu titlu definitiv în cartea funciar ă precum și
întocmirea unor acte administrative.

Funcțiile (părțile) cadastrului
Tabelul 2
Entitatea
cadastral ă Aspecte Funcția
(partea) Lucrări de bază
cantitativ tehnică măsurători, planuri,
suprafețe
calitativ economic ă descriere
și evaluare imobil
corp de
proprietate
de drept juridică identificarea
proprietarului

Practic , în mod curent, se vorbe ște de componenta, func ția sau partea, tehnic ă,
economic ă, sau juridică a cadastrului general și chiar de cadastru tehnic, economic
sau juridic cu caracteristicile amintite, eventual de eviden ță tehnică, economic ă sau
juridică după cum remarc ă D. M. Cosma (2007).

1.2.3.2. Bazele cadastrului general
Documenta ția cadastral ă se elaboreaz ă făcând apel la o serie de cuno ștințe
dintre cele mai variate domenii, fapt ce îi confer ă cadastrului general un caracter
interdisciplinar . În raport cu cerin țele și solicitările tot mai preten țioase, metodele și
mijloacele tehnice pe care se sprijin ă, sau cu care colaboreaz ă, s-au perfec ționat și s-
au modernizat continuu. Cuno ștințele pot fi grupate dup ă ponderea pe care o au în
elaborarea documenta ției.
Domeniile de baz ă, asigură datele și piesele de plecare, de sprijin, pentru toate
etapele întocmirii cadastrului general, astfel:
¾ geodezia și cartografia furnizeaz ă rețeaua de sprijin, respectiv
reprezentarea unitar ă a teritoriilor, editarea și reproducerea planurilor cadastrale;
¾ topografia, fotogrammetria si teledetecția, sunt tehnici de lucru ce asigur ă
realizarea planurilor cadastrale prin ridic ări noi, sau/ și prin actualizarea celor
existente;
¾ informatica, inclusiv Sistemul Geografic Informa țional (GIS), faciliteaz ă
înregistrare, prelucrarea, analiza și prezentarea, automată a unui volum imens
de date, sub form ă de planuri și registre.
Domeniile de colaborare și ajutătoare, își aduc contribu ția la realizarea doar a
unor părți din problematica vast ă a cadastrului general prin furnizarea unor
informații oficiale și ar cuprinde:
¾ normele de drept și legislația în vigoare , ca cele mai importante, ce asigur ă
organizarea, func ționalitatea si corectitudinea datelor cu caracter juridic;
¾ pedologia și construc țiile ale căror cunoștințe acoperă partea economic ă a
cadastrului privind evaluarea imobilelor prin bonitarea cadastral ă și încadrarea
edificatelor cu indicatori corespunz ători;

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 12
¾ sistematizarea și organizarea teritoriului, ce furnizeaz ă planuri și date
privind delimitarea intravilanului, planuri urbanistice, ș.a.;
¾ amenajarea p ădurilor și protecția mediului care prin documenta ții
complexe furnizeaz ă informații privind fondul forestier, sursele, ariile și gradul
de poluare etc.
Lista cuno ștințelor, de care cadastrul general are nevoie în realizarea
obiectivelor sale, ar putea continua și se mărește continuu. Ponderea lor poate varia
în timp, dup ă cerințe, iar sursa de informare trebuie asigurat ă, în cea mai mare parte,
prin pregătirea personalului propriu dublată de o colaborare cu speciali ști în
domeniu.

1.2.3.3. Documentele cadastrului general
Cerințele de baz ă ale pieselor componente denumite și „operate cadastrale” ,
incluse în documenta ția cadastral ă, trebuie s ă asigure:
¾ conținut corespunz ător, respectiv s ă cuprindă datele specifice caracterizate și
de o precizie satisf
ăcătoare , conform ă cu cerințele;
¾ prezentarea în form ă simplă, spre a fi u șor accesibile, având în vedere
volumul mare de informa ții cu care se lucreaz ă;
¾ operarea modific ărilor, respectiv actualiz ări periodice, impuse de
schimbările intervenite în teritoriu.
Evident c ă aceste cerin țe sunt asigurate, în prezent, de planurile numerice ,
digitale și un sistem informa țional corespunz ător.
Conținutul unei documenta ții cadastrale , întocmit ă la nivelul de UAT,
respectiv comun ă,oraș și municipii, cuprinde:
¾ registre, cu date de identificare, al parcelelor, al posesorilor ș.a., precum și
planuri cadastrale , în format digital dar și grafic, lucrativ;
¾ dosare cu acte , pe baza c ărora s-au f ăcut înscrierile din registre;
¾ dosarul de ținere la zi a cadastrului cu modific ările intervenite în fondul
funciar;
¾ purtătorii de informa ții, respectiv banca de date și suporturi de înregistrare
(benzi magnetice, dischete ș.a.)
Detalii privind tehnologia de lucru și de redactare a acestor documente
constituie, de fapt, obiectivul prezentei lucr ări (§ 4-§ 10).

1.2.4. Considera ții finale

1.2.4.1. Tipuri de cadastre
Noțiunea de „cadastru” în sensul general , reprezintă o evidență, mai mult sau
mai puțin complet ă, a imobilelor de pe un anumit teritoriu, rezultat ă din
inventarierea și descriere lor. Dup ă natura informa țiilor, suprafața pe care se întinde
și scopul urmărit cadastrul poate fi de mai multe tipuri, individualizate printru-un
adjectiv ata șat la termenul comun de „ cadastru” .

NOȚIUNI INTRODUCTIVE 13
În acest spirit, la noi, se folosesc, în mod frecvent, termenii de cadastru general
și cadastre de specialitate. În subsidiar și în situații particulare se apeleaz ă și la alte
tipuri de cadastre, mai pu țin reprezentative și de interes redus pentru practic ă.
Cadastrul general este un sistem de eviden ță, unitar și obligatoriu, a
imobilelor, terenuri și construc ții care:
¾ se extinde pe întreg cuprinsul țării, indiferent de categoria de folosin ță si de
proprietar;
¾ se realizeaz ă prin documenta ții cadastrale , întocmite pe UAT-uri (comune,
orașe, municipii) ce se înainteaz ă la cartea funciar ă;
¾ cuprinde elemente de identificare a imobilelor, inclusiv proprietarul, și o
serie de date numerice și descriptive , reprezentative.
Așadar, acesta este cadastrul general, echivalent cu termenul simplu „ cadastru”
folosit în vorbirea curent ă de azi și cu cel de „ cadastru funciar” din trecut
Cadastrele de specialitate au fost definite ca subsisteme de eviden ță și
inventariere sistematic ă a unor bunuri imobile sub aspect tehnic și economic, cu
respectarea normelor ANCPI și a datelor de baz ă din cadastrul general , privind
suprafața, categoria de folosin ța și proprietarul (Legea nr. 7/1996) Conform aceleia și
legi acestea urmau s ă se organizeze în func ție de interesele statului și nevoile
economiei na ționale, de c ătre ministere, institu ții centrale de stat, regii autonome și
alte persoane juridice în domeniile: agricol, forestier, al apelor, imobiliar-edilitar,
transporturi de orice gen, dar și cele cu risc ridicat de calamit ăți naturale , ș.a.
Practic, cadastrele de specialitate au vizat terenurile cu destina ție agricol ă și unele din
grupa folosin țelor neagricole (fore stier, ape, construc ții, etc.).
Scopul urm ărit viza întocmirea unor documenta ții, care urmau s ă detalieze
datele din cadastrul general , prin culegerea unor informa ții suplimentare necesare
sectorului respectiv, în planificarea și organizarea activit ăților.
Lucrările propriu-zise complexe, urmau s ă se executate pe cheltuiala titularilor
de asemenea cadastre, pe baza unor norme proprii, sub conducerea ANCPI , care
trebuia să furnizeze și datele de baz ă din cadastrul general. Rezultatele, concretizate
prin planuri cadastrale la sc ări adecvate, studii pentru clasificarea și bonitarea
imobilelor și evaluarea acestora, trebuiau puse la dispozi ția ANCPI cu titlu gratuit.
Terminologia, folosită în mod curent, de cadastru agricol, cadastru forestier,
cadastru imobiliar-edilitar este totu și neadecvat ă, cea fireasc ă fiind de cadastrul
fondului agricol, al fondului forestier, al fondului imobiliar spre a se alinia celor
corecte respectiv cadastrul apelor , al drumurilor , al căilor ferate denumite astfel și
nu hidrologic sau rutier sau feroviar .
Statutul cadastrelor de specialitate este, în prezent, neclar deoarece:
¾ în Legea nr. 7/1996 a Cadastrului și Publicit ății imobiliare, ele au fost
nominalizate a șa cum s-au prezentat mai sus;
¾ prin OUG nr. 41/2004 au fost redefinite ca „ sisteme informa ționale
specifice domeniilor de activitate”;
¾ în Legea 7/96 republicat ă în Monitorul Oficial nr.201 din 3 Martie 2006,
cadastrele de specialit ate nu mai sunt, men ționate;
¾ în Normele tehnice de introducere a cadastrului general , actualizarea prin
ordinul MIRA nr. 211/2007, cadastrele de specialitate sunt în continuare
menționate (art. 2, 4, 16);

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 14
¾ necesitatea lor nu poate fi pus ă însă la îndoial ă fiind men ținute, neoficial,
ca baze de date sau evidențe informatizate, care au, de fapt, acelea și obiective;
¾ asemenea lucr ări se execut ă de ani buni, sub formele de mai sus, pentru
drumurile clasificate, în centrele populate, pe fondul forestier, în ora șe, având
conținutul și rolul unor veritabile cadastre de specialitate.
În consecin ță se așteaptă reglementarea situa ției, care întârzie în mod
nejustificat, întrucât cerin țele și utilitatea acestor cadastre este evident ă.
Alte tipuri de cadastre se pot distinge dup ă obiectivul urmărit și datele din
documenta țiile de baz ă.
Cadastrul analitic, cuprinde toate datele, și reprezent ările rezultate din
inventarierea bunurilor imobile, iar cel sintetic aceleași informa ții, centralizate însă
pe unități administrative mari, respectiv pe jude țe și la nivel na țional.
Cadastrul fiscal se întocme ște doar pentru stabilirea taxelor și impozitelor
neavând autoritatea și competen ța probării cu acte a dreptului de proprietate, fiind
diferit de cadastrul juridic în conținutul căruia se reg ăsesc actele și înscrierile
autentice ce constituie titlu de proprietate garantat de stat.
Tipurile existente la noi, respectiv cadastrul general și cele de specialitate , sunt,
sau pot deveni, dup ă caz, cadastre analitice sau sintetice . Având în acela și timp
aspecte atât de cadastru fiscal cât și juridic ele devin, fiecare, câte un cadastru
polivalent.

1.2.4.2. Principiile cadastrului general
Normele cele mai generale ce stau la baza unui cadastru modern, se pot
constitui ca principii ce trebuie respectate în decursul lucr ărilor pentru atingerea
obiectivelor amintite. În linii mari acestea deriv ă din prezent ările făcute anterior de
unde ar rezulta c ă sistemul cadastral de eviden ță trebuie să fie:
¾ organizat și executat pe unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) în
concordan ță cu principiile „ instrumentelor ” sale de lucru (topografia,
fotogrammetria, cartografia etc.);
¾ integral și obligatoriu respectiv s ă urmărească și să se extind ă, în timp, pe
întreg cuprinsul țării, fără excepții;
¾ unitar și omogen, adică executat pe baza unor Norme tehnice riguroase ,
general valabile, privind atât lucr ările de ridicare în plan, cât și cele de
clasificare și evaluare a imobilelor;
¾ corect și performant, pentru a furniza informa ții certe, conforme cu
realitatea , de interes general, culese și transmise în timp scurt , (real) pe baza
unor tehnologii moderne; ¾ adaptabil și permanent, pentru a se racorda cerin țelor tot mai variate în timp
și a furniza date reale, la zi, prin actualizarea periodic ă a lor.
În calitate de coordonator al activităților din domeniul vast al m ăsurătorilor
terestre și mai ales de utilizator al tehnicilor ce servesc ca instrumente de lucru,
cadastru general are obligaț
ia fireasc ă de a respecta principiile ce stau la baza
geodeziei, cartografiei, topografiei, fotogrammetriei, ș.a. În egal ă măsură el trebuie
să apeleze la tehnologii moderne de lucru, care asigur ă o precizie și un randament
ridicat, pentru a se înscrie în cerin țele principale men ționate mai sus.

NOȚIUNI INTRODUCTIVE 15

1.3. PUBLICITATEA IMOBILIAR Ă

1.3.1. Generalit ăți. Definiție. Obiective

Privită în general, „publicitatea ”, se realizeaz ă prin înscrierea în registre a
unor acte și fapte care se aduc astfel la cuno ștința tuturor. Publicitatea imobiliar ă s-a
realizat din cele mai vechi timpuri prin înregistrarea terenurilor și a construc țiilor
alături de proprietari și drepturile lor, ca informa ții puse la dispozi ția celor interesa ți.
Formele de prezentare au fost variate, evoluând în timp, de la simple însemn ări și
schițe până la cele moderne, informatizate și planuri cadastrale digitale.
Ca eviden țe în registre publice acestea con țin unele date de identificare a
imobilului (schițe, descrieri) precum și altele referitoare la deținătorii de drept . Fiind
aduse la cuno ștință tuturor, deci accesibile celor interesa ți, asemenea înscrisuri devin
opozabile ter
ților, „erga omnes ”, transformându-se astfel în instrument de garantare
și apărare a drepturilor asupra bunurilor imobile.
În sensul modern și al legisla ției în vigoare „ Publicitatea imobiliar ă,
întemeiat ă pe sistemul de eviden ță al cadastrului general, are ca obiect
înscrierea în cartea funciar ă a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilele
din acela și teritoriu administrativ” (Legea nr. 7/1996). În acest mod se aduce la
cunoștință publică starea material ă a terenurilor și clădirilor preluată din cadastru
(mărimea, calitatea ș.a.), precum și titularii drepturilor reale și actele juridice legate
de aceste imobile.
Scopul urm ărit de publicitatea imobiliar ă este, așadar, să confere siguranță
evidenței cadastrale prin opozabilitatea fa ță de terți a actelor juridice prin care se
constituie , se transmit sau se sting drepturile reale imobiliare. Sistemul ofer ă, celor
interesați, cunoașterea situa ției juridice a imobilelor, asigurând astfel protec ția lor,
spre exemplu, împotriva cump ărării unui imobil înstr ăinat anterior de proprietar, sau
afectat de un dezmembr ământ al dreptului de proprietate (uzufruct, abita ția,
superficie, etc.), grevat de ipoteci sau privilegii ș.a.
Obiectivele de baz ă ale publicității imobiliare, sunt multiple, cu efecte
importante, benefice, pentru activitatea economic ă și socială deoarece:
¾ asigură accesul la informa ții certe, importante, privind situa ția juridică a
terenurilor și construc țiilor și implicit circula ția normal ă a acestora ;
¾ oferă garanția dreptului și faptelor înscrise în eviden ță, care sunt respectate,
devenind opozabile „erga-omnes”, respectiv tuturor;
¾ dezvoltă piața imobiliar ă prin încurajarea tranzac țiilor și acordării de
credite având în vedere c ă ipotecile sunt garantate;
¾ generează un climat de lini ște socială întrucât importante resurse de
conflicte sunt anulate din start, f ără procese.
În concluzie publicitatea imobiliar ă devine un instrument de prim ordin pentru
dezvoltarea unei economii de pia ță, reale, absen ța ei devenind o frân ă în calea
reformelor și transform ărilor ce se impun la noi.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 16
Ca realizare practic ă sistemele de publicitate imobiliar ă sunt diferite . În
România, înc ă din 1933 s-a oficializat sistemul „ Cărții funciare” c e u r m a s ă fie
generalizat la nivel na țional în dou ă moduri distincte prin:
¾ preluare integral ă de la administra ția austro-ungar ă în Banat, Transilvania și
Bucovina a documentelor existente; ¾ introducerea treptat ă a sistemului în provinci ile din Vechiul Regat,
respectiv Moldova, Muntenia, Oltenia și Dobrogea.
Din păcate, în ultimul caz, de și lucrările se bazau pe m ăsurători cadastrale, s-au
realizat într-un volum redus fiind întrerupte din cauza celui de-al doilea r ăzboi
mondial.
Cartea funciar ă, ca unitate de baz ă a sistemului de publicitate imobiliar ă, s-a
reintrodus la noi prin Legea nr. 7/1996 , sus amintit ă, pe întreg teritoriu na țional, ceea
ce presupune reali zarea unor lucr ări complexe de cadastru pe unit ăți teritorial-
administrative (comune, ora șe, municipii). Pân ă atunci, într-o prim ă etapă se
întocmesc „ cărți funciare cu caracter nedefinitiv” de la care se va trece, pe baza
documenta țiilor de introducere a cad astrului, la sistemul propriu-zis, când actualele
„Registre de transcrip
țiuni” își vor înceta activitatea.

1.3.2 . Evidența funciar ă ca sistem integrat

Sistemul de eviden ță imobiliar ă modern, complex și complet, se realizeaz ă,
așa cum s-a mai ar ătat, pe unit ăți teritorial-administrative în dou ă etape distincte,
definite de activit ățile specifice:
¾ de cadastru care asigur ă prin documenta ții „baza material ă” a imobilelor
respectiv planuri și registre , ce permit identificarea lor inclusiv evaluarea și
informații asupra posesorilor;
¾ de publicitate imobiliar ă, oficializat ă la noi în sistemul de „Carte
funciară”, prin care se verifică temeiul juridic al posesiei, și se înscriu drepturile
reale, titularul acestora, faptele ce definesc situa ția juridică a imobilelor.
Prin consemnarea ansamblului de date în „ registre publice”, de fapt în cărțile
funciare, sistemul devine garantul absolut al dreptului de proprietate, oferă
informații complete și certe privind situa ția de drept a imobilelor, asigură și dezvoltă
raporturi economice și sociale normale, caracteristice într-un stat de drept și unei
orânduiri democratice, concuren țiale.
Trăsăturile de baz ă, de ordin practic și principial ale sistemului de eviden ță
cadastrală, sus menționat, sunt demne de re ținut.
1.) Legătura organic ă între cele dou ă activități, care se întrep ătrund constituind
un sistem integrat de eviden ță a imobilelor, este mai mult decât evident ă întrucât:
¾ cadastrul furnizează documenta țiile pe unit ăți administrativ teritoriale cu
datele necesare, redate pe planuri și în registre, pentru înscrierea în cartea
funciară;
¾ publicitatea imobiliar ă, prin sistemul de carte funciar ă, transmite
cadastrului general schimb ările intervenite în structura fondului funciar
(dezmembr ări, contopiri etc.) spre a fi operate pe planuri și hărți.

NOȚIUNI INTRODUCTIVE 17
¾ informațiile cadastrului, în ansamblu, au valoarea unui document
administrativ și nu constituie titlu de proprietate . Documenta ția cadastral ă
devine registru oficial al propriet ății, în sensul clasic al cuvântului, numai după
îndeplinirea formalit ăților de publicitate prevăzute de lege, respectiv afi șare,
admiterea și rezolvarea contesta țiilor, autentificarea de c ătre biroul teritorial.
¾ registrul propriet ății, ca noțiune general ă, din trecut, ce con ținea eviden ța
complexă a imobilelor și a posesorilor de drept, este înlocuit cu Registrul
cadastral de publicitate imobiliar ă, constituit din ansamblul „ colilor”,
„foilor” sau „protocoalelor funciare”, păstrate independent, în cutii, nelegate
sub formă de registru.
¾ forma administrativ – organizatoric ă în care se desf ășoară cele dou ă
activități a fost, în timp, diferit ă la noi:
¾ ca instituții distincte, în trecut, a Cadastrului și a Cărții funciare, apar ținând
de ministere diferite (Agricultur ă, Lucrări publice respectiv Justi ție);
¾ ca institu ție unică din 1996, respectiv Agenția Națională de Cadastru și
Publicitate Imobiliar ă (ANCPI), în cadrul aceluia și Minister al Internelor și al
Reformei Administrative.
Obiectivele r ămân acelea și în cazul ambelor oportunit ăți de mai sus, sus ținute
fiecare de argumente pro și contra, asupra c ărora se va reveni.
În concluzie cadastrul și publicitatea imobiliar ă sunt domenii de activitate bine
conturate, care se sprijin ă, se completeaz ă și se condiționează reciproc, constituind
în ansamblu un sistem integrat de eviden ță a imobilelor și a actelor juridice legate de
acestea. Indiferent de apartenen ța și forma organizatoric ă, sistemul culege date
specifice și furnizează informații variate și obiective asupra imobilelor și a fondului
funciar în general; acestea sunt puse în slujba statului și a deținătorilor de drept,
pentru ap ărarea și garantarea drepturilor reale în esență de proprietate, stabilirea unor
impozite și taxe echitabile etc.
Așadar se poate afirma c ă, în prezent, nu se poate imagina un regim democratic ,
într-un stat de drept și cu o economie modern ă, fără un sistem eficient de cadastru și
publicitate imobiliar ă devenit, prin func țiile sale vitale, obligatoriu și de neînlocuit
pentru țările cu asemenea aspira ții.

1.4. SCURT ISTORIC AL CADASTRULUI

1.4.1. Apari ția și evoluția cadastrului

În antichitate cadastrul a ap ărut din necesitatea cunoa șterii suprafe țelor de
teren dintr-un teritoriu dat, precum și pe proprietarii acestora, pentru stabilirea
impozitelor. Cele mai vechi dovezi le constituie tăblițele de lut cu elemente
cadastrale din Caldeea și Mesopotania de acum 4000 de ani (planul ora șului Nipur
din anii 1500 a. Chr.). În Grecia veche
existența cadastrului, introdus pentru
împărțirea pământurilor, este semnalat ă din sec III a. Chr. prin t ăblița descoperit ă la
Pylos din vechiul stat-cetate Micene, ce cuprinde proprietarii și parcelele pe care le
posedau. Mai târziu, în Roma antic ă, „agrimensorii”, predecesorii topografilor

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 18
profesioni ști, au măsurat terenurile și au introdus „ Cărți de impunere” chiar din sec.
I a. Chr. Adev ărata reform ă s-a întreprins îns ă sub Dioclețian (284-305) , împărat care
a inițiat lucrări de cadastru pentru întreg imperiu roman, bazat pe declara țiile
posesoriilor referitoare la m ărimea, valoarea și amplasamentul terenurilor.
În accepțiunea actual ă, cel mai vechi cadastru a fost introdus în Europa Evului
Mediu de Carol IV în Principatul Milano, care dobândise independen ța după pacea
de la Konstantz (1183). Progresele tehnice și științifice din perioada Rena șterii au
condus la apari ția planșetei topografice inventată de profesorul de matematic ă
Johann Pretorius (1600) de lâng ă Nürnberg și perfecționată de inginerul Marinoni
(1676) din Udine (Italia). De acesta se leag ă apariția cadastrului în Europa, întrucât
începând din anul 1720 a executat m ăsurători în principatul Milano, pe baza unor
instrucțiuni tehnice, lucr ări care s-au terminat în 1760. Documenta țiile finale
conținea registrul parcelelor , al caselor, mapa cu h ărți, coli de proprietate pentru
contribuabili etc., care au servit ca model și s-au răspândit în Europa Central ă și nu
numai.
Cadastrul general modern a fost introdus în Austria de împăratul Francisc al
II-lea la începutul sec. XIX dup ă modelul celui milanez. Bazat pe m ăsurători
topografice, sprijinit pe re țele de triangula ție, acesta s-a perfec ționat continuu prin
adoptarea metrului ca unitate de lungime (1871), înfiin țarea Cărții funciare (1874),
introducerea tahimetrului și a metodei poligona ției (1883), apari ția unor servicii și
ingineri de specialitate (1910-1917) ș.a. Cadastrul și cartea funciar ă din Austria, care
funcționează și astăzi, utilizând tehnici moderne de lucru, s-au dovedit a fi cele mai
bune institu ții din domeniu atât sub raportul concepției cât și al execuției, devenind
un exemplu urmat de țările Europei Centrale, de cele nordice și chiar de Anglia.

1.4.2. Cadastrul în România pân ă în 1989

Un cadastru incipient a existat la noi din vremea ocupa
ției romane, dovad ă
fiind grănițuirile făcute în toat ă Dacia, semnalate mai târziu în Dobrogea și în zona
Sibiului (sec. II-III). În pe rioada statelor feudale au existat unele reglement ări privind
delimitarea mo șiilor de către „comisii ob ștești”, stabilite prin „ hrisov domnesc” , care
stabileau punctele de hotar dup ă „obiceiul p ământului ”, pe care le marcau pe arbori
și pe pietre. Pentru întocmirea unor schi țe se măsurau doar lungimile cu funia de 10
sau 20 de stânjeni iar hot ărnicia mo șiilor aparținea, de fapt, de dreptul civil.
Primele legiuiri și lucrări de hotărnicie au ap ărut la noi relativ târziu și s-au
individualizat în timp pe provinciile istorice aflate sub administra ții diferite.
În Țările Române a apărut succesiv Condica lui Al. Ipsilanti (1780), Codul lui
Calimah (1817) și Legea lui Caragea (1819), prin care se impunea, printre altele și
măsurarea mo șiei. Conform Regulamentului organic se introduce în 1868
Regulamentul hot ărniciilor, care cerea, în plus, întocmirea h ărților de către ingineri
hotarnici, speciali ști în domeniu, preg ătiți la Academia din Ia și de Gh. Asachi și la
București de Gh. Laz ăr, începând din anul 1815. Prin Serviciul Geografic al Armatei
(1870) și Casa Rural ă (1907) s-au executat unele m ăsurători dispersate care, neavând
un caracter unitar, nu au putut servi unui cadastru propriu-zis pe baza c ăreia să se
facă impozitarea. Eviden ța funciară s-a ținut pe baz ă de registre.

NOȚIUNI INTRODUCTIVE 19
Transilvania, Banatul și Bucovina, incluse vremelnic în imperiul austriac, au
beneficiat de cadastru și de carte funciar ă, legiferate prin Decretul imperial din
1849 . Lucrările s-au executat pe etape pân ă în 1885, bazate pe schi țe concretuale
sau/și planuri ridicate cu plan șeta, continuate apoi pân ă în 1918 cu tahimetrul.
Împreună cu registrele corespunz ătoare și înscrisurile de C.F. au constituit
documenta ția de introducere a cadastrului în aceste provincii ale c ăror eviden țe, în
lipsa altora, sunt folosite și azi.
În România Mare, după Unirea din 1918, s-a sim țit nevoia execut ării unor
măsurători topografice scop în car e s-a creat un cadru legislativ deosebit de favorabil,
care a cuprins succesiv:
¾ Decretul nr. 3922 din 3 ian. 1919 privind înfiin țarea Casei centrale de
cooperare și împropriet ărire a sătenilor , cu o Direc ție a cadastrului și lucrărilor
tehnice, care constituie actul de na ștere organizatoric ă a cadastrului general.
Sarcina imediat ă a fost de realizarea reformei agrare, cea mai mare din Europa,
cu 1 milion de împropriet ăriți și 6 milioane de hectare atribuite;
¾ Legea nr. 23 din 10 Aprilie 1933 pentru Organizarea cadastrului funciar și
introducerea c ărților funciare în Vechiul Regat , document de referin ță cunoscut
ca „Legea Voicu Ni țescu” după numele ini țiatorului, ministru al agriculturii;
¾ Decretul-Lege nr. 115 din 27 Aprilie 1938 pentru Modificarea dispozi țiilor
privitoare la C ărțile funciare, publicat în completarea Legii nr. 23.
La data apari ției lor, ultimele dou ă legi au fost apreciate ca cele mai bune de pe
continentul european dar, din p ăcate, au fost prea pu țin aplicate. Lucr ările cadastrale
care s-au executat pe baza acestei legisla ții, inițial după instrucțiunile din
Transilvania dar și pe baza unor „Norme tehnice” elaborate mai târziu (1943), au
demarat în jude țul Ilfov îns ă au avut extindere limitat ă. Activitatea s-a reluat dup ă al
doilea război mondial, pentru aplicarea reformei agrare din 1945, dar volumul lor a
fost redus doar la lucr ări de parcelare.
Sub regimul comunist legislația cadastral ă a căzut în desuetudine, deoarece
aplicarea ei, în continuare, reprezenta o frân ă în calea colectiviz ării agriculturii. În
locul acesteia s-a introdus în 1955, o „Evidență funciară” sumară, pe sectoare
economice, care nu putea servi drept baz ă cadastrului propriu-zis. Mai târziu s-a
ordonat executarea cadastrului funciar general care, în sensul corect al no țiunii s-a
dovedit îns ă incomplet și inoperant, deoarece clasificarea terenurilor nu a avut la
bază criterii obiective, iar înscrierea propriet ății s-a făcut pe bază declarativ ă și nu
pe acte doveditoare. În aceste condi ții documentele nu puteau și nu pot fi folosite la
stabilirea echitabil ă a impozitelor și nici în scopul publicit ății imobiliare propriu-zise.
Măsurătorile, respectiv ridic ările, au continuat îns ă la nivelul întregii țări.
Folosind metoda aerofotogrammetric ă, începând din 1959, s-a ob ținut, în timp și pe
baza unor norme tehnice unitare, planul fundamental al țării la scara 1/10000 și
aproape integral la scara 1/5000 precum și planuri de detaliu până la 1/1000 ale
centrelor populate, în condi ție de precizie corespunz ătoare. În continuare din 1965 și
până în 1989 s-au executat lucr ări în ritm sus ținut, bazate pe instruc țiuni pentru
introducerea și întreținerea lucr ărilor de cadastru (1970-1989). Pe baza lor și în
special pentru agricultur ă, s-au ob ținut „ planuri cadastrale” (la scara 1/5000–
1/10000) prin tehnologii adecvate (IGFCOT) care au r ămas doar în faza de bază
topografic ă. Alte sectoare, ce administrau suprafe țe reprezentative de teren pentru

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 20
care și cel forestier și-au dezvoltat eviden țe proprii, bazate de acelea și norme
republicane.
În concluzie , sub regimul comunist, au existat condi ții optime inclusiv baza
materială, topografic ă și de date pentru introducerea în România a cadastrului general
la nivelul țărilor europene avansate. Din p ăcate, lucrările de cadastru propriu-zise au
fost tratate cu dezinteres din motive politice: impozitul pe proprietatea privat ă se
stabilea în spiritul luptei de clas ă, pentru statul socialist acesta nu reprezenta o surs ă
important ă de venit la buget, iar proprietatea imobiliar ă nu viza efectiv p ământul care
era considerat „ bun al întregului popor”.

1.5. CADASTRUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA POST DECEMBRIST Ă

1.5.1 Starea de debut. Obiective

Oportunitatea luării în discu ție a situației cadastrului din România dup ă 1989
este întemeiat ă întrucât „ Cine nu știe de unde vine nu știe nici unde s ă meargă”
(Miclea 1995). În aceste sens, pe lâng ă cunoașterea evolu ției cadastrului în trecut ,
care definesc, de fapt, situa ția moștenită în 1989, se impune cunoa ș
terea cerințelor
noi, apărute după această dată, evaluarea realiz ărilor în cei 20 de ani care au trecut și
evident a ceea ce rămâne de f ăcut în viitor. Chiar dac ă trecerea în revist ă a acestor
probleme este dificil ă și discutabil ă, consider ăm că este necesar ă întrucât unele
puncte de vedere servesc ca sprijin în expunerile ulterioare.
Activitatea de cadastru a demarat practic, dup ă decembrie ′89, de la nivelul
Legii nr.23/1933 , veche de peste 70 de ani, cu acela și obiectiv principal de realizare
a unui sistem de eviden ță funciară, modern și eficient. Pe acela și fond, de lips ă
cvasitotala a unei astfel de eviden țe, trebuiau executate atunci, ca și acum, un volum
impresionant de lucr ări complexe extinse pe timp îndelungat și cu însemnate eforturi
materiale. Re ținem că, este vorba de „ cadastru” , nu numai de „ cadastru general ”
care are drept obiectiv lucr ările complexe de pe întregul fond funciar concretizate
prin documenta ții cadastrale pe UAT ci și de publicitatea imobiliar ă respectiv de
înscrierile în cartea funciar ă.
Ca stare de fapt , după ′89 aceste lucr ări, au fost marcate de ritmul lent și
confuzia conceptual ă, specific ă implement ării reformelor la noi, concretizate în
activitatea de cadastru. prin:
¾ lipsa de cuno ștințe și de experien ță în domeniu, dublate de urmele celor 50
de ani trăiți în comunism, care a creat confuzii și inhibiții în asimilarea noilor
principii și reguli ale economiei de pia ță;
¾ incapacitatea și dificultățile în a percepe și a respecta unele norme, cu
precădere cele legate de proprietatea funciar ă, și garantarea ei prin înscrierea în
cartea funciar ă;
¾ adoptarea , în consecin ță, a „legilor propriet ății”, strâmbe , incomplete, cu o
redactare confuz ă și aplicarea lor prin interpret ări discreționare, abuzive;

NOȚIUNI INTRODUCTIVE 21
¾ starea deplorabil ă a eviden ței funciare, moștenită de la regimul comunist,
cu planșe și registre, în special de transcrip țiuni, disp ărute, deteriorate,
inoperante și oricum neactualizate.
În aceste condi ții era greu de presupus ca, din start, reforma cadastrului s ă
debuteze cu rezultate favorabile. Din p ăcate nici prin modific ările ulterioare lipsurile
semnalate nu au fost îndreptate, provocând inechit ăți și tulburări sociale, soldate cu
milioane de procese nu numai în instan țele noastre dar și în cele interna ționale.
Obiectivele imediate , la momentul adev ărului din anii ′90, ce stăteau în fa ța
cadastrului erau a șadar vizibile, și urmăreau:
¾ introducerea unui cadastru modern, confirmat ă însă târziu prin Legea, 7/96
și Normele tehnice corespunz ătoare din 1998;
¾ rezolvarea unor probleme curente, ale popula ției, în regim de urgen ță,
legate de restituirea bunurilor imobile c ătre vechii proprietari, consfin țite prin
legi (§ 1.5.2).
Din păcate, lucrările au demarat și s-au executat sub presiunea unor imperative
și cerințe de moment, imediate, care au condus la rezolv ări de provizorat, f ără a urma
un program coerent care s ă serveasc ă, în perspectiv ă, introducerii cadastrului. A
lipsit așadar o politică adecvată în domeniu, care se contureaz ă anevoios de și
importanța și rolul eviden ței de tip cadastral, inclusiv a c ărții funciare, a fost și este
recunoscut ă declarativ la toate nivelele.

1.5.2.Cadrul legislativ și instituțional

Normele cadastrale noi sunt cuprinse într-un set consistent de legi, ap ărute
succesiv, care au suferit numeroase modific ări față de forma ini țială. În raport cu
cerințele, s-a propus înc ă de timpuriu din 1991 „ Legea cadastrului și a fondului
funciar” din care, la vremea respectiv ă, s-a votat doar a doua parte, apari ția primei
amânându-se pân ă în 1996.
Cadrul legislativ al cadastrului este asigurat, în prezent, de suficiente acte
normative din care le amintim pe cele mai reprezentative:
¾ Legea 7/1996 a cadastrului și a publicit ății imobiliare, republicat ă în 2006

¾ Legea 18/1991 a fondului funciar, actualizat ă prin Legea 169/1997;
¾ Hotărârea Guvernului nr. 1210/2004 privind organizarea și funcționarea
Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliar ă (ANCPI);
¾ Ordinul MAP 534/2001 cu modific ările din 2004 și 2007 privind aprobarea
Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general;
¾ Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole și forestiere cu modific ările ulterioare;
¾ Legea nr. 54/1998 privind circula ția juridică a terenurilor.
Aceste legi, dublate de norme tehnice și instrucțiuni de lucru, ar trebui s ă
constituie, prin importan ța lor, o bază sigură pentru întreaga activitate de introducere
și întreținere a cadastrului î n R o m â n i a . D e și, în timp, s-au efectuat modific ări și
intervenții, mai rămâne loc pentru perfec ționarea și redarea lor într-o form ă finală.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 22
Legea nr.7/96 a cadastrului și publicit ății imobiliare, promulgat ă la 12 martie
1996, se deta șează net ca importan ță și reține atenția prin caracteristicile sale
deoarece:
¾ reprezintă cadrul legislativ, institu țional și organizatoric pentru
introducerea cadastrului general și a publicității imobiliare, ca sistem complex
și complet de eviden ță imobiliar ă;
¾ asigură, la nivelul întregii țări, realizarea unui cadastru într-o concep ție
modernă, cât și a publicit ății imobiliare prin sistemul de carte funciar ă;
¾ ca ansamblu unitar și coerent conduce la o eviden ță a fondului funciar care
permite stabilirea de impozite și taxe rezonabile și garantarea drepturilor reale;
¾ obligă, în acest scop, efectuarea lucr ărilor după o metodologie unitar ă,
precizată în norme oficiale, pentru întocmirea documenta ților cadastrale;
¾ a prevăzut organizarea cadastrelor de specialitate care au dispărut însă din
edițiile recente, fapt ce s-a dovedit p ăgubos întrucât sectoarele economice nu se
pot dispensa de asemenea eviden țe ca dovad ă că lucrările continu ă de ani buni
sub altă titulatură (§ 1.2.4).
Documentul, care atest ă lipsa „cadastrului” la noi, prevede explicit
„introducerea ” lui în România și reprezint ă dezideratul de decenii a speciali știlor în
domeniu pentru intrarea în normalitate prin lucr ări de ținută, reprezentative, care se
lasă așteptate de prea mult ă vreme.
Cadrul institu țional și organizatoric este de asemeni bine conturat prin
legislația existent ă și cuprinde unele unit ăți publice cu personalitate juridic ă (fig. 1).
Agenția Națională de Cadastru, și Publicitate Imobiliar ă (ANCPI) , ca unică
autoritate în domeniu, din cadrul Ministerului de Interne și al Reformei
Administrative (MIRA), abilitat ă să organizeze s ă conducă și să controleze lucr ările
de introducere a cadastrului general îndeplinind efectiv func ții de: strategie în
conformitate cu nevoile interne și comunitare, reglementarea activității prin norme
tehnice și juridice, reprezentare pe plan intern și internațional, autoritate de stat în
respectarea reglement ărilor în vigoare, îndrumare, sprijin și control în aplicarea
prevederilor legale, administrarea patrimoniului ș.a.
Oficiile de Cadastru și Publicitate imobiliar ă (OCPI), ca unit ăți teritoriale
descentralizate, în subordinea ANCPI cu acelea și obiective, urm ărite pe un teritoriu
județean.

