I. PREMISELE COLONIZĂRII SAȘILOR ÎN TRANSILVANIA [623691]

1

I. PREMISELE COLONIZĂRII SAȘILOR ÎN TRANSILVANIA

1. Cucerirea Transilvaniei de către regatul Ungariei
O schimbare fundamentală de putere și influență în regiunea Carpato -Danubiană a avut
loc la sfârșitul secolului al IX -lea. Începând din anul 895, maghiarii fino -maghiari au
preluat controlul asupra câmpiilor panonice, migrând din regiunea nordică a Mării Negre.
Pentru a -și asigura noul pământ, au condus expediții spre vest, care în curând au
devenit incursiuni scăpate de sub control și au lăsat Imperiul Carolingian în teroare timp
de jumătate de secol. Maghiarii au intrat în nordul Italiei încă din 898 și au învins
bavarezii sub Luitpold1, Ducele de Ba varia în 907. În următoarea perioadă au ajuns la
Otranto în sud, Spania în sud -vest, Bremen în nord -vest, pustiind teritoriile prin ardere și
jaf. Otto I2 a frânt puterea maghiarilor în bătălia de la Lechfeld în 955 și a pus capăt
invaziei maghiarilor. Această victorie i -a adus numele "Otto I, cel Mare".
Contemporanii săi, inclusiv maghiarii, au apreciat evenimentul drept o victorie pentru
creștinism. Această înfrângere pentru maghiari a însemnat sfârșitul expansiunii lor spre
vest și începutul consolidării Imperiului Ungar în Câmpia Pannonică. Ca rezultat al
bătăliei, Ducele Géza din dinastia Árpád s -a convertit la creștinism și a început să
organizeze un stat. În loc de confruntare, ei au căutat cooperarea cu Vestul, drept rezultat
creștinismul și cultura occidentală au început să pătrundă în Ung aria, păgânismul a fost
suprimat, iar autoritatea regală a fost centralizată folosind structura administrativă a țărilor
occidentale ca exemplu.
Istoricul Kurt Horedt apreciază pătrunderea maghiarilor în Transilvania în intervalul
de timp dintre secolul a l X-lea și secolul al XIII -lea3. El este de părere că Transilvania a
fost cucerită de unguri în cinci etape : în jurul anului 900, până la Someșul mic (prim a
etapă); în jurul anului 1000, Valea Someșului Mic și cursurile mijlociu și inferior ale

1 Luitpold (sau Liutpold) (d. 4 iulie 907), probabi l membru al familiei Huosi sau înrudit cu Dinastia Carolingiană
prin Liutswinda, mama împăratului Arnulf de Carintia, a fost strămoșul familiei Luitpoldingilor care a condus
Ducatele de Bavaria și Carintia până la mijlocul secolului al X -lea.
2 Otto I cel Mare (n. 23 noiembrie 912 – d. 7 mai 973), fiul lui Henric I regele germanilor și al Mat ildei von
Ringelheim, a fost duce al saxonilor, rege al germanilor și primul împărat al Sfântului Imperiu Roman.
3 K. Horedt, Contribuții la istoria Transilvaniei în secolele IV -XIII, București, 1958, p. 117 -123.

2
Mureșului (2); în jurul anului 1100, până la Târnava Mare (3); în jurul anului 1150, până
la linia Oltului (4); în jurul anului 1200, până la munții Carpați (5). Înaintarea maghiarilor
prin Transilvania în secolele X -XII a avut un efect de durată asupra dezvoltării istorice a
regiunii, care a fost descrisă din perspectiva panonică ca fiind "Țara de dincolo de păduri".

2. Așezarea sașilor în Transilvania
Primul grup mai important de coloniști se pare că a venit la chemarea regelui Geza II (
1141 -1162 ) în zona Sibiului și provenea în principal din Franconia. Desi numiti în
majoritatea cronicilor saxoni, acestia erau de diferite neamuri și ramuri germanice.
Colonizarea a f ost inițiată de regalitatea maghiară pentru consolidarea stăpânirii asupra
acestui teritoriu de curând cucerit.
Cea mai veche informație despre intenția de emigrare spre spațiul transilvănean datează
din anul 1103, când castelanul din Logne, Anselm de Braz , „liber de liberis genitus” [liber
născut din liberi], restituia în acel an feudul Braz abației imperiale Stablo din pădurea
Ardennes ( Belgia, lângă Malmedy ) în schimbul sumei de 12 ½ mărci de argint, întrucât era
pe cale de a emigra spre Ungaria, împreună cu fiii săi4.
Din această știre se întelege că Anselm și alți oameni din ac ea zonă, știau că se putea
emigra în vremea aceea în Ungaria. Mulți cercetători și istorici au văzut în acest Anselm de
Braz, drept primul colonist de neam germanic venit în spațiul transilvănean, care este amintit
în izvoarele scrise cu nume. Deși nu s -a putut dovedi că Anselm a și ajuns în Transilvania,
este interesantă ipoteza cum că, el ar fi ajuns și ar fi fost dotat cu pământ în zona Orăștiei (
lângă Romos ). Teologul bistrițean Gustav Kisch, preocupat de locul de origine a sașilor,
opinează în anul 1 9225 că toponimicul transilvănean Broos (Orăștie) ar putea proveni din
toponimicul be lgian Braz, sugerând astfel faptul că acest Anselm de Braz ar fi dat numele
german al orașului – Broos.
Morminte aparținând primului val de coloniști au fost descoperite în cetatea de la Orăștie
și au fost datate în a doua jumătate a sec. al XII -lea.6

4 Știrea aceasta a fost publicată de W.Wattenbach ,Ein Streifzug durch den Ardenerwald, în : Archiv , vol. I, N. F.,
1854,pp 81 – 87. Cf K.K. Klein, op. Cit., pp. 30 – 34.
5 G. Kisch, Zur Etymologie landeskirchlicher Ortsnamen, în : Beiträge zur Geschichte der evangelischen kirche A.
B. In siebenbürgen , Hermannstadt, 1922 , pp. 275 – 276.
6 Pinter, Țiplic 1998, p. 51; Ioniță 2005, p. 217.

