Teoria reducerii incertitudinii Pentru început, trebuie să notăm faptul că formarea impresiei este bazată în perspectiva receptorului, examinând… [623660]

Narcis Imbrișcă
CRP an III

1
Formarea impresiei

Teoria reducerii incertitudinii
Pentru început, trebuie să notăm faptul că formarea impresiei este bazată în perspectiva
receptorului, examinând modalitatea în care receptorii utilizează semnele pentru a -și forma opinii
despre comunicatori. Acest proces este unul subconștient, instant, stereotipic și plin de judecăți
greșite. Totuși, oamenii se bazează pe aceste impresii, iar în 1975 Berger și Calabrese publicau o
lucrare care susține ipoteza de mai sus1. Mai exact, indivizii sunt dominați de nevoia de a reduce
incertitudinea, și datorită acestui lucru atunci când doi străini interacționează, aceștia caută
informații pentru a reduce incertitudinea. Mai târziu, Berger și James Bradac (1982) au extins
această teorie și pentru relaț iile aflate în desfășurare, cât și pentru cele terminate. Incertitudinea
apare în relații atunci când partenerul se comportă într -o manieră neașteptată, cu alte cuvinte atunci
când expectanțele noastre sunt încălcate. Acest comportament cauzează incertitudinea, ca urmare
a incapabilității noastre de a prezice comportamentul interlocutorului.2
La aceste informații, Judee Burgoon și Hoobler au adăugat că primele schimburi verbale
sunt constrânse de convențiile existente, iar indicatorii nonverbali precum: aspectul fizic,
,mișcările corpului și indicatorii vocali au o importanță particulară, deoarece dau naștere
așteptărilor interpersonale și generează cadrul interacțiunii care urmează.3
Metodologia feliei subțiri s-a dov edit valabilă în formarea primelor impresii față de străini ,
aceasta a fost dezvoltată de (Ambady et al, 2000) și se referă la observarea unei interacțiuni care
durează de obicei mai puțin de cinci minute, și din care să putem trage concluzii cu privire la
atitudinile și emoțiile oamenilor cu care interacționăm.4

1 Berger, Charles R., and Richard J. Calabrese. "Some explorations in initial interaction and beyond: Toward a
developmental theory of interpersonal communication." Human communication research 1.2 (1975): 99 -112.
2 Berger, Charles R., and James J. Bradac. Language and social knowledge: Uncertainty in interpersonal relations.
London: E. Arnold, 19 82.
3 Knapp, Mark L., and John A. Daly. Handbook of interpersonal communication . Sage, 2002.p 260 -265
4 Ambady, Nalini, Frank J. Bernieri, and Jennifer A. Richeson. "Toward a histology of social behavior: Judgmental
accuracy from thin slices of the behavio ral stream." Advances in experimental social psychology 32 (2000): 201 –
271.

Narcis Imbrișcă
CRP an III

2
Există mai multe motive care susțin rapiditatea formării impresiilor. În primul rând, viteza
cu care indivizii formeză judecăți este susținută de teoriile interacțiunii sociale, mai exact de teori a
echilibrului a lui Heider 1958 și teoria reducerii incertitudinii prezentată mai sus. Ambele își au
ipoteza în nevoia omului de a evita incertitudinea și de a găsi metode prin care să realizeze acest
obiectiv.
În al doilea rând , există teoria atribuirii care își are bazele în tendința indivizilor de a trage
concluzii sau de a face o afirmație despre un anumit subiect/persoană dintr -o cantitate de informații
bazată pe impresii izolate sau unice. Totodată, ipoteza conform căreia impresiil e se formează rapid
mai este susținută și de Burgoon et al 2000 în lucrarea Mindfulness and interpersonal
communication , în care au stabilit că indivizii sunt subiectul prejudecăților procesării de informații
prin care „zgârcenia” cognitivă, situația de a fi foarte ocupat cognitiv și neatenția îi conduc spre
scurtături mentale în procesul de formare a impresiei.5
O altă caracteristică a procesului de formare a impresiei , amintită în textele științifice este
faptul că judecățile sunt bazate pe informații ext erne și limitate. Cu alte cuvinte, datorită factorilor
evolutivi și biologici oamenii au dezvoltat aceste scurtături mintale care favorizează construirea
unor judecăți relativ complete din cantități limitate de informații. Totodată, Burgoon menționează
și faptul că trăsăturile interne sunt mai importante atunci când indivizii transformă impresiile în
cunoștințe relaționale, iar judecățile inițiale se bazează pe indicatorii ușor accesibili. Aceste lucruri
oferă indicatorilor vizuali întâietate în interacțiun ea inițială. De aceea, vederea s -a dezvoltat ca un
simț fiziologic mai puternic decât canalul auditiv. Bogăția și numărul mare de coduri nonverbale
din câmpul vizual pot întări acordarea informațiilor vizuale.
În conformitate cu ideile expuse mai sus, găsi m lucrarea lui Di on, Berscheid, & Walster,
1972), în care cercetătorii abordează stereotipul „ce -i frumos e bun” prin care indivizilor atractivi
li se acreditează mai multe atribute pozitive precum: inteligență, sociabilitate, putere, succesul la
serviciu, ș.a. S-a constatat că aceste efecte sunt declanșate atât de atractivitatea facială cât și cea

