Centru l de Studii Europene [623712]

1
UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA”
Centru l de Studii Europene
Specializarea: Studii Europene

Piața Internă a Uniunii Europene

Masterand: [anonimizat]: Pascariu Gabriela Carmen

Iași 2016

2

CUPRINS :

LISTA ABREVEIERILOR ……………………………………………………………………………………… ………….. .3
INTRODUCERE ………………… ………………………………………………………………………………….. …………. ..4

I. CONCEPTUL ȘI CARACTERIZAREA CELOR PATRU LIBERTĂȚI A PIEȚII INTERNE
1.1. Aspecte generale privind cele patru libertăți ai pieței interne…………………….. …………………………..6
1.2. Libera circulație a mărfurilor…………………………………………………………….. ………………………………7
1.3. Libera circulație a persoanelor …………………………………………………………….. …………………………..10
1.4. Libera circulație a serviciilor …………………………………………………………………………….. …………….12
1.5. Libera circulație a capitalului………………………………… ………………………………………………………… 13

II. PIAȚA INTERNĂ A UNIUNII ECONOMICE EUROPENE – ASPECTE INTRODUCTIVE
2.1. Istoricul privind crearea piaței unice interne ……… ……………….. …………………. ………………………….14
2.2. Considerațiuni generale privind piața unica internă ………………………. ………………… ………………….19
2.3. Impactul pieței interne asupra economiei Uniunii Europene……………………… …………………………23

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI ……….. …………………….. ……… ……………………………. ……………….28
BIBLIOGRAFIE ………………………… ……………………………………………. ………………………… ………………29

3

LISTA ABREVIERILOR

Uniunea Europeană – U.E
Comunitatea Economică Europeană – C.E.E
Comunitatea Europenă a Cărbunelui și Oțelului – C.E.C.O
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice – EUROATOM
Tratatul cu privire la Funcționarea Uniunii Europene – T.F.U.E
Taxa pe Valoare Agăugată – T.V.A
Tratatul Uniunii Europene – T.U.E
Fondul Europena de Cooperare Monetară – F.E.C.O.M
Produsul Intern Brut – P.I.B
Spațiul Economic European – S.E.E
Asoci ația Europeană a Liberului Schimb – A.E.L.S
Articol – A.R.T

4

INTRODUCERE

Actualitatea și gradul de studiere a temei investigate

Privită în timp, integrar ea economică în cadrul Uniunii E uropene poate fi stabilită ca un
proces istoric desfășurat în perioada 1958 -2000. Tratatul de la Roma semnat în 1957 și intrat în
vigoare la 1 ianuarie 1958, a dus la înființarea Comunității Economice Europene (CEE), devenit
Uniunea Economică și Monetară.
Gândirea promotoare a unei Europ e unite este veche și a fost exprimată prin diverse idei. În
secolul trecut, marele scriitor francez Victor Hugo (1802 -1885) vorbea de ziua în care toate națiunile
continentului se vor uni într -o societate supremă și vor forma o frăție a Europei, fără a pi erde
caracteristicile remarcabile ale identității lor.1
Primele demersuri în scopul realizării unei noi unități europene aparțin lui Jean Monnet, șef al
Organizației Naționale a Planificării din Franța. El a propus ca producția de cărbune și oțel a Franței și
Germaniei să fie administrată de un organism comun. Robert Schuman, ministrul de externe al
Franței, a mers mai departe și a propus un plan, care i -a purtat ulteri or și numele, „Planul Schumann,,
pentru crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțel ului (CECO). Italia și țările Beneluxului au
sprijinit acest plan și în 1951 a fost semnat „Tratatul de la Paris” între Belgia, Franța, Republica
federală Germania, Italia, Luxemburg și Olanda. CECO a luat ființă la 10 august 1952, iar Jean
Monnet a deveni t primul președinte al Înaltei autorități a Cărbunelui și Oțelului.
Cele șase țări membre ale CECO au făcut un pas important în direcția unei uniuni economice
generale și a unei uniuni în domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare în 1956 , când au că zut de
acord asupra unui raport în acest sens prezentat de Paul Spaak, om politic belgian un adept frecvent al
unității europene. Această înțelegere a dus la semnarea Tratatului de la Roma, la data de 25 martie

1 Victor Hugo, My Revenge is Fraternity, Paris, August 21, 1849

5
1957, de către cele șase țări, care a pus baz ele Comunității Economice Europene (CEE) și ale
Comunității Europene ale Energiei Atomice (EURATOM).2
Potrivit tratatului de la Roma (1957) și a dispozițiilor adoptate ulterior de către instituțiile sale,
Uniunea Europeană urma să se realizeze treptat, pe etape, mai întâi sub forma unei uniuni vamale și
apoi a unei uniuni economice și monetare, implicând, în prima etapă, asigurarea liberei circulații a
mărfurilor, iar în a doua etapă libera circulație a capitalurilor, serviciilor, forței de muncă și adopta rea
monedei unice în teritoriul comunității. Într -o etapă viitoare se prevedea și realizarea uniunii politice a
țărilor membre.
Astfel s -au născut cele trei Comunități Europene. La început, CECO, pe de o parte, CEE și
EURATOM, pe de altă parte, aveau ins tituții proprii. În 1967, ele s -au unit funcționând sub denumirea
de Comunitățile Europene, sau Comunitatea Europeană, cu instituții comune, unice. În mod curent, s –
a folosit denumirea de Comunitate Economică Europeană (CEE) și adesea „cei 6”.
Așa cum arăt at deja, bazele juridice ale CEE au fost puse de Tratatul de la Roma din 1957.
Procesul integrării a progresat și prevederile acestui tratat nu mai răspundeau corespunzător
evoluțiilor lui. De aceea țările membre au semnat un nou document juridic – Actul U nic European –
care a intr at în vigoare la 1 iulie 1987. A ctul a stabilit realizarea pieței unice până la 31 decembrie
1992, prevăzând libera circulație a bunurilor, libera circulație a serviciilor, libera circulație a
capitalului și libera circulație a persoanelor pe tot cuprinsul Comunității3, în urma căreia s -au
constituit cele ,,patru libertăți,,.
Actul Unic European a stabilit ca data de 31 decembrie 1992 să marcheze crearea Pieț ei
Interne a Uniunii Europene. Constituirea sa presupunea adoptarea a 300 de noi reglementari. Actul
Unic a permis ca, prin modificarea Tratatului de la Roma, doua tre imi din hotarârile necesare creării
marii pieț e sa fie luate în Consiliul de Ministri cu majoritate calificata si nu cu unanimitate.
Prin realizarea celor „patru libertăți” s -a constituit piața unică europe ană sau piața interna a
Uniunii Europne , care a început să funcționeze la 1 ianuarie 1993.

2 Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene , semnat la Roma în 1957
3 Actul Unic European, Secțiunea II, Subsecțiunea I – Piața Internă: Tratatul CEE se completează cu următoarele
dispoziții: Comunitatea adoptă măsurile destinate instituirii treptate a pieței interne în cursul unei perioade care se înche ie
la 31 decembrie 1 992, în conformitate cu dispozițiile prezentului articol, ale articolelor 8b, 8c și 28, ale articolului 57
alineatul (2), ale articolului 59, ale articolului 70 alineatul (1) și ale articolelor 84, 99, 100a și 100b și fără a aduce a tingere
altor dispoziții ale prezentului tratat. Piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care libera circulație a
mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispozițiile prezentului tratat.”