3

Prima atestare documentară a satului se regăsește într -o diplomă emisă de regele Ungariei,
Andrei al II -lea, din anul 1206, când Romos – sat în apropierea Orăștiei, este menționat între
primele trei sate di n Transilvania unde au fost primiți coloniști germani "primes hospites
regni" , alături de Ighiu și Cricău.
”Andrei, din mila lui Dumnezeu,regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Galiției
și Lodomeriei deapururea.
Deoarece este în folosul luminăției r egale de a păstra neștirbită și neatinsă libertatea
tuturor oaspeților regatului său, libertate cu care mâna darnică a firii i -a fericit ,
totuși regele, datorită unei legături deosebite, este dator să vegheze mai ales asupra
liniștei și folosului acelora pe care îi distinge noblețea neamului lor și pe care
chibzuința prevăzătoare a regilor dinaintea noastră i -a socotit mai buni și mai
vrednici,drept aceea, pe cei dintâi oaspeți ai regatului, și anume pe aceia din trei sate
ale Transilvaniei numite Cricău, Ighiu și Romos, despre care datorită tradiției lăsate
de înaintașii noștri știm că,printre ceilalți oaspeți, ei se poartă mai cu râvnă, noi,
privindu -i cu mai multă bunăvoință și înmulțind binefacerile milostivirii regale pentru
siguranța și starea lor, s pre a pune frâu cutezanței urmașilor, i -am înzestrat cu
aceleași libertăți pe care le -au dobândit prin privilegiile înaintașilor noștri și anume :
să nu fie de loc datori să se înfățișeze pentru niciun fel de pricini ale lor în fața
vreunui judecător și să nu fie chemați la acesta de către voievod sau de vreun slujbaș
al acestuia care ar sluji atunci în părțile Transilvaniei și nici vreun voievod să nu
poată găzdui la ei decât dacă ar fi poftit de bună voie de către ei și să fie scutiți chiar
și de la plata dărilor cu care sunt datori ceilalți sași , nici să nu fie datori a face
strajă pentru paza hotarelor, nici să meargă la oaste decât atunci când regele ar porni
în persoană la un război înafara regatului.”7

Istoricul Gustav Wenzel este de părere că locuitorii satelor Cricău, Ighiu (ambele lângă
Alba Iulia ) și Romos ( lângă Orăștie ) , numiți de regele Andre i II în 1206 „Saxones” și

7 Documente privind istoria Rom âniei, veacul XI , XII și XIII, C. Transilvania, vol.I (1075 -1250), Edit. Academiei
R.P.R., București, 1951, p.31 -32.

4
„primes hospites regni” ( primii oaspeți ai regatului ) , ar fi primii coloniști germani din sudul
Transilvaniei8.
Astfel de oaspeți ("hospites") trebuiau să fie recrutați cu promisiuni câștigătoare.
Proprietatea de teren a fost deosebit de atractivă în perioada medievală. A fost pus la
dispoziție terenul coroanei (fundus regius) al fostului coridor al graniței vechi din Ab atis. De
asemenea, au fost căutate privilegii. Acestea au inclus drepturile la care oaspeții au fost
obișnuiți și "au adus în oasele lor". Cu toate acestea, a trebuit să includă și alte drepturi decât
pentru a atrage oamenii să -și asume riscul și să se sta bilească într -o regiune aflată la o
depărtare de o mie de kilometri de pământul lor de origine. Libertatea personală, libertatea de
mișcare, permisivitatea erau cuvinte magice care dădeau promisiunea unei ranguri mai înalte a
personalității, a securității și a unui progres mai bun. Regatul ungar a făcut aceste promisiuni,
iar promisiunile au fost onorate de -a lungul secolelor. Includerea în constituția Regatului
Ungariei medievale a regelui Andrei al II -lea (el a emis Bula de Aur, numită uneori și Magna
Carta Maghiară în 1224) a fost garanția pentru oaspeții de toate naționalitățile.

Documentele din arhivele papale din aceeași perioadă preferă denumirea de
„Theutonici”, iar documentele arpadiene îi numește „Saxones”. Documentele papale fac
referire la „Flandrenses” sau „Saxones”. Denumirea de „sași” (Saxones) dată coloniștilor este
atestată documentar doar în 1206, când regele Andrei al II -lea al Ungariei (1205 -1235) a
conferit privilegii sașilor din Cricău (Krakau), Ighiu (Krapundorf) și Romos (Rumes) și le-a
asigurat un statut juridic originar. Numele de Saxones nu era neapărat un indiciu pentru
regiunea de unde au provenit aceștia. Prin acest termen erau numiți în Ungaria medievală
deținătorii unor privilegii de care se bucuraseră inițial minerii din Saxonia, privilegii pe care
aceștia le -au obținut, atât în Ardeal și în Szepesség (Spiš, în Slovacia), cât și în Bosnia sau
Serbia, datorită faptului că erau specialiști rari și necesari pentru exploatarea zăcămintelor. Ca
atare, numele de „saxon” este ex presia unui statut juridic și nu un nume etnic9. În
Transilvania, această populație de coloniști, cei mai mulți de origine germanică, beneficiară a
„dreptului saxonic”, confirmat (reconfirmat) de regele Andrei II în 1224, a transformat un

8 Wenzel , G., Adalék az erdélyi szaszok tőrténetéhez az Andreanum etőtti időből, Budapest, 1873, pp. 5 – 6
9 Vezi Gündisch, 2001, p. 33 -53.

