CONTABILITATE ȘI GESTIUNE FISCALĂ Titular Curs: Lector univ. dr. Gădău Liana ETAPE ALE CORELAȚIEI DINTRE NORMELE FISCALE ȘI CELE CONTABILE Corelația… [623855]

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE BUCUREȘTI
SPECIALIZAREA: CIG

SINTEZĂ LA DISCIPLINA
CONTABILITATE ȘI GESTIUNE FISCALĂ

Titular Curs: Lector univ. dr. Gădău Liana

ETAPE ALE CORELAȚIEI DINTRE NORMELE FISCALE ȘI CELE CONTABILE
Corelația dintre contabilitate și fiscalitate s-a derulat în țara noastră în modalități diferite în
etapele de dezvoltare a contabilității și fiscalității parcurse până în acest moment.
O primă fază a acestei corelații este permisă de dezvoltarea contabilității ca o disciplină
independentă. În momentul în care contabilitatea a devenit poarta de intrare deschisă în oricare
organism social sau economic în care pulsează viața unei activități creatoare de valori materiale
sau ideale, economice sau administrative și unde aceste valori pot fi exprimate în bani, nici
fiscalitatea, nici alte activități ale statului nu mai pot face abstracție de informația oferită de
contabilitate.
În etapa economiei de comandă și în cea de tranziție întreaga contabilitate sau cea mai mare
parte a ei era axată pe furnizarea informațiilor de care aveau nevoie organele fiscale. În statul
birocratic și în economia de tranziție o astfel de stare a lucrurilor nici nu este de mirare. Trecerea
la aplicarea Standardelor Internaționale de Contabilitate și apoi a Standardelor Internaționale de
Raportare Financiară a indus o tendință de extindere a părții din contabilitate care nu este legată
de fiscalitate. În plus, obiectivul central al contabilității nu mai este acela de a furniza informații
pentru fiscalitate. Interferența dintre evoluția contabilității și cea a fiscalității a generat și unele
variante hibrid. Contabilitatea a început mai repede alinie-rea la normele internaționale specifice
globalizării. Au coexistat astfel formule coabitare a unei contabilități avansate cu etapa de
mediocritate și subdezvoltare a fiscalității.
O etapă importantă în corelația contabilitate-fiscalitate a fost codificarea (unificarea)
legislației în domeniul impozitelor și taxelor. La sfârșitul anului 2003 erau elaborate primul Cod
Fiscal și primul Cod de Procedură Fiscală după 1989. Acest pas nu a fost însoțit de o stabilitate a
legislației fiscale. Dimpotrivă, seria de modificări a continuat în același ritm ca anterior. La o
contabilitate în curs de adaptare la standardele internaționale îi corespundea o fiscalitate în
permanentă schimbare. Unele evoluții ale fiscalității au dat un imbold dezvoltării contabilității.
Nevoile de date pentru raportări fiscale s-au sofisticat, au sporit exigențele și, nu în ultimul rând,
sancțiunile. În etapa post-tranziție la sistemul de raportări fiscale complexe s-au adăugat
controalele care se desfășoară în condițiile normelor statului de drept.

Aderarea la Uniunea Europeană a presupus adaptarea unei mari părți a legislației. La tema
care o analizăm a avut un impact major reglementarea protecției concurenței oneste, domeniu
complet nou pentru România perioadei de tranziție. Calculația costurilor pentru nevoi fiscale sau
ale certificării concurenței oneste a devenit o componentă a funcției contabile.
În condițiile competiției globale și a respectării normelor legalității, contabi-litatea
împreună cu fiscalitatea joacă un rol important în managementul întreprinderii moderne. Această
contribuție poate fi surprinsă pe mai multe planuri.
Sistemul modern de management folosește frecvent bugetele pentru programarea, urmărirea
și controlul activității, ca și pentru stabilirea unor parametrii ușor măsurabili. În fundamentarea,
elaborarea și urmărirea bugetelor se folosesc în primul rând date din contabilitate. Principalul
„referențial” pentru indicatorii din bugete este contabilitatea financiară și managerială.
Confruntarea cu evoluțiile fiscalității este însă esențială. Prețurile de achiziție ale factorilor pot fi
negociate, iar poziția firmei poate influența într-o anumită măsură acest nivel. Mecanismul de
stabilire a masei impozabile și cotele de impunere sunt elemente exogene firmei de care trebuie
să țină cont la elaborarea bugetelor.
În activitatea curentă a întreprinderii moderne se impun uneori evaluări și reevaluări
patrimoniale sau ale afacerii derulate. Pentru aceste evaluări și reevaluări se face apel, de
asemenea, la datele din contabilitate, chiar dacă sunt folosite și alte surse. Nici o evaluare sau
reevaluare nu va fi efectuată înainte de analiza impactului fiscal al acesteia. Orice sporire a
costurilor fiscale prin măsuri proprii ale firmei este acceptată numai dacă se obțin alte avantaje
superioare ca mărime.
Un concept al managementului modern este cel al conducerii prin costuri. Pentru calcularea
costurilor entității patrimoniale se preiau majoritatea datelor din contabilitatea financiară.
Calculația propriu-zisă a costurilor este ea însăși o parte a activității din contabilitatea
managerială. În cadrul costurilor totale cele fiscale au o pondere mare (de regulă peste 30%). Din
acest motiv, fiscalitatea va fi avută în vedere în conducerea pe bază de costuri.
Dezvoltările entităților patrimoniale ca și atragerea de resurse financiare suplimentare din
sistemul bancar sau de pe piața de capital presupune, în principiu, elaborarea unor studii de
fezabilitate sau a unor planuri de afaceri. Pentru aceste documente de orientare a activității
viitoare sunt necesare foarte multe informații care nu se găsesc decât în contabilitate. Aceste date
vor fi corectate cu evoluțiile viitoare ale prețurilor factorilor și cu impactul legislației fiscale.
Noile stadii de dezvoltare ale firmei pot să implice modificări majore ale statutului fiscal al
acesteia, ceea ce se repercutează asupra previziunilor.
Tabloul de bord al managerului sau al administratorului este un alt instru-ment de
conducere propus de știința contemporană a afacerilor. În cadrul acestui tablou de bord o mare
parte din informații provin din contabilitate. Unele sunt înregistrate ca atare în tablou iar altele
sunt supuse unor prelucrări. Contabilitatea rămâne însă un furnizor semnificativ de astfel de
informații. Cele mai sensibile informații pentru orice manager sau administrator rămân cele
fiscale. Elasticitatea activității firmei la modificări ale impozitelor poate să fie foarte mare. Din
acest motiv din tabloul de bord nu pot să lipsească informații privind costurile fiscale și impactul
noilor reglementări ale impozitelor și taxelor asupra activității firmei.
Contabilitatea intră în conexiune cu problemele legate de analiza riscului de firmă , una din
temele majore în procesul de dezvoltare și mai ales cu ocazia accesării surselor de finanțare. O
serie de date din contabilitatea și gestiunea fiscală centralizate la nivel național pot fi utile în
analiza riscului de țară și în stabilirea unui management public performant în acest domeniu. De

asemenea, rezultatele analizei riscului de țară vor fi luate în calcul la proiecții ale contabilității de
gestiu-ne sau în analiza datelor brute din contabilitatea financiară a instituțiilor publice.
Contabilitatea și gestiunea fiscală vor furniza suportul de informații pentru evaluarea
riscurilor titlurilor de stat individuale de pe piața internă. Întreprinderile intră tot mai mult în
competiție pe piața financiară cu utilizatori competitivi de fonduri. Calculele privind corelația
risc- rentabilitate a plasamentului vor trebui să fie făcute pe baza datelor din contabilitatea
proprie pentru a convinge investitorii financiari de atractivitatea ofertelor proprii. O componentă
a analizei financiare în aceste cazuri este soldul decontărilor cu bugetul public.
Plata în natură a salariului este de asemenea o instituție mixtă. Se ridică din punct de vedere
fiscal și contabil problema datei de la care se datorează impozitele calculate asupra fondului de
salarii. Descărcarea de gestiune se face în cazul metodei inventarului intermitent la sfârșitul lunii
de calcul. Legat de plata în natură a salariului este asimilarea sau nu a operației respective cu o
livrare de bunuri. Conform dispozițiilor din Codul Fiscal „este asimilată livrărilor de bunuri
predarea de către persoane impozabile a bunurilor achiziționate sau fabricate de către acestea
pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată sau pentru
a fi puse la dispoziție altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit, dacă taxa pe valoarea
adăugată aferentă bunurilor respective ….a fost dedusă total sau parțial.” Din câte se observă,
plata în natură a salariului nu figurează expresis verbis în cazurile de asimilare cu livrarea de
bunuri (care atrage taxă pe valoarea adăugată colectată). Plata salariului are legătură cu
activitatea economică a firmei, iar bunurile care fac parte din salariul în natură nu sunt date drept
echivalent al unei prestații. O serie de alte argumente ne sugerează că plata în natură a salariului
este o operație asimilată livrării de bunuri. În primul rând, prevederile Codului Fiscal
nominalizează la operații asimilate livrărilor de bunuri principala formă actuală de plată în natură
a prestațiilor dintre firme (pentru activitatea din agricultură) precum și plata în natură a arendei.
Decontarea în natură în cazul plătitorilor de TVA este astfel bine identificată ca fiind operație
asimilată livrărilor de bunuri. De asemenea, spiritul reglementării TVA este că acela care deduce
TVA la intrarea unui bun va trebui să colecteze TVA la ieșire cu excepția cazurilor strict
nominalizate de lege. Față de această ambiguitate din legea fiscală urmează ca, odată cu
actualizarea Codului Muncii, Legii Contabilității sau a Codului Fiscal să intervină și clarificarea
necesară asupra regimului plății în natură a salariului.
Corelația cea mai palpabilă dintre contabilitate și gestiune fiscală se observă la calculul
indicatorilor specifici. Atât contabilitatea cât și fiscalitatea operează cu venituri, cheltuieli, profit.
Profitul fiscal este în funcție de profitul contabil brut iar profitul contabil net este în funcție de
profitul fiscal și de impozitul pe profit. Pentru clarificare se impune definirea conceptelor
respective și prezentarea formu-lelor de calcul interdependent.
Cheltuială este orice consum de resurse .
 Venitul este orice rezultat al activității entității .
 Profitul contabil are două forme:
– profit contabil curent reprezintă diferența dintre venituri și cheltuielile
rezul-tate în cursul exercițiului. Coincide cu soldul creditor al contului
profit și pierdere;
– profit contabil cumulat (profit de bilanț) reprezintă suma algebrică
dintre profitul curent și rezultatul reportat al exercițiilor precedente.
 Profitul fiscal = profitul contabil + cheltuieli nedeductibile – Deduceri legale.
Există două categorii de profit fiscal:
– profitul fiscal curent = profitul impozabil;

– profitul fiscal cumulat = profitul contabil cumulat + cheltuieli nedeductibile.
Abordarea fiscalității prin prisma normelor contabile internaționale (Sistemul IAS-IFRS)
Standardele Internaționale de Contabilitate și, ulterior, Standardele Interna-ționale de
Raportare Financiară sunt orientate către funcția contabilă a întreprin-derii. Pentru că în
activitatea acesteia apar probleme fiscale au fost elaborate o serie de standarde care sunt
aplicabile la nivel de firmă. Centrul atenției în elaborarea standardelor respective a fost
informarea corectă a patronatului, administrației și celorlalți utilizatori legitimi. Numai în
subsidiar informația din situațiile financiare ale firmei este destinată a fi folosită de către
organele de control fiscal. În plus, legislația fiscală are , așa cum vom vedea în continuare, un
pronunțat caracter național, în timp ce normele contabile au o perspectivă internațională. Din
acest punct de vedere trebuie privite normele contabile internaționale. În acest capitol ne vom
ocupa numai de standardul IAS 12 „impozitul pe profit” având în vedere faptul că celelalte sunt
aprofundate la disciplina contabilitate financiară.
Acest standard urmărește să prescrie tratamentul contabil pentru impozitul pe profit. În
acest sens, standardul își propune să rezolve modul de contabilizare a consecințelor fiscale
curente și viitoare ale:
 recuperării (decontării) viitoare a valorii contabile a activelor (pasivelor), constatate
prin bilanțul întreprinderii;
 tranzacțiilor și a altor evenimente ale exercițiului în curs reflectate în situațiile
financiare ale întreprinderii.
Referitor la contabilizarea datoriilor și a creanțelor privind impozitul curent se poate spune
că impozitul curent al exercițiului în curs și anterior este constatat ca datorie în limita sumei
neplătite. În cazul în care suma deja achitată referitoare la exercițiul curent și la cel precedent
depășește suma datorată, surplusul trebuie reflectat în bilanț drept activ.
Beneficiul aferent unei pierderi fiscale transferabilă în perioada anterioară pentru a recupera
impozitul curent al unei perioade anterioare urmează a fi contabilizat ca activ.
În cazul în care se utilizează o pierdere fiscală pentru recuperarea impozitului curent al
exercițiului anterior, întreprinderea contabilizează beneficiul ca activ corespunzător exercițiului
în care apare pierderea fiscală, întrucât este probabil ca beneficiul sa fie generat către
întreprindere și deci, evaluat de o manieră fiabilă.
Contabilizarea activelor și pasivelor privind impozitul amânat
Un pasiv de impozit amânat se contabilizează pentru toate diferențele temporare
impozabile, cu excepția cazului în care datoria provine din:
a) fondul comercial pentru care amortizarea nu este deductibilă în scopuri fiscale;
b) contabilizarea inițială a unui activ sau a unui pasiv într-o tranzacție care nu este o
regrupare de întreprinderi; nu afectează nici rezultatul contabil, nici beneficiul impozabil la data
tranzacției.
Datorită particularităților care caracterizează formarea pasivelor și a creanțelor din
impozite, în acest domeniu apare problema specifică a evaluării, care implică cunoașterea unor
reguli în materie. În acest scop pasivele (respectiv creanțele) aferente impozitului curent
referitoare la exercițiul în curs și la cele anterioare, urmează a fi evaluate cu suma ce se așteaptă
a fi plătită către (sau recuperata de la) autoritățile fiscale, folosind ratele de impozitare (cu
respectarea legislației de impozitare) reglementate până la data bilanțului.

Activele și pasivele privind impozitul amânat urmează a fi evaluate cu ratele de impozitare
aferente exercițiului în care activul va fi obținut sau pasivul decontat, în conformitate cu ratele de
impozitare și cu legile financiare în vigoare până la data bilanțului.
Evaluarea activelor și pasivelor impozitului amânat trebuie să aibă în vedere consecințele
fiscale care vor decurge din modul în care întreprinderea anticipează, la data închiderii bilanțului,
să recupereze sau să stingă valoarea contabilă a activelor sau a pasivelor sale.
A. Contabilizarea în Contul de rezultat
Contabilizarea impozitului curent și a impozitului amânat ale unei tranzacții sau a altor
evenimente este consecventă cu contabilizarea tranzacției sau a eveni-mentului în sine.
Impozitul curent și cel amânat trebuie să se reflecte în contul de rezultat ca venit sau ca și
cheltuială în profitul net sau in pierderea aferentă exercițiului, cu excepția cazului în care acel
impozit provine din:
a) o tranzacție sau un eveniment care este imputat în același exercițiu sau într-un exercițiu
diferit, direct în capitalurile proprii,
b) o regrupare de întreprinderi contabilizată drept achiziție.
B. Contabilizarea în Bilanț a activelor și pasivelor cu impozitul
Activele și pasivele din impozit urmează a fi prezentate în bilanț în mod distinct de alte
active și pasive. De asemenea, activele și pasivele privind impozitul amânat trebuie să fie
reflectate în mod distinct de activele și pasivele cu impozitul curent.
În cazul în care o întreprindere face distincție, în situațiile financiare, între activele și
pasivele mai mici de un an, pe de o parte, și activele și pasivele mai mari de un an, pe de altă
parte, aceasta nu trebuie să clasifice activele (pasivele) cu impozitul amânat în categoria celor
curente (respectiv mai mici de un an).
C. Admiterea compensării
O întreprindere trebuie să compenseze activele și pasivele cu impozitul curent dacă și numai
dacă întreprinderea: are un drept juridic necunoscut de a compensa valorile contabilizate;
intenționează să deconteze pe o bază netă sau să încaseze activul și în același timp să deconteze
pasivul.
Observație. Deși activele și pasivele privind impozitul curent sunt contabili-zate și evaluate
în mod distinct, acestea sunt compensate prin bilanț, prin aplicarea unor criterii similare cu cele
stabilite pentru instrumentele financiare în IAS 32 „Instrumente financiare – descriere și
prezentare”.
În spiritul acestui standard, o întreprindere dispune în mod normal de dreptul juridicește
recunoscut de a compensa un activ și un pasiv cu impozitul curent dacă și numai dacă acestea
privesc impozitul pe profit perceput de aceeași administrație fiscală și dacă aceasta permite
întreprinderii să efectueze sau să încaseze o singură plată netă.
Izvoare juridice ale fiscalității și ale contabilității
Izvoarele juridice ale fiscalității au fost într-o permanentă schimbare, începând cu perioada
tranziției la economia de piață. Unul din obiectivele etapei post-tranziție este stabilitatea
legislației fiscale. Principalele acte normative care reglementează fiscalitatea la începutul
perioadei post-tranziție sunt prezentate în continuare.
1. Codul Fiscal este principalul izvor de drept material al fiscalității.
2. Codul de Procedură Fiscală reprezintă dreptul fiscal material „în acțiune” sau aspectele
de transpunere în practică a acestuia.
Codul de Procedură Fiscală reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile
juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor

locale, prevăzute de Codul Fiscal. Se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și
pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie
venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede
altfel.
Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului
general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură
cu: înregistrarea fiscală; declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor,
contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat; soluționarea contestațiilor
împotriva actelor administrative fiscale.
Administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bu-getului general
consolidat, se îndeplinește potrivit dispozițiilor Codului de proce-dură fiscală, ale Codului Fiscal,
precum și ale altor reglementări date în aplicarea acestora.
Codul de Procedură Fiscală constituie procedura de drept comun pentru administrarea
impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Unde Codul de Procedură Fiscală nu dispune, se aplică prevederile Codului de Procedură
Civilă. Prin intermediul Codului de Procedură Fiscală se realizează o interferență și o combinare
intensă între contabilitate, drept contabil și fiscalitate.
3. Legislația privind asigurările sociale de stat cuprinde, pe lângă drepturi ale asiguraților și
sursele de formare a fondurilor din care vor fi îndeplinite sarcinile de asigurare. Astfel, sunt
precizate cotele de impunere și masa impozabilă pentru fiecare dintre contribuțiile care
alimentează resursele alocate asigurărilor sociale.
4. Legislația privind asigurările sociale de sănătate prevede obligații bugetare pentru
fiecare categorie de contribuabil din sistem.
5. Legislația privind protecția socială în caz de șomaj conține, de asemenea, cota de
contribuție datorată de salariat și de angajator pentru formarea resurselor gestionate public cu
această destinație.
6. Prin acte normative se stabilesc taxele de timbru datorate în cazul acțiu-nilor în justiție
sau al serviciilor notariale.
7. Unele din primele (cele mai vechi) venituri ale statului sunt taxele vamale. Acestea sunt
stabilite în baza Codului vamal și a tarifului vamal de import. Este primul element din
componența suveranității care a fost supus acordului organis-melor comunitare cu ocazia
negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
8. Alte impozite pot fi stabilite prin lege specială, conform dispozițiilor din Constituție.
Corelația dintre funcția contabilă și funcția fiscală a întreprinderii
O componentă a corelației dintre funcția contabilă și funcția fiscală a întreprinderii se
realizează prin intermediul politicilor contabile. Pentru a identifica respectiva corelație la nivel
de politică contabilă vom porni de la definiția politicii contabile și vom trasa linia de legătură cu
fiscalitatea firmei.
Politicile contabile sunt metode detaliate de evaluare, măsurare și recunoaș-tere
(constatare) pe care o întreprindere le-a ales dintre cele general acceptate de lege, standarde
contabile sau practici comerciale.
Noțiunea de politică contabilă indică imediat două puncte de analiză: obiec-tivele și
factorul de decizie.
Politica contabilă are două praguri (niveluri) pentru obiective. Un prim nivel este cel al
obiectivelor generale ale oricărei entități patrimoniale. Agenții econo-mici urmăresc obținerea de
profit, o cifră de afaceri ridicată și o cotă de piață maxim de atins. Unitățile non-profit și cele

bugetare au obiective specifice domeniului în care activează și pentru care au fost create. Sub
nivelul obiectivelor generale se află cele operaționale prin intermediul cărora sunt atinse primele.
Atragerea de investitori, obținerea de credite bancare ieftine, extinderea gamei de operații,
primirea de subvenții, accesul la credite comerciale de la furnizori sau clienți pot fi astfel de
obiective ale politicilor contabile. În orice situație politica contabilă trebuie să își propună
obținerea unei imagini fidele asupra patrimoniului și tranzacțiilor ca prim pas spre o credibilitate
adecvată în fața partenerilor de afaceri. Pentru a-și atinge obiectivele propuse, întreprinderea va
trebui ca prin politica sa contabilă să reducă riscul perceput de mediul de afaceri privind afacerile
și situația sa financiară. De asemenea, va trebui să reducă la minim pierderile de orice natură.
Investitorii includ frecvent la capitolul pierderi și impozitul pe profit plătit. În plus este necesar
frecvent să se creeze imaginea unei politici echilibrate privind distribuirea de dividende pentru a
nu se reduce capitalizarea firmei.
Factorii decidenți asupra politicii contabile se prezintă într-o structură bine ierarhizată.
Autoritățile publice centrale prin reglementările legale fac posibilă și lasă la latitudinea
instituțiilor de la nivelul de bază diferite opțiuni de organizare și conducere a contabilității.
Patronatul (acționari, asociați) stabilește obiectivele strategice și competențele angajaților.
Ordonatorii de credite, administratorii sau managerii întreprinderilor de la nivelul de bază vor
elabora politici contabile adecvate. În plus, se vor asigura că situațiile financiare furnizează
informații care să fie:
a) relevante pentru nevoile utilizatorilor de luare a deciziilor;
b) credibile în sensul că: reprezintă fidel rezultatele și poziția financiară a întreprinderii;
reflectă substanța economică a evenimentelor și tranzacțiilor și nu doar forma juridică; sunt
neutre, adică nepărtinitoare; sunt prudente; sunt complete sub toate aspectele semnificative.
Temele pe care le abordează politicile contabile sunt în principal: stabilirea principiilor
contabile de aplicat; indicarea metodelor contabile de evaluare; alegerea informațiilor care
urmează a fi înregistrate în situațiile financiare; redactarea și prezentarea informațiilor în situațiile
financiare; opțiunea pentru un tratament contabil sau altul dacă sunt permise de lege sau de
normele contabile mai multe tratamente.
Conținutul politicilor contabile reprezintă al doilea palier la care întâlnim corelația
contabilitate-fiscalitate. Politicile contabile vor avea următoarele componente :
1. Politici contabile referitoare la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare;
2. Politici contabile referitoare la înregistrarea imobilizărilor;
3. Politici contabile privind furnizarea informațiilor asupra ajutorului public și
contabilizarea subvențiilor publice;
4. Politici contabile în cazul contractelor de locație;
5. Politici contabile privind calculul efectelor variațiilor de curs valutar;
6. Politici contabile privind înregistrarea stocurilor și a eventualelor lucrări în curs de
execuție;
7. Politici contabile referitoare la evaluarea costului împrumuturilor;
8. Politici contabile aplicabile provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli;
9. Politici contabile în cazul grupurilor de întreprinderi (contabilitatea de grup);
10. Politici contabile ale dezvoltării, restructurării (în sens științific, nu în cel al practicii
guvernamentale și antreprenoriale de stat din România), achizițiilor;
11. Politici contabile referitoare la evaluarea și înregistrarea instrumentelor financiare.