6
I. CONCEPTUL ȘI CARACTERIZAREA CELOR PATRU LIBERTĂȚI A I PIEȚE I
INTERNE

1.1. Aspecte generale privind cele patru libertăți ai pieței interne

Piatra de temelie a pie ței unice este reprezentată de cele patru libertă ți consfințite de Tratatul
privind Funcționare a Uniunii Europene , respectiv libera circula ție a persoanelor, a bunurilor, a
serviciilor și a capitalului.
Secțiunea a 2 -a fost consacrată prezentării generale a celor patru libertăți fundamentale ce stau
la baza formării Pieței Unice innterne a Uniunii Europene. TFUE reglementează regimul juridic al
acestora în partea a treia Politicile și acțiunile interne ale Uniunii – articolele 34 -35 dezvoltă normele
generale cu privire la mărfuri, articolul 45 ne prezintă reglementările cu privire la lucrători sau libera
circulație, articolul 49 cu privire la dreptul de stabilire al acestora, articolule 56 -57 cu privire la
servicii și articolul 63 privind capitalurile și plățile, prevederile bazîndu -se pe ,, principiul integrării
negative – de eliminare a barierelor în calea comerțului’’4. Însă libertățile nu au un character absolute,
ci sunt asigurate în conformitate cu dispozițiilot tratatelor, adică în condițiile și în măsura necesară
atingerii scopurilor Uniunii.5
Au fost prevăzute perioade de tranziție pentru implimentarea acestor libertăți, atît în Tratatul
CEE, cît și în tratatele modificatoare6 – în vederea adaptării economiilor și legislațiilor naționale dar și
în actele de aderare la Comunită țile Uniunii Europene a tuturor noilor state, în acesta din urmă caz
urmărindu -se atenuarea eventualelor efecte ne gative pe care recunoașterea uno ict u a libertăților le
putea produce vechilor state member.
Același tratat le conferă institu țiilor UE puterea de a adopta acte legislative (sub formă de
regulamente, directive și decizii) care au prioritate fa ță de legisl ația statelor membre și sunt obligatorii
pentru autorită țile naționale. Comisia Europeană joacă un rol important: propune legisla ție, veghează
la respectarea tratatelor și se asigură că legisla ția europeană se aplică în mod corespunzător peste tot
în UE – de către persoane fizice, autorită ți naționale sau alte institu ții europene
Libertãțile fundamentale au fost realizate, în cea mai mare parte a lor, în cursul perioadei de
tranziție, potrivit Tratatului, prin dispoziții de procedurã și prin acțiuni de restricții sau interdicții.

4 Catherine Bernard, Th e substantive Low of the EU : The Four Freedoms, Oxford University, Press, 2010
5 Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene : Articolul 26 aliniatul 2
6 Actul Unic European stabilea un termen de 6 ani pentru instituirea pieței interne

7
Conceptual reprezentat de cele patru libertăți a pieței interne a Uniunii Europne este folosit în
cadrul integrării economice europ ene. Originile termenului provine la Tratatul din 1957 de la Roma de
instituire a Co munităț ii Eco nomice Europene. Care rezultă într -o etapă ulterioară a conceptului de
spațiu economic unic, în curs de dezvoltare . Tratatul de la Roma, ea implică mișcarea spre crearea
condițiilor pentru libera circulaț ie a mărfurilor, serviciilor, forț ei de muncă ș i de capital.
Dezvoltarea țărilor participante ale pie ței comune (redenumită ulterior pe pia ța unică7),
precum și stabilirea uniunii vamale a fost două dintre principalele obiective ale creării Comunită ții
Economice Europene. Astfel, în cazu l în care uniunea vamală dispune interzicerea oricăror taxe în
comerțul dintre statele membre și formarea unui tarif vamal comun în ceea ce prive ște țările terțe,
piața comună extinde aceste principii și alte bariere în calea concuren ței și interacțiunea dintr e
economiile Uniunii, asigurară așa-numitele patru libertă ți : libera circula ție a mărfurilor, libertatea de
circulație a persoanelor, libera circula ție a serviciilor și libera circula ție a capitalurilor8. Islanda,
Liechtenstein, Norvegia și Elveția sunt parte a pie ței comune, dar nu și în Uniunea vamală9.

1.2 Libera circulație a mărfurilor

Prin piațã internã se înțelege un spațiu fãrã frontiere interne care trebuie sã funcționeze în
aceleași condiții ca o piațã naționalã : mãrfurile, persoanele, serviciile și capitalurile trebuie sã circule
în cadrul ei fãrã nici un control la frontierele dintre statele membre, dupã exemplul absenței
controlului la frontierele dintre regiunile unui stat10
Libera circulație a mãrfurilor constituie unul dintre elementele fundament ale ale Comunitãții
Europene. Scopul dispozițiilor ce instituie aceste libertãți este de a creea între statele membre o piațã
unicã, liberã de orice restricții interne asupra comerțului, prezentând o poziție comercialã unicã în
relațiile cu state terțe. In vederea acestor deziderate, prin Tratat s -a urmãrit :
a) Realizarea unei uniuni vamale prin desființarea între statele membre a taxelor vamale asupra
importurilor și exporturilor, a taxelor de echivalent, precum și adoptarea de tarife comune cu
statele terț e(o politicã comercialã comunã);

7 Arabei Elizaveta – Piața internă: armonizarea, 2010
8 Kașkin. S. I, Kalinicenko. P.A – Piața Comuna, 2011
9 http://eeas.europa.eu/eea/ The European Economic Area – European External Action Service . Europa portal , 2010
10 Octavian Manolache – Dreptul Comunitar, Ed. ALL, 1996

8
b) Eliminarea între statele membre a restricțiilor cantitative la intrarea și ieșirea mãrfurilor, ca și a
tuturor celorlalte mãrfuri având un „efect echivalent”. Aceste prevederi se aplicã atât la
produsele industriale cât și la cele agricole orginare din Comunitate sau produse în liberãâ
practicã.
Libera circulatie a bunurilor: înseamnă eliminarea controlului la frontierele intra –
comunitare. Alte bariere netarifare au fost cu t impul identificate, impunând acț iuni comunitare în noi
domenii. În momentul de față , nu m ai există personal vamal la frontierele intr a-comunitare. Singurele
verifică ri care se mai fac ad -hoc, în dive rse puncte sunt pentru droguri ș i arme de foc.
Un important pas făcut în vederea elimină rii barierelor te hnice din calea liberei circulaț ii a
bunu rilor îl reprezintă introducerea principiului recunoasterii reciproce . Bazându -se pe un caz
soluționat de Curtea Europeană de Justiț ie (Cassis de Dijon), Comisia Europeana făcea publică, pe
data 3 octombrie 1980, o c omunicare cu privire la interpretarea principiul recunoaș terii reciproce
(mutuale)11. Pricipiul prevede că , în toate sectoarele unde legislația națională nu a fost armonizată,
precum și în domeniile unde există o armonizare minimă sau opțională, statele membre au obligația de
a accepta circulaț ia liberă pe teri toriul lor a produselor conform normelor legale în vigoare în țara
(membra) de origine. Singurele c azuri unde statele membre pot să nu aplice acest prin cipiu sunt cele
în care siguranța și sănătatea publică sau protecț ia mediului pot fi afectate.
Cetate nilor, în calitatea lor de cumpărători, Piața Internă a UE le ofera posibilitatea de a se
aproviziona cu bunurile necesare consumului propriu în oricare di n statele membre ale Uniunii, fără a
plăti taxe de import sau a trebui să îndeplin ească formalități la frontieră . Pentru a se evita frauda, în
cazul produselor supuse accizelor, exista o serie de limite în ce pr iveste "consumul propriu": 800
țigări, 90 de litri de vin, 1 10 litri de bere, 20 litri de băuturi aperitive și 10 litri bă uturi tari. Aceste
limite pot fi depășite daca exista dovada că ele vor face obiectul consumului propriu.
Firmelor, Piața Unică le ofera 460 milioane de potențiali cumparatori odată cu transformarea
operaț iilor de comert exterior în operații de comerț interio r. Marea "revoluț ie" din 1989 cu privire la
TVA a constat î n scutirea de obligația de a plă ti TVA la vama fiecarui stat prin care trecea prod usul,
regula fiind ca TVA se plătește o singură dată, către autoritatea fisc ală din statul în care este importat
produsul. Pentru fi rme, aceasta a însemnat desființ area celor aproximativ 60 de milioane de

11 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=celex:51999DC0299 Comunicarea Comisiei „Recunoașterea
reciprocă în contextul urmăririi planului de acțiune pentru piața unică ”