5
nume generic, de stare, Saxones , într -unul etnic, Sachsen („sași”, la români, Szászok , la
maghiari)10.
Deoarece în cancelaria regală s -a încetățenit denumirea de „sas”, germanii din Ardeal
au fost denumiți în mod unitar sași.
În realitate primii ”sași” sosiți în Ardeal erau coloniști de altă origine etnică, de pe râul
Mosela, care străbate actualele țări Belgia, Luxemburg și Germania, pe o lungime de 550 km.
Alți coloniști au continuat să vină în timpul domniei regilor unguri Bela al III -lea și
Andrei al II -lea.În timp ce unii dintre ei s -au așezat pe arcul carpatic în zona de sud -est,alții au
preferat zona de nord -est a Transilvaniei.Coloniștii trebuiau să păzească trecătorile Carpaților
de neamurile invadatoare, să col onizeze în numele regatului maghiar și să civilizeze regiunile
rurale locuite în special de valahi, slavi și neamuri turanice.
Istoric
Romosul este un sat a cărui amplasare se găsește pe frumoasele meleaguri istorice ale
Transilvaniei, în partea de est a j udețului Hunedoara, la sud de râul Mureș și la jumătatea
distanței dintre lanțurile Munților Orăștie și Șureanu, străbătut fiind, de la sud la nord, de râul
Romos.
Pomenită documentar pentru prima dată în 1206, denumirea localității s -a schimbat în
decursu l vremii după cum urmează : 1206 – Rams, 1291 – Roms, 1332 – Ramas, 1333 –
Ramach, 1334 – Ramaz, 1487 – Rwmsz, 1507 – Rumaz, 1557 – Ramz, 1563 – Rhwmasz,
1578 – Romaz, 1579 – Rumaz, 1659 – Romosz, 1750 – Szasz, 1850 – Romos.

Coloniile.Configurația satulu i
Colonizarea sașilor în pământurile regale s -a încheiat la începutul secolului al XIV -lea,
localitățile fondate de aceștia (cca. 250) acoperind un teritoriu îngust, în sudul și estul
Transilvaniei, de -a lungul arcului carpatic. Dispoziția geografică a ac estor așezări și drumurile
istorice dintre ele confirmă planul și rolul colonizării.
Grupurile de coloni erau conduse de greavi. Aceștia organizau coloniile, trasau
teritoriul, asigurau legătura între coloni și regalitate. Ca mod de organizare a așezărilo r a fost

10 Vezi Nägler, 1992.

6
aleasă "sesia flamandă", caracterizată prin grupuri compacte de gospodării, deoarece dădea un
plus de coeziune colectivităților, fapt ce va fi decisiv pentru evoluția lor ulterioară.
Printre caracteristicile generale ale așezărilor se numără: exis tența unui front continuu
la stradă, realizat de fațadele principale ale caselor contopite cu poarta, piața principală
(practic dilatația străzii principale din centrul satului) unde se ținea târgul. În centrul așezării
sau pe o colină în imediata apropier e a acesteia se aflau biserica și, adesea, locuința comitelui.

satul Romos a intrat în istorie în 1438, cînd un tînăr „student” din localitate e luat prizonier de
turci și ținut captiv un număr mare de ani. Acolo, acest „Captivus Septemcastrensis” scrie
Tractatus de ritu, moribus, nequtia et multiplicatione Turcorum, apărut la Urach în Germania
în 1482, una din primele cărți care prezintă viața și obiceiurile turcilor

A. STUDIU ISTORICO – ARHITECTURAL ȘI DE PARAMENT
pagina 3
I. Istoric și apartenență stilistică a edificiului
pagina 3

II. Decorația arhitecturală specifică
pagina 4
II.1) Ancadramentele golurilor de fereastră
pagina 4
a) Ancadramentele golurilor de fereastră de la nivelul parterului
b) Ancadramentele golurilor de fereastră de la nivelul etajului
II.2) Cvasiantablamentul
pagina 4

III. Descriere arhitecturală a fațadelor
pagina 5
III.1 Fațada principală cu orientare nord -estică
pagina 5
III.2 Fațada cu orientare sud -vestică
pagina 6
III.3 Fațada laterală cu orientare sud -estică
pagina 8
III.4 Fațada laterală nord -vestică
pagina 8
IV. Interiorul clădirii
pagina 9

V. Șarpanta
pagina 10

B. STAREA DE CONSERVARE
pagina 10

7
I. Starea de conservare a celor trei nivele ale clădirii
pagina 10
I.1 Starea de conservare a demisolului
pagina 10
a) Parament interior
b) Parament exterior demisol (soclu)
I.2 Starea de conservare a parterului
pagina 11
a) Parament interior
b) Parament exterior
I.3 Starea de conservare a etajului
pagina 12

II. Starea de conservare a celor patru fațade ale clădirii
pagina 13
II.1 Fațada principală cu orientare nord -vestică
pagina 13
II.2 Fațada cu orientare sud -vestică
pagina 14
II.3 Fațada laterală nord -vestică
pagina 14
II.4 Fațada laterală cu orientare sud -estică
pagina 14

II. STUDIU ISTORICO ARHITECTURAL ȘI DE PARAMENT

1. Istoric și apartenență stilistică a edificiului
Primii coloniști care au ajuns la Romos (Rams) au ales locul de construire al bisericii
pe dealul care mărginește spre est vatra satului, pe un platou săpat, în centrul de greutate al
așezării.
Amlacher afirma că prima biserică din Romos era compusă dintr -un singur corp cu
intrarea principală rotunjită, construită din piatră și a fost inconjurată de un zid11.
Gustav Tre iber a fost de părere că primul edificiu construit a fost o bazilică romanică
care datează de la mijlocul secolului al XII -lea12 (Fig.), în timp ce A lbert Amlacher bănuia
că aceasta ar fi fost edificată cel mai probabil doar puțin înainte de 130013.

11 Amlacher, Albert : Rumes. Aus der Vergangenheit und Gegenwart einer siebenbürgisch – sächsischen
Dorfgemeinde. Hermannstadt, 1912, p.21.
12 Treiber, Gustav : Beiträge zur Geschichte mittelalterlicher Kirchen in Siebenbürgen. Köln -Wien 1977.
13 Amlacher, Albert : Rumes. Aus der Vergangenheit und Gegenwart einer siebenbürgisch – sächsischen
Dorfgemeinde. Hermannstadt, 1912, p.21.

