Definiție: Hidrokinetorapia (hidrogimnastica) reprezintă un ansamblu de exerciții executate cu [623879]

Introducere
Definiție: Hidrokinetorapia (hidrogimnastica) reprezintă un ansamblu de exerciții executate cu
corpul în imersie în scopul reeducării unor deficinețe,benefiind de factorii mecanici,chimici și
fizici(în sepcial cei termici .[Cioroiu S.,2012,pag.6]
Apa este un factor tr adițional,folosind pentru proprietățile sale în terapie din cele mai
vechi timpuri (greci,egipteni,romani,japonezi,chinezi).
Romanii au aplicat această metodologie într -un mod special dărunindu -i rangul de
artă,printr -o organizare specială,cunoscută sub nu mele de termele romane,care erau practicate
în scop terapeutic pentru unele afecțiuni,dar și profilactic de promovare a stării de sănătate și
de bine.După romani,trebuie să -i amintim pe turci,care au organizat primele băi publice și pe
japonei care au ritu alizat această procedură intr -un mod particular.
Hidroterapia modernă începe cu numele lui Kneipp (Australia,în secolul al 19 -lea);de
aici se extinde rapid în Europa,unde devine foarte populară.În prima jumatate a secolului 20
preocuparile în domeniul hidr oterapiei sunt foarte intense și in tara noastră nume mari ale
medicinii și -au direcționat activitatea și catre acest domeniu.
În concepția clasică, aplicarea metodică cu scop terapeutic a factorului fizic,apa,la
diverse temperaturi și stări de agregare(vap ori,lichid,solid) poartă numele de
hidroterapie; deorece acțiunea terapeutică a agentului fizic apă este mult influențată de
temperatură pentru aceste proceduri se folosește și termenul de hidrotermoterapie ,scopul
principal al aplicațiilor fiind creșterea r ezistenței organismului,normalizarea unor
funcții,combaterea factorilor de risc,influențarea unor stăti patologice.
Beneficiile hidroteprapiei:ameliorarea durerilor cronice vertebrale,articulare,
musculare;ameliorarea deficiențelor funcționale neurologice centrale și periferice;ameliorarea
deficiențelor funcționale articulare din boli reumatismale inflamatorii cronice(spondilartrite),
degenerative,abarticulare;ameliorarea deficiențelor musculo -scheletale posttraumatice;
îmbunatățirea reacțiilor adaptative ale organismului;ameliorarea valorilor tensionale.
Indicații generale:durere cronică;limitarea amplitudinii articulare;spasticitate;disfuncții
circulatorii;boli cardiace;proteze articulare;obezitate;prenatal;osteoporoză;artroze;
fibromialgie.
Contraindicații:afecțiuni neurologice cu tulburăti de sensibilitate;hiper și hipotensiunea
cu valori mari;afecțiuni mentale sau cutanate; stări febrile sau hemoragice sau
neoplazice;insuficiență cardiacă sau respiratorie;tromboză venoasă profundă.[Chirieac
R.,2009,pg.70 -73].

I Articulația genunchiului
1.1.Parte a anatomica
Articulația genun chiului (Articulatio genus) este cea mai mare artculație a corpului
omenesc.Atenția mai deosebită ce i se acordă se intemeiază pe cateva observații de ordin
general medica l,și anume:
1)comparativ cu alte articulații mari (șold,scapulohumerală),este mai puțin acoperită și
protejată de părți moi,ceea ce explică frecventele sale expuneri la acțiunea factorilor nocivi
externi;
2)este foarte mult solicitată în statică și locomoție,fapt ce grăbește uzura mai accentuată
a elementelor sale componente;
3)articulația genunchiului are nimeroase traumatisme și a unor procese inflamatorii și
tumorale.
Suprafețele articulare aparțin epifizei inferioare a femurului,epifizei superio are a tibiei
și patelei.Fibula nu ia parte la alcătuirea ei. Pentru a înțelegere biomecanic a articular ă, pe lângă
elementele osteologice cunoscute anterior,vom adăuga unele detalii privitoare la conformația și
orientarea condililor femurali.
Meniscurile intraarticulare sunt două fibrocartilaje ce s -au dezvoltat la periferia fiecăreia
din fosele articulare tibiale.Rolul lor este de a contribui la o mai bună concordanță între
suprafețele condiliene femurale și fosele articulare ale tibiei,insufi cient excavate.Pe secțiune
verticală,fiecare menisc prezintă:
a)două fețe: una superioară concavă care răspunde condilului femural și alta inferioară
plană,aplicată pe fosa articulară corespunzătoare a tibiei;
b)o bază (circumferința laterală) ce răspunde capsulei articulare de care aderă;
c)o creastă (circumferința medială) cu mult mai subțire și întinsă înspre centrul articulației,de
care rămâne separată printr -o distanță de 6 -8mm;
d)câte două extremități:una anterioară și alta posterioară,numite coarne
Meniscurile se inseră pe platoul tibiei explusiv prin intermediul coarnelor.Ele sunt solidare cu
platoul tibial în timpul mișcărilor
Meniscul lateral (Meniscus laterallis) are forma unui cerc aproape complet;el este
intrerupt doar pe o mică întindere la niv elul eminenței intercondiliene.Se inseră prin conul
anterior și cel posterior la nivelul eminenței intercondiliene.