9
documente vamale ce trebuiau întocmite în tr-un an pentru astfel de operațiuni. Actualul sistem este
totuși un sistem de "tranzi ție", având în vedere că , în mod normal într-o piață unică, TVA trebuie
plătit exportatorului. Sistemul definitiv, în care TVA va fi plătit în țara de producere și în cea de
consum, era prevă zut a fi intro dus în 1997. Se prevede totodată armonizarea nivelu lui TVA în statele
membre, nivel care v ariază în momentul de față de la 15 % la 25 %.
În vederea realiză rii unei politici interne eficiente, U.E. a stabilit norme de organizare și
funcționare a unei pieț e interne .
Uniunea Europeană a adoptat mă surile pentru instituirea ș i asigurarea funcționarii pieței
interne unice, î n conformitate cu t ratatele europene. Piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere
interne, în care libera circulaț ie a persoanelor, serviciilor, mărfurilor ș i capitalurilor sunt garan tate.
Piața unica funcționează, astfel, după acele ași reguli ca și piața național ă
Teritoriul vamal al Uniunii Europene a avut o evoluție conceptuală,de la spaț iul economic
comun, da r cu posibilitatea ca statele să -și exercite anumite drepturi și privilegii, pînă la stadiul actual,
acela de spațiu comun și piața unică
Tratatele comunitare ș i proiectul de Tratat care instituie o Co nstitutie pentru Europa consacră
un spaț iu amplu pentru definirea uniunii vamale, generînd astfel o legislație vamală un iformă care
generează și reglementarea conexă a tarifelor vamale comune. Uniunea Europenă cuprinde o uniune
vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea î n relațiile
dintre statele membre a taxelor vamale la impo rt si la export și a orică ror taxe cu efect echivalent
precum ș i adoptarea unui tarif vamal comun î n relațiile cu țările terț e.
În vederea realiză rii unei politici interne eficiente, U.E. a stabi lit norme de organizare si
funcționare a unei pieț e interne .
Produsele care provin din țari terțe, sunt considerate ca fiind în libera circulație î ntr-un stat
membr u, în cazul în care au fost îndeplinite formalitățile de import și au fost percepute, î n statul
respectiv, taxele vamale și dacă nu s -a beneficiat de două restituiri, totală sau parțială, a taxelor si
împrumuturilor vamale .
Între statele membre sunt interzi se taxele vamale la import ș i la export sau taxele cu efe ct
echivalent. Aceasta interdicție se aplică ș i taxelor vamale cu caracter echivalent .

10
State le membre au obligația de a adapta monopolurile naționale cu caracter comercial, încît să
asigure excluderea oricărei discriminări între cetaț enii statelor memb re cu privire la aprovizionare și
desfacere. Această prevedere se aplică oricarei instituții pri n intermediul căreia un stat membru
controlează, conduce sau influențează , direct sau indirect, importurile sau exporturile dintre statele
member.

1.3. Libera circulație a persoanelor
Libera circulație a persoanelor constituie un alt pilon de bază a creăr ii și consolidării pieței
interne a Uniunii Europene, dar și un obiectiv a spațiului de libertate, securitate și justiție.12 Condorm
acestui principiu această libertate apare ca o sumă de prerogative ale cetățenilor Uniunii cuprinzînd
posibilitatea deplasării libere și ai șederii pe teriroriile statelor member ale Uniunii Europene, în
principal, condiționate de desfașurarea une i activități economice de către cetățeanul Uniunii, dar în
unele situații, fără această condiționare. Libera circulație a persoanelor are drept premisă, dar și drept
consecință, aplicarea principiului nediscriminării pe motiv de naționalitate și cetățenie.
Aceasta înseamnă aboli rea orică rei discriminari bazată pe naționalitate în privința angajării,
stabilirii salariilor și condițiilor de muncă. Excepț ii erau prevazute doar în cazul functionarilor publici,
sau în cazuri ju stificate de argumentul securității sau sănătății publice. În momentul de față n -ar mai
trebui să existe control al identităț ii la frontierele intracomuni tare. Eforturi se mai depun încă pentru
armonizarea politicilor sociale, recu noașt erea diplomelor, repa trierea, drepturilor la asistența socială , a
pensiilor, etc.
Progresul cel mai mar e s-a înregistrat în domeniul sănătății și siguranței la locul de muncă. O
directivă generală a fost introdusă din 1993 pentru a stabili un set de principii obligatorii pentru toate
statele membre. De asemene a, au fost adoptate direct ive specifice, privind durata săptă mânii de lucru,
folosirea echipamentului de protecț ie, etc. Toate statele membre, cu excepț ia Marii Britanii, au adoptat
în 1989 Carta Socială a drepturilor fundamentale ale lucrătorilor ș i au su bscris la Capitolul Social din
Tratatul de la Maastricht, adoptând în 1994 Directiva privind crearea Consiliilor Muncii în firmele

12 În preambulul TUE consolidat se afirmă hotărîrea statelor membre de a facilita ,, libera circulație a persoanelor,
asigurînd totodată siguranța și securitatea popoarelor lor, pri n instaurarea unui spațiu de libertate, securitate și justoție în
conformitate cu dispozițiile prezentului tratat și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene’’

11
transnaționale. Acestea au obligația de a informa ș i consulta lu cratorii firmei în legatură cu deciziile
care le -ar putea af ecta viitorul.
"Carta Socială sau "Carta Comunităț ii privind drepturile sociale fundamentale ale
muncitorilor" este o declarație solemnă adoptată de șefii de stat și de guverne din 11 țări membre ale
Comunităț ii Europene la Consiliul European de la Strasbourg din decembrie 1989. Marea Britan ie s-a
asociat mai târziu, odată cu venirea la putere a Partidului Laburist (social -democrat).
Ea proclama drepturi fundamentale în urmatoarele domenii:
– Libertatea de deplasare a fortei de munca;
– Locuri de munca salarizate;
– Conditii de viata si munca;
– Protectie sociala;
– Libertatea de asociere si de negociere colectiva;
– Pregatirea profesionala;
– Tratament egal femeilor si barbatilor;
– Informarea, consultarea si participarea lucratorilor;
– Protejarea sanatatii si siguranta la locul de munca;
– Protejarea copiilor si adolescentilor;
– Drepturile persoanelor în vârsta;
– Drepturile persoanelor cu in firmitati.

12
1.4. Libera circulație a serviciilor
Al treilea capitol din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene deși denumit Serviciile
reglentează, în fapt prestarea serviciilor, atît de către persoanele fizice cît și de persoanele juridice, fie
prin deplasarea cu caracter temporar a prestatorului pe teritoriul unui stat membru al UE al cărui
resortisant nu este, fie prin deplasarea beneficiarului dintr -o țara a Uniunii al carui resortisant este, în
spațiul altui stat membru pentru a i se pres ta aici serviciul. În ambele situații atit furnizorul serviciului,
cît șo consumatorul serviciului trebuie să se bucure de egalitate de tratament cu resortisanții statului
membru gazdă, aflați pe poziții similare.13
În privința persaonelor fizice prestatoar e de servicii, dacă activitatea de furnizare a serviciilor
are un caracter de continuitate, prin instalarea, dacă nu definitivă atunci permanentă cel puțin patru
perioade destul de lungi pe teritoriul altui stat membru aceasta va intra sub incidența normel or Uniunii
Europene care guvernează dreptul de stabilire, în cazul contrar al prestării sporadice, aplicîndu -se
normele referitoare la libera prestare a serivciilor.
Astfel intr -o manieră relativ globală pare să fi reglementată libertatea de circulație a
persoanlor, cetățeni ai UE – indiferent de caracterul de salariat sau independent al activității prestate
sau chiar făra ca deplasarea să se facă în scop lucrativ sau profesional în articolul 21 TFUE din Partea
a 2-a Nediscriminarea și Cetățenia Uniunii : oricărei persaone îi sunt recunoscute sub rezerva
limitărilor și cerințelor prezăzute de tratate și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării acestora,
drepturile de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre cu singura condiție de a fi
cetățean a UE.
Desi sectorul serviciilor este cel ce ocupa cea mai mare parte a fortei de munca din UE (60%),
progresele în liberalizarea acestui sector sunt mai mici decât cele înregistrate în cazul circulatiei
bunurilor. În domeniul serviciilor financ iare, de exemplu, numai serviciile bancare erau pe deplin
liberalizate la 1 ianuarie 1993. Serviciile de asigurari au intrat pe deplin în Piata interna la 1 iulie
1994, iar cele privind investitiile, la 1 ianuarie 1996. În momentul de fata se lucreaza la l iberalizarea a
doua sectoare esentiale ale serviciilor : telecomunicatiile si transporturile.