8
În timpul invazie i turcești din 1438, comunitatea a fost complet distrusă. 115 de ani
mai târziu se afirmă într -o mărturie că numai șapte frați din Romos au scăpat de turci fugind
în munți14.
Nu se știe cât de mult a fost afectată biserica în timpul acelei invazii, dar se pare că
aceasta a suferit mari distrugeri și în timpul următoarei invazii a turcilor, din 147915.
În 1487 se menționează că biserica este dedicată lui Ioan Botezătorul16, ceea ce
înseamnă că începutul reconstrucției bisericii coincide cu perioada de repopulare a satului.
În jurul anului 1500 se menționează că biserica a fost reconstruită cu ajutorul celor
Șapte Scaune, iar în 1507 comunitatea a primit un sprijin de 8 guldeni de la Universitatea
Săsească17, probabil pentru întărirea fortificației.

Ca urmare a etapelor de construire, clădirea bisericii în forma sa actuală are o lung ime
de 31,60 m și o lățime maximă de 10,70 m (fig.) .
Biserica masivă, construită din piatră de carieră, piatră de râu și cărămidă, este de tip
sală, întarită cu 12 de contraforturi, are un plan rectangular și se compune din turnul de vest
cu extensia ca suport a turnului pe intrarea principală, o navă centrală cu tribuna ce
adăpostește orga, și sanctuarul format din corul și absida poligonală a altarului.
Edificiul a cunoscut mai multe etape de construire și modificare.

Etapa romanică
Deși nu s -au efect uat săpături arheologice de specialitate pentru a putea afirma cu
siguranță dacă în etapa ei primară a avut trei nave sau una singură, totuși, există elemente
care ne sugerează faptul că primul lăcaș de cult a fost edificat în stil romanic.
Atestarea docu mentară timpurie a așezării, încă din 1206, ne îndreptățește să
presupunem că, biserica -sală construită în stil gotic tardiv, spre sfârșitul secolului XV, nu
poate fi primul edificiu sacral ridicat de comunitatea săsească din Romos.

14 Fabini, Hermann : Atlas der Siebenb ürgisch -sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen.Bd.1.,
Hermannstadt /Heidelberg, 1998, p.633
15 Amlacher, Albert : Rumes. Aus der Vergangenheit und Gegenwart einer siebenbürgisch – sächsischen
Dorfgemeinde. Hermannstadt, 1912, p.11.
16 Huss, Richard : Die Kirchenheiligen in Siebenbürgen, Wien, 1922 , p.60.
17 Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt in Siebenbürgen, Kronstadt, 1880, p.483.

9
Deoarece nu există nici o înregistrare scrisă din această perioadă pentru această
biserică, o evaluare poate fi făcută numai pe baza comparației cu alte biserici din Transilvania
centrală. Există, de asemenea, o biserică asemănătoare în Cricău, care a fost inițial o bazilică
romanică cu trei nave,una centrală și două colaterale, dar forma sa actuală rezultă prin
înlăturarea navelor colaterale (fig.) .
O mică săpătură (neautorizată), inițiată la nord de biserică, la o distanță de 1,45 m față
de peretele nordic, ne dezvăluie fundaț iile unui zid de piatră cu lățimea de 0,80 – 0,90 m.
Adosat acestei fundații, spre nord, se află o altă fundație de plan aproximativ pătrat cu
dimensiunea de 1,04 m x 1,18 m, acest bloc este realizat din asize de piatră de dimensiuni mai
mici decât fundați a perpendiculară, fiind țesut structural cu aceasta (fig.) .
Cele două fundații nu se desfășoară în paralel cu nava actuală, ci sunt rotite cu câteva
grade față de axa bisericii (Fig.). Datorită proximității spațiale, orientarea diferită a pereților,
se poate presupune că acestea nu au aparținut niciodată unei clădiri din aceeași fază, toate
acestea indicând existența unei construcții anterioare. Nu numai locația, ci și grosimea
peretelui pot fi comparate cu alte clădiri romanice, de exemplu cu biserica r omanică de la
Cisnădioara, unde peretele exterior este de cca. 0,80 m grosime pe culoarul de nord (fig.) .
În stratul de pământ din jurul peretelui au fost găsite multe obiecte de fier de
diferite mărimi, fragmente de ceramică, bucăți de cărămidă, ceea ce ar putea fi o dovadă a
distrugerii din timpul invaziei turcești din 1438 (fig.) .

10
Fig. Planul bisericii din Romos, după Gustav Treiber (Fabini, Atlas, p.633)

Etapa gotică, secolul XV
Biserica
Închinată Sfântului Ioan Botezătorul, biserica -sală, ridicată pe o colină din marginea
satului, datează de la sfârșitul secolului XV, dată pentru care pledează elementele de stil gotic,
puține la număr, din interiorul ei.
Zidăria ei din piatră brută de carieră și râu apare mai veche, însă planul de biserică –
sală, precum și elementele stilistice gotice târzii, sunt tipice secolului al XV -lea.
Într-o vreme în care era necesară refacerea cât mai ușoară a vechilor biserici distruse
de invaziile tătarilor și turcilor, când multe comunități săsești se aflau în sit uația de a -și ridica
un lăcaș de cult, biserica -sală se preta ca soluția cea mai potrivită, atât prin simplitatea
planului , cât și prin dificultăți minime de ordin constructiv18.
Construcția secolului al XV -lea este încă rudimentar conservată în biserica de astăzi,
pe două treimi din lungimea actuală, cuprinzând corul și nava până la contraforturile de vest.
În acel moment biserica părea mult mai compactă și relativ mai înaltă, spre deoseb ire de
impresia alungită pe care o făcea după adosarea turnului vestic și jugului de suport.
Accesul în navă se realiza pe laturile de vest și sud, prin portaluri cu ancadramente de
piatră. Din păcate portalul principal al navei a fost demolat la construir ea turnului de vest, în
timp ce portalul de sud a fost zidit, suferind modificări de aspect și formă. Prin acest portal de
sud se pare că intra preotul în biserică, în epoca prereformatorică, în perioada când casa
parohială era situată în apropierea biser icii, în partea de sud a incintei19 .
Unul dintre elementele definitorii ale stilului gotic la exteriorului navei sunt
contraforturile. Douăsprezece contraforturi înalte, cu retrageri, sprijină nava și corul, cele de
pe colțurile absidei fiind deo sebit de puternice, treptate la jumătatea înălțimii, un singur
contrafort de pe latura de nord a corului fiind fără retragere, probabil datorită unor degradări
structurale.