Meniscul medial (Meniscus medialis) are forma unei semilune, cu o întrerupere medială
mult mai mare.El prezintă inserții mai indepărtate și anume:prin conul anterior,pe marginea
anterioară a platoului tibil,iar prin cel posterior pe aria intercondiliană posterioară.
Cele două meniscuri sunt unite în partea antrioară printr -o bandeletă transversală,numită
ligamentul transvers al genunchiului (L ig.transversum genus).Mijloacele de unire sunt
reperezentate printr -o capsulă și o serie de ligamente.[Papilian V., 2006,pg.131 -132].

1.2.Elemente de semiologie a articulației genunchiului
Efectuarea unei anamneze sistemaice și metodica la un sportiv ce prezintă acuze
traumatice la nivelul articulației genunchiului prezintă un moment important în cadrul
diagnosticului clinic.
Datele anamnestice privind antecedentele heredo -colaterale pot depista un sindrom de
subluxație a rotulei,care adeseori are caracter familial la femei.De asemenea ,din antecedente
trebuie retinute traumatismele anterioare de la nivelul
genunchiului(fracturi,entorse,contuzii),eventuale manevre medicale (puncții,imobilizări
ghipsate) sau intervenții chirurgicale (meniscectomii ,osteosinteze).
În cazul unui traumatism recent trebue cunoscute condițiile în care s -a produs.
Cunoașterea mecanismului de producere poate orienta diagnosticul:
− Punerea în valgus forțat a genunchiului printr -un traumatism direct la nivelul feței
externe a genunchiului,piciorul și șoldul fiind în poziție fixă.În astfel de traumatisme se
producc frecvent fracturi prin tasare ale platoului tibial extern și ruptura ligamentului
colateral intern.Acest tip de traumatism este întalnit mai ales în placajul la rugb i;
− Punerea în varus forțat a genunchiului se soldează uneori cu fractura platoului tibial sau
cu ruptura ligamentului colateral extern;
− Extensia rapidă după o felxie forțată este întâlnită mai des la fotbaliști și se solda cu o
leziune de menisc sau o distensie capsulară posterioară;
− Mișcările de rotație forțată se produc când piciorul este blocat și corpul antrenat în
rotație.Acest tip de accident este mai des întalnit la sporturile de iarnă și se pot solda cu
leziuni complexe (ligamentare,meniscale);
− Tasarea verticală se produce în căderile în picioare de la înălțime
(alpinism,parașutism),putându -se produce leziuni fracturale compleze la nivelul epifizei
proximale a tibiei sau epifizei distale femurale. [Poenaru D.,Petrescu P.,Bușe
I.,1985,pg.205 -206].