5 Burgoon, Judee K., Charles R. Berger, and Vincent R. Waldron. "Mindfulness and interpersonal communication."
Journal of Social Issues 56.1 (2000): 105 -127.

Narcis Imbrișcă
CRP an III

3
vocală, iar judecățile favorabile dintr -un canal provoacă judecățil e favorabile din celălalt canal.
Acest lucru cauzează influențarea unui număr mare de impresii de câtre atractivitate.6
Într-un studiu din anul 1991, Eagly, Ashmore, Makhijani & Longo au susținut cele stabilite
de Dion, Berscheid & Walster, însă au adăugat că efectul „ce -i bun este frumos” este foarte variabil
și că prin cadrul teoriei personalității implicite au reușit să identifice factorii care cauzează variația.
Rezultatul metaanalizei realizate de cercetători este faptul că efectul „ce -i bun este frumo s”
depinde foarte mult de tipul de inferență care i se cere celui care percepe. Înfățișarea plăcută induce
inferențe puternice despre competența socială și inferențe mai slabe despre competența
intelectuală, dar are impact mic asupra credințelor care prive sc integritatea și grija pentru alții.7
În 1997, într -un studiu dedicat stereotipului „ce -i frumos este bun”, rezultatul susținea
ipoteza stereotipul și s-a constatat că atractivitatea fizică este destul de puternică în cel puțin o
cultură colectivistă, da r conținutul stereotipului diferă în funcție de valorile culturale. Wheeler și
Kim au prezis că atât integritatea cât și grija pentru alții fac parte din stereotipul colectivist al
aspectului fizic, deoarece acestea facilitează relațiile armonioase. Deși c ele două nu fac parte din
stereotipul nord american. Totodată, aceștia au prezis și faptul că puterea nu face parte dintr -un
stereotip colectivist, deși face parte din cel nord american. Ambele predicții au fost confirmate. În
alte studii care privesc acest stereotip cercetătorii au descoperit că în unele cazuri indivizii care
sunt mai atrăgători pot fi în dezava ntaj în situațiile de angajare.8
Există studii care susțin faptul că efectele acestui stereotip devin atenuate atunci când
oamenii sunt familia ri sau când aceș tia capată informații relevante și suțin afirmația că puterea
prejudecăților atractivității ar trebui să scadă odată ce indivizii să interacționeze și să treacă de la
judecăți bazate pe categorie la judecăți bazate pe persoane.
O altă direc ție spre care se întreaptă cercetările privind formarea impresiei este abilitatea
judecătorilor de a judeca precis și nivelul ridicat al consensului în judecățile străinilor. Consensul
face referire la abilitatea indivizilor de a judeca cum sunt comunicato rii cel puțin consistent cu

6 Dion, Karen, Ellen B erscheid, and Elaine Walster. "What is beautiful is good." Journal of personality and social
psychology 24.3 (1972): 285.
7 Eagly, Alice H., et al. "What is beautiful is good, but…: A meta -analytic review of research on the physical
attractiveness stereoty pe." Psychological bulletin 110.1 (1991): 109.
8 Wheeler, Ladd, and Youngmee Kim. "What is beautiful is culturally good: The physical attractiveness stereotype
has different content in collectivistic cultures." Personality and Social Psychology Bulletin 23.8 (1997): 795 -800.