13 Tratatul Comunității Economice Europene : articolul 59, devenit articolul 49 al T ratatului Comunității Europene,
actualmente articolul 56 Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene

13
În 1994 a fost adoptata o directiva pentru a oferi garantii depunatorilor si investitorilor, în
cazul unui faliment international de proportii, precum cel al Banc ii de Credit si Comert International,
când mii de depunatori europeni si -au pierdut banii economisiti. Directiva prevede ca într -un astfel de
caz, depunatorii sa fie despagubiti cu pâna la 20.000 de ECU.
Făcînd o analiză putem constata că criteriile distin ctive pentru libera circulație a serviciilor:
 Sunt considerate servicii, în special, activitățile cu caracter industrial, activitățile cu
character commercial, activitățile artizanale , activități prestate în cadrul profesiunilor
liberale.14
 Serviciile trebuie să fie oferite în mod normal, în schimbul unei remunerații, deci
prestația trebuie să aiba un caracter oneros.15
 Normele care o regelmentează devin incidente numai în subsidiar, atunci cînd se
constată cînd nu sînt aplicabile dispozițiile privind libera circulație a mărfurilor, a
capitalurilor și a persoanelor16 și doar dacă serviciul traversează o frontier internă a
Uniunii: prin deplasarea prestatorului sau prin deplasarea beneficiarului în alt stat
membru sau prin deplasarea serviciului.17
 Pentru furnizarea serviciului, prestatatorul poate să își desfășoare temporar activitatea
în alt stat membru, beneficiind de tratament egal cu cel acordat propriilor resortisanți
de statul unde se preatează serviciul.18

1.5 Libera circulație a capitalului
Sub asptecul definiției libera circulație a capitalului semnifică, interzicerea oricăror restricții
privind circulația capitalurilor și a plăților, între statele membre, precum și între statele membre și
țările terțe19, în condițiile prevăzute î n tratat.

14 TFEU, articolul 52, paragraful 2
15 TFUE, articolul 57, paragraful 1
16 TFUE, articolul 57, paragraful 1
17 TFUE, articolul 56, paragraful 1
18 TFUE, articolul 57, paragraful 3
19 Inter dicția se aplică și în relațiile cu statele terțe, începînd cu 1 ianuarie 1994.

14
Implica abolirea controlului asupra tranzactiilor de capital. Ea trebuie sa mearga mâna în mâna
cu armonizarea taxelor nationale pe capital, pentru a asigura o concurenta corecta între tarile cu
fiscalitate redusa si cele cu fiscalitate ridicata.
Ca să facem o diferențiere a celor doua componente – capital si plăți, trebuie să accentuăm că
operațiunile circumscrise de circulația capitalurilor au un caracter autonom, nu depind de tranzacții
anterioare, în timp ce pentru a opera cu circulația plățil or, o operațiune ce presupune o transferare de
bani trebuie să fie consecința sau efectul unei alte tranzacții.
Liberalizarea miscarii de capital a fost prima din cele patru libertati realizate. O directiva de
desfiintare a controlului pe capital a fost ad optata în 1998. Ea a fost urmata de alte directive pentru
liberalizarea serviciilor bancare si financiare. Un element esential, înca nefinalizat datorita divergentei
de opinii între statele membre, se refera la mo dul de impozitare a economiilor

II. PIAȚA INTERNĂ A UNIUNII ECONOMICE EUROPENE – ASPECTE INTRODUCTIVE

2.1 Considerațiuni generale privind piața internă

Gândirea promotoare a unei Europe unite este veche și a fost exprimată prin diverse idei. În
secolul trecut, marele scriitor francez Victor Hugo (1802 -1885) vorbea de ziua în care toate națiunile
continentului se vor uni într -o societate supremă și vor forma o frăție a Europei, fără a pierde
caracteristicile remarcabile ale identității lor.
Europa a rămas însă profund divizată și afectată în mod de osebit de cele două războaie
mondiale, care au izbucnit pe acest continent. După primul război mondial, ideile și preocupările
pentru o Europă unită au fost frecvent evocate. Adunarea Societății Națiunilor a adoptat, de exemplu,
la 17 septembrie 1930, o re zoluție care hotăra crearea comisiei de studiu pentru Uniunea Europeană.
Inițiativa a aparținut ministrului de externe al Franței, Aristide Briant, care a fost și desemnat
președinte al Comisiei. Obiectivul prevăzut era crearea unei organizații europene cu caracter politic și

15
economic. Datorită crizei internaționale și evoluției evenimentelor pe continent, ideea creării Uniunii
Europene a intrat în impas și apoi s -a renunțat la ea.
După cel de -al doilea război mondial o mare parte a economiei europene era distrusă. Chiar și
în această situație ideile despre unitatea europeană au fost reluate. În 1946, Primul ministru de atunci
al Marii Britanii, Winston Churchill a vorbit într -un discurs ținut la Zurich, în Elveția, despre
necesitatea creării „statelor Unit e ale Europei”.
În 1947 a fost lansat „Planul Marshall”, în scopul reconstrucției europene. Statele Unite ale
Americii au oferit ajutorul lor pentru reconstrucție tuturor țărilor continentului, dar acest ajutor a fost
acceptat, doar de țările care urmau să constituie Europa Occidentală.
La sfârșitul deceniului ’40 a început să se contureze o nouă diviziune a Europei după criteriul
politico -ideologic și sistemul economico social, respectiv Europa Occidentală și Europa de Est.
Contradicțiile dintre ele s -au a dâncit prin crearea celor două blocuri militare –NATO (1949) și
Tratatul de la Varșovia (1955). A urmat o perioadă care a intrat în istorie sub denumirea de „război
rece”, încheiată abia la începutul deceniului ’90. Cele două părți ale Europei divizate – Vestul și Estul
– au urmat și în domeniul economic cursuri diferite.
Pentru administrarea ajutorului primit din SUA prin „Planul Marshall”, aceste țări au creat în
1948 Organizația de Cooperare Economică Europeană. Aceasta a devenit mai târziu Organizația
pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care există și în prezent , având desigur alte
obiective decât cele ale organizației înlocuite. În 1949 a luat ființă și Consiliul Europei. Ca model
pentru începuturile cooperării economice a servit și Uniune a vamală a Beneluxului, formată din
Belgia, Olanda și Luxemburg, care a intrat în vigoare în 1948.
Primele demersuri în scopul realizării unei noi unități europene aparțin lui Jean Monnet, pe
atunci șef al Organizației Naționale a Planificării din Franța. El a propus ca producția de cărbune și
oțel a Franței și Germaniei să fie administrată de un organism comun. Robert Schuman, ministrul de
externe al Franței, a mers mai departe și a propus un plan, care i -a purt at ulterior și numele, „Planul
Schumann,, pentru crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Italia și țările
Beneluxului au sprijinit acest plan și în 1951 a fost semnat „Tratatul de la Paris” între Belgia, Franța,
Republica federală Germania, Italia, Luxemburg și Olanda. CECO a lu at ființă la 10 august 1952, iar
Jean Monnet a devenit primul președinte al Înaltei autorități a Cărbunelui și Oțelului.

16
Cele șase țări membre ale CECO au făcut un pas important în direcția unei uniuni economice
generale și a unei uniuni în domeniul utiliz ării pașnice a energiei nucleare în 1956 , când au căzut de
acord asupra unui raport în acest sens prezentat de Paul Spaak, om politic belgian un adept frecvent al
unității europene. Această înțelegere a dus la semnarea Tratatului de la Roma, la data de 25 martie
1957, de către cele șase țări, care a pus bazele Comunității Economice Europene (CEE) și ale
Comunității Europene ale Energiei Atomice (EURATOM).
Potrivit tratatului de la Roma (1957) și a dispozițiilor adoptate ulterior de către instituțiile sale ,
Uniunea Europeană urma să se realizeze treptat, pe etape, mai întâi sub forma unei uniuni vamale și
apoi a unei uniuni economice și monetare, implicând, în prima etapă, asigurarea liberei circulații a
mărfurilor, iar în a doua etapă libera circulație a c apitalurilor, serviciilor, forței de muncă și adoptarea
monedei unice în teritoriul comunității. Într -o etapă viitoare se prevedea și realizarea uniunii politice a
țărilor membre.20
În concepția Tratatului de la Roma, uniunea economică și monetară implică pe lângă
unificarea politicilor economice generale și sociale ale țărilor membre și o convertibilitate reciprocă
totală și ireversibilă a monedelor țărilor membre și apoi punerea în circulație a unei monede unice.
Prevederile referitoare la uniunea economi că și monetară aveau un caracter general, sarcina
concretizării lor revenind organelor comunitare create ulterior. Se aprecia că Uniunea vamală este o
realizare prea fragilă, singură nefiind în măsură să susțină edificarea pieței unice și a altor obiective
cuprinse în tratat, fapt ce impunea ca uniunea economică să treacă printr -o uniune monetară.
Astfel s -au născut cele trei Comunități Europene. La început, CECO, pe de o parte, CEE și
EURATOM, pe de altă parte, aveau instituții proprii. În 1967, ele s -au unit funcționând sub denumirea
de Comunitățile Europene, sau Comunitatea Europeană, cu instituții comune, unice. În mod curent, s –
a folosit denumirea de Comunitate Economică Europeană (CEE) și adesea „cei 6”.
Dacă până în 1970 nu s -au întreprins măsuri pe linia realizării uniunii monetare, deteriorarea
situației monetare pe plan internațional, precum și măsurile luate de SUA pe linia întăririi dolarului
american pe piața internațională, au relansat discuțiile țărilor comunitare pentru integrarea monetară în
cadrul comunității prin stabilirea unei identități monetare proprii în raport cu dolarul. În acest sens,
Acordul de la Washington -Smithsonian Agreement – din 1971, restabilea o oarecare ordine în relațiile
monetare dintre dolar și monedele europene, fixân d noi raporturi privind ratele de schimb, sub formă