Fig. 1. Cadrul institu țional și organizatoric al lucr ărilor de cadastru

NOȚIUNI INTRODUCTIVE 23
Birourile de cadastru și publicitate imobiliar ă (BCPI) înfiin țate conform
prevederilor legale și subordonate oficiilor jude țene sunt competente s ă efectueze
operațiunile în domeniu cu privire la imobilele aflate în unit ățile teritorial-
administrative acordate acestora.
Centrul Na țional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie și Teledetec ție
(CNGCFT), ca unitate de specialitate, subordonat ă ANCPI, care execut ă lucrări de
profil, la cerere, având dotare corespunz ătoare și specialiști de înalt ă calificare.
Funcțiile, atribu țiile, organizarea și activitatea acestor unit ăți sunt reglementate
și detaliate prin legisla ția și normele de drept amintite, completate cu altele
nemenționate. Pe baza acestora se desf ășurarea întreaga activitate de cadastru și
publicitate imobiliar ă în cadrul unit ăților proprii precum și în relațiile lor și cu alte
ministere, organisme sau servicii. (fig. 1).
1.5.3. Resurse umane și materiale

Specialiștii în domeniu , necesari pentru acoperirea variatelor lucr ări de
cadastru, topografie sau/ și fotogrammetrie au avut, în România Mare, pân ă în anii 50,
pregătire de baz ă
diferită. Absolven ți ai unor institu ții de profil au fost pu țini: 400 de
tehnicieni de nivel mediu, de la Școala de topografie care a func ționat între 1919 și
1930 pe lâng ă Direcția de cadastru și 100 de ingineri cadastrali pregătiți în intervalul
1921-1940 la Școala politehnic ă „Regele Carol al II-lea” din Bucure ști. În aceste
condiții o contribu ție consistent ă au avut militarii cu o preg ătire adecvat ă și mai ales
silvicultorii prin „ apariția cadastrelor de specialitate, în special al fondului
forestier”. După trecerea p ădurilor în proprietatea statului prin reforma lui Cuza din
1864, s-au întocmit pân ă în 1900 planuri ale fondului forestier, la sc ări deferite,
realizate apoi la 1/5000 prin Serviciul topografie al p ădurilor, înființat în anul 1910
(Tămâioagă, 2005). Tradi ția a continuat și din 1924 întrucât inginerii silvici,
absolvenți ai aceleia și Școli politehnice, au beneficiat succesiv în primii 4 ani, din cei
5, de cursuri de topografie, geodezie, cadastru și fotogrammetrie, discipline existente
și acum în planul de înv ățământ, acoperind astfel singuri nevoile curente ale
sectorului forestier ce ocup ă aproape 30% din suprafa ța țării.
Din anul 1953 au apărut însă specialiști pregătiți în cadrul Institutului de
măsurători terestre înființat în 1948 la Ia și, transferat la Gala ți și în anul 1955 la
București, devenind în prezent Facultatea de geodezie în cadrul Universit ății tehnice
de construc ții. După 1990 pân ă în prezent num ărul unităților și secțiilor de profil s-au
înmulțit, ajungând la 13, repartizate în teritoriu la București (2), Iași, Timișoara (2),
Brașov, Cluj (2) Oradea , Alba Iulia , Galați, și Gheorghieni (în limba maghiar ă), în
cadrul cărora au terminat peste 700 de absolven ți.
Efectiv, dup ă revoluție au fost autoriza ți să execute lucr ări de cadastru și unii
absolvenți ai altor facult ăți decât cele de profil, care aveau o preg ătire
corespunz ătoare în domeniu și treceau o prob ă de verificare a cuno ștințelor. Ulterior
numărul lor a fost restrâns cuprinzând doar absolven ții facultăților de profil, dar legea
respectivă a fost abrogat ă, astfel încât, situa ția a devenit incert ă. Oricum se a șteaptă o
reglementare definitiv ă a situației de către ANCPI și apariția unei noi asocia ții
profesionale care s ă colaboreze la organizarea activit ății în domeniu .

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 24
Logistica necesar ă lucrărilor din sector este, în prezent, bine reprezentat ă în
dotarea tuturor unit ăților: birouri individuale de proiectare, firme de capacitate
medie, sau de nivel na țional, institu ții de stat ce de țin sau/și administreaz ă suprafețe
reprezentative de teren ș.a. Se poate considera c ă etapa introducerii aparaturii
moderne, bazat ă în special pe m ăsurarea distan țelor prin unde și prelucrarea automat ă
a datelor, ce define ște efectiv noua tehnologie, este încheiat ă cu succes și ea continu ă
normal cu asimilarea produselor noi.
În prezent se dispune de întreaga gam ă a instrumentelor noi, respectiv de sta ții
totale și chiar inteligente (Smart Station), scan ere perspective, nivelmetre ce folosesc
stadii cu coduri de bare sau/ și cu laser pentru trasarea platformelor, GPS-uri obi șnuite
dar și de ultima genera ție RTK, avioane proprii pentru înregistr ări aeriene cu camere
digitale, precum și calculatoare și programe specializate, ce permit, în ansamblu,
automatizarea aproape total ă a procesului complex de ridicare în plan.
Resursele financiare , necesare acoperirii numeroaselor cheltuieli legate de
implementarea cadastrului în România, sunt variate astfel încât nu afecteaz ă integral
bugetul statului. În legea Nr. 7/96 se prevede c ă acest proiect (art. 8) :
¾ este finan țat prin împrumut de la Banca Interna țională pentru Reconstruc ție
și Dezvoltare (BIRD) și de alte acorduri interna ționale ce implic ă împrumuturi
nerambursabile sau garan ții de stat (pct. 13);
¾ sumele destinate pentru realizarea planurilor anuale de lucr ări reprezint ă
subvenții de la bugetul de stat prev ăzute în bugetul MIRA (pct. 15);
¾ administra ția publică, precum și alte persoane fizice și juridice interesate,
care au fonduri disp onibile în acest scop, pot încheia un acord cu ANCPI pentru
executarea acestor lucr ări în afara planului anual amintit (pct. 16).
Așadar lucrările de introducere a cadastrului, e șalonate în timp de ANCPI, au o
susținere financiare intern ă și externă consistent ă și ca atare, problema fondurilor
necesare nu poate fi invocat ă la nesfârșit.

1.5.4. Realiz ări și obiective de viitor

O astfel de analiz ă, nu poate fi trecut ă cu vederea chiar dac ă este dificil ă prin
complexitatea ei și riscurilor asumate prin unele aprecieri personale, care sunt
oricând discutabile. La baz ă stau cele aproape dou ă decenii, trecute de la schimb ările
radicale petrecute la noi, inclusiv în domeniul eviden ței fondului funciar, cât și
obiectivele fire ști care din p ăcate nu au fost clar formulate la venirea lor. În evaluarea
situației ne ghid ăm după unele criterii practice care ni se par semnificative (§.1.5.1.).
Lucrările curente , legate de nevoile popula ției, s-au realizat și se rezolv ă
anevoie în special cele legate de aplicarea legilor propriet ății respectiv de repunerea
în drepturi a fo știlor proprietari. Ac țiunea, ca reprezentativ ă pentru sector, este
încheiată doar în propor ție de 70%, cu multe rezolv ări transferate în instan țe
judecătorești din țară și internaționale și continuă fără termen cert de finalizare. Prin
comparație, reforma agrar ă din anii ′20, prin care dup ă primul război mondial, un
milion de osta și sau urma șii acestora, au primit șase milioane de hectare , a fost
încheiată în trei ani prin lucr ări de triangula ții (locale) si tahimetrie, executate practic
de inginerii silvici și militari și finalizate cu planuri și registre cadastrale . Faptul c ă

NOȚIUNI INTRODUCTIVE 25
azi, cu miile de speciali ști, având la dispozi ție o dotare de invidiat și o instituție a
cadastrului bine organizat ă, nu reușim să ținem pasul cu cerin țele oamenilor, ar
trebui să ne dea de gândit.
Motivele sunt numeroase și puse uneori pe seama administra ției respectiv a
comisiilor proprii, a instan țelor judec ătorești, dar cu siguran ță „cadastrașii” au partea
lor de vin ă prin:
¾ lipsa de profesionalism sau/și de competen ță a conducerilor succesive din
ale ANCPI, ilustrat ă prin instrucțiuni și norme tehnice , încâlcite, cu lipsuri și/sau
cu lucruri inutile; ¾ documenta ții topo-cadastrale cu conținut voluminos, nereprezentativ,
elaborate dup ă o procedur ă, greoaie inclusiv cea de depunere și avizarea, și un
control superficial; ¾ interpretarea personal ă, uneori eronată, a normelor și instrucț
iunilor
confuze, soldate cu respingerea unor documenta ții de către oficiile jude țene și
avizate ulterior de c ătre ANCPI;
¾ instituirea unor taxe aberante pentru verific ări formale, doar de birou, sau a
unor servicii imaginare.
Pentru viitor se impune ca documenta țiile, privind aplicarea legilor propriet ății,
circulația imobilelor, de gr ănițuire a lor și nu numai, s ă fie rezolvate în mod operativ,
în termene și cu tarife rezonabile . Agenția Națională are, conform legii, obliga ția să
asigure rezolvarea integral ă a problemelor cet ățenilor și în timp util prin simplificarea
sistemului de întocmire a documenta țiilor, actualmente greoi și ineficace. S ă nu
uităm că, de fapt, cadastrul și cartea funciar ă sunt componente ale unei instituții
publice și ca atare pentru serviciile sale ar trebui s ă se perceap ă sume modice sau
uneori gratuite. De ce spre exemplu un proprietar, deposedat de regimul comunist este obligat, pentru recuperarea propriului s ău imobil s ă prezinte pe lâng ă extrasul de
C.F. și o documenta ție plă
tită consistent și să aștepte luni de zile? Încrederea
oamenilor, autoritatea și respectul fa ță de institu ție și de speciali ști din cadastru nu se
poate câștiga decât prin servicii prompte, de calitate și cu tarife rezonabile și în nici
un caz la nivel de S.R.L.
Introducerea cadastrului , ca acțiune de nivel na țional și prioritar ă prin lege, se
prezintă după mai bine de 10 ani, cu realiz ări mult prea modeste dac ă, până în
prezent, pentru nici un UAT nu s-a întocmit documenta ția cadastral ă care să fie
depusă la cartea funciar ă. Cauzele sunt cunoscute:
¾ absența unei politici coerente în domeniul implement ării cadastrului modern
în România „ Strategia de dezvoltare și modernizare a cadastrului ”, în
perioada 2001-2004, cuprinz ătoare și la obiect, fiind neglijat ă, iar planul
ambițios, de acțiune uitat;
¾ realizarea doar par țială a Rețelei Geodezice Na ționale GPS, moderne,
încadrată în cea european ă fără de care obiectivul nu poate fi realizat;
¾ apariția tardivă, abia în 2001, a unor norme tehnice pentru introducerea
cadastrului, cât de cât rezonabile în raport cu cele din 2001, care s ă asigure,
împreună cu rețeaua GPS, unitatea și omogenitatea lucr ărilor;
¾ precizarea tehnologiei de obținere a planului cadastral de baz ă nu numai
„eficientă economic ” dar care s ă asigure și o precizie acceptabil ă și un
conținut corespunz ător cerințelor cadastrului.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 26
Ce justific ări putem aduce dac ă timp de aproape 20 de ani nu am putut realiza o
nouă rețea geodezic ă modernă, deși am beneficiat de o tehnologie modern ă,
performant ă și de o colaborare extern ă? Sau sistemul GPS este mai complicat decât
triangulația geodezic ă de stat, determinat ă în anii ′50, cu aparatura clasic ă și
dominată de vizibilit ăți imposibile, timp de sta ționare condi ționat și îndelungat,
construcții de semnale geodezice ș.a.? Sunt întreb ări la care se r ăspunde cu
dificultate.
Obiectivele de viitor rămân evident neîndeplinirile de mai sus, rezolvarea lor
conturându-se anevoie și abia acum. Re țeaua geodezic ă națională G P S , î n c u r s d e
realizare, urmeaz ă să fie extins ă și cu clasa C pân ă la 4750 de puncte, iar cea de sta ții
permanente trecând de cele 48 existente la 73 câte se prev ăd în final, pentru
asigurarea unei densit ăți corespunz ătoare. În paralel se contureaz ă, în sfârșit, o
metodologie de realizare a planurilor cadastrale de baz ă pe UAT-uri prin controlul,
conversia și asamblarea tuturor planurilor ca dastrale, a celor de amplasament și
delimitare, inclusiv ortofotoplanurile. Opera ția se sprijin ă pe planurile topografice de
referință rezultate din transformarea celor de baz ă ale țării din care se re țin doar
rețeaua hidrologic ă, cea a instala țiilor de transport, zonele construite ș.a.
Prin realizarea acestor obiective și generalizarea serviciilor ROMPOS, se
încearcă alinierea noastr ă la comunitatea european ă și recuperarea r ămânerilor în
urmă. În acest sens sunt necesare eforturi în plus, privind trecerea noastr ă la sistemul
de referin ță european ETRS ′89 și conectarea la sistemul GNSS Galileo utilizat în
viitor de țările europene.

1.6. CONCLUZII

1.) Implementarea cadastrului general, obligatoriu prin lege din 1996, care
presupune în esen ța întocmirea unor documenta ții complexe, pe unit ăți teritoriale
administrative, nu poate demara f ără încheierea lucr ărilor în Re țeaua Geodezic ă
Națională – GPS, în curs de realizare și a unor Norme tehnice corespunz ătoare,
2.) Cadastrele de specialitate, ca subsisteme de eviden ță subordonate celui
general, preconizate pentru o mai bun ă planificare și organizare a unor sectoare de
activitate, disp ărute în edi țiile republicate, s-au dovedit îns ă de neînlocuit, ca dovad ă
că se execut ă de către cei interesa ți de ani buni și pe scară largă, sub alte denumiri.
3.) Lucrările curente, legate de nevoile popula ției privind aplicarea legilor
proprietății, tranzac ții imobiliare, de mare volum și actualitate, se realizeaz ă de către
persoanele abilitate, dup ă așteptări îndelungate, cu taxe și tarife consistente, pe
măsura legii cererii (mari) și a ofertei (restrânse).
6.) Condițiile realizării lucrărilor menționate, sunt relativ favorabile. Paradoxal,
în cei aproape 20 de ani, de și am avut un cadru legislativ și instituțional, resurse
umane și o dotare demne de invidiat, realiz ările în domeniu sunt departe de a face
ordine în eviden ța funciară.

FONDUL FUNCIAR AL ROMÂNIEI
27
7.) Obiectivele mari , strategice ale cadastrului, au r ămas acelea și ca în ′91,
identice de altfel cu cele ale legilor din 1933 și 1938. Perspectivele de finalizare sunt
îndepărtate, iar efectele nefavorabile se vor resim ți încă mult timp.
8.) Rezolvarea efectiv ă a problematicii complexe a cadastrului presupune o
analiză temeinic ă a situației de c ătre factorii decizionali și, în consecin ță,
fundamentarea unei politici cadastrale coerente , care lipse ște de mult ă vreme.

2. FONDUL FUNCIAR AL ROMÂNIEI

2.1 DATE GENERALE. COMPONENTE. DEFINI ȚIE

Fondul funciar este constituit din totalitatea terenurilor cuprinse între grani țele
țării fără deosebire de folosin ța lor (arabil, p ășune, păduri sau ape) și de proprietar
(particular sau de stat). Conform Legi 18/91 „ Terenurile de orice fel, indiferent de
destinație, de titlu pe baza c ăruia sunt de ținute, sau de domeniul public sau privat
din care fac parte, constituie fondul funciar al României ”.
Așadar, fondul funciar, al ături de construc ții, reprezint ă, de fapt, obiectul muncii
cadastrului general care, prin documenta țiile cadastrale întocmite pe UAT-uri,
urmă
rește realizarea unei eviden țe, a bunurilor imobiliare la nivel na țional.
Datele statistice de baz ă, legate de sistemul de eviden ță cadastral ă și
publicitate imobiliar ă, la nivelul anului 2004 se prezint ă astfel:
¾ populația României era de 21,67 milioane , din care , 45,1% locuiau în
mediul rural , iar 54,9% în zonele urbane (Bucureștiul având cca. 2milioane);
¾ suprafața țării noastre are 23,84 milioane ha , din care 2,36 milioane
reprezintă zonele urbane , 14,71 milioane terenuri agricole și cca. 6,78 milioane
fond forestier ;
¾ împărțirea administrativ ă a teritoriului na țional cuprinde 41 de jude țe la
care se adaug ă municipiul Bucure ști. Localitățile sunt grupate dup ă numărul de
locuitori și potența lor economic ă în 103 municipii, 211 ora șe și 2827 comune
cu 12957 de sate.
Datele de mai sus, din 2004, sunt singurele care ne-au fost accesibile.
Administra ția public ă este condus ă la nivel central prin guvern iar la nivel
județean și de municipiu, ora ș sau comun ă, prin consilii locale alese ale acestor
unități. Ca reprezentant în teritoriu guvernul nume ște un prefect, ce coordoneaz ă
activitatea primarilor; la rândul lor primarii îndeplinesc hot ărârile consiliilor locale,
iar Consiliul Jude țean ales urmărește respectarea normelor legale și constitu ționale
de către acestea.
Activitatea juridic ă se desfășoară la nivel na țional în urm ătoarele forme de
organizare:
¾ 179 de judec ătorii, repartizate pe competen țe teritoriale, fiecare având
arondate mai multe localit ăți;

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 28
¾ 42 de tribunale , respectiv câte unul în jude țe și în municipiul Bucure ști;
¾ 15 Curți de Apel , fiecare cu raz ă de acțiune pe mai multe jude țe;
¾ Curtea Suprem ă de Justiție, ca ultimă instanță națională de recurs.
Tribunalul interna țional de la Haga rămâne organul juridic al comunit ății
europene c ăruia i se pot adresa solicitan ții care au parcurs etapele justi ției naționale și
se consider ă nedreptățiți.

2.2. ORGANIZAREA TERITORIAL Ă

2.2.1. Unit ăți administrativ-teritoriale (UAT)

Suprafața întregii țări este împărțită, conform unor necesit ăți organizatorice, în
trei categorii de unități teritorial-administrative . Delimitate scriptic și uneori (par țial)
prin hotare naturale, acestea se subordoneaz
ă ca mărime și se identific ă printr-un cod
SIRSUP fiind înscrise toate în „ Registrul permanent al unit ăților administrativ-
teritoriale” . Prin lege aceste unit ăți sunt definite astfel:
¾ comuna, ce cuprinde teritoriul ocupat de popula ția rurală, unită prin interese
și tradiții, fiind alc ătuită din unul sau mai multe sate, în funcție de condi țiile
economice, geografice, demografice și social-culturale;
¾ orașul, ca o form ă complex ă de așezare uman ă constituind, de regul ă, un
centru industrial, comercial, administrativ, politic și cultural .
¾ municipiul, ca oraș dezvoltat, cu un num ăr mare de locuitori și cu o
activitate general ă de nivel ridicat;
¾ județul, alcătuit din ora șe și comune reunite pe criterii geografice,
economice, etnice și pe legăturile culturale ale habitatelor de popula ție.
Statistica acestor unit ăți este dinamic ă, ușor variabil ă în timp, prin trecerea unor
orașe în rândul municipiilor, transformarea unor sate în comune sau transferul
acestora dintr-o comun ă în alta.

2.2.2. Unit ăți teritoriale cadastrale

Lucrările efective pentru implementarea cadastrului la noi sunt organizate,
după cum s-a ar ătat, pe cele trei tipuri de UAT men ționate anterior – comună, oraș,
municipiu – care devin astfel și unități teritoriale cadastrale. Pentru nevoile
evidenței fondului funciar acestea au în structur ă și alte elemente specifice, cu care se
lucrează în mod frecvent..

FONDUL FUNCIAR AL ROMÂNIEI
29
Componentele mari , distincte, ale tuturor celor 3141 unități teritoriale ,
aceleași pentru activitatea administrativ ă cât și cea cadastral ă, folosite efectiv în
evidențe sunt:
¾ intravilanul, în care sunt grupate locuin țele și anexele gospod ărești,
construcțiile social-culturale, agrozootehnice, întreprinderi industriale, edilitare
și comerciale, de deservire, g ările, autog ările, ș.a. Într-o comun ă pot fi unul sau
mai multe intravilane s ătești;
¾ extravilanul , ce cuprinde restul teritoriului, delimitat de hotarele comunei,
orașului, sau municipiului.
Aceste hotare, stabilite o dat ă cu delimitarea cadastral ă, constituie elemente
componente ale planului cadastral servind și la controlul suprafe țelor.
Alte unit ăți de structur ă ale cadastrului, necesare pozi ționării și caracteriz ării
unor suprafe țe de teren, folosite înc ă în mod frecvent, sunt:
¾ sectorul cadastral, diviziune tehnic ă a UAT-ului delimitată prin hotare
lineare, (c ăi de comunica ție, ape diguri), care nu sufer ă modificări curente și
care cuprinde mai multe corpuri de proprietate sau/ și parcele;
¾ corpul de proprietate, alcătuit din una sau mai multe parcele al ăturate,
deținute integral de persoane fizice, eventu al juridice, sau în indiviziune cu cote
părți.
¾ parcela, ca suprafa ță de teren cu aceia și categorie de folosin ță, de mărime și
formă delimitate prin detalii naturale (construc ții, împrejmuiri, r ăzoare) sau/ și
prin linii frânte sau sinuoase definite prin puncte caracteristice;
¾ subparcela, sau mai corect subparcelele ce ar putea rezulta din împ ărțirea
unei parcele, dup ă criterii de calitate respectiv dup ă capacitatea lor de produc ție
(diferită), unitate utilizat ă, cu precădere, în cadastrelor de specialitate.
Unele comentarii privitoare la unit ățile cadastrale merit ă a fi reținute.
1.) Noțiunea de parcel ă, definită mai sus conform Legii 18/91, este, din punct
de vedere cadastral, cea mai mic ă unitate teritorial ă, ocupată cu aceiași categorie de
folosință. Ea are form ă și mărime proprie, definite prin grani țele sale, individualizat ă
pe planuri și înscrisă în registre printr-un număr topografic sau mai nou un număr
cadastral dacă este izolat ă, singură. Mai multe, vecine și aparținând aceluia și
proprietar, constituie un imobil , care prime ște un num ăr cadastral unic.
2.) Sectorul cadastral înlocuiește vechii termeni de tarla, din extravilan și
cvartal din intravilan. Pe lâng ă numerotarea proprie a sectoarelor se obi șnuiește ca, la
înscrierea în C.F., s ă se adauge în extravilan toponimia locului cunoscut ă de localnici
(Câmpul Mare, Tab ăra, Dealul Sasului, Mestec ăniș, ș.a.), sau cartierul în cazul
intravilanelor (Schei, R ăcădău, Cetățuia etc.).
3.) Satul, cu hotare distincte ce delimiteaz ă o suprafa ță definită, era prev ăzut,
în legislația de bază dintre cele dou ă războaie, ca „ unitate teritorial ă a cadastrului ”
respectiv ca „ teritoriu cadastral distinct ”, precizându-se mai departe: „ cărțile
funciare se întocmesc pe sate și alcătuiesc registrul funciar al comunei ” .

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 30
Legislația actual ă nu mai face referire la ultima unitate cadastral ă dar
considerăm că sub un anumit aspect ar merita s ă fie luată în considerare. Printr-o
numerotare unic ă, pe UAT, dar compartimentat ă pe sate s-ar facilita organizarea
evidenței imobilelor și identificarea lor (§ 8.2).

2.3. STRUCTURA FONDULUI FUNCIAR AL ROMÂNIEI

2.3.1. Criterii structurale de baz ă

Evidența cadastral ă a terenurilor trebuie, dup ă cum s-a ar ătat, să furnizeze
date corecte organelor de conducere centrale și locale privitoare la structura fondului
funciar (§. 1.2.2). În acest scop este necesar ă o clasificare a terenurilor după anumite
criterii func ție de necesit ăți, după care ar urma inventarierea, centralizarea și
gruparea suprafe țelor pe categorii specifice, corespunz ătoare naturii lor. Rezult ă
astfel distribuția terenurilor pe unitățile teritoriale cadastrale și administrative, ce
stau la baza unor analize privind evolu ția fondului funciar și măsurile de luat pentru
viitor. Din punctul de vedere al cadastrului general intereseaz ă în mod deosebit doar
anumite structuri ale acestuia.

1.) După formele de relief , din suprafa ța totală a țării, 33% reprezintă câmpii
sub 250m altitudine, 36% dealuri și podișuri între 250-800 m și 31% mun ți peste
800m în ălțime. Rezult ă așadar un raport echilibrat, aproape perfect, privind
principalele forme de relief, care ocup ă fiecare câte o treime din suprafa ța totală a
țării, având și o distribu ție armonioas ă în spațiu: munții Carpați și Apuseni închid ca
o cetate podișul Transilvaniei, rămânând în exteriorul lor dealurile și câmpiile țării.
2.) După destinația (utilizarea) terenurilor , din întreg teritoriul na țional,
fondul agricol ocupă 63,0%, fondul forestier 26,7%, iar terenurile cu alte destina ții

Fig. 2 Structura fondului funciar dup ă destinația terenurilor

FONDUL FUNCIAR AL ROMÂNIEI
31

Fig. 3. Repartizarea pe zone de relief a categoriilor de folosin ță

(localități, căi de comunica ție, ape, ș.a.m.d.) 10,3% (fig. 2). Aceasta este de fapt
structura tipic ă, folosită în eviden țele funciare, ce caracterizeaz ă în mare m ăsură
natura preocup ărilor, sursele de venit dar și tendințele de viitor pentru asigurarea
protecției mediului înconjur ător.
3.) După forma de proprietate în fondul funciar al României se disting, în linii
mari terenuri cu regimuri juridice proprii:
¾ proprietatea public ă, ce apar ține numai statului și unităților sale
administrativ-teritoriale, suprafe țele constituind în ansamblu domeniul public de
interes național respectiv local ;
¾ proprietate privat ă, deținută de persoane fizice, persoane juridice de drept
privat, precum și de stat sau de unit ățile administrativ-teritoriale, cele din ultima
categorie constituind domeniul privat al statului.
Titularii dreptului de proprietate și ai altor drepturi tabulare, se înregistreaz ă de
către tehnicianul cadastral pe baz ă de acte, iar ulterior, se verific ă și se înscriu în
registrul de publicitate imobiliar ă al cărții funciare.
4.) Dup ă condițiile naturale , definite în general de relief dar și de altitudine și
în mai mic ă măsură de latitudine și longitudine, se disting anumite zone de relief
delimitate prin intervale de cote reprezentative, ocupate cu anumite categorii de
folosință, respectiv de vegeta ție (fig. 3).
De reținut că structurile 2 și 3 sunt într-o continu ă schimbare și se actualizeaz ă
periodic pe baza informa țiilor furnizate de cadastrul general prin oficiile teritoriale și
mai ales prin cele de specialitate.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 32

2.3.2. Observa ții

Din compararea structurii fondului funciar, după destinația terenurilor, din
România, cu trei țări europene dezvoltate, diferite ca m ărime și ca nivel economic
rezultă că la noi (tab. 3):
¾ terenurile cu destina ție agricol ă au aproximativ aceea și pondere cu cea din
țările occidentale (cca . 50-60%). Suprafa ța ce revine pe cap de locuitor, care
exprimă de fapt capacitatea țării de a-și hrăni popula ția, deși ne este favorabil ă,
nu este determinant ă din cauza nivelului slab, extensiv al agriculturii practicate
la noi;
¾ terenurile forestiere (26,7 % din fondul funciar) se apropie mult de propor ția
celor dou ă țări continentale (29,1% Germania și 26,8% Fran ța) dar este evident
diferită de „insula verde” (Irlanda 82,5%).

Destinația terenurilor în unele țări europene
Tabelul 3
România Germania Franța Irlanda Nr.
crt. Destinația mil.ha % mil.ha % mil.ha % mil.ha %
1. Suprafa ța totală 23,8 100 35,7 100 54,9 100 7,0 100
2. Teren agricol 15,0 63,0 18,0 50,4 31,3 57,2 5,7 81.4
3. Teren forestier 6,3 26, 7 10,4 29,1 14,7 26,8 0,3 4,3
4. Alte terenuri 2,5 10, 3 7,3 20,5 8,8 16,0 1,0 14,3
5. Locuitori (mil.) 23,0 78,0 55,9 3,5
6. Agricol ha./loc. 0,64 0,23 0,56 1,63
Arabil ha./loc. 0,41 0,15 0,32 0,29

Fondul nostru forestier este, din p ăcate, sub media european ă de 32-35% și se
diminueaz ă continuu ca urmare a unei politici p ăguboase, spre deosebire de alte țări
care își măresc suprafa ța ocupată cu păduri în vederea asigur ării unei protec ții reale a
mediului înconjur ător. Astfel, dup ă V. Giurgiu (2007), Fran ța și-a dublat suprafa ța
păduroasă în ultimii 160 de ani iar Ungaria a realizat acela și lucru doar în 60 de ani.
Alte țări au men ținut un procent ridicat al fondului forestier: Slovenia 57%, Austria
47% și Slovacia 41%.
În România , după același autor, se înregistreaz ă un declin legal, oficializat,
astfel încât în 160 de ani s-au defri șat 3 milioane de ha, iar în prezent avem doar 27%
păduri din fondul funciar când nivelul optim, ar trebui s ă fie de 40-45%. În
consecință, ar trebui reîmp ădurite 3 milioane ha, spre a ajunge la procentajul optim,
ceea ce ar presupune ca, timp de 50 de ani, s ă plantăm 60.000 ha anual, condi ție
accesibilă în cadrul unei politici forestiere coerente.
În acest mod ne-am înscrie în lupta pentru protec ția mediului ambiant,
împotriva modific ărilor climatice, care are drept arm ă principal ă programul

FONDUL FUNCIAR AL ROMÂNIEI
33
dezvoltării durabile a p ădurilor, sintagmă ce presupune nu numai menținerea
actualei suprafe țe împădurite ci și sporirea ei.

2.4. CATEGORII DE TERENURI

2.4.1. Generalit ăți

Suprafețe de teren , privite în general, s-au diferen țiat, în timp, c ăpătând
diverse utiliz ări nominalizate prin termeni care încearc ă să arate fie „ destinația” lor,
ca teren agricol, p ădure, drum, construc ție, ape, etc. fie „ modul de folosin ță”,
respectiv pe sectoare de activitate, dup ă criterii economice. O astfel de clasificare a
terenurilor, împreun ă cu codificarea lor, suprim ă „descrierea ” cerută de cadastru și
facilitează identificarea acestora în si stemul informa țional adoptat unde se reg ăsește
în detaliu (tab. 4).
Conform legisla ției în vigoare, dup ă destinația lor, la noi se disting cinci
„categorii de terenuri ”, fiecare cu o sfer ă largă de conținut în care sunt incluse mai
multe „ categorii de folosin ță”. Practic, în aceea și categorie de teren se întâlnesc,
două sau mai multe categorii de folosin ță (Fig. 4). Spre exemplu, în terenurile cu
destinație forestier ă pe lângă păduri mai sunt incluse și alte folosin țe ca pășuni,
fânețe, drumuri de exploatare, cantoane, etc.
În cele ce urmeaz ă „categoriile ” amintite mai sus vor fi prezentate, pe scurt, în
conformitate cu prevederile Legii nr.18/91 a Fondului funciar, republicat ă.

2.4.2. Terenuri cu destina ție agricol ă (TDA)
Fondul funciar agricol , care
cuprinde asemenea terenuri, este
format de ansamblul suprafe țelor
angajate în procesul de produc ție,
respectiv terenurile agricole direct
productive (arabil, vii, livezi,
pepiniere agricole, planta ții de
hamei și duzi, fâne țe, pășuni, sere,
solarii), precum și cele cu vegeta ție
forestieră neincluse în
amenajamentele silvice , cele

Fig. 4. Categorii de terenuri și de folosin ță

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 34
acoperite cu construc ții și instalații agrozootehnice , amenajările piscicole și
îmbunătățirile funciare , drumuri tehnologice , depozite și platforme , terenurile
neproductive ce urmeaz ă a fi incluse în cadastrul agricol, ș.a.m.d.
În agricultur ă pământul este în acela și timp mijloc de produc ție și obiect al
muncii , proprietatea fundamental ă a solului fiind fertilitatea lui , respectiv capacitatea
de a produce mai mult sau mai pu țin pe unitatea de suprafa ță.
Cadastrul agricol avea drept obiect fondul funciar agricol și o astfel de eviden ță
specializat ă, ar putea conduce la o organizare teritorial ă de perspectiv ă, care să-i
asigure o mai mare stabilitate chiar în condi țiile propriet ății private. Documenta ția
cadastrală ar cuprinde în acest caz:
¾ informații generale , ce sunt utile cadastrului general respectiv posesorul,
sectorul cadastral, nr. topografic al parcelei, categoria de folosin ță, suprafața,
clasa de calitate, venitul net cadastral;
¾ informații speciale , necesare conducerii procesului de produc ție, privitor la
climă, relief, sol, la lucrările agrotehnice de amenajare prin desec ări,
irigații, inclusiv la unele date economice referitoare la accesibilitate, starea
drumurilor, productivitatea medie, cheltuieli, venituri ș.a.
Din păcate asemenea documenta ții specializate și deosebit de utile s-au întocmit
sporadic și puține, doar pentru unele mari unit ăți agricole (sta țiuni, ferme de stat, ș.a).

2.4.3. Terenuri cu destina ție forestier ă (TDF)

Fondul forestier , corespunz ător acestei categorii este constituit din „ totalitatea
pădurilor, a terenurilor destinate împ ăduririi, a celor care servesc nevoilor de
cultură, producție sau administra ție silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor
terenuri cu destina ție forestier ă și neproductive, cuprinse în amenajamentele silvice
la data de 1 ianuarie 1990, sau incluse în acestea ulterior, în condi țiile legi,
indiferent de natura dreptului de proprietate” (Codul silvic art. 1). Întregul fond
forestier este supus regimului silvic , definit, la rândul s ău, ca „ sistem unitar de norme
tehnice, economice și juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protec ția și
paza pădurilor ” (Legea 26/96).
Amenajamentele silvice
sunt documente de baz ă în gestionarea p ădurilor, cu
conținut tehnnico-organizatoric, fundamentat ecologic, prin care se inventariaz ă, se
descriu și se reprezint ă pe planuri toate terenurile di n fondul forestier. Proiectele
respective prev ăd totodat ă și măsurile tehnico-economice și juridice pentru
„gestionarea durabilă a pădurilor ”, menită să asigure continuitatea forestier ă,
sporirea produc ției și productivit ății pădurilor, folosirea lor ra țională și ameliorarea
funcției de protec ție.
Cadastrul fondului forestier , avea ca punct de plecare informa țiile cadastrului
general la care se adaug ă unele date preluate din amenajamente. Acestea se refer ă la
planuri și hărți amenajistice (ca aspect tehnic), descrierea stațiunii și arboretului în

FONDUL FUNCIAR AL ROMÂNIEI
35
cadrul unui sistem de clasifi care propriu (ca parte economic ă), descrierea hotarelor,
proprietarii tabulari , dreptul de administrare operativ ă a ocolului (ca func ție
juridică). Întrucât documenta țiile se revizuiesc din 10 în 10 ani, se reactualizeaz ă cea
mai mare parte a elementelor componente astfel încât cadastrul general dispune în
permanen ță de date corespunz ătoare.
Introducerea cadastrului general , este facilitat ă de similitudinea perfect ă a
obiectivelor și lucrărilor cu cele ale amenajamentului silvic care are toate atributele
cadastrului forestier. Lipsa, în ambele domenii a unei eviden țe clare a fondului
forestier este de mult resim țită fiind accentuat ă și de restituirea p ădurilor fo știlor
proprietari. În consecin ță realizarea de urgen ță a evidenței amenajistice și cadastrale,
se impune în regim de urgen ță și poate fi asigurat ă prin lucr ări combinate care se
completeaz ă și se întregesc reciproc.

2.4.4. Terenuri aflate permanent sub ape (TDH)

Fondul apelor cuprinde suprafețele acoperite , în permanen ță sau în cea mai
mare parte a anului, de ape st ătătoare (lacuri, b ălți, marea teritorial ă),
sau
curgătoare (fluvii, râuri, pâraie). În legea fondului funciar aceste terenuri, aflate
permanent sub ape, sunt nominalizate prin albiile minore ale cursurilor de ap ă,
cuvele lacurilor la nivelul maxim de reten ție, fundul apelor maritime interioare și al
mării teritoriale.
Importanța economic ă a apelor în ansamblul lor este deosebit ă, luând în
considerare diversele întrebuin țări pe care le ofer ă: piscicultur ă, producerea de
energie electric ă, navigație, irigație, alimentare a centrelor populate , a industriilor
și a complexelor agro-zootehnice , etc. Delimitarea, folosirea și protecția apelor este
reglementat ă, la noi, prin Legea 8/1974 care îi poart ă numele; hotarele lor se
stabilesc de comisii mixte ale Ministerului mediului și ale ANCPI.
Cadastrul apelor, organizat din 1958, are scopul de a da o imagine general ă a
cursurilor de ap ă privind caracteristicile de scurgere și a lucrărilor hidrotehnice
executate. De peste patru decenii se urm ărește inventarierea, sistematizarea și sinteza
informațiilor privind caracteristicile cursurilor de ap ă precum și lucrările de
stăpânire, folosire și protecția calității apelor.
Clasificarea re țelei hidrografice, ca acțiune preliminar ă, a presupus
introducerea unui mod simplu de notare a cursurilor de ap ă și realizarea unui „sistem
de referin ță cadastral” sub forma unei „axe de kilometrare”, încadrată în rețeaua
geodezică. Pe baza unei „inventarieri primare” , întocmit ă pe teren și redată pe fișe
și schițe, se ține „evidența cadastral ă” cu înregistrarea noilor obiective și a
modificărilor survenite în timp. Informa țiile se sintetizeaz ă în tabele și hărți grupate
apoi pe obiective cadastrale în „ Atlasul apelor din România ”.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 36

2.4.5. Terenuri aflate în intravilan (TDI)

După legile actuale sunt incluse în aceast ă categorie „ toate terenurile
indiferent de categoria de folosin ță situate în perimetrul localit ăților urbane și
rurale, ca urmare a stabilirii limitei de hotar a intravilanului, conform legisla ției în
vigoare ”. Față de aceast ă formulare, se impun unele preciz ări și anume:
¾ terenurile cu construc ții cuprind, în mod evident, intravilanele localit ăților
în ansamblu deci inclusiv suprafe țele folosite actualmente în scopuri agricole
sau/și silvice;
¾ construcțiile din extravilan fac parte, dup ă caz, din fondul agricol, fondul
forestier sau al terenurilor cu destina ție specială (fig.4);
¾ regimul juridic al terenurilor cu construc ții, în spiritul Legii 18/91, este
diferit de cel ocupat de construc țiile agricole, silvice, sau destinate altor
activități, deoarece ele sunt sortite locuin țelor, construc țiilor administrative și
social – culturale; ¾ construcțiile industriale , incluse și ele în aceast ă categorie, urmeaz ă a fi
scoase în afara perimetrelor ce cuprind zonele de locuit.
Cadastrul fondului imobiliar-edilitar , din intravilan, se întocme ște în acelea și
condi
ții tehnice, prin metode numerice și cu mare precizie, stabilite de cadastrul
general. Intravilanul comunelor sau al satelor se consider ă ca un sector cadastral și se
numeroteaz ă întotdeauna la început. Ora șele și municipiile la rândul lor, care se
extind pe suprafe țe mari și au un num ăr însemnat de unit ăți elementare, se constituie
ca teritorii cadastrale distincte (§.2.2.2).
Terenurile virane din intravilan, chiar dac ă pe moment sunt cultivate, au regim
economic și juridic diferit de extravilan. Suprafe țele respective, fiind destinate
construcțiilor, sunt mai valoroase, iar evaluarea, în vederea impozit ării, se face dup ă
alte criterii și nu după bonitatea terenului, considerat ă ca element de baz ă la cele din
extravilan. Se știe că în marile ora șe valoarea terenurilor poate fi, în unele cazuri,
mai mare chiar decât a construc ției existente.
Construc țiile propriu-zise se inventariaz ă odată cu terenurile care le determin ă
la rândul lor situa ția juridică. Ca mărime se are în vedere doar suprafa ța ocupată de
construcție, valoare ce intereseaz ă cadastrul general și cartea funciar ă. Pe fișe
separate se înscriu alte informa ții (materiale constructive, vârsta, starea, stilul) care
servesc serviciilor de sistematizare, agen țiilor de asigur ări, ș.a.m.d.