1.3.Leziune de menisc
Leziunea de menisc: fisura totală sau ruptura meniscului medial sau lateral, cu aspect
diferit în funcție de tipul de fisură – verticală sau orizontală. Fisura orizontală este localizată în
plan orizontal la nivelul meniscului și poa te fi și o manifestare degenerativă . Leziuni
intraarticulare ale genunchiului: leziuni de menisc sau ligamente încrucișate, eventual în
combinație cu leziunea ligamentelor colaterale.
Cele mai multe leziuni ale genunchilor apar în timpul acti vităților spor tive sau casnice. În
general, evoluția leziunii de genunchi este favorabilă. Majoritatea pacienților se recuperează
semnificativ în decurs de 3 luni. În ceea ce privește prognosticul pe termen lung, există dovezi
că traumatismele de genunchi sporesc riscul d e apariție a artrozei genunchiul ui (osteoartrita
genunchiului). La persoanele care fac sporturi cu risc crescut, exercițiile fizice pot avea efecte
favorabile de prevenire a leziunilor de genunchi, dar efectuarea lor pe termen l ung nu are
beneficii dovedite .Un traumatism direct al genunchiului poate provoca leziuni ale țesuturilor cu
durere, tumefiere și limitarea mobilității. În majoritatea cazurilor este v orba de o contuzie sau
entorsă. Evoluția naturală este favorabilă, simptomele pacientului dispărând în câteva
săptămâni; pacientul va fi capabil să -și reia activitățile normale.
În afectarea meniscului în faza acută, imediat după traumatism apare lichid intraarticular
acompaniat de durere și în cele din urmă de blocarea genunchiului. Blocarea ge nunchiului după
un traumatism indi că adesea lezarea meniscului. Frecvent, leziunea de menisc este consecința
unei rotații forțate a membrului inferior simultan cu flexia sau extensia, dar poate apărea și în
absența unui traumatism evident. În ultimul caz est e vorba de leziuni degenerative ale
meniscului. Sunt studii care susțin că simptomele determinate de leziunea meniscului se reduc
semnificativ în 3 luni până la un an; unele leziuni de menisc se pot remite spontan.
Traumatismele genunchiului care au ca efec t leziuni de menisc și ligamente, fracturi sau
luxații cresc riscul de artroză de genunchi .Studiile de cohortă din literatură arată că afecțiunile
de ligament înc rucișat anterior sau de menisc, fie că sunt tratate medical sau chirurgical, se
asociază în t imp cu leziuni de tip artrozic. Autorii susțin că, în medie, 50% dintre pacienții cu
astfel de afecțiuni au semne radiologic e de artroză după 10 -20 de ani. Studiile analizate au fost
de calitate redusă și adesea fără grup de control. Este încă neclar dacă trat amentul chirurgical
al leziunilor de menisc sau de ligament încrucișat anterior previne mai bine osteoartrita
compar ativ cu tratamentul conservator. [Isac C.,2013 http://ghidurimedicale.ro/guidelines/ghid –
CNSMF -articulatii -dureroase -2013.pdf ].

II Recuperarea traumatismelor prin hidrokinetoterapie
1.2.Efectele hidrokinetoterapiei
Aproape toate efectele biologice ale imersiei sunt legate de principiile f undamentale ale
hidrodinamicii. Aceste principii ar trebui înțelese pentru a face procesul de aplicare și îngrijire
mai rațională. Proprietăț ile fizice ale schimbării apei, efectul fiziologic esențial sunt densitatea
și greutatea specifică, hidrostatică de presiune, flotabilității, vâscozitatea și termodinamica.
Pentru ca un individ cufundat în apă este supus presiune externă a apei într -un gradient, care
într-un relativ adâncime mică depășește presiunea venoasă, sângele este depla sat
sus prin sistemele venoase și limfatice, mai întâi în coapse, apoi în vasele cavității abdominale,
și în cele din urmă în marile va se ale cavitatea toracică și în inima. Presiune venoasă cent rală
crește odată cu imersie la xiphoid și crește până cân d corpul este complet scufundat. Există o
creștere a presiunii pulsului, ca rezultat de umplere cardiacă crescută și scăderea frecv enței
cardiace în timpul de im ersie termoneutre sau mai rece. In timpul imersia la gât, a scăzut
vasoconstricția, reduce atât tonus ul venos periferic și rezistența vasculară sistemică cu 30%, la
temperaturi de termoneutre, în scădere în timpul primei ore de imersie și care dureaz ă o perioadă
de cateva ore după aceea.Acest lucru scade p resiunile diastolica. creșteri al e tensiunii arteri ale
sistolice cu creșterea volumului de muncă, dar în general este de aproximativ
20% mai puț in în apă decât pe uscat .Cele mai multe studii arată fie nici o modificare a tensiunii
arteriale me dii sau o scădere a presiunilor în timpul de imersie la temperat uri normale pentru
piscina.[Becker E., 2009, https://www.ewacmedical.com/files/555nd5te6.pdf ].
Pentru a explica în mod clar cele mai importante puncte ale recuperare funcțională și
efortul de reconver sie profesională este esențială definesc ceea ce este considerat ast ăzi procesul
de reabilitare sau de recuperare și că este un prejudiciu. [Martin de la Rosa A.,2013/2014,
http://oa.upm.es/32707/1/TFG_ALBERTO_MARTIN_DE_LA_ROSA.pdf ].