18 Drăguț, Vasile : Arta gotică în România, București, 1979, p.30.
19 Ibidem.

11
Corul, alcătuit dintr -o singură travee, a fost inițial boltit în cruce pe ogive, p relungit
spre răsărit cu o absidă poligonală acoperită cu o boltă sexpartită. Din configurația originară a
bolților pe ogive, au mai rămas doar consolele, în număr de șase, dintre care patru console
păstrează decorul în formă de scut heraldic (scut francez vechi), specific Evului Mediu târziu
occidental (fig.), iar două console (fig). Nervurile din piatră porneau de pe console, și aveau
probabil, obișnuita secțiune de formă trapezoidală, cu laturile scobite.
Corul modest, închis spre est pe trei laturi, e separat de sală printr -un arc triumfal
neobișnuit de înalt, cu traseu frânt, alcătuit din bolțari masivi cu muchiile teșite, amintind de
momentul stilistic al goticului cistercian, care a pierdut elementele de sprijin (fig.) .
Trei ferestre înguste, semir culare, cu deschiderea evazată spre interior, luminează
corul. De -a lungul vremii corul a mai pierdut doua ferestre, care astăzi sunt zidite. Pe latura de
nord a corului, între contrafortul de mijloc al corului și cel oblic de pe latura de est, se observă
o formă care simulează în tencuiala paramentului traseul unui ancadrament de fereastră cu arc
frânt (fig.) . Prin analogie, se presupune că același tip de fereastră există și pe latura sudică a
corului.
Pe baza ancadramentului descris în tencuială, se poa te aprecia forma și lățimea
ferestrelor gotice originare, care erau mai late cu aproximativ jumătate de metru decât astăzi
(fig ) .
Nava poartă un plafon tăvănit, la același nivel cu al corului, plafon care retează arcul
triumfal la partea superioară. Deși este întărită la exterior cu trei perechi de contraforturi
capabili să preia împingerile unei bolți pe ogive, la interior, la nivelul paramentului tencuit, nu
se observă elemente care să sugereze faptul că nava a fost și ea boltită la momentul ei
originar .
Pe latura sudică și nordică, sala este luminată de șase ferestre semicirculare. Patru
ferestre înguste și evazate spre interior au înlocuit ferestrele cu arc frânt de secol XV, iar două
ferestre mai late și cu înălțimea mai mică, evazate spre interior, aparțin etapei de extindere a
navei, din secolul XIX.
Biserica de secol XV, a existat în forma ei inițială de factură gotică până în anul

12
186020, când bolta corului s -a colapsat, posibil datorită unor deficiențe de concepție a
modelului structural21.

Incinta de apărare
Odată finalizată etapa de construire a lăcașului de cult, puținii locuitori ai acestei
așezări mult încercate, au fost nevoiți să își înconjoare biserica cu un zid de apărare, scut
împotriva incursiunilor turcești.
În 1507 comunitatea a primit un sprijin de 8 guldeni de la Universitatea Săsească,
pentru ridicarea unei fortificații22.
Simpla incintă, de formă poligonală -ovală, ridicată din piatră de râu, cu ziduri având
grosi mea de aproximativ 1,30 m, a fost străjuită cel puțin de un turn, amplasat pe latura de
vest, asemănător turnului de vest al cetății Câlnic. Turnul adăpostea un clopot foarte mare,
numit de consătenii români „taurul” ( iar trag sașii taurul în turn ). Curato rul Michael Binder,
afirma că acest clopot era amplasat în turnul de vest al incintei, iar când turnul s -a prăbușit,
clopotul s -a rostogolit până în ulița de jos. În 1910 s -au făcut ceva săpături ocazionale și au
găsit fundațiile zidurilor fortificației, a jungându -se la concluzia că protecția oferită de zidurile
fortificației nu a fost suficientă23.
Din simpla incintă de apărare, înălțată la începutul secolului XVI, se mai păstrează
doar ruinele din partea de vest, plus o mică parte a unui zid din incintă reconstituită de către
curatorul actual al bisericii Johann Bauer, pe o înălțime de aproximativ un metru (Fig.) .

20 Amlacher, Albert : Rumes. Aus der Vergangenheit und Gegenwart einer siebenbürgisch – sächsischen
Dorfgemeinde. Hermannstadt, 1912, p.21.
21 Henning, Doris : St. Johannes der T äufer in Rumes, Ein Kirchenführer, 2013, p.39.
22 Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt in Siebenbürgen, Kronstadt, 1880, p.483.
23 Amlacher, Albert : Rumes. Aus der Vergangenheit und Gegenwart einer siebenbürgisch – sächsischen
Dorfgemeinde. Hermannstadt, 1912, p.22.

13

Un element definitoriu al arhitecturii romanice se regăsește pe latura de sud a bisericii,
și anume un portal de factură romanică, cu arc semicircular din piatră ecarisată, portal zidit în
prezent cu amestec de piatră și cărămidă (Fig.) .

Nu numai d eschiderea portalului a avut o formă diferită în această clădire gotică târzie,
de asemenea ferestrele și -au schimbat aspectul de -a lungul secolelor.
Dacă se reconstruiește cursul nervurilor încrucișate, resp. din șase părți bolti la
absolvire Chor, arată că contraforturi sunt aranjate astfel încât arcul de propulsie arc impinge
peste ele.
Există două explicații diferite pentru alegerea tipului extrem de modern al bisericii
corale din Rumes. Una dintre ele a fost ca modelul său o biserică a cărei coloane au fost
demolate după războiul turc. Un exemplu bine conservat este Cracovia.
Cealaltă explicație este că au fost aduse consultanți care cunoșteau deja tipul.
Franciscanii aveau sediul în Bross și construiseră deja o biserică în Altenberg. Un sprijin al
comu nității, după împiedicarea gravă a războiului, ar putea fi conceput.
chiar dacă zona tipului chorkkirchen nu poate fi limitată din punct de vedere geografic,
este un fenomen temporar care apare în cadrul secolului al XV -lea.
După ce suprafețele de tencuiel i mari s -au pierdut în timp, pe fațada sudică a apărut o
deschidere portală cu pereți. Deși deschiderea se dovedește a fi construită, materialul de piatră
folosit acolo este de origine diferită și a fost retrofitat.(Doris)
Etapa baroc, secolul XIX
La încep utul secolului XIX ,biserica cunoaște o nouă etapă de extindere, atunci când
se construiește turnul clopotniță, adosat navei pe latura de vest. Tot atunci s -a extins nava cu
aproximativ cinci metri, iar în interior s -a construit tribuna orgii.
Turnul – clopotniță a fost edificat între anii 1814 – 1819, în stilul baroc târziu, iar
lucrările au fost conduse de meșterul zidar maghiar Balog Antal din Cluj, care a fost plătit cu