CONTABILITATEA ȘI GESTIUNEA FISCALĂ A CONTRIBUȚIILOR SOCIALE
OBLIGATORII

Plecând de la actul normativ Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și
completările ulterioare si act normativ OUG nr.79/2017 pentru modificarea și completarea
Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , informatiile cu privire la contribu țiile sociale obligatorii
prevăd că “contribuabilii sau plătitorii de venit la sistemul public de pensii, datorează, după caz,
contribuția de asigurări sociale pentru veniturile realizate din România și din afara României, cu
respectarea legisla ției europene aplicabile în domeniul securită ții sociale, precum și a acordurilor
privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obliga ția
declarării în România:".
Categoriile de venituri supuse contribu țiilor de asigurări sociale sunt:
◄venituri din salarii sau asimilate salariilor;
◄venituri din activită ți independente;
◄ indemniza ții de șomaj;
◄ indemniza ții de asigurări sociale de sănătate.
Actul normativ OUG nr.79/2017 aduce următoarele modificări la cotele de contribu ții de
asigurări sociale și anume, de la 1 ianuarie 2018 acestea, în funcție de condițiile de muncă sunt:
●25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angaja ți sau pentru care
există obliga ția plății contribu ției de asigurări sociale, potrivit prezentei legi;
● 4% datorată în cazul condi țiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările
ulterioare, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate
acestora;
●8% datorată în cazul condi țiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea
nr.263/2010, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt
asimilate acestora.
Incepând cu 2018 contribu țiile de asigurări sociale nu mai sunt defalcate în procentaje
specifice atât în atribuția angajatului cât și a angajatorului, pentru condi ții normale de muncă,
acestea revenid exclusiv angajatului.
Dacă este vorba de condiții deosebite de muncă , atunci angajatorul are în sarcină o cotă
suplimentară de 4% (deci 29% în total, salariat + angajator).
De asemenea, dacă este vorba de condiții speciale de muncă , angajatorul are în sarcină o
cotă suplimentară de 8% (deci 33% în total, salariat + angajator).
Deci, pentu condiții deosebite și speciale de muncă, o parte din contribu țiile de asigurări
sociale îi revin și angajatorului, dar ponderea cea mai mare este tot în sarcina angajatului.
Concret, pentru salaria ții care lucrează în condiții normale , se datorează CAS de 25%,
însă dacă este vorba de condiții mai grele de muncă, se datorează CAS de 29% sau 33%. Cu alte
cuvinte, angajatorul datorează CAS, împreună cu salariatul, numai când vine vorba de condi ții
mai grele de muncă.
Baza de calcul a contribuției de asigurări sociale datorate de angajatori în vigoare cu 1
ianuarie 2018 – Pentru persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt

asimilate acestora, baza lunară de calcul pentru contribu ția de asigurări sociale o reprezintă suma
câștigurilor brute realizate de persoanele fizice care ob țin venituri din salarii sau asimilate
salariilor asupra cărora se datorează contribu ția, pentru activitatea desfă șurată în condi ții
deosebite, speciale sau în alte condi ții de muncă.
Incepând cu 2018, există o singură Cotă de contribu ție de asigurări sociale de sănătate
este de 10% și este numai în sarcina persoanelor fizice care au calitatea de angaja ți.
Actualele cerințe din noul act normativ OUG nr.79/2017 pentru modificarea și
completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal prevăd următoarele contribu ții sociale ca
mărime procentuală, și categorii de contribuții, pentru condițiile normale de muncă, începând cu
1 ianuarie, astfel avem:
● contribuția de asigurări sociale (CAS), plătită pentru salariat – în procent nou de
25% (plus – 4% contribu ția de asigurări sociale pentru condi ții deosebite de muncă si 8%
contribuția de asigurări sociale pentru condi ții speciale și alte condi ții de muncă – aplicabila la
angajator);
● contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), plătită pentru salariat – în
procent nou de 10%;
● contribuția asiguratorie pentru muncă, suportată de angajator (CAM) – în
procent nou de 2,25%.
Actul normativ OMFP nr. 1243/2018, modifică reglementările contabile în sensul că în
planul de conturi se introduc noi conturi prin care sunt eviden țiate noile proceduri fiscale
privind asigurările sociale aplicabile după 1 ianuarie 2018, o dată cu intrarea în vigoare a
OUG nr. 79/2017 pentru modificarea Codului fiscal.
Noile conturi în care vor fi eviden țiate asigurările sociale sunt:
 Contul 4315 “Contribuția de asigurări sociale (P)”;
 Contul 4316 “Contribuția de asigurări sociale de sănătate (P)”;
 Contul 436 “Contribuția asiguratorie pentru muncă (P)”;
 Contul 646 “Cheltuieli privind contribuția asiguratorie pentru muncă”.
Observăm a șadar că sunt noi conturi analitice pentru asigurările sociale re ținute pe ștat, iar
pentru contribu ția asiguratorie de muncă, legiuitorul decide eviden țierea separată a cheltuielii
printr-un cont distinct.

 Inregistrarea salariilor brute:
641
Cheltuieli cu salariile personalului = 421
Personal – salarii datorate Fondul de salarii
(salariile brute)

Acolo unde este cazul, se înregistrează și avantajele în natură
 Înregistrarea avantajelor în natură acordate salaria ților:
6421
Cheltuieli cu avantajele în natură acordate salaria ților = 421
Personal – salarii datorate Valoarea
avantajelor
în natură

 Înregistrarea re ținerilor din salarii (impozit pe salarii, CAS, CASS):
421
Personal – salarii datorate = 444
Impozitul pe venituri de natura salariilor Valoarea
impozitului
pe venit

421
Personal – salarii datorate = 4315
Contribuția de asigurări sociale Valoarea
CAS (25%)
421
Personal – salarii datorate = 4316
Contribuția de asigurări sociale de sănătate Valoarea
CASS (10%)

 Înregistrarea contribu ției societă ții (contribu ția asiguratorie pentru muncă):
646
Cheltuieli privind contribu ția
asiguratorie pentru muncă =436
Contribuția asiguratorie
pentru muncă Valoarea contribu ției
asiguratorii pentru
muncă (2,25%)

 Înregistrarea contribu ției la fondul pentru persoane cu handicap (pentru
angajatorii care au cel pu țin 50 salaria ți):

635
Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte
asimilate (analitic distinct) = 447
Fonduri speciale – taxe și vărsăminte
asimilate (analitic distinct) Fondul
de
salarii
(salariile
brute)

Desigur, dacă este cazul, se vor efectua, ca și până acum, următoarele opera țiuni:

 Înregistrarea re ținerilor din salarii reprezentând avansuri acordate personalului:
421
Personal – salarii datorate = 425
Avansuri acordate personalului Valoare avansuri
acordate

 Înregistrarea sumelor opozabile salaria ților, datorate ter ților (rețineri din salarii:
popriri, alte re țineri):
421
Personal – salarii datorate = 427
Rețineri din salarii datorate ter ților Valoare
rețineri

 Înregistrarea re ținerilor pentru alte scopuri (garan ții, imputări):
421
Personal – salarii datorate = 4281
Alte datorii în legătură cu personalul Valoare
rețineri

IMPOZITUL PE VENIT

Impozitul pe venit reprezintă suma datorată de o persoană fizică pentru veniturile realizate
în cursul unui an, indiferent de sursa de proveniență.
Contribuabilii care datorează statului impozit pe venit sunt:
 persoanele fizice rezidente;
 persoanele fizice nerezidente care desfășoară o activitate independentă prin intermediul
unui sediu permanent în România;
 persoanele fizice nerezidente care desfășoară activități dependente în România.

Impozitul pe venit, se aplică următoarelor venituri în conformitate cu precizările din Codul
fiscal actualizat 2019:
 în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor
obținute din orice sursă, atât din România, cât și din afara României;
 în cazul persoanelor fizice rezidente, veniturilor obținute din orice sursă, atât din
România, cât și din afara României, începând cu data de 1 ianuarie a anului
calendaristic următor anului în care aceștia devin rezidenți în România;
 în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfășoară activitate independentă prin
intermediul unui sediu permanent în România, venitului net atribuibil sediului
permanent;
 în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfășoară activitate dependentă în
România, venitului salarial net din această activitate dependentă.
Venitul anual reprezintă totalitatea veniturilor nete realizate de contribuabil în decursul
unui an fiscal, indiferent de sursa de proveniență, din care se scad pierderile aferente anilor
fiscali anteriori și deducerile personale. Aceste venituri se pot realiza atât în țară, cât și în
străinătate.
Venitul brut aferent fiecărei categorii de venit reprezintă venitul total realizat de
contribuabilii dintr-o anumită categorie de sursă de venit, indiferent dacă a fost realizat în lei,
valută sau natură.
Venitul net sau pierderea pentru fiecare categorie de venit reprezintă diferența dintre
venitul brut și cheltuielile deductibile aferente.
Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, sunt:
 venituri din activități independente;
 venituri din salarii;
 venituri din cedarea folosinței bunurilor;
 venituri din investiții;
 venituri din pensii;
 venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură;
 venituri din premii și din jocuri de noroc;
 venituri din transferul proprietăților imobiliare;
 venituri din alte surse.
Impozitul pe venit a apărut din necesitatea de a stabili o legătură directă între sursa de
venituri și obligația fiscală, astfel realizându-se atât o lărgire a bazei de impozitare, cât și o
creștere a numărului contribuabililor.
Cota de impozit este de 10% și se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei
surse din fiecare categorie de venit.
Impunerea globală presupune cumularea veniturilor realizate de o persoană fizică, într-un
an, atât în țară, cât și în străinătate, indiferent de sursa de proveniență, și supunerea venitului
anual unui singur impozit.
Plățile din cursul anului capătă caracter de plăți anticipate în contul impozitului global,
care se realizează prin stopaj la sursă sau sunt stabilite de organul fiscal pe bază de declarații
provizorii și plătite de contribuabil.

Metoda globală prezintă avantajul că stabilește un impozit personal determinat în funcție
de forța contributivă a fiecărei persoane fizice, asigurându-se astfel reglarea veniturilor
populației și participarea la formarea resurselor generale necesare dezvoltării societății.

șVenituri din activități independente
Veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii
libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-
o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente.
Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț, din prestări de servicii
precum și din practicarea unei meserii.
Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor
medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat,
consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate
în mod independent.
Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin
din brevete de invenție, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț, procedee
tehnice, know-how, din drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor.
Venitul net anual din activită ți independente – se determină în sistem real, pe baza datelor
din contabilitate, ca diferen ță între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul
realizării de venituri.
Venitul brut cuprinde:
◄sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfă șurarea activită ții;
◄ veniturile sub formă de dobânzi din crean țe comerciale sau din alte crean țe utilizate în
legătură cu o activitate independentă;
◄ câștigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate într-o activitate
independentă, exclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activită ții;
◄ veniturile din angajamentul de a nu desfă șura o activitate independentă sau de a nu concura
cu o altă persoană;
◄ veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate
independentă;
◄ veniturile înregistrate de casele de marcat cu memorie fiscală, instalate ca aparate de taxat pe
autovehiculele de transport persoane sau bunuri în regim de taxi.
Nu sunt considerate venituri brute:
◄ aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură făcute la începerea unei
activități sau în cursul desfă șurării acesteia;
◄ sumele primite sub formă de credite bancare sau de împrumuturi de la persoane fizice sau
juridice;
◄ sumele primite ca despăgubiri;
◄ sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări și mecenat, conform legii, sau dona ții.
Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:
◄cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum și pentru acordarea de burse private, efectuate
conform legii, în limita unei cote de 5% din baza de calcul;
◄ cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul;

◄ cheltuielile sociale, în limita sumei ob ținute prin aplicarea unei cote de până la 5% asupra
valorii anuale a cheltuielilor efectuate cu salariile personalului;
◄ scăzămintele, perisabilită țile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit
legislației în materie, inclusiv cheltuielile cu bunuri cu termen depă șit de valabilitate potrivit
legii;
◄ cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;
◄ cheltuielile reprezentând voucherele de vacan ță acordate de angajatori, potrivit legii;
◄ contribu țiile la fonduri de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006 privind pensiile
facultative, cu modificările și completările ulterioare, și cele reprezentând contribu ții la schemele
de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legisla ția privind pensiile facultative de
către Autoritatea de Supraveghere Financiară, efectuate către entită ți autorizate, stabilite în state
membre ale Uniunii Europene sau apar ținând Spa țiului Economic European, plătite în scopul
personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfă șoară individual sau într-o formă
de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană;
◄ primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă
de abonament, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se
desfășoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual
pentru fiecare persoană;
◄ cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă, cât și în scopul personal al
contribuabilului sau asocia ților sunt deductibile numai pentru partea de cheltuială care este
aferentă activită ții independente;
◄ cheltuielile de func ționare, între ținere și reparații, aferente autoturismelor folosite de
contribuabil sau membru asociat sunt deductibile limitat potrivit conditiilor din codul fiscal
actual la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane;
◄ cheltuieli pentru asigurarea securită ții și sănătății în muncă, potrivit legii;
◄dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice și juridice, altele decât institu țiile care
desfășoară activitatea de creditare cu titlu profesional, utilizate în desfă șurarea activită ții, pe
baza contractului încheiat între păr ți, în limita nivelului dobânzii de referin ță a Băncii Na ționale
a României, pentru împrumuturile în lei, în vigoare la data restituirii împrumutului și, respectiv,
nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută;
◄ cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria – rata de leasing – în cazul contractelor
de leasing opera țional, respectiv cheltuielile cu amortizarea și dobânzile pentru contractele de
leasing financiar, stabilite în conformitate cu prevederile privind opera țiunile de leasing și
societățile de leasing;
◄ cotizații plătite la asocia țiile profesionale în limita a 4.000 euro anual;
◄ cheltuielile reprezentând contribu țiile profesionale obligatorii datorate, potrivit legii,
organizațiilor profesionale din care fac parte contribuabilii, în limita a 5% din venitul brut
realizat.
Nu sunt cheltuieli deductibile:
 sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uz personal;
 cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile ale căror surse se află pe teritoriul
României sau în străinătate;
 impozitul pe venit datorat, inclusiv impozitul pe venitul realizat în străinătate;
 donațiile, amenzile, confiscările, dobânzile, penalitățile de întârziere și penalitățile
datorate autorităților române și străine, potrivit prevederilor legale, altele decât cele
plătite conform clauzelor din contractele comerciale;

 ratele aferente creditelor angajate;
 cheltuielile de achiziționare sau de fabricare a bunurilor și a drepturilor amortizabile din
Registrul-inventar;
 cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile,
dacă inventarul nu este acoperit de o poliță de asigurare;
 sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în
vigoare;
 impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarilor de venit;
 50% din cheltuielile aferente vehiculelor care nu sunt utilizate exclusiv în scopul
desfășurării activității și a căror masă totală nu depășește 3.500 kg și nu au mai mult de
9 locuri, aflate în proprietate sau în folosință. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile
pentru situațiile în care vehiculele respective sunt:
– vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgență, servicii de pază și protecție
și servicii de curierat;
– vehiculele utilizate de agenții de vânzări și de achiziții;
– vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru
serviciile de taximetrie;
– vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închiriere
sau pentru școlile de șoferi;
– vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.
Contribuabilii care obțin venituri din activități independente sunt obligați să-și organizeze
contabilitatea în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor privind evidența contabilă, și să
completeze Registrul-jurnal de încasări și plăți, Registrul-inventar și alte documente contabile
prevăzute de legislația în materie.

șStabilirea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală
Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală – sunt veniturile din valorificarea sub
orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din drepturi de autor și drepturi
conexe dreptului de autor, inclusiv din crearea unor lucrări de artă monumentală, brevete de
invenție, desene și modele, mărci și indicații geografice, topografii pentru produse
semiconductoare și altele asemanatoare.
Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se determină de către plătitorii
venitului, persoane juridice sau alte entită ți care au obliga ția de a conduce eviden ță contabilă,
prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra
venitului brut.
Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net și se reține la
sursă, de către plătitorii de venituri, la momentul plă ții veniturilor.
Impozitul calculat și reținut reprezintă impozit final și se plătește la bugetul de stat până
la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost re ținut.
Pentru determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală, contribuabilii
pot completa numai partea referitoare la venituri din Registrul de eviden ță fiscal, iar obliga țiile
declarative sunt cele stabilite pentru veniturile nete anuale din activită ți independente
determinate în sistem real.

Exista si optiunea – de a stabili venitul net anual, în sistem real pe baza datelor din
contabilitate. Aceasta devine obligatorie pentru contribuabil pe o perioadă de 2 ani fiscali
consecutivi și se consideră reînnoită pentru o nouă perioadă dacă contribuabilul nu solicită
revenirea la sistemul anterior, prin completarea corespunzătoare a declara ției unice privind
impozitul pe venit și contribu țiile sociale datorate de persoanele fizice și depunerea formularului
la organul fiscal competent până la data de 15 martie, inclusiv a anului următor expirării
perioadei de 2 ani, începând cu anul 2019.

șVenituri din salarii
Venituri din salarii sunt considerate toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o
persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de
perioada la care se referă, de denumirea ori de forma sub care se acordă aceste venituri.
Salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate în baza unui contract individual de
muncă și se stabilește prin negocieri colective sau individuale între persoane juridice sau fizice
care angajează și salariații sau reprezentanții acestora.
Sunt asimilate salariilor următoarele tipuri de venituri:
◄sumele primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă .
◄indemniza țiile din activită ți desfășurate ca urmare a unei func ții de demnitate publică, stabilite
potrivit legii;
◄ indemniza țiile din activită ți desfășurate ca urmare a unei func ții alese în cadrul persoanelor
juridice fără scop patrimonial;
◄solda lunară acordată potrivit legii;
◄ sumele din profitul net cuvenite administratorilor societă ților, potrivit legii sau actului
constitutiv, după caz, precum și participarea la profitul unită ții pentru managerii cu contract de
management, potrivit legii;
◄ sume reprezentând participarea salaria ților la profit, potrivit legii;
◄ remunera ția obținută de directorii cu contract de mandat și de membrii directoratului de la
societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum
și drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;
◄ remunera ția primită de pre ședintele asocia ției de proprietari sau de alte persoane, în baza
contractului de mandat, potrivit Legii nr. 230/2007 privind înfiin țarea, organizarea și
funcționarea asocia țiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare;
◄ sumele primite de membrii fondatori ai societă ților constituite prin subscrip ție publică;
◄ sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum și
sumele primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete și altele asemenea;
◄ sumele primite de reprezentan ții în organisme tripartite, potrivit legii;
◄ indemniza țiile și orice alte sume de aceea și natură, altele decât cele acordate pentru
acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salaria ții care au stabilite raporturi de
muncă cu angajatori nereziden ți, pe perioada delegării/deta șării, după caz, în România, în
interesul serviciului, pentru partea care depă șește plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal
pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni
cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător țării de reziden ță a angajatorului
nerezident de care ar beneficia personalul din institu țiile publice din România dacă s-ar deplasa
în țara respectivă;

◄ indemniza țiile și orice alte sume de aceea și natură, altele decât cele acordate pentru
acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salaria ți, potrivit legii, pe perioada
delegării/deta șării, după caz, în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului,
pentru partea care depă șește plafonul neimpozabil stabilit astfel: în țară, de 2,5 ori nivelul legal
stabilit pentru indemniza ție, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorită ților și
instituțiilor publice, iar in străinătate, de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre
a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu
caracter temporar;
◄ remunera ția administratorilor societă ților, companiilor/societă ților naționale și regiilor
autonome, desemna ți/numiți în condi țiile legii, precum și sumele primite de reprezentan ții în
adunarea generală a ac ționarilor și în consiliul de administra ție;
◄ sumele reprezentând salarii/solde, diferen țe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu
acestea, precum și actualizarea lor cu indicele de infla ție, stabilite în baza unor hotărâri
judecătore ști rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătore ști definitive și executorii;
◄ indemniza țiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcuren ță,
stabilite conform contractului individual de muncă;
◄ remunera ția brută primită pentru activitatea prestată de zilieri, potrivit legii;
◄ veniturile ob ținute de către persoanele fizice care desfă șoară activită ți în cadrul misiunilor
diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale române ști din străinătate
◄ orice alte sume sau avantaje în bani ori în natură.
De asemenea, sunt asimilate veniturilor din salarii avantajele primite în legătură cu
activitățile menționate mai sus, însă nu sunt limitate la:
 utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul din patrimoniul afacerii, în scop
personal, cu excepția deplasării pe distanță dus-întors de la domiciliu la locul de muncă;
 cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum și alte bunuri sau
servicii oferite gratuit sau la un preț mai mic decât prețul pieței;
 împrumuturi nerambursabile;
 anularea unei creanțe a angajatorului asupra angajatului;
 abonamentele și costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop
personal;
 permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal;
 primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariații proprii sau alt beneficiar
de venituri din salarii, la momentul plății primei respective, altele decât cele obligatorii;
 tichete-cadou acordate potrivit legii.
Nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe
venit:
 ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi în gospodăriile proprii ca urmare
a calamităților naturale, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru
naștere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii salariaților, cadourile oferite
salariatelor, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, costul
prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul pentru salariați și membrii
de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii, conform
contractului de muncă.
 drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților;
 contravaloarea folosinței locuinței de serviciu, potrivit repartiției de serviciu sau numirii
conform legii, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare națională,

ordine publică și siguranță națională, precum și compensarea diferenței de chirie,
suportată de persoana fizică, conform legilor speciale;
 cazarea și contravaloarea chiriei pentru locuințele puse la dispoziția oficialităților
publice, a angajaților consulari și diplomatici care lucrează în afara țării;
 contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de
lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a
altor drepturi de protecție a muncii, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor
de echipament;
 contravaloarea cheltuielilor de transport între localitatea în care angajații își au
domiciliul și localitatea unde se află locul de muncă, la nivelul unui abonament lunar,
pentru situațiile în care nu se asigură locuință sau nu se suportă contravaloarea chiriei;
 indemnizațiile primite de salariați, pe perioada delegării și detașării în interesul
serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru
personalul din instituțiile publice, precum și cele primite pentru acoperirea cheltuielilor
de transport și cazare;
 indemnizațiile primite de persoanele fizice care desfășoară o activitate în baza unui
statut special prevăzut de lege pe perioada deplasării, respectiv delegării și detașării în
limitele prevăzute de actele normative speciale aplicabile acestora, precum și cele
primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare;
 indemnizațiile primite de salariații care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori
nerezidenți, pe perioada delegării și detașării, în România, în interesul serviciului, în
limita nivelului legal stabilit pentru țara de rezidență a angajatorului nerezident, de care
ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara
respectivă, precum și cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare;
 sumele primite, potrivit dispozițiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în
interesul serviciului;
 indemnizațiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate
situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după
absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum și indemnizațiile
de instalare și mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituțiile
publice și celor care își stabilesc domiciliul în localități din zone defavorizate, stabilite
potrivit legii, în care își au locul de muncă;
 veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat;
 veniturile din salarii, ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator;
 cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională și perfecționarea
angajatului legată de activitatea desfășurată de acesta pentru angajator;
 costul abonamentelor telefonice și al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele
telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
 avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării și la
momentul exercitării acestora;
 diferența favorabilă dintre dobânda stabilită prin negociere și dobânda practicată pe
piață, pentru credite și depozite.
Venitul brut (VB) din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc
de realizare a veniturilor.
Un element important în stabilirea venitului net din salarii îl are Deducerea personală .

Astfel, salariații au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub
formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru
veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază.
Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până
la 1.950 lei inclusiv, astfel: pentru contribuabilii care nu au persoane în între ținere – 510 lei;
pentru contribuabilii care au o persoană în între ținere – 670 lei; pentru contribuabilii care au două
persoane în între ținere – 830 lei; pentru contribuabilii care au trei persoane în între ținere – 990
lei; pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în între ținere – 1.310 lei.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.951 lei
și 3.600 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive fa ță de cele de mai sus, iar pentru
venituri brute lunare din salarii de peste 3.600 lei nu se acordă deducerea personală.
Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar care se calculează și se reține
la sursă de către plătitorii de venituri, prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul
determinată ca diferen ță între venitul brut și contribu țiile sociale obligatorii aferente unei luni,
iar în cazurile prevăzute de legislație și în cuantumul detaliat mai sus se aplică și deducerea
personală.
Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obliga ția de a calcula și de a reține
impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plă ții acestor venituri, precum și de a-
l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc
aceste venituri.