FONDUL FUNCIAR AL ROMÂNIEI
37

2.4.6. Terenuri cu destina ție special ă (TDS)

Legea fondului funciar include în aceast ă categorie terenurile folosite pentru
transporturi (rutiere, feroviare, navale și aeriene cu toate suprafe țele aferente),
pentru construcții și instalații (hidrotehnice, termice, de transport al energiei
electrice și gazelor naturale, de telecomunica ții), în exploat ările miniere și petroliere
(cu carierele și haldele de orice fel), pentru nevoile de ap ărare, precum și plajele,
rezervațiile, monumente ale naturii, ansamblurile și siturile arheologice, ș.a.m.d.
Caracteristicile acestor terenuri, care servesc produc ției sau protejeaz ă anumite
valori naturale și istorice, sunt variate astfel:
¾ numărul lor este nelimitat, lista fiind deschis ă în func ție de nevoile
societății, generatoare și de alte activit ăți ce se desf ășoară pe scoarța terestră;
¾ dispersarea lor pe întreg teritoriu na țional, ocupând suprafe țe restrânse cu
excepția drumurilor, c ăilor ferate, și rezerva țiilor naturale (Delta Dun ării,
Retezat), care servesc și unor scopuri productive și/sau protec ției mediului;
¾ marea majoritate sunt proprietate de stat, în afara circuitului civil și de
regulă nu sunt incluse în c ărți funciare speciale sau în tabele anex ă, formând
obiectivul cadastrelor de specialitate;
¾ reprezentarea pe harta cadastral ă se face prin contur f ără estimări
cadastrale, deoarece imobilele ca propriet ăți de stat, sunt scutite de impozite.
Terenurile folosite pentru transporturi sunt cele mai numeroase din aceast ă
categorie și au trei destina ții principale fiind ocupate de:
¾ căile ferate , ce cuprind terasamentul, zonele de protec ție, stațiile,
cantoanele, remizele etc, delimitate de comisii speciale. În interiorul acestora
S.N.C.F.R. ține eviden ța detaliat ă a obiectivelor conform Legii 12/1930 ,
modificat ă în Legea 987/41 privind func ționarea „Cărții funciare centrale
pentru căi ferate și canale” cu sediul la Cluj-Napoca;
¾ transporturile rutiere , respectiv cele înscrise în Legea 13/74 care define ște
și clasifică drumurile și Legea 43/75 care stabile ște lățimea lor. Cadastrul și
cartea funciar ă a drumurilor, care se introduc abia acum dup ă modelul
S.N.C.F.R., sunt de un real folos pentru administrarea și gospodărirea lor. Pe
hărțile cadastrului general drumurile se reprezint ă prin traseul și ampriza lor,
inclusiv zonele de protec ție redate prin layere distincte;
¾ transporturile aeriene , înglobând aeroporturile, aerodromurile cu
instalațiile aferente și terenuri auxiliare, reglementate de Codul aerian al
României . Decretul nr. 516/1953 prevede c ă: „toate mijloacele aeronautice
civile ale României, inclusiv terenurile, construc țiile și instalațiile la sol sunt
proprietate de stat”. Aeroporturile militare, la rândul lor, fac parte din terenurile
destinate ap ărării naționale.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 38

2.5. CATEGORII DE FOLOSIN ȚĂ ALE TERENURILOR

2.5.1. Generalit ăți. Definiții

Categoria de folosin ță este o caracteristic ă a terenurilor , definită de utilizarea
lor concretă, respectiv un atribut al parcelei individualizat printr-un cod. În acest
mod ea serve ște nevoilor cadastrului general și cărții funciare ca element de
identificare asigurând o înregistrare ordonat ă a tuturor suprafe țelor; în acela și timp
categoria de folosin ță devine elementul de baz ă la evaluarea terenurilor . Ca noțiune
fundamental ă a cadastrului, ea teoretic, nu mai este partajat ă; practic are îns ă nevoie
apar uneori și de subcategorii necesare la stabilirea m ăsurilor agrotehnice.
Efectiv , categoriile de folosin ță predominate au ap ărut și s-au diversificat în
decursul timpului în func ție de cerin țele oamenilor. Dac ă pământul a fost folosit
inițial ca „ pășune” s-a trecut ulterior la cultivarea terenurilor cu mâl, adus de ape și
apoi la des țelenirea unora noi, constituind astfel o categorie de folosin ță aparte,
„arabilul” . Cu timpul, pe baza unor cereri tot mai variate, agricultura a început s ă
producă pentru pia ță, iar în cadrul terenurilor au ap ărut noi subdiviziuni: vii, livezi ,
culturi de hamei , etc. Categoriile de folosin ță s-au diversificat a șadar conform
cerințelor tot mai variate ale pie ței, dar se men țin sub control pentru satisfacerea
nevoilor generale ale societ ății.
Clasificarea actual ă a terenurilor din fondul funciar cuprinde 10 categorii de
folosință cu cca. 56 de subcategorii, fiecare având un simbol, respectiv cod de
identificare: prima liter ă reprezint ă categoria de folosin ță, iar urm ătoarea o
subdiviziune a acesteia (tab.4). Num ărul categoriilor și mai ales al subcategoriilor de
folosință actuale, ar putea fi sporit în viitor, în limite rezonabile, caz în care se
stabilesc simboluri noi pe lâng ă cele existente.
Privite comparativ , categoriile de terenuri urmăresc utilizarea armonioas ă și
în perspectiv ă a pământului, în interesul societ ății, iar categoriile de folosin ță apar și
dispar conform solicit ărilor pieței. Cererea mare de hran ă poate duce la cre șterea
suprafeței arabile dar, la un moment dat, prin surplusul de produse poate determina
reducerea acesteia și sporirea suprafe țelor pădurilor și a parcurilor. Astfel, dup ă cum
s-a arătat în unele țări dezvoltate se pl ătesc prime agricultorilor pentru scoaterea din
circuitul agricol a unor terenuri și transformarea lor în p ăduri, necesare protec ției
mediului ambiant (§ 2.3.2).
La noi cre șterea cu orice pre ț a arabilului, urm ărită de regimul comunist, a avut
efecte dezastruoase sub raport ecologic, în multe zone ale țării: transform ările din
Balta Brăilei, defrișările din Podi șul Transilvaniei, parcelarea și arăturile pe linia de
cea mai mare pant ă ce au generat numeroase procese de degradare a terenurilor,
alunecări, eroziuni, cu rezultate catastrofale, inevitabile, prin apari ția sistematic ă a
inundațiilor.

FONDUL FUNCIAR AL ROMÂNIEI
39

2.5.2. Categorii de folosin ță agricole (A)

Terenurile cu destina ție agricol ă includ cinci categorii de folosin ță, pentru
care se prezint ă succint principalele caracteristici; fiecare din acestea con ține mai
multe subcategorii de folosin ță (tab. 4).
Arabilul (A) cuprinde terenuri ce se ar ă în fiecare an, sau odat ă la mai mul ți ani
(2-6) și care sunt cultivate cu plante anuale sau perene: cereale, leguminoase pentru
boabe, plante tehnice și industriale, plante medicinale și aromate, legume sau
zarzavaturi, flori, plante furajere ș.a.
Pășunile (P) sunt terenurile înierbate sau în țelenite, în mod natural sau artificial
prin reîns ămânțări periodice la 15-20 de ani, folosite pentru pășunatul animalelor .
Fânețele (F) cuprind terenuri înierbate sau în țelenite, ca și cele de mai sus dar,
de pe care iarba se cose ște pentru fân .
Viile (V) includ terenurile plantate cu „vii hibride” (producători direc ți) sau
„nobile” , culturile de hamei cu o agrotehnic ă asemănătoare și pepinierele viticole. În
alte țări (Germania) hameiul este o subcategorie a arabilului iar viile sunt încadrate la
„alte categorii de folosin ță”, confuzie de neacceptat la noi .
Livezile (L) sunt planta ții cu pomi și arbuști fructiferi, având ca subcategorii
livezi clasice (cu culturi intercalate, înierbate, pure), intensive și superintensive (de
mare densitate, cu coroane dirijate și mecanizarea lucr ărilor de între ținere și
recoltare), plantații de arbu ști fructiferi (zmeură, agrișe, coacăze), de duzi , pepiniere
pomicole ș.a.
Ca elemente suplimentare la aceste terenuri re ținem că:
¾ deosebirea dintre p ășuni și fânețe este dată de modul în care se valorific ă
iarba. Ele pot deveni alternativ una sau alta, dar sunt și pășuni propriu-zise (cele
montane) respectiv fâne țe (cele joase, umede);
¾ o serie de subcategorii sunt asem ănătoare distingându-se, atât p ășuni, cât și
fânețe curate sau împădurite, cu pomi fructiferi, cu tuf ărișuri etc.;
¾ în țările occidentale alături de fâne țe se înregistreaz ă și pajiștile iar
pășunile montane cu jnepeni șuri se consider ă zone valoroase de protec ție a
solului și retenția apei;
¾ terenurile agricole din intravilan, ca anexe ale construc țiilor, se înregistrau
împreună cu acestea toate sub un singur nr. topografic, spre exemplu „casă,
curte și grădină” impozitul pl ătindu-se ca pentru teren de construc ții.
În cadastrul nou, care se introduce în preze nt, parcelele din cadrul corpurilor de
proprietate se înscriu separat.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 40

2.5.3. Păduri și alte terenuri cu vegeta ție forestier ă (F)

În aceast ă categorie sunt incluse terenurile împ ădurite în mod natural, prin
plantații și cele ocupate cu alte tipuri de vegeta ție forestier ă. Așadar nu este vorba de
întregul fond forestier care, în ansamblu, cuprinde și alte categorii de folosin ță (§
2.4.3). Subcategoriile sunt pu țin numeroase dintre care se deta șează prima, cele mai
multe provin din terenurile împ ădurite (tab. 4).
Pădurile (PD) sunt terenuri acoperite cu arbori și arbuști forestieri, destinate
producției materialului lemnos și protecției mediului ambiant, sau pentru a îndeplini
în exclusivitate o func ție de protec ție. În aceast ă categorie intr ă și plantațiile tinere,
lăstărișurile, pădurile tăiate, doborâturile de vânt și pădurile parc.
Perdelele de protec ție (PDP), ca benzi ordonate de planta ții silvice sau
silvopomicole, servesc la prot ejarea culturilor agricole, a c ă
ilor de comunica ție, a
așezărilor omene ști, a digurilor, zonelor cu nisipuri zbur ătoare etc.
Tufărișurile și mărăcinișurile (PDT) , respectiv suprafe țele acoperite cu
vegetație arbustiv ă (jnepeni, ienup ăr, cătină) au, în general, rol de protec ție contra
eroziunii solului pe terenuri în pant ă. Acolo unde acestea invadeaz ă pășunile sau/ și
fânețele ele sunt lichidate prin lucr ări de curățire.
Răchităriile (PDR), sunt suprafe țe special amenajate pentru producerea
materialului de împletituri, iar pepinierele silvice (PDPS) pentru material s ăditor
necesar regener ării pădurilor.

2.5.4 Terenuri cu ape și ape cu stuf (H)

În general aici sunt cuprinse suprafețele ocupate permanent cu ape și cele
acoperite temporar , care dup ă retragerea acestora nu pot avea alt ă folosință din
cauza excesului permanent de umiditate. Subcategoriile componente sunt destul de
numeroase dar u șor de reținut (tab. 4)
Apele curg ătoare (HR) includ fluviul Dun ărea, râurile, pâraiele, gârlele și
apele mici, a c ăror suprafa ță se consider ă albia minor ă, din mal în mal , deci inclusiv
prundișurile surpate de viiturile mari.
Apele st ătătoare (HB), respectiv lacurile și bălțile naturale cu sau f ără
trestiișuri și păpurișuri, a căror limită se înregistreaz ă pe linia nivelului mediu.
Apele amenajate piscicol (HP), se refer ă la suprafe țele ocupate cu hele ștee și
păstrăvării, canale deschise de iriga ții, desecări, aducțiune și transport.
Apele cu stuf (HS) sunt de fapt terenuri aco perite permanent cu ape de mic ă
adâncime unde cresc trestii șuri și păpurișuri.

FONDUL FUNCIAR AL ROMÂNIEI
41
Categorii de terenuri și de folosin ță
Tabelul 4

Marea teritorial ă este dată de o fâșie lată de 12 mile marine spre larg, dus ă la
22224 m. (1 mil ă marină = 1852,20 m.), m ăsurată de la linia de baz ă a celui mai
mare reflux de-a lungul țărmului. Suprafa ța mării interioare este cuprins ă între
țărmul mării și aceeași linie de baz ă. Categ.
teren Categorii
folosință Subcategoria de folosin ță Cod Categ.
teren Categ.
folos. Subcategoria de
folosință Cod 1. Arabil
(A) – arabil propriu-zis
– pajiști cultivate
– grădini de legume
– orezării
– sere
– solarii și răsadnițe
– căpșunării
– alte culturi perene A
AP
AG
AO
AS
ASO
AC
AD
S U B A P E (TDH)
7. Terenuri cu ape
și ape cu stuf (H) – ape curg ătoare
– ape stătătoare
– lacuri de acumulare
– amenajări piscicole
– ape cu stuf
– canale
– marea teritorial ă HR
HB
HA
HP HS
HC
HM 2. Pășuni (P) – pășuni curate
– pășuni împădurite
– pășuni cu pomi fructiferi
– pășuni cu tuf ărișuri și
mărăciniș P
PP
PL

PT 3. Fânețe (F) – fânețe curate
– fânețe cu pomi fructiferi
– fânețe împădurite
– fânețe cu tufărișuri și
mărăciniș F
FL
FP

FT
D E S T I N A Ț I E
S P E C I A L Ă (TDS)
8. Drumuri (DR)
și căi ferate (CF) – autostrăzi
– drumuri na ționale
– drumuri jude țene
– drumuri comunale
– străzi și ulițe
– drumuri de exploatare (agricole, silvice,
petroliere, industriale)
-drumuri, poteci turistice – căi ferate DA
DN
DJ
DC
DS

DE
DT
CF 4. Vii
(V) – vii nobile
– vii hibride – plantații hamei
– pepiniere viticole VN
VH
VHA
VP
I N T R A V I L A N
(TDI)
9. Terenuri
cu construc ții (C) – construc ții
– curți și construc ții
– diguri – cariere
– parcuri
– cimitire – terenuri de sport
– piețe și târguri
– pajiști și ștranduri
– taluzuri pietruite
– fâșie de frontier ă
– exploatări miniere și
petroliere
– alte terenuri cu
construc ții C
CC
CD CA
CP
CI
CS
CT
CPJ
CTZ
CFF

CMP

CAT A G R I C O L E (TDA)
5. Livezi
(L) – livezi clasice
– livezi intensive și
superintensive
– plantații de arbu ști
fructiferi – plantații de duzi
– pepiniere pomicole L

LI

LF
LD
LP FORESTIERE

. Păduri și alte
terenuri cu vegeta ție
forestieră (F) – păduri
– perdele de protec ție
– tufărișuri și mărăcinișuri
– răchitării
– pepiniere silvice PD
PDP
PDT
PDR
PDPS
ا
10. Terenuri
degradate și neproductive (N) – nisipuri zbur ătoare
– bolovănișuri, stâncării,
pietrișuri
– râpe, ravene, toren ți
– sărături cu crust ă
– mocirle și smârcuri
– gropi de împrumut,
deponii – halde NN

NB
NR
NS
NM

NG

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 42

2.5.5. Drumuri (DR) și căi ferate (CF)

Aceste dou ă categorii se referă la terenurile ocupate de căile de transport
terestre , cu zonele legale definite de ampriza lor, inclusiv cele ocupate cu cantoane,
depozite și gări. Din punct de vedere func țional și al administra ției, căile de
comunica ții rutiere se clasific ă în mai multe subcategorii, în conformitate cu
Ordonanța Guvernului Nr.43/97 și regimul lor juridic (tab.4).
Drumurile pot fi de interes na țional respectiv autostr ăzi (DA), drumuri expres
și naționale europene (DN), principale și/sau secundare. Urmeaz ă cele de interes
județean (DJ) care leag ă capitalele de jude ț, municipiile, ora șele, porturile,
aeroporturile, și obiectivele importante între ele și cele de interes local respectiv
comunale (DC) și de exploatare (DE). Ultimele au un caracter nepermanent, nu se
înregistreaz ă separat, ci se atribuie parcelelor vecine propor țional cu suprafa ța lor.
Străzile (DS) din localit ăți urbane precum și din cele din localit ăți rurale
(principale, secundare), au denumirile lor proprii și numerot ă
ri specifice.
Căile ferate (CF) simple, duble și înguste, includ atât terenurile ocupate efectiv
dar și construc țiile aferente respectiv g ări, depouri, magazii, triaje și altele.

2.5.6. Terenuri cu construc ții (C)

Suprafețele cu aceast ă destinație, sunt constituite din numeroase subcategorii,
ocupate cu construc ții sau cur ți și construc ții (locuințe, fabrici, uzine, școli, silozuri,
etc.), cu amenaj ări de interes social sau economic (parcuri, cimitire, terenuri de sport,
pajiști și ștranduri, pie țe și târguri), cariere și exploatări miniere sau petroliere,
amenajările contra eroziunii malurilor (diguri, taluzuri pietruite), fâ șiile de frontier ă,
precum și cele care nu se încadreaz ă în categoriile anterioare. Toate au denumiri
clasice și coduri specifice cu prima liter ă C de la categorie (tab.4.).

2.5.7. Terenuri degradate și neproductive (N)

În sfârșit aici sunt incluse terenurile afectate de procese excesive de degradare ,
practic fără vegetație, respectiv nisipuri mi șcătoare, stânc ării, bolov ănișuri, pietri șuri,
râpe, ravene și torenți, mocirle și smârcuri, halde de steril, gropi de împrumut, etc.
(tab.4.). Aceste subcategorii de folosin ță nu produc nici un venit cadastral și nu pot fi
transformate în suprafe țe productive decât prin amenaj ări costisitoare și greu de
justificat.

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
43

3. PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI

3.1. ELEMENTE DE POZ ȚIONARE A PUNCTELOR GEODEZICE

3.1.1 Introducere

Problemele complexe ale cadastrului tehnic , legate în special de întocmirea
planurilor cadastrale , nu pot fi rezolvate în mod corespunz ător fără unele cuno ștințe
elementare din aria științei măsurătorilor terestre (§1.2. 3.2). Ponderea cea mai
însemnată o ridicările în plan, topografice și fotogrammetrice , tehnici de lucru
folosite frecvent și cunoscute sub principalele lor aspecte.
Având în vedere c ă lucrările de cadastru se desf ășoară pe unități teritorial-
administrative , de suprafe țe mari , se impune luarea în considerare a curburii
Pământului și accidenta ției terenului. În consecin ță pentru asigurarea calit ății și
omogenit ății datelor la nivel na țional, inclusiv racordarea cu țările vecine, operatorul
cadastral este confruntat cu unele probleme din domeniile de graniță, ce aparțin în
special de
geodezie și de cartografie, a căror rezolvare intr ă în competen ța lui.
Reluarea principalelor aspecte , din aceste domenii, se impune ca necesar ă și
utilă. Întrucât cuno ștințele în ansamblu formeaz ă obiectul cursurilor de specialitate
sunt abordate principial, doar urm ătoarele probleme:
¾ suprafețe de referin ță și moduri de pozi ționare ;
¾ datumul geodezic și transformarea lui ;
¾ proiecția „Stereografic ă 70”, cu problemele legate de folosirea ei;
¾ rețelele geodezice și situația lor actual ă;
¾ aparatura electronic ă și domeniile de utilizare în cadastru;
¾ determinarea suprafe țelor, ca opera ție de bază;
¾ împărțirea suprafe țelor de teren.
Selectarea și extensia acestei problematici nu a fost deloc u șoară și poate
deveni, evident, discutabil ă din ambele puncte de vedere.

3.1.2. Suprafe țe de referin ță

3.1.2.1. Geoidul
Forma și dimensiunile P ământului au constituit, în timp, preocup ări de
căpătâi a științelor exacte înc ă din antichitate. Astfel, înaintea erei noastre, Pitagora
(600) și Thales din Milet (550) au emis ipoteza formei sferice , de ansamblu, a
Pământului, iar primele m ăsurători a razei acestuia au fost realizate de Eratostene
(240 î.e.n.). Cercet ările au fost reluate mult mai târziu de Snellius , la începutul
secolului XVII, care a propus și a folosit în acest scop metoda triangula ției. Newton

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 44
(1687), bazat pe legea atrac ției
universale, a dedus teoretic c ă Pământul,
ca un corp omogen în rota ție, are o formă
de echilibru , turtită la poli din cauza
forței centrifuge și foarte apropiat ă de un
elipsoid de revolu ție.
Suprafața fizică a Pământului , pe
care se execut ă măsurătorile geo-
topografice, prezint ă importante varia ții,
respectiv denivel ări, ce ating în altitudine
8882 m pe Everest și 11022 m adâncime
în zona insulelor Mariane din Pacific.
Reprezentarea acesteia pe planuri și hărți nu se poate realiza efectiv decât prin
generalizări și convenții, scop în care denivel ările amintite sunt neglijabile în raport
cu cei aproape 6400 km cât are raza P ământului. În aceea și accepțiune se ține cont de
o direcție fundamental ă, considerat ă verticala locului , dată de firul cu plumb, ca
rezultantă între forța gravitației, cea centrifug ă și de atracție a altor planete.
Efectiv figura P ământului , definită de forma și dimensiunile lui, a fost stabilit ă
inițial prin metode geometrice și astronomice bazate pe determin ări directe sau prin
deducerea lungimii arcului de meridian de 10 latitudine, prin triangula ție geodezic ă.
Ulterior au fost introduse și metodele dinamice (fizice), bazate pe m ăsurători
gravimetrice ( Clairaut 1743). Drept urmare, ca formă fundamental ă a Pământului se
consideră geoidul , denumit astfel de Listing (1873), care este folosit doar par țial în
reprezentare suprafe țelor terestre, fiind considerat ă suprafața de nivel zero . Folosirea,
începând din 1957, a rezultatelor ob ținute cu ajutorul sateliților artificiali, geodezici ,
a adus evidente contribu ții în domeniul teoriei figurii P ământului.
Geoidul , ca form ă proprie a P ământului, s-ar ob ține prin prelungirea pe sub
continente, a suprafe ței liniștite a mărilor și a oceanelor deschise. Matematic, geoidul
este o figur ă echipoten țială, perpendicular ă în orice punct al ei la direc ția gravita ției
dată de firul cu plumb (fig. 5, fig. 6).
Conform defini ției și luând în considerare distribu ția și densitatea eterogen ă a
masei Pământului, denivel ările scoarței terestre și curenții oceanici, geoidul , capătă o
configura ție complex ă, neregulat ă. În consecin ță suprafața lui nu poate fi formulat ă
analitic și este folosit ă doar ca suprafață de referin ță pentru cote (§. 3.1.3).

3.1.2.2. Elipsoidul
Figura geometric ă de referin ță, convențională, în raport cu care se define ște
geoidul, este elipsoidul de rota ție, propus de Helmert , care permite încadrarea
riguroasă a problemelor de pozi ționare. În acest scop elipsoidul trebuie s ă se apropie,
în zona de lucru, cât mai mult ca form ă și dimensiuni, de geoid față de care pe uscat
geoidul se g ăsește sub aceasta, iar pe ap ă deasupra lui la o distan ța maximă de 100 –
150m (fig. 6).
Ca suprafa ță de referin ță, elipsoidul este definit prin semiaxa geometric ă
mare a și turtirea geometric ă α (fig. 5); prima valoare s-a stabilit, în timp, prin

Fig. 5. Elipsa meridian ă: a- elipsoid
Krasowschi, b- elipsoid WGS 84, c- geoid

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
45

Fig. 6 Rela ția teren – geoid – elipsoid
măsurători geodezice, astronomice și gravimetrice, iar turtirea α se deduce din:
3001≈−=abaα ( 1 )
unde b este semiaxa mic ă a elipsoidului.
Funcția de bază a elipsoidului este de a servi ca suport în pozi ționarea re țelelor
geodezice, extinse pe teritorii na ționale și continente. Punctele componente sunt
proiectate de pe suprafa ța fizică a pământului pe elipsoid cu ajutorul normalelor
corespondente și poziționate prin latitudinea B și longitudinea L (fig. 6) .
La noi s-au utilizat, în timp, mai mul ți elipsoizi, iar din 1951 se folose ște
elipsoidul Krasovski . Rețeaua geodezic ă națională – GPS, se determin ă pe elipsoidul
de referin ță WGS 84 (World Geodetic System 1984), adoptat și de majoritatea țărilor
europene. În consecin ță se impune ca opera ție suplimentar ă trecerea de pe acesta la
elipsoidul Krasovski eventual pe modelul nou, interna țional GRS 80 (Geodetic
Reference System), din ra țiuni de aliniere la datumul geodezic european.

3.1.2.3. Sfera de raz ă medie
Pe anumite suprafe țe elipsoidul de referin ță poate fi asimilat și substituit cu o
sferă, când reprezentarea cartografic ă se face la o scar ă mică și precizia permite acest
lucru. Se are în vedere turtirea mic ă a Pământului ( α ≈ 1/300) și faptul c ă pe
suprafața sferică calculele sunt evident mai simple. Raza medie echivalent ă a unei
asemenea sfere se deduce cu relația lui Gauss

MN R ⋅ = (2)

unde M reprezint ă raza de curbur ă
a elipsei meridian care trece prin
punctul P din centrul zonei
considerate și cei doi poli, iar N
raza de curbur ă a primului vertical
VV, măsurată pe sec țiunea
perpendicular ă pe prima (fig.7).
Ca valoare , raza medie a

Fig. 7 Varia ția razei de curbur ă terestre

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 46
sferei echivalente este variabil ă cu latitudinea, crescând de la ecuator ( Re) spre poli
(Rp); la latitudinea medie a țării noastre, cu rela ția (2) se ob ține R = 6.379 km .
Orientativ se poate calcula o rază medie pentru întreg globul , prin integrarea rela ției
lui Gauss, ca raz ă a unei sfere echivalente ca suprafa ță sau ca volum cu elipsoidul de
referință, sau ca medie ponderată a semiaxelor.
3/)baa( Rm ++ = (4)
De fiecare dat ă se obține Rm = 6.371,2 km. Efectiv, sfera Gauss este folosit ă ca
referință pentru reprezentarea unor por țiuni limitate ale elipsoidului și ca suprafa ță
intermediar ă în unele calcule geodezice (exces sferic, convergen ța meridianelor ș.a).

3.1.2.4. Planul de proiec ție
Pe suprafe țe mici , cu anumite aproxim ări și calcule prealabile de centrare și
reducere, pozi ția punctelor se determin ă direct în planul de proiec ție al sistemului
cartografic adoptat. Este cazul re țelelor geodezice secundare, a celor de îndesire și de
ridicare și, în consecin ță, tot în acest plan și coordonatele tuturor punctelor care
definesc detaliile topografice.
În planul orizontal al locului se proiecteaz ă direct și unele ridicări topografice
independente , neîncadrate în re țeaua geodezic ă, desfășurate pe suprafe țe mici, având
în vedere c ă, pe porțiuni restrânse, sfera se poate confunda cu planul tangent. În
prezent asemenea lucr ări sunt admise ca excepții fie în cazul unor ridicări de interes
local , fie în lucrări inginere ști, de precizie ridicat ă (trasarea unui tunel, construc ția
unui baraj hidrotehnic ș. a).

3.1.3. Moduri de pozi ționare

3.1.3.1. Sisteme de coordonate
Poziționarea unui punct presupune, sub aspect geometric, stabilirea, cu o
acuratețe impusă, a poziției lui, dat ă printr-un set de coordonate care apar țin unui
sistem de coordonate legat, la rândul s ău, de un sistem de proiec ție. Operația este
necesară pentru toate punctele ce definesc detaliile din teren în scopul reprezent ării
suprafeței terestre. În ridic ările curente, geotopografice, pozi ționarea unor puncte și
implicit a unor obiecte fixe sau în mi șcare la un moment dat, a evoluat cu timpul în
concordan ță cu perfec ționarea metodelor de lucru.
În sistemul geodezic de coordonate un punct oarecare P este poziționat pe
suprafața elipsoidului de referință prin (fig. 8):
¾ latitudinea geodezic ă, (B
P), nordică sau sudic ă, dată de unghiul format de
normala (perpendiculara) dus ă prin punct la suprafa ța elipsoidului și planul
ecuatorului, țara noastr ă având latitudinea medie de 46o;
¾ longitudinea geodezic ă, (LP), estică sau vestic ă, respectiv unghiul diedru al
planelor ce con țin primul meridian, stabilit în 1884 la Greenwich și pe cel al
punctului P, România fiind cuprins ă între meridianele 200 și 29045’;
¾ altitudinea elipsoidal ă, (E
PH) respectiv segmentul de normal ă cuprins între
poziția punctului pe suprafa ța fizică și proiecția sa pe elipsoid, folosit ă uneori în
lucrările științifice, dedus ă din suma:

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
47

h Z HO
PE
P + = ( 4 )

unde O
PZreprezintă cota punctului dat ă față de geoid, iar h diferența dintre geoid
și elipsoid (fig. 6).
Ca suprafe țe de referin ță, utilizate în sistemul geodezic de coordonate, se
folosesc:
¾ geoidul, ce reprezint ă Pământul din punct de vedere fizic, în raport cu care
sunt referite altitudinile normale ;
¾ elipsoidul, considerat un model geometric al Pământului și o aproximare a
geoidului, în raport cu care se definesc coordonatele B și L.
Așadar pozi ția spațială a unui punct este dat ă în acest sistem fa ță de două
suprafețe de referin ță.
Coordonatele astronomice , latitudinea φP și longitudinea λP, ale aceluia și
punct P, sunt date de acelea și două unghiuri, m ăsurate în centrul P ământului,
însă în raport cu verticala dată de firul cu plumb. Trecerea de la aceste
coordonate astronomice, la cele geodezice BP și LP se face prin intermediul
componentelor ξ și η, pe latitudine respectiv pe longitudine, ale deviației “u”
a verticalei de la normala la elipsoid (fig. 6):

Bi = φi – ξ respectiv L i = λi – η s e c (5)

Sistemul cartezian geocentric de coordonate rectangulare , utilizat în prezent
ca urmare a extinderii determin ărilor GPS, pozi ționează punctele în raport numai cu
elipsoidul de referin ță prin coordonatele globale elipsoidale ( zyx,, ) stabilite func ție
de (fig. 8):
¾ originea 0 a sistemului de axe, amplasat ă în centrul geometric al
elipsoidului de referin ță aproape de centrul de mas ă al acestuia;
¾ poziția sistemului de coordonate , definită în plan prin direc ția nord și est
și în înălțime prin altitudine , toate referite la o singur ă suprafață de referin ță
respectiv a elipsoidului adoptat;
Sistemul este simplu, iar
descrierea pozi ției 3D a
oricărui punct din spa țiu se
face cu siguran ță, fără dubii.
Fiecare elipsoid adoptat ca referință, are însă un set de axe
de coordonate unice și un
sistem cartezian de coordonate
propriu, ce nu pot fi asociate unui alt elipsoid f ără o
transformare prealabil ă. Pe
această bază se asigur ă și
trecerea din sistemul geodezic de coordonate în sistemul cartezian, geocentric și invers.

Fig. 8 Sistemul de coordonate geodezice (B P, LP) și
carteziene (x P, yP)

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 48

3.1.3.2. Sisteme de referin ță
Legătura dintre sistemul de coordonate și Pământ , se stabile ște în cadrul
unui sistem de referin ță astfel încât fiecare punct sau obiect , situate pe suprafa ța
terestră, în aer sau pe ap ă, este poziționat în mod unic prin coordonatele sale.
Evoluția dinamic ă a tehnologiei GPS a impus introducerea unui Sistem Terestru
Internațional de Referin ță (ITRS), determinat prin cooperarea interna țională, din
care s-au dezvoltat unele sisteme conven ționale de referin ță folosite pe teritorii
naționale. Astfel de sisteme sunt utilizate cu prec ădere în poziționarea
tridimensional ă a rețelelor geodezice, coordonatele x,y,z fiind referite la o
singură suprafața cea a unui elipsoid specific.
Sistemul geodezic mondial WGS-84 (World Geodetic System), realizat de
Departamentul Ap ărării U.S.DoD ( Departament of Defense), începând din 1966
pentru pozi ționare GPS, este utilizat în prezent pe întregul mapamond. Efectiv el este
apropiat de recentul sistem de referin ță ITRF 96 (International Terrestrial Reference
Frames), cu o diferen ță de câțiva cm, fiind definit printr-o serie de parametrii
specifici. Conceput ca un sistem geocentric de referin ță pentru stabilirea și
menținerea pozi ționării globale GPS sistemul NGS-84 este definit de (fig. 8):
¾ originea axelor de coordonate amplasat ă în central de mas ă al Pământului;
¾ direcțiile axelor elipsoidale paralele cu sist emul de referin ță terestru
convențional;
Efectiv axa z este dirijat ă pe direc ția polului Nord, axa x dată de intersec ția
meridianului zero cu pla nul ce trece prin origine și este normal pe axa z, axa y ,
completeaz ă spre Est acest triplet ortogonal.
Coordonatele carteziene WGS-84 ( zyx,, ) se pot transforma în coordonate
geodezice (latitudinea B și longitudinea L), respectiv altitudinea elipsoidal ă HE cu
relații riguroase de coresponden ță.
Sistemul conven țional EUREF (European Reference Frames), bazat de
asemenea pe GPS, a fost preconizat ca referin ță precisă, apropiat ă de WGS 84, care
să servească Europa continental ă, în scopuri de pozi ționare .
Conceput acum dou ă decenii, a fost finalizat cu o rețea geodezic ă
tridimensional ă, conexată organic cu cele na ționale. Sistemul folose ște elipsoidul
GRS 80 (Geodetic Referance System), foarte apropiat de WGS 84, având aceea și
origine geocentric ă a axelor și o mică diferență de turtire acoperind cele mai multe
țări din Europa, f ără Rusia și Belarus.
Stațiile EUREF , reunite ca re țea GPS european ă, asigură legătura ETRS /ITRS
cu rețelele naționale și dezvoltarea acestora în sistemul GPS. Astfel re țeaua EUREF,
bazată pe sistemul ETRF 89 referit la elipsoidul GRS 80, adoptat în 1990 la Floren ța,
funcționează în 46 de țări europene inclusiv și la noi, asigurând o baz ă modernă,
apropiată de WGS-84 pentru orice proiect geodezic european de precizie.
Rețelele geodezice clasice, dezvoltate în datumuri na ționale proprii, bazate în
Europa pe 5 elipsoizi de referin ță diferiți, 8 proiec ții cartografice și poziționări pe
suprafețe separate în plan orizontal și vertical, coexist ă încă alături de re țelele
geodezice din noua genera ție ETRF. Preocuparea de baz ă în aceste țări o constituie
furnizarea parametrilor de transformare între aceste sisteme de referin ță naționale și
EUREF, pe baza unui num ăr de puncte comune, pentru ameliorarea preciziei și
omogenit ății datelor clasice prin determin ările GPS.

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
49
În România sistemul național , respectiv conven țional , de referin ță, are la baz ă
elipsoidul Krasovski (1940) și proiecția stereografic ă ′70 pentru pozi ționarea
rețelelor geodezice în plan și geoidul pentru cote sau altitudini. Efectiv altitudinea
unui punct se poate defini plecând de la rela ția general ă:

Z = C/G , C = W geoid
Wpunct = ∫⋅punct
geoiddzg (5)

unde numărul geopoten țial C reprezint ă diferența dW între poten țialul gravita țional
W al celor dou ă suprafețe iar G o m ărime dinamic ă. În funcție de acestea se ob țin
diferite tipuri de cot ă sau altitudini:

()
γPCZP= ; ()
gPCZP=0; ()
0γPCZD
P= (6)

respectiv normale unde γ reprezint ă gravitatea normal ă medie, ortometrice unde g
se consider ă gravitatea medie în lungul verticalei și dinamice la care 0γeste
gravitatea normal ă la latitudinea de 450.
Sistemul de altitudini normale Marea Neagr ă 1975 , este referit la geoid și are
punctul zero fundamental în Capela Militară Constanța, față de care sunt date cotele
rețelei de nivelment a țării.
Întrucât sistemul GPS furnizeaz ă altitudini referite la elipsoid , acestea se
transferă, după cum s-a mai ar ătat, în sistemul cotelor normale funcție de diferen ța de
înălțime (h) între altitudinea elipsoid ă (H p) și cea ortometric ă (Z p) raportată la geoid
sau cvasigeoid , dedusă prin determin ări geodezice și gravimetrice (fig. 6). Adoptarea
unui elipsoid de referin ță cât mai apropiat de geoid în zona țării noastre ar spori
precizia pozi ționării în înălțime și ar apropia altitudinile GPS de cotele normale.
Sistemul european EUREF a fost extins la noi progresiv, pe etape, sub forma
unor puncte reunite într-o re țea geodezic ă de ordin superior, pozi ționate GPS cu
precizie maxim ă. Prin cele 48 de sta ții permanente GPS determinate pân ă în prezent
și a punctelor din Rețeaua Geodezice Na ționale dezvoltată până la clasa C se asigur ă
o bază solidă necesară dezvoltării tehnologiilor curente topofotogrammetrice,
asigurând controlul lucr ărilor și calculul coeficien ților pentru transform ări de
coordonate.