20 Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, semnat la Roma în 1957

17
de parități. S -a convenit ca monedele țărilor din Comunitatea Europeană să oscileze în jurul unei
marje de 2,25% peste și sub paritatea dolarului, față de 9% cât era în acel moment.
Deteriorarea continuă a situației economice și sociale din țările Uniunii Europene, tulburările
monetare produse pe piețele de schimb, au diminuat, pentru un timp, interesul realizării Uniunii
Monetare. Deci, Planul Werner (1970) {care prevedea realizarea într -o perioadă de 10 ani, în două
etape, a unei uniuni economice și monetare având ca obiective: asigurarea convertibilitații depline a
monedelor țărilor membre, eliminarea marjelor de fluctuație a cursurilor valutare și introducerea unei
monede unice} n -a putut fi aplicat, s ingurele realizări mai importante fiind crearea la 24 aprilie 1972 a
dispozitivului ,, șarpelui monetar” și înființarea în aprilie 1973 a Fondului European de Cooperare
Monetară (FECOM) care să se ocupe de finanțarea europeană Țările participante la ,,șarpe le monetar”
și-au luat angajamentul la 24 aprilie 1972 de a nu permite fluctuații ale cursurilor valutare reciproce
mai mari de 2,25% (așa zisa fluctuație concentrată). Față de monedele celorlalte țări, membre sau
nemembre ale CEE, cursurile valutare din ș arpele monetar flotau liber. Acest sistem și -a încheiat
activitatea în martie 1979, ca efect al creării Sistemului Monetar European, al cărui obiectiv declarat
era crearea unei zone de stabilitate monetară în EUROPA Occidentală, care să protejeze economiil e
acestor țări de instabilitatea financiar – monetară internațională și, în mod deosebit, de fluctuațiile
puternice ale dolarului american în acea perioadă, precum și relansarea procesului de integrare
europeană. Sistemul monetar european a însemnat nașter ea unei noi monede – ECU ( European
Currency Unit )- ca unitate de cont. Cursul de schimb al ECU se calculează ca o medie ponderată a
unui coș valutar alcătuit din monedele statelor comunitare.
ECU – ul constituie un instrument de reglementare a relațiilor monetare dintre băncile centrale,
valoare de rezervă și valoare de schimb contra numerar, în cadrul noului mecanism de plăți și credit.
În următoarele două decenii, CEE se extinde prin aderare a în ianuarie 1973 a Danemarcei,
Irlandei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Se constituie astfel „cei 9”. În ianuarie
1981 aderă Grecia, iar în ianuarie 1986 Spania și Portugalia. CEE devine „cei12”.
Reuniunea la nivel înalt a Uniuni i Europene, din 10 decembrie 1991, care a avut loc la
Maastricht (Olanda), a decis cea mai importantă reformă din istoria Uniunii. La această reuniune,
șefii de stat și de guvern ai țărilor membre ale UE au căzut de acord asupra proiectului de tratat cu
privire la Uniunea Economică și Monetară și introducerea monedei unice – EURO.

18
În 1993, țările membre ale CEE au considerat că sunt pregătite condițiile pentru efectuarea
pasului hotărâtor al integrării. Ele au semnat un nou tratat – Tratatul de la Maastri cht (Olanda) – care a
intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a modificat și extins tratatul pe baza căruia s -a stabilit
Comunitatea Economică Europeană (CEE). Tratatul a prevăzut și schimbarea denumirii din
Comunitatea Economică Europeană în Uniun ea Europeană (UE). Tratatul de la Masstricht este un fel
de constituție pentru UE21.
Prin Tratatul asupra Uniunii Europene cetățenii statelor membre devin în mod liber cetățeni ai
Uniunii, cu următoarele drepturi: să se deplaseze și să -și stabilească domici liul în mod liber pe
teritoriul statelor membre; să voteze și să candideze la alegerile municipale și europene care se
desfășoară în statul în care își are fiecare domiciliul, să fie protejat de autoritățile diplomatice și
consulare ale oricărui stat membr u; să se adreseze parlamentului și avocatului poporului.
În ianuarie 1995 aderă încă trei țări – Austria, Finlanda și Suedia – constituindu -se „cei 15”,
actuala componentă a Uniunii Europene.
Așa cum arătat deja, bazele juridice ale CEE au fost puse de Tra tatul de la Roma din 1957.
Procesul integrării a progresat și prevederile acestui tratat nu mai răspundeau corespunzător
evoluțiilor lui. De aceea țările membre au semnat un nou document juridic – Actul Unic European –
care a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. A ctul a stabilit realizarea pieței unice până la 31 decembrie
1992, prevăzând libera circulație a bunurilor, libera circulație a serviciilor, libera circulație a
capitalului și libera circulație a persoanelor pe tot cuprinsul Comunității.22
Îndata du pa adoptarea Actului Unic European, Comisia a comandat unei echipe de cercetatori
condusa de Paolo Cecchini un proiect de cercetare asupra costurilor pe care le -ar avea necrearea pietei
interne ("Le cout de la non -Europe")23. Concluzia studiului, terminat în 1988, este aceea ca
nerealizarea marii piete interne a "celor 12" a produs industriei europene pierderi de milioane în
costuri inutile si sanse pierdute. În schimb, crearea acestei piete va asigura contextul economic

21 Tratatul privind Uniunea Europeana, Maastricht, 1992: Pe lângă o serie de modificări aduse Tratatului CE și a
Tratatului EURATOM acest document este și actul constitutiv al Uniunii Europene. Acesta a fost un prim pas pe calea
adoptării unei Constituții definitive a UE, care ulterior va înlocui toate tratatele europene.
22 Actul Unic European, Secțiunea II, Subsecțiunea I – Piața Internă: ,,Piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere
interne, în care libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor este asigurată în conformitate cu
dispozițiile prezentului tratat.”
23 http://www.eesc.europa.eu , Raportul Paolo Cecchini – "Le cout de la non -Europe" , 1988

19
necesar renasterii industriei europene a bunurilor si serviciilor, aducând mai multa prosperitate
popoarelor europene.
Studiul prevedea, între altele, accelerarea cresterii economice, crearea de noi locuri de munca,
sporirea productivitatii si a rentabilitati i, însanatosirea concurentei, o mai mare mobilitate a
muncitorilor si întreprinderilor, stabilitate relativa a preturilor si o mai larga posibilitate de alegere
pentru consumatori.

2.2 Considerațiuni generale privind piața unică internă

Piața internă este o zonă de prosperitate și libertate, ce conferă celor 500 de milioane de
europeni accesul la bunuri, servicii, locuri de muncă, oportunită ți de afaceri și bogății culturale în 29
de state membre.
Dacă, pe de -o parte, pentru construirea unei piețe interne este nevoie de eforturi constante,
continuarea consolidării pie ței unice ar putea duce la ob ținerea unor venituri importante pentru
consumatorii și întreprinderile din UE, majorând PIB -ul (produsul intern brut) UE28 cu 235 de
miliarde de eur o pe an în cazul în care ar fi eliminate și obstacolele care au mai rămas.
Actuala dezbatere privind pia ța internă a fost relansată de institu țiile europene odată cu
comunicarea privind strategia Europa 2020, raportul Comisiei intitulat „O nouă strategie pentru pia ța
unică – în beneficiul economiei și al societă ții europene”24, comunicarea intitulată „Actul privind
piața unică – Douăsprezece pârghii pentru stimularea cre șterii și consolidarea încrederii” și o serie de
rezoluții ale Parlamentului European (de exemplu, „Finalizarea pie ței unice digitale”25, „O piață unică
digitală competitivă – guvernarea electronică, un vârf de lance”26). Unul dintre domeniile de progres
cele mai promi țătoare și cu cele mai multe provocări este pia ța unică digitală. Aceasta c reează noi
ocazii de a stimula economia (de exemplu prin comer țul electronic), reducând, în acela și timp,
birocrația (de exemplu, prin e -guvernare și digitalizarea serviciilor publice). Pia ța unică digitală
scoate în eviden ță domenii în care actualele regl ementări și practici de afaceri nu sunt la înăl țimea
oportunită ților create de tehnologiile informa ției și comunicării.