ș Venituri din investiții
Veniturile din investiții cuprind:
 dividende;
 venituri impozabile din dobânzi;
 câștiguri din transferul titlurilor de valoare;
 venituri din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract,
precum și orice alte operațiuni similare;
 venituri din lichidarea unei persoane juridice.
Stabilirea venitului din investiții
Câștigul/pierderea din transferul titlurilor de valoare, altele decât titlurile de participare la
fondurile deschise de investiții și părțile sociale, reprezintă diferența pozitivă/negativă dintre
prețul de vânzare și prețul de cumpărare pe tipuri de titluri de valori, diminuată, după caz, cu
costurile aferente tranzacției.
În cazul tranzacțiilor cu acțiuni primite de persoanele fizice cu titlu gratuit, în cadrul
Programului de privatizare în masă, prețul de cumpărare la prima tranzacționare va fi asimilat cu
valoarea nominală a acestora.
În cazul tranzacțiilor cu acțiuni cumpărate la preț preferențial, în cadrul sistemului stock
options plan, câștigul se determină ca diferență între prețul de vânzare și prețul de cumpărare
preferențial, diminuat cu costurile aferente tranzacției.
În cazul transferului dreptului de proprietate asupra titlurilor de participare la fondurile
deschise de investiții, câștigul se determină ca diferență pozitivă între prețul de răscumpărare și
prețul de cumpărare/subscriere. Prețul de răscumpărare este prețul care i se cuvine investitorului

la retragerea din fond. Prețul de cumpărare/subscriere este prețul plătit de investitorul persoană
fizică pentru achiziționarea titlului.
În cazul transferului dreptului de proprietate asupra părților sociale, câștigul din
înstrăinarea părților sociale se determină ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și valoarea
nominală/prețul de cumpărare. Începând cu a doua tranzacție, valoarea nominală va fi înlocuită
cu prețul de cumpărare, care include și cheltuielile privind comisioanele, taxele aferente
tranzacției și alte cheltuieli similare justificate cu documente.
Câștigul net anual/Pierderea netă anuală din transferul titlurilor de valoare, altele decât
părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise, se determină ca diferență între
câștigurile și pierderile înregistrate în cursul anului respectiv. Câștigul net anual/ Pierderea netă
anuală se determină de către contribuabil, pe baza declarației privind venitul realizat. Câștigul
net anual impozabil se determină de organul fiscal competent.
Pentru tranzacțiile cu titlurile de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în
cazul societăților închise, efectuate în cursul anului fiscal, fiecare intermediar, societate de
administrare a investițiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de
investiții sau alt plătitor de venit, după caz, are următoarele obligații:
 calcularea câștigului/pierderii la fiecare tranzacție, efectuată pentru contribuabil;
 calcularea totalului câștigurilor/pierderilor pentru tranzacțiile efectuate în cursul anului
pentru fiecare contribuabil;
 transmiterea în formă scrisă către fiecare contribuabil a informațiilor privind totalul
câștigurilor/pierderilor, pentru tranzacțiile efectuate în cursul anului, până în ultima zi a
lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat.
 depunerea la organul fiscal competent a declarației informative privind
câștigurile/pierderile, pentru fiecare contribuabil, până în ultima zi a lunii februarie a
anului curent, pentru anul expirat.
Veniturile obținute sub forma câștigurilor din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la
termen, precum și orice alte operațiuni de acest gen reprezintă diferențele de curs favorabile
rezultate din aceste operațiuni, în momentul încheierii operațiunii și evidențierii în contul
clientului. Câștigul net anual se determină ca diferență între câștigurile și pierderile înregistrate
în cursul anului respectiv din astfel de operațiuni. Câștigul net anual se determină de către
contribuabil pe baza declarației privind venitul realizat.
Venitul impozabil realizat din lichidarea unei persoane juridice reprezintă excedentul
distribuțiilor în bani sau în natură peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare.
Reținerea impozitului din veniturile din investiții
Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deținerii de titluri
de participare la fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 10% din suma acestora.
Obligația calculării și reținerii impozitului pe dividende revine persoanelor juridice, odată cu
plata dividendelor către acționari sau asociați. Termenul de virare a impozitului este până la data
de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata.
Veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la vedere/conturi curente, precum și cele
la depozitele clienților, constituite în baza legislației privind economisirea și creditarea în sistem
colectiv pentru domeniul locativ, se impun cu o cotă de 10% din suma acestora, impozitul fiind

final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Impozitul se calculează și se reține de către
plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit
al titularului. Virarea impozitului se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
înregistrării în cont.
Veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la termen, instrumentele de economisire
dobândite, contractele civile încheiate se impun cu o cotă de 10%, impozitul fiind final,
indiferent de data constituirii raportului juridic. Pentru veniturile sub formă de dobânzi,
impozitul se calculează și se reține de către plătitorii de venituri la momentul înregistrării în
contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul
instrumentelor de economisire. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar,
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, respectiv la momentul
plății dobânzii, pentru venituri din contracte civile.
Calculul, reținerea și virarea impozitului pe veniturile din investiții:
 impozitul anual datorat pentru câștigul net anual se stabilește de organul fiscal
competent pe baza declarației privind venitul realizat. Pentru câștigurile/pierderile din
transferul titlurilor de valoare altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul
societăților închise, nu se efectuează plăți anticipate în cursul anului fiscal, în contul
impozitului anual datorat
 în cazul câștigurilor determinate din transferul valorilor mobiliare și din transferul
părților sociale, obligația calculării, reținerii și virării impozitului revine dobânditorului.
Calculul și reținerea impozitului se efectuează la momentul încheierii tranzacției.
Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra câștigului, la fiecare
tranzacție, impozitul fiind final. Transmiterea dreptului de proprietate asupra valorilor
mobiliare sau a părților sociale trebuie înscrisă în registrul comerțului și/sau în registrul
asociaților/acționarilor, operațiune care nu se poate efectua fără justificarea virării
impozitului la buget. Termenul de virare este până la data la care se depun documentele
pentru transcrierea dreptului de proprietate asupra părților sociale sau a valorilor
mobiliare la registrul comerțului ori în registrul acționarilor, indiferent dacă plata
titlurilor respective se face sau nu eșalonat;
 câștigul din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract,
precum și din alte operațiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare
tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de CNVM, se impune cu 10% pe
fiecare tranzacție, impozitul reținut fiind plată anticipată în contul impozitului
anual.Obligația calculării, reținerii și virării impozitului revine intermediarilor sau altor
plătitori de venit. Impozitul calculat și reținut, reprezentă plată anticipată, se virează
până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reținut.
 venitul impozabil obținut din lichidarea unei persoane juridice de către
acționari/asociați persoane fizice se impune cu o cotă de 10%, impozitul fiind final.
Obligația calculării, reținerii și virării impozitului revine persoanei juridice. Impozitul
calculat și reținut la sursă se virează până la data depunerii situației financiare finale la
oficiul registrului comerțului, întocmită de lichidatori.
Pierderile rezultate din tranzacțiile cu părți sociale și valori mobiliare, nu sunt recunoscute
din punct de vedere fiscal, nu se compensează și nu se reportează. De asemenea, pierderile
rezultate din operațiuni de vânzare/cumpărare de valută la termen și orice alte operațiuni de acest

gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și
supravegheate de CNVM, înregistrate în cursul anului fiscal, se compensează la sfârșitul anului
cu câștigurile de aceeași natură realizate în cursul anului respectiv. Dacă în urma acestei
compensări rezultă o pierdere anuală, aceasta nu se reportează.

ș Venituri din activități agricole
Veniturile din activități agricole sunt venituri obținute din următoarele activități:
 cultivarea produselor agricole vegetale;
 exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi și altele asemenea;
 creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine
animală, în stare naturală.
Veniturile obținute din valorificarea produselor mai sus menționate în altă modalitate decât
în stare naturală reprezintă venituri din activități independente și se supun regulilor de impunere
respective.
Veniturile din silvicultură și piscicultură se supun impunerii veniturilor din activități
independente, venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea
în partidă simplă.
Venituri neimpozabile
Sunt neimpozabile veniturile realizate din valorificarea produselor:
 culese din flora sălbatică, exclusiv masa lemnoasă. În cazul masei lemnoase sunt
neimpozabile numai veniturile realizate din exploatarea și valorificarea acesteia în
volum de maximum 20 mc/an din pădurile pe care contribuabilii le au în proprietate;
 capturate din fauna sălbatică, cu excepția celor realizate din pescuit comercial supuse
impunerii veniturilor din activități independente.
De asemenea, nu sunt venituri impozabile veniturile obținute din exploatarea pășunilor și
fânețelor naturale.
Normele de venit se stabilesc pe unitatea de suprafață (ha)/cap de animal/familie de albine
pentru categoriile de produse vegetale și animalele.
Calculul și plata impozitului pe veniturile din activități agricole
Impozitul pe venitul din activită ți agricole – se calculează de către contribuabil prin
aplicarea unei cote de 10% asupra venitului anual din activită ți agricole stabilit pe baza normei
anuale de venit, impozitul fiind final.
Contribuabilul care desfă șoară o activitate agricolă pentru care venitul se determină pe bază
de normă de venit are obliga ția de a depune anual, pentru veniturile anului în curs, Declarația
unică privind impozitul pe venit și contribu țiile sociale datorate de persoanele fizice la organul
fiscal competent, până la data de 15 martie inclusiv a anului de realizare a venitului. În cazul în
care activitatea se desfă șoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, obliga ția
depunerii declara ției anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse
regimului transparen ței fiscale la organul fiscal competent revine asociatului care răspunde
pentru îndeplinirea obliga țiilor asocia ției față de autorită țile publice până la data de 15 februarie
inclusiv a anului fiscal în curs.

Declarația cuprinde și cota de distribuire ce revine fiecărui membru asociat din venitul
impozabil calculat la nivelul asocierii. Asociatul desemnat are obliga ția transmiterii către fiecare
membru asociat a informa țiilor referitoare la venitul impozabil ce îi revine corespunzător cotei
de distribuire din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii, în cadrul aceluia și termen.
Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la data de 15 martie
inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

IMPOZITUL PE PROFIT ȘI PE DIVIDENDE

Profitul este principalul obiectiv al unei firme. Formele profitului sunt: profit contabil și
profit fiscal .
Profitul contabil reprezintă partea ramasa din venitul total ce revine întreprinzatorului
dupa ce s-au scazut toate cheltuielile aferente venitului respectiv, într-o anumită perioadă de timp
(de obicei un an).
Impozitarea se aplică asupra profitului fiscal (baza impozabilă). Un rol important în
determinarea bazei impozabile îl are deductibilitatea și nedeductibilitatea unor componente din
structura bazei impozabile, adică a veniturilor și cheltuielilor luate în calcul.
1. Contribuabili
Conform Codului fiscal sunt obligate la plata impozitului pe profit următorii
contribuabili:
◄ persoanele juridice române, cu anumite exceptii;
◄ persoanele juridice străine care desfă șoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent/mai multor sedii permanente în România;
◄ persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România;
◄ persoanele juridice străine care realizează venituri ob ținute din transferul proprietă ților
imobiliare situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietă ți, inclusiv
închirierea sau cedarea folosin ței bunurilor proprietă ții imobiliare situate în România, veniturile
din exploatarea resurselor naturale situate în România, precum și veniturile din vânzarea-
cesionarea titlurilor de participare de ținute la o persoană juridică română;
◄ persoanele juridice cu sediul social în România, înfiin țate potrivit legisla ției europene.
2. Contribuabili scuti ți de la plata impozitului pe profit
Nu intră sub această incidență următoarele persoane juridice române: Trezoreria Statului;
instituția publică, înființată potrivit legii, cu excepția activităților economice desfășurate de
aceasta; Academia Română, precum și fundațiile înființate de Academia Română în calitate de
fondator unic, cu excepția activităților economice desfășurate de acestea; Banca Națională a
României; Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii; Fondul
de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii; Fondul de garantare a pensiilor private,
înființat potrivit legii; persoana juridică română care plătește impozit pe veniturile
microîntreprinderilor; fundația constituită ca urmare a unui legat; entitatea transparentă fiscal cu
personalitate juridică.
3. Sfera de cuprindere a impozitului
Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:

◄În cazul persoanelor juridice române, al persoanelor juridice străine având locul de exercitare a
conducerii efective în România, precum și al persoanelor juridice cu sediul social în România,
înființate potrivit legisla ției europene, asupra profitului impozabil ob ținut din orice sursă, atât
din România, cât și din străinătate;
◄ În cazul persoanelor juridice străine care desfă șoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent/mai multor sedii permanente în România, asupra profitului impozabil atribuibil
sediului permanent, respectiv asupra profitului impozabil la nivelul sediului permanent desemnat
să îndeplinească obliga țiile fiscale;
◄ În cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri ob ținute din transferul
proprietăților imobiliare situate în România sau al oricăror drepturi legate de aceste proprietă ți,
inclusiv închirierea sau cedarea folosin ței bunurilor proprietă ții imobiliare situate în România,
veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, precum și veniturile din
vânzarea-cesionarea titlurilor de participare de ținute la o persoană juridică română, asupra
profitului impozabil aferent acestora.
4. Cota de impozitare
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%.
Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte,
discotecilor sau cazinourilor, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza
unui contract de asociere, și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile
prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective, sunt obligați la plata
impozitului în cotă de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.
5. Anul fiscal
Anul fiscal este anul calendaristic.
Când un contribuabil se înființează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada
impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.
Când un contribuabil se înființează în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă începe:
a) de la data înregistrării acestuia în registrul comerțului, dacă are această obligație potrivit legii;
b) de la data înregistrării în registrul ținut de instanțele judecătorești sau alte autorități
competente, dacă are această obligație, potrivit legii;
c) pentru sediul permanent, de la data la care persoana juridică străină începe să își desfășoare,
integral sau parțial, activitatea în România, cu excepția sediului care, potrivit legii, se
înregistrează în registrul comerțului, pentru care perioada impozabilă începe la data înregistrării
în registrul comerțului.
Când un contribuabil încetează în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă se încheie:
a) în cazul fuziunilor sau divizărilor care au ca efect juridic încetarea existenței persoanelor
juridice absorbite/divizate prin dizolvare fără lichidare, la una dintre următoarele date:
1. la data înregistrării în registrul comerțului/registrul ținut de instanțele judecătorești competente
sau de alte autorități competente a noii persoane juridice ori a ultimei dintre ele, în cazul
constituirii uneia sau mai multor persoane juridice noi;
2. la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operațiunea sau de la altă
dată stabilită prin acordul părților în cazul în care se stipulează că operațiunea va avea efect la o
altă dată, potrivit legii;
3. la data înmatriculării persoanei juridice înființate potrivit legislației europene, în cazul în care
prin fuziune se constituie asemenea persoane juridice;
b) în cazul dizolvării urmate de lichidarea contribuabilului, la data încheierii operațiunilor de
lichidare, dar nu mai târziu de data depunerii situațiilor financiare la organul fiscal competent;

c) în cazul încetării existenței unui sediu permanent, la data radierii înregistrării fiscale.
Contribuabilii care au optat, în conformitate cu legislația contabilă în vigoare, pentru un exercițiu
financiar diferit de anul calendaristic pot opta ca anul fiscal să corespundă exercițiului financiar
Primul an fiscal modificat include și perioada anterioară din anul calendaristic cuprinsă între 1
ianuarie și ziua anterioară primei zi a anului fiscal modificat, acesta reprezentând un singur an
fiscal. Contribuabilii comunică organelor fiscale competente opțiunea pentru anul fiscal
modificat, în termen de 15 zile de la data începerii anului fiscal modificat sau de la data
înregistrării acestora, după caz.
În cazul contribuabililor care se dizolvă cu lichidare, perioada cuprinsă între prima zi a anului
fiscal următor celui în care a fost deschisă procedura lichidării și data închiderii procedurii de
lichidare se consideră un singur an fiscal.
Dreptul organului fiscal de a stabili impozitul pe profit se prescrie în termen de 5 ani începând cu
data de întâi a lunii următoare celei în care se împlinesc 6 luni de la încheierea anului fiscal
pentru care se datorează obligația fiscală.
6. Calculul rezultatului fiscal
Rezultatul fiscal se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate
conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile și
deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile . La stabilirea rezultatului fiscal
se iau în calcul și elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor metodologice,
precum și pierderile fiscale care se recuperează. Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil , iar
rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscală .
Rezultatul fiscal se calculează trimestrial/anual, cumulat de la începutul anului fiscal.
Pentru determinarea rezultatului fiscal, erorile înregistrate în contabilitate se corectează
astfel:
a) erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama rezultatului reportat, prin
ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se referă acestea și depunerea unei declarații
rectificative în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală;
b) erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama Contului de profit și
pierdere sunt luate în calcul pentru determinarea rezultatului fiscal în anul în care se efectuează
corectarea acestora.
Metodele contabile, stabilite prin reglementări legale în vigoare, privind ieșirea din
gestiune a stocurilor sunt recunoscute la calculul rezultatului fiscal.
În cazul contribuabililor care desfășoară activități de servicii internaționale, în baza
convențiilor la care România este parte, veniturile și cheltuielile efectuate în scopul realizării
acestora sunt luate în calcul la determinarea rezultatului fiscal, potrivit unor norme speciale
stabilite în conformitate cu reglementările din aceste convenții.
Tranzacțiile între persoane afiliate se realizează conform principiului valorii de piață. La
stabilirea rezultatului fiscal al persoanelor afiliate se au în vedere reglementările privind prețurile
de transfer, prevăzute de Codul de procedură fiscală.
În scopul determinării rezultatului fiscal, contribuabilii sunt obligați să evidențieze în
Registrul de evidență fiscală veniturile impozabile înregistrate într-un an fiscal, precum și
cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, în același an fiscal, inclusiv
cele reglementate prin acte normative în vigoare.
6.1. Venituri neimpozabile
În cazul următoarelor persoane juridice române, la calculul rezultatului fiscal sunt
considerate venituri neimpozabile următoarele tipuri de venituri:

a) dividendele primite de la o persoană juridică română;
b) dividende primite de la o persoană juridică străină plătitoare de impozit pe profit sau a
unui impozit similar impozitului pe profit, situată într-un stat ter ț, cu care România are încheiată
o conven ție de evitare a dublei impuneri, dacă persoana juridică română care prime ște
dividendele de ține la persoana juridică străină din statul ter ț, la data înregistrării acestora potrivit
reglementărilor contabile aplicabile, pe o perioadă neîntreruptă de un an, minimum 10% din
capitalul social al persoanei juridice care distribuie dividende;
c) valoarea titlurilor de participare noi sau sumele reprezentând majorarea valorii
nominale a titlurilor de participare existente, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor,
beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se de țin titluri de participare.
Acestea sunt impozabile la data cesionării, transmiterii cu titlu gratuit, retragerii capitalului
social sau lichidării persoanei juridice la care se de țin titlurile de participare;
d) veniturile din anularea, recuperarea, inclusiv refacturarea cheltuielilor pentru care nu s-
a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a
acordat deducere, veniturile din restituirea ori anularea unor dobânzi și/sau penalită ți pentru care
nu s-a acordat deducere, precum și veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate ca
urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice sau ca urmare a majorării
capitalului social la persoana juridică la care se de țin titlurile de participare;
e) veniturile din impozitul pe profit amânat determinat și înregistrat de către
contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele interna ționale de
raportare financiară;
f) veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investi țiilor imobiliare/activelor
biologice, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către
contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele interna ționale de
raportare financiară;
g) veniturile reprezentând cre șteri de valoare rezultate din reevaluarea mijloacelor fixe,
terenurilor, imobilizărilor necorporale, care compensează cheltuielile cu descre șterile anterioare
aferente aceleia și imobilizări;
h) veniturile din evaluarea, reevaluarea, vânzarea, cesionarea titlurilor de participare
deținute la o persoană juridică română sau la o persoană juridică străină situată într-un stat cu
care România are încheiată o conven ție de evitare a dublei impuneri, dacă la data respectiva
contribuabilul de ține pe o perioadă neîntreruptă de un an minimum 10% din capitalul social al
persoanei juridice la care are titlurile de participare
i) veniturile din lichidarea unei alte persoane juridice române sau unei persoane juridice
străine situate într-un stat cu care România are încheiată o conven ție de evitare a dublei
impuneri, dacă la data începerii opera țiunii de lichidare, potrivit legii, contribuabilul de ține pe o
perioadă neîntreruptă de un an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice supuse
operațiunii de lichidare;
j) sumele colectate, potrivit legii, pentru îndeplinirea responsabilită ților de finan țare a
gestionării de șeurilor;
k) veniturile aferente titlurilor de plată ob ținute de persoanele îndreptă țite, potrivit legii,
titulari ini țiali aflați în eviden ța Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau
moștenitorii legali ai acestora;
l) despăgubirile primite în baza hotărârilor Cur ții Europene a Drepturilor Omului;
m) veniturile înregistrate printr-un sediu permanent dintr-un stat străin, în condi țiile în
care se aplică prevederile conven ției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și

statul străin respectiv, iar conven ția respectivă prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri
metoda scutirii ;
n) sumele primite ca urmare a restituirii cotei-păr ți din aporturile ac ționarilor/asocia ților,
cu ocazia reducerii capitalului social, potrivit legii.
6.2. Cheltuieli deductibile
Pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate cheltuieli deductibile cheltuielile
efectuate în scopul desfășurării activității economice, inclusiv cele reglementate prin acte
normative în vigoare, precum și taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către
camerele de comerț și industrie, organizațiile patronale și organizațiile sindicale.
Cheltuielile cu salariile și cele asimilate salariilor sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea
rezultatului fiscal.
Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:
a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra profitului contabil la care se
adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol. În cadrul cheltuielilor de
protocol se includ și cheltuielile înregistrate cu taxa pe valoarea adăugată colectată, pentru
cadourile oferite de contribuabil, cu valoare mai mare de 100 lei.
Baza de calcul la care se aplică cota de 2% o reprezintă diferența dintre totalul veniturilor și
cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile , la care se efectuează ajustările
fiscale. Astfel, din cheltuielile totale se scad cheltuielile cu impozitul pe profit curent și amânat
(dacă sunt incluse deja în volumul total de cheltuieli), cheltuielile de protocol, cheltuielile
aferente veniturilor neimpozabile, iar din totalul veniturilor se scad veniturile neimpozabile.
b) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu
salariile personalului, potrivit Codului muncii. Intră sub incidența acestei limite următoarele:
1. ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru
naștere, ajutoarele pentru proteze, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii,
ajutorarea copiilor din școli și centre de plasament;
2. cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor unități aflate în administrarea
contribuabililor, precum: creșe, grădinițe, școli, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi,
cămine de nefamiliști și altele asemenea;
3. cheltuielile reprezentând: cadouri în bani sau în natură, inclusiv tichete cadou oferite
salariaților și copiilor minori ai acestora, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor
profesionale și al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, tichete de creșă
acordate de angajator în conformitate cu legislația în vigoare, contravaloarea serviciilor turistice
și/sau de tratament, inclusiv transportul, acordate de angajator pentru salariații proprii și membrii
lor de familie, precum și contribuția la fondurile de intervenție ale asociațiilor profesionale ale
minerilor;
4. alte cheltuieli cu caracter social efectuate în baza contractului colectiv de muncă sau a unui
regulament intern;
c) cheltuielile reprezentând tichetele de masă și vouchere de vacanță acordate de angajatori,
potrivit legii;
d) scăzămintele, perisabilitățile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit legii;
e) pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru
fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu;
f) cheltuielile reprezentând cantitățile de energie electrică consumate la nivelul normei proprii de
consum tehnologic sau, în lipsa acesteia, la nivelul normei aprobate de către Autoritatea

Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care include și consumul propriu comercial,
pentru contribuabilii din domeniul distribuției energiei electrice;
g) cheltuielile cu provizioane/ajustări pentru depreciere și rezerve, în limita prevăzută de lege;
h) cheltuielile cu dobânda și diferențele de curs valutar, în limita prevăzută de lege;
i) amortizarea, în limita prevăzută de lege;
j) cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu, deductibile în
limita corespunzătoare suprafețelor construite prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se majorează din punct de vedere
fiscal cu 10%;
k) cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința
proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, deductibile în limita
corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția societății în baza contractelor încheiate între părți,
în acest scop;
l) 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în
scopul activității economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg
și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, aflate în
proprietatea sau în folosința contribuabilului. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile pentru
situațiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:
1.vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgență, servicii de pază și protecție și servicii
de curierat;
2.vehiculele utilizate de agenții de vânzări și de achiziții;
3.vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de
taximetrie;
4.vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte
persoane sau pentru instruire de către școlile de șoferi;
5.vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.
Cheltuielile care intră sub incidența acestor prevederi nu includ cheltuielile privind amortizarea.
În cazul cheltuielilor aferente vehiculelor rutiere motorizate reprezentând diferențe de curs
valutar înregistrate ca urmare a derulării unui contract de leasing, limita de 50% se aplică asupra
diferenței nefavorabile dintre veniturile din diferențe de curs valutar/veniturile financiare
aferente creanțelor și datoriilor cu decontare în funcție de cursul unei valute, rezultate din
evaluarea sau decontarea acestora și cheltuielile din diferențe de curs valutar/cheltuielile
financiare aferente;
m) cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații, aferente autoturismelor folosite de
persoanele cu funcții de conducere și de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat la
un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuții.
Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:
a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele
reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau
pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă
în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România,
precum și cheltuielile cu impozitul pe profit amânat înregistrat în conformitate cu reglementările
contabile aplicabile;
b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile, datorate către
autoritățile române/străine, potrivit prevederilor legale, cu excepția celor aferente contractelor
încheiate cu aceste autorități;

c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a mijloacelor fixe amortizabile constatate
lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă.
Aceste cheltuieli sunt deductibile pentru cazul în care stocurile/mijloacele fixe amortizabile se
înscriu în oricare dintre următoarele situații/condiții;
1. au fost distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră, în
condițiile stabilite prin norme;
2. au fost încheiate contracte de asigurare;
3. au fost degradate calitativ și se face dovada distrugerii;
4. au termen de valabilitate/expirare depășit, potrivit legii;
d) cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți
pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste
bunuri sau servicii;
e) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile. În situația în care evidența contabilă nu asigură
informația necesară identificării acestor cheltuieli, la determinarea rezultatului fiscal se iau în
calcul cheltuielile de conducere și administrare, precum și alte cheltuieli comune ale
contribuabilului, prin utilizarea unor chei corespunzătoare de repartizare a acestora sau
proporțional cu ponderea veniturilor neimpozabile în totalul veniturilor înregistrate de
contribuabil;
f) cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte servicii, prestate de o
persoană situată într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia
să se realizeze schimbul de informații. Aceste prevederi se aplică numai în situația în care
cheltuielile sunt efectuate ca urmare a unor tranzacții calificate ca fiind artificiale
g) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele și riscurile asociate activității
contribuabilului, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru
creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate
în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;
h) pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor, pentru partea neacoperită de
provizion, precum și cele înregistrate în alte cazuri decât următoarele:
1. punerea în aplicare a unui plan de reorganizare confirmat printr-o sentință judecătorească, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014 republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
2. procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătorești;
3. debitorul a decedat și creanța nu poate fi recuperată de la moștenitori;
4. debitorul este dizolvat, în cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat,
fără succesori
5. debitorul înregistrează dificultăți financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul;
6. au fost încheiate contracte de asigurare;
i) cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate
potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit
prevederilor Legii privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii
bibliotecilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei care acordă
burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii
minime dintre următoarele:
1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,5% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care
reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se
determină potrivit normelor;