3.1.4. Datumul geodezic

3.1.4.1. Caracter istici. Tipuri
Datumul geodezic stabilește legătura între geoid și elipsoid definind astfel
forma și dimensiunile P ământului precum și originea și orientarea sistemului de
coordonate necesare reprezent ării suprafe ței terestre. Astfel prezentat, datumul
devine sinonim cu Sistemul Terestru de Referin ță (TRS), folosit la pozi ționarea
rețelelor geodezice GPS care este definit, efectiv, prin 8 parametri : trei pentru
locația originii, trei pentru orientarea în spa țiu a axelor de coordonate, unul

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 50
pentru dimensionarea
geometric ă a figurii
elipsoidului (axa mare) și unul pentru forma lui
(turtirea). Dup ă zona
acoperită din suprafa ța
globului p ământesc,
datumurile pot fi de tipuri diferite
Datumul geodezic global , caracterizat de elipsoidul de referin ță WGS-84 ,
este astfel ales încât s ă aproximeze , în condiții optime, geoidul în ansamblul s ău
(Fig. 9a). Sistemul de axe cu care este cuplat are originea în centrul de mas ă al
Pământului, axa z este dirijat ă pe direc ția polului nord, axa x paralelă cu
meridianul zero (Greenwich), iar elipsoidul de referin ță definit prin patru
parametri geometrici și fizici (semiaxa mare, viteza unghiular ă a Pământului și
doi coeficien ți gravitaționali).
Determin ările GPS se fac, în lume și la noi, în acest datum global , definit
prin sistemul geocentric de axe amintit mai sus și elipsoidul WGS84, utilizat pe
întreg globul.
Datumul regional (local), se instituie pentru a reda cât mai corect
suprafața globului pe un teritoriu limitat , de mărimea unei provincii, a unei țări,
eventual a unei p ărți dintr-un continent (fig. 9b). Acesta este caracterizat prin
șapte parametri, respectiv doi ce definesc elipsoidul de referin ță, originea
sistemului de axe dată prin latitudine și longitudine, azimutul de referin ță pentru
orientare, ondulația geoidului , practic nul ă și coinciden ța dintre semiaxa mic ă și
cea de rota ție a Pământului. Originea se alege astfel încât s ă satisfacă precizia
necesară la un moment dat.
Datumul european, spre exemplu, definit prin zona continental ă pe care o
deservește, are punctul de origine (turnul Helmert) cu latitudinea 55022’51’’ ,
componenta pe meridian a devia ției verticale 3’’,36, longitudinea originii
13003’58’’,741E , componenta în primul vertical al devia ției verticalei 1”,78 și
elipsoidul interna țional de referin ță WGS-84.
În România se lucreaz ă încă în două datumuri ( § 3.1.3.2 ): unul orizontal
având ca suprafa ță de referin ță elipsoidul Krasovski și unul vertical referit la
geoid , altitudinile fiind date fa ță de un reper situat la malul m ării (§ 3.4.6.).
În viitor se preconizeaz ă trecerea în datumul european, tridimensional,
geocentric, caracterizat mai sus, sau chiar unul nou propus de câteva decenii.
Originea unui astfel de sistem nu coincide cu centrul de greutate al
Pământului, fiind u șor deplasat ă.

3.1.4.2. Transformarea datumului
În activitatea curent ă, geotopografic ă, apare problema trecerii
coordonatelor unor puncte dintr-un datum în altul prin opera ția numita “ datum
transformation” , respectiv printr-o transformare de datum , c a r e e s t e d e f a p t o
transcalculare geodezic ă. Cel mai frecvent și important caz al unei astfel de
conversii este reprezentat, la noi, de transformarea datumului global , în datumul

Fig. 9 Datumuri geodezice: a- global, b- regional (na țional)

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
51
național , considerat local. Problema are dou ă aspecte distincte, fiecare cu
specificul și dificultățile lui, a c ăror remediere se a șteaptă în viitor.
Transformarea datumului orizontal ia forma unei transform ări Helmert
cu patru parametri: două translări ale axelor x,y, o rotație în jurul axei z și un
factor de scar ă. În prezent, la noi, opera ția vizeaz ă însă poziționarea 3D, în
ansamblu, respectiv coordonatele spa țiale ale sistemului geocentric interna țional
și nu doar pe cele plane. În acest caz, trecerea în datumul geodezic al României a
datumului spa țial urmeaz ă aceeași transformare Helmert bazată însă pe șapte
parametri ce definesc pozi ția reciproc ă a celor dou ă sisteme:
¾ trei transla ții Δx, Δy, Δz, respectiv relativele în metri calculate prin
diferența coordonatelor celor dou ă origini;
¾ trei rotații rx, ry, rz, ca valori unghiulare ce reprezint ă răsucirea, într-un
anumit sens, a datumului local în jurul celor trei axe ale sistemului de referință;
¾ factorul de scar ă s, de transformare, a c ărui valoare dat ă în ppm (parts
per milion = părți din milion), este foarte apropiat ă de unitate.
Transcalcularea propriu zis ă a punctelor noi se realizeaz ă automat, cu softuri
specializate, plecând de la coordonatele unui num ăr minim (4) de puncte, cunoscute
în ambele datumuri, care s ă încadreze, pe cât posibil, zona în cauz ă.
Metoda Molodenschi , ce folose ște direct coordonate geodezice B, L, fără a
le transforma în prealabil în coordonate carteziene și numai cinci parametri, ca și
metoda coeficien ților polinomiali, sunt mai pu țin productive, conduc la rezultate
mai slabe ca precizie și în consecin ță, se folosesc mai rar și nu se recomand ă în
practică.
Un datum altimetric , definit printr-un singur punct, este reprezentat printr-un
reper de nivelment amplasat la nivelul m ării, pe baza c ăruia se realizeaz ă sistemul de
altitudini (§ 3.1.3.2). Transformarea lui presupune ad ăugarea algebric ă a unei valori
constante la cote cunoscute ale tuturor punctelor în lucru.
După cum s-a ar ătat, menținerea la noi a celor dou ă datumuri distincte –
orizontal și vertical – creeaz ă dificultăți generate de necoresponden ța celor dou ă
suprafețe de referin ță: elipsoidul în primul caz și geoidul pentru pozi ționarea în
altitudine.
Ondulația geoidului , care genereaz ă asemenea dificult ăți, reprezint ă de fapt
diferența h dintre altitudinea HE a unui punct P dată față de elipsoidul de referin ță
internațional WGS 84 și altitudinea ortometric ă 0
PZ referită la geoid (Fig. 6).

O
PE
PZ Hh − = (7)

Ca valoare , ondulația h a geoidului este variabil ă având în vedere suprafa ța
neregulată a acestuia. Elipsoidul interna țional încearc ă să asimileze întregul glob
pământesc și ca atare nu poate satisface în condi ții de precizie toate regiunile. Din
acest motiv se impune determinarea și în cazul țării noastre a unei suprafețe proprii
de referin ță, a unui cvasigeoid , care să se confunde practic cu elipsoidul de referin ță.
Lucrările sunt îns ă de durată și necesită o rețea gravimetric ă bine pusă la punct, prin
determinări ale ondula ției geoidului și deviației de la vertical ă, care pot conduce
ulterior la pozi ționarea în altitudine cu o precizie centimetric ă.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 52

3.2. PROIEC ȚIA STEREOGRAFIC Ă '70

3.2.1. Generalit ăți

Reprezentarea plan ă a suprafe țelor curbe, nedesf ășurabile, se face prin
proiecții. Dacă ne referim la suprafa ța fizică, topografic ă, a Pământului pe întinderi
mari, reprezentative, redarea lor pe plan se realizeaz ă prin intermediul unei proiec ții
sau mai corect a unui sistem de proiec ție, adoptat și specific fiec ărei țări. Din acest
punct de vedere disting:
¾ proiecții geodezice care au ca obiect trecerea punctelor re țelei geodezice de
pe elipsoidul de referin ță pe planul de proiec ție adoptat;
¾ proiecții cartografice care asigură transferul acestor puncte de pe sfera
echivalent ă, ca suprafa ță intermediar ă, pe planul amintit.
În funcție de aceste opera ții coordonatele re țelelor de ridicare și ale punctelor ce
definesc detaliile topografice, vor rezulta direct în planul de proiec ție al sistemului
național adoptat.
Ridicările independente , neîncadrate în re țeaua geodezic ă, desfășurate pe
suprafețe mici, se proiecteaz ă direct pe un plan orizontal local având în vedere c ă, pe
porțiuni restrânse de teren, sfera terestr ă se poate confunda cu planul tangent. În
prezent asemenea lucr ări, considerate ca excepții, sunt admise doar în situa ții bine
justificate: fie în cazul unor ridicări pe suprafe țe mici, de interes local , fie în
lucrările inginere ști de precizie ridicat ă (trasarea unui tunel, construc ția unui baraj).
Alegerea sistemului de proiec ție se face în func ție de mărimea și forma
teritoriului național. La noi s-au folosit în timp proiecția conică, stereografic ă pe
mai multe planuri tangente și apoi pe unul singur (1933), proiecția interna țională
Gauss – Krüger din 1950 și în prezent „Proiecția Stereografic ă 70” ce poartă anul
adoptării ei. În viitor se preconizeaz ă utilizarea proiecției Mercator (UTM) care
câștigă teren și în Europa.
Deformațiile elementelor geometrice (unghiuri, distan țe și implici suprafe țe),
care intervin întotdeauna în reprezentar ea unor teritorii întinse pe acela și plan, nu au
cum să fie evitate . Sistemul de proiec ție
adoptat permite doar cunoașterea,
controlul și deci stăpânirea acestor
deformații.
Cunoștințele privind proiec țiile în
general și cele legate de cea na țională
“stereografic ă ′70”, formeaz ă obiectul
cartografiei, sunt complexe; din acest
motiv, aici sunt selectate doar cele mai
reprezentative, obligatorii spre a fi cunoscute de c ătre operatorul cadastral
fiind considerate de prim ă importan ță
pentru desf ășurarea lucr ărilor curente.

Fig. 10 Proiec ția stereografic ă

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
53

Fig. 11. Sistemul ax elor de coordonate și cercurile de deforma ție nulă

3.2.2. Sistemul axelor de coordonate

Sistemul de proiec ție „Stereografic 70” , oficializat și introdus la noi de
aproape patru decenii, este în prezent generalizat și obligatoriu. Ca regul ă generală,
după cum s-a mai ar ătat, toate ridic ările trebuie încadrate în re țeaua geodezic ă
națională determinat ă pentru coordonatele plane în „ proiecția Stereografic ă 70” și
pentru cote în planul de referin ță „Marea Neagr ă 1975” . Numai în aceste condi ții
se asigură unitatea și omogenitatea lucrărilor pe întreg teritoriu țării. Drept urmare
operatorul cadastral trebuie s ă fie familiarizat cu elementele de baz ă ale acestui
sistem de proiec ție, evident sub aspectele care sunt de competen ța sa și cu care vine
în contact în mod frecvent.
În principiu , proiecția stereografic ă este o proiec ție perspectiv ă, conform ă, ce
păstrează
nealterate unghiurile și deformeaz ă distanțele. Un punct P de pe suprafa ța
elipsoidului, substituit cu sfera de raz ă Gauss R= NM , se trece pe planul de
proiecție T, considerat tangent în centrul regiunii de ridicat, în Pt (fig. 10). Dreptele
proiectante pleac ă din punctul de vedere S (stereografic), diametral opus celui de
tangență (fig.10). În varianta actual ă „Stereografic 70” , planul de proiec ție T este
coborât cu cantitatea i = 1389,478 m , devenind secant ( S), astfel încât punctul P de pe
elipsoid este proiectat în Ps.
Sistemul axelor de coordonate rectangulare, plane, are urm ătoarele
caracteristici:
¾ originea (O) se găsește în centrul țării, undeva la nord de Făgăraș, la
intersecția paralelei de 46o cu meridianul de 25o (fig. 11);
¾ coordonatele geografice și plane ale originii devin a șadar

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 54

Bo = 46o ; Lo = 25o, respectiv Xo = 0 ; Yo = 0 (8)

¾ sensul pozitiv al axei Ox este dirijat spre nordul geografic, iar cel al axei Oy ,
evident, spre est ;
¾ teritoriul na țional, reprezentat integral în acest sistem, avea a șadar zone
cuprinse în toate cele patru cadrane , cu puncte ce pot avea coordonate pozitive
și negative;
¾ pozitivarea tuturor coordonatelor , necesar ă simplific ării calculelor, se
realizează prin translatarea originii axelor de coordonate spre sud-vest, în zona
Belgradului, ad ăugând la toate punctele câte 500000,00 m , atât pe X cât și pe Y .
La noi proiecția stereografic ă a fost folosit ă în mai multe structuri: prin
utilizarea mai multor planuri tangente (Târgu Mure ș, Vaslui, Timi șoara), pe un
plan tangent unic și în prezent, din 1970, pe plan secant coborât cu i = 1.389,478m
(fig. 14).

3.2.3. Deforma ția distanțelor

3.2.3.1. Varianta pe plan tangent
Trecerea distanțelor de pe suprafa ța sferei pe un plan de proiec ție tangent, în
centrul zonei de reprezentat, se face dup ă legi specifice și provoac ă modificarea lor,
care poate s ă îmbrace dou ă aspecte (fig. 12).
1. Deforma ția totală (Δt) a unei distan țe oarecare este dată de diferen ța dintre
mărimea ei pe sfer ă ( OPd= ) și corespondenta în proiec ție (tOPd=' ), elemente ce
se pot exprima în func ție de unghiul la centru 2ω și de raza R a sferei când
deformația totală în plan tangent (tg
tΔ )
devine:
tg
tΔ=d' – d=2R(tg ω−ω ) (9)

Dacă se dezvolt ă în serie tgω și se
neglijează termenii, practic, nesemnificativi
rezultă:
tg ω =ω +33ω+ 32. 55ω+ și
tg ω – ω = 33ω ( 1 0 )

Fig. 12 Deforma ția distanțelor în
proiecția stereografic ă 70 pe plan tangent

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
55

Înlocuind aceast ă ultimă valoare în
forma final ă a relației (9) și mai departe pe
ω = d/2R, se ob ține deformația totală a
distanței pe plan tangent :
tg
tΔ=2R33ω și ∆t=23
12Rd (11)

2. Deforma ția unității de lungime
(km) pe plan tangent ( Δtg/km), în
regiunea de lucru, mult mai
semnificativ ă, rezultă prin diferen țierea
ultimei rela ții (6), respectiv:

22
/123
Rdtg
km= Δ și în final 22
/4Rdtg
km= Δ (12)

Ca mărime aceste deforma ții cresc rapid, cu p ătratul distan ței d la care se
găsește punctul P, considerat în centrul zonei de lucru, fa ță de originea O.
Introducând în rela ția finală (12) valoarea razei la latitudinea medie a țării noastre R
= 6378956,478 m , (sau mai simplu R = 6379 km), se pot calcula deformațiile
unitare la diferite distan țe (tab. 5).
Ca semn, toate deforma țiile sunt pozitive (d' > d) și cresc radial din punctul
central O, fiind egale pe cercuri de o anumit ă rază (fig. 13).

3.2.3.2. Sistemul „Stereografic ’70”
Utilizarea planului secant ridică unele aspecte specifice ale proiec ției
stereografice:
¾ deformația kilometric ă se calculeaz ă cu o relație asemănătoare
kmmkmRmd
km /25,0)(4)(
22
70sec
/ − = Δ (13)

¾ ca mărime, în centrul țării, deci pentru d = 0, rezultă kmmkm /25,070sec
/ −= Δ ,
la d= 201,72km se ob ține kmmkm /070sec
/= Δ , iar la periferie, unde d ≈
400km, deforma ția este maxim ă kmmkm /73,070sec
/ += Δ (tab. 5),

Fig. 13. Proiec ția „stereografic ă 70”:
natura deforma țiilor

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 56
¾ deformațiile sunt nule (d’=d) pe un cerc cu raza d=201,72 km, (dus cu linie
întreruptă în fig. 11), devenind negative în interiorul acestuia (d’ 1<d1) și
pozitive în afara lui (d’ 2 > d2) (fig.13).
Distribuția deforma țiilor liniare , pe ansamblul teritoriului na țional, devine
mai convenabil ă decât într-o variant ă mai veche în care, cercul de deforma ție nulă
avea raza de 285km (dus cu linie plin ă fig. 11), când valorile extreme erau –
0,33m/km și +0,65m/km și evident mai bun ă decât în cazul planului tangent când se
ajunge la + 0,98m/km la periferie (tab. 5).

Deforma țiile în proiec ție stereografic ă (variante)
Tabelul 5
Distanța
(km)
Deformația 0 100 201,72 300 400
Plan tangent 0 + 6,1 + 25,0 + 55,3 + 98,3
Plan secant unic – 25,0 – 18,9 0,0 + 30,3 + 73,3

În consecin ță proiecția Stereografic ă ’70 pe plan secant unic este utilizat ă la
noi din 1970, constituind, al ături de elipsoidul Krasowski, datumul geodezic na țional

3.2.4. Transform ări de coordonate

Considerând planul de proiec ție tangent ( T) și cel secant unic la sfer ă (S
u),
situate la distan ța „i”, raza sferei R, unghiurile 2ω și ω sub care se vede coarda D și
segmentul OP = m rezultă (fig. 14):

Ds = m cos ω/2 și m = D t cos ω/2 (14)
și prin substitu ție
Ds = D t cos2ω/2 sau D s/Dt = cos2ω/2. (15)
În același timp se observ ă că
ts
DD =
ts
dd = 2Ri 2R− ( 1 6 )
și înlocuind lui D s / Dt din relația (15)
RiR
dd
ts
22−= = cos2 ω/ 2 ( 1 7 )

Pentru lungimea unitar ă, dt = 1 km , rezultă „deformația regional ă” a proiec ției
stereografice pe plan secant unic
s
rΔ = 1 km – 2Ri ( 1 8 )

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
57

Înlocuind valorile i = 1,39 km și R =
6379 km ob ținem
≈2Ri
40001, (19)

iar pentru unitatea de lungime (1 km),
distanța proiectat ă pe planul secant
unic devine o valoare constant ă
denumită „coeficient de reducere la
scară”, respectiv
C = 1 – 40001 = 0,99975. (20)

În consecin ță, pentru trecerea
unor coordonate plane Xi și/sau Yi, din
planul tangent în planul secant unic,
acestea se înmul țesc cu coeficientul 0,99975 , iar pentru o trecere invers ă ele se
împart cu acest coeficient:

CX Xi
ti
s ⋅ = , CY Yi
ti
s ⋅ =
r e s p e c t i v ( 2 1 )
CX Xi
si
t : = CX Xi
si
t : =

3.2.5. Sisteme locale de proiec ție

Pe planul secant unic al proiecției „Stereografic '70” deformațiile unitare ale
lungimilor se reduc fa ță de variantele anterioare. Totu și, după cum s-a ar ătat, valorile
ce rezultă în situații limită cuprinse între -0,25 m/km și +0,73 m/km merit ă să fie
luate în considerare deoarece în an umite categorii de lucru ele provoac ă „erori
areolare ”, de suprafa ță ce depășesc toleran țele admise la m ăsurători. Este cazul
cadastrului imobiliar unde nu sunt admise deforma ții mari mai mari de ± 5cm și
evident la calculul suprafe țelor în general.
Reducerea deforma țiilor liniare la minimum și practic eliminarea erorilor
amintite ce genereaz ă neconcordan țelor între suprafe țele reale și cele rezultate din
calcul, presupune folosirea unui sistem de proiec ție pe un plan secant local L (fig.
15). Acesta se duce paralel cu planul tangent T și cu cel secant unic Su iar poziția lui
se alege astfel ca să treacă prin centrul regiunii de lucru , caz în care acolo
deformațiile vor fi , evident, nule.

Fig. 14. Trecerea punctelor din planul tangent
în plan secant unic

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 58
Trecerea coordonatelor din planul
secant unic Su (stereografic '70) î n unul
local L se face pe baza unor rela ții
matematice riguroase în trei etape (fig. 15):
1) Transferul coordonatelor din planul
secant unic al proiec ției „Stereografic 70” în
planul tangent folosind ultimele rela ții (21)
stabilite anterior.
2) Calculul coeficientului de
deformație regional ă K, având în vedere c ă
valoarea celei calculat ă cu relația cunoscut ă
t
kmΔ = 22
t2
t
22
4RY X
4Rd += (22)
este nulă, deoarece planul local trece prin centrul regiunii de ridicat respectiv d = 0 .
Deci o distan ță unitară (1 km) de pe elipsoid proiectat ă în plan local ( dl) va deveni

22
t2
t tg
/km l4RY X1Δ 1km d+−= − = ( 2 3 )

În cazul planului local de proiec ție, actualizând raportul (16) care devine dl/ds și
înlocuind în rela ția (18) i = h, se ob ține
4Rh1Δ 1kmdtg
/km l −= − =
(24)

Efectiv, coeficientul de deforma ție regional ă K rezultă din raportul

C4RY X1
2Ri14Rh1
ddK22
t2
t
sl−−
=
−−
= =
(25)

Trecerea coordonatelor din planul secant unic în planul local se face cu
relațiile generale din cele de mai sus:

dl = d s · K respectiv KX Xi
Si
l ⋅ = ; KY Yi
Si
l ⋅ = (26)

Pentru exemplificare considerăm un punct geodezic P în centrul zonei de lucru a c ărui
coordonate în proiec ție „ Stereografic 70 „ pe plan secant unic sunt:
Xs = 491632,44 m Y s = 565429,36 m
¾ coordonatele în plan tangent devin
m 491755,38= = =99975,044, 491632
CXXs
t ,

Fig. 15. Trecerea punctelor din planul
tangent în plan local

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
59
m 565570,75= = =99975,036, 565429
CYYs
t ,
care reduse la originea Nord F ăgăraș prin scăderea a câte 500.000,00 m vor fi:
Xt = – 8244,62 m Y t = 65570,75 m.
¾ coeficientul de deforma ție regional ă K rezultă succesiv
996553951,0
4122 2
=+−
RY Xt t și 000223223,199975,099973167,0= =K .
¾ coordonatele în plan secant local , cu originea la Nord de F ăgăraș, devin
Xl = – 8244,38 x 1,000223223 = – 8246,22m
Yl = 65570,75 x 1,000223223 = 65585,39m
și în proiec ție „Stereografic ă 70” prin pozitivare
Xs=500000 – 8246,22 = 491753,78 m; Ys=500000 + 65585,39 = 565585,39 m

Coeficientul K o dată calculat permite trecerea tuturor coordonatelor re țelei
geodezice din zon ă în planul secant local de proiec ție, dus prin punctul central P al
suprafeței de lucru. În continuare, coordonatele punctelor noi, din re țeaua de îndesire,
de ridicare, și ale detaliilor, vor rezulta , evident, în acest sistem local unde
deformațiile lungimilor și implicit a suprafe țelor sunt practic nule.
Operația inversă, de aducere a coordonatelor punctelor noi din planul secant
local în planul secant unic stereografic 70 , se realizeaz ă prin multiplicarea lor cu
raportul 1/K, respectiv:
KX X1
l s= și KYY1
l s= ( 2 7 )
Transferul este obligatoriu deoarece, în final, inventarul coordonatelor
punctelor noi, din orice ridicare topografic ă, trebuie prezentate în sistem de proiec ție
„Stereografic 70” (plan secant unic) spre a putea fi incluse în inventarul fondului
topografic na țional.
3.2.6. Împărțirea hărții în foi

Harta general ă a țării, întocmit ă la diferite sc ări uzuale, spre a servi nevoilor
diverșilor solicitan ți, nu poate fi redat ă pe un singur format de hârtie. Pentru p ăstrarea
și utilizarea comod ă a unui asemenea reprezent ări, harta țării se împarte în sec țiuni
denumite „ foi” sau „ trapeze ”, de dimensiuni rezonabile, dup ă o anumit ă regulă și cu
o nomenclatur ă specific ă sistemului de proiec ție adoptat. Utilizând procedee
riguroase de ridicare aceste foi se racordeaz ă între ele, detaliile topografice având
continuitate pe întreaga lungime a laturilor.
Planurile cadastrale de baz ă ar urma s ă se întocmeasc ă, conform normelor
tehnice în vigoare, la fel ca cele topografice, „pe trapeze cu nomenclatura oficial ă în
România” ; cu alte cuvinte, se p ăstrează sistemul mo ștenit de la
proiecția „Gauss–
Krűger” folosită anterior. Foile de plan au, în acest caz, cadrul geografic, dat de
imaginile plane ale arcelor de meridian și de paralel, de forma unor trapeze , deoarece
meridianele converg spre pol.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 60
Nomenclatura și
dimensiunile graduale ale
trapezelor sunt caracteristice
scării și se deduc succesiv.
Punctul de plecare îl constituie
scara 1/1000000 la care întreg
globul este împ ărțit pe
longitudine în fuse de câte 60,
numerotate cu cifre arabe,
mergând spre est de la meridianul 180
0 și pe latitudine
în zone de câte 40, notate cu
litere majuscule de la ecuator spre nord. Teritoriul României este cuprins în fusele 34
și 35 (delimitate de meridianele 180 – 240 și 240 – 300) și în zonele K, L și M (fig. 16);

Foile de plan în proiec ție stereografic ă ’70
T a b e l u l 6
Dimensiuni Scara
Latitudine Longitudine Nomenclatura
1.000.000 4o 6o L-34
500.000 2o- 3o L-34-B
200.000 40’ 1o L-34-D-XXIV
100.000 20’ 3’30”o L-34-143
50.000 10’ 15’ L-34-143-B
25.000 5’ 7’30’’ L-34-143-D-b
10.000 2’30’’ 3’45’’ L-34-143-D-d-2
5.000 1’15’’ 1’52’’, 5 L-34-143-256
2.000 37’’, 5 56’’,25 L-34-143-256-4

La scara 1/1000000 trapezul este nominalizat printr-o liter ă și un număr (zona
și fusul), spre exemplu L – 34 , are dimensiuni graduale de 40 respectiv 60 și poziția

Fig. 17. Împ ărțirea hărții în foi la sc ările 1:500.000-1:100.000

Fig. 16. Împ ărțirea hărții în foi la scara :1.000.000

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
61

Fig. 18. Împ ărțirea hărții în foi la scara 1:100.000

definită pe elipsoid prin coordonatele geografice B și L ale colțurilor (fig. 16). La
următoarele sc ări nomenclatura și valorile graduale ale foilor (h ărților) se deduc
plecând de la trapezul 1/1.000.000 (fig. 17-18).
Identificarea unei foi , necesar ă desfășurării lucrărilor, se face rapid pe o
reprezentare schematic ă, a teritoriului na țional, denumit ă scheletul h ărții. Secțiunile,
existente la unele institu ții, depuse în mape numerotate, se identific ă după
nomenclatura dată prin numărul trapezului și localitatea cea mai important ă sau
vârful cel mai înalt de pe cuprinsul foii, spre exemplu L-34-57-D-a (Moineasa), L-
34-89-B-b-3 (Vârful Pent eleu). Planurile la sc ări mai mari de 1/2.000, respectiv
1/1.000, 1/500 etc. nu au cadru geografic și nici nomenclatur ă specifică.
Coordonatele plane ale col țurilor de trapez se obțin prin transformarea
coordonatelor geodezice – latitudinea (B) și longitudinea (L) – cunoscute, ale celor
patru puncte. Efectiv pentru foile pân ă la scara 1/2000 de pe întreg cuprinsul țării au
fost calculate coordonatele X, Y ale col țurilor de trapeze cu rela țiile HRISTOW și
sunt puse la dispozi ția unităților de ridic ări.
Varianta nou ă de împ ărțirea hărții în foi, neoficializat ă și fără obiect
deocamdat ă, ar putea fi definit ă printr-o configura ție proprie (fig 19):
¾ forma p ătrată a
secțiunilor, rezultat ă din
paralele duse la axele sistemului de proiec ție
Stereografic ′70;
¾ secțiunea de baz ă o
reprezintă foaia de plan la
scara 1/100.000 având
nomenclatura dat ă de
numărul zonei (x) și litera
mare a coloanei (y)
ambele nominale dar și cu
corespondente pe ax ă
notată cu prim ( ' ),

Fig. 19 Dispunerea foilor de plan stereografic 70-
varianta nou ă, 1:1.000.000 (ha șurată =4’D)

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 62

¾ foaia la scar ă 1/10.000, cu
dimensiuni grafice de 50×50 cm și
5×5 km pe teren cuprinzând o suprafață de 25 km
2, reprezint ă baza
sistemului;
¾ foile urm ătoare , se obțin prin
împărțirea în patru a precedentei (cu
excepția scării 1/2000) și adăugarea
succesivă a unor numere romane și
arabe (fig. 20,); tab. 7
Așadar, în viitor, odat ă cu
introducerea cadastrului în România ridicările în plan la nivelul întregii
țări ar urma s ă se concretizeze pe foi
sau secțiuni de o structur ă și cu
nomenclatur ă proprie , specific ă
sistemului de proiec ție Stereografic '70, renun țându-se la trapezele proiec ției Gauss.

Dispunere foilor de plan stereografic ′70 (variant ă)
Tabelul 7

3.3. PROIEC ȚIA „UNIVERSAL TRANSVERSE MERCATOR” (UTM)

3.3.1. Prezentare general ă
În principiu , proiecția Mercator este o proiecție cilindric ă în cadrul c ăreia
elipsoidul de referin ță este înfășurat într-un cilindru, iar punctele sunt trecute pe
suprafața interioar ă a acestuia prin proiectante ce pleac ă din centrul elipsoidului. Prin
decuparea cilindrului pe generatoarea opus ă și desfășurare, se ob ține reprezentarea
plană a suprafe ței curbe a elipsoidului , în sistem de coordonate UTM .

Fig. 20 Nomenclatura foilor de plan stereo ’70
– varianta nou ă (foaia conform tab. 7)
Scara Nomenclatura Dimensiuni (Km) Suprafețe (Km2)
1/100.000 4 ′D 40 x 40 1600
1/50.000 4 ′D-A 20 x 20 400
1/25.000 4 ′D-A-c 10 x 10 100
1/10.000 4 ′D-A-c-3 5 x 5 25
1/5.000 4 ′D-A-c-3-II 2,5 x 2,5 6,25
1/2.000 4 ′D-A-c-3-34 1,25 x 1,25 1,5125
1/1.000 4 ′D-A-c-3-34-3 0,625 x 0,625 *39,0625 ha
1/500 4 ′D-A-c-3-34-3-1 0,3125 x 0,3125 *9,765625 ha

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
63

Preconizat ă în 1569 de
matematicianul olandez Kremer alias
Mercator , proiecția cilindric ă, se
prezintă în mai multe variante:
¾ normală sau directă, când
cilindrul este tangent la
ecuatorul elipsoidului, variant ă
inițiată de autor;
¾ transversal ă, când cilindrul
este tangent la un meridian dat,
descrisă de Lambert (1772),
dezvoltată și pusă la punct de
doi matematicieni c ărora le
poartă numele, Gauss – Kruger .
¾ secantă, TM (Transverse
Mercator) cu liniile de contact la aproximativ 180km de fiecare
parte a meridianului axial.
Ultima variant ă respectiv, proiecția Universal Transversal Mercator (U.T.M.),
a fost adoptat ă în 1990 la NATO ca sistem de referin ță pentru întreg globul
pământesc. În 1984 proiecția UTM s-a asociat sistemului WGS stabilit prin geodezie
satelitară și este folosit ă în scopuri militare ș
i civila la pozi ționarea prin GPS.
Principalele caracteristici teoretice și funcționale ale proiec ției UTM, ar fi:
¾ în principiu, elipsoidul se consider ă înfășurat în 60 de cilindri culca ți în
lungul la tot al șaselea meridian;
¾ reprezentarea se face pe fuse cu o lățime de 60 longitudine și pe zone de 40
latitudine , extinse pân ă la 800 în emisfera sudic ă și 840 în cea nordic ă;
¾ cilindrul intermediar este secant după două meridiane, simetrice la 180 km,
față de cel axial, care se numesc meridiane de secan ță (fig. 21a),
¾ ca proiec ție conform ă păstrează unghiurile nedeformate și deci asem ănarea
figurilor, suprafa ța elipsoidului fiind redat ă direct pe cea a cilindrului, care apoi
se desfășoară, devenind plan ă.
În reprezentarea universal ă a întregului glob p ământesc, țara noastr ă este
cuprinsă, ca și la proiec ția Gauss-Krüger, în fusele 34 și 35, numerotarea f ăcându-se
de asemenea de la meridianul de 1800.

3.3.2. Sistemul de axe. Deforma ții
Fiecare fus are sistemul s ău propriu de coordonate plane, definit astfel:
¾ axele sunt dispuse normal , Ox spre est reprezentat ă de proiec ția ecuatorului
în planul h ărții și Oy spre nord , dată de proiec ția meridianului axial (fig.
21a);
¾ originea axelor este astfel pozi ționată spre a se lucra în totdeauna cu valori
pozitive, pe abscis ă fiind deplasat ă spre vest cu 500 km. Pe ordonat ă
originea se consider ă la ecuator în cazul emisferei nordice, iar în partea

Fig. 21 Proiec ția UTM: a- axe , b- deforma ții

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 64
sudică se pozitiveaz ă adăugând 1.000 km rezulta ți din cele 900 de latitudine,
fiecare grad având în medie de 111km;
¾ coordonatele iau, din aceast ă cauză, forme specifice, abscisele unor puncte
caracteristice devenind (fig 21b);
x
3 = x 6 = 500.000mE ; x2 ≅ 320.000mE ; x5 ≅ 680.000 mE (28)

iar ordonata originii O1 în raport cu O2 a emisferei sudice, devine y 01 =
1.000.000m. La latitudinea medie a țării noastre x3
x1=240.000mE , deci x1≅
260.000mE.
Nomenclatura foilor de plan este dat ă pe trapeze cu unele diferen țe față de
proiecția Gauss-Kruger utilizat ă la noi. Se pleac ă tot de la scara 1:1.000.000, cu
unitatea de 40 – 60, la care nota ția ar fi NL35-06 interpretat ă astfel: N reprezintă
emisfera nordic ă, L este zona de 40 pe latitudine cuprins ă între paralelele 440 – 480 ,
35 este num ărul fusului, respectiv al cincilea de la Greenwich; 06 este a șasea foaie
de hartă din cea de la scara 1:1.000.000.
Foaia 1:1.000.000 se împarte în 12 foi la scara 1:250.000, se trece mai departe
la scara 1:100.000 prin care foaia 1:1.000.000 se divide în 80 de plan șe ș.a.md.
Deforma țiile liniare în proiec ția UTM, ca element caracterizant al unei
proiecții conforme, sunt mai reduse decât în reprezent ările Gauss-Krüger. Prin
coborârea cilindrului, care devine secant la elipsoid, distan ța de la meridianul axial la
cele extreme se fragmenteaz ă prin meridianele de secan ță astfel încât (fig. 21b):
¾ în lungul acestora deformațiile sunt nule, respectiv factorul de scar ă este
egal cu unitatea; ¾ spre meridianul axial distanțele se comprim ă prin trecere de pe elipsoid pe
plan, deforma țiile fiind negative, factorul de scar ă ajungând 0,9996;
¾ spre meridianele marginale deformațiile sunt pozitive, crescând în lungul lor
spre ecuator iar factorul de scar ă devine supraunitar respectiv 1,0010 .
Reamintim c ă la proiec ția stereografic ă Gauss-Krüger cilindrul desf ășurător este
tangent la elipsoid pe meridianul axial, unde deformațiile sunt nule și cresc spre
marginea fusului , ajungând la latitudinea
țării noastre de aproximativ + 70cm/km . Prin
comparație, în proiec ția UTM deforma țiile se reduc substan țial, factorul de scar ă
variind între limitele men ționate mai sus, iar precizia reprezent ării pe plan crește
evident având în vedere c ă unghiurile r ămân nealterate.
În concluzie proiecția UTM permite reprezentarea suprafe țelor de orice ordin
de mărime, inclusiv întreg globul p ământesc, cu precizie ridicat ă. Adoptat ă de țările
membre NATO pentru coordonarea ac țiunilor și controlul ac țiunilor, venim adesea în
contact cu ea când unele informa ții se primesc din afar ă în datumul geodezic definit
de elipsoidul WGS84 și proiecția UTM. Trecerea în datumul na țional se realizeaz ă pe
bază de programe și pe existen ța unor puncte comune în ambele sisteme. În viitor
este de așteptat ca frecven ța unor astfel de lucr ări să fie mai ridicat ă și în sectorul
civil, având în vedere c ă unele înregistr ări satelitare, spre exemplu, sunt
georeferen țiate în sistemul UTM pe elipsoidul WGS 84, de la care trebuie trecute în
datumul na țional.
Sub raport practic r ămâne însă problema reprezent ării ridicărilor ce se extind pe
două fuse alăturate, aceea și ca la proiec ția Gaus-Krüger, când se impune opera ția
suplimentar ă a transform ării de coordonate dintr-un fus în altul.

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
65

3.4 SISTEME, INSTRUMENTE ȘI ECHIPAMENTE GEOTOPOGRAFICE
MODERNE
3.4.1 Generalit ăți
Rezultatele spectaculoase obținute în ultimele decenii în construc ția de
aparatură modernă și nu numai, au schimbat și au perfec ționat continuu tehnologia
lucrărilor de ridicare în plan. Caracteristi cile tehnice ale acestora le recomand ă ca
deosebit de performante sub raportul preciziei de poziționare, al randamentului,
comodității și siguranței în exploatare, impunându-se, drept urmare și prin eficiența
lor economic ă. În consecin ță în toate țările europene aparatura clasic ă a fost înlocuit ă
iar procedeele și tehnologia nou ă, electronic ă a fost însu șită și este utilizat ă în
exclusivitate.
În prezent , la noi , sistemele și instrumentele electronice din sector au p ătruns
cu ceva întârziere, în ultimul deceniu al sectorului trecut la început timid și cu
greutate din cauza costului ridicat, incomparabil mai mare ca al instrumentelor
clasice. În ultimul timp acestea invadat pur și simplu pia ța astfel încât procesul de
achiziționare a modelelor noi, chiar din ultima genera
ție, este în curs de generalizare.
Se poate afirma f ără teamă de a gre și că logistica modern ă este, în prezent, bine
reprezentat ă la noi de la sta ții totale și GPS-uri, pân ă la mijloace de preluare și
procesare a imaginilor aeriene și satelitare, inclusiv calculatoare și programe
specializate de prel uare, interpretare și raportare a datelor.
Instrumentele și procedeele clasice de lucru sunt pe cale de dispari ție și vor
mai fi men ținute, o perioad ă limitată de timp și doar în birourilor de proiectare cu un
volum redus de lucr ări. Institu țiile și firmele mari, de profil care execut ă lucrări de
anvergură nu își pot permite s ă renunțe la avantajele celor noi, nu se pot lipsi de ele,
dacă vor să reziste pe pia ță.
Realizările consacrate în acest domeniu se grupeaz ă în jurul urm ătoarelor
categorii:
¾ sistemul GPS, ce permite, în final, determinarea pozi ției spațiale (x,z,y) a
unor puncte, pe baza unor date achizi ționate de la sateli ți artificiali și a unei
prelucrări ulterioare sau chiar dire ct pe teren, în timp real;
¾ stațiile totale, ca tahimetre electronice cu aplica ții multiple, ce asigur ă
măsurarea automat ă și cu o precizie ridicat ă a elementelor geometrice necesare
poziționăriii punctelor precum și rezolvarea, direct ă pe teren, a unor probleme
topografice specifice de ridicare și de trasare;
¾ „Smart Station”, ca sistem integrat stație totală + GPS RTK, ce asigur ă
determinarea în timp real a punctelor din re țeaua de sprijin și executarea, în
continuare, a lucr ărilor de ridicare;
¾ tahimetrul electronic 3D pentru scanarea peisajului și poziționarea spa țială
a detaliilor topografice.
Alte realiz ări, nu intră în preocup ările noastre iar aparatura fotogrammetric ă
modernă este amintit ă mai departe (§ 7.3.2).
Cadastrul general este direct interesat în cunoa șterea posibilit ăților acestor
instrumente și de utilitatea lor în viitor. Performan țele demonstrate pân ă acuma le

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 66

Fig. 22 Segmentele sistemului GPS

recomand ă, pentru întreaga gam ă a lucrărilor de introducere și de între ținere a
cadastrului.
În concluzie, dat fiind profilul acestei lucr ări, noua tehnologie care a
revoluționat profund domeniul m ăsurătorilor terestre, va fi trecut ă în revistă pentru
formarea unei imagini generale a utilit ății ei pentru cadastru, detaliile constituind
obiectul manualelor de specialitate.