24 Raportul Comisiei intitulat „O nouă strategie pentru pia ța unică – în beneficiul economiei și al societă ții europene ”
25 Rezoluția Parlamentului European din 11 decembrie 2012
26 Rezoluția Parlamentului European din 20 aprilie 2012

20
În conformitate cu expunerile Fabienne Ilzkovitz, Adriaan Dierx, Viktoria Kovacs and Nuno
Sousa Directorate -General for Economic and Financial Affairs : proiectul european pentru pia ța
internă, care a fost inițiat î n mijlocul anilor 1980, cu publicarea Căr ții Albe privind Programul Unic
de piață, a semnalat sfâr șitul unei perioade de euro -pesimism asociate cu crizele politice, economice
și monetare ale 1970 și la începutul anilor 1980.
Acesta a deschis perspective pentru restabilirea de încredere de afaceri europene și pentru
îmbunătățirea performan țelor companiilor europene prin formare a unei mai bune integrar e,
dezvoltarea competitivității și a locurilor inovatoare pe piață.
Eliminarea barierilor netarifare fost orientate spre crearea unei piețe integrate pentru bunuri și
servicii, care să permită realizarea de economii de scară.
Competiția acerbă pe această pia ță integrată era de a șteptat să duce la câ știguri (alocative și
productive) eficien te. A fost, de asemenea, scopul de a oferi stimulente sporite pentru producătorii
europeni de investească în produse și procese inova ții, îmb unătățind astfel eficiența dinamică a
economiei europene. Pentru consumatori europeni , piața internă a fost, de asemenea, văzută ca o sursă
de beneficii prin gamă mai largă și prețuri mai mici.27
Astfel observăm o continuitate a principiilor expuse în Actul Unic European în ceea ce
privește consolidarea forțelor tărilor membre a Uniunii Europene în direcția îmbunătățirii relațiilor
economice avînd tendința de a fi creată o comunitate a pieței unice interne Europene.
Prin urmare același lucru îl confirmă prin comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul
European, Consiliului, Comitetul Economic Social și Comitetul Regiunilor precum că : ,,Aflată în
centrul proiectului european încă de la începuturi, pia ța comună, devenită „pia ța internă”, țese de mai
bine d e 50 de ani pânza solidarită ții între oamenii din Europa, creând în acela și timp noi spa ții de
dezvoltare pentru peste 21 de milioane de întreprinderi europene. Spa țiu de liberă circula ție a
mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor, pia ța inte rnă s -a îmbogățit, din 1993, prin
consolidarea integrării economice, prin crearea unei monede unice și prin dezvoltarea de politici de
solidaritate și de coeziune. Astăzi mai mult ca niciodată, ea contribuie la realitatea cotidiană a
cetățenilor , care ob țin astfel beneficii în cadrul activită ților lor, în via ța lor profesională și în spațiul

27 Fabienne Ilzkovitz, Adriaan Dierx, Viktoria Kovacs and Nuno Sousa Directorate -General for Economic and Financial
Affairs – Steps towards a deeper economic integration: the Internal Market in the 21st century A contribution to the Single
Market Review

21
lor privat sau de consum, constituind adevăratul motor al cre șterii economice europene și al
dezvoltării întreprinderilor. ’’28
Principalul autor al Pietei Interne a fost france zul Jacques Delors, devenit încă din 1985
presedinte al Comisiei Europene. În prefata la lucrarea " 1992, Le defi. Nouvelles données
économiques de l'Europe sans frontières ", Jacques Delors numeș te acest proiect ca fiind " une
véritable révolution tranquille "29 în procesul de construcț ie a Europei. Obiectivul propus – un spatiu
unic, comun, fara frontiere pentru 320 milioane de persoane, despovarat de multiple obstacole pentru
schimburi si cooperare între "cei 12" – a avut nu numai sprijin ul clasei politice vest -europene, dar si al
cercurilor economice, financiare si sociale
O altă expunere cu privire la piața unica europeana ar fi urmatoare: piața unică este o realitate
a vieții cotidiene a consumatorilor atunci când ace știa călătoresc, fac cumpărături, efectuează plă ți,
însă aceștia se lovesc încă prea des de multiple obstacole și nu sunt pe deplin încrezători că există
posibilitatea de a ob ține repara ții în caz de probleme. Prin urmare, pentru a relansa pia ța unică și în
special pia ța unică digitală, este esen țial să se întărească încrederea consumatorilor în faptul că
drepturile lor vor fi puse în aplicare.
Potrivit unei alte pareri Piața internă a Uniunii Europene este u n spațiu fără frontiere interne,
în care au asigurat libertatea d e circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului .
Conceptul anterior, a existat sub un termen mai comun "pia ță comună", care a fost pus în
Tratatul de la Roma.
Piața globală include următoarele componente:
1. Patru libertă țile economice (libera circula ție a mărfurilor, serviciilor, persoanelor,
capitalului);
2. Politicile generale și activități pentru a asigura func ționarea celor patru libertă ți (antitrust,
de transport, agricole, sociale, etc.);
3. Prezența realizările celor două etap e anterioare de integrare economică – zone de liber
schimb și uniunea vamală (Tariful Vamal Comun, politică comercială comună fa ță de țările terțe).

28 http://eur -lex.europa.eu/ – comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliului, Comitetul
Economic Social și Comitetul Regiunilor cu referire la Actul privind Piața Unică ,,Împreună pentru o nouă creștere,,
29 Jacques Delors – "Le defi. Nouvelles données économiques de l'Europe sans frontières " 1992

22
În această etapă, conceptul de "pia ță internă" și "piața comună" în legisla ția UE sunt utilizate
în același sens ca și cele men ționate anterior. Crearea și menținerea pie ței interne face parte din
competen ța exclusivă a UE.30
Prin realizarea celor „patru libertăți” s -a constituit piața unică europeană, care a început să
funcționeze la 1 ianuarie 1993.
Obiectivul realizarii unei mari piete pentru a creste prosperitatea ță rilor membre ale
Comunitatii Economice Europene fusese înscris deja în Trata tul de la Roma. În art. 2 se ară ta:
"Comunitatea are ca misiune, prin realizarea unei piete comune si apropier ea politicilor economice ale
statelor membre, sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice în întreaga
Comunitate, o expansiune continua si echilibrata, o stabilitate sporita, o crestere accelerata a nivelului
de trai si relatii mai strân se între statele pe care aceasta le reuneste".
Prima etapă a pieței unice interne a permis mersul spre o mai mare convergență a politicilor
economice a statelor membre și o consolidare a coordonării politicilor monetare naționale. În cursul
primei etape s e avea în vedere ca programul pieței unice să fi e terminat și noul tratat al pieței unice
interne europene să fie subordonat ratificării în toate statele membre, după procedurile constituționale
naționale.
Piața unică europeană s -a extins prin crearea spațiului economic european (SEE) printr -un
acord semnat în mai 1992 între CEE și Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS), care a intrat
în vigoare la 1 ianuarie 1994. Statele membre trebuie să evite deficitele excesive ale finanțelor
publice, iar f inanțarea monetară a acestora este interzisă.
Cartea Alba s -a dorit a fi un ghid al masurilor pe care tarile asociate la UE ce aspira sa adere la
aceasta trebuiau sa le adopte pentru a fi capabile sa participe la o componenta primordiala a UE, Piata
Intern a. Cartea Alba a stabilit care sunt caracteristicile fundamentale ale Pietei Interne ce au dus la
eliminarea barierelor fizice, tehnice, fiscale si tarifare dintre statele membre ale UE. Pentru a adapta
pietele nationale ale tarilor asociate astfel încât e le sa poata face piata unica cu aceea a UE în
perspectiva aderarii lor, Cartea Alba a prevazut domeniile în care aproximarea legislatiei este o
conditie obligatorie pentru realizarea Pietei Interne, precum si masurile/institutiile de implementare si
contro l al respectarii acestei legislatii. Cartea a oferit un ghid cu ordinea logica de prioritate în
armonizarea legislatiei în diferite sectoare ce concura la crearea Pietei Interne .