2.2. Tratament
Tatamentul leziunilor meniscului include un spectru larg de opțiuni:tratamentul
conservator, repararea meniscului și men iscectomie parțială sau totală. Conceptul economiei
meniscal a dominat evoluția tratamentului înlocuind leziunile clasice repararea meniscectomie
totale a anumitor leziuni, meniscectomie p arțială și abținere terapeutică anumite leziuni. Cursul
tratamentului depinde de vârsta pacientului, nivelul de activitate, condițiile socio -profesionale,
importanta de disconfort, starea cartilaginos și ligamentară ,tipul de leziune de menisc
localizarea ș i gradul lor și leziuni ligamentare asociate. Cei mai mulți pacienți tineri descrie un
eveniment trauma tic acut ca un tip de torsiune prejudiciu. Durere situate în interiorul sau în

afara genunchiului și este agravată de activitatea și în repaus. Radiografiile sunt de foarte puține
benefice pentru stabilirea diagnosticului leziune de menisc. Artrografi ile au raportat rate de
precizie de 60% până la 97% în diagnosticul de leziune de menisc . Cu toate acestea, imagistica
prin rezonanță magnetică (IRM) este cea mai folosita. Această analiză are o s ensibilitate de
94% până la 98% pentru meniscului medial și 90% până la 96% pentru a meniscului laterale.
Artroscopia rămâne cel mai bun instrum ent de diagnosticare în mâinile un artroscopist
competent și oferă avan tajul de a permite un tratament imediat in condițiile cele mai
patologic .Procedurile generale sunt procedur i mari (bai, impachetari etc.) și se prescriu
dimineaț a, fiind mai solicitante pentru organism. Celelalte, parțiale sau mici, se executa după –
amiază . Tratamentul trebuie adap tat pentru fiecar e pacient in parte, efectuandu -se do ar 1-3
proceduri/zi. Cele mai folosite proceduri în hidroterapie : compresele: sunt cele mai simple
proceduri – o bucată de pânză înmuiată în apă și stoarsă . Ele sunt de mai multe feluri, după
temperatură ș i regiunea de aplicare. După temperatură compreselor acest ea sunt: calde, reci,
stimulente si cu aburi .Compres ele reci: au efect antialgic, vâ soconstrictiv și antiinflamator.
Indicații, se folosește î n orice proces inflamator acut. Uneori, se înlocuiește cu punga cu gheață .
Aceasta s e schimbă la 5 -10 minute, după ce aceasta s-a uscat. Compresele reci sunt indicat e în
abcese, flegmoane,. apendicite acute, hemoragii digestive, cerebrale etc. Compres ele calde: au
o acț iune ant ialgică, relaxantă,de sedare, antiinflamatoare, va sodilatatoare , fapt pentru care este
indicată î n toate procesele inflamatorii cronice .CompresaPriessnitz (prișniț); este o compresă
stimulentă, folosită pentru prima oară de țăranul din Tirol, care purta acest nume. Este o
compresă rece, acope -rita de una uscată. Că acțiune, la primul contact cu tegumentul se produce
vasoconstrictia, apoi se încălzește (deci vasodilatație), încălzire care produce evaporarea apei
din compresă, ducând la ră cirea tegumentului și așa ma i departe, până la uscarea ei.
Se poate observă deci succesiunea vasoconstricție -vasodilatație, care are un bun efect
stimulent, tonifiant. De aici și indicația Priessnitz -ului în inflamațiile subacute și cronice, cu un
puternic efect de resorbție. Băile: sunt cele mai solicitate proce duri în hidroterapie. Băile pot fi
de mai multe feluri: simple (cu apa obisnuit ă); medicamentoase, cu diferite substante (sare, iod,
sulf etc); complete sau partiale (de maini, picioare, sezut); la temperatura de indiferenta (35 –
37°), cald e (38 – 40°) sau reci (sub 22 °). Băile: sunt cele mai solicitate proceduri în hidroterapie.
Ele sunt de mai multe feluri: simple (cu apa obișnuită); medicamentoase, cu diferite substanțe
(sare, iod, sulf etc); complete sau parțiale (de mâini, picioare, șezut); la temperatură de
indiferentă (35 -37°), calde (38 -40°) sau reci (sub 22°). Reamintim că băile acționează prin cei
trei factori: termic, chimic și mecanic (presiunea hidrostatica presiunea de jos î n sus, mișcarea
apei în baie). Băile indiferențe (35-37°) au un efect sedativ, relaxant, de unde și indicatii le