14
3000 de guldeni, 60 de ferdele de ovăz, secară și grâu, 40 de ferdele de cucuruz, 100 de litri
de țuică, 250 kg de slănină, 50 kg de sare și 2000 de ouă 24.
Constructorul maghiar este cunoscut pentru ridicarea și altor lăcașuri de cult din
împrejurimi, cum ar fi Biserica Schimbarea la Față din Sebeș25 (Fig.) , Biserica evanghelică
luterană din Orăștie26 și Biserica de zid cu h ramul "Învierea Domnului din Sebeș27.
Turnul se întrepătrunde pe aproximativ un sfert din adâncimea sa cu zidul de vest al
navei. Are o bază pătrată cu secțiunea de 4,30 x 4,30 m, o înălțime de 33,50 m și este compus
din patru caturi. Dintre cele patru etaje, numai cele două superioare sunt vizibile, cele două
inferioare fiind ascunse de un pridvor (fig.) .
În catul inferior se află accesul în biserică, printr -un spațiu ce poartă o bo ltă calotă a
vella .
Catul al doilea, aflat deasupra accesului principal are o secțiune interioară de 2,00 x
1,96 m , accesul se face din tribuna de vest, printr -un gol cu arc semicircular cu dimensiunea
de 1,16 x 2,45 m, închis cu o ușă de lemn. La acest nivel mai există un gol de fereastră cu
dimensiunea de 1,20 x 2,40 m, pe latura de vest, astăzi ascuns de acoperișul pridvorului (fig.) .
Eșafodajul originar al turnului nu se mai păstrează, accesul de la un nivel la altul se realizează
prin intermediul uno r scări de lemn cu vanguri laterale, dispuse în zigzag (fig.) . Golurile de
rezemare a grinzilor eșafodajului originar, sunt dispuse pe diagonalele secțiunii, străpungând
zidurile pe întreaga grosime (fig.) .
Caturile inferioare ale turnului sunt construite solid din piatră de râu, carieră și
cărămidă, au zidurile cu groasime de 1,10 m, pietrele fiind vizibile în interiorul turnului.
Începând de la catul al treilea, pereții se subțiază, zidăria fiind realizată din cărămidă
cu piatră de râu și carieră, cu gro simea de 85 cm, formând o secțiune interioară de 2,42 x 2,32
m. La acest nivel, se realizează accesul în podul navei, printr -un gol cu arc în plin cintru cu
dimensiunea 1,20 x 4,00 m, în peretele estic, a cărui înălțime ajunge până spre coama
acoperișului navei (fig.) . Latura vestică este prevăzută cu un gol de fereastră de 1,20 x 2,70 m
, fiind singura de la acest nivel.

24 Amlacher, Albert : Rumes. Aus der Vergangenheit und Gegenwart einer siebenbürgisch – sächsischen
Dorfgemeinde. Hermannstadt, 1912, p.22.
25 Călin Anghel, Evoluția urbanistică a orașului Sebeș, Sebeș, 2011, p.189.
26
27 Călin Anghel, Evoluția urbanistică a orașului Sebeș, Sebeș, 2011, p.190.

15
Catul al patrulea, realizat doar din cărămidă plină, adăpostește camera clopotelor (fig.) ,
și este prevăzut cu câte o fereastră semicircu lară de dimensiunea 1,20 x 2,40 m, pe fiecare
latură, de o formă similară cu cea a catului al treilea. Secțiunea interioară a nivelului este de
2,72 x 2,72 m, iar zidurile se subțiază față de cele ale nivelului inferior, la o grosime de 60
cm. Acest nivel este singurul care păstrează un podest de lemn , pe toată secțiunea interioară.
Clopotul mare este din timpuri imemoriale, și poartă un decor cu motive florale împreună cu
inscripția ”Herr  Du  bist  unsere  Zuflucht  für  und  für  Das  evanang eliche
Rumes1923”, iar clopotul mic, poartă un decor floral împreună cu inscripția ”GLORIA 
IN  EXCELSIOR  DEO  REFUSA  SUMA 1795” (fig.) . Înainte de construirea
turnului, clopotul era plasat în afara navei, neacoperit28.
În extremitatea de vest a sălii s -a construit o tribună pentru orgă (fig.) . Este dispusă pe
laturile de vest și de nord ale sălii, adosată pereților, accesibilă printr -o scară de lemn cu
vanguri laterale, aflată în dreapta, în proximitatea accesului principal (fig.) .
Tribuna este compusă dintr -un planșeu cu balustradă, din lemn, încastrat pe vest și
nord în pereții navei iar la interior este susținut de patru coloane de cărămidă, câte două pe
fiecare latură. Tribuna vestică are o lățime de 3,26 m , iar cea nordică o lăț ime de 1,56 m, cu
o balustradă de 1,40 m.
Cele două coloane de pe latura vestică au un diametru de 50 cm, sunt fără capiteluri, și
au bază pătrată de 65 x 65 cm și 38 cm înălțime, cu colțuri teșite și tor (fig.) .
Coloanele tribunei de nord, cu diametrul d e 40 cm, au capiteluri cu abacă pătrată,
echină și anulet, și au o bază pătrată de 54 x 54 cm și înălțimea de 58 cm, cu colțuri teșite și
tor (fig.) .
Tăbliile balustradelor de lemn poartă decorații, cele ale tribunei vestice au o decorație
pătrată cu colțu rile decupate și o decorație de forma unei cununi de lauri, iar cele ale tribunei
nordice două decorații circulare identice, cu un profil de aproximativ zece cm lățime ieșit din
fila tăbliei cu mulură rotunjită în mijloc (fig.) .