30 Arabei Elizaveta – Piața internă: armonizarea, 2010

23

2.3 Impactul pieței interne asupra economiei Uniunii Europene

Piață internă, sau piața internă unică a Uniunii Europene oferă un teritoriu lipsit de frontiere și
bariere na ționale, astfel încât persoanele, mărfurile și serviciile pot circula liber, în temeiul Tratatului
de instituire a Comunității Europene. Piața internă este esențială pentru prosperitate, creștere și
ocuparea forței de muncă în UE, contribuind la realizarea obiectivelor Uniunii în contextul Strategiei
de la Lisabona. Dat fiind faptul că este un spațiu integrat, deschis și concurențial, aceasta promovează
mobilitatea, competitivitatea și inova ția în interac țiune, în special, cu politicile comunitare
sectoriale. Pentru ca fiecare cetățean sau întreprindere să poată profita pe deplin de avantajele pieței
unice, UE se concentrează asupra eliminării obstacolelo r care încă obstrucționează funcționarea
acesteia. UE caută să armonizeze diferitele legislații pentru a face față mai bine provocărilor
globalizării și pentru a se adapta la progrese, cum ar fi noile tehnologii.
Piața internă a contribuit în mod semnificativ la prosperitatea și la integrarea economiei
europene. Aceasta a condus la intensificarea schimburilor comerciale în cadrul UE cu aproximativ
15% pe an în ultimul deceniu; a crescut productivitatea și a redus costu rile prin eliminarea
formalităților vamale, armonizarea sau recunoa șterea reciprocă a normelor tehnice și prin reducerea
prețurilor ca rezultat al concuren ței; a generat o cre ștere suplimentară de 1,8% în ultimii 10 ani și a
creat aproximativ 2,5 milioane de locuri de muncă în plus, reducând, în acela și timp, diferen țele dintre
nivelurile de venituri din statele membre.
Noua strategie pentru pia ța internă pentru perioada 2003 – 2010 s -a concentrat asupra necesită ții
de a facilita libera circula ție a mărfuri lor, de a integra pia ța serviciilor, de a reduce impactul
obstacolelor fiscale și de a simplifica cadrul de reglementare. S -au obținut progrese substan țiale în
ceea ce prive ște liberalizarea transporturilor, a telecomunica țiilor, a energiei electrice, a ga zului și a
serviciilor po ștale. Rata de transpunere (măsurată prin „deficitul de transpunere”, care reprezintă
procentajul de directive care nu au fost transpuse în toate statele membre) a scăzut la 0,9% în 2010,
dar a crescut la 1,2% în septembrie 201131- obiectivul intermediar era de 1%. În Tabloul de bord al
Comisiei privind pia ța internă pentru anul 2012 s -a constatat că, de și procentajul mediu al actelor
legislative netranspuse încă la nivel na țional rămâne sub ținta convenită de 1%, unele state membre
nu vor putea depă și întârzierea considerabilă „fără a lua măsuri drastice”.

31 Tabloul de bord al Comisiei privind pia ța internă nr. 23, septembrie 2011

24
În comunicarea sa intitulată „O mai bună guvernan ță a pieței unice ”32, Comisia a solicitat ca
procedurile de constatare a neîndeplinirii obliga țiilor să fie reduse, iar respectarea hotărârilor Cur ții de
Justiție să fie asigurată prin procedurile de plată a unor daune cominatorii. Comisia a propus măsuri
orizontale precum accentuarea necesită ții adoptării unor noi reglementări clare, u șor de pus în
aplicare, mai buna utilizare a inst rumentelor IT existente pentru a sprijini participan ții în exercitarea
drepturilor lor în legătură cu pia ța unică și stabilirea unor centre na ționale pentru supravegherea
funcționării pie ței unice. Supravegherea este parte integrantă a rapoartelor anuale p rivind integrarea
pieței unice în contextul procesului semestrului european .
În octombrie 2012, Comisia a prezentat un al doilea set de propuneri – Actul privind pia ța unică II –
pentru a dezvolta în continuare pia ța unică și a exploata poten țialul nevalor ificat al acesteia, ca motor
al creșterii. Actul privind pia ța unică II stabile ște 12 măsuri -cheie care să fie adoptate fără întârziere
de instituțiile UE33. Aceste măsuri se concentrează pe patru vectori esen țiali de cre ștere, ocupare a
forței de muncă și încredere: re țelele integrate, mobilitatea transfrontalieră a persoanelor și
întreprinderilor, economia digitală și măsuri care sporesc coeziunea și avantajele consumatorilor.
Actul privind pia ța unică II merge pe urmele unui set ini țial de măsuri prezenta t de Comisie –Actul
privind pia ța unică I – și cuprinde următoarele măsuri vizând o pia ță mai aprofundată și mai bine
integrată:
 mobilitatea întreprinderilor (de exemplu introducerea unor dispozi ții de mobilizare a investi țiilor pe
termen lung, modernizare a procedurilor de insolvabilitate și sprijinirea creării unui mediu care să
ofere o a doua șansă antreprenorilor în dificultate);
 economia digitală (ca etapă în direc ția finalizării pie ței unice digitale până în 2015, Comisia propune
promovarea comer țului electronic în UE, prin facilitarea utilizării serviciilor de plată electronică,
făcându -le mai fiabile și mai competitive; trebuie, totodată, solu ționate cauzele principale ale lipsei de
investiții în conexiunile în bandă largă rapide, iar facturarea electronică trebuie să devină norma în
procedurile de achizi ții);

32 Comunicarea Comisie Europene – O mai bună guvernan ță a pieței unice.
33 http://ec.europa.eu/growth/single -market/smact/index_en.htm Communication from the Commission: "Single Market
Act: Twelve levers to boost growth and strengthen confidence: Working together to create new growth";
COM(2011)206/4

25
 încrederea consumatorului (de exemplu prin introducerea unor măsuri care să asigure accesul
generalizat la conturile bancare, precum și tarife bancare transparente și comparabile și posibili tatea
de a schimba mai u șor contul bancar).
Actul privind pia ța unică prezentat de Comisie în aprilie 2011 A stabilit D ouăsprezece pârghii
pentru stimularea cre șterii și întărirea încrederii în economie. Mai târziu, Comisia a prezentat un
raport care eviden țiază progresele înregistrate în punerea în aplicare a Actului privind pia ța unică.
În octombrie 2012, Comisia a propus un al doilea set de ac țiuni de dezvoltare în continuare a
pieței unice de exploatare a potențialul său ce este în continuare ca un motor de cre ștere.
Prin urmare termenul de constituire a pieței unice europene la 1 ianuarie 1993 nu înseamnă că
toate libertățile s -au realizat automat și în întregime la acea dată. Este vorba de un proces, în care
unele măsuri s -au realizat anteri or, sau se vor realiza în anii următori. De exemplu, nouă state membre
(din cele 12 de atunci) au semnat Convenția de la Schengen fixând data de 1 februarie 1994 pentru
suprimarea controlului la frontierele interioare, inclusiv pentru zborurile aeriene ale căror plecări și
sosiri se situează în interiorul Comunității.
Franța a mai amânat punerea în aplicare a Convenției. Celelalte țări membre – Marea Britanie,
Danemarca și Irlanda au continuat controalele respective pentru persoane la frontierele lor.
Const ituirea pieței unice a avut ca urmări:
– desființarea controlului mărfurilor la frontiere; reducerea controlului persoanelor la frontierele
interioare în cursul anului 1993;
– securitate comună pentru toți cetățenii comunității; eliminarea dublei taxări la cumpărarea de
produse pentru uz personal din alte țări membre;
– stabilirea cetățenilor Comunității pentru o durată nedeterminată într -un alt stat membru decât
propriul lor stat,
– recunoașterea calificărilor profesionale pentru toate statele membre, exti nderea ofertei de
produse mai ieftine pentru consumatori printr -o concurență sporită; concurența deschide posibilități
suplimentare pentru crearea de noi locuri de muncă.