Narcis Imbrișcă
CRP an III

4
ceilalți judecători, iar în cazurile cele mai bune, reflecții precise despre adevăratele caracteristici
ale unei persoane. În 1991, a descoperit că nivelul consensului este r elativ neafectat de consistența
comportamentului. Toto dată, acesta explică nivelul scăzut al consensului prin modelul realizat de
el. În primul rând, judecătorii au sisteme diferite ale sensului, astfel fiecare judecător etichetează
acțiunea în mod diferit. În al doilea rând, o importanță mare este acordată i nformațiilor străine, iar
astfel judecătorii își bazează impre siile pe informații i relavante.9
Deși există unele dovezi conform cărora înțelegerea depășește acuratețea, mai exact
observatorii împart aceleași percepții, dar acele percepții sunt adesea greșite. Există și studii care
au documentat acura tețea remarcabilă a bănuielilor. Conform un ui studiu realizat de Smith,
Archer , & Costanzo conștientizarea celor care percep există. Aceștia par a conștientiza indicatorii
nonverbali pe care îi folosesc în interpretarea comportamentului. Aceasta conștientizare este
responsabilă pentru relația dintre precizia obiectivă și încrederea subiectivă prezentată în acest
studiu. Totodată, acest studiu contrazice vizunea clasică, conform căreia cei care percep sunt
inconștienți de existența indicatorilor nonverbali, afirmând că de fapt aceștia sunt conștienți atunci
când folosesc precis indicatorii nonverabli. Smith afirma că redundanța indicatorilor nonverbali
acționează cel mai probabil pentru a crește acuratețea opi niilor.10
În urma unor studii s -a constatat că judecățile care pr ivesc sexul, ocupația sau statutul social
sunt în general mai precise, deoarece derivă din indicatori vocali și aparențe externe și simbolice.
Pe când judecățile despre atitudini, valori, trăs ături ale personalității sunt mai variabile și sunt
supuse stereotipizării. Totuși, unele caracteristici personale și interpersonale pot fi judecate corect.
O altă caracteristică importantă a primelor impresii este durata acestora. Conform unui
studiu realizat de Kenny primele impresii bazate pe indicatori nonverbali au o persistență mai mare
chiar și în fața informațiilor contradictorii. Tot în același studiu cercetătorii susțin că primele
impresii relați onale nu sunt impresii de durată . Mai exact, dac ă vedem o persoană și presupunem
că are o anumită personalitate, impresia noastră radicală se va schimba în momentul în care vom
interacționa cu ea. Astfel, componenta idiosincratică a primelor impresii se schimbă odată cu

9 Kenny, David A. "A general model of consensus and accuracy in interpersonal perception." Psychological review
98.2 (1991): 155.
10 Smith, Heather J., Dane Archer, and Mark Costanzo. "“Just a hunch”: Accuracy and awareness in person
perception." Journal of Nonverbal Behavior 15.1 (1991): 3 -18.

Narcis Imbrișcă
CRP an III

5
timpul. Cu toate că impresiile co nsensuale ale extraversiunii se schimbă puțin cu timpul. Oamenii
sunt înclinați să caute informații care să le confirme prima impresie, și care să le consolideze și să
le perpetueze. Atunci, când relația progresează, semnale ușoare și statice precum atract ivitatea
fizică, își pierd din importanță și indicatorii nonverbali dinamici cresc în importanță. 11
Una dintre cele mai importante caracteristici în formarea im presiei sunt indicatorii
comunică rii nonverbale. După cum menționează și Burgoon, indicatorii n onverbali sunt mai
importanți decât cei verbali, în mare parte datorită constrângerilor existente în anumite culturi și
norme sociale în ceea ce privește comunicarea verbală .
Berry în 1991, ne vorbește despre cât de importantă este aspectul fizic în form area
impresiei și despre unele caracteristici ma i puțin evidente ale aparenței, precum matu ritatea și
imaturitatea facială, pe lângă cele evidente: înălțimea, greutate, atractivitatea fizică, îngrijirea. Alte
coduri nonverbale menționate în capitolul anter ior, care sunt implicate în formarea impres iei sunt
cele kinesice, vocale, și indicatori dinamici ai expresivității precum zâmbetul, privirea, mersul,
intensitatea vocală, tempo, fluență, tăcerea, ș.a, toate au o contribuție în atractivitatea percepută .12
Manusov a afirmat că spre deosebire de comportamentele negative, de care adesea nu se
ține cont, comportamentele positive sunt adesea considerate intenționate . Un posibil motiv pentru
această descoperire este că există o normă care sugerează că oamenii tre buie să fie implicați și
prietenoși atunci când sunt implicați într -o interacțiune. Completarea acestei norme poate fi văzută
drept automată și nu codificată în intenția conștientă. A trimite un mesaj indirect este o încălcare
a așteptării, este un comport ament ma rcat. Observatorii pot asuma că mesajele indirecte sunt
codificate intenționat. Pentru a -și salva stima de sine, cei care au participat în acest studiu au
atribuit intenței indirecte comportamente din afara lor, iar asta evidențiază motivul pentru care
mesajele nu au fost văzute drept mesaje directe către observatori.13
În 1995, Miles Patterson a integrat o mare parte din subiectele importante implicate în
formarea impresiei și schimburile nonverbale în general. El a creeat modelul procesului parale l,