28 Ibidem

16
Etapa neoclasică,secolul XIX
Partea din față, adosată navei și turnului – clopotniță, a fost ridicată în 184929 (fig.) .
Fără a avea utilitate funcțională, această extindere spre vest a navei, a fost concepută și
executată ca o structură de rezistență c u rol de susținere împotriva prăbușirii turnului –
clopotniță, care se pare că în timpul scurs de la construire și până la acel moment dezvoltase o
fisură semnificativă în partea de sud, existând riscul de colapsare a turnului 30.
Structura realizată din zidărie de cărămidă și piatră, cu o grosime a zidurilor de
aproximativ 2,00 – 2,10 m, îmbracă baza turnului pe o lungime de 3,30 m pe latura de nord și
sud, iar pe vest pe o lungime de 4,30 m și are un gol de dimensiunea 3,16 x 1,75 m cu arc
subcintrat, în prelungirea golului de acces corespunzător primului nivel al turnului (fig.) .
Zidul sudic prezintă un gol în zidăria sa, cu secțiunea de 0,60 x 0,60 m (fig.) .
Acoperișul structurii este realizat în trei ape, apa de pe latura de vest acope ră fereastra
de la nivelul doi al turnului.
În timp și structura adosată a primit o fisură pe latura de vest, dar pericolul prăbușirii
turnului – clopotniță a fost înlăturat.
Amlacher spune că s -au făcut cercetări iar specialiștii au fost de părere că fisurile
apărute la turn și la structura adosată au fost cauzate de deficiențele terenului de fundare
concomitent cu prezența unei pânze freatice ridicate, care în perioadele cu secetă scade,
cauzând tasarea terenului31.

29 Ibidem
30 Ibidem
31 Ibidem, p.23.

17
III. STAREA DE CONSERVARE

Clădirea, la o primă analiză vizuală, se prezintă în stare de conservare relativ
satisfăcătoare. Se menționează faptul că atât pe interiorul corpului bisericii, cât și pe exterior
se observă urmele intervențiilor relativ recente. Tencuielile pe bază de ciment pe exterior pot
ascunde profunzimea degradărilor, care pot fi mai severe decât sistemele de discontinuități
(fisuri) care se citesc de pe clădire. Fisurile sunt prezente pe tot conturul clădirii,
identificabile, atât între diversele subansa mbluri, cât și în zona cu rigiditate redusă (ferestre),
dar și la nivelul cornișei. Umiditatea extrem de ridicată în ziduri se poate observa atât pe
interior cât și pe exterior, reprezentând problema fundamentală în cazul clădirii.

IV. MOBILIER ȘI COMPONENTE ARTISTICE
Altarul
La mijlocul secolului al XVII -lea, arhitectura bisericilor evanghelice a înregistrat o
schimbare majoră, definitorie pentru stilul baroc. La Sibiu, Brașov și Sighișoara au activat din
a doua jumătate a secolului al XVII -lea, câteva atel iere de sculptură și tâmplărie ale căror
lucrări au împodobit interioarele lăcașelor de cult evanghelice, lăsând un adevărat model
arhitectural al altarelor și a pieselor de mobilier liturgic. Din mediul orășănesc, barocul a
pătruns în mediul rural în seco lul al XVIII -lea32.
Numai comunitățile înstărite își permiteau să comande, la meșteri renumiți, executarea
altarelor.
În anul 1740 a fost construit altarul în stil baroc iar în 1783 a fost adus într -o formă
mai bună de un tâmplar din Sibiu pe nume Samuel Wolf. În 1865 a mai fost reparat la Sebeș
de către Carl Fries, când au mai fost adăugate două picturi donate de Johann Reumann din
Orăștie33.
O altă reparație s -a făcut la Sighișoara în anul 1902 de către Johann Vogel când au fost
introduse cele două statui ale Sfinților Petru și Pavel, intervenție consemnată pe spatele
panoului central. Această ultimă intervenție a costat 1100 de coroane34.

32 Camelia Ștefan, Pe urmele barocului țărănesc din Transilvania, Sibiu, 2012, p.14.
33 Ibidem, p.23.
34 Ibidem, p.23.

18
Altarul înalt se află pe un soclu de piatră fragil, cu carcasă din lemn și este piramidal
cu patru etaje (Fig.) . Zona din spatele altarului este accesibilă prin două uși de lemn dispuse
simetric deoparte și de alta a altarului, flancate fiecare de c âte doi pilaștri pe socluri care
susțin câte un antablament cu cornișă.

Fig. Altarul

Predela altarului poartă scena Cina cea de taină , realizată în ulei pe lemn (fig.) .
Etajul al doilea prezintă în panoul central scena pictată în ulei pe pânză a Răsti gnirii
lui Isus , flancat de doi pilaștri, în plus în partea stângă – statuia Sfântului Petru ținând în mână
Cheile Împărăției , iar în dreapta – statuia Sfântului Pavel ținând în mână Evanghelia și Sabia .
Ambele figuri se află într -o nișă între două coloane corintice.
Cel de -al treilea etaj conține, deasupra panoului central, un edicul cu scena pictată a
Botezului Domnului , realizată în ulei pe pânză, și este flancat de câte un pilastru și două
coloane corintice de fiecare parte. Deasupra fiecărei statui s e află câte o urnă funerară cu
capac.

19
În registrul următor, coronamentul altarului este închis de un fronton triunghiular rupt,
încununat de motivul Ochiul Divin înconjurate de raze.

Amvonul
Chiar sub arcul triumfal este amvonul. Se compune din cinci laturi ale unui dodecagon
obișnuit și este . Capacul de sunet atârnă deasupra ei cu un porumbel care simbolizează Duhul
Sfânt.