3.4.2. Sistemul de pozi ționare global ă NAVSTAR- GPS

3.4.2.1. Sisteme GNSS.
Un Sistem Global de Navigație prin Satelit GNSS (Global Navigation
Satellite System) include tehnica de pozi ționare a obiectelor statice sau în mi șcare, în
orice moment, oriunde s-ar g ăsi, pe suprafa ța Pământului, în ap ă, sau în aer.
Preconizat și utilizat ini țial în domeniul militar el s-a perfec ționat continuu trecând,
apoi și în sectorul civil, furnizând utilizatorilor informa ții în timp real , ca soluție
certă pentru navigare în siguran ță.
Sistem Global de Poziționare GPS ( Global Positioning System) este un subset
al sistemului GNSS, men ționat mai sus, utilizat pentru determinarea pozi ției unor
puncte de pe suprafa ța terestră sau a mijloacelor de transport aeriene, maritime și
terestre, aflate în mi șcare sau în repaus.
Domeniul m ăsurătorilor terestre și inclusiv cadastrul, a beneficiat și beneficiaz ă
de rezultatele spectaculoase în pozi ționarea punctelor componente ale re țelelor
geodezice date în sistemul geocentric, tridimensional de referin ță, la determinarea
formei și dimensiunilor P ământului, a câmpului gravita țional ș.a (§ 3.1.3).
Tehnologii de pozi ționare global ă accesibile în Europa sunt variate:
¾ NAVSTAR-GPS dezvoltat în SUA și cunoscut mai ales ca GPS, funcțional și
complet din 1995;
¾ GLONASS , realizat de Federa ția Rusă, operațional din 1986;

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
67

Fig. 23 Sateli ți GPS: a- constela ție, b- individual

¾ GALILEO EGNOS ca replic ă european ă, în curs de implementare,
interopera țional cu primele dou ă.
Deși sunt independente , cu receptori specializa ți se pot urm ări și sateliții altui
sistem, realizând astfel un spor de preciz ie prin utilizarea celor trei segmente –
spațial, de control și utilizator – fiecare cu func ții bine precizate (fig. 22). La noi,
determinările se fac în mod curent în sistemul GPS care se prezint ă în continuare,
dublate uneori prin GLONAS, urmând ca în viitor s ă beneficiem și de cel european
GALILEO EGNOS.

3.4.2.2. Structura sistemului GPS
Segmentul spa țial a cuprins o constela ție inițială de 24 de sateli ți, (acum sunt
32), dispu și câte 4 în 6 plane oribitale, înclinate cu 55° fa ță de planul ecuatorial,
plasați pe orbită la o înălțime de 20.350km, cu o perioad ă de revolu ție de aproape 12
ore (fig. 23).
Funcția principal ă a sateliților este de a genera și emite în permanen ță semnale
radio , pe două frecvențe diferite, folosind dotarea proprie : patru ceasuri-oscilatoare ,
două cu Rubidiu și două cu Cesiu (cu precizia de 10-15 sec/zi), un microprocesor ,
emițător și antene pentru comunicare între sateli ți și cu stațiile la sol; energia
necesară este asigurat ă de panouri solare cu puteri de 1200-2900 wa ți. Structura
amintită asigură în orice moment și în orice loc de pe glob, la o eleva ție de peste 15°
peste orizontal ă, indiferent de condi țiile meteo, captarea semnalelor de la 4-8 sateli ți
și chiar mai mul ți în zona ecuatorial ă.
Semnale transmise de sateli ții GPS
(după Neuner)
Tabelul 9
Semnal Simbol Frecvența (MHz) λ
Frecvența de bază fo 10,23 29,31 m
L1 154·fo = 1575,42 19,05 cm Unda purt ătoare L2 120·fo = 1227,60 24,25 cm
C/A fo/10 = 1,023 293,10 m Coduri P fo = 10,23 29,31 m
Mesaj de naviga ție D fo/204600 = 50 bi ți/sec –

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 68
Semnalul transmis , generat de oscilator, cu frecvența de bază de 10,23 MHz,
include în structura lui purtătoarele L 1 și L2, codurile C/A, de achizi ție grosier ă și P
de poziționare precis ă, precum și mesajul de naviga ție cu efemeride , starea
sateliților, baza de timp, corecțiile ceasurilor ș.a. (tab. 9).
Sistemul GLONASS este compus tot din 24 de sateli ți, dispuși câte 8 în 3 plane
orbitale, care se rotesc pe orbite cvasicirculare, înclinate cu circa 65° fa ță de planul
ecuatorial, la o în ălțime de 19.100 km. Constela ția transmite continuu radiosemnale
pe o frecven ță proprie, ce pot fi recep ționate la sol, pe mare sau în aer, simultan de la
minimum 4 sateli ți.
Segmentul de control este constituit din:
¾ stația principal ă (Master Control Station), din Colorado Springs SUA, care
adună datele de la sta țiile monitoare, calculeaz ă predicțiile orbitelor și
retransmite sateli ților mesajele de naviga ție;
¾ patru stații monitoare (Monitor Station) care recep ționează semnalele
sateliților „vizibili”, fac o prim ă procesare a datelor și le transmit apoi spre sta ția
principală.
La sistemul GLONASS, segmentul cuprinde centrul principal de la
Krasnoznamensk – Moscova și câteva stații de urmărire, plasate pe teritoriul Rusiei.
Segmentul utilizator este reprezentat prin receptoare la sol care capteaz ă
semnalele, transmise de sateli ți, le prelucreaz ă și le stocheaz ă, furnizând, în final,
date privitoare la viteza de deplasare a undelor, la distanța parcurs ă și chiar poziția
spațială în sistemul WGS-84. În acest scop, receptoarele GPS genereaz ă același tip
de semnal cu cel emis de satelit și prin corelarea lor se determin ă diferența de fază
dintre ele respectiv observațiile de faz ă.
Structura unui receptor GPS cuprinde antena A, ce recep ționează, filtrează și
transmite semnalele la un amplificator și apoi la unitatea de înalt ă frecvență RF,
microprocesorul MPU cuplat la anten ă, care controleaz ă modul de operare și
proceseaz ă datele pentru a ob ține poziția, viteza, timpul ș.a., convertorul analog –
digital, separ ă în canale frecven ța intermediar ă F1, întregul sistem fiind alimentat de
o sursă de energie (baterie) (fig. 24). Comenzile, respectiv comunicarea între
operator și receptor se realizeaz ă prin tastatur ă și monitor.
În poziție de lucru receptoarele se instaleaz ă pe trepied sau pe tije telescopice
susținute manual și în poziție vertical ă, cu ajutorul nivelelor (fig. 25). În ălțimea h a
receptorului se ob ține automat în func ție de cea m ăsurată, cu ruleta, u șor înclinat ă de
la vertical ă în cazul instal ării pe trepied, sau direct, pe tija gradat ă.

Ca tipuri, receptoarele se
clasifică după mărimile cu
care se opereaz ă și precizia de
poziționare astfel:
¾ receptoare topografice,
care proceseaz ă codurile C/A
și P și execută măsurători de
fază pe frecven ța L1, având
între 12 și 20 de canale și cu
o durată a observa țiilor de
maxim 2-3 minute. Precizia

Fig. 24 Schema de princi piu a unui receptor GPS

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
69
variază de la ±25 cm în timp
real – diferen țial și 1 cm
±2ppm prin postprocesare
diferențială;
¾ receptoare geodezice,
care utilizeaz ă acelea și
coduri C/A și P și fac
măsurători de faz ă pe
ambele frecven țe L1 și L2.
Cele cu 12 pân ă la 40 de
canale permit înregistrarea
semnalelor de la toate trei sistemele GNSS, asigur ă o
precizie de ±5m în
determinările autonome sau 5mm±5ppm prin postprocesare diferen țială, durata
observațiilor încadrându-se în 3 minute sau în timp real, cu cele de tip RTK.
Stațiile GPS permanente sunt de fapt receptoare fixe amplasate în puncte de
ordin superior, ale re țelei geodezice europene și naționale, care asigur ă în permanen ță
culegerea datelor de la sateli ți și de la alte sta ții, prelucrarea lor și difuzarea unor
informații către diverși beneficiari
(§ 3.5.4.3). O astfel de instala ție, care asigur ă, în
plus, urm ărirea și determinarea poziției sateliților la un moment dat, func ționează fără
îngrădiri, non stop, iar datele pot fi accesate pe internet și achiziționate contra cost de
la serviciile în cauz ă (§.3.5.5).
Receptoarele de mân ă (handheld ), din categoria celor de naviga ție, de
dimensiunile unui telefon mobil, au utiliz ări multiple în lucr ările geotopografice la:
orientarea operatorului în căutarea unor puncte (borne) cunoscute, identificarea
constelației de sateliți vizibili la un moment dat, estimarea preciziei EPE de
poziționare (Estimated Position Error ), în prezent de ordinul metrilor, poziția în
spațiu, direcția și viteza operatorului la intervale de timp dorite, traseul parcurs de la
ultima resetare, distanțele parcurse și cea rămasă până la un punct final, ș.a. (fig.
26a). Altele ofer ă, pe acelea și principii, informa ții pentru naviga ția auto fiind
montate la bord sau sunt combinate cu ceasurile de mân ă și folosite la purt ător (fig.
26b,c).

Fig. 26 Receptoare de mân ă

Fig. 25 Echipament GPS a- ansamblu, b- receptor mobil

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 70

Fig. 27 Pozi ționarea în sistem GPS

3.4.2.3 Principiul pozi ționării în sistem GPS
Poziția spațială a unui punct, în sistemul geocentric tridimensional WGS-84 se
obține, în principiu, printr-o retrointersec ție liniară spațială, pe baza distanțelor
măsurate de la sateli ți până la receptor și a coordonatelor acestora în momentul
emisiei, date de efemeride în acela și sistem de referin ță internațional (fig. 27).
Cu alte cuvinte ra ționamentul este simplu (fig. 28):
¾ folosind o singur ă distanță provenită de la un singur satelit, punctul nou se
poate găsi oriunde pe o sferă în jurul satelitului;
¾ datele de la doi sateli ți vor genera dou ă sfere care se intersecteaz ă după un
cerc pe care se situeaz ă receptorul;
¾ cu trei distan țe, de la tot atâ ția sateliți, vor rezulta două puncte posibile
rezultate din intersec ția unui cerc cu o sfer ă;

Fig. 28 Principiul pozi ționării în sistem GPS

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
71
¾ o măsurătoare suplimentar ă și implicit distan ța de la un al patrulea satelit,
permite calculatorului s ă elimine poziția ridicol ă (în afara suprafe ței terestre) și
să o stabileasc ă pe cea corect ă.
Necesitatea ultimului satelit este justificat ă sub raport matematic întrucât
poziționarea unui punct în sistem GPS, se reduce, de fapt, la rezolvarea unui sistem
de patru ecua ții cu patru necunoscute (x,y,z,t).
Practic, plecând de la rela ția de baz ă, cunoscut ă din fizic ă d = v·t și întrucât
ceasul receptorului nu este perfect sincronizat cu cele ale sateli ților, din cauza erorii
de tip ∆t, se obțin de fapt ni ște pseudodistan țe în loc de cele adev ărate. Deși
microprocesorul receptorului poate ajusta aceste distan țe rămân alte surse de erori ,
astfel încât vor rezulta, de fapt, mai multe puncte de intersec ție. În final procesorul
receptorului, cuplat cu antena, furnizeaz ă după câteva secunde , poziția medie , ora în
timp universal, precum și viteza de propagare a semnalului.

3.4.2.4. Moduri de pozi ționare
Determinarea pozi ției spațiale a unui obiect, situat pe uscat, pe ap ă sau în aer
și implicit a unui punct geotopografic, se poate realiza în sistemele GNSS în mod
diferit. În general se disting dou ă concepte de baz ă în func ție de numărul
receptoarelor folosite ce conduc la rezultate diferite semnificativ din punct de vedere
al preciziei, element hot ărâtor în lucr ările geotopografice.
Poziționarea absolut ă a unui singur receptor , aflat în repaos sau în mi șcare cu o
viteză de până la 400 m/s (1440km/h), (fig. 27); procedeul se bazeaz ă pe măsurarea
fazei codurilor, fără rezolvarea ambiguit ăților, respectiv f ără detectarea eventualelor
scăpări în determinarea num ărului de perioade întregi, caz în care vor rezulta, de fapt,
niște pseudodistan țe satelit-receptor. Asemenea determin ări sunt folosite doar ca
soluție de naviga ție pentru localizarea unor obiecte fixe a operatorului sau a unor
vehicule în mi șcare, cu o incertitudine ce poate ajunge la zeci de metri, folosind
dispozitive adecvate (§ 3.4.2.2).
Poziționarea relativ ă sau diferen țială este singura ce poate fi luat ă în
considerare pentru lucrările topogeodezice propriu-zise, asigurând o precizie
superioare în pozi ționarea punctelor, de ordinul centimetrilor sau chiar al
milimetrilor . Bazată pe principiul dublei diferen țe,aceasta presupune utilizarea a
două receptoare, unul instalat într-un punct A cunoscut , de regul ă, iar altul în
punctul nou B (fig. 29). Dup ă
înregistrarea simultan ă a
semnalelor de la aceia și doi
sateliți, prin post-procesarea
datelor rezult ă, diferențele de
distanțe, (D1-D2) și (D3-D4)
prin compararea semnalului de la
primul receptor cu cel de la al doilea pe baza c ărora se rezolv ă,
fără echivoc, ambiguit ățile și se
elimină, în cea mai mare parte,
erorilor de ceas, influen ța
ionosferei ș.a.

Fig. 29 Dubla diferen ță în poziționarea diferen țială

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 72
Rezultatul primar al determin ărilor diferen țiale este vectorul de baz ă, definit de
cele două puncte sta ționate, ale c ărui componente ∆x,∆y,∆z se stabilesc în func ție de
diferențele de distan țe amintite (fig. 29). Coordonatele finale ale punctului B se obțin
din cele cunoscute ale sta ției A și relativele vectorului de baz ă, de unde și denumirea
modului de lucru.
Suportul pozi ționării relative îl constituie determinarea exact ă a timpului
necesar parcurgerii distan ței satelit – receptor prin măsurători de faz ă asupra undelor
purtătoare de informa ție. Pentru siguran ță, se apeleaz ă la tripla diferen ță prin
înregistrări cu cele dou ă receptoare asupra celor doi sateli ți în reprize diferite, ceea ce
conduce la eliminarea sigur ă a ambiguit ăților și la sporirea preciziei.
Condițiile de respectat vizează doar posibilitatea recep ționării semnalelor de la
aceiași patru sateli ți într-un interval de 1-60 minute, func ție de tipul receptoarelor,
condițiile iono-troposferice și configura ția sateliților. În rest nu este necesar ă
vizibilitatea între capetele vectorului, lungimea acestuia este nelimitat ă iar
observațiile se pot face la orice or ă din zi sau/ și din noapte (mai ales), indiferent de
starea vremii.

3.4.2.5. Metode și procedee de pozi ționare diferen țială
Modul relativ sau diferențial se utilizeaz ă exclusiv în cadrul unor metode și
procedee geotopografice, folosite la determinarea re țelelor geodezice. Efectiv
determinările au la baz ă înregistrări specifice, definito rii pentru o anumit ă metodă,
distingând:
¾ măsurători în regim static în care receptoarele r ămân fixe în timpul
observațiilor, efectuate în mai multe reprize asupra acelora și puncte;
¾ măsurători în regim cinematic în care receptoarele din punctele noi sunt în
mișcare.
Cele dou ă tipuri de achizi ționare a datelor au generat tot atâtea metode, de
poziționare GPS statică respectiv cinematic ă, în cadrul c ărora se diferen țiază
procedee sau variante de execu ție, definite de precizia urm ărită, dependent ă de
timpul de sta ționare și lungimea vectorilor de baz ă, numărul și tipul receptoarelor
ș.a., care se prezint ă sumar, fiind descrise centralizat (tab. 10) .
Metoda static ă presupune ca, la efectuarea observa țiilor, receptoarele instalate
în stația A de referin ță și în cea nou ă 1 (sau în cele noi), s ă rămână fixe într-o sesiune,
în cadrul c ăreia se primesc semnalele de la aceiași minimum patru sateli ți (fig. 30).
Timpul de observare este îndelungat, sunt necesare receptoare cu dubl ă frecvență,
care asigur ă o precizie ridicat ă, proprie re țelelor de ordin superior, cu baze mai mari
de 10 km.
Procedeul rapid static reduce substan țial timpul de sta ționare (5-10 minute)
când se lucreaz ă în condiții favorabile, dar se dubleaz ă la receptoarele cu o singur ă
frecvență rămânând totu și scurt. Din aceste motive procedeul se recomand ă în cazul
bazelor scurte (5-10 km) la realizarea re țelelor îndesire, repera j fotogrammetric etc.
(tab 10).
Metoda cinematic ă este caracterizat ă de o durată scurtă, de circa 5 secunde,
pentru m ăsurători de faz ă a undelor purt ătoare. La început, cu dou ă receptoare
instalate în punctul A și B se trece la inițializarea m ăsurătorilor prin interschimbarea
antenelor, înregistrări simultane recepționate de la patru sateli ți, rezolvarea

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
73

ambiguităților ob ținându-se
coordonatele WGS 84 (fig. 31). În continuare un receptor r ămâne fix,
iar cele mobile se deplaseaz ă
succesiv într-un lan ț cinematic al
punctelor noi B
1, B2, …B n, în care
determinările sunt aproape
instantanee, cu o precizie bun ă
(tab. 10)
Culegerea datelor se face în
cadrul aceleiași epoci , respectiv
cu aceiași constela ție și păstrarea
contactului spre aceia și patru
sateliți folosiți la inițializare.
La procedeul pseudocinematic, sau prin reocupare, datele se culeg ini țial în
aceleași condiții, punctele noi fiind apoi resta ționate dup ă circa o or ă, în care
constelația se schimb ă. Poziționarea este posibil ă și în cadrul unui num ăr mic de
sateliți, patru sau chiar trei, eventual a unei configura ții mai pu țin favorabile a
constelației satelitare, asigurând o precizie satisf ăcătoare pentru re țelele de sprijin.
Procedeul cu deplasare continu ă presupune ca receptorul mobil s ă se instaleze
succesiv în punctele noi 1, 2, …,n. la intervale de timp prestabilite, func ție de
distanță. Când configura ția satelitar ă se modific ă, măsurătorile se reini țializează pe o
altă bază din parcurs, printr-o sta ționare scurt ă, de circa 5 minute.
La procedeul stai și pleacă (stop & go) ini țializarea se realizeaz ă pe o bază sub
10 km și în continuare unul din receptoare devine mobil deplasându-se cu antena
deschisă succesiv în punctele care intereseaz ă. Modul de lucru necesit ă 5 sateliți
disponibili pentru as igurarea unui GDOP mic (maxim 8) chiar în cazul unei
configura ții satelitare pu țin satisfăcătoare. Precizia este superioar ă stației totale, cu
care ajunge în competi ție la realizarea re țelei de ridicare dar prin extinderea variantei
RTK procedeul pierde din importan ță.
Metoda GPS – diferen țial în timp real, respectiv RTDGPS , denumit ă și
cinematic ă în timp real, sau simplu RTK ( Real Time Kinematic), elimin ă principalul
inconvenient pe care îl au metodele prezentate anterior, ce presupun
poziționarea doar prin
postprocesare .
Poziționarea în
timp real RTK permite
s
ă cunoască, direct pe
teren, coordonatele receptorului mobil, inclusiv precum și
verificarea calit ății
datelor și remedierea
lor la nevoie.

Fig. 30 Metoda static ă

Fig. 31 Metoda cinematic ă

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 74
În principiu tehnica GPS diferen țial permite eviden țierea erorilor de m ăsurare a
pseudo-distan țelor, spre cei patru sateli ți, într-un punct de referin ță cunoscut cu
precizie în sistemul WGS 84, spre exemplu o sta ție permanent ă GPS. Pe aceast ă bază
un modul receptor cu 12-16 canale paralele stabile ște, pentru fiecare sta ție mobilă,
diferența dintre distan ța măsurată și cea teoretic ă obținută din efemeride și poziția
cunoscută a stației de referin ță. Corecțiile, inclusiv informa țiile privind calitatea
măsurătorilor se transmit în permanen ță, prin unde radio UHF, tuturor receptoarelor
mobile situate la cel mult 40km.
Condiția de bază pentru aplicarea acestei tehnici moderne cere ca receptoarele –
referința și cele mobile – s ă „vadă” simultan aceiași minim patru sateli ți. În plus,
toate receptoarele trebuie s ă dispună de o dotare corespunz ătoare: un soft de
procesare diferen țială și echipament radio pentru transmisie și recepție pentru o
anumită frecvență.
Efectiv tehnologia RTK modern ă deschide noi oportunit ăți ale sistemului GPS,
de mare randament și o precizie bun ă echivalent ă cu a metodei cinematice, pe deplin
satisfăcătoare pentru re țelelor de îndesire ale cadastrului. Deocamdat ă prețul
instalației în ansamblu este ridicat la care se adaug ă și taxele pentru serviciile oferite
de sistemul de leg ătură cu stații permanente (§ 3.4.5) .

3.4.2.6. Principalele erori în pozi ționarea GPS
Determin ările GPS sunt afectate de numeroase erori datorit ă complexit ății
sistemului și a factorilor naturali care intr ă în structura lui. Evaluarea acestora se
poate face pe cele trei segmente ale sistemului și în final, prin însumare reprezentând
o eroare total ă, ce afecteaz ă timpul necesar semnalului, indirect distanțele satelit –
receptor și implicit precizia pozi ționării.
1. Erorile satelitare sunt provocate de surse numeroase dintre care le
enumerăm pe cele cu efecte semnificative.
a) Efemeride, prin eroarea radial ă de poziție a satelitului în momentul emiterii
semnalului în raport cu orbita teoretic ă, poate provoca o deplasare de pân ă la 1,5m în
poziționarea punctului de la sol.
b) Ceasul atomic provoacă erori mici (±5-10m), prin devia țiile sale aleatoare
care pot fi eliminate prin urm ărirea simultan ă a aceleia și constela ții, de minim patru
sateliți, cu cel pu țin două receptoare.
2. Erorile de semnal se referă la diverse fenomene fizice cu efect asupra
vitezei de propagare prin diferitele strate dintre satelit și receptor:
a) Întârzierea în ionosferă, datorită ionizării moleculelor de gaz, are ca efect
scăderea vitezei semnalului și modificarea distan țelor până la ±20-50m.
b) Refracția în troposferă, provocată de vaporii de ap ă ce conduce la dispersia
semnalului, cu efect asupra distan țelor și a poziționării de ±2-10m.
c) Reflexia multipl ă a semnalului provocat ă de întâlnirea unor suprafe țe netede
(clădiri, pere ți stâncoși, luciu de ap ă) în preajma receptorului (fig. 32). Efectul,
denumit și multipath, provocat de interferen ța semnalului primit direct de la satelit
cu cel reflectat, afecteaz ă evident m ăsurătorile dar se reduce folosind antene
performante sau rece ptoare de genera ție nouă ce recunosc ultimele semnale.

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
75
3. Erorile receptoarelor sunt
generate, în principal, de
funcționarea unor componente și de
modul de folosire a instala ției.
a) Ceasul intern, prin
nesincronizarea lui fa ță de cel din
sateliți, are efecte importante asupra
determinării distan țelor cu ±10-
100m, influen ță ce dispare, dup ă cum
s-a arătat, prin urm ărirea simultan ă a
minim doi sateli ți de dou ă
receptoare, prin simpla diferen ță.
b) Antena poate induce erori
asupra pozi ționării dacă centru fizic
al ei nu coincide cu centrul electric ,
distanța dintre centru geometric și centru de faz ă al antenei fiind cunoscut ă.
c) Instalarea în sta ție a receptorului și a antenei pot provoca erori datorit ă
centrării sau m ăsurării incorecte în ălțimii antenei, care pot deveni semnificative în
cazul celor montate pe tije (fig. 27).
Configura ția sateliților, vizibili în timpul observa țiilor poate influen ța precizia
de determinare a pozi ției receptorului cu o eroare de frac țiuni de mm ( ppm), pentru
distanțele de la câ țiva până la câteva sute de km. Indicatorul DOP (Dilution Of
Precision) caracterizeaz ă configura ția, valorile mici indicând o precizie ridicat ă și
invers. Dispunerea geometric ă a sateliților este apreciat ă prin GDOP (General
Dilution Of Precision), ca indicator calitativ de ansamblu al constela ției.
Cel mai folosit indicator este PDOP, interpretat ca raportul invers al volumului
piramidei cu vârful în punctul de determinat și baza format ă de sateli ți vizibili din
constelația respectiv PDOP = 1/V . O precizie ridicat ă se poate realiza cu un num ăr
sporit de sateli ți, până la 12 și cu cât mai mul ți sunt apropia ți de orizont, volumul
piramidei este mai mare și indicatorul PDOP este mai mic, deci mai bun. În acest
scop receptoarele sunt setate la o valoare minim ă a pragului PDOP, spre exemplu 6,
sau mai curând 4, func ție de receptor.
Erori în determin ările GPS
(după C. Păunescu ș.a) Tabelul 11
A. Erori sistematice Valoarea erorii
Erori de ceas ale
– satelitului (cu parametrii corecta ți)
– receptorului
5-10m
10-100m
Erori de orbit ă date de :
– efemeride „ broadcast ”
– efemeride „precise”
20-40m 3-5m
Erori de refrac ție
– ionosferic ă
– troposferic ă:
20-50m
2-10m
B. Erori accidentale (teoretice)
– codul C/A – ±1%·300m = ± 3m
– codul P – ±1%·30m = ± 0,3m
– frecvența L1 și L2 – ±1%·0,2m =
± 0,002m Valorile sunt deduse ca
reprezentând ±1% din λ,
conform literaturii de specialitate

Fig. 32 Reflexia multipl ă (multipath)

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 76
În concluzie poziționarea în sistem GPS este afectat ă de erori sistematice și
accidentale cu efecte semnificative (tab. 11). Folosind metode și procedee bazate ale
poziționării relative, aceste erori sunt substan țial diminuate, asigurând precizii
centimetrice și chiar milimetrice, acoperitoare pentru re țelele geodezice de orice
ordin. Determinarea absolut ă a unui singur punct ( single point ) conduce la erori de
ordinul zecilor de metri care, chiar dac ă sunt reduse azi la 2-3 m, au doar o
semnifica ție informativ ă, practică.

3.4.2.7. Etape de lucru
În principiu , poziția spațială a unui punct de pe suprafa ța terestră, definită în
raport cu sistemele de referin ță, se obține prin parcurgerea unor etape mari de lucr ări.
1.) O bservații în teren, specifice pentru recep ția și înregistrarea semnalelor
satelitare cu instala ții GPS corespunz ătoare, de o durat ă adecvată, inclusiv colectarea
datelor meteorologice.
2.) Prelucrarea primar ă a datelor pentru ob ținerea pseudodistan țelor satelit-
receptor și a vectorilor de poziționare, ca distan țe dintre receptoare, pe baza
staționării simultane în mai multe puncte.
3.) Procesarea efectiv ă, la birou, sau pe teren în cazul procedeului RTK, ce
urmărește calculul relativelor sau al distan țelor, obținerea coordonatelor geodezice (B
și L) și a celor tridimensionale (x,y,z) în sistemul interna țional geocentric, respectiv
în datumul geodezic global WGS 84. Re țeaua poate fi considerat ă, după caz, liberă,
fără legătură cu punctele fixe, minim constrâns ă (neconstrâns ă, cu menținerea unui
punct fix) și constrâns ă între mai multe puncte fixe.
4.) Transformarea coordonatelor din sistemul WGS 84 în datumul regional al
României, definit de elipsoidul Krasovski și proiecția stereografic ă ´70, implicit a
altitudinilor în sistemul cotelor normal e, pe baza unor puncte comune ambelor
sisteme și prin procedee cunoscute, (Helmert, ai coeficien ților polinomiali ș.a.)
5.) Validarea punctelor noi, pe baza preciziei de determinare și a elipsei erorilor
afișate pentru fiecare punct, eventual, ca lculul punctelor în cadrul unor re țele de
trilaterație, folosind ca laturi vectorii GPS de lungimi cunoscute, când coordonatele
obținute trebuie s ă fie apropiate, f ără diferențe semnificative (Neuner ș.a. 2002)
Privite în ansamblu calculele de pozi ționare GPS sunt caracterizate de un nivel
ridicat de automatizare a într egului proces, având la baz ă programe specializate.
Sistemul folose ște în toate cazurile metode riguroase de compensare (MCMP),
indiferent de procedeul de procesare a datelor, clasic ă sau în timp real, cu afi șarea
preciziei de determinare, respingerea solu țiilor incompatibile sau/ și a celor ce
depășește toleranțele ș.a.

3.4.3. Sta ții totale

3.4.3.1. Generalit ăți
În principiu o „stație totală” este un tahimetru electronic cu care elementele
geometrice (unghiuri, distan țe, diferen țe de nivel), ce definesc pozi ția spațială a
punctelor geodezice și topografice, se m ăsoară automat, la comand ă, cu precizie
ridicată, se stocheaz ă în memoria electronic ă și se redau în form ă digitală. În plus,
prin intermediul unor softuri integrate, se pot efectua, în timp real, numeroase

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
77

Fig. 33 Sta ție totală Sokkia: a- vedere general ă, b- axe și cercuri
aplicații topografice de ridicare și/sau de trasare a construc țiilor. Apărute relativ
recent aceste aparate fac parte dintr-o genera ție nouă, ca o realizare de seam ă a
electronicii, se perfec ționează continuu și întruchipeaz ă un ideal de decenii al
topografilor întrucât permit m ăsurarea cu precizie ridicat ă nu numai a unghiurilor ci
și cu una echivalent ă și a distanțelor topografice , indiferent de m ărimea lor.
Concepția constructiv ă reunește în cadrul unei singure unit ăți portabile, de
dimensiunile și aspectul unui teodolit obi șnuit, componentele necesare m ăsurării
electronice a unghiurilor și distanțelor combinate cu software și medii de memorare a
datelor (fig. 33) Prin posibilit ățile oferite, unanim recunoscute, sta țiile totale au
revoluționat modul de lucru cu efecte benefice de randament, precizie și cost,
generalizând introducerea lor în lucr ările geo-topografice și implicit în cele ale
cadastrului general.
Modul de prezentare a instrumentului poate fi, principial, diferit. În
versiunea modular ă, inițială, la un teodolit (tahimetru) obi șnuit se ata șa distomatul
de măsurare a distan țelor și eventual un carnet electronic de teren , iar modelele de
construcție special ă relativ recente, prezint ă unele perfec ționări și automatiz ări ale
modului de lucru.
La versiunea standard, propriu-zis ă, denumită „stație totală” și existent ă la
noi aproape în exclusivitate, cele dou ă părți sunt reunite într-un instrument compact ,
cu memorie intern ă și programe pentru principalele lucr ări de ridicare și trasare.

3.4.3.2. Elemente constructive și de programare
Aspectul general al unei sta ții totale este asem ănător cu al unui instrument
topografic obi șnuit, tahimetru sau teodolit, având acelea și axe principale – vertical ă
VV´, orizontal ă HH´ ș
i a lunetei LL´ – acelea și organe principale – ambaza, alidada,

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 78
precum și mișcările lunetei în plan orizontal și vertical, controlate de șuruburi de
blocare și/sau de fin ă mișcare (fig. 33). Dispozitivele de m ăsurare a elementelor
geometrice sunt îns ă realizări electronice total diferite de cele clasice.
Structura unei sta ții totale cuprinde, la o prim ă vedere, organele principale
amintite, dublate de unele dispozitive și o parte intern ă complexă, astfel încât pentru
o prezentare general ă se încearc ă o grupare a p ărților constructive.
1.) Componenta mecanic ă ar cuprinde ambaza , cu șuruburile de calare și
dispozitivul de fixare pe trepied, limbul protejat de alidadă care sus ține toată
construcția superioar ă prin furcile ei, pe care se sprijin ă luneta, cercul vertical și
bateria de acumulatori .
Cercurile gradate , orizontal și vertical, sunt marcate prin coduri optice pe piste
concentrice sau prin raster de linii, sprijinite de diferite procedee pentru interpolare a
fracțiunilor, respectiv dispozitive de citire în diferite realiz ări, cu micrometre
electronice , sau procedee interferen țiale . 
2.) Componenta optic ă cuprinde luneta pentru vizarea semnalelor, a c ărei
calitate este definit ă de puterea de m ărire și unghiul de câmp și dispozitivul de
centrare pentru instalarea în sta ție. Ultimul se prezint ă fie sub form ă optică, clasică,
fie ca dispozitiv sau fir laser , vizibil, care asigur ă comoditate sporit ă, stabilitate la
vânt și o precizie de centrare superioar ă.
3.) Componenta electronic ă, nouă față de structur ă clasică, este definitorie
pentru instrument prin elementele sale care trebuie privite mai atent.
a) Microprocesorul, ca unitate central ă, deține o pozi ție dominant ă, având
funcții multiple privind:
¾ rezolvarea unor calcule topografice , direct pe teren, pe baza unor programe
încorporate în memorie (distan ța redusă, diferența de nivel, orientarea din
coordonate, distan ța între puncte radiate, intersec ția înapoi, suprafa ța ș.a.);
¾ monitorizarea st ării și funcționării aparatului sesizând, automat sau la
cerere, prin afi șare, gradul de înc ărcare al bateriei și/sau al memoriei, num ărul
de poziții disponibile, decalarea aparatului, ș.a.;
¾ aplicarea automat ă a unor corec ții, la fiecare m ăsurătoare, provocate de
variațiile temperaturii, a presiunii atmosferice și ușoare abateri, limitate, ale
axului vertical semnalate de senzori specifici și eliminate de compensatoarele
electronice.
Așadar rolul microprocesorului sta ției totale este determinant pentru buna
funcționare a sta ției totale
b) Dispozitivul EDM (Electronic Distance Measurement) instalat în, sau pe,
lunetă emite și recepționează radiații din spectrul electromagnetic ob ținând distan țele
pe două principii m ăsurând dup ă caz (fig. 34):
¾ diferența de fază (∆λ) între unda emis ă și cea recep ționată după reflectare și
a numărului întreg N de lungimi de und ă, cantități cuantificabile într-un detector
de fază rezultând:
Li = Nλ + ∆λ ( 2 9 )

¾ timpul t necesar impulsului pentru a parcurge dublul distan ței L înregistrat
într-un contor electric, conform rela ției cunoscut ă din fizică

2L = v·t respectiv L = vt/2 (30)

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
79

Fig. 34 Scheme EDM ale principiul ui a) fazic, b) cu impulsuri
Practic instrumentele folosesc dispozitive EDM bazate pe unul din princiipile de
mai sus, sau pe ambele, din care se selecteaz ă unul, dup ă caz. Ca auxiliar se folose ște
prisma reflectoare sau direct o suprafa ță de o anumit ă netezime situat ă până la 60-70
m distanță.
c) Memoria electronic ă asigură depozitarea datelor rezultate din m ăsurători sau
prelucrate în timp real și descărcarea lor în calculator, locația unor programe de
calcul și a meniurilor de funcții și de coduri, încărcarea în memorie a unor date și
programe necesare lucr ărilor de teren ș.a. Ca tipuri se disting memorii interne,
încorporate în aparat, externe sub forma unor carnete electronice de teren, ce se
fixează pe trepied, sau detașabile, specifice genera țiilor noi care dubleaz ă memoria
internă, folosite pentru softuri specifice și pentru m ărirea capacit ății până la 10.000
linii de înregistrare.
d) Panoul de afi șaj și comand ă constituie baza comunic ării bilaterale operator-
stație în decursul lucr ărilor. Tastele sunt în num ăr redus, unele multifunc ționale, prin
care se transmit comenzile de pornire/oprire, selectarea modului de lucu, a
meniurilor, ș.a. Displayul unic, sau la unele modele dublu și pentru pozi ția II a
lunetei, este realizat cu diode luminoase (LED-uri) dar mai ales cu cristale lichide
(LCD), fiind definite de num ărul de linii și de caractere.
e) Compensatorul biaxial este un dispozitiv care corecteaz ă o eventual ă eroare
de calare definit ă prin neverticalitatea axului principal în limitele a 4´-5´ minute.
Componentele în plan vertical și orizontal, afi șate pe display, sunt eliminate automat
iar în caz de dep ășire a limitelor amintite aparatul anun ță și se opre ște până la
refacerea cal ării.

Fig. 35. Sta ții totale

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 80
Realizările în domeniul sta ției totale sunt variate și numeroase. În prezent toate
marile firme constructoare de aparatur ă topografic ă și-au lansat propriile modele care
mai de care mai sofisticate și atrăgătoare (fig. 35).

3.4.3.3. Auxiliare
O parte din anexele sta ției totale sunt cunoscute de la aparatura clasic ă cum ar
fi trepiedul cu componentele sale și nivelele . Ultimele pot fi îns ă electronice, când
apar pe display în pereche, dispuse perpendicular și cu un reper punctual, în locul
bulei de aer, orizontalizarea r ealizându-se prin intermediul unor senzori electronici.
Prisma reflectoare , simplă, în variante compuse din 3,5,7 sau 9, montate pe
panouri sau de construc ție special ă (360°) , concentreaz ă si reflectă radiațiile emise de
dispozitivul EDM. Ea se instaleaz ă la verticala punctului vizat, dup ă caz, pe o tije
metalică, telescopic ă, gradată centimetric ce indic ă înălțimea ei și prevăzută cu o
nivelă sferică, eventual pe un trepied obi șnuit, cu ambaz ă, sau unul special.
Constanta prismei c
, reprezentând distan ța de la centrul ei pân ă la verticala punctului
matematic al bornei, este inclus ă automat în distan ța măsurată.
Stațiile de emisie – recep ție, sunt perechi de radio – emi țătoare bidirec ționale,
portabile, cu mai multe canale, ce lucreaz ă în regim semi-duplex la distan țe limitate
(1-2 km) și servesc la comunicarea între operator și ajutoarele sale (purt ători de
prisme, secretar ș.a.).
Bateria de acumulatori , de tip NiCd (nichel cadmium), NiM (nichel metal
hibrid) sau LiI (litiu ionic), este ata șată pe o furc ă a alidadei iar a dou ă în cutie, ca
rezervă. Încărcătorul, corespunz ător bateriei, asigur ă aducerea ei la capacitate
maximă în timp scurt, pân ă la o or ă, folosind ca surs ă inclusiv acumulatorul
autoturismului.
3.4.3.4. Precizii. Tipuri. Verific ări.
Lucrările topografice au fost revolu ționate profund prin apari ția stațiilor totale
instrumente  ce s-au impus prin comoditatea în lucru, randament și eficiență și nu în
ultimul rând prin precizia care o asigur ă. Practica a dispus în timp, de instrumente ce
asigurau, în mod curent, o precizie ridicat ă de m
ăsurare a unghiurilor (
1-2′′ și
chiar de  0.2”). Măsurarea distan țelor pe cale clasic ă se face îns ă cu o precizie net
inferioară: ±20-30 cm la 100 m cu tahimetre clasice și ±2 cm la unele tahimetre
autoreductoare sau/ și în cazul panglicii. Ori, precizia pozi ționării unui punct este
funcție de precizia m ăsurării ambelor elemente , fiind definit ă efectiv de componenta
cea mai slab ă.
Stația totală elimină acest inconvenient major asigurând determin ări riguroase
care au la baz ă măsurători ale unghiurilor și distanțelor de o precizie ridicat ă, și
echivalent ă. În expresie matematic ă, eroarea unghiular ă mα produce la distanța d o
abatere linear ă e care, în cazul unor preciz ii echivalente ar trebui s ă fie egală cu
eroarea de distan ță e ce se manifest ă longitudinal (fig. 36). Drept urmare, la sta ția
totală eroarea e, de precizia de m ăsurare a distan țelor este asigurat ă, are o valoare
corespondent ă cu cea de m ăsurare a unghiurilor ( mα) (tab. 12). Di n calcule rezult ă
că, pentru erori unghiulare de ±1” pân ă la ±10”, DEM-ul trebuie s ă se asigure e
precizie de ordinul ±(5mm +2ppm) condi ție îndeplinit ă de toți constructorii de sta ții
totale.