pentru boli ale apa ratului locomotor, nevroze etc. Băile calde au acțiunea și indicațiile
procedur ilor calde (afecțiuni cronice al aparatului locomotor, ortopedice -sechele, parez e,
paralizii, re umatism cronic. Baia kineioterapeutica este aceea la care se adaugă mișcările pasive
în apa s mișcările active executate de bolnav, pe perioade de 4 -5 minute (adică 5 minuti stă în
baie, 5 minute mișcări pasive, 5 minute pauză și 5 minute mișcări active -îi total 20 de minute),
această baie kinetoterapeutica este folosită în special în an chiloze, redori musculare, articulare,
pentru ușurință mișcărilor în apă. Băile reci (generale) sunt proceduri foarte drastice, folosite
rar. Băile racoroas (32 -34°) sunt: ha lbbad -x (baia de jumătate) și baia cu peria (tot de jumătăți
adâncimea apei din baie atingând (25 -30 mm). Sunt proceduri laborioase, cu un efect stimulent.
Bineînțeles că băile complete nu vor fi indicate la cardiaci, aterosclerotici etc. Băile parțiale, de
mâini sau picioare, sunt proceduri ușoare, care pot fi calde, reci și ascendențe. Băile ascendențe
(Hauffe), la care se crește progresiv temperatură de la 37 la 40°, se folosesc în crizele de astm
bronșic, crizele anginoase, pentru reacția lor consensuala . Celelalte -calde sau reci -au indicații,
în general, identice cu cele ale procedurilor la această temperatură -în inflamațiile cronice sau
acute ale zonelor unde se aplică (mâini , picioare sau sferă pelviană). Băile medicinale: sunt, de
asemenea, foarte folo site, la ele adaugandu -se: o substanță chimică (I; NaCl, S etc); plante
medicinale (infuzii sau decocturi); gaze (CO2,0, aer). Ele acționează prin toți factorii cunoscuți :
termici, chimici și mecanici. Băile medicamentoase (cu iod, sare, sulf, amidon etc.) se folosesc,
îndeosebi, în boală reumatismala, afecțiuni dermatologice etc. și se pot face și în casă. Sunt
cunoscute, din popor băile cu frunze de nuc (conțin iod). Băile cu plante medicinale (flori de
fân, nalbă, cetină de brad, musețel, mentă) au un bun efect sedativ și relaxant. Se fac la o
temperatură între 36 -37°, deoarece esențele conținute se volatilizează la o temperatură mai
mare. Boală reumatismala cronică, nevrozele, H.T.A. compensată, maladia ulceroasă ; etc. sunt
tot atâtea indicaț ii pentru ac este băi. Băile cu bule gazoase (CO2, O2, aer) se prescriu, tot
aproape de temperatură de indiferentă (35 -.37°), altfel gazul evaporându -se (sifonul ținut la
căldură pierde gazul). Bulele gazoase din baie se sparg de tegumentul bolnavului, exercitând
un ma saj fîn, un efleuraj care da o hiperemie activă, scăzând barajul periferic. În acest fel T.A.
scade, ritmul cordului devine mai bradicardic, diastolă este mai mare, iar afluxul coronarian
mai bogat (sunt rezultate ce se obțin cu digitală). Ele au un bun ef ect calmant. De aici, indicația
acestor băi în: H.T.A., tulburări circulatorii periferice (arterite etc), seche le de flebite, nevroze.
Dușurile: sunt proceduri foarte cunoscute și utilizate. Ele sunt reci, calde, alternante și speciale;
sau după formă jetu lui de apa: "în rozetă", "în sul" sau "în evantai" (dușul grădinarului).
Indicațiile dușurilor, după temperatură, se confundă cu cele ale compreselor reci sau calde, iar
cele alternante, ca și fricțiunile, au un efect stimulent, tonifiant. Dintre acestea, dușul scoțian