2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.
Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prevederilor prezentei litere, se
reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea
înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.
j) cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un
contribuabil declarat inactiv conform prevederilor Codului de procedură fiscală, cu excepția
celor reprezentând achiziții de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită și/sau a
achizițiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit
Legii nr. 85/2014, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
k) cheltuielile cu taxele, contribuțiile și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau
asociațiile profesionale care au legătură cu activitatea desfășurată de contribuabili și care
depășesc echivalentul în lei a 4.000 euro anual, altele decât cele prevăzute de lege;
l) cheltuielile din reevaluarea imobilizărilor necorporale/mijloacelor fixe, în cazul în care, ca
urmare a efectuării unei reevaluări efectuate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se
înregistrează o descreștere a valorii acestora;
m) cheltuielile reprezentând modificarea valorii juste a investițiilor imobiliare, în cazul în care,
ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii
care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare
financiară, se înregistrează o descreștere a valorii acestora;
n) cheltuielile reprezentând deprecierea/amortizarea mijloacelor fixe, înregistrate de către
contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de
raportare financiară, la momentul transferului din categoria activelor imobilizate deținute în
vederea vânzării în categoria activelor imobilizate deținute pentru activitatea proprie;
o) cheltuielile din evaluarea activelor biologice în cazul în care, ca urmare a efectuării unei
evaluări utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică
reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, se
înregistrează o descreștere a valorii acestora;
p) cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu
Standardele internaționale de raportare financiară, în cazul în care mijloacele fixe/imobilizările
necorporale/stocurile sunt achiziționate în baza unor contracte cu plată amânată;
q) cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în
acțiuni. Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la momentul acordării efective a
beneficiilor, dacă acestea sunt impozitate;
r) cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în
numerar la momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea nu sunt impozitate;
s) cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca fiind
legate de fapte de corupție, potrivit legii;
ș) cheltuielile din evaluarea/reevaluarea titlurilor de participare, dacă la data evaluării/reevaluării
sunt îndeplinite anumite condiții.
Sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal cheltuielile efectuate de
operatorii economici cu evaluarea/reevaluarea activelor fixe corporale care aparțin domeniului
public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, primite în administrare/concesiune,
după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituției titulare a dreptului de
proprietate.
De asemenea, sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal
cheltuielile efectuate de operatorii economici cu înscrierea în cărțile funciare sau cărțile de

publicitate imobiliară, după caz, a dreptului de proprietate a statului sau a unităților
administrativ-teritoriale asupra bunurilor publice primite în administrare/concesiune, după caz,
cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituției titulare a dreptului de proprietate.
Contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor/ajustărilor pentru
depreciere, numai în următoarele condiții, astfel:
a) rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicate asupra profitului contabil, la
care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, până ce aceasta va atinge a cincea parte din
capitalul social subscris și vărsat sau din patrimoniu, după caz;
b) provizioanele pentru garanții de bună execuție acordate clienților. Provizioanele pentru
garanții de bună execuție acordate clienților se deduc trimestrial/anual numai pentru bunurile
livrate, lucrările executate și serviciile prestate în cursul trimestrului/anului respectiv pentru care
se acordă garanție în perioadele următoare, la nivelul cotelor prevăzute în convențiile încheiate
sau la nivelul procentelor de garantare prevăzut în tariful lucrărilor executate ori serviciilor
prestate;
c) ajustările pentru deprecierea creanțelor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile
aplicabile, în limita unui procent de 30% din valoarea acestora, dacă creanțele îndeplinesc
cumulativ următoarele condiții:
1. sunt neîncasate într-o perioadă ce depășește 270 de zile de la data scadenței;
2. nu sunt garantate de altă persoană;
3. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;
d) provizioanele specifice, constituite de instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul
general ținut de Banca Națională a României, de instituțiile de plată persoane juridice române
care acordă credite legate de serviciile de plată, de instituțiile emitente de monedă electronică,
persoane juridice române, care acordă credite legate de serviciile de plată, precum și
provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice, potrivit legilor de organizare și
funcționare;
f) ajustările pentru depreciere înregistrate de către sucursalele din România ale instituțiilor de
credit din state membre ale Uniunii Europene și state aparținând Spațiului Economic European,
potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară,
aferente creditelor și plasamentelor care intră în sfera de aplicare a reglementărilor prudențiale
ale Băncii Naționale a României referitoare la ajustările prudențiale de valoare aplicabile
instituțiilor de credit persoane juridice române și sucursalelor din România ale instituțiilor de
credit din state care nu sunt state membre ale Uniunii Europene sau din state care nu aparțin
Spațiului Economic European;
g) rezervele tehnice constituite de societățile de asigurare și reasigurare, potrivit prevederilor
legale de organizare și funcționare, cu excepția rezervei de egalizare. Pentru contractele de
asigurare cedate în reasigurare, rezervele se diminuează astfel încât nivelul acestora să acopere
partea de risc care rămâne în sarcina asigurătorului, după deducerea reasigurării;
h) provizioanele tehnice constituite de persoanele juridice, administratori de fonduri de pensii
facultative, respectiv administratori de fonduri de pensii administrate privat, potrivit prevederilor
legale;
i) provizioanele de risc pentru operațiunile pe piețele financiare, constituite potrivit
reglementărilor Autorității de Supraveghere Financiară;
j) ajustările pentru deprecierea creanțelor înregistrate potrivit reglementărilor contabile
aplicabile, în limita unui procent de 100% din valoarea creanțelor, dacă creanțele îndeplinesc
cumulativ următoarele condiții:

1. sunt deținute la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura de deschidere a
falimentului, pe baza hotărârii judecătorești prin care se atestă această situație, sau la o persoană
fizică asupra căreia este deschisă procedura de insolvență pe bază de:
– plan de rambursare a datoriilor;
– lichidare de active;
– procedură simplificată;
2. nu sunt garantate de altă persoană;
3. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;
k) provizioanele pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitelor de deșeuri, constituite
de contribuabilii care desfășoară activități de depozitare a deșeurilor, potrivit legii, în limita
sumei stabilite prin proiectul pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitului,
corespunzătoare cotei-părți din tarifele de depozitare percepute;
m) rezervele reprezentând cota de cheltuieli necesare dezvoltării și modernizării producției de
țiței și gaze naturale, rafinării, transportului și distribuției petroliere, precum și cele aferente
programului geologic sau altor domenii de activitate, prevăzute prin acte normative, constituite
potrivit legii. Acestea se includ în veniturile impozabile pe măsura amortizării acestor active sau
a scăderii lor din evidență, respectiv pe măsura efectuării cheltuielilor finanțate din această sursă;
n) ajustările pentru deprecierea mijloacelor fixe amortizabile constituite pentru situațiile în care:
1. sunt distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră, în
condițiile stabilite prin norme;
2. au fost încheiate contracte de asigurare.
Contribuabilii autorizați să desfășoare activitate în domeniul exploatării zăcămintelor naturale
sunt obligați să înregistreze în evidența contabilă și să deducă provizioane pentru dezafectarea
sondelor, demobilizarea instalațiilor, a dependințelor și anexelor, precum și pentru reabilitarea
mediului, inclusiv refacerea terenurilor afectate și pentru redarea acestora în circuitul economic,
silvic sau agricol, în limita unei cote de 1% aplicate asupra rezultatului contabil din exploatare
aferent segmentului de exploatare și producție de resurse naturale, cu excepția rezultatului din
exploatare corespunzător perimetrelor marine ce includ zone de adâncime cu apă mai mare de
100 m și fără a include rezultatul altor segmente de activitate ale contribuabilului, pe toată durata
de funcționare a exploatării zăcămintelor naturale.
Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a
capitalului este mai mic sau egal cu 3. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport
între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an și capitalul propriu, ca medie a
valorilor existente la începutul anului și sfârșitul perioadei pentru care se determină impozitul pe
profit. Prin capital împrumutat se înțelege totalul creditelor și împrumuturilor cu termen de
rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale.
Prin credit/împrumut se înțelege orice convenție încheiată între părți care generează în sarcina
uneia dintre părți obligația de a plăti dobânzi și de a restitui capitalul împrumutat. Pentru
determinarea gradului de îndatorare, în capitalul împrumutat se includ și creditele/împrumuturile
cu termen de rambursare peste un an pentru care, în convențiile încheiate, nu s-a stabilit obligația
de a plăti dobânzi.
În capitalul împrumutat se includ și creditele/împrumuturile care au un termen de rambursare
mai mic de un an, în situația în care există prelungiri ale acestui termen, iar perioada de
rambursare curentă, însumată cu perioadele de rambursare anterioare ale
creditelor/împrumuturilor pe care le prelungesc, depășește un an. În acest caz, impozitul pe profit
se recalculează și pentru perioada de rambursare anterioară prelungirii.

În cazul în care cheltuielile din diferențele de curs valutar depășesc veniturile din diferențele de
curs valutar, pierderea netă va fi tratată ca o cheltuială cu dobânzile, deductibilă.
Cheltuielile/veniturile din diferențele de curs valutar, care intră sub incidența prezentului alineat,
sunt cele aferente împrumuturilor luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare a
capitalului.
În condițiile în care gradul de îndatorare a capitalului este peste 3 sau capitalul propriu are o
valoare negativă, cheltuielile cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențele de curs valutar sunt
nedeductibile. Acestea se reportează în perioada următoare, până la deductibilitatea integrală a
acestora. Dreptul de reportare a cheltuielilor cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențele de
curs valutar al contribuabililor care își încetează existența ca efect al unei operațiuni de fuziune
sau divizare totală se transferă contribuabililor nou-înființați, respectiv celor care preiau
patrimoniul societății absorbite sau divizate, după caz, proporțional cu activele transferate
persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare. Dreptul de reportare a
cheltuielilor cu dobânzile și cu pierderea netă din diferențele de curs valutar al contribuabililor
care nu își încetează existența ca efect al unei operațiuni de desprindere a unei părți din
patrimoniul acestora, transferată ca întreg, se împarte între acești contribuabili și cei care preiau
parțial patrimoniul societății cedente, după caz, proporțional cu activele transferate persoanelor
juridice beneficiare, potrivit proiectului de divizare, respectiv cu cele menținute de persoana
juridică cedentă.
Dobânzile și pierderile nete din diferențe de curs valutar, în legătură cu împrumuturile obținute
direct sau indirect de la bănci internaționale de dezvoltare și organizații similare, menționate în
norme, și cele care sunt garantate de stat, cele aferente împrumuturilor obținute de la instituțiile
de credit române sau străine, instituțiile financiare nebancare, precum și cele obținute în baza
obligațiunilor admise la tranzacționare pe o piață reglementată nu intră sub incidența prevederilor
prezentului articol.
În cazul împrumuturilor obținute de la alte entități, dobânzile deductibile sunt limitate la:
a) nivelul ratei dobânzii de politică monetară a Băncii Naționale a României, corespunzătoare
ultimei luni din trimestru, pentru împrumuturile în lei; și
b) nivelul ratei dobânzii anuale de 4%, pentru împrumuturile în valută. Nivelul ratei dobânzii
pentru împrumuturile în valută se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
Limita prevăzută se aplică separat pentru fiecare împrumut.
Aceste prevederi nu se aplică instituțiilor de credit – persoane juridice române și sucursalelor din
România ale instituțiilor de credit – persoane juridice străine, instituțiilor financiare nebancare,
precum și societăților de leasing operațional.
În cazul unei persoane juridice străine care își desfășoară activitatea printr-un sediu permanent în
România, prevederile prezentului articol se aplică prin luarea în considerare a capitalului propriu.
Cheltuielile cu dobânzile care sunt incluse în costul de achiziție sau în costul de producție al unui
activ cu ciclu lung de fabricație, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, nu intră sub
incidența prevederilor prezentului articol.
Amortizarea fiscală
Cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii mijloacelor fixe amortizabile, precum
și investițiile efectuate la acestea se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea
amortizării potrivit prevederilor prezentului articol.
Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele
condiții:

a) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi
închiriat terților sau în scopuri administrative;
b) are o valoare fiscală egală sau mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, la
data intrării în patrimoniul contribuabilului;
c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.
Sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe amortizabile:
a) investițiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere,
concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune și altele asemenea;
b) mijloacele fixe puse în funcțiune parțial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare
ca imobilizare corporală; acestea se cuprind în grupele în care urmează a se înregistra, la
valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea lor;
c) investițiile efectuate pentru descopertă în vederea valorificării de substanțe minerale utile,
precum și pentru lucrările de deschidere și pregătire a extracției în subteran și la suprafață;
d) investițiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare realizate în
scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali și care conduc la obținerea de beneficii
economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;
e) investițiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor aparținând
domeniului public, precum și în dezvoltări și modernizări ale bunurilor aflate în proprietate
publică;
f) amenajările de terenuri;
g) activele biologice, înregistrate de către contribuabili potrivit reglementărilor contabile
aplicabile.
Nu reprezintă active amortizabile:
a) terenurile, inclusiv cele împădurite;
b) tablourile și operele de artă;
c) fondul comercial;
d) lacurile, bălțile și iazurile care nu sunt rezultatul unei investiții;
e) bunurile din domeniul public finanțate din surse bugetare;
f) orice mijloc fix care nu își pierde valoarea în timp datorită folosirii, potrivit normelor;
g) casele de odihnă proprii, locuințele de protocol, navele, aeronavele, vasele de croazieră, altele
decât cele utilizate pentru desfășurarea activității economice;
h) imobilizările necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată, încadrate astfel potrivit
reglementărilor contabile aplicabile.
Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină conform următoarelor
reguli:
a) în cazul construcțiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;
b) în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al mașinilor, uneltelor și instalațiilor de lucru,
precum și pentru computere și echipamente periferice ale acestora, contribuabilul poate opta
pentru metoda de amortizare liniară, degresivă sau accelerată;
c) în cazul oricărui altui mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate opta pentru metoda de
amortizare liniară sau degresivă.
În cazul metodei de amortizare liniară, amortizarea se stabilește prin aplicarea cotei de
amortizare liniară la valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniul contribuabilului a
mijlocului fix amortizabil.
În cazul metodei de amortizare degresivă, amortizarea se calculează prin multiplicarea cotelor de
amortizare liniară cu unul dintre coeficienții următori:

a) 1,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 2 și 5 ani;
b) 2,0, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 6 și 10 ani;
c) 2,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este mai mare de 10 ani.
În cazul metodei de amortizare accelerată, amortizarea se calculează după cum urmează:
a) pentru primul an de utilizare, amortizarea nu poate depăși 50% din valoarea fiscală de la data
intrării în patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix;
b) pentru următorii ani de utilizare, amortizarea se calculează prin raportarea valorii rămase de
amortizare a mijlocului fix la durata normală de utilizare rămasă a acestuia.
Cheltuielile aferente achiziționării de brevete, drepturi de autor, licențe, mărci de comerț sau
fabrică, drepturi de explorare a resurselor naturale și alte imobilizări necorporale recunoscute din
punct de vedere contabil, cu excepția cheltuielilor de constituire, a fondului comercial, a
imobilizărilor necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată, încadrate astfel potrivit
reglementărilor contabile aplicabile, precum și cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere
contabil reprezintă imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul deducerilor de
amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz. Cheltuielile
aferente achiziționării sau producerii programelor informatice se recuperează prin intermediul
deducerilor de amortizare liniară sau degresivă pe o perioadă de 3 ani. Pentru brevetele de
invenție se poate utiliza și metoda de amortizare degresivă sau accelerată. Cheltuielile aferente
achiziționării contractelor de clienți, recunoscute ca imobilizări necorporale potrivit
reglementărilor contabile aplicabile, se amortizează pe durata acestor contracte.
Cheltuielile ulterioare recunoscute în valoarea contabilă a unei imobilizări necorporale, potrivit
reglementărilor contabile aplicabile, se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare
liniară pe perioada din contract/durata de utilizare rămasă. În cazul în care cheltuielile ulterioare
sunt recunoscute în valoarea contabilă a unei imobilizări necorporale după expirarea duratei de
utilizare, amortizarea fiscală se determină pe baza duratei normale de utilizare stabilite de către o
comisie tehnică internă sau un expert tehnic independent.
În cazul în care cheltuielile de constituire sunt înregistrate ca imobilizări necorporale, potrivit
reglementărilor contabile aplicabile, acestea se recuperează prin intermediul cheltuielilor cu
amortizarea pe o perioadă de maximum 5 ani.
Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează:
a) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcțiune, prin
aplicarea regimului de amortizare;
b) pentru cheltuielile cu investițiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din domeniul
public, pe durata normală de utilizare, pe durata normală de utilizare rămasă sau pe perioada
contractului de concesionare sau închiriere, după caz;
c) pentru cheltuielile cu investițiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate
în locație de gestiune, de cel care a efectuat investiția, pe perioada contractului sau pe durata
normală de utilizare, după caz;
d) pentru investițiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare
realizate în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali și care conduc la obținerea de
beneficii economice viitoare, amortizarea fiscală se calculează pe baza valorii rămase majorate
cu investițiile efectuate, a metodei de amortizare utilizată pentru mijlocul fix îmbunătățit, pe
durata normală de utilizare rămasă. În cazul în care investițiile se efectuează la mijloace fixe
amortizabile pentru care durata normală de utilizare este expirată, amortizarea fiscală se
determină pe baza metodei de amortizare corespunzătoare mijlocului fix îmbunătățit, pe durata
normală de utilizare stabilită de către o comisie tehnică internă sau un expert tehnic independent;

e) pentru cheltuielile cu investițiile efectuate pentru amenajarea terenurilor, liniar, pe o perioadă
de 10 ani;
f) amortizarea clădirilor și a construcțiilor minelor, salinelor cu extracție în soluție prin sonde,
carierelor, exploatărilor la zi, pentru substanțe minerale solide și cele din industria extractivă de
petrol, a căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor și care nu pot primi alte
utilizări după epuizarea rezervelor, se calculează pe unitate de produs, în funcție de rezerva
exploatabilă de substanță minerală utilă. Amortizarea pe unitatea de produs se recalculează la un
interval maxim de:
1. 5 ani la mine, cariere, extracții petroliere, precum și la cheltuielile de investiții pentru
descopertă;
2. 10 ani la saline;
g) în cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele
internaționale de raportare financiară și care stabilesc pentru amortizarea mijloacelor fixe
specifice activității de explorare și producție a resurselor de petrol și gaze și alte substanțe
minerale politici contabile specifice domeniului de activitate, în concordanță cu cele mai recente
norme ale altor organisme de normalizare care utilizează un cadru general conceptual similar
pentru a elabora standarde de contabilitate, alte documente contabile și practicile acceptate ale
domeniului de activitate, valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe casate se
deduce prin utilizarea metodei de amortizare fiscală utilizate înainte de casarea acestora, pe
perioada rămasă. Aceste prevederi se aplică și pentru valoarea fiscală rămasă neamortizată la
momentul retratării mijloacelor fixe specifice activității de explorare și producție a resurselor de
petrol și gaze și alte substanțe minerale;
h) mijloacele de transport pot fi amortizate și în funcție de numărul de kilometri sau numărul de
ore de funcționare prevăzut în cărțile tehnice;
k) în cazul în care mijloacele fixe amortizabile sunt trecute în regim de conservare, în funcție de
politica contabilă adoptată, valoarea fiscală rămasă neamortizată la momentul trecerii în
conservare se recuperează pe durata normală de utilizare rămasă, începând cu luna următoare
ieșirii din conservare a acestora, prin recalcularea cotei de amortizare fiscală;
l) prin excepție de la prevederile lit. a), mijloacele fixe amortizabile transferate în cadrul
operațiunilor de reorganizare, se amortizează prin continuarea regimului de amortizare aplicat
anterior momentului transferului, începând cu luna efectuării transferului, respectiv prin
continuarea regimului de conservare potrivit lit. k), după caz;
m) pentru imobilizările corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un singur
corp, lot sau set, la determinarea amortizării se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set;
n) pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de
utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se poate determina pentru fiecare
componentă în parte.
Cheltuielile aferente localizării, explorării, dezvoltării sau oricărei activități pregătitoare
pentru exploatarea resurselor naturale, inclusiv cele reprezentând investițiile care, potrivit
reglementărilor contabile aplicabile, se înregistrează direct în contul de profit și pierdere, se
recuperează în rate egale pe o perioadă de 5 ani, începând cu luna în care sunt efectuate
cheltuielile. În cazul în care aceste cheltuieli se capitalizează potrivit reglementărilor contabile
aplicabile, recuperarea se efectuează astfel:
a) pe măsură ce resursele naturale sunt exploatate, proporțional cu valoarea recuperată raportată
la valoarea totală estimată a resurselor, în cazul în care resursele naturale sunt exploatate;
b) în rate egale pe o perioadă de 5 ani, în cazul în care nu se găsesc resurse naturale.

Intră sub incidența acestor prevederi și sondele de explorare abandonate, potrivit regulilor din
domeniul petrolier.
Cheltuielile aferente achiziționării oricărui drept de exploatare a resurselor naturale se
recuperează pe măsură ce resursele naturale sunt exploatate, proporțional cu valoarea recuperată
raportată la valoarea totală estimată a resurselor.
Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină fără a lua în calcul
amortizarea contabilă. Câștigurile sau pierderile rezultate din vânzarea ori din scoaterea din
funcțiune a acestor mijloace fixe se calculează pe baza valorii fiscale a acestora, diminuată cu
amortizarea fiscală.
În cazul în care, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se înlocuiesc părți
componente ale mijloacelor fixe amortizabile/imobilizărilor necorporale cu valoare fiscală
rămasă neamortizată, cheltuielile reprezentând valoarea fiscală rămasă neamortizată aferentă
părților înlocuite reprezintă cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil. Valoarea
fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe amortizabile/imobilizărilor necorporale se
recalculează în mod corespunzător, prin diminuarea acesteia cu valoarea fiscală rămasă
neamortizată aferentă părților înlocuite și majorarea cu valoarea fiscală aferentă părților noi
înlocuite, și se amortizează pe durata normală de utilizare rămasă.
În cazul în care, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se înlocuiesc părți componente ale
mijloacelor fixe amortizabile/imobilizărilor necorporale, după expirarea duratei normale de
utilizare, pentru determinarea amortizării fiscale se va stabili o nouă durata normală de utilizare
de către o comisie tehnică internă sau un expert tehnic independent.
Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă
și bolilor profesionale, precum și înființării și funcționării cabinetelor medicale pot deduce
integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil la data punerii în funcțiune sau pot
recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.
În cazul unei imobilizări corporale care la data intrării în patrimoniu are o valoare fiscală mai
mică decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, contribuabilul poate recupera aceste
cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.
Cheltuielile aferente achiziționării sau producerii de containere sau ambalaje, care circulă
între contribuabil și clienți, se recuperează prin deduceri de amortizare, prin metoda liniară, pe
durata normală de utilizare stabilită de contribuabilul care își menține dreptul de proprietate
asupra containerelor sau a ambalajelor.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează normele privind clasificația și duratele normale de
funcționare a mijloacelor fixe.
Durata de amortizare este durata normală de utilizare rămasă, determinată în baza duratei
normale de utilizare inițiale, din care se scade durata în care a fost clasificat în categoria activelor
imobilizate deținute în vederea vânzării. Amortizarea fiscală se calculează începând cu luna
următoare celei în care a fost reclasificat în categoria activelor imobilizate deținute pentru
activitatea proprie, prin recalcularea cotei de amortizare fiscală.
Contracte de leasing
În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, în
timp ce, în cazul leasingului operațional, locatorul are această calitate.
Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în
cazul leasingului financiar, și de către locator, în cazul leasingului operațional, cheltuielile fiind
deductibile.

În cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operațional
locatarul deduce chiria (rata de leasing), potrivit prevederilor prezentului titlu.
Contracte de fiducie
În cazul contractelor de fiducie, încheiate conform dispozițiilor Codului civil, în care
constituitorul are și calitatea de beneficiar, se aplică următoarele reguli:
a) transferul masei patrimoniale fiduciare de la constituitor către fiduciar nu este transfer
impozabil în înțelesul prezentului titlu;
b) fiduciarul va conduce o evidență contabilă separată pentru masa patrimonială fiduciară și va
transmite trimestrial către constituitor, pe bază de decont, veniturile și cheltuielile rezultate din
administrarea patrimoniului conform contractului;
c) valoarea fiscală a activelor cuprinse în masa patrimonială fiduciară, preluată de fiduciar, este
egală cu valoarea fiscală pe care acestea au avut-o la constituitor;
d) amortizarea fiscală pentru orice activ amortizabil prevăzut în masa patrimonială fiduciară se
determină în continuare în conformitate cu regulile prevăzute la art. 28, care s-ar fi aplicat la
persoana care a transferat activul, dacă transferul nu ar fi avut loc.
În cazul contractelor de fiducie, încheiate conform dispozițiilor Codului civil, în care calitatea de
beneficiar o are fiduciarul sau o terță persoană, cheltuielile înregistrate din transferul masei
patrimoniale fiduciare de la constituitor către fiduciar sunt considerate cheltuieli nedeductibile.
7. Pierderi fiscale
Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile
impozabile obținute în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în
ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit
prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.
Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care își încetează existența ca efect al unei
operațiuni de fuziune sau divizare totală se recuperează de către contribuabilii nou-înființați ori
de către cei care preiau patrimoniul societății absorbite sau divizate, după caz, proporțional cu
activele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare.
Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care nu își încetează existența ca efect al unei
operațiuni de desprindere a unei părți din patrimoniul acestora, transferată ca întreg, se
recuperează de acești contribuabili și de cei care preiau parțial patrimoniul societății cedente,
după caz, proporțional cu activele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului
de divizare, respectiv cu cele menținute de persoana juridică cedentă.
În cazul persoanelor juridice străine, aceste prevederi se aplică luându-se în considerare numai
veniturile și cheltuielile atribuibile sediului permanent, respectiv veniturile și cheltuielile
atribuibile fiecărui sediu permanent cumulate la nivelul sediului permanent desemnat în
România.
Contribuabilii care au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și care anterior
au realizat pierdere fiscală intră sub această incidență de la data la care au revenit la sistemul de
impozitare reglementat de prezentul titlu. Această pierdere se recuperează pe perioada cuprinsă
între anul înregistrării pierderii fiscale și limita celor 7 ani.
În cazul contribuabililor care se dizolvă cu lichidare, perioada cuprinsă între prima zi a anului
următor celui în care a început operațiunea de lichidare și data închiderii procedurii de lichidare
se consideră un an în ceea ce privește recuperarea pierderii fiscale.
8. Plata impozitului și depunerea declarațiilor fiscale
Declararea și plata impozitului pe profit

Calculul, declararea și plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25
inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I-III. Definitivarea și plata impozitului pe
profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează până la termenul de depunere a declarației
privind impozitul pe profit. Nu intră sub incidența acestor prevederi contribuabilii care se dizolvă
cu lichidare, pentru perioada cuprinsă între prima zi a anului fiscal următor celui în care a fost
deschisă procedura lichidării și data închiderii procedurii de lichidare.
Depunerea declarației de impozit pe profit
Contribuabilii au obligația să depună o declarație anuală de impozit pe profit până la data de 25
martie inclusiv a anului următor.
9. Impozitul pe dividende
Declararea, reținerea și plata impozitului pe dividende
Impozitul pe dividende se stabile ște prin aplicarea unei cote de impozit de 5% asupra
dividendului brut plătit unei persoane juridice române. Impozitul pe dividende se declară și se
plătește la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plăte ște
dividendul.

TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

Definiții
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului și care este
colectat conform prevederilor din Codul Fiscal .
Taxă colectată (TVA colectat) reprezintă taxa aferentă livrărilor de bunuri și/sau
prestărilor de servicii taxabile la momentul exigibilității taxei, efectuate sau care urmează a fi
efectuate de persoana impozabilă, precum și taxa aferentă operațiunilor pentru care beneficiarul
este obligat la plata taxei, conform prevederilor Codului Fiscal.
Taxă deductibilă ( TVA deductibil) reprezintă suma totală a taxei datorate sau achitate de
către o persoană impozabilă pentru achizițiile efectuate sau care urmează a fi effectuate.
Taxă dedusă ( TVA dedus) reprezintă taxa deductibilă care a fost efectiv dedusă.

Clasificări ale operațiunilor din punct de vedere al TVA
După aderarea României la Uniunea Europeană tranzacțiile comerciale intră în una din
următoarele categorii:
a) Livrări sau prestări de servicii pe teritoriul României
b) Cumpărări sau utilizare de servicii de pe teritoriul României
c) Livrări sau prestări de servicii intracomunitare- livrări sau prestări de servicii din
România către un beneficiar din Uniunea Europeană
d) Achiziții intracomunitare- cumpărări de bunuri sau servicii de la parteneri din Uniunea
Europeană
e) Export- livrări de bunuri sau prestări de servicii din România către beneficiari din afara
Uniunii Europene
f) Import- achiziție de bunuri sau utilizare de servicii provenite din afara Uniunii
Europene.
Operațiunile se clasifică din punct de vedere al TVA în:
a) operațiuni impozabile
b) operațiuni care nu sunt impozabile în România ca excepție de la normele generale

c) operațiuni scutite.
Operațiunile scutite de TVA se divid în:
a) Operațiuni de interes general
b) Alte operațiuni scutite de TVA
c) Scutiri pentru importuri de bunuri și pentru achiziții intracomunitare
d) Scutiri pentru exporturi sau alte operațiuni similare, pentru livrări intracomunitare și
pentru transportul internațional și intracomunitar
e) Scutiri speciale legate de traficul internațional de bunuri.
Din punct de vedere al mecanismului fiscal aplicabil există
a) operațiuni supuse regimului general
b) operațiuni care sunt supuse unor regimuri speciale.

Descrierea operațiunilor din punct de vedere al TVA
Din punctul de vedere al TVA sunt operațiuni impozabile în România cele care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) operațiunile care, în sensul Codului Fiscal, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri
sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în
conformitate cu prevederile Codului Fiscal;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum
este definită în Codul Fiscal, acționând ca atare;
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice
prevăzute ca atare de Codul Fiscal.
Este, de asemenea, opera țiune impozabilă și importul de bunuri efectuat în România de orice
persoană, dacă locul importului este în România.
Operațiuni care nu sunt impozabile în România prin excepție de la regulile generale
Prin excepție, nu sunt considerate operațiuni impozabile în România achizițiile
intracomunitare de bunuri care îndeplinesc următoarele condiții:
a) sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de
servicii pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă;
b) valoarea totală a acestor achiziții intracomunitare nu depășește pe parcursul anului
calendaristic curent sau nu a depășit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000
euro.
Nu sunt considerate operațiuni impozabile în România :
a) achizițiile intracomunitare de bunuri a căror livrare în România ar fi scutită conform Codului
Fiscal;
b) achiziția intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operațiuni triunghiulare, pentru
care locul este în România, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul Fiscal;
c) achizițiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și de
antichități, atunci când vânzătorul este o persoană impozabilă revânzătoare, care acționează în
această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate, sau
vânzătorul este organizator de vânzări prin licitație publică, care acționează în această calitate,
iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor;
d) achiziția intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri aflate în regim vamal
suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă pe teritoriul României se încheie aceste
regimuri sau această procedură pentru respectivele bunuri.

Operațiunile impozabile pot fi:
a) operațiuni taxabile, pentru care se aplică cotele legale ;
b) operațiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa, dar este
permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții;
c)operațiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa și nu este
permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții;
d) importuri și achiziții intracomunitare, scutite de taxă;
e) operațiuni prevăzute la lit. a)-c), care sunt scutite fără drept de deducere, fiind efectuate de
întreprinderile mici care aplică regimul lor special de scutire, pentru care nu se datorează taxa și
nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții.
Următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxă :
a) spitalizarea, îngrijirile medicale și operațiunile strâns legate de acestea, desfășurate de unități
autorizate pentru astfel de activități, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii,
centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de
îngrijire medicală și de diagnostic, baze de tratament și recuperare, stații de salvare și alte unități
autorizate să desfășoare astfel de activități;
b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi și tehnicieni
dentari, precum și livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi și de tehnicieni dentari;
c) prestările de îngrijire și supraveghere efectuate de personal medical și paramedical, conform
prevederilor legale aplicabile în materie;
d) transportul bolnavilor și al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest
scop, de către entități autorizate în acest sens;
e) livrările de organe, sânge și lapte, de proveniență umană;
f) activitatea de învățământ prevăzută în Legea educației naționale, formarea profesională a
adulților, precum și prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de aceste activități,
efectuate de instituțiile publice sau de alte entități autorizate;
g) livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate de căminele și cantinele organizate pe
lângă instituțiile publice și entitățile autorizate;
h) meditațiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învățământului școlar,
preuniversitar și universitar;
i) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri strâns legate de asistența și/sau protecția socială,
efectuate de instituțiile publice sau de alte entități recunoscute ca având caracter social, inclusiv
cele livrate de căminele de bătrâni;
j) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri strâns legate de protecția copiilor și a tinerilor,
efectuate de instituțiile publice sau de alte entități recunoscute ca având caracter social;
k) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în
schimbul unei cotizații fixate conform statutului, de organizații fără scop patrimonial care au
obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală,
profesională sau civică, precum și obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în
condițiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurență;
l) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educației fizice, efectuate de
organizații fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educația fizică;
m) prestările de servicii culturale și/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de
instituțiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de
către Ministerul Culturii;

n) prestările de servicii și/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operațiuni sunt
scutite, potrivit legislației actuale, cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar
și organizate în profitul lor exclusiv, cu condiția ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni
concurențiale;
o) activitățile specifice posturilor publice de radio și televiziune, altele decât activitățile de natură
comercială;
p) serviciile publice poștale, precum și livrarea de bunuri aferentă acestora;
q) prestările de servicii efectuate de către grupuri independente de persoane, ale căror operațiuni
sunt scutite sau nu intră în sfera de aplicare a taxei, grupuri create în scopul prestării către
membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activităților acestora, în cazul în care aceste
grupuri solicită membrilor lor numai rambursarea cotei-părți de cheltuieli comune, în limitele și
în condițiile stabilite prin normele metodologice și în condițiile în care această scutire nu este de
natură a produce distorsiuni concurențiale.

Operațiunile impozabile privind TVA
Definiția persoanei impozabile pentru TVA
Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră
independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor menționate în Codul
Fiscal, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.
În aeastă difiniție activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau
prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor liberale
sau asimilate acestora, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de
venituri cu caracter de continuitate.
Operațiunile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt:livrarea de
bunuri; prestarea de servicii; schimbul de bunuri și servicii; achizițiile intracomunitare de bunuri;
importul de bunuri.
Livrarea de bunuri este transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar.
Următoarele operațiuni sunt considerate livrări de bunuri :
a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că
plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este
atribuită cel mai târziu în momentul plății ultimei sume scadente, cu excepția contractelor de
leasing;
b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;
c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condițiile
prevăzute de legislația referitoare la proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în
schimbul unei despăgubiri.
Pentru TVA sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele
operațiuni:
a) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziționate sau produse de către
aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată,
dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial;
b) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziționate sau produse de către
aceasta pentru a fi puse la dispoziția altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor
respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial;
c) preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziționate sau produse
de către aceasta, altele decât bunurile cele precizate de Codul Fiscal, pentru a fi utilizate în

scopul unor operațiuni care nu dau drept integral de deducere, dacă TVA aferentă bunurilor
respective a fost dedusă total sau parțial la data achiziției;
d) orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociații sau acționarii
săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a
persoanei impozabile, cu excepția transferului în care primitorul activelor este o persoană
impozabilă stabilită în România, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor
componente a fost dedusă total sau parțial.
Regulă importantă : În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de
proprietate asupra unui bun, fiecare tranzacție este considerată o livrare separată a bunului.
Nu constituie livrare de bunuri :
a) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne;
b) acordarea în mod gratuit de bunuri în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor sau,
mai general, în scopuri legate de desfășurarea activității economice, în condițiile stabilite prin
normele metodologice;
c) acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acțiunilor de sponsorizare, de
mecenat, de protocol/reprezentare, în condițiile stabilite prin normele metodologice.
Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri care sunt expediate sau
transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care
se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.
Prestarea de servicii este orice operațiune care nu constituie livrare de bunuri,
Regulă importantă: Atunci când o persoană impozabilă care acționează în nume propriu, dar în
contul altei persoane, ia parte la o prestare de servicii, se consideră că a primit și a prestat ea
însăși serviciile respective .
Prestările de servicii cuprind operațiuni cum sunt:
a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinței bunurilor în cadrul unui contract de leasing;
b) cesiunea bunurilor necorporale, indiferent dacă acestea fac sau nu obiectul unui drept de
proprietate, cum sunt: transferul și/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licențelor,
mărcilor comerciale și a altor drepturi similare;
c) angajamentul de a nu desfășura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau
de a tolera o acțiune ori o situație;
d) prestările de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorități publice
sau potrivit legii;
e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acționează în numele și în contul altei
persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
Sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată următoarele:
a) utilizarea bunurilor, altele decât bunurile de capital, care fac parte din activele folosite în
cadrul activității economice a persoanei impozabile în folosul propriu sau de către personalul
acesteia ori pentru a fi puse la dispoziție, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane,
pentru alte scopuri decât desfășurarea activității sale economice, dacă taxa pentru bunurile
respective a fost dedusă total sau parțial, cu excepția bunurilor menționate în Codul Fiscal;
b) serviciile prestate în mod gratuit de către o persoană impozabilă pentru uzul propriu sau al
personalului acesteia ori pentru uzul altor persoane, pentru alte scopuri decât desfășurarea
activității sale economice.
Schimbul de bunuri sau servicii

În cazul unei operațiuni care implică o livrare de bunuri și/sau o prestare de servicii în
schimbul unei livrări de bunuri și/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se
consideră că a efectuat o livrare de bunuri și/sau o prestare de servicii cu plată.
Achizițiile intracomunitare de bunuri
Se consideră achiziție intracomunitară de bunuri obținerea dreptului de a dispune, ca și un
proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinația indicată de
cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul
furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a
transportului sau de expediere a bunurilor.
Importul de bunuri reprezintă:
a) intrarea pe teritoriul Uniunii Europene de bunuri care nu se află în liberă circulație în înțelesul
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
b) intrarea în Uniunea Europeană a bunurilor care se află în liberă circulație, provenite dintr-un
teritoriu terț, care face parte din teritoriul vamal al Uniunii Europene.
Locul livrării de bunuri este un element definitoriu al operațiunilor supuse TVA, fiind
descris în Codul Fiscal.

Faptul generator și exigibilitatea TVA

Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare
pentru exigibilitatea taxei.
Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza
legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe
poate fi amânată.
Exigibilitatea plății taxei reprezintă data la care o persoană are obligația de a plăti taxa la
bugetul statului. Reprezintă un concept sinonim scadenței de plată a obligațiilor contractuale.
Faptul generator pentru livrări de bunuri și prestări de servicii
Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor ,
cu excepțiile prevăzute în Codul fiscal :
a) Pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignație se consideră că livrarea bunurilor
de la consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar
clienților săi.
b) Pentru bunurile transmise în vederea testării sau verificării conformității, se consideră că
livrarea bunurilor are loc la data acceptării bunurilor de către beneficiar.
c) Pentru stocurile la dispoziția clientului se consideră că livrarea bunurilor are loc la data la care
clientul retrage bunurile din stoc în vederea utilizării, în principal pentru activitatea de producție.
d) Pentru livrările de bunuri corporale, inclusiv de bunuri imobile, data livrării este data la care
intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca un proprietar.
e) În cazul contractelor care prevăd că plata se efectuează în rate sau al oricărui alt tip de contract
care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plății ultimei sume
scadente,
f) La contractele de leasing, data livrării este data la care bunul este predat beneficiarului.
g) Prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de
construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate
efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare

pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile
contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari.
h) În cazul livrărilor de bunuri și al prestărilor de servicii care se efectuează continuu, altele
decât cele care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt: livrările de gaze naturale, de
apă, serviciile de telefonie, livrările de energie electrică și altele asemenea, se consideră că
livrarea/prestarea este efectuată la datele specificate în contract pentru plata bunurilor livrate sau
a serviciilor prestate sau la data emiterii unei facturi, dar perioada de decontare nu poate depăși
un an.
i) În cazul operațiunilor de închiriere, leasing, concesionare, arendare de bunuri, acordare cu
plată pe o anumită perioadă a unor drepturi reale, precum dreptul de uzufruct și superficia,
asupra unui bun imobil, serviciul se consideră efectuat la fiecare dată specificată în contract
pentru efectuarea plății.
j) Prestările de servicii pentru care taxa este datorată de către beneficiarul serviciilor în
conformitate cu prevederile Codului Fiscal, care sunt prestate continuu pe o perioadă mai mare
de un an și care nu determină decontări sau plăți în cursul acestei perioade, se consideră efectuate
la expirarea fiecărui an calendaristic, atât timp cât prestarea de servicii nu a încetat.
Exigibilitatea pentru livrări de bunuri și prestări de servicii
Regula generală: Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator .
Prin excepție de la Regula generală, exigibilitatea taxei intervine:
a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator;
b) la data la care se încasează avansul, pentru plățile în avans efectuate înainte de data la care
intervine faptul generator. Avansurile reprezintă plata parțială sau integrală a contravalorii
bunurilor și serviciilor, efectuată înainte de data livrării ori prestării acestora;
c) la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate prin
mașini automate de vânzare, de jocuri sau alte mașini similare.
d) la data încasării contravalorii integrale sau parțiale a livrării de bunuri ori a prestării de
servicii, în cazul persoanelor impozabile care optează în acest sens, denumite în legislația fiscală
persoane care aplică sistemul TVA la încasare.

Baza de impozitare pentru TVA

Baza de impozitare a TVA cuprinde obligatoriu inclusiv următoarele elemente :
a) impozitele și taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepția taxei pe valoarea
adăugată;
b) cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare,
solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului.
Baza de impozitare a TVA nu cuprinde următoarele:
a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile și alte reduceri de preț, acordate de furnizori direct
clienților la data exigibilității taxei;
b) sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă/definitivă
și irevocabilă, după caz, penalizările și orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau
parțială a obligațiilor contractuale, dacă sunt percepute peste prețurile și/sau tarifele negociate;
c) dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăți cu întârziere;
d)valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb, fără
facturare;

e) sumele achitate de o persoană impozabilă în numele și în contul altei persoane și care apoi se
decontează acesteia, inclusiv atunci când locatorul asigură el însuși bunul care face obiectul unui
contract de leasing financiar sau operațional și refacturează locatarului costul exact al asigurării,
precum și sumele încasate de o persoană impozabilă în numele și în contul unei alte persoane.
Baza de impozitare a TVA pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor ,
stabilită conform legislației vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane
și alte taxe datorate în afara României, precum și cele datorate ca urmare a importului bunurilor
în România, cu excepția taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.
Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele, cheltuieli de
ambalare, transport și asigurare, care intervin până la primul loc de destinație a bunurilor în
România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare, precum și
cele care decurg din transportul către alt loc de destinație din Uniunea Europeană, în cazul în
care locul respectiv este cunoscut la momentul la care intervine faptul generator. Primul loc de
destinație a bunurilor îl reprezintă destinația indicată în documentul de transport sau în orice alt
document în baza căruia bunurile sunt importate în România ori, în absența unei astfel de
mențiuni, primul loc de descărcare a bunurilor în România.

Cotele de TVA
Cota standard se aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care
nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse, iar nivelul acesteia este:
a)20% începând cu data de 1 ianuarie 2016 și până la data de 31 decembrie 2016;
b)19% începând cu data de 1 ianuarie 2017.
Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de
servicii și/sau livrări de bunuri:
a)livrarea de proteze și accesorii ale acestora, definite prin normele metodologice conform
legislației specifice, cu excepția protezelor dentare scutite de taxă;
b)livrarea de produse ortopedice;
c)livrarea de medicamente de uz uman și veterinar;
d)cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea
terenurilor amenajate pentru camping;
e)livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice,
destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, plante
și ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui
alimentele;
f)serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice, altele decât berea.
Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de
bunuri și prestări de servicii:
a)manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv sau în principal
publicității;
b)serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente
istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții
și evenimente culturale, evenimente sportive, cinematografe, altele decât cele scutite;
c)livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.

Dreptul de deducere exercitat prin decontul de taxă

Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA ( plătitor de TVA) are dreptul
să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei
pentru care, în aceeași perioadă, a luat naștere și poate fi exercitat dreptul de deducere.
Rambursările de taxă către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA are loc
conform regulilor prezentate în continuare
1.În situația în care taxa aferentă achizițiilor efectuate de o persoană impozabilă
înregistrată în scopuri de TVA, care este deductibilă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât
taxa colectată pentru operațiuni taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în
continuare sumă negativă a taxei.
2.După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pentru operațiunile din
perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările legale.
3.Suma negativă a taxei, cumulată, se determină prin adăugarea la suma negativă a taxei,
rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei, reportat din decontul
perioadei fiscale precedente, dacă nu s-a solicitat a fi rambursat, și a diferențelor negative de
TVA stabilite de organele de inspecție fiscală prin decizii comunicate până la data depunerii
decontului.
Taxa de plată cumulată se determină în perioada fiscală de raportare prin adăugarea la taxa de
plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat, până la data
depunerii decontului de taxă, din soldul taxei de plată al perioadei fiscale anterioare, și a sumelor
neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului din diferențele de TVA de plată
stabilite de organele de inspecție fiscală prin decizii comunicate până la data depunerii
decontului.
Obligații ale persoanelor impozabile privind TVA
Persoanele impozabile au următoarele obligații privind TVA:
a)Înregistrarea
b)Facturarea
c)Evidența operațiunilor
d)Întocmirea și depunerea Decontului
e)Plata taxei datorată.
Facturarea
Sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe suport hârtie ori în format
electronic, dacă acestea îndeplinesc condițiile legale.
Orice document sau mesaj care modifică și care se referă în mod specific și fără
ambiguități la factura inițială are același regim juridic ca o factură.
Prin factură electronică se înțelege o factură care conține informațiile solicitate în
prezentul articol și care a fost emisă și primită în format electronic.
Persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, în următoarele
situații:
a)pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate;
b)pentru fiecare vânzare la distantă pe care a efectuat-o;
c)pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate;
d)pentru orice avans încasat în legătură cu una dintre operațiunile menționate la lit. a) și b).
Persoana impozabilă poate întocmi o factură centralizatoare pentru mai multe livrări
separate de bunuri, prestări separate de servicii, către același client, în următoarele condiții:
a)să se refere la operațiuni pentru care a luat naștere faptul generator de taxă sau pentru care au
fost încasate avansuri într-o perioadă ce nu depășește o lună calendaristică;

b)toate documentele emise la data livrării de bunuri, prestării de servicii sau încasării de avansuri
să fie obligatoriu anexate la factura centralizatoare.
Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații :
a)numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic;
b)data emiterii facturii;
c)data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura
în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;
d)denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de
identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
e)denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România și care și-a
desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în
scopuri de TVAale reprezentantului fiscal;
f)denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de
înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este
o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă;
g)denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un
reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare ale
reprezentantului fiscal;
h)denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum și
particularitățile în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport
noi;
i)baza de impozitare a bunurilor și serviciilor ori, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare
cotă, scutire sau operațiune netaxabilă, prețul unitar, exclusiv taxa, precum și rabaturile,
remizele, risturnele și alte reduceri de preț, în cazul în care acestea nu sunt incluse în prețul
unitar;
j)indicarea cotei de taxă aplicate și a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcție de cotele
taxei;
k)în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele și în contul furnizorului, mențiunea
"autofactură;"
l)în cazul în care este aplicabilă o scutire de taxă, trimiterea la dispozițiile legale din care să
rezulte că livrarea de bunuri ori prestarea de servicii face obiectul unei scutiri;
m)în cazul în care clientul este persoana obligată la plata TVA, mențiunea "taxare inversă";
n)în cazul în care se aplică regimul special pentru agențiile de turism, mențiunea "regimul marjei
– agenții de turism";
o)dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte
de colecție și antichități, una dintre mențiunile "regimul marjei – bunuri second-hand", "regimul
marjei – opere de artă" sau "regimul marjei – obiecte de colecție și antichități", după caz;
p)în cazul în care exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii integrale sau parțiale
a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, mențiunea "TVA la încasare";
r)o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori
documente pentru aceeași operațiune.
Facturile emise în sistem simplificat în condițiile respectării exigențelor Codului fiscal
trebuie să conțină cel puțin următoarele informații :
a) data emiterii;
b) identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
c) identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;

d) suma taxei colectate sau informațiile necesare pentru calcularea acesteia;
e) în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură, o referire specifică și clară la factura
inițială și la detaliile specifice care se modifică.
În cazul livrărilor în vederea testării sau pentru verificarea conformității , a stocurilor
în regim de consignație sau a stocurilor puse la dispoziție clientului, la data punerii la dispoziție
sau a expedierii bunurilor, persoana impozabilă va emite către destinatarul bunurilor un
document care cuprinde următoarele informații :
a) un număr de ordine secvențial și data emiterii documentului;
b) denumirea/numele și adresa părților;
c) data punerii la dispoziție sau a expedierii bunurilor;
d)denumirea și cantitatea bunurilor.
Transferul parțial sau integral de active, conform Codului Fiscal, se va evidenția într-un
document întocmit de părțile implicate în operațiune, fiecare parte primind un exemplar al
acestuia. Acest document trebuie să conțină următoarele informații:
a)un număr de ordine secvențial și data emiterii documentului;
b)data transferului;
c)denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA, al ambelor părți, după
caz;
d)o descriere exactă a operațiunii;
e)valoarea transferului.
Evidența operațiunilor
Se aplică următoarele reguli privind evidența operațiunilor privind TVA:
1.Persoanele impozabile stabilite în România trebuie să țină evidențe corecte și complete ale
tuturor operațiunilor efectuate în desfășurarea activității lor economice.
2.Persoanele obligate la plata taxei pentru orice operațiune sau care se identifică drept persoane
înregistrate în scopuri de TVA, în scopul desfășurării oricărei operațiuni, trebuie să țină evidențe
pentru orice operațiune reglementată de Codul Fiscal
3.Persoanele impozabile și persoanele juridice neimpozabile trebuie să țină evidențe corecte și
complete ale tuturor achizițiilor intracomunitare.
4.Evidențele prevăzute la punctele 1-3 trebuie întocmite și păstrate astfel încât să cuprindă
informațiile, documentele și conturile, inclusiv registrul nontransferurilor și registrul bunurilor
primite din alt stat membru.
5.În cazul asociațiilor în participațiune care nu constituie o persoană impozabilă, drepturile și
obligațiile legale privind taxa revin asociatului care contabilizează veniturile și cheltuielile,
potrivit contractului încheiat între părți.
6. Perioada fiscală este luna calendaristică. Prin excepție, perioada fiscală este trimestrul
calendaristic pentru persoana impozabilă care în cursul anului calendaristic precedent a realizat o
cifră de afaceri din operațiuni taxabile și/sau scutite cu drept de deducere și/sau neimpozabile în
România, dar care dau drept de deducere, care nu a depășit plafonul de 100.000 euro, cu excepția
situației în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului calendaristic precedent una sau
mai multe achiziții intracomunitare de bunuri.
Decontul de taxă- reguli aplicabile
1. Persoanele înregistrate conform Conform Codului Fiscal trebuie să depună la organele fiscale
competente, pentru fiecare perioadă fiscală, un decont de taxă, până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă.
2.Decontul de taxă întocmit de persoanele înregistrate va cuprinde:

a) suma taxei deductibile pentru care ia naștere dreptul de deducere în perioada fiscală de
raportare
b) suma taxei pentru care se exercită dreptul de deducere, în condițiile normelor fiscale,
c)suma taxei colectate a cărei exigibilitate ia naștere în perioada fiscală de raportare
d) după caz, suma taxei colectate care nu a fost înscrisă în decontul perioadei fiscale în care a
luat naștere exigibilitatea taxei
e) alte informații prevăzute în modelul stabilit de Ministerul Finanțelor Publice.
3.Datele înscrise incorect într-un decont de taxă se pot corecta prin decontul unei perioade fiscale
ulterioare și se vor înscrie la rândurile de regularizări.