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
81

Dispozitivele de
măsurare a distanțelor prin
unde au evoluat în timp de la tipurile voluminoase și
greoaie (geodimetre și
telurometre), apte doar
pentru distan țe mari, la
variante ale dispozitivului EDM, ce definesc și tipul de
stație totală:
¾ obișnuit, cu un singur EDM care, folosesc ca auxiliar prisme reflectoare;
¾ modern, cu două EDM-uri cu m ăsurarea la prism ă prin procedeul fazic, sau
fără prismă, pe baza procedeului cu impulsuri, în cazul unor suprafe țe netede,
ușor reflectorizante;
¾ telecomandate sau fără operator , dotate cu un sistem de c ăutare automat ă a
prismei cu ajutorul a dou ă servomotoare, dup ă identificare urmând m ăsurarea
automată a unghiurilor și a distanței, operații telecomandate de singurul operator
purtător al prismei.
Ultimul model, care asigur ă teoretic, un randament superior și o eficiență
economic ă sporită
, nu a prins în practic ă din cauza pre țului ridicat și a obișnuinței de
a lucra în echip ă.
Verificarea stației totale se impune ca la orice aparat topografic pentru
asigurarea performan țelor cu care este acreditat ă. Erorile care înso țesc determin ările
curente sunt provocate, în general, de unele imperfecțiuni de construc ție sau/și de
unele dereglări ale unor p ărți componente din cauza transportului, a c ăldurii
excesive, a unei loviri neinten ționate ș.a.
Condițiile de îndeplinit sunt numeroase dar tehnologiile moderne, de vârf, cu
care se realizeaz ă aceste aspecte, trebuie privite diferen țiat, pe grupe, caz în care
distingem:
¾ condiții garantate constructiv , respectiv perpendicularitatea axelor,
egalitatea diviziunilor de pe cercuri și a gradațiilor de pe suportul prismei etc;
¾ condiții îndeplinite automat sau la comand ă, în timpul lucrului, prin
dispozitive speciale, respectiv excentricitatea alidadei fa ță de limb, a lunetei,
verticalitatea axului principal și perpendicularitatea axei de viz ă pe cea
orizontală (colimație);
¾ condiții asigurate de un service specializat , al firmei constructoare, privind
orizontalitatea axei secundare, citirea la eclimetru a înclin ării efective a lunetei,
valoarea nominal ă a constantei prismei, eventu al a EDM-ului, coaxialitatea
acestui dispozitiv cu axa de viz ă ș.a.
Așadar unele procedee de m ăsurare clasice, cu lunet ă în ambele pozi ții sau/și
reiterarea m ăsurătorilor devin inutile deoarece principalele erori se identific ă se
evaluează și se elimin ă automat iar altele se reduc prin repetarea instantanee și
afișarea mediilor.
Mentenan ța stațiilor totale , ce urm ărește funcționarea lor la parametrii
proiectați respectiv o exploatare ra țională și sigură, se realizeaz ă prin respectarea
condițiilor și instrucțiunilor privind manevrarea și întreținerea aparatului . În plus

Fig. 36 Echivalen ța erorilor de m ăsurare cu sta ția totală

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 82

controlul preciziei, verificarea dispozitivului EDM și în
general a performan țelor din prospect, se face atât la
livrare cât și periodic conform reglement ărilor
standardelor interna ționale, rezultatele confirmându-se
printr-un certificat de calitate .

3.4.4. Alte tipuri de instrumente moderne

3.4.4.1. Teodolite electronice
Ca modele noi , ale instrumentelor de m ăsurat
numai unghiuri, teodolitele digitale au în structura lor
aceleași axe și organe principale ca cele clasice, vechi
sau cu citire centralizat ă. Ele au în plus, ca și stația totală,
o important ă component ă electronic ă ce cuprinde
microprocesorul , considerat crei erul aparatului, memoria
internă, pentru stocare datelor și a softurilor de lucru,
tabloul de afi șaj și comand ă, baterie de acumulatori ș.a. Ca aspect instrumental
seamănă izbitor cu o sta ție totală.
Principalele caracteristici tehnice sunt, în general, comparabile cu ale unui
teodolit optic iar facilit ățile tipice oferite sunt:
¾ afișarea digital ă și stocarea în memorii deta șabile a unghiurilor orizontale,
zenitale, de înclinare, sau a pantei procentuale; ¾ compensarea automat
ă a erorilor de colima ție și de index;
¾ prezentarea rezultatului fiind în cazul metodei repeti ției, a turului de
orizont sau a seriilor;
¾ autonomia bateriei de acumulatori, în medie de 20-30 ore.
Avantajele teodolitelor electronice fa ță de cele clasice sunt desigur de
randament și de precizie , prin eliminarea erorilor de citire de neverticalitate a axei
principale ș.a. Cu toate acestea, modelul nu s-a impus pe piață, el servind doar
măsurării unghiurilor, fiind astfel util numai în cazul triangula țiilor sau
intersecțiilor. Cum asemenea lucr ări sunt tot mai rare teodolitul electronic este
substituit de sta țiile totale sau de instalațiile GPS , instrumente mult mai productive și
cu un câmp de aplicabilitate mult mai vast.

3.4.4.2. Sta ția “inteligent ă” (Smart Station)
  Domeniul instrumentelor electronice pentru m ăsurători geotopografice s-a
completat cu sistemul integrat , stație totală + GPS , produs revolu ționar al firmelor
Trimble și Leica, bazat pe cele mai moderne tehnologii. Constructiv , sistemul “ Smart
Station” sau direct “stație inteligent ă” este format dintr-o stație totală la care s-a
atașat coaxial cu axa ei principal ă, un receptor GPS , de tip RTK , cu dublă frecvența
fiecare cu 12 canale, semnal puternic și legătură directă cu stație totală (fig. 37).
Toate set ările, comenzile, afi șajul și calculele specifice unui receptor GPS sunt
incluse în procesor fiind conectate cu tastatura și afișajul stației totale.
Sistemul integrat stație totală + GPS ofer ă următoarele posibilit ăți și avantaje:

Fig. 37 Sistemul integrat
Smart Station Leica

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
83

Fig. 38 Scanere Leica și câmpul lor de vedere
¾ poziționarea punctelor, în modul GPS absolut și/sau relativ, inclusiv prin
procedeul diferen țial cinematic RTK.
¾ conectarea la o stație de referin ță din zonă, folosind pentru comunica ție
modem radio, GSM, GPRS, CDMA;
¾ achiziționarea rapid ă a datelor , în sistem GPS, procesarea lor în timp real ,
obținând coordonatele punctului sta ționat și cuplarea ulterioar ă a instrumentului
ca stație totală pentru ridicarea, în continuare, a detaliilor;
¾ precizia de pozi ționare GPS ridicat ă, care pentru baze de pân ă la 50 km
lungime este de ±(10mm + 1ppm)·D în plan și ±(20mm + 1ppm)·D în înălțime,
furnizate în datumul geodezic WGS84. ¾ posibilitățile stației totale sunt, la rândul lor, re marcabile, respectiv ±2-5 ˝
pe unghiuri și ±1cm/km la distan țe  
În concluzie sistemul mixt sta ție totală – GPS este o realizare modern ă,
performant ă, care încorporeaz ă tehnologii de vârf. Sunt reunite astfel, în cadrul unei
singure unit ăț
i portabile , două instrumente distincte, perfect integrate, ce asigură,
din aceea și staționare, poziționarea receptorului în timp real , pe teren, în sistem GPS
și continuarea lucr ărilor pentru ridicarea detaliilor cu stația totală.

3.4.4.3. Scanere 3D cu laser
  În principiu acesta este un instrument topografic capabil s ă emită spre o
anumită zonă radiații laser, s ă le recep ționeze și să reconstituie punct cu punct
detaliile de pe suprafa ța vizată, folosind tehnicii speciale de înalt ă rezoluție HDS
(High-Definition Surveying). Fa ță de modul clasic de m ăsurare, unde detaliile se
descompun în unele puncte caracteristice , în acest caz imaginea terenului cu detaliile
existente rezult ă dintr-un număr foarte mare de asemenea puncte. În acest domeniu
există deja mai multe produse similare, ale unor firme constructoare, reprezentative
fiind cele din seria HDS Leica (fig. 38).
  Tehnica de achizi ționare a imaginii se bazeaz ă pe scanare, prin emisia și
recepția de radia ții laser. Pentru ob ținerea distan țelor primele modele utilizau
măsurarea timpului dus-întors al unui impuls laser emis și recepționat de aparat, iar
cele mai noi folosesc determinarea defazajului între radia ția laser emisă continuu și

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 84
cea reflectată. Coordonatele tuturor punctelor din “peisaj” respectiv din suprafa ța
urmărită, se obține automat.
  Constructiv , instrumentele sunt prev ăzute cu o sursă de radiații laser , o cameră
digitală de mare rezolu ție pentru formarea rapid ă a imaginii și selectarea zonei de
lucru, un servomotor ce asigur ă mișcarea necesar ă scanării acesteia, precum și unele
componente comune cu ale sta țiilor totale: sistem de prindere și calare, compensator
biaxial, tastatur ă, sistem ATR etc.
Dintre performan țe reținem câmpul de vedere disponibil pentru scanare, diferit
de la un instrument la altul, ca și viteza de scanare între 4.000 și 500.000
puncte/secund ă și chiar mai mare la modelele noi.

3.4.5. Concluzii privind aparatura electronic ă

Instrumentele moderne , electronice, bazate în principal pe m ăsurarea
distanțelor prin unde, au revolu ționat profund modul de pozi ționare a punctelor
geodezice și topografice care cuplate cu realiz ările de vârf în domeniul
aerofotogrammetriei digitale și informaticii au transformat radical tehnologiile de
obținere a planurilor topo -cadastrale. În condi țiile favorabile, create de volumul
imens de lucr ări și de suprasolicitare în domeniu, aceste tehnologii moderne, ca
noutăți efective, greu de imaginat în raport cu cele clasice, au fost recunoscute rapid,
achiziționate și promovate f ără rezerve. În prezent, dup ă mai bine de un deceniu de
folosire pe scar ă națională, se pot trage unele concluzii privind oportunit ățile, în
special, pentru cadastru special.
Sistemul GPS, ca mod relativ de pozi ționare, reprezint ă calea cea mai sigur ă,
performant ă în realizarea re țelelor geodezice și topografice deoarece:
¾ modul de operare este simplu și automatizat, integral în cazul procedeului în
timp real (RTK) și cu o participare redus ă a operatorului în general;
¾ ca precizie de pozi ționare depășește cu mult determin ările „riguroase”
clasice asigurând, în plan, erori centimetrice și chiar milimetrice dep ășindu-
le la noi, pe cele în altitudine din cauze obiective ce pot fi remediate;
¾ flexibilitatea sistemului este remarcabil ă oferind solu ții și variante în func ție
de situație și de dotare;
¾ costurile sunt reduse în raport cu procedeele clasice, randamentul este sporit
prin automatizarea opera țiilor, rezultând în ansamblu o eficiență economic ă
ridicată a lucrărilor.
Avantajele de mai sus sunt evidente, pe termen lung și compenseaz ă investițiile
de achizi ționare a receptoarelor performante, a componentelor de soft și hard și
salariile personalului de înalt ă calificare, necesar.
Stații totale sunt instrumentele moderne cele mai r ăspândite la noi, înlocuind,
practic, în totalitate tahimetrele clasice prin calit ățile lor: măsurarea și înregistrarea
automată a elementelor geometrice de pozi ționare, asigurarea unei precizii ridicate
și echivalent ă în măsurarea unghiurilor și a distanțelor, precum și rezolvarea pe teren
a unor calcule și afișarea rezultatelor pe baza unor programe încorporate în memorie
(suprafața, retrointersec ția, radierea, etc.). Variantele cu fascicol laser și posibilitatea,

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
85
în unele cazuri de suprimare a prismei sunt demne de re ținut dar versiunea „ fără
operator ” nu este agreat ă pe măsura așteptărilor.
Alte tipuri de aparate respectiv stația inteligent ă (smart station ), ce reune ște în
aceeași carcasă un GPS de pozi ționare în timp real și o stație totală ca și scanerul 3D
cu laser, care permite pozi ționarea punctelor caracteristice ce definesc detaliile
topografice sunt pu țin răspândite la noi având în vedere pre țul de ridicat.
În concluzie , practica geotopografic ă modernă, dispune de o serie de avantaje și
oportunități net superioare celor clasice, generând o tehnologie nou ă, ce înglobeaz ă
unele schimb ări de metod ă, pătrunsă și la noi în mod definitiv cu efecte benefice.
Cadastrul general este interesat vital de disponibilit ățile aparaturii electronice,
având în vedere volumul imens de lucr ări pentru rezolvarea urgent ă atât a
problemelor curente ale popula ției și mai ales în recuperarea celor legate de realizare
și întreținerea unei eviden ței clare a bunurilor imobiliare. Se poate afirma, f ără teamă,
că tehnologiile noi se potrivesc ca o m ănușă acestor nevoi ale cadastrului, devenind
auxiliare indispensabile, care nu pot fi neglijate.
Teoretic aparatura electronic ă și softurile corespunz ătoare pot fi și sunt
implicate în principalele etape de lucr u ale cadastrului ca prioritate absolut ă sau/și de
colaborare. Astfel, sistemul GPS este acreditat și domină realizarea re țelei geodezice
naționale noi și a celei de sprijin prin îndesire iar stația totală este repartizat ă
determinării rețelei de ridicare și urmăririi detaliilor prin radieri.
Practic există și domenii de interferen ță în care instrumentele electronice
întâlnesc, se concureaz ă și colaboreaz ă funcție de situa ție, competen ța operatorului și
dotare. Astfel, sistemul GPS poate fi folosit și în determinarea direct ă a unor sta ții
din rețeaua de ridicare, a unor repere fotogrammetrice și chiar a unor puncte de
detaliu importante amplasate în condi ții favorabile iar stațiile totale pot fi implicate,
după caz și la îndesirea re țelei geodezice . Delimitarea cadastral ă și reperajul
fotogrammetric reprezint ă lucrări tipice de colaborare și de completare între sistemul
GPS și stațiile totale utilizate independent sau, mai expresiv, reunite în cadrul sta ției
inteligente.
Efectiv , dezideratele principale ale oric ărei documenta ții – eficien ța economic ă
ridicată și calitatea lucr ărilor – sunt condi ționate de o analiz ă atentă a condițiilor din
teren și aparatura disponibil ă. Rolul principal îl are îns ă competen ța operatorului
cadastral bazată pe experien ța în domeniu și evident pe preg ătirea și documentarea
continuă a lui, competen ță necesară atât ca executant cât și ca beneficiar al unei
lucrări realizate la comand ă.

3.5. REȚELE GEODEZICE ȘI GEO-TOPOGRAFICE

3.5.1. Categorii. Func ții

În principiu , rețelele de orice gen sunt alc ătuite dintr-un ansamblu de puncte
amplasate judicios și marcate durabil pe suprafa ța fizică a Pământului, a c ăror poziție
este determinat ă cu precizie, în cadrul unor sisteme de referin ță și de coordonate.
Pentru măsurătorile terestre în general ca și pentru cadastru, acestea au o importan ță

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 86
deosebită întrucât furnizează punctele de plecare și control asigurând unitatea și
omogenitatea lucrărilor ulterioare de ridicare și trasare.
După importan ța lor, dată și prin succesiunea determin ărilor, distingem:
¾ rețeaua geodezic ă, ce serve ște efectiv la determinarea formei și dimensiunilor
Pământului, dezvoltat ă pe întreg continentul, inclusiv pe teritoriul nostru
național și determinat ă centralizat de ANCPI în colaborare cu organismele
europene de resort;
¾ rețele geo-topografice , încadrate și derivate din primele, cu aspecte comune
celor dou ă discipline, de competen ța și în obliga ția operatorului cadastral.
Privite în ansamblu, aceste re țele constituie infrastructura pe care se sprijin ă și
în care trebuie s ă se încadreze toate lucr ările de ridicare și/sau de trasare. Realizarea
efectivă urmează o succesiune logic ă de determinare, fiecare condi ționată de
precedenta și de o metodologie proprie (fig. 39).
Rețelele geodezice , la rândul lor pot fi grupate, dup ă funcțiile îndeplinite, în trei
mari categorii:
¾ rețeaua geodezic ă propriu-zis ă, denumit ă frecvent rețeaua geodezic ă, de
nivel european și național și de diferite ordine, ce reprezint ă suportul tuturor
lucrărilor din sector inclusiv pentru cadastrul general;
¾ rețeaua geodezic ă de nivelment , structurat ă și ea pe mai multe ordine, care
asigură baza ridicărilor altimetrice și care în cadastru intereseaz ă mai puțin;
¾ rețeaua gravimetric ă, pe care se sprijin ă metodele dinamice de determinare
a formei și dimensiunilor P ământului, problematic ă ce depășește cadrul acestei
lucrări.
Ca distribu ție în spațiu, punctele celor trei re țele nu coincid , au amplasamente
diferite. Exceptând re țeaua gravimetric ă, rețeaua geodezic ă propriu-zis ă este definit ă
în sistem 3D, prin coordonatele spa țiale X, Y, Z determinate cu o precizie (relativ)
omogenă; la cea de nivelment doar cotele au valori precise, pozi ți a î n p l a n f i i n d
stabilită cu aproxima ție sau lipsind pur și simplu.
Func țiile rețelelor geodezice și geotopografice, indiferent de natura lor, sunt
multiple, ele servind unor scopuri practice , lucrative, ca suport sau sprijin al tuturor
ridicărilor în plan indiferent de suprafa ță și de exigen țe. Pentru a p ăstra unitatea
acestor lucr ări, încadrarea lor în re țeaua geodezic ă este obligatorie , punctele ei
constituind baza de plecare și de închidere sau control cu constrângerile respective.

Fig. 39 Schema realiz ării rețelei GPS

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
87
În egală măsură, asemenea re țele sunt folosite în scopuri științifice, legate de
determinarea formei și dimensiunilor P ământului, de urm ărirea mișcările crustale, de
asigurarea leg ăturii cu re țelele țărilor vecine ș.a., activit ăți desfășurate de institu ții și
organisme specializate.
Efectiv ridicările în plan topofotogrammetrice necesare cadastrului general
urmăresc poziționarea detaliilor specifice doar în sistemul 2D , prin coordonate x și y.
În această accepțiune și la nivelul prezentei lucr ări se prezint ă principal doar rețeaua
geodezică propriu-zis ă, de nivel european și național insistând asupra re țelelor
geotopografice și topografice, care constituie de fapt, preocup ări curente ale
operatorului cadastral.

3.5.2. Tipuri de re țele

3.5.2.1. Re țeaua geodezic ă națională
Terminologia folosită pentru re țeaua geodezic ă propriu zis ă, denumit ă în
continuare rețeaua geodezic ă și pentru ordinele ei componente nu este, în prezent,
pusă la punct, iar normele tehnice actuale, elaborate în 2007, sunt departe de a face
regulă în domeniu. În sensul general al no țiunii, se vorbe ște de triangulație geodezic ă
de stat , ca și de rețea geodezic ă de bază și de sprijin sau de îndesire și mai recent de
rețea geodezic ă națională, ROREF, de referin ță ș.a., generând confuzii și
controverse. Din acest motiv ținem să precizăm conținutul și sensul în care vor fi
folosiți acești termeni pentru a facilita și a păstra unitatea expunerii.
Rețeaua geodezic ă națională din România ca referin ță a tuturor lucr ărilor
cadastrale, exist ă, în prezent sub dou ă variante proiectate în acela și scop, dar în
concepții diferite:
¾ triangulația geodezic ă de stat , devenită clasică, dezvoltat ă centralizat dup ă
1956, pe patru ordine, (I la IV) și completat ă cu puncte de ordin V de c ătre
diverși utilizatori, în zonele lor de interes;
¾ rețeaua geodezic ă națională GPS (RN-GPS), compus ă din puncte bornate la
sol și stații permanente, pozi ționate în sistem propriu, în curs de realizare.
După cum s-a mai ar ătat, aceste re țele se prezint ă aici doar la nivel informativ,
principial, ele formând obiectul geodeziei. Condițiile generale , ale acestor re țele geodezice de interes na țional, sunt:
¾ încadrarea în re țeaua european
ă prin dezvoltarea succesivă a acesteia pe
teritoriul na țional, pe principiul trecerii de la ordin superior la ordin inferior ,
rezultând astfel un ansamblu de puncte cu o structur ă unitară și omogenă;
¾ poziționarea riguroas ă a punctelor componente în datumurile na ționale și
în conformitate cu standardele europene, folosind aparatur ă și metode adecvate;
¾ densitatea caracteristic ă fiecărei categorii de re țea, definit ă prin suprafa ța
standard ce revine unui punct (spre exemplu un punct de /50 km2), sau distanța
dintre puncte , pentru continuarea normal ă a lucrărilor;
¾ omogenitatea re țelei, respectiv repartizarea uniform ă a punctelor pe
întreaga suprafa ță și determinarea lor în aceleași condiții;
¾ accesibilitatea și durabilitatea punctelor prin alegerea unor amplasamente
convenabile , ferite de distrugeri și marcarea lor de o manier ă trainică.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 88
În ansamblu trebuie s ă rezulte o re țea geodezic ă națională omogenă și unitară
pe întreg cuprinsul țării, care împreun ă cu normele tehnice de rigoare s ă ofere un
suport sigur tuturor lucr ărilor topo-fotogrammetrice, indiferent de zona în care
acestea se desf ășoară.
Realizarea practic ă a rețelei geodezice na ționale, presupune executarea unor
lucrări complexe, de nivel european și de durat ă, asigurat ă prin for țe proprii și
colaborare interna țională. La noi aceast ă problemă intră, conform legii, în atribu ția
Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliar ă, autoritatea suprem ă în
domeniu, care trebuie s ă asigure unitatea și omogenitatea determin ărilor.

3.5.2.2. Re țele geotopografice
Ridicările în plan,
topografice și fotogrammetrice, nu se pot desf ășura doar pe
baza rețelei geodezice na ționale GPS, întrucât punctele componente sunt prea
depărtate între ele , au o densitate redus ă. În consecin ță, urmează să se determine, în
continuare, alte puncte, grupate în re țele noi, care s ă serveasc ă efectiv ca suport
metodelor intensive de ridicare a detaliilor (fig. 39). Asemenea re țele, sunt, dup ă cum
s-a arătat, de competen ța operatorului cadastral, iar denumirea lor deriv ă din natura
lucrărilor prestate, situate în zona de grani ță a celor dou ă activități.
Rețeaua de sprijin , ca a doua etap ă, rezultă prin îndesirea celei naționale cu
puncte noi, de ordinul V în cazul triangula ției clasice respectiv prin completarea
rețelei geodezice na ționale GPS, cu respectarea unor condi ții de bază:
¾ ca structur ă, cuprinde punctele re țelei geodezice na ționale, inclusiv ale celei
europene, la care se adaug ă cele noi proiectate , de îndesire , amplasate la sol , dar
și semnalele inaccesibile (turle de biserici, antene, co șuri de fabrici etc.);
¾ densitatea , definită prin suprafa ța aferentă unui punct, s ă fie corespunz ătoare
normelor tehnice și punctele în ansamblul lor s ă fie distribuite în mod judicios în
teritoriu;
¾ poziționarea re țelei în sistemele de referin ță naționale, unitare pe țară, ce
asigură includerea punctelor ei în fondul topografic na țional.
Realizarea practic ă, a rețelei de sprijin, este coordonat ă de operatorul cadastral
care, în calitate de beneficiar, cunoa ște cel mai bine, natura și volumul lucr ărilor
ulterioare
Rețeaua de ridicare , aparține de domeniul topografiei, fiind definit ă de
ansamblul punctelor din care se pot pozi ționa detaliile topografice. În acest spirit:
¾ ca structur ă, rețeaua cuprinde, toate stațiile de pe traseele drumuirilor
dezvoltate în acest scop, cât și punctele re țelei de sprijin din zonă;
¾ proiectarea, marcarea și determin ările intră în atribu țiile operatorului
cadastral care execut ă în continuare și ridicarea detaliilor prin radieri;
¾ densitatea este condi ționată de existen ța detaliilor de planimetrie și de
asigurarea vizibilit ăților necesare care s ă permită ridicarea lor de pe întreaga
suprafață urmărită;
¾ amplasamentul sta țiilor trebuie s ă permită, în plus și poziționarea lor din
rețeaua de sprijin eventual în sistemul GPS.
În ridicările fotogrammetrice rolul re țelei de ridicare este îndeplinit de
reperajul fotogrammetric care asigur ă legătura între fotogram ă, teren și plan (§
7.3.1.2).

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
89
Rețeaua de nivelment de stat , unică și independent ă de rețeaua geodezic ă
propriu-zis ă, servește ca suport ridic ărilor 3D. Efectiv ea cuprinde puncte sau repere,
grupate în re țele de șase ordine, determinate într-o succesiune normal ă, respectând
aceleași principii și condiții de precizie, densitate, omogenitate etc. ca la re țelele
geodezice propriu-zise. În concluzie rețelele geodezice na ționale, ca și cele geo-topografice, constituie
infrastructura ridic ărilor topografice și aerofotogrammetrice , numerice, asigurând
încadrarea lor în sisteme de referin ță naționale și implicit unitatea lor pe întreg
teritoriul na țional. Realizarea acestor re țele urmeaz ă o succesiune logic ă, de
subordonare, dublate de responsabilit ăți și competen țe diferite. În toate situa țiile, se
aleg mijloacele și metodele de lucru care s ă asigure îndeplinirea condi țiilor calitative
și cantitative prev ăzute în normele tehnice.

3.5.3. Triangula ția geodezic ă de stat

Conceput ă după cel de-al doilea r
ăzboi mondial, începând din anul 1951, ca
rețea compact ă, de suprafa ță, triangulația geodezic ă „de stat” s-a realizat în dou ă
etape, corespunz ătoare situa ției politice:
¾ între anii 1951-1975 în sistemul de proiec ție Gauss-Krüger , pe elipsoidul
Krasowsky (1940) și pentru cote zero fundamental Marea Baltic ă, elemente
impuse tuturor țărilor din fostul lag ăr socialist;
¾ din anul 1975 s-a trecut la sistemul de proiec ție Stereografic ’70 și referința
pentru cote Marea Neagr ă – Constan ța 1975 , menținând elipsoidul de referin ță
Krasovski și unele elemente ale proiec ției Gauss-Krüger.
Lucr ările au fost executate cu profesionalism de c ătre DTM și IGFCOT-
București, rezultând o rețea geodezic ă omogenă și unitară, la nivelul de concep ție și
de precizie corespunz ător epocii, care a fost și mai este folosit ă de aproape șase
decenii cu bune rezultate. Unele determin ări noi, în sistemul GPS, au completat și au
îndesit triangula ția geodezic ă în funcție de interesul manifestat în zon ă.
Ca structur ă, rețeaua geodezic ă de stat dispunea de puncte r ăspândite pe întreg
teritoriul țării, grupate în cinci ordine:
¾ triangulația geodezic ă de ordin I , ca rețea de baz ă, cuprinzând 374 de
puncte reunite în 657 de triunghiuri și 6 patrulatere pozi ționată prin măsurarea
tuturor unghiurilor, a anumitor laturi prin unde, a unor elemente astronomice și
mărimi gravimetrice, calculat ă și compensat ă în bloc, prin metode riguroase;
¾ rețele geodezice de ord. II – IV , rezultate prin îndesirea succesiv ă a celei de
ordin I prin intersec ții, compensate riguros fiind constrânse pe punctele de ordin
superior.
În aceste condi ții a rezultat o rețea geodezic ă de ansamblu, unitar ă și omogenă,
cu o densitate de 1 punct la 20 km2, respectiv 5 puncte geodezice pe un trapez Gauss
la scara 1: 25.000. Rețeaua de sprijin, clasică, s-a obținut în continuare prin îndesirea triangula ției
geodezice de stat cu puncte de ordin V în care sunt incluse și semnalele inaccesibile.
Lucrările au fost executate de institu ții avizate, în interes propriu, cu o densitate de
un punct la 2-5km
2 în extravilan și la 1km2 în intravilan, în func ție de cerin țele

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 90
lucrărilor ulterioare. Pozi ția acestor re țele de îndesire s-a dedus, de la caz la caz, prin
intersecții combinate , înainte sau înapoi , punctele de frângere din prima categorie
fiind compensate de asemenea prin metode riguroase, MCMP – varia ția
coordonatelor. În ansamblu , triangula ția geodezic ă (inclusiv de îndesire) a cuprins 17.153
puncte răspândite în toat ă țara, materializate prin borne, asigurând o densitate
satisfăcătoare și o precizie la nivelul concep ției și posibilit ăților de la jum ătatea
secolului trecut. Coordonatele punctelor, cu erorile de pozi ție cunoscute, au fost,
stocate în banca de date 1975 și mai sunt înc ă folosite pân ă la realizarea re țelei
geodezice moderne GPS.
Rețelele de ridicare , clasice, s-au determinat prin drumuiri executate cu
teodolitul și cu panglica sau cu tahimetrele și dispozitivele autoreductoare, de tip
Zeiss (Redta, Bala), ș.a. Lipsa unui instrument, care s ă asigure m ăsurarea comod ă a
laturilor drumuirii, cu o precizie comparabil ă cu cea a m ăsurării unghiurilor, a
constituit în trecut un impediment serios în realizarea re țelelor de ridicare clasice
înlăturat, în prezent, prin folosirea sta țiilor totale.

3.5.4. Rețeaua Geodezic ă Na
țională GPS

3.5.4.1. Necesitate și concepție
După anul 1990 , în concordan ță cu tendin ța firească de trecere la o etap ă
superioară și cu cerin țele integr ării în comunitatea european ă, s-a pus problema
realizării și la noi a unei rețele geodezice moderne , performante. Aceast ă cerință
devine tot mai presant ă având în vedere c ă:
¾ triangulația geodezic ă (clasică), este în prezent dep ășită moral și fizic,
deoarece elipsoidul Krasovski a devenit anacronic, determin ările nu mai
corespund ca precizie, semnalele, practic, nu mai exist ă, iar bornele sunt
dispărute și ele în propor ție de 40% ;
¾ planurile necesare pentru introducerea unitar ă a cadastrului, dar și pentru
alte activit ăți interesate, nu se pot ob ține fără o rețea geodezic ă națională
modernă, de o precizie corespunz ătoare, unitară și omogenă;
¾ respectarea standardelor europene , inclusiv racordarea la re țeaua
geodezică internațională GPS, permite transferul reciproc al datelor de baz ă, o
condiție firească pentru integrarea în Uniunea european ă;
¾ aparatura electronic ă, nouă oferă posibilit ăți remarcabile ce pun într-o
lumină nouă desfășurarea lucr ărilor și atingerea acestor obiective, prin
generalizarea folosirii sistemului GPS și a stațiilor totale;
¾ structura organizatoric ă și normele tehnice necesare unor asemenea lucr ări
există, dar se a șteaptă perfecționarea lor și elaborarea unei concepții și a unui
plan de perspectiv ă în domeniu.
În aceste condi ții, implementarea unei re țele geodezice moderne apare ca o
cerință firească, o necesitate stringent ă, obligatorie pentru rezolvarea unor nevoi
proprii cât și din obligații interna ționale , cerință amânată nejustificat de aproape
două decenii.

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
91
Modernizarea re țelei geodezice a României, preconizat ă târziu, în 1999, s-a
concretizat anevoios și sub raport conceptual. Astfel, abia în 2003 s-a elaborat la
ICGFC, „ Proiectul de realizare a Re țelei Geodezice Na ționale GPS ”, refăcut și
prezentat în varianta 2005 din „ Proiecte ANCPI-DGC ”.
Ideile de baz ă au fost desigur generoase: realizarea unei re țele moderne, dup ă
modelul statelor europene privind accesibilitatea, precizia și densitatea ei, încadrat ă în
rețeaua comunitar ă și determinat ă cu tehnologia GPS. Evolu ția acestor idei și
prezentarea chiar schematic ă a concep ției este dificil ă câtă vreme unele aspecte mai
sunt discutabile și comunicarea în domeniu las ă de dorit.
Inițiativa realizări acestui obiectiv a demarat prin colaborarea româno-
americană, în campania 1994-95 când s-au realizat observații în șapte puncte din
România ( Constanța, Dealul Piscului, Mo șna, Oșorhei, Sfântu Gheorghe, Sârca și
Stănculești) și alte 5 din Ungaria, 4 din Bulgaria și 1 din Turcia (tab. 13). Stația
Dealul Piscului, din incinta Observatorului Astronomic Militar, determinat ă din
stațiile Madrid (Spania), Wettzell (Germania) și Onsala (Suedia) cuprinse în re țeaua
EUREF, a fost aleas ă ca bază pentru pozi ționarea restului de 7 sta ții menționate mai
sus. Ansamblul acestor puncte constituie nucleul primordial al re țelei noi, considerat
de ordinul AA, încadrat în re țeaua EUREF, distribuit ra țional pe teritoriul țării, ce stă
la baza dezvolt ării rețelei geodezice na ționale GPS.
În continuare urma ca noua re țea, bazată pe tehnologia GPS, s ă se determine
centralizat, noi puncte într-o succesiune normal ă, trecând, conform principiului
cunoscut, de la o clas ă superioar ă la una inferioar ă (fig. 38). În acest spirit plecând de
la Sistemul European de Referin ță, să se obțină nucleul și în continuare, prin îndesire,
rețeaua națională primară, secundară terțiară (tab. 13).

Structura Re țelei Geodezice Na ționale GPS
(după ANCPI, 2005) Tabelul 13 Tip
rețea
Clasa Tipuri de m ăsurători Precizia
pozițio-
nării(cm) Număr
de
puncte Provenien ța EURE
F-RO AA Măsurători geodinamice
globale și regionale ± 0,3 8 CEGRN în
Romania
7 6
2 A Primară, măsurători
geodinamice regionale
și de deforma ții ± 0,5
15 Puncte de epoc ă
Stații permanente
Puncte adi ționale
de epocă
B Secundar ă, legături la
Rețeaua primar ă,
măsurători geodinamice
locale și
Inginerești de precizie. ± 1,5 cca 300 Rețea geodezic ă
națională
C Terțiară, disponibil ă pentru
lucrări de cadastru, GIS,
lucrări inginere ști ș.a. ± 2,0 4750
(1pct/
50 km2) Determin ări
ANCPI sau
48 stații
permanente

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 92
În final , conform acestei concep ții, ar trebui s ă rezulte o rețea geodezic ă
națională GPS modern ă în concep ție și realizare, integrată în cea european ă,
determinat ă în mod unitar și cu puncte distribuite omogen pe teritoriul na țional,
suficient de dens ă spre a fi opera țională pentru cei ce o folosesc în continuare,
indiferent de scopul urm ărit și domeniul de activitate.

3.5.4.2. Stadiul realiz ării
Inițial, Rețeaua Geodezic ă Națională – GPS , a apărut în 1994/95 ca un nucleu
de opt puncte, marcate corespunz ător, nominalizate în paragraful precedent. Prin
dezvoltare, re țeaua noastr ă modernă s-a conturat îns ă într-o structură proprie
cuprinzând:
¾ puncte marcate la sol prin borne corespunz ătoare;
¾ stații permanente GPS cu funcții complexe.
În acest spirit, cele dou ă componente ale RNG-GPS s-au dezvoltat în paralel,
parcurgând diferite etape, prinzând un contur consistent pe întreg cuprinsul țării.
Clasa A din RNG-GPS dispunea, dup ă zece ani, în 2005, de nouă puncte (de
epocă și adiționale de epoc ă) și șase stații permanente. Pozi ționarea, lor la nivel
european, s-a realizat prin observații concomitente cu campania privind urm ărirea
deplasării plăcilor tectonice (re țeaua CEGRN-2 din proiectul CERGOP-2) ,
încadrarea în sistemul de referin ță EUREF pe baza sta țiilor permanente GPS din
țările vecine și de la noi, prelucrarea datelor la Institutul Aerospa țial al Academiei
de Științe din Graz (Austria) și omologarea rezultatelor de către organismul
internațional EUREF-TWG.
În continuare, re țeaua din clasa A s-a dezvoltat și continuă să se definitiveze
prin stații permanente GPS așa cum se schi țează în continuare.
Clasa B din RNG-GPS, a fost realizat ă prin îndesirea re țelei geodezice din clasa
A prin tehnologia GPS, cu o precizie de ±2 cm cuprinzând 306 puncte bornate pe
teren. Pozi ționarea este dat ă atât în sistemul de referin ță european (ETRS 89) cât și în
cel național, coordonatele fiind disponibile la Fondul Geodezic Na țional fiind utile la
realizarea unor lucr ări diverse între care cadastrul se înscrie pe primul loc.
Clasa C , din rețeaua geodezic ă nouă, ar urma s ă fie realizat ă în continuare pe
baza claselor superioare A și B până la atingerea unei densități de circa 1pct/50 km2
sau, aproximativ 100 puncte/jude ț, rezultând astfel, în total, aproape 4750 puncte pe
teritoriul na țional.
Clasa D , ca ultim nivel al RNG-GPS, ar asigura o densitate de 1pct/km2, ceea
ce ar conduce în ansamblu la 233.000 puncte , densitate necesar ă și acoperitoare
pentru nevoile curente ale cadastrului ca și a altor sectoare de activitate.