este un dus "în sul", al­ternant, cu o presiune de 1 -2 atmosfere, jetul de apa fiind la o distanță
de 5-6 m față de subiect. Pentru efectul sau stimulent, tonifiant, este indicat în afecțiunile
cronice reumatice, sciatice cronice, nevroze, obezitate, hipotiroidism etc. Dintre dușurile
speciale, menționam dușul -masaj și dușul subacvatic. Dușul masaj, după nume, este un dus
cald, cu 5 -6 rozete, la care se adaugă masajul. Are un efect resorbant prin masaj, fiind indicat
într-o serie de procese cro nice reumatice, enurologice (artrite, artroze, spondiloze, sciatică,
obezitate etc.).Dușul subacvatic este un dus "în sul", cu presiune de 2 -3 atmosfere, proiectat sub
apa la 10 -15 cm de tegument. Există instalații speciale în acest sens. Efectul și indica țiile sunt
similare cu cele ale dușului -masaj , numai că se suportă mai bine. Dușul de aer cald se realizează
cu foenul; de obicei este însoțit de masaj. Are aceleași indicații și acțiuni că și dușul -masaj,
numai că este o procedura mai blândă. Contraindicaț iile dușurilor: evităm dușurile cu presiune
(scoțian) în: fragilitatea vasculara, în psihoze, stări de agitație, la gravide, în stări febrile etc.
[Troiano A.,2010, http://www.saes. org.ar/revista/2012/lesionesmeniscales.pdf ].
Kinetoterapeutul trebuie să gestioneze și să stăpânească o varietate de tehnici de gamă
de terapie manuală (terapie prin masaj, terapie fizica, terapie manipulator, tehnica Gavilán etc.),
metode analitice kinesic e de recuperare funcțională la nivel mondial și proprioceptiv, precum
și funcțional,analiti,isokinetic, hidroterapie, crioterapie, termoterapie și electroterapie, printre
alte discipline, care sunt specifice pentru recup erarea cu succes a s portivului. [Labraca S.,2011,
http://digibug.ugr.es/bitstream/10481/18529/1/19956587.pdf ].
În cazul în care pacientul n u se simte în siguranță, și are suficientă fo rță pentru a învi nge
rezistența apei, ne vom aseza in fata pacinetului,acest lucru oferă pacintului o stare de
siguranță.Pacintul se poate prijini pe antebrațe pentru o ma bună poziție in acest mod reduce
presiunea. Programul concepu t pentru a menține sănătatea și imagine, promovând forța de zi cu
zi, fără să nejustifice oboseală, indicați spre rezistență aerobe. Tratamentul complex de
reabilitare trebuie inceput cât mai curând posibil, pentru a scurta timpul de recuperare a
sportivilor,facilitând recuperarea defici tului funcțional și reluarea de competiții
sportive. [Portillo A.,2007, http://www.cokiba.org.ar/Revistas/Revista22.pdf ].
III.Concluzii
Hidroterapia este considerată cea mai veche metodă ter apeutică, fiind utilizată ca
remediu pentru diferite afectiuni comune, incă din antichitate, î n cultura greaca, japoneza,
chineză , romana . Hidroterapia poate fi usor adaptată nevoilor specifice ale pacienților,
prezintând o serie de avantaje: îmbunătățește funcț iile sistemului cardio -vascular și respirator,
influențează starea generală a organsimului, ca si metabol ismul, reduce durerea și rigiditatea.

Sub denumirea de hidroterapie sunt reunite toate formele de t erapie care utilizeaza apa
caldă sau rece, p entru tratarea diferitelor afecț iuni. Hidroterapia este considerată și o ramură a
medicinei naturiste bazate pe utilizarea apei în scop terapeutic.
Riscul leziunilor de menisc este amplificat în anumite sporturi și în activități
profesionale care implică frecvent flexia și/sau rotația genunchiului. Unele leziuni (în special
leziunile orizontale) apar fără legătură cu traumatismul și pot avea cauze degenerative .
Principalele obiective:r efacerea capacității generale de mișcare; formarea atitudinilor
corecte ale corpului; corectarea deficiențelor secundare, de tip compensator; scurtarea
muschilor alungiți si alungirea celor scurtati; revenirea la normal a funcției segmentului afectat
de deficienț ă; stimularea psihică prin gimnastica respiratorie și ex erciții corective a cvatice
simple, care favorizează în general desfăș urarea procesului de reabilitare.
Diferența dintre hidrokinetoterapie și alte metode de mișcare în apă (de exemplu
AquaGym) este una singură dar foarte importantă. In cadrul procesului d e recuperare prin
hidrokinetoterapiei terapeutul se axează pe particularitățile și patologia fiecarui pacient, terapia
fiind individuală.