Reguli pentru plata TVA la buget:
Persoanele impozabile trebuie să țină cont de următoarele norme legale :
1. Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are
obligația depunerii unuia dintre deconturile sau declarațiile fiscal obligatorii
2. Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepția importurilor scutite de taxă, se plătește la organul
vamal în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import.
Orice persoană obligată la plata taxei poartă răspunderea pentru:
a) calcularea corectă a TVA
b) plata la termenul legal a taxei către bugetul de stat
c) depunerea la termenul legal a decontului și declarațiilor fiscale la organul fiscal
competent, conform legislației în vigoare.

Obligații ale autorităților privind gestiunea TVA:
Pe lângă alte multiple sarcini pe care le are, în legătură cu gestiunea TVA A.N.A.F.
organizează :
– Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA
– Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată
– Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare .
În aplicarea normelor UE privind tranzacțile intracomunitare se utilizează următoarele
registre ( baze de date):
-Baza de date privind operațiunile intracomunitare (o bază de date electronice care să conțină
informații privind operațiunile desfășurate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de
TVA)
-Registrul operatorilor intracomunitari -cuprinde toate persoanele impozabile și persoanele
juridice neimpozabile care efectuează operațiuni intracomunitare.

CONTABILITATEA ȘI GESTIUNEA FISCALĂ A TRANZACȚIILOR DE COMERȚ
EXTERIOR

Caracterizarea generala a taxelor vamale
Taxele vamale pot fi percepute de catre stat asupra importului, exportului si tranzitului de
marfuri. În practica fiscala internationala, taxele vamale care se utilizeaza cel mai frecvent sunt
cele asupra importului de marfuri.
Taxele vamale de export se întâlnesc sporadic, deoarece statele sunt interesate în
încurajarea exportului de marfuri, care constituie, în majoritate cazurilor, mijlocul cel mai

important de realizare a resurselor valutare. Atunci când, totusi se percep astfel de taxe, ele au fie
un scop pur fiscal, fie unul economic. În unele tari statul instituie taxe vamale de export asupra
unor materii prime, pentru a determina prelucrarea lor în tara, iar în altele asupra unor
semifabricate sau produse finite care detin o pondere importanta în exportul lor. Printre tarile în
care se poate vorbi de practica unor taxe vamale de export mentionam, spre exemplu: Thailanda
(la exportul de zahar si orez) si Malayezia (la exportul de cauciuc).
Taxele vamale de tranzit se instituie asupra marfurilor care fac obiectul comertului
exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei terte tari. În conditiile actuale, taxele vamale
de tranzit nu se practica decât cu titlu de exceptie, deoarece statele sunt interesate în încurajarea
tranzitului de marfuri, fiindca de pe urma acestuia se realizeaza încasari în valuta, cum sunt:
tarife pentru folosirea cailor ferate, taxe pentru utilizarea drumurilor publice etc.
Taxele vamale de import se instituie asupra importului de marfuri si se calculeaza asupra
valorii acestora, în momentul în care ele trec frontiera tarii importatoare. Importatorul, o data cu
depunerea documentelor prin car intra în posesia marfii importate, achita si taxa vamala de
import. Aceasta taxa are rolul unui impozit de egalizare, deoarece conduce la apropierea
nivelului pretului marfii importate de nivelul pretului marfii (similare) indigene. În unele cazuri,
taxa vamala de import poate conduce la scumpirea marfii importate în raport cu marfa indigena,
ceea ce înseamna ca ea actioneaza restrictiv pentru importator. În astfel de situatii, pentru ca
importul sa se poata realiza este necesar ca exportatorul sa reduca nivelul pretului de export,
asigurând marfii sale o competitivitate egala cu cea a marfii indigene. Aceasta reducere poate
conduce la scaderea rentabilitatii exportului ori de câte ori în tara exportatoare nivelul
productivitatii muncii este mai scazut sau costurile de productie sunt mai ridicate decât în tara
importatoare. Ca tendinta, se observa preocuparea tarilor importatoare de a recupera valoarea
taxei vamale de import de la exportator, prin reducerea pretului de export cu taxa vamala. Acest
lucru este posibil în conditiile în care este vorba de o crestere a ofertei mondiale de export si,
deci, a concurentei, împrejurare în care importatorul nu accepta sa-si diminueze beneficiul
comercial cu valoarea taxei vamale.
Prin urmare, natura economica a taxei vamale de import este similara cu aceea a taxelor
de consumatie percepute asupra marfurilor din productia autohtona. Perceperea taxelor vamale
de import conduce la majorarea pretului produsului importat, care astfel ajunge la un nivel ce
depaseste frecvent pretul acestuia din tara exportatoare. În general, nivelul taxelor vamale de
import este determinat de raportul cerere-oferta din tara importatoare si de coordonatele politicii
economice si ale celei fiscale pe care aceasta o promoveaza.

Clasificarea și trasăturile taxelor vamale de import
Dupa forma lor de exprimare, taxele vamale de import pot fi: ad-valorem, specifice si
compuse.
Taxele vamale ad-valorem se exprima ca procent din valoarea marfurilor importate.
Taxele vamale specifice sunt stabilite ca suma fixa pe unitatea fizica de marfa importata
(de exemplu, pe tona, pe bucata etc.).
Taxele vamale compuse apar ca o combinatie a primelor doua.
Fiecare tara are un Cod vamal care reprezinta cadrul legal în baza caruia se realizeaza
toate procedurile vamale.
Taxele vamale practicate de o anumita tara, indiferent de felul lor, sunt mentionate
în tariful vamal , fiind specificate, pentru fiecare categorie de produse sau produse

individualizate, taxele vamale exprimate în procente, precum si cele rezultate din aplicarea
masurilor tarifare preferentiale prevazute în reglementarile legale.
În functie de nivelul lor, taxele vamale de import, mentionate în tariful vamal national sau
de grup, pot fi: taxe vamale în conditia aplicarii clauzei natiunii celei mai favorizate, taxe vamale
autonome si taxe vamale preferentiale.
Taxele vamale în conditia aplicarii clauzei natiunii celei mai favorizate se practica la
importul de marfuri pe care o tara membra a Organizatiei Mondiale de Comert (OMC) îl
efectueaza din tarile membre ale aceluiasi organism sau din alte tari cu care aceasta are acorduri
bilaterale, pe baza carora îsi acorda reciproc clauza natiunii celei mai favorizate.
Taxele vamale aplicate la import, în conditiile clauzei natiunii celei mai favorizate, pot
avea un nivel consolidat sau un nivel neconsolidat, dupa caz.
Nivelul consolidat al acestor taxe este stabilit în cadrul unor negocieri comerciale
multilaterale si el nu poate fi schimbat fara acordul celorlalte state participante la negocieri (în
cadrul OMC).
Negocierile comerciale multilaterale se realizeaza în cadrul unor runde care se
organizeaza periodic de catre Organizatia Mondiala de Comert. Rundele care au avut loc pâna în
prezent au condus la importante concesii de ordin tarifar (concesii vamale). Aceste concesii au
aparut sub diferite forme, cum sunt: reducerea nivelului taxelor vamale; micsorarea decalajului
dintre nivelul taxelor vamale generale si al celor preferentiale; consolidarea taxelor vamale în
vigoare la nivelul existent; angajamentul de a nu efectua majorari de taxe vamale peste un
anumit nivel etc.
Obiectivele negocierilor tarifare pot fi realizate fie pe baza metodei reducerii directe a
taxelor vamale, adica reducerea taxelor vamale "produs cu produs" sau "tara cu tara", fie a
metodei reducerii liniare a taxelor vamale, adica stabilirea unui procent de reducere a taxelor
vamale pe grupe de marfuri. Prima metoda de reducere este folosita, în general, în tratativele
bilaterale, dar poate fi utilizata si în cele multilaterale, iar cea de-a doua metoda este specifica
tratativelor multilaterale.
Nivelul neconsolidat se practica pentru produse care nu au facut obiectul unor negocieri
comerciale multilaterale. El poate fi schimbat de catre autoritatile cu drept de decizie din tarile
respective, daca reducerea (majorarea) se extinde asupra tuturor tarilor care beneficiaza de clauza
natiunii celei mai favorizate.
Taxele vamale autohtone se aplica la importul pe care o tara îl efectueaza din tari cu care
nu întretine relatii bazate pe conditia clauzei natiunii celei mai favorizate. Aceste taxe au, în
general, un nivel, ai ridicat decât taxele vamale aplicate în conditia clauzei natiunii celei mai
favorizate.
Taxele vamale preferentiale se practica în relatiile comerciale dintre tarile care fac parte
din diferite uniuni vamale cu caracter închis. Aceste taxe mai sunt utilizate în relatiile dintre tari
cu niveluri diferite de dezvoltare si, în primul rând, între tarile dezvoltate si cele în curs de
dezvoltare. Taxele vamale preferentiale au un nivel mai redus decât cele aplicate în regimul
clauzei natiunii celei mai favorizate. Practicarea de catre stat a unei politici vamale preferentiale
înseamna, de fapt, reducerea sau chiar eliminarea taxelor vamale la importul de marfuri din alt
stat sau grup de state, care beneficiaza de asemenea preferinte.
Platitorii taxelor vamale de import, facilitatile fiscale acordate platitorilor, cotele de
impunere si modul de determinare a bazei de calcul

Platitori ai taxei vamale sunt persoanele juridice în al caror obiect de activitate sunt
prevazute operatiuni de import , precum si persoanele fizice autorizate sa efectueze astfel de
operatiuni.
Importul consta în intrarea în tara a marfurilor straine si introducerea acestora în
circuitul economic. La importul marfurilor, autoritatea vamala realizeaza procedura de vamuire
si de încasare a datoriei vamale aferente drepturilor de import (taxe vamale, taxa pe valoarea
adaugata, accize si orice alte sume care se cuvin statului), aplicând si masurile de politica
comerciala.
Prin exceptie, se acorda scutiri de taxe vamale pentru importul urmatoarele categorii de
bunuri:
a) ajutoare si donatii cu caracter social, umanitar, cultural, sportiv, didactic primite de
organizatii, fundatii sau asociatii nonprofit cu caracter umanitar sau cultural, ministere si alte
organe ale administratiei publice, sindicate si partide politice, organizatii de cult, federatii,
asociatii sau cluburi sportive, unitati si institutii scolare de stat si particulare, cabinete medicale
si unitati sanitare, fara a fi destinate sau folosite pentru activitati ce pot constitui amenintari la
siguranta nationala. Fac exceptie de la prevederile prezentului alineat urmatoarele categorii de
bunuri: alcool si produse alcoolice; tutun si produse din tutun; cafea.
Se excepteaza de la regimul de scutire de taxe vamale autovehiculele, altele decât
ambulantele, autovehiculele destinate mentinerii restabilirii ordinii publice, precum si cele
destinate dotarii Ministerului Apararii Nationale, primite din import sub forma de ajutoare si
donatii.
b) bunurile straine care devin, potrivit legii, proprietatea statului;
c) mostrele fara valoare comerciala, materiale publicitare, de reclama si documentare;
¡ mostrele fara valoare comerciala reprezinta bunuri sau parti din acestea sectionate,
divizate, desperecheate, perforate sau care au fost supuse altor operatiuni similare,
carora nu li se poate da o alta întrebuintare decât cea de mostre.
¡ materialul publicitar de reclama si documentare, consta în cataloage si liste de
preturi referitoare la marfuri puse în vânzare sau la prestari de servicii cu conditia
ca fiecare trimitere: 1) sa fie compusa dintr-un singur document, sau 2) sa cuprinda
un singur exemplar al fiecarui document, daca este compusa sin mai multe
documente, sau 3) sa nu depaseasca greutatea bruta de 1 kg, oricare ar fi numarul
documentelor sau exemplarelor.
d) alte bunuri prevazute în legi speciale.
De asemenea, sunt scutite de la plata taxelor vamale bunurile din import provenite sau
finantate direct din ajutoare, împrumuturi nerambursabile, precum si din programe de cooperare
stiintifica si tehnica, culturala, sportiva si didactica, acordate României de guverne straine, de
organisme internationale si de organizatii nonprofit si de caritate, destinate unor activitati
nonprofit.
Pentru ca aceste bunuri sa beneficieze de scutire de taxe vamale trebuie sa îndeplineasca
urmatoarele conditii: sa fie trimise de expeditor catre destinatar fara nici un fel de obligatii de
plata; sa nu faca obiectul unor comercializari ulterioare; sa nu fie utilizate pentru prestatii catre
terti, aducatoare de venituri; sa fie cuprinse în patrimoniul persoanei juridice si înregistrate în
evidenta contabila proprie.
O alta conditie pentru a opera scutirea este aceea a scopului utilizarii bunurilor. Astfel,
bunurile scutite de taxe vamale pot fi utilizate numai în scopurile în care au fost importate. În caz
de schimbare a destinatiei, importatorii sunt obligati sa îndeplineasca formalitatile legale privind

importul marfurilor si sa achite taxele vamale de import. În astfel de situatii, valoarea în vama se
calculeaza la cursul în vigoare în ziua constatarii schimbarii destinatiei bunurilor. În acest scop,
organele de control fiscal sunt obligate sa urmareasca destinatia data acestor bunuri si sa sesizeze
organele vamale pentru luarea masurilor ce decurg din aplicarea legii. Taxele astfel datorate se
stabilesc si se urmaresc pe o perioada de 5 ani de la data intrarii în tara.
De asemenea, este scutit de taxe vamale importul urmatoarelor categorii de bunuri:
a) bunurile de origine româna;
b) bunurile reparate în strainatate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzatoare
calitativ, returnate partenerilor externi în perioada de garantie;
c) bunurile care se înapoiaza în tara ca urmare a unei expedieri eronate;
d) echipamente pentru protectia mediului, stabilite de Guvern la propunerea Ministerului
Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, Ministerului Industriei si Comertului si
Ministerul Finantelor Publice;
e) bunurile din import, destinate a fi utilizate de asociatii familiale si unitati din sectorul
mestesugaresc, agricol si al industriei mici, în cadrul unor programe si actiuni de
ajutorare si dezvoltare a activitatilor, finantate de guvernele straine în baza unor acorduri
sau tratate încheiate cu România;
f) bunuri din import si donatii, reprezentând aparatura si instrumente destinate institutelor
Academiei Române si institutiilor de cultura;
g) bunuri din import, reprezentând materii prime si ambalaje pentru fabricile de
medicamente.
Totodata, trebuie aratat ca sunt scutite de la plata drepturilor de import (taxe vamale,
comisioane vamale, taxa pe valoarea adaugata) bunurile importate prin serviciile postale si în
regim de curierat rapid de catre persoanele juridice, cu o valoare totala pe trimitere a
echivalentului în lei de pâna la 12 Euro inclusiv.
În cazul bunurilor introduse în tara pentru dotarea si întretinerea reprezentantelor firmelor
comerciale si ale organizatiilor economice straine (care functioneaza legal în România) se
aplica reduceri sau exceptari de la plata taxelor vamale pe baza de reciprocitate.
Bunurile pentru dotarea reprezentantelor si altor persoane juridice române cu sediul în
strainatate pot fi scoase din tara si readuse, fara plata taxelor vamale, în baza adresei din care sa
rezulte ca bunurile respective sunt înscrise în evidentele sale contabile din tara.
Guvernul, în cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului Finantelor Publice si a
Ministerului Industriei si Comertului, poate aproba, cu caracter temporar, exceptari sau reduceri
de taxe vamale pentru unele categorii de marfuri. Aceste facilitati fiscale se stabilesc în mod
nediscriminatoriu fata de importatori sau de beneficiari, indicându-se în mod expres codul tarifar
al marfurilor.
Cotele de impunere sunt prevazute în tariful vamal de import al României si sunt exprimate
în procente (diferentiate pe marfuri sau grupe de marfuri care fac obiectul taxarii: marfuri
agroalimentare, industriale, produse finite, materii prime etc.) aplicabile la baza de calcul
exprimata în lei. Tariful vamal este cel în vigoare la data înregistrarii declaratiei pentru stabilirea
valorii în vama. Cotele cele mai frecvente sunt cuprinse între 10% si 30%. În general, taxele
vamale de import pentru produsele finite sunt mai mari decât cele pentru materiile prime si
semifabricate.
La propunerea justificata a Ministerului Industriei si Comertului, Ministerului Finantelor
Publice poate stabili suprataxe vamale de import cu caracter temporar , în cazurile în care
importurile de marfuri pot prejudicia grav productia interna. Suprataxa vamala, în cazul în care

exista, se calculeaza la valoarea în vama a bunurilor si se adauga la taxa vamala datorata pentru
aceste bunuri.
Baza de calcul a taxelor vamale o reprezinta valoarea în vama a marfurilor importate .
Aceasta se determina si se declara de catre importatori, direct sau prin reprezentantii autorizati ai
acestora, care sunt obligati sa depuna la biroul vamal, împreuna cu celelalte documente necesare
vamuirii, o declaratie pentru valoarea în vama , însotita de facturi sau alte documente de plata
a marfii si a cheltuielilor pe parcurs extern aferente acesteia. Importatorul nu este obligat sa
depuna la biroul vamal declaratia pentru valoarea în vama atunci când: valoarea marfurilor
importate nu depaseste echivalentul sumei de 100 euro; valoarea marfurilor importate este
stabilita, prin reglementari legale, în suma fixa.
Procedura de determinare a valorii în vama este cea prevazuta în Acordul privind
aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife si comert (G.A.T.T.), de la Geneva, la
care România este parte. Metoda de baza în determinarea valorii în vama este metoda valorii
tranzactionale , potrivit careia valoarea în vama a marfurilor importate va fi valoarea de
tranzactie , adica pretul efectiv platit sau de platit pentru marfuri când acestea sunt vândute
pentru export cu destinatia tarii de import.
Pretul efectiv platit poate fi ajustat atunci când anumite elemente specifice care sunt
considerate ca facând parte din valoarea în vama sunt în sarcina cumparatorului, dar sunt incluse
în pretul efectiv platit sau de platit pentru marfurile importate.
La valoarea în vama, în masura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în pretul
marfii, se includ: cheltuielile de transport al marfurilor importate pâna la frontiera româna;
cheltuieli de încarcare, de descarcare si de manipulare, conexe transportului, ale marfurilor din
import aferente parcursului extern; costul asigurarii pe parcursul extern.
Deci, valoarea în vama reprezinta pretul efectiv platit sau de platit în moneda de
facturare, respectiv plata totala efectuata de catre cumparator vânzatorului pentru marfurile
importate care fac obiectul unor tranzactii comerciale.
Pentru marfurile primite de persoane juridice, care nu fac obiectul unor tranzactii
comerciale, valoarea în vama o constituie valoarea înscrisa în documentele primite de la
expeditorul extern în declaratia pentru valoarea în vama depusa de persoana juridica destinatara.
În cazul marfurilor ale caror preturi definitive se stabilesc pe baza de cotatii bursiere,
valoarea în vama se determina pe baza facturii pro forma , emisa de furnizor, cu preturile
cunoscute la data întocmirii acesteia, urmând ca în termen de 150 de zile de la data declaratiei
vamale sa se depuna factura definitiva pe baza careia se fac regularizarile privind obligatiile de
plata în vama.
Transformarea în lei a valorii în vama se face la cursul de schimb stabilit si comunicat de
Banca Nationala a României, în penultima zi lucratoare a saptamânii. Acest curs se utilizeaza pe
toata durata saptamânii urmatoare pentru declaratiile vamale înregistrate în cursul acelei
saptamâni.
Când biroul vamal are îndoieli privind exactitatea informatiilor sau a documentelor
furnizate pentru determinarea valorii în vama, acesta poate solicita importatorului sa prezinte
justificari suplimentare, inclusiv documente au alte evidente. Daca informatiile si documentele
prezentate nu sunt în masura sa dovedeasca exactitatea valorii declarate, biroul vamal are dreptul
sa refuze determinarea valorii pe baza pretului de tranzactie. Înainte de a lua o decizie finala,
biroul vamal comunica importatorului, în scris, la cerere, motivele refuzului. În acelasi mod se
procedeaza si în cazul în care importatorul nu prezinta documentele solicitate de autoritatea
vamala.

În situatia în care determinarea definitiva a valorii în vama nu se poate efectua imediat,
importatorul are dreptul de a ridica marfurile din vama, la cerere cu conditia sa constituie o
garantie baneasca sau bancara, acceptata de autoritatea vamala. Daca în termen de 30 de zile de
la ridicarea marfii, importatorul nu prezinta documente concludente privind determinarea valorii
în vama, autoritatea vamala procedeaza la executarea garantiei, operatiunea de vamuire fiind
considerata încheiata.
Formarea si stingerea obligatiei vamale. Controlul vamal.
În cazul marfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import, precum si în
cazul plasarii marfurilor într-un regim de admitere temporara cu exonerarea partiala de drepturi
de import, datoria vamala ia nastere în momentul înregistrarii declaratiei vamale.
Debitorul datoriei vamale este considerat titularul declaratiei vamale acceptate si
înregistrate de autoritatea vamala. Poate fi debitor vamal, solidar cu titularul declaratiei vamale
acceptate si înregistrate, si persoana care, din culpa, a furnizat date nereale, înscrise în acea
declaratie, ce au determinat stabilirea incorecta a datoriei vamale.
Datoria vamala ia nastere si în urmatoarele cazuri: neexecutarea unor obligatii care
rezulta din pastrarea marfurilor în depozit temporar necesar, pentru care se datoreaza drepturi de
import; neîndeplinirea uneia dintre conditiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost
plasate; utilizarea marfurilor în alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri,
exceptari sau reduceri de taxe vamale.
Momentul nasterii datoriei vamale este acela în care s-au produs situatiile prezentate mai
sus, iar debitorul este titularul depozitului necesar cu caracter temporar sau al regimului vamal
sub care a fost plasata marfa.
Cuantumul drepturilor de import se stabileste pe baza elementelor de taxare din
momentul nasterii datoriei vamale. Daca nu este posibila stabilirea cu exactitate a momentului în
care se naste datoria vamala, momentul luat în considerare pentru stabilirea elementelor de taxare
proprii marfurilor în cauza este acela în care autoritatea vamala constata ca marfurile se afla într-
o situatie care face sa se nasca o datorie vamala. Când, la data constatarii, autoritatile vamale
dispun de informatii din care rezulta ca datoria vamala s-a nascut într-un moment anterior,
cuantumul drepturilor de import se determina pe baza elementelor de taxare existente la data cea
mai îndepartata ce poate fi stabilita pe baza acelor informatii.
În cazul în care o marfa de origine româna este scoasa din tara în regim de
perfectionare pasiva, pentru marfurile de origine straina încorporate în acea marfa, care nu
beneficiaza de un tratament tarifar preferential în România, se naste o datorie vamala la importul
în România al produselor compensatoare. Momentul în care se naste datoria vamala este
momentul înregistrarii la vama a declaratiei vamale de export initiale a marfurilor de origine
româna, iar debitorul este considerat titularul declaratiei vamale. În acest caz, cuantumul
drepturilor de import se determina în conditiile prevazute pentru marfurile importate provenind
din regimul de perfectionare pasiva.
Pentru asigurarea platii datoriei vamale, autoritatea vamala are dreptul sa ceara
constituirea unei garantii vamale. Garantia se depune de catre debitorul vamal sau, cu acordul
autoritatii vamale, de catre o terta persoana.
Garantia poate fi constituita dintr-un depozit banesc sau printr-o scrisoare de garantie
bancara, emisa de o banca agreata de autoritatea vamala. Garantia se realizeaza prin depunerea
sumei în lei sau prin remiterea unor instrumente de decontare si titluri de valoare, acceptate de
autoritatea vamala.