20
Orga
Industrializarea ce și -a pus amprenta asupra întregii societăți, spre sfârșitul secolului
XIX nu a ocolit nici domeniul construcției de orgi. Au inceput să apară așa numitele fabrici de
orgi, care concurau cu micile ateliere, oferind mai multe registre la același preț.
Firma Rieger, înființată de Franz Rieger în 1844, s -a extins rapid dupa 1870 cu
numele Franz Rieger & Söhne , iar apoi sub patronajul fiilor acestuia, devenind „Gebruder
Rieger k.u.k. Hof -Orgel -Fabrik” (fabrica de orgă a curții imperiale) și construind numeroase
orgi pe întreg teritoriul imperiului habsburgic și în afara acestuia35.
Pe teritoriul României se afla peste 50 de instrumente Rieger, atât cu tractură mecanica
și cutie de suflu cu conuri, cât și pneumatice și electropneumatice (dupa 1900).
Orga bisericii evanghelice din Romos este amplasată în tribuna vestică, la extremitatea
opusă a altarului (Fig.) .

Fig. Orga, cu cinci registre combinate

35 https://en.wikipedia.org/wiki/Rieger_Orgelbau , site accesat ultima data în 27.05.2018

21
Este o orgă cu cinci registre combi nate, a fost instatalată în anul 1890 și a costat 750
de guldeni. În 1929 a mai suferit o reparație36.
Fiind amplasată de obicei în tribuna vestică, orga este vizibilă doar parțial, credincioșii
văd din nava bisericii doar prospectul, sau fațada orgii.
Locul în care era amplasată orga, respectiv în spatele celor ce participau la serviciul
religios, a contribuit la diminuarea atenției acordate aspectului estetic. Prospectul devine
operă de artă abia în Renaștere, iar în perioada Barocului și Rococoului aspectul artistic
capătă valențe monumentale.
Prospectul orgii din Romos a fost decorat în stilul neoclasic (sau eclectic) , și se
remarcă prin simplitate și eleganță, cu o cromatică redusă la trei culori, subliniată de elemente
decorative aur ite.
Prospectul se compune din trei scrinuri pentru tuburi, flancate de pilaștri decorativi pe
piedestal, cu caneluri și capiteluri corintice, arhitravă, cornișă și fronton triunghiular.
Frontonul, arhitrava și piedestalul sunt decorate cu motive florale aurite.
Orga bisericii evanghelice din Romose se încadrează în categoria orgilor mici având
următoarele caracteristici : o consolă cu un manual, patru octave și cinci registre (Fig.) .
Pe interiorul capacului claviaturii se găsește inscripționată marca pro ducătorului –
GEBRUDER RIEGER – și numărul de ordine din seria fabricată în anul respectiv – Opus 278
(Fig.) .

Fig. Consola cu un manual Fig. Marca cu inscripția producătorului

36 Ibidem, p.23.

22
V. PROPUNERI DE CONSERVARE, RESTAURARE, VALORIFICARE
Biserica ev anghelică lutherană din Romos prin soarta sa nefericită a pierdut multe din
valorile arhitecturale și artistice pe care le deținea.
Astăzi biserica apare ca un tot unitar, cu un aspect amonios, însă fără valori deosebite.
Totuși ansamblul este important, fiindcă păstrează mărturia a peste șapte secole de istorie
săsească în sud -estul Transilvaniei.
Astfel se impun măsuri de conservare și restaurare.

Cercetare arheologică
Se impune efectuarea de cercetări arheologice în interiorul și exteriorul bisericii î n
vederea stabilirii unei cronologii clare a fazelor de construcție existente și în vederea
clarificării rolului fundațiilor descoperite pe latura de nord.
Intervenții structurale

Intervenții la subansambluri nestructurale.
Efectuarea de cercetări de parament la pereții navei pentru a se verifica dacă există
zone cu pictură murală acoperită de zugrăveală… …………………………………
Îndepărtarea acoperirilor antropogene
Acoperirile antropogene intenționate, generate de factorul uman, sunt datorate în mare
parte ignor anței/nepăsării și se regăsesc sub forma văruielilor și intervenții ulterioare
neadecvate, constând în realizarea de tencuieli cu mortare de ciment aplicate abuziv și
neglijent. Astfel de acoperiri trebuie să fie îndepărtate de pe consolele de piatră din cor și
absida altarului, de pe arcul triumfal, de pe portalul aflat pe latural sud, și de pe tot perimetrul
exterior al bisericii.
Consolidarea pietrei degradate

Intervenții de asanare propuse
Asanarea clădirii este o lucrare prioritară pe lista intervențiilor propuse. Înainte de
efectuarea oricărei lucrări de reparații este necesară desfacerea tencuielilor și a rosturilor cu
mortar de ciment la soclu, pereți, contraforți la exterior și la partea inferioară în interior pe o
înălțime de 2,5 -3,0 m a zidurilor. Desfacerea tencuielilor va fi asistată de pictori restauratori

23
de picturi murale. În vederea uscării zidăriei se recomandă ca zidurile decopertate să nu fie re –
tencuite cel puțin o jumătate de an pentru a permite eliminarea apei provenite din a scensiunea
capilară și din infiltrații. Retencuirea zonelor decopertate se va face cu mortare poroase, fără
adaos de ciment, destinate pentru asanarea zidăriilor.
De asemenea este important a se realiza lucrări de sistematizare verticală și amenajări
exter iore, atât pentru a se coborî cota terenului natural din exterior la o cotă cel puțin egală cu
cota de călcare de la interior cât și pentru a asigura conducerea corectă a apelor pluviale și
eliminarea acestora cât mai rapidă din imediata apropiere a const rucției.

Restaurare mobilier
Amvonul va fi păstrat în locul actual și va fi restaurat integral.
Altarul
Orga va fi restaurată atât din punctul de vedere al mecanismelor cât și din punctul de
vedere a decorațiilor sculpturale. Pe de -o parte are nevoie de o curățire și restaurare a
mecanismelor, pe de altă parte de restaurarea elementelor decorative de lemn sculptat,
tratarea lemnului anticarii.

2. Decorația arhitecturală specifică
Biserica masivă, construită din piatră de carieră și piatră de râu, în stil got ic, este de tip sală,
întarită cu 12 de contraforți.
Fațadele de sud și nord sunt ritmate prin contraforturi cu retrageri bipartite, iar accesul se
realizează în navă pe latura de vest.

24
ANEXE

Fig.

Fig.