3.5.4.3. Rețeaua de sta ții permanente

Stațiile permanente GPS sunt, de fapt, componente ale re țelei geodezice
moderne (RNG-GPS) încadrate în clasa A . Efectiv ele sunt de fapt receptoare fixe,
poziționate în sistemele de referin ță europene și naționale, instalate pe cl ădiri înalte
fără obstrucții de „vizibilit ăți” în tur de orizont, dublate de dot ări complexe de hard și

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
93

Fig 40 Re țeaua stațiilor permanente GPS (2008 )

soft. Unit ățile, în ansamblu, sunt grupate în cadrul unei rețele naționale
multifunc ționale (RN-GPS) conectat ă și urmărită prin „ Centrul de Monitorizare și
Control ” (CMC-RN-SGP) amplasat în cadrul CNGCFT – Bucure ști, devenit
operațional la care sunt conectate, deocamdat ă, un număr limitat de sta ții (fig. 40).
Funcțiile rețelei de stații permanente GSP sunt complexe și pot fi reduse la trei
mai importante.
¾ detectarea și urmărirea automat ă a sateli ților ca receptare geodezice,
performante, ce înregistreaz ă în permanen ță semnale de la peste 5 sateli ți în
orice punct și în orice moment;
¾ colectarea datelor satelitare ca observa ții de cod, faz ă și mesaj de naviga ție,
la intervale de 1-30 de secunde, în cadrul EUREF și IGS și stocarea lor în format
RINEX, inclusiv analiza cantitativ ă și calitativă;
¾ comunicarea bidirec țională prin receptarea și transferul datelor de la și spre
exterior la posibilii utilizatori, prin internet , legături telefonice (GSM, GPRS)
sau radio (modemuri diverse).
Principalele obiective ce se au în vedere se refer ă la: realizarea unui sistem de
referință spațio-temporal , în regim non stop, prin colectarea de date satelitare,
determinarea coordonatelor satelitare în sistemul global și continental și furnizarea de
informați de timp precise, poziționarea punctelor rețelelor de sprijin și al celor de
interes pentru diverse aplica ții (cadastru, topografie, GI S, cartografice), precum și
utilizarea înregistrărilor satelitare pentru naviga ția maritim ă, aeriană și terestră ca și
pentru cercet ări terestre.
În evolu ția RN-SGP din țara noastr ă reținem instalarea primei sta ții
permanente GPS-IGS la Universitatea Tehnic ă din Bucure ști (1999) și realizarea
succesivă a altor cinci unit ăți la Brăila, Cluj, Sibiu , Suceava și Timișoara (2000-

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 94
2003). În perioada 2004-2005 aceast ă rețea, pasiv ă a fost activat ă într-una de
colectare, transmisie de date și prestări servicii, fiind completat ă cu alte șase stații
respectiv Constanța, Deva , Baia Mare , Bacău și apoi Oradea și Sfântu Gheorghe .
Începând din 2006 pe lâng ă stația de clas ă european ă (EUREF) BUCU inclus ă în
rețeaua IGS ( International GNSS Service), România particip ă la rețeaua EUREF-
EPN ( European Permanent Network) prin integrarea sta țiilor BACA (Bac ău), BAIA
(Baia Mare), COST (Constan ța)și DEVA
Modernizarea va continua ajungând la finele anului 2008 la 48 de sta ții
permanente și urmeaz ă cursul normal de dotare, omologate spre a deveni
operaționale, concomitent cu instalarea e șalonată a tuturor celor 78 de sta ții (fig. 40).
În aceste condi ții întreg teritoriul na țional va fi acoperit integral, cu unele zone de
suprapunere, iar distan ța dintre 2 sta ții, ca expresie a densit ății rețelei, nu va dep ăși
70 km. Însemneaz ă că operatorul oriunde s-ar g ăsi are la dispozi ție o stație
permanent ă la cel mult 35-40 km, ceea ce reprezint ă baze rezonabile pentru utilizarea
unor procedee de lucru GPS care necesit ă un timp relativ scurt de sta ționare.

3.5.4.4. Concluzii
Rețeaua Geodezic ă Națională – GPS a fost preconizat ă pentru a înlocui
triangulația geodezic ă de stat, dep ășită tehnic și moral, descompletat ă prin dispari ția
semnalelor și a peste 50% borne. Noua re țea, de o concep ție modern ă și în spiritul
noilor tehnologii, are ca tr ăsături definitorii încadrarea în re țeaua european ă
EUREF respectiv în si stemul de referin ță continental și național, poziționarea
precisă a punctelor în limite centimetrice sau chiar sub acestea, determinarea
omogenă și unitară pe întreg cuprinsul țării și o densitate satisf ăcătoare pentru
desfășurarea lucr ărilor ulterioare ale diferi ților utilizatori.
Ca structur ă RNG-GPS au dou ă componente:
¾ o rețea de puncte bornate la sol, grupate în patru categorii , poziționate
succesiv și crescătoare numeric, determinate prin îndesire trecând de la ordin
superior la unul inferior; ¾ o rețea de stații permanente GPS, toate de nivel european, care prin raza lor
de acțiune ar urma s ă acopere, în final, suprafa ța întregii țări.
Ambele re țele pot fi folosite în paralel, în func ție de dotarea cu sistem GPS
servind, în egal ă măsură ca infrastructur ă pentru toate lucr ările geo-topo-
fotogrammetrice ulterioare.
Ca realizare rețeaua modern ă este în curs de execu ție apropiindu-se de
finalizare dup ă o dezvoltare pe etape, normal ă în succesiunea determin ărilor, care s-a
prelungit îns ă în mod nejustificat. În prezent se lucreaz ă la încheierea celor 4750 de
puncte ale clasei C, r ămânând cele din clasa D cea mai numeroas
ă iar din cele 73 de
stații permanente proiectate s-au instalat mai mult de jum ătate și se vor termina în
2009. Se fac eforturi pentru recuperarea întârzierilor, greu de motivat, care limiteaz ă
și îngreuneaz ă implementarea cadastrului general.
Funcționalitatea re țelei RNG-GPS în condi țiile existen ței în paralel, a dou ă
componente, cu acela și rol, ar merita s ă fie comentat ă prin prisma cheltuielilor
necesare realiz ării lor. Consider ăm că, densitatea sta țiilor permanente de și reduce
bazele (vectorii) sistemului GPS la 35 km, re țeaua de puncte dus ă până la clasa C ar

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
95
fi justificat ă prin natura lucr ărilor următoare și logistica din dotare care nu include
întotdeauna și sistemul GPS.
Efectiv, re țeaua de sprijin se poate ob ține avantajos din re țeaua RN-SGP prin
post procesare sau mai sigur și comod cu procedeul RTK în timp real. Pentru
executarea unor lucr ări de mai mic ă importan ță, pe suprafe țe mici care nu necesit ă
lucrări de îndesire și în lipsa instala ției GPS, se apeleaz ă la punctele marcate la sol
din clasa D, C și B situate în zon ă asigurând astfel o func ționalitate intensiv ă a rețelei
geodezice moderne.

3.5.5. Sistemul de pozi ționare ROMPOS
3.5.5.1. Prezentare general ă
Sistemul ROMPOS (ROM ANIAN POSITIONING DETERMINATION
SYSTEM), este de fapt o infrastructur ă definită prin unele servicii care permit
poziționarea rapid ă și comodă, într-un sistem GNSS, la un moment dat a unui obiect
în repaus sau în mi șcare, inclusiv a punctelor geotopografice.
Baza sistemului o constituie a șadar tehnologiile de pozi ționare satelitare
GNSS cunoscute GPS, GLONASS și în viitor GALILEO, dublat ă de
un sistem de
poziționare complementar , de tip EGNOS, realizat la nivel na țional, care furnizeaz ă
informații suplimentare pe lâng ă cele recep ționate direct de la sateli ți.
Efectiv ansamblul ROMPOS permite trecerea de la pozi ționarea prin
tehnologiile GNSS în mod postprocesare la determinarea pozi ției în timp real,
folosind un singur receptor GNSS. Precizia , variază în funcție de aplica ție și poate fi
îmbunătățită după caz, de la ordinal metrilor, pân ă la nivel centimetric sau
milimetric. În acest sens se pun la dispozi ție utilizatorilor o serie de servicii.
1.) ROMPOS-DGNSS, având la baz ă măsurători diferen țiale, pentru aplica ții
cinematice în timp real, cu o precizie de pozi ționare între 3 și 0,5m, satisf ăcătoare
unor sisteme GIS, naviga ției pe mare, pe uscat sau în aer, sau pentru activit ăți publice
de poliție, salvare, turism ș.a.
2.) ROMPOS RTK, tot pentru aplica ții cinematice, în timp real dar cu o precizie
de determinare pân ă la 2 cm, apte pentru lucr ările de cadastru general și de
specialitate, extinse pe suprafe țe reprezentative de teren, cercetare științifică,
măsurători inginere ști ș.a.
3.) ROMPOS GEO (Geodezic) pentru aplica ții statice, prin postprocesare ce
asigură o precizie sub 2cm , privind re țelele geodezice de sprijin realizate prin
îndesire și lucrări tehnice, inginere ști, de specialitate, GIS, cercetare științifică,
geodinamic ă ș.a.
Alte trăsături, ce completeaz ă serviciile ROMPOS ar fi:
¾ poziționarea cu acurate țe în sistemul european de referin ță prin coordonate
ERTS89 și transferul lor în stereografic ′70, respectiv Marea Neagr ă ′75;
¾ integrarea în sistemul similar european EUPOS și implicit interconectarea
cu sistemele țărilor vecine;
¾ disponibilitatea sistemului în orice moment și în orice loca ție din România
prin extinderea celor 48 de sta ții permanente existente la 73, care se va încheia
în 2009;

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 96
¾ accesibilitatea racord ării utilizatorilor prin investi ții rezonabile într-un
singur receptor, cu acces din teren la internet prin conexiuni de tip GSM/GPRS
și disponibilit ăți de poziționare în timp real sau în mod postprocesare;
¾ gratuitatea unor servicii acordate de produc ătorii software și de către
ANCPI, simplificarea formalit ăților de contractare a serviciilor ș.a.
În aceste condi ții serviciile ROMPOS devin un instrument, un sprijin eficient
economic și tehnic pentru introducerea și întreținerea cadastrului general.

Aplicațiile ROMPOS
T a b e l u l 1 4
Serviciu
ROMPOS Mod
de
lucru Preci-
zie Aparatură și mediu
de transmisie Format
de date Rată de
înregistrare Obs. DGNSS Timp
real ± 0,5
–3m Receptor cu
frecvență simplă și
acces direct la
internet pentru
conectare la
serverul serviciului RTCM
2X, 3X 1s RTK Timp
real ± 2
cm Receptor cu dou ă
(una) frecven țe,
acces direct din
teren la internet
pentru conectare la
serverul serviciului RTCM
2X, 3X 1s GEO Post-
proce
-sare sub
± 2
cm Receptor cu una
sau două frecvențe
și conectare în
mod postprocesare
la RN-SGP (V) RINEX
2·1(1)
GPS/GLO-
NASS
(G/M) 1s Tarife
conf.
ANCPI

3.5.5.2 Utiliz ări în lucrările de cadastru
Aplicația DGNSS/RTK reprezint ă poziționarea diferen țială, în timp real, a unui
singur receptor, având la baz ă tehnologia GNSS și un sistem complementar de
navigație cu trei sateli ți geostaționari EGNOS. În principiu se opereaz ă după o
schemă simplă (fig. 41):
¾ un receptor mobil , instalat în punctul de determinat, înregistreaz ă semnalele
radio de la sateli ții sistemului GNSS;
¾ rețeaua de sta ții permanente RN-SGP, ca variant ă modernă a receptorului
fix, de referin ță sau de bază, generează corecțiile diferen țiale în funcție de
pseudodistan țele transmise de receptorul mobil.
¾ sistemul complementar, na țional, de tip european EGNOS, distribuie
utilizatorilor (receptoarelor mobile) în timp real, prin cei trei sateli ți
geostaționari, corecțiile diferen țiale, pe baza c ărora se trece la pozi ționare
absolută, punctual ă, de o precizie îmbun ătățită.

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
97

Fig 41 Schema sistemului ROMPOS

Transferul datelor de la sta țiile permanente GPS la Serverul Central ROMPOS
și preluarea corec țiilor diferen țiale de către utilizatori se face prin internet, ca soluție
adoptată de ROMPOS prin tehnologia NTRIP contra unor taxe.
Serviciul de conversie și transformare a coordonatelor “TransDat”
întregește și sprijină sistemul ROMPOS având ca obiect de viitor:
¾ sistemul ETRS 89 bazat pe elipsoidul GRS 80 și sistemul de coordonate
geodezice elipsoidale;
¾ sistemele de referin ță naționale ce au la baz ă elipsoidul Krasovski 1940 și
proiecția stereografic ă ′70 cu sistemul de coordonate “S-42” cum este denumit
pe plan interna țional și datumul altimetric Marea Neagr ă 1975.
Întrucât sistemul ETRS, intr odus în Europa ca referin ță geodezic ă, va fi
implementat, în viitor și la noi, pentru încadrarea re țelei RNG-GPS în cea
continental ă se impun transform ări de date în mai multe variante:
¾ din coordonate geodezice (B, L, h) ETRS 89 în (x, y) Sistem S-42 , proiecție
stereografic ă ′70 și invers;
¾ din coordonate B,L,h sistem ETRS 89 în x,y,Hn sistem S-42 proiecție
stereografic ă 1970 și Marea Neagr ă1975.
Ultima transformare ce vizeaz ă trecerea altitudinilor HE referite la elipsoid, în
altitudini normale Hn Marea Neagr ă 1975, se va realiza dup ă determinarea
(cvasi)geoidului corespunz ător teritoriului României.
Efectiv, transform ările de coordonate efectuate frecvent în țara noastr ă sunt de
două categorii (§ 3.2.4):
¾ transform ări locale , fără model de distorsiune a datelor, de tip Helmert cu 7
sau 4 parametri și abatere standard de ± 0,10 m sau mai mic ă;
¾ transform ări la nivel na țional , cu model de distorsiune a datelor și abateri
între ±0,10 și ±0,15m, dac ă punctele comune celor dou ă sisteme sunt în num ăr
suficient și repartizate uniform pe întreg teritoriul na țional.
Ultima variant ă, folosită pe scară largă în țările europene, asigur ă o precizie
ridicată și poate fi adaptat ă la nivel na țional, furnizând coordonate unice de

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 98
transformare pentru lucr ări geodezice. Programul TransDat , utilizabil deocamdat ă
doar pentru Bucure ști și Ilfov, se poate desc ărca de la ANCPI. În viitor, pe m ăsura
creșterii numărului de puncte comune celor dou ă sisteme de referin ță – european și
național – acest serviciu urmeaz ă să fie extins și oficializat pe întreg teritoriu al
României.

3.5.6. Rețele geodezice de nivelment

În principiu ridicările în plan topo-fotogrammetrice pentru cadastru , presupun
poziționarea punctelor ce definesc detaliile doar în planul de proiec ție, prin
coordonatele x y, astfel încât planurile cadastrale, devin reprezent ări tematice 2D,
care nu con țin elemente de relief . În aceste condi ții cunoștințele de nivelment sunt
mai puțin relevante dar se men țin totuși la nivel de principii și generalit ăți.
Rețeaua geodezic ă de nivelment , denumit ă si rețeaua nivelmentului de stat ,
este alcătuită dintr-o serie de puncte uniform r ăspândite pe teritoriul na țional, ale
căror cote au fost determinate riguros și care constituie baza determin ărilor
altimetrice. Principalele tr ăsături ale acestei re țele sunt:
¾ independen ța față de triangula ția de stat și rețeaua GPS, întrucât punctele
nu coincid ;
¾ poziționarea specifică, altitudinile ( z) fiind determinate cu exactitate , în
timp ce pozi ția în plan ( x,y) este stabilit ă cu aproxima ție sau chiar informativ;
¾ cotele rețelei sunt date în sistemul de altitudini normale Marea Neagr ă
1975 , cu punctul zero fundamental , ce reprezint ă nivelul mediu multianual al
mării, în Capela Militar ă Constanța;
¾ traseele sunt dezvoltate de la acest reper, în lungul c ăilor ferate, fiind
grupate pe diferite ordine, materializate prin repere de nivelment bine încastrate
cu poziție neschimbat ă;
¾ determinările efective se fac prin nivelment geometric – geodezic de mijloc,
pe drumuiri controlate, cu nivelmetre de precizie și stadii de invar prev ăzute cu
nivele sferice. Rezultatele se compenseaz ă prin metode riguroase;
¾ ansamblul tuturor traseelor constituie rețeaua de nivelment geodezic ce stă
la baza ridic ărilor topografice, indiferent de scar ă și de modul în care se execut ă.
Reamintim c ă rețelele geodezice propriu-zise, de triangula ție și/sau GPS au
determinări specifice, tridimensionale cu coordonate x, y, z de precizie omogen ă.
Cotele punctelor se deduc îns ă din rețeaua geodezic ă de nivelment ori de câte ori este
posibil și obligatoriu atunci când precizia lucr ărilor o cere.
Rețeaua altimetric ă a României, dată în sistem Marea Neagr ă zero 1975, are
19.040 km lungime, însumeaz ă peste 14.000 de repere, a fost modernizat ă începând
cu 1974, ultimele m ăsurători fiind executate în 1978, ANCPI apreciind-o ca pe una
dintre cele mai bine reprezentate din Europa.
În etapa actual ă se urmărește colaborarea în cadrul proiectului privind Re țeaua
European ă de Nivelment (EUVN) și integrarea re țelelor geodezice de triangula ție,
nivelment și gravimetrie într-o singur ă rețea de referin ță tridimensional ă, în vederea
sporirii randamentului și a preciziei m ăsurătorilor.
Rețeaua de nivelment trigonometric geodezic reunește punctele de
triangulație, trilatera ție, intersec ții din terenuri accidentate, unde determin ările prin

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
99
nivelment geometric sunt dificile. Din lucr ările care se execut ă reținem că:
observațiile, respectiv unghiurile verticale, se fa c între orele 11-15, când coeficientul
de refracție are valori minime și stabile, de 2-4 ori cu luneta în ambele pozi ții, iar la
calculul cotelor se ține cont de curbura Pământului și de refracția atmosferic ă.
Precizia la rândul ei este evident mai sc ăzută decât în cazul re țelei de nivelment
geometric-geodezic fiind acreditat ă cu valori sub ± 20cm/km motiv pentru care în
zonele de șes și ori de câte ori este posibil, se impune asigurarea bazei altimetrice
prin nivelment geometric.

3.6. DETERMINAREA SUPRAFE ȚELOR
3.6.1. Generalit ăți
Suprafața reprezint ă în cadastru un element de identificare a unui teren,
respectiv a unei unit ăți cadastrale (UAT, sector, imobil), al ături de num ărul cadastral
și de proprietar, reprezentând în acela și timp principalul criteriu de evaluare a
terenului al ături de loca ție, categoria de folosin ță și forma parcelei. Stabilirea m ărimii
ei constituie o problem ă
topografic ă elementar ă și uneori obiectul principal al unei
ridicări în plan. Reamintim c ă, indiferent de relief, pe planuri și hărți se reprezint ă
întotdeauna suprafața productiv ă, utilizabilă pentru construc ții, adică suprafața
terenului proiectat ă în planul orizontal de referin ță.
Ca regul ă generală, în condi țiile existen ței unor planuri digitale, obligatorii în
prezent, suprafe țele se determin ă, aproape exclusiv din coordonate . Se asigur ă astfel
nu numai precizia maxim ă, definită doar de ridicarea topografic ă, ci și o
automatizare a lucr ărilor prin folosirea computerului sau chiar a unui calculator de
buzunar cu memorie.
În unele cazuri normele tehnice admit determinarea prin planimetrare sau chiar
prin procedee grafice , la care se apeleaz ă ocazional, în mod informativ și practic din
ce în ce mai pu țin. Ambele situa ții presupun planul redactat în format analogic , astfel
încât precizia și eficiența determin ărilor depinde de scara de raportare, starea
suportului (hârtiei), lizibilitatea produsului și evident de calitatea ridicării.
 
3.6.2. Metode numerice

Procedeul analitic , din coordonate ,
se utilizeaz ă în cazul suprafe țelor de form ă
poligonal ă, eventual și cu laturi curbe
descompuse în puncte. Coordonatele punctelor de contur, necesare pentru calcul, se obțin dintr-o ridicare numeric ă, prin
conversia reprezent ărilor analogice în
format digital, sau direct pe teren cu o
stație totală, folosind procedeul adecvat de
măsurare.
Relația general ă de calcul se ob ține

Fig. 42 Calculul ana litic al suprafe țelor

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 100
considerând un poligon oarecare, spre exem plu patrulaterul definit de punctele
1,2,3,4,5, de coordonate cunoscute, în cadrul c ăruia se fac urm ătoarele supozi ții
(fig. 42):
¾ poligonul se descompune în triu nghiurile I, II, III, punctul comun alegându-
se la întâmplare și se scriu suprafe țele S1, S2, S3 sub formă de determinan ți în
funcție de coordonatele vârfurilor parcurse în sens direct:

111
23 32 21 1
1
y xy xy x
S= ;
111
24 43 31 1
2
y xy xy x
S= ;
111
25 54 41 1
3
y xy xy x
S=   (93)
 
¾ se obțin suprafe țele parțiale după determinantul minor:
) ( ) ( ) ( 2) ( ) ( ) ( 2) ( ) ( ) ( 2
4 1 5 5 1 4 5 4 1 33 1 4 4 1 3 4 3 1 23 1 3 3 1 2 3 2 1 1
yyx yyx y yxSyyx yyx y yxSyyx yyx y yxS
− + − − − =− + − − − =− + − − − =
(94)
¾ se dezvolt ă parantezele și se grupeaz ă termenii

2S1 + 2S 2 +2S 3 = x 1(y2-y5)+x 2(y3-y1)+x 3(y4-y2)+x 4(y5-y3)+x 5(y1-y4) (95)

Se observ ă că suprafața rezultă ca o sum ă de produse prin diferen ță, în care
fiecare punct i de pe conturul poligonului intervine ca factor multiplicator, cu
diferența coordonatelor opuse ( i+1)-(i-1), astfel încât rela țiile devin:
∑∑
− +− +
− = −− =
) ( 2) ( 2
1 11
i i ini i i
x xy Sy yx S
, unde i = 1,2,3,…., n. (96)
Rezolvarea practic ă presupune efectuarea și cumularea produselor par țiale din
relațiile de mai sus. În acest scop se apeleaz ă, după caz, la un calculator de birou sau
de buzunar cu memorie, la un computer și un program adecvat sau direct pe teren cu
stația totală pe baza softului încorporat la aproape toate modelele.
Controlul efectiv se face prin urm ărirea atent ă a conturului pe displayul
calculatorului sau cel al sta ției totale, care eviden țiază eventualele gre șeli de înscriere
a coordonatelor, omisiuni de
puncte, schimbarea ordinii etc.
În același scop, verificarea se
poate face și prin planimetrarea
suprafeței, valoarea definitiv ă
fiind considerat ă cea din
coordonate.
Precizia determin ării
este maximă și depinde doar
de modul de stabilire a
coordonatelor , respectiv de
erorile de pozi ție ale punctelor

Fig. 43 Procedeul geometric de determinare a
suprafețelor

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
101

Fig. 44. Planimetrul clasic: a- vedere general ă, b- dispozitiv de înregistrare
de pe contur. Din acest motiv procedeul este folosit în exclusivitate având în vedere c ă,
în prezent, ridic ările numerice sunt obligatorii.
Procedeul geometric al metodei numerice, se aplic ă direct pe teren, în cazul
suprafețelor aproximativ orizontale , de contur poligonal . Acestea se descompun în
figuri simple triunghiuri ( Tr) și trapeze ( Tp), folosind echerele topografice, prin
coborârea unor perpendiculare (fig. 43). Dac ă se măsoară cu ruleta bazele și
înălțimile, cu rela țiile cunoscute din geometria plan ă se deduc suprafe țele
individuale și din însumarea lor rezult ă cea total ă:

∑ ∑ + =p r T T S ( 9 7 )
Precizia lucrărilor este condi ționată de grija tras ării figurilor pe teren și de
atenția măsurării elementelor geometrice componente.

3.6.3. Metoda mecanic ă

3.6.3.1. Planimetre clasice
Constructiv, un planimetru obi șnuit, se compune din dou ă brațe metalice
articulate între ele: unul polar, de lungime constant ă și cu un cap ăt fix, iar altul
trasor , de lungime L variabil ă, cu grada ții fie milimetrice, fie direct la sc ările
uzuale (fig. 44a). La unul din capete, bra țul trasor are un stil sau o marcă-cerculeț
de urmărire, cu care se contureaz ă suprafața, iar la cel ălalt o rolă integratoare .
Dispozitivul de înregistrare a rota țiilor cuprinde un contor pentru turele
complete, rola propriu-zis ă cu 100 de diviziuni și un vernier cu 10 diviziuni
pentru evaluarea unit ăților (fig. 44) .
Suprafața planimetrat ă este echivalent ă cu cea a unui dreptunghi având
ca bază lungimea L a brațului trasor și înălțimea drumul parcurs de un punct al
rolei de circumferin ță R. Pentru o rotire completa,în cazul general, suprafa ța va fi:

RLS ⋅= , respectiv S = n L R (98)

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 102
Constanta c a planimetrului, ca arie de baz ă, se ia valoarea unit ății
vernierului respectiv 1/1.000 din suprafa ța LR, adică
100RLc⋅= ,c = L ⋅R / 1 0 0 ( 9 9 )
iar relația generală, ce dă suprafața prin planimetrare, devine
S = n c (100)
Num ărul generator n reprezint ă unitățile vernierului înregistrate prin parcurgerea
conturului suprafe ței cu stilul sau cu marca bra țului trasor. Efectiv acesta rezult ă prin
diferența dintre citirea final ă Cf și cea inițială Ci făcute cu patru cifre, la dispozitivul de
înregistrare (fig. 44b):
f i nC C= − (101)
Sub raport practic mai preciz ăm că lungimea bra țului trasor este astfel
stabilită încât, la o anumita scar ă, să rezulte o constantă “c” rotund ă de valoare 2, 5
sau 10, iar introducerea grada ției zero în punctul de plecare, respectiv Ci = 0 la
dispozitivul de citi re al planimetrului, printr-o comand ă sau manual, nu se
recomand ă.
Planimetrarea efectiva a unei suprafe țe presupune:
¾ fixarea planului pe o mas ă orizontal ă și introducerea , pe brațul trasor , a
diviziunii corespunz ătoare scării;
¾ instalarea polului astfel încât, prin conturarea suprafe ței, cele dou ă brațe să nu
ajungă la unghiuri limit ă, închise sau întinse;
¾ aducerea stilului într-un punct de plecare, bine identificat pe plan și citirea
inițială Ci la dispozitiv;
¾ parcurgerea conturului cu atenție, folosind stilul sau marca de urm ărire,
până la revenirea pe punctul de pleca re, când se face citirea final ă Cf ;
¾ controlul determin ărilor prin repetarea planimetr ării propriu-zise de 2-3
ori până când numerele generatoare devin apropiate, în limitele a l-2 unit ăți;
¾ calculul suprafe ței cu relația (100) în care pentru n se ia valoarea medie a
determinărilor, iar constanta c se găsește pe fișa sau pe bra țul planimetrului.
Suprafețele mari se pot ob ține din însumarea unor determin ări parțiale, sau prin
planimetrarea cu polul interior utilizând rela ția:

()SK n c= ± (102)

unde K reprezint ă suprafața cercului de baz ă descris de rol ă fără a se roti și deci
fără a înregistra num ăr generator. Valoarea acesteia este înscris ă pe fișa aparatului și
se verifică, sau se deduce, prin planimetrarea unei suprafe țe cu polul interior și cu el în
exterior, când rezult ă
12() Sn c Kn c= =− respectiv 12 Knn=+ (103)
Din relația (102) valoarea lui n, care se adun ă algebric la K, rezultă pozitivă sau
negativă, după cum suprafa ța în cauză este mai mare sau mai mic ă decât a cercului de baz ă
(fig. 45).

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
103

Verificarea planimetrului
vizează starea lui general ă, a
sistemului de înregistrare și în
special a constantei c . Ultima
operație presupune:
¾ planimetrarea cu aten ție
și de mai multe ori, a unei
suprafețe S de m ărime
cunoscută, având o form ă
riguros regulat ă (cerc,
dreptunghi, p ătrat) și
determinarea cu aten ția a
numărului generator n;
¾ calculul constantei instrumentului, plecând de la rela ția de bază respectiv

Sc n=⋅ de unde cS n= (104)

Când constanta dedus ă este apropiat ă de cea înscris ă pe fișa sau pe bra țul
planimetrului se lucreaz ă în continuare cu aceast ă ultimă valoare, nepotrivirea
provenind din eroarea de determinare a lui n. În caz contrar, se folose ște constanta c
stabilită din mai multe încerc ări sau se introduce lungimea bra țului corespunz ătoare unei
constante rotunde.
Precizia unei planimetr ări clasice este evaluat ă între 1/100 și 1/300 din
suprafață, fiind condi ționată de scara planului, lungimea bra țului trasor și
conforma ția suprafețelor. Determin ările cu bra țul lung sunt mai sigure, iar
contururile de form ă alungită și mici se determin ă mai puțin precis.

3.6.3.2. Planimetre digitale
Ca realiz ări moderne aceste instrumente au ap ărut în ultimele decenii, prin
adaptarea în structura planimetrelor clasi ce a unor elemente electronice respectiv:
¾ microprocesorul , ce transform ă impulsurile în arii și afișează suprafața
direct pe display;
¾ rola integratoare , montată pe brațul trasor, care produce la fiecare
rotire complet ă câte 1.000 de impulsuri afi șate pe ecran ce se centralizeaz ă în
unități de măsură dorite (sistem interna țional sau anglo-saxon);
¾ dispozitivul de înregistrare automată și citire digitalizat ă.
Toate aceste elemente sporesc precizia și randamentul lucr ărilor în raport cu
planimetrele clasice.
Tipurile reprezentative , răspândite și folosite la noi din ce în ce mai mult, sunt
numeroase (fig. 46).
1. Planimetrul polar digitalizat, asemănător ca înfățișare si func ționare cu cel
clasic, având un cap de afi șaj în locul dispozitivul ui de înre gistrare și o tastatur ă
unde, la pornire, trebuie introdus ă scara și unitatea de m ăsură a suprafeței (fig. 46a).
2. Planimetrul rectiliniu digital, ceva mai nou, la care mecanismul integrator se
sprijină pe un cadru montat pe doua role legate solidar (fig. 46b). Mi șcarea impus ă de

Fig. 45 Planimetrarea cu polul interior

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 104

Fig. 46 Planimetre digitale: a- polar, b- rectiliniu, c- planimetrarea suprafe țelor alungite
urmărirea conturului se face astfel pe o linie dreapt ă, nelimitat ă, astfel încât
lungimea bra țului și suprafețele alungite nu mai influen țează rezultatele.
3. Planimetrul rectiliniu complex, ca vârf de serie , are funcții multiple și drept
componente principale:
¾ sistemul de înregistrare, cu role de fric țiune din diamant, sistem cuplat
cu un calculator și cu o imprimant ă;
¾ unitatea de calcul, cuprinzând tastatura și displayul cu cristale lichide
pentru afi șaj alfanumeric;
¾ miniimprimant ă termică, pentru înregistrarea rezultatelor par țiale precum
și a celor totale;
¾ brațul mobil, având la extremitatea lui o lentil ă cu reper de urm ărire,
starter și butoane de comand ă pentru determin ări și afișarea diverselor
rezultate (lungimea arcului, raz ă, coordonate etc.);
¾ întrerup ătorul, pentru închidere si deschidere, care se opre ște automat
dacă planimetrul nu este folosit 20 de minute.
Determin ările cu un astfel de instrument modern, denumit și digitizor, sunt
complexe, permi țând măsurarea, afi șarea și înregistrarea mai multor elemente
geometrice dintre care amintim (fig. 47):
¾ suprafața S a unui teren de form ă poligonal ă, numai prin punctarea
capetelor segmentelor, iar în cazul unui contur cu linii curbe prin urm ărirea
acestora;
¾ distanțele rectilinii, prin punctarea capetelor segmentului AB spre
exemplu, lungimea unui arc prin staționarea pe extremele E, F și pe un
punct (x) de pe el, a circumferin țelor și lungimii totale A – B – C-…- G;
¾ coordonatele standard (sistem cartezian), ce se pot citi și/sau
înregistra automat pe imprimant ă, ca la digitizoare (§ 7.4.4);
¾ raza unui arc, prin punctarea extremelor și a unui punct oarecare ș.a.
Măsurătorile presupun
introducerea prealabil ă a
scării, a unităților de
suprafață și de lungime,
declanșarea butoanele de
comandă start și a apoi celui
privind modul de lucru
(continuu , arc, rază etc.);
rezultatele sunt afi șate
automat și înregistrate pe
imprimant ă.

Fig. 47 Determin ări cu planimetre digitale:
a- suprafe țe oarecare, b- lungimi

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
105

Fig. 48. Metoda grafic ă în cazul poligoanelor: a- determinare, b- control
Alte caracteristici se referă la bateria de nichel-cadmiu (Ni-Cd) ce asigur ă
o autonomie de lucru de circa 15 ore, men ținerea datelor înregistrate chiar dac ă
alimentarea se închide singur ă, interfața inclusă în aparat, greutatea mic ă a
întregului ansamblu ș.a.
Avantajele planimetrelor electronice-digitizoare sunt numeroase și se
referă în special la elementele de baz ă ale determin ărilor:
¾ randamentul și comoditatea lucr ărilor, net superioare celor clasice;
¾ precizia ridicată în determinarea suprafe țelor, acreditat ă la ±0,2 % din
mărimea ei, respectiv 1/500, rezultatele cele mai bune ob ținându-se în
cazul terenurilor de form ă alungită;
¾ furnizarea suprafe țelor naturale și în cazul unora care sunt raportate la
scări diferite, pe dou ă direcții perpendiculare, cum este cazul profilelor
longitudinale, folosind comenzile corespunz ătoare.
Superioritatea planimetrelor moderne este evident ă; generalizarea utiliz ării
lor este oarecum limitat ă de costul ridicat și frecvența redusă de folosire.

3.6.4. Metode grafice

Suprafețele de contur poligonal, pot fi determinate prin împ ărțirea lor pe plan
în figuri geometrice, de regul ă triunghiuri. Bazele, care se recomand ă a fi comune și
înălțimile corespunz ătoare, se măsoară grafic , cu rigle speciale. Aria total ă rezultă ca
sumă a suprafe țelor parțiale (fig. 48).
Suprafețele de contur sinuos se evalueaz ă cu ajutorul unor grafice desenate pe
folie transparent ă, ce se suprapun pe plan (fig. 49):
¾ la pătratele module numărul acestora n, se determin ă ca sumă a celor întregi
plus fracțiunile estimate, și se înmul țește cu aria unitar ă s, rezultând
Sn s=⋅ (105)
¾ în cazul liniilor echidistante suprafața totală se obține prin însumarea figurilor
rezultate, aproximate ca trapeze cu înălțimea constant ă h și bază medie bi care se
măsoară la care se adaug ă și triunghiurile de capăt SI și S2 respectiv:

2 1SSbh Si ++⋅ =∑ (106)

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 106

Fig. 49 Metoda grafic ă în cazul suprafe țelor cu contur sinuos:
a- pătrate module, b- linii echidistante

Suprafa ța reală Sreal din teren, redus ă la orizont, rezult ă fie prin folosirea
lungimilor naturale D, obținute din cele m ăsurate pe plan d și numitorul sc ării N, fie
prin transformarea direct a suprafe ței de pe plan Splan cu numitorul sc ării la pătrat:

DdN=⋅, respectiv Steren =Splan N2 (107)

Controlul lucr ărilor se face printr-o nou ă determinare, schimbând pozi ția
graficului cu p ătrate sau cu linii paralele sau folosind o alt ă împărțire a poligonului
(fig. 48b). Când diferen ța este mic ă, tolerabil ă, se ia ca valoare definitiva media
determinărilor.
Precizia procedeelor grafice depinde de calitatea ridic ărilor, deforma țiile
hârtiei, condi țiile de lucru, instrumentele folosite și mai ales de scara planului.
Deoarece precizia grafic ă de citire a unei distan țe este aproximat ă la ±0,2mm,
rezultă că, la scări mici, determin ările sunt mai pu țin sigure decât la sc ări mari. Spre
exemplu la scara 1/200, unde 1mm de pe plan reprezint ă 0,20 m pe teren, eroarea de
determinare a unei distan țe este de ± 0,04 m, pe cât ă vreme pe un plan la scara 1/5.000
eroarea grafic ă este de ± 1,00 m, care prin multiplicare, pentru calculul suprafe ței, poate
conduce la diferen țe inadmisibile.

3.7 ÎMPĂRȚIREA SUPRAFE ȚELOR
3.7.1. Aspecte generale

Împărțirea unei suprafe țe de teren, scriptic ș
i faptic, în dou ă sau mai multe
părți, reprezint ă un ansamblu de lucr ări topocadastrale ce se execut ă cu respectarea
unor norme tehnice și juridice. Sub raport topografic, opera ția poate avea dou ă
aspecte distincte:

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
107
¾ detașarea din suprafa ța totală a unei parcele , după o dreaptă ce se sprijină
pe un punct sau paralelă cu o direc ție dată;
¾ parcelarea unei suprafe țe date în mai multe loturi egale sau de m ărimi
diferite, de o anumită conforma ție etc .
Indiferent de situa ție, lucrările ce se desf ășoară sunt asem ănătoare și trebuie s ă
țină cont de cerin țele beneficiarului cu respectarea unor condi ții tehnice și juridice în
domeniu.
Terminologia , este îns ă confuză întrucât, conform normelor de urbanism,
detașarea se referă la desprinderea unei parcele, sau împărțirea suprafe ței date în trei
părți, iar parcelarea la divizarea în minimum patru loturi .
Sub raport juridic , pentru no țiunile de mai sus, s-au folosit, timp de decenii,
termenii de dezmembrare și parcelare , consacra ți și sugestivi, intra ți în limbajul
comun. Normele de cadastru și publicitate imobiliar ă preiau termenul de „ dezlipire”,
din Decretul – lege 115/1938 pentru toate lucr ările de împ ărțire a suprafe țelor,
noțiune nefolosit ă, anacronic ă și puțin sugestiv ă la fel ca și cel de “ alipire ” a două
sau mai multe parcele în loc de contopire sau/și comasare .
În consecin ță, la împărțirea suprafe țelor vom folosi termenul de detașarea unei
părți din ea, respectiv parcelarea acesteia în loturi, care vor deveni parcele după
înregistrarea lor în eviden țele cadastrale. Practic, aceste dou ă aspecte, care uneori se
completeaz ă, presupune parcurgerea unor lucr ări într-o anumit ă succesiune.
1.) Identificarea terenului în cauză, scriptică, din eviden țele oficiale de cadastru
sau de carte funciar ă și faptică, prin parcurgerea limitelor indicate de proprietari de
față cu riveranii.
2.) Proiectarea lucr ărilor topografice începând cu re țeaua de ridicare
încadrată în geodezie, și marcarea durabil ă a punctelor sta ție prin borne sau țăruși,
puternici, care s ă servească ulterior și la aplicarea pe teren a parcelarului.
3.) Executarea măsurătorilor și întocmirea planului de situa ție în format
digital, cuprinzând limitele terenului, detaliile existente în interiorul lor dar și
cele învecinate, toate definite prin coordonatele punctelor caracteristice.
4.) Întocmirea proiectului de parcelare, cu toate piesele și verificările necesare,
în funcție de cerințele proprietarului , dar și cu respectarea normelor tehnice și juridice
în vigoare.
5.) Aplicarea parcelarului pe teren , prin materializarea punctelor ce
definesc loturile stabilite, inclusiv întocmirea formelor de punere în posesie a noilor
proprietari.
Proiectarea lucr ărilor presupune cunoa șterea și respectarea unor prevederi
obligatorii, respectiv:
¾ condițiile (obiectivele) stabilite de proprietar , ce se refer ă la scopul împărțirii
terenului, numărul și mărimea parcelelor și/sau a loturilor, dispoziția lor ș.a.;
¾ principiile de parcelare , care asigur ă ieșirea la un drum public a tuturor
unităților rezultate, laturi perpendiculare pe acesta, folosirea detaliilor naturale
(culmi, văi ș.a) ca limite;
¾ normele de urbanism și organizarea teritoriului în vigoare, privind
suprafața limită a loturilor, forma cât mai bine conformat ă a acestora, dat ă prin
raportul dintre l ățime și lungime (mai mare de 1/4 – 1/5), lățimea minim ă a
frontului la strad ă ș.a.
Ca mod de lucru suprafețele se pot împ ărți apelând la:

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 108
¾ metoda grafic ă, prin care elementele de plecare și cele noi se deduc de pe plan,
prin procedee abandonate în prezent , fiind greoaie și lipsite de precizie;
¾ metoda numeric ă, din coordonate, folosit ă curent, de randament, precizie
ridicată, apelând la calea analitic ă, cea trigonometric ă fiind mai pu țin productiv ă;
¾ procedeul automat , grafico-numeric , folosind planul digital și computerul
câștigă teren prin randamentul de excep ție și prin precizie.
Problemele de deta șare și/sau de parcelare , ca și rezolvările lor, sunt
multiple, dar se reduc la două cazuri generale după cum dreapta de separare trece
printr-un punct stabilit sau este paralela cu o direc ție dată. În același timp, indiferent de
forma poligonului ini țial, parcelarea se execut ă, în ultima instan ță, în triunghiuri sau
în trapeze , sub formă numerică, obligatorie prin instruc țiunile oficiale.