Cuantumul garantiei reprezinta suma exacta a datoriei vamale, în cazul în care aceasta
poate fi determinata în momentul în care est data garantia, iar în cazul în care acest cuantum nu
poate fi determinat se ia în considerare suma cea mai ridicata a datoriei vamale ce ar rezulta din
operatiunea de vamuire.
În cazuri temeinic justificate, Directia Generala a Vamilor poate acorda scutiri de
la obligatia garantarii datoriei vamale*, pentru urmatoarele categorii de bunuri: bunurile care
fac obiectul unor acorduri guvernamentale, plasate într-un regim vamal suspensiv; marfurile
plasate în regimul vamal de perfectionare activa cu suspendarea drepturilor de import. În cazul
navelor, aeronavelor, elicopterelor, locomotivelor si vagoanelor de cale ferata, plasate în regimul
vamal de perfectionare activa cu suspendarea drepturilor de import în vederea repararii si
returnarii lor partenerilor externi li se aplica aceeasi dispozitie si în situatia în care acestea se
introduc în tara si/sau se scot din tara în stare demontata în mai multe transporturi, cu conditia ca
produsele compensatoare mentionate în autorizatia de perfectionare activa sa reprezinte nave,
aeronave, elicopterelor, locomotivelor si vagoanelor de cale ferata;
¡ marfurile plasate în regim vamal de tranzit, daca acestea se efectueaza sub supravegherea
brigazilor din subordinea Directiei de supraveghere si control vamal;
¡ masinile si utilajele din Republica Moldova, plasate în regimul vamal de admitere temporara
cu exonerare partiala de la plata taxelor vamale în vederea executarii lucrarilor mecanice în
companiile agricole;
¡ bunurile pentru care se acorda custodie vamala în vederea întregirii unor produse, înainte de
depunerea declaratiei vamale, si care nu pot fi importate în întregime într-un singur transport;
¡ marfurile exceptate de la plata taxelor vamale conform actelor normative în vigoare, plasate
în unul din regimurile vamale de antrepozit, perfectionare activa cu suspendarea drepturilor de
import, transformare sub control vamal si admitere temporara cu exonerare partiala de la plata
taxelor vamale;
¡ marfurile introduse în zonele libere si plasate în regim vamal de perfectionare activa cu
suspendare sau transformare sub control vamal;
¡ marfuri expres prevazute de actele normative în vigoare plasate în regim vamal de antrepozit,
precum si produsele de catering destinate servirii mesei în avion plasate în regim vamal de
antrepozit de catre companiile aeriene, bunuri pentru care se asigura procedura de
supraveghere vamala de catre biroul vamal;
¡ marfuri expres prevazute de actele normative în vigoare introduse în depozit necesar cu
caracter temporar, pentru care se asigura procedura de supraveghere vamala de catre biroul
vamal;
¡ importurile anticipate de bunuri efectuate în cadrul operatiunilor de perfectionare pasiva de
catre companiile aeriene în vederea repararii si întretinerii aeronavelor civile.
Bunurile transportate pe cale rutiera sunt supuse garantarii datoriei vamale numai daca nu
circula sub acoperirea unei conventii internationale care asigura plata datoriei vamale. Bunurile
transportate pe cale ferata, prin posta, pe calea aerului si pe apa sunt exceptate de la garantarea
datoriei vamale.
Aprobarea de scutire de la obligatia garantarii datoriei vamale se acorda pe un termen
stabilit de autoritatea vamala, în functie de solicitarea titularului si de conditiile de realizare a
operatiunii. Daca titularul doreste sa prelungeasca operatiunea, în cadrul termenului acordat,
adreseaza Directiei Generale a Vamilor sau, dupa caz, directiei regionale vamale care a acordat
initial scutirea o noua cerere însotita de documente justificative. În cazul în care aprobarea de

scutire de la obligatia garantarii datoriei vamale nu este reînnoita la expirarea termenului acordat,
aceasta îsi pierde valabilitatea.
Atunci când, în cursul derularii regimului vamal, autoritatea vamala constata ca
modalitatea de garantie data nu mai asigura plata datoriei vamale, poate cere constituirea unei
alte garantii. În caz de refuz, autoritatea vamala are dreptul sa considere pe cel în cauza ca rau-
platnic si sa interzica efectuarea altor operatiuni de vamuire, pâna la achitarea datoriilor vamale.
Debitorul datoriei vamale ia cunostinta despre cuantumul acestei datorii prin declaratia
vamala acceptata si înregistrata d autoritatea vamala. În cazul unor diferente ulterioare sau în
situatia încheierii din oficiu, fara declaratie vamala, a unui regim vamal suspensiv, debitorul
vamal ia cunostinta despre acea noua datorie pe baza actului constatator întocmit de autoritatea
vamala. Declaratia vamala si actul constatator sunt titluri executorii care se onoreaza de catre
societatea bancara, fara accept, poprire si validare.
Stingerea datoriei vamale se poate realiza prin: plata sau achitarea acesteia;
renuntarea la încasare, atunci când se constata ca este nedatorata; anularea ca o consecinta a
anularii declaratiei vamale; împlinirea termenului de prescriptie extinctiva; insolvabilitatea
debitorului, constatata pe cale judecatoreasca; confiscarea definitiva a marfurilor; distrugerea
marfurilor din dispozitia autoritatii vamale sau abandonarea acestora în favoarea statului, înainte
de acordarea liberului de vama; distrugerea sau pierderea marfurilor, datorita fortei majore sau
cazului fortuit, înainte de acordarea liberului de vama; scaderea cantitativa a marfurilor, datorita
unor factori naturali, pentru partea corespunzatoare procentului de scadere, numai daca aceasta s-
a produs înainte de acordarea liberului de vama.
Datoria vamala se achita înainte de acordarea liberului de vama, în cazul regimurilor
vamale definitive, precum si în cazul când regimul vamal suspensiv se încheie în termen. Dupa
ce datoria vamala a fost achitata, debitorul vamal poate solicita restituirea garantiei disponibile
sau poate sa consimta ca aceasta sa fie folosita la alta operatiune de vamuire. Pentru regimul
vamal suspensiv care nu se încheie în termen, datoria vamala devine exigibila si se stinge prin
executarea de catre autoritatea vamala a garantiei constituite.
Plata taxelor vamale se face de catre importator sau de catre comisionarul în vama în
contul unitatii care a efectuat vamuirea, prin folosirea formelor si instrumentelor de decontare
care asigura cu anticipatie sumele necesare efectuarii platilor. Plata taxelor vamale constituie, de
altfel, conditia obligatorie pentru acordarea liberului de vama la import.
Liberul de vama se acorda dupa efectuarea operatiunii de vamuire. Pentru aceasta,
importatorii au obligatia sa depuna la birourile vamale, din interiorul tarii sau de frontiera, unde
au fost prezentate marfurile, o declaratie vamala în detaliu însotita de urmatoarele documente:
a) documentul de transport al marfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente emise de
transportator, cuprinzând date referitoare la marfurile transportate;
b) factura, în original sau în copie, ori un alt document pe baza caruia se declara valoarea în
vama a marfurilor;
c) declaratia de valoare în vama;
d) documentele necesare aplicarii unui regim tarifar preferential sau altor masuri derogatorii
la regimul tarifar de baza;
e) orice alt document necesar aplicarii dispozitiilor prevazute în normele legale specifice
care reglementeaza importul marfurilor declarate;
f) codul fiscal al titularului.
Declaratia vamala cuprinde ca principale informatii: clasificarea tarifara (codul
marfurilor potrivit clasificarii prevazute în Tariful vamal de import), baza de calcul a taxelor

vamale, procentul taxei, cuantumul taxelor vamale, felul, numarul, greutatea si pretul articolelor,
precum si informatii financiar-contabile si bancare.
Autoritatea vamala are dreptul sa efectueze verificari si investigatii atât în momentul
vamuirii, cât si ulterior, la vama sau la sediul importatorilor.
Controlul vamal exercitat în momentul vamuirii bunurilor are drept scop prevenirea
încalcarii reglementarilor vamale si stricta respectare a conditiilor si termenelor legale, precum si
descoperirea fraudelor vamale. Acesta poate fi realizat atât prin verificarea documentelor
necesare vamuirii, cât si sub forma controlului fizic.
Controlul documentar consta în verificarea: corectitudinii completarii declaratiei
vamale; existentei documentelor anexate la declaratia vamala; concordantei între datele înscrise
în declaratia vamala în detaliu si cele din documentele anexate; formala a documentelor anexate.
Controlul fizic al bunurilor importate consta în identificarea acestora, pe baza declaratiei
vamale în detaliu, însotita de documentele depuse împreuna cu aceasta. Pentru efectuarea
controlului fizic, autoritatea vamala indica marfurile sau partile din acestea pe care declarantul
este obligat sa le prezinte pentru verificare (prin observare, prin sondaj pe mijloacele de transport
etc.).
În situatia în care nu sunt indicii temeinice de frauda, controlul vamal fizic al marfurilor
se efectueaza numai pe baza de documente.
Dupa efectuarea formalitatilor de vamuire în vederea acordarii liberului de vama la
import sau la export, autoritatea vamala verifica daca sunt îndeplinite urmatoarele conditii:
¡ felul marfurilor constatate la controlul vamal corespunde cu cel înscris în declaratia
vamala;
¡ cantitatea marfurilor înscrisa în documentele de transport si în facturi corespunde cu
cea din declaratia vamala;
¡ numarul si valabilitatea licentei, înscrise în declaratia vamala, corespund cu datele din
licenta, atunci când normele legale prevad existenta unei licente;
¡ clasificarea tarifara, taxa vamala, valoarea în vama si, atunci când este cazul, originea
marfurilor, cuantumul drepturilor de import, felul, numarul si data instrumentului de
plata.
Liberul de vama se acorda în scris (cu semnatura si stampila), daca sunt îndeplinite
conditiile de mai sus si daca sunt efectuate formalitatile de vamuire si numai dupa prezentarea
documentelor care atesta efectuarea platii datoriei vamale. În cazul în care regimul vamal
prevede plata unor drepturi de import ori depunerea unei garantii, liberul de vama se acorda
numai dupa îndeplinirea acestor obligatii. Pâna la aparitia în extrasul de cont al biroului vamal al
sumelor încasate, liberul de vama este revocabil.
Declaratia vamala în detaliu, pe care autoritatea vamala a acordat liber de vama,
constituie titlu executoriu pentru urmarirea si încasarea datoriei vamale.
Controlul vamal ulterior al operatiunilor se exercita pe o perioada de 5 ani de la data
acordarii liberului de vama, în scopul prevenirii, combaterii si sanctionarii fraudei în domeniul
vamal.
În cadrul controlului ulterior autoritatea vamala verifica orice documente, registre si
evidente financiar-contabile care au legatura directa sau indirecta cu bunurile importate. De
asemenea, poate fi facut si controlul fizic al marfurilor, daca acestea mai exista.
Daca în urma controlului ulterior se constata ca s-au încalcat reglementarile vamale,
autoritatea vamala, dupa determinarea taxelor vamale cuvenite, ia masuri de încasare, respectiv
de restituire a acestora. Astfel, diferentele în plus se restituie titularului în termen de 30 de zile de

la data constatarii, iar diferentele în minus urmeaza a fi achitate în termen de 7 zile de la data
comunicarii.
Neplata diferentei datorate de titularul operatiunii comerciale, în termen de 7 zile, atrage
suportarea de majorari de întârziere , precum si interzicerea* efectuarii altor operatiuni de
vamuire pâna la achitarea datoriei vamale. Majorarile de întârziere se calculeaza din ziua imediat
urmatoare expirarii termenului legal de plata si pâna în ziua platii taxei datorate, inclusiv, iar
cuantumul acestora se suporta în toate cazurile de catre importatori.
Pentru datoriile constatate ulterior liberului de vama, Directia Generala a Vamilor poate
acorda amânari si esalonari de plata în termenul legal de prescriptie. Termenul de prescriptie a
dreptului de a cere plata taxelor vamale este de 5 ani si curge de la data acceptarii si înregistrarii
declaratiei vamale de import.
Aspecte contabile
Taxele vamale pentru bunurile din import nu fac obiectul cheltuielilor agentului
economic. Potrivit unuia din cele trei principii ale evaluarii (costul istoric, prudenta si stabilitatea
unitatii monetare), taxele vamale fac obiectul costului de achizitie pentru bunurile intrate în
patrimoniu cu titlu oneros. Deci ele se integreaza în cost si se recupereaza prin pretul de vânzare,
care în final sunt suportate de consumatorul final. Astfel taxele vamale nu fac obiectul unui
raport integrat în raport cu contabilitatea, nu se înregistreaza pe cheltuieli si deci nu afecteaza
rentabilitatea firmei. În acelasi timp, ele determina un cost de trezorerie, prin intervalul de timp
între plata taxelor vamale si recuperarea lor în timp prin vânzarea marfurilor achizitionate din
import.
Instrumentarea contabila este reliefata prin exemplul urmator:
Pe baza Facturii externe si a Declaratiei vamale de import se înregistreaza achizitia
marfurilor:
371 Marfuri = 401.2 Furnizori externi, analitic

Înregistrarea obligatiilor vamale:
371 Marfuri = 5121 Conturi la banci în lei
446.4 analitic Taxe vamale

Înregistrarea accizelor si a taxei pe valoarea adaugata:
4426 TVA deductibila = 5121 Conturi la banci în lei

635 = 446.5
Cheltuieli cu alte impozite, Alte impozite, taxe si varsaminte
taxe si varsaminte asimilate asimilate analitic "accize"

Se observa ca taxele vamale fac obiectul costului de achizitie al bunurilor importate, fara
ca acestea sa afecteze contul de profit si pierdere. De specificat ca în situatia în care agentul
economic nu este platitor de TVA, aceasta reprezinta o cheltuiala fiscala nedeductibila si intra în
costul de achizitie a bunurilor importate

INSTRUMENTE DE BAZĂ ÎN GESTIUNEA FISCALĂ A ÎNTREPRINDERII
Documente și registre
În cadrul temelor de gestiune fiscală a întreprinderii se ridică următoarele probleme:

 care sunt raportările specifice fiscalității și ce nevoi informaționale apar de aici?
 de ce documente primare specifice are nevoie fiscalitatea?
 impune legea înregistrări în registre speciale pentru fiscalitate?
 pot fi utilizate pentru nevoile fiscalității fluxurile de informații ale contabi-lității sau sunt
necesare fluxuri paralele?
 pot fi extrase informații utile fiscalității din registrele și raportările contabile?
Răspunsul la aceste întrebări va rezolva în mare parte aspectele de principiu în gestiunea
fiscală a întreprinderii.
Din raportările fiscale trebuie să rezulte în final câteva elemente obligatorii :
 masa impozabilă pe total și pe structuri cerute de legea fiscală, inclusiv baza de calcul
care să permită refacerea algoritmilor
 nivelul obligațiilor la buget datorate pe baza masei impozabile stabilite (declarate)
 nivelul eventualelor deduceri permise de lege din cuantumul impozitelor datorate
 sumele rămase de plată pe fiecare termen legal
 creanțele față de bugetul consolidat și eventual intenția recuperării lor imediate.
Față de cele prezentate rezultă că gestiunea fiscală trebuie să urmărească toate acele
elemente care formează masa impozabilă. Nu poate exista nici un ele-ment identificat prin legea
fiscală ca fiind relevant pentru stabilirea masei impoza-bile care să nu fie urmărit prin sistemul
informațional intern al întreprinderii.
Din punct de vedere al documentelor folosite de fiscalitate se poate afirma că, excepție
făcând formularele de raportare către autorități publice mandatate să le primească și să le
prelucreze, nu există documente sau formulare specializate fiscale. Cu alte cuvinte documentele
utilizate în contabilitate sau în circuitul informațional general al firmei au încărcătură inclusiv
fiscală. De aici apare un efect dublu asupra muncii organelor de control fiscal: pe de o parte
aceleași docu-mente vor purta informații de uz intern împreună cu informații fiscale de interes
public iar pe de altă parte organul fiscal trebuie să inventarieze toate documentele firmei pentru a
stabilii masa impozabilă și nivelul impozitelor datorate.
Conform legii fiscale sunt obligatorii o serie de registre fiscale speciale . În acestea va fi
transpusă informație fiscală cu posibilitatea de identificare a sursei interne din care a rezultat și a
controlului exhaustivității (totalității, integrității) preluărilor.
Una din interferențele majore dintre contabilitate și gestiune fiscală în legătu-ră cu
registrele și documentele utilizate de firmă este determinată de legislația privind utilizarea
aparatelor de marcat fiscale în comerțul cu amănuntul . În conformitate cu aceste reglementări
„Agenții economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii
direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale”. Aceștia
poartă denu-mirea fiscală de utilizatori. Au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat
electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utiliza-torii vor elibera
acestora și factură.
Prin norma juridică fiscală se stabilesc reguli privind documentele și registrele fiscale în caz
de defecțiune a aparatelor de marcat fiscale. „În situația defectării aparatelor de marcat
electronice fiscale utilizatorii sunt obligați ca în momentul constatării defecțiunii să anunțe
distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau, după caz, unitatea de service acreditată a acestui
distribuitor autorizat. Până la repunerea în funcțiune a aparatelor de marcat electronice fiscale,
agenții economici utilizatori sunt obligați să înregistreze într-un registru, special întocmit în
acest sens, toate operațiunile efectuate și să emită facturi fiscale pentru respectivele operațiuni ,
la cererea clientului”.

Un document fiscal impus de utilizarea aparatelor de marcat fiscale este bo-nul fiscal.
Acesta este definit prin legea fiscală. „ Bonul fiscal reprezintă documen-tul emis de aparatul de
marcat electronic fiscal care trebuie să cuprindă cel puțin: denumirea și codul fiscal ale agentului
economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal;
logotipul și seria fiscală ale aparatului; numărul de ordine; data și ora emiterii; denumirea
fiecărui bun livrat sau serviciu prestat; prețul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare
operațiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu in-dicarea cotei de taxă; valoarea totală a
bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote
de taxă, cu indicarea nivelului de cotă; valoarea totală a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea
adăugată, precum și valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe
valoarea adăugată, dacă este cazul.
Un alt document cu regim fiscal impus de utilizarea aparatelor de marcat fiscale este rola-
jurnal. Și acesta este definit în legea fiscală.
„Rola-jurnal este documentul pe care se înscriu toate datele din bonurile fiscale și se
păstrează în arhiva agenților economici timp de 2 ani de la data încheierii exercițiului financiar în
cursul căruia a fost întocmit”.
În reglementările fiscale sunt prevăzute și documente care au caracter mixt, cu regim
inclusiv de registru și de raport fiscal. Unul dintre acestea este raportul fiscal de închidere
zilnică.
„Raportul fiscal de închidere zilnică este documentul care conține: denumirea și codul
fiscal ale agentului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat
electronic fiscal; logotipul și seria fiscală ale aparatului; numărul de ordine numerotat progresiv;
data și ora emiterii; numărul bonurilor emise în ziua respectivă; valoarea totală a operațiunilor
efectuate și totalul taxei pe valoarea adăugată, cu precizarea nivelului cotei, valoarea totală a
operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum și valoarea taxelor care nu se cuprind
în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.
Trebuie reținut că registrele fiscale menționate de către legislația caselor de marcat fiscale
au relevanță esențială în sistemul de control fiscal. Astfel, registrul special ținut pentru situația în
care aparatul de marcat fiscal nu funcționează și raportul fiscal de închidere zilnică sunt
documente avute în vedere de către organele fiscale cu ocazia verificării veniturilor care stau la
baza determinării impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat. În plus, sunt prevăzute reguli
de tip fiscal pentru arhivare și păstrare. Registrul special ținut pentru situația în care aparatul de
marcat fiscal nu funcționează se arhivează și se păstrează pe o perioadă de 10 ani, iar raportul
fiscal de închidere zilnică, pe o perioadă de 5 ani.
În economia informației și a cunoașterii un rol important îl au registrele de tip electronic .
Legea dispune că agenții economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale sunt
obligați să predea memoria fiscală spre păstrare și arhivare direcțiilor generale ale finanțelor
publice județene sau a municipiului București, după caz
a) la umplerea memoriei fiscale;
b) atunci când aceasta trebuie înlocuită ca urmare a defectării;
c) când nu mai poate fi folosită de către utilizatori din diverse motive;
d) în cazul în care utilizatorii își încetează activitatea.
Predarea memoriei are loc după citire și preluarea rolei pe care sunt înregis-trate datele din
aceasta de către organul fiscal teritorial. Păstrarea și arhivarea memoriilor fiscale se asigură
pentru o perioadă de minimum 10 ani.

Regimul fiscal al aparatelor de marcat fiscale determină îndatoriri conexe pentru firme.
Utilizatorii de aparate de marcat electronice fiscale sunt obligați:
a) să folosească numai consumabile de tipul și cu caracteristicile tehnice prevăzute în
manualul de utilizare a aparatului respectiv;
b) să folosească numai consumabile care asigură menținerea lizibilității datelor pe perioada
de arhivare prevăzută de normele legale;
c) să solicite distribuitorului autorizat de la care a cumpărat aparatul sau unității acreditate
de către acesta completarea manualului de utilizare cu informații privind tipul și caracteristicile
tehnice ale consumabilelor, dacă manualul de utilizare a aparatului respectiv nu conține astfel de
informații;
d) să încheie cu furnizorii consumabilelor contracte ferme conținând clauze: de livrare
numai a consumabilelor de tipul și cu caracteristicile tehnice prevăzute în manualul de utilizare;
care să asigure menținerea lizibilității datelor pe perioada de arhivare prevăzută de normele
fiscale; privind daunele la care sunt îndreptățiți utilizatorii în cazul nerespectării clauzelor
contractuale de către furnizori.
e) să predea organului fiscal teritorial raportul memoriei fiscale pe perioada de raportare
lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare.
Unul dintre cele mai importante registre cu funcție fiscală la nivel de între-prindere este
așa-numitul Registru de evidență fiscală. Acesta urmează să fie în-tocmit de către contribuabilii,
înregistrați ca plătitori de impozit pe profit. Modelul, conținutul, caracteristicile de tipărire,
modul de difuzare, utilizare și păstrare ale Registrului de evidență fiscală sunt stabilite prin Ordin
al Ministrului Finanțelor Publice.
Conform dispozițiilor fiscale „Registrul de evidență fiscală are ca scop înscrierea tuturor
informațiilor care au stat la determinarea profitului impozabil și a calculului impozitului pe profit
cuprins în declarația privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat. Informațiile din
Registrul de evidență fiscală vor fi înregistrate în ordine cronologică și vor corespunde cu
operațiunile fiscale și cu datele privind impozitul pe profit din declarația privind obligațiile de
plată la bugetul general consolidat”.
Observăm similitudini cu specificul normelor contabile. În plus, trebuie ținut cont de faptul
că „operațiunile înregistrate în Registrul de evidență fiscală sunt la latitudinea contribuabilului,
în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii ale acestuia”.
Destinația pur fiscală, în special pentru ușurarea lucrărilor organelor de control fiscale este
pusă în relief de către următoarea precizare din norma fiscală: registrul de evidență fiscală se
utilizează în strictă concordanță cu destinația acestuia . Se completează astfel încât să permită în
orice moment identificarea și controlul operațiunilor efectuate pentru determinarea impozitului
pe profit cuprins în declarația privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat”. În plus
contribuabilii, plătitori de impozit pe profit, au obligația de a prezenta Registrul de evidență
fiscală organelor de inspecție fiscală competente. Registrul de evidență fiscală se păstrează la
domiciliul fiscal al contribuabilului. Apare pentru contabili obligația de a înscrie informațiile
cerute de reglementările fiscale.
Corelația cu alte documente fiscale este obligatorie. În acest sens „ impozitul pe profit
calculat și înscris în Registrul de evidență fiscală va fi identic cu cel înscris în declarația privind
obligațiile de plată la bugetul general consolidat ”.
Funcționarea specializată a Registrului de evidență fiscală este întărită și prin modul de
sistematizare a informației cuprinse în el. Înregistrările în Registrul de evidență fiscală sunt
aferente oricărei perioade pentru care contribuabilul are obligația de a declara impozitul pe

profit. Apare astfel o corelare perfectă între funcția fiscală a întreprinderii (aceea de a contribui la
bugetul consolidat al statului) și sistemul de înscriere a informațiilor în respectivul registru.
Pentru a elimina posibilitățile de fraudă și având în vedere importanța registrului fiscal,
acesta este document cu regim special de tipărire și distribuire. Se execută de Compania
Națională „Imprimeria Națională – S.A.”, cu utilizarea unor elemente de securizare și cu
respectarea prevederilor dreptului contabil în materie.
Pentru a elimina folosirea mai multor exemplare din registru, eliberarea lui se face contra
cost de către unitățile fiscale din raza teritorială în care contribuabilul își are declarat domiciliul
fiscal, pe baza copiei certificatului de înregistrare emis de Oficiul Național al Registrului
Comerțului.

DEZVOLTĂRI ALE CONTABILITĂȚII FISCALE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII
Elemente interdisciplinare între funcția contabilă și cea fiscală
Unul dintre palierele la care se realizează confruntarea elementelor impuse de funcția
contabilă cu cea fiscală a firmei moderne este legat de normele dreptului contabil privind
inventarierea și de implicațiile acestora în dreptul fiscal.
În temeiul prevederilor legii contabilității și a reglementărilor speciale în materie, unitățile
au obligația să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ și de pasiv deținute la
începutul activității, cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării lor, în cazul fuziunii sau
încetării activității, precum și în următoarele situații:
a) la cererea organelor de control , cu prilejul efectuării controlului, sau a altor organe
prevăzute de lege;
b) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi
stabilite cert decât prin inventariere;
c) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;
d) cu prilejul reorganizării gestiunilor;
e) ca urmare a calamităților naturale sau a unor cazuri de forță majoră;
f) în alte cazuri prevăzute de lege.
Inventarierea anuală a elementelor de activ și de pasiv se face, de regulă, cu ocazia
încheierii exercițiului financiar , avându-se în vedere și specificul activității fiecărei unități.
Condiția principală cerută de legislația contabilă și de cea fiscală este asigurarea valorificării și
cuprinderii rezultatelor inventarierii în situațiile financiare întocmite pentru exercițiul financiar
respectiv. O serie de rezultate ale inventarierii au impact direct asupra conturilor fiscale ale
firmelor.
1. La elementele de activ la care s-au constatat deprecieri, pe baza listelor de inventariere
întocmite distinct, comisia de inventariere face propuneri privind constituirea provizioanelor
pentru depreciere sau de înregistrare a unor amortizări suplimentare (pentru deprecierile
ireversibile ale imobilizărilor), acolo unde este cazul, arătând totodată cauzele care au determinat
aceste deprecieri. Astfel de amortizări suplimentare vor fi înregistrate obligatoriu în
contabilitate și vor primi tratamentul fiscal prevăzut de legislația specială . Orice amortizare este
o reducere potențială a impozitului pe profit.
2. Pentru toate plusurile, lipsurile și deprecierile constatate la bunuri, precum și pentru
pagubele determinate de expirarea termenelor de prescripție a creanțelor sau din alte cauze,
comisia de inventariere trebuie să primească explicații scrise de la persoanele care au
răspunderea gestionării, respectiv a urmăririi decontării creanțelor.