11 Kenny, David A. "A general model of consensus and accuracy in interpersonal perception." Psychological review
98.2 (1991): 155.
12 Berry, Diane S. "Accuracy in social perception: contributions of facial and vocal information." Journal of
personality and social psychology 61.2 (1991): 298.
13 Manusov, Valerie. "Perceiving nonverbal messages: Effects of immediacy and encoded intent on receiver
judgments." Western Journal of Communication (includes Communication Reports) 55.3 (1991): 235 -253.

Narcis Imbrișcă
CRP an III

6
care se concentrează pe interdependența compor tamentală și procesele percepție -persoane dintr -o
perspectivă funcțională asupra interacțiunii sociale. Ipoteza de baza a acetui model este că
interactanții acționează simultan și își formează impresii cu și despre partenerii lor. Astfel, indivizii
trimit informații, sentimente, intenții, răspuns sau alte reacții în expresii comportamentale, în timp
ce, aceștia decodează comportamentul partenerului și se confruntă cu feedbackul
comportamentului propriu. În sc himb, atenția, efortul cognitiv, și feedbackul implicat în fiecare
proces influențează dezvoltarea și rezultatul celorlalte procese. Iar baza functională pentru
comunicarea nonverbală este accentuată. Asta este dezvoltarea modelului unui actor concomitent ă
cu modelele codificării și decodificării sunt reacții care se adaptează mediului social.
Acest model este compus din patru componente asociate. Primele trei elemente identifică
contextul social pentru interacțiune.
1. Determinanți
2. Mediu social
3. Mediatori co gnitiv -afectiv
4. Procese comportamentale percepție -persoană
1. Determinanții reprezintă numărul de factori combi nați pentru a da formă codificării și
decodicării în comunicarea nonverbală. Printre factorii care au primit o atenție mare în
cercetare se numără: biologia, cultura, genul și personalitatea. Fiecare dintre acești
determinanți au efecte directe în codificarea și decodificarea comportamentului,
influența l or este de asemenea mediată de mediul social, spre exemplu alegerea
partenerilor și cadrul. În 1983, Snyder a propus faptul că trăsăturile personalității
influențează alegerea situațiilor specifice. În schimb, situații diferite și parteneri diferiți
influe nțează modelele comunicării nonverbale.
2. Mediul social este responsabil pentru identificarea influenței coordonate a actorilor,
partenerilor și a stabilirii cadrului mediului social. Într -o manieră complementară
caracteristicile partenerilor influențează se lectarea unui partener și cadrul. Mai exact,
oamenii îi caută și îi preferă pe cei care au atitudini similare cu ei și pe cei care le sunt
relativ mai familiari.
3. Mediatorii cognitiv -afectiv se dezvoltă din influența combinată a caracteristicilor
actorilor și a le partenerilor, fiind constrânși de cadru. Printre mediatorii cognitivi –

Narcis Imbrișcă
CRP an III

7
afectivi se enumeră: dispozițiile, obiectivele, expectanțele interpersonale și resursele
cognitive. Fiecare dintre acești mediatori pot influența activarea altor mediatori.
4. Ipote za de baza în traseul percepție -persoană este că există limite reale în ceea ce
privește cantitatea de informații pe care un actor o poate urmări în orice moment. Astfel,
atenția direcționată către o țintă reduce resursele atenționale valabile pentru alte ținte.
Concentrarea atenției actorului poate fi clasificată în categoriile următoare: a.) partener,
b.) situație, c.) sine, d.) mesaj și e.) preocupări diverse. Atunci când atenția este
direcționată câtre sine și nu spre partener, precizia judecării reacți ilor partenerului
scade.14

14 Patterson, Miles L. "Invited article: A parallel process model of nonverbal communication." Journal of Nonverbal
Behavior 19.1 (1995): 3 -29.