3.7.2. Deta șarea prin punct obligat

Dezmembrarea sau „ dezlipirea ” unei părți dintr-o suprafa ță oarecare se poate
face după o dreapt ă ce pivoteaz ă în jurul unui punct dat și se rotește într-un sens
precizat, topografic sau trig onometric. Spre exemplu, dac ă din poligonul definit de
punctele cunoscute 1, 2, …. 6, se cere s ă se detașeze suprafa ța S1 , după o linie ce se
sprijină in punctul 2 și se rotește în sens direct , se parcurg mai multe etape (fig. 50).
1.) Se apreciază poziția punctului P pe latura 45−, care împreun ă cu 2 ar
defini linia de separare a suprafe ței S1 respectiv 2-3-4-P .
2.) Segmentul P d −=5 , necesar la calculul coordonatelor xp yp cât și la
aplicarea pe teren a deta șării, se deduce din suprafa ța s a triunghiului 5-2-P :
αsin25 2 −⋅=ds respectiv
αsin252
−=sd (108)
3.) Aria s ca diferen ță dintre suprafa ța S calculată analitic și cea care trebuie
dezmembrat ă S1, distanța 25− și unghiul αse calculeaz ă din coordonate
1SSs −= 2 225 y xΔ+Δ=− , 54 52 αθθ= − (109)
4.) Coordonatele punctului P, situat pe segmentul 25−, devin

54 5 P cosd x x θ⋅+ = și 54 5 sinθ⋅+ = dx yP (110)
Pentru controlul dezmembr ării se calculeaz ă suprafa ța 2-3-4-P din
coordonate, care trebuie s ă fie, teoretic, egal ă cu S1. O eventual ă diferență poate fi
provocată de (fig. 50b):
¾ eroarea de deplasare e d a punctului P în P′, respectiv în ălțimea 'PP ce
rezultă din aria triunghiului de eroare:
542
45P
dSe= (111)

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
109

Fig. 50 Deta șarea prin punct obligat: a- elemente geometrice,
b- eroarea de deplasare, c- aplicarea pe teren
și nu poate dep ăși 5 mm (ed < 0,005 m), deoarece reprezint ă rotunjirea maxim ă
adusă coordonatelor punctului P, reținute de obicei în cm;
¾ valoarea incorect ă a lungimii d, din rela ția (108), care scap ă primului
control și care plaseaz ă punctul P în lungul bazei 25−, dar într-o pozi ție
incorectă, care impune reluarea calculului.
Așadar controlul prin eroarea de deplas are este necesar dar insuficient la
verificarea unei deta șări prin punct obligat.
Aplicarea pe teren a dezmembr ării presupune mai întâi trecerea distan ței d54 în
l54, la panta terenului în cazul când unghiul de înclinare ϕ este mai mare de 3-4°
întrucât prima este calculat ă în plan orizontal (fig. 50):
5454
54cosϕdl= sau
545454sinzdl= (112)
Unghiul de înclinare ϕ, sau zenital z, a fost măsurat la ridicare sau se deduce din
diferența de nivel între punctele cunoscute:
5454
54
5454
54 5 4 54dzctgarc z;dztgarc ;zz zΔ Δϕ Δ = = −= (113)
În continuare se trece la transpunerea pe teren a distanței li cu ruleta, pe direc ția 5-
4 și marcarea corespunz ătoare a punctului P. Pentru controlul opera ției se aplică și
distanța complementar ă 4-P când trebuie s ă se ajungă, practic, în acela și punct P, marcat
anterior (fig. 50).

3.7.3. Deta șarea paralel ă

În principiu , separarea unei suprafe țe date dintr-un poligon oarecare se poate
face și după o dreaptă paralelă cu o direc ție de referin ță. Relațiile se stabilesc pentru un
trapez dar pot fi aplicate și în dreptunghiuri sau triunghiuri.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 110

Fig. 51 Deta șarea paralel ă: a- schem ă de ansamblu, b- în trapez
Practic, s ă presupunem, c ă din poligonul definit de punctele 1, 2, 3, …, 9 , de
coordonate plane cunoscute, se cere detașarea suprafe ței S d după o direcție
paralelă, spre exemplu est-vest, respectiv θ = θPR = 100g. În final se ob țin
coordonatelor punctelor P și R, care împreun ă cu 1, 2, 3 și 4 trebuie s ă
închidă suprafața S (fig. 51a).
În etapa preliminar ă se apreciaz ă, la vedere, poziția dreptei de separare
care, în cazul de fa ță, ar intercepta laturile 5-4 și 9-1 în punctele P și R. În
continuare se deduc coordonatele punctelor 4' si 9' prin intersec ții înainte a
dreptelor duse din punctele 4 și 9 paralele cu direc ția dată, rezultând astfel un
trapez 9-4'-4-9' de suprafa ță S (fig. 51a). Aria s ce trebuie deta șată din acest
trapez rezult ă ca diferen ță dintre suprafa ța dată Sd și cea definit ă de punctele
4’-1-2-3-4, ambele deduse din coordonatele:
s = S d – S 1234' (114)
Detașarea propriu-zis ă, ca etapă de bază, presupune, în continuare (fig. 51b):
¾ determinarea bazelor B și b, eventual și a unghiurilor α și β din
coordonatele;
¾ calculul laturilor neparalele, k și l ale trapezului necesare și pentru
aplicarea pe teren;
¾ calculul coordonatelor punctelor P și R, care închid suprafa ța 4-P-R-4’
stabilită inițial pentru deta șat;
¾ controlul final al detașării paralele.
Pentru stabilirea rela țiilor de calcul in trapezul 9'-9-4'-4 se duc paralele la latura
9-4' obținându-se triunghiurile asemenea 4-9'-Q și 4-P-q.
Rezolvarea analitic ă are ca baz ă proporționalitatea laturilor din aceste
triunghiuri, respectiv:
rKk
Ll
Hh
bBbB1====−− (115)
Pentru a ob ține constanta r, ce ar permite calculul lungimilor k și l, se pleacă
de la primele dou ă rapoarte rezultând:
1BbBbhH−−= (116)

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
111
Întrucât în ălțimea h se deduce din trapezul mic, (1bBs2h + = ) rezultă, după
înlocuiri succesive, baza b1
HbBbBsbB) () (2
11+−=− ; H)bB(s2b B2
12 −=− ; HbBs B b) (22
1−− = (117)

Aceasta valoare, se introduce în primul raport din rela ția (115) rezultând
constanta r, funcție de care se deduc laturile neparalele:

kr K=⋅ și lr L=⋅ (118)
Rezolvarea trigonometric ă presupune calculul termenului ( )H/bB− din
triunghiul 4-9'-Q și apoi a bazei b1 (fig. 51b);
, Bb Hctg Hctg α β −=+ ()Bbctg ctgHα β−=+ (119)
prin înlocuire în rela ția (117) rezult ă
2
1 2( ) bBs c t g c t g α β =− + (120)
În continuare, din triunghiul 4-P-q se stabile ște atât în ălțimea h cât și laturile
neparalele ale trapezului mic, necesare:
1 BbhHBb−=⋅−, respectiv sinhkα= și sinhlβ= (121)
Controlul detașării se realizeaz ă în primul rând prin calculul coordonatelor
punctelor P si R situate pe segmentele 4-9’ și 4’-9 la distantele k și l față de punctele
4 și 4' și apoi a erorilor de deplasare folosind rela țiile (110) și (111).
Verificarea efectiv ă presupune îns ă determinarea suprafe ței din coordonatele
punctelor 1, 2, 3, 4, P, R, 4' , care trebuie sa fie egal ă cu valoarea Sd cerută să se
detașeze (fig. 51a). Diferen ța este tolerabil ă dacă înălțimea triunghiurilor de eroare ed ale
punctelor noi P și R sunt mai mici de 5 mm (§ 3.7.2).

3.7.4. Parcelarea paralel ă

3.7.4.1. Cazul general
Constituirea mai multor loturi , ce se sprijin ă pe un drum în linie dreapt ă și care
au laturile perpendiculare pe aceast ă cale de acces, reprezint ă cazul frecvent de
parcelare paralel ă. De multe ori, suprafa ța de parcelat S 1 a fost, sau trebuie s ă fie,
dezmembrat ă dintr-un teritoriu mai vast, opera ție ce presupune și proiectarea unor c ăi
de acces pentru asigurarea ie șirii la un drum public (fig. 52a).
În cazul unui patrulater A , B , C , D , c e u r m e a z ă a fi împ ărțit în loturi egale,
după o direcție perpendicular ă pe drumul AD, lucr ările se execut ă, într-o anumit ă
succesiune (fig. 52b).

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 112

Fig. 52 Caz simplu de parcelare paralel ă: a- situația de ansamblu, b- dispunerea loturilor
1. Calcule preliminare, din coordonate, ale unor elemente geometrice de baz ă
respectiv suprafața totală S, transformarea patrulaterului ABCD într-un trapez
și două triunghiuri , prin coborârea de perpendiculare din B și C, rezultând
punctele B' și C’, suprafețele triunghiurilor de cap ăt (SABB’ și SCDC’), aria s a
unui lot s = S/5, distanțele BCK= și 'C'B HL = = (întrucât este un trapez
dreptunghic), bazele B'BB= și b'CC=, laturile 'AB și D'C, eventual și
unghiurile α și β.
2. Calculul succesiv al bazelor b 1, b2,…,.bn, plecând de la B spre b urmând
dispozitivul parcelar și relațiile (122), în care toate elementele sunt cunoscute:
HbBs2 B b12
1−− = , HbBs2 b b2
1 2−− = , ,HbBs2b b52
44−− = (122)
Suprafețele si de sub radical sunt diferite în cele dou ă triunghiuri de cap ăt
' 1 ABBss S=− și ' 5 CDCss S=− , iar în rest sunt egale s2 = s3 = s4 = s, valoarea
fracției fiind deci constant ă.
Pentru verificare valoarea b, dedusă în final trebuie s ă fie egal ă cu cea
calculată din coordonate în limitele a ±1-2 cm, în func ție de num ărul de
zecimale folosit. În acest scop, se recomand ă ca la calculul bazelor
intermediare s ă se intre cu cantitatea celei precedente la p ătrat (de sub
radical), iar valorile efective ale bazelor b 1, b 2…b să se extrag ă ulterior,
după controlul final al acestora.
3. Calculul laturilor neparalele (ki, li) ca produse dintre o constant ă și
diferența bazelor. Plecând de la rela ția (115) generalizat ă, se ajunge pentru
laturile li și prin asem ănare ki înlocuind pe L cu K
Ll
bBbbi 1i i=−−+ de unde ()1i i i bbbBLl+−−= (123)
li = h i = c l (bi – bi+l)   respectiv  1 ()ik i ikc b b+ = −    (124)
 
Pentru control se verific ă egalitățile dintre suma laturilor neparalele calculate și
cele deduse din coordonate
ikK=∑ respectiv ilH L== ∑ (125)

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
113

Fig. 53 Dispozitiv parcelar

condiții ce trebuie îndeplinite în limitele a ±1-2 cm, proveni ți din rotunjiri care
dispar prin sporirea num ărului de zecimale (3-4 spre exemplu).
4. În cazul unui poligon oarecare lucrările sunt asem ănătoare, dar sunt necesare
unele preciz ări (fig. 53):
¾ calcule preliminare , vizează transformarea suprafe ței totale în trapeze și
triunghiuri, prin coborâre a sau ridicarea unor perpendiculare pe latura AG și
apoi a bazelor ( )'EE…,'CC,'AA , înălțimilor ( )'F'E…,'D'C,'AC și laturilor
neparalele ( )DF…,CD,C'A , ale trapezelor la care se adaug ă distanțele de
capăt 'BA șiF'E;
¾ calculele propriu-zise si verific ările se fac pe trapeze , în funcție de num ărul și
mărimea loturilor fixate. Spre exemplu, în cazul primului trapez A-A’-C-C’, se
calculeaz ă bazele b 1, b2, b3 cu control pe baza mare 'CC și apoi laturile l 1,
l2,…l 4 și h1, h2,..,h 4 cu verific ările specifice:
¾
'ilL A C==∑ respectiv ' hH A C==∑ (126)

Lucrările continu ă, în mod similar, în celelalte trapeze utilizând, sub radical în
mod judicios semnul + sau – și suprafața si din relațiile (122.).
5. Coordonatele vârfurilor fiecărui lot se calculeaz ă ca puncte pe segment în
funcție de laturile cunoscute l i și k i și servesc efectiv la întocmirea planului de
amplasament și delimitare (PAD) cerut de instruc țiuni. Controlul de suprafa ță prin
suma loturilor devine suplimentar întrucât condi ția privind aria fiec ărui lot este
inclusă în formula de calcul al bazelor iar la cererea constituirii unor laturi inegale,
condiția se realizeaz ă ușor tot prin introducerea valorilor dorite “ s” de sub radicalul
formulelor (122). Se recomand ă totuși ca punctele de frântur ă CDEF să constituie
limite de lot.
Corectitudinea, randamentul și verificările men ționate se asigur ă prin
organizarea lucr ărilor sub forma unor dispozitive de parcelare (fig. 53). Pe aceast ă
imagine se eviden țiază poziția fiecărui lot și elementele geometrice care îl definesc,
care sunt utile pentru trans punerea parcelarului pe teren, la punerea în posesie,
eventual la reconstituirea unui lot.

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 114

Fig. 54 Parcelarea paralel ă pe o linie frânt ă: a- schema general ă, b- detaliu

3.7.4.2. Parcelarea paralel ă pe linie frânt ă
În acest caz , este vorba de lotizarea unei suprafe țe de forma unei benzi, cu o
lățime constant ă desfășurată în lungul unui drum, existent sau proiectant, cu frânturi
lejere. Limitele loturilor rezultate trebuie s ă fie, în mod firesc perpendiculare pe
segmentele componente cu excep ția punctelor de frângere.
Condițiile desfășurării lucrărilor sunt (fig. 54): se dau , coordonatele punctelor
de contur 1, 2, 3,..,7, lățimea h a benzi, numărul I al loturilor de constituit, suprafața
s a acestora, și recomandarea ca punctele de frântur ă, 2 și 3, să constituie, puncte de
hotar. Se cere poziționarea loturilor proiectate prin coordonatele punctelor ce
definesc forma lor.
În principiu , parcelarea se desf ășoară ca și în cazul precedent considerând trei
parcele definite de frânturi care se trateaz ă fiecare separat ca în cazul precedent.
Calculele preliminarii urmăresc unele elemente geometrice și descompunerea
suprafeței totale 1,2,……,6,7 în figuri elementare respectiv (fig. 54):
¾ unghiurile α, β, γ, δ, deduse prin diferen ța orientărilor și coordonatele
punctului 1’ pe segmentul 71−.
' cosh d1 α = respectiv 100 ' −=αα (127)
71 1 1'
1 cos− ⋅+= θ dx x ; 71 1 1'
1 sin− ⋅ + = θ dy y (128)
care se verific ă prin eroarea de deplasare cu rela ția (111);
¾ coordonatele punctelor 2’,3’, prin intersec ție înainte, în cazul primului, a
dreptelor '2'1− cu '22− și '4'3− cu 54− de orient ări

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
115
1'2' 12θ θ= , 22' 232βθθ= − (129)
respectiv θ3′ 4′ = θ34 și θ45 rezultând trei parcele de forma unor patrulatere;
¾ coordonatele punctelor P, R,…,U, V , tot prin intersec ții, ca picioare ale
perpendicularelor coborâte din punctele 1, 2’ , 3’ și 4’, cu verific ări privind
erorile de deplasare și unghiurile drepte.
Parcelarea propriu-zis ă permite constituirea loturilor în func ție de suprafe țele
lor, egale sau diferite ob ținând, în final, coordonatele vârfurilor acestora. Întrucât,
după cum s-a ar ătat liniile '22− și '33− din punctele de frântura constituie limite
între loturi , parcelarea se desf ășoară succesiv în cele trei parcele astfel (fig. 54b):
¾ în patrulaterul 1–1’–2’–2 , de suprafa ță S1 ce urmeaz ă a fi împărțit în trei
loturi egale (s) spre exemplu, se deduc suprafe țele triunghiurilor de cap ăt, a
căror sumă (S t) împreun ă cu cea a dreptunghiului ( Sd) va fi egal ă cu cea a
parcelei 1-2-2 ′-1′ (1
PS) respectiv
d t P SS S +=1 (130)
¾ laturile paralele se calculeaz ă din suprafa ța dreptunghiului 1 (sd 1) obținută prin
diferența
Sd1 = S 1 – S t1 și hSdd1
1=
respectiv P1dk1 1 += (131)
hSk dd2
2 2 = = , hSkd3
3= și 2R k d3 3 += (132
¾ pentru control se aplic ă relațiile cunoscute
∑ =−=1 21 D di respectiv ∑ =−=1'2'1 K ki (133)

unde D 1 = 21−   ș i   K1 = '2'1−   calculate din coordonate.
¾ coordonatele punctelor de contur ale fiecărui lot, se calculeaz ă, ca puncte
pe segment în lungul celor dou ă laturi paralele, cu control pe punctul final. Spre
exemplu, în primul trapez, în lungul drumului rezult ă (fig. 54b):
12 1 1 11 cosθ dx x += 12 1 1 11 sinθ dy y + =
12 2 11 13 cosθ d x x + = 12 2 11 13 sinθ d y y + = (134)
12 3 13 2 cos)2 ( θ −+ + = R d x x 12 3 13 2 sin)2 ( θ −+ + = R d y y

¾ pe linia paralel ă 1′-2′ ca și în poligoanele urm ătoare, calculele se desf ășoară
în același mod cu elemente specifice date de num ărul de loturi, suprafe țele
triunghiurilor de cap ăt ș.a.
Controlul final se realizeaz ă prin calculul suprafe țelor din coordonate a fiec ărui
lot în parte, care trebuie s ă corespund ă cu cele din tema de proiectare și ar putea
continua cu verificarea prin suma pe patrulatere și aria total ă de parcelat. Condi țiile,

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 116
deși sunt suplimentare deoarece elementele componente au fost verificate, sunt
necesare la întocmirea planului de amplasament și delimitare (PAD).
Dreapta de dezmembrare 1’-2’-3’-4’ nu este în totdeauna paralel ă cu linia
frântă a drumului. În acest caz problema se rezolv ă ca la parcelarea paralel ă, pe
unități separate în care laturile h sunt diferite, devenind baze P B1= , R b '2= etc
și evident k1 ≠l1, k2≠l2 ș.a.m.d. (§ 3.7.4.);

3.7.5. Aplicarea parcelarului pe teren

3.7.5.1. Aspecte generale
În principiu , transpunerea pe teren a unui plan parcelar digital este o problem ă
de topografie inginereasc ă întrucât presupune trasarea și materializarea prin piche ți a
parcelarelor ini țiale și a loturilor rezultate din împ ărțirea lor. Opera ția presupune în
general:
¾ pregătirea topografic ă a proiectului , respectiv calculele preliminare ale
elementelor geometrice necesare; ¾ materializarea pe teren a amplasamentelor tuturor loturilor prin marcarea
punctelor de hotar;
¾ punerea în posesie, prin predarea acestora c ătre proprietarii de drept.
Asemene lucr ări se întâlnesc, în mod frecvent, la documenta țiile cadastrale
referitoare la aplicar ea legilor propriet ății precum și în acțiunile din justi ție legate de
grănițuiri, revendic ări de teren, rectificarea suprafe țelor ș.a.
Practic operația se bazeaz ă pe existența pe teren a bornelor (stațiilor) de la
ridicarea și a unor detalii figurate pe plan (col
țuri de garduri, stâlpi, borne
kilometrice ș.a.), precum și pe aparatura minim ă necesară. Efectiv se apeleaz ă la
metoda radierii folosind un tahimetru clasic și ruleta sau o sta ție totală și unghiurile
și distanțele calculate la birou sau direct cu sta ția totală pe baza coordonatelor
introduse în memoria aparatului. În cazul unor parcel ării mari se apeleaz ă și la un
procedeu combinat în care parcelele ini țiale se materializeaz ă cu aparatul iar loturile
interioare cu ruleta (fig. 54).
3.7.5.2. Cazuri frecvente
La o parcelare relativ complex ă punctele de hotar se pozi ționează, de regul ă,
cu aparatul prin metoda radierii din punctele bornate, r ăm a s e d e l a r i d i c a r e M , N
respectiv A și B (fig. 53 și 54a). Mai întâi se verific ă și se restabilesc, la nevoie,
punctele de contur A, B, C…G respectiv 1,2,3…7, dup ă care se amplaseaz ă toate
punctele ce definesc loturile proiectate.
Un parcelar simplu , proiectat în cadrul patrulaterului definit de punctele
A,B,C,D, marcate prin borne r ămase de la ridicare, se pot transpune pe teren doar cu
o ruletă bună și câteva jaloane astfel (fig. 52b):
¾ trecerea distan țelor l 1, l2, …. ,ln și k1, k2, …, kn din plan la panta terenului
cu relațiile (112) rezultând '
il respectiv '
ik, atunci când unghiul de înclinare este
mai mare de 40;

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
117
¾ aplicarea pe aliniamentul BC a lungimilor cumulate '' '
11 2,kk k +, ș.a.m.d.,
materializându-se în mod provizo riu punctele 1, 2, 3, 4;
¾ pentru control, la trasarea ultimei distan țe cumulat ă ∑=='
ik K BC
trebuie să se ajungă în punctul C, o eventual ă eroare, tolerabil ă, repartizându-se
tuturor laturilor;
¾ marcarea definitiv ă a punctelor prin borne sau țevi lungi b ătute la rasul
pământului;
¾ repetarea opera ției pe al doilea traseu AD, prin aplicarea distan țelor
( )2 1 1 ll'AB,l'AB ++ + etc., în acelea și condiții;
¾ alinierea punctelor, ce delimiteaz ă noile loturi ( 1, 2, 3, 4 etc.), se realizeaz ă
folosind 3 – 4 jaloane, cu ochiul liber pân ă la 300-400 m, sau cu un instrument în
cazul unor distan țe mai mari.
Procedeul d ă rezultate bune când punctele de frângere ale poligonului sunt
marcate pe teren prin bo rne. În lipsa acestora și doar prin excep ție, se pot folosi și
unele repere fixe, respectiv stâlpi, col țuri de garduri, borne kilometrice existente pe
teren și figurate pe plan, ce pot fi folosite și pentru control.
O variant ă de lucru , combinat ă dintre cele dou ă procedee, poate deveni
avantajoas ă. Astfel la parcelarea pe linia frânt ă punctele 1,P,2',3',4' ca și C',D',E',F' de
pe dispozitivul parcelar s-ar transpune pe lucru cu aparatul (fig. 54a, 53). Col țurile
loturilor se materializeaz ă apoi cu ruleta, cum s-a mai ar ătat, distan țele de aplicat și
controlul lor fiind facilitate.
Materializarea punctelor de contur se realizeaz ă prin marcaje durabile , borne
sau țevi, lungi de 1.00 m, b ătute la rasul p ământului capabile s ă reziste timp
îndelungat. Controlul acestei opera ții se face rapid cu sta ția totală. După instalarea pe
un punct cunoscut (born ă) și orientarea pe altul se radiaz ă punctele de pe contur.
Coordonatele citite direct pe teren trebuie să se apropie de cele din proiect în limitele a
± 5 cm. La nevoie se verific ă cu ruleta și unele distan țe înscrise pe plan.
Punerea în posesie presupune predarea loturilor c ătre beneficiar respectiv:
¾ recunoașterea parcelei și a marcajului punctelor de contur prin parcurgerea
împreună a perimetrului;
¾ întocmirea unui proces verbal
de predare-privire a suprafe ței în
cauză;
¾ schița de reperare a punctelor
de contur prin distan țe față de
două, trei detalii (fig. 55);
¾ înmânarea planului de
amplasament și delimitare
(PAD), dac ă este cazul.
Reconstituirea punctelor de
hotar dispărute este astfel asigurat ă, în
timp, atât sub raport tehnic , prin
datele numerice cât și juridic, prin
semnăturile și sigiliile celor interesa ți:
beneficiar, expert autorizat și/sau
reprezentant al Oficiul jude țean.

Fig. 55 Schi ța de reperaj a unui punct

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 118
Mai sigur punctele disp ărute se reconstituie sau se verific ă prin coordonatele lor
înscrise pe PAD. Plecând de la puncte cunoscute din zon ă sau de la dou ă determin ări
cu GPS se determin ă cu stația totală, prin radieri, col țurile loturilor care trebuie s ă
semene, cu cele din proiect, în limitele a cel mult ±6-7 cm.
Dacă parcelarea se execut ă pe baza unei ridic ări topografice relativ recente, pe
teren trebuie s ă se regăsească bornele sau marcajul punctelor din re țeaua de ridicare.
Cu ajutorul acestora se calculeaz ă elementele geometrice (unghiuri și distanțe) care
constituie „preg ătirea topografic ă” (tab. 15); acestea permit aplicarea pe teren prin
metoda radierii, în baza cuno ștințelor de topografie inginereasc ă.

3.7.6. Parcelarea pe computer

3.7.6.1. Generalit ăți
Problemele de calcul privind ansamblul lucr ărilor de împ ărțire a suprafe țelor,
sunt în general simple, cunoscute din geometria analitic ă și/sau din trigonometrie.
Dintre ele s-au selectat și se prezint ă cele mai frecvente, ce pot servi ca baz ă și pentru
unele situa ții mai complexe (tab. 15). Pentru rezolvarea efectiv ă, prezentat ă doar prin
calcul analitic, se mai apeleaz ă încă și la mijloace clasice, folosind un calculator de
buzunar sau de birou prevăzut cu funcții trigonometrice și memorie, organizarea
datelor, sub form ă de tabele, etc.
În prezent, calculele topografice din acest domeniu se efectueaz ă, pe scară
largă și aproape în exclusivitate cu ajutorul computerelor. Acest mod de lucru,
specific planurilor digitale și considerat ca o proiectare asistat ă de calculator ,
asigură un randament sporit față de procedeul clasic și implicit abandonarea total ă a
metodelor grafice.
Procedeul folosit efectiv depinde de dotare, condi ționată la rândul ei de
volumul și frecven
ța lucrărilor de parcelare ale biroului de proiectare. De la caz la
caz, cu un computer obi șnuit se poate face apel la:
¾ un soft general , de exemplu AutoCAD , în diverse variante, folosit și în alte
domenii, care permite efectuarea automat ă a unor calcule simple și rezolvarea
interactiv ă, cu participarea operatorului, a parcel ării propriu-zise;
¾ un modul specializat , cum ar fi versiunea AutoCAD 2000 pentru
organizarea teritoriului sau AutoCAD Land și altele, care asigur ă rezolvarea
integrală și automată a unui proiect de parcelare.
Ambele maniere de lucru sunt ev ident avantajoase, iar cea mai accesibil ă se
schițează în continuare.

3.7.6.2. Rezolvarea unor calcule auxiliare
Dotarea obi șnuită (PC și un soft general), permite ca pe baza coor donatelor
punctelor de hotar, trecute în memorie, s ă se obțină fără dificultate distanța între
două puncte , orientarea unei direc ții și unghiul dintre dou ă drepte , coordonatele
unui punct M situat pe un segment de dreapt ă la o distan ța d, față de un cap ăt,
inclusiv controlul valorii d și eroarea de deplasare ed , punctul de intersec ție a
două drepte concurente, inclusiv piciorul perpendicularei coborâtă dintr-un

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
119
Calcule topografice simple
Tabelul 15
Coordonate Pct x y Formule Schiță
A) Distanta intre doua puncte și orientarea unei drepte
1 x 1 y1
2 x 2 y 2
Δ Δx12 Δy12 y-y y;x x x1 2 12 1 2 12 = − = Δ Δ
2 2
12 y x d Δ Δ− =
1212
21xytgarcΔΔθ =−

B) Unghiul dintre doua drepte
1 x 1 y 1
2 x 2 y 2
Δ Δx21 Δy21
3 x 3 y 3
2 x 2 y 2
Δ Δx23 Δy23 21 23
21
21
21yyarctgx xα θθ
θ= −
−=−
32
23
32y yarctgx xθ−=−

C) Coordonatele unui punct pe segment
pct x y
5 x 5 y 5
4 x 4 y 4
Δ Δx45 Δy45 l = dat; 45θ = calculat
5
5cos
sinM YY M y Y
M YY M y Yxx x x l
yy y x lδ θ
δ θ= += +
=+ =+
Relativele Δx și Δy pot fi + sau -, conform
semnului func țiilor trigonometrice.

D) Intersec ția a două drepte (caz general)
6 x 6 y 6
1 x 1 y 1
Δ Δx16 Δy16
4 x 4 y 4
2 x 2 y 2
Δ Δx24 Δy24 2 12 2 1 1 1 2
P42 2 61 1
tgθ tgθtgθ x tgθ x y yxθθ ;θθ
−⋅ − ⋅ + −== =− −

11 1
22 2()
()pp
pyx x t gy
xx t g yθ
θ= −+ =
=− +
Control prin intersec ția 24cu 64

E) Coborârea unei perpendiculare (1P ⊥28)
8 x 8 y 8
2 x 2 y 2
Δ Δx28 Δy28
1 x 1 y 1 11 2 8 100g
p θθ θ==−
Se folosesc formulele și controlul de mai
sus. Pentru control suplimentar θP1 – θP8 =
100 gon

F) Calculul suprafe ței
1 x 1 y 1
2 x 2 y 2

6 x 6 y 5 ( )
()∑∑
⋅ − ==⋅ − =
− +− +
n 1n 1nn 1n 1n
x y yy x x S2

n = 1,2,…

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 120
punct pe o dreapt ă, ca un caz particular, suprafața unui poligon rezultat prin
unirea punctelor de contur afișat și verificat pe display ș.a.
Suportul teoretic al acestor opera ții se consider, evident, cunoscut din
geometria analitic ă (tab. 15).
Desfășurarea lucr ărilor cu asemenea dotare minimal ă asigură în plus:
¾ realizarea și vizualizarea pe monitor a construc țiilor grafice, afi șate în
culori distincte, ca imagini de ansamblu sau de detaliu, m ărite la nevoie,
cu posibilit ăți specifice de inscrip ționare și de verificare a rezultatelor;
¾ reproducerea (listarea) pe imprimant ă sau plotter, la o scar ă
anumită și cu orientarea convenabil ă a imaginilor afi șate.
Programele specializate amintite sunt desigur mai performante, dar și mai
costisitoare și în consecin ță, achiziționarea lor este justificat ă numai de frecven ța
comenzilor de lucru.
3.7.6.3. Deta șarea prin aproxim ări succesive
Împărțirea suprafe țelor,
în cazul unor lucr ări de interes local, se rezolv ă cu un
soft general, AutoCAD spre exemplu, prin aproxim ări succesive sau tatonări.
Efectiv, se poate apela la un procedeu specific video-numeric, interactiv, cu
participarea operatorului, în cadrul c ăruia pe display-ul computerului se realizeaz ă
construcțiile grafice necesare, iar în final se calculeaz ă coordonatele punctelor ce
definesc parcela ce se deta șează sau loturile rezultate din parcelare.
Defalcarea prin punct obligat, ce urmărește delimitarea unei suprafe țe
cunoscute S1= S2-3-4-P după o dreaptă ce se sprijin ă în punctul 2 și se rotește în sens
direct, ar decurge astfel (fig. 56a):
¾ lucrările preliminare, aceleași ca la rezolvarea clasic ă (§ 3.6.2), presupun
aprecierea pozi ției punctului P, calculul ariei 2-3-4-5 și a suprafe ței s (înnegrită)
prin diferen ța.
s = S 2345 – S 1 (135)
¾ se alege un punct P 1, aproximând pozi ția lui astfel ca, împreuna cu
punctul 2 să separe suprafa ța S1, se rețin coordonatele acestuia și se
cere calculatorului suprafața definită de punctele 2, P1, 5 care se
compară cu “ s” dedusă din relația (135);

Fig. 56 Deta șarea pe computer: a- pr in punct obligat, b- paralel ă

PROBLEME GEO-CARTOGRAFICE ALE CADASTRULUI
121
¾ în funcție de diferen ța constatat ă, punctul P1 se deplaseaz ă spre 5 sau
spre 4, cu o lungime corespunz ătoare, apreciat ă la vedere sau calculată în
triunghi și cu coordonatele acestui punct P2, se deduce suprafa ța s2, diferită,
dar mai apropiat ă de cea căutată s;
¾ operația continu ă până când se ajunge în P 3 și apoi în punctul
final P, care delimiteaz ă, împreun ă cu 5 și 2, suprafața căutată s,
inclusiv pozi ția dreptei de deta șare P2;
Pentru control se deduce aria S1, dată de punctele 2,3,4,P, ce trebuie s ă
rezulte în toleran ța dată de eroarea de deplasare (§ 3.7.2).
În final, se deduc din coordonate lungimile P4l= sau P5d= necesare
aplicării dezmembr ării pe teren și pentru controlului opera ției.
Detașarea paralel ă prin care se cerea desprinderea suprafe ței S dintr-un
poligon, dup ă dreapta PR de orientare dat ă θ se realizeaz ă astfel (fig. 56b):
¾ se apreciaz ă din ochi poziția segmentului PR de orientare θ, care ar
închide suprafa ța S, se determin ă prin intersec ții înainte, într-o prim ă
aproximare, coordonatele punctelor P 1 și R1 și se calculeaz ă aria (S 1 = S P-4-3-2-1-
R1) care conform figurii este mai mic ă decât s cerută a fi detașată;
¾ se deplaseaz ă dreapta PR de aceia și orientare, în alt ă poziție, dusă la
distanța h1, de prima, aproximat ă sau calculat ă ca înălțime în trapez, care prin
intersecție cu laturile 54− și 91− va furniza, coordonatele altui punct P2 și R2
ce vor închide o suprafa ță S2 ceva mai mare decât cea impus ă, dar cu o diferen ță
mai mică decât în primul caz;
¾ se repetă operația, calculând un nou termen h3, în func ție de care vor
rezulta, probabil, coordonatele finale P3 și R3, respectiv P și R, care vor delimita
suprafața S cerută prin temă.
Precizia unei astfel de dezmembr ări este echivalent ă calcului numeric, nefiind
afectată de cele 2-3 taton ări succesive, iar randamentul procedeului este superior
calculului clasic descris anterior (§3.7.2, §3.7.3).

3.7.6.4. Variant ă de lucru
Un alt mod de rezolvare a problemei de deta șare pe computer, cu un modul mai
evoluat, de exemplu AutoCAD-Land , prin care se cere împ ărțirea suprafe ței ABCD

Fig. 57 Deta șarea paralel ă pe computer – variant ă

SECȚIUNEA ÎNTÂI – CUNO ȘTINȚE GENERALE 122
în două loturi egale, dup ă o dreaptă de orientare dat ă θ s-ar rezolva astfel (fig. 57):
¾ se constituie topologia , prin identificarea conturur ilor închise de pe stratul
curent de lucru și se stabile ște opțiunea de parcelare, s ă presupunem în dou ă
loturi egale (fig. 57a);
¾ se selecteaz ă parcela ce constituie obiectul dezmembr ării, de exemplu
A654 din partea de nord-vest și se definește cu mouse-ul direc ția de parcelare
definită prin capetele laturii nord marcat ă cu x, x (fig. 57b);
¾ cele două loturi egale se definesc prin coordonatele capetelor P și R ale
dreptei de parcelare (fig. 57c).
În cazul parcelelor inegale , după definirea direc ției dreptei de parcelare se
introduce m ărimea suprafe ței noi de deta șat.
Controlul și elementele parcel ării, necesare aplic ării pe teren a noilor col țuri de
parcelă, rezultă prin calcule specifice efectuate cu programul ales.
Parcelarea paralel ă la rândul ei se simplific ă simțitor în raport cu
varianta analitic ă folosită în practic ă (fig. 52). Calculele preliminare, de
multe ori laborioase, se suprim ă complet trecându-se direct la dezmembrarea
succesivă a lotului 1 de suprafa ță dată, cum s-a ar ătat anterior (§ 3.7.6.3), și
în continuare pentru restul lotur ilor dispuse perpendicular pe drumul AD.
 
 
3.7.7. Concluzii privind împ ărțirea suprafe țelor

Împărțirea suprafe țelor este o opera ție cadastral ă frecvent ă, derivată din
aplicarea legilor propriet ății, cu pronun țat caracter tehnic și evidente aspecte juridice.
Practic , orice dezmembrare sau parcelare are la baz ă o ridicare numeric ă,
cerințele beneficiarului, respectarea normelor tehnice și se finalizeaz ă printr-un plan
parcelar digital .
În toate situa țiile întâlnite problemele se încadreaz ă ca detașare prin punct
obligat sau ca parcelare paralel ă, în lungul unei drepte sau linii frânte, reducându-se
la lucrul în triunghi sau în trapez .
Computerul și un soft general , AutoCAD spre exemplu, permite rezolvarea
detașării și parcelării cu randament și precizie superioare calculului clasic
Coordonatele punctelor de contur ale tuturor loturilor, permit, controlul
calculelor, aplicarea parcelarului pe teren și reconstituirea amplasamentului în
cazul dispari ției marcajului. Aceste aspecte se reg ăsesc și în conținutul planurilor
de amplasament și delimitare (PAD), necesare înscrierii în cartea funciar ă.
Marcarea durabil ă a punctelor re țelei de ridicare are un rol deosebit
deoarece reprezint ă singura garan ție pentru materializarea loturilor și reamplasarea
punctelor de hotar în cazul dispari ției lor. Pentru siguran ța, la ridicarea topografic ă
se vor urm ări în mod obligatoriu și alte detalii stabile din teren (stâlpi, indicatoare,
borne kilometrice ș.a.) ce pot deveni utile în pozi ționarea loturilor eventual
reconstituirea lor.
Notă: Reamintim și cu aceast ă ocazie c ă toți utilizatorii de produse software
pot folosi doar programele achizi ționate în mod legal și cu licență pentru fiecare
calculator în parte. În caz contrar, ei cad sub inciden ța Legii 8/96, cu sanc țiuni civile
și penale.