Pe baza explicațiilor primite și a documentelor cercetate, comisia de inven-tariere stabilește
caracterul lipsurilor, pierderilor, pagubelor și deprecierilor consta-tate, precum și caracterul
plusurilor, propunând, în conformitate cu dispozițiile legale, modul de regularizare a diferențelor
dintre datele din contabilitate și cele faptice, rezultate în urma inventarierii. Lipsurile imputabile
au un regim fiscal diferit de cele neimputabile .
3. Modul de evaluare are importanță asupra intensității modificărilor din conturile firmei.
Plusurile în gestiune se vor evalua la valoarea justă iar minusurile la valoarea lor de înlocuire.
Plusurile reprezintă venituri impozabile iar minusurile cheltuieli (deductibile numai dacă sunt
imputabile).
4. La stabilirea valorii debitului, în cazurile în care lipsurile în gestiune nu sunt considerate
infracțiuni, se va avea în vedere posibilitatea compensării lipsu-rilor cu eventualele plusuri
constatate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
– să existe riscul de confuzie între sorturile aceluiași bun material, din cauza asemănării
în ceea ce privește aspectul exterior: culoare, desen, model, dimensiuni, ambalaj sau alte
elemente;
– diferențele constatate în plus sau în minus să privească aceeași perioadă de gestiune și
aceeași gestiune. Compensarea plusurilor cu minusurile reprezintă din punct de vedere fiscal
reduceri ale impozitului pe profit și impozitului pe dividende potențiale.
5. Pentru bunurile la care sunt acceptate scăzăminte , în cazul compensării lipsurilor cu
plusurile stabilite la inventariere, scăzămintele se calculează numai în situația în care cantitățile
lipsă sunt mai mari decât cantitățile constatate în plus. În această situație, cotele de scăzăminte se
aplică în primul rând la bunurile la care s-au constatat lipsurile.
Dacă în urma aplicării scăzămintelor respective mai rămân diferențe canti-tative în minus,
cotele de scăzăminte se pot aplica și asupra celorlalte bunuri admi-se în compensare, la care s-au
constatat plusuri sau la care nu au rezultat diferențe.
Normele privind limitele admisibile la perisabilitate sau cele stabilite intern nu se aplică
anticipat, ci numai după constatarea existenței efective a lipsurilor și numai în limita acestora. De
asemenea, normele de scăzăminte nu se aplică automat, aceste norme fiind considerate limite
maxime. Sunt deductibile fiscal numai scăzămintele care se încadrează în normativele legale.
Firma poate să adopte și alte normative interne în stabilirea relațiilor de responsabilitate ale
gestionarilor dar acestea nu vor influența calculul impozitului pe profit. Diferențele în favoarea
gestionarului pentru scăzăminte peste normativele legale vor fi suportate practic din profitul net
al firmei.
Corelația dintre fiscalitate și contabilitate poate fi constatată și la nivelul componentelor
fiecăreia dintre cele două discipline. Sistemul fiscal cuprinde trei componente independente.
1. Legislația fiscală reglementează și instituie impozite și taxe considerate elemnte de bază
ale veniturilor statului și care consfințesc dreptul de creanță al statului asupra contribuabilului.
Firmele înregistrează în contabilitate datoriile în conformitate cu normele fiscale.
2. Mecanismul fiscal cuprinde totalitatea procedeelor tehnice și metodelor prin care se
realizează acțiunea de urmărire și percepere a impozitelor și taxelor. Mecanismul fiscal se
intersectează cu procesele și fluxurile din contabilitate.
3. Aparatele fiscale cuprind organele specializate care pun în mișcare mecanismul fiscal în
scopul realizării obiectivului final, adică urmărirea și perceperea veniturilor bugetare. Aparatul
fiscal își îndeplinește atribuțiile numai în contact cu personalul din compartimentul financiar –
contabilitate al contribuabi-lului – firmă. În plus, personalul din aparatul fiscal trebuie să posede
cunoștințe solide de contabilitate pentru a înțelege modul de formare a bazei de impozitare.

Este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de organele fiscale,
cât și de plătitor. În legea prin care se instituie un impozit se precizează persoanele în sarcina
cărora cade plata impozitului, materia supusă impunerii mărimea relativă a impozitelor,
termenele de plată, sancțiunile ce se aplică persoanelor fizice sau juridice care nu-și onorează
obligațiile fiscale. Plătitori sunt entități colective (firme, o.n.g-uri, instituții publice, etc) și
persoane fizice. În cazul entităților colective atribuțiile de gestiune fiscală revin, în mare parte,
compartimentului contabilitate. Din acest motiv, aparatul fiscal al lor va fi în contact în primul
rând cu departamentele de contabilitate ale entităților plătitoare de impozite și taxe. Gestiunea
fiscală se adresează astfel tuturor întreprinderilor care au calitatea de contribuabili. Din cele
prezentate rezultă că trebuie respectate concomitent de către profesioniștii contabili:
– principalele mecanisme și norme ale fiscalității (exigență a dreptului fiscal și a celui de
procedură fiscală)
– obținerea unei imagini fidele a situației financiare și a rezultatelor entității (exigență a
dreptului contabil).
Fiscalitatea are la bază dreptul contabil pentru a determina și calcula toate componentele
sistemului de impozitare. Indicatori cum ar fi profit, valoare adău-gată, fond total de salarii, pe
baza cărora se calculează principalele impozite și taxe sunt preluați în principal din contabilitate.
Dreptul contabil, prin intermediul obiectivelor de imagine fidelă, are un rol esențial în
economie: furnizează baza de date necesară sistemului fiscal pentru fundamentarea politicilor
sale proprii. Situațiile financiare trebuie să prezintă credibilitate, inclusiv pentru organele fiscale.
Pentru a fi credibile trebuie să nu conțină erori semnificative.
Caracteristicile situațiilor financiare utile pentru prelucrarea informației fisca-le sunt
următoarele:
1) inteligibile – înțelese de diverși utilizatori, inclusiv de organele de control fiscal;
2) pertinente în raport cu necesitatea luării de decizii privind încadrarea în parametrii
fiscali;
3) corecte – să inspire încredere în fidelitatea informațiilor ; datele înscrise în conturile
analitice și sintetice reprezintă totalul din documentele justificative;
4) comparabile în timp și spațiu . Fiecare situație financiară este atașată unui anumit
exercițiu fiscal. Datele pentru calcularea impozitelor și taxelor sunt separate pe exerciții fiscale în
funcție de parametrii situațiilor financiare.

Viitorul corelației dintre fiscalitate și contabilitate în epoca globalizării
Corelația fiscalitate-contabilitate se poate contura pentru perioada următoare, în primul rând
prin cadrul reglementării. Din acest punct de vedere se știe că pentru contabilitate există și este
funcțional un cadru internațional de reglementare. Standardele Internaționale de Contabilitate și
Standardele Internaționale de Raportare Financiară reprezintă norme profesionale obligatorii și
general aplicabile în toate țările care le-au adoptat. Fiscalitatea rămâne în schimb, chiar în
condițiile proceselor de globalizare și regionalizare, în spațiul național. De exemplu fiecare din
țările membre ale Uniunii Europene are în lista de competențe elaborarea normelor proprii
privind sistemul fiscal ținând cont de reglementările comunitare privind impozitele indirecte. În
al doilea rând, este esențial factorul decizional privind normele fiscale și cele contabile. Pentru
contabilitate se conturează tot mai mult un rol decizional major al organismelor profesionale în
redactarea normelor. Fiscalitatea va fi reglementată în continuare de către autoritățile puterii
publice. Din nefericire societatea civilă are numai rol de observator al mecanismului de elaborare
și aplicare a normelor fiscale. Cea mai importantă diferențiere între fiscalitate și contabilitate este

de fond și nu apare tendința de a fi modificată în epoca globalizării: contabilitatea face parte din
sistemul normativ privat, în timp ce fiscalitatea face parte din sistemul normativ public, fiindu-le
aplicabile în lipsă de norme proprii, reglementări importate din sistemele de care aparțin.
Din cele prezentate mai sus rezultă dinamici diferite pentru fiscalitate și contabilitate în
epoca globalizării. „Motoarele” acestor dinamici sunt autoritățile care le reglementează și
referențialele lor de bază. Va persista imposibilitatea vizi-unii unitare între fiscalitate și
contabilitate. Acestea au apărut la momente diferite de timp, s-au dezvoltat după un ciclu propriu
fiecăreia și vor avea mecanisme de evoluție diferite în epoca globalizării. Nu trebuie să surprindă
decalajul în abor-dările diferitelor realități ale vieții economice sau modul diferit de tratare al
acestora.
Una dintre direcțiile în care se poate manifesta corelația contabilitate – fisca-litate este
aceea a ajustărilor reciproce ale ciclurilor proprii de lucrări și interco-nectarea acestora. Poate
avea loc la nivel de întreprindere în epoca globalizării o adaptare a ciclului contabil la nevoile
managementului fiscal.
Prima etapă a ciclului contabil este sesizarea, clasarea și înregistrarea în expresie bănească a
datelor relative la o entitate patrimonială. Entitatea respectivă este în același timp subiect de
drept fiscal: are de înregistrat și plătit impozite și taxe, are dreptul la creanțe față de bugetul
public consolidat. Una dintre sarcinile contabilității este furnizarea, după prelucrări
corespunzătoare, a unui ansamblu de informații conforme cu nevoile diverșilor utilizatori.
Organele fiscale sunt utilizatori privilegiați ai situațiilor financiare, fiind identificate în această
calitate prin acte normative. Nu mai au însă calitatea de principal utilizator al informației
contabile.
Practic, drumul parcurs de la culegerea datelor și până la furnizarea informațiilor de către
contabilitate reprezintă ciclul contabil. El reprezintă, deci, totalitatea etapelor de prelucrare
succesivă a datelor contabile în scopul obținerii informațiilor necesare unui utilizator
determinat. În cursul ciclului contabil se realizează prelucrări și sortări de interes general, ca și
gestionarea informației fiscale.
Etapele ciclului contabil sunt:
a) identificarea operațiunilor economice din documentele justificative și analiza contabilă a
acestora, în vederea elaborării articolelor contabile corespunză-toare;
b) înregistrarea cronologică, în Registru-jurnal, a articolelor contabile obți-nute în urma
analizei contabile a operațiunilor; ordinea cronologică a înregistrării tranzacțiilor este la fel de
importantă în fiscalitate ca și în contabilitate;
c) sistematizarea pe conturi sintetice și analitice (dacă este cazul), în registrul Cartea mare, a
situației inițiale și a modificărilor suferite, conform articolelor contabile consemnate în jurnal,
precum și prelucrarea acestor date; conturile fiscale, cu solduri inițiale, modificări, și sold final
reprezintă parte a contabilității firmei;
d) verificarea exactității prelucrărilor prin întocmirea balanței de verificare periodice pe
baza datelor din Cartea mare și din balanța de verificare precedentă; verificarea prelucrărilor
necesare fiscalității are loc inclusiv cu instrumente ale gestiunii și contabilității;
e) inventarierea patrimoniului și întocmirea Registrului-inventar, la sfârșitul exercițiului; la
unele impozite și taxe lista de inventar este bază de referință pentru calculul masei impozabile;
f) înregistrarea în contabilitate a operațiunilor de regularizare în vederea punerii de acord a
situației scriptice (din conturi) cu situația faptică, constatată prin inventariere și consemnată în
registrul inventar;

g) parcurgerea celorlalte lucrări premergătoare întocmirii situațiilor financia-re, și anume:
determinarea rezultatului contabil, a rezultatului fiscal, a impozitului pe profit și înregistrarea
acestuia din urmă, precum și a repartizării profitului net sau reportarea pierderii, după caz,
închiderea conturilor de activ și de pasiv, întocmirea balanței de verificare finale; această etapă
este o întrepătrundere dintre prelucrările contabile și cele fiscale;
h) sistematizarea datelor din balanța de verificare finală sub formă de infor-mații în situațiile
financiare anuale;
i) valorificarea informațiilor din situațiile financiare anuale.
Sistemul de prelucrare automată a datelor este tot mai mult elementul cheie pentru
prelucrarea informației atât din contabilitate cât și pentru gestiunea fiscală. Un astfel de
instrument comun sporește aria de interferență a celor două discipline.
Un aspect important al corelației fiscalitate-contabilitate în epoca globalizării este
referențialul economic principal al fiecăreia dintre discipline. Informațiile din contabilitatea
firmelor ajută la multe analize macroeconomice dar microeconomia este zona în care
contabilitatea are cele mai multe conexiuni. Fără înțelegerea proceselor de creare valoare și de
gestiune din cadrul întreprinderii, contabilitatea nu își poate îndeplini nici unul dintre obiectivele
sale. Fiscalitatea ar trebui să pornească de la capacitatea întreprinderilor de plată la bugetul
public. Cu toate presiunile mediului de afaceri în strategia fiscală se pornește în majoritatea
cazurilor de la corelațiile macroeconomice. În măsura în care există posibilitatea unui grad de
impunere permisiv, guvernele de orientare liberală sunt dispuse să adopte măsuri care să ia în
calcul și interesele firmelor. O astfel de practică nu va fi probabil majoritară. Referențialul
principal al fiscalității va rămâne în continuare macroeconomia. Față de această poziționare în
zone economice diferite, dinamica fiscalității și cea a contabilității va avea probabil viteze
diferite.

Modele ale organizării conturilor analitice și tranzacțiilor conform exigențelor fiscale
Normele fiscale impun câteva reguli privind organizarea conturilor analitice.
Regula numărul unu este înregistrarea separată a costurilor fiscale pentru fiecare impozit
și taxă. În conformitate cu această regulă întreprinderile vor avea un cont sintetic sau unul
analitic pentru fiecare impozit sau taxă în parte. Chiar dacă mai multe impozite se plătesc la
aceeași autoritate publică sau chiar în același cont de trezorerie, firmele au obligația de a
înregistra obligația respectivă distinct.
Regula doi reprezintă obligația organizării gestiunii fiscale pe fiecare termen de plată a
obligațiilor fiscale . Termenele de plată vor fi distincte pentru fiecare impozit și taxă în parte. Pot
fi incluse sisteme de gestiune care cumulează toate impozitele de la un anumit termen de plată
dar cu evidențierea fiecărui impozit în parte. Cumularea pe termene este utilă în special
managementului trezoreriei fie-cărei firme. La impozitul pe profit termenele de plată cu valoare
negativă (impozit pe profit plătit în plus) au relevanță fiscală: se deduc într-o anumită ordine din
sumele de plată.
Regula trei cere ca în cazul impozitelor și taxelor cu reținere la sursă să fie gestionate
separat contribuțiile pentru fiecare subiect al impunerii . De regulă este vorba despre impozite și
taxe reținute din salariul brut. În astfel de cazuri gestiunea fiscală este la nivel de angajat. Are loc
astfel conexiunea gestiunii fiscale cu procedurile de calculație a costurilor la nivelul locurilor de
muncă (job-costing).

Regula patru cere ca elementele de calcul a impozitelor și taxelor să fie identificate cu
ușurință. Aceste elemente pot fi identificate prin conturi analitice, tipuri de tranzacții, rapoarte
speciale, alte proceduri sau filtre specifice sistemului informațional. Nici o normă fiscală nu
poate impune procedura prin care să poată fi identificate elementele de calcul al impozitelor și
taxelor. În funcție de comple-xitatea sistemului informațional și de puterea sistemului informatic
se vor găsi soluții adecvate de la caz la caz.
Regula cinci presupune gestionarea distinctă a elementelor care se iau în calculul
deducerilor din impozitele și taxele datorate . Deducerile reprezintă dero-gări de la cadrul comun
și trebuie dovedite. Legea fiscală impune frecvent restricții în aplicarea deducerilor care trebuie
respectate de contribuabili. În cazul în care o firmă nu se încadrează în litera și spiritul legii
fiscale privind regimul deducerilor nu va putea să le utilizeze în calculul impozitelor sau taxelor
datorate.
Regula șase introduce obligația gestionării speciale a cazurilor de excepție de la normele
generale. Cazurile de tranzacții care se încadrează în normele derogatorii trebuie să fie
identificabile și raportabile în orice moment. De exemplu, cazurile în care o operație nu este
inclusă în sfera de aplicare a TVA trebuie să fie ușor identificabile. De asemenea, operațiile
scutite cu sau fără drept de deducere TVA trebuie să fie separate net de cele comune. În privința
TVA trebuie să fie ges-tionate distinct tranzacțiile care au atașate la cumpărări sau la vânzări
cote diferite.
Consolidarea fiscală la nivel de grup
Una din operațiile contabile specifice grupurilor de firme este consolidarea. În domeniul
fiscal nu au apărut încă norme distincte în această direcție. Practica este cea care a introdus reguli
și uzanțe pentru consolidarea fiscală.
Prin consolidare fiscală în sens larg putem înțelege procesul de combinare a poziției față de
organismele fiscale a unor entități care fac parte din același grup indiferent de criteriile de
încadrare utilizate, de analiză a tranzacțiilor reciproce generatoare de obligații sau creanțe față de
aceleași organisme fiscale referitoare la aceleași obligații, de adaptare a politicilor privind
tranzacțiile reciproce în funcție de raporturile cu organismele fiscale.
Din definiția prezentată rezultă etapele care trebuie parcurse pentru a realiza consolidarea
fiscală în sens larg. Prima etapă constă în combinarea pozițiilor entităților grupului față de
fiecare din organismele fiscale și relativ la fiecare din obligațiile sau creanțele fiscale în
vigoare. În urma operațiilor de consolidare din etapa unu rezultă o situație a raporturilor
entităților componente ale grupului cu organismele fiscale ca și cum ar fi vorba despre o singură
entitate. Această etapă este posibilă numai după verificarea atentă a decontărilor reciproce și
constatarea faptului că au fost folosite aceleași principii contabile și fiscale legal valabile și
aplicabile în tranzacțiile respective.
Etapa a doua constă în analiza tranzacțiilor dintre entitățile grupului din punct de vedere
fiscal. Tranzacțiile generează poziția fiecărei entități în parte față de autoritățile fiscale. Poziția
unei entități este determinată atât de vânzările și prestațiile pe care le realizează cât și de
achizițiile sau serviciile pe care le primește. În cazul entităților care gestionează portofoliul de
participații poziția sa fiscală este complexă, fiind o sumă ponderată a tranzacțiilor întregului
grup.
Etapa a treia conține simularea unui set de tranzacții care să optimizeze sau cel puțin să
îmbunătățească poziția fiscală a grupului . Această etapă se poate derula numai dacă nu a expirat
termenul de depunere a raportărilor fiscale la care se referă optimizarea.

Etapa a patra are ca obiectiv stabilirea unei noi poziții fiscale a grupului și a fiecărei
entități componente, a avantajelor, dezavantajelor și riscurilor asociate acestei noi poziții.
Etapa cinci urmărește elaborarea cadrului contractual comercial care să permită operațiile
în varianta optimizată atât pentru exercițiul curent cât și pentru viitor.
Etapa a șasea privește identificarea intereselor minoritare care sunt afectate prin
consolidarea fiscală . Dacă apar astfel de interese trebuie găsite modalitățile de compensare a lor
de către entitatea care deține controlul sau majoritatea și care beneficiază cel mai mult din
consolidarea fiscală.
Consolidarea fiscală se realizează în condițiile respectării unor restricții stricte și foarte
severe. În primul rând este bine de reținut că în principiu organele fiscale nu acceptă operațiile
privind consolidarea fiscală . Din acest motiv calculele și simulările legate de consolidarea
fiscală au caracter strict confidențial .
O a doua restricție privește „factorul timp”. Toate operațiile privind conso-lidarea fiscală
trebuie să se încadreze în termenul de depunere a primei raportări fiscale pentru perioada de
referință.
A treia restricție se referă la coerența documentară a tranzacțiilor privind consolidarea
fiscală. Este obligatoriu să fie gestionate corespunzător formularele pentru a respecta principiul
contabil al înregistrării în ordine cronologică . Acest principiu reprezintă o restricție importantă
în aplicarea procedurilor de consolidare fiscală. Practic nu pot fi înregistrate tranzacții în luna
următoare celei de referință până la mijlocul perioadei și ulterior să fie înregistrate tranzacții
pentru sfârșitul perioadei de referință în conformitate cu rezultatele algoritmului de consolidare
fiscală.
O altă exigență importantă este utilizarea unui sistem informatic puternic și fiabil. Fără
capacitatea de a realiza prelucrări complexe în timp foarte scurt nu se poate respecta cerința
încadrării în termenele de raportare fiscală.
A cincea restricție privește compatibilizarea sistemelor fiscale aplicabile entităților din
grup dacă acestea sunt supuse unor jurisdicții fiscale diferite . Impactul fiscal pentru firmele care
aparțin de jurisdicții fiscale diferite nu poate fi însumat sau centralizat fără operații preliminare
de compatibilizare. Astfel de operații sunt necesare și în cazul sistemelor fiscale diferite valabile
în același sistem jurisdicțional numai că este mult mai ușor. O realitate a lumii de astăzi este
funcționarea marilor corporații cu subsidiare pe tot globul. Legislația fiscală a rămas în mare
parte în cadrul național, cu puternic specific local. Ca elemente care ajută la mondializarea
normelor fiscale se pot enumera convențiile de evitare a dublei impuneri, regionalizarea sau
procesele integraționiste. Rămâne încă un procent major de specific național care îngreunează
operațiile de consolidare fiscală realizate pentru entități din state diferite.
Organizarea gestiunii fiscale la nivel de subunitate (centru de cost, loc de muncă, grup
generator de numerar, tranzacție, contract etc)
Frecvent este posibil să existe o legătură flexibilă între costurile alocate și nivelul unor
indicatori de performanță. În mod deosebit, în sistemul public și în cel al organizațiilor non-profit
ar trebui să fie avută în vedere o astfel de analiză. Aplicarea acestei metode presupune stabilirea
la începutul unui exercițiu a obiectivelor de performanță ale fiecărui centru de responsabilitate.
De asemenea, are loc alocarea costurilor defalcate din buget. Între cele două componente se
stabilește astfel o anumită corelație. Îndeplinirea obiectivelor de performanță dă dreptul utilizării
integrale a costurilor bugetare. Depășirea indicatorilor de performanță justifică costuri
suplimentare la acele articole care sunt în dependență directă cu volumul de activitate.

Nerealizarea indicatorilor de performanță dă dreptul responsabilului de buget să blocheze
anumite costuri alocate centrului de responsabilitate respectiv. Este foarte importantă însă
stabilirea corectă a indicato-rilor de performanță și identificarea articolelor de costuri care au o
dependență direct proporțională cu indicatorii de performanță.
Gestiunea fiscală este obligatoriu de organizat la nivelul plătitorului de im-pozite și taxe.
Conform normelor procedurii fiscale poate fi plătitor persoana juridică sau un sediu secundar
„înzestrat” cu personalitate fiscală. Categoria sedii-lor secundare cu personalitate fiscală (care
dispun de cod fiscal separat) cuprinde două grupe:
– sedii secundare pentru care legislația fiscală stabilește obligativitatea utilizării unei
personalități fiscale; acestea se împart la rândul lor în sedii secundare cu personalitate fiscală
pentru anumite categorii de impozite și sedii secundare cu personalitate fiscală pentru toate
impozitele datorate; un exemplu de personalitate juridică fiscală dată sediilor secundare în baza
legii este cel al sediilor secundare cu mai mult de 5 angajați, pentru care este obligatorie
declararea și plata impozitului pe veniturile din salarii la organul fiscal pe a cărui rază teritorială
se află sediul secundar;
– sedii secundare pentru care persoana juridică a dispus stabilirea personali-tății juridice
fiscale.
Din datele prezentate rezultă un caz în care gestiunea fiscală la nivel de subunitate este în
concordanță cu sistemul de raportări fiscale către autorități. Firmele au însă posibilitatea să
organizeze o astfel de defalcare și pentru necesități de informare și decizie managerială. La
nivelul centrelor de analiză economică (centre de cost, de profit, de venit, de responsabilitate,
etc) se poate organiza gestiunea fiscală pentru a detalia rezultatele și cauzele care au generat o
anumită traiectorie sau un anumit parametru. În situația în care aceste centre sunt în cadrul unui
plătitor de impozite, defalcarea costurilor fiscale se poate face numai pe baza unor criterii
administrative sau de gestiune internă. Se va folosi următoarea cheie de control: totalul pentru
fiecare impozit și taxă (conform declarațiilor centralizate ale plătitorului de impozite și taxe)
trebuie să fie egal cu suma defalcată pe fiecare centru de analiză stabilit. Se recomandă să fie
utilizate astfel de defalcări numai asupra totalității activității (defalcarea costurilor fiscale totale
pe centre) și evitarea segmentării în scopul unei analize speciale (analiză costuri fiscale la nivelul
unui centru de orice tip luat separat).

BIBLIOGRAFIE

1. Adriana-Sofia Dumitrescu , Dan-Gabriel Dumitrescu, Vasile Raileanu, Contabilitatea și gestiunea
fiscală a societăților comerciale , Editura Economică, București, 2016.
2. lincuță Lucian-Dorel, Chivu Ramona-Maria, Gădău Liana, Contabilitatea financiară. Aplicații
practice și teste grilă pentru autoevaluare , Editura Fundației România de Mâine , București, 2008.
3. Ana Stoian, Curs de Contabilitate și gestiune fiscală , în format online, ASE , București.
4. Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, Ghidul practic de aplicare a
reglement ărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare
anuale consolidate aprobate prin O.M.F.P. nr. 1.802/2014 , Editura CECCAR, București 2015.
5. Legea nr. 82/1991 a contabilității , cu modificările și completările ulterioare.
6. O.M.F.P. nr. 1.802/2014, pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile
financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate , cu modificările și
completările ulterioare.
7. IASB, Standardele Internaționale de Raportare , Editura CECCAR, București, actualizate 2018.

8. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.
9. OUG nr.79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
10. OUG nr.3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare .
11. O.M.F.P. nr. 470/2018 Privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situa țiilor
financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unită țile
teritoriale ale Ministerului Finan țelor Publice, precum și pentru modificarea și completarea unor
reglementări contabile.
12. O.M.F.P. nr. 3067/2018 pentru completarea unor reglementări contabile.