26
Formarea Uniunii Economice, a pieței unice europene, este un proces în care drepturil e și
libertățile economice sunt indisolubil legate de drepturile sociale. În decembrie 1989, țările membre
au adoptat o cartă socială europeană, care include 12 drepturi fundamentale sociale:
– dreptul de a exercita orice profesie într -una din țările Comun ității, la alegerea sa; dreptul de
remunerare echitabilă;
– dreptul la ameliorarea condițiilor de viață și de muncă; dreptul la protecție socială asigurată prin
sistemul în vigoare în țara primitoare;
– dreptul la libertatea de asociere și la negociere col ectivă; dreptul la formarea profesională;
dreptul la egalitate de tratament între bărbați și femei; dreptul la informație, la consultare și participare
a salariaților;
– dreptul la protecția sănătății și securitatea locului de muncă; dreptul la protecția c opiilor și
adolescenților;
– garantarea unui venit minim pentru persoanele în vârstă, dreptul la integrare profesională și
socială pentru persoanele handicapate.
Studiile realizate, în ultimii ani, au scos în evidență că înființarea Pieț ei Interne a avut efecte
benefice asupra economiilor ță rilor membre:34
– Comertul dintre cei 25 de membri ai U.E. reprezenta, în anul 2004, doua treimi din totalul
operatiunilor de comert exterior ale statelor membre (66% din total, la nivelul U.E. 25,
doar 44% fiind orientate catre restul lumii);
– Comertul intra -UE 15 reprezenta în 2004 aproximativ 34% din PIB -ul cumulat la nivel de
grupare, fata de 26% în 1993;
– Absenta controalelor marfurilor la frontierele interne a determinat o îmbunatat ire a
livrarilor trans -frontaliere, prin scaderea costurilor si a duratei de efectuare a livrarii;
– din 1997, investitiile directe între tarile membre au crescut de 7 ori;
– unele sectoare economice au înregistrat cresteri spectaculoase, un astfel de exemplu fiind
cel al transporturilor aeriene, liberalizate în prima jumatate a anilor '90. Fata de anul 1993,

34 EUROSTAT, "EU integration seen through statistics" , 2006

27
în 2000 numarul de pasageri a crescut cu 66% (de la un numar de 133 de milioane
pasageri, la 221 milioane);
– a sporit conc urenta în marea majoritate a ramurilor industriale, efectele economiei de scala
si de gama facându -se vizibile în cresterea competitivitatii produselor europene pe pietele
externe; astfel, în 2004 ponderea exporturilor U.E 25 în totalul exporturilor la niv el global
ajungând sa reprezinte o cincime (18%), fata de 12% cât reprezinta exporturile chineze sau
americane, si 9% cele japoneze;
– de-a lungul Europei, preturile bunurilor de consum s -au aliniat; consumatorii au mai mari
posibilitati de a ale ge;
– inflatia a scazut, ajungând în 2004 la 2.0%;
– nivelul locurilor de munca a sporit considerabil, rata somajului înregistrând o scadere de la
un nivel de la aproape 10.5% în 1996, la 7.8% în 2005 (estimare).
Pe durata celor peste 20 de ani de existen ță, piața unică a crescut de la 345 de milioane de
consumatori în 1992 la mai mult de 500 de milioane astăzi. Comer țul transfrontalier între țările
membre ale UE a luat, de asemenea, amploare, valoarea bunurilor comercializate crescând de la 800
de miliarde de euro în 1992 la 2,8 mii de miliarde de euro în 2011. În aceea și perioadă, comer țul
dintre UE și restul lumii s -a triplat, de la 500 de miliarde în 1992 la 1,5 mii de miliarde în 2011.
Piața unică în fapte și cifre
— Cel mai mare PIB din lume ;
— 500 de milioane de consumatori, 20 de milioane de IMM -uri;
— 28 de state membre — Simbol al integrării europene;
— Cel mai mare exportator din lume și cel mai mare importator de alimente și furaje ;
— 7 % din popula ția mon dială ;
— 20 % din exporturile și importurile înregistrate la nivel mondial ;35

35 http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/internal_market_ro.pdf Comisia Europeană Direc ția Generală Comunicare – ,,Să
înțelegem politicile Uniunii Europene: Pia ța internă ,, 2014

28

CONCLUZIE
Piața unică a adus beneficii enorme pentru cetă țenii europeni prin intermediul întreprinderilor
acestora , libera circula ție a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor . În unele zone, de
exemplu, nu există o pia ță europeană cu adevărat integrată și lipsa legislației , obstacole administrative
precum și lipsa de executare , lasă întregul poten țial al pieței unice să fie neexploatat.
Încrederea în pia ța unică t rebuie, de asemenea, să fie stimulat pentru a ajuta la stimularea
creșterii economice. Europa trebuie să ac ționeze cu mai multă for ță și convingere pentru a demonstra
că piața unică aduce progres social și poate fi benefică pentru consumatori, lucrătorilor și a
întreprinderilor mici și mari . Din acest motiv, Comisia Europeană a adoptat Actul privind pia ța unică
– o serie de măsuri de stimulare a economiei europene și care să creeaze locuri de muncă.
Pentru consumatorii europeni pe pia ța unică înseamnă mai mulă alegere la pre țuri mai mici – o
reducere de 70% a costurilor de telefonie mobilă este doar un exemplu.
Pentru cetățeni, piața unică le -a dat capacitatea de a călători liber, să se stabilească și să lucreze
oriunde doresc atîta ti mp cît sunt respectate normele de conduită a acestora .
Pentru tineri le-a fost deschis ă posibilitatea de a studia în străinătate – mai mult de 2,5 milioane
de studen ți au profitat de această ocazie, în ultimii 25 de ani. Pentru 23 de milioane de companii din
UE pe pia ța unică a fost deschis accesul la 500 de milioane de consumatorilor.
Mesajul este clar, Pia ța unică creează cre ștere, generează locuri de muncă și oferă oportunită ți
pentru Uniunea Europeană . Dezvoltarea pie ței unice este un exerci țiu continuu. Pie țea unică trebuie
să răspundă la o lume în continuă schimbare, în care situația socială și demografică , noi tehnologii și
presiunea asupra resurselor naturale și schimbărilor climatice trebuie să pună în gardă gândirea
politică a înalților dem nitari europeni.
Criza economică și financiară a generat provocări suplimentare care a subliniat necesitatea
reformelor structurale fundamentale. Cu mare persi stență șomaj ul, în special în rândul tinerilor, și o
parte a popula ției europene trăiesc în sărăcie, criza economică est e, de asemenea o criză socială.
Piața unică este un instrument -cheie pentru a atinge viziunea cetățenilor Uniunii Europene pe
termen lung a unui factor extrem de competitiv pe plan atît social cît și economic. Aceasta
îmbunătățește competitivitatea precum și potențialul forte economic a Europei pe pia ță la nivel
național cît și mondial.

29
BIBLIOGRAFIE

1. Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, semnat la Roma în 1957
2. Actul Unic European , semnat în 1987
3. Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene , versiune consolidată, 2010
4. Tratatul privind Uniunea Europeana, Maastricht, 1992
5. Comunicarea Comisiei Europene „Recunoașterea reciprocă în contextul urmăririi planului de acțiune
pentru piața unică ” (http://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=celex:51999DC0299 )
6. Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European, Consiliului, Comitetul Economic Social
și Comitetul Regiunilor cu referire la Actul privind Piața Unică ,,Împreună pentru o nouă creștere,,
(http://eur -lex.europa.eu/ -)
7. Communication from the Commission: "Single Market Act: Twelve levers to boost growth and
strengthe n confidence: Working together to create new growth"; COM(2011)206/4
(http://ec.europa.eu/growth/single -market/smact/index_en.htm )
8. The European Economic Area – European External Action Service . Europa portal , 2010
(http://eeas.europa.eu/eea/ )
9. Raportul Paolo Cecchini – "Le cout de la non -Europe" , 1988 (http://www.eesc.europa.eu )
10. Raportul Comisiei intitulat „O nouă strategie pentru pia ța unică – în beneficiul economiei și al
societății europene ”
11. Rezoluția Parlamentului European din 11 decembrie 2012
12. Rezoluția Parlamentului European din 20 aprilie 2012
13. Tabloul de bord al Comisiei privind pia ța internă nr. 23, septembrie 2011
14. Fabienne Ilzkovitz, Adriaan Dierx, Viktoria Kovacs and Nuno Sousa Directorate -General for
Economic and Financial Affairs – Steps towards a deeper economic integration: the Internal M arket in
the 21st century A contribution to the Single Market Review
15. Victor Hugo, My Revenge is Fraternity, Paris, August 21, 1849
16. Catherine Bernard, The substantive Low of the EU : The Four Freedoms, Oxford University, Press,
2010
17. Jacques Delors – "Le defi. Nouvelles données économiques de l'Europe sans frontières " 1992
18. Arabei Elizaveta – Piața internă: armonizarea, 2010
19. Kașkin. S. I, Kalinicenko. P.A – Piața Comuna, 2011
20. Octavian Manolache – Dreptul Comunitar, Ed. ALL, 1996